Potentialul turistic al Orașului Anina [309346]

Capitolul I

Potentialul turistic al Orașului Anina

Descrierea orasului Anina: istoric, evolutie, analiza.

Așezarea geografică a [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat] a căror importanță suntem tot mai conștienți și de a căror păstrare și valorificare suntem tot mai responsabili.

Orașul Anina se află în centrul Munților Aninei. Numele de Anina ar proveni de la arinii (aninii) [anonimizat], avea să se construiască uzinele din localitate. [anonimizat]-[anonimizat].

Orașul se situează într-o [anonimizat] a [anonimizat]-Severin, la 45° latitudine nordică și 21° [anonimizat] o altitudine a cărei medie este de 645 m. Drumul național DN 58 [anonimizat], [anonimizat] 57B, [anonimizat]-se lângă podul Crivinei.

Anina ([anonimizat]ájerlakanina) [anonimizat], Banat, România, format din localitățile componente Anina (reședința) și Steierdorf. Are o populație de 9.172 locuitori. Se situează în inima munților Aninei. [anonimizat] s-a dezvoltat în jurul exploatărilor de huilă. În perioada de după 1989 a înregistrat un puternic regres economic.

[anonimizat]–Anina care a fost dată în funcțiune în anul 1863.

Uzinele de fier Anina și ansamblul celor trei case ale funcționarilor STEG din perioada Belle É[anonimizat]-a-B-10956. Fostul sanatoriu „Sommerfrische” („Prospețimea Verii”) a fost construit între anii 1893-1895.

Localitatea Anina fost declarată oraș în anul 1952.

Fosta colonie muncitoreasca de pe teritoriul actual al cartierului Steierdorf a fost creata in anul 1773 [anonimizat] (adica a [anonimizat]), intr-o [anonimizat]-Ungar. [anonimizat], [anonimizat]. Padurile din regiunile invecinate aveau menirea sa acopere aceste consumuri. Inca din 1773, au fost aduse in acest spatiu 34 de familii formate din 70 de adulti si 24 [anonimizat]-Ausee-Goisern-Ischl-Gmunden, [anonimizat]-Wolfgang-Traun.

Colonistii s-au stabilit in regiune la 24 iunie 1773 [anonimizat]. In anul 1774, [anonimizat], [anonimizat]-se deja 300 de locuitori.

In anul 1786 [anonimizat]. In anul 1790 reprezinta anul inceperii unei legendare perioade din istoria Banatului montan: taietorul de lemne, Mathias Hammer, a descoperit in Valea lui Andrei (la Sigismundul de astazi) o piatra neagra si lucioasa pe care a prezentat-o Oficiului Minier de la Oravita. Ea s-a dovedit a fi huila de cea mai buna calitate. Huila de la Steierdorf si-a gasit un client constant in ,,Societatea imperial-regala de navigatie cu aburi pe Dunare”.

In 1834, la una dintre galerii izbucneste un puternic incendiu care face primele 6 victime ale mineritului din Anina.

Pana in 1846, au fost concesionate 35 de campuri miniere catre intreprinzatori, ceea ce a transformat colonia Steierdorf într-un centru minier. Colonia s-a extins, situatia s-a imbunatatit, astfel ca existau acum 145 de case cu 837 de locuitori. Lucrarile erau in continuare dirijate de catre Directia miniera Banateana de la Oravita. A fost regularizat parcursul paraului Steierdorf, s-a construit si drumul care facea legatura intre  Oravita si Steierdorf, in scopul transportarii lemnului si carbunelui.

Cateva puțuri sunt inchise datorita neaerarii corespunzatoare, iar la altele, lucrarile sunt suspendate din cauza lipsei de fonduri. Din aceasta cauza, Aerariul vinde exploatarile miniere de la Steierdorf, impreuna cu intregul domeniu minier din Banat catre ,,Societatea imperial-regala privilegiata austriaca a cailor ferate de stat”(StEG), o societate privata in cooperare cu reprezentanti francezi (1854). Cea mai mare problema a StEG-ului era gasirea unei noi piete de desfacere pentru carbune, mai ales ca era interesata sa acapareze toate campurile miniere a 53 de particulari, problema rezolvata in 1858.

In 1858 incepe constructia Uzinei Siderurgice, in Valea Aninei, denumita astfel dupa valea cu padurile de anini. Cu aceasta ocazie, este mentionat numele de Anina pentru prima oara, Uzina de Fier stand de fapt la originea dezvoltarii localitatii pe tarasamentul actual. In vederea noii constructii, au mai fost adusi 3.000 de muncitori din toate colturile Imperiului Austro-Ungar si din strainatate, care au beneficiat de adaposturi provizorii pe locul unui munte complet mutat.

1859 a insemnat un an de cotitura pentru anineni: colonia primeste dreptul de a avea administratie proprie (primul primar a fost maistrul minier principal Franz Hispek). Noua comuna se numeste Steierdorf. Locuitorii aveau acum dreptul de a dispune liber asupra proprietatilor funciare.

In urmatorii 20 de ani, colonia Steierdorf a devenit cea mai populata comuna din intreg comitatul Caras. Dezvoltarea sociala si politica s-a datorat dezvoltarii industriale si a comertului. S-au infiintat diferite asociatii, reuniuni si institutii culturale, sociale.

La 15 decembrie 1863, este inaugurata calea ferata cu ecartament normal Anina-Oravita, de catre locomotiva ,,Steyerdorf" tip Steg 34, cu numarul de fabricatie 500, o locomotiva tender sistem Engerth, proiectata de Pius – Fink, dupa idea consilierului Wilhelm Engerth si construita de specialistii italieni care au realizat si calea ferata Villach- Austria si Udine- Italia. Aceasta cale ferata mai prezinta inca interes datorita serpentinelor si curbelor abrupte, a celor 10 viaducte si 14 tunele. In primii 6 ani, ea a fost  destinata doar transportului de marfa.

În perioada 1872-1873 a fost construită Biserica Evanghelică și o școală aferentă acesteia, precum și școala Aninei cu o capacitate de 200 de elevi. Totodată a fost construită Biserica Romano-Catolică din Steierdorf, considerată a fi cea mai frumoasă biserică din Banatul Montan.

La minele din Steierdorf-Anina a fost introdus sistemul de exploatare in abataj transversal, in 1882. La 31 mai inceteaza exploatarea si distilarea sisturilor bituminoase, datorita esuarii in fata concurentei petrolului romanesc.

Anul 1889 ramane in istoria umanitatii: a fost realizata cea mai mare productie de carbune din secolul al XIX-lea: 270.450 t.

Perioada 1890-1918 a fost marcata de mai multe evenimente relevante pentru comunitate, multe dintre ele legate de crearea sau modernizarea dotarilor tehnico-edilitare: infiintarea  Fabricii de cherestea, primul protest al muncitorilor care au iesit  in strada pentru dreptul de 8 ore de munca, conform Congresului Socialistilor de la Paris, cu care erau infratiti, a fost pusa in functiune dupa multe intarzieri, Centrala Electrica cu aburi din cartierul Anina, ceea ce a avut drept consecinta introducerea energiei electrice la toate minele Steierdorf-Anina, s-a infiintat primul sindicat al minierilor si siderurgistilor din Ungaria in localitatea Steierdorf, in cadrul caruia se va organiza si prima biblioteca muncitoreasca din intreg Banatul Montan, precum si primul cor muncitoresc din zona montanistica banateana (care s-a asociat cu o formatie de actori amatori, formand primul ansamblu muncitoresc din Banatul Montan), a izbucnit greva generala a 7.000 de minieri si metalurgisti, s-a finalizat barajul de la Buhui, luand astfel nastere primul lac artificial din Romania, amplasat exclusiv pe calcare, la o altitudine de 640 m,administratia comunala hotareste introducerea iluminatului public. Localitatea avea atunci 1.800 de case si 13.954 de locuitori.

Pe 7 septembrie 1913, a intrat in functionare spitalul din Anina, cel mai mare din zona Banatului Montan de la acea vreme, sub conducerea medicului Guhr Gheza, cu 150 de paturi disponibile bolnavilor si un azil de batrani pentru minieri.

Perioada primului razboi mondial (1914-1918) a insemnat moartea a 400 de barbati inrolati in armata. Celorlalti, ramasi acasa, si-au indeplinit obligatiile militare la locul de munca, ceranduli-se productii sporite, 14 ore de munca, inclusiv duminicile, in schimbul unor salarii mici si hrana proasta. In octombrie 1915, la Anina au fost adusi 400 de prizonieri de razboi rusi si 76 italieni, cazati in lagarul de la Celnic si obligati sa lucreze in minele din localitate.

In 1918, in urma unei explozii subterane, si-au pierdut viata 31 de minieri. Tot in acelasi an, 120 de militari sarbi, instalati in localitate, au instituit prima dictatura militara din istoria localitatii, continuata apoi de 250 militari francezi. La 1 decembrie 1918, Banatul este alipit Romaniei.

Pe 7 iunie 1920 a avut loc cea mai cumplita catastrofa miniera din toata istoria Aninei, fiind la acea data, cea mai mare catastrofa miniera din Europa, soldata cu 217 victime, dintre care 182 au murit instantaneu. Cauza: dinamita depozitata in 1915 (3.234 kg exploziv), care intrase intr-o stare avansata de degradare și s-a aprins instantaneu.

Printr-un decret-lege nr.2455 al Ministerului Industriei si Comertului din Romania, s-a infiintat societatea anonima ,,Uzinele de Fier si Domeniile din Resita"(UDR), care sa devina principala administratora a minelor uzinelor din zona Banatului (1920). Prin aportul la natura, StEG detinea 59,2% din actiunile UDR.

Cu toate ca Regele Ferdinand al Romaniei impreuna cu Regina Maria au vizitat exploatarile miniere de la Steierdorf-Anina, furnalele Uzinei Siderurgice au fost inchise datorita dificultatii transportarii minereurilor de fier la Steierdorf-Anina, iar celelalte sectii au fost mutate la Resita Anul 1927 a reprezentat sfarsitul siderurgiei pentru aceasta localitate.

In 1938, Marele Voievod de Alba Iulia, printul mostenitor Mihai I, a petrecut cateva zile la frumoasa vila din padurea de la Ceresnaia, unde a efectuat si un studiu practic pe baza exploatarilor miniere de la Steierdorf-Anina.

Al doilea razboi mondial nu a avut consecinte majore, de mentionat fiind acțiunea PCR-ului de a organiza ,,rezistenta armata" din Muntii Aninei (1944). De frica rusilor, familiile germane fug spre Austria si Germania. In 26-28 septembrie s-au tras focuri de arma, in urma carora au fost ucisi soldati romani, germani si rusi.

In baza Decretului nr.119 din 11 iunie 1948, UDR este nationalizata, trecand astfel in proprietatea statului roman. In anul urmator, fostul UDR a devenit o intreprindere mixta romano-sovietica, cu denumirea ,,Uzinele de fier si domeniile Resita-intreprindere nationalizata" (UDRIN). La 20 august 1949, conform decretului 344, s-a infiintat societatile sovieto- romane ,,Sovrom", UDRIN se descompune, iar patrimoniul  s-a impartit intre ,,Sovromcarbune", ,,Sovrommetal", ,,Sovromutilajpetrolifer" si statul roman. .In cele din urma, minele Anina au trecut in proprietatea statului roman, iar administrarea lor, Trustului Minier Banatul, devenit Intrepeinderea Miniera Anina in anii `60, cu sediul la Anina.

A luat fiinta si primul punct de sanatate subteran din tara (1950).

Localitatea dobandeste statutul de Oras sub denumirea Anina in 1952, celelalte colonii alcatuind cartiere ale orasului.

In baza decretului de stat nr.44/1976, a fost inceputa investitia privind exploatarea in cariera a sisturilor bituminoase, precum si constructia termocentralei pe amplasamentul Minis-Crivina. Termocentrala urma sa genereze 990MW, adica cat partea romana a Hidrocentralei Portile de Fier I. Decretul cu nr. 23/1979, a infiintat Intreprinderea Miniera pentru Exploatarea Sisturilor Bituminoase Anina (IMESBA), avand ca sarcina deschiderea si exploatarea acestor zacaminte. La 21 noiembrie 1988, dupa doar 8.407 ore de fuctionare in decursul a 4 ani, in urma unei avarii, a fost oprita definitiv termocentrala de la Crivina, acest experiment fiind denumit Esecul epocii de aur.

Anul 1978 a fost incununat de cateva reusite culturale: fanfara din Anina a castigat locul I la finala festivalului national ,,Cantarea Romaniei", de la Bucuresti, iar echipa de fotbal Minerul Anina activa din nou in divizia nationala ,,B".

In vara anului 1984, Anina a fost gazda reuniunii ministrilor statelor membre C.A.E.R., Romania fiind reprezentata de Gheorghe Cioara. Reuniunea a avut loc la cantonul silvic al Lacului Buhui.

La 27 iunie, Nicolae Ceausescu a semnat decretul prezidential nr.128, conform caruia locuintele, dependintele si pamanturile locuitorilor din Jumanca, Ponor, Sommerfrische, Colonia Ceha, Colonia Reitz si o parte din Steierdorf  au fost expropriate si trecute in administratia directa a IMESBA Anina. Acest lucru a insemnat inceputul distrugerii vetrei localitatii, ducand la demolarea Coloniilor Ponor, Ceha, Reitz si Jumanca.

La 1 mai 1986 a fost infiintat Combinatul minier ,,Banat" Anina, exploatarile miniere din Anina scapand de sub tutela Vaii Jiului. In componenta acestui combinat au intrat exploatarile miniere de la Anina, Doman, Cozla, Baia Noua, Sinersing, Mehadia-Bozovici, Lupac.

Au avut loc cateva demonstratii ale muncitorilor pe 23 decembrie 1989 impotriva regimului comunist, soldate cu incidente minore.

Perioada 1990-2005 a inregistrat un declin progresiv in ceea ce priveste principala ramura industriala a orasului Anina: printr-un decret prezidential, a fost oprita investitia si productia de energie electrica la termocentrala de la Crivina. Minele din Banat reintra sub tutela Vaii Jiului, CMB Anina fiind transformata in ,,Sucursala Miniera Banat Anina", subordonata ,,Regiei Autonome a Huilei Petrosani". Tot acum a inceput si emigrarea masiva a germanilor spre R.F. Germania. Anul 1997 a adus primele disponibilizari in cadrul exploatarilor miniere Anina.

Hotararea Guvernului nr.199 din 25/03/1999 a constat in declararea zonei miniere Moldova-Noua – Anina drept zona defavorizata, beneficiind de toate avantajele prevazute de lege in acest caz. Acest statut are o durata maxima admisa, de 10 ani.

Ca urmare a hotararii A.G.A. nr. 13/26.11.1999 si a ordinului Ministrului Industriei si Comertului nr.3077/13.12.1999, incepand cu 3 ianuarie, fosta Sucursala Miniera Banat Anina, subordonata Vaii Jiului, a devenit o societate independenta- Societatea Comerciala Miniera BANAT S.A. Anina. In 2001 au fost inchise definitiv minele Putul V, putul Unterisch si David, zonele acestea fiind apoi supuse unor lucrari de ecologizare.

S.C. Miniera Banat S.A. Anina a beneficiat de un ajutor de stat in valoare de 34.759.999 lei, pentru obiectivul de investitii ,,Modernizarea sistemului de producere a aerului comprimat la E.M.A., in vederea reducerii consumului de energie electrica (2003-2004).www.anina.ro

Decizia nr.164 din 02/06/2004 privind autorizarea ajutorului de stat individual este acordata S.C. Miniera Banat S.A. Anina. Aceasta modalitate de finantare din fondurile bugetului de stat prin Ministerul Economiei si Comertului avea ca obiectiv de investitii ,,Lucrarile pentru mentinerea capacitatii de productie de 70.000 to/an la E.M. Anina, Caras-Severin”. Ajutorul de stat acordat avea un termen de valabilitate 5 ani, suma totala de finantare fiind de 129.893.169.000 lei. Au fost intrunite caracteristicile prevazute de art.5 din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene, nr.1047/2002 privind ajutorul de stat in industria carbonifera, avand ca obiectiv accesul la rezervele de carbune. Ajutorul de stat in cazul exploatarii miniere din Anina a reprezentat o solutie prin care sa se pastreze acelasi cantitate de huila exploatata, timp de 5 ani consecutiv, fara a se afecta in vreun fel piata interna a carbunelui energetic.

Anul 2005 inregistra pierderi masive in productia zilnica de carbune brut, comparativ cu toti ceilalti ani. Datorita masivelor disponibilizari din ultimii ani, exploatarea miniera din Anina mai detinea 1015 angajati.

Pe data de 14 ianuare 2006 a avut loc o grava explozie in cadrul S.C. Miniera Banat S.A. Anina, la peste 1000 m adancime, care a pus capat anilor de expoatare minieră. Acest accident a fost catalogat ca fiind cel mai grav din ultimii 20 de ani: 7 persoane si-au pierdut viata, 5 au fost ranite. In prezent, procesul de conservare a minei Anina este aproape incheiat. Incep operatiunile de ecologizare a zonei miniere.

Din anul 1952, Anina dobândește statutul de oraș. Din punct de vedere teritorial-administrativ, orașul Anina aparține până în 1948, județului Caraș-Severin cu plasa la Oravița, pentru ca după prima reformă administrativ-teritorială a țării, să aparțină Regiunii Banat, raionul Oravița, iar în 1968 odată cu reinființarea județului Caraș-Severin, să se numere printre cele opt orașe.

Din punct de vedere demografic, conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Anina se ridică la 7.485 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002,când se înregistraseră 9.167 de locuitori.

Majoritatea locuitorilor sunt români (80,56%). Principalele minorități sunt cele de germani (5,65%), romi (2,73%) și maghiari (1,32%). Pentru 8,68% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (69,78%), dar există și minorități de romano-catolici (11,58%), penticostali (5,36%) și baptiști(3,45%). Pentru 7,68% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Din punct de vedere administrative, orașul Anina este condus de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Stema orașului Anina, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat și despicat. În prima parte, în câmp albastru, se află o gură de mină de argint cu negru plasată central în care broseaza două ciocane de aur, în câmp inferior, pe fond verde, în partea dreapta, se află un cap de cerb privind spre stanga, de argint. În camp inferior, pe fond verde, în partea stanga, se află un pod de argint cu doua

Semnificațiile elementelor însumate: Mina este simbolul reprezentativ al localității, vechi centru minier. Podul reprezintă un vechi monument istoric al orașului. Cerbul semnifică bogăția cinegetică a zonei. Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș piloane vizibile.

1.2.Resurse turistice ale Aninei

Potențialul turistic al zonei este deosebit, localitățile Anina și Steierdorf fiind așezate în cuprinsul Munților Aninei, munți ce prezintă în proporție de 70% roci carstice, în care apele au săpat diverse formațiuni specifice precum: izbucuri, cascade, abrupturi, peșteri, grote, chei, etc.

Resurse turistice naturale:

Lacul Buhui – primul lac artificial de pe teritoriul României

Lacul Mărghitaș – primul lac construit exclusive pentru agreement din Romania

Peștera Buhui – prin care curge cel mai lung curs de apă subteran din Romania

Complexul de peșteri Ponor – Plopa în care s-au găsit cele mai vechi fosile de Homo Sapiens din Europa

Lacul Miniș

Poiana Plopa

Cascada Cârșa

Cascada Bigăr

Rezervația paleontologică Ponor

Resurse turistice antropice:

Calea ferată Anina-Oravița, construită între anii 1860-1863

Biserica romano-catolică ,,Sfânta treime” din Steierdorf, construită în anii 1872-1873

Biserica romano-catolică ,,Inima lui Isus” din Anina, sfințită în anul 1901

Biserica ortodoxă ,, Sfinții împărați Constantin și Elena” din Anina, sfințită în anul 1939

Patrimoniul industrial minier din Anina

Fostul cazinou muncitoresc, astăzi Casa de Cultură

Turismul și obiectivele turistice ale zonei

Turismul trebuie gândit permanent ca o forma de „turism integrat”. Potentialul Banatului Montan este nefolosit si chiar necunoscut în mare parte. Acesta trebuie căutat si valorificat în corelare permanentă cu cererea de piață. O oportunitate specifică zonei Banatului Montan este industria montanistică, dispusă în teritoriu ca într-o rețea, alături de un cadru natural deosebit.

Industria montanistică trebuie privită ca o sansă economică si culturală sub trei aspecte: industria de dimensiuni reduse, bine conservată și în stare de funcționare, cuprinsă în sistemul de protecție al monumentelor, coroborat cu turismul industrial promovat rational și cu multiculturalitatea etnică și conviețuirea de secole în bună înțelegere, fapt unic în Europa. Totuși, turismul și agroturismul sunt puțin dezvoltate în zona Aninei, orașul fiind destul de aproape de zonele turistice tradiționale din județul Caraș-Severin, precum: Munții Semenic, Cheile Carașului sau Valea Almăjului.

Principalele oportunități turistice ale zonei Anina sunt: calea ferată Anina-Oravița, fostele incinte miniere, Cheile Minișului, Cheile Carașului, formațiuni carstice. De asemenea, zona oferă o serie de oportunități pentru practicarea sporturilor de iarnă, silvicultura si agricultura montanistică, cuprinse în Parcuri Nationale. O altă oportunitate specifică zonei este posibilitatea parcurgerii unor trasee turistice în circuite mai largi sau mai restrânse si posibilitatea de a alcătui aceste trasee în funcție de opțiunea turistului. Se pot pune în valoare activități ale modului de viață tradițional: modul de locuire, meșteșugurile, creșterea animalelor, cultivarea terenului, obiceiuri si tradiții multiculturale. Această abordare integratoare presupune o grijă deosebită pentru fondul construit din Steierdorf – Anina, privit ca patrimoniu cultural si istoric.

Lacurile naturale ale judetului Caras-Severin sunt în numar mic și de dimensiuni reduse, cele mai insemnate fiind de natura carstica. Lacurile antropice (de baraj) sunt destinate producerii energiei electrice, alimentării cu apă a localităților etc., astfel au apărut Lacul Buhui care servește la alimentarea cu apă a orașului Anina, cu o suprafață de 9,8 ha, și Lacul Mărghitaș, tot pe pârâul Buhui cu suprafață de 4 ha, utilizat inițial pentru o microcentrală.

Zonele de agrement, folosite în principal de localnici sunt cele situate în apropierea lacurilor: Buhui, Mărghitaș și Miniș.

În ședința ordinară din data de 04.04.2013, Consiliul Local al orașului Anina a adoptat o hotărâre prin care a preluat în administrare „Statiunea Marghitas”, de la IP Conta IPURL Reșița – administratorul judiciar al S.C. I.C.P.S.Alutus S.R.L., în vederea introducerii în circuitul turistic. Veniturile obținute din activitățile turistice ce se vor desfășura în locația „Statiunea marghitas” vor intra în bugetul local al orașului Anina. Așadar, în cel mai scurt timp posibil, Stațiunea Mărghitaș va intra într-un proces de renovare în urma căruia frumoasa stațiune își va recăpăta locul în circuitul turistic.

Resurse turistice naturale:

Lacul și barajul Buhui

Foarte aproape de orașul Anina, la intersecția prevăzută cu indicator și localizată lângă cimitirul din cartierul Sigismund – chiar unde ajunge șoseaua principală în vârful dealului, se urmează un drum parțial modernizat dar practicabil chiar și cu mașini pretențioase, către lacul și barajul denumit Buhui.

Acest lac, cu o suprafață de 1,6 km2 și cu cea mai mare adâncime de aproximativ 17 metri, a fost construit artificial în anul 1908 pentru ca apa râului Buhui să fie oprită în cursul ei de un baraj, ce-i poartă numele. Barajul prezintă o grosime la coronament de 8 metri, iar jos la bază de circa 15 metri. Apa strânsă de baraj servește pentru alimentarea localității Anina. Apa necesară se lasă să se scurgă printr-un subteran – unul dintre cele mai lungi cursuri subterane de apa (3217 m) cunoscute din Romania – care apare iarăși la suprafață în peștera Buhui, de unde se conduce la Anina printr-un tunel.

Pentru excursioniști, lacul Buhui oferă o romantică priveliște, pitorească și fermecătoare, brazii de pe marginea lacului oglindindu-se perfect în apă, unde par ca fiind răsturnați spre fundul albiei.

În apropierea și chiar și pe malul lacului există câteva locuri parcă înadins create de natură pentru turiști, unde aceștia se pot delecta cu frumusețile naturale având senzația că timpul stă pe loc. Dacă se urmează drumul după baraj și locația amenajată a Ocolului Silvic Anina, se poate descoperi un izvor cu apă de rece, limpede și pură cum numai în munți poate exista. Bineînțeles că traseele sunt variate, de aici drumeții putând continua vizitarea mai multor obiective, drumurile și potecile fiind, în marea lor majoritate, marcate. Situat la 640 de metri altitudine, lacul Buhui este înconjurat de o frumoasă pădure de brad și fag. Are o suprafață de 9,8 hectare.

În zona lacului se întâlnesc peisaje deosebite în orice anotimp, dar mai cu seama iarna când oglinda apei îngheață parțial sau chiar în întregime.

Cabana Buhui:

Cantonul Buhui, construit și administrat de Direcția Silvică, este un loc ideal pentru odihnă, pescuit, plajă, sport nautic, drumeții, situat la o altitudine de 640m. Acces ușor, cca. 2km drum forestier modernizat din oraș, posibilități de campare foarte bune, cabană nouă pentru cazare și masă, loc de joacă pentru copii, teren sport și, mai ales, posibilități de agrement.

Accesul se face de pe DN58 din dreptul Cimitirului Sigismund (Anina-Steierdorf) pe drumul forestier către Lacul Buhui.

Lacul Buhui a fost construit intre anii 1908 – 1909, este înconjurat de o frumoasă pădure de brad și fag, având o suprafață de 9,8 hectare și este singurul lac artificial din tara amplasat pe calcare.

Ocolul Silvic Anina se învecineaza la nord cu Ocolul Silvic Reșita, la est cu Ocolul Silvic Bozovici, la sud cu Ocolul Silvic Sasca si Bozovici, iar la vest cu Ocolul Silvic Oravița.

Din punct de vedere geografic, Ocolul Silvic Anina se afla situat pe platoul calcaros al Munților Aninei, ramificație a munților Banatului.

Amplasarea ocolului în partea sud – vestica a țării, la adăpostul munților Carpați și relativ aproape de Marea Adriatica, determina caracterul temperat – moderat – continental al climatului cu influențe mediteraneene.

Cabana Buhui este administrata de Ocolul Silvic Anina, Direcția Silvica Reșița.

Coordonate GPS: 45°04’35.1″N 21°53’21.8″E

Stațiunea și Lacul Mărghitaș

Stațiunea turistică Mărghitaș este situată în Munții Aninei la o altitudine de 680m, la o depărtare de 3 km distanță de orașul Anina. Chiar și acum, când stațiunea se află în renovare, constituie un loc foarte căutat de turiști. Începând cu vara anului 2014, hotelul a fost reintrodus în circuitul turistic întâi parțial, iar în funcție de terminarea lucrărilor de renovare, vor exista tot mai multe locuri de cazare până la maximul posibil. Administrația locală a orașului Anina continuă amenajările și alte domenii, nu doar pentru cazare, demarând construirea unor terenuri de sport, unor trasee pentru drumeții și agrement, deschiderea restaurantului și a terasei, precum și multe altele.

Stațiunea are un cadru natural deosebit de pitoresc cu păduri de foioase și conifere, cu un lac de acumulare ce oferă posibilități de agrement.

Zona turistică din împrejurimile stațiunii oferă multe posibilități de drumeție spre lacul și peștera Buhui, spre cabanele Maial și Diana, spre peșterile Plopa și Comarnic, etc.

Dacă vă decideți să urmați spre Mărghitaș drumul național Băile Herculane – Iablanița – Bozovici – Anina (E70 sau DN6 ce se continuă cu DN57B), veți străbate Valea Almăjului, o zonă etnografică și folclorică deosebită.

Stațiunea Mărghitaș este un loc foarte cunoscut și vizitat. Pentru a atinge destinația, venind dinspre Reșița pe DN 58, la cca.1 km după intrarea în orașul Anina, în vârful cartierului Celnic, se urmează DJ582C. De pe platoul stațiunii se pot admira peisaje minunate din Munții Aninei. În apropiere se află lacul Mărghitaș, primul lac amenajat în scopuri turistice din țară, în anul 1940. Relieful permite străbaterea mai multor trasee pentru drumeții și excursii. Hotelul are actualmente un număr de 23 de camere și mai mult de 100 de locuri în Restaurant.

Coordonate GPS Stațiunea Mărghitaș: 45°07’35.4″N 21°53’39.4″E.

Peștera Buhui

Peștera este cunoscută de generații de locuitori ai orașului Anina deși, puțini au explorat-o: exploratorii și iubitorii de speoturism vor fi privilegiați să vadă în Munții Aninei cea mai mare peșteră din Banat: Peștera Buhui (6547 m). Ea este străbătută de cel mai lung râu subteran din România: Râul Buhui (2100 m).

Peștera Buhui este declarată rezervație speologică și are mai multe căi de acces. Din amonte în aval, acestea sunt:

– intrarea Certej

– intrarea prin Aven- inaccesibilă în prezent

– intrarea prin Dolină

– intrarea Grota Buhui care este, în fond, și ieșirea.

Intrarea principală este cea de la Certej, care are o lățime de cca. 9 m și o înălțime de 2,5 m. Pârâul Certej, după ce intră în peșteră, parcurge 22 m și se varsă apoi în pârâul Buhui, care apare din stânga, dintr-o galerie lungă de cca. 648 m, cu o înălțime variabilă între 2 și 14 m. Pârâul Buhui este considerat și cel mai lung râu subteran din țară.

Peștera Buhui este o peșteră activă, însă pe porțiunea activă nu se întâlnesc clasicele stalagmite și stalactite. Temperatura este de 8- 9,5 C și umiditatea de 97-100%. În ceea ce privește lungimea totală a peșterii, trebuie să reținem că nici până în ziua de azi ea nu a fost explorată în totalitate datorită problemelor deosebite pe care le pune o astfel de acțiune.

Galeria principală prin care circulă pârâul Buhui, este de dimensiuni variabile, cu mici ramificații colaterale și săli mari (Sala Confluenței, Sala Coloanelor, Sala Domurilor, Sala Urșilor), mai multe lacuri subterane și cascade (Cascada mare, Cascada mică). Atât din galeria principală cât și din săli pornesc galerii laterale scurte, înfundate la capăt fie cu concrețiuni, fie cu material aluvionar. În galeria principală lipsesc stalagmitele și stalactitele, însă sunt prezente sculpturile, dantelele și traforajul pereților care alcătuiesc fantastice formațiuni concreționare (Cascada Izvorului, Cascada Albă).

Peștera este dezvoltată în parte pe diaclaze, în parte pe fețe de strat, având pe alocuri aspect de tunel de presiune. A fost săpată în calcare barremian-apțiene și ale apțianului superior prin pierderea apei în ponoarele de pe valea pârâului Buhui.

Amintim faptul că în Sala Urșilor se găsesc oase de Ursus Spaeleus și Capra Ibex. De asemenea și microfauna din peșteră prezintă mare interes, în prezent fiind în plină desfășurare o amplă acțiune de identificare a tuturor vietăților din acest habitat.

Fauna atrage atenția prin specia troglobiontă Bulgarosoma ocellatum și prin speciile Ploydesmus, Trachysphaera și Trechus. Se mai întâlnește și Nemastoma Silii, prezentă pe pereții peșterii alături de numeroase diptere și araneide.

O altă componentă importantă a faunei sunt liliecii (Myotis oxygnatus) și Rhinolophus ferrumequinum, care sunt ocrotiți prin lege.

Apa din unele gururi conține mici crustacee tipic subterane: Elaphoidella romanica, Elaphoidella phreatica, Acanthocyclops reductu propinquus, Pseudocandona sp. aff. eremita și Niphargus sp.

Pârâul Buhui, care străbate această grotă pe o lungime de 3 217 m este considerat cel mai lung râu subteran din România.

Complexul de peșteri Ponor-Plopa

Peștera Ponor – Plopa este o peșteră activă și este accesibilă 53 m prin intrarea Ponor și 710 m prin intrarea Plopa. După ce parcurge – probabil – aproape 1 km în subteran, după ce traversează peștera Plopa în lungul ei, se varsă imediat în râul Miniș. Pârâul subteran dispare și reapare prin două sifoane neexploatate de scafandri, până în prezent. Peștera Ponor – Plopa este o peșteră cu două galerii: una activă și una fosilă, iar intrarea acesteia este pe partea stângă a râului Miniș.Lungimea cartată a peșterii este de 710 m, ea a fost formată de pârâul Ponor, pârâu care o străbate în lungime pentru ca, imediat după ieșirea din peșteră, să se verse în râul Miniș.

Surpriza mare pentru localnici a fost descoperirea făcută în Peștera cu Oase, din sectorul carstic Ponor – Plopa, în cursul anului 2002. Istorica descoperire, de o mare valoare internațională, a fost făcută de Ștefan Milota, Mircea Gherase și Laurențiu Sarcină, membrii asociației Pro Acva Grup Timișoara, și constă în găsirea unei mandibule, în mare parte completă, asociată, la suprafață, cu un depozit fosil de hibernare a Ursus spelaeus foarte bogat, căruia i se asociază cel puțin speciile Capra ibex, Canis Lupus și Megaloeros giganteus. Mandibula aparține celui mai vechi om modern din Europa, și a fost evaluată la veritabila vârtstă de 40 000 de ani calendaristici (35.000 – 36.000 de ani carbonici). Este vorba de mandibula unui homo sapiens, botezat „Ion” de către descoperitori. Se pare că această descoperire va adăuga o nouă pagină în cronica evoluției vieții și climei cuaternare din sud-estul Europei, dar și a prezenței omului pe meleagurile noastre. Trebuie menționat că fosila lui ,,Ion” este din perioada în care se consideră că oamenii au intrat în contact cu neanderthalienii.

În aceeași peșteră, în anul 2003, s-a descoperit și un craniu aproape intact, tot de homo sapiens, dar mai tânăr cu 14 000 de ani ca ,,Ion”. După ce a fost datat a primit și el numele românesc ,,Vasile”.

Această peșteră plină cu oase de animale prezintă importanță deosebită pentru multe domenii de cercetare, tocmai de aceea se preconizează că aici se va mai lucra mulți ani pentru a descifra tainele pe care le ascunde.

Peștera Ponor – Plopa cu o lungime totală de 265 m, are intrarea pe fundul unei doline și a fost formată de pârâul cu același nume, care printr-o captare carstică a părăsit traseul și a început să se dreneze prin Peștera Ponor- Plopa. Peștera este ușor accesibilă și nu prezintă obstacole naturale.

Peștera Ponor – Uscată, este cunoscută în orașul Anina și cartierul Steierdorf și sub numele de Peștera Ponor, Peștera Crivina sau Peștera Brădețe. Înaintând în peșteră și trecând de o strâmtoare, galeria se înalță la 15 m. Are podeaua acoperită cu crustă stalagmitică, cu gururi, domuri și stalagmite, dar și un imens candelabru cu patru brațe. Temperatura în peșteră este de 6,5°C – 8,3°C la extremități și este umedă (95-100%). Aceste variații de temperatură se datorează deschiderilor, care permit intrarea curenților de aer.

Lacul Miniș

Valea Minișului este o localitate în județul Caraș-Severin, Banat, România. Valea Minișului este situată la 10 km de Anina și 20 de Bozovici, între primul și cel de-al doilea sector de chei ale râului Miniș, înainte ca apele să formeze lacul de acumulare Cerbu (Gura Golambului).

Localitatea este compusă dintr-o tabără pentru copii, niște case în proces avansat de degradare, un canton silvic și un fost restaurant. Sus pe deal se găsește o plantație de zmeură. Are stație de autobuz. Este punct de plecare turistic spre Lacul Buhui, Peștera de la Captare și cascada aferentă, lacul Cerbu, Cheile Minișului, poienile Liciovacea și Blezovacea, Rezervatia Cascada, Peștera și Izbucul Bigăr (7 km).

Poiana Plopa

Poiana Plopa este un cunoscut loc de agrement și petrecere a timpului liber, situată pe malul râului Miniș, de unde se ajunge la peștera Plopa situată în apropiere. În poiană este amenajat pe malul râului un loc cu mese și un grătar de asemenea este un loc ideal pentru camping. Accesul se face de pe DN 57B în stânga pe un drum de piatră.

Cascada Kirsa

Cascada Kirsa (Kirscha), se află în imediata apropiere a DN57B, între orașul Anina și Valea Minișului (14 km din centrul orașului Anina) și constituie o atracție turistică importantă a Munților Aninei. Este inclusă în programul de punere în valoare a obiectivelor turistice, derulat de administrația locală Anina, astfel încât, în cel mult un an, va fi complet amenajată pentru a fi vizitată.

Coordonate GPS: 45°01’28.1″N 21°53’44.9″E

Cascada Bigăr

Cascada Bigăr, monument al naturii, este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din lume, ce impresionează prin forma sa. Cascada este formată de un izvor de apă subterană care se scurge pe un perete calcaros, de forma unui con, înalt de aproximativ 7-8 metri, acoperit integral de mușchi.

Aflată în Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița, din județul Caraș-Severin, în Valea Minișului, la jumătatea distanței dintre localitățile Anina și Bozovici, pe DN 57B, Cascada Bigăr este practic locul în care izbucul Bigăr se varsă în râul Miniș. În Banat, localnicii numesc izbuc un izvor din care apa iese la lumină de sub stâncă. Izbucul Bigăr, a cărui apă este de o puritate rară, este alimentat de un curs de apă subteran ce iese de sub o stâncă înaltă de peste 50 metri. Acesta străbate peștera cu același nume din Munții Aninei și după o distanță de circa 200 metri, se varsă în râul Miniș formând Cascada Bigăr.

Cascada Bigăr a devenit foarte cunoscută după ce, în 2013, a fost declarată drept cea mai frumoasă cascadă din lume, de către site-ul american "The World Geography" care a plasat-o pe primul loc într-un top al celor mai impresionante cascade din lume. Anterior, în 2010, "National Geographic Traveler", un ghid turistic internațional, făcea pentru prima dată prezentarea acestei cascade în presa turistică de specialitate. Alături de Cascada Beușnița și Lacul Ochiul Beiului, Cascada Bigăr, crează un cadru de poveste.

Rezervația naturală Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița din care face parte Cascada Bigăr, a fost înființată în 1982 și este locul de trecere al Paralelei 45 prin România.

Rezervația Paleontologică Ponor

Carierele Ponor și Colonia Cehă se găsesc în partea de vest a orașului Anina, lângă cartierul Steierdorf. Geografic, cariera Ponor este flancată spre est de complexul minier Ponor (incinta principală a sistemului de cariere) și de cartierul Steierdorf. La vest este mărginită de dealul Tâlva Zânei al cărui versant estic suportă chiar o serie de trepte în calcare, la diverse nivele de altitudine. Imediat la sud începe incinta termocentralei pe șisturi bituminoase CET Crivina care în prezent este scoasă din funcțiune. Extremitatea de nord este marcată de Puțul Ponor, abandonat, situat în proximitatea intrării de nord în carieră.

Cariera Ponor este o fostă carieră de exploatare a șisturilor bituminoase și a argilei refractare. Actualmente, exploatarea se face numai ocazional, restrâns și numai pe cuprinsul treptei inferioare, nordice, pentru șisturi bituminoase. Însă perimetrul sudic propus pentru conservare este în întregime abandonat.

Cariera Ponor este un ansamblu de excavații, în patru trepte estice, de orientare nord-sud. Stilul de exploatare ți orientarea sunt dictate de condițiile geologice. Cele patru trepte principale, estice, sunt numerotate începând cu cea inferioară, cariera mai cuprinzând și o succesiune de trepte vestice, în versantul calcaros al dealului Tâlva Zânei. Primele patru trepte deschid întreaga succesiune a Liasicului care reprezintă și formațiunea productivă, nu numai la Anina dar și în toată regiunea Banatului.

Inventarul sistematic actual de la Anina se ridică la peste 120 specii, aparținând tuturor grupelor taxonomice majore de la nivelul Jurasicului, mai puțin angiosperme. Paleoflora este cunoscută din 1850, când Franz Foetterle face public primul studiu cu privire la Anina, până în 1994 referirile paleobotanice privitoare la Anina, trecând peste 39 de titluri, dintre care două monografii importante publicate și una în curs de publicare.

Paleoflora de la Anina este cunoscută în lume atât datorită bogăției sistematice cât și datorită influenței de ordin taxonomic pe care a avut-o de-a lungul timpului, Constantin von Ettingshausen și Karl Justus Andrae, doi dintre cercetătorii care au lucrat cu material provenind de la Anina, descriind în premieră taxoni importanți pentru paleobotanica Jurasicului, cum este cazul genurilor Protorhipis (Hausmannia) și Thinnfeldia (Pachypteris). În plus Anina a dat o serie întreagă de specii noi, în mare parte valabile și până astăzi.

Colecții de plante fosile de aici se găsesc la Anina, București, Cluj, Timișoara, Berlin, Viena, Londra și Budapesta, patrimoniul geologic mobil fiind mai mult decât substanțial, ceea ce face și mândria muzeelor sau universităților respective. Colecția cea mai bogată de paleofloră se găsește la Universitatea București, în Laboratorul de Paleontologie.

În cadrul carierei Colonia Cehă au fost descrise tuneluri de reptile de vârstă Jurasic timpurie, astfel de tuneluri fiind unice în Europa. Cel mai probabil, reptilele săpătoare de la Colonia Cehă au fost dinosaurieni. Singurele tuneluri de reptile mesozoice au fost descrise din Africa de Sud, Argentina și Arizona, Colonia Cehă fiind cea de a patra ocurentă în lume a acestui tip de ichnoformă.

În Cariera Ponor au fost descrise urme pași de tetrapode (dinosaurieni sau crocodilieni), atribuite speciei Batrachopus cf. dewyi, ulterior fiind găsite aici și alte tipuri de urme de pași.

Flora fosilă de la Anina înregistrează frecvent urme de interacțiune cu insecte, fiind frecvent descrise urme de insecte defoliatoare, gale, etc.

Resurse turistice antropice:

Calea ferată Anina-Oravița

Calea ferată Anina–Oravița a fost inaugurată la 15 decembrie 1863, fiind prima cale ferată montană (și a patra construită) de pe teritoriul actual al României.

Aceasta a fost construită de austrieci între ani 1855 – 1863, pe când Banatul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, iar prima locomotivă, numită „Steierdorf” construită în 1861, a fost adusă de la Viena cu vaporul pe Dunăre până la Moldova-Nouă și de acolo trasă de 40 de perechi de boi până la Oravița.Realizarea ei a avut ca scop transportul cărbunelui (huila) extras din minele de la Anina către Oravița, și de acolo mai departe pe Calea ferată

Oravița-Baziaș până la Dunăre, spre a fi încărcat în vase de transport fluvial. Are în componență 14 tunele cu o lungime totală de 2.084 m, și 10 viaducte, linia parcurge Munții Aninei. A fost supranumită Semmeringul Banatului.

Această porțiune face parte din situl „Calea ferată Baziaș-Oravița-Anina”, fiind clasată ca monument istoric (cod LMI CS-II-a-A-10949.02).Semmeringul Bănățean (Anina-Oravița)

În anul 1790 a fost descoperit cărbunele de calitate superioară de către muncitorul Mathias Hammer. Doi ani mai tărziu s-a început deja expolatarea cărbunelui. ”Aurul negru” trebuia să ajungă la Dunăre de unde era încărcat în vapoare și transportat mai departe. Vechiul drum Anina-Oravița supranumit și ”drumul cărbunelui” a început să devină neîndestulător. Din această cauză s-a inițiat acest proiect.

La început ideea a fost de a construi o cale ferată acționată cu tracțiune animală, dar datorită nevoii mari și calității bune a cărbunelui s-a transformat într-o cale ferată normală.

Calea ferată Anina – Oravița numită și ”Semeringul Bănățean” a fost finalizată la sfârșitul toamnei anului 1863, dată în funcțiune la data de 15 decembrie 1863 pentru transport de mărfuri și pe 1 noiembrie 1869 au început să fie destinată și transportului de persoane.

Calea ferată Anina-Oravița sau ”Semeringul Bănățean” este prima cale ferată montană de pe teritoriul României și funcționează de 150 de ani. Este de admirat felul în care ea este construită și peisajul frumos care se poate admira. Calea ferată are o lungime de 33,8 km, 134 de curbe, 14 tunele, 10 viaducte, 2117 drumuri înguste făcute în stâncă, ziduri de susținere 9946m.

Calea ferată Anina-Oravița a primit denumirea de ”Semeringul Bănățean” datorită tehnicilor și formei ei. Tehnicile au fost folosite într-un mod inteligent pe un teren greu accesibil. Tunelul de la Gîrliște, cu o lungime de 660 m, este unul din cele mai înguste tuneluri din România. Mai există aici și Viaductul Jitin cu o lungime de 131 m. Frumusețea naturii îi încântă și astăzi călătorii trenului prin culmi înalte, stânci abrupte și păduri de foioase și conifere – o priveliște minunată în fiecare anotimp.

Gara Oravița se află la +218,6 față de nivelul mării iar gara Anina la +557,6 deci o diferență de nivel de 339 m.

Construcția acestei linii a fost un rezultat al exploatărilor miniere din acest ținut montan al Banatului de Sud. Această linie ferată Oravița – Anina constituie pe drept cuvânt o artă inginerească a construcțiilor în materie de căi ferate montane. Este un unicat în țara noastră și în Sud-Estul Europei și își merită într-adevăr denumirea de Semmeringul Bănățean. Gara CFR Anina este încadrată ca monument istoric cu codul: CS-II-m-A-10959.

La ora actuală, zilnic (7 zile/săptămână), pe ruta Anina – Oravița circulă trenul Regio cu nr.9694, cu plecare din Anina la ora 13:30 și sosire în Oravița la ora 15:20. Pe ruta Oravița – Anina, trenul Regio cu nr.9695 are ora de plecare din Oravița 11.15 și sosirea în Anina la 13:05. Fiecare garnitură este compusă din două vagoane clasa a II-a tractate de o locomotivă LDH.

Biserica Romano – Catolică „Sfânta Treime” din Steierdorf

Încă de la început, coloniștii veniți pe aceste meleaguri au simțit nevoia unei mângâieri sufletești, au avut nevoie de hrană spirituală. Astfel, la 01 iulie 1773, a fost oficiată prima slujbă religioasă, sub cerul liber, la doar câteva zile după sosirea coloniștilor, de către capelanul Franz Sommer din Oravița. Drept altar a fost folosită cioata unui fag secular, doborât în acest scop. Bineînțeles că nu se puteau ține slujbele la nesfârșit sub cerul liber și, ca atare, în curând coloniști au construit o mică căsuță din lemn care să țină loc de biserică. Această biserică a fost folosită până în ziua de 18 decembrie 1787. Începând cu data de 10 08 1774, micuța colonie primește primul preot – pe călugărul franciscan Angelus Kinnater. Urmare creșterii nivelului de trai din micuța colonie, începând cu anul 1786, în locul locuințelor improprii din lemn și lut se construiesc altele, trainice și spațioase, din piatră. Atunci s-au construit locuințe pentru medicul coloniei, o nouă casă parohială și o bisericuță care să o înlocuiască pe cea neîncăpătoare din lemn. Această bisericuță a fost amplasată pe locul în care se găsește și acum biserica romano-catolică din Steierdorf și a fost sfințită la 19 decembrie 1787, de către preotul coloniei Colestinus Metz (franciscan). Locul ales pentru noua biserică a fost un capăt de deal care desparte str. Drum nou (Kerntal) de Valea Vulpii (Fuchsental), nu departe de locul primei biserici, la o altitudine de +653 m – de unde semeața construcție domină colonia.

Limba oficială folosită la biserica romano-catolică din Steierdorf a fost latina, până în anul 1842. Din acest an și până în anul 1850, toate documentele au fost completate în limba maghiară. După anul menționat, s-a folosit din nou limba latină. În curând, urmare creșterii umărului de locuitori, această bisericuță, care a funcționat aproape 80 de ani, a devenit neîncăpătoare și comunitatea s-a adresat patronatului în vederea obținerii sprijinului necesar construirii unei biserici noi, în concordanță cu cerințele actuale ale coloniei. Trebuie menționat faptul că în anul 1855 în Steierdorf erau 2 054 de suflete, iar în anul 2859 colonia avea 2 991 de locuitori, din care: 2 914 erau romano-catolici, 57 protestanți și 20 greco-catolici. Societatea St.E.G. s-a oferit să acopere aproximativ 54%, adică 16 000 de guldeni, din cheltuielile de construcție, restul de 12 000 de guldeni fiind suportați de credincioși romano-catolici din localitate. Renumitul arhitect Johan Bibel, din Oravița (născut 1817 – decedat 22.05.1900, Oravița), în urma solicitărilor primite din partea inimosului preot Josef Moser, întocmește un proiect al noi biserici, conferind construcției un stil pur gotic. Demolarea vechii biserici a început în iunie 1871, slujba ținându-se, pe tot cuprinsul perioadei cât a durat ridicarea noii biserici, într-o încăpere a școlii din Steierdorf.

Primăvara blândă a anului 1872 a făcut posibilă începerea timpurie a lucrărilor și vara deosebit de frumoasă a aceluiași an a contribuit considerabil la avansarea construcției. Mulțumită timpului deosebit de favorabil și a sârgului cu care munceau muncitorii, a fost posibilă sfințirea și ridicarea crucii pe turnul bisericii în data de 01 august 1872. De altfel, lucrările la exteriorul bisericii au fost terminate deja în toamna aceluiași an.

Biserica Romano – Catolică „Inima lui Isus” Anina

În data de 07 iulie 1901, a fost pusă piatra de temelie a bisericii romano-catolice din Anina, care a fost sfințită într-un cadru festiv și pusă în locul în care va fi amplasat altarul. Tot aici, într-o cutie de tablă, a fost îngropată o scrisoare comemorativă scrisă în limbile germană și maghiară. Slujba de sfințire a fost oficiată de preotul Franz Kruesz din Oravița care a ținut și o cuvântare în limba maghiară, iar preotul Nikolaus Scheidt a ținut o frumoasă cuvântare în limba germană. Proiectul bisericii aparține maistrului constructor Eduard Reiter din Timișoara. Construcția a fost efectuată de meșterii orăvițeni Franz Zittner și Geza Rupp. În atelierul maistrului turnător de clopote, Anton Novotny, din Timișoara au fost turnate cele două clopote noi. Unul închinat Sfintei Varvara și avea o greutate de 442 de kg, al doilea închinat Sfântului Florian și avea o greutate de 280,5 kg.

Biserica construită în stil gotic, cu o lungime de 36 m, o lățime de 12 m și cu un turn înalt de 37 m, a fost sfințită în anul 1901 în cinstea Sfântului Ștefan, regele Ungariei. În prezent, biserica romano-catolică din Anina are hramul sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus (Fest Allerheiligstes Herz Jesu – Ecclesia in hon. SS. Cordi Jesu) și se sărbătorește în 18 iunie.

Biserica Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Anina

Cronologie:

– 1908-1939 ridicarea și pictarea ei;

– 12 noiembrie 1939 prima sfințire

(mitropolitul Vasile Lăzărescu);

– 2004-2008 repictarea Bisericii;

– 21 mai 2009 resfințirea Bisericii.

Istoria Bisericii: Arhitectura Bisericii a fost concepută în stilul neo-bizantin, în formă de cruce, de către Decanul Facultății de Arte din Timișoara, profesor-doctor Victor Vlad. Pictura, tot în stil neo-bizantin, este realizată în tempera de către remarcabila personalitate a Banatului, Director al Muzeului de Istorie și al Arhivelor Statului din Timișoara, cu doctoratul la Budapesta, pictor-doctor Ioachim Miloia, dispărut prea de timpuriu dintre noi, la vârsta de 40 de ani. De reamintit este faptul că Biserica din Anina a fost ultima sa mare lucrare, în materie de pictură. Există o serie de asemănări evidente între Biserica din Anina și Catedrala Mitropolitană din Timișoara: de la concepție și ridicare, până la oamenii care au contribuit la realizarea ei. Policandrele Bisericii au fost donate de către cunoscutul magnat și acționar al U.D.R.-ului (Uniunii Domeniului Român, cum a fost cunoscut el în vremea aceea), Malaxa. Pictat de către pictor doctor Ioachim Miloia, iconostasul din lemn aurit, care este monument de artă înregistrat în FONDUL DE PATRIMONIU ARTISTIC al Banatului de Munte, este sculptat de maestrul Ștefan Gajo, cel care a realizat și iconostasul Catedralei Mitropolitane din Timișoara.

Istoricul Bisericii: Fundația Bisericii, fixată cu piloni de lemn în solul de sterili la adâncimea de 30 de metri, la fel ca și Catedrala din Timișoara, așezată pe un loc mlăștinos. Această concepție aparține inginerilor Moravici și Orăvicean, și a fost pusă în practică de prin 1910 după ce autoritățile austro-ungare au aprobat în 1908 ca halda de steril a Aninei să fie alocată pentru construcția acestei Biserici, pentru populația minieră ortodoxă, din Anina.

Fostul Cazinou Muncitoresc, astăzi Casa de Cultură Anina

În data de 04 iunie 1922 este inaugurat Căminul Cultural din Anina, început în luna aprilie a anului 1920, odată cu plantarea aleii de castani, și amplasat în locul în care se găsea o ospătărie și Cazinoul Funcționarilor, integrat în noua construcție. Construcția o inițiativă a directorului inginer Anton Hendrich, are trei nivele: demisol (210,384 m2). Parter (1 088,448 m2) și etaj (740 m2). Suprafața totală desfășurată este de 2 038,832 m2, sala de spestacole având o capacitate de 400 locuri.

Între 1982 – 1987, pe scena Casei de Cultură din Anina s-au prezentat mari actori și cântăreți ai acelor vremuri, precum: Florin Piersic, Ana Seleș, Angela Similia, Mirabela Dauer, formația Savoy, Jean Constantin, Gioni Dimitriu, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mihai Constantinescu, Ion Dichiseanu, Mircea Baniciu, Amza Pelea, Corina Chiriac, Narghita, Metrok Grup, Nicu Alifantis, Dan Spătaru, Alexandru Jula, Metropol Grup, Phoenix, Roșu și Negru, Ion Dolănescu, Tiberiu Ceia, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Benone Sinulescu și Gheorghe Zamfir.

Patrimoniul industrial minier din Anina

Extracția cărbunelui din adâncul pământului este una dintre activitățile de bază ale revoluției industriale, combinând pericolul cu mizeria, efortul fizic cu orgoliul. Activitatea de minerit a reprezentat ocazia experimentărilor tehnologice în încercarea de a birui dificultățile muncii într-un mediu artificial creat la adâncime: puterea considerabilă a vaporilor și energia electrică necesare pompelor de ventilare a minelor și în extracția efectivă a cărbunelui.

Mina Anina este dezvoltată într-o vale de mici dimensiuni. Poate fi comparată cu văile din sudul Țării Galilor unde mineritul cărbunelui este parte din identitatea locală. În restul teritoriului Marii Britanii mineritul s-a dezvoltat în zone plate de câmpie, asemeni bazinului minier care se întinde din nordul Franței până în Valonia (Belgia).

Însă Anina din Banatul Montan este diferită. Anina prezintă mai multe elemente în comun cu zonele montane de exploatare a minereului de fier precum cele din Munții Metaliferi (lanțul muntos Erzgebirge și Harz). În fundal se regăsesc dealuri împădurite în timp ce haldele de reziduri fuzionează cu acestea. Turnul ruginit al puțului nu iese în evidență mai mult decât silueta de beton modernistă a turnului de șlam în jocul de juxtapuneri cu fundalul împădurit.

Anina a fost una dintre cele mai vechi mine de cărbune, în prezent fiind cea mai adâncă (1200 metri adâncime, Puțul 1) din centru-estul Europei. Cu siguranță au fost doar câteva puțuri la fel de adânci în Marea Britanie. Cum Anina prezintă un peisaj cultural aflat în dureroasă tranziție de la statutul de „continuing” la „relict”, sperăm cu ardoare că valea își va găsi un nou sens care va celebra trecutul său minier.

Pentru a avea o perspectiva asupra orasului Anina, a fost necesară realizarea unei Analize SWOT astfel încat sa putem identifica punctele tari, punctele slabe, oportunități și amenințări.

Totodata a fost realizata si o analiza SWOT a mediul economic și turism