Potentialul Turistic al Culoarului Rucar Bran

Potențialul turistic al Culoarului

Rucăr-Bran

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Analiza componentelor potențialului turistic natural

1.1 . Poziția geografică și limitele

1.2. Componentele natural – support al activității turistice

1.2.1 Rolul substratului geologic în conturarea unor elemente de potențial turistic

1.2.2. Potențialul turistic al reliefului

1.2.3. Potențialul climato-turistic

1.2.4. Potențialul turistic al apelor

1.2.5. Potențialul turistic al componentelor învelișului biogeographic

Capitolul II. Componentele potențialului turistic rural

2.1. Arhitectura tradițională

2.2. Peisajul rural

2.3. Meșteșugurile tradiționale

2.4. Manifestări etno-folclorice – tradiții și obiceiuri, Festivaluri și târguri anuale

2.5. Gastronomia tradițională

2.6. Portul traditional

2.7. Potențialul turistic cultural-istoric

Capitolul III. Analiza componentelor activității de turism

3.1. Infrastructura turistică și circulația turistică

3.2. Baza tehnico-materială a turismului

3.2.1. Baza de cazare

3.2.2. Baza de alimentație publică

3.2.3. Baza de agreement

3.3. Căile de comunicație

Capitolul IV. Turismul rural/agroturismul și dezvoltarea comunităților locale

Capitolul V. Forme și tipuri de turism

Capitolul VI. Importanța promovării turistice

6.1. Tipuri de promovare turistică/ Rolul promovării turistice

6.2. Propuneri de promovare și valorificare turistică

Capitolul VII. Perspectivele de dezvoltare turistică

7.1. Strategii de dezvoltare turistică/Proiecte/Perspective de dezvoltare turistică

7.2. Analiza SWOT

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Lucrarea, Potențialul turistic al Culoarului Rucăr-Bran a fost întocmită cu scopul de a contribui la îmbogățirea cercetării geografice a zonei, actualizând datele de ordin fizico – geografic, dar mai ales turistic, și prezentând perspectivele de dezvoltare.

Potențialul turistic este un summum de componente ale mediului geografic natural și cultural-istorice, la care se adaugă prezența componentei socio-economice, ansamblu de premise pentru dezvoltarea activităților turistice (valorificare și funcționalitate). Un teritoriu interesează sub aspect turistic atunci când oferă resurse naturale și antropice ce pot fi valorificate prin includerea lor în circuitul turistic, utilizând amenajări tehnice corespunzătoare. Potențialul turistic este structurat în două categorii: natural și antropic.

Potențialul turistic natural cuprinde totalitatea posibilităților, capacităților, condițiilor și rezervelor materiale, oferite de cadrul geografic pentru orice formă de activitate turistică.

După Mihaela Dinu (2002), potențialul turistic antropic cuprinde totalitatea realizărilor cultural-istorice acumulate pe parcursul istoriei omenirii și a formelor de activitate sociodemografică și tehnico-economică dintr-un teritoriu ce pot fi utilizate pentru turism.

Mihai Ielenicz și Laura Comănescu (2006, p. 8) definesc potențialul turistic (denumit și destinație turistică, în literatura străină) ca totalitatea elementelor naturale și antropice de pe un spațiu geografic care exercită interes pentru turiști și determină realizarea unor activități turistice.

În accepțiunea lui P. Cocean (1996) potențialul turistic este văzut ca o „asociere spațială a fondului turistic cu baza tehnico-materială aferentă”.

Figura 2: Turismul și activitățile turistice (după M. Ielenicz și Laura Comănescu, 2006, p. 9)

Zona aleasă are un mare potențial agroturistic ce merita valorificat, cu o vechime în tradiții, obiceiuri și gastronomie, îmbinate cu peisajele nemaintalnite.

În toată zona, mai ales în Rucăr s-a dezvoltat sistemul de turism rural (agroturism) care oferă celor interesați, pe lângă frumusețea locurilor și mâncărurile tradiționale, ospitalitatea deosebită a oamenilor din această parte a țării. Agroturismul românesc este un important mijloc de atracție turistică reprezentat printr-o gamă largă și diversificata: țesăturile decorative, costumele populare, sculpturile în lemn și piatra, pictura pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor, împletiturile din nuiele și, totodată, muzica populară și dansurile romanești alerte și bine ritmate. Scopul lucrării este acela de a cunoaste potentialul touristic al zonei si de a valorifica aceste valori ce s-iau pus amprenta în istorie.

Lucrarea este structurată în 7 capitole și 14 subcapitole.

În primul capitol sunt prezentate Analiza componentelor potențialului turistic natural cum ar fii așezarea geografică, potențialul natural al reliefului, geologiei, climei hidrografiei și biogeografiei prezente în acest studiu.

Capitolul al doilea este axat pe caracterizarea Componentele potențialului turistic rural, structurate pe 7 subcapitole: Arhitectura tradițională; Peisajul rural; Meșteșugurile tradiționale; Manifestări etno-folclorice – tradiții și obiceiuri, Festivaluri și târguri anuale;Gastronomia tradițională; Portul traditional și Potențialul turistic cultural-istoric.

În cel de al treilea capitol au fost analizați componentele activității de turism

Capitolul patru are în vedere punerea în evidență a agroturismului.

Capitolul cinci sunt caracterizate tipurile de turism practicate în culoarul Rucăr-Bran.

Capitolele șase și șapte pun în evidență importanța promovării turistice în zonă și dezvoltarea turismului în culoarul Rucăr-Bran

Aspectele teoretice din această lucrare sunt justificate și demonstrate de un număr de

…. de figuri, ….grafice și ….. de tabele.

Pentru a elabora prezenta lucrare am luat în considerare aspectele fizico-geografice ale regiunii, dar mai ales cele turistice ale fiecărei componente în culoarul Rucăr-Bran.

În elaborarea lucrării am parcurs trei etape :

Etapa de documentare, în această etapă am studiat o serie de hărți și anume: hărțile topografice în culoarul Rucăr-Bran și înprejurimi, la diverse scări ( 1:25000, 150000 1:100.000; 1:200.000) care mi-a servit drept mijloc de cunoaștere a unor componente ale cadrului natural; a rețelei căilor de comunicație; harta geologică a Institutului de Geologie 1:200000; harta solurilor 1:200.000; hărți biogeografice; pedologice. Concomitent cu studiul hărților și al materialelor bibliografice, am cules date statistice din anuare statistice climatologice( Administrația Națională de Meterorologie), hidrologice și datele pentru analiza compenentelor turistice de la Institutul de Statistică (INS).

Etapa de cercetare pe teren, in această etapă datele culese anterior, au fost validate pe teren, fiind completate

Etapa de redactare și elaborare finală, in această etapă, materialele culese în etapa 1 si 2 au fost confruntate, sistematizate, centralizate; unde am întocmit hărțile, graficele și textul lucrării.

Lucrarea a fost realizată sub îndrumarea doamnei profesore Conf. Univ. Dr. Marian Ene căruia țin să-i mulțumesc pe această cale pentru sugestiile acordate cât și pentru observațiile critice, acestea fiindu-mi de un real folos în realizarea materialului cartografic și în selectarea bibliografiei.

Mulțumesc tuturor instituțiilor care au avut amabilitatea de a îmi pune la dispoziție toate datele și documentația de care am avut nevoie la întocmirea lucrării de față.

Nu în ultimul rând, doresc să adresez mulțumiri familiei mele pentru încurajarea,

încrederea și sprijinul permanent.

Capitolul 1. Analiza componentelor potențialului turistic natural

Poziția geografică și limitele

Prin caracterele geografice, Culoarul Bran–Rucăr–Dragoslavele constituie o subunitate bine conturată a Carpaților Meridionali. Această zonă a fost numită diferit de geografii care și-au îndreptat atenția asupra ei: Platforma pliocenă (Martonne, 1981), Platforma Branului (Orghidan, 1936; Bârsan, 1969), Ulucul Branului (Constantinescu, 1942). Studii mai recente denumesc spațiul geographic analizat Culoarul Branului (Mihăilescu, 1963), Culoarul Bran–Rucăr–Dragoslavele (Velcea, 1987).

Considerat ca o arie de discontinuitate geografică relativă, Culoarul depresionar Rucăr-Bran, ce aparține grupei montane a Bucegilor, se conturează ca o unitate de relief bine individualizata și originală. Este situat la o altitudine cu valori cuprinse între 500 și l 500 m, străjuit ele munții Leaota și Bucegi, în est, Iezer-Păpușa și Piatra Craiului, în vest, se desfășoară pe direcția principală nord-est — sud-vest.

Culoarul Rucăr-Bran este încadrat grupei montane Bucegi–Piatra Craiului, ce aparține Carpaților Meridionali (figura 1). Limitele culoarului sunt „marcate pretutindeni de denivelări de 200–300 m, datorate în proporție însemnată contactelor litologice, între conglomeratele vraconian-cenomaniene și calcarele jurasice sau șisturile cristaline ale Munților Leaotei și Iezerului, contacte determinate local, spre Bucegi, de faliile Poarta și Clincei” (Patrulius, 1969). Între aceste limite se conturează suprafața generală a Culoarului Rucă-Bran, desfășurată la 600–1600 m înălțime și alcătuită din culmi netezite și rotunjite și culoare de vale.

Limita nordică. Față de Depresiunea Brașov, culoarul este suspendat cu400–500m. Limita nordică este reprezentată de un „abrupt structural”, numit Culmea Măgurii (1375 m), culme traversată de râul Turcului la est și despărțită de Piatra Craiului prin Prăpăstiile Zărneștilor. Pe partea nord-estică, limita spre Țara Bârsei se face lin, prin piemontul Sohodol.

Limita sudică a fost mult disputată. Criteriul de ordin geologic ne conduce la trasarea limitei sudice până la Rucăr, zonă în care se regăsesc calcarele,depozitele vracono cenomaniene și elementele tectonice, în vreme ce de la Rucăr spre sud pătrundem în domeniul cristalinului. Din perspectiva geografiei umane, limita a fost trasată până la Stoenești, incluzând aici și bazinetul de la Stoenești (Simion, 1985) datorită „rolului de hinterland economic” pentru habitatul uman din culoar. Velcea (1982) stabilește limita sudică a culoarului „prin prelungirea pe Dâmbovița în Depresiunea Dragoslavele, care consemnează caractere similare cu cele ale întregului culoar”. terenului, criteriul strict geologic sau uman nefiind edificator în trasarea limitelor.

Limita vestică prezintă două zone distincte: una față de masivul Piatra Craiului și alta față de Munții Iezer–Păpușa. Limita față de masivul Piatra Craiului este o limită clară, dată de văile Râul Zărneștilor–Vlădușca și Valea Seacă–Dâmbovicioara. Este o limită morfohidrografică cu un traseu précis (Velcea, 1987). Constantinescu (1992) apreciază că această limită prezintă mai multe sectoare. Sectorul Râul Zărneștilor delimitează Piatra Mică de Culoarul Bran–Rucăr–Dragoslavele, pe o lungime de 3,4 km. Aici valea este puternic adâncită în calcare sau conglomerate calcaroase, peste 1000 m în raport cu Piatra Mică și 500 m față de Culoarul Bran–Rucăr–Dragoslavele, respectiv Măgura Mică. Sectorul Prăpăstiile Zărneștilor sau sectorul cheilor, desfășurat pe o distanță de 2,6 km, se impune ca limită și prin caracterul său de vale–cheie cu valori ale adâncimii fragmentării de 450–500 m. Sectorul central include cursurile superioare ale văilor Vlădușca (N) și Valea Seacă (S), adâncite în conglomerate de vârstă apțian superior, pe o distanță de 6,3 km. Sectorul Cheile Dâmbovicioarei se desfășoară aval de Valea Grindu și până la confluența cu Dâmbovița, pe o distanță de 11,5 km. ,,Valea Seacă–Dâmbovicioara reprezintă o limită clară dată de caracterul Dâmbovicioarei de arteră colectoare a tuturor cursurilor de pe versantul estic al Pietrei Craiului, valea reprezentând primul nivel de bază spre care gravitează modelarea generală a versantului” (Constantinescu, 2009). Limita față de Munții Iezer – Păpușa se face prin intermediul culmilor cristaline prelungi împădurite sau culmi unde se regăsesc sălașe.

Limita estică prezintă două sectoare: limita față de Munții Bucegi și limita față de Munții Leaota. Limita față de Munții Bucegi se dezvoltă pe direcția nordsud, aiatra Craiului și alta față de Munții Iezer–Păpușa. Limita față de masivul Piatra Craiului este o limită clară, dată de văile Râul Zărneștilor–Vlădușca și Valea Seacă–Dâmbovicioara. Este o limită morfohidrografică cu un traseu précis (Velcea, 1987). Constantinescu (1992) apreciază că această limită prezintă mai multe sectoare. Sectorul Râul Zărneștilor delimitează Piatra Mică de Culoarul Bran–Rucăr–Dragoslavele, pe o lungime de 3,4 km. Aici valea este puternic adâncită în calcare sau conglomerate calcaroase, peste 1000 m în raport cu Piatra Mică și 500 m față de Culoarul Bran–Rucăr–Dragoslavele, respectiv Măgura Mică. Sectorul Prăpăstiile Zărneștilor sau sectorul cheilor, desfășurat pe o distanță de 2,6 km, se impune ca limită și prin caracterul său de vale–cheie cu valori ale adâncimii fragmentării de 450–500 m. Sectorul central include cursurile superioare ale văilor Vlădușca (N) și Valea Seacă (S), adâncite în conglomerate de vârstă apțian superior, pe o distanță de 6,3 km. Sectorul Cheile Dâmbovicioarei se desfășoară aval de Valea Grindu și până la confluența cu Dâmbovița, pe o distanță de 11,5 km. ,,Valea Seacă–Dâmbovicioara reprezintă o limită clară dată de caracterul Dâmbovicioarei de arteră colectoare a tuturor cursurilor de pe versantul estic al Pietrei Craiului, valea reprezentând primul nivel de bază spre care gravitează modelarea generală a versantului” (Constantinescu, 2009). Limita față de Munții Iezer – Păpușa se face prin intermediul culmilor cristaline prelungi împădurite sau culmi unde se regăsesc sălașe.

Limita estică prezintă două sectoare: limita față de Munții Bucegi și limita față de Munții Leaota. Limita față de Munții Bucegi se dezvoltă pe direcția nordsud, adică de sub abruptul Clincea până la șaua din Bucecea (Velcea, 1961). „Caracterele morfologice sunt bine evidențiate prin denivelări de 700m între compartimentul ridicat al Bucegilor și nivelul general al culoarului Bran–Rucăr– Dragoslavele. Văile cu direcție vest-est (văile Prăvalelor, Cătunului, Grohotișului, Bângălesei) conturează limita care poate fi trasată perpendicular pe seria a două generații de văi, în jurul altitudinii de 1500m (prima serie aparține abruptului vestic al Bucegilor; cea de a doua afectează nivelul de 1500m, care limitează abruptul)” (Velcea, 1961). Argumentele sunt acelea legate de indicii morfometrici, dar mai ales de modul de organizare a spațiului. Delimitarea este clară, dată de abrupturi, dar mai ales de limita pădurii și de prezența sălașelor disseminate de pajiști. Limita față de Munții Leaota se face prin intermediul pintenilor cristalini din seria cristalinul de Leaota, bine împăduriți ce dau aici mai mult un aspect de ,,defileu al văii Dâmboviței”. Ei domină cu 300–400 m nivelul general al culoarului, diferențele altimetrice fiind subliniate și de pădurile de conifer (Patrulius, 1969).

Acest spațiu carpatic are o suprafață de circa 775 km2. Se desfășoară pe o lungime de 45 km, între localitățile Stoenești și Sohodol, având lățimea maximă de 14 km în dreptul comunei Moeciu. El pare „suspendat" față de Depresiunea Brașov, în partea de nord, și Subcarpați, în partea de sud.

Uneori, în literatura de specialitate, Culoarului Rucăr—Bran i se alătură și culoarele secundare ale Tamâșului și Oticului, aflate în bazinul superior al Dâmboviței, încadrate de munții Iezer-Păpusa, Făgăraș, Țaga și Piatra Craiuiui. Asupra limitelor estice și vestice nu există nici o îndoială, deoarece sunt clar exprimate în peisaj de abrupturile puternice ale masivelor limitrofe, care pe cele două flancuri domină cu 500—800 m acest culoar depresionar intracarpatic.

În schimb, extremitățile sale nordice și sudice rămân „suspendate" către depresiunile Brașov și Stoenești cu 350—400 m. Poate și acest aspect constituie un element de originalitate și unicitate, care, alături de celelalte, conferă acestui spațiu geografic carpatic o evidentă personalitate.

Așadar, acest spațiu montan, care se desfășoară între limitele descrise, reprezintă prin particularitățile sale complexe cu valoare de unicat, o regiune de complementaritate geografică atât față de unitățile montane limitrofe, cât și față de ținutul subcarpatic din sud și Depresiunea Brașov din nord.

Sub raport administrativ așezările din culoar aparțin județului Argeș (Stoenești, Dragoslavele, Rucăr, Podul Dâmboviței) și județul Brașov (Fundata, Moeciu și Bran) Gospodăriile localnicilor se adună îndeosebi de-a lungul văilor și în micile bazinete și depresiuni, dar se răsfiră și pe culmile semețe, la poalele pădurilor, sfidând parcă înălțimile, contopindu-se cu cerul.

Fiecare anotimp vine aici cu o notă distinctă în cromatica peisajului; de la albul imaculat al zăpezilor, care învesmântează munții în castele coborâte din lumea basmelor copilăriei, ori beția de culori a verilor, cu covorul multicolor al pășunilor și fânețelor montane.

1.2 Componentele naturale – suport al activității turistice

1.2.1. Rolul substratului geologic în conturarea unor elemente de potențial turistic

Înfățișarea actuală a reliefului din Culoarul Rucăr— Bran constituie, rezultatul unei îndelungate evoluții. Majoritatea cercetărilor evidențiază faptul că acest spațiu, care se suprapune culoarului, s-a individualizat în mezozoic (la sfîrșitul cretacicului), în urma mișcărilor de cutare, prin care s-au înălțat Sinclinalele Bucegi, Piatra Craiului și anticlinalul Leaota. În mod cert frămîntările tectonice din munții vecini au găsit o amplă rezonanță ce se resimte și în peisajul actual al acestei regiuni. Fundamentul culoarului este alcătuit din formațiuni petrografice dure, cristaline, asemănătoare celor din munții Făgăraș și Leaota. Cam de la mijlocul erei mezozoice, teritoriul actual al Culoarului Rucăr—Bran a funcționat ca un bazin de sedimentare încadrat de masivele cristaline ale Leaotei, Făgărașului și Iezerului. Aici s-au acumulat, din jurasic pînă în cretacic, în mai multe cicluri, mai întîi formațiuni predominant calcaroase (calcare compacte sau stratificate, calcare recifale, marnocalcare cu intercalații de gresii și marne), apoi formațiuni detritice, alcătuite îndeosebi din conglomerate și gresii. După sedimentarea completă din cretacic culoarul devine uscat, intrînd astfel sub acțiunea factorilor erozionali. (M. Ielenicz, Geografia Fizică a României).

Formațiunile cristaline sunt reprezentative pentru zonele limitrofe și pentru fundamentul culoarului. Ele se constituie în două serii: seria de Cumpăna (prezintă un metamorfism mai pronunțat, fiind alcătuită în principal din paragnaise, micașisturi) și seria de Leaota (cu un metamorfism mai puțin intens, corespunzător faciesului de șisturi verzi).

Formațiunile sedimentare sunt reprezentate în principal de formațiunile jurasice (gresii marnoase și argiloase, gresii calcaroase și șisturi argiloase marnoase), de formațiunile vracono-cenomaniene, în majoritate constituite din calcare albe, însoțite, de obicei, de brecii calcaroase. Numeroase klippe de calcare albe, însoțite de brecii calcaroase, se întâlnesc în sectorul Măgura Mică–Bran. Castelul Bran este construit pe o asemenea klippă. Aceste formațiuni sunt prinse în structuri de sinclinale și anticlinale (anticlinalul Valea Coacăzei, Valea Ulmului,Valea Grădiștei, sinclinalul Fundata, Rucărului, Șirnea).

Faliile care intersectează aceste formațiuni și structuri se regăsesc în abrupturile tectonice, în structura tipică de horst și graben, specifică părții sudice a culoarului.

Figura 6: Harta Geologică a Culoarului Rucăr-Bran

1.2.3. Potențialul turistic al reliefului

Varietatea reliefului, în care relativa uniformitate a Platformei Bran contrastează cu bazinetele depresionare Peștera, Dâmbovicioara, Podul Dâmboviței, Rucăr și Dragoslavele, ori complexul carstic deosebit de evoluat din zona centrală sunt consecințele unei intense activități de modelare în roci cu durități diferite, în care rolul apei a fost decisiv.

De fapt, apa, de la minuscula picătura până la râul zgomotos și învolburat, a sfridelit masivele calcaroase cu o răbdare de bijutier, dând la iveală un relief carstic pitoresc, de la amețitoarele chei până la mirifica și vrăjita lume a peșterilor, de la micile doline cu pâlcuri răzlețe de copaci, până la poliile întinse ocupate de gospodarii, toate conturând aevea unui spendid crochiu geografic. Așadar, o îndelungată evoluție paleogeografică explica în parte, frumusețea și originalitatea acestui spațiu geografic intramontan. Este și motivul pentru care relieful, pitoresc și variat, da un farmec deosebit peisajului.

De fapt, originalitatea acestui spațiu carpatic a fost surprinsă de cercetători în chiar denumirile inițiale propuse: „uluc depresionar", „coline", „platformă" și, în fine, de „culoar depresionar", care corespunde cel mai mult realității geografice. M. Constantinescu (1941) acest culoar: „… un horst față de ținuturile joase pe care se sprijină și o depresiune în comparație cu munții vecini". Iar această întinsă arie depresionară intracarpatică, alcătuită din plaiuri netede sau ușor ondulate, desfășurate între 900 și l 200 m, din care se înalță zvelte măgurile calcaroase, aparține, în cea mai mare parte a ci, suprafeței carpatice de bordură, ce își găsește aici corespondent în „platforma Branului", cu mare extindere în partea de nord, și în „platforma Dîmboviței", mult mai îngustă, abia sesizabilă, în partea de sud. Datorită acestei particularități impuse de evoluția paleogeografică și de diferențierile structural-tectonice, în ansamblul Culoarului Rucăr—Bran, prelungit spre sud pînă la cheile Dîmboviței de la Cetățuie, pot fi distinse două unități de relief, respectiv Culoarul Dîmboviței, în sud, și Platforma Bran, în nord, separate în partea centrală de cumpăna de ape Giuvala—Fundata, care desparte dealtfel bazinul hidrografic al Dîmboviței de bazinul rîului Turcu.(S. Teodor, 1990).

Relieful zonei Rucăr-Bran, cuprinde ca principale subdiviziuni componente depresiuni și platforme cum sunt: depresiunea Podu Dâmbovitei, depresiunea Rucăr, depresiunea Dragoslavele, depresiunea Stoenești-Bădeni, platforma Branului, platforma Fundata, platforma Peștera Simon. Pot fi redate diferențiat următoarele forme structurale:

CULOARUL DÎMBOVIȚEI este cuprins între Podu Dîmboviței, la nord, o veritabilă răspîntie de drumuri în culoar, și cheile de la Cetățuia, în sud, fiind străjuit de munții Leaota, în est, și Iezer, în vest. Nota specifică este dată atît de mulțimea bazinetelor depresionare de origine tectono-erozivă, care se înșiră aidoma unor mărgele pe valea Dîmboviței, dar și de relieful carstic evoluat.

Rîul Dîmbovița constituie fără îndoială factorul erozional cel mai mportant, adîncirea acestuia fiind impulsionată atît de nivelul de bază coborît, cît și de mișcările neotectonice, care au determinat înălțarea și mai pronunțată a munților din jur.

De asemenea, el se suprapune unor aliniamente tectonice importante și unui mozaic petrografic alcătuit din șisturi cristaline, marne, calcare și conglomerate, care au contribuit la individualizarea unor depresiuni, separate între ele prin sectoare mai înguste de vale. Astfel, depresiunile Podu Dîmboviței, Rucăr, Dragoslavele și Stoenești au favorizat localizarea și dezvoltarea unor importante așezări omenești.

DEPRESIUNEA PODU DÎMBOVIȚEI reprezintă una dintre cele mai clare depresiuni tectonice din Carpați, fiind delimitată, pe toate cele patru laturi ale sale, de aliniamente de falie, corespunzătoare unor puternice abrupturi calcaroase. Acești pereți crenelați de calcar ce o înconjură ca un zid de cetate îi conferă un pitoresc deosebit, la care contribuie din plin și despicăturile adînci, sub formă de chei, pe care Dîmbovița și afluenții ei le fac la pătrunderea sau ieșirea din depresiune: cheile Dîmboviței, Dîmbovicioarei, Orații și Cheii. În partea sa centrală se află vatra localității cu același nume, ale cărei gospodării se dispersează pe versanții însoriți într-o miraculoasă geometrie. Tot aici converg drumurile carosabile ce urmează cursul rîurilor Dîmbovița, Dîmbovicioara și Cheia, precum și drumul național dintre Brașov și Cîmpulung.

DEPRESIUNEA RUCĂR, despărțită de Podu Dîmboviței prin horstul de la Pleașa Posadei (l 072 m), un minunat loc de priveliște, reprezintă o depresiune tectonică de tip graben aflată în zona de convergență a Dîmboviței cu Rîușorul. Relieful variat este explicat prin marea diversitate petrografică. Formele carstice, bine reprezentate în Dealul Crucii și La Cuculeț, stau alături de cele dezvoltate pe gresii și conglomerate, îndeosebi pe Valea lui Ecle.

DEPRESIUNEA DRAGOSLAVELE, separată de Rucăr prin culoarul mai îngust al Dîmboviței, sub formă de defileu, este mai puțin extinsă, avînd o formă alungită. Este un bazinet de eroziune selectivă, străjuit către sud-vest de Muntele Mateiaș (l 239 m), iar către nord-est de Muntele Vîrtoapele sau Piatra Dragoslavelor (l 434 m), ambele alcătuite din calcar, sub forma unor măguri solitare care oferă un tur de orizont deosebit de instructiv spre munții din jur și asupra Culoarului Dîmboviței.

DEPRESIUNEA STOENEȘTI—BĂDENI constituie compartimentul sudic al Culoarului depresionar Rucăr—Bran. Este situat la contactul dintre munții Iezer-Păpușa și Leaota cu Subcarpații și s-a format prin eroziune diferențială, cu precădere în marne și gresii cretacice. Are o altitudine de 580—600 m. Spre sud este închis de cheile Dîmboviței de la Cetățuia, adîncite în conglomerate cretacice, iar cele două compartimente depresionare — Stoenești și Bădeni — sînt separate între ele prin micul defileu de la Plaiul Cheii.

PLATFORMA BRANULUI, cu așezări și gospodării risipite pînă sub abrupturile Pietrei Craiului și Bucegilor, poate fi cuprinsă cu privirea de la înălțimea „gîlmelor" calcaroase ce se înalță deasupra plafonului general al acesteia. Spre nord-est, pe aliniamentul Predeluț—Poarta, se termină brusc spre Depresiunea Brașov, iar spre sud-est, cu o deschidere mai redusă, între Dîmbovicioara și Cheia, domină Depresiunea Podu Dîmboviței.

Situată la o altitudine cuprinsă între 800 și 300 m, platforma brăneană prezintă o dublă înclinare, atît pe direcția principală sud-vest — nord-est, dar și dinspre rama munților limitrofi, spre axul central constituit din interfluviul Drumul Carului. Complexele carstice de la Șirnea, Peștera, Măgura și Fundata, situate parțial pe masivele calcaroase. Platforma Branului este adînc fragmentată de văi: Rîul Turcului cu afluenții săi principali, Moeciu, Șimon, Poarta de Sbîrcioara, în partea de nord, și rîul Cheia cu afluenții Urdărița și Rudărița, în partea de sud.

De pe axul central al platformei brănene —Drumul Carului, străveche denumire ce arată via circulație transcarpatică — se pot urmări cu ușurință unele deosebiri de peisaj determinate de particularități geografice locale.

PLATFORMA FUNDATA, mai înaltă și mai împădurită, constituie compartimentul sudic al platformei brănene. Alcătuită dintr-o alternanță de calcare și conglomerate, are un peisaj dominat de „gîlmele" calcaroase ce depășesc frecvent l 200 m: Bora (l 344 m), Colțul Coziei (l 361 m), Dealul Sasului (l 220 m), Vătarnița (l 320 m), Predeal (l 381 rn). Acestea impun așezărilor Șirnea, Fundata, Fundățica să se situeze la plafonul maxim în Carpații Meridionali.

PLATFORMA PEȘTERA—ȘIMON, situată în partea nordică a platformei brănene, este mult mai netedă, menținîndu-se pe spații întinse la altitudini de l 000—l 100 m. Relieful carstic reprezentat prin doline, mici chei, dar mai ales peșteri este binc conservat. Gospodăriile așezărilor Măgura și Peștera sînt dispersate printre pășuni și fînețe pînă aproape de abrupturile Pietrei Craiului.

Relieful carstic, dezvoltat pe calcarele mezozoice, se află practic răspîndit în tot lungul Culoarului Dîmboviței, dar se constată o mai largă amploare în împrejurimile Depresiunii Podu Dîmboviței. Deși a fost studiat în amănunt în ultimul timp, carstul dîmbovițean reprezintă un potențial turistic de primă importanță, încă insuficient cunoscut și, mai ales, valorificat în economia turistică. Din bogăția și varietatea formelor carstice dîmbovițene evidențiem în primul rînd cheile și peșterile care, prin pitorescul și spectaculozitatea lor, constituie puncte de mare atractivitate turistică.

Cheile, aceste forme spectaculoase făurite de rețeaua apelor curgătoare în masivele calcaroase, reprezintă importante locuri de interes turistic concentrate îndeosebi pe Dîmbovița și pe principalii ei afluenți: Dîmbovicioara, Crovul, Ghimbavul și Cheia.

Cele mai interesante și mai spectaculoase complexe de chei se află pe valea Dîmboviței: Cheile Petrimanului în cursul superior și Cheile Plaiului Mare sau Cheile Mici la pătrunderea rîului în Depresiunea Podu Dîmboviței, Cheile Mari sau Cheile de Jos, sculptate în trupul Muntelui Ghimbav, între Podu Dîmboviței și Rucăr. În sfîrșit, cheile de la Cetățuia sau de la Cetățeni săpate tot de apa Dîmboviței, dar nu în calcare ci în conglomerate cretacice.

Principalul afluent al Dîmboviței este Dîmbovicioara, care și-a făurit într-o luptă fascinantă două sectoare de chei: cheile Dîmbovicioarei, situate în imediata vecinătate a localității Podu Dîmboviței și ale Brusturetului, în amonte de satul Dîmbovicioara, spre obîrșie. Dintre aceste complexe de chei, mai cunoscute sînt cele de pe Dîmbovița (cheile de la Cetățeni și Plaiul Mare) și de pe Dîmbovicioara, intrate într-un circuit turistic eficient, dar mai spectaculoase sînt cheile dintre Podu Dîmboviței și Rucăr, ferăstruite în Muntele Ghimbav de către Dîmbovița (Cheile Mari), Cheia (Cheița) și Ghimbav care, în lipsa unor poteci amenajate, au rămas astfel ca la început de lume.

Cheile Moeciului sunt un loc ideal pentru deconectarea de la viața citadină încărcată și agitată, oferind peisaje impresionante și modalități de recreere variate. Zona se află în vecinătatea comunei Moeciu, limita de sud-est a Depresiunii Brașovului.

În scopul de a conserva frumusețea regiunii a fost creată rezervația bio-geologică „Cheile Moeciului". În această rezervație impresionează izvoarele care ies din munte precum și cele câteva mici cascade. Această destinație poate constitui prilejul unei drumeții relaxante pentru turiștii cazați în Moeciu sau în localitățile din apropiere.

Cheile Grădiștei se află situate în apropierea localității Moeciu de Sus și impresionează datorită sălbăticiei peisajului și a formațiunilor stâncoase. Locul oferă panorame deosebite a munțiilor Piatra Craiului și Bucegi, iar noutatea și intimitatea locului fac din acest complex un loc plin de liniște și frumusețe.

Peșterile.Cele mai mari și mai cunoscute peșteri se află, desigur, tot în compartimentul central al culoarului: Peștera Dîmbovicioarei, situată pe valea omonimă, în amonte de satul Dîmbovicioara, peștera de la Colțul Surpat sau Plaiul Mare, pe valea Dîmboviței, nu departe de Podu Dîmboviței, peștera Uluce, aflată la confluența pîrîului Urdărița cu Rudărița, Peștera Stanciului din Munții Piatra Craiului, ori peșterile din arealul localității Peștera din platforma brăneană s.a.

Alături de valoarea turistică deosebită a acestor peșteri, este de menționat valoarea lor științifică, reprezentată prin depozitele fosilifere, formațiunile carstice specifice, lumea nebănuită a rîurilor și lacurilor subterane, fauna originală, adaptată la mediul cavernicol etc. Peștera cea mai cunoscută din acest areal este cea a Dîmbovicioarei. Din nefericire, ea a avut mult de suferit datorită afluxului turistic neorganizat, în urma căruia amatorii de „suveniruri", nesupravegheați, au distrus ceea ce natura, cu migală și pricepere, a construit în milioane de ani.

Alternanța poliilor, a dolinelor și avenelor cu formele de relief dezvoltate pe conglomerate și roci cristaline determină un peisaj variat, de mare pitoresc, care constituie, alături de alți factori, elemente de mare atractivitate pentru numeroșii turiști care străbat culoarul depresionar, împreună cu relieful calcaros — principalul factor geomorfologic în desfășurarea turismului — relieful periglaciar și glaciar din zona munților vecini Iezer, Leaota, Bucegi și Piatra Craiului completează armonios cadrul natura specific culoarului.

Cascada La Chișătoarea este o rezervație biogeologică aflată pe drumul ce unește Moieciu de Jos cu Moieciu de Sus. Pe malul Pârâului Turcu țâsnesc din perete 2 fire de apa care se revarsă în cascade de 15-20 m.

Este vorba de un fenomen carstic de suprafață, unic în zonă, favorizat de depunerile de carbonat de calciu sub forma de travertin constituind în mai multe firișoare de ape care cad, mai întâi pe o zonă acoperită de vegetație.

Peștera Liliecilor este situată în satul Peștera aflat la 5 km de comuna Moeciu, pe versantul estic al dealului Bisericii, în partea de nord-vest a platformei Branului și la o altitudine de 950 m. Peștera s-a format ca urmare a fenomenului de eroziune a muntelui calcaros de unul din afluenții pârâului Văii cu Cale care astazi este un pârâu temporar. Numele peșterii provine din existența în pesteră a unei numeroase colonii de lilieci.

Cunoscută și sub numele de Peștera Mare din Satul Peștera sau Peștera Badichii, peștera a fost semnalată cu multe secole în urma dar a fost explorată și studiată abia la sfârsitul secolului trecut de speologul Iuliu Caran, care a realizat primul marcaj spre peștera Liliecilor. Peștera Liliecilor este o peștera ușor de vizitat, are o lungime de 370 m din care 109 m de galerie activă și o denivelare de 10 m.

Este o peștera caldă, cu umiditate moderată și este presarată cu multe formațiuni calcaroase, cu „lacrimi ale pământului” și cu camere care au tavan cu colorit diferit. Prin peșteră curge un pârâiaș plin de mal.

Peștera Dâmbovicioarei, este situată în zona carstică a culoarului Rucar-Bran, una din cele mai dezvoltate din țară. S-a format în calcarele Masivului Piatra Craiu lui, datorită acțiunii apelor pârâului Dâmbovicioarei, a cărui vale se găsește la câțiva metri în aval. Golul subteran este format dintr-o galerie fosilă slab ramificată lungă de circa 250 m, cu un traseu ușor ascendent și orientată de la SV la NE.

Este o peștera caldă cu 10-12 grade Celsius, cu o umiditate moderată străbătuta de un ușor curent de aer. Din punct de vedere geografic devine cunoscută în anul 1767, când J.Fridalsky, o citează în lucrarea „Mineralogia Magni Principatus Transilvanie", fiind prima peștera din Muntenia și Oltenia semnalată într-o lucrare științifică.

Prăpastiile Zărneștilor reprezintă un impresionant defileu lung de 3-4 km situat în partea de nord-est a masivului Piatra Craiului. Accesul în defileu se face din localitățile Zărnești, Peștera. În apropierea cheilor se află situată cabana Curmatura, importantă baza de plecare în turele din Piatra Craiului.

În plus, pereții ce mărginesc valea au o înălțime ce variază între 100 și 200 m. Traseul prin prăpăstii impresionează prin sălbăticia peisajului și spectaculozitatea pereților de stâncă în care alpiniști au deschis numeroase trasee alpine.

1.2.3. Potențialul climato-turistic

Clima Culoarului depresionar Rucăr—Bran se încadrează prin particularitățile sale în climatul montan moderat, fiind influențat de masivele înalte ale Carpaților Meridionali.

Desfășurarea elementelor climatice este generată de circulația generală a maselor de aer care se face pe direcția predominantă nord-est — sud-vest. Varietatea reliefului, creșterea altitudinii în culoar, în dublu sens, dinspre periferii spre cumpăna de ape Giuvala—Fundata și dinspre axul culoarului spre versanți, până la circa l 400-—l 500 m, generează gradienți verticali în scăderea temperaturii, creșterea cantității de precipitații, nebulozitate și presiune atmosferică.

Covorul vegetal, îndeosebi vegetația forestieră, alături de expoziția diferită a versanților, bazinetele depresionare etc. imprimă sensibile variații în topoclimatul culoarului. Climatul, reconfortant și tonic pentru activitățile umane, se caracterizează prin ierni mai moderate decât pe culmile montane din jur, cu veri relativ călduroase și toamne lungi, calde și uscate.

Regimul termic se caracterizează prin valori medii anuale de 4—8°C, temperatura scăzând evident cu înălțimea: 7,8°C la Rucăr (700 m altitudine), 4,6°C la Fundata (l 370 m) și -2,5CC la vârful Omu (2 505 m) din Munții Bucegi.

În depresiunile Rucăr și Podu Dâmboviței, se înregistrează frecvente inversiuni termice care, pe lângă temperaturile minime coborâte, mai determină cețuri de vale, brume timpurii și târzii, îngheț la sol.

Repartiția geografică a precipitațiilor atmosferice arată creșterea acestora o dată cu altitudinea, dinspre regiunile periferice ale culoarului spre pasul Giuvala. Precipitațiile medii anuale înregistrate la Rucăr, de pildă, sunt de 810,9 mm, în timp ce la Fundata acestea ajung la l020,9 mm. Maximă pluviometrică absolută s-a înregistrat la Fundata, la 19 iunie 1924, când timp de 24 de ore au căzut 306 mm, una dintre cele mai mari valori pluviometrice din țara noastră.

Interesant pentru fluxul turistic este durata medie a stratului de zăpadă, îndeosebi pentru practicarea sporturilor de iarnă. În timp ce la stațiile meteorologice din afara culoarului, la Câmpulung și Brașov se înregistrează 121 și, respectiv, 144 zile cu strat de zăpadă, la Fundata rezistă 200 zile, de unde rezultă reale posibilități de practicare a sporturilor de iarnă, îndeosebi pe pârtiile ce așteaptă freamătul vesel și tonic al turiștilor. La Fundata stratul de zăpadă se menține de la mijlocul lunii noiembrie până în prima decadă a lunii aprilie.

În general vântul este cel mai instabil element meteorologic, fiind influențat, desigur, de circulația generală atmosferică, relief și alți factori. Particularitățile culoarului, munții din jur, determină ca direcția principală a vânturilor la Fundata să fie relativ uniform repartizată între direcția nord-est, 41,7% și sud-vest, 42,6%.

Local sunt cunoscute vânturi pe care locuitorii de aici, după o experiență multiseculară, le-au denumit „Pietrarul", care bate dinspre Piatra Craiului, topind zăpezile cu pericol de avalanșe, și „Băltărețul", care se resimte dinspre culmile Bucegilor și Leaotei, determinând încălzirea vremii. Prin particularitățile parametrilor climatici diferențiați după relief și expoziția versanților, în Culoarul Rucăr—Bran au fost individualizate nu mai puțin de cinci topoclimate (E. Teodoreanu, 1980).

Topoclimatul Platformei Fundata, la altitudinea de l 100—l 350 m, se caracterizează prin temperaturi medii anuale cuprinse între 4° și 6°C, amplitudine termică anuală de 19—20°C, numărul mediu anual al zilelor de iarnă fiind de 50—70 anual, al zilelor cu îngheț de 150—160, al zilelor de vară de 18—24. Se remarcă o permanentă mișcare de aer sub forma unor curenți pe direcția nord-est și sudvest. Precipitațiile sunt bogate, cuprinse între 900 și l 200 mm anual, cu ploi torențiale frecvente. Stratul de zăpadă nu depășește în medie 50 cm, persistent între noiembrie și aprilie. Este climatul cel mai uniform din tot culoarul depresionar, favorabil pășunatului, dezvoltării pajiștilor, fondului forestier și chiar pentru cultura cartofului.

Insolația puternică, puritatea remarcabilă a aerului, lipsa curenților puternici, durată mare a stratului de zăpadă sunt favorabile amenajării unei stațiuni climatice și turistice care ar pune în valoare nu numai potențialul climatic deosebit, dar și cadrul natural plin de pitoresc al acestei regiuni carpatice.

Topoclimatul pantelor sudice se desfășoară între 600 și l 100 m altitudine, caracterizându-se prin temperaturi medii anuale cuprinse între 6 și 8°C, fenomene do inversiune de temperatură la Podu Dâmboviței, Rucăr, Dragoslavele și chiar Stoenești, lipsa vânturilor dominante, 30—50 zile de iarnă identic cu numărul zilelor de vară. Precipitațiile sunt cuprinse în medie între 750 și 900 mm, cu ploi torențiale frecvente, iar stratul de zăpadă persistă, în anumite locuri, 3—4 luni pe an. Este un climat favorabil pădurilor de foioase și de amestec, dar accesibil și pomiculturii și chiar culturii unor legume, în special în Depresiunea Stoenești—Bădeni.

Topoclimatul pantelor nordice este cuprins între 650 și l 100 m, fiind specific platformei brănene. Se caracterizează prin temperaturi medii anuale cuprinse între 5 și 7°C, amplitudini termice anuale de 21—22°C, prin precipitații puține, diminuate, de circa 650—850 mm anual, cu 30—50 zile de iarnă și 20—40 zile de vară pe an. Sunt frecvente aici inversiunile termice, care influențează desigur desfășurarea celorlalte elemente climatice. Acest topoclimat permite dezvoltarea deosebită, alături de creșterea animalelor, a pomiculturii la Bran și Moeciu, precum și cultură pe agroterase a cartofului, orzului și chiar a porumbului furajer.

Topoclimatul versanților estici, spre munții Leaota și Bucegi, cu altitudini între 800 și 1400 m, se diferențiază datorită expoziției versanților, prin modificări sensibile ale gradienților verticali, aici precipitațiile fiind mai bogate. Favorizează dezvoltarea pădurilor și a pajiștilor naturale și secundare. Se remarcă prezența unor culoare de avalanșe îndeosebi dinspre abruptul Bucegilor și vânturi locale puternice ca de pildă „Băltărețul".

Topoclimatul versanților vestici, spre munții Iezer-Păpușa și Piatra Craiului se distinge prin gra-diertți verticali pronunțați, cu un caracter vădit de adăpost față de circulația atmosferică preponderent vestică. Precipitațiile sunt sensibil diminuate, vinturile locale au caracter formal, mărind uscăciunea. Condițiile climatice specifice Culoarului Rucăr— Bran au constituit o premisă favorabilă în străvechea locuire a acestor fermecătoare plaiuri carpatice, dar și în posibilități de practicarea turismului tot timpul anului.

1.2.4. Potențialul turistic al apelor

În Culoarul Rucăr—Bran apele curgătoare alcătuiesc un veritabil păienjeniș, care, cu o tenacitate de invidiat, au ferăstruit munții, generînd bazinete depresionare cu lunci și terase, dar și chei impunătoare de rară spectaculozitate

Apele curgătoare alcătuiesc un veritabil păienjeniș, care, cu o tenacitate de invidiat, au ferăstruit munții, generând bazinete depresionare cu lunci și terase, dar și chei impunătoare de rară spectaculozitate.

Apele curgătoare sunt reprezentate de râul Dâmbovița, care drenează partea centrală și sudică a culoarului și de Râul Turcului care se scurge într-o direcție opusă, spre Depresiunea Brașov. În fapt aceste râuri aparțin de sisteme hidrografice diferite, Dâmbovița sistemului Argeș, iar Valea Turcului sistemului Olt.

Bazinul hidrografic al Dâmboviței ocupă circa două treimi din suprafața culoarului, fiind cel mai important afluent al Argeșului, cu o lungime de 266 km și o suprafață a bazinului său aferent de 2 759 km2. Râu, Dâmbovița își are obârșia în Masivul Iezer-Păpușa, de sub Vârful Roșu, de la o înălțime de 2 240 m, prin unirea pâraielor Boarcășul și Valea Vladului. De aici începe de fapt aventura Dâmboviței, nume de adâncă rezonanță în istoria românilor.

Între izvor și Podu Dâmboviței, râul străbate pe circa 42 km lungime o denivelare spectaculoasă de aproape l 500 m, având o pantă medie de 39,4 m/km. De menționat în acest sector spectaculoasele chei ale Petrimanului și Plaiului Mare, adevărate bijuterii ale naturii, obiective turistice de primă însemnătate, deosebit de accesibile. La Podu Dâmboviței raul se mai domolește puțin, dar își mărește simțitor debitul prin colectarea mai multor afluenți, pregătindu-se parcă să se înfrunte într-o luptă decisivă cu masivul calcaros al Ghimbavului care îi stă în cale. Principalul afluent de aici este Dâmbovicioara. Deși nu are decât o lungime de 11 km, a dăltuit Cheile Brusturetului și apoi Cheile Dîmbovicioarei — cele mai cunoscute și accesibile chei din întregul culoar.

Un afluent cu nume sugestiv , Cheia, format din unirea Rudăriței cu Urdărița, adună apele dinspre Dealul Sasului și Munții Leaota și formează până la confluență trei sectoare de chei la fel de sălbatice, însă mai puțin cunoscute.

Debitul mediu anual al Dâmboviței ajunge astfel la 4,55 m3/s în timp ce scurgerea medie pe anotimpuri oscilează între 38,3 m3/s, primăvara, și 13,5 m3/s iarna, valori dealtfel caracteristice scurgerii râurilor de tip carpatic.

Între Podu Dâmboviței și Rucăr, Dâmbovița sfredelește într-un spectacol do mare frumusețe abrupturile nordice ale Muntelui Ghimbav, formând cele mai spectaculoase chei ale sale, Cheile Mari. Aici, în sectorul de chei, Dâmbovița primește pârâul Ghimbav, care își adună apele de pe clina nord-vestică a Munților Leaota, formând înainte de confluență un sector de chei, Cheile Ghimbavului cu nimic mai prejos ca măreție și monumentalitate decât Cheile Mari ale Dâmboviței.

Abia scăpată din chinga strânsă a cheilor, la Rucăr, Dâmbovița confluează cu Râușorul, cel mai important afluent provenit din Munții Iezer-Păpusa, cu o lungime de 15 km și suprafața bazinului său hidrografic de 53 km2. Acest important afluent își are obârșia la sud de vârful Păpușa, colectează harnic mici pâraie, dar bogate în apă, ca Boteanu, Strâmba, Maldărul, Andreiasul, situate pe partea dreaptă a Râușorului. Străbate localitatea Rucăr,. determinând o structură parțial alungită acestei așezări carpatice, în care gospodăriile se înșiră pe mai mulți kilometri, de-o parte și de alta a Râușorului, iar din loc în loc, frumoase podețe de lemn, parcă coborâte din lumea basmului, se arcuiesc peste undele învolburate ale apelor repezi și curate de munte.

În aval de Rucăr, Dâmbovița se lărgește considerabil, despărțind Munții Leaota de Muntele Mateiaș, lunca și terasele favorizând înșirarea satelor care se țin lanț până la Stoenești. În bazinetul Dragoslavele principalii afluenți ai Dâmboviței sunt Frasinul, Valea Caselor și Valea Hotarului, ultimele pâraie provenind din Munții Leaotei, pe firul cărora se poate pătrunde ușor în acești munți; o mențiune deosebită merită Valea Caselor pe care, așa după cum arată numele, de-o parte și de alta gospodăriile pătrund mult spre pășunile Leaotei.

Ultimii afluenți mai importanți, până la ieșirea din culoar, sunt Valea Bădcnilor, cu o lungime de 15 km și o suprafață a bazinului hidrografic, de 57 km2 și Valea lui Coman, pe partea stângă, apoi pârâul Stoeneasca, pe partea dreaptă. Contribuția acestor mici afluenți se resimte în creșterea debitului mediu multianual al râului de la 4,55 m3/s la Podu Dâmboviței, la 9,55 m3/s la postul hidrometric de la Malu cu Flori (la pătrunderea văii Dâmboviței în Subcarpați).

Majoritatea viiturilor se produc primăvara în urma topirii zăpezilor din munți și a precipitațiilor bogate, iar fenomenul de îngheț înregistrează circa 50 de zile anual, între decembrie și februarie. Interesantă este și scurgerea medie de aluviuni, mai redusă până la Rucăr (2,5—5 t/ha. an) și mai mare la Stoenești (5—10 t/ha. an), datorită petrografiei în care predomină rocile friabile și o torențialitate activă.

Forța apei a fost folosită din vechime de locuitori în transportul lemnului sau în instalațiile hidraulice de tehnică țărănească, la mori, pive ori ferăstraie. O mențiune aparte merită vechiul plutărit de pe Dâmbovița, care s-a practicat până prin anii 1962.

În aval de Pecineagu amenajări vechi, pe firul văii, înlesneau transportul materialului lemnos până la Rucăr și Dragoslavele; cântecul plutașilor încărcat de fiorul dorului, pentru cei rămași acasă, însoțea drumul, adesea plin de primejdii, prin cheile sălbatice, care periodic primeau jertfe din rândul îndrăzneților munteni. În spatele unor mici baraje de lemn (Pecineagu, Cascoe, Valea lui Ivan ș.a.) apa era slobozită cu un vuiet sălbatic, iar pe undele învolburate plutele abia se strecurau prin cheile sălbatice ale Dâmboviței, până ajungeau la atelierele de prelucrare. Mai târziu, prin construirea unei rețele de drumuri forestiere auto, înzestrate cu mijloace de transport moderne, de mare capacitate, s-a rezolvat pentru totdeauna transportul „aurului verde", din munții bine împăduriți, spre fabricile prelucrătoare de la Rucăr, Dragoslavele ori Stoenești. Valorificarea hidroenergetică a Dâmboviței este recentă, prima amenajare , barajul de la Pecineagu, a dat naștere unui impresionant lac, în care se răsfrâng culmile înfrățite ale Făgărașului și Iezerului.

Bazinul hidrografic al Turcului drenează platforma brăneană, are o lungime de 25 km, iar suprafața bazinului este de 200 km2, aparținând sistemului hidrografic al Oltului. Direcția de curgere a râului se suprapune înclinării generale a platformei brănene, pe direcția principală sud-vest — nord-est.

Principalii afluenți ai Turcului, Moeciu, Șimon, Sohodol, Poarta și Sbîrcioara, adună apele de pe clina Pietrei Craiului și Bucegilor, au o pantă accentuată, formează mici lunci și terase, influențând amplasarea așezărilor omenești din culoar.

Desigur, și apele brănene, deși mai mici, au fost folosite îndeosebi în amplasarea ferăstraielor, morilor și pivelor, multe dintre acestea întîlnindu-se și astăzi. Bogatul păienjeniș de rîuri care străbate Culoarul Rucăr—Bran imprimă peisajului o notă de mare pitoresc, contribuind, alături de alți factori naturali, la dezvoltarea turismului. Astfel, una dintre atracțiile turistice ale Dîmboviței o reprezintă și practicarea pescuitului. În apele de limpezimea cristalului, țîșnesc asemenea unor săgeți păstrăvii aurii, o tentație pentru orice pescar amator, o promisiune a vacanțelor noastre estivale.(Teodor,Simion,Culoarul Rucar-Bran).

1.2.5. Potențialul turistic al componentelor învelișului biogeographic

Vegetația

Varietatea reliefului, desfășurarea acestuia pe înălțime între 500 și circa l 500 m, condițiile climatice, substratul calcaros ori conglomeratic imprimă vegetației dispunerea etajată și bogăția speciilor.

Fără îndoială vegetația forestieră ocupă primul loc între ecosistemele Culoarului Rucăr—Bran. Răspândite în trupuri masive, îndeosebi în zonă înaltă de la Giuvala—Fundata și mai ales pe versanții masivelor muntoase limitrofe sau izolate în petice, înviorând plaiurile de baladă din culoar, pădurile constituie o bogăție naturală deosebită, ce a avut un rol important în viața populației locale. Raportat la suprafața culoarului, procentul vegetației forestiere este de 47%, o valoare normală pentru un culoar depresionar carpatic, datorită populării timpurii . Specialiștii au arătat, dealtfel destul de clar, că există o relație spațială de inversă proporționalitate, între densitatea populației și gradul de împădurire.

Suprafețele forestiere cele mai întinse aparțin comunei Rucăr, circa 20 000 ha, aici aflându-se unul dintre marile ocoale silvice ale țării. Din platforma brăneană, Branul posedă aproape 4 000 ha. La o primă analiză se constată așadar o predominare a fondului forestier îndeosebi în Culoarul Dâmboviței, mult mai atașat munților decât platforma brăneană. În același timp dezvoltarea păstoritului, mai ales în satele brănene, a determinat de-a lungul veacurilor extinderea pășunilor și fânețelor montane, înlocuind unele suprafețe ele pădure.

În repartiția altitudinală a pădurilor distingem un prim etaj al pădurilor de foioase, îndeosebi făgete, situat între 500 și l 000 m și un etaj al pădurilor de amestec până la l 400—1 500 m. Pădurile de foioase sunt răspândite în bazinetele depresionare din partea de sud a Culoarului Dâmboviței, precum și pe valea Moeciu, în partea de nord. Alături de fag (Fagus silvatica), cel mai răspândit arbore al acestor păduri, care poate atinge pe versanții lini și însoriți o talie impresionantă, se mai află carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Frasinus excelsior) și mesteacănul (Betula verucosa). Pe alocuri își fac uneori prezenta și exemplare de ulm de munte (Ulmus montana), plop (Populus tremula) și chiar arțar (Acer platanoides).

Pădurile de amestec, în care alături de făgete coniferele devin o dată cu înălțimea predominante, ocupă versanții mai înalți, până la l 400—l 500 m, sau mai întunecoși, cu expoziție nordică. Tabloul acestor păduri este inegalabil prin cromatică, îndeosebi primăvara și toamna. Cele mai răspândite specii de conifere sunt: molidul (Picea abies), bradul (Abies albă) și laricea (Larix decidua), de o mare valoare economică.

Dintotdeauna pădurile au exercitat o irezistibilă atracție pentru oameni, oferindu-le cu generozitate resurse de hrană, material de construcții și adăpost. În milenara existență umană s-a verificat și proverbul conform căruia „românul este frate cu codrul" și s-au pus bazele civilizației carpatice a lemnului. Și astăzi gospodăriile localnicilor folosesc într-o apreciabilă măsură lemnul, aidoma ca în vremea strămoșilor, deși materialele moderne se află în ofensivă la acest sfârșit de secol.O prosperă industrie forestieră antrenează și acum mulți locuitori în doborârea, transportul ori prelucrarea lemnului.

Despre vechimea exploatărilor și chiar a exportului de lemn din culoar ne vorbesc multe documente. Astfel, lemnul do conifere al pădurilor dîm-bovițene era exportat până în Imperiul Otoman, fiind folosit, datorită calităților deosebite, în șantierele navale pentru confecționarea corăbiilor și catargelor (Gheorghe Pîrnuță, 1972).

Pajiștile secundare reprezintă o asociație care ocupă, datorită dezvoltării unui păstorit intens și străvechi, mari suprafețe în Platformă Bran. Covorul pajiștilor montane este format din numeroase specii reprezentative prin păiuș (Festuca rubra), firuța (Agrostis tenuis), țepoșica (Nardus strictă), păiușul de livadă (Festuca pratens) și trifoiul alb (Trifolium repens).

Numeroase flori înviorează cu corolele lor multicolore pășunile și fânețele montane. Din buchetul florilor de munte nu lipsesc viorelele (Viola odorata), cicoarea (Cichorium intybus), sânzienele (Galium verum), lumânărica (Verbascum thapsus) ori gura leului (Antirrhinum majus).

Un peisaj original îl constituie vegetația zonelor carstice, în care alături de ovăsciorul auriu (Trisetum ftavescens) ori specii de păiuș, își fac simțită prezența garofița (Dianthus spiculifolius) și rogozul (Carex rupestris), care înviorează tabloul poliilor și dolinelor.

Specii de mare interes științific sunt, desigur, endemismele, dintre care amintim Garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), unică în lume, care se răsfață pe brânele inaccesibile ale Pietrei Craiului, alături de sângele voinicului (Nigritella nigra), bulbucul de munte, drobușor (Isatis transylvanica) ori smirdar (Rhododendron kotschyi). Iată de ce s-a impus, încă de mult, înființarea unor rezervații naturale, între care mai cunoscută este aceea din Munții Piatra Craiului, care ocupă în prezent circa l 400 ha.

Dacă primăvara și vara pădurile și pajiștile ne ademenesc prin verdele lor crud, prin covorul multicolor al florilor din pășuni și prin mirosul finului cosit, toamna se desfășoară spectacolul neasemuit al codrilor ruginii, în care se aprind din loc în loc „focurile" frunzelor atinse de brumă. Într-un cuvânt, peisajul Culoarului Rucăr—Bran reprezintă pentru turistul aflat la odihnă sau trecător un tablou a cărui negrăită frumusețe ne cheamă și-ne recheamă mereu în orice anotimp.

Fauna

Cadrul natural specific Culoarului Rucăr—Bran este deosebit de favorabil pentru o faună bogată și diversificată, care populează pădurile, fânețele și pășunile montane, apele învolburate ori tainicile peșteri, până la crestele scăldate în nori. În umbra pădurilor de făgete și conifere își găsesc un adăpost ideal numeroase specii: lupul (Caniș lupus), râsul (Felix lynx), jderul de pădure (Martes martes), veverița (Scirius vulgaris) ori pârșul de alun (Muxardinus avelanorius). Unele mamifere prezintă un interes cinegetic, care le-au dus faima pretutindeni. Sunt exemplarele mărețe de urs (Ursus arctos) și mistreț (Sus scrofa), sau de o frumusețe tulburătoare ca cea a cerbului (Cervus elaphus), atent la cel mai mic zgomot ivit.

Pe culmile mai înalte ale munților, pe brânele sălbatice ale Pietrei Craiului, singuratică său în grupuri, trăiește o podoabă a naturii carpatice, capra neagră (Rupicapra rupicapra), specie ocrotită de lege.

Numeroase specii de păsări ne încântă prin coloritul penajului ori prin cântecele tainice și tulburătoare; sunt specii de pițigoi (Paris montana), muscarul mic (Ficedula parva), pitulicea sfîrîietoare (Philoscopera dibilatrix), ori ciocănitoarea cu spatele alb (Dendrocopos leucotos).

În undele repezi ale Dâmboviței și în apele afluenților mai mari trăiesc lalolaltă cu păstrăvul (Salmo trutta fario) — cel mai valoros pește din apele de munte, zglăvoaca (Cottus gobio), lipanul (Thymallus thymallus) și moioaga (Barbus meridionalis petnyi), reprezentând o reală tentație pentru pescarii sportivi și amatori, dar și pentru turistul venit să se deconecteze aici, în fascinantul univers al Carpaților.

Bogăția faunistică este completată în mod original de bogate specii cavernicole, care populează lumea tainică a peșterilor și golurilor subterane. Posibilitățile de practicare a vânatului și pescuitului constituie o premisă favorabilă în amplificarea turismului de sejur, o invitație tentantă pentru cunoaștere și drumeție.

Arii Protejate

În zona analizată întâlnim Parcul Natural National Piatra Craiului (6374 ha) și Parcul Natural Național Bucegi (6492 ha); de asemenea, rezervații mixte, precum zona carstică Dâmbovița–Dâmbovicioara, cu complexul de chei și pesteri. Pentru județul Brașov s-a instituit regimul de arie protejată care a încadrat situri de importanță comunitară pentru suprafața totală de 103316,05 ha. Din această suprafață totală ROSCIO194 – Piatra Craiului încadrează 16072,0 ha din care zonaBran-Moeciu deține 6268,1 ha ( la acestă suprafață în lista siturilor de importanță comunitară comuna Bran este înscrisă cu 35,7 ha, comuna Fundata cu 478,53 ha și comuna Moieciu cu 1884,2 ha. Toate aceste elemente pot reprezenta motivații pentru practicarea diferitelor forme de turism: în rezervații, speologic, științific, etc.

Parcul National Piatra Craiului

Situat in Carpatii Meridionali, parcul cuprinde masivul de circa 25 km lungime intre Zarnesi si Rucar, fiind delimitat de Culoarul Bran-Rucar si raul Dambovicioarei la est si sud-est, de rauril Dambovita si Tamas la est si de raul Barsa la nord.

Imbinarea dintre traditiile locale pastrate inca nealterate, peisajul deosebit, prezenta multor specii de plante si animale rare creeaza unicitatea Parcului National Piatra Craiului. Satul traditional, reprezentat prin Magura si Pestera, te ajuta sa descoperi frumusetea vietii la tara, mancarurile traditionale romanesti, obiceiurile pastrate din strabuni. Stanile, un bun prilej de popas, iti ofera un bulz ciobanesc intr-o ambianta deosebita.( www.pcrai.ro)

Frumusetile muntelui se lasa descoperite prin excursii de-a lungul sau.

Primele escursii in Piatra Craiului se pierd in negura timpului, fiind intreprinse de ciobanii si vanatorii localnici. Acestia au folosit la inceput, pentru adapost, stanile ciobanilor, contruind apoi primele cabane si refugii. In 1881 au fost ridicate cabanele Plaiul Foii si Vladusca. Cabana din Poiana Vladusca a avut o existenta scurta si zbuciumata, arzand in anul 1896, fiind reconstruita in acelasi an si distrusa de o avalansa 25 de ani mai tarziu, in 1921. Pentru a facilita atingerea varfului Piscul Baciului de cat mai multi turisti, initial a fost construit refugiul Grind (1908-1916), apoi Cabana Negru Voda pe acelasi amplasament, in 1934. Din pacate, amplasarea intr-o zona expusa a pecetluit si soarta acestei cabane care a fost distrusa de o avalansa in 1953. In 1897 s-a construit Cabana Curmatura, cabana care din fericire se pastreaza pana astazi. Deschiderea de noi trasee catre creasta a impus construirea de noi refugii in cele mai importante zone de acces: Diana (1920-1930) si Vf. Ascutit.

Dupa 1950, expeditiile montane au devenit tot mai numeroase, descoperindu-se si explorandu-se in scurt timp unele dintre cele mai importante avene : Avenul Vladusca in 1952.

Pricipalele puncte de intrare in parc, clasificate dupa numarul turistilor care le acceseaza si dupa distantele fata de diferite zone de interes turistic din munte sunt:

Zarneti – poarta principala de intrare in parc pentru accesarea versantilor nord -nord estici si nord-vestici.

Dambovicioara – poarta principala de intrare pentru accesarea versantilor sudici si sud-estici.

Comuna Moeciu-sat Pestera

Comuna Fundata-sat Sirnea

Pentru cei care vor sa petreaca mai multe zile in parcul National Piatra Craiului exista atat pensiuni agroturistice in satele din Parc (Pestera si Magura) si din jurul Parcului (Bran, Moeciu, Sirnea, Ciocanu, Podu Dambovitei, Dambovicioara si Satic), cat si cabanele si locurile de campare din zona parcului. Gradul de confort asigurat de pensiuni difera de la o margareta la cinci margarete. In zona Bran-Moeciu se gasesc peste 150 de pensiuni turistice cotate de la una la trei margarete, distanta fata de Parc fiind de la 100 m pana la 10 km.

Parcul National Bucegi

Masivul Bucegi, cu o suprafata de circa 300 km2 , se afla la extremitatea estica a Carpatilor Meridionali, desfasurandu:se intre Valea Prahovei la est si culoarul Branului la vest; cade brusc spre nord catre depresiunea Barsei si destul de domol spre sud, pana la contactul cu Subcarpatii. Fiind de o mare complexitate structurala si morfologica, masivul apare ca o cetate naturala, cu incinta suspendata la 1600: 2500m, sprijinita de abrupturi puternice.

Dinspre Izvorul Dorului si Ialomita , se intinde un platou inalt , acoperit cu pajisti alpine si jnepenisuri .Cei aproximativ 36 kmp (12 km lungime si 3 km latime ) , formeaza un platou inclinat de la nord la sud , ce coboara de la cei 2350 m , in zona Babelor , pana la cei 1700 m de la Oboarele si Dichiu . Cele doua vai importante :Ialomitei si Izvorul Dorului , incadreaza platoul ce este intrerupt doar din loc in loc de crestele muntilor : Babele :2294 m , Cocora :2191 m , Laptici :1872 m , Blana :1875 m , Oboarele :1707 m , Dichiu : 1713 m .Spre sud se continua platoul cu cateva varfuri mai mici , coborand pana deasupra comunei Moroieni , in plaiul Domnesc .

La vestul vaii Ialomitei se intinde cealalta ramura principala a masivului: cea desprinsa din varful Omu , pornita la inceput catre Doamnele : 2402 m si Batrana : 2181 m , arcuindu:se apoi catre sud prin Grohotisu : 2168 m , Strungile Mari :2089 m , Saua Strunga :1909 m , Tataru 1998 m , Deleanu :1904 m , Lucacila :1895 m , Zanoaga :1788 m .

In afara celor doua ramuri principale , tot din zona varfului Omu se mai desprind culmi scurte si abrupte . Catre est porneste munte_bunle Moraru , spre nord:vest , Bucsoiu :2492 m , isi ridica semet crestele formand o parte din cumpana apelor , iar catre nord Padina Crucii separa cladarile glaciare Malaiesti si Tiganesti .

Valea Ialomitei isi aduna apele din paraiele Batrana , Doamnele , Obarsia , Sugari si se intinde prin centrul masivului formand Cheile Ursilor , Pesterii , Tataru , Zanoaga , Orzea.

Capitolul II. Componentele potențialului turistuc rural

2.1. Arhitectura tradițională

Din punct de vedere arhitectural, una din cele mai vechi mărturii documentare asupra caselor din această regiune, provine de la Edmund Chisthull, care spune că în 1902, la Rucăr, sat mare și în acea vreme , că toate casele sunt construite după obiceiul valahilor, din trunchiuri de copaci suprapuse, cu un acoperiș înalt, țuguiat și șindrilat. Casele n-au coșuri, fumul iese pe mai multe deschizături ale acoperișului.( MOSOIU,Ioan,Branul si cetatea Branului)

Pitorescul așezărilor este generat de gospodăriile locuitorilor frumos rânduite și durate din piatră și lemn, cu dragoste și suflet, împrumutând ceva din armonia și monumentalitatea peisajului.

Casa de tip muscelean se caracterizează printr-o armonioasă îmbinare arhitectonică a volumelor. În construirea ei se folosește piatra, la temelie, și lemnul inclusiv pentru acoperiș. Specificul constă atât în apariția sălii deschise, sprijinită pe stâlpi frumos ornați cu motive populare diferite, așezată pe o largă pivniță (cămara de iarnă), cât și în dispunerea camerelor. Asemenea locuințe, în construcția cărora se folosește, mai mult lemnul, întâlnim la Rucăr, Dragoslavele, Dâmbovicioara, Sătic și chiar la Fundata. ( MOSOIU,Ioan,Branul si cetatea Branului)

Așa cum remarcau și autorii lucrării Arta populară în Argeș și Muscel, evoluția arhitecturii din întreaga zonă musceleană, implicit și cea din Rucăr, a fost mult mai rapidă decât a celei din alte locuri, revelator în acest sens fiind dispariția aproape totală a acoperișului învelit cu paie, care exista în trecut și aici, și înlocuirea acestuia cu șiță (lucru considerat în secolele trecute un lux pe care nu mulți și-l permiteau, dar care în zonă se explică prin numărul mare al meșterilor în lemn).

Indiferent însă de materialul din care este alcătuit, forma acoperișului rămâne aceeași în forme esențiale. Acoperișul de casă rucărean este cel obișnuit românesc în patru ape, cu două ape mai mari, situate spre fața și spre spatele casei, și cu alte două așezate lateral. Ca și în prezent, coama este paralelă cu fațada. .( MOSOIU,Ioan,Branul si cetatea Branului)

2.2. Peisajul rural

Formele de habitat specifice Culoarului Rucăr—Bran reprezintă o adevărată sinteză a factorilor naturali cu cei istorici și economici. În mare măsură varietatea formelor de relief a generat o localizare a vetrelor nu numai complexă dar cît se poate de originală. Astfel, în depresiunile din Culoarul Dîmboviței, și-au mutat vatra localitățile Rucăr, Dragoslavele, Slobozia, Stoenești, Bădeni și Cotenesti, cu tendințe de compactizare, datorită unirii nucleelor de habitat sau de ramificare pe văile afluente Dîmboviței. ( MOSOIU,Ioan,Branul si cetatea Branului)

„Gospodăria, casa țărănească, au fost martorele vieții familiale și economice a societății rurale”. (R. Vuia, 1938). Fiecare gospodărie este un mic muzeu, fiecare denumire este o dovadă a evoluției și civilizației poporului român." satul muscelean prezintă un anumit specific, cu casele de un alb imaculat, o arhitectură proprie în care se detașează sala înaltă sprijinită pe stâlpi de lemn frumos lucrați.

Din mulțimea formelor de habitat, prezentăm câteva tipuri de gospodării, expresie a unei economii predominant pastorale. Casa colibașilor brăileni, datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și dispărută astăzi aproape în totalitate, era compusă din două până la trei camere (tindă, căsuță și casa mare). Construită din lemn, pe o temelie de piatră, această gospodărie a fost mult răspândită în trecut, remarcându-se prin simplitate, sobrietate și funcționalitate.

Amenajările pastorale constituie cele mai vechi forme de habitat, cu utilizare temporară din Culoarul depresionar Rucăr, ca reflex al apariției și dezvoltării păstoritului, pe baza unor întinse și bogate pășuni și fânețe alpine. Habitatul pastoral reprezentat de stane, sălașe, odăi, colibe este cuprins între 800 și 2 100 m altitudine, cu cca mai mare frecvență între l 400 și l 800 m. Dintre toate amenajările pastorale stânele și grajdurile sunt cele mai frecvente forme de habitat pastoral. Dacă stânele depășesc frecvent 2 000 m, grajdurile sunt situate până la l 500—l 600 m. Stâna, cu variantele sale tradiționale, având două sau trei încăperi, se întâlnește practic în tot culoarul depresionar. ( MOSOIU,Ioan,Branul si cetatea Branului)

Grajdul trebuie privit ca o amenajare pastorală complexă, legată mai ales de valorificarea pe loc a resurselor furajere și nu în mod simplist, ca un modest adăpost pentru animale. Apărute în apropierea așezărilor din Culoarul Dâmboviței, ele înregistrează o frecvență deosebită între 1000 și l 600 m altitudine. În jurul lor se cultivă mici suprafețe cu plante furajere și legume. Legată de prezența acestor amenajări temporare, diviziunea muncii a făcut ca o parte din membrii familiei, îndeosebi cei vârstnici, mai rar tinerii căsătoriți, să-și petreacă cea mai mare parte din timp departe de sat, clupă un calendar arhaic încă din vremea dacilor. În multe împrejurări, concentrarea grajdurilor a dus la apariția de cătune și ulterior a satelor Valea Caselor, Suseni, Ciocanu, Sătic și parțial Șirnea. Fundățica. ( MOSOIU,Ioan,Branul si cetatea Branului)

În ceea ce privește așezările temporare, ele reprezintă adevărata adaptare activă a amenajărilor pastorale, forestiere, hidrotehnice la condițiile specifice spațiului limitrof din munți (Leaota, Bucegi, Iezer-Păpusa, Piatra Craiului).

Tabel 4: Gradul de ocupare a populatiei rurale in zona Rucar-Bran

(Date din cadrul DJDR, Argeș și Brașov)

Comuna Bran

Comuna Bran este situata relativ in centrul tarii, la limita sudica a judetului Brasov, in unitatea geografica denumita “Platforma Bran”, zona ce face legatura intre Depresiunea Tara Barsei si Depresiunea Rucar-Campulung Muscel, prin DN 73, la aproximativ 27 km de municipiul Brasov. Centrul de comuna este amplasat exact la capatul trecatorii Rucar-Bran spre Transilvania.

Comuna Bran este declarata prin HG nr 298 /14.04.2005 statiune turistica de interes local.

Prima consemnare intr-un document dateaza din anul 1367 in actul prin care magistrul Iacob “Nobil de Drag” unul dintre cei mai mari feudali din Tara Barsei, ii revine ca mostenire Branul sub numele de TERCH. Sase ani mai tarziu, in 1373, un sfert din satul Bran, de aceasta data sub numele de Turcz, este donat de catre Regele  Ungariei lui Nicolae, episcop de Cenad si nepotului sau Matei. Din moment ce poate fi impartit, rezulta ca satul Bran era o asezare intinsa in cadrul platformei Bran.

Toate evenimentele istorice sunt legate de construirea la capatul trecatorii Rucar-Bran spre Transilvania, pe teritoriul actualei comune a Castelului Bran.

Trecatoarea Branului a fost in trecut una din principalele cai de patrundere a ostirilor dusmane in Transilvania iar mai tarziu dupa migrarea popoarelor si mai cu seama dupa infiintarea statelor feudale, a devenit cea mai importanta cale comerciala care lega comertul apusean cu cel din Tara Romaneasca.

Portivit reorganizarii administrative din anul 1968, comuna Bran cuprinde actualele sate: Poarta, Predelut, Simon, Sohodol.

Un moment insemnat in istoria Branului in prima jumatate a secolului al XX lea il constituie perioada 1920-1948, cand castelul Bran si “dependintele “ sale au apartinut Reginei Maria (din 1938, principesei Ileana), in urma donatiei facute de catre orasul Brasov la 1 decembrie 1920, act benefic care a polarizat interesul statului si al unor marcante personalitati ale vietii culturale romanesti.

Zarnesti

Zărnești, mai demult Zernești, Zârnești este un oraș din județul Brașov. Are o populație de 25.299 de locuitori. Este situat la poalele masivului Piatra Craiului și este străbătut de râul Bârsa

Datorită poziției geografice, orașul Zărnești are mari posibilități de dezvoltare în domeniul turistic, în special cel montan. Baza turistică a orașului nu este una foarte dezvoltată, dar se poate practica turismul în condiții optime. Prezența pensiunilor agro-turistice și a cabanelor face ca în Zărnești să se practice un turism de recreere sau, cum se mai spune, un turism „verde” sau „ecologic”.

Turiștii veniți la Zărnești pot înnopta la pensiunile din oraș sau la cele din apropiere, din zona Plaiul Foii,  Poiana Mărului sau Tohănița-Predeluț. Ei pot practica în timpul petrecut la Zărnești alpinismul, echitația (călăria), drumețiile montane sau se pot delecta privind natura în adevărata ei splendoare, în cele mai sălbatice zone din Europa și anume în Piatra Craiului, unde populația de animale sălbatice este foarte numeroasă. De asemenea, Piatra Craiului este principala atracție turistică a zonei Zărneștiului, fiind principala bază de plecare spre cele mai frumoase trasee turistice ale masivului.

Se mai pot practica plimbările cu căruțele trase de cai spre satele apropiate, Măgura sau Peștera, sau se mai poate practica așa-numitulbird watching, în Prăpastiile Zărneștiului sau în împrejurimi.

Datorită climei, dar mai ales a poziției geografice a orașului, în Zărnești se pot practica o serie de sporturi cum ar fi fotbalul, alpinismul, schiul, motocrosul, mountainbiking, ș.a. Zărneștiul este cunoscut în principal datorită alpinismului care a fost o lungă perioadă de timp un sport consacrat pentru oraș prin câștigarea de către sportivii zărneșteni de la clubul Torpedo a multor concursuri de profil. Poate tot la fel de consacrat este motocrosul, un sport care se practică de mulți ani la Zărnești, la început pe brânele de sub Piatra Mică lângă cabana Gura Râului, ca mai apoi să-și desfășoare probele pe traseul de pe Brebina, mai nou refăcut de către patronul unei mari companii brașovene care deține și clubul de motocros Vectra. Un sport mai nou care este practicat mai ales de turiști este echitația (călăria) care începe să se dezvolte vertiginos în câteva centre unde se pot închiria cai și echipamentul necesar.

Moieciu de Jos

Situat între valea Popii și valea Bângăleasa, satul cu cel mai bun acces spre platoul bucegilor. Moieciul de Sus e învăluit în răsuflarea tăioasă a Bucegilor: iarna, pe dealurile printre care stau risipite gospodăriile localnicilor sunt improvizate minipârtii de schi și săniuș. Dincolo de fațadele moderne ale pensiunilor din moieciu de Sus, cu dotări cărora nu li se poate găsi nici un cusur, se păstrază o autentică atmosferă rustică. Puțini sunt cei care să nu se lase ispitiți de savoarea bucatelor tradiționale, obținute în gospodărie. Cocoțate pe coline văluroase, aceste pensiuni liniștite oferă privlliști inegalabile spre culmile Bucegilor și Cheile Grădiștii.

Rucăr

Rucăr este o localitate în județul Argeș, Începând cu data de 16 iulie 1973 satul Rucăr (Argeș), alături de alte 13 localități, se declara, experimental, sat de interes turistic denumit "sat touristic prin ordinul ministrului turismului nr 744/1973.

Frumosul sat al rucărenilor este înconjurat de Munții Ghimbavu, cu Vârful Crucei, la est, Drăganul, Dragna, Pleașa, la nord, Munțișoru, la nord-vest, Dealul Posada, la nord, și Fruntea (Gruiul) lui Andreiaș, la sud-vest.

De frumusețea locurilor din preajma Rucărului au fost atrași Ioan Slavici, Titu Maiorescu, Alexandru Vlahuță, George Cojbuc, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Panait Cerna, care au poposit în localitate, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp; câțiva pictori au găsit aici subiecte de inspirație: Nicolae grigorescu (Bâlciul de la Râșnov, Maternitate, Vatră de la Râșnov), carol Pop de Szathmary, Nicolae Vermont.

2.3. Meșteșugurile tradiționale.

Zona Rucăr-Bran, bine cunoscută din punct de vedere geografic, istoric, social-economic a constituit pentru populația autohtonă o adevărată vatră de convețuire de continuitate etno- culturală și de legătură între Transilvania și Țara Românească.

Din ansamblul ocupațiilor de bază se detașează prin ponderea pe care au avut-o în economie: păstoritul, datorită căreia zona Moieciu-Bran a fost caracterizată ca una din principalele rezervoare pastorale ale României.

În prezent, datorită schimbărilor profunde care au loc în viața satelor brănene, ponderea activității păstorale a scăzut, făcând loc unui tip de gospodărie multidirecțională din punct de vedere al activităților economice, profilată pe creșterea animalelor, pomicultură, cultura cartofului, apicultură.

O viață pastorală, în condițiile actuale, nu mai duc decît ciobanii; propietari de oi și de vite, au un efectiv redus de animale, apărând "stânele de strânsură" care adună animalele micilor propietari de prin sate. Păstoritul se menține la forma lui tradițională, de stână de munte, dar ca mod de viață el s-a restrâns la un număr redus de persoane.( MOSOIU,Ioan,Branul si cetatea Branului)

Agricultura, este considerată pentru majoritatea zonelor din țara noastră, pe prin plan în ierarhia ocupațiilor tradiționale, în zona Moieciu a ocupat un loc secund din cauza climatului și din cauza specificului geografic. Datorită acestor factori, agricultura a fost mai dezvoltată în economia satelor Branului de Jos (Sohodol, Poarta, Predeluț, Moieciu de Jos). În această parte a zonei, natura solului a favorizat cultura cartofului, a pomilor fructiferi și (n mică măsură cultura cerealelor. .( MOSOIU,Ioan,Branul si cetatea Branului)

O altă ocupație a locuitorilor este "lucrul la pădure". Mărturiile descoperite în zonele arheologice aflate pe teritoriul satelor brănene atestă permanența preocupare a locuitorilor de extindere a teritoriilor pentru pășuni, fânețe și agricultură, în detrimentul suprafețelor împădurite. Ca și în alte părți apariția uneltelor de fier a favorizat defrișarea pădurilor și totodată a făcut posibilă dezvoltarea meșteșugurilor legate de prelucrarea materialului lemnos.

În ținutul Branlui au existat instalații de prelucrare a lemnului atestate documentar încă din sec. al XVI-lea-. Lucrul la pădure, ca ocupație tradițională a fost preluat din generație (n generație și diversificat, în raport cu cerințele vieții. Paralel cu satisfacerea nevoilor gospodărești, materialul lemnos a fost prelucrat și pentru piață, constituind o sursă de venituri.

Un fenomen caracteristic zilelor noastre îl constituie migrarea profesională. A apărut muncitorul- țăran care se ocupă de gospodăria lui, dar practică și o profesiune într-unul din centrele industriale din zonâ: Zărnești, Râșnov, Codlea sau Brașov. O parte a populației este ocupată în activitățile legate de turism care a devenit o a doua ocupație ca importanță economică în zonă.

Tot în cadrul muncilor agricole, o pondere însemnată o are ocupațiile specifice industriei artizanale, prin care se valorifică bogată moștenire de artă populară din această parte a țării.

Meșteșugul, ca îndeletnicire specifică, reprezintă o îmbinare organică între tehnici și artă și și are originea la începuturile istoriei. De la forma lor primară de manifestare, la gradul superior atins în zilele noastre, meșteșugurile au parcurs un drum lung pe linia perfecționării tehnicilor, a diversificării produselor și al ridicării nivelului artistic.

Prelucarea lemnului. Pentru brăneni, lemnul pădurilor (nconjurătoare a constituit o sursă de trai și un mijloc de rezolvare a multor probleme de viață, deoarece car ajutorul acestui material se construiau casele gospodărești, instalațiile tehnice și uneltele, mobilierul și obiectele de uz casnic.

Construcțiile din lemn și instalațiile tehnice (mori, piue, joagăre, teascuri), sunt expresia moștenirii unei (ndelungate tradiții (n prelucrarea lemnului, ridicată la nivelul meșteșugului. Din categoria uneltelor de muncă întâlnim numeroase unelte și obiecte folosite (n domeniul creșterii animalelor: vase pentru muls, tipare de coș, linguri de diferite forme, cerințe, linguri de jintiță, puținele pentru bătut untul, cupele pentru muls și răvarele pentru frământat cașul.

Din categoria obiectelor legate de viața păstorească, instrumentele muzicale folosite (n zona Moieciu – fluierele, cavalele și tilincile – se remarcă și prin accentuarea calității artistice. De asemenea calitățile estetice se remarcă la uneltele agricole, la juguri, șei și codiștile de

bici.( MOSOIU,Ioan,Branul si cetatea Branului)

În domeniul confecționării de mobilă, meșteșugul s-a dezvoltat numai în limita strictă a satisfacerii cerințelor din zonă. .( MOSOIU,Ioan,Branul si cetatea Branului)

Fierăritul. Meșteșugul fierăritului a fost practicat în cadrul atelierelor sătești, în aproape toate așezările brănene și s-a dezvoltat în corelație cu practicarea ocupațiilor de bază. Un atelier ce (ncă mai funcționează se află la Șirnea cuprinde o serie de produse și obiecte manufacturate în atelier: serii de ciocane, nicovală, bardă, vătrai pentru cărbuni.

Cojocăritul. Prelucrarea pieilor în Bran era efectuată aproape (n fiecare gospodărie. Cojocăritul s-a practicat în trecut mai ales în Branul de Sus (Fundata și Șirnea). La Șirnea, se menține până în zilele noastre cojocăritul în formele sale tradiționale.

Încondeierea ouălor Arta încondeierii ouălor, extrem de veche, este foarte răspândită în zona Branului excelând printr-o măiestrie a execuției desenului și printr-un bogat repertoriu de motive ornamentale

2.4. Manifestări etno-folclorice – tradiții și obiceiuri, Festivaluri și târguri anuale

Ca rezultantă directă a vieții sociale din cadrul comunității umane, obiceiurile încifrează sisteme perfect închegate prin care aparentul spectacol folcloric evidențiază în timp un sistem corelat cu viața omului, cu viața neamului ca celulă fundamentală a societății tradiționale, cu viața comunităților mai mari, locale sau regionale. Privite ca acte de comunicare, aceste manifestări culturale includ și valori de inițiere prin care se perpetuează , în primul rând, valorile morale. Obiceiurile din ciclul vieții (naștere, nuntă, înmormântare), cele calendaristice, la care asociem hora statului, clăcile, demonstrează atât bogăția, cât și diversitatea acestor manifestări.( Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești, București)

Obiceiurile din ciclul vieții sau riturile de trecere marchează cele mai importante momente din existența omului. Vechimea acestor tradiții și obiceiuri este diferită și cu aspecte concrete pentru fiecare ritual. Mihai Pop a emis teoria că cele mai vechi sunt manifestările legate de înmormântare. Obiceiurile de la naștere ocupă o poziție de mijloc, c nd s-a trecut de la instinctul biologic de perpetuare a speciei la apariția conștiinței sociale și, implicit, a unor practici rituale . Obiceiurile de nuntă par să fie cele mai noi, originea lor fiind legată de apariția familiei ca instituție socială autonomă. Obiceiurile legate de nuntă, botez și înmormântare sunt de natură să explice acel sentiment al comunității, a cărei memorie se dovedește vie prin originea sa, într-o tradiție consemnată oral. „Comunitățile de tip tradițional caracterizate prin participarea fizică și afectivă a grupului la evenimentele faste sau nefaste din existența fiecărui individ și a fiecărei familii, casa se impune în mentalitatea rurală ca un spațiu deschis, de întreținere și stimulare a sociabilității". Aceste obiceiuri privesc viața individului și ele au mai fost numite obiceiuri de trecere pentru că fiecare în parte aduce o schimbare în viața și condiția individului. S-a apreciat existența a trei stadii în împlinirea obiceiurilor respective: despărțirea, așteptarea și integrarea individului în noua sa condiție. Tradițiile au dovedit o solidă durabilitate, dar s-a observat și o evoluție de la ceremonial la spectacol. În desfășurarea acestor obiceiuri se impun acte de natură diferită: de la implicarea unor credințe străvechi până la elemente de ordin social.

În seara de Anul Nou sunt o mulțime de obiceiuri și credințe legate în special de nădejdea de măritat a fetelor. Dacă sunt mai multe fete la o casă își cauta fiecare câte un os din piftie , pe care apoi îl așează jos, afară. Pe al căreia îl va lua câinele mai întâi, aceea se va mărita mai întâi. Va pleca în căsătorie în direcția unde a plecat câinele

Un obicei și mai străvechi este “Brezaia”. Tineri și mai în vârstă, până la 50 de ani, grupați în cete, organizează “ sărbătorirea Crăciunului”. După cum se manifesta, brezaia poate fi socotită un fel de teatru popular. Ea are două personaje mai însemnate: Moșul și Brezaia.

Moșul este îmbrăcat în haine obișnuite, având pe spinare o piele de oaie, care are în față o scândură pe care este desemnat cu roșu un cap de animal, iar în mână ține o măciucă sau mai bine zic un pămătuf, format dintr-un bat, care este legat de un ghem de cârpe, cu care bate copiii care-l aleargă și chiar sip e oamenii mari, carendu-le bani.

Pielea din spatele moșului se numește hârcă. A doua persoană, soția moșului este Brezaia. Din creștetul capului și până jos ea este îmbrăcată cu un fel de pelerina care-i acoperă tot corpul și care este formată numai din basmale de diferite culori și modele, ce le-au căpătat flăcăii de la fete, cu câteva zile mai înainte de Crăciun. În partea de sus Brezaia , are un cioc de lemn ca pliscul raței, al cărui maxilar de jos este mobil și plecaie ori de câte ori este tras de sfoară de mâna Brezăii. Brezaia nu vorbește nimic, numai se ia după trecători și începe să ciocănească, dând a înțelege că trebuie a i se plăti. Atât Moșul cât și Brezaia sunt însoțiți de un grup de tineri și chiar mai vârstnici care cânta colindul, în timp ce Brezaia joacă și plescăie.

Flăcăii cu Brezaia, încep colindul din seara de 24 decembrie și țin până a doua zi dimineață. Ca dar primesc bani. La unele case colindătorilor li se da de băut. Cu banii primiți, flăcăii plătesc lăutarii ce le-au cântat la hora și cinstesc cu vin fiert pe brezaiasi. A doua zi Moșul și Brezaia se plimba prin sat, după care alerga o droaie de copii care striga : “Brezaita moșului / pe valea cocosului / nu te da, nu te lasa / că mă leg de hârca ta!”. În timpul acesta Moșul se ia după copii , bătându-i cu măciuca.

A treia zi în timpul horei satului, Brezaia joaca, se veselește, apoi cade jos moartă și băieții o pun pe o țoala și jelesc moartea ei. Apoi o duc la cârciumă, unde spun că îi face înmormântarea. În acest timp Moșul se jelește făcând diferite gesturi ce distrează pe cei prezenți. Atât Moșul cât și Brezaia închipuiesc două personaje biblice. Moșul închipuie pe împăratul Irod , iar Brezaia pe Irodiada.

În seara de Anul Nou colindătorii mai au o gamă variată de obiceiuri și anume : cei mai mici dintre băieți merg cu Plugușorul, iar cei mai mari dintre aceștia merg Capra și Ursul. Colindătorii care merg cu Plugușorul își fac cu câteva zile înainte biciuri, buhaiuri, moriști, iar în seara de Anul Nou se îmbraca în portul popular și merg pe la casele oamenilor și încep a ura

La 26 octombrie (Sf. Dumitru) copii fac “Focul lui Sumedru”. Ei pregătesc din vreme cetini de brad pe care le pun, unele peste altele, în formă de claie, apoi le dau foc și încep să strige în cor :”Hai la focul lui Sumedru!”. Femeile vin cu tarnele cu mere, covrigi, nuci etc. și le împart copiilor. Cenușa de la foc este luată și presărata mai târziu peste răsaduri, spre a le feri de moliile stricătoare.

Invoilei agricole privind pamantul

Datorita faptului ca simtul proprietatii este foarte dezvoltat si acest drept nu a fost stirbit in timpul regimului comunist, branenii greu se invoiesc cand e vorba de pamant. Totusi, familiile mai in varsta care nu-si mai pot lucra pamantul, il dau «in parte» cu un procent de 50%.

Masura laptelui la oi si vaci

Fiecare proprietar, primește de la stăpânul stanii unde își trimite animalele pentru vârât, pentru fiecare oaie 4-5Kg de brânză de burduf, 1Kg de urda sau 7-8Kg de telemea. De asemeni, proprietarii sunt obligați să plătească stăpânului de stana costurile aferente tratamentelor zooveterinare ale animalelor. Pentru fiecare vacă, pentru toată perioada de vârât (1 Iunie – 1 Octombrie) proprietarul primește 6Kg brânză de burduf și 1Kg de urda pentru fiecare litru de lapte mults la măsurarea laptelui.

Măsurarea laptelui se desfășoară intre Sfântul Petru Nou și Sfântul Petru Vechi, în mijlocul perioadei de pășunat. În ziua aleasă de comun acord de către stăpânul stanii și proprietarii de animale, se măsoară laptele muls de la fiecare animal la cele 3 mulsori ale zilei respective. 

Urcatul la munte

Această activitate are ca scop pășunatul animalelor. Astfel, în jurul zilei de 1 Mai ovinele încep pășunatul pe pășunile de la șes, în timp ce taurinele încep pășunatul pe fânețele proprietarilor spre finalul lunii Mai. La începutul lunii Iunie, atât ovinele cât și taurinele sunt urcate către munte, pentru a-și continua pășunatul pe pășunile alpine. 

Tunsul oilor

Tunsul oilor se desfasoara in perioada 1 martie-10 aprilie, dupa ce fatarile s-au incheiat, pentru a ramane in adaposturile proprietarilor 3-4 saptamani pana la iesirea la pasunat.

Alesul Oilor

Alesul Oilor sau Răvășitul Oilor, este una dintre cele mai importante sărbători desfășurate în Zona Rucarului. Această sărbătoare are loc după ce stăpânii de stana coboară de la munte, înapoind proprietarilor animalele definitivând înțelegerea cu aceștia. Mai precis, proprietarii își recuperează animalele, primesc și produsele lactate cuvenite, achitând către stăpânul de stana costurile aferente tratamentelor zooveterinare. Cu această ocazie se organizează o mare expoziție de produse din lapte, cât și o expoziție cu cele mai frumoase exemplare animale. (ovine, taurine, câini ciobănești, cai, măgari).

Incondeierea oualor

Locuitorii din Bran, Sohodol și Poarta sunt vestiți pentru arta impestrițării (încondeierii) ouălor practicată cu ocazia sărbătoririi Sfintelot Paști. Trebuiau respectate cu strictețe ordinea și etapele de lucru: mai întâi, ouăle erau „scrise” cu bogate motive ornamentale cu ajutorul unui condei cu vârf din tablă de aramă înmuiat în ceară caldă, apoi erau introduse în prima vopsea, operație în urma căreia liniile trasate cu ceară rămâneau albe. Erau desenate apoi alte motive pentru completarea modelului decorativ, după care ouăle erau înmuiate în altă culoare. Operația se repeta de aproximativ trei ori. Culorile folosite de brăneni la încondeirea ouălor erau alb, galben, roșu, pe fond negru. Ouăle erau impestrițate cu motive decorative, reprezentând, cel mai adesea, pomul vieții, soarele, vârtelnița, șarpele, coarnele de berbec, cloșca cu pui, spicul de grâu. După ce erau vopsite, ouăle erau așezate pe un grătar deasupra plitei pentru a permite topirea cerii cu care fuseseră trasate motivele.

Sărbătoarea Brezaia

Un obicei si mai stravechi este “Brezaia”. Tineri si mai in varsta, pana la 50 de ani, grupati in cete, organizeaza “ sarbatorirea Craciunului”. Dupa cum se manifesta, brezaia poate fi socotita un fel de teatru popular. Ea are doua personaje mai insemnate: Mosul si Brezaia.

Expopastoralis – Povestea Branzei

Localitatea Rucăr, situată pe valea Dâmboviței, în partea de N-E a județului Argeș, cu o veche tradiție folclorică și turistică, în zilele de 11 și 12 septembrie 2010, cu ocazia unui obicei păstoresc, ancestral, răvășitul oilor, a organizat cea de-a doua ediție a Sărbătorii „Expopastoralis – Povestea Brânzei”, o activitate complexă, instructivă și originală, care și-a propus să evidențieze aspecte ale vieții economice, culturale, turistice, etnografice, gastronomice, rucărene.

Datând de mai puțin timp, Zona Branului mai găzduiește și așa numitele manifestări etno- folclorice contemporane. În ultima duminică a lunii august are loc la Fundata "Nedeia munților", între 28 iunie și 5 iulie are loc"Măsurarea laptelui" străveche datină păstorală reactualizată; "Răvășitul oilor", "Târgul de vară de la Moieciu", între 26 – 30 iulie "Serbările Șirnei" între 20 – 25 iunie.

Astfel și din punct de vedere etnografic și folcloric zona Rucăr-Bran este o zonă cu multe posibilități de alegere a turiștilor, acesta constituind doar unul din punctele de atracție.

2.5. Gastronomia tratițională.

Aici s-au păstrat întocmai îndeletnicirile de pelucrare a lapetlui și de preparare a brânzeturilor, rețetele unor savuroase mâncăruri specific ciobănești. Nu este gospodărie în care să nu se pegătească delicoasa (și deja faimoasa) brânză în coajă de brad. Sătenii sunt mândri de „arta” lor și, de obicei, nu se lasă prea mult rugați să povestească câte ceva din secretele punerii brânzei „la cetină”, obținerii jintiței, preparării untului etc.

Oamenii de prin partea locului zic că brânza nu e bună fără o mămăligă caldă alături. De altfel, una din mâncărurile preferate ale ciobanilor, bulzul, se bazează tocmai pe aceste două ingrediente: brânza și mămăliga. Sătenii se pricep de minune să prepare bulzul ciobănesc, exact ca la stână. Mămăliga ciobănească (sau pripită) se frământă cu mâinile (în prealabil muiate în zer), dându-i forma unui bulgăre de mărimea unui pumn, umplut cu bbrânză de burduf și puțin unt. Gogoloiul astfel obținut se pune la copt pe jar, în cuptor sau pe plita încisă, până ce mămăliga prinde o crustă, iar în interior brânza se topește, se servește, de obicei, cu jintiță sau lapte gros.

Jintița este produsul rezultat după prepararea urdei, care se obține din zerul scurs din caș (e nevoie de 10-12 l de zer pentru un kg de urdă). Zerul este fiert timp de o oră la temperatura de 85-90ºC; treptat, bucățile de urdă se coagulează și se ridică la suprafață, de unde sunt luate, rând pe rând, cu o lingură de lemn și așezate în sedilă, pentru a se scurge tot zerul. Amestecul proaspăt de zer și urdă care a rămas la fundul vasului se numește jintiță și este consumat, de obicei, fierbinte.

Untul se prepară din smântâna laptelui care a fost lăsat la prins; după ce este ținută două-trei săptămâni într-un putinei special, această smântână (în care s-a amestecat și puțină spumă de urdă) este bătută cu un fel de băț din lemn de brad, până ce ies la suprafață particulele de grăsime (untul).

Din zara (lichid albicios și acrișor), rămasă după alegerea untului, și puțin caș dulce (din prima fază de preparare, înainte de preaprare) se obține janțul, o altă raritate culinară, cu o valoare nutritivă deosebită.

2.6. Portul traditional

Culoarul Rucăr—Bran fiind o regiune de vie circulație carpatică, se resimt în bogăția și frumusețea portului popular influențe din Țara Românească și Transilvania.

Epoca de maximă înflorire a portului popular oste considerată a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și pînă în primele decenii ale secolului nostru. (IRIMIE,Cornel,Portul popular în zona Branului)

Vechiul port muscelean este purtat cu mândrie de rucareni.Cu o sută de ani în urma fetele mergeau la hora îmbrăcate cu sarici cenușii sau albe. Sarica era lungă până dinjos de genunchi, și cu mâneci.

Băieții nu mergeau la hora cu sarici. Ei purtau zeghi cu cojoc. Sarici purtau numai cei în vârstă. Sub zeghe bărbații aveau cămășile albe cu râuri,cioareci, iar în picioare opinci cu nojițe.Pe cap toți bărbații purtau căciula rotundă. Îmbrăcămintea rucareanului este formată din mai multe obiecte. Unele dintre ele s-au schimbat, iar altele au dispărut.

Costumul femeilor este mai frumos decât al bărbaților. El diferă oarecum la fete și femei măritate, în zi de sărbătoare și în zi de lucru. Femeile măritate poarta pe cap barișe sau basmale diferit colorate ; cele tinere culori mai vii, iar cele mai în vârstă și cele văduve de obicei poarta cârpe negre cu ciucuri. În timp de iarna peste cârpă, basma sau bariș femeile poartă broboada

În zile de sărbătoare femeile poartă marame de borangic. Ele sunt prinse de o legătoare artistic lucrata din catifea sau din voal pe care se prind mărgele colorate în diferite combinații. Fetele nu poartă nimic pe cap. Părul lor este de obicei împletit în cozi lăsate pe spate sau pe piept, prinse cu panglicuțe la vârf. La urechi se poartă cercei, iar la gât salbe din monede de aur. În zi de lucru salba este formată din gălbiori, prinși cu o panglică neagră de catifea, iar sărbătoarea salba mare.

Ia este formată din obinzica, o bandă pe lângă gât, ciupag, altița și poale. Peste ie se purta un figarou, un ilic rotund în fata di deschis la gât. Acum se poartă ilice sau jersee cumpărate de la magazin, pentru sărbătoare sau lucrate în casă pentru zi de lucru. Fota este prinsă peste ie la mijlocul trupului cu bețe. Bețele sunt artistic lucrate cu modele, în culori, din mătase, lână sau din bumbac. Fota de sărbătoare este foarte împodobită.

În picioare, în zile de sărbătoare până acum 40-50 de ani, se purtau ghete cu carâmb iar mai înainte cizme. Mai târziu s-au introdus pantoful și sandaua. Pentru zi de lucru, pentru cele sărace și sărbătoarea, se poartă papuci(scarpeți), opinci de piele sau de cauciuc, lucrate de obicei în sat. Peste picior, în opinci se purtau ciorapi de lână sau obiele albe de dimie peste care treceau nojițele opincilor frumos împletite. Vorbind de portul femeiesc menționam că mireasa are întotdeauna fota și ie cu model lucrate în alb. Cămașa ginerelui este lucrată de asemenea în alb. La bărbați deosebim o îmbrăcăminte de vară și de iarnă, una de sărbătoare și alta de lucrătoare. În zi de sărbătoare, pe timp de vara bărbații poarta pe cap pălărie. Ea face parte din costum. Îmbrăcămintea este formată apoi din cămașe cu râuri la poale, la mâneci și la piept. Ea este lucrata din bobbin sau din mătase. Cămășile au de asemenea ajur. În zi de lucru cămașa este simplă, fără râuri. Cioarecii din dimie albă sunt cusuți stamt pe picior. Cei mai avuți îi poartă puțin mai largi. Cămașa se poartă puțin deasupra genunchiului. Feciorul nu pleacă la hora până ce nu s-a asigurat că îi vine bine cămașa la spate, adică este bine încrețita. De obicei peste ea se îmbraca o vestă neagră, închisă la gât. Către toamna peste vesta se îmbraca un mintean, o faină cu o cusătură specifică, diferită de haina obișnuită de la un costum nemțesc. Iarna se îmbracă cu palton îmblănit de obicei cu piei de miel. În picioare acum se poartă ghete, bocanci sau cizme. În trecut s-au purtat cizmele, opincile de talpă țuțuienești, opincile de cauciuc. Pentru iarnă bărbații poarta căciuli negre țuguiate. Din cauză că portul popular este mai scump o parte neînsemnată din satenii de azi se îmbraca în costum nemțesc.

2.7. Potențialul touristic cultural-istoric

Mănăstiri, biserici și pelerinaje

Biserica din Bran

A fost construita în 1820 si pictata în 1836 si poarta hramul Adormirea Maicii Domnului. Planul sau are un naos cu patru travee, flancat în extremitatea estica de doua abside semicirculare în interior si poligonale în exterior. În vest, deasupra unui vestibul, se afla turnul clopotnitei. Absida altarului este, de asemenea, semicirculara în interior si poligonala în exterior. Fatadele sunt tencuite si varuite, iar ferestrele sunt înalte, fara ancadramente. Cornisa este subliniata de un profil din tencuiala. Turnul decorat pe toata înaltimea cu pilastri neoclasici confera o nota originala, constructia pastrând structura originala.

În satul Sohodol – Biserica cu hramul Cuvioasa Parascheva (secolul al XVIII-lea)

În Poarta – Biserica Adormirii Maicii Domnului (ante 1820)

În satul Șimon – Bisericile Sfântul Nicolae (secolul al XIX-lea) și Cuvioasa Parascheva (1790). Au formă de cruce, cu trei abside și cu un turn care servește dreppt clopotniță; picturile murale interioare și exterioare s-au păstrat la Poarta, Șimon și Sohodol. Există puține mărturii cu privire la istoria acestor sfinte lăcașuri; doar pietrele funerare din cimitire prezintă, ca într-o cronică, „dinastiile” preoților care le-au întemeiat și care și-au transmis harul din tată în fiu.

Biserica cu hramul Sfinții Mucenici Gheorghe și Dumitru (1780), din Rucărul de Sus, ridicată de boierul Gheorghe Rucăreanul, adăpostind în prezent tâmpla bisericii Sărindar din București (dărâmată în secolul al XIX-lea cu ocazia sitematizării capitalei), biserica Adormirea maicii Domnului. Din Rucărul de Jos, ctitorită în 1747 de vameșii Drăghici Hristea și Statie, dărâmată ulterior și refăcută în 1890 – 1894, iar în Rucărul de Mijloc biserica Adormirii Maicii Domnului, înălțată în 1744 de Drăghici Lupoianul și trei preoți locali, refăcută la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe dealurile din jur se află 18 cruci de piatră datate din secolele XVII și XVIII, care consemnează evenimente și momente legate de ocupațiile locuitorilor.

Biserica de lemn a Schitului Dragoslavele, cu hramul Sfântul Gheorghe, este o frumoasă biserică maramureșeană din secolul al XVII-lea adusă aici din Borșa în 1949 de Patriarhul Iustinian. Din 1929, după ce preoții schitului au construit o vilă pe care au dăruit-o Patriarhului Miron Cârstea, așezământul a devenit reședință patriarhală de odihnă.

Mănăstirea Negru-Vodă, Dupa traditie manastirea Negru Voda, a fost ctitorita de Negru Voda (unele surse il prezinta ca Radu Negru Voievod ceea ce este o greseala care provine dintr-un letopiset cantacuzinesc care a compilat pe Radu I stra-stra-nepot al lui Negru Voda, cu acesta din urma ), fiind apoi rezidita de Basarab I si fiul sau Nicolae Alexandru Basarab. Dupa zidirile din veacul al XV-lea si rezidirile din veacul urmator Biserica Negru Voda s-a surpat in 1628 din cauza unui puternic cutremur. Matei Basarab o reconstruieste in 1635 pe aceeasi temelie cu pietrele initilae si astfel va ramane pana in 1827 cand arhiereul Filaret Beldiman cu ajutorul domnitorului Dimitrie Ghica o reface pentru a treia oara si o tarnoseste in 1832.

Turnul clopotnita este cel mai inalt din tara Romaneasca cu 35 de metri inaltime, iar gangul boltit pastreaza si astazi masivele porti de stejar din anul 1749. Aici s-a tiparit prima scriere in limba romana prin 1642. Deasemenea pentru ca biserica este necropola domneasca tot aici gasim si cea mai veche piatra voievodala de mormant din Romania, cea a lui Nicolae Alexandru 1352-1367.

În Biserica Bărăția (secolul XIV), fostă mănăstire franciscană, se află o piatră funerară cu inscripția: Hic sepultus est comes Laurencius de Longo Campo (1300). Se pare că aici a fost îngropat comitele Laurentius, conducătorul comunității săsești care se stabilise la Câmpulung în primele decenii ale secolului al XIII-lea. Acestă inscripție, în care apare prima atestare documentară a orașului, este cel mai vechi document epigrafic medieval din Țara Românească. Cele mai multe detalii despre istoria așezării ne sunt date însă de Pânza orașului Câmpulung, o culegere de documente care conține 38 de hrisoave și cărți domnești adunate de Constantin Mavrocordat în 1747.

În Biserica Domnească (exemplar unic de artă gotică în Țara Românească), ctitorită în 1567 de Doamna Chiajna, soția domnitorului Mircea Ciobanu, a funcționat una dintre cele mai vechi școli din Țara Românească. Antonie Vodă (1669-1972) a întemeiat la Câmpulung prima școală obștească cu învățătura în limba română din Țara Românească.

În 1635, Matei Basarab a înființat în Câmpulung o tipografie, iar în 1643 – o fabrică („moară”) de hârtie, prima de acest fel din țară.

Mănăstirea Nămăiești

Se zice că Apostolul Andrei, dând în calea sa peste acestă peșteră, ar fi intrat în ea ca să vadă dacă nu cumva se afla înăuntru vreun păgân pe care să-l întoarcă pe „calea cea dreaptă”; negăsind pe nimeni, a lăsat acolo icoana Maicii Domnului cu Pruncul, ca semn al trecerii sale prin peșteră. După ce a ieșit, le-ar fi spus însoțitorilor săi: Nemo est (adică „Nu e nimeni înăuntru.”), sintagmă de la care s-a format denumirea de Nămăiești.

Biserica Rucarului de Sus: Constructia a inceput in anul 1870 si s-a terminat in 1782. Este ctitoria lui Gheorghe Necola Smerna, roman macedonean, cunoscut in documente sub numele de jupan Gheorghe negutatorul satului, iar dupa anul 1780 sub numele de Gheorghe Rucareanu, dupa numele satului pe care l-a indragit si ale carei proprietati si le-a dorit.

Stapanit de ganduri frumoase pentru satul al carui nume si-l adoptase, Gheorghe Rucareanu a zidit in Rucar o mare biserica, cu chili imprejur pentru scoala. Fatada de la intrare are o decoratie de mare importanta. La mijloc este, intr-un patrat, icoana hramului zugravita in fresco, reprezentand pe sfintii Gheorghe si Dumitru, amandoi calari si biruitori. Sfantul Gheorghe cu lancea in mana, ucugand balaurul, iar sfantul Dumitru invingand imparatul pagan.

Biserica Rucarului de Mijloc, in forma actuala a fost construita pe vechea temelie, incepand din anul 1895. Pe o piatra asezata in partea de sud a altarului, in zid scrie : “Aici este pus actul de fundatia bisericii, cine-l cauta il va gasi “. Biserica este de mari dimensiuni, una din cele mai mari din judet. Biserica a fost inzestrata cu tampla bisericii Sarindar din Bucuresti, ctitorie a voievodului Matei Basarab. Tampla este sculptata in stil baroc, raspandit la noi in prima jumatate a secolului al XVIII-lea si in prima jumatate a celui urmator.

Aceasta biserica a fost sfintita in octombrie 1902, de catre Arhiereu Nifon Ploesteanu, Vicarul Sfintei Mitropolii.

Biserica Rucarului de Jos s-a cladit pe terenul celei vechi din 1747, respectiv a celei din anul 1633. Actuala biserica s-a construit intre anii 1891-1894 cu urmatoarea inscriptie : “ Cu ajutorul atotputernicului Creator s-a ridicat acest sfant lacas cu hramul Adormirea Maicii Domnului in zilele domniei regelui Crol I si ale mitropolitului primat Ghenadie Petrescu”. De altfel tot acum s-a luat crucea de fier din ciocul vulturului de la Monumentul Eroilor din 1877-1878 din Parcul Podisor, precum si crucea ridicata in Varful Crucii.

Case, palate, alte monumente

Strãvechea și istorica așezare de munte, Rucãrul se poate mândri cu un însemnat numãr de case memoriale care trebuia sã fie mai bine cunoscute, mai ales de generația tânãrã, spre a le transmite mai departe generațiilor ce vor urma. Cele mai multe dintre ele au dispãrut s-au au fost ridicate alte case peste ele.

Casa Rucãrenilor, respectiv a lui Gh. Rucãreanu, Cititorul Bisericii Rucãrului de Sus se gãsea pe locul unde este astãzi Grãdinița de copii, casa construitã de Iancu Anastase în anul 1926. În casa Rucãrenilor a copilãrit poetul și revoluționarul Nicolae Rucãreanu (1810-1892).

Casa Baștei (Slãvescu), devenitã apoi Bunescu prin cumpãrare, iar acum este sediul Serviciului veterinar Rucãr. Aici s-a nãscut academicianul Victor Slãvescu. Casa a fost constuitã de Paraschiv Baștea și fusese datã de zestre fiicei sale, cãsãtoritã cu tatãl academicianului. Desigur cã dupã plecarea din Rucãr casa a fost cumpãratã de Nicu Bunescu. La 1948 aceastã casã a fost naționalizatã odatã cu fabrica de cherestea a acestuiã de pe Lunca Rucãrului.

Casa Anastase, așezatã în stânga vechiului hotel care și astãzi mai funcționeazã, pe strada Frontierii, cum se numea atunci strada ce duce spre Bran –Brașov. Pe vatra unde astãzi este proprietar Moise Ciopleiaș, iar casa a devenit loc de distracție și muzicã pentru tineret, a trãit cãtre ultimul sfert al secolului al XIX- lea Ion Anastase, proprietarul ei, fost și primar al comunei.

În aceastã casã s-a nãscut la 19 martie 1895, ilustrul matematician și poet de seama Ion Barbu (Dan Barbilian), fiul judecãtorului de pace de la Rucãr, Constantin Barbilian, care locuia cu chirie în aceastã clãdire.

Casa Moise Bunescu, pe locul unde astãzi este Casa de copii, a fost casa cu cerdac și geamblac a lui Moise Bunescu. Aici în casa lui Moise Bunescu, a fost gãzduit de multe ori Titu Maiorescu, estetician, critic român, profesor universitar, academician și om politic.

Casa Paul Everac ( Petre Constantinescu) de la Podul Dâmboviței se impune atenției prin ce a realizat aici acest renumit scriitor și om de culturã. Dupã cum menționeazã în cartea : “ Oameni din Cetatea de Scaun ”, Paul Everac a realizat aici cu eforturi considerabile “ o curte pentru artã și poezie, o alta pentru teatru, unde, an de an, vreme de mai bine de un deceniu, am chemat, și la început ospãtat artiști de tot felul, intelectuali de vârf “. O altã realizare care a stârnit interes printre trecãtorii strãini, în special, dar și români. Pe culoarul Rucãr – Bran, a înșirat statui sau grupuri statuare cu tematicã : moment de vârf în poezia românã. Aici au fost ilustrate tot în piatrã artificialã, poemele : Miorița, Legenda Mãnãstirii Argeșului, Nunta Zamfirei, Gorunul, Moartea cãprioarei etc.

Casa Mitițã Popescu , situatã în fața Bisericii Rucãrul de jos, a fost construitã de cãtre distinsul preot din București, cãsãtorit cu o rucãreancã, Ecaterina Simionescu. Parte din aceasta vila a servit o vreme ca sediul Cimcumscriptiei medicale Rucar.

Casa de lemn Runceanu

Casa cu ocol Gheorghe Cotinghi (in Magura)

Casa domneacă, zidită în 1650 de Matei Basarab, casa stăreției, ridicată de Constantin Brâncoveanu, turnul-clopotniță.

Cetatea Orățiilor (Dâmboviței), construită în secolul al XIII-lea de către Cavalerii Teutoni, pe ruinele unui vechi castru roman care făcea parte din Limes transalutanus (un lanț de fortificații dispuse din Câmpia Română până în Carpați), după ce a făcut față atacurilor cumanilor, cetățuia a fost cucerită în 1225 de regele Ungariei care întreprinsese o expediție de recuperare a Țării Bârsei de sub „protecția” teutonilor.

În zona Cheilor Orății, poteca locală care se suprapune peste vechiul drum roman a păstrat, pe anumite stânci, urme ale șanțurilor lăsate de roțile carelor care treceau, cu secole în urmă, pe aici.

Cetatea lui Negru-Vodă, situată pe vârful unui deal abrupt, de pe stânga Văii Dâmboviței.

Se pare că ruinele datează din secolul al XIII-lea sau al XIV-lea, dar tradiția atribuie fortificația lui Negru-Vodă (Radu I). La baza dealului pe care se află această construcție, căreia i se spune și Schitul Negru, deoarece înglobează și o bisericuță săpată în stâncă, din secolul al XIV-lea, cu hramul Izvorul Tămăduirii, care păstrează fragmente din pictura murală originară, au fost decoperite urme ale unei așezări geto-dace din secolele II a. Chr,-I p. Chr. Din acest sit au fost scoase la iveală fragmente de amfore grecești, monede romane și dacice, ceramică, mărgele din sticlă. Se pare că această dava adăpostea în antichitate un adevărat antrepozit de mărfuri provenite din țările Europei Centrale și de Est, din Orientul Apropiat etc.

Pe dealul Scărișoara au fost descoperite urme ale unui Castru Roman care făcea parte din Limes transalutanus (linie de fortificații dispuse din Câmpia Română până în Munții Carpați), păzit de Cahors II Flavia Bessorum din Moesia Inferioară. Se știe că, în timpul Daciei Felix, drumul trasncarpatic al Branului a avut o imporanță militară deosebită, deoarece era situat la granița dintre Imperiul Roman și teritoriile ocupate de dacii liberi.

2.7.3. Muzee și case memoriale

Castelul Bran

Castelul Bran este un monument istoric și arhitectonic, situat în Pasul Bran-Rucăr.
Castelul Bran se situează la mai puțin de 30 km de Brașov, pe șoseaua ce iese prin vechiul cartier Bartolomeu și care leagă Brașovul de Câmpulung. Castelul Bran este construit pe o stâncă, într-un punct cheie din punct de vedere strategic. El adăpostește în acest moment muzeul Bran, muzeu ce se întinde pe cele 4 etaje ale castelului. La muzeu sunt expuse colecții de ceramica, mobilier, arme și armuri, iar în curtea castelului se află un mic muzeu al satului, cu case tradiționale din regiunea culoarului Rucăr-Bran.

Istoric:
Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 19 noimebrie 1377 în Zvolen confirmă sașilor din Scaunul Brașovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare). Cu această ocazie, regele promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge "în mâinile noastre", atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran. Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o "nouă cetate de piatră", permite deducția că fortificația de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche. Această cetate, probabil din lemn, va fi fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225. Ea este atribuită magistrului Theodorikus. În secolul al XIII-lea teritoriul cetății Bran a fost supus jurisdicției comitatului regal de Alba Iulia.
În anul 1395 Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Țara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său.
În 1407 Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa. Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419.
În anul 1427 castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere. În 1498 cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către scaunul Brașovului.
În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat Castelul Bran reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Regina l-a amenajat și l-a lăsat moștenire fiicei ei, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea. După expulzarea din țară a familiei regale, în 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat și devastat. Castelul s-a redeschis apoi vizitelor publice în 1956, fiind parțial amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993.

Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept castelul lui Dracula, aici turnându-se și un film, “Interviu cu un vampir”, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Recent el a fost restituit în natură de statul român lui Dominic de Habsburg și celor două surori ale sale, în calitate de moștenitori ai principesei Ileana. Proprietarii s-au angajat ca timp de trei ani să nu-i schimbe destinația de muzeu. România și-a asumat și costurile renovării și întreținerii castelului și are un drept de preempțiune pentru achiziția viitoare a castelului.

Muzeul satului din Bran a fost conceput ca muzeu în aer liber și prezintă principalele tipuri de gospodării, locuințe, anexe gospodărești, construcții economice și instalații de prelucarea a lemnului și a tesăturilor din lână.

Este amanajat în parcul din vecinatatea Castelului Bran. În acest muzeu au fost aduse și recostruite unele dintre cele mai vechi și mai reprezentative construcții din zonă. Deschis pentru public în 1961, muzeul are o serie de gospodării autentice brănene. Casele țărănești erau construite din lemn și aveau 2, 3 camere. Pe mijloc era tinda care era frumos împodobită cu stergare țesute la războaie de către femei în casele lor. În stânga și în dreapta ei erau camere. În stânga era camera de zi și în dreapta era camera de oaspeți. În spatele tindei era celarul sau cămara. Aceste case erau acoperite cu șindrilă sau șiță obținută din prelucarea lemnului de brad, în gospodării, cu barda sau cu cuțitoaia, și fixate bine,

Muzeul cuprinde contrucții pastorale: hodăi, hodăițe, stâni. Hodăile există și astăzi pe dealurile greu accesibie. Acestea au două grajduri laterale pentru oi și vite mari, la mijloc șura unde se depozitează uneltele agricole: plugul, grapa, coasa, furca și grebla.

Muzeul Vămii. Vama datează din Evul Mediu și a luat ființă datorită traficului de produse ce tranzitau culoarul Rucar – Bran. Taxele percepute erau încasate de orasul Brașov. Aici a poposit și Vlad Țepeș care a participat la un mare târg îmbrăcat în straie modeste. Astăzi Vama oferă vizitatorilor săi o colecție valoroasă și impresionantă de exponate, mobilier, vase, diferite obiecte care până de curând puteau fi admirate în castel.

Muzeul sătesc din Fundata, cu profil etnografic, se pot vedea frumoase sculpturi din lemn, întrebuințate ca tipare pentru caș sau unt, cuiere și alte obiecte de uz casnic, costume populare specifice, țesături de casă cu un admirabil colorit.

Muzeul etnografic din satul Șirnea, prin exponatele sale (de artă populară și etnografice), conturează o frumoasă tradiție a muncii și creației de pe aceste meleaguri, transmise din generație în generație de-a lungul timpului.

Muzeul etnografic Nicolae Frunteș (ceramică, piese de port popular, țesături), care încearcă să surprindă esnța tradițiilor din Țara Bârsei.

Casa memorială George Topîrceanu. Casa memorială George Topîrceanu se găsește în Nămăești, comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș și este o filială a Muzeului Municipal Câmpulung, Argeș. Clădirea a aparținut socrilor poetului G. Topârceanu fiind donată în anul 1966 de către soția poetului, Victoria Topârceanu, pentru a se amenaja casa memorială a poetului.

A fost organizată în 1967 și reorganizată în 1979. În prezent, casa unde a locuit și a creat poetul, timp de 8 ani, adăpostește o expoziție memorială permanentă, cuprinzând exponate legate de viața și activitatea poetului (o parte a bibliotecii personale, scrisori adresate familiei și prietenilor, manuscrise, fotografii, arme de vânătoare, bastoane.

La intrarea în micul parc, printre pomi, se găsește bustul poetului George Topârceanu, operă în bronz a sculptorului Marius Butunoiu, din 1973. Pe soclu sunt așternute ultimele versuri din "Balada morții"[1]. Poetul nu s-a născut aici, ci în București. La Nămăești a locuit mama poetului, care a și înființat un atelier de țesut covoare în incinta mănăstirii de maici. În casa memorială se pare că a trăit și soția poetului, împreună cu fiul lor.

Casa in care a trait Sextil Puscariu. O tablita pe peretele casei ne indica ca in aceasta casa a trait Sextil Pușcariu – marele lingvist, filolog, istoric literar si membru al Academiei Române. 
Casa este situata langa parcarea si parcul din centrul Branului, putin mai spre sud de intrarea in Castelul din Bran.

Casa Dr. Aurel Stoian (1866-1972) – Președintele Consiliului Național Românesc din Bran,

semnatar al actului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, medic, edil și primar al localității Bran;

Casa Dr. Iosif Pușcariu (1889-1965) – Fondator al Spitalului de Ochi din Brașov;

Casa Profesor Doctor Docent Liviu Popovici (1927-1994) – om de știință și neurolog de renume

mondial, membru al Academiei de Științe Medicale;

Casa Profesor Doctor Docent Valeriu Lucian Bologa (1892-1971) titan al istoriei medicinei și membru al unui număr de 23 de societăți și academii de științe, legat de Bran prin origine și iubire;

Casa Profesor Universitar Dr. Aron Petric (1915-1981) – decan al Facultății de Istorie din București, cercetător și dascăl de excepție, fiu al Branului.

2.7.4. Statui, Busturi, Monumente commemorative, Plăci memoriale.

Monumentul Eroilor din Parcul Podisor inchinat eroilor care s-au jertfit pentru neam si tara in Razboiul de Independenta din 1877.

Monumentul situat in Gradina Publica din Rucar ridicat in amintirea rucarenilor cazuti in al doilea razboi mondial ale caror nume sunt inscrise cu litere de aur.

De asemenea si monumentul din centrul Rucarului este inchinat tot eroilor care s-au jertfit in timpul celor doua razboaie mondiale de la 1916-1918 si 1941-1945.

Monumentul eroilor-Mateiaș (la 11 km de Campulung pe DN 73), este format dintr-un mausoleu, un muzeu istorico-militar (avand o formula expozitionala unica în Romania, redand în maniera specifica luptele purtate în tara noastra la sfarsitul anului 1916).

Capela „inima Reginei Maria” construita intr-o stanca a Magurii Braului, la Bran, de catre Principesa Ileana, fiica Reginei Maria, pentru a adaposti in Romania vasul cu inima reginei, Capela “inima Reginei Maria” din Bran este copia fidela a capelei Stella Maris din Balcic.

Inima sa a fost imbalsamata, pusa intr-o caseta de argint octogonala, invelita intr-un steag dublu care avea pe o parte drapelul Romaniei si pe cealalta steagul Marii Britanii, asezata intr-o pretioasa caseta de bijuterii, din argint aurit si cu ornamente din pietre pretioase pe care era gravat: ALTETEI SALE PRINCIPESA MARIA A ROMANIEI: DOAMNELE ROMANE.

Troita (Simon) este situată pe Valea Tisei la 50m de la intersecția cu Valea Simonului, ridicată,

probabil în anul 1814, de Nicolae Vartolomei. Crucea este de lemn de stejar, cu elemente decorative crestate, cu inscripția IS-HS și urme de pictură. Troița are funcția de monument publicreligios, legat de evenimentele din sat.

2.7.5. Săli de expoziție, teatre, cinematrografe, săli de concerte

Caminul cultural din Rucăr

A contribuit in mare masura la pastrarea pe mai departe a traditiilor de seama ale satului, a portului, a limbii frumoase si curat romanesti, a unor datine strabune, a jocului stramosesc.

O activitate mai sustinuta a desfasurat Caminul cultural mai ales dupa anul 1928. Astfel in cadrul caminului cultural s-au organizat mai multe serbari cu un bogat repertoriu de cantece, poezii si piese de teatru, cunoscute si in comunele vecine.

O bogata activitate a desfasurat sectia de teatru a caminului cultural, condusa o vreme de Ion Dobrin si Gh. Pirnuta. Piese de teatru ca: Titanic vals, Zorile, Piatra din casa etc. a fost bine appreciate si mult gustate de locuitorii din Rucar, Bran, Dragoslavele si alte sate. Este interesant de aratat ca la activitatea cultural din timpul verii erau antrenati si unii dintre sezonisti.

In cadrul caminului cultural din Rucar s-au organizat si frumoase expozitii de costume nationale. Doua dintre acestea, una organizata in casa lui Spiridon Popescu si alta in casa invatatorului Aurel Bajan au fost dintre cele mai reusite.Intr-un reusit album al caminului cultural Rucar erau scise frumoase aprecieri ale strainilor despre felul cum s-au organizat expozitle si frumoase aprecieri ale straiilor despre felul cum s-au organizat ecpozitiile si despre frumusetea portului de aici. Una dintre aeste aprecieri o facuse in 1936 ministrul Frantei la Bucuresti.

O frumoasa activitate cultural desfasoara si biblioteca comunala. Inzestrata cu un fond de publicatii de 6.300 volume, cu mobilierul si localul necesar, a reusit de pilda ca in anul 1970 sa inscribe un numar de 814 cititori din care 167 muncitori, 129 tarani, 156 tehnicieni si functionari, 362 alte categorii (elevi,student,casnice). Este de mentionat ca numarul femeilor cititoare a intrecut pe cel al barbatilor.

Nivelul cultural al satenilor rucareni se ridica si pe cale directa prin vizionarea de cele mai multe ori in comun, a mai multor familii, a programelor de radio si televiziune.

2.8. Evidențierea principalelor obiective cultural-arhitectuale

2.8.1. Parcuri și grădini amenajate.

Parcul din centrul comunei Bran

Parcul din centrul comunei Bran este situat langa parcarea folosita de catre turistii ce vin la Castelul din Bran. Va atrage cu siguranta pe cei pasionati de tehnica militara, aici fiind expuse cateva piese de artilerie precum si statuia generalului Traian Moșoiu.

Grădina publică din Rucăr

GRĂDINA PUBLICĂ, situată chiar în centrul localității, între cele doua ape curgătoare Dâmbovița și Râușor, se dorea încă din acele vremuri loc de respirație pentru localnici și oaspeții sezonieri, prilej de idile pentru tineri. Chioșcul de fanfare rămâne ca o amintire a acelei epoci în care turiștii si localnicii se intâlneau în grădină pentru o plimbare benefică. Gradina publică a fost aleasă pentru cinstirea memoriei ostașilor români prin amlasarea Monumentul Eroilor cazuți în cel de-al doilea Război Mondial.

Parcul Podișor

Parcul Podișor, situat în vecinătatea imediată a Gradinii Publice, oferă o perspectivă deosebită asupra localității. În anul 1912, obștea comunei a amplasat monumentul eroilor din localitate, căzuți în Războiul pentru Independența României și a terasat terenul afectat parcului. Vegetația arborescentă, formată din exemplare de brad, molid și pin, datează din perioada de amenajare a parcului. În zona superioară a acestuia există un izvor, rămas cunoscut ca Izvorul Tămăduirii, deoarece, potrivit unei legende consemnate de Prof. Romulus Popa Bran, în drumul lor spre Țara Bârsei cavalerii cruciați răniți, curățați cu această apă s-au insănătoșit surprinzător. Ca semn de prețuire a efectelor sale tămăduitoare și a legendei ce-l înconjoară, în primavera anului 2013 în jurul izvorului din Podișor, a fost construită o frumoasă troiță cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Până în anul 1989, izvorul era denumit și Izvorul Victoria.

Capitolul III. Analiza componentelor activității de turism

3.1. Infrastructura turistică și circulația turistică

Infrastructura turistică cuprinde toate bunurile și mijloacele create de om, menite să pună în valoare resursele turistice naturale și antropice de care dispune un anumit teritoriu. Dezvoltarea fenomenului turistic nu se poate realiza fără existența unei infrastructuri turistice adecvate, cunoscută în unele studii și sub denumirea de bază materială a turismului sau structuri de primire turistică. Atât volumul, cât și structura circulației turistice, dinspre zonele emitente spre cele de destinație cu patrimoniu turistic, sunt influențate de baza tehnico-materială a turismului.

Structural, infrastructura turistică include: baza de cazare, baza de alimentație publică, căile și mijloacele de transport turistic, dotările pentru agrement și cură, dotările auxiliare sau complementare. (Ielenicz, Mihai; Comănescu, Laura (2006), România: potențialul turistic, Ed. Universitară, București.

Analiza circulatiei turistice inregistrata în culoarul Rucăr-Bran din anul 2001 si pana in anul 2013 este realizata cu scopul de a cuprinde volumul, dinamica si structura acesteia pe principalii indicatorii: ,numar turisti, numar innoptari, durata mediu a sejurului, in ideea de a identifica principalele fluxuri turistice din culoarului

Cele mai multe locuri de cazare aparțin pensiunilor încadrate agenției Bran-Imex. Acestea reprezintă, de altfel, cea mai reprezentativă formă de cazare pentru turismul rural. De la înființarea agenției, numărul turiștilor care au apelat la serviciile de cazare și masă oferite de pensiunile acesteia a crescut din ce în ce mai mult, o dată cu creșterea numărului gospodăriilor ce fac parte din agenție.

În Bran a fost construit în 1970 un hotel al Cooperației – Hanul Bran – menit să atragă turiștii și, în același timp, să descurajeze cazarea la fermele particulare. Astăzi el funcționează concurând cu pensiunile și fermele agroturistice. Totuși, numărul turiștilor este destul de ridicat, mai ales în timpul sezonului de vară.

In tabelul nr. 5 este prezentata situația statistică a turiștilor cazați în pensiunile Bran-Imex, în Hanul turistic Bran și în fermele agroturistice, pentru a ilustra creșterea semnificativă a numărului lor, în paralel cu creșterea numărului pensiunilor ce colaborează cu agenția Bran-Imex pentru oferirea serviciilor de cazare și masă.

Tabel :5 Numărul turiștilor în turismul rural – zona Bran-Moeciu între anii 2007-2009

(Sursa: Sursa: Bran-Imex,2009)

În anul 2007 au fost cazați în pensiunile turistice din zona Bran-Moeciu un total de 4303 turiști din care 2987 români și 1316 străini, iar în Hanul turistic Bran au fost cazați un total de 3709 turiști, din care 3002 români, iar 707 străini, aceștia din urmă fiind cu 46,27% mai puțini decât în pensiunile turistice atestate ANTREC. Media sejurului a fost de 2 zile în trimestrele I, II și IV și de 6 zile în trimestrul III, această medie rămânând valabilă și pentru anii următori (2008,2009).

În anul 2008, ca urmare a creșterii numărului de locuri în pensiunile turistice, a crescut și numărul de turiști, acesta ajungând la 4579 (3031 români și 1548 străini), cu 6,41% mai mare decât în anul precedent. Numărul turiștilor cazați în Hanul turistic Bran a cunoscut o scădere cu 14,07% față de anul precedent, o creștere mai mare constatându-se în cazul turiștilor străini, care au fost cu 41,73% mai mulți decât în anul precedent, în comparație cu numărul turiștilor români care au fost doar cu 7,56% mai puțini în 2008 comparativ cu 2007.

În anul 2009 se observă modificări în totalul turiștilor cazați în pensiuni – 3214 români și 1624 străini, ambele categorii cunoscând creșteri, iar în cadrul fermelor agroturistice au fost cazați în total 1045 turiști (874 turiști români și 171 turiști străini).

După 2008, fluxul de turiști a început să crească și să nu mai fie concentrat doar în trimestrul III, ci și în trimestrele I și IV când satele din zona Bran-Moeciu sunt solicitate pentru diversele manifestări tradiționale.

Tabel 6: Evoluția în timp a numărului de turiști cazați în pensiunile turistice din zona Bran-Moeciu între anii 2007-2009 (Sursa: Sursa: Bran-Imex,2009)

Numărul turiștilor români și străini cazați în pensiunile turistice, ca urmare a creșterii numărului unităților de cazare, a cunoscut o creștere continuă în perioada 2007-2009. Astfel, ponderea în 2008 a numărului de turiști cazați în pensiuni turistice (față de 2007) a crescut cu 6,41% (creșterea mai mare a cunoscut-o numărul turiștilor străini cazați), iar în 2009 creșterea a fost de 5,65%, numărul turiștilor străini cazați în pensiuni fiind în creștere, dar nu atât de semnificativă ca în anul precedent. În 2009 o creștere semnificativă a cunoscut numărul turiștilor români cazați în pensiunile din zona Bran-Moeciu – 6,03%.

Dinamica numărului de turiști

Analiza detaliata a dinamicii si structurii circulației turistice in culoarul Rucăr-Bran permite o serie de constatări care, cu ajutorul datelor din tabelul nr….. se vor prezenta in continuare.

Primul indicator și cel mai importantal circulației turistice, respectiv ,,număr turiști’’ se prezintă astfel:

Numărul total de turiști a cunoscut in perioada 2001-2013 o continuua crestere Cea mai mare valoare fiind atinsa in anul 2013 când s-a înregistrat 220901 de turiști. Datorita numărului mare de vile aflate in curs de renovare, hoteluri puține, infrastructură redusă, numărul minim de turiști înregistrat in anul 2001 cu doar 60.932 de turiști.

Dinamica numărului de turiști

Cel de-al doilea indicator al circulației turistice ,,număr înnoptări’’, ce a cunoscut o evoluție aproximativ egala cu cea a numărului de turiști (tabel nr. …).

Numărul total al înnoptărilor a înregistrat la fel ca în cazul sosirilor o creștere continua,cu un număr total de înoptări de 489.261 de turiști. Valoare minima este de 47251 de înoptări în anul 2001.

Tabel 8: Numărului de înnoptări în culoarul Rucăr-Bran între anii 2001-2013 (Sursa: INS)

Durata media a sejurului

Durata medie a sejurului este de asemenea unul din indicatorii circulației turistice. Sejurul mediu reprezintă un raport intre numărul total al înnoptărilor si numărul total al turiștilor cazați. In continuare voi prezenta evoluția duratei medii a sejurului in zona Rucăr-Bran intre anii 2007 și 2009.

Din datele prezentate in tabel putem observa ca durata sejurului mediu este destul de ridicata in aceasta stațiune, valoarea minima fiind de 3,19 zile / turist, valoare înregistrata in anul 2007. Cele mai mari valori au fost atinse in anii 2008 și 2009 cu 4,99 zile / turist respective 5 zile/turist.

Dinamica evoluției turiștilor pe categorii de vârstă

În ceea ce privește evoluția turiștilor pe categorii de vârstă în perioada 2000-2004, aceasta a fost următoarea:

la nivelul anului 2004, structura turiștilor pe grupe de vârstă este următoarea: 10% sub 25 de ani, 22% între 26 – 35 ani; 26 % între 36 – 45 ani; 26 % între 46 – 60 ani, 16% peste 60 de ani;

se remarcă o creștere a ponderii turiștilor tineri cu vârste până în 45 ani, ce au optat pentru zona Rucăr-Bran.

Tabel 9: Dinamica evoluției turiștilor pe catogorii de vârstă

Grafic 4: Dinamica evoluției turiștilor pe catogorii de vârstă

3.2. Baza tehnico-materială a turismului

3.2.1. Baza de cazare

In acest capitol voi vorbi despre tot ceea ce este cuprins in baza materiala turistica si anume ansamblul mijloacelor de cazare, agrement, alimentatie publica si transport, destinate satisfacerii cererii turistice din regiunea Rucar-Bran. Deoarece zona detine un potential turistic ridicat, valorificarea acestuia este obligatorie, pentru a putea sustine numarul de turisti care sunt interesati de vizitarea acestui areal geografic. Asadar, rolul bazei materiale tursitice este acela de a valorifica componentele de potential turistic natural si antropic, in vederea unei dezvoltari armonioase in regiune.

Pentru a valorifica potentialul tursitic prin intermediul ansamblului de elemente ce compun baza materiala turistica, este necesara aplicarea unor principii de management asupra zonei. Unul dintre acestea este principiul flexibilitatii, care presupune adaptarea la cerintele mediului inconjurator, dar se reflecta si asupra cererii turistice, prin diversificarea activitatilor ce tin de aceasta. Un alt principiu, cel al functionarii maxime, se refera la maximizarea potentialului fondului material si turistic al zonei. Acest principiu insa, trebuie completat de catre cel al integrarii armonioase, care se refera la folosirea optima a spatiului natural, fara a se deteriora componentele acestuia prin intermediul activitatii antropice. Toate elementele spatiului natural trebuie sa se imbine intr-un mod armonios cu cele antropizate, pentru a nu deteriora atat cererea, cat si oferta turistica. Faptul ca cele doua elemente ale potentialului comunica una cu cealalta, este demonstrat de catre principiul interdependentei dintre factorul uman si cel natural. (NEAGU, Elena Roxana, și Emanoil MUSCALU, 2013, volumul 2)

Potrivit legislației în vigoare, structurile de cazare sunt clasificate în: hoteluri, moteluri, hoteluri pentru tineret, hanuri, hostel-uri, cabane, vile pentru turiști, bungalow-uri, campinguri, popasuri pentru turiști, sate de vacanță, tabere școlare, pensiuni urbane, pensiuni rurale, case/ apartamente de închiriat, ambarcațiuni și altele.

Popasul turistic Mateiaș, situat pe DN 73 (Cîmpulung — Brașov) în incinta Mausoleului Mateiaș, posedă 30 locuri de cazare în căsuțe și restaurant. Prin poziția sa geografică, popasul este și un punct de belvedere. Valea Dîmboviței apare, de la această înălțime, ca o șuviță de beteală pe care se înșiruie sale mari și frumoase, precum și valea Argeșelului, cu așezările ei pitorești, dominată de impunătoarea construcție a Combinatului de lianți și azbociment din apropiere. Livezi bogate se cațără pe dealurile Mățăului, pînă la aproape 1000 m, încărcate de rodul fructelor. În depărtare se conturează panorama orașului subcarpatic Cîmpulung.

Aici se poate vizita Mausoleul Mateiaș, care păstrează pentru eternitate memoria bravilor și anonimilor bărbați căzuți pe cîmpul de onoare în lupta pentru întregirea neamului.

Hanul turistic Rucăr, din centrul comunei Rucăr, este situat la o altitudine de 700 m, are o capacitate de cazare de 42 locuri, cu funcționare în tot timpul anului, și constituie un bun loc de popas. De pe Dealul Crucii avem posibilitatea să cuprindem imaginea așezării, a Cheilor Dîmboviței, dintre Podu Dîmboviței și Rucăr, precum și crestele Bucegilor sau ale Iezerului pierdute în nori. Din Rucăr se pot face interesante excursii spre și în munții din jur, pe Valea lui Ecle, pe valea Rîușorului, pe valea Ghimbavului sau în Munții Tămașului. Arhitectura locală, portul popular, tezaurul folcloric constituie permanente atracții turistice la Rucăr și în împrejurimi.

Popasul turistic Peștera Dîmbovicioarei, situat pe drumul județean Podu Dîmboviței — Brusturet, la intrarea în Peștera Dîmbovicioarei, este un loc ideal de popas după vizitarea peșterii. O construcție rustică, ridicată lîngă apa Dîmbovicioarei, ne întîmpină cu ospitalitate. Popasul este deschis între lunile mai și octombrie, dar nu dispune de locuri de cazare.

Complexul turistic Brusturet, construit în bazinetul depresionar cu acelasi nume, la poalele Muntelui Galbena, la circa l 050 m altitudine, beneficiază de un pitoresc decor montan. Complexul dispune de 83 locuri de cazare, majoritatea în căsuțe, cu confort ridicat. Este alimentat cu energie electrică produsă de un grup propriu. La restaurantul complexului, amenajat rustic, prin folosirea unor elemente specifice — scoarță de stejar și trunchiuri de copaci, precum și diverse trofee cinegetice —, pot lua masa 200 de vizitatori, într-o ambianță plăcută. Prin frumusețea cadrului natural, Complexul turistic Brusturet este nu numai un minunat loc ele popas — între lunile mai și octombrie —, ci și un punct de unde se pot organiza excursii în Munții Piatra Craiului (cabana Curmătura), spre satele brănene Ciocanu și Șirnea sau spre valea Dîmboviței, în Munții Tămașului.

Hanul Piatra Craiului, situat pe DN 73 (Cîmpulung — Brașov), cu o largă priveliște spre Masivul Piatra Craiului, dispune de 125 locuri de cazare, dintre care 20 în. căsuțe. Hanul se află la altitudinea de l 050 m și la 16 km de Rucăr, spre Fundata.

Bucurîndu-se de un frumos renume în circuitul turistic brănean, unitatea funcționează permanent. De aici se pot organiza drumeții în Piatra Craiului și Bucegi, precum și excursii în satele apropiate.

Popasul turistic Șirnea, aflat tot pe DN 73 (Cîmpulung — Brașov), la intersecția cu drumul județean (localitatea Drumu Carului — Șirnea) este deschis tot timpul anului. Nu dispune de locuri de cazare, ci constituie doar un punct de aprovizionare, prin restaurantul amenajat în incinta lui. Poate fi folosit ca loc de campare avînd o priveliște de o rară frumusețe spre creasta Pietrei Craiului și Masivul Bucegi. Pe drumul bine întreținut, la numai cîțiva kilometri, se poate ajunge în satul Șirnea, una dintre cele mai pitorești așezări din zonă, unde există posibilități de cazare pentru un sejur de cîteva zile sau mai mult.

Hanul Bran și cabana Bran-castel situate în imediata vecinătate a Castelului Bran, la o altitudine de 740 m, sînt unități turistice care dispun de locuri de cazare avînd restaurant, cofetărie și bufet. Hanul Bran dispune de 54 locuri de cazare, iar cabana Bran-castel de 25.

Reprezentand un centru agroturistic de anvergura nationala, regiunea Bran-Moieciu are in dotare numeroase optiuni de cazare si alimentatie publica. Unitatile de cazare aferente acestei zona satisfac nevoi diverse, avand o oferta destul de bogata de activitati turistice. Din toata regiunea Culoarului Rucar-Bran, majoritatea turistilor prefera pensiunile din Bran si Moieciu, unde adeseori isi petrec timpul liber.

Popularitatea pensiunilor din Bran-Moieciu este data de intaietatea regiunii in dezvoltarea programului “Vacanta la Tara” oferit de A.N.T.R.E.C. Acestia au dezvoltat un set de unitati de cazare menite sa atraga turistii dornici de a experimenta o vacanta care expune mestesugurile traditionale prin promovarea modului de viata bazat pe agricultura si cresterea animalelor, adica al turismului rural. Pensiunile de pe raza comunelor Bran-Moieciu, membre ale programului A.N.T.R.E.C dispun de preturi pentru buzunarul fiecaruia, cuprinse intre 50 si 80 de lei, acestea fiind:

Pensiunea Niculina- Moieciu de Jos

Pensiunea Liliana Urzica – sat Cheia, comuna Moieciu de Jos

Pensiunea Nicoleta – sat Moieciu de Sus, comuna Moieciu de Jos

Pensiunea Gabriela – sat Simon, comuna Bran

Pensiunea Iozefina – sat Podu Simonului, comuna Moieciu de Jos

Pensiunea Mama Cozonacilor – sat Simon, comuna Bran

Pensiunea Delia – Moieciu de Jos

Pensiunea Carina – Bran

Pensiunea Casa Medievala – Bran

Pensiunea Casuta din Povesti – Moieciu de Jos

Pensiunea Luminita – sat Moieciu de Sus, comuna Moieciu de Jos

Pensiunea Gradina Raiului – sat Moieciu de Sus, comuna Moieciu de Jos

Asadar, comunele Bran si Moieciu au fost initial cunoscute prin intermediul programelor de turism rural care s-au dezvoltat in carul acestora. Odata cu propagarea actului turistic, activitatile din regiune au inceput sa se diversifice, prin completarea simplei vacante de la tara cu o paleta larga de activitati de agrement: Piscina, Biliard, inchiriere ATV-uri / biciclete, activitati de Motocross/ Enduro. In cele ce urmeaza voi prezenta cele mai importante pensiuni si hoteluri din Bran si de pe Valea Moieciului, urmand ca mai apoi sa vorbesc despre posibilitatile de cazare din sectorul sudic al culoarului, respectiv Fundata-Rucar.

In microregiunea Bran-Moieciu exista aproximativ 400 de hoteluri, vile si pensiuni care constituie baza tehnico-materiala a celor doua commune. Comuna Bran atrage un numar insemnat de turisti datorita prezentei Castelului Bran, un obiectiv turistic recunoscut pe plan international. Aici se afla unul dintre cele mai impresionante hoteluri si anume Vila Bran. Aceasta detine numeroase posibilitati de cazare, prin intermediul celor 11 vile componente, a casei taranesti ce detine 5 camere duble twin precum si a celei mai noi componente si anume Micul Castel. Acesta din urma isi propune sa recreeze o ambianta de lux medieval, prin intermediul reabilitarii sale menite sa ii revizuiasca aerul istoric. Numeroasele posibilitati de agrement din cadrul Vilei Bran includ: sala de conferinte, piscine (interioara si exterioara), sala de teatru, centru spa si sauna, centru de echitatie, mini golf, fotbal, tenis, echipa de animatie etc. Aceasta este un adevarat colos in cadrul unitatilor de cazare din regiune, dispunand de 114 camere si 11 apartamente, la un pret avantajos. Pretul pentru o noapte de cazare incepe de la 90-100 de lei pe noapte, fiind avantajos pentru orice fel de turist dornic de a avea acces la o gama larga de activitati

Conacul Boieresc, de la intrarea pe Valea Simonului reprezinta o alta componenta importanta a bazei material din regiune. Aceasta este o constructie incadrata la categoria 4 stele, oferind un refugiu linistit turistilor dornici de a petrece timpul liber intr-un loc mai retras, dat fiind capacitatea mult mai redusa de cazare, de doar 10 camere, pentru un pret de 120/130 de lei pe noapte, in weekend fiind de 150 de lei.

Hanul Bran este un alt spatiu de cazare foarte popular din localitate, acesta fiind un stabiliment cotat la trei stele. Dispune de 46 de camera, dintre care 33 duble+single, 10 twin si 3 apartamente. Locatia sa este foarte buna, aflandu-se in imediata vecinatate a Castelului Bran. Dispune de facilitati pentru organizarea de conferinte, avand un restaurant de 420 de locuri, masa de biliard si club. Preturile sunt insa ceva mai mari decat la celelalte spatii de cazare, situandu-se intre 140 si 240 de lei pe noapte, in functie de tipul camerei.

Pensiunea Taverna Branului este un spatiu de cazare de trei stele. Acesta detine doar 28 de locuri de cazare, la preturi cuprinse intre 120 si 190 de lei in functie de camera, aflandu-se la poalele Dealului Alunis, din Bran. Este clasificat ca fiind un de trei margarete.

Pe langa aceste pensiuni, localitatile componente ale comunei Bran dispun de numeroase locuri de cazare si de servire a mesei

In satul Poarta intalnim: Restaurantul La Cristi cu bucate traditionale si Pensiunea Casa Enescu, Vila Poarta Bucegilor

Pe Valea Simonului intalnim Pensiunea Casa Noastra, Pensiunea Andrei, Vila Dor de Munte si Vila Traian

In Predelut : Casa Cristudor, Vila Radu

Sohodol : Pensiunea Hermes, Vila Octavia

In Moieciu de Jos, pe langa numeroasele pensiuni ce apartin de programul A.N.T.R.E.C pentru dezvoltare rurala, avem o baza turistico-materiala foarte dezvoltata, pe Valea Moieciului. Cheile Gradistei reprezinta cel mai extins spatiu de cazare din aceasta regiune si totodata, cel mai vechi (1991), fiind impartit in doua Resorturi : Fundata si Moieciu ce sunt conectate de un drum privat. Complexul de la Fundata are un numar de 232 de camere repartizate pe vile si hoteluri, iar cel din Moieciu are 137. Facilitatile de care dispune sunt numeroase. Pe langa piscine (una pentru fiecare complex) dotate cu sauna uscata si cu aburi(doar la Resort Fundata) precum si centru spa, Cheile Gradistei ofera numeroase posibilitati de explorare a zonei prin intemediul Mountain Bike-ului. Pe langa explorarea pe bicicleta sau prin intermediul tururilor Off-road ale zonei, complexul detine 9 sali de conferinta in cele doua Resorturi ale sale, avand capacitati de la 25 de persoane la 1000. Pentru impatimitii aventurii, exista si un parc care testeaza capacitatile de alpinism, cu trasee la inaltime, pintre copaci. Resorturile detin Sali de Fitness, terenuri de tenis si fotbal sau volei si chiar o partie de schi (in Resortul Moieciu). Pe langa acestea, Resortul de la Fundata detine o ceainarie cu propria sa librarie, sala de sporturi pentru sporturi de interior (baschet, volei si handball) si festivitati precum si o pista de schi-fond si arena de Biathlon la standarde internationale, care a gazduit proba de Biathlon de La Olimpiada sporturilor de iarna pentru tineret, din 2013 gazduita de Judetul Brasov

Craiasa Muntilor este un alt spatiu de cazare de pe Valea Moieciului care are o traditie indelungata. Aceast complex hotelier exista de 23 de ani, fiind impartita in 4 vile care au numeroase spatii de cazare in camere duble si apartamente. Pe langa acestea, trecem in revista cateva spatii de cazare de pe Valea Bangaleasa si Valea Popii.

Pensiunea Miruna

Pensiunea Floare de Colt

Vila Veronica

Pensiunea Paula

Vila Simona

In satele Magura si Pestera, desi mai putin dezvoltate din punct de vedere al bazei turistico-materiale intalnim cateva pensiuni si vile precum :

Pensiunea Montana

Pensiunea Pepino

Casa Folea

Pensiunea Daneluta

Pensiunea Gentiana

Un loc aparte in cadrul structurilor de cazare il reprezinta Hotelul Nobilis, de 4 stele, din satul Pestera. Acesta detine doar 10 camere, beneficiind insa de servicii de clasa, incluzand Sali de conferinta, sauna si facilitati gastronomice de care beneficiaza turistii care ii calca pragul.

Sectorul sudic al culoarului, ce se desfasoara de la Fundata pana la Rucar are si el o baza dezvoltata de cazare, alimentatie si agrement, care nu se ridica insa la nivelul celei aferente comunelor Bran si Moieciu de Jos. Comuna Fundata, impreuna cu satul Sirnea dispune de 29 de oferte de cazare (Pensiunea Valea Dorului, Daria, Europark). Sirnea (sat ce apartine de comuna Fundata) este cel mai vechi sat turistic din tara, fiind o localitate ce prezinta doua unitati de cazare si agrement excelente, precum si alte unitati : Pensiunea de 5 margarete Padina Ursului si Complexul Turistic Valea cu Struti. Aceasta din urma are un numar de 14 camere duble si doua apartamente, impreuna cu un restaurant cu o capacitate de 150 de locuri. Acesta este un loc inedit deoarece are propria ferma de struti, dar detine si posibilitati de practicare a tenisului, pescuitului sportiv sau chiar a paintball-ului.

La Podul Dambovitei si Rucar, in extremitatea sudica a culoarului, avem peste 80 de locuri de cazare in numeroasele pensiuni si vile existente. Dintre cele mai bine cotate notam Pensiunea Padina Craiului si Europan din Dambovicioara precum si Pensiunea Verde si Roata Norocului din Rucar. Dintre acestea, cea mai bine cotata este Pensiunea Padina Craiului de 4 margarete care ofera insa preturi de 160-180 de lei pe noapte, net superioare fata de preturile practicate in zona (70-90 de lei).

Refugii montane

Refugiile montane din Bucegi si respectiv Piatra Craiului exista, insa nu prezinta un grad ridicat de dezvoltare. In Muntii Bucegi, sunt prezente 3 refugii in perimetrul traseelor aferente localitatilor aflate de-a lungul Culoarului Rucar-Bran.

Refugiul din Saua Batrana -Conditii: 
– 20 locuri la prici, in conditii de bivuac; altitudine 2170m

Refugiul din Saua Strunga -Conditii: 
4 – 6 locuri la prici, in conditii de bivuac (la inghesuiala se pot adaposti 15 oameni) – 3 banci aflate pe trei dintre peretii refugiului
– Constructie relativ noua, din barne, doar cu podeaua din scanduri, ridicata de la sol, cu obloane la geam
– Izolatie buna, insa placile valurite ale acoperisului au inceput sa se desprinda
– Iarna se strange zapada in pod (se topeste daca se face prea cald in incapere); altitudine 1893m

Refugiul din Saua Tiganesti – 20 de locuri la prici, in conditii de bivuac Acces: 
– dinspre cabana Malaiesti pe banda galbena – aprox 2h. 
– din Bran pe banda rosie – aprox 5 ore. 
– de la vf Omu – aprox 2 h ; altitudine 2178m

Refugiile din Piatra Craiului sunt insa mai numeroase decat cele din Muntii Bucegi, existand chiar si un refugiu SALVAMONT.

Refugiul din Saua Funduri -Conditii: 
– 6-8 persoane la prici, in conditii de bivuac
– Este bine izolat
– In fata refugiului, exista o masa cu bancute si o vatra
– Localizare: la N de Saua Funduri, aproximativ 5 min sub creasta, pe un valcel de pe versantul estic al Pietrei Craiului; Altitudine: 1880 m

Refugiul din Saua Grind – Conditii: 
– 6-8 locuri la prici, in conditii de bivuac
– Foarte bine izolat
– Localizare: la 5 min de Vf. La Om, in Saua Grind; Altitudine: 2215 m

Refugiul Grind – Conditii: 
– 15-20 locuri la prici, in conditii de bivuac
– Partial distrus de o avalansa in primavara 2005 , refacut de catre Administratia Parcului National si Serviciul Public Salvamont Zarnesti
– Localizare: Pe Plaiul Grindului, versantul estic al Pietrei Craiului
– Punct de plecare spre varful La Om (Piscul Baciului); Altitudine: 1620 m

Refugiul Sperantelor ( Cioranga Mare) – Conditii: 
– 6-8 persoane la prici, in conditii de bivuac
– Constructie semisferica din fibra de sticla si plastic, identica cu cele din Vf Ascutit, Diana, Spirla, refugiul din Saua Grind
Localizare: Pe versantul N-NV, pe Braul de Mijloc, in apropiere de scara de fier din Padina lui Calinet (5 minute), mai sus de fosta cabana de lemn Ascunsa – traseu nemarcat; Altitudine: 1685m

Refugiul Spirla – Conditii: 
– 14 locuri la prici, in conditii de bivuac
– Cel mai bun refugiu din fibra de sticla, cu priciuri suprapuse din lemn si izolatie perfecta
– Localizare: La 1 1/2 ore din Plaiul Foii; Altitudine: 1415 m

Refugiul Ascutit ( Lehman) – Conditii: 
– 8 locuri la prici, in conditii de bivuac
– Reparat in octombrie 2010 de Administratia PNPC
– Localizare: Pe creasta nordica a Pietrei Craiului (la sud de Vf. Ascutit), la o rascruce a drumurilor turistice si de retragere din traseele alpine; Altitudine: 2150

Refugiul SALVAMONT Curmatura- Conditii: 
– Destinat exclusiv Salvamontului
– Prezenta asigurata de Salvamont la sfarsit de saptamana
– Localizare: In aval de Cabana Curmatura (15 minute), pe traseul Zarnesti – Poiana Zanoaga – Cabana Curmatura;Altitudine: 1450 m; Telefon: 0722 737911

Refugiul Diana – Conditii: 
– 6-7 locuri la prici, in conditii de bivuac
– Localizare: pe versantul N-V, in Poiana Curmatura Prapastiilor, intre vaile Padina Inchisa si Padina Popii; Altitudine: 1520 m

Evoluția capacității de cazare pe tipuri de unități 1989 – 2004

Datorită atracțiilor naturale și antropice deosebite din stațiune și din împrejurimi, a factorilor naturali de cură, în stațiune au fost construite o serie de unități de cazare, încă din 1882 -1884.

După 1990 au apărut structuri noi de cazare turistică, precum vilele (în anul 2013 funcționând 24 astfel de unități).

Structura capacității de cazare pe tipuri de unități în zona Rucăr-Bran, se prezenta astfel:

-Procentul cel mai mare din structurile de cazare din zona Rucăr-Bran o au pensiunile agoturistice cu o pendere de 91%. ( În anul 2013 distribuția pensiunilor agroturistice era de 126 de pensiunii în Moeciu, 100 în Bran, 15 în Dragoslavele și 12 în Fundata).

-Procentul cel mai mic îl ocupa motelurile și taberele pentru copii cu 0% respectiv 1%.

3.3 Căile de comunicație

Pătrunderea în Culoarul Rucăr—Bran este facilitată de căile ferate care ajung pînă în apropierea culoarului, dar mai ales de rețeaua de căi rutiere modernizate sau nemodernizate.

În cazul optării pentru transportul feroviar pot fi folosite următoarele stații:

Argeșel (Mateiaș), stație terminus pe linia C.F. 105 (Golești — Cîmpulung — Argeșel). Este legătura feroviară cea mai apropiată de culoar, de la această stație pînă la Dragoslavele sînt doar 7 km;

Zărnești, stație terminus pe linia C.F. 203 (Brașov — Zărnești). De aici putem continua călătoria cu autobuzele I.T.A. pe direcția Zărnești — Bran sau Brașov — Zărnești — Bran;

Rîșnov, stație pe linia C.F. 203 (Brașov—Zărnești), de unde folosim autobuzele pe direcția Brașov — Rîșnov — Bran.

Căile rutiere pătrund în interiorul Culoarului Rucăr—Bran, ele aparținînd categoriilor de drumuri naționale, județene și comunale.

Cîmpulung—Dragoslavele—Rucăr—Bran (DN 73) are 74 km lungime și este complet modernizat, reprezentînd de fapt vechiul drum transcarpatic al Branului, din care se desprind numeroase șosele județene și comunale către toate așezările și obiectivele turistice din culoar;

Tîrgoviște—Voinești—Stoenești—Valea Mare-Pravăț (DN 72 A) are o lungime de 74 km și este modernizat din anul 1969. Reprezintă drumul ele acces principal care pătrunde în culoar pe la Stoenești, de unde se desprinde și drumul județean Stoenești — Dragoslavele. DN 72A se racordează în localitatea Valea Mare-Pravăț (lîngă Combinatul de lianți de la Mateiaș) cu drumul național Cîmpulung —Bran (DN 73);

Predeal—Rîșnov (DN 73A) derivă din E 15 (București — Brașov) a cărui bifurcație are loc la Predeal. DN 73A se racordează apoi la Rîșnov cu DN 73 (Pitești — Cîmpulung — Brașov).

Stoenești—Dragoslavele, cu o lungime de 8 km, este parțial modernizat, favorabil circulației auto și scurtează cu 20 km accesul spre culoar prin DN 72 A și apoi DN 73.

Podu Dîmboviței—Sătic—Pecineagu, cu o lungime de 21 km, însoțește valea superioară a Dîmboviței. Este un drum bine întreținut, deși nemodernizat, practicabil în tot timpul anului. Acest drum facilitează accesul în culoarele Tămaș și Otic, precum și pătrunderea spre munții Iezer-Păpușa, Piatra Craiului, Țaga și Făgăraș.

Podu Dîmboviței—Dîmbovicioara—Brusturet are 15 km lungime, modernizat parțial în satul Dîmbovicioara, bine întreținut, accesibil mijloacelor auto cu mențiunea că în perioada noiembrie — aprilie drumul este dificil, iar sectorul Dîmbovicioara — Brusturet iarna este impracticabil, dealtfel cabana Brusturet este închisă în acest sezon.

Drumul comunal Fundata—Șirnea (5 km) se desprinde din DN 73 (în apropierea popasului turistic Șirnea), accesibil aproape tot timpul anului, este bine întreținut și reprezintă calea de acces spre pitoreasca localitate turistică Șirnea, precum și spre creasta Pietrei Craiului.

Drumul comunal Fundata—Fundățica (3 km) se desprinde tot din DN 73, în centrul comunei Fundata. Este unul dintre cele mai înalte drumuri auto din Carpații Meridionali.

Drumul comunal Bran-Măgura (6 km), nemodernizat, bine întreținut, permite accesul în Platforma Bran și apropierea de cheile Prăpastiei din Munții Piatra Craiului.

Căile aeriene: Cel mai apropiat aeroport care poate deservi Culoarul Rucăr-Bran este cel de la Brașov, ce v-a fi dat în folosință în anul 2016.

Capitolul IV. Turismul rural/agroturismul și dezvoltarea comunităților locale

Turismul rural si agroturismul sunt doua concepte diferite, desi unii autori considera ca sunt identice. Aceste concepte se identifica pâna la un anumit nivel, dupa care se diferentiaza. 

Din definitiile turismului rural si agroturismului, ce vor fi prezentate în continuare, se va putea identifica principalele diferente dintre aceste doua concepte.

 Turismul rural reprezinta forma de turism concentrata pe destinatii în spatiul rural, dispunând de o structura functionala de cazare si de alte servicii eterogene.

                  Definirea turismului, în sens larg, a determinat aparitia unor opinii diferite cu privire la continutul si caracteristicile acestuia.

  O alta definitie a fost data de Organizatia Mondiala a Turismului. Acesta defineste turismul rural ca fiind "o forma a turismului care include orice activitate turistica organizata si condusa în spatiul rural de catre populatia locala, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane), precum si dotarile, structurile turistice, inclusiv pensiunile si fermele agroturistice."

               Agroturismul reprezinta forma de turism, practicata în mediul rural, bazata pe asigurarea, în cadrul gospodariei taranesti, a serviciilor de: cazare, masa, agrement si altele. Prin agroturism se valorifica, astfel, în mod superior, resursele naturale si antropice ale zonei, contribuind la ridicarea nivelului de trai al populatiei rurale. Spre deosebire de turismul rural, agroturismul presupune: cazarea în gospodaria taraneasca (pensiune, etc.);consumarea de produse agricole din gospodaria respectiva; participarea într-o masura mai mare sau mai mica, la activitatile agricole specifice.

Zona Bran-Moeciu este o zonă în care agroturismul este bine conturat, și acest lucru îl putem observa și prin numărul mare de pensiuni agroturistice din zonă. Pe clasificarea pensiunilor

Privit în corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global. Desfășurarea turismului presupune o cerere specifică de bunuri de servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora.

Evoluția turismului este influențată de o serie de factori, dintre care, determinanți sunt cei care influențează cele două laturi corelative ale pieței: factori ai cererii turistice – venituri, timp liber, dinamica populației; factori ai ofertei turistice – diversitatea și calitatea serviciilor, costul prestațiilor, nivelul de pregătire al forței de muncă.

Fondată în 1992, societatea română de turism rural, ecologic și cultural,denumită semnificativ „Bran-Imex”, a reprezentat de-a lungul timpului un model deagenție profesională

În același timp, agenția Bran-Imex este și inițiatoarea constituirii ANTREC. Inițial s-au făcut cazări la 4-5 case situate în imediata vecinătate a Branului, ul-terior extinzându-se posibilitățile de cazare și în satele și comunele limitrofe

agroturistice putem observa ca dominante sunt cele de trei margarte, ele fiind în număr de 35 în totalul de 57, respectiv 61,4%, acest lucru datoranduse faptului ca turiștii prefer să se cazeze într-un loc care să-I ofere un confort cât mai ridicat și la un preț cât mai accesibil.

Localitățile în care agroturismul este foarte bine dezvoltat sunt Moeciu Jos și Bran, ambele având câte 24 de pensiuni agroturistice fiecare deținând un procent de 42,1% din totalul de pensiuni agroturistice din zonă.

Tabel 11: Numărul de pensiuni agroturistice în zona Bran-Moeciu între anii 2008-2010

(Sursa: INS)

Structura pensiunilor agroturistice pe numărul de margarete în zona Bran-Moeciu

Numărul de pensiuni și implicit de locuri de cazare a crescut în fiecare an cea mai mare creștere a fost înregistrată în 2010 în Șirnea unde numărul pensiunilor a crescut cu 500% față de 2009, an în care, față de anul precedent, acest număr scăzuse cu 33,3% aceasta datorită încurajării dezvoltării acestei forme de turism prin acordarea de facilități pentru persoanele care investesc în turismul rural.

Grafic 7: Pondera numărului de pensiuni agroturistice pe numărul de margarete

Tabel 12: Evoluția numărului de pensiuni pe numărul de margarete rurale în zona Bran-Moeciu între anii 2008-2010

Capitolul V. Forme și tupuri de turism

Turismul montan – drumeție montană, este favorizat de existența a mai multor trasee montane practicabile de către iubitorii de munte în munții Bucegi sau Piatra Craiului.

Drumețiile se pot organiza pe numeroase trasee marcate, unele spre parcurile naționale Piatra Craiului și Bucegi.

Pornind din Bran, spre Parcul Național Piatra Craiului, întâlnim două trasee marcate cu triunghi albastru și dungă roșie. Acestea urmăresc Dealul Măgurii, pe care îl străbat până în dreptul punctului de cea mai mare altitudine (Măgura Mare 1375), apoi prin Șaua Măgură până în satul omonim – Magura. Traseul roșu continuă pe lângă subunitatea numită ''Gruiul de sub Măgură'' incheiandu-se la Fântână lui Botorog/Cariera Baia de Piatră, spre Zărnești. Din Moieciu de Jos avem un traseu asemănător, cel marcat cu cruce roșie, care urmează Valea Sbarcioarei, mergând spre satul Peștera pe la poalele Muchiei Codlean/Dealul Giumanu. Înainte de intrarea în Satul Peștera găsim pe partea dreaptă a drumului Peștera cu Lilieci, ce conține o galerie de 160 de metri, accesul fiind din pacate dificil datorita neamenajarii. Se presupune că, prin intermediul structurilor carstice întâlnite pe acest aliniament al Pietrei Craiului, există posibilitatea ca această peșteră să comunice cu cea a Dambovicioarei. După această Pestera Liliecilor, drumul continuă urcând Dealul Bisericii din Peștera, opus față de gruparea dealurilor Corbosesti și Peșterei. Traseul duce până în locul numit Casa Folea (1190m) ce reprezinta cel mai important reper pentru satul Peștera. Apoi drumul continuă pe Valea Pietrelor, la poalele Muntelui și al Stânii Coja, respectiv Dealul Popii, ajungând în Șaua Joaca (1445). De aici se ajunge într-un punct de convergență al multiplelor trasee din Piatra Craiului (5,18,24,27,29) numit Șaua Vladusca/La Table cu o altitudine de 1415 m. De aici drumul continuă pe aliniamentul vestic al Dealului Popii catre Poiana Vladusca, apoi pe Valea Vladusca cu albia râului omonim, iar după aceea, pe Muchia Vladusca și Cheile Pisicii. Aici întâlnim un peisaj sălbatic cu abrupturi montane care se continuă cu Prăpăstiile Zarnestilor. De aici se intră, pentru circa trei kilometri, într-o zonă de defileu, cu pereți abrupți de 200 de m , unde întâlnim și cea mai lungă creastă de calcar din acest masiv, avand aproximativ 15 km lungime, pentru ca mai apoi, drumul să ducă la Cabana Gura Râului de la intrarea în Zărnești.

Din Fundata există două drumuri care ascend spre același loc pe care l-am pomenit mai devreme și anume : Șaua Vladusca. Cele două trasee sunt marcate cu triunghi roșu, respectiv bandă roșie. Primul dintre ele (marcat cu triunghi rosu) coincide cu Drumul spre Șirnea, pe Valea Rogoazei, trecând pe lângă Stânca Dracului, loc unde începe satul Șirnea. Drumul merge pe partea stânga a Culmii Voinestilor și continuă din centrul satului (unde se desparte de drumul principal ce urmeaza direcția sud-vest spre Ciocanu-Dâmbovicioara) până la Curmătură Groapelor (1389m), loc de intersecție a celor două drumuri. Traseul marcat cu bandă roșie pornește din dreptul Crucii Pădurii, din DN73, străbătând pădurea Pâclele de la poalele Muntelui Colților, traversând mai apoi drumul secundar de Ciocanu-Dambocioara si ajungând la Șaua ''La Crucea Sparturilor'' (1226m). De aici, drumul continuă paralel cu zona carstică a Cheilor Dâmboviței, ajungând la locul de popas Poiana Lungă, de dinaintea bifurcării drumurilor din locul amintit la traseul anterior – Curmătura Groapelor (1389m). Din acest loc, un traseu (triunghiul roșu) urmărește sectorul din amonte al Cheilor Dâmboviței intersectând numeroase alte trasee (27,18,32,29) si ajungând în Poiana Grind și Stâna Grind de la poalele Dealului Sasu. Celălalt traseu urmărește aliniamentul estic al acestui deal, aflându-se pe valea dintre el și Muntele Coja, până la Șaua Joaca. Cele două trasee se întâlnesc ''La Table''. Drumul marcat cu bandă roșie accede spre Vârful La Om (Piscul Baciului 2238m) ce este mărginit de crestele nordice, respectiv sudice, ale Masivului Piatra Craiului pe aliniamentul N-E/S-V, respectiv de Muchiile Vladusca și Sparlea spre N-V.

Odată ce trecem dincolo de Fundata și Pasul Giuvala, intrăm într-o regiune cu puternice influențe carstice, in dreptul localitatii Podu Dambovitei, dintre care cel mai cunoscut si spectaculos reper este reprezentat de Cheile Dâmbovitei, un drum care serpuieste circa 2 km printre pereti abrupti de calcar, la o altitudine de aproximativ 900 m. Această regiune apartine, din punct de vedere teritorial, de județul Argeș. Pe lângă regiunea carstică amintită mai devreme, zona mai dispune de câteva secțiuni cu chei spectaculoase. Regiunea carstică este despărțită pe două văi – ale Dâmboviței si, respectiv, ale Dambovicioarei. Pe valea Dâmboviței întâlnim lacul și satul Satic, pe drumul care duce spre Hidrocentrala Clăbucet din Cojocaru/Poiana Plaghia. De aici , drumul continuă spre Cheile Petrimanului ce se află tot pe cursul superior al Dâmbovitei, spre Lacul Pecineagu din Munții Iezer Păpușa. Un alt drum porneste de la baraj, strabate Muntele Pietricica, cel care separă cele două văi ale râurilor amintite, prin Valea lui Ivan/Piscul Grănicerului și apoi prin Mundele Funduri, spre Poiana cu același nume. Locul intermediar, unde se despart mai multe trasee, este Șaua Funduri (1889m) de unde traseul se poate continua, venind dinspre Creasta sudică a Muntiilor Piatra Craiului, spre Varful La Om (Piscul Baciului). Această zonă de răscruce din vecinătatea Refugiului Funduri și a locului numit Șaua Funduri conduce la mai multe poteci spre Munții Iezer Păpușa, prin Curmătura Foii și Șaua Tămașului de pe Valea aferentă Culmii Tămaș, chiar pe granița celor două județe. Cel de al doilea drum care porneste din Podu Dambovitei serpuieste de-a lungul Cheilor Dambovicioarei pana la intrarea in satul Dambovicioara, iar in dreptul Dealului Muierii, traseul turistic urmeaza directia Nord, ajungand la Pestera Dambovicioara din dreptul Culmii Teusani. De aici traseul continua de-a lungul Vaii Brusturetului, completata de sectorul de chei omonim si ajunge la Poiana si Cabana Brusturet. In continuare traseul urmeaza Culmea Paduricii, ajungand in Poiana Funduri si, mai apoi, in Poiana Grind. Capatul traseului se afla in apropierea traseului numit Poiana Vladusca/”La Table”.

De asemenea, întâlnim relieful carstic și pe partea cealaltă a drumului nationali DN73, spre Rucar; aici gasim Cheile Cheița, Cheile Mari ale Dâmboviței și Cheile Ghimbavului de la poalele Muntelui Ghimbav

Mountain biking-ul reprezintă călătoria cu o bicicletă, pe cărările bătătorite sau nu ale munților, dealurilor, pădurilor sau ale oricărui teren mai accidentat. Acest sport se practică, de obicei, în lunile de vară, iulie-august, luni ce au în general o vreme mult mai stabilă, în zonele montane.

Turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă. Din această categorie se are în vedere, mai ales, practicarea schiului, deoarece acesta presupune amenajări cu totul speciale. În culoarul Rucăr-Bran existăo pârtie de ski la Bran, pârtia Zănoaga.

Partiile Zanoaga se afla la 3 KM de centrul Branului si anume urcand pe drumul Portii.
Ansamblu de partii din zona Zanoaga constituie primul domeniu schiabil din zona Bran – Moeciu – Fundata.Zona cuprinde 3 partii, fiecare cu teleschiul propriu:

Partia Clincea – 680 m
Partia Sub Teleferic – 650 m
Partia Junior – 220 m

Capacitatea totala de transport este de 1500 turisti/ora.

Zborul cu parapanta. Sporturile aeronautice, parapanta și deltaplanul, se pot practica în zonele cu altitudine mare.

Silvoturismul implică drumeții și activități de cunoaștere a mediului forestier, condiții excelente de valorificare fiind în localitățile cu grad ridicat de împădurire

Turismul de vânătoare și pescuit sportiv – se poate practica datorită faunei și ihtiofaunei bogate și diversificate ce populează munții Bucegi și Piatra Craiului.

Turismul cultural și de pelerinaje – existența în împrejurimi a numeroase biserici și mănăstiri cu un patrimoniu cultural inestimabil, face din culoarul Rucăr-Bran un important punct de atracție pentru pelerini și pentru iubitorii de artă, istorie și cultură.

Turismul la sfârșit de săptămână – este o formă de turism care este tot mai larg practicată de populația din mediul urban. Amplasarea culoarului la 29 km de Brasov, față de Bran, și 23 km de Câmpulung față de Rucăr stimulează această formă de turism

Turismul de odihnă și recreere – se practică și în prezent, mai ales în perioada estivală.

Turismul rural. Comunitățile agricole și pitoreștile noastre sate pot oferi diferite servicii turiștilor care doresc să se odihnească în sînul naturii:

– cazare în case tradiționale de tip rural;

– posibilitatea de încadrare în activități și preocupări rurale;

– familiarizarea cu folclorul, distracțiile și tradițiile locale;

– familiarizarea cu meșteșugurile practicate în localitatea dată, precum și posibilitatea de participare a doritorilor la procesul meșteșugăritului;

– posibilitatea de procurare a produselor meșteșugărești.

Agroturismul presupune șederea în gospodăria țărănească – pensiune, fermă – consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă și participarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, la activitățile agricole specifice.

Capitolul VI. Importanța promovării turistice

6.1. Tipuri de promovare turistică/Rolul promovării turistice

Acțiunile promoționale în domeniul turismului, ca de altfel în toate sectoarele economice, vizează atât atragerea de noi clienți cât și păstrarea celor existenți deja, adresându-se, deci, prin mesajele sale, atât publicului larg în rândul căruia se consideră a fi potențialii turiști, cât și unei ținte precise. Tocmai datorită acestui caracter complex al activității de promovare turistică, în desfășurarea acesteia sunt antrenate forțe de pe diferite niveluri, atât cel local, regional sau național, cât și internațional.

La noi în țară, promovarea se realizează pe trei planuri, respectiv:

– național, prin Ministerul Turismului (MT), în subordinea căruia se află și Autoritatea Națională de Turism (ANT),

– punerea în practică a strategiei de promovare la nivel zonal revine asociațiilor de promovare teritoriale (așa-numitele birouri de informare și promovare turistică),

– precum și la nivel micro, fiecare agent economic din industria ospitalității stabilindu-și în mod individual propria politică de promovare turistică. I. Strategia de promovare la nivel național, elaborată și aplicată, în principal de MTCT, are ca obiectiv central promovarea produselor turistice românești atât pe piața internă cât și externă (prin Programul Național de Marketing și Promovare, aprobat prin HG nr. 303/02.03.2006 publicat în MO 279/28.03.2006).

Principalele mijloace de promovare utilizate in turism:

I. Publicitatea prin presă (ziare, reviste, pliante, broșuri), radio și televiziune

II. Promovarea vânzărilor (reduceri de tarife, tombole, trageri la sorți etc.)

III. Relațiile publice (mese festive, conferințe de presă, cadouri publicitare)

IV. Târguri și expoziții

V. Vânzările personale

VI. Sponsorizările

Forma scrisă este utilizată primordial în industria turistică, fiind ușor accesibilă, putând utiliza atât ilustrații cu efect emoțional cât și text pentru prezentarea informațiilor.

Exemple:prospecte, pliante, broșuri, cataloage, ghiduri, hărți, afișe, presă, panouri, anunțuri, scrisori.

Broșura turistică este un material editat într-un număr mare de exemplare și difuzat prin rețeaua de sucursale și agenții de voiaj. Broșurile sunt adresate uneori, și direct către vechii clienți sau către anumiți clienți potențiali selecționați pe diferite criterii. Principalele argumente comerciale utilizate în broșurile turistice sunt fotografiile în culori care pot suscita cel mai mare interes pentru angajamentul turistic, precum și prețurile de referință prin care se urmărește atragerea atenției consumatorului

Cinematograful combină efectele vizuale care au mare impact asupra consumatorului, cu cele auditive și de mișcare. Filmele turistice au un caracter documentar, permițând transpunerea turistului în mediul ambiant al locurilor a căror vizitare este urmărită. Acest mijloc publicitar este costisitor, dar are și avantajul că poate fi retransmis.

Radioul este un canal de largă audiență pentru transmiterea mesajelor scurte, știri, comentarii, mesaje, asociate cu efecte sonore.

Televiziunea este rivala altor mijloace publicitare și are avantajul că mesajul este recepționat direct la locuință. Audiența poate fi maximă, iar starea de relaxare a telespectatorului favorizează disponibilitatea pentru a reține informațiile. Dezavantajele utilizării acestui mijloc ar fi costul ridicat și necesitatea de a relua mesajele în cadrul unei campanii publicitare pentru a avea efect.

Târgurile și expozițiile sunt manifestări periodice cu profil general sau specializat, naționale sau internaționale, pentru prezentarea ofertei diferiților agenți economici, în vederea lărgirii contactelor comerciale. În turism se folosesc prezentări de hărți, diapozitive, casete video, broșuri, pliante și informații din partea prestatorilor de servicii. Manifestările ce pot avea loc în cadrul târgurilor turistice sunt:săptămâni românești, expoziții gastronomice, specatcole folclorice, filme turistice documentare, conferințe de presă, întâlniri cu consumatorii, mese rotunde, interviuri, informații transmise prin viu grai; astfel aceste acțuni se încadrează tot mai mult în relațiile publice ale agentului de turism.

Cadourile publicitare includ obiecte folosite drept suporturi publicitare transmise de agenții de turism cu ocazia unor evenimente deosebite (an nou, jubilee, târguri) partenerilor și clienților lor. Acestea sunt de obicei articole mărunte de uz general sau personal.Exemple:calendare, agende, sacoșe,tricouri imprimate cu emblema firmei.

Avantajele utilizării promovării turistice sunt:

creșterea numărului de turiști atrași spre o destinație sau fidelizarea lor;

pregătirea pătrunderii agenției de turism pe noi piețe;

promovarea pe plan național și internațional a tuturor formelor de turism(de tratament, sporturi de iarnă, cultural);

impulsionarea consumului în extrasezon;

stimularea vizitării obiectivelor turistice în cursul sejurului;

creșterea cererii de servicii complementare, deci creșterea cheltuielilor turistice, respectiv a agenției de turism;

utilizarea mai bună a bazei materiale (a capacității de cazare, de servire în restaurant).

6.2. Propuneri de promovare și valorificare turistică

Promovarea e o componentă deosebit de importantă și complexă în dezvoltarea turismului rural, și de aceea ea trebuie să fie prezentă la toate nivelurile. Există și o serie de modalități specifice de îmbunătățire a agroturismului:

Organizarea unor mese pe anumite trasee turistice frecventate, (la hanuri hoteluri) cu mâncăruri tradiționale sau degustări de vinuri, fructe sau alte mâncăruri speficice, prilej cu care vor putea fi distribuite și pliante prezentând zona și posibilitățile de practicare a agroturismului;

Publicitatea făcută cu prilejul unor târguri, sărbători locale, manifestări prilejuite de anumite obiceiuri;

Organizarea unor expoziții cu imagini din diferite gospodării care la rândul lor pot fi considerate expoziții în miniatură pentru că dispun de o varietate de produse de artă populară tradițională (cusături, împletituri, vase de lut etc.).

Difuzarea materialelor publicitare poate fi făcută astfel:

Prin intermediul agențiilor de turism specializate;

Prin intermediul centralei de rezervări al Antrec;

Prin participarea unui agent de agroturism la târgurile zonale ce au loc în diferite momente ale anului și cu diferite prilejuri;

Prin publicitate de masă.

Această modalitate poate fi utilizată în momentul în care agenția de agroturism va fi bine consolidată și constă în distribuirea de mici afișe sau pliante în cutiile poștale ale cetățenilor ceea ce presupune însă cheltuieli foarte mari.

Deasemenea, tot în acest material poate fi prezentat pe scurt satul și comuna de care aparține gospodăria, ținându-se cont de următoarele elemente:

situarea gospodăriei în vatra satului;

câte mese pot fi asigurate (mic dejun, prânz și cină) și felul meselor ce pot fi asigurate: aniversări, banchete, mese liniștite în familie, mese oficiale, mese pentru evenimente familiale ca de exemplu nunți, botezuri, onomastice;

informații despre bucătăria familiei (mâncăruri și produse specifice),

pajiști pentru jocuri, șezlonguri;

dacă sunt admise animalele turiștilor;

informații despre gospodărie;

condiții de cazare și confort;

informații privind prețul cazării, al meselor și al serviciilor;

schiță cu amplasarea gospodăriei față de șosele, drumuri și căi de acces cu toate informațiile necesare pentru identificarea gospodăriei în funcție de mijloacele de transport cu care se deplasează turistul;

alte elemente specifice de reclamă a gospodăriei (artizanat, meșteșuguri, produse agroalimentare specifice).

Sintetizând toate acestea ajungem la concluzia că turistul respectiv consumatorul de programe și servicii agroturistice întră în posesia unor informații referitoare la agroturism (ofertă de cazare, programe și servicii agroturistice) în principal prin intermediul următoarelor căi:

agenții de turism specializate;

rețele și forme de organizare a agroturismului;

mijloace publicitare (mass-media), publicații specifice: pliante, ghiduri, panouri de prezentare în locuri publice.;

prin reclamă făcută de turiștii care au beneficiat de aceste servicii.

La nivelul întregii zone agroturistice Moeciu – Bran promovarea și îmbunătățirea agroturistice se poate face prin mai multe etape:

Realizarea unor monografii ale satelor turistice și a altor materiale de publicitate turistică (hărți, pliante, broșuri);

Revitalizarea calendarelor manifestărilor culturale, laice și bisericești;

Revigorarea folclorului popular specific zonei, prin preluarea festivalurilor și concursurilor artistice populare;

Repunerea în lumină a meșteșugurilor satului, organizarea de expoziții, cu vânzare;

rețea de trasnmitere de date;

Transporturi internaționale rapide;

Internaționalizarea serviciilor;

Standardele mondiale de calitate;

Învățarea de limbi străine de către gazde și traducerea unor materiale sugestionate în limbile turiștilor găzduiți.

Acest aspect va susținut de existența rețelei de rezervări a turismului rural românesc (ANTREC) recordarea la cea EUROGITES, prin internet care va contribui la creearea unei imagini de marcă prin oferirea materialelor publicitare scrise sau pe suport (film, video, CD-Rom).

Prezența celor trei rețele turistice rurale (ANTREC, OVR, FDRM) ca și colaborările cu ACR vor contribui la dezvoltarea unor servicii turistice specializate și calificate la diversificarea ofertei. Dezvoltarea turismului rural în special a agroturismului, va conduce la o dezvoltare economică a acestor regegiuni datorită efectului multiplicator al al acestei activități, resimțindu-se influențe pozitive asupra agroculturii, transporturilor, construcțiilor, serviciilor.

Intensificat comerțul cu suveniruri, care face parte din dimensiunea ofertei agroturistică va contribui la dezvoltarea meșteșugurilor și artizanatului, care în calitate de componente ale produsului agroturistice pot pune în valoarea activitățile cu caracter cultural educative.

Efeciența economică a turismului în mediul rural este asociată cu eficiența socială ce revine din asigurarea capacităților de muncă, petrecerea plăcută și utilă a timpului liber, creșeterea nivelului de cultură generală și pregătire profesională realizarea unor motivații psihice, intelectuale sau spirituale.