.potentialul Turistic In Delta
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………… 1
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONDUCEREA
ȘI ORGANIZAREA TURISMULUI …………………………………….. 3
1.1. Rolul organizațiilor de stat în promovarea activității
turistice – Organizația Mondială a Turismului …………………….. 3 1.2. Conducerea și organizarea turismului
în România …………………………………………………………………… 7
1.2.1. Considerații generale ……………………………………………. 8
1.2.2. Principii de organizare …………………………………………… 9
1.2.3. Structuri de organizare ………………………………………… 10
1.2.4. Organizarea Ministerului Turismului
și legătura cu celelalte ministere ………………………….. 14
CAPITOLUL II. OFERTA TURISTICĂ A DELTEI DUNĂRII ………………………. 18
2.1. Delimitarea teritoriului studiat ………………………………………… 18
2.2. Formarea celui mai tânăr pământ
al României ………………………………………………………………… 18
2.3. Resurse turistice la nivelul Deltei Dunării ………………………… 19
2.3.1. Resurse turistice naturale …………………………………… 19
2.3.2. Resurse turistice antropice …………………………………. 25
2.4. Baza tehnico-materială a turismului
în Delta Dunării …………………………………………………………… 33
2.4.1. Cazarea turistică în Delta Dunării ………………………… 33
2.4.2. Serviciile de alimentație publică
în Delta Dunării …………………………………………………. 37
2.4.3. Activitatea de agrement-divertisment
în Delta Dunării …………………………………………………. 39
2.4.4. Transporturile și căile de acces
în Delta Dunării …………………………………………………. 41
2.5. Forța de muncă în turism ……………………………………………… 48
CAPITOLUL III EFICIENȚA ACTIVITĂȚII DE TURISM ȘI AMENAJAREA
TURISTICĂ A DELTEI DUNĂRII. FORME DE
TURISM PRACTICATE ………………………………………………… 50
3.1. Eficiența economică și socială a activității
de turism în Delta Dunării …………………………………………….. 50
3.2. Amenajarea Deltei Dunării pentru turism …………………….. … 56
3.3. Forme de turism practicate în Delta Dunării ……………………. 58
CAPITOLUL IV POSIBILITĂȚI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A ACTIVITĂȚII
TURISTICE ÎN DELTA DUNĂRII ………………………………….. 62
4.1. Modernizarea infrastructurii și a bazei
tehnico-materiale în Delta Dunării ………………………………… 62
4.1.1. Dezvoltarea serviciilor de cazare
în Delta Dunării ……………………………………………….. 62
4.1.2. Dezvoltarea și perfecționarea serviciilor de
alimentație publică în Delta Dunării ……………………. 63
4.1.3. Aspecte ale dezvoltării în perspectivă a
activității de agrement în Delta Dunării ……………….. 64
4.1.4. Dezvoltarea transporturilor în
Delta Dunării …………………………………………………… 65
4.2. Dezvoltarea agroturismului și turismului
rural în Delta Dunării ………………………………………………….. 66
4.3. Măsuri promoționale – marketingul turistic ……………………… 68
4.4. Turismul și mediul înconjurător în
Delta Dunării …………………………………………………………….. 72
CONCLUZII ȘI PROPUNERI ……………………………………………………………….. 76
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
ROLUL ȘI LOCUL TURISMULUI ÎN ECONOMIA NAȚIONALĂ
Calitatea mare a turismului în realizarea unor efecte sociale și economice constă în aceea că toate acestea sunt urmarea firească, normală, a actului turistic, ele nepresupunând eforturi și măsuri speciale; în plus, cele mai multe din efecte cunosc valori superioare, greu de obținut pe alte căi. Trebuie subliniat însă că îndeplinirea de către turism, în condiții superioare, a menirii sale este posibilă numai în măsura în care întreaga activitate turistică se desfășoară la un nivel calitativ ridicat.
Privit ca activitate economică, turismul include o gamă variată de servicii, și anume: servicii de informare, vânzare de călătorii turistice, cazare, servire de preparate culinare, de răcoritoare, de băuturi alcoolice, tratamente în Stațiuni balneare, acțiuni cu rol de agrement și divertisment.
Numărul mare de ramuri care își dau concursul la efectuarea de prestări turistice arată că “ produsul“ turistic nu poate fi de calitate superioară decât în măsura în care toate elementele care concură la crearea sau intră în structura sa sunt de calitate ridicată.
Fiind una din formele de activitate care satisfac cerințe personale, turismul este o verigă premergătoare consumului final, cu efecte economice însemnate ce nu trebuie ignorate. Mai mult, este de arătat că, prin scopul pe care îl are – de a răspunde unor nevoi umane, în special de a participa la refacerea capacității de muncă – turismul contribuie la producerea de venit național. Creatoare de venit național sunt nu numai alimentația publică și transporturile turistice, ci și activitățile desfășurate de colectivele din unitățile de cazare și din bazele de tratament.
Ca și în alte ramuri prestatoare de servicii, în turism,cheltuielile cu munca vie dețin o pondere mare în cadrul tarifului, ceea ce înseamnă că orice contribuție a sa la sporirea venitului național antrenează creșterea într-o măsură a muncii materializate trecute.
Privită pe un alt plan, contribuția turismului la crearea de venit național se impune atenției și prin faptul că activitățile specifice nu epuizează
“ materia primă“ pe baza căruia se dezvoltă; totodată una din virtuțiile sale constă în aceea că are în vedere valorificarea de resurse naturale nevalorificate altfel ( ape minerale ),mofete, peșteri, apa mării, pante montane, peisaje, s.a. ), exploatarea suplimentară a unora din cele care intră în câmpul de acțiune și al altor domenii ( pădurile, nisipul de pe plajă, soarele etc. ), precum și valorificarea anumitor creații realizate în alte scopuri
( monumente istorice, de artă și arhitectură, muzee, castele ș.a. ).
De mare importanță pentru economia țării, în special în ceea ce privește aportul de valută, este turismul internațional; dacă, în balanța turistică, intră încasările și plățile externe se respectă un raport rațional, acesta constituie o cale, și încă una foarte importantă, de echilibrare și chiar de creare a unui sold activ în balanța de plăți a țării.
Este de subliniat, totodată, că aportul valutar al turismului la balanța de plăți este mult mai convenabil decât cel al comerțului exterior. Realizându-se ca export în interiorul țării, produsele care sunt utilizate la preparatele culinare consumate de turiștii străini sau mărfurile care sunt cumpărate de aceștia din urmă din unitățile comerciale nu se mai încarcă cu cheltuieli mari de transport, de ambalare și de asigurare, nu sunt private de taxe vamale și de alte taxe. Ca urmare, valorificarea resurselor materiale și a muncii interne prin turismul internațional este mult mai avantajoasă decât prin exportul de mărfuri.
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONDUCEREA
ȘI ORGANIZAREA TURISMULUI
Activitatea turistică se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică a secolului nostru și în special a celei de-a doua jumătăți a acestuia.
În noianul de transformări produse în viața social-economică după al doilea război mondial – introducerea automatizării, folosirea ciberneticii și tehnicii de calcul în diverse sectoare economice, industrializarea agriculturii, conturarea științei ca ramură de producție, modernizarea mijloacelor de transport etc. – societatea omenească, indiferent de forma relațiilor de producție, de sistemul social-politic existent, s-a industrializat la scară planetară.
Societățile industrializate, mai mult sau mai puțin dezvoltate, au ca trăsătură definitorie o importantă concentrare a populației în centrele urbane, în cadrul cărora pe suprafețele restrânse, se înregistrează aglomerări ale locurilor de școlarizare și de muncă, ale căilor și mijloacelor de transport, ale familiilor în blocuri de locuințe, ale punctelor de distracție; de asemenea societatea industrializată oferă prin organizarea științifică a producției și a muncii, prin tehnologia modernă și concentrarea întreprinderilor producătoare – posibilități nelimitate de creștere a productivității muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societății, între care: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber prin reducerea zilei și săptămânii de lucru, prin mărirea concediilor, creșterea speranței medii de viață, dezvoltarea și modernizarea mijloacelor de informare.
Pornind de la aceste transformări și luând în considerare influența factorilor de ordin biologic și psihologic, se poate aprecia că, în viitor, în mai toate țările lumii, turismul se va transforma dintr-o preocupare ocazională într-una permanentă, cu tendința de a deveni o nevoie, o necesitate de “evadare“, resimțită din ce în ce mai mult de omul modern.
1.1. ROLUL ORGANIZAȚIILOR DE STAT ÎN PROMOVAREA
ACTIVITĂȚII TURISTICE. ORGANIZAȚIA MONDIALĂ
A TURISMULUI
Înființată în anul 1975 – prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid; Organizația Mondială a Turismului ( OMT ) este instituția internațională guvernamentală de largă reprezentare a intereselor și pozițiilor statelor membre, ce a preluat experiența pozitivă, de colaborare internațională a Organismelor oficiale de Turism ( UIOOT ).
Potrivit statutului, obiectul fundamental de activitate a Organizației Mondiale a Turismului este “ promovarea și dezvoltarea turismului în scopul de a contribui la expansiunea economică, la integrarea internațională, la pace și la prosperitate, ca și la respectul universal și la observarea drepturilor și libertăților umane fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie“.
Dintre acțiunile cele mai importante inițiate și promovate de Organizația Mondială a Turismului, pot fi amintite următoarele:
– asigurarea și mijlocirea schimbului de date statistice și de altă natură asupra turismului național și internațional, sub formă de culegeri și buletine statistice, a schimbului de informații privind legislația și reglementările în vigoare în domeniul turismului în statele membre etc.; O.M.T. joacă rolul de centru mondial al informațiilor în turism;
– acordarea de asistență tehnică și de specialitate autorităților turistice naționale în scopul elaborării și aplicării programelor lor de dezvoltare turistică ;
– organizarea de conferințe internaționale, seminarii, mese rotunde, reuniuni cu caracter tehnic pe probleme de actualitate în domeniul construirii bazei materiale turistice, a administrării și dimensionării acesteia, a formelor de promovare a produsului turistic etc.;
– furnizarea, către statele membre, de studii, rapoarte, analize manuale și alte materiale de referință în domeniul economiei și finanțelor în turism;
– organizarea de cooperări în domeniul turismului, în special în sectorul formării și perfecționării cadrelor, al ofertei produsului turistic, organizării și promovorii ofertei de turism ( din cooperări cu PNUD sunt organizate diverse misiuni de sprijin sectorial );
– turistică se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică a secolului nostru și în special a celei de-a doua jumătăți a acestuia.
În noianul de transformări produse în viața social-economică după al doilea război mondial – introducerea automatizării, folosirea ciberneticii și tehnicii de calcul în diverse sectoare economice, industrializarea agriculturii, conturarea științei ca ramură de producție, modernizarea mijloacelor de transport etc. – societatea omenească, indiferent de forma relațiilor de producție, de sistemul social-politic existent, s-a industrializat la scară planetară.
Societățile industrializate, mai mult sau mai puțin dezvoltate, au ca trăsătură definitorie o importantă concentrare a populației în centrele urbane, în cadrul cărora pe suprafețele restrânse, se înregistrează aglomerări ale locurilor de școlarizare și de muncă, ale căilor și mijloacelor de transport, ale familiilor în blocuri de locuințe, ale punctelor de distracție; de asemenea societatea industrializată oferă prin organizarea științifică a producției și a muncii, prin tehnologia modernă și concentrarea întreprinderilor producătoare – posibilități nelimitate de creștere a productivității muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societății, între care: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber prin reducerea zilei și săptămânii de lucru, prin mărirea concediilor, creșterea speranței medii de viață, dezvoltarea și modernizarea mijloacelor de informare.
Pornind de la aceste transformări și luând în considerare influența factorilor de ordin biologic și psihologic, se poate aprecia că, în viitor, în mai toate țările lumii, turismul se va transforma dintr-o preocupare ocazională într-una permanentă, cu tendința de a deveni o nevoie, o necesitate de “evadare“, resimțită din ce în ce mai mult de omul modern.
1.1. ROLUL ORGANIZAȚIILOR DE STAT ÎN PROMOVAREA
ACTIVITĂȚII TURISTICE. ORGANIZAȚIA MONDIALĂ
A TURISMULUI
Înființată în anul 1975 – prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid; Organizația Mondială a Turismului ( OMT ) este instituția internațională guvernamentală de largă reprezentare a intereselor și pozițiilor statelor membre, ce a preluat experiența pozitivă, de colaborare internațională a Organismelor oficiale de Turism ( UIOOT ).
Potrivit statutului, obiectul fundamental de activitate a Organizației Mondiale a Turismului este “ promovarea și dezvoltarea turismului în scopul de a contribui la expansiunea economică, la integrarea internațională, la pace și la prosperitate, ca și la respectul universal și la observarea drepturilor și libertăților umane fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie“.
Dintre acțiunile cele mai importante inițiate și promovate de Organizația Mondială a Turismului, pot fi amintite următoarele:
– asigurarea și mijlocirea schimbului de date statistice și de altă natură asupra turismului național și internațional, sub formă de culegeri și buletine statistice, a schimbului de informații privind legislația și reglementările în vigoare în domeniul turismului în statele membre etc.; O.M.T. joacă rolul de centru mondial al informațiilor în turism;
– acordarea de asistență tehnică și de specialitate autorităților turistice naționale în scopul elaborării și aplicării programelor lor de dezvoltare turistică ;
– organizarea de conferințe internaționale, seminarii, mese rotunde, reuniuni cu caracter tehnic pe probleme de actualitate în domeniul construirii bazei materiale turistice, a administrării și dimensionării acesteia, a formelor de promovare a produsului turistic etc.;
– furnizarea, către statele membre, de studii, rapoarte, analize manuale și alte materiale de referință în domeniul economiei și finanțelor în turism;
– organizarea de cooperări în domeniul turismului, în special în sectorul formării și perfecționării cadrelor, al ofertei produsului turistic, organizării și promovorii ofertei de turism ( din cooperări cu PNUD sunt organizate diverse misiuni de sprijin sectorial );
– elaborarea de proiecte, de norme și practici recomandate cu privire la activitățile de turism; clasificarea mijloacelor de cazare,statutul reprezentațiilor turistice în străinătate, protecția juridică a turismului, înlesnirile în materie de formalități de frontieră și vamale acordate turiștilor, metodologia statisticii de turism etc.
Structura Organizațiilor Mondiale a Turismului ( de fapt, a Secretariatului, cu sediul la Madrid ) – reflectă, în detaliu, noul său program de muncă. Ea se caracterizează, în esență, printr-o mai mare concentrare a efectivelor într-un număr mai redus de secțiuni.
Oficiul consiliului juridic și al planificării generale dă avizul tuturor problemelor cu caracter juridic al organelor OMT, al secretarului general și ale altor servicii ale secretariatului. De asemenea, își dă concursul la elaborarea planului general de activitate al OMT, și al planului financiar.
Oficiul de relații publice asigură legătura cu toate organele de informare și elaborarea publicației “ Nouvelles de l'OMT “.
Serviciul de protocol asigură relațiile cu autoritățile spaniole în ce privește problemele legate de sediul OMT și administrarea acestuia. De asemenea, colectează și ține la zi o evidență a datelor și informațiilor cu privire la membrii OMT. Asigură Secretariatul Comitetului de sediu la organizarea reuniunilor reprezentaților permanenți, precum și toate chestiunile de protocol legate de activitatea secretarului general.
Secretarul general înregistrează corespondența, circularele OMT, gestionează dosarele și asigură dactilografierea pentru întreaga direcție a OMT.
Diviziunea I este cea care se ocupă de relațiile cu membrii și nemembrii OMT, cu organizațiile guvernamentale, interguvernamentale și neguvernamentale, cu întreprinderile private, în măsura în care chestiunile tratate nu ridică probleme de competență direcțiunii sau a altor servicii. De asemenea, se ocupă de realizarea părții “A“ din Programul general de activitate al OMT. Secțiunile 1,2 și 3 se ocupă cu problemele activității turistice din Africa și Orientul Mijlociu, America și Europa, Asia de Sud, Asia de Est și Pacific.
O activitate mai bogată are secțiunea a-4:asigură legăturile cu organizațiile interguvernamentale și neguvernamentale; valorifică activitățile prevăzute în partea “A“ a Programului general de activitate, în afara celor regionale; planifică și urmărește derularea activităților de cooperare tehnică; urmărește chestiunile cu caracter general referitoare la consultații, ținerea la zi a fișelor experților, evaluarea proiectelor de cooperare tehnică.
Secretariatul central înregistrează corespondența, gestionează și dactilografiază toate materialele acestei diviziuni.
Diviziunea a II-a asigură realizarea părții “B“ din Programul general de activitate, sarcinile fiind repartizate pe secțiuni:B1 pentru secțiunea 1;B2 pentru secțiunea a-2;B3 pentru secțiunea a-3;secțiunea a-4,pe lângă B4, gestionează Centrul de documentare tehnică.Tot de B4 se ocupă și secțiunea a-5, și în special a părților legate de activitatea statistică. Și această diviziune dispune de un secretariat central.
Diviziunea a III-a se ocupă de partea financiară, administrativă a activității OMT.Secțiunea 1 întocmește bugetul, urmărește derularea încasărilor și plăților, a problemelor de contabilitate bugetară.În cadrul secțiunii, unitatea 1a gestionează materialul informativ, programarea diverselor servicii, centrala telefonică, aparatele telex, echipamentul de traducere simultană, în timp ce unitatea 1b se ocupă cu aprovizionarea, gestiunea stocurilor, întreținerea și funcționarea mașinilor, a mobilierului etc.
Secțiunea a-2 se ocupă cu recrutarea funcționarilor și consultanților în spiritul prevederilor statului, gestionează dosarele de personal, toate problemele legate de activitatea personalului angajat sau consultant al OMT.
Secțiunea a-3 asigură traducerea, redactarea materialelor pentru adunările generale și ale consiliului executiv, multiplicarea materialelor și expedierea lor.
În fiecare an, Organizația Mondială a Turismului organizează diverse manifestări menite să ducă la dezvoltarea turismului în toate țările lumii.
Iată câteva poziții din calendarul acestor manifestări:cicluri de studii asupra planificării turistice integrale;reuniuni ale Comitetului Sediului OMT;reuniuni ale reprezentanților permanenți acreditați la OMT;reuniuni internaționale comune OMT/OMS destinate prevenirii maladiilor infecțioase;reuniuni ale grupului consultativ asupra securității și protecției turiștilor și echipamentului turistic;reuniuni ale Comitetului de facilități;reuniuni ale Comisiilor OMT pentru fiecare regiune turistică,manifestări dedicate Anului European al Turismului și Zilei Mondiale a turismului(27 septembrie) etc.
România este membru fondator al Organizației Mondiale a Turismului, fiind prezentă în toate fazele impuse de procesul de organizare și de orientare programatică a noii organizații. Încă de la prima Adunare Generală, desfășurată la Madrid, în anul 1975, delegația română a subliniat hotărârea sa de a sprijini desfășurarea întregii activități OMT, contribuind la elaborarea opțiunilor de program.Ca recunoaștere a contribuției țării noastre la activitatea UIOOT și la prima Adunare Generală a OMT, România a fost aleasă în funcția de președinte al Comisiei de turism pentru Europa.De asemenea, delegații țării noastre au candidat la funcția de vicepreședinte al Consiliului Executiv al OMT, România fiind aleasă, în această funcție, din partea grupului țărilor europene, în anul 1981.
În prezent, România execută funcția de vicepreședinte al Adunării Generale a OMT și vicepreședinte al Comisiei Regionale Europa a OMT.
Poziția sa de membru activ, cu răspunderi în organele OMT, a permis țării noastre să promoveze în mod consecvent principiile politici externe a statului nostru în activitatea acestei organizații internaționale, să contribuie la orientarea mecanismului de funcționare și la opțiunile de program pe măsura posibilităților și intereselor țării noastre, să organizeze o colaborare susținută între Ministerul Turismului și Secretariatul general al OMT.
Între alte acțiuni inițiate de țara noastră, amintim următoarele: rezoluția care consacră regula consensului ca procedură de pregătire și adoptare a hotărârilor și recomandărilor organizației în alegerea organelor de conducere, în speță, a Birourilor Adunărilor generale, a Consiliului executiv și a Birourilor Comisiilor regionale;România a fost coautoare a rezoluției, alături de Franța, după care nici un stat membru al Consiliului Executiv nu poate candida din nou, la expirarea mandatului, pentru care a fost ales;a inițiat, împreună cu Belgia, un ansamblu de măsuri pentru promovarea turismului cultural;legat de asistența în domeniul turismului, pe care OMT trebuie să o acorde statelor membre, România a inaugurat seria ciclurilor de perfecționare de scurtă durată, în favoarea unor cadre superioare turistice din țările în curs de dezvoltare.Astfel, la București, în mai-iunie 1980, s-au desfășurat două seminarii-adagii a câte o lună fiecare, subvenționate de OMT-PNUD, pentru cadre din țările africane,anglofone și francofone.De asemenea, țara noastră, prin intermediul unor cercetări ștințifice și cadre de specialitate de la ONT Carpați București, a participat la elaborarea unor teme de cercetare din Programul general de activitate al Organizației Mondiale a Turismului, bine apreciate și difuzate larg în rândul țărilor membre.
Ca și în cazul conferințelor mondiale de turism da la Manila,Acapulco și Jakarta sau a adunărilor generale ordinare, România și-a adus și va continua să-și aducă contribuția la reușita reuniunilor inițiate de Organizația Mondială a Turismului, sprijinind orientările pozitive și sugestiile care merg pe linia încadrării noilor manifestări internaționale turistice în ansamblul căutărilor și inițiativelor de dialog internațional, pentru așezarea relațiilor dintre state pe baze democratice.
La cea de-a X-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Mondiale a Turismului, ce s-a desfășurat , în 1993, în Indonezia, România a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Adunării Generale a OMT, alături de Spania și sub președenția activă a Greciei.
În octombrie 1995, România a devenit membră a Consiliului Executiv al OMT, “Ministrul român al turismului este unul dintre cei mai importanți candidați la funcția de secretar general al Organizației Mondiale a Turismului, deci nu numai în Consiliul Executiv, ci și la vârful acestuia, reprezentând o personalitate puternică a noului val al liderilor din turismului mondial“.
E doar o parte din declarația făcută de șeful delegației turce, domnul Mustafa Turkmen, cu puțin timp în urmă, la Cairo, unde s-au desfășurat lucrările Adunării Generale a Organizației Mondiale a Turismului.
În acest context, al întâlnirilor de vârf, au fost prezente delegații din 116 țări și 101 miniștri și secretari de stat, reprezentanți ai țărilor cu cea mai puternică industrie turistică din lume, România și-a depus candidatura pentru locurile vacante existente în Consiliul Executiv al OMT.În urma votului secret, la sfârșitul reuniunii, într-o procedură nouă, s-a propus o rezolvare inedită a candidaturilor la vicepreșidenția Consiliului Executiv.Pentru 1996, Egiptul și Pakistanul și-au adjudecat această funcție, iar pentru 1997 ea va reveni românilor și chilienilor.
Acesta este un moment foarte important, deoarece în 1997 vor avea loc noi alegeri pentru funcția de secretar general al OMT-iată de ce influența României, o țară cu o imagine turistică dinamică, va fi semnificativă din această poziție.
1.2. CONDUCEREA ȘI ORGANIZAREA TURISMULUI
ÎN ROMÂNIA
Este bine cunoscut faptul că turismul, ca activitate economico-socială, este încadrat în sfera serviciilor.Realitățile lumii contemporane demonstrează tendința creșterii impetuoase a rolului serviciilor în viața economică și socială a țărilor dezvoltate.Are loc o creștere continuă a ponderii acestora în totalul investițiilor și al forței de muncă ocupate, fenomen ce reclamă găsirea celor mai rapide căi și mijloace de sporire a rentabilității serviciilor.
“În condițiile în care sistemul economiei naționale-se menționează în literatura de specialitate nu poate fi conceput decât ca un sistem cibernetic, compus dintr-o serie de subsisteme-sfera serviciilor fiind unul dintre aceste subsisteme-asigurarea echilibrului economic și a optimului economico-social general nu poate fi înfăptuită decât în condițiile în care fiecare subsistem participă la crearea și alocarea resurselor, proporțional cu rolul și locul pe care îl are în economia națională“.1
Dintre activitățile din sfera serviciilor, un rol important îl joacă turismul.
Privit într-o viziune sistemică, acesta poate fi considerat atât ca subsistem, în raport cu întreaga economie națională sau cu sfera serviciilor, cât și ca sistem care are ca subsisteme toate organismele care concură la desfășurarea și realizarea activității de turism.
1.2.1. CONSIDERAȚII GENERALE
Dinamismul vieții economice, schimbările ce se produc în nivelul și structura forțelor de producție și implicit în sistemul relațiilor de producție, impun în mod necesar îmbunătățirea continuă a formelor și metodelor sale de conducere, organizare și planificare. Dialectica dezvoltării se manifestă în așa fel încât forme și metode care au corespuns într-un anumit stadiu devin la un moment dat anacronice, transformându-se în frâne ale progresului. De aceea, ele trebuie să fie adaptate cerințelor fiecărei etape, astfel încât să constituie pârghii eficiente pentru valorificarea optimă a muncii sociale și a resurselor naturale, materiale și financiare.
Viața, experiența practică au arătat că desfășurarea normală a activității economice în perioada de tranziție nu este de conceput fără conducerea de ansamblu – la nivel macroeconomic – a economiei, aceasta constituind un factor hotărâtor al progresului economic cu puternice implicații sociale, cel puțin până la creșterea ponderii sectorului privat.
Eforturile pentru rezolvarea optimă a problemei conducerii macroeconomice s-au cristalizat într-o nouă știință – management sau știința conducerii. Aceasta a apărut și s-a dezvoltat atunci când, pe baza unor anumite condiții social-istorice, s-au acumulat o suficientă experiență care a permis sintetizarea, sistematizarea și generalizarea faptelor, fenomenelor și proceselor ce intră în sfera ei de investigație.
Obiectul managementului îl constituie cercetarea legilor și principiilor generale care stau la baza dirijării optime a activității de producție, economice și sociale, precum și elaborarea unui sistem de mijloace și tehnici de lucru pentru folosirea în practică a acestor legi și principii generale.
Dacă la nivelul întrepriderii conducerea are în primul rând un caracter tehnic, la nivelul întregii economii sau unei ramuri economice, aceasta are de multe ori un caracter politic.
Principalele funcții ale planificării tendințelor dezvoltării economiei de piață pot fi definite astfel:
– studierea și precizarea tendințelor dezvoltării economice;
– cercetarea și evaluarea resurselor și a necesităților sociale;
– elaborarea proiectelor și scenariilor și definitivarea variantei optime de dezvoltare a economiei;
– stimularea variantei optime;
– implementarea și controlul, sesizarea și preântâmpinarea eventualelor disproporții, descoperirea și mobilizarea resurselor suplimentare apărute în cursul implementării;
– corecția variantei adoptate în raport cu noile situații ce intervin pe parcursul realizării ei, scopul valorificării resurselor suplimentare și optimizării ritmărilor și proporțiilor2.
Enumerând atribuțiile conducerii, mulți specialiști s-au oprit la următoarele patru : prevenirea, organizarea, comanda – coordonarea și controlul. De unde și concluzia că organizarea este un atribut al managementului, alcătuit din acțiuni menite să construiască în mod adecvat un cadru de desfășurare necesar realizării diferitelor activități.
Unii specialiști consideră însă organizarea ca fiind o știință, care are propriul obiect de cercetare, formulând, ca atare, principii și metode specifice, fundamentate științific. Alții o consideră ca fiind numai o teorie, respectiv teoria organizării – constituită dintr-un ansamblu de cunoștințe, ordonate sistematic, oferind descrieri și explicații ale unor domenii ale realității obiective.
Prin organizare, în sens general, se înțelege complexul metodic de măsuri necesare pentru a asigura un cadru coordonat, o rânduială adecvată și o desfășurare cât mai eficientă a uneia sau mai multor activități, acțiuni etc. Dar organizarea are mai multe componente: organizarea întreprinderii în care este cuprins și ansamblul de metode și tehnici privind organizarea conducerii; organizarea producției la nivelul unităților economice; organizarea muncii.
Față de diferitele păreri în legătură cu locul organizării în cadrul managementului, se apreciează că organizarea poate fi considerată, pe de o parte, ca un atribut al conducerii și, pe de altă parte, ca o știință de sine stătătoare, care, la fel ca și managementul economiei, face parte din managementul general. Nu este, de altfel, singurul caz în care un atribut al conducerii se realizează prin intermediul unor științe.
Din cele relatate reiese că, din cauza strânsei interdependențe dintre organizare și conducere, noțiunile se folosesc împreună când se fac referiri la conducerea științifică, deși, conținutul lor este diferit.
1.2.2. PRINCIPII DE ORGANIZARE
În afara unor principii generale, la baza organizării activității de turism din țara noastră stau o serie de principii specifice: specializării; teritorialității și funcționalității.
Dat fiind faptul că activitatea turistică este deosebit de complexă, pentru a urmării desfășurarea ei în bune condițiuni este necesar a o defalca pe principalele sale verigi. Acestea pot fi clasificate funcție de proveniența turiștilor: turismul intern și turismul internațional; după modul cum este angajată prestația turistică: turismul organizat, turismul neorganizat ( sau pe cont propriu ) și turismul semiorganizat; motivația turistică introduce o altă clasificare: turism de odihnă, turism balnear, turism cultural, turism de congrese, turism de afaceri etc.; după destinația turistică se disting: turism montan, turism de litoral, turism intinerant etc.
Și clasificările ar putea continua. Această structurare nu are însă un scop teoretic. Ea are un scop practic bine definit, în funcție de care, la nivel macro sau microteritorial, ținându-se cont de ponderea uneia sau alteia dintre formele de turism practicate, trebuie să i se asigure și prin forma de organizare importanța ce i se cuvine, cunoscut fiind faptul că specializarea duce la folosirea superioară a forței de muncă, creșterea calității serviciilor, a productivității muncii și, implicit, la o mai mare rentabilizare a întregii activități.
Activitatea de turism se desfășoară atât la nivel macro economic, cât și la nivel microeconomic.Fiecărui nivel îi corespund anumite structuri organizatorice.La nivelul întregii țări, Ministerul Turismului coordonează întreaga activitate turistică. La nivelul fiecărui județ, coordonarea este asigurată de minister și organele locale teritoriale de promovare a turismului; iar activitatea turistică desfășoară agenți economici cu capital de stat, privat sau mixt. Fiecare unitate își desfășoară activitatea în limitele teritorial-administrative respective,cu posibilități de extindere și în alte județe. Turistul, în foarte multe cazuri nu stă într-o singură localitate, ci se mișcă, fără a cunoaște ( și nici nu-l interesează ) limitele administrative. De aceea, activitatea turistică trebuie să se desfășoare în mod omogen și continuu, fără intermitențe și fără scăderi de calitate a serviciilor.
Ca urmare, între agenții economici touroperatori și deținătorii de bază materială trebuie să existe stabilite o serie de legături funcționale atât pe orizontală, cât și pe verticală, legături menite să stabilească cu exactitate sarcinile ce le revin, căutând, pe cât posibil, să elimine suprapunerile (palarelismele) de atribuțiuni sau îngustările (gâtuirile) la anumite niveluri pe întreg parcursul derulării activității de turism.
1.2.3. STRUCTURI DE ORGANIZARE
Sfera atât de cuprinzătoare și de complexă a activității de turism, privită ca sistem, și desfășurarea ei în cele mai bune condiții presupun structuri de organizare corespunzătoare. După modul de participare a diferitelor organisme la activitatea de turism din România, se delimitează:
a) organisme cu activitate turistică propriu-zisă;
b) organisme cu activitate turistică ajutătoare (auxiliară);
Din prima grupă fac parte Ministerul Turismului cu unitățile din subordine, alte organe centrale, precum : Direcția Economică a Caselor de Odihnă și Tratament a Sindicatelor (DECOTS), CENTROCOOP, UCECOM, B.T.T., A.C.R. (I.T.I.A.), agenții economice (societăți comerciale) cu capital de stat, privat sau mixt.
În grupa a doua se includ: Ministerul Comerțului, Departamentul pentru Administrația Publică Locală, Ministerul Învățământului și Științei, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Mediului, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarea Teritoriului, Ministerul Transportului, Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Industriei, CENTROCOOP, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Culturii, Departamentul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului, Departamentul Cultelor, Academia Română, Comisia Monumentelor Istorice, Direcția Economică a Caselor de Odihnă și Tratament a sindicatelor (DECOTS), Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne.
La nivel național, conducerea este asigurată de Ministerul Turismului, cu următoarele atribuții:
– eliberează programe pentru valorificarea eficientă a potențialului turistic al țării și stabilește mijloacele și căile pentru dezvoltarea turismului prin unitățile specializate, indiferent de subordonare și de forma de proprietate;
– avizează studiile și planurile de sistematizare pentru sistematizarea zonelor, stațiunilor și localităților turistice, amplasarea obiectivelor turistice în cadrul acestora, precum și orice inițiativă de construcții și amenajări de obiective turistice;
– organizează activități de informare și documentare cu privire la dezvoltarea turismului și tendințele acestuia pe plan mondial, efectuează studii de marketing în vederea promovării produsului turistic românesc pe piața externă și pentru dezvoltarea bazei materiale turistice;
– realizează promovarea turistică în țară și în străinătate, inițiază, împreună cu Ministerul Sănătății, acțiuni pentru promovarea turismului balnear și medical;
– negociază, după caz, împreună cu Ministerul Afacerilor de Externe, acorduri, protocoale și convenții internaționale, în vederea creeri cadrului juridic necesar pentru facilitarea și încurajarea schimbului turistic internațional, sprijină și îndrumă cooperarea economică internațională privind construirea și exploatarea de obiective turistice în țară și în străinătate;
– elaborează acte normative, reglementări de dotare și clasificare a unităților ce presteză servici turistice, clasifică unitățile de cazare și de alimentație și exercită controlul respectării acestora, indiferent de subordonare sau forma de proprietate;
– înființează și organizează birouri și agenții turistice în străinătate și asigură funcționarea acestora în conformitate cu normele legale în vigoare;
– avizează limitele minime și maxime de tarife, prețuri și comisioane pentru prestarea de servicii turistice de către unitățile de profil;
– avizează programul de formare și pregătire managerială a lucrătorilor din turism;
– avizează tematica de cercetare a Institutului de Cercetare în Turism.
La nivel județean, activitatea de turism este coordonată de minister și organele locale teritoriale de promovare a turismului, cu următoarele precizări și atribuții:
– în fiecare centru sunt numiți consilieri economici, în funcție de volumul activității;
– îndrumă și supraveghează aplicarea mecanismelor de piață din domeniul turismului, intervenind prompt, operativ și cu profesionalism în eliminarea neajunsurilor, respectarea cu rigurozitate a legislației în domeniu și realizarea unei calități ireproșabile a serviciilor turistice;
– verifică modul de derulare a prestațiilor turistice, asigurarea protecției turiștilor, în sensul ca aceștia să beneficieze de servicii (cantitativ și calitativ) în conformitate cu tarifele plătite;
– veghează ca agenții economici să ducă la îndeplinire programele de valorificare eficientă a resurselor turistice naturale și antropice, a factorilor naturali de cură, în special, lărgirea gamei serviciilor de tratament și agrement și creșterea în continuare a calității acestora;
– efectuează, împreună cu organele de control specializate, acțiuni de control, verificare și sprijin la toți agenții economici cu activitate de turism indiferent de modul de organizare și forma de proprietate, dispunând măsurile corespunzătoare pentru respectarea legislației în vigoare;
– participă la tratativele ce se desfășoară în teritoriu de către agenții economici din domeniu, cu firmele interne și externe, asigurând asistența organizatorilor de licitații și veghează ca rezultatele acestora să nu fie viciate;
– organizează evidența tuturor agenților economici cu activitate de turism din județ, pe localități, forme de proprietate și obiect de activitate, precum și evidența brevetelor acordate, informând periodic direcțiile din ministere, potrivit cerințelor, și veghează ca acestea să întocmească la timp și corect lucrările prevăzute de actele normative în vigoare și să le înregistreze în termen la organele de drept;
– lunar, informează în scris conducerea Ministerului Turismului asupra activității desfășurate, principalele fenomene apărute în activitate și modul lor de soluționare;
– colaborează cu compartimentele de specialitate din Ministerul Turismului, cu agenții economici ce desfășoară activitate de turism, indiferent de forma de proprietate, cu toate organele care concură la realizarea și delurarea prestațiilor și programelor turistice de cea mai bună calitate.3
În scopul dezvoltării, modernizării și eficientizării activității de turism, al cunoașterii și aplicării operative a actelor normative specifice cestorului și al valorificării tuturor resurselor locale, consilierii economici asigură o colaborare permanentă pe plan local cu:
– conducerile prefecturilor și primăriilor și cu organele de specialitate ale acestora, informându-se reciproc despre acțiunile organizate în domeniul turismului, despre reglementările nou apărute și măsurile dispuse de minister, precum și organele administrației locale de stat;
– organele a căror activitate economică și de control are tangență nemijlocită cu turismul, cum ar fi: organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor și cele ale băncilor, Garda Financiară, Camera de Comerț și Industrie, organizațiile de transport și expediții, vămi, armatori, organizațiile de navlosire și agenturale, căpităniile de port, inspectoratele sanitar-veterinare și fitosanitare etc.;
– societățile comerciale din alte ramuri ale economiei naționale care au în subordine unități ce desfășoară activități comerciale de turism (industrie, cultură, cooperații și altele).
Activitatea de turism, prestațiile turistice acordate turiștilor se desfășoară în cadrul societăților comerciale organizate conform legilor 15/1990 și 31/1991. aceste au fost conduse până la transformarea lor în societăți pe acțiuni și implicit, constituirea “Adunării generale a acționarilor“, de către un consiliu al împuterniciților mandatați ai statului (C.I.M.S.) care avea atribuțiile acesteia ( a adunării generale), iar problemele curente sunt administrate de un Consiliu de Administrație.
Adunarea Generală a Acționarilor (ACA) decide asupra organizării activității comerciale, precum și asupra politicii economice și comerciale a societății.
Activitatea AGA este coordonată de Ministerul Turismului.
Membrii AGA sunt numiți și revocați prin ordin al ministrului. Ei pierd această calitate în următoarele condiții:
– expirarea perioadei pentru care au fost numiți;
– revocarea (care poate fi dispusă și ea la cererea membrilor);
– incompatibilitatea, determinată potrivit legii;
– interzicerea judecătorească;
– deces;
– lichidarea societății comerciale;
– constituirea adunării generale a acționarilor societății.
Pot fi membri ai AGA cetățeni români maturi, cu domiciliul în România, cu calificare profesională corespunzătoare și reputație morală neștirbită.
AGA este constituită din 7-15 membrii, în următoarea componență:
– un reprezentant al ministerului de care aparține;
– un reprezentant al Ministerului Finanțelor;
– un reprezentant al Comisiei Naționale de Statistică;
– un reprezentant al Camerei de Comerț – după caz;
– specialiști (economiști, ingineri, juriști, alți specialiști din domeniul de activitate al societății comerciale)4.
Membrii AGA nu pot face parte din mai mult de două consilii.
Sunt incompatibile cu calitatea de membru AGA persoanele care potrivit legii au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturii mincinoase, dare sau luare de mită, abuz în serviciu, trafic de influență, precum și alte infracțiuni prevăzute de lege referitoare la societățiile comerciale.
Consiliul de Administrație este compus din 5-15 membrii AGA, aleși de Adunarea Generală a Acționarilor (iar până la constituirea acesteia, de către AGA), pe o perioadă de patru ani cu posibilitatea realegerii pe o perioadă de patru ani, și care aveau calitatea de acționari.
La prima ședință, Consiliul de Administrație va alege dintre membrii săi un președinte și doi vicepreședinți. Președintele poate fi directorul societății comerciale.
Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi și ia decizii cu majoritatea simplă sau unanimitatea de voturi din numărul total al membrilor consiliului. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia de unul dintre vicepreședinți,desemnat de președinte.
Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin 2/3 din numărul membrilor Consiliului de Administrație.
Consiliul de administrație poate angaja sau concedia personalul și stabilește drepturile și obligațiile acestora;stabilește tactica și strategia managerială și de marketing, rezolvă toate problemele ce țin de salarizare și buget; desemnează membrii Comitetului director; rezolvă orice altă problemă stabilită de AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) etc.
Cosiliul de Administrație poate nega o parte din atribuțiile sale unui Comitet de direcții, compus din membrii aleși dintre administratorii, fixându-se în același timp și salariul.
În Comitetul de direcții votul nu poate fi dat prin delegați.
Membrii Comitetului de direcții răspund de realizarea programelor de elaborare, asigurarea bazei tehnico-materiale, utilizarea rațională a dotării cu reducerea consumurilor de orice fel, de introducerea tehnicii de vârf și perfecționarea personalului societății comerciale. Analizează rentabilitatea societății și beneficiul pe unități, secții sau alte forme de organizare, cât și bugetul de venituri și cheltuieli, eliminând imediat deficiențele; în caz contrar, Consiliul de Administrație trage vinovații la răspundere.
Comitetul de direcții are în permanență în atenție perspectiva societății comerciale, modul de organizare și realizarea programelor.
1.2.4. ORGANIZAREA MINISTERULUI TURISMULUI
ȘI LEGĂTURA CU CELELALTE MINISTERE
Organizarea Ministerului Turismului, component al guvernului României este structurată pe trei direcții generale și două direcții secundare. Conducerea este asigurată de ministrul turismului și secretarul de stat. Direct subordonații ministrului sunt serviciul contencios și consilierii.
Direcția generală a strategiei și reformei în turism are mai multe servicii și birouri, din care: serviciul analiză, norme tehnice, facilități, tarife, avizare obiective turistice;serviciul strategiei dezvoltării turismului, politice și reglementări în turism; serviciul banca de date și informatică; biroul strategie-marketing; biroul formare profesională.
Direcția este condusă de un director general și un director general adjunct.
O altă Direcție, Direcția generală de relații internaționale și promovare are în subordine: seviciul promovare; serviciul acorduri, organizații internaționale și coordonare, birouri externe de informații turistice și Serviciul de cooperare.
Direcția este condusă de un director general și un director general adjunct.
Cele două direcții sunt în directa subordine a ministrului turismului.
Direcția de control, licențiere și brevetare și protecția consumatorilor are următoarele compartimente: serviciul control activitate de turism;serviciul brevetare și licențiere în turism; biroul coordonare centre teritoriale de promovare a turismului; compartiment control financiar gestiune.
Direcția este condusă de un director și un director adjunct.
Direcția economică,resurse umane și administrativă se compune din: serviciul financiar – contabilitate; serviciul managament – resurse umane; serviciul administrativ; compartiment protocol – presă. Direcția este condusă de un director.
Ministerele și departamentele implicate în realizarea obiectivelor politicii guvernamentale în domeniul turismului sunt numeroase.
Ministerul Comerțului asigură aprovizionarea societăților comerciale, unităților de turism cu produse alimentare și nealimentare din producția internă sau din import; coordonează activitatea magazinelor de profil din localități, stațiuni sau zone turistice.
Departamentul pentru Administrația Publică Locală este implicat, prin administrațiile publice locale, în realizarea tuturor obiectivelor, în calitate de responsabil în gestionarea patrimoniului pe care îl are în administrare.
Ministerul Învățământului și Științei avizează programele de pregătire profesională, de formare și perfecționare managerială în turism; are un rol hotărâtor în pregătirea ghizilor de turism.
Ministerul Cercetării și Tehnologiei avizează tematica de cercetare în domeniul turismului și gestionează fondurile destinate cercetării. Ministerul Muncii și Protecției Sociale coordonează inițiativele și măsurile destinate protecției turiștilor, în general, și a persoanelor defavorizate (handicapați, șomeri, pensionari, vârsta a III-a și tineretul), în special.
Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului asigură protecția, conservarea și restaurarea, refacerea resurselor turistice naturale și antropice, a factorilor naturali de cură, în special, asigură echilibrul biologic și protecția mediului în general, oferind cadrul natural ideal pentru desfășurarea activității de turism.
Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării teritoriului asigură distribuirea judicioasă a spațiilor destinate construcțiilor, unităților de cazare, alimentație publică, agrement, transport, tratament etc.
Ministerul Transporturilor este îndreptățit să contribuie la buna desfășurare a activităților turistice prin construcția și modernizarea de drumuri naționale, drumuri spre și la obiectivele turistice, echiparea căilor și mijloacelor de transport feroviare, dotarea unităților ce asigură transportul turistic naval și aerian.
Ministerul Comunicațiilor asigură legături interne și internaționale în domeniul relațiilor între firmele touroperatoare și agenții prestatori de servicii turistice, precum și între turiști și familiile lor.
Ministerul Industriei contribuie, prin subramurile sale, la echiparea unităților de cazare, alimentație, agrement etc.
Ministerul Finanțelor asigură subvenționarea unor investiții în domeniul turismului, precum și la lansarea unor facilități.
Ministerul Sănătății este direct implicat în derularea activității de turism balnear, precum și de cel de turism medical, pentru punerea în valoare și promovarea tratamentului cu produse medicale originale românești, precum și cu punerea în valoare a factorilor naturali de cură din România.
Ministerul Tineretului și Sportului asigură derularea unor programe speciale pentru tineri și chiar este deținător de bază materială turistică în Delta Dunării.
Ministerul Culturii asigură derularea unor programe speciale, tematice și contribuie la punerea în valoare, pentru turism, a obiectivelor culturale și cultural-istorice.
Departamentul Cultelor asigură punerea în valoare a monumentelor istorice, de artă și arhitectură, în cadrul unor programe, excursii și acțiuni tematice.
Comisia monumentelor și siturilor istorice, din cadrul Academiei române, pune în valoare locurile și vestigiile arheologice și istorice, recuperează pentru muzee și case muzeale diverse obiecte istorice și arheologice.
Direcția Economică a Caselor de Odihnă și Tratament a Sindicatelor asigură valorificarea, pentru turism, într-un sistem de facilități, a unei rețele de unități de bază materială turistică, de cazare, alimentație publică, agrement și tratament care au aparținut fostei UGSR.
Ministerul afacerilor Externe este cel care negociază, împreună cu Ministerul Turismului, acorduri, protocoale, tratate de colaborare în domeniul turismului.
Ministerul de Interne asigură evidența intrărilor și ieșirilor de persoane române și străine la punctele de frontieră, precum și protecția turiștilor.
NOTE:
1. I.Mărculescu, N. Nichita: “Serviciile și modernizarea economiei românești“, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, pag. 37
2. Istrate, Ion:“Economia turismului și mediul înconjurător“, Editura Economică, București, 1996, pag. 12
3. Idem, pag. 16
4. Idem, pag. 21
CAPITOLUL II
OFERTA TURISTICĂ A DELTEI DUNĂRII
Delta Dunării reprezintă o unitate geografică cu un peisaj unic prin frumusețe și varietate, aflată în estul țării, unde ocupă partea de nord-est a județului Tulcea. Cel mai tânăr pământ al României, delta, se prezintă ca o suprafață pe care crește în voie stufuri și în unele locuri păduri, cu unduiri de ape ce se despletesc și se adună, cu gârb și canale care meandrează puternic pentru a ocoli obstacole nevăzute, cu oglinzi de lacuri ale căror ape par încremenite și bălți stăpânite de păsări și pești, cu orașe și sate, industrii și terenuri agricole, zone îndiguite.
Oferta turistică a Deltei Dunării cuprinde resursele turistice naturale și antropice, echipamentul de “ producție“ a serviciilor turistice, masa de bunuri alimentare, industriale destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activități specifice, infrastructura turistică și structurile de primire, condițiile de comercializare (prețuri, tarife, facilități etc.).
2.1. DELIMITAREA TERITORIULUI STUDIAT
Vărsarea Dunării în Marea Neagră este marcată de cea mai tânără unitate geografică a României, Delta Dunării, situată între paralelele nordice 46°42’ și 44°24’ și longitudinele estice 28°14’ și 29°46’. Ea este delimitată la nord de Podișul Bugeacului (Ucraina), la sud-vest de Dealurile Tulcei, la sud-est de Marea Neagră, cuprinsă între brațul Chilia, brațul Tulcea, brațul Sfîntu Gheorghe și țărmul Mării Negre.
Așezată la întretăierea paralelei de 45° latitudine nordică cu meridianul 29 ° latitudine estică, regiunea Deltei se împarte în delta propriu-zisă și complexul lagunar Razelm. Împreună cu sectorul lagunar Razlem, delta ocupă o suprafață de 4340 km și constituie partea cea mai joasă de pe teritoriul țării noastre, o câmpie în formare prin aluvionare.
Suprafața totală a deltei Dunării este de 5240 km2 din care 1300 km2 se găsesc pe teritoriul Ucrainei. Este a doua Deltă ca mărime din Europa, după delta Volgăi (18.000 km2) și înaintea deltei Padului (1.500 km2).
2.2. FORMAREA CELUI MAI TÂNĂR PĂMÂNT
AL ROMÂNIEI
Ca orice formațiune geografică nou formată, Delta Dunării este în continuă prefacere. Acum 2.400 de ani, Herodot, vizitând gurile Dunării, ne-a lăsat o imagine mult diferită de actuala înfățișare a Deltei. În acea perioadă, în locul nesfârșitelor suprafețe ale bălții, stufării și grinduri exista un imens estuar. Deși nu ne despart decât 250 de ani de când Dimitrie Cantemir a întocmit prima hartă românească a Principatului Moldovei, prezentată în renumita sa lucrare “ Descriptio Moldaviae “, aspectul deltei corespunde întocmai cu cel de azi .
Delta Dunării s-a născut într-un golf al Mării Negre. Procesul de formare al deltei a trecut prin mai multe faze, faza inițială fiind cea de golf. Datorită curentului nord-sud al Mării Negre s-a creat un cordon litoral, care se lungea spre sud, și care în final, a închis golful. Se intră apoi în cea de-a doua fază, cea de liman. Treptat, limanul a fost colmatat de Paleodunărea, care se varsă în el și care se scurge în mare printr-o singură albie principală, devenită mai târziu brațul Sfîntu Gheorghe, locul de vărsare fiind în dreptul Dunavătului.1
Prin colmatarea limanului de la vest la est, s-a intrat în cea de-a treia și ultima fază a deltei actuale.
Depozitele deltaice acoperă un fundament aparținând structurilor Dobrogei de nord și Depresiunii Predobrogene, fiind formate din aluviuni actuale.
2.3. RESURSELE TURISTICE LA NIVELUL
DELTEI DUNĂRII
Resursele turistice cuprind ansamblul atracțiilor turistice naturale și antropice dintr-o zonă, regiune sau țară.
În România, cadrul natural este bogat, variat și complex, cu o structură peisagistică deosebit de armonioasă.
Complexitatea potențialului turistic ca și gradul său de atractivitate, în general, sunt în strânsă legătură cu formele de relief și cresc progresiv, de la câmpie către munte; desigur litoralul Mării Negre și Rezervația Biosferei Delta Dunării fac exceptie.
2.3.1. RESURSE TURISTICE NATURALE
Unică în Europa prin bogăția florei și faunei sale, prin priveliști de o frumusețe fermecătoare – Delta Dunării – este numită, pe drept cuvânt, un
“ parc “ cu totul inedit, care păstrează elementara și primitiva, dar neegalata frumusețe a naturii în toată măreția ei.
Delta reprezintă un vast mediu natural în care se concentrează toate speciile vegetal-lacustre ale continentului, precum și o variată faună, îndeosebi ornitologică și ihtiologică. Nu întâmplător Delta a fost supranumită paradisul păsărilor și al peștilor.
Relieful, condițiile climatice, rețeaua hidrografică, vegetația, fauna și rezervațiile naturale sunt elemente ce contribuie la o bună desfășurare a activității turistice în zonă.
Relieful. Delta Dunării este o regiune plană, cu o înclinare slabă (0,006%) de la vest la est, ceea ce explică curgerea lentă a apelor. Altitudinile nu se înalță mai mult de 13 m, iar înălțimile au în general valori de până la -3 m sub nivelul mării; sunt însă și excepții: anafoarele ating – 36 m pe Brațul Chilia, -34 m pe Brațul Tulcea, -26 m pe Brațul Sfîntu Gheorghe și -18 m pe Brațul Sulina în zona de vărsare.3
Din punct de vedere geografic, delta este compusă din două mari compartimente: delta propriu-zisă (343.000 ha)și complexul lagunar Razlem-Sinoie (99.000 ha). Delta propriu-zisă la rândul ei, se compune din două părți: fluvială (în vest) și fluvio-maritimă (în est).
Relieful deltei este reprezentat de forme pozitive (grindurile) și forme negative (lacuri, mlaștini, gârle, brațe, canale).
Delta Dunării este mai peste tot un teritoriu Submers, cu brațe fluviale și gârle, cu lacuri și mlaștini frecvent inundate prin revărsări, cu restrânse fâșii de uscat (grinduri), pe care se adăpostesc așezări omenești.
Relieful pozitiv reprezintă porțiunile de uscat la nivele obișnuite ale fluviului, ocupând doar cca 13%, cea mai mare parte a deltei fiind acoperită cu mlaștini, lacuri, ape permanente și gârle. Uscatul este alcătuit din grinduri longitudinale, grinduri transversale (fluvio-maritime) și grinduri continentale.
De natură aluvionară, ele reprezintă malurile actuale și cele vechi ale Dunării și brațelor sale. În general sunt acoperite cu păduri de sălcii, în cazul în care și-au păstrat oarecum caracter de mlaștină, sau nu au vegetație arborescentă dacă fenomenele de colmatare au fost prea puternice. Multe dintre aceste terenuri sunt folosite acum pentru agricultură sau construcții, astfel încât asupra lor s-au produs importante modificări care au determinat apariția altor ecosisteme.
Mai importante sunt însă grindurile eoliene formate din loess și nisipuri marine. Primele sunt cele mai vechi, fiind considerate rămășițe ale vechiului continent sarmatic.
Cele formate din nisipuri marine, mai noi și mai numeroase ca primele, sunt în general orientate nord-est, ele răsfirându-se în deltă ca un evantai. Grindurile sunt puțin primitoare, mai ales cele nisipoase, cu o faună săracă și foarte puține specii de plante.
Grindurile longitudinale sunt fâși înguste, de o parte și de alta a brațelor principale fiind formate prin depunere de aluviuni fine la revărsări.
Grindurile transversale sunt formate pe vechi linii ale țărmului de curenții marini, ce crează cordoane litorale. Se găsesc în partea estică și sunt: Grindul Letea, Grindul Caraorman, Grindul Sarăturile, Grindul Ivancea, Grindul Crasnicol. Fiind înalte sunt ferite chiar de inundațiile cele mai mari. Pe ele, nisipurile formează dune mișcătoare. La Letea sunt păduri bătrâne de stejar, ceea ce reprezintă o raritate pentru Deltă.
Grindurile continentale sunt porțiuni din vechiul uscat predeltic, cum este Grindul Chilia, prelungire a terenurilor de la nord de Deltă (din Bugeac).
Relieful negativ: mlaștini, lacuri, brațe și canale.
Terenurile mlăștinoase ocupă părțile mai joase și sunt acoperite cu apă și cu vegetație de stuf, papură, pipirig, rogoz. Prin îndiguiri, unele dintre ele au fost scoase de sub inundații și folosite în agricutură (Ostovu Tătaru, Ostrăvu Babina, Ostrovu Cernovca).
Lacurile sunt de mai multe tipuri. Cele mai obișnuite sunt ghiolurile cu ape dulci. Întreruperea temporară sau totală a legăturii cu Dunărea duce la influențarea puternică ghiolurilor, cel mai adesea determinând colmatarea organică a lor prin dezvoltarea explozivă a vegetației. Aceasta atrage după sine scăderea capacității biologice a ghiolurilor; numărul speciilor de pești micșorându-se, scade ritmul procesului de mineralizare facilitând trecerea spre un nou ecosistem.
Înainte de vărsarea în mare, Dunărea se desparte în trei brațe: Chilia, Sulina și Sfîntu Gheorghe.
Brațele Dunării alcătuiesc ecosisteme dependente de fluviu.
Începând de la canalul Izmail (ceatalul Chilia), Dunărea se ramifică în două brațe: brațul Chilia, care se îndreaptă spre nord și brațul Tulcea cu direcția spre est. După 17 km brațul Tulcea se subdivide la ceatalul Sfîntu Gheorghe în două brațe, unul care taie delta prin mijloc, Sulina și altul care se îndreaptă spre sud, Sfîntu Gheorghe.
De la brațele principale pornesc ramificații numeroase, așa numitele brațe secundare, cu alte ramificații mai mici care determină în interior numeroase delte mici. Cel mai mare debit de ape îl întâlnim pe brațul Chilia
( 66%), debitul cel mai scăzut fiind pe brațul Sfîntu Gheorghe (16%), dealtfel și brațul cel mai puțin antropizat. Adâncimile brațelor Dunării variează în funcție de zonă. Astfel, brațul Chilia are adâncimi cuprinse între 1-1,5 m la Stari Stambul și 34 m în dreptul satului Plaurul. Malurile brațului Chilia sunt formate din grinduri aluvionare, exceptând sectoarele de străpungere a grindurilor Chilia și Letea unde întâlnim formațiuni continentale loessoide și marine nisipoase.
Adâncimea brațului Sfîntu Gheorghe este foarte mică, astfel încât nu permite navigația cu vase de tonaj ridicat. Malurile brațului Sfîntul Gheorghe sunt săpate în formațiuni aluvionare.
Brațul Sulina are adâncimi care variază între 7-12 m sub nivelul Mării negre. Este brațul cel mai amenajat și neramificat, astfel încât în unele sectoare malurile au fost consolidate cu pereți de ciment (de remarcat că este singurul braț navigabil pentru vase cu pescaj marin până la 10.000 tone). Malurile sunt săpate în aluviuni cu excepția sectorului Crișan, unde traversează capătul de nord al grindului Caraorman format din nisipuri cochilifere.
Acest braț, cu direcție de curgere ves-est, traversează delta, aproximativ prin partea centrală, făcând meandre cu aspectul literei M. În urma amenajărilor efectuate în perioada 1868-1902, Brațul Sulina a fost rectificat, fiind posibil accesul navelor fluviale și maritime, cursul inițial cu o lungime de 83,8 km a fost redus la cca.63 km, iar gura de vărsare de la 183 m lățime a ajuns la 152 m . Colmatarea rămâne și în prezent o problemă, în ciuda amenajărilor făcute, pe acest braț scurgându-se 28% din debitul fluviului, dar și 5,8 miliaone t/an aluviuni în suspensie.
Cele trei brațe ale Dunării, Chilia, Sulina, Sfîntul Gheorghe, prin care se varsă în mare, împart delta în trei mari estuare numite impropriu insule: Letea, Sfântul Gheorghe și Dranov. Ostrovu Letea este cuprins între brațul Chilia, brațul Tulcea și Canalul Sulina. Ostrovu Sfântul Gheorghe este cuprins între brațul Sfîntul Gheorghe și Canalul Sulina, iar Ostrovu Dranov între brațul Sfîntul Gheorghe și laguna Razelm.
Majoritatea canalelor și gârlelor au suferit modificări prin rectificarea malurilor și adâncimii lor. Cele mai mari canale ale deltei sunt: Litcov, Dunavăț și Dranov.
O altă împărțire a Deltei Dunării este aceea de unități stufo-piscicole ca rezultat al amenajării pentru exploatare a două din bogățiile naturale care caracterizează delta: stuful și peștele.
In acest sens în deltă, prin amenajare complexă, sunt opt mari unități de exploatare care au schimbat aspectul Deltei Dunării.
Toate aceste schimbări au influențat puternic atât modul de vehiculare a volumelor de apă, cât și transformări evidențiate asupra vegetației din Delta Dunării.
Pe cele trei brațe ale Dunării sunt transportate cantități mari de aluviuni, cca 67 milioane t/an, care influențează puternic gurile Dunării.
Delta se mărește continuu datorită acțiunii de depunere a materialului aluvionar adus de fluviu. În fiecare an înaintează cu 40 m.
Clima Deltei Dunării. Prin poziția sa geografică la 45° latitudine nordică, în apropiere de Marea Neagră, și prin diversitatea peisajului, cu predominarea mediului amfibiu, clima este temperat-continentală cu influențe pontice (ierni blânde și veri calde). Valorile principalilor parametrii climatici sunt: nebulozitatea cea mai redusă din țară (sub 5 zecimi); 70 zile cu cer senin; 2.500 ore/an de strălucire a soarelui; 125-135 kcal/cm2 an radiații solare (cea mai mare din țară); între 11 și 11,4°C temperatura medie anuală (-1 și -1,5 °C în ianuarie; 21 și 22 °C în iulie); precipitațiile între 400-500 mm/an în partea vestică și 300-350 mm/an în partea esică (la Sulina, în 1920 s-a înregistrat cea mai mică cantitate de precipitații -132,7 mm, iar la C.A. Rosetti, pe grindul Letea, au căzut, în 29 august 1924, 690,6 mm, cea mai mare cantitate de apă din țară în 24 ore).
Deși se găsește lângă mare, iar în interiorul ei sunt suprafețe întinse cu apă sau mlăștinoase, caracterul continental al climei este foarte accentuat. Vara la cantitatea redusă de precipitații se adaugă evaporația mare de la suprafața apei (950-1.000 mm/an), favorizată și amplificată de vânturile puternice și frecvente. Toamna și primăvara, îndeosebi, se produc furtuni datorită vânturilor de nord-est care afectează țărmul mării prin abraziune.
Toți acești parametrii influențează pozitiv activitatea turistică, în lunile de vară, perioadă când Delta Dunării este asaltată de turiști.
Rețeaua hidrografică a Deltei Dunării cuprinde brațele Dunării și sahalele (foste brațe ale Dunării, în curs de colmatare), gârlele (sahale mai mici), canalurile (sahale rectificate și dragate), periboinele (spărturi de litoral, guri pe unde se face schimb de ape), ghiolurile (adâncimea lor variază între 0,50-3 m), limanurile (la gura unor mici râuri), lagunele (vechi golfuri marine), mestinele (ape puțini adânci).
Apele subterane comunică pe verticală cu apele de suprafață atât datorită inexistenței unui strat impermeabil, cât și datorită climatului arid, care determină evaporația apelor subterane. Rezervele de ape subterane ale deltei sunt imense, dar strate acvifere se întâlnesc numai pe uscăturile deltei.
Lacurile sunt reprezentate de ghioluri și compexul lagunar Razim-Sinoie.
Lacurile prezente în Delta Dunării ocupă porțiunile cele mai adânci de până la 4 m. Dintre cele mai cunoscute lacuri amintim: Tatanir, Merhei, Roșu, Obrețin, Fortuna, Matița, Dranov, Isacova, Gorgova. În funcție de sursa de alimentare și de posibilitatea primenirii volumelor de apă, ghiolurile se împart în ghioluri bine alimentate în tot timpul anului, insuficient alimentate și ghioluri care și-au întrerupt legătura cu Dunărea.
Complexul lagunar Razim-Sinoie constituie prin suprafața sa de
880 km2, cea mai întinsă unitate lacustră din țară. Faleza marină străjuiește țărmurile de nord și de vest, tăiată din loc în loc de văi pe care s-au format o serie de locuri marginale (limane fluvio-maritime). Suprafața dominantă aparține celei ocupate inițial de apele mării și compartimentată ulterior, datorită formării coloanelor și ghindurilor, în mai multe lacuri (lagune marine): Razim, care se continuă la sud de capul Doloșman cu Golvița. Razim-Golvița sunt separate prin grinduri și cordoane de vegetație care închid între ele câteva lacuri; prin deschiderea naturală de la Portița, astăzi închisă, lacurile comunicau cu marea. Lacul Govița este despărțit printr-un grind de lacul Smeica, presărat cu câteva insule de mici dimensiuni. Grindul Lupilor separă lacul Simeica de lacul Sinoie, al doilea ca mărime din complexul lacustru, relativ izolat de celelalte lacuri, legat însă mai strâns cu marea prin așa numitele periboine.
Vegetația Deltei Dunării
Vegetația naturală a deltei este deosebit de bogată în genuri și specii. Aici cresc alături de flora specifică luncilor și deltelor, și elemente floristice continental-orientale, ponto-mediteraneene, relicte terțiare, halofile sudice și sud-estice,ilirice și balcano-moesice. Se apreciază că trăiesc aici în jur de 1.150 specii de plante.
Străbătând delta, excursionistul trăiește clipe de o deosebită încântare. Peste tot în fața călătorului apar un număr infinit de coridoare srăjuite de “ gene “ de stuf și păpuriș.
Ici-colo la suprafața apei se ivesc luminișuri acoperite de gingașii nuferi galbeni și albi, însoțite de alte plante care acoperă coridorul apei cu frunzele și florile lor, ca: plutica, cormacii sau nucile de apă, piciorul cocoșului de apă, broscărița, lintița, iarba broaștei.
Pe țărm apar în culori spledide trandafirii-stânjenelul de apă cu flor galbene, troscotul de apă, coada calului, aliorul de baltă, buzduganul, joianul, săgeata apei, limbarița, roșățeaua, iar în drumul nostru spre brațul Chilia vom întâlnii două rarități floristice: trestia mirositoare – plantă aromatică și coada zmeului – plantă decorativă.
Vegetația de apă este reprezentată de stuf, care ocupă o suprafață de peste 220.000 ha, apoi papură, pipirigul, feriga de baltă, brădișul, plaurul.
Plaurul este o asociație de plante acvatice ale căror rădăcini se țes cu rizomi de stuf, formând un fel de “ insule “ plutitoare, cu o grosime de până la 1 m. Uneori se rup, fiind luate de vânt și purtate de apă. Într-o formație de plaur se găsesc circa 20 plante așezate într-o anumită ordine.4
Vegetația de usucat este atât ierboasă, cât și lemnoasă. Pădurile acoperă circa 7.600 ha, fiind alcătuite din salcie, plop negru, plop tremurător, arbuști ca sângerul, porumbarul, cătina. Vegetația ierboasă este dominată de iarba câmpului. Pe grindurile fluvio-maritime Letea și Caracorman sunt păduri amestecate de șleau, vegetație ierboasă de pajiște și stepă. Pădurile din grindurile amintite sunt dispuse sub forma unor fâși între dunele de nisip alcătuind așa-numitele hasmacuri. Pe arborii din pădurea Letea sunt plante agățătoare, asemănătoare lianelor din pădurile ecuatoriale, plante ca vița sălbatică, iedera, curpenul, hameiul.
Fauna deltei este un vast mozaic de specii, fără egal pe continentul european și chiar cu unicate mondiale. Ornitofauna numără 300 de specii din care peste 70 vin din alte continente. Asfel, din Asia sosesc vulturul pleșuv brun, hoitarul alb, egreta mare, rața roșie, lebăda de vară, huhuruzul mare, rața sunătoare, lebăda de iarnă, culicul mare; din regiunea artică: gârlița mare, ploierul argintiu, fugaciul de țătm; din zona mediteraneană: pelicanul comun, pelicanul creț, păsări ce se cuibăresc în Europa numai în deltele fluviilor Dunărea și Volga.5
Delta Dunării este, deopotrivă, apreciată pentru cantitatea și calitatea peștelui, cunoscute fiind peste 110 specii, din care 36 în delta propriu-zisă. Apele brațelor Dunării, unde cursul de apă este mai rapid, sunt populate de crap, șalău, somn, morun,nisetru, păstrugă, ceagă, în tip ce în lacurile calme dintre brațe trăiesc laolaltă plătica, știuca, babușca, caracuda etc.
Delta adăpostește o bogată faună de mamifere: vidra, nurca, dispărută de peste 150 ani din apele continentale ale Europei, pisica sălbatică, mistrețul, vulpea, lupul, câinele enot, iar dintre reptile :broasca țestoasă de baltă, șarpele de apă ș.a.
Rezervațiile naturale. Protejarea faunei și îndeosebi a păsărilor, pădurilor de pe grindurile Letea și Caraoman, a unor peisaje tipic deltaice s-a pus înainte de cel de-al doilea război mondial datorită intervenției din ce în ce mai evidente a omului în Delta Dunării.
Parcul natural Letea și zona Roșca-Buhaiova figurau încă din anul 1940 în lista rezervărilor naturale din România, dar cu restricții minime. După 1956, prin înființarea Comisiei monumentelor naturii din cadrul Academiei Române, numărul și suprafața rezervațiilor s-au extins, ajungând la cinci rezervații (trei ornitologice și două forestiere) însumând circa 40.000 ha, la care se mai adaugau locurile de cuibărit cu un regim de protecție mai redus.
Prin extinderea amenajărilor din deltă între anii 1960-1989 (amenajări stuficole, agricole, silvice și piscicole) s-au produs multe dezechilibre, fapt ce a influențat negativ rezervațiile existente. Mai mult se făceau presiuni și pentru reducerea suprafeței de circa 36.000 ha.
Cele mai cunoscute rezervații sunt:
– Rezervația ornitologică Roșca-Buhaiova-Hrecișca de 15.400 ha, se află în nordul deltei, delimitată de câmpul Chiliei, de Grindul Letea
– Rezervația forestieră Pădurea Letea – “ Hasmacul Mare “ de 132,4 ha, situată pe grindul Letea.
– Rezervația forestieră Pădurea Caraorman de 102,7 ha aflată pe grindul cu același nume
– Rezervația ornitologică Sfîntul Gheorghe – Palafe – Perișor – Zătoane de 14.200 ha
– Rezervația ornitologică Periteasca – Bisericuța – Gura Portiței de 3.900 ha.
Acestor rezervații li se adaugă și altele de mare interes zoologic: Lacul, Sărături, Insula Popina ș.a.
Trebuie reținut faptul că rezervațiile menționate au fost date pentru orientarea turiștilor, deoarece începând cu anul 1991 delta, în întregime, este Rezervația Biosferei Delta Dunării.
2.3.2. RESURSE TURISTICE ANTROPICE
De-a-lungul existenței sale de peste două mi de ani, poporul român a creat un extrem de variat și bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente care prin specificul lor pot fi și sunt considerate unicate mondiale.
O problemă importantă a regiunii de la gurile Dunării o prezintă
“ geografia umană a deltei “. Se știe că această regiune a fost în trecut populată. Este însă greu să se spună cu precizie în ce măsură și cât de intensă este această populare. Se pare că cea mai populată parte a deltei este în zona brațului Sfîntul Gheorghe. Săpăturile arheologice și alte surse documentare nu permit a trage această concluzie.
Pe brațul Sfîntul Gheorghe avea loc un intens schimb comercial. Stau mărturie cetățile antice: Salsovia (Mahmudia), Argamum (capul Dolojman-Jurilovca) și altele a căror identificare este incertă: Halmyris, Vallia Domitiană, Genucla. Se naviga pe brațul Dunavăț, se intra în golful Halmyris (Razelmul de azi), de unde se putea ajunge la Histria. De fapt această zonă a rămas și astăzi cea mai populată zonă a deltei. Statistica ne arată că pe malurile brațului Sfîntul Gheorghe există mai mulți locuitori decât în întreaga deltă.
În delta propriu-zisă, densitatea populației este în jur de 6 locuitori/km2. Cea mai dens populată zonă o întâlnim la Sulina și în comunele C.A. Rosetti și Ceatalchioi (între 10 și 25 locuitori/km2), iar cea mai slab populată în comunele Crișan, Pardina, Sfîntul Gheorghe (sub 5 locuitori/km2)
Cele mai multe așezărise găsesc pe brațul Chilia (43%), apoi Sulina (33%) și numai 11% pe brațul Sfîntul Gheorghe (malul stâng). Iată încă o situație aparent contradictorie: în timp ce malul drept cuprinde o populație cât toată delta propriu-zisă, pe cel stâng așezările omenești sunt cu mult mai rare, situație ce a dus la dezafectarea unor localități, între acestea Uzlina și Bâlteni pe brațul Sfîntul Gheorghe și Tătaru-Ostror, Tatonir, Cîșlița pe cel al Chiliei. Au rămas doar ici-colo câteva case, cherhanale, cabane ș.a.
Rețeaua de așezări în deltă este alcătuită dintr-un oraș, Sulina și 23 de sate ( Chilia Veche, Sfîntul Gheorghe, C.A. Rosetti, Mila 23 etc.). Așezările rurale au o mărime medie de circa 500 locuitori. Doar două dintre ele – Chilia Veche și Sfîntul Gheorghe – au peste 1.000 locuitori.
Sulina.“ Europolis “-ul scriitorului Jean Bart, atestat documentar în 950 sub numele de Sulina, este considerat finisterul românesc. Este de fapt singurul oraș din deltă și în același timp cel mai estetic din țară, port la Dunăre și Marea Neagră. Se află la altitudinea cea mai joasă față de nivelul mării: 3,5 m.
Orașul se află situat la longitudinea estică de 29° 41' 24". Este așezat pe ambele maluri ale canalului, la o distanță de 900 m de litoralul Mării Negre. În dreptul lui fluviul, respectiv canalul Sulina, își domină cursul printr-o deltă de tip Tibru. Se află sub influența climatică a mării.
Sulina apare și pe interesantul portulan al lui Marino Sanudo din anul 1320 pe care putem descifra cu ușurință denumirea de “ Sollina “. În anul 1327, genovezul Pietro Vescomti o trece și el pe portulanul său. Cum apare Sulina pe acele vremuri, este greu de spus. Țărmul nu a suferit schimbări pre mari ca cel de la vărsarea brațului Chilia în mare. In anul 1469, în preajma atacului împotriva Chiliei, flota turcească se afla în preajma Sulinei. În anul 1863, la Sulina nu se puteau vedea decât câteva barăci din scânduri sau colibe de stuf, în care locuiau nu mai mult de 1000 – 2000 de locuitori.6
La Sulina a funcționat în 1878, ca administrator al plășii Gurile Dunării, poetul Alexandru Macedonski (1854 – 1920) și tot aici s-a născut dirijorul de renume mondial George Georgescu (1887 – 1964). Viața din trecut a Sulinei este reflectată și în literatură. Alexandru Vlahuță i-a consacrat o pagină în România Pitorească, iar în paginile romanului lui jean Bart, Europolis, sunt dezvăluite multe din contradicțiile vieții sociale din trecut a acestui port fluvio-maritim al țării.
Ca obiective turistice menționăm clădirea fostei Comisii Europene a Dunării (C.E.D.), farul vechi de 18,5 m construit în 1802, reconstituit de Comisia Europeană a Dunării în 1870, astăzi rămas în interiorul orașului; cimitirul orașului (ortodox, catolic, protestant-anglican) între oraș și plajă, carte de istorie deschisă a trecătorilor.
La aceasta se adaugă bustul dirijorului George Georgescu, pe strada Deltei; Gara fluvială (secolul XIX), biserica ortodoxă (secolul XX). Pe brațul Sulina, lângă cherhanaua Crișan (mila 13 mal stâng) a fost refăcut (1989) obeliscul cu inscripția originală pe o placă de cupru: “ Cette colonne a ete elevee en l’honneur de Sa Majeste Charls I-er, roi de la Roumanie qui le 5/17 mai 1894 a elaigne inaugurer la coupure du 8e ou 18 milliaire “ (este vorba de tăierea Marelui M).
Tulcea. Orașul Tulcea se găsește pe locurile anticei cetăți Aegyssus. Aceasta a fost întemeiată acum 2.600 de ani pe malul Dunării, odată cu cetățile Histria (Istria), Tomis ( Constanța), Calatis (Mangalia), de pe țărmul Mării Negre. Cum scrie poetul latin Ovidiu, care în ultimi ani ai vieții sale a trăit în Tomis, la începutul erei noastre, Aegyssus fusese o cetate întărită, greu de cucerit. Era punctul terminus al șoselei romane principale care trecea prin mijlocul Dobrogei în direcția de la sud la nord și lega Adamiclisi (Trophaeum Traiani) cu Tulcea (Aegyssus).
Prin Tulcea au trecut și oameni de știință, între aceștia Boucher de Perthes, care este considerat întemeietorul arheologiei paleolitice. El a întreprins o călătorie pe Dunăre, în drum spre Turcia, notându-și impresiile în cartea Voyage a Constantinopole (în anul 1853). Cele relatate de el sunt deosebit de sugestive și merită osteneala de a fi citate: “ La stînga, pe țărmul turcesc, pe o colină, apare o altă priveliște, și anume una din cele mai plăcute din câte se pot întîlni . E vorba de o armată de mori de vânt zorind care mai de care mai repede, parcă grăbite să termine cât mai curând. Număr vreo patruzeci afară de cele pe care nu le văd. În fața morilor este un oraș turc fortificat spre care ne îndreptăm și care se munește Tulcea (Tultcha). El trece a fi vechiul Aegyssus. Numărul morilor de vînt sporește pe măsură ce înaintăm. Ne oferim înaintea orașului care pare destul de întins. Casele sunt acoperite cu scînduri și sunt separate unele de altele. Unele dintre ele au cîte două etaje. Încep să se vadă coșuri de vapoare. Se zărește și o moschee. Cîteva corăbii sunt în port. O stîncă cu aparență vulcanică domină Tulcea.
Părăsind portul, iată-ne iarăși în mijlocul fluviului lat aici de 1 km. Casele sunt despărțite de grupuri de copaci care cresc pînă lîngă Dunăre și ale căror trunchiuri sunt acoperite în parte de inundații. Catargele corăbiilor, dominate de aripile morilor de vînt fac un ansamblu cu totul neobișnuit. Depărtîndu-se de Tulcea coastele încep să fie din ce în ce mai păduroase.“7
În oraș prezintă interes următoarele obiective arheologice și monumente de arhitectură: cetatea daco-getică de pe Dealul Taberei, Cetatea Aegyssus pe Colinicul Hora, Catedrala Sfîntul Niculae din 1865. Aceasta din urmă a fost construită în timpul stăpânirii turcești. În acest loc a fost inițial o bisericuță din lemn, ctitoria unei familii românești din satul Beștepe, ce s-a stabilit la Tulcea în secolul al XVIII- lea. Se adaugă Biserica “cu ceas“ (Sfîntul Gheorghe) din 1870, Palatul Pașalelor din 1870, Geamia Azzizie din 1924, monument de artă orientală, refăcută după modelele lăcașului construit de Ismail Pașa. Turnul geamiei se vede de departe și în peisajul contemporan al Tulcei dă o notă aparte.
Alte clădiri sunt: Primăria veche din 1872, Liceul Spiru Haret construit în 1883, cel mai vechi din Dobrogea și Palatul Pescăriilor din 1900. Sunt frumos amenajate două muzee: Muzeul Delta Dunării (cu trei secții în clădiri diferite) și Muzeul de istorie și arheologie amenajat în incinta cetății Aegyssus, cu un parc arheologic. Cele trei secții ale Muzeului Delta Dunării sunt : secția științelor naturii (1950), secția de artă, într-un edificiu din secolul XIX și secția de ednografie și artă populară. se remarcă, de asemenea, Monumentul Independenței de pe colnicul Hora, realizat de Gheorghe Vasilescu și C-tie Bălăcescu, inaugurat în 1904, distrus în primul război mondial și reconstruit în 1977; Statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân, realizată de Ion Jalea în 1972 și Bustul lui Spiru Haret. La aceasta se adaugă gara C.F.R., o construcție modernă, originală, de forma unei nave; gara fluvială, casa de cultură.
Orașul Tulcea, ca “ poartă a deltei “, dobândește din ce în ce mai mult specificul unui centru turistic internațional. Pentru drumurile din deltă, orașul Tulcea este baza de plecare a tuturor excursiilor, prilejuind cunoașterea obiectivelor turistice de pe diferite trasee.
Așezările rurale. În deltă se găsesc 23 sate, dintre care cel mai mare este Chilia Veche – comună aflată pe malul drept al Brațului Chilia, pe “ insula continentală “ denumită și Câmpul Chiliei, care formează una din principalele suprafețe agricole din deltă; este cea mai populată așezare rurală din deltă, cu peste 3000 de locuitori, situată în partea celebrei cetăți Chilia (construită în 1479) care a aparținut lui Ștefan cel Mare, de pe celălalt mal al Brațului Chilia.
Chilia Veche este într-adevăr foarte veche: Achillea în antichitatea greacă, urmele se pot vedea și astăzi, genovezii au numit-o Licostomon (Gura Lupului), iar turcii Eskil-Kali. Un important edificiu îl constituie în localitate biserica, cele două turle de circa 30 m înălțime.
De la chilia Veche, Ostrovul Cernovca se ajunge într-o altă localitate, Periprora, stația “ terminus “ a navigației fluviale de pasageri. Trecutul așezării se leagă de prezența în aceste locuri a unei cetăți genoveze. În apropierea acestui loc se afla atunci gura de vărsare în Marea Neagră a brațului Chilia. Marea apropiere de ghiolul Nebunul de la sud-est îi oferă condiții de stațiune balneară. Între comună și acest loc, pe al cărui mal a fost amenajat un camping s-a creat o zonă verde. Cazarea se poate asigura la locuitorii din sat. Periprava are importanță turistică, putând fi folosită ca punct de plecare spre diferite locuri pitorești.
Satul Letea este cunoscut prin Rezervația naturală Pădurea Letea de cca 3200 ha, formată din mai multe zone (Hasmacul Mare, Tîrla Popii, Șchiopul ș.a.), care se desfășoară sub forma unor benzi de câțiva km lungime și 10-25 m lățime; tipică este Hasmacul Mare, cu o lungime de circa 10 km, o pădure de stejari brumării, frasini, tei, plopi, și cu o faună deosebit de bogată. La vestul localității Letea, decorul deltei se schimbă din cauza unui șir de mori de vânt, construite în secolul trecut și înalte de 10 m.
În comuna C.A. Rosetti s-au făcut descoperiri arheologice cum ar fi
“ Grădina lui Omer “, “ Grădina lui Roman “ , “ Tîrla popi “ , “ Tîrla Roșie “, locuri unde cercetătorii muzeului Delta Dunării din Tulcea au descoperit mănuși de amforă romană, zgură și cioburi.
Pe canalul Sulina, cele mai importante localități sunt: Ilganii de Sus, Partizani, Maliuc, Vulturul, Gorgova, Mila 23, Crișan, Caraorman.
La Maliuc este sediul unei stațiuni de cercetări Științifice a stufului, iar Mila 23 este o așezare rurală cu o activitate prin excelență pescărească și turistică.
Crișan este o comună așezată pe malul drept al brațului Sulina, la mila 13, unde casele se înșiră pe o lungime de peste 7 km; important centru turistic și punct de plecare în excursii cu posibilități de cazare la popasul turistic de lângă sat sau vis-a-vis, peste brațul Sulina, la complexul turistic Lebăda, precum și la localnici. Aici există o cherhană și, pe malul stâng un obelisc ce amintește de lucrările de început privind amenajarea pentru navigație a brațului Sulina (1859).
Caraorman este o localitate rurală așezată pe grindul fluvio-maritim cu același nume; denumirea în românește ar fi “ Pădurea neagră “ (din limba turcă). cercetările efectuate pe grindul Caraorman de către specialiștii muzeului Deltei Dunării din Tulcea au condus la descoperiri arheologice în punctele :Somova, Uzum, “La doi stejari “, descoperiri care atestă existența legăturilor comerciale, pescărești, în interiorul pământului getic, cât și evoluția relațiilor comerciale cu cetatea Histria, a locuitorilor antici ai deltei.
Localitățile rurale întâlnite de-a lungul brațului Sfîntul Gheorghe au importanța lor. Astfel, Nufărul este o localitate situată pe malul drept al brațului, cu posibilitatea de a fi existat încă înaintea anului 1000 e.n. Investigațiile făcute de cercetătorii din București arată că după doi ani de cercetări s-a ajuns la descoperirea unei statuete de bronz despre care se crede că l-ar reprezenta pe Zeus, cât și a unei ștampile, a cărei legendă conține numele, funcțiile și titlurile unui magistrat pe nume Vasile Vesteș.
De asemenea s-au descoperit urme de locuire din epoca medievală (secolul XII – XIII): amfore cu brațe supraînălțate, brățări de sticlă albastră sau neagră, farfurii, străchini, ulcioare.
O altă localitate situată pe brațul Sfîntul Gheorghe este Bestipe, unde se găsesc urmele unei cetăți getice (secolul IV î.e.n.), cetatea Salsovia, fotăreță romano-bizantină și apoi reședință episcopală. Aici s-au găsit ceramică, o diplomă militară și o inscripție închinată lui Deus Sanctus Sol, împărat roman. Cercetările etnografice efectuate în zonă au scos la iveală urme ale practicării unor obiceiuri și alte dovezi ce atestă originea românească a populației de aici.
La 8 km de Bestipe se găsește localitatea Mahmudia, care s-a numit un timp “ Bestipe românesc “. Aici se găsește un punct muzeal (în cadrul școlii), “ Pe urmele strămoșilor “ cu secții de arheologie (vase, ceramică neagră), etnografie (vase pescărești), bizantine, rusești etc.).
Următorul punct de interes turistic de pe traseu la care se poate ajunge pe calea apei este Uzlina. Aici se găsește o cherhană și o cabană de vânătoare.
Murighiol. Trecutul localității este atestat de rezultatele cercetărilor arheologice mai vechi și mai noi. In partea de nord vest a lacului Murighiol s-au descoperit urme hallstattiene și elenistice, iar la sud de lac și de localitate- un cimitir geto-dac. Ceva mai la sud întâlnim urmele unei cetăți romane. Fragmente de ceramică prefeudală au fost descoperite în zona nord-vestică a lacului și localității Murighiol. Pe teritoriul comunei funcționează unul din cele mai mari campinguri din regiunea deltei – “ Pelican “ – Murighiol. La doi km de Murighiol se găsesc ruinele unei cetăți, despre care se crede că ar fi fost un castru roman.
Următoarea localitate după Murighiol este Dunăvăț (de sus și de jos). Important din punct de vedere turistic este Dunăvățul de Jos, trecutul istoric al acestuia fiind atestat de fragmente de ceramică greacă și romană și de monezile descoperite aici din vremea lui Filip Arabul (224-249 e.n.) și Marcian al bizanțului (450-457 e.n.).
Ultima localitate ce se găsește pe acest braț este Sfîntul Gheorghe. Genovezul Visconti menționează în anul 1327 existența localității. Această localitate, situată la capătul apelor din delta Dunării este inclusă în toate intinerariile care ating țărmul Marii Negre. Este un punct turistic , mărginit la est cu Marea Neagră, la sud cu Dunărea, la nord cu grindul Sărăturile, pe care este clădit, iar la vest cu un canal săpat care face legătura cu orașul Sulina. Astfel, localitatea Sfîntul Gheorghe este inconjurată de ape din trei laturi.
Ca obiective turistice menționăm farul, construit în 1968, înalt de 57 m sub forma unei prisme cu baza triunghilară. Mult apreciată de vizitatori este plaja ce se întinde începând din partea estică a satului pe o distanță de 7 km spre nord. Amintim de asemenea, Insula Sacalin, aflată între sud și est de Sfîntul Gheorghe și prezintă interes deosebit pentru iubitorii de păsări.
La aceste localități situate pe brațele Dunării, se adaugă altele, aflate pe marginea complexului Razelm-Sinoe.
Cel mai important punct turistic este cetatea Histria, unul dintre cele mai vechi orașe-cetăți de pe teritoriul României, datând de la mijlocul secolului al VII-lea. Primele cercetări privitoare la această localitate se datoresc istoricului și arheologului Vasile Pîrvan. Monumentele scoase la iveală în ultimele decenii au dus dincolo de granițele țării faima aceste așezări, prima colonie etnică de pe țărmul românesc al Mării Negre.
Ce au turiștii de văzut la Histria? Venind dinspre sud întâlnesc întâi resturile zidurilor ridicate de greci în secolele III – II î.e.n. (valurile de pământ din epoca romano-bizantină), zidul de incintă, poarta mare a cetății, turnul mare, ruinele unei bazilici romane, termele, atelierele meșteșugărești, cartierul aristocratic al Histriei, zona sacră a cetății, muzeul Histriei).
In afara teritoriului rezervației arheologice se găsește un camping cu căsuțe, bufete, și restaurant, precum și loc de parcare pentru autovehicole.
Împrejurimile cetății Histria oferă turiștilor plăcutul prilej de a admira în preajma ruinelor, reflexele sînilii ale lacului Sinoe.
O altă localitate din această zonă este Jurilovca, reprezentată în Muzeul satului din București printr-o gospodărie a lipovenilor.
Obiectivele turistice din comună sunt: casa de cultură, casa muzeu, ce cuprinde diferite exponate: o piuă de piatră, adusă de insula Bisericuța, o amforă dezgropată de pe malul Razelmului, un stup de albine cioplit din trunchiul unui copac, unelte pentru pescuit s.a.; Bisericuța Pocrova, zidită în anul 1871, cu o vastă cupolă, de o construcție specifică; cherhanaua și micul port pescăresc; campingul “ Gura Portiții “. Localitatea Jurilovca este un punct de plecare important spre diferite puncte, localități și zone turistice.
Astfel, pe apă se poate ajunge la Portița.Ce oferă potița vizitatorilor săi? În primul rând un drum plăcut pe apele lacului Golovița, un camping original de tip lacustru, unic în țară; o plajă cu nisip foarte fin.
O altă zonă ce prezintă interes se află în partea dinspre sud a Portiței și este Insula Lupilor. Aici s-au găsit urme de cultură materială (unele de bronz, monede, ceramică grecească etc) care atestă prezența omului aici din timpuri străveghi. O bogată faună ornitologică poposește în aceste locuri.
În vestul complexului Razlem-Sinoe se găsește orașul Babadag, așezat în depresiunea Babadag, la poalele culmilor cu același nume. Spre est orașul se întinde până în apropierea lacului Babadag, În fața lacului, spre sud, promotoriul Sultan-tepe.
Trecutul localității este atestat mai întâi pe plan arheologic, în urma descoperirilor de pe promontoriul Sultan-tepe. Este vorba de o așezare hallstattiană fortificată, cu o îndelungată perioadă de locuire.
Principalele obiective turistice din oraș sunt: Geamia Ali-Gazi-Pașa, unul dintre cele mai vechi monumente de arhitectură musulmană din țara noastră. Este o geamie-muzeu având printre exponate îmbrăcăminte de cult musulman. In curtea gemiei este mormântul lui Ali-Gazi-Pașa, al cărui nume îl poartă geamia. Acestuia i se adaugă Casa Paraghia sau Secția de artă orientală, dependentă de Muzeul Deltei Dunării, casa de cultură; plaja, Dealul Denistepe (267 m).
Un ultim sat mai important din preajma comlexului Razlem-Sinoe este Enisala, atestat de numeroase descoperiri arheologice, aproape din toate epocile: urme fosilifer ale unui mamut, topoare din piatră șlefuită, figurine de ceramică, o așezare getică, o necropolă geto-dacică. Din epoca feudală, Enisala ne oferă una din cele mai interesante vestigii – cetatea Heracleea. Aici au fost descoperite monezi, unele emise prin anul 1310, unelte, arme etc. Există, de asemenea, Gospodăria țărănească de la Enisala cu peste 200 de obiecte în interior ce sugerează modul de viață al unei familii țărănești, ambianța, gustul artistic.
Toate aceste localități, situate fie pe brațele Dunării, fie în preajma compexului lacustru Razlem-Sinoe, au o importanță turistică deosebită, datorită peisajului unic al deltei, precum și prezenței din cele mai vechi timpuri a poporului român pe aceste meleaguri.
La toate acestea putem adăuga bogăția de obiceiuri și datini, folclorul, portul popular, limba, ospitalitatea poporului român etc., precum și atracțiile create de mâna omului contemporan.
2.4. BAZA TEHNICO – MATERIALĂ A TURISMULUI
ÎN DELTA DUNĂRII
Sub aspect turistic, Delta Dunării exercită un adevărat miraj . Mii de turiști români și străini sunt dornici să vadă cu proprii lor ochi această fermecătoare regiune. Interesul de a cunoaște Delta Dunării îl trezește în primul rând liniștea ascunzișurilor ei, unde natura mai păstrează o lume neatinsă încă de iureșul vieții moderne. Aici, și numai aici, geneza unei noi zone are loc sub ochii noștri. Nicăieri nu putem întâlnii un pământ atât de tânăr, născut din ape, alături de unul atât de bătrân. Aici sosesc din diferite locuri ale lumii aproximativ 300 de specii de păsări. Delta este încă un uriaș refugiu, pentru ele. Toate acestea necesită însă o bază materială adecvată.
Baza tehnico-materială cuprinde totalitatea mijloacelor materiale de care se folosește turismul pentru realizarea funcțiilor sale economice și sociale. În acest context se au în vedere atât mijloacele materiale specifice turismului, cât și cele comune, aparținând altor ramuri, dar folosite în turism (infrastructura generală). În cadrul bazei tehnico-materiale a turismului, capacitățile de cazare, de alimentație publică, agrementul etc.,prin numărul și structura lor, reflectă în cea mai mare măsură, gradul de dotare și de dezvoltare turistică, în ansamblu sau al nivel teritorial.
Importantele resurse financiare alocate turismului, s-au concretizat în realizarea unei puternice baze tehnico-materiale a turismului (de cazare, alimentație publică, tratament, agrement, transport etc.), care a permis valorificarea într-o anumită proporție a bogatelor resurse turistice din Delta Dunării.
2.4.1. CAZAREA TURISTICĂ ÎN DELTA DUNĂRII
Componenta principală a bazei tehnico-materiale, cazarea turistică, prin numărul său important de locuri și prin structura acestora, constituie un puternic sprijin pentru întreaga activitate turistică din Delta Dunării.
În literatura de specialitate cazarea este considerată serviciul de bază9 ce vizează, prin conținutul său, crearea condițiilor și confortul pentru adăpostirea și odihna călătorului.
Dezvoltarea și calitatea serviciului de cazare sund dependente, în primul rând, de existența unei baze tehnico-materiale de cazare (hoteluri, moteluri, hanuri, case de odihnă, cabane, popasuri turistice etc.) adecvate, cu dotări corespunzătoare, care să ofere turiștilor condiții optime și care să îndeplinească, după caz, și alte funcții. Importanța prezenței bazei de cazare rezidă în caracterul stringent al nevoii pe care o acoperă, respectiv înnoptarea.
Nu s-ar putea concepe un consum turistic fără a apela la unul dintre elementele materiale ale capacității de cazare. De dimensiunile și structura bazei tehnico-materiale a cazării depind cantitativ și structural celelalte elemente funcționale ale ofertei turistice. Problema existenței acesteia nu reprezintă o chestiune simplă. Ofertanții din domenil cazării se confruntă cu doua probleme majore: costul ridicat al investiției inițiale și utilizarea incompletă a capacității hoteliere datorită sezonalității în turism.
Costul ridicat al investiției inițiale ar putea fi atenuat prin acțiuni de concentrare și centralizare a capitalurilor producțiilor din acest domeniu.
Subutilizarea continuă continuă să se afle în atenția întreprinzătorilor care încearcă soluții prin ameliorarea gestiunii unităților de cazare, creșterea eficienței utilizării lor, prin polifuncționalitatea structurii specifice bazei tehnico-materiale a cazării.
Baza tehnico-materială a cazării poate fi măsurată în număr de locuri sau număr de paturi, sau număr de camere. Această bază se confruntă cu un nivel înalt al investiției inițiale. Problema e determinată de creșterea prețurilor pentru terenurile de construcții, pentru echipamentul de cazare precum și pentru exploatarea bazei tehnico-materiale hoteliere. Cu toate acestea, în ultimul timp nu s-a constatat încetinirea ritmului de creștere a investițiilor în acest domeniu, aceasta ca urmare a acțiunilor inițiate de stat care facilitează construcțiile hoteliere prin acordarea de credite avantajoase (dobânzi mici) și concesii financiare sub formă de subvenții.
Baza tehnico-materială a cazării turistice cuprinde structural diverse forme care pot fi grupate după criteriul investiției (grea sau ușoară) și pe baza unor considerente de rentabilitate, amortizare, prețuri și clientelă specifică, în trei categorii: capacități hoteliere, extrahoteliere și capacități nepermanente de cazare.
Hotelăria reprezintă forma tradițională a cazării turistice. Aceasta a devenit o activitate de sine stătătoare, creatoare de locuri de muncă și sursă de venituri, Funcție de confort, dimensiune, echipament, varietatea și calitatea serviciilor, hotelurile se împart în două categorii: omologate (răspund unor standarde internaționale de la 1 la 5 stele) și neomologate ( nu corespund necesităților turistice internaționale, ele fiind folosite pentru satisfacerea cererii interne.
Cazarea hotelieră reprezintă, alături de transport, alimentație și agrement, una dintre prestațiile de bază solicitate de turist pe durata călătoriei sale și totodată un factor important de stimulare a cererii turistice. Ea este funcția principală a unităților hoteliere, indiferent de mărimea, tipul, categoria de confort, gradul de dotare al acestora.
În Delta Dunării se găsesc șapte hoteluri, dintre care cele mai mari în Tulcea, care deși nu se află în interiorul deltei propriu-zise, este punct de legătură cu zonele deltei.
Astfel, hoteluri de două stele se găsesc la Tulcea, Sulina, Crișan, această ultimă localitate fiind situată pe canalul Sulina, la mila 145.
La Tulcea, hotelul “ Delta “ are 234 locuri, fiind situat la capătul răsăriten al falezei, construit pe locul unui mic parc. Există camere cu 1 sau 2 paturi, bar, iar la ultimul nivel o mare terasă de unde se poate admira zona înconjurătoare, de un deosebit pitoresc. Celălalt hotel de două stele din Tulcea se numește “ Europolis “, este mai nou și are o capacitate de 141 de locuri, în camere cu unul sau doă paturi.
Hotelul din Sulina poartă numele localității, se încadrează la două stele și are o capacitate de 140 de locuri. La aceste trei hoteluri de două stele se adaugă hotelul “ Lebăda “ din localitate Crișan, aflat la confluența Dunării Vechi cu canalul Sulina. Este plasat pe un panou creat artificial, supraînălțat, nivelat și dalat, având o capacitate de 140 locuri. Un teren cu scări ne poate ajuta să privim zona înconjurătoare de la o înălțime de 30 metri.
In categoria o stea se încadrează trei hoteluri: hotelul “ Salcia “ din localitatea Maliuc, hotelul “ Egreta “ și hotelul “ Tineretului “ din Tulcea.
Hotelul din Maliuc are 52 de locuri și se află situat într-o zonă deosebit de pitorească.
Cele două hoteluri din Tulcea au 218 locuri de cazare (“ Egreta “) și respactiv, 66 de locuri de cazare (“ Tineretului “). Ambele sunt dotate cu restaurant, bar, loc de parcare.
Alături de hoteluri, cazarea turistică cuprinde și alte forme folosite de turiști pentru înnoptare. Dintre acestea cele mai importante sunt motelurile care se pot încadra acelorași categorii menționate la hoteluri.
In Delta Dunării există doar trei moteluri de două stele. Acestea sunt situate în interiorul deltei (două) și în afara ei (unul). Motelurile din deltă se găsesc la Mahmudia – Motel “ Plaur “ (34 de locuri) și Independența – Motel
“ Pelican “ (42 de locuri). Un al treilea motel se găsește la Babadag – Motelul “ Dumbrava “, având o capacitate de 48 de locuri.
Cazarea extrahotelieră cuprinde trei categorii de structuri: reședințele secundare, apartamentele mobilate, și unitățile sociale de cazare. Dintre acestea, unitățile sociale de cazare sunt mai bine reprezentate în zona Deltei Dunării, fiind într-o evoluție rapidă. Astfel , în zona lacului Ciuperca din municipiul Tulcea se găsește Casa științei și tehnicii pentru tineret care oferă cazare numai tinerilor. Pe ruta dintre Constanța spre Tulcea, menționăm popasul turistic “ Razlem “, cu posibilități de cazare, din comuna Boia, iar la Jurilovca există căsuțe de piatră ce pot deservii turiștii aflați în tranzit. În partea superioară a brațului Sfîntul Gheorghe, în comuna Ilgane, se găsește cabana cu același nume, aflat în posesia combinatului siderurgic Tulcea, având 42 locuri de cazare. Tot pe brațul Sfîntul Gheorghe, menționăm satul de vacanță “ Roșu “ cu o capacitate de 166 de locuri de cazare cu bungalowri, încadrate de la 1 și 2 stele. Unitățile de tip bungalow de 1,2 și 3 stele se găsesc și la “ Lacul Roșu “, având 105 locuri de cazare.Tot aici există căsuțele cu două paturi (60 locuri), dar cu un nivel mai scăzut de confort (o stea).
Locurile de cazare din deltă se completează cu căsuțele de piatră și vilele din localitatea Independența, cu o capacitate de cazare de 64 locuri (la vile, două stele) și respectiv, 174 de locuri (căsuțe, o stea).
Structurile de cazare nepermanentă sun în general folosite în turismul intern care poate fi organizat sau neorganizat, presupunând terenuri neamenajate și structuri ce pot fi clasificate în mai multe categorii. Principalele structuri de cazare nepermanente sunt: campingul, caravaningul, camping-car-ul și vasele de agrement.
Înrucât Delta Dunării este o regiune a apelor, cele mai bine reprezentate sunt campingul și vasele de agrement, într-o mai mică măsură.
În împrejurimile orașului Tulcea se găsește terasa Bidia, pe șoseaua Tulcea-Mahmudia. Terasa Bidia funcționează numai pe timpul verii, existând posibilități de campare. Brațul Chilia este slab amenajat din punct de vedere al unităților de cazare, existând doar ici, colo zone de campare, dar neamenajate. Cazarea se poate asigura la locuitorii din sate.
Datorită faptului că distanța pe brațele deltei poate fi străbătută într-o perioadă de timp ce nu necesită înnoptarea, vasele de pasageri sunt folosite dor pentru transport și agrement.
Există însă vase mai vechi, ce nu mai pot fi folosite în activitatea de transport, dar care pot oferi cazare prin ancorarea lor în diferite zone.
Brațul Sulina este străbătut cu vaporul sau cu o altă navă angajată special pentru excursii. Pe acest braț există în localitatea Crișan, campingul
“ Pescarul “ (o stea), cu o capacitate de cazare de 206 locuri. Alte spații de campare, dar mai slab amenajate se găsesc la Ilganei de Sus, Vulturul și Maliuc. Și aici, ca și pe brațul Chilia, cazarea este asigurată într-o proporție mai mare de locuitorii satelor.
Pe Dunărea Veche, la Matița se găsește punctul turistic staționar pentru tineret “ Tabăra Stipoc“, unde există posibilități de cazare în campinguri cu două paturi. Este singurul loc din această zonă unde turiștii pot găsi locuri de cazare datorită păienjenișului de ape existent aici.
Pe brațul Sfîntul Gheorghe, la Mahmudia, se găsește o zonă de campare și o sectie de baracagii pentru plimbări cu lotca pe canale, iar la Murighiol, campingul “ Pelican “, unul dintre cele mai mari campinguri din regiunea Deltei, cunoscut și frecventat de turiștii din țară și de peste hotare. Campingul de la Murighiol oferă posibilități de plajă, plimbări de agrement cu bărci conduse de localnici pe canalele din apropiere, ieșiri în brațul Sfîntul Gheorghe etc.
În localitatea Sfîntul Gheorghe, de o parte și de alta a podului ce duce de la vasele ce ancorează în zonă, spre localitatea propriu-zisă, se află o zonă joasă, în care staționează pontoane-dormitor, cu cabine de patru locuri, unde se poate dormi contra cost. Condițiile de cazare și masă pot fi oferite și de către locuitori.
Turiștii ce vizitează complexul lagunar Razlem-Sinoe au posibilități de cazare în campingul “ Gura Portiței “ din împrejurimile localității Jurilovca.
Deși Delta Dunării dispune de capacități de cazare oarecum suficiente, o mare parte a turiștilor preferă cazarea la oamenii din sat. Aceștia le oferă mese tradiționale, precum și posibilitatea de a participa la treburile gospodărești.
2.4.2. SERVICIILE DE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ
ÎN DELTA DUNĂRII
Alimentația publică reprezintă una din laturile importante ale serviciilor turistice, încadrându-se în categoria serviciilor de bază. Deși ca activitate economică alimentația publică nu este destinată să satisfacă în exclusivitate nevoia consumatorului-turist, ea se asociază tot mai frecvent activităților de turism, iar dinamica ei este din ce în ce mai mult influențată de evoluția circulației turistice. Dependența strânsă între alimentația publică și activitatea turistică este evidențiată printre altele de asocierea lor într-un sector de sine stătător în țările consacrate pe plan turistic. O astfel de tendință este mai prezentă și în țara noastră în contextul reașezării și modernizării structurilor organizatorice în turism. De asemenea, raporturile de intercondiționare sunt evidențiate și de efortul permanent al alimentației publice de a se alinia mutațiilor intervenite în volumul, structura și exigențele cererii, rezultat al dezvoltării turismului intern și internațional, al diversificării și multiplicării formelor de turism.
Alimentația publică determină calitatea prestației turistice în ansamblul ei, influențând conținutul și atractivitatea ofertei turistice cu multiple implicații asupra dimensiunilor și orientării fluxurilor turistice. Ea trebuie să fie prezentă în toate momentele cheie ale consumului turistic: puncte de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de destinație și sejur, locuri de agrement.
In afara unei adaptări a rețelei de unități la momentul și locul desfășurării programului turistic, structura tipologică a alimentației publice trebuie să răspundă deopotrivă nevoilor de hrană și divertisment, să-l poată servi pe turist în orice împrejurare.
O altă caracteristică a alimentației publice decurge din necesitatea de a răspunde în egală măsură cerințelor turiștilor autohtoni și străini. Astfel în structura produselor comercializate trebuie să fie prezente preparate din bucătăria specifică Deltei Dunării. Produsul turistic, având drept principală motivație gastronomia, este o realitate din ce în ce mai prezentă și a generat o nouă formă de vacanță, cunoscută sub denumirea de “ vacanță gastronomică “ (pescărească, vânătorească), cu atractibilitate unanim recunoscută. Ținând seama de faptul că turistul cheltuiește o parte însemnată din bugetul său de timp (după unele calcule, 20-25%) în unitățile de alimentație publică, o atenție sporită se acordă atracției pe care acestea o exercită, contactelor sociale ce se pot realiza în cadrul lor.
Cunoașterea tuturor aspectelor ce evidențiază relația alimentație publică-turism reprezintă o cerință importantă pentru orientarea eforturilor de perspectivă menite să direcționeze dezvoltarea sectorului respectiv, cu atât mai mult cu cât este știut faptul că nivelul dezvoltării alimentației publice se numără printre indicatorii de apreciere a măsurii în care pot fi satisfăcute cerințele turiștilor.
Baza tehnico-materială a restaurării este tot atât de divers reprezentată structural ca și baza tehnico-materială a cazării. Ea a fost standardizată în multe țări, inițiindu-se o uniformizare pe plan mondial a nivelului calitativ al acestuia, ierarhizare prin număr de stele în ordinea crescătoare sau prin categori în ordine descrescătore.
Dezvoltarea turismului de masă a determinat creșterea ponderii datoriilor restaurantelor destinate unui consum de masă cu o productivitate ridicată și de valoare unitară scăzută.
Alimentația publică, deși îndeplinește o funcție de bază, nu e obligatoriu prezentă în toate unitățile de cazare. Acolo unde funcționează, ea presupune existența unor varietăți de compartimente și unități care să satisfacă turiștii în orice moment în ceea ce privește nevoia de hrană a acestora.
În Delta Dunării, baza tehnico-materială a alimentației publice este mai bine reprezentată în cadrul unităților de cazare și în orașele Tulcea și Sulina. Cei mai mulți turiști ce vizitează delta preferă să servească masa în casele locuitorilor deltei într-un mod mai puțin sofisticat, dar tradițional. Astfel, în Tulcea și în delta propriu-zisă, alimentația publică poate fi privită sub trei aspecte: ca activitate de producție, de comercializare și ca prestare de serviciu.
Acțiunile integrate în alimentăția pubilică sunt similare cu cele ale industriei alimentare la o scară mai mică . Alimentație publică ca activitate de producție constă în fabricarea preparatelor culinare din produsele agricole sau agroindustriale primare. De aceea, forța de muncă implicată utilizează rețete elaborate științific, respectă normele igienico-sanitare și trebuie să facă dovada unei calificări corespunzătoare.
Alimentația publică constă în comercializarea produselor realizate în produsul producției, dar și a altora, auxiliare, necesare, realizate de alți agenți economici. Ea utilizează norme de comercializare, personal calificat și o bază materială proprie.
Alimentația ca prestatoare de servicii constă în punerea la dispoziție a bunurilor în consumul pe local preparatului – necesită mobilier adecvat, personal calificat, ambianță recreativă.
În cea ce privește mâncărurile, în Delta Dunării, cea mai mare pondere o dețin preparatele din pește. În acest scop s-au construit la Tulcea și Sulina fabrici de conserve de pește.
În orașul Tulcea, turiștii pot servi masa la restaurantele hotelurilor
“ Egreta “, “ Delta “,“ Europolis “ și “Tineretului“, precum și la alte localuri din oraș, cum ar fi restaurantul “ Danubiu “ (categoria I). Mulțimea barurilor, cofetăriilor, patiseriilor și alte unități de acest tip asigură turiștilor condiții necesare pentru servirea desertului sau petrecerea timpului liber. La toate acestea se adaugă noile unități “ fast-food “ cu preparate rapide.
Pe brațul Chilia, singurul loc unde se poate servi masa este localitatea Chilia Veche, aici existând și posibilități de cazare. Deoarece cea mai mare parte a turiștilor sunt cazați la localnici, ei își pregătesc singuri masa sau le este servită de aceștia din preparate culinare tradiționale (borș pescăresc și toate preparatele din pește).
Pe canalul Sulina, cel mai vizitat de turiști, aceștia pot servi masa la restaurantul hotelului “ Salcia “ din localitatea Maliuc, cu o terasă acoperită, care oferă o bogată gamă de preparate pescărești: crap la proțap, borș pescăresc ș.a.
O altă localitate de importanță turistică de pe brațul Sulina este Crișan, unde turiștii se pot caza și servi masa la complexul hotelier “Lebăda “, care dispune de un restaurant cu 82 de locuri de mese.
Orașul Sulina este în ultimul timp, foarte solicitat de turiști pentru întinsa sa plajă, cu nisip foarte fin și cu dotări și amenajări în acest scop. Pentru cazare și alimentație, orașul dispune de un hotel, un restaurant, cofetărie, magazine ș.a. Un punct turistic se găsește în împrejurimile Sulinei, la “ Crucea “, unde se poate poposi și servi masa.
Pe Dunărea Veche, “ Tabăra Stipoc “ de la Matița, oferă posibilități de servire a mesei la cantina proprie.
Brațul Sfîntul Gheorghe oferă de-a lungul său priveliști de neuitat, făcând de multe ori ca turiștii să-și îndrepte pașii spre localități din această zonă.
În localitatea Mahmudia, motelul “ Palaur “ cuprinde un restaurant și o braserie (însumând 200 locuri), precum și un bar de zi. O frumoasă terasă – parțial acoperită – oferă posibilitatea de a admira cursul liniștit al milenarului Danubiu și al malurilor sale înverzite. pe teritoriul comunei Murighiol, campingul “ Pelican “ dispune de restaurant, grup sanitar și un vast câmp pentru corturi, ca și de un bar de zi.
Ultima localitate aflată pe brațul Sfîntul Gheorghe, este cea care îi poartă numele. Aici, turiștii pot servi masa în preajma portului, la un bufet care la cerere, oferă preparate pescărești. Condițiile de masă pot fi oferite și de locuitori.
Deși este o regiune foarte mult vizitată de turiști, Delta Dunării are nevoie de o bază tehnico-materială a alimentației mult mai dezvoltată. Modernizarea procesului de producție culinară vizează tendința de industrializare a producției culinare; existența de sine stătătoare a unor adevărate fabrici de mâncare reprezintă separarea între componentele de producție și aprovizionare față de comercializare și de servire. Comercializarea încearcă să se adapteze crizei de timp în care se poate afla clientul, ceea ce implică introducerea formelor de alimentație rapidă în formule variate: servire pe loc, cumpărare pentru acasă, servire în automobil.
2.4.3. ACTIVITATEA DE AGREMENT – DIVERTISMENT
ÎN DELTA DUNĂRII
Preocupările pentru realizarea dezideratului de odihnă activă – caracteristică esențială a vacanțelor în societatea contemporană – stimulează eforturile de dezvoltare a acelor activități care să contribuie la satisfacerea nevoilor fizice și psihice ale turistului, creând cadrul necesar petrecerii plăcute și instructive a timpului liber. Aceste activități sunt cunoscute sub denumirea generică de agrement- domeniu ce poate fi definit prin ansablul mijloacelor și formelor capabile să asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziție, de plăcere, să dea senzația unei satisfacții, a unei împliniri, să lase o impresie și o amintire plăcută.10. Această accepțiune evidențiază, pe de o parte , varietatea activităților de agrement și multitudinea planurilor pe care acționează, iar pe de altă parte, faptul că agrementul se constituie ca un element fundamental pentru satisfacerea nevoilor turiștilor, ceea ce îi oferă statutul de componentă de bază a prestației turistice.
În concordanță cu cerințele turistului, agrementul vizează destinderea și reconfortarea fizică ale acestuia, divertismentul și dezvoltarea capacităților sale. În cazul acoperirii nevoilor fizice, activitățile sportive, cele care pun în mișcare organismul – de la simpla plimbare până la realizarea unor performanțe – dețin un loc important. În ceea ce privește latura psihică, activităților cultural-distractive și celor instructiv-educative le revine un rol hotărâtor: ele au ca obiectiv crearea unei atmosfere de destindere, amuzament și comunicare, contribuind la îmbogățirea bagajului de cunoștințe ale turistului.
Agrementul reprezintă un element important de care trebuie să se țină seama în amenajarea turistică.
Recunoscut ca o componentă de bază a serviciilor turistice, activitățile de agrement se structurează în funcție de locul unde se desfășoară, de nivelul de organizare, de forma de participare a turiștilor etc.
Strategia de dezvoltare a agrementului ține seama, pe de o parte, de motivațiile, aspirațiile și așteptările turiștilor, iar pe de altă parte, de profitul, structura și specificul stațiunilor 11. Corespunzător, desfășurarea activității de agrement presupune existența unor echipamente adecvate (porturi de agrement, puncte de închiriere, terenuri și săli de sport), personal cu pregătire de specialitate (animatori), programe (excursii, concursuri, expoziții, festivaluri). Un alt aspect ce trebuie avut în vedere în elaborarea concepției de organizare a agrementului este asigurarea implicării efective a turistului în desfășurarea programelor de divertisment. Are loc astfel o trecere a acestuia de la calitatea de “ spectator “ la cea de “ participant activ “, aceasta constituind o caracteristică a concepției moderne de agrement a zonelor turistice, se poate afirma că dezvoltarea activităților de agrement influențează direct orientarea fluxurilor turistice și implicit desfășurarea unei activități eficiente.
Agrementul în zonele rurale ale Deltei Dunării.
Animația și agrementul are un loc important în ocuparea timpului într-un sejur turistic. Resursele turistice variate ale unui sat turistic din zona deltei pot genera numerose forme de petrecere a timpului liber, prin amenejarea sau organizarea a diverse datori și acțiuni turistice corespunzătoare unora dintre cele mai diferite motivații și segmente de clientelă.
Acțiunile turistice pot fi diverse, de la cele cultural-artistice, la cele ocupaționale specifice satului sau excursii în împrejurimi.
Toate aceste posibilități de agrement, acțiuni și programe turistice presupun amenajări cu investiții mici sau de mai mari proporții, realizarea unor programe de mare eficiență, dar și atractive, precum și o bună organizare.
Dotările de agrement, la nivel de gospodărie, sat turistic sau zonă, precum și ocupațiile tradiționale care pot atrage turiștii, sunt trecute în oferta fiecărei locuințe ce se inserează în catalogul general de publicitate.
În cadrul asociației turistice sătești se organizează un colectiv de animatori care se ocupă cu problemele de agrement și divertisment. Ca acțiuni speciale, cu avizele necesare, în Delta Dunării se organizează programe de vânătoare și pescuit sportiv. Alte programe sunt legate de principalele ocupații ale localnicilor (zootehnice, artizanat), în inițierea turiștilor, în unul din domeniile respective.
Agrementul în orașele Deltei Dunării și împrejurimile acestora. Spre nord- vestul orașului Tulcea se găsește lacul Ciuperca, iar spre nord-est, lacul Zaghen, acesta fiind lângă “ Colnicul Horei “, aflat și el în acea parte. Lacul Ciuperca este amenajat pentru practicarea sporturilor nautice. Pentru plimbările în aer liber, turiștii ce se opresc în Tulcea preferă faleza, care constituie o splendidă promenadă, însoțită în lungul ei de un parc încărcat cu flori.
O altă modalitate de agrement, sub forma turismului de cunoaștere o oferă “ Muzeul Deltei “, unde se păstrează numerose exponente privitoare la trecutul Dobrogei și diferite piese informative privind flora și fauna deltei.
De la Tulcea, vasele de agrement pleacă în toate direcțiile, atât spre vest, cât și pe cele trei brațe de la est ale Dunării. Aceasta oferă priveliști de neuitat și multiple posibilități de petrecere a timpului liber.
Pentru turiștii ce preferă un mod mai liniștit de petrecere a timpului liber, în Tulcea există două cinematografe, două stadioane și un bazin cu saună. Pentru copii semnalăm teatrul de păpuși, iar porturile oferă posibilități de închiriere a bărcilor.
Avându-se în vedere interesul turiștilor străini pentru vânătoare și pescuit, în deltă se organizează acțiuni de acest gen prin intermediul agențiilor de turism care oferă un program complex de petrecere a timpului liber și destindere a turiștilor.
Cu toate acestea, din punct de vedere a posibilităților de agrement, Delta Dunării este amenajată sub nivelul la care ar trebui să fie.
2.4.4. TRANSPORTURILE ȘI CĂILE DE ACCES
ÎN DELTA DUNĂRII
Transporturile reprezintă una din componentele de bază ale prestațiile turistice; ele asigură, în principal, deplasarea turiștilor de la locul de reședință la locul de petrecere a vacanței, în cazul turismului de sejur, sau pe totă durata călătoriei, în cazul turismului itinerant. Analizat chiar și numai în corelație cu circulația turistică, serviciul de transport este mult mai complex, el vizând, pe lângă voiajul propriu-zis ansamblul operațiunilor, condițiilor și facilităților legate de organizarea deplasării fizice atât a turiștilor, cât și a unor bunuri destinate consumului acestora. Sunt cuprinse, în egală măsură, serviciile oferite turiștilor ce practică o formă organizată de turism și prestațiile efectuate celor ce călătoresc cu mijloace proprii.
Delta Dunării este una din regiunile cele mai caracteristice ale țării noastre, regiune a cărei faimă a trecut peste hotare. Deoarece este situată la marginea țării și la limita cu țărmul mării, Delta Dunării constituind sectorul terminal al fluviului, nu se vizează întâmplător, ca un obiectiv turistic oarecare, ca ar putea fi atins în drum spre alte puncte sau spre alte orașe din zonele turistice. Este o regiune geografică în care se ajunge numai atunci când vizitarea ei constituie un obiectiv precis al unei deplasări anume făcute. În Delta Dunării se pătrunde în trei feluri, fiecare având câte un drum complet diferit de celelalte: pe Dunăre, pe uscat și pe mare.
Unul dintre cele mai potrivite puncte de sosire și de plecare în și din deltă este portul Tulcea, foarte apropiat (9 km aval) de Ceatalul Chilia, ca și Ceatalul Sulina (la 10 km amonte). De regulă, la ora 12 ziua sosesc navele de pasageri de la Brăila sau de la Galați și de pe toate brațele deltei. În jurul aceleași ore, sosesc la Tulcea trenurile de la Medgidia și autobuzele din diferite localități ale Dobrogei, anume de la Măcin, Dunăvățul de Jos ca și din alte localități – Tulcea fiind nu numai stație terminus de cale ferată, ci și începutul și capătul șoselelor din și spre nordul Dobrogei. Cam tot atunci sosesc și avioanele de cursă de la București, Galați și Constanța. Așadar, portul Tulcea este punctul de convergență a drumurilor spre Dobrogea de nord și un important nod de transport pentru circulația în deltă, deci “ placă turnată “ a căilor de comunicații pe uscat și pe apă, care servesc traficul feroviar, rutier; cel aerian și naval.
Transporturile și căile de acces în zonă pot fi studiate ținând cont de cele trei brațe ce formează Delta Dunării.
Astfel, calea de comunicație trasată de brațul Chilia începe din portul Tulcea: intinerarul pe acest praț se prezintă în felul următor: Tulcea (0 km) – Ceatalul Chilia, la Pătlăgeanca (9 km) – Ceatalchioi (22 km) – Plaurul (32 km) – Pardina (47 km) – Tatanir (59 km) – Chilia Veche (80 km) – Periprava (103 km).
Drumul cel mai direct, reprezentând legătura cea mai srânsă cu delta, este cel pe care și-l crează cursul Dunării, de la Brăila până la mare. Distanța pe Dunăre în jos până la Ceatalul Chilia, unde are loc prima bifurcare a celor două brațe mari, care conturează delta, măsoară de la Brăila 90 km, iar de la Galați 70 km. De la Galați la Tulcea sunt aproximativ 80 km.
O altă pătrundere convenabilă spre deltă, străbate uscatul, folosind fie calea ferată de la Medgidia la Tulcea, situată la marginea vestică a deltei, este de 140 km. Până la Medgidia, de la București prin Fetești-Cernavodă sunt 190 km, iar de la Constanța, 35 km. Șoseaua de la Constanța la Tulcea are 126 km. Orașele Brăila și Galați sunt legate de Tulcea nu numai pe apă, ci și pe șosea; trecerea peste Dunăre de pe malul stâng pe cel drept al fluviului facându-se cu bacuri speciale la Brăila și Galați.
Al treilea drum, practicat din ce în ce mai mult, se desfășoară pe mare, ca un film derulat de-a lungul țărmului de la Constanța la Sulina.
Distanța pe mare de la Constanța, principalul fort maritim al României, până la Sulina, port la Dunăre și la Marea Neagră, este de 140 km, aproape aceași ca distanță pe uscat de la Constanța la Tulcea. În timpul verii, vaporul pleacă din Constanța la miezul nopții și navighează câteva ore în apropierea țărmului. În felul acesta, urmează coasta din lungul grupului de lacuri Razlem-Sinoe, care conturează țara noastră de la nordul portului Constanța, iar când se luminează de ziuă, ajunge în dreptul gurii brațului Sfîntul Gheorghe, unde se află localitatea cu același nume de pe grindul Sărăturile.
Transporturile aeriene sunt reprezentate de curse al căror orar și traseu aerian e stabilit anual de Tarom. De regulă avioanele pleacă dimineața din București și aterizează pe aeroportul de la Mihail Kogălniceanu (la 14 km de orașul Tulcea), după 45 minute de zbor. Înapoierea are loc în dimineața aceleași zile.
Pentru drumurile din deltă, orașul Tulcea este baza de plecare a tuturor excursiilor, prilejuind cunoașterea obiectivelor turistice de pe diferite trasee. În partea de aval a portului Tulcea funcționează un bac (un pod umblător), care face legătura cu satul Tudor Vladimirescu de pe malul celălalt din interiorul deltei, folosit mai mult pentru transportul vehicululor și al mărfurilor. Din port trecerea peste fluviu a locuitorilor se face în mod curent cu barca. Un drum de căruță duce spre nord, prin zona cea mai de sus a deltei, servind satele aflate în lungul brațului Chilia, pe raseul Tudor Vladimirescu – Pătlăgeanca – Sălcieni – Ceatalchioi – Plaurul. Drumul conduce în lungul mai multor grinduri, în continuare de la unul la altul. De fapt drumul este însuși grindul, care se consideră ca atare numai pentru că servește la circulație, neavând încă în acest scop, nici o construcție specială. Când apele sunt crescute, așa cum se întâmplă primăvara, aproape în toți anii, legătura dintre localitățile de pe acest traseu se face cu barca.
De la Tulcea, vapoarele pleacă în toate direcțiile atât spre vest, cât și pe cele trei brațe de la est ale Dunării. Vasul care face cursa Tulcea – Chilia Veche – Periprava, circulă în lungul brațului Tulcea în amonte, iar în lungul brațului Chilia, în aval.
la Chilia Veche și Periprava se ajunge folosind vasele de călători, care fac curse regulate înspre aceste localități, pe brațul Chilia. Drumul de la Tulcea la Periprava durează cinci ore și zece minute. La înapoiere, adică de la Periprava la Tulcea, circa șase ore. Punctul unde se bifurcă cele două brațe Tulcea și Chilia, reprezintă locul unde începe delta propriu-zisă; respectiv punctul cel mai vestic al ei.
Zona brațului Sulina. Navigația pe brațul Sulina urmează un intinerar care începe de la Tulcea și se desfășoară astfel: Tulcea (0 km) – Cetalul Sulina (10 km) – Ilgani pe malul stâng și Vulturul pe cel drept (27 km) – Gorgova (31 km) – Mila 18 (38 km) – Crișan (47 km) – Sulina (71 km), aceste localități numai pe malul drept. Brațul Sulina este cel care unește direct orașele Tulcea și Sulina. El constituie principala cale de navigație din deltă.
Drumul până la Sulina se poate parcurge cu vaporul sau cu o altă navă angajată special pentru excursii, străbătând canalul Sulina.
Vasele cu destinația orașul Sulina își au drept punct de plecare municipilul Brăila, străbătând întrega distanță (170 km ) până la Sulina în 8 ore (în acest timp trebuie incluse staționările). De la Tulcea la Sulina vasele parcurg distanța de 72 km în aproximativ 3 ore. Drumul până la Sulina străbate mai întâi, micul braț Tulcea, bifurcându-se la Ceatal Sfîntul Gheorghe, până la care de la Tucea sunt circa 8 km. De aici vasele intră pe canalul Sulina. Între cele două ceatale – Chilia și Sfîntul Gheorghe – sunt în total 19 km. Brațul Sulina a fost numit canal în urma rectificărilor și amenajărilor speciale pentru navigații ce i s-au adus.
În traseul său originar, natural, brațul Sulina face câteva mari ocoluri în formă de bucle, unele comparate cu litera M, numite de aceea de navigatori: Marele și Micul M. Prin reducerea buclelor și canalizarea unor porțiuni ale sale, brațul Sulina, care era meandrat și avea lungimea de 83,8 km a devenit un canal aproape liniar; lung de numai 62,6 km. Pentru eliminarea buclelor Marelui M a fost necesară construirea a două canaluri; unul în amonte și altul în aval. Prin legarea extremelor de la baza celor două bucle componente ale Marelui M a fost creată o cale directă de apă. Datorită canalului alungit în acest mod, buclele Marelui M au rămas ca două ramuri suplimentare pe lângă marele drum de circulație.
Odată tăierea buclelor în formă de M, canalul săpat pentru eliminarea din traseu a buclei superioare a Marelui M a străbătut lacul Obretin, situat în partea centrală a deltei.
Navigația pe brațul Sulina este strâns condiționată de fenomenele geografice care se petrec în vecinătatea gurii acestui braț și au ca efect înaintarea uscatului spre largul mării, constituind astfel amplificarea deltei. Producerea barei de la gura brațului Sulina este în strânsă legătură cu factorii geografici și geologici care lucrează pe linia tărmului și care determină înaintarea teritorului deltei în mare. Trecerea deltei peste această bară ar deveni practic imposibilă dacă nu s-ar efectua lucrări de înlăturare a obstacolelor.
Pe brațul propriu-zis de azi al Sulinei, în cuprinsul deltei ca și între digurile de la gură până în larg, navele sunt conduse de piloți cu experiență, care cunosc detaliile traseului șenalului navigabil. Pe sectorul Dunării maritime dintre porturile Sulina și Brăila, navele maritime sunt conduse de piloți fluviali, iar în zona de vărsare a fluviului de piloții de bară.
Construcțiile efectuate pe brațul și la gura Sulinei se remarcă prin implicațiilr lor nu numai asupra navigației și a repartiției debitului de apă și de aluviuni pe cele trei brațe, ci și asupra evoluției vieții din deltă. Pe malurile brațului Sulina, brațul cu circulația ce mai intensă, s-au dezvoltat numeroase așezări omenești, cea ce a dus la intensificarea turismului în această zonă. Astfel, pe malul stâng (la mila 32) se vede cabana “ Ilgani “, un remarcabil punct vânătoresc des vizitat, localitatea Maliuc etc. Lotcile pescărești se îndreaptă dimineața spre locurile de muncă ori se întorc încărcate cu pește prins în timpul nopții. Începând de la Ceatalul Sulina în aval, pe malurile brațului Sulina se succed imagini diferite de cele obișnuite altor brațe ale Dunării. Turiștii pot vedea cabane, mici vile albe, turme de mistreți (iarna), pelicani și lebede.
În regiunea de nord a brațului, ambarcațiunile intră ca de pe un drum de pământ pe o șosea aflată, cu circulație animată. Pe suprafața sclipitoare a brațului, ondulată de valuri, trec vase de transport, greoaie ori șalupe sprintene sau remorchere care trag ori împing șlepuri lungi, bărci cu pânze, uneori numai cât niște ștergare, aparținând pescarilor. Atunci când cerul este senin, apa brațului Sulina are culoarea verde pal.
De la Maliuc, care se află la “ Mila 24 “, cum mai este identificat acest punct al deltei, se poate face o excursie pe lacul Furtuna, situat în nord-estul localității. Canalul îngustat – cărarea de apă – conduce spre nord-est până la mijlocul brațului Sulina de altădată. Localitatea Maliuc se vede în apropiere, iar canalul de legătură de la Ostrovul Maliuc la lacul Furtuna, canal care între stufuri părea că nu se isprăvește, se relevă cu un traseu mai scurt decât ar avea o stradă principală într-un oraș mare, căpătând asfel dimensiunile lui adevărate.
Satul Gorgova, situat lângă lacul cu același nume, de la sudul brațului Sulina, începe la o depărtare de 20 km de la Ceatalul Sulina și se termină cam la jumătatea distanței dintre acest ceatal și portul Sulina. La Gorgova este o răscruce de itinerarii turistice spre lacul Maltița, de la nord, și spre canalul Litcov, de la sud.
Spre miazănoapte de Gorgova se întinde desișul de stuf întrerupt în ansambluri de lacuri cu diferite dimensiuni și însoțite de grupuri de sălcii. Circulația se face și pe numeroase canaluri. Până la lacul Maltița care se află în zona centrală a unor mari lacuri, între prelungirile sudice ale grindurilor Chilia și Letea, drumul folosește parțial bucla superioară a Marelui M, trecând prin fața satului Mila 23. Pe malul lacului Matița se găsește o cherhana. În jurul lacului Gorgova sunt o mulțime de alte locuri mici (peste 100, care au legături mai lesnicioase spre brațul Sulina decât spre canalul Litcov din sud.
Spre nord de Mila 23 – Sat se poate face legătura pe apă, prin vestul grindului Chilia, cu localitatea Chilia Veche, folosind un canal, numit Eracle. În spațiul dintre capătul nord al canalului Eracle și grindul Chilia, itinerarul se desfășoară mai departe prin lacurile Matița și Merheiul Mare, precum și pe alte gârle și canaluri până la Chilia Veche. De asemenea, pe calea apelor de la estul acestei zone se ajunge la localitatea Letea.
La capătul din aval al satului Crișan, alt drum de apă urmează un traseu asemănător tot spre nord, dar pe bucla inferioară a Marelui M. Trecând prin punctele Flămânda și Tolba Goală, care se află la piciorul Marelui M dinspre orașul Sulina, drumul conduce mai întâi pe acest braț
“ mort “ al brațului Sulina și apoi pe canalul Magheru, pentru a face legătura cu localitatea Letea. În unele locuri, canalul Mageru este blocat de către o bucată de plaur care se desprinde de pe margini și dusă de vânt, se așează în mijlocul apei. Localitatea Crișan, înlesnind circulația către toate punctele cardinale, are deosebită importanță turistică.
De la localitatea Crișan spre est, pe laturile brațului Sulina nu se văd salcii, apele strecurându-se tulburi printre întinderile de stuf, într-o priveliște monotonă, până la întâlnirea cu marea.
Orașul Sulina, putând avea oricând relații ușoare și directe pe brațul Sulina în sus cu întreaga deltă, se prezintă ca o potrivită bază de plecare pentru o excursie la Pădurea Letea de la nord ori pentru o seamă de alte excursii pe gârlele de la sud către bălțile legate între ele de traseul canalului Litcov.
Pe malul sudic al brațului Sulina există un drum natural “ de picior “. Conducând pe malul drept al brațelor Tulcea și Sulina, el ar lega principalele orașe din deltă, Tulcea și Sulina care le poartă numele. Acest drum figurează și pe hartă, dar cea mai mare parte a anului stă, în numeroase locuri la 1 m sub apă. De aceea, orașul Sulina are legătură permanentă către restul țării numai pe calea apei.
Alt drum uscat conduce spre nord, de-a-lungul terasamentului rezultat din lucrările de săpare a unui canal prin stuf, către grindul Letea.
Drumurilor care conduc la și de la Sulina li se atașează într-o oarecare măsură și drumurile din lungul țărmului. Astfel, din orașul Sulina un drum combinat pe apă și pe uscat se îndreaptă spre nord, peste brațul Sulina ( pe car îl trece cu un bac), prin goful Musura și traversând plaja de la sudul ultimelor prelungiri ale grindului Letea, ajunge la Cardon după cum am văzut. Alt drum, pe uscat, conduce direct spre sud, de-a lungul țărmului de la sudul orașului Sulina până la localitatea Sfîntul Gheorghe, încheind itinerarul din delta propriu-zisă. Amândouă aceste drumuri au un caracter temporar, adică sunt mai mult indicații de drumuri, deoarece apa își exercită drepturile sale oricând, peste tot.
Drumul dintre localitățile Sulina și Sfîntul Gheorghe se desfășoară pe o plajă de nisip. De la sudul orașului Sulina până la începutul din nord de la grindul Sărăturile tărmul este constituit dindr-un cordon litoral, întrerupt în diferite locuri de câteva cursuri de apă, care răzbesc dinspre apus stabilind frecvente comunicații între apele marine și cele fluviale, formând atunci o singură pânză de apă a deltei și a mării. Rupturile țărmului fac dificilă circulația într-un cadru geografic atât de supus influenței apelor mai ales în timpul viiturilor. De-a lungul țărmului drumul ar pute fi străbătut numai în timpul apelor foarte scăzute, când apele fluviale dulci din interiorul deltei își pierd temporar legătura cu apele marine sărate de la est. Chiar și în acest caz, călătoria este mai sigură cu barca decât cu un vehicul terestru, deoarece există pericolul ca drumul să fie inundat și deci impracticabil în multe locuri. Între cele două localități – Sulina și Sfîntul Gheorghe – a fost săpat la vestul grindului Sărăturile, un canal care le leagă direct pe apă ameliorând condițiile de circulație pe apă în această regiune.
Zona brațului Sfîntul Gheorghe. Pe brațul Sfîntul Gheorghe, itinerarul începând de la Tulcea are traseul: Tulcea (0 km) – Ceatalul Sulina (10 km) – Nufărul (13 km) – Mahmudia (29 km) – Murighiol (53 km) – Dunăvăț (63 km) –
Sfîntul Gheorghe (113 km). Malurile brațuluiu fiind îndepărtate, nave de toate felurile înaintează fără teamă de surpriza întâlnirii cu alte nave care ar veni în sens contrar. Lățindu-se pe mari distanțe, brațul Sfîntul Gherghe pare în unele locuri ca un șir de lacuri. Doar mișcarea domoală a apei arată că navigația se face pe un fluviu.
Circulația pe apă a calătorilor de la Tulcea la Nufărul și, în continuare, la Victoria și Bâltenii-de-Sus este activă, dată fiind apropierea dintre aceste așezări. La Băltenii-de-Sus se află un mic debarcader. În fața altor localități de pe acest parcurs câteva bărci, având ramele pregătite, așteaptă sosirea cursei vaporului. Încet, acesta face cuvenita manevră pentru a opri cu prova
spre amonte.Bărcile urmează să transporte eventualii călători în sau din mijlocul albiei fluviului, unde oprește vaporul.
Între Bâltinii-de-Sus și Mahmudia-aceasta fiind următoarea localitate
din aval-; colinele ce se înalță pe malul drept al brațului Sfîntul Gheorghe
formează vestitul braț Beștepe.Această localitate nu este deservită de vasele ce navighează pe brațul Sfîntul Gheorghe; aflîndu-se la o distanța apreciabilă
de Dunăre. La Mahmudia se poate veni și cu navele de pasageri, care opresc în fața unui debarcader, comuna fiind port la Dunăre. Următorul punct de interes turistic de pe traseu la care se poate ajunge pe calea apei este Uzlina, punct de plecare convenabil pentru cele mai numeroase excursii din deltă.
Transporturile fluviale și cele de uscat deservesc și localitatea Murighiol, de mare interes turistic, fiind înconjurată de lacuri de toate părțile. Din dreptul localității Murighiol pleacă canalul Lipovenilor, care, ocolește peninsula Donăvăț și leagă brațul Sfîntul Gheorghe cu unele eleștee. Plecând pe șosea în continuare, de-a lungul brațului Sfîntul Gheorghe, ne vor întâmpina la circa 2 km de Murighiol, ruinele unei cetăți. Continuându-ne drumul pe Dunăre, în aval de Dunăvăț, întâlnim intrarea canalului Dunăvăț, ce se desprinde din brațul Sfîntul Gheorghe. Canalul este adesea străbătut de vase utilitare pescărești și turistice, constituind în același timp, o importantă arteră, deoarece face legătura între cele două brațe ale Dunării – Sfîntul Gheorghe și Sulina; în drumul său între cele două artere de navigație, el se leagă și de un alt canal important pentru turism – Litcov; scurtează mult distanțele și, în același timp, ne introduce într-o regiune deosebit de pitorească.
La capătul brațului Sfîntul Gheorghe se găsește localitatea cu același nume. Navele de pasageri opresc în fața debarcaderului – ponton, unde se face controlul grădinăresc. Această localitate, situată la capătul apelor din Delta Dunării, este inclusă în toate itinerariile care ating țărmul Mării Negre. Este un punct turistic, mărginit la est cu Marea Neagră, la sud cu Dunărea, la nord cu grindurile Sărăturile, pe care este clădit, iar la vest, un canal care face legătura cu orașul Sulina. Astfel, localitatea Sfîntul Gheorghe este înconjurată de apă din trei laturi. Un drum natural, considerat “ de picior “, dar care în multe locuri nu poate fi parcurs decât cu ajutorul bărcii, conduce pe malul mării unind localitățile Sfîntul Gheorghe și Sulina, după cum am văzut, închinând un itinerar circular prin delta propriu-zisă.
Înainte de a se pierde definitiv în mare, Dunărea își adună în deplină ordine apele, păstrându-și parcă “ personalitatea “ până un ultimul moment și rămânând nepăsătoare de zidul liniar pe care marea i-l ridică în față, ca un scut de apărare. În această zonă cu caracter marin a deltei, ambarcațiunea, făcând un salt, trece pe nesimțite peste brâul care separă cele două feluri de apă.
În concluzie, accesul în Delta Dunării se face pe cele trei brațe ale sale, precum și pe canalele ce le leagă, transporturile fluviale fiind cel mai bine reprezentate. Delta este o regiune ce merită văzută și în care se poate ajunge relativ ușor atunci când reprezintă punctul final al unei călătorii.
2.5. FORȚA DE MUNCĂ ÎN TURISM
Recrutarea, pregătirea și perfecționarea personalului care lucrează în turism constituie o problemă de bază a acestui sector de activitate. Alcătuit dintr-o compexitate de activități, multe dintre ele particularizate prin dimensiunile și specificul lor, turismul este nemijlocit legat de resursele umane și materiale de care dispune.
Exigențele de ordin calitativ, modern, competitiv pe care le promovează un turism eficient nu pot fi satisfăcute decât de un personal pregătit corespunzător din toate punctele de vedere.
Datorită prezenței precumpănitoare pe care o are munca vie în turism, forței de muncă i se imprimă o serie de particularități, mai puțin întâlnite în alte sectore de activitate. Astfel,în domeniul turismului, penru realizarea obiectivelor propuse și a eficienței scontate, este necesar să se țină seama în permanență de răspundere materială și morală pe care o are munca în acest domeniu de activitate.
Între lucrătorul din turism, implicat de obicei în producerea serviciilor și consumatorul acestora intervin raporturi directe, cu un caracter nou, particular, în care satisfacerea nevoilor de consum se face în condiții de creștere continuă a experienței (și exigențelor) personale ale turiștilor acumulate din călătorii anterioare efectuate în țara proprie și în străinătate, ceea ce impune și din partea personalului din turism o continuă creștere a nivelului profesional, cu adaptarea rapidă la cerințele pieței mondiale, o angajare fermă a tuturor capacităților disponibile. Este bine să fie avută în vedere necesitatea unei funcționări impecabile, la toate verigile, de la personalul de conducere până la cel necalificat, întrucât aprecierea reușitei unei călătorii depinde de satisfacerea, la nivel corespunzător a tuturor cerințelor și preferințelor turiștilor.
Calitățile personalului de turism sunt în bună măsură determinate și de natura serviciilor prestate. În turism, în sensul cel mai larg al cuvântului, se disting următoarele feluri de activități: a) servicii de primire și cazare; b) organizarea alimentației turiștilor; c) servicii de distracție și agrement;
d) organizarea de servicii de transport; e) prestarea de servicii suplimentare legate de specificul diferitelor forme de turism etc.
În cazul unor profesii cum sunt cele de: administrator, portar, recepționer, traducător ș.a. se cere din partea acestora buna cunoaștere a orașului, a mijloacelor de transport, a obiectivelor turistice etc.; a capacității de comunicare directă cu turiștii români și străini, de orientare rapidă în orice situații.
În cazul contractelor cu turiștii de peste hotare se impune cunoașterea satisfăcătoare de limbi străine – element esențial pentru informarea și orientarea turiștilor – pentru crearea unei ambianțe plăcute, atrăgătoare, care să-l facă pe străin să se simtă bine, “ca acasă“.
În turism, pe lângă însușiri cum sunt cele legate de corectitudine, conștiință profesională, lucrătorul trebuie să posede și însușiri fizice plăcute care, însoțite de un comportament politicos, civilizat, atent la gusturile și preferințele fiecărui oaspete, să contribuie la bunul renume al unității (societății de turism), la creșterea forței de atracție a acesteia.
Toate aceste calități sunt mai prețuite în cazul turismului internațional, unde problemele concurenței ridică tot mai sus ștacheta calității, a dobândirii unui bun prestigiu pentru serviciile și mărfurile oferite în contextul unei călătorii turistice reușite.
NOTE:
1. Ioan Ghe. Petrescu : “ Delta Dunării “, Ed. “Scrisul Românesc“, Craiova, 1975, pag. 171
2. Ion Istrate : “ Economia turismului și mediul înconjurător “, Ed. “Economică“, București, 1996, pag.52
3. A.C.Banu și Dr. Ludovic Rudescu: “Delta Dunării“,Ed. “Științifică“, București, 1965, pag. 31
4. Nicolae Botnariuc : “ Viața în deltă “, Ed. “Tineretului“, București, 1960, pag. 213
5. Vezi vol. : “ Din viața Deltei Dunării “, sub îngrijirea A.G.V.P.S.,1958, pag. 17
6. Constantin Brătescu: “ Opere alese “, Ed. “Științifică“, București, 1967, pag. 123
7. Vezi “ Monografia orașului Tulcea “, Institutul de arte grafice al ziarului “Dobrogea jună“, Constanța, 1928, pag. 25
8. Ion Istrate : “ Economia turismului și mediul înconjurător “, Ed. “Economică“, București , 1966, pag. 75
9. Cocean P. : “ Geografia turismului “, Ed. “Carro“, București, 1966, pag. 111
10. Tr. Lupu : “ Agrementul – componentă de bază a produsului turistic “, în “Actualități în turism“, nr. 4/1987, pag. 2
11. Ileana Savu,Gabriela Cojocaru : “ Creșterea activității stațiunilor românești prin adoptarea unei concepții moderne de animație “, în “Actualități în turism“, nr. 1-2/1987, pag. 2-3
CAPITOLUL III
EFICIENȚA ACTIVITĂȚII DE TURISM ȘI AMENAJAREA TURISTICĂ A DELTEI DUNĂRII.FORME DE TURISM PRACTICATE
3.1. EFICIENȚA ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ
A ACTIVITĂȚII DE TURISM ÎN
DELTA DUNĂRII
În sens larg, eficiența înseamnă obținerea unor efecte căt mai favorabile în urma unei activități. Orice activitate umană este, în același timp, consumatoare de resurse și producătoare de efecte. În acest sens, noțiunea de eficiență devine aplicabilă celor mai variate preocupări ale omului.
În alt sens, mai restrictiv, eficiența compară rezultatele obținute într-o anumită activitate economică și cheltuielile efecuate în activitatea respectivă.
Activitatea de turism, ca orice altă activitate umană și economică, este, pe de o parte, consumatoare de resurse, iar pe de altă parte producătoare de efecte.
În activitatea turistică, efectele utile au un caracter complex, astfel că eficiența economică este strâns legată de cea socială. Activității turistice îi revin sarcini multiple pe linia eficienței economico-sociale. Dar, eterogenitatea și complexitatea produsului turistic conferă eficienței o sferă mai largă de cuprindere și evaluare. Eficiența economică în turism are un caracter complex deoarece exprimă rezultatul unui ansamblu de activități specifice : turism intern, turism internațional, alimentație publică, prestări servicii, desfacere de mărfuri, transporturi turistice. Rezultatele activității de turism îmbracă simultan două aspecte care se intercondiționează și se întrepătrund reciproc : eficiența economică și eficiența socială. Fiecare dintre aceste componente ale eficienței activității de turism are atât efecte directe, cât și indirecte, prin impulsionarea celorlalte ramuri și sectoare ale economiei (industrie, agricultură, transporturi etc.), în așa-numitul efect multiplicator.
Activitățile turistice în Delta Dunării vor fi eficiente în situatia în care din veniturile încasate se recuperează cheltuielile și se obține profit.
În legătură cu cuantificarea eficienței, în literatura de specialitate s-au conturat două direcții majore : printr-un singur indicator al eficienței (rata rentabilității sau profitul) sau printr-un sistem de indicatori în ideea surprinderi întregului conținut al eficienței economice a unei activități.
Rata rentabilității (Rr(p)) reprezintă raportul dintre profit și costurile cu factorii de producție.
Indicatorii eficienței economico-sociale din turism pot fi împărțiți în : indicatori generali și indicatori ai eficienței economice pentru fiecare tip sau fel de prestație turistică.
Indicatorii generali sunt cei care au valabilitate pentru toate componentele activității turistice, ei fiind reprezentați de : volumul înccasărilor totale (cifra de afaceri) exprimat în lei; încasări în devize; încasarea medie pe turist; încasarea medie pe zi-turist; cheltuieli totale; venitul net; rata profitului (rentabilității).
Aceasta urmă poate din fi determinată astfel:
,unde P = profit
CA = cifra de afaceri
,unde Cf = costuri fixe
Cr = costuri variabile
Cf+Cr = cheltuieli
,unde Ca = capitalul folosit
Productivitatea muncii reflectă gradul de utilizare a forței de muncă și se poate calcula prin formula:
,unde Vi = volumul încasărilor
N = numărul mediu al lucrătorilor pe un an
Un indicator de maximă importanță pentru caracterizarea întregii activități de turism este aportul net valutar.Sub formă relativă, ca rată, formula de calcul a aportului net valutar2 exprimă relația:
,unde Pv = profitul în valută
Iv = încasările în valută
Indicatorii specifici.În structura indicatorilor specifici, un rol important revine indicatorilor eficienței economice a activității de cazare.
Cel mai reprezentativ indicator este coeficientul de utilizare a capacității, calculat ca raport între capacitatea de cazare efectiv ocupată la un moment dat sau într-o perioadă dată exprimată în numărul de înnoptări sau numărul de zile-turist realizate prin rezultatul produsului dintre numărul de locuri de cazare și numărul zilelor calendaristice de funcționare.
În cazul alimentației publice, indicatorii de comensurare a eficienței pot fi : rentabilitatea în alimentația publică, productivitatea muncii, gradul de utilizare a timpului de muncă, nivelul de calificare, fluctuația personalului etc.
Rentabilitatea în alimentația publică, cel mai important dintre acești indicatori, se poate exprima în două moduri:
– ca raport procentual între masa profitului (beneficiul) și volumul desfacerilor de bunuri:
;
– absolut, ca diferență între cota medie de adaosuri comerciale atribuite unităților de alimentație publică și nivelul mediu al cheltuielilor de producție și circulație înregistrat de acestea
;
În cadrul transportului turistic, indicatorii se calculează diferit, în funcție de forma de exploatare : mijloace din parcuri proprii sau mijloace destinate închirierii.
Pentru parcul propriu, cel mai important indicator este coeficientul de utilizare a capacității de transport, determinat ca raport între capacitatea efectiv folosită (numărul de călători-Km) și capacitatea teoretică (numărul de locuri-Km).
;
Un alt indicator este parcursul mediu (Pm) ce se calculează ca raport între parcursul total (Pt) efectuat într-o anumită perioadă (zi,lună,an) de toate mijloacele de transport ale parcului și numărul mașinilor-zile în activitate (Nmza)
;
Pentru mijloacele destinate închirierii se calculează încasarea medie pe automobil (în lei sau valută).
De mare importanță este determinarea indicatorilor de eficiență la fundamentarea investiției turistice. Pot fi avuți în vedere:
– valoarea investiției este dată de totalitatea cheltuielilor necesare pentru pregătirea, execuția și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții.Aceste cheltuieli se prevăd în devizul general al lucrării;
– capacitatea investiției se exprimă în numărul locurilor de cazare și de alimentație publică sau în m2;
– investiția specifică arată volumul de investiții necesar pentru realizarea unui loc de cazare sau a unui loc de masă în alimentația publică;
,unde Ic = volumul de investiții pentru un loc de cazare
– durata de realizare a investiției este perioada de timp da la începerea execuției până la punerea sa în funcțiune (se exprimă în ani și/sau luni);
– volumul încasărilor totale exprimă totalitatea încasărilor în lei, estimate a se realiza după punerea în funcțiune a obiectivului din activitatea de prestații hotelieră, unități comerciale etc.
– volumul cheltuielilor totale reprezintă totalitatea cheltuielilor, exprimate în lei, ce se efectuează pentru desfășurarea activităților de prestații și desfacere din cadrul obiectivului.
– volumul acumulărilor totale (venitul net) arată în mărime absolută, eficiența cu care își va desfășura activitatea obiectivă, după punerea în funcțiune.
At = It – Ct + T.V.A., unde At = volumul acumulărilor;
It = total încasări;
Ct = total cheltuieli;
T.V.A = taxa pe valoare adăugată.
Volumul beneficiilor (Bt) se calculează după formula:
Bt = It – Ct, în care : Bt = volumul beneficiilor;
Ct = total cheltuieli;
It = total încasări;
Rata profitului (rata rentabilității) (Rb), exprimă rentabilitatea obiectivului, respectiv capacitatea acestuia de a-și acoperi cheltuielile din propriile încasări și de a obține un profit.
,în care Rb = rata profitului;
Bt= profitul total;
It = încasări totale.
Durata de recuperare a investiției inițiale (D) se exprimă în ani (luni) și se calculează pornind de la profit sau de la acumulări, după formulele:
a) dacă se are în vedere beneficiul:
, în care Ik = valoarea de investiție totală majorată cu efectul imobilizării;
Pt = volumul profitului anual;
b) dacă se au în vedere acumulările:
,în care Ik = valoarea de investiție totală
At = volumul acumulărilor totale
La nivelul Deltei Dunării, avem următoarele date:
pentru perioada 31 mai – 30 septembrie 1996:
– totalitatea locurilor de cazare – 2800
– numărul de zile calendaristice – 122
– numărul de înnoptări – 4200
Astfel se poate calcula
– totalitatea veniturilor realizate la nivelul deltei – 10,7 mld.
– totalitatea cheltuielilor – 6,5 miliarde lei
= > un profit (p) = vi – ch = 10,7 – 6,5 = 4,2 miliarde lei
– costuri cu factorii de producție – 4,5 mld
– numărul mediu de lucrători – 150
= > rata rentabilității
– productivitatea muncii
– în valută s-au realizat venituri de 7700 $
– profitul aferent – 4500 $
= >
– rentabilitatea în alimentația publică
– Palimentație = 7,2 miliarde
– volumul desfacerilor = 9,5 mld
= >
– coeficientul de utilizare a capacității de transport
Ckm = 173
Lkm = 287
– investiția specifică pentru noul hotel din Tulcea:
numărul de locuri de cazare = 141
volumul investițiilor pentru un loc de cazare este de 6,2 milioane
= >
Din datele statistice actuale se desprinde clar discrepanța între zona deltei și alte zone ale lumii, atât dezvoltate, cât și vecine, deși potențialul turistic al deltei este mult mai valoros decât al oricărei zone din Europa.
Pe plan ecologic, dezvoltarea turismului se înscrie cu efecte pozitive, prin aceea că necesită: protejarea și conservarea mediului înconjurător pentru a se menține și spori atractivitatea și funcționalitatea unor situri sau resurse turistice; prevenirea degradării “materiei prime“ proprii, respectiv a mediului ambiant.
Totodată, la nivelul ramurii, este necesar a se opera și cu indicatori de eficiență ai macrosistemului, formați pe efecte de natura produsului social total, produsului social final, venitului național, venitului net total sau distinct pe feluri de resurse în ipostazele de resurse ocupate și de resurse consumate.
3.2. AMENAJAREA DELTEI DUNĂRII PENTRU TURISM
Organizarea și dezvoltarea turismului în Delta Dunării trebuie privită prin prisma a trei elemente: Delta Dunării – Rezervație a Biosferei, natura mediului deltic și impactul turismului în viața economico-socială a comunităților deltice.
Delta Dunării ca Rezervație a Biosferei impune ca activitatea de turism să fie redefinită în sensul restructurării formelor de turism, a mijloacelor, căilor și spațiului Dunării. Este vorba, deci, de desfășurarea unui turism numai pe principii ecologice, ceea ce ar însemna, printre altele, următoarele: turismul trebuie să devină, treptat o activitate organizată, practicată în grup sau individual și în condițiile unei colaborări strânse între tur-operatori, prestatori de servicii, comunitățile locale și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.); se impune, astfel, elaborarea unui cadru legislativ coerent pentru desfășurarea activității de turism în rezervație3.
De asemenea, este necesară restructurarea formelor și a programelor turistice, în sensul promovării unui turism specializat, puțin poluant; este vorba de turismul de cunoaștere cu valențe științifice, profesionale, dar și estetice, pentru ornitologi, naturaliști, ecologi, piscicultori, geografi, studenți, elevi, tineri și alte categorii de turiști iubitori de natură; limitarea și ținerea sub un control riguros a turismului pentru pescuit sportiv și vânătoare sportivă; extinderea turismului de sejur pentru cura heliomarină pe plaja litoralului deltaic și a programelor complexe mare-deltă; introducerea unor forme de argument nautic adecvate suprafețelor acvatice din deltă și în corelație cu cerințele de protejare și conservare a ecosistemelor – îndeosebi pe Dunărea Veche (Crișan – Mila 23), Crișan – Sulina, bucla Uzlina etc, concursuri cu bărci cu rame sau ambarcațiuni cu pânze, bărci cu rame și pescuit sportiv staționar, concursuri tehnico-aplicative cu bărci de agrement, caravane nautice, croaziere și concursuri internaționale pe Dunăre și în Deltă, concursuri sportive pentru pescari etc.; extinderea turismului expediționar pentru tineret; extinderea excursiilor – care rămân în continuare forma specifică de practicare a turismului în Deltă – de una, două zile cu hidrobuze și de cinci-șase zile cu nave și pontoane-dormitor.
Turismul se exclude din zonele strict protejate și de reconstrucție ecologică, dar se poate practica în restul deltei, în mod diferențiat, și anume: în zonele tampon, cu precădere turismul specializat (de cunoaștere, științific, foto-safari), și unde amenajările turistice sunt limitate la decolmatarile de canale și menținerea lor în stare de funcționare; în zonele deschise (economice) se pot desfășura toate formele de turism și realiza amenajări și echipări pentru turism și agrement în condițiile restricțiilor ecologice cunoscute; în zonele de litoral, neincluse în rezervații științifice, se permit amenajări pentru turismul de sejur, agrement specific plajelor.
Limitarea treptată a turismului de masă și stabilirea unor fluxuri turistice în corelație cu capacitatea de suport ecologic a fiecărui ecosistem și zonă, trebuie să conducă la evitarea încărcării excesive a unor trasee sau zone turistice și a diseminării spațiilor de cazare în deltă; această restricționare a circulației turistice poate fi privită și în sens economic: promovarea unui turism mai scump (îndeosebi pe piața externă) este benefică și sub aspect economic, rentabilizează actualele echipamente turistice, fără a le degrada printr-o utilizare intensivă; limitarea fluxurilor turistice ar conduce și la limitarea supraâncărcării cu dotări, care necesită investiții costisitoare.
O altă măsură necesară amenajării este dirijarea fluxurilor turistice în zonele deltice mai puțin frecvente, îndeosebi la sud de brațul Sulina (zonele Uzlina – Gorgova și Roșu – Puiu), evitând supraâncărcarea traseului Mila 23 – Can. Olguța – Can. Sontea – Can. Sireasa – Can. Mila 26; retehnologizarea navelor de croazieră și agrement, pentru a corespunde exigențelor de protecție a ecosistemelor și elaborarea unor reglementări privind tipurile de nave și alte ambarcațiuni (viteza de croazieră, locurile de ancorare și traseele de acces etc.), utilizate în scopuri de turism și agrement. La acestea se adaugă stabilirea și amenajarea unor puncte și centre de control și informare în principalele porți de intrare în Deltă: Tulcea, Murighiol, Mahmudia, Sulina, Chilia și Jurilovca, în vederea realizării unui control eficient al circulației turistice și al unei informări adecvate; dotarea echipamentelor turistice actuale din deltă cu instalații antipoluante și realizarea unei infrastructuri corespunzătoare în localitățile din deltă (canalizare, alimentare cu apă și energie, drumuri de acces la plajă sau la obiectivele turistice etc.)
Predominarea oglinzii de apă în dauna uscatului, natura terenurilor de fundație (teren mlăștinos sau nisipos, apa freatică la suprafață) și particularitățile mediului și habitalului deltaic impun o anumită concepție de amenajare și exploatare a deltei și anume: programele turistice trebuie să corespundă motivațiilor principale ale deltei, iar marea majoritate trebuie organizate numai pe apă, ațât pe brațe, canale, gârle și lacuri, cât și spre locurile accesibile cu bărci. Realizarea unor dotări hoteliere în deltă este nerentabilă datorită costurilor mari de investiții legate de lucrările conexe
(fundații, izolări, alimentare cu apă, canalizare etc.) și a sezonalității pronunțate (economice). Accentul trebuie pus pe: dotarea cu ambarcațiuni de toate tipurile, diferențiate în raport cu motivațiile și cu programele oferite, dar adecvate Rezervației (cu pescaj mic, silențioase și cu viteză redusă, inclusiv “ hoteluri plutitoare “, pontoane-dormitor); amenajări ușoare de cazare și alimentație (camping); amenajare de platforme supraînălțate pentru campare și agrement (pentru ordonarea circulației turistice individuale și vizitarea unor lacuri de mare atracție mai îndepărtate față de echipamentele turistice); amenajarea unor dotări de agrement nautic și sportiv în locurile de concentrare turistică (Cișan – Lebăda, Crișan – Sat, Maliuc, Sulina, Murighiol, Jurilovca); amenajarea plajelor de la Sulina, Sfîntul Gheorghe și Portița (agrement, cazare și alimentație). Completarea cu dotări de agrement a actualelor nuclee turistice de pe malul brațului Sfîntul Gheorghe (Mahmudia, Murighiol, Jurilovca) trebuie să susțină circulația turistică din zonele turistice, Uzlina – Gorgova, Puiu – Roșu și Razin – Dranov, precum și amenajarea pentru turism (sejur), pescuit sportiv și agrement nautic a meandrelor tăiate pe brațul Sfîntul Gheorghe (îndeosebi bucla Uzlina).
Turismul – și îndeosebi turismul rural – este o componentă a vieții economice a locuitorilor din deltă, o sursă de venituri și de emancipare a comunităților locale.
Dezvoltarea turismului rural se poate realiza prin organizarea unor asociații sătești de coordonare a activității de turism (atribuții, organizare, informare, promovare, aprovizionare, derularea programelor, amenajare și dezvoltare, omologarea pensiunilor etc.); organizarea, declararea și amenajarea pentru promovare a unor localități rurale ca “ sate turistice “.
Desigur că, restructurarea și perfecționarea mijloacelor și formelor de promovare și publicitate a Deltei Dunării pe piața turistică, precum și informarea și educarea turiștilor și a locuitorilor în spiritul protejării mediului deltaic (inclusiv prin elaborarea unui cod cu norme de conduită – Cartea Verde – a Rezervației Biosferei Delta Dunării), sunt alte componente ale reorientării activității de turism în cea mai originală și, încă, netransformata deltă a Europei.
3.3. FORME DE TURISM PRACTICATE ÎN
DELTA DUNĂRII
Principalele forme de turism posibil de practicat se diferențiază în cele două arii județene: Rezervație a Biosferei – Delta Dunării și partea dobrogeană a județului, datorită specificului resurselor turistice de care aceștia dispun.
Turismul de circulație. Poziția geografică a teritoriului, existența deltei în cadrul județului, peisajul deosebit de atractiv de-a lungul traseelor turistice și numărul mare de atracții turistice cu valențe estetice, cultural-istorice și științifice, stabilesc turismul de circulație ca formă de turism specifică județului Tulcea.
În cadrul turismului de circulație se diferențiază două forme: tranzitul turistic și turismul itinerant.
Tranzitul turistic se desfășoară de-a lungul traseelor rutiere: DN 22 Constanța (județul Constanța) – Baia – Babadag – Tulcea – Isaccea – Măcin – Brăila (județul Brăila), modernizat, prin care se realizează legătura între localitățile din sudul Dobrogei cu cele din nordul Dobrogei. Traseul străbate zona din vestul Deltei și nordul județului fiind presărat cu numeroase obiective turistice antropice (Baia, Babadag, Znisala, Jurilovca, Capul Doloșman, Tulcea, Somova, viile de la Isaccea și Niculițel, Măcin, campingul și cabana “ La doi iepurași “;
– DN 221 care aduce turiștii dinspre București spre Tulcea și Delta Dunării: Hîrșova – Saraiu (jud. Constanța) – Topolog – Ciucorora – Walbant – Tulcea, modernizat, care străbate Podișul Casimcei, Babadagului și Delurile Tulcei. Resurse turistice antropice sunt răspândite și pe acest traseu (Walbant, Cataloi, Frecăței, Izvoarele);
– DN 22 Baia – Caugagia – Slava Cercheză – Ciucurova – Horia – Cerna – Măcin, modernizat, care străbate județul în diagonală, întâlnind în lungul său numeroase obiective turistice atât naturale, cât și antropice (Slava Rusă, popasurile turistice “Cerbul Lopătar“ și “Căprioara“, Horia, Cerna, rezervația Valea Fagilor).
Turismul itinerant este determinat de valoarea estetică, științifică, educativă și artistică a obiectivelor turistice, precum și de modul de răspândire a lor față de arterele de circulație. Această formă de turism se poate realiza în mai multe combinații de trasee și variante, mai scurte sau mai lungi, mai simple sau mai complexe, cu mijloace auto sau combinat cu mersul pe jos, după preferințele sau în funcție de timpul de care dispun turiștii.
Unele trasee au o valoare turistică mare, parcurgerea lor oferind posibilitatea cunoașterii unor aspecte inedite ale culturii materiale și spirituale ale tulcenilor, muzee și monumente de artă și arhitectură, dar și o serie de monumente ale naturii da mare frumusețe și de interes științific.
Delta Dunării, prin caracteristicile sale naturale, prezintă o individualitate aparte în cadrul celorlalte zone turistice din România. Elementul esențial de diferențiere îl constituie suprafața mare a oglinzilor de apă (lacuri, canale) care ocupă în medie 77% din suprafața deltei.
Aceste elemente de atracție turistică generează motivații diverse pentru toate categoriile de turiști, favorizând dezvoltarea și promovarea mai multor forme de turism. Între acestea, amintim: turismul itinerant, turismul de sejur cu diferite motivații, turismul specializat, turismul pentru cură heliomarină, turismul pentru tineret și turismul rural.
Sejurul în Delta Dunării îmbracă forme diferite, în funcție de motivația vizitării deltei și anume: sejur complex mare (plajă) – deltă; sejur în deltă; sejur rustic în localitățile deltaice (în sate turistice); sejur pentru pescuit sportiv; sejur pentru plajă la mare; sejur în interes științific etc.
În perspectivă, un loc important îl vor ocupa vizitele turistice în scopul practicării sejurului complex deltă – mare și pentru plajă. Litoralul marin deltaic deține una dintre cele mai bune plaje (mărime, stabilitate, granulația nisipului) de pe întregul litoral la Sfîntu Gheorghe și, parțial, la Sulina.
Turismul organizat are la dispoziție baza de cazare turistică din Deltă sau casele particulare omologate, iar pentru turiștii care vin pe cont propriu sunt necesare noi locuri în popasuri turistice în zonele cele mai pitorești și, deci, mai frecventate unde, de regulă, campează aceștia.
Turismul balnear are condiții de dezvoltare prin valorificarea însușirilor curative ale nămolului sapropelic din lacul Murighiol, dar și a plajei marine de la Sfîntu Gheorghe și Sulina. Bioclimatul marin excitant – solicitant, cu o însorire ce depășește 12-13 zile/lună în sezonul estival (2368,4 ore/an – durata de strălucire a soarelui la Sfîntu Gheorghe), plaja și apa de mare facparte din factorii naturali de cură importanți în terapia profilactică, dar și curativă a bolilor reumatismale. Astfel, băile de aer și soare, ca și plaja, se cuprind în complexul talastoterapiei de cură marină, indicat în afecțiunile reumatismale și ale sistemului nervos periferic.
Un studiu preliminar al factorilor naturali de cură din Delta Dunării pune în evidență valențe terapeutice ce pot fi valorificate prin dezvoltarea turismului de tratament pe plaja maritimă a deltei, mai ales în terapia profilactică.
Turismul de week-end are nenumărate posibilități de dezvoltare în Delta Dunării, atât în Tulcea pentru vizitarea obiectivelor turistice din oraș, cât și în delta propriu-zisă.Cazarea este recomandabil să se facă (pentru 1-2 nopți) în hotelurile din Maliuc, Lebăda, Crișan, Sulina sau în locurile de popas turistic.
Turismul itinerant, care presupune vizitarea unor locuri pitorești din deltă pe itinerare dinainte stabilite, poate fi practicat, cu unele restricții, pe întreg cuprinsul Deltei Dunării.
Turismul specializat (științific, cognitiv-educațional) este favorizat în dezvoltarea sa de cadrul natural deltaic și îndeosebi de prezența rezervațiilor naturale, floristice, peisagistice și a monumentelor naturii. Mai sunt încă de realizat puncte fixe și mobile de observații dotate cu aparatura necesară pentru specialiști în hidrologie, geomorfologie, acvafaună, ornitologie, floră specifică, dar și pentru amatori dornici să cunoască fauna variată din zonă sau multitudinea speciilor de păsări în pasajele de iarnă din zătoane și de pe litoral. De menționat că, vizitarea rezervațiilor naturale este permisă numai cu aprobarea Academiei Române.
Mijloacele de transport recomandabile pentru această formă de turism sunt pontoanele-dormitor, datorită faptului că, de regulă, pentru studierea unor fenomene naturale sunt necesare minimum 12-17 zile. În aceste condiții, cazarea se asigură pe aceste pontoane, cu 1-2 nopți la capetele sejurului într-unul din hotelurile din Tulcea.
Turismul profesional (agricol, apicol, piscicol) este forma de turism generată de particularitățile practicării unor activități economice, în esență (agricultura, piscicultura, apicultura), în condiții deosebite de cele normale. Ea reprezintă interes deosebit pentru lucrătorii din domeniile respective, atât din țară, cât și din străinătate.
Turismul pentru tineret are multiple posibilități de dezvoltare în Delta Dunării. Peisajul deltaic constituie o atracție majoră pentru tinerii din toate țările ce ne-au vizitat litoralul, așa cum reiese din concluziile anchetelor-sondaj întreprinse pe litoral, dar și în alte anchete.
Un loc important în îmbunătățirea ofertei turistice pentru tineret îl reprezintă diversificarea agrementului nautic și a altor forme specifice acestui segment de piață.
Turism pentru practicarea sporturilor (pescuitul sportiv, vânătoare sportivă, sporturi nautice).
Pescuitul sportiv este o formă de turism atractivă pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Permisul de pescuit sportiv (dacă turistul nu-l posedă) se obține odată cu autorizația-permis, de la cele 2 puncte de intrare în Delta Dunării din municipiul Tulcea. Suprafața ocupată de bazinele naturale unde se organizează pescuit sportiv însumează peste 10.000 ha.
Vânătoarea sportivă prezintă interes pentru turiștii români și străini și se organizează în conformitate cu prevederile legii privind economia vânatului și vânătoarea pe fondurile de vânătoare: Razim, Caraorman, Crișan, Sulina, Mila 23, Ilgani etc., unde se vânează primăvara, toamna și iarna păsări și animale sălbatice.
Sporturile nautice se pot organiza pe Dunărea Veche, între Complexul Lebăda și Mila 23, în zonele Maliuc (către lacul Furtuna), Crișan popas (pe canalul Crișan), pe canalul Sulina în zona Crișan și Sulina-Averhana etc. Se pot organiza concursuri populare de bărci cu rame (+pescuit sportiv staționar), concursuri tehnico-aplicative cu bărci de agrement, de îndemânare pentru pescuit, de obiecte plutitoare. La nivel național și internațional se pot organiza de asemenea, croaziere pe Dunăre și în Deltă de tipul “Turul prieteniei al ambarcațiunilor cu motor“, “Turul Păcii“ (de la Porțile de Fier la Sulina) sau concursuri numai în Deltă.
Cazarea se asigură la Maliuc, Crișan, Sulina și Jurilovca. Se pot asigura cantonamente pentru loturi sportive de canotaj sau înot.
Alte forme de turism (foto-safari, hobby etc.)
Aranjamentele de tip foto-safari sau cine-safari sunt din ce în ce mai des solicitate și preferate de turiștii români, mai ales tineri, fiind, în același timp, foarte solicitate de tineri din străinătate.
Transportul turiștilor se poate efectua cu orice mijloc de transport, iar cazarea în oricare din unitățile din Delta Dunării.
NOTE:
1. Sursa: Turism Compendium, OMT
2. Mărgulescu,D. și colaboratorii, “Analiza eficienței economice a activității întreprinderilor de turism și alimentație publică“, ASE, București, 1984 și 1993, pag.112
3. În contextul protejării și conservării ecosistemului deltaic, este necesar, pentru început, ca activitatea de turism în R.B.D.D. să se realizeze de către agenții economici care au o bază materială adecvată și evidențiază un profesionalism în meserie.
CAPITOLUL IV
POSIBILITĂȚI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A ACTIVITĂȚII TURISTICE ÎN
DELTA DUNĂRII
4.1. MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII
ȘI A BAZEI TEHNICO-MATERIALE
ÎN DELTA DUNĂRII
Dezvoltarea impetuoasă a turismului contemporan, care a dus la edificarea unor adevărate “cetăți turistice“ în regiuni pline de pitoresc și inedit a lumii a scos la iveală, mai ales în ultima perioadă, un aspect deosebit de interesant, în exploatarea căruia converg mai multe discipline. Dar, pentru a se dezvolta, turismul are nevoie de o bază materială foarte bine pusă la punct.
4.1.1. DEZVOLTAREA SERVICIILOR DE CAZARE
ÎN DELTA DUNĂRII
Dezvoltarea serviciilor de cazare și calitatea acestora în Delta Dunării sunt dependente de două condiții: existența unei baze tehnico-materiale de cazare adecvată și încadrarea cu personal.
Baza tehnico-materială trebuie să aibă dotări corespunzătoare care să ofere turiștilor condiții optime și care să îndeplinească după caz și alte funcții.
Insuficiența spațiilor de cazare, echiparea lor necorespunzătoare, neconcordarea între nivelul confortului oferit și exigențele turiștilor, numărul mic al lucrătorilor sau slaba lor pregătire influențează negativ calitatea prestației turistice și prin aceasta dimensiunea circulației turistice și posibilitățile de valorificare a patrimoniului turistic natural și atropic al Deltei Dunării.
Sporirea veniturilor bănești, urbanizarea, creșterea timpului liber au provocat mutații în comportamentul consumatorilor în sensul intensificării cererii turistice a acestora.
Atât în Delta Dunării, cât și la nivelul altor zone turistice, activitatea de cazare înregistrează o perfecționare continuă, o adaptare la cerințele mișcării turistice.De aceea, procesul de modificare, de adaptare a formelor de organizare trebuie corelat cu nivelul de dezvoltare al fiecărei zone, cu structurile organizatorice existente, cu evoluția formelor de proprietate.
În general, serviciile de cazare sunt prestate de întreprinzători care au statutul de societate comercială în proprietate de stat sau individuală sau statutul de asociații și organisme cu vocație socială care administrează unitățile de cazare (sindicate, organizații de tineret, cluburi automobil).
În prezent se constată o puternică specializare a întreprinderilor hoteliere funcție de natura obiectului de cazare.
Totuși, în ceea ce privește cazarea turistică, un loc important îl ocupă privatizarea. Aceasta s-a derulat lent în Delta Dunării, în special prin luarea în locație de gestiune.
Locația de gestiune, care nu este o formă de privatizare a capitalului, ci o formă de privatizare a administrarii se reflectă prin faptul că, proprietar rămâne, în continuare, statul român, dar managementul este asigurat de către un întreprinzător particular, care plătește o locație-echivalentul unei chirii-pentru activul pe care îl administrează. Durata de locație a fost prelungită la 10 ani, considerând că, în acest interval de timp, locatorul poate obține profit pe care să-l redirijeze în investiții.
La nivelul regiunilor rurale se are în vedere modul de identificare a potențialului agroturistic, sub toate aspectele sale, potențial care trebuie să reunească și să îmbine armonios factorii naturali, materiali și spirituali, atât din punct de vedere al gazdei, cât și al turistului.
Ținând cont de faptul că cea mai mare parte a turiștilor ce vizitează delta își petrec nopțile în casele locuitorilor, forma cea mai simplă a turismului rural constă în a oferi o cameră de găzduire. De aceea trebuie avute în vedere condițiile de cazare, igienă și protecție.
Pentru a se crea o rețea agroturistică viabilă în Delta Dunării este necesar a se defini și delimita activitatea de agroturism (cadrul juridic și fiscal al celor care închiriază spații, obligațiile contractuale în vederea protecției consumatorului).
O altă cerință care se impune este aceea a repartizării atribuțiilor între puterea publică și organizațiile profesionale. Pentru a elabora și transpune în practică o rețea agroturistică se impune, de asemenea și stabilirea exactă a atribuțiilor la nivelul managementului local.
4.1.2. DEZVOLTAREA ȘI PERFECȚIONAREA SERVICIILOR
DE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ LA NIVELUL DELTEI
DUNĂRII
Analizat în globalitatea lui, respectiv având ca obiectiv satisfacerea deopotrivă a nevoilor populației rezidente și ale turiștilor, sectorul alimentație publică a înregistrat un curs ascendent. Această evoluție, rezultat al acțiunii unui complex de factori, atestă rolul tot mai important pe care alimentația publică îl îndeplinește în viața economică și socială, multiplicarea funcțiilor sale. Integrată organic procesului transformărilor înnoitoare din economia noastră, alimentația publică va cunoaște importante mutații cantitative și calitative.
În privința evoluției cantitative se poate vorbi de o creștere semnificatică a volumului activității în Delta Dunării, pe seama sporirii cererii rezidenților-în acest sens se anticipează o apropriere față de nivelul solicitărilor din alte zone-și a intensificării circulației turistice, dublată de repoziționarea diferitelor grupe de mărfuri. Pe plan calitativ, modificările, vizând adaptarea la exigențele și tendințele cererii, se desfășoară în direcția modernizării și perfecționării producției, a îmbunătățirii și diversificării formelor de comercializare și servire.
În domeniul producției se manifestă o accentuată preocupare pentru concentrarea și industrializarea procesului de pregătire a preparatelor culinare. Una dintre formele moderne de industrializare a producției culinare o reprezintă “sistemul catering“ extins pentru o gamă largă de sortimente, experimentat și în țara noastră. Acest sistem propune separarea funcțiilor de aprovizionare și prelucrare de cele legate de comercializarea și servirea preparatelor. Dintre avantajele cateringului pot fi menționate: lărgirea sortimentului și relativa independență față de sezonalitatea materiilor prime; calitatea constantă și superioară a preparatelor sub aspect nutrițional; folosirea rațională a forței de muncă etc.
Perfecționarea activității de alimentație publică vizează, de asemenea, componenta sa comercială. În această direcție se înregistrează modernizarea rețelei comerciale din punct de vedere structural și al distribuirii în teritoriu, precum și diversificarea formelor de servire.
Paralel cu modernizarea formelor de comercializare și servire are loc o diversificare a prestațiilor cu caracter complementar oferite de unitățile de alimentație publică, sevicii diferențiate structural în funcție de beneficiari (turiști sau populație rezidentă). Modernizarea acestor obiective va asigura participarea sporită a alimentației publice la satisfacerea nevoilor consumatorilor, creșterea rolului său economic și social.
4.1.3. ASPECTE ALE DEZVOLTĂRII ÎN PERSPECTIVĂ
A ACTIVITĂȚII DE AGREMENT ÎN DELTA DUNĂRII
Creșterea continuă a nevoilor sociale în domeniul activității de agrement este permanent stingherită de tendința de restrângere a rezervelor mediului natural. Zonele de agrement cotidian și săptămânal au un amplasament prestabilit, determinat de structura rețelei de așezăminte omenești permanente.
În condițiile intensificării circulației și a creșterii penetrației mediului natural, o importanță deosebită o dobândesc problemele ocrotirii zonelor de cea mai mare valoare ale mediului natural (Delta Dunării), precum și amenajarea rațională și corespunzătoare ale acestora.
Creșterea cantității de timp liber, funcționarea în condiții tot mai bune a mijloacelor de transport provoacă intensificarea fluxului pe axa locului de reședință – locul de odihnă, care începe să devină predominantă față de relația “locuință – locul de muncă“.
Diversitatea și variabilitatea preocupărilor și nevoilor sociale declarate și satisfăcute în cadrul timpului liber impun o astfel de organizare a spațiului deltei, care să asigure cât mai multe posibilități de liberă alegere.
Omul caută mereu un colț de natură, dat fiind că a fost format de forțele naturii; este absolut explicabil așadar că, pentru ca organismul uman să funcționeze normal, trebuie să i se asigure efectele benefice ale mediului natural. Totodată, însă, omul de la oraș, în căutarea contactului cu natura, aduce cu sine, în natură, elemente de tehnică și facilități cotidiene ale vieții, precum automobilul, radioul etc., provocând, fără să-și conștietizeze opera, “urbanizarea mediului și a condițiilor de odihnă“.
Pentru asigurarea condițiilor de odihnă și agrement, atât natura “primară“, cât și cea “organizată“, “artificială“, sunt la fel de importante. În această concepție natura trebuie să găsească condiții pentru o dezvoltare continuă, armonioasă, iar tehnica trebuie să creeze posibilități, prin care omul, dotat cu utilaje moderne, ar avea acel contact nemijlocit, tot mai adânc și multilateral. Ocrotirea zonelor celor mai valoroase din punct de vedere biologic și peisagistic, păstrarea Rezervației Biosferei Delta Dunării trebuie să constituie direcții de acțiune coerente și paralele.
4.1.4. DEZVOLTAREA TRANSPORTURILOR ÎN DELTA
DUNĂRII
Activitatea turistică, prin însăși conținutul ei, presupune mișcare, deplasare în spațiu. Interdependența dintre turism și transporturi este pusă în evidență de faptul că, în vederea efectuării unui consum turistic, oamenii trebuie să călătorească, oferta, indiferent de natura ei, neputând veni în întâmpinarea consumatorilor.
Transporturile au un rol bine determinat: prin intermidiul lor se asigură penetrația în zonele de interes turistic și odată cu aceasta, întâlnirea cererii cu oferta și transformarea lor din “potențiale“ în “efective“. Totodată, crearea condițiilor de accesibilitate a turiștilor permite valorificarea potențialului turistic al zonei sau țării respective.
De nivelul de dezvoltare, și mai ales de organizare, a transporturilor depinde calitatea prestației turistice și expansiunea activității în domeniul turismului. Durata deplasării este un element important în adoptarea deciziei de vacanță, în opțiunea pentru o anumită destinație.
Intensificarea circulației turistice pune problema realizării unor transporturi rapide, de o importanță deosebită: în primul rând, prin satisfacerea calitativ superioară a nevoi de călătorii a unui număr mereu crescând de turiști și în al doilea rând, în vederea expolatării raționale a capacității mijloacelor de transport.
Pentru a răspunde exigențelor în privința timpului de deplasare, confortului, nivelului costurilor etc., și pornind de la premisa că transporturile reprezintă un domeniu sensibil la realizările științei și tehnicii, se impune modernizarea continuă a acestora prin dotarea cu capacități noi și cu un nivel superior de confort, cu material rulant care să dezvolte viteze mari, prin mărirea securității și regularității în circulație.
Cel mai utilizat în Delta Dunării este transportul naval, una din formele de deplasare cel mai puțin solicitate la nivelul întregii țări datorită condițiilor particulare de realizare, a vitezei reduse pe care o înregistrează navele și necesității continuării călătoriei, de cele mai multe ori, cu alte tipuri de mijloace.
Transportul naval reprezintă circa 1-2% din circulația turistică a țării noastre, ponderea sa menținându-se relativ constantă.
Este necesară o bună remaniere a navelor care circulă pe brațele și canalele deltei pentru ca relația preț-calitate să fie bine justificată.
4.2. DEZVOLTAREA AGROTURISMULUI ȘI TURISMULUI RURAL
ÎN DELTA DUNĂRII
În contextul identificării și nominalizării conceptelor operante (mișcare de persoane, fenomenul turistic, categoria de turism, faptul turistic, piața turistică și categoriile acesteia-cererea și oferta, atitudinea și motivația specifice, comportamentul turistic, statutul turistic,categoria de agroturism se definește ca o formă de turism rezultată atât din acțiuni ale indivizilor ce vizează o deplasare într-un spațiu definit, cât și consecințele activităților trecute și prezente ale societății constituite într-un cadru adecvat desfășurării activităților turistice.
Astfel, în exercitarea faptului turistic, acțiunea umană este condiționată de existența unei structuri antropice și a infrastructurii socio-culturale adecvate, prezente într-un mediu natural nepoluat și atrăgător-în cazul nostru, zona Deltei Dunării.
Agroturismul reprezintă acțiunea de deplasare a unei persoane într-o localitate rurală nepoluată, pitorească, având un specific agrar, finalizată prin șederea (sejurul) pentru o durată de cel puțin 24 de ore într-o gospodărie țărănească, consumul de produse locale alimentare și nealimentare și coabitarea, observația, asistența și coparticiparea în comunitatea socială locală, prin respectarea normelor ce fac posibilă întreaga acțiune.
Agroturismul trebuie înțeles ca un pachet de servicii socio-culturale, sportive și activități specifice mediului geografic, puse la dispoziția turistului, având în vedere ca acestea să se desfășoare în condițiile unor investiții individuale și de conservare a naturii.
Climatul și peisajele, etnografia și folclorul, ceramica, artizanatul, fondul cinegetic și piscicol existente în mediul rural fac ca Delta Dunării să dispună de multiple posibilități pentru dezvoltarea agroturismului.
Obiectivele strategice ale agroturismului în Delta Dunării sunt: stoparea migrației populației din mediul rural sau cel urban și stimularea revenirii, cel puțin parțial, a populației din zone urbane care este originară din cele rurale; asigurarea condițiilor de trai și civilizație în mediul rural, stimulând stabilitatea populației active în mediul rural; conservarea și protecția mediului rural, factori de atracție a populației autohtone și a străinilor spre mediul rural.
Turismul în zonele rurale ale Deltei Dunării, complementar altor forme de turism, contribuie la susținerea acestuia, oferindu-i condițiile necesare transformării turismului de circuit în turism de sejur.
Această zonă poate și trebuie să devină zonă turistică de sejur, o destinație pentru petrecerea concediului tot timpul anului, căci ea răspunde, nu numai motivației turismului cultural și de cunoaștere, ci și altei cerințe moderne: aceea de petrecere a timpului liber în natură, de peisaj.1
Satele turistice pescărești și de interes vânătoresc din Delta Dunării În afara posibilităților de cazare pot oferi servicii culinar-gastronomice pescărești și vânătorești. De asemenea, populația locală poate organiza, pentru turiști, unele forme de agrement specifice-pescărești și vânătorești.
Dezvoltarea agroturismului antrenează mutații în structurile socio-economice din satele turistice.
Mutațiile rapide din sânul societății regionale se datorează, în primul rând, dezvoltării spectaculoase a locurilor de muncă din sectorul terțiar, ceea ce antrenează reducerea sectorului primar.
Trecerea de la o economie agropastorală la o economie din ce în ce mai dominată de turism este însoțită de o adevărată revoluție socială pentru că ea conduce în una-două generații la trecerea de la o societate de “producători“ la una de “prestatori de servicii“.
Deoarece constituie o sursă majoră de locuri de muncă pentru femei, pentru că nu exclude strălucite reușite feminine, și pentru că se dezvoltă rolul social al femeii casnice agroturismul poate fi considerat ca un instrument de promovare a femeii. El este, de asemenea, un instrument de emancipare în măsura în care el dă femeii o mai mare independență financiară și, mai ales, accelerează evoluția mentalităților.
Dezvoltarea turismului are incidențe în situația financiară a satelor turistice.
În primul rând el grevează serios bugetul satelor care se află în faza de implementare a echipamentelor turistice. Cu toate că o mare parte a investițiilor turistice aparțin inițiativei private (în mod deosebit sectorul capacităților de cazare) echipamentele mai costisitoare trebuie realizate cu contribuția finanțelor comunale sau sătești.
Pentru a putea beneficia de efectele turismului, primăriile comunale vor trebui să facă eforturi investiționale pentru o serie de amenajări care nu sunt întotdeauna rentabile, dar care sunt indispensabile pentru atractivitatea produsului turistic. Împrumuturile ocazionate de astfel de amenajări pot afecta bugetul comunal pe o perioadă de mai mulți ani. Mai mult, colectivitățile locale trebuie să facă față și costului unor lucrări de infrastructură generală (drumuri, lucrări de captare, tratament și aducțiune a apei, evacuarea și epurarea apelor uzate).
Turismul reprezintă, în același timp, o sursă apreciabilă de câștiguri pentru comune, în condițiile unei legislații care să permită administrațiilor comunale să dispună de veniturile din diverse taxe și impozite ocazionate atât de activitatea productivă a comunei, cât și de cea turistică.
Așezările rurale pitorești situate în Delta Dunării, într-un mediu nepoluat, păstrătoare de tradiții și cu un bogat trecut istoric, în afara funcțiilor politico-administrative, sociale, economice și culturale proprii, îndeplinesc sezonier și funcția de primire sau găzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur cu o durată nedefinită.
Turismul rural își desfășoară activitatea în spațiul rural, are o sferă de cuprindere mai largă decăt agroturismul și dispune de o structură funcțională de servicii și cazare eterogenă.
Entitățile organizatorice ale turismului rural sunt structuri special amenajate în scopul realizării funcțiunilor pentru care au fost concepute, atât din punct de vedere al utilizării cadrului construit, cât și din punctul de vedere al serviciilor.
Dintre structurile turismului rural care se dezvoltă în spațiul rural fac parte: pensiuni turistice, moteluri, campinguri, tabere școlare, tabere de creație artistică, sate de vacanță, tabere pentru activități ecologice și alte forme organizatorice create în scopul dezvoltării turismului rural.
Prin punerea în valoare a ofertei de cazare și servicii a tuturor structurilor turismului rural, prin programe de turism, se dezvoltă circulația turistică rurală.În ultima vreme, această circulație turistică este din ce în ce mai mare, cauzată de noile extensii pe care le-a căpătat turismul rural, ca de exemplu cele generate de noi forme concrete de manifestare, cu un pronunțat caracter cultural și ecologic.
Astfel, tineri ecologiști îngrijorați de soarta mediului și de pericolul creșterii factorilor poluanți organizează în Delta Dunării tabere ecologice. Dintre activitățile acestor tabere menționăm: curățarea cursului Dunării, protejarea rezervației, realizarea unor marcaje etc. Principalele sate de interes turistic, pescăresc și vânătoresc din deltă sunt: Murighiol, Crișan, Sf. Gheorghe, Ciocănești. Aici sunt organizate cele mai multe tabere ecologice.
Aceste manifestări conduc la creșterea circulației turistice în zonele deltei și, binențeles, contribuie la ridicarea gradului de cultură,educație și civilizație al locuitorilor satelor și implicit al zonei în ansamblul ei.
4.3. MĂSURI PROMOȚIONALE – MARKETINGUL TURISTIC
Marketingul în turism reprezintă strategia organizatorilor de de turism și a prestatorilor de servicii turistice în condițiile economiei de piață, respectiv a “pieței cumpărătorului“, artă de a descoperi noi segmente potențiale din care se recrutează viitori cumpărători, pătrunderea și consolidarea pozițiilor pe aceste segmente de piață, fără a neglija însă menținerea pozițiilor și cultivarea acestor poziții pe segmentele tradiționale de piață turistică.2 Presupune, deasemenea, cunoașterea realistă și documentată a exigențelor și tendințelor evolutive ale pieții și, pe baza lor, orientarea ofertei de produse turistice în concordanță cu dimensiunile și structura cererii. Stabilirea unei strategii de prețuri și tarife, a unei strategii de distribuție etc., utilizarea unor instrumente eficace de promovare a produsului turistic, estimarea posibilităților de vânzare în funcție de sezonalitate.
Conceptul de marketing turistic poate fi aplicat atât într-o accepțiune economică largă (de exemplu la nivelul unei stațiuni), cât și pe plan economic mai restrâns (la nivelul unui hotel, restaurant etc.). În aceste condiții, conceptul de marketing turistic macroeconomic reprezintă procesul prin care se realizează schimbul de mărfuri și servicii turistice la nivelul întregii economii naționale, al unei regiuni, zone sau stațiuni turistice, permitând evaluarea contabilă a acestor procese economice.
În schimb, conceptul de marketing turistic microeconomic reprezintă funcția marketingului de realizare a profitului pentru o întreprindere turistică.3
Activitatea de marketing a unei întreprinderi turistice se cere a fi analizată ca o parte componentă a unui sistem socio-economic complex care include un ansamblu de componente intermediare, care influențează rezultatele.Conceptul de sistem4 este ilustrat prin următoarea schemă:
Sezonalitatea cererii turistice este o realitate obiectivă care marchează profund întreaga activitate a agenților implicați în turism. Ea se regăsește practic la toate nivelurile decizionale și interesează toți prestatorii de servicii turistice. Reprezentând trăsătura dominantă a activității turistice trebuie luată în considerare, în mod corespunzător, în formularea politicii de marketing.
Sezonalitatea turistică și implicațiile sale preocupă prestatorii de servicii de pretutindeni. Măsurile adoptate poartă amprenta modului de acțiune tradițional, caracterizat, în special, prin eforturi publicitare făcute în direcția vânzării unui produs turistic insuficient adaptat cererii din extrasezon. Abordarea distinctă a unor segmente de populație, utilizarea mijloacelor promoționale și a formelor de vânzare, nu sunt diferențiate pe sezoane, rezultatele obținute fiind, din această cauză modeste.
Și în turism, ca și în alte sectoare economice, se impune abordarea activității într-o optică nouă, de marketing. Abordarea de marketing a activității turistice presupune direcționarea eforturilor către obiective precise, înscrierea măsurilor adoptate într-o strategie judicios aleasă.
Marketingul promovat de unitățile turistice din Delta Dunării are în vedere în primul rând spațiul rural din această zonă.
În raport cu varietatea și valoarea resurselor turistice, activitatea ce se desfășoară într-un sat turistic din Delta Dunării trebuie să se caracterizeze printr-o complexitate mai mare sau mai mică dar, cuprinde, în principal, următoarele componente: cazare, alimentație publică, organizare, comerț general, tratament, agrement, promovare și publicitate, dezvoltare și amenajare.
Toate spațiile de cazare vor fi mobilate ca să corespundă normelor de clasificare elaborate de Ministerul Turismului, care le va omologa, iar tarifele percepute se vor stabili în conformitate cu legislația în vigoare, vor fi negociabile și nu vor depăși limitele maxime corespunzătoare categoriei de confort.
În toate satele turistice se vor găsi produse agro-alimentare locale (lactate, carne, pește), care pot fi cumpărate de către turiștii sosiți pentru sejur sau cei aflați în tranzit prin localitate. Totodată, în unele sate turistice se pot amenaja și dezvolta și unele complexe industriale agro-alimentare, care să comercializeze în condiții de strictă securitate igienico-sanitară, produsele proprii, care să se adreseze atât turiștilor și localnicilor, cât și altor societăți comerciale inclusiv cele turistice.
În ceea ce privește promovarea și publicitatea în cadrul Asociației turistice sătești, prin intermediul compartimentului de promovare și publicitate, se va face o inventariere a tuturor resurselor turistice din localitate și din împrejurimi, precum și a bazei naturale existente, după care se întocmesc programele ce pot fi lansate și promovarea. În colaborare cu alți agenți economici se va trece la pomovarea și publicitatea satului turistic cu oferta sa – cazare, alimentație publică, agrement, ocupații tradiționale și preocupările gospodarilor.
În organizarea și desfășurarea activității de turism. un loc important îl ocupă abordarea acestei activități într-un sistem de marketing-mix, pornind de la formarea “produsului turistic“ pe componente și în ansamblu, până la stabilirea tarifelor, a canalelor de distribuție și a căilor și mijloacelor de promovare și publicitate.
În vederea organizării unor acțiuni, programe sau excursii turistice sunt inventariate și atracțiile turistice din zonele limitrofe, respectiv: forme de relief și peisaje atractive, oglinzi de apă cu posibilități de înot, sporturi nautice sau plajă, locuri de pescuit, monumente ale naturii sau rezervații, locuri istorice, monumente istorice, muzee, sate cu originale creații etnofolclorice sau orice alte atracții ce ar prezenta interes pentru turiști.
4.4. TURISMUL ȘI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
ÎN DELTA DUNĂRII
Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând “materia sa primară“, obiectul și domeniul de activitate și de desfășurare a turismului, fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul se desfășoară în mediu și prin mediu, “calitatea“ acestuia putând favoriza sau nega activitățile turistice.
În acest sens, concludentă este aprecierea făcută de specialistul elvețian, profesorul Krippendrof: “Dacă putem să pierdem, și apoi să ne reconstituim capitalul în alte domenii ale economiei, nu același lucru se întâmplă în turism, unde substanța de bază – peisajul și pământul – odată pierdută, este iremediabil piedută“.5
Bineânțeles, problema se pune în aceeași măsură și evident corelat la toate categoriile de resurse turistice a căror existență și atracție sunt influențate direct de “calitatea“ diferitelor componente ale mediului înconjurător. Cu cât degradările produse acestuia au o amploare mai mare, cu atât activitățile turistice sunt mai afectate.
În cazul turismului, consecințele degradării resurselor turistice degradate se reflectă, în primul rând, în imposibilitatea valorificării lor turistice ca surse de venituri, constituind, astfel, o pierdere definitivă pentru economie.
În același timp, prin exigențele pe care le revendică, turismul poate fi o soluție practică pentru păstrarea nealterată a mediului.
Iată de ce ocrotirea naturii și conservarea calităților sale devin pentru turism o necesitate, acțiunile întreprinse în acest sens concurând la protecția potențialului turistic.
Datorită ansamblului de măsuri luate în țara noastră pentru protecția mediului înconjurător, turismul are asigurat, în general, un cadru corespunzător desfășurării sale, legislația ce se va adopta cuprinzând numeroase reeglementări eficiente care implică apariția turism-natură.
Valoarea de fenomen natural a Deltei Dunării depinde de gradul în care se menține starea originară a elementelor sale componente geomorfologice și hidrologice, precum și biologice, care constituie atractivitatea sa turistică. La baza dezvoltării turismului în deltă se află bogățiile create de natură, nu cele produse de mâna omului.
În comparație cu alte regiuni ale globului influențate de mâna omenească, modificările aduse stării naturale a deltei conduc la un dezechilibru biologic pronunțat. Schimbările ies cu putere în evidență în această regiune, unde natura este nu numai primitivă, ci și nouă, născându-se mereu, în orice clipă.
Astfel, se ivește necesitatea de a sporii grija pentru patrimoniul natural al deltei și eventual pentru refacerea sectoarelor în care antrenarea bogățiilor sale în circuitul economic, în vederea industrializării, conduce le dezechilibrul biologic. Se impune să se aplice o precisă organizare a teritoriului deltei fără a impieta cu nimic asupra condițiilor naturale. Delta Dunării prezintă importanță ca fenomen geografic natural și de aceea va fi păstrată ca atare. Exploatarea resurselor turistice trebuie făcută cu stricta respectare a mediului ambiant, pentru a nu micșora valoarea monumentului natural.
Acțiunile de valorificare a stufului, de creștere a peștelui, de cultivare a cerealelor și de împădurire cu arborii cei mai indicați a terenurilor de pe grinduri, precum și acțiunea de construire și întreținere a căilor de navigație, au ca scop punerea în valoare a “ tranzitului“ deltei, fără a cauza modificări dăunătoare cadrului biologic. O atenție specială trebuie dată organizării turismului în deltă, activitate ale cărei venituri pot fi cu puțin tot atât de importante ca și ale celorlalte industrii bazate pe variatele bogății ale deltei.
Din punct de vedere turistic, Delta Dunării este caracterizată de diferitele grinduri, precum și de ghiolurile adânci și limpezi cu flora și fauna lor unice la care se adaugă plaja marină dintre localitățile Sulina și Sfîntul Gheorghe și apele calde ale mării din acest sector, bogate în pești valoroși. În patrimoniul turistic al țării noastre, Delta Dunării, datorită caracteristicelor sale, ocupă unul dintre primele locuri preferate de turiști. Fiind una dintre regiunile cele mai neobișnuite, pretențiile turistului contemporan care o vizitează sunt cu totul speciale, generate de “sentimentul de venerație“ și “impresia de grandoare“, care definesc acest “templu al naturii“.
Problema apropierii de natură se pune acum pretutindeni, rațiunea ei fiind susținută de toți factorii responsabili ai lumii, nu numai de cei care au legătură cu biologia. Construirea în deltă a unui mediu artificial pentru plante și totodată schimbarea rosturilor viețuitoarelor sălbatice, cum sunt păsările migratoare, care circulă de la un pol la altul al Pământului, implică evidente modificări pe întregul glob.
În deltă, unde natura nu este numai primitivă, ci și primordială, este necesar ca omul să se oprească îndelung înainte de a face tot răul pe care îl poate face. Odată cu lucrările de amenajare efectuate pentru valorificarea resurselor, oamenii deltei au devenit conștienți de bogăția faunei pe care au învățat să o păzească și să o ocrotească. Mai ales acum când protejarea mediului înconjurător a fost legiferată, trebuie să se țină seama de fenomenele geografice și geologice, devenite nefavorabile în deltă. Noile relații ale mediului deltaic, în care omul, datorită introducerii resurselor din deltă în procesul industrializării, este un agent însemnat al schimbărilor ce eu loc, comportă, în Delta Dunării, consecințe biogeografice deficitare la nivel planetar, prin îndepărtarea de natură, mai categorice decât în alte situații similare.
Turiștii care se deplasează în mediul rural în scopul relaxării și realizării diferitelor activități în mediul ambiant trebuie să fie informați și să cunoască prevederile legislative privind protecția mediului.
Protecția și conservarea potențialului turistic se conturează ca o activitate distinctă având probleme specifice care solicită colaborarea specialiștilor din domenii variate. Această acțiune poate avea o eficiență satisfăcătoare numai în condițiile asigurării unui cadru juridico-administrativ de desfășurare, adecvat, ea impunând organizarea administrativă, resurse economice, un suport legislativ eficient și o susținută activitate de educație cetățenească.
Mediul înconjurător, într-o accepțiune mai largă, reprezintă un ansamblu de factori naturali (chimici, fizico-geografici) și sociologici (culturali), susceptibili de a acționa asupra organismelor vii și implicit asupra omului și a activităților sale.
Poluarea rezultată afectează apa, aerul, solul, flota, fauna, produce zgomote și îmbracă forme diverse de manifestare, în funcție de poluanții propuși, de gradul de concentrare, de interacțiunile dintre ei; mai nou se tinde spre un turism ecologic.
Turismul ecologic presupune desfășurarea întregii activități economice, nu numai turistice, într-un mediu ambiant nealterat.
Pentru practicarea unui turism “verde“, cu valențe ecologice, este nevoie să se implice mai mulți factori decizionali. În primul rând, statul, iar apoi administațiile locale în colaborare mai strânsă cu specialiștii (silvicultori, agenții de mediu).
Efectele negative ale turismului asupra mediului nu sunt o fatalitate și nu datorează și altora cu care turismul se interferează. Cauza principală nu o constituie creșterea populației, a consumului de resurse naturale, gradul mai înalt de urbanizare, dezvoltarea tehnică ci natura necontrolată și unilateralitatea acestei dezvoltări, absența în timp a preocupărilor pentru realizarea tehnologiilor nepoluante.
Din totalitatea ariilor protejate existente la noi, Rezervația Biosferei Delta Dunării constituie o sursă apreciabilă pentru turism, cu condiția ca amenajarea și exploatarea ei să fie în armonie cu politica de ansamblu, de dezvoltare echilibrată și durabilă în plan regional.
NOTE:
1. Malecot,Y. "Monumente Historiques et activites turistiques, în "Les Monuments historiques de la France"
2. Snak, Oscar: "Marketing în industria turismului". Institutul de management și turism – EDEN, București 1991, pag.69
3. E.A. Dudag, D.A. Rezvan: "Marketing" Mc.Grov. Hill Booc Co-Inc. Hew York, pag.93
4. A.Kuhn: "The Study of Society". Home wood, R.D. Irvin Inc and The Dorsei Prese Inc, pag.15
5. Yost Krippendorf: " Les devoreurs de paysages", Editura 24 Heures, Lausanne, 1973, pag.33
TIPURI DE IMPACT NEGATIV CARE TREBUIE REDUSE
fig. 5
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Zona Delta Dunării, unicat în turismul romănesc și european, permite practicarea turismului de croazieră, a vânătorii și pescuitului sportiv. Datorită ponderii mari a acestor forme de turism, cea mai mare atenție este necesar să fie acordată asigurării mijloacelor de transport. Întreaga sa dezvoltare turistică trebuie privită prin prisma păstrării echilibrului ecologic, deosebit de sensibil la intervenția omului.
Valorificarea resurselor turistice – elemente ale cadrului natural sau cultural – istoric – în turism s-a realizat încă din cele mai vechi timpuri, fie că ne referim chiar și numai la ochiurile de apă ale deltei sau așezăminte religioase din antichitate și evul mediu, care generau fluxuri de vizitatori.
În condițiile prezente și viitoare ale valorificării resurselor turistice și dezvoltării turismului în Delta Dunării, măsurile trebuie corelate cu prevederile generale ale sistematizării complexe a teritoriului, care asigură o dezvoltare armonioasă a tuturor sectoarelor economice și o îmbinare a criteriilor de eficiență economică cu cele de ordin social.
Față de valoarea de excepție a Deltei Dunării, echiparea tehnică, dar mai ales circulația turistică organizată sunt foarte reduse, deci și valorificarea turistică este sub posibilități. Subliniem că nu este vorba de realizarea unei aglomerări de spații de cazare pe uscat, ci da dotare cu hidrobuze, bărci, vase dormitor etc., ambarcațiuni moderne silențioase și nepoluante, corespunzătoare unui turism itinerant și ecosistemului deltaic.
Spațiile de cazare însumau, în 1994, peste 2800 de locuri din care numai 36,5% în Delta propriu-zisă. Delta Dunării a fost vizitată în același an de peste 250 mii de turiști, din care peste 26 mii au fost străini.
În perspectivă, în condițiile amenajării complexe a Deltei Dunării, echiparea pentru turism se va dezvolta prin realizarea unor popasuri turistice și cabane, pontoane și debarcadere, dotarea cu ambarcațiuni adecvate, diversificarea prestațiilor turistice etc., ceea ce va conduce la o mai bună valorificare în turism a acestui potențial turistic de marcă, unicat european – dar supus protejării în cadrul Rezervației Biosferei ’’ Delta Dunării ’’.
Ca atare, dezvoltarea activității de turism trebuie să se facă în concordanță cu legile privind protecția mediului înconjurător, a apelor; fondul funciar și forestier, urmărind apărarea și păstrarea cât mai intactă a condițiilor naturale și a integrității mediului ambiant în teritoriul de interes turistic.
O dezvoltare complexă, dar într-o concepție unitară, cu efecte economice și sociale optime, este posibilă și necesară numai într-o abordare sistemică. Pornind de la acceptarea zonei deltei ca sistem recreativ, socio-spațial, rezultat din interacțiunea populație – venituri – structuri socio-economice ale unor zone emitente, pe de o parte și propriile structuri (valoarea turistică a teritoriului, numărul și calitatea dotărilor de bază materială turistică, poziția în teritoriu, condițiile de acces), pe de altă parte.
În ceea ce privește agroturismul, în prezent acționează primii întreprinzători, s-a pregătit o ofertă de cazare, dar în mod izolat, la nivel de gospodării individuale. Lipsește însă oferta locală, oferta la nivel de grupuri organizate, lipsește un mod unitar de pregătire și lansare a ofertelor agroturistice ale deltei. Apare necesitatea pregătirii în detaliu a ofertelor de produse agroturistice la toate nivelele, a pregătirii gospodarilor și a agenților economici.
Toate aceste activități nu pot fi transpuse în practică decât prin intermediul unui management funcțional, atât local, cât și global.
Pentru a face din tradiționala ospitalitate românească o posibilă ofertă comercială de agroturism, una din principale direcții în care trebuie să se acționeze este pregătirea gospodăriei țărănești pentru a ajunge la stadiul în care să fie purtătoarea unei oferte comerciale. Gospodăria trebuie să fie capabilă să presteze servicii agroturistice. Obținerea atestării îi conferă dreptul de a fi introdus în banca de date și în rețeaua agroturistică și de a deveni astfel cunoscut; astfel va fi solicitat de consumatorul de servicii – turistul.
Urgențele ce se impun în turism în această perioadă de tranziție sunt legate de aplicarea riguroasă a legislației privind locația de gestiune și închirierea, ceea ce a dus la degradarea bazei materiale turistice și la creșterea nejustificată a veniturilor locatarilor într-o mare parte din contractele încheiate în 1990 – 1992. De asemenea este necesară elaborarea unui sistem informațional propriu privind turismul, care să permită accesul la informații corecte și operative asupra domeniului.
Se poate aprecia că reforma economică a fost demarată în domeniul turismului și a acționat, în special în domeniul privatizării, cu rezultate bune, comparativ cu cele obținute în alte sectoare. De asemenea, ritmul și profunzimea penetrării reformei economice în turism, considerate a fi numai parțial satisfăcătoare, au fost, influențate de disfuncționalitățile, deficiențele și lacunele expuse.
Căile de sporire a eficienței economice a turismului în Delta Dunării sunt multiple, unele generale, altele specifice fiecărui tip de prestații. Între cele general-valabile pot fi amintite: creșterea de tip intensiv, în primul rând, în sfera producției materiale; diversificarea ofertei, prin valorificarea superioară a resurselor turistice naturale și antropice, și crearea unor condiții de desfășurare neântreruptă a activității de turism, de utilizare a întregi baze materiale turistice, în raport cu cerințele turismului internațional, competitiv, creșterea ponderii serviciilor suplimentare și, pe această bază, a încasării medii pe turist – zi; asigurarea cu personal, corespunzător numeric și ca nivel de pregătire. Creșterea productivității muncii pe fiecare loc de muncă; ridicarea calității serviciilor, asigurarea unui nivel constant superior al acestora, utilizarea în mod eficient a instrumentelor economico-financiare actuale; reducerea cheltuielilor de întreținere și exploatare; extinderea și diversificarea acțiunilor publicitare.
Agrementul, sectorul cu o pondere importantă în încasările din turism poate și trebuie să-și mărească contribuția în zona deltei prin utilizarea corespunzătoare a bazelor de agrement; diversificarea mijloacelor de agrement; crearea unor programe atractive; reluarea acțiunilor de vânătoare și pescuit pentru străini etc.
Restructurarea economiei românești, reorientarea activității economice într-o mai mare măsură către sectorul terțiar, presupun un efort imens, care trebuie care trebuie să înceapă cu renunțarea la imobilismul și tiparele gândirii economice din trecutul recent, concomitent cu asimilarea și punerea în practică a cunoștințelor științifice de management, pentru adaptarea rapidă la cerințele economiei de piață.
Se pune, așadar, chestiunea dacă Delta Dunării urmează să rămână așa cum a apărut pe Pământ sau, dimpotrivă, dacă se optează pentru o deltă ’’dirijată’’. Omul, ca făuritor al Pământului locuibil și utilizabil, este cel care decide, tehnica ajutându-l să realizeze atât lucrări bune cât și mai puțin bune.
O deltă organizată și ’’ îngrijită ’’, într-un anume fel, ar putea fi și turistică, dar totodată ar fi lipsită de multe din sistemele ei biologice, constituind o fază de regres în evoluție, care i-ar transforma structura ei naturală; ne referim afirmând aceasta nu numai la păsări, ci la întregul mediu înconjurător.
BIBLIOGRAFIE
1. Banu, A. , Rudescu, C. : ’’ Delta Dunării ’’, Ed. Științifică, București, 1968
2. Barbu, Gh., coordonator : ’’ Turismul în economia românească ’’, Ed. Sport- Turism, București, 1981
3. Berbecaru, I., Botez, M. : ’’ Teoria și practica amenajării turistice ’’,Ed. Sport- Turism, București, 1977
4. Cristureanu, Cristiana : ’’ Economia și politica turismului internațional ’’,
Ed. Abeona, București, 1992
5. Cocean, P. : ’’ Geografia Turismului ’’, Ed. Carro, București 1996
6. Constantinescu, N : ’’ Economia protecției mediului natural ’’, Ed. Politică, București, 1976
7. Cucu, V. : ’’ Geografia populației și așezările umane ’’, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980
8. Donoaica, Ștefan : ’’ Aspecte din activitatea de turism ’’, Ed. Litera,
București, 1989
9. Erdeli, G., Istrate, I. : ’’ Amenajări turistice ’’, Ed. Universității din București,1989
10. Grigore, M. : ’’ Potențialul natural al turismului ’’, București, 1974
11. Istrate, Ion : ’’ Economia turismului și mediul înconjurător ’’, Ed. Economică, București, 1996
12. Istrate, Ion : ’’ Turismul, un fenomen în mișcare ’’, Ed. Sport-Turism, București, 1988
13. Krippendorf, Jost : ’’ Les devoreus de paysages ’’, Ed. 24 Heures, Lausanne, 1977
14. Kuhn, A. : ’’ The Study of Society ’’, Homewood, R. D. Irvin Inc. and The Dorsey Press Inc.
15. Malecot, Y. : ’’ Monumente Historiques et activités turistiques ’’, în ’’ Les Monuments historiques de la France ’’, 1972, nr. 3/2, pag. 80
16. Manta, Ion : ’’De la mare la Dunăre ’’, Ed. Sport-Turism, București, 1988
17. Mărgulescu, D. și colaboratorii : ’’ Analiza eficienței economice a activității întreprinderilor de turism și alimentație publică ’’, ASE București, 1984 și 1993
18. Mitrache, Ștefan și colaboratorii : ’’ Agroturism și turism rural ’’, Editat de Fax Press, București, 1996
19. Nicolescu, E. : ’’ Marketing în turism ’’, Ed. Sport-Turism, București, 1976
20. Olteanu,Valerică , Cetină,Iuliana : ’’ Marketingul serviciilor ’’, Ed. Expert, București, 1994
21. Olteanu, Valerică : ’’ Economia întreprinderii de servicii ’’, București, 1993
22. Panighiant, Eugen : ’’ Delta Dunării și complexul lagunar Razelm ’’, Ed. Sport-Turism, București, 1982
23. Petrescu, Ioan, Gh. : ’’ Delta Dunării ’’, Ed. Scrisul Românesc,
Craiova, 1975
24. Snack, Oscar : ’’ Economia și organizarea turismului ’’, Ed. Sport-Turism, București, 1978
25. X X X : ’’ Turismul în economia națională ’’, Ed. Sport-Turism,
București, 1991
26. X X X : ’’ Geografia României ’’, vol. II, Ed. Academiei, București, 1994
27. X X X : Revista Română de Turism, 1994 – 1995
28. X X X : Tribuna Economică, 1990 – 1997
29. X X X : Adevărul Economic, 1991 – 1997
30. X X X : Capital, 1993 – 1997
31. X X X : Legislație : ’’ Hotărâre privind acordarea licențelor și brevetelor de turism ’’ din 14 septembrie 1994
’’ Ordin pentru aprobarea normelor și criteriilor minime privind clasificarea pe stele a pensiunilor turistice și a fermelor agroturistice ’’ din 4 aprilie 1995
Monitorul Oficial nr. 221/1991
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .potentialul Turistic In Delta (ID: 168448)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.