Potentialul Turistic al Orasului Chisinau

CAPITOLUL I.

REPERELE POZIȚIEI GEOGRAFICE, LIMITE ADMINISTRATIV –

TERITORIALE

1.1 Date generale

Poziția geografică

Chișinăul, capitala Republicii Moldova este amplasată în centrul acesteia (Fig.1), fiind așezată pe șapte coline, în imediata apropiere a râului Bâc. Latitudinea nordică – 47º 02' 00''; longitudinea estică – 28º 50' 00''; altitudinea – 39 m față de nivelul mării.

Această localitate este administrată de către Municipiul Chișinău, reprezentând cel mai mare oraș al acestuia, dar și cel mai mare pentru Republica Moldova, având o suprafață de cca. 125 km². Populația stabilă este de 789 500 locuitori (2011), iar densitatea populației, de 1 381 locuitori/km².

Chișinăul este împărțit administrativ în cinci sectoare: Centru, Buiucani, Râșcani,Botanica, Ciocana. Organul local al puterii de stat este Primăria Municipiului (Organul Executiv Municipal).

Căile de transport sunt legate de toate municipiile, orașele, centrele județene și de multe sate din țară prin căile ferate și drumurile auto, la fel și cu centrele din România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Rusia, Belarusia etc.

1.2. Împărțirea administrativă

Din punct de vedere administrativ, orașul Chișinău este divizat în cinci sectoare: Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani, Ciocana ( Fig. 2).

Sectorul Centru  este unul din sectoarele administrative care cuprinde partea centrală a orașului, inclunzând și orașul Codru la nivel de municipiu. În acest sector sunt amplasate cele mai multe muzee, școli și licee de mare importanță . Un mare rol jucându-l în acest sector și Palatul Național, unde se petrec cele mai mari concerte, diferite manifestări atât ale cântăreților autohtoni, cât și a celor de peste hotare. Un alt loc de o mare importanță al sectorului Centru este Piața Marii Adunări Naționale, unde, la nivel național se lansează cele mai importante târguri și festivaluri din Republica Moldova.

Sectorul Botanica  este amplasat în partea de sud-est a orașului. Toponimicul i-a fost dat datorită influenței Școlii de Horticultură, care a fondat aici primul parc dendrologic, numit pe atunci și grădina englezească. Această grădină reprezentând un prototip pentru construcția noilor parcuri atât din oraș, cât și din toată republica. Chiar și după renunțarea la această împărțire administrativ – teritorială, denumirea se menține prin rădăcinarea ei în uzul curent al populației orașului.

Sectorul Buiucani este așezat în partea de nord-vest a orașului. Această denumire a sectorului datează inca din 1991, astfel numindu-se satul amplasat pe acest teritoriu în trecut, care pe parcursul a mai multor ani s-a integrat în orașul de astăzi, Chișinău. Se atestă ca și în cazul Sectorului Buiucani, că ar fi fost un sat încă de pe timpul lui Alexandru cel Bun, amplasat pe malul drept al Râului Bâc, având și hotar comun cu Moșia Chișinăului. În alte documente, acesta este denumit Visterniceni. În 1772, Constantin Rîșcanu, reprezentant al familiei Rîșcanu devine posesorul părții de sud – est a moșiei Visterniceni. Această personalitate, însă rămâne o enigmă, datorită faptului că în lucrarea Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir, acesta nu este inclus în lista boierilor. Însă, ce ne face să credem că acesta a existat este faptul că în 1800, fiul său, Dumitru era stalon, adică, de rang boieresc și stăpânea jumătate din Visterniceni, împreună cu alte moșii Chițcani, Bubuieci, Poșta Veche, care actualmente sunt cuprinse în hotarele Chișinăului.

Amplasat în mare parte în zona centrală a orașului, este un important punct de cultură și istorie, dispunând de o bună parte din monumentele, muzeele, teatrele, instituțiile de învățământ atât liceale, cât și universitare. Aici se găsesc și importante instituții statale. Acest sector dispune de cca. 1000 agenți economici, ceea ce îi conferă un rol important cu un potențial economic dezvoltat, atât la nivel de oraș, cât și la nivel național. Principalele producții de aici sunt: televizoare, tractoare, mobilă – atât pentru uz intern cât și internațional, cărți, încălțăminte, vinuri, coniac etc. Tot în acest sector trebuie să menționăm că se află Parcul Dendrologic al Chișinăului, diverse librării și biblioteci ce îi conferă un specific aparte.

Sectorul Râșcani,   este o unitate administrativ – teritorială, economică și culturală a orașului Chișinău, situată în partea de nord – est a capitalei. La nivel de municipiu, în componența acestuia intră câteva unități administrative – teritoriale autonome precum orașul Cricova și Stăuceni cu satele: Ciorescu, Făurești și Goian; comuna Grătiești cu satele: Grătiești și Holboaca.

Sectorul Ciocana, este o unitate administrativ – teritorială din cele cinci existente, care ocupă partea estică a orașului. A reprezentat o localitate sub numele de Ciocana Nouă, subordonată satului Visterniceni și care era inclus în hotarele Chișinăului. Acesta a fost întemeiat ca unitate teritorial – administrativă în anul 1985.

La nivel municipal, în componența sectorului intră o parte a teritoriului urban a capitalei, șase unități administrativ – teritoriale autonome or. Vadul lui Vodă și comunele Budești (s.Văduleni) și satul Colonița, Vadul lui Vodă și comunele Bubuieci (s. Humulești și Bâc), Budești (s.Văduleni), Cruzești (s.Cioroborta), Tohatin (s.Buneț. Cheltuitor) și satul Colonița (Primăria Municipiului Chișinău – Pretura Ciocana).

Mai multe instituții culturale își desfășoară cu succes activitatea în sectorul Ciocana: Teatrul Municipal de Păpuși “Guguță” , biblioteca “Transilvania”, care este patronată de municipiul Cluj (România), Centrul de Creație a Copiilor, unde activează 4 colective artistice și 90 de cercuri pe interese. Ansamblul de dansuri "Moldovița" al acestui centru, deține titlul de ansamblu-model, fiind laureat al numeroaselor festivaluri internaționale din Bulgaria, Ungaria, Rusia, România etc.

1.3. Accesibilitate

1.3.1. Caracteristica generală

Această structură planimetrică a orașului Chișinău s-a construit încă de la sfârșitul sec. XVIII începutul sec.XIX și nu a mai fost schimbată nici până în ziua de azi, reprezentând o problemă de bază, datorită faptului că centrul orașului este un nod pentru transportul public. De aici putem conclude că străzile magistrale ale zonei centrale, care joacă rolul de legătură cu alte teritorii urbane nu-și îndeplinesc sarcinile și necesită de a fi reconstruite. De aici rezultă faptul că în orele de vârf ale zilei lucrurile se complică mult datorită faptului că pe aproximativ toate magistralele din Chișinău care fac legătura între centru și zonele marginale există ambuteiaje.

Conform informației DGTP CC mai mult de 70% a carosabilului este degradat. Dar, în același timp, cunoaștem și faptul că serviciile de resort, se află în fața unor probleme dificile în legătură cu dificultatea reparațiilor și întreținerii ansamblurilor de construcție rutiere, datorită utilajelor deja uzate și insuficienței atribuțiilor bugetare.

1.3.2. Problemele actuale

Degradarea drumurilor se datorează și faptului că rețeaua rutieră a fost prevăzută pentru un număr de 100 000 de vehicule, însă numărul acesta este mult depășit în prezent, fiind de aproximativ 200 000 vehicule. Numărul lor aflându-se în continuă creștere, în majoritate, a celor personale, a contribuit la supraincărcarea rețelelor rutiere. Astfel, în orele de vârf, viteza de parcurgere a unui traseu, scade considerabil.

La moment, în Chișinău există probleme de trafic în orele de vârf pe următoarele direcții:

– Nord – pe str. Calea Orheiului;

– Sud – pe str. Muncești;

– Vest – pe str. Vadul lui Vodă;

– Est – pe șos. Hîncești și str. Miorița.

Principalele probleme a rețelei municipale de drumuri sunt:

– un nivel slab al organizarii unei retele de circulatii stradale existente;

– insuficienta locurilor de parcare;

– lipsa unei șosele de centură exterioara;

– legatura între sectoare doar prin intermediul zonei centrale a orașului;

– ponderea mare a carosabilului fără marcaj;

– nerespectarea liniilor roșii în cazul in care se realizeaza obiecte de construcții;

– numărul mic de pasaje subterane pentru pietoni etc.

CAPITOLUL II.

COMPONENTELE NATURALE, SUPORT AL ACTIVITĂȚII TURISTICE

2.1 Rolul subteranului geologic în continuarea unor elemente de potențial turistic

Datorită amplasării orașului, din punct de vedere geologic, în partea centrală a unei structuri din sud – estul Europei, aceasta îi conferă un caracter deosebit de important prin prezența unor plăci de granit și gnaisuri din epoci străvechi, precum cea arhaică, care se întâlnește la adâncimi ce circa 150,5 km sub nivelul mării. Structurile de roci ce se află la partea superioară a acesteia, sunt reprezentate de roci sedimentare, provenite din erele siluriană, devoniană, paleogenului și neogenului. În secțiunea erozivă apar numai argile, nisipuri și piatră calcaroasă din Canozoicul superior.

În mare parte, teritoriul orașului Chișinău este prezentat prin straturi argilo-nisipoase, cu grosimi variabile ce pot ajunge și până la adâncimi de 30 m. În zona râului Bîc, pe pantele acestuia se evidențiază terasele aluviale, care nu prezintă adâncimi mari, acestea putând ajunge până la 1,30 m.

Determinearea structurii tectonice pentru orașul Chișinău ne ajută să conchidem că acest teritoriu nu suferă perturbări tectonice, doar în cantități neînsemnate înregistrate în nord-vestul orașului, ceea ce conferă turismului, un mediu sigur și benefic dezvoltării acestuia, însă, din punct de vedere geologic, acest spațiu nu reprezintă potențial pentru promovarea turismului.

2.2 Potențialul turistic al reliefului

Teritoriul Chișinăului și al periferiilor este împărțit în 2 zone:

Zona de vest și de sud care aparțin zonei Colinei Codrilor, care este caracterizată prin cumpene înguste de apă și pante de teren ce alunecă,

Zona de est și de nord ce se încvecinează cu Câmpia Nistrului.

O caracteristică importantă a reliefului din oraș este dată de valea Bâcului cu pantele sale dezmembrate. Cea mai mare parte de pe malul drept al râului Bâc, este ocupată de trei terase care sunt străbătute de câteva vâlcele. Zona de nord-vest și o parte din zona vestică este despărțită în partea centrală de către valea îngustă al râulețului Durlești. Paralel cu acesta se află vâlceaua Malina Mare. În partea de sud a orașului, se întâlnește vâlceaua întinsă numită Muncești, nume dat și șoselei din apropierea acesteia. Partea stângă a orașului este ocupată de două terase, unde prima coboară spre râu, iar cea de a doua are o altitudine de 60 – 90 m. În această zonă a fost construit cartierul Rîșcani de astăzi. Panta din stânga văii Bâcului este întretăiată de numeroase văi și vâlcele, acestea având o orientare nord – sud. Această pantă, pe alocuri fiind pietroasă.

Relieful, prin văile domoli, vâlcele și cursuri de apă, reflectă un ambient plăcut care, însă, nu prezintă un potențial premordial în dezvoltarea turismului, dar conoferă o atmosferă plăcută de liniște și calm ce poate atrage prin aceste calități.

2.2 Potențialul climato – turistic

Climatul Chișinăului este temperat – continental. Predomină zilele călduroase în timpul verei, iar iernile sunt blânde și de scurtă durată. Observațiile meteorologice se realizează la Centrul Hidrometeorologic din Chișinău din trei în trei zile.

Anotimpul rece durează circa 78 de zile, cu temperaturi medii ale lunii ianuarie de -2,3 °C, temperatura minimă absolută fiind de -32 °C , în luna februarie. Temperaturile medii ale primăverii sunt de 9,3°C și are o durată de 70 zile. Temperatura media a verii este de 20,5 °C, maxima acesteiea fiind de 43 °C în iuie și august. Toamna vine odată cu coborârea temperaturii sub 0 °C, ceea ce determină o durata scurtă a acesteia, aproximativ 2 luni.

Temperatura din interiorul orașului variază de cea de la periferii. Aceasta fiind cauzată de întreprinderile industriale, asfaltul supraîncălzit cauzată de radiația solară, a transportului etc. Astfel, temperatura din oraș este cu 0,7 °C mai ridicată, decât cea din exteriorul său.

Vânturile predominante sunt din nord și nord – est, iar în anotimpul rece, acestea pot fi din direcția sud-est; cu o intensitate mai accentuată în lunile februarie și martie, iar cele mai slabe în septembrie și octombrie.

Umiditatea relativă a aerului în interiorul orașului este mai mare cu 20-40 mm/an, decât cea din exteriorul său ( 480 mm/an). Cea mai mare parte a precipitațiilor cad în sezonul cald (77%), sub formă de averse. În timpul iernii, acestea se prezintă sub formă de zăpadă sau lapoviță, mai rar sub formă de ploaie.

Din această analiză putem constata că orașul Chișinău are un climat favorabil pentru dezvoltarea turistică, reprezentat printr-un climat blând, cu vânturi slabe și precipitații moderate. Turismul se poate practica eficient atât în sezonul cald, cât și în sezonul rece, dispunând și de temperaturi relativ blânde în timpul iernii.

2.3 Potențialul turistic al apelor

Cursurile de apă principale ale bazinului hidrografic din Chișinău sunt formate din râul Bâc și afluenții săi de dreapta Durlești, Malina Mică, Valea Trandafirilor, Nagornâi, precum și cei de stânga Valea Cristei, Țiganca, Hulbocica, Ciocana 1 și Ciocana 2. Acestea, în timpul inundațiilor, pot ocupa un teren de cca. 1% prin inundații.

Acest lucru este datorat mai multor factori precum: înmlăștinirea albiei cursului de apă, înclinația transversal a luncii, inundarea sectoarelor luncii orașului de viiturile tranzit, precipitațiile torențiale, soluțiile de proiectare nereușite, rețeaua de drumuri și străzi existentă, starea deplorabilă a albiei, lipsa sau starea tehnică nesatisfăcătoare a instalațiilor hidrotehnice și construcțiilor de protecție împotriva viiturilor, lipsa serviciilor de exploatare a obiectelor de gospodăria apelor. Adâncimile de până la 5 m a stratului de apă freatică sunt răspândite în luncile râului Bâc și Durlești, adică în zonele mai joase ale orașului. În unele cazuri, acestea ies la suprafață și formează atât izvoare, cât și sectoare mlăștinoase.

În regiunile cu pantă abrupt ale văilor râurilor și vâlcelelor, precum și pe terasele joase, aceste ape freatice sunt stratificate de la 5-10 m. Însă, în unele sectoare mai înalte ale orașului se întâlnesc zone separate cu stratificarea nivelului apelor freatice mai puțin de 4 m.

Aceste râuri au determinat dezvoltarea unor zone de odihnă prin amenajarea unor rezervoare și a unor locuri de recreere și agrement. Încă din anii '50, în sud-vestul orașului a fost amenajat Lacul Comsomolului, care azi poartă denumirea de Valea Morilor. Au fost construite și cascade mici în lacurile unor parcuri, precum cele din cartierele Botanica și Râșcani.

2.4 Potențialul turistic al componentelor învelișului biogeografic

Teritoriul Chișinăului și al periferiilor este împărțit în 2 zone: cea de vest și de sud care aparțin zonei Colinei Codrilor, care este caracterizată prin cumpene înguste de apă și pante de teren ce alunecă și zona de est și de nord ce se învecinează cu Câmpia Nistrului. În aceste zone se întâlcnesc 27 specii de mamifere și 75 specii de păsări și 14 specii de reptile. Dintre mamiferele mai des întâlnite sunt aricii, cârtițele, veverițele, liliecii, nevăstuicele, jderii etc.

Din păsările existente,majoritatea sunt migratoare, dintre care doar 53 de specii își fac cuib. În ultimii ani se cunoaște o creștere a numărului de porumbei de pădure, lăstuni, grauri, vrăbii. În ce privește diversitatea amfibienilor și a reptilelor, acestea se prezintă într-un număr

Dintre reptile putem menționa broaștele țestoase, șopârle, șerpi, broște de râu etc. Diversitatea peștilor poate fi observată în lacul Valea Morilor din Chișinău, care se prezintă sub un număr de circa 20 specii, printre care băbușca, bibanul, carasul, crapul, soreanul, roșioara etc.

Prin această analiză a învelișului biogeografic, putem concluziona faptul că orașul Chișinău nu dispune de resursele necesare pentru o dezvoltare mai largă a turismului, dar se poate practica turismul de odihnă, pescuitul, vânătoarea etc.

CAPITOLUL III.

CONSIDERAȚII DE GEOGRAFIE ISTORICĂ

3.2. Târgul moldovenesc

Primele mențiuni despre orașul Chișinău apar din 1436, atunci când se prezintă sub formă de târg specificat cu o hală de piatră ( Fig). Această așezare este grupată în preajma parohiilor Nașterea Fecioarei – biserica sub denumirea de Mazarache în prezent și Sfinții Împărați Constantin și Elena. Încă de pe timpul lui Alexandru cel Mare, se remarcă o așezare pe malul drept al Bâcului, moșia sub numele Visterniceni. Această localitatea avea hotar comun cu moșia Chișinăului.

În 1772, Constantin Râșcanu, reprezentant al familiei Rîșcanu devine posesorul părții de sud – est a moșiei Visterniceni. Această personalitate,însă rămâne o enigmă, datorită faptului că în lucrarea Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir, acesta nu este inclus în lista boierilor. Însă, ce ne face să credem că acesta a existat este faptul că în 1800, fiul său, Dumitru era stalon, adică, de rang boieresc și stăpânea jumătate din Visterniceni, împreună cu alte moșii Chițcani, Bubuieci, Poșta Veche, care actualmente sunt cuprinse în hotarele Chișinăului.

Stolnicul Constantin Râșcanu este și ctitorul bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena, pe pereții căruia era inscripționat: această Sfântă biserică a fost înălțată din temelii pe mijloacele robului lui Dumnezeu Constantin Râșcanu mare spătar, în anul 1777". Acest târg s-a devoltat pe malul râului Bâc, numărând o populație de circa 5000 locuitori până în 1812, având și un număr de șapte parohii.

3.3. Orașul rusesc (1812-1918)

Acest târg începe să se dezvolte ca oraș odată cu stăpânirea rusească, adică, din anul 1812 (Fig). Astfel, orașul este ales ca principală localitate a Moldovei, devenind capitala acesteia, însă, sub un alt nume – Кишинёв (Kișiniov). Suferă o shimbare și gubernia, care este denumită acum Basarabia. Proveniența acestei denumiri venind de la vechea regiune anexată de turci între anii 1484 și 1538, care este denumită Bucak (Bugeac).

Orașul nou începe să se contruiască începând cu anul 1834. Acesta fiind ridicat deasupra fostului târg moldovenesc aflat pe malul râului Bâc. Străzile sunt realizate în unghi drept. La arhitectura acestuia au participat arhitecți de vază, cel mai important dintre aceștia fiiind arhitectul A.Bernardazzi, care își începe activitatea în oraș de la a doua jumătate a secolului XIX.

Din punct de vedere economic, începând cu sec. XIX, se dezvoltă ca un centru producător de cereale, care sunt transportate pe cale feroviară, terminată în 1871, către Odesa și tot în acest an este deschisă circulația trenurilor pe linia Chișinău – Tiraspol, care circulă cu o viteză relativ mică, însă are o importanță majoră în efectuarea lucrărilor de amenajare a orașului.

Odată cu confirmarea lui Alexandru Bernardazzi în postul de architect principal al orașului, orașul se transformă într-un adevărat centru urban. Blocurile de locuit, instituțiile publice capătă un aspect modern. Sunt amenajate străzi, piețe, parcuri noi, se instalează felinare cu gaz lampant. Tot de el a fost contruit Turnul cu Apă pentru aprovizionarea orașului cu apă, a reconstruite clădiri mai vechi, a proiectat Grădina Publică unde au fost amenajate grote pitorești și havuzuri fiind instalate și bănci.

Completări prin acțiuni de modernizare a orașului au fost făcute și de un alt architect, A.Șciusev. Sunt înălțate o serie de opere impunătoare prin frumusețe și stil, fiecarui obiectiv îi atribuie și un spațiu de ocrotire.

În această perioadă orașul dispunea deja de 5 grădini publice, 12 piețe, sute de blocuri și străzi. Cea mai mare parte a populației orașului este ocupată de populație străină ca ruși, ucraineni, germani, evrei, care se stabilesc aici. În 1898, populația autohtonă de origine româno-moldoveni constituie doar 14 % din populația totală a orașului.

3.3.Orașul după 1918

3.3.1. Orașul între 1918 și 1940

În 1918, după ce Sfatul Țării votează unirea cu România, Chișinăul devine centrul de reședință județeană Lăpușna și pentru prima oară în epoca modernă, începe să se dezvolte în mediul său firesc românesc. La recensământul din 1930 au fost atestați 117.016 locuitori, dintre care un număr mai mic fiind atribuit populației masculine – 57.981 și mai mare, celei feminine cu 59.035.

Chișinăul devine unul din cele mai mari orașe ale României, după București și obține statutul de municipiu. Aici, o mare importanță o joacă gara, care devine una din cele mai importante din țară (Fig.).

Principalul itinerar al acestei gări fiind București – Iași – Chișinău (Kiev, Moscova). Un nou element cu rol primordial în dezvoltarea orașului este înființarea primei rute aeriene în anul 1927. În mod simbolic, această rută a fost repetată în 1991 de o companie de turism condusă de deputatul municipiului, Alexandru Savițki, participând și personalitățile de vază ale municipiului: scriitori, jurnaliști etc. Aeroportul de pasageri din capitală s-a deschis după câțiva ani de la realizarea primei rute având ca itinerarii București – Galați – Chișinău și Cernăuți – Iași – Chișinău – Cetatea Albă.

Orașul își recapătă treptat aspecul românesc, fiind modificate și numele unor străzi, care la acel moment „lăsau impresia unei localități siberiene”. Schimbarea își are începutul odată cu redenumirea sectoarelor capitalei, apoi și schimbarea denumirilor de străzi, într-un specific mai local, moldovenesc. Acestea ,însă, vor fi schimbate din nou de regimul sovietic (Alexandru cel Bun (Fig.) devenind Stalin), care reclădește orașul, acum capitală unională, în stilul blockhaus specific comunismului (vizibil, bunăoară, în palatul guvernului sau la Ciocana), dar realizând și monumente în stil tradițional rusesc.

Tot în acest timp sunt deschise un șir de instituții de stat, cultural, școli, licee, tipografii, biblioteci, grădinițe de copii, teatre. Devenind un centru notabil, include o mare varietate de case de cultură, biblioteci, muzee, teatre, societăți sportive și de vânătoare ce denotă specificul culturii românești dintre care putem enumera centre culturale ca: Biblioteca Universității Populare, Biblioteca Centrală, Biblioteca Clubului Jokey, numeroase biblioteci particulare, Muzeul Național de istorie a Naturiial, Muzeul istorico – arheologic bisericesc, Biblioteca Municipala (cu cea mai mare colecție de volume în număr de peste 100.000),Teatrul Național, cinematografele Odeon, Colosseum, Expres, societăți sportive, societăți de vânatoare etc. Între ani 1918-1940 la Chișinău au fost realizate monumente dedicate trecutului românesc, dintre acestea menționăm: Lupoaica – în curtea palatului Sfatul Țării,copie după sculptura de la Roma; monumental lui Ștefan cel Mare realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală; monumental lui Alexandru Donici – sculptor, Alexandru Plămădeală etc.

După 1918 se deschid și o varietate de școli (școli, licee, gimnazii), facultăți superioare (facultăți și conservatoare), dar și preuniversitare( Fig , Fig.).

Din 1927 se deschid și primele semnale, dar și emisiuni , în urma cărora vor apare și stații radio, atât în limba română, cât și în rusă. Acestea fiind distruse după cel de-al doilea război mondial.

Odată cu înființarea Societății Scriitorilor Români din Basarabia, se întemeiază și primele reviste cu caracter instrustiv-educative, cultural-literare, istorice, religioase, dintre care menționăm: Arhivele Basarabiei, Școala și viața, Gazeta Basarabiei, Sfatul Țării, Luminătorul etc.

În ceea ce privește starea sănătății, și aceasta cunoaște progrese odată cu înființarea unor spitale. Se remarcă spitale, sanatorii, maternități, societăți de beneficiere, dintre care putem menționa: Spitalul evreesc, Maternitatea „Dr. Kurtz”, Sanatoriul „Sănatătea”, Sanatoriul „Dr. Steinberg”, Sanatoriul „Solarium” (Dr. Sepf) etc.

Toate modificările ce au avut loc în această perioadă, au imprimat orașului un aspect de oraș european și românesc în special.

3.3.2 Orașul între 1940 și 1991

După pactul Libentrop-Molotov din 1939, în perioada imediat următoare, harta Europei a fost realizată după regimul totalitar din Uniunea Sovietică și cel fascist din Germania. Prin desfășurarea unor înțelegeri secrete, Basarabia este din nou anexată de către U.R.S.S. Astfel, în această perioadă au loc deportări, nimiciri a populației intelectuale, întreprinzătorilor , a clasei politice etc.

În timpul celui de al doilea război mondial, Chișinăul a suferit mari pierderi, prin distrugerea uzinelor, a clădirilor publice, instituțiilor de cultură și ecleziastice. Au fost distruse aproape total clădirile precum gara, Primăria orașului, Catedrala, case ale nobilimii locale și cele particulare, multe cartiere, școli, rețeaua de telefoane și telegraf etc (Fig.).

Pentru reconstruirea orașului, sovieticii au adus în oraș populații ruse, ucrainene, datorită depopulării acestuia în urma deportărilor. În mare parte orașul își schimbă aspectul etnic, astfel Chișinăul devine foarte pestriț din punct de vedere etnic. Sunt transferate din fosta capitală a U.R.S.S.-ului, Tiraspol, instituții cultural precum Teatrul de Stat, formațiuni de muzică instrumental, muzee, radioul republican, reviste etc.

În anii următori, Chișinăul încearcă să-și revină după distrugerile provocate de război, prin creștere accelerată în toate domeniile: pe plan cultural, industrial – prin deschiderea unor noi întreprinderi, se deschid instituții de învățământ, școli, grădinițe etc. În aproximativ toate instituțiile de învățământ predarea se executa în limba rusă. Acest oraș timp de 20 de ani reprezentând un oraș închis, care nu putea fi vizitat de turiști străini. Abia prin anii '60 – '70, acesta își lărgește hotarele, se contruiesc noi instituții de stat și cartiere, se înlocuiesc tramvaiele cu troleibuze și autobuze noi, dezvoltându-se și transportul feroviar împreună cu cel aerian.

Pentru instituțiile de stat, în capitală s-au construit edificii impunătoare, care în prezent sunt utilizate pentru instituțiile de stat și de cultură. Dintre acestea se numără Casa Guvernului, sediul Parlamentului, al Preșidenției, Palatul Național,. Sunt deschise teatre ca Luceafărul, Teatrul de Operă și Balet, noi hoteluri: Național, Codru.

În anii '80 – '90, orașul devine arena unor manifestații antisovietice, anticomuniste realizate întru apărarea demnității și culturii naționale: revenirea la valorile cultural naționale, la recunoașterea unității lingvistice moldo-române, pentru revenirea la alfabetul latin, pentru egalarea în drepturi a populației autohtone cu cea rusească etc. După un șir de evenimente, Imperiul Sovietic se prăbușește.

3.4 Orașul după independență

Republica Modova își proclamă independență de stat pe 27 august 1991. În această perioadă Chișinăul se confruntă cu multe modificări de ordin politic, economic, cultural, precum și cu o creștere a importanței sale administrative, politice, dar și culturale. În anii care au urmat după aceste evenimente, Chișinăul este cuprins atât de suflul înoitor al epocii de tranziție la economia de piață, cât și de urmările adânci ale crizei economice.

Recunoașterea internațională a Republicii Moldova a adus la o deschidere largă a țării către Europa și întreaga lume. În virtutea acestor împrejurimi, la Chișinău sunt deschise ambasade și reprezentante ale unor state străine și ale unor instituții și organisme internaționale.

Orașul devine centrul vieții politice, economice, unde apar numeroase întreprinderi, consulate și ambasade, sedii ale unor partide, ziare și reviste etc. Aici au loc reuniuni, conferințe, sesiuni, congrese științifice mondiale, se deschid expoziții și târguri.

Timp de 560 de ani, vechea aglomerație rurală de la Chișinău a cunoscut o evoluție complexă, cu multe momente dramatice sau chiar tragice, până în zilele noastre, când ea aspira să exprime din plin funcția de capitală a unui stat european modern.

CAPITOLUL IV.

POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC

4.1 Potențialul turistic cultural istoric

Pe parcursul anilor, orașul Chișinău n-a avut posibilitatea de a se dezvolta pe plan cultural, datorită aflării acestuia sub stăpânirea rusă. Un alt element ce n-a permis evoluția orașului fiind și lipsa unui focar cultural românesc de o intensitate mai mare. Din perioada în care Chișinăul se afla sub dominația rusească, se poate considera un element pozitiv, activitatea tipografică. Prima tipografie apare aici în anul 1814, numită și Tipografia Eparhială, fiind și singura din Basarabia la acel moment. Aceasta a avut rolul de susținere a continuității culturale din toată Basarabia. O tipografie particulară a orașului apare în 1843, în momentul de față acestea fiind în jur de 20.

Un alt element ce a avut rolul de păstrare, susținere și dezvoltare a culturii este deschiderea primei biblioteci în capitală în anul 1880, dar care n-a beneficiat de mulți cititori în primele decenii. Aceasta, acum dispune de circa 100000 de exemplare și având un număr mare de abonați. O altă bibliotecă este înființată de Directoratul General de Instrucție, care oferă dublicate din biblioteca Universității orașului Iași.

Chișinăul, până în anii 1820 n-a avut nici un teatru. Odată cu acesta, încep să se organizeze reprezentații teatrale de către amatori în casele boierilor. Mai târziu, au existat localuri speciale în oraș pentru astfel de reprezentații, fiind vizitate și de actori ruși, ucraineni, nemți, italieni. Orașul, nu avea o trupă teatrală a sa, ci trupe venite din centrele rusești și românești. Abia la începutul secolului XX se construiește primul teatru al nobilimii, iar după Unire se încearcă realizarea unei trupe permanente. Lucru realizabil datorită Ministerului Culturii și al Artelor care organizează un concurs, reușindu-le să înființeze un teatru destul de bun, acesta devenind ulterior Teatrul Național al Chișinăului. La acest moment, orașul are și două muzee:

– Muzeul Național, întemeiat de Zemstvă, care cuprinde și o secție de științe naturale. Pe lângă aceasta, mai există două secții, secția de Geologie și cea de Agrogeologie.

– Muzeul de Arheologie Bisericească, care aparține de Societate Arheologică Bisericească. Deține colecții prețioase de cărți vechi, icoane și obiecte foarte importante pentru istoria artei moldovenești.

În ceea ce privește cultul religios, la începutul sec. XX, Chișinăul deținea deja 2 catedrale, 18 capele și biserici precum biserica romano-catolică, biserica armeano-gregoriană, biserica luterană, biserica militară și o biserică de rit ortodox rus.

După independență, Chișinăul cunoaște o evoluare amplă din punct de vedere cultural. Încep să funcționeze instituții culturale dintre care un rol premordial o joacă Casa Scoalelor și a Culturii Poporului în componența căreia intră cămine culturale, ansambluri muzicale, biblioteci etc. Se deschid noi muzee, universități, centre de cultură,cinematografe, biblioteci, la fel și primele posturi de radio, apar primele spitale de stat și sunt schimbate denumirile străzilor din timpul sovietic. Încep să se organizeze diverse spectacole și festivaluri precum ”Invită Maria Bieșu”, a cărei prime ediții a avut loc în 1990, unde vin și interpreți străini din România, Rusia, Bulgaria, Italia, Franța etc., și alte festivaluri cu valoare națională: ”Ziua Orașului”, ”Ziua Vinului”, de importanță națională.

4.1.1. Mănăstiri și biserici

Biserica apostolică armenească Sf. Maica Donului (str. Piața Veche 8). Această biserică se află la sud-est de centrul istoric al orașului pe Bulevardul Renașterii – denumire dată recent vechii pieți. În momentul de față, reprezintă ca un edificiu izolat de mulțimea clădirilor ce o înconjoară, rămânând ca o insulă a timpurilor vechi. Aceasta se presupune că ar fi fost zidită pe locul unde se afla o biserică moldovenească din sec. XVIII în timpul invaziilor ruso-turcești. Populația armeană care se afla temporar aici, nu construia locuințe și biserici, ci intra în posesia unor clădiri construite deja, pe care le reconstruia în stilul specific armenesc. Se presupune că astfel ar fi fost și în cazul bisericii armenești, care prezintă elemente de arhitectură armenească și moldovenească îmbinate cu elemente de arhitectură clasică. A moștenit de la stilul moldovenesc planul alungit, de tip navă care este rotunjit la est de altar printr-o absidă a acestuia, iar în vest aflându-se turnul-clopotniță. Ca elemente adăugate în timpul posesiei armenești sunt: lipsa peretelui despărțitor dintre naos și pronaos – element caracteristic ortodoxismului de vest, impropriu stilului armenesc.

Prima informație despre această biserică a fost găsită pe o placă de piatră, dispărută în timpul de față, pe care scria hramul acesteia, de cine a fost construită (de baronul Oganes, fiul lui Akopgian și a copiilor săi în memoria părinților) și în ce an (în 1803). Se presupunea că atunci ar fi fost contruită biserica moldovenească care avea ca elemente turnul-clopotniță, bolțile interioare și alipirea încăperii de la nord, unde erau botezați pruncii. Tot aici se afla săpat în peretele de nord într-o nișă o albie cenușie de marmură – element armenesc, care era dotat și cu dispozitiv de evacuare a apei folosite.

În 1805, această biserică este din nou în contrucție, informația căreia se afla pe o placă de marmură din interiorul lăcașului. Lucrările bisericii au fost realizate de meșterul din Iași, Vardanean. Construiește aici pridvorul de sud, contrafortul peretelui de nord și boltirea pridvorului clopotniței. Aici este îngropat și dragomanul Porții Otomane, Manuk – bei, care a participat la încheierea păcii de la București în 1812, după care aici au fost îngropate și fiicele sale, Mariam și Gaiane.

În 1885 au loc noi restaurări ale bisericii, cheltuielile căreia sunt suportate de Oganes Manuk-bei, fiul dragomanului. Pereții sunt înălțați cu 65 cm, se evidențiază și noua arcatură care se aseamănă ocnițelor medievale, amplasate sub cornișa cu profiluri clasice. Au fost demolate bolțile vechi și înlocuite cu altele noi – bolta cilindrică care era susținută de arce dublouri era străpunsă prin mici cupole sferice susținute prin arce dublouri străpunse în fiecare travee. Aceste suprafețe erau acoperite cu fresce. A fost ridicată și clopotnița a cărui ultim nivel era împodobit cu elemente din clasicismul francez. Tot atunci se adaugă și elemente specifice Armeniei istorice, precum acoperișul de formă piramidală ascuțită, asemănătoare unor mici turle care veneau deasupra altarului și pridvorului de sud. Însă, cel mai important element cu specific oriental era adus de loggie, asemănător unui foișor alipit pridvorului de sud, ce era construit deasupra mormintelor familiei Manuk-bei. Autorul construcției cu specific arabo-musulman și soluție planimetrică armenească a fost considerat A.Bernardazzi. Un alt element introdus în timpul reconstrucției a fost crucile sculptate, întâlnite des în sculptura armenească, ce poartă numele de hacikar.

Interiorul bisericii din prezent se deosebește celui de dinainte. O caracteristică importantă cu specific armenesc este altarul din piatră, care se păstrează și azi.

Biserica Armenească este cea mai veche biserică din oraș, cu un sti predominant medieval românesc, fiind unic prin caracteristicile sale. Creștinii ortodocși de aici își fac semnul Crucii cu două degete, iar slujba durează ceva mai mult, 5-6 ore, de unde și rezultă faptul că acești creștini nu sunt de rit ortodox tradițional.

Biserica Buna Vestire (str. Buna Vestire 10). Acest lăcaș a fost construit pe locul unui mai vechi, ce era înconjurat de gard din piatră, care împreună cu biserica, a fost dărâmat de turci la mijlocul sec. XVIII. După care, a fost transformată în bibliotecă , ulterior devenind o școală bisericească. Din 1910, interiorul acesteia a fost reparat pe banii enoriașilor, o altă reparație se realizeză în 1913 la care participă și arhitectul eparhial. O reparație mai importantă fiind realizată în 1942, în care se cheltuie 88,3% din întregul imobil evaluat atunci. A fost închisă în timpul celui de-al 2-lea război mondial, după care este transformată într-un depozit pentru păstrarea exponatelor muzeale.

Planul acesteia este unul dreptunghiular, care se divide în trei secțiuni, cu clopotniță deasupra. Este decorată excesiv cu deschizături înrămate, cornișă cu frize și denticul.

Biserica Duminica Tuturor Sfinților (str. A. Mateevici). Este amplasată alături de cimitirul fostului sat Muncești, fiind un monument de însemnătate națională. Ea devine centrul compozițional pentru realizarea noilor orientări ale aleilor cimintirului. Aspectul bisericii este unul circular, la care se adaugă o cupolă căreia i se alipește spre vest o clopotniță cu ajutorul unei încăperi mai joase. Cea mai veche parte a construcției este cea cilindrică, care inițial reprezenta capela cimitirului. Aceasta a fost realizată în 1818, a cărui plan a fost aprobat de Gavriil Bănulescu-Bodoni, ctitorii bisericii fiind Elena Matasarița. Monumentul este finisat în anul 1930.

Biserica cu hramul Sf. Nicolae avea planul cupolei de tipul structural al rotondei, tipic construcțiilor sec. XVIII-XIX. Edificiu cilindric, în jurul căreia erau coloanele dorice sub antamblasmentul masiv, este acoperit cu o cupolă sferică, deasupra căreia se afla tamburul înalt. Odată ce a fost transformată în parohie,biserica devenise mică, astfel că a fost nevoie de rezidirea ei. În 1863 spațiul din exterior cu coloane a fost inclus în interior, zidind intervalele dintre ele, iar peretele din interior era străpuns de arcade. Lumina ce venea din ferestrele tamburului, luminau spațiul mare central în jurul căruia se afla deambulatoriul. O altă restaurare se realizează în 1880, unde se alipește clopotnița, în fața intrării.

Aspectul bisericii este unul rusesc, cu o arhitectură eclectică și un stil clasicist, asemănător tipurilor de edificii înălțate în sud-estul Rusiei.

Catedrala Înălțarea Domnului (str. Gr. Ureche 58). Acest monument este de importanță națională. Are o poziție oblică față de stradă, păstrând orientarea canonică a amplasării absidei către est. Catedrala recentă a fost recontruită pe locul unde a existat o biserică încă din 1807, ridicată de populația bulgară, însă, datorită faptului că acest lăcaș devenise neâncăpător, în anul 1813 s-a intenționat construcția altei biserici, obținând permisiunea în 1814. Aceasta devine catedrală în 1815, fiind unica biserică bulgară din Chișinău, dar suportă un incediu după care necesită o nouă reconstrucție, fiind refăcută în totalitate între anii 1827-1830 în stil baroc evidențiat cel mai mult prin realizarea artistică a interiorului, păstrându-și hramul Sf. Gheorghe. Biserica este în plan alungit care se lărgește spre partea centrală, fiind încununată cu o turlă, turn-clopotniță alipit în fața intrării și la est cu absida circulară a altarului. Este boltită cu calote sferice. Construcția este susținută de pilaștri care sunt decorați cu o cornișă proeminentă, ce formează două travee care sunt pe același plan cu naosul. Pictura murală a interiorului dă senzația de unicitate ( realizată de P.Piskariov), acoperind toate suprafețele acesteia. Stilul baroc este identificat prin anumite elemente și la exteriorul monumentului, remarcându-se trei porticuri elegante, detaliile profilului frânt al acoperișului turlelor semicirculare, fiind destinate amplasării sculpturilor de origine stilului. Poarta de intrare a catedralei a fost mutată odată cu demolarea clădirilor din preajma edificiului și a fost construit gard din piatră cu grilaj turnat din metal.

Biserica Nașterea Maicii Domnului (str. Mazarache), este așezată pe teritoriul orașului vechi. Este un monument de însemnătate națională, una din cele mai vechi lăcașe din orașul Chișinău și unul din cele mai vechi din republică. Se presupune că a fost edificată din perioada 1739-1752, ctitorul căreia considerându-se pârcălabul Vasile Mazarache. În jurul ei erau așezate pietre funerare care în perioada interbelică pe una din ele se păstra inscripția Mihalache Mazarache, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că biserica este o ctitorie boierească.

Biserica este alcătuită dintr-un naos alungit și două abside laterale semicirculare care sunt despărțite de absida altarului semicircular de est prin arcuri dublouri și pronaosul pătrat la vest. Boltirea interioară este efectuată prin calote sferice pe pandativi, susținute de arcuri pe console în naos și stâlpi angajați de colț în pronaos. Abisidele sunt acoperite cu semicalote sferice. (Colesnic Iu., Chișinău – Enciclopedie, Editura MUSEUM, Chișinău 1997, pag.83).

La primul nivel se află un pridvor acoperit de o calotă sferică , la cel de-al doilea nivel se află camera clopotelor ce avea deschizături largi în arc.

În 1838 se contruiesc conforți pentru suținerea pereților absidei. Peste puțin timp, la următoarea reparație a acesteia, se adaugă și un pridvor. În 1856 sunt schimbate catapeteasma și podelele. În 1914 se măresc ferestrele de la turnul-clopotniță și se înoiesc icoanele.

În prezent biserica este cedată comunității creștine de rit vechi rus ortodox cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. În ograda bisericii se află și casa preotului, iar în interiorul bisericii se află obiecte rituale de origine rusă.

Catedrala Romano – Catolică Providență Divină (str. Dosoftei 85). Este un monument de importanță națională ridicată în anul 1840 de către romano-catolicii din Chișinău, care în majoritate fiind polonezi, pe banii oferiți de țarul Nikolai I. În 1963 monumentul a fost desființat. În arhitectura catedralei se resimte influența arhitecturii Renașterii italiene, realizată în spiritul unui neoclasicism tardiv.

Construcția avea planul dreptunghiular, cu o absidă semicircular și fațadă armată de două turnuti-clopotniță. Interiorul este realizat în stil ionic, cu 2 rânduri de coloane și altar din marmură albă. Orga și corul se afla deasupra ușii de la intrare.

De la inaugurare până la 1848 parohia a aparținut de Dieceza de Kameneț-Podolski, până la 1918 – de cea de Tiraspol, iar mai apoi de Dieceza de Iași (Colesnic Iu., Chișinău – Enciclopedie, Editura MUSEUM, Chișinău 1997, pag.84).

Curtea bisericii era una largă ce adăpostea clădirea bisericii, casa parohială, școala, terenul de sport, grădina etc. Însă odată cu anul 1963, autoritățile locale interzic activitățile religioase pe teritoriu, astfel sunt distruse casa parohială și alte contrucții auxiliare. Abia în anii '80, creștinii-catolici reușesc să-și recapete lăcașul în care se susțin activități confesionale importante.

Biserica Sf. Teodora De La Sihla (str. A.Pușkin 20a). Aceasta a fost Capelă a gimnaziului pentru fete fondată de Zemstva basarabeană, care este construită în 1895. Monumentul îl are ca arhitect pe A.I.Bernardazzi, iar ca ctitori – Teodor Krupenski și Eufrosinia Veazemskaia. Stilul construcției este de origine otomană și rusă din sec. XVII în combinație cu noul stil. A fost închisă în perioada sovietică. Aceasta n-a putut fi mult timp utilizată de biserică datorită unui caz tragic din interiorul altarului. Astfel, Conducerea acestui gimnaziu a construit o nouă capelă cu hramul Sf. Nicolae. În anul 1992 capela veche a fost sfințită și tot atunci primește hramul Sf. Mucenic Teodor Tiron. Aceasta din urmă devine Capela Liceului de Fete, iar Capela nouă – sală de festivități.

Lăcașul sfânt a fost desființat în 1944, fiind folosit ca Muzeu al Ateismului Științific. După desființarea lui în 1991, Mitropolia Basarabiei îl redeschide.

Pe peretele exterior din nordul construcției se află basorelieful lui A.I.Bernardazii, cu ocazia omagierii de 150 ani al acestuia.

Biserica Sf. Dumitru (str. Traian 3). Este un monument de însemnătate națională. Edificiul a fost construit în anul 1902, în stil eclectic cu elemente din arhitectura rusă.

Construcția a fost susținută financiar de negustorul Dumitru Ciolacu. Această contrucție și clopotnița a fost realizată din piatră. Aici a existat și o școală pentru studierea gramaticii atât de fete cât și de băieți. În interior se remarcă impresionantele panicadii, în număr de 2. Clopotnița era compusă din 5 clopote.

Începând cu 1942, în componența parohiei intra clădirea bisericii, cimitirul și două case parohiale. În perioada postbelică, mulți dinte preoții bisericii au fost exilați în lagăre comuniste, iar în 1963 biserica a fost închisă și transformată într-un club meșteșugăresc, după care, într-un ansamblu medical.

În 1900 au fost restituite parohiei o parte din teritoriu. Începe să refacă interiorul, icoanele deteriorate, se face și o fântână în curte, se înalță gardul împrejurul acesteia, casa parohială și portalul.

Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe (str. Sf. Gheorghe 4). Este un monument de însemnătate națională. Construcția a fost amplasată în mijlocul unei curți. Biserica Înălțarea Domnului a fost construită de către bulgari în 1807, dar spațiul acesteia s-a ales a fi prea mic pentru toți enoriașii sosiți de peste Dunăre. Astfel, a fost aprobată construcția acesteia doar cu hramul Sf. Gheorghe Biruitorul, însă, datorită neremunerării lucrătorilor de mult timp,aceștia au incetinit lucrul și mult timp biserica a rămas nefinisată. Lucrările continuă, dar cu întreruperi, din cauza lipsei banilor, însă este adusă la capăt într-un final. Monumentul suferă datorită multor cutremure de pământ, bombardamentului din timpul războiului, însă este restabilită fără adaosuri de elemente noi.

Clădirea are un plan alungit, absidă circulară legată pereților laterali sub forma absidelor. Spațiul interior este tratat unitar unde naosul și pronaosul nu mai sunt divizate. Partea centrală a naosului este ceva mai înaltă datorită turlei circulare, iar pronaosul este boltit cu semicalote laterale semicirculare. La baza turlei se află două rânduri de arce, care dau impresia de reducere a diametrului cupolei. Pereții interiori erau impodobiți cu pilaștri și cornișe.

Biserica a fost mulți ani folosită ca depozit. În acest timp își pierde podoabele interioare, iconostasul și icoanele. A fost redeschisă în anii '90, devenind un important centru spiritual din Chișinău.

Biserica Sf. Pantelimmon (str. Vlaicu Pârcălab 44). Acest monument este de însemnătate națională. A fost construit în 1891 după proiectul marelui arhitect al acestui oraș, A.Bernardazzi pe banii donați de frații Ioan și Victor Sinadino. Caracterul acesteia ca arhitectură se asemuie celor din Grecia. La subsolul bisericii se întâlnește un cavou care era rezeravat pentru familia Sinadino. Aici lucrează o școală parohială din 1898 finanțată de frații Ciuflea, construită în stil neobizantin, cu vitralii colore și 2 tambure cu cupole. Interiorul acesteia este modelat prin prezența a două culori, unde alternează ceramica și cărămida, iar exteriorul marcat prin coloane decorate. La fel ca si în cazul altor lăcașe, acesta este închis și transformat în Sală de degustare a vinurilor și redeschisă abia în anii '90.

Biserica Sf. Treime (str. Muncești). Construcția datează din 1869. Aceasta a fost realizată pe banii donați de enoriași, de negustorul Ion Grădinaru și preotul Ioan Baconschi. Edificiul avea o școală parohială ce datează din 1893 care era dotată cu bibliotecă. Biserica este înconjurată aproape în totalitate de cimitir, iar în componența ei intrau trei case, dintre care două pentru clerici și a treia pentru școala parohială.

Planul monumentului este unul alungit, compus din naos, absida altarului și pridvorul cu clopotnița spre vest. Ferestrele sunt arcuite, asemănător stilului romanic. Naosul are o boltă care se sfârșea cu o cupolă formată din 8 fațete, abundent decorate.

Acest lăcaș se consideră unul din puținele care nu au fost închise în anii '60, funcționând continuu.

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (str. Circului 6). Această biserică de cimitir se află pe un vârf de deal din apropierea râului Bâc, construită în anul 1777, fiind biserica satului Râșcani de atunci. Hramul bisericii era Învierea Domnului, iar din 1834 biserica poartă actualul hram în memoria ctitorului Constantin Râșcanu.

Planul bisericii este compus dintr-un naos mult lărgit specific mediului rural din sec. XVII-XVIII, absida altarului semicirculară și pronaos pătrat, deasupra aflându-se clopotnița.

În interior se simte influența curentului clasicist prin prezența rotondei acoperită de o calotă sferică. Clădirea este decorată cu elemente clasiciste.

În prezent, toate mormintele au fost reânhumate în cimitirul Doina, iar altele, ca ale familiilor nobiliare Râșcanu și Donici, au fost mutate în curtea bisericii. A fost părăsită pentru 3 decenii, însă, după această perioadă, urmează una de reconstruire prin adăugarea unui iconostas din lemn, a zidului de piatră, alipirea unui pridvor nou și schimbarea acoperișului, care capătă un aspect malefic.

Ansamblul Catedralei Nașerea Domnului, Porțile Sfinte, Clopotnița și Scuarul

(Piața Marii Adunări Naționale nr.2).

Catedrala a fost inițiată de către Gavriil Bănulescu-Bodoni (1812-1821). Localizarea construcției este prezentă în planul urbanistic din 1817, proiectul fiind realizat în timpul episcopului Dumitru Sulima (1821-1844). Biserica și clopotnița în patru niveluri a fost proiectate de arhitectul Abraam Melnikov, iar Porțile Sfinte – de arhitectul Luca Zaușkevici.

Catedrala. Aceasta și clopotnița au fost ridicate în 1836 timp de un an, după proiectul comandat de către guvernatorul M.S.Voronțov și profesorul Academiei de arte Plastice, A.Melnikov în 1826. Realizarea acestui proiect a întâlnit dificultăți datorită apei freatice aflate aproape de suprafață, dar, pentru combaterea acestei probleme, s-a hotărât consolidarea bazei din adâncime, renunțând la criptă. Catedrala este în stil empire, planul fiind în cruce greacă ce se înscrie în pătrat, pe fiecare latură din exterior având atașat câte un portic alcătuit din șase coloane dorice. Peste tamburul cilindric susținut de patru piloni masivi este așezată cupola. Catedrala are un altar central cu hramul Nașterea Domnului și două laterale, cel orintat spre sud poartă hramul Sf. Aleksandr Nevski iar cel dinspre nord – Sf. Nicolae Făcătorul de minuni. Edificiul a avut de suferit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial suportând reconstrucția unor elemente ca turla și cupola, dar cu abateri de la formele inițiale.

Clopotnița realizată odată cu catedrala, fiiind la o distanță de 40 m față de aceasta și simetrică în raport cu centrul cartierului catedralei. Ea are 4 nivele, ultimul având forma unui foișor acoperit cu o cupolă. Clopotnița este aruncată în aer în anul 1962, iar reconstrucția sa are loc în anii '90 ai sec.XX., păstrândui planul inițial.

Porțile Sfinte nu au fost plănuite inițial, acestea fiind proiectate odată cu necesitatea adăpostirii clopotului mare care va fi turnat în Ismail din tunurile capturate în războiul ruso-turc. Stilul empire al acestei clădiri – Porțile Sfinte (Arcul de Triumf ) este specific și celorlalte două. Arcul are patru fațade cu lungimi de 10 m fiecare și patru piloni la partea superioară, unde se află și camera pentru marele clopot care are o greutate de 6 400 kg. Odată cu terminare Arcului s-a terminat cu construcția ansamblului din centrul orașului, din apropierea Pieței Marii Adunări Naționale care reprezintă și cel mai valoros obiectiv turistic al orașului.

Astăzi, oamenii se bucură de splendoare proiectului, în catedrală ținându-se slujbe unde poate participa fiacare creștin, ansamblul fiind înconjurat și de Parcul Catedralei care-i conferă un specific aparte.

Catedrala Episcopală Sf. Teodor Tiron (Mănăstirea Ciuflea de azi) (str. Ciuflea nr.1).

Construcția a fost realizată în anii 1856-1858, al cărui arhitect fiind N.Golikov. Este ctitorită la dorința defunctului Teodor de către fratele său negustorul Anastasie Ciuflea. Monumentul este edificat în stil ruso-bizantin, cu turle în formă de bulb de ceapă. Nava este compusă din naos și pronaos, având nave laterale cu capete rotunjite în semicerc. Axa longitudinală este alipită la est, prin intermediul unei beme prismatice, de absida altarului, semicirculară în plan, iar la vest – de clopotnița alipită prin intermediul unei încăperi auxiliare. Planul se evidențiază printr-un număr mare de turle cu dimensiuni diferite, înalte și luminoase: masivă deasupra părții centrale (naos), mai joase, dar luminoase – deasupra altarului și a părții corespunzătoare pronaosului. Deasupra colțurilor navelor laterale se evidențiază turlele decorative, forme ce contrastează cu acoperișul piramidal înalt al clopotniței în două caturi, în formă de cort cu baza octogonală (Gangal B., Gangal Tatiana, Garconiță Rita, Nazarov Al.Nesterov Tamara, Râbalco Eugenia, Starostenco Pt., Centrul istoric al CHIȘINĂULUI la începutul secolului al XX-lea, Repertoriul monumentelor de arhitectură, Editura ARC 2009, Chișinău, pag 30-31).

Catedrala a fost inspirată din stilul ecleziastic moscovit prin acele accolade deasupra ușilor, iar arcaturile-sub cornișe. Biserica a funcționat ca una parohială, dar în anii '60, când majoritatea lăcașurilor erau închise și desființate parohiile, împreună cu cea a Catedralei Nașterea Domnului, aceasta devine catedrală, care în prezent este mănăstire.

4.1.2. Muzee și case memoriale

Orașul Chișinău cuprinde un număr mare de muzee. Acestea joacă un rol important în menținerea culturii românești, dar și o dezvoltare a sa prin diversele colecții adunate în ultimele secole. Dintre cele mai importante muzee ale orașului putem menționa: Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național de Arte Plastice, Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, Muzeul de Arheologie și Etnografie, Muzeul de Pedologie, Muzeul de Științe ale Naturii etc.

Muzeul Național de Arheologie și Istorie Naturală inaugurat în 1987, este situat în zona centrală a orașului. Această clădire aparținea Liceului Regional din sec. XIX, fiind reconstruită în anii '80. Suprafața totală ocupată este de 12 000 m². Muzeul cuprinde cca. 30 000 exponate, dintre care doar 3000 sunt expuse. Are câteva direcții de activitate primordială: cercetarea științifică a perioadelor istorice și a exponatelor referitoare la acest teritoriu, păstrarea vestigiilor istorice, activitate de popularizare a istoriei prin diverse expoziții și conferințe.

Anual, aici se petrec câte 25-30 expoziții, având o suprafața ezpozițională de 5000 m². Acest muzeu este unul dintre cele mai vizitate din Republica Moldova, cu un număr de zeci de mii vizitatori pe an. Aici se organizează expoziții, conferințe, acțiuni culturale etc. Este unicul din țară care lansează și un anuar – Tyragetia, unde sunt publicate materiale de istorie naturală, arheologie, istorie antică, muzeogeografie.

În fața muzeului de află statuia Lupoaica, amplasată din 1990, donație a „Societății culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni”.

Ca instituție, muzeul are rolul de a contribui la formarea și menținerea conștiinței naționale istorice a poporului român.

Muzeul de Arheologie și Etnografie al A.Ș.M. (str. Gavriil Bănulescu-Bodoni 35) este deschis din anul 1986, având la bază expoziția arheologică din 1958. Reprezintă o subdiviziune a Institului de Arheologie și Istorie Veche al A.Ș. a R.M. Din suprafața totală a muzeului, doar 10 săli sunt deschise permanent, acestea ocupând 350 m² din totalul muzeului. Colecția muzeului conține cca. 900 mii exponate, dintre care cca. 3000 piese fac parte din secția arheologică, iar alte peste 2000 piese, secției de etnografie, care conține colecții etnografice adunate din toată Republica, reflectând tradițiile românești și ale altor etnii din teritoriu, de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX. Colecțiile conțin costume naționale, covoare, materiale de artizanat etc.

Exponatele arheologice demonstrează dezvoltarea societății umane din paleolitic până în perioada contemporană în spațiul dintre Nistru și Prut:

Din Epoca paleoliticului s-au păstrat exponate din oase și silex precum ace, așchii, toporașe etc. Care au fost găsite în grotele din județele Edineț – satul Buzdugani, Florești – satul Ciutulești, jud. Soroca – satul Cosăuți;

Epoca mezoliticului vine cu elemente noi precum lame mecrotilice găsite în jud. Florești lângă Vărvăreuca și în jud. Edineț – s. Brânzeni;

Epoca neoliticului: ceramică bandliniară, fragmente de săpăligi, vase de lut etc. ;

Epoca bronzului: unelte din os, piatră, bronz, pietre funerare descoperite lângă satele Șoldăneși și Pârjolteni, dar au fost găsite și piese ce aparțin perioadei geto-dacă în cetățile și așezările de la Butuceni, Calfa. (Colesnic Iu., Chișinău – Enciclopedie, Editura MUSEUM, Chișinău 1997, pag. 332).

Aceste colecții ale muzeului precum exponatele de etnografie și arheologie reflectă cultura atât materială cât și spirituală al poporului român prin acele prosoape, covoare, unelte, piese ale portului popular etc.

Muzeul Național de Arte Plastice ( str. 31 August ) a fost fondat în anul 1939 de către marele pictor Alexandru Plămădeală, pe locul fostului liceu de fete nr.1 „Principesa Natalia Dadiani”, a clădirii Hertza, considerată una din cele mai frumoase din oraș și Cligman de pe bd. Ștefan cel Mare. Acesta este primul muzeu de arte din țară. La început, a adăpostit o colecție de 161 opere de artă, toate al unor reprezentanți din Basarabia, după care, în 1940 se adaugă opere ale artiștilor străini aduse din Sankt – Petersburg și Moscova. Toate exponatele muzeului au fost arse în 1941.

Muzeul care domină și până astăză a fost inaugurat în noiembrie 1944, la început având doar 51 tablouri, 5 sculpturi și 49 de foi grafice, care au fost aduse de la Moscova.

Din 1945 până în 1988, colecția acestui muzeu crește de la 300 opere, până la 31 mii, însă la momentul de față, colecția numără 33 mii opere, fiind reprezentată de icoane, tipărituri vechi, creații populare, obiecte de cult, artă basarabeană din sec. XIX și începutul sec. XX, artă contemporană, rusă, orientală, vest-europeană etc. Odată cu incendierea clădirilor muzeului din timpul celui de-al doilea Război Mondial, expozițiile de artă se făceau în Muzeul Național de Istorie.

Colecțiile sunt împărțite pe secții:

Arta medievală care înglobează picturi, tapiserii, tipărituri vechi, icoane, obiecte de cult, creații populare;

Arta plastică din Republica Moldova – lucrări de artă decorativă, pictură, sculptură și grafică de manuscris ale sec. XV-XVIII, dar și opera ale plasticienilor basarabeni precum Vladimir Okușko, Alexandru Plămădeală, ale plasticienilor contemporani – Igor Vieru, Mihai Grecu, Eleonora Romanescu, Aurel David, Emil Childescu etc;

Artă rusă – picturi ale artiștilor Ivan Aivazovski, Ivan Șișkin, Ilia Repin etc;

Artă orientală – precum grafica japoneză;

Artă vest-europeană – pictură, sculptură, grafică, desene, acuarelă ale pictorilor flamanzi, italieni, francezi, olandezi, germani: Gregorio Vasari, Luca Giordano, Albrecht Dürer, Pierre Auguste Renoir etc.;

Muzeul organizează atât expoziții temporare, cât și permanente, studii în domeniul de istorie a artei și întocmesc critici pe baza lucrărilor expuse.

Pentru turiștii amatori de pictură și în general de artă se pot vizita alte obiective de artă în orașul Chișinău, precum:

Centrul Expozițional Brâncuși care aparține de Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, unde sunt expuse lucrări atât a membrilor Uniunii, cât și a studenților Academiei de Arte Plastice, elevilor Colegiului de Artă Plastică „Alexandru Plămădeală”etc.

Galeria „L” (str. Vlaicu Pârcălab, 64) și filiala acesteia (str. Vlaicu Pârcălab, 30) – este o galerie particulară fondată încă din 1991, unde se execută copii ale unor lucrări de vază ce se află în marele muzee din toată lumea.

Galeria „Alexander” (str. G.Bănulescu-Bodoni, 41), reprezentând la fel o galerie particulară unde se pot admira operele de artă prin tablouri, ceramică, sculptură în lemn, bronz ale meșterilor populari, suvenire din lemn, piele, goblenuri, tapiserii.

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (str.M. Kogălniceanu ), este fondat în anul 1889, datorită Expoziției Agricole din Basarabia, numindu-se Muzeu Public pe atunci. Construirea lui a fost susținută de savantul Ion Casian Surucianu, care avea o colecție de cca.12 mii monede, dar și câteva exponate antice precum : vase grecești și romane, obiecte de sticlă, bronz, argin,aur etc.

Din sec. XX a fost construită o clădire exotică, special amenajată pentru acest muzeu, operă a arhitectului N. Țâganco de pe str. M.Kogălniceanu, până atunci amuzeul fiind adăpostit de clădirea Zemstvei Guberniale.

Muzeul conține un număr mare de exponate, din domeniul geologiei, zoologiei, botanicii, artei populare și arheologiei, care sunt repartizate în secții: Expoziția secției Științele Naturii care cuprinde 4 teme: geologia Basarabiei, istoria studierii solului pe teritoriul Basarabiei, plante și animale rare și pe cale de dispariție de pe teritoriul Republicii Moldova, situația ecologică a teritoriului republicii.

Acest muzeu este cel mai vechi din Republica Moldova, ceea ce demonstrează contribuția lui în dezvoltarea majorității muzeelor orașului Chișinău.

Patrimoniul muzeului este constituit din vastele colecții geologice, zoologice, paleontologice, arheologice, etnografice. Ca unicate sunt privite scheletul unui Dinoterium Gigantisimus, tezaurele arheologice Cărbuna, Lărguța, Doroțcaia etc. Colecția muzeului este considerată cea mai valoroasă colecție din Republică, fiind expusă la expoziții europene, americane, africane. Pe baza patrimoniului, prin numeroasele săli de expoziție și valoroasa bibliotecă științifică au fost elaborate multe lucrări științifice, o mare parte dintre acestea fiind publicate în culegerile Buletin Științific.

În anul 1994 se adaugă o nouă expoziție care se întinde pe o suprafață de 2 mii m², sub genericul de Natura. Omul. Cultura., unde se descriu etapele de evoluție a lumii organice, sinteza creatoare om-natură, situația ecologică din țară și căile de ameliorare a ei.

Casa lui Hertza, reprezintă actualul Muzeu Național de Arte Plastice (bd. Ștefan cel Mare, 115). Este construită între sec. XIX. și XX. Opera este realizată în stil baroc vienez. Autorul acesteia nu se cunoaște, dar se presupune că ar fi fost H.Lonskz. Vila a fost terminată în anul 1905, aparținând unui fiu de consilier titular, Vasile Hertza.

Această operă, prin elementele decorative abundente în basorelief, a ornamentelor moderne, a sculpturilor de pe fronton, atrage atenția atât prin măiestria realizării acestora, cât și prin estetica deosebită. Elementul bine îmbogățit cu volute, ornamente vegetale și cărtușe este friza, iar sălile sunt abundente în sculpturi și zugrăveli ale tavanului și pereților.

În anii '90, clădirea s-a aflat în continuă restaurare ca în momentul de față sa fie deschisă publicului și admirată prin estetică și stil.

4.1.3. Statui. Busturi. Monumente comemorative.

Orașul Chișinău deține un număr mare de statui, busturi, monumente comemorative, care datează încă din sec. XIX, unele dintre acestea cu rol major în păstrarea conștiinței naționale, a culturii, reprezentând și importante obiective în dezvoltarea turismului cultural, prin potențialul atractiv al acestora.

Cele mai multe memoriale sunt amplasate în centrul vechi a orașului. Cele mai importante dintre acestea sunt: monumentul lui Ștefan cel Mare, aleea Clasicilor Literaturii Române, monumentul lui Mihai Eminescu, bustul domnitorului Mihai Viteazul, monumentul lui Vasile Alecsandri, bustul lui Alexei Mateevici, bustul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu., bustul lui Nicolae Iorga etc. Un caracter impresionant îl expune și monumentele, busturile, basoreliefurile din cimitirele orașului Chișinău.

Monumentul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu (str. Grădina Publică Ștefan cel Mare) este realizat de marele sulptor Alexandru Plămădeală în anul 1937. Acest bust este unul dintre cele mai reprezentative portrete ale aclasicismului din literatura română. Acesta în timpul războiului a fost evacuat în România.

Monumentul lui Hristo Botev (str. Hristo Botev, 2) a fost realizat în anul 1977 de către sculptorul V.Kuznețov și arhitectul G.Solominov din granit negru, cu basorelief din bronz al chipului eroului. Poetul revoluționar bulgar a locuit în oraș o perioadă în timpul eliberării Bulgariei de sub dominația Otomană. Pe acest monument este scris un vers în limba bulgară care se traduce astfel: Cel care moare pentru libertate, acela-i fără de moarte…

Monumentul lui Mihai Eminescu (bd. Ștefan cel Mare) este amplasat între Tetrul Mihai Eminescu, Sala de Operă și Hotelul Moldova, fiind inaugurat în 1996 de către sculptorul T.Cataraga și arhitectul M.Rusu, care câștigă concursul pentru înălțarea acestui monument. Monumentul a fost realizat cu ocazia împlinirii a celei de a 560-a aniversare a orașului.

Când vorbim de acest scriitor de vază, ne duce cu gândul la magnificul poem Luceafărul. Poemul a ajutat realizatorii operei pentru reprezentarea sculpturii prin forme stilizate, unde este bine redat dramatismul sugerat de chipul acestuia și reprezentarea volumelor în bronz prin jocurile de lumină.

Monumentul lui Ștefan cel Mare (din Parcul Ștefan cel Mare, care se orientează spre str. Mitropolitul Bănulescu-Bodoni) este amplasat aici la 29 aprilie, 1928, cu ocazia celei de a zecea aniversări ale hotărârii Sfatului Țării cu privire la unirea Basarabiei cu România. Această frumosă creație a fost realizată de sculptorul Alexandru Plămădeală și arhitectul E.Bernardazzi.

Monumentul se remarcă prin unitatea compoziției, cu o tratare monolită a formelor, unde chipul domnitorului este sculptată astfel încât să demonstreze puterea sa, foarte bine realizat în poziție de apărător al țării și creștinismului.

Este amplasat în centrul orașului lângă Poarta Parcului Central cu fața spre Piața Marii Adunări Naționale. Împreună cu aceste elemente alăturate, formează un complex monumental unitar, fiind unul din principalele monumente ale orașului.

Complexul Memorial „Eternitate” (str. Pantelimon Halippa, 5) numit în perioada sovietică și Memorialul Biruințeia fost inaugurat la 9 mai, 1975. Acesta cuprinde o impresionantă sculptură reprezentată prin 5 puști cu înălțimi de 25 metri ce se unesc la vârf formând o piramidă, iar în centrul acestei minunate realizări sculturale se află focul veșnic, ce arde mereu. În partea de nord-vest al creației sunt instalate 6 plăci masive din piatră pe care sunt sculptate scene din Marele Război Mondial până la sfârșitul acestuia, iar la baza acestora se observă niște lespezi de marmură pe care sunt scrise numele celor căzuți în război. Aici se organizează în fiecare an pe 9 mai o festivitate în semn de respect și mulțumire pentru eroii ce ne-au eliberat țara de sub ocuparea fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Aleea Clasicilor Literaturii Române din Chișinău este un complex sculptural amplasat în Parcul Ștefan cel Mare încă din 1958 cu un număr de 12 busturi. Acest complex este alcătuit din busturi ale marilor scriitori din literatura română (Nicolae Milescu Spătaru, Dimitrie Cnatemir, Gheorghe Asachi, Constantin Stamati, Costache Negruzzi, Alexandru Donici, Alecu Russo, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Alexandru Hajdeu, Bogdan Petriceicu-Hașdeu). Busturile sunt realizate din granit roșu, așezate în două rânduri, pe ambele părți ale aleii cuprinse între bd. Ștefan cel Mare și bustul din bronz al lui Aleksandr Pușkin. După destrămarea Uniunii Sovietice, complexul este îmbogățit cu alte sculpturi ale scriitorilor și poeților români și basarabeni, nestudiați în timpul sovietic (Constantin Stere, Alexei Mateevici, Lucian Blaga, Geodge Coșbuc, Tudor Arghezi, Mihail Kogălniceanu, Mircea Eliade, George Călinescu, Nichita Stănescu, Octavian Goga, Mihail Sdoveanu, George Bacovia, Ion Luca Caragiale), fiind la momentul de față 26 la număr ce se finisează cu bustul lui Al. Pușkin.

4.1.4. Palate, teatre, cinematografe, săli de concerte, săli de expoziție

Prezentat de o arhitectură originală și cu un aspect somptuos, Palatul Național din Chișinău își cunoaște începutul din anul 1972, când se numea Sala de Sesiuni. Aici s-au organizat și se organizează până în prezent spectacole de teatru și divertisment, diferite concerte, dintre cele mai importante din Republică.

Palatul Prezidențial din Chișinău, ridicat ca edificiu al Sovietului Suprem al RSSM. Clădirea a fost proiectată de arhitecți, precum A. Zalitman (care a murit în atacurile de la 11 septembrie 2001 din SUA, fiind cetățean american) și V. Iarovskii. Clădirea este relative recent, adică, își are originea din anul 1987.

Palatul Prezidențial este acoperit cu plăci din piatră albă, iar scările sunt realizate din marmură roșie și neagră.

Palatului Parlamentului din Chișinău are o arhitectură deosebită prin elementele sale arhitecturale, precum și foarte interesante, având forma unei cărți deschise iar în centru, unde “foile cărții” se unesc, sunt patru piloni care au aceeași înălțime ca și clădirea.

Clădirea a fost ridicată în anii ’70, având ca scop inițial, deservirea Comitetului Central al Partidului Comunist al RSSM.

Pe soclul clădirii sunt plite din granit roșu. Suprafețele zidurilor sunt acoperite cu plite de piatră roz. Cabinetele de lucru, în interior, sunt așezate într-o singură aripă a clădirii, iar sala de ședințe a Parlamentului se află în partea opusă.

Palatul Parlamentului este un monument de importanță națională ce merită vizitat, datorită frumuseții, masivității, importanței acestuia.

Teatrul dramatic rus „A.P.Cehov”, s-a infiintat pentru prima dată la Tiraspol. Primele spectacole erau în consonanță cu timpul: Liubov Iarovaia de K.Treniov, Platon Krecet de A.Korneiciuk, Așa s-a călit oțelul după N.Ostrovski. Incepand cu 1940 se transfera la Chisinau. După război se realizeaza spectacole după piese moderne în toată Uniunea Sovietică (Oceanul de A Stein, Melodia varșoviană de L.Zorin, Asta-vara la Ciulimsk și Bun rămas în iunie de A.Vampilov, Premiul de A.Ghelman etc), dar și creații din dramaturgia clasică rusă, în special Cehov, Gogol, Ostrovski, Pușkin, Tolstoi. Din dramaturgia autohtonă, acest teatru a realizat spectacole “Anul morții”, “anul nemuririi” și “Cervus divines” de Ion Druta, “Badea Cosma” de Gheorghe Malarciuc etc. Principalii actori ai teatrului rus sunt – Babkina, Burhart V, Hromova L., Ismailov V., Kameneva N., Sutova L., Tiranin S., s.a. — au jucat o mare importanta demonstrand măiestrie și devotament artei teatrale. 

Sursa: Colesnic Iu., Chișinău – Enciclopedie, Editura MUSEUM, Chișinău 1997, pag 506

Teatrul „Ginta Latină" (str. Sfatul Țării nr. 18). Este fondat în 1990 de către regizorul Veaceslav Madan în formula de teatru muzical adresat celor tineri. Spectacole de rezistență: „Miorița", „Cenușăreasa", „Soacra cu trei nurori", „Ciubăr-Vodă", premiat la Festivalul Național de Teatru, ediția 1996. Director și regizor Vitalie Rusu. 

Sursa: Nemerenco, Valeriu. Buiucani : File din istoria satului și a sectorului Buiucani, municipiul Chișinău. – Ch. , 2002. – P. 167.

Teatrul Național „Mihai Eminescu” fiind primul teatru stabil de expresie română din Basarabia, al cărui succesor de drept este actualul Național de la Chisinău, nava – pilot a culturii dintre Prut și Nistru, a luat ființă la 10 octombrie 1920 din inițiativa unui grup de fruntași ai vieții publice locale în frunte cu Sergiu T.Niță, ministru al Basarabiei în guvernul României, Ștefan Ciobanu, membru al Academiei Române, scriitorii Nicolae N.Beldiceanu, Nicolae Beldiman, Leon Donici și regizorul Gheorghe Mitu Dumitru. Prima stagiune a fost deschisă cu spectacolul "Fântâna Blanduziei" de Vasile Alecsandri. Această trupă a activat o singură stagiune.
Dintre spectacolele de rezonanță ale acestui teatru de o valoare artistică incontestabilă au fost: "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale, regia Eugeniu Ureche; "Ovidiu" V.Alecsandri, regia Victor Gherlac; "Tache, Ianche și Cadar" de V.I.Popa, regia Valeriu Cupcea; "Regele Lear" Shakespeare, regia Victor Gherlac; "Romeo și Julieta" Shakespeare, regia Andrei Baleanu; "Revizorul" de N.V.Gogol etc. Un fericit tandem de creație s-a înfiripat între autorul dramatic Dumitru Matcovschi și regizorul Veniamin Apostol; spectacolele "Tata", "Președintele", "Pomul vieții" și "Abecedarul" au jucat un rol remarcabil în mișcarea de renaștere națională.
În anul 1922, la cererea Ministerului Culturii din București este întocmit un proiect în vederea constituirii unei Trupe Permanente de Propagandă a Ministerului Artelor pentru Basarabia, Bucovina și Transilvania. Actorilor bucureșteni Vasile Leonescu și Constantin Marculescu li s-a încredințat reorganizarea Teatrului din Chișinău, care în noua sa componentă a încercat să agreeze piese originale, precum și lucrări din dramaturgia franceză, italiană, rusă, norvegiană.
Timp de un deceniu directoratul Teatrului Național din Chișinău a fost asigurat de personalități de aleasa marcă – George Topârceanu, Corneliu Sachel Arescu, Ion Livescu. Actori de renume precum Emil Botta, Ștefan Braborescu, Sergiu Cujba, Misu Fotino au însuflețit chipuri și forme la rampa primului teatru românesc profesionist de la Chișinău.

Primul Teatru Național din Chișinău nu s-a bucurat de longevitate, dar existența lui a avut o mare importanță pentru cultura Basarabiei. În anul 1933, din rațiuni propagandistice, la Tiraspol, capitala Republicii Autonome Moldovenești, a fost înființat Teatrul Moldovenesc de Stat. După cum atesta documentele vremii, reflectate și în presă, după 28 iunie 1940, când Basarabia a fost încorporată în URSS, în locul Teatrului din Tiraspol a fost organizat Teatrul Moldovenesc de Stat al RSSM cu sediul la Chișinău, purtând din 1954 numele lui A.S.Pușkin.
Un fericit tandem de creație s-a înfiripat între autorul dramatic Dumitru Matcovschi si regizorul Veniamin Apostol; spectacolele "Tata", "Președintele", "Pomul vieții" si "Abecedarul" au jucat un rol remarcabil în mișcarea de renaștere națională prin farmecul scenelor jucate aici.

În anul 1988 teatrul devine Național "Mihai Eminescu", titlu care onorează, dar și obligă. O nouă perioadă a debutat, când trupa teatrului a fost revigorată cu forțe actoricești tinere, foștii absolvenți ale prestigioaselor școli de teatru din Moscova, Tbilisi, Iași, Chișinău.
Timp de câțiva ani colectivul Teatrului Național a produs circa 30 de premiere: "Legături primejdioase" după Ch.de Laclos; "Un veac de singurătate" după G.G.Marquez; "Amadeus" după P.Shaffer; "Steaua fără nume" de M.Sebastian; "Anna Karenina" după L.Tolstoi – toate în regia lui S.Vasilache; "Cumetrele" de M.Tremblay, regia P.Bokor (Canada); "Hamlet" de Shakespeare, regia S.Vasilache; "Apus de Soare" de B.S.Delavrancea, regia N.Toia (Bucuresti); "Școala nevestelor" de Moliere, regia A.Kiriuscenko (Moscova); "Frații Karamazov" după F.Dostoievski, regia S.Vasilache; "Cine are nevoie de teatru?" de T.Wertenbaker, regia P.Bokor (Canada).

Spectacolele Teatrului Național au cucerit simpatia publicului la prestigioase festivaluri: Festivalul “I.L.Caragiale” București, 1993; 1994; Festivalul școlilor europene de teatru, Tîrgul Mureș, 1994; Festivalul de comedie București,1995; Festivalul “A.P.Cehov” Moscova, mai 1998; Festivalul Divadelna Nitra’98, Slovacia; Festivalul “Zolotoi Liv” Lvov (Ucraina), 1998; Festivalul de Comedie din Vaslui 2000, 2005, Gala Teatrelor Naționale (Cluj-Napoca, 2000); Festivalul de Teatru Experimental din Cairo 1996, 2001, 2005 ș.a.

Sursa: http://www.eminescu.md/istoric.html

Teatrul Municipal "Satiricus I.L. Caragiale" a fost fondat în anul 1990 de către actorul și regizorul Sandu Grecu, discipol al cunoscutului conducător artistic al Teatrului Satiricon din Moscova, Konstantin Raikin, artist al poporului din Rusia. E un teatru de factură modernă: profesează un text incitant, în special de satiră și umor, sintetizat organic cu dansul, cu cântecul, cu o aleasă expresie corporală. În 15 ani de activitate “ Satiricus Ion Luca Caragiale ” a realizat urmatoarele spectacole de referință: "Minte-mă, minte-mă …" de N. Negru, "Oameni și șoareci " de J.Steinbeck, "Salvați America " de D.Crudu, "Ispitirea lui Iuda " de A.Burac, "Năpasta " de I.L.Caragiale, "D-ale carnavalului" de I.L.Caragiale, "Jertfe patriotice " după I.L.Caragiale și V.Alecsandri, "O scrisoare pierdută " de I.L.Caragiale, "Carmen " de Prosper Merimée ( in limba spaniolă), "Maestrul si Margareta " de M.Bulgakov (in 7 limbi: rusă, română, italiană, ebraică, germană, franceză, latină), "Metamorfozele " de Ovidiu (in limba latină), "S.R.L. Moldovanul " de N.Esinencu, "Care-s sălbaticii?" de I.Filip, "Ciuleandra " de L.Rebreanu, "Le mariage force " de J.B.Moliere (in limba franceza), "Beethoven cînta din pistol " de M.M.Ionescu, "Comediantul" de M.Bulgakov, "Triunghiul păcatului " de T.Musatescu, "Unde mergem, domnilor? " după I.L.Caragiale, V.Alecsandri, B.P Hașdeu, "Păcală și Tîndală" (folclor pentru copii), "Hercule" de Fr.Dürrenmatt, "Motoc" Gr.Ureche, C.Negruzzi, V. Alecsandri.
Participanți la mai multe festivaluri, obținând urmatoarele trofee: Festivalul Veseliei – premiul pentru originalitate (Unde mergem, domnilor?), București, septembrie 1993; Festivalul “Umor la gura sobei” – marele premiu (Triunghiul păcatului), Cîmpulung Moldovenesc, mai 1994; Gala Internațională a Comediei – premiul pentru cel mai fructuos debut (Comediantul), septembrie-octombrie 1994, Galați; Festivalul Internațional de Teatru Experimental – premiul pentru o formulă plastică inedită (Le mariage force), Sf.Gheorghe, septembrie 1995; Festivalul Internațional al Teatrului Antic “Agonalele Bosforului” – titlul de laureat, statueta Demetrei și amfora grecească ( Metamorfozele ), Kerci, Ucraina, iulie 2000; Marele Trofeu “Thalia-2000” și titlul “Cel mai bun spectacol al anului” în cadrul Galei Premiilor UNITEM ( Maestrul și Margarita ); Premiul pentru originalitate în cadrul Galei Premiilor UNITEM “Thalia-2001” spectacolul Carmen de P. Merimee; Marele Trofeu “Thalia-2002” și titlul “Cel mai bun spectacol al anului” în cadrul Galei Premiilor UNITEM ( O scrisoare pierdută ) de I.L. Caragiale. Premiul pentru cea mai bună regie, coregrafie, rol feminin, rol masculin și titlul “Cel mai bun spectacol al anului” în cadrul Galei UNITEM-2004 ( “D-ale carnavalului” ) etc.

Sursa: http://satiricus.md/about_ro

Teatrul "Luceafărul", Clădirea a fost construită în spiritul stilului modern, în varianta "art-deco". În arhitectura edificiului domină ornamentica geometrică, cu limbaj plastic activ. Clădirea este cu un etaj, ridicat pe un soclu înalt, intrarea fiind amplasată într-un rezalit pe axa de simetrie, scoasă în evidență de un fronton rectangular înălțat deasupra parapetului cu terminație curbilinie. În fața intrării a fost organizată o terasă la care din direcții opuse urcă trepte în două rampe. Tehnici de construcție: Piatră, tencuire fațadă și factură aspră, marmură. Acest teatru este de valoare națională, a cărui păstrare este satisfăcătoare, ceea ce necesită fonduri pentru restabilire.
Sursa: http://www.monument.md/catalog/edificii_menire_socio_culturala/343

Teatrul Republican de Păpuși „Licurici" (director Titus Jucov). A fost întemeiat în iulie 1945 de un grup de entuziaști în frunte cu Raisa Sofîr. În anii care au urmat, trupa se completează cu artiști talentați ca G. Aii, D. Apostolide, E. Ghegenco, N. Iliinski, T. Julea, R. Levin, A. Levin, D. Socoliuc, A.Țurcan ș.a. Din anii 70 pe scena acestui teatru evoluează absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior de profil din Sankt Petersburg, Moscova, Harkov – N. Jucov, V. Ștefaniuc, M. Madan, V. Rusu, N. Ștefaniuc, I.S. Popescu, V. Poltaveș etc. Ulterior, în teatru s-au încadrat artiștii V. Clichici, I. Paiu, V. Mocanu, M. Sciastlivâi, Victoria Ștefaniuc, M. Țărnă, L. Reșină-Gaitaz, R. Cumpănă, S. Radu, I. Macrinschi ș.a.
O contribuție substanțială la dezvoltarea artei naționale de păpuși au adus-o C. Ilinski, actor și regizor-șef între anii 1951 și 1979, S. Cerninski, scenograf-șef între anii 1954 și 1972, V. Cantor, scenograf-șef, G. Molotov, pictor. Merite deosebite în acest sens îi aparțin lui Titus Jucov, actualul director artistic al teatrului (deține această funcție din 1979).
De la apariția sa, teatrul a asigurat realizarea scenică a peste două sute treizeci de spectacole montate după piese din dramaturgia națională și universală. Din sânul acestui prim teatru profesional de păpuși din țara noastră s-au născut alte câteva meritorii colective profesioniste: „Prichindel" la Televiziunea Națională, „Gâgâlici" în orașul Bălți și „Guguță" la Chișinău.
Arta păpușarilor acestui teatru a fost aplaudată și apreciată la justa ei valoare în Rusia, România, Ucraina, Bulgaria, Uzbekistan, Belarus, Spania, Italia, unde teatrul a întreprins turnee. Astfel, în toamna lui 2001, la invitația Societății Culturale „Moldova", trupa de actori de limba rusă de la „Licurici" a întreprins un turneu de o lună în Germania. De menționat că turneul n-a avut caracter comercial, teatrul prezentând doar spectacole de binefacere în orfelinate, școli, piețele mari din orașele Frankfurt pe Main, Berlin, Hanau și din alte orașe. Pe de altă parte, trupa de limba română a teatrului a efectuat un turneu de anvergură în Italia, unde a participat la evenimente teatrale de amploare. Este vorba de cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Figuri Animate din Perugia și Festivalul „Marionetele Fără Hotare" din Belluno.

Sursa: Nemerenco, Valeriu. Buiucani : File din istoria satului și a sectorului Buiucani, municipiul Chișinău. – Ch. , 2002. – P. 166.

Sala de Operă și Balet este mândria culturii naționale muzicale din cele mai vechi timpuri. El este bogat în talente, pe care însăși natura le-a înzestrat cu harul vocii. În trecut acest ținut nu o dată a atras atenția diferitelor trupe de operă. Aici s-au aflat în turneu iluștri cântăreți Fiodor Șaleapin și Enrico Caruzo, care au cucerit inimile numeroșilor admiratori. În aceste condiții ideea fondării unui teatru profesionist plutea în aer încă la hotarul secolului XIX-XX. În 1956 publicului din Moldova i-a fost prezentat primul spectacol pe propria scenă de operă. Opera ”Grozovan” de D. Gherșfeld, care reproduce file din istoria poporului moldovenesc, a devenit un eveniment de o mare rezonanță socială. El a servit drept temei pentru emiterea Decretului Guvernamental cu privire la fondarea Teatrului Național de Operă și Balet.
Astfel, începând cu deschiderea Teatrului Național de Operă și Balet la mijlocul anilor '50, procesul de creație în acest domeniu număra deja cinci decenii. În teatru se observă un permanent flux de noi forțe, care aduc cu sine un suflu proaspăt de tinerețe, un simț dinamic al vieții contemporane. Toți acești ani de existență a teatrului au fost plini de entuziasm, de muncă plină de făurire, de acumulare a experienței, deci și a repertoriului, de căutări ale noilor idei artistice, de reușite încercări de interpretare proprie a chipurilor clasice. O jumătate de secol în cultura națională a însemnat rezultatele de colaborare a câtorva generații de artiști: instrumentiști, cântăreți și dansatorii, dirijori și regizori – a acelui mare colectiv artistic, numele căruia este TEATRUL.
Debutul anilor' 60 a pus începutul unei noi etape în viața teatrului. În trupă vine o nouă generație, în care un loc de frunte îl aparține tinerei absolvente a conservatorului local – Maria Bieșu. Edițiile anuale ale festivalului „Invită Maria Bieșu”, ce adună pe pământul moldav mulți artiști din întreaga lume, contribuie într-o mare măsură la popularitatea Teatrului Național de Operă și Balet din Moldova. Tot în acea perioadă a avut loc ascensiunea renumitului tenor Mihai Muntean și a baritonului Vladimir Dragoș, acești remarcabili vocaliști constituind și astăzi faima artei vocale naționale. La etapa anilor' 60 teatrul se mândrea pe bună dreptate și cu alți cântăreți remarcabili, se pot menționa pe T. Alioșin, L. Erofeev, L. Alioșin. Diverse chipuri au plăzmuit în partițiile sale B. Raisov, I. Gheli, S. Alexandrov, A. Jaricov, L. Mihailov, E. Parnichi, A. Șevcenco.

Anii' 70-80 au constituit pentru teatru o perioadă de înflorire, fiind marcați de lansarea cunoscuților cântăreți care și astăzi alcătuiesc baza trupei de operă a teatrului. Printre ei pot fi numiți așa artiști experimentați ca L. Aga, V. Calestru, V.Zaklikovski, I. Cvasniuc, B. Materinco, A. Donos, N. Covaliov, E. German, N. Margarit, A.Arcea, V.Micușa, P. Racoviță, V. Cojocaru etc.
Anii' 90 au fost marcați de apariția unor soliști de forță, precum T. Busuioc, I.Vinogradov, Z.Vardanian, N.Busuioc, I.Macarenco, Iu. Gâscă, V.Zgardan. La momentul de față pe scena teatrului cu mare succes se produce o pleiadă de soliști talentați, care au cucerit deja publicul meloman: M.Țonina, A. Țurcan-Carabulea, L.Șolomei, G.Bernaz, G.Mușurov, A. Pihut, R.Picireanu, I.Șciogolev, N.Stoianov, R.Hvalov S.Ceaichevșciuc și alții.

Printre meritele Teatrului Național de Opera și Balet din Moldova menționăm faptul, ca în colectivul lui au crescut mulți artiști de valoare, care ulterior au devenit soliști ai altor teatre vestite. Printre aceștia pot fi numiți: S.Strezev, B.Ganzel, E.Gudzi, A.Buruiană, L.Lavric și alții. Un mare număr de artiști de operă și balet s-au învrednicit de înalte distincții și titluri onorifice.

Sursa: http://www.nationalopera.md/theatre.php?get=1

Centrul Expozițional Moldexpo este un centru de promovare internațională. Aici au loc cele mai importante expoziții, pavilioane, conferințe din țară. Centrulcentru joacă un rol decisive în păstrarea și promovarea valorii naționale. Se desfășoară expoziții din domeniul economic și social, precum medicină, industria textilă, industria alimentară și vinicolă, artă, știință, mobilă etc.

Spațiul este împărțit în trei părți: zona expozițională și de afaceri (pavilioanele Moldexpo, pavilionul multifuncțional, hotelul, central de bussine și galeriile de sticlă), zona de agrement și turism(centrul și parcul de agrement, și restaurantul) , și zona de cultură și sport (traseul pentru ciclism, pistă artificial de ski alpin și niște hoteluri mici în care sunt cazați sportivii). Pentru participarea la unele expoziții, vizitatorul are nevoie de invitație. Pentru aceasta este necesar să se înscrie pe site-ul centrului Moldexpo.

Centrul Expozițional Moldexpo este central care oferă vizitatorilor atât un spațiu de relaxare, cât și unul pentru afaceri, fiind așezat pe malul unui lac din Parcul Valea Morilor. Aici se găsește și restaurantul-vinotecă Casa Vinului, cel mai cunoscut restaurant de acest tip în Chișinău. La fel, este cunoscut prin ospitalitatea localnicilor, oferind un spațiu ideal pentru recreere, relaxare, pentru cunoașterea bucatelor tradiționale, dar și a vinurilor cu specific local.

Centrul Expozițional Brâncuși care aparține de Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, unde sunt expuse lucrări atât a membrilor Uniunii, cât și a studenților Academiei de Arte Plastice, elevilor Colegiului de Artă Plastică „Alexandru Plămădeală”etc.

Galeria „L” (str. Vlaicu Pârcălab, 64) și filiala acesteia (str. Vlaicu Pârcălab, 30) – este o galerie particulară fondată încă din 1991, unde se execută copii ale unor lucrări de vază ce se află în marele muzee din toată lumea.

Galeria „Alexander” (str. G.Bănulescu-Bodoni, 41), reprezentând la fel o galerie particulară unde se pot admira operele de artă prin tablouri, ceramică, sculptură în lemn, bronz ale meșterilor populari, suvenire din lemn, piele, goblenuri, tapiserii.

4.2. Evidențierea principalelor obiective cultural – arhitecturale

4.2.1. Clădiri civile cu valoare arhitecturală de patrimoniu

4.2.2. Arhitectura și rolul ei în analiza clădirilor principalelor instituții

Chișinăul se împarte în trei zone: orașul nou, orașul vechi și periferiile, care se deosebesc mult între ele, aici fiind posibilă observarea tuturor formelor de evoluție ale civilizației, începând cu cele rudimentare, sătești și terminând cu cele orășenești. Partea nouă a orașului, era o creație a perioadei țariste, având un aspect asemănător orașelor rusești: Odessa, Ecaterinoslav etc. Strada principală a orașului, actualul bd. Ștefan cel Mare, părea mai largă datorită caselor cu un singur etaj și se întinde până în regiunea pieții comerciale (o aglomerare de prăvălii, ghete, lăzi pline foarte mari, rafturi cu diferite mărfuri etc.). Partea veche a orașului se află între str. Sf.Haralampie și Bâc, având o înfățișare de târg de provincie, cu străzi încâlcite, în unele locuri,chiar înguste, cu case deseori aflate în ruine, cu case intrate în pământ până la ferestre, gherete strâmbe, cârciume, piețe lângă care sunt construite altele noi din piatră, aspectul general fiind unul de provincie. Aici, însă, s-au păstrat și câteva monumente, care poartă amprenta modului de viață românesc (biserica Mazarache, Buna Vestire,icoane moldovenești, lăcașuri ce păstrează inscripții românești pe pietre de mormânt).

Chișinăul, în pofida faptului că este un centru cultural, politic, administrativ, își păstrează aspectul de oraș provincial, care rămâne necunoscut pentru lumea civilizată până în sec. XX.

Circumstanțele nefavorabile (sociale și politice), au frânat dezvoltarea orașului (ex. apropierea de locurile atacate de către turci, tătari sau dependența de mănăstire).

Reconstrucția orașului se realizează de mai multe ori în timpul dominației țariste. Călătorul german I.G.Kohl, vizitează orașul în 1838 și aduce următoarea replică referitor la reconstrucția capitalei: „ Dacă cuiva din autoritățile superioare i se pare că într-un loc sau altul se găsesc clădiri proaste sau urâte, și dacă el observă, că clădirea a ieșit din limitele planului vechi, el ordonă unui polițienist să ia o găleată cu vopsea și să scrie pe acele case: spre dărâmare! După aceasta, acel om ia o scară și nespunând nici un cuvânt locuitorilor, care privesc și nu știu ce va face el, așează scara la această scară și scrie: „să se dărâme până la 1 octombrie”, „ să se dărâme balconul”, sau „să se dărâme până la ferestra a doua”. În așa fel, fiecare casă capătă câte o inscripție negră pe alb, la care se uită cu tristețe oamenii săraci, dar pe care trebuie să o execute cu exactitate”.

Acest aspect se schimbă în anii 70, când orașul devine unul gubernial. Astfel, este introdus firul telegraf (1860), începe pavarea drumurilor și construcția căii ferate Chișinău – Odessa.

Odată cu confirmarea lui Alexandru Bernardazzi ca arhitect al orașului, acesta obține un aspect modern: blocuri de locuit, instituții publice, se pavează străzi, se amenajează parcuri etc.

Alte acțiuni importante pentru a-i conferi un aspect modern orașului sunt cele realizate de arhitectul A.Șciusev, fiind înălțate opere arhitecturale, fiecărui monument arhitectural i se repartizează câte o zonă de ocrotire, iar pieței centrale îi conferă un aer clasic.

Orașul Chișinău capătă, astfel,în sec. XX, aspectul unui oraș modern cu străzi majestuoase, ca urmare a unor măsuri și acțiuni întreprinse de personalități precum A.Bernardazzi, A.Șciusev, V.Țiganko.Autoritățile locale acordau o mare atenție esteticului clădirilor și locuințelor din oraș.

Partea de jos a orașului se evidențiază prin construirea bisericilor, precum biserica Mazarachi, Bunavestire, Sf. Hralambie etc. Acestea fiind mărturii ale perioadei rusești, cu un aspect caracteristic epocii târzii de evoluție a rahitecturii ecleziastice.

Aspectul arhitectural și latura tehnică a clădirilor administrative, a caselor de locuit, lăcașurilor de cult erau supravegheate de comisii. Clădirile monumentale, însă, erau realizate după proiecte individuale (ex. reședința mitropolitului Gvriil Bănulescu-Bodoni – arh. Arhimandritul Ioanichii, Catedrala Nașterii Domnului – arh. A.Melnikov, Sediile Prezenței funcționarilor – arh. Osip Gasket, dispărute. În 1841, locuințele aristocratice erau amplasate la colțurile cvartalelor, avându curți mari. În 1870, în faza gubernială, locuințele s-au diversificat tipologic, existând case de raport ce aduceau mai mult venit proprietarilor, vile urbane cu arhitectura individualizată stilistic, hoteluri etc. Sunt înființate Primăria, Cârmuirea gubernială, instituții de învățământ mediu și special, edificii bancare, diverse instituții publice.

Arhitectura orașului nou este cea care va domina în sec. XIX-XX. Un mare rol în expresivitatea acestuia o joacă aarhitectul Al.Bernardazzi, care vine cu elemente de unicitate, realizând o arhitectură inconfundabilă: biserica greacă Sf. Pantelimon, capela Liceului de fete al Zemstvei guberniale, Liceul pentru fete fondat de principesa Natalia Dadiani, clădirile pensiunii din ospiciul Costiujeni, , conacele urbane Donici-Casso etc.

Un alt arhitect inconfundabil este Heinrich von Lonsky: proiectează primul pavilion de pasageri al gării feroviare, Judecătoria de circumscripție, a reconstruit Clubul nobilimii, Gimnaziul nr.1 pentru băieți, a proiectat vila Herța, etc.

Arhitect cu o activitate prețioasă este și Vladimir Țiganko: a proiectat biserica Sf. Nicolae, a spitalului zemstvei, noul sediu al orfelinatului Balș, Muzeul yoo-agricol și de meșteșuguri al Zemstvei Guberniale din Basarabia, etc.

Stilul neoclasic este prezentat în sec. XX, prin Banca funciară țărănească, clădirea băncii orășenești publice.

Arhitectura rusă a prezentat o cotitură bruscă în raport cu perioada anterioară, care a influențat și evoluția de mai departe a orașului, dar cu mici diferențieri, precum oferirea unui grad mai mare e confort clădirilor de locuit și clădirilor publice.

4.2.3. Parcuri și grădini amenajate

Orașul Chișinău dispune de un număr mare de parcuri, dintre care cele mai importante sunt: Parcul Catedralei, Parcul „Dendrariu”, Parcul central Ștefan cel Mare, Parcul „La Izvor”, Parcul „Valea Morilor”, Grădina Botanică, Grădina Zoo etc.

Parcul “Valea Morilor” și lacul acestuia au fost construite ceva mai recent. Dispune de un peisaj superb, cu un relief interesant si neobișnuit. Parcul are 4 intrări și prezintă o floră diversă.

Aici se găsesc Cinematograful “De Zi”, Teatrul de vară cu 5.000 de locuri, Pavilionul de șah și joc de dame, Parcul de atracțiuni “ Aventura Park”. Astfel, parcul are un profil larg, bucurându-se de un peisaj remarcabil, tocmai plăcut pentru recreere și plajă.

Aici se poate admira și Monumentul polițiștilor căzuți la datorie, Scara Cascadelor, Centrul cultural American, dar și Monumentul Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Aici se găsește și un Turn pentru parașutism din acest parc, care este ideal pentru iubitorii de sporturi extreme.

Parcul la Izvor este renumit pentru Insula poveștilor adorată de către copii. Parcul îmbină elemente, precum cascade de helesteie, specii deosebite de copaci (salcâmi, arțari, plopi), o fântână arteziană și un pod cu o arhitectură frumoasă, unde cei îndrăgostiți își lasă lacăte în semn de iubire veșnică. În interiorul acestuia se găsește și un restaurant – “La Izvor”, biserica creștin ortodoxă “Sfânta Fericită Matrona”. Parcul dispune și de trei lacuri, care pot fi exploarate de bărci inchiriate sau canoe.

Gradina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt este cel mai vechi parc realizat într-o modalitate clasică. Aici au fost plantați diferiți arbori și arbuști, salcâmi, ceea ce-i conferă un peisaj de basm.

Aici se găsesc două fântâni arteziene, spațiu de joacă pentru copii și spații de recreere. În parc se găsește monumentul lui Aleksandr Pușkin și cel a lui Ștefan cel Mare. Tot aici se află Aleea Clasicilor, cu 12 busturi ale clasicilor din literatura românească.

Grădin public este un loc ideal pentru plimbări, întâlniri sau pentru odihnă. Are 7 intrări,dintre care, intrarea principală este păzită de doi stâlpi din piatră albă, care se află în spatele monumentului lui Ștefan cel Mare.

Parcul dispune de copaci foarte vechi care ajung până la vârsta de 170 de ani. Este unul dintre cele mai vechi modele de arhitectură peisagistică din Republica Moldova. Aici au loc și evenimente organizate de locuitorii chișinăueni.

Parcul Catedralei se află în centrul orașului Chișinău. Dispune de 8 intrări care duc spre Catedrala “Nașterea Domnului”, Clopotnița și Agheazmatar. Catedrala și parcul au o vechime de peste 170 de ani. Parcul este ideal pentru relaxare și pentru spiritualitate. Pe teritoriul acestui parc există și o rețea de internet Wi-Fi gratis.

Liniștea se îmbină cu aerul curat și priveliștea frumoasă dată de diversitatea florilor, tufișuri sau mulțimea tipurilor de copaci, dintre care brazi obișnuiți și “albaștri”.

Parcul "Dendrariu", de la 19 martie 1973 pe teritoriul fostei Grădini Botanice a fost creat Parcul "Dendrariu" căruia i s-au atribuit următoarele principale sarcini: păstrarea, îngrigirea și amenajarea colecțiilor de plante; studierea, evidențierea, înmulțirea și aplicarea noilor specii și soiuri decorative de arbori, arbuști și plante floricole pentru crearea spațiilor verzi ș.a.

Dendrariu devine unul din cele mai importante centre de introducere a plantelor lemnoase și floricole din flora mondială. Datorită acestui fapt, în anul 1997 a fost primit în Asociația Internațională a Grădinilor Botanice de Conservare a mediului cu sediul la Richmond, Virginia, SUA.

Astfel, genofondul parcului "Dendrariu", prin diversitatea și bogăția colecțiilor sale nu cedează locul renumitelor parcuri așa ca "Alexandria" și "Sofievca", păstrându-și un loc de frunte între acestea.

Parcul Dendrariu posedă și un important fond semincier de plante rare și înalt decorative, care reprezintă în cea mai mare parte flora Americii de Nord, Europei și Asiei. Acest fapt permite să se facă schimb de semințe cu mai mult de 30 de țări ale lumii, complectând colecțiile cu plante noi.

În colecțiile Dendrariului cresc nouă specii de plante lemnoase din cele 13 înscrise în Cartea Roșie al RM și anume: Alnus glutinosa, Alnus incana, Euonymus nana, Genista tetragona, Crataegus pentagyna, Padus avium, Pyrus elaeagnifolia, Staphylea pinnata, Rhamnus tinctoria și șapte specii de plante ierboase din flora spontană a republicii, pe cale de dispariție, fiind ocrotite de stat și anume: Anemone silvestris, Pulsatila nigricans, Primula veris, Cannellaria maialis, Dianthus deltoides, Digitalis lanata, Duchenea indica. Parcul Dendrariu și-a mărit colecțiile sale de 1,5 ori, de la începutul activității acestuia și până acum, s+au completat expozițiile existente și s-au creat altele noi așa ca: rocariu, grădina cu înflorire permanentă ș.a. La pepinierele Dendrariului s-au plantat zeci și sute de mii de plante decorative,care împodobesc străzile și parcurile orașului, cu genuri și specii de Betula, Pinus, Juniperus, Spiraea, Cornus, Forthizia ș.a. Dendrariul este unical și prin așezarea sa – o oază verde (83 ha) în inima orașului. Reprezintă un rezervor de oxigen și un bun filtru natural al aierului, fiind și un loc de odihnă al locuitorilor municipiului. Parcul,zi de zi dispune de un număr mare de vizitatori, care au ca scop nu doar relaxarea, ci și admirarea frumuseții acestuia, conferindu-i un aspect de vis.

Grădina botanică din Chișinău este un spațiu amenajat mai recent, fiind înființat în 1950, la 1 septembrie, de către T. Gheiderman, V. Rabin, V. Andreev și A. Negru. Pentru construcția acestui spațiu vast, a fost repartizat inițial un teren de 76 ha de pe valea râului Durlești. Însă după 5 ani de la construcția acestuia,apar un șir de factori negativi, care duc la schimbarea locului în 1964, în urma alegerii lui A. Ciubotaru ca director. Grădina Botanică a fost mutată în S-E Chișinăului, în noua locație fiindu-i repartizate 104 ha. Noul teritoriu include 24 tipuri de soluri cu ape subterane.

Direcții de cercetare ale acestuia fiind: Introducerea unor noi grupe de plante, Cercetarea vegetației Moldovei, Înverzirea orașelor și satelor Moldovei.

Este un spațiu favorabil pentru relaxare, însă, se află încă în reconstrucție, reprezentând un spațiu relativ nou. Este un mediu favorabil pentru relaxare, pe teritoriul acestuia existând si un restaurant pe o mică insuliță, un spațiu amenajat jocurilor pentru copii, dar și plimbări cu barca.

Grădina ZOO a fost fondată la 9 mai 1978 de către autoritățile locale ale orașului. Activitatea Grădinii Zoologice este coordonată de Academia de Științe din Republica Moldova și Ministerul Ecologiei al Republicii Moldova.

Datorită unei susțineri din partea autorităților locale, Grădina cunoaște o adevărată ascensiune, s-au construit noi voliere și case de iarnă pentru animalele răpitoare, un ansamblu cu o compoziție sculpturală pentru păsările de decor, realizate conform standardelor europene, a fost completată colecția cu noi exemplare rare și valoroase etc.

La început, Grădina Zoologică dispunea de un număr de 60 specii de animale, iar în prezent – 725 de exemplare, dintre care 165 de specii ale faunei de pe toate continentele, cu excepția Antarctidei, inclusiv animale rare și amenințate cu dispariția, incluse în Cartea Roșie Internațională (muflonul european, tigrul bengalez, tharul de Himalaia, leopardul zăpezilor, leul, țapul cu coarne elicoidale, pelicanul creț, jaguarul negru etc. ) și în Cartea Roșie a Republicii Moldova (acvila-destepă, lebăda cîntătoare, lebăda cucuiată, egreta mare etc).Grădina Zoologică din Chișinău este unica de acest profil din țară, în care se pot vedea tigri, lei, leoparzi, urși, maimuțe și alte animale rare. Suprafața ocupată de acesta constituie 25 ha. Pe teritoriul Grădinii Zoologice cresc și plante rare, pe cale de dispariție, care se află sub protecția statului.

Aici activează și un serviciu veterinar, responsabil de sănătatea animalelor, de crearea și menținerea condițiilor adecvate pentru fiecare specie, precum și secțiile: științifico-metodică, păsări, copitate, răpitoare, animale domestice, exotice, rozătoare, primate, serviciul amenajare a terito riului și plantare a spațiilor verzi etc. La fel, activează și un Club al tinerilor biologi ce are nobilul scop de a educa dragostea pentru natură și față de animale. Colectivul instituției depune multe eforturi pentru crearea și promovarea continuă a unei frumoase imagini ale Parcului Zoologic, atât la nivel local, cât și la nivel internațional. Grădina Zoologică dispune de un număr mare de vizitatori,cu un număr anual de peste 300 mii de persoane. Aici au fost amenajate și spații de recreere pentru copii și mature, cu structuir de alimentație, zone de joacă pentru copii etc.

4.3. Etnografie și folclor

4.3.1. Portul popular

Portul popular reprezintă genul creației artistice populare, care include îmbrăcămintea tradițională. Acesta a apărut datorită necesității în procesul de formare a comunității etnice, având trăsăturile specifice ale portului. Costumul își trage originea încă de la triburile tracice, supuse romanizării. Portul „Călușarilor” poate fi ca argument al acesteia, păstrându-se timp de două milenii. Călușarii poartă o pălărie cu boruri largi, frumos împodobite cu mărgele de toate culorile, cu panglici. Peste cămașa albă cu gulerul brodat, cu mijlocul încins cu bete și pe piept au bete încinse pe diagonală; iar la brâu poartă batiste brodate. Ițarii acestuia sunt înguști, opincile au „pinteni”, adică plăci de metal fixate lateral pe partea exterioară, pentru a suna în timpul jocului, ce marchează ritmul odată cu clopoțeii. Jocul Călușarilor semnifică atât fertilitate, cât și inițiere profilație, vindecare, cult al morților.

Portul are o mare importanță pentru studierea istoriei etnice. V.S.Zelenciuc menționează că prin componență, structură morfologică, cât și prin elementele ornamentale, cromatică, îmbrăcămintea constituie o parte componentă de bază a culturii populare.

Costumul popular alături de tradiții, obiceiuri, limbă,datini, au un rol deosebit de important în recunoașterea și dezvoltarea conștiinței naționale.

Portul popular este analizat de către Miron Costin în lucrarea „De neamul Moldovenilor”, unde explică modul în care se poartă căciula de oaie la moldoveni. O altă lucrare importantă legată de obiceiuri și îmbrăcăminte este scrisă de Dimitrie Cantemir – „Descrierea Moldovei”.

O piesă de port foarte importantă o reprezintă stănuțul sau cojocelul scurt fără mâneci. Catrința este o piesă importantă din portul popular femeiesc, care este țesută în patru ițe, de culoare închisă, în față fiind bogat ornamentată, iar în spate fiind de o singură culoare. Este de formă dreptunghiulară și acoperă corpul de la brâu în jos.

Învelitorile de cap ce erau purtate de femei aveau o funcție utilitară, simbolică,rituală, estetică, fiind utilizate, începând cu ceremoniile de nuntă, când miresei i se punea pe cap de către nănașă acoperitoare. Prin acest gest, mireasa trecând în rândul femeilor căsătorite. La sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, învelitorile tradiționale „cârpa” și „năframa”, au fost înlocuite cu țesături de fabrică asemenătoare basmalei. Acestea erau denumite în mai multe feluri: „batic”, „șal”, „șalincă”, etc.

Costumul reprezintă modul de viață, de ocupație, rangul și poziția socială a oamenilor. Pentru modelarea îmbrăcămintei s-au utilizat diverse garnituri, precum: garnitura detaliilor , confecționate din același material ca și a hainei – banturi, volane etc; garnituri speciale, precum cele din dantelă, șnur, lentă, flori etc.; garnitura cu broderie, aplicație, emblemă; garnitura cu desen; precum și alte garnituri realizate din piele, blană, tricotaj, țesătură.

Pentru confecționarea elementelor de port popular sunt folosite împletiturile din lână, ață de bumbac și broderia (cusătură decorativă în relief, realizată atât manual, cât și mecanic, folosind fire de mătase sau lână de toate culorile, care s-a dezvoltat în cea mai mare parte în medieval).

Chiar și azi, cu aceste broderii se decorează fețe de masă, prosoape, unde, în principal sunt reprezentate motive vegetale, geometrice, mai rar antropomorfe și zoomorfe. Pentru înfrumusețarea îmbrăcămintei, aceasta se folosește la bluze femeiești, cămăși bărbătești, catrințe, fuste. Sunt utilizate diferite procedee tehnice: în criuciuliță, broderie plină, cusătură înaintea acului etc. Cusătura se realizează mereu pe țesătura de bumbac, pe in, cânepă și foarte rare ori, pe lână.

Portul popular întâlnit în oraș este specific portului popular moldovenesc, ce reprezintă o unitate etnoculturală, care a cunoscut unele schimbări în evoluția sa datorită transformărilor social-economice, politice, morale, artistice, juridice – însă, își păstrează semnificația, rămânând ca un document de cultură materială și spirituală, un limbaj purtător de mesaj etnic, edentitar.

4.3.2. Manifestări populare tradiționale – Festivaluri

Plaiul Moldav dispune de un important tezaur al comorilor spirituale, create în timp și spațiu din vremi strămoșești și până în zilele noastre. Poporul nostru s-a manifestat mereu prin talentele sale artistice, cum ar fi dansul și muzica, prin care își exprimă emoțiile și stările sufletești.

Chișinăul păstrează obiceiuri și tradiții, din cele mai vechi timpuri, încă de când exista ca târg. Una din cele mai importante sărbători creștine pentru basarabeni, însă este Paștele. Gospodinele se ocupă cu iscusință de vopsitul ouălor, pe care le împodobesc cu diferite figuri geometrice, vegetale, floristice. Cromatica ornamentului de pe ouă coincide cu coloritul naturii de la începutul primăverii, acestea demonstrând talentul meșterilor populari. Această tradiție are tendința de a dispărea din zona urbană, însă se menține la periferiile orașului și în unele regiuni ale acestuia.

Sărbătorile de iarnă, la fel, joacă un rol important în tradiția moldovenească, cuprinzând cele mai variate creații folclorice. Multe dintre acestea sunt generate de sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, care constituie tradiții străvechi, având la bază ritualuri agrare, precum colinda, urătura, semănătura etc. Anul Nou reprezintă momentul când intențiile și dorințele de viitor par mai aproape ca oricând de împlinire. Sărbătoarea este prezentată prin inchegatele obiceiuri, tradiții, ritualuri bogate în realizări artistice, literare, muzicale, coreografice și dramatice. Vechea tradiție amintește faptul că în acestă seară, se deschide ferestrele pentru a lăsa să plece Anul Vechi și să intre în casele oamenilor un an mai bun. Tradițiile consacrate Anului Nou au capacitatea de a învia toată istoria poporului, evenimentele care s-au produs pe parcursul istoriei multiculturale al poporului nostru.

Tradițiile, în general și-au pierdut în oraș, din importanța inițială, însă și-au păstrat formele tradiționale, care sunt o oglindă vie a istoriei neamului românesc. De obicei, se organizează diferite concerte de colind, urătură, cu interpreți din spațiul românesc.

Alte tradiții și obiceiuri sunt întâlnite în zonele rurale și la periferiile Chișinăului, însă o mare amploare aici o are și Hramul Orașului- Nașterea Maicii Domnului, care este hramul Catedralei Centrale de aici; precum și Ziua Vinului, care se realizează în sezonului culesului strugurilor, adică pe 1,2 și 3 octombrie.

Hramul Orașului este sărbătoarea religioasă, care vine de la hramul unei biserici. Chișinăul, datorită unui număr mare a bisericilor, nu avea cum să aibă un hram comun pentru întregul oraș. Stabilirea lui pe data de 14 octombire, adică în a doua săptămână a lunii octombrie a apărut în ultimul deceniu. Această sărbătoare capătă un raționament politic, pentru diminuarea impactului sărbătorii de la Iași a „Cuvioasei Paraschiva”, sărbătorită în aceeași zi, care este cinstită într-un mod deosebit, fiind considerată ocrotirea Moldovei. În această zi în capitală se sărbătorește sărbătoarea pe stil vechi, Acoperământul Maicii Domnului.

Aici participă un număr mare de oameni din întreaga Republică. Este cunoscută la nivel național. Aici participă atât interpreți de muzică ușoară, populară, reprezentativi neamului românesc,cât și invitaț de peste hotare, cum ar fi din România, Ucraina, Rusia etc.

Ziua Națională a Vinului este relizată în mod deosebit, la care participă atât moldoveni, cât și oaspeți veniți de peste hotare. Este un prilej de a atrage cât mai mulți turiști, având ca scop de bază, promovarea imaginii Republicii, ca țară ce produce vinuri de calitate, dar și dezvoltarea turismului în zonă. În anul 2013, aceasta a avut loc pe data de 5 și 6 octombrie, care a început în dimineța zilei de sâmbătă și s-a încheiat duminică seara. Moldovenii și turiștii sosiți în capitală au avut parte de concerte susținute de interpreți ale muzicii populare și ușoare, dar și posibilitatea de a gusta din cele mai bune bucate tradiționale, precum și a închina un pahar de vin din cele mai bune vinuri ale Moldovei. În anul 2008, la acest eveniment au participat 54 întreprinderi vinicole din țară, 100 de meșteri populari, care au întins tejghelele și corturile în Piața Marii Adunări Naționale.

La acest festival, reprezentanții întreprinderilor vinicole susțin că datorită acestei sărbători, au reușit să-și promoveze producția vinicolă și peste hotare. Acest fapt a dus, în anul 2008 la creșterea exportului în peste 60 de țări ale lumii, cu aproape 80 % mai mult decât în anul precedent.

4.3.3. Gastronomie

Practicile culinare populare moldovenești se evidențiază prin diversitatea acestora, în spiritul unor tradiții deosebite, care joacă un rol important în continuarea valorilor culturale regionale. Chișinăul susține și promovează acestea prin prezența unui număr mare de restaurante, ce ține să respecte calitatea de ingrendiente, alimente și condimente produse în Republica Moldova. Aceste obiceiuri se mai pot găsi și în casele oamenilor, unde gospodinele gătesc mese deosebit de frumoase, demult uitate de orășeni, dar care te fac să-ți aduci aminte de vechile mese aranjate de către bunicii de la țară.

Rețetele culinare sunt foarte valoroase pentru neamul moldovenesc, datorită faptului că acestea reprezintă cultura poporului nostru, sunt un îndrumar pentru valorificarea tezaurului material și spiritual al acestuia.

Mâncărurile tradiționale de aici sunt clasificate după anumite sărbători, posturi, sau ocazii, precum nunta, cumătria, când bucatele sunt preparate în cantități mari. La aceste ocazii se gătesc bucate deosebite, gustoase și variate, unde elementul definitoriu îl reprezintă tradiția, de care se ține cont mereu. Bucatele realizate pentru ceremonii se deosebește de cele preparate în fiecare zi prin calitatea acestora, numărul, tehnicile de pregătire, unele dintre acestea având și o funcție specială, cum ar fi, folosite ca atribute la realizarea unor ritualuri.

Începând cu sec. XX, se înregistreză un număr de circa 30 rețete culinare, care sunt pregătite la ceremoniile de familie. În timpul de față, numărul acestora este cu mult mai mare. Se pregătesc:

mîncăruri reci: răcituri, pastramă, jambon, saltison, rulade, mititei, salate, icre de vînătă, ardei copți, diferite coșulețe cu brînză și usturoi, pește umplut etc.; 

mîncăruri calde: sarmale, pîrjoale, fripturi, cighiri, găini umplute, etc.;

un număr variat de prăjituri de casă și torte, prune fierte umplute cu nucă, mere coapte etc.

Aceste bucate se realizează mereu respectând tradițiile și obiceiurile locale.

Mâncărurile reci sunt primele care se pun pe masă, acestea fiind completate cu bucate calde, ulterior. Aceste bucate calde au un rol important la mesele de sărbătoare, majoritatea fiind pregătite din carne, dar și sarmalele nu pot lipsi de la masă. Încă din timpuri străvechi, pâinea ocupa un loc de frunte, aceasta fiind așezată în capul mesei, cu rol foarte important în cadrul sărbătorilor calendaristice și ceremoniilor de familie. Pâinea, simbol primordial, apare sub formă de colaci cu forme și mărimi diferite. Aceștia pot fi împletiți în 4,6, sau 8, mai ales la nunta mirilor. Se deosebesc și colacii sărbătorilor de iarnă, cei de la Paști, de cei amintiți anterior, care pot avea forma, tipul aluatului, produsele utilizate pentru prepararea acestora diferit.

Colacii nu pot lipsi de sărbători precum Crăciunul, Anul Nou, Hramul orașului alături de bucate din carne, legume, cereal, etc.

Tradițional este și realizarea bucatelor din carne de porc în timpul sărbătorilor de iarnă, însă de Paști se pregătește miel, “mielul de Paști”, care este copt sau umplut, precum și friptură din miel, caș de oaie și alte bucate. La fel, nu poate să lipsească de pe masa fiecărei familii pasca cu brânză, mielul pascal, cozonacul și ouăle roșii.

Bucatele tradiționale păstrate în oraș, precum și în majoritatea localităților din Republica Moldova sunt cunoscute astăzi și peste hotarele țării, în principal sarmalele, răcitura, blinelele plăcintele, învârtita cu bânză de oi și vinul.

CAPITOLUL V. INFRASTRUCTURA TURISTICĂ ȘI CIRCULAȚIA TURISTICĂ

5.1. Baza tehnico – materială a turismului

5.1.1. Baza de cazare

Rețeaua de cazare turistică a orașului Chișinău este formată din hoteluri, hoteluri-restaurante, vile turistice, pensiuni turistice, apartamente de închiriat în locuințe familiale. Din toate structurile de cazare ale Republicii Moldova, peste 60 % îi aparțin Chișinăului și 44,7 % locuri. Cele mai importante hoteluri se află aici, dintre care, cele mai amenajate sunt: „Național” (3 stele, cu 319 camere și 550 locuri, restaurant, 3 săli cu capacitate de 450 locuri pentru conferințe, baruri, sală de banchete, cazinou, parcare); „Cosmos” (3 stele, cu 300 camere de prima categorie și apartamente cu 550 locuri, restaurant, bar. La parter este amplasat unul din cele mai mari centre comerciale din capitală) și „Turist” (3 stele, cu 305 locuri, restaurant); „Vila verde” ( complex hotelier.turistic de 3 stele, 48 camere, 4 săli de conferință, club de bowling etc.); „Vila Natali” (minicomplex hotelier de lux, 3 stele, cu 14 apartamente și camere); „Zimbru” (3 stele, minicomplex hotelier, cu 25 camere și restaurant).

Există și hoteluri ce nu aparțin, oficial, ăntreprinderilor turistice. Se evidențiază hotelurile ca: „Dacia” (4 stele, cu 88 camere single, double și apartamente); „Codru” (4 stele, complex hotelier al Cancelariei de stat, cu 3 blocuri, unde există un număr de 151 camere: primul corp – 179 locuri, iar cele alăturate dispun de 17 apartamente prezidențiale. Dispune și de 2 săli pentru întruniri și evenimente de excepție, prevăzut pentru un număr de 200 persoane; restaurant, bar); „Leo Grand” (4 stele, 143 camere, dintre care 116 camere standard pentru 1 sau 2 persoane, 8 apartamente, 6 suite și o suită prezidențială, club sportiv, saună, club de bowling cu 10 piste, 4 săli pentru întruniri cu o capacitate de 250 persoane, restaurant cu 120 locuri); „Meridian” (2 stele, cu camere single, double și garsoniere) etc.

Primul hotel de 5 stele din oraș se află pe bulevardul Ștefan cel Mare alături de Muzeul Național de Arte Plastice, fiind în stadiu de finisare.

5.1.2. Baza de alimentație publică

Chișinăul este orașul cu cel mai mare număr de unități de alimentare publică din Republica Moldova. Dispune de o gamă variată de restaurante, unde se poate savura atât bucatele tradiționale, cât și din cele internaționale. La fel, orașul este bine cunoscut prin numărul mare de cafenele, baruri, săli de ceremonie, mac- uri, KFC-uri etc.

Cele mai căutate de către turiștii străini sunt restaurantele unde se pot savura bucatele tradiționale. Acestea sunt: „La Plăcinte”, „Acasă la Mama”, „Arlechin”, „ Beciul vechi”, „Big deal”, „Doina”, „Fazanul de Aur”. „Cetatea Veche”, „Coliseum”, „Cosmos”, etc. Aici sunt preparate bucate tradiționale, după tehnici străvechi. Nu lipsește nici atmosfera plăcută reprezentativă, ce te face să călătorești în timp și să resimți gustul vechilor obiceiuri culinare locale. Amenajările atât interioare cât și exterioare denotă gustul estetic moldovenesc, prin îmbinarea elementelor tradiționale străvechi, precum diversele ulcioare, spice de grâu, broderii și tricotaje, iar mobila, în principal este confecționată din lemn. La acest ansamblu de lucruri ce îmbogățesc spațiul amenajat, se adaugă muzica, care poate fi cântată live, unde se ascultă piese populare, ce oferă un anturaj plăcut și diferit.

Aici, de asemenea, se pot găsi și restaurante tradiționale italienești, franceze, mexicane, caucaziene, grecești, sushi, etc. Dintre acestea sunt restaurantul „Cactus”, „El Paso” – mexican, „Gambrinus”, „Delice d'ange”, „Marius” – francez, „Alaverdy” – caucazian, „Caravan” – uzbec, „Cyprus Taverna” – grecesc, „Drive” – italian, „Indian Tandoori” – indian. Acestea sunt preferate în special de populația locală, de oamenii cu un venit mai mare, care vor să cunoască tradiții culinare diferite de cele locale.

Chișinăul este orașul care mereu va interesa, va atrage prin numărul mare de restaurante. Numărul cel mai mare de consumatori sunt de ordin local, dar și național, unde clienții rămân mulțumiți de calitatea serviciilor. Numărul consumatorilor internaționali este mic, însă bucatele tradiționale deosebite este factorul primordial ce i-a atras și-i va atrage mereu.

5.1.3. Baza de agrement

Orasul Chisinau dispune de o baza dezvoltata de agrement, fata de celelalte localitati ale Republicii Moldova. Ca locuri de odihna si recreere sunt utilizate parcurile orasului: Gradina Botanica, Dendrarium-ul, Gradina Zoologica, parcul de distractii „Aventura Parc”, dar si unitatile de alimentatie publica, precum cafenelele, restaurantele, bistro-urile etc. Pentru distractiile de noapte sunt utilizate in general cluburile de noapte precum: Faraon, City, Dance Planet, Decadance Club, Military; casino-urile precum: Casino Imperial, Casino Grand, Broadway Casino, Casino „Fortus” etc. Zona de agrement „Ciocarlia” este una din cele mai bine amenajate zone de agrement, cu o localizare comoda, destinata unei odihne in cadrul familiei, sau cu prietenii, echipa de birou etc. Acesta este bine amenajat, in componenta caruia intra foisoare, gratare, teren de volei, spatii de joaca, toate amplasate in sanul naturii. Exista 11 foisoare, de marimi mici si medii, cu o capacitate intre 16 si 25 persoane. Fiecare foisor fiin echipat cu mese, scaune, gratar, hamac, iar in apropierea acestora existand nisipere pentru copii, scranciob, toate fiind asezate la umbra. La fel, se poate asigura accesul la parcare si terenul de joaca.

Pentru cei mai curiosi, se pot vizita expozitii ale marilor pictori si sculptori ai tarii la centrul expozitional „Brancusi”, precum si expozitii internationale la centrul Moldexpo.

Cinematografele, salile, teatrele, opera, edificiile religioase, toate acestea, la fel, reprezentand un mod de a petrece timpul liber si de a cunoaste cultura poporului nostru.

Pentru recreere, vine ca element de noutate saunele care incorporeaza atat bazinul, jacuzi, cat si sauna in stil rusesc(din lemn). Acestea, de asemenea pot fi completate cu locuri de parcare, terase in stil moldovenesc si barbebarbeque, camera de odihna, salon cu karaoke, biliard, bar, sala de masaj.

Chisinaul este orasul cu o baza de agrement dezvoltata si diverisficata, dar care necesita o promovare accentuata pentru afi cunoscuta si dupa granitele tarii, dar si a dispune de un numar mai mare de vizitatori.

5.2. Căile de comunicație

Căile de comunicații ale orașului Chișinău sunt diverse, reprezentând și cea mai importantă cale a Republicii Moldova.

Din punct de vedere al transportului exterior, aici se regăsesc 3 tipuri: feroviar, auto și aerian. Acestea leagă orașul cu suburbiile, localitățile și orașele mari ale Republicii, precum și cu țările CSI și ale Europei de Vest. Orașul este traversat atât de linii feroviare, cât și de magistrale internaționale ce fac legătura cu țările Europei de Est și de Vest. Ca exemplu, Magistrala Cuciurgan-Tighina-Chișinău-Ungheni, este componentă a coridorului uropean nr.9.

Transportul feroviar nu a cunoscut o incadrare suficientă în circuitul european, datorită ecartamentului, care nu este compatibil cu cele de nivel european. Calea ferată suportă consecințele unei pierderi colosale datorată capacității mici a stațiilor tehnice, necesității prelucrării repetate a curentului de vagoane, lipsa tracțiunii electrice și autoblocării.

Cea mai mare pondere în transportul de mărfuri îi revine transportului auto – 94 %, dar și transportului de pasageri, cu un procentaj de 77 %. În oraș sunt amplasate 3 autogări pentru transportul atât interurban, cât și internațional. Acestea sunt: autogara „Sud”, care deservește transportul către partea de sud a Republicii; autogara „Centru”, amplasată pe str. Mitropolitul Varlaam, ce deservește atât zonele interurbane, cât și traficul de pasageri internațional spre România, Ucraina; autogara „Nord”, deservește atât transportul suburban, cât și cel internațional, cu o pondere mai mare a celui internațional pe direcția nordică și sudică.

Traficul aerian cunoaște o dezvoltare continuă. Sporul acestuia crește semnificativ în ultimii 5 ani, cu circa 13,8 % anual, în timp ce transportul auto cu cca. 10 %, iar cel feroviar cu numai 6,6 %. Traficul de mărfuri crește cu 16,5 %, cu ritmurile cele mai mari pentru transportul auto și cu un volum mai scăzut al celui aerian.

La periferiile orașului, linia de cale ferată trece de-a lungul luncii râului Bâc și secționează teritoriul în două părți. Acest element creează condiții nefavorabile în realizarea legăturilor între sectoarele orașului. Stațiile feroviare au un șir de disfuncționalități ca: teritoriul îngust al stației, existența intersecțiilor liniilor de cale ferată la un nivel cu străzile magistrale și cu intrările la întreprinderile industriale; iluminarea insuficientă; transportul de marfă și pasageri amplasate pe un teritoriu comun.

Transportul public al Chișinăului este format din 4 tipuri – troleibuz, autobuz, maxi-taxi și taxi. Aici există 23 de companii de transport. Parcul Urban de Autobuze deservește un volum de circa 23,65 mln pasageri, Regia de Transport Electric Chișinău – 187,78 mln, iar transpotul cu microbuze – 212 mln. RTEC deservește 26 rute, dintre care 25 trversează partea centrală. Circa 20 de troleibuze au un termen de exploatare ce depășește 20 de ani, 52 % – până la 15 ani și 16 % – nu mai mult de 5 ani. Există 3 parcuri de troleibuze în Chișinău, care sunt compuse din 328 unități cu capacitatea totală de 27400 locuri, dintre care, se află zilnic pe rută 280 unități.

Microbuzele deservesc 68 de rute, cu un număr de 1586 unități, majoritatea dintre acestea intersectând centrul orașului, ceea ce duce la blocarea unor străzi înguste și la poluarea excesivă a acestuia.

Transportul pe taxi cunoaște o pondere accentuată, suficient de dezvoltată, cu un număr mare de unități de transport. Datorită stării nesatisfăcătoare a drumurilor, un flux mai mare de transport se realizează pe străzile principale, depășind capacitatea de tranzit al acestora.

Principalele probleme legate de transportul public din Chișinău este: calitatea joasă a serviciilor, creșterea costurilor sociale, lipsa unor legături durabile între autorități și operatorii de transport. Cauzele acestor dificultați au apărut datorită rețelei stradale degradate, sistemului de management neajustat la evoluția pieței transportului public și alocarea insuficientă a mijloacelor financiare necesare dezvoltării unei infrastructuri corespunzătoare.

În oraș există 207 autoparcări, cu o suprafață de 53,2 ha, cu un număr de 10965 locuri pentru mașini, dintre care,în partea centrală există 18 autoparcări. Numărul redus al parcărilor în centrul orașului a dus la dificultăți de parcare și pe parcursul zilei, inclusiv străzile și magistralele sunt folosite în calitate de parcări provizorii. Acest lucru duce la reducerea gradului de traversare a străzilor, apar dificultăți în circulația transportului și asigură condiții proaste pentru pasageri și transport. Pentru a combate aceste probleme, s-au propus unele măsuri, precum: perfecționarea circulației transportului, sistematizarea parcărilor, interzicerea staționărilor de scurtă durată a automobilelor pe magistralele principale, pe partea carosabilă și pe trotuare.

Analiza situației curente a transportului din capitală demonstreză faptul că acest sistem se confruntă cu un număr mare de probleme, care se manifestă prin diminuarea calității serviciilor de transport persoane, creșterea costurilor, lipsa unor bune colaborări între transportatori și autorități.

Probleme legate de operarea serviciilor de transport sunt:

Vârsta înaintată a parcurilor de troleibuze;

Dotarea slabă cu tilajele necesare și material rulant;

Incapacitatea de finanțare necesară a serviciilor de transport;

Lipsa unui mediu facil pentru dezvolarea unor afaceri cu o comppetiție onestă.

Limitele rețelei stradale sunt cauzate de:

Ammlasarea construcțiilor fără a se ține cont de eventualele probleme ale circulației;

Utilizarea ineficientă a rețelelor stradale existente în procesul de planificare a rutelor;

Lipsa locurilor de parcare și staționarea în locurile nepermise;

Starea proastă a drumurilor care fac legătura cu străzile și stațiile de transport;

Iluminarea insuficientă a căilor de acces.

Gestionarea eficientă a sistemului de transport este afectată de:

Dezvoltarea accentuată a transportului cu microbuze față de cel al transportului în masă;

Capacitatea insuficientă pentru elaborarea unui management performant;

Rețeaua de rute ce nu satisface cererea existentăde transport cu costuri minime;

Existența unui sistem ineficient pentru dirijarea traficului.

CAPITOLUL VI. FLUXUL DE TURIȘTI

6.1. Structura turistică

Chșinăul este orașul care deține cel mai mare număr de turiști din Republica Moldova, adică 90 %. Acest lucru este datorat statutului de capitală, poziției avantajoase – prezența aeroportului internațional, a nodului de căi rutiere și ferate; precum și numărului mare a unităților de cazare (17 hoteluri, cu o capacitate de cazare de 67,7% din oferta turistică națională) comparativ cu alte centre urbane din țară.

NUMĂRUL ȘI CAPACITATEA EXISTENTĂ A STRUSTURILOR DE PRIMIRE TURISTICĂ COLECTIVE CU FUNCȚIUNI DE CAZARE

Din aceste date observam o descresterea in randul numarului total al structurilor de primire turistica (Fig.). O scadere se remarca in randul hotelurilor si structurilor similare, (unde in 2010 numarul acestora fiind de 44 structuri, iar in 2011 – de 30 structuri), si structurilor de odihna (numarul acestora in 2010 fiind de 63 structuri, iar in 2011 de 54 structuri). O crestere lenta,insa este observata in randul fotelurilor ( 31 structuri in 2010 si 37 structuri in 2011) si structuri de intremare ( in 2010 – 2 structuri si in 2011 – 3 structuri).

Ca numar de camere, acestea, anul 2010 dispune in structurile de primire turistica de 4419 camere cu un numar de 10109 locuri, iar anul 2011 se inregistreaza un numar de 4114 camere si 9321 locuri de cazare. De aici observam o scadere a numarului de camere, rezultand si o descrestere a numarului de locuri destinate cazarilor.

În 2005, orașul este vizitat de 24,5 mii turiști externi și 43,9 mii turiști interni. Unitățile de cazare cunosc o creștere a turiștilor de 6-7 %. Principalele acțiuni de mediatizare a turismului în oraș se produce de două ori pe an, și anume, atunci când se desfășoara prezentarea ofertelor turistice naționale (expoziția națională „Turism, odihnă, sport” și Festivalul Vinului).

Fiecărui orășean îi revine cca. 31,5 m² de spații verzi, ceea ce respectă norma generală, care este de 20-50 m²/ locuitor. Suprafața terenurilor utilizate în turism includ zone verzi atât urbane cât și periurbane. Aici se adaogă și se adaogă și acele zone pe care sunt amplasate obiecte de patrimoniu cultural-istoric, împreună cu cele de protecție ale acestora.

Zonele intraurbane sunt destinate odihnei cotidiene și creează imaginea unei localități verzi, care servește drept suport fizic pentru amplasarea unor unități de agrement, sport, alimentație publică și cazare. Zona periferică a orașului dispune de un potențial turistic natural relativ limitat, care dispune de dotări turistice modeste, precum: relief monoton, resurse recreative valorificate sub nivelul pieții de consum, numărul redus de turiști în zona periferică.

În oraș sunt amplasate 977 de monumente ocrotite de stat, dintre care 236 de importanță națională. Majoritatea obiectelor de patrimoniu, adică 90 % dintre acestea, precum și case de locuit și vile urbane, sunt amplasate în centrul vechi al orașului și în zona istorică. Dintre cele 65 de străzi, care includ 4 mii de case din diferite perioade ale orașului, 24 % sunt obiecte de patrimoniu cu valoare națională sau locală. 6 % dintre aceste sunt de valoare națională, iar fiecare a 10-a clădire istorică din oraș a fost distrusă.

Cel mai mare număr de agenții de turism se află în Chișinău, din cel 211 existente la nivel național. Acestea fiind principalele formatoare și organizatoare ale cererii turistice pentru destinațiile naționale, inclusiv pentru cele amplasate în zona de influență a capitalei.

Din 2000 până în 2005 orașul a fost vizitat de circa jumătate de milion de turiști, ce au fost deserviți de agențiile de turism, însă o mare parte de călători au venit aici pe cont propriu. Acest lucru a deterninat un imapct negativ asupra bugetului local, dar și pentru companiile de turism, hoteliere, sau de transport, acest lucru resimțindu-se și la nivelul populației. Companiile turistice cunosc o activitate economică în creștere, cu o creștere contantă a încasărilor. Crește și numărul noilor locuri de muncă, care a crescut cu ¼ în ultimii cinci ani. În turism sunt angajați 6,5 mii persoane, adică 2,6% din totalul angajaților în municipiu. Majoritatea angajaților sunt de sex feminin, iar pregătirea cadrelor din majoritatea companiilor turistice este nesatisfăcătoare. Numărul insuficient de turiști în capitală, însă, poate duce la micșorarea ofertei turistice nașionale, precum și restrângerea unor companii.

Problemele socio-economice apărute în turism sunt:

Echiparea insuficientă a teritoriului pentru dezvoltarea activităților turistice și de agrement;

Nevalorificarea din punct de vedere turistic al potențialului cultural-istoric;

Consumul turistic sub nivelul potențialului existent;

Absența unei concepții definitorii în dezvoltarea turismului orașului;

Prezența unui decalaj mare între turismul emițător și turismul receptor;

Prețuri distorsionate pe piața turistică și hotelieră;

O prestare modestă a personalului din turism;

Infrastructură și obiective turistice învechite;

Insuficiența unui spațiu verde la periferia orașului pentru crearea unui „brâu verde periurban”, cu funcție recreativă pentru reorientarea fluxului de turiști spre zonele cu dotări de cazare, alimentație publică și agrement;

O prestare slabă a actorilor pieții turistice în promovarea și realizarea unor proiecte în turismul capitalei;

O promovare insuficientă a turismului cultural.istoric al capitalei în presa națională și locală, etc.

Datele privind capacitatea și frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare provin din rapoartele statistice prezentate de agenții economici care administrează structurile de primire turistică colective cu funcțiuni de cazare.

6.2. Analiza fluxului de turiști 2005 – 2011

Numărul turiștilor străini în capitală este unul relativ mic față de anii precedenți, cu devieri de la un an la altul.Turiștii ce au vizitat orașul aparțin următoarelor state: Federația Rusă, Turcia, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord, România, Germania, Elveția, Polonia, Grecia, Italia, Bulgaria Principala sursă de atracție turistică o reprezintă Chișinăul, unde cel mai mare procentaj de turiști este ocupat de populația română. Un număr mic de turiști ce au vizitat capitala aparțin statelor ca: Franța,Statele Unite ale Americii. Principalii turiști vizitează capitala, adică cca. 93,7%. Dintre aceștia, un număr mare au sosit pentru scopuri de odihnă și agrement – 69 %, de afaceri și profesionale – 25 %, de tratament – 5,5 %, și pentru alte scopuri – 0,4 %. Companiile turistice și turoperatorii, în perioada ianuarie-septembrie, au acordat la peste 114 000 turiști și excursioniști servicii turistice, ceea ce contituie o creștere de 1,5 % față de anul 2008 (transmite BNS).

Tot în această perioadă se atestă și o creștere cu 12 % a număărului de turiști și excursioniști străini și moldoveni,față de primele nouă luni ale anului 2008, care au călătorit prin intermediul unor companii și turoperatori, în timp ce turismul intern se reduce cu circa 21,7 %.

Numărul vizitatorilor străini este în continuă scădere începând cu anul 2005 și până în 2008, după care se observă o creștere lentă, însă, nedepășind valorile anilor 2005, 2006, 2007. Lucru explicabil prin lipsa interesului turiștilor pentru zona dată, datorită unei promovări slabe, a obiectivelor aflate într-o stare degradată și lipsa unor programe cu rol în dezvoltarea turismului din zonă.

La fel, observăm și faptul că cea mai mare parte din vizitatorii capitalei fac parte din țările CSI, cu un număr în continuă descreștere începând din anul 2005 și până în 2011.

Raportul dintre numărul de sosiri și plecări ale vizitatorilor este unul invers proporțional, însă prezintă și unele devieri. Numărul vizitatorilor străini sosiți este în continuă descreștere, pe când cel al vizitatorilor plecați este în continuă creștere, având o valoare de 53 823 în anul 2005, care crește până la 123 966 în anul 2011.

Cel mai mare număr de turiști și excursioniști care vizitează capitala sunt cei interni, dar care, la fel sunt în descreștere, datorită preferinței pentru alte regiuni turistice decât Chișinăul.

Acest tabel ne arată repartizarea turiștilor străini după scopul vizitelor. Scopurile vizitei sunt pentru: agrement, recreere, odihnă; afaceri/motive profesionale; tratament; alte scopuri. Din analiza de mai sus putem deduce aceeași concluzie precum și la tabelul precedent, și anume, scăderea din ce în ce mai accentuată a vizitatorilor de la un an la altul.

Cel mai mare număr de turiști sosesc în capitală cu scopul de afaceri/ motive profesionale, care în 2005 susține o valoare de 16 372 vizitatori. Pe locul doi se află vizita pentru agrement, recreere și odihnă, urmată de cel pentru alte scopuri și pe ultim loc – turismul de tratament.

Din analiza datelor de mai sus, rezultă faptul că orașul Chișinău dispune de un mare potențial turistic, dar care necesită nu doar o promovare accentuată, ci și investiții mari în ameliorarea aspectului obiectivelor.

CAPITOLUL VII. IMPORTANȚA PROMOVĂRII TURISTICE

7.1. Tipuri de promovare turistică

Pentru o promovare eficientă a unor produse turistice, există o gamă variată de metode, care trebuie să fie cât mai eficiente, acestea fiind determinate de obiectivele și marketing-ul firmei bine stabilit.

Pentru a obține rezultate pozitive din partea pieței-țintă, un mare rol îl joacă construirea unei mărci și o lansare eficientă pe piață.

Campania promoțională, are ca principal obiectiv, afirmarea pe piață a produsului, asigurându-se o primire favorabilă din partea consumatorilor, pentru ca într-o următoare etapă, aceștia să-și exprime și preferința pentru produs.

Tipuri de promovare a unui produs turistic:

Publicitatea prin presă (ziare, reviste, pliante, broșuri), radio și televiziune;

Târguri și expoziții;

Vânzările personale;

Relațiile publice (mese festive, conferințe de presă, cadouri publicitare);

Sponsorizările;

Promovarea vânzărilor (reduceri de tarife, tombole, trageri la sorți etc.).

Publicitatea reprezintă o metodă mai eficientă de informare a unui număr mare de persoane ce presupune un nivel scăzut al costurilor.

Promovarea unor vânzări, precum și reducerile de preț prezintă metode eficiente de vânzare a unor bunuri, însă acestea pot fi utilizate pentru o perioadă scurtă de timp. Publicitatea este orice formă de comunicare care se realizează prin intermediul mass-media ce prezintă detaliat un produs.

Elemente ale mass-media pot fi considerate: revistele, ziarele, TV, e-mailul, radioul, ghidurile de călătorie.

Publicitatea este utilizată pentru a atinge obiective care ar putea include atât schimbări de atitudine cât și construirea de imagini noi, precum și îmbunătățirea vânzărilor. Aceasta are un rol multiplu: de a informa clientul, de a face un produs să fie cunoscut, de a convinge clientela să aleagă produsul turistic comercializat, de a stimula vânzările, de a atrage cât mai mulți clienți noi dispuși să achiziționeze produsele. Avantajele utilizării publicității turistice sunt:

creșterea numărului de turiști precum si fidelizarea acestora pentru anumite produse

turistice;

participarea agențiilor de turism pe noi pițe;

promovarea tuturor formelor de turism atât la nivel național, cât și internațional;

stimularea vizitării unor obiective turistice și în cursul unor sejururi;

creșterea cererii de servicii, ceea ce duce la o creștere a cheltuielilor turistice, precum

și a agenției de turism;

utilizarea unor baze materiale noi (de servire în restaurant, a capacității de cazare).

Metode de promovare turistică:

1.Forma scrisă este principala metodă utilizată în industria turistică, fiind ușor

accesibilă, care utilizează atât ilustrații cu efect emoțional precum și text pentru a prezenta informațiile.

Exemple: pliante, broșuri, hărți, ghiduri, afișe, panouri etc.

2.Cinematograful are un mare impact asupra consumatorului prin efectul vizual, care le combină cu cea vizuală și auditivă. Filmele turistice având un caracter documentar, permit transpunerea turistului în mediul, în locurile care se urmăresc a fi vizitate. Reprezintă un mijloc publicitar costisitor, dar are și un avantaj, adică există posibilitatea de a fi retransmis.

3. Radioul este canalul de audiență care are rolul de transmitere a mesajelor scurte, știrilor, comentariilor, mesajelor, care se asociază cu efecte sonore.

4.Televiziunea are un avantaj datorită faptului că mesajul este recepționat direct la locuință. Audiența este maximă atunci când telespectatorul este relaxat, ceea ce favorizează disponibilitatea pentru a reține informațiile. Dezavantajul acesteea este faptul că presupune costuri ridicate.

5.Târgurile și expozițiile reprezintă manifestările care au loc periodic având un profil general sau specializat, naționale sau internaționale, pentru a prezenta oferte ale diferiților agenți economici, în vederea lărgirii unor contacte comerciale. În turism se utilizează prezentări de hărți, casete video, pliant, broșuri și alte informații oferite de prestatorii de servicii.

Manifestările din cadrul târgurilor turistice pot fi: filme turistice documentare, expoziții gastronomice, conferințe de presă, interviuri, specatcole folclorice, mese rotunde, informații transmise prin viu grai.

6. În cadourile publicitare sunt incluse obiecte folosite drept suport publicitar, care vor fi transmise de agenții de turism la anumite ocazii, a unor evenimente deosebite ( jubilee, târguri, sărbători de iarnă etc.) partenerilor și clienților lor.

Exemple: agende, tricouri, suveniruri, calendare, agende etc.

7.2. Propuneri de promovare și valorificare turistică

Ca mijloace de informare și atragere a consumatorilor, dar în același timp, un instrument important pentru dezvoltarea schimburilor turistice internaționale, cel mai imoprtant rol îl ocupă publicitatea turistică, care se subordonează unor cerințe de formare și promovare a unor produse turistice pe piața internă și internațională.

Astfel, valorificarea prin toate mijloacele utilizate a unor oferte turistice prioritare pe plan internațional, a unor stațiuni, excursii, a turismului cultural, religios, de agrement, de afaceri și alte forme de turism, constituind obiectivul prioritar absolut în turism.

Planificarea afacerilor în Chișinău este principala cheie spre succes, ce permite o definire clară a unor scopuri și activități pentru atingerea lor. Un rol important îi revine și unei gestionari eficiente a resurselor necesare pentru a obține profitul prognozat, dar și a altor indicatori financiari (număr turiști deserviți, vânzările și costurile, etc.).

Pentru dezvoltarea și promovarea Chișinăului au fost necesare o serie de acțiuni în plan economic, turistic, dar și asupra protecției mediului, cum sunt următoarele:

Să se creeze un cadru favorabil dezvoltării afacerilor

– prin maximizarea potențialului de dezvoltare economică ce va asigura un trai decent moldovenilor;

– dezvoltarea calității forței de muncă

– sprijinirea dezvoltării unor firme;

– asigurarea unor investiții pentru o promovare mai accentuată;

– creșterea potențialului economic etc.

Promovarea cadrului instituțional și public favorabil dezvoltării turismului în oraș:

– Prezența utilităților publice (apa, canalizare, energie termică, gaz, colectarea deșeurilor);

– Prezentarea unui management eficient pentru întărirea capacității instituționale al administrației locale, definirea și restaurarea serviciilor publice în raport cu resursele finaciare și obiectivele stabilite pentru o dezvoltare durabilă.

– Realizarea unui sistem adecvat de comunicare în ceea ce privește schimbul de informații între administrația locală și comunitatea de cetățeni, asociații profesionale, civice și de proprietari, pentru utilizarea unor bune practici de management urban.

Protejarea patrimoniului turistic al orașului afectat de poluarea datorată traficului rutier;

Îmbunătățirea și promovarea imaginii orașului:

– Crearea unor Centre de informare și promovare turistică;

– Crearea și promovarea unor evenimente și manifestări noi;

– Restaurarea centrului istoric, precum și a altor obiective, aflate într-o stare nesatisfăcătoare

Modernizarea infrastructurii de transport:

– Dezvoltarea și modernizarea rețelei de căi ferate,rutiere, precum și a drumurilor;

Dezvoltarea unor noi zone de agrement și promovarea ecoturismului:

– Echiparea unor terenuri cu dotări specifice pentru: practicarea jocurilor colective ( volei, baschet, fotbal etc), alei pentru ciclism, mini-parcuri de distracție cu terenuri de golf, popice etc.

– Valorificarea unor ocupații tradiționale, a obiceiurilor străvechi, stimularea creativității prin înființarea unor centre culturale,târguri de artă, manifestări culturale);

– Dezvoltarea unui sistem de învățământ preuniversitar și universitar în direcțiile protecția mediului, dezvoltarea durabilă, reciclarea materialelor.

Îmbunătățirea calității solului

– Elaborarea uni studiu pentru a identifica stadiul de poluare a solului;

– Reducerea poluării solului;

– Stabilirea zonelor de depozitare a deșeurilor;

– Identificarea zonelor predispuse eroziunii și alunecărilor de teren;

– Realizarea unui raport optim pentru identificare spații verzi/zona construită.

Managementul integrat al deșeurilor:

– Promovarea unei colectări selective a deșeurilor;

– Procesarea deșeurilor reciclabile;

– Reabilitarea depozitelor de deșeuri periculoase;

– Colectarea și neutralizarea deșeurilor spitalicești.

Modernizarea infrastructurii tehnice (energie electrică, apă, căldură, căi de comunicație, etc.), a unităților de cazare, alimentație publică, transport, precum și a calității acestora;

Amplasarea adecvată și uniformă a unităților de cazare și alimentație publică, luându-se în considerație graldu de atracție a zonei respective și al planului urbanistic.

O condiție foarte importantă în realizarea obiectivelor este de a asigura accesibilitatea informației pe tot parcursul călătoriei (începând cu planificarea vizitei până la finalizarea consumului propriu-zis), care va genera consumuri mari și călătorii neplanificate. Informațiile oferite trebuie să susțină realizarea principiului flexibilității produsului turistic, să ofere ghidaj, să asigure accesul la produsele turistice, precum și să contribuie la dezvoltarea relațiilor de fidelitate.

7.3. Rolul promovării turistice

Promovarea turistică joacă un rol esențial în dezvoltarea și atragerea unui număr cât mai mare de turiști. Metodele utilizate sunt elementele de bază ce permit ca oferta turistică să satisfacă cererea turistică.

Chișinăul, fiind orașul-capitală al Republicii Moldova, cu cea mai mare suprafață și număr de populație, a fost mai larg mediatizat decât orașele cu o populație mai mică. Acest fapt se datorează contribuiției mari a populației în dezvoltarea orașului prin transformarea unui eveniment în știri. În oraș au loc cele mai multe și variate evenimente. Chișinăul ocupă și un loc central pe harta Republicii Moldova, polarizând turiști din toată țara. Există un număr mare de facilități și petrecere a timpului liber, ceea ce a trezit interes în rândul vizitatorilor. Fiind mai apropiat de sediul editorial mass-media, rezultă și o mediatizare mai mare față de centrele aflate la distanțe mari.

Promovarea prin forma scrisă (principala metodă utilizată în industria turistică, fiind ușor

accesibilă) prin pliante, broșuri, hărți, ghiduri, afișe, panouri etc.; cinematograful – mijloc publicitar costisitor, dar eficient; radioul, care se asociază cu efecte sonore; televiziunea; târgurile și expozițiile (filme turistice documentare, expoziții gastronomice, conferințe de presă, interviuri, specatcole folclorice, mese rotunde, informații transmise prin viu grai), cadourile publicitare; toate reprezintă metode utilizate pentru promovarea turistică a orașului, al obiectivelor cu rol esențial în evoluția și progresarea acestuia dea lungul timpului. Însă, datorită unor tehnici de promovare nemodernizate, unde originalitate și gustul estetic nu este bine accentuat, a dus la o creștere nesemnificativă a numărului de turiști atât la nivel național, cât și internațional, care provin în general din țările vecine, România și Ucraina și un procent mai mic, din țări precum: Federația Rusă, Turcia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord, Germania, Elveția, Polonia, Grecia, Italia, Bulgaria. Un număr foarte mic de turiști ce au vizitat capitala aparțin statelor ca: Franța,Statele Unite ale Americii.

Chișinăul este orașul cel mai dezvoltat din Republica Moldova, însă numărul turiștilor sosiți este mic pentru a evidenția trăsătura turistică al acestuia și a fi cunoscut ca oraș turistic la nivel internațional. Orașul necesita specialiști în domeniu, un studiu mai larg asupra potențialului său și o promovare accentuată.

CAPITOLUL VIII. PERSPECTIVELE DE DEZVOLTARE TURISTICĂ

8.1. Strategii de dezvoltare turistică a orașului. Proiecte de dezvoltare turistică

"O aventură în necunoscut" fiind denumit spotul publicitar-turistic prin care Republica Moldova se va reprezenta în lume. Un mic film de 20 de secunde, unde sunt incluse și obiective turistice din Chișinău, ce prezintă cele mai frumoase și pitorești locuri ale țării, care va fi prezentat la opt expoziții internaționale, unde iși propune să participe și Agenția de Turism, fiind difuzat la mai multe posturi de TV din lume. "Pentru moment se duc tratative cu posturile de TV precum CCN, BBC și Euronews, precum și canalele specializate ca Travel Channel și National Geografic TV, pentru plasarea de patru ori în zilele de duminică, în intervalul orelor 9:00-19:00. Acestea vor fi difuzate în lunile martie, aprilie, mai, septembrie și octombrie. În total, 84 de difuzări în 21 de săptămâni dintr-un an", spune Nicolae Platon, directorul Agenției de Turism. În urma acestor negocieri, două canale tv iși prezintă deja ofertele: canalul CNN, care a oferit o reducere de 15% , iar Euronews, vine cu o reducere mult mai mare pentru moldoveni, de 64%. Astfel, Agenția de Turism este în căutare de noi agenți economici pentru a înlesni promovarea turismului moldovenesc, întrucât agenția nu poate să achite decat o mică parte din cheltuieli.

Pe lângă spotul video prezentat anterior, se află în finisare și un film publicitar-turistic "Moldova-Holiday", ce durează 6-7 minute. Muzica spotului și al acestui film publicitar îi aparține marelui compozitor Constantin Moscovici. Costul total pentru proiectul dat, care include spotul video și filmul este de 148.000 de lei, bani care au fost oferiți de Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor. Moldova atrage din ce în ce mai mulți vizitatori la expoziții. În perioada de 30 ianuarie si 2 februarie, Republica Moldova participă la prima expoziție internațională, care a avut loc la Bratislava, unde au participat 74 de țări. "Interesul pentru standul Republicii Moldova a fost destul de mare. Un motiv poate este și faptul că noi am participat la aceasta expoziție în premieră. Cele mai multe persoane care ne-au vizitat standul erau de peste 40 de ani, care cunosc câte ceva despre Moldova. O următoare expoziție va fi în Israel, unde se va lansa și spotul publicitar. De asemenea, în urma unor discuțiilor susținute cu turiștii din străinatate la aceste expoziții, pe parcursul anului curent, s-a ajuns la ideea ca în următorii ani, Agenția Turismului să încerce să dezvolte mai multe ramuri ale turismului, care vor avea un efect mai mare asupra consumatorilor străini. Este vorba despre turismul, rural, cultural, religios, gastronomic, viti-vinicol, automobilist și de tranzit.

Totodată, se va crea și un birou de informare turistică. Acesta va fi considerat o instituție de stat, care va avea ca prim scop, promovarea imaginii țării. Din acest motiv, vor apărea hoteluri de tip turistic. Agenția de Turism își propune să ofere cât mai multe hoteluri de 2-3 stele, ale căror prețuri vor corespunde cu cele internaționale ( în jur de 30-35 de euro pe noapte). "Prețul respectiv va fi competitiv pe piața turistică internațională. Altfel, noi nu vom putea face față concurenței care există în turismul internațional. Nu vor fi condiții mai proaste, dar vor fi prețuri mai bune", adaugă directorul Agenției Turismului.

Turismul gastronomic este un tip de turism ce se bucura de o atenție aparte. "Ceea ce ne propunem noi este să satisfacem toate dorințele turiștilor. Pentru aceasta, vom lucra cu pensiunile agroturistice, întrucât, în mare măsură, tradițiile, obiceiurile sunt păstrate anume acolo. Vom solicita ca toate produsele să fie din gospodăria proprie și să fie ecologic pure", spune Nicolae Platon.

8.2. Impactul economic al turismului

Chișinăul este orașul care atrage cel mai mare număr de turiști, 90% din totalul turiștilor străini vizitează acest oraș. Acest lucru este mult influențat de statutul de capitală, a unei poziții avantajoase (prin importantele căi de acces, rutiere, feroviare și prezența unui aeroport internațional) și numărului mare de unități de cazare, alimentație publică etc. Dispune de o capacitate mare de cazare, 67,7% din oferta turistică națională.

In ultimii ani, numărul turiștilor străini este în continuă creștere. Acest lucru a avut ca impact asupra bugetului local, precum și asupra veniturilor agențiilor de turism. Acest lucru a determinat crearea unor noi locuri de muncă, care crește cu ¼ în ultimii ani. Astfel, în prezent, în sfera turismului, sunt angajați peste 6,5 mii de persoane care insumă cca 2,6% din totalul celor angajați. In această sferă, cea mai mare parte a angajaților sunt de gen feminin.

Pentru relansarea turismului în orașul Chișinău, numărul turiștilor este insuficient, ceea ce duce la o micșorare a ofertei turistice, precum și la restrângerea unor companii. Acest lucru duce la faptul ca turismul să genereze o influența scazută asupra economiei orașului, cât și a țării.

Taxa hotelieră, este considerată sursa de venit incadrată în bugetul statului, care începe să fie percepută din 1995. In 2005, această taxă constituie 4,4 mil. lei, adică 0,45% din veniturile totale bugetare. Acest lucru este explicat prin gradul destul de scăzut a exploatării capacității de cazare, a unei concurențe neloiale pe piața serviciilor din capitală.

S-au inițiat cateva proiecte de amenajare pentru turiști, la nivelul politicilor publice. Acestea sunt: Muzeul Satului, Zone de agrement de pe valea raului Bac, trasee turistice pietonale, parcul pentru copii „Trei Iezi”, dezvoltarea centrului vechi al orașului reprezentand o zona istorică importantă). Acestea nu au fost duse la bun sfțrșit datorită unor lipse de resurse și a capacității.

Turismul ca factor socio-economic de dezvoltare a orașului Chișinău se confruntă cu următoarele probleme:

echiparea insuficientă a teritoriului municipal pentru activități turistice și de agrement,

potențial cultural-istoric nevalorificat în scopuri turistice;

piață reală de consum turistic relativ mică, sub nivelul potențialului existent;

lipsa unei concepții clare de dezvoltare a turismului în oraș și municipiu;

decalajul mare dintre turismul emițător de cel receptor;

prețuri distorsionate pe piața turistică și hotelieră;

prestația modestă a personalului de deservire a turiștilor;

infrastructură turistică și de acces la obiecte turistice învechită moral și fizic;

insuficiența spațiilor verzi în zona suburbană pentru crearea unui “brâu verde periurban”, fortificarea funcției recreative și reorientarea fluxului de persoane la odihnă spre locurile amenajate cu dotări de cazare, alimentație publică și agrement;

prestație slabă a actorilor pieții turistice în promovarea și implementarea proiectelor de anvergură în turismul capitalei;

promovarea insuficientă a patrimoniului cultural-istoric al capitalei în presa locală și națională, etc. (Planul Urbanistic General Al Municipiului Chisinau, INCP Urganproiect, IHS Romania SRL. Business Consulting Institute, I.U. BeINIIGradostroitelistva).

Perspective de dezvoltare turistică

Promovarea Chișinăului ca destinație turistică:

Încurajarea unor antreprenoriate turistice

Dezvoltarea unor noi locații turistice, hoteliere

Realizarea unui plan de edificare și gestionare eficientă a zonelor de agrement și recreere

Diversificarea formelor de turism (de congrese, vinicol, balnear, sportiv, ecologic)

Organizarea unui birou municipal de turism

Amenajarea "Orașului vinului"

Regenerarea infrastructurii turistice și de deservire a călătorilor

Alinierea structurilor turistice la standardele europene de calitate

Realizarea unei strategii de dezvoltare a turismului în municipiu și planului de relansare a structurilor turistice pe piața regională;

Conectarea orașului la traseele turistice internaționale

Dezvoltarea de noi capacități a industriei turistice

Facilitarea comunicării prin turism

Crearea Centrului de promovare a turismului și călătoriilor în Chișinău

Inițierea și susținerea unor evenimente culturale, academice, sportive de importanță națională și internațională

Conservarea și promovarea tradițiilor naționale și locale

Îmbunătățirea semnalizării auto pentru turiști

Realizarea de programe de marketing a ofertei turistice municipale

Mediatizarea zonelor istorice, turistice și de agrement

Minimalizarea influențelor intervențiilor antropice;

Reducerea și atenuarea poluării antropice

Realizarea planului de analiză a riscurilor naturale corelat cu identificarea surselor de risc tehnologic

Ecologizarea râului Bâc și zonelor industriale adiacente

Protecția terenurilor de alunecări;

Planificarea măsurilor privind reducerea factorilor de risc natural și antropic

Prevederea în PUG a zonelor de risc și a condițiilor de construcție

Realizarea de cursuri educaționale "Protecția la riscuri"

Reducerea riscului natural

Realizarea cadastrului zonelor de risc

(Planul Urbanistic General Al Municipiului Chisinau, INCP Urganproiect, IHS Romania SRL. Business Consulting Institute, I.U. BeINIIGradostroitelistva).

8.4 Analiza SWOOT