Potentialul Turistic al Arealului Studiat

Introducere

Capitolul I. Caracteristici generale și încadrarea în teritoriu

Capitolul II. Aspecte teoretice și metodologice

2.1. Istoricul cunoașterii și valorificării resurselor turistice

2.2. Cercetarea în domeniul geografiei turismului în arealul luat în studiu

2.3. Repere teoretice, metode și tehnici de cercetare

Capitolul III. Potențialul turistic al arealului studiat

3.1. Potențialul turistic natural

3.1.1. Potențialul turistic al reliefului:

3.1.1.1. Caracteristici generale și subunități de relief

3.1.1.2. Potențialul turistic al unităților și tipurilor genetice de relief

3.1.2. Potențialul turistic al climei:

3.1.2.1. Caracteristici generale ale elementelor climatice:

3.1.2.1.1. Radiația solară

3.1.2.1.2. Temperatura aerului

3.1.2.1.3. Umezeala relativă

3.1.2.1.4. Nebulozitatea

3.1.2.1.5. Precipitațiile atmosferice

3.1.2.1.6. Circulația maselor de aer

3.1.2.2. Indici bioclimatici și indici climato-turistici

3.1.2.3. Fenomene de risc climatic cu influența asupra turismului

3.1.2.4. Scara favorabilitații climatice pentru turism

3.1.3. Potențialul turistic al apelor

3.1.3.1. Rețeaua hidrografică

3.1.3.2. Lacurile

3.1.3.3. Ape subterane

3.1.4. Potențialul turistic biogeografic

3.1.4.1. Vegetația

3.1.4.2. Fauna

3.1.4.3. Rezervațiile naturale

3.2. Potențialul turistic antropic

3.2.1. Edificii istorice

3.2.1.1.Vestigii arheologice

3.2.1.2. Edificii istorice

3.2.2. Edificii religioase

3.2.3. Edificii culturale

3.2.4. Edificii economice cu funcțiuni turistice

3.2.5. Potențialul turistic etnografic

3.3. Evaluarea atractivitații potențialului turistic

Capitolul IV. Infrastructura turistică

4.1. Baza de cazare și alimentație publică

4.1.1. Structuri turistice de cazare

4.1.2. Structuri turistice de alimentație

4.2. Căile de comunicație și transport turistic

4.3. Structuri turistice de tratament și cură balneară

Capitolul V. Circulația turistică

5.1. Dinamica circulației turistice

5.2. Indicatori ai circulației turistice

Capitolul VI. Tipuri de turism

6.1. Aspecte generale

6.2. Turism cultural

6.3. Turism de îngrijire a sănătății

6.4. Turism recreativ

6.5. Turism polivalent (complex)

6.6. Turism de afaceri

6.7. Turism de tranzit

6.8. Turism științific

6.9. Turism școlar

Capitolul VII. Impactul activităților turistice in dezvoltarea durabilă a turismului

7.1. Impactul activitaților turistice asupra componentelor cadrului natural

7.2. Impactul activitaților turistice asupra componentelor socio-economice si politice

Concluzii

Capitolul III. Potențialul turistic al arealului studiat

Delta Dunarii prezinta un microrelief complex, atat ca aspecte cat si ca geneza. Dominante sunt terenurile joase, submerse cu luciul de ape al lacurilor presarate cu flori de balta, nuferi, stufaris ce formeaza adevarate „paduri”. Intre ele, grindurile se inalta ca niste insule pe care s-au format sate de pescari. Peisajul este completat de coasta marina deltaica, prin plajele din Sulina si Sfantu Gheorghe, ce se prezinta ca o fasie de natura salbatica si linistita. Toate insumate dau un peisaj de un pitoresc unic in Europa, cu farmecul creat de impletirea apei cu uscatul, a vietuitoarelor in continua forfota.

La prima vedere, toate aceste caracteristici lasa impresia unei uniformitati monotone dar, analizate mai in detaliu acestea reprezinta adevarate elemente de mare atractie din punct de vedere turistic, care au dus la cresterea numarului de vizitatori precum si a lucrarilor de amenajare turistica cu rezultate corespunzatoare exigentelor internationale.

3.1. Potențialul turistic natural

3.1.1. Potențialul turistic al reliefului:

3.1.1.1. Caracteristici generale și subunități de relief

Coasta marina deltaica se încadrează în unitatea geomorfologica majora – Delta Dunării. Pentru a putea analiza spațiul costier deltaic, din prisma potentialului turistic al reliefului trebuie luat in considerare si relieful Deltei Dunarii deoarece, daca le-am separa, s-ar pierde valoarea estetica si peisagistica a acestuia.

Delta Dunarii este o unitate fizico-geografica recenta (din epoca preistorica), cel mai tanar relief de acumulare din Romania, ce se considera a fi o campie terminala joasa, in plina evolutie, intrucat se gaseste in mare parte sub ape. Cu un teren de uscat in continua crestere, relieful deltei este intr-o continua transformare datorita aluvionarii, eroziunii si depunerii de materie organica. Grindurile se largesc si se inalta treptat, multe garle se impotmolesc, fundul baltilor si al mlastinilor se ridica, legand intre ele portiuni de terenuri mai vechi, motiv pentru care Delta Dunarii se prezinta ca o campie complexa.

Ocupand pe teritoriul Romaniei, o suprafata de 3.510 km² (impreuna cu complexul lacustru Razim-Sinoe totalizand o suprafata de 4.525 km²), Delta Dunarii prezinta o energie de relief redusa. La o ipotetica regresiune, de doar 2,5 m a apelor marii, intreaga delta ar deveni un teritoriu uscat, o campie neteda, inclinata de la vest spre est cu doar 0,006%. In perioada actuala insa, intinderile de apa variaza intre 65% si, respectiv 90% in perioadele marilor inundatii, cand delta apare aproape in intregime ca un imens lac. In medie, se considera ca relieful pozitiv (terenul neinundabil sau temporar inundabil) detine circa 13 % din intinsul deltei.

In raport cu nivelul Marii Negre, 79,5% din suprafata actuala a deltei este situata desupra nivelului de 0 m, restul de 20,5% fiind situata sub acest reper (nu este luata in considerare suprafata bratelor Dunarii). Din suprafata deltei situata desupra nivelului marii, cea mai mare extindere o are intervalul altitudinal aflat intre 0 m si 1 m. Altitudine medie este de 0,52 m, delta corespunzand cu cea mai joasa depresiune a Romaniei. Cele mai mari inaltimi apar pe grindul Letea, de 12,4 m si pe grindul Caraorman, de 8 m. Cu exceptia bratului canalizat Sulina, adancimile nu depasesc 3 m sub nivelul marii. Exista locuri cu anafore (curenti inversi), de pe principalele brate ale Dunarii, cu puncte adanci de -39 m pe bratul Chilia, -34 m pe bratul Tulcea, -26 m pe bratul Sfantu Gheorghe si -18 m pe bratul Sulina.

Morfohidrografic, delta este alcatuita dintr-un esalon de forme pozitive ce se inalta deasupra nivelului marii, constituind „uscaturile” deltei (martori din uscatul predeltaic, grinduri, la care se adauga intinse plaje maritime) si forme negative (japșe, mlastini, lacuri). Geneza acestor forme permite prima subdivizare a deltei in trei mari unitati natural, de ordinal intai: delta fluviala, in a carei formare agentul principal l-a constituit fluviul si delta fluvio-marina, la a carei formare a contribuit fluviul, dar mai ales marea si Complexul lagunar Razim-Sinoe.

Delta fluviala reprezinta partea cea mai veche pe care s-a grefat limanul Dunarii. Ocupa peste 65% din suprafata totala a deltei si este situata in partea de vest a grindurilor (cordoanelor) maritime Jibrieni – Letea – Ceamurlia – Caraorman – Crasnicol – Perisor. Se compune din grinduri fluviatile vechi sau mai noi si din spatii mai joase, situate intre depresiuni cu lacuri si mlastini. Spre varful deltei fluviatile, grindurile sunt mai inalte si mai dese si coboara in partea de est, rasfirandu-se catre grindurile marine. Litologic, predomina aluviunile fluviatile.

Delta fluvio-marina ocupa sub 35% din suprafata deltei si cuprinde grindurile fluvio-marine ce se extind spre est, pana la tarmul marii. In acest sector sunt prezente frecvente nisipuri semimobile si mobile – relief de dune, ce apar atat pe suprafata grindurilor marine, cat si pe cordoanele litorale, mai exact pe plajele litorale. Partea de vest, formata din grinduri vechi, ce se ridica pana la 12,4 m altitudine. Partea estica este mai joasa, o imbinare de evantaie ale grindurilor anterioare, ce se ramifica spre mare, dar si cu delte secundare si despresiuni foarte alungite, situate intre grinduri. In dreptul marii, delta se termina cu o fasie usor mai inalta care formeaza linia de tarm.. Litologic, predomina nisipurile maritime si argilele.

In delta fluvio-marina, se deosebesc doua tipuri de campuri: campuri formate din grinduri simple dar, relativ late sau asocieri de grinduri si campuri mlastinoase. In prima categorie se delimiteaza Campul Letea, Caraorman si Ivancea-Saraturile. Cea de a doua categorie este mai complexa: unele sunt campuri mlastinoase mari, iar altele mai mici formate din fâșii înguste de grinduri despărțite de fâșii mlăștinoase mici și alungite ce poarta diferite denumiri: „japșe” (cu ape mici si fara stuf), „melele” (umplute cu apa marina, dar izolate de mare prin bancuri longitudinale de nisip) sau „zatoane” (cu apa permanenta si stuf). Pot fi delimitate, ca unitati mai mari Campia Sulinei, intre grindurile Caraorman, Ivancea si Letea si Campul Zatoanele, intre grindul Crasnicol, bratul Sfantu Gheorghe si tarm.

Unitatile morfohidrografice din zona continentala a Deltei Dunarii mai pot fi grupate in functie de configuratia terenului si a prezentei celor trei brate ale Dunarii (Petre Gastescu). Astfel, se deosebesc trei tipuri de unitati deltaice: unitatea Letea, unitatea Caraorman si unitatea Dranov.

Unitatea Letea este desfășurată între brațele Sulina, Tulcea, Chilia și țărmul marin, cu o suprafață de aproximativ 157.000 ha (44,9% din suprafața deltei propriu-zise). Altitudinea medie in aceasta unitate este de 0,81 m. Unitatea Letea se caracterizează prin varietate hipsometrică și genetică. Aici, intalnim resturi ale uscatului predeltaic (Chilia și Stipoc), o intinsa depresiune lacustră (Matița-Trei Iezere-Merhei), grinduri marine (Letea) și grinduri fluviale, arii depresionare puternic aluvionate (Sireasa).

Unitatea Caraorman se desfasoara în sectorul fluviatil și în cel fluvio-maritim, intre bratele Sulina si Sfantu Gheorghe si, respectiv tarmul Marii Negre, avand o suprafață de aproximativ 101.300 ha (28,4% din suprafața deltei propriu-zise). Și această unitate se caracterizează prin varietate hipsometrică și genetică, aici gasindu-se grinduri marine (Caraorman, Sărăturile), grinduri fluviatile vechi (Rusca, Bălteni) și arii depresionare lacustre mai putin evoluate (Gorgova-Isac-Uzlina, Roșu-Puiu). Altitudinea medie este de 0,37 m, la această valoare având un rol important grindurile Caraorman și Sărăturile.

Unitatea Dranov, axata pe lacul cu acelasi nume, este spațiul cuprins între brațul Sfantu Gheorghe la sud, tarmul estic al lacului Razim si, respectiv tarmul marin in partea de est, se inscrie cu cea mai mica altitudine medie din cuprinsul deltei, si anume, 0,17 m. Ocupand o suprafață totală de circa 85.000 ha (24,1% din suprafața deltei propriu-zise), se caracterizează prin existenta unei arii depresionare in partea de vest si a unui complex de grinduri (Crasnicol-Perisor) in partea de est. Aria depresionara prezinta cote sub nivelul marii.

17(???tabel cu subsistemul hipsometric si morfometric al celor 3 unitati???)17

Coasta marina deltaica reprezinta, practic, limta dintre Deltei Dunarii si apele marine costiere. Se desfasoara intre bratul Musura – delta secundara a bratului Chilia, in nord si punctul de varsare in mare a bratului Sfantu Gheorghe, in sud, intinzandu-se pe o lungime de aproximativ 45 km, ceea ce reprezinta 18% din lungimea totala a litoralului de pe teritoriul Romaniei (244 km). Tarmul este unul de tip deltaic, un tarm nisipos, de acumulare, caracterizat printr-o labilitate ridicata. Este rezultatul actiunii fluvio-marine, a aluviunilor Dunarii deversate in mare si transportate de-a lungul tarmului si redistribuite pe panta submarina de catre valuri si curenti, sub forma grindurilor si a cordoanelor litorale longitudinale de nisip. Linia de tarm Chilia – Sulina este una slab conturata. Se diferentiaza cordonul de nisip Sulina – Sfantu Gheorghe, cu o retragere mai evidenta la Garla Imputita, precum si dedublarea tarmului la sud de Sfantu Gheorghe prin Insula Sacalin. Plaja deltei apare ca o fasie ingusta, cu nisip fin ce se compune din perisipuri joase, inundabile de catre apa marii.

3.1.1.2. Potențialul turistic al unităților și tipurilor genetice de relief

Fiecare din factorii naturali care contribuie la realizarea acestui complex ecosistem, Delta Dunarii, constituie elemente atractive din punct de vedere turistic. Relieful deltei, caracterizat prin predominanta formelor morfohidrografice, atrage prin varietatea acestora si prin pitorescul cadrului pe care il genereaza, determinand in acelasi timp forme de turism specifice. Se individualizeaza de celelalte unitati continentale inconjuratoare prin energia de relief redusa, intinderea mare a terenurilor mlastinoase, mica suprafata a terenurilor uscate, neinundabile.

Potentialul turistic natural este alcatuit intre altele, din elemente morfohidrografice pozitive (martori ai uscatului predeltaic, grindurile simple si asociate, fluviatile si, respectiv fluvio-maritime, cele mai importante fiind: Letea, Caraorman si Saraturile, plajele extinse cu nisip fin din zonele Sulina, Sfantu Gheorghe si Perisor) si negative (retea hidrografica, mlastini, lacuri, platforma continentala din fata Deltei Dunarii). Peisajul de mare originalitate este dat de dunele de nisip fara vegetatie sau cu vegetatie rara de pe campurile fluvio-maritime.

Relieful mediu si minor este cel care diversifica morfologia deltei. Procentajul formatiunilor morfohidrografice de pe teritotiul deltaic se prezinta astfel: 2,6% martori ai uscatului predeltaic, 6% grinduri fluviale, 8% grinduri fluvio-marine, 67,2% terenuri mlastinoase, 9,3% lacuri, 2,5% garlele, canalele si bratele principale.

A.Teritoriile predeltaice, numite si campuri continentale sau loessoide, sunt acele suprafețe ce au fost componente Câmpiei Bugeacului (din Ucraina), fiind decupate de aceasta prin eroziune fluviala in timpul evolutiei bratului Chilia. În această categorie se include nucleul grindului Stipoc si Câmpul Chiliei. Acestea sunt alcatuite din depozite loessoide, fapt ce le diferentiaza mult de subunitățile limitrofe.

La extinderea si consolidarea grindului Stipoc, un rol important l-a avut nucleul loessoid, localizat in partea central-estică a grindului, loc in care altitudinile sunt mai mari, de peste 2 m. Extremitățile estice si vestice sunt constituite din depozite fluviale (construcții de grind).

In Câmpul Chiliei, altitudinea creste treptat din spre sud spre nord si din spre sud-est spre nord-vest. In același sens, depozitele loessoide sunt ușor acoperite de depozite fluviale și prin urmare și peisajul se schimbă: de la cel deltaic în sud, la aspectul unei autentice câmpii in nord.

B.Depresiunile interioare sunt delimitate și în același timp conturate de asocieri de grinduri aflate în diferite stadii de evoluție. Depresiunile, frecvent întâlnite, sunt de tip mlăștinos; ele au dat naștere prin evoluție intensă depresiunilor lacustro-mlăștinoase. Cele mai importante sectoare depresionare sunt: Sireasa-Matita, Rusca-Gorgova, Cernet- Erenciuc, 1 Mai, Sulina, Zatoane, Sfistofca. In sectorul estic se afla cordoane maritime simple sau asociate (Jibrieni, Letea, Caraorman, Ivancea, Sărăturile), ultimele denumite câmpuri maritime (H. Grumazescu, 1963), formate prin actiunea curentilor litorali; ele reprezintă grupuri de cordoane litorale cu relief marin si eolian. Aceste cordoane maritime, alaturi de grindurile fluviale au avut un rol foarte important in geneza și evoluția depresiunilor interioare, contribuind și la individualizarea lor.

Exista in Delta Dunării procese de eroziune și acumulare fluvitilă permanente care genereaza apariția anumitor forme de relief, dar și o dinamică specifică. Apar asfel ostroave, acumulări accentuate în regiunile de bifurcație în brațe, colmatare minerală și vegetală în depresiunile deltaice interioare, microdelte submerse etc. Campiile (depresiunile) mlastinoase, ce se extind intre grinduri, au forme si pozitii complexe si schimbabile, in raport cu nivelele Dunarii si ale marii. La viituri mari, se umplu total cu apa. La nivelele mici ale Dunarii, apele se restrang numai in lacuri, lagune, balti, japse si zatoane.

C.Grindurile fluviale reprezinta rezultatul procesului de depunere a aluviunilor, individualizandu-se cel mai bine în lungul brațelor principale, pe ambele maluri. Datorita depunerii de aluviuni in timpul revarsarilor si a perioadei mai indelungate de evolutie, la cele doua bifurcatii (ceataluri) Sfantu Gheorghe si Chilia, s-au format grinduri fluviale intinse, inalte de pana la 3 m, acestea constituind veritabile campii aluviale (Pătlăgeanca-Ceatalchioi-Tudor Vladimirescu).

Grindurile fluviale din lungul brațelor au înălțimi ce variază în lungul acestora, crescând din aval de la 0,5 m si chiar 0,3 m (in apropiere de coasta marina deltaica) spre amonte, ajungand la altitudinea de 3 m. În același sens, lățimea grindurilor se mareste, de la benzile inguste dinspre tarmul marii, la câmpiile aluviale (la bifurcații). Ele ocupa o suprafata de circa 500 km², reprezentand 15% din teritoriul deltei.

Grindurile fluviale se intalnesc și în lungul gârlelor importante din delta fluvială.

Ele formeaza adevarate regiuni de uscat in cuprinsul deltei. Grindurile Letea si Caraorman se aseamna ca infatisare, pozitie, origine. Sunt grinduri complexe de forma unor triunghiuri isoscele cu laturi curbilinie, cu varful spre nord si desfacute in franjuri catre sud. In schimb, grindul Saraturile are forma unui triunghi echilateral, cu laturi rectilinie de 13 km lungime, cu varful spre est, retezat de mare si cu baza in vest, sprijinita pe bratul Sfantu Gheorghe.

Tarmul actual al Marii Negre, ce reteaza cordoanele grindului Saraturile, a provocat modelarea acestuia prin formarea unei fasii de plaje, cu dune mobile, o plaja mai lata spe sud (de peste 1 km), ce se subtiaza spre nord, unde la Cașla Vadanei abia mai are 100 m latime. ???Grindurile maritime cele mai vechi au format un cordon litoral ce inchidea golful deltaic. Partea sudica a fiecarui grind se reamifica in evantaie joase, curbate spre mare. Aliniamentul principal se desfasoara perpendicular pe grindurile fluviatile. Principalele grinduri maritime: Letea, Caraorman, Saraturile, Crasnicol, Tiganus – Sacalin. Pe ele se gasesc nisipuri uscate, cu dune. Directiile de rasfirare ale partilor joase ale acestora indica locul de formare a unor delte secundare si pozitia gurii de fluviu care le determinau sensul de dezvoltare. Inaltimea grindurilor este de pana la 4 m, doar dunele urcand la 7 m -12 m si au forma de barcane. Suprafata grindurilor marine este de peste 350 km², adica 10,5% din suprafata deltei.???

E.Deltele secundare s-au realizat sau inca, se realizeaza in dreptul gurilor de varsare ale Dunarii, separat sau impreuna cu alte forme ca: bara de la Sulina sau insula Sacalin (toate fiind forme de acumulare). In prezent, deltele secundare se remarca la gura Chiliei si incipient la gura Sfantu Gheorghe.

F.Tarmul prezinta aspecte diferite, in sensul ca:

-in golful Musura pe circa 12 km tarmul este jos, mlastinos, cu vegetatie palustra astfel incat, delimitarea uscat – apa este greu de stabilit. „Golful se afla intr-un stadiu cand abraziunea marina este limitata treptat de inaintarea depunerilor aduse de bratul Stambulul Vechi care a format o insula alungita cu tendinta de blocare a acestuia si transformarea intr-o laguna”.(17)

-intre bratele Sulina si Sfantu Gheorghe, pe circa 33 km, tarmul este mult mai conturat. Cordoanele marine sunt bine consolidate la sud de bratul Sulina si la nord de bratul Sfantu Gheorghe.

In partea nordica, pe aproximativ 9 km, cordonul marin se subtiaza treptat de la circa 200 m in dreptul cimitirului din Sulina, la circa 30 m – 40 m la Garla Imputita. Inaltimea scade si ea de la nord la sud, de la 1 m – 2,5 m la 0,5 m – 0,8 m.

In partea centrala, intre Garla Imputita si Grindul Cazacului, pe aproximativ 10 km, tarmul este cel mai fragil, fiind construit pe mici portiuni din fragmente de cordon litoral cu latimi de 10 m – 30 m si inaltimi de 0,5 m – 0,3 m. In cea mai mare parte, stuful si plaurul fixat ajung direct in mare, fiind spalate de valuri. In aceast sector, in timpul apelor mari de primavara-vara, se intalnesc numeroase garle de scurgere a apei din delta in mare.

Intre Grindul Cazacului si Capul Buival, pe circa 13 km, tarmul este bine consolidat, fiind reprezentat de o succesiune a capetelor grindurilor din complexul Saraturile. Inaltimea complexului de cordoane din apropierea plajei marine creste de la nord la sud, de la 0,4 m la 1,9 m (Movilele Paraipan). Plaja se lateste spre sud, ajungand la 500 m – 600 m la nord de Capul Buival.

De mentionat este tarmul de mare complexitate dintre Sfantu Gheorghe si Ciotica, tarm dublat de Insula Sacalin, pe un front de circa 15 km. Aceasta dublare are ca efect intensificarea procesului de acumulare aluvionara si formarea deltei secundare a bratului Sfantu Gheorghe, pe de o parte, si alungirea anuala a Insulei Sacalin cu aproximativ 150 m/an, pe de alta parte.

+ pag xerox