Posibilitati Inovationale DE Dezvoltare A Managementului Intreprinderilor Mici Si Mijlocii In Republica Moldova
POSIBILITĂȚI INOVAȚIONALE DE DEZVOLTARE A MANAGEMENTULUI ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
ABSTRACT
ANNOTATION
LISTA ABREVIERILOR
LISTA FIGURILOR
LISTA TABELELOR
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. CAPACITATEA APLICĂRII INOVAȚILOR LA NIVELUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
1.1.Aspecte teoretice cu privire la inovații și factorii ce influențează procesul inovațional
1.2. Principii și tipurile inovației
1.3. Sisteme de cercetare și dezvoltare în vederea lansării a noi produse în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii
CAPITOLUL II. ORGANIZAREA, IMPLEMENTAREA, DEZVOLTAREA ȘI GESTIUNEA ACTIVITĂȚII INOVAȚIONALE ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII-COMPETITIVITATEA ACTIVITĂȚII DE DEZVOLTARE A ,,ADI STUDIO RANNILA’’S.R.L. .
2.1. Analiza economico-managerială a întreprinderii ,,ADI STUDIO RANNILA’’ S.R.L
2.2. Problemele susținerii ÎMM în Republica Moldova
2.3. Competitivitatea factor important în activitatea inovațională a întreprinderilor mici și mijlocii
CAPITOLUL III. TENDINȚELE DE DEZVOLTARE A ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII-SECTOR PRIORITAR AL ACTIVITĂȚII DE ANTREPRENORIAT
3.1. Situația economică curentă și evoluția dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii
3.2. Evoluția abordării ÎMM-urilor în mediul economic a țărilor din UNIUNEA EUROPEANĂ
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
GRAFICUL CALENDARISTIC DE EXECUTARE A TEZEI DE LICENȚĂ
FIȘA DE EVALUARE A TEZEI DE LICENȚĂ
LISTA ABREVIERILOR
ÎMM – Întreprinderi mici și Mijlocii
CP – Capacitate Inovațională
R&D- Research and Developpement
UE-Uniunea Europeană
LISTA FIGURILOR
LISTA TABELELOR
Tabelul 1.1. Oportunități și riscuri manageriale………………………………………………………………..12
Tabelul 1.2. Obiectivele evaluării performanțelor resurselor umane……………………………………18
Tabelul 2.3. Analiza activității economico-financiare a întreprinderii………………………………….23
Tabelul 2.4. Rezultatele aplicării metodelor moderne de evaluare a resurselor umane………..29
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei. Premisele succesului oricărei inovații sunt atât de ordin endogen cât și exogen. O inovație poate reuși doar în măsura în care există motivație doar pentru competitivitate. Gestiunea caută să dirijeze organismele într-o manieră optimă astfel încât neajunsurile să fie cât mai mici posibile. Ea propune o cunoaștere orientată spre acțiune, evidențiind aspectele caracteristice procesului de viață. Economia pune în evidență marile mișcări ale procesului de viață ca și principiile fundamentale pe care se întemeiază deciziile curente. Sectorul ÎMM-urilor în întreaga lume este considerat factorul determinant al economiei concurențiale, principala sursă a creșterii economice și de creare a noilor locuri de muncă. În Moldova activitatea sectorului ÎMM a început să prindă contur ca fenomen al dezvoltării social-economice a țării aproximativ cu 14-15 ani în urmă, după finalizarea privatizării în masă și conturarea proprietarilor reali. Acest sector s-a format și dezvoltat în condiții economice nefavorabile și incerte ale perioadei de tranziție. Deși condițiile de finanțare s-au îmbunătățit în ultimii ani, accesul la finanțare constituie încă o problemă majoră pentru majoritatea întreprinderilor din acest sector. Politica de stat se sprijinăpe principiile creării unei baze legislative, normative și fiscale stimulatoare, de susținere financiară, favorabilă dezvoltării stabile a acestui sector. Practica însă ne demonstrează că aceste măsuri nu sunt suficiente, fiind încă foarte neînsemnată ponderea persoanelor cu inițiativă privată in sectorul micului antreprenoriat, iar veniturile realizate de întreprinderile mici și mijlocii ar putea fi mult mai mari.
Scopul lucrării constă în investigarea modalităților de desfășurare a activității de inovare în cadrul întreprinderii mici și mijlocii. Pentru atingerea acestui scop este necesar să se asigure o reflectare obiectivă a trăsăturilor specifice ale companiilor respective. Reieșind din acest scop autorul a propus următoarele obiective: Evaluarea cauzelor care determină inovarea la nivelul întreprinderii, analiza sistemului de cercetare și dezvoltare utilizate pentru noi produse, procedee de fabricație, dispozitive, organizarea, implementarea, dezvoltarea, și gestiunea proiectelor de inovare,evidențierea sistemelor și principiilor inovative
Metodologia cercetării: o constituie conceptele contemporane de aplicare a inovaților întreprinderilor mici și mijlocii în Republica Moldova, elaborarea unor măsuri concrete, ce ar contribui la creșterea eficacității activității lor, precum și relevarea direcțiilor de perspectivă ale dezvoltării întreprinderilor mici.
Revista literaturii de specialitate. Investigațiile cuprinse în teză se sprijină pe lucrările economiștilor străini și autohtoni din domeniu managerial al întreprinderilor mici și mijlocii în Republica Moldova.
CAPITOLUL I. CAPACITATEA APLICĂRII INOVAȚILOR LA NIVELUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
1.1. Aspecte teoretice cu privire la inovații și factorii ce influențează procesul inovațional
Inovația este considerată, în general, ca motorul principal al creșterii economice în economia globală de astăzi [2, p.15]. Prin introducerea în practică a inovațiilor se pot obține produse cu caracteristici de calitate îmbunătățite, servicii de calitate superioară, procese de producție noi, mai eficiente și mai curate (ecologice), modele îmbunătățite ale sistemului de management al afacerilor, metode moderne de management al forței de muncă etc. Există multiple motivații ale întreprinderilor și organizațiilor pentru a inova, între care: creșterea cotei de piață, cucerirea de noi piețe, ameliorarea calității produselor, lărgirea gamei de produse, înlocuirea produselor învechite, reducerea impactului asupra mediului etc. Inovația este indisolubil legată de creativitate (categorie din care face parte acest articol). Inovarea și creativitatea sunt procese care se intercondiționează, deoarece găsirea soluției la problemele ce apar într-un proces de inovare necesită creativitate. Inovația vizează o aplicare comercializabilă în practică a unei invenții; totuși, inovația este posibilă și fără o prealabilă invenție.
Presiunea concurențială obligă întreprinderile să caute permanent soluțiile care le permit o cât mai bună poziție pe piața politică ce constituie piziția esențială de existență a întreprinderii. O privire mai atentă ne arată însă că nu toate întreprinderile promovează noul cu tot atâta entuziasm, chiar dacă vom analiza o sigură întreprindere vom constata că în diferite perioade ale existenței sale, acțiunea de promovare a noului este condusă cu o viteză diferită care nu depinde neapărat de cine este director în momentul respectiv.
Între factorii principali care determină o întreprindere la un moment dat să-și diversifice producția și mai ales să promoveze noul, se pot reține următoarele [3, p. 53]:
1) Nevoia imperativă de a dezvolta sau măcar păstra poziția ocupată de întreprindere pe piață; aceasta este fără îndoială factorul cel mai important; practic toate întreprinderile se preocupă de păstrarea poziției ocupate și lărgirea segmentului deținut din piață;
2) Cererea pieței de a-și diversifica producția; de fapt, majoritatea întreprinderilor se preocupă de diversificare în domeniul pe care îl stăpânesc și doar arareori este vorba de o schimbare a profilului. În general, întreprinderile par mai tentate să își diversifice produsele decât să își diversifice tehnologiile de realizare a produselor. Sub aspectul căilor pe care întreprinderile le aleg pentru diversificare, cel mai adesea se apelează la forțele interne pentru o diversificare a produselor și la achiziții externe în rest, mai ales atunci când este vorba de o schimbare a profilului întreprinderii.
3) Obligativitatea de a se alinia la normative impuse de Guvern, legislație, cerințe sociale; normele cel mai frecvent modificate în ultimii ani sunt cele referitoare la protecția mediului. Pe planul produselor oferite pe piață, normele de protecție a mediului nu afectează toate ramurile industriale. Cele mai afectate ramuri sunt cele ale industriei chimice, farmeceutice și automobilului. În cazul altor ramuri, cele care sunt puternic afectate de normele stricte de protecție a mediului sunt mai degrabă tehnologiile decât produsele. De asemenea, mai apar și restricții determinate de standardizare sau, mai frecvent, de noile măsuri de protecție a cumpărătorului, care merg mult mai departe decât la stabilirea mai strictă a termenelor de garanție [3, p. 56].
4) Nevoia de a face față unei scăderi a ofertei sau scumpiri a materiilor prime; este vorba în primul rând de scumpirea energiei care a obligat întreprinderile să își schimbe atât tehnologiile cât și să-și reproiecteze produsele.
Factorii pe care ancheta i-a pus în evidență ca având cea mai mare importanță în domeniul inovațional sunt [4, p.47]:
factori care încurajează activitatea de inovare în întreprindere:
– activitatea de introducere a noului este susținută și încurajată de conducerea întreprinderii; rolul conducerii este evident în politica strategică a întreprinderii. Ar trebui însă subliniat inversul situației, anume că o conducere care nu încurajează introducerea noului poate foarte ușor să distrugă o întreprindere altfel bine situată;
– o legătură strânsă cu clienții, care pot astfel să sugereze numeroase înnoiri folositoare atât lor cât și firmei producătoare. Așa cum am arătat anterior, clienții reprezintă o importantă sursă de idei novatoare, de care trebuie fără îndoială să se țină seama atunci când se dorește înnoirea produselor. Ei sunt, de asemenea o sursă ce semnalează în mod pertinent lipsurile produselor firmei, lipsuri ce se remediază fie la următoarea generație de produse, fie prin modificări ale tehnologiei de fabricație care să le înlăture chiar în cadrul fabricației curente;
– o fixare și delimitare clară a obiectivelor întreprinderii care să permită canalizarea eficientă a eforturilor de înnoire;
– o politică de concentrare a resurselor întreprinderii pe un număr restrâns de proiecte de inovare cărora să li se poată asigura evoluția rapidă spre forma finală, produs nou sau tehnologie nouă. Este vorba aici în special de politica firmelor mici și mijlocii care nu-și pot permite o abordare foarte largă a temelor R&D din lipsă și de fonduri și de personal;
– alcătuirea unor echipe interdisciplinare însărcinate cu introducerea elementelor de inovare. Conducerea acestor echipe trebuie încredințată unor oameni care, pe lângă o calificare înaltă, este imperativ necesar să fie deschiși spre nou, în primul rând să fie ei însăși capabili de a genera idei noi.
factori care frânează activitatea de inovare în întreprindere:
– o concentrare excesivă a eforturilor asupra îmbunătățirii produselor și/sau tehnologiilor care există deja în întreprindere. Desigur că o ușoară perfecționare a ceva deja existent și bine cunoscut este soluția cea mai simplă și cu cele mai multe șanse de succes, dar politica pașilor mici riscă să se materializeze printr-o pierdere ,
– depresiunea economică. Depresiunea, pe de o parte, limitează drastic fondurile pe care întreprinderea le poate aloca înnoirilor. Pe de altă parte, și piața este mai puțin activă, cererea generală scade, riscurile pe care întreprinderea și le asumă și care sunt inerente oricărei înnoiri cresc considerabil;
– teama conducerii întreprinderii de a se implica în acțiuni care comportă un anumit grad de risc. O asemenea situație a fost și, în bună măsură mai este, tipică pentru România și probabil pentru orice economie neconcurențială. Directorul unei asemenea întreprinderi vede într-un proces de înnoire doar necazurile pe care i le-ar putea aduce. Într-adevăr, dacă lucrurile se sfârșesc bine, directorul primește pentru toate eforturile ate cu introducerea elementelor de inovare. Conducerea acestor echipe trebuie încredințată unor oameni care, pe lângă o calificare înaltă, este imperativ necesar să fie deschiși spre nou, în primul rând să fie ei însăși capabili de a genera idei noi.
factori care frânează activitatea de inovare în întreprindere:
– o concentrare excesivă a eforturilor asupra îmbunătățirii produselor și/sau tehnologiilor care există deja în întreprindere. Desigur că o ușoară perfecționare a ceva deja existent și bine cunoscut este soluția cea mai simplă și cu cele mai multe șanse de succes, dar politica pașilor mici riscă să se materializeze printr-o pierdere ,
– depresiunea economică. Depresiunea, pe de o parte, limitează drastic fondurile pe care întreprinderea le poate aloca înnoirilor. Pe de altă parte, și piața este mai puțin activă, cererea generală scade, riscurile pe care întreprinderea și le asumă și care sunt inerente oricărei înnoiri cresc considerabil;
– teama conducerii întreprinderii de a se implica în acțiuni care comportă un anumit grad de risc. O asemenea situație a fost și, în bună măsură mai este, tipică pentru România și probabil pentru orice economie neconcurențială. Directorul unei asemenea întreprinderi vede într-un proces de înnoire doar necazurile pe care i le-ar putea aduce. Într-adevăr, dacă lucrurile se sfârșesc bine, directorul primește pentru toate eforturile pe care fără îndoială le-a făcut, ,,felicitări călduroase´´ și atât! Dacă lucrurile sfârșesc rău, directorul este dat afară. Pentru faptul că întreprinderea nu urmează linia mondială a domeniului, atunci pe director nu-l condamnă nimeni;
– îndepărtarea întreprinderii, în urma procesului de înnoire, de vechiul său domeniu;
– lipsa de entuziasm a firmelor mari de a se antrena în proiecte care, la prima vedere, nu par a fi foarte importante pentru firmă. În general, firmele mari sunt mai puțin mobile pentru cele mici este nevoie de argumente foarte solide pentru a le determina să se abată de la planurile lor pe termen mediu sau lung. Deși ele și-ar putea permite mai ușor să își asume riscul unui asemenea proiect, de regulă, nu o fac.
– incertitudini privind evoluția materiilor prime sau a cererii noului produs. De exemplu, la ora actuală, stabilirea unei politici de dezvoltare a sectorului energetic este greu de făcut deoarece nimeni nu știe cu precizie cum vor evolua prețurile la petrol și gaze naturale, care va fi poziția opiniei publice față de dezvoltarea energeticii nucleare sau cum va evolua cererea de energie [o parte din răspunsuri ar putea fi adusă de studiile de prognoză tehnologică];
– dificultățile de comunicare și de informare determinate pe de o parte de specializarea excesivă a fiecărui domeniu științific, dar pe de altă parte și de interconexiunile tot mai adânci dintre ele.
Factorii care contribuie cel mai mult la succesul unui proiect cu caracter novator, conform cazurilor analizate sunt:existența în cadrul întreprinderii a unui personal calificat pentru a rezolva toate problemele ce apar de la stadiul de cercetare până la transpunerea industrială a proiectului; implicarea serviciului de cercetare în toate fazele noului proiect, de la decizia de adoptare a acestuia până la realizarea producției de serie sau intrarea noii tehnologii în regimul normal de lucru; o comunicare eficientă și o cooperare reală în toate serviciile implicate; susținerea permanentă din partea conducerii întreprinderii; capacitatea de a accepta idei venite din afara serviciilor direct implicate în luarea deciziilor de înnoire și transpunerea în practică a acestor decizii.
Pe de altă parte, principalii factori care pot frâna introducerea noului ar fi: dificultățile care apar la trecerea de la faza laborator la faza industrială a proiectului; ele se explică foarte adesea, prin faptul că, în faza de laborator se testează în primul rând posibilitățile de a realiza noul produs sau noua tehnologie prin prisma cunoștințelor în domeniul legilor naturii, a existenței utilajelor necesare, optimizarea randamentelor etc.
Pe de altă parte, la trecerea în faza industrială elementele care trec acum în prim plan sunt de tip economic-costuri de fabricație de exemplu-iar optimul privit dintr-un punct de vedere strict tehnologic este foarte adesea departe de cel economic și de aici discordanța între performanțele tehnologice și cele comerciale ale noului produs sau tehnologie; inerția pieței de a accepta noul; lipsa unui sistem eficient de circulație a informației, atât între serviciile implicate în lansarea noului cât și între acestea și exterior.
Dintre toate elementele prezentate, unul din cele mai importante și asupra cărora merită să ne oprim este cel care vizează rolul strategiei întreprinderii. Se pot identifica treri strategii posibile între care firma poate opta: reducerea costurilor în raport cu concurența; realizarea unor produse diferite de cele ale concurenței; concentrarea pe un anumit segment de piață.
Indiferent de opțiunea aleasă, există o serie de riscuri care apar întotdeauna și de care trebuie să se țină cont. Dintre acestea noi le vom aminti pe cele mai importante: incapacitatea de a pune in practică strategia aleasă sau incapacitatea de a susține modificările pe care ea le impune pe tot parcursul perioadei de tranziție; diminuarea avantajului concurențial pe care ni-l oferă strategia de bază utilizată până acum și pe care urmează să o schimbăm.
1.2. Principii și tipurile inovației
Dincolo de factorii obiectivi și subiectivi care stabilesc succesul sau insuccesul unui proiect de introducere a noului, există o serie de principii ce trebuie respectate. Întotdeauna, atunci când urmărim noul, trebuie analizate toate sursele care ne pot sugera o oportunitate. Uneori este vorba de creșterea demografică, alteori de creșterea nivelului de trai al oamenilor sau de dorința lor de a fi mai bine și mai repede informați, toate acestea sunt exemple de surse situate în afara celor clasice, cum ar fi valorificarea unei noi descoperiri științifice. Inovația ține atât de concepția a ceva nou cât și de percepția surselor care sugerează noul, surse de cele mai multe ori externe. De aceea, un om ,,inovant´´ este un om care va fi tot timpul la curent cu tot, care știe și să privească și să asculte și să întrebe [19, p. 39]. O dată sesizată o șansă de a crea ceva nou, asemenea oameni imaginează produsul cu funcțiile sale apoi își crează o imagine asupra cererii, atât calitative cât și cantitative.
Tabelul 1.1. Clasificarea întreprinderilor în funcție de gradul de inovare propus de strategia adoptată [elaborat de autor]
O inovație, pentru a fi eficientă, trebuie să fie simplă și să aibă o adresă precisă. Noua idee trebuie să conducă la un produs care să facă un lucru anume; altfel, riscăm să producem confuzie și produsul respectiv să nu fie acceptat. Nu se pornește de la o invenție cu gândul că vom revoluționa o întreagă ramură industrială.Cele ce pornesc cu asemenea intenții, rareori se materializează în ceva util. În schimb, multe invenții care și-au propus doar aducerea unui element de noutate, bine precizat și ușor de realizat, au sfârșit adesea prin a revoluționa domeniul. Un alt factor care are o influență care are o influență majoră asupra procesului de inovare, este omul. Creativitatea este un atribut al omului care știe ce are de făcut. Capacitatea unui om de a fi creativ se poate aprecia după o serie de criterii din care amintim:
Ușurința de a rezolva problemele dificile cu care se confrută; capacitatea de a-și asuma riscuri calculate; capacitatea de a conduce un colectiv de oameni; ușurința de comunicare cu oamenii; o experiență bogată în domeniu; dorința de a se realiza în domeniu; multă fantezie; optimism.
Un individ creativ trebuie să fie capabil să identifice problemele ce așteaptă a fi rezolvate efectiv. A fi inovant înseamnă a fi capabil să furnizezi idei care să servească drept soluții utilizabile pentru probleme reale. Între trăsăturile unui om inventiv se mai pot reține spiritul de observație, curiozitatea, capacitatea de a face numeroase conexiuni, de a se descurca într-un hățiș de elemente complex. Capacitatea de a se impune ca lider răspunde cumva și unei bune păreri asupra propriei capacități de a face față problemelor ce s-ar putea ivi, este foarte puțin probabil că un om cu o părere proastă despre sine însuși ar putea fi vreodată un inventiv capabil să se abată de la rutină și să imagineze ceva cu totul nou. Pentru că un om poate avea foarte multe idei, acest lucru nu este suficient. El trebuie să fie capabil să le comunice, să intre într-un proces de schimb de idei și de soluții cu ceilalți. Oricum am privi lucrurile, astăzi nu mai există inventatori solitari, complexitatea problemelor tehnologice este mult prea mare și ca atare lucrul în echipă este indispensabil. De aici, se justifică argumentul pentru cerința ca inovatorul să aibă o bună capacitate de comunicare. Nu toți oamenii sunt la fel de inventivi. Există inventivi și există oameni metodici, tot așa cum există și oameni ,,obișnuiți´´. Este foarte bine să existe cele două categorii de oameni întrucât, este realmente nevoie de o echipă echilibrată. O lor se poate observa și în tabelul de jos.
Tabelul 1.2. Comparația trăsăturilor pendanților și trăsăturilor inventivilor
[elaborat de autor]
Inventivitatea oamenilor poate fi efectiv stimulată sau frânată de numeroși factori, dintre care cei mai semnificativi țin de mediul în care oamenii își desfășoară activitatea, de modul în care sunt văzuți de conducere-de la șeful direct, la directorul general al întreprinderii. Circulă în literatura economică o listă lungă de fraze stimulative pentru introducerea noului și o listă și mai lungă de fraze care blochează orice tentativă de a schimba ceva. Dincolo de frazele blocante care din păcate sunt supuse, foarte adesea, uneori cu intenție, alteori pur și simplu, există mai mulți factori care pot bloca performanțele creative ale oamenilor. O structură care vizează progresul trebuie să încerce să evite cu orice chip apariția unor asemenea factori, între care teama [7, p.13]:
De exemplu, teama de a face greșeli aspru penalizate, de la a fi penibil, până la riscul de a-ți pierde postul sau chiar cariera. Mai bine nu riști să sugerezi ceva nou! Sau teama ca ideile să-ți fie furate și prezentate de altcineva ca fiind ale sale. Ea te determină să nu le spui, ceea ce de regulă nu le ajută să se dezvolte
Tabelul 1.3. Elemente asemenea ale pendanților și inventivilor [elaborat de autor]
birocrația. Obținerea de mult prea multe semnături pentru a testa o nouă idee o poate adesea ucide. Obligativitatea de ai demonstra valabilitatea printr-o listă nesfârșită de teste de rutină te poate determina să nici nu o mai pui în discuție. Crearea și menținerea în funcțiune a unor echipe foarte numeroase de cercetare este tot o formă de birocrație cu efecte la fel de rele la care se adaugă și relațiile umane care nu sunt niciodată perfecte între membrii unei echipe mari.
structura formației de lucru. Când cercetătorul, mai ales cel tânăr, lucrează într-o echipă, tema pe care el o propune trebuie acceptată mai întâi de echipă ceea ce nu este întotdeauna evident mai ales când ideile sale au un grad sporit de originalitate.
ierarhizarea echipei. În general, ideile cercetătorilor cu multă experiență din echipă nu sunt criticate deschis de cei tineri și ele se impun ca viitoarele teme de cercetare deși, de cele mai multe ori, asemenea idei nu sunt mai puțin inovante. Asemenea idei nu sunt nici măcar îmbunătățite printr-o dezbatere în cadrul echipei pentru că nu se face.
alegerea greșită a unor teme. Poate provoca apariția unei lipse de motivație. Poate mări nejustificat riscul implicat.
Există o sumă de idei privitoare la modul cum trebuie gestionat procesul de inovare și în special cum trebuie lucrat cu oamenii antrenați, idei care pot fi o bună încheiere a discuției purtate și o bună deschidere pentru ceea ce urmează, modul în care întreprinderea transpune în practică ideile noi ca:
ideile sunt fragile, la fel și oamenii care le generează;
ideile sunt vii, trebuie îngrijite și răsfățate, la fel trebuie tratați și oamenii care le-au imaginat;
orice idee este valoroasă, merită cel puțin să o asculți;
cel ce lansează o idee nouă trebuie susținut pentru a o dezvolta și pentru a o impune;
la succesul unei idei poate contribui toate serviciile firmei, dar serviciile R&D, tehnic și marketing trebuie neapărat antrenate la transpunerea ei în practică;
contactul autorului ideii cu cei având alte specialități poate avea efecte benefice;
dacă oamenii unui grup sunt diferiți, aceasta este un atu, nicidecum o slăbiciune a grupului;
pentru a facilita contactul între oameni cu formații diferite și cu personalități puternice, un mediator poate avea un rol esențial;
cale evidentă nu este neapărat eficientă.
Inovarea poate fi privită din mai multe puncte de vedere [2, p.16]:
1. după obiectul ei, distingem:
a) inovarea de produs, este cea care permite oferirea unui produs mai bun decât cele prezente acum pe piață, în sensul că oferă mai multe funcțiuni sau că le îndeplinește mai bine, poate fi vorba și de produse cu totul noi.
Există mai multe forme de inovare de produs:
schimbarea de concepție, care se bazează pe o idee nouă, ce se sprijină sau nu pe o tehnologie nouă;
realizarea produsului utilizând alte materilae sau componente;
un nou desing, care adesea înseamnă de fapt mai mult decât o simplă schimbare de formă sau de aspect, el poate implica aspecte ergonomice sau modificări de fabricație;
noi servicii care însoțesc produsul sau găsirea de noi utilizări produsului ca atare sau cu modificări minime, iar dacă aceasta reușește, poate fi începutul unei noi serii în care ulterior se regăsesc celelalte tipuri de inovare amintite anterior [4, p.1 8].
b) inovarea de proces, care vizează aspecte interne ale întreprinderii căreia îi îmbunătățesc performanțele. Este vorba de modificări ale proceselor de fabricație determinate de o nouă investiție, de perfecționarea materialelor existente, de valorificarea experienței dobândite pe parcurs.
Se admite la ora actuală că singura soluție rezonabilă pentru a menține și în mod eventual, a îmbunătăți potențialul tehnologic al unei întreprinderi constă în introducerea continuă a noului, mai ales prin intermediul activității de cercetare, activitate cunoscută în literatura de specialitate occidentală prin sigla R&D [inițialele cuvintelor Research and Developpement]. Aceasta nu înseamnă că efectele curbelor de învățare ar fi de neglijat, dar pe de altă parte scăderile spectaculoase de costuri se obțin doar în prima perioadă de introducere a tehnologiei în întreprindere, perioadă estimată de regulă la mai puțin de un an, după care lucrurile se stabilizează, iar scăderea costurilor pe seama experienței devine constantă cu o pantă foarte mică.
1.3. Sisteme de cercetare și dezvoltare în vederea lansării a noi produse în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii
Cercetarea de dezvoltare implică fazele de pilot și prototip, precum și cercetările executate pe bază de contract dacă clientul solicită realizarea de lucrări care se includ în definiția de mai sus și care presupun existența unui element de noutate.
Nu se pot considera ca fiind activități de R&D: testele și analizele de rutină de orice fel care se execută pentru controlul cantității și calității sau modificărilor de rutină ale materiilor prime, produselor intermediare și finale, chiar dacă ele conduc în final la unele îmbunătățiri. Cauza excluderii rezidă în faptul că ele nu aduc noutăți sau un grad semnificativ de inovare; studiile de piață, analizele de cost; producția de probă dacă scopul ei nu este realizarea unui produs ameliorat; lucrările cu caracter administrativ legate de elaborarea brevetelor de invenție sau achiziționării de licențe; testele de verificare a brevetelor sau licențelor, testele pentru rezolvarea unor litigii; activitatea de proiectare și construcție având ca scop construirea, mutarea, rearanjarea sau pornirea unor instalații, altele decât acelea al căror unică folosință urmează a fi activitatea de R&D.
Definiția curent acceptată pentru sistemul de cercetare R&D este următoarea:
– cercetarea fundamentală care constă în cercetări experimentale sau teoretice întreprinse cu scopul principal de a dobândi noi cunoștințe fără a avea în vedere o aplicație practică anume;
– cercetarea aplicativă care este o cercetare planificată sau o analiză critică având ca scop dobândirea de noi cunoștințe care au o aplicabilitate generală sau o anume finalitate;
– cercetarea de dezvoltare care constă în cercetări sistematice bazate pe cunoștințele dobândite în cadrul cercetării fundamentale sau aplicative sau provenite din experiența practică în vederea lansării în fabricație a unor noi materiale, produse, procedee de fabricație, dispozitive, servicii sau sisteme, ori în vederea ameliorării sensibile a celor deja existente.
O definiție de asemenea lungime și grad de detaliere se explică prin considerente de ordin fiscal: firmele sunt obligate să includă în bilanțul anual sumele destinate activităților de cercetare care au un alt regim de impozitare față de restul cheltuielilor [10, p.56].
Încadrarea activității R&D în întreprindere pornește de la viziunea strategică a întreprinderii – Care este activitatea curentă și care ar trebui să fie de fapt? Care sunt tehnologiile ce susțin activitățile existente? Care sunt posibilitățile pentru a lansa ceva nou?
Răspunsurile pentru întrebările de mai sus trebuie să se bazeze pe o bună cunoaștere a domeniului, impactul activității asupra mediului înconjurător, oportunitățile oferite de piață, exigențele pieței. Ele se pot concretiza în produse nepoluante, mai puțin energo-intensive, mai performante. Pentru a transpune în practică strategia avută în vedere se vor stabili o serie de obiective care se concretizează imediat în obiective de tip tehnologic: cum sunt exploatate tehnologiile pe care întreprinderea le stăpânește foarte bine și cum se corectează punctele slabe ale altor tehnologii; cum se preconizează a se face față amenințările provenind de la firmele concurente ce utilizează alte tehnologii; care sunt tehnologiile elaborate de terți care ar putea fi preluate și exploatate? Desigur că, la întrebările prezentate se pot da diferite răspunsuri în funcție de opțiunile de bază pentru care optăm. Vom prezenta câteva elemente ce trebuie luate în calcul [10, p.59]:
Strategie:
dorim ca întreprinderea să se plaseze ,,în vârf´´?
dorim ca ea să își mențină sau să își lărgească piața de desfacere?
De ce mijloace dispune pentru a-și materializa opțiunea?
Forță concurențială:
personalul și utilajele sunt la nivelul dorit?
tehnologiile cheie sunt bine stăpânite?
dispunem de toate celelalte tehnologii necesare?
Factori externi:
există restricții legate de legislația de protecție a mediului?
Există o deplasare a cererii spre produse în serii mici, individualizate?
Activitatea de tip R&D va trebui dezvoltată dacă răspunsul este DA la primul și la ultimul grup de întrebări și NU la cel de al doile așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor.
Dezvoltarea mai rapidă sau mai lentă a activităților de cercetare depinde de numeroși factori, care țin, dincolo de strategia adoptată de firmă, de numeroși factori interni și externi. Vom analiza doar câțiva dintre aceștia.
Factori de piață: cererea de produse noi sau reproiectate; scumpirea energiei sau a altor materii prime atât pentru fabricarea cât și pentru exploatarea produsului; apariția unor produse concurente sau a unor noi solicitări ale pieței; inerția sau teama de a se implica în activități ce comportă un anumit risc mai ales la nivelul conducerii întreprinderii; lipsa unei orientări precise a activității în domeniul cercetării; neacordarea unui timp suficient pentru finalizarea cercetărilor și cercetarea de rezultate imediate.
Climatul din întreprindere vis-a-vis de activitatea de cercetare:
Cercetarea va fi favorizată de următorii factori interni [17, p. 69]:considerarea activității de cercetare ca o investiție cu alocarea sumelor corespunzătoare atât pentru dotarea cu aparatură de un înalt nivel cât și pentru salariile personalului; sprijin și încredere din partea conducerii;
existența unei strategii bine definite pentru firmă în general și pentru activitatea de cercetre în special; existența în compartimentul de cercetare a unui personal de bună valoare precum și preocuparea de a angaja tineri cu o înaltă pregătire profesională; menținerea nivelului personalului prin contacte cât mai numeroase congrese științifice, sesiuni de comunicări etc; susținerea activității de cercetare de către guvern prin contracte finanțate, facilități fiscale, etc.; accesul cercetătorilor la centre externe de cercetare de mare tradiție. Din contră, factorii care ar putea frâna activitatea de cercetare sunt: nesusținerea ei în cadrul întreprinderii fiind considerată doar o sursă de cheltuieli suplimentare; slaba cunoaștere la nivelul conducerii a capacității și potențialului serviciilor de cercetare; creșterea puternică sau nu a serviciilor de cercetare; birocrația la nivel intern sau guvernamental; climat fiscal nefavorabil; lipsa de personal calificat; lipsa unui lider recunoscut al activității de cercetare; scăderea fondurilor alocate cercetării universitare și proasta sau inexistența coordonare a acesteia. Interesant este faptul că, pe măsură ce întreprinderea crește, cresc și costurile de cercetare pe seama regiei, ceea ce face ca, sub acest aspect, o firmă foarte mică să reușească o pătrundere mai rapidă în domeniul cercetării [9, p. 27]. De asemenea, în timp ce dimensiunile întreprinderii se măresc, crește, de regulă, și traseul pe care îl parcurg hârtiile plecate din sectorul de cercetare precum și numărul de avize și de semnături pe care le așteaptă. De aici apar întârzieri, blocaje, dar se naște și sentimentul de insatisfacție sau de frânare. Sentimentul ne este întotdeauna nejustificat. La o firmă mare totul este planificat pentru luni sau ani inainte, o inovație majoră este adesea sesizată ca ceva care ar încurca sau ar strica planificarea [3, p.20]. Tot în cazul firmelor mari, distanța între cercetători și conducătorii firmei este mare, prin urmare, sistemul de apreciere, promovare și premiere a cercetătorilor este neelastic. O mare firmă nu acceptă riscuri mari, ea va favoriza doar cercetările care aduc un succes sigur și rapid chiar dacă acesta este minor. Pe de altă parte, firmele mari prezintă și o serie de avantaje care, bine valorificate, le permit să se situeze în frunte. Ele dispun de fonduri importante, pot angaja cercetători de o valoare științifică considerabilă, pot aborda o problemă care permite, pe mai multe căi, în paralel,valorificând ulterior calea care se dovedește a fi cea mai bună, ceea ce nu înseamnă că echipele de cercetare care au abordat căile ce se dovedesc înfundate trebuie să fie penalizate.
CAPITOLUL II. ORGANIZAREA, IMPLEMENTAREA, DEZVOLTAREA ȘI GESTIUNEA ACTIVITĂȚII INOVAȚIONALE ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII-COMPETITIVITATEA ACTIVITĂȚII DE DEZVOLTARE A
,, ADI STUDIO RANNILA’’ S.R.L
2.1. Analiza economico-managerială a întreprinderii ,,ADI STUDIO RANNILA’’ S.R.L
Sectorul IMM-urilor joaca un rol extrem de important într-o economie modernă, dovedindu-se a fi cel mai activ sector al economiei și totodata un formidabil sistem inovativ influențat de mai mulți factori (fig.1.1.) Contribuția vitala a ÎMM-urilor la cresterea economica este o realitate unanim recunoscuta. Relevarea efectelor lor economice si sociale benefice au condus la considerarea sectorului ÎMM-urilor ca un domeniu de interes strategic pentru economie [12, p.27]. Efectele pozitive generate de sectorul ÎMM-urilor sunt multiple, cele mai cunoscute fiind: imbunatatirea mediului concurential, crearea de oportunitati de dezvoltare si adaptare a tehnologiilor, corespunzator unei nevoi concrete, ocuparea niselor de piata care nu sunt profitabile pentru întreprinderile de mari dimensiuni, valorificandu-le intens si eficient ca pe reale oportunitati, ancorarea în economiile locale prin valorificarea resurselor locale (financiare, materiale, de forta de munca, dar si informationale).
Fig. 2.1. Factorii care influențează dezvoltarea sectorului ÎMM [elaborat de autor]
Prin dimensiunile lor reduse și prin numărul mare, ÎMM-urile accentuează caracterul de atomicitate a pieței, diminuand astfel puterea intreprinderilor mari de a o influenta. Astfel, capacitatea ÎMM-urilor de a stimula concurenta slabeste pozitiile de monopol ale marilor intreprinderi, reducand posibilitatea acestora de a creste preturile. Prin abilitatea lor de a raspunde cerintelor locale, prin informatiile detaliate privind pietele locale, ÎMM-urile actioneaza mai eficient decat firmele mari din interiorul sau din afara localitatii [20, p.64]. Pe piața muncii, ÎMM-urile genereaza cel mai mare numar de noi locuri de munca și cu un cost de capital mai scazut, constituind o importanta alternativa de combatere a somajului. ÎMM-urile reprezintă peste 99% din numarul total de intreprinderi, în majoritatea economiilor. În Republica Moldova aceasta pondere se ridică la 99,6%. Cea mai mare pondere, 68% din totalul ÎMM-urilor, o detin intreprinderile care activeaza in sfera comertului.
Contribuția vitală a ÎMM-urilor la creșterea economică este astăzi o realitate unanim recunoscută. Relevarea efectelor lor economice și sociale benefice au condus la considerarea sectorului ÎMM-urilor ca un domeniu de interes strategic pentru economie [7, p.55]
Efectele pozitive generate de sectorul ÎMM-urilor, în general, într-o economie se concretizează în: îmbunătățirea mediului concurențial; prin dimensiunile lor reduse și prin numărul mare, ÎMM-urile accentuează caracterul de atomicitate a pieței, diminuând astfel puterea întreprinderilor mari de a o influența; astfel, capacitatea ÎMM-urilor de a stimula concurența slăbește în general pozițiile de monopol ale marilor întreprinderi, reducând posibilitățile acestora de a crește prețurile și de a fi ineficiente în ceea ce privește combinarea factorilor de producție; individualizarea puternică a produselor și serviciilor oferite de ÎMM-uri și de eficiența activității desfășurate ceea ce contribuie la intensificarea caracterului concurențial al pieței; generarea celui mai mare număr de noi locuri de muncă; ÎMM-urile creează un număr semnificativ mai mare de noi locuri de muncă decît cele mari, cu un cost de capital mai scăzut, acționând ca un amortizor al fluctuațiilor de pe piața muncii și constituind cea mai importantă alternativă pentru combaterea șomajului; receptivitatea sporită la nevoile pieței datorită contactului nemijlocit cu aceasta; rezultă astfel o mai bună adaptare a ofertei lor la cerințele clienților; de altfel, prin flexibilitatea lor specifică, capacitatea de inovare, viteza mare de reacție, ÎMM-urile tind să devină singurele întreprinderi compatibile cu un mediu tot mai dinamic și complex;
Pot apărea probleme (neajunsuri) în activitatea ÎMM-urilor cum ar fi [24, p.30]:
Managerii (conducătorii) nu au pregătirea necesară
Lipsa resurselor financiare
Deficiențele activității de marketing
Pot apărea dificultăți în recrutarea personalului,
Pachet salarial (nemotivant) față de firmele mari,
Sunt mai instabile (rată mare de apariție (creare) și disparție (faliment)).
Consecințele unui faliment sunt prezente:
în plan material
în plan psihologic: de regulă un patron care a dat faliment nu se apucă prea repede de o altă afacere.
Poate avea și efecte sociale: reducerea locurilor de muncă, dispariția anumitor produse de pe piață.
Cauzele falimentului pot fi multiple, unele au caracter obiectiv altele subiectiv.
Printre cauzele falimentului unui ÎMM amintim următoarele [3, p.70]:
Caracteristicile întreprinzătorului: lipsa abilităților sale atât în plan organizatoric cât și în plan profesional; Incapacitatea de a gestiona resursele de care dispune precum și incapacitatea de a previziona nivelul acestora; Mediul extern al firmei care își manifestă prezența prin factorii săi perturbatori.
Rolul și importanta ÎMM-urilor decurg din următoarele trăsături ale acestora [9, p.75] :
Oferă noi locuri de muncă, favorizează inovarea și flexibilitatea, se constituie practic în locuri unde personalul se perfecționează și de unde se poate îndrepta apoi spre întreprinderile mari, stimulează concurența,ajută la buna funcționare a întreprinderilor mari pentru care prestează diferite servicii sau produc diferite subamsamble, fabrică produse și prestează servicii în condiții de eficiență.
Statistica actuală ne demonstrează clar rolul deosebit de important al micilor întreprinderi în țările economic dezvoltate. Într-adevăr, sectorului antreprenoriatului mic și mijlociu îi revine numărul majoritar de întreprinderi. De exemplu [9, p.64], în SUA, ponderea întreprinderilor cu mai puțin de 100 de angajați constituie 98,3% din numărul total de unități economice; în Franța – 98,9%; în Suedia – 98,5%. Micile întreprinderi joacă un rol semnificativ în procesul de creare a locurilor de muncă și de combatere a șomajului. Astfel, în Elveția, la întreprinderile cu un personal mai mic de 50 de angajați, muncesc 51,3% din populația aptă pentru muncă; în Franța – 45,1%; în Elveția – 42,2%; în SUA – 37,9%; în Canada – 30,6%. In țările puternic dezvoltate economic, în decursul ultimelor decenii, întreprinderile mici înființează locuri de muncă într-un ritm mult mai rapid decât marile firme. În lumea contemporană, micile întreprinderi, de asemenea, sunt apreciate ca surse de locuri de muncă pentru categoriile de populație socialmente vulnerabile: femei, tineret, minorități etnice. Deși micile întreprinderi, prin tradiție, sunt orientate asupra pieței interne, ele contribuie și la creșterea volumului de vânzări dincolo de hotarele propriilor regiuni, și nu e vorba doar de piața națională, ci și de piețele altor state. Circa 25% din întreprinderilor mici și mijlocii ale țărilor OECD sunt competitive pe piața mondială, dar se planifică pentru ca în viitorul apropiat această cifră să creascărapid. Micile întreprinderi contribuie la diversificarea structurii economiei. Acestea, mai repede decât marile întreprinderi, sunt capabile să valorifice noile tipuri de producție și servicii. Micile întreprinderi sunt mai sigure când e vorba de elaborarea unor programe pentru protecția mediului înconjurător. Astfel, de exemplu, în SUA a luat o mare amploare activitatea micilor antreprenori independenți, care construiesc uzine electrice proprii, folosind ca resursă energetică [3, p.52]: gaze, forța vântului, torentelor montane, biocombustibil. Așadar, contribuția micului antreprenoriat la dezvoltarea diferitelor sfere este semnificativă. În opinia experților Băncii Mondiale, cel mai mare obstacol în calea asigurării unei creșteri economice stabile, în țările cu economie de tranziție, sunt barierele ce împiedică dezvoltarea micului antreprenoriat și înființarea noilor întreprinderi. Totodată, pentru aceste state, inclusiv Republica Moldova, dezvoltarea micului antreprenoriat reprezintă un factor mult mai esențial, decât pentru țările puternic industrializate. Aceasta se explică prin faptul că, în majoritatea țărilor cu economie tranzitivă, procesul reformelor este însoțit de fenomene de criză, ce conduc la reducerea volumului producției și la falimentul multor întreprinderi mari, și, prin urmare, la creșterea șomajului și scăderea considerabilă a nivelului de viață al populației. În asemenea situație, rolul micilor întreprinderi crește simțitor, întrucât lor le revine realizarea unui număr deosebit de mare de sarcini și funcții: crearea noilor locuri de muncă; sporirea veniturilor și, ca urmare, îmbunătățirea calității vieții populației; participarea activă la apariția și dezvoltarea inovațiilor; contribuirea la realizarea transformărilor sociale și modificarea structurii economice a statelor [10, p.45]. În prezent nu există o definiție universală a micii afaceri în teoria economică. Cu atât mai mult în practică, criteriile de apreciere a dimensiunii afacerilor diferă semnificativ în funcție de sectorul economic și de la țară la țară. Frecvent, criteriile utilizate pentru definirea afacerilor sunt: forma juridică, valoarea activelor fixe, cifra de afaceri, numărul de salariați, dimensiunea relativă în cadrul ramurii economice etc.
Din punct de vedere economic, întreprinderile mici prezintă o serie de avantaje [17, p. 67]:
O întreprindere mică poate mai ușor constitui punctul de pornire în lansarea unui nou produs sau serviciu;
Întreprinderile mici pot prezenta avantaje față de cele mari atunci, când se pune problema satisfacerii unor nevoi locale. Adesea, nevoile locale au anumite particularități care nu ar putea fi satisfăcute suficient de o mare întreprindere;
Mulți consumatori sunt plictisiți de produsele realizate în serii mari și preferă produsele de serie mică sau unicate, realizate de întreprinderile mici;
În anumite domenii prestarea unor servicii de calitate presupune o relație personală, de bună cunoaștere reciprocă între client și producător. Acest moment de asemenea mai ușor poate fi realizat prin intermediul întreprinderilor mici;
Întreprinderile mici sunt flexibile și repede se acomodează la conjunctura pieței și schimbările în însăși producție [17, p. 68].
În deosebi merită a fi menționat “statutul de a fi propriul tău stăpân” adică independentă, acesta fiind motivul cel mai puternic pentru inițierea unei afaceri. Această dorință de independență îi împinge pe viitorii proprietari să-și asume riscuri cu speranțe că vor reuși. “Posibilitatea de a obține câștiguri mari” [15, p. 79]. Mulți inițiază o întreprindere mică pentru a obține veniturile necesare. Uneori persoana nu poate găsi o slujbă și trebuie să inițieze o afacere pentru a supraviețui.
“Asigurarea unui nivel mai ridicat pentru familie”. Nu puțini sunt cei ce organizează sau operează o întreprindere în scopul îndeplinirii obligațiilor față de familie.
Ciclul de viață este un instrument de analiză, caracteristic mai degrabă firmelor mici noi, decât celor tradiționale. În cazul tipic, o asemenea firmă a dezvoltat un nou produs sau o cale inovativă pentru producerea unui serviciu deja existent. În primul stadiu al ciclului său de viață, firma experimentează și lucrează, pentru propria ei instalare. În această perioadă managementul firmei trebuie să fundamenteze creșterea viitoare, fie datorită potențialului propriu de creștere a ponderii pe piață a firmei, fie pentru că ramura, în întregime, este în expansiune. Creșterea segmentului de piață este un proces dificil datorită reacției întreprinderilor deja existente, ca și datorită frecventelor transformări tehnologice. Prin urmare, creșterea excesivă a unei firme nu poate continua decât o perioadă foarte limitată. Întreprinzătorul unei firme în creștere ca și proprietarul unei firme tradiționale trebuie să posede, nu doar o bună cunoaștere a produselor și piețelor, ci și metodelor administrative esențiale pentru managementul eficient a oricărei afaceri. Programarea financiară și controlul permanent al procesului productiv sunt, în special importante, ceea ce necesită utilizarea permanentă a analizei financiare prin indicatori, a analizei fluxului de lichidități nete (cache-flow), a analizei pe bază de bilanț ca jaloane ale activității desfășurate. Programarea creșterii contribuie o necesitate pentru realizarea necesarului.
De remarcat că, peste 60% din succesul întreprinderilor occidentale se atribuie competenței managerilor. De către Ministerul Economiei al Republicii Moldova a fost elaborată sistema generală a ciclului întreprinderii specific condițiilor Republicii Moldova
Tabelul 2.1 Factorii ce determină falimentul micilor afaceri [elaborat de autor]
Toată sistema ciclului de viață a întreprinderii este prezentată schematic cu trei subsisteme:
asigurarea juridică a întreprinderii;
asigurarea activității de antreprenoriat;
încetarea activității întreprinderii.
Asigurarea juridică a întreprinderii reflectă consecutivitatea logică a celor mai principale etape în vederea creării ei. Numai în prezența documentelor de constituire oficial înregistrate, prezența ștampilei, înregistrării oficiale în inspectoratul fiscal și primirea codului fiscal, existența contului în bancă, întreprinderea are dreptul să efectueze activitatea de antreprenoriat, să încheie contracte, se beneficieze de susținerea și protecția statului.
Trăsăturile caracteristice ale ÎMM determină înscrierea managementului acestora pe coordonate specifice, care îl diferențiază de cel al marilor întreprinderi. Esența proceselor manageriale, conceptele cardinale pe care acestea se bazează, metodele, tehnicile și instrumentele de operare sunt aceleași, indiferent de dimensiunea întreprinderilor în care se exercită, de profitul acestora, forma de proprietate și mediul lor de acțiune. Dimensiunea este însă factorul care induce, pe planul managerial, elemente distinctive pentru ÎMM în comparație cu cele ale marilor întreprinderi.
Funcția de organizare a conducerii ÎMM. Structura organizatorică a ÎMM este, în majoritatea cazurilor de tip organic, în sensul că prezintă caracteristicile: descrierea funcțiilor și posturilor este generală, flexibilă, lăsînd salariaților suficientă libertate de acțiune în condițiile situațiilor în continuă schimbare cu care se confruntă; specializarea funcțiilor este redusă, accentul punîndu-se pe diversificarea activității fiecărui salariat și pe stimularea spiritului său de inițiativă; compartimentarea se face pe obiective – pe produse, pe piețe, pe clienți, pe furnizori. Documentele care definesc structura organizatorică – regulamentul de organizare și funcționare, fișele posturilor, organigrama – sunt absente în întreprinderile foarte mici, se întocmesc sporadic în cele mici și sunt prezente în majoritatea întreprinderilor mijlocii. Este binevenită existența regulamentelor de organizare și funcționare a întreprinderii, a fișelor de posturi, aceasta ar permite fiecărui angajat să-și cunoască obligațiunile sale, iar managerului să creeze executarea lor. S-ar evita unele situații conflictuale, care pot apărea la întreprinderea mică din cauza neclarității pentru angajați a activităților ce trebuie să le efectueze, a competenței și responsabilității sale.
Funcția de antrenare – motivare. Dimensiunile reduse sau relativ reduse ale întreprinderilor din această categorie facilitează și chiar obligă la relații interpersonale strînse ale conducătorilor cu fiecare dintre subordonații lor, ceea ce oferă baza indispensabilă pentru exercitarea funcției de antrenare. Personalizarea relațiilor interumane la scara întregii întreprinderi mici sau mijlocii, permite conducătorilor să evalueze, în deplină cunoștință de cauză, gradul de angajare a subordonaților în realizarea obiectivelor și să-i răsplătească, material și moral, în consecință; de asemenea, permite aprecierea individualizată a capacității de imaginație și creativitatea a membrilor întreprinderii, precum și a contribuției reale a fiecăruia la desfășurarea activității de ansamblu.
Mulți manageri – proprietari ai întreprinderilor mici neglijează importanța acestor momente, considerînd că salariul relativ înalt cel oferă angajatului, precum și teama de a pierde locul de muncă de către acesta, îi dă tot dreptul de-al trata ca pe un simplu executant, sarcina de bază a căruia este de a face numai ceea ce-i cere șeful, fără a avea vre-o obiecție și fără a efectua managerul vre-o delegare sau consultare cu angajații. E clar că managerul – proprietar este acea persoană care pune în joc toate veniturile sale, asumîndu-și toate responsabilitățile și riscurile pentru deciziile luate, însă neîncrederea în subalterni, controlul excesiv creează o atmosferă de tensiune, neîncredere și frică, iar aceasta duce la dimensionarea inițiativei și creativității angajaților și ca urmare, se răsfrînge negativ asupra scopurilor întreprinderii. În Republica Moldova atitudinea neserioasă din partea managerilor față de problema cadrelor, în multe privințe se explică prin nivelul înalt și mereu în creștere al șomajului. În această situație antreprenorul își permite să dicteze lucrătorului condițiile sale, cu atît mai mult că mulți dintre lucrători angajați exercită funcții nelegate de studiile lor sau experiența de muncă precedentă.
Funcția de coordonare. La îndeplinirea acestei funcții conducătorul urmărește punerea de acord a modalităților individuale de abordare a problemelor și de desfășurare a acțiunilor cu cele colective ale salariaților întreprinderii. Dimensiunile restrînse ale colectivului ÎMM permite realizarea contactelor nemijlocite între toți salariații acesteia, conducători și executanți, ceea ce facilitează considerabil îndeplinirea funcției de coordonare.
Comunicațiile intense verticale – între diferite niveluri de conducere și între conducători și subordonații lor – , orizontale – între conducători și între executanții situați la aceleași niveluri ierarhice – și oblice – între cadre ce se situează pe diferite niveluri -, existente în cadrul tuturor ÎMM, constituie un avantaj evident conferit de dimensiunea acestora care la explică dinamismul, viteza de reacție la modificarea cererilor clienților și capacitatea de mobilizare extrem de rapidă.
Funcția de control. Atribuțiile de control ale conducătorilor în cadrul ÎMM sunt facilitate de dimensiunea unităților respective și de volumul activității pe care o desfășoară; controlul se poate efectua direct, fără intermediari.
Metodele și tehnicile de control folosite în cadrul ÎMM sunt cele de control nebugetar tradițional (analiza datelor statistice privitoare la activitatea întreprinderii sau a mediului de acțiune al acesteia; analiza punctului de echilibru, care evidențiază relația dintre volumul vînzărilor, venituri și cheltuieli; revizia contabilă, operațională făcută regulat, de către contabili interni) și de controlul bugetar tradițional (privitor la balanța de venituri și cheltuieli, bugetul de capital, bugetul cash, bugetul de ore de muncă, bugetul de materiale).
2.2. Problemele susținerii ÎMM în Republica Moldova
În majoritatea țărilor cu economia de tranziție, procesele de reformare au fost efectuate în condițiile de criză ,care au dus la reducerea volumelor de productie și la falimentul multor întreprinderi,fapt care a determinat creșterea șomajului și scăderea bruscă a nivelului de trai al populației inclusiv și în Republica Moldova. În condițiile trecerii la economia de piață, rolul Micului bussines a crescut esențial,deoarece acesta realizează un spectru larg de funcții și obiective [6, p.21].
• Crearea locurilor de muncă și dezvoltarea autoangajării;
• Căutarea și acumularea experienței în activitatea de antreprenoriat,
• Participarea la dezvoltarea inovațiilor,
• Diversificarea structurii economice ș.a.
Problema susținerii antreprenoriatului și educației antreprenoriale în Republica Moldova este importntă,deoarece practic economia țării noastre se află într-o criză profundă, îndelungată.Soluționarea acestei probleme ar fi o ieșire din criza economică și ar contribui la creșterea economică. Sondajele efectuate de Centrul Moldo American ,Academia de Științe a Republicii Moldova au demonstrat că mediul în Republica Moldova este nefavorabil. Micile întreprinderi reprezintă veriga de bază a economiei ce contribue esențial la realizarea obiectivelor de bază ce stau în fața oricărei societăți. În cadrul economiei Naționale Întreprinderile Mici exportatoare oferă întreprinderilor locale posibilități de a stabili relații comerciale directe cu partenerii străini și de a atrage noi investiții și ceea ce nu este mai puțin important oferă noi locuri de muncă [14, p.28].Trecerea Republicii Moldova la economia de piață este caracterizată prin scăderi drastice ale producției ,prin inflație galopantă,prin ruperea relațiilor economice tradiționale. Nivelul de trai al populației este foarte redus, la momentul actual economia țării noastre n-a atins stabilitatea macroeconomică, majoritatea întreprinderilor lucrează sub 30% din capacitatea de producție. În pezent o parte considerabilă a veniturilor populației se formează în sectorul privat al economiei. Structura Întreprinderilor mici în Republica Moldova după forma organizatorico juridică se observă o diminuare a întreprinderilor individuale pînă la 18.9%, descreșterea ponderii SRL la 11,1% din totalul întreprinderilor pe republică. Însă ritmurile descreșterii întreprinderior Individuale sunt mai mari decît ale SRL urilor,fiind mai competitive pe piața internă. 40% din nr total de întreprinderi falimentează în primul an de activitate din cauza absenței pregătirii profesionale în domeniul antreprenorial. Majoritatea Întreprinderilor mici existente în Republica Moldova activează în comerț,reparații(50%) și industria prelucrătoare (30%). În celelalte sectoare ponderea întreprinderilor mici este nesemnificativă [9, p.17]. În Republica Moldova cele mai solicitate domenii de activitate sunt ramurile și sferele ce presupun un risc minim, o viteză înaltă de rotație a activelor ,un nivel ridicat al rentabilității, termen scurt de recuperare a investițiilor. Există mai multe cauze, factori pozitivi și negativi ce influențează dezvoltarea micului bussines în Republica Moldova.
Dezvoltarea micului bussines în țara noastră este lentă,factorii pozitivi ce influențează aceasta sunt [7, p.30] : Resursele naturale ; Populația multilingvă a RM; Gradul de studii înalt pe țară; Așezarea geografică favorabilă; Condițile climaterice etc.
Printre factorii negativi se pot menționa:
Costurile mari în înființarea afacerii,
Pregătirea slabă antreprenorială;
Psihologia trivială a populației și existența neîncrederii în deschiderea afacerii proprii;
Gradul de impozitarea a micului bussines ;
Absența capitalului primar;
Sistemul de creditare imperfect a micului bussines;
Piața de desfacere mică;
Politica monetară a Republicii Moldova
Cu regret mediul antreprenorial în Republica Moldova este dezavantajos. Reglementările juridice nu trebuie să creeze obstacole inițiativei de întreprinzător,în mod normal ele tebuie să faciliteze inițiativele și manifestările sănătoase conform legislației economice de piață și să anihileze fenomenele negative ce dereglează mersul firesc al activității de întreprinzător și al altor activități cu caracter economic. Este necesar de perfecționat sistemul de creditare ,reducerea gradului de impozitare, crearea unei tendințe pentru perfecționarea capacității în domeniul antreprenorial. Dezvoltarea Micului bussines în Republica Moldova ar duce la crearea locurilor noi de muncă, diversificarea structurii economice , dezvoltarea inovațiilor,dezvoltarea economiei în general și ieșirea Republica Moldova din criza economică [1, p.84]. Dacă ne bazăm pe micul business și luăm ca exemplu întreprinderea ADI STUDIO” SRL este unul din cei mai principali producători în sfera articolelor de oțel profilat. Specializarea firmei ADI Studio, în mare măsură, este producerea și comercializarea articolelor din tablă subțire din oțel. În special, producerea țiglei metalice, pardoselei de profil, accesorii pentru acoperișuri, drenaj, canale de scurgere a apei de marca RUUKKI, de asemenea profilului pentru plăci de carton cu ipsos, construcțiilor din aluminu și clorură de polivinil. ADI Studio se ocupă și cu comercializarea geamurilor pentru mansardă ”VELUX”, sobe, cămine (TULIKIVI), cuptoare de piatră și accesorii pentru saune “Harvia”, uși interioare de separație.
Fig.2.2. Structura organizatorică a întreprinderii S.R.L.,,RANILA,, [elaborat de autor]
‚,Domeniul de activitate a întreprinderii ADI Studio cuprinde și proiectarea, construirea, finisarea obiectelor individuale și industriale. Design interior.
Factori care intervin în comportamentul inovant al întreprinderii ,,RANNILA”, existența în interiorul întreprinderii a unor oamenii cu un înalt tehnic; legătura strînsă cu clientii care sugerează numeroase înnoiri folositoare atît lui cît si firmei producătoare.Clientii reprezintă o importanta sursa de idei inovatoare în cadrul SRL ,,RANNILA”. Ei sunt deasemenea o sursă ce semnalizează în mod pertinent lipsurile produselor firmei , lipsuri ce se remediază fie la urmatoarea generație de produse, fie prin modificări ale tehnologiei de fabricație; fixare și delimitare clară a obiectivelor întrprinderii care să permită canalizarea eficientă a eforturilor de înnoire; existența unor studii de prognoză atît în domeniul tehnologic cît și în cel al marketing-ului, care să permită întreprinderii să aleagă în mod realist directiile de înnoire;
Factori care frânează activitatea de inovare în întreprindere: concentrare excesivă a eforturilor asupra îmbunătățiri produselor și\sau tehnologiilor care există deja în întreprindere, îndepartarea întreprinderii, în urma procesului de înnoire, de vechiul sau domeniu;
Factorii care determina întreprinderea SRL ,,RANNILA” sa se angajeze într-o activitate de inovare sunt atât factori interni cât si externi.
Factorii interni: serviciul de Marketing, care la întreprinderile ce produc bunuri de consum care se situiază pe primul loc în cadrul SRL ,,RANNILA”, serviciul plan si direcția firmei, care are contribuții importante.
Factorii externi: care determină schimbarea în cadrul SRL ,,RANNILA”sunt : factorii de tip concurential, sugestii sau chiar cereri din partea beneficiarilor, schimbări de ofertă din partea furnizorilor, evolutia firmelor concurente,
Factorii care contribuie la succesul unui proiect cu caracter inovator în „ADI -STUDIO RANNILA ”: o comunicare eficientă si o cooperare reală între toate serviciile implicate;
sustinerea permanentă din partea conducerii întreprinderii; existenta unor studii corecte de prognoză a evoluției piețelor și a cererii de aici; capacitatea de a accepta idei venite din afara serviciilor direct implicate in luarea deciziilor . Factorii care pot frîna introducerea noului în SRL.,, ADI -STUDIO RANNILA ”: dificultăți care apar la trecerea de la faza laborator la faza industriala a proiectului; ele se explică prin faptul că în faza laborator se testează în primul rând posibilitătile de a realiza noul produs prin prisma cunostințelor în domeniul legilor naturii , a existenței utilajelor necesare, optimizarea randamentelor etc. Pe când în faza industriala elementele care trec pe primul plan sunt cele de tip economic , iar optimul privit dintr-un punct de vedere strict tehnologic este foarte adesea departe de cel economic și de aici discordanța între performanțele tehnologice si cele comerciale ale noului produs; inerția pieței de a accepta noul; a garanta pe termen lung perenitatea întreprinderii (creând produse sau procedee noi) lipsa unui sistem eficient de informație , atât între serviciile implicate în lansarea noului cât și între acestea și exterior.
Obiectivele inovației și a gestionării, cercetării și dezvoltării ,,ADI -STUDIO RANNILA " :
creșterea pe termen scurt a eficienței și rentabilității întreprinderii
Pentru a răspunde acestor obiective, întreprinderea trebuie să rezolve probleme de natură diversă: probleme financiare: bugetul de cercetare-dezvoltare, probleme strategice: gestionarea patrimoniului tehnologic al întreprinderii și integrarea tehnologiei în orientările politicii generale, probleme umane: gestionarea resurselor umane, robleme organizaționale: conceperea organizației în scopul de a favoriza emergența și dezvoltarea inovației tehnologice.
Funcțiunea de cercetare-dezvoltare ,,ADI -STUDIO RANNILA’’: este reprezentată de ansamblul activităților care se desfășoară în cadrul întreprinderii, în vederea realizării obiectivelor din domeniul producerii de noi idei și transformării ideilor, în noutăți utile dezvoltării în viitor a acesteia.
Importanța acestei funcțiuni rezidă în necesitatea adaptării permanente a întreprinderilor la noile cuceriri ale științei și tehnicii contemporane. Pentru a se menține în continuare,ăn condițiile de concurență acerbă economoică [6, p.15] în cadrul SRL ,,RANNILA ’’ se procedează la o aplicare insitentă și consecventă a inovațiilor ce țin de diversificarea și promovarea produselor sale în acest context,este de menționat faptul,că se aplică o multitudine de procedee,ce țin de procesul dezvoltare și cercetare în cadrul SRL ,,RANNILA”. Astfel,am identificat următoarele metode și procedee ,aplicate în cadrul SRL ,,RANNILA”: se elaborează studii de prognoză tehnologică; se stabilesc strategii de dezvoltare a întreprinderii; se întocmesc programe de retehnologizare și modernizare pentru perioadele următoare,realizează noi produse, dezvoltă și perfecționează cele existente;
se descoperă tehnici noi,
se introduc noi echipamente, utilaje, mașini, instalații, noi metode de producție, etc.
elaborează și aplică studii de fezabilitate și plan de afaceri;
elaborează și aplică studii și măsuri cu caracter tehnic și organizatoric;
stabilește norme și normative specifice activității întreprinderii;
introduce noi metode, tehnici și instrumente de organizare.
elaborează planuri de investiții, de finanțare și creditare a acestora;
stabilește indicatori tehnico-economici ai noilor obiective de investiții;
încheie contracte de antrepriză pentru efectuarea lucrărilor de investiții;
Analizînd procesul de cercetare-dezvoltare în cadrul SRL ,,Ranila ,, am identificat că sînt prezente 4 elemente din cele 5 ,care constituie procesul decercetare-dezvoltare în cadrul unei întreprinderi.În cadrul întreprinderii este omisă componenta ,ce ține de cercetarea științifică, ingineria tehnologică, introducerea progresului.
Componentele funcțirei de cercetare-dezvoltare în cadrul unei întreprinderi,care aplică cu succes inovațiile: planificarea, concepția tehnică,organizarea producției și a muncii,investiții, cercetarea științifică, ingineria tehnologică, introducerea progresului.
O altă componentă a implementării inovațiilor [18, p.185] în cadrul ,, ADI -STUDIO RANNILA'' este managementul inovațional, inclusiv procesul de adoptare și aplicare a decizilor cît și implementarea elementelor culturii organizaționale, care cotribuie la eficientitzarea procesului inovațional în cadrul întreprinderii În procesul de studiu a răspunsurilor angajaților și administrației am stabilit următoarele : Implicațiile financiare aferente politicilor economice deseori nu sînt calculate (sau sînt calculate inadecvat), în particular, procesul de elaborare a politicilor și cel bugetar nu sînt bine corelate. Sistemul de raportare este imperfect. Perioadele de raportare au termene restrînse, metodele de evaluare nu sînt standardizate, iar cerințele de raportare necesită mult timp. Procesul, în ansamblu, se axează prea mult pe scopurile pe termen scurt și prea puțin pe realizarea obiectivelor pe termen lung. Utilizarea tehnologiilor informaționale în scopul eficientizării guvernării este în stare incipientă: lipsesc reglementările de rigoare, iar baza tehnico-materială existentă și cadrele calificate sint insuficiente. Aprecierea perioadei de raportare pe o scară de la 1 (insuficientă) la 5 (suficientă/rezonabilă) a fost analizată făcîndu-se prin comparația răspunsurilor funcționarilor publici care au personal în subordine (62% din totalul funcționarilor intervievați) și cei care nu au subordonați (respectiv – 37%). După cum reiese din prezentarea grafică a răspunsurilor), nici un intervievat nu a răspuns categoric că ar considera perioada de raportare ca fiind insuficientă. În rest, răspunsurile pot fi calificate ca atitudine generală satisfăcătoare față de acest factor. Procesul decisional [18, p.105] în cadrul ,,ADI STUDIO RANNILA’’ S.R.L prezintă implicații directe asupra eficienței și eficacității mecanismului de elaborare și implementare a politicilor de personal și de realizare eficientă a procesului de producțieși vînzare . De calitatea deciziilor in cadrul Companiei de Asigurări și Reasigurări ,,ADI STUDIO RANNILA’’ S.R.L depinde și calitatea actului administrativ. Eficacitatea rezultatelor deciziilor presupune acces rapid la informațiile relevante, recunoașterea și identificarea mai rapidă a problemei, acces mai ușor la instrumentele de analiză, iar eficiența procesului decizional presupune reducerea costurilor de decizie, reducerea timpului de decizie și reducerea efortului depus. În general, procesul decizional în cadrul ,,ADI STUDIO RANNILA’’ S.R.L a fost analizat prin prisma a două aspecte: elaborarea și implementarea politicilor de personal și de eficacitate economică și managementul documentelor. Ținînd cont de cele menționate, conceptul de proces decizional cuprinde următoarele: întregul proces de elaborare a documentelor/politicilor; procesul decizional intern aplicat, procesul decizional intern aplicat în cu privire la politici, dar și alte activități aferente; managementul documentelor/oficiului/lucrărilor de secretariat și aplicarea sistemelor moderne de TI; planificarea,raportarea atît strategică, cît și operațională ce ține de programare și de procesele de pregătire și de executare a bugetului; monitorizarea, supravegherea și evaluarea impactului politicilor, dar și a altor activități), comunicarea externă și dialogul public în general.
Ca parte integrantă a procesului decizional, filiera ce ține de planificarea și raportarea în baza planurilor strategice de dezvoltare, necesită un efort special privind definirea clară a formatului rapoartelor de progres și elucidarea cerințelor față de procesul de raportare în general, avîndu-se ca scop și eficientizarea procesului de monitorizare.
Fig. 2.3. Capacitatea actuală a întreprinderii conform planificării strategice [elaborat de autor]
Capacitatea actuală de a planifica strategic a fost autoevaluată de către funcționarii publici [9, p.58] în cadrul chestionarului aplicat, evaluarea făcîndu-se pe scara de la 5 (excelent) la 1 (foarte proastă). Astfel, 53% din angajații chestionați au apreciat capacitățile instituționale de planificare strategică ca fiind bune. Dezagregarea în continuare a datelor arată că atitudinea exprimată de către funcționarii publici cu vîrsta de pînă la 30 de ani denotă o apreciere mai înaltă a calității procesului de planificare strategică, 55% din această categorie de intervievați clasînd capacitățile ca fiind excelente sau bune. In cadrul discuțiilor neformale cu angajații întreprinderii am identificat un șir de componente specifice în structura procesului deciziional din aceasta instituție elaborarea listei deciziilor adoptate în cadrul organizației, la diferite niveluri ierarhice, într-o anumita perioada;
În concluzie a studiului procesului decizional [14, p.32] constatăm, importanța deciziilor ca și dificultățiile determinate de complexitatea problemelor explică atenția acordată deciziei, ce ocupă un loc important în cadrul programelor de pregătire în management. Așadar, este necesar dezvoltarea unui sistem de gândire favorabilă rezolvării corecte a problemelor manageriale, trecerea de la rezolvarea arbitrară, subiectivă a problemelor, la decizii fundamentate științific [12, p.54]. Ca și recomandare, persoanele care ocupă un post de conducere în momentul în care sunt nevoite să ia o decizie într-un timp real și în cea mai bună manieră cu putință trebuie să se gândească la fundamentarea științifică a acesteia.
2.3. Competitivitatea factor important în activitatea inovațională a întreprinderilor mici și mijlocii
În prezent este pe larg cunoscut faptul ca ÎMM constituie o forța majoră pentru creșterea economica și sunt generatorii principali ai noilor locuri de muncă. Diversificarea și lărgirea continua a Sectorului ÎMM este privita corect ca un semnal al economiei sanatoase. De aceea o componenta cheie a oricarei politici privind ÎMM trebuie sa încurajeze crearea noilor intreprinderi, sa sprijine talentul de antreprenoriat si de management si sa promoveze antreprenoriatul ca o optiune valabilă de carieră [22, p.136].
ÎMM au o importanța vitala pentru antrenarea populației în activitatea economică, crearea noilor locuri de muncă, saturarea pieței cu mărfuri și servicii, cultivarea spiritului de întreprinzator, dezvoltarea regională și reducerea saraciei. Transformarile cardinale în economie (privatizarea întreprinderilor de stat, restructurarea multor întreprinderi mari, reformarea agriculturii, acordarea dreptului de desfasurare a activitatii de intreprinzator) au situat ÎMM pe una dintre primele poziții în economia țării. ÎMM încadreaza 29% din numărul salariaților și dețin circa 30% din cifra de afaceri pe țara. Întreprinderile mici si microintreprinderile se caracterizează printr-un grad sporit de eficiența economica. Din numarul total al întreprinderilor care au obținut beneficiu, 85% sint întreprinderi mici, dintre care 60% microintreprinderi. Acest sector s-a consolidat îndeosebi în domeniul comerțului, fiind accesibil investițiilor mici de capital și atractiv din punctul de vedere al vitezei de rotatie a capitalului. Astfel, în 2011 întreprinderile mici de comert au acoperit 45 % din volumul total al vînzarilor din tara, deținînd cota de 96 % din numarul total de unităti comerciale. În industria prelucratoare, ponderea întreprinderilor mici în valoarea producției realizate a constituit 16%, însumînd 87% din numarul total al întreprinderilor cu activitate industriala si 21% din numarul de salariaților. ÎMM sînt constrinse de dificultatile tranzitiei, dar si de alti factori, precum:
Incoerenta politicilor si lipsa unei strategii a statului in domeniul ÎMM; bariere administrative impovaratoare (inregistrarea, autorizarea, acordarea licentei, controalele numeroase insotite de aplicarea amenzilor, reglementarea ineficienta a relatiilor de leasing/arenda etc.); presiunea fiscala excesiva si sistemul complicat si costisitor de rapoarte, inclusiv in contabilitate; accesul dificil la surse financiare și lipsa unor mecanisme eficiente de suștinere din partea statului la etapa initierii afacerilor; posibilitati reduse de asigurare a imprumuturilor cu gaj si ratele inalte ale dobinzii la bancile comerciale, lipsa fondurilor de garantare a creditelor; lipsa infrastructurii de asistenta informational-consultativa si de dezvoltare a potentialului activității de întreprinzator, în special la nivel regional; vii) calificarea insuficienta a personalului si nivelul redus de pregatire si de cultura a spiritului întreprinzator al managerilor din intreprinderile mici.
Obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare si sustinere a ÎMM sînt:
majorarea aportului ÎMM la creșterea economica;
consolidarea rolului ÎMM în soluționarea problemelor privind ocuparea fortei de muncă, reducerea somajului și a saraciei.
Întrucit întreprinderile mici si mijlocii se caracterizeaza printr-o vulnerabilitate sporita fața de barierele ce afecteaza mediul de afaceri. Guvernul va asigura acestora posibilitatea de a beneficia în mod prioritar de reforma cadrului regulatoriu, ce preconizeaza simplificarea procedurilor de obtinere a avizelor, autorizatiilor, certificatelor si licentelor de functionare, precum si implementarea principiului ghiseului unic la efectuarea acestor proceduri in institutiile publice respective. Totodata, se vor promova mecanismele de colaborare și coordonare a actiunilor institutiilor publice în promovarea politicilor de dezvoltare a sectorului ÎMM, precum si mecanismele de sustinere si cooperare cu organizatiile ce reprezinta interesele ÎMM la nivel național și locale. Astfel au fost propuse unele actiuni ce prevad principalele surse de sustinere și dezvoltare a ÎMM, preconizate de Ministerul Economiei pe termen mediu, ce vor fi directionate spre:
a) revizuirea si perfectionarea cadrului legislativ si instituțional ce tine de activitatea ÎMM si transformarea acestuia în unul stimulativ pentru crearea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii; promovarea conceptiei dezvoltarii ÎMM, elaborate în baza celor mai bune practici internaționale;
b) facilitarea accesului ÎMM la finantarea prin actiuni specifice, cum ar fi: dezvoltarea organizațiilor de microfinanțare pentru majorarea ofertei de microcredite cu o rata accesibila a dobînzii [12, p.45];
c) asigurarea folosirii eficiente a resurselor financiare alocate din/prin bugetul de stat, inclusiv a suportului financiar din partea instituțiilor financiare internaționale si a altor donatori. Pentru facilitarea accesului întreprinderilor la finantare pe termen lung, se vor crea conditii necesare pentru dezvoltarea fondurilor de capital de risc;
d) îmbunătatirea accesului ÎMM la serviciile de informare și consultanta, dezvoltarea initiativei de intreprinzator si promovarea schimbului de experienta, inclusiv prin crearea unei rețele nationale de centre informational-consultative, business-incubatoare, cu participarea activa a autoritatilor publice locale și atragerea asistenței tehnice;
e) pregătirea personalului calificat pentru ÎMM și promovarea culturii de afaceri prin punerea accentului pe instruirea economica a tinerilor.
Rolul și importanța întreprinderilor mici si mijlocii decurg din anumite trasaturi care fac ca ele sa fie mai mult decât o “miniatura” a întreprinderilor mari, și anume:
– Ofera noi locuri de munca si constituie un climat propice pentru perfectionarea angajatilor, acestia dobândind experienta necesara pentru a se transfera apoi în întreprinderi mari, unde motivația în munca este mai mare [9, p.25];
– Favorizeaza inovarea și flexibilitatea. Multe produse și procese tehnologice noi au fost create în întreprinderile mici si mijlocii întrucât întreprinderile mari, desi au compartimente de cercetare puternice, țind să-și canalizeze eforturile spre îmbunătațirea produselor existente, pe care sa le produca apoi în cantităti mari, obținând avantaje generate de economia dimensională. Întreprinderile mari nu au aceeasi flexibilitate ca si întreprinderile mici si mijlocii.
– Stimulează concurența, adică întreprinderile mici si mijlocii au un rol activ în crearea unei economii sanatoase și competitive. Ele încurajeaza concurenta în ceea ce privește prețul, designul produselor și eficiența. Fară existenta întreprinderilor mici si mijlocii, întreprinderile mari ar deține monopolul pe domenii de activitate [36, p.89].
– Ajută la funcționarea întreprinderilor mari, prin faptul ca anumite activităti pot fi mai bine realizate de catre întreprinderile mici si mijlocii. Astfel daca aceste întreprinderi ar fi instantaneu desfiintate, întreprinderile mari ar fi nevoite sa desfasoare multe activități care nu sunt eficiente pentru ele. Activitătile care pot fi mai eficient realizate în întreprinderile mici si mijlocii sunt aprovizionarea cu materii prime si subansamble (aceste întreprinderi actionând ca și subcontractanți pentru întreprinderile mari), respectiv distribuția produselor fabricate de către întreprinderile mari. De exemplu, firma General Motors din S.U.A se aprovizioneaza cu repere, subansamble si servicii de la peste 37.000 întreprinderi mici si mijlocii. Firma italiana Benetton desfașoară aproximativ 95% din procesul de producție prin intermediul unor subcontractanți care sunt întreprinderi mici si mijlocii în ultimul deceniu s-a înregistrat o dezvoltare importantă a micilor afaceri care au luat amploare în statele din S-E Asiei. ÎMM-urile joacă un rol însemnat în economie din următoarele motive:
– Suplețea structurilor care le conferă o capacitate ridicată de adaptare la fluctuațiile mediului economic;
– Întreprinderile mici și mijlocii se pot integra relativ ușor într-o rețea industrială regională, ceea ce contribuie pe de o parte la dezvoltarea economică a regiunii respective, iar pe de altă parte la reducerea șomajului și creșterea nivelului de trai, pentru că oferă locuri de muncă;
– Dimensiunea lor redusă, care contribuie la evitarea birocrației excesive și la evitarea dezumanizării;
– ÎMM-urile formează la nivelul individual un ansamblu mult mai ușor de controlat/condus. Nu există o definiție unanim recunoscută a ÎMM-urilor. Pentru a fi considerată mică/mijlocie o afacere trebuie să îndeplinească anumite condiții. Definirea ÎMM-urilor, are în vedere următoarele aspecte:
– dimensiunea afacerii: cifra de afaceri, capital social, numărul de personal, profitul, (cel mai important/frecvent criteriu utilizat este cel al numărului de personal).
– unitatea de conducere: Confederația generală a întreprinderilor mici și mijlocii (Confederation General PME) afirmă că ÎMM este o întreprindere stăpânită și condusă de 1 persoană. Statisticile arată că 45% au fost create și conduse de una și aceiași persoană. Definiția ÎMM-urilor: sunt organisme cu vocație industrială sau comercială cu un centru de profit și cu o singură activitate. În aprecierea mărimii unei întreprinderi se au în vedere criterii cantitative și calitative:
– cantitative: volumul vânzărilor, numărul salariaților, profit- calitative: la atingerea unui anumit nivel al productivității muncii, atingerea unui anumit grad al unității în mediul economic, la atingerea unui anumit nivel de comportament. În SUA întreprinderile sunt considerate mici și mijlocii dacă numărul proprietarilor (persoanelor) este între 1-20; au o localizare geografică bine determinată, managementul este independent, separat de proprietar, iar cifrele de afaceri se învârt în jurul a câtorva milioane de $ (comerț cu amănuntul: 8 mil $; comerț cu ridicata 22 mil $).În UE criteriul principal este cel al numărului de salariați clasificat pe 3 categorii: – micro-întreprindere, 1-9 salariați, întreprinderi mici: 10-99 salariați- întreprinderi mijlocii: 100-499 salariați
– micro-întreprindere: 1-9 salariați- întreprinderi mici: 10-49 salariați- întreprinderi mijlocii: 50-249 salariați. Cadrul legal de funcționare a ÎMM-urilor este asigurat prin Legea 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea ÎMM-urilor. ÎMM-urile își desfășoară activitatea în sfera: producției de bunuri materiale și servicii. Aceste întreprinderi pot înființate în orice domeniu de activitate, în general servicii, construcții generale, comerț cu amănuntul sau ridicata. În servicii ele oferă servicii specializate cu un pronunțat caracter tehnic (exemplu: saloane de coafură și cosmetică, atelier de reparații a încălțămintelor, spălătorii etc.). Aceste servicii pot fi oferite atât consumatorilor individuali cât și întreprinderilor. În comerțul cu amănuntul ÎMM-urile oferă mărfuri spre vânzare direct consumatorilor și ele se pot clasifica în: lanțuri de magazine sau unități independente [23, p.69]. În comerțul cu ridicata sunt de regulă intermediari între producție și comerțul cu amănuntul. De regulă în construcții și industria prelucrătoare există puține ÎMM-uri datorită costurilor ridicate și datorită ciclurilor de producție relativ lungi. Organizarea internă a ÎMM-urilor este influențată în mod fundamental de două aspecte:
a) În 80% din cazuri conducerea este asigurată de proprietar ceea ce împiedică într-o anumită măsură apariția și manifestarea disocierii de autoritate[18, p.3].
b) Salariații sunt slab sau puțin sindicalizați ceea ce contribuie la formarea unor relații privilegiate între salariați și proprietari. Această relație este influențată de personalitatea conducătorului. Organizarea și structura ÎMM-urilor depind de interacțiunea dintre întreprindere și familia proprietarului, apare necesitatea obiectivă de a gestiona cu mare grijă această interacțiune. Această situație indică mai multe probleme:
– menținerea concentrată (eficace) a puterii la nivelul fiecărei generații;
– succesiunea și transpunerea (transmiterea) puterii;
– gestionarea unei politici de personal care să permită coexistența relațiilor familiale și nefamiliale;
– compatibilitatea evoluției întreprinderii cu evoluția familiei;
În general se conturează în viața economică două tipuri de ÎMM:
1) Mica întreprindere tradițională care de regulă nu are o strategie pe termen lung, are o piață restrânsă de desfacere, iar procesele de realizare a bunurilor și eventuala linie de dezvoltare sunt transmise prin experiență din generație în generație [50, p.36].
2) Noul tip de ÎMM (ÎMM-urile moderne) pun în aplicare o tehnologie de vârf, caută piețe noi, se orientează spre găsirea unui crenel tehnologic, spre crearea de produse mai bine adaptate destinației lor, produse de calitate superioară însoțite de un service superior mai ales în ceea ce privește fiabilitatea, rezistența și finisajele. ÎMM-urile moderne de regulă prezintă competență în realizarea unui produs complex, competență dobândită fie prin studii de specialitate ale angajaților fie prin aptitudini deosebite și experiența acestora.
Astfel în concluzie putem menționa că micul business are un rol important în asigurarea stabilitatii dezvoltarii economice, creșterii mobilitătii și adaptabilitătii economiei naționale la conditiile schimbatoare de ordin intern și extern, de asemenea reprezintă un factor de diversificare a economiei.
CAPITOLUL III. TENDINȚELE DE DEZVOLTARE A ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII – SECTOR PRIORITAR AL ACTIVITĂȚII DE ANTREPRENORIAT
3.1. Situația economică curentă și evoluția dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii
În definirea micului business numărul angajaților și volumul vânzărilor sunt utilizați ca indicatori foarte frecvenți. În majoritatea țărilor lumii o atenție deosebită se acordă dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, care sunt considerate ca forțe motrice a economiei.Uniunea Europeană, încă de la înființarea sa în 1956, prin tratatul de , a acordat o atenție deosebită dezvoltării acestor întreprinderi. Și din an în an înființarea, funcționarea și dezvoltarea acestei categorii de întreprinderi devine, treptat, din ce în ce mai profesionistă, cu efecte directe în plan economic și social. În procesul de pregătire a Republicii Moldova pentru aderarea se perfecționează legislația privind parametrii întreprinderilor micului business din sectorul agrar și gruparea lor [4,p.85]. Legislația Republicii Moldova stabilește că agenți ai micului business se consideră microîntreprinderile și întreprinderile mici, noțiunea de întreprindere mijlocie în prezent nefiind reglementată. Autorul încearcă să dea o definiție proprie a întreprinderilor mijlocii, reieșind din faptul că nu putem trece direct de la întreprinderile mici la cele mari. După părerea noastră, la categoria întreprinderilor mijlocii pot fi atribuite întreprinderile al cărui număr mediu de salariați este cuprins între 51 și 249 de salariați, iar suma anuală a venitului din vânzări nu va depăși 100 milioane lei.În acest context, întreprinderile sectorului micului business pot fi diferențiate după cum urmează:
Tabelul 3.1. Întreprinderile sectorului micului business [elaborat de autor]
Microîntreprindere 0-9 persoane Până la 3 mil. lei
Întreprindere mică 10-50 persoane Până la 10 mil. lei
Întreprindere mijlocie 51-249 persoane Până la 100 mil. lei
Pe parcursul anului 2011, economia Republicii Moldova a fost în continuă ascensiune, determinată în mare parte de sporirea consumului. Cele mai accentuate ritmuri de creștere s-au înregistrat în sectoarele: comerț exterior și interior, investiții și transporturi.
Produsul intern brut (PIB) a crescut moderat, în general datorită restabilirii cererii externe la bunurile industriale fabricate în Moldova și celei interne din contul consumului final, și a însumat 36,6 mild. lei, majorându-se față de același semestru al anului trecut cu 7,5% (în prețuri comparabile) [14, p.33].
Intrările valutare de peste hotarele țării, intensificarea comerțului exterior, precum și fluctuațiile cursurilor de schimb pe piețele valutare internaționale, au influențat cursul de schimb al monedei naționale, care în ianuarie-octombrie marcat o apreciere față de dolarul SUA cu 4,6% în termeni nominali și o depreciere față de moneda Euro cu 2%. Evoluția sectorului bancar a consemnat o tendință pozitivă de dezvoltare, fiind reflectată prin îmbunătățirea indicatorilor de performanță (lichiditatea, eficiența, creșterea profitabilității și calitatea portofoliului de credite).
În 2011 în activitatea investițională a fost consemnată o creștere considerabilă. Este de remarcat că sursele principale de finanțare a activității investiționale au fost mijloacele proprii ale agenților economici și populației, care au format 67,4% din totalul investițiilor în active materiale pe termen lung.
Evoluția comerțului exterior a fost influențată de situația creată pe plan extern, în special în țările care sînt principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova.
Exporturile cresc mai rapid decât importurile, astfel în ianuarie-octombrie 2011 exporturile s-au majorat cu 51,6% iar importurile – cu 38,3%. Gradul de acoperire al importurilor cu exporturi s-a majorat de la 38,6% până la 42,3%. În această perioadă, au crescut semnificativ exporturile către țările Uniunii Europene (+56,9%), țările CSI (+54,7%) și alte țări (+19,7%). Importurile au fost dominate de produsele necesare pentru asigurarea economiei naționale cu materii prime și energie, precum și cele destinate consumului populației. Volumul importurilor din țările Uniunii Europene a crescut cu 36,6%, din țările CSI cu 39,8% și din alte țări cu 39,3%[11, p.7].
Structura și evoluția numărului IMM-urilor
ÎMM-urile cu capital privat, în perioada anilor 2006-2010 au înregistrat o evoluție pozitivă la toți indicatorii, ceea ce arată că sectorul, în întregul său, este rentabil și contribuie pozitiv la formarea venitului național. Rezultatele cele mai bune au fost înregistrate la categoria întreprinderilor mici.
În Republica Moldova, IMM-urile dețin circa 97,7 % din numărul total al întreprinderilor din țară și reflectă o creștere stabilă a sectorului, atât datorită îmbunătățirii mediului de afaceri, cât și perfecționării cadrului regulatoriu ce ține de activitatea antreprenorială. În anul 2010 numărul IMM-urilor a constituit 45,6 mii întreprinderii, sau cu 1,9 mii întreprinderi (cu 4,3%) mai mult față de anul 2009 și cu 10,2 mii întreprinderi (cu 28,8%) mai mult față de anul 2006, cel mai mult crescând numărul întreprinderilor micro de la 27,27 mii unități în anul 2006 la 34,9 mii unități în anul 2010, urmate de cele mici cu o creștere de 2,6 mii unități sau cu 39,5% în perioada de referință.
Partea preponderentă a IMM-urilor își desfășoară activitatea în domeniul comerțului, constituind în anul 2010 circa 18,7 mii unități, sau 41% din totalul întreprinderilor mici și mijlocii, majorându-se cu 4,5 la sută față de anul 2009 și cu 28,4 la sută față de anul 2006. În industria prelucrătoare în anul 2010 au activat 5,08 mii de ÎMM-uri, sau cu 0,4 mii unități sau cu 10% mai mult decât în anul 2006.
Partea preponderentă a ÎMM-urilor își desfășoară activitatea în domeniul comerțului, constituind în anul 2010 circa 18,7 mii unități, sau 41% din totalul întreprinderilor mici și mijlocii, majorându-se cu 4,5 la sută față de anul 2009 și cu 28,4 la sută față de anul 2006. În industria prelucrătoare în anul 2010 au activat 5,08 mii de IMM-uri, sau cu 0,4 mii unități sau cu 10% mai mult decât în anul 2006. Implicarea unui număr din ce în ce mai mare de IMM-uri în sectorul industrial, în perioada de referință, dovedește că acest sector se află în faza de dezvoltare – proces cu multiple implicații, deoarece în întreprinderile mici și mijlocii din sectorul industrial au loc procese organizatorice și de producție complexe, care induc infrastructură performantă, personal calificat și stabilitate pe piață [13, p.4]. La finele anului 2006, numărul persoanelor ocupate în economia Republicii Moldova constituia peste 575 mii persoane, iar în sectorul ÎMM-urilor activau 332,7 mii persoane, deținând 56,2 % din numărul total. Circa 24% din aceștia erau încadrați în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, 20% în agricultură, economia vânatului și silvicultură, iar 18,4% în industria prelucrătoare.
Fig. 3.2. Ponderea IMM-urilor în profilul principalelor genuri de activitate în anul 2012 [elaborat de autor]
25,2% din angajații sectorului ÎMM-urilor activau în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, 16% în agricultură, economia vânatului și silvicultură, iar 17% în industria prelucrătoare. Numărul de salariați în mediu pe o întreprindere în anul constituit 6,6 persoane, cu o persoană mai puțin față de anul 2009 sau cu 2,4 persoane mai puțin decât în anul 2006 [4, p.55].
Fig. 3.3. Evoluția în dinamică a veniturilor din vânzări ale ÎMM-urilor conform genurilor de activitate (milioane lei) [elaborat de autor]
Numărul persoanelor angajate în ÎMM-uri a crescut atât în anul 2006 cât și în anul 2007 (+0,14% și +3,25% pe an), dar a scăzut în anii 2008, 2009 și 2010 cu respectiv 4,5%, 3,6% și 2,15% pe an. Analiza regională, relevă faptul că forța de muncă ocupată în IMM-uri în anul 2010 s-a concentrat în regiunea municipiului Chișinău cu 164,4 mii persoane, urmată de regiunea de Nord cu 58,5 mii persoane, regiunea Centru cu 49,9 mii persoane și regiunea de SUD și UTA Găgăuzia cu 40 mii persoane.
Evoluția economico-financiară a ÎMM-urilor. În anul 2009, ÎMM-urile din majoritatea sectoarelor economiei naționale au înregistrat valori descendente de dezvoltare. Veniturile din vânzări au scăzut în toate ramurile de activitate ale întreprinderilor mici și mijlocii cu excepția activităților financiare. Pe parcursul anului 2010, însă, situația financiară a ÎMM-urilor nu doar s-a normalizat, ci s-a îmbunătățit simțitor, ÎMM-urile înregistrând o creștere a veniturilor la toate pozițiile (fig.2.4.). Astfel, dacă în anul 2009 veniturile din vânzări ale ÎMM-urilor au scăzut în comparație cu anul 2008 cu 77504,1 mil. lei, atunci în anul 2010 față de anul 2009 acestea s-au majorat cu 7783 mil. lei, însumând 65263 mil. Lei [24, p.105]. Rezultatul financiar al ÎMM-urilor în anul 2010 este caracterizat prin obținerea unui profit în mărime de 5456,9 mil. lei, care a crescut în comparație cu anul 2009 cu 3213,7 mil. lei și cu 3709 mil. lei în comparație cu anul 2006.În același timp, în anul 2010, 21737 de ÎMM-uri sau 47,6% din numărul total al acestora au înregistrat pierderi. Începând cu anul 2006, la acest capitol, pentru prima oară se înregistrează o scădere cu 2% (fig.2.4.).
Fig.3.4. Evoluția în dinamică a pierderilor înregistrate de ÎMM-uri (milioane lei)
[elaborat de autor]
Această evoluție este consecința flexibilității ÎMM-urilor, majoritatea încadrându-se în clasa micro întreprinderilor, care sunt caracterizate de o volatilitate suplimentară (se restructurează și se reorientează mult mai rapid). În anul 2010 veniturile din vânzări ale ÎMM-urilor în medie pe o întreprindere au constituit 1,4 mil. lei sau cu 114 mii lei (cu 8,6%) mai mult față de anul 2009, iar veniturile din vânzări ale ÎMM-urilor în mediu la un salariat au constituit 210,9 mii lei sau cu 29 mii lei (cu 16%) mai mult față de anul 2009.
La formarea Produsului Intern Brut întreprinderile mici și mijlocii au contribuit în anul 2010 cu 28,3% sau cu 6,7 puncte procentuale mai puțin decât în anul 2006.
2.2. Direcții strategice de dezvoltare în baza analizei SWOT a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
Analiza SWOT indică asupra existenței avantajelor și oportunităților pentru dezvoltarea ÎMM-urilor, însă punctele slabe și amenințările cu referire la ÎMM-uri rămân a fi substanțiale. Totodată aceasta analiză permite stabilirea direcțiilor de dezvoltare a sectorului ÎMM-urilor.
În acest context, este evidentă necesitatea susținerii sectorului ÎMM, prin crearea de condiții juridice și economice stabile, propice dezvoltării activității de întreprinzător. Optimizarea reglementării și micșorarea presiunii administrative este un element important pentru dezvoltarea ÎMM-urilor birocrația fiind, în mod proporțional, o povară mult mai mare pentru ÎMM-uri decât pentru firmele mai mari. Recentele crize economice la nivel mondial au developat toate carențele existente în domeniul reglementării afacerilor și a constituit un prilej deosebit pentru o simplificare masivă în domeniu. Începând cu anul 2004, cu suportul partenerilor de dezvoltare internaționali, Republica Moldova a început să realizeze un vast proces al reformei regulatorii. În 2006 au fost finisate lucrările de revizuire a actelor normative ale Guvernului și ale autorităților administrației publice centrale conform prevederilor Legii nr. 424 din 16.12.2004 privind revizuirea și optimizarea cadrului normativ de reglementare a activității de întreprinzător numită „Ghilotina I" și s-a început reevaluarea masivă a Legilor, conform prevederilor Legii nr. 235-XVI din 20.07.2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător, numită „Ghilotina II". Ulterior prin Hotărârea Guvernului nr. 104 din 01.02.2007 a fost aprobată Strategia de reformă a cadrului de reglementare de stat a activității de întreprinzător și Planul de implementare a strategiei respective în perioada de până în anul 2010. În scopul simplificării reglementărilor existente și optimizării numărului și procedurilor ce afectează desfășurarea afacerilor În perioada 2010- fost efectuat un proces de inventariere a actelor permisive, supranumit „Ghilotina 2+”. Astfel, au fost supuse inventarierii actele eliberate de peste 45 de autorități emitente, numărul actelor fiind de peste 400. În rezultat au fost aprobate în pachet Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător (care a stabilit lista tuturor actelor permisive cu caracter de autorizare la nivel de – 273, autoritățile emitente ale acestora – 34, termenul de valabilitate și costul respectivelor acte), Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative (prin intermediul căreia au fost operate amendamente la 18 acte legislative, prin prisma excluderii acelor acte și acelor prevederi ce au tangență cu actele ce se propun a fi excluse ca inoportune); Legea privind implementarea ghișeului unic în desfășurarea activității de întreprinzător. Etapa ulterioară a acestui proces va constitui la implementarea reformei regulatorii a serviciilor cu plată „Ghilotina , invocând revizuirea listei serviciilor prestate businessului contra plată de autoritățile publice, crearea unui Registru unic al serviciilor oferite contra plată și simplificarea acordării lor. Acțiunile întreprinse pentru îmbunătățirea activității de întreprinzător, au influențat, inter alia, și plasarea Republicii Moldova în raitingurile internaționale în ceea ce ține de mediul de afaceri. Republica Moldova s-a situat pe locul 81 în clasamentul țărilor care au cel mai favorabil mediu de afaceri potrivit raportului anual – "Doing Business 2012", realizat de Banca Mondială ( s-a ridicat cu 18 poziții față de anul precedent). Potrivit acestui studiu, Moldova și-a îmbunătățit semnificativ capitolele: lansarea afacerii, obținerea unui credit, executarea contractelor și reglementarea procedurilor în caz de faliment (insolvabilitate). Deși în rezultatul reformei regulatorii au fost atinse rezultate semnificative, dar au rămas și un șir de probleme nerezolvate existând o sferă largă pentru viitoarele acțiuni. Ajustarea cadrului regulator la principiile ”Small Business Act” pentru Europa, rămâne în continuare o provocare. Calitatea cadrului regulator și evoluția acestuia are impact direct asupra atingerii altor priorități de dezvoltare a ÎMM.
În acest context, în rezultatul ajustării cadrului de reglementare la necesitățile dezvoltării ÎMM-urilor” vor fi atinse următoarele obiective specifice:
Perfecționarea cadrului de reglementare al activității ÎMM-urilor.
Reducerea barierelor administrative și costurilor regulatorii pentru ÎMM-uri.
Optimizarea reglementărilor privind activitățile comerciale practicate de ÎMM- uri.
Implementarea cu succes a Strategiei, urmează să contribuie la creșterea numărului de ÎMM-uri la 1000 locuitori, creșterea numărului de angajați în sector, sporirea contribuției sectorului în PIB și majorarea contribuției IMM-urilor în totalul exporturilor. În lumina celor expuse, întru atingerea viziunii și misiunii, prin implementarea strategiei, Guvernul Republicii Moldova își propune realizarea următoarelor direcții prioritare pentru perioada 2012-2020:
Ajustarea cadrului de reglementare la necesitățile dezvoltării IMM-urilor
Îmbunătățirea accesului ÎMM-urilor la finanțare
Dezvoltarea capitalului uman prin promovarea competențelor și culturii antreprenoriale
Sporirea competitivității ÎMM-urilor și încurajarea spiritului inovator
Facilitarea dezvoltării ÎMM-urilor în regiuni
Dezvoltarea parteneriatelor în afaceri
Fiecare dintre direcțiile prioritare vor încorpora obiectivele sale specifice, prin care, în sensul prezentei strategii, se vor subînțelege rezultatele specifice prognozabile și măsurabile, realizate prin intermediul programelor de dezvoltare, proiectelor și acțiunilor incluse în Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei. Fiecare Plan de acțiuni va avea o perioadă de implementare de 3 ani.
3.2. Evoluția abordării ÎMM-urilor în mediul economic a țărilor din UNIUNEA EUROPEANĂ
UNIUNEA EUROPEANĂ a acordat o atenție deosebita întreprinderilor considerata ca forte motrice a economiei.Ca atare, strategiile si politicile elaborate în decursul timpului, au fost centrate pe întreprinderi, firește într-o viziune europeană.
În decursul timpului, viziunea asupra a ceea ce este o întreprindere mica si mijlocie s-a modificat substantial. Pană la mijlocul actualului deceniu, cea mai utilizata definire a lor era urmatoarea :1-9 salariati, microîntreprindere;10-99 salariati, întreprindere mica; 100-500 salariati, întreprindere mijlocie.
În anumite situații criteriul numarului de salarii era dublat si de alte criterii, cel mai adesea, marimea activelor firmei si cifra de afaceri.
În prezent, limitele de încadrare a firmelor practice în UE sunt:
microîntreprindere, 1-9 salariati;
întreprinderi mici, 10-49 salariati;
întreprinderi mijlocii, 50-249 salariati;
întreprinderi mari, peste 250 salariati.
Pentru primele categorii de întreprinderi – ÎMM-urile – DGXXIII a elaborat si implementat 5 tipuri de programe specifice menita sa asigure un mediu favorizant dezvoltarii si cresterii performantelor acestora [20, p.45].
Programul de înființare de centre economice și de inovare (BIC)
Serviciile oferite de aceste centre se refereau la selectia, evaluarea si promovarea de întreprinzatori si proiecte intreprenoriale, dezvoltarea abilitatilor manageriale ale întreprinzatorilor, asistarea acestora în elaborarea de planuri de afaceri si studii de marketing, obtinerea de spatii, servicii etc, asistenta tehnologica și inovaționala, facilitarea acestora la surse de finantare si retele de experti, monitorizarea proiectelor intreprenoriale etc.
Au fost înfiintate peste 60 de astfel de centre BIC care sunt conectate sub forma de retele europene a BIC – EBN.
În prezent se manifestă o tendință de extindere a asistenței acordate IMM-urilor nu numai prin programe care le priveste în exclusivitate, ci și prin situarea lor în prim-planul altor programe majore ale UE.
Întreprinderile mici și mijlocii reprezinta o componenta esentiala a economiei SUA. Este singura țară din lume care în ultimii 20 de ani a organizat 3 Forumuri nationale – în 1980, 1986, 1995 – consacrate în exclusivitate ÎMM-urilor si desfasurate sub egida si cu participarea personala a presedintelui tarii.
Potrivit ultimelor date furnizate de Administrația Federală a ÎMM-urilor din SUA, la începutul anului 1999, în SUA functioneaza 23 milioane de firme mici mai mult decat în toate țările UE, care asigură peste 50% din PIB, folosesc mai mult de jumatate din forța de munca ce lucreaza în sectorul economic privat si asigura cele mai multe locuri de muncă noi.
Principalele domenii în care se acorda asistenta IMM în SUA sunt: asistenta pentru exporturi; asistenta pentru firme mici dezavantajate; asistenta pentru cei confruntati cu situatii catastrofale, operationalizata prin 3 programe, dintre care unul focalizat pe IMM; asistenta pentru veteranii forțelor armate; asistenta pentru americanii nativi ( indieni originari din America de Nord); asistenta pentru femei; asistenta pentru zone si comunitati confruntate cu probleme dificile; crearea de locuri de munca.
Fig.3.5. Variația ÎMM-urilor de la o țară la alta [elaborat de autor]
Potrivit Cartei Albe a ÎMM-urilor din Republica Moldova, situația de ansamblu a mediului economic în 2013 a fost apreciată ca fiind stanjenitoare dezvoltarii în 49,91% din firme, neutra în 36,93% din ÎMM-uri și favorabilă afacerilor în 13,16% dintre întreprinderi. Comparativ cu anul 2012, s-a înregistrat o ușoara îmbunătățire a perceptiilor.
Analizînd aprecierile întreprinzatorilor privind situația de ansamblu a mediului economic din Republica Moldova în 2012, se remarcă o creștere semnificativa a proporției ÎMM-urilor în care se consideră ca mediul economic romanesc va favoriza dezvoltarea afacerilor (27,35% în 2012, fața de 13,16% în 2011), ceea ce reflectă încrederea întreprinzatorilor într-o evoluție economica pozitiva pe termen scurt și mediu. Ancheta privind evoluția din perioada octombrie 2008 – martie activităților din cadrul ÎMM-urilor învestigate releva ca 44,44% dintre companii si-au diminuat activitatea, 42,87% din unitățile economice activeaza la aceiasi parametri, iar 12,69% dintre întreprinderi au avut o evoluție ascendentă. Se poate trage concluzia ca o parte considerabila din intreprinderile mici și mijlocii românești s-au confruntat cu mari probleme, datorită declinului economic accentuat. Ca și în alte țări din lume și UE, acestea au facut greu fața crizei economice, situație ce se explica prin faptul ca IMM-urile sunt în general mai vulnerabile la turbulențele contextuale decat firmele mari.
În Italia de exemplu, 90 % din întreprinderi sunt mici și mijlocii, numarul mediu deangajati fiind de 3-4 persoane. Sunt foarte raspîndite afacerile de familie, în care activează doar membrii familiei. Dezvoltarea pe aceasta cale a fost încurajată și stimulată nu numai de statul italian, dar și de companiile mari. Și asta pentru că companiile mari sunt interesate sa plaseze unele comenzi de fabricare a materialelor de completare întreprinderilor mici, ele ocupîndu-se doar cu asamblarea. Efectul este bine cunoscut – productivitate înaltă a muncii, valoare adaugată a produsului mare, etc Un alt segment, altul decit producerea, il constituie serviciile. Oamenii singuri au înțelesca este mai convenabil sa te adresezi dupa un serviciu la o firma mica decît la una mare, pentruca cea mica activeaza într-un teritoriu restrîns, astfel reacționind foarte repede la cererea clientului, pe cînd birocrația din marile companii, cauzeaza totdeauna la intirzieri neconvenabile La fel stau lucrurile și în Japonia, Taiwan și China. Mai ales atunci cînd vorbim deuzinele de asamblare a tehnicii de calcul, aparatelor de uz casnic, etc. Astfel, pe linga întreprinderile mari, trăiesc 2-3, iar uneori pîna la 100 de întreprinderi mici. Una face piulite, alta face carcasuri, alta.. și asa mai departe.Irlanda, care cu 10 ani în urma era una din țările slab dezvoltate din Europa, astazi este una dintre cele mai dezvoltate, tot datorita dezvoltării businessului mic. O alta particularitate a businessului mic în statele dezvoltate este sustinerea de care beneficiaza din partea guvernelor. În aceeasi Italie sau Irlanda, statul stimuleaza crearea asocițiilor de întreprinderi mici care sa le reprezinte interesele, ba mai mult chiar,subvenționeaza activitatea lor în proporție de 70%.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Inovația se dezvoltă cel mai bine într-o atmosferă dinamică și tolerantă. Oamenii creativi pot fi conflictuali, supărători; întrebările lor răstoarnă rutina, iar ideile lor reclamă, uneori, control și modelare. Pentru a încuraja și gestiona ideile inovative, managerii trebuie să înțeleagă procesele creative, să cunoască bine cum să facă selecția persoanelor cu abilități creative, să fie capabili să stimuleze comportamentul creativ și să furnizeze un climat organizațional de cultivare a creativității. Inovația este considerată, în general, ca motorul principal al creșterii economice în economia globală de astăzi. Prin introducerea în practică a inovațiilor se pot obține produse cu caracteristici de calitate îmbunătățite, servicii de calitate superioară, procese de producție noi, mai eficiente și mai curate, modele îmbunătățite ale sistemului de management al afacerilor, metode moderne de management al forței de muncă etc. Există multiple motivații ale întreprinderilor și organizațiilor pentru a inova, între care: creșterea cotei de piață, cucerirea de noi piețe, ameliorarea calității produselor, lărgirea gamei de produse, înlocuirea produselor învechite, reducerea impactului asupra mediului etc. Inovarea și creativitatea sunt procese care se intercondiționează, deoarece găsirea soluției la problemele ce apar într-un proces de inovare necesită creativitate. Oamenii cu creativitate înaltă tind să fie mai originali decât cei care au o creativitate scăzută. De asemenea, oamenii creativi tind să fie mai flexibili față de cei non-creativi, fiind capabili și dispuși să schimbe calea tradițională de rezolvare a problemelor. Ei preferă complexitatea pentru a simplifica și au tendința de a fi mai independenți față de oamenii cu creativitate . O condiție indispensabilă a renașterii economiei Republicii Moldova în relațiile de piață devine dezvoltarea activității antreprenoriale – acel stil deosebit, inovator, antibirocratic, orientat spre noi căutări în dezvoltarea afacerii, spre inovație, cu scopul accelerării dezvoltării economice și obținerii profitului maximal. În rezultatul cercetărilor efectuate de către noi s-a constatat următoarele momente:
1. Tranziția la economia de piață în Republica Moldova este însoțită de conștiența faptului că dezvoltarea antreprenoriatului în fiece țară își are particularitățile sale, condiționate de o serie de factori economici și sociali specifici ei. Utilizarea experienței mondiale este posibilă doar prin abordarea unei concepții specifice, generale pentru activitatea de antreprenoriat. Este foarte dificil de a adapta o experiență străină la realitatea republicii noastre în virtutea caracterului ei specific. anume din aceste motive crește actualitatea cercetărilor științifice la nivel economic și social privitor la activitatea de antreprenoriat.
În opinia noastră, activitatea antreprenorială se atribuie nu numai agenților economici privați, dar și celor ce inițial au activat în sectorul de stat. După părerea noastră, ar fi rațional ca legislația cu privire la activitatea antreprenorială să țină cont de următoarele momente: susținerea economică directă a antreprenorilor începători cu preponderență în sferele prioritare, prin acordare de subsidii, credite convenabile, etc.; susținerea economică indirectă prin intermediul garanțiilor de stat în obținerea creditului, facilităților fiscale, vamale, legate de export-import; protecția pieței autohtone, a materiei prime; încurajarea activității inovatoare, raționalizatoare prin diverse metode: reducerea impozitului, asigurării obligatorii, etc.
Cercetările noastre au demonstrat că unul din mijloacele de bază în stabilizarea economiei, dezvoltarea ei efectivă devine integrarea reală a producerii bunurilor agricole cu industria prelucrătoare. Anume acest fapt va contribui la repartizarea echitabilă a materiei prime, precum și a profitului, întrucît în realitate profitul revine industriașilor, dar se creează și de către fermieri.
Riscul în activitatea antreprenorială devine inevitabil. Manifestarea interesului față de risc în noile condiții de gospodărire poartă un caracter firesc, întrucît responsabilitatea asupra activității desfășurate și-o asumă antreprenorul. Cu tranziția la economia de piață sporește nivelul incertitudinii în economie, iar ca urmare se agravează și riscul antreprenorial.
Sursa venitului în activitatea unităților antreprenoriale deseori îl reprezintă incertitudinea prezentului și viitorului. Anume în scopul obținerii unui venit, antreprenorul își asumă un risc incertitudinea din activitatea agenților economici este impusă întrucît constituie atributul realității obiective.
Recomandări:activitatea de introducere a noului este susținută și încurajată de conducerea întreprinderii; rolul conducerii este evident în politica strategică a întreprinderii. Ar trebui însă subliniat inversul situației, anume că o conducere care nu încurajează introducerea noului poate foarte ușor să distrugă o întreprindere altfel bine situată; o legătură strânsă cu clienții, care pot astfel să sugereze numeroase înnoiri folositoare atât lor cât și firmei producătoare. Așa cum am arătat anterior, clienții reprezintă o importantă sursă de idei novatoare, de care trebuie fără îndoială să se țină seama atunci când se dorește înnoirea produselor; o fixare și delimitare clară a obiectivelor întreprinderii care să permită canalizarea eficientă a eforturilor de înnoire; politică de concentrare a resurselor întreprinderii pe un număr restrâns de proiecte de inovare cărora să li se poată asigura evoluția rapidă spre forma finală, produs nou sau tehnologie nouă. Culturile manageriale lipsite de forță dezorientează membrii organizației; oamenii caută direcționarea, îndrumarea în direcții diferite și eșuează în încercarea de a lua decizii consistente la locul de muncă.
BIBLIOGRAFIE
Băcanu B. Management strategic. București: Teora, 1999. 452 p.
Belcourt M.Managing human resources. In: Second Canadian, nr.3, 2005, p.163-180
Bogdan I. Managementul financiar. București: Cartea, 2004. 456 p.
Boutillier S. , Uzunidis D. L’entrepreneur – une analyse socioéconomique. Paris: Economica, 2005. 199 p.
Bramham J. Globalizarea și strategia firmei.(traducere) București: Eficient, 2002. 169 p.
Brezeanu P,. Diagnosticul financiar. Instrumente de analiză financiară. București: Economică, 2003. 321 p.
Burduș E. Management comparat. București: Economică, 1999. 178 p.
Burduș E., Androniceanu A. Managementul schimbărilor organizaționale. București: Litera, 2000. 301 p.
Carabol A. Managementul riscului. București: Cartea, 1999. 356 p.
Caraian Gh. Managemetul afacerilor. București: Litera, 2003.149 p.
Cornescu V., Mihăilescu L., Crosby D. Management. București: Proarcadia, 1993. 182 p.
Corma – Ciocoiu Nadea. Managementul riscurilor în afaceri și proiecte. București: Litera, 2006. 240 p.
Deaconu A. Diagnosticul și evaluarea întreprinderii. București: Intelcredo Deva, 2000. 450 p.
Drucker P. Inovația și sistemul antreprenorial. București: Enciclopedică, 2003. 185 p.
Foris A.,Ciolacu V. MRU Noi abordari și perspective. Odorheiu-secuiesc: Infoprint, 1999. 269p.
Fredrick E. Shuster Management-elemente fundamentale. București: Teora, 1999. 89 p.
Hofstede G. Managementul structurilor multiculturale. București: Economică, 2005. 229 p.
Horobeț A. Managementul riscului în investițiile internaționale. București: Economica, 2005. 178 p.
Halloran J. Managementul întreprinderii. Craiova: Vlad – Vlad, 1997. 225 p.
Horan J. și David J. Managementul Firmei. București: Scrisul Românesc, 1999, 156 p.
Istocescu A. Management intraprenorial. Concepte. Studiu de caz. București : ASE, 2003. 199 p.
Istocescu A. Strategia și managementul strategic al firmei. București: ASE, 2003. 156 p.
Ion Dumitru, C.Miroiu. Metodologia elaborării strategiei. În: Revista „Studii economice”, ULIM, an.2 nr. 3-4 (decembrie 2008), p. 204-211
Ivancevich J. Strategor Interéditions, Paris: Vuibert, 1998. 359 p.
Kotler Ph. Managementul Marketingului. București: Teora, 2000. 158 p.
Klatt Lowrence. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Didactică și Pedagogică, 2000. 241 p.
Milkovich G. Managementul organizației. București: All Beck, 2003. 122 p.
Moses J. Management strategic. Iași: Polirom, 1999. 279 p.
Malcom Pell. Abc-ul managementului, Iași: Gh. Asachi, 1993, 410 p.
Țâu N. Politici de dezvoltare economică a Republicii Moldova. În: Revista Economie și Sociologie.Chișinău: Academia de Științe a Moldovei, nr.3,2005, p.97-106
Velihov L. Sisteme expert. Principii și dezvoltarea aplicațiilor de gestiune. Iași: Dosoftei, 1997. 289 p.
http://www.odimm.md (vizualizat 28.03.2014)
BIBLIOGRAFIE
Băcanu B. Management strategic. București: Teora, 1999. 452 p.
Belcourt M.Managing human resources. In: Second Canadian, nr.3, 2005, p.163-180
Bogdan I. Managementul financiar. București: Cartea, 2004. 456 p.
Boutillier S. , Uzunidis D. L’entrepreneur – une analyse socioéconomique. Paris: Economica, 2005. 199 p.
Bramham J. Globalizarea și strategia firmei.(traducere) București: Eficient, 2002. 169 p.
Brezeanu P,. Diagnosticul financiar. Instrumente de analiză financiară. București: Economică, 2003. 321 p.
Burduș E. Management comparat. București: Economică, 1999. 178 p.
Burduș E., Androniceanu A. Managementul schimbărilor organizaționale. București: Litera, 2000. 301 p.
Carabol A. Managementul riscului. București: Cartea, 1999. 356 p.
Caraian Gh. Managemetul afacerilor. București: Litera, 2003.149 p.
Cornescu V., Mihăilescu L., Crosby D. Management. București: Proarcadia, 1993. 182 p.
Corma – Ciocoiu Nadea. Managementul riscurilor în afaceri și proiecte. București: Litera, 2006. 240 p.
Deaconu A. Diagnosticul și evaluarea întreprinderii. București: Intelcredo Deva, 2000. 450 p.
Drucker P. Inovația și sistemul antreprenorial. București: Enciclopedică, 2003. 185 p.
Foris A.,Ciolacu V. MRU Noi abordari și perspective. Odorheiu-secuiesc: Infoprint, 1999. 269p.
Fredrick E. Shuster Management-elemente fundamentale. București: Teora, 1999. 89 p.
Hofstede G. Managementul structurilor multiculturale. București: Economică, 2005. 229 p.
Horobeț A. Managementul riscului în investițiile internaționale. București: Economica, 2005. 178 p.
Halloran J. Managementul întreprinderii. Craiova: Vlad – Vlad, 1997. 225 p.
Horan J. și David J. Managementul Firmei. București: Scrisul Românesc, 1999, 156 p.
Istocescu A. Management intraprenorial. Concepte. Studiu de caz. București : ASE, 2003. 199 p.
Istocescu A. Strategia și managementul strategic al firmei. București: ASE, 2003. 156 p.
Ion Dumitru, C.Miroiu. Metodologia elaborării strategiei. În: Revista „Studii economice”, ULIM, an.2 nr. 3-4 (decembrie 2008), p. 204-211
Ivancevich J. Strategor Interéditions, Paris: Vuibert, 1998. 359 p.
Kotler Ph. Managementul Marketingului. București: Teora, 2000. 158 p.
Klatt Lowrence. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: Didactică și Pedagogică, 2000. 241 p.
Milkovich G. Managementul organizației. București: All Beck, 2003. 122 p.
Moses J. Management strategic. Iași: Polirom, 1999. 279 p.
Malcom Pell. Abc-ul managementului, Iași: Gh. Asachi, 1993, 410 p.
Țâu N. Politici de dezvoltare economică a Republicii Moldova. În: Revista Economie și Sociologie.Chișinău: Academia de Științe a Moldovei, nr.3,2005, p.97-106
Velihov L. Sisteme expert. Principii și dezvoltarea aplicațiilor de gestiune. Iași: Dosoftei, 1997. 289 p.
http://www.odimm.md (vizualizat 28.03.2014)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Posibilitati Inovationale DE Dezvoltare A Managementului Intreprinderilor Mici Si Mijlocii In Republica Moldova (ID: 144695)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.