Posturile Tv DE Nisa

Introducere

Societatea modernă a fost încă de la începuturi însetată de informații și este pe zi ce trece tot mai tentată de cultul informației. Mai mult, structura administrativă a statelor moderne, noul mod de viață și de muncă, determinat de continua dezvoltare industrială, face absolut necesar pentru supraviețuire un nivel cât mai ridicat de specializare, de educație, de informare.

Motivele pentru care oamenii epocii în care trăim consuma cât mai mai multă informație sunt variate: noile condiții de muncă cer un standard de specializare cât mai ridicat, succesul social presupune o educație corespunzătoare, relațiile interumane cer o anumită cultură, apariția cultului informării științifice și enciclopedice și lumina deosebit de favorabilă pe care o produce omul informat.

Întreaga civilizație modernă a fost educată în setea de informare, în cultul științific, în dorința unanimă de noi și noi date despre cât mai multe subiecte, din cât mai multe sfere de activitate.

Instituțiile de comunicare de masă tradiționale posedă avantajul că permit atingerea simultană a unui mare număr de persoane. De exemplu, unele emisiuni de televiziune sunt urmărite de milioane de oameni. Din acest motiv, costul presupus de adresarea către fiecare dintre acele persoane nu este foarte mare. Dacă, în relațiile publice, costul absolut este aproape nul – deoarece este suficient ca o personalitate să participe la un talk-show pentru ca mesajul să plece către public -, în publicitate, costul absolut poate fi foarte ridicat, chiar dacă se apropie de minim în cazul fiecăreia dintre persoanele vizate.

Pe de altă parte, trebuie să ne amintim că există din ce în ce mai multe canale mediatice, că publicul se deosebește din ce în ce mai mult din perspectiva opțiunilor pentru un anumit tip de informație, că milioane de informații circulă în fiecare zi, că este dificil să cunoaștem dacă aceste informații ajung la public și dacă acesta le reține cu adevărat.

Mass-media nu constituie un scop în sine și nu dau vitalitatea unui grup; ele servesc drept suport pentru acțiunea unui grup care posedă propria sa vitalitate.

De ce, totuși, televiziunea a avut o astfel de dezvoltare și a căpătat o astfel de importantă? În primul rând pentru că este cel mai ieftin mijloc de informare în masă, lucru deloc de neglijat într-o economie mondială caracterizată de decalaje enorme între diferite categorii de oameni. De altfel, se poate constata că orice om, odată aflat în posesia unui televizor, are acces circa gratis (dacă nu punem la socoteală abonamentul și curentul electric) la informație.

Televiziunea este categoric un fenomen. în continuă desfășurare și progress, este un fenomen care se autocreează. S-a produs, a influențat societatea, societatea a influențat fenomenul, care s-a modificat, a reinfluențat societatea și așa mai departe, că un bulgăre de zăpadă.

În ultimii ani, se vorbește tot mai mult despre segmentarea pieței tv din România. Apariția unui număr mare de stații de nișă, cu programe specifice pentru o categorie de public, este principalul argument care stă la baza "fragmentării" audienței.

CAPITOLUL I – CONSUMUL MASS MEDIA

I.1 Repere teoretice

Mass media ne ocupă foarte mult timp în zilele noastre – în multe cazuri a ajuns să înlocuiască foarte multe activități, atât pe cele din timpul liber cât și pe cele de la locul de muncă. Cei mai mulți dintre noi petrec multe ore în casă, uitându-ne la televizor, ascultând radioul sau citind ziare și reviste.

Consumul mass media este văzut doar că o modalitate de entertainment, în ciuda acestui fapt mijloacele comunicării de masă sunt și o bază educațională și informațională. Mass media apelează la o mare diversitate de conținuturi pentru a atrage audiențele.

Factorii psihologici sunt foarte importanți în alegerea mijlocului mass media. Putem găsi exemple în viața noastră de zi cu zi. Folosim ghidurile de timp liber din ziare pentru a ne plănui weekendul, backgroundul unei melodii difuzate la radio ne face să ne simțim singuri sau plictisiți. De asemenea modelul consumului mass media este influențat și de mediul familial, de obiceiurile și de comportamentul cu care suntem familiari.

Factorii culturali, naționali cât și stratificarea sociaă și economică afectează consumul mesajelor mass media. Suntem cuprinși într-un sistem social, interacționăm și depindem de el. Uneori suntem constrânși a alege ce ni se dă. Acest comportament “low involvement behaviour” trece barierele controlului individual.

Perspectiva acțională și motivaționala arată că individul este independent în societate și liber pentru a dezvolta modele comportamentale care îl vor ajuta în realizarea scopurilor și în ascensiunea personală. Aceasta perspective se concentrează pe strategiile comunicaționale în căutarea, evitarea și procesarea informației. Ipotezele sale sunt: libertatea individuală de a alege și a interpreta experiențele mass media, acțiune motivate, și scopuri bine stabilite.

O altă cale de a defini această perspectivă este de a pune accent pe condițiile care îl îndeamnă sau îl descurajează pe individ în a alege un mijloc mass media. Activarea și motivarea comportamentului consumatorului în față situațiilor mass media este posibilă datorită predispoziției individului pentru acea informație. Jeffres distingea între “media-seeking”(nevoia de mass media) și “content-seeking”(nevoia de conținut mass media).

Factorii sociali care determină indivizii de a alege sau nu un produs mass media sunt în principal educația,venitul și ocupația. Cu cât educația este mai bună, cu atât indivizii asculta mai mult radioul, citesc ziarul sau merg la film. În schimb, expunerea la televizor este aceeași pentru toate grupurile educaționale. Cele mai mari diferențe se înregistreza în rândul ziarelor care apar dimineața. Absolvenții de facultate citesc ziarul mai des în timpul zilei, pentru a-și aprofunda informațiile căpătate de la televizor în acea zi. Dar educația nu afectează numai timpul pe care îl consumam cu mijloacele media, ci și preferințele noastre în alegerea diferitelor conținuturi. Persoanele cu un nivel educațional mai înalt asculta posturi de radio clasice, cu mai multe știri și muzică ușoară. În ceea ce privește venitul, e mai probabil că persoanele cu venit mai mare să nu aibă timp să se uite la televizor.

I.2 Mass media și opinia publică

Sistemul mass media asigură circulația informațiilor, opiniilor, interpretărilor și abordărilor considerate a avea semnificație socială, reprezintă o adevărată legătură informaționala între diverse parțiși segmente sociale. Nu discutăm acum dacă media acționează în numele opiniei publice; este cert, însa, că ele contribuie la cristalizarea și, apoi, la promovarea unor orientări, curente dominante, preocupări ale opiniei publice. Exista teorii și interpretări care considera că impactul media asupra opiniei publice este hotărâtor, așa cum alte interpretări apreciază că putem vorbi despre o influență minimă. Dincolo de diverse abordări, legătura dintre mass media și opinia publică apare limpede și nu este de nimeni contestată. Valorile acordate acestei conexiuni sunt diferite; dar nimeni nu pune la îndoiala realitatea și consistență conexiunii propriu-zise.

Cel mai semnificativ lucru în această privință este faptul că momente importante ale studiului opiniei publice sunt organic legate de prezența din ce în ce mai dominatoare a mass media; într-o anumită măsură, putem spune că studiul opiniei publice se dezvolta sub o somație: somația descifrării impactului mass media. Sub puternica impresie a acestui impact, a apărut unul dintre primele mari studii de sine stătătoare despre opinia publică, scris de Walter Lippmann imediat după primul război mondial, apoi toate teoriile care vorbesc despre atotputernicia media în formarea opiniei publice, apoi cele care susțin efectele minimale ale media, apoi toată suita de interpretări care încearcă să idențifice și să promoveze un model mai echilibrat al acestei intercondiționări. Istoria ultimelor opt decenii poziționează opinia publică și mass media într-un binom organic.

Potrivit lui Vincent Price, conceptul modern de opinie publică este, în cea mai mare parte, un produs al Iluminismului și se asociază cu momentul în care distincția dintre stat și societate, dintre persoane oficiale specializate și publicul larg devine parte integrantă a concepțiilor democratice și liberale din secolul al XVIII-lea. În această perioadă, termenii mai vechi, de „opinie” și „public” se reunesc într-un termen cu totul nou, cu înțelesul de judecațicolective în afara sferei guvernării, dar care au impact asupra procesului de luare a deciziei.

Aspecte de interes pentru modul în care este conceptualizata astăzi opinia publică sunt relevate de filosofia iluministă, dar și de perspectivele utilitariste (J. Bentham și J. S. Mill), sau cele cu privire la democrația reprezentativă (J. Madison). Spre deosebire de J. J. Rousseau, filosofii utilitariști considerau că oamenii au că principal obiectiv satisfacerea nevoilor personale, deci societatea este compusă din indivizi care caută să-și maximizeze interesele și foloasele, ceea ce impune existența unui mecanism care să armonizeze aceste interese disparate. Mecanismul imaginat de aceștia era regulă majorității, stabilită prin alegeri regulate. În această perspectivă, opinia publică era văzută că reprezentând „interesele agregate ale oamenilor care fac parte dintr-o comunitate”, statul având rolul de arbitru, de a menține echilibrul între indivizi și grupurile preocupate de a-și maximiza interesele. Dacă în concepția liberală clasica, opinia publică este o modalitate de realizare a binelui comun, prin participarea continua a publicului la dezbateri raționale, pe baze egalitare, în concepție utilitaristă, opinia publică ia naștere în procesul de maximizare a intereselor individuale, pe baza aplicării regulii majorității. Această concepție nu exclude necesitatea dezbaterii, a libertății presei, dar implicarea publicului în dezbaterea problemelor politice nu era considerată modalitatea cea mai fericită sau mai practică pentru a se ajunge la binele comun; dimpotrivă, se considera că alegerea operată de majoritate armonizează mai bine interesele individuale. Publicul începe să fie echivalat cu electoratul.

Dificultatea de a defini opinia publică provine din ambiguitatea celor doi termeni: „opinie” și „publică”. Dificultatea se accentuează prin alăturare lor în cadrul noțiunii de „opinie publică”. Opinia înseamnă evaluarea unei probleme, a unui context, a ceva precis, făcută de către cineva anume. Deci, când vorbim despre opinie, trebuie să precizăm neapărat obiectul ei și subiectul ei. În cazul opiniei publice, obiectul asupra căruia se pronunța poate fi precizat. Dificultățile încep când este vorba să precizăm subiectul. Cine este subiectul opiniei publice? Societatea în ansamblu? Dar aceasta nu poate gândi unitar. Grupurile? Dar ele sunt numeroase și ghidate de valori, interese, preocupări diferite.

Opinia publică se formează pe baza observării și evaluării de către indivizi a mediului social, a modului în care se grupează opiniile în opinie majoritară și opinie minoritară; oamenii sunt înzestrați cu abilitatea specială de a percepe climatul opiniei, de a simți care opinie devine majoritară și care minoritară.

I.3 Mass media și persuasiunea

Trăim într-o epocă în care mai multe mii de inteligențe dintre cele mai bine pregătite și-au ales drept obiect de activitate pătrunderea în spiritul public colectiv. Scopul: să manipuleze, să exploateze, să controleze. Efectul: menținerea tuturor într-o stare de neputință generată de deprinderi mentale perpetuate la nesfârșit. De vreme ce atâția specialiști sunt angajați în reducerea oamenilor la această condiție de neajutorați, pare justificată încercarea de a găsi metode pentru a inversa procesul.

După ce a făcut lumea medievală una cu pământul, tehnologia Gutenberg a extins capacitatea de recuperare a omului prin viteză. Caligrafulențe dintre cele mai bine pregătite și-au ales drept obiect de activitate pătrunderea în spiritul public colectiv. Scopul: să manipuleze, să exploateze, să controleze. Efectul: menținerea tuturor într-o stare de neputință generată de deprinderi mentale perpetuate la nesfârșit. De vreme ce atâția specialiști sunt angajați în reducerea oamenilor la această condiție de neajutorați, pare justificată încercarea de a găsi metode pentru a inversa procesul.

După ce a făcut lumea medievală una cu pământul, tehnologia Gutenberg a extins capacitatea de recuperare a omului prin viteză. Caligraful Evului Mediu nu avea nici un sprijin în parcurgerea textelor din Antichitate; în schimb, presa inventată de Gutenberg i-a pus la dispoziția renascentiștilor pe toți clasicii antici.

În 1831, Lamartine i-a spus redactorului șef al revistei Revue Europeenne: „Înainte de sfârșitul acestui secol, jurnalismul va însemna o forță imensă, înglobând întreaga gândire omenească. (…) Singură carte posibilă de acum înainte este ziarul.” Afirmația lui pare să fie contrară ideilor lui Platon, care pleda pentru tradiția orală, considerând scrierea că fiind o revoluție în primul rând distructivă.

Fenomenul atât de complex al comunicării de masă a cunoscut numeroase tipuri de definire și numeroase perspective de clasificare. După Christian Wright, „comunicarea de masă este orientată către audiențe largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de către comunicator; mesajele sunt transmise în mod public și sunt calculate astfel încât să ajungă repede la public”. Termenul de mass-media s-a format pe teren anglofon, prin sinteză dintre un cuvânt englezesc, „mass”, care trimite la masa de consumatori ai acestor forme culturale și un cuvânt latin „media”, în forma sa de plural, care se referea la suportul pe care sunt fixate aceste mesaje.

„Prima datoriei a presei este să obțină cele mai noi și mai corecte informații despre evenimentele vremii și, dezvăluindu-le de îndată, să le împărtășească întregii națiuni”

Întrebați niște oameni pe stradă dacă presa din România este un liberă. Cele mai multe răspunsuri vor fi afirmative. Oamenii vă vor spune că, în urma Revoluției din 1989, în România se poate vorbi despre o presă liberă. Și, potrivit sondajelor de opinie, alături de Biserică și Armată, presa se află pe locul al treilea într-un clasament al încrederii populației. Dar, că orice oameni, și jurnaliștii au limite. Fiecare cotidian, de pildă, ar trebui să publice zilnic o precizare care să sune cam așa:

Acest ziar, cu sutele de mii de cuvinte pe care le conține, a fost produs în circa 15 ore de un grup de oameni supuși greșelii, care lucrează în birouri aglomerate și încearcă că afle ce se întâmplă în lume de la persoane care uneori ezită să le furnizeze informații, iar alteori îi obstrucționează pur și simplu.

De cele mai multe ori, timpul scurt și lipsa frecventă a accesibilității informațiilor sunt două limite endemice ale profesie. Deși majoritatea instituțiilor doresc să afișeze un ton de omnipotență, redactorii sunt de multe ori supuși greșelii, mai ales atunci când lucrează sub presiune. Alteori, controlul exercitat de directorii publicațiilor impun o cosmetizare a informației.

Instituțiile mass-media sunt, la urma urmei, firme, care, dacă doresc să supraviețuiască, trebuie să facă bani. Posturile comerciale obțin profit din publicitate, se spune. De multe ori însă, să fac compromisuri. Și asta pentru că valorile celor ce au control asupra ziarelor sunt cu totul diferite de cele ale jurnaliștilor. Deși pretind că respectă concepte că adevărul, onestitatea sau virtutea, aceștia urmăresc, de fapt, să se îmbogățească, să facă propagandă sau ambele. Fie că e vorba de stat, administrație locală, partide politice, companii multinaționale, firme mixte, întreprinderi independente, bănci, companii petroliere sau oameni cu bani, se urmăresc aceleași scopuri.

Un singur exemplu este suficient. Este vorba despre William Randolph Hearst, magnatul american de presă. Nimic nu ilustrează mai bine atitudinea lui față de jurnalism decât un schimb de telegrame din 1898. Hearst dorea, din rațiuni care țineau de tiraj și de propriile sale opțiuni politice, izbucnirea unui război hispano-american în Cuba. Principalul său ziar, The New York Journal, publică articole belicoase, care distorsionau realitatea, cu titluri senzaționaliste și aberante:

Prizonieri dați la rechini, Război cu Spania pentru americanii asasinați, Cea mai mare insultă la adresa SUA din întreaga lor istorie. Redactorii care nu s-au conformat „stilului” impus de magnatul american au avut de suferit. Cei care s-au conformat, și-au folosit imaginația. Unul dintre redactori, Frederic Remington, nu a găsit nici o vărsare de sânge în Cuba. A trimis o telegramă la ziar în care spunea: „Totul este liniștit. Nu va fi război. Intenționez să mă întorc.”. Hearst a răspuns: „Te rog rămâi. Tu furnizează imagini. Eu voi furniza război.”.

Publicitatea este și ea o formă de manipulare. Ziarele, radiourile, televiziunile, au nevoie de bani pentru a supraviețui, bani care, se zice, provin din reclame. Firmele, la rândul lor, au observat impactul pe care îl are mass-media în promovarea unui produs său serviciu. Marshall McLuhan spunea într-a dintre cărțile sale, The medium îs the message, următoarele: "Copiii sunt mai snobi decât adulții, mai dispuși să se formeze gusturilor comunității în ceea ce privește utilizarea unor mărci comerciale bine cunoscute.".,

Recent, s-a descoperit însă că enervarea are o mare "forță de captare a atenției" și că persoanele enervate prin intermediul reclamei, devin clienți de bază ai societății comerciale respective. Agențiile de publicitate utilizează diferite strategii, unele chiar ciudate la prima vedere, căci „scopul scuză mijloacele”.

Mass-media este o unealtă cu două tăișuri. Pe de o parte, formează, pe de altă parte deformează. Politicienii de la noi se pare că înțeleg din ce în ce mai bine acest lucru și se folosesc de presă pentru a câștiga alegători. Dar, asta nu se întâmplă numai la noi și numai acum. Mari conducători din toate timpurile au folosit tehnici de manipulare, unii pentru a rămâne la putere (liderii comuniști), alții pentru a controla populația. Până și Napoleon acordase atenție mijloacelor de informare din acea vreme, care i-au oferit avantaje în fața inamicilor săi. A rămas celebră afirmația sa: "Trei ziare ostile sunt mai de temut decât o mie de baionete".

CAPITOLUL II – TELEVIZIUNEA

Televiziunea este un canal mediatic spectacular, care deține o însemnată putere de seducție. Ea asociază imaginea, sunetul, mișcarea, textul, muzica. Este vorba de un mijloc de comunicare complet, care, prin montajul imaginilor, poate provoca sentimente și trăiri puternice.

Televiziunea își împarte timpul de emisie între diferitele forme de conținut: știri, filme, sport, divertisment etc. Ea atinge simultan mase de indivizi, ceea ce o califică, prin excelență, drept un mediu cu largă acoperire. Televiziunea acaparează, săptămânal, o medie de aproximativ 25 de ore de atenție din partea unei persoane, constituind principalul mijloc de informare a majorității oamenilor. Acest lucru face din ea un mediu puternic – anumite emisiuni ating, dintr-o dată, milioane de telespectatori.

Televiziunea este un canal mediatic deosebit de căutat. Acest mediu constituie, totodată, un excelent mijloc de mobilizare și de atragere a popularității. Când oamenii sunt întrebați despre proveniența unei informații recente de care își aduc aminte, ei o atribuie spontan televiziunii, chiar dacă nu aceasta este întotdeauna sursa inițială.

Datorită acoperirii sale, dar și efectelor indirecte de influențare a publicului, televiziunea reprezintă canalul mediatic principal pentru orice efort de atingere a unui anumit public-țintă. Televiziunea este un mediu de prestigiu, urmărit de 99% din populație. Ea a câștigat o certă credibilitate în rândurile publicului, de pe poziția mijloc de informare, permițând un acces facil în casele oamenilor.

Cu siguranță, televiziunea este cel mai important instrument de construire a imaginii unei personalități, a unui produs sau a unei cauze.

II.1 Istoria televiziunii

Mai jos vor fi prezentate câteva date din istoria televiziunii ce vor sublinia implicit caracterul dinamic și ritmul din ce în ce mai rapid pe care acest mijloc de informare l-a înregistrat de-a lungul evoluției sale.

Marconi este cel care a inventat minunea prin care s-a putut transmite sunetul la distanță prin eter, iar acest lucru a marcat finalul monopolului absolut al tiparului asupra răspândirii în masă a informației (numit și sfîrșitul "galaxiei Gutenburg").

Apărea „galaxia Marconi”, deocamdată numai pentru sunet, pas ce avea să fie urmat curând de încă unul: transportarea la distanță, prin eter, a imaginii și sunetului-adică televiziunea. Această etapă avea să consfințească apariția unui nou canal: audiovizualul.

În afară de Marconi printre precursori trebuie să-i amintim și pe Lee De Forest ("părintele radioului"), autorul oscilatoarelor, pe Zworykin, autorul iconoscopului și cinescopului și, mai ales, pe John Logie Baird, inginer scoțian, autorul primului sistem profesionist de transmitere a unui program de televiziune, în anul 1924. Dar, cu doi ani înainte (1922) America deja cunoscuse televiziunea din demonstrații practice. De anul 1928 se leagă două evenimente: existența unui prim sistem de transmisii în program bine fixat (de trei ori pe săptămână) și transmisia directă a primei piese de teatru, ambele înregistrate în S.U.A.-statul New York. În aceeași perioadă Anglia începe transmisii zilnice.

Primele emisiuni regulate de televiziune au fost transmise de postul BBC prin procedeul mecanic pus la punct de John Logie Baird. Prima stație veritabilă de televiziune a luat naștere în Germania, la Berlin, în anul 1935, cu ocazia Jocurilor Olimpice.

Primul reportaj de televiziune a avut loc în Anglia în 1952 – în direct – cu ocazia funeraliilor regelui George al VI-lea și îndeosebi cu ocazia încoronării fiicei sale, Elizabeth a-II-a. Este prima dată în istoria engleză când "audiența televiziunii o depășește pe cea a radioului."

În „Comunicare audio-video”, se discută despre sistemele de codare a semnalului imagine, de unde putem afla că primul sistem color de televiziune care a apărut este NTSC (după o jumătate de secol de folosință, marea majoritate a transmisiilor NTSC din SUA vor fi înlocuite de ATSC pe 12 iunie 2009 și pe 31 august în Canada) și că există un standard american, dar și unul european pentru acest sistem. Brevetat de către Grey în 1929 și considerat ca fiind baza sistemelor de televiziune apărute ulterior, sistemul NTSC a fost adoptat și în Japonia, unde emisiunile în culori încep în 1960.

În Franța, în anul 1956, cercetările lui Henri De France au dezvoltat o nouă normă de codare a semnalului video color, structurată diferit față de sistemul NTSC și cunoscută sub denumirea de SECAM (SÉquentiel Couleur À Mémoire). La numai șase ani de la această realizare, în 1962, Walter Bruh de la firma Telefunken din Germania, perfecționează sistemul PAL (Phase Alternate Line) – sistem analog de codificare al semnalelor de televiziune color, care este o variantă îmbunătățită a sistemului NTSC, potrivit spuselor lui Ion Stavre.

Europa s-a împărțit în două tabere, având în vedere apariția unor noi sisteme dezvoltate pe baza NTSC: în Germania și Anglia au început emisiunile în culori (anul 1967) în sistem PAL, iar Franța și U.R.S.S. au adoptat sistemul SECAM. Anglia și Franța au trecut la normă de televiziune de 625 de linii și 25 de cadre pe secundă (50 de câmpuri pe secundă pentru sistemele PAL și SECAM), o a doua normă de televiziune fiind de 525 de linii și 30 de cadre pe secundă pentru sistemul NTSC.

Spre deosebire de normele NTSC și PAL, la care cele două semnale de culoare (U=R-Y și V=B-Y) se transmit simultan, în modulație de fază, la norma SECAM se transmite doar un semnal de culoare odată și se folosește din linia precendentă informația despre cealaltă culoare. Pentru stocarea aceastei informații se folosește un dispozitiv analogic de memorare (delay line). Durata unei linii este de 64 μs. Datele pentru culoare se transmit în modulație în frecvență, ceea ce dă o mai bună stabilitate a culorilor emisiunilor TV.

Și iată cum, încă din deceniul al treilea, televiziunea se instalase puternic în obișnuințele publicului. Vor mai trece încă alți douăzeci de ani timp în care eforturile de pionierat vor fi continuate la altă scară, cu investiții din ce în ce mai importante. Televiziunea devenea un canal de comunicare scump dar care oferea în același timp teren propice afacerilor uriașe atât pe piața programelor, cât și pe aceea a utilajelor și echipamentelor tehnice.

În fruntea cercetărilor care aveau să scoată televiziunea din faza experimentală s-au plasat Anglia (cu BBC), America, Franța, Olanda, Germania, țările europene mergând – de regulă – pe finanțarea cercetărilor de către state, în timp ce, pe continentul american capitalul privat a fost aproape de la început motorul procesului de dezvoltare. Cert este însă faptul că la sfârșitul deceniului al cincilea se putea vorbi despre o televiziune ieșită din epoca pionieratului și a încercărilor. Apar instituții bine constituite, puternice, organizate pe principiile manageriatului modern, cu profesionalizarea din ce în ce mai marcată a corpurilor de realizatori și tehnicieni.

Drumul spre televiziunea digitală a început în 1982 prin adoptarea unui standard unic pe plan mondial de codare digitală a semnalelor de imagine în cadrul studiourilor de televiziune.

În România primele teste în ceea ce privește transmisia la distanță a imaginilor apar în 1928. În acest an fizicianul George Cristescu publică prima lucrare științifică din România despre televiziune și propune un sistem nou de explorare a imaginii TV realizând și anumite experimente în acest sens. În 1935 inginerul Sergiu Condrea a propus o metodă de reducere a benzilor laterale de frecvență a semnalelor de televiziune prin transmisia exclusivă a punctelor mobile ale imaginilor. În anii '30 au fost publicate mai multe lucrări de popularizare, în paralel cu articole în revistele de specialitate: Televiziunea (autori Constantin Săulescu, Felix Popp, 1936), Televiziunea și alte înfăptuiri în legătură cu electricitatea (autor Mihai Konteschweller, 1938).

Au existat mai multe momente experimentale în cadrul televiziunii românești (în anul 1953 a fost conceput și construit primul emițător de televiziune românesc, în ianuarie 1955 a fost obținută prima imagine inteligibilă). Prima emisiune a stației experimentale din București s-a difuzat pe 21 august 1955, între orele 20:00 și 22:00.

Până în noiembrie 1955 programele s-au difuzat cu intermitență. Din 12 noiembrie, emisiunile au fost difuzate cu regularitate sâmbăta, între orele 19:00 și 21:00, transmițându-se câte un documentar și un film artistic. În decembrie 1955, emisiunile au fost extinse și în cursul săptămânii, special pentru a putea fi recepționate la expoziția „Aspecte ale construcției pașnice în URSS”. Pe 28 și 29 decembrie a fost transmis filmul „Desfășurarea”, iar pe 30, 31 decembrie și 1 ianuarie 1956 au fost transmise documentarele „376 de zile”, „La Polul Nord”, „Maeștrii sportului”, „Schiorii sovietici”.

În 1956 emisiunile experimentale au constat în continuare din filme artistice și documentare, jurnale de actualități, desene animate. Stația experimentală de televiziune și-a încetat emisia o dată cu înființarea postului public.

Anul 1970 reprezintă înființarea noului sediu al Televiziunii Române, proiectat pentru o producție de circa 50-60 de ore de program săptămânal, cifră cu mult peste realitatea programului realizat și transmis efectiv în deceniul al optulea și la începutul deceniului următor.

Putem conchide că perioada de maturitate a televiziunii poate fi situată în anii 1960, deși ea va continua să se dezvolte și să se modifice semnificativ într-un ritm tot mai alert.

II.2 Teorii despre televiziune

Cele mai importante teorii privind efectele televiziunii vor fi sintetizate după cum urmează.

Teoriile efectelor puternice

A1. Modelul „spirala tăcerii”

A fost lansat de către cercetătoarea germană Elisabeth Noelle-Neumann care susține că presa are o putere deosebită de a influența opiniile indivizilor, fiind instrumentul prin care societatea controlează comportamentul fiecărui individ în parte.

Teoria „spiralei tăcerii” se bazează pe cinci premise:

oamenii se tem de izolare și își doresc integrarea în colectivitățile din jurul lor

societatea are tendința de a marginaliza indivizii ce nu se supun normelor acceptate de majoritate

frica de izolare îi determină pe indivizi să verifice constant starea opiniilor publice

aceste evaluări afectează reacțiile publice ale indivizilor care încearcă mereu să se conformeze regulilor de gândire și coportament impuse de societate

pe baza acestor procese de renunțare la nonconformism și de adecvare la normele generale se crează și se menține opinia publică

Puterea de a impune o anume opinie a mass-media conduce la două fenomene:

crearea unei minorități tăcute: grupurile ce nu se regăsesc în discursul mediatic sunt categorii izolate; poziția lor nu afectează mișcarea generală a societății. Prin eliminarea minorităților , mass-media conduc la o uniformizare a discursului social.

crearea unor majorități tăcute: adesea mass-media susțin puncte de vedere ce nu aparțin majorității ci unor lideri, astfel dacă ideile minorității sunt susținute de presă aceasta devine activă, în timp ce majoritatea se retrage din discurs, alunecând astfel pe „spirala tăcerii”.

În concluzie, modelul „spiralei tăcerii” susține, după cum afirma E. Noelle-Neumann, că atunci când se discută subiecte controversate, direcția pe care o va adopta opinia publică va fi sculptată de presă.

A2. Modelul „glonțului magic”.

Făcând o analiză a propagandei naziste, în anul 1939, psihologul Serghei Ciakotin acreditează ideea că un astfel de tip de propagandă este expresia unui „viol psihic” al mulțimilor. El pornește de la teoria reflexelor condiționate a lui I.P.Pavlov, considerând ca fundamente ale complexului psihic antrenat în acțiunea de influențare psihologică, instincte și afecte.

Studiul lui S.Ciakotin,. Le Viol des foules par la Propagande politique (1952), evidențiază faptul că „dresajul” prin propagandă se sprijină pe administrarea unui factor condițional șoc (de pildă, simbolul politic, în cazul naziștilor-zvastica), pe fundalul unor instincte și afecte deja constituite, astfel încât „constituirea” mulțimilor, precum și „dizolvarea” indivizilor în masă asigură reușita „violului psihic”.

Prin utilizarea concomitentă sau alternativă a amenințărilor și seducției, prin vehicularea unor simboluri capabile să reîmprospăteze reflexul adeziunii inconștiente a „sclavilor psihici” sugestionați, s-a putut crea condiția fundamentală a genezei unor mișcări de masă pe baze iraționale. În acest fel s-a conturat concluzia că mass-media sunt un instrument aproape infailibil pentru propagandă, factorul rațional, atitudinea critică, dialogul social, influențele reciproce dintre membrii grupurilor, tradițiile, cultura specifice fiind, practic, eludate, eliminate.

Deși remediul pentru această propagandă apare, la Ciakotin, de-a dreptul utopic, de felul „psihagogiei” la vechii greci, din opera sa se desprinde și o idee valoroasă, potrivit căreia propaganda, deși evidențiază anumite constante tehnice și practici universale, este bună sau rea.

Imaginea comunicării de masă de tip stimul-reacție conduce la părerea că receptorii primesc direct mesajele, nemediate, nefiltrate de niciun factor. Această teorie mai este cunoscută și sub numele de „fluxul într-un singur pas” (one step flow) sau „acul hipodermic”.

La rândul său, Melvin De Fleur propune „teoria glonțului magic”. De această dată, mass-media apar ca veritabile instrumente „vrăjite”, „magice” în modelarea receptorilor, a opiniei publice. Acționând ca un „declanșator infailibil de comportament social programat”, mass-media pot determina „orientarea, în direcția dorită, a atitudinii și comportamentului publicului”.

A3. Modelul „hegemoniei” mass-media.

Avându-și sorgintea în lucrări ale lui Antonio Gramsci, ale unor reprezentanți de seamă ai „teoriei critice a societății” promovate de Școala de la Frankfurt, fiind dezvoltat, ulterior, de intelectuali din jurul Centrului pentru studierea culturii contemporane (fondat, în 1964, de Richard Hoggart) din cadrul Universității din Birmingham, acest model are la bază ideea potrivit căreia „clasele dominante își exercită puterea, în momentele de stabilitate economică și socială, nu atât prin măsuri represive, cât prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic”. Utilizând mass-media și sistemul educațional, ele își impun propria ideologie, conferindu-i caracter universal valabil, promovând valorile ce le sunt specifice și încercând să le legitimeze și să le reproducă la nesfârșit. În acest fel, mass-media devin „instrumentul unor tendințe hegemonice”, acelea ale deținătorilor puterii, servind, astfel, la „impunerea unei ideologii și la promovarea unor interese de clasă.” Mai nuanțat și speculativ, utilizând o metodologie de studiu mai complexă și diversificată (achiziții din semiotică, structuralism, sociologie, antropologie etc.), modelul „hegemonic” se subsumează paradigmei „efectelor puternice”, prin afirmarea ideii influenței semnificative a mesajelor transmise prin mass-media asupra publicului receptor.

A4. Modelul „dependenței”.

Versiune a paradigmei „efectelor puternice” ale mass-media, acest model, pus în circulație în anul 1976 de către Sandra Ball-Rokeach și Melvin De Fleur, are în vedere faptul că oamenii depind de mass-media în moduri diferite, deoarece ei fac parte integrantă din variate subsisteme sociale, care nu pot funcționa în afara informațiilor furnizate de aceste canale de comunicare. Indivizii sunt, așadar, dependenți de datele oferite de mass-media pentru „bunul mers al vieții lor”, însă, în perioade de dezordine, criză, schimbare socială rapidă, „dependența” lor se amplifică și mai mult. În condiții de derută, nesiguranță, teamă, audiența mass-media sporește considerabil. Este cazul, de exemplu, al dramaticelor evenimente din decembrie 1989 din țara noastră, când întregul sistem mass-media s-a bucurat de audiență maximă. În astfel de circumstanțe speciale, apar cu atât mai evidente responsabilitatea jurnaliștilor, necesitatea unei informări corecte, a unui comportament lucid, rațional, imparțial.

A5. Modelul „stimul-răspuns”

Din perspectiva teoriilor enunțate în scrieri că The lonely crowd a lui G. Reisman sau Propagandes a lui Jacques Ellul, relația dintre public și mesajele transmise de presă sunt de tipul stimul-răspuns; sunt eliminați astfel factorul rațional, dialogul social, tradiția și sistemul cultural al unui grup, iinfluentele reciproce între membrii unei colectivități, al unui grup și atitudinea critică a oricărei persoane în fata mesajelor pe care le receptează din mediul ambient.

Pornind de la ideea că mesajele ajung direct la receptor fără a fi filtrate de vreun factor cultural cum ar fi, de exemplu tradițiile sau conceptele despre lume, sau de un factor social că indivizii, grupurile, organizațiile s-a ajuns la denumirea acestei teorii prin sintagma „ fluxul într-un singur pas” (one step flow) numită în unele lucrări și „teoria acului hipodermic” deoarece conform interpretării acestea odată ce mesajul ajunge la receptor, declanșează o reacție uniformă așa cum un stimul extern declanșează în corpul omenesc reacții senzoriale spontane. Expresia pune în lumina iluzia că: mesajele presei pătrund în conștiința individului că fel cum pătrunde un ac pielea; și că generează un răspuns necontrolat, spontan, asemănător celui provocat de o înțepătură de ac.

Melvin De Fluer propune o altă sintagmă, „teoria glonțului magic”, susținând că pentru că se strecoară atât de ușor în mințile indivizilor, mesajele presei ar fi un obiect magic care funcționează ca un declanșator de comportament social programat.

Toate aceste teorii pornesc de la imaginea societății de masă, în care indivizii ar trebui să se afle în situații de izolare psihologică, să fie rupți de legăturile și obligațiile sociale informale. De îndată ce cercetările sociologice infirma aceste presupuneri, imaginea comunicării de tip stimul-răspuns își pierde puterea de generalizare și de a explica efectele mass-media.

Modelul stimul-răspuns poate fi aplicat cu succes numai în situații excepționale, în care canalele obișnuite de comunicare socială sunt blocate iar sursele mass-media sunt credibile; în cazurile acestea mesajele au subiecte cu impact emoțional, oferă răspunsuri convenabile și au o forță de securizare puternică, fapt pt care sunt acceptate rapid și necritic de către public.

Denis McQuail susținea că există două tipuri de situații ce favorizează emergenta unui efect „stimul-răspuns”: dezordinea socială și campaniile de influențare a publicului. Tot el consideră că o campanie se bazează pe un comportament „bine instituționalizat, care este în raport cu normele și valorile în vigoare. Campania este adeseori preocupată de orientarea, întărirea și activarea unor tendințe deja existente, referitoare la activități sociale familiare precum votul, cumpărarea de bunuri, colectare de fonduri pentru o cauză nobilă, îmbunătățirea sănătății sau a siguranței vieții”.

Cu alte cuvinte, campania este o metodă prin care se exercita puterea și controlul prin intermediul comunicării de masă.

Teoriile efectelor limitate

Paradigma efectelor limitate este, la rândul său, ilustrată de mai multe modele. Toate au, însă, drept fundament afirmarea ideii că influența mass-media asupra receptorilor nu se exercită total și atotstăpânitor, ci este <limitată> de o serie de factori conjuncturali, uneori de o mare importanță. În acest sens, formula lui B.Berelson: ,,Anumite tipuri de comunicare, cu privire la anumite probleme, aduse în atenția unor anumite categorii de public, în anumite condiții, pot produce anumite efecte” sintetizează cât se poate de clar elementele acestei paradigme.

B1. Modelul „celor doi pași în comunicare” sau ai „fluxului în doi pași evidențiază rolul surselor intermediare în procesul de comunicare, în particular, rolul liderilor de opinie. De această dată, mass-media nu mai influențează direct receptorii, ci indirect, mediat, prin intermediul liderilor de opinie, persoane mai bine informate, care devin „autorități” în grupurile lor, capabile să selecteze și interpreteze informațiile pe care le dețin, să asigure echilibrul grupului, având un „rol reglator”.

Prin urmare, efectele acțiunii mass-media, exercitate asupra receptorilor, nu se resimt nici total, nici uniform și nici imediat. Ele contribuie mai degrabă la consolidarea, întărirea unor opinii și comportamente preexistente decât la schimbarea lor.

B2. Modelul „cultivării”.

Subsumat paradigmei „efectelor limitate”, modelul „cultivării” a fost promovat de sociologul american Georg Gerbner, pentru care „cultivarea” semnifică efectul rezultat dintr-o expunere intensă, cvasipermanentă la mass-media. În asemenea circumstanțe, indivizii „ajung să depindă de acestea atât în cunoașterea mediului în care trăiesc, cât și în asimilarea unui mod de a gândi lumea înconjurătoare”. Efectele „cultivării”, însă, se manifestă diferit la nivelul diverselor grupuri, în funcție de o serie de factori ce diferențiază indivizii și grupurile.

B3. Din perspectiva modelului „agendei” („agenda setting”), teorie lansată de americanii M.McCombs și D.L.Shaw, în 1972, mass-media acționează ca o veritabilă „creatoare de agendă”; „agenda publică urmează agenda mass-media”; altfel spus, prioritățile fixate de mass-media le influențează pe cele asumate de indivizi.

Trebuie subliniat faptul că efectul de „agendă” acționează diferit, în funcție de tema aflată în dezbatere. În general, cercetările au arătat că, în timp ce în probleme vitale indivizii depind mai mult de factori conjuncturali, în chestiuni de ordin general, fară impact direct asupra lor, ei se lasă „dirijați” de „reprezentările” transmise prin mass-media.

O "temă" sau "un subiect" trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a fi considerată "agendă publică":

Să facă obiectul unui proces de negociere între actori sociali cu interese și resurse diferite, fiecare dintre aceștia încercând să impună în spațiul public propria "definiție" sau "interpretare" a temei respective;

Să devină obiectul unor practici de comunicare, deci, de captare a atenției publice;

Să fie introdusă într-o arie tematică familiară publicului (politic, social, economic. )

Cercetările de tip agenda setting propun o comparație între agenda mass~media (temele mediatizate relativ intens la un moment dat și agenda publicului (temele care publicul le consideră prioritare la momentul respectiv). Se evidențiază ascensiunea și declinul unor teme în cadrul fiecărei agende. Se poate de asemenea analiza „competiția” care se poartă între mass-media, clasa politică și liderii de opinie pentru captarea atenției publice. Nu în ultimul rând, aceste cercetări legitimează rolul pe care îl are jurnalistul în relația sa cu sursele, adică în selecția și difuzarea informațiilor (rolul de „gatekeeper”). O analiză de tip agenda setting măsoară cantitativ:

opinia publică (prin chestionare și sondaje de opinie);

gradul de mediatizare a unor evenimente (analiza de conținut a presei, a posturilor de televiziune etc.)

Teoriile efectelor slabe

Apariția tehnicilor moderne de distribuire a mesajelor din audiovizual au condus la pierderea monopolului de către canalele naționale, oferind astfel receptorilor posibilitatea de a alege din variatele oferte ale mass-media. Publicul este acum factorul decisiv, așadar producătorii de mass-media trebuie să știe să își selecteze și atragă publicul din ce în ce mai capricios.

C1. Modelul „users and gratifications”

Katz, Gurevitch și Hass consacră imaginea publicului utilitarist, care folosește media în mod compensatoriu, pentru a-și satisface unele nevoi psihosociologice (divertisment, educație, relaxare, petrecerea timpului liber, familie, comunicare interpersonală etc.). Media devine astfel o resursă funcțională în raport cu așteptările, motivațiile și stilul de viață al fiecăruia. De exemplu, receptarea media este influențată de cultura în care s-a format spectatorul și de mediul său conversațional. Pe de altă parte, serialele americane pun în evidență globalizarea unor practici mediatice și culturale și formarea unei "comunități mondiale".

Acest model se întemeiază pe două premise:

– publicul este activ și urmărește obiective clare atunci când se folosește de sistemul comunicării de masă

– reprezentanții publicului caută să își satisfacă anumite nevoi și să obțină anumite beneficii în dialogul cu presa. Ceea ce fac persoanele din mass-media depinde de ceea ce așteaptă ei înșiși de la acel lucru; eficacitatea cu care cunt transmise și recepționate mesajele mass-media depinde de așteptările publicului, care le selectează în funcție de trebuințele sale.

Nevoile care pot și satisfăcute de mass-media pot fi de natură: cognitiva, afectivă, socio-integrativa, personal-integrativa și de scădere a tensiunii.

Modelul acesta s-a focalizat asupra părerilor publicului prin care acesta explica o anumită preferință,însă receptarea mesajelor presei solicită și un proces de intrepretare nu numai unul de selecție, care implică altă perspectivă teoretică.

II.4 Televiziunea și publicul. Influențe

Este evident faptul că televiziunea este un mijloc de comunicare cu o semnificație și o forță considerabile în și pentru viața de zi cu zi, dar acestea nu pot fi înțelese fără a lua în considerare interconexiunile complexe supra și sub-determinante ale mijlocului de comunicare și diferitele forme ale realității sociale în care este implicat. Trebuie să privim televiziunea ca pe o formă de existență psihologică, socială și culturală, deopotrivă economică și politică. Trebuie să privim mijlocul de comunicare ca fiind mai mult decât o simplă sursă de influență, nici benignă, nici malignă.

Să te uiți la televizor, să discuți despre televiziune și să citești despre ea reprezintă activități care au loc oră de oră: sunt rezultatul unei atenții concentrate sau lipsite de concentrare, conștiente sau inconștiente. Televiziunea ne însoțește când ne trezim, când ne luăm micul dejun, când servim o gustare acasă sau când bem ceva într-un bar. Ne ține de urât când suntem singuri. Ne ajută să adormim.

Ne oferă plăcere, ne plictisește câteodată, ne provoacă. Ne dă ocazia să fim și sociabili, și solitari. Deși, cu siguranță, nu a fost dintotdeauna așa și deși a trebuit să învățăm cum să
introducem acest mijloc de comunicare în viața noastră (Spigel, 1990, 1992), în prezent acceptăm televiziunea ca pe un dat.

Și facem asta într-un mod similar prin care ne acceptăm viața de zi cu zi. Vrem mai mult de la televizor (unii dintre noi); ne plângem de el (oricum, ne uităm la el); dar nu înțelegem foarte bine (nici nu simțim nevoia să înțelegem) cum funcționează, fie în plan mecanic,
fie în plan ideologic. Experiența noastră alături de televizor este o parte din experiența noastră în lume: nu ne așteptăm și nici nu ne imaginăm ca aceasta să fie în mod semnificativ altfel.

Capitolul III – MIJLOACELE MASS MEDIA

III.1. Internetul și rolul acestuia în societate

Originile internetului se găsesc în 1969 la Ministerul de Apărare din SUA, în rețeaua ARPAnet. Pentagonul construise rețeaua pentru contracte militare și pentru schimb de informații cu universitățile care se ocupau de cercetări militare. În 1983, Național Science Fundation, societate ce promova știința, preia o parte a acestei rețele în cadrul unui proiect a cărui finalitate viza asigurarea accesului cercetătorilor la patru supercomputere din Cornell, Illinois, Pittsburg și San Diego. Crearea rețelei civile, activitate costisitoare și riscantă, va atrage curând tot mai multe instituții și tot mai mulți utilizatori, mare parte dintre ei având deja rețele interne proprii. Astfel, NSF apărând ca perfect justificat, în contextul următoarei definiții:

Internetul reprezintă o colecție întinsă de rețele de calculatoare care cuprinde întregul glob, conectând la un larg sistem electronic de servicii, resurse și informații atât instituții guvernamentale, militare, educaționale și comerciale, cât și persoane fizice; se utilizează o serie de instrumente și de convenții pentru a crea imaginea unei singure rețele, deși calculatoarele din rețea se bazează pe platforme hard și soft foarte diferite.

Dar, pentru ca Internetul să existe, este nevoie de mai mult decât de un simplu ordinator, care, în definitiv, are drept funcții imediate efectuarea calculelor. Dominique Wolton consideră că au fost necesare două condiții pentru apariția Internetului:

Codificarea numerică, adică transformarea oricărui tip de semn în unitate informațională și posibilitatea transmiterii lor pe același fir;

Compresiunea numerică și dezvoltarea telecomunicațiilor, concomitent cu rentabilizarea întregului segment: informație mai multă, timp mai puțin, costuri mai mici. „Internetul asigură circulația între audiovizual, care trimite imagini, între telefon, care transmite semnalul, și calculator, care calculează rapid orice informație”.

Internetul a apărut aproape simultan în Europa și pe alte continente. Astăzi, este constituit din „4000 de rețele interconectate, 3,2 milioane de mașini, 30 milioane de utilizatori și 154 de țări interconectate. Internetul, care cunoștea o creștere între 10% și 15% pe lună (12% în SUA și 17% în Europa), a devenit unealta de comunicație fundamentală a întregii comunități de învățământ superior, cercetare și dezvoltare tehnologică, publică sau privată, precum și în industrie”.

La originea Internetului au stat două procedee fundamentale, care, după același sociolog francez D. Wolton, trimit la mize diferite: protocolul american IP, concentrat pe transport, și Web-ul și protocolul HTTP, modele europene, concepute inițial pentru navigare documentară, utilă în hipertext. Nu era vorba, prin urmare, de sisteme de comunicare de masă, ci doar de subsisteme realizate pentru a servi unor comunități militare sau științifice restrânse, perspectivă ce oferă o explicație a faptului că atunci părea mai important conținutul decât canalele care-l vehiculau. Treptat însă, între cele două segmente s-a stabilit un raport de semiegalitate, mediul devenind la fel de important ca și conținutul. Volumul de date și informații disponibil pe internet poate fi astfel structurat:

Informații știre (informations news), tot ce se referă la polică, istorie, economie, divzate pe sectoare: informații generale, respectiv specializate;

Informații-servicii, în plină expansiune în ultimii 100 de ani: informații utile, de interes practic, cum ar fi orarele trenurilor;

Informațiile-divertisment, în creștere, industria de divertisment, fiind prima industrie ca importanță a lumii;

Informația-cunoastere, care trece prin anumite bănci de date, mai mult sau mai puțin profesionale.

Termenul Internet are mai multe sensuri strâns înrudite, în funcție de context:

Numele propriu Internet (cu majusculă) se referă la rețeaua mondială unică de computere interconectate prin protocoalele (regulile) de comunicare Transmission Control Protocol și Internet Protocol, numite pe scurt TCP /IP. Precursorul Internetului datează din 1965, când Defence Advanced Research Projects Agency (en: DARPA) (Agenția pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare – a Ministerului Apărării, Department of Defense sau DoD din SUA) a creat prima rețea de computere interconectate sub numele Arpanet. Super-rețeaua din zilele noastre a rezultat din extinderea rețelei Arpanet.

Substantivul comun internet (cu minusculă) desemnează în marea majoritate a cazurilor aceeași rețea, însă văzută ca un mediu de comunicare de mase, împreună cu informația și serviciile care sunt oferite utilizatorilor prin intermediul acestui mediu.

Tehnic, termenul mai poate desemna și o rețea ce interconectează 2 sau mai multe rețele autonome aflate la mare depărtare unele față de altele. Exemple de rețele mari, pentru care folosința acestui nume este justificată, sunt SIPRNet și FidoNet.

Societatea actuală se afla într-un continuu progres și este caracterizată de o accelerare a tehnologiilor informației și a telecomunicațiilor; ceea ce este esențial pentru un progres vizibil și rapid este o adaptare a tututor domeniilor la noile tehnologii pentru a putea face față și a rezista în continuare.

În ceea ce privește dezvoltarea tehnologică, ultimele decenii ale acestui secol au marcat apariția, îmbunătățirea și largă răspândire a PC-urilor (calculatoare personale) ca un mod de stocare și schimb de informații.

Efectele acestei noi societăți bazată foarte mult pe tehnologie și comunicare influențează puternic domenii importante precum cele economice, politice, sociale, culturale și administrative introducând realitatea într-o lume virtuală, apărând în acest sens e-commerce, e-mail, e-heal, e-goverment, e-bussiness, acestea reprezentând o lume virtuală cu influențe puternice asupra realității în care trăim.

În secolul XX, un important eveniment tehnologic și social în același timp a fost apariția Internetului. În domeniul Științei și Tehnologiei Informației, mari evenimente tehnologice cu importante consecințe sociale care au fost inventarea tranzistorului, a circuitului integrat și a calculatorului electronic. Internetul nu este numai un fenomen tehnologic, ci și unul social, prin participarea utilizatorilor, din ce în ce mai numeroși, la structurarea lui actuală. Dezvoltarea Internetului a depins evident de tehnologie, dar în egală măsură de factori sociali care s-au îmbinat cu factorii tehnologici pentru că

Internetul să ajungă ceea ce a devenit astăzi. Odată instaurat în fibrele societății, Internetul a produs și produce consecințe noi pentru societate. Cel mai important dintre acestea este accelerarea procesului de globalizare.

Deoarece Internetul a fost și rezultatul unei interacțiuni sociale, dintre specialiști, instituții, state și un extrem de mare număr de utilizatori din întreaga lume, și numai în acest context el a fost posibil, ca o invenție tehnologică și socială, numai în acest context el a căpătat forma sa de astăzi, este normal să gândim ca și globalizarea, ca efect al Internetului să ia forma la care să participe toți participanții la globalizare Internetul este rețeaua globală care interconectează milioane de calculatoare/sisteme din întreaga lume.

III.2. Televiziunea, radioul și internetul

Televiziunea

Televiziunea a apărut la mijlocul secolului XX determinând o adevărată revoluție în domeniu. În prezent, datorită avantajelor sale, televiziunea atrage cele mai mari investiții.

Avantajele utilizării televiziunii:

asigură o audiență ridicată, televiziunea adresându-se unei audiențe de masă;

oferă oportunități extraordinare în ceea ce privește creația, datorită faptului că pot fi combinate imaginile în mișcare cu sunetul;

oferă flexibilitate în ceea ce privește durata materialelor publicitare, aceasta putând fi de orice dimensiune (de la 15 secunde până la 30 de minute sau mai mult);

oferă credibilitate investitorului;

oferă flexibilitate în ceea ce privește planificarea difuzării materialelor publicitare;

prin difuzarea materialelor publicitare în cadrul anumitor emisiuni de televiziune se poate transmite mesajul către segmente bine determinate ale populației, reducându-se astfel pierderile generate de transmiterea mesajului către nonprospecți;

prin asocierea mesajului publicitar cu emisiunile în cadrul cărora este difuzat, imaginea acestora se transferă asupra produsului său serviciului promovat.

Dezavantajele utilizării publicității prin intermediul televiziunii:

costul deosebit de ridicat;

costurile înregistrează o tendință crescătoare, în condițiile în care audiență la momentul difuzării materialelor este în scădere;

odată cu inventarea telecomenzii și-a făcut apariția fenomenul de "zipping"(navigare), fenomen ce consta în schimbarea postului pe perioada difuzării unui animt materialului;

mesajul transmis prin intermediul televiziunii este perisabil, dacă nu este repetat are toate șansele să fie uitat de consumator;

existența unui număr mare de posturi de televiziune a determinat o creștere a concurenței între acestea, ceea ce a determinat a scădere a auditorului.

Numărul gospodăriilor care urmăresc un anumit program de televiziune se poate determina prin utilizarea unor aparate denumite people meter, aparate amplasate în gospodarii ce alcătuiesc un eșantion reprezentativ pentru populația analizată și care înregistrează automat ziua și ora la care au fost accesate canalele de televiziune.

Datorită faptului că datele oferite sunt limitate, neexistând nici o informație legată de numărul celor care au urmărit programele, people meter-ele sunt utilizate în combinație cu un alt instrument – jurnalul. În cadrul acestuia este înregistrat numărul celor care urmăresc programele, precum și informații legate de caracteristicile demografice ale acestora. Jurnalul poate fi folosit și singur, fără people meter.

Determinarea caracteristicilor telespectatorilor este foarte importantă deoarece mesajul trebuie transmis către anumite segmente ale populației.

Durata mesajelor difuzate prin intermediul televiziunii poate fi de la câteva secunde până la câteva zeci de minute.

Radioul

Avantajele utilizării radioului:

excelent mijloc de transmitere a mesajului către segmente bine determinate ale populației datorită faptului că posturile de radio au un public fidel, bine determinat;

asigură transmiterea mesajului și către consumatorii aflați în autovehicule;

costuri reduse de producție a materialului publicitar;

costurile reduse de producție, perioadă scurtă de timp dintre momentul predării materialului publicitar și momentul difuzării, oferă o flexibilitate deosebită în ceea ce privește reacția la modificările pieței;

datorită fidelității ascultătorilor, prin repetarea mesajului se asigura o frecvență de expunere ridicată;

oferă sprijin campaniilor prin intermediul televiziunii prin asocierea sunetului cu imaginile văzute la televiziune;

prin asocierea mesajului publicitar cu emisiunile în cadrul cărora este difuzat, imaginea acestora se transfera asupra produsului său serviciului promovat;

oferă posibilitatea alegerii părții din zi în care este difuzat mesajul.

Dezavantajele utilizării publicității prin intermediul radioului:

mulți ascultători folosesc radioul ca pe un zgomot de fond, neacordându-i prea mare atenție;

datorită faptului că îi lipsește componenta vizuală, de multe ori impactul este mai redus decât în cazul utilizării altor mijloace de publicitate;

cele mai multe posturi radio au o audiență scăzută ceea ce face ca pentru a transmite mesajul la un număr cât mai mare de consumatori să fie necesară repetarea îndelungată a acestuia;

realizarea unei campanii de publicitate necesita negocierea cu fiecare post în parte;

bruiajul este foarte mare, numărul reclamelor difuzate fiind mare;

Numărul și caracteristicile celor care ascultă programele de radio se determina prin intermediul jurnalelor completate de persoane care alcătuiesc un eșantion reprezentativ pentru populația cercetată. Se considera că o persoană a ascultat o emisiune a unui post de radio dacă a ascultat cel puțin 5 minute.

Internetul

Ce oferă, de fapt, Internetul, prin comparație cu ceea ce oferă alte mijloace devenite deja clasice:

Informații de tip text – ca orice text scris pe hârtie sau pe panouri publicitare: cărți, reviste, afișe, lozinci etc. – toate acestea pot fi publicate și pe Internet, cu costuri mult mai mici.

Internetul are în plus avantajul că un text poate fi reprodus electronic în oricâte exemplare, poate ajunge instantaneu la client și în orice parte a lumii, și poate fi actualizat ușor.

Acest avantaj este valabil pentru orice formă de informații transmise prin Internet.

Fotografii – publicate de regulă în cărți, reviste, afișe și prin alte metode tipografice, pe Internet. Fotografiile pot fi vehiculate cu multă ușurință, iar prelucrarea lor nu mai necesită substanțe chimice și laboratoare cu instrumente optice, ci doar computerul și programele specializate.

Înregistrări audio – ceea ce se transmite la radio, sau sonorul emisiunilor TV, de pildă, se poate transmite și pe Internet.

Dar aici există și avantajul că înregistrările audio pot fi stocate în arhive și pot fi consultate la orice oră, nu doar la ora difuzării lor.

Înregistrări video – ceea ce fac cinematograful și televiziunea, este perfect posibil pe Internet, cu avantaje suplimentare: filmele pot fi vizionate oricând, la dorința utilizatorului, iar difuzarea lor nu mai are nevoie de săli de proiecție sau de o rețea de televiziune, ci doar de rețeaua computerizată.

Comunicație scrisă – ceea ce se face în mod clasic prin scrisori, prin poștă, se poate face mai simplu prin e-mail.

Dar într-un mesaj de e-mail se pot include și imagini, filme, înregistrări sonore, luate direct din computer, deci posibilitățile de comunicație sunt mult mai vaste.

Comunicație instantanee – ceea ce face telefonul, se poate pe Internet în camerele de chat, sau folosind programe de mesaje instantanee ori chiar pentru videoconferințe.

Calitatea și siguranța comunicației sunt net superioare.

Interactivitate – aici se pare că nu există corespondent tehnic clasic pentru Internet.

Statul la cozi la ghișee, discuțiile adesea inutile cu funcționarul de la ghișeu, completarea de formulare și revenirea la coadă, toate aceste lucruri pot fi înlocuite pe Internet de paginile interactive, în care utilizatorul este condus exact spre ceea ce are nevoie și formalitățile sunt simplificate la maximum.

El poate face aceste lucruri de la el de acasă.

Distribuire de produse – formula clasică a magazinului sau a rețelei specializate de distribuție poate fi înlocuită, cel puțin pentru produsele informaționale și digitale, cu distribuția prin Internet.

Cărți, reviste, informații, imagini, filme, programe de computer – toate acestea pot fi difuzate prin Internet.

Uneori, ele pot fi însoțite de trimiteri poștale dacă includ și alte obiecte care trebuie livrate.

Avantajele utilizării internetului

Reprezintă un mijloc rapid și ușor accesibil, utilizat pentru informare de un număr din ce în ce mai mare de persoane;

Este un instrument perfect de cercetare, având capacitatea de a măsura cu exactitate câte persoane au accesat o anumită pagină web sau un magazin virtual și câte dintre ele au cumpărat un produs anume;

Reprezintă un mijloc de comunicare extrem de flexibil, ce are capacitatea de a modifica imediat conținutul mesajului, putând reacționa imediat sub imboldul presiunii concurențiale;

Prezintă avantajul că poate „transporta” mesaje complexe, ce pot conține simultan text, imagine și sunet în proporția dorită (multimedia);

Deocamdată, costurile pe internet sunt scăzute în comparație cu celelalte modalități de promovare de produs/serviciu/marca;

În actualul peisaj oferit de mass-media, internetul reprezintă canalul cu cea mai mare raza de acțiune ce poate fi utilizat pentru realizarea unor campanii globale.

Capitolul IV – Studiu de caz

4.1 Scurtă introducere în metoda aplicativă

În vasta problematică a studierii pieței, un rol foarte important revine studierii prin metode directe a acesteia, aplicarea lor fiind indisolubil legată de folosirea chestionarului că instrument unic pentru culegerea informațiilor. Există anumite tehnici de cercetare directă a consumatorilor care nu se desfășoară pe bază de chestionare (este vorba despre interviurile în profunzime, cele de grup sau cele focalizate), dar când este vorba de prospectarea extensiva a pieței, care presupune un grad ridicat de reprezentativitate, se recurge exclusiv la chestionare.

Studiul științific al opiniei publice a apărut și a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în societatea contemporană, deoarece acum a fost realizat un ansamblu de condiții care l-au făcut posibil și necesar.

Observarea experimentală a opiniilor permite ca „oricărei definiții formale, întotdeauna abstracte, asupra opiniei, să i se substituie o definiție operațională: opinia publică este o chestiune de fapt: ea există sau nu există”. Forma pe care o ia distribuția opiniilor exprimate de un ansamblu de indivizi ne informează asupra acestui fapt și, în cazul în care în acest ansamblu se manifestă o opinie publică, permite să i se cunoască sensul și să i se determine intensitatea.

Deși colective, fenomenele de opinie publică nu pot fi cercetate experimental decât prin intermediul indivizilor. Această observație este esențială, evidențiind faptul că, departe de a reprezenta vreo entitate supraindividuală, opinia publică este rezultatul unor procese interpersonale complexe, care se produc în conștiințe, în legătură cu structurile sociale și cu funcționarea instituțiilor.

Opiniile individuale, personale nu sunt independente de situația de fapt în care se află implicat fiecare. Ele nu sunt lipsite de conținut, ci se bazează pe un suport material, psihologic și social și pe o experiență proprie care le fundamentează și le explică. Marile opțiuni politice rezumă, într-un fel de orientare preferențială, totalitatea opiniilor emise cu privire la împrejurările cele mai variate, de la cele mai mărunte la cele mai importante ale vieții personale. Tot așa, „opinia publică, întotdeauna specifică și legată de o problemă anumită, nu este un obiect de esență misterioară și fugace, cum s-ar putea crede. Ea se formează în contact cu evenimentul, se materializează și se exprimă în funcție de situația de moment. Ea se schimbă nu fiindcă e versatilă, ci fiindcă situațiile se schimbă”.

Așadar, cunoașterea nemijlocită a fenomenelor de opinie, complexe de procese psihosociale supuse unor determinări și condiționări multiple, componentă esențială a vieții sociale, prezintă însemnătate atât pentru explicarea mecanismelor sociale, pentru înțelegerea acțiunii grupurilor, indivizilor, maselor, cât și pentru stabilirea unor programe de acțiune socială conforme cu aspirațiile și exigențele subiecților acestora, pentru elaborarea de prognoze sociale. Fiind, printre fenomenele psihologice de masă, acela ale cărui „efecte sociale sunt cele mai întinse și, de asemenea, cele mai manifeste”, opinia publică acționează ca mijloc de reglementare a conduitelor și relațiilor sociale, ca factor valorizator, de apreciere a diferitelor fenomene sociale și, în funcție de aceasta, ca stimulent de necontestat al acțiunii sociale.

În cercetările sociologice și psihosociologice sunt practicate mai multe tipuri sau „variante” ale anchetei sociologice, în funcție de natura lor, de impactul teoriei în demersul cercetării și de locul acesteia în cunoașterea sociologică și psihologică. „Toate investigațiile sociologice au ceva comun: pun probleme sau întrebări realității sociale, emit ipoteze, culeg informații și răspunsuri. Tehnicile de cercetare sunt, din acest punct de vedere, tehnici de «a întreba» realitatea, de «a ști» să pui întrebările și de «a culege» răspunsurile.

Ancheta prin chestionar are ca obiectiv producerea unei cunoașteri științifice. Aceasta nu se situează numai la nivel empiric, angajând și un punct de vedere teoretic, o viziune asupra lumii în potrivit căreia un fapt social este determinat de alte fapte sociale. Astfel, utilizăm chestionarul în cazul în care trebuie identificate efectele anumitor factori sociali.

Chestionarul este o succesiune logică și psihologică de întrebări scrise sau de imagini grafice cu funcție de stimuli, în raport cu ipoteza cercetării, care prin administrare de operatori de anchetă sau prin autoadministrare, determina din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris.

4.2 Chestionarul

Este instrumentul cel mai utilizat în ancheta sociologică și el constă dintr-un set de întrebări formulate în scris și ordonate în mod logic, care se referă la anumite aspecte ale vieții sociale. Calitatea cercetării realizate cu ajutorul chestionarului depinde în primul rând de calitatea întrebărilor acestuia, sociologii apreciind că ancheta nu poate fi mai bună decât întrebările conținute de chestionar.

În elaborarea chestionarului sociologic se procedează în felul următor: mai întâi se stabilește tema investigației, după care se vor identifica aspectele ce decurg din această temă și se va fixa locul fiecăruia în cadrul domeniului investigat. În funcție de aspectele urmărite se vor formula întrebări clare și precise, se va proceda apoi la ordonarea logică a întrebărilor formulate. Odată întocmit, chestionarul va pre-testat, adică va fi administrat unui număr redus de persoane pentru a răspunde la întrebările pe care le conține.

Din analiza răspunsurilor date cercetătorul poate să-și dea seama dacă întrebările sunt înțelese de către cei ce urmează să răspundă, dacă sunt clar formulate și dacă pe baza lor se pot obține răspunsuri concludente. Pe baza concluziilor desprinse în urma pretestarii se procedează la îmbunătățirea chestionarului.

În elaborarea oricărui tip de chestionar, cercetătorul trebuie să țină seama de nivelul de pregătire a celor ce urmează să răspundă, de maniera în care se poate trezi interesul respondenților pentru a completa chestionarul precum și de condițiile de coerență logică, claritate și inteligibilitate.

Importantă este apoi și dimensiunea chestionarului, deoarece de aceasta va depinde timpul necesar pentru completarea lui. Experiența acumulată până în prezent de cercetarea realizată pe bază de chestionar evidențiază că timpul destinat completării sale depinde în primul rând de împrejurările în care se administrează chestionarul.

Astfel chestionarele înmânate în magazin, pe stradă, la ieșirea din centrul de votare nu trebuie să necesite pentru completare un interval de 5-10 minute. Același interval de timp va fi respectat și în cazul chestionarelor la care se solicita răspunsul prin telefon. Dacă chestionarul se administrează la domiciliu sau la locul de muncă al respondenților, atunci el poate fi dimensionat pentru a putea fi completat între 30 și 60 de minute, dar în nici un caz nu va trebui să depășească termenul de 60 de minute.

Corectitudinea informațiilor colectate cu ajutorul chestionarului este condiționată de modul în care sunt abordați viitorii respondenți, de încrederea pe care o inspiră operatorul care administrează chestionarul și de abilitățile de comunicare ale acestuia. Cei abordați pentru a completa chestionarul vor reacționa negativ dacă persoana operatorului nu inspiră încredere sau dacă acesta nu știe cum să li se adreseze.

Intervine apoi seriozitatea operatorului căruia îi este interzis să administreze chestionarul altor persoane decât celor care sunt incluse în eșantion. Pentru sporirea șanselor de completare a chestionarului de către toți cei cărora le este destinat, se presupune că chestionarul să reprezinte interes și această condiție va fi îndeplinită atât prin natura temei investigate cât și prin maniera de formulare a întrebărilor.

Experiența arată că chiar chestionarele mai extinse sunt completate integral dacă prezintă interes pentru respondenți. Întrebările unui chestionar se deosebesc după mai multe criterii:

a) după rolul pe care îl au în cadrul chestionarului se întâlnesc următoarele tipuri de întrebări:

– întrebări introductive menite să formalizeze respondentul cu subiectul investigației, să trezească interesul acestuia.

– întrebări de trecere spre conținutul propriu-zis al chestionarului

– întrebări filtru care nu permit trecerea la întrebările următoare dacă nu s-a răspuns la întrebarea anterioară

– întrebări bifurcate care direcționează spre întrebările următoare în funcție de răspunsul dat la această întrebare

– întrebări de control cu rolul de a verifica dacă respondentul a înțeles sensul întrebărilor anterioare și dacă răspunsurile date până atunci sunt sincere

– întrebări de identificare prin care se cere respondentului să menționeze sexul, vârstă, studiile, zona de domiciliu pentru a stabili grupul social cărui îi aparține respectivul respondent

Asemenea de întrebări se plasează întotdeauna la sfârșitul chestionarului explicându-se totodată rațiunea introducerilor pentru a evita suspiciunile celui care completează chestionarul

b) după forma întrebărilor și posibilitățile de răspuns se împart în:

– întrebări standard sau închise (da, nu, nu știu sau foarte mult, puțin, forțe puțin, deloc)

– întrebări care conțin răspunsuri posibile

– întrebări deschise care dau posibilitatea respondentului să formuleze el însuși răspunsul și să dea propriile explicații.

Cât privește clasificarea chestionarelor, acestea se disting în funcție de conținutul informațiilor vizate în chestionare de date factuale și chestionare de opinie. Primele se mai numesc și chestionare administrative și ele sunt lansate de către instituțiile administrative publice pentru cunoașterea diferitelor realități sociale (structura populației, vârste, sexe, profesii, avere, nivelul de pregătire, etc.). Un astfel de chestionar îl reprezintă cel administrat cu prilejul recensământului populației. Cele mai folosite chestionare administrative sunt chestionarele statistice cu ajutorul cărora se colectează de către institutul central de statistică toate informațiile privitoare la viața economică, culturală, politică, religioasă, etc.

Chestionarele de opinie au ca scop cunoașterea opiniilor și atitudinilor respondenților față de anumite realități sociale iar prin intermediul lor și cunoașterea realităților la care se referă aceste opinii.

După întinderea și diversificarea informațiilor colectate chestionarele se împart în:

chestionare speciale care se limitează la informații dintr-un singur domeniu

omni… care colectează informații din mai multe domenii

În cazul chestionarului de opinii reușita anchetei desfășurate cu ajutorul acestora este condiționată decisiv de modul în care se realizează eșantionarea și de caracterul reprezentativ al eșantionului.

Prin eșantion se înțelege grupul de persoane selectat pentru a răspunde la chestionar. În raport cu numărul populației investigate eșantionul este de dimensiuni foarte mici, dar acesta nu reprezintă un obstacol în calea obținerii unor informații foarte corecte.

Potrivit reprezentanților institutului Gallup, la o populație ca a S.U.A. de peste 200 milioane locuitori, un eșantion de 100 de persoane dă o marjă de eroare de 15%, la 200 de persoane marjă de eroare scade la 5%, la un eșantion de 10000 de persoane marja de eroare scade la 1,5%.

Prin urmare legile statisticii sunt cele care determină relația dintre domeniile eșantionului și corectitudinea evaluărilor. Pentru că eșantionul să fie cât mai reprezentativ se recomandă următoarea procedura:

Stabilirea universului anchetei sociologice adică a dimensiunilor populației supuse investigațiilor.

Elaborarea modului teoretic al structurii populației pe diverse criterii: vârstă, sex, profesii,etc.

Stabilirea în funcție de dimensiunea populației investigate și a celei situate în eșantion

Stabilirea dimensiunilor sub-eșantioanelor în funcție de ponderea pe care o are fiecare grup social în ansamblul populației

Selectarea preponderent aleatorie a personalului din eșantion, această metodă de selectare oferind șanse teoretice egale pentru fiecare membru al populației spre a fi inclus în eșantion

Chestionarul este cel mai ieftin mijloc de investigare socială și cu ajutorul lui se pot recolta și prelucra într-un interval relativ mic de timp informații dintre cele mai diverse și într-un volum foarte mare. Pentru administrarea chestionarului nu este necesară întotdeauna deplasarea operatorului la domiciliul sau locul de muncă al respondentului, în prezent folosindu-se chestionarele trimise prin poștă sau publicații în ziare.

Corectitudinea informațiilor dobândite pe baza chestionarului este asigurată dacă se respectă condițiile privitoare la calitatea întrebărilor, la selectarea eșantioanelor, la modul de lucru al operatorilor cu respondenții.

În funcție de tehnicile de construcție ale chestionarului:

►Tehnica pâlniei- presupune trecerea de la general la particular; se formulează întrebări libere urmate de întrebări închise, având ca scop determinarea raportului existent între comportamentul verbal și comportamentul efectiv.

►Tehnica pâlniei răsturnate – presupune trecerea de la particular la general.

►Efectul “halo”- definește contagiunea răspunsurilor, prin iradierea sentimentelor sau organizarea logică a lor. Tehnica disonanței cognitive arată că două elemente cognitive (opinii, credințe, reprezentări) care se leagă reciproc, antrenează din partea individului o activitate de reducere a disonanței. Iradierea sentimentelor poate fi împiedicată prin plasarea acelor întrebări susceptibile de a provoca efectul “halo” la sfârșitul chestionarului.

► Efectul de poziție- reprezintă în macroplan ceea ce este efectul “halo” în microplan; trebuie luat în considerare în special în cazul chestionarelor omnibus.

Televiziunea de nișă

Tendințele ca și în modă se schimba și în televiziune. Noul curent, sau relativ noul curent, sunt posturile de nișa care se nasc și cresc atât în televiziune cât și în radio. Un mediu propice se pare ca le facilitează intrarea pe piața românească. Realitatea TV sau Acasă TV sunt doua din exemplele cele mai elocvente de posturi tematice care au reușit să se impună, captivând atenția publicului interesat de domeniile pe care sunt specializate.

NIȘĂ DE ȘTIRI

NIȘĂ DE SPORT

NIȘA MUZICALĂ

TELEVIZIUNILE DE BUSINESS

Nișă de știri

Antena 3 este o televiziune specializată în știri lansată în 2005, bazându-se pe expertiza solidă grupului Intact în zona publicistică și a furnizării de informație. Antena 3 este televiziunea care te ajută să înțelegi contextul. Misiunea ei este să furnizeze programming de calitate prin care să deschidă ochii publicului asupra resorturilor din spatele știrilor, să ofere informații obiective și echidistante despre lucrurile care influențează viața de zi cu zi a indivizilor și a comunității.

Valorile Antenei 3 sunt echilibru, profesionalism și globalism.

Antena 3 a câștigat numeroase premii pentru programele sale, cel mai prestigios fiind premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru cel mai bun jurnal de știri, câștigat în 2006, 2008 și 2009.

Realitatea TV, membră a grupului Realitatea – Cațavencu, patronat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, este prima televiziune din România dedicată știrilor. A apărut în anul 2001 că un post generalist condus de Silviu Prigoană și s-a reprofilat într-un timp scurt pe transmisia 24 de ore din 24 a programelor informative.

Misiunea postului Realitatea TV este aceea „de a respecta nevoia de informație a publicului său”. Principiile care le ghidează demersul jurnalistic sunt obiectivitatea, acuratețea și profesionalismul, iar valorile sunt adevărul, curajul, sinceritatea și responsabilitatea socială, concretizată în campanii și proiecte.

Nișă de sport

GSP TV este cel mai recent post de televiziune al INTACT Media Group. Lansat în vara anului 2008, după ce consorțiul RCS-RDS- Antena 1 a câștigat drepturile exclusive de difuzare a meciurilor de fotbal din Liga I, GSP TV nu și-a limitat oferta doar la fotbal, propunând transmisiuni, documentare și emisiuni aparținând unei varietăți de zone de interes din lumea sportului.

Punctul forte al GSP TV, pe lângă exclusivitatea partidelor din Liga I, îl reprezintă cea mai consistentă oferta de știri, dezbateri și interviuri inedite, realizate de o reputată echipă de jurnaliști și producători sportivi.

GSP TV își propune să își consolideze poziția pe nișă și să devină în scurt timp cel mai bun canal de sport prin oferta de transmisiuni, calitatea echipei și efortul logistic, prezentând astfel telespectatorilor tot ce este mai bun în materie de informație și spectacol.

Formate Cheie:

Campionatul Național de Fotbal din Liga 1, Contraatac, Clubul GSP, Zona Verde, Smiley TV (revista presei sportive), știri sportive, campionate în direct (tennis, handball).

Sport.ro este un canal privat din România, aparținând Media Pro, lansat pe 27 iulie

2003, dedicat în exclusivitate sportului. Cele mai importante programe ale postului sunt

transmisiunile în direct sau în premieră ale diverselor evenimente sportive interne și

internaționale. Sport.ro intră în competițe cu transmisiuni din fotbal (Campionatul European

de Tineret 2009, Liga ÎI din România, Europa League, campionatul Argentinei), tenis (ATP

Masters 1000, Wimbledon) și handbal (Liga Campionilor, Cupa EHF, Challenge Cup, Cup

Winner’s Cup).

Nișa muzicală

U TV este un post de televiziune românesc. Canalul are un format muzical contemporan. U TV este operat de compania New Trend Media, parte din UTI Grup. Postul a apărut pe 9 aprilie 2005 și este prima televiziune interactivă din România. Publicul țintă este reprezentat de tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani, extins la 13-35 de ani.

Kiss TV este un post de televiziune din România, parte a grupului SBS Broadcasting Group. Primul post muzical românesc a fost Atomic TV, care a deschis piața în 1999.

Schimbările de acționariat au dus și la pierderea numelui, iar K Lumea, primul slogan cu care s-a promovat postul, a devenit marcă. Licența a fost cumpărată de trustul SBS, la începutul anului 2006, care l-a transformat în Kiss TV, în noiembrie 2006.

MTV România este televiziune specializată pe emisiuni muzicale lansată în anul 2002, când postul MCM România și-a încheiat emisia.

Circa 65% din muzica transmisă pe post este de sorginte internațională, iar 35% locală. Proporția showurilor internaționale este de 80% în comparație cu cele locale care constituie 20% din grila de programe MTV România. Cele mai populare showuri produse la studiourile MTV din București sunt Total Request Live, Hitlist românia și Dance Floor Chart. În 2006, MTV România a organizat un reality show, Dance Star, un format de concurs pentru dans cu marele premiu în valoare de 3 000 de euro, plus colaborarea cu o trupă cunoscută. De asemenea, anual MTV România organizează o gală de decernare a premiilor industriei muzicale românești, Premiile Muzicale MTV România.

Favorit TV este o televiziune particulară comercială din România. Favorit TV este un canal tv de nișă având doar programe muzicale populare. Favorit TV aparține fraților Micula, patronii European Drinks&Food și ai Centrului Național Media din care mai fac parte Național TV, N24 și rețeaua de radio Național FM. Televiziunea se adresează persoanelor cu vârste între 24 și 55 de ani din familii cu venituri medii și mici. În anul 2008, 85% din cifra de afaceri a postului este generată de veniturile din publicitate, și 15% din producția video.

Etno TV este un post de televiziune din România. Etno TV a fost lansat de omul de afaceri Silviu Prigoană, patronul firmei Rosal, care deține și Taraf TV. Etno a fost primul post TV dedicat muzicii populare și manelelor, care se adresează unui target cu vârste între 16 și 70 de ani, cu venituri medii și mari. Reprezentanții postului spun că 70% din audiență este formată din persoane cu educație medie și superioară, iar peste 46% dintre telespectatori sunt din București și orașele mari ale țării.

Televiziunile de business

The Money Channel este singurul canal TV de informație și dezbatere în domeniul afacerilor – Televiziunea de business a României. Postul oferă informații și sinteze din toate domeniile economice, alături de o analiză în timp real a mediului de afaceri românesc și internațional.

Misiunea sa este aceea de a aduce publicului informații relevante de ultimă oră, respectând cele mai înalte standarde jurnalistice, printr-un schimb de opinii și analize ce privesc evoluțiile economice românești și mondiale.

4.3 Rezumatul studiului

Acesta este raportul studiului referitor la preferințelorromânilor asupra programelor TV și a influenței posturilor de telelviziune cu muzică asupra personalității și comportamentului.

Obiectivul de ansamblu a fost acela de a identifica ce programe de televiziune preferă publicul din România, dar și modul în care televiziunea influențează comportamentul și personalitatea telespectatorilor.

Partea introductivă conține o succintă descriere a obiectivelor și metodologiei.

O a doua parte a raportului prezintă rezultatele cercetării atât din punct de vedere statistic cantitativ cât și calitativ.

Anexa raportului cuprinde chestionarul utilizat în cercetare.

Obiectivele studiului

Obiectivele detaliate ale studiului au fost următoarele:

Identificarea preferințelor românilor asupra unor unor posturi de televiziune, emisiuni etc

Evidențierea influenței televiziunii asupra comportamentului și personalității

Importanța acordată televizunii de către telespectatori

Profilul publicului în funcție de caracteristicile sociodemografice: vârstă, sex, profesie, stare civilă etc

4.4 Metodologia

Studiul a constat din interviuri personale la domiciliul respondenților efectuate pe baza unui chestionar structurat, care a acoperit toate obiectivele propuse.

A fost utilizat un eșantion de 250 de persoane, care au fost selectate prin metode probabilistice.

Au fost chestionate persoane din aria județului Timiș, cu precădere persoane din orașul Timișoara.

Datele pentru întregul studiu au fost culese în intervalul 9 februarie – 30 martie 2012.

Respondenții au fost persoane care au răspuns afirmativ la prima întrebare a chestionarului "da, se uită la televizor".

4.5 Analiza și interpretarea datelor

1. Vizionarea programelor TV:

Se poate observa că pe primul loc se situează emisiunile de divertisment, urmate de programe de muzică și știri.

Persoanele intervievate au un apetit mai crescut pentru emisiunile de divertisment, datorită caracterului lor relaxant și amuzant

Astăzi, o persoană petrece aproximativ trei ore pe zi în fața televizorului. Televiziunea ne transportă într-un colț de lume oarecare și adună în doar câteva secunde informații pe care, într-o viață de colindat Pământul, nu le-am putea aduna singuri. Reportajele acordă o mai mare importanță anumitor teme, în funcție de informațiile avute la dispoziție, de hotărârile luate în redacție sau de contractele publicitare.

În fața acestui spectacol continuu și alert, noi înșine ne schimbăm. Mass-media ne supraîncarcă într-atât creierul cu informații, încât nu le mai punem la îndoială.

Apoi, ne formăm o imagine ireală despre lume. Psihologii au numit acest fenomen ”sindromul lumii rele”: întrucât buletinele informative dau prioritate crimelor, violurilor, accidentelor, războaielor, incendiilor, atentatelor, catastrofelor naturale, grevelor și mișcărilor de masă, ceea ce rezultă este o reprezentare a lumii cu mult mai neagră decât în realitate.

Percepțiile eronate, distorsiunile și iluziile se înmulțesc, transformând scena mediatică într-un vis cu ochii deschiși.

Astăzi, mecanismele amplificării acestor convingeri sunt elucidate, mulțumită psihologiei, această știință aflată în ascensiune.

Televiziunea influențează prin:

– vizionarea în sine ca obicei zilnic ce afectează dezvoltarea și funcționarea creierului uman,

– mesajele TV, natura acestora și consecințele pe termen lung ca de exemplu, schimbarea modului de viață și a credinței.

Transmiterea informațiilor prin imagini, vizionarea în sine: activează mai ales emisfera dreaptă a creierului care răspunde de vizual, emoții, senzații, intuiție, plăcere și inhibă activitatea emisferei stângi a creierului care răspunde de gândirea logică, analitică, exprimarea corectă a ideilor, citit și scris, raționamentul matematic

2. Momentul zilei în care se privește la TV:

Intervalul orar care a obținut cele mai multe răspunsuri este "18-00",adică majoritatea respondenților privesc la televizor seara, la sfârșitul unei zile de lucru.

Literatura despre fenomenul mass-media, atâta cât a apărut în România, încă nu a inclus materiale, contribuții și documentație referitoare la critica acțiunii mediatice, la analiza acesteia în contactul și sub influența politicii. "Greața de televizor" (la videomalaise, în fr.) resimțită de tot mai mulți indivizi are o cauză directă în relațiile dintre televiziune și politicieni. Cine pe cine manipulează? Cine pe cine domină? Cu ce se alege consumatorul de știri, după ce își injectează – la ore de maximă audiență – informație politică prin media?

3. Ce preferințe există în materie de posturi muzicale

Se pare că în ceea ce privește preferințele către posturile muzicale, lideri de audiență sunt Etno TV pentru muzică națională populară și Music Channel pentru muzică ușoară. Acest lucru denotă că tinerii sunt interesați de vedete, cele mai proaspete știri din show-biz, emisiuni nonconformiste și multă muzică bună!

Televiziunea ETNO TV prezintă cei mai valoroși interpreți ai muzicii populare, valorificând elementele tradiționale reprezentative ale zonelor țării. Transmite valorile culturii populare și artei interpretative din mediul rural și urban.

Descoperă, sprijină și promovează creatorii populari de la mic la mare, revitalizând elementele specifice ale culturii tradiționale.

ETNO TV este poarta deschisă spre lume, împlinirea sufletească care adăpostește comori neasemuite ale farmecului cântatului și jocului, mărturii ale spiritualității românești păstrate vii, nealterate pentru a fi transmise și generațiilor viitoare.

4. Motivul alegerii postului preferat de muzică

Se pare că în topul privitorilor la posturile de muzică se află interviurile cu vedetele, urmate de repretarea anumitor piese (în mod sigur a cântecelor preferate), iar în final a dedicațiilor muzicale.

5. Existența unui impact al emisiunilor de divertisment asupra publicului

Persoanele chestionate au fost de părere – în majoritate – că emisiunile de divertisment exercită o influență asupra publicului.

6. Influența emisiunilor difuzate pe posturile de muzică preferate

Majoritatea persoanelor intervievate sunt de părere că emisiunea preferată are un impact asupra lor, fie în sensul că îi binedispune, fie că ei copiază modele de comportament, fie că îi enervează.

Vizionarea TV nu este un simplu obicei sau doar un mijloc de informare: ne așezăm zilnic câteva ceasuri în fața televizorului, ne relaxăm, aflăm ce se mai întâmplă în lume și după aceea ne continuăm activitatea. Prin caracteristicile și intensitatea experienței, prin periodicitatea cu care intervine încă din primii ani ai vieții, privitul la televizor influențează în mod definitoriu viața omului contemporan. Oamenii ajung să gândească, să se comporte, să se îmbrace după cum le sugerează televiziunea.

De asemenea, gândirea reflexivă este inhibată în fața televizorului. Pentru a vedea ce impact are televizorul asupra minții copiilor, amintim că în dată de 16 decembrie 1998, în Japonia, 700 de copii au fost spitalizați datorită declanșării crizelor de epilepsie, survenite în urma vizionarii desenului animat Pokemon! Dar iată și alte statistici:

1) în ce privește erotismul TV, s-a constatat că în telenovele relațiile sexuale între persoanele necăsătorite sunt de 24 de ori mai frecvente; 94% din întâmplările erotice se desfășoară între persoanele necăsătorite; 200 de femei s-au sinucis într-o săptămână în America după o scenă deprimantă dintr-o telenovelă; 75% din videoclipurile MTV au o tentă erotică. De aici rezultă nemulțumirea față de soț, descreșterea vârstei primului act sexual, creșterea frecvenței relațiilor sexuale, reducerea voinței de a mai avea copii, violuri, divorțuri, prostituție, avorturi.

2) în ce privește violența TV s-a constatat că 50% din crimele din SUA sunt stimulate de televizor; 90% spun că au învățat trucuri criminale la televizor; 40% au copiat exact aceleași crime; 28 de persoane s-au sinucis jucând ruleta rusească, după ce au vizionat un film ce evocă acest joc.

În încheiere, mai amintim că vizionarea TV este un proces anormal organismului omenesc, favorizând apariția unor boli, cum ar fi obezitatea (21%), diabetul (14%), precum și afecțiuni ale ochilor (astigmatismul).

Mesajul erotic incită imaginația copiilor și contribuie în mod esențial la o maturizare precoce din punct de vedere sexual. Cercetările constată apariția unor grave tulburări din punct de vedere psihologic și comportamental la copiii și tinerii care s-au obișnuit cu consumul de materiale erotice.

1. Materialele erotice creează dependență, în sensul că acestea cer un consum sporit.

2. Se formează o imagine falsă referitor la ceea ce înseamnă dragostea, la ceea ce putem aștepta de la celălalt și, mai cu seamă, la ceea ce trebuie să dăruim noi înșine.

3. Scade vârsta primelor relații sexuale.

4. Se naște obișnuința de a considera relațiile sexuale ca pe un sport ce poate fi practicat cu oricine și cu orice oportunitate, și de a-l trata pe celălalt ca pe un obiect de satisfacere a plăcerilor egoiste.

5. Scade dorința de a întemeia o familie și de a avea copii.

6. Pentru mulți apare sentimentul frustrării că nu pot atinge standardele de frumusețe și seducție propuse de cei de pe micul ecran sau cine știe ce performanță erotică.

7. Sporește violența îndreptată împotriva femeilor.

Comportamentul răzvrătit și tiranic, atitudinea ironică și limbajul impertinent promovate pe micul ecran formează niște tineri egoiști și individualiști, incapabili să se socializeze normal. Iar mesajul publicitar multiplică dorințele, generează stări de frustrare și, ca urmare, se constituie într-un factor de stres extrem de nociv pentru dezvoltarea personalității copiilor.

7. Opțiunea de plată a unei anume sume de bani pentru vizionarea emisiunii preferate

Cei mai multi au optat pentru varianta 1 – 5 lei, aceasta fiind suma pe care sunt dispuși să o dea companiei de cablu pentru a viziona în continuare emisiunea preferată.

Într-o zi, deschizând televizorul, găsim o emisiune și ne vine să exclamăm:” Cum pot să spună astfel de tâmpenii?!”. E dificil de spus de ce, dar sentimentul există, brut și inexplicabil. Respingem sau primim anumite lucruri cu brațele deschise, dintr-o pornire spontană. Astfel de impulsuri se pot manifesta față de orice: un prezentator care ne enervează, sau, dimpotrivă, un nou format de emisiune care ne place dintr-un motiv necunoscut (culoarea, sunetul), o voce care ne vrăjește…

Uneori, simțim porniri compulsive, cum ar fi să mâncăm ceva uitându-ne la un film de groază. Dintr-odată, avem lângă noi un pachet de biscuiți și deja băgăm mâna în pungă în mod compulsiv, ca pentru a însoți frenezia imaginilor printr-o bulimie alimentară. Alteori nu ne putem abține să ne împărtășim entuziasmul cu prietenii, cu colegii… și ne dăm seama că entuziasmul acesta nu ne stă în fire. Eram convinși că emisiunea oferă o informație vitală, iar interlocutorul nostru ne trezește la realitate arătându-ne că majoritatea elementelor anchetei nu se bazează pe probe solide. Dar noi am crezut că e așa; ne-am simțit atât de bine în fața ecranului!

Situațiile de acest gen ne arată în ce măsură mass-media se adresează profund afectului nostru: creează emoții, care sunt atât de imediate și de intense încât ating o parte a ființei noastre, una instinctivă și irațională, departe de simțul cartezian care ar trebui să ne anime atunci când primim informația.

Odată cu înmulțirea canalelor private care trăiesc din reclame, legea concurenței impune o normă simplă: din ce în ce mai mulți stimuli senzoriali pentru a captiva telespectatorul în câteva secunde, înainte de a muta canalul. Este prea rapid pentru a se forma un gând rațional.

Mișcările de acceptare sau respingere se pot fonda pe un chip, pe voce sau chiar pe culorile din platoul de televiziune. Devenim niște marionete și, uneori, singurul mod de a scăpa este să stingem televizorul sau să conștientizăm că suntem obiectele unor astfel de mecanisme.

Ca mediu al imaginii, televiziunea supune telespectatorii unor efecte complexe determinate de culoare. Roșul provoacă, în general, un grad de excitare mai mare al organismului, în timp ce albastrul calmează. Fiecare culoare are influența sa asupra stării noastre emoționale, iar psihologia descoperă, încet-încet, care sunt acestea. Uneori, o simplă culoare poate constitui cheia succesului unui concept sau al unei emisiuni, dar și conținutul trebuie să fie pe măsură.

Rolul unui canal de muzică

Dintre respondenți cei mai mulți au considerat că rolul unui canal de a muzica este acela de a distra, iar la diferență mică s-au situat cei care cred un alt rol de bază este cel de a informa.

Rol de divertisment: Televiziunea pune la dispoziția publicului modalități de petrecere a timpului liber.

Rol informativ: Alimentează publicul cu știri sau informații despre evenimentele sociale, afaceri publice și viața politică.

Rol manipulator: Evenimentele sau faptele cotidiene difuzate de mass-media sunt intepretate și judecate.

Rol educativ: televiziunea difuzează informații și cunoștințe cultural-științifice.

Profilul respondenților

Categoria de vârstă

Se observă că există 100 de femei cu vîrsta între 18 și 38 și 105 bărbați din aceeași categorie de vârstă, 125 de femei în categoria 39-59 și 135 de bărbați, iar în ultima grupă, 60 – 80 de ani, se află 25 de femei și 10 bărbați.

Starea civilă

Se observă că 46 % dintre respondenți sunt căsătoriți, 20% în concubinaj, 22 % singuri, iar 12% divorțați.

Venitul lunar

Anexe

Bună ziua ! Mă numesc ……………………….. si realizez un studiu privind preferințele românilor la posturile de televiziune, în special al posturilor de muzică. Aș dori , dacă sunteți amabil, să-mi răspundeți la următoarele întrebări :

Vă uitați la televizor?

[ ] Da

[ ] Nu.

Ce programe urmăriți la TV?

[ ] Știri

[ ] Programe de muzică

[ ] Sport

[ ] Filme, seriale

[ ] Emisiuni de divertisment

[ ] Talk-show-uri

[ ] Desene animate

[ ] Documentare științifice

În ce perioadă a zilei vă uitați mai mult la TV?

[ ] 06-12

[ ] 12-18

[ ] 18-00

[ ] 00-06

4) Ce programe vizionați dintre cele de muzică?

[ ] MTV

[ ] VH1

[ ] Music Channel

[ ] U TV

[ ] Etno TV

[ ] Taraf TV

Cate ore ascultați muzică pe zi?

[ ] 1 [ ] 2 [ ] 3 [ ] 4 [ ] mai mult de 4 ore zilnic

Ce vă place în mod deosebit la postul dvs. preferat de muzică ?

[ ] piesele noi

[ ] repetarea anumitor melodii

[ ] dedicațiile muzicale

[ ] interviurile cu vedetele muzicii

[ ] Altele………………………………………………………………………………

Considerați că o emisiune din cadrul unui post de muzică – asupra unui telespectator – are un impact:

[ ] pozitiv

[ ] negativ

[ ] niciun impact

[ ] nu știu/nu răspund.

Sunteți de părere că acest post de televiziune, respectiv de muzică vă influențează?

[ ] Nu

[ ] Da. Cum? …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

[ ] Nu știu/ nu răspund

Dacă prețul abonamentului la cablul TV ar crește pentru ca posturile de muzică să nu fie scoase din grilă, cîți bani ati fi dispus să platiți în plus pentru a vă uita la emisiunea preferată/canalul preferat?

[ ] 1 -5 ron

[ ] 6 – 11 ron

[ ] 12 – 17 ron

[ ] 18 – 23 ron

[ ] 24 – 29 ron

[ ] nu știu/nu răspund.

În opinia dumneavoastră, rolul unui post de muzică este acela de a:

[ ] informa

[ ] manipula

[ ] distra

[ ] educa

[ ] altul……………………………………………………………………………………………………………….

[ ] nu știu/nu răspund.

Este calitatea programelor mai importantă decât prețul abonamentului TV pentru dumneavoastră?

[ ] Da

[ ] Nu

Cât de mult contează prețul abonamentului pentru dumneavoastră?

[ ] Foarte mult

[ ] În mare măsură

[ ] Mediu

[ ] În mică măsură

[ ] Deloc

Ce vârstă aveți?

[ ] 18-38 ani

[ ] 39-59 ani

[ ] 60-80 ani

Sunteți:

[ ] Femeie

[ ] Bărbat

Starea civilă

[ ] Singur (ă)

[ ] Căsătorit(ă)

[ ] Necăsătorit(ă)

[ ] Divorțat (ă)

Care este venitul dumneavoastra lunar?

[ ] 400 RON – 500 RON

[ ] 500 RON – 700 RON

[ ] 700 RON – 900 RON

[ ] Peste 900 RON

Va multumim pentru timpul acordat! Va aducem la cunostinta ca datele pe care ni le-ati furnizat vor ramane confidentiale.

Bibliografie

Claude-Jean Bertrand (2001), O Introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași

Mihai Coman, (1999) Sistemul mass-media , Editura Polirom, Iasi

Miruna Runcan (1998), Introducere în etica și legislația presei, Editural All, Bucuresti

La inceput a fost cuvantul (1999), Manual AFP, vol. I, Editura Fundației Rompres, Bucuresti

Birkenbihl, Vera (1998), Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înțelege, Gemma Pres

1852, editorul celebrului ziar „The Times”

Ball-Rokeach, Sandra (1999), Teorii ale comunicării de masă, Polirom

Dagenais Bernard (2003), Campania de relații publice, Ed. Polirom, Iași

Dobrescu, P., Bârgăoanu, A. (2002). Mass media – puterea fără contraputere. ALL, București

Stavre Ion (2011). Comunicare audiovizuală, Tritonic, București

Marinescu Valentina (2003). Introducere in teoria comunicării-principii, modele, aplicații , Ed. Tritonic, București

McQuail David, Windahl Sven (2001). Modele ale comunicarii pentru studiul comunicarii de masă, Comunicare.ro, București

Vlăsceanu Lazăr (2011), Sociologie, Ed. Polirom, Iași

Silverstone Roger (1999). Televiziunea în viața cotdiană, Ed. Polirom, Iași

Jean Stoetzel (1943). Theorie des opinions, 2e partie, Distributions des opinions, P:U:F., Paris

Jean Stoetzel, Alain Girard (1975). Sondajele de opinie publică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București,

comunicare.gz.ro/go.x?q=links&l_op=visit&lid=311

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Televiziunea_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia