Posibilitati de Practicare Si Dezvoltare a Turismului Durabil In Arealul Mlastinile Satchinez, Judetul Timis

CAPITOLUL 1.

DEZVOLTAREA DURABILĂ A SPAȚIULUI RURAL PRIN IMPLEMENTAREA UNOR FORME DE TURISM DURABIL

1.1. PROTECȚIA ȘI CONSERVAREA MEDIULUI NATURAL – NECESITATE OBIECTIVĂ A DEZVOLTĂRII TURISMULUI DURABIL

Calitatea mediului este afectată, în general, de două grupe de factori esențiali: factori obiectivi, rezultați prin manifestarea unor fenomene naturale nefavorabile și factori subiectivi, cauzați de activități umane.

Printre multiplele activități prin care omul poate contribui la distrugerea mediului se află și activitățile turistice, desfășurate nerațional și necontrolat, în teritoriu. Spre deosebire, însă, de rezultatele nocive pentru mediu pe care le generează unele îndeletniciri (ca, de exemplu, cele agricole), ale căror efecte pot fi, în cel mai fericit caz, limitate, turismul își poate aduce o contribuție proprie, semnificativă, nu numai la stoparea degradării cadrului natural, cauzată de activitățile desfășurate, dar și în direcția protejării și conservării mediului, prin adoptarea unor reglementări specifice și eficiente. Relieful, rețeaua hidrografică, peisajul, resursele naturale de factură balneară, monumentele naturii etc., la care se adaugă și resursele antropice ca monumentele de arhitectură și artă, siturile arheologice și istorice etc., reprezintă componente ale mediului și se constituie în resurse de ofertă și atracție turistică, favorizante pentru desfășurarea unor multiple forme de turism: de la drumeție, odihnă și recreere, la turismul de sănătate sau cel cultural etc. Cu cât aceste resurse sunt mai variate și mai complexe, dar mai ales nealterate și neafectate de activitățile distructive, cu atât atracția lor devine mai puternică și generează activități mai diversificate, răspunzând, astfel, unor variate motivații turistice. Rezultă că relația turism – mediu are o importanță deosebită, ocrotirea și conservarea mediului reprezentând condiția primordială de desfășurare și dezvoltare a turismului. Orice intervenție distructivă sau de modificare a proprietăților primare ale acestuia aduce prejudicii potențialului turistic, care constau în diminuarea sau anularea resurselor sale, dar și a echilibrului ecologic, putându-se periclita, în ultimă instanță, sănătatea sau chiar existența generațiilor viitoare.

Acest aspect a fost subliniat, în repetate rânduri, în cadrul unor reuniuni consacrate ocrotirii și conservării mediului ca, de exemplu: Conferința Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii (U.I.C.N.) din anul 1967 de la Spindlesy Hyn (Cehoslovacia), simpozioanele internaționale având ca temă ocrotirea naturii, organizate la Cluj-Napoca (1968), Arles (1971) și Copenhaga (1973), conferința Națiunilor Unite pentru mediul înconjurător de la Stockholm (1972), Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki (1977), conferința Mondială a Turismului de la Manila (1986) etc. O nouă etapă referitoare la mediu, în viziunea acestei strategii, are o relevanță deosebită în toate țările, în principal în cele din Europa de Vest. Mediul natural, alături de mediul socio-economic și de fenomenele culturale, prezintă anumite restricții pentru dezvoltarea turistică. Turismul modern ne demonstrează, însă, că activitățile umane de profil încep să se modifice sau să „manipuleze” mediul atât în sens pozitiv, cât și negativ, iar consecințele nu sunt ușor de prevăzut. Turismul necontrolat poate contribui la dezvoltarea mediului și, implicit, la autodistrugerea sa. Tocmai de aceea, profesorul elvețian J. Krippendorf sublinia: „Dacă putem să pierdem și apoi să ne reconstituim capitalul în alte domenii ale economiei, nu același lucru se întâmplă în turism, unde substanța de bază – peisajul și pământul – o dată pierdută, este iremediabil pierdută”. Este tot mai evident că perpetuarea unui turism ce consideră legitimă ignorarea mediului este imposibil să rămână valabilă pe termen lung. Acest fapt rezultă clar și din Tabelul 1.1 în care sunt prezentate caracteristicile turismului de masă ne-durabil și ale tipurilor ideale de turism alternativ deliberat.

Tabelul 1.1.

Turismul de masă ne-durabil și tipurile ideale de turism alternativ deliberat

Sursa: Weaver, D. (2006). Sustainable Tourism: Theory and Practice. Amsterdam – Boston – Heidelberg – London – New York – Oxford – Paris – San Diego – San Francisco – Singapore – Sydney – Tokyo: Elsevier – Butterworth Heinemann

1.2. ASPECTE ALE DEGRADĂRII MEDIULUI PRIN PRACTICAREA DIFERITELOR FORME DE TURISM

Unii cercetători consideră că turismul exercită asupra mediului două categorii de efecte – pozitive și negative: (Figura 1.1).

Figura 1.1. Efectele turismului asupra mediului

În linii mari, există patru mari strategii de reducere a impactului negativ al vizitatorilor asupra zonelor protejate: (Figura 1.2.).

Figura 1.2. Strategii de redresare a impactului vizitatorilor în zonele protejate

Acțiunile distructive ale unor activități turistice se manifestă, în principal, prin folosirea necorespunzătoare a mediului ambiant în scopuri recreative și de agrement, dublată de o intervenție brutală a omului asupra peisajului și resurselor naturale. Aceste practici nocive se întâlnesc mai ales în zonele (sau la obiectivele) de mare atractivitate, situate în spațiile populate sau în imediata apropiere a marilor aglomerări urbane. De asemenea, absența unor reglementări privind comportamentul vizitatorilor, însoțite de o monitorizare a zonei sau obiectivelor, favorizează desfășurarea activităților care afectează calitatea mediului și pun în pericol integritatea și conservarea obiectivelor. Astfel de cazuri se întâlnesc, mai frecvent, în România, de exemplu, în următoarele situații:

În zonele sau la obiectivele turistice situate în afara traseelor marcate și special amenajate, care atrag fluxuri importante de vizitatori, în principal în perioadele de week-end, și unde se derulează o circulație turistică necontrolată. Prejudiciile pricinuite sunt grave și, adesea, pot avea un caracter ireversibil. Dintre acestea pot fi menționate: distrugerea vegetației (ruperea arborilor și, în special, a puieților, distrugerea semințișului natural), desprinderea de roci, braconajul etc., care, în final, au ca rezultat împiedicarea regenerării plantelor, terasarea solului, tulburarea biotopurilor specifice vânatului și, în general, faunei mergând, uneori, până la dispariția unor specii. Este de semnalat, de asemenea, dispariția unor specii floristice, cauzată de colectarea abuzivă a florei, în special a plantelor declarate monumente ale naturii, și, totodată, de necunoașterea, de către turiști, a gravelor implicații pe care le pot avea acțiunile necontrolate asupra factorilor de mediu. În această situație se află o serie de specii de plante ocrotite de lege și aflate pe cale de dispariție, cum sunt: floarea de colț (Leontopodium alpinum Cass.), garofița de munte (Dianthus tenuifolius) cu varietatea ei Garofița de Piatra Craiului etc. Circulația turistică necontrolată efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice provoacă, de cele mai multe ori, distrugerea ireversibilă a unora dintre elementele care le-au consacrat ca atracții turistice, dar care și asigură valoarea intrinsecă, uneori având caracter de unicat. Vizitarea intensivă a unor monumente istorice, arhitectonice și de artă, în condiții improprii (iluminat cu lumânări, lipsa dotărilor tehnice de aerisire sau de poluare etc.) au dus la degradarea frescelor de mare valoare ale unor mănăstiri, a picturilor din cadrul unor monumente istorice și de artă, distrugerea formațiilor carstice din interiorul peșterilor etc. Tot aici trebuie menționată și inexistența în zonele (sau de-a lungul traseelor) turistice a unor demarcări precise a locurilor de popas și campare. Staționarea pentru picnic sau instalarea de corturi în zone de mare atractivitate provoacă, inevitabil, degradarea peisajului și a altor componente ale mediului, ca urmare a tasării solului și, în special, reziduurilor lăsate la întâmplare de turiști la locurile de popas. Astfel de situații de întâlnesc, de obicei, în zonele destinate turismului de odihnă și recreere, în preajma stațiunilor și a centrelor urbane și, în special, pe pajiștile montane, în apropierea cabanelor, pe malul râurilor sau lacurilor, în apropierea ariilor protejate.

Fenomenul poluării naturii s-a amplificat o dată cu pătrunderea turismului enduro sau automobilistic în locuri până nu demult inaccesibile pentru acest mijloc de transport. Abătându-se de la traseele amenajate de acces, turiștii pătrund pe drumuri ocolite oprindu-se în poieni pitorești și provocând distrugerea pajiștilor, a arbuștilor și a vegetației, în general, prin strivirea acesteia sau sub influența gazelor de eșapament, a scurgerilor de ulei etc. În absența unor restricții de acces în stațiuni, a unor zone amenajate de parcare, turismul automobilistic alterează calitățile aerului ori ale factorilor de cură, influențând negativ și tratamentele balneare specifice.

Concepția greșită de valorificare a resurselor naturale și, în special, a factorilor naturali de cură, afectează potențialul turistic prin exploatarea neștiințifică și nerațională a acestuia și prin realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic, care se concretizează prin:

nerespectarea principiilor generale de protecție și exploatare a substanțelor minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale și termominerale, cum ar fi:

asigurarea perimetrelor hidrogeologice și sanitare ale resurselor împotriva unor agenți poluanți;

evitarea exploatării zăcămintelor până la epuizare;

executarea lucrărilor geologice în conformitate cu prevederile cercetărilor și proiectelor de specialitate;

limitarea zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substanțe minerale balneare;

protejarea și evitarea altor acțiuni care pot duce la degradarea factorului de cură (de exemplu, nămolurile terapeutice);

supradimensionarea stațiunilor din punctul de vedere al capacităților de primire și tratament comparativ cu potențialul resurselor destinate unei exploatări raționale.

Dezvoltarea nesistematizată a localităților turistice, în special a stațiunilor, fermelor agroturistice și pensiunilor rurale, neajuns ce se caracterizează prin:

ocuparea intensivă a spațiului cu construcții turistice etc. (având ca rezultat o supraîncărcare a teritoriului cu instalații turistice) afectează echilibrul ecologic, conducând la urbanizarea stațiunilor;

proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic;

realizarea de construcții inestetice, neadaptate specificului arhitectonic tradițional sau specificului etnografic și natural al zonei;

stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică.

Amenajările deficitare pentru vizitarea peșterilor – obiective de mare atractivitate turistică – executate fără respectarea tehnicii specifice unor astfel de lucrări duc la degradarea totală sau parțială a acestora, cum este cazul Peșterii Muierii (Munții Parâng), al Peșterii Ialomiței (Munții Bucegi) etc.

1.3. DIVERSITATEA CONCEPTELOR „DEZVOLTARE DURABILĂ” ȘI „TURISM DURABIL”

Termenul dezvoltare durabilă a apărut în 1973, a fost preluat de Strategia Mondială de Conservare din 1980 și popularizat de Raportul Comisiei Mondiale asupra Mediului și Dezvoltării din 1987 .

În esență, conceptul dezvoltare durabilă susține utilizarea și conservarea înțeleaptă a resurselor în scopul menținerii viabilității lor pe termen lung. Succesul formulei se datorează următoarelor două aspecte:

perspectiva dezvoltării pentru susținătorii creșterii continue;

perspectiva durabilității pentru activiștii mediului și pentru susținătorii unei creșteri lente.

Conchidem că, dezvoltarea durabilă reprezintă posibilitatea atractivă de a continua dezvoltarea economică fără a forța capacitatea de susținere a mediului natural, a mediului socio-cultural sau a mediului economic.

În ultima perioadă a fost adoptat și în ramura turismului conceptul dezvoltare durabilă, utilizat deja în alte sectoare de activitate. Pentru turism, acest concept a fost enunțat de U.I.C.N. astfel:

„Dezvoltarea durabilă este un proces care se desfășoară fără a distruge sau a epuiza resursele, asigurând dezvoltarea. Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de reînnoire a lor, renunțându-se la exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent, pentru a o înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în așa fel, încât de ele să beneficieze și generațiile viitoare”.

Din această perspectivă, turismul durabil poate fi privit ca aplicarea ideii de dezvoltare durabilă în sectorul turistic, în sensul dezvoltării unui turism care să vină în întâmpinarea nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi sau a unui turism care utilizează și conservă cu înțelepciune resursele pentru a le menține viabilitatea pe termen lung. În esență, turismul durabil înseamnă:

reducerea la minimum a impacturilor negative;

creșterea la maximum a impacturilor pozitive.

Există trei principii majore de dezvoltare durabilă: (Figura 1.3.).

Figura 1.3. Principiile majore ale dezvoltării durabile

Se pote concluziona că durabilitatea economică a turismului se definește ca un model de dezvoltare care asigură:

ameliorarea calității vieții în așezările umane care primesc turiști;

păstrarea calității mediului, element esențial pentru vizitatori și gazde;

posibilitatea de a oferi vizitatorilor experiențe de primă calitate.

La începutul anilor 1990, termenul turism durabil câștigase, deja, monedă printre universitari și profesioniști.

Din punctul de vedere al protejării mediului, turismul durabil:

asigură realizarea unei planificări și zonări a teritoriului care să permită o dezvoltare turistică adaptată la capacitatea de suport a ecosistemelor;

favorizează înțelegerea efectelor activităților de turism asupra mediului natural, cultural și uman;

favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament agricol scăzut;

orientează realizarea unor dotări și instalații de agrement, care poate fi benefică și pentru populația locală și care poate contribui, astfel, cu fonduri la conservarea siturilor arheologice, clădirilor și vestigiilor istorice;

respectă și asigură cerințele de protecție a mediului dovedind, astfel, importanța resurselor naturale și cultural-istorice pentru creșterea bunăstării economice și sociale a comunităților locale.

Din perspectiva Organizației Mondiale a Turismului, turismul durabil trebuie:

să utilizeze în mod optim resursele mediului care constituie elementul-cheie al dezvoltării turismului;

să respecte autenticitatea socio-culturală a comunităților-gazdă, să conserve patrimoniul cultural artificial și natural și valorile tradiționale, și să contribuie la înțelegerea și toleranța inter-culturală;

să asigure activități economice viabile pe termen lung, asigurând beneficii socio-economice pentru toți acționarii printr-o distribuție corectă, și contribuind la eradicarea sărăciei;

să mențină un nivel ridicat de satisfacție a turistului și să asigure o experiență de substanță pentru turiști, făcând să crească gradul de conștientizare a problemelor de durabilitate și promovând practicile turismului durabil.

La Conferința Globală pentru Afaceri și Mediu de la Vancouver (Canada) în anul 1992, specialiști din peste 60 de țări au prezentat schimbările majore care au avut loc în sectorul industriei turistice, în deceniul al optulea. Aceste schimbări au vizat toate aspectele prin care se poate aborda industria turismului, și anume:

politici, legislație, reglementări:

asigurarea conservării și protecției resurselor turistice de bază;

mobilizarea sectoarelor industriei turistice pentru practicarea unui turism durabil în concordanță cu cerințele de mediu;

realizarea instituțiilor și a cadrului necesar pentru implementarea turismului durabil;

stabilirea unui cadru legislativ-juridic care să vină în sprijinul agenților de turism, autorităților regionale și locale, pentru corijarea atitudinilor turiștilor față de mediu.

în domeniul cercetării și tehnologiei:

asigurarea unui management tehnic și practic al circulației turistice pentru protejarea echilibrului ecologic și evitarea degradării mediului;

identificarea resurselor culturale cu valențe turistice;

identificarea resurselor naturale de bază cu valențe turistice;

realizarea unei bănci de date și a unei monitorizări prin indicatori specifici care să evidențieze noile oportunități și să sprijine noile decizii de planificare și dezvoltare a industriei turistice în condițiile protejării mediului;

stabilirea cererii turistice viitoare și compararea acesteia cu capacitățile ofertei de a o asigura;

utilizarea tehnologiilor performante pentru proiectarea unui turism receptiv la problemele mediului ambiant, cu aplicarea unor soluții arhitecturale, de inginerie a construcțiilor și de dotare a acestora, fără afectarea mediului și în conformitate cu specificul fiecărei zone.

în domeniul economico-financiar:

elaborarea unor rapoarte privind gradul de implementare a proiectelor propuse (la nivel internațional, național, regional, local), a unor acțiuni întreprinse și a schimbărilor legate de adaptarea la cerințele de mediu ale industriei turistice;

includerea costului de mediu în încasările percepute pentru activități turistice, în ideea că poluatorul trebuie să suporte anumite taxe legate de formele de poluare, prin care să contribuie indirect la conservarea mediului ambiant;

obținerea de beneficii din marketingul de mediu, prin dezvoltarea și vânzarea unor produse turistice compatibile cu valoarea acestora;

utilizarea influenței pieței interne și internaționale pentru identificarea de noi piețe turistice, cu respectarea cerințelor de mediu și realizarea de parteneriate comune pentru punerea în practică a noului concept de ecoturism – element de susținere a turismului durabil.

în domeniul comunicării și formării:

elaborarea codurilor de practică pentru industria turistică, a standardelor pentru creditul de mediu în vederea atenuării impactelor;

evaluarea rezultatelor pozitive din trecut în vederea stabilirii de noi propuneri de dezvoltare durabilă, cu transmiterea proiectelor și experiențelor pozitive prin intermediul organismelor naționale și internaționale;

influențarea cererii turistice și a motivațiilor de călătorie prin lărgirea ofertei și a unei mai bune informări a turiștilor, prin aplicarea codurilor de etică turistică;

realizarea unei atitudini deschise în rândul angajaților firmelor de turism și a populației locale față de problemele de mediu.

alte aspecte:

practicarea unei educații active de protecție și în alte sectoare care beneficiază de resursele naturale și culturale ale industriei turistice, cu înțelegerea problemelor de mediu;

realizarea de modele și proiecte care să sprijine dezvoltarea durabilă a turismului, cu prezentarea modelelor și posibilităților de aplicare;

stabilirea de relații de colaborare cu alte sectoare de activitate implicate în protecția mediului (silvicultura, agricultura, planificare regională etc.).

1.3.1. Principiile majore de dezvoltare durabilă a turismului

Principiile majore de dezvoltare durabilă a turismului durabil sunt:

dezvoltarea activității de turism trebuie să respecte caracteristicile locului unde se desfășoară (ecologice, sociale, economice, culturale);

mediul are o valoare durabilă care este deosebit de mare pentru turism și de el trebuie să se bucure și generațiile viitoare;

relația dintre mediu și turism poate fi dezvoltată astfel încât mediul să susțină activitatea turistică pe termen lung: dezvoltarea turismului, la rândul său, nu trebuie să ducă la degradarea mediului;

scopul dezvoltării turismului trebuie să fie, întotdeauna, echilibrarea nevoilor turiștilor cu cele ale destinațiilor și gazdelor acestora;

turismul trebuie văzut ca o activitate pozitivă de care să beneficieze mediul, comunitățile locale și vizitatorii.

Industria turistică, guvernele, autoritățile responsabile cu protecția mediului și organismele internaționale trebuie să respecte aceste principii și să conlucreze pentru punerea lor în practică.

Organizația Mondială a Turismului a identificat 11 indicatori esențiali care oferă un cadru de bază pentru managementul turismului durabil în orice destinație (Tabelul 1.2).

Tabelul 1.2.

Indicatorii esențiali în turismul durabil

Sursa: [Weaver, D. (2006). Sustainable Tourism: Theory and Practice. Amsterdam – Boston – Heidelberg – London – New York – Oxford – Paris – San Diego – San Francisco – Singapore – Sydney – Tokyo: Elsevier – Butterworth Heinemann].

Organizația Mondială a Turismului a suplimentat această listă cu indicatori relevanți pentru anumite medii și site-uri (zonele de coastă, zonele montane, insulele mici etc.), concepând trei indicatori agregați adiționali care să cuantifice capacitatea de încărcare, stresul asupra site-ului și atractivitatea site-ului, (Tabelul 1.3).

Tabelul 1.3.

Indicatorii suplimentari în turismul durabil pentru medii selectate

Sursa: [Weaver, D. (2006). Sustainable Tourism: Theory and Practice. Amsterdam – Boston – Heidelberg – London – New York – Oxford – Paris – San Diego – San Francisco – Singapore – Sydney – Tokyo: Elsevier – Butterworth Heinemann]

Un model pertinent de utilizare a indicatorilor turismului durabil este Proiectul NEST (Evoluția Rețelei pentru Turismul Durabil) menit să evalueze rolul rețelelor de acționari în implementarea turismului durabil la nivelul destinațiilor locale și să elaboreze un instrument managerial în acest scop (Tabelul 1.4).

Tabelul 1.4.

Indicatorii turismului durabil NEST

Sursa: [Weaver, D. (2006). Sustainable Tourism: Theory and Practice. Amsterdam – Boston – Heidelberg – London – New York – Oxford – Paris – San Diego – San Francisco – Singapore – Sydney – Tokyo: Elsevier – Butterworth Heinemann]

Cele mai cunoscute principii ale turismului durabil sunt așa-numitele Principii Bellagio elaborate de un grup de experți care s-au întâlnit în orașul italian Bellagio pentru a stabili un set de indicații cu caracter general de implementare a strategilor de dezvoltare durabilă în turism:

1.3.2. Responsabilități în dezvoltarea turismului durabil

Industria turismului a acceptat conceptul dezvoltare durabilă și a adoptat noțiunea turism durabil. Astfel, turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii turiștilor actuali și a industriei turistice și, în același timp, a protejării mediului și a oportunităților pentru viitor. Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice etc., ale actorilor din turism, menținându-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică și toate schemele ce susțin viața.

Locul turismului în dezvoltarea durabilă este, logic, dat de rolul său de industrie care vinde mediul fizic și uman ca produs al său. Turismul este una din industriile care trebuie să se implice în dezvoltarea durabilă, ca industrie a resurselor, dependentă de înzestrarea naturii și de moștenirea culturală a fiecărei societăți; turismul vinde aceste resurse ca parte a produsului său și, în același timp, împarte anumite resurse cu alți utilizatori, inclusiv populația locală.

Dezvoltarea durabilă în turism este o necesitate, având în vedere că economia și mediul sunt fețe ale aceleiași monede, cu alte cuvinte, cele două sunt strâns legate și interdependente.

Lucrul esențial pentru dezvoltarea durabilă îl reprezintă respectul pentru interesele generației viitoare. Ideea centrală care stă la baza dezvoltării durabile este aceea de a nu epuiza resursele de care ai nevoie. În sprijinul celor spuse mai sus amintim și cuvintele lui Lester Brown: „nu am moștenit pământul de la părinții noștri, îl împrumutăm de la copiii noștri” (Lester, 2004). Astfel, întreaga mișcare de combatere a poluării, de luptă contra secătuirii resurselor, de apărare a varietății biosferei, de cruțare a speciilor, de salvare a planetei s-a bazat pe o serie de valori noi ce oglindesc o nouă mentalitate culturală în raport cu natura, îmbrățișată în special de generația tânără.

Oricâte definiții ale conceptului dezvoltare durabilă a turismului s-au dat și se vor da, de către organizațiile și asociațiile de profil, esențialul este același: ocrotirea și întreținerea resurselor de care avem nevoie cu toții, resurse care ne țin practic în viață și care asigură în același timp viața generațiilor viitoare.

Aflată în atenția tuturor, dezvoltarea durabilă a turismului înseamnă confruntarea cu faptul că cercetările de îmbunătățire a calității vieții prezintă o constantă inerentă existența unei limite la care populația umană și activitatea planetei noastre se pot împotrivi. Această teorie dă naștere unor provocări și unor ocazii unice pentru industria turismului:

activitatea de turism, condusă în mod corespunzător, poate fi o forță puternică în ceea ce privește conservarea mediului și a moștenirii culturale;

turismul durabil poate deveni un cult pentru turiști când se desfășoară sub forma ecoturismului;

cererea turistică este proporțională cu calitatea mediului înconjurător al destinației turistice;

turismul duce la creșterea populației din zonele de destinație.

Adesea, turismul este considerat activitatea ce protejează mediului rural mai mult decât alte industrii consumatoare de resurse ca mineritul, construcțiile etc ,.

Asupra mediului, turismul poate avea un impact pozitiv și unul negativ, direct sau indirect, tangibil sau intangibil. Pentru a aborda și a înțelege foarte bine aceste perspective și impactul lor este necesară o grupare a factorilor implicați:

factori ecologici: flora, fauna și ecosistemul;

factori fizici: resursele naturale, spațiul și facilitățile;

factori culturali: tradițiile, limba, religia, obiceiurile, cultura;

factori sociali, priviți din două puncte de vedere:

din punctul de vedere al gazdelor: totalitatea factorilor ce corespund nivelului de trai al acestora;

din punctul de vedere al vizitatorului: totalitatea factorilor ce definesc nivelul de viață și experiența acestuia.

Promovarea unui turism durabil din punctul de vedere al protejării mediului este avantajoasă deoarece:

favorizează înțelegerea efectelor pe care le au activitățile de turism asupra mediului natural, cultural și uman;

favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament agricol scăzut;

orientează realizarea unor dotări și instalații de agrement care aduc beneficii populației locale și contribuie, astfel, cu fonduri la conservarea unor situri arheologice, a unor clădiri și vestigii arheologice;

respectă și asigură cerințele de protecție a mediului dovedind, astfel, cât de importante sunt resursele naturale și cele cultural-istorice pentru creșterea bunăstării economice și sociale ale comunităților locale.

CAPITOLUL 2.

POTENȚIALUL TURISTIC AL ZONEI DE VEST ELEMENT ESSENTIAL ÎN SPRIJINUL TURISMULUI DURABIL

2.1. EVALUAREA POTENȚIALULUI TURISTIC AL ZONELOR PROTEJATE ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII INTRA-REGIONALE ÎN ZONA DE VEST A ROMÂNIEI

Contextul teritorial creat de globalizare și de construcția europeană obligă regiunile să își amplifice capacitatea concurențială ale cărei componente fundamentale sunt coerența și avantajele comparative. Nivelul pertinent de abordare a acestora este nivelul intra-regional, la care se raportează problemele de amenajare teritorială, planificarea și strategiile de dezvoltare.

Importanța pe care turismul a cunoscut-o începând din a doua jumătate a secolului al XX-lea pe plan economic și social îl consacră ca element central al acestor strategii. Adesea considerat ca panaceu universal, turismul clasic și ecoturismul trebuie privite, de fapt, în ecuația mai largă a sistemului turistic.

2.1.1. Poziția și localizarea geografică – evoluția faunei

Regiunea analizată corespunde vechii regiuni istorice a Banatului. Deoarece părți mai mici din aceasta au revenit Serbiei și Ungariei în urma tratatului de la Trianon, regiunea e numită, în genere, Banatul Românesc. Banatul Românesc reproduce – în mic – armonia și proporționalitatea reliefului României. Cadrul fizico-geografic este, în general, favorabil umanizării și activităților economice, clima fiind temperat-continentală (temperatura medie anuală de 9-11 0C, precipitații medii anuale de 600-1200 mm/an), cu topo-climate adaptate treptelor mari de relief și unele condiții locale în mod special favorabile.

Localizarea sa geografică deschide regiunea la fluxuri transfrontaliere de diverse tipuri, inclusiv umane. Frontiera, însă, nu este suficient de permeabilă: există doar trei puncte de frontieră, ceea ce determină o ștrangulare a traficului și o condiționare strictă a traselor.

Infrastructura de transport prezintă cea mai mare densitate din țară asigurând conectarea cu celelalte regiuni ale țării și dinspre vestul, centrul și sudul continentului. Un element cu valențe importante pentru accesibilitatea regiunii este prezența Aeroportului Internațional Timișoara, precum și proiectele privind coridoarele europene, unele în diferite faze de lucru (autostrada Arad-Timișoara terminată în decembrie 2011).

Mlaștinile Satchinez formează o rezervație naturală ornitologică care se întinde pe 242 de hectare în localitatea Satchinez, din județul Timiș. A fost înființată în anul 1942, la propunerea ornitologului Dionisie Linia, cuprinzând terenuri mlăștinoase în aval de Satchinez.

În prezent, rezervația are suprafața de 1194 ha, iar structura acesteia este următoarea:

122 ha – rezervația propriu-zisă;

1.072 ha – zona tampon de tip mozaic, ce cuprinde:

Acumularea Satchinez;

Balta Bărăteaz;

Balta Mare și Balta Zootehnie;

Balta Verbuncu.

Este supranumită „Delta Banatului”. Aici trăiesc 40% dintre speciile de păsări întâlnite pe teritoriul României.

Rezervația naturală propriu- zisă are o suprafață de 75 ha, iar în zona tampon prin ultima hotărâre a consiliului Timiș din 2002 a fost mărită la 1120 ha, suprafața totală fiind de 1200 ha. Această rezervație a fost declarată arie protejată și a intrat în 1999 în proiectul LIFE NATURA care s- a derulat în 2 etape. Comisia Europeană investește la Satchinez mai mult de 3,5 miliarde de lei (127 000 de euro) se vor cheltui până în august 2002 la Satchinez pentru refacerea și conservarea mlaștinilor din zonă. Investiția, consfințită și printr-o Hotărâre de Guvern (nr. 1.335/2000), este finanțată în proporie de 75% din fonduri nerambursabile acordate de Comisia Europeană, prin Programul LIFE-NATURA, diferența de 25% reprezentând contribuția statului român.

Acest habitat natural este o reminiscență a vechilor mlaștini care acopereau până la mijlocul secolului al VIII- lea aceste ținuturi.

Perioada în care pot fi văzute păsările în rezervație este între 15 aprilie – 15 septembrie, dar în toamnele și iernile mai blânde se întâmplă să mai rămână câte un exemplar din păsările migratoare pe aceste meleaguri.

Alături de păsările care sunt stăpânul de drept al rezervației au fost văzute o serie de animale sălbatice precum: vulpea, iepurele, căprioara, porcul mistreț.

Vegetația luxuriantă existentă în perimetrul rezervației propriu- zise constituie un excelent camuflaj pentru cuibărit și clocit. Ochiurile deschise de apă în mijlocul bălților sunt înconjurate de fâșii de stufăriș. Sălciile și florile sălbatice în special trandafirii sălbatici completează peisajul de vis.

Figura 2.1. Localizarea rezervației Mlaștinile Satchinez

Reguli pentru protecția și conservarea zonelor tampon

Se vor menține terenurile ocupate cu luciu de apă cel puțin la nivelul de inundare actual. Se vor extinde suprafețele inundabile (“Balta Mare” si “Zootehnie”) prin amenajari hidrotehnice, în funcție de resursele financiare disponibile.

Se vor respecta tehnologiile de cultură pe terenurile agricole din zonele tampon și din vecinătăți, cu referire specială la:

utilizarea doar a produselor fitosanitare omologate;

efectuarea tratamentelor fitosanitare doar în perioadele fără vânt și fără precipitații;

interzicerea eliberării terenurilor agricole de resturi vegetale prin incendiere.

Circulația generată de exploatarea terenurilor arabile, pășunilor și fânețelor se va face în condițiile producerii unui disconfort minim asupra zonelor de hrănire.

Este interzisă recoltarea stufului fără aprobarea administratorului.

Este permis pescuitul sportiv în zonele tampon cu respectarea perioadelor de prohibiție Este interzisă utilizarea năvoadelor, plaselor, setcilor, fiind permis doar pescuitul cu undița.

Vânătoarea este permisă în zonele tampon în următoarele condiții:

respectarea perioadelor de vânătoare stabilite de lege;

recoltarea vânatului doar la speciile a căror efective permit acest lucru;

limitarea numărului de ieșiri în teren la 3 zile / săptămână, din care o singură zi la grup mare;

interzicerea utilizării bărcilor cu motor pe acumularea Satchinez;

supravegherea câinilor de vânătoare pentru a nu ataca speciile protejate.

Accesul în zonele tampon, în scopuri turistice și de agrement, este permis cu respectarea traseelor de vizitare. Intenția de vizitare a grupurilor organizate se anunță cu min. 7 zile la APM Timiș, iar grupul va fi însoțit de paznicul rezervației.

Accesul în zonele tampon este permis numai pe jos sau cu bicicleta.

Este interzisă depozitarea necontrolată a deșeurilor de orice fel în zonele tampon, cu excepția amplasamentelor stabilite de administrația locală.

Se impune respectarea perioadelor și a suprafețelor de pășunat stabilite de administrația locală cât și supravegherea animalelor de pază.

Personalul Schelei de Petrol va interveni operativ în cazul unor accidente la sonde, conducte de transport și puncte de lucru din zonele tampon și va informa administratorul rezervației.

Figura 2.2. Harta Rezervației Mlaștinile Satchinez

2.1.2. Rolul factorilor de natură socio-umană și instituțională asupra dezvoltării zonelor protejate

Regiune românească integrată succesiv în structuri politice aparținând maghiarilor, turcilor și austriecilor, Banatul a dobândit o identitate aparte, definită de eterogenitate etnică, culturală și confesională. Aceasta asigură societății prezente deschiderea necesară unui spațiu de primire turistică. De asemenea, fluxurile alogene stabilite aici și provenind din Europa Centrală au oferit regiunii nu doar pitoresc și elemente de cultură materială, ci și modelul ,,culturii dezvoltării”, concretizat prin spiritul întreprinzător.

Fiind una din cele mai dezvoltate regiuni ale țării, Banatul românesc concentrează o populație urbană ale cărei venituri și stil de viață permit (dacă nu chiar impun) practicarea turismului, regiunea fiind destinația de week-end sau chiar de lung sejur pentru cei care au reședințe secundare.

Factorii de natură instituțională concură și ei la dinamizarea turismului în măsura în care funcționează agenții de dezvoltare (Agenția de Dezvoltare V Vest, Agenția de Dezvoltare a Județului Timiș, Agenția de Dezvoltare a Județului Caraș-Severin) care concep strategii și gestionează programe cu finanțare europeană.

Relieful complex al Banatului, ca și substratul litologic variat și tectonica ,,în tablă de șah”, asigură un potențial turistic natural bogat și deosebit de atractiv. Se remarcă următoarele elemente:

arii protejate;

culmi cu puncte de belvedere;

domenii schiabile;

elemente pitorești (cascade, stânci cu forme curioase);

fonduri cinegetice și de pescuit;

izvoare de ape minerale;

malurile râurilor și lacurilor;

relief carstic (chei și defileuri, peșteri, izbucuri, lacuri carstice);

relief glaciar.

Resursele turistice culturale sunt, de asemenea, bine reprezentate, ele incluzând:

monumente de artă și arhitectură de factură religioasă;

monumente de istorie a tehnicii;

monumente și ansambluri de arhitectură;

monumente și ansambluri de artă plastică și cu valoare memorială;

monumente și situri arheologice;

valori etnografice și folclorice.

2.2. ANALIZA SWOT PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI DURABIL

2.2.1. Posibilități de dezvoltare a turismului în Sud-Vestul României

În vederea propunerii unor soluții de dezvoltare durabilă a spațiului rural din zona de Vest a României vom realiza o analiză SWOT prin intermediul căreia vom evidenția punctele tari și slabe, precum și oportunitățile și amențările.

Tabelul 2.1.

Analiza SWOT pentru dezvoltarea turismului în sud-vestul României

În funcție de factorul timp, strategiile de management turistic al Banatului se ierarhizează în trei categorii:

pe termen scurt (1-2 ani), în funcție de tendințele cererii turistice sau ale unor segmente ale acesteia cu efecte economice imediate;

pe termen mediu (3-5 ani), interval în care se continuă dezvoltarea și amenajarea începută în prima etapă;

pe termen lung (6-10 ani), perioadă când se vor amenaja noi puncte, obiective, stațiuni, centre, subzone și zone turistice, baze de agrement sau de tratament balnear care să satisfacă o gamă variată de motivații și necesități ale viitoarei cereri turistice; precum și alinierea ofertei turistice la standardele europene, recâștigarea și pătrunderea pe noi piețe turistice.

Programele strategice de amenajare și dezvoltare turistică sunt legate de zonele și subzonele turistice ale Banatului, și sunt programe prioritare de consolidare și dezvoltare a următoarelor tipuri de turism prin introducerea în circuit a noi arii și valori turistice:

speoturismul;

turismul balnear (promovarea cu insistență a curei profilactice și a fitness-ului în toate stațiunile);

turismul de afaceri și reuniuni;

turismul de odihnă și recreere;

turismul itinerant cu valențe culturale și religioase;

turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă;

turismul pentru practicarea sporturilor nautice;

turismul rural și agroturismul, ecoturismul;

turismul științific în ariile protejate.

În elaborarea strategiei de dezvoltare și amenajare turistică trebuie parcurși următorii pași:

analiza principalilor factori de dezvoltare;

evidențierea principalelor disfuncții existente în turismul zonal bănățean;

stabilirea funcțiilor turistice ale teritoriului specifice fiecărui județ și a modalităților de valorificare oportună;

conturarea polilor de creștere în domeniul dezvoltării turismului.

Programele strategice de dezvoltare a turismului în Banat se grefează pe zonele cu valoroase resurse atractive cum sunt:

agroturismul și ecoturismul în zona pre-montană a Munților Poiana Ruscăi, în culoarul Timiș-Cerna, Depresiunea Almajului, Defileul Dunării, Munții Semenicului;

turismul alternativ multicultural în Câmpia Banatului și în Banatul montan;

turismul alternativ preorășenesc: Timișoara, Arad, Reșița;

turismul alternativ cinegetic și de pescuit (în toate fondurile de vânătoare și pescuit din județele Timiș, Caraș-Severin și din partea sudică a județului Arad și vestică a județului Mehedinți);

turismul cultural (lansarea produsului turistic „Calea fierului bănățean”);

turismul etnic;

turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă pe domeniile schiabile ale Semenicului și Muntelui Mic;

turismul științific și de recreere (arii protejate);

turismul religios;

turismul transfrontalier în cadrul Euroregiunii Dunăre-Kriș-Mureș-Tisa (D.K.M.T.).

Pentru dezvoltarea turismului în teritoriu este necesară promovarea turistică a axei Banatului – Arad – Timișoara – Lugoj – Caransebeș – Orșova sau a variantei Timișoara – Deta – Oravița – Moldova Nouă – Defileul Dunării – Orșova – prin valorificarea localităților riverane cu resurse turistice de mult consacrate și în plan internațional:

patrimoniul arhitectural al Timișoarei, Aradului, Lugojului, Oraviței, Caransebeșului, Băile Herculane, podgoriile bănățene, vestigiile dacice și romane;

patrimoniul tehnic-industrial, cu o vechime de peste 200 de ani: calea ferată Oravița – Anina, sistemele hidrotehnice, barajele lacurilor de acumulare;

rezervațiile naturale;

parcurile naționale și naturale;

zona carstică bănățeană;

turismul de croazieră pe Dunăre.

Valorificarea obiectivelor turistice bănățene este posibilă prin:

amenajarea de noi capacități de cazare de tipul motelurilor și a formelor agroturistice;

conservarea și restaurarea unor vestigii istorice: cetăți, turnuri medievale, castre romane, monumente și rezervații de arhitectură etc.;

dezvoltarea unei armături turistice adecvate celor două culoare transeuropene;

ridicarea gradului de confort a structurilor de primire existente.

Elaborarea strategiilor de dezvoltare a turismului precedă etapa de analiză-diagnostic, strategii care vor stabili obiectivele prioritare ce se vor axa pe acțiunile concrete prevăzute în programe, cuprinzând toate măsurile ce se impun și regiunile (zonele turistice) de intervenție.

Abordarea strategică are și rolul de formulare a alternativelor strategice de soluționarea problemelor dezvoltării și amenajării turistice a spațiului geografic.

Programele de dezvoltare a turismului reprezintă localizarea operațională a strategiilor și principiilor de dezvoltare, protejează valorile societății locale, conservă și mențin particularitățile cultural-istorice ale Banatului.

2.2.2 Analiza SWOT la nivelul regiunii Vest

Pentru realizarea programelor de dezvoltare și valorificare a potențialului turistic al Regiunii Vest s-a folosit metoda de analiză SWOT.

Punctele tari:

14 puncte de frontieră;

2 aeroporturi internaționale: Timișoara și Arad;

apropierea de importante piețe turistice tradiționale vestice – zone emițătoare de turiști (Austria, Italia, Germania);

centre info-turistice în capitalele de județ;

climat plăcut cu influențe mediteraneene;

în cadrul Euroregiunii Dunăre – Mureș – Kriș – Tisa (D.K.M.T), județele din regiunea 5 Vest oferă produse turistice inexistente pe teritoriul regiunilor transfrontaliere vecine, surse cu un grad ridicat de atractivitate pentru turiștii din Voivodina (Serbia-Muntenegru) și Csongrad (Ungaria):

drumeție montană;

fond cinegetic și piscicol diversificat și valoros;

munte;

obiecte și momente cultural-istorice și de tehnică industrială;

parcuri naturale;

parcuri naționale;

podgorii și crame;

spațiu etnic multicultural, intercultural și confesional;

sporturi de iarnă;

stațiuni balneoclimaterice;

turism rural în zone montane;

zone protejate pentru practicarea ecoturismului;

magistrale rutiere și feroviare care traversează regiunea, străbătute de fluxuri turistice internaționale și interne;

marea varietate și complexitate a resurselor atractive permite valorificare printr-o paletă largă de tipuri și forme de turism;

poziția geografică în vestul și sud-vestul României;

prezența, pe suprafețe întinse, a pădurilor de foioase și conifere, păduri cu funcție recreative și păduri seculare protejate.

Puncte slabe:

căi de acces la obiectivele și stațiunile turistice deteriorate și prost întreținute;

management neperformant în unele stațiuni turistice;

produse șablonard;

programe și produse turistice neatractive și cu impact negativ pe piețele turistice internaționale;

slaba dezvoltare și diversificare a agrementului cu referire specială în stațiunile montane pentru practicarea sporturilor de iarnă sau cele nautice.

Riscuri (amenințări):

degradarea și afectarea resurselor, a obiectivelor turistice, a complexelor și stațiunilor turistice prin exploatarea excesivă a pădurilor din proximitatea acestora;

practicarea concurenței neloiale, mai mult bazată pe interese de grup și cu profit imediat;

prezența investitorilor străini în turism sub nivelul și valoarea resurselor atractive;

starea de conservare precară și chiar într-o deteriorare continuă a numeroase monumente istorice și de tehnică industrială care creează o imagine negativă asupra patrimoniului turistic cultural și chiar natural al unor zone turistice.

Oportunități:

afirmarea, recent, a noi tipuri și forme de turism în regiune:

speoturismul în zonele carstice;

turismul de afaceri, reuniuni și congrese (prin Centrul Regional de Afaceri și Expoziții din Timișoara);

turismul etnic (regiunea este o zonă multiculturală puternică);

turismul industrial (Banatul Montan și Hunedoara);

turismul rural (în zonele etnografice de mare originalitate și diversitate);

reconstrucția ecologică a zonelor miniere defavorizate din cele 4 județe prin dezvoltare și amenajare turistică;

redresarea zonelor monoindustriale și a celor defavorizate prin turism alternativ.

turismul științific (ecoturismul în ariile protejate).

CAPITOLUL 3.

POSIBILITĂȚI DE PRACTICARE ȘI DEZVOLTARE A TURISMULUI DURABIL ÎN AREALUL MLAȘTINILE SATCHINEZ, JUDEȚUL TIMIȘ

La Satchinez planul de management prevede menținerea unor tendințe evolutive și funcționale prin care se poate păstra pe termen lung structura habitatelor umede și semiumede precum și speciile de floră și faună reprezentative.

Sportul, de mai multe categorii, nu face parte din acest plan, chiar și sub formă de turism recreativ, deoarece necesită un spațiu (piste, locuri amenajate etc.), presupune un număr mare de participanți și mișcări, zgomote, muzică de fond.

Impactul prezenței umane poate fi evaluat prin reducerea vizibilității speciilor terestre (numărul și frecvența întâlnirilor devin reduse, până la părăsirea zonei de speciile mai sensibile). La Satchinez impactul antropogen este semnificativ datorită faptului că localitățile (Satchinez și Bărăteaz) se situează extrem de aproape de habitate de cuibărire, hrănire și de staționare a speciilor, iar băltirile temporare și suprafețele de ape deschise permanente sunt utilizate de specii aviare domestice precum și de pescari amatori, ocazionali precum și pentru adăpatul oilor și vitelor.

Evoluția habitatului din aceste cauze, factori permanenți acutizați, prezintă un specific local, care a diminuat speciile aviare sălbatice la un număr populațional relativ redus, care s-au adaptat prezenței omului prin a se ascunde în stufăriș și prin activitate la ore extrem de matinale, totodată prin păstarea unor distanțe mai mari față de prezența umană decât în alte situri.

3.1. MANAGEMENTUL FLUXULUI DE INFORMAȚII DESPRE REZERVAȚIA SATCHINEZ

Unul dintre cele mai importante aspecte ale managementului în rezervație este, indiferent de tipul de turism practicat, managementul destinației. Prin acest tip de management se înțelege managementul fluxului de informații dinspre furnizorii de produse și servicii turistice fie direct spre consumatori, fie prin agenții comerciali. Managementul destinației este un tip de management bazat pe managementul cunoștințelor și în care infrastructura informațională constituită din metodologii, tehnologii și practici permite crearea de pârghii necesare și accesul acestea pentru atingerea scopurilor într-o afacere.

Principalii pași în managementul cunoștințelor sunt, în esență, următorii:

accesarea cunoștințelor valoroase din surse externe;

facilitarea sporirii volumului de cunoștințe;

generarea de noi cunoștințe;

integrarea cunoștințelor în procese, produse și/sau servicii;

măsurarea valorii cunoștințelor și impactul procesului de management;

reprezentarea cunoștințelor;

transferul cunoștințelor existente tuturor părților implicate;

utilizarea cunoștințelor accesibile în luarea de decizii.

Componentele tehnologice sunt extrem de importante în managementul cunoștințelor teoretice și practice referitoare la turism în rezervațiile naturale în contextul actual din motive mai mult decât evidente. Aceste componente sunt după cum urmează:

o colecție de documente (o bază de date care să conțină un mare număr de obiecte digitale – documente, fotografii, note, texte etc. – numită, de regulă, bază de cunoștințe);

o reprezentare grafică pentru virtualizarea conținutului semantic al bazei de date, al cărei principal component este un sistem de cuvinte-cheie în care fiecărui element al colecției de documente îi este asociat un set de cuvinte-cheie grupate în clase pentru ușurarea căutării;

un sistem de acces care să ofere instrumente de „periere” și „navigare”, permițând introducerea de noi informații, stabilirea atributelor acestor informații și managementul permisiilor și proprietății.

3.2. MANAGEMENTUL INTEGRAT AL CALITĂȚII DESTINAȚIEI – MLAȘTINILE SATCHINEZ

Al doilea tip de management absolut necesar în managementul în turismul în ariile protejate este managementul integrat al calității în destinațiile turistice. Deoarece încă nu a fost elaborat, până în prezent, un cod al practicilor în managementul integrat al calității (MIC) în rezervațiile naturale, credem că putem elabora, următorul cod al practicilor în managementul integrat al calității în destinațiilor (Rezervații naturale) (Tabelul 3.1.):

Tabelul 3.1.

Codul practicilor în managementul integrat al calității destinațiilor (Rezervații naturale)

În acest mod pot fi conturate toate elementele necesare unei experiențe turistice în spațiul rezervațiilor naturale de calitate – atracțiile și evenimentele; cazarea; marketingul și comunicarea; mediul și infrastructura; primirea, orientarea și informarea; produsele și gastronomia locale; recrearea la țară;

atracțiile și evenimentele, cu păstrarea însușirilor de autenticitate și distinctivitate;

cazarea la standarde de confort proprii lumii civilizate, cu păstrarea elementului tradițional;

marketingul și comunicarea, prin păstrarea contactului cu vizitatorii și prin transmiterea unor mesaje și imagini clare care să nu creeze așteptări false din partea vizitatorilor;

mediul și infrastructura, cu condiții bune de transport, dar și cu păstrarea calității mediului;

primirea prietenoasă, orientarea și informarea eficientă a vizitatorilor ori de câte ori și oriunde au nevoie;

produsele și gastronomia locală, prin întărirea legăturii dintre gastronomie, producția de alimente, agricultură și întreținerea aspectului fermelor;

recreerea la țară, prin drumeții, ciclism și sporturi practicabile la țară .

3.3. PRACTICILE CELUI MAI BUN MANAGEMENT

Un al treilea tip de management esențial în pentru rezervațiile naturale îl constituie „practicile celui mai bun management” (engl. best management practices), ce trebuie să prevadă următoarele aspecte principale:

crearea unor relații comunitare bune;

menținerea unui mediu sigur și accesibil;

oferirea unei experiențe autentice în zona Mlaștinile Satchinez;

oferirea unei experiențe educative cu privire la flora și fauna existentă;

oferirea unor facilități publice adecvate;

oferirea unui serviciu personalizat excelent – prin elaborarea de broșuri, pliante și alte obiecte promoționale – reprezentând speciile faunistice din zonă;

planificarea viitorului financiar.

Pe baza acestor aspecte vom elabora un cod care să cuprindă un număr de 15 principii care să contribuie la îmbunătățierea managementului în Rezervația Ornotologică Mlaștinile Satchinez. (Tabelul 3.2).

Tabelul 3.2.

Principiile codului de bune practici în management

Ca urmare a cercetării în teren pe care am efectuat-o pentru a analiza în detaliu starea Rezervației Ornitologice Satchinez, în Județul Timiș, putem spune că managementul cunoștințelor teoretice și practice referitoare la această formă de turism poate fi îmbunătățit prin păstrarea unor distanțe mai mari față de speciile existente în areal și efectuarea doar a unor studii științifice și cu caracter didactic prin amplasarea de observatoare și nu pătrunderea în Rezervație.

3.4. IMPLEMENTAREA DE MĂSURI DE REDUCERE A INFLUENȚELOR ANTROPICE NEGATIVE ASUPRA ECOSISTEMELOR REZERVAȚIA ORNITOLOGICĂ SATCHINEZ

Ecosistemul specific al Văii Ierului a funcționat ca un coridor eclogic, biocenozele componente erau în legătură firească unele cu celelalte, iar fluxul materiei și energiei se perpetua în mod corespunzător. În urma remodelării întregului ansamblu de zone umede și mlăștinoase, din partea oamenilor, au rezultat aspectele cunoscute de noi astăzi.

Considerăm necesar de a aminti și a analiza în mod grupat activitățile în grup sau pe cele individuale din partea oamenilor, care au cauzat și pot cauza efecte negative, perturbatoare, nedorite la nivelul comunităților de viață. Este necesar să facem acest inventar succint, fiindcă biodiversitatea Văii Ierului se află sub influența directă a acestora dar și cu scopul de a scoate în evidență, în mod accentuat, valoarea acestui ecosistem complex.

În contextul protejării habitatelor și speciilor, în general, a Rezervației Ornitologice Satchinez și a zone sale tampon, în special, analiza influențelor antropice vine în sprijinul consolidării ideii de cercetare și ocrotire imperioasă și permanentă a lor.

3.4.1. Deficiența regimului hidric

Datorită structurii geomorfologice, hidrologice precum și a structurilor superioare ale învelișului, Valea Ierului s-a caracterizat fiind o zonă umedă, cu exces de umiditate, caracter din care și-a păstrat o bună parte până în zilele noastre. În această parte a Câmpiei Vestice, apele provin în mare parte din precipitații și izvoare, se scurg de pe versanți alimentând pârâurile din vale, care s-au revărsat adesea, de regulă primăvara, în luncile late de divagare. Apele revărsate au alimentat și au întreținut băltirile de suprafață, favorizând dezvoltarea ecosistemului de mlaștină, care au deranjat mult structura folosințelor.

Tendința de a câștiga cât mai multă suprafață pentru terenuri agricole pentru cultivarea cerealelor în condiții controlate (cu chimizare, irigări, etc) a rezultat o gamă întreagă de preocupări de îmbunătățiri funciare, nu numai la noi, ci în majoritatea zonelor de câmpie din Europa. Aceste activități au avut scopuri precise: de a scăpa terenurile de excesul de umiditate, de a anihila posibilitățile revărsărilor temporare, îndreptarea, adâncirea și îndiguirea albiilor sinuoase.

Figura 3.1. Măsuri de îmbunătățire a regimului hidric

În spiritul acestor concepții, unanim acceptate la vremea respectivă, au fost realizate hidroameliorările și din Valea Ierului. Păstrarea unei suprafețe minime, de 101,7 ha teren mlăștinos, și 135 ha zonă tampon, la insistențele specialiștilor, pentru flora și fauna sa specifică, a actualei Rezervații Ornitologice Satchinez, a fost o preocupare secundară pentru tehnicienii vremii. Au fost promisiuni scrise, din partea executantului, că regimul hidric natural pentru această porțiune din vale, se va păstra în condițiile dinaintea lucrărilor, ceea ce nu s-a realizat din cauza anihilării în proporție covârșitoare a ecosistemului mlăștinos, fără o continuitate organică Rezervația a rămas oarecum izolată, înconjurată de biocenoze străine, în majoritatea lor terenuri agricole.

După intervențiile funciare, care au durat mai bine de un deceniu și jumătate, 1957-1974, au apărut primele semne ale deficienței hidrologice. Întreaga structură hidrologică a Văii Ierului, în amonte de Rezervație, în Câmpia înaltă, și în aval, în câmpia de divagare, a fost atinsă. Procesul natural al aprovizionării cu apă în exces a fost perturbat în așa măsură, încât astăzi se constată o degradare lentă dar sigură a biocenozei mlăștinoase.

Anii secetoși care au urmat din ce în ce mai des, au favorizat fenomenul colmatării rapide, care la rândul ei a generat posibilitatea invadării de către vegetație a locurilor deschise de ape din Rezervație, degradarea calității apelor din incintă. Autoepurarea apelor este posibilă, datorită abundenței vegetale, dar nu în proporție suficientă. Conform acestor procese complexe relațiile intra și interspecifice, exprimate prin lanțurile trofice, au avut de suferit, fiind supuse remodelării, adaptării la noile condiții. În special au fost afectate

unele asociații vegetale, reduse numeric, populațiile de nevertebrate, populațiile fragile ale formelor primitive, vertebratele, în special păsările.

Figura 3.2. Forarea țițeiului în vecinătatea rezervației Mlaștinile Stachinez

a.egreta mică b. lopătar c.stârc galben

Figura 3.3. Păsări în Rezervația Ornitologică Mlaștinile Satchinez

În alte ordine de idei, în asemenea condiții au apărut boli, explozii populaționale la dăunători, specii noi, etc.

Deficiența regimului hidric a fost constatată și în zonele învecinate Rezervației. Băltirile permanente au dispărut, cu excepția Bălții Bărăteaz, iar revărsările Pârâului Ier nu s-au mai produs. Nivelul apelor freatice este foarte scăzut datorită insuficentelor reînprospătări în ritmul dorit. Forările la mare adâncime în căutarea țițeiului (Figura 3.2.), au produs depresurizări al rezervelor de ape arteziene și ape termale, care în loc să se reverse la suprafață se scurg în adâncimi.

Apa potabilă din localitățile Bărăteaz și Satchinez a devenit o problemă. Ea se poate obține numai prin pompări permanente. Abandonarea unor preocupări tradiționale ca: legumicultură irigată, culegerea lintiței pentru hrana animalelor, pescuitul intensiv, creșterea răchitei pentru nuiele de împletit coșuri, culegerea și împletirea rogojinii, culegerea rizomilor plantei medicinale Acorus calamus, ș.a. s-a datorat tot diminuării apelor din zonă.

3.4.2. Creșterea gradului de ariditate a văii

În asemenea condiții gradul de ariditate în întreaga Vale a Ierului este în creștere, apa, ca factor echilibrator în natură, nu mai poate să tempereze exetremele climatice, nu mai poate satisface necesarul optim al culturilor de cereale, nu mai poate forma ploi locale, nu mai poate atrage un număr mare de specii acvatice fiindcă există în cantități insuficiente. În anii de excepție, cum a fost anul 2000 când, datorită precipitațiilor abundente din sezonul toamnă-iarnă, umiditatea a revenit la parametrii cunoscuți din trecut, s-a putut observa influențele benefice asupra întregului ecosistem din Valea Ierului. Astfel, apa din Rezervație a fost împrospătată, au crescut și s-au înmulțit o serie de plante, hidrofile și palustre, care de altfel nu au fost prea numeroase, posibil să se fi întâmplat la fel și cu populațiile de nevertebrate acvatice, etc.

3.4.3. Revigorarea numărului de păsări

Și lumea păsărilor a fost revigorată, ca totdeauna în asemenea situații, pe de o parte datorită ofertei trofice, pe de altă parte prin crearea unor locuri de cuibărit și staționare foarte potrivite, în băltirile temporare (Balta Mare, Balta Zootehnie, ș.a.). Mecanismele de a ocupa aceste terenuri din partea populațiilor de păsări (nagâți, pescăruși, chirighițe, cătăligă, fluierari, fugaci) au fost puse în mișcare instalând coloniile de cuibărit în timp record. A fost o ocazie de dispersie și pentru speciile din Rezervație (rațe sălbatice, corcodei, lișițe, găinușă de baltă).

Dacă sunt, sau nu suficiente cantitățile de ape din bălțile temporare, este o altă problemă, care nu poate fi apreciată de păsări. În cazul în care bălțile se usucă, cum s-a întâmplat în anul următor, înaintea terminării clocitului sau, înaintea părăsirii cuiburilor de către pui, șansa supraviețuirii acestora va fi mult redusă. În asemenea situații pătrunderea, în incinta zonei umede, a oamenilor, a animalelor, a vânătorilor, a copiilor, etc. este mult ușurată, iar aceasta poate cauza pierderi însemnate.

Având în vedere situația ingrată a populațiilor de păsări acvatice, în special, de a fi dependente de fluctuațiile sezoniere a băltirilor de suprafață, dorința noastră, și a celor care vizitează Valea Ierului în scopuri științifice, de a găsi mai multă apă în zonă este firească. În acest scop propunem:

– permanentizarea bălților, în locurile găsite de ape conform orografiei terenului ;

– reumplerea unor spații din terenul intravilan, nefolosite nici măcar ca pășune, ar veni în sprijinul florei și faunei, în mod deosebit avifaunei, locale.

Apa a fost, este și va rămâne, principalul factor care va putea garanta existența habitatelor mlăștinoase, a Rezervației Ornitologice Satchinez și a zonelor tampon, a fânețelor umede, a lacurilor, a biodiversității specifice și extrem de bogate a acestora.

Se pare, că și timpul lucrează în favoarea mlaștinii. Colmatarea sistemului hidrotehnic construit, permite refacerea, încetul cu încetul, a capilarității solului, întreruptă prin săparea șanțurilor și canalelor la 4 m adâncime. Astfel în porțiunile din amonte a văii se constată ape freatice aproape la suprafață, ce favorizează o umiditate, încă nu excesivă, dar, în orice caz, mai însemnată decât a fost la terminarea lucrărilor. Reapariția unor plante acvatice pe acele locuri este un semn pozitiv, din punctul de vedere al revigorării pe cale naturală, evolutivă, a ecosistemului umed de altădată.

Propunerea noastră este, ca în cazul unor asemenea situații va trebui să li se acorde o atenție deosebită, prin cercetare și management. Activitățile vor trebui corelate pentru ca întreg ansamblul de zone umede să se stabilizeze, să devină ca un tot unitar, printr-o reconstrucție ecologică. Aceasta ar fi incontestabil în beneficiul speciilor de floră și faună, a climei locale dar și societății umane, prin valorificarea controlată a resurselor naturale precum și prin promovarea turismului ecologic.

Temeiul legal la care apelează această propunere este Legea Nr.107 din 8.10.1996 – Legea apelor nr. 107/1996, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările ulterioare, care precizează:

apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat și apărat ca atare;

apele fac parte din domeniul public al statului. Cunoașterea, protecția, punerea în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acțiuni de interes general;

conservarea, protecția și îmbunătățirea mediului acvatic, în condițiile utilizării durabile a resurselor de apă, au la bază principiile precauției, prevenirii, evitării daunelor la sursă și poluatorul plătește și trebuie să țină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice situate în Delta Dunării și în Marea Neagră, deoarece echilibrul acestora este strâns influențat de calitatea apelor interioare care se varsă în acestea;

gospodărirea durabilă a apei și repartiția rațională și echilibrată a acestei resurse, cu menținerea și cu ameliorarea calității și regenerării naturale a apelor;

integrarea aspectelor cantitative si calitative atât pentru apele de suprafață, cât și pentru apele subterane care aparțin aceluiași sistem ecologic, hidrologic și hidrogeologic;

În Art.1 se precizează: Apele reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element indispensabil pentru viață și pentru societate, materie primă pentru activități productive, sursă de energie și cale de transport, factor determinant în menținerea echilibrului ecologic.

Prin îmbunătăirea acestei legi va rezulta:

– conservarea, dezvoltarea și protecția resurselor de apă, precum și asigurarea unei curgeri libere a apelor;

– protecția împotriva oricărei forme de poluare;

– conservarea și protejarea ecosistemelor acvatice.

Recent s-a conturat o problemă, Apele Române, care au în administrare Acumularea Satchinez, au acordat dreptul de utilizare a acestei incinte unei firme private, pe o perioadă de un an . Închirierea acumulării s-a făcut în scopul valorificării potențialului de agrement, precum și a potențialului piscicol. Pentru realizarea acestui scop, se impun următoarele: popularea acumulării, odată pe an, în lunile de primăvară, cu puiet de crap, caras și carp chinezesc (fitofag, specie străină zoogeografic, de ichtiofauna noastră); recoltarea peștelui în perioada lunilor de toamnă, octombrie-noiembrie; amenajarea acumulării, constând în principal în curățirea malurilor și a apei de vegetație submersă, în vederea creșterii luciului de apă; și introducerea pescuitului sportiv

În faza de preavizare, din partea Inspectoratului de Protecție a Mediului Timișoara, au fost precizate activitățile ce pot fi desfășurate în derularea proiectului. După aceste indicații: popularea se va realiza până în data de 15 martie cu înștiințatea I.P.M. Timișoara și prezentarea listei speciilor de pește; recoltarea peștilor se va face pe o durată cât mai scurtă (2 săptămâni); pentru recoltare se vor utiliza năvoade și bărci fără motor; paza acumulării pe toată perioada desfășurării activităților, va fi asigurată de firma privată; interzicerea amplasării construcțiilor sau a altor amenajări în scop de agrement; interzicerea accesului autovehicolelor și a altor surse de zgomot.

După primirea avizelor de principiu, a apărut personal de pază și s-a încercat reducerea nivelului de apă, pentru a putea tăia stuful. Stuful, care riscă să invadeze ochiurile libere ale bălții, (Figura 3.4.) și nu plantele submerse, care sunt și ele prezente.

Figura 3.4. Stuful invadând ochiurile libere ale bălții

Curățirea malurilor, nu s-a început, deoarece acumularea nici nu are maluri bine individualizate, abrupte. Preocuparea patronului pentru maluri, probabil a vizat curățirea de tufele de sălcii, care au început și ele să se înmulțească. S-a permis pescuitul pentru clientelă, care venea cu mașini și corturi, instalându-se cu familiile, ca să se pescuiască din colac, în mijlocul bălții (locul de staționare a lișițelor, rațelor sălbatice și a corcodeilor). Toamna s-a procedat la vânătoarea rațelor sălbatice cu participarea vânătorilor italieni, care frecventează de ani de zile acest loc.

Pentru a fi mai eficienți s-a permis intarea lor în baltă cu barcă cu motor.

Iată în scurt timp interesele adevărate, și nu intențiile, își spun cuvântul!

În urma cercetării noastre, Acumularea Satchinez, s-a dovedit al doilea loc, ca importanță avifaunistică, după Rezervația Ornitologică Satchinez. Astfel a fost propusă ca principalul loc din zona tampon. Fiind în imediata apropiere a Rezervației, majoritate speciilor acvatice vin aici în scop de hrănire, multe specii cuibăresc aici, iar în perioada pasajului de primăvară și toamnă rămâne singurul loc accesibil grupelor mari de păsări.

Pentru o amenajare corespunzătoare, Balta Gelu, probabil va fi secată, pentru a se putea distruge cu succes rizomii stufului, obicei care se practică în zona noastră, și cu ocazia recoltării producției de pește în timp de toamnă. Reumplerea unei bălți mari, cum este și Acumularea Satchinez, cca.50 ha și 3.470 mii de m cubi, volum mediu de apă, se face destul de anevoios. La pescăriile Nădlac, Sacoșu Turcesc, Ghiroda și Topolea, nu s-a reușit umplerea lor până la începerea perioadelor de cuibărit a păsărilor, astfel progenitura pe anul respectiv, la multe specii de păsări acvatice, a fost compromisă.

Prin pescuitul “sportiv” în bălțile periodic repopulate, practic, nu se respectă nici perioada prohibiției, nici perioadele de clocire a eventualelor specii de păsări și nici perioada hrănirii puilor. Proprietarii nici nu consideră, obiectul afacerii lor, bălți ,,naturale”, deși sunt, cu amenajări minime și formale, deloc ecologice, vor să scoată cât mai multe beneficii.

Din această perspectivă, viitorul acestei zone umede foarte valoroase, va deveni incertă. Un caz asemănător a fost și “privatizarea” Acumulării Murani, când cercetătorii și ecologiștii au fost învinși de interesele economice promovate. Din păcate și avifauna, până atunci foarte înfloritoare, a fost mult diminuată.

Amenajarea unor incinte, ca bazine piscicole, care în urma intervențiilor funciare au devenit fânețe umede, neutilizate în prezent, ar aduce un beneficiu considerabil mai mare și pentru păsările acvatice, și s-ar putea respecta concepțile ecologice de conservare și protecție a speciilor în habitatele lor naturale. Distrugerea unor habitate existente este total contrar acestor concepții.

3.4.4. Vânatoarea și pescuitul

Activitatea de vânătoare, pe suprafața întregii țări, este reglementată de Legea Nr.103 din 27.09.1996 (Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului), completată prin Hotărârea privind reactualizarea cuantumului despăgubirilor pentru daune aduse fondului cinegetic prin fapte ilicite Nr.82 din 2.03.1998, modoficată prin Lege pentru modificarea și completarea Legii fondului cinegetic și a protecției vânatului nr.103/1996 din 20.11.2001.

Pentru a cunoște mai bine cadrul juridic al activității de vânătoare și în interpretarea influenței acestei activități asupra ecositemului din Valea Ierului, în general și asupra vânatului (animale sălbatice de interes vânătoresc), în special, propunem o scurtă trecere în revistă a paragrafelor în care pot fi incadrate cele constatate de noi pe teren.

Conform acestei legi gestionarea fondului de vânătoare se atribuie de către autoritatea publică centrală, care răspunde de silvicultură, organizațiilor vânătorești legal constituite din România, administratorului pădurilor statului, unităților de învățământ și unităților de cercetare științifică cu profil cinegetic.

Răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de vânat…revine gestionarului fondului, respectiv autorității centrale care răspunde de silvicultură, în cazul speciilor la care vânătoarea este interzisă, care va plăti pagubele din fondul de protecție a vânatului.

Pagubele cauzate vânatului prin fapte ilicite…vor fi suportate ulterior de cel care a produs paguba.

Aici amintim Art.34/1, care definește infracțiunea de braconaj la vânătoare, ce se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu o amendă de la 5000 lei la 25.000 lei în cazul când s-a tras asupra animalului a cărei vânare este interzisă sau cu închisoarea de la 2 la 5 ani dacă fapta a fost săvârșită în timpul nopții…de două sau mai multe persoane.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 2 ani sau cu o amendă, vânarea speciilor de vânat strict protejate fără aprobarea autorităților publice centrale, care răspunde de silvicultură; vânarea în parcuri naturale. Am menționat aceste articole din lege, pentru a găsi un posibil răspuns la cele câteva cazuri întâlnite de noi pe teren. Vânătoarea a fost și este o prezență cotidiană în viața comunităților locale din Satchinez și Bărăteaz. După lege, vânătoarea se organizează pe grupe de vânătoare, însoțite de paznicul de vânătoare. Grupele de vânătoare sunt constituite din vânătorii localnici și cei de la oraș. Fondurile de vânătoare cuprind practic toate zonele în afara, și din imediata vecinătate, a Rezervației Ornitologice Satchinez, așadar locul vechii rezervații și viitoarele zone de tampon. În aceste locuri am efectuat observații bioecologice din cadrul progaramului LIFE NATURA. Oamenii și păsările optează pentru aceleași spații, zonele umede, dar din diferite considerente. Numărul mare de păsări sunt o atracție irezistibilă pentru vânători, care, în febra pasiunii de a trage la ținte vii, uită adesea și încalcă regulile principiale ale vânătorii. Atracția zonei Rezervației este cu atât mai mare cu cât aici găsesc refugiu, loc de înmulțire și uneori hrană animalele căutate de vânători.

Din lipsa unui control adecvat și permanent, persoana paznicului nu este totdeauna o garanție pentru desfășurarea corespunzătoare a vânării și se produce deranjarea inutilă și împușcarea unor viețuitoare în zonele de ecoton ale Rezervației. În asemenea situații confuze este greu, chiar imposibil, de controlat dacă vânatul a venit din Rezervație sau s-a îndreptat spre ea.

Vânătorii speculează această situație ambiguă și cu ajutorul momelilor (știuleți de porumb pentru mistreți) a câinilor de vânătoare precum și a capcanelor improvizate, cu care reușesc să captureze câte ceva din darurile naturii. Acesta presupune însă perseverență, insistență, planuri personale și desigur o moralitate discutabilă. Au fost constate cazuri, când o grupă restrânsă de vânători locali, din care a făcut parte și un membru al administrației comunale, au vizitat de șase ori pe zi locul de staționare a rațelor mari din Rezervație, sau când întreaga grupă a traversat Rezervația, pentru a ajunge de pe un mal al Ierului pe celălat, fără să se oprească din activitate, acțiuni de vânătoare în timpul nopții la lumina farurilor, prezență pe teren în stare de ebrietate, plimbări individuale cu pușca, etc. Așadar, vânătoarea se manifestă ca un risc ecologic potențial, al cărui moment de declanșare, durată și rezultatele efective depind de numeroși factori obiectivi și subiectivi.

Mamifere – cotă de recoltare

În cazul mamiferelor se procedează la vânarea lor pe bază de autorizație colectivă, de grup restrâns sau individuală. În cazul Fondului 10 Bărăteaz, (tabelul 3.1.), care se întinde în vecinătatea Rezervației evaluările realizate de Asociația Județenă a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș, au arătat existența în anul 2011(Tabelul 3.2.) a 45 căprioare (Capreolus capreolus), (Figura 6.21), plan de recoltă 0; 15 mistreți (Sus scrofa), plan de recoltă 1; 784 iepuri de câmp (Lepus europaeus), plan de recoltă 90; 17 vulpi (Vulpes vulpes), plan de recoltă 17 (rolul ecologic al răpitorilor a fost greșit înțeles în acest caz); 25 bizami (Ondatra zibethica), 2 dihori (Mustella putorius),7 nevăstuici (Mustella nivalis), toate cu plan de recoltă 0.

Tabelul 3.1.

Fondul 10 Bărăteaz

Tabelul 3.2

Efectivele de mamifere din Fondul 10 Bărăteaz, în anul 2011

Figura 3.5. Căprioară în rezervația naturală Mlaștinile Satchinez

În aval de Satchinez, pe Valea Ierului se întinde Fondul 9 Șandra (tabelul 3.3.).

Tabelul 3.3.

Fondul 9 Șandra

Acolo evaluările de efective, realizate de A.J.V.P.S Timiș, au arătat existența în anul 2011 a 46 căprioare (Capreolus capreolus), plan de recoltă 0; efectiv 0 la mistreț (Sus scrofa); 659 iepuri de câmp (Lepus europaeus), 60 propuse pentru plan; 15 vulpi (Vulpes vulpes), 10 pentru plan; 1 dihor (Mustella putorius), plan de recoltă 0; 15 nevăstuici (Mustella nivalis), propus recoltării 5.

În continuare urmează pe vale Fondul 79 Becicherecu Mic, (tabelul 3.4.).

Tabelul 3.4.

Fondul 79 Becicherecu Mic

Evaluările de efective pentru anul 2011 au evidențiat existența a 91 căprioare, (Capreolus capreolus), plan de recoltă 0; 5 mistreți (Sus scrofa), plan de recoltă 1; 920 iepuri de câmp (Lepus europaeus), plan de recoltă 100; 25 vulpi (Vulpes vulpes), plan de recoltă 10; 40 bizami (Ondatra zibethica), plan de recoltă 20; 2 dihori (Mustella putorius) și 5 nevăstuici (Mustella nivalis), ambii cu plan de recoltă 0.

Păsări – cotă de recoltare

În cazul păsărilor, cele mai râvnite sunt păsările acvatice. Pe Fondul 10 Bărăteaz AJVPS Timiș a evaluat în 2011 (tabelul 3.5.), 518 fazani (Phasianus colchicus), plan de recoltă 90. Au fost efectuate repopulări cu 50 fazani. Alte amenajări pentru vânătoare: hrănitori pentru iepuri, fazani și căprioare.

Tabelul 3.5.

Efectivele de păsări în arealul Fondului 10 Bărăteaz

În cazul Fondului 9 Șandra situația este prezentată în tabelul 3.6.

Tabelul 3.6.

Efectivele de păsări în arealul Fondului 9 Șandra

În Fondul 75 Becicherecu Mic efectivele au fost evaluate în 2011conform tabelului de mai jos (tabelul 3.7.) :

Tabelul 3.7.

Efectivele de păsări în arealul Fondului 75 Becicherecu Mic

Putem concluziona că față de suprafața terenurilor gestionate se constată o sărăcie relativă de specii de mamifere și păsări. Totuși, și din câte puțin se adună… Deținem statistici de vânătoare, cu un deceniu din urmă, din perioada 1990-1993. În 1990 AJVPS Timiș a recoltat 2997 rațe și 18 gâște. În același timp Filiala Romsilva Timișoara a recoltat 192 rațe. Total: 3189 rațe și 18 gâște; În 1991 AJVPS Timiș a recoltat 1980 rațe și 5 gâște, în timp ce Romsilva Timișoara a recoltat 104 rațe. Total: 2084 rațe și 5 gâște; În 1992 AJVPS Timiș arecoltat 1436 rațe și 15 gâște, iar Romsilva Timișoara a recoltat 240 rațe. Total: 1676 rațe și 15 gâște; În 1993 AJVPS Timiș (la început de sezon) a recoltat 700 rațe, și Romsilva Timișoara 105 rațe.

Se observă, deci, o tendință descrescătoare a efectivelor ale principalelor păsări de apă, și nu numai. Această realitate, pe viitor, va trebui să fie luată în considerare, ca baza preocupărilor de cercetare și de recoltare a speciilor de vânat, a repopulărilor, hrănirii și îngrijirii vânatului, aidoma. În Valea Ierului, și în mod deosebit în Rezervația Ornitologică Satchinez, această atenție va trebui să fie exemplară față de speciile acvatice și față de întregul ecosistem unicat din vestul României.

Propunerea și implementarea unor măsuri pentru reducerea braconajului în Rezervația Ornitologică Satchinez

Vânarea păsărilor presupune aceeași procedură, de existența unor autorizații. Ritmicitatea acestei activități este corelată cu perioadele deplasărilor zilnice (pasaje în zorii zilei și în amurg), cu comportamente de formare a grupurilor (ziua la locurile de hrană pe culturi, noaptea la locurile de înnoptare pe bățli), cu perioada năpârlirii, a dispersiei puilor, cu perioadele migrației sezoniere (primăvara și toamna), etc.

La Satchinez, vânătoarea se axează pe acțiuni de pândă, urmărirea și atragere a rațelor, în special, de regulă în fânețele umede din Bărăteaz, învecinate Rezervației, dar și a limicolelor, cu atrape plutitoare și sonore, siluete pictate, ș.a. Aici au fost găsite ascunzători construite din trestie, ce acopereau o platformă din scândură, în apropierea sau chiar în incinta băltirilor temporare, în care stăteau vânătorul și câinele său. Mai nou mașina de teren, camuflată cu palsă, servește ca ascunzătoare. În alte cazuri a fost întâlnită “grupa” localnicilor din Gelu, care după terminarea vânării oficiale pe fonduri, au mai rămas să “pieptene”, cu ajutorul câinilor aportori, o parte din stufului Rezervației, etc. În asemenea situații, scăpate de sub control, ajung să împuște și cei fără permis de vânătoare, de regulă copii și rude apropiate ale vânătorilor cu legitimații. Pierderile în aceste cazuri, prin păsări împușcate, dar nerecuperate din cauza grabei, prin multe exemplare doar rănite din cauza lipsei de experiență, prin eliminarea unor specii rare, din necunoșterea speciilor, ș.a., sunt mai mari decăt câștigul și plăcerea invocată.

În anii ploioși, când în Balta Mare se formează un luciu de apă oarecare, vânătorii sunt prezenți zilnic, în scurte și rapide escapade, traversând cu ușurință papura și șovarul, împușcând păsările, chiar și în perioada cuibăritului. Corpurile speciilor de rațe împușcate sunt recuperate, dar cele de nagâți, pescăruși râzători, câte o stăncuță sunt abandonate.

Având în vedere, că cei depistați în flagrant pot deveni agresivi, ar fi de dorit ca, pe viitor, paznicul Rezervației să fie echipat în mod corespunzător pentru autoapărare și intimidare. În momentul de față el are o legitimație de paznic AJVPS onorific, ceea ce în majoritatea cazurilor de pe teren, nu înseamnă nimic.

Dar să vedem, ce se permite și ce nu, potrivit spiritului legii, vânătorilor în vânarea speciilor de păsări. Față de Legea 103/1996, în noua varianță atât textul cât și lista speciilor din Anexele Nr.1. și 2. au fost modificate. Proporția despăgubirilor deasemenea.

Reprezentanții avifaunei sălbatice de interes vânătoresc, la care vânarea este permisă (tabelul 3.8..) sunt în număr de 53 de specii, din care 12 specii pot apărea accidental iar 2 specii (ierunca și cocoșul de munte) nu pot apărea deloc. Despre 39 de specii putem afirma, că sunt prezente în fiecare an în Valea Ierului.

Tabelul 3.8.

Specii de păsări la care vânătoarea este permisă

Din lista cuantumului despăgubirilor din perioada admisă și cea interzisă (în paranteză), aflăm cât valorează în lei o pasăre, pentru vânători (tabelul 3.9.) : ciorile 1; graurul și gaița 1 (2); sturzii 2,5 (5); bătăușul și becațină comună 5 (10); cormoranul mare, guguștiucul, turturica, nagâțul, porumbeii sălbatici, prepelița 10 (20); lișița, eiderul, ferestrașii, toate rațele sălbatice, sitarul de mal 20 (40); fazanul, gâștele sălbatice 30 (60). Numai găinușa de baltă este cotată în ambele perioade la 10 lei. Cel mai valoros este cocoșul de munte cu 500 – 1000, urmată de ieruncă cu 5000-10000

Tabelul 3.9.

Cuantumul despăgubirilor din perioada admisă și interzisă de vânare a păsărilor

Față de vechea lege, nu se mai pot vâna o serie de specii, cum sunt: Lymnocryptes minimus, becațină mică, Corvus corone sp., ciorile grive sudice și vestice, Galerida cristata, ciocârlanul, Sturnus v.balcanicus, graurul dobrogean, Aythya nyroca, rața roșie, Plegadis falcinellus, țigănușul, specie care din punctul de vedere al statului de conservare, este apreciată, pentru Europa, în categorii SPEC (Species of European Conservation Concern), au fost considerarate vulnerabile, atât în locurile de cuibărit cât și în cele de iernare, fac parte din populațiile aflate în declin sau au statut defavorabil. Din acest punct de vedere nu au fost scose de pe listă, deși era necesar, păsările ca: Limosa limosa, sitar de mal, categoria SPEC 2, cu populații de peste 50 % în Europa, cu statut defavorabil, fiind considerată vulnerabilă; Anas strepera, rață pestriță, Anas acuta, rață sulițar, Anas querquedula, rață cârâitoare, Netta rufina, rață cu ciuf, Perdix perdix, potârnichea, Coturnix coturnix, prepelița, care fac parte din categoria SPEC 3, cu populații de peste 50 % în afara Europei, au statut defavorabil în Europa, fiind considerate vulnerabile.

Cel mai valoros element din fauna sălbatică, la care vânarea este interzisă, este Lutra lutra, vidra (1.000), iar dintre speciile de păsări reținem speciile care se întâlnesc și în Valea Ierului (tabelul 3.10.).

Tabelul 3.10

Specii de pasări din Valea Ierului la care este interzisă vânătoarea

Dacă avem în vedere aceste perioade, exceptând, tot anul pentru cioara de semănătură, cioara grivă și coțofană precum și perioada 1.04.-5.05., pentru cocoșul de munte, specie care la noi nu este cazul, aflăm, că vânătorului i se permite dintr-un an 8,5 luni să fie pe teren, dacă vânează păsări (după vechea lege era 9,5 luni), iar vânatului înaripat, pentru a reface efectivele îi revin 3,5 luni, fără prezența vânătorilor (după vechea lege era 2,5 luni).

Iar în cazul că luăm în calcul și perioadele stabilite pentru mamifere: tot anul, pentru vulpe; 1.08.-31.01. pentru mistreț; 15.09.-31.03. pentru dihor și hermelină; 1.10.-15.04. pentru bizam și 1.11.-31.01 pentru iepure de câmp, atunci aceste perioade permisivă se lungește considerabil.

Conchidem că totdeauna va fi o ocazie, un pretext susținut legal, ca vânătorii să fie prezenți pe teren. Mai nou pe lângă vânătorii autohtoni sunt agreați și vânătorii străini, de regulă italieni, care fiind înzestrați cu tehnică de ultima oră (puști cu repetiție, atrape, camuflaj, etc.), pot produce pierderi însemnate în rândul populațiilor de păsări. Obiceiul, probabil adus de acasă, de a trage în ținte vii și a nu recupera păsările împușcate, cum se întâmplă adesea la Satchinez, atestă o moralitate îndoielnică. Desigur, și în aceste cazuri, excepțiile întăresc regula.

Gestionarea vânatului, a fondurilor de vânătoare și a activităților de vânătoare în mare măsură se desfășoară conform obiceiurile tradiționale. Motivațiile și posibilitățile, însă, s-au diversificat, ceea ce face din ce mai greu de controlat satisfacția acestei pasiuni ancestrale. Până în prezent nu s-au conturat tendințe vizibele de ecologizare a acestor activități, de cercetare a efectivelor de vânat, în strânsă concordanță cu resursele trofice și posibilității habitatelor, a valorii lor ecologice, precum și a factorilor limitativi ai efectivelor (boli, concurență între specii, chimizarea, agricultură intensivă, lipsă de educație, etc.), ș.a.

Cei care vânează hârciogi, hârciogarii, pot fi considerați un alt factor de deranj temporar. Ei colectează pieile de hârciogi, se instalează în perimetrul comunelor, staționează câte un sezon, fiind prezenți zilnic de mai multe ori pe teren, în vederea controlării capcanelor. Datorită chimizării terenurilor agricole din Valea Ierului și din vecinătatea Rezervației, atât hârciogii, cât și popândăii (denumite tocănițe, în Banat) au fost reduși serios ca efective. Pe de altă parte, există astăzi considerente ecologice, bazate pe convențiile internaționale, care interzic capturarea acestor animale strict protejate și din cauza cărora această activitate tradițională riscă să se piardă.

Pescuitul

Pescuitul a fost una dintre preocupările de bază a localnicilor din Satchinez. Cei care știau unde se află țiparii și știau să prindă din abundență, au fost cinstiți de comunitate. În trecut posibilitățile au fost mult mai generoase. Erau lacuri de mare întindere, ca Balta Mare, Cotul Morii, ș.a., precum și o serie întreagă de râturi (locuri cu imală, mlaștini) intercalate cu una sau mai multe lucii de apă. Bălțile înconjurau satul, erau la capătul grădinilor, iar acolo proprietarii așezau vârșele împletite și capcanele fixe din nuiele și stuf, pentru peștele cel de toate zilele.

În bălțile mai mari, la revărsările din canale și în alte locuri potrivite, peștele era adunat cu diferite metode tradiționale: cu plase, coșuri, și chiar cu mâna, după drenarea temporară sau uscarea bălților mai mici. Producția era în întregime naturală, repopulări nu au fost făcute până în zielele noastre. După anii ‘60 a fost abandonat pescuitul intensiv în favoarea pescuitului sportiv, individual, pe bălți și canale. După ce a fost finalizată în 1971, Acumularea Satchinez (Baraj Gelu), a intrat în circuitul piscicol și astăzi ocupă un loc însemnat astăzi în viața celor cca.100 pescari legitimați dar și a celor clandestini.

Cantitatea de pește nu mai este așa de bogată cum a fost, așadar și interesul gestionarului bălților, de a controla această activitate, este mai scăzut. Pescuitul, ca o pasiune generalizată în rândul localnicilor, și nu numai, este privit cu indulgență și chiar și în perioada de prohibiție se întâlnesc pescari la Balta Bărăteaz și la Baraj Gelu.

Legea nr.192 din 19 aprilie 2001 privind fondul piscicol, pescuitul și acvacultura, prevede:

Protecția fondului piscicol, pescuitul și acvacultura sunt activități de interes general, care se supun prevederilor prezentei legi, precum și convențiilor internaționale din domeniu la care România este parte;

Obiectul prezentei legi îl constituie: – protejarea fondului piscicol;

activităile de protecie a fondului piscicol natural și de pescuit, desfășurate pe teritoriul Rezervaiei Biosferei "Delta Dunării", care se supun și reglementărilor specifice ale acesteia;

exploatarea durabilă a resurselor piscicole din bazinele piscicole naturale ale României; 

aplicarea strategiei naționale în domeniu, a prevederilor convențiilor și acordurilor internaționale la care România este parte; 

dezvoltarea pisciculturii și a celorlalte ramuri ale acvaculturii; 

prevederile prezentei legi referitoare la fondul piscicol natural se aplică și icrelor depuse, larvelor și puietului animalelor acvatice.

În sensul prezentei legi sunt considerate:

bazine piscicole naturale:

Dunărea teritorială, Delta și lunca inundabilă a Dunării; 

Complexul lagunar Razelm-Sinoe și lacurile litorale; 

pâraiele și râurile de munte, colinare, de șes și zonele lor inundabile;  

lacurile de acumulare cu zonele lor inundabile la viituri; 

rețeaua de canale magistrale din sistemele hidroameliorative, de navigație și hidroenergetice; 

limita apelor teritoriale și zona economică exclusivă a Mării Negre;

bazine piscicole amenajate:

heleșteiele;

iazurile cu zonele lor inundabile; 

păstrăvăriile; 

vivierele flotabile; 

stațiile de reproducere artificială; 

instalațiile pentru creșterea superintensivă.

În cadrul pescuitului individual, când pescarul vine până la marginea apei cu mașina, el își petrece aici o bună parte a timpului stând, mâncând, fumând, ascultând casetofonul, sau uneori se folosește de colac, ori de un alt mijloc improvizat de plutire, și se deplasează în mijlocul apei, etc.; toate acestea pot constitui un factor de deranj. În mod asemănător procedează cei care prind broaște și se poziționează în mijlocul bălților temporare. Păsările se pot obișnui cu această prezență, devenind mai active în perioade când pescarii nu se află pe ape. În schimb, cuiburile întâlnite de pescari (ale lișiței, găinușei de baltă, corcodeilor, rațelor), când în timpul deplasărilor pe bălți, pe Barajul Gelu, din curiozitate sunt scotocite și de regulă distruse. Ele nu pot fi recuperate numai prin depunerea unei alte ponte. De regulă, datorită timpului pierdut cu clocitul primei ponte, înmulțirea pe anul respectiv este definitiv compromisă.

Așadar, pescuitul va trebui limitat la practicarea lui de pe mal, ținut sub control, la fel și repopulările cu speciile străine de fauna noastră, inițiate de unii doritori să dezvolte piscicultura și pescuitul în bălțile naturale. În acest sens propunem înființarea unor pescării pe ternurile neutilizate din aval de Satchinez, unde aprovizionarea lor cu apă este posibilă din Canalul Ier, precum și controlul integral al perimetrelor. În acest mod factorul de deranj ar putea fi menținut în limite suportabile, iar noile locuri umede ar putea fi tot atâtea puncte de atracție pentru păsările acvatice.

3.4.5. Reducerea pășunatului și a altor activități pastorale în rezervație

Pe lângă porțiunile mlăștinoase ale ecosistemului umed din Valea Ierului, îndeosebi între localitățile Bărăteaz și Satchinez, au existat și numeroase zone umede și semiumede, unde a crescut o iarbă abundentă și de bună calitate. Împărțite pe parcele de proprietăți individuale aceste terenuri au produs și peste 10.000 kg masă verde pe ha.

Până astăzi suprafețele fânețelor de altădată s-au redus găsindu-se în partea de aval a Rezervației, pe locuri mai înalte intercalate de stuf, exploatate de către localnici și în partea de amonte a Rezervației, exploatate de către cei de la Bărăteaz. Lupta pentru ca fânețele să ajungă din regimul umed în cel semiumed a fost accentuată în timpul punerii în practică a planurilor de desecare. În timpul cercetărilor recente, după decolmatarea canalului alimentator al Rezervației (Canalul Izvorin), când o parte din fânețele din Bărăteaz au fost inundate temporar, au revenit la ordinea zilei aceste discuții. Putem admite, că umezeala practic nu compromite fânețele, doar cositul și recuperarea fânului sunt mai anevoioase. Deoarece apele ce au inundat nu au devenit permanente, structura folosințelor nu a fost îngreunată.

Practica cositului manual s-a păstrat până în zilele noastre, iar perioada, cea mai potrivită din punctul de vedere al păsărilor cuibăritoare în Rezervație, a fost negociată cu Primăria, în vederea obținerii unui deranj minim. În ciuda tuturor promisiunilor, această perioadă, se poate respecta destul de anevoios, deoarece creșterea rapidă a fânului impune cositul într-o fază optimă de creștere și dezvoltare. Iar cel care plătește pentru fân, insistă să îl poată recolta în timp util.

Factorii de deranj (Figura 3.6) constatați cu ocazia recoltării fânului au fost prezența oamenilor, gălăgia, prezența căruței cu cai sau a tractotului cu remorcă, a câinilor, etc. Pentru a pătrunde la fânul cosit au fost astupate, și uitate așa, canalele de scurgere marginale, care aveau și funcția de protecție împotriva intrușilor.

Figura 3.6. Factorii de deranj pentru păsări cu ocazia recoltării fânului

Pășunatul s-a realizat și se realizează mai puțin în fânețe și mai mult pe izlazuri. Din suprafața teritoriilor comunale Satchinez, care însumează 9951 ha, doar 9,9 % sunt ocupate de pășuni și fânețe. Este o proporție mică față de 90 % terenuri agricole, dar este mare, față de 0,1 % ocupate de livezi și vii, categorie care era mai numeroasă în trecut. Bălțile temporare, Balta Mare, Balta Zootehnie, Balta din aval de Baraj, precum și Balta permanentă de la Bărăteaz sunt înconjurate în totalitatea lor de izlazuri.

Pe aceste terenuri pășunatul turmelor de oi și vite se face pe seama producției vegetale naturale iar adăpatul pe seama acestor bălți și a canalele adiacente. (Figura 3.7).

De aici se trage inconvenientul acestei activități, și anume, că animalele împreună cu câinii ciobănești sunt permanent în preajma locurilor frecventate de păsări. Datorită instinctului de a scotoci al câinilor, precum și datorită înfometării permanente din partea stăpânului, în timpul staționărilor ei încep să hoinărească și să caute ceva de mâncare. Pe lângă rozătoare, cel mai adesea, sunt distruse ponta și puii păsărilor acvatice, ce cuibăresc la nivelul solului sau la nivelul apei. Acest lucru este favorizat mult în timpul uscării rapide a bălților temporare. Atunci am constatat, că a devenit posibilă devorarea exemplarelor de păsări împușcate și abandonate de către vânători.

Figura 3.7. Turmă de oi la pășunat în arealul rezervației Mlaștinile Satchinez

Un obicei cu multe inconveniente este staționarea vitelor în apă, în perioada căldurilor din timpul verii sau mânarea lor rapidă prin bălțile temporare cu ape mici, unde pot călca cuiburile păsărilor. O problemă, ce se discută de ani de zile, este staționarea ciobanilor cu turme mari de oi pe fânețele din incinta Rezervației, în perioada rece a anului.

Dacă ciobanii autohtoni au auzit câte ceva despre Rezervație și valoarea ei, ciobanii în transhumanță nu cunosc nimic din valorile locurilor pe unde trec și se comportă ca atare. Ei deranjează fizic viața autumnală și hibernală a Rezervației, uneori fac un foc din stuf și lemne, sunt înconjurați de mulți câini mari și mereu flămânzi, oile sunt purtătoare de paraziți, specii adventive dăunătoare, neinvestigate încă, etc. Nu odată focul nesupravegheat a cauzat distrugerea unor porțiuni însemnate din stufăriș, ca și în primăvara anului 2002. Oile devorează culturile agricole, de regulă noaptea, ceea ce a fost și va fi baza multor discuții aprinse, până la rezolvarea radicală a acestei probleme.

Așa cum pășunatul intensiv și lipsa pășunatului poate provoca efecte ecologice nedorite. Porțiuni întregi din pășunile naturale sunt înburuienite, dominate de ierburi cu fire mai lungi. Din această cauză populațiile de popândăi, sursa principală de hrană a stârcilor, ca Ardea cinerea, Ardea purpurea și ocazional Egretta alba, a fost foarte mult diminuate. Tot din aceste perimetre, cu aprobarea administrației locale, au fost cărate tone întregi de pământ pentru acoperirea efectelor de suprafață (scurgeri, băltiri) ale activității petroliere, în urma mutării sau dezafectării sondelor de extracție.

Când toate zonele umede vor fi incluse într-un sistemul unitar, prezervat din Valea Ierului, iar autoritățile administrației locale vor sesiza și gestiona avantajele unui ecosistem unicat în perimetrul lor de acțiune, atunci asemenea practici vor putea fi mult mai simplu prevenite.

3.4.6 Arderea și recoltarea stufului din rezervație

Ambele activități au fost frecvente în trecut. Focurile mari din anii 1924/25 și din 1944/45 sunt încă vii în memoria locuitorilor mai în etate din Satchinez. Aceste focuri au fost reținute în primul rând datorită proporțiilor, când au fost nimicite însemnate părți din stuful de pe vale împreună cu răchitițul ce adăpostea colonia mixtă de Ardeidae (Figura 3.8.).

Figura 3.8. Arderea stufului în rezervația Mlaștinile Satchinez

Scopul invocat al focului a fost scăparea ieftină și rapidă de desișul stufului uscat din anul ce a trecut, paralel cu crearea posibilității de revigorare, creștere rapidă a lăstarilor în primăvara anului ce urma. Într-adevăr, cu această practică uneori stuful creștea mai puternic, ajungând la o calitate ce merita exploatată. Celelalte inconveniente nu au fost nici măsurate și nici înregistrate.

Recoltarea stufului s-a făcut manual în timp de toamnă târzie sau de iarnă, snopii erau așezați în grămezi pe fânețe sau pe marginea bălților, ca apoi, cu ajutorul căruțelor, să fie transportat la gară. Dintre utilizările sale locale principale amintim:

construcțiile de case, ca suport pentru tencuieli, pentru acoperirea caselor de locuit și anexelor gospodărești ;

garduri, pentru limitarea grădinilor;

acoperitoare pentru paturile cu răsaduri;

iar în gospodăriile oamenilor săraci chiar și closetul și alte anexe erau împletite din stuf;

stuful era și o sursă importantă energetică, cu el se făcea focul pentru încălzit iarna, se cocea pâinea în cuptor, etc.

După al II-lea război mondial recoltarea stufului a fost treptat abandonată, paralel au apărut noi posibilități de trai în viața cotidiană, iar până astăzi s-a pierdut aproape întreaga gamă de prelucrare a stufului (pentru realizarea din stuf a acoperișului a observatorului de păsări, nu a fost găsit nici un cunoscător în exercitarea acestei meserii!).

Pe plan mondial stuful revine în atenție, fiind un element ecologic, rezistent, solicitat din nou în diferite ramuri industriale, în special în construcții de locuințe. La noi încă nu este la modă, dar ne putem aștepta ca experiențele pozitive din partea vestică și cea centrală a Europei să redeschidă calea folosirii stufului în diferite ipostaze, provenit din alte locuri decât Delta Dunării. În acest context se va putea relua exploatarea în condiții controlate, și la Satchinez, în perioade care să nu afecteze speciile de păsări cuibăritoare în Rezervație. Această preocupare va trebui să facă parte integrantă din planul de management, atât al Rezervației, cât și al Văii Ierului, unde prin reconstrucție ecologică s-ar putea favoriza crearea unor incinte umede, care să devină habitate potrivite pentru de stuf (Phragmites communis).

Fiindcă, astăzi, la Satchinez nu mai există nici un interes pentru recoltarea și valorificarea acestei resurse naturale, nici arderea lui nu mai este la ordinea zilei. Focurile constatate au fost produse în majoritatea lor din neglijență, au fost ocazionale și doar rareori din rea intenție. Din cauza stârpirii stufului, în procesul invadării fânețelor marginale Rezervației, se constată focuri de proporții reduse, aproape anual. În incinta perimetrului protejat nu au mai fost focuri în ultimii ani, frecvența focurilor, care nu este constantă, arată, că prin educație și prin aplicarea legii se va putea stinge această preocupare arhaică, pierzându-și astăzi sensul.

3.4.7. Tăierea vegetației lemnoase

Fotografiile făcute în trecut, precum și amintirea colectivă atestă faptul că în Valea Ieurului erau puține exemplare de esențe lemnoase. Copacii din păduricile din apropiere, de pe marginea mlaștinilor, din livezile abandonate au fost tăiați pentru satisfacerea necesarului lemnului de foc, iar tufele de răchită au fost decimate pentru obținerea parilor pentru roșii (Figura 3.9 a,b).

Figura 3.9. a, b Tăierea lemnelor pentru foc în arealul rezervației Mlaștinile Satchinez

Din totalul esențelor lemnoase au scăpat doar sălciile de pe marginea pârâului Ier, în zonele înconjurate de incinte mlăștinoase.

După 1974, în decurs de câțiva ani au fost plantate în jurul Rezervației sălcii, pentru a o contura limitele, cu ajutorul copiilor de la Școala generală de 8 ani Satchinez fiind coordonați de A.Kiss și profesorii de biologie. Majoritatea sălciilor au crescut până astăzi, chiar au ajuns la bătrânețe, și deși sunt atacate de dăunători, sunt solicitate de păsări pentru cuibărit (Corvus cornix, Falco tinnunculus, Falco vespertinus, Falco subbuteo, Sturnus vulgaris, Pica pica, Asio otus, Remiz pendulinus).

Tăierea copacilor nu este o preocupare permanentă, la această variantă recurg ocazional oamenii săraci, care fără alte posibilități și resurse energetice, folosesc această sursă sigură de lemne de foc. În afară de rezervație și de pomii din livezi, esențe lemnoase se mai găsesc doar la marginile drumului. Dar, mai nou, și duzii de pe marginea drumului comunal între Satchinez și Variaș, precum între Satchinez și Hodoni au fost în parte defrișați pentru lemne de foc. Un caz ieșit din comun a fost constatat în Rezervație, în vara anului 2000, când un angajat a abuzat de aprobarea cu Nr.374 din 11.07.2000, dată de șeful Sistemului Hidrotehnmic Bega, și în loc să execute curățirea vegetației lemnoase pe Canalul Ier, a defrișat remorci întregi cu lemn masiv, pentru foc. I s-a aplicat o amendă. Fiindcă se cunoaște inderdicția tăierii copacilor în Rezervație acțiunile de furt se petrec în ritm alert.

Pierderea vegetației lemnoasă prin tăieri dar și pe cale naturală duce la deteriorarea habitatului în special afectează posibilitățile de cuibărit a populațiilor de păsări arboricole, dar și pe cele migratoare. Pentu păsările de talie mică în coronamentul și pe scoarța copacilor se găsește o sursa importantă de hrană, care se diminuează prin tăieri. În lipsa copacilor microclimatul ecotonul se modifică substanțial. Deranjul produs la tăiere și transport nu este semnificativ și nu este de lungă durată.

Vegetația lemnoasă s-a înmulțit în ultimele decenii. Aspectul Rezervației, în anumite porțiuni, seamănă cu o pădure umedă de tip deltaic. Înmulțirea arborilor în continuare, în interiorul incintelor mlăștinoase, ar fi în detrimentul posibilităților păsările acvatice de vizitare, din zbor, a acestor zone. Pe de altă parte numărul mare de copaci a favorizat apariția unei avifaune tipic arboricole și delimitează vizibil Rezervația. Șirul de plopi piramidali, Populus italica, de exemplu, pe partea stângă a rambleului căii ferate este căutat de numeroase păsări cântătoare.

În ultimii ani au apărut specii subspontane, exemplare singuratice din speciile tipice zonelor de locuit, ca: Morus alba, dudul alb, Juglans nigra, nucul, Syringa vulgaris, liliacul, Sambucus nigra, socul, Robinia pseudacacia, salcâm, Vitis vinifera, vița de vie, care pe alocuri este amestecată cu vița de vie de pădure, Vitis silvestris. Mai trebuie să amintim arbuștii: Prunus spinosa, porumbarul, Crayaegus monogyna, păducelul, Rosa canina, măcieșul, Evonymus europaea, salbă moale, Ulmus minor suberosa, ulmul, ș.a. la existența cărora nu atentează nimeni. În amonte a Rezervației, pe locul unei livezi abandonate de pruni, sunt scoase exemplare tinere, bine dezvoltate de Prunus insititia, pentru portaltoi.

3.4.8. Chimizarea agriculturii

Folosirea substanțelor chimice, a îngășămintelor și pesticidelor, au un efect indirect asupra ecosistemului din Valea Ierului.

Culturile agricole ce înconjoară Rezervația sunt intens tratate, de câteva decenii bune, astfel că există în permanent posibilitatea, ca substanțele, sub formă dizolvată, să ajungă prin curgere de pe versanți, în incinta mlăștinoasă. Acest fenomen, deși nu a fost cuantificat prin măsurături exacte, influențează flora și fauna, prin simpla prezență a substanțelor chimice (modificare de pH, inducere de mutații), prin depuneri în organisme, prin modificarea parametrilor metabolismului, prin distrugerea directă a unor specii (insecte), prin favorizarea înmulțirii exagerate a altor specii (alge), prin influențarea lanțurilor trofice, etc. Substanțele utilizate, deși au perioade active scurte, nu sunt biodegradabile în întregime.

Chimizare intensivă în perimetrul zonei protejate se realizează prin stropiri din avion și elicopter utilitar, care atunci când traversează zona, de la o parcelă la alta, survolând Rezervația, nu întotdeauna își închid robineții. În asemenea ocazii ecosistemul protejat vine în contact direct cu substanțele chimice utilizate, care au o influență precisă, atât imediată, cât, mai ales, întârziată. În lipsa măsurătorilor exacte și monitorizarea acestui fenomen, ne putem ghida doar după exemple asemănătoare, și rezultatele studiilor comunicate în literatură.

Așadar, în momentul de față aspectul negativ al chimizării asupra păsărilor, nu se poate dovedi prin cifre deranjarea de scurtă durată, prin zgomotul asurzitor și curentul produs de elice, precum și zgomotul și mișcarea altor utilaje, s-a dovedit că pot determina panică în rândul păsărilor.

3.4.9. Prezenta omului și a animalelor domestice

Fiecare aspect perezentat în capitolul de față presupune prezența omului în teritoriu protejat sau în împrejurimile sale. Vânătorul, pescarul, agricultorul, tăiătorul de lemne, ciobanul, excursionistul, etc., chiar și cercetătorul, pot fi factori de deranj temporar al intimității vieții păsărilor. Proporția și insistența deranjului însă diferă de la o activitate la alta. În majoritatea cazurilor oamenii nu sesizează și nu recunosc, că ei ar reprezenta un factor de deranj. Nu cunosc, nu înțeleg, nu văd rostul și nici nu vor să conceapă ca ei trebuie să se retragă, sau să activeze discret, în habitatele frecventate de păsări. Ba, din contră! Unii susțin, că se dă păsărilor prea mare importanță.

Pe lângă vizite “lucrative” există și alte tipuri de vizite, cum ar fi de “petrecere”, când oamenii apar în zona Rezervației, cu ocazia Paștelui, la 1 Mai, cu ocazia excursiilor, sau sub imboldul, hai, în natură! Noroc cu lipsa apei potabile, cu prezența în număr mare și cu atacul din partea insectelor, țânțari, muște, bâzgani, ș.a., datorită cărora aceste vizite, de regulă, se sfârșesc mai repede, decât au fost planificate.

Deranjul prin zgomot, gălăgie și prin prezență au fost deja descrise. Cu aceste ocazii păsările se ascund și își desfășoară viața, hrănirea puilor, și alte comportamente strict necesare, în cea mai mare discreție. După plecarea oamenilor totul revine la normal.

S-ar părea, că pentru evitarea situațiilor limită determinate de prezența oamenilor în natură, este necesară educația acestora indiferent de vârstă. De la o astfel de abordare se așteaptă rezultate însemnate, pe viitor. Dar, popularizarea valorilor floristice și faunistice ale Rezervației, are și reversul ei. Oamenii devin curioși și cred că sunt îndreptățiți, ca și localnici, să petreacă câteva ore în natură, dacă se poate în vecinătatea imediată a speciilor rare. Gestionarea valorilor naturale, și a problemelor de mediu, axate pe ocrotirea consacrată a obiectivelor va sta, pe viitor, la baza turismului ecologic și științific.

Cu aceste ocazii vor fi parcurse traseele prealabil stabilite, iar prezența ghidului de specialitate va garanta cunoșterea adecvată a Rezervației, dar și păstrarea liniștei și curățeniei în habitate. În momentul de față Rezervația nu este inclusă în nici un fel de circuit turistic orgnizat. În comuna Satchinez nu există, în momentul de față, nici o facilitate și infrastructură pentru desfășurarea în condiții optime a acestei activități. Vizitele oamenilor de știință, dar și a grupurilor de elevi și studenți, supravegheate de cadre didactice, care vin în zonă în scopul documentării și eventual cercetării ecosistemului, nu sunt considerate dăunătoare.

Prezența animalelor domestice în zonele umede este permanentă și firescă, datorită apropiereii acestora de zonele locuite. Majoritatea bălților temporare, Balta Mare, Balta Zootehie, dar și Balta permanentă Bărăteaz se află în intravilanul localității Satchinez, respectiv Bărăteaz. Cu cât ne îndepărtăm de localități frecvența animalelor domestice, și în special a păsărilor, scade cu distanța, până la 0. Turmele de oi și de vite ale sătenilor în drumul lor de deplasere spre izlazuri și fânețe sunt oarecum supravegheate de paznici și ciobani, în schimb, găinile, gâștele și rațele domestice se mișcă în voie. Ele vin la bălți pentru colectarea mâncării, pentru adăpare, staționează aici în timpul zilei, își curăță penajul, se împerechează și chiar clocesc în aceste perimetre (la Balta Bărăteaz cel puțin o pereche de gâște domestice clocește anual în stufăriș, întorcându-se în ogradă după eclozarea puilor).

Păsările sălbatice s-au obișnuit cu prezența păsărilor palmipede domestice, pe bălți și în jurul acestora, se suportă reciproc, doar grupările staționare păstrează o oarecare distanță de siguranță. Cele sălbatice nu se expun așa direct ca cele domestice, caută și se folosesc de acoperirea vegetației.

Inconvenientul în această conviețuire este suprasolicitarea bazei trofice, care generează o concurență acerbă între specii, stresul prin aglomerări, în spații relativ restrânse, infectarea reciprocă cu paraziți și boli, etc. În cazul declanșării epidemiilor aviare în localități sunt eliminați definitiv și numeroși indivizi din rândul păsărilor sălbatice. Datorită excrementelor aviare însemnate dinamica compoziției chimice a nămolului și a apei bălților pot prezenta fuctuații sezoniere. În timpul căldurilor de vară, ea favorizează creșterea rapidă a algelor în cazul apelor cu nivel foarte scăzut. Prezența animalelor domestice este și o protecție indirectă a păsărilor sălbatice în fața vânătorilor, care evită asemenea locuri, de frica producerii accidentelor și pagubelor.

La efectele negative antropogene se mai pot grupa: activitatea din cadrul S.N. Petrom-Schela de Petrol Timișoara, care vizează extracția, transportul și prelucrarea primară a țițeiului. Desfășurarea acestei activități pe teren, produce multe dezavantaje echilibrului mediului natural. În imediata vecinătate a Rezervației Ornitologice Satchinez nu se desfășoară activități petroliere, în schimb, în apropierea locurilor de hrănit, se întâlnesc cu atât mai mult. Majoritatea punctelor de lucru a Parcului Satchinez, cu 74 sonde active și a Parcului Biled, cu 3 sonde actice, sunt în zonă de tampon (Balta Mare, Balta Zootehnie și Balta Verbuncu), sau în vecinătatea acestor locuri, de mare importanță pentru reconstrucția ecologică a ecosistemului din Valea Ierului.

Pe viitor se așteaptă o reglementare din punct de vedere ecologic a acestei activități. Deja, depozitul de slam (mâl) petrolier, care era la cca.3 km SV de localitatea Satchinez, în Valea Ierului, a fost dezafectat, materialele de acolo fiind transportate la depozitul ecologic de la localitatea Turnu, județul Arad. Totodată au fost propuse pentru casare 78 de sonde din structura Satchinez și 43 de sonde din structura Călacea.

În urma observațiior de pe teren s-a constatat, că populațiile de păsări nu a fost afectate direct de aceste activități, însă stresul produs de pericolul unor accidente ecologice, este permanent. Datorită acestei activități au fost perturbate nivelurile starturilor acvifere subterane, depresurizate și folosite la maximum, astfel, că în localitățile de pe vale problema apei potabile a devenit acută. Aprovizionarea incintelor umede cu apele subterane a scăzut în prezent foarte mult în intensitate, fiind aproape nesemnificativă.

Gradul de disconfort al populațiilor de păsări, este creat și din cauza existenței unei vaste rețele electrice în imediata vecinătatea a locurilor de hrănit, aparținând structurilor de extragerea țițeiului. Firele pot cauza accidente în timpul zborului de noapte, în special în perioada migrației, în special păsărilor de talie mare. Dezavantajul cuibăritului berzelor albe pe stâlpi electrici a fost deja prezentat.

Existența unei anumite cantități de ape uzate face ca o bună parte să ajungă să infecteze apa bălților din apropierea locuințelor marginale, unde sunt locuri de staționare și de hrănit ale păsărilor. Fenomenele amintite nu au fost investigate în profunzime.

Gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor menajere, în special depozitarea necontrolată a acestora, constituie un inconvenient, atât ecologic cât și peisagistic. Rampa de deșeuri a localității Satchinez, a fost amplasată la marginea drumului de acces spre Acumularea Satchinez, precum și spre zona de cuibărit din Rezervație. Acest loc este folosit din trecut în mod tradițional, ca și astăzi, fără să fie amenajat în mod corespunzător, și se află în apropierea coloniei de cuibărit a speciei Merops apiaster. Datorită exploatării lutului, a pământului galben, pentru folosințe gospodărești, colonia a fost ditrusă de nenumărate ori; gropile rezultate au facilitat aici posibilitatea depozitării de gunoaie și reziduri atât de către localnnici cât și de către cei de la exploatarea petrolieră, depozitându-se aici, ocazional, chiar și slamul petrolier.

Degradarea terenurilor, poate afecta, dar în proporție mai mică populațiile de păsări. Prin acest proces de distrug microhabitate importante pentru nevertebrate și pentru anumite specii de plante. Din terenurile administrate de comuna Satchinez, cu cele două sate aparținătoare, Bărăteaz și Hodoni, 11.091 ha și 9980 ha sunt folosite în scopuri agricole, iar 1.111 ha sunt în folosință neagricolă. Această ultimă categorie poate intra, pe viitor în întregime, în regimul special al ocrotirii naturii. Structura acestui fond este: 972 ha pășuni și fânețe, respectiv 640 ha + 332 ha. Mai sunt în evidența administrației locale 360 ha afectate de eroziune, 680 ha considerate cu exces de umiditate și 56 ha sărături.

Profitul (direct, măsurabil în lei) turismului se poate lua în calcul la locuri unde turismul se poate practica permanent, indiferent de anotimp, și care de regulă se bazează pe frumusețea și diversitatea peisajului și a structurii geologice. Aceste structuri sunt fixe și interesante pentru cei care nu locuiesc acolo. Când vine vorba de biodiversitate, deja se necesită o anumită pregătire, cunoștințe de bază privind grupurile floristice și faunistice, reprezentanții lor etc. Așadar, în aceste cazuri se poate practica un turism științific, cu ghidaj de specialitate, cu efecte indirecte în special educative.

Infrastructura în asemenea cazuri poate să lipsească, deoarece mijloacele de transport, chiar și biciclete sunt de prisos pentru observare atentă și conștientizare a faunei situații bio-ecologice.

Și implementarea unui traseu în acest sens nu are justificare, fiindcă, m-am referit deja, la o sensibilitate exagerată a avifaunei față de prezența umană, iar un astfel de loc amenajat ar rămâne fără viețuitoare specifice, păsări de baltă, în relativ scurt timp!

Centrul de informare este potrivit pentru a trage concluzii, pentru conferințe, pentru cazuri în timp nefavorabil precum și pentru a ilustra prin materiale publicitare bogăția floristică și faunistică a locului respectiv și să ilustreze, să explice interrelațiile caracteristice și specifice rezervației, în context național și internațional.

În contextul celor relatate mai sus nici pistă de biciclete până la rezervație nu își are utilitatea, pentru următoarele motive: deranjul descris, utilizarea de oamenii câmpului, posibila distrugere de către tractoare, inutili să decupez din suprafață protejată pentru a se betona.

Există un proiect transfrontalier HURO, care a trecut prin prima fază de aprobare, pentru a contrui două observatoare ornitologice la Balta Mare (în aval de comuna Satchinez) și o pistă de biciclate între aceste două obiective, care însă traversează comuna și va îmbunătăți circulația localnicilor cu bicicletă spre primărie și centrul comunal.

Din chestionarele noastre reiese ideea, că localnicii, fiind obișnuiți din tată în fiu cu prezența imalei și a stufărișului, respectiv a mlaștinii, nu acordă o importanță suficientă valorilor patrimoniului natural, datorită necunoașterii minime a fenomenelor bio-ecologice și datorită neînțelegerii utilizării acestor valori în administrația locală, ghidându-se după comportamentul primarilor, de obicei!

Pentru îmbunătățirea activității în rezervație propunem următoarele măsuri:

– revizuirea planului de management, respectiv adaptarea lui la situația actuală. Aici va fi tratată, mai pe larg problema stufului, deoarece stuful a invadat toate supafețele de ape deschise și ele trebuisec eliberate pentru a favoriza prezența speciilor acvatice plutitoare (rațe, corcodei, lișițe);

– o nouă modă s-a înrădăcinat cu arderea fânului uscat, care în 2012, a afecta peste 80 ha din vegetația zonei de tampon și din vegetația rezervației;

– dinamica populațiilor de păsări cuibăritoare, mutarea locurilor de cuibărit în special, dintr-un sit în altul, impune revizuirea și redocumentarea spațiilor protejate în rețea Natura 2000 (SCI șI SPA) și includerea acestor documantații în baza de date naționale (Ministerul Mediului și Pădurii, Departament Biodiversitate);

– este necesar legiferarea unei zone tampon mai generos, pentru a putea controla și eventual respinge suprasolicitarea agenților economici, de pretutindeni, pentru realizarea unor obiective economice de mare amploare și de multe ori cu potențial de impact negativ asupra habitatelor și speciilor.

3.5. PROMOVAREA REZERVAȚIEI ORNITOLOGICE SATCHINEZ PRIN PROIECTE DE DEZVOLTARE LOCALĂ ȘI ECOTURISM

În acest sens prezentăm o combinație între sărbătoarea comunității și vizitarea rezervației naturale Satchinez. (Tabelul 3.11..).

Tabelul 3.11

Sărbătorile comunității și vizitarea rezervației naturale Satchinez

Din păcate, programul activităților culturale (sărbătorile comunității), nu include nicio activitate referitoare la Rezervația Mlaștinilor Satchinez, deși a vizita o asemenea rezervație este, în egală măsură, și un act cultural, și o activitate recreativă, din următoarele motive:

– un act cultural: supranumită ,,Delta Banatului”, Rezervația Naturală Ornitologică Mlaștinile Satchinez, înființată în 1942, adăpostește, pe cele 1200 ha, 40% dintre speciile de păsări întâlnite pe teritoriul României, dintre care multe sunt protejate: ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta), egreta mică (Egretta garzetta), egreta mare (Egretta alba), piciorongul (Himantopus himantopus), stârcul cenușiu (Ardea cinerea), stârcul galben (Ardeola ralloides), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), stârcul roșu (Ardea purpurea) și stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax);

– o activitate recreativă: în afară de speciile protejate menționate mai sus, în peisajul de vis al Rezervației mai poți întâlni și căprioare, iepuri, porci mistreți, vulpi, și dintre plante, salcia, stuful și trandafirul sălbatic – elemente de faună și floră ce constituie un loc ideal pentru destindere, pentru relaxare, pentru evadarea din aglomerația citadină.

Iată de ce considerăm că în Comuna Satchinez s-ar putea organiza activități de turism cultural în cadrul cărora se pot combina patrimonial cultural cu partimoniul natural, în care rezervația naturală devine un instrument de mediere între cultură și natură. Astfel, primele patru dintre activitățile culturale de interes general ale Comunei Satchinez pe anul 2009 se suprapun cu perioada în care pot fi văzute păsările în rezervație, adică 15 aprilie – 15 septembrie, deși în toamnele și iernile mai blânde se întâmplă să mai rămână și câte un exemplar din păsările migratoare pe aceste meleaguri. În felul acesta, pot fi combinate activități de turism cultural – religios (Ziua Eroilor, Ruga de la Hodoni) sau de turism genealogic (Ziua Comunei, Fiii Satului), când, ,,scenografia” locului este deja creată de evenimentul însuși, fără ca tour-operatorul să mai trebuiască să facă ceva în acest sens, cu activități de turism de recreere pentru care, iarăși, locul este gata amenajat de către mama natură! Chiar și atunci când Rezervația Mlaștinile Satchinez nu mai este foarte atrăgătoare din cauza migrației păsărilor, sărbătorile religioase ale Comunei Satchinez (Ruga de la Bărăteaz și Ruga de la Satchinez) pot fi integrate în circuite turistice de altă natură ca elemente de turism cultural/religios. În acest fel oferta turismului cultural constituie un complement al ofertei turistice care vizează o destinație din natură.

Ni se pare de prisos să mai insistăm asupra faptului că vizitarea Rezervației Mlaștinile Satchinez ca formă de turism educativ poate constitui o excelentă lecție de științe ale naturii pentru elevii din Județul Timiș și din județele învecinate, indiferent de vârstă. Rezervația Mlaștinile Satchinez are un potențial extraordinar pe piața turismului educativ din motive sesizate, pentru cazuri similare, și de specialiștii britanici în domeniu:

– turismul educativ:

are o istorie și un rol bine stabilite în cadrul turismului;

are o creștere constantă și orizonturi extinse;

constituie, dacă este asociat cu o instituție respectată, un punct de vânzare valoros;

– tendințele demografice arată:

populația îmbătrânește;

sănătatea persoanelor în vârstă s-a îmbunătățit;

că persoanele în vârstă se pensionează tot mai devreme;

că se cheltuiește mai mult cu petrecerea timpului liber;

– tendințele de pe piață indică:

o deplasare spre oferirea de valoare adăugată (ca cea oferită de turismul educativ);

o creștere în popularitate a vacanțelor scurte (ceea ce se potrivește foarte bine cu natura majorității programelor de turism educativ);

prețul singur nu este singurul factor în alegerea unei vacanțe;

o deplasare dinspre turismul de tip litoral spre turismul care include și un tip oarecare de îmbogățire sirituală;

un număr tot mai mare de tour-operatori care introduc programe turistice durabile și eco-turistice;

un public care percepe tot mai bine problemele de mediu;

– turismul durabil este singurul turism de viitor.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Beban, Ana & Ok, H. (2006). Contribution of Tourism to the Sustainable Development of the Local Community. Case Studies of Alanya and Dubrovnik. Blekinge: Institute for Technology

Beeton, S. (2006). Community Development Through Tourism. Collingwood, Australia: Landlinks Press

Bramwell, B. & Lane, B. (2005). Interpretation and Sustainable: The Potential and the Pitfalls. Revista Interamericana de Ambiente y Turismo 1 (1): 20-27

Bran, Florina. (2002). Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economică. Studiu de caz. București: Editura ASE

Cegielski, Michele, Janecko, B., Mules, T. & Wells, Josette. (2000). Economic Value of Tourism to Places of Cultural Heritage Significance. A Case Study of Three Towns with Mining Heritage. University of Canberra: CRC for Sustainable tourism.

Eagles, P. F. J., McCool, S. F. & Haynes, C. D. (2002). Sustainable Tourism in Protected Areas. Guidelins for Planning and Management. IUCN – The World Conservation Union

Holden Holden, A. (2009). An Introduction to Tourism – Environment Relationships. In Hill, Jennifer & T. Gale. (eds.). Ecotourism and Environmental Sustainability. Principles and Practice. Farnham – Burlington, VT: Ashgate

Jules, S. (2005). Sustainable Tourism in St. Lucia. A Sustainability Assessment of Trade and Liberalisation in Tourism-services. I.I.S.D

Kiss Andrei, Rezervația Ornitologică Satchinez, p. 121-145, Editura Excelsior, Timișoara

Lane, B. (2005). Sustainable Rural Tourism Strategies: A Tool for Development and Conservation. Revista Interamericana de Ambiente y Turismo 1 (1): 12-18

Neacșu N. (1999), Turismul și dezvoltarea durabilă, Ed. Expert, București

Petroman Ioan (2010), Managementul turismului cultural în județul Timiș: politici de intervenție, Ed. Eurostampa, Timișoara

Rusu S. (2007), Turism rural și agroturism, Ed. Mirton, Timișoara.

Rusu S., Isac F., (2009), Turism rural și ecoturism, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad

Weaver, D. (2006). Sustainable Tourism: Theory and Practice. Amsterdam – Boston – Heidelberg – London – New York – Oxford – Paris – San Diego – San Francisco – Singapore – Sydney – Tokyo: Elsevier – Butterworth Heinemann

*** – Sustainable Tourism Management Planning in Biosphere Reserves. A Methodology Guide. (2007). Bonn: Ecological Tourism in Europe and UNESCO MaB

BIBLIOGRAFIE

Beban, Ana & Ok, H. (2006). Contribution of Tourism to the Sustainable Development of the Local Community. Case Studies of Alanya and Dubrovnik. Blekinge: Institute for Technology

Beeton, S. (2006). Community Development Through Tourism. Collingwood, Australia: Landlinks Press

Bramwell, B. & Lane, B. (2005). Interpretation and Sustainable: The Potential and the Pitfalls. Revista Interamericana de Ambiente y Turismo 1 (1): 20-27

Bran, Florina. (2002). Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economică. Studiu de caz. București: Editura ASE

Cegielski, Michele, Janecko, B., Mules, T. & Wells, Josette. (2000). Economic Value of Tourism to Places of Cultural Heritage Significance. A Case Study of Three Towns with Mining Heritage. University of Canberra: CRC for Sustainable tourism.

Eagles, P. F. J., McCool, S. F. & Haynes, C. D. (2002). Sustainable Tourism in Protected Areas. Guidelins for Planning and Management. IUCN – The World Conservation Union

Holden Holden, A. (2009). An Introduction to Tourism – Environment Relationships. In Hill, Jennifer & T. Gale. (eds.). Ecotourism and Environmental Sustainability. Principles and Practice. Farnham – Burlington, VT: Ashgate

Jules, S. (2005). Sustainable Tourism in St. Lucia. A Sustainability Assessment of Trade and Liberalisation in Tourism-services. I.I.S.D

Kiss Andrei, Rezervația Ornitologică Satchinez, p. 121-145, Editura Excelsior, Timișoara

Lane, B. (2005). Sustainable Rural Tourism Strategies: A Tool for Development and Conservation. Revista Interamericana de Ambiente y Turismo 1 (1): 12-18

Neacșu N. (1999), Turismul și dezvoltarea durabilă, Ed. Expert, București

Petroman Ioan (2010), Managementul turismului cultural în județul Timiș: politici de intervenție, Ed. Eurostampa, Timișoara

Rusu S. (2007), Turism rural și agroturism, Ed. Mirton, Timișoara.

Rusu S., Isac F., (2009), Turism rural și ecoturism, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universității ,,Aurel Vlaicu”, Arad

Weaver, D. (2006). Sustainable Tourism: Theory and Practice. Amsterdam – Boston – Heidelberg – London – New York – Oxford – Paris – San Diego – San Francisco – Singapore – Sydney – Tokyo: Elsevier – Butterworth Heinemann

*** – Sustainable Tourism Management Planning in Biosphere Reserves. A Methodology Guide. (2007). Bonn: Ecological Tourism in Europe and UNESCO MaB