Potentialul Turistic al Bazinului Hidrografic Sacuieu

INTRODUCERE

România se remarcă la nivel european printr-un potențial turistic natural bogat și variat (relief, climă, vegetație, faună, hidrosferă), la care se adaugă potențialul antropic existent: istorie bogată cu numeroase vestigii, prezența mai multor etnii ai căror potențial se reliefează prin varietate de tradiții, obiceiuri, porturi, credințe. Acestea din urmă, fiecare în parte constituie un ansamblu de obiective.

Ideală este repartizarea acestor bogății pe suprafața țării. Nu există regiune în care să nu “beneficieze” fie de frumuseți ale naturii, fie de opere de artă, cultură și civilizație deosebite.

Astfel și bazinul hidrografic studiat dispune de numeroase obiective turistice naturale și antropice, unele puse în valoare, altele urmând a fi oferite circuitului turistic.

Din punct de vedere toponimic pentru acest bazin hidrografic se utilizează mai multe denumiri: Valea Hențului sau Valea Săcuieului, Valea Sebeșului în funcție de poziția pe cursul apei. Astfel în Bologa localnicii îl numesc Vale, între Bologa și Săcuieu îl numesc Henț, în Săcuieu e numit Secuieu, această evoluție continuând până la izvoarele sale.

Ca urmare a accesului facil, bazinul prezintă o dezvoltare vizibilă a turismului, în special a agroturismului și a turismului rural prin prezența în satele de pe vale, a pensiunilor și chiar a asociațiilor de turism (Rogojel, Răchițele).

Această lucrare are în vedere analiza amenajării unei pensiuni turistice pe Valea Săcuieului, în apropierea localității Răchițele, comuna Mărgău, județul Cluj.

Capitolul I.

ELEMENTELE SPAȚIALE ALE BAZINULUI
HIDROGRAFIC SĂCUIEU

I.1. POZIȚIA GEOGRAFICĂ ȘI LIMITELE REGIUNII

Bazinul hidrografic al Săcuieului se află în partea nordică a Munților Apuseni. Are o lungime de 42 km, drenând apele de pe o suprafață de 227 km², iar principala direcție de scurgere este sud-nord.

Acest bazin este încadrat de meridianele de 22º 46’ și 22º 58’ longitudine estică, respectiv de paralelele de 46º 46’ și 46º 59’ latitudine nordică.

Săcuieul este afluent direct al Crișului Repede în care se varsă în apropierea localității Bologa. Își are izvoarele sub Vârful Vlădesei, la altitudinea de 1550 m.

Ca și în cazul Crișului Repede, bazinul Săcuieului este asimetric, principalii afluenți îi primește din stânga, de pe versanții estici ai Vlădesei.

Principalele cumpene de apă separă bazinul Săcuieului de cel al Drăganului la vest, de cel al Someșului Cald la sud, respectiv de Călata la est. Aceste cumpene sunt date de Munții Vlădeasa, mai exact ramura lor estică, ce separă valea studiată de cea a Drăganului, respectiv ramura nordică a Munților Gilău ce separă valea Someșului Cald de valea Săcuieului și dealuri și vârfuri mai puțin înalte ce separă Călata de Henț.

Astfel cumpăna vestică se compune din Măgura Bologa (798 m), Măgura Tranișului (946,8 m), Măgura Vișagului (1097,2 m), Dealul Bănișorului, Vârful Teșiturilor (1525,2 m), Dealul Stânișoara, Vârful Brițeilor, Vârful Vlădeasa (1835 m), Între Munți (1588 m), Vârfurașu (1688 m).

Cumpăna sudică, mai scurtă, cuprinde Nimăioasa (1588,9 m), Muncelul Mare (1541,8 m), Cuciulata (1267,2 m), Dealul Măcieș, Măgura Călățele (1403,9 m).

Cumpăna estică cuprinde la rândul său Dealul Pantei, Șesul Preutului (910,6 m), Dealul Ciulii (863 m), Dealul Țiglău (841,8 m), Dealul Podului, Vârful Chicere (1195,3 m), Vârful Bogdanului (1149,6 m), La Ogașul Botului, Vârful Runcului (888,1 m), La Șes (613 m).

I.2. UNITĂȚILE DE RELIEF

Bazinul văii Săcuieului prezintă o structură simplă în ce privește unitățile de relief. Astfel deosebim unitățile montane din jur (Vlădeasa, Gilău) și valea propriuzisă a bazinului.

Masivul Vlădeasa se remarcă prin forma sa specială, de potcoavă cu deschiderea spre nord drenată de Drăgan. Astfel se poate deosebi ramura vestică si cea estică a acestei unități montane.

Ramura estică a Masivului Vlădeasa se individualizează ca o „cetate” înconjurată de ape. La nord este mărginit de Crișul Repede, la vest de Valea Drăganului, la sud de Someșul Cald, iar la est de Valea Săcuieului. Prezintă o formă alungită pe direcția nord-sud, cu o lungime de 28 km. În lungul său include o serie de munți slab individualizați ca urmare a șeilor de despărțire puțin adânci. Înălțimea lui crește dinspre Crișul Repede. Astfel în nord Măgura Sebeșului (760 m), Măgura Tranișu (946 m) și Măgura Vișagului (1096 m) au importanță turistică minimă, iar satele ajung până în apropierea culmilor. În continuare izvoarele văilor Vișagului și al Sarunii determină o înșeuare mai evidentă și marchează începutul crestei principale a masivului. Înălțimea crestei ajunge brusc la 1522 m în Muntele Stânișoara, de unde începe golul alpin cu adevăratul peisaj de munte.

Constituit dintr-o creastă destul de ascuțită, Muntele Vlădeasa culminează în vârful omonim la 1835 m. Către vest se desprinde Tarnița, muchie abruptă, acoperită de grohotișuri, iar către est mai multe picioare domoale și împădurite printre acestea adăpostindu-se cabana Vlădeasa. Spre nord Chicera Orzeștilor se transformă in platforma Rogojel. O schimbare în peisajul de roci eruptive este creată prin culmea ce se desprinde din sudul Vlădesei către sud-est, anume muchia „Pietrele Albe”, cu pereți de calcare abrupți și albi (1557 m). Mai la sud, calcarele generează un relief tipic în bazinul superior al văii Seci, în josul văii găsindu-se frumoasa cascadă Răchițele.

Cea mai coborâtă șa de pe Vlădeasa este Între Munți, la 1517 m, fiind la izvoarele văii Seci și cele ale văii Zarna (afluent al Drăganului).

Spre sud începe platforma la 1600 m, dată de platouri întinse pe care curg leneș mici pâraie și se separă mai mulți munți slab individualizați, culminând în cupole rotunjite. Munții Vârfurașul (1688 m), Nimoiasa (1587 m), Micăul (1638 m), Gardul de Piatră (1621 m), Briței (1756 m), Piatra Grăitoare (1677 m) și Cumpănățelu (1648 m) se curbează treptat spre vest pentru a forma potcoava Vlădesei.

Munții Gilău la rândul lor sunt reprezentați printr-o mică porțiune. Ramura nordică a masivului vulcanic coincide cu izvoarele văii Săcuieului, între Răchițele și Rașca. Culmea principală este orientată pe direcție vest-est. Altimetric se situează între 1000-1200 m, deasupra ei ridicându-se Măgura Călățelelor, cu altitudinea de 1403 m.

Săcuieul prezintă un bazin relativ îngust. La vărsarea sa în Crișul Repede, în vecinătatea localității Bologa, începe Defileul Crișului Repede care face legătura între Depresiunile Huedin și Vad, de la Bologa la Vadu Crișului.

Din punct de vedere geologic, valea Săcuieului face parte din zona Muntelui Vlădeasa în complexul Banatitic, format din roci vulcanice mezozoice superioare și chiar neozoice. Aceste roci sunt rezultatul unor puternice erupțiuni care au dat naștere la scurgeri de lavă ce alternează cu straturi de cenușă și cu blocuri smulse din fundament ocupând o suprafață mare. Se evidențiază andezite, dacite și riolite. Patul văii este alcătuit din roci eruptive peste care s-au depus aluviunile din cuaternar. La suprafață apar astfel roci sedimentare, nisip, pietrișuri și bolovani, ca urmare a secțiunii de erodare și transport al văii.

Pe versanți, în partea superioară a cursului predomină solurile montane brune acid podzolice și soluri brune acide, iar în arealul cursului inferior se evidențiază podzolurile secundare montane și solurile brune podzolice montane cu caracter scheletic. În vale se găsesc soluri aluvionare, la suprafață un strat vegetativ subțire bogat în material scheletic nisipos, sub acesta un strat de nisip amestecat cu pietriș mâlos, după care urmează pietrișuri și bolovănișuri.

Săcuieul se alimentează din bazinul de recepție de suprafață și subteran, din izvoare și mici cursuri de apă. Se găsesc în mai multe locuri repezișuri și praguri schimbându-se des cu porțiuni unde cursul este mai liniștit.

Capitolul II.

POTENȚIALUL TURISTIC AL CADRULUI NATURAL

II.1. POTENȚIALUL TURISTIC AL RELIEFULUI

Munții Vlădeasa

Formele de relief masive, greoaie, sunt date de dominanța rocilor erupție (dacite și andezite).

„Vârful Vlădeasa ne prezintă o imagine clară, datorită blocurilor împietrite ale lavei aruncate de vulcan cu milioane de ani în urmă și conului vulcanic prin care s-a revărsat lava, originii vulcanice a muntelui. Ca formă, masivul se lărgește mereu în direcția sud, coborând brusc în bazinul hidrografic al Văii Seci, care are drept limită pereții înalți de calcar ai „Pietrelor Albe”. Pantele repezi, îmbrăcate în păduri care coboară până în cursul apelor înconjurătoare ale muntelui, constituie limitele golului alpin dominând creasta; pâlcurile de grohotișuri amintesc tot de originea vulcanică a masivului.” (Anton A. și colaboratori, 1973)

În vestul masivului, Valea Drăganului are aspect de defileu pe porțiuni de 2-3 km, pe versanți ieșind la suprafață prin vegetație stâncile negre de roci eruptive și metamorfice. La 1350 m se află cascada Moara Dracului cu înălțimea de 20 m, pe afluentul omonim al Drăganului.

În partea de sud a Munților Vlădeasa se individualizează roci sedimentare (gresii, conglomerate cretacice superioare, calcare). Acestea se remarcă prin spectaculozitatea calcarului din Culmea „Pietrele Albe”, verticalitatea sa de un alb deosebit este ferăstruit de grote și arcade fiind un bun loc de practicare a alpinismului și parapantei. Bazinul văii seci Boica (Fegețel) se caracterizează prin relief carstic tipic, iar pe Valea Seacă se află un ponor în care apa văii se pierde sub pământ.

„Pe o porțiune de 500 m din Valea Stanciului s-au format chei, săpate în calcare albe. Nu departe, în amonte, se află cascada Răchițele, înaltă de 50 m, săpată în conglomerate friabile. Apa cade pe două trepte, formând o bulboană adâncă și largă la piciorul săritorii.” (Măhăra Gh. și colaboratori, 1999). Tot în apropierea cascadei Răchițele se remarcă peștera Lespezi. Este una de mici dimensiuni, dar interesantă pentru turiști și ușor de parcurs. Pentru alte peșteri din areal accesul este restricționat.

II.2. POTENȚIALUL TURISTIC AL CLIMEI

„Factorul climatic acționează direct asupra organismului uman și asupra activităților turistice putând favoriza sau diminua activitățile turistice de recreere, de îngrijire a sănătății sau de organizarea de drumeții.” (Măhăra Gh. și colaboratori, 1999)

Din punct de vedere al temperaturii bazinul studiat prezintă caracteristici tipice zonelor montane cu temperaturi mai scăzute pe vârfuri și mai ridicate în văi. Astfel, de exemplu, în bazinul văii Săcuieului iernile sunt mai moderate, fără geruri puternice și de lungă durată, oferind condiții ideale practicării turismului de iarnă. Privit în ansamblul anului calendaristic, manifestările excesive ale temperaturii aerului nu caracterizează bazinul Săcuieului. Se poate afirma că influențele temperaturii asupra turismului sunt pozitive pe tot parcursul anului.

Masele de aer provenite de de-asupra Mării Mediterane în mare parte, precum și datorită particularităților locale ale suprafeței active (prezența vegetației forestiere, a suprafețelor acvatice) au determinat umezeala relativă medie ridicată. Valorile multianuale sunt în jur de 85–90% cu oscilații mici în cursul unui an.

Nebulozitatea medie prezintă variații evidente regiunii montane. Valori mari se înregistrează pentru lunile de iarnă, toamnă și valori mici vara. De asemenea, pe durata unei zile se observă nebulozitate mai redusă la ora 13ºº decât la 7ºº, urmare a insolației mai puternice.

Gradul de acoperire al cerului cu nori determină clasificarea în zile senine și zile acoperite. Pentru arealul bazinului, mai frecvente sunt zilele acoperite decât cele senine, privit pe durata unui an. Media zilelor cu cer acoperit prezintă maxima primăvara, în lunile martie-aprilie. În general, pentru arealul Vlădesei, frecvența și durata timpului frumos sunt reduse ca urmare a proceselor convective și ascensiunilor orografice ale maselor de aer. Însă dacă nu se manifestă excesiv, nebulozitatea are rol pozitiv atenuând intensitatea radiației calorice și ridică valența estetică a peisajului.

Elementul opus nebulozității este durata de strălucire a Soarelui. Prezintă importanță mare pentru crearea condițiilor climatice favorabile turismului. Ca urmare a nebulozității relativ ridicate și a obstacolelor orografice, în general durata de strălucire a Soarelui nu este ridicată. Privit pe segmente ale anului, durata de strălucire a Soarelui este mult mai mare în sezonul cald față de cel rece.

Pentru Valea Săcuieului stațiile hidrometrice Răchițele și Morlaca sunt stații de referință în ceea ce privește activitatea hidrometrică și meteorologică.

Precipitațiile atmosferice prezintă o medie multianuală în perioada 1990 – 2000 de 831,8 mm/an la Stația hidrometrică Răchițele, respectiv 790,2 mm/an la Stația hidrometrică Morlaca. În figurile 2.5 și 2.6 sunt redate grafic variațiile anuale, observându-se că în perioada 1990 – 2000 pentru Răchițele sunt doar patru cazuri de depășire a mediei, cu un maxim în 1995 de 1156 mm, în contrast cu Morlaca unde doar trei ani sunt sub medie.

Repartiția precipitațiilor pe anotimpuri este una uniformă fără abateri importante de la normal.

Numărul zilelor cu strat de zăpadă crește din vale (circa 70 de zile/an) spre culmile muntoase (circa 150 de zile/an). Acesta prezintă un factor deosebit de important în dezvoltarea turismului de iarnă. Se remarcă grosimea stratului de zăpadă cu condiții mai bune în lunile ianuarie-martie, când predomină zilele frumoase și calmul atmosferic .

Vânturile prin viteză, frecvență și direcție condiționează amplasarea obiectivelor industriale, turistice, a antenelor de televiziune. În acest areal, viteza medie este în jur de 2 m/s, direcția dominantă la înălțime este vestul, dar ajunge să fie canalizat în lungul văilor pe unele sectoare.

II.3. APELE CA RESURSĂ TURISTICĂ

Valea Săcuieului, afluent direct al Crișului Repede, prezintă un bazin hidrografic asimetric, captând pâraie ce coboară de pe versantul estic al Vlădesei, dar și câțiva afluenți de dreapta, cu un aport de apă total mai mic decât afluenții de stânga.

Săcuieul izvorăște de sub Vârful Vlădesei, de la altitudinea de 1550 m. Prezintă toate caracteristicile unui râu de munte. În cursul superior albia majoră e puțin individualizată cu o lățime de 9-10 m. În același timp albia minoră are pante mari, între 15-20 ‰ și patul albiei format din pietriș și bolovăniș.

Principalii afluenți de stânga, luați în ordine de la nord spre sud sunt: Vișagul, Valea Aluniș, Răcadul, Seciul, Cingineasa, Stanciul cu Valea Arsă. Coborând înapoi către vărsarea în Crișul Repede acesta primește de pe dreapta cursului său afluenți precum: Agăstăul, Mărgăuța cu Valea Ruginoasa și Valea Zmercetului, Valea Lupului.

Scurgerea de suprafață

Datele necesare pentru analiza scurgerii de suprafață au fost colectate la două stații hidrometrice: Răchițele și Morlaca. Stația Răchițele este situat în amontele cursului la circa 6 km de la izvor sau circa 3 km aval de Valea Stanciului. Stația Morlaca se găsește la nord de Masivul Vlădeasa, în valea îngustă a Săcuieului la circa 5 km de confluența cu Crișul Repede. Influențe puternice ale scurgerii sunt aduse în primul rând de factorii fizico-geografici: relief, structura geologică, sol, vegetație și în special clima.

Situându-se în totalitate într-un areal montan, definim relieful ca fiind determinant, prin pantele versanților, spre o scurgere rapidă a cantităților de apă spre vale. Urmare a originii vulcanice, structura geologică conferă impermeabilitate, de asemenea și solul prin stratul său relativ subțire duce la accelerarea scurgerii. Vegetația, prin proprietatea sa de absorbție a umezelii reduce puțin atât cantitatea de apă scursă și atenuează domol viteza apei. Bazinul studiat fiind situat în vestul țării, este supus influențelor climatice vestice, nord-vestice și sudvestice caracterizate printr-un aport ridicat de umiditate.

Astfel la ploi torențiale nivelul râului crește brusc, însă viiturile sunt de scurtă durată ca urmare și a dimensiunilor nu prea extinse a bazinului (227 km²).

Urmărind nivelurile și debitele medii anuale pe perioada 1990-2000 se constată în general valori în creștere de la stația din apropierea izvorului către stația de la vărsare.

Pentru stația hidrometrică Răchițele pe perioada studiată se observă o fluctuație uniformă, nivel mai scăzut urmat de nivel mai ridicat, apoi iar mai scăzut, de la un an la altul, pentru ca pe ultimii patru ani să rezulte o scădere treptată a nivelului mediu anual (fig. 2.7). Maxime anuale a nivelului au fost înregistrate mai frecvent în lunile aprilie, mai și decembrie (fig. 2.8). Minime anuale a nivelului au fost înregistrate în perioada de toamnă- iarnă- început de primăvară, din august până în martie, mai frecvent în lunile august, decembrie și februarie (fig. 2.9).

Pentru stația hidrometrică Morlaca-Henț caracteristicile generale referitoare la nivelul și debitul mediu anual coincide în mare măsură cu cele menționate pentru stație Răchițele (fig. 2.10). Maxime anuale ale nivelului s-au înregistrat în perioade diferite ale anului, atât în prima parte (ianuarie, februarie), cât și pe tot parcursul părții secunde a anului, din mai până în decembrie, funcție de condițiile climatice ce au caracterizat anii respectivi (fig. 2.11). Minime anuale a nivelelor s-au produs în toate lunile în funcție de caracteristicile elementelor climatice, frecvența mai mare pe perioada studiată fiind în august (fig. 2.12).

Pe lângă faptul că este un important obiectiv turistic prin peisajul pe care îl oferă, apa Săcuieului este utilizată, pentru alimentarea cu apă a satelor de pe vale. Stația de pompare de la Bologa alimentează inclusiv Huedinul. De asemenea la nivelul satelor se regăsesc mori de apă, îmbogățite cu instalații anexe în care cu ajutorul forței apei localnicii spală „țoalele” și clătesc hainele deja spălate dinainte.

Lacul de acumulare Săcuieu este amplasat la circa 100 m în aval de confluența cu Mărgăuța. A fost construit pentru suplimentarea volumului de apă din acumularea Drăgan prin stația de pompare. Amenajarea a intrat în funcțiune în 1991, mai. Din punct de vedere morfometric prezintă o lungime de 13 km, o adâncime medie de 968 m și o suprafață de 123 km². Acumularea Săcuieu s-a realizat prin construirea barajului de la Săcuieu. Acesta are o lungime a frontului de 10,5 m, iar înălțimea barajului este de 20,5 m. De asemenea dispune și de două diguri, unul pe malul drept de 7,4 m, celălalt pe malul stâng de 5,1 m, lățimea la coronament este de 4,5 m, panta taluzului în amonte este de 1:2 iar în aval de 1:1,5. Din cantitatea de apă ce se acumulează, debitul maxim pompat din lac este de 4,2 m³/s.

Apa din lac fiind pompată periodic către acumularea Drăganului, face ca lacul să nu se preteze la practicarea sporturilor nautice, dar constituie un centru polarizator al turiștilor, creând efect de insulă.

II.4. ELEMENTELE BIOGEOGRAFICE CA RESURSE TURISTICE

Dată fiind varietatea redusă a unităților de relief, precum și dimensiunile relativ reduse ale suprafeței studiate se observă și o variație restrânsă a elementelor biogeografice, dominante fiind arealele de pădure.

În special pentru sectorul de amonte, vegetația este destul de bogată, versanții fiind acoperiți cu păduri de fag (Fagus silvatica), carpen (Carpinus betulus), plantații de molid (Picea excelsa) și pin (Pinus silvestris). La aceștia se adaugă numeroși arbuști: plopul tremurător (Populus tremula), teiul (Tilia cordata), frasinul (Fraxinus excelsior), alunul (Corylus avellana), cornul (Cornus mas), păducelul (Crataegus monogyna); precum și plante cu flori care sporesc atracția turistică a arealului: piciorul cocoșului (Ranunculus repens), floarea paștelui (Anemone nemorosa), colțișor (Dentaria glaucosa) alături de care găsim frecvent ferigi, mușchi, ciuperci.

Un element deosebit al florei este dat de arborele de Sequoia. Are o vârstă estimată la circa 100 ani și este o prezență exotică pentru această zonă. Locația gigantului arbore de pe Dealul Domnului din Săcuieu oferă priveliști largi către Vlădeasa.

Situate la distanță însemnată de principalele artere rutiere, pădurile de fag sunt puțin frecventate cu scopul practicării turismului de week-end de către populația urbană. Se observă pentru ultima perioadă o creștere a interesului reflectat în construirea caselor de vacanță și a pensiunilor rurale în apropierea pădurilor de fag situate de-a lungul văilor, cum este și situația Săcuieului.

Fauna acestor suprafețe forestiere este foarte variată: lupul (Lupus canis), jderul de pădure (Martes martes), mistrețul (Sus scrofa), căprioara (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europeus), veverița (Sciurus vulgaris fuscoater). Dintre păsări se pot aminti: buha (Bubo bubo), mierla (Turdus merula) și fazanul (Phasianus colchicus). Dispunând de un efectiv ce se înscrie în limite normale, speciile de interes cinegetic precum căpriorul, mistrețul, iepurele, fazanul și cerbul (de pasaj) prezintă un obiectiv turistic deosebit pentru acest areal.

Fauna piscicolă cuprinde atât clean (Leuciscus cephalus) și mreană (Barbus barbus) cât și reprezentanți ai fondului de pescuit salmonicol (păstrăv indigen, păstrăv curcubeu, fântănele, lipan, coregon). Acestea reprezintă un obiectiv concret pentru turiștii ce practică pescuitul sportiv.

În sectorul de aval al cursului domină terenuri acoperite cu iarbă pentru pășunat, iar pe tot parcursul văii propriu-zise sunt specifice arbori, arbuști și tufișuri împrăștiați de-a lungul văii și înșirați pe malurile râului, pe alocuri găsindu-se chiar sub forma de desișuri. Speciile prezente sunt: alunul, arinul și salcia.

Capitolul III.

POTENȚIALUL UMAN

Potențialul uman al unui areal are importanță deosebită din punct de vedere turistic. Analizând populația bazinului în privința numărului, vârstei și ocupației se pot delimita areale emițătoare de flux turistic, iar în arealele receptoare populația asigură susținerea activităților turistice specifice.

Pentru bazinul Săcuieului, satele prezintă o piramidă a vârstelor ce reflectă îmbătrânirea demografică. Acesta nu se datorează îndeosebi reducerii sporului natural ci creșterii continue a sporului migratoriu dat de tinerii care pornesc în căutarea locului de muncă spre orașele din apropiere. Există însă posibilitatea de a interveni în structura funcțională a localităților dezvoltând funcția turistică, având ca scop sedentarizarea forței de muncă și a populației tinere.

În urma unui studiu asupra utilizării terenurilor rezultă prezența terenurilor arabile în valea propriu-zisă, iar pe măsură ce urcăm apar vii, livezi, pășuni și fânețe naturale, precum și suprafețe forestiere pe versanții umbriți și în arealele cele mai înalte. Astfel în prezent cea mai mare parte o localnicilor este ocupată în sectorul primar. Cultivă terenurile proprii și cresc animale ca urmare a prezenței pășunilor pe suprafețe mari care nu sunt utilizate pentru culturi. Este prezentă aici și exploatarea și prelucrarea primară a masei lemnoase. Un mic procent al populației lucrează în industrie, navetând în orașele mari din apropiere.

În ce privește așezările propriu-zise, satele din vale prezintă caracter tipic alungit, iar cele ce urcă pe deal și culme prezintă o dispersare crescândă a gospodăriilor cu altitudinea.

Din punct de vedere al numărului de locuitori, satele mai importante se includ în două mari categorii. Astfel Scrind-Frăsinet are sub 500 de locuitori, iar Bologa, Săcuieu, Rogojel, Mărgău și Răchițele au între 500-1000 de locuitori fiecare.

Capitolul IV.

RESURSE TURISTICE ANTROPICE

„Resursele turistice antropice reprezintă o sumă de elemente cu funcție recreativă, create de om. Inițial, unele dintre obiective aveau alte destinații decât cele cu scop recreativ, valențele turistice câștigându-le pe parcurs. Gradul de atracție al obiectivelor antropice este dat de însușiri ca: vechime, unicitate, inedit, dimensiune și funcție.

Resursele turistice antropice existente în cadrul regiunii analizate se caracterizează printr-o mare varietate, fiind grupate în: edificii și elemente materiale cu funcție turistică și activități antropice cu funcție turistică.” (Măhăra Gh. și colaboratori, 1999)

În apropiere de vărsarea Săcuieului în Crișul Repede, pe arealul localității Bologa se remarcă ruinele unei cetăți medievale atestată la 1319 de către Dezideriu de Bologa, reprezentat de zidul de incintă, lung de 81 m, cu înălțimea cuprinsă între 10-18 m, scara spirală și bastioanele rotunde cu nișe pentru trăgători, iar în vecinătatea sa se află vestigiile unui castru roman numit Castrum Resculum.

La acestea se adaugă bisericile construite mai recent in satele Mărgău, Săcuieu, care prezintă interes prin originalitatea arhitecturii. Barajul și lacul de acumulare de la Săcuieu dispun și acestea de o oarecare funcție turistică.

Printre resursele turistice de natură etnografică se menționează activitatea de cioplit al pietrei ce se practică la Bologa și Săcuieu, portul, jocul și cântecele populare specifice regiunii precum și arhitectura rurală remarcată în satele de pe malul Săcuieului: Bologa, Mărgău, Scrind-Frăsinet, Răchițele.

Pentru estul Munților Vlădeasa sunt caracteristice, pe lângă elementele antropice mai sus menționate și caracteristici naturale care le conferă caracter consacrat. Astfel sunt relieful masiv, pădurile de fag și conifere, stratul de zăpadă favorabil practicării sporturilor de iarnă, relieful spectaculos în „Pietrele Albe”, Cabana Vlădeasa de la altitudinea de 1430 m care reprezintă la rândul său și o bază de schi. Toate acestea cumulate au determinat existența numeroaselor pensiuni turistice și agroturistice atât pe Valea Drăganului cât și pe Valea Săcuieului (la Bologa, Săcuieu, Mărgău, Scrind-Frăsinet, Răchițele). La acestea se adaugă pensiunile rurale de la Rogojel care însă prezintă dezavantajul condițiilor de acces precare.

Capitolul V.

BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A REGIUNII

„Infrastructura regiunii este un element suport al dezvoltării activității turistice, condiționând volumul și structura circulației turistice. Aceasta cuprinde toate bunurile și mijloacele create de om prin intermediul cărora resursele atractive ale unei zone sunt exploatate turistic. Acest capitol include: dotări pentru cazare și alimentație publică, respectiv căile și mijloacele de transport.” (Măhăra Gh. și colaboratori, 1999)

V.1. BAZA DE CAZARE

Diferențierea principală a posibilităților de cazare se face în general după: mărime, confort, funcții, perioada de utilizare, tipul de turiști pe care îi servesc. Pentru Valea Săcuieului baza de cazare cuprinde în deosebi campinguri, pensiuni, locuințe particulare. Acesta se datorează faptului că majoritatea satelor de pe vale dispun de gospodării încadrate în rețeaua agroturistică. Astfel sunt: Bologa, Săcuieu, Mărgău, Scrind-Frăsinet, Răchițele, Rogojel.

Într-o situație mai deosebită se află Bologa, localitatea cea mai dezvoltată din bazinul Săcuieului, dispunând de posibilități de cazare la Pensiunea Romanța, clasificată cu două margarete, cu 40 de locuri, Motelul White House, cu 30 de locuri, respectiv Cabana Flamingo, cu 20 de locuri. Prin urmare, capacitatea de cazare existentă totală pentru Bologa e de 32.850 locuri pe an, din care la pensiune 14.600 locuri pe an, la motel 10.950 locuri pe an, iar la cabană 7300 locuri pe an.

Comuna Mărgău se remarcă printr-o pensiune agroturistică nouă, cu camere de 1-2 paturi, având o capacitate totală de cazare de 30 de locuri, deci o capacitate de cazare existentă pe an de 10.950 locuri. La acesta se adaugă posibilitățile de cazare în căsuțe sau corturi.

Într-o situație dificilă se află pensiunile rurale din Rogojel, sat risipit, extrem de pitoresc, care însă, datorită faptului că accesul este posibil pe un singur drum nemodernizat și dificil, pierde mult din potențialul său turistic.

V.2 CĂI ȘI MIJLOACE DE COMUNICAȚIE

Circulația turistică din acest areal se bazează pe o rețea de căi și mijloace de comunicații ce cuprind: drumuri, căi ferate și transport special.

Principalul drum de acces spre vale este drumul european E 60, ce trece prin apropiere de Bologa și care prin intermediul marilor centre urbane din apropiere, Oradea și Cluj-Napoca, favorizează primirea turiștilor de la mari distanțe, din țară dar și din străinătate. Astfel Oradea are legătură directă cu Satu Mare pe DN 19, cu Aradul și Timișoara pe DN 79 (E 671), cu Depresiunea Beiușului pe DN 76 (E 76), respectiv cu Ungaria prin Vama Borș. La rândul său Cluj-Napoca este legat spre nord cu Zalǎu și spre sud cu Turda și Alba Iulia pe E 81, cu Dej pe E 576, cu Turda și Târgu Mureș pe E 60.

În continuare din Bologa accesul spre așezările de pe Valea Săcuieului se face pe drum secundar asfaltat dar care are și porțiuni neasfaltate.

Prin faptul că favorizează o mobilitate facilă și crescută a vizitatorilor, rețeaua rutieră poate contribui la deschiderea de noi trasee turistice.

Prin intermediul liniei de legătură Oradea – Cluj-Napoca pe cale ferată, cu oprire la halta Bologa, se facilitează accesul în regiune. La fel ca în cazul rețelei rutiere, din Oradea, principal nod feroviar, se desprind linii de legătură spre Satu Mare, Arad, Timișoara, Beiuș, Ungaria, iar din Cluj-Napoca spre Dej, Turda, Alba Iulia, Târgu Mureș.

Dat fiind faptul că localitățile din areal sunt reprezentate de sate relativ mici, rețeaua de poștă și telecomunicații este slab dezvoltată. Un plus pentru perioada mai recentă este dat de rețelele de telefonie mobilă.

V.4. ALIMENTAȚIA PUBLICĂ

Dotările pentru alimentație publică în general cuprind totalitatea restaurantelor, barurilor, cofetăriilor, unităților care au acest profil. În situația de față însă, datorită prezenței dominante a agroturismului, alimentația se include în oferta pensiunilor turistice.

Capitolul VI.

TRASEE TURISTICE EXISTENTE PÂNĂ ÎN PREZENT

În bazinul Săcuieului, sau Săcuieului, sunt descrise patru trasee turistice de dificultate redusă. Acestea fac legătura între: Bologa – Cabana Vlădeasa, Răchițele și Cascada Răchițele, Cabana Vlădeasa și vârful omonim, respectiv un circuit al Vlădesei cu plecare și întoarcere la Cabana Vlădeasa.

Traseul 1. „Bologa – Valea Sebeșului (Săcuieului) – Valea Ordâncușii – Rogojel – Cabana Vlădeasa; marcaj bandă albastră; distanță 24 km; durata 6 ore.

Drumul obișnuit, folosit de turiști pentru a ajunge la cabana Vlădeasa, pornește de la halta C.F. Bologa de pe linia Cluj Napoca – Oradea. Șoseaua E 15 trece alături de halta de oprire, la km 544.

Traversăm Crișul Repede, care curge aproape neobservat. La mică distanță trecem apoi Valea Sebeșului și avem în față satul Bologa, ce ne oferă câteva obiective istorice destul de interesante.

La circa 800 m de comună, nu departe de confluența Crișului Repede cu Valea Săcuieului, pe un platou întins, a existat un puternic castru roman. Castrul, probabil, a fost ridicat în 2 etape: prima treaptă a fost cea de după al doilea război cu dacii, construit pentru a fi în cadrul unității militare romane „Chohorta a doua Hipsanorum”; partea a doua a castrului, de astă dată zidită din piatră, a fost ridicată fie la sfârșitul domniei lui Antoniuis Pius, fie cel mai târziu la începutul domniei lui Marcus Aurelius. Aici la intrarea Crișului în munți, au stat de veghe legionarii romani păzind pacea acestor meleaguri, dar mai ales transporturile de aur ce se scurgeau din Apusenii Daciei către mândra capitală a lumii antice. Purta denumirea de Castrum Resculum. Azi nu a mai rămas decât linia unui apeduct în partea stângă și presupunerea că la est s-ar fi aflat poarta principală de intrare în castru.

Al doilea monument istoric, dar care amintește vremurile evului mediu, îl constituie ruinele cetății Bologa, aflate pe botul de deal ce se înalță brusc din Valea Săcuieului. Privirea îmbrățișează din cetate, până departe, cursul văilor și înălțimile Munților Apuseni. Cel mai important rol l-a jucat această cetate în secolele XVI – XVII, după ce turcii au ocupat Oradea, servind ca avanpost de apărare a Transilvaniei pe drumul ce lega Oradea cu Clujul. Cetatea a fost distrusă parțial pe timpul lui Francisc Rákóczi I.

Primul document care amintește de cetate ca domeniu regal datează din 1319. Un alt document prezentând o importanță deosebită (23 ianuarie 1399) și aflat în arhivele Statului maghiar dovedesc că Mircea cel Bătrân avea în mijlocul Transilvaniei, nu departe de Cluj, un domeniu întins, și anume al cetății Bologa.

După părăsirea satului ne continuăm itinerarul spre sud, pe drum asfaltat. Drumul merge (circa 9 km) paralel cu malul stâng al Sebeșului, trecând printre două creste înalte, grădini și poieni, lăsând în urmă, ici-colo, câte-o casă și câte-o moară. Un pârâiaș coboară grăbit de pe culmea îmbrăcată cu păduri de fag, îl traversăm și ajungem la podul peste care trece apa Sebeșului, pe partea dreaptă a văii.

Drumul continuă tot prin poieni și în depărtare ni se înfățișează creasta prelungită a Vlădesei; suntem la confluența Văii Săcuieului cu Valea Ordâncușii. Părăsim drumul pe care am venit; aceasta continuă pe malul drept al văii Săcuieului până în comuna Săcuieu, care se zărește la o mică distanță. Apoi ne angajăm în amonte pe partea stângă a văii Ordâncușii. Lăsăm în urmă câteva case, o moară și la circa 5 km întâlnim în fața unei gospodării o tablă de marcaj indicând schimbarea direcției de mers spre Rogojel.

Trecem valea și urmăm poteca angajată într-un urcuș pronunțat peste pârâiașe și ajungem în drumul care șerpuiește pe o creastă ce conduce spre satul Rogojel, apărut în dreptul nostru.

Satul Rogojel, răsfirat peste mai multe văi, cu case așezate între grădini cu pomi fructiferi și poieni păscute de turme răzlețe de oi, capre și vite, este o veche așezare, ai cărei locuitori în vremurile de vitregie își găseau adăpost în adâncimea văilor, în care dușmanii nu aveau curajul să se avânte.

Drumul continuă printre casele răzlețe, făcând o cotitură în direcția sud, după care urcăm mereu până aproape de liziera sudică a așezărilor; ajungem la creasta din dreapta, care desparte Rogojelul, printr-o vale adâncă, de prelungirile înălțimii Vlădesei. Urmăm poteca ce urcă pe liziera pădurii, având în stânga o poiană întinsă, intrăm într-o pădure alăturată drumului de căruță. După 30 de minute de mers ajungem la liziera unei poieni întinse. Ne continuăm drumul înconjurând plantația de molid din jurul izvoarelor apei Răcadului; schimbăm direcția înspre dreapta și ajungem la Poiana Frânturii, unde se află, la altitudinea de 1430 m, cabana Vlădeasa.” (Anton A. și colaboratori, 1973)

Traseul 2. Răchițele – Vale Stanciului – Cascada Răchițele – „Pietrele Albe” – izvorul Văii Seci; distanță circa 7 km.

„Punctul de plecare spre cascada Răchițele este centrul satului; însoțim în amonte Valea Stanciului pe o distanță de circa 5 km. Traversăm pârâul Valea Cheii venind din direcția versantului în fața căruia se varsă Valea Arsă. După 25 m în amonte de confluența acestor văi, șoseaua ia sfârșit la o rampă de încărcat buștenii. Distanța de la capătul șoselei până la piciorul cascadei este aproximativ 1250 m; o parcurgem de-a lungul văii pe malul drept. Trecem pe malul stâng, în care încep cheile săpate în calcar.

Ieșim din chei și înaintea noastră apare, în toată splendoarea sa, cascada Răchițele. Înălțimea acesteia este de 30 m; șuvoiul puternic de apă se prăvălește în două trepte cu sunet puternic, dar plăcut. La piciorul pantei forța apei a săpat o bulboană cu un diametru de 10 m, mărind astfel atracția și frumusețea cascadei. Ocolind-o, pe partea stângă urmăm poteca ce începe pe malul apei. După o urcare în abrupt a unei diferențe de nivel de circa 100 m, ne aflăm deasupra cascadei, pe firul Văii Seci. Trecem când pe partea dreaptă, când pe parte stângă a văii și nu departe se zăresc – înspre dreapta – pereții înalți și strălucitori de calcar ai „Pietrelor Albe”; pentru a ajunge la această zonă calcaroasă, traversăm Valea Iconiței și Valea Cuților, care coboară din versantul stâng. La circa 400 m de la intrarea în regiunea calcaroasă, trecem prin fața unui afluent ce coboară din versantul drept, Valea Pietrei, de la care, după circa 150 m, întâlnim puternicul izvor al Văii Seci.” (Anton A. și colaboratori, 1973)

Traseul 3. „Cabana Vlădeasa – Vârful Vlădeasa; marcaj bandă albastră; distanță 5 km; durata 1 ½ oră.

Cabana Vlădeasa, așezat în mijlocul unui pâlc de arbori bătrâni care au o înfățișare atrăgătoare. Posibilitatea ei de cazare este de 30 paturi, repartizate în două dormitoare comune și 2 camere de câte 3 paturi; bufet; apă de fântână în curtea cabanei.

De la cabană admirăm la distanțe mari întreaga regiune cu înălțimi și văi adânci.

De aici o pornim în direcția vest, pe o potecă care traversează o serpentină și după 40-60 minute de mers ajungem la golul de munte care acoperă creasta Vlădesei. Drumul urmat până aici este complet defrișat, fiind transformat într-o bază de schi.

De la liziera golului de munte, după 10 minute de mers, ajungem pe linia de creastă a masivului, unde stâlpul de marcaj indică direcția Văii Zârnii, iar în direcția sud, cea a Vârfului Vlădesei. Urmăm în această direcție creasta și în urcuș lin admirăm în stânga și în dreapta adâncimile văilor ce înconjoară masivul, iar în depărtare înălțimea crestelor ce se pot distinge ușor prin forma lor interesantă. Ajunși pe la mijlocul înălțimii ne apar pâlcuri de jnepeni; panta începe să fie mai accentuată; în dreapta și în stânga se observă formele ce se desprind din creasta masivului, ca și numeroase grohotișuri și bolovănișuri. Am ajuns pe Vârful Vlădeasa (1835 m). Bucăți mari de stâncă aruncate haotic amintesc activitatea vulcanică de altă dată. Alături se află cabana destinată serviciului meteorologic. În Depresiunea Huedinului și, în depărtare, prelungirile dealurilor Clujului; în direcția est își etalează frumusețile crestele înălțimilor așezate parcă în dorința de a pune stavilă intrării spre inima masivului; spre apus, admirăm și de aici splendoarea Văii Drăganului și a drumului înspre Stâna de Vale; spre sud ne apare enormul bloc de calcar al „Pietrelor Albe” și cărarea care se prelungește pe platforma întinsă a cumpenei de ape dintre izvoarele văilor Drăganului și Someșului Cald, până departe spre vârfurile Bohodeiului (1654 m).” (Anton A. și colaboratori, 1973)

Traseul 4. „Circuitul Vlădesei; marcaj bandă albastră; durata 4-5 ore; distanța 14 km.

Caracteristica traseului: traseu pentru vizitarea muntelui Vlădeasa, cu priveliști cuprinzătoare în toate direcțiile. Drum ușor, accesibil vara și iarna; plecare și sosire la cabana Vlădeasa.

Descrierea traseului: De la cabana Vlădeasa (1430 m) începem să urcăm prin poiana din spatele acesteia pe un drum de care. Urcăm câteva serpentine prin rariște de pădure și poieni, apoi pietriș prin golul alpin și după 40 de minute ajungem pe creasta principală a masivului Vlădeasa, orientată nord – sud. Suntem la 1609 m, în locul unde ne despărțim de traseul ce coboară pe versantul celălalt în Valea Drăganului, la Gura Zărnii. Cotind la stânga (spre sud) și urmărind stâlpii de marcaj, ajungem într-o șa a crestei de unde ne apare în față Vârful Vlădeasa. Din această șa urcăm pe creastă, conduși de semnele de marcaj aplicate pe stânci și după circa 30 de minute ajungem în vârf. În total de la cabana Vlădeasa 1¼ oră.

Vârful Vlădeasa (1835 m) este cel de-al treilea vârf ca înălțime din Munții Apuseni. El domină împrejurimile, oferind o vedere cuprinzătoare: spre est, dincolo de dealuri, se așterne Depresiunea Huedinului, cu satele răsfirate în rețeaua geometrică a lanurilor; spre nord pădurile acoperă culmile domoale ale munților Rez; spre vest privirea scapă până departe, descoperind complicata rețea de văi a bazinului văii Drăganului, invadată de pădure și dominată de vârfuri și muchii abrupte, peste care se disting la orizont platourile întinse ale Munților Pădurea Craiului. Spre sud se înșiruie formele greoaie și platourile înalte ale masivului Vlădeasa, din care se desprind cele două vârfuri ale Butesei. La mare depărtare, în zilele foarte senine, se distinge coama prelungă a Bihariei, iar mai la stânga, bastionul teșit al Munților Gilău.

Pe Vârful Vlădesei se găsește cabana meteorologică, recent construită, unde se poate găsi adăpost în caz de vreme rea. Din vârf ne îndepărtăm spre sud, ținând creasta orizontală, apoi începem să coborâm lin. Cotim ușor la dreapta și ajungem într-o șa, de unde zărim sub noi, la stânga, bazinul superior al văii Seci, străjuit de creasta cu pereți albi de calcare de la „Pietrele Albe”. Prin căldarea superioară a văii Seci se strecoară drumul ce pleacă la cabana Vlădeasa, pe care ne vom înapoia.

Din șa coborâm în versantul vestic (drept) printre ienuperi, apoi urcăm ușor prin pădure de molid, ajungând din nou pe creastă, pe care o părăsim aici definitiv, lăsându-ne pe versantul estic (la stânga). Ne strecurăm cu atenție printr-un labirint de țancuri de stânci imense, coborând în pantă mare, apoi pe un grohotiș cu mari blocuri fixate. Curând panta se domolește și, luând-o la dreapta, coborâm de-a coasta prin pădurea de molid, trecem pe lângă un izvor și întâlnim în sfârșit drumul mare ce vine de la cabana Vlădeasa și care a traversat căldarea Văii Seci. O săgeată indică „Spre cabana meteorologică”. Suntem în punct de conjuncție cu un alt traseu marcat tot cu bandă albastră; spre dreapta (sud) el duce la Piatra Tâlharului și cabana Padiș, spre stânga (nord) la cabana Vlădeasa, ramură pe care o vom urma și noi. Din Vârful Vlădeasa până aici circa 1 – 1 ½ oră.

Din punctul de joncțiune al traseelor ne îndreptăm spre nord, mergând de-a coasta prin pădure, apoi ieșim din ea, coborâm și întâlnim în dreapta drumului mare ce traversează căldarea Văii Seci. Urcăm pe el într-o șa din care se desprinde la dreapta creasta puternică, calcaroasă, a „Pietrelor Albe”. În spate se deschide priveliștea largă asupra bazinului superior al Văii Seci cu aspect de platformă carstică, despădurită, cu doline și calcarul alb mijind prin iarbă. Timp de mers până aici 25 de minute.

Din această șa până la cabana Vlădeasa vom merge tot timpul de-a coasta în versantul estic al Muntelui Vlădeasa, având la stânga pantele ce urcă spre creasta muntelui, iar la dreapta bazinului văii Răcadului, unde coboară nenumărate fire de apă pe care le vom traversa.

Din șa intrăm în pădure, trecem peste spinări rotunjite de calcar și traversăm un vâlcel: obârșia Văii Cetățuia. Luminișul din stânga ne permite să zărim versantul estic al Vârfului Vlădeasa. După un timp trecem peste un alt vâlcel, urcăm ușor, traversăm cu grijă o zonă cu lespezi mari, alunecoase, mai trecem un vâlcel, cotim la stânga și coborâm printr-un afiniș într-o văiugă. Mergem de-a coasta prin pădure, trecem printr-un luminiș și după traversarea altei văiugi ajungem la un izvor situat la marginea pădurii. De la muchia „Pietrele Albe” 45 de minute.

Ne continuăm drumul prin pădure, apoi pe curba de nivel, pe liziera pădurii și străbatem un luminiș de unde se deschide vederea asupra văii de sub cabana Vlădeasa. Trecem printr-un afiniș, reintrăm în pădure și apoi urmărim marginea acesteia. Traversăm un pârâu, mergem de-a coasta până întâlnim drumul mare de care ce urcă la cabana Vlădeasa și îl urmăm până la cabană. De la izvor la cabană 40 de minute.” (Bleahu M. și colaboratori, 1981)

Capitolul VII.

POSIBILITĂȚI DE DEZVOLTARE ȘI AMENAJARE TURISTICĂ PE VALEA SĂCUIEULUI

În urma analizei și prezentării principalelor obiective turistice naturale și antropice ale bazinului hidrografic Săcuieu se constată includerea sa în categoria regiunilor turistice cu potențial mediu. Valea Săcuieului dispune de un drum pitoresc, numeroase obiective istorice, o cascadă, un lac de acumulare și gospodării omologate în rețeaua agroturistică.

Pentru dezvoltare turismului rural pe viitor se remarcă existența unui însemnat potențial uman care poate contribui la valorificarea elementelor prezente. Se observă de asemenea că posibilii consumatori ai produselor turistice nu aparțin arealului, aceștia provin în special din marile orașe din apropiere, dar și din regiuni mai îndepărtate, inclusiv de peste graniță.

Ca posibile amenajări turistice pot fi amintite:

amenajarea mai multor locuri de campare, în special la acumularea Săcuieu;

tot la această acumulare poate pria amenajarea unui debarcader cu scopul impunerii utilizării ambarcațiunilor fără motor pentru a proteja calitatea apei;

promovarea în continuare a turismului rural pe toată suprafața bazinului;

fixarea unor panouri cu traseele turistice existente, precum și crearea de noi trasee turistice pentru ca în final circuitul complet să parcurgă toate obiectivele turistice existente;

protejarea ecologică a bazinului prin amplasarea de containere de depozitare a deșeurilor în principalele locuri de campare.

Câteva trasee turistice amenajabile pentru viitor ar fi:

Lacul de acumulare Săcuieu – Valea Săcuieului – Valea Aluniș – Rogojel- Cabana Vlădeasa;

Lacul de acumulare Săcuieu – Valea Mărgăuța – Mărgău – izvorul Mărgăuței;

Pe Valea Săcuieului de la Bologa până la izvor;

Săcuieu – Valea Henț – Valea Vișag – la izvor;

Lacul de acumulare Săcuieu – Valea Răcad – Cabana Vlădeasa;

Scrind-Frăsinet – Valea Seacă – izvorul văii Seci.

Pentru o promovare eficientă ar fi utilă întocmirea unor ghiduri turistice, multiplicarea Hărții turistice a bazinului Săcuieului precum și editarea unor pliante turistice și distribuirea acestora pe un teritoriu cât mai vast.

În prezent o facilitate deosebită în promovare o reprezintă tehnica modernă, internetul. Programul de promovare pe această cale ar putea fi simplificată utilizând cele trei întrebări de bază: Unde? De ce? Cum?

UNDE SĂ VĂ PETRECEȚI TIMPUL LIBER?

În mediul liniștit, primitor și atractiv prin posibilitățile variate ale petrecerii timpului Valea Săcuieului!

DE CE CHIAR AICI?

Vi se oferă cazare după posibilități, de la spațiu de campare la pensiuni clasificate cu două margarete, condiții ideale pentru practicarea drumețiilor, ciclismului, pescuitului, vânatului, iar în perioada consacrată, a sporturilor de iarnă.

CUM SĂ AJUNGEȚI?

Accesul este facil atât pe cale rutieră cât și pe cea feroviară până la punctul de confluență al Săcuieului cu Crișul Repede. După acesta accesul în continuare este facil și distanțele între obiective relativ mici.