Potentialul Turistic Durabil AL Judetului Mehedinti

POTENȚIALUL TURISTIC DURABIL AL JUDEȚULUI MEHEDINȚI

CUPRINS:

INTRODUCERE

TURISMUL DURABIL – delimitări conceptuale

Dezvoltarea durabilă – turismul durabil

Forme ale turismului durabil

1.2.1. Ecoturismul

1.2.1.1. Turismul rural

1.2.1.2. Turismul cultural

Importanța turismului durabil

Avantajele și provocările turismului durabil în România

POTENȚIALUL TURISTIC DURABIL AL JUDEȚULUI MEHEDINȚI

Potențialul turistic al județului Mehedinți

2.1.1. Muzee

2.1.2. Rezervații naturale

Arii protejate din județul Mehedinți

Turismul durabil în județul Mehedinți

Posibilități de dezvoltare a turismului durabil în județul Mehedinți

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Scopul lucrării „Potențialul turistic durabil al județului Mehedinți” este acela de a evidenția patrimoniul turistic al județului mehedinți din persepectiva dezvoltării turismului durabil.

Potențialul turistic al județului Mehedinți se remarcă prin impresionantul defileu al fluviului Dunărea, varietatea reliefului, prezența elementelor floristice și faunistice deosebite, multe dintre ele făcând parte din rezervații științifice, la care se adaugă impunătoare mărturii ale unui trecut milenar, ilustrate printr-o serie de monumente istorice, arhitecturale și de artă, unele fiind unice prin valoarea și ineditul lor.

Legătura dintre turism și mediu este foarte puternică și are o importanță deosebită, protejarea și conservarea mediului constituind condiția esențială de desfășurare și dezvoltare a turismului. În ciuda acestei relații de intercondiționare dintre turism și mediu, de-a lungul timpului s-a constatat că adesea turismul a creat efecte economice, sociale sau ecologice negative. Împiedicarea propagării acestor efecte în viitor nu poate fi posibilă decât printr-un management profesional care să atragă în actul decizional toți factorii de influență în dezvoltarea turismului. De aceea, dezvoltarea durabilă în turism a devenit o necesitate, iar pentru aceasta este nevoie de colaborarea tuturor celor implicați în actul de turism de la autorități guvernamentale la agenți economici și organizații non-guvernamentale din domeniul turismului, de la turiști, la protectori ai mediului și ai valorilor culturale.

Din această perspectivă, la nivelul județului Mehedinți, autoritățile locale au dat dovadă de implicare în ceea ce privește realizarea de proiecte privind turismul în zonele naturale protejate ale județului vizând implementarea principiilor turismului durabil și a manifestării acestuia sub toate formele.

O astfel de măsură o constituie realizarea și promovarea Programului de vecinătate România – Serbia & Muntenegru ce are ca obiectiv facilitarea cooperării în domeniul conștientizării publicului și ecoturismului între ariile naturale protejate vecine: Geoparcul Platoul Mehedinți- România și Parcul National Djerdap- Serbia & Muntenegru, cu scopul crearii premiselor unui turism durabil, dezvoltarea infrastructurii de mediu și a ecoturismului.

Necesitatea protejării bogățiilor naturale, sociale și culturale care constituie patrimoniul comun al umanității și a satisfacerii nevoilor turiștilor și populației locale a generat apariția în practică a unor forme de turism durabil.

Pentru România și implicit pentru județul Mehedinți, dezvoltarea durabilă reprezintă perspectiva prin care se pot realiza obiective precum restabilirea și menținerea unui echilibru rațional, pe termen lung, între dezvoltarea economică și integritatea mediului natural.

Prezenta lucrare își propune să evidențieze evoluția dezvoltării turismului durabil la nivelul județului Mehedinți, importanța și posibilitățile de valorificare a potențialului turistic în comuniune cu principiile durabilității.

Lucrarea cuprinde două părți, respectiv două mari capitole ce vizează ilustrarea problematicii dezvoltării turismului durabil la nivelul județului Mehedinți.

Prima parte își propune să evidențieze raținunile, delimitările conceptuale și importanța turismului durabil ilustrând beneficiile aduse de acesta tuturor actorilor care iau parte la actul turisic față de practicarea turismului de masă.

A doua parte a lucrării este destinată studierii potențialului turistic al județului Mehedinți și urmărește ilustrarea patrimoniului turistic mehedințean și a posibilităților de dezvoltare durabilă a acestei zone turistice.

1. TURISMUL DURABIL – delimitări conceptuale

Motto: „Resursele turismului aparțin moștenirii comune a omenirii: comunitățile în teritoriile cărora ele sunt situate au drepturi și obligații speciale în privința acestora” (Organizația Mondială a Turismului– Codul global de etică pentru turism – Octombrie 1999, Santiago de Chile)

1.1 Dezvoltarea durabilă – turismul durabil

„Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi" – concept enunțat în cadrul raportului Brundtland al Comisiei Mondiale de Dezvoltare Economică și Mediu Ambiant (WCED) din anul 1987 și preluat ulterior în cadrul Conferinței Mondiale pentru Devoltare Durabilă, organizată de Națiunile Unite în anul 1992 la Rio de Janeiro.

Dezvoltarea durabilă este un obiectiv fundamentat pe ideea de îmbunătățire continuă a calității vieții atât a generațiilor prezente cât și a celor viitoare printr-o abordare integrată cuprinzând dezvoltarea economică, protecția mediului și obicetive sociale.

În cadrul Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă constituie un obiectiv asumat odată cu includerea acestuia în Tratatul de la Maastricht încheiat în anul 1997. Ulterior, în anul 2001 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă la Gotheborg, iar în anul 2006 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene revizuită.

Cu toate că atingerea obiectivelor dezvoltării durabile (obiective economice, sociale și de mediu) ar aduce un aport de efecte pozitive greu de cuantificat, aceasta nu poate fi realizată fără comunități capabile să utilizeze resursele într-un mod rațional și eficient,fără o schimbare de mentalități.

Aplicarea teoriei dezvoltării durabile în turism este un concept apărut mai recent și care a fost acceptat de majoritatea organizațiilor naționale și internaționale.

Conceptul de turism durabil a fost definit încă din anul 1991de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, Federația Mondială pentru Ocrotirea Naturii, Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale:

„dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială și economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale și pentru generațiile viitoare”.

Conform Organizației Mondiale a Turismului, „dezvoltarea turismului durabil satisface necesitățile turiștilor prezenți și ale regiunilor-gazdă, în același timp cu protejarea și creșterea șanselor și oportunităților pentru viitor. El este văzut ca o modalitate de management a tuturor resurselor, astfel încât nevoile economice, sociale și estetice să fie pe deplin satisfăcute, menținând integritatea culturală, dimensiunile ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemul de viață.”

Noțiunea de turism durabil are în vedere trei aspecte importante:

Calitate – turismul durabil oferă o experiență valoroasă turistului, îmbunătățind în același timp calitatea vieții comunității gazdă și asigurând protecția mediului;

Continuitate – turismul durabil asigură exploatarea rațională și eficientă a resurselor, deci o continuitate a resurselor naturale și o păstrare a patrimoniului cultural al comunității gazdă;

Echilibru – turismul durabil vizează crearea unui echilibru între nevoile industriei, ale mediului și necesitățile comunității locale, cu beneficii economico-sociale, distribuite corect tuturor celor implicați.

Legătura dintre turism și mediu este foarte puternică și are o importanță deosebită, protejarea și conservarea mediului constituind condiția esențială de desfășurare și dezvoltare a turismului. În ciuda acestei relații de intercondiționare dintre turism și mediu, de-a lungul timpului s-a constatat că adesea turismul a creat efecte economice, sociale sau ecologice negative. Împiedicarea propagării acestor efecte în viitor nu poate fi posibilă decât printr-un management profesional care să atragă în actul decizional toți factorii de influență în dezvoltarea turismului. De aceea, dezvoltarea durabilă în turism a devenit o necesitate, iar pentru aceasta este nevoie de colaborarea tuturor celor implicați în actul de turism de la autorități guvernamentale la agenți economici și organizații non-guvernamentale din domeniul turismului, de la turiști la protectori ai mediului și ai valorilor culturale.

1.2 Forme ale turismului durabil

Turismul durabil constă în dezoltarea oricărei forme de turism în condițiile durabilității turismului astfel încât nevoile economice, sociale și estetice să fie pe deplin satisfăcute, concomitent cu menținerea integrității culturale, dimensiunii ecologice, diversității biologice și a sistemului de viață.

Necesitatea protejării bogățiilor naturale, sociale și culturale care constituie patrimoniul comun al umanității și a satisfacerii nevoilor turiștilor și populației locale a generat apariția în practică a unor forme de turism durabil. Obiectivele, principiile, condițiile dezvoltării turistice durabile se regăsesc în forme ale turismului cum ar fi ecoturismul, turismul rural, turismul cultural și altele. Însă așa cum a fost enunțat conceptul de turism durabil încă din anii 1991, acesta reprezintă dezvoltarea tuturor formelor de turism cu respectarea principiilor dezvoltării durabile a turismului:

Mediul are o valoare intrinsecă esențială pentru turism, de care trebuie să beneficieze și generațiile viitoare;

Turismul trebuie să ilustreze o activitate benefică pentru:

Mediul înconjurător;

Comunitățile locale;

Turiști;

Relația dintre mediu și turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să susțină activitatea turistică pe termen lung, iar turismul să nu degradeze mediul;

Activitatea de turism trebuie să respecte caracteristicile ecologice, sociale, economice, culturale ale spațiului geografic în care se desfășoară;

Scopul dezvoltării turismul trebuie să fie în permanență crearea unui echilibru între nevoile turiștilor și cele ale destinațiilor și comunităților gazdă;

Industria turistică, guvernele, autoritățile abilitate și organismele internaționale trebuie să respecte aceste principii și să colaboreze pentru a le pune în practică.

Dezvoltarea turistică durabilă, prin intremediul formelor sale practice, susține parteneriatul și cooperarea între participanții la activitatea turistică, echilibrează interese antagoniste și promovează interesul general de lungă durată, în pofida celui particular, imediat.

1.2.1. Ecoturismul

Conceptul de ecoturism a fost definit în anul 1991 cu prilejul Seminarului Internațional privind Ecoturismul al Consiliului de Experți pentru Mediul Înconjurător din Canada (CEAC). În același an, Societatea Internațională pentru Ecoturism (The International Ecotourism Society, TIES) definea noțiunea de ecoturism ca fiind „acele călătorii responsabile în arii naturale, ce conservă mediul șisusțin bunăstarea populației locale”.

Uniunea Mondială a Conservării Naturii (UICN) definește ecoturismul drept „o călătorie ecologică responsabilă în areale naturale neperturbate, cu scopul de relaxare și apreciere a naturii șia oricărei trăsături culturale, trecută sau prezentă în zonă, care promovează conservarea, având unimpact negativ redus și oferă beneficii pentru comunitățile implicate”.

Ecoturismul este principala formă de manifestare a turismului durabil și este cunoscut și sub denumiri precum „turism verde”, „turism moale” sau „turism blând”.

Această formă de turism a devenit în prezent o necesitate, dar și o sursă de beneficii atât pentru turiști cât și pentru comunitățile locale reprezentând un segment de piață turistică cu potențial de creștere datorită erturbate, cu scopul de relaxare și apreciere a naturii șia oricărei trăsături culturale, trecută sau prezentă în zonă, care promovează conservarea, având unimpact negativ redus și oferă beneficii pentru comunitățile implicate”.

Ecoturismul este principala formă de manifestare a turismului durabil și este cunoscut și sub denumiri precum „turism verde”, „turism moale” sau „turism blând”.

Această formă de turism a devenit în prezent o necesitate, dar și o sursă de beneficii atât pentru turiști cât și pentru comunitățile locale reprezentând un segment de piață turistică cu potențial de creștere datorită valorilor pe care acest tip de turism le ilustrează.

În figura 1 este prezentată poziția ocupată de ecoturism în procesul evoluției spre o dezvoltare durabilă a turismului.

Fig. 1 Ecoturismul ca formă a turismului durabil

Sursa: ***, Ecotourism: principles, practices and policies for sustainability, UNEP, 2002.

Ecoturismul este probabil cea mai clară formă a turismului durabil ce se desfășoară în arii naturale și care include în practicarea sa și elemente culturale și rurale.

Obiectivele turismului verde constau în:

Conservarea și protejarea naturii;

Caracterul educativ și respect pentru natură;

Folosirea resurselor umane locale;

Conștientizarea protejării naturii în rândul turiștilor și comunității locale;

Minimizarea impactului negativ asupra mediului natural și socio-cultural.

Practicarea ecoturismului trebuie să se bazeze pe cele trei principii ale conservării enunțate sub egida UNEP (Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător):

să conserve biodiversitatea și valorile culturale prin întărirea sistemelor manageriale (publice și private) și prin dezvoltarea valorii de ecosistem;

să susțină folosirea biodiversității prin generarea de venituri, locuri de muncă și posibilități de afaceri în ecoturism;

comunitățile locale implicate în planificarea și managementul afacerilor ecoturistice trebuie să beneficieze de efectele dezvoltării.

Punerea în practică a ecoturismului preuspune strategii și dimensiuni concrete și bine fundamentate, norme etapizate și incluse într-un sistem de dezvoltare durabilă. Pentru aplicarea ecoturismului se impune respectarea principiilor de bază: durabilitate, echitate, parteneriate și cooperare.

Durabilitatea: este un proces prin care dezvoltarea se realizează la un nivel satisfăcător cu privire la cerințele populației implicată în practicarea ecoturismului. Acest principiu este cerut de:

-modificările sociale (grija tot mai mare pentru mediu, vulnerabilitatea destinațiilor turistice, cerințe superioare pentru produsele turistice);

-politica turistică actuală trebuie să prezinte mai mult interes pentru protecția mediului înconjurător.

Echitatea: intra-generații și inter-generații trebuie să elimine interesele egoiste care se bazează pe acumulare de capital și obținere de beneficii doar pentru unele componente ale societății;

Parteneriatele: presupun atragerea organizarea și implementarea unor acțiuni comune cu toți actorii participanți la realizarea și dezvoltarea produselor turistice;

Cooperarea cu comunitățilelocale din diverse zone turistice pentru crearea unor planuri, cu date precise, de realizare a produselor turistice.

Piața ecoturistică reprezintă spațiul economico- geografic în care cererea și oferta pentru serviciile și produsele ecoturistice interferează cu societatea care are o influență directă asupra desfășurării și evoluției sale în timp.

Pe această piață cele mai apreciate sunt resursele naturale (parcuri naturale, ecosisteme terestre, ecosisteme marine, centre de cercetare botanice, faunistice și specologice, monumente și rezervații ale naturii), cele antropice ocupând un loc secund. Dintre resursele ecoturistice antropice se remarcă: sate tradiționale prin arhitectură și obiceiuri, meșteșuguri, costume populare, activități etnofolclorice și altele.

Cu toate acestea, parcul național constituie principala arie de desfășurare a ecoturismului, având o structură, administrație și servicii specifice acestei forme de turism.

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (U.I.C.N.) definește parcul național ca fiind „un areal relativ întins, unde unul sau mai multe ecosisteme nu sunt material alterate de exploatarea și ocuparea umană, unde speciile floristice și faunistice, aspectele geomorfologice și habitatele sunt de un interes științific, educativ, recreativ și peisagistic deosebit, iar autoritatea cea mai competentă a țării a luat măsuri de prevenire sau eliminare a oricărei exploatări sau locuiri a întregului areal și de întărire efectivă a respectului față de factorii ecologici, geomorfologici sau estetici care au justificat stabilirea lui”. Accesul vizitatorilor este permis în condiții speciale pentru scopuri de cercetare, educative, culturale și recreative. Parcurile naționale au un rol important și în promovarea ecoturismului deoarece, pe lângă funcția științifică, de conservare a resurselor naturale, au și o funcție turistică, de satisfacere a necesităților culturale, de odihnă și recreere ale oamenilor.

Fie că sunt activități de cercetare, recreere, sportive sau de studiu, toate activitățile ecoturistice trebuie să se realizeze cu multă atenție astfel încât mediul înconjurător, specificul zonei, viața localnicilor să nu fie perturbate. Astfel de activități desfășurate în arii protejate pot îmbrăca forme precum:

Studierea florei și faunei;

Admirarea, fotografierea și pictarea peisajului;

Drumeții în natură;

Vizite educative (participarea la ateliere de lucru, la activități de ecologizare sau de refacere a unor habitate);

Practicarea alpinismului, speoalpinismului și a schiatului;

Activități acvatice ;

Cunoașterea și deprinderea unor obiceiuri și tradiții specifice zonei vizitate (meșteșuguri, dansuri).

Un management ecoturistic eficient trebuie să se desfășoare cu respectarea unor cerințe:

Scopul practicării ecoturismului cuprinde observarea și valorificarea naturii, dar și cunoașterea obiceiurile și tradițiile culturale din zonele naturale;

Activitățile ecoturistice trebuie să aibă trăsături educative;

Inventarierea suprafețelor naturale și a celor culturale din ariile protejate;

Organizarea fluxurilor se face pe grupuri mici, de maximum 25 de persoane, și asigură specializarea unor fime locale;

Ecoturismul încurajează protejarea ariilor naturale prin generarea de venituri pentru comunitățile gazdă, crearea de oportunități comerciale și de locuri de muncă și sporirea preocupărilor pentru mediuși nevoia de conservare a arealelor naturale și culturale;

Exploatarea ecoturistică redă gradul de dezvoltare a activității ecoturistice;

Respectarea normelor de consum pentru fiecare turist și a standardelor de clasificare a unităților turistice contribuie la stabilirea pragului de suport;

Susținerea și asigurarea pefecționării profesionale în ecoturism, crescând astfel calitatea serviciilor turistice;

Utilizarea resurselor de energie alternativă și a substanțelor cu impact redus asupra mediului, încurajarea activităților de reciclare.

Ca urmare a unui studiu european realizat în Thailanda de către Titiyawadee Punmanee, de la Universitatea din Leicester în anul 2009, a reieșit un nou concept de turism ”geo-turismul” care are în vedere „susținerea mediului natural, a patrimoniului cultural și a elementelor de geologie specifice unei destinații” punând accentul totodată pe susținerea, conservarea și optimizarea relațiilor dintre toți cei implicați în actul turistic.

Geo-turismul a fost adesea confundat cu ecoturismul dat fiind faptul că cele două tipuri de turism împărtășesc o serie de trăsături definitorii însă geo-turismul trebuie înțeles ca o nouă direcție, creată în speranța că „acest nou tip de turism va duce la conservarea și prezervarea patrimoniului geografic, la crearea unui turism echilibrat, care să corespundă nevoilor țărilor care se bazează pe turism pentru susținerea economiei”.

Cu privire la ecoturism, Titiyawadee Punmanee consideră că acesta „a transformat conceptul turismului de mediu, practicile sale și educația dintr-o perspectivă care țintește să minimizeze impactul și să satisfacă nevoile generației următoare privind conservarea mediului, în special în zonele naturale.”

1.2.1.1.Turismul rural

În armonie cu ecoturismul, turismul rural reprezintă una dintre cele mai pregnant durabile forme de turism.

În accepțiunea Organizației Mondiale a Turismului, turismul rural se definește ca fiind „o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată și condusă în spațiul rural de către populația locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum și dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice”.

Această definiție pornește de la o serie de trăsături specifice ce caracterizează activitățile de turism rural. Dintre acestea se disting:

”Localizarea în zone rurale (existența în localități rurale);

Construirea produsului turistic în mod funcțional, bazat pe caracteristicile lumii rurale (spațiu deschis, contact cu natura, tradiție, organizare și practici tradiționale);

Ruralitatea ca scală (din punct de vedere al clădirilor și amenajărilor – de obicei la scară mică – conservându-se infrastructura rurală);

Caracterul tradițional (creștere domoală și organică în legătură cu familiile locale – avându-se în vedere păstrarea funcționalității rurale și conservarea mediului de viață rural);

Diversitatea formelor de prezentare în funcție de: mediile rurale și economice, istoric și așezare (păstrându-se identitatea culturală specifică)”.

Una dintre condițiile practicării durabile a turismul rural constă prin urmare în respectarea și prezervarea elementelor esențiale ale ruralului.

Specificul rural este evidențiat de turiștii dornici să cunoască tradițiile rurale, cultura tradițională locală și natura, să practice într-un mediu rural autentic sportul, drumeția sau alte activități turistice precum: turismul cultural, de agrement, curativ, sportiv sau turismul religios.

Potrivit practicii mondiale, trăsăturile turismului rural ar putea fi:

Comuniunea cu natura;

Lipsa aglomerației;

Liniștea;

Un mediu înconjurător „nemecanizat”;

Contacte personale nemijlocite(în opoziție cu iraționalismul și anonimatul urbanului);

Senzația de continuitate și stabilitate, de trăire a unei istorii;

Posibilitatea de a cunoaște locuri noi și oamenii acelor locuri;

Contactul direct cu autoritățile locale, cu preocupările și activitatea specifică zonei;

Cunoașterea aprofundată a afacerilor ce se fac pe plan local;

Oportunitatea realizării de imagini legate de identitatea populației locale;

Șansa integrării în comunitatea locală pe durata experienței turistice.

Agroturismul este un termen relativ recent care are o sferă de activitate și componente mai restrânsă decât cea a turismului rural și se desfășoară în special prin intermediul activităților agricole.

Agroturismul se bazează pe asigurarea în cadrul gospodăriilor țărănești, (pregătită și amenajată adecvat pentru primirea oaspeților) a serviciilor de cazare, servire a mesei și a altor activități complementare, specifice fermei respective, precum: echitație, deprinderea unor îndeletniciri tradiționale.

Așadar, agroturismul este o activitate turistică menită să aducă fermierilor venituri suplimentare valorificând la maximum resursele proprii ale gospodăriei obținute din activitatea agricolă, care rămâne însă principala sursă de venit pentru aceștia.

Turismul rural poate conduce la producerea de modificări în utilizarea forței de muncă prin susținerea și finanțarea unor noi tipuri de activități.

Principalele avantaje ale promovării și practicării turismului în zonele rurale sunt:

Stabilizarea populației;

Crearea de noi locuri de muncă;

Diversificarea modului de utilizare a forței de muncă;

Pluriactivitatea;

Promovarea și dezvoltarea serviciilor;

Susținerea economică a agricultorilor;

Promovarea și conservarea artei populare și a industriei locale de artizanat;

Reabilitarea patrimoniului edilitar – se realizează în principal prin:

Conservarea sau restaurarea obiectivelor de interes istoric sau cultural;

Crearea unui potențial de cazare.

Turismul rural prezintă marele avantaj că acționează în sensul creării unor noi perspective investiționale.

1.2.1.2. Turismul cultural

În deplină uniune cu ecoturismul și turismul rural, turismul cultural constituie și el o posibilitate de realizare a turismului durabil.

Conceptul de turism cultural ca și obiect de studiu își are originile la începutul secolului XX, dar o definiție formală a afost dată abia în 2002 de către Consiliul Internațional pentru Monumente Culturale și Istorice: „Turismul cultural și cultural – cognitiv este acea formă de turism care se concentrează asupra mediului cultural și care, la rândul ei include reperele culturale și istorice ale unei destinații sau moștenirea cultural-istorică, valorile și stilul de viață al populației locale, artele, meșteșugurile, tradițiile și obiceiurile populației locale.” În plus, poate include și participarea la activități și evenimente culturale, vizite la muzee, concerte, expoziții, galerii.

Cerința specifică pentru dezvoltarea turismului cultural este existența valorilor culturale. Acestea pot fi clasificate în următoarele trei categorii:

„Monumente culturale și istorice și situri arheologice, monumente și complexe arhitecturale, mânăstiri și biserici, monumente și muzee etnografice și altele

Lucrări de artă – valori culturale tangibile: colecție de obiecte de artă, lucrări de pictură, sculptură, meșteșug popular, broderii, costume, obiecte de cult, capodopere ale cinematografiei și literaturii

Evenimente periodice și episodice – festivaluri, spectacole, congrese, târguri, aniversări și multe altele”.

Viabilitatea pe termen lung a valorilor culturale are influență asupra dimensiunii, unicității, managementului, atragerii turiștilor, însă simpla prezență a acestor valori nu poate constitui motiv de călătorie, fapt pentru care aceste valori culturale trebuie integrate oferta de promovare a turismului cultural ca parte a produsului turistic.

Dezvoltarea durabilă a turismului cultural trebuie să combată marea provocare de a realiza un echilibru între cerința mandatorie de a menține identitatea locală și patrimoniul cultural și natural a zonelor vizitate și așteptările tot mai crescânde ale turiștilor privind calitatea și standardele produsului turistic.

Turistul care preferă turismul cultural își satisface astfel anumite dorințe și nevoi obiective ce se manifestă odată cu dezvoltarea socio-economică, concomitent cu apariția unor modificări în stilul de viață și în sistemul de valori al acestuia.

1.3. Importanța turismului durabil

Este bine cunoscută relația de reciprocitate și intercondiționare dintre turism și mediul înconjurător precum și necesitatea de a menține o armonie între cele două pentru a beneficia de avantaje reciproce. Importanța acestei relații se reflectă atât în acțiuni pozitive de conservare a potențialului turistic și de protejare și reabilitare a mediului, dar și în acțiuni negative precum: utilizarea irațională și excesivă a resurselor naturale în scopuri recreative și de agrement sau intervenția nefastă a omului asupra mediului.

Pornind de la nevoia respectării acestei relații, turismul durabil este și o să fie în armonie cu mediul, cu populația și cu patrimoniul cultural al locului, astfel încât derularea și dezvoltarea sa să producă doar beneficii pentru toți cei implicați.

În dezvoltarea turismului durabil se disting conform World Tourism Organization două etape:

prima etapă constă în decizia de a include în circuitul turistic o anumită zonă și construirea echipamentelor turistice necesare amenajărilor turistice respective;

a doua etapă constă în desfășurarea progresivă a activității turistice (în paralel cu responsabilitatea protecției mediului înconjurător și respectării turismului durabil).

Prima etapă evidențiază faptul că alegerea zonei și amenajarea ecoturistică pot înlătura posibile conflicte ce s-ar putea ivi ulterior în relația cu mediul înconjurător, prin metode precum:

limitarea daunelor în ceea ce privește peisajul prin amplasament, arhitectură, infrastructură;

respectarea angajamentului de colaborare și a responsabilităților ce le revin de către cei trei actori principali: populație locală, agenți economici și autorități locale;

evaluarea impactului asupra mediului conform directivelor Uniunii Europene.

Cea de- a doua etapă a dezvoltării turismului durabil, desfășurarea progresivă a acțivității turistice, pune accentul pe implicarea directă a tuturor părților angrenate în demersuri de rezolvare și reabilitare a problemelor de mediu, astfel încât protecția medului să fie o constantă în activitatea turistică.

Totodată, turiștii joacă un rol decisiv în dezvoltarea unui turism durabil, fapt pentru care aceștia trebuie să fie mai informați, să conștientizeze importanța mediului înconjurător, să raționalizeze consumul de resurse naturale și să limiteze poluarea asupra mediului.

Turismul durabil nu are ca scop doar ocrotirea mediului pe termen scurt ci își propune realizarea unui echilibru într-o viziune de durabilitate, pe termen lung.

Dezvoltarea turismului pe baza competitivității și a durabilității, este un concept care, conform Avizului Comitetului Regiunilor „Europa, destinația turistică favorită la nivel mondial”, raportor Ramón Luis Valcárcel Siso, adoptat în cea de-a 88-a sesiune plenară din 27 și 28 ianuarie 2011, poate avea un triplu înțeles:

durabilitate economică, care garantează o dezvoltare economică echitabilă și eficientă, capabilă să permită evoluția viitoarelor generații;

durabilitate socio- culturală, care să fie compatibilă cu cultura, valorile și identitatea regiunilor în care se dezvoltă;

durabilitate de mediu, care garantează faptul că dezvoltarea este compatibilă cu conservarea proceselor esențiale, diversitatea biologică și resursele biologice.

Așa cum au arătat UNEP (United Nations Environment Programme) și Organizația Mondială a Turismului în Capitolul privind turismul din Raportul privind o economie mai ecologică, elaborat în comun de UNEP și UNWTO în anul 2011, „investițiile într-un turism mai ecologic și mai durabil reprezintă un mijloc de creare de locuri de muncă și de reducere a sărăciei, îmbunătățind totodată rezultatele în materie de mediu”.

1.4 Avantajele și provocările turismului durabil în România

Pentru România, dezvoltarea durabilă reprezintă perspectiva prin care se pot realiza obiective precum restabilirea și menținerea unui echilibru rațional, pe termen lung, între dezvoltarea economică și integritatea mediului natural, o dezvoltare bazată pe confluența factorilor economici, sociali ( inclusiv educativi și culturali) și de mediu.

Această realitate a fost conștientizată la nivel național și astfel au început să se realizeze demersuri în direcția dezvoltării durabile. Astfel, au fost promulgate legi și norme a căror respectare conduce la realizarea unei dezvoltări durabile, a fost creată și aprobată la sfârșitul anului 2008 „Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013- 2020- 2030”.

Această strategie a fost elaborată ca urmare a obligației României ca stat membru al Uniunii Europene în conformitate cu obiectivele comunitare, „în special cele statuate în Tratatul de aderare, în Strategia Lisabona pentru creștere și locuri de muncă și în Strategia reînnoită a UE pentru Dezvoltare Durabilă din 2006”.

Direcțiile principale de acțiune, ale acestei strategii sunt:

Corelarea rațională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investiționale în profil inter-sectorial și regional, cu potențialul și capacitatea de susținere a capitalului natural;

Modernizarea accelerată a sistemelor de educație și formare profesională, sănătate publică și servicii sociale, ținând seama de evoluțiile demografice și de impactul acestora pe piața muncii;

Utilizarea celor mai bune tehnologii, sub aspect economic și ecologic, în deciziile investiționale; introducerea fermă a criteriilor de eco-eficieță în toate activitățile de producție și servicii;

Anticiparea efectelor schimbărilor climatice și realizarea preventivă a unor planuri de măsuri pentru situații de criză generate de fenomene naturale sau antropice;

Asigurarea securității și siguranței alimentare prin reliefarea avantajelor comparative ale României, ținând cont de exigențele privind menținerea fertilității solului, conservarea biodiversității și protejarea mediului;

Identificarea unor surse suplimentare de finanțare pentru realizarea unor proiecte și programe de importanță majoră, în deosebi în domeniile infrastructurii, energiei, protecției mediului, siguranței alimentare, educației, sănătății și serviciilor sociale;

Protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural național; racordarea la normele și standardele europene privind calitatea vieții.

Studiile de specialitate realizate de Organizația Mondială a Turismului au identificat principalele megatendințe înregistrate în domeniul turismului și care urmează a se amplifica în perspectiva anilor 2020. Dintre cele mai semnificative astfel de tendințe, se disting:

creșterea ponderii turiștilor preocupați de problematica mediului;

înmulțirea cererilor privind destinațiile noi;

tendința de sporire a numărului de vacanțe de scurtă durată;

creșterea numărului persoanelor de vârsta a treia care sunt active și doresc să călătorească;

turiștii devin mai experimentați și sofisticați, așteaptă atracții de bună calitate, utilități și servicii superioare și tarife raportate la calitatea experieței turistice.

Dezvoltarea durabilă a turismului românesc are un rol esențial în procesul dezvoltării durabile naționale la nivel economic, socio- cultural și de mediu, și este influențată în mod direct sau indirect de dezvoltarea durabilă a altor domenii. Activitatea turistică din România a fost explicitată de- a lungul timpului în mai multe documente oficiale elaborate de autoritățile române în vederea dezvoltării turismului românesc printre care: Strategia  Națională în Turism pentru perioada 2004-2006 , Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013,  Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Național 2007-2026, Strategia Națională de Dezvoltare a Ecoturismului (2009).

Din perspectiva durabilității, turismul se numără printre puținele sectoare economice prin care se poate realiza dezvoltarea ariilor naturale, iar ecoturismul este cea mai agreată formă de turism durabil pentru orice regiune a globului. Un procent de aproximativ 20% din suprafața totală a României (238.391 km2) constituie arii naturale protejate.

Dezvoltarea activităților ecoturistice la nivelul comunităților locale dar și al ariilor naturale protejate generează o serie de beneficii socio- economice, respectiv:

Favorizează apatiția locurilor de muncă pe plan local (atât în sectorul turistic cât și în alte ramuri conexe);

Stimulează economia locală prin dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor turistice;

Dezvoltă economia rurală prin crearea și sporirea cererii de produse agricole necesare desfășurării activităților turistice;

Stimulează dezvoltarea infrastructurii;

Încurajază dezvoltarea regiunilor periferice prin inserții de capital;

Generează îmbunătățirea relațiilor interculturale dintr-o regiune.

România a avansat în direcția dezvoltării unui turism durabil – majoritatea ariilor protejate au în prezent structuri administrative proprii, au fost inițiate programe de conștientizare și dezvoltare a ecoturismului, au fost stabilite standarde de bune practici în conformitate cu prevederile comunitare din acest sector (sistemul de certificare Eco- România, eticheta ecologică) – însă mai sunt multe obiective de atins în acest sens.

Cu privire la realizarea acestor obiective, Strategia Națională de Dezvoltare a Ecoturismului a conturat anumite direcții de acțiune:

Infrastructură turistică și amenajarea teritoriului : zonele cu potențial ecoturistic capătă o importanță reală în turism în măsura în care sunt vizitate, fapt pentru care este necesară crearea de căi de acces și organizarea (ținând cont de principiile durabilității!) în vederea vizitării turistice a acestor zone.

Educație și conștientizare : acțiunile de educație și conștientizare cu privire la importanța conservării și protejării mediului înconjurător precum și respectarea principiilor de ecoturism reprezintă instrumente esențiale de gestionare a destinațiilor cu potențial ecoturistic și trebuie să cuprindă toate părțile componente ale industriei turistice, de la turiști și populație locală, la agenții economici administrațiile publice locale și naționale.

Dezvoltarea resurselor umane : această direcție urmărește îmbunătățirea nivelului de cunoștințe și a performanțelor persoanelor implicate în activitatea turistică, crescând astfel calitatea serviciilor turistice.

Dezvoltarea afacerilor și dezvoltarea locală : principiu de bază al turismului durabil, angrenarea populației locale în dezvoltarea sau crearea unor servicii și produse turistice bazate pe specificul zonei va contribui la crearea unor oferte turistice unice și la generarea de beneficii pentru localnici.

Conservarea și protejarea naturii : indiscutabil, natura este un element de maximă importanță pentru umanitate. Parte componentă a activității ecoturistice, elementele naturale trebuie protejate. Pentru aceasta este necesar șă se creeze fonduri suplimentare în vederea susținerii activității de conservare, să se controleze cu strictețe activitățile și a circulația turistică, să se planifice eficient vizitele turiștilor și să se realizeze acțiuni de conservare a biodiversității prin tehnici de management îmbunătățite.

Marketing și promovare : în realizarea activităților de marketing și promovare a zonelor cu potențial ecoturistic trebuie să se țină cont de faptul că turiștii care optează pentru acest tip de turism au un grad ridicat de educație și așteptări superioare. Pentru produsele ecoturistice se urmărește realizarea unui marketing corect ce oferă turiștilor informații corecte și complete care conduc la stimularea considerației pentru patrimoniul natural și cultural al zonelor vizitate și la creșterea gradului de satisfacție a turiștilor.

România, cu diversitatea și mulțimea elementelor cadrului său natural, cu bagajul de dovezi istorice și culturale românești, prin monumentele de artă și arhitectură cât și prin construcțiile de factură modernă, are un valoros potențial turistic, ce trebuie valorificat și apreciat. Pentru acesta este nevoie să se continue mișcarea de educare a populației în spiritul dezvoltării durabile și de conștientizare a importanței turismului durabil.

POTENȚIALUL TURISTIC DURABIL AL JUDEȚULUI MEHEDINȚI

Patrimoniul turistic se constituie din totalitatea elementelor de atracție turistică care acționează după caz, independent sau în ansamblu pentru dezvoltarea activităților turistice. Patrimoniul turistic al unei zone geografice se compune din punct de vedere structural din următoarele elemente:

Potențial turistic

Infrastructură

Structuri turistice.

Potențialul turistic constituie componenta de bază a patrimoniului turistic și a fost definită de către Organizația Mondială a Turismului ca reprezentând totalitatea elementelor naturale, culturale și socio- economice care oferă posibilități de valorificare în plan turistic și dau o anumită funcționalitate teritoriului, deținând un rol esențial în dezvoltarea activităților de turism. Astfel, un anumit spațiu geografic prezintă interes din punct de vedere turistic în măsura în care oferă resurse turistice naturale sau antropice, resurse ce în urma unor amenajări specifice pot fi puse în valoare, intrând în circuitul turistic intern sau internațional.

Potențialul turistic, prin varietatea de resurse turistice, a gradului de valorificare a acestora și a felului în care sunt implicate în circuitul turistic, înglobează mai multe tipologii în funție de anumite criterii:

Criteriul funcționalității clasifică potențialul turistic în:

– potențial turistic funcțional (activ) – intrat în circuitul turistic al unui teritoriu

– potențial turistic latent (disponibil) – reunește acele componente naturale sau antropice ale unei regiuni (zone) care, din anumite motive, nu au devenit elemente de polarizare turistice;

Criteriul capacității (volumului) evidențiază:

– potențialul turistic total (absolut) – care vizează, pe de o parte, intrarea în circuitul turistic a tuturor componentelor dintr-un teritoriu, iar pe de altă parte exploatarea la parametri maximali posibili a componentelor

– potențial turistic relativ – constituie doar o parte a potențialului turistic dintr-un teritoriu dat, care poate funcționa și independent ca element de atractivitate turistică ;

Criteriul limitei de consum subliniază existența a două categorii de potențial turistic:

– potențial turistic inepuizabil – format din acele resurse turistice ale căror capacitate de exploatare turistică nu poate fi epuizată din punct de vedere teoretic (condițiile climatice, relieful, apele)

– potențial turistic epuizabil – care include componentele epuizabile în decursul timpului (elemente faunistice, floristice, monumente istorice, obiective arheologice).

Criteriul genetic ilustrează două mari categorii de potențial turistic

– potențialul turistic natural (relief, clima, ape, vegetație, faună)

– antropic – care reunește resursele turistice antropice materiale (obiectivele istorice, religioase, culturale, sportive, etnografice etc.) și activitățile și manifestările antropice cu funcție turistică. În mod curent, în turism se operează cu tipurile genetice de potențial turistic (potențialul turistic natural și potențialul turistic antropic), fiecare tip avându-și propriile criterii de identificare, propria structură și forme specifice de exprimare și valorificare în teritoriu.

Potențialul turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural prin componentele sale fizico-geografice (relief, climă, hidrografie, faună, floră), inclusiv caracteristici modificate sau amenajări ale acestora.

Potențialul antropic reprezintă totalitatea resurselor turistice rezultate ale creației umane din punct de vedere cultural-istoric și tehnico-economic, reunește resursele turistice antropice materiale (obiectivele istorice, religioase, culturale, sportive, etnografice etc.) și activitățile și manifestările antropice cu funcție turistică.

2.1. Potențialul turistic al județului Mehedinți

Așezat în partea de sud-vest a României, pe malul fluviului Dunărea, județul Mehedinți se desfășoară pe o suprafață de 493289 hectare și are următorii vecini: în partea de sud Bulgaria și Serbia, la sud-est județul Dolj, în partea de vest județul Caraș-Severin, iar la nord se învecinează cu județul Gorj.

Județul Mehedinți cuprinde următoarele forme de organizare administrativ- teritorială: municipiul reședință de județ – Drobeta Turnu Severin, municipiul Orșova, orașele Baia de Aramă, Vânju și Strehaia, și un număr de 61 de comune formate din cele 344 sate mehedințene. Populația județului Mehedinți, conform recensământului din anul 2011, este de 265390 persoane.

Județul este străbătut de șoseaua europeană E70, iar darea în folosință a Canalului Rin – Main – Dunăre a pus reședința județului, în legătură directă cu toate orașele riverane de la Marea Neagră la Marea Nordului.

Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier, prin podul său ce unește malul românesc cu cel sârbesc, contribuie la scurtarea distanțelor rutiere dintre Drobeta-Turnu Severin și diferite orașe europene.

Relieful județului se formează precum un amfiteatru din trepte de munți, podișuri și câmpie. Treapta cea mai înaltă a reliefului se află în partea de nord-vest și este alcătuită din munții Mehedinți și Cernei, treapta mijlocie cuprinde podișul Mehedinți, dealurile Motrului și câmpia înaltă a Bălăciței, cea mai joasă treaptă, Câmpia Blahniței este alcătuită în mare parte din terasele Dunării și văile largi ale Drincei și Blahniței. Prezența unor depresiuni ca Baia de Aramă, Comănești – Halânga, a unor văi largi și a depresiunii de tip subcarpatic a Topolniței oferă condiții de locuit și circulație, inclusiv în zonele înalte ale județului.

Clima județului Mehedinți este de tip temperat- continental cu influențe mediteraneene în zona Cazanele și a reședinței de județ Drobeta Turnu Severin.

Hotarul natural al județului se întinde pe o suprafață de 192 km și se constituie din cel mai important curs de apă județean, fluviul Dunărea.

Pe teritoriul județului Mehedinți se varsă în Dunăre râurile: Cerna, Bahna, Topolnița, Blahnița și Drincea. În partea de nord-est a județului se întinde bazinul râului Motru cu afluenții Coșuștea și Hușnița.

În județul Mehedinți, subsolul este bogat în resurse precum cărbune, ardezie, azbest, calcar, nisip, betonită, dar și ape sulfuroase.

Avantajat de poziția geografică, cu deschidere la Dunăre, județul Mehedinți a înregistrat de-a lungul timpului activități de comerț, dar și de importante transporturi navale, în deosebi de mărfuri. Din punct de vedere rutier, transporturile se pot realiza pe rețea 1856 km, dintre care 374 km drumuri naționale și europene.

Drobeta Turnu Severin este municipiul-reședință de județ al județului Mehedinți, cu o populație de 92617 conform recensământului din anul 2011. Castelul de apă, inaugurat în anul 1914, reprezintă simbolul orașului.

Este puțin cunoscut faptul că Severinul constituie cea mai veche așezare omenească stabilă cunoscută în Europa, în acest sens existând dovezi ce datează din anul 7200 î,Hr. Ca urmare a decretului generalului Pavel Kiseleff din data de 22 aprilie 1833, orașul Drobeta Turnu Severin ocupă un loc pe harta țării și dobândește caracterul unui oraș de negoț.

Dezvoltat după un plan creat de inginerul Xavier Villacrose, orașul Drobeta Turnu Severin, are un aspect rectangular, și este format dintr-un sistem de străzi paralele și perpendiculare.

Denumirea orașului derivă de la Cetatea Medievală a Severinului și se bazează pe trei posibile origini: latină, slavă și religioasă. Originea latină face legătura cu împăratul Septimiu Severus care a înâlțat Drobeta la rang de colonie, în timp ce originea slavă propune asocierea cu termenul „severnâi” care înseamnă „din nord”. Originea de factură religioasă subliniază legătura dintre protectorul bisericii latine al cetății medievale din perioada Evului Mediu, Sfântul Severin de Noricum.

Potențialul turistic al județului Mehedinți se remarcă prin impresionantul defileu al fluviului Dunărea, varietatea reliefului, prezența elementelor floristice și faunistice deosebite, multe dintre ele făcând parte din rezervații științifice, la care se adaugă impunătoare mărturii ale unui trecut milenar, ilustrate printr-o serie de monumente istorice, arhitecturale și de artă, unele fiind deosebite prin valoarea și specificul lor.

Reședința județului, beneficiind de poziționare la ieșirea Dunării în defileu, și cuprinzând o multitudine de obiective culturale și istorice poate reprezenta un punct de referință turistică.

Dintre obiectivele turistice ce se regăsesc în Drobeta Turnu Sverin, se disting:

Piciorul podului lui Traian (temerară lucrare inginerească ce se întindea pe o lungime de 1135m, construită de Apollodor din Damasc între anii 103-105)

Castrul roman Drobeta (prima fortificație de piatră construită pe teritoriul Daciei de menită a apăra capul din nord al podului)

Termele romane (construite în același timp cu castrul)

Ruinele Cetății Medievale a Severinului

Exceptând municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți cuprinde următoarele zone turistice:

Porțile de Fier I – această zonă impresionează prin minunatul defileu al Dunării, Cazanele Mici și Mari, prin drumul ce urmează cursul fluviului cu numeroase viaducte oferind un peisaj deosebit, Mânăstirea Vodița, Hidrocentrala Porțile de Fier și lacul de acumulare, prin frumusețea municipiului Orșova ce se înalță de pe malul Dunării până la Mânăstirea Sf. Ana.

Ostrovul Șimian – se află în locul în care a fost strămutată insula Ada – Kaleh, în aval de Drobeta Turnu Severin.

Nordul județului – se remarcă prin frumusețea peisajului marcat de complexul carstic Ponoare cu mulțimea-i de formațiuni naturale deosebite precum Podul natural de la Ponoare cunoscut și sub denumirea de Podul lui Dumnezeu, Peștera de la pod și câmpurile de laspiezuri, Pădurea de liliac, Lacul Zăton dar și cea de-a doua peșteră ca mărime din România- Peștera Topolnița.

Tot în zona de nord se găsește orașul Baia de Aramă ce găzduiește Biserica Sfinții Voievozi. La scurtă distanță de acest oraș, se află stațiunea balneo-climaterică Bala cu resurse de apă termo-minerală de foarte bună calitate, dar din păcate nu suficient valorificate.

Zona turistică de la Strehaia – localizată la aproximativ 40 de km de reședința de județ Drobeta Turnu Severin, orașul Strehaia adăpostește vechea cetate a Mânăstirii Strehhaia ce datează din anii 1500, dar și o frumoasă pădure de tei. Nu departe, spre est, se situează și Mânăstirea Gura Motrului.

2.1.1. Muzee

Muzeul Regiunii Porțile de Fier

Situată în partea sudică a reședinței de județ Drobeta Turnu Severin, chiar pe malul Dunării, se află impresionanta clădire a Muzeului Regiunii Porțile de Fier declarată monument istoric și obiect de patrimoniu cultural al județului.

Înființat în anul 1981, Muzeul Regiunii Porțile de Fier are în componența sa complete și complexe secții de:

Istorie-Arheologie: preistorie, culutură geto-dacică, războiae daco-romane, istorie medievală, epoca modernă și epocă contemporană.

Științele naturii: condițiile fizice și geografice ale Defileului Porțile de Fier, flora și fauna terestră, ihtiofauna dunăreană a lacului de acumulare Porțile de Fier (acvariul), flora și fauna din mediul acvatic al zonei Porțile de Fier.

Etnografie și artă populară: spații populare de locuit, ocupațiile din mediul rural, ocupații tradiționale, colecții de port popular.

Artă – Muzeul de Artă.

Secție a Muzeului Regiunii Porțile de fier – imagine a rafinamentului și eleganței, Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin se remarcă somptuozitatea interioarelor. Aici sunt expuse numeroase lucrări (picturi, sculpturi) de mare valoare ale unor nume sonore ale lumii artei, printre care: Luchian, Tonita, Grigorescu, Ghiață, Medrea, Irimescu, Lucaci.

Acestor secții li se adaugă un laborator de restaurare și conservare ce are în grijă „patrimoniul muzeal” al acestei intituții.

În prezent, la Muzeul Regiunii Porțile de Fier se desfășoară lucrări de reabilitare pe fonduri europene prin accesarea proiectului „Reabilitarea Complexului Muzeul Regiunii Porțile de Fier și valorificarea lor ca produs turistic” având ca termen limită sfârșitul anului 2015.

Curtea muzeului adăpostește ruinele castrului roman precum și piciorul podului lui Traian, iar cu ocazia lucrărilor de reabilitare, în toamna anului 2010 au fost descoperite și vestigiile unui amfiteatru roman. Această impresionantă descoperire aliniază Drobeta la celelalte două exemple celebre în acest sens, Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Porolissum.

Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier I

Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I, rezultatul colaborării româno-iugoslave și simbol al energeticii românești, a fost inaugurat la 16 mai 1972 după aproximativ 12 ani de lucrări.

Lacul de acumulare ce s-a format are peste 2 miliarde metri cubi apă și o lungime de 120 km, iar Hidrocentrala Porțile de Fier este cea mai mare din România, producând 50% din hridroenergia țării.

Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier I a fost deschis în anul 1976 și prezintă caracteristici generale ale Dunării și mărturii ale așezărilor umane din această zonă.

Ca urmare a formării lacului de acumulare, au fost strămutate 7 localități pe malul sârbesc și 10 pe malul românesc.

În memoria insulei Ada- Kaleh, distrusă în procesul formării lacului de acumulare, în muzeu a fost creat un colț reprezentativ populației turcești ce ocupa această insulă.

Muzeul cuprinde expoziții de costum popular specific zonei Porțile de Fier și o moară de apă.

Încununând bogăția avifaunistică, cursul Dunării din zona Porțile de Fier a fost declarat Sit Natura 2000.

2.1.2. Rezervații naturale

Județul Mehedinți se remarcă printr-o bogăție de rezervații naturale dintre care:

Rezervația botanică Cracul Găioara

Această rezervație adăpostește pe versantul Cracul Găioara pajiști foarte bine conservate de Colilia Porților de Fier, aici fiind singurul loc din lume unde această plantă a fost identificată.

Alte plante ocrotite din rezervație sunt: ceardașul, nagara și părul zânelor.

Rezervația botanică Valea Oglănicului

Situată în dreptul insulei Ostrovul Banului, această rezervație șe desfășoară pe o suprafață de 150 de hectare și se remarcă prin mulțimea- i de elemente floristice și faunistice specifice zonei Porțile de Fier.

Rezervația botanică Cracul Crucii

Denumirea acestei rezervații provine de la platoul pe care se desfășoară denumit local Crucea Sfântu’ Petru.

Rezervația Cracul Crucii reprezintă o zonă cu rol de protecție pentru mai multe specii floristice rare, printre care: mărarul Porților de Fier (Cachrys ferulacea), unghia ciutei (Ceterach officinarum), garofițe din speciile Dianthus banaticus și Dianthus variciorovensis, feriga cazanelor (Cheilanthes marantae) sau mierluta (Minuartia capillacea), unele aflate pe Lista roșie a IUCN (International Union for Conservation of Nature).

Rezervația botanică Gura Văii- Vârciorova

Rezervația floristică și forestieră se desfășoară pe o suprafață de 305 hectare și se remarcă prin prezența multor specii rare de plante dispuse pe toate etajele de vegetație.

Rezervația botanică Fața Virului

Situată în fața Porților de Fier, în dreptul Crestei Virului, rezervația se evidențiează prin variate forme de relief, versanți abrupți, chei și cascade de mici dimensiuni.

Rezervația găzduiești pajiști de mărarul Porților de Fier, plantă ocrotită prin lege, specifică zonei.

Rezervația botanică Dealul Dohomnei

Localizată între două văi, Vodiței și Bahnei, rezervația găzduiește și protejează păduri de osieci (trunchiuri de copaci), dar și păduri de alun turcesc și gorun.

Rezervația paleontologică Bahna

Punctul fosilifer cu mare valoare științifică este situat între Bahna și Ilovița și se remarcă prin calcare recifale ce păstrează o faună fosilă cu o vechime de peste 16 milioane de ani.

Rezervația complexă Cazanele Mari și Cazanele Mici

Între Valea Ogradena și Pârâul Ogașul Turcului, Dunărea crează două chei impresionante ce sunt despărțite prin golful Dubova.

Relieful acestei zone este de tip calcaros reprezentat fiind prin laspiezuri, peșteri (peșteri precum Climente, Ponicova și Veterani au fost locuite din perioada epipaleolitică până în secolul al XVIII- lea) și doline.

În zona cazanelor se găsesc păduri de fag, mojdrean, alun turcesc, iar în zonele abrupte, greu de accesat, cresc plante precum laleaua de Cazane sau clopoțeii Cazanelor.

Fauna carcateristică zonei Cazanelor cuprinde specii precum vipera cu corn, lăstunul de stâncă, broasca țestoasă de uscat.

Cea mai mare sculptură în piatră de pe teritoriul Europei, înfățișează chipul lui Decebal și se găsește în zona Cazanele Mici, în golful Mraconia.

Sub inscripția DECEBAL REX – DRAGAN FACIT (Regele Decebal – făcut de Drăgan) se ridică impresionanta sculptură ce măsoară 55 m înălțime și 25 m lățime.

Istoricul Iosif Constantin Drăgan este cel care a finanțat și promovat realizarea acestui proiect devenit ulterior un obiect turistic de maxim interes.

Pe cealaltă parte a Dunării, pe malul sârbesc se găsește antica placă memorială, Tabula Traiana.

Rezervația paleontologică Svinița

Situată pe văile Saraorschi, Țiganski și Vodiniciki, având ca specific calcare roșii cu cea mai complexă faună de amoniți, rezervația de la Șvinița constituie unul dintre cele mai importante puncte fosilifere naționale.

Amoniții, melci uriași ce dezvoltau diametre de până la 2 metri sunt specifici Jurasicului mediu.

Podul natural de la Ponoare

Creat printr-un fenomen natural unic în România (tavanul unei peșteri s-a prăbușit), Podul natural de la Ponoare cunoscut și sub denumirea de Podul lui Dumnezeu măsoară o lungime de 25 metri.

Peștera de la Pod, constituie punctul de pornire al Podului lui Dumnezeu și se întinde pe o distanță de 633 metri.

Peștera Zăton, este o peșteră de mici dimensiuni măsurând 105 metri lungime.

Lacul Zăton

Fiind un lac temporar, Lacul Zaton seacă în perioadele de secetă și provoacă inundații în perioadele cu ploi abundente. Adâncimea sa maximă este de 20 m. Lacul Zaton este un obiectiv turistic deosebit prin peisajul pe care îl oferă, atât vara cât și iarna.

Câmpurile de lapiezuri

Parte componentă a complexului carstic Ponoare, câmpurile de lapiezuri se remarcă printr-un peisaj unic oferit de sculptarea în profunzime a calcarului sub stratul impermeabil.

Întinzându-se pe o suprafață foarte mare, acestea reprezintă cele mai remarcabile câmpuri de lapiezuri din România.

Pădurea de liliac de la Ponoare

O parte din această pădure constituie rezervație naturală forestieră și a fost catalogată ca monument al naturii. Pădurea se formează din zone întregi acoperite cu arborete de liliac, dar specifice acesteia sunt și alte specii precum mojdreanul, vișinul turcesc, gorunul, cărpinița și cornul.

Sărbătoarea liliacului este recunoscută la nivelul județului și nu numai și are loc în luna mai.

Peștera Topolnița

A doua peștera ca mărime din România, Peștera Topolnița cuprinde galerii și culoare supraetajate și suparpuse ce se desfășoară pe o lungime de aproximativ 25 km.

Peștera se remarcă prin formațiuni de calcit de o rară frumusețe precum, stalactite, coloane, stalagmite tip lumânare, dar și prin numeroase lacuri.

Are cinci guri de acces: Gura Prosacului, un impresionant portal de 67 m înaltime, Gura lui Ciocârlie, Pestera Femeii – deschidere situata la circa 85 m deasupra nivelului actual de curgere al Topolnitei, si cele două deschideri de la Gaurinti.

Peștera lui Epuran,

Peștera formată dintr-un etaj superior și unul inferior, unul fosil iar celalalt activ, se întinde pe suprafață de 3 km.

Asociere de săli și galerii ramificate, peștera adăpostește atât schelete de urs ( în Sala Urșilor), dar și numeroase concrețiuni (Galeria Comorilor).

2.2. Arii protejate în județul Mehedinți

Conform Legii nr.5/ 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național- Secțiunea a treia – zone protejate publicată în Monitorul Oficial în 12 aprilie 2000, „zone protejate sunt zonele naturale sau construite, delimitate geografic și/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural și/sau cultural și sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu„.

Această lege reliefează toate zonele protejate ale României, în care județul Mehedinți reprezintă o pondere considerabil de mare. Astfel, prin intermediul Legii nr. 5/ 2000, au fost recunoscute la nivel național următoarele categorii de zone protejate ce aparțin județului Mehedinți:

Parcuri Naționale, Parcuri Naturale

Rezervații și monumente ale naturii

Valori de patrimoniu cultural de interes național

Monumente și ansambluri de arhitectură

Cetăți

Cule

Biserici din lemn

Biserici și ansambluri mănăstirești

Monumente de arhitectură populară (locuințe sătești)

Ansambluri tradiționale rurale

Monumente și situri arheologice

Așezări și necropole din epoca bronzului

Castre și așezările civile aferente; fortificații romano-bizantine

Prin Hotărârea de Guvern nr. 2151 din 30 noiembrie 2004, au fost adăugate noi zone pe lista ariilor naturale protejate. La nivelul județului Mehedinți au fost recunoscute prin această hotărâre guvernamentală următoarele noi zone naturale protejate:

2.3. Turismul durabil în județul Mehedinți

O poziție emblematică în patrimoniul turistic mehedințean și un exemplu de dezvoltare durabilă este Parcul Natural Porțile de Fier.

Parcul natural reprezintă o „arie protejată al cărei scop este protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctivă cu valoare peisagistica și culturală, deseori cu o mare diversitate biologică”.

Planul de management al Parcului Natural Porțile de Fier are ca scop „promovarea unui model de gestiune care să permită dezvoltarea durabilă a comunităților umane și conservarea peisajului, a diversității biologice și a celorlalte valori ale mediului natural și cultural din Parcul Natural Porțile de Fier” și „urmărește integrarea obiectivelor de conservare și protecție a resurselor naturale în cadrul preocupărilor actorilor locali și promovarea unei opinii comune pentru a obține colaborarea continuă a acestora în gestionarea patrimoniului ariei naturale”.

Parcul Natural Porțile de Fier se întinde pe o suprafață de 115.655 ha. Situat în partea de sudvest a României, spațiul său aparține județelor Caraș Severin și Mehedinți.

Limitele Parcului Natural sunt reprezentate de șenalul navigabil al Dunării spre sud, râul Nera la vest, cumpăna de ape a râurilor tributare direct Dunării la nord (parțial) și o linie sinuoasă ce pornește aval de Gura Văii până în Vf. Motărăț la est. Parcul Natural Porțile de Fier se remarcă printr-o serie de „superlative”:

„cel mai lung defileu din Europa (134 km) – Defileul Dunării;

cel mai întins Parc Natural din România (115655 ha);

cea mai mare amenajare hidroenergetică din România (Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I);

aria protejată cu cea mai mare diversitate etnică din România;

diversitatea geologică și geomorfologică deosebită ce îi poate conferi statutul de muzeu geologic în aer liber;

diversitatea biologică mare – peste 1600 taxoni vegetali (plante superioare) și peste 5200 taxoni faunistici;

diversitatea ridicată a asociațiilor vegetale, în acest spațiu fiind identificate 171 de asociații, din care 26 sunt endemice pentru România și 21 de interes comunitar;

prezența unor zone umede care constituie habitate importante pentru specii de păsări protejate la nivel mondial;

urme de așezări umane din perioada paleolitică, mezolitică, neolitică – mărturii care atestă istoricul locuirii zonei: cetăți, mănăstiri, biserici;

clădiri cu valoare istorică și arhitecturală, mori de apă unice ca sistem de funcționare”.

Infrastructura de vizitare la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier cuprinde 16 trasee de vizitare dintre care 15 cu certificat de omologare eliberat din anul 2011 de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, respectiv: Alion, Balta Vera – Ostrov Moldova Veche, Cioaca Cremenească – Rudina, Ciucaru Mare, Ciucaru Mare – Ponicova, Ciucaru Mic, Crucea lui Sfântul Petru, Dubova – Ciucaru Mic, Liubotina – Cioaca Cremenească, Racovîț – Boldovin, Șvinița – Trikule, Tarovăț, Trescovăț, Valea Morilor de Apă – Camenița și Vodița – Dealul Duhovnei.

În cadrul acestei arii protejate se pot desfășura diverse forme de activități ecoturistice precum:

turism montan;

croaziere pe Dunăre;

turism științific (pentru habitatele și speciile de plante și animale protejate);

speologie (în zonele calcaroase din Parc: Cazanele Dunării, Coronini – Moldova Nouă – Gârnic, Sirinia);

birdwatching (în zonele umede din partea de vest a Parcului Natural Porțile de Fier)

pescuit sportiv;

festivități și sărbători tradiționale;

bucătăria tradițională;

sporturi nautice pe Dunăre (canotaj, caiaccanoe, skijet);

ciclism de tură și mountainbike;

schi fond (pe drumurile forestiere);

vizitarea obiectivelor culturale (arheologice, religioase);

vizitarea morilor de apă de pe văile Elișeva, Povalina, Camenița;

vizitarea muzeelor și colecțiilor (muzeele și colecțiile etnografice și religioase);

vizitarea localităților populate de etniile cehă și sârbă.

La nivelul Parcului Natural Porțile de Fier în anul 2011 a fost elaborată Strategia de Comunicare a RNP Romsilva – Administrația Parcului Natura Porțile de Fier RA menită să stabilească un program de acțiuni de conștientizare și comunicare atât a comunităților locale cât și a vizitatorilor. Totodată sunt întreprinse și activități de educație ecologică.

În spiritul dezvoltării durabile, la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier s-au derulat numeroase proiecte, precum:

Titlu proiect: Educație ecologică prin recreere-ecoturism în Parcul Natural Porțile de Fier

Titlu proiect: Mediul înconjurător și dezvoltarea teritoriului Porțile de Fier de pe Dunăre

Titlu proiect: Interferențe eco și etno-culturale transfrontaliere (RO 2004/016 – 943.01.01.11)

Titlul proiectului : SPEO TURISM ÎN CENTRURA VERDE A EUROPEI

Titlu proiect: Acces la Apa Nepoluată

Titlu proiect: Parcul Natural Porțile de Fier – conservarea și managementul habitatelor

Titlu proiect: Valorificarea ecoturistică a zonelor umede și a văii morilor de apă din Parcul Natural Porțile de Fier

Titlu proiect: Diversitatea geologică a Paleozoicul Superior din Romănia și relația cu schimbările climatice globale

Titlu proiect: Early Jurasic terrestrial ecosystems of Romania

Titlul proiectului: Măsuri de îmbunătățire a managementului siturilor Natura 2000 în Parcul Natural Porțile de Fier

Titlul proiectului: Integrated management of biological and landscape diversity for sustainable regional development and ecological connectivity in the Carpathians

Titlul proiectului: Improving the conservation status for the priority species and habitats in the Iron Gates wetlands (aflat în desfășurare).

Cel de-al doilea parc natural din județul Mehedinți, Geoparcul Platoul Mehedinți este un simbol al frumuseții naturale și sălbatice a județului, dar și un purtător de istorie și tradiție ce adăpostește sate și meșteșuguri vechi.

Zona de o deosebită frumusețe a Geoparcului cuprinde 17 rezervații naturale, așezări omenești vechi (de exemplu orașul Baia de Aramă atestat încă din anul 1581) unde se mențin vii tradițiile populare și meșteșuguri precum olăritul, lăcașuri de cult, și alte obiective culturale și istorice specifice zonei reprezentând un imens potențial turistic durabil. Această arie naturală se confruntă însă cu amenințări ce iau forma scăderii nivelului de trai, lipsa raționalizării consumului de resurse, exodul populației tinere, inexistența unei infrastructuri care să permită accesul la zonele de referință ale Geoparcului Platoul Mehedinți.

În vederea dezvoltării durabile a acestei arii protejate, s-au ințiat proiecte având ca scop ocrotirea valorilor naturale, istorice și etno-culturale specifice geoparcului, ca de exemplu Programului de vecinătate România – Serbia & Muntenegru ce are ca obiectiv

facilitarea cooperării în domeniul conștientizării publicului și ecoturismului între ariile naturale protejate vecine: Geoparcul Platoul Mehedinți – România și Parcul National Djerdap- Serbia & Muntenegru, cu scopul creării premiselor unui turism durabil, dezvoltarea infrastructurii de mediu și a ecoturismului.

Cu toate acestea, pentru dezvoltarea durabilă a Geoparcului Platoul Mehedinți este necesară apelarea sistematică și continuă la măsuri menite să susțină:

Conservarea resurselor naturale;

Încurajarea activităților tradiționale (meșteșuguri, meserii);

Realizarea de programe de informare și educare ecologică a populațiilor locale, dar și a turiștilor;

Practicarea unei agriculturi ecologice;

Promovarea turismului durabil;

Realizarea de proiecte ce vizează dezvoltarea infrastructurii în aria naturală protejată;

Restaurarea și conservarea monumentelor cultural-istorice.

2.4. Posibilități de dezvoltare a turismului durabil în județul Mehedinți

La nivelul județului Mehedinți, autoritățile locale au dat dovadă de implicare în ceea ce privește realizarea de proiecte privind turismul în zonele naturale protejate ale județului vizând implementarea principiilor turismului durabil și a manifestării acestuia sub toate formele sale.

O astfel de măsură o constituie realizarea și promovarea Programului de vecinătate România – Serbia & Muntenegru ce are ca obiectiv facilitarea cooperării în domeniul conștientizării publicului și ecoturismului între ariile naturale protejate vecine: Geoparcul Platoul Mehedinți – România și Parcul National Djerdap- Serbia & Muntenegru, cu scopul creării premiselor unui turism durabil, dezvoltarea infrastructurii de mediu și a ecoturismului.

Prin intermediul mai multor astfel de proiecte (Educație ecologică prin recreere-ecoturism în Parcul Natural Porțile de Fier, Mediul înconjurător și dezvoltarea teritoriului Porțile de Fier de pe Dunăre, Interferențe eco și etno-culturale transfrontaliere, Speo turism în centura verde a Europei, Valorificarea ecoturistică a zonelor umede și a văii morilor de apă din Parcul Natural Porțile de Fier, Măsuri de îmbunătățire a managementului siturilor Natura 2000 în Parcul Natural Porțile de Fier) s-a urmărit dezvoltarea durabilă a zonelor naturale protejate, părți componente a Parcului Natural Porțile de Fier, din județul Mehedinți și a Geoparcului Platoul Mehedinți și încurajarea practicării turismului durabil în aceste zone (în special sub forma ecoturismului).

Cu toate acestea, potențialul turistic durabil al județului Mehedinți este mult mai complex. Impresionanta tradiție culturală și istoria seculară a județului reprezintă un pol de valoare insuficient de valorificat.

Mehedințeni precum Șerban Cioculescu, Ștefan Odobleja, Petre Sergescu, Victor Gomoiu, Theodor Costescu, Constantin Rădulescu Motru sunt doar câteva exemple de personalități marcante din domeniul științei și culturii.

Instituții de cultură precum Muzeul Regiunii Porțile de Fier – cu funcții permanente de cercetare științifică, colectare – achiziționare, depozitare – conservare, valorificarea cultural – educativă și științifică a exponatelor muzeale și Palatul Cultural Theodor Costescu dețin un loc important în valorificarea și păstrarea tradițiilor culturale și istorice.

La nivelul județului se organizează periodic expoziții menite a reflecta tradițiile culturale ale zonei. Astfel de expoziții de fotografii au fost vernisate recent: „Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți” (20 septembrie 2014 l), „Prin Mehedinți” (21 mai 2015).

Însă poate cel mai reprezentativ pentru această zonă rămâne încărcătura istorică. Este puțin cunoscut faptul că Severinul constituie cea mai veche așezare omenească stabilă cunoscută în Europa, în acest sens existând dovezi ce datează din anul 7200 î,Hr.7200 î,Hr. Ca urmare a decretului generalului Pavel Kiseleff din data de 22 aprilie 1833, orașul Drobeta Turnu Severin ocupă un loc pe harta țării și dobândește caracterul unui oraș de negoț.

Aici se regăsesc grăitoare dovezi ale istoriei strămoșilor noștri, sub forma unor obiective turistice deosebite precum: Piciorul Podului lui Traian, ruinele Castrului roman și ale termelor romane, ruinele Cetății Medievale a Severinlui. De factură recentă au fost descoperite vestigiile unui amfiteatru roman.

Printre obiectivele turistice ce fac parte din patrimoniul cultural al județului se numără:

Situri arheologice: Crăguiești, Cireșu, Rogova, Izvorul Frumos, Ostrovu Mare, Oprișor, Țigănași, Devesel, Gura Văii – punctul Insula Banului, Gruia, Șimian, Tismana;

Statui și busturi: Bustul Regelui Decebal, Bust Apolodor din Damasc, Bust I. Șt. Paulian, Bustul Împăratului Traian, Stauia lui Teodor Costescu;

Castelul de Apă;

Case tradiționale;

Școli: Școala generală nr. 1, Școala generală nr.3, Școala veche din Cerneți, Școala de arte Gh. Anghel;

Spitalul Grecescu;

Tribunalul Mehedinți;

Conace: Conacul Bibescu de la Corcova, Conacul Răduțeștilor;

Complexul arhitectonic Ada- Kaleh;

Colegiul Universitar, Colegiul Național Traian;

Imobile și case din secolele XIX-XX;

Case de lemn;

Mori: Moara Cărcuncenilor, Moara cu butoi de la Firizu;

Monumente: Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, Monumentul lui Mihai Eminescu;

Muzee: Muzeul de Artă, Muzeul Regiunii Porțile de Fier;

Palatul Cultural Theodor Costescu;

Palatul neoclasic Gh. Pleșa;

Cetăți: Cetatea Medievală a Severinului, Cetatea Trikule;

Castre: Castrul Drobeta, Castrul roman Hinova;

Piciorul Podului lui Traian;

Așezări neolitice: Cireșu, Valea Aninilor.

Acestora li se adaugă și alte obiective turistice de natură culturală, precum și numeroase lăcașe de cult.

Astfel, turismul cultural aliniat principiilor durabilității reprezintă o posibilitate de dezvoltare a turismului durabil în județul Mehedinți.

Totodată, tradițiile populare se completează cu natura la nivelul satelor mehedințene oferind o oportunitate de dezvoltare a turismului durabil sub forma turismului rural.

Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) a demarat în anul 2012 proiectul “Dezvoltare Durabila a Resurselor Umane pentru Turismul Rural din Romania”. Județul Mehedinți a luat parte la acest proiect și participă la programele speciale ale ANTREC (de exemplu: Programul special „Vacanțe la țară”).

Cu toate că satul mehedințean oferă o experiență unică prin arhitectura tradițională, istorie și tradiție, port popular, folclor, activități etno – folclorice, ateliere meșteșugărești, turismul rural nu este suficient dezvoltat pe de-o parte din cauza infrastructurii nesatisfăcătoare, iar pe de altă parte din cauza ponderii mici de unități de cazare în zonele rurale.

Astfel, ofertant în privința activităților ecoturistice, bogat în istorie și cultură, statornic în tradiție și folclor, județul Mehedinți constituie un excelent potențial turistic durabil, cu multiple posibilități de dezvoltare durabilă.

CONCLUZII

În spiritul principiilor durabilității și apreciind deosebita importanță a dezvoltării durabile a turismului, județul Mehedinți se remarcă printr-un potențial turistic inedit.

Ofertanta arie turistică a județului Mehedinți se adresează unei game largi de turiști, oferindu-le acestora posibilitatea practicării mai multor tipuri de turism:

Ecoturism;

Turism montan;

Agroturism;

Turism cultural și religios;

Turism balneo- climateric;

Turism de croazieră;

Turism sportiv;

Speoturism;

Turism de aventură.

Cu toate acestea, pentru a nu afecta frumusețile naturale protejate ale Parcului Natural Porțile de Fier, ale rezervațiilor naturale, botanice, speologice și complexe, dovezile istoriei milenare ce ia forma numeroaselor obiective turistice, folclorul și tradițiile socio- culturale ale Mehedințiului este nevoie să se realizeze în mod continuu proiecte ce vizează dezvoltarea durabilă a acestor zone.

La nivelul județului Mehedinți, autoritățile locale au dat dovadă de implicare în ceea ce privește realizarea de proiecte privind turismul în zonele naturale protejate ale județului vizând implementarea principiilor turismului durabil și a manifestării acestuia sub toate formele sale.

Prin intermediul mai multor astfel de proiecte (Educație ecologică prin recreere-ecoturism în Parcul Natural Porțile de Fier, Mediul înconjurător și dezvoltarea teritoriului Porțile de Fier de pe Dunăre, Interferențe eco și etno-culturale transfrontaliere, Speo turism în centura verde a Europei, Valorificarea ecoturistică a zonelor umede și a văii morilor de apă din Parcul Natural Porțile de Fier, Măsuri de îmbunătățire a managementului siturilor Natura 2000 în Parcul Natural Porțile de Fier) s-a urmărit dezvoltarea durabilă a zonelor naturale protejate, părți componente a Parcului Natural Porțile de Fier, din județul Mehedinți și încurajarea practicării turismului durabil în aceste zone (în special sub forma ecoturismului).

Constituie încă o necesitate propagarea cât mai multor programe de conștientizare și educație ecologică atât a comunităților locale cât și a turiștilor precum cele ce se desfășoară în mod regulat la nivelul Parcului Natural Porțile de Fier ca urmare a implementării Strategiei de Comunicare a RNP Romsilva – Administrația Parcului Natura Porțile de Fier RA, deoarce doar printr-o schimbare de mentalități se va putea realiza cu adevărat dezvoltarea durabilă a turismului în județul Mehedinți.

Astfel, ofertant în privința activităților ecoturistice, bogat în istorie și cultură, statornic în tradiție și folclor, județul Mehedinți constituie un excelent potențial turistic durabil, cu multiple posibilități de dezvoltare durabilă.

Dezvoltarea durabilă a turismului românesc are un rol esențial în procesul dezvoltării durabile naționale la nivel economic, socio- cultural și de mediu, și este influențată în mod direct sau indirect de dezvoltarea durabilă a altor domenii.

BIBLIOGRAFIE

Glăvan V.,Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Editura Economică, București, 2003

Grigore M., Potențialul natural al turismului, Centrul de multiplicare al Universității din București, 1975

Matei Elena, Ecoturism, Editura Top Form, București, 2004

Mazilu Mirela, Turism și dezvoltare durabilă, Craiova, Editura Universitaria, 2011

Miu Florentina, Simoni Smaranda, Ecoturism și turism rural, Editura Universității din Pitești, 2010

World Commission on Enviromment and Development 1987, ”Our Common Future”, New York, Oxford University Press

Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România, faza I, București, septembrie 2009

http://w.w.w.ecotourism.org

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap9

http://www.montana-vidin-dolj.com/ro/publications/?NewsId=4

http://www.editurauranus.ro/marketing-online/14/pdf/10.pdf

http://cor.europa.eu/en/activities/arlem/activities/meetings/Documents/sudev-report2012-tourism-ro.pdf

http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/StategiaDD.pdf

http://www.mmediu.ro/beta/domenii/dezvoltare-durabila/strategia-nationala-a-romaniei-2013-2020-2030/

http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/ecoturism_faza1.pdf

http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/ecoturism_faza2.pdf

http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/07/2012-07-26_legislatie_arii_protejate_legea5din2000amenajareteritoriuzoneprotejate.pdf

http://rezervatiinaturale.host56.com/

http://www.pnportiledefier.ro/management.html

http://www.mehedinti.djc.ro/Obiective.aspx

BIBLIOGRAFIE

Glăvan V.,Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Editura Economică, București, 2003

Grigore M., Potențialul natural al turismului, Centrul de multiplicare al Universității din București, 1975

Matei Elena, Ecoturism, Editura Top Form, București, 2004

Mazilu Mirela, Turism și dezvoltare durabilă, Craiova, Editura Universitaria, 2011

Miu Florentina, Simoni Smaranda, Ecoturism și turism rural, Editura Universității din Pitești, 2010

World Commission on Enviromment and Development 1987, ”Our Common Future”, New York, Oxford University Press

Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România, faza I, București, septembrie 2009

http://w.w.w.ecotourism.org

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap9

http://www.montana-vidin-dolj.com/ro/publications/?NewsId=4

http://www.editurauranus.ro/marketing-online/14/pdf/10.pdf

http://cor.europa.eu/en/activities/arlem/activities/meetings/Documents/sudev-report2012-tourism-ro.pdf

http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/StategiaDD.pdf

http://www.mmediu.ro/beta/domenii/dezvoltare-durabila/strategia-nationala-a-romaniei-2013-2020-2030/

http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/ecoturism_faza1.pdf

http://turism.gov.ro/wp-content/uploads/2013/05/ecoturism_faza2.pdf

http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/07/2012-07-26_legislatie_arii_protejate_legea5din2000amenajareteritoriuzoneprotejate.pdf

http://rezervatiinaturale.host56.com/

http://www.pnportiledefier.ro/management.html

http://www.mehedinti.djc.ro/Obiective.aspx