Potentialul Natural In Dezvoltarea Resurselor Umane

INTRODUCERE

Comunitatea umanã, parte integrantã a învelișului terestru superior, a constituit din totdeauna o preocupare majorã a cercetãrilor corespunzãtoare diferitelor domenii de cercetare existente in societate. Analizatã prin prisma relațiilor cu celelalte componente ale învelișului geografic, aceasta reflectã, în bunã mãsurã, interacțiunea complexã care s-a instituit de-a lungul timpului la acest nivel de integrare și organizare a materiei.

Apariția și dezvoltarea unei comunitãți umane este strâns legatã de condițiile geografice pe care o anumitã regiune i le pune la dispoziție. Prin urmare într-o primã etapã cadrun natural a reprezentat temelia pe care se va clãdi viitoarea comunitate umanã. Ulterior, pe mãsura acomodãrii și stabilizãrii populației într-un anumit loc, aceasta va impune, în funcție de necesitãți și de posibilitãți, modificãri la nivelul componentelor naturale, astfel încât aceasta sã rãspundã cât mai eficient solicitãrilor de naturã social-economicã ale comunitãții circumscrise acelui teritoriu.

Chiar dacã regiunea luatã în studiu (bazinul Dipșei) s-a bucurat de o atenție deosebitã din partea multor cercetãtori geografi de formație geodemograficã, studiile de geografie umanã sunt insuficiente pentru formarea unei viziuni geografice unitare asupra acestui teritoriu. Tocmai de aceea, am considerat utilã și necesarã o astfel de abordare din perspectiva potentialului geodemografic și de habitat pe care aceastã unitate le oferã.

Vatrã de strãvechi locuințe, aceastã regiune constituie un însemnat izvor de creativitate româneascã reflectat în multitudinea tradițiilor folclorice, o imagine vie a caracteristicilor demografice și rețelei de așezãri pãstrate nealterat de-a lungul secolelor. Deși scopul geografiei nu vizeazã, în mod esențial, afirmarea valorilor culturale ale unui popor, totuși, cercetãtorii geografi nu trebuie sã piardã din vedere, rolul fundamental pe care aceste valori îl au în definirea calitãții populației unei regiuni, aceastã componentã calitativã, fiind atributul principal al oricãrei comunitãți umane.

Pe întreaga perioadã a realizãrii acestui studiu am fost impulsionatã de ajutorul inspirat și competent al îndrumãtorului lucrãrii: lector dr. Alina Gabriela Mureșan, cãreia îi mulțumesc și pe aceastã cale.

POZIȚIA GEOGRAFICÃ ȘI LIMITELE REGIUNII

Bazinul hidrografic al Dipșei are o suprafațã de 441 kilometri pãtrați și este integrat din punct de vedere geostructural Depresiunii Transilvaniei. Bazinul se constituie într-o subregiune care înglobeazã o gamã largã de caracteristici proprii dar mai ales comune cu ale unitãții majore cãreia i se raporteazã.

Din multitudinia acțiunilor favorizate de relațiile stabilite între factorii fizico-geografici s-a conturat acest spațiu, aflat sub incidența schimburilor aflate în timp între aria transilvanã și fațada vesticã a Carpaților Rãsãriteni (I. Irimuș, 1998).

Poziționarea lor în estul și nord-estul Bazinului Dipșei a Dealurilor Șieului, putem afirma cã în acest spațiu se desfãșoarã tranziția propriu-zisã dintre câmpia transilvanã și zona pericarpaticã mai înaltã, de unde rezultã multiple relații stabilite între cele douã arii, reflectate în morfologia actualã a regiunii.

Aceastã limitã a fost mult timp discutatã, o parte a cercetãtorilor împingând limita câmpiei dincolo de Dealurile Șieului, pânã la Valea Șieului.

Criteriile ce condiționeazã folosirea termenului de câmpie ne fac sã credem cã Valea Dipșei reprezintã limita nord-esticã a Câmpiei Transilvaniei și nicidecum Valea Șieului.

V. Gârbocea (1957) include astfel Dealurile Șieului în Dealurile Bistriței alãturi de Piemontul Cãlimanilor și o zonã de dealuri înalte și depresiuni, fiind evidente diferențieri de peisaj între Dealurile Șieului și cele proprii ale Bazinului Dipșei.

Limitele Bazinului hidrografic al Dipșei sunt date de Bazinul hidrografic al Meleșului în partea de vest, Bazinul hidrografic al Someșului Mare în partea de nord, Bazinul hidrografic al Șieului în partea de est și Bazinul hidrografic al Mureșului în partea de sud și sud-vest.

POTENȚIALUL NATURAL ÎN DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE

II.1. RELIEFUL

Bazinului dipșean îi corespunde un relief de dealuri mijlocii, cu alunecãri de teren profunde dar și un remarcabil relief structural. Valea Dipșei, aparținãtoare Câmpiei Transilvaniei, pãstreazã caracteristicile acesteia, înscriindu-se în terasa a IV-a a Șieului, dovadã fiind fragmentele de terasã întinse, care se pãstreazã pe versantul stâng la confluența cu pârâul Lechința, la 30 de metri altitudine relative.

Relieful se caracterizeazã printr-un complex de dealuri cu altitudini cuprinse între 450 – 550 metri, despãrțite de pârailele Dipșei și afluenților acesteia, respectiv pârâul Lechința, Archiud, pârâul Mare, Pintic. Cu toatã intervenintervenția cutelor diapire și a domurilor, în relieful regiunii studiate sunt bine individualizate douã suprafețe de nivelare. Nivelul de 400 – 500 metri nu este cel mai bine evidențiat pe interfluviile înguste, de regulã asimetrice, ce strãjuiesc cursurile Lechinței și Dipșei. Sub aceastã treaptã s-a dezvoltat cel de-al doilea nivel de 300 – 350 metri, reprezentat de interfluvii dispuse perpendicular de axa vãilor principale.

Relieful, în ansamblu, are aspectul unui adevãrat uluc depresionar de-a lungul vailor Lechința și Dipșa, înclinat de la sud spre nord pe direcția vãilor amintite. Caracteristicile morfometrice ale reliefului scot în evidențã carcaterul deluros al regiunii.

Altitudinile maxime se mențin la peste 500 de metri pe ambele șiruri de înãlțimi ce strajuiesc Valea Lechinței și a Dipșei, iar energia reliefului nu coboarã nicãieri sub 100 de metri, predominând 170 – 200 metri.

Elementul caracteristic care apropie dealurile de câmpia propriu-zisã este evoluția versanților, manifestatã în ambele cazuri printr-o spalare în masã a solului, dar mai alkes prin alunecãri și prãbușiri puternice la care se adaugã surpãrile, curgerile noroioase, tasãrile, etc.

Înclinarea versanților se prezintã sub o gamã foarte variatã de valori, dominând încã cele cuprinse între 5° – 15°. Aceste valori sunt caracteristice mai ales versanților cu expozițiesudicã, esticã, vesticã, nord-vesticã, nord-esticã, aici procesele de pantã sunt mai puțin active. Pe flancul nordic, cu o frecvențã mai micã a acestor procese se poate urmãri succesiunea monoclimalã a stratelor cu petrografia variatã care cad spre est și nord pânã la valea Șieului. Din punct de vedere geologic, zona poate fi caracterizatã ca o zonã de tranziție între zona montanã și cea de câmpire.

Petrografic, zona are o constituție asemãnãtoare cu cea a zonei de câmpie învecinatã, adicã este constituitã din depozite de marne, argile, pietrișuri și nisipuri specifice zonelor de câmpie, iar în partea nord-esticã predominã aglomeratele vulcanice.

Relieful sculpto-structural este un rezultat al relațiilor ce existã între structurã și formã și rodul acțiunii distructive a agenților externi. Acest tip de relief este bine reprezentat în pantele sudice și sud-vestice ale dealurilor Lampaș, Fizeș, Poieni, Archiud. De asemenea este reprezentat și prin fronturi cuestiforme (datoritã înclinãrii inverse a stratelor fațã de cea a reliefului) dar și prin intense procese geomorfologice (alunecãri de teren, prãbușiri, spãlãri areolare, rigolãri, torenți) care se produc cu maximã intensitate. Pantele nordice ale dealurilor sunt mai puțin afectate de astfel de procese pentru cã înmajoritatea cazurilor sunt împãdurite.

Alunecãrile de teren sunt foarte variate, atât ca amploare cât și ca vârstã. Cele vechi, peistocene sau holocene, de tip glimee, au fost în bunã parte stabilizate și sunt caracteristice dealurilor: Fizeș, Știolma, Lampaș. În schimb, în cazul alunecãrilor de terende la Ocnița, Archiud și altele, trebuie luate mãsuri de stabilizare și împiedicare a evoluției lor. Aceste alunecãri de teren întrerup izvoarele determinând acumulãri de apre subterane care accentueazã deplasarea lor; astfel pentru stabilizarea lor și ameliorarea suprafețelor agricole de pe aceste terenuri, trebuie întreprinse lucrãri ce ar permite realizarea unui echilibru al apelor subterane.

Relieful sculptural apare pe restul versantilor și culmilor, însã este caracteristic dealurilor de pe stânga culoarului Dipșa. Datoritã înclinãrilor mai reduse, a extinderii suprafețelor împãdurite, a unor mãsuri de protecție (tasãri, plantații cu cãtinã albã), procesele sculpturale au aici o intensitate mai micã.

Relieful de acumulare este de vârstã pliocen-cuaternarã și este reprezentat de șesurile aluvio-coluviale în lungul Lechinței și Dipșei care sunt constituite din mâluri, prafuri mâloase, argile cu un conținut bogat de materiale organice. Din punct de vedere morfologic, deși au pãrea atractive pentru construcții, aceste șesuri sunt evitate datoritã inundabilitãții, nivelului hidrostatic ridicat și indiului de consistențã specific terenurilor moi; glacisurile coluvio pluviale, carese dezvoltã la contactul șesurilor cu versanții, datoritã curgerilor de pe versanți și a debitului solid transportat de apele curgatoare. Aceste glacisuri sunt constituite din particule fine argilo-prãfoase, cu fragmente rare de gresie, asemãnãtoare în linii mari cu cele din șesuri. Cu un indice de consistențã mai ridicat, aceste terenuri oferã condiții bune construcțiilor de locuințe și dependințelor; conurile de defecție sunt cele mai fine forme de relief, se dezvoltã la confluența afluenților cu regim torențial ale afluenților vãii Dipșa. Ele nu se impun înmorfologia șesurilor, sunt slab dezvoltate datoritã puterii reduse de transfort a bazinelor de recepție cu suprafața micã a vãilor constructoare.

Terenurile cu relief de glimee pot fi valorificate. Trãsãtruile geografice atât de variate din zonele cu glimee se reflectã în potențialul lor economic, mai ales agricol. Zonele cu glimee din bazinul vãii Dipșa sunt utilizate în cultura cerealelor, viticulturã, ca pãșuni.

Vãile sunt înguste, lipsite de terase și prezintã caracteristici specifice, determinând o scurgere lentã intermitentã, favorizând stagnãri care genereazã bãltiri și înmlãștinãri.

Procesele elementare de modelare a reliefului se întâlnesc atât independent cât și în formațiunile torențiale. De cele mai multe ori prezența lor este datã de procesele antropice abandonate asemenea procese sunt frecvente.

În cadrul bazilelor torențiale, ravenele și ogașele au poziție de obârșie prin eroziunea regresivã, contribuind atât la mãrirea gradului de ramificare a formațiunilor torențiale cât și la fragmentarea reliefului.

Substratul litologic luto-nisipos a favorizat producerea unor ravene. Ogașele și ravenele sunt mai frecvente în bazinul superior al Dipșei sau în cadrul formațiunilor torențiale dezvoltate la nivele superioare.

Interfluviile sunt rotunjite, domoale, reprezentând resturi ale suprafețelor de eroziune. Vãile supuse proceselor de înmlãștinire și inundațiilor sunt lipsite în general deterase.

În procesele de evoluție a versanților, o largã rãspândire o au alunecãrile de teren, atât cele masive, foarte vechi, în valuri, a cãror genezã trebuie consideratã ca rezultatul formelor periglaciare, cât și a celor recente, superficiale, pe alocuri numaicu aspect de solifluxiune.

Vãile din Câmpia Transilvaniei sunt lipsite de terase. Valea Dipșei, care formeazã hotarul ei rãsãritean, poatrã în parte caracterele morfologice ale câmpiei. Acțiune de acumulare de la nivelul terasei a IV-a s-a transmis și pe aceastã vale, dovadã fiind fragmentelede terasã întinse, care se pãstreazã pe versantul stâng.

În valea Dipșei se remarcã terasa de luncã, iar pe alocuri apar fragmente ale terasei a IV-a. Prin aspectele de relief, valea Dipșei prezintã caractere de tranziție, mai ales prin apariția câtorva resturi de terasã (terasa a IV-a) lunca maturã, firul apei abia schițat, sunt însã caractere specifice vãilor din câmpie. Terasa este dispusã monolateral, fiind acoperitã parțial cu depozite de versant.

II.2. FACTORUL CLIMATIC

Clima influențeazã in be elementare de modelare a reliefului se întâlnesc atât independent cât și în formațiunile torențiale. De cele mai multe ori prezența lor este datã de procesele antropice abandonate asemenea procese sunt frecvente.

În cadrul bazilelor torențiale, ravenele și ogașele au poziție de obârșie prin eroziunea regresivã, contribuind atât la mãrirea gradului de ramificare a formațiunilor torențiale cât și la fragmentarea reliefului.

Substratul litologic luto-nisipos a favorizat producerea unor ravene. Ogașele și ravenele sunt mai frecvente în bazinul superior al Dipșei sau în cadrul formațiunilor torențiale dezvoltate la nivele superioare.

Interfluviile sunt rotunjite, domoale, reprezentând resturi ale suprafețelor de eroziune. Vãile supuse proceselor de înmlãștinire și inundațiilor sunt lipsite în general deterase.

În procesele de evoluție a versanților, o largã rãspândire o au alunecãrile de teren, atât cele masive, foarte vechi, în valuri, a cãror genezã trebuie consideratã ca rezultatul formelor periglaciare, cât și a celor recente, superficiale, pe alocuri numaicu aspect de solifluxiune.

Vãile din Câmpia Transilvaniei sunt lipsite de terase. Valea Dipșei, care formeazã hotarul ei rãsãritean, poatrã în parte caracterele morfologice ale câmpiei. Acțiune de acumulare de la nivelul terasei a IV-a s-a transmis și pe aceastã vale, dovadã fiind fragmentelede terasã întinse, care se pãstreazã pe versantul stâng.

În valea Dipșei se remarcã terasa de luncã, iar pe alocuri apar fragmente ale terasei a IV-a. Prin aspectele de relief, valea Dipșei prezintã caractere de tranziție, mai ales prin apariția câtorva resturi de terasã (terasa a IV-a) lunca maturã, firul apei abia schițat, sunt însã caractere specifice vãilor din câmpie. Terasa este dispusã monolateral, fiind acoperitã parțial cu depozite de versant.

II.2. FACTORUL CLIMATIC

Clima influențeazã in bunã mãsurã intensitatea proceselor actuale prin aportul elementelor sale principale, și anume temperatura și precipitațiile.

Considerând cã succesiunea climatelor calde și reci din trecut au avut un rol deosebit de important în evoluția reliefului, facem prefizarea cã în prezent, diferitele variații sezoniere ale temperaturii și precipitațiilor, influențeazã dezvoltarea proceselor actuale, având o mare contribuție la însãși evoluția actualã și viitoare a reliefului ce caracterizeazã bazinul dipșean.

Climatul din Bazinul Dipșa esteconsiderat ca și climatul temperat continental moderat cu manifestare generalã a elementelor climatice, generate de influențele vestice și mai puțin nordice, cu un rol deosebit în modelare îl au condițiile topoclimatice, impuse de particularitãțile formelor de relief.

TEMPERATURA AERULUI

La nivelului Bazinului Dipșa se admite ca fiind specific climatul temperat cu temperaturã medie anualã 8,5 – 9°C, cu amplitudini termice de 22,1°C.

Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) este de -4,4° C, iar a lunii celei mai calde (iulie) este de 19,1°C, înregistrându-se o creștere continuã a temperaturii aerului în intervalul ianuarie – iulie și o amplitudine termicã medie anualã de 23,5°C.

Temperaturile maxime și minime absolute au un caracter spontan cu o importațã deosebitã, atât pentru aprecierea regimului climatic cât și pntru interesele economice ale spațiului bazinului dipșean. Maxima absolutã a fost înregistratã la 16 august 1932: 37,6°C iar minima absolutã de -33, 8°C la 18 ianuarie 1963.

Important pentru activitatea de bazã a arelalului studiat, agricultura, este cã temperaturile negative se mențin în intervalul 10 noiembrie pânã la 10 – 15 martie, rezultând 110 – 120 zile cu temperaturi negative.

Data începerii perioadei cu temperaturi medii de peste 5°C este din a doua jumãtate a lunii aprilie, iar data începerii perioadei cu temperaturi medii de peste 10°C este în ultima decadã a lunii aprilie.

Inversiunilede temperaturi sunt prezente în zonele joase (mici bazinete, lunci) în perioada rece a anului, fiind însoțite de fenomene meteorologice cum sunt ceața, norii stratiformi, aer mai cald pe înãlțimi și mai rece pe vãi.

Data medie de producere a primului îngheț este în prima decadã a lunii octombrie, cele mai timpurii înghețuri se semnaleazã însã la mijlocul lunii septembrie. Ultimul îngheț se înregistreazã, de obicei, spre sfârșitul lunii aprilie, dar frecvența înghețurilor târzii de primãvarã este scãzutã. Pe versanții cu expoziție nordicã și pe fundul vãilor înghețurile pesistã mai mult primãvara și încep maidevreme vara.

UMEZEALA AERULUI

Umezeala relativã a aerului, iarna are valori între 40 – 50%, primãvara între 15 – 20%, vara între 10 – 15%, iar toamna între 20 – 30%, toate acestea înregistrate la ora 14.

PRECIPITAȚIILE

Principalele forme de precipitații care se produc sunt ploile, care apar mai bine de jumãtate de an, și ninsorile care se semnaleazã în mod obișnuit numai în anotimplu rece.

Valoarea medie a precipitațiilor în Bazinul Dipșa este de 640 mm, observându-se o scãdere a valorii medii a precipitațiilor din nordul județului Bistrița – Nãsãud, spre sud (680 mm la Bistrița, 640 mm la Lechința, 635 mm la teaca, 555 mm la Galații Bistriței.

Cantitatea mediede precipitații pe an este de 640 mm, luna cea mai ploioasã este iunie, când se înregistreazã 886 mm/an, iar luna cu cantitatea cea mai redusã în precipitații este februarie, valorile nedepãșind 20 mm/an.

Ploile de varã au un caracter torențial deosebit de intens, în majoritatea cazurilor având o duratã de 5 – 6 ore.

În timpul verii, în iunie, iulie mai ales, sub influența insolației se produc averse locale, de regulã dupã amiazã, care uneori sunt însoțite de vânturi puternice și grindinã.

Un fenomen mai puțin caracteristic îl constituie ceața, dar totuși annual, se înregistreazã aproximativ 30 – 40 de zilede ceatã, frecvența mai mare a acestora fiind toamna și iarna.

Cantitatea maximã de precipitații în 24 de ore este primãvara de 120 – 140 mm și vara de 100 – 120 mm.

Primul strat de zãpadã se depune în bazinul Dipșei în juruldatei de 6 – 8 Decembrie (date medii multianuale). Zãpada se pãstreazã pânã în jurul datei de 15 martie. Numãrul zilelor cu strat de zãpadã este în medie de 50 de zile. Grosimea stratului de zãpadã variazã intre 6 – 9 cm, dar mai frecvent stratul de zãpada a avut grosime nesemnificativã.

NEBULOZITATEA

Nebulozitatea, determinatã de gradul de acoperire a cerului cu nori este influențatã de circulația atmosfericã, de relief care imprimã o anumitã evoluție a fronturilor de aer și direcția de deplasare a norilor.

Cele mai mari valori ale nebulozitãții se înregistreazã în sezonul rece, iar cele mai mici valori în sezonul cald al anului. Astfel în sezonul rece al anului se înregistreazã valori medii de 5,5 – 6,0 zecimi (ianuarie), iar în sezonul cald al anului se înregistreazã valori medii mai mici, 4,5 zecimi (iulie). Maxima nebulozitãții se observã în luna decembrie, iar minima în august – septembrie.

VÂNTURILE

Bazinul hidrografic al vãii Dipșa este afectat în general de vânturile din sectorul vestic, caracteristice fiind invaziile aerului rece, din partea posterioarã a ciclonilor, cu schimbãri evidente ale direcției predominante de la varã la iarnã și cu unele intensificãri mai mari pe culmile orientate vest – est cât și în zona culoarelor. Relieful influențeazã regimul vânturilor, modificându-le direcția și viteza, masele de aer fiind canalizate de-a lungul vãilor Șieu, Dipșa și a afluenților acestora.

Din analiza datelor anuale se constatã cã frecvența cea mai mare a vânturilor se înregistreazã din sectorul vestic și sud – vestic, în timpul primãverii și verii: 23,8 % – iulie; 13,8 % – iunie. În timpul iernii, frecvența cea mai mare o au vânturile de nord – est: 7,3 % în februarie, 6,2 % în ianuarie. Perioadele de calm oscileazã în jurul valorii de 57 %, valori mai mari înregistrându-se iarna. Viteza medie a vântului este de aproximativ 2 m/s, valori mai mari se înregistreazã primavera, în aprilie.

SEZONALITATEA CLIMATICÃ

În trecerea de la sezonul cald la cel rece și invers, când temperaturile zilnice variazã în jurul valorii de 0° C, apa provenitã din precipitații și din topirea zãpezilor, prin pãtrunderea în fisurile și porii rocilor, apoi prin îngheț va determina schimbarea structurii maselor deluviale. Au loc o mãrire a dimensiunilor fisurilor rezultând extinderea suprafețelor ce vin în contact cu apa și creșterea cantitãții înmagazinate. Lipsa apei, mai ales în depozitele argiloase, duce, în perioadele cu temperature positive, la apariția de crãpãturi în acestea.

RISCURILE CLIMATICE

Dintre riscurile climatic care nu trebuie trecute cu vederea sunt:

– grindina: a cãrei fecvențã maxima se realizeazã în perioada caldã a anului;

– înghețul: aduce mari pagube determinate de rãcirile care au loc în anotimpurile de tranziție, toamna și primavera, respective la începutul și sfârșitul semestrului rece al anului. Înghețurile cele mai timpurii sunt toamna iar cele mai târzii sunt primavera;

– bruma: primele brumese produc toamna cu circa 10 – 15 zile mai devreme decât primele înghețuri de toamnã.

– chiciura: se poate depune încã din luna octombrie însã cu o frecvențã mai redusã ( e caz la 10 ani), iar ultimele depuneri de chiciurã se produc în aprilie cu o frecvențã de 1 – 3 cazuri la 10 ani. În bazinul Dipșei chiciura se poate depune 5 – 6 luni pe an (noiembrie – martie). Numãrul mediu annual de zile cu chiciurã este de 9 zile, iar numãrul maxim annual de zile cu chiciurã este de 10 – 13 zile.

– poleiul: cele mai multe zile cu ploi, în bazinul Dipșa, sunt în decembrie, numãrul mediu annual de zile cu polei fiind de 3 – 4 zile, iar numãrul maxim annual este de 5 – 10 zile.

– seceta: în bazinul Dipșa specific sunt perioadele de secetã din timpul verii, unde se remarcã o rerioadã de secetã între 15 – 20 de zile. Perioadele de secetã sunt scurte dar lipsa de apã se face foarte repede simțitã dupã o ploaie, datoritã infiltrației reduse.

– inundațiile și viiturile: produc mari pagube agriculturii și alimentãrii populației cu alimente și energie electricã. Astfel, la 23 aprilie 1997 au fost inundate luncile din sectorul superior al vãii Dipșa afectând localitãțile, iar la 16 iunie 1998 a avut loc o inundație proprie râului Dipșa, care a inundat pe lângã terenurile agricole și numeroase case, aproximativ 1 kilometru de șosea aflatã sub apã.

II.3. REȚEAUA HIDROGRAFICÃ

Teritoriul analizat este drenat de o rețea hidrograficã destul de bine dezvoltatã, tributarã Bazinului Hidrografic al Dipșei, având ca și colector principal râul Dipșa. Dipșa izvorãște din apropierea localitãții Posmuș (comuna Șieu), traverseazã comuna Galații Bistriței și se îndreaptã prin estul localitãții Lechința, vãrsându-se în Șieu, î naval de Chiraleș. Dipșa, pânã la Chiraleș are character semipermanent, determinat de precipitațiile reduse, evapotranspiratiei accentuate și aportului subteran redus. Are o lungime de 35 kilometri și un debit multiannual de 1,45 m³/s.

Râul Dipșa primește o serie de afluenți cu character semipermanent, principalii afluenți de stânga ai râului Dipșa fiind pârâul Lechința care izvorãște din nord – vestul comunei Miceștii de Câmpie, se îndreaptã spre sud, strãbate comuna Sânmihaiu de Câmpie, intrã pe teritoriul comunei Lechința continuându-și cursul spre nord pânã la vãrsare în râul Dipșa. Pârâul Lechința are un character semipermanent și o lungime de 25 kilometri. Un alt afluent de stânga al Dipșei este Valea Archiudului, apoi o serie de afluenți mai mici cum sunt pârâul Chiraleș și pârâul Sâniacob, pârâul Bungard și Lunca, având un caracter semipermanent. Afluenții de dreapta sunt mai neînsemnați, principalul afluent de dreapta mai însemnat fiind Pinticul și o serie de afluențimai mici ca Valea Ascunsã sau Gârbova.

Dintre sursele de alimentare (ploi, zãpezi, ape subterane) predominã alimentarea pluvio-nivalã, în timp ce din apa subteranã alimentarea se face doar în proporție de 23 – 25 %, aportul principal avându-l în acest sens apele freatice din șesurile aluvionare. Rezultã predominanța alimentãrii pluvio-nivale și contribuția modestã a apelor subterane.

Cele mai scãzute valori ale scurgerii se inregistreazã la sfârșitul verii și toamna, datoritã ploilor puține și epuizãrii rezervelor subterane, ajungandu-se uneori la secarea pârâurilor. În timpul iernii, de regulã, se inregistreazã valori mici ale scurgerii datoritã înghețului și înmagazinãrii zãpezii, fiind cunoscut fenomenul de secare al pârâurilor prin îngheț, dar uneori se înregistreazã frecvente viituri în luna februarie determinate de aparitia unor perioade cãlduroase și ploioase.

Viiturile de mari proporții au o frecvențã mica și sunt determinate de ploile torențiale sau topirea zãpezii. Scurgerea minima de iarnã este mai bogatã decât cea de varã, în bazinul Dipșa.

Sezonul cu cea mai mare scurgere este cel de primavera, când se accentueazã spalarea superficialã a bazinului hidrografic, iar debitul solid minim se produce iarna sau vara, fie datoritã uscãciunii, fie producerii debitelorsolide maxime și minime anuale ale pârâului Dipșa. Debitul solid multianual este de 2,47 kg/s.

Apele freatice din bazinul Dipșa sunt cantonate în terasele aluvionare, în depuneri aluvionare la adâncimi de 0,5 m și respective 2 – 3 m, în treimea inferioarã a versanților. Acestea sunt cantonate la adâncimi diferite datoritã unor factori cum sunt: aspectul geometric al reliefului textura și dispoziția stratelor, etc..

Datoritã adâncimilor mici ale reliefului și a calitãții fizico-chimice, cele mai multe se constituie în surse de apã potabilã. În regiunea dealurilor apar ape cu mineralizare accentuate, dure, uneori clorurate.

Ape de adâncime apar în zona de deal, în depozite sedimentare, dar sunt reduse ca debit, cu mineralizare puternicã și duritate accentuate, care le fac improprii folosirii.

Datoritã calitãților fizici-chimice de mineralizare ale apei, la Pintic, în comuna Teaca, în perioada interbelicã izvoarele respective au fost observate, studiate și valorificate prin construirea unei baze de tratament și bãi.

În Bazinul Hidrografic al Dipșei, lacurile natural pot fi declarate absente, cu excepția a douã ochiuri de lac, acoperite cu trestie, denumite lacurile lui Boetcher, din comuna Teaca, în partea de NE a localitãții Archiud, și în proporție foarte redusã lacuri antropice dar au suprafețe reduse, numãr redus și sunt nesemnificative.

II.4. FACTORUL BIOGEOGRAFIC

La nivelul învelișului geographic, component bioticã, care este o sintezã a stãrii învelișului geographic, reprezintã elemental cu cea mai puternicã prezențã în peisaj. Fizionomia este o rezultantã a îmbinãrii tuturor celorlalte component putând fi interpretatã ca un element cu valoare de indicator pentru starea învelișului geografic.

Vegetația reprezintã o component strâns dependent de regimul termic și hidric de relief și substrat, supunându-se legii zonalitãții vertical și modificãrilor antropice. Dependența fațã de regimul termic și hidric se reflect în predominarea speciilor adaptate la temperature și umiditate medie. Relieful și substratul influențeazã prin compoziția chimicã a rocilor și solului, expoziția versanților, altitudine.

În Bazinul Dipșa suprafațaactualã ocupatã de pãdure nu reprezintã decât o mica parte a învelișului forestier de odinioarã. Faptul e atestat de prezența relicvelor arborescente și a tufișurilor.

Pãdurile de gorun (Quercus petraea), prezente astãzi îndeosebi pe interfluvii, cele de stejar pedunculat (Quercus robur), trebuie private astãzi ca tipuri de vegetație ce predominau înainte ca omul sã își manifeste influența ecologicã.

Pãdurile de amestec de stejar cu alte specii de foioase: ulm (Ulmus laevis), paltin de camp (Acer pseudoplatanus), carpen (Carpinus betulus), jergastru (Acer campstre), frasin (Fraximus excelisicer). Acest amestec este uneori foarte puternic, mai ales pe versanții umbriți.

Tufișurile sunt reprezentate prin alun (Carylus avellana), corn (Cornus mas), lemn câinesc (Ligenstrum vulgare), soc (Sambucus nigra), mãceș (Rosa canina), porumbar (Prunus spinosa), sânger (Cornus sangvina).

Stratul ierbos este relative bogat, cuprinzând specii de graminee și acidofile. Astfel locul pãdurilor a fost luat de pajiști cu vegetație xerofilã pe versanții însoriți, formatã din pãiuș de stepã (Festuca valesiaca), colilie (Stipa lessimgiana), firuțã (Poa pratensis), firuțã cu bulb (Pea bulbosa). Caracterul xeromezofil diminuat sau inexistent în unele cazuri. Pe de altã parte, același caracter demonstreazã indirect creșterea ratei eroziunii în perimetrul versanților cu asociații vegetale xeromezofile și mezofile, un transport în suspensie și solid mai mare.

Pe interfluvii, pajiștile sunt dominate de asociații de fișcã (Festuca rupicola), iar pe versanții umbriți s-au instalat pajiști cu elemente mezofile ca pãiușul roșu (Festuca rubra), iarba câmpului (Agrostis tenius), bãrboasã (Batriochola aschaemcem).

Datoritã degradãrii pajiștilor prin suprapãșunat și utilizarea neraționalã, s-au petrecut modificãri esențiale în compoziția vegetalã, în sensul instalãrii și rãspândirii mari a speciilor de Artemisia campestris și Thymus pannonicus (pe mușuroaie).

Vegetația azonalã e prezentã în condițiile unor lunci largi și mai ales umede, cum este cazul Dipșei, Lechinței și Archiudului, compusã din specii lemnoase ca Salicetum purpurae, Salicetum triandae, specii de graminee: Coada Vulpii (Alopecurus pratensis) și trifoi (Trifolium pratensis).

Vegetația sãrãturilor, prezentã în arealul Pintic, se compune din plante halofile ca Artemisia salina, Salicornia herbaceea.

Condițiile pedo-fito-climatice fac ca în zona studiatã, pe lângã cele menționate mai sus, sã se cultive pe o suprafatã insemnatã cereal, plante tehnice reprezentate prin sfecla de zahãr (Beta rubra), floarea soarelui (Helianthus annuus cultus), in, cânepã, mazãre și nutreț, iar pe versanții sudici și estici pomi fructiferi.

Alãturi de aceste culture apare o vegetație naturalã formatã din rapițã, mohar, pãlãmidã, mãzãriche, volburã, pir.

Vegetația cultivate de om se impune în acest areal prin ceea ce dãdea o notã de individualitate în trecut în acest spațiu, și anume vița-de-vie, cultivatã în perimetrul comunei Lechința (podgoria Lechința) și în comunaTeaca, la Viile Tecii.

Plantele medicinal și aromate sunt reprezentate prin: flori de tei, sunãtoare, chimen, pelin, mãcieșe, porumbele, urzicã, soc, sânzãiene, coada șoricelului, mentã.

Arealul analizat are o fauna bogatã, predominã specii atât din zona de munte cât și specii caracteristice stepei. Astfel în pãduri se gãsesc mamifere precum: mistrețul (Sus scrofa) și cãprioara (Capreolus capreolus), alãturi de iepuri (Lepus europaeus), vulpe (Canis vulpes), lup (Canis lupus), ursul (Ursus arctos) și cerbul (Cerere elaphus).

Dintre rozãtoare predominã: șoarecele de camp (Micratus orvalis), hârciogul (Cricetus cricetus), iepurele.

Dintre insect: cosașul verde, greierul de camp, coropâșnița, rãdașca, buburuzul, gãrgãrița, furnici, fluturi, gândacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata), cãrãbușul de mai, pãduchele de San Jose.

În sol se gãsesc: cârtița, râma, coropâșnița, greierul.

Dintre pãsãri se întâlnesc: mierla, coțofana, gaița, pițigoiul, graurul, ciocãnitoarea, cucul – in zonele de pãdure; iar în zonele cerealiere și pajiște: prepelița, ciocârlia, potârnichea, sticletele, fazanul.

II.5. ÎNVELIȘUL DE SOLURI

Schimbãrile survenite în structura geograficã impusã de intervenția antropicã asupra Câmpiei someșene a creat peisajul de silvostepã derivatã. Aceste transformãri au fost înregistrate și la nivel pedogeografic. Prezența pe mari suprafețe a solurilor brune-podzolite și solurilor brune-galbui-podzolite, indicã vechi areale de pãduri defrișate.

Molisolurile în Bazinul Dipșa sunt reprezentate prin cernoziomuri levigate, ocupã areale restrânse, având în general o capacitate mare de reținere a apei, mai ales în sezonul cald. În frontal cuestelor au fost puse în evidențã chiar soluri bãtrâne silvostepice, cu orizonturi molice subțiri.

Dintre solurile azomole frecvent întâlnite sunt solurile hidromorfe formate sub influența unui exces de umiditate dintre care cu caracter insular solurile negre clinohidromorfe și lãcoviștile.

Solurile halomorfe sunt reprezentate de asemenea insular, solonceagurile în jurul izvoarelor sãrate 1 și 2 de la Pinticul Tecii, iar salometurile, rezultate în urma unui process repetat de salinizare – desalinizare, apar de asemenea în perimetrele cu pajiști silvostepice, în special în zonele cu manifestãri diapirice.

Fronturile de cueste din Bazinul Dipșei reprezintã areale favorabile dezvoltãrii solurilor neevoluate, în special ale regosolulilor și chiar erodisoluri. Regosolurile sunt soluri rezistente la eroziuni în orizontul de suprafațã și mai puțin rezistente în orizontul inferior.

În procesul eroziunii pe versanți, solul joacã un rol direct prin rezistența la eroziune și indirect prin micșorarea scurgerii la suprafațã ca urmare a infiltrațiilor și asigurãrii condițiilor pentru dezvoltarea vegetației. Rezistența la eroziune este datã de structurã, texturã și gradul de tasare. Structura solului este influențatã, la rândul sãu, de modul de folosințã al terenurilor, de sistemul de lucru, de rezerva de humus, de aciditatea solului și de procesul de iluviere al argilei.

Nerespectarea normelor agrotehnice poate duce la un grad avansat de tasare al solurilor, determinate de conținutul bogat de argilã, formațiune specificã acestui areal.

Dupã G. Pandi (1997), grosimea stratului erodat, pentru Bazinul Dipșei, exprimatã în microni / an este de 77,6.

Solurile brune argilo-iluviale și brune luvice, precum și luvisolurile albice sunt soluri slab rezistente la eroziunea în suprafațã, mult mai rezistente în schimb în adâncime, datoritã conținutului ridicat de argilã.

Solurile brune-eumezobazice, vertisolurile și pseudo-rendzinele sunt soluri cu rezistențã uniform pe întreg profilul, dar foarte slab reprezentate în bazinul dipșean.

II.6. RESURSELE NATURALE

Resursele de subsol în Bazinul Dipșa sunt sãrace. Cu toate acestea resursele subsolului sunt reprezentate de gazul metan, argila și sarea. Gazul metan este localizat în satul Bungard din comuna Lechința fiind valorificat în alimentarea cu gaz a satelor Bungard și Sângeorzu – Nou din comuna Lechința. În comuna Galații Bistriței argila este valorificatã intrând astfel în funcțiune încã din anul 2000 o cãrãmidãrie care prelucreazã argila din dealul Lampaș, partea Esticã.

În subsolul Bazinului Dipșa, sarea este de asemenea legatã de cutele diapire sau de structurile de sare din depozitele bodeniene prezente în localitatea Pintica din comuna Teaca.

POTENȚIALUL GEODEMOGRAFIC

Potențialul geodemografic, prin componentele sale cantitative și calitative, are o importanțã deosebitã în stabilirea rolului unei localitãți, în sistemul de așezãri, la nivel zonal, regional sau național.

III.1. DENSITATEA POPULAȚIEI

Reprezintã un indicator de maxima generalizare ce pune în evidențã gradul de concentrare al populației în teritoriu.

DENSITATEA GENERALÃ (Dg)

Densitatea generalã a populației se calculeazã ca raport între numãrul populației la un moment dat și suprafața teritoriului locuit de acesta.

La nivelul Bazinului Dipșa, densitatea populației a înregistrat o curbã ușor descendentã, pe intreaga perioadã de timp analizatã (1930 – 2002). Astfel, dacã în 1930 media bazinului avea valori cu puțin peste 51 loc./km² (51,3), în 2002 s-au înregistrat 45,2 loc./km².

La nivelul unitãților administrativ-teritoriale circumscrise Bazinului Dipșa, densitatea cea mai ridicatã o deținecomuna Teaca cu valor ice depãșesc 51 loc./km², urmatã de comuna Lechința cu valori cuprinse între 45 și 51 loc./km² în timp ce comuna Galații Bistriței înregistreazã valori ale densitãții cuprinse între 43 și 44 loc./km².

Cauzele acestui mers descendent al densitãții populației trebuie cãutat în fenomenul complex al dinamicii populației, respectiv în evoluția sporului natural și a celui migratoriu.

Densitatea generalã a populației în Bazinul Dipșa (loc./km²)

Dacã pentru perioada celui de-al doilea Rãzboi Mondial și cea urmãtoare (pânã în jurul anilor ’65) scãderea densitãții populației din acest teritoriu este pusã pe seama descreșterii generale a sporului natural, pe perioada de dupã anii ’65, la acest aspect s-a adãugat cel legat de dezvoltarea explozivã a industriei municipiului Bistrița, care a absorbit o bunã forțã de muncã a acestor commune. Pe mãsura expansiunii teritoriale a orașului și a dezvoltãrii arealelor rezidențiale, o parte din forța de muncã angajatã inițial în activitatea de navetism zilnic sau sãptãmânal a devenit sedentarã, astfel explicându-se scãderea destul de însemnatã a populației din 1966 pânã în 2002.

DENSITATEA AGRICOLÃ (Dag)

Se noteazã cu Dag și se reprezintã numãrul populației care lucreazã î agriculturã raportat la unitatea de suprafațã cultivatã. Se exprimã în locuitori / ha și se calculeazã dupã urmãtoarea formulã: Dag = Pag / Sc, unde Pag = numarul populației agricole active și Sc = suprafața cultivate.

Analizând acest indicator la nivelul Bazinului Dipșa în anul 1992, respective 2002, se constatã cã aceasta atinge valori de 0,4 loc/ha în 1992 și 0,2 loc/ha în 2002 pentru comuna Lechința, 3,43 loc/ha în 1992 și 2,03 loc/ha în 2002 pentru comuna Galații Bistriței și 4,93 loc/ha în 1992 și 3,72 loc/ha în 2002 pentru comuna Teaca. Aceastã valoare a densitãții este una foarte mica, chiar sub media pe țarã în comuna Lechința. Fenomenul se explicã prin plecãrile massive din perioada respective în strãinãtate și prin pãrãsirea terenurilor arabile care au devenit, în mare parte, pãșuni și fânețe sau pur și simplu terenuri neproductive.

DENSITATEA SUBZISTENȚIALÃ (Ds)

Se noteazã cu Ds și reprezintã raportul dintre populația totalã și suprafața arabilã. La nivelul Bazinului Dipșa se evidențiazã o valoare a densitãții subzistențiale de 180 loc/km², adicã 1,80 loc/ha dupã datele Recensãmântului Populației din 2002.

III.2. EVOLUȚIA NUMERICÃ A POPULAȚIEI

Estimarea cantitativã și calitativã a resurselor umane din spațiul Bazinului Dipșa impune analiza dinamicii numãrului de locuitori, fenomen urmãrit pentru intervalul 1850 – 2002. Sensurile și ritmurile evoluției numãrului de locuitori, sub impactul factorilor sociali-economici, se regãsește în anumite caracteristici cantitative și calitative ale componentelor sistemului geodemografic (structuri pe sexe și grupe de vârstã, structuri ocupaționale, structuri naționale și confesionale) și un anumit mod de distribuție spațialã și de valorificare a competențelor mediului.

Evoluția numericã a populației oglindește și în același timp consecința strategiei dezvoltãrii social-economice, demografice și politice în diferite etape de afirmare a societãții. Evoluția numãrului de locuitori, condiționatã de acținue factorilor social-istorici și economici a fost determinatã de modul concret de manifestare a celor douã componente (sporul natural și sporul migratoriu).

În evolția numericã a populației din Bazinul Dipșa, în intervalul de timp 1850 – 2002, se pun în evidențã o serie de perioade de creștere numericã a populației, separate de intervale de evoluție numericã negativã a populației. Toate aceste perioade sunt separate de momente de prag care s-au manifestat ca vectori în direcționarea pozitivã sau negativã a dinamicii populației. Astfel intervalele de evoluție numericã negativã a populației corespund, în ansamblu, perioadelor in care România a fost implicatã în diferite conflicte (Rãzboiul de Independențã, cele douã Rãzboaie Mondiale) soldate cu pierderi de vieți omenești, care au determinat un spor natural și migratoriu negativ pentru aceste perioade. Dupã al doilea Rãzboi Mondial, perioada anilor 1956 – 1966 și cea corespunzãtoare anilor 1970 – 2002, constituie, de asemenea, momente de scãdere numericã a populației, favorizate de liberalizarea avorturilor, fenomen posibil în lipsa unei educații adecvate în privința desfãșurãrii în condiții optime a vieții în cuplu.

Intervalele de creștere numericã a populației (1850 – 1910, 1930 – 1941) reflectã o anumitã stabilitate social-economicã și politicã la care se adaugã pentru intervalul 1948 – 1956 sporirea semnificativã a numãrului cãsãtoriilor odatã cu încheierea celui de-al doile Rãzboi Mondial.

Pentru intervalul 1966 – 1977, la nivel național, cât și la nivelul Bazinului Dipșa, se remarcã un mers pozitiv al numãrului de locuitori, fapt ce se explicã prin actul legislativ de la 1 iulie 1966, aceste aspecte fiind oglindite și într-un ritm anual de creștere a populației cuprins între 0,08 și 0,9.

Un aspect important în evoluția numericã a populației îl reprezintã comunitatea germanã care a suferit serioase mutații în secolul trecut. Plecãrile definitive ale sașilor spre Germaniași Austria au început de prin 1940 și au continuat pânã la sfârșitul anului 1996.

În intervalul 1992 – 2002 la nivelul Bazinului Dipșa se înregistreazã o creștere a populației datoritã migrației urban – rural, fenomen declanșat de scãderea drasticã a numãrului locurilor de muncã în orașul Bistrița, prin închiderea unor secții din fabrici sau închiderea unor intreprinderi.

La ultimul recensãmânt al populației (martie 2002) s-a putut constata cã, la nivelul Bazinului Dipșa, populația înregistreazã o scãdere datoritã migrațiilor tot mai frecvente cãtre strãinãtate.

Evoluția numericã a populației din Bazinul Dipșa 1880 – 2002

III.3. DINAMICA POPULAȚIEI

Dinamica populației oglindește fidel evoluția numericã a populației, include toate fenomenele legate de mișcarea naturalã și de mobilitate teritorialã.

MIȘACAREA NATURALÃ A POPULAȚIEI

Constituie împreunã cu mișcarea migratorie variabile de control ale evoluției numerice a populației, în mișcarea naturalã regãsindu-se toate modificãrile numerice ale populației survenite pe cale naturalã. Pentru ilustrarea cât mai fidelã a realitãții s-au analizat natalitatea, mortalitatea și sporul natural.

• Natalitatea (N) este data de numãrul total al nãscuților vii, în decursul unei perioade de timp, de regulã un an, raportat la numãrul mediu al populației unui teritoriu.

Indicele de natalitate se obține cu ajutorul formulei: n = N/P × 1000 (‰), unde

n = indicele de natalitate

N = numãrul nãscuților vii

P = numãrul mediu al populației

Natalitatea reprezintã un element cheie în evoluția mișcãrii natural a populației fiind direct dependent de structura populației și nivelul socio-economic și cultural al populației, politica demogeograficã, tradițiile, fertilitatea masculinã și femininã, gradul de educație, factorul religios condițiile sanitare, gradul general de industrializare, locul femeii în viața social-economicã.

Dupã 1990 se constatã o reducere a ratei natalitãții, care are la bazã urmãtoarele cauze:

• anularea legii de întrerupere a sarcinii și liberalizarea avorturilor

• accesul la mijloacele contraceptive

• o situație economicã incertã, uneori defavorabilã cu rãsfrângeri negative asupra politicii de planning familial (dimensionarea conștientã a familiei și implicit a intervalelor de timp pentru aducerea pe lume a copiilor).

Raportat la nivelul Bazinului Dipșa, indicele natalitãții a avut o evoluție neuniformã, dar în toate perioadele s-a menținut la valori mai ridicate decât media pe țarã.

Astfel, la nivel de comunã, indicele de natalitate înregistreazã o scãdere importantã în anul 1992, cu valori ale natalitãții cuprinse între 12,1‰ în comuna Lechința, 12,3‰ în comuna Galații Bistriței și doar 10.9‰ în comuna Teaca, dupã care începe o creștere ușoarã, atingând în anul 2002 valori maxime de 12,7‰ în comuna Lechința, 12,6‰ în comuna Galații Bistriței și o creștere mai accentuatã în comuna Teaca cu 12,9‰.

Tendințele de creștere a natalitãții în Bazinul Dipșa se datoreazã reîntoarcerii populației tinere în vetrele satelor datoritã reducerii forței de muncã angajate în principalul pol de atracție – Bistrița.

Mișcarea naturalã a populației 1992 (‰)

Mișcarea naturalã a populației 2002 (‰)

• Mortalitatea (M) reprezintã numãrul de decese la 1000 de locuitori într-o perioadã de timp, de regulã un an. Se determinã ca raport între numãrul celor decedați și numãrul mediu de locuitori.

Indicele de mortalitate se calculeazã cu ajutorul formulei:

m = M/P × 1000 (‰), unde

m = indicele de mortalitate

M = numãrul absolut al deceselor dintr-un interval

P = numãrul mediu al populației din perioada datã

Nivelul mortalitãții depinde de urmãtorii factori:

modul și mediul de viațã

gradul de asistențã medicalã și igienã

ponderea vârstnicilor în cadrul unei populații

nivelul de dezvoltare economicã

Rata mortalitãții actuale înregistreazã o perioadã de creștere datoritã condițiilor grele de viatã și asistențã medicalã nesatisfãcãtoare în mediul rural, tendința accentuatã de îmbãtrânire demograficã, muncile grele și nemecanizate din agriculturã la care se adaugã factorii social economici.

Indicele de mortalitate în intervalul 1992 – 2002 se menține ridicat, depãșind valorile natalitãții, cu valori maxime ale mortalitãții în 1992 de 46‰ în Bazinul Dipșa, iar minima în anul 2002 cu un grad de mortalitate de 41,9‰.

La nivel de comunã cea mai mare ratã a mortalitãții o înregistreazã comuna Teaca cu 17,1‰ în 1992 respectiv 15,2‰ în 2002 urmatã de comuna Galații Bistriței cu valori ale mortalitãții de 16,1‰ în 1992 respectiv 13,1‰ în 2002 iar cele mai scãzute valori ale mortalitãții le înregistreazã comuna Lechința, cu valori cuprinse între 12,8‰ în 1992 urmate de o ușoarã creștere în anul 2002 la 13,3‰. În concluzie se poate spune cã mortalitatea, în Bazinul Dipșa, înregistreazã valori peste media pe țarã, valorile maxime ale indicelui de mortalitatefiind o consecințã a procesului de reducere a populației.

• Sporul natural (Sn) este indicatorul cel mai fidel al potențialului demografic natural al unei populații, datoritã dependenței lui directe de cei doi indicatori ce determinã evoluția numericã a populației: natalitatea și mortalitatea. Sporul natural rezultã din diferența dintre numãrul nãscuților vii și a celor decedați, într-o perioadã de timp datã, de regulã un an, raportat la 1000 de locuitori.

Sporul natural se calculeazã dupã formula:

Rsn = (N – D) × 1000 / Pm, unde

Rsn = rata sporului natural

N = numãrul nãscuților vii

D = numãrul decedaților

Pm = numãrul mediu al populației

Sporul natural, în Bazinul Dipșa, în intervalul 1992 – 2002, se menține, în ansamblu, sub media pe țarã -0,6‰, atingându-se în comuna Lechința în anul 2002. Valoarea cea mai scãzutã a sporului natural se înregistreazã în anul 1992 în comuna Teaca, -6,8‰ iar valoarea cea mai ridicatã a sporului natural o deține comnua Lechința cu 0,6‰ în anul 2002.

În concluzie, la nivel de ansamblu al arealului studiat, din analiza indiciilor de natalitate și mortalitate rezultã cã sporul natural este negativ, adicã mor mai mulți oameni decât se nasc.

MIGRAȚIILE

Migrațiile se definesc ca mobilitãți spațiale de oameni sau grupuri de oameni ce își schimbã locul de rezidențã în mod definitiv sau temporar, ele presupunând schimbarea reședinței. Alãturi de mișcarea naturalã, migrația este definitorie pentru evoluția numericã a populației.

Decizia de a migra are la bazã un complex de cauze, dintre care cele mai importante sunt cele de naturã economicã și socialã.

Pentru reliefarea migrației se urmãresc urmãtorii indicatori:

• imigrații

• emigrații

• sporul migratoriu

•Imigrațiile (Im) reprezintã numãrul persoanelor care vin și se stabilesc pe o perioadã mai îndelungatã de timp sau chiar definitivã într-un anumit teritoriu.

Imigrațiile din cadrul Bazinului Dipșa sunt reprezentate prin migrația urban – rural, proces de ruralizare condiționat de contextul economic general. Au loc restructurãri, reducerea continuã a numãrului de locuri de muncã sau chiar închiderea unor intreprinderi. Are loc un proces de ruralizare prin retragerea populației la sate și profilarea acesteia în activitãți agricole care nu aduc venituri deosebite dar le asigurã subzistența. Pe de altã parte sunt date de persoane cu înaltã calificare (medici, profesori, veterinari, agronomi), transferați în mediul rural.

La nivelul Bazinului Dipșa, în medie, numãrul de persoane care au venit și s-au stabilit în aceastã regiune este de 60 de persoane în 1992 și 69 de persoane în 2002, cu o creștere ușoarã în 2002.

La nivelul comunelor componente, în anul 1992, cea mai mare pondere a imigranților o deține comuna Lechința cu 76 persoane, urmatã de comuna Teaca cu 73 de persoane și comuna Galații Bistriței cu 32 de persoane.

În anul 2002 la nivelul comunelor componente Bazinului Dipșa se observã o ușoarã creștere, comuna cea mai atractivã fiind Lechința cu 84 de persoane, urmatã de comuna Teaca cu 78 de persoane și comuna Galații Bistriței cu 46 de persoane.

Din analiza acetui indicator la nivelul anului 1992 cât și 2002 se observã cã cel mai mare flux de imigranți îl primește comuna Lechința, iar cel mai scãzut comuna Galații Bistriței, comuna Teaca deținând valori intermediare.

• Emigrațiile (E) reprezintã numãrul persoanelor care pleacã temporar sau definitiv în alte localitãți din țarã sau strãinãtate.

Migrația este direct dependentã de schimbãrile intervenite în cadrul celor douã medii: urban și rural, populația îndreptându-se spre urban o datã cu procesul de colectivizare a ruralului și dezvoltãrii industriei în centrele urbane. Tinerii au fost atrași tot mai mult de aceasta imediat dupã terminarea studiilor în dorința de a obține o slujbã și o locuințã.

În cadrul emigrației interne se observã numãrul mare al tinerilor care pleacã la studii, atât îm limitele județului Bistrița-Nãsãud (mulți preferând orașul reședințã de județ: Bistrița), cât și tinerii plecați la studii universitare (mulți îndreptându-se spre orașul și centrul universitar Cluj-Napoca).

În ultimii ani tot mai mult tineri iau calea strãinãtãții, preferându-se Spania și Italia, cu scopul obținerii unui venit mai consistent care sã le poatã asigura în România un nivel de trai cât mai bun.

Situația, pe ansamblul Bazinului Dipșa, aratã cã emigrațiile depãșesc îmigrațiile, astfel madia bazinului în perioada analizatã 1992 – 2002 s-a estimat între 104 persoane în 1992 și 122 persoane în 2002 cu o ușoarã creștere la nivelul anului 2002.

La nivelul comunelor componente Bazinului Dipșa în anul 1992, emigrația este reprezentatã de persoane care au plecat în altã localitate din țarã sau în altã țarã (temporar sau definitiv), cel mai mare numãr de emigranți înregistrându-l comuna Lechința – 119 persoane, urmatã de comuna Teaca – 109 persoane și comuna Galații Bistriței – 84 persoane.

În anul 2002, la nivelul comunelor componente acestui areal, emigrația este reprezentatã în mod mai ridicat de persoanele care au plecat în strãinãtate ca urmare a liberalizãrii circulației în țãrile Uniunii Europene dupã anul 2000, cel mai mare numãr îndreptându-se spre Spania și Italia, majoritatea temporar și nu definitiv.

Și la nivelul anului 2002 comparativ cu 1992 pe primele locuri în privința emigrației se situeazã comuna Lechința – 193 persoane, urmatã de comuna Teaca – 130 persoane și comuna Galații Bistriței cu 97 persoane.

Fluxul migratoriu se menține în continuare ridicat și în momentul de fațã datoritã conjuncturii economice și nivelului de trai.

• Sporul migratoriu – reprezintã un indicator foarte important în definirea dinamicii populației alãturi de sporul natural și este rezultatul direct al diferenței dintre imigrație și emigrație.

În Bazinul Dipșa sporul migratoriu a avut valori negative atât la nivelul anului 1992 cãt și în 2002, de unde rezultã cã emigreazã mai multe persoane decât imigreazã.

În 1992 în Bazinul Dipșa se înregistreazã o medie de 44 persoane. Ln nivelul comunelor componente, valoarea cea mai micã a acestui indicator o deține comuna Teaca cu o valoare de 36 persoane, iar valoarea maximã o deține comuna Galații Bistriței – 52 persoane.

În anul 2002 pe ansamblul Bazinului Dipșa, valoarea sporului migratoriu este tot negativã – 52 de persoane. La nivelul comunelor componente, valoarea cea mai scãzutã a acestui indicator se înregistreazã în comuna Galații Bistriței – 51 de persoane și Teaca – 52 de persoane, iar valoarea cea mai ridicatã o deține conuma Lechința – 55 de persoane.

Valoarea mai ridicatã a sporului migratoriu în 2002 comparativ cu 1992 se explicã prin faptul cã au plecat mai multe persoane spre țãrile componente Uniunii Europene.

Mișcarea migratorie a populației în Bazinul Dipșa între 1992 – 2002

III.4. STRUCTURILE DEMOGRAFICE

Costituie unul din elementele de referințã în estimarea resurselor de forțã de muncã în teritoriu, iar pentru spațiile agricole se poate explica modul de valorificare a acestuia, în prezent și în viitor.

4.1. STRUCTURA POPULAȚIEI PE SEXE

Structura pe grupe de sexe, are o importanțã deosebitã, cu consecințe demografice și economice remarcabile. O predominare netã a bãrbaților sau a femeilor în cadrul unei populații poate avea efecte considerabile în dezvoltarea economicã a unei țãri sau a unui teritoriu.

La naștere, numãrul persoanelor de sex masculin este de regulã mai mare decât cel al persoanelor de sex feminin, confirmând legea biologicã a asigurãrii raportului de supraviețuire. Acest raport se midificã în timp în favoarea sexului feminin.

La nivelul Bazinului Dipșa existã un raport echilibrat între populația masculinã și cea femininã. Astfel pentru intervalul analizat (1992 – 2002) nu apar diferențe notabile între cele douã categorii de populație, punându-se totuși în evidențã perioada în care proporția cea mai mare revenea fie populației masculine, fie celei feminine.

Predominanța populației feminie se explicã, în primul rând, prin diminuarea populației masculine datoritã mortalitãții infantile ridicatã în rândul populației de sex masculin, în timp ce creșterea ponderei populației de ordin masculin o putem gãsi în adaptarea mai rapidã a populației masculine la cerințele impuse de noua ordine social – economicã precum și în mobilitatea mai ridicatã a populației feminine, mobilitate care a constituit un factor important în diminuarea numericã a populației feminine dupã 1992, la nivelul Bazinului Dipșa.

Astfel în perioada 1992 – 2002, la nivelul Bazinului Dipșa, se constatã valori ale populației masculine ce trec ușor de 50% (50,1% în 1992 și 50,3% în 2002) în timp ce valorile populației feminine sunt ceva mai scãzute, ușor sub 50% (49,9% în 1992 și 49,7% în 2002).

Structura populației pe sexe (1992), valori absolute și procente

Structura populației pe sexe (2002), valori absolute și procente

Figura 1 (1992)

Figura 2 (2002)

4.2. STRUCTURA POPULAȚIEI PE GRUPE DE VÂRSTÃ

Structura populației pe grupe de vârstã are, de asemenea, o mare semnificație demograficã și economicã. Raporturile dintre grupele de vârstã definesc, în ultimã instanțã, greutatea specificã a populației active, potențialul resurselor de muncã dintr-o regiune sau alta.

Structura pe grupe de vârstã ofera indicații precise asupra dinamicii populației în general, constituind totodatã un indicator sensibil al comportamentului geodemografic al unei comunitãți umane, la nivel național, regional sau local.

În cadrul unei populații se deosebesc 3 grupe mari de vârstã:

Populația tânãrã (0 – 19 ani)

Populația adultã (20 – 59 ani)

Populația vârstnicã (60 ani și peste)

Analiza structurii populației pe grupe de vârsta pentru intervalul (1992 – 2002) se caracterizeazã prin mãsuri de liberalizare a avorturilor, factori de naturã economica precum: șomajul, starea sanitarã precarã și factori de naturã demograficã precum libertatea cuplurilor privind politica de planning familial (dimensionarea conștientã a familiei și a intervalului de apariție a copiilor).

Structura populației pe grupe de vârstã va fi reprezentatã printr-o tehnicã graficã numitã piramida vârstelor.

La nivelul Bazinului Dipșa, în intervalul 1992 – 2002, se constatã o diminuare progresivã a populației tinere (0 – 19 ani) de la 32,2%, în 1992, la 30,2%, în 2002, paralel cu relativa stagnare a grupei populației adulte (20 – 59 ani) cu o ușoarã scãdere de la 51,3%, în 1992, la 48,7%, în 2002, și cu creșterea semnificativã a ponderii grupei populației vârstince (60 ani și peste) de la 16,5%, în 1992, la 21,1% în 2002.

La nivel de comunã fenomenul înregistreazã aceeași evoluție care reflectã un proces de îmbãtrânire demograficã pus pe seama unui spor natural în continuã scãdere, determinat de valorile apropiate ale natalitãții și mortalitãții.

Situația actualã în care 30,2% o reprezintã populația tânãrã, 48,7% populația adultã și 21,1% populația vârstnicã, evidențiazã la nivelul Bazinului Dipșa, existența într-o proporție moderatã a resurselor umane potențial active, însã, în situația în care fenomenul de îmbãtrânire demograficã va continua, ponderea populației tinere va scãdea, ajungându-se în final, la incapacitatea de susținere a activitãților economice din resursele locale.

Populația pe grupe de vârstã 1992 (%)

Populația pe grupe de vârstã 2002 (%)

Structura populației pe grupe de vârstã 1992 (%)

Structura populației pe grupe de vârstã 2002 (%)

Piramida vârstelor

4.3. STRUCTURA SOCIO-OCUPAȚIONALÃ

Dintotdeauna ruralul românesc a impus un anumit mod de reprezentare graficã a structurii ocupaționale a populației. Este virba de perceperea spațiului rural sub forma unui teritoriu în care preocuparea principalã a populației o constituie cultura plantelor și creșterea animalelor, la care se adaugã activitãțile legate de existența unor resurse minerale exploatabile și de exploatare a fondului forestier. Astfel se creioneazã imaginea de ansamblu a structurii populației pe sectoare de activitate, care la nivelul Bazinului Dipșa prezintã o situație de netã predominare a populației ocupatã în sectorul primar, comparativ cu celelalte sectoare economice.

Structura socio – ocupaționalã, în cadrul populației active, prezintã trei sectoare:

◘ sectorul I (primar)

◘ sectorul II (secundar)

◘ secundar III (terțiar)

• Sectorul primar include activitãțile legate de naturã: agriculturã, silviculturã, pisciculturã, vânat.

• Sectorul secundar cuprinde populația ocupatã în industrie și construcții.

• Sectorul terțiar deține populația ocupatã în administrație, artã, culturã, turism, învãțãmânt, ocrotirea sãnãtãții, comerț, afaceri, transport, telecomunicații, cercetare.

Analiza structurii socio – ocupaționale la nivelul Bazinului Dipșa pentru intervalul 1992 – evidențiazã o pondere de 90% din totalul populației active integratã în sectorul primar, celelalte sectoare (secundar și terțiar) revenindu-le între 2,4 și 2,5% din totalul populației active. Se constatã, de asemenea proporția ridicatã a populației inactive, care, per ansamblu, înregistreazã o valoare de 33,5%, cu ponderea cea mai ridicatã la nivelul comunei Lechința (40,5%), fapt explicabil prin numarul mare al populației preșcolare, școlare și al persoanelor vârstnice dar și prin sporirea populației inactive economic.

Datele statistice pentru anul 2002 reliefeazã un fenomen ingrijorãtor și anume creșterea semnificativã a populației inactive (95,1% la nivelul bazinului), care cuprinde atât populația tânãrã (preșcolarã și școlarã) și cea vârstnicã, cât și populația disponibilizatã în urma restructurãrilor din economie, pe seama acestei din urmã categorii având loc și creșterea spectaculoasã a ponderii populației inactive.

Populația revenitã în mediul rural, chiar dacã își desfãșoarã activitatea în sectorul primar (agriculturã în general) nu pot fi integrați oficial în aceastã categorie, întrucât nu desfãșoarã o activitate a cãrei finalitate sã o constituie producția destinatã pieței, ea rezumându-se în marea majoritate a cazurilor, mici producții destinate consumului familial.

Structura socio – ocupaționalã a populației 1992 (%)

Structura socio – ocupaționalã a populației 1992 (%)

Structura socio – ocupaționalã a populației 2002 (%)

Structura socio – ocupaționalã a populației 2002 (%)

4.4. STRUCTURA ETNICÃ A POPULAȚIEI

Structura etnicã reprezintã o consecințã a afirmãrii și statornicirii elementului autohton în acest teritoriu, la care se adaugã diferitele evenimente care au survenit de-a lungul timpului și care au determinat mutații, mai mult sau mai puțin semnificativã, în structura naționalã a populației din Bazinul Dipșa.

Astfel vechimea populației românești, urmașã a geto-dacilor, este atestatã de multitudinea izvoarelor arheologice și documentare din diferitele perioade istorice care s-au succedat dupa anul I dupa Hristos și care reflectã bogata culturã materialã și spiritualã pe care aceastã populație și-a dezvoltat-o neîntrerupt.

Un moment de prag în modificarea structurii etnice din acest areal l-a constituit venirea populației maghiare în Transilvania (secolul al X-lea și al XI-lea), dupã ce anterior ocupaserã spațiul Câmpiei Panonice. Un alt moment semnificativ corespunde perioadei secolului al XII-lea și al XIII-lea, perioadã marcatã de colonizarea populației germane din Saxonia și Luxemburg în Transilvania.

Astfel la nivelul Bazinului Dipșa, în anul 1992, se poate constata pe baza datelor statistice, cã predominã in numãr covârșitor populația de naționalitate românã reprezentând 81,1% din totalul populației, urmatã de cea de naționalitate maghiarã – 8,9, rromã – 8,8 %, germanã – 1,0% și ucrainianã 0,07%.

La nivele de comunã predominã în mod evident populația de naționalitate românã în fiecare comunã, urmeazã ca pondere etnia maghiarã cu predominare în comuna Teaca 9,41%, urmatã de comuna Lechința 9,19% și comuna Galații Bistriței 8,3%, dupã care se remarcã prezența ridicatã a etniei rrome cu cele mai mari valori în comuna Teaca 12,0%, urmatã de comuna Lechința 7,4% și comuna Galații Bistriței 7,0%. Populația de etnie ucrainianã se situeazã la valori inferioare în toate comunele din arealul analizat.

În anul 2002, la nivelul Bazinului Dipșa, situația este aceeași ca și cea caracteristicã anului 1992 în ceea ce privește naționalitatea românã, aceasta sunt majoritarã 75,4% cu o ușoarã scãdere de aproximativ 5%. Celelalte etnii au înregistrat ușoare creșteri, evidențiindu-se etnia rromã cu 14,6% în 2002, fațã de 8,8% în 1992 și etnia maghiarã cu 9,4% în 2002 fațã de 8,9% în 1992, respectiv descreșteri, evidențiindu-se etnia germanã cu 0,4% în 2002 fațã de 1,0% în 1992 și etnia ucrainianã cu 0,04% în 2002 fațã de 0,07% în 1992.

Evoluția descendentã a populației germane se datoreazã în bunã mãsurã adoptãrii in jurul anilor ’90 a unui decret care permitea repatrierea anualã a populației de etnie germanã, statului român revenindu-i de pe urma acestei activitãți o anumitã suumã de bani, plãtitã de cãtre statul german.

Situația pe comune, în Bazinul Dipșa, pune în evidențã dominarea netã a populației de naționalitate românã, aceasta menținându-și valoarea cea mai ridicatã în comuna Galații Bistriței 80,1%, urmatã de comuna Lechința cu 73,8% și comuna Teaca 72,3%.

Rromii, spre deosebire de anul 1992, înregistreazã o semnificativã creștere în toate cele trei comune, cu urmãtoarele valori: comuna Teaca – 17,7%, comuna Lechința – 16,7% și comuna Galații Bistritei – 9,3%.

În ceea ce privește populația de etnie maghiarã, la nivel de comunã, în anul 2002, se remarcã o scãdere ușoarã în comunele Lechința – 9,05% și Teaca 9,1%, în schimb se evidențiazã o creștere semnificativã în comuna Galații Bistriței – 10,1%.

În privința populației de etnie ucrainianã, la nivel de comunã, situația este aceeași ca și a celorlalte etnii, adicã cu o ușoarã scãdere în comunele Lechința – 0,06% și Galații Bistritei – 0,04 și cu dispariția totalã a acestei etnii în comuna Teaca.

Structura etnicã a populației în Bazinul Dipșa (1992)

Structura etnicã a populației în Bazinul Dipșa (2002)

Figura 1 (1992)

Figura 2 (2002)

Figura 1 (1992)

Figura 2 (2002)

4.5. STRUCTURA CONFESIONALÃ (PE RELIGII) A POPULAȚIEI

Religia (confesiunea) constituie un element central în viața oricãrei comunitãți umane. Chiar dacã de-a lungul timpului s-au înregistrat modificãri notabile în privința perceperii fenomenului religios, religia rãmâne o preocupare importantã în activitatea cotidianã a individului uman și reprezintã totodatã un punct de vedere în afirmarea și susținerea relației om – Dumnezeu.

Recensãmântul din anul 1992 scoate în evidențã schimbãrile survenite în structura confesionalã a populației la nivelul întregii țãri o datã cu trecerea la noul sistem de orânduire socialã (dupã al doile Rãzboi Mondial). Astfel trecerea de la catolicism la ortodoxism se reflectã în structura confesionalã a populației și din Bazinul Dipșa, se constatã faptul cã populația de confesiune ortodoxã dominã dominã net pe cea de alte confesiuni, reprezentând 83,6 % din totalul populației. Celelalte confesiuni ocupã o pondere aproape nesemnificativã cu urmãtoarele valori: reformați – 7,9%, romano-catolici – 2,7%, penticostali – 3,5%, greco-catolici – 0,7%, baptiști – 0,3%, evanghelici – 0,3%, altã religie – 0,15% și fãrã religie 0,02% din totalul populației.

Situația, la nivel de comunã în Bazinul Dipșa, deține aceleași caracteristici cu predominarea netã a ortodocșilor în toate cele 3 comune, ponderea cea mai ridicatã o deține comuna Galații Bistriței, cu 84,8%, urmatã de comuna Teaca, 83,9%, și comuna Lechința, 79,1% din totalul populației.

Celelalte confesiuni dețin ponderi mai reduse, dintre care religia reformatã, ca valori, cuprinde între 6,7% și 9,5%: comuna Galații Bistriței având ponderea cea mai ridicatã – 9,5%, urmatã de comuna Teaca – 7,4% și comuna Lechința cu valoarea cea mai scãzutã – 6,7% din totalul populației. Cultul penticostal deține ponderile cele mai ridicate în comuna Lechința – 6,3%, urmatã de comuna Galații Bistriței – 3,5% și cu o pondere nesemnificativã în comuna Teaca, doar 0,7%. Se evidențiazã ca pondere și religia romano-catolicã cu predominare in comuna Lechința – 5,6%, urmatã de comuna Teaca – 2,3% și comuna Galații Bistriței cu doar 0,8% din totalul populației. Celelalte confesiuni din acest areal dețin ponderi nesemnificative doar 0,1%.

În anul 2002, atât la nivelul întregului Bazin Dipșa, cât și la nivelul comunelor componente, se observã cu claritate predominarea populației de confesiune ortodoxã fațã de celelalte confesiuni, menținându-se aproape la aceleași valori – 83,8%, cu o creștere nesemnificativã de 0,3% fațã de anul 1992.

Celelalte onfesiuni pun în evidența creșteri, respectiv descreșteri fațã de anul 1992. Creșteri se constatã în cadrul religiei greco-catolicã – 0,8%, religia baptistã înregistreazã de asemenea creșteri – 1,04%, cultul evanghelic – 0,5% și o creștere mai accentuatã se înregistreazã în cadrul populației decalaratã de altã religie, dintre care se distinge cultul adventist de ziua a 7-a – 2,5%, populația declaratã fãrã religie a crescut nesemnificativ, atingând valori de 0,06% din totalul populației.

Descreșteri se evidențiazã în cadrul religiei reformate – 7,6%, religia romano catolicã înregistreazã o coborâre acceleratã, atingând 0,3% din totalul populației. Religia penticostalã scade ușor având o pondere de 3,0% din totalul populației.

Analiza la nivel de comunã, se detașeazã religia ortodoxã cu ponderile cele mai ridicate în comuna Lechința – 85,2%, comuna Galații Bistriței – 83,5% și comuna Teaca – 82,6%. Religia romano-catolicã se caracterizeazã printr-o evoluție descendentã, cea mai mare scãdere înregistrându-se la nivelul comunei Lechința – 0,3%, comuna Galații Bistriței – 0,8%, menținându-se la aceleași valori în comuna Teaca – 0,7%. Religia reformatã se menține aproximativ la aceleași valori ca și în intervalul precedent cu o scãdere ușoarã în comuna Galații Bistriței – 6,4%, comuna Lechința – 6,6% și comuna Teaca – 9,8%, cu o creștere ușoarã. Populația de religie greco-catolicã, la nivel de comunã, este în continuã descreștere: comuna Lechința – 0,4%, comuna Galații Bistriței – 0,9% și comuna Teaca înregistreazã valori puțin mai ridicate – 1,1%. Cultele: baptist, penticostal și evanghelic sunt marcate de descreșteri la nivelul comunelor Lechința și Teaca respectiv apariția cultului baptist în comuna Galații Bistriței – 0,8% din totalul populației.

În ceea ce privește populația decaratã fãrã religie, la nivel de comunã, în acest areal, se menține la aceleași valori, cu o ușoarã modificare la nivelul comunei Teaca – 0,06%.

Populația decaratã de altã religie în 1992 își lãrgește arealul în 2002. Apare la nivelul comunei Teaca o pondere semnificativã a cultului adventist de ziua a 7-a, 5,9% din totalul populației.

Ca o trãsãturã de ansamblu trebuie subliniata relația directã dintre etnie și confesiune, elementului romândesc fiindu-I specific comportamentul religios ortodox sau greco-catolic, în vreme ce maghiarii sunt în majoritate absolutã reformați iar populația de origine germanã a îmbrãțișat confesiunea evanghelicã.

Structura confesionalã a populației în Bazinul Dipșa (1992)

Structura confesionalã a populatiei in Bazinul Dipșa (2002)

IV. POTENȚIALUL DE HABITAT – AȘEZÃRILE

În procesul de formare și de afirmare a propriei identitãți, fiecare comunitate umanã are nevoie de un spațiu – suport, temelie (premisã) a statorniciei și dezvoltãrii sale ulterioare. Din perspectivã istoricã, potențialul de habitat (așezãrile umane) constituie un element de continuitate și factor de transformare activã a condițiilor de mediu la cerințele comunitãții umane, dar și a societãții. Astfel satul a fost și constituie și în prezent elementul dominant în peisajul umanizat al Bazinului Dipșa, devenind totodatã un centru de convergențã și în același timp de divergențã a fluxurilor materiale, energetice și informaționale.

În prezent, din punct de vedere administrativ-teritorial, bazinul Dipșa include trei comune: Lechința, Galații Bistriței și Teaca. Prin urmare studiul de fațã urmãrește apariția, dezvoltarea și evoluția a 18 entitãți teritoriale de rang inferior comunelor (satele), grupate astfel: 7 aparțin comunei Lechința: Lechința, Bungard, Chiraleș, Sângeorzu-Nou, Sâniacob, Țiagãu și Vermeș, 5 aparțin comunei Galații Bistriței: Galații Bistriței, Dipșa, Albești, Tomciu, Herina și 6 aparțin comunei Teaca: Teaca, Vaile Tecii, Ocnița, Pinticu, Archiud și Budurleni.

IV.1. FORMAREA ȘI AȘEZAREA REȚELEI DE AȘEZÃRI

Actuala configurație a rețelei de așezãri ce se concentreazã în cadrul Bazinului Dipșa, este rezultatul unei evoluții îndelungate. Populația teritoriului și formarea așezãrilor a fost favorizatã de elementele cadrului natural: culoarul Dipșa, dealurile cu altitudine mijlocie, climatul moiderat, solurile de fertilitate mijlocie, vegetația de pãduri de foioase a oferit condiții dintre cele mai prielnice vieții și activitãții umane.

Urmele materiale descoperite la Dipșa atestã locuirea omului pe aceste meleaguri în urmã cu aproximativ 50 000 ani, precum și importante descoperiri referitoare la epoca noliticã (cermicã, unelte și arme de piatrã) au fost fãcute în localitãțile Lechința, Dipșa, Archiud.

Perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului (circa 1900 – 1700 î.Hr.) este deocamdatã prin descoperirile de la Lechința, Tonciu, care pot fi atribuite culturii Coțofeni.

Epoca bronzului (circa 1700 – 1500 î.Hr.) se remarcã prin constituirea unor întinse arii culturale corespunzând uniunilor de triburi înrudite și având caracterul unei democrații militare de tip incipient. Din aceastã perioadã dateazã așezãrile cunoscute de la Lechința, Tonciu, Albești și Dipșa, aparținând așa-numitei culturi Sighișoara, sau, spre sfârșitul perioadei culturii Noua (prima epocã a fierului).

Pe la mijlocul secolului VI î.Hr. (prima epocã a fierului) pe acest teritoriu sunt semnalate vestigiile unei populații pãtrunse din rãsãrit, sciții, care dupã o conviețuire de câteva secole cu triburile tracice locale, a dispãrut ca element etnic, asimilându-se în masa populației indigene, acestea fiind atestate de descoperirile mai vechi de la Teaca, Vãile Tecii, Dipșa.

A doua epocã a fierului (450 î.Hr. – sec. I d.Hr.) este prezentã prin vestigiile dacice (ceramicã, monede, obiecte de podoabã, unelte de muncã) identificate la Galații Bistriței, Dipșa și Teaca.

Epoca daco-romanã este bine reprezentatã arheologic în acest areal atât prin sporirea numãrului de așezãri, fapt ce dovedește creșterea populației, dezvoltarea economicã și politicã, cât și prin ridicarea unor fortificații puternice menite sã consolideze sistemul defensiv al dacilor în luptã pentru apãrarea libertãții în fatã primejdiei romane, prezente la Vaile Tecii.

Conviețuirea dintre poporul român și diferitele populații în migrație precum și procesul de apropiere și influențare reciprocã au fost cuprinse arheologic în acest areal prin descoperirile de la Galații Bistriței, Lechința, unde alãturi de obiecte specifice populației locale au fost gãsite și urme materiale caracteristice migrațiilor.

În secolele IX – XI se constatã arheologic o puternicã dezvoltare a culturii materiale și spirituale românești, fapt dovedit prin numãrul mare de așezãri prezente și în acest areal: Archiud, Ocnița precum și cimitire cu sute de morminte prezente la Vãile Tecii.

Puternica dezvoltare economicã și socialã, accentuarea diferențierilor sociale în rândul obștilor sãtești au dus la formarea și dezvoltarea unor formațiuni statale, precum voievodate (voievodatul lui Gelu, atestat documentar în cronica lui Anonymus) în care s-a cuprins și o parte din teritoriul analizat, în perioada secolelor XII – XIII.

Un moment important este constituit de formarea domeniilor nobiliare din secolele XI – XII, când centrele acestora se organizeazã într-o treaptã superioara în cadrul rețelei de așezãri din Bazinul Dipșa.

Colonizarea sașilor în Bazinul Dipșa a avut loc în a doua jumãtate a secolului al XII-lea și în secolul al XIII-lea. Astfel în 1243 episcopul de Alba-Iulia primește un privilegiu de la regele Béla IV pentru coloniștii stabiliți la Teaca, colonizãri fiind fãcute și pe domeniul Lechința. În comunele Lechința și Teaca, sașii au ocupat pãrți din hotarul satelor existente, conviațuind cu populația româneascã.

Pe domeniile feudale, grupurile de sași au foat așezate în cea mai mare parte alãturi de iobagii români, împãrtãșind multã vreme aceeași soartã. Cu timpul, neputând suporta exploatarea feudalã și dezvoltãrile invaziei tãtaro-mongole, sașii s-au refugiat în târguri și în districtul liber sãsesc bistrițean. În eforturile pentru repopularea satelor pustiite se aduc noi grupuri de coloniști și oaspeți și chiar unii localniciaflați pe alte moșii sau la oeașe, acordându-li-se înlesniri sau chiar privilegii.

În secolele XVIII și XIV au loc puține modificãri în rețeaua de așezãri rurale din Bazinul Dipșa, sistemul prezentând o stabilitate relativã, condiționatã de mai mulți factori. Astfel organizarea administrativ teritorialã din aceastã perioadã a permis statornicirea unor relații spațiale, fiind cunoscut cã schimbarea deasã a limitelor administrative limiteazã eficacitatea locurilor centrale. La nivelul anului 1880, întregul Bazin Dipșa aparținea comitatului Bistrița-Nasãud, înființat în anul 1876 prin reforma unitãților administrativ-teritoriale din Transilvania.

Urmãtoarea schimbare în sistemul administrativ-teritorial a avut loc în anul 1925, Bazinul Dipșa cu comunele aferente aparținând județului Nãsãud.

Legat de organizarea administrativ-teritorialã, în 1948 nu era cu mult diferitã fațã de 1925. În schimb, reforma administrativã din 1968 aduce modificãri însemnate, sistemul regiunilor fiind înlocuit cu cel al județelor. Astfel localitãțile din Bazinul Dipșa fac parte, începând cu anul 1968, din județul Bistrița-Nãsãud, dupã ce anterior au aparținut regiunii Cluj. De remarcat este revenirea cu aceastã ocazie a satului Leica la comuna Mãrișelu, anterior anului 1968 aparținând comunei Galații Bistriței.

Atestarea documentarã a comunelor din Bazinul Dipșa

IV.2. DISTRIBUȚIA AȘEZÃRILOR

IV.2.1. DISTRIBUȚIA PLAN – SPAȚIALÃ A AȘEZÃRILOR

Factorul primordial care a impus o anumitã configurație spațialã a rețelei de așezãri din Bazinul Dipșa l-a constituit relieful. Acesta a influențat, prin altitudine și gradul sãu de fragmentare, atât localizarea așezãrilor cât și elementele de legãturã – cãile de comunicație precum și modul de valorificare a spațiului.

O notã comunã localitãților din Bazinul Dipșa este dispunerea lor, fie de-a lungul cursului Dipșei sau a afluenților acesteia, fie cantonarea lor la nivelul unor bazinete de obârșie.

Astfel în Bazinul Dipșa așezãrile s-au dezvoltat fie de-a lungul vãii principale – Dipșa, aici fiind poziționate majoritatea așezãrilor: Chiraleș, Țigãu, Galații Bistriței, Dipșa, Vãile Tecii, Teaca, Ocnița, fie de-a lungul afluenților acesteia; cum sunt așezãrile Lechința, Vermeș, Sângeorzu-Nou pe afluentul Lechința; așezãrile Budurleni, Archiud pe Valea Archiudului, Pintic pe valea Pinticului, fie la nivelul unor bazinete de obârșie cum sunt așezãrile Bungard, Tonciu, Albești.

Altitudinile favorabile și larga dezvoltare a culoarelor de vale din acest teritoriu a permis edificarea unor legãturi de comunicație (rutiere și feroviare) corespunzãtoare atât în interiorul Bazinului Dipșa cât și între acesta și sistemul de așezãri corespunzãtor unitãților apropiate acestuia.

Culoarul Dipșa constituie axa majorã în lungul cãreia s-a dezvoltat cea mai mare parte din rețeaua de așezãri din Bazinul Dipșa. Acesta, prin caracteristicile sale morfohidrografice și climatice s-a constituit într-un veritabil areal de convergențã a fluxurilor umane prin dezvoltarea unui sistem de comunicație bine închegat reprezentat printr-un drum național DN 15, care face legãtura între Bistrița și Reghin, o serie de drumuri județene modernizate: Dj 151, Dj 172, Dj 173, drumuri comunale modernizate și cale feratã.

În zona de deal cu condiții morfohidrografice mai puțin favorabile dezvoltãrii așezãrilor rurale, se aflã localitãțile Sâniacob, Tonciu, Albești, caracterizate printr-un relativ grad de izolare, legãtura cu centrul de comunã sau drumurile principale realizându-se prin intermediul unor drumuri de piatrã și pãmânt.

Acest neajuns s-a constituit într-un factor cu valențe de inhibare atât a dezvoltãrii acestor localitãți cât și a relațiilor formale și informale cu celelalte localitãți ale Bazinului Dipșa.

IV.2.2. DISTRIBUȚIA ALTITUDINALÃ A AȘEZÃRILOR

Distribuția altitudinalã a Bazinului Dipșa are ca element fundamental relieful. Dispunerea în trepte a ansamblurilor morfologice, ca rezultat al acțiunii factorilor de eroziune și a celor climatici și tectonici, a facilitat conturarea în acest areal trei nivele de altitudine a spațiului.

• Primul nivel se caracterizeazã printr-un complex de dealuri cu altitudini cuprinse între 450 – 550 m, despãrțite de de pâraiele Dipșei și ale afluenților acesteia. În acest spațiu sunt prezente așezãrile Lechința, Archiud, Pintic.

• Nivelul al doilea sau intermediar, cuprins între 350 – 450 m este cel mai bine evidențiat, pe interfluvii înguste, de regulã asimetrice, ce strãjuiesc cursurile Lechinței, Dipșei și afluenților acestora. Acestui nivel îi corespund cele mai multe așezãri din Bazinul Dipșa: Vermeș, Sângeorzu-Nou, Chiraleș, Țigãu, Galații Bistriței, Dipșa, Vãile Tecii, Teaca.

• Nivelul inferior, cuprins între 300 – 350 m, este reprezentat de interfluvii dispuse perpendicular pe axa vãilor principale. Din cadrul acestui nivel fac parte așezãrile: Albești, Budurleni, Archiud, Pintic.

IV.3. TIPOLOGIA AȘEZÃRILOR

Condițiile naturale, ca și cele economice, au imprimat în Bazinul Dipșa o mare varietate în repartiția satelor, mãrimea geodemograficã, forma, structura, textura și funcțiilke predominante ale acestora.

IV.3.1. MÃRIMEA GEODEMOGRAFICÃ A AȘEZÃRILOR

Mãrimea așezãrilor, definitã de numãrul de locuitori, are o importanțã deosebitã în ierarhizarea așezãrilor și explicarea unor modele de valorificare a spațiului agricol. Mãrimea satelor comporta relații directe cu potențialul economic și gradul de valorificare din moșia aferentã comunitãților în raport cu acțiunea factorilor social-istorici și a celor naturali. Aceștia au contribuit în timp la creșterea sau scãderea potențialului demografic. Acest indicator cantitativ a evoluat în timp în funcție de sensurile și ritmurile dinamicii populației în raport cu potențialul fondului funciar.

Potențialul demografic al unei așezãri și evoluția acestuia în timp permite gruparea satelor în trei categorii de mãrimi:

1) Satele mici (≤ 500 locuitori) constituie o categorie mai numeroasã, devenind astfel categoria intermediarã din arealul Bazinului Dipșa. Din aceastã categorie fac parte Bungard, Sâniacob, Țigãu, Tonciu, Albești, Budurleni. Aceastã categorie de sate se caracterizeazã prin grad relativ ridicat de izolare precum și lipsa infrastructurii de transport și echipãrii tehnico-edilitare deficitare.

2) Satele mijlocii (501 – 1500 locuitori) reprezintã a doua categorie de sate din arealul Bazinului Dipșa, fiind categoria cea mai numeroasã, devenind astfel categoria predominantã din spațiul analizat. Din aceastã categorie fac parte satele Chiraleș, vermeș, Dipșa, Vaile Tecii, Ocnița, Pinticu și Archiud. Aceste sate se caracterizeazã printr-o poziție favorabilã și prin gradul ridicat al dotãrilor socio-economice și culturale, dotãri tehnice și edilitare, infrastructurã de transport favorabilã constituind puncte de atracție pentru populația satelor învecinate.

3) Satele mari (≥ 1500 locuitori) include în general centrele de comunã și satele din apropierea acestora. În Bazinul Dipșa, satele mari sunt Lechința, Sângeorzu-Nou, Galații Bistriței și Teaca. Aceste sate, centre de comunã, se caracterizeazã printr-un grad de centralitate în cadrul comunei, fiind totodatã centre polarizatoare pentru satele învecinate, în care se gãsește un numãr mare de instituții socio-economice (inclusiv spital, liceu, școalã profesionalã, farmacie) și sunt traversate de importante cãi de comunicație (rutiere și feroviare).

Legat de organizarea administrativ-teritorialã, aceste sate au suferit numeroase modificãri între intervalul 1880 – 2002, intervalul ales pentru evoluția numericã a populației, înregistrându-se numeroase cazuri de trecere a așezãrilor dintr-o categorie de mãrime în alta, conturându-se în prezent pe teritoriul Bazinului Dipșa toate cele trei categorii de sate prezentate.

IV.3.2. FORMA AȘEZÃRILOR

Condițiile naturale (relief, hidrografie) care au dictat inițial posibilitãțile de dezvoltare, precum și cele social-economice (evoluția numericã a populației, acte normative privind suprafețele vetrei) și-au pus amprenta asupra formei așezãrilor.

Ca forme predominante sunt sunt cele poliginal neregulate (areolare, tentaculare și lineare) ceea ce replectã un mod spontan de ocupare a spațiului, cu extindere progresivã în timp. La nivelul Bazinului Dipșa se disting astfel.

a) Satele areolare apar dezvoltate în bazinetele de obârșie în zonele de convergențã hidrograficã sau rutierã: Sâniacob, Tonciu.

b) Satele tentaculare, cu forme variate, grupate în jurul unui nucleu central și cu mai multe prelungiri, mai mult sau mai puțin extinse pe vãi secundare sau drumuri, au rezultat prin dezvoltarea spațialã a satelor areolare: Chiraleș, Țigãu, Archiud, Budurleni.

c) Satele lineare, se încadreazã in forme relativ regulate și s-au dezvoltat în lungul vãilor și drumurilor: Lechința, Galații Bistriței, Dipșa, Teaca.

IV.3.3. STRUCTURA AȘEZÃRILOR

Vatra este elementul spațiului umanizat cel mai dinamic și carte este cel dintâi avizat în activitatea de sistematizare a așezãrilor. Vatra este rezultatul adaptãrii locuitorilor la particularitãțile cadrului natural (relief și rețea Hidrograficã), cât și a trãsãturilor evoluției social – economice. Continuitatea neîntreruptã a populației este evidențiatã și de adoptarea perfectã a așezãrilor la condițiile de relief. Vetrele satelor, în timp de restriște, au evitat vãile mari cu expunere și au preferat vãile secundare sau bazinetele de obârșie.

Astfel pe teritoriul Baznului Dipșa se gãsesc toate cele trei tipuri de structuri de așezãri:

a) Structura adunatã: se caracterizeazã printr-o concentrare spațialã accentuatã a componentelor construite ale vetrei. În cadrul acestui tip se identificã satele: Lechința, Chiraleș, Sângeorzu-Nou, Teaca, Ocnița, Pinticu.

b) Structura Liniarã, alungitã este condiționatã de relief, rețeaua hidrograficã și cãile de comunicație. Din acestã categorie fac parte satele: Galații Bistritei, Dipșa, Albești.

c) Structura rãsfirata: se caracterizeazã prin dispunerea rarefiatã a gospodãriilor, în lungul uneia sau mai multor ulițe de lungimi diferite și care prezintã forme de tranziție atât spre satul risipit cât și spre cel adunat, care prezintã un nucleu vechi și o zonã perifericã nouã, rãsfiratã, cu spațiile dintre construcții ocupate cu gradini sau terenuri agricole. Aceastã structurã este specificã satelor: Țigãu, Budurleni, Archiud, Teaca.

IV.3.4. TEXTURA AȘEZÃRILOR

Constituie modul de dispunere a rețelei stradale și aliniamentului de construcții și este rezultatul acțiunii aceluiași complex de factori (naturali și social-economici). Gradul de neregularitate a texturii este variabil, fiind mai redus la satele situate pe terenuri plane (terase, lunci), drumuri, în timp ce neregularitatea este mai pronunțatã la satele situate pe versanți, în același timp fiind dependent și de mãrimea lui.

Astfel la nivelul Bazinului Dipșa se poate realiza o generalizare, apãrând atãt textura ordonatã cât și cea neordonatã, diferențierea fiind determinatã de extinderea vetrelor inițiale, cu o texturã simplã.

Textura ordonatã caracterizeazã satele Teaca, Ocnița, Pinticu, Galații Bistritei, Dipșa și textura neordonatã este prezentã în cadrul localitãților: Lechința, Chiraleș, Sângeorzu-Nou, Vermeș.

Toate acestea au înregistrat de-a lungul timpului (1880 – 2002) o creștere semnificativã a elementului populațional, care a impus modificãri în aspectul vetrelor primordiale, concretizate în trecerea de la textura simplã la cea neordonatã.

IV.3.5. FUNCȚIILE AȘEZÃRILOR

Așezarea ruralã constituie o realitate funcționalã condiționatã de factorii naturali și socio-economici. Factorii naturali au determinat succesiunea diferitelor tipuri de activitãți, în special agricole, urmate de cele forestiere, la care se adaugã cele industriale, legate de prezența unor resurse minerale. Din cele mai vechi timpuri, cum aratã și vestigiile arheologice, locuitorii acestui areal s-au ocupat cu agricultura (creșterea animalelor și cultura plantelor). În ansamblu, așezãrile din Bazinul Dipșa au funcție predominant agricolã.

Funcția agricolã propriu-zisã o au localitãțile în care populația activã, în mare majoritate lucreazã în agriculturã, unele localitãți au și funcție pomicolã și zootehnicã. Apropierea de acest areal a unui oraș, cum este Bistrița, a constituit un nucleu de atracție a fosței de muncã din Bazinul Dipșa, generând fenomenul de navetism.

În perioada colectivizãrii, agricultura a cunoscut o exploatare intensivã. În Bazinul Dipșa, condițiile social – economice și cele naturale au imprimat o mare diversificare a producției agricole, din care pânã în anul 1994 a fost asigurat în întregime consumului local. Caracteristic acestui areal intergrat zonei de dealuri îi este specificã agricultura de tip cultivare a terenului și agricultura viti-pomicolã și de creștere a animalelor.

O datã cu schimbarea regimului politic, dupã revoluția din decembrie 1989, apar modificãri în ceea ce priveșteforma de proprietate asupra pãmântului. Astfel dacã pznã în 1989 principala formã de proprietate era cea cooperativistã de tip SMA și SMT, dupã 1990, pãmântul reintrã în proprietatea gospodarilor de drept. În sprijinul împãrțirii pãmântului vine legea 18 din anul 1991 care acordã dreptul de proprietate a pãmântului atât a foștilor proprietari cât și a celo prezenti în arealul Bazinului Dipșa, dar care nu dețineau pãmânt înainte de colectivizare, printre care intrã și intelectualii satelor stabiliți în acest areal și carora li se acordã o suprafața de 0,50 ha. În Bazinul Dipșa, conform legii nr. 18 din 1991 au fost distribuite 2918 titluri de proprietate respectiv 99%. Dupã legea nr. 1 din 2000, în același areal s-au distribuit 1280 titluri de proprietate, adicã un procentaj de 63%. Însã nu au fost distribuite toate titlurile de proprietate asupra pãmântului.

În prezent, în Bazinul Dipșa, pãmântul se lucreazã individual (de cãtre fiecare proprietar în parte) sau sub formã de asociație. Numãrul asociațiilor în arealul Bazinului Dipșa este redus doar la comunele Lechința și Teaca, unde existã astfel de asociații. În comuna Lechința își desfãșoarã activitatea asociația agricolã Înființarea, care deține în jur de 150 ha, iar comuna Teaca deține o asociație agricolã numitã Agromec.

În ceea ce privește gradul de mecanizare a agriculturii, acesta era ridicat în Bazinul Dipșa pânã în anul 1992, 66%, deținând mașiini agricole SMA și SMT. În comuna Teaca și Lechința se gãsea cea mai bunã dotare din regiunea Bistritei, 5,5% din gospodãrii dețineau mașiini agricole de tip tractoare.

În prezent, la nivelul Bazinului Dipșa sunt înregistrate doar 166 tractoare, din care 110 tractoare revin comunei Teaca, 46 tractoare comunei Lechința și 10 tractoare deține comuna galații Bistriței.

Forța de muncã mecanizatã este compensatã oarecum de numãrul ridicat de cabaline. Acesta este un indiciu clar al subdezvoltãrii și înapoierii din agriculturã, fiind totodatã și un element tradițional al agriculturii.

Structura fondului funciar, în Bazinul Dipșa, pune în evidențã predominarea suprafeței agricole mai ales suprafața arabilã care este când mai extinsã, când mai restrânsã. Dupã 1992 se înregistreazã o scãdere a terenurilor arabile, în schimb cresc suprafetele cu pãșuni și fânețe naturale, dar scade semnificativ suprafața viilor și livezilor.

Livezile au scãzut în suprafațã dar nu atât de drastic ca viile, însã a fost mult diminuatã producția de freucte. Predominau culturile de meri, peri și pruni. Pânã în 1994 producția de freucte era de 31 tone/ha și aducea venituri importante mai ales prin valorificarea lor la export dar și prin asigurarea materiei prime pentru unele unitãți prelucrãtoare. Pe primul loc se situeazã mãrul, cu soiuri precum Jonathan, Golden, Gustav, Delicios, Parmen Auriu și Șovari Nobil; apoi prunul, cu soiurile: Bistrița, Vânãtã de Italia, Renglot, apoi pãrul cu soiurile: Cure, Williams, Favorita lui Galpp. Pe suprafețe mai restrânse se cultivã vișinul, cireșul și nucul. În prezent livezile sunt particulare, unele dintre livezi fiind preluate de asociațiile menționate.

În ceea ce privește viticultura, activitate cu vechi tradiții în acest areal, ocupã un loc important în cadrul ramurilor agriculturii. Dupã 1992, suprafețele cu vițã de vie scad treptat, astfel cã în prezent doar pe 415 ha se mai cultivã vitã de vie. Suprafețele cultivate cu vițã de viesitueazã comuna Lechința pe primul loc în județul Bistrița – Nãsãud în ceea ce privește ponderea viilor din totalul arabil, 320 ha, urmatã de comuna teaca cu 95 ha. Soiurile de cea mai mare valoare pentru obținerea vinurilor sunt Neuburger, Riesling, Pinot – Bris, Tranuner, Feteascã Albã, Feteascã Regalã, Muscat Ottonel. Vinurile din aceste soiuri au fost câștigãtoare a numeroase medalii datoritã calitãților lor naturale.

Dupã 1992 nu s-au mai realizat lucrãri de întreținere a viței de vie, lucru reflectat în scãderea producției, constituind și o mare parte din terenurile erodate, slab productive sau unele suprafețe au fost transformate în fânețe și pãșuni sau au rãmas ca terenuri neproductive.

Rasele de animale existente în Bazinul Dipșa sunt mai puțin productive și se preteazã la sistemul de creștere tradiționalã, gospodãresc care presupune practicarea cu precãdere a pãșunatului și mai puțin creșterea și furajarea animalelor în locuri special amenajate. Structura șeptelului la animale este diversificatã cuprinzând: bovine și bubaline, ovine și caprine, porcine, cabaline, pãsãri, iepuri de casã, albine.

Funcția industrialã în Bazinul Dipșa deține un loc secundar. Dotãrile comerciale satisfac nevoile populației rurale din Bazinul Dipșa prin aprovizionarea cu alimente și alte produse. Dupã 1989 unitãțile comerciale cooperativiste au fost privatizate.

Astfel la nivelul Bazinului Dipșa funcționeazã 72 de magazine, 46 de baruri, 2 cofetãrii, 1 restaurant, 3 pizzerii, 3 laptãrii și 2 brutãrii dintre care la nivel de comunã comuna Lechința deține 28 de magazine, 18 baruri, 2 pizzerii, 1 cofetãrie, 1 laptãrie și 1 brutãrie; comuna Galații Bistriței 16 magazine, 7 baruri și 1 lãptãrie iar comuna Teaca deține 30 de magazine, 21 baruri, 2 lãptãrii: S.C. SLIROM S.A. și S.C. LACTO MUNTEANU S.A., 1 cofetãrie, 1 pizzerie și 1 brutãrie.

Activitatea economicã în Bazinul Dipșa este reprezentatã de societãți de construcții cum ar fi S.C. MOLNAR S.A., S.C. PETROFIL, P.T.T.R., un numãr semnificativ de societãți comerciale, societãți familiale și meseriași independenți. În centrle de comunã funcționeazã o frizerie, un coafor. Comunele Teaca și Lechința sunt deservite de o unitate a Casei de Economii și Consemnațiuni, 3 filiale de bãnci: Banca Popularã, Consumacoop și Banca Românã pentru Dezvoltare și o filialã a agenției Loteria Românã. De asemenea se aflã o filialã a Regiei Autonome de Apã și Canal Bistrița și o filialã a S.C. Electrica Bistrița și a S.C. Romgaz Bistrița în comunele Teaca și Lechința. La toate acestea se mai adaugã filiala Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncã Bistrița precum și filiala Drumuri și Poduri Bistrița.

În comuna Teaca activeazã unitãti privete cu profil comercial cu capital românesc dar și strãin cum sunt: Romita și Transkapa, având ca activitate prelucrarea lemnului și producerea de ansamble de mobilier.

În fiecare zi de joi, în localitatea Lechința are loc un târg de vite dar și de produse alimentare sau vestimentare.

Tot în localitatea Lechința a funcționat o fabricã de zahãr care, dupã 1992, și-a încetat activitatea, utilajele foilosite la producerea zahãrului fiind duse la Vânzare la fier vechi azi existând doar clãdirea birourilor și alte câteva dotãri.

Funcția turisticã, în Bazinul Dipșa, reprezintã ramura economicã care imprimã unui teritoriu sau localitãți un anumit specific, în raport cu natura resurselor exploatate în acest scop.

La nivel de comunã, din privința funcției turistice în acest teritoriu, se remarcã comuna Lechința cu turism specific antropic reprezentat prin biserici de lemn și alte tipuri de biserici la care se adaugã douã monumente. În localitatea Lechința se aflã o bisericã evanghelicã fortificatã datând din sec. XV, cu turn clopotnițã. În localitatea Sângeorzul-Nou se aflã o bisericã din secolul XV și casa parohialã a cesteia și o bisericã de lemn datând din sec. XVIII. Comuna mai este cunoscutã și prin crama de vinificație, construitã cu trei nivele subterane și prin excelentele vinuri de Lechința.

Comuna Teaca se remarcã prin prezența izvoarelor sãrate la Pinticu și a lacurilor lui Boetscher. În localitatea Budrleni se gãsește o bisericã evanghelicã și o bisericã de lemn datând din sec XVIII, iar în localitatea Teaca o bisericã de lemn din sec. XIV.

IV.4. IERARHIA AȘEZÃRILOR

Ierarhia așezãrilor în cadrul sistemului de așezãri este rezultanta gradului de dezvoltare și echipare a acestora cu dotãri cu rol de loc central. Numãrul și rangul dotãrilor cu rol de loc central din cadrul unei așezãri este expresia gradului de dezvoltare a acesteia și a confortului de locuire de care dispune. Cu cât o așezare are dotãri de rang mai ridicat, cu atât mai mult aceasta își impune dominanța în cadrul spațiului adiacent învecinat. Dominanța se realizeazã în primul rând prin serviciile pe care le pot oferi aceste dotãri locuitorilor, cât și celor din localitãțile învecinate sau îndepãrtate, atrãgând în acest fel fluxurile de populație și extinzându-si astfel piața de desfacere.

Pentru aprecierea gradului de centralitate a unei așezãri și respectiv pentru obiectarea unei ierarhii a așezãrilor dintr-o regiune, pot fi luate în considerare urmãtoarele dotãri cu rol de loc central.

1. instituțiile pentru învãțãmânt (gradinițe, școli generale, licee, colegii naționale, școli profesionale, universitãți)

2. instituțiile administrative (primãrii, sedii de poliție, prefecturi, judecãtorii, tribunale)

3. instituții pentru asigurarea sãnãtãții (spitale, dispensare medicale, centre de sãnãtate, farmacii)

4. instituții cluturale (teatre, cinematografe, muzee, biblioteci, case de culturã)

5. dotãri de alimentație publicã (magazine universale, magazine specializate)

6. instituții pentru activitate bancarã

7. potential de comunicație

8. alte dotãri cu caracter public (benzinãrii, service auto, etc.)

Cu cât o așezare dispune de dotãri cu rol de loc central de rang și numãr mai mare, cu atât rangul așezãrii în ierarhia naționalã este mai mare.

Conform ierarhizãrii propuse de R. Rusu (2004) cu privire la ierarhizarea localitãților țãrii, Bazinul Dipșa este ierarhizat în funcție de dotãrile cu rol de loc central pe patru ranguri: rangul 8, rangul 9, rangul 10 și rangul 11.

Rangul 8: acest rang include reședințele de comunã respectiv Lechința, Galații Bistriței și Teaca. Acestea dispun de urmãtoarele dotãri cu rol de loc central: administrative (primãrie, sediu de poliție), de învãțãmânt (gradinițã cu program normal, grãdinița cu program prelungit, școalã generalã, școalã profesionalã, liceu de zi, liceu seral), asigurarea sãnãtãții (dispensar medical, cabinet stomatologic, centru de sãnãtate, farmacie), culturale (bibliotecã, cãmin cultural), de alimentație publicã (magazine universale și specializate, depozite en-gros), de activitate bancarã (bancomat, C.E.C., sucursalã a unei bãnci), alte dotãri de interes public (benzinãrie, oficiu poștal).

Rangul 9: reprezintã satele care prin dotãrile pe care le dețin, respectiv prin bunirile și serviciile pe care le frunizeazã, se aflã aproape la egalitate cu așezãrile de rangul 8, dar le lipsesc dotãrile administrative (primãrie, post de poliție), învãțãmânt (școalã profesionalã, liceu), asigurarea sãnãtãții (dispensar medical), alte dotãri (sucursalã bancarã, service auto, benzinãrie). Din aceastã categorie fac parte satele Sângeorzu-Nou, Ocnița, Vaile Tecii.

Rangul 10: este specific satelor care dețin dotãrile minime necesare pentru subzistenta populației proprii: Chiraleș, Vermeș, Țigãu, Dipșa, Albești, Herina, Pinticu, Archiud.

Rangul 11: încadreazã sate a cãror populație, chiar și pentru cele mai elementare bunuri (în principal pentru cele alimentare) și servicii (de exemplu școalã primarã) trebuie sã se deplaseze în altã localitate. În cadrul acestui rang se include localitãțile Bungard și Budurleni.

Pentru a pune în evidențã repartiția dotãrilor cu rol de loc central din Bazinul Dipșa vor fi prezentate urmãtoarele tabele:

Repartiția instituțiilor de îvãțãmânt din Bazinul Dipșa

Repartiția instituțiilor administrative di Bazinul Dipșa

Repartiția instituțiilor pentru asigurarea sãnãtãții în Bazinul Dipșa

Repartiția instituțiilor culturale din Bazinul Dipșa

Repartiția magazinelor universale, specializate, a depozitelor en-gros din Bazinul Dipșa

Activitatea bancarã – criteriu de ierarhizare în Bazinul Dipșa

Repartiția benzinãriilor și a oficiilor poștale în Bazinul Dipșa

Deși fac parte din același rang (8), se poate spune cã localitatea Galații Bistriței este inferioarã localitãților Lechința și Teaca. Aceasta reiese dintr-o serie de dotãri absente în localitatea Galații Bistriței, cum ar fi: liceu, cabinet stomatologic, minimarket, depozit en-gros, bancomate, benzinãrie.

IV.5. INDICELE DE IZOLARE AL AȘEZÃRILOR

Izolarea așezãrilor este determinatã de o serie de factori cum ar fi:

Distanța fațã de orașele sau localitãțile care reprezintã poli de gravitație pentru așezãrile luate în considerare.

Facilitãțile în comunicație, transporturi, disponibilul de autovehicule.

Timpul necesar parcurgerii unor trasee, generat de schimbarea elementelor menționate mai sus.

Categoriile și starea drumurilor, ținând seama și de condițiile specifice ale anotimpurilor (înzãpeziri, inundații, alunecãri de teren și alte fenomene de risc).

Caracterele specifice economice și sociale ale localitãților inclusiv situația materialã și nivelul cultural al localitãților (dotãri școlare și sanitare).

Izolarea mai depinde și de dotãrile tehnice moderne specifice (teleiziune, radio, telefonie, internet și alte facilitãți)

Arealul prezentat, Bazinul Dipșa cu comunele aferente: Lechința, Galații Bistriței și Teaca, pune în evidențã câteva localitãți cu o serie de caractere demografice specifice fenomenului de izolare.

Culoarul Dipșa constituie axa majorã în lungul cãreia s-a dezvoltat rețeaua de așezãri din Bazinul Dipșa, așezãrile fiind dispuse de-a lungul vãii principale – Dipșa și a afluenților acesteia. De altfel, Bazinul Dipșa, prin carcteristicile sale mofrohidrografice și climatice a oferit un veritabil areal de locuire și convergențã a fluxurilor umane, acest areal cu localitãțile componente bucurându-se de dezvoltarea foarte mare a unui sistem de comunicație bine închegat, reprezentat prin drumuri naționale, judetene, comunale și locale, dintre care: DN 15, drumul național care face legãtura între Bistrița și Reghin, o serie de drumuri județene modernizate: Dj 151, Dj 172, Dj 173 și drumuri comunale modernizate. De asemenea cãile ferate sunt bine reprezentate în acest areal, doatate cu gãri și halte CFR. Apropierea acestui areal de orașul Bistrița la doar 30 km și respectiv de orașul Reghin, oferã posibilitãți de circulație și fluxuri umane însemnate.

În cadrul clasificãrii satelor sub raportul indicelui de izolare în Bazinul Dipșa se constatã diferențieri evidente în zona de deal cu condiții morfohidrografice mai puțin favorabile dezvoltãrii așezãrilor rurale, unde se evidențiazã localitãțile Sâniacob, Tonciu și Albești, caracterizate printr-un grad relativ ridicat de izolare. Elementele care le conferã aceastã poziție izolatã sunt morfologia terenului, lipsa cãilor de comunicație și transport, legãtura cu centrele de comunã sau alte localitãți realizându-se prin intermediul unor drumuri de piatrã, lipsa dotãrilor cu instituții de învãțãmânt, elevii fiind nevoiți sã se deplaseze și pentru școala generalã în satele vecine, lipsa dotãrilor de alimentație publicã.

În evaluarea indicelui de izolare al Bazinului Dipșa vom utiliza urmãtorii indicatori:

creșterea numericã a populației

ponderea populației ocupate în sectorul terțiar

• Creșterea numericã a populației:

Analizând evoluția numericã a populației pe o perioadã de 36 de ani (1966 – 2002), la nivelul Bazinului Dipșa se constatã o creștere nagativã, fenomen specific pentru mediul rural din România, de foarte mult timp dar mai ales din perioada industrializãrii.

La nivel de comunã se constã același fenomen de creștere naegativã generatã de o serie de cauze dintre care cea mai importantã este izolarea.

Evoluția numericã a populației 1966 – 2002

Pe baza tabelului de mai sus, în cadrul Bazinului Dipșa se constatã scãderi relevante de populație de 21,24 % locuitori. La niuvelul comunelor componente, cele mai mari scãderi înregistreaza comuna Teaca 32, 15, de unde rezultã cã aceastã comunã deține cel mai ridicat grad de izolare, urmeazã comuna Lechința, care înregistreazã scãderi de 17,93%, unde se evidențiazã tot un grad ridicat de izolare iar comuna Galații Bistriței 1,56, în cadrul cãreia se evidențiazã un grad de izolare mai scãzut.

• Ponderea populației ocupate în sectorul terțiar

Este un indicator evident pentru analiza indiciului de izolare deoarece procentajul ridicat al populației ocupate în sectorul terțiar reprezintã un aplanaj al dezvoltãrii social-economice. În România, valorile acestui indicator sunt reduse, și ținând seama de condițiile specifice, raportul este mult mai defavorabil mediului rural decât în alte regiuni ale Europei.

Analizând ponderea populației ocupate în sectorul terțiar din Bazinul Dipșa, pe o perioadã de 36 de ani se constatã o creștere pozitivã a populației ocupate în sectorul terțiar 3,4%, de la 4,7% la 9,1% în 2002.

La nivelul comunelor componente Bazinului Dipșa, cea mai accentuatã creștere a populației ocupate în sectorul terțiar o înregistreazã comuna Teaca cu 1,9%, de la 1,3% la 3,2% în 2002, comuna Galații Bistriței înregistreazã de asemenea o creștere semnificativã de 1,3% de la 0,6% la 1,9% în 2002, și comuna Lechința înregistreazã valori ale creșterii populației ocupate în sectorul terțiar de 1,2% de la 2,8% în 1966 la 4,0% în 2002.

IV.6. FENOMENE DE POLARIZARE

Din perspectivã geograficã, fenomenul de polarizare implicã existența a douã entitãți spațiale, net diferențiate din punct de vedere structural și funcțional. Acestea sunt: centrul polarizator și aria polarizatã. Atributul de centru polarizator sau arie polarizatoare are o valoare relativã, în funcție de nivelul scalar la care se face analiza. Astfel, spre exemplu, dacã la nivel supralocal, spațiul aferent localitãților Lechința, Galații Bistriței și Teaca se integreazã în aria polarizatã de centrul polarizator Bistrița, la nivel local același spațiu constituie un centru de atracție pentru spoațiile înconjurãtoare. Prin urmarea, relativitatea spațiului privit din perspectiva fenomenului de polarizare este un fapt real și obiectiv, iar funcționalitatera acestuia derivã din reporturile care se instituie între elementele acetuia, pe de o parte, iar pe de altã parte între elementele spațiului polarizator și a celui polarizat.

Bazinul Dipșa, din particularitãțile sale fizico-geografice, dar mai ales prin cele social-economice, se reflectã dialectica polarizator – polarizat, materializatã în identificarea unor meodele sociale de organizare a spațiului rural. Astfel se disting trei nivele locale de organizare a spațiului rural, definite de aspecte economice și de cele legate de intensitatea relațiilor spațiale cu centrul regional (Bistrița).

Aceste modele sunt:

modelul periferic (critic; Țigãu și Pintic, izolat: Sâniacob, Tonciu și Albești)

modelul regresiv (Chiraleș, Vermeș, Dipșa, Viile Tecii, Ocnița, Achiud și Budurleni)

modelul dinamic (Lechința, Galații Bistriței și Teaca)

În cadrul modelului periferic – critic, funcția economicã dominantã este agricultura, însã performanțele acesteia sunt mult limitate din lipsa forței de muncã sau insuficiența acesteia. Acest model integreazã ponderea cea mai ridicatã a gospodãriilor cu suprafețe de teren agricol nelucrate. Aici se înregistreazã cel mai mic procent de producãtori agricoli comerciali, gospodãrind doar pentru subzistențã. Relațiile spațiale ale acestui model au o intensitate redusa, care se datoreazã potențialului redus de comunicație și gradului ridicat de îmbãtrânire a populației, la care se mai adaugã și numãrul redus de locuitori.

În cadrul modelului periferic – izolat, funcția economicã predominantã se leagã tot de agriculturã, care a rãmas ocupația de bazã a populației. Aceasta a rãmas la un nivel tehnologic scãzut cu modernizare aproape inexistentã, având un rol un pic mai redus în condițiile naturale existente, caracterizate prin suprafețe mai reduse de teren arabil. În acest model se pune în evidența creșterea animalelor, dar azi importanța ei a scãzut, practicându-se doar în cadrul gospodãriilor pentru subzistențã. Relațiile spațiale în acest model sunt puțin intense datoritã mobilitãților spațiale reduse ale populației, a gradului mai ridicat de izolare și a monofuncționalismului economic.

În cazut modelului regresiv, funcțiile economice se caracterizeazã prin dominarea activitãților primare, respectiv a agriculturii. Dotarea tehnicã a acesteia este modestã, nivelul de mecanizare fiind mediu. Ca o consecința a reducerii ponderii de vârstã tânãr – matur, adicã a ofertei forței de muncã, o pondere mare din gospodãrii rãmân anual necultivate. Relațiile spațiale ale acestui model au douã caracteristici definitorii: în primul rând se remarcã orientarea mai accentuatã spre centrle urbane învecinate, iar în al doile rând intensitatea relațiilor spațiale se menține la un nivel mediu.

În cazul modelului dinamic, funcția economicã dominantã este cea agrarã, dar aceasta este completatã de alte funcții, în primul rând de servicii, ținând cont cã forța activã din industrie sunt navetiști, prezența acestora genereazã funcția de rezervor de forțã de muncã pentru urban. Relațiile spațiale se caracterizeazã printr-o orientare mai accentuatã spre piața localã, în comparație cu celelalte modele, deci o intensitate mai scãzuta a relațiile or spațiale, comerciale extra-locale, ceea ce subliniazã dinamismul și polifuncționalitatea mai ridicatã a acestui model.