Potentialul Turistic al Muntilor Vladeasa

CUPRINS

=== Potentialul Turistic al Muntilor Vladeasa ===

CUPRINS

INTRODUCERE

În această perioadă de tranziție a evoluției sale istorice România își caută drumul prin care energiile și dezideratele poporului său să se izbăvească fructuos. Schimbând întregul mers al devenirii sale economice și sociale, prin renunțarea voită sau nevoită, cum ar fi industrializarea, mineritul, țara noastră trebuie să găsească alternative ale dezvoltării fără de care progresul nu este posibil. Una dintre alternative rămâne, în ciuda superficialității și dezinteresului cu care este privit adesea, turismul.

Turismul s-a afirmat ca o ramură economică de mare eficiență, în majoritatea țărilor cunoscute prin oferta lor în acest domeniu, la umbra altor ramuri, îndeosebi a agriculturii, transportului sau industriei.

Dezvoltarea turismului în ultima perioadă de timp ridică o serie de probleme de ordin economic, social și probleme ecologice. Acestea se reflectă la dezvoltarea fondului turistic, la îmbunătățirea structurilor de primire, de păstrare a echilibrului ecologic și a calității resurselor turistice.

În dezvoltarea și amenajarea unei regiuni se pornește de la studii de detalii și se încheie cu exploatarea turistică. Dotarea și amenajarea unei zone turistice urmărește punerea în valoare a unui teritoriu, a resurselor sale în vederea exploatării lor în mod rațional.

Problema care se pune astăzi în România nu este de a dezvolta un turism clasic, de a urma, pas cu pas, etapele parcurse deja de marile puteri ale domeniului respectiv în afirmarea infrastructurii sau recreativ-curative. Acest efort ne-ar cere ani mulți și am fi mereu în urma altora. Problema este de a ataca la vârf, acolo unde se îndreaptă preferințele actuale ale cererii. Astfel vom conta într-o competiție care a devenit din ce în ce mai acerbă,pe piața turistică europeană sau mondială.

În contextul acestei idei se înscrie și lucrarea de față care urmărește analiza potențialului fiecărui element geografic din Munții Vlădeasa în vederea utilizării și organizării spațiului în scop turistic.

Acești munți mi-a dat atâtea bucurii și satisfacții, încât am considerat că este de datoria mea să împărtășesc și altora cele aflate și descoperite și să le ușurez pașii pentru a se bucura în aceeași măsură de frumusețile acestor locuri.

ISTORIC AL CERCETĂRILOR GEOGRAFICE

În anul 1853, A. Schimild, geograful austriac care se pare că a fost primul om de știință ce a pătruns în Munții Bihor-Vlădeasa, dar nu a cunoscut nici el cele trei obiective majore (Cetățile Ponorului, Cheile Galbenei și Cetatea Rădesei), în schimb a dat o altă descriere carstului. Apoi la începutul secolului XX, un ardelean, Iuliu Czaran, și-a închinat întreaga activitate și avere explorării și amenajării turistice a acestor munți. Pretențioasa lui activitate nu a avut însă răsunetul meritat, și notele lui turistice, apărute ici-acolo în reviste locale, precum și în micul ghid turistic apărut la Beiuș în 1903, epuizat repede, a mobilizat doar turiști din preajma munților, din Oradea și Cluj.

Dacă meritele lui Czaran în cea ce privește exploatarea și amenajarea unor obiective turistice sunt în afara oricărei discuții, activitatea sa a avut și unele aspecte negative. Astfel el a încercat să dea obiectivelor turistice o serie de denumiri fanteziste, inspirate din mitologie, biblie și coran ignorând frumoasa toponime locală românească. Pentru Czaran cascada Bohodeiului a devenit ,,cascada Phaeton”, izvoarele Someșului Cald au fost denumite ,,Bazarul Someșului”, Cetatea Rădesei este ,,Leviathanopolis” etc., denumiri total străine localnicilor și care mai încurcă și astăzi pe turiști.

Între cele două războaie mondiale frumusețile Munților Vlădeasa încep să fie cunoscute datorită cercetărilor științifice, mai precis speologice, întreținute de marele savant Emil Racoviță și colaboratorii săi. Așa se face că munții Vlădeasa și în această perioadă să aproape numai de turiștii ardeleni de pe la poalele lor. Aceasta doar cu câteva excepții, printre care cea mai faimoasă stațiunea Stâna de Vale, înființată în 1883 prin construirea unor case de adăpost, dar ea a cunoscut o mai mare dezvoltare de-abia în 1932, când începe să se ridice aici hoteluri și vile.

Paralel cu exploatările speologici efectuate de E. Racoviță și mai târziu de studenții săi de la Institutul de Speologie din Cluj, au fost întreprinse cercetări geologice, ridicând prima hartă geologică a Munților Bihor- Vlădeasa (1952-1959) .

Însă un merit deosebit în cunoașterea și ieșirea din anonimat a acestor munții îl au cercetătorii Bleahu Marcian și Bordea Sever. Acești cercetători au primit misiunea după 1950, de a începe o serie de cercetări geologice în Munții Vlădeasa, în urma unei oarecare experiență turistică. Însuși cercetători au fost surprinși de frumusețea ce se ascunde în acești munți. Ei afirmă ,,Misterul! Acesta este cuvântul care ne-a însoțit timp de ani de zile pașii pe toate drumurile Vlădesei. Ani de zile am avut necontenit senzația că suntem exploratori, că dezvăluim taine și că luptăm cu necunoscutul. Munții Vlădeasa i-am descoperit, în cel mai pur sens al acestui cuvânt, cu pasul și busola”.

Pe baza cercetării lor științifice de geologie, speologice, climatice, biogeografice, geomorfologice și turistice, se întocmesc majoritatea lucrărilor științifice, ce urmăresc anumite elemente ale cadrului natural din munții Vlădeasa.

CAPITOLUL 1. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ ȘI LIMITELE REGIUNII

Munții Vlădeasa sunt așezați în partea nord estică a Munților Apuseni, la nord de Munții Bihor.

Munții Vlădeasa se desfășoară între defileul Crișului Repede în nord, izvoarele Crișului Pietros și Someșul Cald în sud, Depresiunea Huedin și un aliniament nord-sud între depresiune și localitatea Călățele în est, Depresiunea Beiuș și Munții Pădurea Craiului în vest aceștia din urmă fiind despărțiți de Munții Vlădeasa de Valea Iadei. Se desfășoară pe teritoriul administrativ al județelor Bihor și Cluj. Limita își găsește justificarea în diferențierile ce apar mai ales în construcția geologică, cu implicații evidente în relief,precum și printr-o desfășurare aparte a suprafețelor de nivelare.

Fig. 1. Așezare geografică a Munților Vlădeasa (Prelucrare după D.A. Crișuri Oradea

Figura 2. Așezarea geografică în cadrul Munților Apuseni.

1.1. Descrierea geografică a Munților Vlădeasa

Pentru orientarea turiștilor care străbat o zonă de munte, descrierea geografică detaliată este absolut necesară. Aceasta cu atât mai mult într-o regiuni în care liniile directoare ale reliefului nu sunt clare și deci te poți ușor rătăci. În plus, turismul nu trebuie să fie doar un prilej de destindere, ci și de instruire, iar drumețul să nu se limiteze a urmări doar poteca pe care o parcurge,ci să și înțeleagă peisajul. Ajungând astfel la o explicație științifică a naturii, turistul va găsi adevărata bucurie a drumeției.

Masivul Vlădeasa

Masivul Vlădeasa are forma unei potcoave cu deschiderea spre nord. Scobitura potcoavei o formează bazinul hidrografic al văii Drăganului, care curge spre nord, vărsându-se în Crișul Repede. Axa de simetrie pe care o constituie valea Drăganului ne permite să distingem o ramură estică a masivului și alta vestică.

Ramura estică a Masivului Vlădeasa

Limitată la vest de valea Drăganului, la est de valea Henții și la sud de Someșul Cald, ramura estică a masivului se întinde de la nord spre sud pe o lungime de 28km. De-a lungul ei se succed o serie de munți, slabi individualizați, deoarece înșeuările despărțitoare nu sunt prea adânci. Înălțimea ei creste treptat, începând din nord, din valea Crișului Repede. Primii munți joși și împăduriți sunt lipsiți de importanță turistică: Măgura Sebeșului (760m), Măgura Tranișului (946m) și Măgura Vișagului (1096m) pe care satele ajung aproape până pe culme. O înșeuare puternică, determinată de izvoarele văilor Vișagului (afluent al Drăganului ) și Sărunii (afluent al pârâului Henț), în care și-a găsit loc vatra satului Vișagu, marchează începutul propriu-zis al crestei principale a Vlădesei. De aici înălțimea creste brusc și atinge în muntele Stânișoarei 1522m. Puțin mai la sud, pe creastă, începe un golul alpin și cu el adevăratul peisaj de munte cu stâncării și puternice muchii laterale.

Muntele Vlădeasa, care urmează, este alcătuit dintr-o creastă destul de ascuțită, ce culminează în vârful cu același nume (1836), al doilea ca înălțime din Munții Apuseni.

Spre vest, din creastă, se desface o muchie abruptă, acoperită de grohotișuri, Tarnița, iar spre est mai multe picioare domoale și împădurite, unul dintre ele adăpostind cabana Vlădeasa. Este Chicera Orzeștilor, care spre nord-est se transformă în platforma Rogojel. Aproape de terminația sudică a muntelui Vlădeasa din creasta principală se mai desface spre sud-est o muchie care aduce o notă cu totul aparte în peisajul destul de monoton creat de rocile eruptive. Este muchia Pietrele Albe cu pereți albi și abrupți de calcare (1557). Calcarele se continuă și mai la sud, generând un relief carstic tipic în bazinul superior al văii Seci. Pe vale, mai jos, se găsește frumoasa cascadă Răchițele.

Spre sud peisajul se schimbă total. Aici începe platforma care retează creasta la altitudinea de 1600m.Creaste principală a masivului se transformă în platouri întinse, străbătute de pâraie care curg leneșe prin albii puțin adâncite, dând naștere la mocirle și turbării. În lungul crestei se separă mai mulți munți, nu prea individualizați și care culminează în cupole rotunjite ce domină cu puțin platforma. Acești munți sunt Vârfurașul (1688m), Nimoiasa (1587m), Micăul (1638m), Gardul de Pieatră (1621m), Briție (1756m), Piatra Grăitoare (1677m) și Cumpănățelu (1648m).

Începând din Nimoiasa, creasta principală se curbează spre vest, pentru a forma bucla potcoavei pe care o constituie în ansamblu masivul Vlădeasa.

Din creasta principală se desfac o serie de muchii atât spre interiorul potcoavei, spre valea Drăganului, cât și spre exterior. Dintre muchiile interioare menționăm pe cele care se desfac din Vârfurașul și muchia ce se desface din Briței și se îndreaptă spre nord. Ultima este cea mai importantă muchie secundară din întreg masivul Vlădeasa, constituind un munte de sine stătător ce culminează în două vârfuri, din care cel mai înalt este de 1790m. Pe una din văile ce coboară din Buteasa spre vest (valea Moara Dracului) se află frumoasa cascadă Moara Dracului.

Dintre crestele ce se desfac din ramura estică a potcoavei spre interior amintesc doar câteva: scurta muchie ce se desface din platoul Nimoiasa și merge spre est, până în vârful Țiglăul, închizând spre sud bazinul văii Seci. Acest bazin avansează mult spre vest, determinând o curbare importantă a crestei principale a masivului pe porțiunea dintre șaua Între Munți și platoul Nimoiasa. A doua creastă importantă se desfășoară din vârful Nimoiasa și se îndreaptă tot spre est, trecând prin vârfurile Muncelul Mare (1540) și Cuciulata (1489) și se termină în Măgura Călățele (1413). Ea formează cumpăna de ape între bazinul Crișului Repede și bazinul Someșului Cald. În bazinul Someșului Cald încep formațiunile calcaroase ale munților Bihor, fapt pentru care muchia menționată formează și limita dintre masivul Vlădeasa și munții Bihor.

Ramura vestică a Masivului Vlădeasa

Este limitată la est de valea Drăganului, iar la vest de văile afluente ale Crișului Repede, apoi de valea Iadului, și se întinde pe o lungime de 50km. Diferența de lungime fața de ramura estică se explică prin faptul că ea este mult mai sinuoasă din cauza unor văi care o străbat. Ea se deosebește de ramura estică și prin înălțime și formele de relief.

Singura porțiune în care ramura estică păstrează caracterul de culme alpină, cu pante abrupte, stâncărie și gol alpin, este în sud, unde se racordează cu ramura estică șaua Cumpănățelui. Primii doi munți, Cârligatele (1691m) și Cornul Munților (1651m, numiți și Fântâna Rece), au încă caracterul de platformă cu muchia teșită. În Cornul Munților creasta face un cot și se îndreaptă spre nord. Muntele Bohodei (1654m), care urmează, are o creastă ascuțită și abrupturi puternice mai ales spre vest. O șa îl desparte de muntele Poieni (1625m), piramidă proeminentă cu forme regulate.

Acesta este un important nod orografic, căci aici începe a doua creastă a masivului. Creasta principală se îndreaptă spre nord și separă bazinul văii Drăganului (la est) de cel al văii Iadului (la vest). Creasta principală urmărește schimbarea de direcție făcând o primă inflexiune puternică în vârful Poiana Drăgoteanului (1444m). O a doua inflexiune este determinată mai la nord de valea Sebeșului, afluent al văii Drăganului. Toată această zonă nord-vestică a Masivului Vlădeasa, care se întinde până la Crișul Repede, nu depășește 1500m, este complet împădurită și de un interes turistic mai redus. Din creasta principală doar primele vârfuri, la nord de Muntele Poieni, care aflându-se în imediata apropiere de stațiunea Stâna de Vale sunt mai vizitate. La nord de vârful Poieni este vârful Muncei (1411m), din care se desface spre nord-vest o creastă scurtă care culminează în vârful Aria Vulturului (1345m), după care urmează Piatra Calului (1461m) și vârful Poiana Drăgoteanului (1444m).

Fig. 3. Vârful Poieni

A doua creastă care se desface din vârful Poieni se îndreaptă la început spre nord – vest, apoi spre nord. Ea separă bazinul văii Iadului de o serie de văi tributare Crișului Negru. Vârfurile cele mai importante din această creastă sunt: Custuri(1386m), Dealul Mare (1210m), Dealul lui Ilie (1007m), Piatra Tisei (1057m), Bălinței (1015m), Măgura Binșele (1003m) și Hodrângușa (1014m). În continuare creasta se îndreaptă spre nord-est pierzând treptat din înălțime și se termină în valea Crișului Repede. Creasta prezintă interes din punct de vedere turistic doar pe porțiunea dintre vârfurile Poieni și Hodrângușa, prin faptul că pe aici trec două trasee ce leagă stațiunea Stâna de Vale de peștera Meziad. De fapt ea oferă priveliști frumoase doar până în Piatra Tisei, iar pe porțiunea Poieni-Dealul Mare prezintă spre sud-vest versanți foarte înclinați, cu văi abrupte și cascade (după Bleahu, Bordea 1981).

Elementele turistice majore al acestea zone îl reprezintă valea Iadului. Izvoarele văii se adună într-o mică depresiune aproape plată, în care este situată stațiunea Stâna de Vale, înconjurată de păduri dese de molid și brad. Mai jos, valea intră în cheile sălbatice, tăiate în roci vulcanice. Pantele sunt înclinate, și atât pe văile afluente, cât și pe ea se formează mai multe cascade ușor de vizitat: Săritoarea Ieduțului, cele două cascade numite Vălul Miresei și frumoasa cascadă Iadolina (chiar pe valea Iadului). În porțiunea inferioară valea Iadului trece printr-o zonă de calcare, tăind chei cu pereți verticali, iar în împrejurimile comunei Remeți se dezvoltă o importantă regiune carstică cu numeroase peșteri și avene, între care peștera din valea Leșului este declarată monument al naturii.

La vest de creasta ce domină pe stânga valea Iadului încep Munții Pădurea Craiului.

CAPITOLUL 2. RESURSE TURISTICE NATURALE

2.1. Relieful

Relieful ca element al cadrului natural, deține o pondere importantă în structura potențialului turistic. Marea varietate a formelor de relief, frecvența mare de individualizare în teritoriu sunt elemente ce concură la creșterea potențialului turistic al reliefului.

Geologia

Munții Vlădeasa ocupă o suprafață de 500 km² și sunt alcătuiți din roci vulcanice de vârstă mezozoică și chiar neozoică. Aceste roci sunt rezultatul unor puternici erupții care au dat curgeri de lavă ce alternează cu strate de cenușă și cu blocuri smulse din fundament. În părțile joase ale masivului, unde eroziunea a pătruns mai adânc, apar la suprafață corpurile eruptive întărite subcrustal. Așa sunt granitele de la Budureasa sau cele de la Pietroasa.

Astfel, construcția și structura geologică a acestor munți sunt relativ complexe, fiind reprezentate, dominant, de magmatice și formațiuni cristalofiliene și mai puțin de formațiuni sedimentare. Sedimentarul este redus ca întindere și apare sub forma gresiilor și conglomeratelor cretacice superioare în care s-au format cascadele Săritoarea Ieduțului și Răchițele.

Obiectivele Munților Vlădeasa sunt o consecință a constituției lor geologice. Magmatitele (dacite, riolite și granodiorite) din masivele Vlădeasa, Buteasa, Cârligatele și altele se înscriu în relief prin forme greoaie, masive, încadrate de văi tăiate adânc (Drăganu, parțial Iada). În general, același reflex în relief îl au și rocile cristalofiliene. Unele aspecte deosebite sunt condiționate de structurile lor, care impune prezența povârnișurilor abrupte de tip cuestă și a suprafețelor structurale. Astfel de culmi asimetrice apar frecvent în bazinele inferioare ale văii Iadei și Drăganului. Calcarele jurasice din grabenul Remeți determină existența unui relief endocarstic deosebit de important, prin peșterile din bazinul văii Iadei, unele dintre ele fiind declarate monumente ale naturii. Totodată, prin abrupturile pitorești pe care le înscriu în relieful văii, contribuie mult la ridicarea potențialului turistic al acesteia.

La întregirea aspectului greoi și masiv al culmilor montane au contribuit și procesele de nivelare din întreg spațiul muntos la Munților Vlădeasa. Astfel pediplenei carpatice, îi aparțin în regiune două nivele surprinzător de netede sau larg ondulate, separate între ele printr-o diferență de altitudine de circa 200m.

Pe fondul general al reliefului impus de alcătuirea litologică și de procesele de nivelare apar unele detalii morfologice datorate acțiunii criogene și chiar glacionivale. În cadrul acestora se înscriu abrupturile, unele dintre ele chiar spectaculoase, ca în Pietrele Albe și în Cârligatele. Mult mai reprezentative sunt grohotișurile de versant, pleistocene, dezvoltate pe toate povârnișurile și îndeosebi la baza lor, cărora li se adaugă eluviile de pe suprafețele interfluviale, cu terase, pietre glisante, câmpuri de pietre, etc.

O altă caracteristică importantă a reliefului este dată de prezența circurilor glacionivale, plasate pe versantul estic al Masivului Buteasa, în zonele de acumulare ,,la adăpost” a zăpezilor antrenate de dominația circulației vestice.

Principalele categorii de obiective turistice ce aparțin cadrului natural al Munților Vlădeasa sunt:

crestele

abrupturile

cheile

peșterile

ponoarele

Crestele și abrupturile. Deși nu sunt la fel de impunătoare ca și în cazul celorlalte subunități ale Carpaților Occidentali, totuși, în context local, au o valoare turistică ridicată, impusă de morfologia crenelată sau de posibilitățile ce le oferă pentru practicarea alpinismului. Culmile nivelate larg se pretează drumețiilor, în timp ce văile adânci, cu versanți abrupți, sunt favorabile escaladelor. Abrupturile cele mai spectaculoase sunt la Pietrele Albe și Cârligatele. În această categorie se încadrează abrupturile din cele două sectoare de chei ale Văii Iadului, Creasta Frunții a cărei culme beneficiază de un excelent punct de belvedere, cu o panoramă largă asupra satului Remeți, abrupturile din cheile afluenților Văii Iadului (Valea Ieduțului, Valea Leșului), Creasta Cicondului.

Cheile. Cele două sectoare de chei ale văii Iadului și ale afluenților săi, precum și cheile Someșului Cald, constituie puncte de atracție turistică atât prin morfologia și fizionomia lor cât și prin potențialul de poziție extrem de favorabil. Și în bazinele văilor Stancului și Drăganului sunt prezente formele carstice.

Peșterile. Constituie resursa turistică de bază mai ales pe valea Iadului atât prin numărul lor mare, pentru o suprafață restrânsă a rocilor dizolvabile, cât și datorită bogăției de speleoteme din sistemele carstice active.

Peșterile prezintă o dezvoltare în general descendentă, rareori orizontală și o morfologie freatică predominantă. Aici intră peșterile nr. 3,4 și 5 din valea Lespezi (peșteri subcutanate), Peștera Vârfurașul, Peștera cu Apă din Valea Leșului, Peștera Ponorul Lespezi etc.

Resursele turistice date de sistemele carstice subterane derivă din spectaculozitatea și monumentalitatea peisajelor din golurile subterane. Datorită potențialului turistic și al potențialului de poziție favorabil din cadrul Munților Vlădeasa, mai multe peșteri au fost amenajate și introduse în circuitul turistic: Peștera cu Apă de la Bulz, Peștera de la Fața Apei, Peștera cu Apă din Valea Leșului.

Peștera cu Apă de la Bulz are un cert potențial turistic și de atractivitate, deschizând seria golurilor carstice subterane de pe valea Iadului. Potențialul turistic al acestei cavități rezidă din situarea acesteia pe versantul stâng al văii iadului, la baza unui abrupt impunător în perimetrul localității Bulz. Din punct de vedere genetic reprezintă sectorul terminal al unui vast sistem endocarstic ce are la extremitatea opusă peștera Ponor-Săncuța. Lungimea totală a peșterii este de 1177 m, iar tronsonul vizitabil are o lungime de 548 m. Fizionomia tronsonului vizitabil este dată de râul subteran ce drenează cavitatea subterană.

Peștera de la Fața Apei (Peștera din Peretele Cornului, Peștera cu Apă de la Remeți) este situată în primul sector de chei al Văii Iadului, în versantul stâng, în apropierea localității Remeți. Peștera are o lungime de 350 m și un potențial brut modest, suplinit însă de un potențial de poziție extrem de favorabil fiind situată în apropierea șoselei ce străbate valea.

Peștera cu Apă din Valea Leșului se deschide în versantul drept al Văii Leșului, afluent de stâng al Văii Iadului, la o distanță de 3 km în amonte de punctul de confluență. Intrarea în peșteră este impunătoare iar elementul morfologic dominant îl reprezintă tavanul peșterii, remarcabil de neted, ce conferă un sentiment de siguranță, galeria principală adăpostește urme de Ursus spaeleus; peștera în ansamblu se prezintă ca un obiectiv turistic menit să motiveze existența motelului Cabana Barajul Leșu și să-l facă eficient din punct de vedere al exploatării turistice.

Peștera Vârfurașul se deschide la altitudinea absolută de 1236 m, în versantul stâng al Văii Seci. Prin lungimea ei, 2250 m, este cea mai dezvoltată peșteră din Masivul Vlădeasa. Ea s-a format prin captarea în subteran a trei pâraie de suprafață, respectiv Pârâul Muntelui, Pârâul Sitarului și Pârâul Râșcanilor.

Peștera Vârfurașul are două intrări corespunzătoare etajelor morfologice. Intrarea prin Galeria cu Bănci duce spre etajul fosil, iar cea din apropierea izbucului Vârfurașul către cel activ, legătura între ele realizându-se prin galerii de racord.

Peisajul peșterii este dominat de succesiunea sectoarelor înguste, ce se constituie în „probleme” ale amenajării turistice, și a sălilor de mari dimensiuni, dezvoltate la intersecția faliilor și a dislocărilor. Deosebit de variată este însă morfoligia de detaliu. Astfel, încă de la intrare se întâlnește o etajate pe verticala a nivelele lor de eroziune, numite de localnici „bănci”, de unde și denumirea galeriei respective. Iarna se remarcă paleta diversificată a formațiunilor de gheață ce durează de toamna până primăvara. Peștera Vârfurașul își are atractivitatea înmagazinată în speleotemele de montmilch din galeria fosilă. Scurgerile parietale alcătuiesc fundalul pe care se proiectează în toată splendoarea lor stalactitele, stalagmitele și coloanele. Majoritatea sunt din lapte de piatră. Peștera Vârfurașul ocupă un loc de prim rang în ceea ce privește depozitele de montmilch. În galeria paralelă celei de înaintare, numită Galeria cu Lacuri, abundă gurile și scurgerile parietale.

Din Sala Intrării, caracterizată printr-un peisaj fragmentat caverna își schimbă brusc orientarea, îndreptându-se spre vest. Cele două etaje se suprapun pe linia aceleiași verticale, conexiunile realizându-se prin puțuri și galerii de legătură. În etajul superior „sculptorul subpământean” a modelat, din materialul alb, imaculat, stalactite, draperii sau scurgeri parietale, iar în cel inferior meandre și niveluri de eroziune. Instabilitatea creată prin creșterea dimensiunilor golului subteran este cauza prăbușirilor masive, care au generat piramidele de blocuri, întâlnite în acest sector.

Deși amenajarea acestei peșteri va fi dificilă, datorită obstacolelor de natură morfologică existente, ea are o puternică motivație în impunerea cavității ca obiectiv de vârf al unui areal turistic (cel al Văii Stanciului), deosebit de pitoresc, situat nu departe de Masivul Vlădeasa și cabana cu același nume.

Peșterile și avenele din bazinul Văii Iadului (după T. Rusu, 1988)

Tabelul 1

Ponoarele sunt forme carstice cu o largă răspândire, dar individualizarea lor în relief este diferită. Ele pot fi vechi intrări de peșteri colmatate, dar funcționale ca organisme hidrologice pe o fază incipientă a unor rețele de drenaj subterane. Deoarece apar în zone calcaroase se remarcă grupări de ponoare care dau o tentă inedită peisajului zonelor respective. Așa este cazul grupării de ponoare din Depresiunea Acre.

2.2. Potențialul turistic al climei

Clima Munților Vlădeasa este cea tipică de munte, în general umedă și rece pe culmile înalte, cu atenuare treptată spre părțile joase. Etajarea pe verticală se manifestă în toți factorii determinanți ai climei.

Temperatura medie anuală a aerului este de 2 grade în masivul Vlădeasa, 4 grade în zona platformei calcaroase.

Regimul climatic al Munților Vlădeasa depinde în mare parte de marile unități fizico-geografice ale Munților Apuseni, precum și de circulația maselor de aer din direcția nord-vest, care aduc însemnate cantități de precipitații și, într-o anumită măsură, de expoziția versanților.

Munții Vlădeasa se interpune în drumul de influență al maselor de aer cu circulație vestică, care transportă masele de aer oceanic umede și răcoroase, acest areal caracterizându-se printr-un climat temperat continental moderat, temperaturile variind cu altitudinea, de altfel ca și nebulozitatea și precipitațiile.

Abundența acestora se datorează vântului dominant de vest, care vine încărcat cu vapori de apă pe care îi depune pe prima stavilă întâlnită în cale, Munții Apuseni. Așa se face că aici, la altitudini de sub 1800 m precipitațiile ating uneori peste 1400 mm.

Zona este deosebit de frumoasă (pitorească) prin claritatea atmosferei, deși există riscul furtunilor bruște sau chiar a unor perioade ploioase mai îndelungate.

Datele climatice privind Munții Vlădeasa sunt rezultatul înregistrărilor meteorologice de la Stâna de Vale 1108 m, Vlădeasa 1404 m și Vlădeasa 1836 m.

2.2.1. Temperatura aerului

Este elementul meteorologic principal care stă la baza stabilirii specificului climatic ale unei regiuni mai mute sau mai puțin extinse, constituind una dintre caracteristicile cele mai importante, a cărei variație se resimte și în distribuirea celorlalți parametri meteorologici.

Temperatura medie anuală-scade o dadă cu creșterea altitudinii dinspre zonele depresionare periferice spre culmile muntoase (1ºC la Vlădeasa 1836 m). La altitudini medii valorile termice anuale variază între 3,9ºC la Stâna de Vale și 4,9ºC la Vlădeasa 1404 m. Față de aceste valori, versanții cu înclinare și expuneri diferite înregistrează diferențe termice semnificative, unii rămânând mai multă vreme umbriți, deci mai reci, alții mai însoriți, deci mai calzi.

Temperatura media lunară- poate fi analizate cu ajutorul mediei lunare. Conform acestor date pe crestele montane înalte, la Vlădeasa 1836 m, unde încălzirea și răcirea aerului se realizează cu întârziere, cea mai rece lună a anului este ianuarie cu -7,3ºC urmată de februarie cu -7,2ºC. La altitudini mai mici valoare mică termică lunară se înregistrează tot în luna ianuarie, la Stâna de Vale aceasta fiind de -5,3ºC.

Începând din luna martie evoluția temperaturii aerului cunoaște o curbă ascendentă care se păstrează până în lunile iulie-august, în funcție de altitudine, după care capătă un caracter descendent. Cele mai ridicate temperaturi se înregistrează în luna iulie 13,3ºC la Stâna de Vale, în timp ce la altitudini mai mari de 1300- 1400 m valorile termice maxime se produc în luna august: 14,8ºC la Vlădeasa 1404 m și 9,6ºC la Vlădeasa 1836 m.

Temperatura medie lunară și anuală și amplitudinea termică medie anuală (după O. Gaceu 2005)

Tabelul 2

Fig. 4. Temperatura medie lunară în Munții Vlădeasa

Din luna august-septembrie, temperatura medie lunară începe să scadă la toate stațiile meteorologice din Munții Vlădeasa, atingând valoarea minimă în luna ianuarie.

În luna ianuarie temperaturile sunt negative pe întreg teritoriul Munților Vlădeasa, temperatura medie fiind de –3,70 C. Pentru luna cea mai caldă a anului, iulie, se înregistrează o temperatură medie de 18,30 C, rezultând așadar o amplitudine de 220 C.

Frecvența zilelor de iarnă este semnificativă în sezonul rece al anului când temperatura maximă a aerului se poate menține mai multe zile la rând sub valoarea de 0ºC, motiv pentru care se numesc zile de iarnă. Numărul acestor zile crește proporțional cu altitudinea, de la circa 21 la periferia muntelui, la 48,9 zile la Stâna de Vale și 126,6 zile la Vlădeasa 1836 m.

În timpul anului zilele de iarnă se pot produce din octombrie până în aprilie la altitudini medii și din septembrie până în iunie pe cele mai înalte culmi. Cea mai mare frecvență a acestor zile se întâlnește în luna ianuarie când se înregistrează 14,4 zile la Stâna de Vale, 15,5 zile la Vlădeasa 1404 m și 26,6 zile la Vlădeasa 1836 m.

Numărul de zile cu temperatură maximă ≤0ºC (după O. Gaceu 2005)

Tabelul 3

Frecvența zilelor de vară-zilele în care temperatura maximă a aerului atinge 25ºC, este redusă în acest spațiu montan. Astfel se înregistrează : 8,5 zile la Stâna de Vale, 1,3 zile la Vlădeasa 1404 m și dispar cu desăvârșire la peste 1800 m. Tot din tabelul 4 se poate observa că intervalul din an în care se produce zilele de vară scade o dată cu creșterea altitudinii, astfel la altitudini mici este cuprinsă în intervalul lunilor martie-octombrie, iar la înălțimi medii din iunie până în septembrie, pentru ca pe cele mai înalte culmi zilele de vară să nu se înregistreze în nici o lună din an.

Numărul de zile cu temperatura mai ≥ 25ºC (zile de vară) (după O. Gaceu 2005)

Tabelul 4

Prin urmare, temperatura aerului intră în calcul numai în situația manifestării sale excesive. Perioadele toride de vară, cu o radiație solară puternică sunt total nefavorabile activităților de recreere, ca, de altfel, și intervalele geroase de iarnă, cu temperaturi sub –150 C. Între aceste limite, cum este și cazul bazinul hidrografic superior al Crișului Repede, repercusiunile temperaturii asupra turismului sunt pozitive.

Primul îngheț apare la începutul lunii octombrie, iar ultimul îngheț la sfârșitul lunii mai. Acest interval prezintă oscilații de la un an la altul în funcție de circulația atmosferică.

2.2.2. Umezeala relativă a aerului

Umezeala relativă a aerului este în medie de 80-85 %, reprezentând mari variații în decursul anului când, începând din noiembrie și până în februarie, are valori ridicate (80-85 %), iar în luna ianuarie culminând (în jur de peste 9,2% la Stâna de Vale). În general, primăvara și vara sunt anotimpurile cu umiditatea relativ mai coborâtă, iar toamna și iarna prezintă valori ridicate.

Valorile medii lunare și anuale ale umezelii relative a aerului (%)(după O. Gaceu 2005)

Tabelul 5

Fig. 5. Valorile medii lunare și anuale ale umezelii relative a aerului

2.2.3. Nebulozitatea

Nebulozitatea sau gradul de acoperire la cerului cu nori depinde direct de particularitățile circulației generale a atmosferei, dar și de cele ale suprafeței active, mai ales ale reliefului.

Nebulozitatea medie lunară și anuală. Sub influența diferitelor sisteme barice ce traversează România sau staționează deasupra ei, a așezării geografice și a reliefului, la Stâna de Vale nebulozitatea înregistrează un maxim de 6,8 zecimii de cer acoperit în luna aprilie datorită unei noi intensificări a ciclonilor mediteraneeni, intensificării convecției termice și dinamice de versanții.

Minimul de nebulozitate apare în luna august (4,7 zecimi) și reprezintă o excepție de la mersul general care are minimul în luna octombrie.

Nebulozitatea medie lunară și anuală (după O. Gaceu 2005)

Tabelul 6

Fig. 6. Nebulozitatea medie lunară și anuală

Și în cursul zilei, nebulozitatea la Stâna de Vale variază diferențiat funcție de anotimp și de particularitățile suprafeție active. Astfel, în ianuarie, deși se menține ridicată mai toată ziua sub acțiunea regimului termic de iarnă care favorizează persistența cețurilor și a inversiunilor termice, nebulozitatea este ceva mai redusă la ora 13ºº decât la ora 7ºº ca efect al insolației mai mari.

În iulie, nebulozitatea este scăzută atât dimineața la ora 7ºº cât și la amiază la ora 13ºº, fiind totuși mai ridicată decât la orele dimineții, fapt datorat convecției termice care generează norii cu dezvoltare verticală.

În general, lunile de vară și toamnă prezintă o valoare mai scăzută a nebulozității în jur de 4,3 fenomene ce favorizează foarte mult lucrările silvice și exploatările forestiere precum și turismul.

2.2.4. Durata de strălucire a Soarelui

Durata de strălucire a Soarelui sau numărul de ore cu soare înregistrate într-o anumită perioadă de timp (o zi, o lună, un anotimp, un an ) are o importanță deosebită prin condiționarea evoluției regimului de lumină și căldură care se reflectă în structura și etajarea bipedo-geografică, precum și în desfășurarea activităților umane și implicit a celor turistice.

Durata medie lunară și anuală de strălucire a Soarelui

Regimul anual al duratei de strălucire a Soarelui și repartiția teritorială a acesteia depinde de regimul și de repartiția nebulozității, mai ales a celei inferioare.

În munții Vlădeasa durata medie anuală de strălucire a Soarelui prezintă o repartiție normală, respectiv scade cu altitudinea de la 1578,7 ore la Stâna de Vale la 1487,0 ore la Vlădeasa 1836(figura tabelul)

Durata medie lunară și anuală de strălucire a Soarelui (ore și zecimi)

Tabelul 7

Durata media lunară de strălucire a Soarelui variază de la o lună la alta în funcție de durata astronomică a zilei, de regimul nebulozității și de factorii locali. Cea mai mare durată medie lunară se înregistrează în iulie: 210.5 ore la Stâna de Vale și 184,6 ore la Vlădeasa 1836m, iar cea mai mică în decembrie, datorită nebulozității accentuate și a duratei astronomice reduse a zilei, astfel la Stâna de Vale se înregistrează 51,8 ore, iar la Vlădeasa 1404 înregistrându-se 70,9 ore.

Numărul mediu lunar și anual de zile cu și fără Soare

Prin zi cu Soare se înțelege ziua în care durata de strălucire a Soarelui a fost de cel puțin 0,1ore.

Numărul de zile cu Soare variază atât lunar, cât și anual. Astfel valoarea cea mai mare se înregistrează la Vlădeasa 1404 (303.3 zile), iar cel mai mic număr mediu anual de zile cu Soare se produce la Vlădeasa 1836 (265,1 zile).

Numărul mediu și anual de zile cu Soare

Tabelul 8

Zile fără Soare sunt acele zile în care durata de strălucire a Soarelui a fost de 0,0 ore. Cel mai mare număr mediu anual se înregistrează la Vlădeasa 1836 (99,9 zile) iar cel mai mic la Vlădeasa 1404 (61,7 zile) (figura tabel)

Numărul mediu și anual de zile fără Soare

Tabelul 9

Fig. 7. Numărul mediu și anual de zile fără Soare

2.2.5. Precipitațiile atmosferice

Se caracterizează prin mare variabilitate în timp și spațiu în ceea ce privește intensitatea, frecvența și durata, reprezentând unul din parametri climatici de bază.

Cantitățile medii anuale de precipitații

Munții Vlădeasa se află sub influența maselor de aer din vest și nord-vest, adică a maselor de aer oceanice umede.

Analizând repartiția cantităților medii anuale de precipitații, se constată că acestea cresc odată cu altitudinea, dar numai până la Stâna de Vale unde cad circa 1570,7mm, după care scad ajungând la 1151,3 mm pe cele mai înalte înălțimi la Vlădeasa 1836 m.

Cantitățile medii lunare și anuale de precipitații (mm) (după O. Gaceu 2005)

Tabelul 10

Fig. 8. Cantitățile medii lunare și anuale de precipitații (mm)

Cea mai mare cantitate anuală de precipitații se înregistrează la Stâna de Vale (1507,7mm), datorită așezării acestei stațiuni pe versantul vestic, în calea maselor de aer oceanice, la nivelul optimului pluviometric din Munții Apuseni (1000-1200 m), precum și datorită reliefului care se înalță brusc în fața Depresiunii Beiușului, masele de aer fiind obligate să intre rapid în mișcare ascendentă forțată și se precipite.

Stratul de zăpadă.

La sol este elementul climatic care favorizează turismul hivernal și practicarea sporturilor de iarnă.

Grosimea stratului de zăpadă și frecvența zilelor cu sol acoperit.

Numărul mediu al zilelor cu sol acoperit este de 158 zile la Stana de Vale, unde pe versanții nordici ai Munților Vlădeasa poate ajunge chiar la 180 zile.

În cursul anului, cele mai multe zile cu strat de zăpadă sunt în ianuarie în jur de 31 zile, iar în februarie numărul acestora este de 28 zile.

În lunile următoare numărul acestora scade, cele mai puține zile cu sol acoperit fiind în mai (3 zile) abia în iunie acest eveniment devenind o raritate ca de altfel în toate lunile de vară, când fenomenul apare accidental.

Data medie a primului și ultimului strat de zăpadă și durata medie posibilă a stratului de zăpadă (după O. Gaceu 2005)

Tabelul 11

Frecvența și intensitatea precipitaților sunt și ele o consecință imediată a nebulozității. Timpul ploios adaugă, pe plan pshiologic, un stres în plus, determinând izolarea temporară a turistului în locul de sejur. Dar, dacă precipitațiile lichide sunt un factor nefavorabil, împedicând, sub diverse forme derulare activităților turistice, cele sub formă de zăpadă (solidă) au un efect contrar, favorizând derularea și dezvoltarea sporturilor de iarnă. Acestea generează nu numai o stare benefică turismului, dar și un substrat aparte utilizat cu intensitate pentru diferite tipuri de agrement, îndeosebi schi, în cazul Munților Vlădeasa.

2.2.6. Vântul

Regimul eolian este determinat în primul rând de caracterul sistemelor barice și a proceselor de circulație atmosferică.

O influență determinantă au factorii fizico-geografici în special relieful, care poate modifica direcția vânturilor predominante.

Viteza medie anuală a vântului pe direcții

În Munții Vlădeasa cele mai mari viteze medii anuale pe direcții se înregistrează pe direcțiile vest și sud-vest, respectiv 7,5 m/s din vest la Vlădeasa 1836 m, 7,6 m/s din sud-vest la Vlădeasa 1404 m. Excepție de la această regulă o face Stâna de Vale cu 2,8 m/s din sectorul estic. La polul opus cele mai mici viteze medii anuale pe direcții, se înregistrează la Stâna de Vale în sectorul nord-vestic, respectiv 2,2 m/s, iar la Vlădeasa 1836 m din sud 2,5 m/s.

Viteza medie anuală a vântului pe direcții (după O. Gaceu 2005)

Tabelul 12

În august 1981 s-a semnalat o furtună de intensitate deosebită doborând numai în zona Dealul Mare și Hodrângușa o cantitatea de 45 m3 masă lemnoasă.

2.3. Rețeaua hidrografică

Munții Vlădeasa sunt fragmentați în trei părți pe direcția N-S de văile Iadului, Drăganului și Săcuieului.

Munții Vlădeasa sunt tributari marilor râuri din vestul țării: Crișul Repede, Crișul Negru și Someșul Cald. Dintre acestea cel mai important ca debit este Crișul Repede care atinge aproximativ 20m³/s. El nu are izvoarele în cadrul regiuni descrise, dar drenează aproape integral Munții Vlădeasa prin cei trei afluenți principali care curg paralel spre nord: Hențul, Dragonul și Iadul. Cel mai important, Dragonul, are un debit de 3m³/s, în timp ce Hențul și Iadul au un debit sub 3m³/s.

Bazinele hidrografice ale Iadului și Drăganului sunt foarte ramificate, pătrunzând adânc în munte cu o rețea de formă dendritică, bine dezvoltată prin roci eruptive, în timp ce Hențul prezintă o astfel de structură numai pe stânga.

Partea sudică a versantului vestic al Munților Vlădeasa este drenată de două râuri: Valea Mare a Buduresei și Meziadul.

Bazinul Someșului Cald se insinuează între Munții Bihor și Munții Vlădeasa separându-i parțial. El determină o asimetrie hidrografică a Munților Apuseni care pătrunde cu izvoarele mult spre vest. Porțiunea de obârșie este interesantă datorită zonelor carstice străbătute atât de valea principală însăși, cât și de afluenții de pe stânga (Ponorul, Alunul Mare, Alunul Mic și Fira), iar pe dreapta (Bătrâna și Belișul).

Rețeaua hidrografică prezentată și bazinele lacustre Drăgan, Leșu, Iad, Vărășoaia) influențează clima stratului de aer inferior prin proprietățile fizice ale apei (conductivitate calorică mică, căldură specifică mare) care se reflectă în regimul termic, în regimul evaporației și implicit asupra umidității aerului. Densitatea mare a rețelei hidrografice determină vara în spațiul microclimatic o scădere a temperaturi cu circa 2-4ºC fața de regiunile uscate.

Tot de-a lungul văilor și deasupra bazinelor lacustre, toamna și iarna, în diminețile de vară se formează cețuri de evaporare datorită faptului că temperatura aerului este mai mică decât cea a suprafeței de evaporare a apei. Acest fenomen are consecințe negative asupra activităților turistice (promenade, drumeții montane, alpinism, etc), pentru că el creează turiștilor o stare de stres.

Fig. 9. Munții Vlădeasa Rețeaua hidrografică

2.3.1. Apele ca resursă turistică

Din punct de vedere turistic, acestea oferă prin diferite caracteristici ale rețelei hidrografice, importante puncte cu valențe turistice. Apele sunt zone de mare atracție turistică prin facilitățile oferite turiștilor pentru înot, pescuit, sporturi nautice, dar și prin peisajul și microclimatul specific cu valențe recreative.

Elemente ale hidrografiei cu certe valențe turistice sunt: lacurile, izbucurile, apele subterane, cascadele, izvoarele minerale și apele de suprafață.

Lacurile din Munții Vlădeasa constituie un element important în reglarea scurgerii apei, hidroenergie și piscicultură, având și importante atribute de atractivitate turistică. Spre deosebire de apele curgătoare, incluse apriori în structura firească a fiecărui peisaj, acumulările lacustre se individualizează mai pregnant, iar zestrea lor turistică este mai bine creionată și constă într-o seria de atribute legate de pescuit, canotaj, înot sau peisaj.

Lacul de acumulare Leșu construit în 1973, situat pe valea Iadului, cu rolul de a compensa deficitele de apă din aval prin livrarea din lac a unor cantități de apă în perioada aprilie – septembrie. Lungimea Lacului de acumulare Leșu, ca și lățimea de altfel variază în funcție de nivelul apei în lac. Astfel, valorile lungimii Lacului de acumulare Leșu variază de la 4,87 km, la N.N.R.( Nivelul Normal Retenție), până la 5,1 km la N.D ( Nivelul de Deversare). Are o suprafață de 90,1 km², o altitudine medie de 993 m și este alimentat de afluenții principali: Valea Lupului, Valea Calului, Valea Gugii pe dreapta și Valea cu Cale Valea Vâlcei, Valea Hodrângușa pe stânga.

Fig. 10. Lacul Leșu

În cursul inferior, în micile lărgiri depresionare de la Munteni și Bulz au fost create încă două acumulări.

Lacul Drăgan

Lacul de acumulare Drăgan se află la 25 de km de la drumul E60 dacă se intră de la Bucea și la 20 km dacă se intră între Ciucea și Poieni. Barajul din beton, în arc a fost terminat în 1987, are o înălțime de 120 m, iar lungimea coronamentului este de 424 m. Lacul, în condiții optime are o suprafață de 292 de hectare și 112 milioane m³ de apă. Apa lacului se folosește pentru producerea de energie electrică, pentru atenuarea viiturilor, și pentru irigații. Drumul forestier de pe lângă lacul de acumulare ajunge la celălalt drum din valea Iadului la Remeți. De acolo se poate continua drumul spre Stâna de Vale, iar pentru iubitorii drumețiilor drumul este deschis pentru traseele din Vlădeasa.

1 2

3

Fig. 12. Lacul Drăgan (1,2și3)

Izbucurile capătă caractere de obiective turistice de mare atractivitate datorită apariției inedite la zi a apelor subterane. În bazinul Văii Iadului izbucurile sunt numeroase, cu certe valori de atractivitate turistică: izbucul de la Remeți, izbucul Ciuhandrului, izbucurile din Valea Draica etc.

Cascadele reprezintă elemente morfohidrografice cu valențe turistice mari, cele mai reprezentative pentru bazinul Văii Iadului fiind cascadele: Iadolina, Săritoarea Ieduțului, Vălul Miresei dar și cele de valea Drăganului (cascada Moara Dracului) sau cascada Răchițele. Aceste elemente morfohidrografice beneficiază de un potențial de poziție extrem de favorabil, cu excepția Cascadei Săritoarea Ieduțului la care accesul este limitat la o potecă greu practicabilă.

Fig. 13. Cascada Iadolina

Izvoarele minerale sunt reprezentate de apele oligominerale și feruginoase de la Stâna de Vale, în special de Izvorul Minunilor, potențialul lor turistic fiind dat de posibilitățile de valorificare în cadrul unor cure pentru afecțiuni endocrinologice, surmenaj și convalescență.

Apele de suprafață

Bazinul hidrografic al Iadei, este foarte ramificat, pătrunzând adânc în munte, cu o rețea de formă dendritică bine dezvoltată pe roci eruptive, debitul Iadei este de sub 3 m3/s. Izvoarele Văii Iadului se adună într-o mică depresiune, aproape plată, în care se găsește stațiunea Stâna de Vale.

Rețeaua apelor de suprafață ce străbate bazinul Văii Iadului, contribuie la creșterea valorică a potențialului turistic pentru peisajele limitrofe. În același timp, ele sunt favorabile desfășurării turismului sportiv, practicării unor sporturi nautice extreme și de asemenea, cu valențe deosebite pentru pescuit, apele fiind bogate în păstrăvi și lipani.

2.4. Vegetația

Ca peste tot în Carpați și în munții Vlădeasa vegetația este etajată pe verticală: goluri alpine-păduri de conifere-păduri de foioase

a) Golurile alpine apar de la altitudinea de 1600m în sus. Ele sunt reprezentate în masivul Vlădeasa, unde ocupă culmile. În golurile alpine predomină gramineele: păiuș (Festuca rubra, F.ovina), firuța (Agrostis tenuis),rogozul (Carex transilvanica), plante cu flori ca vioreaua (Viola canina), mărțișor (Genm montanum) și doar pe locuri mai pietroase se întâlnesc tufele de ienupăr(Juniperus sibirica), smirdar, afinul (Vaccinum myetillus) și merișorul (Vaccinum vitis- idaea). Ienupărul apare rar, doar în câteva zone, ca de exemplu în muntele Bohodiei.

b) Pădurile de conifere – proporția cea mai mare (68%) o ocupă pădurile de molid (Picea abies) și molidiș cu amestec. Se întind între 1200-1600 m, ocupă mari suprafețe în bazinul văilor Drăganului și Someșului Cald, la care se mai adaugă mai rar bradul (Abies alba). Ele apar și în celelalte zone, fără însă a forma păduri compacte de dimensiunile procentelor. Limita superioară a păduri este foarte capricioasă, în funcție de condițiile locale de relief și microclimă. De altfel foioasele se amestecă adesea cu coniferele alcătuind păduri mixte.

În zona calcaroasă, care după altitudine ar trebui să se încadreze în etajul coniferelor, prezintă aspecte aparte din cauza substratului. Lipsa de apă un permite dezvoltarea pădurilor, fapt pentru care platforma apare ca un gol alpin, nejustificat prin altitudine. De altfel componența floristică arată acest lucru, căci sunt prezente aici toate asociațiile de plante din pajiștile montane. Bogăția de flori este excepțională, reprezentată de floarea paștelui (Anemone nemorosa), clopoței (Campanula abietina), degetăruț (Soldanela hungarica), feriga (Deyopteris carthusiana ssp. Aucuparia). În poieni apar fragi (Fragaria vesca), clopoței (Campanula persicifolia), mierea ursului (Pulmonaria rubra), romanița de munte (Achillea stricta), iar primăvara ghiocelul (Galantus nivalis) brândușa (Croccus heuffelianus) etc, dar nu poate fi admirată decât în locurile unde pajiștile nu sunt pășunate, ci rezervate pentru fâneață (de exemplu Poiana Florilor).

c) Zona fagului cuprinde în primul rând fagul (Fagus silvatica) însoțit de platan (Acer pseudoplatanus), mesteacăn (Betula verucosa). Dintre plantele cu flori cele mai răspândite sunt piciorul cocoșului (Ranunculus repens), micșuneaua (Viola silvestris), floarea paștelui (Anemone nemorosa).

d) Următoarele etaje de vegetație, la stejarului în amestec cu fagul și la stejarului propriu-zis se întâlnește doar la periferia vestică a Munților Vlădeasa și sunt reprezentate de: fag (Fagus silvatica), stejar (Quercus robur), gorun (Q. sessiliflora), frasin (Fraxinus excelsior), ulm (Ulmus montana), carpen (Carpinus betulus), alun (Corylus avellana) etc.

În repartiția vegetației un element de seamă îl joacă și natura subsolului, atât din cauza permeabilității, cât și din cauza acidității solului. Astfel pe rocile cuarțoase se dezvoltă afinișurile, tufele de merișor, ferigile și mușchii, creând un covor vegetal compact, în timp ce pe dolomiți întâlnim mai ales pajiștile de graminee și flori montane.

Legat de rocile cuarțoase sunt și numeroase mlaștini de turbă care apar în acești munți. Cele mai întinse tinoave se găsesc la izvoarele văii Izbucului, cel mai mare cu o suprafață de 8 ha, având câteva ochiuri de apă neagră. Larga poiană este înconjurată de o pădure compactă de molid, care formează un peisaj de o deosebită frumusețe și sălbăticie, loc demn de a fi vizitat de turiști.

O altă asociație vegetală specifică o au văile adânci și cheile. Umezeala și lipsa de soare creează condiții pentru dezvoltarea mușchilor, ferigilor, brusturilor și urzicilor. Vegetația tipică locurilor umede și umbroase se întâlnește și la gura peșterilor.

Impactul ecologic al turismului

Pentru ca o unitate montană așa cum sunt Munții Vlădeasa sa fie amenajată în scop turistic, trebuie ca peisajele naturii să fie frumoase,apele curate, aerul și solul nepoluate.

Factorii de mediu înconjurător sunt factorii de baza în promovarea fenomenului de turism, deoarece pot fi favorabili sau pot fi nefavorabili. Natura constituie „materia prima” principală pentru turism,iar un mediul înconjurător curat, echilibrat, în care relieful, apa și aerul curat, peisajul atractiv reprezintă elemente care stimulează dezvoltarea turismului și mai ales, turismul de recree, odihnă, tratament.

Astfel un mediu degradat prin exploatării,prin distrugerea învelișului vegetal și apariția poluării în cadrul mediului duc la limitarea activităților turistice în zona respectivă.

Dezvoltarea turismului în stațiunea balneoclimaterică Stana de Vale are consecințe atât asupra cadrului natural cât și asupra geosistemului. Dacă impactul dezvoltării turismului asupra socio-sistemului are efecte benefice mai ales asupra economiei, a structurii populației active, cel asupra cadrului natural, de obicei, are urmări negative prin degradarea unor elemente fizico-geografice. Iată motivul pentru care responsabilitatea față de mediul înconjurător, care a devenit deja o coordonare actuală a oricărui proiect de dezvoltare turistică trebuie sa devină un element de baza în concepția de dezvoltare a turismului în stațiunea balneoclimaterică Stâna de Vale.

În jurul obiectivelor turistice au apărut o serie de fenomene negative, caracteristice circulației turistice neorganizate și nesupravegheate într-un masiv neocrotit. Astfel, atitudinea iresponsabilă și activitățile neorganizate ale turiștilor a condus la distrugerea unor arbori care au fost tăiați de către turiști pentru a-și face foc și pentru gătit. Prin amplasarea la întâmplare a corturilor și prin săparea șanțurilor în jurul acestora a dus la distrugerea covorului vegetal. Tot în urma practicării turismului neorganizat s-au răspândit numeroase ambalaje de materiale plastic, cutii de conserve, sticle, hârtii, dintre acestea unele sunt foarte rezistente la agenții atmosferici și determină poluarea solului, deteriorarea aspectului estetic al zonei, apariția unor rozătoare și insecte (șoareci, șobolani și gândaci). Aspecte negative de acest fel se semnalează, la Coada Lacului, Valea Drăganului în poienile din păduri, în general de-a lungul văii mijlocii și inferioare a Iadei, de la Bulz și până aproape de cascada Iadolina.

În munții Vlădeasa, în mod normal aerul este mai curat, dar vara ca urmare a creșterii traficului de automobile, apare, uneori o ușoară poluare a aerului prin emisiile gazelor de eșapament.

Turismul și hidrografia (Cascada Iadolina, Moara Dracului, Lacul Leșu) se afla într-o strânsă legătură, datorită numeroaselor însușiri atractive ale suprafețelor de apa și formelor sale de organizare terestră. De exemplu: cascade, apele subterane, posedă o zestre recreativă și curativă majoră, exploatată intens prin turismul curativ-recreativ.

La ora actuală cea mai răspândită formă a impactului turismului asupra hidrografiei este poluarea prin:

– deversarea apelor menajere

depozitarea în apă a rezidurilor

utilizarea neigienică a apelor în proceduri de agrement (spălarea vaselor cu detergenți, a hainelor etc.)

Un turism de calitate presupune ocrotirea și protejarea vegetației, acestea sunt două noțiuni aproape inseparabile, particularitățile recreative al învelișului vegetal fiind de mult recunoscute. Dar, dezvoltarea activităților recreative afectează, în diferite proporții integritatea și dezvoltarea sau extinderea unor specii.

Astfel, prin procesul de construcție a căilor de acces și a bazelor de cazare, vegetația fâșiilor și arealelor ce intră sub incidența amenajării este complet înlăturată, iar lemnul este folosit adesea, ca material de construcție al cabanelor sau a vilelor turistice.

Dintre fenomenele negative întâlnite ca urmare a practicării intense a activităților se menționează:

afectarea învelișului vegetal prin utilizarea pajiștilor și poienilor ca locuri de popas și campare

migrarea faunei mari, datorită prezenței masive a omului,

poluarea apelor și peisajelor cu reziduuri de diverse tipuri

poluarea sonoră

limitarea fondului natural al peisajului prin extinderea spațiilor construite

Toate aceste aspecte se datorează inexistenței unui control ecologic adecvat și a unor posibilității tehnice și financiare mai reduse, incapabile să asigure o infrastructură adecvată.

Astfel pentru a se stopa efectelor negative ale dezvoltării turismului asupra mediului înconjurător trebuie luate în considerare următoarele propunerii:

delimitarea perimetrelor constructibil în zona cu potențial turistic (Stana de Vale, Coada Lacului Leșu, lacul Drăgan, cabana Vlădeasa).

controlul pentru respectarea proiectelor de construcții

– asigurarea infrastructurii și a organizării traficului turistic

construirea de hoteluri mici în asociere sau închirierea unor case particulare mai degrabă, decât favorizarea expansiunii reședințelor secundare

asigurarea unui control ecologic.

2.5. Fauna

Fauna este condiționată de o serie de factori: așezarea geografică, clima, rețeaua hidrografică, răspândirea vegetației și utilizarea antropică a terenului. Spre deosebire de vegetație, fauna reprezintă o mare mobilitatea.

Cea mai bogată și mai variată este fauna pădurilor, ce se întind pe mari suprafețe, adăpostind numeroase specii de animale sălbatice, cum sunt: urși (Ursus arctos), lupi (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), dihorul (Putorius putorius), mistrețul (Sus scrofa), jderul de copac (Martes martes), viezurele (Meles meles), șoarecii de pădure (Apodumus silvaticus), râsul(Felix lynx), șerpi, șopârle, veverițe, insecte, moluște.

Păsările întâlnite sunt: cioara grivă (Corvus corone corbix), buha (Buho buho), cucuveaua, huhurezul, uliul păsărilor, coțofana, gaița și altele.

În apele limpezi și reci găsim păstrăvi, lipani, mrene și mai rar lostrițe.

Fondul cinegetic. Cerbul atinge efective sub bonitatea stațiunii numărul de exemplare la bonitatea stațiunii sunt cele normale (Bonitatea a patra), aceasta datorită în primul rând răpitoarelor: urși, lupi, râși, în al doilea rând exploatării care deranjează exact locurile bune pentru desfășurarea vieții lor. La înălțimi mari se întâlnesc și specii protejate prin lege: capra neagră (Ripicapra rupicapra) iar dintre păsări cocoșul de munte (Tetrao urogallus).

Mistrețul. Exemplarele sunt numeroase dar, din lipsă de hrană sunt slab dezvoltate, se hrănesc cu bulbi, fructe de pădure și rădăcini.

Vânatul neutil (răpitor): ursul, lupul, vulpea, râsul, vidra, pisica sălbatică.

În ultima perioadă fondul de vânătoare din zona Munții Vlădeasa s-a populat cu cerb carpatin (cervus elaphus montanus), acțiune care a dat rezultate bune. Pentru normalizarea efectivelor de căpriori și cerbi se impun măsuri de ocrotire și combatere a răpitoarelor (lupi, râși și urși), precum și începerea unei acțiuni de construire a unor hrănitoare și sărări, în prezent insuficient extinse și amplasate.

În cadrul Ocolului Silvic Remeți s-au construit trei fonduri de pescuit: cel mai important este Valea Iadului cu o suprafață de 315 mp luciu de apă la care nu se adaugă suprafața lacului de acumulare Leșu.

Fondul este populat cu păstrăvi indigeni (salmo trutta fario), lipani (Thymallus thymallus), mreană (Barbus barbus), curcubeu, scobar (Chondrostomanasus).

Se apreciază că prin pescuitul sportiv din apele de munte se extrag anual 4000 kg – fapt ce impune reglementări mai severe în ceea ce privește cantitatea recoltată, așa cum se procedează în orice țară din centrul și vestul continentului nostru.

2.6. Solurile

În spațiul Muntelui Vlădeasa, datorită înclinării versanților pe care se formează, solurile au grosimi mici, respectiv prezintă un accentuat caracter scheletic, iar temperaturile scăzute, nefavorabil alterării rocilor și resturilor vegetale generează un humus brut cu caracter acid (pH 4).

În aceste condiții, în arealul menționat solurile dominante aparțin claselor cambisoluri, spodisoluri și umbrisoluri. La inferioară sunt răspândite în special districombisolurile asociate deseori cu litosolurile pe versanții foarte înclinați, cu rendzinele pe roci carbonatice. Mai sus, în etajul molidișurilor domină spodisolurile, respectiv prepodzolurile și podzolurile, iar sub pajiștile alpine se dezvoltă humosisolurile.

În zonele depresionare, datorită excesului de umiditate se dezvoltă solurile hidrimorfe, iar de-a lungul pâraielor de munte sunt dispuse, sub forma unor fâșii longitudinale, aluvisolurile pe seama cărora se dezvoltă zăvoaie de anin.

CAPITOLUL 3 RESURSE TURISTICE ANTROPICE

Resursele turistice antropice reprezintă o sumă de elemente cu funcție recreativă, create de om. Inițial, unele dintre obiective aveau alte destinații decât cele cu scop recreativ, valențele turistice câștigându-le pe parcurs.

Deși se remarcă o deosebită varietate a construcțiilor tradiționale, vechea arhitectură țărănească din Apuseni se bazează pe aceleași tehnici de lucru, ceea ce îi conferă în ansamblu unitate.

În Apuseni, nota caracteristică este dată folosirea bârnelor de lemn de stejar sau brad, așezate în cununi orizontale și structura înaltă a acoperișurilor de paie în patru ape, afectat pozitiv de fumul ce iese liber în podul casei. Soclul de piatră e scund, iar planul cel mai frecvent este cel vechi, format din două încăperi, tindă și „casă”, cu intrarea prin tindă. Tipul simplu de interior organizat practic și estetic se compunea din sobă, laviță, pat, blidari decorații textile, obiecte de ceramică și icoane. O piesă importantă este lada de zestre (Budureasa). În Munții Apuseni (Vlădeasa), dominați de arhitectura de lemn, există și arhitectură de piatră (Bologa și Săcuieu).

Casele și gospodăriile țărănești reprezintă atracții deosebite pentru turiști.

Formele de umanizare diverse (păstoritul, valorificarea pădurilor, a resurselor de apă, utilizarea resurselor subsolului, cultura plantelor etc) au generat numeroase activități tradiționale. Cele mai atractive resurse turistice antropice din localitățile cu pensiuni rurale sau din proximitate sunt cele ce răspund nevoii de autenticitate, vechime, inedit.

Resursele turistice antropice existente în cadrul regiuni analizate se caracterizează printr-o mare varietate, fiind grupate în: edificii și elemente materiale cu funcție turistică și activități umane cu funcție turistică.

3.1. Edificii și elemente materiale cu funcție turistică sunt:

a.) – edificii istorice:

– cetății- ruinele cetăți medievale de la Bologa datează din sec. XIII-XIV, fiind reprezentat de zidul de incintă, lung de 81m, cu o înălțime cuprinsă între 10-18 m, scară spiralată și bastioane rotunde cu nișe pentru trăgători; cetatea romană de la Negreni;

– castre- la Bologa se află vestigiile unui castru roman (Castrum Resculum), bine conservat, datând din anii 105-107.

Fig.14 Turnul Cetății din Bologa

b.) edificii religioase:

– bisericile- din această categoria fac parte ca adevărate monumente de arhitectură, bisericile ortodoxe din lemn, ce datează din secolul XV-XVIII, evidențiate în peisaj prin turle înalte și ascuțite; Ciucea, Negreni- sec. XVII, Pietroasa sec.VIII. Bisericile mai noi prezintă interes datorită arhitecturii originale în care au fost create-Valea Drăganului, Poieni.

c.) edificii culturale: Muzeul memorial ,,Octavian Goga” în cadrul căruia se regăsesc un castel, mausoleul unde este înmormântat poetul și soția acestuia și o Mănăstire de Maici înființată de Veturia Goga după moartea poetului.

d.) edificii economice cu funcție turistică:

– barajele și lacurile de acumulare: Valea Drăganului, Leș, Scrind- Frăsinet.

e.) grupuri statuare, busturi, monumente: Bucea, Negreni, Remeți și Vișagu.

Fig. 15. Harta turistică a Munților Vlădeasa

3.2. Activități umane cu funcție turistică:

Târguri:

– Negreni- târgul coaselor, a doua duminică din luna iunie a fiecărui an;

târgul de toamnă, a doua duminică din luna octombrie a fiecărui an;

-târgul de animale, în fiecare zi de luni din lună;

– Ciucea- târgul de animale, în fiecare joi din lună;

– „Întâlnirea de pe ladă” dintre locuitorii Bulzului și Huedinului, ultima sau penultima duminică a luni august.

Ocupații și meșteșuguri:

Meșteșugurile populare au o tradiție veche și numeroasă, în special prelucrarea lemnului, favorizată de existența pădurilor întinse, regiunea Munților Apuseni fiind renumită pentru „civilizația lemnului”, exprimată atât în arhitectura locuințelor cât și prin confecționarea diverselor obiecte din lemn. Dintre produsele de lemn se remarcă: ciubărele, butoaiele, lăzile de zestre (Budureasa) etc.

O ocupație care s-a practicat din vremurile de demult și continuă să se practice și azi în satele de munte este culesul fructelor de pădure, aducând importante venituri locuitorilor.

– cioplitul pietrei în satele Bologa și Săcuieu;

-arhitectura și instalațiile tehnice populare sunt:

– morile pe ape (Bologa și Pietroasa);

– ,,găbănașul” construcție din lemn pentru păstrarea produselor agricole;

Industria casnică (țesăturile de interior, covoarele, piesele de port popular, broderiile, cusăturile) se menține încă pe un loc important ca frecvență, între meșteșuguri. Meșteșugul țesutului se practică în sate, mai ales în sezonul rece.

Portul popular – considerat una dintre acela mai importante forme de cultură ale unui popor – prezintă unele elemente ce definesc tipul zonal.

În casele oamenilor din Pietroasa, Budureasa, Ciucea, Negreni, Remeți, Bulz, Săcuieu, etc. Se mai pot întâlni admidabilele țesături de casă, sumane, cojoace și alte piese de artă populară, folosite doar în zilele de sărbătoare.

Date fiind bogăția, originalitatea, diversitate și autenticitatea culturii materiale și spirituale populare, gradul ei remarcabil de conservare și poziția ei unică în contextul cultural european, este evident că aplicarea criteriului etnografic poate fi de mare utilitate în procesul de reliefare a ofertei turistice.

CAPITOLUL 4 BAZA MATERIALĂ A TURISMULUI

Infrastructura unei regiunii este un element suport al dezvoltării activității turistice, deoarece determină volumul și structura circulației turistice. Aceasta cuprinde toate bunurile și mijloacele create de om prin intermediul cărora resursele atractive ale unei zone sunt exploatate turistic.

4.1. Baza materială a cazării

Baza de cazare are rolul cel mai important dintre elementele funcționale și reprezintă un plan teritorial, „punctul fix”, în raport cu care se orientează atât turistul, cât și celelalte componente ale echipamentului turistic. Rolul fundamental al bazei de cazare rezultă din faptul că pentru orice program de dezvoltare, asigură dimensionarea reală a celorlalte componente tehnico-materiale (alimentație publică, agrement, mijloace de acces și căi de comunicație, utilități anexe, dotări dependente de infrastructura generală etc.) și măsuri adecvate pe linie organizatorică.

Cazarea presupune spații și dotări adecvate pentru odihnă (departe de zgomot și de sursele acestuia) și pentru igienă (calitatea echipamentelor sanitare și modul de întreținere al acestora). Deci, baza de cazare este destinată satisfacerii nevoii de odihnă a turiștilor și cuprinde: hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, vile, la care se adaugă cu rol complementar, în cazul de față, popasurile turistice, campingurile, pensiunile, adăposturile și refugii și locuințele particulare.

Stâna de Vale este situată șa 1102 m altitudine, la obârșia Văii Iadului, la poalele vârfului Poieni (1627 m). Structurile de cazare ale acestei stațiuni sunt următoarele:

Hotelul Iadolina *** dispune de un număr de 50 de camere duble, 1 camera single, 5 apartamente: TV, cablu recepție programe satelit, minibar, telefon ; restaurant cu o capacitate de 104 locuri, bar de zi, discoteca-club, sală de conferințe și o nouă și moderna baza de tratament și refacere (sauna / jacuzzi / băi plante / masaj / electroterapie / fitness ;

Fig.16. Hotel Iadolina

Vile 4 **** = 18 locuri;

Vile 2*** = 24 locuri;

Vile 1* = 75 de locuri;

Căsuțe (neclasificate) = 52 de locuri;

Reședințe secundare = 60 locuri.

Pe Valea Iadului, de la Stâna de Vale și până la Coada Lacului Leșu, nu dispune de nici o structură de cazare. Singurele construcții care sunt în zonă sunt cantoanele silvice: Murgașu, Dealu Mare, Piatra Corbului, Valea Gugii și Valea Lupului unde, în caz de nevoie, turiștii găsesc adăpost.

La Coada Lacului Leșu structurile de primire constă în:

Căsuțe (neclasificat) = 77 de locuri;

Reședințe secundare = 200 de locuri:

Fig. 17. Satul de vacanță Coada Lacului Leșu

Motelul Leșu este situat în versantul drept al Văii Iadului, în aval de Barajul Leșu, în fața văii cu același nume. Structura de cazare constă în 133 de locuri în 59 de camere.

Pensiunea Rustic House situată la Coada Lacului, se compune din 2 cabane, cu o capacitate de 10 locuri, în camere de 4,3 și 2 persoane cu baie proprie.

Fig.18. Pensiunea Rustic House

Vila Ozon = 24 de locuri;

Vila Sanda = 32 de locuri;

Cabana Vlădeasa – situată pe versantul estic al muntelui Vlădeasa, în Poiana Frânturi, la 1430 m altitudine, are o capacitare de cazare de 29 locuri, în camere cu: 3 camere = 3 paturi

1 camere = 18 paturi

1 camere = 8 paturi

Oferă turiștilor servicii de cazare și masă (bufet), apă de izvor.

Fig. 19. Cabana Vlădeasa

În ultimii ani se constată apariția a cât mai multe unități de cazare dar de mică capacitate, atât în interiorul spațiului montan, și în special pe Văile Iadei și Drăganului, dar și la periferie mai ales de-a lungul șoselei E60.

Majoritatea pensiunilor se găsesc la Remeți, Coada Lacului Leșu, Stâna de Vale, Ciucea, Valea Drăganului, Lunca Vișagului, Bologa, Săcuieu, Scrind-Frăsinet, Răchițele și Poieni.

Negreni – Hotelul ,, La Vio” cu o capacitate de 22 locuri de cazare, oferind servicii de cazare și masă (restaurant și bar).

Cuicea – ,,Pensiunea Rulote 60” 3 margarete cu o capacitate de cazare de 32 de locuri de cazare, oferind servicii de cazare și masă (restaurant, bar și parcare.

Bologa – ,,Pensiunea Romanița” 2 margarete, cu o capacitate de cazare de 13 de locuri, oferind servicii de cazare și masă (restaurant și bar și parcare).

Toate aceste unități sunt destinate în special turismului de tranzit.

Pe Valea Drăganului au apărut o serie de pensiuni, dintre care cele mai importante și clasificate sunt:

Pensiunea Laza 3 margarete (Lunca Vișagului), cu o capacitate de 30 de locuri oferind servicii de cazare (piscină). Cele 3 căsuțe din stânga imagini dispune de 6 camere cu 2 paturi simple, căsuța din dreapta, tip vilă are 10 locuri de cazare cu toate utilitățile (bucătărie, sufragerie, băii proprii la fiecare dormitor).

Fig. 20. Pensiunea Laza

Fundația Emanuel, construită pe vechiul amplasament al Complexului Turistic Valea Drăganului, dispune de 4 vile, dintre care trei sunt puse la dispoziția turiștilor respectiv vilele 1, 2 și 4. Capacitatea de cazare de 87 de locuri, oferind servicii de cazare, masă și alte servicii: sală de conferințe 200 locuri, sală de recuperare (saună, fitnes), terenuri de sport (fotbal, baschet, tenis și volei). În prezent fundația se adresează taberelor de copii, taberelor de tineret și centru de conferințe.

Fig. 21. Fundația Emanuel Vila 4

Pe Valea Iadului au apărut pensiuni turistice și agroturistice în satele Bulz și Remeți, chiar și la Coada Lacului Leșu, dar dintre care o mică parte sunt clasificate.

Fig. 22. Munții Vlădeasa. Localități cu pensiuni turistice și agroturistice clasificate (după Rodica Petrea, 2004)

Pensiuni clasificate:

Pensiunea agroturistică Lucian (Remeți) 3 margarete cu o capacitate de cazare de 13 locuri în camere cu baie proprie, oferind servicii de cazare și masă. Bucătărie și sufragerie la dispoziția turiștilor.

Pensiunea agroturustică Valea Izvorului (Remeți) are o capacitate de cazare de 20 locuri, 9 camere, 7 cu baie proprie și 2 camere cu baie comună, oferind service de cazare și masă. Dispune de păstrăvărie proprie, spații de campare și teren de fotbal, volei, tenis.

Pensiunea Rustic House situată la Coada Lacului, se compune din 2 cabane, cu o capacitate de 10 locuri, în camere de 4,3 și 2 persoane cu baie proprie.

Fig.23. Pensiunea Rustic House

4.2. Baza materială a alimentație publice

Alimentația publică este destinată satisfacerii nevoilor de alimentare și divertisment ale turiștilor. Serviciile de alimentație publică reprezintă, alături de serviciile de cazare cu care se află într-o strânsă legătură, o altă componentă de bază a prestației turistice.

În Stâna de Vale structurile de alimentație publică sunt următoarele:

Hotel Iadolina care are 180 de locuri la mese și conține: salon restaurant (90 de locuri), bar de zi (30 de locuri) și bar de noapte-discotecă (60 de locuri);

Restaurant – bar de zi ICCR Beiuș, având o capacitate de 100 de locuri.

În Valea Iadului și Coada Lacului Leșu nu există bază materială de alimentație publică.

Motelul Leșu are în dotare un restaurant – bar de zi cu o capacitate de 14 locuri.

4.3. Baza materială a agrementului

Pentru a satisface o paletă cât mai largă a cerințelor turiștilor, agrementul presupune dezvoltarea serviciilor destinate petrecerii timpului liber și a bine dispune turiști, adică activități de agrement. Agrementul reprezintă totalitatea mijloacelor și formelor capabile să asigure individului o stare bună de dispoziție și plăcere, să dea o senzație de satisfacere și împlinire. Agrementul este și el o prestație de bază, fiind prezent în toate formele de turism și putând chiar deveni motivația principală a călătoriei.

Agrementul este destinat satisfacerii nevoii de destindere, recreere și mișcare a turiștilor. Importanța deosebită a agrementului decurge din faptul că acesta duce la creșterea atractivității stațiunilor turistice, contribuind la prelungirea sezonului turistic, la creșterea perioadei de presezon și post sezon și putând diminua rolul condițiilor naturale.

Baza materială a agrementului este, în general, în continuă dezvoltare și modernizare, observându-se o tendință de deplasare a obținerii consumurilor de la componentele statice, cum sunt cele de cazare și alimentație, spre consumurile dinamice, printre care este și agrementul.

Stâna de Vale este o stațiune de odihnă și tratament pentru toate anotimpurile de importanță națională (complex montan), situată în vestul României, în cadrul comunei Budureasa (județul Bihor), într-o depresiune străjuită de Munții Vlădeasa și Pădurea Craiului.

Climatul este intramontan de depresiune, tonic-stimulativ, cu veri răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este de 14°C și ierni reci și umede (temperatura medie a lunii ianuarie este sub -6°C). Temperatura medie anuală este de circa 5°C. Se caraterizează printr-o marcata nebulozitate, precipitații abundente (peste 1200 mm/an) și căderi masive de zăpadă (stratul atingând 50-90 cm). Există și izvoare cu ape minerale feruginoase, hipotonice.

Frumusețea liniștitoare a peisajului, aerul pur, fără praf și particule alergice bogate în ozon, presiunea atmosferică relativ coborâtă, multele posibilități de trasee montane sunt elemente care fac ca vacanțele petrecute aici să fie relaxante și să ajute la refacerea sănătății și a capacității de muncă. Stațiunea se recomandă în tratamentul asteniilor, unor dereglerări endocrine (hipertiroitism beningn, boala Basedov incipientă, după tratamente cu medicamente), dereglărilor respiratorii (neuroză respiratorie), organismului slăbit, suprasolicitărilor fizice și intelectuale, anemiilor rahitismului și dereglărilor de creștere la copii.

Izvorul Minunilor

Înainte de anii 1930, forma o mică cascadă, ulterior amenajată. Apa sa de o calitate deosebită, are o temperatura de 4-5 °C în permanență, a fost captată mai întâi pentru a satisface trebuințele stațiunii, azi ea colindă dincolo de hotarele țării, îmbuteliată ca apa naturală (carbogazoasă și plată) de European Drinks, cel mai mare grup economic din industria alimentară a Europei Centrale și de Est.

Legenda spune că aici s-ar fi aflat o împărăție subterană a sloiului de gheată. Împăratul acesteia avea o fată frumoasă ca o zână, care s-a îndrăgostit de împăratul din Țara Focului. Sub dogoritoare iubire a acestuia s-au topit stâlpii de gheață care susțineau arcadele de piatră a împărăției subpământene, îngropând sub ele și perechea de îndrăgostiți. Bolovani uriași care se văd împrejurul izvorului sunt urme ale acestei împărății, după cum apa izbucnită din inima pământului este rezultatul topirii ghețarilor care alcătuiau ascunsul palat al lui Troian.

Fig. 24. Izvorul Minunilor

În Stâna de Vale avem următoarele dotări legate de agrement:

pârtie de schi dotată cu teleschi;

pârtie de săniuș;

teren de sport;

discotecă la barul de noapte al Hotelului Iadolina;

masă de tenis la subsolul Hotelului Iadolina;

poteci pentru plimbări pe marginea cărora sunt puse bănci.

Pe cursul Văii Iadului nu sunt amenajate baze materiale pentru agrement, singurele posibilități de agrement sunt drumețiile pe traseele montane.

La Coada Lacului Leșu, ca resursă importantă de agrement, o are lacul artificial unde, însă, nu s-au mai făcut alte amenajări pentru agrement.

Fig. 25.Lacul Leșu

Casa de Vacanța Rehoboth House (fostul Complex Valea Drăganului )

Dispune de următoarele dotări legate de agrement și cură:

sală de recuperare (saună, fitnes )

terenuri de sport ( fotbal, hanbal, baschet, volei și tenis )

Fig. 26 Baza de agrement Fundația Emanuel

4.4 Căile și mijloacele de transport

La nivelul Munților, circulația turistică se poate baza pe o rețea de căi și mijloace de transport, ce cuprinde drumuri, căi ferate și transporturi speciale.

Drumurile se caracterizează printr-un grad de accesibilitate mult mai ridicat decât celelalte categorii, favorizând accesul în zonele montane mai accidentate. Astfel, principala șosea care favorizează accesul în cadrul Munților Vlădeasa în partea nordică, este drumul E 60 care asigură legătura pe direcție est- nord- vest

– DN 76-E 79, Oradea-Beiuș, apoi cca. 30 km prin Budureasa până în stațiunea Stâna de Vale (în partea de sud-vest a unității montane).

De remarcat este structura rectangulară a rețelei de drum, unde E 60 este flancată pe de o parte și de alta de drumuri județene care permit accesul în zona montană. Dintre aceste drumuri amintesc: Valea Drăganului-Lacul Drăgan-Remeți-Coada Lacului Leș-Valea Iadului- Stâna de Vale, Valea Hențului.

Pe Valea Iadului există zilnic o cursă de autobuz până la Motelul Leșu și înapoi. De la autogara Huedin aproape în fiecare zi a săptămânii este cursă după masă spre satul Rogojel, de unde se poate ajunge pe jos la cabana Vlădeasa.

Transportul pe calea ferată, o singură legătură pe linia Oradea-Cluj Napoca cu oprire în halta: Bulz, Bucea, Negreni, Ciucea, Poieni, Valea Drăganului. Accesibilitatea pe calea ferată este limitată, deoarece se parcurg pe jos drumuri lungi, pentru vizitarea unor trasee sau obiective turistice.

Din categoria transporturilor speciale sunt cele pe cablu (teleschi), existente în Stâna de Vale.

Fig. 27 Harta căilor de comunicații în Munții Vlădeasa

4.5. Trasee turistice în Munții Vlădeasa

1. Circuitul Muntelui Vlădeasa

Durata:5h

Lungime:15km

Diferență de nivel:+500m/-500m

Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului.

Traseul urmărește marcajul punct roșu, pornește de la cabana Vlădeasa, ajunge pe creasta principală la 1660 m. Cu încă un efort se urcă pe vârful Vlădeasa (1836 m). După ce se admiră priveliștea extraordinară ce o oferă acest vârf, se începe coborârea spre S-SE. Drumul de întoarcere este lat, bine bătut și alături de marcajul punct roșu tot pe aici coboară și banda albastră, iar dintr-o poiană ne mai însoțește până la cabană și punctul albastru.

2. Cabana Vlădeasa-Cabana Padiș

Durata:11h

Lungime:36km

Diferență de nivel:+700m/-850m

Observații: Pericol de rătăcire pe timp de ceață.

Traseul pornește de la Cabana Vlădeasa pe creastă spre est, în coborâș, împreună cu marcajul bandă albastră (marcaj principal), punct albastru și roșu. După 40 minute se ajunge la un izvor, după care se intră într-o șa pe creasta Pietrelor Albe. În drumul spre Piatra Tâlharului următoarea șa întâlnită este șaua Între Munți la altitudinea de 1517 m, este cea mai coborâtă șa din creasta Masivului Vlădeasa. Din șa se ajunge la așa zisa cabana Nimăiasa, care este o clădire părăsită, se ocolește prin dreapta vârful Nimăiasa, și se coboară într-o șa. Peste puțin timp apar în fața drumeților stâncile ruiniforme ale Pietrei Tâlharului, unde se părăsește creasta principală a masivului Vlădeasa, și se coboară 300 m diferență de nivel până în Poiana Onceasa. 

La Piatra Tâlharului se întâlnește marcajul triunghi roșu, care face legătura între Cascada Dracului, și Stâna de Vale. În Poiana Onceasa se întâlnește marcajele: crucea roșie, care vine de la Cumpănețelui, și punctul roșu, care face legătura cu circuitul Someșului Cald.

Din poiană pornim spre est, se trece pe lângă dolina Neagră, iar când se ajunge la vârful Cuciulata, înalt de 1475 m apar și alte forme carstice, ca de exemplu ponoare. Marcajul duce și la Tăul Vărășoaia, care se află într-o poiană cu același nume, după care se îndreaptă spre Cabana Padiș.

3. Cabana Valea Drăganulu-Cabana Vlădeasa

Durata: h

Lungime: 12km

Diferență de nivel: +1000m/-200m

Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului.

Marcaj bandă albastră, traseul pornește de la cabana Valea Drăganului, după ce s-a trecut de case, se trece podul și se îndreptă către valea Vișagului. Trece și podul peste Vișag, și din curtea școlii începe să urce pieptiș în pădure, până la culme, unde traseul întâlnește un drum larg, pe care se pornește la dreapta, și pe care duce până la creastă, și la un izvor. Aici se părăsește, și se continuă drumul pe deasupra izvorului. Poteca duce pe Dealul Mânecii, la primele case ale satului Traniș așezate pe culme și peste puțin timp pe creasta principală a Munților Vlădeasa. Urmează șaua Bogdănesei sub care se întinde Poiana Bănișorul. După Bănișorul, drumul devine monoton, și după ce părăsește definitiv creasta coboară ușor, în poiana Frânturi, unde se află și cabana Vlădeasa.

O altă variantă pentru a ajunge la Cabana Vlădeasa este drumul marcat cu triunghi albastru, cu o diferență de nivel de 800 m, cu priveliști frumoase asupra zonei Vlădeasa. Traseul începe de la Gura Zârnii.

4. Gura Odrângușa-Cabana Vlădeasa

Durata: 4h

Lungime: 13km

Diferență de nivel: +800m

Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului.

Traseul începe la vărsarea văii Odrângușei în Valea Henții. Chiar la intrarea pe valea Aluniș apare tabla indicatoare pentru satul Rogojel. Poteca duce sus pe creastă, unde se întâlnește cu marcajul punct albastru pentru Circuitul Cascada Răchițele, și se ajunge în Poiana Frânturi, unde se află cabana Vlădeasa.

5. Circuitul cascada Răchițele

Durata: 10h

Lungime: 31km

Diferență de nivel: +1400m/-1400m

Observații: Drum cu diferențe mari de nivel, accesibil pe timp senin.

Se pleacă de la cabana Vlădeasa împreună cu punctul albastru, se coboară pe lângă poiana Frânturi, de aici se continuă pe un drum forestier cca. 1 km, după care se începe urcușul. Se ajunge la Piatra Mare, după care în Poiana Păltinișul. După câteva urcușuri și coborâșuri se ajunge la drumul forestier din Valea Seacă. Aici marcajul merge și în sus, și în jos. Pentru a vizita cascada Răchițele trebuie să se urmeze marcajul în jos.

La puțin timp se trece un pod, astfel se ajunge pe malul drept al văii, care adăpostește cascada Răchițele, o cascadă cu înălțimea în jur de 50 metrii, în două trepte. Vara este admirată, iarna cățărată.

De la cascadă se continuă drumul forestier la stânga, se ajunge la Firezul Rogojanului, care este un important ponor, unde se pierde toată apa Văii Seci, locul este de o frumusețe sălbatică. Se ajungem și la cantonul silvic, iar de acolo la mai bine de 1.5 km se părăsește valea și drumul forestier, și se începe un urcuș accentuat prin pădure, până la 1450 m. Poteca duce în șaua Pietrele Albe, de unde se mai întâlnesc banda albastră și punctul roșu până la cabană. Din acest punct durata traseului este de mers 1, 1/2 oră.

6. Stâna de Vale – circuitul izvoarelor Someșului Cald

Durata: 13-14h

Lungimea:21km,

Diferența de nivel: + 1450 m/ -1450 m, marcaj punct roșu. Traseu pentru vizitarea uneia din cele mai complexe și interesante zone carstice dintre Munții Bihor-Vlădeasa cu peșteri, canioane, izbucuri, grupate într-o regiune deosebit de sălbatică. Traseu comun cu banda roșie până sub șaua Cumpănețelui de unde se continuă spre stânga în coborâre. Dinspre Padiș intrarea în circuit se face în poiana Vărășoaia și până la portalul Cetății Rădesei mai facem 20min, unde marcajul punct roșu se ramifică în dreapta poteca prin peștera Cetatea Rădesei iar ramura din stânga pe deasupra ei.
Foarte accesibil este și punctul de acces dinspre Izbucul Ponor, urmând valea Someșului Cald, pe drumul forestier ce se bifurcă la dreapta de la cantonul forestier Runcul Ars. Drumul înaintează circa 6 km pe vale, întâlnește o ramură de șosea (1,2 km) ce vine din versantul drept împreună cu punct roșu din poiana Onceasa (alt punct de acces în circuit). De aici, drumul mai continuă 1km, până la intrarea în chei.

Fig. 28. Harta Circuitului Someșului Cald

Circuitul Izvoarele Someșului Cald este constituit de fapt din două circuite, formând 2 bucle, una mai mică situată la sud-vest (circuitul Rădesei) și bucla mai mare, situată la nord-est (circuitul Cheilor Someșului Cald). Cele două circuite se întâlnesc în Poiana Rădesei.

7. Circuitul Cheilor Someșului Cald

Acest circuit este mai greu de parcurs din cauza marilor denivelări și distanței mai lungi. Din Poiana Rădesei, urmând ramura din dreapta vom urca susținut prin pădure, pe deasupra cheilor, având puține puncte de belvedere asupra lor, apoi se coboară la capătul cheilor și se urcă pe partea cealaltă, tot prin pădure. Doar un singur punct de belvedere, în dreptul canionului Moloh, lasă drumețul să arunce o privire spre îngustele chei ale Someșului Cald. Pentru a nu se întoarce în Poiana Rădesei, se poate continua traseul, în dreapta, pe firul văi și se va ieși în apropiere de șaua Cumpănețelui. La ape mici se poate urma firul Someșului Cald, cel mai bine dinspre aval, fără bagaj.

Fig. 29. Cheile Someșului Cald

8. Ciripa-Șaua Cumpănețului

Durata: 6h

Lungime: 12km

Diferență de nivel: +700m/-250m

Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului.

Traseul începe din fața cantonului silvic Ciripa, pe malul drept al Drăganului la altitudinea de 1046 m. De la canton se pornește spre sud-est prin poiană. La început urcușul este pieptiș până ce se ajunge pe creastă. În poiană se desface derivația spre cascada Moara Dracului.

Din poiană se coboară prin pădure. Se ajungem pe firul văii, pe care se urcă în amonte, se traversează apa pe malul drept, se trece de o zonă cu grohotiș și blocuri mari de stâncă. Se ajunge din nou la apă, și în fața se dezvăluie frumoasa cascada Moara Dracului, care are o înălțime de 20 m și două trepte de cădere. Întoarcerea la poiană se face pe aceeași rută. Din poiană poteca urcă în continuare, până ajunge în golul alpin.

Derivația la vârful Buteasa. Poteca la vârful Buteasa merge pe culme sore nord, apoi trece printr-o șa adâncă și începe să urce printre tufe de ienupăr și bolovani mari. Drumul scoate în evidență vârful cu baliză al Butesei (1792 m); de aici se deschide o largă priveliște asupra întregului masiv al Vlădesei. Spre răsărit sunt numeroase abrupturi ce delimitează căldarea Butesei, ce seamănă cu un circ glaciar.

Traseul se întoarce în șa și se îndreptă spre Piatra Tâlharului, unde se întâlnește banda albastră, care vine de la cabana Vlădeasa și se duce la Padiș și peștera Onceasa. Situată pe creasta principală a Masivului Vlădeasa, Piatra Tâlharului reprezintă un bun reper pentru turiști; cele două stânci rup monotonia întinselor pajiști alpine atrăgând atenția drumeților.

Poteca largă care vine pe creastă dinspre Vlădeasa continuă înainte spre V-SV, spre Cumpănățelu.

Traseul urmărește pe o porțiune bună curba de nivel, în șaua Cumpănețelui ia sfârșit. Aici se întâlnește traseul Stâna de Vale-Padiș marcat cu bandă roșie.

10.Circuitul Săritoarea Ieduțului

Durata: 4h

Lungime: 14km

Diferență de nivel: +400m/-400m

Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului. Marcajul punct albastru.

Traseul pornește din Stâna de Vale pe șoseaua asfaltată ce duce spre Beiuș. Se ajunge la o bifurcație (înainte spre Beiuș, la dreapta spre Remeți, pe Valea Iadului). Se urmărește șoseaua spre Beiuș și după 200 m, se trece pe lângă un izvor, în stânga. După 30 de minute de la plecare se ajunge într-o șa situată pe cumpăna de ape dintre bazinul Văii Iadului în care se urcă și bazinul văii Ieduțului, în care se coboară.

Valea începe să se adâncească mai mult, apa face repezișuri și apoi dispare prăvălindu-se în cascada Săritoarea Ieduțului (energia de relief a cascadei, în toată frumusețea sa sălbatică.

După un coborâș de 20 de minute se ajunge din nou la șoseaua Beiuș-Stâna de Vale, pe care urmează drumul de întoarcere.

1 2

Fig. 30. 1 Cascada Săritoarea Ieduțului 2 Poiana Mușunoaie

11.Valea Iadului-Meziad

Durata: 4h

Lungime: 10km

Diferență de nivel: +350m/-400m

Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului.

Traseul începe pe un drum forestier care pornește de pe Valea Iadului, trece podul și urmărește valea în amonte. La confluența cu pârâul Vâlcel apare primul marcaj vizibil. Poteca largă urcă lin, apoi mai accentuat, până la o poiană situată pe creastă. De aici urmărește puțin creasta împădurită, după care începe să coboare prima dată mai accentuat și pe urmă mai lin, până ce ajunge într-o poiană, de unde după un coborâș ajunge pe firul văii Peștera. Curând în versantul drept se deschide o boltă uriașă. Este Peștera Meziad.

Peștera Meziad

Se află la o distanță de 22 km de Beiuș. Pentru a ajunge la peșteră trebuie urmat drumul care pornește din centrul orașului Beiuș spre Aleșd și Borod. La Remetea se părăsește drumul principal, și trebuie urmat drumul marcat cu inscripția: Meziad 6 km, până la indicatorul Peștera Meziad. La peșteră se poate ajunge și pe un alt drum, mergând până la Cabana Meziad de unde trebuie urmată poteca marcată cu triunghi albastru. Peștera Meziad a fost pentru prima dată explorată, descrisă și cartată de Czárán Gyula (1847-1906) care și-a legat numele de turismul montan în Munții Bihorului. Astfel la începutul secolului al XX-lea făcea parte dintre cele mai mari peșteri din Europa. În 1921 o echipă de speologi condusă de Emil Racoviță descoperind noi galerii. Astăzi peștera măsoară 4774 m. A fost printre primele peșteri amenajate din țară. În galerii s-au găsit Resturi fosile de Ursus spelaeus. Formațiunile din calcar, stalactitele și stalacmitele te avântă într-o lume de basm.

Fig. 31. Peștera Meziad

12. Pietroasa-Săritoarea Bohodei

Durata: 4h

Lungime:13km

Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului.

Se pleacă din centrul comunei Pietroasa pe drumul forestier ce urmează în amonte Crișul Pietros. În fața unei cariere mari, unde se află confluența dintre Aleu și Crișul Pietros traseul se angajează pe malul Aleului. În Poiana Aleului trece pe lângă cantonul silvic, trece podul, și continuă drumul pe malul drept. Imediat mai sus, când drumul face o curbă la dreapta, se părăsește, pentru a urma valea Aleului. Se trece peste o culme, se coboară ușor, și dintr-o dată apare în fată imensa cascadă Săritoarea Bohodei. Înălțimea cascadei este de 80 m. Pe o potecă nemarcată se poate ajunge și în șaua Bohodei.

Stațiunea Stâna de Vale este un important punct de pornire în numeroase trasee turistice

13. Stâna de Vale-Cabana Meziad

Durata: 6 h

Lungimea: 22 km

Diferență de nivel: 450 m

Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului.

Marcaj triunghi albastru. Traseul părăsește șoseaua Budureasa-Stâna de Vale în șaua Băița de unde poteca ne duce în urcuș lin prin pajiști până la culme. Poteca urmărește creasta la început destul de plată, apoi din ce în ce mai sălbatică, cu stâncărie și zone abrupte pe care poteca se strecoară cu greu. În dreapta se aude zgomotul ce-l face valea Iadului. Poteca urcă și coboară tot spre nord, până cotește spre vest împreună cu creasta; apoi se continuă în urcușuri și coborâșuri line ca spre final să coboare mai accentuat până la cantonul silvic Meziad, de unde urmând cheile văii Sasa și mai apoi prin poieni largi, ciuruite de doline mai merge aproximativ o oră până la cabana Meziad. La 10 min. de la cabană se afla peștera Meziad ce adăpostește formațiuni de stalagmite dar din păcate destul de distruse.

14. Stâna de Vale-cabana Padiș

Durata: 6 h

Lungimea: 20 km

Diferență de nivel: 600 m

Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului

Traseul urmează marcajul bandă roșie sau cruce galbenă și triunghi albastru pe lângă fosta păstrăvărie. Se urcă înainte pe povârnișul sud-vestic al Vârfului Poieni, apoi coboară până în superba șa a Bohodiei, de aici urcă prin stânga vârfului Bohodiei până în creasta care unește vârful respectiv cu vârful Cârligatele. De pe creastă se poate admira frumusețea peisajului care domină Țara Beiușului. Se coboară până la obârșia văii Drăganului, după care urcă în șaua Cumpănețului, de unde apare o priveliște completă a Munților Vlădeasa. De aici se coboară domol în Piatra Arsă, unde se pute face o deviație de la izvoarele Someșului Cald. Coborând prin pădure se ajunge în Poiana Vărășoaia, care se traversează de-a lungul, se poate admira frumusețea covorului vegetal, apoi se pătrunde într-o poiană cu doline și un mic lac,de unde ajungem la cantonul silvic Padiș. De aici se cotește la stânga și se ajunge la cabana Padiș.

15. Stâna de Vale- Valea Meziadului

Durata: 3/2 h

Lungime: 8 km

Diferență de nivel: +400m/-50m
Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului.

Traseul pornește de la Stâna de Vale pe șoseaua asfaltată ce duce spre Beiuș. În șaua Băița părăsește șoseaua și urcă în vârful dealului Mare (1210 m), de unde trecând prin Poiana Voivodeasa, vârful Mermezii, Piatra Tisei coboară până la șoseaua forestieră de pe valea Meziadului. Drumul continuă prin cheile pitorești ale Șasei, după care traversând o creasta coboară la cabana Meziad. Pentru vizitarea peșterii se urcă pe Valea Peșterii, și după ce trece pe lângă un puternic izbuc se ajunge la peștera Meziad.

16. Stâna de Vale-cantonul Ciripa-Cascada Moara Dracului

Durata: 3 ore

Lungime: 8 km

Diferență de nivel: 600 m

Observații: Drum ușor, practicabil tot timpul anului.

Marcaj cruce albastră triunghi roșu. Traseul pleacă din fața hotelului Iadolina spre Izvorul Minunilor. După 1/2 km șoseaua asfaltată se termină, iar marcajul traseului începe urcușul pe o potecă lată de pe versantul drept al văii. Ajunge la un izvor, iar poteca continuă urcușul pe deasupra lui până ce ajunge la o creastă cu poieni frumoase. Este Aria Vulturilor, de unde se coboară până la firul pârâului Aria. După traversarea pârâului începe urcușul, până în Poiana Munceilor. Poteca spre Ciripa lin puțin spre dreapta, la început prin pășunea alpină, după care pătrunde în păduri cu poieni. Treptat pădurea devine compactă iar panta abruptă, cotind spre dreapta până jos la cantonul Ciripa din Valea Drăganului. De aici se urmărește traseul marcat cu triunghi roșu, care din colțul de sud-est al poienii urcă pe un picior de munte mai abrupt. După îndulcirea pantei și un urcuș costiș, se ajunge într-o poieniță. O deviație coboară în firul văii Moara Dracului, care se urmează pe versantul ei stâng, apoi se traversează. Urcă prin pădure pe versantul drept, apoi pe grohotișuri până la firul văii din nou,unde apare în toată splendoarea ei, cascada Moara Dracului, formată din două trepte înalte de circa 20 m, încadrată de o vale îngustă, sălbatică, cu stâncărie haotică și păduri de molid.

17. Stâna de Vale – Șaua Cumpănețului (1640m) – Poiana Vărășoaia – Cabana Padiș (1280m).

Marcaj bandă roșie, distanța 20 km, urcușuri însumate 640 m. Din Stâna de Vale se urmărește drumul forestier ce se desprinde la dreapta de la stația meteo (lângă hotel Iadolina), urcând continuu până iese la golul alpin. Trece pe lângă vârful Poieni, apoi pe lângă un izvor de unde apare spre dreapta o panoramă frumoasă spre valea Aleu iar in față spre vârful Bohodei. De la izvor se coboară până în șaua Bohodei (1469 m) de unde se desprinde traseul triunghi albastru spre Săritoarea Bohodei și cruce galbenă spre creasta Custurii. Drumul de căruță continuă prin stânga culmii ocolind vf. Bohodei ieșind într-o șa largă situată între Bohodei și vf. Fântâna Rece de unde la dreapta o potecă marcată cu banda albastră coboară abrupt spre Boga. Apoi drumul larg ocolește vf. Fântâna Rece trece pe lângă un izvor și se continuă lin până în șaua Cumpănătelu (1640 m), lăsând în urmă spre stânga bazinul Drăganului. Din șa o largă perspectiva spre platoul Padiș puțin spre stânga vederea cuprinde largul bazin al văii Someșului Cald, în față spre sud, se desfășoară platoul carstic Padiș străjuit la orizont de Vf. Țapu și creasta muntelui Biharea, iar spre dreapta sălbaticele văi cu pante abrupte ce coboară la Boga iar în față . Din șa se poate continua la stânga spre Cabana Vlădeasa pe banda albastră, spre peștera Onceasa pe cruce roșie și spre peștera Alun pe cruce albastră. Se continuă coborârea, trece pe lângă poteca ce se desprinde în stânga spre Someșul Cald (punct roșu) apoi se întâlnește poteca cu banda galbenă (ce vine din Stâna de Vale pe la Piatra Tâlharului și poiana Onceasa) ca în final se iese într-o poiană largă – Vărășoaia (în dreapta noastră, la baza unor pereți de calcar, firele de apă se pierd într-un ponor). Drumul traversează poiana întâlnind în stânga unul din capetele circuitului Someșului Cald, urcă într-o șa și iese într-o poiană întinsă ciuruită de doline, una din ele având un ochi de apă Tăul Vărășoaia. Poteca ce o ia spre sud, urcă într-o șa unde se află peștera Padiș, de aici coborând spre stânga se ajunge la cantonul Padiș de unde punctul roșu ne duce la peștera Șura Boghii. Pentru a ajunge însă la Padiș, de la lac luând-o spre stânga, pe drumul forestier, se trece pe lângă cabana Vărășoaia, și continuă până iese la drumul neasfaltat ce vine de la Boga. Padiș reprezintă cel mai important nod turistic al munților Apuseni datorită reliefului carstic ce a favorizat apariția nenumăratelor peșteri, doline, uvale, avene, izbucuri și ponoare. Poiana Padiș este situată la altitudinea de 1200-1280 m, reprezentând un platou larg și ciuruit de doline.

1 2

Fig. 32. 1Vârful Bohodei 2Șaua Cumpănătelu (vedere spre Platoul Padiș)

18. Stâna de Vala-Cornu Muntelui – Boga

Durata: 5-6h

Lungimea: 16 km

Diferență de nivel: 700 m

Marcaj banda albastră. Traseu comun cu banda roșie până la șaua dintre Bohodei și vârful Fântâna Rece. Localitatea turistică Boga este situată la altitudinea de 550 m fiind străjuită de stânci proeminente care se înalță până la 1652 m formând o adevărată cetate.

La intrarea în Boga se găsește cabana Boga (12 locuri cazare + restaurant), în aval de aceasta, cabană Piatra Bulzului cu 30 locuri de cazare. În împrejurimi se pot vizita Cheile Văii Boga (cascada Boga, Oselul, izbucul Boga), valea Rea cu sectoare de chei și mici cascade, cheile văii Bulbuci și valea Plaiului.

19. Stana de Vale – circuitul cascadei Bohodei

Durata: 8-9 h

Lungimea: 15 km

Diferență de nivel: 900 m

Marcaj triunghi albastru. Traseul e mai ușor de parcurs în sens invers, dinspre Valea Aleului, deoarece are porțiuni de cățărare pe stânca (zone cu lanțuri). Traseu comun cu banda roșie până în șaua Bohodei. De la cantonul Aleu se ajunge tot pe triunghi albastru la Pietroasa.

Fig. 33. Cascada Bohodei

20. Stâna de Vale – Peștera Alunului

Durata: 6-7 h

Lungimea: 24 km

Diferență de nivel: 830 m

Marcaj cruce albastră. Traseul este comun cu banda roșie până în șaua Cumpănătelu, de unde se continuă spre stânga, împreună cu marcajele banda albastră spre cabana Vlădeasa și cu cruce roșie spre peștera Onceasa. Traseul străbate platoul larg, cu gol alpin, cu urcușuri și coborâșuri abia simțite. Poteca continuă prin poieni și pădure de molid până în poiana Onceasa. Poiana Onceasa este situată la altitudinea de circa 1300 m, fiind largă, cu doline unde în perioadele ploioase se strânge apa, acoperită cu pășuni bogate și pâlcuri de molid. Din centrul poienii se pornește spre dreapta în urcuș ușor, se intră în pădurea bătrâna de molid, până ajunge într-o șa situată la alt. de aprox.1420 m. De aici coboară continuu până dă de drumul forestier de pe valea Alunul Mic pe care mergem, pentru a ajunge la Izbucul din Valea Alunului pe partea stângă, iar în partea dreaptă la peștera Alun. Peștera are o lungime de 150 m, o intrare de 2 m lărgime și 4 înălțime. După o pantă descendentă se ajunge într-o sală plină de blocuri după care urmează un mic coridor orizontal. De la peșteră se poate continua încă 1,3 km în aval până se ajunge la drumul forestier de pe valea Someșului Cald. Aici coboară din stânga și drumul forestier de pe pârâul Ponorul. Continuă drumul pe valea Someșului Cald până ajunge la drumul ce duce la dreapta spre Padiș iar la stânga la Ic Ponor.

21. Stâna de Vale – Peștera Onceasa

Durata: 5-6 h

Lungimea: 20 km

Diferență de nivel: 750 m

Marcaj cruce roșie. Traseul este comun cu cruce albastră până în poiana Onceasa pe care o străbate în diagonală. Intră în pădure și merge până în fața se deschide vederea largă asupra bazinului văii Ponorului. Se coboară abrupt pe un grohotiș apoi se ia spre dreapta, pe sub un perete de calcar până la peștera (alt. 1320 m). Peștera Onceasa, lungă de 340 m are o porțiune descendentă și apoi o mare sală ce se continuă la dreapta cu o galerie. De la peșteră se poate coborî direct în valea Ponorului de unde se continuă încă 4,5 km pe drum forestier (după 1 km se află un mare ponor care absoarbe integral debitul văii, valea rămânând seaca pe 2 km). Ponorul are o arcadă de 10 m lărgime și 8 m înălțime ce dă acces într-o mare sală ocupată de un lac.

Fig. 34. Poiana Onceasa

22. Stâna de Vale – Piatra Tâlharului – cabana Vărășoaia

Distanța 25 km, marcaj banda galbenă. Traseu lung, de legătură, pe la cantonul Ciripa, între stațiunea Stâna de Vale și cabana Vărășoaia. Traseul pornește de la Izvorul Minunilor, urcă în poiana Muncei, apoi coboară în Valea Drăganului până la cantonul silvic Ciripa (Voiosu). De la cantonul Ciripa (alt.1046 m), urcă pe poteca marcată până la altitudinea de 1323 m (unde se desface la stânga derivația spre cascada Moara Dracului), continuă să urce până în șaua (1682 m) dintre vârful Stânișoara și Vf. Buteasa. De aici se continuă pe platoul Vlădesei până la Piatra Tâlharului, apoi prin Poiana Onceasa unde o ia spre dreapta și iese în drumul marcat cu banda roșie Stâna de Vale-Padiș.

Fig. 35. Tăul Vărășoaia

23. Stâna de Vale-Cascada Moara Dracului

Distanța 9 km, marcaj cruce albastră. Traseu comun cu banda galbenă până la deviația spre Cascada Moara Dracului. Traseul pornește de la Izvorul Minunilor, trece prin poiana Muncei de unde se poate admira crestei Buteasa – Britei, vf. Poieni și crestei Vlădesei, coboară in Valea Drăganului până la cantonul silvic Ciripa (Voiosu). De la cantonul Ciripa (alt.1046 m), urcă cam o jumătate de oră pe o potecă până la altitudinea de 1323 m unde se desface la stânga derivația spre cascada Moara Dracului și după încă 30min ajungem la cascada Moara Dracului ce se prăvale peste 2 săritori însumând circa 20 m.

24. Stâna de Vale-vârful Buteasa

Distanța 13 km, marcaj triunghi roșu. Traseul este comun cu traseul Stâna de Vale – cascada Moara Dracului până în poiană de unde pornește derivația spre cascadă. Urcă continuu până în șaua (1682 m) dintre vârful Stânișoara și Vf Buteasa (marcajul e comun cu banda galbenă până aici). De aici poteca se continuă pe culme spre nord încă o jumătate de oră până la vârful Buteasa (1792 m) de unde se deschide o largă panoramă asupra întregului masiv al Vlădesei. Traseul se poate continua pe banda galbenă până la Piatra Tâlharului un punct de reper și intersecție de mai multe trasee.

25. Stâna de Vale-vf. Piatra Calului – Motel Leșu Baraj

Distanța 20 km, marcaj triunghi albastru. Pentru cei ce au văzut deja Valea Iadului, traseul Stâna de Vale – Cabana Leșu oferă panorame largi asupra crestei Vlădesei, Vf. Buteasa și Stânișoarei și asupra culmilor din jurul Stânei de Vale (vf. Poieni, Bohodei). Traseul pornește de la Izvorul Minunilor fiind comun până pe Muncei cu traseul ce duce la Ciripa, se continuă pe creasta, pe la vf. Piatra Calului-1463 m, apoi cu ușoare urcușuri și coborâșuri prin poieni (cu posibilitate de retragere pe Valea Gugii ce duce la coada lacului Leșu, sau Vârful Lupului -trasee nemarcate) până la vârful Stâna de Izvor de unde se coboară până la cabana Leșu.

26. Stâna de Vale – Circuitul Cârligatele

Distanța 20km, durata 5-5,5 h, urcușuri 470 m, marcaj punct galben. Intinerarul: stațiune, valea Iadului,valea Cârligatele, valea Muncelului, vf.Piatra Calului, șaua Raia, poiana Muncei, poiana Baia Popii, drum ,,Promenada Generalului’’.

4.6. Tipuri și forme de turism ce se practică în Munții Vlădeasa

Turismul este un domeniu de activitate cu un profil complex, deținând un ansamblu de servicii și bunuri, proprii mai multor sectoare, fiind punct de influență al acestora.

Muntele, ca destinație turistică este, deosebit de apreciat de turiști datorită pluralității formelor de turism ce se pot practica și datorită accesibilității pe întreaga perioadă a anului calendaristic. Masivele muntoase, din Munții Apuseni mai ales din zona Văii Iadului, oferă condiții prielnice pentru toate produsele turistice montane, mergând de la drumeție și până la cură balneo-medicală.

Turismul montan este preferat de circa 15 % din populație. Dezvoltarea lui trebuie impulsionată mai ales în vârful său de sezon hibernal și în zonele mai puțin intrate în circuitul turistic. Deși deține o pondere mică, turismul de munte și mai ales cel care are ca scop practicarea sporturilor de iarnă, va cuprinde un număr tot mai mare de participanți.

În faza inițială, adică până în 1950, cererea pentru turismul montan s-a manifestat cu preponderență în sezonul cald. Ulterior destinația montană a început să fie tot mai solicitată în sezonul rece.

Cererea pentru turismul montan de vară are următoarele motivații:

termalism;

climatism;

alpinism;

drumeție;

cercetări botanice;

cinegetic.

Munții Vlădeasa, au o climă care permite practicarea turismului în toate anotimpurile anului. De aceea în această zonă montană se pot practica mai multe tipuri și forme de turism:

turismul de recreere;

turismul cinegetic;

turismul alpin și speoturismul;

turismul de circulație sau itinerar;

turismul de week-end.

Turismul de recreere

Turismul de recreere este specific populației din mediul urban, și se manifestă prin deconectarea de la activitățile zilnice obișnuite. Este o odihnă activă, un fenomen terapeutic prin cură naturală ceea ce deosebește turismul de recreere de îngrijirea sănătății care implică un tratament medical, este un repaus fizic și intelectual și un refugiu din mediul stresant al orașului și a locului de muncă care-l solicită fizic sau intelectual.

Turismul de recreere depinde de o serie de factori cum ar fi:

disponibilitățile de timp;

disponibilitățile financiare;

mijloacele de transport.

La acest tip operează „legea sensibilității față de distanță” a lui Lill conform căreia distanța să fie proporțională cu timpul și diminuarea posibilă a cheltuielilor de deplasare. Față de această lege intervine oferta locului de destinație, astfel că distanțele pot crește când beneficiile recreative sunt mari.

Turismul de recreere se desfășoară de obicei la sfârșit de săptămână (drumeții, excursii) în cele două anotimpuri extreme: vara și iarna când se înregistrează „vârfurile cererii turistice”.

În general predomină un turism de scurtă durată și medie echivalent week-end-ului, sau unei porțiuni din concediul de odihnă. Acest tip de turism valorifică în primul rând fondul turistic natural.

Munții Vlădeasa oferă condițiile necesare desfășurării turismului de recreere: trasee marcate pentru vizitarea cascadelor ce se află pe apa Iadei și Drăganului sau pe afluenții lor (Cascada Iadolina, Săritoarea Ieduțului, Vălul Miresei, Drăganului Moara Dracului),sau traseul din Valea Iadului spre Peștera Meziad.

Turismul cinegetic

Acest tip de turism se practică de cele mai multe ori din plăcere (hobby ),recreativ sau pentru obținerea unor avantaje economice. Dezvoltarea turismului cinegetic într-o anumită zonă necesită amenajări complexe cum ar fi: cabane, case, castele de vânătoare, locuri de observație și trebuie să se creeze condițiile pentru habitatul și hrana animalelor.

Munții Vlădeasa au condiții propice dezvoltării și practicării turismului cinegetic datorită varietății de animale pe care le întâlnim în această zonă: urși, cerbi, căprioare, mistreți, cocoși de munte etc.

Pescuitul sportiv este și el întâlnit în această zonă îmbinând relaxarea, hobby-ul, cu avantajul economic. În apele reci și repezi de munte întâlnim cel mai adesea păstrăvul. Are condiții de dezvoltare datorită lacurilor prezente în această regiune analizată.

c. Turismul alpin și speoturismul

Relieful cu pante prelungi și zăpezile abundente care acoperă iarna munții ce împrejmuiesc Valea Iadului și Drăganului, creează niște condiții favorabile pentru practicarea schiului. Deși nu există pârtii amenajate special (excepție stațiunea Stâna de Vale), o serie de versanți înclinați oferă posibilitatea practicarea schiului de pârtie. Evident schiul de pârtie necesită prezența unei cabane în apropiere. Din acest punct de vedere stațiunea Stâna de Vale oferă și iarna condiții excelente de cazare, unde însă pantele defrișate sunt mai scurte și mai puțin înclinate. Prin amenajarea unor pârtii care pornesc din vârful Poieni spre Stâna de Vale (diferența de nivel de peste 400 m). Stațiunea s-ar putea dezvolta într-un centru pentru sporturile de iarnă, cu atât mai mult cu cât expunerea nordică a pantei favorizează menținerea zăpezii până în luna aprilie.

Munții Vlădeasa reprezintă un teren încă neexploatat de alpiniști, cu toate că existența numeroșilor pereți de calcar mai ales în chei, creează posibilități de practicare a alpinismului tehnic.

O altă atracție deosebită a Munții Vlădeasa o constituie peșterile. Ele prezintă o gamă foarte largă de aspecte și tipuri, fiind variate ca posibilități de parcurgere. Se pot distinge astfel peșteri uscate și peșteri cu apă și avene. În general, vizitarea peșterilor este o activitate ce atrage din ce în ce mai mult pe turiști, datorită peisajelor inedite și a măreției lumii subterane.

d. Turismul de week-end, particularități, tendințe și factori

Munții Vlădeasa îmbină elementele cadrului natural, care constituie atracții pentru turiștii din orașe mari, importante ca: Oradea, Arad, Timișoara, Cluj-Napoca, Deva, Alba Iulia, Zalău Satu Mare. Distanța dintre zona studiată și aceste orașe este de aproximativ 100 km, de unde rezultă că turismul de week-end este unul din cele mai practicate forme de turism în această zonă.

Turismul de week-end se încadrează în turismul de scurtă durată, recreerea se face la distanță mică, caracterizată prin deplasări care necesită un interval de la câteva ore până la o zi sau chiar peste o zi, localizate la sfârșitul săptămânii, efectuate în zone cu condiții propice pentru odihnă, recreere și agrement.

Fragmentarea ca durată, antrenarea unui număr mare de mijloace de transport și deplasarea unui număr impresionant de oameni din centrele urbane spre zonele de recreere și înapoi, reprezintă numai câteva din dimensiunile fenomenului studiat pentru care trebuie găsite soluții, astfel încât oferta să fie cât mai aproape de exigențele în continuă creștere ale beneficiarilor produsului turistic.

Recrearea de la sfârșitul săptămânii diferă de cea cotidiană nu numai prin durată și conținut, ci mai ales prin posibilitatea depășiri cadrului orășenesc și de implantare în teritoriu învecinat, modalitatea fiind condiționată de posibilitățile individuale sau comune de deplasare.

Turismul de week-end înseamnă evadare, ieșire, plecare, conturându-se din acest punct de vedere cu dorința specifică a unui model cultural în formare. S-a ajuns astăzi ca din numărul kilometrilor parcurși cu automobilul, circa 60 % să reprezinte deplasările din cadrul week-end-ului, din vacanțe sau plimbările în apropierea orașului.

Dintre factorii care influențează desfășurarea turismului de week-end, amintim:

-mărimea aglomerației urbane;

-preferințele populației urbane;

-structura populației;

-sezonul;

-gradul de motorizare;

-structura socio-profesională.

Se remarcă deosebiri între comportamentul celor ce locuiesc în orașe mari și cei care locuiesc în orașe mai mici sau în sate. La fel se observă faptul că există deosebiri ale comportamentului între cei ce locuiesc în zonele centrale ale orașului și cei de la periferia lui. În urma sondajelor efectuate, s-a dovedit că practică turismul de week-end, într-un număr aproape dublu, cei care stau în zonele centrale ale orașelor. Tot pe baza statisticilor s-a constatat că preferințele populației urbane sunt îndreptate spre petrecerea week-end-ului în aer liber, în spațiile împădurite și pe malurile râurilor s-au lacurilor din preajma orașelor, spre peisajele naturale nepopulate și spre realizarea unei rețele proprii de cazare și alimentație în zonele periurbane.

O importanță deosebită o are și mersul pe jos, jogging, drumețiile care se practică în munții Vlădeasa.

Frecvența practicării turismului de week-end diferă și în funcție de calitatea drumului.

Turismul de week-end caută să satisfacă diferite motivații îmbrăcând o multitudine de forme capabile să răspundă diferitelor gusturi și venituri ale celor mai diverse categorii socio-profesionale.

CAPITOLUL 5. POTENȚLUL UMAN

5.1. Populația – Element dinamic în activitatea turistică

Importanța resurselor umane și a caracteristicilor sale demografice (număr, structuri, migrații etc) pentru activitatea turistică este dată de două aspecte principale:

1) – posibilitatea conturări unor importante areale emițătoare de flux turistic, în imediata vecinătate a resurselor atractive sau la o distanță mai mare;

2) – în funcție de o serie de caracteristici demografice, populația din zona receptoare, asigură susținerea activităților specifice turismului din acel areal.

În scopul realizării unui model de amenajare turistică a spațiului suprapus acestei unități montane se impune și o bună cunoaștere a caracteristicilor demografice ale resurselor umane existente prin prisma celor două aspecte reprezentate anterior.

5.2. Așezările omenești

În regiunile muntoase, dar mai ales în Vlădeasa, cu o mare fragmentare a reliefului, vegetația forestieră, alături de pășuni și fânețele naturale sunt elementele cele mai reprezentative. Drept urmare, densitatea așezărilor rurale este mai redusă, satele fiind orientate către creșterea animalelor, explorarea și prelucrarea lemnului.

Gradul de dispersie al așezărilor reflectă relațiile ce se stabilesc între condițiile social-economice și cele naturale și în primul rând cele referitoare la relief.

În depresiunile Borod-Huedin gradul de dispersie este mai mic în sate precum Bucea, Ciucea, Negreni, Poieni, Bologa etc.

Caracteristici cu totul deosebite prezintă așezările de pe valea Iadei și Drăganului, aici distanțele dintre așezările umane sunt mari, cele mai multe având un număr redus de locuitori, indicele de dispersie având valori de peste 40. Dispersia cea mai mare o au satele situate în interiorul spațiului montan, cum sunt satele: Rogojel, Tranișu și Vișag. Economic aceste sate sunt dependente de condițiile naturale și în deosebi de arealele forestiere și de întinsele pășuni.

Așezările din Munții Vlădeasa prezintă diferențieri importante și în ceea ce privește numărul de locuitori. Astfel se diferențiază următoarele categorii de sate:

-sate mici cu o populație de până la 500 locuitori, cu o frecvență mai mare în regiunea montană. Dintre satele cele mai mici se pot aminti Cerbești 37 locuitori,Lunca Vișagului 268 locuitori, Traniș 496 locuitori (comuna Poieni), Prelucele (comuna Ciucea) 144 locuitori, etc.

-sate cu populație cuprinsă între 500 – 1000 locuitori, cu o mai mare frecvență în zona depresionară, dar și pe văile mai mari din această regiune montană (valea Iadei și Drăganului). Așa sunt satele Bucea, Răchițele, Bologa, Săcuieu, Rogojel sat deosebit de pitoresc, etc.

– sate cu populație cuprinsă între 1000 – 4000 locuitori,multe din ele sunt centre de comune( Bulz, Ciucea, Poieni, Budureasa etc.), dar și altele care nu îndeplinesc acest rol ( Remeți, Valea Drăganului, Morlaca etc.)

CAPITOLUL 6 POSIBILITĂȚI DE DEZVOLTARE A TURISMULUI ȘI DE AMENAJARE TURISTICĂ

6.1.Zone cu potențial turistic

Zona Valea Iadei – Stâna de Vale prezintă numeroase avantaje pentru dezvoltarea turismului rural: reprezintă o zonă turistică consacrată, cunoscută și căutată de turiști; deține un fond turistic natural și antropic deosebit și se pretează turismului de recreere (se practică în special turismul de week-end), fiind căutată pentru sporturile de iarnă, sporturi nautice, drumeții etc.

Valea Iadei prezintă o serie de abrupturi favorabile escaladelor (Creasta Frunții – a cărei culme beneficiază de un excelent punct de belvedere, cu o panoramă largă asupra satului Remeți, Creasta Cicondului, abrupturile din cheile afluenților Iadului-Ieduțul, Leș). Cele două sectoare ale văii Iadei și ale afluenților săi constituie obiective turistice deosebit de atractive. Peșterile se detașează atât prin frecvență ridicată, cât și prin bogăția speleotememlor; cele mai importante peșteri fiind amenajate datorită potențialului turistic și de poziție (Peștera cu apă de la Bulz, Peștera de la Fața Apei, Peștera cu Apă din Valea Leșului). Existența a numeroase izbucuri (Toplița-Remeți, izbucul Ciuhandrului, izbucurile din Valea Draica etc.), cascade cu mari valențe turistice (Iadolina, Vălul Miresei), sunt reprezentative pentru bazinul văii Iadei. Din această categorie fac parte și lacurile de acumulare: Leșul (construit în 1973, la altitudinea medie de 993 m, are rol în compensarea deficitului de apă din aval, suprafață de cca. 90 km²), Bulz (situat la 5 km de drumul județean Bucea –Remeți), Munteni. Pădurile de foioase, (în cea mai mare parte) și de conifere (în sud-est) sunt tot mai frecventate de turiști, având o mare valoare pentru cură și drumeții. Ele dețin și un fond faunistic de o mare diversitatea. Zona se suprapune cu arealul căpriorului, mistrețului, cerbului etc. și se află în raza ocoalelor silvice Remeți și Aleșd care asigură practicarea vânătorii și a pescuitului.

În zona Vlădeasa Estică (cu un relief masiv; păduri de fag și conifere; strat de zăpadă favorabil practicării sporturilor de iarnă; relief spectaculos în Pietrele Albe; Cabana Vlădeasa situată la 1430 m altitudine – bază de schi) există numeroase pensiuni turistice și agroturistice, concentrate pe văile: Drăganului (Lunca Vișagului), Hențului (pensiuni la Bologa, Săcuieu, Scrind-Frăsinet, Răchițele). Au fost identificate pensiuni rurale și în Rogojel, sat risipi, extrem de pitoresc, ce aparține de Săcuieu, dar care se află izolat datorită singurului drum de acces dificil, nemodernizat.

Fig. 36. Satul Rogojel

Valea Drăganului poseda un drum pitoresc, un lac de acumulare, un complex turistic și gospodării omologate în rețeaua agroturistică.

Valea Hențului are un drum pitoresc, obiective istorice, o rezervația naturală, o cascadă (Răchițele ), și un lac de acumulare (Scrind-Frăsinet) și gospodări omologate în rețeaua agroturistică.

6.2. Propuneri de amenajare turistică

Amenajarea turistică presupune, pe de-o parte, introducerea obiectivelor existente în circuitul turistic și pe de altă parte, crearea unor noi obiective și noi atracții.

Amenajările turistice sunt favorabile în zonele cu o infrastructură bine dezvoltată,ceea ce în Munții Vlădeasa lipsește (Stâna de Vale și satul de vacanță Coada Lacului se găsesc în prin proces de dezvoltare). Trebuie plecat de la premisa că omul contemporan, obosit și stresat de agitația, aglomerația și zgomotul urban caută evadarea în mijlocul naturii pentru refacerea sănătății fizice și mentale, dorindu-și totodată și un minim de confort.

Din punct de vedere al infrastructurii, trebuie îmbunătățită starea șoselei ce face legătura între, Stâna de Vale-Coada Lacului-Barajul Leșu-Remeți, aflat într-o stare avansată de degradare, modernizarea drumului de acces Săcuieu-Cabana Vlădeasa, ceea ce poate constitui un factor determinant în alegerea destinației turistice pentru turiștii potențial. În primă fază se impune amenajarea mai multor locuri de campare în zona lacurilor de acumulare (Leșu, Munteni, Drăgan, Săcuieu).

În ce privește amenajările pentru afirmarea și dezvoltarea unor activități cu funcții recreative cum sunt sporturile nautice se impun câteva amenajări sumare care nu implică eforturi financiare foarte mari. În acest sens în zona de la Coada Lacului Leșu și lacul Drăgan, este necesar amenajarea unor debarcadere dotate cu bărci de agrement, hidrobiciclete și iahturi a căror principiu de funcționare să nu implice degradarea mediului prin poluare.

Un mini debarcader se poate amenaja și în zona de debușare a Văii Lupului în Lacul de acumulare Leșu, acesta putând fi dotat cu hidrobiciclete și bărci de agrement, sau să fie socotit ca punct terminus sau intermediar al unei croaziere pe lac. În ce privește pescuitul sportiv, ca activitate cu funcție recreativă, acesta trebuie încurajat, dar în același timp să se încerce anihilarea braconajului și a pescuitului ilegal.

În același timp pentru încurajarea pescuitului sportiv se impune urmărirea cu atenție de către organele abilitate, a speciilor și numărului indivizilor unei specii de pești pentru a preîntâmpina dispariția unor specii sau scăderea drastică a numărului indivizilor. În asemenea cazuri aceste organe trebuie să aibă în vedere repopularea din timp cu pești a lacurilor și instituirea unor zone sau intervale de timp, în afara perioadei de prohibiție deja existente, în care pescuitul să fie interzis.

În același sens, al încurajării pescuitului sportiv, trebuie construite și amplasate de-a lungul lacurilor câteva micii platforme plutitoare, ancorate de mal, care să permită pescarilor sportivi accesul la apele lacului.

De asemenea este necesar construirea și amenajarea unor campinguri la Stâna de Vale, Coada Lacului Leșu, lacul Drăgan și lângă Cabana Vlădeasa, sau în satele Vișag, Rogojel, Traniș, Săcuieu, Răchițele etc, decorate cu unelte și ornamente (rustice), specifice acestei zone. Construirea unui motel lângă lacul Drăgan, reamenajarea pârtiei de schi de lângă cabana Vlădeasa și construirea unui teleschi, fixarea unor panouri cu trasee turistice în zona Stâna de Vale, lacul Drăgan, Cabana Vlădeasa sau în campingurile amintite mai sus. Promovarea turismului rural pe văile Drăganului, Hențului, Iadului, dar și în satele Rogojel, Traniș și Scrind-Frăsinet, etc.

CONCLUZIE

Lucrarea „Potențialul Turistic al Munților Vlădeasa” scoate în evidență potențialul natural și antropic, precum și premize viitoare de dezvoltare și amenajare a acestei unități montane. Acestea au fost studiate pe baza bibliogafiei existente, a observațiilor, fotografiilor și datelor culese și efectuate în teren.

Din cercetările efectuate și prezentate în lucrarea de față, rezultă că Munții Vlădeasa dispun de un potențial natural deosebit reprezentat de elementele cadrului natural: relieful (abrupturi, creste, chei, peșteri, etc.), clima (temperatura, umezeala aerului, precipitațiile, vântul, stratul de zăpadă – peste 200 zile/an), rețeaua hidrografică densă pe care sau construit numeroase lacuri de acumulare care se pretează sau s-ar putea valorifica turistic, fapt menționat în lucrarea de față.

Turismul cinegetic este slab reprezentat, dar nu din cauza exponatelor ci a organizării. Pentru o valorificare eficientă ar trebui efectuate programe de organizare pe lângă Ocoalele Silvice.

Potențialul antropic este bogat și variat, dar din păcate prea puțin valorificat, fiind reprezentat de edificii istorice, culturale și religioase, cât și cel etnografic.

Turismul rural și agroturismul ar putea lua amploare cu ajutorul unei politici de stat stimulatoare și a unor programe de dezvoltare durabilă și promovare. În prezent turismul rural se află în plin proces de dezvoltare în special de-a lungul Drumului European E60, Valea Drăganului și Valea Iadului.

Pentru încurajarea și sprijinirea eficientă a acestei activități ar fi utilă desemnarea unor consilieri locali specializați pe probleme de turism. Informarea și consilierea adecvată a populației reprezintă o altă condiție indispensabilă. Un rol important în acest sens este deținut de diversele instituții și organizații abilitate, cât și asocierea la diverse Asociații Profesionale (în primul rând ANTREC).

Prin instrumente financiare nerambursabile ale Uniunii Europene destinate țărilor candidate, pentru a sprijini procesul de aderare se numără și programele PHARE și SAPARD. În primul rând aceste programe ar putea contribui la dezvoltarea infrastructurii (destul de precară), asigurarea unei pregătiri profesionale.

Turismul poate beneficia în mod direct din componenta politicii de sprijinire a investițiilor.

BIBLIOGRAFIE

Berindei, I., Dumitrașcu, S., Faur, V., Godea, I.,

Bihor-Ghid turistic al județului,

Sport-Turis, București; (1979)

Bleahu, M., Bordea, S., Bihor-Vlădeasa. Ghid turistic.,

Editura Uniunii de Cultură, Fizică și Sport, București; (1976)

Bleahu, M., Bordea, S., Munții Bihor-Vlădeasa,

Editura Sport-Turism, București;

Cocean, P., (1984), Potențial economic al carstului din Munții Apuseni,

Editura Academiei RSR, București; (1981)

Cocean P. Peșterile României. Potențial Turistic

Editura Dacia. Cluj-Napoca, 1995;

Cocean P., Chei și defilee din Munții Apuseni,

Editura Academiei, București; (1988)

Gaceu, O., Clima și riscurile climatice din Munții Bihor și Vlădeasa,

Editura Universității din Oradea, Oradea; (2005)

Ilieș, Dorina, Geologie Generală,

Editura Universității din Oradea, Oradea; (2003)

Măhăra, Gh., Bențe, F., Ilieș, Al., Ribana, Linc, Luminița, Pâle, Stașac, M., Josan, N., Petrea, D., Rodica, Petrea, Nistor, S., Vlaicu, M., Gaceu, O.,

Potențialul Turistic al Bazinului Hidrografic al Crișului Repede,

Editura Universității din Oradea, Oradea; (1999)

Petrea, Rodica, Turism Rural în Munții Apuseni,

Editura Univerșității din Oradea, Oradea; (2004)

**** Geografia României, vol. III,

Editura Academiei RSR, București; (1987)