Potentialul Turistic al Tarii Oasului

INTRODUCERE

Lucrarea de față Analiza turistică critică a Țării Oașului și perspective de dezvoltare se axează pe studiul potențialului turistic actual al Țării Oașului, efectuat dintr-o perspectivă critică (constructivă) pentru a pune în balanță aspectele pozitive și cele cu efecte negative asupra patrimoniului antropic și natural, și evidențierea posibilităților de valorificare și conservare prin intermediul turismului a conglomeratului unic format din îmbinarea celor două elemente ale patrimoniului.

Scopul bine întemeiat al acestei lucrări este demonstrarea importanței și originalității patrimoniul oșenesc, care merită să fie valorificat în cadrul turismului cultural, rural, balnear și nu numai, prin racordarea arealului Țării Oașului în cadrul circuitelor turistice județene și naționale în speciale cele din nord și nord-vestul țării.

Pe teritoriul României există 18 regiuni de tip țară fiecare având anumite particularități desobindu-se astfel între ele. Este imposibil de realizate o comparație amplă între acestea pentru a crea un clasament al valorilor acestora. Fiecare țară are propriile valori și elemente specifice atât în ceea ce privește cadru natural cât patrimoniul de sorginte antropică. Însă pentru a ne face o idee despre arealu spus studiului nostru, putem menționa faptul că Țara Oașului este considerată a fi cea mai mică dintre țări, însă de o mare unicitate în ceea ce privește moștenirea etno-cluturală, fiind catalogată de Cocean Pompei (“Țările” : regiuni geografice și spații mentale) țară unică în specificitatea ei.

Structura lucrării se află în deplină concordanță cu obiectivele acesteia, astfel, pentru a-și îndeplini toate obiectivele, a fost propusă o structură formată din 9 capitole ce tratează diverse aspecte ale studiului realizat.

Primul capitol expune principalele obiective care stau la baza studiului și metodologia folosită pentru elaborarea lucrării de față. Metodologia folosită este compusă dintr-un complex de metode care au presupus efectuarea unor studii bibliografice, realizarea de conexiuni între datele și conceptele studiate, aplicarea de chestionare pentru a aduce un aport propriu, rezultatele acestor metode fiind stâlpii de rezistență ai lucrării.

În al doilea capitol se face o o prezentare generală a conceptului de țară, pentru a înțelege mai bine subiectul supus studiului și pentru a evidenția importanța acestor unități etno-foclorice, pe care Cocean Pompei în lucrarea sa “Țările” : regiuni geografice și spații mentale le numește nestematele din lada de zestre a României.

Al treilea capitol este destinat localizării și conturării limitelor arealului studiat, limite care necesită a fi clarificate prin intermediul comparației mai multor surse întrucât există o relativă ambiguitate, în literatura de specialitate, cu privire la acest aspect.

În cadrul capitolului patru o să facem o incursiune în istoricul arealului analizat, pentru a perzenta momentele cheie în geneza acestui spațiu arhetipal, unde comunitățile omenești s-au coagualt în jurul unor mentalități comune, cu mici diferențieri în exprimare, dând astfel naștere Țării Oașului, un creuzet etno-folcloric de mare originalitate.

Ca o continuare firească capitolul cinci este dedicat expunerii potențialului turistic al Țării Oașului, dat de cadrul natural, de patrimoniul antropic și de intrepătrunderea celor două elemnte, cel din urmă rezultat în urma închegării comunităților umane în cadrul unor valori comune, distilate în timp care au avut ca rezultat un mod unic de exprimare a spiritului creator și artistic.

În capitolul al șaselea este detaliat un elemnt indispensabil valorificării turistice a unui areal și anume infrastructura turistică care implică rețele de transport, rețele de comunicare și cele de primire turistică (cazare, servire a mesei și agrement).

Al șaptelea capitol surprinde în date cantitative amploarea actuală a fenomentu turistic ca rezulta al impactului ofertei asupra cererii.

După evidențierea pontețialului turistic al Țării Oașului în capitolul cinci, penultimul capitol este grefat pe o analiză critică cosntructivă, a modului de conservare, gestionare și valorificare a elementelor de patromoniu care stau la baza acestui potențial și se vor aminti posibilele amenințări și oportunități

În ultimul capitol se vor expune pe scurt proiectele care vizează dezvoltarea turismului în cadrul arealului analizat, și se vor prezenta în detaliu câteva propuneri de valorificarea a potențialului Țării Oașului, în cadru turismului, rural, cultural și de drumeție. Ca punct de încheiere al ultimului capitol, se vor deduce posibilele efecte datorate dezvoltării turismului, asupra comunităților locale și desigur.

În încheierea lucrării se vor deduce concluzii asupra întregului studiu și desigur anexele aferente și lista cu sursele bibliografice.

OBIECTIVELE STUDIULUI, MOTIVAȚIA ȘI METODOLOGIA

Obiectivul principal al acestei lucrări este demonstrarea valorii patrimoniului antropic, a valențelor cadrului natural și a întregului potențial turistic al Țării Oașului, prin intermediul unei analize critice care se scoată în evidență aspectele pozitiv ale elementelor enumerate anterior, dar în special aspectele negative, care amenință să transforme, să degradeze în special valorilor etno-culturale și folclorice ale acestei țări și prin urmarea să ducă la pierderea identități culturale și a potențiealului turistic a acesteia.

Studiul de față se dorește a fi o analiză critică constructivă, prin urmare lucrarea analizează și efectele pe care actualele proiecte de dezvoltare turistică le au și/sau le vor avea în viitor asupra potențialul turistic al Țării Oașului și desigur se vor sugera câteva perspective de dezvoltare viitoare a turismului în acest areal.

Motivația alegerii acestei teme vine din dorința de a conserva și a valorifica, din perspectiva unei dezvoltări durabile, bogățiile de ordin etno-cultural și folcloric ale Țării Oașului, de la transfigurarea acestora și transformarea în kitsch, fenomen generat în mare parte de importul unor forme fără fond (Titu Maiorescu), de către populația plecată la muncă în afara țării. Acest fenomen derivă dintr-o caracteristică pe care oșenii și-o atribuie tipică lor, desigur ea poate fi găsită și în cadrul altor areale, dar poate nu ca aici, și anume mândria !.

Strategia folosite în elaborarea studiului, este formată dintr-un set de activități și metode desfășurate și aplicate într-o ordine logică și bine stabilită, pentru atingerea obiectivelor propuse, prin consum de resurse, având la bază o motivație solidă.

În ceea ce privește metodologia folosită s-a apelat la un set de metode, aplicate succesiv în cadrul fiecărie etape a procesului de elaborarea a lucrării de față. Astfel s-au utilizat metode precum: studiul bibliografic, tehnica ordonării logice și deducerea unor relații de determinare între conceptele și informațiile studiate, studiul cartografic, analiza swot a arealului, metoda observației în teren și realizarea unei anchete prin intermediul chestionarelor.

Prin metoda studiului bibliografic am studiat materiale documentare de actualitate, dar și mai vechi, motiv pentru care am observat schimbările survenit în timp atât asupra atitudinii și a prespectivei autorilor cât și a conceptelor și a datelor cantitative, facilitându-ne astfel relizarea relațiilor de determianre între anumite elemente incluse în studiu. Materialele folosite au fost variate de la cărți, articole, cataloage turistice, suporturi de curs, alte lucrări având subiecte apropiate până la website-uri.

Tehnica ordonării logice ne-a permis strucurarea informației asimilată în 9 capitole care se succed în mod firesc, iar deducere unor relații de determinare între conceptele și informațiile studiate, a facilitat o mai bun înțelegere a informației și a avut ca rezultat redectearea într-o maniere proprie, originală a lucrării de față.

Delimitarea arealului aferent Țării Oașului, a fost făcută printr-un studiu cartografic, alături de studiul bibliografic și metoda observației în teren, datorită ambiguității existente în definirea acestor limite.

Realizarea unei anchete prin aplicara chestionarelor a fost considerată necesară întrucât, am dorit să cunoștem modul de percepție și opinia a populație locale cu privire la identitatea lor și la valorea patrimoniului etno-cutural și folcloric existent, și deasemena am dorit să aflăm nivelul de deschidere/receptivitatea a populației locale față de potențialii turiști.

Capitolul final reperzintă aportul personal adus în cadrul studiului și pune în relație situația analizate cu privire la stadiul de conservare și gestionare a resurselor naturale, a patrimoniului antropic cu valențe turistice și perspectiva populației locale asupra acestora aspecte, deduse din interpretarea chestionarelor. Alături de acestea sunt sugerate și perspective noi de dezvoltare a turismului pe lângă cele existente, și deasemena sunt evidnețiate efectele pe care le poate produce dezvoltarea turismului în regiune.

Studiul realizat reprezintă o lucrare de sinteză care permite cunoașterea potențialului turistic al Țării Oașului, a importanței și a stadiul actual de valorificare și conservare a elementelor care generează acest potențial. Faptul că studiul prezintă o analiză succintă de actualitate a potențialului turistic al Țării Oașului și faptul că expune câteva perspective de dezvoltare turistică pe viitor, oferă posibilitatea aprofundării acestuia, care poate evolua până creearea unei strategii de dezvoltare turistică și punerea acesteia în practică.

GENERALITĂȚI DESPRE CONCEPTUL DE ȚARĂ ÎN ROMÂNIA

Pentru o mai bună înțelegere a subiectului suspus studiului am considerat că este necesar să precizăm, într-o formă succintă, câteva aspecte generale despre conceptul de țară.

Conceptul actual de țară își are originile în termenul francez pays, abordat pentru prima dată de Paul Vidal de la Blache, însă ca unitate de organizare teritorială și ca terminologie rădăcinile acestuia sunt mai vechi, încă din perioada post dominației romane când primele formațiuni prefeudale românești se organizau în entități mai mari denumite terra sau romanii populare. (Ștefan Pascu, 1982 și Bălu Daniela 2012 și C. Pompei 2011)

Pe de altă parte, ca forme de organizare țările se înscriu alături de voievodate, ca primele formațiuni social-politice românești. Mai mult de atât termenul terra însemna, conform documetelor latine de Ev Mediu, un teritoriu politic aflat în stăpânirea unei cetăți, unui senoir feudal etc. , rezultând astfel că aceste teritorii social politice erau independete, având relații de egalitate cu vecnii și între ele. (Marin Ilieș, 2006)

Având în vedere importanța lor de ordin politc și social la cea periaodă, și faptul că acestea au asigurat continuitatea neamului românesc care în cele din urmă unindu-se a forma o singură țară, aceste unități teritoriale nu au putut să rămâne uitate, mai mult de atât înțelegerea modului lor de formare și funcționare ne ajută la înțelegerea procesului de formare a neamului nostru.

Așadar în literatura noastră de specialitate, în ceea ce privește studiul unităților de tip țară, primele imbolduri au fost date de Romulus Vuia prin studiile sale asupra Țării Hațegului (1926), iar mai apoi se remarcă Ion Conea prin lucrarea Țara Loviștei. Geografie istorică (1935), cei doi aducând contribuții de neșters la definirea noțiunii românești de țară. O altă lucrare demnă de amintit este cea a lui Ion Velcea – Țara Oașului. Studiu de geografie fizică și economică, un studiu foarte complex la acea perioadă prin care sunt surprinse trăsăturile naturale și economice ale unei unități tipice de tip țară. (C. Pompei, 2011, p.13)

De-a lungul timpului aceste unități au fost subiectele mai multor studii, care au ajutata la înțelegere mecanismelor de funcționare, forței motrice care le pune în mișcare și a liantului care le asigură în continuare existența.

Așadar s-a ajuns ca în ultimii ani aceste unități teritoriale centenare să fie asociate tot mai des cu conceptul de spațiu mental geografic, acesta fiind definit ca teritoriul (spațiul regional) pe care o comunitate, dar și un individ aparținând acesteia, îl integrează în scara proprie de valori existențiale prin percepție (spațiu perceput), trăire (spațiu trăit) și imaginare (spațiu imaginat). (Cocean P., 2011).

În acelaș demers se înscrie și perspectiva lui Marin Ilieș cu privire la unitățile de tip țare, el susținând că o unitate teritorială se schimbă din momentu când este luată în calcul de conștiința colectivă, de aici rezultă că regiunea de tip țară este obiectul unei duble partajări: a geografului și a locuitorului care utilizează acel spațiu.

Prin urmare putem concluziona că sintagma spațiu mental geografic reunește în conținutul său nu numai conexiunea inextricabilă dintre om și loc, ci și transcendența în spirit a particularităților fizice, materiale, ale cadrului natural adiacent, printr-o asumare și sublimare îndelungată. Identificarea individului și comunității cu substratul fizico-geografic al mediului în care viețuiește, [….] generează o remarcabilă coeziune teritorială. (Cocean P., 2011)

Acestă coeziune teritorială, datorată în mare parte spiritului conservator al comunitățlior care locuiesc aceste spații, repezintă un atu important pentru turism, întrucât astfel a fost posibilă perpetuarea de-a lungul timpului a diversității zestrei etno-folclorice a României, mai mult sau mai puțin. Prin valorificarea turistică adecvată a acestei zestre se poate asigura conservarea și perpetuarea acesteia în continuare, însă după cum confirmă și realitatea România este departe de a atinge acest deziderat.

Teritroiul României cuprinde în limitele sale 18 astfel de unități de tip țară care să nu uităm sunt niște realități teritoriale vii, aflate într-o continuă mișcare și în prezent se află în pericolul de a fi destrămate datorită circulației intese ale populației, în special după perioada anilor 1990, și a imprumutului asumării de alte valori decât cele autohtone acestor spații.

De aici reseie nevoia suprinderii limitelor acestos spații, pentru a se putea acționa în favoarea conservării specificului lor etno-cultural lor care este și specifuclui Romîniei de altfel.

ÎNCADRAREA GEOGRAFICĂ A AREALULUI VIZAT ȘI LIMITELE ACESTUIA

Țara Oașului s-a conturat ca entitate teritorială de tip țară undeva între secolele V și XI d. Hr. fiind scindată din punct de vedere politico-administrativ, în Plasa Ugocea și Plasa Oaș timp de 700-800 de ani. De aici au derivat o serie de polemici, în stabilirea limitelor actuale, începute în secolul XX odată cu apariția primelor studii științifice pe acest areal. În prezent Țara Oașului, are o populație puțin peste 67.000 locuitori, ocupă o suprafață de 881,06 și cuprinde 13 unități administrativ teritoriale, dintre care un oraș și doisprezece comune. (Marin Ilieș, 2006).

Localizare

Țara Oașului este poziționată în nord-vestul României. Din punct de vedere al limitelor politico-administrativ este situată la granița cu un alt stat (Ucraina), în județul Satu Mare, în extremitatea nord-vestică a acestuia la limita cu județul Maramureș, iar din punct de vedere geogarfic la contactul a două unități majore de relief, și anume Câmpia de Vest, respectiv Munții Carpați.

Particularități ale cadrului natural

O să nereferim aici stric la relief și rețeaua hidrografică, deoarece acestea au participat într-o mai mare măsură, în direct mod la stabilirea limitelor, și definirii peisajului Țării Oașului.

Relief

În cadrul județului Satu Mare, din punct de vedere geomorfologic, se individualizează trei unități distincte: unitate de câmpie formată în principal din Câmpia Someșului și Câmpia Ierului, Munții Oaș-Igniș-Gutâi și Culmea Codrului.

Țara Oașului se poziționează, în mare parte, în cadrul Munților Oaș-Igniș, mai exact aceasta cuprinde Munții Oaș în întregime, Depresiunea Oaș și doar extremitatea vestică a Munților Igniș (Gutâi) care alcătuiesc sectorul de nord-est, înalt, al județului.

În ceea ce privește strict Țara Oașului, granița de nord-est și est a acesteia (cu Ucraina) este grefată pe creasta sectorulu estic al Munților Oaș. În zona Tarna Mare (extremitatea nordică) acești munții vulcanici sunt masivi, în comparație cu altitudinile sectoarelor de șes și glacis din proximitate, în rest parte nord-vestică și centrală este dominată de prezența măgurilor vulcanice, bine conturate, cu pante relativ ridicate (Pleșcuța, Geamăna, Ursoi, Bârlești și altele).

În partea sud-estică și sudică, limitele sunt trasate de segmentul vestic al Munților Igniș, care este dominat de vârfurile Pietroasa (1202 m) și Muntele Mic (Heghișa, 1013 m).

Între Munții Oaș și Igniș este localizată Depresiunea Oașului, ca un “golf” al Câmpiei de Vest, o depresiune de eroziune, deși din punct de vedere geologic, în zona sa centrală (Valea Măriei) forajele executate au indicat că suntem în prezența unui horst (ridicări ale fundamentului paleogen). Depresiunea este bine individualizată, fiind compartimentată în trei bazinete: Negrești, Târșolț și Cămârzana. În depresiunea Oaș se individualizează două zone distincte, respectiv o zonă de piemonturi și alta de lunci.

Hidrografie

Țara Oașului este un teritoriu bogat în ape atât de suprafață cât și subterane, fapt datorat poziționării acesteia la contactul morfologic a două unități majore de relief, Câmpia de Vest respectiv Carpații Orientali și circulației generale a maselor de aer dispre vest bogate în vapori de apă care determină precipitații bogate (700-1200 mm/an), care la rândul lor determină debite bogate ale râurilor. (Marin Ilieș, 2006)

Marea partea a rețelei hidrigrafice a Țării Oașului este tributară Tisei, care întâlnește pe teritoriul Ungariei principalul colector al regiuni Turul, a cărui bazin hidrografic acaparează peste 80% din suprafața Țării Oașului, restului suprafeței rămase, respectiv cea nordică, revenindu-i Tarnei.

Râul Tur izvorăște din Munții Igniș de la o altitudinea de 950m (Marin Ilieș, 2006), traversează Depresiunea Oaș pe direcția est-vest și în drumul său de întâlnire cu ultimul afluent din Țara Oașului la Turulung, se întâlnesc două sectoare importante de colectare. Primul sector se află în amonte de lacul de acumulare de la Călinești, unde Turul primește dinspre sud, pe partea stângă, râul Strâmba și dinspre est, pe partra dreaptă, apele râului Valea Rea cu principali alfuenți ai acestuia Valea Albă și Lechinciaora. Al doilea sector de colecatare se întâlnește în aval de lacul de la Călinești, unde Turul primește pe partea stângă râul Talna și din partea dreaptă râul Turț, înafara arealuli Țării Oaș.

Rama muntoasă în formă de semilună, ce delimitează regiunea începând din partea nordică și până în cea sudică imprimă direcția de curgere, a principalelor râuri, spre vest, și nord-vest în cazul râului Talna. Singura excepțioa o face râul Lecincioara a cărui direcție de curgere de la izvoare și până la vărsare în râul Valea Rea, este pe axa nord-sud.

Porțiunea nord-vestică aparține bazinului hidrografic la Tarnei, care izvorăște din Munții Oaș de la o altitudine de 200 și are o lungime de 11 km.

Apele subterane au o calitate ridicată, marea parte a lor este cantonată în sectorul de glacisuri. Ca nivel al adâncimii, acestea pot fi găsite și la peste 30 de metri adânciem în sectorul de glacis, însă în zona de câmpie apele freatice sunt foarte aproape de suprafață (1-5 m). În ceea ce privește apele de adâncime, un procent foarte ridicat al acestora au proprietăți minerale și chiar termo-minerale.

Din punct de vedere al suprafețelor lacustre, se remarcă lacul de la Călinești Oaș și cel de la Mujdeni, acestea fiind de origine antropică. Cel mai mare ca suprafață și mai important din punct de vedere al rolurilor pe care le are este la lacul din localitatea Călinești-Oaș. Acestea a luat naștere în urma construirii unui baraj pe râul Tur în anul 1974 și în prezent are o suprafață de cca. 340-360 ha cu un volum maxim 30 milioane . (http://laculcalinestioas.ro/descriere/). Acesta are funcții multiple (alimentare cu apă, energie, regularizează deibitele, agrement) și un rol important mai ales în periaodele de viituri.

Problematica limitelor Țării Oașului

În studiile publicate inițial care au abordat Țara Oașului, axate pe diferite subiecte (etnografie, istorie, geografie etc.) au exsitat mai multe încercări de a marca limitele teritoriului Țării Oașului, o parte dintre aceste fiind eronate.

La baza acestei neînțelegeri stă, pe de-o parte edificarea comitatelor Sătmare și Ugocea în decursul secolului al XIII-lea care au scindat teritoriul Țării Oașului în două părți, care timp de peste 700 de ani au funcționat separat din punct de vedere politic-administrativ, parte de nord-vest cu actualele comune Turț, Bătarci, Tarna Mare și Gherța Mică fiind inclusă Comitatului Ugocea cu reședința la Seleușu Mare, iar partea de sud-est Comitatului Sătmar cu reședința la Satu Mare.

Pe de altă parte dificultatea stabilirii granițelor Țării Oașului se datorează, creării unității administrativ-teritoriale Raionul Oaș după sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial și până în 1968, care se grefa practic pe bazinul superior al râului Tur (Marin Ilieș, 2006). Fapt la care se adaugă neluarea în seamă, după această periaodă, a elementului antropic, mai exact a asemănărilor de ordin socio-cultural dintre comunitățile apraținând celor două regiuni, Ugocea, respectiv Oaș. Printre primele lucrări științifice care au abordat Țara Oașului din perspectiva existenței a două areale distincte au fost Cercetări folklorice în Țara Oașului între 1930-1931 de Ion Mușlea și Cercetări folklorice în Ugocea Românească în 1940 de Vasile Scurtu. La aceasta s-a adaugă faptul că studiile publicate ulterior (după 1968) au analizat Țara Oașului în limitele susținute de cei doi autori.

În acest sens autorul Marin Ilieș în lucrarea sa Țara Oașului – Studiu de geografie regională a identificat o serie de asemănări dintre cele două areale cel ugocean și cel oșenesc, în cadrul lucrărilor menționate anterior, susținând că Cei doi autori nu oferă nici un argument consistent, iar cele prezentate sunt combătute în propriile lucrări.

În cele ce urmează o să prezentăm asemănările, identificate de Marin Ilieș din lucrările menționate, asemănări care constituie argumente solide în ceea ce privește unitatea Țării Oașului.

Tabel 1. Aspecte similare ]n cele două părții ale Țării Oașului

(Preluat după Marin Ilieș din lucrarea Țara Oașului: Studiue de geografie regională, 2006)

În lumina celor prezentate, și a studiilor publicate mai recent, atât cu privire la Țara Oașului cât și a conceptului de țară, putem concluziona că cele două areale care au rezultat în urma scindării în secolul al XIII-lea din punct de vedere politico-administrativ a Țării Oașului, sunt defatp părțile aceluiaș întreg bine închegat prin tradiți, cutume, obiceiuri și mentalități comune. Această idee este susținută și de Marin Ilieș care declară că Limita dintre cele două comitate (Oaș și Ugocea) nu se verifică pe nici o reprezentare grafică cu informații recente sau mai vechi.

Limitele Țării Oașului

Așadar momentul înfințării celor două comitate (Oaș și Ugocea) în secolul al XIII-lea reprezintă prima delimitare adimistrativă atestată prin documente scrise, delimitare în care relieful a jucat un rol mai importan decât componenta umană. În timp însă patrimoniul etno-cultural, și nu numai, cu foarte multe elemente asemănătore genereat de comunitățile umane din cele două areale, pe baza unor valori și concepții comune și-a demonstrat importanța și a scos în evidență liantul care leagă și dă unitate nu doar cele două regiuni ci și oricărei altă entități de tip țară – spiritul uman (C. Pompei, 2011).

Având în vedere mențiunile anterioare și evenimentele ce au avut loc de-alungul trecutului Țării Oașului s-a ajuns ca în prezent limitele regiunii, să fie trasate pe baza configurației reliefului și a interrețiilor acestuia cu alte elemente ale cadrului natural și a componentei antropice.

Rezultatul a fost următorul: limita de nord, nord-est și est a Țării Oașului o reprezintă granița României cu Ucraina, grefată pe sectorul estic al Munțior Oaș; granița de sud-est și sud este îmbracă creasta segmentului vestic al Munților Igniș, dominat de vârfurile Pietroasa și Muntele Mic; spre vest și nord-vest la contactul cu Câmpia Someșului limita impusă de extensiunea nucleului de polarizare mentală (având ca centru comuna Cămârzana) coroborat cu teritoriul administrativ al localitățlor aflate la limita acestuia: Bătarci, Turț, Gherța Mică, Călinești Oaș, Orașul Nou și Racșa

ISTORIC

Generalități

În opinia noastră din punct de vedere al turismului, când vine vorba de a pune în valoare un areal, o destinație, cunoșterea profundă a acestora și a genezei elementelor care dau potențial arealului, se impune ca o condiție obligatorie. Considerăm că acest principiu primează și în cazul valorificării turistice a unităților de tip țară, deoarece o bună cunoaștere a trecutului și genezi lor ajută la decelarea particularităților care pot fi folosite ca atuuri în afirmarea pe piața turistică și la valorificarea destinației prin implementarea unor perspective de dezvoltare tutistică adaptate specificului local.

Așadar începem prin a spune că edificarea actualelor entități de tip țară este strâns legată, din punct de vedere geografic, și nu numai, de prezența lanțului muntos la Carpaților. Prezența omului în aceste spații a fost semnalată încă din preistorie, din paleolitic în cazul Țării Oaș.

Munții Carpați au jucat un rol esențial în sedentarizarea și dezvoltarea comunităților umane în acest spațiu, începând de la asigurarea hranei, a resurselor necesare construirii de unelte (minereuri, lemn) până la rolul de protecție împotriva invadatorilor.

Odată cu sedentarizarea populațiilor umane în aceste areale și prin continuitatea locuirii lor începe a se contura niște spații de o mare originalitate etno-folclorică și care vor juca un rol important în geneza neamului românesc – țările. Procesul de edificarea a acestor entități teritoriale, începe după retragerea armatelor romane din secolul al III-lea d. Hr. în contextul perioadei marilor migrații la nivel europen, cuprinsă între secolele IV-IX.

Țara Oașului este una dintre entitățile menționate anterior, constituită ca atare acum cca.1000-1500 de ani, iar pentru a-i înțelege mai bine trecutul trebuie să ne raportăm la dovezile arheologice și documnetele existente cu privire la acest areal.

Perioada preistorie – retragerea trupelor romane

Locuită încă de acum cca. 12.000 de ani, undeva la limita dintre Paleolitic și Mezolitic, vatra multimilenară Țara Oașului este una dintre cele 18 unități de tip țară din România. Dovezile care să ateste vechimea locuirii și povestea locuirii Țării Oașului începe să fie narată cu ocazia primelor cercetări de teren desfășurate în proximitatea localității Bixad, efectuate de arheologul Marton Roska în 1928. (Bălu Daniela, 2012, Catalog, 2007)

În urma descoperirilor făcute s-a constatat că aceste teritorii au aparținut civilizației Starcevo-Criș, care are o vechime de peste 8.000 de ani, localitatea Călinești Oaș, mai exact Dâmbul Sfintei Mării, fiind cel mai nordic punct din România cu descoperiri ale acestei civilizații. Mai apoi, în epoca bronzului, în urma descoperirilor arheologice de la Boinești, Remetea Oașului, Vama, s-a constata că pe aceste meleagri au viețuit creatorii culturii Suciu de Sus. (Bălu Daniela, 2012, Catalog, 2007).

Cu trecerea timpului comunitățile umane de pe actualul teritoriu al Țării Oașului, și nu numai, au devenit din ce în ce mai închegate, dovadă a acestui fapt fiind apariția așezărilor fortificate din prima epocă a fierului, cum este de exemplu cea de la Călinești Oaș. Descoperirile arheologice demonstrează inclusiv contactul cu civilizația celtică. (Bălu Daniela, 2012, Catalog, 2007).

Un alte evenimente care v-a influența decisiv istoria Țării Oașului, dar nu numai, a fost sedentarizarea definitivă a popoarelor geto-dacice, încheiată la cumpăna dintre mileniul al III-lea și al II-lea când începe procesul lor de constituire etnică. (Pascu Ștefan, 1982). Popoarele geto-dacice au ajuns și pe teritoriile de astăzi ală Țării Oașului, iar mai târziu în secolul I î. Hr. acest areal a fost inclus în cadrul granițelor primului stat centralizat dac fondat de Burebista.

Mai apoi în perioada dominației romane și a transformării Daciei în provincie romană, ținutul Țării Oașului a rămas un ținut al dacilor liberi, o adevărată cetate naturală, cu toate că exploatările miniere s-au extins până în apropiere. (Bălu Daniela, 2012)

Odată cu retragerea trupelor romane din secolul III d.Hr., au urmat numeroase valuri de invazie a popoarelor migratoare, în acest context populația daco-romană și nu numai, întreaga romanitate nord-dunăreană a continuat să se dezvolte sub învelișul dominației barbare, care nu se amesteca în viața socială și politică a populației autohtone, mulțumindu-se cu îndeplinirea unor obligații materiale și ostășești. (Pascu Ștefan, 1982).

Perioada post romană

Bazinul superior al Tisei a fost locuit până în secolul al V-lea de o grupare nordică a dacilor cu organizare internă, fapt demonstrat de inventarul arheologic provenit din aceste părți. Această structură de organizare s-a desmembrat în secolul al V-lea făcând loc altor entități teriotriale de tip statal (țările), mai reduse ca dimensiune și grefate pe bazine depresionare intra și sun-montane și pe sectoare deluroase din vecinătatea munților (M. Ilieș, 2006)

Aceste entități teritoriale și-au continuat existenața și după cucerirea maghiară a Transilvaniei și a acestor părți inclusiv. Populația românească a continuat să trăiască organizată în obști sătești unite la rândul lor în uniuni de obști, situate de obicei de-a lungul unei văi sau într-o depresiune naturală. Obștile sătești se conduceau și organizau după normele comune al dreptului nescris, cutumiar, țărănesc (Bălu Daniela 2012)

În cadrul arealului studiat de noi, acesta continuând să acționeze ca cetate naturală, a oferite condițiile necesare închegării unia dintre primele formațiuni politice prefeudale românești, în periaoda dintre secolele XIII – XIV în perioada de înfințare a celor două comitate (Ugocea și Oaș). Aceastea a fost prima delimitarea administrativă atestată prin documnete scrise, a Țării Oaș. Crearea celor două comitate a scindat teritoriul Țării Oașului în două părți, care timp de peste 700 de ani au funcționat separat din punct de vedere politic-administrativ, parte de nord-vest cu actualele comune Turț, Bătarci, Tarna Mare și Gherța Mică fiind inclusă Comitatului Ugocea cu reședința la Seleușu Mare, iar partea de sud-est Comitatului Sătmar cu reședința la Satu Mare.

Formațiuni politice prefeudale menționate erau reprezentate de voievodate și cnezate, formațiuni care la rândul lor formau unități teritoriale mai mari – așa numitele terra sau romanii populare. (Bălu Daniela, 2012, Pascu Ștefan, 1982)

Din punct de vedere al denumirii, documentul care atestă pentru prima dată toponimul de Oaș este scrisoarea regelui Ungariei Ștefan către un nobil Nicolae la data de 17 noiembrie 1270, prin care regele confirma acestuai cinci moșii de pe teritoriul Țării Oașului. (Bălu Daniela, 2012). Satele Vama și Prilog sunt menționate ca datând dinainte de 1270, iar spre sfârșitul secolului al XIII-lea apar mențiuni despre satele Călinești și Boinești. (Ion Velcea, 1964)

De-a lungul timpului cele două comitate Ugocea și Oaș, sau anumite localități din cadru lor s-au aflat în repetate rânduri sub dominația, cetăților și castelor din apropiere.

Perioada secolelor XIV – XX

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea (1377) conform unor acte papale din domeniul cetății de Medieș (Megessalla) făceau parte toate satele din Țara Oașului (partea plasei Oaș) – Vama, Pîrlog (Prilog), Călinești, Boinești, Lechința, Târșolț, Cămârzana, Bicsad, Tur, Negrești și altele. (Bălu Daniela, 2012).

Tot în această perioadă, în regiunea Satu Mare, documentele menționează existența a două districite: Medieșu Aurit în 1381 care între 1385 și 1393 avea 20 de moșii locuite de iobagi români și Țara Oașului sub denumirea de districtus cintrat Avvas, format din 28 de sate cu centru la Negrești. (Bălu Daniela 2012)

Relatări importante pot fi găsite și în diplomele maramureșene din secolele al XIV-lea și la XV-lea, în care Țara Oașului este menționată în legătură cu drumul sării, care pornea din Giuești (Maramureș), trecea prin Negrești, pentru a ajunge apoi în ținuturile sătmărene. Tot aceste documente precizează: Țara Oașului, partea de nord a comitatului Satmariu de către Maramureș, de la Seini pînă la Camorzana cu 28 sate și două castre: Seini și Mediaș, reședința banului Simon din Medieș, despre care se făcea amintire la anul 1368. (Ion Velcea, 1964)

Acelaș documente demonstrează că Țara Oașului a aparținut mai întâi voievodatului Maramureș. Încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea ținuturile Maramureșulu, Chioarului, Codrului și Sătmarului (deci și al Oașului) erau conduse de români, mai exact de cei doi voievozi de maramureș – Blac și Drag- numiți de regele Sigismun al Ungariei, conducători și stăpâni absoluți ai acestei întinse regiuni. (Ion Velcea, 1964).

În secolul al XVI-lea în schimb documentele arată că cetatea Sătmarului poseda suprafețe întinse, printre care figurau și un număr de 10 sate din Oaș. ( Ion Velcea, 1964).

În ceea ce privește districtul din partea de nord-vest și anume cel ugocean, moșii întinse din cadrul acestuia s-au aflat în stăpânirea unor voievozi maramureșeni. Astfel la 1387 frații Drag și Ioan, fiii voevodului Sas veniți din Moldova, stăpâneau cu titlu de donație regală și sate din regiunea românească a Ugocei: Comlăușa, Bătarci, Turț. (Bălu Daniela, 2012). În orice caz satele românești din Ugocea au fost numite încă de la început în documentele istorice possessiones valachales, având în frunte cnezi și voievozi, după aceleași jus valachicum pe care-l întâlnim și în comitatele vecine. (Bălu Daniela, 2009)

În ciuda contextului politic prezentat anterior instituția voievodatului a continuat să existe. În aceste sens, la 1492 este amintit un Pal, voiveod în Boinești, în 1498 un Kardos, voievodul român (olah vajda) din Trip, în 1505 Berche, voievod din Bixad, iar în 1512 un Wayda, voievod din Negrești. Voievozii apar amintiți și în secolul al XVII-lea, când sunt pomeniți 3 voievozi din Negrești în urbariul din 1694. Nu lipsesc datele cu privire la funcția de voievod nici în secolul al XVIII-lea, când voievozi din Oaș, Certeze și Călinești Oaș sunt chemați să depună marturie despre iobagii fugiți de pe domeniul familiei Karolyi din Carei. Până și la începutul secolului al XIX-lea (1808) în matricola botezaților, căsătoriților și morților din Negrești, este amintit voievodul Ioan Hotyka.

Aceste documente sunt dovada clară care atestă prezența unei instituții românești ancestrale, care și-a impus propriile instituții feudale indiferent de autoritățile vremii.

În ceea ce privește diversitatea etnică o popluației acestui areal, secolele XIV-XVIII sunt caracterizate de existenața unui număr însemnat de documente isorice care fac referie în special la populația Țării Oașului. Așadar după o scurtă analiză a acestora (de către autorul Ion Velcea) s-a constatat că satele aflate la granița dintre Oaș și Ugocea au început din a doua jumătate a secolului al XIV-lea să fie mai intens populate.

În secolul al XVI-lea se menționează popularea unor sate cu locuitori de origine ruteană. Printre localitățile populate figurează satele Cămârzana, Târșolț, Lechința, Călinești, Racșa, iar mai târziu Huta situată la nord-est de comuna Certeze este colonizată cu o populație slovacă, adusă aici pentru exploatările de minereu de fier. În secolul al XVII-lea ia naștere localitatea Moișeni, formată de un grup de maramureșeni veniți (de peste deal) din Țara Maramureșului. (Ion Velcea, 1964)

Perioada secolului XX – prezent

Cu privire la apartenența regiunii Țării Oașului la teritoriu României, situația începe să se clarifice într-o primă fază, după Primul Război Mondial. În acest sens, dacă înainte de primul război mondial regiuna Ugocea a fost un comitat mai mic din Ugaria, cu o suprafață de 1213 km 2 și 97.755 locuitori. După primul război mondial, o parte mică de dincoace de Tisa a fost alipită României. Această regiune a făcut parte din județul Satu Mare, sub numele de plasa Ugocea, având 18 localități: Băbești, Bătarci, Bocicău, Cidreag, Comlăușa, Dobolț, Drăgușeni, Gherța Mare, Gherța Mică, Halmeu, Porumbești, Șirlău, Tarna Mare, Tămășeni, Turț, Turulung, Valea Seacă, Văgaș. (Bălu Daniela, 2009)

În cazul Plasei Oaș, abia în urma reorganizării administrative din 1 ianuarie 1934 Negreștiul devine așa cum era și normal (era cea mai mare localitate a Țării Oașului) sediul preturei Țara Oașului, situație care va dura până în anul 1940 când în urma Dictatului de la Viena sediul preturei se mută iarăși la Orașu Nou. Din anul 1949 Negreștiul este iarăși sediul preturei Țara Oașului până la reorganizarea administrativă din anul 1950 când Țara Oașului devine, împreună cu plasa Ugocea, raionul Oaș al regiunii Maramureș. (Ion Velcea, 1964). În 1968 când se realizează o nouă împărțire teritorială a României, prin desființarea regiunilor și a raioanelor și înființarea județelor raionul Oaș este desfințat, și devine parte integrantă a județului Satu Mare, situația menținându-se până în ziua de azi.

În prezent oșenii sunt mândrii de originilel lor, iar această mândrie pe de-o parte este cea care participă, într-o mare măsură, la păstrarea anumitor obiceiuri și tradiții cum ar fi: nunțile tradiționale, mersul la colindat de Crăciun și la stropit de Paște. Mândria se regăsește și în cântece și danțuri (dansuri): De m-or ține cu secară / Oșenia-i a mea țară / De m-or ține cu ovăz / Oșenia nu o lăs. Pe de alte parte tot mândria dă naștere unor fenomene sociale cu impact negativ asupra patrimoniului local, este de ajuns să amintim de casela făloase care au început să fie construite odată cu emigrarea oșenilor în străinătate după căderea regimului comunist.

Faptul că Țara Oașului se află în prezent la tripla confluență a trei state diferite, este o dovadă clară a unei coeziuni sociale foarte puternice care denotă o mentalitate și o cultură bine individualizată. Dar asta nu înseamnă că de-a lungul timpului influențe ale popoarelor migratoare și/sau vecine nu au influențat specificul Țării Oașului, spre exemplu o parte din regionalismele lingvistice sunt de origine maghiară, slavă și nu numai.

Din punct de vedere turistic cunoașterea trecutului microregiunii Țara Oașului este foarte importantă deoarece, înțelegerea genezie acesteia duce automat la conștientizarea valorii patrimoniului de natură antropică. În acelaș timp cunoașterea trecutului ne ajută la stabilirea unor drecții de dezvoltare a fenomenului turistic în conformitate cu specificului local, de aici și avantajul unei destinații inedite.

POTENȚIALUL TURISTIC AL ȚĂRII OAȘULUI

Potențialul turistic, al arealului supus studiului de față, este data de comunitatea umană, cu o vechime milenară, care de-a lungul timpului a creat un folclor cu particularități unice și impresionante. Spiritul creator al comunităților umane din Țara Oașului, a fost și este manifestat atât în plan spiritual cât și în cel material. Aceste manifestări sunt cele care stârnesc curiozitate și dau potențialul turistic al zonei.

Desigur și cadrul natural își aduce aportul în ceea ce înseamnă potențialul turistic al Țării Oașului și acest fapt se face tot mai simțitor prin apariți unităților de tipul pensiunilor, păstrăvăriilor, cabanelor și mai nou al pârtiei de la Luna Șes.

Potențialul turistic natural

Cadrul natural al Țării Oașului este definit de prezența piemonturilor, a măgurilor, a platourilor vulcanice cu altitudini medii cuprinse între 400-600m, la acestea se adugă o rețea hidrografică bogată, principalul coletcor fiind râul Tur, afluent de stânga al Tisei. Deși altitudiniile, mai ales în cadru depresiunii sunt relativ micii, peisajul înfățișează un aspect spectaculos, în special în partea nord vestică și centrală a regiunii, datorită amplitudinii altitudinale marii între măguri și zona joasă dimprejurul acestora, zonă de câmpie cu altitudinii până în 200 m. Maximele altitdinale le înregistrează rama muntoasă înconjurătoare, cu altitudinii de peste 1000 m, punctul cel mai înalt fiind la 1201 m în Vf. Pietroasa.

Potențialul natural al Țării Oașului este dat în primul rând de peisajele pitorești ca rezultate ale conglomeratului format predominant din hidrografie, vegetație și relief. Acest potențial este deja exploatat de pensiunile existene (ex. Pensiunea Boda Oșanu) sau de cele nou apărute (ex. Pensiunea Ivan)

Cadrul natural are ca substrat un relief de origine vulcanică, ceea ce implică și existența unor izvoare de ape minerale, care întregesc potențialul atractiv al cadrului natural. Și această resursă este pusă în valoare de unele unități (de primire) turistice, cum ar fi Complex Pintea sau Complexul Valea Măriei și altele. Însă apele minerale nu sunt valorificate doar pe această cale, spre exemplu S.C. Nova Oaș S.R.L., (care exploatează sursele F9 Negrești-Certeze și F10 Negrești) comercializează spre consum apă minerală naturală, carbogazificată și necarbogazificată.

Și componenta edafică are un rol determinat în cee ce privește potențialul turistic al Țării Oaș, proliferarea, spre exemplu, a livezilor și a culturii de căpșuni se datorează în primul rând caracteristicilor acestui element. În acest sens există manifestări care să marcheze recoltele bogate de căpșuni, cum este de exemplu Sărbătoarea Căpșunilor din Călinești Oaș ce se desfășoară în fiecare an în luna iulie iar în ceea ce privește recoltele pomicole acestea sunt folosite în general pentru producerea pălincii, elixirul care încinge spiritul oșanului la petreceri și sărbători.

Conform condițiilor geologice, de relief, hidrologice și pedoclimatice, Țara Oașului este prin excelență un spațiu al fondului forestier. Acesta este reprezentat de păduri întinse de foioase, speciile dominante fiind fagul, gorunul, carpenul steajrul și pe alocuri coniferele. Existența unu fond forestier bogat are ca și consecință o faună bogată în specii de mistreț, căprioare, lupi și urși. În zonele de câmpie speciile cele mai răspândite sunt fazanul și iepurele. În acest context putem afirma că Țara Oașului prezintă un potenția ridicat și în ceea ce privește turismul sportiv de vânătoare.

Pe lângă cele prezentate până acum în capitolul de față o să menționă și câteva atracții turistice punctuale, aparținâd strict cadrului natural și care punt în valoare toate elementele menționate:

Vârful Pietroasa (1201 m), cu rocile eruptive de la baza vârfului cu figuri zoomorfe și antropomorfe (ex. Sfinxul din Oaș)

Vârful Muntele Mic sau Heghișa (1013 m)

Rezervația complexă Râul Tur în Turț, Gherța Mică, Călinești Oaș și Negrești Oaș

Tinoavele din Munții Oaș (arii protejate): în Cămârzana – Tinovul Cetățuia Mare; în Certeze Tinovul Mărăuș

Teii Seculari (rezervație naturală) – în Tarna Mare în zona Băile Tarna

Băile Puturoasa (rezervație geologică)

Teiul plantat în curtea Școlii Gherța Mare de către delegația acestui sat la Marea Unire din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia

Traseele montane: comuna Vama – Valea Talna Mică – Băile Puturoasa – Vârful Muntele (Heghișa 1013m) – Vârful Petroasa (1201m) – Dealul Soci – Valea Pistruia – Satul Blidari; Satul Certeze – Valea Șelătruc – Vârful Buianu (1167m) – Cabana Silvică Șelătruc; Negrești Oaș – Valea Adâncă – Cătun Luna (cabana Silvică) – Vârful Pietroasa (1201m); Cabana Sâmbra Oilor (Huta Certeze) – Vârful Vezeului (1057m) – Vârful Tribușor (976m) – Vârful Rotunda (1240m); Negrești Oaș – Valea Turului – Valea Goroha – Cabana Silvică Șelătruc; Comuna Hura Certeze – Peștera Florii – Izvorul Delta – Vârful Rotunda (1240m); Valea Turului – Muntele Tâmpa – Cabana Vrăticel; Sâmbra Oilor – Vârful Bradului.

Ca o prelungire ce survine în mod natural, componenta umană completează cadrul natural, făcând-ul, în cazul nostru, propice practicării turismului, dar să nu uităm că tot componenta antropică este cea care poată să distrugă acest potențial.

Potențialul turistic antropic

Potențialul antropic al Țării Oașului, are ca și caracteristică principală unicitatea, exprimată pe mai multe căi, printre care: stilul architectural tradițional al locuințelor, portul popular, meșteșugurile transmise din genereție în generație (țesut, olărit), obiceiuri legate de evenimente importante din viața omului (nunta, sâmbara), dansurile și cântecele care se mai numesc și danțuri cu bine cunoscutele țâpurituri (strigăte).

Toate acestea, alături de firea comunităților locale, constituie zestrea de neprețuit a populație autohtone acestui din Țara Oașului. Comunitatea din acestui areal, este una clar delimitată, în cadrul căreia oamenii se identifică cu spațiul unde trăiesc, purtând numele de oșeni.

Portul tradițional

Portul tradițional oșenesc este unul original, viu colorat și adaptat caracterului oșenilor. Atunci când este îmbrăcat la diverese sărăbători sau evenimente mai importante, cormatic, coriul alături de peisajele tipce dominate pe fundal de măguri, se poate suprinde un tablou etno-cultural unic și de mare atractivitate. Costumele populare erau purtate la hore, la biserică, de sărbători sau cu ocazia unor evenmente tradiționale (nunți). Acest obicei era extins pe întreg arealul Țării Oașului în prezent însă se regăsește din ce în ce mai puțin, mai ales în zona urbana la Negrești Oaș, păstrându-se doar în cadrul satelor

Portul femeiesc: Portul femeiesc este cel mai bine conservat, deoarece nu a eliminat nici o piesă din costumul tradiționl, cu excepția zadiei adică a șorțului care se poartă mai rar. Acesta constă în cămașă, pindileu (fustă), zadie sau șorț și chischinei (batic), fiind deosebit de vioi, în special la fetele tinere. Cămașa cu platcă (chieptar) se încadrează, din punct de vedere al croiului, portului popular românesc de veche tradiție. Lucrată din material țesut în gospodărie, aceasta are o alesătură în jurul gâtului (platca) și este colorată viu, cu ornamente geometrice și florale stilizate. Fusta (pidileul), este din același material (fir de cânepă și bumbac sau numai bumbac, mai recent), are un guler lat în partea superioară și o încrețeală migălos lucrată, sincronizată ornamental cu cămașa, în partea inferioară (foarte largă), ornamentele constând în vergi de cromatică diferită. Zadia are și ea în partea superioară un brâu, iar în partea inferioară motive vărgate și dantelă. Ca element de podoabă sunt folosite zgărzile din mărgele (care înlocuiesc vechile salbe din monede de argint) și șiruri de mărgele, iar la mireasă, găteala capului și cununa. Cromatica dominantă a costumul feminim se subscrie în general celor trei culori: roșu, verde și galben

Portul bărbătesc: este alcătuit din cămașă, făcută din pânză de cânepă sau bumac (ornamentată la guler, pe piept și la mâneci) cu mâneca largă sau strânsă în pumnișor (în unele sate), care se poartă de regulă peste izmene (gaci) largi (iarna peste cioareci). În perioadele reci se îmbracă uioșul (haina de lână – cusută în dungi în unele localități) și guba. La aceste piese de îmbrăcăminte se adaugă clopul de paie are marginile foarte înguste lăsate în jos. Partea de sus, perfect cilindrică, se înfășoară cu o panglică lată sau șnur de susșinere împodobit cu mărgele de sărbătoare pusă peste frunte sau ceafă. Această piesă de costum este apropae nelipsită din portul oșenesc, având mai degrabă rol de podoabă a capului. În picioare oșenii încalțau cizme din piele (pantofi mai rar), iar mai înainte de aceasta aceștia se încălțau cu opinci care nu se mai folosesc de multă vreme. La această costumație, „straița" (traista) era nelipsită, unde se purta, fără excepție, cuțitul, batista sau tutunul pentru cei fumători. Una din țâpuriturile bătrânești ne lămurește mai bine cu privire la portul cuțitului: „Eu cu cuțitul nu tai / Numai mă apăr de bai". Prin aceasta înțelegem că oșeanu este o fire pacifistă, care luptă de fapt numai pentru a se apăra.

În ziua de azi însă, din costumația tradițională bărbătească au dispărut mai multe piese. În primul rând aproape nimeni nu mai poartă în ziua de azi gacii. Aceștia erau confecționați din pânză de cânepă sau bumbac. Gacii împreună cu cioarecii au tendința de înlocuire totală, cu pantalonul modern obișnuit. În trecut cămașa se încingea cu curea lată, un fel de chimir. Astăzi aceasta nu se mai poartă decât foarte rar, mai ales la lucru, protejându-i pe oșeni în muncile lor dure. De asemenea bonda cu cătătorii împrumutată de la maramureșeni, a dispărut, după ce a fost purtată în zonă vreo 20 de ani. Bonda oșenească din pănură, dimie groasă, împodobită cu înflorituri și șnururi colorate, și-a reluat locul, însă și ea se poartă rar. Cândva cămașa se încingea cu curea lată, un fel de chimir. Astăzi aceasta nu se mai poartă decât foarte rar, mai ales la lucru, protejându-i pe oșeni în muncile lor dure.

Portul tradițional oșenesc repezintă unul din elementele fundamentale ale identității oșenilor. Valoarea acestuia este dată în primul rând de simbolurile arhaice care sunt reprezentate pe aceste costume și de particularitățile (cum este chieptarul – platca) ce îl diferențiază de costumele tradiționale ale altor regiuni. La aceasta se adaugă procesul îndelungat și migălos de realizare a acestuia, și de obținere a materiei prime.

În altă ordine de idei originalitatea și valoarea portului popular din Țara Oașului, este amenințată, de schimbarea treptată a modului de creeare a acestor și a materialelor folosite. În consecință în ultimii ani, meșteșugari de costume populare, au început să adauge printre altele în croiul costumelor populare cristale swarovski, lucru care crește prețul acestora însă le diminuează valoarea care au căpătato într-o perioadă îndelungată de timp. La baza acestor schimbări stă dorința de a ieși în evidență, de a fi mândru cum obișnuiesc să spună oșenii.

În concluzie putem spune că portul tradițional din Țara Oașului, contribuie prin aport de potențial, la conturarea regiunii ca o destinație turistică, pretabilă turismului rural, antropologic și nu numai. Faptul că oamenii încă mai păstrează aceast obicei de a îmbrăca portul tradițional de sărbători și în cadrul anumitor evenimente demonstrează tăria sentimentului de aparteneță și identificare cu trecutul lor și arealul pe care îl locuiesc. Cu toate acestea mândria de care dau dovadă oșeni când vine vorba de identitatea lor pote fi dăunătoare, chiar distructivă în ceea ce înseamnaă patrimoniu antropic.

Gospodăria tradițională

Pentru a putea surprinde specificul arhitecturii din Țara Oașului, unde piatra, lemnul, paiele și lutul au constituit materia primă pentru orice cosntrucție, ne-am concentrat analiza cu precădere asupre locuințelor.

Locuințele tradiționale oșenești se remarcă în primul rând prin culoarea albastră a pereților, mniratic cum o mai numesc localnicii și de panta mare a acoperișelor. Un alt element tipic caselor tradiționale dar nu neaparat obligatoriu este prispă sau după cum îl numesc localnicii țârnațul.

În trecut gospodăria unui oșan era formată în mode frecvent din: casă – o locuință bicelulară, cu tindă și o sobă; cămara sau bucătăria de vară – o altă cosntrucție separată sub acoperiș propriu, află aproape de casă; grajdul sau poiata cum o numesc autohtonii, la care se adugă locul pentru depozitat gunioul de grajd; mai apoi locul acesteia a fost luat de șura cu grajd; cotețul pentru porci șă păsări – unele exemplare având mai multe compartimente și o fântână. Mai rar era prezent un hambar care avea două compartiment unul pentru fân și unul pentru otavă. Familiile mai înstărite aveau și un cuptor pentru copt. (iarbă ce crește după ce a fost cosită prima iarbă). (Focșa Gheorghe, 1975)

În general construcțiile erau edificate din bârne de stejar și/sau voioage (cărămizi din lut) pe fundații de piatră. Acoperișurile sau heizașele cum le numesc oșenii, erau acoperite cu paie, construite în patru ape, țuguiate, cu pantă abruptă pentru scurgerea apei și pentru a nu permite zăpezii să se așeze. Mai târziu au apărut acoperișele care au folosit draniță ca învelitoare, draniță simplă sau horjită adică confecționată din lemn de esență tare (stejar sau fag). Acestea au fost totuși rare, datorită înlocuirii periodice a draniței. Erau mai numeroase în partea de sud-est a regiunii decât în alte părții și au atins apogeul pe parcursul secolului XIX. Cu toate aceste la începutul secolului XX când au început să apară casele acoperite cu țiglă, peste 90% din casele Țării Oașului erau acoperite cu paie.

Gospodăria era împrejmuită de un gard din nuiele, în grupe de câte trei fire de esențe diferite: carpen, arțar, alun și paltin sau fag. Intrarea era una originală denumită vraniță cu boc și era construită dintr-un trunchi gros de arbore, așezat orizontal suspendat în echilibru având o parte mai gorasă (spre rădăcină) și partea mai lungă și care rotea în jurul unui ax vertical. Parte dispre stradă, sculptată cu forme geometrice, evidențiază grija pentru infățișare, caracteristică care astăzi, în unele cazuri a luat o amploare exagerată. (Focșa Gheorghe, 1975)

În structura unei gospodării mai intră terenul rezervat culturilor, deobicei în fața casei erau plantate flori și în spatele casei se afla cultura de zarzavaturi și legume. La aceste se adugă instalația pentru vița e vie, în termeni populari heghi, care deobicei sa află la marginea curții proprii cu cea a vecinului. Curtea gospodăriei se nume odorde la termenul în maghiară udvor.

Tipologia locuințelor, era dicatată în funcție de cât de înstărită era familia, astfel avem:

Casa cu o singură încăpere (cu o singură ușă)

Casa bicelulară (cu tindă și sobă)

Casa cu tindă cămară și sobă

Casa lungă (casa cu tindă mediană și două case (camere)

Casa cu trei sau patru uși

Casa în cot sau în vinclu

Începând de la case de tip becelulară, locuințele au început să aibă în constituția lor târnaț cea prispă, la început simplă, iar mai apoi scânurită și cu grinzile sculptate cu forme geometrice. Un alt aspec interesnat, la casele cu două încăperi în special era faptul că încăperea de la stradă era considerată camera de mândru, adică o cameră amenajată special pentru ca fetele să poată face vedere, cu alte cuvinete să primească pețitori. Astfel în serile când fetele primeau pețitori lăsau lumina aprinsă, ca băieții, care umbalu deobicei în grup, să vadă care fete fac vedere. În unele sate tradiția se mai păstrează, chiar dacă case este nou construită.

O locuință oșenească se recunoaște de la distanță și asta datorită în primul rând raporturilor dintre nivelurile componente ale caselor: fundați, pereți și acoperișul. Dimensiunile medii erau în general de 0,50 m – înălțimea fundație, 2,10 m – înălțimea pereților și 7 m penteu acoperișele cu paie, iar pentru cele cu draniță înălțimile medii erau intre 5 – 6 m. În ceea ce privește dimensiunile lungimii și lățimii locuințelor acestea se încadra între 7 – 12 m lungimea și 5 – 6 m lățimea. Construcția rezultată este din punct de vedere arhitectonic una echilibrată, solidă, bine ancorată de sol și în acelaș timp zveltă. (Focșa Gheorghe, 1975)

La acest ansamblu se adugă sculpturile specifice, cu ornamente florale și geometrice, regăsite și în costumele populare, ale ancadramentelor ferestrelor și a balustradei târnațului.

Tot acest conglomerat formează locuința oșanului, care a evoluat în timp de la fome rudimentare la forme mai complexe ornamentate stilistic. Relația acestor construcții solide și zvelte asemena măgurilor vulcanice, cu mediul natural înconjurător este una de complementaritate în creeare unu peisaj rural autentic, care suscită curiozitate.

Însă estetica peisajului, și nu numai, a suferit multe daune odată cu anii 70 – 80 ai secolului trecut, ajungându-se în situația în care aceste case au dispărut aproape de totul, cu excepția muzeului din zona urbană și din comunele aflate în vecinătate. Și acest lucru nu datorită construcției altor case noi, care continuă tradiția stilului ci a unor blocuri de import care dau uitării tot cea a fost.

Un exemplu edificator în acest sens este bine cunoscuta comună Certeze, unde locuitorii comuniei au acceptat cu greu deschiderea unei case muzeu în stil tradițional în centrul localității, pe motiv că ar putea afecta aspectul ultramodern la comunei. Caza muzeu a fost inaugurată pe data de 3 mai 2015. (http://radiocluj.ro/2015/05/05/contraste-in-tara-oasului-prima-casa-muzeu-alaturi-de-vile-ultraluxoase/)

INFRASTRUCTURA TURISTICĂ DE TRANSPORT, PRIMIRE ȘI ALIMENTAȚIE ȘI AGREMENT

Infrastrucutra de transport, de cazare și de alimentație, reprezintă elementele indispensabile, ale dezvoltării turismului într-un anumit spațiu. La acestea se adaugă dotările pentru agrement, un alte element vital în cadrul căruia intră: terenurile de sport, bălțile pentru pescuit, piscine și ștranduri amenajate pentru activitățile de recreere ale turiștilor, etc.

Infrastructura de transport

Transportul reprezintă, în viziuenea noastră, acțiunea de deplasare dintr-un punct în altul, în timp și spațiu a bunurilor, persoanelor și a datelor/informațiilor, și este prezentă la fiecare pas în viața noastră fiind profund implicată în toate sectoarele economiee, inclusiv în turism.

Infrastructura de transport stă la baza activității turistice, întrucât prin intermediul acesteia fluxurile de turiști ajung din zona emițătoare la destinație. Să nu uităm că primul servici consumat din cadrul unui pachet turistic este transportul, fie el individual sau inclus în cadrul pachteului turistic.

Infrastructura rutieră:

Țara Oașului este racordată la rețelele de drumuri naționale și europene prin intermediul drumul județean DJ109 și prin drumului național DN19.

DN19 leagă Țara Oașului de județele Bihor și Maramureș prin județul Satu Mare. Mai exact acesta străbate orașele Oradea, Valea lui Mihai, Carei, Satu Mare, Negrești Oaș și Sighetu Marmației taie Țara Oașului pe direcția sud-vest – nord-est pe o distanță de 35 de km și trece prin localitățile oșenești: Orașu Nou, Racșa, Vama, Negrești Oaș, Certeze, Huta Certeze, până la ieșirea din județ și de pe teritoriul Țării Oașului prin pasul Huta. Prin DN19 regiuna este racordată în vest la drumul european la E81 care iese în Ucraina pe la Halmeu și la E671 ce se desfășoară relativ paralel cu granița dintre România și Ungaria până la Timișoara, trecând prin Arad unde iese spre Ungaria.

DJ109I leagă Țara Oașului prin bifurcația de la Orașu Nou cu drumul europena E58 la Seini, având astfel ieșire spre sud prin Baia Mare și de la Dej spre est unde drumul E58 se continuă până la Târgul Frumos în Județul Iași trecând prin: Beclean, Bistrița, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Suceava și Botoșani. Spre spre sudul țării conexiunea se continuă de la Dej prin E576 care trece prin Cluj Napoca.

Rețaua de circulație rutieră este bine răspâmdită în teritoriu, toate comunele sunt legate prin interemdiul drumurilor județene: 109L(racordat la E81), 109H, 109K, 109M (acestea fiind racordate la DN19) și 109. Acestea leagă următoarele localități:

DJ109L: Negrești Oaș – Bixad – Trip – Boinești – Călinești Oaș – Gherța Mică – Gherța Mare – Turț;

DJ109H: Turț – Bătarci;

DJ109K: Prilog – Remetea Oașului – (se suprapune cu DJ109L între Călinești Oaș și Boinești) – Boinești – Târșolț – Cămârzana;

DJ109: Pășunea Mare – Coca – Călinești Oaș;

DJ109M – Tămășeni – Comlăușa – Valea Seacă – Tarna Mare

Dacă în trecut cele două artere rutiere importante pentru Țara Oașului DN19, respectiv DJ109 se aflau într-o stare precară, îm prezent în urma unor lucrări de amploare, sunt într-o condiție foarte bună, cu excepția porțiuni de drum DJ109I dintre Seini și Orașu Nou. Cu toate aceste nu se știe cât timp situația va rămâne așa, pentru că, chiar dacă în cazul unor porțiuni de drumuri cum este cea dintre Orașu Nou și Orașu Nou Vii s-au efectuat lucrări de amploare pentru prima dată în 20 de ani, experiența de până ne demonstrează că starea actuală a drumurilor nu va rămâne aceași pe o perioadă îndelungată.

Transportul aerian:

Conform celor prezentate până acuma putem concluziona că Țara Oașului este bine racordată la rețeua de drumuri naționle și europene prin acestea fiind legată și de patru orașe, ușor accesibile cu aeroporturi: Baia Mare, Satu Mare, Oradea și Cluj Napoca. Cel mai apropiat de orașul Negrești Oaș fiind Aeroportul Internaționla Baia Mare la 43 de km,- aproximativ 45 de minute cu mașina, urmat de Aeroportul Internațional Satu Mare la 60 de km, – aproximativ 1 oră și 10 minute. Cele mai depărtate sunt Aeroprotul Internațional Avram Iancu, de la Cluj Napoca (cel mai important) aflat la 183 de km, – cca. 3 ore și Aeroprotul Internațional Oradea (cel mai îndepărtat) la 186 de km, – tot cca. 3 ore.

Infrastructura de cale ferată

Rețeaua de cale ferată este reprezentată de singura linie de cale ferată din arealul Țării Oaș ce leagă Satu Mare de Bixad și care străbată localitățile: Botiz, Livada, Orașu Nou, Vama, Negrești Oaș și Bixad. În februare 2009 lini ferată Satu Mare-Botiz-Bixad a fost privatizată. Pe 14 decembrie 2013 cursa care mergea în mod regulat de trei ori pe zi dinspre Satu Mare spre Bixad s-a anulat. S-au făcut promisiune de repunere în funcțiune în februarie 2014, însă acest lucru nu s-a întâmplat. În prezent linia nu este închisă, încă circulă trenul de marfă până la Livada.

Infrastructura de cazare și alimentație publică

Infrastructura de cazare:

La nivel de județ, unitățile de cazare care predomină sunt hotelurile, pensiunile sau vilele turistice, amplasate în interiorul și în proximitatea localităților ( municipiul Satu Mare, Carei, Negrești Oaș ), sau în incinta stațiunilor balneare care se bazează pe izvoarele de apă termală, precum Tășnad sau Valea Măriei în comuna Vama.

În cadrul Țării Oaș, unitățile care predomină sunt în primul rând pensiunile, apoi hotelurile și în cele din urmă cabanele, iar pe lângă acestea există și un hostel. Nu există spații special amenajate pentru campare, înafara unităților de cazare. Categoria de clasificare maximă atinsă este de 3 stele în cazul hotelurilor și a pensiunilor din mediul urban, respectiv de 3 margarete pentru pensiunile situate în afara arealului urban.

Unitățile de cazare sunt caracterizate în general de un nivel ridicat al calității serviciilor raportat la nivelu de clasificare, mândria și ospitalitatea, în general trăsături dominante ale caracterului autohtonilor, nu-i permite oșanului ca acesta să fie văzut ca o gazdă proastă.

Majoritate unităților de cazare indiferent de tipul lor (hotel, pensiune cabană), pun la dispoziție servicii complexe, de la restaurant propriu, și dotări de agrement până la posibilitatea de organiza evenimente începând de la banchete școlare, la nunți, botezuri până la înmormântări, deoarece dorința oșanului este să fie acasă atunci când trece prin cele trei mari trepte/etape din ciclul vieții unui om: naștere – botez, căsătorie și moarte. În această categorie intră: Hotel Valea Măriei ***, Complex Pintea **, Complexul Mujdeni**, Hostel Pietroasa ***, Pensiunea Boda Oșanul **, Pensiunea Ivan **, Pensiunea Huta Certeze ** ș.a.

Există unități de cazare ce pun la dispoziție și dotări de agrement:

Hotel Valea Măriei: piscină interioară și exterioară, teren de tenis, teren de fotbal, sală fintess, saună, jacuzi și solar;

Complex Pintea: piscină interioară, jacuzzi, saună și sală de fitness;

Baza de agrement Albina-Hotca: baie de abur pe bază de plante medicinale, bazin acoperit cu apă sărată iodo-sulfuroasă, bazin de înot acoperit, saună, ștrand în aer liber;

Pensiunea Alina: piscină exterioară;

Complexu Mujdeni: bază de tratament, piscină acoperită, sală de fitness, saună și lacul de acumulare;

În ceea ce privește capacitatea de cazare aceasta este mică cu excepția câtorva unități. Hotel Valea Măriei – 53 de camere cu o capacitate maximă de 136 de locuri și Complex Mujdeni având două clădiri, are o capacitate maximă de 130 de locuri în 48 de camere, cât despre celelate unități, nici una nu depășește 15 camere. La unitățile menționate până acum se adaugă reședințele secundare ale oșenilor construite cu precădere în zonele montane, cele mai edificatoare exemple în acest sens fiind orașul Negrești Oaș și comuna Certeze. Aceste construcții continuă să apară însă într-un rimt mai lent în comparație cu anii trecuți.

Având în vedere situația de față în opinia noastră principalul dezavantaj al infrastructurii de cazare îl reprezintă dezvoltarea haotică, individuală, fără a se lua în seamă cadrul general. Prin urmare, regiunea are o capacitată mică de cazare, multe unități nu au vizibilitate în afara regiunii deoarece nu există un mecanism sau o asociație a unităților de cazare, prin intermediul căreia acestea să fie promovate și se promoveze reciproc, pe lângă aceasta și promovarea proprie nu depășește de cele mai multe ori limitele orizontului local. Multe dintre unitățile de cazare nu au un website propriu, iar cele existente sunt rudimentare. Astfel potențialul turist îi este greu să găsească o unitate de cazare, cu atât mai mult să găsească detalii despre aceasta (clasificare, dotări, servicii).

Prin urmare, datorită fluxului redus de turiști, a vizibilității slabe în afara arealului Țării Oașului și pentru a evita sezonalitatea, manifestată în special vara când mase mare de oameni placați la muncă în străinătate se întorc acasă, unitățile s-au adaptat, punând la dispoziție un set de servicii și facilități pentru a-și întregii câștigul. Actualmente aproape fiecare unitate de cazare, indiferent de tipul ei și de categoria de clasificare are restaurant propriu și oferă posibilitatea de a organiza evenimente pe tot parcursul anului.

La acestea se adugă faptul că nu există amenajări de tip pensiunilor agroturistice și pe lângă asta majoritatea comunelor (Târșolț, Cămârzana, Tarna Mare, Bătarci, Turț, Gherșa Mică, Racșa) nu au nici o unitate de cazare în teritoriul lor.

Lista unitățlior de cazare din Țara oașului

Infrastructura de alimentație:

Ponderea unităților de alimentație publică, de sine stătătoare, de tip restaurant este mai scăzută comparativ cu cea a unităților de cazare, majoritatea celor din urmă având integrate în structura lor și o unitate de alimentație.

În această analiză nu o să luăm în calcul unitățile de tip fast-food, deoarece sunt foarte perisabile în timp, cu alte cuvinte nu au durată lung de existență, se deschid unele și se închid altele în intervale scurte de timp. Mai presus de atât unitățile de tip fast-food se adresează mai mult populaței locale în special generațiilor tinere și nu se încadrează deloc specificului local.

Unitățile luate în calcul de analiza noastră sunt extrem de puține ca număr, majoritatea fiind amplasate în orașul Negrești Oaș. Astfel în întreg arealul Țării Oaș avem: 4 restaurante propriu-zise și 5 pizzeri. La acestea se adaugă cofetăriiile, foarte perisabile în timp, barurile de tip terasă, care în caz de nevoie servesc și mâncare, unele conținând în denumire sintagma Bar-Restaurant și unitatea de alimentație din cadrul stației de benzinărie Lescaci Oil din Negrești Oaș. Toare restaurantele și anume – Restaurant Regal, Restaurant Casa Cicio, Restaurant Casa Verde și Café-Restaurant Central se află pe teritoriul pe teritoriul orașului Negrești Oaș alături de 4 din cele 5 pizerii existente și anume – Pizzeria Prima, Pizzeria Boema, Pizzeria Doner și Pizzeria Party, iar cea de-a cincea pizzerie – Pizzaeria Centrală se află în comuna Bixad.

Dacă Țara Oașului nu excelează în unități de alimentație de sine stătătoare, cu siguranță excelează în săli de nunți cu capacitate mare. Orașul Negrești Oaș are două asemena unități, Nord Parc Unio și respectiv Blue Night, cea din urmă dispunând și de un cort în aer liber pentru evenimente. Dealtfel acest unități sunt dedicate doar evenimentelor, în trecut mai existau două unități din aceeași categorie, care actualmente au fost scoase din uz, iar în prezent o altă unitate de acest fel se alfă în construcți la ieșirea din oraș spre comuna Certeze.

Pentru a înețelege mai exact amploarea acestui fenoment trebuie să știm că acesta are la rădăcină o tradiție veche, care încă se mai păstrează într-un procent ridicat și anumă că tinerii se însoară fiecare cu un partener din satul natal, iar nunta se face tot în sat.

În Țara Oașului fiecare reședință de comună are cel puțin o sală de nunți, în multe existând peste două, iar la rândulor și satele au în prezent câte o sală de nunți, iar cele care nu au este pentru că aceasta se află încă în proiect, iar până atunci nunțile se desfășoară la căminele de cultură.

Pentru a vizualiza mai bine situația o să menționăm câteva exemple: în localitatea Cămârzana cu o populație de 2493 locuitori în 2011 în prezent există 3 slăi de nunți cu o capacitate totală de peste 2500 de persoane, și satul Moișeni din comuna Certeze care are o sală de nunți cu o capacitate maximă de 900 de locuri, populația satului fiind de sub 1000 de locuitori. Situația se repetă în cazul multor așezări din Țara Oașului.

Infrastructura de agrement

În ceea ce privește infrastructura de agrement, actualmente avem două exemple pozitive de punere în valoare a apelor minerale și termale de către cele două complexe balneo aflate în comuna Vama. Acestea au fost amintite și anterior, și anume Hotel Valea Măriei și Complexul Pintea. La acestea se adaugă Baza de Agrement Albina-Hotcă, cu două bazine interioare, saună, baie de aburi, tratamente și ștrand în aer liber

În altă ordine de idei alte două obiective importante ale structurii de agrement sunt reprezentate de cele două lacuri de acumulare, cel de la Călinești Oaș și cel de la Mujdeni. În prezent lacul de la Călinești Oaș este privatizat, există posibilitatea de a pescuit, taxa fiind de 50 de lei/persoană/24 de ore. În legătură cu celălat obiectiv din aceași categorie, lacul de la Mujdeni, malurile acestuia sunt mare măsură împânzite de reședințe secundare private, în special pe partea sud-estică, sudică și sud-vestică, partea de vest fiind ocupată de complexul Mujdeni, iar latura de nord a rămas liberă pentru vizitatori sau pescarii amatori. Deasemena complexul de la Mujdeni este și o bază de tratament.

Așadar în prezent infrastructura de agrement este slab reperzentată în teritoriu, dar se afirmă încercări de refacere și extindere a acesteia. Când vorbim de refacere ne referim la stațiuna balneară de la Puturoasa din comuna Vama, care de mai bine de 15 ani a fost lăsată în paragină. În prezent există un proiect de reabilitarea a acesteia, care a început să fie pus în practică începând cu vara anului trecut. În situație mai puțin fericită se află însă fostele stațiuni din comuna Bixad și cea din Tarna Mare, care sunt lăsate în continuare în paragină.

Cu referire la extinderea infrastructuri de agremente, un proiect de foarte mare amploare este cel de amenajare a pârtiei de la Luna Șes. Proiectul a început în 2012, iar termenul de finalizare a fost 2015. Până acum s-a contruit drumul de acces până la pârtie pe o lungime de 6,6 km, instalația de transport pe cablu a fost montată, alimentarea cu energie electrică a fost făcută. Momentan primăria și Consiliul Local caută parteneri pentru finalizarea următoarelor obiective a proiectului, printre care pot fi enumerate: construire de spații de cazare, amenajarea a două pârti de ski pentru începători pe o lungime de 850 de metri, amenajarea unu spațiu de camping de 120 de locuri ș.a. (http://www.negresti-oas.ro/investitii/luna-ses/)