POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL AL COMUNEI GÂRDA DE SUS [310259]
[anonimizat]-GEOGRAFIE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE
SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI
LUCRARE DE LICENȚĂ
COORDONATORI ȘTINȚIFICI:
LECTOR UNIV. FILIMON CLAUDIU
LECTOR UNIV. STELIAN NISTOR ABSOLVENT: [anonimizat] 2010
[anonimizat]: GEOGRAFIA TURISMULUI
POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL AL COMUNEI GÂRDA DE SUS
COORDONATORI ȘTINȚIFICI:
LECTOR UNIV. FILIMON CLAUDIU
LECTOR UNIV. STELIAN NISTOR
ABSOLVENT: [anonimizat] 2010
CUPRINS:
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………..pag. 4
CAP. 1 PREZENTARE GENERALĂ A COMUNEI GARDA DE SUS……..pag. 5
1.1. Scurt istoric…………………………………………………………………………………..pag. 5
1.2. Așezare. Limite. Căi de acces………………………………………………………….pag. 6
CAP. 2 POTENȚIALUL TURISTIC AL RELIEFULUI……………………………pag. 8
2.1. Prezentare generală a reliefului comunei…………………………………………..pag. 8
2.2. Principalele atracții turistice ale reliefului………………………………………..pag. 9
2.2.1. Peisajul montan………………………………………………………………………..pag. 9
2.2.2. Relieful endocarstic și atracțiile sale turistice……………………………….pag. 12
2.2.3. Relieful endocarstic și atracțiile sale turistice……………………………….pag. 23
CAP. 3 CLIMA ȘI RESURSELE CLIMATICE………………………………………..pag. 29
CAP. 4 HIDROGRAFIA ȘI RESURSELE HIDROGRAFICE……………………pag. 31
CAP. 5 VEGETAȚIA ȘI FAUNA……………………………………………………………pag. 33
CAP. 6 RESURSE TURISTICE ANTROPICE…………………………………………pag. 36
CAP. 7 BAZA DE CAZARE………………………………………………………………….pag. 38
CAP.8 STAREA MEDIULUI ÎN COMUNA GÂRDA DE SUS………………..pag. 39
8.1. Degradări produse de activitatea economică……………………….…….pag. 39
8.2. Poluarea………………………………………………………………….pag. 39
8.3. Degradări produse de activitatea turistică……………………………….pag. 41
CAP. 9 STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILĂ A COMUNEI………pag. 42
CAP.10 PROPUNEREA UNUI TRASEU TURISTIC :
“ TURUL APUSENILOR ”………………..……………………………..pag. 48
CONCLUZII GENERALE……………………………………. ……………………………….pag. 51
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………….pag. 52
[anonimizat] a devenit o [anonimizat], [anonimizat], necesitatea cunoașterii potențialului turistic, a valorificării lui raționale se impune din ce în ce mai mult.
Determinarea potențialului turistic prin metode cantitative a [anonimizat] a teritoriului, de amenajări și dotari corespunzătoare valorii potențialului respectiv. În acest sens potențialul turistic trebuie cercetat prin prisma celor două componente ale sale:
Componenta naturală, reprezintă prin peisaje spectaculoase, configurația variată a reliefului, condițiile climatice favorabile (frecvența redusă a fenomenelor negative, absența temperaturilor excesive), valoarea terapeutică și abundența unor factori naturali, (ape minerale și termominerale, nămoluri curative, topoclimat și microclimat, faună și floră, etc);
Componenta antropică, reprezintă prin vestigii ale civilizațiilor ce s-au succedat pe teritoriul României, monumente și obiecte de artă laice sau religioase, muzee și colecții muzeale, elemente de etnografie și folclor de mare frumusețe și originalitate, realizări actuale de prestigiu etc.
Într-o accepțiune generală, potențialul turistic al unui teritoriu este definit ca ansamblul elementelor naturale economice și cultural-istorice, care reprezintă anumite posibilități de valorificare turistică, ce dau o anumită funcționalitate pentru turism și constituie o premisă pentru dezvoltarea activității de turism.
Un teritoriu intereseaza sub aspectul potentialului turistic, în masura în care acesta ofera resurse turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul unor amenajări complexe poate determina o activitate de turism și includerea acelui teritoriu în circuitul intern și international. Comuna Gârda de Sus este un exemplu elocvent pentru aceasta, în sensul ca poziția sa în partea centrală a Munților Apuseni, la contactul dintre zona cristalină a Munților Apuseni (Bihorul sudic) și zona calcaroasă (Bihorul nordic), îi conferă un potențial turistic natural de excepție, care combinat cu turismul cultural, reprezentat prin tradiții, obiceiuri și arhitectura construcțiilor, poate beneficia în viitor de amenajări turistice care să permită practicarea unui turism specializat, la standarde cat mai ridicate.
CAP. 1 : PREZENTARE GENERALĂ A
COMUNEI GÂRDA DE SUS
1.1. Scurt istoric:
Comuna Gârda de Sus, ca unitate administrativ teritorială de sine stătătoare este de dată recentă – 1925. Până la constituirea ei ca unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, așezările din dreapta Arieșului aparțineau de comuna Neagra, azi Poiana Vadului, iar cele din stânga Arieșului de comuna Scărișoara. Cele care aparțineau de Neagra erau mai puține, în 1925 când s-a constituit comuna erau 80 de familii, formând cătunul Neagra de Sus, iar cele din stânga Arieșului, 280 de familii în 1925, formau cătunul Lăpuș, iar în aval existau alte aproximariv 300 de familii, multe dintre acestea concentrate la confluenta Arieșului cu Pârâul Gârda de Sus.
Atestata documentar pentru prima data în anul 1909 cu numele de Felsogîrda (Gârda de Sus), ca și cătun al comunei Scărișoara, Raionul Câmpeni, Regiunea Cluj, Comitatul Turda-Arieș, devine comună de sine stătătoare abia în anul 1932
În anul 1968, comuna Garda de Sus a intrat în componența județului Alba.
În prezent comuna Garda de Sus este formată din 17 sate : Gârda de Sus, Biharia, Dealu Frumos, Dealu Ordîncușii, Dobrești, Gârda Seacă, Ghețari, Hanașești, Huzărești, Izvoarele, Munună , Ocoale, Plai, Pliști, Scoarța, Snide, Sucești.
Populația comunei este de 1887 locuitori, iar suprafata totala a comunei este de: 8270 ha din care:
– Păduri : 6338 ha
– Suprafața agricolă: 1932 ha
– Suprafața arabilă: 200 ha – Suprafața pășuni: 1140 ha
– Suprafața fânețe: 593 ha
Tabelul 1
1.2. Așezare. Limite. Căi de acces:
Comuna Gârda de Sus este situată în partea nord-vestică a județului Alba, la confluența văii Gârda cu Arieșul Mare, la o distanță de 112 km de municipiul Alba Iulia, reședința județului și la 32 km de Câmpeni – orașul cel mai apropiat, la 128 de km de Oradea și la 136 de Cluj-Napoca.
Din punct de vedere geografic, comuna Gârda de Sus se află situată în Munții Apuseni, grupa Munților Bihor -Vlădeasa – munți ce constituie unitatea cu cele mari altitudini din Munții Apuseni ( Vârful Curcubata Mare – 1848 m ). De la nord la sud această grupă este alcătuită din Munții Vlădeasa, Munții Bătrâna, Munții Biharia, Munții Găina și Munții Arieșului.
Fig. 2: Zona turistica Vârtop – Arieșeni – Gîrda (Sursa: www.banner.ro)
Asezată la confluența a două văi importante, în Munții Bihorului, are un relief specific de munte cu o altitudine cuprinsă între 700 (în centrul comunei) și 1400 m ( cătunele izolate Ghețari și Mununa).
Gârda de Sus din punct de vedere administrativ-teritorial se învecinează cu comunele Arieșeni în partea de vest și de nord vest, comuna Scarișoara în est și Comuna Avram Iancu în partea de sud (Fig. 3)
Fig. 3: Gîrda de Sus si comunele vecine
(www.munte.utcluj.ro)
Bogățiile cadrului natural au făcut ca această zonă să intre în atenția autorităților, astfel circa 1/2 din suprafața comunei este cuprinsă în Parcul Natural Apuseni, situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munților Apuseni, care se întinzânde pe o parte din masivele Bihor la sud și Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei județe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).
Accesul în comună se poate face doar cu mașina, pe DN 75: Lunca – Gârda de Sus – Turda. Cu trenul se poate ajunge până în orașele Beiuș, Alba Iulia, Cluj Napoca de unde doar cu mașina se poate ajunge în Gârda de Sus, pe artera rutieră menționată mai sus. Cu avionul de asemenea se poate ajunge până în Oradea sau Cluj Napoca, orașele cele mai apropiate care dețin aeroporturi
CAP. 2 : POTENȚIALUL TURISTIC AL RELIEFULUI
2.1. Prezentare generală a reliefului comunei
Din punct de vedere geografic comuna Gârda de Sus este situată în Munții Bihor-Vlădeasa, munți ce constituie unitatea cea mai masivă și cu altitudinile cele mai mari din Munții Apuseni. De la nord la sud acest masiv este alcătuit din munții Vlădeasa, Bătrâna, Biharia, Găina și Munții Arieșului.
Fundamentul este alcătuit din șisturi cristaline mai bine reprezentate pe creasta Bihariei și granite de vârsta precolumbiană. Acestea pot fi ușor recunoscute după culoarea lor verde sau roșu violaceu. Ele acoperă un pachet de conglomerate metamorfozate de vârsta paleozoică medie.
La nord de Valea Arieșului depozitele predominant calcaroase alternează cu pachete mai subțiri de roci necarstificabile precum conglomerate, gresii și șisturi violacee care constituie autohtonul de Bihor, de vârsta triasic-liasic inferior. Alternanța de roci carsificabile și necarsificabile a determinat structuri de benzi orientate în general pe direcția NV-SE care au avut un rol important în procesul organizării rețelei hidrografice.
Relieful este strict dependent de alcătuirea geologică observându-se deosebiri între cele două zone: în Munții Bătrâna un relief carstic dominant cu culmi domoale, platouri întinse, văi adânci prăpăstioase, iar în Biharia un relief dezvoltat pe șisturi cristaline cu forme greoaie, masive, pante înclinate uniforme.
În Biharia aspectul general al reliefului este de masivitate cu culmi largi, pante uniform înclinate, altitudini pronunțate și numeroase procese de modelare crionivală. Munții Biharia constituie un imens baraj în calea maselor de aer. Înălțimile aparținând acestui masiv și care se desfășoară spre sud sunt: Piatra Grăitoare (1.770m), Biharia (1.597 m), Curcubata Mare (1.849 m), Curcubata Mică (1.770 m).
În partea nordică relieful dominat este de platou mărginit de văi adânci care formează abrupturi puternice cu numeroase forme endo și exocarstice. Acest platou este străpuns de martori de eroziune, vârfuri muntoase ce ies în evidență precum Țapu (1.476 m), Bortig (1.342 m), Glăvoiu (1.426 m), Chicera (1.368 m), Cristeasa (1.426 m) și Bătrâna (1.579 m).
2.2. Principalele atracții turistice ale reliefului:
Dintre resursele reliefului întâlnite pe teritoriul comunei Garda de Sus se remarca peisajul montan deosebit de atragator, cu creste domoale sau impadurite, cu forme variate ale reliefului carstic,
2.2.1. Peisajul montan
Peisajul montan, tipic zonei Munților Apuseni, deosebit de atractiv pentru turiști, este compus dintr-un mozaic de macro și micro forme de relief etalate pe verticală sau la suprafată, subaeriene sau subterane. Se remarcă culmea înaltă și intens aplatizată a Bihariei, și peisajul carstic al Munților Bătrâna (Fig. 4)
Fig.4: Peisaj montan
din Munții Apuseni (foto Zetenyi Zsolt)
Peisajul vârfurilor montane, cu altitudini reduse și rotunjite: Bihor (Curcubăta Mare)- 1849m, Curcubăta Mică, sunt deosebit de atractive turistic, în fiecare an mii de turiști pasionați de drumeții montane străbat culmile montane pentru a ajunge pe ele. Relieful carstic, în special cel de suprafață contribuie din plin la frumusețea peisajelor, în special în zona platoului carstic Scărișoara-Ocoale (Fig.5)
Fig.5 Camp cu lapiezuri si doline
in catunul Ocoale
(foto Zetenyi Zsolt)
Pentru pasionații de drumeții montane, există urmatoarele trasee marcate:
Gârda de Sus (centru) – cătunul Casa de Piatră – Cabana Padiș
Marcaj: triunghi albastru. Distanța: 22 km.
Până la Casa de Piatră traseul urmează Valea Gârda Seacă pe drum forestier (12km) accesibil cu mașina. După ce parcurgem 500m din comuna Gârda de Sus, drumul forestier se bifurcă, spre dreapta banda albastră urmând Valea Ordancușa iar spre stanga triunghiul albastru pe Valea Gârda Seacă.
De la pitorescul cătun Casa de Piatră, cu case răsfirate pe versantul stâng al muntelui se poate ajunge în Poiana Călineasa urmând un drum de care ce urca în dreapta printre case. Imediat la iesirea din Casa de Piatră, o potecă abia schițată coboară pe partea stângă a drumului, spre Peștera Coiba Mare ( cu o spectaculoasă gură de intrare de 74 m lățime și 47 m înălțime). După 400m ajungem la Peștera Coiba Mică unde apa Văii Gârdișoara se pierde în versantul drept al văii. Tot în apropiere de Casa de Piatră se află și Ghețarul Vârtop – rezervație speologică, unde s-a descoperit o urmă placentară a omului de Neanderthal. Continuăm pe drumul forestier aproximativ 2 km, după care urmăm poteca spre stânga cam douăzeci de minute, ajungem într-o hoancă (vale seacă), cotim din nou stanga și ieșim în depresiunea carstică – Șesul Gârzii; înca 20min și ieșim pe cumpăna de ape dintre bazinul Arieșului și cel al Someșului Cald. La coborâre intersectăm marcajul bandă albastră ce vine de la Călineasa, trecem pe langă o stână și ieșim în drumul de Padiș care vine din Valea Someșului Cald, de la Ic Ponor. Ținem drumul și în scurt timp, după un cot mare spre dreapta ajungem la Cabana Padiș.
Fig.6 Biserica veche din Casa de Piatră
(http://leosuteu.rdsor.ro)
– Gârda de Sus – Valea Ordâncușii – Cabana Padiș
Lungime: 31km, marcat cu bandă albastră. Traseul urmează drumul neasfaltat ce duce la Ghețarul Scărișoara prin satul Ocoale pe la Pasul Ursoaia, unde părăsește drumul spre Ghețar, continuă spre Poiana Călineasa, trece peste Vârful Bătrâna (1759m) oferind largi panorame spre Valea Arieșului, până la drumul Ic Ponor-Padiș. La intrarea pe Valea Ordancușii încep și Cheile Ordâncușii printre care serpuiește drumul îngust; pe la jumatatea lor se afla Peștera Poarta lui Ionele ( 131m lungime).
Ghețarul Scarisoara, situat pe platoul Ocoale, e accesibil din Gârda de Sus din mai multe direcții:
a) prin Cheile Ordâncușii, fie urmând drumul forestier prin Ocoale (varianta mai lunga, ce poate fi strabatuta și cu mașina) fie urmând poteca ce urca în stânga după ieșirea din Cheile Ordancușii, și continuă până la intersecția cu cruce roșie ce vine de la Munună, apoi pe drumul forestier până în centrul satului Ghețari ( loc de parcare, magazine sătești, pensiuni). De aici mai facem zece minute până la Ghețarul Scărișoara (vizitarea se face numai cu ghid). Casa ghidului se afla chiar în centru satului Ghețari în caz ca nu gasiti pe nimeni la ghețar. Ghețarul se află la o altitudine de 1150m, în interiorul unei peșteri unde lipsa ventilației face ca temperatura să nu urce peste 1°C iar condensul ce se formează datorită diferenței de temperatură creează o ușoară ceață dând și mai mult farmec peisajului înghetat. Fig. 7: Cheile Ordâncușii
(foto Zetenyi Zsolt)
b) pe Valea Gârda Seacă apoi spre dreapta pe drum forestier, recent amenajat, până la ghetar (6km).c
c) traseul marcat cruce rosie, traseu ce pornește de la intersecția Văii Ordâncușa cu Valea Gârda Seaca prin cătunul Munună (5km). Pentru cei ce vor să ajungă la Casa de Piatră de la Ghețarul Scarișoara, pot urma poteca marcată cu triunghi albastru ce se continuă în stânga la ieșirea din pestera.
Fig.8 Valea Gârda Seaca (foto Zetenyi Zsolt)
Tot de la Ghețarul Scărișoara se poate ajunge la Padiș prin Ocoale – Poiana Călineasa – Vf. Bătrâna (bandă albastră, 20km, aproximativ 7ore ).
– Gârda de Sus – Valea Ordancușii – cătun Preluca – capăt sat Gârda de Sus
Marcaj: punct albastru.
– Gârda de Sus – Arieșeni – abruptul Cornul Berbecului- Vârful Cornul Berbecului- Vf. Piatra Grăitoare (1658m) -Vârful Bihor
Trasee pitorești nemarcate prin cătunele moțesti se pot face pe culmile ce separă Valea Cobleș de Valea Gârda Seacă, pe culmile ce separă Valea Ordancușa de V. Albac prin cătunele Costești, Sfortea etc.
2.2.2. Relieful endocarstic și atracțiile sale turistice
Peșterile constituie un domeniu aparte al scoarței Pămîntului. Un peisaj subteran nu seamănă cu nimic din ceea ce vedem la suprafața Pămîntului. Aici totul este deosebit. Ajunge să amintim că factorii principali ce duc la modelarea suprafeței Pământului – schimbările de temperatură, insolația, înghețul, ploaia, vîntul – nu se întîlnesc în peșteri. De aceea, pătrunzînd într-o peșteră ne trezim dintr-odată într-o lume străină, neobișnuită, unde totul este nou și neașteptat, încercînd să dăm o explicație lucrurilor pe care le vedem, riscăm să ne încurcăm într-un păienjeniș de detalii din care să nu mai putem ieși. De aceea se impune să atacăm lucrurile cu puțină metodă. Să începem deci prin a face cu ajutorul unei clasificări puțină ordine sub pămînt.
Prin peșteră se înțelege orice gol natural aflat în scoarța Pămîntului. Accentuăm că este vorba de goluri naturale, căci omul, în voința lui nestăvilită de a cuceri integral globul pămîntesc, și-a croit drum și spre măruntaiele lui. El a săpat mine, galerii, puțuri, tunele, dar nu peșteri (Bleahu M., 1982).
În același sens cu „peștera" se folosesc de multe ori cuvintele „cavernă" și „grotă".
Cea mai generală împărțire a peșterilor se face după faptul dacă au luat naștere o dată cu roca unde se află sau ulterior. Din acest punct de vedere se disting peșteri primare și peșteri secundare.
O peșteră este constituită dintr-o succesiune de goluri de forme și mărimi variabile ce pot fi reduse la cîteva tipuri elementare, definite ținîndu-se seama de înclinarea, adică de pantă, și de volumul lor. Aceasta delimitează dintr-odată două domenii: cel al golurilor orizontale sau slab înclinate (0-35°), galeriile, și cel al golurilor puternic înclinate, pînă la verticală (70- 90°), puțurile.
În ce privește volumul golului excavat, ajunge să mergem odată printr-o peșteră pentru a vedea că din galerii dăm în spații mai mari, de unde ajungem din nou în galerii mai strîmte. Spațiile mai mari poartă numele de săli. Săli pot să existe și în cazul puțurilor, adică lărgiri pe traseul unei conducte verticale. La săli nu interesează panta (Bleahu M., 1982).
În afara celor trei termeni stabiliți, cercetătorii mai folosesc și alții cu mai 'multă sau mai puțină justificare. Astfel în sinonimie cu galerie sînt folosiți termenii de culoar, coridor sau gang. Prin conductă se înțeleg atît galeriile cît și puțurile, adică golurile cu lungime mai mare decît secțiunea, indiferent de pantă. În același sens se poate folosi și termenul de canal) cu deosebirea că el este legat de o circulație activă de apă. Tunelul necesită o formă specială de galerie (galeria circulară de presiune), care, la secțiune mică, poate fi numită și tub (Bleahu M., 1982).
Pentru formele verticale, în afară de puț există și termenul de horn, aven, prăpastie
În crearea golurilor de peșteră rolul hotărîtor pentru aspectul general îl are faptul dacă apa a curs sub presiune sau cu nivel liber. În modelarea calcarului care mărginește golul subteran sînt hotărîtori alți doi factori: coroziunea și eroziunea. Cele două perechi de noțiuni (curgere sub presiune – curgere cu nivel liber și coroziune – eroziune) nu trebuie confundate, deși se suprapun într-o oarecare măsură. În curgerea sub presiune dominantă este coroziunea, pentru faptul că avansarea apei se face lent. De aceea ea nu poate transporta pietre și nisip, proiectilele indispensabile ale eroziunii. Formele de coroziune se găsesc atît pe podea, cît și pe pereți și tavan, deoarece apa a umplut cîndva tot golul.
Curgerea cu nivel liber poate fi rapidă, uneori chiar violentă. Apa duce cu ea pietre și nisip care, lovind stînca, e cioplesc. Formele de eroziune se găsesc mai ales pe podea și pe pereți, pînă la înălțimea unde ajunge apa la viituri. Nu trebuie să se creadă însă că aici nu avem coroziune. Acțiunea eroziunii este combinată cu cea a coroziunii, dar finele urme de coroziune sînt șlefuite de către prundișul și mișcare. S-ar părea că la curgerea cu nivel liber porțiunea superioară a galeriilor, cea neinundată, nu este supusă deloc transformărilor. În realitate, în peșteri există și apă de condensare, apă de multe ori agresivă. Ea modelează stînca prin coroziune deasupra nivelului de apă permanentă. Dar ea corodează mai ales fisurile ce străbat masa calcarului. Prin aceasta, coherența lui este șubrezită, ceea ce face ca blocuri întregi să fie detașate din matca lor. Dacă ele se află în tavan se prăbușesc, lăsînd în loc un gol ce mărește pe cel existent, dar în aceeași măsură îl diminuează cu materialul căzut pe podea. Totuși, deoarece blocurile detașate sînt corodate mai ușor (oferind mai multe fețe de atac apei), ele dispar cu timpul, procesul de prăbușire soldîndu-se cu un cîștig net în favoarea golului peșterii, pînă la urmă mărit. Din această cauză, ca agent determinant al golurilor subterane, alături de coroziune și eroziune trebuie pusă incaziunea (prăbușire înăuntru).
Coroziunea, eroziunea și incaziunea, cei trei agenți de sculptare ai golului subteran, lasă amprente specifice, ca forme negative, în pereții peșterilor, dar și ca forme pozitive, determinînd configurația acestora. (Bleahu M., 1982)
Căderea unei picături de apă este un lucru banal; îl simțim pe pielea noastră cu ocazia fiecărei ploi. Picăturile unei ploi sînt însă un lucru întîmplător, în sensul că ele cad cu intermitență și la întîmplare, poate niciodată în același loc. Suprafața Pămîntului oferă foarte rare împrejurări în care picăturile de apă cad sistematic în același loc (de pildă cele din țurțurii de gheață). În golurile subterane lucrurile stau altfel și se poate spune că inversul este regula. O fisură aflată în tavanul unei galerii este o sursă posibilă de apă, dacă ea este legată de suprafața pămîntului sau de o galerie superioară prin care curge apă. Dacă alimentarea cu apă este asigurată, fisura va fi o furnizoare permanentă de picături ce se vor desprinde totdeauna din același loc, generînd forme specifice: pe tavan, din locul desprinderii, stalactitele, iar pe podea, în locul căderii, stalagmitele. Acestea sînt formele elementare, ce prezintă numeroase variante. (Bleahu M., 1982)
a) Stalactitele (Fig. 9 ) – sînt speleotemele de formă cilindrică sau conică ce atîrnă din tavan sau de pe orice proeminență și care sînt generate de picături de apă ce cad atrase de gravitație. Există două tipuri fundamentale de stalactite, în funcție de modul de aport al apei și de morfologia punctului de desprindere a picăturii. Stalactitele nu ornează numai tavanul unui gol subteran, ci orice porțiune în surplombă (care proeminează deasupra golului unde există posibilitatea desprinderii unei picături de apă. Stalactitele cresc de aceea pe muchii de pereți, atîrnă de pe blocuri sau se formează la baza altor concrețiuni, cum ar fi un amvon, un baldachin, discuri sau draperii parietale. (Bleahu M., 1982) Fig. 9 Stalactite in pestera Pojarul Politei
(http://poze.tripod.com)
b) Stalagmite (Fig. 10 )- sînt speleotemele cilindrice sau conice ce cresc de jos în sus pe orice proeminență pozitivă și care iau naștere din picături de apă căzute de sus. Dimensiunea și forma lor este condiționată de raportul dintre debitul apei de alimentare și capacitatea de depunere a calcitului din ea. Pentru a înțelege mecanismul de formare, să ne imaginăm că din tavan sosesc picături de apă, într-un anumit ritm, ce au darul să umezească podeaua pe o anumită suprafață. Dacă condițiile de evaziune a dioxidului de carbon, sînt favorabile (temperatură mai ridicată, presiune mai scăzută, aerisire bună), depunerea calcitului va avea loc rapid, ceea ce va face ca suprafața de acumulare a calcitului să fie restrînsă. Coloana ridicată prin această acumulare va avea ca atare un diametru redus, iar rezultatul va fi o stalagmită zveltă.
Fig.10 Stalagmite in Ghețarul Vârtop
(foto Zetenyi Zsolt)
Dacă dimpotrivă, condițiile de evaziune a dioxidului pe carbon vor fi nefavorabile (temperatură scăzută, presiune ridicată, aerisire proastă sau conținut ridicat de CO2 în atmosfera peșterii), carbonatul de calciu va ieși greu din soluție, adică pe o distanță mai mare de punctul de picurare, ceea ce va duce la creșterea unei stalagmite cu diametru mai mare și o formă robustă. (Bleahu M., 1982)
c) Coloanele (Fig. 11)- constituie a treia formă principală de speleoteme de picurare. Ele nu reprezintă altceva decît unirea unei stalactite cu stalagmita corespunzătoare, participarea celor două elemente fiind de obicei vizibilă . Astfel, dacă stalagmita ocupă mai mult de jumătatea coloanei se vorbește de o stalacto-stalagmită, iar dacă stalactita ocupă mai mult de jumătatea coloanei este vorba de o stalagno-stalactită. (Bleahu M., 1982).
Fig. 11 Coloane în Ghețarul
de la Vârtop ( foto Zetenyi Zsolt)
d) Perlele lustruite – sunt un alt tip de speleoteme de picurare. Ele se prezintă ca mici agregate cristaline de 1 – 10 cm diametru, mai mult sau mai puțin rotunjite, libere, nesudate între ele său de substrat. Dacă sînt tăiate în două se observa că ele sînt formate din pături milimetrice de calcit, depuse în jurul unui nucleu ce poate fi un fragment de “macaroană" un oscior de liliac, o pietricică sau orice alt corp străin. Condiția esențială a perlelor ca să fie formațiuni independente, este ca ele să fie mișcate încontinuu, astfel încît să nu se poată suda pe substrat prin depuneri de calcit, ceea ce se realizează în mai multe chipuri. Pe domurile, stalagmitice se găsesc adesea mici bazinașe (microgurui) în care apa căzînd de sus începe să depună pe un nucleu strate de calcit. Din cauza puterii de cădere a picăturii, nucleul este însă mișcat incontinuu astfel că numai pe el se depune calcit, nu și în bazinaș, ceea ce face ca treptat să se formeze o perlă. Ea este o perlă cu lăcaș ce se caracterizează prin lustruirea ei extremă și forma aproape sferică, așa cum există frumoase exemple în peștera Gocaliero (Franța). Alteori perlele se găsesc grupate în cuiburi de perle, acumulare de zeci de exemplare adunate în excavații ale podelei, peste care trece un curent de apă. Perlele sînt astfel alimentate dar și mișcate do curent, ceea ce împiedică sudarea lor. (Bleahu Marcian pag. 160)
e) Vălurile. Să începem cu curgerea în surplombă și să ne imaginăm că dintr-o fisură situată la capătul de sus al unui tavan înclinat la 45° iese o picătură de apa. Ea nu se desprinde pentru a forma o stalactită, ci se prelinge pe tavan în jos. Atrasă de gravitație, ea va căuta să ajungă cît mai repede la un nivel cît mai coborît. Dacă însă în acel loc tavanul prezintă o mică denivelare, o crestuliță ce proeminează, ea va oferi apei o „pîrtie" favorabilă, căci apa, curgînd pe ea ajunge mai repede la un nivel mai coborît decît alături. Ca atare picătura de apă o va urma și va lăsa ca o dîră umezită, sursă pentru o depunere infimă de calcit. Ea va contribui însă la mărirea proeminenței care, fiind mai coborîtă, va fi cu atît mai favorabilă următoarei picături de apă ce o va adopta, depunînd încă o dîră de calcit și așa mai departe. Dar, chiar dacă tavanul nu prezintă o denivelare în acel loc, prima picătură de apă va adopta linia de cea mai mare pantă, creînd prima denivelare, ce va fi folosită în continuare de celelalte picături. În felul acesta ia naștere o foarte frumoasa speleotemă denumită văl, cortină sau draperie și care se prezintă ca o lamă de calcit ce atîrnă, din tavan pe o înălțime de cîțiva decimetri, putînd atinge chiar un metru, avînd pînă la cîțiva metri lungime și o grosime de 0,25 – 1 cm. (Bleahu M., 1982)
f) Draperiile parietale (Fig. 12) Sub acest nume sînt cuprinse depunerile de calcit ce îmbracă pereții golurilor subterane, uneori într-o mare bogăție de forme, conferind impresia de opulența peisajului subteran. Termenul de „draperie", dat inițial acestor speleoteme, a fost trecut greșit asupra văluri lor, care atîrnă libere din tavan, deși o draperie, în sens menajer, nu atîrnă niciodată liberă ci este lipită de un perete. Pentru adevăratele draperii, cele parietale, se mai folosesc și termenii de scurgere parietală sau de cascada, primul putînd fi aplicat și la forme simple, individuale, cel de-al doilea la formațiuni extrem de bogate. (Bleahu M., 1982)
Fig.12 Scurgere parietala in Ghetarul de la Vartop
( foto Zetenyi Zsolt )
g) Gururile sau bazinele de planșeu – sînt unele din cele frecvente tipuri de speleoteme. Numele este o preluare limba franceză (gour) și este utilizat în lipsa unui termen românesc adecvat. Gururile se prezintă ca bazine ce au o latură proptită de pantă și celelalte laturi sub forma unui baraj arcuit convex. Gururile au o forma alungită, semi-ovală sau semicirculară. Comparația cu un baraj nu este numai morfologică ci și funcțională căci în spatele lui este adunată, apă, ba mai mult chiar, ea explică însăși geneza unei astfel de forme. (Bleahu M., 1982)
h) Cristalictitele – sînt speleotemele cele mai admirate de speologi, din cauza formelor ciudate și a rarității lor. Ele se prezintă sub forma de cristale albe, translucide pînă la transparente, de forme foarte variate, de obicei ca baghete alungite, dar îndoite și răsucite, în mod aproape neverosimil . Unele sînt foarte subțiri, aproape filiforme, în mod obișnuit au însă diametre de l – 3 cm. Adesea apar și mase compacte de calcit cristalin său cristale dispuse în rozetă sau în mănunchiuri ce sugerează o crizantemă. Semnificativ este faptul că baghetele cresc arareori în jos, și cel mai adesea în sus sau lateral, antigravitațional, ceea ce arată clar că sînt rezultatul unei curgeri capilare. (Bleahu M., 1982)
Clasificarea peșterilor se face în conformitate cu specificațiile Legii nr. 462/2001 modificată și completată prin Legea nr. 345/2006 și ale OM nr. 604/2005 privind clasificarea peșterilor, după cum urmează:
"Clasa A: peșteri de valoare excepțională care, prin interesul științific sau unicitatea resurselor sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic național și internațional ( În comuna Gârda de Sus: Peștera Pojarul Poliței, Avenul de la Tău, Peștera Hoanca Apei, Ghețarul Scărișoara)
Clasa B: peșteri de importanță națională care se disting prin mărime, raritatea resurselor și prin potențial turistic ( În comuna Gârda de Sus: P. de sub Zgurăști, Avenul din Șesuri);
Clasa C: peșteri de importanță locală, protejate pentru semnificația lor geologică, peisagistică, hidrologică, istorică sau pentru dimensiunile lor ( În comuna Gârda de Sus: Peștera Poarta lui Ionele, Izbucul Poliței, Izbucul Tăuzului, Izbucul Cotețul Dobreștilor)
Clasa D: peșteri care nu întrunesc condițiile pentru a fi incluse în clasele A, B și C.” (L. 462/2001) (www.parcapuseni.ro)
După cum se poate vedea în tabelul 2, cele mai multe peșteri din județul Alba se află pe teritoriul comunei Gârda de Sus.
Tabel 2. Principalele sisteme carstice din județul Alba (www.snsro.ro)
Principalele pesteri ce se gasesc pe teritoriul comunei Garda de sus:
Complexul carstic Peștera Ghețarul Scărișoara-Avenul din Șesuri-Avenul Pojarul Poliței-Izbucul Cotețul Dobreștilor – include prima peșteră declarată monument al naturii în România, în anul 1938 – Ghetarul de la Scarisoara, al doilea ca marime, ghețar subteran din Europa. Intrarea în Ghetarul de la Scarisoara, care se deschide la o altitudine de 1165 m, pe Creasta Pîrjolii, se face prin intermediul unui impresionant aven (prăpastie circulară în regiunile calcaroase, în care se scurg apele de suprafață – n.a.), a cărui gură, cu un diametru de până la 60 m, se deschide în inima pădurii care îmbraca Creasta Pîrjolii. O potecă îngustă sapată în stînca și câteva scări metalice prinse de pereți ajută la coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se află, sub forma unui impresionant portal, intrarea propriu-zisă în peștera. Topografia Ghețarului de la Scărișoara este simplă, deoarece peștera reprezintă de fapt o încapere unica, având o dezvoltare totală de 700 m. Aproximativ în mijlocul acestei încaperi se află un imens bloc de gheață, cu un volum de 75.000 mc, care dăinuie în peștera de peste 4000 de ani.
Fig.13 Ghețarul de la Scărișoara – intrare
(foto Zetenyi Zsolt)
Fața superioară a blocului formează podeaua Sălii Mari. În latura opusă intrării, acest planșeu se frînge într-un tobogan abrupt de gheață, care dă într-o a doua sală, denumită Biserica. Aici apar primele formațiuni stalagmitice de gheață, întruchipate în coloane masive ale căror capete lucesc uneori în lumina razelor reflectate de zapada din fundul prăpastiei, creând impresia unor lumânari gigantice aprinse. Biserica încheie zona turistică clasică din interiorul peșterii, restul fiind până în prezent rezervație științifică. În latura din dreapta intrării se află Rezervația Mică, ce se desfașoară la picioarele unui perete vertical de gheață înalt de 15 m. În latura din stînga se află Rezervația Mare, spre care coboară un perete alcătuit tot din gheață, dar înclinat, lung de 20 m și prelungit cu o galerie descendentă, pe a cărei podea se găsesc blocuri masive de calcar, trunchiuri de copaci căzute de la suprafață și bolovani. Aceasta este Galeria Maxim Pop.
În amândoua rezervațiile, la o anumită distanță de blocul de gheață din centrul peșterii reapar stalagmitele de gheață, dintre care unele au o existență permanentă, iar altele – cele mai îndepărtate – se topesc în întregime în cursul verii, dar se refac în forme mai mult sau mai putin asemănătoare în lunile de iarna. Galeria Coman, o prelungire îngustată a Rezervației Mari,
Fig.14 Ghețarul de la Scărișoara – Sala Biserica (foto Zetenyi Zsolt)
coboară într-o pantă accentuată până la adâncimea maximă de 105 m a peșterii, apropiindu-se în același timp la numai câtiva metri de cea de-a doua perlă a sistemului carstic Scărișoara – peștera Pojarul Poliței. De fapt, între cele doua cavitati a existat cândva, înainte de începutul formării blocului de gheață, o comunicare naturală, dar care s-a înfundat cu darâmaturi. În ansamblul său, peștera se prezintă sub forma unui gol descendent, închis în partea sa inferioară în fund de sac. Acest gol functionează precum o capcană pentru aerul rece, care intră în peșteră în timpul iernii, când atmosfera de la suprafață are o temperatură mai scazută. În cursul verii, când raportul temperaturilor și densităților se inverseaza, aerul mai cald și mai ușor de la exterior nu mai poate pătrunde în adâncul peșterii. În acest fel, aerul de sub pamânt se menține rece în permanență. Blocul de gheață are o structură stratificată, care conservă toate modificările climatice contemporane existenței gheții în peștera, conferind ghețarului o mare valoare științifică. Sectorul turistic al peșterii, care cuprinde în momentul de față avenul, Sala Mare și Biserica, este amenajat cu scări metalice și podețe de lemn în Sala Mare. Deoarece toate formațiunile de gheață intră vara într-un proces de topire parțială, vizitarea peșterii se face în ultimele luni de iarnă, când aceste formatiuni ajung la dezvoltarea maximă și conferă peșterii o frumusețe unică.
Peștera Poarta lui Ionele (numită frecvent în dialectul local Poarta Ioanelii) se înscrie printre nenumăratele forme carstice care împânzesc versanții calcaroși ai Văii Ordâncușa. Ea se deschide la 1,5 km de confluența acesteia cu Gârda Seacă, în versantul drept geografic al văii, la o altitudine de 810 m. Prezența sa este trădată de treptele succesive ale unei cascade de travertin, peste care se despletește în șuvoaie pârâul subteran ce răzbate la zi prin deschiderea peșterii. Pentru a se ajunge aici se urmează drumul carosabil care pornește din comuna Gârda, adică principala cale de acces spre Ghețarul de la Scărișoara, în dreptul cascadei de travertin se traversează valea Ordâncușei pe o punte îngustă de beton, în marginea căreia un jgheab captează parte din apa ce iese din peșteră. O potecă urcă apoi pieptiș pe malurile pârâului, ajungând după vreo 100 m în fundal unui amfiteatru stâncos, unde se deschide intrarea în peșteră (Fig. 15)
Semnalată pentru prima dată de J. Vass în 1857, menționată de E. A. Bielz în 1884, cercetată sub raport biospeologic de Emil Racoviță și colaboratorii săi în 1921, peștera este cartată în întregime abia în 1964, de I. Viehmann și Gh. Racoviță.
Fig.15 Peștera Poarta lui Ionele – intrarea
(foto Zetenyi Zsolt)
Numele de „Poartă” dat acestei peșteri de oamenii locului își are fără îndoială obârșia în aspectul monumental al deschiderii sale, a cărei ogivă se înalță la peste 15 m. Impresionantă prin dimensiunile și prin perfecțiunea arcuirii sale, această deschidere constituie de altfel și elementul cel mai spectacular al peșterii, deoarece restul cavității se compune dintr-o galerie modestă, de 130 m lungime, cu două coturi succesive pe stânga. Ea este lipsită practic de concrețiuni, cu excepția unei scurgeri stalagmitice care trebuie escaladată pe o înălțime de 6 m și a unor fragmente de planșeu stalagmitic suspendat care apar către capătul peșterii. Tot aici se află pe podea o excavație circulară, un fel de pâlnie de 5 m diametru, care se umple cu apă în răstimpurile mai ploioase. De altfel, cursul subteran de apă are un traseu capricios, apărând, în funcție de debit, fie sub peretele din dreapta, la nivelul primului cot al galeriei, fie sub peretele din stânga, la mică distanță înainte de portal. Se pare că acest curs drenează aceleași ape pe care le întâlnim și în fundul Ghețarului de sub Zgurăști și a căror origine trebuie căutată în pierderile din bazinul superior al Ordâncușei.
În afara mijloacelor individuale de iluminat, nu este necesar nici un echipament, peștera fiind extrem de ușor accesibilă mai ales până la săritoarea pe care o formează scurgerea stalagmitică (Bleahu M., Bordea S., 1974).
Peștera Ghețarul de sub Zgurăști, este situat cu foarte puțin în aval de Poarta lui Ioanel dar cu 100 m mai sus față de aceasta, aproximativ la jumătatea versantului abrupt al Văii Ordâncușei. Când, urmând poteca marcată, cu cruce roșie care urcă din Valea Gârda Seacă spre Cabana Scărișoara, se ajunge în creasta Dealului Mununa, pe dreapta se deschide o pitorească perspectivă asupra stâncăriilor care albesc în pereții înalți ai Cheilor Ordâncușei. Panta acum domolită a dealului este presărată cu căsuțele răzlețe ale cătunului Zgurăști, răsfirate în lungul unei văi largi care se frânge în versantul Ordâncușei, exact deasupra peșterii. Părăsind deci marcajul principalei căi turistice de acces spre Ghețarul de la Scărișoara în dreptul acestei „hoance” și urmând firul ei, se ajunge fără prea multe dificultăți la intrarea în peșteră.
Cu toate că localnicii au avut fără îndoială de mult timp cunoștință de existența peșterii, prima ei semnalare în literatura speologică nu apare decât în 1929, când R. Jeannel și E. Racoviță publică descrierea și crochiul cavității. Explorarea mai detaliată și topografierea ei completă, în 1976, sunt rodul activității Cercului „Z” al speologilor amatori din Oradea.
Denumirea de „ghețar” dată acestei peșteri este departe de a avea aceeași semnificație ca în cazul Ghețarului de la Scărișoara, deoarece aici nu este vorba decât de un aven larg deschis la suprafață, pe fundul căruia zăpada dăinuie mai mult timp decît la exterior. Dimensiunile acestui aven sunt impresionante: gura sa circulară măsoară 35-40 m iar pe panta de grohotiș care se prelinge pe latura sudică o cărare coboară până la 30 m adâncime. Aici, în peretele opus, se deschid două arcade de piatră, prin care grohotișul se prelungește până la 50 m adâncime. Arcada din stânga, ceva mai modestă, are cam 10 m lățime și 3 m înălțime, dar cea din dreapta este cu adevărat maiestuoasă, având bolta ridicată la 30 m și o lărgime la bază de peste 20 m. Aceste două arcade converg într-o sală care nu se abate cu nimic de la nota de grandios a întregului aven, măsurând 65 m lungime, 40 m lățime și 35 m înălțime. Podeaua mării sălii formează fundul argilos al unui lac întins, în care apele nu se adună decât în perioadele ploioase, dar în asemenea împrejurări nivelul lor poate ajunge uneori până la 25 m înălțime. De cealaltă parte a lacului se desfășoară o lungă contrapantă de grohotiș, în vârful căreia apar gurile mai multor galerii greu accesibile și lipsite de interes turistic. Rămâne demn de semnalat doar faptul că una dintre ele, a cărei intrare se află în latura din dreapta a avenului, răzbate la zi în versantul Ordâncușei, constituind o a doua deschidere a cavității subterane. Este interesant de știut, de asemenea, că apa care se adună în cuveta de pe planșeul sălii ajunge aici prin gura galeriilor din stânga, ceea ce înseamnă că peștera funcționează ca un preaplin pentru un sistem hidrologic aflat la un nivel inferior, cel mai probabil tributar resurgenței de la Poarta lui Ioanel, întreaga rețea subterană a Ghețarului de sub Zgurăști totaliza în 1976 o lungime de 775 m. (Bleahu M., Bordea S., 1974).
2.2.3. Relieful endocarstic și atracțiile sale turistice
Elementul caracteristic al reliefului exocarstic îl constituie formele depresionare, concave, ca urmare a posibilităților apei să se dreneze în subteran, fără să fie nevoită să curgă pe un substrat. O excepție de la această regulă o constituie forma exocarstică cea mai mică dimensional, lapiezul. În ordinea ascendentă a dimensiunii urmează ca forme depresionare dolinele, uvalele și poliile, la care trebuie să adăugăm bazinele de contact și văile carstice.
a)Lapiezurile – sunt forme de suprafață ce iau naștere prin eroziune pe rocile carstificabile, fie la suprafața lor, fie sub cuvertură pedologică (sol). Din acest punct de vedere se separă trei categorii de lapiezuri:
– libere, formate pe roca nudă, expusă direct apei;
– semiîngropate, născute sub petice izolate de sol ce acoperă sporadic calcarul și
– grupate, formate sub un înveliș continuu de sol.
Lapiezurile sînt fie șanturi alungite, separate de creste mai mult sau mai puțin late, fie excavații scurte, uneori chiar echilaterale. În sfârșit, se pot deosebi forme individuale sau grupări ce formează cîmpuri de lapiezuri. (Bleahu M., 1982)
Cele mai multe câmpuri de lapiezuri se află în cătunele Ocoale, Mununa si Ghețari.
b) Dolinele – formele exocarstice elementare cele mai frecvente, sînt pâlnii mai mult sau mai puțin rotunde săpate în calcar. Dolinele au diametre de la cîțiva metri la peste 1 km, adîncimi pînă la 100 m și suprafețe de la. 0,17 la 150000 m2. Ele se grupează formînd mari cîmpuri în care densitatea este de 200-400 pe km2, putînd să acopere 300000 m2 pe km2.
Dolinele iau naștere prin dizolvarea treptată a calcarului, ceea ce duce la scobirea formei în rocă (doline de dizolvare), la coborîrea unui strat ce acoperă calcarele (doline de subsidență) sau la prăbușirea unui gol preexistent (doline de prăbușire). Modul de formare poate fi dedus după formă sau după analiza situației geologice.
Din punct de vedere pur morfologic se pot distinge următoarele forme de doline: în pîlnie (conice), în strachină (cu fundul plat), în cupă (cu pereții ceva mai abrupți și fundul rotunjit) sau cilindrice (cu pereții abrupți, chiar verticali).
Fig. 16 Câmp cu doline în cătunul Ghețari
(foto Zetenyi Zsolt)
Din punct de vedere al aspectului în plan, ele sînt rotunde, eliptice, semicirculare, alungite, stelate (Bleahu M., 1982).
c) Uvala – este o depresiune carstică închisă, de dimensiuni mai mari decît o dolină, de formă neregulată și cu fundul inegal. În descrierea inițială dată acestei forme s-a spus că provine din alipirea unor doline, în sens genetic. De aici s-a tras concluzia greșită că două sau trei doline alipite sînt o uvală, fapt ilustrat de geograful francez Em. de Martonne cu o figură în care se observă trei doline de mici dimensiuni, din Padiș, cu pereții întretăindu-se și pentru care se dă explicația, uvală. O astfel de utilizarea termenului este complet greșită, căci uvala este o formă mare, de sine stătătoare, un bazin închis ce poate avea de la cîteva sute de metri la cîțiva kilometri lungime, fără o apă curgătoare și a cărui fund poate prezenta denivelări sau spinări calcaroase. Este drept că o astfel de formă este rezultatul unui proces similar cu al formării dolinelor, dar la o scară mai mare, putînd rezulta din întretăierea și lărgirea unui teritoriu ocupat cîndva de doline. Dar ele nu se mai văd ca atare și doar spinările calcaroase ne-ar putea face să ne gîndim că ele sînt fostele creste separatoare. În sensul definit mai sus uvalele sînt forme relativ frecvente, termenul putînd fi aplicat tuturor depresiunilor carstice închise, neparcurse de apă, de formă oarecare și care au dimensiuni de peste cîteva sute de metri. (Bleahu Marcian pag. 221).
Uvale de acest tip se întîlnesc pe platoul carstic Scarisoara – Ocoale
d) Poliile – sunt formele negative carstice de cea mai mare dimensiune. Termenul înseamnă în limba slovenă „cîmpie" și cu el desemnate cîmpiile avute la dispoziție de locuitorii carstului sloven și al celui dinaric pentru a le cultiva și care nu erau decît fundurile plate ale unor imense bazine închise. Geografii au preluat numele, desemnînd cu el astfel de bazine carstice (Bleahu M., 1982).
Se intalnesc pe teritoriul comunei, in apropierea pesterii Ghetarul de la Scarisoara pe platoul carstic Scărișoara – Ocoale
e) Văile carstice – sunt acele văi ce străbat terenurile calcaroase sînt variate din punct de vedere hidrologic, cu funcții diferite, morfologic însă destul de asemănătoare. Caracterul comun este dat de versanții pietroși, calcaroși, totdeauna impresionanți prin albeața lor, putînd merge de la pante puternic înclinate la pereți verticali. Văile pot avea rîuri permanente sau temporare sau pot fi părăsite pentru totdeauna de apă (văi seci, sohodoale) (Bleahu M., 1982).
Pe teritoriul comunei Garda de Sus se remarca valea Gârda Seaca (foto 17), care are un traseu subteran de la intrarea în pestera Coiba Mica (unde poarta numele de Valea Gărdișoara) pana la Izbucul Tăuz de unde ia numele de Gărda Seaca . Alte văi carstice sunt afluenții văii Gărda Seaca dintre care cele mai importante sunt pârâul Vulturului și pârâul Sohodoale.
Foto 17: Valea Gârda Seacă (foto Zetenyi Zsolt)
Forme orizontale ale exocarstului apar în zone carstice și în afara poliilor, fie sub formă de platouri de mare întindere, fie sub formă de mici suprafețe ce ocupa creștetul unor masive calcaroase.
Carstoplenele – sînt platouri calcaroase plane dominînd regiunile înconjurătoare, mai deprimate. Termenul nu trebuie utilizat pentru a desemna orice platou carstic în general, echivalînd de pildă platoul Vașcău, care este o formă de relief compusă, cuprinzînd doline, văi oarbe, văi de dolină, cîmpuri de lapiezuri etc., cu o carstoplenă. Aceasta este o suprafață calcaroasă netezită de coroziune, ce nu cuprinde forme secundare decît cel mult doline și cîmpuri de lapiezuri.
Una din cele mai extraordinare carstoplene se află pe platoul traversat de canionul râului Krka (Carstul Dinaric), prezentîndu-se cu o suprafață perfect netedă și orizontală, ce retează capetele de strat ale calcarelor. Este greu de admis pentru astfel de forme o nivelare datorită unui râu ce a curs cîndva pe aici, căci un râu nu ar fi putut niciodată să străbată o zonă de calcare atât de întinsă, fără să dispară în adânc. De aceea, pentru astfel de suprafețe se admite în general o nivelare biochimică, datorită acizilor corozivi din solul care acoperă terenul (Bleahu Marcian pag. 231).
Astfel de explicații sînt aplicabile carstoplenelor acoperite de pajiști cum sunt suprafețele de calcar din Munții Bătrîna,o parte din ei situați pe teritoriul comunei Arieșeni.
Dacă formele negative sînt în primul rând cele care definesc carstul, nici cele pozitive formate din calcar nu sînt mai puțin caracteristice, fiind chiar mai spectaculoase si mult mai atractive din punct de vedere turistic.
-Pereții verticali – sunt semne sigure ale prezenței calcarului, tendința de desfacere verticală fiind proprie lui, ea fiind tot un rezultat al acțiunii de coroziune a apei. Calcarul, ce constituie crestele și vîrfurile, este străbătut de diaclaze ți fisuri unde pătrunde apa de ploaie. Ea corodează spațiile avute la dispoziție, le mărește și slăbește rezistența rocii, din masiv desprinzîndu-se blocuri care se prăbușesc. Fig. 18 Pereti verticali in zona Vaii Ordancusii
( foto Zetenyi Zsolt )
Locurile de desprindere sunt fostele diaclaze verticale, dizolvate de apă, mai ales gravitațional, fapt ce face ca și amprenta să fie și ea verticală. Pereții nu sînt astfel decît o consecință a acțiunii corozive a apei de ploaie, atrasă vertical de gravitație. Desigur, ulterior agenții modelatori (apa, vîntul) netezesc suprafața peretelui, reliefând adesea fețele, de stratificație și fisurile perpendiculare pe perete. Faptul că forma generală este dată de prăbușiri se atestă și prin marea îngrămădire de bolovani de la piciorul pereților, formînd mari grohotișuri (Bleahu M., 1982).
Astfel de forme ale exocarstului sunt foarte bine evidențiate în zona Cheilor Ordancuși și la intrare în peștera Poarta lui Ionele.
– Crestele calcaroase – rezultă din intersectarea planurilor de ruptură (diaclaze sau falii) aflate pe doi versanți ai unui masiv. Astfel de forme ale exocarstului sunt foarte bine evidențiate în satul Casa de Piatra, care de altfel a primit acest nume datorită pereților calcarosi care se gasesc la intrarea în sat.
– Pilonii, turnurile și acele, sînt vîrfuri izolate de calcar ce pot fi culminații ale unei creste, porțiuni izolate de către fisuri și diaclaze dizolvate de apă mai intens. Ele pot fi și complet independente, izolate de masa de calcar din care au făcut odată parte. Astfel de formațiuni seintalnesc în zona de obârșie a văii Gardisoara si pe Valea Ordancusii
– Sectoarele de chei ale Văii Gârda Seacă si Cheile Ordancusii
În afară de faptul că Valea Ordâncușei reprezintă principala cale de acces spre Ghețarul de la Scărișoara și unica spre Poarta lui Ionele, ea constituie și în sine un interesant obiectiv turistic, îndeosebi prin cheile pe care le formează pe cursul său inferior. Înainte de vărsarea sa în Gârda Seacă, Ordâncușa curge printr-o vale adâncă dar relativ largă, pe versanții căreia pădurea de fag și molid coboară până aproape de firul apei. Apoi, după 1,5 km de la confluență, valea începe să se îngusteze cu repeziciune. În malul său drept apare o arcadă largă, adâncită în stâncă sub forma unei nișe spațioase, pe care moții o denumesc Corobana lui Gârțău, apoi, în vecinătatea acesteia, cascada de travertin din dreptul Porții lui Ioanei. Imediat după aceea începe canionul propriu-zis al Ordâncușei. Strânsă în centura puternică a calcarelor, apa și-a tăiat o albie îngustă, mărginită de pereți maiestuoși, atât de înalți și atât de apropiați încât deasupra capului abia de se mai vede un petic de cer. Sunt locuri în care versanții, perfect verticali, nu lasă loc decât strict curgerii apelor și pe care șoseaua nu le poate depăși decât prin punți de beton construite în lungul văii. Aspectul sălbatic al cheilor este întregit de puzderia de arcade, de nișe, de guri de galerii și de tancuri care frământă falezele de calcar într-o inextricabilă împletitură de forme carstice. Două dintre acestea sunt citate mai adesea în literatura turistică: Corobana Mică de la Chei, situată în versantul drept, la 5 m înălțime față de albia râului, prin care răzbate la zi un pârâiaș ce formează o cascadă de travertin ceva mai modestă decât cea de la Poarta lui Ioanel, și Corobana Mare, care își arcuiește deschiderea în capătul unei limbi de grohotiș prelinsă pe versantul drept. Dincolo de aceasta din urmă, calcarul este înlocuit cu roci cristaline și, după un parcurs de aproximativ 2 km, se ajunge în capătul dinspre amonte al Cheilor Ordâncușei, care iau sfârșit o dată cu lărgirea văii și îndepărtarea versanților. Drumul însoțește în continuare firul apei până la izvoarele acesteia, într-un peisaj devenit mai puțin spectaculos, dar care nu pierde nimic din farmecul atât de caracteristic Munților Bihor.
Fig. 19 Cheile Ordancusii
( foto Zetenyi Zsolt )
CAP. 3 CLIMA SI RESURSELE CLIMATICE
Un alt element de atractie turistica îl reprezinta particularitatile climatului deoarece favorizeaza desfasurarea de variate activitati turistice pe parcursul întregului an.
Zona Muntilor Apuseni, si implicit cea a comunei Garda de Sus, are un climat continental moderat cu particularitati determinate de pozitia sa, fiind sub directa influenta a maselor de aer umed si racoros dinspre vest, peste care se suprapun influente sudice si sud-vestice care aduc în tot timpul anului mase de aer cald de origine tropicala. Se mai resimt de asemenea influentele circulatiei nordice si nord-estice purtatoare a unor mase de aer rece, de origine polara si respectiv arctica.
Climatul comunei Garda de Sus este tipic de munte, în general umed și rece pe culmile înalte cu o alterare treptată spre regiunile joase. Munții Bihorului prin masivitatea lor constituie o barieră în calea maselor de aer vestice, dar contribuie și la etajarea pe verticală a elementelor climatice. Cu toate că acești munți constituie o barieră în calea maselor de aer vestice se resimte influența maselor de aer umede de origine oceanică, care dau climatului un caracter continental moderat cu ușoare nuanțe pluviale.
Temperatura medie multianuală este de +5o C cu minime în ianuarie de –4o C și maxime în iulie de +14o C la Gârda de Sus, iar pe înălțimi este mai coborâtă cu circa 3-4o C. Acest aspect climatic determină în mare măsură durata anotimpurilor: vara este mai scurtă și mai răcoroasă, iar iarna este mai lungă și geroasă.
Vânturile dominante sunt cele de vest care aduc în general multe precipitații având o viteză medie între 7-8 m/s datorată absenței obstacolelor. Pe valea Arieșului și a afluenților săi se observă fenomenul de canalizare al maselor de aer, aerul mai rece coborând în aval (briza de seara ). De asemenea se pot observa fenomene de calm atmosferic, în zona de adăpost (40-50%), ca pe înălțimile Bihariei acestea să aibă valori de 5-6% anual.
Un fenomen climatic caracteristic pentru Muntii Bihorului îl reprezintă apariția diverselor forme de ceață, preponderent in zona pasului Vartop si in apropierea acestuia dar mai cu seama pe inaltimile Muntilor Apuseni (pe platoul Scărișoara-Ocoale in comuna Garda de Sus), care reduc durata de strălucire a soarelui și a vizibilității.
Umezeala aerului este condiționată în mare măsură de circulația vestică si de regimul nebulozității. La Garda de Sus umezeala aerului are o valoare de 85% iar nebulozitatea medie este de 6,5 zecimi.
Precipitațiile atmosferice se caracterizează printr-un regim destul de bogat determinat de masele de aer oceanice care își descarcă în cea mai mare parte umezeala în aceste locuri, determinând o medie anuală ce depășește 1.400 mm în zonele înalte. La Gârda de Sus precipitațiile au mediile multianuale cuprinse între 1.200 mm și 1.400 mm, înregistrându-se un maxim în mai – august și un minim în perioada august – octombrie.
Stratul de zăpadă persistă circa 4-5 luni pe an având o grosime medie de circa 60-70 cm. Acest fapt asigură condiții excelente dezvoltării sporturilor de iarnă, iar in acest scop sunt disponibile la ora actuala doar doua piste de schi, deservite de doua teleski-uri, amandouă fiind situate în Vârtop – Arieșeni, în imediata apropiere a pasului Vârtop (fig. 20).
Fig. 20: Pârtiile de schi de la Vârtop – Arieșeni
( foto Zetenyi Zsolt )
Particularitățile climatului creează ambianță pentru activitatea de turism, dar constituie în acelasi timp si un important factor natural de cura (climatoterapie), se poate vorbi aici despre un bioclimat tonic – stimulent (de munte). Unele dintre elementele climatice se constituie chiar în factori indispensabili practicării turismului (de exemplu zăpadă pentru sporturile de iarna) reprezentând în același timp și un important potențial turistic, interesând activitatea de turism, atât în sezon, cât și în extrasezon.
CAP. 4 HIDROGRAFIA SI RESURSELE HIDROGRAFICE
Elementele hidrografiei se constituie si ele ca resurse naturale de importanta turistică ridicată, impunându-se prin elementele estetice pe care le introduc în peisaj, prin aspectele științifice complexe ce le prezintă sau prin posibilitățile oferite pentru practicarea de activități de recreere și de agrement nautic.
Principalul râu care drenează teritoriul comunei Gârda de Sus este Arieșul Mare prin cursul său superior. Arieșul Mare ( Fig. 21 ) izvorăște de la o altitudine de 1.295 m de sub Vârful Vârtop și are pe teritoriul comunei Arieșeni un curs de aproximativ 12 km, pe direcția NV-SE. Panta medie este de 29‰ iar bazinul hidrografic de 70 km², cu o altitudine medie de 1.166 m. Pe teritoriul comunei Arieșul primește ca afluenți Pâraurile Gârda Seacă, cu afluentul Ordâncușa, Valea Iarba Rea, pârâul Popasului și altele mai mici.
Fig. 21 Râul Arieș ( foto Zetenyi Zsolt )
Teritoriul nord-estic al comunei este drenat de valea Gârda Seacă ( L = 17 km, Sb = 72 km2 ). În bazinul său superior se află Casa de Piatră și Hodobana, relieful carstic bine modelat prezintă numeroase obiective interesante și din punct de vedere turistic: peșterile Gura Apei, Sura Popii, Ghețarul de la Vârtop, Coiba Mică, Coiba Mare, Oilor, Huda Orbului, Hodobana și Izbucul Tăuz. iar Valea Ordâncușii prezinta un sector de chei, cu un peisaj deosebit de pitoresc.
Resursele de apă pe teritoriul comunei Gârda de Sus sunt bogate, numeroșii afluenți ai Arieșului sunt deosebit de bogați ca debit. La fel și izvoarele de la baza pantelor contituie o bună rezervă de apă potabila necesară alimentării localităților
Astfel, atat Ariesul cat si afluentii sai, prezinta vai pitoresti marcate cu sectoare de chei sau defilee spectaculoase, întrerupte de bazine sau lunci. In lungul acestor vai este o importanta retea de drumuri si poteci care asigura accesul spre versantii muntilor, în toate directiile, ele alcatuind de altfel si principala retea de trasee turistice.
Văile repezi din arealul comunei, în special Gârda Seacă, Iarba Rea și Ordâncușa sunt deosebit de favorabile practicarii pescuitului sau sporturilor nautice: rafting si caiacing (Fig. 22)
Fig. 22 Caiacing pe Valea Gârda Seacă ( www.padis.info )
Apele de adâncime, reprezentate în majoritate de cele din zona endocarstului, reprezintă o rezervă importantă și sunt o sursă de alimentare / realimentare a rețelei de suprafață. Platoul Ocoale – Scărișoara este suspendat la peste 100-200 m față de văile din jur (Gârda și Ordâncușa) și are o suprafață de 16 km2. Apele platoului circulă pe căi subterane și apar la suprafață prin Izbucul Cotețul Dobreștilor din bazinul Văii Gârda Seacă.
CAP. 5 VEGETAȚIA ȘI FAUNA
Unul dintre elementele care reflectă cel mai bine variația altitudinală a reliefului este vegetația care se desfășoară pe circa 900 m. Aflându-se într-o zonă montană învelișul vegetal nu este foarte variat. Succesiunea de sus în jos este următoarea: goluri alpine, păduri de conifere, păduri de fag.
Golurile alpine ocupă vârfurile, culmile și platourile de altitudine. Cum înălțimea maximă este de 1.849 m vegetația este mai puțin tipică decât în munții mai înalți, asociațiile vegetale fiind subalpine. Pe culmile Bihariei putem întâlni: țepoșica ( Nardus stricta ), păiușul roșu ( Festuca rubra ), firuța ( Agrostis tenuis ), precum și diverse plante cu flori ca scrântitoarea ( Potentilla ternata ), vioreaua ( Viola dacica ), vulturica ( Hieracium auricula ), cimbrișorul ( Thimus pulegioides ). Pe locurile mai pietroase apar afinul ( Vaccinium myrtillus ), merișorul de munte ( Vaccinium vitiv-idaea ) (fig. 23).
Fig. 23: Culmea Bihariei- sector de vegetație subalpină
( foto Zetenyi Zsolt )
În bazinul superior al văii Iarba Rea apare jneapănul ( Pinus muyo ) în asociație cu arinul de munte ( Alnus viridis ) dar mai frecvent apare ienupărul pitic ( Luniperus sibirica).
Al doilea etaj al vegetației este cel al coniferelor (fig. 24), foarte bine dezvoltat, unde domină molidul (Picea abies), la care se adaugă bradul alb (Alves alba). Covorul vegetal al pădurilor de conifere mai cuprinde și alte plante ca macrișul ( Oxalis acetosela ), floarea șarpelui ( Anemone nemorosa ), sau arbuști ca scorușul ( Sorbus acuparia ), afinul și merișorul, diverse ciuperci ca barba caprei ( Clavaria flava ), gheba de brad (Armilariamellea )
Fig. 24: Pădure de conifere ( foto Zetenyi Zsolt )
Zona fagului reprezentată prin partea sa superioară este dominată de fag ( Fagus silvatica ), însoțit de paltinul de munte ( Acer pseudoplatanus ), platan ( Betula verrucosa ).
Poienile pădurilor de brad și stejar sau golurile rezultate din tăierea masei lemnoase sunt invadate de un bogat covor vegetal în care pe lângă ierburi, abundă merișorul de munte, afinul, fragi ( Fragaria vesca ), panseluța de munte ( Viola declinata ), brândușa ( Croccus heuffeliamus ), zmeura (Rubus Idaeus ), etc.
Pe lângă cursurile apelor se întâlnesc plante iubitoare de apă: brusturele ( Petasites albus ), bumbăcărița (Rsiophorium augustifolium ), șopârlița ( Paruassia palustris ) sau arbori – arinul. Tot legat de abundența apelor însă de data aceasta în exces sunt turbariile de Sphagnum, mușchiul Polytricum sau roua cerului ( Drosera rotundifolia ).
Pădurile întinse care îmbracă Munții Bihorului adăpostesc numeroase specii de animale sălbatice: ursul, lupul, mistrețul. În pădurile de altitudine trăiesc: cocoșul de munte, veverița, căprioara, cerbul carpatin s.a., in zonele mai joase se intalnesc: iepurele de camp, vulpea, jderul, soarecele gulerat s.a., iar în ape abundă păstrăvii care atrag pescarii amatori (Fig. 25)
Fig.25 Păstrăv
Dintre păsări amintim potarnichea, ciocarlia de padure, ghionoaia sura, iar în regiunile calcaroase, se întâlnesc destul de frecvent presura de stâncă (Emberizacia), mierla de piatră (Monticola saxatillis ) și fluturașul de stâncă ( Ticlodroma muraria ) o adevărată perlă printre păsări.
CAP. 5 : POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC AL
COMUNEI GÂRDA DE SUS
Reprezentând creația umană, resursele turistice antropice sunt rodul eforturilor tehnice, culturale si economice, cat si elementele materiale si spirituale traditionale ale locuitorilor comunei Gârda de Sus, manifestate de-a lungul timpului într-o îmbinare armonioasa cu natura.
În zona Muntilor Apuseni se afla un tezaur imens de vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectură sau de artă, ca și un inestimabil patrimoniu care atestă evoluția și continuitatea de muncă și de viață pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii și artei poporului român. Tot acest fond cultural-istoric constituie o parte însemnata a ofertei turistice potențiale și o componentă a imaginii turistice naționale și internaționale a Munților Apuseni.
Între componetele resurselor turistice antropice ale comunei Gârda de Sus, cele mai reprezentative sunt:
Arhitectura populară specifică Țării Moților, cel mai bine observată în cadrul bisericii vechi din centrul comunei și casele de lemn răspândite în toate satele comunei.
Cele mai reprezentative case de lemn se găsesc în satul Iarba Rea și în satele izolate, Munună sau Ghețari (aici există și un muzeu etnografic fig.26), caracterizate prin monumentalitate datorita acoperisului tuguiat si mai înalt, facut din șindrilă si din paie, în trecut, astăzi șindrila fiind inlocuită cu alte materiale moderne. Multiple detalii de constructie, de cele mai multe ori sculptate în lemn, conferă arhitecturii acestora un pronunțat caracter Fig. 26 Muzeul din cătunul Ghețari arhaic original. ( foto Zetenyi Zsolt )
Elementele de artă populară, caracterizate prin simplitate, sobrietate si funcționalitate, specifice Țării Moților; este vorba în special de: obiectele executate din lemn (tulnice, fluiere, donițe, ciubere etc.), unelte cu decorații ornamentale, țesături, care se mai fac și astăzi de oamenii mai în vârsta și femeile mai batrâne din cătunele izolate ale comunei.
Manifestările folclorice, dintre care prezintă interes datinile și obiceiurile traditionale ce se țin la date calendaristice fixe, anuale, săptamânale, sau cu diferite alte ocazii, mai cunoscute fiind cele de pe Muntele Găina (iulie), Poiana Călineasa (14 iulie).
Meseriile tradiționale, cum sunt tăiatul cu firezul sau joagărul și ciubăritul sau văsăritul (fig.27). Existau mai multe categorii de ciubărari:
– holoangarii, care, îndata ce terminau cu cositul, își puneau uneltele în desagi, luau cu ei câteva cercuri și plecau prin țară oferindu-și serviciile la repararea ciuberelor sau butoaielor;
– ciubărari de casă aflați printre cei care nu aveau car și căruță. Aceștia
confecționau doar vasele, fără a se mai Fig.27 Meșter ciubărar ( foto Zetenyi Zsolt )
ocupa și de vânzarea lor. Le dădeau ”sfârnarilor” în baza unor înțelegeri;
– sfârnarii erau cei care cumpărau de la ciubărari vasele pe care le vindeau ulterior la târgurile de țară sau prin satele de câmpie;
– cercurarii mergeau prin țară cu calul sau pe jos, ducându-și uneltele pe spinarea calului sau în spate. Ei reparau sau puneau cercuri la butoaiele mai vechi;
– șindrilarii, își confecționau șindrilele în pădurile de brad sau molid, ori chiar în curtea caselor pe care le acopereau.
CAP. 7 BAZA DE CAZARE
În comuna Gârda de Sus s-au dezvoltat în ultimii ani numeroase pensiuni agroturitice care pun la dispoziția turiștilor sosiți în zonă numeroase servicii turistice (cazare, mâncăruri tradiționale etc). Exista în prezent, în comuna Gârda de Sus peste 20 de pensiuni agroturistice omologate.
PENSIUNEA IZVOARELE (**): venind pe DN 75 dinspre Câmpeni spre Stei, pensiunea se află la 50 m pe partea dreaptă de la intrarea în Gârda de Sus, imediat dupa o curbă la stanga. Număr de locuri disponibile: 20-23.
PENSIUNEA DIG'S (**): venind pe DN 75 dinspre Câmpeni spre Stei, după centrul comunei Gârda, în direcția Arieșeni, cca 1,8 km de la podul din centrul comunei Gârda de Sus. Casa este pe partea stânga, chiar lînga drum, și are un banner galben "PENSIUNEA DIG'S". Număr de locuri disponibile: 16.
PENSIUNEA DOBRA (***): este situată la 1 km de centrul comunei Gârda de Sus pe DN 75, înspre Arieșeni. Număr de locuri disponibile: 18.
PENSIUNEA DANCIU (***): venind de DN 75 dinspre Câmpeni spre Stei, până în centrul comunei Gârda. Apoi, imediat după intersecția cu drumul ce duce spre ghețarul Scărișoara, se trece podul peste râul Ordancușa și cotiși la dreapta după un magazin (o construcție nouă), pe un drum de țară îngust, ce coboară. Continuați cca 50m și, la capatul drumului, în față este casa Danciu. Număr de locuri disponibile: 17.
Din pacate, în comună nu există nici un hotel. Totuși comuna se mândrește cu fostul camping, care a fost modernizat, iar astăzi poartă titulatura de ”PENSIUNEA MAMA UȚA”. Se află la 2 km de comuna Gârda de Sus, în iediata apropiere a DN 75, fiind cel mai vechi și cunoscut loc de camping de pe Valea Aeșului. Pensiunea dispune de 2 cabane (18 locuri de cazare), 14 căsuțe de camping, spațiu de campare (100 corturi), restaurant cu o capacitate de 40 de locuri și posibilitatea de a servi mâncăruri tradiționale, sală de conferințe (30 locuri), sală de sport în incinta camping-ului.
Fig. 28 Pensiunea ”Mama Uța” (www.mamauta.ro)
CAP.8 STAREA MEDIULUI ÎN COMUNA GARDA DE SUS
8.1. Degradări produse de activitatea economică
Cele mai acute forme de poluare provin din activitatea economică , ele afectând în unele cazuri atât sănătatea locuitorilor acestor meleaguri, cât și cadrul general ( aerul, apa, peisajul, solul, etc. ) de desfășurare a activităților turistice, inclusiv unele obiective de interes major.
Pentru a putea acționa pe linia remedierii cazurilor de degradare a resurselor turistice, dar mai cu seamă, pentru a putea întreprinde acțiuni organizate și susținute împotriva apariției unor cazuri de deteriorare a acestora este necesar cunoașterea principalilor factori și surse de poluare, precum și a modului lor de manifestare.
8.2. Poluarea
Poluarea aerului cu emisii mixte de pulberi, gaze nocive, substanțe iritabile și odorante. Ea pune probleme importante de ordin sanitar, biologic, meteorologic, tehnic, economic, estetic și turistic.
Poluarea apelor manifestată prin modificări directe sau indirecte ale compoziției sau stării cursurilor de apă, modificări ce pot fi de natură fizică, chimică, biologică, bacteriologică, sursele de degradare fiind de o mare diversitate. De regulă, poluarea apei provine de la deversări necontrolate, principalele surse de degradare constituindu-le apele produse de activitățile agricole și depozitările de rumeguș si deșeuri menajere pe maluri.
Pentru turism, poluarea apelor are implicații dintre cele mai mari, întrucât ea poate avea drept consecință contaminarea apei potabile, a surselor aflate în lungul traseelor sau apropierea obiectivelor turistice afectând direct sănătatea turiștilor, poate reduce potențialul ihtiologic, cu consecințe directe în practicarea pescuitului sportiv, etc.
În teritoriul studiat, sursele de impurificare a apelor cu imlicații pentr activitățile turistice nu sunt numeroase: fabricile de cherestea din comunele Gârda de Sus, Albac și Avram Iancu poluează într-o mai mică măsură cursurile superioare ale Arieșului Mare și Mic, cu particule solide ( talaș ), nesemnalându-se degradarea apelor acestor râuri, în partea lor superioară.
Nu există halde autorizate de gunoi și nici stații de epurare a apelor uzate în localitățile din zona studiată.
Orice formă de degradare adusă peisajului influențează direct și evident asupra turismului pe care îl lipsește de una dintre cele mai valoroase resurse ale sale.
Această acțiune este deosebit importantă în cazul teritoriului studiat, peisajul constituindu-se aici ca o atracție turistică de prim rang.
În general factorii de degradare ai peisajului e regăsesc în ansamblul factorilor poluanți menționați, care au acțiuni distructive asupra vegetației, faunei, rețelei hidrografice, etc., acestora adăugându-se tăierile de păduri nedirijate, depozitarea necontrolată a deșeurilor industriale ( rumeguș ) și menajere, amenajarea drumurilor forestiere, a lucrărilor hidroenergetice, realizarea de construcții neaspectuoase și neadaptate locului în care sunt implantate, lipsa amenajărilor cu caracter edilitar, fațade neîngrijite, vitrine inestetice, etc. aceste exemple sunt numai câteva aspecte dintre cele ce urâțesc natura, tocmai acolo unde este mai căutată pentru frumusețea ei, pentru condițiile pe care le oferă pentru odihnă și recreere, respectiv în localitățile turistice, în lungul traseelor turistice sau locurilor destinate reconfortării fizice și psihice.
În teritoriul studiat, exemplele de ceastă natură unt relativ puține:
– construirea de drumuri forestiere în condițiile nerespectării normelor de execuție privitoare la protejarea cadrului natural și refacerea degradărilor suferite de acesta în urma lucrărilor efectuate, semnificativ în acest sens fiind drumul forestier Gâdra de Sus – Ghețarul Scarișoara.
– defrișarea unor versanți, ca de exemplu în zona Poienii Călineasa;
– depozitarea de gunoi menajer în lungul unor trasee turistice;
– depozitarea inestetică a ambalajelor în majorității unităților comerciale din zona studiată;
– nivelul scăzut sau absent a unor dotări cu caracter edilitar în localitățile din teritoriu (artere nemodernizate, absența semnalizărilor, curent, apă curentă, canalizare, halde de gunoi, etc. );
Sursele de poluare, ce prezintă risc major pentru populație sunt:
– lipsa unei rampe de deșeuri ecologică;
– lipsa pubelelor pentru colectarea deșeurilor;
– lipsa serviciului de colectare și depozitare a deșeurilor. In ultima perioadă de timp problema depozitării deșeurilor lemnoase este pe cale de a fi rezolvată prin reciclarea acestora de către o firmă din Sebeș;
– în prezent nici una din localitățile componente ale comunei Gârda de Sus nu dispune de un sistem centralizat de canalizare.
8.3. Degradări produse de activitatea turistică
Turismul ca oricare activitate umană, participă implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător și a patrimoniului turistic, fie prin presiunea directă a turiștilor asupra peisajului, florei și a faunei sau a altor obiective turistice pe care la pot deteriora parțial sau total, fie prin concepția greșită de valorificare a unor zone, puncte și obiective turistice. Primul caz este frecvent în zonele sau la obiectivele la care se conturează o evidentă concentrare turistică (zone de agrement, rezervații naturale, păduri, monumente antropice, etc.), acțiunile distructive fiind provocate în primul rând de circulația turistică necontrolată în afara traseelor marcate, pe scurtături sau trasee individuale, prin improvizarea locurilor de popas sau vizitarea neorganizată a diferitelor obiective turistice.
Aceste situații pot provoca: distrugerea vegetației și florei prin ruperea copacilor, distrugerea puieților sau tasarea solului, etc., tulburarea faunei prin zgomote produse de turiști ( aparate radio, țipete, ambalarea mașinii, etc. ), resturi de mâncare, hârtii, ambalaje, sticle, cutii de conserve, etc., lăsate la întâmplare de turiști în locurile unde au poposit, degradarea monumentelor antropice și naturale prin urâțirea lor cu diferite semnături sau desene, etc.
În plan general, degradările produse patrimoniului turistic se datorează în primul rând, absenței sau nivelului scăzut al amenajărilor sau organizării obiectivelor pentru exploatare (vizitare, desfășurare de acțiuni specifice, etc.)
În teritoriul studiat, aspecte de degradare a resurselor turistice sunt legate de:
– existența de amenajări pentru vizitare necorespunzătoare în cazul Peșterii Poarta lui Ionele;
– amenajări necorespunzătoare sau lipsa de amenajări turistice la obiectivele turistice, în principal a rezervațiilor speologice;
– amenajarea necorespunzătoare a unor poteci a unor poteci turistice spre rezervațiile naturale, lipsa indicatoarelor turistice, degradarea acestora, marcaje învechite );
CAP. 9 STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILĂ
A COMUNEI
Resursele naturale și antropice existente în acest teritoriu sunt numeroase, au un grad ridicat de originalitate și atractivitate, însă lipsa unor condiții necesare, esențiale pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor de servicii turistice, mult sub valoarea cadrului natural, inhibă circulația turistică în această zonă. Aceste deficiențe pot fi constatate la nivelul bazei tehnico-materiale din teritoriu. Este necesar deci, dezvoltarea principalelor forme de turism:
– turism de odihnă și recreere;
– turism itinerant cu valențe culturale;
– turism pentru practicarea sporturilor de iarnă;
– speoturism;
– turism rural;
– turism pentru acțiuni speciale;
– turism de tranzit;
– drumeția montană.
Aceste forme de turism nu sunt exclusive. Ele se pot manifesta simultan în puncte diferite. Cunoașterea formelor de turism ce pot fi practicate în acest teritoriu precum și a interferențelor acestora în diferite puncte, contribuie la luarea unor măsuri de dezvoltare turistică.
Pentru dezvoltarea acestor forme de turism vor fi semnalate propunerile și posibilitățile de amenajare turistică.
Turism pentru odihnă și recreere:
Această formă de turism are condiții favorabile de dezvoltare ( aer curat, liniște, peisaje reconfortante). Dezvoltarea bazei de cazare, alimentație publică și divertisment in localitățile din comuna Gârda de Sus, ar duce la creșterea circulației turistice, știind că una din principalele motivații turistice actuale este dată e nevoia de petrecere a timpului liber. Analizând structura piramidei motivaționale umane, putem concluziona că pe primul loc în ierarhia motivațională a ajuns motivația de repaus și reconfortare, satisfăcută printr-un complex de condiții și mijloace în afara reședinței permanente. Ea se intensifică pe măsura creșterii nevoii populației de a-și reface capacitatea de muncă, a reducerii săptămânii de lucru, precum și de creșterea numărului de autoturisme proprietate personală.
Pentru a intensifica fluxurile de turiști în acest areal ar fi necesare urmatoarele:
– modermizarea bazei actuale de cazare și amenajarea de noi spații de cazare care să corespundă cerințelor turiștilor care sosesc aici. Astfel pe lângă pensiunile, care predomină, ar trebui amplasate și structuri hoteliere pentru turiștii care sunt dispuși să cheltuie o sumă mai mare de bani în schimbul confortului, sau campinguri și complexe turistice, pentru turiștii care nu sunt dispusi să cheltuie foarte mult pentru cazare;
– o mai mare dezvoltare a turismului rural și în special a agroturismului, cu accent în special asupra bucătariei tradiționale specifice arealului și Țării Moților în general;
– creearea de noi trasee, cu diferite grade de dificultate, începand de la cele mai ușoare, pentru turiștii care nu sunt rezistenți la un efort îndelungat sau pentru cei care nu doresc să depună un efort mare, până la trasee dificile, pentru turiștii pasionați de drumețiile montane;
Fig. 29 Grup de turiști pe traseul Arieșeni-Ghețarul Scărișoara
( foto Zetenyi Zsolt )
– amenajarea de pârtii de schi, sanie, bob etc, pentru ca turiștii care sosesc în comună sa nu mai fie nevoiți să parcurgă 10-20 de kilometrii până la Arieșeni, unde este cea mai apropiată pârtie de schi și sanie.
Turism itinerant cu valențe culturale:
Este forma de turism determinat de valoarea științifică, cultural-educativă, istorică, artistică și estetică a numeroaselor obiective cultural-istorice de pe Valea Arieșului și nu numai. Vizitarea obiectivelor se poate realiză în numeroase combinații de trasee și variante mai scurte sau mai lungi, cu mijloace auto, pe jos sau combinat.
Păstrarea tradițiilor si meșteșugurilor reprezintă o adevărată bogăție a acestui areal. Există areale unde acestea s-au pierdut și de aceea multi turiști care provin din aceste areale sau chiar din străinatate sunt atrași de cunoasterea acestor meșteșuguri (ciubărit, artizanat în lemn, tors, țesut, aratul cu plugul tras de boi, cositul etc ) sau tradiții (mersul la colindat, transhumanța, Târgul de fete de pe Muntele Găina etc ).
Amenajarea de muzee sau ateliere de creație unde turiștii pot să cunoască sau să deprindă aceste meștșuguri ar putea contribui atât la creșterea numărului de turiști care vizitează comuna și ar încuraja păstrarea tradițiilor și obiceiurilor tradiționale locale.
Fig. 30 Târgul de fete de pe Muntele Găina – august 2007
( foto Zetenyi Zsolt )
Speoturismul:
Este practicat de acea categorie de turiști doritori să viziteze și să cunoască peșterile și fenomenele carstice din teritoriu. Aceste peșteri prezintă însă numeroase deficiențe fiind necesară reamenajarea lor. În urma acestor reamenajări, peșterile ar putea fi incluse într-un circuit turistic specializat sau în programele de vizitare a turiștilor aflați în zonă. Această formă de turism trebuie practicată însă cu mare precauție pentru a nu deteriora microclimatul peșterilor.
Contribuția doctorului Ciubotărescu, medicul comunei Gârda de Sus, este relevantă în acest caz. El a inființat un club de speologie, care a preluat câteva peșteri în custodie printre care și Peștera Poata lui Ionele, peșteră care a fost amenajată în scop turistic și a cărei vizitare se face cu ajutorul unor ghizi specializați însă doar în perioada estivală.
Ar fi nevoie de un numar mai mare de ghizi specializați în acest areal, un numar mai mare de peșteri care să fie amenajate și incluse în programele turistice, aceasta, în primul rând pentru a reduce numarul mare de turiști care intră anual în Peștera Ghețarul de la Scărișoara (lucru vizibil datorită degradării treptate a peșterii prin topirea blocului de gheață, a stalactitelor și stalagmitelor de gheață și schimbarea microclimatului din intrior), iar în al doilea rând pentru creșterea calității serviciilor turistice.
Turism pentru practicarea sporturilor de iarnă:
La Vârtop exită o pârtie de schi situata la altitudinea de 950 m și se afla la granița dintre județele Alba și Bihor, are o diferență de nivel de 220 m și cu o lungime de 820 m (cu posibilități de a fi mărită) deservită de un teleschi, cu o capacitate de 680 persoane/oră. Partia este omologată și beneficiază de luminare nocturnă pe toată întinderea, dispune de teleski și este dotată cu utilaje de întretinere a zăpezii.
Pentru a evita disconfortul turiștilor de a parcurge distanța dintre comuna Gârda de Sus și pârtia de la Vârtop, sau alegerea de catre acestia de a se caza în apropierea pârtiei de la Vârtop, ar fi necesară construirea unei pârtii de ski pe teritoriul comunei Gârda de Sus.
Turism pentru activități speciale:
Aceste activități sunt ocazionate de desfășurarea în zonă a unor manifestări folclorice tradiționale sau de organizare a unor manifestări științifice ( congrese, conferințe, simpozioane pe teme de geografie, geologie, speologie, istorie, turistice, etc. )
– „Târgul de fete” de pe Muntele Găina – acestei manifestări trebuie să i se acorde o atenție deosebită pentru revitalizarea pe cât posibil a vechilor sale tradiții ce i-au adus faima în întreaga țară.
– De asemenea se va putea da o amploare mai mare manifestărilor legate de sărbătorile locale: „Sângeorzul” ( 23 aprilie ) precum și obiceiurilor de Crăciun ( 24-26 decembrie ) care atrag turiștii români din județele limitrofe sau chiar turiști străini.
– Este binevenită ideea primariilor comunei Gârda de Sus și Arieșeni cu sprijinul Prefecturii Alba, care în data de 18 octombrie 2007 au organizat la Gârda de Sus ”Târgul Moților”, în cadrul căruia s-a realizat cel mai mare ”balmoș” (mancare traditională moțească făcută din smantană și făină, asemănătoare cu mămaliga, însa cu un conținut mai ridicat de grăsimi, datorită smântânii), intrând astfel în Cartea Recordurilor. La acest ”balmoș” s-au folosit 443 kg de smântană de vacă adusă din gospodariile locuitorilor din comunele Arieșeni și Gârda de Sus, 4,43 kg de sare, 35 kg făina de grâu, 55,4 kg faina de porumb, pentru ca în final dupa procesul de fierbere, la foc mic, într-un ceaun imens, să se obțină 500 kg de ”balmoș” (fig. 28).
Fig.31 ”Balmoș” de Cartea Recordurilor
Turism rural:
Această formă de turism presupune declararea unor așezări rurale cu valori etnofolclorice, culturale și cadru natural pitoresc ca sate turistice.
Cadrul natural, condițiile ecologice favorabile, caracterizate prin puritatea deosebită aerului și a apei, altitudinea de peste 800 m, suficient de ridicată pentru a asigura temperaturi plăcute vara și o durată lungă a existenței zăpezii oferă condiții propice dezvoltării turismului rural .
Fig. 32 Peisaj specific Munților Apuseni
( foto Zetenyi Zsolt )
Preponderența obiectivelor turistice ușor accesibile cu un potențial turistic ridicat creează premisele dezvoltării mai ample a drumețiilor.
Existența traseelor montane marcate din zonă îndeplinesc condiția necesară pentru practicarea acestei forme de turism.
O atenție deosebită trebuie acordată activităților de divertisment de care trebuie să se țină seama atât în cazul satului turistic cât și în privința stațiunii.
Aceste activități trebuie să fie mai ample decât în situațiile precedente, ele necesitând dotări numeroase ce se referă la: construirea unor săli de spectacole în spațiu închis și în aer liber: cinematograf, discotecă, club, piscină, săli de jocuri electronice, etc.
În centrul atenției organizatorilor de turism din această comună va sta antrenarea turiștilor în excursii, cu mijloace auto și pe jos, în împrejurimi sau pe trasee mai ample, situație ce presupune existența unor autocare și microbuze precum și urmărirea permanent a stării de viabilitate a drumurilor și potecilor turistice.
De asemenea, în atenția organizatorilor de turism din această stațiune trebuie să stea dezvoltarea rețelei comerciale, în special a celei de comerț specific, reprezentat prin unitățile de desfacere a obiectelor de artă populară produse în zonă, obiecte de artizanat cu însemnele stațiunii, precum și unități de desfacere a materialelor documentare ( hărți, pliante, ghiduri ).
O problemă foarte importantă o constituie activitatea de promovare a stațiunii, lansarea ei pe piața internă și externă, lansare care e poate face pin realizarea unor materiale de propagandă cu „marca” stațiunii.
CAP. 10 PROPUNEREA UNUI TRASEU TURISTIC :
“ TURUL APUSENILOR ”
Turul Apusenilor
Munții Apuseni, Bihor – Vlădeasa
Datorită infrastructurii precare din această zonă a Munților Apuseni, la care se adaugă și condițiile geografice (regiune montană, relief variat cu numeroa elemente ale carstului) sau climatice (durata mare în care stratul de zapadă persistă) traseul se adresează în special celor pasionați de drumeții montane și nu este recomandat în perioada de iarnă, datorită riscurilor care apar odată cu instalarea stratului de zăpadă.
Pentru desfășurarea în bune condiții a acestui ”tur al apusenilor”, participanții trebuie să beneficieze neapărat de serviciile unui ghid care cunoaște zona și de un echipament specific pentru drumețiile montane. Acest echipament trebuie să cuprindă: rucsacul, bocancii de munte, pelerina și o mică trusă de prim ajutor (medicamente, plasturi fașă elastică). Se mai poate adăuga cortul, izolirul și sacul de dormit.
Ziua 1 : localiatea Gârda de Sus – sat Ghețari – Ghetarul de la Scarisoara.
Punctul de plecare al acestui tur îl constituie centrul comunei Gârda de Sus, unde turiști cazați la pensiunile din comună se întâlnesc cu ghidul. De aici în funcție de preferințele turiștilor se poate ajunge în satul Ghețari fie pe jos, urmând marcajul cruce roșie, fie cu mașina sau căruța prin Cheile Ordâncușii sau pe Valea Gârda Seaca. Odată ajunși în satul Ghețari, după un traseu de 15-20 de minute de mers pe jos, se ajunge la Peștera Ghețarul de la Scărișoara. După ce se vizitează peștera, grupul de turiști pot servi masa într-una din pensiunile agroturistice din sat, dupa care pot visita micul muzeu al satului, care expune obiecte tradiționale. Înnoptarea se face într-una din pensiunile agroturistice din sat.
Ziua 2 : sat Poiana Ursoaia – sat Poiana Horea – urcare pe râul Beliș – coborare pe râul Călineasa – Bătrâna – Someșul Cald – lacul Fântânele – urcare spre pasul Prislop – coborâre pe râul Hențu – sat Rachițele.
După un traseu lung și istovitor, care se poate face doar pe jos, cu puține obiective turistice spectaculoase, exceptând lacul Fântânele și pasul Prislop, turiști pot avea parte de specialități culinare preparate în pensiunile agroturistice din satul Răchițele unde de altfel pot rămîne și peste noapte.
Ziua 3 : urcare pe valea Stanciului – cascada Rachițtele – Piatra Grăitoare – Pietrele Albe – cabana Vlădeasa.
Traseul este destul de solicitant, însă micile opriri la principalele obiective (Cascada Răchițele, Piatra Grăitoare și Pietrele Albe) oferă turiștilor momente unice, peisaje încântătoare, aer proaspăt de munte.
Ziua 4 : coborare pe valea Zarna, lacul Drăganu, valea Drăganului, Izvorul Minunilor, stațiunea Stâna de Vale.
Turiști se pot bucura în această zi de priveliștea celui mai frumos lac din Apuseni, Lacul Drăganu, iar noaptea pot să si-o petreacă într/una dintre cele mai cunoscute stațiuni turistice din Munții Apuseni – Stâna de Vale.
Ziua 5: valea Păstravariei – urcare spre vârful Poienii – saua Bohodei – izvorul Fântana Rece – varful Cârligatele – platoul și cabana Padiș – urcare spre vârful Gudapu – pestera Gura Apei – peștera Sura Popii – coborare pe râul Gardișoara – poiana Coiba Mica – sat Casa de Piatră – localitatea Gârda de Sus.
În ultima zi a turului, turiști au parte de cele mai frumoase și reprezentative obiective ale Munților Apuseni: vârful Cârligatele, Platoul Padiș (cel mai întins și cel mai complex platou carstic din țara noastră, care cuprinde aproape toate elementele endocarstului ți exocarstului) și nu în ultimul rând satul Casa de Piatră, numele ,,Casa de Piatră" vine de la pereții de calcar ce dau ocol la înăltime formând o incintă pitorească. Aici se găsește și o scoală și chiar o biserică mică, o mică bijuterie de lemn, iar în pereții din jur sunt săpate mai multe peșteri interesante.
Total: 33 km, 5 zile.
Fig. Traseul “Turul Apusenilor”
(prelucrată după www.dmazilu1.lx.ro)
CONCLUZII:
Comuna Gârda de Sus beneficiază de un potențial turistic natural de excepție precum Peștera Ghețarul de la Scărișoara (cu cel mai mare ghețar subteran din țară și al doilea în Europa), Peștera poarta lui Ionele, Cheile Ordâncușii, peisaje pitorești și multe altele.
Acest areal întrunește o serie de elemente favorabile practicării turismului de odihnă și recreere, turismului itinerant cu valențe culturale, turismului pentru practicarea sporturilor de iarnă, speoturismului, turismului rural și chiar turismul de tranzit.
Pentru a valorifica din plin aceste resurse sunt necesare o serie de amenajări pornind de la îmbunătățirea căilor de acces în zonă până la lărgirea gamei de servicii și produse turistice oferite de cei care practică turismul în această comună. Sunt necesare constucția de noi drumuri de aces spre unele obiective mai putin cunoscute, amenajarea altor obiective în scop turistic, promovarea agroturismului precum și crearea de noi trasee turistice și promovarea ghizilor.
Odată cu creșterea calității serviciilor turistice, economia locală și nu numai, va cunoaște și ea la rândul său o creștere. De aceasta vor avea de câștigat atât locuitorii comunei cât și potențialii turiști din țara noastră.
Odată promovate pe plan național, serviciile turistice vor începe să fie căutate tot mai mult și de către turiștii străini.
Asadar, în comuna Gârda de Sus, pe baza resurselor naturale și antropice existente aplicând strategi de dezvoltare durabilă și amenajări corespunzătoare, în câtiva ani ar putea deveni o stațiune turistică deosebit de căutată, atât pe plan național cât și pe plan internațional.
BIBLIOGRAFIE:
Bleahu, M., (1982), Relieful carstic , Editura Albatros, București
Chirița, C., Teaci, D., Păunescu , C .(1967) , Solurile României , Editura Agrosilvica, Bucuresti
Cocean, P., (2000), Munții Apuseni. Procese și forme carstice , Editura Academiei Române
Cocean, P., (1988), Chei și defilee în Munții Apuseni, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București
Cocean, P., (1998), Geografia turismului romanesc, Ed. Universitatea Ecologică, Deva
Cocean, P., Vlasceanu, G., Negoescu, B., (2003), Geografia generală a turismului, Ed. Meteor Press
Coteț, P., (1973), Geomorfologia României , Editura Tehnică Bucuresti .
Coteț, P., Nedelcu, E,(1976), Principii, metode și tehnici moderne de lucru în geografie, Editura Didactică și Pedagogică , București .
Cucu,V., (1978), Atlasul județelor din Republica Socialistă România , Bucuresti .
Cucu, V., (1981), Geografia , populația și așezările umane , Editura Didactica și Pedagogica București.
Erdeli,G., și colaboratorii, (1999), Dicționar de geografie umană, Editura Corint, București .
Giurcăneanu ,C. ,(1988) , Populația și așezările din Carpații Românești , Editura Ștințifică și Enciclopedică , București.
Ilieș , A. , Stașac , M. , (2000) , Studiul geografic al populației , Editura Universității din Oradea .
Ioan , N. , Petrea , Rodica , Petrea , D. , (1996) , Geomorfologie generala , Editura Universitații din Oradea.
Leca , O. ,G. , (1937) , Dicționar istoric , arheologic și geografic al României , Editura Universul, București.
Lupașu , Gh. , Parichi , M. , Florea , N. , (1998) , Dicționar de știința și ecologia solului, Editura Universității , “Al. I. Cuza “ , Iași.
Măhara , Gh. , (1976) , Biogeografie și geografia solurilor , curs litografiat , Institutul Pedagogic Oradea.
Moldovan, Oana Teodora, (2006), Recomandări privind monitorizarea peșterilor turistice, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca
Onac, B.P., (2000), Geologia regiunilor carstice, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., București
Petrea , Rodica , (2000) , Diversitatea învelișului de sol al României , Analele Universității din Oradea, fasciculă, Geografie.
Petrea , Rodica (2001) Pedogeografie , Editura Universității din Oradea .
Petrescu , Burloiu , I. , (1971) , Geografia fizică a României , curs , Constanța .
Internet: www.banner.ro
www.padis.info
www.parcapuseni.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL AL COMUNEI GÂRDA DE SUS [310259] (ID: 310259)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.