Potentialul Ecoturistic al Parcului National Calimani

CUPRINS

[NUME_REDACTAT] cercetării

Istoricul cercetărilor privind zona și tema de studiu

Metodologia de cercetare

Trăsăturile geografice generale ale zonei de studiu

Cadrul natural

Localizarea arealului de studiu

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT], vegetație, faună

Cadrul socio-economic (populație, economie)

Potențialul ecoturistic

Considerații (importanța generală a ecoturismului în zonă; identificarea arealelor intrazonale de concentrare a elementelor turistice-resurse, infrastructuri, activități economice)

Probleme și disfuncționalități (probleme generale în ecoturism sau în alte sectoare de activitate care ar putea împiedica dezvoltarea)

Potențialul ecoturistic

Potențialul ecoturistic al reliefului

Potențialul climato-turistic

Potențialul ecoturistic al apelor

Potențialul ecoturistic biogeografic

Stadiul actual de practicare al ecoturismului

Distribuția spațială a ofertei ecoturistice deja existente (accesibilitatea elementelor ofertei teritoriale; Nivelul de informare și promovare ecoturistică)

Forme de ecoturism

Fluxuri turistice

Cererea turistică (turiști – date cantitative – nr. sosiri, innoptări turistice, durata medie de ședere)

Concurența teritorială (compararea teritoriului cu altele similare – din punct de vedere al elementelor turistice dominante, care constituie o piedică-competiție dură sau din contra, un avantaj-includerea lor într-un produs mai larg)

Posibilități/Acțiuni pentru dezvoltarea ecoturismului în [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de diversificare a activităților ecoturistice

Diagnostic prospectiv (considerații despre posibila evoluție a ecoturismului în viitor daca nu s-ar face schimbari; alte ramuri ale economiei care ar putea sprijini ecoturismul in viitor)

Propuneri de dezvoltare a structurilor/zonelor de primire ecoturistice

Protejarea și conservarea mediului și a resurselor ecoturistice

Impactul economic, ecologic și socio-cultural al dezvoltării

Priorități de intervenție (soluții la problemele existente)

[NUME_REDACTAT]

LUCRARE DE LICENȚĂ

[NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] Călimani

CUPRINS

[NUME_REDACTAT] cercetării

Istoricul cercetărilor privind zona și tema de studiu

Metodologia de cercetare

Trăsăturile geografice generale ale zonei de studiu

Cadrul natural

Localizarea arealului de studiu

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT], vegetație, faună

Cadrul socio-economic (populație, economie)

Potențialul ecoturistic

Considerații (importanța generală a ecoturismului în zonă; identificarea arealelor intrazonale de concentrare a elementelor turistice-resurse, infrastructuri, activități economice)

Probleme și disfuncționalități (probleme generale în ecoturism sau în alte sectoare de activitate care ar putea împiedica dezvoltarea)

Potențialul ecoturistic

Potențialul ecoturistic al reliefului

Potențialul climato-turistic

Potențialul ecoturistic al apelor

Potențialul ecoturistic biogeografic

Stadiul actual de practicare al ecoturismului

Distribuția spațială a ofertei ecoturistice deja existente (accesibilitatea elementelor ofertei teritoriale; Nivelul de informare și promovare ecoturistică)

Forme de ecoturism

Fluxuri turistice

Cererea turistică (turiști – date cantitative – nr. sosiri, innoptări turistice, durata medie de ședere)

Concurența teritorială (compararea teritoriului cu altele similare – din punct de vedere al elementelor turistice dominante, care constituie o piedică-competiție dură sau din contra, un avantaj-includerea lor într-un produs mai larg)

Posibilități/Acțiuni pentru dezvoltarea ecoturismului în [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de diversificare a activităților ecoturistice

Diagnostic prospectiv (considerații despre posibila evoluție a ecoturismului în viitor daca nu s-ar face schimbari; alte ramuri ale economiei care ar putea sprijini ecoturismul in viitor)

Propuneri de dezvoltare a structurilor/zonelor de primire ecoturistice

Protejarea și conservarea mediului și a resurselor ecoturistice

Impactul economic, ecologic și socio-cultural al dezvoltării

Priorități de intervenție (soluții la problemele existente)

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] și Dunăre, Carpații reprezintă elementul geografic fundamental care ajută la o definire teritorială a țării noastre. Ei sunt caracterizați nu numai printr-un relief înalt și puternic, ci și prin structura lor tectonică si petrografică.

[NUME_REDACTAT] fac parte din sistemul muntos alpino-carpato-himalayan, care la rândul lui cuprinde aria intercontinentală a Euroasiei. [NUME_REDACTAT] este depășită de cea a Carpaților, însă nu și înălțimea. [NUME_REDACTAT] se găsesc cele mai mari populații de lupi, urși, râși și capre negre din Europa, cele mai mari concentrări aflându-se in România. Mai mult de o treime din totalitatea speciilor de plante europene se găsesc in Carpații românești, precum și un număr mare de ape minerale si termale. [NUME_REDACTAT] Meridionali se găsește cea mai mare zonă impădurită nefragmentată de pe continent. Acestea sunt doar câteva din caracteristicile importante ale lanțului muntos de pe teritoriul țării noastre, totalitatea cărora conferă acestei zone un însemnat potențial turistic.

[NUME_REDACTAT] sunt situați in [NUME_REDACTAT] si reprezintă un masiv care se desfășoară pe teritoriul a patru județe. Acesta constituie cel mai extins masiv vulcanic din România. El înglobează un obiectiv turistic deosebit din zona Transilvaniei, [NUME_REDACTAT] Călimani. Parcul a luat ființă datorită trecutului nefavorabil (exploatarea zăcămintelor de sulf), unde au fost afectate zone naturale de interes științific.

Am considerat că această regiune are o importanță ridicată, datorită rezervațiilor științifice și a zonelor cu protecție strictă. Din acest punct de vedere, ecoturismul reprezintă cea mai adecvată abordare, necesară pentru cunoașterea elementelor naturii și pentru o dezvoltare durabilă a zonei.

Metodologia cercetării

Istoricul cercetărilor privind zona și tema de studiu

Datorită apartenenței [NUME_REDACTAT] la gruparea de munți vulcanici, flora este mai puțină numeric decât în alți munți unde predomină roci dolomitice sau calcaroase. Din acest motiv, majoritatea lucrărilor științifice și de cercetare au în vedere flora și fauna.

Secolul al XIX-lea a fost unul insemnat pentru [NUME_REDACTAT]. Oameni de știință străini și un număr restrâns de botaniști români, includ în cercetările floristice și Călimanii, alături de analize ecologice, taxonomice si fitogeografice. Cea dintâi lucrare cu o importanță deosebită a fost Enumeratio stirpuim [NUME_REDACTAT] Principatui, publicată în 1816 de către Baumgarten. El include în scrierile lui toponime si detalii despre creste din [NUME_REDACTAT].

Lucrări de specialitate, apărute între 1836-1865, care au ca obiect principal de studiu teritorii din Bucovina, au dus la alcătuirea de colecții herbaristice (Flora der Bucovina, von Dr. [NUME_REDACTAT], 1859). În urma a două excursii în Bucovina la sfârșitul anilor 1800, [NUME_REDACTAT]-Procopovici publică în 1880 cercetările făcute în zonă asupra câtorva specii de plante, fără să fie menționate însă o localizare precisă a acestora. [NUME_REDACTAT] enumeră în lucrarea sa [NUME_REDACTAT] României, 1898, peste 3000 de feluri de flori, unde apar și unele specii din „districtul Suceava”. Odată cu această importantă lucrare sunt incheiate și cercetările floristice pana în secolul al XIX-lea.

Prezența mlaștinilor în zona masivului și în imprejurimi, a dus la efectuatarea unor cercetări palinologice de către [NUME_REDACTAT] (în 1929, 1955 și 1960). Ele au fost continuate de Institutul de [NUME_REDACTAT] Cluj – Napoca. În urma studiilor sunt explicate și exemplificate succesiunile pădurilor și climatelor din [NUME_REDACTAT]. Observația majoră care reiese din aceste cercetări denotă faptul că evoluția forestieră este calitativ aceeași la 800-900 m, ca și la 1200 m, aratând aceleași genuri în aceeași succesiune. Diferențele sunt de ordin cantitativ, vegetația termofilă scade în număr la 1200m, pe când cea adaptată frigului este tot mai răspândită.

Prima sinteză cu privire la cormofitele Călimanilor apare în 1951, Cercetări floristice și de vegetație în [NUME_REDACTAT], lucrare publicată de Ștefan Csüros. Ideea inițială era de a colecta 300 de plante în scopul refacerii herbarului central din București, acesta fiind distrus în cel de-al doilea război mondial. În urma studierii etajelor alpin și subalpin, s-au colectat 400 de specii. În lucrarea de doctorat elaborată în 1998 de Höhn Mária, se face referire la distribuția spațială a vegetației cormofite precum și o listă cu speciile existente în sudul masivului Călimani. Alte cercetări care au contribuit la studiul de constituire a [NUME_REDACTAT] Călimani sunt realizate de Institutul de [NUME_REDACTAT] Cluj – 1975 și Institutul de [NUME_REDACTAT] București – 1994.

Datorită expediției cu rol botanic organizată de catedrele de botanică și fiziologia plantelor [NUME_REDACTAT] – Bolyai din Cluj, au fost determinate 123 de unități sistematice de alge din apa tinovului [NUME_REDACTAT], dintre care 25 de specii, 11 varietăți și 3 forme erau noi pentru algoflora României.

Contribuții importante cu referire la studiul zonelor cu molidișurilor de limită și zâmbru sunt aduse de T. Chifu în lucrarea sa publicată la 1984. El identifică suprafețe cu aceste specii în special la altitudini de 1600-1780 m. Zâmbrul (Pinus cembra L) reprezintă o specie rară pentru flora României, un relict glaciar cu o răspândire fragmentată. Conurile acestuia numite „cuconari” conțin semințe comestibile. El constituie un punct de interes major în multe studii silvobiologice. O hartă care arată răspândirea zâmbrului este întocmită în 1971 de către L. Gubesch. Tot el propune și niște măsuri in vederea conservării habitatelor unde apare zâmbrul, în urma deciziilor de exploatare a sulfului din zonă.

[NUME_REDACTAT] aduce contribuții importante în studiul jnepenișurilor din etajul subalpin al [NUME_REDACTAT] prin lucrarea sa Studii și Comunicări de ocrotirea naturii, 1981 (cap. Importanța jnepenișurilor în conservarea potențialului staționar din etajul subalpin al [NUME_REDACTAT], Maramureșului și Călimani). Aici sunt abordate aspecte referitoare la cadrul natural al acestora, consecințe negative rezultate în urma defrișărilor și efectele rezultate în principalele stațiuni subalpine din etajul jnepenișurilor. El subliniază că din 3780 de ha, suprafața pe care se întind jnepenișurile în Călimani, 600 de ha au fost distruse în mare parte din cauza incendierilor în scopul întinderii pășunilor. Consecințele sunt vizibile, mai ales în ceea ce privește stațiunile, terenurile în pantă fiind afectate de eroziune, regimul hidrologic suferă schimbări, peisajul este modificat negativ. În urma acestor fenomene, se propune ca jnepenișurile să fie incluse în fondul forestier și să fie declarate monumente ale naturii.

Fauna nu a reprezentat un obiect de studiu major pentru [NUME_REDACTAT], cum a fost flora. Cu toate acestea, au fost realizate cercetări la sfârșitul sec. al XX-lea asupra artropodelor edafice.

[NUME_REDACTAT] realizează în 1910 o primă lucrare asupra coleopterelor din [NUME_REDACTAT]. Mai târziu, [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT] realizează o serie de investigații cu privire la oribatidele din zonele înalte și alte studii cenologice asupra diferitelor tipuri de oribatide din păduri de limită. Ulterior, studiile sunt preluate de [NUME_REDACTAT] care publică mai multe lucrări, până în 1993.

Cea mai recentă lucrare referitoare la comunitățile de păsări din [NUME_REDACTAT] Călimani este realizată în 2005 și aparține lui [NUME_REDACTAT].

Metodologia de cercetare

Trăsăturile geografice generale ale zonei de studiu

Cadrul natural

Localizarea arealului de studiu

[NUME_REDACTAT] se află în partea de nord-vest a grupei centrale din [NUME_REDACTAT]. Ei aparțin sectorului vulcanic aflat pe latura internă a Orientalilor, în zona de contact dintre munții de increțire și depresiunile de prăbușire din Transilvania.

Călimanii sunt desfășurați pe direcția nord-vest – sud-est, delimitându-se la nord de albia râului Dorna și [NUME_REDACTAT]. În partea de est ei se separă de [NUME_REDACTAT] cu ajutorul depresiunilor Păltiniș, Drăgoiasa, Bilbor și Secu. În vest, ei sunt delimitați de partea estică a [NUME_REDACTAT] printr-un piemont. Limita sudică se află la contactul cu defileul Mureșului.

[NUME_REDACTAT] Călimani se desfășoară pe teritoriul a patru județe: Suceava, Mureș, Harghita și Bistrița-Năsăud. Amplasamentul exact este între 47°1’49.17’’ – 47°14’51.70’’ latitudine nordică și 25°0’19.92’’ – 25°19’47.11’’ longitudine estică.

Accesul în parc se poate efectua din orașele [NUME_REDACTAT], Toplița și comunele [NUME_REDACTAT], Stânceni, Panaci, Bilbor, Răstolița, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Colibița și [NUME_REDACTAT] – sat [NUME_REDACTAT].

Fig. 2.1.1. Harta așezării [NUME_REDACTAT] Călimani pe teritoriul [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] aparține „arcului andezitic” apărut pe crusta continentală a blocurilor transilvan și pannonic – ca efect al coliziunii acestora cu placa eurasiatică, de la marginea estică a [NUME_REDACTAT] și până la curbura Carpaților. Sectorul montan Căliman-Gurghiu-Harghita este caracterizat prin cea mai mare dezvoltare a vulcanismului carpatic.

Catena vulcanică este sprijinită pe un fundament alcătuit din formațiuni sedimentare și șisturi cristaline. Se disting trei unități geologice cu orientare nord-sud:

zona axială centrală (dominată de conuri vulcanice)

zona vulcano-sedimentară din jurul zonei centrale care face trecerea spre [NUME_REDACTAT]

depozite de lahar aflate între formațiunile precedente și cele sedimentare situate în estul [NUME_REDACTAT], de forma unor petice pe o suprafață de 300 km2

Componenta principală a masivului este un crater vulcanic din partea de nord, cu un diametru de circa 10 km, care a luat ființă în urma unor procese de prăbușire cauzate de diminuarea presiunii rezervorului magmatic al mai multor centre de emisie conjugate. Potcoava alcătuită din creste cu altitudini în jur de 2000 m reprezintă marginea vechiului crater vulcanic. Platourile înclinate în exterior sunt rezultatul scurgerilor de lavă din interiorul craterului. El nu are o formă de cuib, ci este reprezentat printr-o buză știrbită și modificată de efectul apelor și cu fundul tăiat în culmi numeroase.

Există câteva vârfuri cu aspect conic în interiorul caldeirei, și anume: vârful Haitei (1854 m), Dumitrelul (1701 m) și Pietricelul (1991 m). Conul vulcanic a suferit modificări în urma eroziunii apelor curgatoare. Craterul central este spart, platoul vulcanic prezintă văi adânci cu aspect de chei.

Cu toate că [NUME_REDACTAT] reprezintă o masă vulcanică mai importantă decât [NUME_REDACTAT]-Gutâi-Țibleș, ei conțin mult mai puține substanțe minerale utile decât aceștia.

[NUME_REDACTAT] Călimani se înalță deasupra regiunilor înconjurătoare, denivelarea și individualizarea acestora fiind accentuate de prezența depresiunilor apărute în roci mai puțin rezistente, cum este Colibița, sau în cele de prăbușire, eroziune și baraj vulcanic. Cu lungimea de circa 60 km, o lățime medie ce depășește 30 km și o suprafață de aproximativ 2000 km2, masivul are o formă asemănătoare unui dreptunghi.

[NUME_REDACTAT] este caracterizat prin prezența unor terase de dimensiuni mari, dispuse în trepte, care evidențiază curgerile de lavă ce au avut loc. Manifestările post-vulcanice sunt reprezentate prin depunerile de sulf, limonit și de izvoarele carbogazoase din zonă. În regiunea muntoasă se disting trei regiuni cu aspecte diferite: un relief interfluvial crestat, podișul reprezentat de aglomerate și scurgeri de lavă și caldera centrală împrejmuită de versanți abrupți.

[NUME_REDACTAT] Căliman prezintă aspecte diferite. Cel din nord prezintă fragmentări, este abrupt și cu căldări glaciare de unde își fac apariția râuri. Versantul estic se înalță deasupra depresiunilor Bilbor și Drăgoiasa și corespunde unui podiș predominat de măguri. Versantul sudic apare sub forma unui podiș neted ce cade în trepte largi înspre defileul Mureșului. Treptele superioare au formă orizontală, cu amplasament sub conul central și sunt înmlăștinite, pe când cele inferioare sunt acoperite de păduri.

În anul 1961, geologul [NUME_REDACTAT] decoperă peșterile formate datorită vulcano-carstului, pe care le ulterior denumește „grotele Luanei”. Ele s-au format datorită rocilor poroase vulcanice (tufe vulcanice) și a aglomeratelor, care erau poziționate peste curgerile de lavă și acoperite de oxizi de fier și orizonturi de silice. În crăpăturile rezultate și-a făcut drum apa în subteran și datorită porozității acestea s-au lărgit, permițând circularea liberă. Ulterior, datorită rocilor alterate, a eliminării particulelor fine și reziduurilor vulcanice și a proceselor de tasare, golurile care asigurau circulația apei s-au lărgit. Prăbușirea tavanelor a avut un rol însemnat de asemenea, în formarea peșterilor. Intensa circulație hidrocarstică s-a concretizat prin depuneri de nisip, aragonit, limoni și sulf.Stalagmitele, stalactitele, draperiile, banchetele și movilele au rezultat în urma proceselor de concrețiune asupra limonitului dizolvat în ape de infiltrație.

Un relief alpin aparte, diferit față de restul lanțului vulcanic, este reprezentat de [NUME_REDACTAT] – Pietrosul, cea mai înaltă și spectaculoasă porțiune a [NUME_REDACTAT]. Această creastă este orientată nord-vest – sud-est, are o lungime mai mare de 4 km și este formată din lave andezitice. Datorită dezagregării ușoare a acestora, apar grohotișuri și acumulări mari de blocuri cu poziționări haotice. [NUME_REDACTAT] este diferit față de zonele din împrejurimi, acesta luând forma unui pisc măreț.

Fig. 2.1.3. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]

În împrejurimile zonelor [NUME_REDACTAT] și Căliman-Izvor se găsește un număr mare de blocuri sferice. Datorită eroziunii și alterării, colțurile și muchiile stîncilor sunt afectate, unghiurile se rotunjesc și astfel se decupează niște blocuri cu forme aproximativ sferice. Ulterior, datorită procesului de descuamație rezultă aceste bile mari. Flancul din partea sudică a crestei principale găzduiește un număr mare de blocuri sferice. Ele au ajuns aici datorită pantei.

Aglomeratele vulcanice, prezente în multe zone din Călimani, oferă peisaje spectaculoase. Ele au generat în timp diferite forme și cu ajutorul eroziunii care le-a modelat au reieșit formațiuni inedite. În unele locuri putem găsi stânci de 40-50 m înălțime, de lățimi diferite, rotunjite, bine cimentate de cenușa consolidată. Pe versantul vestic al [NUME_REDACTAT] – Tămău și pe cel estic al Batoșului (Bisericani) răsar pereți verticali , evidențiați prin prezența crăpăturilor care au fragmentat aglomeratele. Se mai disting stânci rotunjite în [NUME_REDACTAT], sub [NUME_REDACTAT] Cerbului, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Lucaciu și [NUME_REDACTAT].

Latura din partea de vest a calderei, zona Tămău – Lucaciu, este întreruptă de pereți verticali și are înfățișarea unei culmi convexe. Stânci de forme diferite sunt răspândite în acest areal. Ele au forme de piramide, turnuri, ciuperci, piloni, ș.a. Prelungirea nordică a [NUME_REDACTAT], ce se întinde pe aproximativ 15 km, găzduiește un relief ruiniform, ce se poate asemăna cu niște statui. Aici putem găsi: cei [NUME_REDACTAT] (Moșul, Ramses II, [NUME_REDACTAT] ș.a.), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] cu Dragonii. Aceste forme de relief au luat naștere datorită eroziunii exercitate de apele de șiroire și cele cu regim torențial, descompunerii chimice, dezagregării, fasonării eoliene și proceselor de îngheț – dezgheț.

Pe creasta dintre bazinele [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] sălășluiesc fragmente de lavă cimentate, cu înfățișări ciudate ce reprezintă figuri zoo și antropomorfe. Această formațiune de formă circulară se numește [NUME_REDACTAT] și este o arie protejată.

Cea mai importantă componentă dintre acestea este „Moșul”, o formațiune cu trei fețe diferite, fiecare reprezentând un chip uman. Aceste chipuri sunt situate astfel: înspre poteca ce ajunge în valea Haitii, pe drumul ce vine dinspre [NUME_REDACTAT] și cea mai mică înfățișare, un cap mic cu frunte îngustă și cu un coif deasupra lui se află pe poteca din partea de sud, ce vine dinspre [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] studiilor efectuate de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] , zona [NUME_REDACTAT] este încadrată în sectorul de climat temperat montan. Ulterior, alte studii (Bândiu 1988, Cenușă 1992) susțin apartenența zonei în tipul de climat „Călimani – Rarău”. El are un aspect termic rece, iar cel hidric este moderat uscat.

Expoziția față de soare și unghiul înclinării pantelor, altitudinii, formei de relief și vegetației, expoziția față de mișcarea orizontală a maselor de aer, fac diferențierea dintre elementele climatice. Aici au fost delimitate niște topoclimate montane complexe. Ele se caracterizează printr-o zonalitate altitudinală ce se atribuiește elementelor climatice. Odată cu creșterea altitudinii, temperaturile și conținutul de vapori de apă scad.

Sistemele barice depresionare din vest amplifică activitățile frontale ce au loc pe versanții din [NUME_REDACTAT], acestea amplificând nebulozitatea și cantitățile de precipitații. În ceea ce privește versanții adăpostiți, coborârea maselor de aer duce la înseninări și reducerea precipitațiilor. Odată cu creșterea altitudinii scad și valorile bilanțului radioactiv.

Se evidențiază două subtipuri climatice, unul ce aparține munților joși și un altul pentru munții înalți.

Etajul climatic al munților joși se încadrează între 800 și 1700 m, cuprinzând cea mai mare parte a masivului. Media anuală a radiațiilor globale se află sub 110 kcal/cm2 și 1800 – 1900 ore media anuală pentru strălucirea soarelui. Precipitațiile sunt mai abundente în zona versantului transilvănean datorită expunerii la circulațiile vestice și nord-vestice, cu valori medii anuale de 700 – 1200 mm. Pentru versanții estici, valorile sunt mai mici. Pe platoul vulcanic stratul de zăpadă se păstrează între 80 și 120 de zile anual.

Radiațiile solare sunt abundente pe versanții sudici. În părțile superioare ale acestora, precipitațiile pot ajunge la 1200 mm pe an. Spre deosebire de aceștia, versanții nordici sunt mai innourați, însa primesc și ei cantități însemnate de precipitații (uneori peste 1300 mm pe an). Aceste condiții climatice favorizează dezvoltarea pădurilor de foioase și de amestec în zona altitudinilor joase. La altitudinile superioare, sunt răspândite coniferele.

Etajul climatic al munților înalți se află la cele mai mari altitudini ale masivului și cuprinde platourile de la 1800 m, chiar și cupolele vulcanice localizate până la 2100 m. Condițiile climatice sunt foarte dure, aici înregistrându-se cele mai mici valori termice din întreg lanțul vulcanic (mediile anuale scad sub 0°). Iernile sunt lungi, valorile maxime pentru grosimea medie decadica a stratelor de zăpadă fiind înregistrată la 250 – 350 cm (îndeosebi în iarna 1953 – 1954, când s-a format cel mai gros strat de zăpadă din ultimul secol).Zăpada este prezentă aproximativ 200 de zile anual. Înghețul, zăpada sau lapovița pot apărea în orice perioada a anului. În anotimpul rece, viscolul e prezent mai tot timpul. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 2,4° – 4° C, iar amplitudinile termice între 15,1° și 24,9° C.

Datorită expunerii la vânt a versanților vestici și sudici, sunt generate avalanșe. Zăpada se deplasează pe pante și ajunge ulterior în bazinele de alimentare are râurilor. Ea se acumulează în cantitați mari, uneori depășind 8 m în zonele depresionare.

În craterul vulcanic al Călimanului apar inversiuni termice la deschiderea nordică (înspre [NUME_REDACTAT]), iar zona dinspre defileul Mureșului, Bistriței, [NUME_REDACTAT], Dornei se încadrează în topoclimatele elementare de culoar și defileu.

Apariția și propagarea fenomenelor de föehn, a inversiunilor termice, au un rol primordial în caracterizarea elementelor componente ale climatului regional și local. Plecând de la faptul că toate aceste elemente se manifestă diferit în cadrul creat de diversitatea mare de mase de aer ce străbat teritoriul, s-a efectuat o analiză privitoare la frecvențele diferitelor mase de aer, acestea având un rol însemnat asupra condițiilor climatice.

Masele de aer maritim – polar au cea mai mare frecvență anuală, 45,9%, având maximul primăvara și minimul toamna. În timpul verii este prezentă o vreme instabilă, cu precipitații abundente, pe când în anotimpul rece, efectele sunt mai diminuate în cazul temperaturilor și a precipitațiilor.

Masele de aer continental – polar au o frecvență anuală mai scăzută, 33,5%. În septembrie ele ating ponderea maximă, iunie fiind luna cu ponderea minimă. Influența maselor pe timpul verii duce la o vreme răcoroasă cu puține precipitații. În anotimpul rece temperaturile sunt mai scăzute. Toamna este caracterizată printr-o vreme frumoasă și echilibrată, mai ales în lunile septembrie și octombrie. Aceste mase de aer au o importanță ridicată pentru climatul montan deoarece ele ajută la accentuarea inversiunilor termice în anotimpul rece.

Masele de aer arcitc – cu 6,1% frecvență, apar în special în lunile decembrie și ianuarie. Ele sunt responsabile de cele mai accentuate răciri ale vremii pe timpul iernii. Masele de aer arctic pot duce la înghețurile din primăvară și cele timpurii din toamnă. Ele mai sunt reponsabile pentru inversiunile termice din timpul iernii.

Masele de aer maritim tropical – dețin cea mai mică frecvență, 1,9%. Se manifestă în special în timpul verii și induc o vreme călduroasă cu ploi calde.

Masele de aer continental – tropical – au o frecvență de 4,2%, cu maxima în luna august. Ele conduc la perioadele estivale cu cele mai ridicate temperaturi când se înregistrează maximele absolute. În cazul unor dezvoltări cu totul accidentale în timpul iernii. Ele dau naștere așa numitelor „ferestre calde”, destul de frecvente în ultimii ani.

Inversiunile termice sunt cauzate în general de efectele circulației generale a atmosferei și de caracteristicile suprafeței active. Aici se mai poate adăuga și radiația nocturnă. O importanță mare este atribuită duratei de producere a fenomenelor, ea nu depășind de obicei 24 de ore. Atunci cănd inversiunile termice au loc pe o durată mai mare de 24 de ore, frecvența atinge valoare de 14% pentru zona [NUME_REDACTAT] și sunt înregistrate cu precădere în timpul toamnei și al iernii.

Ape, vegetație, faună, resurse

Apele ce străbat [NUME_REDACTAT] au cursuri radiale, datorită formei și structurii specifice vulcanilor.

[NUME_REDACTAT] Șarului izvorăște de la altitudinea de 1700 m, de sub Voievodeasa și [NUME_REDACTAT]. El adună apele din zona nordică a Masivului, inclusiv interiorul craterului vulcanic. Bazinul este puternic ramificat , cu un număr mare de afluenți ce dau naștere unor cascade, cum ar fi Băucuța și cascada Rețitișului. Versanții abrupți străjuiesc văile adânci și înguste. Un număr mare de afluenți ce izvorăsc din zona celor mai înalte vârfuri se unesc cu [NUME_REDACTAT]. Printre aceștia se numără: Hârlea, Platinul, Băuca, Pietricelul, Dumitrelul, Rețitiș, Tarnița, pârâul Haitii ș.a. [NUME_REDACTAT] Șarului se prelungește prin [NUME_REDACTAT], adunând apele ce izvorăsc din versanți.

În zona de nord-est a masivului apele sunt colectate de Călimănel, un afluent al [NUME_REDACTAT], aflat la contactul dintre [NUME_REDACTAT] și eruptivul Călimanului.

[NUME_REDACTAT], cu izvoare la 1760 m înălțime, străbate partea de nord-vest. Ea își unește apele cu Bistrița, la [NUME_REDACTAT]. Printre afluenții Dornei, se numără Ciungetu, Bistricioru, Străcioru și Gruiu, ape ce izorăsc de sub vârfurile cele mai înalte situate în partea de vest a Călimanului. Cu izvoare în [NUME_REDACTAT], pâraiele Vorova și Bârsanul sunt considerați afluenți mai importanți ai Dornei. În această categorie se mai poate adăuga și Dornișoara, ce izvorăște de sub [NUME_REDACTAT].

În partea de sud, masivul coboară în trepte ușoare înspre defileul Mureșului. Astfel, zona aceasta este împânzită de râuri dese cu puține repezișuri și văi largi. [NUME_REDACTAT] se află în partea de sud-vest. El adună izvoare de sub [NUME_REDACTAT] și parcurge un traseu de 18 km. Dintre afluenți putem aminti văile Zăpodea și Stejii în partea stângă și văile Calului și Biireasa în partea dreaptă. Ulterior, Bistra se varsă în Mureș.

[NUME_REDACTAT], alcătuit din Secu și din pârâul Tihu (ce izvorăște de sub vârfurile Bistricioru, Strunioru și Zurzugău) se situează în partea de est a masivului. El este caracterizat prin văi înguste adăpostite de versanți abrupți, asemănătoare unor chei. Bradul este un afluent important, situat pe latura stângă a pârâului. În comuna Răstolița, Mureșul îl primește ca afluent. Tot în partea de est, râurile Tihu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Ungurașul alcătuiesc bazinul râului Ilva. Acesta își adună apele de sub [NUME_REDACTAT] și de sub [NUME_REDACTAT], cu ajutorul pârâului Negoiu. În zona localității [NUME_REDACTAT], Ilva se deschide spre Mureș.

De sub versanții estici și sudici ai vârfurilor [NUME_REDACTAT] și Rețitiș, izvorăște un afluent de-al Topliței., pârâul Lomaș. La rândul său, Lomașul are ca afluent pârâul Voievodesei. Acesta izvorăște de sub vârful montan ce poartă același nume. Alți afluenți care se varsă în Lomaș sunt pârâul Secu și pârâul [NUME_REDACTAT].

Datorită versanților conurilor, râurile din [NUME_REDACTAT] au cursuri radiare, divergente, însă în interiorul craterelor și al calderei ele se desfășoară convergent.

Limita nordică a Călimanului este trasată de Bistrița (transilvană). Acesta separă masivul de [NUME_REDACTAT], culege apele de pe flancul vestic al Străciorului, Dalbidanului, Tomnatecului, Bistriciorului, Zurgăului, Bubei și [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] este dat de sectoare înguste, similare unor chei tăiate în aglomerate vulcanice și de sectoare mai largi, cum ar fi depresiunea Colibița. Ulterior, Bistrița se varsă în Șieu.

În partea de vest a Călimanului, de sub [NUME_REDACTAT] Făgetului (879 m), izvorăște Șieul. Un important afluent al acestuia este Recile, ce izvorăște din [NUME_REDACTAT] Tomii (1470 m). Alți afluenți sunt Budacul (ce izvorăște de sub [NUME_REDACTAT] Cireșilor) și Budușelul. În partea de nord a localității Beclean, Șieul se unește cu [NUME_REDACTAT], în apropiere de limita dintre [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] se găsește un număr mic de lacuri. Menționăm aici [NUME_REDACTAT], un lac de nivație aflat în partea de nord – vest a masivului și [NUME_REDACTAT], lac de baraj natural ce alimentează râul Puturosul. În partea de nord, înspre [NUME_REDACTAT], se află lacul de baraj natural Colibița.

Structura vegetației munților Călimani reprezintă rezultatul influențelor induse de substrat, relief, sol, climă și activitatea umană. În urma studiilor efectuate de [NUME_REDACTAT], vegetația din munții Călimani este inclusa în următoarele unități:

Unitatea B – unitatea de pajiști și tufărișuri alpine, care la rândul ei este reprezentată de unitatea B37- pajiști alpine mediu europene. Acestea au o răspândire limitată, apărând pe soluri superficiale foarte acide, scheletice, la altitudini ce depășesc 2000 m

Unitatea C – tufărișuri, rariști și pajiști subalpine, care la rîndul ei este reprezentată de unitatea C7- tufărișuri hercinice și nordcarpatice de jneapăn, zâmbru, molid ș.a. Se găsește în munții înalți, la înălțimi de 1400 – 1850 m. Solurile sunt de tip podzolic, brun podzolic și litic, caracterizate prin superficialitate și o profunzime cuprinsă între 25 – 120 cm.

Unitatea D – păduri mezofile și hidromezofile de rășinoase și de foioase – rășinoase, reprezentată de unitatea D55 – păduri subcarpatice de molid cu brad argintiu, între 900 – 1750 m, dezvoltate pe soluri semi profunde – profunde cu regim hidric normal.

Unitatea F – păduri mezofile decidue de foioase și de foioase rășinoase reprezentată de unitatea F92 – păduri de brad și fag cu breabăn și brustur negru, la altitudini de 700 – 1400 m, pe soluri brune acide cu regim hidric normal, adesea pseudogleizate.

Pădurile de molid, uneori în amestec cu brad, ocupă cea mai mare suprafață a parcului, aproximativ 43%. Ele se extind pe versanții bazinelor pâraielor Băuca și Duruitoarea, obârșia pârâului Neagra, versantul nordic al vârfurilor Buciniș, [NUME_REDACTAT] și Secu, versantul sudic al vârfului [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], versanții nordici ai vârfului [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Rețitiș, Tarnița și Păltiniș, Tăieturii și Pârâul cu Pești, s.a. În partea de nord a bazinului se întâlnesc cele mai întinse și compacte suprafețe. În vest, pădurile ocupă suprafețe mai restrânse, localizate în bazinul superior al râului Colbu.

Pădurile mixte ocupă o suprafață de aproximativ 14% din parc, fiind răspândite pe versanții sudici ai Călimanilor, mai precis văile pâraielor Tihu, Mijlocu, s.a. Pe lângă speciile dominante: Picea abies, Abies alba și Fagus sylvatica, în compoziția arboretelor mai apar, în funcție de tipul de habitat, Acer pseudoplatanus, Acer platanoides, Tilia cordata și Fraxinus excelsior.

Habitatele de smirdar ocupă 5% din suprafața totală a parcului, se găsesc la altitudini mari în zona grohotișurilor sau ca o continuare a pajiștilor alpine. Pe când jnepenișurile se găsesc pe versanții nordici ai masivului, smirdarul acoperă versanții din sud. Datorită nuanței puțin mai închise a petelor mici de pe pernițele de smirdar, acestea pot fi diferențiate de pajiștile alpine și subalpine.

Jnepenișurile ocupă aproximativ 7%, sunt caracterizate prin zone întinse și fragmentate din etajul subalpin și alpin. Un procent mic din această suprafață este ocupat de zonele de trecere către pajiști unde Rhododendron myrtifolium își face prezența. De-a lungul laturii vestice a Călimanului și a crestei vulcanice, jnepenișurile capătă înfățișarea unei benzi, puțin intreruptă, ce pornește de la [NUME_REDACTAT] în est, continuă spre [NUME_REDACTAT], Rețitiș, [NUME_REDACTAT], Pietrosul, Pietricelul, urcă în nord în direcția Măierișului și se sfârșește în partea de vest, odată cu apariția vârfurilor Bistricior și [NUME_REDACTAT].

Rariștile subalpine ocupă aproximativ 5% din suprafața parcului, ele putând fi cartate separat de jenpenișuri. Ele sunt caracterizate ca niște fâșii de tranziție dintre molidișuri și jnepenișuri, uneori mai late, cum se pot vedea pe versanții din sud-estul vârfurilor [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Alteori ele pot fi subțiri, continuând pe zonele neafectate de activitățile omenești, specifice versanților opuși ai vârfurilor Gruiu, Pietrosul, [NUME_REDACTAT], Ciungetu, Ruscii și chiar până sub Străinor și Bistricior, luând forma unei benzi aproape continue. Rareori, trecerea de la pădure la pajiște are loc printr-o fâșie de ienupăr pitic cu amestec de molid. Una dintre aceste locații se află în zona Lucaciu, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

Pajiștile subalpine se extind pe o suprafață de 5%. Suprafețele de tranziție către pădure ocupă 1%, aici putându-se observa modul cum molidul și ienupărul se integrează treptat în peisaj, rezultat intensității scăzute în ceea ce privește îngrijirea pășunilor și al abandonării acestora. Încă un procent din suprafața parcului revine poienilor, de obicei de origine antropică.

Pajiștile alpine se găsesc pe cel mai înalt platou din Călimani, acoperind [NUME_REDACTAT] Unguresc și [NUME_REDACTAT]. Cu ajutorul ortofotoplanurilor a putut fi realizată cartarea care avea la bază observații din teren. Diferențierea dintre pajiștile alpine și arealele cu smirdar a fost dificilă datorită culorilor asemănătoare și pozițiile apropiate. Ele corespund habitatului R615 – tufărișuri din sud-estul Carpaților cu splcii pitice ce au o valoare ridicată de conservare datorată zonelor mici ocupate și a condițiilor neiertătoare în care se dezvoltă.

Molidișurile cu zâmbru ocupă o suprafață foarte mică, 187,63 ha. Amestecurile de zâmbru cu jneapăn ocupă 36,14 ha. Amestecul de molid cu zâmbru urcă până la 1915 m, aici apărând și jneapănul. Laolaltă, aceste două comunități ocupă aproximativ 2% din suprafața parcului. Favorizat de condițiile prielnice ale climatului și reliefului din zonă, habitatul de zâmbru s-a dezvoltat ân această căldare glaciară, pe versantul nord – estic al Rețitișului sub forma unei insule. Zona este declarată rezervație știițifică și a fost propusă ca zonă cu protecție strictă a [NUME_REDACTAT] Călimani.

Pe o suprafață mai mică de 1% sunt identificate grohotișuri mobile. Având în vedere substratul vulcanic al Călimanilor, acest areal poate fi inclus în categoria grohotișurilor silicoase ce aparțin etajului montan și celui alpin, cod Natura 2000 – 8110. Sunt localizate, versantul sudic al [NUME_REDACTAT], zona înaltă ce aparține crestei calderei vulcanice de pe versantul sudic al [NUME_REDACTAT] Cerbului, versantul estic și sudic al [NUME_REDACTAT] Izvor, versanții nordici ai Vf. Pietricelul și Nicovala, ramura vestică a [NUME_REDACTAT], ș.a. Suprafețele ocupate sunt mici, situate la mari altitudini, cu piatră mobilă învelită de licheni, uneori mușchi sau alte plante.

De forma unor insule apar stâncăriile, ocupând arii restrânse, sub 1%, pe pantele vârfurilor [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Pietrosul, [NUME_REDACTAT], Tihu și pe vârfurile [NUME_REDACTAT], 12 Apostoli și Lucaciu în partea de nord a calderei. Acestea sunt incluse în habitatul comunitar 8220 – stânci silicioase cu vegetație chasmofitică.

[NUME_REDACTAT] Călimani este bine diversificată, cu diferite specii și tipuri de animale ce se răspândesc în pădurile de rășinoase, pajiștile subalpine și cele alpine cât și în apele torențiale și reci ce împânzesc masivul.

Fauna ihtologică din Călimani nu a intrat în atenția cercetătorilor. Totuși putem spune, pe baza observațiilor din teren că în [NUME_REDACTAT] și în pâraiele care coboară din masiv, că există populații stabile de păstrăv – Salmo trutta fario, boiștean – Phoxinus phoxinus și zglăvoacă – Cotus gobio.

Opt specii de amfibieni se găsesc în zona [NUME_REDACTAT], Haita, Rețitiș, Voievodesei, [NUME_REDACTAT], printre care: tritonul de munte și tritonul carpatic, buhaiul de baltă cu burtă roșie, buhaiul de baltă cu burtă galbenă, broasca roșie de munte și salamandra.

Au fost identificate 5 specii de reptile, ce aparțin subordinelor Lacertilia și Orphidia. Vipera și șarpele de alun sunt cele 2 specii de șerpi existente în parc, iar șopârla cenușie, șopârla de munte și năpârca aparțin subordinului Lacertilia.

Sunt identificate 68 de specii de păsări doar pentru bazinul Dornelor. În urma datelor furnizate de [NUME_REDACTAT], se cunoaște prezența a 108 specii cuibătoare, migratoare sau în pasaj în [NUME_REDACTAT]. 25 dintre acestea sunt specii ce necesită protecție strictă.

Datorită prezenței afinului și merișorului în golul alpin, speciile din pădurea de molid și cele din tufărișurile de jneapăn apar și aici. Fâsa de munte și brumărița alpină își fac cuiburi în zonă. Îrintre crăpăturile stâncilor apar cuiburi ale codroșului, corbului și vinderelului.

Alte specii de păsări care provin din zona forestieră și sunt atrase în jnepenișurile de pe platoul muntelui Călimani sunt pitulicea, măcăleandrul, mierla gulerată și pănțărușul. Sigla parcului, cocoșul de mesteacăn își face apariția foarte rar.

În privința mamiferelor, pe toată suprafața parcului viețuiesc 8 specii de carnivore, 4 de rozătoare, 3 de ungulate, 3 de insectivore și 2 de chiroptere. Aceste informații nu sunt rezultatul unor studii, ci au la baza însemnări ale unor întâlniri accidentale din teren. Sub protecție strictă se află 4 specii de carnivore (printre care Ursus arctos) și alte 5 specii de mamifere.

Ursul atinge dimensiuni impresionante aici. Alături de ursul brun își face apariția și ursul furnicar, denumit și ursul sur. Vara urșii își fac culcuș în zonele mai răcoroase, unde nu ajunge vântul, printre jnepenișuri.

Mamiferele reprezintă un grup restrâns aici, dar bine reprezentat prin carnivore mari, cum sunt lupul, râsul și ursul. Din familia mustelidelor se numără vidra, jderul, bursucul și pisica sâlbatică. Printre mamiferele ierbivore își fac apariția aici căpriorul, cerbul și mistrețul. Dintre rozătoare pot fi enumerate: pârșul de alun, pârșul comun, șoarecele de pădure și chițcanul de munte. Mai apar în [NUME_REDACTAT] Călimani și 2 specii de lilieci, liliacul urecheat brun și liliacul bicolor, ambele fiind sub protecție strictă, fiind citate în anexa IV a [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT].

Cadrul socio-economic (populație, economie)

În jurul parcului [NUME_REDACTAT], unitățile administrativ – teritoriale sunt constituite din 25 de comune, municipiul Toplița și municipiul [NUME_REDACTAT], repartizate pe aria a 4 județe. Dintre aceastea, în imediata vecinătate a parcului se află următoarele: în județul [NUME_REDACTAT] comunele [NUME_REDACTAT] (cu satul [NUME_REDACTAT]) și comuna [NUME_REDACTAT] (cu satul Colibița), în județul Harghita satul Bilbor, în județul Mureș comunele Stânceni (cu satele Stânceni, Ciobotani și Meștera), [NUME_REDACTAT] (cu satele [NUME_REDACTAT], Neagra și Sălard) și Răstolița (cu satele Răstolița, Iod, Borzia, Androneasa și Gălăoaia) iar în județul Suceava avem comunele [NUME_REDACTAT] (cu satele [NUME_REDACTAT] și Dornișoara), [NUME_REDACTAT] (cu satul [NUME_REDACTAT]), Panaci (cu satele Panaci, Păltiniș, Drăgoiasa, Coverca și Glodu) și [NUME_REDACTAT] (cu satele [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Sărișor, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]).

Localitățile situate pe valea Mureșului, în special Toplița, au o importanță mare deoarece ele reprezintă puncte de plecare către traseele turistice ale [NUME_REDACTAT]. Una dintre cele mai vechi localități din zonă, Toplița pare mai mult a fi amplasată în șes, decât la munte, datorită deschiderii văii largi a râului ce poartă același nume. Ea este o importantă localitate pentru industria forestieră și turismul balneoclimateric (stațiunea Bradul din apropiere cu un lac cu apă termală).

La confluența pârâurilor Mureș cu Răstolița se găsește localitatea Răstolița. Aceasta, împreună cu localitatea Bistra (situată pe conul de dejecție al pârâului cu același nume), este apreciată pentru industria forestieră și zootehnie.

Prezența cotloanelor depresionare în zona estică a masivului, în zona [NUME_REDACTAT], au favorizat dezvoltarea unor așezări importante ce facilitează accesul pe trasee turistice. Acestea sunt Drăgoiasa, Bilbor, Borsec și Păltiniș.

În partea de nord, localitățile sunt amplasate la periferia masivului. Astfel, în depresiunea Colibița se găsește localitatea cu același nume, stațiune climaterică însemnată, situată între Căliman și Bârgău, deasupra unui lac de baraj. Pe râul Dorna este amplasată Dornișoara, capătul liniei ferate ce vine dinspre [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], o altă așezare din zonă, se află la răscrucea dintre râul [NUME_REDACTAT] și pârâul Haita, pe șoseaua asfaltată ce duce spre inima calderei vulcanice și Buciniș, sat desfășurat pe râul cu același nume.

La o distanță de cățiva kilometri (5 – 8) de masiv se găsesc [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Panaci. Ceva mai îndepărtat, la aproximativ 30 km de limita masivului, se află orașul [NUME_REDACTAT], atestat în 1592, un important centru cultural și o stațiune turistică însemnată. El este amplasat la 800 m altitudine și înconjurat de păduri de foioase și conifere, ce se întind pe masivele Rarău, Giumalău, Căliman, Bârgău, Suhard, Bistriței. Climatul sub – montan de aici este caracterizat de temperaturi medii anuale de +5,2° C. Datorită mediului, aerul este bogat în aerosoli și parfum de brad. [NUME_REDACTAT] este cunoscută în Europa pentru efectele curative ale apelor minerale carbogazoase, dicarbonatate, clorurate, feruginoase și sodice. Zona de camping Runc este situată la o altitudine ridicată în [NUME_REDACTAT], de unde se poate admira de stațiunea. Este dotată cu căsuțe de lemn, terase pentru manifestări și alte facilități.

[NUME_REDACTAT] se află la poalele [NUME_REDACTAT] (1639 m), de-a lungul văii Dorna. În trecut, calea ferată era amplasată în partea centrală a comunei, însă ea a fost mutată în partea de nord datorită accidentelor. Comuna este cunoscută pentru izvoarele minerale, câteva dintre acestea fiind valorificate încă din secolul trecut. În anul 1898 se dezvoltă aici un stabiliment balnear ce asigură nămol și băi carbogazoase. Stațiunea și-a desfășurat activitatea până în 1937, când un incendiu a distrus clădirea. Ea mai dispunea de un parc de 26 ha (prezent și astăzi), de un teren cu nămol, 5 izvoare necaptate și 3 captate. Astăzi, izvoarele minerale localizate în interiorul comunei sunt exploatate în cinci stații de îmbuteliere, la [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și încă una în centrul comunei. În ceea ce privește economia, [NUME_REDACTAT] se mai ocupă cu producerea produselor lactate și a brânzeturilor, industria forestieră și zootehnia. Aspectul comunei este plăcut datorită stilului bucovinean în care sunt construite casele, materialul principal fiind lemnul, acestea avînd la exterior numeroase decorațiuni cu motive geometrice sau florale. Înspre limitele așezării, casele se rarefiază, urcând spre munte.

În partea stângă a Mureșului, la 1 km distanță de centrul localității Toplița se află stațiunea Bradul. Aceasta este situată la altitudinea de 680 m, într-un cadru natural deosebit de pitoresc.Apele carbogazoase, calcice, magneziene, hipotone, dicarbonatate ce ajută la tratarea afecțiunilor, împreună cu climatul submontan stimulent, constituie elementele ce atrag vizitatorii în căutarea remediilor. Bazinul în aer liber cu apă mezotermală cu temperaturi medii de 27° – 29°C în orice perioadă a anului reprezintă un alt punct de interes din zonă.

În partea de nord – est a municipiului Toplița, la aproximativ 25 km, se situează stațiunea balneoclimaterică Borsec, în depresiunea cu același nume. [NUME_REDACTAT] este atribuită contelui Bánffy Dénes, care, după legendă, în anul 1773 a vânat în pădurile apropiate, și a fost condus de câțiva ciobani locali la izvoarele apelor minerale ale depresiunii. Această presupunere s-a învechit, pentru că datorită altor resurse, Borsec este amintit prima oară ântr-un document din 1700, sub numele „câmpul Borsecului”. În același timp, reiese dintr-un document de judecată, în 1745, că în această perioadă au ânființat la Borsec locuitorii [NUME_REDACTAT] mai multe case de băi și capele.

Turismul balnear este oficializat în anul 1918 în Borsec, dată ce coincide cu construirea primei întreprinderi balneare, ce a ajutat la refacerea infrastructurii. În anul 1937 se desfășoară aici [NUME_REDACTAT] de Balneologie. Cele două războaie mondiale au lăsat pagube mari în zonă, mai ales asupra băilor. Acestea au fost reparate după 1948. La sfârșitul anilor 1950, stațiunea Borsec a captat interesul vizitatorilor, reușind să cazeze 3800 de persoane. Izvoarele minerale ale localității sunt ape mixte calcice, magneziene, dicarbonatate, sodice, carbogazoase, hipotone și neferuginoase. Acestea au o mineralizare redusă în comparație cu alte izvoare, însă oferă o concentrație mare de dioxid de carbon și un procent redus de oxizi de fier, asigurând utilizarea acestor ape în tratamente balneare , cât și pentru consumul de masă.

Potențialul ecoturistic

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] prezintă un regim de zonă protejată, cu scop de conservare și îngrijire a elementelor naturale de valoare deosebită. În general, scopul parcurilor naționale este de a păstra zonele naturale semnificative pentru spațiul biogeografic național (cum ar fi ecosistemele subalpine, montane, etc) și elementele naturale inedite (care pot fi geologice, geomorfologice, floristice, faunistice, paleontologice, culturale, etc). Astfel se interzice desfășurarea activităților de folosire a terenurilor și de exploatare a resurselor ce duc ulterior la degradarea mediului înconjurător, fiind permise doar activitățile științifice, educaționale, ecoturistice, cele care duc la o valorificare durabilă a cadrului natural. În general, starea de conservare a parcului este bună.

În cadrul [NUME_REDACTAT] Călimani există posibilități de turism și recreere, acestea încurajând demersul activităților științifice și educaționale ce au ca temă protejarea naturii și a mediului. În perimetrul parcului se admit activitățile tradiționale practicate doar de membrii comunităților din zonă și de persoanele ce au în posesie terenuri de pe teritoriul parcului. Aceste activități sunt reglementate conform planului de management a parcului.

Amploarea diverselor activități antropice a oscilat în trecut, fiind influențate negativ peisajele unor zone căt și biodiversitatea.

Fondul forestier este administrat conform aranjamentelor silvice. Zonarea funcțională permite conservarea arboretelor de pe suprafața parcului. În zona de protecție integrală sunt incluse arborete unde își face apariția tisa (Taxus baccata), împreună cu alte arborete importante din razele ocoalelor silvice Răstolița, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Suprafața totală de conservare specială cuprinde 8569 ha. Aceasta include zona de protecție de strictă, desfășurată pe 668,7 ha.

Pășunile nu au fost incluse în studii actualizate necesare pentru cunoașterea impactului negativ asupra lor. Lucrările de îmbunătățire a calității pășunilor efectuate până în anii 90, prin amendare pentru ameliorarea pH-ului au condus la o serie de transformări ale covorului vegetal în anumite zone.

Activitățile miniere din zonă nu se mai efectuează acum, ceea ce duce la o instalare treptată a vegetației. Un studiu asupra colonizării vegetației pe halde și în carieră a fost demarat recent.

În urma informațiilor prezentate mai sus, se deduce că această zonă este caracterizată printr-un mediu natural fragil. Dezvoltarea turismului în [NUME_REDACTAT] Călimani trebuie să se folosească responsabil de componentele ce dețin valoare turistică, cele fragile și inedite fiind protejate la rândul lor, în vederea amplificării activităților economice profitabile și sustenabile. Dezvoltarea acestei zone necesită o viziune unitară, un plan bine structurat și o organizare de durată. Măsura și modul în care se identifică și valorifică elementele unice și importante duc la evoluția zonei turistice, în același timp ținând cont de dinamica accentuată a pieței turistice și de permanenta extindere a acesteia.

Probleme și disfuncționalități

Cei mai înalți munți vulcanici de pe teritoriul României sunt Călimanii, cu [NUME_REDACTAT] ce atinge 2100 m. Căldarea glaciară din interiorul masivului are un diametru de aproximativ 10 km și are importanță mare din punct de vedere geomorfologic și geologic. Constituția geologică vulcanică se face remarcată datorită elementelor naturale cu forme ciudate, cum sunt cele de la [NUME_REDACTAT], 12 Apostoli și [NUME_REDACTAT]. Conurile vulcanice cu ale lor vârfuri dispuse sub formă de coroană oferă peisajului un aspect deosebit.

Odată cu deschiderea carierei de sulf în anul 1969 această zonă a fost grav afectată. Peste 300 de hectare de vegetație au fost nimicite, împreună cu substratul, ce a fost decopertat complet. Peisajul deprimant prezent astăzi se traduce prin prezența fostelor clădiri, a zonei de exploatare cu aspect de râpă dispunsă în trepte, de culoare galben – roșiatică cu halde de steril ce pun în pericol localitățile din împrejurimi și de lipsa vegetației. Datorită acidității substratului, flora recapătă greu teren.

Datorită informațiilor puține, se cunoaște o dificultate în activitatea de conservare a patrimoniului natural din zona [NUME_REDACTAT] Călimani. Studiile cu privire la flora și fauna din zonă au fost efectuate pe o perioadă relativ mare însă sunt lipsite de consistență și continuitate. Un alt impediment cu privire la studii la studii este că acestea s-au desfășurat pe zona întreagă a masivului, ceea ce înseamnă că nu pot fi aplicate în totalitate pentru arealul parcului. Flora parcului nu a fost supusă unui proces de inventariere. Studierea acestor specii este necesară pentru a putea fi monitorizată evoluția lor și pentru a determina raritatea, vulnerabilitatea sau stadiul actual în care se află.

Tufărișurile de jneapăn cu smirdar, turbăriile oligo și eutrofe precum și nardetele dezvoltate pe soluri silicioase se încadrează în categoria habitatelor valoroase. Ele se află în momentul de față într-o stare bună însă acest lucru nu exclude nevoia de a fi evaluate și puse sub observație. Aceste elemente fragile apartenente biodiversității nu pot fi projetate corespunzător fără o imagine clară asupra distribuției lor. De asemenea, sunt necesare studii asupra capacității de supot a pajiștilor și a impactului pășunatului fie pozitiv, fie negativ.

Zona forestieră reprezintă o resursă vitală pentru toată zona, ce include habitatele, fauna cât și mediul antropic. Pădurea a fost exploatată încă din 1989, uneori peste limita admisă, ea constituind o sursă de venit pentru proprietarii anteriori. Datorită prezenței arealelor de molid și zâmbru, unice în România, problema fragmentării pădurilor trebuie tratată cu seriozitate, aceasta având rolul de a proteja habitatele. Și tot aici trebuie menționată și importanța vegetației arbustive de la limita superioară a pădurii care are o funcție moderatoare asupra factorilor climatici, reducând astfel impactul asupra vegetației forestiere. Jnepenișurile, ienupăretele și tufărișurile de anin verde au suferit mari pierderi de-a lungul timpului, cu excepția unor puncte unde au fost afectate de prospecțiuni geologice, activități miniere, ciobani sau traseele turistice aflate în imediata apropiere.

Macrofauna, reprezentată de carnivorele mari, este primejduită datorită activităților de vânat din zonele învecinate cu parcul. Pentru speciile cu teritorii active de mii de hectare, protejarea în cadrul acestui areal nu este îndeajuns. Speciile de păsări cuibăritoare rare, cum sunt răpitoarele de zi, necesită multă atenție și o conservare a habitatului eficientă. În momentul de față se simte nevoia studiilor, atât a mamiferelor cât și a păsărilor. Activitățile miniere din trecut au afectat aproape iremediabil ecosistemele forestiere și cele acvatice (până la confluența cu Bistrița, râul [NUME_REDACTAT] este lipsit de viață). Biodiversitatea este conservată la un nivel destul de înalt, exceptând zona fostei cariere de sulf, aproximativ 1,4% din parc, unde biodiversitatea râului [NUME_REDACTAT] este la nivel minim, cât și a traseelor turistice.

În prezent masivul Călimani nu se află în centrul activităților turistice, însă datorită creșterii constante a acestei industrii, [NUME_REDACTAT] Călimani poate fi primejduit, acesta având nevoie de fonduri pentru controlul fluxurilor turistice. Trebuie acordată o importanță deosebită delimitării și cartării zonelor de risc pentru biodiversitate, cum ar fi bârloagele, zonele de cuibărit, vizuinile, suprafețele cu vegetație fragilă, în vederea restricționării accesului turistic. În momentul de față, marcajele traseelor turistice sunt în stadiu de degradare, ele nefiind refăcute. Unele nu sunt marcate corespunzător, cu precădere în partea sudică a calderei vulcanice ([NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT]) și în partea de vest și nord – vest (Gruiu, Strunior, Bistricior).

O altă problemă cu care se confruntă parcul este afluxul în continuă creștere de culegători de ciuperci, fructe de pădure și altele, ce pot fi comercializate. În zonă se pot găsi afine, merișor și alte fructe comestibile din abundență. Culegerea florilor de smirdar din arealul calderei este un alt aspect negativ ce necesită multă atenție.

Acțiuni de rabilitare ecologică sunt plănuite în viitorul apropiat pentru zonele afectate de exploatările de sulf, zone vecine cu rezervația științifică Jnepeniș cu Pinus cembra.

[NUME_REDACTAT] reprezintă un reper turistic iar prezența [NUME_REDACTAT] Călimani impune necesitatea de a fi dezvoltate forme de turism ce respectă acest statut și scopul acestuia de a proteja cadrul natural. În zonele înconjurătoare se află comunități umane a căror viețuire este legată de prezența masivului. Deoarece parcul nu poate fi izolat, el fiind situat în partea superioară, aceste legături își fac resimțită prezența datorită activităților antropice. Obiectivele parcului se pot extinde astfel și asupra acestor așezări omenești. Evoluția neprielnică a turismului în zonele învecinate cu [NUME_REDACTAT] Călimani poate duce la efecte negative, chiar punerea în pericol a peisajelor și a echilibrului natural.

Potențialul ecoturistic

Potențialul ecoturistic al reliefului

[NUME_REDACTAT] Călimani este poziționat în partea de nord – est a [NUME_REDACTAT], astfel el completează o zonă deja considerată importantă din punct de vedere al potențialului ecoturistic. Acesta este ca o continuare pentru [NUME_REDACTAT] din nord și stațiunea Borsec și defileul Mureșului din partea de sud a [NUME_REDACTAT].

Poziția centrală a [NUME_REDACTAT] în contextul evidențiat anterior poate fi caracterizată prinr-un aport turistic deosebit, prin unicitatea peisajelor și frumusețea reliefului montan. Aici pot fi vizitate trei rezervații, două dintre ele fiind considerate atracția principală a zonei.