Potentialul Turistic al Tari Lapusului Si Valorificarea Acestuia Prin Amenajare Turistica

INTRODUCERE

Capitolul I Premise de individualizare geografica și istorica a zonei.

1.1 Premise geografice

1.2 Istorie si cultura in contextul actual

1.3 Populatia

Capitolul II Resurse naturale

2.1 Forme de Relief

2.2 Reteaua Hidrografica

2.3 Clima

2.4 Flora si Fauna

Capitolul III Resurse antropice

3.1 Vestigi arheologice

3.2 Obiective religioase

3.3 Obiective culturale

3.3Cultura materiala si spirituala din mediul rural

Capitolul IV Baza materiala

4.1 Infrastructura de transport

4.2 Unitati de cazare

Capitolul V Posibilitati de promovare a potentialului touristic antropic prin amenajare turistica

5.1 Dinamica si caracteristicile cererii turistice

5.2 Analiza SWOT

5.3 Tipuri si forme de turism practicate

Introducere

În viziunea oamenilor Țara Lăpușului este mult mai cuprinzătoare cultural și social decât „depresiunea Lăpușului” ,cum considera majoritatea oamenilor , care geografic este mai limitată decât „țara” ca mentalitate și cultură economică.Sub aspect istoric și economic Țara Lăpușului este un spațiu identitar ce include pe lângă satele din Depresiunea Lăpușului și comunitățile de graniță administrativă Chiuiești, Măgoaja, Poiana Blenchi a căror viață economică și pastorală au aceleași coordonate reprezentative.Deasemenea Tara Lapusului mai are o serie de comunitati rurale aflate pe teritoriul judetelor Cluj si Salaj.Singurul centru urban al acestei „țări” fiind orașul Târgu Lăpuș în a cărui perimetru administrativ se află 13 comunități rurale distribuite pe văile: Valea Mare, Rohia, Nireș, Lupoaia ce au izvoarele în Culmea Brezei și văile: Lăpuș, Satra, Dobric cu izvoare în Munții Lăpuș. Toate reprezintă o rețea tipică pentru o depresiune, de văi și dealuri joase cu spațiu ocupațional pentru agricultură, creșterea animalelor și exploatări forestiere.

,Țara ca și unitate administrativ teritorială este definită din punct de vedere organizațional și din perspectivă istorică cu indicatori complecși:

viața comună, sistemul de muncă, oboceiuri, post, tradiții și grai. Însuși definiția țărilor la I. Ionică reproduce modul de viață al comunităților localeNoțiunea de ,,țară” definește teritoriul, locul, darși unitatea geografică etnologică și etnograficăcum ar fi ,,Țara Bîrsei” Țara Oașului”, ,,Țara Lăpușului”

În legătură cu originea numelui Lăpuș s-au pus în circulație mai multe teorii. Cercetătorii maghiari printre care Iosif Kadar, cel mai cunoscut în problema evoluției satelor din fostul comitat Szolnok – Dobâka explică numele de Lăpuș de la cuvântul maghiar lapos = neted, plat sau de la lápos = teren mlăștinos. Cercetătorii români l-au derivat de la cuvântul latin lapis = piatră, prin analogie cu Cetatea Chioarului de pe malul râului Lăpuș, al cărui nume vine din maghiarul Kövar = cetate de piatră.

Dintre toate aceste teorii poate ar trebui să dăm crezare mai mult istoricului maghiar atunci când pune toponimicul în legătură cu forma și natura terenului pentru că atunci când plouă, localitatea Târgu Lăpuș care are pânza freatică sus, terenul devine în zona plată – mlăștinos.

Motivatia alegeri acestei teme este legata de mai multe considerente. In primul rand arealul zonei lapusului reprezinta zona in care am petrecut o perioada scurta din viata si zona in care ma intorc mereu cu drag, deasemenea un alt considerent care m-a facut sa aleg aceasta tema il reprezinta promovarea foarte precoce a zonei care dispune de un potential turistic cel putin interesant, fiind una dintre zonele in care inca se mai pune accentul pe pastrarea valorilor si a traditilor populare, in acest context viata satului este inca una activa.

De asemenea, copil fiind am avut ocazia sa particip la diferite evenimente organizate in zona care m-au fascinat, motiv pentru care apreciez ca , acestea ar trebui sa fie promovate prin atragerea unui numar mare de turisti in zona. Avand in vedere ca zona beneficiaza de un potential economic redus, apreciez ca datinile si obiceiurile din zona impreuna cu siturile arheologice precum si bisericile din lemn, ar putea aduce prosperitate in aceasta zona prin promovarea lor.

Lucrarea “Potentialul turistic al Tari Lapusului si valorificarea acestuia prin amenajare turistica” doreste sa contribuie la cunoasterea patrimoniului acestei zone, evidientand unicitatea si diversitatea componentelor teritoriului dar si cateva modele de amenajare turistica care sa prezinte posibilitati de dezvoltare a acestei zone.

Aceasta lucrare este structurata pe …..capitole……

Metodologia folosita…….

Capitolul I Premise de individualizare geografica și istorica a zonei.

1.1 Premise geografice

Amplasată în compartimentul nord-vestic al spațiului transilvănean ,, Depresiunea Lăpușului reprezintă una dintre unitațile depresionale clar conturate de la marginea nordică a Depresiunii Transilvaniei, situată in prelungirea estică a culoarului depresional tectono-eroziv Baia-Mare-Copalnic-Lăpuș, format in amonte de defileul săpat in Masivul Preluca de rețeaua de răuri reunite in aria de convergență hidrografică din sectorul central al depresiunii și ocupand aproape in intregime bazinul hidrografic superior al râului Lăpuș. Depresiunea Lăpușului colectează intreaga rețea hidrografica a zonei și dreneajă mai multe unitați morfologice, care iși gasesc explicația atât in tectonica și structura formațiunilor geologice cât și in acțiunea indelungată a agenților modelatori sub aerieni.

Spațiul depresional lăpușan reprezintă un teritoriu clar individualizat, bine închis pe trei parți de unitați montane sau deluroase înalte, care îl delimitează cu claritate atât spre vest-unde ajunge pâna la masivul cristalin al Prelucii(810 metri) și Dealul Pietriș, și apoi la masivul Șatra (1401), iar la sud este strajuit de culmea Breaza (874 m), care împreuna cu masivul Preluca constituie o punte de legatură spre Munții Apuseni( Depresiunea Lăpușului împreuna cu Culmea Breaza alcătuiesc in opinia lui Gr.Posea 1962 Subcarpații Lăpușului)

In partea de nord-est se desfășoară Munții Țibleș (1842 m) si Munții Văratic (1353 m), limită care corespunde limitei nordice al Podișului Someșean pe culmile acestora situându-se limita nord estică a teritoriului, iar in est Depresiunea Lăpușului întâlnindu-se prin intermediului Curmaturii Larga(521 m) cu o parte a Dealurilor Năsaudului sau Dealului Sălătrucului. O anumită deschidere realizată prin intermediul unor compartimente ceva mai joase se inregistrează numai spre vest unde spațiul se întalnește cu Dealurile Copalnic-Mănaștur ,aparținand Vaii Chioarului, aproximativ pe interfluviul dintre Lăpuș si Bloaja , respectiv in sud-vest unde suprafața calcaroasă a Vârtoapelor întalnește Podișul Purcareț-Boiu Mare între unitațile circumdepresionare menționate este amplasată vatra depresionară propriu-zisă evident mai josă si mai puțin accidentată fată de munții si culmile deluroase înalte care flanchează la nord, și nord-est, respectiv la sud și vest-nord vest, căreia i se impune astfel un acpect colinar accentuat de la est spre vest.

În primul rând dorim sa subliniem faptul că, acest ansamblu teritorial ,, Țara Lăpușului,, ascunde o complexitate deosebita atât din punct de vedere fizico-geografic, cât și antropic. Aceasta zonă nu poate fi conturată cu exactitate atăta timp căt, pe lângă elementele de natură fizico-geografică, nu pot fi ignorati existența unor factorii de ordin subiectiv, de consens sau arbitarii ( politico-administrativi, istorici, etnici, cultural-etnografici, economici si de habitat, și nu în ultimul rând cei funcționali).

Spațiul lăpușan în diferite perioade istorice s-a conturat treptat în urma conlucrării sinergice dintre diversele procese socio-spațiale specifice prin care comunitățile locale și activitățile lor specifice au acționat direct sau indirect, singure sau asociate în direcția asumării și identificării cu această unitate economică și de habitat. Chiar dacă prin prisma naturii locurilor încadrarea spațială a Depresiunii Lăpușului pare un demers simplu ca urmare a unor limite morfologice care nu ridică probleme deosebite în privința delimitării, totuși definirea spațiului lăpușan comportă anumite dificultăți și limite induse în general de particularitățile componentei umane, cele care de altfel, definesc extensiunea spațială a entității teritoriale complexe care constitue ,, Țara Lăpușului,,

Literatura de specialitate aparținând diverselor domenii de cercetare (geografică și conexe) nu au acordat prea multă atenție acestui spațiu, în pofida multitudinii și complexității problemelor pe care mozaicul fizico-geografic și antopic le comporta, având ăn vedere că aceste aspecte se modifică în raport de variațiile adesea conjuncturale ale multiplelor variabile, îngreunând demersul de delimitare pe criterii de natură socio-economică.

Procesul de umanizare progresivă a ansamblui teritorial lăpușan a beneficiat de un ansamblu de elemente fizico-geografice, care, de la un loc la altul, și-a manifestat caracterul restrictiv sau de favorabilitate. Limitele restrictive au translat continuu de la poziția inițială, datorită presiunii umane exercitate în timp asupra spațiului analizat, iar formele de exploatare a resurselor acestuia au căpătat trăsături specifice și sau dezvoltat de la o etapă istorică la alta. În acest context o serie de elemente care altădată aveau un caracter restrictiv au devenit astazi dominante dar și invers într-o mai mică măsură.

Limitele geografice ale Țări Lăpușului- așa cum o percep locuitorii săi- depașesc cu mult vatra depresionară propriu-zisă prin inglobarea unitaților montane si deluroase care o mărginesc circular(Munceii Lăpușului, Obcinele Țibleșului, Munții Lăpușului și ai Țibleșului, Masivul Șatra, Masivul Preluca, Culmea Breaza) a compartimentului estic si sud-estic al Podișului Purcărel-Boiu Mare și a compartimentului nordic al Dealurilor Sălatrucului sau Ciceului situate la vestu și sud-vestul, respectiv la sudul Culmi Breaza

Țara Lăpușului se extinde pe o suprafață de 918,53 km pătrații, inscrisă in aria de cuprindere a șapte unitați administrativ-teritoriale (cu o populație totală de 45.840 locuitori in anul 2011) dintre acestea sașe sunt comune (Băiuț, Coroieni, Cupșeni, Lăpuș, Suciu de Sus, Vima Mica-îngloband numai puțin de 24 asezări), respectiv un oraș din categoria centrelor urbane mici (Târgu Lăpuș cu o populație de 11.744 locuitori in anul 2011), care are in subordine nu mai puțin de 13 sate.Aceste date reliefează caracterul profund rural a Țări Lăpușului, revenind astfel 37 de sate la un oraș (medie situată sub cea națională 49,9 sate la un oraș in anul 2001, respectiv 42,8 sate la un oraș in anul 2004)

In concluzie asupra Țări Lăpușului au acționat un ansamblu de mai mulți factori (sociali,economici,naturali) care in timp au contribuit la conturarea unei unitați geografice distinctă,omogenă și bine conturată.

1.2 Istorie și societate in context actual

Țara Lăpușului a reprezentat din cele mai vechi timpuri un spațiu în care s-au dezvoltat așezări umane care au transmis până azi numeroase elemente de cultură materială și spirituală. La Suciu de Sus la locul numit „Poduri din Coastă” s-a descoperit un cimitir cu morminte de incinerare, datând din perioada bronzului mijlociu și dovedind statornicia așezărilor până azi. Descoperirile arheologice au permis identificarea unui grup cultural cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de Grupul Lăpuș sau Cultura Lăpuș .Realizând o analiză comparativă a celor două culturi Suciu de Sus și Lăpuș m-au dus la concluzia că grupul Lăpuș poate fi considerat o nouă etapă în dezvoltarea culturii Suciu de Sus specifică epocii bronzului în timp ce prima are elemente clare de trecere la prima vârstă a fierului.

Pe parcursul Evului-Mediu societatea românească a intampinat o serie de amenințări astfel aceasta a fost nevoită se se organizeze în obști sătești de diferite dimensiuni așezate în numeroasele depresiuni din spațiul carpato-danubiano-pontic pentru a se feri de pericolul iminent. Din aceste zi. Descoperirile arheologice au permis identificarea unui grup cultural cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de Grupul Lăpuș sau Cultura Lăpuș .Realizând o analiză comparativă a celor două culturi Suciu de Sus și Lăpuș m-au dus la concluzia că grupul Lăpuș poate fi considerat o nouă etapă în dezvoltarea culturii Suciu de Sus specifică epocii bronzului în timp ce prima are elemente clare de trecere la prima vârstă a fierului.

Pe parcursul Evului-Mediu societatea românească a intampinat o serie de amenințări astfel aceasta a fost nevoită se se organizeze în obști sătești de diferite dimensiuni așezate în numeroasele depresiuni din spațiul carpato-danubiano-pontic pentru a se feri de pericolul iminent. Din aceste obști sătești au rezultat țările și voevodatele, ele s-au unit pentru ași sporii puterea militară și politică. Ele erau conduse de voievozi iar dimensiunile erau diferite și închideau de jur împrejur Transilvania (Țara Bârsei, Țara Făgărașului, Țara Hațegulșui, Țara Zarandului, Țara Oașului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și Țara Maramureșului.

Terra Lapus este atestată documentar în 1315 „quod Terra Lapus vocata” și s-a dezvoltat din uniunea obștilor sătești de pe valea Lăpușului. Centru acestei țări îl constituie satul Lăpuș devenit ulterior târgul Lăpușului . Localitatea Târgu Lăpuș este atestată documentar la 1291 sub denumirea de poss Lapus.

Ocuparea Transilvaniei de către regii arpadieni a dus la formarea comitatelor pomenite documentar cu primii ani ai secolului XII (Bihor și Timiș) iar în a doua jumătate a aceluiași secol sunt pomenite printre altele Dăbâca (1164) și Solnoc (1166).Comitatul Solnocului condus de comitele Fülo de Solnoc avea o mare întindere în componența sa intrând și zona Lăpușului, istoricul maghiar Kadar I. pomenind la anul 1291 o parohie romano-catolică

Istoria localității este legată de la Sfârșitul secolului al XV-lea și până la mijlocul secolului al XVI-lea de istoria cetății și domeniului Ciceului, după ce inițial a făcut parte din comitatul Solnocului Interior. Domeniul cetății Ciceului a avut o suprafață de peste 1200 km2 , limitat la nord de localitățile Târgu Lăpuș și satul Rogoz, la vest de Ileanda, la est de Suciu de Sus iar la Sud est de domeniul Unguraș. Conscripția din 1553 ne dă satele care aparțineau domeniului Ciceului: Baba, Bața, Poiana Blenchi, Bârsău, Ciceu-Giurgești, Ciceu-Hășmaș, Ciceu-Mihăiești, Ciceu-Corabia, Dăbăceni, Ambriș, Gâlgău, Ganciu, Goștila, Cighișul de Sus, Ileanda Mare, Tirlișua, Câțcău, Căpâlna, Cășei, Rugășești, Coldău, Chireu, Lelești Mica, Mănăștur, Muncel, Negrilești, Urișor, Uriul de Sus, Orman, Reteag, Suciu de Sus, Suciu de Jos, Vima Mare, Borcut, Văleni, Poiana Porcului, Dămăcușeni, Drăghia, Lăpușul Unguresc (Târgu Lăpuș), Dobric, Libotin, Mașca (Răzoare) Rogoz, Rohia și Szaszmezeu (dispărut.) În timpul generalului Gheorghe Basta au fost arse două localități din zona Lăpușului, Cufoaia și Dobrițănaș.

Ocuparea Transilvaniei de către Habsburgi a adus modificări semnificative din punct de vedere politic, administrativ, economic și religios. Din punct de vedere religios trecerea unei părți a românilor la catolicism a schimbat soarta românilor transilvăneni care începând cu secolul al XVIII-lea se vor lansa în lupta pentru emancipare națională având o elită românească.

Aducerea armatei imperiale în Ardeal și obligațiile de întreținere la care s-a adăugat abuzurile acesteia s-a ajuns la părăsirea satelor așa cum s-a întâmplat la Târgu Lăpuș unde exista „50 de case pustii și 17 fugiți.La sfârșitul secolului al XVII-lea a luat o mare amploare haiducia, numele cel mai cunoscut este Grigore Pintea (1660-1703) supranumit Viteazul fiul unei familii de țărani iobagi din localitatea Măgoaja (azi jud. Cluj) decizia de a deveni haiduc a venit după ce țăranul Grigore vrăjit de istoria povestită de mama lui (provenea dintr-o familie de țărani liberi din Maramureșul voievodal) a străbătut zeci de localități din Transilvania pentru a vedea cu ochii lui starea națiunilor și a deprinde tainele slovelor. Haiducul și-a format o ceată de 4000 de pedestrași și 800 călăreți recrutați din satele lăpușene, chiorene și maramureșene participând la răscoala lui Francisc Rakoczi al II-lea (1701-1711) îndreptată împotriva habsburgilor. Locurile preferate ale haiducului care i-au servit ca adăpost au fost cele din Munții Gutâiului și Șatra. Haiducul a căzut 14 august 1703 împușcat la asediul orașului Baia Mare dar amintirea lui rămâne neștearsă pe aceste meleaguri unde s-au creat legende povești doine și balade .

Secolul al XIX-lea cunoscut în istoriografie ca fiind secolul naționalităților va schimba din punct de vedere politic, social, economic și cultural soarta Europei.Izbucnirea revoluției în Ungaria în iarna-primăvara anului 1848 s-a extins repede în comitatele nordice ale Transilvaniei cu repercursiuni grave pentru transilvăneni deoarece Dieta de la Pojon (Bratislava) a votat anexarea transilvaniei la Ungaria. Prin articolele legii se declară unite cu Ungaria comitatele Solnocul Interior, Dăbâca, Districtul Chioarului, ceea ce a dus la interzicerea folosirii limbii române în administrație justiție și învățământ, limba și cultura maghiară devine obligatorie.

Activitatea românilor din zona Lăpușului sa intensificat odată cu unirea din 1859 și în perioada regimului constituțional din imperiul habsburgic instaurat prin Diploma din 20 octombrie 1860. în acest context românii ardeleni cereau „unirea tuturor românilor din monarhie într-un corp politic, cu un teritoriu național propriu”.

Încercările românilor de a se afirma ca națiune și limbă s-au dovedit zadarnice deoarece în 1866 s-a impus dualismul austro-ungar. Consecințele acestui compromis au fost simțite de români foarte repede pentru că în februarie 1867 contele Iuliu Andrassy a fost numit prim-ministru al Ungariei în acest context a avut loc sancționarea încorporării Transilvaniei la Ungaria și anularea Legilor votate în Dieta de la Sibiu din 1863-1864. Încercarea de deznaționalizare a românilor și a celorlalte națiuni ne maghiare prin legi și măsuri abuzive nu au putut înfrânge dorința de libertate a românilor.

Istoria secolului XX este una tumultoasă din toate punctele de vedere, secolul s-a dovedit a fi unul a experiențelor triste pentru omenire datorită celor două conflagrații mondiale, a folosirii științei în scopuri distructive și a instaurării totalitarismului cu tot ceea ce a decurs din el.

Din punct de vedere al organizării administrativ teritoriale Lăpușul a fost între 1918 și 1940 centru de plasă și a făcut parte din județul Someș. Între 1947 și 1968 zona Lăpușului a constituit din punct de vedere administrativ teritorial Raionul Lăpuș după care începând cu 1968 face parte din Județul Maramureș

După 1989 localitatea ca de altfel întreaga țară încearcă să –și regăsească propria identitate și să iasă din starea de izolare la care a fost condamnată în regimul comunist. Lipsa unei economii solide datorită condițiilor de mediu o determină să-și pună în valoare partea de tradiție și turism existând începând din anul 2001 oportunități prin intermediul Micro Regiunii Economico-Socială a Țării Lăpușului de a fii cunoscută la nivel european existând deja semnale pozitive în acest sens, realizându-se primele schimburi culturale și economice cu Olanda, Italia, Franța.

1.3 Populatia

Localitatea Târgu Lăpuș este atestată documentar la 1291, primii locuitori fiind cu siguranță români, dar date demografice concrete nu avem pentru perioada medievală. Cu toate acestea ținând cont de regiunea în care se află  localitatea, prin comparație se poate spune că a fost o localitate cu 20-24 de gospodări, iar numărul membrilor într-o gospodărie era de 3-4 persoane.

Primele date statistice despre evoluția etno-demografică avem pentru mijlocul secolului al XVI-lea, din conscripția efectuată în 1553 pe Domeniul Ciceului. Cele 617 porți înseamnă aproximativ 1234 de familii (2 familii la o poartă) însemnând 5550 de locuitori, la care se adaugă 695 gospodării sau familii de săraci care însumau aproximativ 3200 de locuitori. Pe întreg Domeniul Ciceului existau aproximativ 8700 de locuitori.Pentru același an pentru localitatea Târgu Lăpuș sunt pomenite 32 de porți, 20 de locuitori și 3 case pustii, însumând circa 84 de familii ceea ce înseamnă aproximativ 378 de locuitori. Toate aceste cifre nu trebuie luate ca fiind absolute, ci doar o evaluare parțială.

La începutul secolului al XVII-lea numărul locuitorilor era foarte mic, jafurilor generalului austriac Gheorghe Basta căreia i-a aparținut comuna între 1602 și 1603. Datorită acestor evenimente tragice sunt consemnate sate și case pustii, familii fără vite și o populație foarte scăzută.

În secolul al XVII-lea exista în localitate o populație eterogenă formată din români și maghiari, astfel istoricul maghiar I. Kadar amintește următoarele date:

–         1603 erau în total 34 de suflete;

–         1630 existau 195 de iobagi inclusiv copii acestora, 10 locuitori săraci, 21 libertini înnobilați, numărul caselor fiind de 83;

–         1679 existau 55 de iobagi inclusiv copii acestora, 6 locuitori săraci, 21 libertini înnobilați, numărul caselor locuite fiind de 47 și 70 de case pustii.

–         1685 existau 56 de iobagi inclusiv copii acestora, 5 locuitori săraci, 19 libertini înnobilați, numărul caselor locuite fiind de 46 și 48 de case pustii. 

–         1692 existau 39 de iobagi inclusiv copii acestora, 25 libertini înnobilați, 40 locuitori, și 50 de case distruse. 

Toate aceste date  analizate în profunzime scot în evidență criza demografică prin care trecea regiunea datorită războaielor cu habsburgii, invaziei tătarilor si diferitelor epidemii.

Situația demografică a localității pentru secolul al XVIII-lea rămâne incertă singurele date care le avem sunt:

–         pentru 1703 când sunt pomeniți 15 iobagi, 7 săraci, 23 de libertini înnobilați, 38 de case locuite și tot atâtea distruse;

–         pentru 1750 când sunt pomeniți 18 iobagi, 47 jeleri, 6 de libertini, 58 nobili, 8 vagabonzi, 120 de case locuite și 30 de case pustii;

            Din punct de vedere etnic  populația rămâne eterogenă constatându-se o creștere a numărului populației maghiare, dovadă că localitatea apare cu numele de Lăpușul Unguresc. În 1751 în localitate sunt pomeniți armeni, iar la începutul secolului al XIX-lea evrei, pentru nici unul dintre ei nu se precizează contextul în care au ajuns aici.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea Arhi-Diaconatul Olah Lapos (Lăpușul Românesc) menționează pe Valea Lăpușului 24 de localități românești cu o populație  de 958 de familii și 2 localități mixte; Târgu Lăpuș și Dămăcușen

Pentru secolul al XIX există următoarele date statistice cu privire la populația localității Târgu Lăpuș având ca sursă monografia istoricului maghiar (singura până la 1900):  1831 – 1158 de locuitori; 1854 – 1556 de locuitori; 1857 – 1638 de locuitori; 1869 – 1215 de locuitori; 1880 – 1921 de locuitori; 1886 – 2070 de locuitori; 1891 – 2014 de locuitori; 1900 – 2451 de locuitori.

Pe parcursul secolului al XIX-lea se constată o creștere accentuată a populației care se datorează sporului natural și dezvoltării economice a societății. Pentru același secol avem date și din punct de vedere confesional pentru localitate după cum reiese și din tabelul de mai jos:

  Tabel 1. Numarul populatiei pe parcursul secolului XIX

            Sursa:http://www.ltprmm.ro/images/istoric/istoric.php?nr=17

            Din acest tabel  reies următoarele: o creștere a numărului celor de confesiune mozaică, greco-catolică, ortodoxă și reformată  până la 1900, dar trebuie să fim circumspecți cu privire la onestitatea sursei. Numărul populației de rit romano-catolic rămâne cel mai constant, fapt constatat până astăzi.

ecensământul Ungariei din 1900 ne dă informații despre populația din Târgu Lăpuș pe sexe și pe grupe de vârstă: 1228 – bărbați și 1223 – femei: sub 6 ani 336 locuitori; între 3-11 ani – 285 de locuitori; între 12-14 ani – 177 locuitori; între 15-19 ani – 284 locuitori; între 20-39 ani – 673 locuitori; între 40-59 ani – 469 locuitori; peste 60 ani – 277 locuitori.

După primul război mondial datorită pierderilor de vieți omenești se constată o scădere a numărului de locuitori astfel că în 1923 existau în Târgu Lăpuș 2374 de locuitori.

Numărul populației a variat de-a lungul secolului XX în funcție de condițiile social-economice și istorice. Perioada anilor 1910-1956 se caracterizează printr-o creștere moderată datorată celor două războaie mondiale astfel, sporul natural a fost de 8,7 0/00 .În cadrul acestei perioade se disting două etape: 1910-1930 și 1930-1956. Prima etapă se caracterizează printr-o diminuare ușoară a populației, astfel conform Recensământului din 1930 populația localității Târgu Lăpuș era de 10.312 locuitori. În cea de a doua etapă se constată o creștere a populației la 11.780 (21 februarie 1956.

După 1956 datorită condițiilor istorice (deportări, arestări, plecări) se constată un ritm redus de creștere, 7,4%, au loc plecări definitive ale unei părți din populație spre Banat, Baia Mare și Cluj-Napoca

Comparativ cu zona localitatea Târgu Lăpuș cunoaște un ritm de creștere a populației cu 23,8% datorită transformării în oraș începând cu 1968.

Conform Breviarului statistic  al județului Maramureș pentru anii 1960-1970 avem următoarele informații cu privire la populație:

  Tabel 2. Evolutia populatiei in intervalul 1956-1970

           Sursa:http://www.ltprmm.ro/images/istoric/istoric.php?nr=17

 Tabel 3. Populația pe naționalități la recensământul din 15 martie 1966

         Sursa:http://www.ltprmm.ro/images/istoric/istoric.php?nr=17

 În 1977  s-a înregistrat cel mai mare număr de locuitori de până atunci în Țara Lăpușului – 37.344, iar pentru localitatea Târgu Lăpuș 13.218 locuitori.

Ultimul deceniu al secolului XX ne oferă alte date importante despre populația zonei și localități în conformitate cu noile condiții social-economice se constată o reducerea a natalității, majoritatea familiilor având 1-2 copii.

În anul 1995 natalitatea în perimetru orașului Târgu Lăpuș a fost de 14,6 0/00 iar mortalitatea de 8,5 0/00 rezultând un spor natural de 6,1 0/00 .

Conform recensământului din 1992 numărul populației din Târgu Lăpuș era de 14.303 locuitori, în 1999 de 14.500 locuitori, iar în 2002 de 13.358, în scădere datorită emigrării spre Europa de vest.

Situația evoluției demografice a ultimilor 200 de ani pentru localitatea Târgu Lăpuș se prezintă astfel:

Tabel 4.Situatia evolutiei demografice in ultimi 200 de ani

       Sursa:http://www.ltprmm.ro/images/istoric/istoric.php?nr=17

  După o analiză atentă a 12 recensăminte făcute în mai puțin de 200 de ani sa realizat și un alt tip de constatări decât cele strict legate de numărul populației, cred că destul de interesante:

–      cei mai mulți născuți sunt în lunile: ianuarie, martie, mai, septembrie și octombrie.

–      lunile cu cei mai puțini născuți sunt: februarie, noiembrie și decembrie

–      cei mai mulți decedați sunt în lunile: martie aprilie și decembrie

–      lunile cu cele mai puține decese sunt: iunie, iulie, august și septembrie

–      cele mai multe căsătorii s-au făcut în lunile: ianuarie, februarie, mai, iunie, iulie și august

lunile în care s-au încheiat cele mai puține căsătorii: martie și decembrie

Toate  aceste curiozități coroborate cu datele statistice întregesc imaginea de ansamblu asupra localității Târgu Lăpuș în ultimii 200 de ani.

Maramureșanul a lansat peste secole două expresii interogative adresate celui pe care-l întâlnește prima dată: De unde vi? și Din ce neam ești?. Ideea de neam aici are conotația de familie, pentru el contează foarte mult apartenența la o familie nobilă sau cu stare cum se spune.

Comparativ cu Maramureșul istoric unde există sute de familii de nobili (nemeși) români cu stare s-au poziție socială, în Țara Lăpușului (mai puțin studiată din acest punct de vedere) sunt menționate puține familii de nemeș, iar în mare parte provin tot din Maramureșul istoric.

Emigrația maramureșenilor spre Țara Lăpușului s-a făcut în două etape distincte:

–      1700-1731 – din cauza epidemiei de ciumă și invazia tătarilor au venit următoarele familii: Balea – în Ungureni și Târgu Lăpuș; Bizău și Borodi – în Suci; Bud – în Suciu de Sus, Lăpuș și Rogoz; Ciceu – în Ungureni; Coman – în Târgu Lăpuș; Chindriș – în Rogoz și Boiereni; Florea – în Târgu Lăpuș; Giurgiu – în Lăpuș; Man – în Fântânele; Mariș – în Târgu Lăpuș, Nemeș – în Rogoz și Ungur – în Ungureni.   

–     1906 – datorită măsurilor luate de autoritățile austro-ungare 2.229 de maramureșeni au emigrat și s-au așezat în Chioar, Ugocea, Sătmar, Năsăud și pe valea Lăpușului.

Unele localități din Țara Lăpușului au fost întemeiate de familii nobile maramureșene așa cum este cazul localităților: Cupșeni de Cupșea din Călinești-1550; Stoiceni de Soica Iuga din Crișănești – 1528; Peteritea de Petru Man din Șieu –1553.

Azi cele mai frecvente nume de familie în localitatea Târgu Lăpuș sunt: Baic, Balaj, Balasz, Bel, Blenche, Bodea, Boga, Borodi, Bota, Bozga, Bud, Buda, Burzo, China, Chindriș, Chira, Ciceu, Ciocan, Cândea, Conț, Cornea, Cosma, Cozma, Cristea, Cupșea, Danciu, Daniel, Demian, Farcaș, Faur, Filip, Florian, Gașpar, Gergely, Gherman, Giurgiu, Griguța, Haragâș, Hatos, Hereș, Herman, Horvat, Ioanș, Iuga, Latiș, Lazăr, Lăpușan, Leșe, Lucaci, Lucian, Man (u), Martin, Marton, Micu, Mikloș, Molnar, Munteanu, Mureșan, Nechita, Nemeth, Nodiș, Oană, Oniga, Onița, Pașca, Pal (l), Perhaița, Perța, Petrehuș, Petruț, Pop, Raț, Roman, Ropan, Rus, Șanta,  Sas, Sima, Szasz, Szekely, Șleam, Tira, Țâțoc, Todoran, Toma, Topan, Toth, Tulici, Tuns, Țura, Ungur, Vaida, Vancea, Vele, Vlașin, Vlășan, Zaharie.

Dintre aceste nume de familie, pe lângă cele venite din Maramureșul istoric avem familii de proveniență din Țara Chioarului: Onița, Micu și Lucaci, iar familiile vechi lăpușene sunt: Gașpar, Gergely, Griguța, Gherman, Horvat, Pop, Sas, Sima, Vele. 

Problema originii numelor de familii din Țara Lăpușului este una deschisă deoarece comparativ cu Chioar și Maramureșul istoric, istoricii s-au oprit doar sporadic, fapt pentru care subiectul rămâne o provocare pentru un alt studiu aprofundat.

CAPITOLUL II Resurse naturale

2.1 Potentialul Reliefului

Zona montana constitue un lant compact, ridicat in medie cu 1000 m fata de zona depresionara a Lapusului situata spre sud. Trecerea dela muntii propriu-zisi (Tibles si Lapus) la zona depresionara se face printr-o zona de muncei denumiti local „obcine”.

Muntii Tibles – compartimentul cel mai inalt al zonei vestice din grupa nordica a Carpatilor Orientali are o suprafata de 400 km2 fiind situate intre raurile Suciu si Botiza in vest, raul Salauta si pasul Setref (817 m) in est si Depresiunea Maramuresului in nord.

Tarii Lapusului ii corespund numai versantii sud-vestici de sub varfurile Hudin-Stregior-Tomnatec-Arcer. Muntii Tibles sunt formati din roci sedimentare palogene cutate (flis) care au fost strapunse de corpuri magnetice. Aceste corpuri (cupole, stokuri, coloane) formate din andezit au fost scoase la zi prin eroziunea sedimentului, separandu-se trei unitati subvulcanice: Hudin in nord-vest, Hudies-Tomnatec-Stregior in partea central si Tomnatec-Tibles-Magura Neagra in sud-est. Masivele subvulcanice formeaza creasta principala (orientata nord vest-sud est) care este alcatuite din varfurile Hudin (1611 m), Hudies (1479 m), Stregior (1472 m), Tomnatec (1483 m), Arcer (1830 m), Tibles (1839 m), Bran (1840 m), Ousorul (1489 m), Taul (1461 m), Fata Scarusului (1326 m). La sud si nord de masivele subvulcanice se gasesc muntii dezvoltati pe roci sedimentare care formeaza doua trepte una la 900-1000 m si alta la 750-800 m, ultima avand o dezvoltare mai mare in sud. In partea nordica sunt situati Muntii Stefanitei (1181 m-Vf. Stefanitei) si Muntii Carligaturii (1263 m-Vf. Carligaturii).

 Muntii dinspre sud se numesc ,,obcine”, in cadrul lor deosebindu-se: Obicinele Hudinului (859 m-Obcina Frasinului) intre paraurile Suciu si Bradului si Obcinele Tiblesului (981 m-Vf. Buzei) intre paraurile Suciu si Bradul si Salauta. Pe versantii abrupti ai masivului central Arcer-Tibles-Bran care se delimiteaza prin delimitari de 400 m spre nord, vest si sud si de 800-1000 m spre est, sub influenta proceselor periglaciare se dezvolta grohotisurile si solifluxiuni. In bazinele de receptie ale vailor torentiale de pe versantul Nordic s-a format o palnie nivala de dimensiuni mari. Vizibili de la mare distanta Muntii Tibles reprezinta un adevarat strajer al Tarii Lapusului.

 Muntii Lapusului – numiti local al Varatecului sunt situati intre vaile Cavnic in vest si Botiza si Suci in est. In numeroase lucrari geografice, precum si pe o serie de harti Muntii Lapusului sunt integrati Muntilor Tibles, ceea ce este o inexactitate deoarece spre deosebire de Muntii Tibles, in care nu au existat decat fenomene magmatice (subvulcanice), in Muntii Lapusului s-au manifestat si eruptii cu curgeri de lave. Totodata Muntii Lapusului sunt mai josi (1358 m-Vf. Varatec), fiind nivelati de suprafetele Magurilor la 1100-1300 m, curbata spre Drepresiunea Maramuresului, din care se desprind culmi mai joase (in jur de 1000 m), prelungi spre Depresiunea Lapusului.

  Partea centrala este formata din varfurile Neteda-1322 m in vest, Varatec-1358 m, Secului-1311 m, Runcasului-1167 m si Magura Porcului-1221 m in est. Un caracter aparte il prezinta Masivul Satra (1041 m) numit local „Satra lui Pintea” care este izolat spre sud-vest. Aceasta are o origine vulcanica, avand forma unui con nivelat la partea superioara si inconjurat de un larg piedmont. La contactul cu Depresiunea Lapusului se gasesc micile depresiuni Strambu Baiut, Baiut si Poiana Botizii

Din punct de vedere geomorfologic relieful a cunoscut o ampla dezvoltare, in partea de NE si E predomina masivele muntoase ce ajung pana la 1900 m prin aparate vulcanice neogene: conuri si cratere. In mare parte zona este acoperita de munti dezvoltati pe flis si structuri subvulcanice neogene evidentiate selectiv la E si munti cu resturi de suprafete netezite dominate de neck-uri si dyk-uri la N. Masivele muntoase sunt strapunse in N de depresiuni formate prin eroziune diferentiala cu aspect deluros, iar la E de luncile afluentilor raului Lapus ce isi au izvoarele la altitudini mari. Majoritatea formelor joase de relief strabatude de cursurile de apa sunt depresiuni de eroziune diferentiala cu aspect deluros. Tot aici gasim si terase, depresiuni de ses proluvio-aluviale. O prezenta importanta este data de muntii insulari, in cea mai mare parte scosi de sub formatiuni tertiere (Masivul Preluca), strapunsi de raul Berinta.In sudul bazinului apare o zona de podis intre 500 si 700 m altitudine, fragmentat in masive deluroase, cu dezvoltare mare a formelor structural

2.2 Reteaua hidrografica

In procesul de organizare si amenajare a spatiului geographic, resursele de apa constituie elemental primordial.

Amplasata la aria de contact a vastei Depresiuni a Transilvaniei cu spatial montan al Carpatilor Orientali, intr-un areal dominant de structuri morfologice intens tectonizate, faliate si fracturate (care fac posibila existent , alaturi de resursele subsolice valoroase, a unei game variate de ape minerale) si aflata in calea circulatiei generale a atmosferei pe o componenta cu dierectie dominant vestica, Tara Lapusului este posesoarea unor insemnate resurse hidrografice de suprafata si subterane, variate sub raport calitativ, cu un rol major in structurarea retelei de asezari si a tipului de habitat.

Utilizarea resurselor hidrice a evoluat de-a lungul timpului de la forme simple , putin evaluate , proprii gospodarii sau comunitati rurale traditionale , pana la cele mai complexe, menite a satisface necesitatile in continua crestere si diversificare ale societatii lapusene contemporane. Apa constituie conditia esntiala pentru existenta vietii si societatii umane si principalul suport al igienei si sanatatii, reprezentand , in acelasi timp , un important factor de productie la diverse domenii (agricultura, industrie, transporturi etc.).

Resursele hidrice ale Tarii Lapusului sunt constituie din reteaua de rauri (permanente sau temporare), lacuri, izvoare, ape freatice si de adancime, a caror configuratie , formare, regim de calitate este rezultatul conlucrarii dintre agentii interni si externi, definitorii din acest punct de vedere, fiind conditiile climatice locale si generale, in coroborare cu constitutia petrografica, orientarea reliefului, miscarile locale de subsistenta, particularitatile covorului vegetal si, nu in ultimul rand, cu activitatea umana.

Apele subterane ( de adancime si freatice) detin reserve importante pe tot cuprinsul Tarii Lapusului. Calitatea foarte buna si proprietatile de potabilitate , coroborata cu adancimea in general resdusa de cantonare, fac din apele freatice pricipala sursa de alimentare a localitatilor lapusene.

Apele freatice din vatra central-depresionara sunt cantonate cu precadere in terasele raului Lapus, in strate de pietrisuri, bolovanisuri cu interspatii umplute cu argile nisipoase. Adancimea la care este interceptata panza de apa freatica variaza in functie de altitudinea terasei: in cadrul terasei inferioare apa freatica apare la cote de -1,50 m…-2,50 m, iar pentru terasele II-a si a III-a nivelul apei freatice este interceptat intre -2,50 m……-5,00m fata de cota de teren.

Adancimea apelor freatice creste inspre rama inalta circumdepresionara, masurand intre 5 si 25 m in cadrul interfluviilor central-depresionare si a morfostructurilor piemontate si glacisurilor care tivesc marginal vatra depresionara si peste 25 m in sectorul precarpatic al Tarii Lapusului.

Cele mai importante ape minerale, atat din punct de vedere economic, cat si a paletei de afectuni pentru care raspund, in varii proportii, diferitelor indicatii sunt cele de la Stoiceni. Cele sase emergente care alcatuiesc izvorul a carui apa s-a imbuteliat pana nu demult au un character hidrocarbonat, clorurat, sodic, calcic, magnezian si carbogazos.

Mentionam ca, apele minerale de la Stoiceni pot fi imbuteliate fara imbunatatiri tehnologice si pastrate ca atare o lunga perioada de timp fara a-si pierde proprietatile si fara a fi necesara efectuarea unei tratari prealabile inaintea consumului. Procesul de imbuteliere al apelor minerale exclude decantarea suspensiilor, tratamente fizico-chimice , introducerea de substante bacteriostatice, conferindu-i astfel rentabilitate si competitivitate fata de alte ape minerale.aceste ape mineral ear putea reprezenta in viitor un punct de polarizare a unor investitii economice cu repercursiuni positive atat la nivel local si de ce nu si la alt nivel.

Brazdata de doua rauri principale –Lapusul si afluentul sau Suciu-Tara Lapusului are o densitate a retelei hidrografice destul de ridicata, determinate de multimea de afluenti a celor doua cursuri de apa (Strmbu-Baiut, Libotin, Dobric, Cufoaia, pe dreapta Lapusului, respective Bradul, Tocila,Botizul,Edera, Rohia pe stanga acestuia).

Lapusul este cel mai lung rau al judetului Maramures, colectand apele de pe versantii sudici ai muntilor vulcaniciGutai-satra-Tibles si a munitilor Lapusului, precum sip e cele de pe versantul nordical Culmii Breaza si din masivul Preluca. Izvoreste de sub varful Varatec(1365m), la circa 1200 m altitudine si se varsa in Somes la vest de localitatea Sasar( la numai 148 m altitudine. Are o suprafata bazinala de 1820 km si o lungime a cursului de 114,6 km. Cursul sau reprezinta un adevarat collector submontan, avand un character puternic asimetric, fiind deviat spre dreapta. In zona de izvoare prezinta pante longitudinal destul de accentuate (10-15m\km), pe care le domoleste cand intra in depresiunea Baiut, unde primeste doi afluenti mici, dar deosebiti de important din punct de vedere economic: Strambu-Baiut si Botiz, debitelele lor fiind suficiente pentru acoperirea necesitatilor de apa extractiilor si prelucrarii minereurilor sulfo-auro-argentifere in cadrul exploatarii minere din acest perimetru.

Suciul (Tiblesul) este cel mai important afluent al Lapusului inainte de intrarea in defileu. Izvoraste din Muntii Tiblesului, de sub varful Hadin (1611 m) si are o lungime de 35 km. Conflueaza cu raul Lapus pe teritoriul satului Damacuseni.

Rohia este affluent de stanga a Lapusului si colecteaza apele care coboara de pe versantul Nordic al Culmii Breaza, la vest de varful omomim (974 m). Dup ce curge o buna parte pe directia est-vest, in satul Rohia face un cot brusc spre nord si, taind printr-un sector de chei calcaroase (Calcarele de Cozla ) apartinand Suprafetei Vartoapelor se varsa in Lapus in aval de orasul Targu-Lapus.

Libotinul (Rotunda) izvoraste din Muntii Lapusului , formandu-se prin unirea paraielor Ungurenilor si Fundaturii, care izvorasc de sub varful Sdarcea Mare (1064 m) numele de Libotin fiindu-I atribuit doar in aval de localitatea omonima si pana la varsarea sa in Lapus pe teritoriul satului Rogoz. Conflueaza cu raul Lapus in dreptul localitatii Rogoz.

Dobricul constituie colectorul principal al paraielor care coboara dinspre masivul Satra (1041 m), de unde primeste numerosi afluenti: Stoiceni, Dumbrava, Dobricel, Valea Teiului. Aproape de varsare primeste pe dreapta paraul Cufoaia, care formeaza un scurt sector de chei epigenetice sculptate in sectorul nord-estic al Masivului Preluca. In aval de satul Dumbrava, cursul sau a fost corectat si indiguit. Confluenta sa cu Lapusul se produce in amonte de satul Razoare.

Alimentarea raurilor din cuprinsul Tarii Lapusului este asigurata in proprtie de peste 95% de rama Montana si deluroasa inalta ce incadreaza vatra depresionara

de unde provin si cei 12 m apa scursi in medie pe principalul collector a spatului de referinta (raul Lapus) in intervalul 1972-2005(valori masurate in statia hidrometrica Razoare, la intrarea in defileul Lapusului), pentru a creste in aval la 18 m la iesirea din defileu la Remetea Chioarului, respective 25 m la varsarea in raul Somes.

Ponderea cea mai insemnata revine apelor ce coboara din Muntii Lapusului(prin intrmediul raului Lapus si afuentilor acestuia cu precadere Libotinul, Izvorul Poienii si Ruoaia) si Muntii Tiblesului (Suciu si afluentul Valea Bradului), urmati de Masivul Satra si Culmea Brezei.

In ce priveste poluarea apelor din depresiunea Lapusului acestea se incadreaza in limetele normale prevazute de Ministerul Mediului, dar prezinta si un anumit risc datorita celor doi afluenti mici (Strmbu-Baiut si Botiz)deoarece asigura apa necesara exploatarilor miniere (sulf, aur,si argint) deversand in Lapus o apa poluata.

In ce priveste lacurile prezente in spatial lapusan majoritatea au fost amenajate de om si ofera posibilitati de agreement si piscicultura.

Cele mai importante din punct de vedere dimensional si al functiilor pe care le indeplinesc sunt:

-lacul Dobricel (cu o suprafata de 4 ha.si volum de 75000m) amenajat in anul 1982 pe paraul cu acelasi nume, intre localitatile Targu-Lapus si Dumbrava, cu scopul de – a asigura apa pentru pasunea din acest perimetru;

-lacul Lighet (cu o suprafata de 7 ha., volum 145000 m) amenajat in 1982, in perimetrul sau fiind dezvoltata baza de agreement a orasului Targu-Lapus;

-lacul Rohia(2,5 ha.) situate intre satele Rohia si Fantanele;

-lacul Damacuseni(1,5 km) situat pe valea Gardului, construit pentru alimentarea cu apa a fostului UFET Targu-Lapus si pentru piscicultura;

-lacul Ruioaia (3 ha.) amenajat in apropierea comunei Lapus pentru piscicultura si agrement;

Lacul Baiut situat in sud-vestul comunei Baiut, utilizat pentru flotatia miniera.

La acestea se mai adauga lacul naturalTaul Negru din Muntii Tibles, situate la sud-est de Magura Neagra (1589 m).

2.3 Potentialul climatic

Asemenea orcarui sistem teriorial de pe suprafata Terrei, definirea imaginii climatic a Tari Lapusului este impusa de modul si caracteristicile in care se combina factorii climatogeni (radiativi,geografici si dinamici).Clima Tarii Lapusului se formeaza pe un fondul general al climatului specific unei regiunii nord-vestice a Tomaniei, iar gradul sau de individualizare depinde de intensitatea cu care se manifesta influenta unitatilor natural fizico-geografice in ansamblul carora se integreaza regiunea analizata, de dimensiunile acesteia si de gradul de modificare a peisajului natural.

Clima specifica Tarii Lapusului se incadreaza in cea de tip temperat continental moderat, fiind o urmare a pozitiei sale in cadrul teritoriului si respective a continentului, a dispunerii orografiei, precum si a circulatiei generale a aerului din directia vestica, nord-vestica.Daca pe ansamblu unitatile morfologice inalte dispuse circular in jurul depresiunii Lapusului, confera vetrei sale central o pozitie si un topocilmat de adapost, parametrii climatic manifestandu-se in limite relative moderate ( cu ierni blande, fara viscoale si cu very mai moderate termic, chiar racoroase) in sectorul montan inalt din compartimentul Nordic si nord-estic( Muntii Lapusului si Muntii Tiblesului), elementele climatic se manifesta printr-un registru termic mai accentuat si prin precipitatii mai bogate.

Factorii climatic detin un rol important in definirea trasaturilor de ansamblu ale unui peisaj geographic si, implicit, a conditilor de habitat ale orcarui sistem territorial.Tara Lapusului reprezinta un sector de trecere dintre sistemul depresionar transilvan sic el carpatic, altitudinile sale (cuprinse intre 306m si 1842m) determinand o moderatie in manifestarea elementelor climatic.Daca relieful asigura suportul material al complexului antropic sau antropizat si al tuturor activitatilor desfasurate in cadrul acestuia, caraceristicile atmosferei si “calitatea” elementelor climatic impun “starea” lor de desfasurare .

Influenta si modificiarile induse de comunitatile rurale asupra mediului si asupra climatului poti fi considerate minime, chiar neglijabile.In acelasi timp insa, in cadrul mediului rural, datorita specificului activitatii economice dominante, relatia de dependent fata de elementele mediului natural, in general, si a mersului elementelor climatic special este mult mai pregnant.

Pe teriroiul spatiului lapusan functioneaza in present o singura statie meteorological (la Targu Lapus), evidentierea caraceristicilor climatic pe baza unor date reale si compararea lor cu cele estimate/calculate, existente in literature de specialitate intampina dificultatii ,cu atat mai cmult cu cat aici se inregistreaza un numar limitat de parametric climatic si, in plus, acestia nu prezinta o contiunuitate a observatiilor, pe un interval temporal mai extins.

Temperatura aerului constituie cel mai important element climatic, cu un grad mare de variabilitate in timp, determinand modificarea celorlalte elemente climatic. Astfel, ca urmare a interconditionarilor specific dintre factorii mentionati si a relatiilor particulare care se stabilesc intre acestia, raportul dintre temperature medie anuala si cresterea altitudinilor reliefului dinstre valea axiala a Lapusului inspre perifieria mai inalta care delimiteaza regiunea evidentiaza o distrubutie diferentiata a temeperaturilor medii anuale in functie de altituidine, fiind posibila deimitarea a doua zone sub aspect termic.

Daca vatra central-depresionara cuprinsa intre 300-500 metri altitudine este delimitate prin valori termice medii de 7-8 grade C(medii termice usor mai ridicate inregistrandu-se in sectorul vestic al culoarului depresionar, unde valorile se situeaza intre 8-9 g C, datorita altituidinilor mai reduse si dinamicii mai attenuate a dinamicii aerului), in sectorul culmilor interfluviale ale dealurilor din depresiune (cuprinse intre 500-800 m) si in fasia munceilor de contact, Culmea Breaza,Masivele Satra si Preluca, aceste valori se incadreaza intre 4-6 grade. In sectoarele mai inalte ale Muntilor Lapusului media terminca anuala oscileaza intre 2-4 grade, valori superioare celor inregistrate, insular,pe culmile mai inalte (la peste 1500-1600m) ale Muntilor tibles unde elementele climatic oscileaza in medie intre 0-2 grade Celsius.

Regiumul annual al temperaturii aerului este unul normal, caraceristic climatului temeperat continental, cu o serie de variatii sezoniere, lunare si diurne care in spatial Tarii Lapusului, se modifica, ca in cele anuale, mai ales in raport cu altitudinea, calorile cele mai mici inregistrandu-se in luna ianuarie (-3,4 g C), iar cele mai ridicate , in luna iulie (18,4* C) (posibil tabel)

Tabel 5. Valorile lunale ale temeperaturii aerului la statia meteorological Targu Lapus

Din analiza regimului termic se desprinde faptul ca din punct de vedere termic Tara Lapusului este conturata ca o regiune relative uniforma, diferentierile climatic manifestandu-se doar in spatial microclimatic, ca urmare a eterogenitatii suprafetei active, prezentand din punc de vedere termic o dispozitie centripetal, condifionata de faptul ca este bordurata pe toate laturile de unitati montane si deluroase mai elevate altitudinal.

Reprezentand unul dintre parametrii climatic de baza , precipitatiile atmosferice au un rol deosebil de important atat din punct de vedere al evolutiei reliefului, cat si pentru activitatiile practice care vizeaza valorificarea potentialului natural si , implicit, pentru viata si economia regional

In Tara Lapusului ca dealtfel in orice alta regiune care evolueaza in stransa interdependent cu spatial montan, cantitatea medie anuala a precipitatiilor cazute este strict dependent de prezenta sectorului margina, care-datorita pozitiei fata de circulatia predominant vestica, a masivitatii , marii varietati a formelor de relief, a altitudinilor sensibil mai inalte in raport cu vatra depresionara si a efectului dinamic pe care il imprima maselor de aer- constituie un factor de crestere a fluviozitatii care se resfrange si asupra arealului depresionar pe care acestea il circumscriu.

In Tara Lapusului cad annual in medie intre 800 mm in vatra central depresionara si peste 1400 mm in sectoarele montane cele mai inalte. Raportat la vatra central-depresionara , cantitatea de precipitatii releva o crestere in raport cu altitudinea, cea mai redusa cantitate de precipitatii medii anuale revenind treptei hipsometrice de 300-400m (802 mm/an la Targu Lapus), ce corespunde culoarelor de vale ale principalelor cursuri de apa.Pe masura departarii fata de drenatorul principal si fata de principalii sai afluenti si a cresterii valorilor altitudinale, cantitatea de precipitatii creste sensibil.

Circulatia maselor de aer oceanice dinspre veste este insotita de cresterea seminificativa a cantitatii de precipitatii medii multianuale inspre zonele marginale mai inalte si indeosebi spre nord-estul si estul Tarii Lapusului, corespunzator cresterii altimetrice rapide a reliefului, atingandu-se in medie 900 mm/an la baza masivului (800-900m) si circa 1200-1400 mm annual la altitudini medii de 1400-1500m, chiar mai ridicate ( de peste 1600 mm) pe varfurile cele mai inalte ( care depasesc 1500-1700 m) situate desupra nivelului mediu de condensare al norilor.

Regimul precipitatiilor atmosferice characteristic Tarii Lapuslui are un character tipic pentru climatul temperat continenta, unde maxima se inregisreaza vara, iar minima iarna.Astfel, in depresiune, cele mai mari cantitati de precipitatii caracterizeaza luna iulie (92,6 mm), urmata indeaproape de luna iunie (87,7mm) in timp ce cele mai mici cantitati s-au inregistrat in lunile februarie si ianuarie, ele depansind cu putin jumatate din valoare atinsa in cursul lunilor de vara (44,8 mm si , respective 48,3mm)

Tabel 6. Cantitatile medii,maxime si minime lunare si anuale de precipitatii la statia meteorological Targu Lapus

2.4 Flora si Fauna

Vegetația lemnoasă este reprezentată de păduri de fag care acoperă suprafețe mari din regiunea deluroasă la care se adaugă pâlcuri de păduri de stejar, paltin, carpen, plop, mesteacăn, frasin și gorun. La liziera pădurii se găsesc un număr mare de specii de arbuști: măceș, alun, porumbar, cătină, corni etc. De-a lungul văilor se întâlnește arinul, răchita roșie și socul. Plantele ierboase apar mai mult sub formă de pajiști în care intră: rogozul, trifoiul alb, coada șoricelulu, coada calului, firuța, păiuș etc. Munții din jur sunt bogați în conifere: molid, brad, pin, și arbuști ocrotiți: liliac de munte, smârdar, afin și ienupăr. Ca o raritate între localitatea Peteritea și Vima există laleaua pestriță considerată un unicat la nivel național.

Fauna. Animalele pădurilor de foioase cuprind specii de interes vânătoresc: mistrețul, ursul, vulpea, cerbul, jderul, huhurezul, uliul, gaița, cinteza, fazanul, etc. Prin fânațe și pășuni trăiesc o mulțime de insecte și fluturi care formează microfauna. Fondul ihtiologic al Văii Lăpușului este bogat în exemplare de: scobar, știucă, clean și mreană. Reptilele cele mai des întâlnite sunt: șarpele de casă, vipera, salamandra și șopârla.

Rezervatia Arcer-Tibles are o suprafata de 150 ha. Principalul ei scop este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, a diversitatii biologice. De asemenea, se urmareste dezvoltarea durabila a zonei, astfel încât utilizarea resurselor naturale sa nu contravina obiectivului de conservare, precum si asigurarea de conditii pentru activitatile educationale, recreative si de cercetare stiintifica.

Rezervatia cuprinde zona centrala înalta a Muntilor Tibles, intre varfurile Arcer (1829 m) si Tibles (1839 m). Relieful este de sorginte vulcanica, fiind format in principal din roci cuartifere (cu aspect de fagure de albine), andezite bazaltice, gresii specifice zonei precum si multe grohotisuri. Flora cuprinde unele specii endemice sau rare precum clopoteii scunzi de stanca, oite, usturoiul salbatic, bulbuci de munte, gusa porumbelului etc.
De asemenea, sunt mai multe specii de mamifere care merita atentia din punct cinegetic: ursul, cerbul, capriorul, mistretul, lupul, rasul, pisica salbatica, jderul de padure sau vidra (semnalata in zona de amonte a raului Baicu). A fost semnalat si lupul alb in zona stanelor din zona alpina a masivului Tibles, in urma cu cativa ani.In ceea ce priveste pasarile, cocosul de munte este foarte raspandit in molidisurile din regiune.

Fig 1. Rezervatia Naturala Arcer-Tibles

Capitolul III Resurse antropice

3.1 Vestigi arheologice

Fără îndoială, Suciu de Sus este una dintre cele mai cunoscute localități din nordul Transilvaniei din punct de vedere arheologic. Notorietatea sa deosebită și-o datorează descoperirilor de excepție apărute în hotarul său încă in deceniile de sfârșit ale secolului XIX. Este vorba de cimitirele plane și tumulare din epoca bronzului, care au devenit mai târziu stațiunile eponime ale unei importante culturi preistorice

Conceptul de “epocă a bronzului” a apărut la începutul secolului al XIX-lea și i se datorează danezului Christian Jürgen Thomsen. Acesta a ordonat artefactele din Muzeului Național de Antichități din Copenhaga, adunate de-a lungul vremii, după trei epoci distincte: a pietrei, a bronzului și a fierului’’

Conceptul de epoca bronzului în cercetarile din Romania

De la periodizarea lui Paul Reinecke pentru spațiul central-european, care împărțea epoca bronzului în patru faze (A, B, C și D), pe baza asocierilor obiectelor de bronz. Datorită numărului relativ mic de piese de bronz din zona carpato-danubiană, această periodizare s-a dovedit greu de aplicat, cum remarca însuși Ion Nestor, care pleda pentru o periodizare proprie a epocii bronzului de pe teritoriul României. În ceea ce privește cronologia absolută, înainte de “revoluția radiocarbon” se considera că epoca neolitică se sfârșește pe la cca. 1900 a. Chr., apoi urmează o scurtă “perioadă de tranziție” de 200 de ani, pentru ca epoca bronzului sa fie încadrată între 1700 și 1100 a. Chr., odată cu generalizarea ceramicii canelate și, implicit, începutul primei epoci a fierului. Dintre sistemele cronologice folosite pentru epoca bronzului de la noi, cele mai folosite au fost cele ale lui Petre Roman și Alexandru Vulpe.Ambele sisteme sunt tripartite, în sensul existenței unei epoci a bronzului timpurii, mijlocii și târzii, fiecare dintre acestea cu caracteristici proprii. Prima sinteză asupra preistoriei spațiului românesc, realizată de Ion Nestor în 1933, și până la cel mai recent studiu de acest tip apărut în 2001, cercetarea epocii bronzului în România a urmat cumva o logică de tip “puzzle”: locurile “goale” din câmpul preistoric urmau sa fie completateprin descoperirea de noi culturi. Astfel, în sinteza lui Nestor din 1933 avem cinci culturi ale epocii bronzului, în Tratatul de Istorie din 1960 avem 10 culturi, în timp ce în sinteza din 2001 numărul lor a ajuns la 16 culturi și 10 grupuri culturale.

De-a lungul vremii au existat mai multe periodizări ale epocii bronzului aplicate spațiului românesc. A fost folosită după obținerea pe scară largă a datelor radiometrice și a corectării lor prin dendrocronologie, datele absolute ale epocii bronzului s-au schimbat radical. Astfel, perioada timpurie a epociibronzului a fost încadrat între cca. 3500 și 2200 a.Chr., cea mijlocie între 2200 și 1600/1500 a. Chr., iar cea târzie între cca. 1600/1500 și 1100 a. Chr.

SUCIU DE SUS

Un cimitir de incinerație din epoca bronzului se afla în nord-estul localității, pe aceeași terasă înaltă, bine conservată pe o lungime de mai mulți kilometri și pe o lățime de mai multe sute de metri, din dreapta râului Suciu (Țibleș), în punctul Poduri pe coastă. Primele săpături în cimitir au fost efectuate de Teleki Domokos și Szendrei Iános.Rezultatele cercetărilor lor nu au fost consemnate decât in rapoarte sumare, iar materialele descoperite s-au pierdut, sau amestecat cu alte materiale, unele provenite tot din raza localității Suciu de Sus. In același loc a efectuat săpături, în 1913, și Roska Marton. El a constatat că cercetările anterioare s-au desfășurat nesistematic pe o mare suprafață. Într-un șanț de 19,5 m lungime și 5,25 m lățime, trasat pe terenul lui I. Bizo, aflat, se pare, pe marginea terasei, Roska a dezvelit 11 morminte, precum și două vetre de incinerație, ultimele plasate între morminte. Mormintele identificate au fost, fără excepție, deja deranjate, s-a stabilit totuși că oasele incinerate umane și vasele de ofrandă au fostdepuse pe direcția est-vest.

În primul raport despre aceste cercetări nu se menționează prezența unor urne, care ar fi adăpostit resturile incinerate, s-ar putea deci presupune că este vorba de morminte de incinerație cu oasele răspândite în groapă. Totuși, intr-o relatare mai târzie., se spune că mormintele, plasate la o distanță de 2-3 m unul de altul, in gropi în formă de covata, la o adancime de o palmă in pământ, constau dintr-o urnă, în care se găseau oasele incinerate umane acoperite cu o ceașcă așezată cu gura in jos, și o strachină-capac. În câteva cazuri, urnele erau inconjurate de plăci de gresie. Lângă una dintre urne a apărut și o daltă de cupru în formă de ic. În aceeași relatare se vorbește de 12 morminte găsite 1913, precum și de o singură vatră de incinerație de formă pătrată, realizată din pietre de rau.ln 1961, cu prilejulunei cercetări de suprafață, Mircea Rusu a mai descoperit un mormânt de incinerație aproape complet distrus.,. Întrucât colecția lui Teleki, formată în principal din piese descoperite la Suciu de Sus, era păstrată la Cornești, la mai mulți autori apare ca loc de descoperire a ceramicii de la Suciu de Sus localitatea din județul Mureș. O parte a colecției s-a pierdut, o altă parte a ajuns, după al doilea război mondial, la Muzeul de Istorie din Târgu Mureș. Un număr redus de fragmente ceramice de aici pot fi identificate ca provenite din cimitirul plan. La Muzeul Național din Budapesta (nr. inv. [5] 1936) se află o ceașcă donată de Teleki, care provine, foarte probabil, de pe terasa Poduri pe coastă. Nu există date sigure cu privire la locul de păstrare a materialelor descoperite de Roska și Rusu. S-ar putea ca ele să se găsească, măcar în parte, la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Tot aici (nr. inv. 8194 și 8142) se află două vase ce provin, probabil, tot din punctul Poduri pe coastă. Eventual la aceste vase, precum și la alte 12, care s-au aflat la muzeul din Cluj, se referă Téglás Gábor cu mențiunea provenienței lor de la Gornești. Cimitirul plan de incinerație de la Suciu de Sus aparține fazei a doua a culturii Suciu de Sus și se datează la sfârșitul Bronzuliii mijlociu, începutul Bronzului târziu.

Un cimitir tumular din epoca bronzului se afla pe terasa înaltă, lungă de câțiva kilometri și lată de mai multe sute de metri, numită Troian, din stânga râului Suciu (Țibleș), la aproximativ 1,5 km nord-est de localitate. Terasa are aceleași caracteristici geomorfologice și aproximativ aceeași lățime în zona dintre localitățiile Suciu de Sus și Groșii Țibleșului. Cimitirul tumular a fost descoperit, se pare, de Torma Károly. Informațiile cu privire la aceste cercetări sunt, de asemenea, sumare, iar materialele descoperite în cea mai mare parte pierdute.

În prezent nu există nicio urmă vizibilă pe teren a cimitirului, tradiția locală susține insă că el a fost edificat înspre capătul sudic al terasei, aproape de marginea acesteia. Potrivit unei informație, tumulii s-au aflat pe pășimea din proprietatea baronesei Banffy Györgyné, după o altă informație pe terenul din proprietatea contelui Teleki. Cimitirul a cuprins injur de 15-20 de tumuli de mărimi diferite. Ritul de înmormântare practicat era incinerația, se pare, în urne, acestea fiind inconjurate de pietre de mari dimensiuni. Este precizat că structura și inventarul tumulilor de la Suciu de Sus erau întru totul identice cu ai tumulilor de la Lăpuș. Există și surse care vorbesc de existența pe Troian a unei așezări, respectiv a unui cimitir cu urne, fără a mai menționa și cimitirul tumular. În acest sens este interesantă relatarea lui E. Orosz care, deși a vizitat terasa Troian în anul 1898, nu a amintit prezența tuniulilor. Este posibil deci ca, în decurs de zece ani, intre 1887 și 1897, toți tumulii de pe Troian să fi dispărut, fie în urma săpăturilor arheologice, fie a unor lucrări agricole. Din materialul descoperit de Teleki la Suciu de Sus, provin, foarte probabil, din tumulii de pe Troian fragmentele ceramice din colecția sa, despre care se afirmă că păstrau marcajul cu această denumire. Ele se găsesc acum la Muzeul de Istorie din Târgu Mureș .Printre acestea, unele sunt ornamentate cu motive excizate-incizate. Acestui lot i-a aparținut, foarte probabil, și ceramica descoperită in tumulul IV.Problematică este soartamaterialelor descoperite de Szendrei la Suciu de Sus. La Muzeul Național din Budapesta au fost înregistrate, la 21 noiembrie 1887, 27 fragmente ceramice și trei bucăți de oase ,despre care se spune că au fost descoperite pe platoul Troján (Troian) de la Suciu de Sus.

Având în vedere caracteristicile lor, in exclusivitate de tip Suciu de Sus II, aceste materiale par însă mai degrabă că provin din cimitirul de pe Poduri pe coastă. Cimitirul tumular de la Suciu de Sus se încadrează din punct de vedere cronologic in epoca Bronzului Tarziu 2 3.

La aproximativ 500 m de capătul sud-estic al localității, în lunca înaltă din stânga râului Suciu (Țibleș), pe o parte și alta a drumului Suciu de Sus – Groșii Țibleșului, in locul numit La șes, se află o așezare din Bronzul târziu.Așezarea este în cea mai mare parte distrusă datorită deplasării râului și a inundărilor provocate de afluenții acestuia. Nu au fost dezvelite complexe de locuire, ci doar câteva gropi menajere, care au furnizat, totuși, o cantitate relativ mare de ceramică și câteva obiecte de lut ars. Deși ceramica descoperită este în intregime fragmentară, a pututfi identificată o parte a formelor de vas prezente în așezare: străchini, castroane, cești, vase mici, vase cu gâtul scurt tronconic și corpul ușor arcuit, vase cu gâtul scurt și corpul bombat, vase cu marginea lată, gâtul inalt,corpul pântecos, dintre care unele au culoarea neagră în exterior, roșie în interior, vase sac etc. Cele mai multe dintre vase sunt decorate cu striiiri, frecvent însoțite de motive în relief, respectiv cu caneluri. Un singurfragment poartă un decor realizat în tehnica exciziei-inciziei.Materialul sepăstrează la Muzeul de Arheologie și Istorie din Baia Mare.

Grosii Tiblesului

Pe teritoriul localității au fost descoperite două depozite de bronzuri. A). Depozitul I a fost găsit, în primăvara anului 1988, în punctul Tãușor, la mică adâncime în pământ, cu ocazia săpării unui șanț în vedereaamenajării unui gard protector pentru o pepenieră. O parte a pieselor descoperite s-a pierdut. Cele recuperate, treifragmente de secera și un fragment de placă. au ajuns la Muzeul de Arheologie și Istorie din Baia Mare Datarea: Bronz târziu 2. B). Depozitul II a fost descoperit, la o dată intre 1985-1987, în capătul nordic al terasei inalte, numite Troian, din stânga râului Suciu (Țibleș), la aproximativ 4_km de locul în care se afla necropola tumulară de la Suciu de Sus, in locul numit BotulTroianului. Depozitul era format din 10-15 celturi intregi, din care s-au păstrat trei.Ele au manșonul găurii de inmanușare drept și ingroșat.fiind ornainentate cu nervuri. Datarea: Bronz târziu 4.

Larga

Două piese de bronz, despre care unii autori afirmă că aparțin unui singur depozit, reprezintă, de fapt, descoperiri izolate, net diferențiate și cronologic.a). Topor cu gaură de înmănușare transversală de tipHajdüsámson. b). Topor cu disc de tip Larga, cu laina ușor cnrbată și tăișul in formă de halebardă. Cele douăpiese s-au aflat în colecția D. Teleki, iar în 1918 au fost depuse la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Primul topor se datează în Bronz mijlociu 1, al doilea in Bronz târziu 2.

Suciu de Jos

Depozitele de bronzuri descoperite în raza localitățiiDepozitul I, format din trei celturi cu plisc, aapărut, pe la sfârșitul secolului XIX, in punctul Gura văii. Se păstrează la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj ,Depozitul II a ieșit la iveală, in 1960, pe terasa superioara a râului Suciu (Țibleș), înpunctul Grădina curții. Era format, probabil, din trei topoare, dintre care unul, ajuns intr-o colecție particulară,este inaccesibil. Toporul cu disc și spin de tip B3, varianta Dobrocina se afla în colecția E Nistor din Sighetu Marmației, iar toporul cu disc și spin de tip B3, varianta Cehăluț la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj.Ambele depozite se datează în Bronz târziu 2.

Necropola tumulara de la Lapus din n-v Romaniei are o lunga istorie in materie de cercetara, sapaturile anterioare au scos la iveala un important inventar de morminte de incineratie datand din secolul XII-XII inaintea lui Hristos, care sunt pana acum unice in bazinul carpatic contemporan.Încorporat într-o vale râu, la poalele unei zone de munte minier, se pare ca comunitatea Lapusului din epoca bronzului și a plasat strămoșii într-o pozitie favorabila si accesibila de supraveghere a bogatiei prezumate. Rituarurile de moarte in Lapus sunt diverse, nu toate movile pot fi clasi fi ca mormintele proprii.Monumentul până în prezent a scos la iveala o componenta multi-stratificat complex cu urme de ardere gropi multe-etapizate, cu diferite forme și figuri ,umpluturi, vetre și o construcție cu prag de lemn.

3.2 Obiective religioase

3.1 Edificii religioase

Acestea au o mare valoare arhitectonica si mai ales simbolica deoarece au reprezentat focarele de cultura si de conservare a religiei.Constituite in diferite eopoci, au marcat evolutia social-istorica,ecumenical sau culturala reflectand diferitele tendinte din perioada respective,precum si influente. Desi unele vechi de peste 7 secole,cea mai mare parte dintre aceastea sunt bine conservate si au servit idealurilor unor comunitati mante apartente ortodoxismului, crestinismului occidental romano-catolir, sau celui apartinand Reformei. Pe langa importanta lor simbolica, obiectivele religioase reflecta unitary si evolutia stilurilor in constructiile religoase aceastea suferind numeroase influente. Adeseori prin asimilarea unor component stilistice consecrate si adaptarea lor la specificul autohton, s-au nascut adevarate stiluri originale.

Importanta lor turistica, ca functie derivate,creste in ultimele decenii, pe masura introducerii acestora in cirtuite nationale si international ale cunoasterii

3.1.2 Asezaminte monastice

Manastirile sunt asezari cu organizare si functii complexe,avand in component pe langa bisericile ctitorite de voievozi si mari boieri, spatii de habitat elementar (chili,populate tot timpul de monahi,calugari si calugarite);ateliere manufacturiere si chiar proprietati funciare. Trebuie evidentiat faptul ca pana la secularizarea averilor manastirest din 1864, acestea detineau intinse terenuri agricole si paduri carea le-au permis sa duca o bogata viata monahala, sprijining pe de alta partea si tiparirea de carti. Numeroase manastiri au astazi muzee in care sunt prezentate toate aceste realizari si de asemenea este lelevata istoria manastirii si regiunii. Se constata o grupare a manastirilor in anumite areale geografice, aceasta depinzand si de pozitia geografica la contactul cu unitatile colinare si de munte.

    Manastirea Sf.Ana Rohia

 Printre valoroasele monumente bisericești și de artă religioasă, care atrag admirația și prețuirea vizitatorilor din țară și de peste hotare, un loc de frunte îl ocupă și Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia, din „Țara Lapușului”, județul Maramureș. Așezată într-un cadru pitoresc, pe coama unui deal, în mijlocul unei păduri de fag și de stejar, Mănăstirea Rohia constituie locul privilegiat al căutătorilor de liniște și reconfortare sufletească, al iubitorilor de frumos artistic și natural.
          Ctitorirea manastirii este legata de personalitatea preotului ortodox roman Nicolae Gherman,paroh in Rohia,in urma unor evenimente cu coloratura muraculos religioasa de legenda.Preotul a avut 10 copii, printer care si o fetita pe nume Anuta care a murit la varsta de 10 ani.Profund impresionat si indurerat, acesta viseaza mereu fetita, care ii cerea sa faco o casa “Maicii Domnului”,pe “Dealu-I Vie”.Cand taina aceasta este aratata de Dumnezeu si altora, preotul se horareste sa construiasca manastirea insemnand locul pe care l-a ales pentru constructive cu o cruce. Peste noapte crucea si-a schimbat locul, tocmai pe pintenul dealului. La o a doua incercare de a readuce crucea pe locul stabilit s-a repetat miscarea

Cu ajutorul satenilor in anul 1923,au inceput lucrarile de constructive a manastirii care a durat pana in 1925, iar sfintirea s-a facut la 15 august 1926, de sarbaroarea Adormirea Maicii Domnului, care a devenit si hramul manastirii.In ansambul manastirii se gaseste o biblioteca cu un fonde de carte de circa 40.000 de volume,un muzeu,Casa Poetului,Casa Staretiei,Casa cu Paraclis, Altarul de Vara etc.

In anul 1997, datorita faptului ca biserica manastirii a devenit neincapatoare pentru numaru mare de credinciosi ce veneau la slujba,s-a hotarat demolarea ei si construirea unei noi biserici.Manastirea Rohia a reprezentat primul asezamant de monarhi ortodocsi din Ardealul alipit Romaniei.In aceasta manastire is doarme somnul de veci marele om de cultura Nicolae Steinhardt.

fig. 2. Manastirea sf.Ana rohia

MĂNĂSTIREA ROHIIȚA

În hotarul satului Boiereni, în locul numit Valea Rohiiței a existat o mănăstire de lemn care a fost distrusă în anii 1761- 1762, fiind arsă. Fără un început clar, dar atestat încă din secolul al XVIII-lea, schitul de lemn din stejar ce exista atunci a fost incendiat de armata lui Bucow. Legenda vorbește de călugării de aici, care erau plecați după provizii, deoarece în sat era foamete mare. Atunci, sătenii au furat din mănăstirea arsă tot ce au mai găsit de valoare. Când s-au întors, călugării au fost atât de îndurerați, încât au decis să plece din acel loc. La plecare, aflați pe vârful unui deal de unde puteau vedea tot satul, ei au improvizat în pădure o slujbă prin care l-au blestemat să fie ars de șapte ori și inundat tot de atâtea ori, iar în jurul lui să nu mai crească niciun stejar cu lemn bun de construcție. Și că blestemul nu se va ridica până nu vor construi un nou lăcaș de cult în locul celui ars.

În jur de 1904, boieriii au pus o cruce mare pe locul fostei mănăstiri, pe care au scris "Roagă-te și lucră", în speranța că blestemul se va risipi. Dar degeaba. Satul a fost ars de trei ori, iar potop a venit de două ori. Până în ziua în care, la sfatul Prea Sfințitului Justinian, un credincios a donat un teren, iar sătenii s-au apucat să ridice noua mănăstire. Reconstrucția a început în 1985, fiind mai retrasă, autoritățile vremii nu au intervenit. A fost construită din lemn, pe temelie de piatră, în vremea preotului Emil Man. Costrucției i s-a făcut formă de cruce, cu interior împărțit în altar, naos și pronaos. În zona pronaosului se află un altar de vară ce face corp comun cu biserica. Altarul are un mic turnuleț. Turlele sunt acoperite cu șindrilă, catapeteasma este construită din lemn, iar pardoseala din scândură.

În 1990, Rohița a devenit schit al Mănăstirii Rohia, iar în 1993, aici au venit patru călugări. Un an mai târziu, schitul devine mănăstire, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Interiorul este decorat cu picturi deosebite, făcute întâi pe pânză, apoi lipite pe pereți și pe plafon. Aici există obiecte religioase uimitoare: un iconostasul, biblioteca cu 40.000 de volume, chilia lui N Steinhardt – un mic muzeu ce pătrează lucrurile personale ale Părintelui Nicolae: mobilier, cărți, icoane și manuscrise. Mănăstirea a fost restaurată în 2004, când i s-a adăugat turnul maramureșan.

Numele mănăstirii se trage de la pârâul din zonă, Valea Rohiței, însă mulți cred că este un nume de copil, "copil al Rohiei"
În fiecare an, aici se sărbătoresc două hramuri: Biserica Mare de la Rohița are hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar Paraclisul are hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Fig. 3. Manastirea rohiita

Mănăstirea Breaza 

Mănăstirea Breaza este o mănăstire ortodoxă situată în comuna Suciu de Sus, județul Maramureș, la 20 de km Est de Târgu Lăpuș, 58 km de Dej, 68 km Sud-Est de Baia Mare.

Mânastirea "Sfânta Treime"-Breaza își are ființa în promisiunea făcută Domnului de protopopul dr. Florea Mureșanu în anul 1952, când se afla în detenție și realizată ca jertfă de mulțumire pentru eliberarea din prima arestare. Lucrările au început în 1954 și s-au încheiat în 1957 cu ajutorul credincioșilor suceni, ca un mic schit format dintr-o bisericuță de lemn și două chilii. La o săptămână după serbarea hramului din anul 1958 în noaptea de 11/12 iunie, securitatea din zonă l-a arestat pe părintele Florea, fiind dus la închisoarea din Aiud unde se va stinge din viață la 4 ianuarie 1961.

După arestarea părintelui Mureșanu mânăstirea a fost incendiată de autoritățile comuniste. Mânăstirea a fost rectitorită de protosinghelul Gavriil Burzo, fiu al satului, pe locul fostului schit, păstrând același hram "Sfânta Treime" în anul 1991, cu ajutorul unui grup de călugărițe și a sătenilor. În prezent sunt finalizate lucrările la clădirea mănăstirii și a chiliilor, poarta mănăstirii și a dependințelor. În fiecare an, a doua zi de Rusalii, cu ocazia hramului, un mare număr de credincioși vin în pelerinaj.

Fig. 4. Manastirea Breaza

Manastirea Satra

In apropiere de Schitul Șatra ,la poalele abruptului stâncos dinspre Depresiunea Lapusului, la altitudinea de 720 m, în Poiana Paltinului, se găsește Mănăstirea Șatra, o mănăstire ortodoxă, numită astfel după Șatra lui Pintea Viteazul.

A fost ctitorită după 1990 de preotul Ioan Cozma. Acesta,  după ce a ridicat, cu mari sacrificii, două biserici în perioada comunistă în satele Stoiceni și Dumbrava, a hotărât să înalțe și o mănăstire de călugări.Așezamântul a fost zidit cu ajutorul credincioșilor din zonă, în prezent fiind înălțate aici biserica, două paraclise, chiliile, biblioteca și trapeza

Biserica poartă hramul Înălțarea Sfintei Cruci, iar paraclisul poartă hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena.Accesul la mănăstire se face pe un drum forestier, dinspre satul Dumbrava, situat la o distanta de 10 km. Șatra lui Pintea rămâne un loc în care frumusețea peisajului se împletește armonios cu tradițiile populare și istoria neamului.

Fig. 5 . Manastirea Satra

Pe langa manastirile enumerate mai sus de un potential turistic aparte mai beneficiaza si urmatoarele manastiri:Manastirea Sfantul Ilie din Coroieni, aceasta manastire nu a luat fiinta in urma unei legende sau a unui miracol deosebit; nici o alta vatra monahala nu se cunoaste a fi fost aici, si totusi, acest loc a fost ocrotit de o purtare de grija divina care a dus la ridicarea acestui asezamant monahal,Manastirea Dealu Mare,Manastirea Sfanta Treime din Suciu de Sus,Manastirea de maici Nasterea Domnului din Lapus.

3.1.3 Biserici de lemn

Bisericile de lemn reprezinta chintesenta civilizatiei multimilenare a lemnului, de o inspiratie aparte si un rafinament esthetic elevat.Sunt realizari technico-arhitecturale de exceptie, folosind in exclusivitate lemnul. Pe teritoriul Romaniei au fost recenzate un numar de 600 biserici de lemn.Pe langa valoarea arhitecturala, aceste obiective adapostesc si colectii de icoane,manuscrise foarte rare,picture pe panza.

Bisericile din lemn sunt cele mai reprezentative si bine conservate vestigii ale civilizatiei carpatice a lemnului, cu o arie de raspandire foarte mare,reprezinta un factor de continuitate, si legatura intriseca

Biserica de lemn din Rogoz-monument UNESCO-1663

Rogoz, Oraș Târgu Lăpuș – localitate atestată la 1488, a făcut parte din domeniul Cetății Ciceu, ce aparținea domnilor Moldovei.

Biserica de lemn cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavril" este una dintre cele mai interesante si valoroase din Transilvania. Constructia este datată de traditie în anul 1663, moment susținut de inscripția de la intrare care evocă invazia tătară din 1661. Se află pe lista monumentelor istorice din 2004, cod MM-II-m-A-04618. Acest monument istoric este înscris și în Lista Patrimoniului Mondial.

Biserica se află în Țara Lăpușului, pe valea râului Lăpuș, și a fost construită după invazia tătară de la 1661, eveniment evocat de inscripția de la intrare. Tradiția ridicării bisericii în anul 1663 de către obștea satului, pe locul unei biserici mai vechi,a fost  ținută vie de inscripția de la intrare, nedatată dar ușor de fixat în timp. Trăsăturile constructive trimit spre aceeași perioadă de timp. În anul 1785 a fost pictată de zugravii Radu Munteanu si Nicolae Man. În 1834 a fost construită tribuna de pe vestul naosului, a cărei parapet a fost repictat în același an, conform inscripției aflate pe marginea acestuia.Tot atunci au fost modificate ferestrele naosului și au fost repictate plafonul pronaosului și bolta naosului.

Biserica are un tip de plan mai rar întâlnit: pronaos poligonal,cu acces pe sud, naos dreptunghiular și absida Altarului în retragere, poligonală, cu șapte laturi.  Exteriorul bisericii este bogat decorat: fațada sudică are în zona mediană motivul profilat al frânghiei, ușa de intrare în biserică are deschidere în acoladă si ancadrament decorat cu profil simplu dublat de frânghie și rozete. În pronaos se poate vedea o cruce mare decorată cu motivele frânghiei răsucite și rozete, prinse pe peretele din stânga ușii de intrare. Streașina este sprijinită pe console cu terminație în cap de cal, iar grinzile de sub streașină au muchiile crestate. Acoperișul este asimetric (cu circa 1,20 m față de ax) pentru a proteja „masa moșilor” aflată de-a lungul fațadei nordice.

Deasupra pronaosului se ridică turnul-clopotniță, pătrat, cu camera clopotelor deschisă, în consolă, cu stâlpi și arcade,iar acoperișul înalt, piramidal, are turnulețe de colț. Pictura contribuie și ea, în mod esențial, la valoarea deosebită a acestui monument. Înrudită ca iconografie și stil cu cea realizată de Radu Munteanu la Desești-Maramureș, pictura impresionează prin decorativismul ansamblului, prin desenul cu linii groase, egale și prin cromatica luminoasă.

Fig. 6. Biserica de lemn Rogoz

Biserica de lemn din Aspera

Localitatea (un cătun, foarte izolat și greu accesibil, în care sunt locuite mai puțin de 20 de gospodării) este atestată documentar la 1603. Biserica, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a fost ridicată pe la1866 prin contribuția micii comunități din Aspra care a avut ambiția de a-și ridica un lăcaș de rugăciune la îndemâna lor[1].Construcția de lemn, lipită cu lut pe dinafară și înăuntru, la nivelul pereților laterali, prezintă un caz unic de adaptare a construcției cultice, la posibilitățile și priceperea meșterilor locali. Ridicată din lemn rotund, nefățuit, cu îmbinarea bârnelor în căței, respectă planimetria caselor țărănești, cu tindă și cameră mare, care a fost extinsă pentru a face loc altarului, cu patru laturi, nedecroșat. Este luminată prin trei geamuri pe latura sudică, două pe latura nordică și unul în spatele altarului.Construcția este prevăzută cu acoperiș unitar în patru ape și un turn-clopotniță șindrilit, peste care stă un coif pătrat mic, rotunjit spre vârf, unde are o cruce cu trei brațe. În interior pronaosul este prevăzut cu balcon, iar bolta naosului și altarului are o formă semirotundă, fiind construită din scândură.Altarul are bolta acoperită cu stele pe fond albastru, iar în centru, într-un cerc mare se află Sfântul Duh, în timp ce pe pereții laterali este zugrăvit Sf.Grigore în ținută de arhiereu, alături de un preot cu cădelnița în mână.

În naos, pe parapetul balconului, sunt pictate scene cu Adam și Eva, iar pe pereții laterali au un model decorativ uniform de inspirație locală. Bolta naosului, are la apogeu pictată într-un cerc mare Sfânta Treime, flancată pe cele patru colțuri de cei patru Evangheliști, cuprinși tot în cercuri mari, cu precizarea numelui în grafie latină[2].Bisericuța deține un frumos candelabru de lemn sculptat și pictat, de forma unei sfere, prevăzute cu suporți pentru lumânări.Iconostasul este prevăzut cu trei deschideri, având deasupra ușilor împărătești două benzi, pictate cu frumoase vrejuri de trandafir, una pe fond albastru și alta pe fond maro, iar deasupra lor registrul Apostolilor, zugrăviți direct pe perete, stând în picioare, unul lângă altul, cu însemne distinctive și, sus de tot, pe axă, Iisus Răstignit.

Fig. 7. Biserica de lemn din Aspera

Biserica de lemn din Ungheni

Biserica este simplă și modestă ca înfățișare, dar armonios proporționată. Se compune din pronaos, pe a cărui perete vestic se află intrarea, din naos și un altar dreptunghiular, mai îngust decât restul clădirii.Pereții sunt alcătuiți din câte cinci grinzi masive, iar ultimele două grinzi din partea superioară se prelungesc în console, sculptate cu măiestrie. Un brâu în frânghie răsucită împodobește marginea acoperișului].Interiorul bisericii este pictat în întregime. Urme de pictură se păstrează și în exterior, pe peretele sudic și vestic și pe ușa de intrare. Unicul indiciu este o inscripție din pronaos ce precizează data pictării acelei încăperi: „Anu Domnului 1782 această tindă au plătiti de au zugrăvit nemeșii …dat nemeșii zloți … zloți”. Numele executantului nu este specificat, dar există mari asemănări cu lucrările din aceeași perioadă ale zugravului Radu Munteanu. La pictura pronaosului se remarcă bogăția tematicii: alături de tema Judecății sunt redate scene din viața sfântului Ioan Botezătorul, din viața lui David, parabole, iar în centrul tavanului Fecioara Maria, înconjurată de prooroci, în imnul „Bucură-te …” – deși recomandată pentru pronaos, scena nu figurează în alte biseric.

Pictura pronaosului este mai veche și grav deteriorată pe suprafețe întinse. Ea poate fi cu certitudine considerată ca operă a lui Radu Munteanu, fiind stilistic identică cu icoana Sfânta Troiță, semnată de acesta la anul 1767. Ea ilustrează rafinamentul propriu lucrărilor de tinerețe ale pictorului.

Iconostasul și altarul au o pictură mai bine conservată, datorată probabil unui alt meșter, ipoteză bazată pe deosebirile existente, mai ales în privința cromaticii și a motivelor decorative.

Fig. 8. Biserica de lemn din Ungheni

Din patrimonial bisericilor de lemn din Tara Lapusului mai fac parte si : Biserica de lemn din Peteritea-1842, Biserica de lemn din Vima Mică, Biserica de lemn din Libotin-1671, Biserica de lemn din Larga -1604, Biserica de lemn din Inău-1689, Biserica de lemn din Costeni-1870, Biserica de lemn din Coruia-1794, Biserica de lemn din Drăghia-1706, Biserica de lemn din Cupșeni-1733.

3.3 Edificii culturale

In aceasta categorie sunt incluse categorii de edificii care se impum in primul rand prin valoarea arhitectonica intriseca a constructiilor, dar mai ales pentru functia de conservare,prin exponatele din cadrul lor, a unor component de civilizatie umana reflectand fie semgmente de tip istoric,fie component de civilizatie umana reflectand fie segmente de tip istoric, fie component de civilizatie si cultura traditional rurala, fie personalitati.

Muzeele

Acestea au profiluri foarte variate si concentreaza pe un spatiu restrains exponate representative pentru specificul caruia le-au fost destinate. Rolul acestora este de colectare, restaurare, conservare, popularizare si cunoastere. Din acest punct de vedere se disting muzee complexe, cu un numar de sectiuni reflectand fiecare in parte un aspect characteristic.In Romania exista peste 220 de muzee , dintre care peste 40 in Bucuresti, fiecare cu un fond bogat, valoros, apartinand patrimoniului national, dar si al celui universal.

Muzeul Florean

Muzeul Florean,  una dintre inițiativele private din România postdecembristă care s-a dovedit a fi viabilă, efervescentă și de înaltă ținută artistică. Expoziția de artă plastică în aer liber a Muzeului Florean este situată în Poiana Soarelui, într-o pădure de foioase din hotarul satului Cernești, la dreapta drumului ce duce spre Țara Lăpușului. Aici întâlnim pe o suprafață de peste 40 de hectare, un inedit parc de sculptură monumentală. Colecțiile muzeului ce însumează în prezent circa 10.000 de piese de artă contemporană, provenind de pe toate continentele, au devenit în timp un reper al turismului cultural din Maramures.Aici se organizează în fiecare an Tabăra Internațională de Sculptură Monumentală și Salonul Internațional de Gravură Mică.

Fig. 9. Muzeul Florean

Muzeul Mănăstirii Rohia

Muzeul mănăstirii adăpostește o bogată colecție de cărți vechi bisericești, icoane vechi pictate pe lemn și sticlă precum și exponate ale artei populare din zona Lăpușului.

Muzeul Etnografic Rogoz

Un alt reper muzeal demn de vizitat in Tara Lapusului este Muzeul Etnografic din localitatea ROGOZ. Adăpostit într-o casă de lemn tipică zonei Lăpușului, muzeul expune obiecte și ustensile folosite în gospodăriile tradiționale precum și articole de vestimentație locale și alte tipuri de țesături specifice zonei.Casa muzeu este situată în centrul satului Rogoz, în imediata apropiere a celebrei biserici de lemn „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril” – monument UNESCO.

Muzeul Etnografic Lăpuș

Muzeul Etnografic Lăpuș are o locație nouă, o casă țărănească din lemn, construita in imediata apropiere a Manastirii Ruoaia, din satul Lapus. In prezent drumul de acces pana aici este reabilitat. Din Lăpuș spre mănăstire circulăndu-se mult mai bine.Muzeul expune pe langa multe obiecte vechi de uz gospodaresc, piese de mare valoare etno-culturală și științifică, icoane și peste 50 de cărți scrise, editate sau în manuscris.

Bibliotecile

Adesori situate in constructii de o mare importanta arhitectonica, adapostesc fonduri valoroase, formate din manuscrise, tiparituri, vechi,incunabula,documente pastrate in colectii special, la care se adauga fonduri de carte din cele mai diferite domenii, pentru uzul general.

Biblioteca manastirii Rohia

Manastirea Rohia care dispune de o biblioteca formata din aproximativ 40.000 de carti si reviste cu continut teologic si de cultura profana, cuprinzand pe langa lucrarile in limba romana, un important fond in limbile germana, si maghiara, precum si un numar de carti in limbile franceza, engleza si neogreaca. In afara de fondul principal teologic, biblioteca adaposteste carti din numeroase si variate domenii ca: istorie, arheologie, arta, poezie si proza literara (romana si straina), muzica, stiinte, geografie, diplomatie, dramaturgie, etnografie, literatura populara, critica, eseistica, filosofie, psihologie, logica precum si biografii, memorii, jurnale, carti juridice, de economie politica, stiinta politica, sociologie, manuale didactice .

Biblioteca dispune, de asemenea, de numeroase colectii de reviste teologice, literare si de informatie. Dintre cartile de valoare istorica si literara, pot fi mentionate:"Etymologicum Magnum Romanie", in 4 volume (1886), "Histoire des Roumains", a lui Nicolae Iorga (in 10 volume, editia din 1940), "Istoria Romanilor din Dacia Traiana", a lui A. D. Xenopol (4 volume, Iasi, 1896), "Getica", a lui Vasile Parvan(1926), "Originea Romanilor", a lui Alexandru Philippide (Iasi, 1925), "Dacia preistorica", de N. Densusianu (Bucuresti, 1913), "Cartea de aur sau luptele politice ale Romanilor de sub Coroana ungara" (8 volume, Sibiu, 1902-1915), "Histoire de L-Eglise", de Wladimir Guete (3 volume, Paris, 1870), "Notele politice", ale lui Alex. Marghiloman (5 volume, cuprind perioada 1897-1924), "Istoria Romanilor", de C. C. Giurascu, "Istoria literaturii romane", de G. Calinescu, (toate cele trei editii) s.a.

Biblioteca a fost organizata de parintele Nicolae Steinhardt dupa modelul marilor biblioteci publice. Cartile sunt aranjate pe domenii, existand si un fisier pentru a usura consultarea cartilor bibliotecii, in prezent urmarindu-se inventarierea informatizata a cartilor pe calculator. Din motive profilactice, cartile din biblioteca manastirii pot fi imprumutate doar in incinta manastirii. Cartile donate sunt in numar redus, cele mai multe au fost achizitionate de manastire, depunandu-se eforturi pentru tinerea la zi a bibliotecii cu principalele aparitii editoriale.

Monumente

MONUMENTUL "5 DECEMBRIE 1918" DIN TÂRGU LĂPUȘ – se înalță în parcul din centrul orașului, fiind închinat celor uciși de soldații maghiari din Regimentul 39 Debrețin, cantonat la Stâmbu Băiuț, în timpul adunării populare din 5 decembrie 1918 din curtea Școlii confesionale Greco-Catolice. Monumentul a fost dezvelit la 21 mai 1936, fiind realizat din colectă publică. La această dezvelire au participat printre alții Constantin Brătianu, ministrul Valeriu Roman și prefectul Ion Olteanu. în 1940 a fost dărâmat de hortiști, fiind reînălțat în anul 1946. În 1949 a fost demolat pentru a doua oară  la comandă comunistă, fiind adăpostit în curtea bisericii până în anul 1968 când a fost reamplasat în Piața Eroilor unde se află și astăzi străjuit de două tunuri (amplasate în 2003). Pe monumentul realizat din marmură neagră, care are în vârf un vultur cu aripile desfăcute stă scris: "Ne-am jertfit viața cu drag celui mai scump ideal -Unirea tuturor românilor. Și aceasta să vă servească drept pildă pentru a păstra pământul sfânt al țării stropit cu sângele nostru".

MONUMENTUL EROILOR DIN TÂRGU-LĂPUȘ – este situat în parcul din fața Primăriei, fiind dedicat eroilor căzuți în cel de al doilea război mondial: "Glorie eternă Ostașilor și Ofițerilor Români, căzuți în lupta pentru eliberarea patriei noastre de sub jugul fascist 1944-1945"

3.3Cultura materiala si spirituala din mediul rural

In literatura de specialitate, sintagma zona etnografica desemneaza un teritoriu ale carui contururi geografice pot fi bine precizate si care se caracterizeaza prin trasaturi distincte ale culturii populare in raport cu arealele inconjuratoare conservand elemente de traditie in structura asezarilor si ocupatilor preum si obiceiuri si modul de gandire al oamenilor.

Pentru locuitori acestor zone spatial de viata reprezinta nu numai un teritoriu delimitat ce poate fi caracterizat ecologic si etnografic ci o stare de constiinta fiind identitatea pe care o pretuiesc si cu care se mandresc.

Cultura si mentalitatea popular constituie reperele fundamentale in baza carora este posibila descifrarea formelor si manifestarilor care imprima caracterul specific spatiului lapusean

si le confera locuitorilor sai o identitate aparte materializanduse prin ceea ce este definit de catre cercetatorii de specialitate ca “zona etnografica a lapusului”

Cultura populara lapuseana inglobeaza un ansamblu de valori materiale si spirituale initiate , assimilate si dezvoltate pe parcursul mai multor secole de către comunitate, grupand un set de cunostinte , cutume si norme morale credinte religioase , traditi si obiceiuri populare , arta si arhitectura care corespund unor cerinte sociale aflate intr o evolutie continuu ascendentă

Tara Lapusului se individualizeaza ca fiind una dintre cele mai representative zone etnografice ale spatiului etnic romanesc cu o personalitate si originalitate de netagaduit conferindui un loc aparte in peisajul culturii si civilizatier rurale autohtone prin prisma numeroaselor elemente de cultura materiala si spirituala arhaica, criteriul care a stat la baza delimitari sale ca sistem territorial distinct este cel etnografic respective identitatea cultural si spiritual

Aceste caracteristici confera spatiului etnografic lapusean individualitatea in raport cu alte spati de extensiuni si functionalitati similare . ocupatile traditionale,mestesugurile taranesti bazate pe prelucrarea produselor traditionale, instalatile taranestii, arhitectura si organizarea traditionala a casei si gospodarieri rurale, monumentele de arhitectura populara din lemn (bisericile) portul popular,obiceiurile si riturile stravechii.

4.1 Satul si gospodãria taraneasca

Casa si gospodaria traditionala exprima eforturile membrilor unei comunitati de a modela mediul natural, de a-l armoniza, arhitectura corespunzand unui anumit mod a a trai , de a gandi , de a actiona fiind unul dintre reperele identitare ale unei forme originale de civilizatie.Tipul de gospodarie specific Tari Lapusului a fost influentat de ocupatile cu specific local, manifestarea spatial a caracteristicilor geografice(configuratia suprafetei topografice, tipul de microclimat, expozitia ,panta si fragmentarea reliefului etc.), tipul de alimentare cu apa,materialele de constructie existente pe plan local si, nu in ultimul rand de mentalitatea,caracteristicile cultural si partenenta etnica a populatiei.

Ansamblul gospodariei grupeaza, pe langa casa de locuit propriu zisa si bucataria de vara(construita din lemn,avand dimensiuni mai reduse,si un tarnat sustinut de 2 stalpi, amplasata de regula in apropierea casei), o serie de constructii cu character economic legate de preocupatile populatiei , a caror dimensiuni si amplasament in cadrul gospodariei releva numarul , tipul , ponderea si importanta ,diferitelor preocupari in cadrul economei rurale mixtede tip pastoral-agrar) predominand constructile pentru animale(grajd,sura,ocol pentru vite si sau staure pentru oi construite din nuiele impletite ,cotete pentru porci si pasari) contractile pentru pastrat si adapostit furajele sau imblatit cerealele(sura).

Strucura gospodariei taranesti si functia diferitelor componente ale acestora reflecta statutul social si chiar etnic al proprietarilor si nu doar situatia economica,cu diferentieri intre populatia minoritatilor si cea romaneasca.Casele populatiei pauper erau amplasate marginal , erau construite din barne groase de lemn din stejar sau fag, lipite intre ele cu o lipitura sub forma de dunga de culoare alb-albastrui,cu o fundatie mica,acoperis de paie sau dranita,mai tarziu de sindrila,cu dimensiuni in general reduse,majoritatea cu o singura incapere si geamuri mici iar locuintele celor mai instariti ocupau in general nucleul central al vetrei satului si erau construite din material de constructie mai durabile(piatra,ulterior caramida),unele acoperite cu sindrila , apoi cu table si tigla aveau mai multe camera,anexe gospodaresti mai mari si mai aranjate.

Gospodariile caracteristice Tari Lapusului au curte dubla,asezata perpendicular pe ulita sau pe axul cursului hidrografic care traverseaza localitatea ,cu spatial dispus in adancime si compartimentata in 3 sectoare distinct:ocolul pentru animale(vite si oi),curtea numita si “odor”(care include grajdul si sura, uneori grupate intr-o singura cladire si avand o forma initial poligonala , lipsita de ornamentatie , treptat aparand si cele de forma dreptunghiulara, cu unul sau doua grajduri,apoi casa si cotetele) si gradina(folosita pentru cultivarea legumelor si a porumbului, mai rar sfecla si cartofi)-fara a putea distinge deosebiri intraregionale relevante.Materialul de constructie predominant la nivelul regiuni era lemnul(initial de fag ulterior si de stejar si chiar brad),

ansamblat cu ajutorul sistemului de constructie de tip “cununi orizontale”-care utiliza barne rotunde si decojite intr-o prima faza , pentru ca treptat sa se treaca la grinzile cioplite si mai recent la cele fasonate sub forma patrata, imbinata la capete in “coada de randunica” sau in “plot”, fundatia era din piatra de constructie, iar table si tigla pentru acoperis erau dispuse de regula in 4 ape(cu o panta relative mare impusa de regimul pluviometric bogat).

Casele lapusene traditionale construite pe un singur nivel si avand o singura camera sau diferentiat treptat, in functie de vechime , de starea materiala si pozitia sociala a proprietarului,ulterior ca o consecinta a cresterii demografice au rezultat casele cu doua incaperi ( tinda rece sau calda si “casa”), a celor cu trei incaperi si nu in ultimul rand, a caselor cu trei sau mai multe camera ( proprii perioadei de dupa 1965-1970) sporirea numarului camerelor sa derulat in paralel cu o schimbare semnificativa de volum, dimensiune si de arhitectura datoranduse inlocuiri treptate a materialului de constructie precum si preluarea unor elemente din arhitectura urbana.

Inovatile arhitectonice aduse locuintelor in perioada anilor 1970-1980 au vizat cu precadere ridicarea soculului caselor pana la circa 80 cm deasupra solului generalizarea zidului din caramida, tencuirea peretilor si colorarea lor in diferite nuante, inlocuirea invelisului de paie,sindrila cu tabla,tigla sau placi de azbociment, astfel casele edificate in ultimul deceniu au marcat trecerea intr-o noua etapa constructiva.Au fost adoptate modele arhitecturale de tip urban occidental ca urmare a frecventelor contacte directe(vizeaza nu atat o noua redimensionare a volumelor si dimensiunilor cat mai ales stilul materialele de constructie,finisajele si coloritul folosit adaugandu-se cresterea confortului interior prin dotarea cu instalati centrala,aer conditionat, instalatii de apa curenta etc.).Ponderea constructilor care au adoptat un comortament architectural urban-occidental modern este mai modesta cel putin prin comparatie cu alte regiuni , modelul de casa si gospodarie persistand inca in mediul rural al Tari Lapusului , unde valorile etnoculturale local-regionale sunt mai bine inradacinate , fiind perpetuate in mare masura chiar si in situatia in care conditia materiala prospera a celor care ridica astfel de edificii ar permite acest lucru.

In concluzie, trasaturile generale specific arhitecturi traditionale lapusene deriva din modestia dimensiunilor,proportia echilibrata a volumelor , modul judicios de amplasare in cadrul gospodariei functionalitatea edificilor gospodaresti , relevand un simt deosebit al proportilor rezultate dintr-o imbinare a necesitatilor practice ale vieti de zi cu zi cu manifestarile estetice nascute dintr-un spirit creator adaptat si perfectionat continuu in decursul timpului.

4.2 Ocupatii si mestesuguri cu vechii traditi

Dovezile arheologice si documentare atesta faptul ca agricultura si cresterea animalelor au constituit din totdeauna principalele ocupati ale locuitorilor spatilui etnic romanesc.In functile de particularitatile fizico-geografice si de conditile socio-istorice concrete , fiecare dintre aceste ocupatii a detinut un rol si o pondere variabila si in economia diverselor entitati teritoriale de tip “tara”,analiza lor geografica permitand decelarea standardului de viata modului de trai, tipul specific de economie al unei comunitati umane , precum si gradul de dezvoltare, al technicilor de valorificare a resurselor mediului local.In cazul Tari Lapusului agricultura sa dezvoltat in stransa legatura cu cresterea animalelor, avand in vedere ca animalele furnizau forta de tractiune necesara efectuari diferitelor lucrari agricole si exploatari lemnului, materi prime pt confectionarea diferitelor articole de imbracaminte precum si o sursa de hrana de prima importanta

Lapusenii au practicat alaturi de aceste doua ocupatii principale o serie de alte ocupatii secundare (lucrul la padure,mineritul,albinaritul,vanatoarea,pescuitul,culesul din natura ,pomicultura , etc.), precum si ocupatii casnice(prelucrarea produselor alimentare, a firelor textile, si productia casnica artizanala de imbracaminte si accesori casnice) sau specializate(prelucrarea produselor natural si a surselor de materii prime locale.

Lucrul la padure si prelucrarea traditional a lemnului au stat la baza dezvoltarii uneia dintre ramurile industriala de baza ale economei regionale actuale(industria de exploatare si prelucrare a lemnului),unul dintre mestesugurile traditionale-prelucrarea fibrelor textile si confectionarea artizanala a imbracaminti a cunoscut un progress continuu(initial prin reteaua de unitati integramate sistemului cooperatist,iar de la sfarsitul anilor 1970 in cadrul celei mai moderne filature de bumbac a epocii), iar prelucrarea industriala complexa a laptelui reprezinta o continuare fireasca a prelucrari traditionale a aceastuia

4.2.1 Ocupatii de baza

Agricultura-

Datorita productivitati reduse a terenurilor agricole care reuseau sa satisfaca doar nevoile de hrana minimale ale populatiei,fapt demonstrate frecvent de documentele din epoca , precum si caracteristicile geografico-climatice au impus tari lapusului adoptarea unui profil mixt al economiei si ocupatilor traditionale.Sistemele de cultura caracteristice tari lapusului au fost pana la debutul epocii feudale agricultura cu parloaga(sau moina salbatica), pentru ca treptat aceasta sa fie inlocuita de sistemul agriculturii cu ogor bienal(cu doua campuri), mode de organizare a productie agricole care s-a generalizat rapid constituind principalul tip de morfostructura agrara vreme de mai multe secole.Eliminarea in mare parte a sistemului in parloaga si adoptarea pe scara larga a sistemului bienal coroborata cu practicarea unui asolament rational(cu rotatia trienala a culturilor), alaturi de diversificarea structurii productiei agricole prin introducerea unor noi plante de cultura bine adaptate conditilor oropedo-cilmatice relative restrictive ale Tari Lapusului(in deosebi cartoful si porumbul) dar si a perfectionari techici agricole au permis agriculture lapusene sa diminueze in linii mari , deficitul de alimente “traditional “si sa acopere intr-o mai mare masura necesarul de consum al unei populati intr-o continua crestere.

Cu toate acestea nu sa reusit eliminarea completa migratiilor sezoniere pentru munca in domeniul agricol si trocul cu produse agricole(de regula cartofi in contra partida cu cereale uneori lemn pentru foc , scandura sau produse manufacturate din lemn si cartofi contra cereale si chiar mere contra porumb si alte cereale) fenomen care a jucat un rol principal intre locuitorii Tarii Lapusului si cei din regiuni situate la altitudini mai coborate.

Cresterea animalelor-pe masura inmultiri pasunilor care intra in alcatuirea ramei inalte care flancheaza circular depresiunea Lapuslui cresterea animalelor devine o ocupatie complementara cultivari pamantului imprimand treptat economei lapusene un caracter agro-pastoral.

Premisele extrem de favorabile care au impulsionat sectorul de crestere a animalelor au fost pasunile din vatra depresionara precum si pasunile alpine in perioada sezonului estival(mai-septembrie).Astfel pastoritul a devenit treptat o activitate traditionala specifica lapusenilor din satele amplasate la zona de contact dintre depresiune si compartimentul montan si deluros, conturandu-se treptat un anumit mod de viata specific.

Structura si volumul productiei realizate erau astfel concepute incat gospodaria proprie sa poata asigura necesitatile de hrana a familiei pe durata unui an intreg.Sursele de hrana provenite exclusiv din oferta locala eram simple,nesofisticate si mereu aceleasi,distribuite intr-un mod natural si simplu,sanatos si in relatie directa cu succesiunea anotimpuala si cu calendarul lucrarilor agricole conditionat de manifestarile cilmatice sezoniere, respectiv cu varful efortului fizic depus de populatie(angrenata preponderent in agricultura si exploatarile forestiere)

Derivat din cresterea bovinelor pastoritul sa practicat in timpuri variate in satele lapusene, cele mai importante dintre acestea fiind fie cel in sistem local-zonal(pe pasunile din apropierea satelor),local-agricol cu stane mutatoare pe aratura in timpul primaverii pentru fertilizarea solului si stane stabile pe pasunile alpine in timpul veri pe pasunile comunitatii, care prin valoarea lor nutritiva si volum constituie baza furajera a septelului la care se adauga miristile si porumbistile ramase in urma recoltarii porumbului,graului de primavara si orzului caracteristic majoritatii satelor din vatra depresionara , fie unul cu pendulare simpla sau dubla specific satelor situate in zona montana sau in cea de contact cu aceasta(Baiut,Strambu-Baiut,Poiana-Botizii,Lapus,Grosii Tiblesului,Cupsenii,Ungurenii etc).Aceasta din urma este caracterizat prin primavaratul oilor si caprelor pe pasunilor din proximitatea satului, varatul acestora in pasunea alpina urmate de revenirea lor in perioada de toamna tarzie pe aceleasi pasuni si fanete , respectiv miristii si porumbistii din preajma satului, pentru ca in perioada ierni turmele sa fie indreptate spre zona fanetelor de padure sau de subpadure.Muntii Tibles reprezinta o importanta zona de pendulare pastorala subliniata de existenta a circa 40 de stane si 15 vacarii,unde vareaza circa 10.000 de ovine(inclusiv din Tara Maramuresului si Tara Nasaudului) si 1.500-2000 de bovine(inclusiv bubaline).

Astfel in cazul pasunatului montan se procedeaza la constituirea de stane rezultate din asocierea oilor apartinand diferitilor proprietari(de regula rude,vecini sau diferite cunostinte), in baza unor reguli stric consfintite in cadrul unei traditii denumita local „rascol”(constand in masurisul in trei randuri, dimineata la amiaza si seara-laptelui de catre fiecare proprietar in parte in prezenta baciului).Toamna odata cu coborarea turmelor, pasunatul se face pe imas si pe fanetele din proximitatea satului(de unde in timpul nopti turmele erau lasate in tarina in scopul fertilizarii acestora), iar inainte de caderea zapezii erau aduse in padurile din jurul satului la jir si „scrada”(iarba inca verde).

In concluzie stanele se aseamna mult cu cele intalnite in unitatile montane intalnite in proximitatea Rodnei,Calimani,Maramures,fiind alcatuita din doua ocoluri pentru oi si din staul , separate prin strunga, construite din nuiele,pentru a facilita mutarea aceastora.

Prelucrarea lemnului-Insusirile specifice ale lemnului (rezistenta , elasticitate , greutate redusa etc.) l-au recomandat ca fiind unul dintre materialele cu o aplicabilitate si utilizare aproape universala in lumea rurala a Tarii Lapusului conditii in care aportul la evolutia si individualizarea civilizatiei lapusene este fundamental.Exploatarea resurselor din lemn a constituit din cele mai vechi timpuri una din ocupatile de baza ale lapusenilor, practicata cu deosebire in perioada sezonului hivernal

In perioada feudala constituia o obligatie domeniala pentru aprovizionarea cetatii Ciceului(obligatia carului sau a saniei cu lemne de foc apare mentionata in dreptul persoanelor care detineau vite de povara/boi de jug din fiecare dintre satele apartinatoare curiei fiscale Targu Lapus, cu exceptia juzilor domeniali si satesti, a crainicilor si strajilor)si a minelor din perimetrul Baiut-Tibles(unde dezvoltarea mineritului, mai ales dupa secolul al 18-lea, instensifica cererea de lemn mai ales pentru topitoriile de la podul Ruoi,Strambu-Baiut si Baiut,proces care a angrenat si satele din proximitatea acestora)

Ulterior cu precadere in a doua jumatate a sec XX, exploatarea lemnului a constituit una din motivatile de baza ale declansarii unor miscari migrationiste temporale pentru munca in domeniul forestier atat in interiorul Tari Lapusului cat si in exteriorul acesteia pe diferite perioade de timp, precum si pentru practicarea unei alte ocupatii traditionale din sfera sectorului primar bocseritul.

Alaturi de ocupatile principale traditionale(pastoritul cu precadere si in proportie mai redusa cultivarea pamantului, in spatiul depresionar) si a celor secundare practicate de lapusenii (lucru la padure,minerit,albinarit,vanatoare etc), mestesugurile taranesti traditionale au ocupat si detin inca un loc important in cadrul comunitatilor locale, in pofida manifestari tot mai acute a consecintelor mutatiilor din sfera ocupationala, a contactelor sociale , economice si nu in ultimul rand, culturale, de o intensitate crescanda cu regiunile din proximitate sau mai indepartate.

Dintre mestesugurile cu caracter casnic,prelucrarea materialelor textile pe baza culturilor de in , canepa si lana(melitatul,pieptanatul,torsul si tesutul canepi,respectiv scarmanatul,periatul,torsul si tesutul lani) a avut roul de a asigura obtinerea articolelor de imbracaminte sau a celor necesare in gospodarie.Activitatile casnice precum torsul si tesutul releva o perfectionare a technicelor de lucru in aceasta perioada(prin introducerea unor procedee menite sa infrumuseteze tesaturile prin integrarea la sfarsitul sec XIX de noi materiale , precum arniciul si firul de „birca” sau lanita),chiar daca gospodariile particulare detineau prioritatea si in acest domeniu,productia realizata in cadrul acestora fiind destinata aproape exclusiv acoperiri necesarului familiei.Tesaturile erau lucrate cu razboiul de testu orizontal,ocupatie care , alaturi de cusaturi si producerea materialelor textile , se mai pastreaza si azi in unele sate(Suciu de Sus,Costeni,Lapus,Dobricu,Valenii Lapusului etc.) producandu-se panza cu caracter utilitar(camasi si izmene,stergare,zadii,tolurii,panura pentru cioarecii si caput etc.), dar si decorativ(lepedee,toluri,covoare,stergura de pereti si ruda).

In pofida unor atestari sigure privind perioada aparitiei sale,olaritul constituie o ocupatie cu radacini adanci in istoria locala.Marturie stau piesele de ceramica apartinand epocii bronzului descoperite in siturile arheologice de la Suciu de Sus si Lapus.

Lapusenii au fost si sunt inca datorita abundentei materiei prime mesterii iscusiti ai prelucrarii lemnului,ei fiind cunoscuti si apreciati pentru producerea unei game largi de produse de lemn de la cele mai simple obiecte casnice sau piese de mobilier pana la case si anexe gospodaresti, biserici de lemn si obiecte casnice sau instalatii populare pentru industria casnica.

Initial,fiecare taran isi confectiona singur in propria gospodarie uneltele si utiliazele casnice sau cele necesare munci agricole,pentru ca ulterior si treptat sa-si faca aparitia mici meseriasi specializati pe realizarea diferitelor componente sau ansambluri(case , biserici,obiecte casnice,piese casnice etc.) in prezent insa , numarul acestora a scazut drastic,arta prelucrari lemnului mai fiind stapanita de numai cateva persoane in varsta de regula fara a avea un ucenic care sa duca mai departe acest mestesug.Impretitul cosurilor din nuiele de rachita constituie un mestesug mai vechi inca practicat de lapusenii(pana in 1989 functiona un atelier de acest tip in cadrul CAP Lapus) asemenea confectionari lazilor(principalul centru fiind localizat tot la lapus)

Extensiunea ridicata a terenurilor cu livezi a dat nastere unei intense activitati de preparare a tuici(predominant din prune dar si din alte fructe sau cereale, de regula din porumb)

Alalturi de acestea se mai practica:vararitul traditional(in Cheile Babei),mestesugul inconeeri oalelor,mestesugur impistririi(prezent in majoritatea satelor),impletitul funilor din in si canepa,precum pictura icioanelor pe sticla si lemn(in special la manastirea Rohia).

4.3 Portul popular

Portul popular lapusean,pastrat si etalat inca in zilele de sarbatoare in unele sate sau in cadrul manifestarilor cultural-folclorice este rezultatul unei creati colective multiseculare.care denota specificul national si local-regional si raspunde unei necesitati practice,utilitare dar si uneia de factura culturala,reflectand totodata aspecte socializate ale relatilor umane sau fiind asociat unor rituri sociale,individualizate in cadrul spatiului lapusean.In portul popular lapusean se regasesc o serie de influente „sosite” dinspre regiunile din vestul spatiului lapusean preluate si generalizate la nivelul Tari Lapusului.Astfel, contributia Tari Oasului se materializeaza prin preluarea camasii cu platca numita „lengher”pe cand aportul zonei Codrului se rezuma la o serie de noi elemente decorative atasate camasii.Cea mai puternica amprenta provine dinspre tara Nasaudului ale carei influente au patruns prin filiera satelor de pe Valea Suciului(motiv pentu care zadiile cu motive nasaudene se numesc „sucenestii”).Acestea se regasesc cu precadere in morfologia camasilor femeiesti(camasile cusute cu fodorii mari si forme peste cot au fost inlocuite cu camasile cu maneci mai stramte pentru zilele saptamanii, si de camasile cu maneci largi brodate pe umeri) si in cromatica zadiilor. Cu toate aceste particularitati intraregionale putin sesizabile si irelevante pentru viziunea celor din afara caracterul unitar al portului lapusean in raport cu cel al regiunilor vecine este bine evidentiat.

Costumul femeiesc este alcatuit din basma inflorata colorata pentru fete,naframa de nevasta sau navrama de casmir pentru femeile varstnice, camasa din bumbac sau canepa incretita la gat si ornamentata pe piept cu diferite motive geometrice policrome, poale din bumbac brodate pe marginea de jos cu arnici alb, zadii rosii-portocalii terminate in partea de jos cu un rand de ciucuri coloratii inlocuite ulterior cu ;urt ,pieptar infundat pe culoare alba sau suman din panura de culoare alba si opinci.Portul popular femeiesc presupune purtarea naframei cu care se acopera parul impretit in doua cozi, din crestetul capului prinse una de alta. La sarbatori cozile sunt impodobite cu panglici sau flori , uneori cununi de flori. Femeile poarta naframa de nevasta legata la spate in timp de femeile varstnice naframa de casmir sau de lana,petrecuta sub barbie si inodata sub cocul de la spate, peste cocul de matase.Poalele sunt din panza de tort bumbac pentru zilele de lucru si numai bumbac pentru zilele de sarbatoare,se incretesc in talie pe o bentita sau pe un siret.Lungimea acesteia se coreleaza cu varsta si cu timpul de camasa.

Zadiile sunt tesaturi dreptunghiulara cu lungimea variabila,una in fata una in spate, din urzeala de par adica lana cu firul lung si foarte rasucit si din batatura in patru ite.Partea de jos este ornamentata cu alesaturi policrome,pe mai multe registre grupate pe o parte si pe alta a unui registru central.Braul este ingust,cu dungi policrome si alturi verticale,purtandu-se infasurat in mai multe arii, dand iluzia unei cingatori late.

Pieptarul infundat se poarta peste camasi in sezonul rece,in sec XIX avea culoare alba, in prezent culoarea este neagra si este ajustat pe talie , fara maneci cu rascroiala gatului si a manecilor bordata cu piele, partea de jos decorata cu blanita de miel. Pe piept si spate apar broderii policrome din matase de culoare rosie,portocalie,verde,violet infatisant ghirlande de flori

Portul popular barbatesc se caracterizeaza printr-o structura simpla, o ornamentatie discreta printr-o gama cromatica sobra si armonioasa.Categoriile de piese care protejeaza capul marcheaza diferentieri de varsta, stare civila,ocupatii,intrecut chiar de statut social,pana in secolul XX se purta palaria(clopul), cu boruri late, treptat aceasta fiind inlocuita cu palaria cu boruri drepte si rotunde de tip nasaudean,inconjurata de un barson de margele de 2-3 centimetri latime,iar pe partea dreapta nelipsitul strut format dintr-un manunchi de flori artificiale, ciucuri oglinzii iar in sezonul rece este inlocuit de cusma neagra.

Camasa este de culoare alba cu bentita, mai recent incretita in jurul gatului sau chiar inlocuita cu un guler intors decorat cu motive florale, la care se adauga pieptar si suman(identice cu cele purtate de femei), izmene scurte(pana la jumatatea gambei), sau cioareci de panura alba iarna , cura lata opinci si o piele, sau cizme.

Costumul popular lapusean este inca intalnit in unele sate desii in tot mai putine mai ales cele din ruralul profund si cu ocazii tot mai rare, desii etalarea sa efectiva se produce in deosebii cu ocazia sarbatorilor, a manifestarilor folclorice de natura spirituala si cu deosebire cu prilejul sarbatorilor de iarna sau a festivalurilor folclorice.

4.4 Obiceiuri traditionale

Componenta modului de viata specific,obiceiurile dezvaluie structuri comportamentale stravechii care permit cunoasterea treptelor de evolutie a societatii,pentru stabilirea genezei si vechimii unor fapte si fenomene sociale, reflectand totodata mutatiile inregistrate la nivelul ansamblului societatii si a modului de viata al populatiei pe masura ce ne apropiem de zilele noastre.

Impactul modelator al societatii moderne a determinat destramarea ansamblului de norme nescrise care impunea respectarea diferitelor obiceiuri si a functilor traditionale precis statuate , respectarea lor de catre intreaga colectivitate constituindu-se intr-un adevarat calendar al vietii rurale si familiale, marcand etapele importante al existentei si regizand raporturile omului cu natura.

Obiceiurile laspusene sunt divizate in:-obiceiuri calendaristice sau de peste an(unele asociate cu sarbatori religioase: Boboteaza,Floriile,Pastele),grupand obiceiurile cu caracter agrar(Sangiorzul) si obiceiurile de iarna dintre care mentionam un colind in varianta locala a Miorietei sau a Baladei Mesterului Manole numita Colindu lu’ Siminic,iesitul fetelor la joc ursitul de maritat al fetelor, jocul dramatic popular Irozii sau Viflaiemul, apoi Vergelul sau Berea.

-Obiceiuri din ciclul vieti:-legate de varstele si viata omului sau obiceiuri de familie(nastere,nunta,inmormantare)

Dintre obiceiurile pastoresti demn de semnalat este Rascolul marcand iesitul oilor la pasune si despartirea mieilor,precum si masurisul oilor,stabilindu-se cantitatea de lapte pe fiecare stanas urmeaza sa o primeasca de la stana.Un loc aparte il detin obiceiurile de peste an:Andreiul fetelor,Colindatul,Jocurile cu masti,Viflaiemul,Irodul,Capra,Steaua,Vergelul,Mosutii,Plugusorul si Socova.Dintre obiceiurile de primavara amintim: Floriile,Furatul leselor de la portile caselor unde exista fete nemaritate, armindeul ,Sanzienele iar de toamna Claca si Sezatoarea.

Ritualurile legate de ciclul vietii cuprind:-nastere-ursitul,scaldusa,botejiunea prilej cu care primul baiat va primu numele bunicului etc.

-Casatorie-precdata de petit si logodna si consfiintita prin nunta propriu-zisa cu toate actele ceremoniale ce compun obiceiul:texte de poftire la nunta,iertaciunii,oratii,strigaturi,cantarea si jocul gainii

-Inmormantarea-respecata in general,tipicul acestui obicei asa cum se cunoaste pe tot cuprinsul tari, cu datul gaini peste sicriu pentru ca sufletul mortului sa zboare odata cu ea, in sicriu asezandu-se colacii,bani si o boticuta, insotita de bocete adaptate la situatia mortului, cantece funebre de sorginte paleocrestine si colindul mortuar

-Rituarurile de infratire, purtand diferite denumiri:prindere de fartatii,fratii de cruce sau cuprindere de fartatii.

Spatiul lapusean se diferentiaza de alte spatii etnografice prin cantecul cu noduri(sau horea in grumaz) prin care folclorul facut cunoscut pe plan national si lumii intregi prin vocea inconfundabila si stilul interpretativ unic al unui autentic reprezentant al cantecului popular lapusean rapsodul Grigore Lese avem o imagine mai bine conturata a tezaurului etnocultural al acestui spatiu, de a carei valoare exceptionala prea putini isi dau seama si care in conditile unei mediatizari adecvate si a integrari sale in circuitele turistice rurale se poate constituii intr-o resursa cu impact din ce in ce mai mare asupra cererii turistice provenite atat din mediul urban intern cat mai ales din tarile dezvoltate

Tara Lapusului reprezinta una dintre putinele regiuni geografice romanesti in care elementele civilizatiei si culturii materiale sau pastrat intr-o forma apropiata de cea originala.

Initiat de cateva decenii, impactul transformarilor moderne asupra oamenilor locului a crescut treptat in intensitate pana in zilele noastre .Este bine sa apreciem si sa ne bucuram de faptul ca in rurarul lapusean inca mai supravietuesc oamenii care ne duc cu gandul la obarsii, traiesc intr-un anumit fel in lumea lor la care se incapataneaza sa renunte si sunt purtatorii de traditii pe care alte popoare le-au pierdut de decenii. In contextul in care astazi, omul de la tara nu mai este produsul colectivitati marginite de hotarele satului, si al umanitatii ce tinde spre universal, societatea actuala nu mai poate reveni la sistemul traditional de instruire si educatie , dar mecanismele lui specifice ar putea oferi repere utile pentru perfectionarea celui modern, lipsit de caldura si franchetea celui taranesc, care lucru arhicunoscut a asigurat puritatea morala a societati traditionale

Capitolul IV Baza materiala

4.1 Infrastructura de transport

5.1 Infrastructura de comunicatie

Dezvoltarea socio-econmica a unui teritoriu , indifferent de extensiunea sa spatiala,este de neconceput in lipsa cailor de comunicatie si a transporturilor.Intensitatea echiparii unui teritoriu cu infrastructure de comunicatii si transport exprimat prin indicatorul densitati retelei de cai de comunicatii, reprezinta nu numai un factor de avantaj major in competitia economica generalizata ci si component de baza ale complexului sistem socio-economic lapusan in perspectiva dezvoltarii sale durabile. In conditile pozitionari marginale a tari Lapusului in raport cu centrele importante de comunicatie ales spatiului transilvan sau ale Regiuni Nord-Vest a Romaniei, iesirea sa din izolarea fizica impusa de caracteristicele geologico-geomorfologice derivate din suprapunerea peste o depresiune subcarpatica inchisa pe toate laturile de unitati montane si deluroase inalte , coroborata cu dispersia relativ ridicata a habitatului si integrarea in sistemele generale informationale nu pot fi concepute,in lipsa unui sistem de transport care sa tina pasul cu exigentele modernizarii si cu sporirea traficului si a volumului si care sa integreze cu rapiditate descoperiirile stiintei, ritmul impus de revolutia technico-stiintifica contemporana

Dezvoltarea si repartitia cailor de comunicatie in cadrul judetului Maramures a fost conditionata de existenta celor trei sisteme depresionare-Baia Mare Maramures Lapus, carora le corespund trei centre majore de convergenta a retelei rutiere:Baia-Mare,Sighetu Marmatiei,Targu-Lapus – separate de masive muntoase cu inaltimi variabile(800-1400m), care ridica o serie de probleme in ceea ce priveste asigurarea accesibilitati pe drumuri rutiere pe de o parte intre diferite compartimente,iar pe de alta parte intre acestea si judetele invecinate.Avand in vedere extensiunea spatiala relativ limitata, precum si pozitia functionala periferica in raport cu marile noduri si sisteme de trafic rutier din spatiul transilvan si din Regiunea Nord-Veste, subsistemul regional de transport rutier al Tarii Lapusului se circumscrie unui comandament decizional si functional chemat sa satisfaca necesitatile de transport ale unui teriotriu mai larg(interjudetean).

Infrastructura rutiera a Tarii Lapusului este inserata peste un fond natural ale carui caracteristici morfologice si morfometrice ridica o serie de restrictivitati organizarii optime a acestuia(extensiune ridicata a suprafeteleor cu energie de relief ridicata), conditii morfometrice dificile generate de gradul mare al fragmentarii reliefului si instabilitatea morfologica datorata alunecarilor,excesului de umezeala si mai rar viiturilor), conditii in care densitatea retelei rutiere a spatiului de referninta se situeaza sub media judeteana regionala-nationala

Retelele rutiere cu precadere in lungul arterelor hidrografice care asigura circulatia umana a marfurilor si servicilor intre toate asezarile regiuni, precum si raportarea tari lapusului cu regiunile vecinale si cu marile axe exterioare de circulatie de rang superior prin intermediul drumurilor inserate in lungul portilor deschise de evolutia geologica in cadrul spatiului inalt cicumlapusean: spre Sud ,Podisul Somesan peste inseuarea de la Coroieni(428), in lungul vailor opuse Valenii(Valea Mare) si Poiana respectiv peste Curmatura Popii(632m), intre vaile Petrului, continuata spre Sud in lungul Vaii Salatrucului(pana la Caseiu), pe Valea Somesului;spre Sud-Est, catre Valea Ilisua,peste inseuarea de la Larga(sub Dealul Spanului,728 m) si peste inseuarea dintre Valea Trestia si Valea Agriesel(ambele catre Tara Nasaudului);spre Est peste Saua Didii care leaga vaile opuse Minghet/Suciu(Satul Grosii Tiblesului) si Botiza, situata intre Magura Porcului(1221 m) si Varful Carligaturii(1263 m) si pe sub Varful Hudin(1611),respectiv drumul inserat peste inseuarea dintre vaile Izvoru Poienii( satul Poiana Botizii), pe sub Varful Secului(1311m) si Valea Botizii(Satul Botiza);spre Nord-Est(Cavnic)peste pasul Rotunda-Cavnic(1080m),situat intre varfurile Rotzi(1216) si Higea (1178m) si mai departe peste pasul Neteda(1040m) spre Feresti toate trei cu Tara Maramuresului;spre Vest(spre Copalnic-Manastur si Baia-Mare) peste Dealul Dumbrava-Pietris(595m)-inspre Tara Chiorului. Doar spre Vest caile rutiere sunt inserate fie pe platoul Podisului Purcaret-Boiu Mare, fie urmaresc Valea Ileanda, spre sud-vest.

Orasul Targu-Lapus detine nu doar rolul de principal generator de trafic rutier,ci si pe cel de coordonator prin functia polarizatoare si de redistribuire spatiala radiara a fluxurilor din Tara Lapusului dinspre si inspre principalele directii”externe”.Pe de alta parte unele dintre localitatile rurale sunt caracterizate printr-o accesibilitate precara(Aspra,Dealu Corbului,Groape,Inau,Boiereni,Fantanele,Poiana Botizii,Unghureni,Costeni,Jugastreni),atat din cauza reliefului specific (cea care a determinat tipul de asezari, fie insirate de-a lungul unei vai fie rasfirate pe dealuri.), cat si din cauza dispuneri localitatilor fata de reteaua locala si regionala de drumuri(acestea functioneaza ca puncte terminus ale retelei rutiere).

Retelele rutiere lapusene urmeaza doua orientarii majore:-orientarea longitudinala,pe directia est-vest urmarind pe cea mai mare parte a sa cursul principalului drenator al sistemului teritorial, privilegiata datorita importantei sale la nivel supraregional prin asigurarea legaturii-prin Targu-Lapus-intre doi poli importanti exteriori centrul minier Cavnic la nord-est si municipiul resedintei de judet Baia-Mare la nord-vest, aceeasi directie fiind urmata de alte doua cai rutiere inserate in lungul Vai Rohia, respectiv in sectorul depresional al Vai Suciu.Aceeasi orientare longitudinala este caracteristica si altor drumuri sau sectoare de drum cum sunt: DJ-182,DJ-171,DJ-109G,DC-52,DC-39,DC-38,DC-58

-orientarea transversala urmata atat in sectoarele superioare ale vailor Lapus si Suciu cat si in lungul majoritatii afluentilor de ordinul I ai Lapusului:Libotin,Unghureni,Dobric,Valea Teilor pe dreapta respectiv Valea Valenii pe stanga acestuia continuata spre Sud cu Valea Poiana, insotite de principalul drum de legatura cu bazinul Somesului, strabatut de DN1C, cu care face jonctiunea la Galgau,in judetul Salaj. Aceasta orientare este urmata de majotiratea drumurilor comunale care asigura accesul insrpe localitatile izolate insirate pe vaile afluente ale Lapusului:DC-35,DC-37,DC-42 etc.

Prin urmare,”coloana vertebrala” a retelei rutiere din Tara Lapusului este reprezentata de drumul judetean 109F care face legatura intre DN-1C(Valea Somesului intre Dej si Baia-Mare) si DN-18(in Tara Maramuresului la Feresti).Aceasta porneste de la Galgau(jud.Salaj) si urmareste Valea Poiana, trece culmea Breaza prin inseuarea de la Coroieni, coboara pe Valea Mare(Valeni) pana la Razoare, dupa care urca spre amonte Vaii Lapusului pana la Strambu-Baiut,de unde trece peste pasul Cavnic-Rotunda pana la centrul miner cu acelasi nume, apoi peste pasul neteda(1040m) in Tara Maramuresului

In concluzie , spatiul lapusean este structurat pe doua axe de comunicatii:-una de importanta intrajudeteana(Baia-Mare-Copalnic-Manastur-Targu-Lapuse-Baiut)si una interjudeteana(Baia Mare-Targu Lapus-Coroieni-Dej)care ii permit realizarea racordului cu culoarele de comunicatie rutiera si feroviara de importanta nationala care urmeaza cursul vaii Somesului, respectiv cu arealele indistrial-urbane conturate in proximitatea sa (Baia Mare si Dej-Gherla) fara a reusi insa surmontarea in totalitate a lipsei legaturii feroviare al carei aport ar fi reusit intr-o mai mare masura scoaterea din relativa izolare conditionata morfologic care ii limiteaza considerabil atractivitatea.

Starea de viabilitate a retelei rutiere este cea care influenteaza cel mai mult functionalitatea sistemului regional,comunicatile rutiere fiind singurele care deservesc localitatile care compun actualul sitem de asezari, desi axele rutiere din categoria celor judetene care includ principalele artere structurante ale regiunii cu precadere DJ-109F,DJ-182,DJ-171,DJ-109G detin ponderea cea mai ridicata atat in ceea ce priveste lungimea propriu-zisa (75,8 din totalul retelelor cat si rolul primordial in asigurarea circulatiei de tranzit inter-regional ,foarte importante sunt si drumurile comunale(pondere relativ redusa, doar 24.2% din totalul retelei rutiere), in virtutea faptului ca acestea asigura legaturile intre localitatile plasate marginal , definesc gradul de accesibilitate in sectoarele periferice ale regiuni.

Tara Lapusului nu este traversata de nici un drum din categoria celor incadrabile clasei superioare a ierarhiei clasei nationale(drumuri nationale/europene cu atat mai putin a autostrazilor),torusi drumurile modernizate cu imbracaminti astfaltice usoare asigura functionabilitatea sistemului teritorial regional in lipsa altor tipuri de transport. Astfel categoriile de calitate dominante sunt cele inferioare(L,E,H) cu o varsta de exploatare de mult depasita a caror stare technica precara ingreuneaza traficul si diminueaza serios fluiditatea acestuia precum si posibilitatile si capacitatea de trafic, mai mult pe unele tronsoane starea de degradare a acestora este extrem de avansata(chiar si pe unele dintre drumurile judetene) incat ele au devenit aproape impracticabile(DJ-170,DJ-171,DJ-171A) iar multe din drumurile ce fac parte din categoria celor de rang comunal fiind si mai dificila.Acest fapt se repercuteaza negativ si asupra derularii activitatilor economice in general , prin diminuarea seminficativa a activitati de aprovizionare/desfacere a atractivitatii turistice si a accesului la pietele interne si externe

In schimb la nivelul localitatii Targu-Lapus situatia existenta la nivelul anului 2014 releva pozitia avantajoasa in raport cu celelalte asezari lapusene, chiar daca aceasta este inca departe de standardele urbane moderne. În localitatea Târgu Lăpuș rețeaua stradală are o lungime de circa 21 de km din care 9,3 km de categoria a III-a și 11,4 km de categoria a IV-a. Mai puțin de 40% din străzile orasului sunt asfaltate și aproape 50% sunt străzi in marea lor parte din pământ sau parțial pietruite. Acestea din urmă nu au nici amenajările minime necesare pentru circulația pietonilor și scurgerea apelor meteorice.

Tabel 5. Reteaua de strazi din localitatea Targu Lapus dupa tipul de imbracaminte

Sursa:Strategia de dezvoltare durabila a orasului Targu Lapus(2009-2019)

Problema principala este data de existenta unei trame stradale tentaculare despărțită în două zone de râul Lăpuș și în cadrul căreia nu există un inel complet, legătura între zone realizându-se pe un traseu ocolitor ce trece prin centrul orașului. Existenta unui singur pod peste râul Lăpuș în dreptul localitatii Târgu Lăpuș ingreuneaza si mai mult traficul.

În localitățile componente există zone cu locuințe care nu sunt deservite de străzi, cel mai bun exemplu fiind localitatea Boiereni, unde accesul la un grup de case se face prin valea pârâului. De asemeni, există străzi al căror traseu este întrerupt de proprietăți private accesul la unele grupuri de locuințe făcându-se pe traseu ocolitor

Intensitatea traficului inregistrat pe drumurile din Tara Lapusului prezinta variati semnificative , cel mai ridicat volum al traficului fiind consemnat pe cele doua axe de transit trans-regional ale regiunii(prin orasul Targu Lapus) atat cu municipiul resedinta de judet,cat si cu centrele miniere din nord estul spatiului lapusean(Baiut si Cavnic,DJ109-F) respective cu DN1C situate pe Valea Somesului (DJ-182 cu diferentieri semnificative in functie de sector si de departarea fata de principalul centru polarizator al regiuni).O importanta foarte mare in sistemul regional de transport revine si tronsonului dintre Targu Lapus-Cernesti(DJ182) care asigura legatura cu resedinta de judet Baia Mare,traficul intens fiind relevant de media anuala estimate a volumului traficului inregistrat care se cifreaza la 4200~ vehicule zilnic dintre care 74.2 vehicule de calatorii.Alaturi de acestea o importanta ridicata in circulatia de transit a regiuni lapusene o reprezinta si sectoarele rutiere dintre Suciul de Jos si Rogoz 3100~ vechicule pe zi, respective cel cuprins intre Vima Mica si bifurcatia DJ-109F 2800~ vechicule pe zi , ambele cu o pondere mai ridicata a vechiculelor de calatori determinate in primul rand de miscarile pendulatorii zilnice in care este angrenat un segment al populatiei active din localitatile de pe traseul celor doua cai rutiere.

In concluzie Tara Lapusului nefiind racordata la sistemul feroviar rolul social al transporturilor rutiere a fost si continua sa ramana unul de importanta capital pentru spatial de referinta , infrastrucutra rutiera ramanand singura in masura sa deserveasca intregul traffic local de calatori, inclusive a comunitatilor profund rurale, ci sis a diminueze conditia de marginalitate prin asigurarea legaturilor cu “exteriorul”

5.2 Infrastructura de cazare

Capacitatea de cazare este elemental essential al desfasurarii in conditi optime a orcarui act turistic complet si complex, atat din perspective sociala , cat si a finalitati economice efective. Repartitia inegala a bazelor de cazare la nivelul Tari Lapusului reflecta nu doar lipsa ci si interesul extreme de redus pentru valorificarea resurselor turistice existente in urma unor echipari corespunzatoare , ci si o anumita ierarhizare valorica in functie de concentrarea obiectivelor si a categoriilor de obiective turistice din cadrul fiecarei unitati teritoriale.In acest context pe fondul general al declinului vieti social economice din Romania anilor 1990 , singura unitate de cazare de tip hotel care a functionat in Tara Lapusului incepand cu prima parte a anilor 1970(Hotelul “Lapusul” catergoria 1 stea, cu un numar de 72 de locuri in 1990,plus un restaurant cu 100 de locuri si bar cu 25 de locuri) a intrat intr-un process de degradare generat de diminuarea cererii turistice(si pana atunci relativ redusa).Acesta apartinea unui sistem cooperatist(CONSUM COOP), care nu a reusit sa-si adapteze politica manageriala la noile reguli ale economiei de piata precum si a trenarii a privatizari unitatilor din turism, iar ulterior lipsa unui investitor privat care sa preia unitatea.Aceasta evolutie sa finalizat cu inchiderea unitatii incepand din anul 1993 indicand incetarea frecventari sale de catre turisti, in schimb restaurantul hotelului a continuat sa functioneze inca o perioada de cativa ani iar in perioada anului 2002 a fost inchis, fiind ulterior preluata de catre un investitor privat.

In perioada dinaintea anului 1989 funtionau (permanent si sezonier) si alte capacitatii de cazare apartinand diferitelor unitati sau regii economice cu regim de functionare in circuit inchis.Dintre aceastea facem referire la cele 9 cabane silvice de vanatoare de pe raza celor trei ocoale silvice de pe cuprinsul Tari Lapusului(totalizand circa 70 de locuri de cazare accesibile unui numar restrans de turististi cinegetici) precum si inca 40 de locuri de cazare distribuite in 10 casute de lemn a cate 4 paturi fiecare edificate in proximitatea lacurilor destinate pesciculturi, de la Zimbrita (localitatea Lapus).

Dupa declinul generalizat al vechilor organisme si organizatii de stat,in a caror sarcina cadea administrarea infrastructuri turistice.Debutul initiativelor private au inceput sa sa manifeste in aceasta perioada si in spatiul lapusean.Acestea s-au concretizat prin aparitia mai multor structuri turistice de cazare , de mici dimensiuni, facandu-si aparitia cateva unitati de cazare private(motelul „Lorenzo” din Targul-Lapus,a cabanelor „Hoza” care pun la dispozitia turistilor aproximativ 50 de locuri de cazare ).Deasemenea s-a dezvoltat si sistemul pensiunilor rurale familiare(Tg.Lapus,Baiut,Lapus,Suciu de Sus etc.), astfel pensiunile rurale reprezinta cele mai importante structuri de cazare existente actualmente la nivelul Tari Lapusului.Intrare relativ nou in circuitul turistic, evolutia lor a fost marcata in anul 1997 ,fiind prezente 10 pensiuni turistice rurale grupate in doua localitatii(Grosii Tiblesului,Lapus) pentru ca in anul 2015 sa fie 45.Chiar si in forma actuala baza materiala de valorificare a resurselor astractive din spatiul lapusean chiar usor corectata in ultimi ani ramane precara.

Alaturi de capcitatile de cazare mentionate, ultima decada a marcat aparitia si proliferarea si in Tara Lapusului a unei noi categori de capacitate turistica cu efect de lunga durata pentru turism si mediul inconjurator: resedintele secundare/casele de vacanta aflate in proprietare particulara.Dintre acestea mentionam prezenta unei case de vacanta in satul Draghia,una aflata la Baiut in apropierea cabanei miniere Taul Tocilei si trei aflate in peripetrul localitatii Lapus, una aflata la Stoiceni si 5 in perimetrul localitatii Rohia.Intre acestea se remarca si prezenta celor 15 case de vacanta dispuse in proximitatea lacului Lighet cu o capacitate de cazare de aproximativ 80 de locuri(din informatile optinute la fata locului).

Amenajarile destinate agrementului si recreeri este de asemenea deficitara in Tara Lapusului,avand in vedere modestele amenajari turistice existente determina totodata scaderea puteri de atractie generala a regiuni, acestea sunt concentrate exclusiv in perimetrul lacului Lighet din Targul Lapus, si al celor de la Zambrita.Ameajarile constand in existenta catorva barci si hidrobiciglete.In aceeasi postura se gasesc si amenajarile turistice mai vechi din perimetrul fostei statiuni balneo-climaterice de la Stoiceni , a caror imagine persista doar in amintirea batranilor.

Avand in vedere prezenta foarte redusa si baza materiala foarte precara de interes turistic pe ansamblul spatiului lapusean nici servicile nu beneficiaza de o situatie mai favorabila , nici din punct de vedere calitatit,nici al diversitati si nici in ceea ce priveste repartitia spatiala a acestora.Din gama larga a servicilor care s-ar putea regasii in oferta turistica a regiuni(traditile locale) realitatea din teren confirma prezenta acestora doar in proportie mica si la standarde calitative care nu satisfac exigentele unui turist civilizat.

Mai mult decat atat infrastructura de comunicatie precara limiteaza drastic accesul la obiectivele si unitatile de cazare apartinad turismului cinegetic care sunt grupate in interiorul spatiului montan, intretinerea proasta a drumurilor forestiere care devin impracticabile in conditile unor precipitatii chiar de scurta durata constituie alti factori care limitativi ai constituiri unei cerei turistice importante numeric si stabilite in timp.

Tabel 6. Unitatile de cazare tip cabana silvica din Tara Lapusului

Sursa:

Capitolul V Posibilitati de promovare a potentialului touristic antropic prin amenajare turistica

5.1 Dinamica si caracteristicile cererii turistice

Cererea turistica reprezinta elementrul cel mai sensibil si variabil dintre toate categoriile turismului , investigațiile care vizează cunoașterea nevoilor , exigențelor si preferințelor acesteia care reprezintă o operațiune extreme de complexă si care trebuie sa premearga orce inițiative de amenajare turistică indiferent de amploarea sa.Cunoașterea cererii turistice potențiale pentru produsele turistice oferite constituie premise orientarii eficiente a activității firmelor de turism care sa justifice amenajarea turistica respective gradul de exploatare al ofertei turistice sub aspectul intensității si al diversificări acesteia.

Astfel orce initiative in domeniul turismului trebuie sa aiba ca baza de pornire cunoasterea in detaliu a particuritatilor, parametrii cererii turistice care sa vizeze intregul segment de populatie care are capacitatea de a practica turismul si care doreste sa o faca atat din randul populatiei locale cat si a celor din exteriorul acestui spatiu.

Ponderea majora a solicitarilor privind diversele destinatii , obiective si servicii turistice exprimate de populatia lapuseana revine cu precadere segmentului orientat inspre turismul recreativ(picnic,inot,plaja,pescuit sau sporturi nautice respective drumetie) derulat in special in jurul zonei de agreement de la Lighet, la care se adauga drumetia montana in spatial montan periferic, practicata deosebi de elevi si studenti in perioada vacantelor scolare.

Cererea turistica autohtona este completata de un segment relativ redus de populatie pentru practicarea sporturilor de iarna(de catre tineri) sau a curei balneare(populatia varstnica), care se orienteaza inspre locatile din proximitatea Tari Lapusului(Borsa,Mogosa,Izvoarele si mai recent Cavnic) unde exista diferite dotari specifice pentru practicarea acesteia.Ocazional interesul populatiei locale este suscitat de catre obiectivele de cult care stimuleaza turismul religios (derulat cu precadere cu ocazia hramurilor diferitelor lacasuri de cult din regiune) si a valorilor etnofolclorice practicate cu precadere cu prilejul festivalurilor de profil a sarbatorilor a targurilor care au loc in diferite locati si date devenite traditionale

Cererea turistica provenita din exteriorul Tarii Lapusului este dominanta de practicanti turismului religios, cel mai reprezentativ eveniment religios care atrage un numar apreciabil de turisti fiind reprezentat de hramul Manastirii Sf.Ana din Rohia.O pondere importanta detin si persoanele orientate inspre turismul cultural atrase de arhitectura originala a unor biserici din lemn biserica din Rogoz si cea din Cupseni(care beneficiaza de o oarecare mediatizare in raport cu celelalte biserici din lemn de pe teriotoriul Tarii Lapusului)

Aria de provenienta a fluxurilor turistice venite din apara spatiului lapusean este relativ larga, acoperind cu predilectie spatiul Nord-Transilvan,majoritatea acestora provenind din regiunile invecinate(Baia Mare,Dej,Cluj-Napoca,Bistrita dar si din regiuni situate la regiuni mai mari Bucurest,Ploiesti,Targoviste etc.).Ponderea cea mai insemnata a turistilor care sosesc in regiune provind din randurile celor originari din satele lapusene (care au parasit regiunea in ultimele decenii) animati cu precadere de motivatii culturale si religioase,pentru ca in cazul turismului rural sa prevaleze turisti proveniti din centrele urbane mari(Cluj-Napoca,Bucuresti,Baia Mare,Satu Mare)

Turisti sositi pentru turismul recreativ(numar restrans) provin din randurile tinerilor centrelor urbane din proximitatea si , in mai mica masura , din cele situate la distante mai mari.Durata medie a sejurului atinge cote minime rareori depasind o zi de cazare

Nivelul extrem de redusa al activitati turistice inregistrat la nivelul Tari Lapusului subliniaza nu doar specificul strict local al turismului derulat in acest spatiu, cat mai ales competitivitatea sa redusa( prin comparatie cu alte regiuni din Romania inclusiv de tip „tara” si mai ales din strainatate) si deficientele majore existente in plan organizatoric care constituie principalul factor in calea afirmarii activitatilor turistice.La acestea se adauga lipsa sau precaritatea amenajarilor si servicilor generale , mai ales turistice ,incapabile sa determine formarea si sustinerea unor fluxuri turistice convergente dimensionate cantitativ si calitativ , in cadrul carora turisti cu posibilitati materiale superioare sa detina ponderi cat mai importante.

In conditile unui management adecvat vechilor amenajari turistice urmeaza sa li se ofere o noua sansa care sa asigure un standard si pachete de servicii diferentiate , capabile sa raspunde unei game cat mai largi de optiuni,necesitati si exigente din partea cererii turistice.In acest mod se poate realiza revitalizarea vechii statiuni balneare de la Stoiceni prin integrarea activitatii acesteia in ansamblul turistic

5.2 Analiza SWOT

Puncte tari:

-prezenta si diversitatea resurselor turistice(natural si antropice), care pot facilita dezvoltarea unor tipuri si forme variate de turism

-prezenta unei asezari urbane care polarizeaza functiile , cladirile si institutiile cultural importante ale regiunii

-prezenta unui relief montan valoros din punct de vedere peisagistic, variat morphologic si altitudinal

-existenta unor zacaminte hidrominerale cu valoare curative si o paleta hidrochimica variata: apa mineral bicarbonate, clorura sodica, calcica, magneziana si carbogazoasa (Stoiceni), apa mineral carbogazoasa (Borcut), carbogazos-ferugionos si sulfuros(Baiut), carbogazoase , feruginoase, usor sulfuroase (Poiana Botizii).La acestea se adauga si resursele hidrografice de suprafata (sectoare de rausi montane si chei spectaculoase, suprafete lacustre) si biogeografice variate (vast domeniu forestier).

-existenta unui domeniu schiabil potential garantat de prezenta zapezii la altitudini joase(1000-1500) circa 4-5 luni pe an, ceea ce favorizeaza practicarea sporturilor de iarna (in perimetrul Baiut-Tibles si Grosii Tiblesului)

-existenta unor resurse extreme de valoroase pentru afirmarea turismului cinegetic

-conservarea unei originale culture material si spiritual, Tara Lapusului fiind unul dintre putinele regiuni ale Romaniei unde aceasa s-a pastrat intr-o forma apropiata de cea originara pana astazi, ale carei elemente de exceptie pot fi valorificate prin intermediul turismului rural, relative recent afirmat in regiune;

-prezenta unei retele de cai de comunicatii rutiere care asigura un grad acceptabil de accesibilitate spre majoritatea obiectivelor turistice existente

-prezenta defileului Lapusului ale carui caracteristici morfohidrografice permite practicarea raftingului, alspinismului si drumetia

-existenta unei baze de cazare diversificate topologic, cumuland peste 150 de locuri

-existenta mai multor gospodarii turistice rurale clasificate integrate retelelor de profil care pot constitui punctual de plecare si de sprijin in extinderea turismului rural.

-promovarea pe piata interna si externa a unor produse turistice originale, déjà consecrate cum ar fi obiceiurile si traditille lapusene

-cererea turistica potential importanta si in crestere

Puncte slabe

-sezonalitatea activitatilor turistice indusa de conditionari de ordin climatic , care determina existent a doua varfuri pricnipale plus unul complementar.

-pozitia geografica periferica a regiunii in cadrul judetului si in raport cu axele majore de circulatie interregional , corroborate cu lipsa conexiunii feroviare si cu existent unor legaturi rutiere asigurate doar prin intermediul unor cai turiere de importanta secundara

-lipsa cailor de acces modernizate spre numaroase obiective si zone turistice, indeosebi a celor din arealul montan

-lipsa,prezenta insuficienta si precaritatea dotarilor specific, incapabile de a raspunde nici macar cererii turistice “interne” si cu atat mai putin unei cereri turistice potentiale provenite din alte regiuni ale tarii.

-predominarea turismului de transit in circuite organizate si cu automobilul persona, cu o durata scurta a sejurului si cu o eficenta a turismului dar si economica redusa

-repartitia spatial inegala a resurselor turistice din punc de vedere al structurii volumului, valorii attractive si posibilitatilor de valorificare turistica

-inexistenta unor evaluari exacte asuptra domeniului schiabil potential.

-lipsa unei infrastructure de telecomunicatii performante,mai ales in arealele sau punctele de interes turistic

-lipsa personalului califical in domeniul turismului si a alimentatiei publice

-lipsa sau insificienta sustinere financiara pentru restaurarea, conservarea si introducerea in circuitul turistic a monumentelor instorice si de arhitectura.

-mentinerea formelor clasice de oferire spre consum a produsului turistic, in conditille unei dinamice ridicate a exigentelor si motivatiilor cererii turistice, structurile de cazare si alemientatie edificate mai recent fiind reficitare sub raport numeric, topologic , al clorurilor de cazare, confortulul si serviciilor oferite

-neconcordanta intre preturile si tarifele percepute, pe de o parte si gama si calitatea serviciilor oferite, pe de alta parte

-lipsa valorificari sau valorificarea minima a resurselor hidrominerale existente

-lipsa preocuparilor pentru crearea unei imagini de marca si de promovare a conceptului de “Tara a Lapusului” ca destinate turistica care sa vizeze valorificarea turistica a potentialului etnografic si cultural al regiunii

-modalitatile deficitare si ineficiente de formare a produselor turistice cu specific lapusan si de informare/promovare a acestora

-absenta sau prezenta limitata unor pachete turistice in oferta promotorilor turismului care include excluvin in cominatie destinatii turistice din Tara Lapusului

-lipsa unui segment socioprofesional competent si motivate in implementarea masurilor reformiste in turism

-inexistenta unei conceptii unitare si coerente de amenajare turistica atat la nivel regional sau interregional in ceea ce priveste arealele natural care necesita statu de protective, in vederea asigurarii unei duble functionalitati a acestora: protective si turistica

Oportunitati

-cerede de servicii turistice in crestere pe piata interna si externa

-crearea complementaritatii economice si sociale in conditille destructurarii industriei si agriculturii

-conservarea si protejarea prin turism organizat a unor resurse supuse degradarii natural sau antropice

-afirmarea turistmului cinegetic si piscicol in conditiile existentei in regiune a unor resurse deosebite si a prezentei nesemnificative a faunei cinegetic si piscicole in tarile din vestul Europei, mari emitatoare de fluxuri turistice;

-posibilitatea valorificarii potentialului morfohidrografic si peisagistic al defileului Lapusului unde sporturile extreme de genul alpinismului si a rafting-ului gasesc conditii propice de afirmare

-valorificarea zacamintelor hidrominerale cu valoare curative cu predilectie a celor de la Stoiceni si Taul Tocilei

-valorfificarea prin intermediul sporturilor de iarna a domeniului schiabil potential, garanta de prezenta zapezii la altitudini joase(1000-1500 m) circa 5 luni pe an, corroborate cu existent unor pante cu inclinari si exozitii favorabile

-existenta unor valori etnografice de exceptie conservate in cadrul satelor lapusene, care justifica o astfel de abordare prioritara in spatial lapusean

-derularea mai multor manifestari folclorice organizate annual in diferite locatii

-reconstructia ecologica prin turist a unor areale afectate de alte forme de valorificare economica(minerit,forestier,pastoral)

-cerere in crestere din partea practicantilor sporturilor de iarna a si celor de extreme(alpinism si rafting)

Amenintari

-afectarea resurselor turistice prin exploatarea inadecvata sau dezvoltarea altor forme de valorificare economica concurentiale(in primul rand forestiera, dar si Agricola sau chiar industrial);

-crearea unei imagini negative asupra obiectivelor existente si regiunii in ansamblul sau la nivelul unei cereri turistice nesatisfacute;

-proliferarea amenajarilor ad-hoc, datorita inexistentei logisticii de dezvoltare a turismului, completata cu o exploatare inadecvvata a resurselor turistice;

-crearea unei imagini negative asupra obiectivelor turistice prin oferte care nu satisfac cererea turistică in continua diversificare si rafinare

-degradarea mediului natural in ariile de aflux turistic mai important