Potentialul Turistic Concepte Teoretice

CAPITOLUL II. ANALIZA ȘI VALORIFICAREA POTENȚIALULUI TURISTIC AL JUDEȚULUI SIBIU

2.1. Potențialul turistic – concepte teoretice

Dezvoltarea turismului presupune existența unui potențial turistic care, prin atractivitatea sa, să asigure integrarea unei zone, regiuni cu vocație turistică în circuitele turistice interne și internaționale și care să permită accesul turiștilor prin amenajări corespunzătoare.

Patrimoniul turistic al unui teritoriu geografic (județ, stațiune) este compus din:

Potențialul turistic (natural și antropic);

Infrastructură (generală și turistică);

Structuri turistice (baza tehnico-materială a turismului).

Elementele naturale sau antropice, resurse sau atracții turistice, reprezintă materia primă pentru activitățile turistice.

Printre componentele potențialului turistic trebuie menționate, în primul rând, resursele naturale: factorii de cură din stațiunile balneoclimaterice, clima, vegetația, fauna, alte atracții de interes științific, cu caracter de unicat . Valorile naturale constituie baza ofertei turistice potențiale a unei zone, considerate ca aptă pentru a fi introdusă în circuitele turistice. Potențialul turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural prin componentele sale fizicogeografice (relief, climă, hidrografie, faună, floră) inclusiv caracteristici modificate sau amenajări ale acestora.

Resursele naturale sunt completate cu resursele antropice, create de mâna omului menite să îmbogățească și să faciliteze valorificarea rațională a potențialului turistic natural, asigurând premisele transformării acestei oferte potențiale într-o ofertă turistică efectivă.

Potențialul antropic – reprezintă totalitatea resurselor turistice rezultate ale creației umane din punct de vedere cultural – istoric și tehnico – economic din cadrul unui teritoriu sau al unei așezări umane considerate ca având valoare turistică sau constituind bază de existență pentru turism.

Produsul turistic se defineste ca fiind un ansamblu de bunuri materiale si servicii capabil sǎ satisfacǎ nevoile de turism ale unei persoane între momentul plecǎrii și momentul sosirii la locul de plecare. Produsul turistic este constituit atât din bunuri materiale, cât și din servicii. In concluzie, aceste poate fi definit ca un amalgam de elemente tangibile și intangibile, dar și experiențe, incluzând totodată resursele fizice, oameni, peisaj, infrastructură, materiale, bunuri și servicii. Combinate, acestea oferă experiența turistică într-o destinație specifică.

Pachetul de servicii este o combinație prestabilită a cel puțin două din elementele următoare: cazare, alimentație, transport, tratament balnear, agrement, alte servicii, reprezentând o parte semnificativã din pachet, atunci când sunt vândute sau oferite spre vânzare la un preț global și atunci când aceste prestații depășesc 24 de ore. Piața turistică reprezintă sfera de interferență a intereselor purtătorilor de ofertă turistică materializată prin producția turistică, cu cele ale purtătorilor cererii turistice.

Infrastructura este de două feluri:

– infrastructurǎ generală;

– infrastructurǎ turistică.

Infrastructura generală cuprinde urmatoarele:

– Rețeaua de transport comunicații;

– Rețeaua tehnico-sanitară (alimentare cu apă, energie electrică și termică);

– Rețeaua edilitar – urbană (construcții, pietonală);

– Rețeaua comercială și prestări servicii;

– Rețeaua administrativă și de asigurare a populației.

Infrastructura turistică este alcatuita din:

– Rețeaua de transport pe cablu în stațiuni montane și pârtie de schi;

– Grupuri administrative gospodărești;

– Rețeaua tehnico – sanitară pentru stațiuni turistice și obiective distractive;

– Căi de comunicație.

In ceea ce priveste structurile turistice, acestea reprezinta totalitatea mijloacelor materiale de care se folosește turismul pentru realizarea funcțiilor și obiectivelor sale economico – sociale. Acestea cuprind:

1.Structuri de primire (hoteluri, moteluri, cabane, vile);

2.Structuri pentru servirea mesei (restaurante, autoservire);

3.Structuri agrement (cluburi agrement, cazinouri);

4.Structuri tratament balnear;

5.Structuri de transport turistic.

2.2. Potențialul turistic natural

Cele mai importante resurse naturale se concentrează în zona de sud, în cadrul grupelor de munți Cindrel, Lotru și Făgăraș, cu mențiunea că doar anumite perimetre – Bîlea, Rășinari – Păltiniș, zona Avrigului – sunt exploatate la un nivel rezonabil din punct de vedere turistic. Acestora li se alătură, în rândul atracțiilor naturale majore, factorii curativi din cele două stațiuni turistice de interes local, Ocna Sibiului și Bazna. Ca potențial natural merită să menționăm de asemenea zonele din rețeaua Natura 2000 din nord-estul și estul județului (o mare parte din suprafața Podișurilor Hîrtibaciului și Tîrnavelor).

2.2.1. Potențialul turistic al reliefului

Relieful este variat si coboară în trepte de la sud – Muntii Făgăras (cu vârful Negoiu de 2.535 m, cu o creastă alpină zimtată sub care se adăpostesc circuri si văi glaciare, marcate de frumoase cascade), Muntii Cindrelului si Lotrului (cu suprafete plane, usor vălurite, cu vârful Cindrelul de 2.245 m, vârful Steflesti 2.244 m, cu văi adânci ce contrastează cu culmile înalte), despărtiti de defileul Oltului, la nord – Podisul Secaselor si Hârtibaciului, Podisul Târnavelor (cu altitudini de 600-700 m), Depresiunea Sibiului.

Munții Făgăraș constituie vertebra cea mai interesantă și masivă din întreaga coloană vertebrală a Carpaților României. Stau marturie suprafața lor de aproape 3000 km pătrați, desfașurarea crestelor pe direcția est-vest ce însumează 70 km, în care altitudinile se mențin frecvent la peste 2000m.

Având în vedere ca în muntii Fagaras se constituie cea mai densa retea hidrografica din Carpati, în acest masiv se pot observa o serie de lacuri glaciare (Avrig 2011 m, Caltun 2147 m, Doamnei 1865 m, Bâlea 2034 m, Podragel 1893 m, Podragu 2136 m), acestea constituind puncte de popas sau de înnoptare pentru turisti. De exemplu lacul Avrig se afla la

Fig. 5. Muntii Fagaras

(sursa: http://www.fagaras-natura2000.ro/asociatia-muntii-fagaras)

jumatatea drumului între cabana Suru si cabana Negoiu, lacul Caltun se afla cu aproximatie la jumatatea drumului între cabana Negoiu si cabana Bâlea Lac iar lacul Bâlea si lacul Podragu se afla în vecinatatea cabanelor cu acelasi nume. Un alt argument al descrierii traseelor având ca reper aceste ape a fost ca aceste lacuri se gasesc marea majoritate în traseul principal (Avrig, Caltun, Capra, Urlea) de creasta iar cele care nu sunt în traseul de creasta se gasesc în traseele de legatura (Doamnei, Bâlea, Podragel).

Trasee turistice marcate in Muntii Fagaras:

1. Halta CFR Carta – Cabana Vama Cucului – Cabana Balea Cascada. Durata : 6½ – 7 ore. Marcaj: triunghi albastru.

2. Cabana Balea Cascada – Cascada Balea – si retur. Durata : 1 ora. Marcaj: punct rosu.

3. Cabana Balea Cascada – Lacul Balea, peste muchia Buteanu. Marcaj: banda albastra.

4. Cabana Balea Cascada – Lacul Balea, pe valea Balei. Durata : 2½ ore. Marcaj: triunghi albastru.

5. Cabana Balea Cascada – Valea Doamnei – Lacul Balea. Durata : 3½ – 4 ore. Marcaj: cruce rosie.

6. Lacul Balea – Saua Caprei. Durata : 40 minute. Marcaj: triunghi albastru.

7. Saua Caprei – Varful Vanatoarea lui Buteanu. Durata : 30 – 40 minute. Marcaj: cruce albastra.

8. Lacul Balea – Caldarea Vaiugii – Saua de sub Varful Capra. Durata : 1½ ore. Marcaj: banda albastra.

9. Lacul Balea – Saua Paltinul. Durata : 1 ora. Marcaj : banda albastra.

10. Lacul Capra – Cascada Capra – Cabana Paraul Caprei. Durata : 2 ore. Marcaj: banda albastra.

11. Fereastra Zmeilor – Cabana Paraul Caprei. Durata : 2 ore. Marcaj: triunghi galben.

12. Lacul Capra – Ruinele Cabanei Cota 2000. Durata : 30 minute. Marcaj: cruce albastra.

13. Lacul Balea – Cabana Podragu. Durata : 5 – 6 ore. Marcaj: triunghi albastru.

14. Lacul Balea – Cabana Negoiu. Durata : 8 – 9 ore. Marcaj: punct rosu.

Fig. 6. Cabana Podragu (sursa: http://www.podragu.ro)

Muntii Cindrel se desfasoară pe o suprafată de cca 900 km2 pe teritoriul judetului Sibiu fiind delimitati de Văile Frumoasei – Sebes (vest – nord), Sadu (est – sud) si Depresiunile Sibiului si Sălistei la nord ca si de Podisul Secaselor (nord-est). Sunt alcătuiti din sisturi cristaline doar între Văile Sebesului si Gârbovei. La sud-est de Căpâlna apare un strat calcaros îngust având un aspect domol (coame rotunjite, plaiuri netede) si cu putine urme glaciare (Gropata, Iezerul Mic, Iezerul Mare si Iujbea Răsinarului). Culmea sa principală se află în extremitatea Sud-vestică a masivului si se ramifică în trei directii: spre Vest, Culmea Serbota – Gungurezu – Oasa Mare; spre Nord, Găujoara – Foltea – Strâmba Mare si spre est Culmea Niculesti – Rozdesti – Bătrâna – Oncesti – Ghihan – Derjani – Măgura Cisnădiei. Pe această culme, pe o parte a ei se desfăsoară principalul traseu marcat cu bandă rosie al muntelui.

Fig. 7. Muntii Cindrel

(sursa: http://www.turism.sibiu.ro/album/displayimage.php?pid=71)

Trasee turistice marcate în Muntii Cindrel:

TRASEUL PRINCIPAL

1. Comuna Rasinari – Apa Cumpanita – Vf.Ghihan-Tomnaticu – Gradina Oncesti – Saua Batrâna – Vf. Rozdesti – Saua Serbanei – Vf. Niculesti – Vf. Cindrel. Marcaj: banda rosie, 10-12 ore.

TRASEE SECUNDARE

2. Comuna Jina – Captanu – Guga – la Pripoane – Sub Dusi – Dusi – Padina Rudarilor – Vf. Foltea – Vf. Frumoasa – Vf. Cindrel. Marcaj: banda albastra, 9 – 10 ore.

3. Cabana Oasa – Vf. Oasa Mare – Vf. Serbota Mic – Vf. Frumoasa – Vf. Cindrel. Marcaj: cruce rosie, 5 – 6 ore.

TRASEE DE INTRARE

4. Cisnadie – Vf. Magura – cab. Valea Sadului. Marcaj: cruce rosie, 4 ore.

5. Cisnadioara – Vf. Magura – Poiana Trandafirilor – catunul Prislop – com. Rasinari. Marcaj: cruce albastra, 3 ore.

6. Halta Sibiel – satul Cacova – cab. Fântânele – Pripoane. Marcaj: cruce albastra, 4 – 5 ore.

7. Halta Sibiel – sat Sibiel – Valea Cetatii – Poiana Gadia – cabana Fântânele. Marcaj: punct albastru, 3 – 4 ore.

8. Com. Tilisca – Dealul Negru – Dl. Valenilor -Vf. Guga Mica. Marcaj: triunghi albastru, 3 – 4 ore.

9. Satul Rod – Pârâul Negru – Dealul Satului – Vf. Guga Mare. Marcaj: cruce rosie, 3 – 4 ore.

10. Com. Poiana Sibiului – Vf. Magurii – Pârâul Negru – Pârâul Pestilor – Vf. Captanul Mic. Marcaj: triunghi rosu, 2 – 3 ore.

11. Com. Jina – Valea Dobrei – Vf. Fântânele – Magura Jinarilor – Poiana Rudari. Marcaj: cruce rosie si punct albastru, 7 – 8 ore.

12. Statiunea Paltinis – Poiana Gaujoara – Saua Batrâna. Marcaj: cruce rosie, 2 – 3 ore.

13. Statiunea Paltinis – Vf. Oncesti – Poiana Muncel – Poiana Gaujoara – Paltinis. Marcaj: punct albastru, 3 ore.

14. Statiunea Paltinis – Vf. Oncesti – Poiana Lupilor – Santa – Paltinis. Marcaj: triunghi albastru, 3 ore.

15. Statiunea Paltinis – Poiana Muncel – stâna Batrâna Mica – fosta cab. Gâtul Berbecului. Marcaj: triunghi rosu, 3 – 4 ore.

16. Statiunea Paltinis – Cheile Cibinului – La Pisc – Dealul Runcu – cab. Fântânele. Marcaj: punct rosu, 5 – 6 ore.

17. Cabana ”Z” – Refugiul Sub Iezer – Saua Cindrel. Marcaj: trunghi albastru, 3 – 4 ore.

18. Refugiul Cânaia – Caldarea Iujbea – Saua Steflesti. Marcaj: punct rosu, 1 1/2 ore.

19. Cab. Fântânele – Poiana Neagra – Piscul Vulturului – Strâmba – Poiana Soarelui – Niculesti – Saua Serbanei – Cânaia. Marcaj: cruce rosie, 7 – 8 ore.

20. Canton Tartarau – Valea Frumoasei – Vf. Frumoasa – Vf. Cindrel. Marcaj: triunghi albastru, 4 – 5 ore.

2.2.2. Potențialul climato-turistic

Clima este o resursă ce poate contribui la dezvoltarea turismului sau dimpotrivă, poate deveni un factor limitativ a activitătii turistice. Din punct de vedere al potentialului turistic, clima trebuie privită sub două aspecte:

– în primul rând ca factor de peisaj, respectiv conditionarea impusă de climă asupra celorlalte componente ale mediului geografic,

– iar în al doilea rând ca influentă pe care o exercită asupra organismului uman, deoarece acesta este supus continuu factorilor bioclimatici.

Turismul, prin modul său de practicare, predominant în aer liber, se află într-o dependentă permanentă fată de starea vremii. El trebuie să tină seama de durata de strălucire a Soarelui, respectiv de nebulozitate, mai ales de perioada, ritmul si durata precipitatiilor, dar si de regimul termic si de vânt, care, toate la un loc, pot determina gradul de confort turistic sau alternativele turistice. Alături de existenta unui potential turistic, pozitie favorabilă, căi de acces modenizate si infrastructură corespunzătoare, conditiile climatice favorabile se constituie în premise care stau la baza dezvoltării turismului. Caracteristicile principalelor elemente climatice în cadrul judetului Sibiu corespund acestor cerinte.

Temperatura aerului constituie unul din factorii principali ai climei, care conditionează desfăsurarea activitătii tuturor formelor de viată în orice zonă a teritoriului. În judetul Sibiu, din analiza datelor prelucrate rezultă că temperatura medie oscilează între 9,3°C în zona de contact depresionară si – 0,7°C la altitudinea de 2.000 m. De asemenea se mai observă o scădere progresivă a temperaturii în raport cu cresterea altitudinii. La Statia Meteorologică Păltinis cele mai scăzute valori ale temperaturii aerului se înregistrează în luna ianuarie, ala fel ca si în zona depresionară de contact (Statia Meteorologică Sibiu). Temperatura maximă absolută înregistrată în judet a fost de 37,6° C la Boita (la data de 09.09.1946) respectiv 39,5° C la Sibiu (07.09.1946) iar minima absolută, de – 34,4° C, s-a înregistrat la Sibiu la data de 02.01.1888.

Precipitatiile atmosferice constituie principalul fenomen meteorologic care contribuie la realizarea circuitului apei în natură, fiind o caracteristică importantă a climei. Luna cu cantitatea cea mai mare de precipitatii, pentru toate nivelele altitudinale este luna iunie. Cantităiile medii minime lunare de precipitatii se înregistrează în luna februarie pentru Statia Meteorologică Păltinis si în luna martie pentru Statia Meteorologică Sibiu. În sezonul rece, odată cu scăderea temperaturii aerului si a solului, precum si influenta invaziilor de aer rece, polar, dinspre nord, nord – vest, nord – est, cea mai mare cantitate de precipitatii cade sub formă de zăpadă. Cantitătile maxime de precipitatii căzute în 24 de ore au totalizat 179,9 mm la Sura Mică (23.06.1913). În podișuri, verile sunt calde, cu precipitații dese, iar iernile reci, cu strat de zăpadă stabil.

Întrucât pe teritoriul Judetului Sibiu se găsesc forme de relief variate, care prin particularitătiile lor orografice influentează desfăsurarea regimului termic, eolian si pe cel al precipitatiilor atmosferice, clima desi temperat continentală, are anumite nuante ce se suprapun treptelor de relief. Astfel, se pot întâlni nuantele de climat montan, deluros si de adăpost.

2.2.3. Potențialul turistic al apelor

Reteaua hidrografică se împarte în două bazine principale: Olt si Mures. Lungimea cursurilor de apă, totalizând 2.043 km, se distribuie cu 1.326 km în bazinul Olt si 717 km în bazinul Mures. Reteaua hidrografică de suprafată, ependentă de unitătile de relief, are o dispunere radiar – concentrică, mai ales în limitele Depresiunii Sibiului. În zona montană se găsesc lacuri glaciare (lacul Bâlea este considerat cel mai reprezentativ, cu o suprafată de 4,7 ha si un volum de 200.000 m3) – Podragul, Doamnei, Avrig (în Muntii Făgăras) sau Iezerul Mare, Iezerul Mic (în Muntii Cindrel). In judetul Sibiu se găsesc si numeroase lacuri artificiale – pe Sadu, pe Cibin, pe Hârtibaciu sau pe Olt.

În cadrul Depresiunii Făgăras, bazinul Oltului este asimetric si primeste numerosi afluenti care îsi au obârsiile în zona alpină, în vechile circuri glaciare. Pe tot parcursul său, în această depresiune, Oltul este însotit de terase si piemonturi dezvoltate pe partea stângă, în timp ce versantul drept este format în cea mai mare parte de o cuestă puternic fragmentată apartinând Podisului Hârtibaciului. În extremitatea sud – vestică a Depresiunii Transilvane si anume în Depresiunea Sibiului, Oltul primeste cel mai important afluent, Cibinul cu afluentul său Hârtibaciu (89 km lungime, debit 3.3 m3/s), din podisul cu acelasi nume si Sadu (43 km lungime, debit 4,4 m3/s) din Muntii Lotrului. În distributia si configuratia actuală a apelor din zona montană a Sibiului, un rol foarte important l-a avut evolutia paleogeografică a teritoriului în decursul perioadelor geologice si în principal din Cuaternar până astăzi. Astfel, sub influenta miscărilor neotectonice si a retragerii apelor marine din depresiunile submontane ale Transilvaniei, a factorilor climatici si a altor factori fizico – geografici si antropici, s-a ajuns la forma actuală a retelei de văi, lacuri naturale si resurse de apă subterane. O contributie foarte importantă la forma actuală a resurselor de apă din cuprinsul zonei montane l-a avut si glaciatiunea cuaternară, prin faza cea mai vizibilă astăzi (faza Wűrm), care a modelat zona montană a bazinului hidrografic Cibin. Ca urmare a glaciatiunii cuaternare, s-au creat circuri si văi glaciare, zone în care s-au format si lacuri glaciare, unele dintre ele constituind obârsia unor văi permanente ca Râul Mare si Râul Mic.

Având în vedere ca în muntii Fagaras se constituie cea mai densa retea hidrografica din Carpati, în acest masiv se pot observa o serie de lacuri glaciare (Avrig 2011 m, Caltun 2147 m, Doamnei 1865 m, Bâlea 2034 m, Podragel 1893 m, Podragu 2136 m), acestea constituind puncte de popas sau de înnoptare pentru turisti. De exemplu lacul Avrig se afla la jumatatea drumului între cabana Suru si cabana Negoiu, lacul Caltun se afla cu aproximatie la jumatatea drumului între cabana Negoiu si cabana Bâlea Lac iar lacul Bâlea si lacul Podragu se afla în vecinatatea cabanelor cu acelasi nume. Un alt argument al descrierii traseelor având ca reper aceste ape a fost ca aceste lacuri se gasesc marea majoritate în traseul principal (Avrig, Caltun, Capra, Urlea) de creasta iar cele care nu sunt în traseul de creasta se gasesc în traseele de legatura (Doamnei, Bâlea, Podragel). Apele din acest masiv în zona sibiana a Fagarasilor formeaza o serie de cascade (de la vest la est): cascada Moasei, cascadele Avrigului, cascada Serbotei, cascada Bâlea.

Lacul Avrig este accesibil:

– din Avrig pe marcaj cruce rosie de la km 284 al DN 1, se ajunge la Poiana Neamtului dupa 14 km de drum forestier. De aici marcajul continua pe poteca turistica pe piciorul Bârcaciu, se ajunge în 2 – 2 ½ ore la Cabana Bârcaciu, iar de aici pe marcaj punct albastru se ajunge prin Valea Râului Mare al Avrigului dupa circa 3 ore la lac.

– de la Cabana Negoiu pe poteca turistica ce iese în saua Scara (marcaj cruce albastra – 2 ore) si urmând apoi poteca de creasta dupa un parcurs de 2 ore.

Fig. 8. Lacul Avrig (sursa: http://www.cs.ubbcluj.ro/)

Lacul Caltun (refugiul Caltun) este accesibil:

– cabana Negoiu, pe marcaj triunghi albastru pe la Piatra Prânzului, Saua Cleopatrei pâna în Popasul lui Mihai unde avem marcaj banda rosie peste Vf. Negoiu (2535 m), prin Strunga Dracului

– de la Cabana Bâlea, marcaj dunga albastra pâna în saua Paltinul, de aici pe dunga rosie peste Vf. Laitelul (4 ore).

– de la Cabana Piscul Negru circa 3 ore, marcaj: triunghi albastru.

– de pe transfagarasan, pe poteca lui Grigore, marcaj cruce rosie.

Lacul Doamnei – este mai putin cunoscut, prin preajma lui trecând doar o poteca turistica putin circulata care face, prin ocol, legatura dintre Hotelul Bâlea Cascada si Bâlea Lac prin Valea Doamnei afluent al râului Bâlea pe marcaj cruce rosie.

Lacul Bâlea – accesul la lac este usurat de de existenta transfagarasanului, asfaltat în întregime. Dinspre Sibiu, trasfagarasanul porneste de langa comuna Arpas de la Km 267 al DN 1. La 7 km, un drum pietruit o ia la dreapta (spre vest) si ajunge dupa 2 km la Pastravaria Bâlea unde se pot pescui pastravi. Dupa 21 km (km 130) se ajunge la Hotelul Bâlea Cascada, apoi trece prin Poarta Genistilor (km 126) si cea a întâlnirii (km 125) unde s-au întâlnit cele doua echipe ce lucrau la transfagarasan si lasa în dreapta vestita cascada a Bâlii, intra apoi în golul alpin si facând serpentine din ce în ce mai scurte iese la lac dupa ce a parcurs 35 km de la soseaua nationala DN 1. Pe timp de iarna când transfagarasanul este accesibil numai dinspre Sibiu pâna la Bâlea Cascada, se ajunge la lac cu telecabina.

Fig. 9. Lacul Balea

(sursa: http://www.sibiu-turism.ro)

Al doilea mare bazin hidrografic căruia îi apartin apele judetului este cel al Muresului. Un important afluent al Muresului este Târnava Mare, care străbate partea de nord a judetului (sectorul median al râului), având o vale largă, tăiată între dealuri domoale, în lungul căreia s-au construit importante căi de comunicatie.

La numai 17 km de Sibiu, se află lacurile sărate de la Ocna Sibiului, lacuri de origine antropică, rezultate în urma exploatării sării. Complexul balnear Ocna Sibiului prezintă următoarele caracteristici:

prezența celor mai sărate lacuri din Europa (Lacul Brâcoveanu – salinitate de 310g/l);

existența celui mai adânc lac sărat de ocnă din România (lacul Avram Iancu – 130 m);

evaluarea Lacului fără Fund, ca unic în România prin fenomenul de heliotermie, ceea ce a determinat declararea acestuia ca monument ocrotit al naturii;

existența nămolului sapropelic pentru tratamente cu efecte terapeutice.

2.2.4. Potențialul turistic al componentelor învelișului biogeografic

Judetul Sibiu dispune de o mare diversitate de ecosisteme, habitate si specii sălbatice datorită cadrului natural variat. În concordantă cu legea privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice precum si cu lucrări stiintifice privind habitatele de interes comunitar, în judetul Sibiu au fost inventariate 34 de tipuri de habitate.

În județul Sibiu beneficiază de un statut legal de protecție la nivel național un număr de 16 arii naturale (10 rezervații naturale și 6 monumente ale naturii) a căror suprafață însumată reprezintă 3,6% din suprafața totală a județului Sibiu. La nivel județean au mai fost declarate încă 2 rezervații naturale (Arpășel și Eleșteele de la Mîndra) pentru care au fost întocmite documentațiile în vederea obținerii avizului din partea Academiei Române.

Rețeaua ecologică europeană Natura 2000 reprezintă principalul instrument al Uniunii Europene în domeniul conservării naturii în statele membre. Natura 2000 este o rețea ecologică de zone desemnate de pe teritoriul Uniunii Europene în vederea protejării unor habitate și a unor specii vulnerabile de plante și animale. Datorită capitalului natural extrem de valoros, la nivelul județul Sibiu au fost desemnate un număr de 4 SPA-uri (Arii Speciale de Protecție Avifaunistică), declarate prin H.G. 1284/2007 privind ariile de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România și un număr de 9 SCI-uri (Situri de Importanță Comunitară), declarate prin Ordinul 1964/2007 al Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD) privind instituirea de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România.

Parcul Natural Cindrel

Acesta reprezintă o zonă complexă de floră, faună, geomorfologică și hidrografică cuprinzând culmi netede și circuri glaciare. Parcul se află la limita sud-vestică a teritoriului administrativ al județului Sibiu, având o suprafață de 9.043 ha. Arealul conferit acestei zone este delimitat de Vf. Piatra Albă (2178 m) în sud, Vf. Iujbița (1989 m) în est, Vf. Rozdești (1954 m) în nord-est până în Vf. Foltea (1963 m) continuând cu Vf. Șerbota Mare (2016 m) înspre vest. Parcul este situat în arealul comunelor Gura Râului, Rășinari, Tilișca și Jina. Accesul se face din Sibiu DJ 106A – Rășinari – Păltiniș – Poiana Găujoara – Șaua Bătrâna – Cindrel (traseu marcat: triunghi roșu, bandă roșie).

Parcul Natural – Golul Alpin al Munților Făgăraș

Arealul celor 6989 ha ale parcului se află pe fața nordică a masivului ocupând o parte din sectorul glaciar central al masivului Făgăraș, limitele parcului se desfășoară între vârfurile Podragu și Suru. Parcul Natural Golul Alpin al Munților Făgăraș reprezintă o zonă protejată complexă din punct de vedere geologic și hidrografic (densitatea rețelei hidrografice fiind cea mai intensă din Carpații României), parcul adăpostind cele mai pitorești lacuri glaciare din masivul Făgăraș. Vegetația reflectă zonalitatea altintudinală a feței nordice a masivului, marcată distinct de flora pajiștilor alpine și de cea a vegetației lemnoase. Fauna prezentă, în special în zona crestei înalte, este marcată frecvent de avifauna caracteristică întregului masiv (șoim, gaița de munte). Adesea pot fi întâlnite capra neagră, vulpea, ursul, lupul, jderul, mistrețul. Accesul se face din DN 1 (E68) Sibiu – Șelimbăr – Turnu Roșu – traseu marcat sau DN 1 (E68) Sibiu – Șelimbăr – Avrig – Porumbacu de Sus – traseu marcat.

Rezervația Naturală Iezerele Cindrelului

Este o rezervație mixtă prezentând valori geologico-peisagistice, floristice și faunistice unitare având o suprafață totală de 609,6 ha. Rezervația cuprinde lacurile glaciare Iezerul Mare, situat la o altitudine de 1999 m, suprafața fiind de 3 ha, iar adâncimea maximă 13,30 m. Forma aproape ovală a lacului măsoară 320 m în lungime și 189 m lățime.Iezerul Mic este situat la 1946 m altitudine, are o formă aproape dreptunghiulară, măsurând doar 80 m lungime, 58 m lățime și având o adâncime maximă de 1,7 m. Accesul se face din Sibiu DJ 106 A – Rășinari – Păltiniș – Poiana Găujoara – Șaua Bătrâna – Cindrel – Iezere (traseu marcat: triunghi roșu, bandă roșie).

Lacul și Golul Alpin Bâlea

Rezervația Naturală Lacul și Golul Alpin Bâlea însumează o suprafață de 180 ha fiind cuprinsă între Vf. Paltinul (2399 m), Iezerul Caprei (2421 m), Vf. Vânătoarea lui Buteanu (2507 m) și Muchia amplă Buteanu – Netedu. Lacul Bâlea are o suprafață de 46.508 mp și adâncimea de 11, 35 m fiind cel mai mare lac al masivului situat la 2034 m altitudine. Cascada Bâlea reprezintă cea mai spectaculoasă cădere de ape din întregul lanț al Carpaților Meridionali. Vegetația este caracteristică climatului alpin, predominantă fiind vegetația pășunilor. Din punct de vedere faunistic importantă de menționat este prezența caprei negre.Accesul se face dinspre nord, din Sibiu – Cârțisoara (DN 7C) – Transfăgărășan (Poarta Geniștilor, Poarta Întâlnirii) – Valea Bâlii – trasee montane marcate.

Rezervația Naturală Lacul fără Fund

Lacul este situat în Parcul Public al orașului Ocna Sibiului, în imediata apropiere a stației CFR, de-a lungul timpului fiind cunoscut și sub numele de "Lacul Lemnelor" sau "Lacul Francisc".

Lacul s-a format pe locul fostei saline Francisc închisă și abandonată din anul 1775. Prin prăbușirea tavanului salinei s-a creat un crater care în timp a acumulat apă.Lacul are un diametru de 40-50 m cu o adâncime maximă de 33-34 m. Concentrația sării în apă este de 318g/l la adâncime, în timp ce la suprafață atinge doar 96g/l. Fiind mai puțin sărat, stratul de la suprafață permite pătrunderea razelor de soare, acestea încălzind mai bine particulele de sare dense din stratul inferior. Acesta este fenomenul de heliotermie, motiv principal pentru care lacul a fost declarat rezervație naturală.

Rezervația Naturală Șuvara Sașilor

Rezervația naturală botanică Șuvara Sașilor acoperă o suprafață de 20 ha pe terasa de 430 m altitudine a râului Sadu în apropierea orașului Tălmaciu. Prezența dominantă a unei specii de graminae cunoscută sub numele de "șuvară" a dat numele generic acestui spațiu deținut anterior de sași. În cadrul acestei rezervații se întâlnesc specii floristice și faunistice rare.

Rezervația Faunistică Arpășel

Aceasta se află în centrul Sectorului glaciar central al masivului Făgăraș acoperind o suprafață de 736 ha. Rezervația faunistică Arpășel este constituită din păduri de rășinoase, iar la limita inferioară, păduri de rășinoase în amestec de foioase (fag). Din punct de vedere faunistic capra neagră constituie cea mai numeroasă specie, însă tot în acest areal se mai întâlnesc râsul, lupul, jderul, cerbul, cocoșul de munte și căpriorul. O posibilitatea de a ajunge în rezervație este de la calea ferată Sibiu – Brașov cu stația Arpașul de Jos. Cu automobilul se poate ajunge din E68 – Șoseaua Sibiu – Brașov – comuna Arpașul de Jos – apoi pe Transfăgărășan – trasee marcate.

Calcarele eocene de la Turnu Roșu

Monument al naturii ce cuprinde elemente de valoare paleontologică deosebite, numeroase elemente minerale, rocile sedimentare fiind alcătuite din corpurile fosile ale mai multor specii de plante și animale. Cele mai interesante fosile sunt reprezentate de fragmentele de pești, reptile, oase de crocodili și rechini. Rezervația se găsește în partea sud-estică a localității Turnu-Roșu, străbătută de Valea Sadului, însumând o suprafață de 60 ha.

Dealul Zakel

Rezervația Naturală Dealul Zakel s-a format în urma evoluției milenare a acțiunii factorilor geomorfologici și climatologici. Aceasta se află în apropierea localității Slimnic și se înalță cu cca. 100 m deasupra Văii Șarba, ocupând o suprafață de 11 ha. Această rezervație reprezintă o varietate prin prezența unei flore și faune caracteristice zonei de stepă euro-siberiană. Se întâlnesc numeroase specii de plante din familii diverse. Acest habitat găzduiește o serie de specii de animale, aici existând peste 400 specii de insecte.

Ariile Speciale de Protecție Avifaunistică (SPA) sunt Avrig – Scorei – Făgăraș, Piemontul Făgăraș, Frumoasa și Podișul Hîrtibaciului. Acestea ocupă o suprafață de aproximativ 241.736,11 ha și reprezintă 44,49% din suprafața județului.

Siturile de Importanță Comunitară (SCI) sunt Frumoasa, Insulele stepice de la Slimnic, Mlaca Tătarilor, Movilele de la Păucea, Munții Făgăraș, Oltul mijlociu – Cibin – Hîrtibaciu, Pădurea de stejar pufos de la Petiș, Pădurea de stejar pufos de pe Tîrnava Mare, Sighișoara – Tîrnava Mare. Acestea ocupă o suprafață de aproximativ 133.333,01 ha și reprezintă 24,54% din suprafața județului Sibiu. Prin suprapunerea siturilor Natura 2000 (SCI și SPA) rezultă o suprafață de 262.258,37 ha, aceasta reprezentând 48,07% din teritoriul administrativ al județului Sibiu.

2.3. Potențialul turistic antropic

Atracțiile turistice antropice au fost clasificate în majore și secundare. Cele majore sunt: municipiile Sibiu și Mediaș (ansambluri arhitecturale urbane medievale), Mărginimea Sibiului (Săliște – Sibiel – Gura Rîului), Cisnădie – Cisnădioara și comunele Biertan și Valea Viilor monumente UNESCO. Dintre cele secundare amintim: zonele etnofolclorice cu tradițiile, gastronomia și meșteșugurile specifice (cea mai importantă din punct de vedere al exploatării turistice este Mărginimea Sibiului, însă potențial au și Țara Oltului, Valea Hîrtibaciului, Valea Tîrnavelor și Podișul Secașelor), bisericile fortificate (cu o concentrare în jumătatea nordică județului), palatele / castelele / fortificațiile răspândite prin județ, muzeele (Brukenthal și ASTRA se află între cele mai importante cinci muzee ale României), evenimentele/festivalurile (de teatru, de muzică, folclorice, meșteșugărești, medievale, sportive), domeniul schiabil.

2.3.1. Obiective turistice religioase

Catedrala Mitropolitană Sfânta Treime

Fig.10 . Catedrala mitropolitana Sfanta Treime din Sibiu

Ideea ridicării unei catedrale ortodoxe în orașul de reședință al Mitropoliei-Sibiu, a aparținut, mai întâi, marelui mitropolit Andrei Șaguna, care printr-o circulară trimisă în eparhie în preajma Crăciunului anului 1857, după ce în toamna aceluiași an a obținut aprobarea Împăratului Franz Joseph I, îi îndemna pe preoți și pe credincioși să contribuie la ridicarea catedralei. În urma apelului făcut s-a început organizarea colectei propriu-zise, primul donator fiind însuși Împăratul Franz Joseph I care a donat 1000 de galbeni, urmat apoi de guvernatorul Transilvaniei cu 50 de galbeni, de mitropolitul Andrei cu 2000 de florini și de mulți alții. Lucrările au început abia în anul 1902 și au continuat până în 1904, când biserica a fost pusă sub acoperiș, fiind coordonate de către arhitectul Sibiului de atunci Iosif Schussnig. Planul catedralei a fost acceptat în urma unui concurs la care s-au prezentat 31 de arhitecți, fiind declarat câștigător planul arhitecților Virgil Naghy și Iosif Konemer. În ziua de 13 decembrie 1904 au fost sfințite și așezate în cele două turnuri cele 4 clopote. S-au confecționat apoi iconostasul și stranile în București, la firma lui Constantin Babic, a fost introdusă lumină electrică și a fost pictată cupola. Pictura acesteia ca și a iconostasului a fost făcută de către Octavian Smigelschi, originar din satul Ludoș, județul Sibiu.

La 30 aprilie 1906, catedrala a fost sfințită de către mitropolitul Ioan Metianu, împreună cu episcopul său sufragan de la Arad, Ioan Papp, alături de un ales sobor de preoți și diaconi. La sfințire a fost prezent și profesorul Nicolae Iorga.

Iconostasul a fost lucrat de firma C.M. Bobic din București din lemn de tei aurit; La fel și scaunul arhieresc. (1904); Pictura de pe pandantivi reprezentându-i pe cei patru evangheliști și intradosul cupolei, cu Isus Pantocrator între îngeri, precum și o parte din panourile iconostasului sculptat în lemn și aurit, sunt pictate de Octavian Smigelschi (1866-1912) ajutat și de Arthur Coulin (1869-1912); Clopotul cel mare, instalat în 1904 în turnul dinspre apus, are 1345 kg și inscripția ”În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii graiurile lor"; Chivotul de pe masa altarului reprezentând catedrala în miniatură, a fost realizat de o firmă din Würtenburg din metal aurit în foc. Înălțimea turnurilor este de 45 m, înălțimea cupolei în interior 24.7 m, cu un diametru de 15 m.

Biserica parohială romano-catolică Sfânta Treime

Biserica parohială romano-catolică "Sf. Treime” a fost construită de iezuți între anii 1726-1733 în spiritul barocului timpuriu vienez. A fost sfințită în 13 septembrie 1733 de către episcopul Transilvaniei Gregor von Sorger. Turnul care este detașat de navă a fost terminat în 1738 și are patru nivele înalte și o cupolă. Turnul Bisericii Romano-Catolice măsoară 47 metri și adăpostește trei clopote masive și un ceas cu două cadrane. Cele trei clopote au fost montate prima dată în sec. XIX. Cel mai mare clopot are 570 kg și poartă următoarea inscripție: “A sunat crucea lui Cristos copiilor Cerului și Pământului, dintr-o donație a Magdalenei Filek”. Al doilea clopot cântărește 325 kilograme și a fost turnat în 1864 în cinstea Sf. Adalbert, episcop și martir al lui Cristos. 140 kilograme are cel mai mic clopot și poartă inscripția: “Sf. Maria binecuvântată născătoare de Cristos, roagă-te pentru noi. Din donațiile sibienilor și arta lui Friedrich Kauntz răspândesc din nou laudă Neprihănitei.” În 1916 clopotele au fost confiscate și topite. Au fost refăcute în forma originală de firma lui Friedrich Kauntz și sfințite în 29 martie 1931.

Fig. 11. Biserica parohială romano – catolică Sfânta Treime din Sibiu

(sursa: http://patrimoniu.sibiu.ro/biserici/catolica)

La nivelul străzii, turnul prezintă un gang boltit care permite accesul spre Piața Mică. În capătul opus turnului, coama acoperișului este prevăzută cu un turnuleț lanternă. În 1927 (iunie) turnulețul vechi este înlocuit cu o cruce mare, actualul turnuleț fiind de construcție mai recentă (1971-1975). Acoperișul bisericii este în două ape, coama paralelă cu fațadele laterale, are spre Piața Mare trei lucarne semicirculare de tablă și o lucarnă mare, dreptunghiulară cu fronton triunghiular acoperit în două ape. Exteriorul monumentului este destul de sobru, celor șapte ferestre de la primul nivel (spre Piața Mică există doar șase axe) fiindu-le suprapuse altele, mai mici, dreptunghiulare, având ancadramente de piatră cu ecuson central. În flancurile fațadei spre Piața Mare se află două uși de formă dreptunghiulară, încoronate cu câte un segment de cerc profilat: prima facilitează accesul în biserică, următoarea în casa parohială.

Structura interioară este cea de biserica sală de formă dreptunghiulară, având o tribună pe latura sudică. În interior se remarcă pilaștri masivi de susținere a bolții. Inițial, interiorul bisericii era văruit în alb iar geamurile aveau sticla incoloră, deci biserică era mult mai luminoasă decât acum. Pictura navei aparține pictorului german Ludwig Kandler și a fost realizată în 1904.

Biserica evanghelică

Biserica parohială luterană din piața Huet, odinioară purtând hramul Sf. Maria, se prezintă astăzi drept cel mai vechi edificiu transilvan realizat în stilul goticului matur și târziu, cu cor poligonal, transept, navă centrală și colaterale, turn clopotniță și un nartex adosat pe partea de V, numit „Ferula”. A fost ridicată în sec XIV pe locul unde exista o veche biserică încă din secolul 12. Clădirea este dominată de turnul pe șapte nivele cu cele patru turnulețe pe colțuri, semn că orașul avea dreptul de condamnare la moarte (în latină ius gladii, literal „dreptul sabiei”). În turn se ajunge urcând 192 de trepte care se opresc la cele 4 turnulețe de unde se oferă o vedere generală a orașului. Punctul de observare este situat la 55 m. În turn se găsesc 3 clopote. Pentru multe secole aici se găsea locul de veghe al paznicului de incendii. Turnul bisericii are 73,34 m înălțime, este cea mai înaltă construcție din Sibiu.

Legenda spune că sașii sibieni, vrând să înalțe pentru biserica lor cel mai înalt turn, au mers în delegație la comunitatea de sași din Bistrița, pentru a se inspira. Acolo au măsurat cu o frânghie înălțimea turnului bisericii, iar seara au fost invitați la ospăț de bistrițeni. Îmbătându-i pe cei din Sibiu, meșterii bistrițeni le-au tăiat pe ascuns o porțiune din frânghie. Astfel turnul celei din Bistrița a rămas cel mai înalt din Transilvania, cu ai săi 75 de metri. Este al doilea turn cu ceas ca vechime din România. Ceasul actual datează din 1881.

Biserica este un amplu edificiu în stil gotic, cu planul format dintr-un cor poligonal compus din trei travee, flancat la nord de o sacristie; urmează spre vest un transept, apoi nava centrală și cele două laterale; în vest a fost construit turnul masiv, înglobat în cele din urmă într-un nartex format, la rândul său, din trei nave. Inventarul mobil al Bisericii Evanghelice de la Sibiu este deosebit de valoros. Chiar dacă o serie de vase de cult din argint aurit, opere ale unor vestiți meșteri sibieni, precum Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte piese de mare valoare pot fi admirate în biserică.

Fig. 12. Biserica Evanghelică din Sibiu

(sursa: http://patrimoniu.sibiu.ro/biserici/evanghelica)

Începând cu anul 1496, timp de 300 de ani, Biserica a servit și ca loc de înmormântare pentru primari, comiți sau alte personalități sibiene. În anul 1796 se interzic înhumările în biserică, dar cu toate acestea, se va mai face o excepție în anul 1803, când trupul neînsuflețit al baronului Samuel von Brukenthal va fi depus în cripta amenajată lângă amvon. Pietrele funerare care acopereau mormintele au fost demontate din nava bisericii în anul 1853 și încastrate în zidurile ferulei, obținându-se astfel o galerie de 67 de lespezi funerare, unică în România. Ferula este compusă din trei travee susținute de două perechi de coloane masive. Pe latura sudică este o mică tribună. Pe peretele vestic al acestei tribune se prezintă ‘Cronica pictată’ cu principalele evenimente din viața orașului. Biserica are o lungime de cca. 72 m, iar lățimea este de cca. 22 m.

Complexul Ursulinelor

Prima biserică a fost ridicată pe acest loc de călugării dominicani în 1474 în stil gotic. A funcționat ca mănăstire dominicană până în 1543, când, cu ocazia reformei religioase ce a determinat trecerea unei mari părți a populației săsești la religia lutherană, lăcașul de cult a intrat în posesia lutheranilor. În anul 1728, după eliberarea Transilvaniei din sfera de influență otomană și instaurarea administrației austriece, complexul de edificii al fostei mănăstiri dominicane a fost atribuit călugărițelor ursuline și populat de un grup de călugărițe aduse de la Pojon. Călugăritele ursuline au refăcut biserica în perioada 1728-1733, în stil baroc.

Fig. 13. Biserica Ursulinelor

(sursa: http://patrimoniu.sibiu.ro/biserici/detail/26)

În interior, biserica se prezintă ca o biserică-sală în stil baroc, numai o capelă laterală și sacristia și-au păstrat stilul gotic. Bolțile în stil gotic au fost distruse și înlocuite cu un tavan, doar deasupra balconului unde se află corul se mai află o boltă semicilindrică. În biserică se află trei altare de dată relativ recentă. Altarul principal conține o icoană având ca temă încoronarea Maicii Domnului. Altarul lateral din partea dreaptă conține o pictură centrală în care este reprezentată viziunea Sfintei Angela de Merici, în care i se arată Sfânta Ursula. La partea de sus a altarului se află icoana Sfântului Emeric. Altarul lateral din partea stângă o reprezintă în pictura centrală pe fondatoarea ordinului maicilor ursuline, sfânta Angela de Merici, instruind copiii. În partea superioară a altarului se află icoana regelui Ștefan cel Sfânt.

Capela Sfintei Cruci

Pe locul acesteia s-a găsit o mănăstire dominicană, care a fost ridicată în prima jumatate a secolului al XIII-lea. Contine Crucifixul sculptat de Peter Lantregen în 1417, înalt de 7,3 m.

Biserica Franciscană

Biserica gotică sprijinită de contraforturi, a fost construită în sec. XV. Unele surse indică faptul că inițial a aparținut ordinului clarisselor (călugărițe franciscane), dar există și varianta ridicării bisericii de către călugărițele dominicane. Cert este că după instaurarea Reformei, biserica a rămas în paragină fiind folosită o perioadă drept depozit de cereale. La 12 februarie 1716, generalul Steinville donează biserica călugărilor franciscani care o renovează. La 28 decembrie 1776 se prăbușește paravanul gotic al corului omorând pe Toma Kielbach și rănind mai mulți călugări. Cu sprijinul Împărătesei Maria Tereza biserica este renovată și transformată într-o biserică în stil baroc. În interior este o biserică în stil baroc de tip sală, boltită semicircular cu o tribună deasupra laturii nordice. Doar apsiul octoedric, ferestrele mari și stâlpii amintesc de perioada gotică.

Acoperișul turnului a fost restaurat în 1959; Biserica a fost restaurată în 1893, 1933 și ultima oară în anul 1972. Alipită bisericii este clădirea care adăpostea fosta mănăstire. Turnul bisericii măsoară aprox. 21.40 m, iar dimensiunile exterioare sunt de aprox. 36 m lungime și 16.5 m lățime. În 2011 biserica a fost folosită ca loc de filmare pentru filmul "Ghost Rider" cu Nicolas Cage.

Fig. 14. Interiorul Bisericii Franciscane din Sibiu (sursa: http://patrimoniu.sibiu.ro/biserici/detail/27)

Biserica Reformată

Biserică – sală cu absidă semicirculară nedecroșată și turn în vest. Edificiu cu fațadă îngustă, portal simplu, ancadrament dreptunghiular din piatră surmontat de un panou cu inscripție, datată în 1786, iar deasupra acestuia, un fronton triunghiular cu o rozetă în timpan. Biserica are un plan caracteristic baroc, are o singură hală, cu absida semicirculară, iar pe fațada principală de vest turnul este înglobat în corpul navei. Pereții sunt marcați de pilaștri dublați care susțin antablamente identice cu cele din exterior. Boltă semicilindrică, susținută de arce dublou. În axul altarului, un amvon cu baldachin cu motive aurite ale unor draperii și ghirlande de trandafiri. În partea de vest a bisericii, orga este amplasată pe o tribună susținută de doi stâlpi masivi. Lucrările au început în 1784, iar biserica a fost inaugurată la 26 noiembrie 1786. Prima orgă a fost instalată la inaugurarea bisericii, dar va fi schimbată în 1858 cu orga actuală. Masa Domnului datează din anul construirii, 1786, iar amvonul a fost construit în 1790. Dimensiuni exterioare: lungimea: 27.00 m, lățimea: 13.60 m. Înălțimea turnului: aprox. 38 m.

Biserica dintre Brazi

Cel mai vechi edificiu de cult românesc din Sibiu, datează din 1788 și are hramul Sf. Petru și Pavel. Biserica mai este cunoscută și sub numele de „Biserica dintre brazi”. Edificiu fondat de episcopul Inochentie Micu Klein fusese inițial o biserică greco-catolică. Apare ca o biserică sală lățită în zona centrală care susține o cupolă pe tambur de formă ovală. Atât fațada cât și interiorul poartă elemente baroce cum ar fi coloane masive, pilaștrii și motivul scoicii. În micul cimitir din jurul bisericii se găsesc numeroase monumente funerare de importanță istorică: Iosif Sterca Suluțiu, Alex Vaida Voievod, Alex. Papiu Ilarian, George Barițiu, Ioan Rațiu, David baron Urs de Margina, precum și oameni de afaceri, avocați, militari, etc.

Biserica Sf. Luca

Datează din 1791 fiind biserica de cartier a maierilor. Este o construc_ie simplă cu nava si un turn pe trei niveluri si coif piramidal.

Biserica Sf. Elisabeta

Datează din 1771 fiind ridicată împreună cu Orfelinatul Terezian din ordinul direct al împărătesei Maria Tereza. Biserica are o fatadă în stil baroc, portalul fiind flancat de două nise care se încheie cu motivul scoicii baroce. În partea superioară se ridică un mic turnulet metalic. Altarele din interior au fost aduse din Viena si prezintă scenele Maria călcând pe sarpe, Sf. Tereza de Aquila si Sf. Francisc de Assisi.

Biserica Evanghelică din Turnisor

Cercetările arheologice întreprinse în anul 1986 au demonstrat că biserica a fost o bazilică romanică a cărei construcție a început la sfârșitul secolului XII și s-a finalizat în prima jumătate a secolului XIII. Aspectul actual îl are din sec. XVIII. Vechea biserică a fost partial distrusă de turci. Din constructia initială s-a păstrat partea inferioară a corului si a absidei, stâlpii masivi ai careului si partea estică a navei de sud. În 1781 a fost construită extinderea spre vest. S-au ridicat tribune de lemn pe toate segmentele edificiului, care au fost pictate de Johannes Krempels la 1785. Altarul baroc din interior datează din 1759 iar amvonul din 1782. Turnul a fost reclădit în două etape între 1753 si 1782.

Sinagoga

In anul 1898 comunitatea evreiască din Sibiu a obtinut sumele necesare prin diligentele depuse de Josef Schwartz, presedintele comunitătii, care l-a însărcinat pe arhitectul Szalay Ferenc să construiască edificiul sinagogii. Sinagoga este formata dintr-un singur corp de clădire de plan dreptunghiular.

Fig. 15. Sinagoga din Sibiu

(sursa: http://patrimoniu.sibiu.ro/biserici/detail/36)

Fatada este neogotică dar în partea superioară a acesteia apare o friză de triforii neoromanice. Interiorul are un aspect bazilical cu trei nave încălecate de tribune cu arcade în forma de triforii iar tavanul este casetat, oarecum în spirit neorenascentist. Chivotul plasat în partea rde est a edificiului este în formă de absidă semicirculară. Clădirea monumentală cu mare valoare arhitectonică are în exterior un gard decorativ din fier forjat.

Căminul spital (Azilul) si biserica Azilului

Clădirile existente azi pe strada Azilului au fost ridicate în mai multe etape de-a lungul mai multor secole. Corespund din punct de vedere arhitectonic perioadelor stilurilor gotic si baroc. Biserica Azilului este o biserică hală construită integral din cărămidă cu cor pătrat si sanctuar poligonal, flancat în sud de o încapere iar în nord de două încăperi, pe două niveluri.

Fig. 16. Biserica Azilului din Sibiu

(sursa: http://patrimoniu.sibiu.ro/biserici/detail/34)

Corul bisericii, prin dispozitia celor două încăperi care îl flanchează, prezintă înrudiri stilistice cu exemplele gotice timpurii de la Cârta si Prejmer, databile în sec. XIII. În exterior se poate observa vechiul clopot din turn. Este cel mai vechi clopot din Sibiu: datează de la 1509 și poartă inscripția „ad iuva nos deus”.

Biserica – cetate din Biertan

Având hramul “Sfânta Maria” este inclusă, din 1993 pe lista monumentelor patrimoniului mondial al UNESCO. Această biserică a fost probabil o bazilică gotică din care nu s-au mai păstrat decât două chei de boltă și fragmente de nervuri de boltă.

Actualul edificiu de cult de tip sală aparține din punct de vedere stilistic goticului târziu transilvănean și a fost edificat la cumpăna secolelor XV-XVI, cum demonstrează și blazoanele aparținând lui Vladislav II (1490-1510) și Ioan Zápolya (1510-1516), ce ornamentează portalul de vest.

Biserica Evanghelică din Gusterita

Este o constructie romanică cu trei nave. Altarul poligonal sprijinit de contraforturi în trei trepte datează de la mijlocul secolului XV. Deasupra altarului se află un steag de vânt din 1841. Turnul bisericii datează din 1742. Zidul de incintă, cuprinzând în interiorul lui și o capelă gotică, datează din secolul XVI, dar forma ovală, fără turnuri de apărare, ar putea duce la presupunerea zidirii sale pe fundații vechi, probabil din perioada romanică.

Biserica ortodoxă "Cuvioasa Parascheva" din Răsinari

Pe locul actualei biserici ortodoxe "Cuvioasa Parascheva" se afla o biserică de lemn ctitorită de Vlaicu Vodă în 1383. Peste monumentul de lemn a fost construită între 1725-1758 noua biserică, edificiul vechi fiind demontat si scos. Valoarea actuală a constructiei (o biserică sală cu altar poligonal si turn în vest) rezidă din picturile murale interioare si exterioare, purtând semnăturile lui Ioan Popa, Grigore Zugravu, Ioan Pop, Nistor Stan.

Biserica gotică fortificată din Bazna

Actuala biserică luterană, odinioară purtând hramul Sf. Nicolae, are aspectul unei construcții specifice goticului târziu transilvănean din primul sfert al secolului XVI. Cu toate acestea, unele detalii ale portalului de vest par să indice o fază romanică a monumentului, astăzi integral suprapusă de construcția gotică.

Biserica ortodoxă din Orlat

Are hramul “Sf. Nicolae”, a fost construită în 1794. Edificiu de plan dreptunghiular, cu un turn în vest, cu navă, altar semicircular atât în interior cât si în exterior. Pronaosul, naosul si altarul sunt acoperite cu câte o calotă. Din pictura murală executată în anul 1800 de Simion Zugravu s-a păstrat doar cea din calota naosului.

Biserica evanghelică din Sura Mică

Este cel mai important obiectiv turistic al localitătii. Initial o bazilică romanică, datând din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, biserica a fost transformată în anul 1506 într-un edificiu gotic; turnul romanic plasat lateral a fost fortificat. Atunci a fost înlăturată absida cu un altar poligonal, arcul triumfal a primit un arc frânt si s-au construit ferestrele gotice cu muluri. Nava centrală a primit boltile în plasă executate din teracotă si boltile în cruce pe ogive ale corului si altarului poligonal. Edificiul păstrează două portaluri gotice în arc frânt precum si câteva bunuri de inventar: un altar în stil baroc, un grup statuar din lemn policrom (1715), baldachinul amvonului în stil baroc (1777), respectiv două chei de boltă sculptate. Din fortificația ce înconjura odinioară biserica se mai păstrează câteva tronsoane la S și V de biserică.

Biserica “Sfânta Treime” din Sibiel

A a fost construită între anii 1765-1767. Are planul dreptunghiular, cu absidă si turn decrosat în partea de vest. De-a lungul anilor a suportat unele modificări în elevatie, mai ales în ceea ce priveste ferestrele, care au fost mărite. Pictura murală a fost executată în frescă în anii 1774-1775 de Stan Zugravu. În sat se mai află si trei troite ridicate la începutul secolului al XIX-lea, respectiv în anii 1803, 1817 si 1819, pictate în frescă, precum si un schit.

Bazilica romanică de la Cisnădioara

Reprezintă cel mai vechi edificiu în stil romanic din România. Amplasată pe un platou foarte îngust ce a impus forma sa dreptunghiulară, bazilica din Cisnădioara, construită din piatră are un plan compus din nava centrală flancată de navele laterale, cor pătrat, absida principală si cele laterale. Biserica este menționată într-un document din anul 1223 și datează, probabil, de la cumpăna veacurilor XII-XIII, în timp ce portalul de vest și cadrul său plastic par a fi fost aplicate cu câteva decenii mai târziu. Pe fatada de vest, unde au fost proiectate două turnuri, neterminate însă, s-a realizat un portal deosebit, cu o ambrazură bogat decorată. Fortificatia din jurul bisericii este compusă dintr-o incintă de zidărie de plan oval. Se mai păstrează partial unele turnuri de apărare precum si orificiile prin care erau lansate pietre împotriva asediatorilor. În incintă se găsesc în mai multe locuri bolovani rotunzi, ce sunt menționați încă în jurul anului 1850 ca fiind păstrați pe galeria de luptă spre a fi prăvăliți asupra asediatorilor.

De la această biserică provine statueta din lemn Madona cu pruncul, păstrată în prezent la Muzeul Brukenthal din Sibiu. În 1940 la bazilica din localitate au fost strămutate de la cimitirul din Gusterita plăcile funerare ale ofiterilor si soldatilor germani si austro-ungari, căzuti în luptele din jurul Sibiului, în timpul primului război mondial. Întreg complexul a fost restaurat în anii ’70.

Fig. 17. Bazilica romanica de la Cisnădioara

(sursa: http://www.fotoromania.net/wp-content/uploads/2008/02/biserica-fortificata-cisnadioara.jpg)

Biserica evanghelică de la Cisnădioara

Biserica din sat este pomenită în anul 1428 ca purtând hramul Sf. Maria. Din actualul edificiu de cult partea cea mai veche o reprezintă turnul ridicat în stil gotic timpuriu în secolul XIV. Pe acest turn s-a adosat în anul 1764 biserica în stil baroc. În biserică se păstrează vechile strane pictate din secolele XVII-XVIII.

2.3.2. Obiective turistice cultural-istorice

Numărul monumentelor arhitecturale este foarte mare în municipiul Sibiu, motiv pentru care vor fi enumerate cele mai reprezentative si cunoscute ca obiective turistice.

Fig. 18. Casa Albastra, Sibiu Fig. 19. Casa Hecht, Sibiu

Fig. 20. Casa Lutsch, Sibiu Fig. 21. Casa Haller, Sibiu

Case memoriale, turnurile cetatii

Casa cu cariatide – construită în anul 1786. Intrarea este flancată de două cariatide, simbol al stilului baroc târziu.

Casa Haller – este construită în stil renacentist.

Casa Hecht – conserva deopotrivă detalii gotice si renascentiste.

Casa Lutsch – Clădirea are un plan dreptunghiular și este formată din subsol, parter și etaj. Acoperiș în două ape, coamă paralelă cu fațada, două lucarne tip ochi.

Casa Albastră – Casa Moringer

Casa Luxemburg

Casa Weidner

Casa Carol si Michael Brukenthal

Casa Altemberger – Pempflinger (Primăria veche)

Casa Carol si Michael Brukenthal

Casa Calfelor – ridicată în secolele XIII – XIV. Este situată în Piata Huet.

Casa Weidner – Reussner – Czekelius – Formata prin alăturarea a două edificii construite în secolul al XVI-lea, este situată în Piata Mare.

Fig. 22. Podul minciunilor, Sibiu

(sursa: http://www.proalpin.ro/blog/wp-content/uploads/2013/05/Podul-Minciunilor.jpg)

Podul minciunilor – Podul pietonal leagă cele două sectoare ale Pieței Mici, permițând realizarea legăturii în pantă între Orașul de Jos și Orașul de Sus. Trecerea inițial boltită se făcea pe sub un conglomerat de clădiri demolate în 1851. Tot atunci s-au demolat scările de pe latura vestică a străzii Ocnei. Podul a fost inaugurat la 17 decembrie 1860, la un an de la confectionare. Este primul pod de fontă realizat in România.

Turnurile cetatii: Pe lângă rolul militar, turnurile au servit ca sedii și depozite aflate în grija breslelor vechiului Hermannstadt. De exemplu:

Turnul gros – Acesta este situat la mijlocul laturii sud-estice a incintei a III-a, construcție începută în 1540. Planul turnului este în formă de U, ieșit cu 25 m în fața zidului exterior, include mai multe nivele de tragere. Primul nivel este destinat tragerii cu tunuri de calibru mic, prin opt guri de tragere. La nivelul doi s-au păstrat cinci deschideri ample pentru focul artileriei de calibru mare, urmat la nivelul următor tragerii cu arme ușoare de pe o platformă deschisă. Intreaga construcție a fost complet restaurată în intervalul 2005-2006, servind în prezent ca sală de concerte a Filarmonicii din Sibiu.

Turnul Sfatului – a fost turn de poartă al incintei a II-a de fortificatii. Turnul este prevăzut cu ceas (sfârșitul secolului al XVI-lea după reconstruirea și înălțarea suplimentară a turnului, instalat după reconstruirea după 1586. Primul orologiu cu mecanism din lemn realizat la Sighișoara a fost înlocuit cu un mecansim modern fiind și iluminat începând cu anul 1906,

Turnul archebuzierilor, Turnul olarilor, Turnul pielarilor, Turnul de poarta.

Fig. 23. Turnul Olarilor Fig. 24. Turnul Archebuzierilor

(sursa fotografiilor: http://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/turnuri)

Muzee

Palatul si Muzeul National Brukenthal

Întreaga structură a Muzeului Național Brukenthal de astăzi a evoluat în timp dintr-un nucleu unic: colecțiile baronului Samuel von Brukenthal și dintr-o locație unică: Palatul Brukenthal. Deoarece nu a avut descendenți direcți rămași în viață, baronul von Brukenthal lăsa moștenire prin testament palatul, colecțiile și restul averii sale unui descendent în linie masculină dintre persoanele cu care se înrudea. În cazul în care urmașii săi aveau să moară la rândul lor fără a avea copii, familia stingându-se, averea urma să fie preluată de Biserica Evanghelică, iar palatul să devină un muzeu deschis publicului larg, eveniment petrecut în anul 1817. Pe parcursul secolului al XIX-lea, principala preocupare a muzeului a fost aceea de conservare a patrimoniului existent și de lărgire a colecțiilor principale prin intermediul achizițiilor, dar și de înființare de noi colecții mai ales în sfera culturii săsești. În anul 1948, muzeul a fost naționalizat, devenind proprietatea statului comunist român. Tot în anul 1948, Societatea Transilvăneană pentru Științele Naturii din Sibiu își încetează activitatea, muzeul aflat sub patronajul acesteia fiind inclus în patrimoniul național. În anul 1957, Muzeul de Științele Naturii devenea parte a Muzeului Brukenthal.

Fig. 25. Muzeul Brukenthal (sursa: www.istoria-artei.blogspot.com)

Muzeul de Vânătoare “August von Spiess” s-a deschis în anul 1966. 1972 este anul deschiderii Muzeului Farmaciei. În anul 1988 a fost inaugurată Secția Istorie a Muzeului Național Brukenthal, în prezent Muzeul de Istorie, în Casa Altemberger. Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal este cea mai recentă locație (2006).

Fig. 26. Muzeul Bruckenthal (sursa: http://www.sibiu-turism.ro)

Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA

Situat în centrul României, la Sibiu, Complexul Național Muzeal ASTRA este cea mai importantă instituție etnomuzeală din România. Conceput sub egida Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – instituție înființată în 1861 -, Muzeul ASTRA – pe atunci Muzeul Asociațiunii – a vernisat prima expoziție în 19 august 1905. Muzeul s-a născut din dorința românilor ardeleni de a-și defini propria identitate etnoculturală, în conglomeratul etnic al Imperiul Austro-Ungar și pe fondul emancipării culturale a tuturor popoarelor din centrul și sud-estul Europei. Reorganizat sub această formă după 1990, Complexul Național Muzeal ASTRA are în structura sa patru unități muzeale cu specific etnografic și un Departament de film documentar antropologic.

Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie naturală

Muzeul Farmaciei

Muzeul de arme si trofee de vânătoare

Muzeul Locomotivelor cu Abur

Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder

Casa Artelor – Muzeul de Etnografie Săsească Emil Sigerus

Etno Muzeul Casa Morariu – Jina

Muzeul de icoane pe sticlă din Sibiel

Muzeul sătesc din Gura Râului

Muzeul etnografic din Răsinari

Muzeul sătesc din Cisnădioara

Parcuri

Istoric, existența unor locuri de agrement amenajate începe în secolul XVIII în Pădurea Dumbrava și devine preocupare expresă cu implicarea unor organizații profilate și anume de către Societatea pentru Înfrumusețarea Orașului înființată în a doua jumătate a secolului XIX și Societății de Științe ale Naturii Sibiu. Inițiativa amenajărilor peisagistice pentru agrement și informare botanică devine posibilă odată cu pierderea valorii militare a fortificațiilor. Primul parc amenajat este Parcul Sub Arini (începând cu 1856) între Citadela Josephin și Citadela Steaua, presupunând o vastă operă de plantații și amenajări de heleștee care se încheie prin amenajarea amplului Muzeu al Tehnicii Populare din Dumbrava Sibiului, urmat de amenajarea Parcului „Astra” care se păstrează și astăzi în forma sa inițială. Busturile din parc au început să fie amplasate din 1973 (Octavian Goga , Gheorghe Lazăr, Andrei Mureșianu și Andrei Șaguna) urmate în 1975 de Badea Cârțan, în 1979 de Ioan Slavici, în 1991 de Timotei Cipariu, în 2006 de Emanuil Gojdu iar în anul 2010 a fost amplasat ultimul, August Treboniu Laurian.

Parcul natural „Dumbrava Sibiului” (716 ha) se situează în prelungirea Parcului Sub Arini, la dreapta și la stânga drumului care face legătura între Sibiu și Comuna Rășinari, fiind rezultatul unor plantații intenționate de pini în dreapta și stejari în stânga, în scop de ameliorare funciară (realizată în sec. XVIII), respectiv asanarea unei mlaștini. La începutul Dumbrăvii se plasează un heleșteu artificial (1906) pentru întregirea peisajului și agrement. Lângă heleșteu a fost amenajată în 1929 Grădina Zoologică. În continuare, pe firul pârâului natural amenajarea Muzeului Tehnicii Populare, include al doilea heleșteu artificial, în jurul căruia sunt plasate instalațiile hidrotehnice și eoliene (mori de apă și vânt). Pe drumul spre Rășinari, în 1946 – 1948, este instalată linia de tramvai electric, care leagă orașul Sibiu de Rășinari. Parte din Pădurea Dumbrava este electrificată în 1929. Acest loc amenajat cu pricepere de arhitectură peisagistică, în spiritul romantismului european, a servit sărbătorii de Maial. În 1852 în Dumbrava a fost sărbătorită prezența Impăratului Franz Joseph I. la Sibiu. Petrecerile în natură în spațiul Dumbravei sunt comemorate din secolul al XVIII-lea, existând gravuri de epocă în care figurează cei câțiva stejari multiseculari, dintre care unii subzistă în prezent.

În 1929 s-a deschis în Pădurea Dumbrava prima Gradină Zoologica din România de către Întreprinderea de electricitate la initiațiva inginerului Szekely, căruia i-a venit ideea după ce a găsit niște vulpi pe când efectua lucrări de reparații la barajul de la Sadu. După înființare, Grădinii Zoologice i-au fost donate mai multe animale și păsări, cum ar fi o pisică sălbatică, o lupoaică, donată de Obert von Spiess din partea Regelui, un lup donat de Asociația „Șoimii", un vultur, un cerb carpatin donat de vânatorii din Tălmăcel, mistreți. În 1930 a fost donat primul urs. În prezent Grădina Zoologică Sibiu are o suprafață de 15 ha, adăpostește 187 de animale și păsări din 47 de specii: maimuțe, urși, lupi albi, lupi carpatini, tigri, lei, jaguari, mistreți, lame, cerbi carpatini, căprioare, bivoli albi, ponei, cămile, zebre, mufloni, iaci, pecari, oi berbere, piton reticulat, crocodil (lung de 2 m este cel mai mare din Romania), fazani, papagali, păuni, porumbei. Demn de menționat este stejarul de la intrarea în gradină, bătrân de peste 600 de ani. Odată ce s-au finalizat noile amenajări pentru spațiile destinate animalelor, numărul de vizitatori a început să crească de la 80.000 în anul 2007, la 123.000 în anul 2008, 170.000 în anul 2009 și peste 177.000 în anul 2010.

2.3.3. Arta populară și manifestările etnofolclorice

Pozitia geografică, precum si conditiile istorice, social-economice, religioase etc. au imprimat judetului Sibiu o evolutie proprie a creatiei populare, reflectată fie în arhitectură si creatie tehnică, fie în arta populară, în traditia orală sau în manifestările populare traditionale. Zonele etno – folclorice se suprapun, în general, peste zonele geografice, fiind împărtite în macrozone care grupează satele în jurul unei anumite forme de relief (vale, zonă submontană etc), în functie de asemănările culturii materiale si spirituale. Judetul Sibiu cuprinde 5 zone etno – folclorice.

Tara Oltului – Gospodăriile din Tara Oltului sunt individualizate prin acoperisurile înăltate, numărul redus al constructiilor anexe si prin păstrarea tindei. Culoarea rosie a costumul popular de Avrig, jocurile populare vioaie (Glâmboaca, Purtata), ritmurile energice, obiceiuri precum Buzduganul, burduhosii, Hora de la Rusca, Meteleaua si mestesugul rotăritului dau specificitatea etnofolclorică a acestei zone. În trecut, instalatiile hidraulice traditionale (mori de hârtie si măcinat, joagăre, teascuri de bostină, vâltori), ceramica, glăjăriile si brodatul costumelor populare individualizau Tara Oltului.

Mărginimea Sibiului – cea mai cunoscută zonă etnofolclorică a judetului Sibiu, este recunoscută pentru transhumantă si bogătia artei populare, fie că e vorba de sculptură în lemn, pictură sau arta textilă. Ocupatiile locuitorilor din Mărginimea Sibiului sunt: păstoritul, cresterea vitelor, exploatarea pădurilor, mica industrie tărănească, agricultura si pomicultura. Costumul popular e o alternantă de alb – negru si e purtat fie în cadrul unor datini legate de ciclul vietii (nastere, nuntă, înmormântare), fie în cadrul sărbătorilor de peste an (Ceata de juni, Hodăitatul, Prinsul vărutelor, Urcatul si coborâtul oilor, Udatul Ionilor, Întâlnirea vecinătătilor, Maialul). Muzica si dansul se îmbină armonios în cântece ciobănesti (jiene, tontoroiul, învârtita, doina, bătuta) si jocuri populare (călusarii, brâul, sârba, hategana, jiana). Zona e reprezentată de mesteri, creatori populari – confectionat costume populare, icoane pe sticlă, confectionat pălării si solisti vocali.

Valea Hârtibaciului – se remarcă prin caracterul arhaic al culturii populare. Creatorii populari – tesut, împodobit pălării, pictura pe sticlă, încondeiat si pictat ouă sunt reprezentativi pentru zona etnofolclorică Valea Hârtibaciului.

Zona Slimnic – Ocna Sibiului(Vara Secaselor) – reprezentată prin solisti vocali si prin creatori populari: tesut, cojocărit precum si de Ansamblul “Doina Visei” al Casei de Cultură din Ocna Sibiului.

Zona Târnavelor – Români, sasi, maghiari, rromi si armeni si-au pus amprenta asupra civilizatiei si culturii din Valea Tărnavelor, astfel că zona este recunoscută prin coconitele fetelor românce, prin fenomenul lăturenitului din sezătoare, prin cetătile fortificate săsesti (cele din Biertan si Valea Viilor au fost incluse în Patrimoniului UNESCO) si prin artefactele din cupru ale mestesugarilor rromi.

Județul Sibiu dispune de un adevărat sistem de promovare a meșteșugurilor tradiționale care se impune a fi susținut și încurajat. Galeriile de artă ale C.N.M. ASTRA, Galeriile și atelierele artiștilor plastici, Târgul creatorilor populari din România, Târgul olarilor, Circuitele Ecomuzeului Regional Sibiu, Olimpiada Națională a Meșteșugurilor Artistice Tradiționale, Festivalul Național al Datinilor și Obiceiurilor, instituția Academiei Artelor Tradiționale patronată de C.N.M. ASTRA, Proiectul Tezaure umane vii, Festivalul „ASTRA-Film”, clasele externe ale Școlii populare de arte și meserii „Ilie Micu”, evenimentul anual Lada de zestre sunt realități culturale ale prezentului cu rol major în promovarea industriilor culturale în respectul valorii și a tradiției.

Festivalul Florile Oltului, Festivalul La izvorul dorului, Ansamblul Purtata Avrigului al Casei de Cultură Avrig precum si câteva formatii de amatori din mediul rural promovează valorile culturii traditionale. De asemenea, în orasul Săliste activează una dintre cele mai vechi formatiuni corale – Reuniunea română de cântări iar în Tălmaciu – Ansamblul “Mugurii Primăverii” al Clubului Elevilor din Tălmaciu. Anual, Mărginimea Sibiului găzduieste evenimente cu caracter traditional care se bucură de un număr mare de participanti: Sadule, grădină mândră! organizat în localitatea Sadu, Udatul ionilor la Tălmăcel, Nedeea pastorală sus pe muntele din Jina, Festivalul Brânzei si al Vuicii de la Răsinari, Festival Bujorului de Munte de la Gura Râului, Festivalul Oierilor de la Tilisca, Ceata de feciori din Sadu. Ansamblul folcloric Cununa al Casei de Cultură Agnita, formaiile de dansuri populare din Chirpăr si Retis sunt reprezentative pentru zona etnofolclorică Valea Hârtibaciului. Aici se organizează anual două evenimente semnificative în plan traditional: Festivalul Cânt si Joc pe Hârtibaci de la Agnita si Festivalul Hârtibăcenilor de la Retis.

2.3.4. Stațiunile turistice din județul Sibiu – elemente definitorii

Conform H.G. nr. 867 din 28/06/2006 în judetul Sibiu sunt două statiuni turistice de interes – Păltinis si Bazna.

Staiunea Păltinis este situată pe versantul nord-estic al Muntilor Cindrel, la 32 de km de Sibiu (prin DJ106A), la o altitudine de 1.440 metri, fiind statiunea aflată la cea mai mare altitudine din tară. Păltinis este o statiune cimaterică montană si se află la intersectia mai multor trasee turistice principale din masivul Cindrel (la circa 5 ore de drumetie de Vf. Cindrel), constituind punct de pornire pentru multe trasee turistice în Muntii Cindrel (Cheile Cibinului, Valea Sadului s.a.) si Muntii Lotrului. Climatul este specific montan, cu temperaturi medii anuale de 4°C (12°C în iulie si -6°C în ianuarie). Precipitatiile sunt situate la valori de peste 1.000 mm anual cu ploi frecvente si zăpadă ce persistă mai mult de 125 de zile pe an. Este cea mai veche statiune montană din România (1894). A fost înfiintată de Societatea Carpatină Ardeleană în ultimul deceniu al secolului XIX. Din nucleul initial de vile statiunea conservă Casa turistilor (1894), Casa medicilor (1895), Sala Monaco (1898), toate declarate monumente istorice. Factorii terapeutici principali ai statiunii sunt climatul alpin, lipsit de praf si alergeni, precum si ionizarea atmosferei. Aerul este puternic ozonizat, bogat în aerosoli. Statiunea Păltinis este recomandată pentru tratarea stărilor de surmenaj fizic si intelectual, a asteniilor, a sechelelor pulmonare, a bolii Basedow, hipertiroidie benignă precum si a tulburărilor de crestere la copii si a anemiilor. De asemenea, datorită peisajelor deosebite (păduri si pajisti alpine) statiunea reprezintă o atractie si pentru turistii interesati de drumetii sau pentru picnicurile de week-end. Un important obiectiv turistic în statiune îl constituie Schitul, o biserică de lemn ridicată în 1930, unde se află mormântul filozofului român Constantin Noica.

Fig. 27. Statiunea Paltinis (sursa: http://www.sibiu-turism.ro/)

Infrastructura specific turistică este dezvoltată, statiunea dispunând pe lângă o serie de vile si de hoteluri, cabane dar si de posibilităti de alimentatie publică si de agrement: restaurante, baruri, club cu teatru si cinema, discotecă, bibliotecă, terenuri de volei, tenis si handbal.

Bazna este o statiune balneoclimaterică permanentă, factorii naturali de cură fiind nămolul terapeutic, apele minerale (clorurate-sodice, iodurate, bromurate, hipertone) si climatul sedativ. Bazna este situată în Podisul Târnavelor, la o altitudine de 320 m. Statiunea este situată pe stânga Văii Bazna într-un parc natural. Se întinde pe o suprafată de 20 hectare. Accesul la Bazna se realizează dinspre Medias prin DN14A, DJ142B si apoi DJ142H. Izvoarele minerale din Bazna sunt mentionate documentar pentru prima dată în anul 1749185, dar abia în 1843 se înfiintează în mod oficial statiunea de cură Bazna.

Fig. 28. Hotel Bazna (sursa: http://www.bazna.ro/)

Bazna se remarcă prin eficienta curativă a izvoarelor sale de ape minerale – folosite sub formă de băi, a nămolurilor terapeutice fine – folosite la împachetări precum si prin cunoscuta sare de Bazna – utilizată la comprese si cataplasme. La acestea se adaugă si climatul favorabil descris anterior. La Bazna se tratează afectiuni ale aparatului locomotor (reumatism inflamatoriu si degenerativ, spondilite si spondiloze de toate felurile, coxartroze, gonartroze, afectiuni post traumatice); afectiuni otolaringologice; afectiuni endocrine; afectiuni cauzate de stres; afectiuni ale sistemului nervos (pareze si paralizii post traumatice ale membrelor, suferinte ale nervilor periferici si polinevrite. Dispune de sase baze de tratament, policlinică balneară (cu sectii de reumatologie, ginecologie, stomatologie, radiologie), cantină, restaurant, bibliotecă, club, amenajări sportive si de agrement. Baza principală de tratament din cadrul statiunii, apartinând celei mai mari structuri de cazare din localitate, este deschisă publicului larg. Nămolul sapropelic de la Bazna este considerat a fi de o calitate deosebită, superior celui de la Ocna Sibiului si unul dintre cele mai bune din tară. Cele 10 unităti de cazare identificate pe raza statiunii Bazna dispun de un număr de 376 locuri de cazare. Cele mai multe structuri sunt de tip pensiune (pensiune turistică si pensiune turistică rurală) dar structurile turistice de tip vilă dispun de cea mai mare capacitate de cazare (128 locuri), urmate la mică distantă de cele de tip hotel (116 locuri). Alte elemente de interes turistic sunt bisericile evanghelice fortificate Bazna, Velt si Boian.

Ocna Sibiului – statiune balneoclimaterică permanentă, de interes local, este situată la o altitudine de 400 m, în partea nord-vestică a Depresiunii Sibiului. Zona se încadrează în climatul temperat-continental de deal si de podis (temperatura medie anuală 8,8°C), cu unele nuante locale (inversiuni de temperatură iarna, calm atmosferic, insolatie puternică), particularităi climatice care au un rol important în prevenirea si tratarea unor afectiuni. Ocna Sibiului a fost prima dată atestată documentar în anul 1263. Este situată la 17 km de Sibiu (DL 106B) si la 45 km de Medias (DJ 106T). Factorii naturali de cură sunt reprezentai de apa lacurilor sărate, heliotermie, nămolul sapropelic fosil, apele minerale si climatul moderat (topoclimatul sedativ relaxant cu efecte tonifiante asupra organismului uman).

Fig. 29. Lacurile din Ocna Sibiului – fotografie aeriana (sursa: http://www.sibiul.ro/)

Vechile mine, umplute cu apă au devenit lacuri sărate folosite în scop terapeutic, în curele balneare. Este vorba de un complex de 52 de lacuri saline formate prin prăbusirea vechilor ocne de sare ce însumează o suprafata hidrologică de 35.700 m2 si un volum de 265.700 m3. Cele mai importante lacuri sunt: Lacul fără fund (33 m adâncime), declarat monument al naturii, cu cel mai puternic fenomen de heliotermie, Lacul Ocna pustie, care are 160 m adâncime – cel mai adânc lac de ocnă din România (format pe locul salinei Fodina Maior, abandonată în anul 1817) si Lacul Brâncoveanu (format pe locul unei saline abandonată în anul 1699), lacul cu cea mai mare salinitate din statiune (310 g/l).

La Ocna Sibiului se tratează, cu rezultate deosebite, bolile aparatului locomotor, ale sistemului nervos, reumatismele degenerative cronice, preartrozele si artrozele, spondilozele, precum si diferite afectiuni ginecologice. Statiunea balneară s-a deschis la 2 septembrie 1846 si a functionat cu caracter sezonier până la construirea complexului balnear (1900-1909). 18 ani mai târziu a fost inaugurat si sanatoriul. Din 1948, când a avut loc nationalizarea statiunii si până în 1991, a functionat cu caracter permanent, dezvoltându-se în sectorul terapeutic, turistic si de odihnă. A urmat o perioadă de declin de circa un deceniu, timp în care a fost sistată orice activitate. Mai întâi cu o capacitate redusă, statiunea s-a redeschis în 2002, iar în anul 2006 a fost inaugurată la capacitate maximă, prin redeschidrea complexului balnear complet renovat si modernizat. Desi lacurile si amenajările antropice (incluzând bazele de tratament si strandurile) au permis atragerea unui spectru larg de turisti, exploatarea turistică a zonei este în prezent tot relativ redusă în comparatie cu potentialul existent.

Miercurea Sibiului – fostă statiune balneoclimaterică de interes local, devenită oras în anul 2004, se află situată la 34 de km vest de Sibiu, în Podisul Secaselor, pe cursul râului omonim, la altitudinea de 230 de metri. Mentionată documentar pentru prima oară în 1290, localitatea, datorită factorilor terapeutici (izvoare cu ape minerale clorurosodice, nămol sapropelic fosil) a reprezentat, din vechime, un loc căutat pentru tratarea afectiunilor reumatismale, neurologice, ginecologice, cardiovasculare si endocrine. Din păcate, în prezent necesită investitii majore de reabilitare.

Cu toate ca ultimele doua statiuni (Ocna Sibiului si Miercurea Sibiului) nu sunt mentionate in actul normativ amintit la inceputul acestui subcapitol, ele trebuie prezentate, având în vedere atat infrastructurile existente, cat si potentialul si traditia de care se bucură.

Statiunile turistice, prin specificul lor se pot constitui în poli de crestere pentru valorificarea atuurilor turistice ale judetului. De asemenea, perspectivele pe care le au statiunile turistice ale judetuuli Sibiu, în ansamblul lor, sunt încurajatoare, mai ales prin prisma tipului lor predominant si anume acela balnear, care reprezintă o mare oportunitate la nivel national si international, făcând parte, după cum s-a mai amintit, din directiile prioritare de dezvoltare.