Potentialul Turistic Al Judetului Ilfov 2 [305407]

[anonimizat] I

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. MARIAN ENE

Autor:CEAUȘU M.DANA MARILENA(TARMIGAN)

Școala Gimnazială nr.2 Voluntari,

Județul Ilfov

BUCUREȘTI

2019

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

POTENȚIALUL TURISTIC AL JUDEȚULUI ILFOV.

[anonimizat]-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU

ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I –

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. MARIAN ENE

Autor:CEAUȘU DANA MARILENA(TARMIGAN)

Școala Gimnazială nr.2 Voluntari

Județul Ilfov

BUCUREȘTI

2019

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………….…..4

Partea I. CARACTERIZAREA GEOGRAFICĂ A JUDEȚULUI ILFOV…………..…..5

1.Scurt istoric al județului Ilfov…………………………………………………………………………………..5

1.1.Scurt istoric al cercetărilor……………………………………………………………………………………6

2. Poziția geografică și vecinii………………………………………………………………………………………8

3.Cadrul natural…………………………………………………………………………………… 10 3.1.Geologia………………………………………………………………………………………………………………113.2.Relieful…………………………………………………………………………………………………11 3.3.Clima…………………………………………..………….……………..………………………13 3.4.Hidrografia……………………..………………………………………………………………..15

3.5.Invelișul biopedogeografic……………………………………………………………………………………..17

4.[anonimizat]…………………………………………………………………………………………………22

4.1.Populația și așezările umane…………………………………………………………………………………..22

4.2.Principalele activități economice…………………………………………………………………………….22

4.3.Transporturile si căile de comunicație……………………………………………………………………..24

4.4.Protecția mediului înconjurător și a resurselor turistice……………………………………………..25

5.Potențialul turistic natural……………………………………………………………………………………..28

5.1.Potențialul turistic al reliefului………………………………………………………………………………..28

5.2.Potențialul turistic al climei……………………………………………………………………………………28

5.3.Potențialul turistic al apelor……………………………………………………………………………………29

5.4.Potențialul turistic biopedogeografic (păduri,rezervații naturale)………………………………..30

6.Potențialul turistic antropic……………………………………………………………………………………34

6.1.Obiective turistice religioase…………………………………………………………………………………..38

6.2.Obiective turistice cultural istorice………………………………………………………………………….48 6.3.Cultura populară si elementele etnografice..…………………….………….…………….55 6.4.Atracții turistice de actualitate……………………………………………………………………………….. 55

Partea a II a: CONSIDERAȚII METODICO-ȘTIINȚIFICE…………………………………. 60

II.1.Locul si rolul geografiei in cadrul obiectelor studiate in școală………….………….60

1.1.Noțiunea de conținut al învățământului geografic……………………………….………60

1.2.Transpunerea conținutului învățământului geografic in Curriculum școlar…….…..……61

1.2.1.Planul cadru de învățământ,programele școlare si manualele școlare……….…………61 1.2.2.Curriculum școlar.Delimitări terminologice si conceptuale……………………………64 1.2.3.Tipuri de curriculum……………………………………………………………………64 1.3.Obiectivele pedagogice ale disciplinei………………………………..……………….…65

II.2.Evaluarea progresului școlar…….………………………………………………….…67

II.3.Aspecte metodico-didactice.Potențialul turistic al județului Ilfov…………………. 74 3.1.Programa opționalului…………………………………………..………………………74 3.1.1.Argument…………..……………………………………………………………………74 3.1.2.Competențe generale……….….………………………………………..………………75 3.1.3.Conținuturi….…..………………………………………………………………………77 3.1.4.Modalități de evaluare..…….……………………………………………………….. ….78 3.2.Planificarea calendaristică anuală(macroproiectarea instruirii)…………….……….78 3.3.Proiectarea unei unități de invățare……….……………………………………………78 3.4.Proiectarea lecției și valorificarea conținutului lucrării in cadrul orelor de geografie……….……………………………………………………………………………..79II.4.Activități didactice extrașcolare specifice geografiei ………………………………………….85 4.1.Excursia…………………………………………………………………………………………86 4.2.Plimbarea………………………………………..………………………….……………..…87 4.3.Vizita……………………………..………………………………………………………………87

4.4.Drumeția………………………………………………………………………………………….87 4.5.Expediția……………………………………………………………………………………………….88 4.6.Tabără școlară…………………………………………………………………………………………89

4.7.Evaluarea activităților didactice extrașcolare……………………….…………..………..89

III.CONCLUZII…………………………….…………….…………………………………90

Anexa1…………………………………………………………………………………………. 92

Anexa 2……………………………………………………………………………………………………………………. 95

Bibliografie……………………………………………………………….……..………………..97Webografie………………………………………………………………………………………….99

POTENȚIALUL TURISTIC AL JUDEȚULUI ILFOV.

STUDIU CU APLICAȚII METODICE

Introducere

Am ales ca lucrare pentru acordarea gradului didactic I,” POTENȚIALUL TURISTIC AL JUDEȚULUI ILFOV.STUDIU CU APLICAȚII METODICE”, din mai multe motive, dar mai ales din dorința de a cunoaște zona mult mai bine pentru a realiza o lucrare bună, care să folosească tuturor celor interesați de acest spațiu. De asemenea, lucrarea poate constitui suport material de bază pentru un opțional de geografie la clasele gimnaziale.

Pe de o parte, îmi erau familiare multe elemente ale cadrului natural: geologia, relieful, clima, apele, vegetația, fauna, solurile dar și elementele economico-sociale. Pe de altă parte aveam ocazia de a afla multe lucruri noi despre acest spațiu și de a aprofunda ceea ce știam deja.

A fost interesant să descopăr că, deși locuim intr-o regiune aparent monotonă, multe locuri pot oferi numeroase modalități de petrecere a timpului liber.

În elaborarea lucrării am apelat la o gamă largă de materiale bibliografice, documente cartografice și informații preluate de la diverse instituții de specialitate.

S-au utilizat o serie de metode si procedee grafice, cum ar fi: metoda analizei, metoda observației în teren, descrierea, prelucrarea materialului. Pentru înțelegerea mai clară a unor aspecte am folosit si cateva hărți si tabele ce au la bază prelucrarea datelor de la diverse institute, precum și datele provenite din cercetarea pe teren.

Pentru întocmirea lucrării am beneficiat de coordonarea științifică a domnului profesor universitar doctor Ene Marian, căruia doresc să îi mulțumesc pe această cale pentru sprijinul acordat.

De asemenea, doresc să mulțumesc domnului inspector ,Ștefan Bratu Bârzoi, doamnei metodist Adriana Ungureanu care m-au sfătuit și m-au ajutat de fiecare dată și nu in ultimul rând doamnei profesor doctor Ghiță Cristina care m-a îndrumat în toți acești ani ocupând funcția de inspector de specialitate și mai apoi de inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Illfov, având o contribuție esențială în formarea mea profesională.Mulțumesc,de asemenea, conducerii Școlii Gimnaziale nr.2 Voluntari, doamnei director Arsene Iuliana și, nu în ultimul rând, colegilor mei.

Partea I. CARACTERIZAREA GEOGRAFICĂ A JUDEȚULUI ILFOV

1.Scurt istoric al județului Ilfov.

Spațiul actual al județului Ilfov a fost in permanență locuit, incă de acum 150 000 de ani, din perioada de cioplire a pietrei.Prezența omului pe aceste meleaguri a fost atestată încă din Paleolitic(zona Pantelimon, Măgurele), Neolitic(Cernica, Jilava), apoi din epoca bronzului si cea a fierului (vestigii geto-dacice și romane ).Despre existența geto-dacilor pe aceste meleaguri stă mărturie “Tezaurul monetar geto-dacic”. Descoperirile arheologice au continuat până in secolele XIV-XVI, cand apar primele formațiuni politice, cnezatele și voievodatele. Tot in această perioadă apar numeroase târguri și mici asezări.(Cercetări arheologice în București,1981).

Denumirea județului Ilfov a fost atestată pentru prima dată in anul 1482, printr-o donație către mănăstirea Snagov a domnitorului Vlad Călugarul.Numele provine de la “elhov”, care în limba slavă inseamnă arin. Arinul este un arbore care crește in lunci, des intalnit in zonă, încă din cele mai vechi timpuri.

Printre cele mai vechi asezări care au supraviețuit până in zilele noastre, menționăm localitățile: Snagov, Chitila, Afumați și Tâncăbești.Cea mai importantă este însă orașul București care, deși este independent din punct de vedere administrativ, este strâns legat de Ilfov sub mai multe aspecte: geografic, istoric, economic.

In trecut, ținutul Ilfovului a reprezentat scena unor lupte crâncene pentru independență.In anul 1595 Mihai Viteazul a câștigat celebra bătălie împotriva turcilor, de la Călugăreni, pe malurile Neajlovului, această victorie fiind un pas important pentru marea unire a celor trei regiuni locuite de români,infăptuită in anul 1600, care a reprezentat si punctul culminant al independenței poporului nostru.Mai târziu cu două secole, in 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfăptuiește unirea Moldovei cu Muntenia, stabilește capitala noii Românii la București, alegându-și ca resedință principală, palatul Brâncoveanu de la Mogoșoaia.Cuza a introdus reforme administrative, continuate mai târziu de regele Carol I.Sub domnia acestuia, Ilfovul devine unul din cele mai mari si mai importante județe din țară.

In toate formele administrative mai vechi, Bucureștiul era înglobat in teritoriul județului Ilfov, fiind situat in partea centrală a acestuia.Incepând cu ultima modificare administrativ- teritorială, din 17 februarie 1968, orașul București a fost declarat municipiu si a devenit unitate cu rang de județ, având o evoluție separată de Ilfov, devenit ulterior “Sectorul Agricol Ilfov”, denumire purtată până in 1996 când este înlocuită cu “Județul Ilfov.”În anul 1997 ,este trecut în categoria județelor, având reședința la Buftea până in 2015 când s-a hotărât ca sediul să devină însăși capitala București.

Stema actuală a județului are desenată în mijloc mănăstirea Snagov iar în colțuri sunt reprezentate flori de nufăr si frunze de stejar, fiind simbolul numeroaselor lacuri ilfovene și al codrilor seculari de odinioară.

Figura nr.1.Stema județului Ilfov

Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Actual_Ilfov_county_CoA.png

1.1. Scurt istoric al cercetărilor

Primele lucrări cu caracter monografic au fost cele care se refereau la geografia județului Ilfov, aparținând unor autori precum C.Alessandrescu, Mumuianu, N.Mihăilescu, C.I.Mihalcea (,,Statistica învățământului rural din Județul Ilfov”), toate aceste lucrări fiind apărute înainte de 1900.

Cea mai importantă și cea mai amănunțită dintre aceste monografii este lucrarea lui C. Alessandrescu, ,,Dicționarul Geografic al Județului Ilfov”(1892, București).Această lucrare conține foarte multe informații și date pentru fiecare comună din județ.

În 1901 a apărut tot la București ,,Marele Dicționar geografic al României”, autori fiind: G.I. Lavovari, Gen. C.I. Brătianu, Gr. G. Tocilescu. Această lucrare cuprindea toate județele țării, inclusiv Județul Ilfov.

După 1990 au apărut și alte lucrări despre județul Ilfov: ,,Dicționarul statistic al României – Județul Ilfov”,1912; Enciclopedia României,1938;,,Geografia Județului Ilfov”,de Gh.Cherciu, 1935.

Monografii mai recente ale județului amintim: P. Gâștescu, I. Iordan, 1970, Județul Ilfov; I. Iordan, 1973, Zona periurbană a Bucureștiului; ***,,Geografia Municipiului București și a Județului Ilfov”, 1977, apărut la București; Gr. Posea, I. Ștefănescu, 1984, ,,Municipiul București și Sectorul Agricol Ilfov”; D. Ghinea, ,,Enciclopedia Geografică a României”, mai multe volume și ediții (1966, 1997, 2002).

Pentru cadrul natural, o serie de cercetători au avut preocupări în acest spațiu, la scară mică (Câmpia Română) sau mai mare: Emm. De Martonne, 1904,” La Valachi”, Al. Dimitrescu-Aldem, 1911,” Adevărata problema a Câmpiei Române”, G. Vâlsan, 1915,” Câmpia Română”; V. Mihăilescu, 1925,” Vlăsia și Mostiștea”. Peste șase ani, în anul 1931, același autor publică o sinteză asupra unităților morfologice ale țării și definește mai bine Câmpia Română.

Petre Coteț (1939, 1940) analizează rețeaua hidrografică a Câmpiei Române, iar N. Cemescu (1934) scrie despre factorii climatului și zonele de sol ale României.

E. Liteanu (1952, 1953) publică informații referitoare la hidrogeologia Câmpiei Române și geologia Quaternarului, iar în 1957 realizează” Harta hidrogeologică a zonei București”.

În 1963, P. Coteț publică articolul” Unele date privind geomorfologia zonei orașului București”, iar în 1976 publică” Câmpia Română. Studiu de geomorfologie integrată”.

În 1968, N. Florea și colab. publica” Geografia solurilor României”, iar R. Călinescu și colab., în 1969, Biogeografia României”.

Lucrări din sfera geografiei umane menționăm: G. Vâlsan, ,,O fază în popularea Țării Românești”, apărută la București; I. Mărculescu, cu două lucrări, una în 1922, ,,Contribuții la studiul populației și așezărilor omenești din Câmpia Română,între 1853 și 1899” și altă lucrare, în 1924, ,,Așezările omenești în Câmpia Română la mijlocul și sfârșitul secolului XIX”; R. Călinescu, 1962, ,,Excursii în împrejurimile capitalei”; I. Iordan, 1992, ,,Împrejurimile Bucureștiului, ghid turistic”; Melinda Cândea, Daniela Zamfir, 1998, ,,Populația zonei periurbane a Municipiului București”; *** Agenda turistică a României, 2003, București și împrejurimi.

Informații valoroase privind existența unor așezări sau la modul de utilizare al terenurilor se pot obține din câteva izvoare cartografice vechi: Harta Țării Românești” Padova 1700 (prima hartă administrativă),” Harta austriacă a lui Specht”, (1791),” Harta rusă„(1835), ,,Harta lui Szatmary” (1857), cu elemente privind modul de utilizare a terenurilor.

Informații complexe referitoare la Câmpia Română se regăsesc în” Geografia României”, vol. V, Edit. Academiei, 2005.

2.Poziția geografică și vecinii

Județul este situat în partea de sud-est a României, la 44°24'49" latitudine nordică și la 26°05'48" longitudine estică, în centrul Câmpiei Române, desfășurându-se în jurul capitalei București. Este înconjurat la rândul său de județele vecine, Prahova la nord, Dâmbovița la vest, Giurgiu la sud-vest, Călărași la sud-est și Ialomița la est. Se întinde pe o suprafață de 1583 kmp, fiind cel mai mic județ al țării. Pe teritoriul lui se află 8 orașe (Bragadiru, Buftea, Chitila, Măgurele, Otopeni, Pantelimon, Popești Leordeni și Voluntari), 32 comune și 91 sate. Reședința județului Ilfov se află pe teritoriul municipiului București.

Sursa:Planul de amenajare a Teritoriului Judetului Ilfov

Figura nr.2.Harta Județului Ilfov-Poziția geografică si județele vecine

Sursa:https://energie-electrica.info/2018/02/05/judetul-ilfov-casa-noilor-instalatii-electrice/

Figura nr.3.Localitățile componente ale județului Ilfov

Locuitori: 288.296
Suprafața: 1583 Kmp
Municipii: 0
Orașe: 8
Comune: 32

3.Cadrul natural

La prima vedere, județul Ilfov ar părea o zonă al cărui potențial turistic este slab reprezentat, insă nu este deloc așa.Observând mai atent aceste meleaguri, poți descoperi locuri de o însemnătate turistică deosebită, care pun in valoare peisajul natural.Monotonia marilor cămpii este întreruptă de existența unor lunci largi ale râurilor ce tranzitează teritoriul, de văile râurilor mai mici si ale pârâurilor, de numeroase bazine lacustre ori de versanții înalți care dau impresia unui peisaj de dealuri sau de pădurile răspândite în teritoriu.

Marele geograf, George Vâlsan, aprecia că „Apa si pădurea, ca și ușoara varietate a reliefului se îmbină armonios în împrejurimile capitalei spre a da acestei regiuni o fizionomie particulară, plină de farmec si pitoresc liniștit”.

Sursa: Planul de Amenajare a Teritoriului Judetului Ilfov (PATJ If) – Proiectul nr.7/2003– Memoriu, Etapa I – Cartograma 10

Figura nr.4.Condițiile naturale ale județului Ilfov

3.1.Geologia

În fundamentul acestei regiuni se regăsesc formațiuni geologice de vârstă precambriană, care au fost cutate si metamorfozate si care aparțin Platformei Moesice. Peste acestea au fost depuse succesiv roci sedimentare, încă din carbonifer, de tipul calcarelor bituminoase și argilei cu intercalații de cărbuni,apoi s-au adăugat depozitele mezozoice(gresii,brecii,dolomite,calcare triasice și jurasice,etc).În neogen se adaugă cele două serii ale sale, miocenul cu marne, nisipuri, calcare marnoase și pliocenul cu marne, nisipuri,calcare lacustre.Cuaternarul se remarcă prin cunoscutele „strate de Frătești”(E.Liteanu, 1952) ce apar la zi in partea sudică a Câmpiei Burnazului, prin „nisipurile de Mostiștea”, „ pietrișurile de Colentina” precum și prin depozitele loessoide (5-20m grosime) și aluviunile fluviatile din cadrul interfluviilor și luncilor.Succesiunea acestor depozite indică faptul că începând din pliocen până în pleistocenul superior s-au produs în permanență mișcări negative pe verticală urmate apoi de ridicări, în special în partea sudică, având ca rezultat formarea teraselor fluviatile.Ulterior, în holocen, în jumătatea nordică au avut loc mișcări de afundare a câmpiei, accelerând fenomenele de eroziune si transport ale principalelor râuri cu izvoarele în Munții Carpați, precum Argeș, Ialomița, Dâmbovița.

3.2.Relieful

Din punct de vedere geomorfologic, județul Ilfov se încadrează in marea unitate geografică , Câmpia Română, suprapunându-se mai exact peste subunitățile Câmpiei Vlăsiei, situată între râurile Argeș și Ialomița (Câmpia Snagovului, Câmpia Maia, Câmpia Moviliței, Câmpia Bucureștiului, Lunca Argeș-Sabar si Câmpul Câlnăului), în cadrul căreia se evidențiază interfluvii largi presărate cu crovuri, movile, văiugi și lacuri. Altitudinea câmpiei variază între 50 si 120 m, având un aspect morfologic neted. Orientarea câmpurilor este în funcție de cursurile de apă care traversează zona, fiind în general V-E în nord si NV-SE în centru si sud.

Văile au caracter de câmpie, reflectat îndeosebi în numărul relativ mare de cursuri meandrate, sunt largi, evazate, cu 1-2 terase de meandru. Spațiile dintre văi corespund suprafețelor interfluviale de tip câmpuri joase sau mai înalte (Vâlsan, 1915). Interfluviile se caracterizează în primul rând prin suprafețe tabulare întinse, sunt resturi ale suprafeței inițiale (prin adâncirea rețelei hidrografice), fiind unitățile morfologice cele mai vechi, unde loessul are cea mai mare grosime și cele mai multe soluri fosile. Înclinarea acestor interfluvii este de la Nord-Vest către Sud-Est și corespunde înclinării generale impusă de caracterul piemontan al Câmpiei Vlăsiei.

Câmpia Snagovului sau Vlăsia de Nord ,situată în nordul județului ,între văile Ialomiței,Cociovaliștei și Crevediei prezintă un relief neted, ușor înclinat de la vest la est, fiind presărată de văile râurilor Snagov, Sticlăria, Cociovalistea, Vlăsia care formează limane fluviatile la confluența cu Ialomița. Are o pânză freatică situată la 5-10 metri adâncime, ceea ce favorizează apariția unor izvoare în lungul văilor.

Câmpia Colentinei sau Vlăsia Centrală, situată în partea centrală a județului, traversată de văile Colentinei și Dâmboviței este delimitată de Câmpia Snagovului, câmpia de subsidență din lunca Argeș Sabar, de aliniamentul Jilava-Glina-Cernica-Fundeni și de văile Pasărea și Cociovaliștea.

Câmpul Câlnăului ocupă sectorul sudic al Vlăsiei, fiind situat în lungul văii răului cu același nume.Este o câmpie ceva mai înaltă, având un strat considerabil de loess (5-15m grosime), ceea ce a favorizat formarea a numeroase depresiuni de tasare numite crovuri.Contactul cu valea Sabarului se realizează prin intermediul unor terase fluviatile care au o întindere apreciabilă în sectorul Gruiu-Vidra.

Câmpia Moviliței (Mostiștei de Sus) este situată în sectorul superior al văii Mostiștea și al afluenților acestuia ,și se remarcă prin existența așa ziselor văi de tip furcitură (create la confluența unor râuri scurte și care au aspectul unor furci) și a unor șiruri de mici lacuri antropice construite în lungul văilor din zonă care au adus modificări substanțiale asupra peisajului natural și economic al regiunii.

Câmpia Belciugatele-Rasa (Mostiștea de Jos), ocupă sectorul inferior al văii Mostiștea, fiind delimitată de luncile Dunării, Argeșului și Dâmboviței, precum și de văile Pasărea, Belciugatele și Mostiștea.Contactul cu văile Mostiștea și Pasărea se realizează prin maluri înalte, evidente în timp ce în lunci, are loc o trecere mai lină prin intermediul unor niveluri de terase dispuse în evantai.

. Sursa: http://hartaromaniei.eu/harta-judetului-ilfov-harta-romaniei-

Figura nr.5.Relieful Județului Ilfov

3.3.Clima

Din punct de vedere climatic, județul Ilfov se încadrează într-o zonă cu climat temperat-continental de tranziție cu nuanțe de excesivitate, făcând parte din sectorul climatic al Câmpiei Române.

Amplasarea acestui teritoriu în zona de interferență a maselor de aer continentale estice cu cele vestice sau sudice, imprimă climei un caracter de tranziție. Verile calde și secetoase au un climat în care se resimte destul de puternic caracterul arid și continental, fiind caracterizate prin valori termice ridicate, insolație prelungită și umiditate relativ redusă a aerului (caracter excesiv). Iernile sunt influențate de prezența maselor de aer rece est-continentale, caracterizate prin scăderea apreciabilă a temperaturii aerului. Alături de factorii climatici generali cu rol apreciabil în valorificarea potențialului turistic, importanța deosebită o au barajul carpatic, prezenta Dunării și foehnizarea în zona de curbură.

Media anuală a temperaturii aerului, înregistrează valori cuprinse între 9,80C la Tâncăbești și 11,20C la București-Filaret. Iernile sunt reci, geroase cu temperaturi medii de -3°-0°C.Verile sunt calde cu un pronunțat caracter continental arid, cu temperaturi medii de 20° -23°C.În cursul anului temperatura medie lunară a aerului înregistrează o maximă în iulie și o minimă în ianuarie. Precipitațiile au valori medii anuale cuprinse între 500 și 550 mm, valorile cele mai mari înregistrându-se în lunile mai-iunie (60mm) iar cele mai mici în ianuarie (sub 30mm).

Vânturile dominante bat din direcția nord-est cu o frecvență de 21,9%, cunoscut fiind crivătul care viscolește puternic stratul de zăpadă, dar și cele din vest și sud vest. Mediile lunare ale vitezei vântului sunt de 4,7 m/s. Anual se înregistrează în medie 77,2 zile cu vânt tare (11 -16 m/s).

De umiditatea ridicată a aerului este legată apariția ceții, anual producându-se 40 – 50 de cazuri, cu frecvență mai mare în zona lacurilor și a cursurilor de apă. Cele mai frecvente fenomene cu ceață se semnalează în intervalul octombrie-martie (96,2 %, cu maxim în luna decembrie – 27).

Un element foarte important care influențează variația factorilor climatici este antropizarea mediului natural, puternic transformat în ultima perioadă, prin creșterea suprafețelor construite, prin infrastructura, desecarea mlaștinilor, amenajarea suprafețelor lacustre, extinderea spațiilor deschise în defavoarea pădurilor, degradarea terenurilor etc.

Diversitatea suprafețelor active intravilane și extravilane, specificul zonelor funcționale din interiorul așezărilor umane, precum și morfologia locală a reliefului, sunt factori care generează în permanență condiții speciale de dezvoltare și repartiție a complexului de factori și fenomene meteorologice, diferențiindu-se în mai multe topoclimate (așezărilor umane, de vale, forestier, de interfluviu, de lunca) și o mare diversitate de microclimate, funcție de înclinarea și orientarea versanților, gradul de acoperire cu vegetație forestieră, densitatea clădirilor, funcționalitatea diferitelor zone etc (microclimatele bulevardelor și străzilor, piețelor și curților, spațiilor verzi, crovurilor, versanților nordici sau sudici etc.).

În concluzie, clima, poate fi considerată un factor de favorabilitate pentru dezvoltarea, organizarea și practicarea turismului, chiar dacă impune numeroase restricții în amenajarea spațiului și costuri ridicate pentru activități economice și spații rezidențiale.

Sursa:https://www.meteoblue.com/ro/vreme/historyclimate/climatemodelled/buftea_rom%c3%a2nia_683394

Figura nr.6.Diagrama climatică a orașului Buftea

3.4.Hidrografia

Județul Ilfov are o rețea hidrografică bine aspectata, fiind străbătut de râuri importante precum Argeș, Ialomița, Sabar, Neajlov, în lungul cărora se pot admira nenumărate zăvoaie cu o însemnătate turistică deosebită, oferind condiții pentru baie, plajă, pescuit sau odihnă. Codrii Vlăsiei au dispărut însă cursurile de apă și luncile au rămas în cea mai mare parte a lor. Varietatea hidrografică a zonei și relieful au determinat intensa locuire încă din vremuri foarte vechi, așa cum se poate observa pe harta de mai jos, așezările fiind distribuite în lungul văilor râurilor

Argeșul, principală arteră hidrografică, străbate teritoriul de la nord-vest la sud-est, colectează cea mai mare parte a apelor curgătoare. Principalii afluenți ai Argeșului sunt râurile Neajlov, Sabar și Dâmbovița.

Cel mai important afluent al Dâmboviței este Colentina, în lungul căruia au fost amenajate numeroase bazine lacustre având atât scop de recreere și agrament cât și funcție piscicolă și sursă pentru irigații. Alte râuri mai mici, afluenți ai Colentinei, precum Crevedia, Ilfov, Pasărea și Câlnăul au fost valorificate în aceleași scopuri.

În sectorul nordic se remarcă Ialomița cu afluenții săi de pe dreapta: Sticlăria, Snagov, Vlăsia și Cociovaliștea, în lungul cărora s-au construit iazuri.

Cea mai deosebită arteră hidrografică a județului este însă cursul superior al Mostiștei care, împreună cu afluenții săi, se remarcă prin existența unor arii mlăștinoase și ochiuri mici de apă. Lucrările de amenajare întreprinse în cadrul acestor cursuri au determinat apariția unei salbe de iazuri.

Apele stătătoare sunt reprezentate de lacurile naturale Snagov, Căldărușani, Bălteni care, împreună cu suprafețele forestiere din jur conferă zonei o însemnătate turistică deosebită, la care se adăugă și lacurile artificiale din lungul văilor râurilor.

După modul de formare, lacurile pot fi: de luncă, de vale și artificiale.

Lacurile de lunca sau bălțile iau naștere în zonele depresionare din cadrul luncilor joase, așa cum sunt bălțile mai mici din lunca Dâmboviței, precum cele de la Tătaru, Vasilați și Nuci.

Lacurile de vale au luat naștere fie la gura de vărsare a râurilor prin colmatarea confluențelor, rezultând limanurile fluviatile, fie pe fundul văilor prin stagnarea apei. Cele mai multe limanuri fluviatile se găsesc în lungul Ialomiței, la întâlnirea cu afluenții săi: Scroviștea pe Sticlăria, cunoscut și sub alte denumiri (Ciolpani, Țigănești, etc), Snagov-cel mai cunoscut și mai amenajat-Balta Neagră, Căldărușani.

Lacurile artificiale, așa zisele iazuri, sunt acumulări de apă cu dimensiuni diferite care au luat naștere prin bararea văilor cu curs temporar și debite mici cu scopuri multiple: regularizarea cursurilor, pescuit, agricultură, etc. Valea Mostiștei este caracteristică în acest sens, în lungul său și al afluenților existând mai multe salbe de iazuri.

Apele freatice au o importanță economică deosebită fiind cantonate în depozite de nisipuri și pietrișuri la adâncimi de 1-5 m în zonele de subsidență, favorizând înmlăștiniri în perioadele ploioase ale anului. În schimb, în Câmpia Burnazului, stratul freatic este de peste 20 m adâncime, apărând la zi sub formă de izvoare la contactul cu luncile.

http://www.artha.ro/snagov/lacul-si-padurea/

Figura nr.7.Lacul Snagov

Sursa:https://www.scribd.com/document/358362151/Ilfov-Orizont-Local-Hidrografia

Figura nr.8. Rețeaua hidrografică a Ilfovului

3.5.Învelișul biopedogeografic

Factorii biogeografici, vegetația, fauna și solurile sunt elemente de bază ale cadrului natural având o importanță turistică apreciabilă.

Pădurile județului Ilfov fac parte din renumiții "Codrii Vlăsiei", în prezent fiind de interes social și recreativ. Acestea sunt formate din diverse specii de foioase (stejar, fag, arțar, salcâm, tei), în amestec. Stejarul predomină în pădurile Snagov, Căldărușani, Tunari, Afumați, iar salcâmul și teiul se întâlnesc masiv în pădurea Scroviștea.

http://www.artha.ro/snagov/lacul-si-padurea/

Figura nr.9. Pădurea Snagov

Pădurea Snagov se găsește în apropierea DN1 București – Ploiești, la 35 km de București. O suprafață de 10 hectare a fost declarată rezervație geobotanică și forestieră, accesul realizandu-se din localitatea Ciolpani. (vezi capitolul Potențialul biopedogeografic).

Pădurea Cernica este situată în estul capitalei, între Șoseaua București- Călărași în sud și valea râului Colentina (Lacul Cernica) în nord. Este o arie naturală protejată dar foarte frecventată de bucureșteni, pentru plimbări pe jos sau cu bicicletă, pentru grătare, pescuit în sectoare marcate și relxare sau obiective precum Mănăstirea Cernica.

http://www.bikemap.net/en/route/2028028-riders-club-cernica-2

Figura 10.Pădurea Cernica

Aici se organizează competiții sportive precum Rocket Bike Fest, potecile având grad variat de dificultate, dar care pot varia de la ușor la mediu. Fiind situată în zona de câmpie, flora include stejari, sălcii, frasini, ulmi și plopi. În apele lacului trăiesc știuci, bibani, plătici, lini, somn, caras și alte specii de pești. Fauna pădurii este divesă și include cerbi, căprioare, vulpi și iepuri.

Pădurea Pustnicu, rest al vechilor codri ai Vlăsiei, se întinde pe malul Lacului Pasărea. Accesul către această oază de liniște se poate face mergând pe DN3, vechiul drum spre litoral, după Pantelimon cu doar un kilometru înainte de Brănești fiind un indicator către restaurantul Casa Pustnicu. În pădure au fost amenajate atât zone de parcare cât și pentru grătare, cu mese și scaune din beton, coșuri de gunoi și locuri de joacă. În apropiere mai poate fi vizitată și Mănăstirea Pasărea.

https://www.portalturism.com/obiectiv-turistic/padurea-pustnicu-bucuresti-romania

Figura 11.Pădurea Pustnicu

Pădurea Râioasa este situată la 20 kilometri de București pe drumul spre Târgoviște, la doar 6 km de Mogoșoaia, fiind o destinație facilă pentru locuitorii din nordul și vestul Bucureștiului. Este o pădure nu foarte aglomerată la sfârșit de săptămână, un aspect mai puțin plăcut fiind acela că în zona se aruncă frecvent gunoaie, neluându-se în seamă importanța forestieră, floristică și faunistică a acestei rezervații naturale din apropierea capitalei. Chiar și așa, cu puțin efort, în pădurea Râioasa putem găsi minunate locuri de relaxare, dar se pot face și trasee pe jos și cu bicicleta.

Vegetația ierboasă este predominant formată de graminee, leguminoase și pășuni naturale. Vegetația hidrofilă (zăvoaiele) din luncile râurilor și lacurilor este formată din specii lemnoase de salcie, plop și anin iar în zonele mai joase ale văilor cu exces de umiditate, precum și în jurul bălților, apar mai frecvent rogozul, trestia și papura. Marginile bălților și lacurilor sunt brodate cu nuferi și stânjenei de baltă, limbariță și broscariță.

Pădurea Mogoșoaia-Chitila a rămas una de mici dimensiuni, se găsește pe malul Lacului Chitila și poate fi accesată din Șoseaua Chitila Mogoșoaia. Foarte aproape de aceasta, în zonă se găsește și un spațiu amenajat, Palatul Mogoșoaia, un domeniu înconjurat de un parc minunat care îi conferă locului o atmosferă deosebită. La final de săptămână acesta atrage în număr mare familiile care își petrec aici o zi în aer liber și liniște, la umbra copacilor maiestuoși. În curtea Palatului Mogoșoaia a fos amenajat un spațiu pentru grătare, cu saci menajeri pentru colectarea deșeurilor.

https://kindertrips.com/ro/locuri-de-relaxare-pe-langa-bucuresti/

Figura nr.12. Pădurea Mogoșoaia-Chitila și Pădurea Râioasa

Fauna prezintă interes turistic atât prin peisajul oferit dar mai ales prin valoarea ei vânătorească.

Fauna de pădure o reprezintă cerbul lopătar întâlnit în pădurile Baltă Neagră, Ciolpani, Ciorogârla, cerbul în pădurile Snagov, Comana, Gruiu, Vlăsia și Vlădiceasca, mistrețul în Cernica, Pasărea, Tânganu iar căprioară, vulpea, veverița sunt răspândite în toate ariile forestiere. Sunt populate cu cerb precum și cu căprior, vulpe, veveriță.
Păsările, ce dau adevărate concerte în păduri și luminișuri sunt ciocârlia de pădure, privighetoarea, ciocănitoarea, etc.

Speciile de păsări precum fazanul și sitarul prezintă interes vânătoresc iar altele, precum privighetoarea, ciocârlia, gaița, prin frumusețea trilurilor, dau pădurii un farmec deosebit.

Fauna de câmp, reprezentată de iepure, dihor, hermelină sau prepeliță oferă activități vânătorești organizate în multe părți din împrejurimile capitalei.

Fauna de lunca și baltă este reprezentată prin câteva specii de păsări: rața, gâscă, stârcul cenușiu, stârcul roșu, lișița, etc.

Fauna piscicolă reprezintă un punct de atracție important pentru pescarii amatori și sportivi care își desfășoară activitatea pescărească, atât zilnic, dar mai ales la sfârșit de săptămână, pe iazurile și bălțile județului nostru.

Solurile din teritoriul județului Ilfov au suferit numeroase modificări, încât evoluția lor naturală a fost transformată într-una dirijată involuntar de către om.

În timp istoric, prin evoluția teritorială, solurile au suferit însemnate modificări ale proprietăților lor fizice naturale prin diverse lucrări executate pentru construcții (tasări, amestecuri de orizonturi, excavări), dar și în compoziția chimică prin poluare (deșeuri, ape uzate, nămoluri de la stațiile de epurare). Cele mai răspândite clase de sol sunt argiluvisolurile, urmate de molisoluri și de soluri neevoluate.

4.CADRUL SOCIO-ECONOMIC AL JUDEȚULUI ILFOV

4.1.Populația si așezările umane

Conform recensământului din anul 2011, populația județului Ilfov a cunoscut o evoluție ascendentă, în ultimii trei ani crescând cu un procent de 20,61%, respectiv de la 308.614 locuitori în anul 2009 la 388 738 locuitori în anul 2011.

Observând tabelul din figura 13, care redă populația după domiciliu la 1 ianuarie 2019, numărul total al populației Ilfovului a ajuns la 437.192 locuitori. Această situație se datorează deplasărilor migratorii din ce în ce mai intense dinspre București către periferia capitalei. Repartiția pe medii de locuire în județul Ilfov se prezintă astfel:199.277 locuitori în mediul urban, însemnând un procent de 45,5 % și 237.915 locuitori în mediul rural (54,4%). Densitatea medie a populației la nivelul județului este de de 246 loc/km2, o medie mult superioară celei naționale (84 loc/km2) ceea ce ilustrează un județ dens populat, deși lipsit de centre urbane mari.

Distribuția populației pe sexe este destul de echilibrată, în 2011 ponderea femeilor din populația totală fiind de 51,23% iar a bărbaților de 48,77%.Cele mai mari valori ale densității, de peste 1000 locuitori/km2, în cazul orașelor Chitila și Voluntari iar cele mai mici coboară sub 100 locuitori/km2.

4.2. Principalele activități economice

Profilul economic al județului Ilfov se conturează pe baza întreprinderilor active din sectorul serviciilor, acestea deținând 80% din total, celelalte activând în industrie și construcții. Din punct de vedere al numărului de salariați angajați în întreprinderile ilfovene, structura este ușor diferită, întreprinderile în domeniul industriei și construcțiilor angajând o treime dintre salariații mediului de afaceri local.. Sectorul serviciilor a fost cel mai afectat de perioada de criză economică (2009 – 2010), înregistrând însă și cea mai semnificativă revenire în 2011. Cea mai mare densitate a firmelor este localizată în imediata apropiere a capitalei. O dinamică antreprenorială semnificativă este înregistrată în Voluntari (ilustrată prin numărul de IMM-uri/1.000 de locuitori), urmat de Otopeni, Popești Leordeni, Afumați, Corbeanca, Chiajna, Snagov și Bragadiru.

Sursa: http://www.ilfov.insse.ro/numarul-de-locuitori-din-judetul-ilfov/

Figura nr.13.Populația după domiciliu, la 1 ianuarie 2019 -localități județ Ilfov

Cea mai mare parte a cifrei de afaceri este generată de asemenea de localitățile din jurul Bucureștiului, în special în orașele Voluntari și Otopeni. Accesibilitatea rutieră (de exemplu DN1) se corelează cu dezvoltarea sectorului de IMM-uri. Pe de altă parte, ca masă economică, toți marii agenți economici din Ilfov sunt dispuși în imediata apropiere a capitalei. Județul Ilfov contribuie cu 10% la PIB-ul regional și 2% la cel național (INS, 2010), valoarea PIB-ului în termeni absoluți fiind situată la 12,862 mil. lei. Astfel, din punct de vedere a contribuției la PIB-ul național, județul se situează pe locul 11 în topul județelor. Această poziție însă trebuie analizată luând în considerare că Ilfov este cel mai mic județ din România, atât ca suprafață cât și ca populație. Din punct de vedere al PIB-ului pe locuitor, județul se situează pe locul 2 în țară, după Municipiul București, înregistrând o valoare de 40.543 lei la nivelul anului 2010 (Institutul Național de Statistică).

4.3. Transporturile și căile de comunicație

Făcând parte din Regiunea București, județul Ilfov dispune de o largă deschidere internă și internațională datorită unei rețele de comunicație bine dezvoltată privind cele trei tipuri de transport: rutier, feroviar și aerian.

Căi de comunicație de interes internațional: E81-Bucuresti-Satu Mare-Halmeu, E60-Oradea-Bucuresti-Constața, E85-Giurgiu-București-Siret, E70-Giurgiu-București-Timișoara-Moravița.

Magistrale feroviare care tranzitează județul Ilfov:

• linia 300 – București – Ploiești – Predeal – Brașov – Blaj – Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihorului – cale ferată dublă electrificată;

• linia 500 – București – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Suceava – Vicșani- cale ferată dublă electrificată până la Suceava;

• linia 700 – București – Urziceni – Făurei – Brăila – Galați – cale ferată simplă neelectrificatră până la Făurei;

• linia 800 – București – Fetești – Medgidia – Constanța – Mangalia – cale ferată dublă electrificată până la Constanța – coridorul paneuropean IV;

• linia 900 – București – Videle – Craiova – Caransebeș – Timișoara – Jimbolia – cale ferată dublă electrificată până la Strehaia – ramură coridor paneuropean IX – București – Videle – Giurgiu.

În privința căilor de comunicație aeriene, pe teritoriului județului Ilfov funcționează cel mai mare aeroport din țară – Aeroportul Internațional București – Otopeni, situat la 14,5 km de centrul capitalei, în partea de nord a acesteia. Aeroportul este destinat traficului internațional de pasageri și mărfuri, cu regim de funcționare 24 ore/zi, fiind principala poartă aeriană a țării pentru zborurile europene și intercontinentale. Legătura aeroportului cu capitala este asigurată de un singur acces, drumul național DN 1(E 60), arteră intens solicitată.
Rețeaua rutieră ce pornește radial de pe teritoriul județului Ilfov, asigură atât transportul călătorilor cât și schimbul de produse din interiorul județului, cât și legăturile rutiere către toate punctele cardinale. Astfel, rețeaua de autostrăzi, drumuri europene și drumuri naționale, ce pornește de pe teritoriul județului, asigură legături rapide și importante către toate colțurile țării:

– Drumul național (DN 5) ce leagă capitala de poarta fluvială și auto Giurgiu, important nod de legătură cu țările din sudul Europei, Asia și Orientul Apropiat.

– Drumul național (DN 1) ce leagă Bucureștiul de zona de nord-vest, respectiv centrul țării și vestul Europei.

– Drumul național (DN 2) ce face legătura cu zona de est a țării, respectiv cu nord-estul și estul Europei.

– Drumul național (DN 3) spre poarta maritimă a țării-Constanța și Canalul Dunăre-Marea Neagră.

– Autostrada Bucuresti-Pitești, ce leagă capitala de zona de sud-vest a țării și a Europei. Această rețea radială este intersectată de Șoseaua de centură a Capitalei, aflată în în administrarea CJI.
În viitor (se află în construcție în prezent) încă trei autostrăzi vor porni din județul Ilfov și vor lega capitala de vestul țării, respectiv vestul Europei (spre Brașov-Oradea), estul Europei (Ploiești-Albița) și spre sud-est (spre portul maritimConstanța).

4.4..Protecția mediului înconjurător si a resurselor turistice.

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu elemente nocive pentru sănătatea omului, acestea putând afecta calitatea vieții printr-un stres chimic continuu asupra organismului sau funcția naturală a ecosistemelor. Responsabil de acest lucru se face omul cu activitățile sale zilnice. Zi de zi ajung în aer cantități enorme de gaze de eșapament care, dacă sunt inhalate, pot provoca tulburări pulmonare: bronșite, astm pulmonar și altele.De asemenea producerea de deșeuri, de ape uzate, diferitele substanțe emanate de alte surse precum și zgomotul puternic alterează serios calitatea mediului înconjurător. Poluarea aerului afectează în mod nemijlocit sănătatea populației și calitatea vieții prin inducerea unui stres chimic continuu asupra organismului.

În județul Ilfov, sursa cea mai importantă de poluare a aerului o reprezintă traficul rutier. Poluarea aerului cauzată de traficul auto este un amestec de câteva sute de compuși diferiți..

În vederea îmbunatățirii calității mediului înconjurător din județul Ilfov și implicit a calității vieții s-au adoptat o serie de măsuri și strategii privind reducerea noxelor sub valoarea CMA pentru fiecare factor de mediu.

Protecția aerului are ca obiective:

· reducerea emisiilor de "pulberi în suspensie" și NO2, în timpul proceselor de producție până la valori ale concentrațiilor anuale care să nu depășească valoarea CMA.

· adoptarea unor tehnologii nepoluante, la agenții economici susceptibili de emisii de noxe atmosferice peste limita CMA;

· reducerea emisiilor de poluanți din trafic (în special pulberi în suspensie care conțin și plumb), prin utilarea autovehiculelor cu dispozitive antipoluante;

Țintele propuse pentru îmbunătățirea calității apelor sunt:

· încadrarea în standardele de calitate a emisiilor de impurificatori din apele evacuate de diferitele unități socio-economice în emisarii naturali sau în rețelele de canalizare ale localităților;

· completări și modernizări în scopul obținerii unor randamente de funcționare superioare la stațiile de epurare, ale agenților economici;

· exploatarea corespunzătoare, completări și modernizări în cadrul serviciilor de gospodărie comunală, respectiv stațiile de epurare din localitățile: 1 Decembrie, Măgurele, Balotești, Snagov;

· realizarea unor stații de epurare a apelor uzate în localitățile: Glina (pentru apele uzate ale municipiului București), Bragadiru, Cornetu, Brănești, Balaceanca (spitalul de psihiatrie);

· eliminarea practicilor de scurgere pe sol și implicit în pânza freatică a petrolului în zonele de extracție (Jilava, Dumitrana, Periș etc.);

· desființarea batalurilor de stocare a reziduurilor de orice natură, care nu au protecție impermeabilizată.

Măsuri de ameliorare a calității solurilor:

· diminuarea cantităților de hidrocarburi eliminate pe sol în zona limitrofă sondelor de exploatare a petrolului;

· eliminarea practicilor ilegale de deversare pe sol a oricăror substanțe lichide poluante;

· închiderea depozitelor de deșeuri neamenajate și reconstrucția ecologică a terenurilor ocupate de acestea.

5. POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL

5.1. Potențialul turistic al reliefului

Din punct de vedere geomorfologic, Ilfov se suprapune peste Câmpia piemontan – terminală Vlăsia, situată între Argeș, Ialomița, câmpiile de subsidență Titu, Gherghitei și Săratei. În Municipiul București și Ilfov sunt cuprinse șase subunități: Câmpia Snagovului, Câmpia Maia, Câmpia Moviliței, Câmpia Bucureștiului, Lunca Argeș – Sabar și Câmpul Câlnăului. Altitudinea câmpiei variază între 50 și 120 m, având un aspect morfologic neted. Orientarea câmpurilor este in funcție de cursurile de apă care traversează zona, fiind în general V-E în nord și NV-SE în centru și sud. Relieful se constituie într-un factor favorabil pentru dispersia poluanților în atmosferă, neimpunând decât local canalizări sau stagnări ale maselor de aer (luncile râurilor, frunțile de terasă).

5.2. Potențialul turistic al climei

Clima are importanță pentru potențialul turistic, dar nu generează obiective turistice. Ca și în agricultură, clima constituie cadrul general în care se desfășoară fenomenul turistic, dar, în același timp și condițiile meteorologice (vremea) își au importanța lor.

Elementele climatice (temperatura, precipitațiile, umiditatea, vânturile, durata de strălucire a Soarelui, radiația solară, etc.) au o anumită importanță bioclimatică, generează pretabilitate diferitelor regiuni la activitatea de recreere, la cură. Factorii de mai sus intervin și în prevenirea unor afecțiuni sau tratarea altora prin aeroterapie sau helioterapie.

Climă, alături de relief, constituie o componentă de importanță majoră a potențialului turistic natural al României, favorizând sau, dimpotrivă, inhibând organizarea și desfășurarea activităților turistice.

Dintre condițiile atmosferice, factorul termic, cel hidric, aeroionizarea, radiația solară sunt printre cele mai importante (băi de aer, de Soare).

Factorul termic. În cazul terapiei climatice, prin factorul termic se înțelege așa-zisa temperatură echivalent efectivă care transmite sau generează organismului o anumită senzație termică, desigur în condițiile în care aerul are și o anumită umiditate sau dinamică.

În legătură cu aceasta rezultă noțiunea de confort termic (proprietatea organismului de a-și menține constant temperatura, chiar în limite destul de largi, normală, 36,6°C). Această menținere a temperaturii se numește homeotermie. Se realizează prin cedarea de căldură sau producerea și acumularea de căldură în funcție de temperatura mediului.

În relația temperatură – umiditate, atunci când umezeala relativă a mediului este ridicată, confortul termic este scăzut atât la temperaturi foarte joase, cât și la cele mai ridicate. În relație intervine și vântul care diminuează și el confortul termic (la frig senzația de frig sporește, iar la cald senzația este plăcută).

În condițiile de adăpost, limitele pragului de confort se modifică (17,5 – 24° temperatură echivalentă efectivă).

În regiunea sud estică a Câmpiei Romane, raportul temperatură – umezeală – vânt, înregistrat în luna iulie, ora 13.000, pe o perioadă lungă de ani, indică în medie sub 10 zile de confort termic. În schimb, numărul de zile cu disconfort termic prin încălzire este cel mai ridicat. Acest disconfort este resimțit acut în orașe (suprafețe mari cu asfalt, terase de blocuri,).

Vântul.La viteza de peste 3,5 m. /s., organismul uman resimte disconfort, chiar dacă temperatura echivalentă efectivă s-ar încadra între limita de confort. De aceea, a fost necesar să se estimeze numărul de zile de confort sau disconfort prin răcire sau confort în condițiile absenței vântului. În Câmpia Română numărul zilelor cu confort scade la jumătate în timpul verii. Momentul apariției confortului termic diferă și el în funcție de treapta de relief. În regiunile de câmpie, acest moment se situează în aprilie.

5.3. Potențialul turistic al apelor

În județul Ilfov există suficiente resurse hidrografice (râuri, lacuri și ape subterane) care corespund calitativ și sunt valorificate economic. Apele contribuie într-un mod specific la constituirea peisajului turistic generând forme variate de turism.

Apele de suprafață sunt valoroase în diferite moduri: pentru sporturi nautice (foarte slab dezvoltate), turism piscicol (indirect), posibilitate pentru agrement (pe maluri se găsesc numeroase baze de agrement, îndeosebi, agrement de sfârșit de săptămână din orizontul local). Focalizează atenția populației urbane, mai ales prin turismul de sfârșit de săptămână (weekend). Malurile joase ale râurilor atrag prin: înot, plajă, pescuitul sportiv, sporturile nautice, amenajările turistice simple.

Limanurile fluviatile sunt lacuri cu ape dulci, importante pentru turismul piscicol, sportul nautic, turismul de odihnă și agrement. Renumite sunt Căldărușani (rezervat pentru pescuit sportiv și turism de weekend) și Snagov, situate în cursul inferior al Ialomiței.

Lacul Snagov este un liman fluviatil care se varsa în Ialomița printr-un pâraiaș denumit Gruiu, fiind cel mai important dintre lacurile din jurul capitalei. Lacul are o lungime de 13 kilometri și o suprafață de aproape 770 de hectare, adâncimea coborând în unele puncte sub 9 metri. Alimentarea cu apă se face mai ales din pânză de ape subterane și mai puțin din precipitațiile atmosferice. Țărmurile sunt amenajate cu debarcadere de unde se pot închiria vaporașe și șalupe pentru plimbări pe lac.În așezările din jurul lacului, localnicii au fost multă vreme pescari, de aceea locul este renumit pentru diversitatea piscicolă, îndeosebi pentru plătica de Snagov, dar și pentru somnul de dimensiuni impresionante. Lacul Snagov, împreună cu o bună suprafață de teren de pe malurile sale, a fost declarat, rezervație în anul 1952. În apropiere se găsesc numeroase restaurante unde poți servi prânzul, așa cum este Hanul Vlăsiei care dispune chiar și de un loc de joacă pentru copii. Renumite obiective turistice istorico-religioase se pot vizita, precum Mănăstirea Snagov, construită de Neagoe Basarab și înzestrată de Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș, Palatul Snagov, cu arhitectură brâncovenească și mobilat în stil baroc, unde se organizează diverse evenimente. (Gh. Graur Florescu, 1983)

Lacul Căldărușani este un liman fluviatil situat în lungul Ialomiței, fiind străjuit de Mănăstirea Căldărușani la nord și de localitatea Grădiștea la sud. Are o lungime de 4,5 kilometri, o adâncime maximă de aproape 4 metri și o lățime considerabilă către vest, acolo unde primește apele râurilor Vlăsia și Cociovaliștea.Pe suprafața apei se pot întâlni numeroase plante acvatice precum nufărul, otrățelul, stânjenelul de baltă și altele iar în larg se dezvoltă un întins covor de brădiș care, împletindu-se cu alte plante, formează o zonă imposibil de străbătut. Din acest motiv, este necesară dragarea periodică a lacului. Pescarii se pot bucura de specii de pești precum: știuca, bibanul, babușca, linul, crapul dar și de racii ascunși printre rădăcinile stufărișului.

5.4. Potențialul turistic biogeografic (păduri, rezervații naturale)

Fondul forestier al județului Ilfov cu componentele sale principale (pădurea, vegetația forestieră de pe terenurile situate în afara pădurii, și fondul cinegetic) reprezintă una din resursele naturale importante. În anul 2002, fondul forestier ocupa o suprafață de 24.115 ha, reprezentând cca. 14% din suprafața totală a județului. Compoziția pădurilor se caracterizează prin suprafețe importante ocupate cu specii de foioase (98,9% stejar, frasin, cer, gârniță etc.) și doar 1,1% cu specii de rășinoase.

Pe unități administrativ-teritoriale, gradul de împădurire prezintă diferențieri importante, astfel ca cele mai împădurite localități (peste 35% din suprafața totală) sunt Ciolpani, Snagov, Buftea și Pantelimon iar la polul opus se situează Otopeni, Chitila, Cornetu, Berceni (sub 1% din suprafața totală) și Dobroiești și Glina lipsite de păduri.Fondul cinegetic format dintr-un număr apreciabil de specii valoroase (căprior, mistreț, iepure, fazan, cerb lopătar, potârniche)

cât și existența a cca. 150 lacuri și iazuri, asigură dezvoltarea vânătoarei și pescuitului sportiv.

Accesibilitatea fondului forestier este bună, fiind asigurată printr-o rețea de drumuri forestiere dar și de drumuri publice care străbat pădurile. Fondul forestier este administrat de Direcția Silvică București prin ocoalele silvice București, Brănești și Snagov.

Zonarea funcțională a pădurilor, stabilită prin amenajamente silvice, pune în evidență faptul că toate pădurile din județ sunt incluse în grupa I, respectiv păduri cu funcție specială de protecție, care condiționează păstrarea echilibrului ecologic, ca și păstrarea și dezvoltarea unor obiective de interes economic, social sau științific. Pădurile din grupa I se clasează în raport cu funcțiile speciale de protecție, după cum urmează:

• Păduri cu funcție de protecție a apelor (2,4%);

• Păduri cu funcție de protecție contra factorilor climatici și industriali (1,4%);

• Păduri cu funcție de recreere (94,9%);

• Păduri de interes științific și de ocrotire a genofondului și ecofondului (1,3%).

Cel mai bine reprezentate sunt pădurile cu funcție de recreere. Ele sunt supuse unui regim de conservare deosebită și sunt excluse din procesul de producție lemnoasă, urmărindu-se în acest fel, păstrarea cât mai nealterată a caracterului lor natural. În această categorie sunt incluse pădurile din jurul localităților, pădurile de interes social din jurul monumentelor istorice și de cultură, benzile de pădure din jurul motelurilor și hotelurilor, benzile de pădure situate de-a lungul șoselelor etc. Subgrupa pădurilor de interes științific și de ocrotire a genofondului și ecofondului forestier este reprezentată de zonele naturale de interes științific și cu valoare de patrimoniu național și regional și sunt destinate ocrotirii integrale a naturii. Pentru această categorie de păduri, prin lege, se interzice recoltarea de masă lemnoasă, inclusiv tăierile de igienă și lucrările de îngrijire, precum și orice alte activități care ar putea afecta echilibrul ecologic.

Se poate afirma că fondul forestier constituie una din resursele naturale importante ale județului Ilfov, a cărei gestiune rațională trebuie să constituie un imperativ al programului de dezvoltare durabilă.

Pădurea Snagov este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a (rezervație naturală de tip geobotanic și forestier), situată în județul Ilfov, pe teritoriul administrativ al comunei Snagov, în partea nord-vestică a județului și cea sud-estică a satului Snagov, în apropierea drumului național (DN1) București -Ploiești, cu acces în rezervație din localitatea Ciolpani.Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6

martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – arii protejate) se întinde pe o suprafață de 1470 hectare.

Aria naturală reprezintă o zonă (împădurită) de câmpie cu rol de protecție pentru mai multe specii arboricole, printre care se află și exemplare de fag (Fagus sylvatica), specii forestiere care vegetează frecvent în zonele deluroase. Vegetația forestieră este constituită din arbori și arbuști cu specii de stejar (Quercus robur), tei pufos (Tilia cordata), cer (Quercus cerris), alun (Corylus avellana), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), cătină albă (Hippophaë rhamnoides L) sau Șoc (Sambucus L.).

La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii floristice, printre care: crin de pădure (Lilium martagon), drobiță (Genista tinctoria), brândușă de toamnă (Colchicum autumnale), lăcrămioară (Convallaria majalis), ghiocel (Galanthus L.) fragi de pădure (Fragaria vesca), pojarniță (Hypericum perforatum), firuță (Poa pratensis), mărgelușe (Lithospermum purpurocaeruleum), brebenei (Corydalis pumila) sau păștiță (Anemone nemoros).

Aria naturală Lacul Snagov a fost declarată rezervație naturală și este considerată o zonă umedă importantă, având o suprafață de 100 ha. Snagovul este cel mai însemnat lac de agrement din jurul Bucureștiului, fiind cel mai pitoresc dintre atracțiile turistice din zonă, a cărui frumusețe este întregită de pădurile înconjurătoare. Este un liman fluvial al râului Ialomița.). Colectarea apei în lac se face din pânza de ape subterane și doar în mică măsură din apele de ploaie și zăpadă. De aceea nivelul apei din Lacul Snagov este constant, mai puțin primăvara și uneori, toamna. Configurația lacului este alungită și foarte sinuoasă, cu multe golfuri, în partea din aval aflându-se o insulă care găzduiește frumoasa Mânăstire, Snagov.

O mare parte din lac (100 ha) a fost declarată arie protejată prin Legea 5/2000, pentru protejarea faunei și a florei care se dezvoltă aici. Desemnarea ariei naturale ca zonă protejată are la bază existența în acest perimetru a speciilor de: Nelumbo nucifera, Aldrovanda vesiculosa, Nuphar luteum, Sagittaria latifolia, Urticularia vulgaria, Myriofillium vertialatum, relictul pontocarpatic Dressena polymorpha, copepodul endemic Eudiaptomus gracilis, guvizii endemici Gobius gymnostrachelus și Proterrorhynchus sp.( http://www.cjilfov.ro)

În micile golfuri, formate în unele locuri ale malurilor, se formează plaurii, un soi de saltele plutitoare care ating adesea o grosime de până la un metru și jumătate. Acesta, întâlnit mai ales în Delta Dunării, este o pătură plutitoare formată din rădăcinile și rizoamele vechi ale stufului, împletite între ele ca într-o plasă deasă peste care se depune pământul și pe care crește stuf verde. Uneori acești plauri sunt atât de solizi și de mari încât pot suporta greutatea câtorva oameni sau a unei colibe.

Fauna piscicolă, care atrage numeroși pescari amatori, se remarcă prin existența mai multor specii de pești: plătica, crap, biban, somn, știuca, roșioara și două specii de guvizi. Această faună piscicolă își găsește un ascunziș bun în brădișul de pe fund și sub porțiunile de plaur care acoperă lacul în zonele retrase. (Gh. Graur Florescu, 1983).

Aria protejată Scrovistea se desfășoară pe teritoriul județului Ilfov astfel: comuna Ciolpani 27% și comună Periș 29%,ocupand o suprafață de aproximativ 3.400 ha. A fost declarată Sit Natura 2000 pentru habitate naturale și pentru specii de faună sălbatică protejate, altele decât păsările sălbatice și include păduri mixte de câmpie cu stejar, tei alb, carpen. Zona este bine conservată, reprezentând un mozaic complex de habitate naturale dintre care se pot enumera: lacuri eutrofe naturale, lacuri distrofice și iazuri, păduri subatlantice și medioeuropene de stejar, păduri aluviale cu arin și frasin.(Mărculeț I.,2001).

Sursa-www.dcnews.ro/padurea-scrovisteal

Figura nr.14.Aria protejată Scroviștea

6. Potențialul turistic antropic

Potențialul turistic antropic reprezintă o încununare a creațiilor omului de-a lungul timpului, concretizate în elemente de cultură și istorie, artă și civilizație, tehnico-economice și socio-demografice care, prin caracteristicile lor, permit practicarea unei game variate de forme de turism, satisfăcând diversele motivații sociale și individuale.

https://www.mdrap.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/patj_ilfov1/

Figura nr.15.Componentele patrimoniului antropic

În județul Ilfov, următoarele forme de turism pot fi practicabile în funcție de motivație:

· turismul de odihnă și recrere practicat în cea mai mare măsură, mai ales în weekend în majoritatea zonelor de agrement;

· turismul religios cuprinde vizitarea mănăstirilor Cernica, Pasărea, Căldărușani, ansamblul monahal Snagov etc.;

· turismul cultural practicat de grupuri care vizitează muzeele, centrele de ceramică de la Snagov, de țesături de la Țigănești, de împletituri de răchită de la Ciolpani și Bâlteni etc.;

· turismul sportiv ca formă de recreere activă (pescuit, vânătoare, înot, canotaj, tenis de câmp etc.) desfășurat în mod deosebit în zona Snagov. În perspectivă acumularea Mihăilești, pe Argeș ar putea deveni una din principalele arii de sporturi nautice.

În județul Ilfov au fost conturate următoarele 5 arii de atracții turistice, cu potențial amenajabil pentru turism-recreere:

1. Bălteni – Ciolpani – Snagov

2. Căldărușani – Grădiștea

3. Mogoșoaia – Buftea

4. Argeș

5. Cernica – Brănești

Complexele și punctele turistice propuse a fi în curs de amenajare în cadrul arealelor mai sus menționate sunt următoarele:

– Snagov, Țigănești, Ciolpani

– Căldărușani

– Mogoșoaia, Buftea și pădurea Râioasa

– Cornetu și Ordoreanu

– Cernica, Pantelimon, Pustnicu și Vadu Anei

În ceea ce privește rețeaua de localități – prin realizarea amenajărilor propuse – unele dintre ele își pot amplifica mult funcțiunea turistică, iar altele, pot căpăta o astfel de funcțiune.

Localități cu importante funcțiuni turistice pot fi:

Snagov – stațiune turistică având funcțiuni complexe (odihnă, recreere, tratament, sporturi nautice etc.);

Buftea – centru turistic cu funcțiuni complexe (odihnă, recreere, sporturi nautice)

Mogoșoaia, Cernica, Brănești, Ciolpani, Izvorani – centre turistice cu funcțiuni de recreere și agrement;

Grădiștea – centru agroturistic cu funcțiuni de odihnă și recreere

Funcțiunile turistice propuse pentru aceste complexe și puncte de turism sunt:

Figura nr 16.Funcțiuni turistice propuse

http://www.scritub.com/administratie/Plan-de-Amenajare-a-Teritoriul82710229.php

http://www.scritub.com/administratie/Plan-de-Amenajare-a-Teritoriul82710229.php

Figura nr.17.Structuri turistice si capacitate propuse in judetul Ilfov

Figura nr.18.Harta principalelor atracții turistice

6.1. Obiectivele turistice religioase

Mănăstirea Căldărușani a fost ctitorită în anul 1638 de Matei Basarab (1632-1654). Se pare că, la Căldărușani, exista o sihăstrie încă din anul 1637. Mărturie a acestui fapt stă hrisovul ce datează din anul 1615, emis de cancelaria voievodului Radu Mihnea. Biserica mănăstirii Căldărușani poartă amprenta arhitecturală a Mănăstirii Dealu precum și pe cea a Mănăstirii domnești de la Curtea de Argeș. Denumirea mănăstirii provine de la configurația locului, care are aspectul unei căldări. Către sfârșitul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Căldărușani devine unul din cele mai importante centre de cultură și duhovnicie, timp în care a fost păstorită de Sfântul Stareț de la Cernica, devenind totodată și una dintre cele mai mari și vechi mănăstiri ortodoxe din Muntenia, cu viață de obște. Fiind amplasată la o distanță relativ mică de municipiul București, pe malul lacului Căldărușani, pe teritoriul comunei Gruiu, în județul Ilfov, mănăstirea din piatră a început a fi clădită pe locul unui vechi schit de lemn, în anul 1637 și a fost sfințită în 1638. Ansamblul monahal de la Căldărușani este compus astăzi din următoarele elemente: biserica cea mare, purtând hramul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, zidită în centru; chiliile, așezate inițial pe trei laturi; zidul de răsărit; turnul clopotniță; biserică din cimitir, aflată în partea de miază-noapte a mănăstirii.

REPERE SPIRITUALE: Mănăstirea Căldăruşani – bijuterie a arhitecturii munteneşti

Figura nr.19. Mănăstirea Căldărușani

Schitul Balamuci sau Sitaru se află situat la nord est de Lacul Căldărușani, în apropiere de satul Sitaru, în zona pădurii denumită Potcoava, un petic rămas din foștii codri ai Vlăsiei.

Biserica acestui schit a fost construită între anii 1630-1631 de către Papa Greceanu, numit Mare logofăt în timpul domniei lui Mihai Viteazul. Fiind puternic deteriorată de trecerea timpului, aceasta a fost restaurată în anul 1963 de către Direcția Monumentelor Istorice. Piatra de mormânt din interior este a spătarului Fota, fiul lui Papa Greceanu, mort în 1640, în timpul domniei lui Matei Basarab. Lăcașul, în formă de cruce, are un pridvor larg deschis, susținut de coloane din piatră, cu baze bogat ornamentate, cu motive florale stilizate, sculptate în piatră. Pereții exteriori au două registre cu arcaturi în acoladă. Pe acoperiș se înalță două turle înalte, octogonale, luminate prin ferestre înguste. Ferestrele din registrul inferior au ancadramente ornamentale din piatră.

Monumentul se află într-o incintă cu zid înalt de 3 metri, cu o poartă de piloni puternici, protejată de un acoperiș în patru pante.Pe latura de vest a incintei s-au adăugat chiliile din paiantă. Interiorul lăcașului de cult și pridvorul au pereții acoperiți cu fresce originale, bine conservate.

https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-sitaru-67849.html

Figura nr.20.Mănăstirea Balamuci

Mănăstirea Pasărea, monument istoric și de artă, se aflată la 29 km est de București, la marginea pădurii cu același nume. A fost întemeiată în anul 1813, fiind ctitoria arhimandritului Timotei, care a fost stareț al Sfintei Mănăstiri Cernica în timpul domniei lui Caragea Vodă (1754-1844). Următorul stareț al Mănăstirii Cernica, Sfântul Ierarh Calinic, a devenit al doilea ctitor de seamă al Schitului Pasărea, înzestrând lăcașul cu cele necesare.

O legendă susține că așezământul monahal de călugărițe are acest nume după o pasăre care a călăuzit pașii ctitorului. O altă poveste, transmisă prin viu grai, afirma că în timpul slujbei de sfințire a noului lăcaș, în 1813, o pasăre s-a așezat pe Sfânta Evanghelie și nu și-a luat zborul decât după ce sfințirea s-a săvârșit, în timp ce o alta, mult mai plauzibilă,precizează că numele mănăstirii provine de la numărul impresionant de păsări care viețuiau pe marginea lacului Pustnicu, în mijlocul unei păduri falnice, parte din foștii Codri ai Vlăsiei.

În plan spiritual, Mănăstirea Pasărea, măreață și zveltă ca o mireasă a cerului, este sora geamănă a Cernicăi, nu doar pentru că au același sfânt ctitor, ci și după tipicul Sfântului Sava, după care se conduc mănăstirile. Fac parte din același tot, gândit și făurit de un sfânt român, sunt părți inseparabile, deosebite doar prin sexul celor ce viețuiesc în ele.

La Pasărea miroase a tămâie, a smirnă și simți că te afli într-o zonă unică, în care câteodată, atunci când obosește, cerul se pogoară pe pământ. “Măicutele trăiesc în rugăciune, fiind protejate de zidurile impresionante prin semeția lor, care fac din măicuțe mici mogâldețe negre, dar nu mai puțin puternice în credință.

Figura nr.21.Mănăstirea Pasărea

Mănăstirea Ciorogârla sau Mănăstirea Samurcăsești se află situată pe răul cu același nume din localitatea Ciorogârla, aflată în apropierea Bucureștiului, la doar 3 kilometri de autostradă. Mănăstirea inspiră o stare unică, mai ales datorită celor trei altare pe care le deține, un număr neobișnuit față de alte construcții de acest gen din țara noastră; datorită acestora, ea este numită în partea locului și "Biserica cu trei altare". Biserica mănăstirii, purtând hramul Sfintei Treimi, a fost ctitorită de marele vornic Constantin Samurcaș și de soția sa Zoe, în anul 1808, fiind sfințită în anul 1870, după ce pictorul Gheorghe Tătărăscu terminase pictura. Biserica are formă de navă, cu o turlă pe naos, iar altarul este încadrat de alte două abside, având fiecare un nume și purtând câte un altar separat. Altarul propriu-zis este închinat Sfintei Treimi, absida din dreaptă este închinată Nașterii Maicii Domnului, iar cea din stânga Adormirii Maicii Domnului. Muzeul mănăstirii Ciorogârla păstrează multe obiecte cu valoare istorică și piese de artă printre care amintim o cruce de filigran care a aparținut lui Iancu Jianu, căpitanul pandurilor și o altă cruce din lemn aurit, încrustată cu pietre prețioase, pe care o purta Tudor Vladimirescu.De asemenea mai pot fi admirate icoane pictate de Gheorghe Tătărăscu sau icoana lucrată din mărgele la Ierusalim.

http://www.manastirea-samurcasesti-ciorogarla.ro/poze/manastirea-ciorogarla-300

Figura nr.22.Mănăstirea Samurcăsești

Mănăstirea Snagov este un vechi lăcaș ortodox, situat la o distanță de 45 de kilometri la nord de București. A fost clădită pe un ostrov din partea de nord a lacului Snagov. Ansamblul monahal de pe insula Snagov a constituit un important centru duhovnicesc și cultural al Țării Românești, în epoca feudală. Biserica cea mare a mănăstirii are trei hramuri: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (hramul inițial, 21 noiembrie), Sfântul Voievod Neagoe Basarab (ctitorul actualei biserici, 26 septembrie) și Sfântul Antim Ivireanu (starețul mănăstirii, 27 septembrie, ales mai târziu Mitropolit al Țării Românești).

Potrivit descoperirilor arheologice din anul 1933, care fac dovada unei locuiri vechi și neîntrerupte pe această insulă, Mănăstirea Snagov a fost ridicată pe locul unei străvechi așezări dacice. Astfel, se crede că încă din vremea domnitorului Vladislav I (1364-1379) aici există un mic paraclis, având hramul Buna Vestire, care s-ar fi scufundat. Există o ciudată legenda în acest sens. Bătrânii din satele Snagovului povestesc că au auzit din moși strămoși că pe locul mănăstirii din insula s-ar fi aflat altădată, o alta, mult mai veche și mai frumoasă. În timpul unei furtuni, lăcașul s-ar fi scufundat în baltă cu turla cu tot.De aceea, se spune că atunci când bate tare vântul se aude sunet de clopote ieșind din adâncuri.

Însă cea mai veche atestare a mănăstirii apare în anul 1408, într-un hrisov al domnitorului Mircea cel Bătrân. În jurul așezământului monahal de pe insula Snagov, în jurul anului 1485, domnitorul Vlad Țepeș dispune construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori pentru trădători și tâlhari și a unui tunel pe sub apă.

Inițial ansamblul monahal din insulă, ridicat din cărămidă, era înconjurat de ziduri puternice pentru apărare, străjuite de un turn înalt de observare și pază, care servea, în același timp, și pe post de clopotniță. Din vechile clădiri, astăzi se mai păstrează numai biserica cea mare, clopotnița, o fântână și o serie de ruine, ale chiliilor și ale închisorii. Mănăstirea Snagovului a servit, pentru o perioadă, că închisoare de stat pentru boieri. Fiind înconjurată de ape și păduri dese și întunecoase, insula făcea evadările dificile și foarte rare. De asemenea, mănăstirea era înconjurată cu ziduri puternice, vegheate de un turn care servea drept clopotniță.

Biserica actuală, având hramul "Intrarea în biserică a Maicii Domnului", a fost construită din cărămidă, în stil bizantin, de către domnitorul Neagoe Basarab, între anii 1517-1521. Biserica are patru turle poligonale, acoperite cu țiglă, ca și restul suprafeței bisericii. Interiorul bisericii a fost îmbrăcat în frescă, în anul 1563, de către zugravul Dobromir cel Tânăr, prin grija domnitorului Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanul și al doamnei Chiajna.

Mănăstirea Snagov a fost mult iubită de Sfântul Antim Ivireanu (1650-1716), devenit mai târziu mitropolit al Țării Românești. În tipografia de la Mănăstirea Snagov, înființată chiar de Sfântul Antim, s-au tipărit cărți bisericești în limbile greacă, slavonă și arabă, care au dus faima meșterilor de la Snagov până în Grecia, Asia Mică și Egipt.

Mănăstirea Snagov, adică biserica cea mare și clopotnița, a fost restaurată în anul 1904, iar mai apoi în anul 1941, după cutremurul din 1940. Mare amploare au avut numeroasele lucrări de reparație și restaurare între anii 1966-1967, la inițiativa patriarhului Justinian. Seismele din anii 1977 și 1986 au deteriorat mult biserica, fiind nevoie de noi lucrări de consolidare care au durat până în 1995. Biserica cea mare din Mănăstirea Snagov a fost folosită și pe post de necropola domnească, aici aflându-se mormântul voievodului Vlad Țepeș. De asemenea, tot pe această insulă a murit, în luna decembrie 1662, și bătrânul postelnic Constantin Catacuzino, victimă a intrigilor boierilor în lupta pentru domnie.

Mănăstirea Snagov a devenit renumită mai ales după înmormântarea aici a domnitorului Vlad Țepeș. Potrivit legendelor, după moartea lui Vlad Țepeș, survenită în urma unei bătălii cu turcii, în anul 1476, călugării mănăstirii ar fi găsit și ascuns trupul domnitorului, respectiv l-ar fi înmormântat creștinește, după terminarea luptelor pentru putere. Înmormântarea s-ar fi petrecut pe ascuns și fără nici un fast, din cauza noului domnitor instalat de turci, care era din familia Dăneștilor, dușmani ai lui Vlad Țepeș. Cu toate acestea, adevărul nu poate fi stabilit cu certitudine.

În trecut insula era legată de malul lacului printr-un pod lucrat din bârne de stejar. În anul 1821 însă, în urma Revoluției, podul a fost incendiat de turci, el nemaifiind refăcut până de curând. Se spune că podul a ars o zi și o noapte, întinzând un drum de flăcări peste luciul apei. Astăzi, la Mănăstirea Snagov se poate ajunge pe o pasarelă din fier, ridicată în anul 2010.

https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-snagov-68187.html

Figura nr.23.Mănăstirea Snagov

Mănăstirea Țigănești, înconjurată de un curs de apă cunoscut sub numele de "Lacul Maicilor", se află pe șoseaua DN 1, între localitățile București și Ploiești, în dreptul localității Ciolpani. Această mănăstire este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din apropierea Bucureștilor, fiind așezată în foștii codri ai Vlăsiei, unde există o tradiție monahală veche.

Sub numele de "Țigănești", mănăstirea este amintită în hrisoavele domnești de danii ale domnitorilor Moruzi (1793), Caragea (1813) și Dimitrie Ghica Voievod (1824). Biserica mănăstirii datează de mai bine de două sute de ani, însă vatră monahală de la Țigănești este cu mult mai veche, obștile monahale din Mănăstirea Căldărușani și Schitul Maicilor zidind actuala biserica pe locul unui mai vechi schit de călugări.

Prima așezare monahală de la Mănăstirea Țigănești, cu obște de călugări, este atestata încă din secolul al XVII-lea. Legenda locului, susținută de faptul că pomelnicul mănăstirii începe cu voievodul Mihai Viteazul și Doamna Stanca, care ne arată ca așezarea monahală exista încă de la începutul secolului al XVII-lea, spune că aceasta a fost zidită de câțiva călugări români din Sfântul Munte Athos.

La început, aici a fost ridicată o biserică de lemn în care, ctitorii, familia Căplescu, așezaseră pe Sfântul Altar o bucată de marmură pe care era inscripționat anul 1752. Mănăstirea este atestată de un document de donație și vânzare-cumpărare din iulie 1780, semnat de boierul Matei iganescu, de unde își trage și numelele, și de verișoara lui, Paraschiva Caplescu. Din vechea biserica de lemn s-a păstrat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul.

La început, călugării din Schitul Țigănești, numit astfel după numele boierului ctitor, s-au aflat sub purtarea de grijă a Mănăstirii Căldărușani. Se spune că primii călugări au fost aduși aici din Schitul Sfânta Ana, din Sfântul Munte Athos. Mai apoi, precum citim într-un hrisov din data de 5 iunie 1805, călugării vor fi transferați în Mănăstirea Căldărușani, în locul lor fiind aduse mai multe maici din Schitul Turbați, aflat în Siliștea Snagovului, și din Schitul Maicilor din București, întrucât orașul înglobase acest lăcaș, acolo nemaiputându-se duce o viață monahală.

Deoarece biserica de lemn devenise neîncăpătoare, aceasta a fost demolată și, pe locul ei, a fost înălțată o nouă biserică, închinată Adormirii Maicii Domnului. Actualul lăcaș, construit din zid, a fost ctitorit în anul 1812, de către banul Radu Golescu, logofătul Gheorghe Florescu și arhimandritul Dositei, starețul venit de la Căldărușani.

În pas cu rigorile vremii, biserica a fost ridicată cu un pridvor și o singură turlă, decorată cu ferestre prelungi. Ușa de intrare în pronaos prezintă motive florale, executate intru-un mod desăvârșit. Exteriorul bisericii este, de asemenea, decorat cu ferestre și firide, pereții fiind zugrăviți în alb.

Biserica din cimitir, purtând hramul Sfintei Treimi, a fost clădită în anul 1817, de către logofătul Nicolae Bâtcoveanu, și zugrăvită în anul 1880, de către Anton Serafin. Este o biserică de mici dimensiuni, frumos proporționată, cu planul trilobat, cu pridvor deschis, în stil post brâncovenesc.

Cele două clădiri din incinta Mănăstirii Țigănești, având cerdacuri susținute de coloane, adăpostesc cele 80 de chilii, stăreția, trapeza și o minunată colecție de artă bisericească și carte veche. Construită în anul 1920, clădirile înconjoară biserica. Mănăstirea se află pe o peninsulă, terenul nefiind bine stabilizat, drept pentru care, în anii 1980-1984, construcția a fost consolidată.

Clopotnița are trei clopote mari, un clopot mic și un ceas mare, cu două cadrane. Ceasul, adus din Germania, în anul 1911, are un mecanism care cântărește aproape o tonă și jumătate. Clădirea muzeului, construită în anul 1848, a fost mai întâi orfelinat, apoi școală, iar din anul 1989, muzeu de artă veche bisericească.

Mănăstirea Țigănești este renumită pentru atelierele sale, în care sunt lucrate minunate veșminte preoțești și broderii liturgice. În atelierele mănăstirii, maicile lucrează materiale de croitorie pentru hainele preoțești, din mătase vegetală, cu fir de aur și argint, precum și bumbac. În aceste ateliere a fost lucrată broderia pentru Sala Maură, din Castelul Peleș, aflat în Sinaia. Obștea de aproape o sută de maici este slujita de trei preoți.

Sursa-/www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-tiganesti-67807.html

Figura nr.24. Mănăstirea Țigănești

Schitul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil este un loc plin de căldură și lumină pentru toți cei care vin cu sufletul deschis. Este un schit ortodox, cu viață de obște, aflat la o distanță de 15 kilometri de București, așezat pe malul balții Găneasa, lângă pădurea Pustnicu, la 3 kilometri de Mănăstirea Pasărea.

În anul 1995, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, începe ridicarea sfântului locaș, care va fi finalizat patru ani mai târziu și sfințit de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie, în acea vreme vicar al sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, la 13 noiembrie 1999.

Biserica a fost realizată în stil brâncovenesc, conform proiectului arhitectului Vladimir Popov care a conceput proporțiile echilibrate și arcadele zvelte ale bisericii. Acesta, deși avea o vârstă venerabilă, proiecta pentru prima dată un astfel de edificiu. În ciuda acestui fapt, a izbutit să dăruiască bisericii o acustică ieșită din comun și intimitatea atât de specifică sentimentului prezenței nemijlocite a lui Dumnezeu. Catapeteasma și mozaicurile exterioare, care decorează biserica din anul 2001, aparțin profesorului Ion Achitenie. Icoanele catapetesmei au fost pictate în stil bizantin, iar exteriorul a fost împodobit cu 23 de medalioane în mozaic. Sfântul Altar este împodobit cu două vitralii reprezentându-l pe Mântuitorul Isus Hristos și pe Maica Domnului.

Vitraliile, care înfățișează sfinți români sau sfinți cu moaște la noi în țară, au fost realizate de Iosif Cădar, în anii 2002-2003. Naosul este inundat de lumină ce pătrunde abundent prin vitraliile minunate – Sfânta Filofteea, Sfânta Teodora de la Sihla, Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov. În pronaos sunt pictati cei doi Arhangheli, Mihail și Gavriil, ocrotitori ai locașului . Pictura de inspirație bizantină în frescă a fost începută în anul 2006, sub conducerea asistentului universitar Alexandru Nicolau, urmând a se finaliza în anul 2008. Astăzi, Schitul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Găneasa, poarta una dintre cele mai frumoase fresce bizantine, nou realizate, urmând întru toate canoanele și rânduielile vechi ortodoxe.

Schitul din Găneasa nu aparține de Mănăstirea Pasărea, aflată în vecinătate, ci direct de Arhiepiscopia Bucureștilor. De obicei, schiturile sunt dependente de o mănăstire. Cu toate că schitul aduna o obște de șase viețuitoare, nu de puțină vreme, acesta se străduiește să-și rânduiască singur toate cele de trebuință.

În Schitul Sfinții Arhangheli din Găneasa nu se mănâncă deloc carne iar slujbele se țin după tipic. Îmbinând rugăciunea cu munca, viețuitoarele schitului au ocupații potrivite rânduielii lor: coș și brodează vestminte preoțești, traduc în și din limbi moderne, predau muzica psaltică și încurajează întru toate autentica tradiție ortodox-bizantină.

Figura nr 25.Schitul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

6.2.Obiective turistice istorice

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia este unul dintre cele mai cunoscute monumente laice rămase din tezaurul arhitecturii și artei feudale a țării noastre, situat pe strada Martha Bibescu. Palatul a fost construit în 1702 de Constantin Brancoveanu, cu scopul de a fi lăsat moștenire celui de al doilea fiu al său, Ștefan Brancoveanu. Numele sau vine de la văduva boierului Mogoș, proprietarul pamantulu pe care a fost construit palatul într-un stil care îmbină elementele venețiene cu cele otomane.

După anul 1840 intră în stăpânirea noului domn al Țării Românești, Gheorghe Bibescu, la inițiative căruia au loc o parte din renovări. Acestea au fost continuate mai târziu de Martha Bibescu în anii 1920, fiind transformat în loc de întâlnire pentru cercurile culturale. Actuala configurație a Palatului Brâncovenesc este rezultatul restaurărilor întreprinse de către arhitectul G.M.Cantacuzino însă, în timp, lucrările de refacere a rezistenței monumentului au continuat.

Parterul, având un aspect mai modest decât etajul, era destinate camerelor servitorilor, iar la primul etaj se aflau apartamentele familiei princiare. Cuhnia sau bucătăria brâncoveneasca este situată în curtea palatului, în partea nord vestică a parcului, având patru turnuri de aerisire și acoperiș în formă de piramidă. Palatul este înconjurat de o imensă curte, un parc presărat cu coloane, statui, garduri vii și arbuști, partea din față a palatului are un turn cu o cupolă și arcade, iar partea din spate are o logie venețiana și două balcoane.

Capela Gheorghe Bibescu, construită după 1880, adăpostește mormintele familiei Bibescu, ale prinților Mihai și George Basarab-Brâncoveanu. Ghețăria servea în trecut la stocarea pe timp de vară a gheții aduse din lacul Mogoșoaia.

Biserica "Sfântul Gheorghe" este amplasată în afara zidurilor palatului, în imediata apropiere a porții și a fost ctitorita de Constantin Brancoveanu fiind terminată în 168. Aceasta adăpostește mormântul lui George Valentin Bibescu, precum și un tablou, zugrăvit deasupra intrării în pronaos care îi reprezintă pe Constantin Brâncoveanu și cei patru fii ai săi precum și pe Doamna Maria alături de cele șapte fiice.

La subsol, în pivnița palatului se afla "Lapidarium", spațiu expozițional ce adăpostește colecția de relicve arhitectonice. Din 1957 palatul cu pardoseli de mozaic aurit și marmură colorată a devenit Muzeul Brâncovenesc, adăpostind expoziții de artă decorativă, pictură, sculpturi în lemn și piatră, cărți rare și manuscrise vechi.

Figura nr.26. Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Palatul Snagov este situat la aproximativ 40 de kilometri de București, pe malul lacului Snagov, fiind ridicat în anii '30 de către Prințul Nicolae, fratele lui Carol al II-lea. În perioada anilor 80, suprafața sa a fost extinsă, aproape dublată, această decizie aparținând soților Ceaușescu. Planul construcției a fost realizat de către Henriette Delavrancea Gibory, fiica scriitorului Barbu Delavrancea, la acea vreme, aceasta fiind cunoscută drept cea mai importantă arhitectă a României. În anul 1932 se încheie construcția palatului, acesta fiind format dintr-un hol somptuos la parter și alte câteva camere la etaj. Palatul Snagov a fost realizat în stilul brâncovesc și decorat cu mobilier în stil baroc. Palatul de la Snagov nu a fost însă locuit de prințul Nicolae. Neînțelegerile dintre el și fratele său, Carol al II-lea, au dus la exilarea sa în 1937. Astfel, fiind dezmoștenit, prințul Nicolae nu a mai revenit niciodată la Snagov. În cronicile vremii se spunea că această casă era deschisă politicienilor, artiștilor și scriitorilor.Ulterior, palatul a mai fost locuit succesiv de generalul Ion Antonescu și de Gheorghiu Dej.La începutul anilor ‘70, Nicolae Ceaușescu a cerut extinderea palatului. El își dorea ca această reședință să fie destinată ca loc de întâlnire a consiliului de miniștri. Reamenajarea și reconsolidarea palatului a durat șapte ani, cele mai multe dintre materialele de construcție fiind realizate în țara noastră.Cu toate acestea, familia Ceaușescu nu a locuit niciodată la palat, ci peste lac, stabilindu-și reședința într-un complex de case construite pe locul unor foste ferme, iar pentru a ajunge la palat, traversau lacul cu vaporul.

În prezent, din arhitectura realizată de Henriette Delavrancea palatul mai păstrează doar intrarea, holul și scara care duce la etaj, în rest, palatul de la Snagov fiind format din cele două cabinete ale cuplului Ceaușescu, o sală de așteptare, o sală de ședințe și una de mese, o sufragerie, bucătărie, trei dormitoare și o mansardă cu două camere pentru copii. La subsol se păstrează intactă sala de cinema, împreună cu aparatele de proiecție originale. Tot aici mai există și o cramă, o sală de fitness și una de gimnastică, saună și masaj.

Sursa-www.tititudorancea.info/z/palatul_snagov.htm

Figura nr.27.Palatul Snagov

Palatul Știrbei este amplasat la 20 de kilometri de București pe malul nordic al lacului Buftea, într-un loc liniștit cu o atmosferă plăcută și relaxanta. Ridicat la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost primul conac construit de domnitorul Țării Românești, Barbu Dimitrie Știrbei. Construcția s-a înfăptuit în perioada1855-1864, având rol de reședință a domnitoruluisi familiei acestuia pe perioada verii, care deținea în aceste locuri, întinse moșii, păduri, podgorii, ateliere și fabrici. Este amplasat într-un parc întins, proiectat în stil englezesc și declarant rezervație naturală, având cu un lac interior, cu arbori seculari care coboară până la marginea orașului Buftea. Palatul era prevăzut cu două tuneluri de ieșire în caz de pericol. Urmașii domnitorului, în special fiul acestuia, Alexandru Știrbei, au adus modificări evidente conacului, adăugând două etaje, în pas cu influențele arhitecturale ale vremii. Astfel, palatul este construit în stil Tudor, definit prin folosirea unor materiale de construcție precum cărămidă roșie, lemn de stejar și trandafir, marmură de Carară și fier forjat. De asemenea, candelabrele funcționau cu lumânări parfumate, importate din Turcia. Palatul dispune de mai multe încăperi mari, încărcate de istorie. Dormitoarele ascund o poveste, se presupune că ar fi existata ușa secretă între încăperi, camuflată de un tablou imens, prin intermediul căreia prințul Știrbei o vizita frecvent pe regina Maria, oaspete de seamă al palatului. Printre alți invitați la palat se numărau familia regală, Carol I și regina Elisabeta, Ferdinand și regina Maria, miniștri români și străini, diplomați, personalități ale științei, literaturii, culturii, mari latifundiari, oameni de afaceri și bancheri. Tot la Palatul Știrbei s-a semnat în martie 1918 Tratatul preliminar de Pace sau "pacea odioasă".În acest complex, ceva mai departe de palat, dincolo de lacul artificial, se înscrie și Capela Sfânta Treime care impresionează prin arhitectura în stil neogotic, fiind construită între anii 1850-1890. Aici pot fi admirate fragmente rămase din pictura Maica Domnului cu Isus în brațe, realizată de pictorul Gheorghe Tătărăscu, rudă a familiei Știrbei.. După îndepărtarea familiei Știrbei de către regimul comunist, palatul devine reședința de întrunire a miniștrilor dar și casa de vacanță pentru membrii familiei președintelui Ceaușescu. Aceștia însă se temeau să vină aici fiindcă bănuiau că în lemnul din palat ar fi existat o ciupercă ce le-ar putea produce anumite afecțiuni. Singurul care frecventa palatul pentru partide de vânătoare și petreceri cu prietenii era Nicu, fiul cel mare al lui Ceaușescu.

Sursa-http://www.turism-millenium.ro/articole-turism/213/Palatul-Stirbei-de-la-Buftea.

Figura nr.28.Palatul Știrbey

Palatul Ghica este situat în satul Căciulați, comuna Moara Vlăsiei, în apropiere de capitală. Acest edificiu reprezintă un valoros monument istoric și de arhitectură fiind fostul palat al domnitorului Țării Românești, Alexandru Ghica. A fost ridicat de Dimitrie Ghica, tatăl acestuia, între anii 1832-1834. Folosită la început ca reședința de vară, acesta a abordat un stil neoclasic în ridicarea construcției.

Palatul dispune de un parc, terasă exterioară, grădină și lac. Demisolul cuprinde bucătăria cu dependințele și o sufragerie de vară. Parterul are o scară de acces cu două rampe din beton mozaicat și o mică scară de lemn în două rampe. Aici sunt camerele de dormit, sufrageria, biblioteca și sala de recepție. Într-unul din dormitoare poate fi admirat mobilierul de epocă al Elenei Lupescu, aceasta locuind aici o perioadă de timp.La etaj se află alte dormitoare și un salon cu vedere spre lacuri. Potrivit documentelor din secolul trecut, în palatul de la Căciulați se păstrau sabia de onoare, masa de lucru, sfeșnicele dăruite de sultan, caleașca aurită de ceremonie, biblioteca și o colecție de portrete și tablouri aparținând domnitorului.

Parcul palatului are o mulțime de arbori seculari care încadrează armonios locurile de odihnă, este bine întreținut și contribuie la menținerea atmosferei istorice a locului. În urma unor ample lucrări de consolidare și reparații, terminate în anul 1980, palatal de la Căciulați și-a recăpătat aspectul inițial.

În 1924 palatul a fost donat Academiei Române deoarece între membrii familiei s-au iscat conflicte majore. Ansamblul arhitectonic alcătuit din parc, palat și biserica Adormirea Maicii Domnului este inclus în lista monumentelor istorice.

Sursa-www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/10/locuri-frumoase-de-langa-bucuresti-palatul-ghica-caciulati

Figura nr.29. Palatul Ghica

Conacul Oteteleșanu

Conacul Oteteleșanu este un alt monument de arhitectură interesant, fiind amplasat în orașul Măgurele, în incinta Institutului de Fizică a Pământului. Este un tip de reședință aristocratică care rar se mai întâlnește în țara noastră. Datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și a fost una din proprietățile familiei Cantacuzino pe care însă a vândut-o la un moment dat boierului Oteleșanu.

Ioan Oteteleșanu a fost ministru de finanțe al României în 1866. În testamentul său, acesta lăsa "toată averea sa, pentru ca să servească la facerea unui institut de fete românce cărora li se va da o creștere și educație de bune nume de familie, fără pretenție sau lux". (din “Cartea de danie a Domnului Ioan Kalinderu către Academia Română” – 19.04.1893). Conacul de la Măgurele era format din Conacul propriu zis, parcul în cadrul căruia putem admira, bustul lui Mihai Eminescu-lucrarea aparținând sculptorului Mihai Onofrei- și biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena" ale cărei picturi în ulei au fost realizate de Gheorghe Tătărăscu. Parcul acestui complex era foarte frecventat în perioada interbelică, de către bucureșteni și nu numai, fiind un mediu propice pentru plimbări în aer liber și relaxare.

Sursahttp://monumenteuitate.org/ro/monument/735/Magurele-Otetelesanu

Figura nr.30 . Conacul Oteleșanu de la Măgurele

Conacul Stolnicului Constantin Cantacuzino de la Afumați

Conacul Cantacuzino din Afumați, județul Ilfov este fosta reședință a stolnicului Constantin Cantacuzino. Alături de biserică și de zidul de incintă, conacul face parte din ansamblul fostei curți boierești a lui Cantacuzino.

Stolnicul Constantin Cantacuzino a avut un rol important în cultura românească, fiind scriitor, diplomat, geograf și istoric. A fost unul dintre reprezentanții umanismului de pe teritoriul românesc, făcându-și studiile în Italia, unde a învățat totul despre cultura acestei țări. Însă cultura Țării Românești nu a fost una necunsoscută, dovadă stând cartea sa, „Istoria Țării Românești dintru început”. A avut și o influența politică deosebită, fiind fratele lui Șerban Cantacuzino și unchiul lui Constantin Brâncoveanu. Tocmai rolul lui în politică a făcut ca el să fie înzestrat cu numeroase dregătorii.

Sursa-ziarullumina.ro/reportaj/curtea-cantacuzinilor-de-la-afumati-95569.html

Figura nr.31. Conacul Cantacuzino din Afumați

Conacul Cantacuzino din Afumați a fost construit în anul 1696, fiind modificat în secolul al XIX-lea, când ansamblul a fost cumpărat de baronul Dumba Sterio. Stilul arhitectural este unul românesc, însă pot fi descoperite și câteva elemente renascentiste și gotice. Clădirea are câteva pivnițe înalte, unde se țineau vinurile, un parter, un etaj și o mansardă. Parterul și etajul erau folosite de familia stolnicului, camerele fiind foarte spațioase. În schimb, camerele de la mansardă erau destinate celor care serveau familia. În anul 1935, istoricul Nicolae Iorga a făcut o vizită la Afumați, iar când s-a întors de acolo a menționat conacul într-una dintre scrierile sale. Acesta credea că stolnicul s-a inspirat de la clădirile ce alcătuiau Curtea Domnească a domnitorului Radu de la Afumați atunci când și-a ridicat conacul, iar pivnițele înalte i-au amintit de Curtea Domnească din capitală.

Pentru a ajunge la Conacul Cantacuzino, șoferii trebuie să urmeze DN 2, ruta București – Urziceni. Conacul se află pe strada Ștefănești, la numărul 57-59.

6.3. Cultura populară și elementele etnografice

Peisajul rural al unora dintre așezări s-a menținut peste timp, astăzi, putând fi considerate obiective turistice de mare valoare. Numeroase case, prin stilul lor architectonic, își păstrează trăsăturile tradiționale, ilustrative în acest sens fiind localitățile Snagov, Brănești, Tărtarești, Ciocănești, Lilieci, Moara Vlăsiei, Periș, Căscioarele, Mogoșoaia.

Îndeletnicirile artizanale, de asemenea, sunt activități ce trezesc curiozitatea vizitatorilor într-o măsură din ce în ce mai mare, acestea fiind foarte puțin cunoscute. Astăzi, aceste activități sunt prezente în satele Afumați si Țiganesti (covoare), Brătulesti, Ciolpani, Lipia, Gruiu (ceramică) etc.

Porturile și obiceiurile strămoșești, ornamentarea încăperilor într-un anume stil, cu motive populare, se mai întâlnesc încă în sate precum Căscioarele, Ciocănești, Dascălu, Brănești etc

6.4. Atracții turistice de actualitate

În prezent, populația din apropierea capitalei practică din ce în ce mai mult, la sfârșit de săptămână și mai ales pe perioada vacanțelor, o formă nouă de turism, prin alegerea unei destinații atrăgătoare care să satisfacă nevoile întregii familii dar mai ales ale copiilor dacă ne gândim la parcurile de distracții dotate cu piscine, tobogane de toate felurile, tiroliene, balon cu aer cald, biciclete pentru plimbări în parc, toate acestea fiind la dispoziție în imediata apropiere a capitalei.

1. Aventura Parc Lucianca este amplasat la 35 kilometri distanță față de București, în satul cu același nume din localitatea Butimanu. Aici distracțiile sunt nenumărate, începând de la trasul cu arcul, mini golf, grădina zoologică și până la escaladatul pe pereți.

2. La Tzară, situat la kilometrul 36 pe autostrada București-Pitești este un loc unde poți simți pe propria-ți piele cum este să trăiești în natură, departe de aglomerația și poluarea urbană, unde poți mânca la iarbă verde și poți asculta în voie trilul încântător al păsărelelor, unde poți hrăni și îngriji animalele. Copiii pot participa la activități diverse precum jocuri în natură, mângâiatul animalelor, călăritul poneilor, lectii de echitație, atelier de desen și multe altele. Pentru adulți sunt puse la dispoziție biciclete pentru circuit, căluți pentru o plimbare în pădure, caiac pentru o cursă pe Argeș etc.

3. Water Park din orașul Otopeni poate fi o altă opțiune reusită de a petrece timpul liber.

Figura nr.32. Water Park

4. Artha Park este un alt loc atractiv pentru turiști, fiind situat in Snagov sat, la 30 de kilometri distanță de capitală si oferă acestora o gama largă de activități recreative dintre care se pot aminti cateva: curse off road cu bicicleta, picnic la iarbă verdeplimbare cu caiacul, echitație etc

5. Divertiland Aqua Park, situat în apropiere de zonă comercială Militari, este destinația în aer liber perfectă pe timpul vacantelor de vară. Aici copiii se pot juca în voie având diverse modalități de a se distra, cum ar fi piscina cu valuri, plimbare cu colacul, tobogane cu apă pentru toate vârstele, locuri de joacă și restaurante.

Figura nr.33. Divertiland Aqua Park

6. Edenland, situat in Balotești, la 20 de kilometri de Bucurșsti are ca element de noutate trasee în copaci, paintball, tir cu arcul, eden jump și multe altele.

Figura nr. 34.Edenland

7. Ferma Animalelor din Pantelimon este preferata copiilor fiindcă acestia pot admira toate animalele domestice întâlnite in curtea bunicilor lor. De asemenea se pot juca in voie și pot petrece timp de calitate alături de membrii familiei.

Figura nr.35. Ferma animalelor

8. Phoenix Aventura Parc este un nou complex turistic situat in comuna Cernica pe strada Revedere.Aici te poți relaxa in zona de restaurant si distra cu paintball, piscine sau tiroliene.

Figura nr.36. Phoenix Aventura Parc

9. Aqua Therme, situat în nordul capitalei, este cel mai mare centru de relaxare și divertisment din Europa. Acest complex turistic oferă posibilitatea de a-ți petrece timpul liber într-un un stil modern atât alturi de familie cât și de prieteni. Aici, apa termală exploatată de la mari adâncimi alimentează cele 10 piscine care își așteaptă vizitatorii pe tot parcursul anului. Este o apă microbiologic pură care nu conține conservanți, fiind bogată în săruri minerale, cupru, zinc calciu și magneziu. Tot în acest complex poate fi vizitată și cea mai mare grădina botanică din țară având peste 800.000 de specii de plante, mai numeroși fiind palmierii și orhideele.De asemenea, deține cel mai mare sistem interior de tobogane din România având o lungime totală de 1,5 kilometri.

Figura nr.37. Aqua Therme

Partea a II a :CONSIDERAȚII METODICO-ȘTIINTIFICE

II.1.LOCUL ȘI ROLUL GEOGRAFIEI ÎN CADRUL OBIECTELOR

STUDIATE ÎN ȘCOALĂ

1.1.Noțiunea de conținut al învățământului geografic.

Dulamă Maria Eliza consideră că în didactica tradițională, conținutul învățământului geografic reprezintă ansamblul cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor din domeniul geografiei, pe care elevii îl dobândesc la școală. În didactica modernă, conținutul învățământului geografic cuprinde ansamblul cunoștințelor și abilităților, strategiilor, atitudinilor cognitive, comportamentelor din domeniul geografiei, proiectate în documentele școlare oficiale (planuri de învățământ, programe, manuale), care vizează stimularea personalității celor care se instruiesc în plan intelectual, moral, profesional, estetic, fizic.

Conținutul învățământului include un curriculum comun/trunchi comun de cultură generală și un curriculum diferențiat. Curriculumul comun asigură baza formării personalității prin: programe școlare identice în învățământul general obligatoriu (până la 16 ani); curriculumul comun din cultura de profil (în învățământ liceal) și de specialitate (în învățământul profesional); aprofundarea curriculumului comun în primii doi ani de studii universitare. Curriculumul diferențiat oferă: posibilitatea organizării unor cursuri opționale în învățământul gimnazial; canalizarea culturii de profil spre anumite domenii de specialitate, în învățământul liceal; posibilitatea formării profesionale complexe, în învățământul universitar.

Caracteristicile conținutului învățământului geografic sunt următoarele:

– Caracterul stabil, conferit de valorile precizate la nivel macro, în idealul și scopurile pedagogice;

– Caracterul dinamic, conferit de: diversificarea, structurarea și îmbogățirea conținutului geografiei; concretizările făcute de profesor în activitatea cu elevii; transformările din realitate pe care le reflectă;

– Subordonarea față de finalitățile, scopurile și obiectivele educaționale, pe care le concretizează în planuri, programe, manuale școlare, activități instructiv-educative;

– Varietatea componentelor: cunoștințe, abilități, strategii, atitudini, comportamente, valori etc;

– Caracterul global (unitar), dar și diversificat (pe cicluri școlare, tipuri de științe);

– Complexitatea crescândă pe măsura trecerii de la un ciclu școlar la altul;

– Subordonarea față de conținutul educației (procesul de învățământ fiind forma cea mai organizată a educației);

– Mobilitatea cea mai mare dintre componentele ale procesului de învățământ;

– Loc central între componentele procesului de învățământ- în funcție de conținut se proiectează toate celelalte componente ale procesului didactic, întreaga strategie de instruire, evaluare și reglare a demersului didactic;

– Componente variate: ansambluri de mesaje semantice (în diverse sisteme de reprezentare) și mesaje extrasemantice (efecte, gesturi, atitudini, relații interpersonale etc). (Dulama, 1996).

1.2. Transpunerea conținutului învățământului geografic în curriculumul școlar

1.2.1. Planul-cadru de învățământ, programele școlare și manualele școlare

Planul-cadru de învățământ pentru clasele I-XII/XIII, este un document oficial care structurează conținutul învățământului pe niveluri și profiluri de școli, pe cicluri și pe arii curriculare, stabilește obiectele de studiu și resursele de timp necesare. El include un curriculum comun (discipline și număr de ore obligatoriu pentru toți elevii, în proporție de 75 – 80 % din plan) și un curriculum la decizia școlii (care permite opțiunea asupra unei proporții de 20 – 25 % din programul școlar al elevilor). Se observă introducerea unei discipline, ponderea disciplinelor, modificarea programelor, manualelor.

Ciclurile curriculare sunt periodizări ale școlarității, care grupează mai mulți ani de studiu, chiar din cicluri școlare diferite, cu finalități comune. Fiecare ciclu curricular are finalități proprii și metodologie didactică specifică. Ciclurile curriculare sunt: ciclul achizițiilor fundamentale (grupa pregătitoare a grădiniței și cls. I – II), ciclul de dezvoltare (III –IV), ciclul de observare și orientare (V – IX), ciclul de aprofundare (X – XI), ciclul de specializare (XII – XIII).

Aria curriculară cuprinde un grup de discipline, cu anumite obiective comune. Sunt șapte arii curriculare: Limbă și comunicare, Matematică și științe ale naturii, Om și societate, Educație fizică și sport, Tehnologii, Consiliere și orientare. Ele sunt aceleași pe toată durata școlarității, dar ponderea lor variază pe clase și cicluri. În planul de învățământ se specifică numărul de ore (maxim și minim) atribuit fiecărei arii curriculare și discipline, numărul de ore maxim și minim posibil a fi incluse în orarul unei clase într-o săptămână.

Geografia este inclusă, alături de istorie, educație civică și religie în aria curriculară Om și societate, în clasele a IV-a și a V-a pentru istorie și geografie sunt alocate 1 – 2 ore. La o clasă reală aceste ore pot fi distribuite astfel: o oră de istorie și o oră de geografie timp de un an școlar dacă se alocă 2 ore celor două discipline; o oră de geografie timp de un semestru și o oră de istorie timp de un semestru dacă se alocă o oră pentru cele două discipline. Din clasa a VI – a până în clasa a IX – a pentru cele două discipline se alocă 2 – 3 ore. La o clasă reală aceste ore pot fi distribuite astfel: o oră de geografie și o oră de istorie dacă se alocă 2 ore pentru cele două discipline; o oră de geografie și două ore de istorie sau o oră de istorie și două ore de geografie dacă se atribuie 3 ore celor două discipline. Numărul de ore alocat unei discipline se decide în funcție de: dorința elevilor și a părinților, competența profesorului, spațiul și dotarea școlii, numărul maxim de ore alocat unei clase etc. Numărul maxim sau minim de ore la o disciplină se încadrează în cel prevăzut în planul – cadru de învățământ.

Programa școlară de geografie (curriculum scris său oficial) este un document oficial care redă sintetic conținuturile învățământului pe ani școlari sau pe cicluri de învățământ. Programa școlară are o componentă generală, valabilă pentru toate ariile curriculare și una particularizată unei arii curriculare.

Componenta generală cuprinde: scopurile tuturor programelor ariilor curriculare; obiectivele generale ale sistemului de învățământ național; obiectivele instructiv – educative ale nivelului și ale profilului de învățământ respectiv; planul de învățământ, cu unele precizări; principiile didactice fundamentale.

Componenta particularizată la o arie curriculară sau disciplină cuprinde: prezentarea disciplinei; obiectivele – cadru; obiectivele de referință; elementele de conținut; exemple de situații de învățare; exemple de metodologii de predare și recomandări privind curriculum de suport; sugestii referitoare la evaluare; standardele naționale de performanță ale elevilor (nivel minim, mediu, maxim).

▪ Obiectivele – cadru ale disciplinei, cu grad mare de generalitate și complexitate, se referă la formarea în mai mulți ani de studiu a unor capacități și atitudini specifice disciplinei.

▪ Obiectivele de referința specifică rezultatele așteptate ale învățării pe fiecare an de studiu.

▪ Exemple de situații de învățare sunt constituite pornind de la experiența concretă.

▪ Conținuturile sunt mijloace prin care se urmărește atingerea obiectivelor – cadru și de referința. Unitățile de conținut sunt organizate tematic său conform domeniilor diverselor obiecte de studiu.

▪ Standardele curriculare naționale de performanța sunt criterii de evaluare a calității procesului de învățare formulate sub forma de cunoștințe, competențe și atitudini, definite pentru nivelurile minimal, mediu și maximal. Sunt specificate în programele școlare sub formă de enunțuri sintetice, pe baza cărora se verifică în ce măsură sunt realizate obiectivele de referință de către elevi.

Manualele școlare alternative prezintă conținutul precizat în programa școlară în unități didactice și experiențe de învățare. Conținuturile învățării sunt sistematizate pe capitole, subcapitole, lecții, teme. Pentru fiecare disciplină și an de studiu există o ofertă variată de manuale. Profesorul alege manualul optim pentru elevii săi în funcție de dorința elevilor, a părinților sau competența personală. Pentru elevii din ciclul primar și gimnazial manualele sunt gratuite. Ele sunt valabile timp de 3 – 5 ani și sunt utilizate de către mai multe serii de elevi.

Manualele școlare sunt instrumente ale predării și învățării, un suport de prezentare a cunoașterii științifice. Manualul școlar este un ansamblu structurat de proceduri de comunicare, axat pe logică și ordonare internă, în limitele principiului progresiei sistematice. Conținutul este raportat la obiectivele – cadru din curriculum, la cerințele programei și la situațiile de învățare.

Manualul este accesibil pentru nivelul minim și mediu de instruire, iar secvențele obționale sunt destinate elevilor cu disponibilități educaționale mai mari. Manualul este o ofertă largă și variată de demersuri utilizabile în situații educaționale diferite. Dintre caracteristicile organizării interne a manualului școlar remarcăm: limbajul accesibil, traseele de învățare, coerentă și continuitatea longitudinală, deschiderile interdisciplinare și transdisciplinare, modalități variate de prezentare a conținuturilor, tehnicilor de evaluare și autoevaluare tradiționale și alternative, claritatea prezentărilor grafice, diversitatea imaginilor.

Manualul respectă câteva cerințe: accesibilitatea textului (claritatea explicațiilor, numărul ideilor noi, complexitatea exprimării); adecvarea științifică (măsura și modul în care manualul încorporează stadiul actual al cercetării științifice); eficiența instrucțională (calitatea de a fi util ca instrument de învățare); raportul dintre partea teoretică și cea aplicativă; corelația logică dintre teorie și aplicații

1.2.2. Curriculum școlar. Delimitări terminologice și conceptuale

Conceptul de curriculum. Termenul provine din limba latină (singula: curriculum; plural: curricula) și înseamnă alergare, cursă.

În sens larg, curriculum cuprinde ansamblul proceselor educative și experiențelor de învățare prin care trece elevul pe durata parcursului său școlar, în sens restrâns, curriculum sau curriculum formal/oficial cuprinde ansamblul documentelor școlare de tip reglator în cadrul cărora se consemnează datele esențiale privind procesele educative și experiențele de învățare pe care școala le oferă elevului.

Curriculum național cuprinde ansamblul experiențelor de învățare prin care școala asigură realizarea idealului educațional și a finalităților învățământului din legea învățământului. Componentele curriculumului național sunt:

Un sistem de considerații teoretice asupra educatului și societății prezentat în documentul Curriculum Național pentru învățământul obligatoriu.

Finalitățile:

Idealul educațional și finalitățile sistemului reprezintă un set de aserțiuni de politică educațională, care specifică în Legea învățământului profilul de personalitate dezirabil la absolvenții sistemului de învățământ, în perspectiva evoluției societății românești.

Finalitățile pe niveluri de școlaritate (primar, gimnazial și liceal) descriu specificul fiecărui nivel de școlaritate din prespectiva politicii educaționale.

Conținuturile sunt concretizate în: planuri – cadru, programe școlare, manuale școlare, materiale suport, standarde de performanța.

1.2.3. Tipuri de curriculum

Curriculum nucleu (trunchiul comun) reprezintă numărul minim de ore de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planurile – cadru. La geografie numărul minim de ore la clasele a IV – a și a VI- a este de o jumătate de oră/săptămână. În programă conținuturile pentru curriculum nucleu nu sunt marcate cu asterix. Ele sunt obligatorii dacă se alocă numărul de ore minim sau maxim. Curriculumul nucleu constituie sistemul de referință pentru evaluare și pentru elaborarea standardelor curriculare de performanță.

Curriculum la decizia școlii acoperă diferența de ore dintre curriculumul nucleu și numărul minim/maxim de ore/săptămână, disciplină și an de studiu, prevăzute în planul – cadru. Obiectivele și conținuturile marcate cu asterix și tipărite cursiv în programe sunt destinate curriculumului la decizia școlii și nu sunt obligatorii.

Curriculum nucleu aprofundat implică parcurgerea conținuturilor obligatorii din programa în numărul maxim de ore alocat disciplinei cu elevii care nu pot însuși curriculumul obligatoriu în numărul de ore alocat.

Curriculumul extins implică parcurgerea în întregime a conținuturilor programei inclusiv pe cele marcate cu asterix, în numărul maxim de ore alocat disciplinei respective, cu elevii care au interes special pentru geografie.

Curriculumul elaborat în școală implică activitățile obționale propuse de școală în funcție de resursele umane și materiale ale școlii, importanță sau atractivitatea subiectelor. Pentru fiecare clasă, în aria curriculară Om și societate sunt prevăzute 0 -1 ore pentru dicipline opționale. Profesorul propune tema cursului opțional, o prezintă inspectorului de specialitate pentru a o aproba, informează elevii și părinții asupra obiectivelor și conținuturilor cursului. Pentru constituirea unei grupe sunt necesari minim 10 elevi care provin dintr-o clasă sau din clase paralele. După ce elevii optează pentru un curs opțional, acesta este inclus în orar și în catalog, se scriu absențe, se acordă note, se încheie medii.

Curriculum suport cuprinde materialele didactice sau de documentare destinate elevilor și profesorilor (culegeri de probleme, texte, atlase, fișe, caiete de activitate independentă, etc.), ghiduri, norme metodologice și materiale suport care descriu condițiile de aplicare și de monitorizare a procesului curricular.9

1.3. Obiectivele pedagogice ale disciplinei

A educa și a instrui înseamnă a conduce elevul într-un proces lung formativ spre anumite finalități. Conceptul de obiectiv definește schimbările pe care educatorul urmărește să le producă în conștiința și conduita elevului. Elaborarea obiectivelor constitue elementul de bază în proiectarea activității didactice, deoarece în concordanță cu ele se stabilesc celelalte componente ale actului pedagogic. Ele sunt deci elemente de anticipație care îi indică profesorului, ce va ști și cât va ști să facă elevul’’ la sfârșitul unei activități. În literatura pedagogică sunt cunoscute trei mari domenii de încadrare a obiectivelor:

Cognitiv – se referă la asimilarea de noi cunoștințe, formarea de deprinderi și capacități intelectuale

Afectiv – se referă la formarea sentimentelor, a atitudinilor, convingerilor, motivațiilor, intereselor, valorilor etc

Psihomotor – se referă la elaborarea conduitelor motrice și senzoriale, a deprinderilor practice.

Definirea obiectivelor operaționale implică precizarea clară a unor elemente ce fac posibilă: analiza amplă a programei școlare și a manualului, selectarea obiectivelor specifice, stabilirea tipului de lecție, operaționalizarea conform cerințelor stabilite, stabilirea performanței și a modului de evaluare. Este necesar că obiectivele operaționale să se regăsească în sarcini de lucru, acțiuni ale elevilor, efectuate simultan sau succesiv cu profesorul.

Avantajele organizării procesului de învățământ pe baza obiectivelor

Stabilirea obiectivelor clare și plasarea acestora pe poziția de plecare a actului pedagogic prezintă următoarele avantaje:

Garanție pentru finalitățile educaționale asumate

Orientarea mai sigură a profesorului în proiectarea instruirii și în alegerea metodelor de învățământ

Imaginea mai clară a scopului urmărit

Diagnosticarea dificultăților de învățare ale elevilor și crearea posibilităților de instruire diferențiate

O mai bună evaluare a cunoștințelor elevului

O mai bună evaluare a activității profesorului

II.2.EVALUAREA PROGRESULUI ȘCOLAR

Evaluarea este o componentă importantă a procesului de învățământ ,întotdeauna aflată în raport cu progresul realizat de elevi, deci cu calitatea învățării.

I.T. Radu, referindu-se la evaluare, arată că aceasta este un proces mai complicat ,,menit să măsoare și să aprecieze valoarea rezultatului sistemului de educație sau a unei părți a acestuia, compararea rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea luării deciziilor privind ameliorarea activității în etapele următoare’’.

Evaluarea școlară este procesul prin care se delimitează, se obțin și se formează informațiile utile privind asimilarea de cunoștințe, priceperi și deprinderi, permițând luarea unor decizii ulterioare. Eficiența învățământului se referă la capacitatea sistemului de învățământ de a produce , în mod satisfăcător rezultatele preconizate. Randamentul școlar este dat de nivelul de pregătire teoretică și acționată a elevilor, în raport cu conținutul programei școlare. Măsurarea consecințelor instruirii constă în operațiile de cuantificare a rezultatelor școlare, respectiv atribuirea unor simboluri exacte unor componente achiziționale, prin excelență calitative. Măsurarea presupune o determinare obiectivă, prin procedee riguroase și nu implică emiterea unor judecăți de valoare.

Aprecierea școlară sau evaluarea propriu zisă constituie emiterea unei judecăți de valoare, semnificând stabilirea unui rezultat observabil sau măsurabil. Ioan Nicola identifică două niveluri la care se poate concepe evaluarea:

Evaluarea economică ce vizează eficiența sistemului de învățământ prin prisma raportului dintre resursele materiale și financiare investite de societate și rezultatele învățământului, materializate în competențe achiziționale;

Evaluarea pedagogică unde eficiența învățământului este privită prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate și rezultatele obținute de elevi în activitatea de învățare.(I.Nicola,2002).

Pentru profesor, evaluarea reprezintă posibilitatea de autoapreciere a muncii sale, iar pentru elev un factor stimulator în procesul de învățare, constituind din punct de vedere pedagogic, temeiul autoreglării procesului de învățământ prin prisma raportului dintre resursele materiale și financiare investite de societate și rezultatele învățământului, materializate în competențe achiziționale.

Scopul evaluării se referă la lecție, temă, sau sistem instrucțional. Evaluarea trebuie astfel organizată încât să răspundă la întrebările:

În ce măsură s-au realizat obiectivele propuse?

În ce mod și în ce grad este noua formă mai bună decât unitatea pe care o va înlocui?

Ce efecte suplimentare, eventual neprevăzute au avut și în ce măsură sunt acestea mai bune sau mai rele decât unitatea înlocuită.

Structura evaluării:

Evaluarea inițială: se realizează la începutul anului școlar, semestrului sau capitolului. În felul acesta se obțin datele pentru obiectivele proiectării viitoarei acțiuni, volumul și calitatea cunoștințelor necesare, a deprinderilor și capacităților ce vor fi utilizate în noua învățare.

Evaluarea continuă permite aprecierea elevilor pas cu pas. Elevul câștigă încredere, își reglează efortul, ritmul de muncă, tehnicile. Astfel, evaluarea continuă este și formativă.

Dacă evaluarea inițială precede și stabilește noua strategie de învățare, cea continuă asigură desfășurarea ei. Dacă se descoperă prin evaluare că o lecție nu se poate face sau că tema propusă atinge obiectivele, această informație este folosită pentru a revizui lecția sau a se înlocui părți ale temei, în încercarea de a înlătura defectele care au ieșit la iveală.

Evaluarea sumativă, la sfârșit de capitol, de perioadă școlară, cuprinde global finalitățile învățării, cunoștințe, deprinderi, capacități, aptitudini.

Rezultatele obținute trebuie raportate la cerințele generale ale formării elevilor ( calitatea învățământului), la nivelul inițial al elevilor ( progresul școlar), la prioritățile fiecărui elev ( randamentul, progresul), la totalitatea obiectivelor propuse.

Evaluarea randamentului școlar pe baza obiectivelor are implicații directe în formarea capacității de autoevaluare a elevului, condiție pentru stimularea și dozarea efortului său, pentru autocontrolul și spiritul autocritic necesar în acțiunile pe care le întreprinde mai târziu.

Autoevaluarea activității didactice privește atât comportamentul profesorului, cât și a elevului.

Profesorul dobândește confirmarea aprecierilor sale în opinia elevilor la rezultatele scontate, ajută pe elevi să aprecieze rezultatele obținute și să înțeleagă eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Autoevaluarea activității proprii presupune judecarea obiectivă a calității eficienței activității prin prisma rezultatelor obținute. Pe măsură ce elevii percep sensurile conținuturilor geografiei și se integrează activ în munca școlară, crește puterea lor de autoevaluare, mai ales dacă profesorul urmărește acest lucru, în vederea creșterii obiectivității și exigenței. În activitatea mea de profesor am încercat să promovez metoda autoevaluării. Astfel, notarea ,,impersonală’’ realizată de profesor este înlocuită cu notarea ,,în colaborare cu alții’’, adică elevii.

Participarea elevilor la aprecierea propriilor rezultate are efecte pozitive pe mai multe planuri fiind un mijloc de formare al elevilor. Consider că este de datoria fiecărui profesor să-i învețe pe elevi să se autoevalueze, să se autoaprecieze, să se ghideze rațional prin intermediul unor evaluări bine concepute. Condiția principală care favorizează interiorizarea de către elevi a aprecierii profesorului o constituie înțelegerea criteriilor de apreciere după care se conduce aceasta.

Tehnici folosite în scopul educării aptitudinii de autoapreciere sunt:

Autonotarea controlată – în cadrul acesteia propunerea de notă este făcută de elev, fiind revăzută și definitivată de profesor

Notarea reciprocă – atunci când aprecierea este făcută de un comitet de elevi, alcătuit prin rotație și sub îndrumarea profesorului

Aprecierea obiectivă a personalității – care este o muncă eficientă de autoapreciere dirijată, controlată, însoțită de o pondere a notelor acordate de elevi.

Metode utilizate în evaluarea performanțelor școlare sunt redate în fig. nr. 38

Observarea și aprecierea verbală: constă în urmărirea modului în care elevii participă la asimilarea cunoștințelor, la îndeplinirea diverselor sarcini și responsabilități cu care sunt investiți. Pe baza celorconstatate, profesorul face aprecieri verbale care au rolul unei întăriri pozitive prin sublinierea performanței obținute( ,,foarte bine’’, ,,sunt mulțumit’’, ,,bravo’’, ,,ai făcut progrese’’…).Important este că aceste aprecieri să fie sincere, deschise și cât mai obiective.

Chestionarea orală este o formă a conversației prin care profesorul urmărește volumul și calitatea cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor elevilor și a capacității de a opera cu ele. Eficiența metodei depinde de modul în care sunt formulate întrebările și ce se urmărește cu precădere, simpla reproducere a cunoștințelor, interpretarea și prelucrarea lor, capacitatea de a opera cu ele, de a le aplica în practică etc.

Avantajele constau în aceea că metoda permite o verificare directă pe fondul unei comunicări totale. Profesorul poate interveni cu întrebări ajutătoare, suplimentare și stimulative, determinând pe elev să-și expună cât mai amănunțit tot ce știe. Se delimitează două forme ale chestionării orale: curentă și finală.

Fig. nr.38 Metode de evaluare

Chestionarea curentă se utilizează ori de câte ori se ivește prilejul în timpul lecțiilor, se poate desfășura frontal, cu toți elevii sau individual, cu un singur elev.

Chestionarea finală se aplică în orele destinate acestei operațiuni, la final de unitate de învățare, semestru, operațiunea fiind anunțată în prealabil.

Lucrările scrise permit evaluarea în scurt timp a unui număr mai mare de elevi. Acestea acoperă o arie mai vastă de cunoștințe, aprecierea se face prin compararea rezultatelor tuturor elevilor. Evaluarea este în acest fel mai obiectivă. Ele pot fi sub formă de extemporale, teste, referate etc. O atenție deosebită trebuie acordată alegerii și formulării subiectului, planificării și corectării lor.

Instrumentele frecvent folosite în practica școlară în vederea evaluării sunt testele. Ele materializează o modalitate de verificare directă a obiectivelor în procesul de învățământ și pun în evidență formarea la elevi a unor capacități prin intermediul comportamentelor pe care aceștia le manifestă . Testele docimologice sunt seturi de probe sau întrebări cu ajutorul cărora se verifică și se evaluează nivelul asimilării cunoștințelor și a capacităților de a opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere etalon, elaborate în prealabil. Față de ,,testul standardizat’’, cel alcătuit de profesori răspunde într-o mai mare măsură acestor factori care diferențiază o situație de învățare de alta, rezultatele obținute oferindu-i profesorului o imagine mai clară asupra eficacității propriei munci, scopul fiind acela de a măsura ,,realizarea obiectivelor într-o secvență instrucțională limitată și specifică’’. ( I.Davity, S.Ball, 1978).

Folosite mai ales în evaluările formative, cerința este ca ele să acopere materia prevăzută în documentele școlare, iar întrebările să fie în concordanță cu obiectivele pedagogice prevăzute la acest nivel. Folosirea testelor decimologice la intervale mai mari, combinarea rezultatelor obținute cu ajutorul altor metode de verificare este o condiție care amplifică valoarea lor pedagogică. În elaborarea testelor trebuie avut în permanență în vedere relația obiective – conținuturi – evaluare.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un test

Ce ar trebui să arate testele după fiecare temă? – ele ar trebui să arate dacă obiectivele lecției au fost atinse, pentru a ști cât de mult ne-am apropiat de obiectivele fixate.

Câte sarcini de lucru ar trebui să conțină un test dat la sfârșitul fiecărui capitol? – aproximativ 20 sarcini de lucru, cu diferite grade de dificultate.

Câte minute ar trebui acordate pentru soluționarea unei sarcini date și verificarea testului? – 25 minute.

Cât de dificile ar trebui să fie sarcinile de lucru? – o medie de 80 % până la 90 % dintre elevi ar trebui să răspundă corect.

Cum poate un profesor să ajusteze gradul de dificultate al sarcinilor cuprinse în test? – prin obținerea răspunsului verbal la aceste întrebări sau prin pretestare.

Cum ar trebui limitat timpul? – un timp eficient , astfel elevii care au învățat subiectul

respectiv , dar în general lucrează mai încet, să poată completa testul.

Când și de cine ar trebui să fie evaluat testul? – imediat după ce s-a terminat. Elevii ar trebui sa verifice rezultatele lor, comparându-le cu rezultatele corecte date de profesor.

Criteriul cel mai bun pentru alegerea variantelor de itemi este solicitarea gândirii elevului și obținerea răspunsului dat a maximului de informație de evaluare. Cei mai indicați itemi sunt cei cu răspuns construit care pretind formularea de către elevi a unor răspunsuri complete ce implică înțelegerea sarcinilor, analiza și sinteza, stabilirea de relații.

Aplicarea testelor și acordarea punctajului:

Prin conținutul său , evaluarea urmărește să determine modul în care obiectivele stabilite se înfăptuiesc în activitatea practică. Testul inițial se aplică în prima lecție a disciplinei pentru a se asigura profesorului informațiile care să-l direcționeze în activitatea sa de proiectare a lecțiilor. Testele sumative se vor programa după parcurgerea unui capitol sau a întregii discipline. Testele de progres ( formative) pot fi aplicate la lecțiile unei teme sau la 2 – 3 lecții predate.

Trebuie să admitem faptul că notarea elevilor se efectuează în funcție de nivelul unei anumite clase și în acest caz, aceleași note ale elevilor aparținând diferitelor clase sau școli au semnificații diferite. În tratarea diferențiată a elevilor, se pornește de la ideea că obiectivele lecției sunt obligatorii pentru toți elevii, dar metodele și strategiile sunt adecvate particularităților individuale și de grup ale clasei. Principalul mijloc pentru practicarea unor exerciții diferențiate sunt fișele de lucru. Ele permit elevului să rezolve sarcinile în ritm propriu conform capacităților și nivelului său de cunoaștere, constituindu-se într-un mijloc eficient de apreciere și evaluare a randamentului școlar.

După ce rezultatele unei evaluări au fost interpretate, trebuie întreprinse acțiuni cu caracter ameliorativ. Dacă se constată că toți elevii au obținut note peste limita de promovare, apare necesitatea de a depune eforturi pentru obținerea unei distribuții a rezultatelor spre notele 8, 9 10. Dacă majoritatea elevilor au obținut note superioare limitei de promovare dar un grup cu performanțe sub limită, profesorul se orientează spre acordarea sprijinului elevilor slabi, pe baza depistării lacunelor lor în pregătirea anterioară: îndrumări privind rezolvarea temelor, meditații, consultații etc., când majoritatea elevilor nu au reușit să obțină nota de promovare, profesorul ar trebui să reia acțiunea de predare – învățare aferentă obiectivelor nerealizate, cu o strategie modificată care ar trebui să aibă o altă eficiență.

II.3. ASPECTE METODICO-DIDACTICE.POTENȚIALUL TURISTIC AL JUDETULUI ILFOV

3.1. Programa opționalului

Programa cursului opțional cuprinde: argument, competențe generale, competențe specifice, activități de învățare, conținuturi, modalități de evaluare, bibliografie selectivă.

3.1.1. ARGUMENT

Prezenta programă a cursului de opțional intitulat Potențialul turistic al județului Ilfov a fost elaborată în vederea introducerii în cadrul planului de învățământ pentru clasa a VIII-a de la Școala gimnazială nr.2 Voluntari.

Programa se bazează pe:

-sistemul proiectării conținutului geografiei locale;

-curriculum școlar pentru clasa a VIII-a;

-experiența personală a autorului;

-propuneri venite din partea cadrelor didactice și, nu în ultimul rând, din partea elevilor.

Opționalul își găsește motivația în faptul că se pune accentul pe studiul geografiei pornind de la nivel macroregional, la nivel local pentru aprofundarea și înțelegerea unor componente din mediul apropiat. Prin această abordare, elevii aprofundează unele noțiuni însușite în cadrul orelor de geografie, își dezvoltă capacitatea de observare directă, de dezvoltare a percepției reale a componentelor geografice șt de formare a unor priceperi și deprinderi practice concrete.

Noțiunile prezentate cu ocazia orelor de geografie optională, pot fi înțelese mult mai bine, cauzal, diacronic, sincronic și nu doar descriptiv, dacă sunt însușite prin contactul direct cu mediul local și apropiat, în care elevii trăiesc zi de zi. Se urmărește însușirea temeinică a unor cunoștințe fundamentale de ordin geografic din cadrul judetului Ilfov, dar și fundamentarea unor priceperi și deprinderi însușite în urma unor lucrări practice formate pe parcursul anilor de școală. Elevii își dezvoltă capacitatea de studiu prin cercetarea și investigarea directă, facilitată de ieșirile în teren sau de studiul unor surse bibliografice ori mass-media. Elevii își dezvoltă capacitatea de a elabora lucrări cu caracter științific pe baza culegerii materialului faptic din teren, a prelucrării lui și integrării în materiale de tipul referatelor, proiectelor și portofoliilor. De asemenea, soluțiile și opiniile elevilor privind reconsiderarea raporturilor dintre om și natură, ameliorarea calității mediului înconjurător sau optima organizare și utilizare a teritoriului vor trebui transmise instituțiilor de administrație locală. Se va forma la elevi o atitudine de protejare și de conservare a valorilor locale.

Cursul cuprinde atat elemente ale cadrului natural cât și probleme de geografie umană si economică. Pe lângă latura teoretică, activitățile cursului se bazeză pe lucrări practice și ieșiri în teren, care dau posibilitatea unui studiu mai concret și complex în același timp asupra realității.

3.1.2.COMPETENȚE GENERALE

1. Situarea corectă în spațiu și timp;

2. Formarea unei imagini asupra evoluției geografice a orizontului local;

3. Cunoașterea și interpretarea suporturilor grafice și cartografice;

4. Însușirea unei terminologii generale și specifice adecvate;

5. Formarea unei atitudini de explorare și investigare a spațiului geografic local.

3.1.3.CONȚINUTURI

INTRODUCERE – importanța cursului de Geografie opțional

PARTEA I. CARACTERIZAREA GEOGRAFICĂ A JUDEȚULUI ILFOV

CAP.I. Istoricul judetului si al cercetărilor: se vor specifica cercetătorii care au avut preocupări geografice în acest spațiu la nivel general (al Câmpiei Române) sau local.

CAP.2. Poziția geografică și limitele: se vor urmări aspecte legate de localizarea judetului față de condițiile topografice locale, față de unele elemente fizico-geografice, deteminarea poziției matematice, distanța față de capitala si pozitia in raport cu aceasta, suprafața, poziția în cadrul țării, judetele învecinate, etc.

CAP. III. CADRUL NATURAL (ASPECTE FIZICO-GEOGRAFICE)

III.1. Aspecte generale privind cadrul natural

III.2. Constituția geologică: evoluția și structura geologică a acestui spațiu

III.3. Relieful: elemente de relief specifice

III.4. Clima: tipul de climă și elementele climatice care definesc acest spațiu.

III.5. Hidrografia locală: apele curgătoare, caracteristicile hidrografice ale râurilor, apele subterane, importanța economică locală a apelor.

II.6. Inveliul biopedogeografic

CAP. IV. CADRUL SOCIO-UMAN

IV.1. Aspecte privind populația și așezările umane

IV.2.Principalele activități economice

IV.3.Transporturile și căile de comunicație

IV.4.Protecția mediului înconjurător și a resurselor turistice

CAP.V. POTENTIALUL TURISTIC NATURAL

V.1.Potențialul turistic al reliefului

V.2.Potențialul turistic al climei

V.3.Potențialul turistic al apelor

V.Potențialul biopedogeografic (păduri, rezervații naturale)

CAP.VI.POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC

VI.1. Obiective turistice religioase

VI.2. Obiective turistice cultural istorice

VI.3. Cultura popular și elementele etnografice

VI.4.Atracții turistice de actualitate

3.1.4.MODALITĂȚI DE EVALUARE

Probe scrise: teste și lucrări de control

Probe orale: verificări curente, discuții frontale

Evaluarea lucrărilor practice: evaluarea lucrărilor cu caracter științific de tipul referatelor, proiectelor, portofoliilor și posterelor realizate pe baza observațiilor pe teren în urma aplicațiilor practice.

3.2. Planificarea calendaristică anuală (macroproiectarea instruirii)

Planificarea calendaristică este un document administrativ care asociază elementele programei (competențe specifice și conținuturi) cu alocarea resurselor de timp apreciate optim de profesor, pe parcursul unui an școlar sau semestru.

În viziunea noului curriculum această planificare are un caracter personalizat, deoarece ia în considerație mai multe elemente cum ar fi: structura anului școlar, denumirea și conturarea unităților de învățare, selectarea obiectivelor de referință asumate, formularea conținuturilor, alocarea unui anumit număr de ore pentru fiecare unitate de conținut, mediul educațional, experiența și receptivitatea cadrului didactic, nivelul de pregătire al elevilor etc.

Această planificare ,,personalizată” pornește însă de la documentul reglator principal al procesului de învățare, programa școlară (cu elementele sale). În anexa 1 am realizat un exemplu de macroproiectare a instruirii pentru opționalul de geografie locală ,,Potentialul turistic al judetului Ilfov”.

3.3. Proiectarea unei unități de învățare

Pornind de la planificarea anuală (macroproiectarea instruirii) se poate trece la un alt nivel de detaliere reprezentat de proiectarea unităților de învățare, așa cum au fost identificate și definite prin proiectare.

Unitatea de învățare reprezintă o anumită parte (entitate) a programei, care determină formarea la elevi a unui comportament specific (generat de competențele specifice), are o anumită coerență tematică interioară, se desfășoară în mod continuu o perioadă de timp și se finalizează prin evaluare.

Unitățile de învățare pot să difere ca denumire, întindere și sarcini asumate, după resursele de timp sau chiar în cadrul unor resurse fixe de timp, după alte criterii. De aceea trebuie să subliniem că poate exista o anumită varietate de identificare și denumire a unităților de învățare în raport cu criterii avute în vedere (numărul de ore, numărul de săptămâni pe semestru, structura anului școlar, preferințe ale profesorului, nivelul clasei ș.a.). Demersul proiectării unei unități de învățare cuprinde următoarele momente:

Identificarea și denumirea unității de învățare;

Identificarea obiectivelor și notarea lor ca atare;

Selectarea conținuturilor- acestea pot fi detaliate sau pot avea anumite elemente care sporesc precizia;

Analiza resurselor (metode, materiale, resurse de timp, elemente de management al clasei, mediul educațional, nivelul inițial de atingere al obiectivelor de către elevi etc.);

Determinarea activităților de învățare care, utilizând conținuturile și resursele educaționale selectate, pot duce la atingerea obiectivelor asumate; activitățile de învățare sunt sugerate de programă, dar pot fi imaginate și altele, după experiența personală și gradul de inventivitate ale cadrului didactic;

Stabilirea instrumentelor de evaluare și apoi construirea lor.

Un exemplu de proiectare a unității de învățare pentru opționalul de Geografie – ,,Potențialul turistic al judetului Ilfov” l-am introdus în anexa 2.

Unitatea de învățare: Cadrul natural (aspecte fizico-geografice)

Timp ore: 9 ore (din care – 1 oră pentru testul final)

3.4. Proiectarea lecției si valorificarea conținutului lucrării in cadrul orelor de geografie

Practica educațională se centrează predominant pe proiectarea unităților elementare,

datorită mai multor elemente:

este un segment al practicii zilnice (sub forma lecției);

rezultă dintr-o anumită tradiție;

resursele de timp (o oră) oferă un segment foarte precis;

există numeroase modele cu rubricații variate, care au ca element central ,,lecția ”;

sunt relativ mai simplu de realizat și se pot transforma efectiv în acțiuni practice.

Există și anumite rațiuni care vin din teoria și practica educațională și din paradigma curriculară care arată că acest nivel de proiectare nu este totdeauna suficient și relevant.

Elemente care restricționează acest tip de proiectare sunt:

-nu există în curriculum școlar ,,obiective ale lecției” (acestea trebuie construite de fiecare profesor, de unde apare o mare varietate a lor);

-varietatea mare a modului de grupare în diferite manuale a ofertei de conținuturi face uneori dificilă segmentarea lor pe,, lecții ”;

-aceste proiecte de lecții nu derivă totdeauna dintr-o raportare la ansamblu;

-lecțiile ,,atomizează” instruirea foarte mult, ducând la suprasolicitarea detaliilor și a încărcăturii informaționale inutile;

-lecțiile ca atare nu sunt entități de instruire menționate în curriculum, ele fiind construite de profesor în mod mai mult sau mai puțin adecvat scopului instruirii – atingerea obiectivelor educaționale.

PROIECT DE LECȚIE

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Școala gimnazială nr. 2 Voluntari;

PROFESOR: Tarmigan Dana

OPȚIONALUL DE GEOGRAFIE ,,Potențialul turistic al județului Ilfov”

CLASA: a VIII-a

DATA: 17.11.2019

LECȚIA: Relief-climă-ape-vegetație-faună

TIPUL LECȚIEI:de verificare și consolidare (recapitulare)

MOTIVAȚIA:Această lecție este concepută în vederea sistematizării și consolidării conținuturilor dobândite de elevi până în prezent, precum și pentru formarea deprinderilor de lucru pe grupe.

Competențe generale:

1.relaționarea corectă a unor obiecte din realitate cu poziția lor pe un suport cartografic;

2. dezvoltarea capacității de analiză, sinteză, comparare, generalizare, concretizare și evaluare;

3.cultivarea unei atitudini active și responsabile pentru protecția mediului înconjurător.

Competențe specifice:

Cognitive:

1)să localizeze pe hartă unitatea de relief și apele din perimetrul județului Ilfov.

2)să identifice etajul climatic și vegetația în care se încadrează județul Ilfov

Metodologice:

3) să identifice pe hartă apele din județ;

4) să enumere, pe baza informațiilor primite, elementele faunistice din perimetrul Ilfovului;

5) să sintetizeze informațiile însușite anterior;

6) să completeze hărți mute/incomplete;

7) să formuleze întrebări deschise pentru rezolvarea unor situații-problemă;

Atitudinale:

8) să formuleze întrebări și răspunsuri împreună cu colegii;

9) să evalueze corect răspunsurile colegilor;

10) să înțeleagă necesitatea ocrotirii mediului înconjurător din orizontul local și apropiat.

RESURSE MATERIALE: harta fizică a României, harta condițiilor naturale ale județului Ilfov, opționalul,fișe de lucru,hărți mute, planșe, imagini, schițe.

RESURSE PROCEDUALE:conversația euristică, comparația,problematizarea,lucrul cu harta, activitate frontală/pe grupe.

EVALUARE: întrebări frontale, exerciții de completare a hărților.

SCENARIUL DESFĂȘURĂRII LECȚIEI

FIȘĂ DE LUCRU

” Aceste unități elementare de instruire sunt un domeniu privilegiat al proiectării instruirii și, din rațiuni pragmatice, vor trebui păstrate până se va trece la proiectarea predominant a unor unități de instruire supraordonate.

Ceea ce trebuie realizat însă este o raționalizare a proiectării unităților elementare de instruire, astfel încât acest instrument să aibă o mai mare valoare educațională” (Mândruț, O., Apostol, Gabriela, Ghidul profesorului pentru clasele V-VIII, 2003).

4.ACTIVITĂȚILE DIDACTICE EXTRAȘCOLARE SPECIFICE GEOGRAFIEI

Disponibilitățile științifice ale geografiei amplifică valențele acestei discipline în plan didactic, valențe exprimate prin dimensiuni educaționale variate, demonstrând, de fiecare dată, dorința de prevenire a formalismului și teoretizării învățământului geografic.

Lecțiile de geografie își vor atinge cu siguranță scopul și obiectivele și prin intermediul activităților didactice extrașcolare, absolut necesare în însușirea cunoștințelor, formarea de capacități și competențe durabile, fundamentale, de atitudini și valori, dar mai ales în construirea cunoașterii personale. Relația funcționează și invers, tot ceea ce se dobândește pe această cale poate fi fructificat cu succes în predarea personalizată a conținuturilor în clasă.

Modul eficient de proiectare, organizare și popularizare a acestor activități extrașcolare în rândul elevilor, conferă prestigiu geografiei în școală, profesorului de geografie și trezesc sau mentțin interesul elevilor pentru studierea acestei discipline, conducând la optimizarea învățământului geografic. Ele oferă un prilej excelent de a călători pe diferite distanțe, cu durate diferite și în anumite spații, de a face aplicații în orizontul local și apropiat, pe itinerarii la alegere, mai lejere sau mai complexe.

Activitățile cu scop didactic din spațiul extrașcolar sunt organizate într-un cadru instituționalizat din afara sistemului de învățământ fie de colectivul didactic al școlii, fie de alte instituții teatre, case de cultură, cluburi ale copiilor, organizații nonguvernamentale, tabere, muzee etc. Cadrul de desfășurare al activităților didactice influențează eficiența instructiv – educativă a acestora. Activitățile extrașcolare se pot desfășura în biblioteci, muzee, cluburi ( spectacole, serbări, concursuri), spectacole și filme documentare, întâlniri cu diverși oameni de știință.

Criteriul cel mai important care face distincția între activitățile extrașcolare este cel care se referă la forma de organizare, astfel se diferențiază următoarele activități: excursia, plimbarea, vizita, drumeția, expediția, tabăra școlară. Se pot organiza și alte activități având ca tematică jocuri geografice, concursuri pe teme de geografie, orientare, ecologizare, etc.

4.1 . Excursia este un mijloc deosebit de important de formare și educare multilaterală a personalității elevului. Ea contribuie la însușirea și adâncirea în mod direct, activ și constient, de către elevi a unor cunoștințe, priceperi și deprinderi, la dezvoltarea sferei de interes, a curiozității științifice, a spiritului de observație și cercetare, a fanteziei creatoare, la îmbogățirea vieții lor spirituale.

Totodată, excursiile constitue un bun prilej pentru dezvoltarea fizică a elevilor, obișnuirea lor cu viața în aer liber, călirea organismului, formarea spiritului de echipă, a curajului și a initiativei. Excursia școlară este deci o activitate polivalentă care necesită o organizare temeinică și sistematică, de conținut, pentru a îmbina armonios factorii instructiv – educativi cu odihna activă și recreerea. Itinerariul ei se stabilește în funcție de vârsta participanților, profilul școlii, obiectivele propuse; etc.

Sugestii metodologice privind organizarea excursiei școlare:

Pregătirea excursiei: cuprinde stabilirea scopului și a obiectivelor activității, comunicarea

intenției directorului școlii și solicitarea acordului acestuia, alegerea traseului și a obiectivelor care vor fi vizitate, stabilirea programului pe zile, în funcție de lungimea și dificultatea traseului, de numărul și importanța obiectivelor vizitate în fiecare zi, de mijlocul de transport, de locurile de cazare și masă, stabilirea programului zilnic, documentarea cartografică – atlase, hărți, ghiduri turistice, bibliografia – pliante, reviste, cărți, ghiduri; organizarea grupului de elevi: comunicarea scopului, obiectivelor, a traseului, locurilor și condițiilor de cazare și masă, a mijlocului de transport, a numărului de profesori însoțitori, a echipamentului necesar, costului și sarcinilor pe care le vor efectua înainte, în timpul și după excursie, a regulilor ce vor trebui respectate, a datei și orei de plecare, a locului de plecare și a locului de întoarcere. Se va semna un tabel nominal prin care participanții la excursie se vor obliga să respecte toate regulile impuse de regulamentul școlar, reguli de circulație și indicațiile profesorilor însoțitori.

Desfășurarea excursiei: cuprinde adunarea elevilor la ora si locul stabilit înainte, verificarea nominală a prezenței acestora, verificarea echipamentului, reamintirea regulilor ce le vor avea de respectat pe timpul desfășurării excursiei, trasarea unor responsabilități concrete pe timpul desfășurării excursiei, deplasarea spre obiectivele vizate, sosirea la obiectivele de vizitat, explicarea unor aspecte de către ghid sau profesorul organizator, notarea informațiilor în funcție de obiective, fotografierea sau filmarea unor aspecte, adresarea întrebărilor, colectarea de materiale, efectuarea desenelor – măsurătorilor – experimentelor etc.

Prelucrarea și valorificarea informațiilor : cuprinde: analizarea, interpretarea și prezentarea rezultatelor și a concluziilor în lecții, expoziții sau activități de cerc prin mijloace scrise: rezumate, eseuri, descrieri, curiozități, referate, mijloace vizuale: hărți, fotografii, desene, diapozitive, filme documentare, albume, schițe, grafice, tabele etc. și mijloace verbale: discuții, dezbateri, prezentări de referate.

Obiectivele generale urmărite sunt complexe:

– stimularea dorinței de cunoaștere și a curiozității de a înțelege fenomene, procese din mediul înconjurător;

consolidarea cunoștințelor de geografie și nu numai, dobândite la orele de curs;

dezvoltarea sentimentelor de ocrotire a mediului;

formarea și dezvoltarea unor trăsături de caracter : spirit de prietenie, voință, inițiativă, respect față de semeni și natură;

dezvoltarea simțului practic și a spiritului științific;

atragerea elevilor spre obiectul geografie.

Materialele adunate se constituie un valoros fond didactic pentru diferite obiecte de studiu: geografie, biologie, istorie etc.

4. 2 Plimbarea – reprezintă deplasarea, pe jos a elevilor în parcuri, grădini botanice sau zoologice, în orașe, pentru a se recrea, a observa și a descoperi – durează 1- 2 ore.

4. 3 Vizita: este o deplasare cu durata de o zi sau câteva ore în scopul cunoașterii unei localități, unități economice, muzeu, monument natural sau antropic cât și pentru efectuarea unor aplicații practice de scurtă durată. Aici se înscriu vizitele la muzee și expoziții, grădini botanice, zoologice, stații meteorologice și hidrologice, baraje, obiective economice diverse, industriale, unități agricole, de construcții, transport, etc, aflate în localitatea respectivă, în orașul cel mai apropiat sau în altă localitate din orizontul apropiat. Vizitele sunt de folos elevilor mai ales în studiul elementelor de geografie umana si economică.

4.4 Drumeția – este o deplasare cu durata de cel mult o zi, fără mijloace de

transport, cu scopul de recreere și refacere psiho – fizică dar și cunoașterea mediului, prin culegerea unor informații din observarea directă a mediului, cunoașterea nemijlocită a unui obiectiv natural ( rezervație, peisaj, lac, peșteră)sau antropic. Obiectivele formative realizabile de elevi în vizite, drumeții – vizează câteva direcții fundamentale:

învățarea unui comportament adecvat față de membrii grupului- respectarea indicațiilor conducătorului de grup, colaborarea și acordarea ajutorului colegilor;

învățarea unui comportament adecvat față de mediul înconjurător-ocrotirea animalelor și plantelor, respectarea panourilor de interzicere a pescuitului, a focului, a accesului în spații ocrotite;

formarea de deprinderi, priceperi și capacități individuale-aprinderea unui foc, pregătirea hranei, orientarea în teren, pe hartă, deplasarea în grup, pe jos, cu mijloace de transport, colectarea unor materiale, efectuarea de observații, măsurători, analize, desene etc;

desăvârșirea unor trăsături de caracter- punctualitatea, voința, perseverența, corectitudinea, cinstea, respectul etc.

dobândirea unor caracteristici fizice- rezistență, voință, forță etc.

Metodologia de organizare, conducere și valorificare a rezultatelor unei drumeții este similară cu cea a vizite. În plus se indică normele de securitate pe drumurile publice și ale păstrării sănătății membrilor grupului, se precizează normele pentru ocrotirea naturii și protejarea mediului.

4.5. Expediția: reprezintă o călătorie de lungă durată 10-14 zile, în afara localității de reședință, pe distanțe mari, în timpul vacanței de vară și recomandată elevilor mari, de liceu.Scopul său este studierea și cercetarea geografică pe baza unei teme anterior fixată, iar participanții sunt elevii cu preocupări în domeniul dat de tema activității: geografie, geologie, istorie, etnografie, folclor, toponime etc. Scopul de bază al expedițiilor este cercetarea și cunoașterea științifică a unor regiuni mai îndepărtate, iar în cadrul acestora aplicațiile practice efectuate pe teren au un grad înalt de complexitate, sesizându-se diversele corelații și interacțiuni ale factorilor geografici, care determină aspectul peisajului geografic actual. Grupele de elevisunt urmărite atent de profesor pe parcursul activității, care îndrumă munca independentă a elevilor, selectează materialele folosite, ajută la mânuirea instrumentelor, interpretarea datelor, modul de păstrarea mostrelor. La finalul fiecărei zile se face un bilanț, evaluându-se momentul și punctul în care se găsește expediția, se completează de asemenea jurnalul expediției, ținut la zi, cronologic, acesta reprezentând oglinda fidelă a călătorieie.

4.6. Tabăra școlară: reprezintă un spațiu amenajat în vederea cazării, relaxării, îmbogățirii orizontului de cunoștințe al elevilor, în serii de câte 6 – 7 zile. Aparține categoriei deplasărilor de durată, în care se urmăresc aspecte complexe, cu scopul cunoașterii de către elevi și a altor regiuni decât cele apropiate: peisaje deosebite, diverse obiective economice, istorice și culturale, etc. Și acest gen de activitate este, din păcate, ca și expediția, susținut de o mică parte a elevilor deși este adecvat și elevilor din gimnaziu. Ca și expedițiile, au caracter geografic, deoarece într-un interval de timp mai mare se pot vizita mai multe regiuni, un relief variat, peisaje diverse, cu activități economice vizibil diferențiate. Se pot face toate tipurile de aplicații, din toate ramurile geografiei, aplicații care pot avea legătură cu materia predată anul școlar trecut sau cea care urmează a fi predată. În tabăra școlară se pot face plimbări, drumeții, vizite.

4.7. Evaluarea activitaților didactice extraṣcolare :

Materialul colectat de elevii participanți se aduce în cabinetul de geografie, acolo unde există și se analizează, se prelucrează alături de notițele culese și însemnările adunate. Mostrele și colecțiide de plante sau de sol, rocile, se etichetează și se clasează, în vederea pregătirii unei expoziții. Poate fi prezentat mai ales la orele de geografie, dar și de biologie, educație tehnologică.

Fotografiile fie se developează pentru a putea fi expuse, fie se folosesc ca slide-uri in realizarea unor proiecte in Power Point care de asemenea pot constitui un important material didactic.Se poate realiza și un panou prin care activitatea este popularizată în școală, iar materialele în format electronic se pot posta pe site-ul școlii spre a fi aduse la cunoștința comunității.Elevii pot realiza referate, susținute în cadrul activităților comisiei metodice, la un cerc de geografie sau în ,,Săptămâna Altfel’’, când se pot organiza concursuri tematice, vor fi îndemnați și îndrumați să scrie articole și eseuri în revista școlii sau în publicații de profil.

Nu trebuie uitată implicarea profesorului în educarea elevilor în problematica protejării mediului în cadrul acestor activități. Există o gamă largă de probleme ce pot fi studiate în gimnaziu, vizând următoarele aspecte: impactul urbanizare – mediu natural, degradarea mediului , hazarde naturale și antropice, cauze ale acestora, problema defrișărilor și eroziunea solurilor, poluarea și sursele sale, epuizarea unor resurse naturale și descoperirea altora, regenerabile și nepoluante, sistematizarea localităților, declinul social și economic al unor regiuni, relația acestor fenomenecu mediul natural. În acest fel se dă posibilitatea ca elevii să sesizeze caracterul interdisciplinar și transdisciplinar al geografiei, diversitatea naturală sub toate aspectele sale. Se poate afirma că prin tot ceea ce se face la lecții și în cadrul aplicațiilor pe teren, un profesor de geografie poate fi factorul activ ce sprijină principiile dezvoltării durabile, atât pentru generațiile actuale cât și pentru generațiile viitoare.

CONCLUZII

La finalul acestui studiu geografic asupra județului Ilfov, pot afirma faptul că mi-am îmbogățit cunoștințele despre acest spațiu din toate punctele de vedere, ba mai mult, am putut realiza opționalul de geografie, ”Potențialul turistic al județului Ilfov” pe care îl voi putea aplica la clasa a VIII-a în anul școlar următor.

În primul capitol al acestei lucrări, am prezentat aspectele privind așezarea geografică a județului, despre limitele acestuia și despre istoricul cercetărilor acestei regiuni.

Capitolele II și III se referă la elementele cadrului natural și la potențialul pe care acestea îl oferă spre a fi valorificate din punct de vedere turistic și căruia i-am acordat o atenție specială. Aici se regăsesc informații despre constituția geologică, relieful, climă, apele, vegetația și fauna din regiune.

În cel de-al IV-lea capitol am prezentat potențialul antropic al regiunii clasificând obiectivele pe mai multe categorii: istorice, religioase, culturale și sportive.

Am acordat o atenție specială și problemelor de mediu, identificând principalele aspecte cu care se confruntă județul și măsurile ce ar putea fi luate pentru asigurarea unui echilibru între elementele cadrului natural și dezvoltarea funcțională a structurilor turistice.

Nu în ultimul rând, capitolul de didactică, menit să proiecteze aceste informații la clasă, în cadrul unui opțional de geografie, cuprinde aspect privind programa opționalului, planificarea anuală a conținuturilor, proiectarea unei unități de învățare și proiectarea unei unități elementare de învățare (proiect de lecție).

În concluzie, deși la prima vedere potențialul turistic al Ilfovului pare diminuat, având un relief monoton de câmpie, în urma acestui studiu pot afirma că județul are suficiente repere turistice și o infrastuctură materială și socială diversificată precum și servicii de agrement asigurate de resurse umane calificate, în special în mediul urban, prin care să ademenească un număr considerabil de vizitatori, cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-o regiune cu flux demografic mare. De remarcat sunt investițiile recente prin care au fost puse în valoare atracții turistice importante și care au generat nu doar un flux turistic crescut ci și o creștere demografică importantă, ca urmare a migrației populației dinspre capitală și celelalte zone ale țării.

Totuși, este necesară adoptarea unor măsuri de reabilitare și modernizare, cum ar fi: valorificarea monumentelor istorice prin amenajarea unor spații verzi adiacente acestor edificii, protejarea și reabilitarea clădirilor cu valoare arhitecturală locală ca și cele tadiționale, diversificarea mijloacelor de informare și promovare a ofertei turistice și de agrement la nivel național, dezvoltarea structurilor de primire turistică, facilitarea accesului la obiectivele turistice prin introducerea unor mijloace de transport alternative (de exemplu, pista de biciclete) sau găsirea unor soluții care să combată impactul negativ pe care activitatea turistică îl poate exercita asupra mediului prin cantitatea de deșeuri, pescuitul agresiv, ambarcațiunile cu motor care perturbă habitatele locale.

Anexa 1 OPȚIONALUL DE GEOGRAFIE „Potentialul Turistic al judetului Ilfov„

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ ANUALĂ, 36 ore (15 ore sem. I și 20 ore sem. al II-lea, anul școlar 2019-2020)

ANEXA 2

OPȚIONALUL DE GEOGRAFIE „Potențialul turistic al judetului Ilfov„

PROIECTAREA UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE: Cadrul natural (aspecte fizico-geografice)

Clasa a VIII-a, nr. ore: 1 oră/săptămână

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 VOLUNTARI

PROF. TARMIGAN DANA

GEOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE:

ALESSANDRESCU C., (1892), Dicționar geografic al județului Ilfov, București

BĂCĂUANU V., (1976), Podișurile și câmpiile României. În ajutorul profesorului de geografie, vol. I,S.S.G.

CĂLINESCU R., (1959), Excursii în împrejurimile capitalei Edit. U.C.F.S., București

CĂLINESCU R., și colab. (1973), Biogeografia României, Edit. Științifică, București

COTEȚ P. (1963), Unele date privind geografia zonei orașului București, Edit. Științifică, București

DULAMĂ M.E., (1996), Didactica geografica, Editura Clusium, Cluj-Napoca

DULAMA M.E., (2005)Practica pedagogica,teorie si metodologie.Ed.Clusium

DULAMA M.E., (2002), Modele strategii și tehnici didactice activizante, cu aplicații în geografie. Ed. Clusium

GÂȘTESCU P., IORDAN I., (1970), Județul Ilfov, Edit. Academiei Române, București

GÂȘTESCU P., (1971), Lacurile din România, limnologie regională, Edit. Academiei

Române, București.

GHINEA D., (1996), Enciclopedia Geografică a României, vol. II (H-P), Edit. Enciclopedică, București.

-(1997) Enciclopedia Geografică a României, (1997), vol. I (A-G), Edit. Enciclopedică, București.

-(2002), Enciclopedia Geografică a României, ediția a III-a, revizuită și adăugită, Edit. Enciclopedică, București.

GIURGEA DOINA (2007), Ghid metodologic pentru discipline opționale, ediția a II-a, D&G EDITURA, București.

IELENICZ M. (2005), Geomorfologie, Edit. Universitaria, București, 2005.

ILINCA N. (2000), Didactica geografiei, Edit. Corint, București.

ILINCA N., MÂNDRUȚ O. (2006), Elemente de didactică aplicată a geografiei, Edit. CD Press, București.

IORDAN I., (1973), Zona periurbană a Bucureștiului, Edit. Academiei, București.

IORDAN I. (1992), Împrejurimile Bucureștiului, ghid turistic, Soc. ,,R”, București.

MEC (CNC), (2001), Ghid metodologie de aplicare a programei de geografie la clasele IV­VIII, București.

MIHĂILESCU V. (1977), Cadrul geografic al Județului llfov, geografia municipiului București și a Județului llfov, București.

MÂNDRUȚ O., APOSTOL GABRIELA (2003), Geografie – ghidul profesorului pentru clasele V-VIII, Edit. Corint, București.

NICOLA. I. (2002), Tratat de pedagogie școlară, Edit.Aramis

POSEAG., ȘTEFĂNESCUI. (1984),MunicipiulBucureșticuSectorulAgricolIlfov,Edit.AcademieiRomâne,București.

POSEA. GR, (1988) RegionareaCâmpieiRomâne deEst, Terra, București.

RADU I.T.(2009) Evaluarea procesului didactic,E.D.P.,Bucuresti.

UJVARII. (1972),Geografia apelor României,Edit.Științifică,București.

VÂLSAN G.(1915),CâmpiaRomână,R.S.R.G.,XXXVI,București.

***(1980), Atlasul României, Edit. Academiei Române, București.

***(1982), Enciclopedia geografică a RomânieiEdit.Științifică și enciclopedicăBucurești.

***(1968), Harta geologică a României, sc.1:200000, Instit.Geol. București

***(1983), Geografia României, vol.1, Edit.Academiei, București.

***(2005), Geografia României, vol. V (Câmpia Română, Dunărea, PodișulDobrogei, Litoralul românesc al Mării Negre și Platforma Continentală),Ed.Academiei, București.

Geografilia : Activitati didactice de studiere a orizontului local

.SGR-2016-Aplicatii in orizontul local

.***Giurcaneanu C(1983).-Indrumator metodic pentru organizarea activitatii turistice cu elevii.E.D.P Bucuresti

WEBOGRAFIE

Acasa

Acasa

http://www.comanaparc.ro/

www.mdrap.ro/_documente/dezvoltare…/patj_ilfov1/Memoriu%20Etapa%20I.pdf

https://timp-liber.acasa.ro/noutati-290/palatele-din-jurul-bucurestiului-4652.html#snagov

Pădurea Cernica

https://www.blt.ro/edenland-park.html

http://www.scritub.com/geografie/ecologie/Agenția Regională pentru Protecția Mediului

https://primariastefanesti.ro/wp-content/uploads/2019/03/1.-Partea-I-SDD-Stefanesti-2016-2020.pdf

http://cab.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/03-Cercetari-Arheologice-in-Bucuresti-III-1981.pdf