Potentialul de Generare a Apelor Acide Rosia Montana

1. PREZENTAREA ZONEI

1.1 Informații generale

1.2 Resursele de apă

1.3 Elementele cadrului natural

1.3.1 Localizare

1.3.2 Relief

1.3.3 Geologia – Litologia

1.3.4 Clima

1.3.5 Hidrografie – Hidrologia

1.3.6 Vegetația

2. ISTORICUL ZONEI ROȘIA MONTANĂ

2.1 Istoricul exploatării la Roșia Montană

2.2 Depozitele de steril

2.3 Directiva cadru apă

2.4 Directiva IED

2.5 BAT pentru minerit

3. PROCESE TEHNOLOGICE ROȘIA MONTANĂ ȘI IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI AL APELOR ACIDE GENERATE

3.1 Procese tehnologice

3.1.1 Roșia Montană

3.2 Procese naturale sau antropice care generează poluarea apelor în Roșia Montană

3.3 Impactul asupra mediului al apelor acide

3.3.1 Calitatea apelor de suprafață și subterane

3.3.1.1 Formmarea apelor acide din Roșia Montană

3.3.2 Sursele de metale grele pentru plante, animale, om

3.3.3 Clasificarea surselor de poluare

3.3.3.1 Surse de poluare organizate

3.3.3.2 Surse de popluare neorganizate

3.3.4 Tipuri de poluare a apelor

3.3.4.1 Poluarea cu metale grele

4. MĂSURI INTEPRINSE PENTRU LIMITAREA POLUĂRII

4.1 Programe de conformare ale EIM (Evaluarea Impactului de Mediu)

4.1.1 EIM Roșia Montană

5. POTENȚIALUL DE GENERARE A APELOR ACIDE

6. CONCLUZII

Capitolul 1

PREZENTAREA ZONEI

1.1 Informații generale

In germana Goldbach, in maghiara Verespatak, in latina Alburnus Maior, Rosia Montana este situata in Muntii Apuseni, judetul Alba. Localizata in Valea Rosiei este strabatuta de raul Rosia. Raul Rosia este bogat in minerale, in special fier care ii da o culoare rosiatica, de unde si denumirea comunei.

Localitatea are o existenta milenara,fiind cunoscuta inca dinaintea cuceririi Daciei,si este amintita de Herodot, Plinius,Titus Liviu. Existenta sa este strans legata de exploatarea materialelor pretioase din Europa.

Primii despre care se considera ca au exploatat zacamintele aurifere din zona, au fost agatarsii. Acestia au fost urmati de daci, de romani, de austro-ungari, exploatarea aurului din zona fiind oprita in urma nu cu multi ani, in momentul in care exploatarea traditionala s-a dovedit a fi nerentabila.

La Rosia Montana a fost, probabil, cea mai mare densitate de oameni bogati pe metrul patrat. In goana dupa aur, oamenii veneau din toata Europa. Acum 100 de ani, in piata centrala din Rosia Montana era un du-te – vino permanent. Azi, e pustiu. Locul e insa celebru si extrem de controversat.

Rosia Montana este impartita intre cei care nu vor sa plece si cei care isi vand casele companiei de exploatare. Ecologistii cred ca zona va fi distrusa. Cei de la Rosia Montana Gold Corporation, din contra, sunt siguri ca vor salva locul si il vor ecologiza. Traditionalistii nu isi lasa locuintele, iar minerii sunt siguri ca exploatarea o sa ii ajute sa le puna cate ceva pe masa copiilor.

Dincolo de parerile romanilor, Rosia Montana ramane cel mai controversat proiect din tara. Este cea mai veche asezare atestata documentar din tara si, in plus, sta pe cea mai mare cantitate de aur din Europa.

Resursele de apă

Resursele de apă sunt 1,37 miliarde km 3 , din care 97,2 % sunt localizate în mări și oceane și 2,7 % în apele subterane și de suprafață. Apele de suprafață reprezintă doar 0,002%. Din apele dulci, doar 1,44% sunt lichide, restul fiind ghețari.

România dispune de resurse sărace în apă, de 1700 t/locuitor, în comparație cu media pe Europa de 4000- 5000 t/locuitor. Aceste resurse se caracterizează prin: – Răspândire inegală în teritoriu – Aspect torențial în majoritate, la munte și deal – Regim hidrologic instabil – Provoacă inundații cu mare frecvență. – Apa potabilă este însă de bună calitate Consumatorii de apă sunt: industria, agricultura, consumul casnic, transportul, serviciile. Consumurile specifice de apă în industrie sunt diferite, de la domeniu la domeniu. De exemplu, 15-45 m3/t fontă, 12-20 la oțel, 6-7 la carne, 10-20 la săpun, 100-150 la zahăr. Pentru rezolvarea contradicției: consum sporit de apă și resurse limitate este necesară și protecția apelor împotriva poluării, care altfel ar scoate din uz volume mari de apă. De aceea sunt necesare: – aplicarea legislației pentru protecția apelor – existent de stații de epurare a apelor pentru toți agenții poluanți – optimizarea amplasării obiectivelor care poluează, cu capacitatea râurilor receptoare de ape uzate – crearea de zone protejate.

1.3 Elementele cadrului natural

1.3.1 Localizare

Roșia Montană (în germană Goldbach, în maghiară Verespatak, în latină Alburnus Maior) este o localitate minieră din Munții Apuseni, județul Alba, Transilvania, România.

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 137), localitatea apare sub numele de „Veres Patak” (traducere în limba romană „Pârâul Însângerat/Roșu”). Este situată în Valea Roșiei, străbătută de râul Roșia. Râul Roșia este bogat în minerale, în Raul Rosia (Rosia River). Râul Roșia este bogat în minerale, în special fier care îi dă o culoare roșiatică, de unde și denumirea comunei în română și maghiară. Culoarea roșiatică a apei se datorează mineritului excesiv ce durează de peste 2000 de ani. Roșia Montană este situată în centrul Munților Apuseni, la poalele Munților Metaliferi la 80 km de orașul Alba Iulia, 15 km de Câmpeni și 11 km de Abrud. Aflându-se aproape de nodul rutier dintre DN 74 și DN 75 accesul se face cu ușurință din toate părțile.

Roșia Montană este o localitate răspândită pe versanții văii Roșiei. Situată la o altitudine de aproximativ 800 m, în valea Roșiei se îmbină culmile domoale ale dealurilor premontane cu masivele muntoase înalte pe care se mai pot vedea urme ale exploatării îndelungate. Munții sunt acoperiți de păduri, pășuni sau fânețe dând aspectul specific Munților Apuseni. O caracteristică unică a peisajului este prezența nenumăratelor lacuri artificiale numite “tăuri”. Aceste lacuri au fost creeate inițial pentru a folosi activității miniere iar astăzi folosesc în scopuri de agrement. Există în această localitate peste 105 tăuri, lacuri sau stăvilare (Țarina, Tăul cel Mare, Anghel, Brazi, Corna etc.) rezultat al activității miniere. În apropierea Roșiei Montane se află două formațiuni geologice unice declarate monumente ale naturii: Piatra Corbului și Piatra Despicată. Piatra Corbului este situată pe Dealul Cârnic la o altitudine de aproximativ 950 m iar Piatra Despicată se află între Dealul Cârnic și Dealul Cetății.

1.3.2 Relief și geomorfologia

Zona studiată se încadrează, din punct de vedere morfologic, în sectorul Munților Apuseni de Sud. Perimetrele care fac obiectul prezentului Plan sunt situate în aria izvoarelor pârâului Roșia – afluent al râului Abrud care se varsă la rândul său, în râul Arieș. Drenajul general al întregii zone este către nord, nord-est și sud.

Zona studiată este dominată de coline și dealuri orientate E-V, corespunzătoare unor serii de corpuri dacitice cu caracter subvulcanic, aflate într-o secvență de formațiuni sedimentare de vârstă cretacică. Formele pozitive de relief sunt caracterizate de pante abrupte și de prezența unor văi în formă de “V” tăiate de mici cursuri de apă. Râurile mai mari din zonă, cum ar fi Abrudelul și Arieșul, taie văi în formă de “U”. Aceste văi, deși mai largi decât primele, nu măsoară mai mult de 500 de metri lățime în zonele cele mai deschise. Fundul văilor este acoperit cu lunci plate, relativ fertile. Natura formelor de relief este determinată de diversitatea formațiunilor geologice din substratul zonei. Formațiunile vulcanice predomină, impunându-se printr-o serie de masive cum sunt: Cârnic, Cetate, Orlea, Curmătura cu altitudini de peste 1000 m. În restul teritoriului, altitudinile se situează sub 1000 m, coborând la 550-580 m, în depresiunea Roșia Montană. Formațiunile sedimentare au dat naștere unui relief sub formă de coline, cu pante domoale, uneori abrupte, în special în apropierea văilor și pâraielor. Zăcămintele auro-argentifere de tip epitermal (și subordonat, mezotermal) de la Roșia Montană, sunt asociate unui complex de tip maar-diatremă format din corpuri vulcanice și subvulcanice de andezite și dacite de vârstă neogenă, intruse în formațiuni sedimentare cretacice și însoțite de diverse tipuri de formațiuni vulcanoclastice. Litologia complexului de tip maar este dominată de brecii și produse vulcanoclastice străpunse de corpuri subvulcanice și dyke-uri de dacite neogene, precum și de brecii freato-magmatice. Complexul maar este localizat la intersecția a două sisteme regionale de fracturi cu orientare nord-vest și respectiv, nord-est. Principalele corpuri de dacite sunt numite Cetate și Cârnic. Complexul dacitic, de vârstă neogenă, este interpretat ca reprezentând o serie de intruziuni verticale în formațiunile brecioase, sedimentare și vulcanoclastice de tip maar, cu o extindere laterală de tip lacoolitic, în zona superioară. Rocile andezitice au un caracter tardiv în raport cu mineralizația, formând curgeri și aglomerate vulcanice nealterate care acoperă parțial sedimentarul cretatic și brecia de coș asociată dacitelor de la Cetate și Cârnic. Din punct de vedere structural, sedimentele cretacice au fost cutate în jurul unor axe orientate predominant est-vest și au fost întrerupte prin faliere. Principalele direcții de faliere sunt NV-SE, NE-SV și N-S. Intruziunile neogene mai tinere și breciile de la Roșia Montană, precum și andezitele de la Roșia Poieni au fost întrerupte de aceleași falii. În schimb, breciile freato-magmatice și breciile de coș nu au fost cutate, dar prezintă o gamă largă de direcții de înclinare și alungire datorate dislocării și rotirii prin faliere. Mineralizațiile de la Roșia Montană sunt incluse într-o zonă extinsă de alterații hidrotermale. Alterațiile hidrotermale au un caracter pervaziv și influențează gradul de competență mecanică al rocilor. Mineralizația de aur și argint este legată în special de dacite și de brecia mixtă, fiind asociată cu sulfuri diseminate și cu aur și argint nativ. Depozitele cuaternare sunt reprezentate prin soluri reziduale și depozite coluviale tari sau plastice, formate din argile siltice (prăfoase) și silturi argiloase, cu un conținut variabil de pietrișuri și bolovănișuri. Clastele sunt reprezentate cel mai frecvent prin gresii și/sau șisturi corespunzând materialului sedimentar cretacic. Depozitele aluviale conțin nisipuri siltice și pietrișuri dezvoltate în talvegul văilor. Grosimea supracopertei cuaternare variază între 2 și 10 m pe versanții văilor, atingând la aproximativ 12 m în talvegul acestora. (RAPORT DE MEDIU pentru Modificare Plan Urbanistic Zonal pentru zona de dezvoltare industrială S.C. ROȘIA MONTANĂ GOLD CORPORATION S.A. – ROȘIA MONTANĂ)

1.3.3 Clima

Climatul temperat continental este cel care predomină în această zonă, dar există influențe montane care favoriaează menținerea unei temperaturi relativ scăzute, temperatura medie anuală fiind de 5,4 °C cu o maximă a medii lunare 24,7 °C (vara), respectiv -8,2 °C (iarna).

Astfel putem spune că în această zonă climatul este unul temperat continental ,tipic zonelor cu altitudinea de 850 m, cu ierni reci și lungi și veri relativ scurte. Media precipitațiilor este cuprinsă între 800- 1000 mm/an , fiind o zonă care are umiditatea aerului cuprinsă între 72- 91%.

1.3.4 Hidrografie – Hidrologia

Resursele de apă sunt constituite din ape curgătoare și ape subterane, inclusiv unități lacustre. Localitatea se află în bazinul Arieșului, fiind străbătută de la est la vest de un afluent al acestuia – Roșia, purtând și numele local de Foieș; are debit variabil, ce depinde de acumulările hidrografice din lacurile artificiale. Apele curgătoare care traversează comuna sunt formate din pâraie ce se varsă în Valea Roșiei. În râul Valea Roșie se varsă și apele subterane rezultate în urma exploatărilor miniere aurifere. Relieful a fost modelat de rețeaua hidrografică, colinele în pantă lină și platourile sunt de formație sedimentară. Munții Apuseni și sub-ansamblurile sale geografice sunt repartizate pe mai multe județe și regiuni. Sunt, deci, sub influența mai multor strategii de dezvoltare regionale, deoarece nu există o unitate instituțional – administrativă care să le reprezinte unitar. Lacurile din bazinele hidrografice ale văilor Roșia și Corna au fost construite pentru funcționarea șteampurilor de prelucrare a minereului aurifer. Astăzi, sunt cinci lacuri semnificative ca mărime și anume: Tăul Mare, Țarina, Brazi, Anghel și Corna. Ele sunt situate la altitudini cuprinse între 950 m (Țarina) și 1000 m (Tăul Mare). Cel mai mare lac este Tăul Mare. Ape subterane- Datorită constituției geologice, formată din roci cu grad redus de fisurare, zona Roșia Montană nu este bogată în ape subterane. Apar izvoare active, care seacă vara. Ele sunt prezente la contactul dintre rocile sedimentare, cu rocile masive compacte. Apele subterane se manifestă și ca pânze captive de apă care își fac apariția în depozitele deluviale, în urma acumulărilor rezultate din apele de precipitație atmosferică.

1.3.5 Vegetația

În comuna Roșia Montană vegetația este compusă din păduri de foioase și conifere fiind prezente și pășunile alpine.

În această zonă vegetația este formată dintr-un complex de pajiști, vegetație silvică, livezi și mici suprafețe de culturi legumicole. Pășunile și fânețele sunt categoriile de folosință cel mai des întâlnite, acestea ocupă o suprafață de aproximativ 60% din suprafața terenului.

Fondul funciar (pădurile) ocupă o suprafața de cca. 18%, dar mai există și vegetație forestieră care s-a instalat natural aflându-se în afara fondului forestier, aceasta din urmă având o valoare productivă redusă datorită intervenției umane și un aspect de tufarișuri, aici găsindu-se așa numitele pășuni împădurite.

Doar o mică parte este ocupată de terenul arabil, acesta reprezentând 1% din total, dar datorită industriei îndelungate prezente în această zonă terenul neptoductiv ocupă 5% din totalul suprafeței.

,,Pajiștile sunt formate dintr-o variată paletă floristică precum: Trifolium arvense, Spergula arvensis, Setaria virids, Gypsophila muralis, Gnaphallium uliginosum, Centaurea phrygia, C. scabiosa, Cynosurus cristatus, Plantago lanceolata, P. media, Poa pratensis, Poligonum aviculare, Silene sp., Calamagrostis epigegas, Calluna vulgaris, Poa pratensis, Festuca pratensis, F. rubra, Agrostis stolonifera, A. tenuis, A. capillaries, Alopecurus pratensis, Sieglingia decumbens, Glyceria maxima, iar local apar Juncus gerardi, Puccinelia distans, Deschampsia caepitosa. În livezi apar specii de: Malus, Prunus, Pirus, Rubus, ș.a. Vegetația silvică este dominată de speciile de Fagus și Carpinus. Predomină Fagus silvatica. În arealele mai înalte predomină speciile de Abies și Pinus, iar de-a lungul cursurilor de apă mai apar specii de: Betula, Populus și Salix. În zonele cu lucrări miniere vechi se întâlnesc Betula pendula, Pinus sylvestris și Populus ternula. Tot aici apar Vaccinum myrtillus și Vaccinum vitisidea.”

http://www.rmgc.ro/Content/uploads/uploads_eia/impactul-potential/solul/04.4-Solul.pdf

CAPITOLUL 2

ISTORICUL ZONEI ROȘIA MONTANĂ

2.1 Istoricul exploatării la Roșia Montană

Roșia Montană este atestată documentar din anul 131, când purta numele de Alburnus Maior. De-a lungul timpului, activitatea specifică acestei zone a fost exploatarea auriferă, care a început încă din secolul al II-lea d.Hr, din perioada romanilor. Roșia Montană este una dintre cele mai vechi localități din Europa cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase.

Antichitatea

Romanii au înființat aici prima așezare permanentă pentru sclavii și coloniștii care lucrau în minerit și au făcut și primele mari exploatări de aur și argint din zonă. Ei au amenajat primele galerii pentru extracție, unde foloseau cele mai eficiente tehnici miniere pentru perioada aceea. Galeriile erau săpate cu ciocanul, dalta și târnăcopul și erau de multe ori ramificate sau chiar supraetajate.Cind roca era foarte dură, pereții stâncii se încălzeau cu foc, după care erau apoi stropiți cu apă și oțet pentru a se răci brusc. Datorită diferenței termice create, se crăpau, și apoi, cu târnăcopul, erau desfăcute bucățile de rocă din care era separat aurul.

Galerii romane

Astăzi se mai păstrează doar porțiuni din galeriile romane. Și asta pentru că exploatările din Evul Mediu și de mai târziu s-au făcut prin prelungirea și lărgirea galeriilor romane existente. O mare parte din ele au fost complet distruse în 1970, când în zona Cetate a fost amenajată o carieră chiar în locul unde se afla un întreg sistem de galerii, denumit „cetățile romane”, fără a se face niciun fel de cercetări, inventariere și conservare in situ, acolo unde era cazul.

Apogeul – perioada austro-ungară

Pe parcursul anilor, datorită mineritului, zona s-a dezvoltat, atingând apogeul la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Pe atunci, Roșia Montană era un orășel cochet, cu un centru cu străzi pietruite și iluminate, cazino, cinematograf, teatru și sală de bal cu oglinzi venețiene și grădină de vară în care cânta fanfara. Elita localității era formată din familiile vechi de mineri, care dețineau averi moștenite de-a lungul generațiilor. Aceștia locuiau în centru, unde își construiseră case mari, adesea cu două niveluri, inspirate de cele ale sașilor din Transilvania. „Febra aurului” a atras oameni din diferite părți ale Europei. Astfel, în Roșia s-au format comunități de români, maghiari, germani, slovaci, evrei, pentru care s-au construit biserici și s-au înființat școli. Pe atunci, aproape întreaga populație era implicată în activitățile miniere, chiar și femeile și copiii mai mari. În zonă nu s-au dezvoltat meșteșugurile specifice satelor din Apuseni, deoarece locuitorii Roșiei preferau să își cumpere produsele necesare traiului de la negustorii ce veneau din zonele învecinate. Meșteșugarii din zonă, puțini la număr, fie deserveau activitățile miniere, fie aveau meserii specific urbane, croitori și cizmari.

Perioada comunistă

După 1948, când toate exploatările private au fost naționalizate, extracția metalelor prețioase a continuat în mina de stat, mineritul rămânând ocupația de bază a roșienilor. În timp, s-a construit un nou centru, cu blocuri de locuințe, iar centrul vechi și-a pierdut farmecul atmosferei boeme din perioada interbelică. Cu trecerea anilor, a fost uitat și s-a deteriorat. Din 1970, s-a renunțat la exploatarea în galerii și au fost amenajate primele cariere, în zona Cetate, iar mai târziu la Cârnic. În această perioadă, mineritul funcționa după principiile economiei centralizate. Astfel, la Roșia se desfășurau doar etapele miniere primare, iar cianurarea se făcea la Baia de Arieș iar procesarea finală la Baia Mare. În timpul perioadei comuniste și, mai apoi, după 1989, mina de stat din Roșia Montană a lucrat în pierdere, cheltuielile fiind de aproximativ trei ori mai mari decât beneficiile. Tehnologia învechită, lipsa investițiilor necesare și a unui plan clar de dezvoltare au dus la închiderea minei în anul 2006.

2.2 Depozitele de steril