Potentialul Turistic al Judetului Valcea

Cuprins

CAPITOLUL I – VALORIFICAREA PATRIMONIULUI TURISTIC BALNEAR DIN ROMÂNIA, CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA STAȚIUNILOR VÂLCENE

CAPITOLUL II – PREMISE NATURALE CU ROL ÎN APARIȚIA TURISMULUI BALNEAR ÎN JUDEȚUL VÂLCEA

2.1. Caracteristici geografice și geomorfologice ale spațiului vâlcean.

2.2. Elemente climatice cu rol direct în activitatea turistică din județul Vâlcea.

2.3. Particularități hidrografice

2.4. Elemente biogeografice

2.5. Resurse turistice antropice

2.6. Principalele stațiuni balneoclimaterice din județul Vâlcea

CAPITOLUL III – POTENȚIALUL TURISTIC BAZA TEHNICO-MATERIALĂ TURISTICĂ

3.1. POTENȚIALUL TURISTIC AL STAȚIUNILOR BALNEO-CLIMATERICE DIN JUDEȚUL VÂLCEA

3.2. POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC AL STAȚIUNILOR BALNEO-CLIMATERICE DIN JUDEȚUL VÂLCEA

CAPITOLUL IV – EFECTE ECONOMICE, CĂI ȘI MIJLOACE DE VALORIFICARE A TURISMULUI BALNEAR

4.1. Valorificarea economică a resurselor naturale ale stațiunilor balneare din județul Vâlcea

4.2. Potențialul industrial

4.3. Utilizarea fondului funciar și producția agricolă

4.4. Sistemul de transport și rolul economic al acestuia

4.5. Comerțul

4.6. Turismul

capitolul v Căi de creștere a eficienței în turism

5.1. Privatizarea în activitatea turistică

5.2. Dezvoltarea sectorului privat, privatizarea turismului

5.3.. Efecte social economice directe

5.3.1. Efecte indirecte

capitolul vi – IMPLICAȚII ECOLOGICE ALE VALORIFICĂRII ECONOMICE A RESURSELOR ȘI A INFLUENȚEI STAȚIUNILOR ÎN SPAȚIUL GEOGRAFIC ÎNCONJURĂTOR.

capitolul vii – CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I
VALORIFICAREA PATRIMONIULUI TURISTIC BALNEAR DIN ROMÂNIA, CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA STAȚIUNILOR VÂLCENE

Turismul prezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenți specializați, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și industria care concura la satisfacerea nevoilor turistice. Potențialul turistic este influențat de o serie de factori: factori naturali (care rămân în general, neschimbați) și factori economici, demografici, politici, psihologici (ce sunt caracterizați printr-o dinamică accentuată dar și cu posibilități de dirijare î sensul dorit).

Potențialul turistic se cere fi analizat în conceptul mai cuprinzător de ofertă turistică, al cărei conținut a preocupat mai mulți autori. Astfel, încă din 1959, cunoscutul specialist elvețian W. Hunzicker, în manualul său de economia turismului, arată că „oferta turistică este o combinație de elemente materiale și servicii”, combinație în care serviciile joacă
rolul principal.

Englezul H. Medlik consideră produsul turistic ca „un amalgam de elemente tangibile și intangibile, concentrate într-o activitate specifică și cu o destinație specifică”, ir profesorul elvețian J. Krippendorf înțelege prin ofertă turistică „un mănunchi de elemente materiale și imateriale oferite consumului și care ar trebui să aducă unele foloase cumpărătorului, adică să-l satisfacă”. El include în elementele politicii produsului turistic următorii factori: factori naturali (poziția în teritoriu, relieful, vegetația, fauna, clima, peisajul); factorii generali ai existenței și activității umane (ospitalitatea, obiceiuri, folclor, cultură, artă, economie, politică, etc.); infrastructura generală (transporturi și comunicații), populația și așezările omenești, alți factori ai infrastructurii (apă, canalizare, telecomunicații).

Componentele naturale de peisaj se impun ca resurse turistice potențiale, au un rol principal în dezvoltarea turismului și constituie oferta primară potențială. Ele prezintă importanță pentru activitatea de turism prin următoarele elemente:

valoarea peisagistică, estetică și recreativă, indiferent de locul unde se află (munte, deal, câmpie, litoral); uneori aceasta este determinată ca motivație turistică (peisaj deltaic, peisaj alpin glaciar etc.);

valoarea balneoclimaterică a unor componente, considerate ca factori naturali de cură, inclusiv bioclimatul;

suport al unor activități turistice, generând forme de turism specifice (stratul de zăpadă, oglinzile de apă, resursele cinegetice etc.);

valorare cognitivă, în general, dar mai ales în cazul componentelor desemnate ca rezervații științifice și monumente ale naturii etc.

Stațiunile balneoclimaterice dispun și de o largă gamă de proceduri terapeutice, pe măsura varietății factorilor de cură, ca și de baze de tratament moderne și complexe, care satisfac cerințele turismului intern și internațional.

Fondul hidrografic deține și el un important potențial. Potențialul la care ne referim are în vedere numeroasele și variatele resurse de ape minerale, ape curgătoare, oglinzi de apă naturale sau artificiale, care sunt utilizate ca atare în scopuri turistice, pentru agrement (Snagov, Siutghiol, Ciucaș, Trei Ape, Secu) și balneoturism (Lacul Ursu, Lacul Sărat, Techirghiol) sau se integrează celorlalte peisaje, îmbogățindu-le și mărindu-le atractivitatea (Vidraru, Sfânta Ana, Lacul Roșu, lacurile glaciare din Carpații Meridionli etc.) Marea Neagră deține un rol important în potențialul turistic hidrografic, prin salinitatea apei și nisipul fin al plajelor.

Potențialul natural generat de vegetație completează, de regulă gama atracțiilor proprii altor compartimente naturale din cadrul peisajelor geografice. Alteori, potențialul fito-geografic devine esențial pentru activități turistice, chiar în regiuni atractive (rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, parcuri dendrologice etc.) Pădurile din zonele periurbane prezintă un interes deosebit pentru turism prin valoarea peisagistică, dar și prin funcția lor socială, oferind condiții pentru odihnă, recreere și agrement, fără a fi afectat mediul ambiant. Sintetic, întâlnim peisajele fito-geografice de pășuni și pajiști alpine, de păduri de rășinoase, de păduri de foioase, de zăvoaie, de bălți și mlaștini, de deltă etc.

Din punct de vedere turistic, fauna prezintă importanță mai mult prin valoare sa cinegetică și estetică. Fauna de mare interes vânătoresc (urs, mistreț, cerb, cocoș de munte etc.) se concentrează în unitățile montane, dar și în pădurile de deal și câmpie (căpriori), iar bălțile și Delta Dunării constituie paradisul păsărilor. Lacurile, iazurile, râurile și mai ales Dunărea, Delta Dunării și Marea Neagră dețin o bogată și variată faună ihtiologică.

Din cele prezentate rezultă că fiecare componentă a cadrului natural deține, după specificul său, o anumită capacitate de potențial turistic. Dar, în teritoriu aceste componente se împletesc în mod armonios, realizând peisaje geografice, ceea ce face ca și capacitățile lor de potențial să se integreze, completându-se reciproc și conducând la amplificarea complexității potențialului turistic. De aici și varietate formelor de turism care se pot practica pe un teritoriu restrâns, caracteristică de bază a turismului românesc. Această complexitate de potențial urmărită pe treptele majore de relief, crește de la câmpie la dealuri și podișuri până la unitățile montane, excepție făcând litoralul românesc la Mării Negre și Delta Dunării, care prezintă condiții fizico-geografice originale. Altfel spus, resursele turistice naturale ale României se concentrează în zona montană și pe litoralul românesc al Mării Negre, urmând apoi unitatea de dealuri și podișuri iar între componentele naturale generatoare de turism se individualizează: lanțul montan, apele minerale, litoralul românesc și Delta Dunării.

România dispune de o mare bogăție de factori naturali de cură. Aceștia pot fi structurați, după importanța lor în turismul balnear, în: ape minerale, mofete, nămoluri, lacuri terapeutice și sunt răspândiți pe întreaga suprafață a țării.

Apele minerale și termominerale, prin volumul rezervelor și calitățile terapeutice, reprezintă principalul factor natural de cură din țara noastră, de care se leagă aproape întreaga activitate balneoturistică.

Structura geologică deosebit de complexă a teritoriului face ca România să dispună de o inepuizabilă rezervă de ape minerale. Acestea sunt cantonate, în principal, în zona montană (mai ales în aureola mofetică din catena vulcanică Oaș-Călimani-Harghita, apoi în cea de dealuri subcarpatice și de podiș și în cele din urmă în câmpie. În țara noastră există aproape toate tipurile de ape cunoscute și anume oligominerale, alcaline (bicarbonate), alcalino-feroase, feruginoase, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase, sufatat, carbogazaose, arsenicale, radioactive, termale etc., cu o mare varietate în privința compoziției fizico-chimice, a gradului de mineralizare și a temperaturii.

O altă particularitate este aceea că, pe spații restrânse se întâlnesc numeroase surse de ape minerale cu concentrații și compoziții chimice diferite, fapt ce permite tratarea simultană a mai multor categorii de afecțiuni la același curant. Așa se explică faptul că în principalele stațiuni balneare din țară – Covasna, Călimănești-Căciulata, Băile Herculane, Vatra Dornei, Slănic-Moldova etc., se tratează alături de profilul principal mai multe boli asociate. Prin calitățile lor fizico-chimice și valoarea terapeutică, apele minerale din țara noastră sunt similare și chiar superioare surselor minerale din vestitele stațiuni balneare de peste hotare și au o adresabilitate balneoclimaterică foarte largă, fiind utilizate în terapia (profilactică, curativă și recuperatorie) a douăsprezece categorii de afecțiuni. Valorificare complexă a apelor minerale se face, în stațiunile balneare, prin cură internă și cură externă sau prin îmbuteliere ca ape „medicinale” și „ape de masă”.

Prin calitățile fizico-chimice ale apelor lor, numeroase lacuri prezintă un interes terapeutic. În general apele sunt clorurate, sodice, unoeri sulfurate, cu o mineralizare medie de (30-80g/l). Lacurile cele mai folosite în balneoturism sunt cele din Câmpia Română (Balta Albă, Lacul Sărat, Lacul Amara) sau pe litoralul marin (Techirghiol), unde bioclimatul excitant-solicitant, băile de aer și de soare sporesc efectul terapeutic ale băilor de lac. De asemenea, sunt utilizate și lacurile din masivele de sare de la Sovata, Ocna Mureș, Ocna Sibiului, Ocna Șugatag, Ocnele Mari, Slănic, Telega etc., care prezintă interes atât prin apa sărată cât și prin fenomenul de heliotermie care completează calitățile terapeutice. Toate aceste lacuri depun pe fundul lor nămoluri sapropelice de mare importanță balneoclimaterică.

Apele lacurilor sărate sunt utilizate în terapia afecțiunilor reumatismale, ale sistemului nervos periferic și ginecologic.

Țara noastră dispune de importante rezerve de nămoluri terapeutice. Acestea, după originea lor și calitățile fizico-chimice, se împart în trei categorii: sapropelice (Techirghiol, Amara, Lacul Sărat, Sovata, Ocana Sibiului, Slănic, Săcelu, Marea Neagră), tube descompuse chimic (Mangalia, Vatra Dornei, Borsec, Bilbor), nămoluri minerale de izvor (Sângeorz-Băi). Compoziția chimică a unui peloid este în funcție de originea nămolului. Terapeutic sunt utilizate în aceleași afecțiuni ca și apele lacurilor sărate, administrându-se sub formă de împachetări de nămol încălzit și băi de nămol.

Un alt factor natural de cură sunt emanațiile naturale de gaze terapeutice; cele mai cunoscute și utilizate terapeutic sunt emanațiile de dioxid de carbon și cele sulfuroase.

Emanațiile de CO2, specifice munților vulcanici Harghita-Călimani sunt utilizate ca mofete naturale (prin captarea gazului emanat și folosit terapeutic) sau ca mofete artificiale (gaz extras din apele minerale carbogazoase). La Băile Tușnad, Borsec, Buziași, Covasna, Sângeorz-Băi etc. Se folosește gazul carbonic în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare și ale aparatului locomotor, având efecte terapeutice considerabile.

Emanațiile sulfuroase, numite sulfatare, apar în Turia Sugaș-Băi și Harghita, fiind unice în Europa, dar nu sunt suficient studiate terapeutic și deci nici folosite pe măsura importanței lor.ce de mare importanță balneoclimaterică.

Apele lacurilor sărate sunt utilizate în terapia afecțiunilor reumatismale, ale sistemului nervos periferic și ginecologic.

Țara noastră dispune de importante rezerve de nămoluri terapeutice. Acestea, după originea lor și calitățile fizico-chimice, se împart în trei categorii: sapropelice (Techirghiol, Amara, Lacul Sărat, Sovata, Ocana Sibiului, Slănic, Săcelu, Marea Neagră), tube descompuse chimic (Mangalia, Vatra Dornei, Borsec, Bilbor), nămoluri minerale de izvor (Sângeorz-Băi). Compoziția chimică a unui peloid este în funcție de originea nămolului. Terapeutic sunt utilizate în aceleași afecțiuni ca și apele lacurilor sărate, administrându-se sub formă de împachetări de nămol încălzit și băi de nămol.

Un alt factor natural de cură sunt emanațiile naturale de gaze terapeutice; cele mai cunoscute și utilizate terapeutic sunt emanațiile de dioxid de carbon și cele sulfuroase.

Emanațiile de CO2, specifice munților vulcanici Harghita-Călimani sunt utilizate ca mofete naturale (prin captarea gazului emanat și folosit terapeutic) sau ca mofete artificiale (gaz extras din apele minerale carbogazoase). La Băile Tușnad, Borsec, Buziași, Covasna, Sângeorz-Băi etc. Se folosește gazul carbonic în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare și ale aparatului locomotor, având efecte terapeutice considerabile.

Emanațiile sulfuroase, numite sulfatare, apar în Turia Sugaș-Băi și Harghita, fiind unice în Europa, dar nu sunt suficient studiate terapeutic și deci nici folosite pe măsura importanței lor.

Salinele constituie un important factor de cură în terapia afecțiunilor căilor respiratorii. În această privință bazele de tratament de la Târgu-Ocna și Slănic Prahova sunt cele mai reprezentative, fiind solicitate de curanții din străinătate.

Plantele medicinale, factori naturali de cură foarte răspândiți, sunt din ce în ce mai solicitate în cura balneară (fito-terapia); atât în prepararea unor medicamente pe cale naturală, cât și în cura externă ca băi de plante. Medicamentele pe bază de plante realizate de laboratorul „Plantavorel” din Piatra Neamț se impun, de altfel, alături de alte produse medicale de vârf ale medicinei românești, în terapia multor afecțiuni.

Factorii climatici pot fi utilizați în menținerea sau ameliorarea stării de sănătate a organismului uman prin climatoterapie (aero-terapie, helio-terapie și cură de teren), putându-se asocia și cu alte metode balneo-medicale. Se recomandă terapia anemiilor, nevrozelor astenice, surmenajului fizic și intelectual, afecțiunilor respiratorii. Pentru definirea acțiunii condițiilor de climă asupra sistemului neuroendocrin s-au stabilit și o serie de indici bioclimatici, ca și tipurile de bioclimat pe care le-am amintit mai sus.

Aeroionizarea este, de asemenea, un factor de cură mai puțin studiat sub aspect terapeutic.

Toți acești factori naturali de cură, la care se adaugă apa Mării Negre, acțiunea nisipului de pe plajă etc, constituie potențialul balnear al României foarte bogat și variat, cu numeroase calități balneo-medicale.

Din prezentarea factorilor naturali de cură se desprind o serie de aspecte deosebit de interesante pentru analiza întreprinsă, o importanță deosebită prezentând:

folosirea cu precădere a surselor de ape minerale și local a nămolului;

utilizarea preponderentă a apelor minerale pe profilul stațiunilor balneare și deci, parțială, față de polivalența terapeutică a acestor ape;

dezvoltarea stațiunilor balneare tradiționale și cu factori curativi reprezentativi, paralel cu stațiuni de importanță locală, fără o fundamentare hidrogeologică și balneoclimaterică;

utilizarea incompletă a factorilor de cură tradiționali sau recent puși în evidență; folosirea mai redusă a noilor produse medicale realizate pe baza factorilor naturali de cură etc.

CAPITOLUL II
PREMISE NATURALE CU ROL ÎN APARIȚIA TURISMULUI BALNEAR ÎN JUDEȚUL VÂLCEA

2.1. Caracteristici geografice și geomorfologice ale
spațiului vâlcean.

În totalitatea sa, suprafața județului Vâlcea se caracterizează printr-un relief de munte și de deal.

Teritoriul județului poate fi repartizat astfel: două cincimi este ocupat de zona muntoasă, o cincime o constituie înălțimile deluroase subcarpatice cu depresiunile dintre ele și alte două cincimi aparțin colinelor piemontane despărțite de văi aproape paralele dispuse de la nord la sud.

Analizând relieful după altitudine, cea mai mare parte din suprafața județului se află la altitudinea specifică dealurilor subcarpatice și colinelor piemontane – între 400 și 800 m, la care se mai adaugă și o mare parte din depresiunea intramontană Brezoi-Titești. Acest relief ocupă două treimi din suprafața județului, cealaltă treime formând-o treapta munților scunzi și mijlocii cu înălțimi cuprinse între 800 și 1800 m și munți înalți.

O caracteristică importantă a teritoriului județului Vâlcea o constituie dispunerea reliefului în fâșii orientate pe direcția est-vest și coborârea generală, în trepte, de la nord la sud. Munții cei mai înalți, ca și dealurile subcarpatice, se dispun în culmi și masive ce se desfășoară de la est la vest, iar între șirurile principale de înălțimi, depresiunile se alungesc în adevărate culoare pe aceeași direcție. Diversitatea reliefului este o consecință în primul rând a complexității geologice atât din punct de vedere al structurii cât și al vârstei rocilor, deoarece în cuprinsul județului pot fi întâlnite roci de la cele vechi cristaline până la cele mai tinere, pliocene și cuaternare.

În al doilea rând, varietatea reliefului se datorează și unei îndelungate evoluții, care a dus la diferențierea – atât geologic cât și geomorfologic – a două trepte principale de relief: cea înaltă, muntoasă, cu o evoluție mai îndelungată și cea deluroasă și colinară, dezvoltată la periferia și pe seama primei trepte.

Trecând de la o analiză de ansamblu a reliefului din județul Vâlcea la caracterizări mai amănunțite ale fiecărui teritoriu în care este localizat fiecare oraș analizat în această lucrare se urmărește importanța cadrului natural în contextul dezvoltării economice și în special a dezvoltării turistice.

Dealurile ce înconjoară Băile Govora, cu altitudine medie de 400-600 m se desprind de culmea subcarpatică Piscupia-Pietrari, situată în nord-vest. Aceste dealuri sunt mai înalte în vest și mai joase în est, fiind înclinate spre Valea Govorei. Interfluviile sunt largi, cu spinările domoale, aproape plane și sunt acoperite cu păduri de stejar, de gorunete și făgete. Înclinarea pantelor este în general mică, de aproximativ 15-20°, iar energia reliefului este moderată. Dealurile sunt în general simetrice pe direcția est-vest.

Depresiunea Băile Govora are forma alungită, este drenată de pârâul Hintia și s-a format datorită acțiunii de eroziune diferențiată, la contactul dintre formațiunile sedimentare care alcătuiesc dealurile, combinată cu mișcările tectonice locale. În nordul stațiunii se află o linie de falie orientată est-vest, iar în est trece o altă linie de falie orientată nord-sud.

Din punct de vedere geologic putem spune că în nordul stațiunii, formațiunile sedimentare de vârstă helvețiană sunt reprezentate prin conglomerate roșii cu intercalații nisipoase, micacee, pietrișuri mărunte, nisipuri grezoase și marne argiloase și roșcate cu tufuri albicioase. Depozitele sedimentare de vârstă helvețiană sunt evidențiate de către anticlinalul care începe de la Ocnele Mari și ajunge până la Pietrari.

În zona stațiunii anticlinalul prezintă o culminație axială flancată de depozite sedimentare de vârstă tortoniană, alcătuite din tufuri, marne și șisturi cu radiolari în partea sud-estică. În partea sudică și sud-vestică sunt depozite sedimentare de vârstă sarmațiană reprezentate prin marne cu intercalații nisipoase, conglomerate, nisip grosier în combinație cu nisip slab cimentat și marne argiloase.

De sedimentele de vârstă miocenă amintite (tortoniene, helvețiene și sramațiene) este legată prezența apelor minerale de aici, care sunt sărate, de zăcământ. Sunt captate și folosite următoarele tipuri de ape minerale:

clorosodice-iodurate-bromurate;

clorosodice sulfuroase;

slab concentrate.

Stațiunea Băile Olănești este așezată într-o depresiunea submontană în sudul Carpaților Meridionali, cu deschidere în sud, în timp ce la nord și în vest este închisă de crestele calcaroase ale Munților Căpățânii: Cândoaia (1405 m), Stogul (1494), Căprăreața (1799 m), Albul (1809 m), Buila-Vânturarița (1863 m), Gera (1885 m) și Vioreanu (1890 m).

Structural, regiunea aparține Depresiunii Getice – mare unitate geografică dezvoltată în sudul regiunii cristaline a masivelor muntoase Făgăraș și Lotru, având o extindere spre est până în Valea Dâmboviței. Depresiunea Getică este alcătuită în această regiune din formațiuni sedimentare aparținând cretacicului superior, eocenului și oligocenului, dispuse monoclinal peste formațiunile metamorfice ale Carpaților Meridionali.

Apele minerale din zonă sunt acumulate în conglomerate eocene și oligocene, precum și în gresiile senoniene. circuitul apei se realizează prin rețeaua de fisuri, suprafețe de stratificație, falii, iar ascensiunea ei este favorizată de prezența gazelor și în special a metanului.

Depresiunea Brezoi – Titești, în cadrul căreai orașul Brezoi se constituie ca cel mai important centru, luată în ansamblul ei, cu forma alungită pe direcție est-vest, aparține acelui uriaș culoar longitudinal care împarte Carpații Meridionali în două, începând din est de la Valea Argeșului până la valea Cernei cu binecunoscutele lărgiri ale Loviștei și Depresiunii Petroșanilor. Geologii înțeleg prin Loviște bazinul sedimentar numit și Brezoi-Titești, ce cuprinde nu doar partea joasă ci întreaga zonă de formațiuni sedimentare, cu o lățime de 6-10 km, cu extindere de la vest de Brezoi, până la est de Râul Doamnei. Datorită particularităților fizico-geografice, Depresiunea Loviștei poate fi împărțită în două compartimente diferite. Unul îl constituie lărgirea din stânga Oltului, adică Depresiunea Titești, iar celălalt compartiment – valea Largă a Lotrului, până la Voineasa, adică Depresiunea Brezoi –Voineasa.

Depresiunea Loviștei a apărut imediat după schițarea tectonică a lanțului carpatic prin scufundarea fundamentului cristalin și apoi prin invazia mării, spre sfârșitul erei mezozoice, în senonian. În a doua parte a erei terțiare, apa s-a retras treptat spre est, lăsând puternice depozite de conglomerate miocene, din care s-au format munții cu înălțimi medii, precum și partea estică a depresiunii în dreptul Găujanilor până la Mlăceni.

Datorită acțiunii mării, a adâncimii ei, precum și a materialului transportat, depozitele sunt foarte variate. Cele mai vechi depozite aparțin cretacicului superior (senonian) sunt reprezentate prin gresii, marne, pietrișuri și conglomerate și sunt localizate în apropierea Brezoiului.

Aceste depozite se continuă apoi cu alte conglomerate în dreptul Brezoiului, Proenilor și Călineștilor, sculptate sub formă de tancuri, melci uriași și turnuri. Presiunile exercitate de masivele cristaline din jur asupra depozitelor sedimentare au dus la deranjarea acestora și la apariția unor cute neregulat reprezentate. Caracterizată printr-o evoluție complicată, Loviștea nu poate fi o arie închisă între munți cu suprafață netedă sau ondulată, ci o regiune cu relief extrem de fragmentat, supus și azi unor procese de modelare foarte activă.

Teritoriul orașului Călimănești este mărginit în nord de Munții Cozia Năruțu și Munceii Lotrișorului, iar în sud de zona subcarpatică cu Depresiunea Jiblea-Berislăvești și dealurile din împrejurimi.

Zona muntoasă situată în nordul orașului, deși, la prima vedere, pare unitară cu vârfuri dispuse în evantai, ea cuprinde mai multe sectoare.

Munții Cozia-Năruțu au culmile principale orientate pe direcția est-vest și sunt alcătuiți din șisturi cristaline ale seriei de Cozia. Acești munți au un aspect mai izolat cu o asimetrie pronunțată, între versantul nordic abrupt și cel sudic mai prelung, însă mult mai sălbatic în zona superioară. Pe versantul sudic al Coziei între 1200-1500 m și pe versantul vestic al muntelui Năruțu între 1200 m și 1400 m se înalță o serie de piscuri prăpăstioase, cu pereți aproape verticali și trene de grohotișuri. Munceii Lotrișorului situați în sudul masivului Năruțu sunt alcătuiți din șisturi cristaline și sunt acoperiți, spre vest, transgresiv, de o serie de depozite de vârstă senoniană și eocenă.

Rocile sedimentare, mai moi, imprimă reliefului caractere specifice. Munceii ating altitudinea maximă în vârful Dosul Pământului (1228 m).

Zona subcaraptică este reprezentată de depresiunea subcarpatică Jiblea-Berislăvești, situată la sud de zona montană, între Olt și Topolog. Existența acestei depresiuni se datorează în cea mai mare parte înlăturării prin eroziune diferențiată a unui orizont de marne puțin rezistente de vârstă eocenă. Delaurile ce înconjoară depresiunea se situează la altitudini de 700-900 m., mai înalte în nord și mai joase
în sud.

Alcătuirea geologică a regiunilor din jurul Orașului Călimănești o constituie o mare varietate atât pe petrografie, cât și ca vârstă de la nord la sud se remarcă o succesiune geologică de la cele mai vechi formațiuni în nord, până la cele mai noi în sud și în vatra depresiunii.

Astfel, în Munții Năruțu-Cozia și o parte din Munceii Lotrișorului, situați în nord, se întâlnesc gnaise feldspatice cu textură oculară, cunoscute sub denumirea de „gnaisele de Cozia”, precum și roci micacee între care, pe lângă biotit și muscovit sunt prezente amfibolite și paragnaise. În partea sudică a șisturilor cristaline, sunt puse în ordine cronologică, roci sedimentare reprezentate prin conglomerate, gresii marne, argile care sunt dispuse în benzi orientate pe direcția est-vest. În Depresiunea Jiblea apar formațiuni sedimentare de terasă ale Oltului, reprezentate prin pietrișuri și nisipuri de vârste diferite. Apele minerale din această zonă apar doar la baza orizonturilor conglomeratice sau grezoase de vârstă eocenă – cele de la Călimănești și de vârstă cretacică – cele de la Căciulata, Cozia și Bivolari.

Orașul Horezu este situat în centrul Depreiunii Horezu, mărginită la nord de Munții Căpățânii. Depreiunea Horezu, bine individualizată, prezintă fundul destul de vălurit și brăzdat de numeroase râuri. Culoarul depresionar este închis la sud de dealuri cu înălțimi de 600-700 m, formate din roci miocene, fie cu structură cutată – cum este Măgura Slătioarei (767 m), fie cu structură monoclinală – cum sunt dealurile Lăstunul, Alama și Robaia de pe partea stângă a Oltului. Depresiunea Horezului, precum și întreg culoarul de sub munte prelungit spre vest, corespund unei cute sinclinale umplute cu marne pliocene, iar dealurile care o închid spre sud – Măgura Slătioarei, Dealurile Tomșanilor, unei cute anticlinale.

Acest anticlinal, potrivit precizărilor lui I. Sârcu, prezintă ridicări și coborâri axiale. O astfel de ridicare apare în Măgura Slătioarei unde apar formațiuni aquitaniene, peste care urmează conglomeratele burdigaliene și apoi gresiile și conglomeratele sarmațiene.

Dealurile, care înconjoară depresiunea unde se află orașul Ocnele Mari, sunt dealuri subcarpatice, monoclinale, cu altitudinea cuprinsă între 400-600 m. Dealurile situate în rama nordică a depresiunii sunt mai înalte, cu versanții sudici prelungi până în vatra depresiunii, erodate mai puternic de agenții modelatori, ca urmare a unei înălțări locale puternice, fapt evidențiat de cuta anticlinală Ocnele Mari. Dealurile sudice prezintă un relief de cuestă spre nord datorită înclinării generale spre sud.

Alcătuirea geologică este variată, întâlnind formațiuni geologice sedimentare de vârstă helvețiană și tortoniană. Cercetările geologice din această regiune au evidențiat o culminație a anticlinalului Ocnele Mari – Govora – Pietrari, înconjurată de depozite de vârstă tortoniană. La Ocnița a fost pusă în evidență o linie de falie ce afectează depozitele sedimentare tortoniene și sarmațiene, determinând un fenomen de inversiune între structură și relief. Depresiunea s-a format în urma erodării, de către agenții modelatori ai scoarței, formațiunile de la suprafață, scoțând „la zi” cuta diapiră. Referitor la depozitele tortoniene, deosebit de importante, sunt tufurile dacitice și orizontul de sare. Tufurile dacitice, cu grosimi ce depășesc 150 m, sunt grezoase, compacte la partea lor inferioară, și mai fine și stratificate la partea superioară. Ele conțin intercalații de marne cenușii – verzui cu nisipuri și cu strate de marne tari, concreționare, galbene – portocalii. Orizontul de sare este dezvoltat în facies de marne și argile sărate. Masivul de sare de la Ocnele Mari aparține lanțului de depozite salifere formate la limita dintre miocen și pliocen, care punctează întreaga regiune subcarpatică a țării noastre. Structura actuală a regiunii s-a făcut în timpul cutărilor pliocene. În cuaternar, sarea s-a așezat în intercalații lamelare de strate cu impurități terigene și de precipitare (anhidrid și gips), situate în orizont de gresii și marne vineții. Sarea de la Ocnele Mari echivalează ca vârstă geologică cu cea de la Dej – Transilvania.

2.2. Elemente climatice cu rol direct în activitatea
turistică din județul Vâlcea.

Particularitățile orografice ale teritoriului județului Vâlcea se reflectă puternic în diversitatea aspectelor climatice.

Băile Govora prezintă o climă temperat-continentală temperată, fără schimbări bruște de temperatură și umiditate. Asimetria pe care o prezintă depresiunea cu versanții nordic și nord-vestic prelungi și domoli, permit ca prin expunerea ei spre sud-vest, stațiunea să fie mereu însorită. Se simt influențe mai calde sin sud, iar vânturile sunt de obicei slabe. Media anuală a temperaturii aerului este de +9°C.

Media temperaturii în luna cea mai rece „ianuarie” este de – 2,8°C, în luna cea mai caldă – iulie – este de +20,8°C.

Temperatura maximă înregistrată aici a fost de +37°C în iulie 1954, temperatura minimă absolută fiind de –27°C, în ianuarie 1941.

Amplitudinea termică de 64°C dă un climat dulce de coline. Băile Govora deține un număr de zile cu cer senin ce variază între 60-80 zile pe an și un număr de zile, cu cer acoperit, ce variază între 80-100 zile pe an. Umezeala relativă a aerului oscilează de la 72% la 80%, iar în sezonul cald este de la 64% la 72%. Cantitatea anuală de precipitații este de 750 mm. Maximum de precipitații se înregistrează în luna mai – și anume 114 mm – iar minimum de precipitații în septembrie – și anume 43 mm.

În sezonul cald, în lunile mai – iunie sunt frecvente descărcări electrice, atunci când cerul este acoperit cu nori cumulo-nimbus. Vânturile care bat aici au în general o direcție nord-vest – sud-est, nord-vest – sud-vest sau est-vest și o viteză de 1,39 – 2,7 m/s. Elementele locale ale topoclimatului denotă caracterul moderat al climei, care este întăritor, sedativ, ușor stimulent, favorizând tratamentele balneo-climaterice în tot timpul anului. Clima localității Băile Olănești este continentală de dealuri, propice refacerii generale a organismului. Temperatura aerului prezintă variații periodice în funcție de anotimp și de variații neperiodice datorate circulației atmosferice. Media anuală a temperaturii înregistrează valori de 9,2°C. Media temperaturii în luna cea mai rece a anului – ianuarie – este de –2,6°C, putând spune că iernile nu sunt deci, prea friguroase.

Media temperaturii în luna cea mai cală a anului – iulie este de 19,7°C, verile înregistrând amplitudini termice mici. Vânturile locale din zona localității au o direcție N.NV-S. SE, și o viteză ce nu depășește 3-3,5 m/s. Umezeala relativă a aerului are o temperatură medie anuală de 78-79% cu un minim vara de 69-70% și un maxim iarna de 84%. Precipitațiile înregistrează valori medii anuale de 789 mm, cu un maxim de 123 mm în luna iunie și un minim de 36,2 mm în luna februarie.

Condițiile naturale de relief și vegetație fac să existe în localitatea Băile Olănești două climate locale: 1 pe valea pârâului Olănești și altul pe versanții localității. Topoclimatul văii pârâului Olănești prezintă la rândul lui caractere diferite în perimetrul stațiunii și în zona izvoarelor. Topoclimatul din zona izvoarelor este influențat de relief și de vegetația bogată. Aici, spre deosebire de topoclimatul din stațiune se înregistrează influențe mai reci și mai umede cu vânturi cu viteze minime. Topocimatul de versant are caracteristici proprii în funcție de orienarea și înclinarea pantelor. Cercetările efectuate de Institutul de medicină fizică, balneoclimatologie și recuperare medicală din București, cu privire asupra climatului din Olănești asupra organismului au concluzionat că în tot cursul anului, bioclimatul este puțin solicitant asupra organismului, având calități terapeutice și profilactice.

Călimănești se caracterizează printr-o climă temperat continentală, caracteristică depresiunilor subcarpatice, blândă și fără schimbări bruște de temperatură sau umiditate. Asimetria ce caracterizează depresiunea, cu versantul nordic, prelung și domol, face ca prin expunerea ei, spre sud, stațiunea să fie mereu însorită. De asemeni, muntele asigură adăpost împotriva curenților reci. Astfel, ca urmare a condițiilor de topoclimat, funcției balneare i se asociază și funcția climatică, constatându-se și o diferențiere între clima Munților Cozia-Năruțu și cea a Depresiunii Jiblea. Media anuală a temperaturii este de +9,7°C. În luna cea mai caldă a anului se înregistrează o temperatură medie de +20°C, iar în luna ianuarie, cea mai rece a anului, -2°C. Temperaturile maxime și minime absolute au înregistrat valori cuprinse între +38°C la 17 august 1952 și –25°C la 19 februarie 1909. anual cad aproximativ 700 mm precipitații, cea mai mare cantitate înregistrându-se în lunile mai-iunie. Ploile au un caracter torențial. Cea mai mare cantitate de precipitații căzută în 24 de ore este de 144 mm la Jiblea, la 11 iunie 1941. numărul zilelor ploioase variază între 110-120 anual, iar lunar minim 5 zile de ploaie, fapt ce favorizează o dezvoltare a vegetației în condiții optime. Umezea relativă a aerului în sezonul aprilie-octombrie cunoaște valori cuprinse între 56-84%. Vânturile dominante sunt cele prin direcția nord-sud, datorită culoarului Olt și pe direcția NV-SE. Pe anotimpuri, frecvența vânturilor este din direcție S și SV în perioada de iarnă și din direcție N și NV în perioada de vară. De asemeni, vara se face simțită briza de munte.

Prin valorile elementelor sale, clima orașului Ocnele Mari se apropie de cea a orașului Râmnicu Vâlcea, încadrându-se în topoclimatul depresiunilor subcarpatice. Temperatura medie anuală înregistrează o valorare de 9,2°C. În sezonul cald, temperatura medie este de +20°C. Vânturile sunt foarte slabe, umiditatea atmosferică este scăzută, predomină zilele senine. Precipitațiile sunt slabe, cele mai mari cantități cad la începutul și la sfârșitul sezonului. Toate aceste caracteristici climatice, precum și prezența în aer a ionilor de clorură de sodiu dau climatul favorabil tratamentului balnear asociat și ca
factor curativ.

Voineasa are un climat subalpin blând. Aerul este puternic ozonat, bogat în ioni negativi, temperatura medie anuală este de 9°C. În anul 2000, maxima absolută anuală a fost la 4 iulie de 36,7°C, iar minima absolută la 26 ianuarie de –22,2°C. Durata de strălucirea a soarelui este de peste 2000 ore pe an.

2.3. Particularități hidrografice

În ansamblu, teritoriul județului Vâlcea aparține în întregime bazinului Oltului. În cuprinsul lui se pot diferenția două sectare ale cursului, corespunzătoare a două trepte de relief: un sector montan și celălalt al dealurilor subcarpatice și piemontane. În general, ambele sectoare au caracter transversal, în fiecare din ele există o arie de convergență a râurilor, corespunzând unor depresiuni sau afundării structurale.

În localitatea Băile Govora rețeaua hidrografică este tributară Văii Govora prin afluentul acestuia – pârâul Hinta. Valea Govora izvorăște din Dealul Mare Bărbătești cu altitudinea de 998 m situat la partea sudică a masivului Buila Vânturarița. De la izvoare, râul se orientează spre sud, străbătând satele Gruieri, Budurăști și Mogoșești ca să conflueze apoi cu pârâul Cacova. Acesta, la rândul său, izvorăște din dealul subcarpatic Piciorul Mărului, se îndreaptă spre sud, parcurge satele Suseni, Gluiu și centrul comunei Stoienești. După confluență, Valea Govorei se orientează spre sud-est și confluează după circa 30 km cu Oltul, la nord de localitatea Tătărani. În general afluenții Văii Govorei sunt scurți, își au izvoarele în dealurile din jur și devin torențiali în perioadele ploioase.

Pârâul Hinta, care străbate stațiunea Băile Govora, afluentul cel mai important al Văii Govora izvorăște din Dealul Păușești și Baba Floarea. Are cursul orientat pe direcția est-vest și confluează după circa 5 km cu valea Govorei pe teritoriul satului Govora.

Rețeaua hidrografică a localității Băile Olănești este bine dezvoltată. Principalul curs de apă pârâul Olănești, este afluent pe parte dreaptă râului Olt și curge în direcția N.NV – S.SE. În dreptul stațiunii, pârâul prezintă o pantă destul de mare, care a fost însă amenajată pentru a-i micșora puterea de erozoiune. Pârâul Olănești este format prin unirea a două pâraie: Olănești și Valea lui Stan. Până la vărsarea sa în Olt, pârâul Olănești primește o serie de afluenți mai mici din care amintim: pe partea dreaptă, pâraiele Piciorul Porcului, Tisa, Valea Adâncă, Chiea, și pe partea stângă pâraiele: câinelui, valea Radiței, Valea Bacei, Comanca, Răpuroasa, Valea Gorunilor, Valea Ursului, Valea Scaunelor. Zona este bine drenată de aceste pâraie care izvorăsc din partea superioară a dealurilor înconjurătoare. Izvoarele minerale, peste 30 la număr au o mare varietate chimică legate geologic de orizontul conglomeratic inferior, puternic fisurat și cu posibilități de înmagazinare a apelor care circulă prin rețeaua de falii și fisuri, până la suprafață.

Rețeaua hidrografică a localității Călimănești este tributară direct Oltului, prezintă densitate destul de mare și are în general un regim pluvial. Colector principal al apelor ce izvorăsc din dealurile și munții din jur, Oltul, se îmbogățește cu aluviuni aduse de aceste ape în perioada debitelor maxime.

Ca afluenți în această zonă, Oltul primește pe partea dreaptă apele pâraielor: Lotrișor, Căciulata iar pe partea stângă pâraiele: Păușa, Sălăturcel. În timpul debitelor mari, Oltul produce inundații în albia majoră și terasa interioară de 2-4 m. Izvoarele minerale din zonă, provin din apele vadoase ce se infiltrează în rocile conglomerati9ce și grezoase, spălând sărurile din aceste roci. Apele minerale sunt clorurate, slab iodurate, sulfuroase, cu o concentrație de săruri între 0,5-29 g/l. apele minerale termale de la Căciulata, Cozia și Bivolari provin de la adâncimi mari.

Orașul Ocnele mari e străbătut de Valea Sărată care izvorăște din nord-vest, din Dealul Morii. Curge în direcția sud-vest și adună toate văile și torenții din jur. După circa 12 km de la izvoare, Valea Sărată se varsă în Olt. În afară de apele curgătoare, la Ocnele Mari sunt specifice lacurile dulci și sărate. Lacurile dulci se formează în spatele valurilor de alunecare, și ca cel mai important de acest fel, este Lacul Doamnei situat pe Dealul Gura Suhașului la 375 m altitudine. Deosebiri importante sunt lacurile sărate care s-au format în zona masivului de sare, prin acumularea apei în fostele saline. Aceste lacuri prezintă fenomenul de heliotermie, fenomen datorat apelor de precipitații, care flotează într-un strat subțire de câțiva cm peste apa sărată a lacului. Dintre aceste lacuri sărate putem aminti: Balta Roșie, Baia Dulce, Baia Sărată, Lacul Salinei (cu peste 1000 m adâncime etc.).

Principalul curs de apă din Voineasa este Lotrul, cu lungimea totală a cursului de apă de 80 km. Principalele lacuri de acumulare din această zonă sunt: lacul artificial Vidra, amplasat pe Lotru; lacurile artificiale Galbenu și Petrimanu situate ambele pe Latorița; lacul glaciar Gâlcescu situat pe Lotru; lacurile artificiale Mălaia, Brădișor situate pe Lotru, iar în partea nordică a stațiunii se află lacul artificial Jidoaia pe râul cu același nume.

2.4. Elemente biogeografice

Pentru a putea caracteriza flora județului Vâlcea, trebuie precizat că, din punct de vedere biogeografic, teritoriul acestuia aparține provinciilor dacică și moesică, diviziuni ale subregiunii euro-siberiene. Partea de nord, înaltă, a județului se încadrează în provincia dacică, cu floră și faună central-europeană și cu un număr mare de endemisme dacice. Partea sudică, ce cuprinde dealurile joase, piemontane, este inclusă în provincia moesică, aparținând grupei central-europene de nuanță submediteraneană.

Teritoriul județului Vâlcea se înscrie în ansamblul ținuturilor de pe și de sub fațada sudică a Carpaților Meridionali, având 48% din teritoriu acoperit de păduri.

Limita superioară a pădurilor de conifere este mai ridicată pe fațada sudică a munților și mai coborâtă pe cea nordică.

Pădurile de molid au o repartiție ce diferă de la un masiv la altul: în estul Loviștei se prezintă ca benzi restrânse, iar în munții din partea vestică a bazinului Lotrului formează o zonă compactă ce se ramifică spre est în două fâșii: una pe versantul nordic al Căpățânii și alta pe versantul sudic al Munților Lotrului. Zada se întâlnește în Munții Lotrului, tisa în Munții Căpățânii, iar spre partea inferioară a etajului apare, destul de frecvent, bradul alb.

În bazinul mijlociu al Lotrului, în nordul și estul bazinului Titeștilor, precum și în Munții Cozia se întâlnesc pădurile amestecate de molid brad și fag.

Pădurea de fag formează o zonă de-a lungul văii Oltului, cu extinderi pe fațada estică a Loviștei și pe cea sudică a Munților Căpățânii până în depresiunea subcarpatică. Dealurile mai joase dintre pârâul Govorei și Olt sunt acoperite cu păduri de gorun, pe când dealurile subcarpatice din dreapta Oltului, precum și depresiunile dintre ele sunt acoperite cu păduri în amestec de fag și gorun.

În Oltenia deluroasă vestică, și mai ales la poalele munților se resimte influența submediteraneană întâlnindu-se aici unele specii iubitoare de căldură.

Astfel, în depresiunile de sub munte și dintre dealuri se dezvoltă în condiții foarte bune nucul și castanul dulce.

Teritoriile acoperite cu întinse păduri de conifere și de fag constituie locuri populate de o faună bogată.

În Munții Căpățânii și Lotrului se întâlnesc Capra Neagră, ursul și câteva mamifere răpitoare ca: râsul, jderul de copac și mai rar jderul de piatră. În pădurile de fag pot fi întâlnite frecvent căprioara, cerbul și mistrețul, dar și numeroase specii de rozătoare (veverița, iepurele, pârșul, șoarecele gulerat).

Pădurile de rășinoase și de fag constituie adăpostul a numeroase specii de păsări: cocoșul de munte, ierunca, potârnichia.

În dealurile de sub munte ca și în cele piemontane, cea mai mare răspândire o au lupul vulpea, viezurele, iepurele, mistrețul, căpriorul și pisica sălbatică, alături de care trăiesc anumite specii de rozătoare ca: veverița, pârșul etc.

În ceea ce privește relieful României, trebuie spus că acesta se înscrie drept cel mai variat și mai important potențial turistic, prezentând interes prin valoarea sa peisagistică, cât și prin posibilitățile de acces, de desfășurare a activităților turistice și de amenajare pentru turism. România se impune printr-o mare diversitate a peisajelor generate de diferite forme de relief și care constituie atracții turistice de mare valoare, ca peisaje alpine cu relief glaciar din Munții Făgăraș, Retezat, Parâng, Rotnei, etc; peisajele carstice din Munții Aninei, petrografice din Munții Ceahlăului, Ciucaș, Bucegi, peisajele de dealuri subcarpatice. Acestea se completează, de regulă, cu componente ale apelor, vegetației și faunei, sporindu-și complexitatea. Relieful României deține întinse domenii schiabile (mai ales în Carpații Meridionali, în Munții Apuseni și Munții Rodnei); importante trasee pentru drumeție și alpinism, un domeniu speologic de mare amploare și valoare științifică și estetică, multe dintre peșteri fiind ocrotite de lege, ca monumente ale naturii (Comarnic și Popovăț în Munții Aninei, Cetățile Ponorului și Scărișoara în Munții Bihorului etc.) sau rezervații speologice (Cloșani din Munții Mehedinți). Se adaugă acestora impresionante chei ale Bicazului, ale Oltețului, Tutzii etc.) și diferite defilee ale Dunării, Oltului, Jiului, etc., ce întregesc patrimoniul de frumusețe și atracții naturale ale României.

2.1.1.3. Un alt important element al potențialului turistic îl prezintă condițiile de climă. Acestea creează ambianța pentru activitatea de turism, dar constituie în același timp și un important factor natural de cură (climatoterapie); se disting trei tipuri de bioclimate: excitatnt-solicitant (de câmpie și de litoral); sedativ-indiferent (de dealuri și podiș) și tonic-stimulent (de munte). Unele dintre elementele climatice se constituie chiar în factori favorabili dezvoltării turismului (de exemplu, zăpada pentru sporturile de iarnă), reprezentând în același timp și un important potențial turistic, interesând activitatea de turism, atât în sezon, cât și în extrasezon.

2.5. Resurse turistice antropice

România este deținătoarea unui tezaur imens de vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectură sau de artă, ca și a unui inestimabil patrimoniu care atestă evoluția și continuitatea de muncă și de viață pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii și a artei poporului român. Tot acest fond cultural-istoric formează o parte însemnată a ofertei turistice potențiale (așa-zisa oferă potențială secundară) și o componentă a imaginii turistice a țării noastre pe piața internațională.

Între componentele resurselor turistice antropice reprezentative se înscriu următoarele:

Vestigiile arheologice legate de geneza poporului român și paternitatea sa pe aceste locuri, cetățile dacice din munții Orăștiei, ruine ale unor cetăți medievale.

Monumentele istorice, de arhitectură și de artă cu valoare de unicat, unele de notorietate mondială, ca bisericile și mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina; bisericile de lemn din Maramureș; bisericile și cetățile țărănești fortificate din Transilvania; monumentele stilului moldovenesc din Moldova Centrală; monumentele stilului brâncovenesc și complexele de artă feudală din Oltenia și Muntenia; monumentele arhitecturii neoromânești (neo-clasice); monumentele istorice din principalele orașe – vechi capitale ale Țărilor Române sau orașe medievale.

Muzeele și casele memoriale, multe dintre ele de interes internațional – din București, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Constanța, Sibiu, iași, Brașov – sau național – muzeele județene și orășenești.

Mărturiile civilizației și culturii populare (elementele de etnografie și folclor), arhitectură și tehnică populară tradițională (Maramureș, Nordul Moldovei, Sibiu, Oltenia de Nord, Câmpulung-Bran etc.); creația artistică populară: meșteșuguri, artizanat, ceramică, port-popular, folclor literar muzical și coregrafic (Oaș, Maramureș, Nordul Moldovei, Mărginimea Sibiului, Sălaj, Bistrița-Năsăud etc.); manifestări populare tradiționale (târguri, festivaluri etc.): muzee etnografice etc. Aceste elemente se concentrează în principalele zone etnografice ale țării: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Oaș, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Oltenia de sub munte, Țara Hațegului.

Satele turistice care prin specificul, originalitatea și valoarea turisitică cultural-istorică, prin ambianța cadrului natural și bogăția resurselor sale, pot să se constituie ca un produs turistic inedit, satisfăcând o gamă variată de motivații în turismul intern și internațional. Ele se pot clasifica după tipurile de potențial turistic în: sate peisagistice (climaterice, balneare, pentru sporturi de iarnă, sate cu podgorii și pomiviticole, pastorale, pescărești și de interes vânătoresc, pentru sporturi nautice etc). Sate de interes cultural-istoric (cu monumente istorice și arhitectonice, monumente ale stilului moldovenesc sau brâncovenesc, unicate naționale) și etnofolclorice de creație artistică și artizanală etc). Satele turistice constituie destinații pentru sejur, turism de cunoaștere, balneotursim, sport etc. În turismul organizat și pe cont propriu intern și internațional.

Resursele turistice legate de activitatea economică includ lucrările inginerești și arhitectonice cu o valoare turistică inedită cum sunt: barajele și acumulările de apă de interes hidroenergetic, hidrocentralele, canalele de navigație și ale obiective economice. Se impun în această privință barajele și lacurile Vidraru și Bicaz, lacurile și sisteme hidroenergetice și de navigație de la Porțile de Fier I și II, Canalul Dunăre-Marea Neagră și podurile peste acestea, podurile de peste Dunăre, de la Cernavodă și Fetești etc. Desigur, sunt și alte obiective economice și sociale (fabrici de sticlă, combinate industriale, complexe comerciale, sisteme de irigații, ferme agricole, centre de artizanat, instituții sociale etc.), care pot fi integrate într-o anumită formă de turism specializat.

Potențialul turistic natural și antropic este „izvorul” unor variate forme de turism, care, în condițiile țării noastre, sunt reunite într-o gamă foarte largă.

2.6. Principalele stațiuni balneoclimaterice din județul Vâlcea

Spațiul geografic este conceput ca un sistem de complexe geografice, care trebuie analizate în raport cu favorabilitatea lor pentru activitățile umane. Noțiunea de spațiu geografic poate fi atribuită oricărui teritoriu, cu condiția analizei complexe și integrale a tuturor relațiilor dintre componentele geografice.

Județul Vâlcea este situat în partea central-sudică a României, în bazinul mijlociu al Oltului, în sudul Carpaților Meridionali. Așezarea este clar definită de coordonate geografice fiind cuprinsă între paralela de 48° 28’ și cea de 48°36’ lat. nordică și între meridianul de 23°37’ și cel de 24°31’ long. estică.

Orașul Băile Govora este situat în depresiunea subcarpatică cu același nume, de pe malurile râului Hinta, la întretăierea paralelei de 45°05’ lat. nordică și a meridianului de 24°08’ long. estică. Este străjuit din toate părțile de dealuri: Priscupia și Prăjile la nord, Păușești, la vest, Baba Floarea, Curăturile, Zăpodul la sud și Cerbului-Bodeanca la est. Orașul Băile Govora cuprinde pe lângă stațiune și satele Curăturile, Gâtejești și Prajila. În limitele actuale, stabilite în 1968, teritoriul orașului se învecinează cu comuna Bunești în nord-est, cu comuna Mihăiești la sud-est, cu comuna Păușești la sud-vest și cu comuna Stoenești la nord-vest.

Orașul Băile Olănești este așezat în mijlocul unor dealuri subcarpatice la o altitudine de 450 m, străbătut de 2 pâraie: Olănești și Cheia. Se situează la intersecția paralelei de 45°13’15’’ lat. nordică, cu meridianul de 24°13’30’’ long. estică.

Orașul este situat ca într-o căldare, înconjurat de dealuri cu înălțimi ce depășesc 800 m; Glodul și Tisei la nord-vest și vest, Plaiul Mironului la nord-est, Iepurești la est și Budești la sud-est. În nord se află culmea muntoasă Buila-Vânturarița cu înălțimi de peste 1800 m. Orașul se învecinează la nord-est cu localitatea Brezoi, la est cu orașul Călimănești și comuna Muereasca, la sud-est cu localitatea Vlădești, la sud cu comuna Păușești – Măglaș, la sud-est cu comunele Stoenești și Bărbătești, la vest cu localitatea Costești și la nord cu Mălaia. În prezent orașul Băile Olănești cuprinde în afara stațiunii și localitățile Olănești-Sat, Cheia, Tisa, Livadia, Comanca, Gurguiata, Pietrișu și Mosoroasa.

Orașul Călimănești este situat la poalele Carpaților Meridionali, pe malurile Oltului la ieșirea acestuia din defileul de la Cozia, la intersecția paralelei de 45°15’ lat. nordică cu meridianul de 24°22’ long. estică. Orașul cuprinde pe lângă stațiunile Călimănești, Căciulata și Cozia, în prezent contopite, și localitățile Păușa, Jiblea Veche, Jiblea Nouă și Seaca. În limitele stabilite în 1968, teritoriul orașului situat la altitudinea medie de 280 m, are suprafața de 10.632 ha din care 264 ha vatra orașului sau intravilanul. Orașul se învecinează la nord cu orașul Brezoi și la est cu comuna Sălătrucel, la sud cu comunele Dăești și Bujoreni, la vest cu comuna Mureasca și la nord-vest cu Băile Olănești. Teritoriul orașului se întinde pe terasa a doua și a treia ale Oltului, ocupând sectorul vestic al depresiunii Jiblea Berislăvești. În nordul depresiunii se ridică falnic Masivele Cozia și Nărutiu despărțite de valea Oltului, care și-a săpat aici pitorescul defileu de la Cozia. Din Munții din nord, pleacă spre sud culmi deluroase, care formează treapta de altitudine medie a depresiunii și respectiv a orașului Călimănești. Așa sunt dealurile Priboieni (675 m), Căciulata (600 m), Băilor (580 m) pe dreapta și Păușei (650 m) și Jardei (660 m) pe stânga. La sud, panorama depresiunii este închisă de dealurile Manga (763 m) pe dreapta Oltului și Lăstun (561 m) pe stânga.

Orașul Ocnele Mari este situat în zona dealurilor subcarpatice vâlcene, pe dreapta Oltului, este străbătut de Pârâul Sărat și are o altitudine de 320 m. Situat la intersecția paralelei de 45°8’ lat nordică cu meridianul de 24°20’ long. estică orașul cuprinde pe lângă stațiunile Ocnele Mari-Ocnița și satele Buda, Cosota, Făcăi, Lunca, Slătioarele
și Teica.

În limite actuale, teritoriul orașului se învecinează cu comunele Vlădești și Păușești – Maglaș la nord, cu municipiul Râmnicu Vâlcea la est, cu comuna Mihăiești la sud și sud-vest și comuna Bunești la vest. Orașul Ocnele Mari ocupă depresiunea cu același nume, fiind mărginită de dealurile: Morii, Licura, Buda, Căpățâna, Dealul Înalt în nord, Fulgerișului, Castanului și Slătioarelor de Vest; Făcăi, Coasta Grecilor, Coasa și Lacul Doamnei în sud. Depresiunea are deschidere spre est.

Voineasa este situată pe valea râului Lotru, la poalele muntelui cu același nume, cu altitudinea de 650 m, la o distanță de 72 km de Râmnicu Vâlcea.

Aflată la confluența văilor Voinășița cu Lotru, Voineasa este străjuită de înălțimile munților Balțuri (1117 m) la sud, Dâlmele (1293 m) la nord, Runculeț-Stâncica (1465 m) spre vest și Pleașa (1052 m)
spre sud.

Este atestată documentar de la 9 iunie 1520 într-un hrisov al lui Neagoe Basarab în care se stabilește hotarul dintre Țara Românească și Transilvania.

Cu privire la întemeierea satului, din legende aflăm că își trage numele de la haiducul Voinea care a acționat în zonă. Nu există însă date sigure referitoare la această ipoteză legendară.

În 1774, în satul Voineasa existau 16 familii cu 56 de membrii. Prima școală datează din 1843.

Localitatea a fost declarată comună în anul 1908, până atunci aparținând comunei Mălaia. Așezarea cunoaște o mai mare dezvoltare odată cu dezvoltarea secolului al XX-lea când exploatarea lemnului și a minereului din zonă se intensifică.

CAPITOLUL III
POTENȚIALUL TURISTIC
BAZA TEHNICO-MATERIALĂ TURISTICĂ

3.1. POTENȚIALUL TURISTIC AL STAȚIUNILOR BALNEO-CLIMATERICE DIN JUDEȚUL VÂLCEA

După particularitățile peisajului și după posibilitățile de acces în cuprinsul județului se individualizează două zone turistice care corespund la două mari trepte de relief: munții și dealurile:

Regiunea de munte este, în general, o zonă turistică bine conturată, dar prezența văilor Lotrului și Oltului, care împart munții în câteva masive, determină apariția unor subzone clar definite.

Valea Lotrului, importantă zonă turistică a Vâlcii și a Carpaților Meridionali este reprezentată de valea Lotrului dintre Voineasa și Brezoi și zona de munte din bazinul superior al Lotrului. În afară de bazinul Lotrului, Loviștea și Defileul Oltului, în atracțiile care suscită interesul turistic sunt de asemenea importante microzone turistice. Masivul Cozia constituie și el un obiectiv turistic foarte frecventat.

Regiunea subcarpatică este a doua zonă turistică deosebit de importantă prin prezența stațiunilor balneoclimaterice de valoare internațională. În cadrul acestei regiuni pe teritoriul județului Vâlcea se remarcă două subzone turistice.

– una legată de valea Oltului, cu caracter balneoclimateric pronunțat, cuprinzând întreaga „salbă de stațiuni balneoclimaterice vâlcene”;

– alta, Bistrița – Horezu, ca parte a depresiunii subcarpatice oltene, cu tot ansamblul peisagistic specific contactului dintre marginea sudică a carpaților meridionali și dealurile subcarpatice în care se integrează o gamă variată de fenomene naturale.

Suprafața stațiunilor balneo-climaterice din județul Vâlcea

Băile Govora este situată la o altitudine variind între 330-380 m, într-o zonă cu un farmec deosebit, pe valea pârâului Hinta. Beneficiază de un climat dulce cu veri răcoroase și ierni blânde și de o serie de factori naturali de cură care au creat faima stațiunii.

Stațiunea este profilată în special pentru cura externă, în tratamentul afecțiunilor cronice al aparatului locomotor și sistemul nervos periferic. În al doilea rând, este recomandată în tratamentul afecțiunilor cronice ale aparatului respirator și cele otolaringologice. Ca boli asociate, stațiunea este indicată în tratamentul bolilor de nutriție și ginecologice.

În stațiunea Băile Govora, factorii naturali de cură sunt reprezentați prin climă, ape minerale și nămoluri terapeutice.

Clima. Prezența iodului în atmosferă conferă stațiunii unicitate între stațiunile vâlcene. Aerul mereu proaspăt și ozonizat, are acțiune calmantă. Topoclimatul specific de certă valoare terapeutică, îi conferă acestei stațiuni prioritate în tratamentul bolilor respiratorii cronice.

Apele minerale, de zăcământ sunt atermale, hipotone, izotone și hipertone. După constituirea geologică a stratelor, apa minerală, forată și captată din puțuri și sonde, folosită în cura internă și externă, este de mai multe tipuri:

ape minerale hipohipertone, cu o mineralizare totală de 400-800 mg/l, clorosodice, iodurate și bromurate;

ape minerale concentrate clorosodice, sulfuroase, cu o concentrație de hidrogen sulfurat de 200-400 mh/l;

ape minerale sulfuroase hipotone, sub 200 mg/l, hidrogen sulfurat, sulfuroase, slab bicarbonat.

Nămoluri terapeutice.

Nămolul utilizat la Băile Govora este preparat din nămolul mineral antrenat din adâncime de apele clorosodice, iodurate, bromurate, colectat de pe fundul bazinelor unde se depozitează apele minerale după extragere lor din sonde. Este amestecat cu marna argiloasă luată de pe malul pârâului Hinta și cu nămolul sapropelic fluid adus de la Ocnele Mari.

Interesul turiștilor este reținut de monumentul de arhitectură feudală Mănăstirea Govora, construită în secolul al XIV-lea și al XV-lea pe vremea lui Vlad Dracul și refăcută de Matei Bsarab. În secolul al XVII-lea, în timpul lui Constantin Brâncoveanu, mănăstirea a fost restaurată, dată de când se păstrează frescele de o reală valoare, mobilierul și unele obiecte de cult.

În jurul stațiunii se pot face excursii interesante cu diferite itinerarii ca:

– Băile Govora – Horezu – Peștera Polovragi – Peștera Muierilor;

– Băile Govora – Băile Olănești – Călimănești – Căciulata – Cozia;

– Băile Govora – Horezu – Cula Măldărești;

Ca spații de cazare, Govora dispune de un total de 9 unități de cazare cu un număr de 1.011 locuri. Dispune în continuare de 3 hoteluri cu o capacitate de 827 locuri și de 6 vile turistice cu o capacitate de
184 locuri.

Baza de tratament a stațiunii dispune de următoarele instalații de tratament.

– bazinul (acoperit), cu apă minerală clorosodică iodurat-bromurat;

– instalații pentru împachetări cu nămol cald;

– instalații pentru băi cu bioxid de carbon artificial;

– instalații pentru elecroterapie;

– instalații pentru kinetoterapie;

– buvete cu apă minerală pentru cura internă;

-aerosoli;

– tratamente cu produse apicole;

– cură de teren, pe trasee marcate.

Baza tehnico-materială pentru agrement dispune de un club cu sală de spectacole, bibliotecă, săli de jocuri distractive, cinematografe, terenuri de sport, parcuri pentru plimbări și odihnă.

Băile Olănești dispune de 35 de surse hidrominerale situând stațiunea pe primul loc între stațiunile balneare din România.

Factorii naturali de cură au o contribuție importantă la renumele stațiunii.

Clima este favorabilă refacerii stării generale a organismului.

Bioclimatul este foarte bine tolerat atât de oamenii cu vârstă înaintată, cât și de cei cu tare organice avansate.

Apele minerale. Sursele hidrotermale din stațiune sunt atât izvoare naturale, cât și rezultate ale unor lucrări de foraje minerale (puțuri și galerii). Din totalul de 35 surse hidrominerale captate pentru cura internă, 15 sunt necaptate, indicate tot pentru cura internă și 2 izvoare și 3 sonde sunt folosite pentru cura externă, pentru băi.

Izvoarele minerale sunt grupate pe valea pârâului Tisa (izvoarele numărul 6-18), valea pârâului Olănești (izvoarele numărul 1-5, numărul 19-20, 24-31) și valea Rupuroasă (izovarele 21-23).

Sursele hidrominerale din Băile Olănești se împart în două categorii din punct de vedere al termalității: atermale (majoritatea surselor) și hipotermale (sondele).

În funcție de mineralizare sursele hidrotermale se împart în trei grupe:

a) apel oligominerale;

b) ape hipotone și izotone;

c) ape hipertone.

Se tratează boli cronice ale tubului digestiv, afecțiuni cronice ale rinichilor și căilor urinare, boli de nutriție și profesionale (diabet zaharat, intoxicații cronice cu metale grele – plumb, mercur, etc.).

Interesul turiștilor este reținut de biserica de lemn provenită din satul lui Horea – Albac, monument istoric din secolul al XVII-lea; Mănăstirea Frăsinei, schiturilor Iezer și Pahomie, precum și de casa de odihnă din stațiune care a aparținut lui Nicolae Ceaușescu.

În jurul stațiunii se pot face excursii interesante pe itinerarii ca:

– Băile Olănești – Râmnicu Vâlcea – Călimănești – Căciulata – Valea Lotrului – Voineasa;

– turul municipiului Râmnicu Vâlcea;

– turul stațiunilor județului Vâlcea.

Ca spații de cazare, Băile Olănești dispune de un total de 17 unități de cazare cu o capacitate de 1981 locuri. Dispune de 4 hoteluri cu o capacitate de 1423 locuri și de 10 vile turistice cu o capacitate de 413 locuri. Baza de tratament este dotată cu următoarele instalații de cură.

– buvete pentru cura internă;

– pavilionul cu instalații de băi minerale;

– bazinul neacoperit cu apă sulfuroasă;

– instalații pentru hidrotermoterapie, electroterapie, inhaloterapie, cabinete de masaj;

– sală de cultură fizică medicală.

Baza tehnico-materială pentru agrement dispune de un club, sală de biliard, jocuri mecanice, jocuri de sală, cinematograf, bibliotecă, teren de sport, ascensiuni în Munții Căpățânii.

Călimănești – Căciulata este stațiune permanentă situată la o altitudine de 260 de metri, pe malul Oltului. Are un climat favorabil suferinzilor de diverse maladii nervoase.

Izvoarele de ape minerale cloro-sodice, calcice, sulfuroase, sunt eficace în tratarea bolilor de ficat și rinichi, în bolile aparatului locomotor și cardiovascular, în afecțiuni ginecologice, digestive, etc.

Izvoarele de la Căciulata cu ape clorosodice sulfuroase, cloro-sodice iodurate și bromurate, sunt cunoscute încă din anul 1848.

Ca obiective turistice se remarcă Ostrovul, o mică insulă – parc în fața sanatoriului balnear Călimănești, dotată cu un club și un ștrand și tot aici, și o mică biserică a unui fost schit de călugărițe, construit în 1522.

La 3 km de Călimănești se află Mănăstirea Cozia, un monument de arhitectură feudală românească. În continuare, în partea dreaptă se află Biserica Mare a Coziei, unul din cele mai vechi monumente de arhitectură din Țara Românească păstrată în întregime, iar în partea stângă a șoselei se află biserica bolniței Coziei, o biserică unică, dar, totodată un monument de mare valoare istorică și una dintre cele mai reușite construcții de artă feudală din România.

Ca spații de cazare, stațiunea dispune de 23 unități de cazare cu o capacitate de 3777 locuri. Are șase hoteluri cu o capacitate de 2369 locuri, un motel cu o capacitate de 78 de locuri, 3 tabere pentru elevi și preșcolari cu o capacitate de 825 locuri și 10 vile turistice cu o capacitate de 467 locuri.

Baza de tratament are următoarele instalații de cură:

– buvete pentru cura internă;

– instalații pentru băi minerale;

– băi cu bule;

– băi cu plante;

– instalații de electroterapie;

– instalații de hidroterapie;

– săli de cultură fizică medicală;

– ștranduri termale.

Baza tehnico-materială pentru agrement dispune de cluburi, săli de biliard, bibliotecă, cinematograf, teren de sport.

Ocnele Mari – Ocnița sunt stațiuni balneoclimaterice de interes local, cu salină de pe vremea romanilor și ape minerale sărate.

Ocnele Mari este subordonată medical Băile Govora. Stațiunea folosește ca factori naturali de cură apele minerale hipertone, atermale, acumulate în fostele guri de sare părăsite și nămolul sapropelic fosil.

Apele minerale clorurate, sodice, de mare concentrație (180-250 de g/l). Sunt folosite în cura exclusiv externă în cadrul bazinelor băilor reci de la ocnele mari și Ocnița.

Băile reci au o mineralizare totală de 216 g/l și au ape clorurate (125 g/l), sodice-potasice (85 g/l), sulfurate (1,7 g/l), calcice (0,7 g/l), magneziene (0,49 g/l), cu urme infime de brom.

Băile calde au o mineralizare totală de 173 g/l, fiind ape clorurate (103 g/l), sodice-potasice (66 g/l), sulfurate (1,7 g/l), calcice (1,2 g/l), urme infime de magneziu și brom.

Ca factori naturali de cură se remarcă aeroterapia și helioterapie dozată, gimnastica în are liber și înotul în bazin.

Ca spații de cazare, în afară de cele trei unități de cazare importante ale stațiunii cu o capacitate totală de 346 de locuri, se remarcă amploare pe care a luat-o baza de cazare privată, prin construirea de către localnici a numeroase vile.

Voineasa. Capacitatea de cazare a stațiunii Voineasa este de 1800 de locuri.

În această stațiune se află următoarele hoteluri: Lotru, Brădișor, Lotrișor, Vidruța, Voineșița, Poenița.

Toate hotelurile au camere single și duble, cu săli de baie și balcoane. Există de asemenea vile (de 3 stele), în total sunt 14 vile apartament cu câte două dormitoare, livingroom, sală de baie, grup sanitar, bucătărie proprie.

Servicii:

– meniuri variate în restaurante de categoria I-a;

Baza de tratament:

– tratamentul de refacere fizică și intelectuală;

– convalescență;

– nevroză astenică;

– silicoză;

– astm bronșic;

– bronșite cronice asmatifirme;

Baza tehnico-materială

– club de vacanță cu discotecă și jocuri electronice;

– sală de spectacole;

– terenuri de sport pentru tenis, football, volei, baseball și bedminton;

– baruri de zi;

– saună;

– bazin de înot.

O serie de factori naturali de cură și în deosebi ape minerale, au fost utilizați pentru tratament cu aproape 2 milenii în urmă. Despre o exploatare balneară a factorilor naturali de cură din țara noastră se poate vorbi numai începând din secolul al XVIII-lea când se descoperă și redescoperă numeroase izvoare minerale, se fac cercetări și testări ale apelor minerale, are loc recunoașterea efectului terapeutic al acestora.

În ultimii ani, activitatea balneară a cunoscut o largă dezvoltare sub aspectul organizatoric, al cercetării, prospectării, exploatării și folosirii balneo-medicale, iar baza medicală a fost extinsă și diversificată.

În prezent România dispune de aproximativ 160 de stațiuni și localități balneare cu factori naturali de cură din care peste 60 de stațiuni de importanță generală și locală. În multe dintre acestea, s-a modernizat baza de cazare, s-au construit hoteluri de cură cu complexe sanatoriale moderne, în care serviciile de cazare, masă, diagnostică și tratament sunt oferite în cadrul aceleiași clădiri, așa cum se practică în stațiunile balneo-climaterice de interes mondial ca:

Băile Herculane, Băile Felix, Sovata, Covasna, Călimănești – Căciulata, Amara, Mangalia, Govora, Olănești, Buziași, etc.

Indicii de utilizare a capacității de cazare în funcțiune pe județul Vâlcea

Unitățile de cazare turistică, capacitatea de cazare turistică și turiștii cazați în unitățile de cazare turistică în județul Vâlcea, între anii
1993-1999

3.2. POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC AL STAȚIUNILOR BALNEO-CLIMATERICE DIN JUDEȚUL VÂLCEA

Această formă de potențial rezultă din istoria poporului român, din continuitatea de locuire și din realizările mai vechi sau mai noi ale județului.

Potențialul cultural-artistic este reprezentat de numeroase vestigii arheologice (ex. Buridava – Ocnele Mari), monumentele istorice, de artă și arhitecură (renumitele biserici de pe valea Oltului) și nu în ultimul rând un bogat patrimoniu etno-folcloric.

Vestigiile arheologice legate de geneza poporului român și paternitatea sa pe aceste locuri, cetățile dacice din munții Orăștiei, ruine ale unor cetăți medievale.

Monumentele istorice, de arhitectură și de artă cu valoare de unicat, unele de notorietate mondială, ca bisericile și mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina; bisericile de lemn din Maramureș; bisericile și cetățile țărănești fortificate din Transilvania; monumentele stilului moldovenesc din Moldova Centrală; monumentele stilului brâncovenesc și complexele de artă feudală din Oltenia și Muntenia; monumentele arhitecturii neoromânești (neo-clasice); monumentele istorice din principalele orașe – vechi capitale ale Țărilor Române sau orașe medievale.

Muzeele și casele memoriale, multe dintre ele de interes internațional – din București, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Constanța, Sibiu, iași, Brașov – sau național – muzeele județene și orășenești.

Mărturiile civilizației și culturii populare (elementele de etnografie și folclor), arhitectură și tehnică populară tradițională (Maramureș, Nordul Moldovei, Sibiu, Oltenia de Nord, Câmpulung-Bran etc.); creația artistică populară: meșteșuguri, artizanat, ceramică, port-popular, folclor literar muzical și coregrafic (Oaș, Maramureș, Nordul Moldovei, Mărginimea Sibiului, Sălaj, Bistrița-Năsăud etc.); manifestări populare tradiționale (târguri, festivaluri etc.): muzee etnografice etc. Aceste elemente se concentrează în principalele zone etnografice ale țării: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Oaș, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Oltenia de sub munte, Țara Hațegului.

Satele turistice care prin specificul, originalitatea și valoarea turisitică cultural-istorică, prin ambianța cadrului natural și bogăția resurselor sale, pot să se constituie ca un produs turistic inedit, satisfăcând o gamă variată de motivații în turismul intern și internațional. Ele se pot clasifica după tipurile de potențial turistic în: sate peisagistice (climaterice, balneare, pentru sporturi de iarnă, sate cu podgorii și pomiviticole, pastorale, pescărești și de interes vânătoresc, pentru sporturi nautice etc). Sate de interes cultural-istoric (cu monumente istorice și arhitectonice, monumente ale stilului moldovenesc sau brâncovenesc, unicate naționale) și etnofolclorice de creație artistică și artizanală etc). Satele turistice constituie destinații pentru sejur, turism de cunoaștere, balneotursim, sport etc. În turismul organizat și pe cont propriu intern și internațional.

Resursele turistice legate de activitatea economică includ lucrările inginerești și arhitectonice cu o valoare turistică inedită cum sunt: barajele și acumulările de apă de interes hidroenergetic, hidrocentralele, canalele de navigație și ale obiective economice. Se impun în această privință barajele și lacurile Vidraru și Bicaz, lacurile și sisteme hidroenergetice și de navigație de la Porțile de Fier I și II, Canalul Dunăre-Marea Neagră și podurile peste acestea, podurile de peste Dunăre, de la Cernavodă și Fetești etc. Desigur, sunt și alte obiective economice și sociale (fabrici de sticlă, combinate industriale, complexe comerciale, sisteme de irigații, ferme agricole, centre de artizanat, instituții sociale etc.), care pot fi integrate într-o anumită formă de turism specializat.

Potențialul turistic antropic este „izvorul” unor forme variate de turism, care, în condițiile țării noastre, sunt reunite într-o gamă foarte largă de tipuri de turism.

CAPITOLUL IV
EFECTE ECONOMICE, CĂI ȘI MIJLOACE DE VALORIFICARE A TURISMULUI BALNEAR

4.1. Valorificarea economică a resurselor naturale ale stațiunilor balneare din județul Vâlcea

Teritoriul județului Vâlcea prezintă o diversitate geologică evidențiată și de varietatea zăcămintelor minerale pe care le conține. Deși nu sunt deosebit de bogate, zăcămintele minerale aparțin atât zonei montane, cât și celei deluroase, dar lipsesc în bazinul sedimentar intramontan al Loviștei.

Rocile cristaline metamorfice din zona montană dețin unele zăcăminte, nu prea bogate dar a căror prezență poate constitui un indiciu pentru posibilitatea existenței și a altor resurse minerale.

În zona subcarpatică, în aluviunile Oltului, se găsește aur sub formă de fluturași și solzi foarte fini alături de alte minerale ca: zircon, rutil, granat, ilmenit etc. De asemeni, firișoarele de aur se găsesc și în aluviunile unor văi secundare aferente. Rocile cristaline în care și-a săpat cursul râul Valea lui Stan, afluent al Lotrului conțin filoane hidrotermale vechi cu lentile de cuarț, impregnate cu pirită și calcopirită și cu conținut destul de ridicat de aur și argint.

În urma cercetărilor geologului L. Mrazec făcute asupra cristalinului din bazinul Lotrului, este semnalată prezența pergmatitelor și a plitelor, primele însoțite de mineralizări valoroase de muscovit.

Spre deosebire de regiunea muntoasă, zona deluroasă deține resurse minerale mult mai bogate și cu valoare economică foarte importantă. Dintre aceste resurse minerale, demne de amintit sunt sarea de la Ocnele Mari, izvoarele minerale și zăcămintele de petrol și de lignit.

Zăcământul de sare de la Ocnele Mari, cunoscut și exploatat din vremea romanilor, se prezintă sub forma unui masiv cu lungimea de 7 km și cu o dezvoltare maximă în regiunea Ocnele Mari – Ocnița unde are o grosime de aproximativ 600 m. Sarea este acoperită fie de șisturi argiloase cenușii-negricioase, fie de marne nisipoase și nisipuri grosiere slab cimentate de vârstă sarmațiană. Zăcământul este alcătuit dintr-o alternanță de orizonturi de sare pură și sare pământoasă, conținând și vine de anhidrid. Vechile exploatări – surpate și inundate – au devenit lacuri sărate utilizate în scopuri terapeutice la Ocnele Mari și Ocnița.

Izvoarele minerale constituie o importantă resursă specifică județului Vâlcea și care a favorizat apariția și dezvoltarea renumitelor stațiuni balneoclimaterice Călimănești, Olănești, Govora. Cele mai numeroase și mai importante izvoare sunt legate de formațiunile primei părți a terțiarului (paleogen) alcătuite din conglomerate între care se intercalează marne, gresii și argile. Izvoarele apar la contactul dintre fâșiile de conglomerate și marne. În funcție de compoziția chimică, apele au fost clasificate în ape sulfuroase, clorosodice, iodurate, bromurate. Asemenea izvoare se află la Călimănești – Căciulata, Bujoreni, Muiereasca, Olănești, Costești, etc. A doua categorie de izvoare este legată de formațiuni geologice mai noi, miocene. Din această categorie fac parte apele clorosodice și clorosodice iodurate, care apar în regiunea masivului de sare de la Ocnele Mari, Ocnița, Govora, Buleta etc. Ele provin din apele de precipitații infiltrate în pământ și mineralizate prin dezvoltarea sării întâlnită în stratele cu care vin în contact.

În afara resurselor minerale și a izvoarelor amintite, o altă resursă importantă în cadrul județului o constituie unele roci cu rezerve importante, exploatate și utilizabile în general ca materiale de construcție. Exploatări extinse de roci cristaline, calcare cristaline, gnaise și de roci sedimentare (calcare, gresii, pietrișuri, nisipuri) satisfac în mare parte cerințele de construcții din cadrul județului cât și din alte zone ale țării. De asemeni, la Ocnele Mari, Buleta, se găsesc tufuri dacitice exploatabile.

În zona muntoasă, județul Vâlcea dispune de întinse suprafețe acoperite cu păduri, aproape jumătate din suprafața totală a județului, sau cu pășuni și nu în ultimul rând de importante resurse hidroenergetice.

În dealurile subcarpatice și piemontane, alături de bogăția în sare, petrol, izvoare minerale și cărbuni se dezvoltă și o agricultură variată.

4.2. Potențialul industrial

Industria, destul dezvoltată față de importanța resurselor naturale existente, a avut o evoluție destul de lentă. În dezvoltarea ei s-a avut în vedere mai întâi reorganizarea întreprinderilor deja existente (salina de la Ocnele Mari) și apoi construirea unor întreprinderi noi.

Producția industrială și structura acesteia în anul 2003, pe ramuri ale economiei naționale (după Ancheta Structurală)

Producția principalelor produse industriale în județul Vâlcea între anii 1997-2003

Industria chimică s-a dedezvoltat pe baza valorificării superioare a sării din zăcământul de la Ocnele Mari. Sau construit două mari unități ale industriei chimice: Combinatul de produse chimice Govora și Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea. Sarea se extrage prin dizolvarea dirijată și se transportă până la uzinele chimice prin cele două saleducte de câte 12 km lungime fiecare. Industria chimică a avut în 1996 o pondere de 48,9% în cadrul economiei județului și de 6,2% în cadrul economiei naționale. De asemenea, unele produse ale acestei ramuri și a industriei au o pondere însemnată în cadrul economiei naționale. Astfel, soda calcinată reprezintă 66,5%, soda caustică 61,2% iar masele plastice și rășinile sintetice 22,4% în anul 1996. Industria energiei electrice este reprezentată prin complexul de hidrocentrale de pe Lotru și Olt, Ciungetu, Râmnicu Vâlcea, Govora, etc. Lacul de acumulare Călimănești amplasat pe râul Olt are un volum total al acumulării de 5,00 milioane m³ și suprafața la nivelul normal de retenție de 84,00 m². Lacul de acumulare Govora amplasat tot pe râul Olt are un volum total al acumulării de 18,50 milioane m³ și suprafața la nivel normal de retenție de 447,00 m².

Industria lemnului este bine reprezentată, are vechi tradiții și mari posibilități de dezvoltare datorită suprafețelor acoperite cu păduri. În afară de combinatul de industrializare a lemnului din Râmnicu Vâlcea, se remarcă întreprinderile de exploatare și prelucrare a lemnului de la Brezoi, Horezu, Jiblea. La Brezoi se prelucrează mai mult sub formă de cherestea, masa lemnoasă exploatată din parchetele de pe valea Lotrului și din valea Olăneștilor. Exploatarea forestieră și industria de prelucrare a lemnului reprezintă 10% din producția industrială totală a județului și 2,2% din industria la nivel național în 2001. Industria alimentară este o ramură importantă a industriei vâlcene. Deținea în 1996 o pondere de 11,0% în cadrul județului și 0,9% în cadrul economiei naționale. Se remarcă în cadrul județului fabrica de la Râureni specializată în conserve de fructe, sucuri, conserve de carne, de legume, compoturi, dulcețuri, marmelade, folosind materia primă din tot județul.

Industria ușoară este reprezentată de întreprinderi mici localizate în orașe mici ale județului, deținând o pondere de 1,9% în cadrul județului și 0,6% din economia națională.

Industria extractivă reprezentată de exploatările de mică albă, muscovit (de lângă Brezoi) și de cele de sare de la Ocnele Mari-Ocnița ocupă 0,5% din economia județului și 2,2% din economia națională.

În cadrul valorii globale a producției industriale a țării, județul vâlcea participă cu 20%. Pe ramuri industriale se remarcă procente mai mari la energia electrică 4,7% și chimie de 6,2%.

4.3. Utilizarea fondului funciar și producția agricolă

Formele variate de relief, climă, dau condiții favorabile practicării agriculturii în tot județul Vâlcea.

Datele statistice arată că la nivelul județului suprafața totală a fondului funciar era, în 1992 de 23.839,1 ha și că 35% din valoarea producției globală a județului Vâlcea a fost realizată în agricultură.

Cultura plantelor se practică în forme de relief joase, lunci, podiș și subcarpați, iar creșterea animalelor în toate formele de relief. Suprafața agricolă dispune de 14.759 ha, din care suprafața arabilă de 9.458 ha, 298 ha de vii, pepiniere viticole, și 12.706 ha de pășuni și fânețe și 1.377 ha de livezi și pepiniere viticole.

Dinamica producției agricole în județul Vâlcea între anii 1993-2003

Dinamica producției agricole în județul Vâlcea între anii 1995-2003

Cultura cerealelor și legumelor ocupă șesurile și pantele dealurilor bune de cultură, până la 800 de m altitudine. Însă, producția totală de cereale este mult mai mică decât nevoile de consum, datorită faptului că suprafața terenurilor arabile este foarte redusă. Producția de legume obținută, în principal de pe terenurile din lungul văilor Oltului și afluenților săi, este consumată în stare proaspăta sau folosită ca materie primă la fabricarea de legume și fructe de la Râureni.

Pomicultura în județul vâlcea este una dintre cele mai importante subramuri agricole și cu o veche tradiție. Având condiții climatice și pedologice extrem de favorabile, în acest județ se află câteva dintre cele mai renumite bazine pomicole ale țării: Horezu, Olănești, Călimănești, Ocnele Mari-Ocnița, pietrari, Bodești etc. Pomii fructiferi sunt răspândiți aproape peste tot, ajungând în unele locuri să se întrepătrundă cu pădurile. În anul 1990, județul Vâlcea s-a situat în producția totală a țării de fructe, pe primul loc la producția de prune și nuci, pe locul al patrulea la producția de mere și pe locul al cincilea la cea de pere.

Viticultura se dezvoltă mai ales în sudul județului, podgoria Drăgășani fiind una dintre cele mai vestite din țară.

Alături de pomicultură, creșterea animalelor constituie o a doua ramură agricolă importantă și cu vechi tradiții în agricultura județului. Întinsele suprafețe de pășuni și fânețe, precum și plantele cultivate pentru nutreț asigura o bază furajeră bogată pentru efectivul de animale existent.

Orașele mici Govora, Olănești, Brezoi, Călimănești, Horezu, Ocnele Mari dețin împreună o suprafață agricolă de 11.304 ha din care: suprafață arabilă de 1.803 ha din care livezile ocupă 1.702 ha, viile aproape 33 ha iar pășunile și fânețele se întind pe 7.766 ha.

În cadrul culturilor agricole din orașele mici se remarcă orașele Călimănești, Govora și Ocnele Mari în culturile de grâu și secară, cu o producție totală în 2000 de 266 t adică 90% din culturile de grâu și secară din toate orașele mici (Govora, Olănești, Brezoi, Călimănești, Horezu, Ocnele Mari). Cultura porumbului înregistrează valori ale producției destul de ridicate în cadrul tuturor orașelor, înregistrându-se în 1996 o producție totală de 4.763 t.

De asemeni, se înregistrează în 2000 pe total orașe producții de 2.461 tone cartofi, 5.238 tone legume și 1.786 tone fructe.

Suprafețele întinse de pășuni și fânețe naturale de pe teritoriile orașelor mici favorizează creșterea animalelor. În creșterea bovinelor se remarcă orașul Olănești cu 1.028 capete și Horezu cu 2.052 capete bovine în 1996, dintr-un total pe orașe de 5.157 capete bovine.

La porcine, totalul de capete în orașele mici este de 6.820, un număr mai mare având orașele Olănești (1.962 capete), Horezu (1.926 capete) și Călimănești (1.109 capete).

La ovine și caprine totalul este de 14.507, din care orașul Horezu deține 49%, adică 7.142 capete. Se mai remarcă orașele Olănești cu 24,5%, adică 3.545 capete și Brezoi cu 16,3% adică 2.368 capete.

4.4. Sistemul de transport și rolul economic al acestuia

Județul Vâlcea este străbătut de o bogată rețea de căi de comunicații a cărei configurație este formată din axa Oltului și din artera rutieră instalată de-a lungul depresiunii subcarpatice.

Creșterea activității industriale, dezvoltarea turismului, a tuturor ramurilor economiei județului și cantitățile tot mai mari de mărfuri puse la dispoziția populației au intensificat circulația de bunuri materiale și de persoane. În continuare această dezvoltare a impus extinderea și modernizarea mijloacelor și căilor de transport în scopul de a asigura necesitățile economiei județului. Rețeaua de căi de comunicații existentă – căi ferate, drumuri naționale, drumuri județene, drumuri comunale, etc. s-a dezvoltat foarte mult, stabilind astfel legături directe, ușoare și rapide între localitățile din cuprinsul județului și reședința acestuia.

Densitatea mai mică a căilor ferate cu o lungime totală de 164 km, jusitificată într-un fel de configurația geografică, este compensată de densitatea drumurilor. Drumurile publice au o lungime totală de 2028 km, iar densitatea lor la 1000 km² în teritoriul județului (34,4) este superioară celei pe țară (30,9).

Cea mai importantă cale rutieră însoțește valea Oltului între râul Vadului – Râmnicu Vâlcea – Milcoiu și face legătura cu Bucureștiul, prin Pitești. Are o mare importanță atât pe plan național (DN 7), cât și pe plan internațional (E 15A). Se adaugă și căile rutiere cu plecare din Râmnicu Vâlcea care împânzesc întreg teritoriul județului. Dintre acestea amintim:

Râmnicu Vâlcea – Drăgășani – Găneasa DN 64

Râmnicu Vâlcea – Băile Govora – Horezu – Milostea DN 67

Râmnicu Vâlcea – Băile Olănești DN 64 A

Brezoi – Voineasa – Obârșia Lotrului DN 7 A

Principalele orașe și stațiuni balneoclimaterice dispun de o importantă rețea de mijloace de transport local, care asigură accesul turiștilor către obiectivele din zonă, precum și legătura cu rețeaua de transporturi naționale. În cadrul transportului turistic, transportul rutier își menține întâietatea prin mobilitatea sa mare; independența în timp sau față de programul grupurilor de turiști, etc, de unde și preponderența mijloacelor auto în baza materială de transport turistic.

4.5. Comerțul

Comerțul în cadrul județului Vâlcea este reprezentat în principal, prin numeroase complexe comerciale în toate orașele județului, precum și în cele rurale.

În orașele mici din județul Vâlcea, orașe-stațiuni balneoclimaterice, comerțul este direct legat de dezvoltarea turistică. Astfel s-au dezvoltat unități comerciale de tot felul (alimentare, nealimentare, farmacii, etc), orientate spre satisfacerea nevoilor de consum turistic, ocazionate de prezența turiștilor. Unitățile de acest fel se vor dezvolta din ce în ce mai mult și în viitor și vor desface o paletă largă de produse prin intermediul agenților economici interni și străini.

Pe orașe, se observă o dezvoltare continuă, de-a lungul anilor, a unităților comerciale. Aceasta se datorează necesității de a satisface atât cerințele turiștilor cât și pe cele ale populației locale pe de o parte, iar pe de altă parte investițiilor cu caracter privat.

Orașul Govora dispune de un număr de 58 unități comerciale cu amănuntul, 6 magazine alimentare, 12 magazine nealimentare și 3 complexe comerciale. Se evidențiază apariția a numeroase firme cu capital privat dintre care putem enumera: Nimmar SRL și Transconcern AF în comerț general, Pavelin SRL în panificație, Validos SRL în comerțul cu produse chimice, etc.

Orașul Olănești dispune de 47 unități comerciale cu amănuntul, 7 magazine alimentare, 14 magazine nealimentare și 6 complexe comerciale mixte. Și aici s-a dezvoltat comerțul privat: Lotus Trading Company SRL – în comercializarea produselor electronice, Dibi SRL – în comerțul alimentar. Călimănești dispune de 131 unități comerciale cu amănuntul, 28 magazine alimentare, 36 magazine nealimentare și 9 complexe comerciale mixte. Pe lângă comerțul „en detail”, aici, s-a dezvoltat și comerțul „en gross”, dar nu foarte mult.

Ocnele Mari are 19 unităție comerciale cu amănuntul, 5 magazine alimentare, 7 magazine nealimentare, 9 magazine mixte și un magazin universal.

4.6. Turismul

Prin așezarea sa geografică, județul Vâlcea beneficiază de toate caracteristicile unei zone turistice complexe: relief variat dispus în trepte cu munți în partea de nord, cu vârfuri semețe, goluri alpine, văi adânci și șei care coboară abrupt sau domol, dealurile și depresiunile subcarpatice, podișul transformat într-o succesiune de coline prelungi, câmpia, resurse naturale bogate: lacuri, râuri, numeroase izvoare cu ape minerale, păduri, climă blândă pe tot cuprinsul anului, etc.

Ansamblul factorilor care impun valoarea și impun interesul turistic al județului Vâlcea evidențiază mai multe zone, corespunzând în general treptelor de relief în care se individualizează ariile turistice.

Elementul de legătura al acestor zone este Oltul, singurul râu care reușește să traverseze de la un capăt la altul Carpații Meridionali, străbătând în lungime de la nord la sud întreg județul.

Teritoriul județului Vâlcea se remarcă printr-un important potențial turistic natural și antropic care atrage un însemnat număr de turiști.

Potențialul turistic natural al județului Vâlcea reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural al județului, prin componentele sale: relief și structură geologică, condiții climatice, ape, vegetație și faună, etc., inclusiv modificarea acestora ca urmare a intervenției omului.

Potențialul turistic antropic al județului Vâlcea cuprinde elementele cultural-istorice, tehnico-economice și socio-demografice ale județului, care prin valoarea lor intrinsecă interesează activitatea de turism și generează anumite fluxuri turistice.

Spațiile de cazare în stațiunile balneo-climaterice Govora, Olănești, Călimănești, Ocnele Mari, Voineasa în anul 2001

Numărul de turiști cazați în stațiunile balneo-climaterice Govora, Olănești, Călimănești, Ocnele Mari, Voineasa în 2001

capitolul v
Căi de creștere a eficienței în turism

Restructurarea economiei românești, reorientarea activității economice într-o mai mare măsură către sectorul terțiar presupun un efort imens, care trebuie să înceapă cu renunțarea la imobilismul și tiparele gândirii economice din trecutul recent, concomitent cu asimilarea și punerea în practică a cunoștințelor științifice de management pentru adaptarea rapidă la cerințele economiei de piață.

Procesul complex de tranziție la economia de piață pe care îl parcurge economia României impune cunoașterea și introducerea unor noi mecansime economice, precum și utilizarea în acest scop a unor instrumente și tehnici consacrate în țările cu economii puternic dezvoltate, eficiente.

5.1. Privatizarea în activitatea turistică

Delimitându-se ca un obiectiv hotărâtor, prioritar, în cadrul procesului amplu și complex al reformei, privatizarea se dovedește a fi una dintre căile de rentabilizare rapidă a societăților comerciale cu profil turistic. Aceasta, urmând a fi realizată în baza unui program precis și coerent presupune pregătirea managerilor capabili să materializeze programul respectiv și să conducă eficient, în continuare, activitățile prevăzute.

Pentru perioada pe care o parcurgem, a fost elaborată „Strategia privatizării societăților comerciale din turism”, în care se prevede ca turismul să devină unul din primele sectoare din economie cu capital preponderent privat, procesul de privatizare, în linii generale, urmând a fi realizat până la sfârșitul anului 2000.

În cadrul acestei strategii au fost prevăzute următoarele etape: prima etapă are în vedere drept obiective: privatizarea prin metoda MEBO a 16 societăți comerciale mici, în anul 1993, conform metodologiei elaborate de Agenția Națională de Privatizare. Până în 1993 au fost publicate în Monitorul Oficial 6 societăți comerciale care s-au privatizat prin această metodă, iar societatea comercială „Vacanța S.A.” din București a fost privatizată în semestrul I, 1993; privatizarea a 55 societăți comerciale în anul 1994 din care 16 societăți mici, 33 societăți mijlocii și 6 societăți mari; privatizare a 60 societăți comerciale, din care 34 mijlocii și 7 mari, în anul 1995, procesul fiind în derulare, urmând ca la finele anului 2000 să se încheie privatizarea în turism.

Ritmul privatizării ar putea fi mai alert în funcție de posibilitățile obținerii certificatelor de proprietate asupra terenurilor, unde se întâmpină greutăți din pricina organelor administrației locale, care consideră că terenurile pe care sunt construite obiectivele turistice aparțin primăriilor.

Toate societățile comerciale de turism au întocmit documentațiile necesare, pentru care s-au cheltuit sume considerabile, și le-au înaintat la primării și OCOT.

De asemenea, ritmul acțiunii de privatizare în turism este condiționat de apariția unei legi privind reparațiile pentru bunurile preluate în mod abuziv, deoarece în patrimoniul societăților comerciale de turism sunt cuprinse circa 35% din active, care provin din naționalizări, rechiziționări sau alte acte normative vechi.

Etapa următoare a acțiunii de privatizare este corelată cu programele elaborate de către Fondul Proprietății de Stat și Fondurile Proprietății Private (actualele SIF).

Având în vedere greutățile întâmpinate în derulare contractelor de locație care inițial au fost încheiate în mare majoritate pe perioade scurte – între 6 luni și 2 ani – și care nu au prevăzut de cele mai multe ori, clauze pentru respectare criteriilor de clasificare, păstrarea nivelului calitativ al serviciilor, gestionarea în bune condiții a patrimoniului preluat în locație, a fost elaborat Ordinul nr. 51 din 24 februarie 1993 în care s-a prevăzut: unitățile sunt predate în locație de gestiune pe o perioadă de minim 10 ani; stabilirea caietului de sarcini care să conțină obligațiile locatarilor de a efectua investiții în unitatea atribuită; obligația locatarilor de a respecta tarifele și de a efectua întreținerea curentă a patrimoniului preluat.

În activitatea din domeniul relațiilor externe, Autoritatea Națională a Turismului (Ministerul Turismului) pune un accent deosebit pe atragerea de investiții străine și crearea de societăți mixte pentru modernizarea obiectivelor turistice existente și construirea de noi complexe hoteliere.

În cadrul numeroaselor întâlniri avute în țară și în străinătate cu oameni de afaceri, conducători de lanțuri hoteliere, reprezentanți de bănci și factori politici, precum și cu ocazia participării la manifestări internaționale (conferințele și reuniunile cu caracter investițional de la Ierusalim, Cannes etc.), au fost prezentate expuneri însoțite de proiecte și materiale de profil privind potențialul țării noastre de absorbție a investițiilor în industria turistică și facilitățile create de legislația română pentru investitorii străini.

Practic, în București, aproape pentru toate hotelurile există oferte străine și românești, aflate în diferite stadii de negociere, pentru construirea de societăți mixte se semnalează manifestarea interesului unor firme străine și românești pentru modernizarea de hoteluri și stațiuni de tratament și de sporturi de iarnă în principalele zone turistice ale țării.

5.2. Dezvoltarea sectorului privat, privatizarea turismului

La nivelul agenților economici, restructurarea nu poate fi concepută în afara procesului de privatizare. Privatizarea este nu numai premisa restructurării la acest nivel, dar și principalul mijloc de realizare a acesteia.

Transformarea economiei românești într-o economie de piață presupune atât asigurarea stabilității macroeconomice, deziderat realizabil prin acționarea pe coordonatele sistemelor financiar-bancar-fiscal etc., cât și restructurarea sectorială în sensul acordării priorității acestor sectoare care, prin specificul lor, se propun a fi eligibile într-o primă etapă a restructurării economice (proces ce cuprinde totalitatea sectoarelor economice). Printre aceste domenii de activitate, sectorul turism se poate evidenția pentru contribuția sa importantă în faza de tranziție prin următoarele caracteristici:

– creatori de conexiuni între diverse sectoare economice, aflându-se la confluența acestora.

– potențial generator de valută prin încasările provenite din turismul internațional;

– generator de resurse financiare pentru stat prin sistemul de taxe și impozite.

Exportator indirect de mărfuri (export intern);

– factor important în formare și menținerea unei imagini favorabile a României în lume.

Creator de locuri de muncă cu efect pozitiv în absorbția parțială a forței de muncă disponibilizate din alte sectoare;

– factor dinamizator al procesului de creștere, a calității vieții;

– factor de influență uneori determinant în protecția mediului înconjurător.

În ceea ce privește dezvoltarea sectorului privat din turismul românesc (experiența salbă sau chiar inexistentă din acest domeniu nu ne permite a trage concluzii sau a stabili verdicte apriori), considerăm totuși ca edificatoare, pentru a ilustra posibile căi de acțiune privind facilitatea privatizării respective, setul de măsuri preconizate și chiar adoptate de către putere cu privire la realizarea reformei din acest domeniu. Măsurile respective privesc domeniul instituțional și managerial și, într-un asemenea cadru, și domeniul privatizării.

Astfel, primele rezultate în domeniul privatizării s-au concretizat în constituirea agenților economici privați (sunt înregistrați circa 6000 agenți economici având ca obiect de activitate și turismul, din care 750 desfășoară efectiv activitate de turism), în special agenți economici cu obiect de activitate: organizarea de călătorii turistice (tur-operatori).

Concomitent, pentru crearea unui cadru cât mai favorabil privatizării au fost întreprinse și alte măsuri, cum ar fi clasificarea structurilor turistice administrate de agenții economici de stat sau privați; reevaluările patrimoniului societăților comerciale din turism; înființarea caselor de schimb valutar cu capital integral de stat, mixt sau particular, precum și a ghișeelor de schimb valutar în rețeaua hotelieră de categorie superioară; cooptarea asistenței externe PHARE pentru realizarea asistenței tehnice în turism (în valoare de 4,5 milioane ECU, în
1993-1994).

Totodată, s-a reușit completarea legislației privind protecția economică a agenților economici și protecția socială a consumatorilor – turiști, respectiv: protecția împotriva unor activități ilicite; combaterea concurenței neloiale; utilizarea caselor electronice de marcat; promovarea de facilități la tarifele de cazare pentru cetățenii români cu venituri mici (copii, elevi, studenți, persoane handicapate, veterani, invalizi și văduve de război, văduve, orfani și răniți în revoluția din decembrie 1989, tineri căsătoriți, alte categorii).

5.3.. Efecte social economice directe

Printre efectele social-economice previzibile pot fi menționate următoarele:

circulația turistică internă va crește substanțial. Acest proces se va manifesta ca rezultat al eliminării restricțiilor și dificultăților referitoare la circulația autoturismelor proprietate personală, al abrogării unor legi ale căror prevederi diminuau veniturile populației, precum și al noilor reglementări privind regimul pașapoartelor. Măsurile menționate vor determina sporirea, cu precădere, a cererii pentru turismul de sfârșit de săptămână (în deosebi în zonele de munte și de deal, în timpul anului, și vara, pe litoral), pentru odihnă și cură balneară profilactică, precum și pentru excursiile externe individuale și în grup.

În anii următori, numărul turiștilor interni va spori considerabil, apreciindu-se că, la nivelul anului 2000, numărul călătoriilor turistice ce vor fi efectuate de populația României va depăși 10.000.0000. Se presupune că, în cadrul călătoriilor turistice ale populației interne, o pondere crescândă o vor avea excursiile în străinătate. Creșterea cererii turistice interne va fi susținută, între altele, de o serie de factori de durată cum sunt: creșterea numărului populației, sporirea veniturilor personale și familiale, mărirea ponderii populației urbane și a populației de vârsta a treia, apariția unor categorii sociale cu venituri mari.

Tradițiile care se vor manifesta până la finele deceniului al X-lea al secolului actual se vor amplifica în continuare. Pornind de la situația prezentă în țările dezvoltate economic, se poate aprecia că, în România, în jurul anului 2000 peste ½ din populație va efectua cel puțin o călătorie turistică și cam tot atâtea își vor petrece o parte din concediul de odihnă (vacanță) în afara localității de reședință (în țară și în străinătate).

Urmare a intensificării cererii turistice interne, se estimează și o creștere substanțială a încasărilor în lei, care se vor dubla până în anul 2000 față de anul 1995 (în prețul curent).

Încasările vor cunoaște o evoluție mai rapidă comparativ cu călătoriile turistice, în principal datorită creșterii cheltuielilor medii pe turist-zi, între altele, ca rezultat al apariției unor categorii de clienți cu venituri ridicate, precum și datorită creșterii tarifelor.

Măsurile de deschidere largă a României față de lumea exterioară, precum și acțiunile ce vor fi întreprinse pentru asigurarea unei oferte de produse turistice competitive vor contribui efectiv la sporirea considerabilă a numărului de turiști străini care vor vizita țara noastră. În același timp, vor avea loc modificări importante în structura turiștilor străini, în sensul creșterii ponderii celor ce vor călători pe cont propriu (necontractual). O asemenea modificare, precum și creșterea numărului oamenilor politici și a celor de afaceri care vor veni în țara noastră și mărirea volumului de zile-turist ce se va înregistra în turismul internațional vor determina sporirea încasărilor valutare din această activitate, astfel că, în finele acestui secol și mileniu, se va putea conta pe încasări ce vor depăși 600-700 milioane dolari SUA.

Din datele statistice actuale se desprinde clar discrepanța între țara noastră și țările europene, atât dezvoltate, cât și vecine, deși potențialul turistic al României este cel puțin tot așa de valoros ca al oricărei țări din Europa și din lume. În vederea relansării turismului internațional românesc și reducerii discrepanței respective, supunem atenției următorul scenariu:

Ipoteza de lucru. Folosirea în continuare a circa 40% din capacitățile hoteliere de cazare existente în România, pentru turismul internațional, ceea ce poate asigura cuprinderea unei circulații turistice care să însumeze 17 milioane înnoptări din care 10 milioane la turism organizat și 7 milioane la turism individual pe cont propriu.

Condițiile de realizare. Pentru a realiza într-un an 17 milioane înnoptări turiști străini, este nevoie de o capacitate hotelieră după cum urmează:

Din totalul capacităților hoteliere ale țării, acestea înseamnă:

60% din totalul locurilor de pe litoral – 65% în stațiuni de munte;

20% în stațiuni balneare; – 33% în orașe.

Practic România dispune de capacitatea hotelieră necesară realizării din turism a unui volum de încasări de 500 milioane dolari.

Măsurile necesare:

creșterea gradului de confort la toate unitățile hoteliere;

îmbunătățirea infrastructurii generale și turistice;

îmbunătățirea radicală a calității serviciilor (pregătire managerială și profesionalism pentru lucrătorii din turism);

o imagine favorabilă a României în Europa și în lume care să dea încredere firmelor străine să organizeze călătorii cu destinația România;

relansarea turismului organizat pe bază contractuală cu firme de prestigiu și reputație pe piața externă pentru a ajunge la un milion de turiști și 10 milioane înnoptări anual. Așa, de exemplu, în 1980 s-au realizat 6,8 milioane înnoptări turiști străini în turismul organizat din care 4,2 milioane pe litoral;

diversificarea gamei de servicii suplimentare pentru mărirea atracției ofertei turistice românești;

construirea în viitorul apropiat a noi unități hoteliere de 3,4 și 5 stele pentru o capacitate care să însumeze 15-20 mii paturi, în orașe, dar și în stațiuni;

dezvoltarea turismului de reuniuni și a celui de vânătoare;

promovarea activă a ofertei turistice românești pe piața externă;

lansarea unor programe șoc pentru atragerea turiștilor cu venituri ridicate: programe „dracula”.

În anii următori condițiile în care oferta turistică își va spori atractivitatea, ca urmare a înfăptuirii obiectivelor menționate în capitolul anterior, se va manifesta o creștere continuă a numărului de turiști străini în România; la nivelul anului 2000 este posibil să se ajungă la peste 7 milioane vizitatori (circa 30 turiști pe un loc de cazare, similar situației existente în prezent, în Cehia și Ungaria). În structura acestora se întrevede o creștere a ponderii numărului oamenilor de afaceri, a numărului participanților la reuniuni internaționale și a altor categorii de turiști cu venituri ridicate. Ca urmare, încasările valutare vor putea ajunge la 600-700 milioane dolari SUA.

5.3.1. Efecte indirecte

Ținând seama de perspectiva dezvoltării turismului internațional la nivel mondial până în anul 2000, dezvoltarea care se va concretiza potrivit estimărilor, într-o dublarea a fluxurilor turistice față de circulația actuală, România, ca țară europeană, cu resursele sale turistice valoroase, se va număra, indubitabil printre țările ce vor atrage un însemnat număr de vizitatori străini, eventual, la nivelul anilor 2000, la peste 7-8 milioane.

Ca urmare a continuării tendințelor manifestate la începutul deceniului al X-lea, în ceea ce privește structura turiștilor sosiți în România, se apreciază că încasările valutare din turism vor ajunge la peste 700 milioane dolari, în anul 2000.

Dezvoltarea turismului va contribui la creșterea aportului său la balanța de plăți a României, încasările din turismul internațional putând reprezenta mult peste media mondială care, în prezent, este de 5% din încasările rezultate prin exportul de mărfuri.

Concomitent, dezvoltarea turismului în România, ținând seama de efectul său multiplicator, va afecta și alte domenii, stimulând în deosebi: dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale, cum ar fi agricultura, transporturile, industria alimentară, industria ușoară, construcțiile de mașini etc. Dezvoltarea meșteșugurilor și artizanatului, în vederea diversificării comerțului specific (de amintiri), component al produselor turistice; revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor populare; lărgirea gamei activităților cu caracter cultural-educativ.

Activitatea de turism intern se va resimți în mod favorabil și pe planul îmbunătățirii stării de sănătate a populației, al diminuării concediilor de boală, contribuind, și pe această cale, la creșterea productivității muncii și a volumului de producție. Totodată, ca rezultat al diminuării concediilor de boală, se va reduce volumul fondurilor sociale cheltuite în acest scop. Pentru viitorii ani se întrevede micșorare cu peste 1/3 a cheltuielilor efectuate din fondurile alocate concediilor medicale. Dezvoltarea turismului va contribui la crearea de noi locuri de muncă atât direct (prin producerea și distribuția de servicii turistice) cât și indirect (prin efectul asupra ramurilor conexe). Ținând seama de situația din alte țări, în ceea ce privește numărul persoanelor ocupate în activitatea turistică la 1000 km² sau la 1000 locuitori, se poate aprecia că, prin dezvoltarea turismului în țara noastră, numărul celor ce vor lucra în unități de profil va spori de circa 3 ori până la finele secolului nostru.

În activitatea turistică, în care efectele utile au un caracter multidimensional, numai parțial cuantificabile, eficiența economică se cere a fi legată de eficiența sau efectul social. Asigurarea condițiilor pentru petrecerea plăcută și utilă a timpului liber, îmbogățirea nivelului de pregătire, refacerea capacității de muncă, diversitatea serviciilor, satisfacerea unor motivații spirituale, psihice, etc., sunt tot atâtea elemente ce intră în noțiunea mai largă de eficiență socială.

Desprinsă teoretic din eficiența economică, eficiența socială în turism reflectă activitatea întregului sistem al turismului, intern și internațional, adaptat cerințelor unui turism de masă, potrivit exigențelor creșterii nivelului de trai și ridicării calității vieții. Într-o accepțiune mai largă, eficiența socială (culturală, educativă, politică) este reprezentată de aportul bazei materiale turistice în antrenarea unui număr cât mai mare de persoane la acțiunile turismului intern și internațional, în vederea asigurării celor mai bune condiții de recuperare a capacității de muncă, antrenării celor mai diverse segmente ale populației, în special a tineretului, la odihnă educativă cu reale efecte educaționale, și consacrării rolului de „pașaport pentru pace” ce revine turismului. Din definiția prezentă se desprinde faptul că turismul contribuie la recreere, refacere și reconfortare, la îmbogățirea cunoștințelor și înflorirea personalității umane, la crearea unui climat de pace și înțelegere între popoare.

Pe plan ecologic, dezvoltarea turismului se înscrie cu efecte pozitive prin aceea că necesită: protejarea și conservarea mediului înconjurător pentru a se menține și spori atractivitatea și funcționalitatea unor situri sau resurse turistice; prevenirea degradării materiei prime proprii, respectiv a mediului ambiant sau a unor resurse turistice naturale și antropice, în care sens, un rol important îl are conservarea și restaurarea monumentelor istorice, de ară și arhitectură, sporirea atractivității unora dintre zonele cu resurse turistice bogate, prin realizarea de dotări sau lucrări de artă inginerești, integrate armonios în peisaj, realizarea de drumuri, amenajarea plajelor pe litoral etc.; dezvoltarea conștiinței ecologice a populației și a sentimentului de dragoste și respect pentru natură și istoria patriei.

Efectele negative ale dezvoltării turismului asupra mediului înconjurător pot fi mult diminuate printr-o valorificare științifică și rațională a potențialului turistic. Astfel, se poate evita afectarea echilibrului ecologic a unor situri sau resurse turistice prin împiedicarea presiunii și circulației turistice necontrolate și a valorificării lor necorespunzătoare, sub aspect estetic sau funcțional.

În afara efectelor menționate, se poate avea în vedere faptul că dezvoltarea turismului are o contribuție însemnată în armonizarea intereselor diferitelor ramuri ale economiei țării, acesta fiind domeniul care stimulează preocupările pentru păstrarea permanentă a unei naturi „pure”, capabile să asigure condiții favorabile de viață pe pământul țării noastre.

capitolul vi
IMPLICAȚII ECOLOGICE ALE VALORIFICĂRII ECONOMICE A RESURSELOR ȘI A INFLUENȚEI STAȚIUNILOR ÎN SPAȚIUL GEOGRAFIC ÎNCONJURĂTOR.

Mediul reprezintă atât sursă de materii prime cât și mediu de viață. Dezvoltarea industriei nu trebuie să se realizeze printr-o folosire abuzivă a resurselor ca materii prime, deoarece, în final se ajunge la consecințe negative asupra vieții umane.

Dezvoltarea societății supune mediul înconjurător la două tipuri principale de presiuni:

a) – „explozia demografică” și expansiunea orașelor, ritmul rapid al industriei, agriculturii, transportului etc.

b) – o presiune mai puțin agresivă care rezultă din activități de turism și agrement.

Deci, factorii de degradare a mediului înconjurător sunt factorii ce rezultă din dezvoltarea economică și pe de o parte și factorii care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism și agrement.

Factorii rezultați din intensificarea activităților industriale, agricole și de transport, afectează atât mediul cât și cadrul general de desfășurare a activităților turistice. Poluarea aerului, datorată combinatelor de la Govora și Râmnicu Vâlcea este deosebit de problematică datorită faptului că se află într-o zonă turistică extrem de valoroasă. Frecvența depășirii concentrației maxime admisibile de amoniac era în 1992 de 14,70, net inferioară anului 1990 când avea o valoare de 16,30. concentrația de acid clorhidric era în 1990 destul de ridicată, de 20,60, dar a scăzut până la o valoare de 13,20 în 1992.

O altă problemă a condițiilor de mediu o prezintă întinsele suprafețe de păduri foioase afectate de uscare. Astfel, în anul 1992, pe întreg teritoriul județului Vâlcea s-a înregistrat o suprafață de 30.317 ha păduri de foioase afectate de uscare, cu un grad de vătămare mediu 30,310 și doar 7 ha cu grad de vătămare puternică. Acestea din urmă s-au datorat reziduurilor lichefiate și solide provenite din industrie și zootehnie. Din punctul de vedere al celei de-a doua grupe de factori, turismul ca orice activitate umană, fiind un consumator de spațiu și resurse turistice, participă implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător și al potențialului turistic, fie prin presiunea directă a turiștilor asupra peisajului, florei și faunei sau a altor obiective turistice pe care le poate deteriora parțial sau total, fie prin concepția greșită de valorificare a unor obiective turistice.

Substanțele minerale balneare, importantă resursă a județului Vâlcea se caracterizează printr-o mare vulnerabilitate de factori exogeni, orice intervenție nefavorabilă asupra lor putând provoca schimbarea parametrilor fizici și chimici, pe baza cărora au fost declarate ca resurse terapeutice.

Fenomenele de degradare întâlnite în cazul substanțelor minerale balneare, în special a apelor minerale și termominerale, rezultă din nerespectarea principiilor generale de protecție și exploatare a lor care impun: limitarea exploatării zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substanțe minerale balneare, evitarea exploatării zăcămintelor până la epuizare, și o exploatare rațională și științifică a lor. Protecția și conservarea potențialului turistic se conturează ca o activitate distinctă având probleme specifice care solicită colaborarea specialiștilor în domenii variate.

capitolul vii
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Din datele statistice actuale se desprinde clar discrepanța dintre țara noastră și țările europene, atât dezvoltate cât și vecine, deși potențialul turistic al României este cel puțin tot așa de valoros ca al oricărei țări din Europa și din lume. În vederea lansării turismului internațional românesc și reducerii discrepanțelor existente, supun atenției următorul scenariu:

Ipoteza de lucru. Folosirea în continuare a circa 40% din capacităților hoteliere de cazare existente în România, pentru turismul internațional, ceea ce poate asigura cuprinderea unei circulații turistice care să însumeze 17 milioane înnoptări din care 10 milioane la turism organizat și 7 milioane la turism individual pe cont propriu.

Condițiile de realizare. Pentru a realiza într-un an 17 milioane înnoptări turiști străini, este nevoie de o capacitate hotelieră după cum urmează:

Din totalul capacităților hoteliere ale țării, acestea înseamnă:

– 60% din totalul locurilor de pe litoral

– 65% în stațiuni de munte

– 20 % în stațiuni balneare

– 33% în orașe

Practic, România dispune de capacitatea hotelieră necesară realizării din turism a unui volum de încasări de 500 milioane dolari.

Măsurile necesare:

a) creșterea gradului de confort la toate unitățile hoteliere;

b) îmbunătățirea infrastructurii generale și turistice;

c) îmbunătățirea radicală a calității serviciilor (pregătirea managerială și profesionalism pentru lucrătorii din turism);

d) o imagine favorabilă a României în Europa și în lume care să dea încredere firmelor străine să organizeze călătorii cu destinația România

e) relansarea turismului organizat pe bază contractuală cu firme de prestigiu și reputație pe piața externă pentru a ajunge la 1 milion de turiști și 10 milioane înnoptări anual. Așa, de exemplu, în 1980 s-ai realizat 6,8 milioane înnoptări turiști străini în turismul organizat din care 4,2 milioane pe litoral;

f) diversificarea gamei de servicii suplimentare pentru mărirea atracției ofertei turistice românești;

g) constituirea în viitorul apropiat de noi unități hoteliere de 3, 4 și 5 stele pentru o capacitate care să însumeze 15-20 mii paturi, în orașe, dar și în stațiuni;

h) dezvoltarea turismului de reuniuni și a celui de vânătoare;

i) promovarea activă a ofertei turistice românești pe piața externă;

j) lansarea unor programe șoc pentru atragerea turiștilor cu venituri ridicate: programe „Dracula”;

În anii următori condițiile în care oferta turistică își va spori atractivitatea, ca urmare a înfăptuirii obiectivelor menționate în capitolul anterior, se va manifesta o creștere continuă a numărului de turiști străini în România; la nivelul anului 2006 este posibil să se ajungă la peste 7 milioane vizitatori (circa 30 turiști pe un loc de cazare, similar situației existente în prezent, în Cehia și Ungaria).

În structura acestora se întrevede o creștere a ponderii numărului oamenilor de afaceri, a numărului participanților la reuniuni internaționale și a altor categorii de turiști cu venituri ridicate. Ca urmare încasările valutare vor putea ajunge la 600-700 milioane dolari SUA.

Efecte indirecte

Ținând seama de perspectiva dezvoltării turismului internațional la nivel mondial până în anul 2000, dezvoltarea care se va concretiza potrivit estimărilor, într-o dublare a fluxurilor turistice față de circulația actuală, România, ca țară europeană, cu resursele sale turistice valoroase, se va număra, indubitabil printre țările ce vor atrage un însemnat număr de vizitatori străini, eventual, la nivelul anilor 2006 la peste 7-8 milioane.

Ca urmare a continuării tendințelor manifestate la începutul deceniului al X-lea, în ceea ce privește structura turiștilor sosiți în România, se apreciază că încasările valutare din turism vor ajunge la peste 700 milioane dolari, în anul 2006.

Dezvoltarea turismului va contribui la creșterea aportului său la balanța de plăți a României, încasările din turismul internațional putând reprezenta mult peste media anuală, care în prezent este de 5% din încasările rezultate prin exportul de mărfuri.

Concomitent, dezvoltarea turismului în România, ținând seama de efectul său multiplicator, va afecta și alte domenii, stimulând în deosebi dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale, cum ar fi agricultura, transporturile, industria alimentară, industria ușoară, construcțiile mașini etc. Dezvoltarea meșteșugurilor și artizanatului, în vederea diversificării comerțului specific (de amintiri), component al produselor turistice; revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor populare; lărgirea gamei activităților cu caracter cultural – educativ.

Activitatea de turism intern se va resimți în mod favorabil și pe planul îmbunătățirii stării de sănătate a populației, al diminuării concediilor de boală, contribuind, și pe această cale, la creșterea productivității muncii și a volumului de producție. Totodată, ca rezultat al diminuării concediilor de boală, se va reduce volumul fondurilor sociale cheltuite în acest scop. Pentru viitorii ani se întrevede micșorarea cu peste 1/3 a cheltuielilor efectuate din fondurile alocate concediilor medicale. Dezvoltarea turismului va contribui la crearea de noi locuri de muncă atât direct (prin producerea și distribuția de servicii turistice) cât și indirect (prin efectul asupra ramurilor conexe). Ținând seama de situația din alte țări în ceea privește numărul persoanelor ocupate în activitatea turistică la 1000 km² sau la 1000 locuitori, se poate aprecia că, prin dezvoltarea turismului în țara noastră, numărul celor ce vor lucra în unități de profil va spori de circa 3 ori până la finele secolului nostru.

În activitatea turistică, în care efectele utile au un caracter multidimensional, numai parțial cuantificabile, eficiența economică se cere a fi legată de efectul social. Asigurarea condițiilor pentru petrecerea plăcută și utilă a timpului liber, îmbunătățirea nivelului de pregătire, refacerea capacității de muncă, diversitatea serviciilor, satisfacerea unor motivații spirituale, psihice etc., sunt tot atâtea elemente ce intră în noțiunea mai largă de eficiență socială.

Desprinsă teoretic din eficiența economică, eficiența socială în turism reflectă activitatea întregului sistem al turismului, intern și internațional, adaptat cerințelor unui turism de masă, potrivit exigențelor creșterii nivelului de trai și ridicării calității vieții. Într-o accepțiune mai largă, eficiența socială (culturală, educativă, politică) este reprezentată de aportul bazei materiale turistice în antrenarea unui număr cât mai mare de persoane la acțiunile turismului intern și internațional, în vederea asigurării celor mai bune condiții de recuperare a capacității de muncă, antrenării celor mai diverse segmente ale populației, în special a tineretului, la odihnă educativă cu reale efecte educaționale și consacrării rolului de „pașaport pentru pace” ce revine turismului. Din definiția prezentă se desprinde faptul că turismul contribuie la recreare, refacere și reconfortare, la îmbogățirea cunoștințelor și înflorirea personalității umane, la crearea unui climat de pace și înțelegere între popoare.

Propuneri

Pentru creșterea activității turistice în zona Vâlcea, este necesar un program de dezvoltare. Acest program este necesar pentru atingerea unui complex de obiective, acțiuni ce trebui întreprinse pentru realizarea lor pe termene de timp definite.

Pentru realizarea acestor obiective și acțiuni aș propune un set de măsuri, care cuprinde următoarele elemente:

– amenajarea teritoriului, infrastructura, programe de investiții;

– programe și proiecte în colaborare și cu cofinanțare externă;

– cultură;

– în domeniul amenajării teritoriului, infrastructură, programe de investiții, pentru susținerea dezvoltării echilibrate și durabile a teritoriului, utilizarea rațională a terenului și ameliorarea calității activității turistice, obiectivul principal este elaborarea programelor județene de reabilitarea a infrastructurilor de transport pentru creșterea siguranței și confortului călătorilor în condițiile eficientizării transportului;

– elaborarea unor planuri de amenajarea a teritoriului în vederea dezvoltării turismului, reabilitării zonelor defavorizate, asigurării cu utilități a localităților astfel:

– zone de interes turistic:

– Brezoi – Mălaia –Voineasa;

– Perișani – Racovița – Câineni;

– Horezu – Vaideeni – Măldărești

– În domeniului culturii, programul de dezvoltare pornește de la ideea că performanțelor vor fi determinate în primul rând de competența și pregătirea oamenilor, de felul lor de a munci, de capacitatea structurilor instituționale de a valorifica eficient acest potențial.

Educația este factorul strategic al dezvoltării de perspectivă și ea privește modelarea multidimensională și anticipativă a factorului uman.

Schimbările din sistemul de educație vor avea efecte în toate componentele societății, fiind pârghia hotărâtoare pentru trecerea la un nou tip de societate. Oamenii sunt chemați să învețe permanent să învețe să-și amelioreze prin forțe proprii condițiile de viață, să-și proiecteze viitorul cu luciditate și îndrăzneală.

În scopul racordării la cerințele contemporane sunt prevăzute acțiuni pentru:

– asimilarea temeinică a limbajelor artistice care au devenit componente obligatorii ale vieții sociale și ale dezvoltării contemporane;

– aprofundarea studiului limbii, istoriei și civilizației române ca elemente fundamentale pentru păstrarea identității naționale.

Programul de dezvoltare în domeniul culturii pornește de la faptul că o reformă reală trebuie să recunoască în valorile și bunurile care aparțin moștenirii culturale, calitatea de surse fundamentale ale cunoașterii trecutului și prezentului nostru.

Cultura este fundamentul necesar oricărei dezvoltări autentice și durabile, fiind un atribut esențial al identității naționale.

BIBLIOGRAFIE

Anuarul statistic al României, 2000

Anuarul statistic al județului Vâlcea, 2000

Abraham, D., – Dimensiuni ale cercetării zonale a localităților, 1978

Apele minerale și nămolurile terapeutice din Republica Populară România, elaborat de Institutul de Balneologie și Fizioterapie, volumul I, București, 1961.

Badea, L., – Depresiunea Jiblea, Râmnicu Vâlcea, 1973

Badea, L., Rusenescu, C. – Județul Vâlcea – monografie, București, 1970.

Berbece, V., Marionoiu C. – Vâlcea – ghid turistic, Editura Sport-Turism, București, 1976

Berbece, V., Botvinic, V., Purece G. – Băile Govora, Băile Ocnele Mari – Mic îndreptar turistic, Editura Sport-Turism, București, 1982.

Berbece, V., Botvinic, V. – Călimănești – Căciulata, Editura Sport-Turism, București, 1970.

Constantinescu I. – România de la A la Z, Editura Stadion, București, 1970.

Ionescu – Dunăreanu, I., Cristescu, M. – Prin Oltenia Subcarpatică, Editura Meridiane, București, 1969.

Județul Vâlcea – Monografie, București, 1980.

Mihăilescu, V., Regiune geografică și regiune economică, București, 1964.

Mihăilescu, V., – Monografia fizică a României, Editura Științifică, București.

Nicolae Neacșu – Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București.

Simionescu, I., – Băile Govora, Băile Călimănești – Căciulata, Județul Vâlcea, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1940.

Sandru, I. – România, Geografie Economică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978.

Ștefănescu, C. – Stațiuni balneare și climaterice din România, Editura Meridiane, București, 1967.

Tomas, C., – Istoria Ocnelor Mari, Râmnicu Vâlcea, 1995.

Tufescu, V. – Subcarpații, Editura Științifică, București, 1966

Tudor, D. – Oltenia Română, Ediția a IV-a.

BIBLIOGRAFIE

Anuarul statistic al României, 2000

Anuarul statistic al județului Vâlcea, 2000

Abraham, D., – Dimensiuni ale cercetării zonale a localităților, 1978

Apele minerale și nămolurile terapeutice din Republica Populară România, elaborat de Institutul de Balneologie și Fizioterapie, volumul I, București, 1961.

Badea, L., – Depresiunea Jiblea, Râmnicu Vâlcea, 1973

Badea, L., Rusenescu, C. – Județul Vâlcea – monografie, București, 1970.

Berbece, V., Marionoiu C. – Vâlcea – ghid turistic, Editura Sport-Turism, București, 1976

Berbece, V., Botvinic, V., Purece G. – Băile Govora, Băile Ocnele Mari – Mic îndreptar turistic, Editura Sport-Turism, București, 1982.

Berbece, V., Botvinic, V. – Călimănești – Căciulata, Editura Sport-Turism, București, 1970.

Constantinescu I. – România de la A la Z, Editura Stadion, București, 1970.

Ionescu – Dunăreanu, I., Cristescu, M. – Prin Oltenia Subcarpatică, Editura Meridiane, București, 1969.

Județul Vâlcea – Monografie, București, 1980.

Mihăilescu, V., Regiune geografică și regiune economică, București, 1964.

Mihăilescu, V., – Monografia fizică a României, Editura Științifică, București.

Nicolae Neacșu – Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București.

Simionescu, I., – Băile Govora, Băile Călimănești – Căciulata, Județul Vâlcea, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1940.

Sandru, I. – România, Geografie Economică, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978.

Ștefănescu, C. – Stațiuni balneare și climaterice din România, Editura Meridiane, București, 1967.

Tomas, C., – Istoria Ocnelor Mari, Râmnicu Vâlcea, 1995.

Tufescu, V. – Subcarpații, Editura Științifică, București, 1966

Tudor, D. – Oltenia Română, Ediția a IV-a.