Potentialul Turistic al Bazinului Mijlociu al Ariesului Si Valorificarea Lui In Turism

INTRODUCERE

Ca fenomen social-economic , turismul a început să fie consolidat în Europa încă din 1880, în 1905 conturându-se prima definiție ce arată că turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbarea mediului înconjurător, prin nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețiile naturii.

Lucrarea de față dezbate potențialul turistic al bazinului mijlociu al Arieșului, detaliat pe fiecare formă geografică, și își propune să găsească, î limita resursleor actuale, câteva soluții de valorificare a potențialui turistic.

Obiectivele majore asupra cărora se concentrează studiul de față sunt identificarea și evaluarea potențialului turistic, din perspectiva impactului acestuia asupra populației, estimarea vulnerabilității și găsirea unor soluții pentru valorificarea acestuia, care să permită o dezvoltare viitoare a regiunii.

Parcursl științific și activitatea de cercetare au fost stucturate într-o sinteză cuprinzând cinci capitole, ce rezultă în urma strângerii și analizei datelor. Astfel, lucrarea sub forma ei finală va cuprinde succesiunea etapelor de cercetare, fixate în structura finală a lucrării, pe capitole:

– primul capitol face referire la introducerea noțiunilor și conceptelor referitoare la turism, așezarea zonei studiate, precum și componentele fizico-geografice si adminitrativ-teritoriale ale zonei;

– al doilea capitol face referire la potențialul turistic, mai ales a factorilor fizico-geografici, sociali, economici care influențează potențialul (relief, climă, hidrografie, biogeografie etc);

– al treilea capitol cuprinde resursele turistice antropice, caracterizarea acestora precum și contextul producerii acestora precum și influența lor asupra bazinului studiat;

– capitolul patru se referă la infrastructura turistică, descrierea acesteia, precum și bazele de tratament si agrement,mijloacele de transport și toate proiectele lansate în vederea dezvoltării turistice;

– ultimul capitol se încheie cu modalitățile de valorificare a potențialului turistic, propuneri de creștere a acestuia, și componentele care au condus la îmbunătățirea acestora.

Din punct de vedere științific, cercetarea pe care se bazează lucrarea de față este integrată, interdisciplinată, folosind metode și noțiuni din științele naturii și științele sociale. Pentru abordarea tuturor relațiilor dintre mediu și om și pentru evaluarea potențialului turistic au fost utilizate cunoștințe din discipline adiacente: geografie, geomorfologie, sociologie. psiho-sociologie etc, precum și date statistice. Au fost folosite, pe lângă date din geologie și știința mediului, o multitudine de metode și noțiuni din științe aflate la granița științei mediului, pentru a reuși în final o abordare exhaustivă a temei propuse, în toată complexitatea ei.

CAPITOLUL I.

AȘEZAREA GEOGRAFICĂ ȘI LIMITE. COMPONENTE FIZICO -GEOGRAFICE ȘI ADMINISTRATIV – TERITORIALE

La începutul secolului al XIX-lea călătorile în scopuri turistice reprezentau un fenomen marginal. Datorită dezvoltării economice și industriale a națiunilor, turismul a devenit un sector esențial al activității economice a mai multor state. Fiind una din formele de activitate care satisfac cerințe personale, turismul este o verigă premergătoare consumului final.

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfășurată în alte sectoare cheie din economia mondială (industrie, agricultură, comerț). Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii, turismul a fost definit în mai multe feluri:

– ”arta de a călători pentru propia plăcere” (M. Peyromarre Debord);

– ”activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reședință, pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și culturii, fatorită cunoașteri unor noi aspecte umane și a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin);

– ”fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumusețiile naturii ca rezultat al dezvoltării comerșului, industriei și al perfecționării mijlocelor de transport” (Guy Freuler).

Turismul ca o ramură a economiei românești atrage după sine o serie de efecte pozitive remarcabile și anume:

– transferul geografic de resurse;

– amenajarea și sistematizarea teritoriului;

– echilibrarea balanței de plăți;

– integrarea mai rapidă în Uniunea Europeană.

Arealul munților Apuseni este o zonă declarată în mare măsură ca fiind defavorizată atât din punct de vedere economic cât și social, lucru care s-a datorat trecerii de la o economie centralizată la cea de piață. Ocupațiile de bază a acestora sunt ca și pâna acum mineritului și prelucrarea lemnului și olăritul.

Se cunosc anumite areale geografice precum cel de la Zlatna sau cele din zonele miniere; areale care au concentrat o mare putere de munca în comunism, dar unde sunt nevoie de reduceri de personal masive, pentru a putea face față necesităților și problemelor întâmpinate. Dar acestea sunt și cele care au posibilitatea de a atrage investiții, cum ar fi proiectul de la Roșia Montană.

Cele mai mari centre urbane ale Apusenilor sunt Abrud, Câmpeni, Zlatna, Brad, Vascău, Nucet și Huedin – orașe cu peste 15 – 20.000 de locuitori, în care este concentrată cea mai mare parte a populației.

Cadrul natural al Munților Apuseni asigură nu numai suportul material și atmosfera de derulare a actului receptiv, ci contribuie efectiv într-un procent semnificativ la concretizarea lui. Toate acestea fac ca munții Apuseni să aibă un potențial turistic de o mare complexitate și o valoare turistică deosebită.

1.1. Localizarea și caracteristicile generale ale munților Apuseni din punct de vedere geografic

Munții Apuseni sunt localizați în partea central vestică a Românei, fiind învecinați la est cu podișul Transilvaniei, la sud cu Mureșul, la nord cu podișul Someșan și Dealurile de vest, iar la vest Câmpia și Dealurile de vest.

Sunt mărginiți la nord și sud de paralela 46* și 47* și prin centrul lor trece meridianul de 23*. Munții Apuseni constituie o mare atracție turistică a țării, drept pentru care au fost clasificați ca făcând parte din grupa munților de o foarte mare complexitate turistică, alături de munți din Carpații Orientali și Meridionali.

Pentru a ajunge în Munții Apuseni respectiv localitatea Abrud se parcurg 519 km în 7 ore plecând din Tecuci și lăsând în urmă localitățile Mărășești, Adjud, Bacău, Piatra Neamț, Bicaz, Gheorgheni, Joseni, Praid, Sovata, Târnăveni, Blaj, Teiuș, Zlatna, Abrud.

Datorită poziției sale în cadrul țării, grupa munților Apuseni este străbătută de o rețea bine dezvoltată de căi de acces atât pe șosele, cât și pe căi ferate. Perimetrul zonei este marcat de către drumurile și căile ferate ce trec prin Oradea, Alesd, Huedin, Cluj-Napoca, Turda, Alba-Iulia, Sebeș, Simeria, Deva, Lipova, Pauliș, Arad, Ineu și Tinca.

Din partea de nord se poate ajunge pe drumul secundar de la Huedin la Beliș, mai în amonte existând numai drumuri forestiere. O altă variantă ar fi calea ferată până la Cetățile, iar de aici se poate urma același traseu rutier.

Resursele naturale

Resursele naturale turistice sunt cele care de- a lungul anului s-au păstrat într-o formă sau lata neatinse de activitățile umane, Acestea reprezintă pe de o parte atractții turistice, prealabile pentru vizitare, iar pe de altă parte ele pot fi valorificate direct în acticitatea de turism ca și ”materie primă”.

Munții Apuseni oferă resurse turistice naturale prin componentele sale legate de: relief, climă, râuri, lacuri, ape subterane, vegetație, faună, natură ocrotită. Teritoriul acestor munți este foarte bogat și foarte variat de resurse naturale, componente ale peisajului său geografic cu importante atribute definite de numărul și densitatea relativă mare și de valențe estetice, științifice, recreative și educative superioare.

Relieful munților Apuseni se înscrie drept cel mai variat potențial turistic, prezentând interes prin valoarea sa peisagistică, cât și prin posibilitățile sale de acces, de desfășurare a activităților turistice și de amenajare pentru turism.

Cea mai interesantă zonă este cea a munților Bihor care reprezintă cea mai spectaculoasă, interesantă și originală zonă castică de la noi din țară, fiind similară sau superioară unor zone carstice din Europa. Ea întrunesște cele mai reprezentative formațiuni carstice de suprafață: doline, văi carstice, ponoare etc și de adâncime (peșteri, avene), unele dintre ele comparabile cu alte formațiuni similare din alte părți ale lumii. Se evidențiază:

– chei pitorești și impresionante precum sdunt cele de la Valea Garda Seacă, de la Coiba Mică, valea Ordâncușa, valea Arieșului Mare, Albacului dau de la Zugăi pe valea Stearpă;

– peșteri de mărimi diferite cu formațiuni spectaculoase sau de ordin științific printre care se numără pesterile Ghețarul Scărișoara, Vârtop, de pe valea Garda Seacă, Coiba mare, Coliba Ghițului, Peștera cu Apă de la Fata Bălăcenii Sura, Peștera lui Ionele, Peștera Urșilor;

– izbucniri pe valea Garda Seacă: izbucul Tăuzului, Gura Apei, coliba Ghiobului;

– cascade și praguri pitorești pe valea Gărdișoara și Arieșul Mic (cascada Vârciog);

– ponoare, doline, lapiezuri apar în depresiunea închisă, ocoale, în împrejurimile cătunelor Ghețari și Ocoale și pe platoul carstic Scărișoara.

1.2. Elemente de unitate teritorială și subordonare regională

Sub acest aspect cea mai interesantă este zona carstică a munților Bihor carereprezintă cea mai spectaculoasă, interesantă și originală zonă carstică din țara noastră,similară sau superioară unor zone carstice din Europa .Ea întrunește cele mai reprezentative formațiuni carstice de suprafață: doline,văi carsticeizbucuri, ponoare, etc.și de adancime (peșteri,avene) unele dintre ele comparabile cu alteformațiuni similare din alte părți ale lumii reprezentând de altfel, obiectivele turisticemajore ale munților Apuseni evidențiindu-se:Chei pitorești și impresionante precum sunt cele de pe Valea Garda Seacă (cheileGarda Seacă , Tăuzului, Cerbului, Sohodolului, Gărdișoara), de la Coiba mică, valeaOrdâncușa, valea Arieșului mare (cheile Mândruțului), Albacului sau de la Zugăi pe valeaStearpă.

În privința caracterului unitar al regiunii se pot aduce o serie de argumente înșiruite logic, după un statuat algoritm geografic: succesiunea sectoarelor de îngustare a văilor (chei, defileuri), cu cele de lărgire, individualizate sub forma bazinetelor depresionare; caracterul permanent al majorității cursurilor de apă; prezența unor areale constituite pe roci carbonatice în care s-au cantonat acvifere carstice descărcate prin izbucniri; densitatea demografică relativ ridicată pentru o zonă de munte, densitatea ridicată a asezărilor rurale; presiunea umană ridicată asupra componentelor mediului înconjurător (densitatea ridicată a construcțiilor, practicarea pe scară largă a activităților miniere, forestiere și turistice).

Fig. 1. Harta hipsometrică si unitățile de relief aferente bazinului hidrografic al Ariesului

Diferențierele care apar permit individualizarea a două mari spații geografice: spațiul montan propriu-zis și spațiul depresionar ocupat de vale și depresiuni. Litografia, tectonica și morfologia de ansamblu au determinat reliefarea unor subunități disticnte: Munții Bihor, Munții Metaliferi, Masivul Muntele Mare – Gilău, Munții Trascău, la care se adaugă spații joase precum Depresiunea Iara și Culoarul Arieșului.

Elementele hidrografice se constituie ca resurse naturale de importanță turistică ridicată, impunându-se prin elementele estetice pe care le introduce în peisaj.

Atât Arieșul cât și afluenții săi prezintă văi pitorești marcate cu sectoare de chei sau defilee spectaculoase întrerupte de bazine sau lunci. În lungul acestor văi este o importanșă rețea de drumuri feroviare și poteci care a pe scară largă a activităților miniere, forestiere și turistice).

Fig. 1. Harta hipsometrică si unitățile de relief aferente bazinului hidrografic al Ariesului

Diferențierele care apar permit individualizarea a două mari spații geografice: spațiul montan propriu-zis și spațiul depresionar ocupat de vale și depresiuni. Litografia, tectonica și morfologia de ansamblu au determinat reliefarea unor subunități disticnte: Munții Bihor, Munții Metaliferi, Masivul Muntele Mare – Gilău, Munții Trascău, la care se adaugă spații joase precum Depresiunea Iara și Culoarul Arieșului.

Elementele hidrografice se constituie ca resurse naturale de importanță turistică ridicată, impunându-se prin elementele estetice pe care le introduce în peisaj.

Atât Arieșul cât și afluenții săi prezintă văi pitorești marcate cu sectoare de chei sau defilee spectaculoase întrerupte de bazine sau lunci. În lungul acestor văi este o importanșă rețea de drumuri feroviare și poteci care asigură accesul în munții, în toate direcțiile, alcătuind principala rețea de trasee turistice

Pentru balneoturism funcționează ca bazine complexele lacustre de la Turda, Cojocna, Ocna-Dejului, Băița-Gherla. O atracție deosebită o constituie fenomenele hidrologice din zonele carstice.

În peisajul teritoriului există o serie de lacuri antropice unele amenajate la începutul secolului XX -lea pentru asigurarea apei necesare exploatației miniere. Este vorba de cele 9 lacuri amenajate în perimetrul comunei Roșia Montană cu o suprafață de 6,4 ha dintre care cel mai mare este Lacul Mare de 2,5 ha.

1.3. Localizarea geografică. Limite

Bazinul hidrogarfic al Arieșului este situat în partea de nord-vest a țării, în mijlocul Munților Apuseni, lăsând spre sud crestele calcaroase ale MUnților Trascău și înălțimile scunde ale Munților Metaliferi, iar spe nord culmile înalte ale Munților Gilăului, Vlădeasa și Muntele Mare. Este limitat la N de bazinul Someșului Mic, la V de cel al Crișului Negru, spre S, de bazinul Crișului Alb și afluenții Mureșului, căruia îi este tributar.

Constituie cel mai important culoar ce fragmentează acești munți pe o distanță de circa 90 km. Trei sferturi din cei 167 km, îi stăbate printre munți, iar restul printr-un culoar depresionar de contact al acestora cu Podișul Transilvaniei. În sistemul Mureșului, Arielul este al doilea bazin de frenaj ca și suprafață (2970 kmp) și al treilea ca lungime, dar are întâietate cu debitul său de 23m3/s.

Cursul Arieșului are o lungime de 167 km, o lățime de 20 – 35 m la Câmpeni și 50 m la Turda, adâncimea medie nu depășește 1 m, iar diferența de nivel de la izvoare și până la vărsare în Mureș este de 1490 m, fiind orientat după trei direcții:

– de la izvoare la Câmpeni: NV – SV;

– de la Câmpeni până la Câmpia Turzii: SV – NE;

– de la Câmpia Turzii până la Hădăreni: NNV – SSE.

Ca și formă bazinul se aseamănă cu un ”S”, de la izvor până la confluența cu Mureșul, Arieșul parcurge 166 km, cu această lungime înscriindu-se în categoria râurilor mijlocii.

Râul Arieș este cea mia importantă apă curgătoare care izvorăște din Munții Apuseni, și curge prin județele Alba și Cluj. Numele său provine de la cuvântul aur, care scoate în evidență bogăția apelor sale în acest metal prețios. De mii de ani, râul Arieș reprezintă o sursă de aur pentru locuitorii zonei. În latină, Arieș este echivalent cu Aureus, iar în maghiară cu Aranyos, de la arany adică ”aur”.Râul Arieș se formează în zona localității Mihoesști din Alba, lângă orașul Câmpeni, la confluența a două brațe Arieșul Mare și Arieșul Mic. O parte din teritoriul stăbătut de Arieș se numește și Țara Moților, o regiune rustică pitorească, cu mari bogății naturale și culturale.

Bazinul râului cuprinde o regiune minieră foarte importantă (Roșia Montană, Baia de Arieș), bogată în aur, argint și alte metale. Unele așezări din zonă evocă numele râului. Munții Trascău de pe Arieș în jos, și împrejurimi, au fost punctul de forță al civilizațiilor carpatice. Bogăția râului Arieș a fost descoperită nu doar în albia sa, ci și pe văile afluenților săi (Roșia Montană, Valea Mușcanilor, Valea Șesei, Lupșa, sălciuța, Valea Ponorului, Poșaga, Iara), rămânând în urmă numeroase legende și mărturii vii .

Legenda aurului din râu este legată de Muntele Găina. Se spune că pe Muntele Găina trăia o zână nemaipomenit de frumoasă, care locuia într-un palat strălucitor. Zâna avea a o găină cu pene de aur. Găina îi făcea zilnic câte trei ouă de aur, iar zâna dăruia aceste ouă fetelor sărace din zonă care urmau să se mărite.

Trei feciori de-ai locurilor, auzind de bogăția ei s-au deghizat în haine femeiești, au reuși printr-un șiretlic să pătrundă în palat și să fure găina. În fuga lor, au scăpat din coș ouăle de aur, care s-au spart în râul Arieș. De atunci, Arieșul poartă în nisipul său farâmituri de aur.

Pentru culegerea metalului prețios, localnicii așezau niște scânduri înclinate, peste care puneau niște țesături de lână. Peste aceste țesături, puneau nisipul și prundișul aurifer cules din albia râului. Apoi se turna apă, spălănd bucățile de rând. În urama acestui procedeu, fragmentele de aur, fiind mai grele, rămâneau agățate de țesătura de lână și puteau fi adunate. În prezent, aurul din bazinul Arieșului nu mai este exploatat.

Fig 2. Căutători de aur pe Valea Arieșului (gravură din sec. XIX)

CAPITOLUL II.

POTENȚIALUL TURISTIC AL CADRULUI NATURAL

Arealul ocupat de teritoriul administativ al comunelor formează o microzonă situată pe cursul mijlociu al Arieșului, râu încadrat la nord de masivul Muntelui Mare, ți de culmile Munților Metaliferi, ți spre sud Munții Trascău și depresiunea Ponor.

Limitele acestui areal sunt date la este de cumpăna de ape dintre Valea Hășdatelor și Ocoliș, la nord de cumpăna de ape dintre bazinul hidrografic al Arieșului și cel al Someșului Cald. Spre vest această limită este formată din limota administrativă a comunelor Bistra și Roșia Montană, pentru ca în sud – est această limită să fie formată din culmile Bedeleului și limitele depresiunii Ponor.

Descoperile arheologice și mărturiile istorice dau o imagine generală despre procesul de antropizare al acestui teritoriu. Din punct de vedere arheologic, descoperirile întâmplătoare și semnalări din sec. XIX și XX eu evidențiat o habitare mai timpurie a acestui spațiu.

Descoperirile se intensifică începând cu perioada dacică și romană, fiind documentată de exploatarea aurului aluvionar din nisipurile Arieșului prin următoarele urme întâlnite în lungul râului pe teritoriul localităților Vidolm, Ocoliș, Lunca Arieșului, Poșaga, Sălciua de Jos, Sălciua de Sus și Lupșa.

Apariția primelor așezări umane încă din preistoric poate avea la bază existența unor tipuri diferite de resurse minerale, precum silexul (cremene), iar mai târziu minereurile de cupru, aur și argint și resursele naturale: păduri, pășuni, ape, terenuri bune pentru culturi agricole etc.

2.1. POTENȚIALUL TURISTIC AL RELIEFULUI

Relieful arealului este rezultatul unui proces continuu, impus de evoluția sa îndelungată, de modificările produse de eroziunea glaciară și de cea datorată existenței unei rețele hidrografice. Altittudinal, zona este cuprinsă între 400 m și 1800 m. Altitudiena minimă se înregistrează la nivelul albiei majore a Arieșului în localitatea Vidolm (400 m), iar cea maximă, de 1826 m, este atinsă în Muntele Mare.

Morfologic, bazinul mijlociu al răului Arieș se poate împărți în trei mari zone:

– zona montană = formată de munții care stăjuiesc spre nord și sud valea Arieșului, printre care Muntele Mare, Munții Metaliferi și Munții Trascău;

– zona submontană = ocupă cele mai semnificative suprafețe, sub forma unor interfluvii largi care coboară spre valea Arieșului, cu înălțimi sub 900 m. Este acoperită în cea mai mare parte de păduri, pășuni și fânețe. Aici se regăsesc cea mai mare parte din sălașele de vară (colibe), dar și unele dintre cele mai noi așezări umane – sarele crâng: Săgagea (localitatea situată la cea mai înaltă altitudine din zonă, cca. 900 m), Valea Largă, Incești, Gemenele etc;

– depresiunile intramontane = Râul Arieș și afluenții săi mai importanți, străbat mai multe depresiuni, sub forma unor mici bazinete, în general de mici dimensiuni și cu o geneză variată (eroziuni, mișcări tectonice etc).

Morfologia acestor depresiuni este marcată de prezența teraselor și a conturilor de dejecție, aflate la confluența principalelor cursuri de apă, de o fâșie îngustă de luncă situată în lungul Arieșului și a unora din afluenții săi (Poșaga), alături de zona depunerilor deluviale, zonă ce face legătura dintre terenurile joase (lunci, terase) cu dealurile învecinate.

Râul Arieș traversează Munții Apuseni, despărțindu-i aproape în două. Valea Arieșului, sectorul de mijloc, care include mai multe subdiviziuni ale Munților Apuseni, și anume Muntele Mare, Munții Metaliferi și Munții Trascău (fig.2).

Fig. 3. Harta hipsometrica a bazinului mijlociu al râului Arieș

În drumul său, Arieșul și afluenții săi scaldă mai multe depresiuni, majoritatea de mici dimensiuni, situate în zona montană. Aceste depresiuni reprezintă platforme care dezvoltă așezările umane. În bazinul mijlociu al râului Arieș, dinspre amonte înspre aval se individualizează următoarele depresiuni: depresiunea Câmpeni, depresiunea Abrud, depresiunea Bistra, depresiunea Lupșa, depresiunea Sălciua, depresiunea Ponor, depresiunea Poșaga, depresiunea Ocoliș, depresiunea Trascău, depresiunea Iara.

Fig.4. Vederea spre Depresiunea Lupșa

Fig. 5. Râul Arieș în Depresiunea Sălciua

2.2. POTENȚIALUL TURISTIC CLIMATIC

Regimul climatic din bazinul mijlociu al Arieșului este influențată de circulația generală a curenților de aer, dar și de structura variată a suprafețelor pe care se manifestă, Se constată existența unor diferențieri regionale și altitudinale. Zona prezintă un climat continental moderat, cu caracteristici montane. Datorită direcției de curgere a râuli Arieș și a descreșterii altitudinii din spre amonte/aval și nord/sud apar frecevnte discontinuității climatice, care seunt mai vizibile la nivelul depresiunilor, unde se manifestă un topoclimat de adăpost, cu caracteristici moderate.

Marile mase de aer care influențează în mod direct climatul au o proveniență vestică, sud-sud estică și nord-estică. Acestea se resimt mai bine pe înalțimile Muntelui Mare și Bedeleu, dar și pe dealurile mărginașe. Configurașia reliefului pe văi de râuri, imprimă aerului și o circulație de culoar.

În timp ce prezența unor influențe sudice și sud-vestice este răspunzătoare de pătrunderea maselor de aer cald, de origine tropicală, existenșa unor influențe nordice și nord-estice, favorizate de pătrunderea în lungul văii Arieșului, sunt resimțite mai ales în perioadele reci care aduc mase de aer de orogone polară și artică.

2.3. POTENȚIALUL TURISTIC HIDROGRAFIC

Rețeaua hidrografică a zonei este tributară în totalitate râului Arieș, spre care converg toate cursurile secundare de apă din zonă: Valea Lupșii, Poșaga, Ocoliș, Valea Șesii, Valea Largă și Valea Morilor.

Se consideră ca resursa naturală de importanță turistică ridicată, impunându-se prin elementele estetice pe care le introduce în peisaj, prin aspectele științifice complexe pe acre le prezintă sau prin posibilitățile oferite pentru practicarea de activități de recreere și de agrement nautic.

Atât Arieșul cât și afluenții săi, prezintă văi pitorești marcate cu sectoare de chei sau defilee spectaculoase, întrerupte de bazine sau lunci. În lungul acestora văiește o importantă rețea de drumuri feroviare și poteci care asigură accesrul în versanții munților, în toate direcțiile, ele alcătuind de altfel și principala rețea de trasee turistice.

Pentru balneoturism în sezonul estival funcționează ca bazine, complexele lacustre de la Turda, Cojocna, Ocna-Dejului, Băița-Gherla etc.

Există și o serie de lacuri antropice, unele amenujate la începutul sectorului pentru asigurarea apei necesare exploatărilor miniere. Este vorba de cele 9 lacuri realizate în perimetrul comunei Roșiei Montane cu o suprafață de 6,4 ha, dintre care cel mai mare este Lacul Mare – 2,5 ha. Lacul Miholești amenajat la confluența Arieșului Mare cu Arieșul Mic este alt lac de acumulare antropic, ce prinde contur în peisajul pitoresc al Văii Arieșului.

Apele subterane din zonă sunt cantonate în depozitele de șisturi cristaline și de fliș creatcic, dar cele mai semnificative se regăsesc în calcarele mezozoice. Particularitățile spcifice ale acestor calcare au permis formarea unor adevărate râuri subterane precum cel acre traversează Huda lui Papară, alimentat de văile de suprafață; Valea Poieni, Valea Bucuru și Valea Seacă. Se pot remarca ș prezența unor izvoare carstice cu o bună potabilitate și deosebite ca debit și calitate a apelor, precum ”Șipotele” și izvoarele situate în aval de cheile Poșaga.

2.4. Vegetația și fauna

Altitudinile medii din cadrul sectorului mijlociu al bazinului râului Arieș au permis instalarea atât a unor asociații vegetale ierboase, cât și a unora lemnoase. Din prima categorie fac parte:

– pajiști pioniere de stâncării, în Masivu Bedeleu;

– pajiști pioniere de grohotișuri situate pe Valea Runcului, Valea Ascunsă și Scărița-Belioara;

-pajiști și tufărișuri scunde, acidofile, subalpine și montane, situate pe valea Runcului și Scărița-Belioara;

– pajiști calcofile, situate în mai multe zone din Scărița-Belioara, Cheile Runcului, Cheile Bedeleu, Cheile Poșegii, Valea Segarcea, Piatra Vidolmului, Valea Ascunsă;

– comunități solurilor pietroase și stâncoase din regiunile de munte și de dealuri, în zonele Cheile Runcului, Cheile Poșegii, Colții Vulturesei, Piatra Urdașului, Valea Runcului, Valea Ascunsă, Culmea Bedeleu, Huda lui Papară;

– pajiști mezofile, prezente în puncte cum sunt Scărița-Belioara, Valea Runcului, Baia de Arieș, Valea Bistrei etc;

– pajiști hidrofile de luncă identificate pe una sau mai multe dintre văile din bazinul mijlociu al Arieșului;

– asociații de mlaștini eutrofe în Cheile Runcului, Huda lui Papară și de-a lungul Văii Runcului.

Solurile

Regiunea este caracterizată de o mare diveristate a tipurilor de sol, diversitate determinată de varietatea spațială și temporală a factorilor pedogenetici naturali. Distribuția tipurilor de sol pe teritoriul bazinului mijlociu al râului Arieș este influențată de formele de relief, de substratul geologic, de condițiile climatice și de vegetație. Se întânesc următoarele tipuri de soluri: eutricambosolul, districambosolul, prepodzolurile, preluvosolul, luvosolul, soluri azonale: rendzina, aluvisolul, erodisolul, andosolul.

2.5. POTENȚIALUL TURISTIC BIOGEOGRAFIC

Pentru a putea păstra frumunsețea lor, o parte din monumentele naturii sunt ocrotite de lege spre a putea fi transmise în cât mai bună stare generațiilor viitoare, chiar în condițiile influențate pe care le exercită omul.

Monumente ale naturii și ocrotite sunt plante ca: floarea de colț, întâlnite pe stâncile calcaroase din munții Bihor, muntele Găina, muntele mare și munții Trascău; strugurele ursului de la Scărițele-Bălioara; pinul de pe stânca din albia Arieșului de la Sălciua; ”fagul împăratului” de la Baia de Arieș; frasinul de la Aiton având vârsta de cca 300 ani și circumferința de 7 m.

În cadrul faunei sunt declarate monumente ale naturii acvilele, corbii, păsările insectivore. În munții Apuseni există o serie de rezervații naturale de mare interes de vizitare, și cu mare atractivitate pentru turiști.

a) rezervații geologice

Dealul cu melci se află în vestul comunei Vidra, reprezentând un celebru recif senovian prin întinderea apreciabilă, variația speciilor de animale și marea diversitate a organismelor. Forma dominantă o reprezintă melcul Acteonella cu speciile Gigantea și Lamavka cenura, cca 100 000 mii de exemplare acumulate într-un spațiu restrâns de cretacicul superior.

b) rezervații botanice:

Rezervația naturală de la Scărișoara-Bălișoara – zona ocrotită este situatî în partea superioară în masivul muntelui mare unde cresc smocurile de ierbi țepoase, însoțite de plante saxofile. Rezervația Căpățâna – se găsecs cele mai înalte timoasve din țară numite de moți ”molhasuri”, Situată la 1600 m, este formată din mușchii Sphagnum și Holitrichum cu mai multe specii de Vaccinum și pâlcuri de pinus mugho, alge, în varități de forme noi.

Rezervația Negrileasa este formată dim poienile de narcise care apar în masiv.

c) rezervații forestiere

Pădurea de larice de la Vildom este situată la poalele munților Trascău la sud de Arieș. Laricele apar în locurile lumitate, în pâlcuri sau arborete destrămate și se întânește în cadrul etajului fagului.

d) rezervații mixte:

Cheile Turzii (125 ha) reprezintă o uriașă spintecarueă în bara de calcare jurasice, la jumătatea culmii Petreștilor. Râul Hasdate coboară de la 460 m, cât are la intrarea în chiepana la 420, la ieșire realizându-se o pantă medie de 13 m/km.

Zona munților Apuseni dispune de o mare varietate de factori naturali care pot fi structurați prin importanța lor în turism în turismul balnearin și anume:

– ape minerale și termominerale;

– lacuri și nămoluri teraputice;

– plante medicinale;

– factori climatici (aeroterapie și cura de teren);

– curele de aeroionizare.

2.6. Studii de biodiversitate în ecosisteme naturale din bazinul Arieșului

Bazinul Arieșului reprezintă o zonă întinsă, în majoritate montană (vbazinul superior și mijlociu), dar și de deal și podiș (bazinul inferior), cu multiple habitate și mare varietate peisagistică. Zona conține și arii protejate (Cheile Turzii, Cheile Turului, Parcul Național Apuseni, Dealul cu Fluturi de la Viișoara, Rezervația botanică Scărița-Belioara), dar și multe arii, care prin aspectul lor peisagistic, cât și prin varietatea viețuitoarelor, plante și animale, merită să primească statul de protecție a biodiversității și un management adecvat.

Sectorul superior al bazinului Arieșului cuprinde aria de la izvorul Arieșului (zona Cobliș-Arieșeni), în aval până la Câmpeni, incluzând valea Garda Seacă cu pâraiele aferente, valea Albacului, cu pârâul Arada și alții afluenți, valea Arieșul Mic, până în amonte de localitatea Avram Iancu, cu pâraiele aferente și valea Abrudului, până în amonte de localitatea Abrud. Este o arie montană, situată, o mare parte, în zona molidului și zona pădurilor de amestec, iar o altă parte în zona fagului.

Peisajul este foarte variat sub aspectele geomorfologic și fitocenologic, de la stâncării golașe spre vârful munților, la zone cu grade dificile de acoperire cu vegetație. Vegetația constă în mare parte în păduri, dar și multe poieni, pajiști montane naturale și mai ales pajiști pășunate iar, spre cursurile văilor, din zăvoaie, cu specii lemnoase și ierboase predominant mezohigrofile.

Sub aspectul floristic, teritoriul analizat cuprinde, pe lângă speciile de cormofile lemnoase caracteristice pădurilor și cele ierboase comune în zone montane și submontane, numeroase specii de cormofite endemice, precum și specii daco-balcanice găsindu-se și specii mai rare precum Goodyera repens, Dianthus spiculifolius, Hypericum umbellatum, Elymus europeus s.a

În privința vegetației s-au identificat în zona asociații de vegetație de pădure montană și submontană, asociații de pajiști naturale și pășuni, asociații de vegetație de zăvoaie, de-a lungul văilor, cât și unele asociații caracteristice tăieturilor de pădure și zonelor ruderale.

S-au abordat cercetări faunistice la un număr de 12 taxoni, în raport de specialitatea membrilor colectivului de cercetare. Activitățile desfășurate au constat în informări bibliografice, deplasări în teren pentru observații, colectări de material biologic, înregistrări de date, determinări în laborator a speciilor, analiza și discutarea rezultatelor, concluzii. Biodiversitatea este asigurată de multitudinea de habitate și nișele ecologice pe care zona le oferă.

Sectorul mijlociu la bazinului Arieșului este zona cuprinsă între aval și localitatea Câmpeni, până la Buru, cuprinzând o serie de văi și pâraie, situate în cea mai mare măsură pe partea stângă a Arieșului (Valea Bistrei, Valea Dobrii, Valea Poșaga, Valea Runcului, Valea Ponorului, Valea Vadului), iar pe partea dreaptă mai însemnată este Valea Rimetea.

Observațiile și luările de probe biologice s-au făcut atât în lungul văii Arieșului, cât și de-a lungul văilor aferente menționate mai sus, în apropierea unor localități, în staționarele: Valea Bistrei, Valea Dobrii, Garde, Lupșa, Brăzești, Sălciua, Huda lui Papară, Poșaga, Scărița-Belioara, Vidolm, Ocoliș, Ocolișel, Rimetea, Buru, ori în itinerar, între aceste staționare, fiind luate în considerate toate ecosistemele și habitatele reprezentative pentru fiecare zonă: păduri de molid, pădure de pin, păduri de amestec rășinoase cu foioase, păduri de amestec de foioase, făgete, carpinete, zăvoaie, grohotișuri, cât și toate tipurile de pajiști, de la cele xerofile, situate pe pante cu expoziție sudică, la cele higrofile, din lunci.

Orografia zonei bazinului mijlociu al Arieșului cuprinde aspecte variate, dominând terenurile mai mult sau mai pușin accidentate, cu foamșiuni montane, cât și dealuri abrupte, brăzdate de văi adânci, cu pante puternic înclinate, cu orietări cardinale diverse. Alături de mare varietate a vegetației, dau peisajului un aspect aparte, ceea ce a favorizat o dezvoltare mai accentuată a agroturismului în zonă.

În cadrul cercetărilor de biodiversitate floristică și de vegetație analizate din aria bazinului mijlociu al Arieșului, a determinat identificarea tuturor tipurilor de asociații vegetale existente în aria respectivă, cât și determinarea speciilor vegetale indicatoare și a celorlate specii care caracterizează diferite asociașii stabilite în zonă.

Au fost identificate astfel:

– pajiști pioniere de stâncării: o asociere în Masivul Bedeleu;

– pajiști pioniere de grohotișuri: trei asociații situate pe valea Runcului, Valea Ascunsă și Scărița-Belioara;

– pajiști și tufărișuri scunde, acidofile, subalpine și montane: trei asociații situate pe valea Runcului și Scărița-belioara;

– pajiști calcofile: două asociații sitautre fiecare în mai multe puncte din zonele Scărița-Belioara, cheile Runcului, Culmea Bedeleu, Cheile Poșegii, Valea Segancea, Piatra vidolmului, Valea Ascunsă, s.a.;

– comunități specifice solurilor pietrose și stâncoase din regiunile de munte și de dealuri: 8 asociații vegetale situate în zonele Cheile Runcului, Cheile Poșegii, Colții Vulturesei, Piatra Urdașului, Valea Runcului, Valea Ascunsă, Culmea Bedeleu, Scărița-Belioara, Huda lui Papară (comuna Sălciua);

– pajiști mozofile: doua asociații, fiecare prezentă în mai multe punste cums sunt Scărița-Belioara, Valea Runcului, Baia de Arieș, Valea Bistrei etc;

– pajiști hidrofile de luncă: 6 asociații identificate pe una sau mai multe dintre văile din bazinul mijlociu al Arieșului;

– asociații de mlaștini eutroge: trei tipuri identificate în Cheile Runcului, Huda lui Papară și de-a lungul văii Runcului;

– păduri de foioase și amestec: 14 asociații, fiecare identificată în mai multe puncte din zona bazinului mijlociu al Arieșului;

– păduri de conifere și tufărișuri: trei asociații identificate pe Valea Runcului, Scărița-Belioara și Culmea Bedeleului;

– tufărișuri de luncă: o asociație situată pe văile Poșegii și Runcului.

Cercetările de biodivesitate faunistică s-au efectuat pe 13 taxoni, în funcție de specialitățile membrilor colectivului de grant. Activitățile de cercetare au constat în primul rând în studiul bibliografic asupra acestor grupuri în zona cercetată precum și deplasările în teren în vederea identificării ecosistemelor carcateristice fiecărei arii, spre a stabili stațiunile în care să se efectueze observații și luări de probe biologice.

Sectorul inferior al bazinului Arieșului cuprinde zona dintre valea Rimetea, în amonte și Gura Arieșului, locul de vărsare al Arieșului în Mureș. Întreaga zonă este situată în sud-vestul ”Câmpiei Transilvaniei”, zona caracterizată prin dealuri domoale și terase întinse. În cea mai mare parte, zona este în circuitul agricol, arii întinse fiind cultivate cu felurite plante de cultură, agricole, furajere, pomicole și viticole. Terenurile împădurite se găsesc preponderent în prima parte a zonei (aria Rimetea-Moldovenești), cât și în ariile protejate de la Cheile Turzii și Cheile Turului, arii care au făcut obiceiul unor cercetări. Pădurile existente sunt caracterizate prin amestecuri de diferite specii de foioase, carpen, quercinee, fag, ulm, jugastru etc. Elemnetul arboricol, cosntituit în special din sălcii, arini, plopi, însoțește și valea Arieșului, cât și principalele văi tributare din această zonă: valea Rimetea, pe dreapta râului, valea Hașdate, valea Racilor, valea Largă, pe stânga Arieșului.

CAPITOLUL III.

RESURSELE TURISTICE ANTROPICE

În zona Munților Apuseni se află un tezaur imens de vetigii arheologice, monumente istorice, de arhitectură sau de artă, ca și un inestimabil patrimoniu care atestă evoluția și continuitatea de muncă și de viață pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii și artei poporului român. Tot acest fond cultural – istoric constituie o parte însemnată a ofertei turistice potențiale și o componentă a imaginii turistice naționale și internaționale a Munților Apuseni.

Între componentele resurselor turistice antropice ale zonei Munților Apuseni, cele mai reprezentative sunt:

– vestigiile arheologice legate de geneza poporului român și paternitatea sa pe aceste meleaguri: cetățile dacice, ruine ale unor cetăți milenare etc;

– monumente istorice, de arhitectura și de artă cu valoare de unicat unele de notorietate mondială ca: bisericile și mănăstirile cu fresce interioare, bisericile și cetățile țărănești fortificate din Transilvania; monumente istorice din principalele orașe – vechi capitale sau orașe medievale;

– muzeele și casele memoriale, multe dinte ele de interes internațional sau național – muzeele județene;

– mărturiile civilizației și culturii populare (elemente de etnografie și folclor), arhitectura și tematica tradițională (Câmpeni, Salciua etc); creația artistică: meștesuguri, artizanat, ceramică, port popular, folclor literar, muzical și etnografic;

– satele turistice, care prin specificul lor, originalitatea și valoarea turistică, cultural-istorică, prin ambianța cadrului natural și bogăția resurselor sale pot să se constituie ca un produs turistic inedit satisfăcând o gamă variată de motivații în turismul intern și internațional;

– resursele turistice legate de activitatea economică care includ la rândul lor lucrări inginerești și arhitectonice cu o valare turistică inedită cum sunt; barajele și acumulările de apă cu interes hidroenergetic (de pe Someșul Mic), hidrocentrale și alte obiective economice (Astileu, Tarnița etc).

Din mulțimea atracțiilor antropice de interes pentru turism precizez următoarele:

– elemente de arhitectură populară întânite la bisericile și casele de lemn specifice Țării Moților, zonei Buciumului și a mocănimii din Muntele Mare. Multiple detalii de construcție, de cele mai multe ori sculptate din lemn, conferă arhitecturii acestora un pronunțat caracter arhaic original;

– portul popular, deosebit de pitoresc, purtat încă în mod frecvent, în special în zona Ocoliș – Salciua și în Lupșa, sau în toată zona, cu ocazia sărbătorilor și târgurilor;

– manifestări folclorice dintre care prezintă interes datinile și obiceiurile tradiționale ce se țin la date calendaristice fixe, anuale, săptămânale sau cu diferite alte ocazii, mai cunoscute fiind cele de pe Muntele Găina (iulie), Poiana Călineasa (14 iulie), Poiana Negrileasa și Salciua de Jos, Lupșa și Câmpeni;

– elemente de artă populară caracterizate prin simplitate, sobrietate și funcționalitate, specifice Țării Moților fiind vorba în special de: obiectele executate din lemn (tulnice, fluiere, dolnițe, ciubere etc.), unelte cu decorații ornamentale, sumane, țesături, pieptare ornate cu piele, cusături, unele din metal cu ornamentații;

– monumente și locuri legate de trecutul istoric al locuitorilor Țării Moților, foarte numeroase și importante fiind cele care amintesc de luptele duse de iobagi împotriva împilării, sub conducerea lui Horea, Cloșca și Crișan, de lupăta eroică a lui Avram Iancu împotriva exploatării austro-ungare sau cea a Ecaterinei Vraga, supranumita și ”Doamna Munților”;

– monumente de arhitectură religioasă remarcabile prin valoarea artistică și vechimea lor, prezente în majoritatea localităților din teritoriu. Mai sunt muzeele etnografice și memoriale valoroase prin bogăția, valoarea și autenticitatea exponatelor

CAPITOLUL IV.

INFRASTRUCTURA TURISTICĂ

În Munții Apuseni, zonarea a fost concepută ca modalitate de valorificare superioară și complexă a resurselor turistice, într-o viziune unitară, în vederea exploatării eficiente a patrimoniului turistic. Raportata la scara întregii regiuni, concepând turismul ca sistem, zonarea turistică urmărește stabilirea unui model de evaluare, ierarhizare, valorificare și amenajare prioritară a patrimoniului turistic ca și în cazul zonării turistice a României, ea s-a dovedit o importanță analiza unitara a relațiilor existente între turism și teritoriu, în vederea dezvoltării optime, armonioase a turismului.

Arealul de la Vadul Crisului și defileul Crișului Repede

Accesibil prin calea ferată Oradea-Cluj, sau prin ramificația rutieră din DN 1 (E 60) de la Topa de Criș, reprezintă un complex carstic deosebit de pitoresc, format din calcarele din Munții Pădurea Craiului. În această zonă se semnalează pe lânga defileul Crișului Repede, străjuit de abrupturi sălbatice, o serie de peșteri, dintre cele mai însemnate sunt: Peștera Vadului, Peștera Podinului, Casa Zmăului, Peștera cu Apa, Peștera Fugarilor, Peștera Deventului și Peștera Caprei.

În sfera de influență a acestui areal turistic apare și platoul carstic Zece Hotare, ciuruit de doline și uvale, precum și Peștera Vântului de lângă suncuius, considerată cea mai lungă peștera din țară. (11000m).

Frumusețea locului este subliniată și de prezența cascadei pârâului Peștireu, care traversează Peștera Vadului;

ˇ  Arealul Meziadului se caracterizează prin prezența uneia dintre cele mai mari peșteri din țara noastră -Peștera Meziad- dispusă în cinci etaje, cu o lungime a galeriilor de 3400 m. Accesul este asigurat de o șosea ce pleacă din orașul Beiuș;

ˇ  Arealul zona carstica Padiș – Cetățile Ponorului reprezintă cel mai însemnat areal carstic din țară, atât datorită frumuseții peisajului, cât și a complexității formelor sale carstice. Aici se poate ajunge fie pe drumuri de culme, venind de la Stâna de Vale sau Scărișoara, fie urcând pe șoseaua de la Sudrigiu, Petroasa etc. În cadrul arealului distingem mai multe subunități:

. Padișul;

. Poiana Ponor;

. Lumea Pierdută;

. Cetățile Ponor.

ˇ  Arealul Văii Aleului, situat sub Masivul Cârligați, areal ce poate fi vizitat utilizând derivația de la Sudrigiu, pe vale Crișului Pietros, până la confluența cu valea Arieșului, și de aici în amonte pe această vale. Frumusețea povârnișurilor abrupte ale Munților Bihorului, Cascada Bohodeiului, clima de adăpost, terenul din Poiana Aleului, extrem de propice pentru amenajări turistice, se recomandă necesitatea ca, neantârziat, arealul sa fie amenajat turistic;

ˇ  Arealul valea Iada – Stâna de Vale se desfășoară de-a lungul a circa 42 km, de la confluența văii Iada cu Crișul Rece până în bazinetul de la Stâna de Vale. Farmecul regiunii este dat de alternanța sectoarelor sălbatice de defileul cu bazinete, în care valea se lărgește pentru a cuprinde poieni cu fânețe. Depresiunea Stâna de Vale este dominata de masive muntoase înalte, reprezentând unul dintre cele mai însemnate centre turistice din Munții Apuseni, mai ales ca poate să ofere posibilități corespunzătoare de cazare și hrană;

ˇ  Arealul carstic al Vascăului. Pe lângă relieful carstic de suprafață, reprezentat prin doline, polii, sorburi, un interes deosebit îl prezintă izbucul intermitent de la Călugări situat într-o tona deosebită de pitorească în partea estică a Masivului Codru Moma. Este accesibil fie din comuna Crișilor, fie din comuna Ponor, respectivul constituie un fenomen științific interesant prin raritatea sa. Datorita unei circulații subterane pe bază de sisteme sifonale, apa izbucnește la suprafața intermitent, la intervale de timp regulate;

ˇ  Arealul Muntele Băișorii (1600 m) este situat la o distanță de 50-53 km depărtare de Cluj-Napoca și Turda beneficiază, în medie, de 171 zile cu zăpadă, fiind solicitată în special în intervalul 15 noiembrie – 15 aprilie. Vara se remarcă peisajul de o frumusețe excepțională și posibilitățile de vânat și pescuit. Tot aici se întâlnesc rezervația Scărița – Belioara, Cheile Runcului și  ale Pociovalistei, vârful Cornul Pietrii și alte câteva obiective; fiind ușor accesibile de la cabanele din Muntele Băișorii;

ˇ  Arealul Gilău – Tarnița oferă condiții deosebite pentru agrement la sfârșit de săptămână, deschizând și una din "porțile" cele mai solicitate pentru pătrunderea în interiorul Munților Apuseni;

ˇ  Arealul Beliș – Fântânele, pe malul stâng al lacului de acumulare și pe traseul drumului județean Huedin – Beliș – Albac, care ocolește lacul. Mai puțin spectaculoasă, partea estică trezește interesul prin câteva sectoare de chei și mici defilee, mai reprezentative fiind Cheile Baciului, precum și prin ariile de alunecări de teren vechi cu un microrelif foarte accidentat, câteva dintre ele adăpostind asociații floristice și faunistice de o mare varietate și impunând, ca și Cheile Turzii, includerea între rezervațiile naturale ale zonei;

ˇ  Arealul Valea Ighelului (22 km). Pornind din Ighiu, pe această pitoreasca vale, se poate ajunge până la lacul de baraj natural Iezerul, declarat monument al naturii, singurul lac de acest fel din Munții Apuseni, aflat într-un splendid cadru natural. Peste culme, se poate ajunge la Piatra Ceții, cu interesante fenomene geologice: peșteri, chei, cascade și o magnifică poiana cu narcise, apoi la Cheile Intregalde. Aici se întâlnește floarea de colț sau siminicul;

ˇ  Arealul Valea Ampoiului. Către nord-vest de Alba Iulia, pe valea râului Ampoi, o cale ferata și o șosea urcă spre Țara de Piatra, trecând prin așezări pitorești, cu urme ale unor construcții romane și medievale, monumente de arhitectură populară și interesante monumente ale naturii. Dintre acestea amintim: calcarele cu orbitoline de la Ampoița, martori geologici și puncte fosiliere, precum și clipele de calcar de la Valea Mică;

ˇ  Arealul Munții Codru – Moma se situează în partea de nord – est a județului Arad. Principalul obiectiv din această zonă îl constituie stațiunea balneoclimaterică Moneasa care dispune de capacități de cazare, stabilimente balnear și numeroase dotări turistice corespunzătoare tratamentului balnear și odihnei, un strand și un lac de agrement. În imprejurimi se pot face excursii interesante spre zona carstica Tinoasa, vârful Izoi, Valea Rujii și sper platoul carstic al Vascăului. În apropiere, în perimetrul comunei Dezna, se află cetatea Deznei și un frumos han pescăresc În perimetrul Munților Codru – Moma se întâlnesc și alte obiective de interes turistic; amintim aici frumoasele văi ce coboară spre depresiunea Zarandului și suprafețele forestiere compacte;

ˇ  Arealul depresionar Gurahont – Halmagiu grupează elementele de peisaj și cele istorico-etnografice din depresiunile Almaș – Gurahont și Halmagiu. Depresiunile largi, legate prin defileul Crișului Alb între comunele Vârfurile și Gurahont întinsele suprafețe forestiere cu un valoros fond cinegetic, situate la contactul munților Codru – Moma cu Munții Zarandului, satele cu obiectivele lor istorice și etnografice conferă arealului o diversitate de aspecte interesante. Dintre cele mai reprezentative obiective turistice amintim: valea Zeldișului cu satele și peisajele ei pitorești, valea Zimbrului (cu rezervația de laur), defileul Crișului Alb și satele din depresiunea Halmagiu – interesante pentru arhitectura, meșteșuguri, port și folclor.

Obiective patrimoniale și de identitate

În cadrul comunităților locale din zonă un rol important îl joacă construcțiile cu caracter obștesc, menite să satisfacă o serie de cerințe sociale și spirituale. Un rol important îl au cele cu destinație cultică, respectiv bisericile, cimitirele, troițele etc.

Bisericile, ca manifestări ale vieții spirituale a autohtonilor rămân cele mai fidele mărturii ale creștinismului românesc. Au fost construite la început de către cneji locali, iar mai tărziu de către comunității din materiale locale, lemn sau piatră, la fel ca și caselel de locuit. Alarmarea se făcea prin tragerea clopotelor, care pe lângă practicile cultice, îndeplineau și un rol important în viața socială, anunțând calamitățiile ce amenințau colectivitățiile sătești, incendiile, răzmerițele, războaiele, incursiunile dușmanice etc. În zona mocănimii de pe Arieș se întâlnesc atât biserici de lemn cât și biserici de piatră, cele mai vechi și mai valoroase dintre le fiind introduse în Lista monumentelor istorice cu valoare de patrimoniu.

Alte obiective de interes patrimonial și turistic

O parte semnificativă din valorile etnografice ale mocanilor de pe Arieș s-au adunat de-a lu gul timpurilor în cadrul Muzeului Etnografic din Lupșa și Muzeului Etnografic sătesx în localitatea Sălciua de Jos, prin care să se continue tradițiile vechiului muzeu etnografic școlar.

Zestrea materială și spirituală a moților s-a îmbogățit la începutul sec XX, odată cu construcția liniei ferate a mocăniței. Deși aceasta nu s-a utilizat de la începăutul noului mileniușia fost desființatăca fiind nerentabilă economic, ea a jucat un rol major ăn deschiderea spre lume a acestor locuri. Astăzi o parte din vechile construcții precum gări, poduri, tunele au devenit bunuri de patrimoniu, îmbogăținând zestrea spirituală și turistică a zonei.

Potențialul turistic ridicat al zonei care pe lângă valorile istorice, culturale și etnografice dispune de un peisaj de excepție presărat cu numeroase obiective naturale deosebit de valoroase.

Monumente/situri de importanță locală și zonală:

A. Biserica ortodoxă de zid ”Pogorârea Sfântului Duh” – Hădărău (Lupșa);

B. Biserica ortodoxă de zid ”Nașterea Maicii Domnului” – Valea Lupșii (Lupșa);

C. Crucea din luncă de tip Troiță (Lupșa);

D. Biserica de lemn ”Botezul Domnului” – Lunca Largă (Ocoliș);

E. Biserica de lemn ”Sfânții Arhangheli” – Poșaga de Sus (Poșaga);

F. Ansamblu Calea Ferată Îngustă – Abrud-Vidolm;

G. Halta CFR Lupșa (Lupșa);

H. Halta CFR Ocoliș (Ocoliș);

I. Halta CFR Vidolm (Ocoliș);

J. Halta CFR Sălciua (Sălciua);

K. Podul CFR Ocoliș (Ocoliș);

L. Podul CFR Poșaga de Jos (Poșaga);

M. Tunelul CFR Lunca Arieș (Poșaga).

Monumente/situri de importanță națională și internațională:

1. Bisericuța de lemn a Mănăstirii Lupșa, cu hramul ”Sf. Nicolae” (Lupșa);

2. Biserica ortodoxă de zid ”Sf. Gheorghe” din Deal (Lupșa);

3. Biserica ”Sf Nicolae” din Valea Lupșii;

4. Biserica de lemn ”Sf. Arhangheli Mihail și Gabril” din satul Runc (Ocoliș);

5. Biserica de lemn cu hramul ”Sf Treime” și ”Sf Proroc Ilie” din satul Valea Largă (Sălciua);

6. Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva” a Mănăstirii de Sub Piatră (Sălciua).

Fig. 6. Harta rezervațiilor naturale

Rezervațiile naturale sunt:

A. Rezervația naturală ”Cheile Runcului” (20 ha), Ocoliș;

B. Rezervația naturală ”Cheile Pociovaliștei” (25 ha), Ocoliș;

C. Rezervația de zadă de la Vidolm (92 ha), Ocoliș;

D. Rezervația naturală complexă ”Scărița-Belioara” (48 ha), Ocoliș-Poșaga;

E. Rezervația naturală”Vânătările Ponorului” (5 ha), Sălciua – Ponor;

F. Rezervația naturală ”Cheile Poșăgii”, Poșaga

G. Peștera ”Huda lui Papară”, Sălciua;

H. Rezervația naturală ”peștera Poarta Zmeilor” Sălciua.

Alte obiective de interes patrimonial, identitar și turistic sunt:

1. Biserica ortodoxă de zid ”Pogorârea Sfântului Duh” (Lupșa);

2. Biserica ortodoxă de zid cu hramul ”Sfântul Nicolae” – satul Geamăna (Lupșa) astăzi dezafectată;

3. Biserica ortodoxă (fosta greco-catolică) cu hramul ”Sf Mihail și Gavril” – satul Mușca (Lupșa);

4. Biserica ortodoxă ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” – satul Mărgaia (Lupșa);

5. Biserica ortodoxă ”Sfântul Mihail din satul Vința (Lupșa);

6. Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” – satul Ocoliș (Ocoliș);

7. Biserica de lemn ”Adorimirea Maicii Domnului” – satul Vidolm (Ocoliș);

8. Biserica Mănăstirii ”Izvorul Poțaga” Poșaga de Jos (Poșaga);

9. Biserica ortodoxă de zid sin Sălciua de Jos (Sălciua);

10. Biserica ortodoxă de zid din Sălciua de Sus (Sălciua);

11. Crucea ”Eroii Neamului – 1914 – 1918” din Lupșa (Lupșa);

12. Crucea ”Eroii Neamului – 1914 – 1918” din Mușca (Lupșa);

13. Troița situată în fața intrării în Biserica ”Pogorârea Sfântului Duh” din Lupșa

14. Crucea Eroilor din cele două războaie mondiale – Lupșa

15. Monumentul Eroilor – Ocoliș;

16. Monumentul Eroilor – Sălciua de Jos

17. Muzeul Etnografic”Pamfil Albu” – Lupșa;

18. Muzeul Etnografic Sătesc – Sălciua de Jos;

19. Cascada ”Șipote” – Sălciua de Jos.

4.1. BAZA DE CAZARE

Numărul unităților de cazare este relativ scurt (39), comparativ cu suprafața deservită (1406 kmp). Unitățile de cazare sunt răspândite neuniform în teritoriu, fiind concentrate în comuna Rimetea și în stațiunea montană Muntele Băișorii. Doar 17, adică 43,5% sunt membre ANTREC (Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural din România)

Șaua Vărtop are 2 pârtii și 8 pensiuni, unde se organizează în fiecare iarnă Serbările zăpezii. Râul Arieș străbate Țara Moților, care este o regiune pitorească, zonă bogată în aur, argint, ți centre miniere, ca Baia de Arieș, Bucium, cu coloanele de bazalt, și zona numeroaselor dispute: Roșia Montană. Aici se veghează și astăzi mărturiile creștinismului atât biserici de lemn, cât și de piatră, și nu lipsesc nici mănăstirile. Prima biserică de lemn se află la Arieșeni, unde există până la 22 de pensiuni.

Arieșul Mare în dreptul localității Gârda de Sus mai primește un afluent, Gârda Seacă, care străbat Peștera Scărișoara, Peștera Poarta lui Ionele și Padiș. Aici în Peștera Scărișoara sunt 2 pensiuni, iar în Gârda există o biserică de lemn și 16 pensiuni, dintre care 5 se situează pe Valea Gârdei Seci, în direcția Casei de Piatră.

După strâmtoarea cheilor Arieșul Mare mai primește un alt afluent, Albac. Comuna este axată pe tursim, aici există un muzeu de etnografie și o biserică de piatră construită în secolul XVIII, iar aici turiști au de ales între 24 de pensiuni. Pe valea Albacului, la 7 km de Alba se află comuna Horea , cu casa lui Horea și un muzeu etnografic iar la Mătisești se află o biserică de lemn, unde se organizează in fiecare an ziua lemnarului. Aici sunt 6 pensiuni.

Valea Moților este o comună compusă din 12 sate. Majoritatea satelor se află pe culmile munților din jur, de unde se remarcă o priveliște remarcabilă iar oamenii sunt ospitalieri. Aici se află vâltori și mori de apă, muzeu de etnografie, biserica ortodoxă și biserică de lemn în satul Lăzești, unde plictiseală nu își are rostul. Aici sunt 3 pensiuni.

Cei două brațe ale Arieșului se unesc la Barajul Mihoești; se poate circal spre locuri pitorești și anume Dealul cu Melci, Cascada Pișoara, Biserica de lem din Goiești, Biserica din Ciungi, Casa lui Avram Iancu și Muzeul Etnografic. Tot aici este locul de organizare al festivalului Târgul de fete de la Găina. Pentru cazare se pot alege din cele 2 pensiuni.

4.2. CĂILE DE COMUNICAȚII

Mijloacele de comuncație ale ținutului Munților Apuseni, țin cont de trei factori. Primul și cel mai important este factorul necesităților stategice ale țării în situația sa politică și teritorială. Cel de-a doilea factor este cel economic , iar ultimul este factorul cultural și social. Căile de comunicație existente nu satisfac pe nici unul dintre cei trei factori.

Motivul legăturii Munților Apuseni cu Valea Murășului trebuie să ia ființa prin contruirea unei artere de comunicație, de la vest la sud-est, care ar urma să satisfacă integral necesitățile strategice, economice și culturale ale ținuturilor pe care le parcurge.

Șoseaua cea mai veche a fost contruită ăn scopul apropierii Munțiilor Apuseni cu Valea Murășului, acea șosea care a rămas din vechi timpuri și care leagă Alaba Iulia cu Zlatna și cu Abrudul, pe valea Ampoiului, peste Dealul Mare.

Cea de-a doua șosea s-a contruit mult mai aproape de timpurile noastre, este șoseaua de-a lungul Arieșului, care leagă orașul Turda cu Câmpenii, centru Moților propriu zis, și cu Abrudul. Datează ca și șosea națională (drum de țară) din jumătatea a doua a veacului XIX. Statul ungar a urmărit prin construirea șoselei, interesele care culminau în avântul pe care orașele Turda și Trascău îl au prin comerțul, industria și finanțarea maghairo-evreiască a acestor orașe. S-au urmărit aceleași interese de asemenea și prin construirea liniei ferate înguste de-a lungul șosele, adică de la Turda la Abrud. Statul ungar nu privea cu ochi buni construirea liniei ferate, pentru că poporul român din Munții Apuseni după concepția ungurească, să fie lipsit de posibilitățile unei vieții mai ticsite și mai lesnicioase.

Șoseaua a treia care leagă Munții Apuseni cu ținutul Crișului Alb, este ”drumul de țară” dintre Abrud și Brad. S-a contruit la inițiativa și îndemnul administrativ a vechiului județ, conducere care era românească compusă din suflete oțelite în focul sacru al dorințelor de a face ceva și pentru românii oropsiți și necăjiți de viața grea.

Acest ținut geografic se găsește astăzi înglobat în pământul stăpânirii noastre, se ridică la suprafață susținerea construirii unei șosele noi, care să aibă acces sau ieșire spre un nod al căilor ferate romăne, ce-și au drumul spre București, capitala României întregite.

Aceste linii de comunicații servesc numai o parte a intereselor Munțiilor Apuseni se constată că nici una nu a fost construită cu menirea de a creea pe seama populației acestui ținut o astfel de arteră de comunicație, care să îmbrățișeze în întregime toate interesele mari ale ținutului, cerințele de exploatare a tuturor materiilor brute din Munții Apuseni prin munca populației indigene.

Principiul cel mai de seama care duce la rezolvarea problemei comunicațiilor în Munții Apuseni, rezultă în faptul că interesle strategice, economice, culturale și sociale al ținutului să aibă comunicația cea mai scurtă cu cel mai curat ținut românesc, adică cu lanul țărănimii române din vatra Mureșului, punctul care face legătura căii ferate cu capitala țării.

Linia de comunicație dacă va fi fixată pe teren și prin o cale ferată, care să lege Teiușul cu Oradea Mare, străbătând Țara Moților, acesta fiind un punct de avantgardă dinspre granița de vest.

Șoseaua Abrud-Aiud peste comuna Ponor va trebui scoasă din șoselele județene și menținută ca și drum comunal, deoarece este de foarte mic interes, aceasta sucând la construirea șoselei naționale Teiuș-Mogoș-Aiud, cu un traseu de 56 km și fără calamitățile urcușurilor anevoioase.

Șoseaua Abrud-Zlatna, în lungime de 37 km, este veșnic supusă stricăciunilor din cauza inudațiilot și a torentelor, ar trebui să aibă lucrări tehnice de consolidare, spre a nu mai fi supusă deteriorării la primele descărcării ale naturii. Va trebui luată în calcul construirea unei căi ferate înspre Abrud și Zlatna, care ar înlesni pe de o parte trasnportul minereurilor din jurul Abrudului iar pe de altă parte ar scurta distanța dintre Abrud și Alba Iulia, evitând marele înconjur cu calea ferată Turda-Aiud-Teiuș_alba Iulia.

Imensa mulțime de material lemnos și minereuri pe care le oferă din belșug Munții Apuseni, apoi produsele agricole ca vite, poame și lână, ce se desfac în târgurile acestui ținut, își vor avea posibilitatea de desfacere ușoară pe piețele interne și externe, câstigând pâinea vieții în mod cinstit prin munca depusă.

4.3. BAZA DE TRATAMENT SI AGREMENT

În concepția actuală agrementul constituie o latură predominantă a activității turistice în general și în mod special în ofertele turistice a căror specialitate este însăși forma de agrement (turism montan, turism de litoral etc.). Gradul de atracție al unui produs turistic cât și punerea în valoare a patrimoniului turistic este în strânsă legătură cu nivelul dotărilor și mjloacelor pentru agrement. Față de necesitățile de agrementare, localitățile din Munții Apuseni dispun în prezent de dotări edilitar gospodărești specifice localităților urbane, mai puțin de dotările necesare agrementului. Elementul esențial în turismul montan, agrementul se compune în zona Munților Apuseni din domeniul schiabil, mijloacele de transport pe cablu și trasee montane.

Domeniul schiabil este cunoscut în special în Arieșeni, Stâna de vale și Băișoara. La scară națională ponderea domeniului schiabil din Munții Apuseni este de 3,8% , cu un număr de 5 pârtii de schi.

Mijloacele de transport pe cablu (teleferice).

Domeniul schiabil este viabil, util și eficient din punct de vedere economic în condițiile în care este asigurat cu mijloace de transport pe cablu adecvate, ca structură și capacitate, iar structurile de primire în condiții bune. În amenajarea turistică montană se utilizează indicii de corelare funcțională, care reprezintă expresia numerică a raporturilor dintre: domeniul schiabil și teleferice; domeniul schiabil și structurile de primire; teleferice și structurile de primire. Din analiza datelor se constată lipsa unor instalații de capacitate mare (telecabină, telegondolă, sau telescaun), precum și dotarea necorespunzătoare sau lipsa totală a dotărilor în majoritatea masivelor.

Elementele specifice asigurării funcționării a domeniului schiabil sunt:

– dotările și amenajările aferente domeniului schiabil sunt necorespunzătoare sau lipsesc cu desăvârșire;

– lipsesc telefericele de acces la domeniul schiabil;

– unitățile și dotările conexe sau inexistente.

Traseele turistice montane

Sunt înregistrate 69 de trasee turistice destinate următoarelor tipuri de excursii sau forme de turism:

– drumeție de vară: toate traseele turistice sunt accesibile drumeților cu pregătire medie. În zonele abrupte și pe cursurile apelor cu chei și defilee, unde nu sunt amenajate poteci și punți de terecre, accesul este mai dificil. Greu accesibile sunt și traseele ăn lungul firului apei, mai ales în peșteri, acestea devenind impracticabile în timpul ploilor abundente;

-drumeția de iarnă se limitează la stațiunile și localitățile bine amenajate turistic, traseele greu accesibile fiind recomandate numai drumeților foarte bine pregătiți;

– alpinism: pereții calcaroși, deserori berticali din Cheile Turzii, Cheile Aiudului, permit practicarea alpinismului pe trasee de la cele mai ușoare până la cele mai dificile;

– steoturim: se dezvoltă mai ales în masivele unde peșterile și avenele sunt numeroase și multe dintre ele sunt interesante. Cele deschise pentru turiști sunt: Peștera Urșilor, Scărișoara, Meziad, Vadu Crișului, toate putând fi vizitate numai cu ghid. Parțial amenajate sunt și peșterile: Cetățile Ponorului și Cetatea Radesei.

În stațiuni, alături de procedurile de bază se asigură băi termale în căzi sau bazine, împachetări sau aplicații de nămol, băi cu apă gazoasă sau sulfuroasă, cure interne cu ape minerale, Au fost create condiții pentru efectuarea mai multor tipuri de proceduri asociate: electroterapie, termoterapie, sau noterapie, hidrofizioterapie, kinetoterapie, inhalații, aerosoli etc. Factori terapeutici naturali din zona Munților Apuseni, este constituită din:

– ape carbogazoase;

– ape sulfatate și sulfuroase;

– izvoare cu ape bicarbonate, clasice, magnezice, sodicce, hipotene;

– ape concentrate, de tip cloruro-sulfatic și salifero-sulfuric;

– ape geotermale;

– nămoluri de tip vegeto-mineral;

– climatul, caracterizat prin presiune atmosferică scăzută, radiașie solară intesa, ionizare crescută.

Cele mai cunoscute stațiuni din zona Munților Apuseni care beneficiază de baze de tratament sunt Geoagiu Băi, Stâna de vale, Vata și Moneasa.

Megaproiect turistic de 190 de milioane de euro

Salina Turda reprezintă un pol de interes pentru întreaga Transilvanie, care a atras anul trecut 400.000 de vizitatori, după ce au fost investit nouă milioane de euro în modernizare. Programul de dezvoltare a turismului în valoare de 150 de milioane de euro + tva vizează amenajarea a trei hoteluri, reabilitarea mocăniței, un teren de golf și un parc zoologic.

Succesul salinei a determinat administrația locală să meargă mai departe cu planurile de dezvoltare a turismului. Miza o reprezintă un program de anvergură, Turda-Arieș , care presupune crearea unei stațiuni turistice (Turda-Durgău), proiectele Eco-Arieș și Calea Mocăniței, care cuprind întreaga regiune Turda și valea râului Arieș. proiectul va dura 10 ani și va costa peste 150 de milioane de euro plus TVA. Stațiunea turistică Turda-Dârgău va îngloba amenajarea Minei Anton, contrucția unui hotel de 4*, extindererea pavilionului de acces în salină, un parc recreativ , Complexul de Sănătate Salina (hotel de 3* și bază de agrement) , un teren de golf. Municipalitatea a decis reamanejarea și la hotelul Potaissa. Invetiția la stațiunea turistică este de 60 milioane de euro, banii urmând să vină din credite bancare, parteneriate public-private, asocieri în participațiune, finanțări pe termen lung, aportul unui fond de investiții.

Primăria Turda a încheiat pe partea de infrastructură un contract de trei milioane de euro cu compania Strabag, pentru zona ștrandurilor, modernizarea căilro de acces și o parcare. La proiectul ”mocănița”s-a contrsuit forma juridică, perioada de realizare fiind de cinci ani. La Moldovenești se observă alt proiect realizabil: construirea unei centrale pentru producerea de energie electrică ce ar permite să furnizeze gratuit energie întregului complex turistic.

CAPITOLUL V.

MODALITĂȚI DE VALORIFICARE A POTENȚIALULUI TURISTIC

În cazul bazinului hidrografic al Arieșului impacturile cu caracter pozitiv sunt determinate de o serie de măsuri ce vizează conservarea, reablitarea și valorificarea resurselor hidroturistice:

– protejarea ariilor naturale reprezentative;

– îmbunătățirea calității mediului înconjurător;

– creșterea gradului de atractivitate;

– îmbunătățirea infrastructurii.

Structura, calitatea și cantitatea resurselor hidroturistice pot fi amenințate sau subminate de impacturile cu caracter negativ, dintre care mai semnificative sunt:

– poluarea apelor subterane este o consecință a circulației rapide a apei prin acviferul carstic, șansele de transformare chimică sau reacțiile de degradare microbină sunt reduse

– poluarea vizuală – obiectul preocuparii cursurilor și lacurilor de suprafață și subterane de prezența deșeurilor plutitoare aglomerate în anumite sectoare. Existența de asemenea a unor mirosuri necorespunzătoare, precum și colorația nefirească a apei îndepărtează potențialii turiști;

– depozitarea deșeurilor – absența punctelor de colectare a deșeurilor pregătite de către autoritățile locale aduc prejudicii imense mediului acvatic.

Huda lui Papară

Pentru clasificarea cursului subteran în vederea practicării cave river trekking s-au analizat valorile indicatorilor hidroturistici, cei mai relevați fiind indicatori morfometrici, morfologici și cantitativi.

Turismul practicat pe astfel de cursuri subterane este unul selectiv și intră în sfera celui polivalent cu formele sale specifice dar și cu conotații recreative și de agrement. În vederea valorificării potențialului hidroturistic al râului subteran din Huda lui Papară se propune trekking-ul subteran (trekking river), o formă ce combină tehnicile TSA, canyoning-ul, înotul sau parcurgerea sectoarelor cvasiorizontale de peșteră, aflate sub sceptrul guvernator al speologiei.

Lacul Zgurăști

Datorită locației inedite și a faptului că reprezintă, la nivel maxim, cel mai mare lac subteran din țară, valorificarea sa turistică ar complet oferta bazinului hidrografic al Gârdei SeciȘ GheȚarul Scărișoara, Peștera Poarta lui Ioanele, Peștera Pojarul Poliței, Izbucul Tăuz, Peștera Ghețarul de la Vârtop, etc.

Principala activitate turistică ce se poate derula pe Lacul Zgurăști ține de sfera tursimului recreativ și de agrement: navigația cu ambarcațiuni ușoare, gonflabile.

Cascada Vânătara

Cascadele se impun în peisajul turistic al unui areal prin efectul peisagistic deosebit pe care îl generează. Este localizată pe flcurile treptei antitetice ce se dezvoltă la nord de depresiuena de captare carstică Vânătara – punctul de piedere al văilor Poieni, Ponor și Valea Seacă.

Valorificarea tursitică a cascadei se poate face prin canyoning, acticitate sportivă recreativă ce combină tehnici speologice alpine, înot, sărituri. Amenajarea traseului este temporară – doar atunci când este necesară -, iar celelalte se recuperează. De aceea, atingerea adusă mediului natural este minimă.

Munții Apuseni se încadrează în sfera turismului recreativ (drumeții montane, sporturi de iarnă, alpinism, speoturism, vânătoare și pescuit). Turismul recreativ și culturalizant ocupă și ele poziții apropiate celui dintâi, inlcusiv prin interferența reciprocă.

Datorită faptului că zona montană prezintă o mare varietate de valori culturale tradiționale – arta populară, folclor, etnografie, tradiții – valorificarea potențialului turistic latent prin intermediul pensiunilor și gospodăriilor agroturistice este o activitate de perspectivă cu mari promisiuni în viitorul apropiat, observându-se o creștere crescând a serviciilor de cazare și agrement, creștere veninând atât din țară cât și din străinătate, întru-un procent tot mai mare.

BIBLIOGRAFIE

– Ilie Mircea , ”Munții Apuseni” , Editura pentru turism, București 1974,

– S. Bordea, ”Țara Moților”, Ghid turistic, Editura pentru turism, București 1982,

=== Bibliografia ===

BIBLIOGRAFIE

– Ilie Mircea , ”Munții Apuseni” , Editura pentru turism, București 1974,

– S. Bordea, ”Țara Moților”, Ghid turistic, Editura pentru turism, București 1982,