Potențialul turistic natural al stațiunii Călimănești-Căciulata [306801]

Introducere

Capitolul 1. Caracterizare geografică complexă a [anonimizat]-[anonimizat]

1.2. [anonimizat]

1.2.1. [anonimizat]

1.2. 2. [anonimizat]

1.3. Analiza SWOT a [anonimizat] 2. [anonimizat]

2.1. [anonimizat] – localizare și caracteristici

2.2. [anonimizat] – istoric și utilizare

Capitolul 3 [anonimizat]. 1, nr. 2, nr.4, nr. 5, nr. 7, nr. 8 și nr. 14 [anonimizat]

3.1. Modul de lucru

3.2. Rezultate și discuții

Concluzii

Bibliografie

Listă figuri

Listă tabele

Anexe

Introducere

Cadrul natural de o [anonimizat] o [anonimizat] – Căciulata multiple posibilități de afirmare în plan turistic. [anonimizat] – exprimat printr-o [anonimizat] o [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a face cunoscute proprietățile curative deosebite ale izvoarelor minerale și utilitatea unei cure balneare în stațiune.

[anonimizat] o [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] o analiză SWOT a [anonimizat]. Capitolul al doilea prezintă pe larg potențialul izvoarelor minerale și al celor geotermale. Capitolul trei cuprinde o serie de analize făcute pe probe din apa izvoarelor minerale nr. 1, nr. 2, nr. 4, nr. 5, nr. 7, nr. 8 și nr. 14 [anonimizat], [anonimizat]. Toate acestea se bazează pe utilizarea unei varietăți de surse informative, a [anonimizat], sau pe realizarea unor investigații și analize statistice în sfera turismului.

Lucrarea de față nu ar fi fost posibilă fără cunoștințele de specialitate dobândite de-a [anonimizat]. Mulțumesc mai ales doamnelor profesoare sub a căror îndrumare constantă am elaborat această lucrare de licență.

Sunt convinsă că preocupările mele în domeniul izvoarelor minerale și geotermale vor continua și sper ca rezultatele activității mele să fie utile în valorificarea superioară a potențialului remarcabil pe care îl are stațiunea Călimănești-Căciulata.

Capitolul 1. Caracterizare geografică complexă a stațiunii Călimănești-Căciulata

Orașul Călimănești constituie, atât prin peisajele pe care le oferă, cât și prin diversitatea factorilor de cură, cea mai însemnată stațiune balneoclimaterică de pe Valea Oltului.

1.1. Potențialul turistic natural al stațiunii Călimănești-Căciulata

Potențialul turistic al unui teritoriu constituie elementul fundamental în crearea produselor și ofertei turistice. În cadrul acestuia, potențialul natural are un rol esențial în dezvoltarea turismului, înregistrând o mare varietate și complexitate, dat fiind complexitatea elementelor cadrului natural, ca atracții turistice și resurse potențiale.

Potențialul turistic al județului Vâlcea este unul dintre cele mai complexe, având nu numai o mare încărcătură de obiective turistice, dar și multe dotări cu grad de înnoire diferit, ceea ce facilitează activități turistice în forme variate pe tot parcursul anului.

Deși județul Vâlcea ocupă locul 3 pe țară din punct de vedere al capacității de cazare funcționale și locul 2 pe țară din punct de vedere al numărului de înnoptări și dispune de un mediu natural variat, format din munți, dealuri și zone rurale, sectorul turistic înregistrează o discrepanță între potențialul său și nivelul de exploatare.

Figura 1.1. Harta județului Vâlcea

Sursa : www.hartavalcea.ro

Situat la poalele Carpaților Meridionali, pe malurile Oltului, la ieșirea acestuia din defileul de la Cozia, la întretăierea paralelei 450 15` latitudine nordică și 240 15` longitudine estică, la 280 m altitudine, orașul Călimănești cuprinde pe lângă stațiunile Călimănești, Căciulata și Cozia și localitățile componente Seaca, Jiblea Nouă, Jiblea Veche și Păușa.

Mediul natural al județului Vâlcea cuprinde munții, dealurile și depresiunile subcarpatice de la vest de Olt, apoi valea Oltului, Podișul Getic și porțiuni din unitățile naturale limitrofe acestora. În nord se detașează rama Carpaților Meridionali alcătuită din mai multe culmi, aparținând câtorva masive. De o parte și de alta a Oltului sunt culmi din Masivul Cozia (1668 m în vârful Ciuma Neamțului) și Muntele Noruț, cu altitudini medii dar care datorită alcătuirii geologice se impun prin masivitate, creste și abrupturi. Până la Olteț urmează culmea calcaroasă Buila – Vânturarița din Munții Căpățânii, cu altitudini de 1800 m, care se termină spre Subcarpați prin versanți abrupți.

.

Fig. 1.2. Creasta centrală a Coziei văzută din Păușa și masivul Buila – Vânturarița

Sursa www.alpinet.org

În Subcarpații dintre Olt și Bistrița vâlceană domină un ansamblu de dealuri bine împădurite, la altitudini de 500 – 800 m, ce se desprind de sub munte și care sunt alcătuite din strațe de gresii, marne, argile ușor cutate sau monoclinale. Între ele, eroziunea a creat bazinete depresionare. Unele sunt la contactul cu muntele (Cheia – Olănești), altele în sud la limita cu Podișul Getic. În ele se află așezări în care ocupațiile de bază ale locuitorilor sunt creșterea animalele lor, exploatarea lemnului și a materialelor de construcții.

Potențialul turistic al reliefului

Complexitatea potențialului turistic ca și gradul de atractivitate sunt în strânsă legătură cu treapta de relief și cresc progresiv de la câmpie către munte, județul Vâlcea fiind un exemplu al diversității morfologice.

Potențialul turistic natural al regiunii cuprinde totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural al regiunii, prin componentele sale: relief, condiții climatice, ape și elemente de vegetație și faună, inclusiv metamorfozele suferite de acestea ca urmare a intervenției umane.

Ca urmare a așezării sale, teritoriul este mărginit de următoarele forme de relief: în nord zona muntoasă, reprezentată de munții Cozia – Năruțu și în sud zona subcarpatică cu Depresiunea Jiblea – Berislăvești și dealurile din împrejurimi.

Fig. 1.3. Munții Cozia – Năruțu și Depresiunea Jiblea – Berislăvești

Sursa wbardart-portofolio.blogspot.ro

Potențialul turistic al climei

Clima este temperat-continentală, blândă, fără schimbări bruște de temperatură sau umiditate, păstrând caracteristicile depresiunilor subcarpatice, fapt ce determină creșterea vitei de vie, nucului și a pomilor fructiferi.

Asimetria caracteristică a depresiunii permite ca, prin expunerea ei, să aibă mereu soarele în față. În același timp muntele îi asigură un adăpost, mai ales față de influențele curenților reci. Ca urmare a condițiilor de topoclimat, funcției balneare i se asociază și cea climatică, constatându-se totodată și o diferențiere a climei Munților Cozia – Năruțu față de clima Depresiunii Jiblea.

Bioclimatul sedativ se caracterizează prin solicitarea slabă a sistemului nervos central și vegetativ, ceea ce face ca adaptarea persoanelor venite la cură să se facă treptat, indiferent de clima țării de origine, sezon sau afecțiune.

Temperatura medie anuală a orașului Călimănești este variază între 9.70 C și 100C. Vara, în luna iulie, temperatura medie ajunge la 200C. Iarna, temperatura medie a lunii ianuarie este de -20 C.

Suma anuală a temperaturilor medii zilnice mai mari sau egale cu 100 C cuprinde valori situate între 3.200 – 3.4000 C, iar suma anuală a mediilor zilnice mai mare sau egală cu 150 C are valori cuprinse intre 2.400 – 2.6000 C, ceea ce denotă caracterul blând al climei, la care se adaugă durata mare de strălucire a soarelui, care variază între 1.800 și 1.900 ore anual.

Precipitațiile atmosferice sunt în medie de 700 mm anual, cea mai mare cantitate căzând spre sfârșitul primăverii, în lunile mai-iunie. Prezența precipitațiilor menține aerul mereu proaspăt și oferă condiții prielnice tratamentului balnear în tot timpul anului.

Potențialul turistic hidrogeologic

Colectorul principal al apelor din zona Călimănești este râul Olt. Dar, pe lângă apele dulci, faima stațiunii o dau izvoarele minerale. Cercetările geologice recente au dus la concluzia că apele minerale de aici sunt clorurate, slab iodurate, sulfuroase, cu o concentrație de săruri între 0,5 și 29 g/l. Acestea apar la baza orizonturilor conglomeratice sau grezoase de vârstă eocenă (cele de la Călimănești), sau de vârstă cretacică (cele de la Căciulata, Cozia și Bivolari).

Fig. 1.4. Oltul la Căciulata și la Călimănești (insula Ostrov)

(fotografii originale)

Izvoarele minerale provin din apele vadoase care se infiltrează în rocile conglomeratice și grezoase, spălând sărurile din aceste roci. Hidrogenul sulfurat, prezent în aceste ape minerale, ia naștere din piritele și marcasitele aflate în blocurile de cristalin, remaniate în conglomerate sau în gresii și marne, sub formă de concrețiuni, care se alterează în zona de oxidație. Este prezent, de asemenea, dioxidul de carbon ca și unele urme slabe de gaz metan. Apele minerale termale de la Căciulata, Cozia și Bivolari provin de la adâncimi mari.

Izvoarele minerale de la Călimănești-Căciulata sunt cunoscute în țară și străinătate, calitățile lor fiind comparate cu cele ale unor renumite stațiuni balneare pe continent ca Aschen, Aix-les-Bains. Mineralizarea, strâns legată de chimismul rocilor străbătute conferă unicitate în țară, dar și în Europa, prin faptul că dă posibilitatea tratării concomitente a 3,4 sau 5 game de afecțiuni.

Factorii naturali de cură din stațiunea Călimănești-Căciulata sunt reprezentați de: climă, ape minerale, plante medicinale, nămoluri terapeutice .

Stațiunea Călimănești-Căciulata este situată în condiții de bioclimat sedativ care se caracterizează prin solicitarea slabă a sistemului nervos central și vegetativ, ceea ce face ca aclimatizarea persoanelor venite la cură să se facă treptat, pe nesimțite, indiferent de clima țării de origine, sezon sau afecțiune, iar indicațiile afecțiunilor tratabile să fie foarte largi.

Aerul ozonat al stațiunii este asigurat de pădurile de foioase și rășinoase din jur. Aici se poate face cura de aer tot timpul anului, stațiunea fiind lipsită total de poluare fonică, chimică sau atmosferică.

Apele minerale, sulfuroase, clorurate, bromurate, iodurate, calcice, magneziene și sodice, hipotone se folosesc în cura internă și externă.

În stațiunea Călimănești-Căciulata funcționează o secție clinică a Institutului de Medicină Fizică, Balneo – climatologie și Recuperare Medicală din București, baza clinică de specialitate din cadrul Institutului de Medicină și Formație din București. Ca urmare a forajelor efectuate de Institutul de Medicină Fizică, s-au descoperit numeroase caracteristici ale apelor minerale, fapt ce a determinat împărțirea zonei pe subzone, în funcție de compoziția fizico-chimică a altor zăcăminte naturale, astfel:

subzona Cozia cu cele 4 izvoare, respectiv Cozia 1,2,3 și 4, care conțin o mineralizare totală pe mg ș/oo între 1254-6452, având o compoziție sulfuroasă, clorosodică, sodică, hipotonă, calcică, iodurată și bromurată;

subzona Căciulata cu ape bicarbonate, calcice, magneziene, hipotone, sodice;

subzona Călimănești cu ape minerale oligominerale, hipertone sulfuroase și clorosodice de diverse concentrații, izvorul Călimănești 6 ajungând la un grad de mineralizare totală de 17.687mg ș/oo.

În funcție de temperatura apelor minerale, izvoarele stațiunii se clasifică în :

izvoare reci (atermale) sub 20șC, majoritatea;

izvoare hipotermale: Cozia 3 cu 23șC și Cozia 4 cu 26șC;

izvoare termale: Cozia 1 și 5 cu 45-47șC;

izvoare hipertermale-sonda Cozia 1008 cu 92ș.

Toate aceste subzone, date fiind cercetările clinice de sinteză, sunt indicate în tratarea unei game largi de afecțiuni, sub diferite forme.

1.1.4. Potențialul turistic biogeografic

Ca urmare a condițiilor de relief, climă, sol, în raza orașului Călimănești pădurile, care ocupă peste 7.517 ha, se întind de la albia Oltului până la vârful Cozia. O particularitate a topoclimatului din Cozia o constituie și faptul că pe versanții sudici, stejarul urcă până la 1.300 m altitudine, fiind una dintre cele mai înalte limite din țară, în timp ce pe colinele nordice ale regiunii muntoase, mai adăpostite, pădurea de fag coboară până în Valea Oltului. De asemenea, se constată în altitudine aceeași succesiune a tipurilor de păduri care se întâlnesc pe teritoriul țării. Pajiștile, diverse și cu flori multicolore sunt folosite pentru pășunat.

Vegetația

Cercetările făcute în munții Cozia – Năruțu evidențiază o floră cu elemente specifice Europei Centrale, îmbogățită și cu alte plante provenite din mai multe colțuri ale globului (Caucaz, Balcani, Alpi și din zona mediteraneană). La varietatea floristică și faunistică au contribuit atât condițiile locale de topoclimat, cât și evoluția în tipurile geologice a formelor de relief. În munții Cozia, la cea mai mare altitudine, se află două specii de plante relicte: garofița de stâncă (Dianthus spiculifolius Schur), relict preglaciar și albina (Ophrys fusca), relict neozoic.

Pe lângă specii de plante rare și de diverse origini se găsesc și câteva specii de plante ocrotite de lege, declarate monumente ale naturii: iedera albă (Daphne blagayana), floarea de colț (Leontopodium alpinum), laleaua pestriță (Fritillaria montana). Dintre plantele mediteraneene prezente în zonă, amintim: mojdreanul (Fraxinus ornus), scumpia (Cotinus coggyria), frăsinelul (Dictamus albus); de remarcat existența coliliei (Stipa joannis) în partea sudică a masivului Coziei.

Se poate preciza faptul că în această zonă, unele specii provenite din alte zone s-au adaptat la climatul regiunii. În acest fel, zona muntoasă Cozia – Naruțu constituie un centru genetic de plante și animale. Dintre speciile de plante endemice, menționăm varietăți de garofiță de munte (Dianthus kitaibelli ssp. spiculifolius, D. henterii, D. giganteus), omagul de stâncărie (Aconitum firmum ssp.hunyadense), stânjenelul de stâncă (Iris hungarica ssp. dacica), măceșul Coziei (Rosa coziae). În parcurile din raza orașului și a stațiunii semnalăm flora dendrologică și ornamentală, care dă un aspect plăcut orașului.

Fig. 1.5. Dianthus spiculifolius Schur și Fritillaria montana

Sursa www.meetsun.ro Sursa www.desicomment.com

Fauna

În pădurile de pe dealurile din jurul stațiunii, întâlnim unele specii de animale ocrotite de lege ca: râsul (Lynx lynx), capra neagră (Rupicapra rupicapra), cerbul (Cervus elaphus), cocoșul de munte (Tetrao urogallus), precum și specii caracteristice formei de relief submontan și de culoar de vale: iepurele (Lepus europaeus), vulpea (Vulpes vulpes), veverița (Sciurus vulgaris), lupul (Canis lupus). Dintre păsări amintim privighetoarea (Luscinia megarhynchos), mierla (Turdus merula), pițigoiul (Parus major), gaița (Garulus glandarius), cinteza (Fringilla coelebs). În apa Oltului se găsesc specii de pești precum mreana (Barbus barbus), clean (Leucius cephalus), scobar (Chondrostoma nasus), iar în locurile adânci și cu apă lină crap (Cyprinus crapio), somn (Silurus glanis) și știucă (Esox lucius).

Pentru ocrotirea zonelor cu ape minerale au fost luate măsuri de stabilizare a vegetației lemnoase și de formare a unor rezervații hdro-minerale. Vegetația forestieră care contribuie la în cea mai mare parte la protejarea mediului înconjurător și menținerea echilibrului biologic, beneficiază de măsuri care asigură, în mod egal, atât funcția de producție, cât și funcția de protecție. Toate acestea constituie puncte de atracție deosebite.

1.2. Potențialul turistic antropic al stațiunii Călimănești-Căciulata

Stațiunea Călimănești – Cozia este una din cele trei stațiuni balneo-climaterice renumite aflate în județul Vâlcea. Alături de Băile Olănești și Băile Govora, stațiunea Călimănești – Căciulata situează județul |Vâlcea pe primul loc în țară în privința potențialului balnear, fiind singurul județ cu trei stațiuni balneare de interes național.

Fig. 1.6. Harta stațiunii Călimănești – Căciulata

Sursa: Mic îndreptar turistic Călimănești – Căciulata

1.2.1. Istoricul stațiunii balneo-climaterice Călimănești-Căciulata

Dovezile arheologice atestă existența unei așezări pe aceste meleaguri încă din perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului, ceramica recoltată de aici încadrându-se în culturile Coțofeni și Glina III.

Așezările hallstatiană și dacică, descoperite prin săpături de la Cozia Veche, tezaurul de monede dacice format din 300 de piese, găsit la Jiblea, precum și monedele de la Bivolari, toate acestea confirmă existența unei zone cu puternice așezări dacice, unde se afla un important nod rutier.

Recentele săpături arheologice de la castrul roman din Poiana Bivolari au scos la iveală folosirea apelor minerale termale din această zonă, locuită continuu de populația autohtonă care, sub influența romană, a cunoscut o permanentă înflorire. De asemenea, descoperirea unui butuc de viță de vie din perioada dacică de pe dealul Jandrei a constituit un alt indiciu al ocupației populației locale, și anume acela al viticulturii.

Localitatea actuală s-a înfiripat probabil în secolele V-VII e.n., când vechea obște sătească, ce se întindea pe malurile Oltului și pe dealurile de la poalele Coziei, s-a destrămat, fiind împărțită între oamenii de vază ai vechii obști Căliman, Șerban, Stoian, Bogdan, care vor înființa localitățile Călimănești, Șerbănești, Stoienești și Bogdănești.

Prima mențiune documentară o găsim în „Condica Mânăstirii Cozia” la 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân spune „ …a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire … la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă, care cu dragoste și multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat înainte – zisei mele mânăstiri”.

Spre deosebire de alte sate – precizează hrisovul – „ călimăneștenii erau slobozi de toate dările și muncile domniei mele”. Drepturile acestora sunt însă anulate de către Radu al II-lea zis Praznaglava (1421) și apoi de toți domnitorii Țării Românești, până la Radu Mihnea (1611), care îi obligă în schimb să întrețină drumul care ducea la Mânăstirea Cozia. În anul 1646, locuitorii satului se ridică la luptă pentru libertate, dar intervenția mânăstirii pe lângă curțile domnești determină pe toți domnitorii să întărească dependența satului de ea, mergând până acolo încât Matei Basarab, într-un hrisov semnat la 12 mai 1646, îi acuză pe călimăneșteni și pe jibleni că s-au ridicat „ca niște câini” arătând totodată că ”o să trimit domnia mea să vă spânzure dinaintea caselor”.

Din trecutul așezării, mai amintim faptul că locurile acestea au tresărit sub pașii oștilor care luptau pentru libertate sub conducerea unor voievozi ca Mircea cel Bătrân sau Mihai Viteazul, a unor personalități ca frații Buzești sau banul Udrea.

Locuitorii au avut de înfruntat o perioadă mai grea în timpul ocupației Olteniei de către trupele habsburgice în 1718 – 1739, când exploatarea s-a intensificat. Sătenii din Călimănești, în conformitate cu noile legislații, erau obligați să lucreze câte trei zile în fiecare lună din vară și câte două zile în lunile de iarnă dacă erau „toporaș”, precum și câte două de vară și una de iarnă pe lună dacă erau cu carul.

La 1821, pe aceste meleaguri au găsit adăpost pandurii revoluției populare conduse de Tudor Vladimirescu. În 1821, la mânăstirea Cozia cei 100 de panduri au trebuit „să îngrijească de zaharalele (proviziile) ce erau aici”. Tot aici s-au refugiat pașoptiști ca Dinu Golescu, Radu Șapcă și alții. La Călimănești și Căciulata, domnitorul Alexandru Ioan Cuza va cunoaște entuziasmul locuitorilor cu prilejul vizitei făcute pe meleagurile Oltului în iunie 1859, după Unirea Principatelor Române.

În anul 1838, ia ființă la Călimănești o școală, iar în 1857 o alta la Jiblea Veche (deși în anul 1709 este amintită în documente „o școală la Jiblea unde era dascălu Barbu”, dascăl care-și însușise învățătura de carte la Cozia).

După secularizarea averilor mânăstirești (1863), localitatea se dezvoltă în mod independent, preluând și dezvoltând funcția balneară de la mânăstirea Cozia, fapt ce va duce, în anul 1890, la trecerea localității în rândul stațiunilor balneare.

Folosirea apelor minerale pe aceste meleaguri se pierde în negura vremurilor. Dacii și apoi romanii au folosit apele minerale de aici, martore fiind băile termale de la Bivolari (Arutela). Castrul roman Arutela apare precis indicat pe cunoscuta hartă romană Tabula Peutingeriana, din secolul al III-lea e.n. Se presupune că romanii au cercetat și izvoarele sulfuroase de la Călimănești. În băile de la Bivolari, ei foloseau apa râului Olt și apa minerală din zonă atât în scopul păstrării igienei corporale, cât și în scop curativ.

După retragerea romanilor din Dacia, termele s-au dărâmat cu timpul, dar localnicii au continuat să folosească apa sulfuroasă de la Bivolari pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, săpând gropi în care apa sulfuroasă termală se aduna și în care făceau băi în sezonul cald, obicei care se practică și astăzi.

1.2.2. Potențialul antropic al stațiunii Călimănești-Căciulata

Construirea mânăstirii Cozia de către domnitorul Mircea cel Bătrân nu este străină de folosirea apelor minerale de aici. Despre aceasta ne amintește Gavriil Protul, figură de seamă a literaturii istorice românești din secolul al XVI-lea, venit de la Athos ca invitat al lui Neagoe Basarab, cu ocazia sfințirii mânăstirii Curtea de Argeș. Martor ocular al unor evenimente ale timpului pe care le-a redat în unele lucrări scrise de el, în anul 1520, poposind la Cozia, Gavriil Protul arată că este „plină de toate bunătățile, cu munți mari și cu văi, îngrădită și ocolită de un râu mare și izvoare mari și multe împrejurul ei … Și are toată hrana călugărească, poieni și livezi, nuci și alți pomi roditori fără de număr, vii și grădini, și acolo cură piatră pucioasă și tot pământul împrejurul ei este pământ roditor, care și noi am văzut cu ochi noștri acel loc și i-am zis pământ făgăduit.” Până în prezent, acesta este primul document care atestă existența unor izvoare minerale cu apă sulfuroasă în aceste locuri.

În anul 1543, lângă Cozia este construit de Radu Paisie împreună cu maeștrii zugravi David și fiul său Raduslav, un frumos monument al arhitecturii medievale, biserica Bolniței (a spitalului), după „planurile și învățătura lui Maxim maistorul”. La Bolnița Coziei vor venii să-și aline suferințele numeroși negustori străini, bei și pașale turcești, fără a mai aminti figurile ilustrate ale unor domnitori ai Țării Românești. Se pare însă că, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, apele cu „pucioasă” din imediata apropiere a mânăstirii nu mai satisfăceau nevoile mereu crescânde ale Bolniței, fapt ce a dus la necesitatea căutării unor noi izvoare tămăduitoare, folosindu-se în acest scop observațiile unor oameni din popor asupra răspândirii bălților cu „apă negrie” și miros de „ouă clocite”. În aceste împrejurări, C. Marsil menționează în 1827, în „Curierul Românesc”, efectul terapeutic al apelor minerale de la Călimănești, iar în 1829, în același ziar, dr. Mayer care fusese însărcinat de domnitorul Grigore Ghica să caute apele minerale din țară, face o scurtă descriere a lor. În anul 1830, doctorul C. Siller analizează apele minerale de aici. În 1834 este amintit faptul că, în aceste locuri, au venit la cură și ostași bolnavi, iar la 28 iunie 1839, ocârmuirea județului Vâlcea ordona subocârmuirii paliului Cozia să se pregătească primirea și găzduirea la „apele de la Călimănești” a două doamne marcante ale vremii, vorniceasa Zmaranda Ghica și Sevastița Șuțu. În luna iunie a aceluiași an se iau măsuri pentru primirea „madmoaselei Elisa Blaremberg”. Aceste informații consemnează începuturile afirmării apelor minerale de la Călimănești dincolo de granițele satului și județului. În această perioadă, este descoperit izvorul Căciulata nr. 1, confirmat de altfel de Alexandru Golescu Negru, cunoscut revoluționar pașoptist care, într-o scrisoare adresată mamei sale, arăta că „avem la Căciulata o comoară, un izvor unic în felul său”. Captarea a fost făcută cu ajutorul populației locale. Datorită descoperirii de noi izvoare minerale, în 1854 ia ființă la Călimănești un stabiliment balnear rudimentar, considerat primul de acest fel pe aceste meleaguri.

Faima apelor minerale crește de la an la an și împăratul Franței, Napoleon al III-lea, la recomandarea medicului Carol Davila, primea apă minerală de la Căciulata în damigene, transportate cu regularitate în Franța, cu diligența. În anul 1873, la Expoziția internațională a apelor minerale de la Viena, apei de Căciulata i se atribuie „Medalia de aur”, iar buteliile de Călimănești obțin mențiuni, ca o recunoaștere a proprietăților curative ale apelor minerale de la Călimănești, Căciulata și Cozia. În anul 1893, probele prezentate la concursul apelor minerale din cadrul Expoziției internaționale de alimentație și ape minerale din Elveția obțin sufragiul tuturor specialiștilor, materializat în cele mai înalte distincții: Diplomă Grand Prix și medalia de aur. De remarcat este faptul că, la sfârșitul secolului al XIX-lea, apa de Căciulata se îmbutelia, statisticile consemnând o creștere a numărului de sticle comercializate.

La mijlocul secolului al XIX-lea, după 1854, apar și alte stabilimente, iar populația locală folosea și ea apele minerale, atât pentru băi, cât și pentru cura internă. În anul 1855 a fost inaugurat Pavilionul balnear central de la Călimănești, construcție în stil elvețian, unitate balneară complexă.

Printre cei care au făcut analize științifice pe apele minerale din această zonă se numără și medicul francez Caillat (1858), iar cel care a studiat rezervele de izvoare minerale și captarea lor a fost geologul Grigore Cobălcescu.

Pe malul drept al Oltului, la poalele Muntelui Cozia, se află bătrâna și frumoasa mănăstire a Coziei, cel mai de seamă complex de artă feudală din județul Vâlcea, ctitorie și loc de odihnă veșnică al lui Mircea cel Bătrân (1386-1418).

După unele cercetări, numele ,,Cozia'' pare a fi de origine turcă, venind de la cuvântul ,,koz'', care înseamnă nucă. Cum însă până la sfârșitul secolului al XIV-lea în limba română nu au pătruns, în general, cuvinte turcești, este posibil ca la origine termenul să fi fost de influență cumană sau pecenegă. Multă vreme mănăstirea a mai fost cunoscută și sub numele de ,,Nucet''. Denumirea i se trăgea, probabil, de la numeroasele păduri de nuci ce creșteau odinioară în această regiune și ale căror urme se mai văd și astăzi.

Frumosul edificiu, înălțat la ieșirea Oltului din defileu, a fost construit în perioada 1387-1388, iar de-a lungul anilor a avut de suferit stricăciuni care au necesitat mai multe renovări. Complexul prezintă o incintă deschisă spre vest, cu trei laturi (sud, est și nord), în colțurile cărora se află, la sud-est, paraclisul lui Amfilohie, iar la nord-est paraclisul lui Ioan Hurezanul. În mijlocul acestei incinte, se ridică biserica principală, care se detașează de întregul complex prin măreția ei, prin proporțiile, soluțiile constructive și, mai ales, prin aspectul plasticii ei monumentale.

Construită după planul triconic, biserica are fațadele decorate prin dispoziția materialului de construcție: rânduri de cărămizi alternate cu rânduri tencuite, cărămizi zimțate sub cornișe și cruciulițe de teracotă în jurul arcadelor. Ferestrele au ancadramente de piatră, sculptate în motive originale. Registrul superior al fațadelor este decorat cu rozete sculptate cu ancadramente în piatră. În colțul de sud-est, lângă paraclisul lui Amfilohie, se află cerdacul lui Mircea, din care se poate admira priveliștea Oltului, loc unde voievodul Mircea ținea adesea sfaturi domnești și care, se pare că l-ar fi inspirat pe Grigore Alexandrescu când a scris poezia ,,Umbra lui Mircea la Cozia'' și oricare vizitator își aduce aminte, murmurând pentru sine: "Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate, /Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, /Și-ale valurilor mândre generații spumegate / Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc."

Fig. 1.7. Mânăstirea Cozia și Bolnița mânăstirii Cozia

Sursa: fotografii originale

În prezent, aici este adăpostit un muzeu înzestrat cu valoroase seturi de odăjdii din sec. XVI-XIX, vechi manuscrise, tipărituri, broderii, obiecte de cult. Aici găsim Epitaful din 1396, Evanghelia tipărită de mitropolitul Varlaam la 1644, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei din 1673. Tot aici a existat și o broderie adusă din ambianța bizantină, executată în fir de aur și argint și mătase albastră, având în partea de jos o bandă de crini stilizați, iar de jur împrejur o inscripție liturgică în limba veche slavonă, totul pe un fond vișiniu, ”Epitaful de la Cozia”. Acest impresionant obiect, considerat ca fiind unul din cele mai vechi din România, se află în prezent la Muzeul de Artă al României.

Mănăstirea Cozia adăpostește, în pronaos, două morminte. Unul este al ctitorului, pe care stă scris: ”Aici odihnesc rămășițele lui Mircea, Domnul Țării Românești, adormit în anul 1418”. De-a lungul secolelor, mormântul a fost profanat în mai multe rânduri. La restaurarea din 1931-1938, la adâncimea de peste un metru, sub vechea pardoseală din cărămizi dispuse în zig-zag, s-a descoperit capacul original al sarcofagului, rupt în mai multe bucăți, imitând forma corpului omenesc (asemănător mormintelor egiptene și celor medievale apusene din sec. XIII – XIV).

Alături de marele voievod, se află mormântul Teofanei, mama lui Mihai Viteazul, călugărită aici după moartea viteazului voievod. Peste drum de mănăstirea Cozia, într-o poiană înaltă, la marginea pădurii, se află Bolnița, monument istoric socotit a fi, prin armonia proporțiilor și acuratețea stilului, o bijuterie de arhitectură, cel mai reprezentativ edificiu de acest fel al secolului al XVI-lea.

Cuvânt de origine slavonă, "bolniță" înseamnă spital, infirmerie, loc de îngrijire a persoanelor bătrâne și bolnave. Construirea Bolniței și a clădirilor de alături este legată de folosirea tot mai intensă a bogăției de ape minerale din jur. Nu prea departe de mănăstire, spre nord, în apropierea șoselei naționale , vechile ruine ale unei biserici cunoscută sub numele de ,,Cozia Veche'' au fost reconstituite întocmai, ridicându-se o biserică nouă, sub ctitoria familiei Mihăilă.

Pe malul stâng al Oltului se văd ruinele castrului roman Arutela. Ruinele castrului împreună cu ruinele unor terme romane au fost scoase la iveală, în locul numit Bivolari, de către Grigore Tocilescu, în anul 1896. La nord de castrul roman au fost forate izvoare cu apă minerală sulfuroasă, mezotermală. Poiana Bivolari este dominată de Turnul lui Traian, situat în nord, folosit ca turn de strajă de către populația locală încă din epoca fierului timpuriu.

Intrând în defileul Oltului, pe malul stâng al acestuia, ne întâmpină stânca ce poartă numele de Masa lui Traian, care l-a inspirat pe Dimitrie Bolintineanu când a scris poezia ”Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul''.

Fig. 1.8. Schitul Sfântul Ioan de la Piatra (Cozia Veche)

Sursa www.crestin-ortodox.ro

Urcând pe Valea Păușii, străbătând muntele Sălbaticul, se ajunge la Mănăstirea Stânișoara, monument istoric construit din lemn la o dată necunoscută (drum accesibil și autoturismelor în anotimpul cald). Mănăstire de călugări, cu hramul "Sfântul Gheorghe", mănăstirea Stânișoara este amplasată la poalele masivului Cozia, pe versantul său sudic. Actuala biserică din piatră a fost construită între anii 1903-1908, sub ctitoria episcopului Gherasim Timus. Întregul așezământ monahal se află într-un cadru natural liniștit, înconjurat de frumuseți naturale. Denumirea de Stânișoara se datorează faptului că în incinta vechii biserici părăsite se afla stâna mănăstirii Cozia.

Fig. 1.9. Mânăstirea Stânișoara

Sursa www.valceaturistica.ro

Mănăstirea Turnu și este așezată sub muntele cel mare al Coziei, de unde și denumirea de Mănăstirea Turnu. Biserica cea Mică, cu hramul "Intrarea în biserică", a fost ridicată în anul 1676 în locul uneia din lemn, de către episcopul Râmnicului și mitropolit al Țării Românești, Varlaam, stins din viață în anul 1702. Biserica Mare, cu hramul "Schimbarea la față", a fost zidită între 1897- 1901, de către episcopul Gherasim Timus. Anton Lapinschi, arhitectul și pictorul care a realizat-o, a făcut ceva cu totul străin de stilul bisericii vechi: a așezat biserica la primul etaj al corpului de chilii, deasupra trapezei. Pictura a fost executată tot de el, întâi pe pânze detașate, care apoi au fost aplicate pe perete.

Fig. 1.10. Mânăstirea Turnu

Sursa www.crestinortodox.ro

Schitul Ostrov, situat în insula Ostrov (odinioară ea însăși un punct de atracție turistică), a fost refăcut de către Radu cel Mare în anul 1500 și reclădit între 1520-1522 de către Despina Doamna, soția lui Neagoe Basarab. Pictura interioară și exterioară, care se păstrează și astăzi, a fost executată în perioada 1756-1760, după tehnica specifică școlii post – brâncovenești. Schitul a fost salvat de la distrugere. Temelia schitului a fost consolidată, după care s-a procedat la ridicarea monumentului cu 5,90 m față de vechiul amplasament.

Fig. 1.11. Schitul Ostrov

Sursa www.fotoromania.net

Singurul element de decorație exterioară îl constituie cornișa din zimți de cărămidă. Biserica a avut și o bogată colecție de obiecte, donate de Despina Doamna, care s-a călugărit aici sub numele de Platonida Monahia, colecție ce se află în prezent la Muzeul de Artă din București.

Mănăstirile din jurul stațiunii nu îndeplinesc cerințele turistice, deoarece la aceste mănăstiri nu sunt pensiuni sau mini-hoteluri (ca la Mănăstirea Putna sau Horezu), însă unele din ele impresionează prin vechimea lor, fiind și monumente istorice, altele prin activitatea culturală și spirituală pe care au desfășurat-o, știut fiind că bisericile au fost adevărate focare de cultură.

Fig. 1.12. Hotel Central Călimănești pe o carte poștală de la începutul secolului XX

Sursa www.istorielocală.ro

În această stațiune există variate locuri de agrement și de distracție: Parcul Central, Parcul Ostrov, Casa de Cultură „Florin Zamfirescu”, biblioteca orășenească ,,A. E. Baconski'',

ștrandurile termale de la Căciulata și Cozia.

Fig. 1.13 Casa de cultură a stațiunii

Sursa: fotografie originală

În cadrul manifestărilor folclorice, de un bun renume se bucură festivalul folcloric ,,Cântecele Oltului'', ce are loc în prima duminică a lunii august și care reunește artiști folclorici de pe malurile Oltului, de la izvor și până la vărsare, inclusiv formații invitate din alte țări, cum ar fi Turcia, Italia, Bulgaria, Franța.

Fig. 1.14 Festivalul folcloric ,,Cântecele Oltului'' Fig. 1.15. Podul suspendat

Sursa www.jurnalvalcean.ro Sursa: foto originală

Ca punct de atracție turistică poate fi considerat și Podul Suspendat ce leagă, prin pădure, orașul Călimănești de Căciulata. El a fost realizat din cablu, oțel laminat și podit cu scândură, fiind construit în primul război mondial de către armata germană, ca punct strategic.

1.3. Indicatori turistici pentru stațiunea Călimănești-Căciulata

Turismul balnear, de sănătate și SPA este una din tendințele la nivel european în ceea ce privește petrecerea concediilor sau a timpului liber. stațiunea Călimănești-Căciulata propune o astfel de sursă de interes turistic prin factorii curativi și prin infrastructura turistică aflată în plin proces de relansare.

Pentru a asigura o viziune de ansamblu asupra potențialului turistic al stațiunii, determinat prin prisma faptului că stațiunea este atestată ca fiind de nivel național, cât și prin prisma premiselor necesare dezvoltării unui turism durabil, a fost efectuată o analiză ce a vizat calcularea anumitor indicatori ce reflectă gradul de dezvoltare turistică al stațiunii Călimănești-Căciulata.

Fig. 1.16. Centrul de informare turistică din stațiunea Călimănești-Căciulata

Sursa: fotografie originală

În stațiunea Călimănești funcționează o secție cu 12 paturi pentru tratament tradițional prin acupunctură. În hotelul Căciulata, medicii specialiști asociază în afecțiunile aparatului locomotor terapia cu produse specifice românești.

Trebuie remarcat că în foarte puține stațiuni balneare se pot trata concomitent atâtea afecțiuni asociate combinând cura internă cu cea externă, concentrația relativ mai scăzută a apelor minerale de Călimănești dând posibilitatea unui tratament eficace și lipsit de riscuri atât pentru tineri cât și pentru bolnavii în vârstă.

Stațiunea dispune de bază de diagnostic și tratament la Hotel Central, Hotel Vâlcea, Hotel Troian și „Microstațiunea Cozia”. Fiecare bază de diagnostic și tratament dispune de săli de gimnastică, secție de hidroterapie și electrofizioterapie dotate cu aparatură modernă pentru tratarea cu ultraviolete, ultrasunete, ionizări, magnetodiaflux, masaj uscat, băi de lumină, kinetoterapie, băi de plante ș.a.

În cadrul bazelor de tratament un loc aparte îl ocupă baza din „Microstațiunea Cozia” situată la intersecția celor trei hoteluri (Căciulata, Cozia, Oltul), legată funcțional de acestea prin culoare luminoase cuprinzând, pe lângă secțiile amintite și secții de aerosoli individuali și pulverizații colective, împachetări cu nămol și secție pentru tratament tradițional prin acupunctură.

Însumată, capacitatea bazei de tratament Cozia este de peste 4000 proceduri pe zi, activitățile medical-balneare fiind asigurate de cabinete medicale, de balneologie, unul de geriatrie, camera de gardă și tratamente, laborator clinic, exploatări funcționale, stomatologie, stație de salvare.

Aceste proceduri sunt aplicate de personal medical cu pregătire superioară și medie care la data de 31.12.2017 se prezenta în următoarea structură:

Tabelul 1.1. Numărul medicilor și asistenților care deservesc stațiunea Călimănești – Căciulata

Sursa: date interne stațiune

Pentru a înțelege mai bine potențialul stațiunii Călimănești-Căciulata, am analizat evoluția din perioada 2015-2017 a indicatorilor turistici referitori la numărul de unități de cazare, la capacitatea acestora atât cea existentă cât și cea în funcțiune, numărul de sosiri turistice și numărul de înnoptări.

Baza de cazare a stațiunii este formată din hoteluri și vile de diferite categorii de confort, după cum se poate vedea din tabelul următor:

Tabelul 1.2. Capacitatea de cazare existentă în hotelurile stațiunii Călimănești – Căciulata

Sursa: date interne stațiunea Călimănești-Căciulata

Hotelurile, vilele și motelul au camere cu două paturi, un grup sanitar propriu, telefoane în camere (la hotelurile de 2 stele), în procent de 70% beneficiază de televizoare alb-negru și color, la cerere instalându-se și frigidere.

Trebuie făcută o mențiune specială cu privire la Vila „Flora”, o construcție ultramodernă, care are un confort de 4 stele cuprinzând două apartamente, trei camere duble, living room și club.

Tabelul 1.3. Evoluția numărului de structuri de primire turistică cu funcțiune de cazare turistică din stațiunea Călimănești – Căciulata (2015-2017)

Sursa: prelucrare date statistice insse.ro, 2018

O caracteristică a stațiunii, care o individualizează chiar la nivel național, este aceea că dispune de încălzire centrală și apă caldă 24 h/zi, datorită exploatării resurselor geotermale din zonă și ca agent termic, nu numai pentru kinetoterapie în piscinele interioare.

Capacitatea de cazare existentă este renovată și beneficiază de toate cerințele impuse de categoria de clasificare.

Tabelul 1.4. Evoluția capacității de cazare din stațiunea Călimănești – Căciulata (2015-2017)

Sursa: prelucrare date statistice insse.ro, 2018

Un indicator important pentru analiza circulației turistice îl reprezintă capacitatea de cazare turistică în funcțiune, evidențiată pe tipuri de structuri de primire turistică.

În perioada 2015-2017 valoarea acestui indicator, exprimat în zile-turist evidențiază o creștere continuă. Astfel, dacă în 2015 capacitatea turistică în funcțiune era de 1233663 număr locuri –zile, în 2017 a ajuns la 1300095 număr locuri – zile, adică cu 9,4% mai mult.

Tabelul 1.5. Evoluția capacității de cazare în funcțiune din stațiunea

Călimănești – Căciulata (2015-2017)

Sursa: prelucrare date statistice insse.ro, 2018

De o deosebită importanță pentru evaluarea interesului de care se bucură stațiunea în rândul turiștilor este indicatorul referitor la numărul de sosiri, exprimat în număr de persoane.

Tabelul 1.6. Evoluția numărului de sosiri ale turiștilor în stațiunea

Călimănești – Căciulata (2015-2017)

Sursa: prelucrare date statistice insse.ro, 2018

Dintre cei sosiți în stațiune, majoritatea preferă cazarea în pensiuni turistice, având în vedere că la un preț ceva mai mic beneficiază de piscină cu apă termală în cele mai multe cazuri. Cei care aleg cazarea la hotel vin frecvent pentru pachetul de tratament balnear, deoarece procedurile se efectuează în bazele hotelurilor.

Dată fiind cerința tot mai crescută de bilete de tratament în stațiunea Călimănești – Căciulata, este firesc ca numărul de înnoptări să fie în creștere continuă, chiar dacă valorile acestui indicator turistic nu consemnează elemente spectaculoase.

Tabelul 1.7. Evoluția numărului de înnoptări ale turiștilor în stațiunea

Călimănești – Căciulata (2015-2017)

Sursa: prelucrare date statistice insse.ro, 2018

Stațiunea Călimănești-Căciulata este, în funcție de baza de cazare, de restaurare și de agrement, cea mai mare dintre stațiunile balneoclimaterice ale județului Vâlcea.

Fig. 1.17.Complexul balnear Cozia

Sursa: Sursa www.valceaturistica.ro

Cât privește baza de alimentație publică, aceasta este alcătuită din restaurante de diferite categorii (1- 3 stele). În restaurantele situate în incinta hotelurilor se servesc atât meniuri clasice cât și dietetice, în funcție de prescripțiile medicului.

Tabelul 1.8. Numărul unităților de alimentație publică în funcțiune în stațiunea

Călimănești – Căciulata, pe tipuri de unități (2017)

Sursa: prelucrare date statistice insse.ro, 2018

Trebuie remarcat că această stațiune deține o bază de agrement mult mai bună decât celelalte stațiuni ale județului (Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari) ceea ce îi permite să atragă cu mai multă ușurință și un segment de populație tânără.

Stațiunea Călimănești-Căciulata dispune de o bază de agrement care se prezintă pe tipuri de structuri, după cum urmează:

Tabelul 1.9. Numărul bazelor de agrement în funcțiune în stațiunea

Călimănești – Căciulata, pe tipuri (2017)

Sursa: prelucrare date statistice insse.ro, 2018

Fig. 1.18. Baza de agrement și tratament a stațiunii

Sursa www.valceaturistica.ro

1.4. Analiza SWOT a turismului în stațiunea Călimănești-Căciulata

Analiza SWOT este un instrument managerial, care permite evaluarea și prezentarea sintetică a aspectelor celor mai importante care vor afecta evoluția viitoare a turismului în stațiunea balneoclimaterică Călimănești – Căciulata.

Fig. 1.19. Hotelul Central, emblemă a stațiunii Călimănești – Căciulata (Sursa: fotografie originală)

Orice comunitate trebuie să promoveze o viziune strategică pentru dezvoltarea sa viitoare. Lipsa unei astfel de viziuni duce la o activitate haotică, în cadrul căreia se pot rata oportunități și se consumă irațional resurse care ar putea fi mai bine utilizate în alte scopuri.

Problemele cheie care au fost identificate pe baza evaluării situației actuale a turismului rural și agroturismului vâlcean se regăsesc în analiza SWOT, prezentată în cele ce urmează.

Puncte tari:

izvoarele minerale și geotermale recunoscute pe plan național și internațional pentru potențialul și valoarea curativă, nămolurile terapeutice (3 din cele 9 stațiuni balneare din țară se află în județul Vâlcea, iar stațiunea Călimănești – Căciulata este cea mai renumită din cele 3);

existența a două parcuri naționale: Parcul Național Cozia și Parcul Național Buila Vânturarița;

păstrarea meșteșugurilor tradiționale;

rețea de drumuri amplă cu legături bune în toate direcțiile;

Grupul Școlar Economic Administrativ și de Servicii Călimănești, care contribuie la pregătirea profesională din industria hotelieră;

climat temperat-continental moderat fără extreme deosebite, ceea ce favorizează desfășurarea activităților turistice întregul an;

existența unui patrimoniu cultural-istoric diversificat, complex și complementar, capabil să motiveze și să susțină segmente variate de turiști cu profil cultural;

numărul mare al operatorilor turistici cu expertiză;

modernizarea parcurilor din stațiune;

implementarea unor proiecte cu finanțare europeană destinate dezvoltării și promovării turistice;

creșterea numărului structurilor de primire turistică, creșterea capacității de cazare, construcția de noi baze moderne, cu un confort competitiv (județul Vâlcea ocupă locul 3 pe țară din punctul de vedere al capacității de cazare funcționale și locul 2 pe țară din punctul de vedere al numărului de înnoptări);

diversificarea serviciilor turistice;

apariția serviciilor de wellnes/SPA și a unor unități de restaurant selecte și/sau cu specific;

volum de turiști în creștere continuă an de an;

Puncte slabe:

poluarea industrială;

dotări uzate în unele unități de cazare ale stațiunii balneare;

educația insuficientă în școli în domeniul turismului și protecției mediului;

lipsa unui plan de marketing oficial la nivel județean, regional și național;

lipsa parteneriatelor public-private în turism;

lipsa rețelei de centre de informare turistică;

acoperirea deficitară din punct de vedere numeric cu instituții necesare informării și organizării activităților turistice;

fluctuația personalului din domeniul turismului;

deficiențe și disfuncționalități la nivelul ofertelor, programelor și produselor turistice existente, a promovării acestora, insuficiența materialelor de promovare turistică,

absența unui „brand” turistic al județului și susținerea deficitară a obiectivelor cu potențial de brand;

accesibilitatea turiștilor în stațiune mult îngreunată din cauza lipsei unei autostrăzi;

slaba participare la târguri și expoziții internaționale a produselor turistice menite a aduce plus-valoare turismului din stațiune;

nivel redus al indicelui de utilizare a capacității de cazare și a duratei medii de ședere în regiune, în raport cu potențialul turistic existent;

lipsa unui sistem de management integrat al deșeurilor în zonele turistice;

insuficienta cooperare intre diferiții operatori din turism și asociațiile profesionale (de tipul ANTREC, ANAT, AJT, AER).

Oportunități

asocierea unui număr tot mai mare de operatori de turism în vederea realizării intereselor comune;

finanțarea proiectelor de instruire a personalului din Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane;

finanțarea dezvoltării turismului cu ajutorul finanțărilor nerambursabile din cadrul instrumentelor de postaderare și a programelor de finanțare naționale.

rețeaua hidrografică prezintă potențial de dezvoltare a turismului;

evenimentele culturale și folclorice prezintă un potențial semnificativ pentru dezvoltarea turismului;

existența programelor de finanțare pentru dezvoltarea resurselor din domeniul turismului, dezvoltarea investițiilor și promovarea turismului;

reabilitarea infrastructurii în vederea creșterii accesibilității spre zonele și obiectivele și turistice;

oportunități pe piață pentru dezvoltarea turismul de nișă și alternativ, coroborat cu un interes sporit pentru turismul din parcuri naturale (județul Vâlcea dispune de 33 de arii naturale protejate), pentru turismul din spațiul rural și obiectivele culturale, manifestările de factură religioasă (pelerinaje) și culturală;

cererea în creștere din partea iubitorilor de turism rural, ecologic și cultural, a turismului de afaceri, congrese și reuniuni; oeno-gastronomic; de tip ”City-break”, științific, dar și a formelor de turism de aventură și extreme, sportiv și de vânătoare (alpinism, escaladă, parapantă, cicloturism, river rafting, agrement nautic pe râul Olt, pe lacurile de acumulare Turnu și Călimănești, motocros etc.) obligă la realizarea dotărilor adecvate care să permită afirmarea lor la cotele „dictate” de potențialul existent și interesul manifestat pentru acestea;

stimularea turismul balnear, medical și de wellness, înfrumusețare și anti-ageing, prognozele indicând creșterea interesului pentru acestea pe fondul îmbătrânirii populației, creșterii uzurii biologice și a stresului la categoriile de vârstă 18-65 ani și a creșterii preocupării populației urbane și a populației active pentru o viață sănătoasă, activă și pe profilaxia unor boli etc.;

Afirmarea speoturismului și turismului cinegetic în condițiile existenței în județ a unor resurse deosebite și a lipsei acestora (fauna cinegetică) în țările din vestul Europei (mari emițătoare de fluxuri turistice de acest tip);

valorizarea (prin îmbunătățirea managementului și a promovării) a manifestărilor culturale și folclorice de impact organizate anual în diferite locații și inițierea unor evenimente și festivaluri și în alte locații și diverse perioade ale anului;

construirea în viitor a autostrăzii pe tronsonul Pitești – Râmnicu Vâlcea – Sibiu;

crearea unor noi pachete turistice în funcție de cerere (produse pentru nișe turistice);

Revitalizarea/ Promovarea zonelor rurale (incluzând cultura tradițională); existența unor zone rurale cu un tezaur etnografic si folcloric de mare originalitate, meșteșuguri, gastronomie bazata pe produse naturale locale, tradiție vini-viticolă;

existența unor elemente de imagine care pot deveni componente ale brand-ului stațiunii;

Amenințări

mentalitatea nefavorabilă constituirii și activității în parteneriat între autoritățile publice locale și mediul de afaceri;

fondurile reduse pentru investiții și ne – prioritizarea acestora datorită lipsei strategiilor;

schimbările climatice au efecte negative asupra activităților turistice, reducând numărul de turiști;

costurile mari ale reabilitării infrastructurii rutiere;

migrația personalului din sectorul turismului;

competitivitate scăzută a ofertei turistice pe plan internațional;

lipsa angajamentului clar al membrilor parteneriatelor create în spiritul dezvoltării turistice, pentru realizarea acțiunilor asumate;

degradarea patrimoniului arhitectural prin depopularea localității;

calamități naturale (inundații, alunecări de teren etc.);

Capitolul 2. Potențialul izvoarelor minerale și geotermale din stațiunea

Călimănești-Căciulata

Apele minerale sunt un factor terapeutic natural. Ele provin din izvoarele minerale, naturale sau sunt scoase la iveală prin foraje.

După definiția internațională, o apă minerală, ca să poată fi considerată minerală, trebuie să îndeplinească o serie de condiții

– să conțină cel puțin 1g de săruri obișnuite la 1 litru de apă;

– să conțină elemente chimice cu acțiune farmacologică pronunțată într-o proporție admisă ca minimum necesară, sau

– să conțină gaze ca bioxid de carbon, hidrogen sulfurat, radon în concentrații admise sau având valoare terapeutică, sau

– să aibă o acțiune curativă verificată si recunoscută din punct de vedere științific, sau

– să aibă la izvor o temperatură de peste 200 C.

Apa minerală este, din punct de vedere fizico-chimic, o soluție complexă, în compoziția căreia de găsesc un număr mai mare sau mai mic de săruri minerale, în concentrații diferite. Acestea sunt disociate și nedisociate, iar raporturile dintre ele nu sunt întotdeauna asemănătoare cu ale soluțiilor produse în laborator prin dizolvarea acelorași componenți în apă. Starea de echilibru a sărurilor din apele minerale a luat naștere în condiții deosebite, create de factorii din profunzimea solului (compoziția rocilor, presiunea, temperatura, magnetismul, radioactivitatea).

La însușirile chimice ale apelor minerale se adaugă și unele proprietăți fizice, care pot avea o importanță terapeutică însemnată: ele pot să activeze unele săruri sau ioni prezente în cantități extrem de mici în apele minerale. Unele ape minerale, dacă stau mai mult timp în contact cu aerul, suferă o transformare considerabilă în compoziția lor chimică și acțiunea terapeutică. Apele sulfuroase, în contact cu aerul își pierd o parte din hidrogenul sulfurat, iar o altă parte, împreună cu ceilalți compuși sulfuroși se oxidează.

Acțiunea eficace la izvor a apelor minerale se datorează și unor factori locali. În stațiune se îmbină în mod armonios acțiunea apei minerale proaspete, fără transformări fizico-chimice, cu acțiunea simultană a condițiilor locale climat, mod de viață deosebit față de cel de acasă sau de la locul de muncă, regim alimentar sau de mișcare, excursii, acțiune favorabilă a peisajului stațiunii. Toți acești factori duc la mobilizarea capacității de reacție favorabilă a bolnavului, care, în final are ca rezultat o reglare a funcțiilor organismului.

2.1. Izvoarele minerale din stațiunea Călimănești-Căciulata – clasificare, localizare și caracteristici

Definiția dată de Federația Internațională de Termalism și Climatism (FITEC) arată că o apă minerală trebuie să aibă o anumită origine, să nu fie supusă unor modificări artificiale și să se deosebească de apa potabilă prin felul și cantitatea componentelor minerale sau gaze, prin temperatură, radioactivitate, să posede calități terapeutice confirmate de o academie de științe medicale.

În stațiune se îmbină în mod armonios acțiunea apei minerale proaspete, fără transformări fizico-chimice, cu acțiunea simultană a condițiilor locale, climat, mod de viață deosebit față de cel de acasă sau de la locul de muncă, regim alimentar sau de mișcare, excursii, acțiune favorabilă a peisajului stațiunii. Toți acești factori duc la mobilizarea capacității de reacție favorabilă a bolnavului, care, în final are ca rezultat o reglare a funcțiilor organismului.

Clasificarea izvoarelor minerale din stațiunea Călimănești-Căciulata

Apele minerale din această stațiune sunt ape sulfuroase, clorurate, bromurate, iodurate, calcice, sodice, magneziene, hipotone (cu excepția izvorului nr. 6 ) și se folosesc în cura internă și externă.

Apele minerale din zonă au o compoziție chimică și o concentrație a sărurilor variate. Acestea se clasifică astfel :

După temperatură deosebim:

Ape reci (sub 200C): Călimănești, Păușa, Cozia 2 și 3;

Ape hipotermale (20-340C): Cozia 3 și 4;

Ape termale (42-430C): Forajele 1004 Căciulata, Cozia 1 și 5;

Ape geotermale (peste 870C): Forajele 1006 Căciulata, 1007 Călimănești, 1008 Cozia.

După mineralizare:

Izvoare oligominerale (sub 1g/00): Călimănești nr.7 și nr.14;

Izvoare hipotone (1-8g/00): majoritatea izvoarelor;

Izvoare izotone (8-9g/00): Călimănești nr.5 și nr.8;

Izvoare hipertone (peste 10g/00): Călimănești nr.6.

Sursele de apă din stațiune sunt reprezentate de izvoare sau foraje până la adâncimea maximă de 1.250 m. Zăcământul hidromineral care alimentează stațiunea este situat în partea de Sud a Carpaților Meridionali, la contactul acestora cu Depresiunea Getică. Astfel, în stațiune se disting două tipuri de relief unul muntos, cu altitudini cuprinse între 800 și 1.200 m, având piscuri mărețe, constituite din roci metamorfice și altul de dealuri subcarpatice și coline care trădează prezența formațiunilor sedimentare mai puțin dure.

Captarea „sistematică” a primelor izvoare de la Călimănești și Căciulata a fost executată de către inginerii francezi H. Bochet și D. Mercier în 1887 și definitivată în 1903 de inginerul V. Pușcariu, recăpătate în parte de I.B.F. în anul 1952 și apoi refăcută de inginerul M. Florian în anul 1976.

Fig. 2.1. Izvorul Căciulata 1 (Sursa: fotografie originală)

Izvorul Căciulata 1 (situat în Parcul din Căciulata):

apă sulfuroasă, clorurata, bicarbonați, sodică, calcică și magneziană, hipotonă și atermală, cu o mineralizare de 3349,3mg/l; cu o temperatură de 12o C, pH-ul de 7,5, cu reacție slab alcalină.

Sursă tradițională a stațiunii și poate cea mai cunoscută din toată țara, situată în apropierea confluenței Oltului cu pârâul Căciulata a fost captat succesiv în 1854 și 1887, fiind amenajat în captarea actuală de Pușcariu în 1903. Cele două emergențe de apă minerală au fost captate de la adâncimea de 6,45 m într-o boltă de beton cu diametrul de 0,9 cm prevăzută la partea superioară cu puț de captare armat. Apa sa este limpede, cu gust plăcut, puțin sărat, cu miros de hidrogen sulfurat pronunțat.

Este utilizat în tratarea bolilor de rinichi, litiazelor renale oxalice, urice sau fosfato-magneziene datorita puternicii sale acțiuni diuretice.

Favorizează fixarea glicogenului în ficat și scade glicozuria și glicemiile patologice, are o acțiune antialergică în dispepsiile gastrice și gastritele cornice, în hepatitele și colecistele cornice, în cura de diureză, în nefritele albuminoase simple, în litiazele urinale indiferent de forma (acidă sau alcalină), în pielite si pielonefrite cornice, in glicozurii diabetic simple, in alergii alimentare.

Izvorul Căciulata 2 (situat în Parcul din Căciulata):

apa slab clorurată, bicarbonatată, sodică, calcică și magneziană, hipotonă, atermală, cu o mineralizare de 2165,4mg/l; cu o temperatură a apei de 12o C, pH-ul de 7,5, cuprinde și gaz metan.

este utilizat în tratamentul ulcerelor duodenale cronice, în gastro – duodenite cronice, în gastro – duodenite hiperacide, precum și in litiaze renale însoțite de hipertrofii moderate de prostate.

Fig. 2.2. Izvorul Căciulata 2 (Sursa: fotografie originală)

Izvorul 4 Călimănești (situat în Parcul Hotelului Central – Pavilion Călimănești):

temperatura apei: 8-14oC, mineralizare totală 1987,9 mg/l.

apă sulfuroasă, clorurată, sodică, hipotonă.

se utilizează la indicațiile medicului

Izvorul 5 Călimănești (situat in Parcul Hotelului Central – Pavilion Călimănești):

temperatura apei: 8-14oC, mineralizare totală 6137,3 mg/l.

apă sulfuroasă, clorurată, sodică, hipotonă.

se utilizează la indicațiile medicului

Izvorul 8 Călimănești (situat in Parcul Hotelului Central – Pavilion Călimănești):

este situat pe malul drept al Oltului, captat mai întâi în anul 1912 și reamenajat în anii 1947-1958, într-un bazin de zidărie de piatră montat pe conglomerate eocene, având diametrul de 0,40 X 0,70 X 0,50 m. Prin reamenajarea din anul 1976, apa este preluată și transportată la buvetă (comună cu a izvorului nr. 14), printr-o țeavă PVC încastrată direct în rocă. Până în anul 1949 a fost folosit pentru băi, apoi a fost recomandat numai în cura internă.

acest izvor are o apă sulfurată, clorurată, sodică, potasică și magneziană, izotonă și atermală, cu un debit cuprins între 0,01 și 0,029 l/s ,și cu o mineralizare totală de 6995 mg/l;

acest izvor exercită o acțiune excito-secretorie puternică asupra mucoasei gastrice, favorizează tranzitul gastrointestinal, are acțiune colecisto – kinetică, indicată în gastrite cronice, având o acțiune stimulatorie de creștere a acidității stomacului, în hepatite cronice post virotice, in dischinezii biliare mai ales cu atonie veziculara, in stările de alergie alimentara, in intoxicații cronice profesionale. Apa izvorului 8 se mai utilizează fie sub forma de aerosoli, inhalații, pulverizații si irigații vaginale, fie sub aplicarea de comprese in locurile afectate de diferite eczeme.

Izvorul Călimănești 14 (situat in Parcul Hotelului Central – Pavilion Călimănești):

constituie, în fapt, amenajarea sondei nr 3, executată în anul 1957 până la adâncimea de 82 m. Din intervalul cuprins între 30 și 82 m, soda debitează pe un tubing din țeavă galvanizată, introdusă la adâncimea de 76,50 m și șlițuită între 37,76-76,5 m.

este o apă oligominerală, slab bicarbonată, clorurată, sodică, potasică și magneziană, hipotonă, atermală, cu o mineralizare de 555,0 mg/l; temperatura apei de 14o C, pH-ul de 7,5;

este utilizat în tratarea gastro – duodenitelor hiperacide și ulcerelor gastro-duodenale cronice, dischinezii biliare, colecistită, litiază urinară; gastrită hiperacidă, enterocolită.

2.2. Apele geotermale din stațiunea Călimănești-Căciulata – istoric și utilizare

Apele termale profunde sunt interceptate la Căciulata de sonda săpată de I.F.L.G.S. în perioada 1963-1964 la adâncimea de 1198 m, ape care au stat la baza organizării noului complex al stațiunii balneare. Același institut reia activitatea de foraj în 1973, executând o nouă sondă pe Valea Căciulatei și care atinge adâncimea de 1200 m, sondă care, în prezent alimentează ștrandul și baza de tratament a Hotelului Traian. A doua sondă, forată în 1975 în vecinătatea Casei de cultură din Călimănești, atinge adâncimea de 1250 m, (cea mai mare din zonă); apele sale alimentează baza de tratament din Pavilionul Central.

În perimetrul geotermal și de utilizare Cozia – Căciulata – Călimănești, apa geotermală este furnizată din trei sonde, forate la adâncimi de peste 3000 m. Cele trei sonde energetice sunt amplasate pe malul drept al râului Olt, la distanțe de circa 1-1,2 km una de cealaltă, între stațiunea balneară Călimănești, până la ieșirea din stațiunea Căciulata, spre Mânăstirea Cozia. Resursele produse în acest perimetru au un potențial energetic atractiv, ce rezidă din parametrii ridicați ai apei produse (temperaturi de 90÷96°C și debite arteziene situate între 10…23 l/s), după cum urmează:

Sonda 1006 Căciulata: 9,4 l/s (33,8 m3/h), 96°C;

Sonda 1008 Cozia: 23 l/s (82,8 m3/h), 92°C;

Sonda 1009 Călimănești: 18 l/s (64,8 m3/h), 92°C.

În același timp, chimismul resursei geotermale s-a dovedit a nu pune probleme deosebite, dintre cele care ar fi necesitat măsuri speciale și de regulă extrem de costisitoare (ex: reinjecția apei uzate), pentru prevenirea poluării termice sau chimice a emisarului – râul Olt, în care se evacuează apa uzată termic (după extragerea căldurii, în scop util). Din acest motiv, încă de la începuturile exploatării energetice a resurselor geotermale în acest perimetru (anul 1984), nu a fost proiectată reinjectarea în zăcământ a apei uzate termic; o astfel de decizie ar fi ridicat considerabil costurile exploatării sondelor, având în vedere investițiile suplimentare pe care le-ar fi antrenat forarea sondelor de injecție.

Termalitatea apelor se consideră a fi determinată de afluxul termic din profunzime, prin intermediul unor falii la nivelul fundamentului cristalin, precum și radioactivitatea unor elemente din mineralele componente ale rocilor fundamentului cristalin de Cozia.

Din punct de vedere hidrochimic, apele subterane termominerale din zona Călimănești-Căciulata sunt clorurate, iodurate, bromurate, sodice, sulfuroase, hipertone, cu o mineralizare totală de 12-13 g/l și cu un pH= 6,8-7,3. Aceste ape sunt însoțite de gaze libere (preponderent CH4), specific zăcământului de hidrocarburi din alocenul avanfosei carpatice (Depresiunii Getice), care pot avea un rol în geneza și dinamica zăcământului de ape termominerale.

Sonda 1009 Călimănești (situată în Parcul Casei de Cultură):

apă clorură-sodică, brom-iodurată, bicarbonatată, calcică, magneziană, slab sulfuroasă, hipertonă, cu o mineralizare totală de 15140 mg/l, cu o temperatura de 860C .

este indicată în boli reumatismale, sechele post-reumatice ale membrelor superioare si inferioare, tulburări ale circulației vasculare periferice (arterite), tulburări ale nervilor periferici, dermatoze.

Fig. 2.3. Sonda 1009 Călimănești și sonda 1006 Căciulata (Sursă: fotografii originale)

Sonda 1006 Căciulata (este în curs de relocare pentru că specialiștii vor să instaleze un sistem de separare a fazei lichide de cea gazoasă, din această cauză imaginea arată „atât de bine”).

Sonda 1008 este situată în incinta Complexului Balnear Cozia.

Fig. 2.4. Sonda 1008 Cozia (Sursă: fotografii originale)

Izvorul Căciulata 3 (apa termală), sonda 1003:

apa sulfuroasă, clorurată, slab iodurată, sodică și magneziană, slab izotonă si hipertermală, cu o mineralizare totală de 6138,0 mg/l, cu o temperatură de 56 grade C și cu un debit enorm de 60 vagoane/24 ore;

Izvorul Călimănești – Ostrov – Pod:

apă puternic sulfuroasă, clorurată, slab bicarbonată, iodurată, sodică, magneziană, hipotonă, atermală, cu o mineralizare de 5411,6mg/l;

Izvorul Cozia 1:

410C;

apă sulfuroasă, clorurată, slab iodurată, bicarbonată, sodică, calcică, magneziană, slab izotonă și hipertermală, cu o mineralizare totală de 6452,0 mg/l;

Izvorul Cozia 3:

230C;

apă sulfuroasă, clorurată, iodurată, bicarbonată, calcică, sodică, magneziană, hipotonă, atermală cu o mineralizare totala de 5044,7mg/l;

Cu sprijinul inginerilor care se ocupă de sondele și izvoarele geotermale din stațiune, prezentăm în Anexa 2 rezultatele analizelor chimice efectuate asupra probelor de apă geotermală produsă de sondele 1006, 1008 și 1009 în perimetrul Călimănești – Căciulata – Cozia.

Aceste ape geotermale prezintă urme de hidrogen sulfurat, de magneziu, de bariu și concentrații destul de apropiate ca valoare de fier, sodiu, potasiu, sulfați, oxid de siliciu și bicarbonatați. Conținutul mineral sporește valoarea acestor ape geotermale, care sunt astfel utilizate și în tratarea diverselor afecțiuni ale celor care aleg stațiunea Călimănești – Cozia pentru cura balneară.

Oferta balneo – turistică a stațiunii Călimănești – Căciulata, prin diversitatea factorilor naturali de cură, permite tratarea unei game largi de afecțiuni, valorificarea superioară a acestora putând determina dezvoltarea turismului balnear și în viitor.

Resursele balneare reprezintă componenta determinantă a ofertei balneare, caracteristicile lor cantitative și calitative determinând modul și nivelul de organizare și amenajare ale structurilor necesare valorificării lor.

Capitolul 3. Determinarea parametrilor fizico – chimici ai izvoarelor minerale din stațiunea Călimănești-Căciulata

În funcție de destinația unei ape (potabilă, industrială, materie primă sau auxiliară în industria chimică, alimentară, etc), aceasta trebuie sa îndeplinească anumite condiții de calitate prevăzute de standardele pentru fiecare caz în parte.

În studiul apelor se urmărește calitativ și cantitativ aspectul, culoarea, aciditatea, alcalinitatea, prezența unor săruri dizolvate, pH-ul, conținutul de oxigen și duritatea.

3.1. Modul de lucru

Determinarea turbidității

Turbiditatea este dată de particule foarte fine aflate în suspensie care nu sedimentează în timp. O apă tulbure prezintă pericol epidemiologic, deoarece particulele în suspensie pot constitui un suport pentru germenii patogeni.

Determinarea turbidității cu turbidimetrul are la bază efectul Tyndall conform căruia apa tulbure devine strălucitoare dacă este traversată de un fascicul luminos, datorită faptului că particulele în suspensie difuzează lateral o parte din razele luminoase.

Fig. 3.1. Pregătiri pentru determinarea turbidității

(Sursă: fotografii originale)

Aparatură și reactivi necesari

– apă de analizat;

– turbidimetrul;

– cuve;

– soluții de etalonare pentru FTU și 10 FTU.

Mod de lucru

– se citesc cu atenție instrucțiunile de utilizare ale aparatului;

– se introduc bateriile R6, ținându-se cont de polaritate;

– se calibrează aparatul folosind soluțiile standard FTU=0 și FTU=10, folosindu-se aceeași cuvă;

– se introduce apa de analizat într-o cuvă curată, până la 0,5 cm de la partea superioară a cuvei;

– înainte de închiderea capacului, se agită pentru eliminarea bulelor de aer;

– se șterge exteriorul cuvei pentru a elimina urmele de grăsime sau mizerie;

– se plasează cuva în turbidimetru (colorimetru) cu semnul de pe capul cuvei îndreptat spre ecran;

– se apasă butonul READ și, după aproximativ 25 de secunde se citește valoarea turbidității pe scara turbidimetrului, în FTU.

FTU (unități de turbiditate de formazină) – reprezintă dispersia razei incidente la trecerea ei printr-o suspensie ce conține 0,5 mg formazină într-un litru de apă.

1 FTU = 0,13 grade de siliciu

Grade de turbiditate sau grade de siliciu ce reprezintă dispersia razei incidente la trecerea ei printr-o suspensie ce conține un miligram de dioxid de siliciu într-un decimetru cub de apă.

1 grad de turbiditate corespunde la 1mg SiO2/dm3 apă

Rezultatele analizei sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 3.1. Valoarea turbidității la probele analizate

Determinarea conductivității

s-a făcut cu aparatul LEITFAHIGKEITSMESSGERAT LM 302, aflat în dotarea laboratorului Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului.

Conductivitatea electrica a apei reprezintă proprietatea acelei soluții de a conduce electric, în funcție de cantitatea de ioni prezenți în apă.

Principiul metodei: calitatea apei depinde de totalul de solide dizolvate în apă.

Ustensile necesare

– conductometru;

– 2 pahare Berzelius;

– pisetă;

– apă distilată;

– apă de analizat;

Mod de lucru

– se pregătește aparatul conform instrucțiunilor;

– se verifică dacă este prevăzut cu o celulă de măsurare a cărei constantă este corespunzătoare domeniului de măsurare;

– se scufundă celula în apa de analizat;

– se citește conductanța

Fig. 3.2. Determinarea conductivității (Sursă: fotografii originale)

Determinarea conductivității s-a efectuat conform SR EN 27888.

Rezultatele analizei sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul 3.2. Valoarea turbidității la probele analizate

Determinarea pH-ului

pH Meter 340

pH-ul reprezintă caracterul acid, bazic sau neutru al apei. Din punct de vedere chimic, pH-ul indică numărul (concentrația) ionilor de hidrogen. La valoarea 7 a pH-ului, apa conține un număr egal de ioni de hidrogen (H+) și ioni hidroxil (OH-). Dacă numărul ionilor de hidrogen este mai mare decât numărul ionilor hidroxil, atunci, nivelul pH-ului este mai mic decât 7, iar apa este acidă, dar dacă numărul ionilor de hidrogen este mai mic decât 7, iar apa este acidă, dar dacă numărul ionilor de hidrogen este mai mic decât cel al ionilor hidroxil, atunci pH-ul va fi mai mare ca 7, iar apa va fi alcalină sau bazică.

Compușii care produc modificări ale pH-ului (pH= lg [H+] ) apelor naturale sunt CO2, carbonații și bicarbonații; pH-ul apei poate fi afectat de depunerile atmosferice (sau ploaia acidă), eliminările de deșeuri, scurgerile din mine și de tipul de roci ce se găsesc în mod natural în zonă.

Principiul metodei

Metoda potențiometrică este standardizată prin SR EN ISO 10523: 2012 și se aplică tuturor tipurilor de probe de apă potabilă sau uzată, cu pH-ul cuprins între 3 și 10.

Determinarea potențiometrică a pH-ului unei soluții se bazează pe măsurarea diferenței de potențial dintre un electrod indicator de pH și un electrod de referință, introduși în apa de analizat.

Ustensile necesare

– 2 pahare Berzelius;

– pisetă;

– apă de analizat;

– apă distilată.

Mod de lucru

Într-un pahar Berzelius se pune apă de la robinet, iar în celălalt pahar se pune apă de analizat; se introduce pH-metrul în apa de analizat și se citește valoarea pH.

Fig. 3.3. Determinarea pH-ului (Sursă: fotografii originale)

Rezultatele analizei

Tabelul 3.3. Valoarea pH-ului la probele analizate

Determinarea reziduului fix

Reziduul fix reprezintă totalitatea substanțelor dizolvate în apă, stabile după evaporare la 1050C, marea majoritate a acestuia fiind de natură anorganică. Valoarea reziduului fix în diferite ape naturale variază în funcție de caracteristicile rocilor cu care apele vin în contact.

Fig. 3.4. Determinarea reziduului fix (Sursă: fotografii originale)

Informativ, se dau câteva valori ale reziduului fix, al diferitelor categorii de ape

ape de suprafață100-250mg/l;

ape din pânza freatică 200 – 350 mg/l;

ape de mare 20000 – 22000 mg/l;

ape din regiuni sărăturoase 1100 – 5000 mg/l;

ape de ploaie 10 – 20 mg/l;

ape minerale potabile 1000 – 3000 mg/l.

Conținutul mineral al apelor naturale este strâns legat de factorii meteorologici și climatologici. Astfel, în perioadele cu precipitații sau în cele de topire a zăpezilor, apele curgătoare își reduc mineralizarea, datorită diluării lor cu ape cu un conținut mineral foarte sărac.

În perioada de iarnă, când apele de suprafață sunt alimentate în special de izvoare subterane, mineralizarea acestora este mai crescută, fiind de 200 – 250 mg/l.

Apele subterane, și mai ales cele din pânze freatice de mare adâncime, se caracterizează printr-o mineralizare mai ridicată, și în același timp mai puțin variabilă, datorită contactului cu straturile minerale în care staționează. Cele mai bune ape sunt apele slab mineralizate sau plate, întrucât pot fi consumate nelimitat. Apele puternic mineralizate trebuie consumate doar la recomandarea medicului, întrucât pot provoca probleme renale și biliare.

Principiul metodei

Prin evaporarea apei rezultă separarea substanțelor organice și anorganice.

Ustensile necesare

– capsulă;

– baie de apă;

– cilindru gradat;

– balanță analitică;

– etuvă;

– exsicator.

Mod de lucru

Se cântărește capsula la balanța analitică. Se măsoară un volum de apă, care se pune apoi la evaporat pe baia de apă. Se introduce în etuvă la 1050C. Se pune în exsicator pentru răcire, apoi se cântărește la balanța analitică.

Formula de calcul este:

unde: Vp = volumul probei de apă în ml

m1 = masa capsulei goale

m2 =masa capsulei cu reziduu

Rezultatele experimentale

Tabelul 3.4. Valoarea reziduului fix la probele analizate

Analiza de determinare a reziduului fix la apă s-a efectuat conform standardelor naționale STAS 9187-84. Valoare admisă a reziduului fix este cuprinsă între100-800 mg/dm3, și în cazuri excepționale, 30 – 1200 mg/dm3.

Determinarea alcalinității

Alcalinitatea este dată de prezența hidroxizilor (OH) și a sărurilor (carbonați și bicarbonați ale metalelor grele alcaline Na, K, și alcalino – pământoase. Alcalinitatea este de două feluri:

permanentă: indicatorul este fenolftaleina, cu viraj de la roz la incolor;

totală: indicatorul este metiloranj, cu viraj de la galben la portocaliu.

Determinarea alcalinității totale

Principiul metodei constă în neutralizarea unei cantități din apa de analizat cu un acid diluat în prezență de indicator metiloranj.

NaOH + HCl → NaCl + H2O

K2CO3 + HCl → KHCO3 + KCl

Ustensile necesare

– biuretă;

– 2 pahare Erlenmeyer;

– 2 pahare Berzelius;

– pisetă;

– stativ.

Reactivi necesari

– soluție HCl0,1 N cu F= 0,9992;

– metiloranj;

Mod de lucru

Se iau două probe de apă de analizat și se titrează cu soluție de HCl 0,1N, cu F=9992, în prezența de metiloranj până la viraj galben la portocaliu. Se folosește formula de calcul:

HCl sol. 0,1N/dm3

Rezultate experimentale

Tabelul 3.5. Determinarea alcalinității la probele analizate

Determinarea alcalinității permanente

Principiul metodei: neutralizarea unei cantități de apă de analizat cu un acid diluat în prezența de indicator fenolftaleinei

NaOH + HCl → NaCl + H2O

K2CO3 + HCl → KHCO3 + KCl

Determinarea acidității apei

Fig. 3.5. Determinarea acidității totale (Sursă: fotografii originale)

Aciditatea este de două tipuri permanentă și totală.

Determinarea acidității totale

Principiul metodei neutralizarea probei de apă de analizat în prezență de fenolftaleină ca indicator.

Ustensile necesare

– 2 pahare Erlenmeyer, cilindru gradat; 2 pahare Berzelius; – biuretă.

Reactivi necesari

– soluție NaOH 0,1N cu F=0,9912

– fenolftleină

Mod de lucru: se iau 100 ml apă de analizat într-un flacon Erlenmeyer și se titrează cu soluția de NaOH în prezența a 2 picături de fenolftaleină, până la apariția culorii roz persistent.

Formula de calcul:

ml HCl sol 0,1 N/dm3

unde: Vr = volumul titrat

Vp = volumul probei

Rezultate experimentale

Tabelul 3.6. Determinarea acidității la probele analizate

Determinarea durității (temporare, totale, permanente)

Unul dintre cei mai importanți indicatori în caracterizarea calității apeloreste duritatea. Aceasta reprezintă cantitatea totală de săruri de calciu și magneziu care se găsesc în apă (potabilă, fântână, râuri, lacuri). Duritatea se exprimă prin mg de CaO2 sau CaCO3 pe unitatea de volum de apă, denumite grade de duritate.

Acestea pot fi

1 grad german (0D) corespunde la 10 mg CaO/l

1 grad francez (0F)este echivalnt cu 10 mg CaCO3/l

1 grad englez (0E) reprezintă 14,3 mg CaCO3/l

Din punct de vedere al durității lor, apele pot fi

foarte moi (DT = 0-4 grade);

moi (DT = 4-8 grade);

slab dure (DT = 8-12 grade);

cu duritate medie (DT = 12-18 grade);

dure (DT = 18-30 grade);

foarte dure (DT mai mare de 30 grade).

Duritatea poate fi:

– duritate temporară, ce se datorează prezenței bicarbonaților de Ca și Mg, care prin fierberea soluției se descompun în carbonați corespunzători greu solubili;

– duritatea permanentă, care este dată de celelalte săruri de Ca și Mg;

– duritatea totală, reprezintă suma durităților temporare și permanente.

Duritatea temporară

Principiul metodei neutralizarea bicarbonaților de Ca și Mg prin titrare cu HCl în prezență de metiloranj ca indicator.

Fig. 3.6. Probe pentru determinarea durității

(Sursă: fotografii originale)

Reacții chimice

Ca(CO3)2 + 2HCl → CaCl2 + 2CO2 + 2H2O

Mg(CO3)2 + 2 HCl → MgCl2 + 2CO2 + 2H2O

Reactivi necesari

soluție de HCl 0,1N cu F=0,9992;

metiloranj.

Ustensile necesare:

– biuretă;

– 2 pahare Erlenmeyer;

– spatulă;

– cilindru gradat.

Mod de lucru

Se iau 100 ml din proba de apă și se introduc într-un flacon Erlenmeyer, apoi se adaugă 2 picături de metiloranj și se titrează cu HCl 0,1N până se obține virajul de la galben la portocaliu.

Formula de calcul:

unde: V- ml de HCl folosiți la titrare

F- factorul soluției de HCl 0,1N

c – concentrația HCl

2,8 – echivalentul în mg CaO pentru 1 ml HCl 0,1N

Vp – cantitatea de apă de analizat, luată în lucru, în ml

10 – mg CaO corespunzător unui grad de duritate

Rezultate experimentale

Tabelul 3.6. Determinarea durității la probele analizate

Duritatea totală

Determinarea durității totale se va face prin titrarea complexometrică a ionilor de Ca și Mg dintr-un volum dat de apă, cu o soluție de Complexon III 0,01 cu factorul exact determinat în prezența indicatorului Eriocrom T. Determinarea complexometrică a calciului și magneziului se bazează pe reacția de formare a unor săruri complexe solubile utilizând ca reactiv soluția titrată de sare disodică a acidului etilen diaminotetraacetic, numit și Complexon III.

Fig. 3.7. Determinarea durității totale

(Sursă: fotografie originală)

Deoarece reacția de titrare este sensibilă la variația de pH (din reacție rezultă ioni de hidrogen ), se lucrează la pH cuprins între 8 și 10, ceea ce se realizează prin adăugarea în soluția de analizat a unei anumite cantități de soluție tampon.

În cursul titrării, Complexonul III va scoate treptat cationii din complexul format cu indicatorul, până la punctul de echivalență, când toți cationii au fost legați de complexonul III. În acest moment, apare indicatorul liber și culoarea soluției de la roșu devine albastru net, ceea ce indică sfârșitul reacției.

Reactivi necesari:

– soluție complexon III 0,01M cu F=1,0000,

– soluție tampon NH3/NH4Cl,

– indicator Negru Eriocrom T.

Ustensile necesare:

– biuretă,

– 2 pahare Erlenmeyer,

– un cilindru gradat,

– pipetă,

– pară de cauciuc,

– baghetă.

Mod de lucru: se iau 25 ml de apă de analizat și se introduc într-un balon cu fund plat de 100 ml. Se diluează volumul până la 50 ml apă bidistilată. Se adaugă 1 ml soluție tampon pentru a obține pH-ul 10 și 0,1 g indicator Negru Eriocrom T, apoi se titrează cu soluție de complexon III până ce culoarea virează de la roșu la albastru.

Modul de calcul:

grade duritate totală/dm3

unde: Vr = ml soluție de complexon 0,01M folosiți la titrare

F = factorul soluției de complexon

0,561 = echivalentul in mg CaO pentru 1 ml soluție de complexon 0,01M

Vp = cantitatea de apă luată în lucru, în ml

10 = mg CaO corespunzător unui grad de duritate

Rezultate experimentale:

Tabelul 3.7. Determinarea durității totale la probele analizate

Duritatea permanentă

Tabelul 3.8. Determinarea durității permanente la probele analizate

Determinarea clorurilor

Fig. 3.8. Determinarea clorurilor (Sursă: fotografii originale)

Clorurile din apă provin din soluție sau în urma unei poluări de origine animală sau umană, când concentrația virează în timp

Metoda volumetrică prin metoda Mohr.

Principiul metodei. Ionul clorură reacționează cu azotatul de argint în mediu neutru pentru a forma clorura de argint, insolubilă. Sfârșitul reacției este indicat de cromatul de potasiu.

Reacții chimice:

Cl- + AgNO3 → AgCl↓ + NO-3

K2CrO4 + 2AgNO3 → Ag2CrO4↓ + 2KNO3

Ustensile necesare:

– biuretă, stativ, clemă, mufă,

– cilindru gradat, pahar Berzelius, vas Erlenmeyer,

– pisetă cu apă distilată

Reactivi necesari:

– soluție K2CrO4 5%,

– soluție AgNO3 0,1N cu F=1,0000,

– apa distilată.

Mod de lucru: cu ajutorul unei pipete se introduc 100 cm3 probă, sau o cantitate mică din ea, diluată la 100cm3 (Vp) într-un flacon sau vas conic așezat pe un fond alb. În probă se adaugă 1 cm3 cromat de potasiu indicator și se titrează, prin adăugare picătură cu picătură azotat de argint 0,1 mol/l, până când soluția devine brun-roșcată (V2). După adăugarea unei picături de soluție de clorură de sodiu, această colorație trebuie să dispară. Aceasta se utilizează ca probă martor pentru titrările următoare.

Proba martor

Se titrează în aceeași mod ca proba de analizat, folosind 100 cm3 apă în locul probei de analizat. Valoarea probei martor nu trebuie să depășească 0,2 cm2 din soluția de AgNO3 0,02 mol/l. Modul de calcul este:

unde: Vp- volumul probei de analizat (100cm3)

V1- volumul soluției de azotat de argint utilizat pentru titrarea probei martor(cm3)

V2-volumul soluției de azotat de argint utilizat pentru titrarea probei(cm3)

c- concentrația reală a soluției de azotat de argint(moli/l)

F – factorul de corecție a soluției de AgNO3 0,1 N

f-factor de conversie (F=3543 mg/mol)

Rezultate experimentale

Tabelul 3.9. Determinarea durității permanente la probele analizate

Determinarea CCO- Mn

Fig. 3.9. Determinarea CCO- Mn

Substanțele oxidabile din apă, sau consumul chimic de oxigen (CCO) sunt substanțe ce se pot oxida atât la rece cât și la cald, sub acțiunea unui oxidant.

Oxidabilitatea reprezintă cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul de oxidant. Oxidabilitatea este condiționată de cantitatea de substanțe organice ce se găsesc în apă. Substanțele organice se pot forma ca rezultat al vitalității și descompunerii organismelor acvatice și al celor ce pot nimeri în sursele de apă, împreună cu torentele de ploaie. Dar cantitatea cea mai mare survine din apele reziduale. Oxidabilitatea este un indice chimic indirect de poluare a apei cu ape reziduale. Cu cât oxidabilitatea este mai mare, cu atât mai multe substanțe organice sunt în apă, cu atât e mai mare posibilitatea prezenței microflorei patogene. Apele curate au oxidabilitatea de 2-4 mg oxigen la 1 litru apă.

Principiul metodei

Permanganatul de potasiu oxidează substanțele organice din apă în mediu acid și la cald, iar permanganatul rămas în exces se determină cu acid oxalic.

oxidarea substanțelor organice cu KMnO4 în mediu acid la cald, rezultă exces de KMnO4 (3ml) subst. organice + KMnO4 →oxidare

b) reducerea excesului de KMnO4 în mediu H2SO4

KMnO4 + H2C2O4 + H2SO4 → MnSO4 + K2SO4 + CO2 + H2O, rezultă exces de H2C2O2

c) titrarea excesului de H2C2O4 cu soluție KMnO4 0,01N cu F cunoscut

H2C2O4 + KMnO4 + H2SO4 → MnSO4 + K2SO4 + CO2 + H2O

Ustensile necesare:

stativ, clemă, biuretă,

pahar Berzelius, 2 pahare Erlenmeyer,

pipetă, pisetă, pară de cauciuc,

cilindru gradat, bec de gaz, mufă.

Reactivi necesari.

soluție KMnO4 0,01N,

soluție H2C2O4 0,01N,

soluție H2SO4 20%.

Mod de lucru

Se iau 2 probe a câte 100 ml apă de analizat și se introduc într-un flacon Erlenmayer pregătit în prealabil, fără urme de substanțe organice. Peste aceasta se adaugă 5 ml H2SO4 1:3 și 10 ml permanganat de potasiu, exact măsurați. Se fierbe pe sită exact 10’ din momentul în care începe fierberea. Se îndepărtează vasul de pe sită și se adaugă în soluția fierbinte 10 ml acid oxalic exact măsurați. Soluția decolorată se titrează cu permanganat de potasiu, până la apariția colorației slab roz persistentă.

Formula de calcul:

unde: V1- ml soluție KMnO4 adăugat pentru oxidare

V3- soluție KMnO4 folosita la titrare

F- factorul soluției KMnO4 0,01N

V2- cantitatea ml soluție H2C2O4 folosită la titrare

F- factorul soluției H2C2O4 0,01N

Con- concentrația soluției KMnO4

0,316 – echivalentul în mg KMnO4 a unui ml de soluție de KMnO4 0,01 N;

Rezultate experimentale:

Tabelul 3.10. Determinarea CCO- Mn permanente la probele analizate

Tabelul 3.11. Calitatea apei – parametrii și metode de analiză

3.2. Rezultate și discuții

Din datele prezentate în tabele reies o serie de diferențe privind compoziția chimică a probelor de apă provenite din numeroasele surse analizate. Apa minerală analizată este o apă minerală hidrogeno – carbonato – magneziană.

Având în vedere că acestei compoziții îi corespunde și o concentrație mai scăzută in ioni de Ca+2, literatura de specialitate o recomandă ca o apă minerală cu calități deosebite (favorizează acumularea energiei la nivelul straturilor subcelulare ale țesuturilor musculare, conferă organismului energie sporită la efort prelungit și stres, previne apariția și atenuează ateroscleroza, determina scăderea concentrației colesterolului, etc.). Subliniem însă că, deși în cantități foarte mici și mult sub limita admisă, și apa minerală conține poluanți.

Concluzia este aceea că poluarea mediului (a apei în special) influențează și izvoarele minerale, motiv pentru care demararea unui program educativ de nivel amplu privind susținerea calității apei este nu numai o cerință, ci o necesitate.

Prin turismul balnear din Călimănești – Căciulata se valorifică o apă minerală naturală care provine din pânze freatice sau surse naturale și ale cărei proprietăți curative sunt recunoscute (efecte chimice, termice și mecanice).

Concluzii

Turismul balnear se detașează în cadrul celorlalte forme de turism datorită multiplelor beneficii sociale și economice pe care le aduce ca urmare a efectelor pozitive pe care acesta le are asupra stării de sănătate fizică și psihică a oamenilor.

În condițiile actuale, în care pe plan mondial se manifestă tendința de înlocuire treptată a tratamentelor alopate cu unele mai blânde, mai puțin toxice cum sunt cele bazate pe factorii naturali de cură, paralel cu mutarea centrului de greutate dinspre tratare spre prevenire, rolul turismului balnear devine din ce în ce mai important. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, tendințele manifestate pe plan mondial evidențiază o evoluție pozitivă a cererii pentru componenta „wellness” din cadrul turismului de sănătate.

Creșterea economică și evoluția condițiilor de viață ale omului modern aduc, pe lângă aspectele pozitive, unele aspecte negative, cum ar fi: intensificarea stresului, dezechilibrele alimentare calitative și cantitative, intensificarea acțiunii patogene a mediului ambiant asupra organismului uman datorită poluării fizice și chimice, care au impact negativ asupra stării de sănătate a populației. În vederea diminuării impactului acestor efecte negative, tot mai mulți turiști aleg ca destinație de vacanță stațiunile balneare.

Prin rezultatele eficiente obținute în menținerea și consolidarea sănătății și a refacerii potențialului energetic, turismul balnear a devenit una din formele de turism a cărei poziție pe piața turistică internațională este în creștere continuă.

Dintre țările Europei Centrale și de Est, ce au devenit state membre ale Uniunii Europene, România are avantajul oferit de cantitatea și calitatea factorilor naturali de cură, unii cu valoare de unicat, dar și dezavantajul unei baze tehnico-materiale depășite.

Cu toate acestea, printr-un program realist de dezvoltare generală a turismului, turismul balnear, la rândul său, se poate repoziționa pe piața turismului românesc și pe piața turismului balnear european.

Turismul balnear are o imagine învechită, de cure lungi pentru pensionari, de prestații “sociale”. Întreaga localitate turistică este purtătoare de imagine. Mediul urban trebuie deci să fie foarte bine îngrijit. Regenerarea urbană se află în centrul problematicii pentru recrearea identității teritoriului. Ca activitate medicalizată, el trebuie să respecte reglementările sanitare, în mod necesar stricte, cu privire la apele termale (protecția izvoarelor de apă minerală, autorizații administrative pentru exploatarea apelor, respectul calității bacteriologice a apelor și a altor produse balneare, cum ar fi nămolurile) și cu privire la tratamentele balneare (din punctul de vedere al procedurilor și funcționării).

Acest tip de turism este mai mult sau mai puțin subvenționat de regimurile de asigurări medicale, iar tarificarea sa este controlată. Tratamentele balneare sunt din ce în ce mai mult considerate ca tratamente preventive.

Turismul balnear este, în general, practicat într-un mediu natural adecvat. Este asociat patrimoniului orașelor termale, “luxului de altădată”, cu proximitatea unor hoteluri rafinate.

Oferta de wellness sau SPA ține de sectorul wellness, destindere, prevenție, adică ceea ce nu face obiectul prescripției medicale și nu dă dreptul la rambursare de către asigurările de sănătate. Este vorba adesea de echipamente în hoteluri. La nivel mondial, numărul persoanelor care au frecventat un centru SPA în cursul anului este estimat la 100 de milioane. Activitatea SPA-urilor reprezintă 173 de miliarde de euro la nivel mondial în 2017, dintre care 41 de miliarde generate direct de activitatea SPA-urilor și 132 de miliarde generate de hotelărie și structurile de cazare asociate. Activitatea SPA-urilor reprezintă, de asemenea, 1,2 milioane de locuri de muncă directe în lume.

Acest sector a început, cu pași timizi, să se dezvolte la Călimănești – Căciulata în hotelurile de afaceri și de agrement cu SPA-uri mici, dar există și posibilitatea instalării unor echipamente mult mai ambițioase, într-o viitoarea rețea a „orașelor termale”.

Bibliografie

Arhivele Statului Vâlcea, fond Prefectura Județului Vâlcea, dosar nr 26/1850

Barbu, C.H., Chimie generală – curs, Editura Universității ”Lucian Blaga”, Sibiu, 1999

Barbu H., Moise Cristina, Pavel Petronela, Metode instrumentale de analiza în protecția mediului, note de curs, 2016

Berbec V., Botvinic V., Mic îndreptar turistic Călimănești – Căciulata, Editura Sport Turism București, 1978

Burchiu N., Burchiu V., Gheorghiu L., Sistem centralizat de alimentare cu căldură bazat pe resurse geotermale în orașul Călimănești, Jud. Vâlcea, sursa www.mmut.mec.upt.ro

Călugăru D., I. Săvinescu I., Nedea N., Un prim pas in educația pentru mediu, Ed. Spanda, Iași, 2000

Cârstea Gh., Vâlcea – monografie , Ed. Sport – turism, București, 1980

Ciucureanu R., Voitcu M., Chimie sanitară, curs litografiat, Univ. “Gr. T. Popa”, Facultatea de Farmacie, Iași, 1996

Ciucureanu R., Voitcu M., Chimie sanitară, lucrări practice, Univ. “Gr. T. Popa”, Facultatea de Farmacie, Iași, 1996

Colecție STAS “Protecția Calității Apei”

Davidescu M., Mănăstirea Cozia, Ed. Meridiane, București, 1966

Dezvoltarea turismului balnear în stațiunea Călimănești-Căciulata prin prisma SC SIND Romania, www.vdocuments.in

Erdeli, G., Istrate, I., Potențialul turistic al României, Editura Universității din București, 1996

Geotermal Distribution SA – Date de cunoaștere privind zona Căciulata Cozia necesare proiectării și exploatării apelor geotermale, 2014

Gheorghiță C. M., Grigoraș M., Tivlea J., Lumea pe care ne-o dorim, Ed. Spiru Haret, Iași, 2000

Glăvan V., Turismul în România, Editura Economică, București, 2000

Istoria literaturii române, vol. I, Editura Academiei R.S.R. București, 1964

Jurge Claudia, Spânu Simona, Nicula V., Strategia de dezvoltare durabilă a județului Vâlcea 2016-2020, Rm. Vâlcea, 2016

Mămularu Gh., Cura hidrominerală în litiaza urinară, Ed. Medicală, București, 1986

Mănescu S., Cucu M., Diaconescu M. L., Chimia sanitară a mediului, Ed. Medicală, București, 1994

Pricăjan A., Airinei S., Bogăția hidrominerală balneară din România, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1981

Rojanschi V, Bran Florina, Diaconu Gheorghița, 2003, Protecția și ingineria mediului, ediția a II-a, Editura Economică, București

Spânu Simona, Hidrologie și hidrogeologie, note de curs, 2016

Spânu Simona, Nicula V., Evolution of balneary tourism in Romanian regions, International Conference Bălți, Repuiblica Moldova, 2014

Ștefănescu C., Gârneață Al., Călimănești-Căciulata – mic îndreptar turistic, Ed. Meridiane, București, 1968

Teodorescu Daniela, 2002, Resurse de apă. Legislație europeană, Editura H.G.A., București

Lista figurilor

Fig. 1.1. Harta județului Vâlcea pag. 3

Fig. 1.2. Creasta centrală a Coziei văzută din Păușa și masivul Buila – Vânturarița pag. 5

Lista tabelelor

Tabelul 1.1. Numărul medicilor și asistenților care deservesc stațiunea pag. 21

Călimănești – Căciulata

Tabelul 1.2.

ANEXE

Anexa 1

Călimănești – Căciulata, file de istorie

Anexa 2

Buletine de analiză a apelor termale