Potentialul Patrimoniului Industrial Captiv In Tesutul Central AL Orasului

POTENȚIALUL PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

CAPTIV IN ȚESUTUL CENTRAL AL ORAȘULUI

CUPRINS

PLAN de IDEI

INTRODUCERE

Argument introductiv

Metodologia lucrǎrii

Prezentarea termenilor cheie

CAPITOLUL 1 PATRIMONIU INDUSTRIAL

Valoarea și semnificația patrimoniului industrial

Abordǎri ale conservǎrii și posibile reutilizǎri

Realizarea potențialului zonelor industriale

CAPITOLUL 2 RUINELE POSTINDUSTRIALE și

ANTROPOLOGIA MORȚII

CAPITOLUL 3 RECUPERARE și REGENERARE URBANǍ

3.1. Contribuția clǎdirilor istorice la regenerare urbanǎ

3.2. Acțiuni care determina regenerarea urbana

3.3. Influențe ȋn contextul social

3.4. Alveole pietonale la scarǎ umanǎ, o alternativǎ pentru București

CAPITOLUL 4 EXEMPLE REPREZENTATIVE

4.1. Argumentarea alegerii exemplelor

4.2. SESC Pompeia. Lina Bo Bardi. 1986.

4.3. STANISLAVSKY FACTORY. John McAslan + Partners.2011

4.4. Concluzii

CAPITOLUL 5 STUDIU de CAZ situl industrial MOARA lui ASSAN, București

5.1. Apariția zonei industriale Bulevardul Ștefan cel Mare – Gara Obor

5.2. MOARA lui ASSAN. Istoric. Apariție și evoluție. Situație actualǎ.

5.3. Intervenții reușite/nereușite ȋn zona industrialǎ studiatǎ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXA SURSA ILUSTRAȚIILOR

PLAN de IDEI

INTRODUCERE

Argument introductiv

Metodologia lucrǎrii

Prezentarea termenilor cheie

CAPITOLUL 1 PATRIMONIU INDUSTRIAL

Valoarea și semnificația patrimoniului industrial

Pentru a ȋnțelege mai bine noțiunea de patrimoniu industrial trebuie studiat succint momentul apariției și cauza dispariției industriei ȋn oraș. Este important atȃt modul ȋn care funcționa și cum se raporta la oraș, cȃt și impactul pe care l-a avut asupra dezvoltǎrii acestuia.

Abordǎri ale conservǎrii și posibile reutilizǎri

Utilizarea actualǎ a spațiilor industriale ȋn contextul actual al orașului, o dezbatere ȋntre „muzeificarea” artefactelor și clǎdirilor industriale și conversia funcționalǎ a acestora ȋn spații cu valențe contemporane.

Realizarea potențialului zonelor industriale pǎrǎsite

Datoritǎ evoluției și extinderii țesutului urban, spațiile industriale ale secolului al XIX-lea au fost ȋnglobate ȋn oraș. Realitatea urbanǎ contemporanǎ creazǎ o percepție a ansamblurilor industriale ca spații moarte, dar ele pot fi percepute și ca oportunitǎți pentru inserții la scara mare de revitalizare a zonei centrale.

CAPITOLUL 2 RUINELE POSTINDUSTRIALE și ANTROPOLOGIA MORȚII

Realizarea unei tranziții de la teoria patrimoniului industrial la intervențiile de regenerare urbanǎ a acestora prin studiul antropologiei morții, doriind sǎ explice starea incertǎ și suspendatǎ ȋn timp pe care ansamblurile industriale o au ȋn acest moment, astfel necesitatea intervenției.

CAPITOLUL 3 RECUPERARE și REGENERARE URBANǍ

3.1. Contribuția clǎdirilor istorice la regenerare urbanǎ

Clǎdirile de patrimoniu și de patrimoniu industrial reprezintǎ elemente de reper ȋn viața rezidenților și comunitǎții unei zone, aceștia identificȃndu-se cu evoluția clǎdirii sunt guvernați de un puternic sentiment de apartenețǎ fațǎ de sursa simbolicǎ a comunitǎții. Regenerarea urbanǎ trebuie sǎ profite de aceste particularitǎți.

3.2. Acțiuni care determinǎ regenerarea urbanǎ

Regenerarea urbanǎ nu reprezintǎ rezultatul unor intervenții general valabile, indiferent de zonǎ, ea trebuie formulatǎ și aplicatǎ ȋn funcție de particularitǎțile fiecǎrui spațiu sau ansamblu. Din practici anterioare, pot fi extrase ȋnsǎ o serie de acțiuni care pot aduce un rezultat pozitiv.

3.3. Influențe ȋn contextul social

Momentan, ȋn Bucuresti nu existǎ o alternativǎ la modul actual de viațǎ sedentarǎ sau a excursiilor ȋntregii familii la mall. Acest lucru marginalizeazǎ și creazǎ o societate uniformizatǎ concentratǎ pe consum. Se dorește crearea spațiilor publice exterioare care sǎ stimuleze și sǎ atragǎ, din toate punctele de vedere, atȃt social cȃt și cultural. Strada sǎ devinǎ, ȋncǎ o datǎ, spațiul de ȋntȃlnire, de socializare și de recreere.

3.4. Alveole pietonale la scarǎ umanǎ, o alternativǎ pentru București

La nivel macro, toate aceste spații pot fi vǎzute ca o serie de alveole publice conectate ȋntre ele prin trasee urbane care sǎ asigure o alternativǎ la viața socialǎ a bucureștenilor. Se propune o viziune alternativǎ la crearea unui oraș al mașinii și a vitezei, prin crearea unui sistem pietonal ȋn paralel și ȋn spatele bulevardului destinat mașinii.

CAPITOLUL 4 EXEMPLE REPREZENTATIVE

4.1. Argumentarea alegerii exemplelor

Identificarea și studierea unor exemple relevante, care sǎ aibǎ caracteristici asemǎnǎtoare cu situl industrial studiat la Diploma, este importantǎ scara, poziția fațǎ de oraș și direcția refuncționalizǎrii.

4.2. SESC Pompeia. Lina Bo Bardi. 1986.

4.3. STANISLAVSKY FACTORY. John McAslan + Partners.2011.

4.4. Concluzii

CAPITOLUL 5 STUDIU de CAZ situl industrial MOARA lui ASSAN, București

5.1. Apariția zonei industriale Bulevardul Ștefan cel Mare – Gara Obor

Pentru a ȋnțelege mai bine situl industrial studiat trebuie analizatǎ succint zona industrialǎ din care face parte, este necesarǎ ȋnțelegerea evoluției acestuia ȋn paralel cu istoria și a celorlalte industrii din zonǎ.

5.2. MOARA lui ASSAN. Istoric. Apariție și evoluție. Situație actualǎ.

Prima moarǎ de cereale acționatǎ cu aburi a orașului București, fondatǎ ȋn anul 1853 cu extinderi ulterioare ȋn 1892, 1903, 1906 și ȋn perioada comunistǎ. Ansamblul se aflǎ ȋn lista monumentelor istorice de importanțǎ naționalǎ, grupa valoricǎ A, cod monument: B-II-m-A-19692.

5.3. Intervenții reușite/nereușite ȋn zona industrialǎ studiatǎ

La nivelul orașului București au fost realizate doar cȃteva intervenții pe situri industriale, care sǎ nu includǎ și demolarea acestora, dintre care douǎ fac parte din aceeași zonǎ industrialǎ. Necesitatea studiului acestora este evidentǎ și trebuie fǎcutǎ din perspectiva succesului sau eșecului lor pentru a mǎrii șansele de reușitǎ a intervenției de la Moara lui Assan.

CONCLUZII

ARGUMENT INTRODUCTIV

Ȋncepȃnd cu mijlocul secolului al XIX-lea, industria devine parte din oraș, introduce un nou peisaj arhitecural, influențȃnd transformarea orașului din punct de vedere economic, cultural și social. Urmǎtorul pas al istoriei economice a orașului este orientarea dezvoltǎrii acestuia prin intermediul serviciilor. Astfel se produce dezindustrializarea, o parte din industrii dispare, iar cealaltǎ parte se mutǎ ȋn afara orașului (datoritǎ nevoii de extindere, a costurilor proprietǎțiilor și a cheltuielilor de ȋntreținere).

Ȋn urma acestui proces, orașul rǎmȃne cu o cicatrice industrialǎ ȋn țesutul sǎu. Una din cele mai importante probleme este cǎ ceea ce, la ȋnceput, reprezenta o serie de structuri situate ȋn zona medianǎ a orașului devine, o datǎ cu transformarea orașului, parte centralǎ a acestuia. Astfel, centrul devine ȋmpȃnzit de ”maidane industriale”, considerate, de cele mai multe ori, surse de poluare socialǎ și vizualǎ.

Totodatǎ, aceste ”maidane industriale” sunt considerate, de o parte a societǎții, ca fiind o sursǎ de identitate socialǎ, o inimǎ a zonei care a crescut o datǎ cu ea și, mai ales, datoritǎ ei. Orașul a evoluat ȋn raport cu industria și ȋn jurul acesteia, astfel ȋncȃt beneficiile și calitǎțile platformelor industriale sunt de necontesat.

Ȋntrebarea, care poate vine mult prea tȃrziu pentru contextul Bucureștiului, este: cum pot siturile industriale sǎ reprezinte ȋncǎ o datǎ structuri benefice ale orașului?

Argument istoric și social

Arhitectura reprezintǎ o formǎ tangibilǎ a evoluției istorice și sociale a unui oraș. Ȋncǎ de la primele construcții se poate afirma cǎ arhitectura a reprezentat o oglindǎ a gradului de dezvoltare și civilizație a unui oraș, aceasta reprezentȃnd un mod de exprimare a țesutului urban fațǎ de realitatea fiecǎrui secol. Opera arhitecturalǎ reprezintǎ o exprimare materialǎ a unei societǎți, a modului de viațǎ și a evoluției acesteia, cultura unei comunitǎți. Ȋn plus arhitectura industrialǎ are sfera de calitǎți istorice și sociale mǎritǎ prin statul de relicve și mǎrturii ale epocii industriale, o perioadǎ de schimbǎri culturale și sociale desfǎșurate cu o vitezǎ uluitoare pentru istoria de pȃnǎ ȋn acel moment.

Arhitectura contemporanǎ este afectatǎ și ea de globalizare astfel tot ceea ce ȋnainte ȋnsemna o arhitecturǎ a locului, a timpului, a unei comunitǎții și a gȃndirii acesteia, acum reprezintǎ o generalizare a arhitecturii ȋn timp și spațiu. Clǎdirile istorice surprind o etapǎ, o atmosferǎ trecutǎ care nu mai poate fi recǎpǎtatǎ sau recreatǎ prin tehnici contemporane. Astfel, acestea pot lua forma unui catalizator al unei regenerǎri urbane, datoritǎ elementelor sale distinctive care ajutǎ la pǎstrarea identitǎții unui spațiu dar și la crearea unei particularitǎți spațiale.

Argument sustenabil

Creșterea conștiinței ecologice a creat o punte de trecere ȋntre epoca industrialǎ și cea postindustrialǎ. Presiunea publicǎ a comunitǎților locale, a celor guvernamentale dar și dorința de a avea mai mult profit duce la mutarea siturilor industriale ȋn afara orașului pentru a reduce poluarea. Dacǎ ȋntr-o primǎ fazǎ, ȋn istoria ansamblurilor industriale sustenabilitatea a condus la retragerea producției ȋn afara orașului, acum aceleași principii sustenbile au ȋn vedere conservarea și reabilitarea acestora prin conversie funcționalǎ.

De ce reutilizarea fabricilor are o componentǎ ecologicǎ? Datoritǎ faptului cǎ orice construcție nouǎ genereazǎ un consum de energie foarte mare, emisii de gaze cu efect de serǎ, care ȋn timp și ȋnsumat devine nociv planetei. Ȋn plus principiile dezvoltǎrii durabile impun gestiunea resurselor naturale cȃt și a celor antropice, astfel trebuie intervenit atȃt pentru prezent cȃt și pentru viitor, crearea unor condiții de dezvoltare și existențǎ a viitoarelor generații.

Conservarea și reabilitarea construcțiilor deja existente se ȋnscrie ȋn parametrii de aplicare a principiilor dezvoltǎrii durabile, datoritǎ diminuǎrii exploatǎrii resurselor, diminuǎrii distrugerii spațiului verde, dar ȋn același timp satisface nevoile prezentului, fǎrǎ a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satiface propriile nevoi sau de a priva aceste generații de cultura și ȋnvǎțǎturile trecutului.

METODOLOGIA LUCRARII

Acestǎ lucrare reprezintǎ o ȋncercare de a gǎsi soluții cȃt mai eficiente de a reactiva ansamblurile industriale din spațiul central al orașului București. Ȋn acest sens am urmat o serie de obiective:

investigarea parcursului pe care patrimoniul industrial l-a avut de-a lungul timpului, de la ȋnființarea fabricilor pȃnǎ la transformarea lor ȋn ruine;

explorarea modului ȋn care patrimoniul industrial poate fi un catalizator puternic pentru regenerarea urbanǎ;

investigarea exemplelor de bune practici și identificarea acelor elemente ce ar putea avea succes și ȋn cazul Morii lui Assan, București;

Lucrarea este structuratǎ ȋn cinci capitole, fiecare ȋmpǎrțit ȋn mai multe subcapitole ȋn funcție de complexitatea fiecǎrui subiect abordat.

Primul capitol al lucrǎrii este structurat ȋn trei subcapitole, care cuprind o incursiune succintǎ ȋn domeniul patrimoniului industrial cu scopul de a ȋnțelege termenul, dar și de a ȋnțelege problemele și provocǎrile pe care o astfel de intervenție le ridicǎ.

Deși poate neconvențional, cel de-al doilea capitol face un ocol ȋn studiile de antropologie a morții, doriind sǎ explice starea incertǎ și suspendatǎ ȋn timp pe care ansamblurile industriale o au ȋn acest moment, pentru a face tranziția de la teoria patrimoniului industrial la intervențiile de regenerare urbanǎ a acestora.

Capitolul trei este structurat ȋn patru subcapitole, abordeazǎ problema regenerǎrii urbane ȋn contextul clǎdirilor și ansamblurilor introduse ȋn patrimoniu industrial, subliniind potențialul acestor tipuri de inarea parcursului pe care patrimoniul industrial l-a avut de-a lungul timpului, de la ȋnființarea fabricilor pȃnǎ la transformarea lor ȋn ruine;

explorarea modului ȋn care patrimoniul industrial poate fi un catalizator puternic pentru regenerarea urbanǎ;

investigarea exemplelor de bune practici și identificarea acelor elemente ce ar putea avea succes și ȋn cazul Morii lui Assan, București;

Lucrarea este structuratǎ ȋn cinci capitole, fiecare ȋmpǎrțit ȋn mai multe subcapitole ȋn funcție de complexitatea fiecǎrui subiect abordat.

Primul capitol al lucrǎrii este structurat ȋn trei subcapitole, care cuprind o incursiune succintǎ ȋn domeniul patrimoniului industrial cu scopul de a ȋnțelege termenul, dar și de a ȋnțelege problemele și provocǎrile pe care o astfel de intervenție le ridicǎ.

Deși poate neconvențional, cel de-al doilea capitol face un ocol ȋn studiile de antropologie a morții, doriind sǎ explice starea incertǎ și suspendatǎ ȋn timp pe care ansamblurile industriale o au ȋn acest moment, pentru a face tranziția de la teoria patrimoniului industrial la intervențiile de regenerare urbanǎ a acestora.

Capitolul trei este structurat ȋn patru subcapitole, abordeazǎ problema regenerǎrii urbane ȋn contextul clǎdirilor și ansamblurilor introduse ȋn patrimoniu industrial, subliniind potențialul acestor tipuri de interventii. Este exploratǎ și ideea de a lua ȋn considerare siturile industriale ca spații urbane contemporane generate și susținute de istorie și patinǎ, spații unice, create pentru oameni, ȋn mijlocul orașului.

Cel de-al patrulea capitol exploreazǎ douǎ exemple de refuncționalizǎri a unor fabrici amplasate ȋn țesutul urban al orașului și ȋncearcǎ sǎ emitǎ ȋn final caracteristici generale pe care o astfel de intervenție ar trebui sǎ le cuprindǎ.

Ultimul capitol aduce ȋn discuție subiectul de prediplomǎ, reabilitarea și conversia funcționalǎ Morii lui Assan. Structurat ȋn trei subcapitole exploreazǎ istoria zonei și pe cea a ansamblului industrial. Aduce ȋn discuție și douǎ exemple de refuncționalizǎri realizate ȋn zona studiatǎ pentru a analiza mai exact intervențiile pe care țesutul zonei le acceptǎ sau le respinge.

PREZENTAREA TERMENILOR CHEIE

Introducerea termenilor considerați cuvinte cheie deoarece aceștia subliniazǎ și ȋntǎresc conținutul și, ulterior, concluziile lucrǎrii de fațǎ, și anume:

Patrimoniul industrial constǎ ȋn vestigiile culturii industriale care sunt de importanțǎ istoricǎ, tehnologicǎ, socialǎ, arhitecturalǎ sau științificǎ. Aceste vestigii constau ȋn clǎdiri și utilaje, ateliere, mori și fabrici, mine și situri pentru procesare și finisare, depozitare și vȃnzare, locuri ȋn care este generatǎ energie, transmisǎ și utilizatǎ, transport și toatǎ infrastructura acestuia, cȃt și spațiile folosite pentru activitǎți sociale relaționate cu industria, cum ar fi locuințe, educație sau spații de cult;

Arheologia industrialǎ reprezintǎ o metodǎ interdisciplinarǎ de studiu al tuturor dovezilor, materiale sau imateriale, a documentelor, artefactelor, stratigrafie și structurǎ, așezǎri umane, naturale și peisaj urban, create pentru sau de unul sau mai multe procese industriale;

Restaurarea constituie momentul metodologic al recunoașterii de artǎ, ȋn consistența sa fizicǎ și ȋn dubla sa polaritate esteticǎ și istoricǎ, ȋn vederea transmiterii ei cǎtre viitor;

Conversia este ȋn primul rand o schimbare de funcțiune, dar și una ȋn care existǎ o tensiune, uneori chiar una acutǎ, ȋntre funcțiunea-plecare și funcțiunea-sosire;

Spațiu public poate fi considerat acea parte a domeniului public neconstruit, afectatǎ folosirii publice, fiind deci format dintr-o formǎ de proprietate și de afectarea prin folosințǎ;

Regenerarea urbanǎ este o acțiune care conduce la soluționarea problemelor urbane și gǎsirea unei ȋmbunǎtǎțiri de lungǎ duratǎ pentru condițiile economice, fizice, sociale și de mediu ȋntr-o zonǎ care trebuie schimbatǎ. Principiile generale ale regenerarii urbane sunt:

Regenerarea se bazeazǎ de analiza adecvatǎ a condițiilor locale;

Regenerarea urbanǎ trebuie sǎ se orienteze cǎtre o schimbare simultanǎ a stǎrii fizice a clǎdirilor, a structurii sociale, a bazei economice și a condițiilor de mediu;

Regenerarea este ȋn concordanțǎ cu obiectivele dezvoltǎrii durabile;

Regenerarea trebuie sǎ utilizeze eficient resursele naturale, economice și umane disponibile;

Regenerarea se bazeazǎ pe participare și consens ȋntre actorii implicați.

CAPITOLUL I_______________________________________PATRIMONIU INDUSTRIAL

Valoarea și semnificația patrimoniului industrial

Ȋn a doua jumǎtate a secolului al XVIII-lea are loc, ceea ce ulterior ajungem sǎ numim, Revoluția Industrialǎ. Apar tehnologii noi, noi metode de organizare a muncii, introducerea mașinilor acționate cu abur ȋn fabrici, noi structuri industriale, noi forme de așezǎri. Aceste noi comunitǎți industriale au generat o nouǎ culturǎ industrialǎ cu metode și condiții de muncǎ inovative, ȋnlocuind tradițiile sezoniere și incertitudinea producției care caracterizau economia agricolǎ preindustrialǎ. Patrimoniul industrial reprezintǎ un amalgan de locuri și de oameni, procese și practici, care continuǎ sǎ explice originile industriei cum o cunoaștem astǎzi și sǎ uimeascǎ prin efectele pe care le-a avut asupra dezvoltǎrii. Ȋn majoritatea țǎrilor urbanizarea a reprezentat consecința principalǎ a industrializǎrii, din punct de vedere social și economic. Astǎzi, pentru prima data ȋn istorie, majoritatea populației trǎiește la oraș.

Ordinea economiei mondiale se schimbǎ, centrele industriale se schimbǎ. Ȋn momentul ȋn care o noua națiune ȋncepe procesul de industrializare, cele vechi trebuie sǎ ȋși reconsidere poziția ȋn ordinea mondialǎ. Care este viitorul lor, și ce vor face cu trecutul lor?

Pe cȃt de dramaticǎ și de impact a fost industrializarea, efectele declinului acesteia au fost proporționale. Acesta este și cazul orașului București, ȋncepȃnd cu secolul al XIX-lea industria a fost o prezențǎ importantǎ ȋn peisajul orașului apoi ȋn ultimii 20-25 de ani acesta a ȋnceput sǎ se restrȃngǎ generȃnd un amplu proces de dezindustrializare. Orașul nu se mai dezvoltǎ pe industrie, ci pe servicii (activitǎți bancare, economie, activitǎți imobiliare etc.).

Descoperirile arheologiei industriale și rafinarea percepției asupra proiectelor de conservare, reabilitare și comemorarea unor etape, au determinat expansiunea cȃmpului cronologic ȋn care se ȋnscriu monumentele istorice. Frontierele domeniului lor a depǎșit granițele perioadei industriale, plasȃndu-se din trecut pȃnǎ ȋntr-un prezent din ce ȋn ce mai apropiat. Astfel, produsele activitǎții industriei au dobȃndit aceleași privilegii și drepturi la conservare și inventariere, ca și capodoperele arhitecturale din cele mai vechi timpuri.

Patrimoniul industrial reprezintǎ o nouǎ ramurǎ a patrimoniului cu o esteticǎ total diferitǎ. Ȋn analiza valorilor alǎturate patrimoniului industrial trebuie sǎ ȋnțelegem cǎ ȋn ciuda impactului foarte puternic pe care industrializarea a avut-o asupra vieții noastre, percepția publicului fațǎ de aceasta derivǎ din rǎdǎcinile, sentimentele și atitudinile create la ȋnceputul perioadei, dar și a esteticii diferite. Peisajele industriale sunt ȋnțelese astǎzi ȋn 2 moduri diferite, pe de-o parte unul negativ care ȋi creazǎ o imagine de mediu toxic, maidan, periculos, iar pe de alta parte sunt ȋnțelese ca o sursǎ istoricǎ capabilǎ sǎ regenereze comunitǎți și identitǎți culturale prin reutilizare.

Așa cum industrializarea a reprezentat un fenomen social și economic, nou și unic, conservarea produselor materiale generate de aceasta necesitǎ abordǎri inovative. Patrimoniul industrial reprezintǎ un discurs cultural unic, aduce provocǎri diferite și necesitǎ rǎspunsuri noi deoarece existǎ puține precedente.

Abordǎri ale conservǎrii și posibile reutilizǎri

Industrializarea, și mai apoi dezindustrializarea, a produs la nivelul orașelor nenumǎrate ansambluri și spații industriale pǎrǎsite, dar nu toate pot fi pǎstrate și protejate. Ce spații vor fi considerate ca parte din patrimoniu și ce fel de structuri vor fi neglijate? Au fost evidențiate patru criterii ȋn funcție de care este decisǎ sau nu clasarea unei fabrici ca patrimoniu industrial:

criteriul istoric – relaționarea fabricii cu un eveniment istoric sau tehnic care a avut un impact substanțial la nivel industrial sau social;

criteriul cantitativ – la nivel de sector industrial, regional sau național trebuie ales un ansamblu reprezentativ pentru industria respectivǎ;

criteriul semnificației – identificarea clǎdirilor remarcabile din punct de vedere al limbajului arhitectural, al tehnologiei constructive sau al personalitǎții industriale de care ȋși leagǎ ȋnființarea;

criteriul tehnologic – industrii particulare sau procese industriale inovative pentru acele timpuri;

Dupǎ ce a fost definitǎ semnificația pe care o are ansamblul industrial, urmeazǎ dezvoltarea unui plan de reabilitare și conservare care trebuie sǎ stabileascǎ importanțǎ fiecarui component ȋn parte. Acest componente pot include clǎdiri, structuri, peisaje, documente, obiecte sau mecanisme, și trebuie sǎ fie inventariate și analizate pentru cǎ nu toate elementele au același nivel de importanțǎ.

Trebuie stabilite oportunitǎțile și constrȃngerile pe care le are un spațiu sau un ansamblu ca mai apoi sǎ fie dezvoltatǎ strategia de intervenție. Cele mai ȋntȃlnite constrȃngeri de pe un sit industrial sunt starea avansatǎ de degradare a clǎdirilor sau a infrastructurii și clǎdirile parazitare.

Reutilizarea patrimoniului industrial poate fi realizată prin diferite intervenții de conversie, restaurare și de inserție a unor obiecte arhitecturale contemporane. Scopul acestor intervenții este acela de a genera spații atrǎgǎtoare și rentabile financiar, pentru aceasta fiind necesarǎ alegerea funcțiunii sau funcțiunilor noi introduse ȋntr-un mod responsabil și ȋn conformitate cu realitatea urbanǎ și industrialǎ a sitului. Ȋn cele ce urmeazǎ voi prezenta o parte din direcțiile pe care aceste intervenții o pot urma.

Functiune industrialǎ. Reabilitarea unui ansamblu industrial nu ȋnseamnǎ neapǎrat schimbarea totalǎ a funcțiunii, fiind posibilǎ și o adaptare la o serie de industrii noi, la scarǎ micǎ, care prin colaborǎri pot crea spații interactive și inedite care sǎ atragǎ publicul. O altǎ abordare poate fi și preluarea unei fabricii de cǎtre o companie de talie naționalǎ sau internațională, care prin intermediul acesteia sǎ ȋși ȋntǎreascǎ prestigiul și sǎ creeze un mediu de lucru diferit fațǎ de multinaționale, ȋmbunǎtǎțind mediul de lucru și imaginea sa.

Funcțiune rezidențialǎ. Monotonia și repetivitatea locuințelor colective au generat spații anoste și fǎrǎ identitate. Fabricile și depozitele reprezintǎ spații ideale pentru crearea unui mod inedit de locuire, patina și caracterul industrial oferiind imagini și spații unice (zona SoHo din New York, Gazometrele din Viena).

Birouri. Refuncționalizarea vechilor fabrici ȋn birouri reprezintǎ deja o practicǎ de foarte mulți ani. Multe conversii au fost realizate la o scarǎ micǎ pentru firme cu profil de design sau media, care cautǎ un design simplu, costuri reduse dar și protejarea mediului. Spațiile largi cu deschideri mari ale fabricilor și depozitelor reprezintǎ locuri ideale pentru spații de lucru de tipul open-space (fabrica de ciocolatǎ Menier preluatǎ de Nestle, Noisel).

Funcțiuni mixte. Ȋn cazul complexelor industriale, datoritǎ riscului financiar și a diversitǎții volumetrice a clǎdirilor, de cele mai multe ori reabilitarea abordeazǎ o soluție de mixt funcțional. Funcțiuni complementare, cum ar fi birouri cu zone rezidențiale, comerciale și culturale, se pot alimenta reciproc, realizȃnd un spațiu mai atractiv pentru o gamǎ mai largǎ de actori urbani, cu o viațǎ urbanǎ ȋndelungatǎ (Salts Mill din Saltaire combinǎ birouri, workshop-uri, restaurante, galerii de artǎ și zone comerciale).

Funcțiune culturalǎ. Un element important care trebuie introdus ȋn cazul unui proiect ‘mixed use’ este centru cultural deoarece este capabil sǎ atragǎ un numǎr mare de vizitatori și sǎ se foloseascǎ la potențialul maxim al interiorului deschis al fabiricilor (Snape Melting din Suffolk care cuprinde și o salǎ de concerte). Totodatǎ artiștii și curatorii preferǎ potențialul clǎdirilor industriale ca spațiu de expunere ȋn detrimentul spațiului alb și curat al muzeelor tradiționale (Bankside Power Station din Londra transformatǎ ȋn Muzeul de Artǎ Contemporanǎ Tate Modern).

Funcțiune muzealǎ. Ȋn antitezǎ cu restul intervențiilor prezentate anterior, patrimoniul industrial a fost reabilitat sub formǎ de muzeu. Aceastǎ soluție trebuie luatǎ ȋn calcul ȋn spații industriale cu personalitate și istorie foarte puternicǎ, care au potențialul cultural și muzeal suficient de mare pentru a fi capabil sǎ atragǎ vizitatori, sǎ creeze un flux rentabil din punct de vedere atȃt financiar cȃt și cultural și comunitar (moara Arkwright din Cramford, Derbshire).

Exploatarea patrimoniului istoric poate fi condamnată pe termen lung dacǎ fluxul de consumatori creat este unul foarte mare. Aceastǎ industrie rǎspunde ȋn mod adecvat cererii societǎții de agrement și oferǎ ȋn plus statutul social și consumul de bunuri patrimoniale, dar trebuie sǎ inventeze modǎlitǎți de controlare și temperare a fluxului. Francoise Choay prezintǎ ȋn cartea sa, “Alegoria patrimoniului”, ideea de muzeu imaginar, care sǎ contribuie la limitarea parcusurilor și vizitelor ȋn anumite zone, cu condiția ca spațiile sǎ fie bine organizate și ȋnsoțite de texte explicative.

Ȋn concluzie, intervențiile ȋn spațiile industriale trebuie sǎ protejeze elementele istorice și tehnice, sǎ pǎstreze caracterul spațial și industrial, ținând cont de faptul cǎ dacǎ noua lor destinație nu este compatibilǎ cu morfologia și scara lor, atunci acestea nu vor fi integrate și conservate ȋn viața contemporanǎ.

1.3. Realizarea potențialului zonelor industriale pǎrǎsite

Orașele evolueazǎ și ȋși extind granițele, cercurile concentrice o datǎ considerate limite exterioare, se dilatǎ ȋncorporȃnd zone care inițial aveau alte funcțiuni. Din aceastǎ cauzǎ, multe fabrici ajung, ȋn timp, ȋn centrul orașului, ȋnconjurate de case unifamiliale/plurifamiliale, de clǎdiri de dimensiuni mari, sau chiar sǎ fie ȋnglobate zonei centrale de afaceri. Siturile industriale ocupǎ de cele mai multe ori spații vaste, care ȋntr-un țesut aproape edificat total reprezintǎ poate singura oportunitatea de a mai interveni ȋn zona centralǎ.

Fabricile pǎrǎsite sunt de cele mai multe ori flancate și ascunse de noile funcțiuni pe care orașul le cere, de aici pot fi extrase atuuri și dezavantaje ale acestor spații. Una dintre principalele probleme este accesbilitatea, atȃt din punct de vedere vizual cȃt și fizic, dar care poate reprezenta un avantaj datoritǎ faptului cǎ prin retragerea și izolarea de la stradǎ, creazǎ un mediu liniștit, rupt de traficul orașului, potrivit unui spațiu public. Captivitatea fabricii ȋn interiorul unor zone funcționale noi și strǎine reprezintǎ un avantaj ȋn cazul unei refuncționalizǎri care poate fi generatǎ de lipsurile intervențiilor din jur, dar și un dezavantaj ȋn cazul unei reorientǎri ale tipului de industrie.

Locurile și peisajele urbane care creeazǎ orașe atractive nu sunt pur și simplu acolo, gata sǎ fie vizitate sau consumate de locuitori și turisti; ele sunt „produse” similare creǎrii unui brand: selecție, ȋnfrumusețare și promovare. Un ansamblu industrial are o identitate datǎ de istorie, de arhitecturǎ și de o tipologie spațialǎ diferitǎ, care oferǎ imprevizibilul și ciudatul, iar curiozitatea ȋi creeazǎ un brand care susținut de o serie de intervenții poate deveni unul de referințǎ.

Regenerarea urbanǎ este necesarǎ ȋn zona centralǎ a orașului, iar incintele fabricilor pǎrǎsite ale secolului al XIX-lea au spațiu necesar și o identitate suficient de puternicǎ pentru a asigura succesul unei intervenții.

CAPITOLUL II___________RUINELE POSTINDUSTRIALE si ANTROPOLOGIA MORTII

“But this exclusion is not final. In the same way as the collective consciousness does not believe in the necessity of death, so it refuses to consider it irrevocable. Because it believes in itself a healthy society cannot admit that an individual who was part of its own substance, and on whom it has set its mark, shall be lost for ever. The last word must remain with life […]”

Robert Hertz_ A Contribution to the Study of the Collective Reprezentation of Death

Ȋnainte de a trece la analiza potențialului patrimoniului industrial, ar trebui exploratǎ starea actualǎ a acestora, situarea lor ȋntr-o poziție incertǎ ȋntre ruinǎ și monument. Ansamblurile industriale au fost remarcate pe de-o parte pentru “frumusețea” lor dar ȋn principal pentru conexiunea puternicǎ pe care o au cu istoria, puterea de a invoca perioada industrializǎrii ȋntr-un mod foarte evident, caracterul industrial accentuat le face inconfundabile. Ȋn momentul de fațǎ, datoritǎ dezindustrializǎrii, ele sunt situate ȋntr-o poziție ambiguǎ ȋn dinamica economicǎ și culturalǎ urbanǎ contemporanǎ. Rǎmǎșițele fizice ale fabricilor abandonate, demolate sau ȋncǎ parțial funcționale dar degradate, sunt astfel spații care nu aparțin prezentului dar nici trecutului, sunt spații captive ȋntre douǎ lumi temporale.

Ȋn cartea sa, Liviu Chelcea introduce subcapitolul cu același nume “Ruinele postindustriale și antropologia morții”. Acestǎ parte a cǎrții cuprinde un mod inedit de percepere a fabricilor pǎrǎsite, comparȃnd cronologia siturilor industriale cu studii legate de antropologia morții. Traseul neterminat de la fabricǎ la ruinǎ, senzațiile pe care un spațiu pǎrǎsit, devastat, dǎrȃmat și abandonat le creeazǎ, și mai ales modul ȋn care acestea sunt suspendate ȋn timp, inaccesibile prezentului, reprezintǎ motivația de a cǎuta rǎspunsuri ȋn mai multe domenii teoretice de literaturǎ.

Unul dintre cel mai citat studiu despre antropologia morții, realizat de Robert Hertz, sugereazǎ faptul cǎ moartea este de naturǎ socialǎ. Moartea nu se rezumǎ doar la ȋncheierea fizicǎ a vieții unui individ, aceasta distruge ȋn același timp și rolul social pe care individul ȋl juca conștiința unei comunitǎți, fǎcȃnd parte din sistemul care o susține și o alimenteazǎ. Aceastǎ excludere care se produce forțat, nu este una definitivǎ deoarece conștiința colectivǎ refuzǎ sǎ considere aceast eveniment unul final și irevocabil. Ȋn mod similar, ansamblurile industriale și-au consumat durata de viațǎ din punct de vedere tehnic și funcțional, dar oamenii din jurul lor ȋncǎ se raporteazǎ și depind de ele, au nevoie de existența lor ca simbol și ca sursa de dezvoltare. Datoritǎ modului ȋn care orașul relaționeazǎ cu țesutul sǎu, schimbarea este inevitabilǎ și soluția trebuie cǎutatǎ ȋn modul ȋn care se desfǎșoarǎ viața: persoana decedatǎ se va ȋntoarce ȋn lume sub forma unui nou individ. Acest pas de trecere dintr-o lume ȋn alta, de reintegrare, implicǎ o schimbare profundǎ a personalitǎții, o reȋnnoire a corpului și a sufletului care sǎ facǎ posibilǎ reintegrarea. Conversia unei incinte industriale trebuie sǎ reprezinte obiectul unui studiu complex, intervenția trebuie sǎ fie capabilǎ sǎ regenereze spațiul prin functiuni și obiecte noi care sǎ invoce contemporaneitatea. Dacǎ ȋn ordinea pǎmȃnteascǎ acest lucru este realizat de o forțǎ supremǎ, ȋn realitatea materialǎ trecerea de la o funcțiune la alta trebuie realizatǎ prin colaborarea instituțiilor private și de stat, care coordonate de specialist, sǎ gǎseascǎ acea “reȋncarnare” idealǎ a spiritului vechii clǎdiri.

Relația dintre corpul decedat și suflet este un alt subiect discutat de Hertz ȋn cartea sa, acesta susține cǎ ȋn multe culturi atȃta timp cȃt corpul este ȋn stare de degradare și descompunere, sufletul este neliniștit. Liniștea este regǎsitǎ prin comemorǎri care echivaleazǎ cu reanimarea și reȋnvierea socialǎ a rǎposatului. Ruinele industriale din nucleul urban al Bucureștiului reprezintǎ o categorie ambiguǎ care trezește curiozitatea, un fel de “mort viu” . Chiar dacǎ existǎ ca fond construit ȋntr-o stare avansatǎ de degradare, patrimoniul industrial nu a reapǎrut ca memorie, ȋncǎ nu a revenit ȋn formǎ de muzee, centre culturale, centre comunitare, de afaceri sau ȋn orice altǎ formǎ contemporanǎ.

Repere ale secolului XIX-lea și ȋnceputul secolului XX-lea, vechile fabrici ale Bucureștiului dispar ȋn anonimat prin demolǎri și furturi, sunt distruse treptat fǎrǎ ca pǎrți din ele sǎ fie conservate sau sǎ fie introduse ȋn muzee, unde curiozitatea trecutului industrial poate prinde viațǎ. “Moartea este consumatǎ ȋn totalitate doar cȃnd descompunerea s-a terminat”. Astfel, spațiul industrial al secolelor trecute este suspendat, el nu poate fi consumat din punct de vedere istoric, nu poate fi ȋnsușit dacǎ nu este inventariat și studiat. Ansamblurilor industriale le trebuie gǎsit deznodǎmȃntul, fie el unul de dezasamblare și vȃnzare, unul de adaptare a tehnicilor, reorientare a industriei practicate sau conversie.

Amploarea și lungimea perioadei de comemorare a unei persoane dispǎrute este proporțional cu statutul social al decedatului, cu cȃt individul are o poziție mai ȋnaltǎ cu atȃt crește și numǎrul de persoane care ȋl deplȃng. Privind aceastǎ afirmație ȋn analogie cu clǎdirile dispǎrute sau pe cale de dispariție, se poate spune cǎ atenția fațǎ de patrimoniul bucureștean nu a fost uniform distribuitǎ, dar nici nu a ȋnvǎțat din aceste pierderi. Intervențiile abuzive realizate la o scarǎ diferitǎ de cea a orașului din perioada comunistǎ au provocat dezbateri și analize, au creat controverse și au adus critici. Clǎdirile țesutului inițial rǎmase captive ȋn volumetriile masive, case, biserici și fabrici, au fost lǎsate ȋn spatele unui zid fiind considerate eșecul și consecința sistematizǎrilor din acea perioadǎ, deși ele nu au o legaturǎ istoricǎ cu acestea. Acuzǎm intervențiile “ceaușiste” și deplȃngem tot ceea ce a dispǎrut o datǎ cu ele, dar nu ȋnvǎțǎm din ele și distrugem ȋn continuare clǎdiri de patrimoniu, pe care din motive necunoscute le deplȃngem mai puțin, pentru a face loc acelorași bulevarde masive, funcționaliste.

Ȋn analiza finalǎ, moartea ca fenomen social constǎ ȋntr-un proces dual și dureros al dezintegrǎrii și al sintezei mentale. Doar ȋn momentul ȋn care acest proces este complet, societatea poate triumfa ȋn fața morții. Fabricile pǎrǎsite trebuie sǎ foloseascǎ același proces, trebuie sǎ fie descompuse ȋn funcție de oportunitǎțile pe care le prezintǎ, apoi trecute printr-un filtru al sintezei pentru a ajunge la un rezultat care sǎ înglobeze doar pǎrțile cu adevǎrat importante ce au puterea de a se reintegra ȋn oraș.

Ȋn concluzie, reabiliatarea, conversia sau distrugerea fabricilor pǎrǎsite trebuie fǎcute ținȃnd cont de impactul social pe care acestea le au ȋn prezent dar și de potențialul pe care ȋl pot atinge ȋn viitor. Metafora morții este folositǎ pentru a ȋnțelege etapele la care o fabricǎ a fost supusǎ, de la ȋnființare, funcționare, abandon și ȋn prezent la stadiul de ruinǎ. Prin ȋnțelegerea acestui proces, cresc șansele de reușitǎ a intervenției.

CAPITOLUL III_________________________RECUPERARE și REGENERARE URBANǍ

3.1. Contribuția clǎdirilor istorice la regenerarea urbanǎ

Ȋn decursul anilor s-au cǎutat explicații pentru diversele probleme apǎrute ȋn mediul urban al orașului, ȋn final ajungȃndu-se la concluzia cǎ o problemǎ la nivelul unei zone este de cele mai multe ori cauza mai multor acțiuni realizate ȋn timp, și doar de foarte puține ori este influențatǎ de o decizie sau un eveniment singular. Procesul invers, de reintegrare al zonei , de gǎsire a unor soluții pentru ȋmbunǎtǎțirea calitǎții vieții, reprezintǎ și el un rezultat al mai multor intervenții. Efortul necesar regenerǎrii urbane este susținut de efectul negativ pe care o problemǎ urbanǎ ȋl are asupra unei varietǎți largi de actori urbani: autoritǎți, comunitǎți locale, firme private, pietoni și chiar turiști.

Aceste concluzii demonstreazǎ ȋncǎ o datǎ ideea cǎ orice acțiune are nevoie de o reacțiune care sǎ redea echilibrul. Ȋn cazul orașului București, de-a lungul istoriei, au fost realizate o serie acțiuni brutale care au cicatrizat țesutul urban, cea mai brutalǎ fiind reprezentatǎ de incursiunile din perioada comunistǎ care au tǎiat noi bulevarde, au ȋngrǎdit istorie și au creat discrepanțe spațiale și volumetrice. Este nevoie de reacțiuni, la scarǎ macro și micro, care sǎ revitalizeze și sǎ regenereze zone izolate de oraș, conducȃnd spre o coerențǎ urbanǎ.

Un eveniment care conduce la o schimbare urbanǎ, cum ar fi ȋn cazul de fațǎ ȋnchiderea unei fabirici, reprezintǎ o decizie luatǎ ȋntr-o incintǎ ȋnchisǎ aflatǎ probabil la kilometrii distanțǎ de zona care resimte aceastǎ acțiune. Persoanele care stau ȋn spatele unei astfel de decizii ȋși bazeazǎ alegerile pe factori financiari strict legați de compania pe care o reprezintǎ. Tendința de dislocare a deciziilor de consecințele cu care se confruntǎ zona din imediatǎ apropiere este un fenomen generalizat, care pe fondul dezindustrializarii orașului a fǎcut ca soarta ansamblurilor industriale sǎ fie decisǎ de entitǎți total rupte de realitatea locului.

Orașele sau pǎrți ale acestora se schimbǎ ȋn decursul anilor, acest proces este inevitabil și poate fi considerat și benefic. Este inevitabil deoarece operațiunile sistemelor politice, economice și sociale sunt ȋn permanentǎ cǎutare de noi oportunitǎți și genereazǎ noi cerințe pentru asigurarea progresului economic și ȋmbunǎtǎțirea mediului social. Schimbarea este beneficǎ, deși mulți ar contrazice acest lucru, deoarece simpla existențǎ a acestor forțe care schimbǎ și cresc orașul creeazǎ oportunitatea ajustǎrii și ȋmbunǎtǎțirea condițiilor din mediul urban.

Succesul regenerǎrii urbane ȋnseamnǎ crearea sau readucerea vieții sociale, economice și ȋmbunǎtǎțirea mediului de viațǎ ȋntr-o zonǎ la scarǎ macro sau micro. Transformǎ spații, ȋntǎrește imaginea comunitǎții și creeazǎ spații atractive și viabile care ȋncurajeazǎ activitatea urbanǎ atȃt la nivel economic cȃt și social. Clǎdirile istorice, ansamblurile istorice sau industriale sunt rǎspȃndite pe tot parcursul orașului și includ spații diverse, peisaje particulare, parcuri și spații verzi, strǎzi istorice, zone și clǎdiri, și situri arheologice.

Clǎdirile de patrimoniu și de patrimoniu industrial au reprezentat un rol foarte important de-a lungul istoriei, ȋn foarte multe zone și orașe. Acestea creeazǎ caracterul unui spațiu și au un impact foarte mare asupra rezidenților și a comunitǎților, identificȃndu-se cu evoluția clǎdirii, aceștia sunt guvernați de un puternic sentiment de apartenețǎ fațǎ de sursa simbolicǎ a comunitǎții. Regenerarea urbanǎ trebuie sǎ profite de aceste particularitǎți, sǎ le promoveze și sǎ le introducǎ ȋn spațiul urban.

Ȋn afara diversitǎții vizuale, clǎdirile istorice și ansamblurile istorice, oferǎ „o situare contextualǎ ȋn timp, datarea vieții noastre”. Identificarea acestora cu istoria orașului și cu locuitorii acestuia, oferǎ un reper ȋn timp și spațiu al vieții noastre. Ȋn prezent, arhitectura a evoluat și ea odatǎ cu societatea, ajungȃnd ȋn momentul globalizǎrii, aliniindu-se cu multe alte domenii, industrie, producție, ȋnvǎțǎmȃnt etc. Aceastǎ evoluție (sau involuție) a arhitecturii, o generalizeazǎ și ȋi extrage proprietǎțile de particularizare pentru fiecare oraș, zonǎ sau culturǎ. Dacǎ ȋnainte obiectul arhitectural era produsul unui moment ȋn istoria unei comunitǎți, acum soluțiile sunt transferate, adaptate și reutilizate ȋn mai multe orașe și regiuni. Identitatea se pierde, lucru care transformǎ clǎdirea istoricǎ ȋntr-un obiect de foarte mare valoare, care dacǎ o datǎ a avut puterea sǎ genereze o zonǎ acum trebuie sǎ o regenereze.

3.2. Acțiuni care determinǎ regenerarea urbanǎ

Orașul este un sistem deschis și dinamic, cu o multitudine de componente conectate ȋntre ele prin relații variate, ierarhizate și multidirecționate. Regenerarea urbanǎ reprezintǎ un proces prin care se intervine ȋn interiorul acestui sistem și se realizeazǎ douǎ tipuri de schimbǎri, la nivelul componentelor și/sau al relațiilor acestora, cu scopul de a crea noi relații și de a ȋmbunǎtǎți sau schimba elemente astfel ȋncȃt spațiul sǎ raspundǎ ȋncǎ o datǎ cerințelor. Regenerarea urbanǎ poate fi vazutǎ ca:

acțiune de intervenție;

o acțiune care influențeazǎ viața publicǎ, privatǎ și comunitatea unei zone;

o acțiune care este posibil, ȋn timp, sǎ sufere modificǎri considerabile ȋn structurile sale instituționale ca rǎspuns la schimbǎrile economice, sociale, de mediu și politice;

un mijloc de mobilizare colectivǎ a efortului și de furnizare a bazei de discuție pentru gǎsirea unor soluții eficiente;

un mijloc de creare a unor polici și acțiuni care sǎ ȋmbunǎtǎțeascǎ condițiile urbane ale unei zone și sǎ creeze structurile instituționale necesare pentru implementarea soluțiilor;

Regenerarea urbanǎ reprezintǎ o acțiune de modernizare la nivelul unei zone, care se materializeazǎ ȋn țesutul urban prin acțiuni de reconstrucție, renovare, reabilitare, amenajare și chiar introducerea unor clǎdiri noi, depinde de situație.

Deși fiecare intervenție este unicǎ și trebuie creatǎ sau adaptatǎ pentru fiecare caz ȋn parte, existǎ o serie de caracteristici pe care regenerǎrile urbane de succes le au ȋn comun:

viziune puternicǎ pentru viitor care are puterea de a inspira și de a atrage oamenii sǎ se implice;

respectul pentru rezindenții locali și pentru micile afaceri locale care au susținut de-a lungul timpului zona, luptȃndu-se ȋmpotriva declinului; asigurarea includerii acestora ȋntr-un parteneriat ȋn strategia de regenerare urbanǎ;

o conexiune tangibilǎ cu trecutul; datoritǎ faptului cǎ aceste locuri nu au fost create ȋntr-un spatiu vidat fațǎ de oameni și oraș, aceștia au nevoie de obiecte familiare, elemente vizuale care sǎ le aducǎ aminte de trecut și care sǎ creeze impresia continuitǎții;

ȋnțelegerea zonei studiate; dacǎ cunoaștem modul ȋn care s-a constituit, cum și de ce a evoluat la forma actualǎ, este mult mai ușor sǎ preconizǎm viitorul;

respectarea existentului; asigurarea pǎstrǎrii spațiilor, a clǎdirilor importante pentru oameni și pǎstrarea lor ȋn viitor;

pǎstrarea și ȋnregistrarea tuturor documentelor și a situației ansamblului ȋnainte de a se realiza intervenția, pentru a asigura ȋnțelegerea de cǎtre generațiile viitoare a evoluției spațiului;

o abordare sustenabilǎ și integratǎ care sǎ nu fie bazatǎ doar pe implementarea unei singure funcțiuni adresatǎ unui obiectiv singular social, economic sau de mediu

calitatea intervenției, a design-ului și a materialelor folosite trebuie sǎ fie foarte ridicatǎ pentru a crea un spațiu distinctiv și de mȃndrie localǎ;

3.3. Influențe ȋn contextul social

„Cercetȃnd istoria orașelor, se observǎ cu ușurințǎ cǎ structura și planificarea urbanǎ ȋncurajeazǎ un anumit mod de operare a așezǎrilor și comportamentul urban”. Cu aceastǎ propoziție ȋși ȋncepe Jan Gehl pledoaria pentru aducerea orașelor la scarǎ umanǎ ȋn beneficiul tuturor pietonilor și viitorilor pietoni pe care orașul ȋi poate dobȃndi. Ȋn aceeași carte, „Orașe pentru oameni”, acesta ne aratǎ cum ȋntr-o primǎ fazǎ cu o serie de sacrificii, trebuie sǎ modelǎm noi orașele ca mai apoi sǎ le lǎsǎm pe ele sǎ ne modeleze pe noi.

Comportamentul uman este modelat și generat de mediul ȋnconjurǎtor, de mediul creat de arhitecți și urbaniști, un mediu care poate fi benefic dezvoltǎrii individuale și a celei colective sau poate, din contră, sǎ fie ȋndreptat contra individului și substituit unor legi de control de masǎ, de uniformizare. Impactul pe care organizarea țesutului urban ȋl are asupra omului este profund vizibil ȋn istorie, prin analiza diferitelor spațialitǎți pe care orașul le-a oferit societǎții.

Imperiul roman arǎta puterea prin structura orașului, prin impunerea unei rețele rigide atȃt ȋn colonii cȃt și ȋn propriile orașe. Statura și importanța clǎdirilor publice, a forurilor, construirea drumurilor și podurilor ȋn zonele nou cucerite, reprezentau un mod de exprimare al puterii imperiului.

Ȋn perioada medievalǎ, orașele erau organizate ȋntr-un țesut compact, cu distanțe scurte, ușor de parcurs pe jos care sǎ faciliteze mobilitatea locuitorilor. Trama stradalǎ era generatǎ organic și de cele mai multe ori se raporta piețelor și scuarurilor, acestea reprezentȃnd spațiile cele mai importante ale orașului, prin care acesta ȋși exercita principalele funcțiuni, acelea de centre comerciale și meșteșugǎrești.

Ȋn a doua jumǎtate a secolului al XVIII-lea are loc Revoluția Industrialǎ care genereazǎ noi comunitǎți industriale cu o nouǎ culturǎ industrialǎ cu metode și condiții de muncǎ inovative. Industrializarea genereazǎ urbanizarea intensǎ a orașelor, oamenii migreazǎ din mediu rural ȋn mediu urban. Datoritǎ dezvoltǎrii tehnologice din acea perioadǎ relația oamenilor cu munca și cu orașul se schimbǎ, aceștia devin forța de muncǎ pentru o societate ȋn care succesul este mǎsurat ȋn producție.

Acestea reprezintǎ doar cȃteva exemple a modului ȋn care orașul se impune ȋn fața populației. Ȋnaintȃnd ȋn istorie, ȋntr-o perioadǎ mai apropiatǎ de prezent, ajungem ȋntr-un punct semnificativ pentru București: intervențiile din perioada comunistǎ. Remodelarea urbanǎ din acea periaoda a fost o unealtǎ de control asupra societǎții prin impunerea unei imagini totalitare menite sǎ creeze iluzia succesului puterii. Coridoarele create de aliniere a ȋnaltelor contrucții la stradǎ creau doar un mijloc de control al maselor mult mai eficient decȃt ȋntr-un țesut medieval, zone largi erau controlate cu foarte puține puncte de control. Totodatǎ, austeritatea clǎdirilor creau un oraș rece și nelocuibil, care nu te invitǎ ȋn centrul lui, descuraja orice formǎ de socializare, ȋncremenire chiar și pentru o secundǎ ȋn spațiul public, lucru ȋn perfectǎ armonie cu ideologia prezentului de atunci. Un oraș gȃndit și creat pentru modelarea oamenilor ȋn personaje supuse care ȋși duc existența pentru a deservi scopului partidului.

Care este ȋnsǎ prezentul orașului? Și ȋn ce fel influențeazǎ acesta viața societǎții? Dupǎ cum s-a scris și s-a dezbǎtut ȋn nenumǎrate rȃnduri, trǎim ȋntr-o epocǎ a vitezei, care ne guverneazǎ viața și ne-o organizeazǎ. Pe fondul unei creșteri foarte mari a vitezei de comunicare, de lucru și de evoluție, societatea cere din ce ȋn ce mai mult de la fiecare individ, ȋntr-un timp foarte scurt. La nivelul orașului impactul este foarte vizibil. A fost creatǎ o infrastructurǎ care sǎ susținǎ aceastǎ cerere: bulevarde din ce ȋn ca mai mari care sǎ fluidizeze traficul și sǎ transporte cȃt mai multe mașini ȋntr-un timp cȃt mai scurt, care sǎ facǎ o legǎturǎ cȃt mai eficientǎ ȋntre ȋncaperea de dormit și cea de lucru. Viața este redusǎ astfel la un culoar ȋntre douǎ puncte, fațǎ de care depindem și fațǎ de care trebuie sǎ ne raportǎm. Abaterile de la acest traseu sunt mici și pentru prea puțini dintre noi.

fig.1 – Imaginea spatiul urban din Copenhaga dupa intervenții

Ȋn fața acestei probleme contemporane a orașului, Jan Gehl aduce ȋn discuție exemplul orașelor Copenhaga și Melbourne, ca intervenții de succes asupra modului de gȃndire a traficului care au schimbat fața urbanǎ a acestora și o datǎ cu asta și viața socialǎ a locuitorilor. Ȋncepȃnd ȋncǎ din 1970, municipalitatea din Copenhaga a introdus diverse reglementǎri ȋn trama stradalǎ, cum ar fi tǎierea benzilor de circulație, introducerea benzilor de bicicletǎ dar și dezvoltarea transportului ȋn comun. Ȋn paralel au fost eliminate parcǎrile centrale care ocupau spațiul public și care ȋncurajau mobilitatea cu automobilul personal. Ȋn timp, toate aceste reglementǎri au dus la schimbarea vieții urbane a orașului. Nimeni nu credea cǎ un oraș nordic poate avea o viațǎ urbanǎ atȃt de activǎ, dar s-a dovedit cǎ strǎzile pietonale sunt prea mici pentru locuitori și turiști. Astfel, ȋn Copenhaga s-a dezvoltat o puternicǎ culturǎ a bicicletei care cuprinde toate vȃrstele și toate categoriile sociale, bicicleta devenind cea ai ieftinǎ și rapidǎ cale de trasnport ȋn oraș. „Concluzia exemplului oferit de Copenhaga este farǎ echivoc: cȃnd invitǎm oamenii, nu mașinile, ȋn oraș, traficul pietonal și vitalitatea urbanǎ cresc corespunzator”.

Centrul orașului Melbourne era alcǎtuit dintr- o serie de clǎdiri de birouri și blocuri ȋnalte, fǎrǎ viațǎ urbanǎ, care a condus la denumirea de „gogoașǎ” deaorece era practic gol ȋn centru. Ȋn 1985 se hotǎrǎște revitalizarea centrului, crearea unui nod central atractiv. Au fost implementate o serie de programe printre care: ȋnmulțirea unitǎților de locuit din oraș, construirea unor noi piețe publice, promenade și alei de-a lungul rȃului, ȋncurajarea mersului pe jos prin lǎrgirea troturelor și eliminarea obstacolelor, iluminat nocturn, artǎ urbanǎ etc. Aceste schimbǎri au mǎrit traficul pietonal ȋn toatǎ zona cu aproape 40%.

fig.2 – Viața urbanǎ din Melbourne dupǎ intervenții

Intervențiile și analizele realizate pe orașele Copenhaga și Melbourne sunt interesante deoarece documenteazǎ și demonstreazǎ faptul cǎ ȋmbunǎtǎțirea condițiilor pentru traficul pietonal și viața urbanǎ influențeazǎ modul de utilizare a orașului, arǎtȃnd astfel o conexiune directǎ ȋntre calitatea spațiului urban și dinamica vieții urbane.

Ȋn concluzie, comportamentul și atitudinea societǎții fațǎ de oraș este strȃns legatǎ de ceea ce acesta este dispus sǎ ȋi ofere. O culturǎ a spațiului public și al unei vieți comunitare active va fi posibilǎ doar atunci cǎnd orașul va fi capabil sǎ ȋi ofere un peisaj adecvat de desfǎșurare, “un cadru care sǎ sugereze fericirea, cǎci fericirea trebuie sugeratǎ, provocatǎ și nu așteptatǎ, numai de norocul fiecǎruia”.

3.4. Alveole pietonale la scarǎ umanǎ, o alternativǎ pentru București

Scara orașului București este totuși diferitǎ de cea a orașului Copenhaga, dar exemplul și reușita din Melbourne creeazǎ o speranțǎ și pentru orașul nostru. Regȃndirea spațiilor publice și a infrastructurii trebuie implementatǎ ȋn etape, cu schimbǎri de impact dar care sǎ nu sperie populația profund atatșatǎ ȋn momentul de fațǎ de confortul fizic și psihologic oferit de mașinǎ. G.M. Cantacuzino descria ȋn cartea sa experiența pe care un pieton o are ȋn momentul ȋn care dorește sǎ se deplaseze ȋn interiorul unui oraș din Romȃnia:

“dar sǎ revenim la omul de pe stradǎ, sǎ-i cerem parerea lui umilǎ asupra propriului sǎu decor, sǎ cercetǎm puțin drepturile sale la luminǎ, la frumuste și bineȋnteles la securitate.[…] Viața omului de pe stradǎ e mereu amenințatǎ, el umblǎ cu frica ȋn sȃn, n-are dreptul sǎ fie distrat, adicǎ atent la lumea lui interioarǎ, n-are dreptul sǎ se bucure de venirea primǎverii, sǎ hoinǎreascǎ cu capul ȋn sus. Ȋnghesuit pe un trotuar ȋngust, malaxat de mulțime, el se furișeazǎ de-a lungul zidurilor pȃnǎ la casa lui, unde ajunge buimǎcit. Dar omul de pe stradǎ nu se plȃnge. El crede cǎ așa trebuie sǎ fie, cǎ așa a fost ȋntotdeauna, cǎ orașul e un moloh care ȋl strivește, dezumanizȃndu-l treptat, pȃnǎ ce devine o fantomǎ anonimǎ și docilǎ ce trece cu capul plecat de-a lungul fațadelor monotone și triste.”

Acestǎ experiențǎ a trecǎtorului nu poate fi schimbatǎ decȃt ȋn urma unui proces foarte lung și complex. Ceea ce poate fi oferit ȋntr-o manieră mult mai rapidǎ este o oazǎ ȋn care acesta sǎ fie liber sǎ viseze, sǎ se plimbe și sǎ reflecteze. Astfel, o soluție incipientǎ pentru București poate fi crearea unor zone pietonale locale, cu limite bine definite atȃt pentru mașini cȃt și pentru pietoni, care sǎ ofere siguranța și atractivitate. O astfel de alternativǎ este oferitǎ și de proiectul TUB, care ȋncǎ din anul 2008 ȋncearcǎ sǎ implementeze un traseu urban care sǎ revitalizeze centrul orașului, susținut de o serie de “camere urbane” gȃndite sǎ atragǎ și sǎ genereze pietoni prin caracter și funcțiuni diferite. Prima camerǎ urbanǎ realizatǎ este cea de la Bursa de Mǎrfuri, care prin conversie și restaurare a fost transformatǎ ȋntr-un centru cultural atractiv. Ulterior pe baza acestor implementǎri și prin definirea lor ca intervenții de success, multiplicarea acestora și conectarea lor, ȋn paralel cu dezvoltarea transportului ȋn comun.

Orașul București nu are o culturǎ a spațiului urban. Spațiul public, insula civicǎ ȋn care problemele orașului trebuie dezbǎtute, ȋntȃlniri, dezbateri, dar și spații de relaxare și culturale, lipsesc ȋn oraș, a fost rǎpit și preluat de spații de parcare, de interese private sau pur și simplu de maidan. Această ideologie este exprimatǎ la scara cea mai mare posibilǎ de Casa Poporului, acel edificiu al oamenilor, care este printr-un caracter rural ȋnconjurat de un gard masiv, care desparte clǎdirea de oraș, și simbolic oamenii de oameni, puternic de slab.

Dar ce este spațiul public și care trebuie sǎ fie scara lui urbanǎ? Spațiul public reprezintǎ un spațiu definit de fondul neconstruit care este dat folosirii publice, este un spațiu ȋn care oameni privesc și sunt priviți. Oamenii interacționeazǎ cu orașele la o scarǎ redusǎ, trebuie concepute peisaje urbane pentru 5km/orǎ, iar calitatea orașului la nivelul ochiului trebuie considerate un drept fundamental al oamenilor. Din punct de vedere al interacțiunii urbane ȋn spațiul public, pietonul poate relaționa doar cu primele etaje ale unei clǎdiri multietajate, cele care ȋi sunt ȋn raza vizualǎ și care ȋi poate atrage. Dupǎ etajele 3-4 ale unei clǎdiri se pierde contactul cu solul și cu pietonul,astfel clǎdirile joase sunt ȋn armonie cu modul ȋn care se deplaseazǎ oamenii și cu modul ȋn care funcționeazǎ simțurile.

Orașele trebuie optimizate pentru mersul pe jos, dar totodata trebuie facilitatǎ stationarea și interacțiunea cu spațiul și cu pietonii, deoarece calitatea unui oraș este oglinditǎ prin numǎrul oamenilor care stau nu care merg. Din aceastǎ perspectivǎ Bucureștiul poate fi considerat un “non-oraș” datoritǎ lipsei de spații publice active, astfel insulele pietonale ȋn țesutul urban trebuie sa devinǎ o practicǎ, sǎ depǎșeascǎ stadiul de utopie.

CAPITOLUL IV_________________________________________________STUDIU de CAZ

“Refolosirea este fǎrǎ ȋndoialǎ forma cea mai paradoxalǎ, ȋndrǎzneațǎ și dificilǎ de punere ȋn valoare a patrimoniului; ea constǎ ȋn reintroducerea unui monument dezafectat ȋn circuitul folosințelor curente, ȋn smulgerea lui dintr-un destin muzeal. […] monumentul este sustras ȋn acest fel riscurilor dezafectǎrii, pentru a fi expus uzurii și uzurpǎrilor utilizǎrii: a-i atribui o destinație nouǎ este o operație dificilǎ și complexǎ, care nu trebuie sǎ se ȋntemeieze doar pe asemǎnarea cu destinația originarǎ. Ea trebuie, ȋnainte de toate, sǎ ținǎ cont de starea materialǎ a edificiului care, astǎzi, se cere apreciatǎ ȋn funcție de fluxul utilizatorilor sǎi potențiali.”

Francoise Choay_”Alegoria patrimoniului”_Integrarea ȋn viața contemporanǎ_165

4.1. Argumentarea alegerii exemplelor

Industria și spațiile fizice ale fabricilor abandonate sau ȋncǎ funcționale, dar ȋn stare avansatǎ de degradare, sunt o serie de obiecte care nu aparțin ȋn totalitate trecutului fiind ȋncǎ prezente ca ruine, nici prezentului fiind scoase din circuitul productiv și urban. Ȋn alegerea exemplelor pentru studiu trebuie luat ȋn considerare modul ȋn care intervenția a lucrat cu trecutul și modul ȋn care acesta a fost adus ȋn prezent. Am ȋncercat evitarea unor exemple care propun muzeificarea trecutului deoarece consider cǎ acest gest este important și necesar doar ȋn momentul ȋn care avem de-a face cu o fabricǎ a cǎrei istorie este legatǎ de schimbǎri ale procesului de prelucrare și invenții la o scara internaționalǎ și amplasarea ei face posibilǎ acest lucru (Moara lui Assan neȋncadrȃndu-se din punctul meu de vedere ȋn acestǎ categorie, un muzeu al morǎritului sau unul industrial putȃndu-și gǎsi sediul ȋntr-un spațiu mult mai adecvat decȃt acesta).

Totodatǎ o foarte importantǎ componentǎ a unei intervenții de acest gen este locația cȃt și scara fabricii pe care se intervine. Majoritatea exemplelor de reabilitǎri au fost realizate pe situri industriale aflate ȋn afara orașului, de multe ori dezvoltarea unui oraș eliminȃnd obstacolul reprezentat de un sit industrial prin dǎrȃmarea. Astfel, am cǎutat spații aflate ȋn oraș, ȋnconjurate de acesta, zone urbane care au fost redefinite de aceste intervenții și care acum reprezintǎ un etalon și un reper pentru oraș.

O altǎ calitate pe care am considerat-o importantǎ este multifuncționalitatea produsului final deoarece un ansamblu mixed use este capabil sa creeze o viațǎ urbanǎ puternicǎ, care sǎ trǎiascǎ indiferent de perioada anului sau momentul zilei. Pe de altǎ parte, acesta genereazǎ o diversitate socialǎ, intelectualǎ și de vȃrstǎ care mǎrește sfera de impact și de informare a locuitorilor despre fosta fabricǎ și despre impactul revoluției industriale.

Refuncționalizarea fabricilor pǎrǎsite este o operațiune foarte dificilǎ mai ales cȃnd acestea sunt așezate ȋn zone centrale. Fiecare caz ȋn parte trebuie tratat individual și analiza trebuie pornitǎ de la zero deoarece intervenția realizatǎ pentru o fabricǎ poate reprezenta eșecul pentru o alta. Ȋn cele ce urmeazǎ am expus douǎ de exemple, considerate de succes prin modul ȋn care intervenția respectǎ trecutul și arhitectura acestuia dar o și pune ȋn valoare și oferǎ un spațiu atractiv și interactiv.

4.2. SESC Pompeia. Pompeia Factory Leisure Center. Lina Bo Bardi. 1986

„[…] I never disregard the surrealism of the Brazilian people, their inventions, their pleasure in gathering together, dancing, singing. Therefore I dedicated my work at Pompeia to the youngsters, to the children and to the third age: all together.”

Lina Bo Bardi

locație Sao Paulo, Brazilia

arhitect Lina Bo Bardi, Sao Paulo, Brazilia

temǎ discuțiile legate de noua funcțiune pe care centru urma sǎ ȋl aibǎ au plecat de la modul ȋn care spațiul era folosit ȋn momentul intervenției; SESC (Servico Social do Comercio) avea ȋn derularea o serie de activitǎți culturale și sportive ȋn spațiile rǎmase pustii; ȋn incinta fabricii ȋși desfǎșurau activitatea foarte multe grupuri, spotive sau culturale: echipe de fotbal, cercetași, o trupǎ de amatori de teatru, club de dans și multe altele care implicau persoane de diferite vȃrste; prin intervenție s-a dorit pǎstrarea tuturor acestor activitǎți dar și amplificarea lor; discuțiile referitoare la programul dorit conduc spre un Centru de Relaxare, ȋn loc de un Centru Cultural și Sportiv, arhitecta motivȃnd: “is too weighty, and can make people think they should perform cultural activities by decree. And that can lead to inhibition or traumatised dullness”; tot ea a sustinut cǎ ar trebui sǎ nu mai abuzǎm de cuvȃntul culturǎ, și sǎ lǎsǎm cultura sǎ ȋși gǎseascǎ substratul și semnificația, iar termenul de ‘sport’ implicǎ competiție și disputǎ pe care aceasta le considerǎ o tendință dăunătoare într-o societate deja excesiv de competitivǎ; ȋn concluzie, va fi doar un centru pentru relaxare.

fig.3 – Plan. Machetǎ SESC Pompeia

Istoric

Prima etapǎ a proiectul a ȋnceput ȋn 1982 prin reabilitarea fabricii fraților Mauser (Mauser Brothers) care se ocupa cu producerea de butoaie metalice (ulterior fabrica de refrigerare Ibesa-Gelomatic). Ȋn timpul cercetărilor istorice, Lina a descoperit cǎ structura vechii fabrici a fost realizatǎ de unul dintre pionierii betonului armat din secolul al 20-lea, francezul Francois Hennebique. Fiind probabil singura clǎdire de beton de acest fel din Brazilia, aceasta a fost supusǎ unui proces de curǎțare, eliminarea straturilor de tencuialǎ și de vopsea, pentru a cǎuta structura aparentǎ a clǎdirii.

fig.4 – perspective intervenție SESC Pompeia

programul

Cheia succesului acestui proiect a fost elaborarea unui program cȃt mai cuprinzǎtor și deshis publicului, care sǎ atragǎ interes din toate grupele de vârstă și clase sociale, fără discriminǎri, precum și soluții spațiale care sǎ asigure accesibilitatea (aducerea vieții publice și a pulsului strǎzii în Centru). Strada deschisă și primitoare, cu spații expoziționale, restaurante publice cu mese comune, interdicția accesului auto, activitățile în aer liber, toate acestea culminezǎ în zona de terase din lemn, o zonǎ care a devenit principala atracție a orașului Sao Paulo ȋn timpul verii: toate acestea au făcut SESC Pompeia o cetate de libertate, un vis al vieții civice a fost făcut real.

fig.5 – Spații comunitare. Strǎzi urbane pietonale.

Destinat promovǎrii conviețuirii, simțului comunitar și a producției culturale, centrul oferǎ spațiile ideale pentru ca vizitatorii sǎ se bucure de sport, de agrement, piscinǎ pentru copii, terenuri de sport cu plafoane joase care nu ȋndeplinesc înălțimea minimă cerută de federația sportivǎ și, prin urmare, nepotrivite pentru competiții. Ideea acestor activitǎți a fost promovarea și ȋntǎrirea ideii de relaxare prin sport.

soluția arhitecturalǎ

Modulul de beton destinat sporturilor a fost deschis ȋn 1986 și a provocat un șoc la nivelul orașului. Douǎ noi turnuri de beton au fost construite, unul cu goluri ȋn formǎ de „intrare ȋn peșterǎ” ȋn loc de ferestre și unul cu goluri ȋmpușcate pǎtrate. Ȋn afarǎ de acestea, un al treilea turn cilindric pe care arhitecta ȋl considerǎ un omagiu adus unui mare arhitect mexican din perioada modernǎ, Luis Barragna.

fig.6 – Spații comunitare. Strǎzi urbane pietonale.

Legǎtura dintre cele douǎ turnuri, între vestiare și terenurile de sport, este realizatǎ prin opt pasarele din beton pre-tensionat cu deschideri de până la 25 m și creeazǎ o senzație unicǎ, expresionistǎ, evocând filmul lui Fritz Lang, Metropolis. Este important de menționat faptul cǎ aceste pasarele nu reprezintǎ un gest formal sau arbitrar, ci un rǎspuns foarte inteligent asupra constrȃngerilor formulate de sit, zona de sub pasarele este o zonǎ non edificabilǎ deoarece pe acolo curgea un pȃrȃu, Black Waters Stream.

Soluția arhitecturalǎ a reabilitǎrii fabricii creeazǎ o oazǎ de comfort ȋn țesutul urban al orașului Sao Paulo, cel mai mare oraș din Brazilia, cu o viața urbanǎ agitatǎ și densǎ. Spectacolele de muzicǎ, de circ, festivaluri multiculturale, expoziții de referințǎ sau pur și simplu spațiu de ȋntȃlnire, spațiu ȋn care sǎ te relaxezi pe una dintre canapelele publice de lȃngǎ apǎ sau de lȃngǎ foc, creazǎ un spațiu unic ȋn inima orașului.

4.3. STANISLAVSKY FACTORY. Business and cultural masterplan.

„The modern office is becoming a more and more dynamic organism. All the customary canons of working space and organisation are being re-examined and discarded. The new economy does not tolerate repetitions and demands innovations and a more creative approach to each working day. This makes the most common place routine in thriving companies less boring and tedious. In response, at Stanislavsky we placed many activities and functions together to dissolve the traditional boundaries between work, leisure and living. And this is splendid!”

Sergey Gordeev, Horus Capital

locație strada Stanislavskogo, Moscova, Rusia

arhitect John McAslan + Partners, Londra, Marea Britanie

temǎ plan de regenerare urbanǎ care sǎ aducǎ istoria sitului ȋn prim plan; necesitatea unui mixt de restaurare, reparare și refuncționlizare a 6 clǎdiri cȃt și construcția de noi apartamente; clientul dorea pǎstrarea și reutilizarea clǎdirilor existente ca birouri, hotel și un restaurant; cea mai importantǎ parte a proiectul era reprezentatǎ de restaurarea teatrului aflat ȋntr-o stare avansatǎ de degradare și transformarea acestuia ȋntr-un centru contemporan de artǎ.

fig.7 – Reabilitare fabricǎ Stanilavski

fig.8 – Imagini stare inițialǎ. Plan.

Istoric

Fabrica fost contruitǎ ȋn 1854-1856, aceasta s-a dezvoltat ca o afacere de familie care avea ca principalǎ ocupație prelucrarea de aur și argint. Afacerea ȋncepe ȋn 1746, pornitǎ de Aleksy Petrov ȋn Moscova și se dezvoltǎ ȋncepȃnd sǎ furnizeze materiale pentru clasa aristrocatǎ și pentru bisericǎ. Numele fabricii provine de fapt de la cel care intrǎ ȋn afacerea familiei ȋn 1882, Konstantin Stanlslavky și cǎruia i se datoreazǎ ȋnființarea Moscow Art Theatre ȋn camera de lecturǎ a fabricii, trupa de teatru fiind alcǎtuitǎ din muncitorii fabircii. Ȋnființarea teatrelor ȋn Moscova nu era o acțiune susținutǎ de municipalitate deoarece autoritǎțile suprimau libertatea activitǎților civile și culturale, astfel aceast gest are un impact foarte mare ȋn oraș. Popularitatea teatrului conduce la construcția teatrului ȋn incinta fabircii ȋn 1900, o salǎ de 250 de persoane.

Masterplan

John McAslan + Partners propune un masterplan complex ȋn care combinǎ structuri noi, locuințe și un centru de afaceri, cu structurile existente pe care le refuncționalizeazǎ, hotel, alimentație publicǎ, zone comerciale, muzeu, sau le pastreazǎ funcțiunea inițialǎ, treatrul. Clǎdirile și fondul neconstruit nu aveau coerențǎ, nu erau ordonate sau relaționate ȋntre ele și astfel spațiul public introduce o ordine spațialǎ care oferǎ sitului unitate și ȋl definește ca ansamblu.

Amenajare peisagisticǎ

Amenajarea peisagisticǎ s-a dorit a fi un factor integrator pentru clǎdirile aflate pe sit, crearea unei unitǎți arhitecurale a spațiului. Zona propusǎ spre reabilitare cuprinde 13 clǎdiri care variazǎ din punct de vedere al situlului, vechimii și a finisajului exterior, astfel amenajarea peisagisticǎ leagǎ aceste clǎdiri și include noi curți, grǎdini și parcaje supraterane. Circumstanțele au dus la crearea unei amenajǎrii ȋn interiorul sitului cu o geometrie proprie care sǎ aducǎ identitate spațiului interior al ansamblului, fiind realizat un spațiu public prin conectarea unor grǎdini cu personalitǎți diferite capabile sǎ atargǎ un public divers.

fig.9 – Imagini intervenție.

Ca puncte de interes și de referințǎ ȋn spațiu au fost create 2 curți acoperite de platforme din lemn. Un alt punct foarte important al amenajǎrii a fost cǎutarea unor specii speciale de plante care sǎ poatǎ face fațǎ variațiilor climatice extreme din Moscova.

Spațiul amenajat pentru parcare ocupǎ o suprafațǎ mare, de aceea a fost consideratǎ ca parte din amenajarea peisagisticǎ generalǎ. Rȃnduri de copaci, fȃșii de pavaj și linii plantate sunt folosite ca intrumente de unificare a parcǎrii și a grǎdinilor, ȋmpreunǎ integrȃdu-se ȋn expresia generalǎ a peisajului.

4.4. Concluzii

Reabilitarea unei foste fabrici, un spațiu ȋn care domina munca manualǎ foarte solicitantǎ, un testament al puterii și forței de muncǎ, ȋntr-un spațiu de relaxare și de adunare, fǎrǎ a-i șterge ȋnsǎ istoria, fac ca SESC Pompeia și Fabrica Stanislavski sǎ fie locuri speciale. Grija cu care au fost restaurate, astfel ȋncȃt sǎ fie asiguratǎ autenticitatea fabricii și menținerea aspectului industrial cȃt și modul ȋn care au fost inserate noile facilitǎți dau o nouǎ viațǎ fostelor fabrici, animatǎ și personalizatǎ.

SESC Pompeia reprezintǎ un exemplu de urmat ȋntr-o intervenție pe un sit industrial datoritǎ tuturor atuurilor pe care arhitectura le-a creat acestui ansamblu. Un spațiu plin de constraste, turnuri masive de beton printre care se scurge apa de ploaie, care impresioneazǎ cu fiecare pas, creeazǎ un parcurs plin de surprize. Limbajul arhitectural ale noilor clǎdiri s-a ȋncadrat și a ȋntǎrit caracterul industrial al complexului prin modul ȋn care materiale au fost utilizate. Se poate considera faptul cǎ inserția contemporanǎ este foarte violentǎ, ȋntrerupe scara cǎrǎmizilor care compuneau inițial ansamblul, dar pe de altǎ parte impactul industrial al imaginii de silozuri sau containere imense ale noilor clǎdiri subliniazǎ și aduc ȋn discuție memoria perioadei industriale.

Ȋn contrast cu imaginea pe care Pompeia o oferǎ dupǎ momentul intervenției, Fabrica Stanislavky creazǎ o atmosferǎ mult mai urbanǎ și elegantǎ, care aproape pune caracterul industrial al fabricii ȋn al doilea plan. Vechile clǎdiri sunt restaurate la un nivel foarte ȋnalt, și sunt lǎsate sǎ domine spațiile, sǎ atragǎ și sǎ creeze atmosfera ansamblului, toate intervențiile contemporane sunt realizate ȋntr-o manierǎ foarte subtilǎ. Deși nu are o atitudine și personalitate la fel de puternicǎ, intervenția este fǎcutǎ sǎ completeze ansamblul și nu sǎ intre ȋn competiție urbanǎ cu acesta, așa cum monoliții de la Pompeia ȋn mod sigur o fac.

Cele douǎ exemple aratǎ versatilitatea pe care o are un ansamblu industrial, este de datoria intervenției arhitecturale sǎ stabilizeze sistemul interior al sitului, sǎ foloseascǎ toate atuurile acestuia și sǎ le scoatǎ ȋn evidențǎ. O intervenție brutalǎ care atrage atenția și ȋntǎrește caracterul industrial versus o intervenție subtilǎ care sǎ scoatǎ ȋn evidențǎ arhitectura locului dar care ȋi estompeazǎ caracterul industrial. Amȃndouǎ sunt la fel de funcționale și de atractive la nivel urban, reprezintǎ un pol de interes pentru orașul lor.

Funcțional, ansamblurile studiate exploateazǎ ideea de a crea spați ȋn antitezǎ cu funcțiunea inițialǎ de fabricǎ, spații de relaxare, ȋntȃlnire și comunicare conectate ȋntr-un spațiu public. Ȋn cazul fabricii Stanilavsky, ajutați de istoria legatǎ de evoluția teatrului din oraș, motorul principal de generare al consumatorilor devine teatrul dar ajutat și susținut de un muzeu, spații comerciale și de alimentație publicǎ. Zonele dedicate locuirii și birourilor vin ȋn completarea acestor activitǎți, menținȃnd activitatea ȋn timpul zilei și ȋn dupǎ-amiezele fǎrǎ spectacol. Pompeia creazǎ un spațiu care genereazǎ consumatori prin diversitatea activitǎților ansamblului, sporturi diverse, culturǎ, spații comunitare, teatru, spații comerciale și spații publice.

Atmosferǎ, esteticǎ și atitudine diferitǎ, aceste lucruri fac ca cele douǎ intervenții sǎ fie total opuse dar infinit atrǎgǎtoare. Fiecare intervenție trebuie realizatǎ conform cerințelor sitului, istoria și caracterul industrial pot fi puse ȋn valoare ȋn mod diferit. Nu existǎ o soluție general valabilǎ și acest lucru este ȋn mod clar evidențiat de aceste douǎ exemple, și trebuie sǎ fie evidențiat prin fiecare intervenție viitoare, pentru cǎ istoria, arhitectura, contextul urban, social și economic sunt diferite.

CAPITOLUL V___________STUDIU de CAZ situl industrial MOARA lui ASSAN, Bucuresti

„Prins ca o piatrǎ ȋn inelul de stele, Bucureștiul nocturn ȋmi umplea ferestele, se vǎrsa ȋnǎuntru și-mi pǎtrundea ȋn corp și ȋn creier atȃt de adȃnc […]. Ȋntr-adevǎr stȃnd noaptea pe lada de la studio, cu picioarele pe calorifer, nu numai eu contemplam orașul, ci și el mǎ spiona, și el mǎ visa, și el se excita; cǎci el nu era decȃt substitutul fantomei mele gǎlbui care mǎ privea din fereastrǎ cȃnd era lumina aprinsǎ. Aveam mai mult de douǎzeci de ani cȃnd am pierdut imaginea asta. Atunci s-au pus fundațiile blocului de vizavi, s-a hotǎrȃt lǎrgirea șoselei, asfaltarea ei, demolarea centrului de pȃine, a celui de sifoane și a chioșcurilor și construirea unui zid de blocuri […]”

Mircea Cǎrtǎrescu

”Orbitor, volumul Aripa stȃngǎ”

5.1. Apariția zonei industriale Bulevardul Ștefan cel Mare – Gara Obor

Ansamblul industrial studiat reprezintǎ doar un fragment din zona industrialǎ din estul Bucureștiului și ȋncepe sǎ se dezvolte ȋn anul 1860, cȃnd apar mai multe mori și brutǎrii mecanizate, iar datoritǎ depozitelor de argilǎ din bazinul rȃului Colentina apar și cȃteva fabrici de cǎrǎmidǎ și cariere de nisip. Zona ȋși ȋncepe dezvoltarea cu adevarat ȋn 1904, cȃnd CFR construiește Gara Obor pentru a prelua din traficul de cǎlǎtori care aglomerau Gara de Nord. Ȋncepȃnd cu acest moment zona atrage foarte multe industrii ȋn jurul gǎrii care preia traficul de marfuri, acestea fiind conectate ȋn mod direct la infrastructura feroviarǎ a Bucureștiului. Atȃt ȋn perioada comunistǎ cȃt și ȋnainte de aceasta, zona era diversificatǎ economic ȋnglobȃnd activitǎți de prelucrare a metalelor, a cerealelor, textile, pielarie, construcții și produse chimice.

fig.10 – Plan 1914 SOCEC

Ȋn urma unui studiu al planului Bucureștiului, ȋntocmit de Atelierele Socec ȋn anul 1914, se pot indentifica ȋn jur de 10 fabrici amplasate pe Șoseaua Ștefan cel Mare, ȋntre Piața Victoriei și Gara Obor: fabrica de Cǎrǎmizi Cerchez, fabrica de Frȃnghii, Direcția Tramvaielor Vechi, Moara Stancovici, fabrica de Cǎrǎmida Tonolla, Moara Olmazu, Direcția Tramvaielor Noi (depoul Vasile Lascar), Fabrica de vopsele „Moara lui Assan” și Manutanța Colentina. Ulterior apare ȋn 1920 și tipografia Cartea Romaneasca.

Șoseaua Ștefan cel Mare este supusă unor tranziții succesive marcate de diferite intervenții dar și de evoluția orașului. Dacǎ ȋn anii 1870-1890, bulevardul era considerat granița administrativǎ a orașului, ulterior la ȋnceputul secolului al XX-lea acesta devine parte a industriei ca mai apoi sa fie ȋnglobat total ȋn interiorul orașului. Astfel, bulevardul evolueazǎ treptat de la grǎdini de zarzavat, la centura a orașului, la zonǎ industrialǎ, la zonǎ rezidențialǎ ca ȋn final sǎ ajungǎ sǎ fie considerat zonǎ centralǎ a Bucureștiului. Evoluția spațiilor cu caracter industrial accentuat sau mai puțin accentuat este diferitǎ, iar ȋn prezent pot fi citite doar o parte din aceste foste fabrici ȋn țesutul orașului.

Printre cele care ȋncǎ ȋși pǎstreazǎ amprenta se numarǎ Direcția Tramvaelor Vechi care a evoluat o datǎ cu orașul reușind sǎ se adapteze schimbǎrilor, acum fiind cunoscut sub numele de Depoul de tramvaie Victoria, tipografia Cartea Romȃneascǎ care este ȋn prezent reabilitatǎ și modernizatǎ din anul 2009, amprenta spațiului fostului Depoului Vasile Lascǎr care ȋnsǎ a fost eliberat de clǎdiri pentru viitoare intervenții (care ȋn mod cert se va pierde ȋn țesutul existent), o fabricǎ de cǎrǎmidǎ care s-a reconfigurat ȋn forma Atelierelor Societǎții de Transport București și care funcționeazǎ ȋn prezent ca Uzina de Reparații Atelierele Centrale și Moara lui Assan care a fost preluatǎ succesiv de societǎțiile Grȃul și Solaris și care ȋn momentul de fațǎ este pǎrǎsitǎ.

5.2. MOARA lui ASSAN. Istoric. Aparitie si evolutie. Situatie Actuala.

Obiectul studiului. Prima moarǎ de cereale acționatǎ cu aburi a orașului București, fondatǎ ȋn anul 1853 cu extinderi ulterioare ȋn 1892, 1903, 1906 și ȋn perioada comunistǎ. Ansamblul architectural studiat este constituit din fostele fabrici Assan, preluate de Fabrica de morǎrit și panificatie ‘Grȃul’ (S.C. Grȋul S.A.) și Fabrica de ulei S.C. Solaris S.A., iar ȋn prezent nu mai este funcțional. Ansamblul se aflǎ ȋn lista monumentelor istorice de importanțǎ naționalǎ, grupa valoricǎ A, cod monument: B-II-m-A-19692. Nu existǎ prevederi speciale din punct de vedere urbanistic deoarece situl nu se aflǎ ȋntr-una din zonele de protecție a Municipiului București.

Proprietatea este ȋncǎ dezbǎtutǎ la nivel juridic. Ȋn anul 2012 Moara lui Assan se afla ȋn proprietatea a doua societǎți, ȋntre timp ansamblul a devenit proprietatea SC Solaris SA (societate declaratǎ falimentarǎ și aflatǎ ȋn procedura de lichidare judiciarǎ la acea datǎ). Lichidatorul judiciar SC IPCMG SA (o firmǎ de imobiliare) care a preluat toate bunurile fostului proprietar devine și deținǎtorul Morii lui Assan. Ȋn prezent, dupǎ afirmațiile ziarului ‘Libertatea’, “Primăria sectorului 2 a propus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a monumentelor istorice ce alcătuiesc Moara lui Assan, în vederea salvării acestora de la distrugerea totală”.

fig.11 – Moara lui Assan. Imagini seculu XX.

Contextul apariției ansamblului. La ȋnceputul secolului al XIX-lea ȋn București existau doar morile cu apǎ care funcționau de-a lungul rȃurilor Dȃmbovița și Colentina, construite ȋncǎ din secolul al XV-lea. Ȋncercarea de reparare și de modernizarea a acestora, prin poruncile repetate ale lui Alexandru Ipsilanti (1802,1803,1809), nu puteau ajuta foarte mult aceastǎ industrie deoarece pe lungi perioade ale anului era opritǎ datoritǎ ȋnghețului din timpul iernii și secetei din timpul verii. Se ȋncearcǎ o dezvoltare a industriei morilor de vȃnt dar acestea nu au succes probabil datoritǎ lipsei unor condiții de bunǎ funcționare.

Ȋn acest context, ȋn anul 1853, este ȋnființatǎ Moara lui Assan, prima moarǎ acționatǎ cu aburi din București. Chiar dacǎ la ȋnceput brutarii nu pǎreau foarte ușor de convins sǎ macine grȃul aici deoarece credeau cǎ dacǎ mașina cu aburi este acționatǎ cu foc arde automat și fǎina, ȋn timp moara devine un success fiind capabilǎ sǎ deserveascǎ unei populații foarte mari și sǎ funcționeze indiferent de condițiile climatice.

Evoluția ansamblului. Momentul ȋnființǎrii ȋn 1853 a ansamblului Moara lui Assan, de cǎtre negustorii George Assan (1821-1866) și Ioan Martonovic (1820-1882), reprezintǎ un punct de referințǎ pentru dezvoltarea industriei romȃnești, atȃt prin calitatea arhitecturalǎ a clǎdirilor cȃt și prin dotarea tehnicǎ a acestora. La momentul ȋnființǎrii, proprietarii dețineau o prǎvǎlie sub numele de “Crucea de aur” din Hanul Șerban Vodǎ, pe strada Lipscani, și pornind de la o instalație de prese de ulei mișcate manual și cȃteva pietre de macinat grȃu mișcate de cai, aceștia reușesc sǎ dezvolte ȋntre 1853 și 1948 o adevaratǎ afacere de success.

fig.12 – Evoluția ansamblului. 1847- 1895

Dorind creșterea producției și evoluția fabricii, ȋn 1853 aceștia intrǎ ȋn tratative cu firma Siegel din Viena prin intermediul cǎreia aduc la București o mașinǎ cu vapori și instalația adiacentǎ funcționǎrii unei mori. Aducerea instalației a reprezentat o operațiune complexǎ, așa cum este descrisǎ ȋn studiul istoric realizat de Asociația pentru Arheologie Industrialǎ:

“Transportul cazanului, în greutate de 7000 kg., s-a făcut în două etape: două săptamâni pe Dunăre, de la Viena la Giurgiu și patru săptămâni de la Giurgiu la București, pe drumurile aflate într-o stare foarte proastă. Cazanul a fost transportat circa 60 km. pe un car tras de zece perechi de boi, cu roțile ferecate și o platformă solidă, fiind necesară refacerea și consolidarea tuturor podurilor și podețelor de pe traseu. De asemenea, pe porțiunile unde șoseaua era în stare proastă, se puneau scânduri groase care după ce erau depășite se mutau iar in față”.

fig.13 – Evoluția ansamblului. 1903- 1933

Noul ansamblu industrial este instalat pe un teren de 40.000 mp pe Șoseaua Ștefan cel Mare nr.103 (mai tȃrziu 131-139) și devine ȋntr-un timp foarte scurt o sursǎ de controverse. “Moara de foc de la Obor” sau “vaporul lui Assan” așa cum era denumit de locuitori, ȋntȃmpinǎ ȋntr-o primǎ fazǎ greutǎți ȋn construcția coșului de fum care urma sǎ aibǎ 24 m ȋnalțime, pe motiv cǎ: “ce, o sǎ ajungǎ la cer?…”, urmȃnd ca mai apoi autoritǎțiile sǎ aprobe continuarea construcției. O altǎ problemǎ pe care o ȋntȃmpinǎ este lipsa de ȋncredere a brutarilor de a mǎcina grȃu aici, datoritǎ tehnicii foarte avansate și a procesului necunoscut ȋncǎ, aceștia credeau cǎ fǎina va fi arsǎ.

Dupǎ ce ȋn anul 1865, George Assan rǎmȃne singurul proprietar al fabricii, ȋn 1866 acesta se stinge din viața. Fabrica este preluatǎ inițial de soția acestuia pȃnǎ ȋn 1884, iar mai apoi fii preiau afacerea familiei, care decid transformarea radicalǎ a fabricii, prin modernizǎri moara ajunge sǎ macine 7 vagoane de grȃu ȋn 24 de ore, și prin lǎrgirea domeniului de activitate, ȋn 1894 fiind ȋnființate o nouǎ secție de lacuri și culori.

Un alt moment de referințǎ al istoriei acestui ansamblu industrial este anul 1903, ȋn care societatea ȋndeplinește o jumǎtate de secol de la ȋnființare. Cu acestǎ ocazie se ȋncepe construcția mai multor clǎdiri, printre care și un nou siloz, cu o capacitate de 28 de silozuri și douǎ etaje capabile sǎ ȋnmagazineze 700 de vagoane, clǎdire care devine cea mai ȋnaltǎ clǎdire din București (41m), și o uzinǎ proprie prin care fabrica va fi alimentatǎ independent cu energie electricǎ. Ȋmplinirea a 50 de ani de la ȋnființare este sǎrbǎtoritǎ simbolic prin așeazarea pe silozul principal al unui “ceas mare, avȃnd dedesubt, ȋn cifre de bronz anii 1853-1903. Ceasul lui Assan, care funcționa foarte exact, a fost zeci de ani mǎsurǎtorul timpului pentru toți oamenii din cartierul Obor-Colentina”, dupa G. Ponta.

Evoluția fabricii conduce ca ȋn 1930 moara sǎ fie transformatǎ ȋn Societate Anonimǎ (la momentul acela aveau 33 de lucratori) sub denumirea de “Fabricile Assan” care ȋnglobau 4 industrii: mǎcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri și culori. Modernizarea permanentǎ a fabricii și implicarea fraților Assan de a utiliza procese cȃt mai noi ȋn producție, reușește menținerea și chiar creșterea productivitǎții și a profitului ȋn timpul rǎzboiului, ȋn 1946 fabrica avȃnd 400 de funcționari și lucrǎtori.

Ȋn perioda comunistǎ, fabrica este preluatǎ de stat prin Legea de Naționalizare, de la 11 iunie 1984, iar mai apoi este datǎ ȋn folosința fabricii de morǎrit și panificație Grȃul S.A. care este mai tȃrziu preluatǎ de S.C. Solaris S.A.

fig.14 – Evoluția ansamblului. 1935- 2012

Situație actualǎ. Ȋn momentul de fațǎ ansamblul este pǎrǎsit, situația este criticǎ datoritǎ neglijenței proprietarilor care indirect a dus la incendii, furturi de materiale și distrugeri. Cea mai mare problemă este faptul cǎ furturile sunt ȋndreptate ȋn cea mai mare parte din partea structuralǎ a clǎdirilor, apariția unor centre de colectare de fier vechi ȋn zonǎ demonstreazǎ profitul pe care aceastǎ afacere o realizeazǎ.

Ȋn ciuda tuturor acestor intervenții ilegale, ȋn momentul de fațǎ mai existǎ o serie de clǎdiri din diferite perioade de timp. Ȋn cele ce urmeazǎ voi inventaria și analiza aceste clǎdiri din punct de vedere architectural cu scopul de a stabilii valoarea și importanța acestora necesarǎ pentru o decizie la nivel urban ȋn ceea ce privește clǎdiri parazitare sau importante ale sitului.

fig.15 – Moara lui Assan. Situație existentǎ.

1_amprenta fostei mori_diverse corpuri ante 1899 și post 1911 – ante 1927

Ȋn momentul de fațǎ se pot citi 5 corpuri dependente unul de celǎlalt și construite ȋn etape diferite. Starea de degradare este foarte avansatǎ, se pǎstreazǎ ȋn principal doar coaja fațadei, acoperișurile, planșee intermediare sau tȃmplǎria fiind furate sau distruse.

2_silozul principal 1903-1906

Se pǎstreazǎ ȋn stare bunǎ cu structura și decorațiile originale ȋn cǎrǎmidǎ aparentǎ. Interioarele și fațadele parterului sunt ȋn stare de degradare mai avansatǎ, inclusiv din punct de vedere structural. Au fost distruse elementele decorative metalice de pe acoperiș și ceasul, iar structura acoperișului și șarpanta s-au prǎbușit.

3_structura (depozit grȃne uleioase conform planului de situație din 1913) post 1899 – ante 1913

Din punct de vedere architectural, construcția nu reprezintǎ un interes. Ȋn plus se aflǎ ȋntr-o stare avansatǎ de degredare fiind rǎmasǎ doar structura și ea ȋntr-o stare avansatǎ de distrugere.

4_clǎdire post 1911 – ante 1924

5_siloz post 1924 – ante 1974 (posibil ante 1956)

Din punct de vedere arhitectural, construcția nu reprezintǎ un interes. Structura de beton ȋn cadre, cu fațade simple fǎrǎ goluri, interesantǎ datoritǎ zonei de parter liberǎ ȋn care se pot citi silozurile și astfel funcțiunea clǎdirii. Clǎdirea este consideratǎ importantǎ ȋn cadrul ansamblului deoarece ȋi oferǎ un caracter industrial; reprezintǎ singura mǎrturie materialǎ a faptului cǎ aici cȃndva exista o fabricǎ.

6_clǎdire post 1911 – ante 1924

Stare avansatǎ de degradare, fǎrǎ valoare arhitecturalǎ.

7_ magazia B (conform planului de situație din 1913) ante 1899

Clǎdirea se aflǎ ȋntr-o stare avansatǎ de degradare, ȋn urma furturilor abuzive una dintre fațade a cǎzut, acoperisul lipseste partial, lipsesc buiandrugii, tȃmplǎria și planșeele intermediare. Din punct de vedere architectural, clǎdirea din cǎrǎmidǎ aparentǎ rezoneazǎ și continuǎ estica și limbajul architectural a silozului principal, cu detalii și decorațiuni asemǎnǎtoare.

8_clǎdire 1913

Clǎdirea este ȋntr-o stare avansatǎ de degradare, fǎrǎ valoare arhitecturalǎ. La nivelul ochiului clǎdirea reprezintǎ un impediment spațial și estetic ȋntre cele 2 magazii care comunicǎ ȋntre ele și pot genera un spațiu de tip piațǎ publicǎ foarte atractivǎ.

9_clǎdire cǎrǎmidǎ aparentǎ 1916

Clǎdirea prezintǎ o serie de degradǎri la nivelul fațadei (lipsa tȃmplǎriei, degradare a cǎrǎmizii ȋn unele locuri) și la nivelul acoperișului. Din punct de vedere architectural, clǎdire din cǎrǎmidǎ aparentǎ cu o esticǎ și un limbaj architectural care rezoneazǎ cu magazia B și cu silozul principal.

10_clǎdire post 1974 – ante 1990

Clǎdire fǎrǎ valoare arhitecturalǎ.

11_clǎdire post 1956 – ante 1990

Clǎdire fǎrǎ valoare arhitecturalǎ.

fig.16 – Moara lui Assan. Evoluție ultimii ani.

5.3. Intervenții reușite/nereușite ȋn zona industrialǎ studiatǎ

Depoul Vasile Lascǎr. Anador Center. Acest ansamblu apare pe hǎrțile Bucureștiului ȋncepȃnd din 1911 dar a fost ȋnfiintat pe vremea cȃnd tramvaiele erau ȋncǎ trase de cai, ȋn 1871 cȃnd primǎria orașului concesioneazǎ terenul „Societǎții Romȃne de Tramvaie”. Depoul este martor mai multor premiere ale transportului ȋn comun la nivelul orașului: ȋn 1894 ȋnființeazǎ prima linie de tramvai electric care fǎcea legǎtura ȋntre Uzinele Grozǎvești și Piața Obor, desființeazǎ ȋn 1929 ultima linie trasǎ de cai de pe strada Vasile Lascǎr iar ȋn 1935 introduce primele linii de autobuz. Pe fondul evoluției transportului ȋn comun, a construcției unor noi depouri, cel din Vasile Lascǎr devine inutil. Dupǎ 1990 depoul este preluat de compania de taximetrie Getax.

Ansamblul este cumpǎrat de grupul Anador care, deși majoritatea investițiilor erau fǎcute cu scop strict financiar, decide pe lȃngǎ motivația comercialǎ, sǎ alǎture o inițiativǎ culturalǎ. Opteazǎ pentru o reconversie a structurii industriale, a vechilor hale prin crearea unui amplu centru comercial și a unei noi librǎrii Cǎrturești.

fig.17 – Reabilitare Depoul Vasile Lascǎr. Anador Center.

Proiectul a fost ales ȋn urma unui concurs denumit „Proiecteazǎ tu urmǎtoare librǎrie Cǎrturești” și a fost cȃștgat de o echipǎ formatǎ din arhitectul Adrian Soare și 3 studenți de la UAUIM (Marius Mitran, Alexandru Belenyi și Irina Niculescu). S-a dorit respectarea istoriei prin implementare unui proiect care sǎ nu fie distructiv și care sǎ profite la maximdin punct de vedere financiar de valoarea și amplasamentul sitului prin reconfigurarea totalǎ. Modernizarea și renovarea a fost realizatǎ fǎrǎ a intervenii pe strutura originalǎ, este pǎstrat iluminatorul central de sticlǎ. Un proiect care și-a propus readucerea ȋn actualitate a unui spațiu ȋncǎrcat de premiere pentru București printr-o nouǎ premierǎ, prima refuncționalizare a unui spațiu industrial a orașului.

Deși proiectul pǎrea cǎ deține caracteristici ale unui proiect de succes, acesta a fost ȋn scurt timp dezafectat, iar situl eliberat de toate construcțiile pentru a face loc unui nou ansamblu rezidențial.

Acest proiect, fie el poate considerat un eșec la nivelul orașului, aratǎ doriința de a conserva și de a ne raporta la trecut dar și faptul cǎ trǎim ȋntr-o realitatea care ne aratǎ cǎ orice investiție trebuie sǎ aibǎ profit, dacǎ nu aceasta este anulatǎ lǎsȃnd loc unei noi intervenții mai profitabile.

Tipografia „Cartea Romȃneascǎ”. Metropolis Center. Tipografia ia nastere din fuziunea mai multor edituri și tipografii cu tradiție, sub inițiativa rectorului Universitǎții București, Ion Athnasiu și a profesorului universitar Ion Simionescu care și-au propus „tipǎrirea unei biblioteci ieftine cu conținut literar, dar mai ales științific pentru raspȃndirea culturii”. Ȋn perioada comunistǎ editura este ȋnchisǎ datoritǎ publicațiilor declarate fasciste și antisovietice, ca mai apoi ȋn 1970 sǎ fie reȋnființatǎ sub patronajul scriitorului Marin Preda, ca editura a Uniunii Scriitorilor. Dupǎ moartea acestuia la conducerea tipografiei ce succed personalitǎți de culturǎ, pȃnǎ ȋn anul 2005 cȃnd din cauza situației economicei, tipografia este preluatǎ de editura Polirom.

fig.18 – Reabilitare Tipografia Cartea Romȃneascǎ. Metropolis Center.

Ȋn anul 1911, ȋn planul Bucureștiului, terenul apare neconstruit și ȋn proprietate Elenei Bibescu, clǎdirea (subsol și parter) și locuința patronului fabricii dateazǎ din 1913. Ȋn 1927 acestea sunt cumpǎrate și se hotǎrǎște concentrarea atelierului ȋntr-o singurǎ clǎdire. Din acest punct, ansamblul ȋncepe sǎ se dezvolte sub ȋndrumarea mai ȋntȃi a arhitectului Al. Davidescu (supraȋnǎlțarea clǎdirii și alte anexe) apoi arhitectul J. Geggerle construiește cantina. Crește și evolueazǎ de-a lungul anilor pȃnǎ ȋn 2005 cȃnd tipografia este cumparatǎ.

Ansamblul este preluat de dezvoltatorul austriac Soravia care ȋn anul 2009 transformǎ fosta tipografie ȋntr-un spațiu modern care ȋnglobeazǎ un hotel de patru stele, birouri și spații comerciale sub numele de Metropolis Center. Ȋn urma acestei intervenții a rǎmas doar fațada principalǎ din cǎrǎmidǎ aparentǎ dinspre Bulevardul Iancu de Hunedoara și clǎdirea administrativǎ care a fost restauratǎ integral.

Intervenția a fost una destul de brutalǎ și care a adus controverse și debaterii datoritǎ demolǎrilor necesare pentru a face loc noilor funcțiuni. Din punct de vedere arhitectural, vechea fațadǎ și clǎdirea administrativǎ au fost puse foarte bine ȋn valoare, spațiul public dinspre bulevard este poate o premierǎ pentru București. Este de admirat și de urmat inițiativa de a nu construi un spațiu integral ȋnchis și exclusivist, deși probabil o investiție care va aduce cȃștiguri foarte mari aceasta a oferit și orașului ceva, un obiect de arhitecturǎ unic, un spațiu public și o cafenea care ȋncearcǎ sǎ invoce trecutul și sǎ ȋl aducǎ ȋn discuție (Readers Cafe). Deși poate fațada aleasǎ pentru noua intervenție nu este cea mai reușitǎ fiind puțin prea prezentǎ, prin constrastul dintre nou și vechi, prin lǎsarea vechiului, a patinei și caracterului acestuia sǎ domine, intervenția este una beneficǎ orașului din mai multe puncte de vedere: estetic, funcțional, arhitectural și istoric.

CONCLUZIE

Arhitectura contemporanǎ ce conduce, de cele mai multe ori, la apariția unor spații și construcții care nu aparțin locului, este generalizatǎ din ce ȋn ce mai mult. Datoritǎ acestei evoluții sau involuții, este necesarǎ o revenire la o arhitectura a contextului, orașul trebuie ȋnțeles ca un țesut de obiecte care expune povestea și istoria acestuia. Astfel, recuperarea și conservarea trecutului reprezintǎ o atitudine de actualitate care consolideazǎ caracterul și modul de percepere al orașului.

Industrializarea a reorganizat spațiul urban, a afectat și a decis soarta lumii contemporane prin impactul sau fǎrǎ precedent și prin consecințele sale asupra științei, societǎții și economiei. Invers proporționalǎ, dezindustrializarea a golit spațiile fabricilor și a reorientat orașul spre noi oportunitǎți, astfel arhitectura industrialǎ devine importantǎ prin contextul dispariției sale. Poziția și atmosfera siturilor industriale, indiferent dacǎ se aflǎ ȋn țesutul urban sau ȋntr-un peisaj impresionat pe care l-a marcat prin extracții, sunt calitǎți pe care o intervenție le poate transforma ȋntr-un spațiu atractiv.

Evoluția Bucureștiului a condus la ȋnglobarea zonelor industriale ȋn țesutul central al orașului, dar datoritǎ intervențiilor ulterioare acestea sunt rupte de realitatea vizualǎ a acestuia. Pe cȃt de prezente pe atȃt de absente, fostele fabrici sunt demolate și o datǎ cu ele istoria industrialǎ ștearsǎ. Trebuie studiatǎ și urmatǎ atitudinea capitalelor lumii care prin programe ample de conversii, reabilitǎri și restaurǎri, și-au conservat caracterul urban, au construit cu orașul, nu peste sau ȋmpotriva acestuia.

Intervențiile realizate ȋn București se pierd ȋn propria lor mǎrime, proiectele sunt gȃndite la nivel macro și pierd din vedere scara umanǎ, ascund și dǎrȃmǎ detalii arhitecturale importante pentru oraș. Moara lui Assan reprezintǎ doar un ansamblu de cȃteva clǎdiri, din sute de clǎdiri de patrimoniu din capitalǎ, dar prin exemplul lui și prin succesul lui poate genera mult mai mult decȃt o regenerare urbanǎ a zonei.

Importanța istoricǎ și contextul urban ȋn care se aflǎ, transformǎ Moara lui Assan ȋntr-un atractor puternic care poate conduce la evoluția zonei. Din punct de vedere istoric, nu este justificatǎ transformarea spațiului ȋntr-un muzeu deoarece evoluția fabricii și istoria acesteia nu ar putea susține un flux de oameni care sǎ asigure succesul financiar. Trebuie astfel cǎutatǎ o soluție particularǎ de conversie funcționalǎ, adaptatǎ la spațiu, formǎ și zonǎ. Deși captivǎ ȋn spatele unor blocuri masive, ansamblul trebuie sǎ ȋși ia propriile defecte și sǎ le reinterpreteze. Problema aceesibilitǎții și vizibilitǎții pot fi transformate ȋntr-un atuu al intervenției: ȋn loc sǎ privim spațiu ca inaccesibil, el poate fi privit ca o oazǎ de liniște ascunsǎ ȋn spatele unuia dintre cele mai aglomerate bulevarde din București. Astfel, se poate crea o alveolǎ pietonalǎ care sǎ preia și sǎ dezvolte traficul pedestru din oraș. La nivel macro, acest lucru poate fi gȃndit pe toatǎ lungimea Bulevardului Ștefan cel Mare, o serie de spații peitonale interconectate care creazǎ alternativa la o stradǎ dedicatǎ vitezei echilibrȃnd astfel sistemul orașului.

Potențialul zonelor industriale din centrul orașului constǎ tocmai din faptul cǎ acestea pot reprezenta o infrastructurǎ pietonalǎ care sǎ nu intre ȋn competiție cu ‚strada mașinii’. Ȋn prezent sunt excluse din oraș la fel cum și pietonii, cu fiecare intervenție, devin entitǎți inexistente. Dubla negație deobicei duce la o afirmație, astfel negarea pe de o parte a pietonilor și pe de cealaltǎ parte a patrimoniului industrial, adunate pot conduce ȋmpreunǎ la un rezultat pozitiv.

BIBLIOGRAFIE

CANTACUZINO, G.M., „Despre o estetica a reconstructiei”, editura Paideia, București, 2001;

CHELCEA, Liviu, „Bucurestiul postindustrial”, editura Polirom, București, 2008;

CHOAY, Francoise, „Alegoria patrimoniului”, editura Simetria, București,1998;

DOUET, James, „Industrial heritage re-tooled”, Carnegie Publishing, Lancaster, 2012;

GEHL, Jahn, „Orase pentru oameni”, editura IglooMedia, București, 2012;

GEHL, Jahn, „Viata intre cladiri”, editura IglooMedia, București, 2011;

IOAN, Augustin, „O (noua) estetica a reconstuctiei”, editura Paideia, București, 2002;

ROBERTS, Peter W., „Urban regeneration: A Handbook”, editura Sage, Londra, 2000;

STRATTON, Michael, „Industrial Buildings. Conservation and regeneration”, editura E&FN Spon, Londra, 2000;

eBOOKS

IAMANDESCU, Irina, AIR (Asociatia pentru Arheologie Industriala), „Studiu istoric sintetic – Moara lui Assan, municipiul Bucuresti”, 2009; „Fisa patrimoniului arhitectural industrial”, 2010;

http://industrial-heritage.ro/sites/default/files/releveu_02_bucuresti_moara_lui_assan_2.pdf

HERTZ, Robert, “A Contribution to the Study of the Collective Reprezentation of Death”;

http://www.scribd.com/doc/105303636/Hertz-A-Contribution-to-the-Study-of-the-Collective-Representation-of-Death

Mendip District Council, English Heritage, “Regeneration and the Historic Environment”;

http://www.helm.org.uk/guidance-library/regeneration-and-historic-environment/regenerationandhistoricenvironment2005.pdf

House of Commons London, “The Role of Historic Buidings in Urban Regeneration”, Volume I – Report;

http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200304/cmselect/cmodpm/47/47.pdf

JOHN McASLAN + Partners, „Stanislavsky factory. Business and cultural masterplan”, Horus Capital, Moscow;

http://www.mcaslan.co.uk/admin/uploads/Reference/Downloads/Stanislavsky%20Factory%20without%20creep%2002032011%20low%20res.pdf

DOCUMENTE

Arhivele Naționale, Direcția București

WEBOGRAFIE

www.plataformaarquitectura.cl

www.linabobarditogether.com

www.mcaslan.co.uk

www.e-architect.co.uk

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1197088-carturesti-primul-depou-tramvaie-cai-din-bucuresti.htm

Acasă

http://www.cartearomaneasca.ro/despre-noi/istoric/

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/moara-lui-assan-afacere-33-milioane-euro-398230.html;

http://www.t-u-b.ro/

Anexa SURSA ILUSTRAȚIILOR

fig.1 – Imaginea spațiul urban din Copenhaga dupǎ intervenții

http://www.cooltownstudios.com/2008/12/05/pedestrianization-now-an-official-movement

What is Strøget, and who is Jan Gehl?

http://www.nydailynews.com/life-style/copenhagen-bike-wonderful-wonderful-article-1.1268131

fig.2 – Viața urbanǎ din Melbourne dupǎ intervenții

http://www.asla.org/ContentDetail.aspx?id=31346

http://www.pps.org/blog/it-takes-great-places-to-create-great-architecture/

http://melbourne.metblogs.com/2006/09/29/chess-on-swanston/

fig.3 – Plan. Machetǎ SESC Pompeia

http://www.plataformaarquitectura.cl/2011/05/24/clasicos-de-arquitectura-sesc-pompeia-lina-bo-bardi/

http://www.phaidon.com/agenda/architecture/picture-galleries/2010/september/03/lina-bo-bardi/?idx=3

fig.4 – Perspective intervenție SESC Pompeia

http://www.thecoolist.com/brazilian-architecture-10-breathtaking-modern-monuments/the-sesc-pompeia-cultural-center-by-lina-bo-bardi-2/

http://www.cidadedesaopaulo.com/sp/br/o-que-visitar/atrativos/pontos-turisticos/1178-sesc-pompeia

http://casaeclima.blogspot.ro/2012/03/sesc-pompeia.html

fig.5 – Spații comunitare. Strǎzi urbane pietonale.

http://www.plataformaarquitectura.cl/2011/05/24/clasicos-de-arquitectura-sesc-pompeia-lina-bo-bardi/

fig.6 – Spații comunitare. Strǎzi urbane pietonale.

http://www.plataformaarquitectura.cl/2011/05/24/clasicos-de-arquitectura-sesc-pompeia-lina-bo-bardi/

http://linabobarditogether.com/2012/08/03/the-making-of-sesc-pompeia-by-marcelo-ferraz/

http://www.archdaily.com/208542/lina-gio-the-last-humanists-an-exhibit-at-the-architectural-association-school-of-architecture/

fig.7 – Reabilitate fabricǎ Stanilavski

http://www.mcaslan.co.uk/projects/stanislavsky-factory-masterplan

fig.8 – Imagini stare inițialǎ. Plan.

http://www.mcaslan.co.uk/admin/uploads/Reference/Downloads/Stanislavsky%20Factory%20without%20creep%2002032011%20low%20res.pdf

fig.9 – Imagini intervenție.

http://www.mcaslan.co.uk/projects/stanislavsky-factory-masterplan

fig.10 – Plan 1914 SOCEC

fig.11 – Moara lui Assan. Imagini seculu XX.

Arhivele Nationale, Direcția Municipiului București

fig.12 – Evoluția ansamblului. 1847- 1895

Arhivele Nationale, Direcția Municipiului București

plan Borrozyn 1846/1852

plan Orascu 1893

plan Institutul Geografic Armatei 1895

fig.13 – Evoluția ansamblului. 1903- 1933

Arhivele Nationale, Direcția Municipiului București

plan 1911

fig.14 – Evoluția ansamblului. 1935- 2012

Arhivele Nationale, Direcția Municipiului București

plan Director de Sistematizare 1935-1939

http://www.observatorulurban.ro/auto-demolare-spontana-monument-istoric-moara-lui-assan-la-inceput-de-2012.html

fig.15 – Moara lui Assan. Situație actualǎ.

fig.16 – Moara lui Assan. Evoluție ultimii ani.

http://archiphotos.com/

fig.17 – Reabilitare Depoul Vasile Lascǎr. Anador Center.

http://tramclub.org/viewtopic.php?t=12951&sid=f4fb5a15a43d6793c22bbbea1299ac39

CHELCEA, Liviu, „Bucureștiul postindustrial”, editura Polirom, București, 2008, p.200;

fig.18 – Reabilitare Tipografia Cartea Romȃneascǎ. Metropolis Center.

http://www.rezistenta.net/2013/01/cartea-romaneasca-vs-30-xii-vs.html

http://www.finantistii.ro/birouri/compania-reckitt-benckiser-se-muta-de-langa-piata-spaniei-in-metropolis-center-aproape-de-perla-77498

BIBLIOGRAFIE

CANTACUZINO, G.M., „Despre o estetica a reconstructiei”, editura Paideia, București, 2001;

CHELCEA, Liviu, „Bucurestiul postindustrial”, editura Polirom, București, 2008;

CHOAY, Francoise, „Alegoria patrimoniului”, editura Simetria, București,1998;

DOUET, James, „Industrial heritage re-tooled”, Carnegie Publishing, Lancaster, 2012;

GEHL, Jahn, „Orase pentru oameni”, editura IglooMedia, București, 2012;

GEHL, Jahn, „Viata intre cladiri”, editura IglooMedia, București, 2011;

IOAN, Augustin, „O (noua) estetica a reconstuctiei”, editura Paideia, București, 2002;

ROBERTS, Peter W., „Urban regeneration: A Handbook”, editura Sage, Londra, 2000;

STRATTON, Michael, „Industrial Buildings. Conservation and regeneration”, editura E&FN Spon, Londra, 2000;

eBOOKS

IAMANDESCU, Irina, AIR (Asociatia pentru Arheologie Industriala), „Studiu istoric sintetic – Moara lui Assan, municipiul Bucuresti”, 2009; „Fisa patrimoniului arhitectural industrial”, 2010;

http://industrial-heritage.ro/sites/default/files/releveu_02_bucuresti_moara_lui_assan_2.pdf

HERTZ, Robert, “A Contribution to the Study of the Collective Reprezentation of Death”;

http://www.scribd.com/doc/105303636/Hertz-A-Contribution-to-the-Study-of-the-Collective-Representation-of-Death

Mendip District Council, English Heritage, “Regeneration and the Historic Environment”;

http://www.helm.org.uk/guidance-library/regeneration-and-historic-environment/regenerationandhistoricenvironment2005.pdf

House of Commons London, “The Role of Historic Buidings in Urban Regeneration”, Volume I – Report;

http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200304/cmselect/cmodpm/47/47.pdf

JOHN McASLAN + Partners, „Stanislavsky factory. Business and cultural masterplan”, Horus Capital, Moscow;

http://www.mcaslan.co.uk/admin/uploads/Reference/Downloads/Stanislavsky%20Factory%20without%20creep%2002032011%20low%20res.pdf

DOCUMENTE

Arhivele Naționale, Direcția București

WEBOGRAFIE

www.plataformaarquitectura.cl

www.linabobarditogether.com

www.mcaslan.co.uk

www.e-architect.co.uk

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1197088-carturesti-primul-depou-tramvaie-cai-din-bucuresti.htm

Acasă

http://www.cartearomaneasca.ro/despre-noi/istoric/

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/moara-lui-assan-afacere-33-milioane-euro-398230.html;

http://www.t-u-b.ro/

Anexa SURSA ILUSTRAȚIILOR

fig.1 – Imaginea spațiul urban din Copenhaga dupǎ intervenții

http://www.cooltownstudios.com/2008/12/05/pedestrianization-now-an-official-movement

What is Strøget, and who is Jan Gehl?

http://www.nydailynews.com/life-style/copenhagen-bike-wonderful-wonderful-article-1.1268131

fig.2 – Viața urbanǎ din Melbourne dupǎ intervenții

http://www.asla.org/ContentDetail.aspx?id=31346

http://www.pps.org/blog/it-takes-great-places-to-create-great-architecture/

http://melbourne.metblogs.com/2006/09/29/chess-on-swanston/

fig.3 – Plan. Machetǎ SESC Pompeia

http://www.plataformaarquitectura.cl/2011/05/24/clasicos-de-arquitectura-sesc-pompeia-lina-bo-bardi/

http://www.phaidon.com/agenda/architecture/picture-galleries/2010/september/03/lina-bo-bardi/?idx=3

fig.4 – Perspective intervenție SESC Pompeia

http://www.thecoolist.com/brazilian-architecture-10-breathtaking-modern-monuments/the-sesc-pompeia-cultural-center-by-lina-bo-bardi-2/

http://www.cidadedesaopaulo.com/sp/br/o-que-visitar/atrativos/pontos-turisticos/1178-sesc-pompeia

http://casaeclima.blogspot.ro/2012/03/sesc-pompeia.html

fig.5 – Spații comunitare. Strǎzi urbane pietonale.

http://www.plataformaarquitectura.cl/2011/05/24/clasicos-de-arquitectura-sesc-pompeia-lina-bo-bardi/

fig.6 – Spații comunitare. Strǎzi urbane pietonale.

http://www.plataformaarquitectura.cl/2011/05/24/clasicos-de-arquitectura-sesc-pompeia-lina-bo-bardi/

http://linabobarditogether.com/2012/08/03/the-making-of-sesc-pompeia-by-marcelo-ferraz/

http://www.archdaily.com/208542/lina-gio-the-last-humanists-an-exhibit-at-the-architectural-association-school-of-architecture/

fig.7 – Reabilitate fabricǎ Stanilavski

http://www.mcaslan.co.uk/projects/stanislavsky-factory-masterplan

fig.8 – Imagini stare inițialǎ. Plan.

http://www.mcaslan.co.uk/admin/uploads/Reference/Downloads/Stanislavsky%20Factory%20without%20creep%2002032011%20low%20res.pdf

fig.9 – Imagini intervenție.

http://www.mcaslan.co.uk/projects/stanislavsky-factory-masterplan

fig.10 – Plan 1914 SOCEC

fig.11 – Moara lui Assan. Imagini seculu XX.

Arhivele Nationale, Direcția Municipiului București

fig.12 – Evoluția ansamblului. 1847- 1895

Arhivele Nationale, Direcția Municipiului București

plan Borrozyn 1846/1852

plan Orascu 1893

plan Institutul Geografic Armatei 1895

fig.13 – Evoluția ansamblului. 1903- 1933

Arhivele Nationale, Direcția Municipiului București

plan 1911

fig.14 – Evoluția ansamblului. 1935- 2012

Arhivele Nationale, Direcția Municipiului București

plan Director de Sistematizare 1935-1939

http://www.observatorulurban.ro/auto-demolare-spontana-monument-istoric-moara-lui-assan-la-inceput-de-2012.html

fig.15 – Moara lui Assan. Situație actualǎ.

fig.16 – Moara lui Assan. Evoluție ultimii ani.

http://archiphotos.com/

fig.17 – Reabilitare Depoul Vasile Lascǎr. Anador Center.

http://tramclub.org/viewtopic.php?t=12951&sid=f4fb5a15a43d6793c22bbbea1299ac39

CHELCEA, Liviu, „Bucureștiul postindustrial”, editura Polirom, București, 2008, p.200;

fig.18 – Reabilitare Tipografia Cartea Romȃneascǎ. Metropolis Center.

http://www.rezistenta.net/2013/01/cartea-romaneasca-vs-30-xii-vs.html

http://www.finantistii.ro/birouri/compania-reckitt-benckiser-se-muta-de-langa-piata-spaniei-in-metropolis-center-aproape-de-perla-77498