Posibilitati DE Perfectionare ALE Activitatii DE Asigurare CU Resurse A Unui Agent Economic In Constructii
POSIBILITĂȚI DE PERFECȚIONARE ALE ACTIVITĂȚII DE
ASIGURARE CU RESURSE A UNUI AGENT
ECONOMIC ÎN CONSTRUCȚII
CAP 1. PREZENTAREA GENERALĂ A S.C
Caracteristici tipologice ale firmei (scurt istoric)
Situația economico – financiară a firmei
1.2.1.Analiza lichidității și solvabilități firmei
1.2.2.Analiza echilibrului economico – financiar
1.2.3 Analiza generală pe baza contului de profit și pierdere
1.2.4.Alți indicatori financiari (1997 – 1999)
CAP 2. ANALIZA DIAGNOSTIC GENERALĂ
2.1.1 Analiza, diagnostic de specialitate privind materialele; furnizorul de materiale
2.1.2 Reducerea cheltuielilor materiale
2.1.3 Analiza cheltuielilor materiale
Analiza situației generale a cheltuielilor materiale
2.1.3.2 Analiza cheltuielilor cu materialele
2.1.3.3. Analiza stocurilor de materiale
2.2.1Numărul și structura forței de muncă, nivel de calificare
2.2.2.Analiza calificării forței de muncă
Analiza cheltuielilor cu personalul
2.2.3.1Analiza eficienței cheltuielilor cu salariile
2.3.Analiza diagnostic de specialitate privind utilajele
Procurarea utilajelor de construcții și analiza cheltuielilor cu utilajele (proprii și închiriate)
2.3.1 Tipuri de utilaje folosite pe șantier
2.3.2.Analiza cheltuielilor cu utilajele proprii și închiriate
2.3.3.1 Analiza cheltuielilor privind utilajele închiriate
2.4.Analiza, diagnosticul de specialitate a activității de transport, de manipulare, depozitare
2.4.1.Analiza, diagnostic de specialitate a activității de transport
2.4.2 Particularități ale analizei de transporturi
2.4.3.Depozitarea și manipularea materialelor
CAP. 3 APROVIZIONAREA CU RESURSE
Cap. 4 ANALIZA PROPUNERILOR DE APROVIZIONARE CU RESURSE, CALCULUL EFICIENȚEI ECONOMICE A APLICĂRII PROPUNERILOR
Analiza reflectării utilizării resurselor materiale în principalii indicatori economico – financiari
pagini 95
=== LUCR ===
POSIBILITĂȚI DE PERFECȚIONARE ALE ACTIVITĂȚII DE
ASIGURARE CU RESURSE A UNUI AGENT
ECONOMIC ÎN CONSTRUCȚII
CAP 1. PREZENTAREA GENERALĂ A S.C
Caracteristici tipologice ale firmei (scurt istoric)
SC GENERAL CONSTRUCT MONTAJ SRL cu sediul în bucurești este înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J40/12721/91.
Obiectul de activitate al firmei:
construcții – montaj: civile industriale, agroindustriale, instalații pentru construcții, confecții și instalații metalice, în antrepriză, reparații și amenajări spații comerciale, depozite.
comerț intern: materiale de construcții, confecții metalice.
Scurt istoric al SC GENERAL CONSTRUCT MONTAJ :
1991 – 28 X – înființarea S.C GENERAL CONSTRUCT MONTAJ
– capitalul inițial al firmei este de 100.000 lei;
– firma este alcătuită la început din doi asociați
Obiectul de activitate al firmei este: activitate de producție, prestării de servicii și comercializare, după cum urmează:
executarea de lucrării de construcții, instalații – montaj, reparații industriale, civile și agrozootehnice.
proiectare, consulting și expertizare;
comercializare de materiale de construcții, instalații și utilaje, precum și de produse agroalimentare și de larg consum, inclusiv băuturi alcoolice;
import – export utilaje, auto, precum și bunuri de larg consum;
operațiuni de comisioane și intermediere în domeniile specificate mai sus;
transport auto industrial și de plasare;
1992 – VII – în cadrul firmei se retrage un asociat – cedat părți sociale;
1994 – firmei i se mai alătură 2 asociații, având în total 3 asociați;
– capitalul social al firmei crește de la 100.000 la 300.000 lei;
Obiectul de activitate al firmei crește și el astfel:
executarea de lucrări de construcții – montaj, instalații pentru construcții civile și industriale;
executarea de confecții și instalații metalice;
reparații, amenajări spații comerciale, depozite;
1997 – 20 XII – majoritatea capitalului social crește de la 300.000 la 2.100.000 lei;
1998 – 1 V – firma mai pierde un asociat (cedat părți sociale);
În perioada 1996 – 1999 firma a executat lucrări, conform tabelului:
Situația economico – financiară a firmei
Situația economico – financiară reprezintă o anumită stare a capitalului din punct de vedere al existenței, componentei materiale și a rezultatelor obținute. Reprezintă o premisă în același timp o consecință a desfășurării proceselor care formează obiectul de activitate al firmei, constituie cadrul financiar al acesteia, respectiv fluxurile de numerar pe care le implică și le degajă.
Conținutul analizei economico – financiară inclusiv îmbinarea acestuia cu sinteza, poate fi redat în următoarele etape:
Delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor fapte, fenomene rezultate;
Determinarea elementelor, factorilor și cauzelor fenomenului studiat.
Stabilirea factorilor presupune și determinarea atât a corelației dintre fiecare factor și fenomen analizat, cât și a corelației dintre diferiți factori care acționează. Este necesar stabilirea raporturilor de condiționare.
Măsurarea influențelor diferitelor elemente sau factori. În această etapă intervine analiza cantitativă pentru cuantificarea influențelor, a măsurării rezervelor interne, a aprecierii cât mai exacte a rezultatelor.
Obiectivele analizei financiare sunt complexe și se individualizează în funcție de subiect și scopul urmărit.
În general, interesați în cunoașterea situației economico – financiară sunt, proprietarii firmei.
În funcție de situația dată vor adopta măsurile corespunzătoare referitoare la politica de investiții, dividende și nu în ultimă instanță la modul de administrare a firmei:
conducerea firmei, pentru detectarea unor eventuale situații de dezechilibru financiar care afectează securitatea financiară, cu consecințe care decurg dintr – o astfel de stare. Spre deosebire de prima categorie, conducerea firmei, pe baza informațiilor furnizate de contabilitate, trebuie să urmărească permanent modul de realizare a tuturor obiectivelor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli, precum și în planul general al firmei. Urmărirea sistematică a schimbărilor care intervin în amplitudine și calitate, dă posibilitatea înțelegerii și cunoașterii cauzelor care au generat aceste schimbări și lucrarea pe această bază a măsurilor care se impun.
băncile cu care firma este în relații, sunt interesate să cunoască bonitatea acesteia, în operațiuni de creditare, garanțiile pe care le prezintă în recuperarea împrumuturilor acordate.
Partenerii de afaceri, sunt interesați să amplifice operațiile pe care le derulează în măsura în care le mărește propriul profit.
Concurența este interesată să cunoască potențialul tehnico – economic –financiar pentru a – și elabora politica de consolidare a poziției proprii.
Organele administrative locale și centrale, pentru fiecare firmă constituie o sursă de venit și un mijloc de a soluționa anumite probleme economico – sociale.
Sindicatele pot fi și ele interesate în cunoașterea situației economico – financiar, în cadrul negocierilor privind majorările de salarii și încheierea contractului colectiv de muncă.
În toate cazurile prezentate și alte posibile, analiza se bazează în principal pe bilanț și pe contul de profit și pierdere, care constituie documentele oficiale de gestiune a fiecărei firme.
Situația analizei economico – financiară a firmei, inclusiv îmbinarea acestuia cu sinteza, poate fi redat în următoarele etape:
Delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitelor fapte, fenomene, rezultate.
Delimitarea obiectului se face în timp și spațiu, calitativ și cantitativ, utilizând anumite metode de evaluare și calcul.
Determinarea elementelor, factorilor și cauzelor fenomenului studiat. Descompunerea în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se urmăresc în mod succesiv, trecând de la cei cu acțiune directă la cei cu acțiune indirectă, și așa mai departe, până la stabilizarea cauzelor finale.
În legătură cu noțiunile utilizate, se pot face următoarele precizări:
Elementele reprezintă părți componente ale fenomenului analizat (de ex. costul produsului pe articole de calculație);
Factorii reprezintă acele forțe motrice care provoacă sau determină un fenomen (productivitatea muncii față de producția exercițiului);
Cauzele reprezintă fenomene care, în anumite condiții, provoacă și, deci, explică apariția unui fenomen;
Cauzele finale reprezintă ultimele cauze descoperite în procesul de analiză, având în vedere limitele sferei de cercetare al analizei respective. Ele apar drept cauze finale datorită faptului că procesul de analiză, așa după cum s – a precizat, reprezintă inversul evoluției reale ale fenomenului. Din punct de vedere al apariției și dezvoltării fenomenului, ele sunt cauze primare.
Pentru a înțelege mai bine esența factorilor care intervin într – un proces de analiză este util să se procedeze la gruparea lor după diferite criterii:
După natura lor, factorii pot fi grupați în :
tehnici;
tehnologici;
organizatorici;
economici;
social – politici;
demografici;
psihologici;
biologici;
naturali;
După caracterul lor în cadrul unei relații cauzale (în ordinea de analiză), se disting:
factori calitativi;
factori cantitativi;
factori de structură;
Analiza economico – financiară are ca obiectiv dinamica acestuia precum și a raporturilor dintre diferite elemente patrimoniale și a schimbărilor intervenite în situația mijloacelor și a surselor determinate de activitatea desfășurată în timpul exercițiului.
În acest scop se utilizează bilanțul firmei.
Bilanțul economico – financiar a SC GENERAL CONSTRUCT MONTAJ SRL pe o perioadă de trei ani (1997 – 1996).
SITUAȚIA PATRIMONIULUI
1997 1998 1999
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
1997 1998 1999
SITUAȚIA STOCURILOR ȘI A PRODUCȚIEI ÎN CURS DE EXECUȚIE
1997 1998 1999
Analiza lichidității și solvabilități firmei
Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, aceasta putând fi și un criteriu de grupare a posturilor în bilanț.
Deci, ar fi un raport între elementele de activ, în sensul că se poate stabili cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile de disponibilități bănești, și cât pot să devină lichide imediate.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face față obligațiunilor sale bănești, respectiv de a – și onora plățile la termenele scadente. Aici, intervine comparația dintre elementele de activ și pasiv, respectiv disponibilități și obligații.
Este evident faptul că, o firmă este solvabilă dacă are disponibilități, de mijloace de plată .
În studiile de bonitate efectuate de bănci, în cazul solicitări de credite se folosesc indicatorii:
Disponibilitate + mijloace lichide
Lichiditate patrimonială = = ?
Datorii curente
Capital propriu
Solvabilitate patrimonială = =?
Capital propriu + Credite bancare
În cadrul studiilor de evaluare economică, în special în cazul transmiterii dreptului de proprietate, practica ne recomandă folosirea următorilor indicatori:
Active circulante 1120751
a)Solvabilitate generală (1997) = = = 1.31
Datorii curente 834405
1854273
Solvabilitate generală (1998) = = 1.3
1418104
2403859
Solvabilitate generală (1999) = = 0.97
2467479
Graficul evoluției solvabilități generale în anii (1997, 1998, 1999):
Active circulante – stocuri 410377
b)Solvabilitate imediată (1997)= = = 2.2
Obligații 181165
1243610
Solvabilitate imediată(1998)= = 5.1
239729
1783744
Solvabilitate imediată (1999) = = 1.44
1238429
Graficul evoluției solvabilității imediate în anii (1997,1998, 1999):
Active circulante + Active fixe
c) Solvabilitate globală (1997) = =
Datorii totale
1450814
= = 1.7
834405
2020942
Solvabilitate globală (1998) = = 1.4
1418104
2577950
Solvabilitate globală (1999) = = 1.6
2467479
Graficul evoluției solvabilității globale în anii (1997, 1998, 1999):
În tabelul următor este prezentată evoluția indicatorilor menționați:
Analiza echilibrului economico – financiar
Echilibrul economico – financiar al firmei reprezintă, un sistem de corelații prin care se stabilesc anumite proporționalități în cadrul și între diferite fluxuri financiare. El constituie o premisă dar și o consecință a desfășurări normale a activității firmei, în conformitate cu obiectul său.
Ca premisă trebuie avute în vedere corelațiile obiective dintre necesitățile de resurse materiale și posibilitățile de finanțare. De asemenea modul în care sunt utilizate și valorificate aceste resurse, depinde de asigurarea echilibrului economico – financiar sau de reglarea acestora. Evident, pentru fiecare corelație și flux financiar, există indicatori specifici.
În practică se folosesc următorii indicatori:
Fondul de rulment
a) Rata de finanțare a stocurilor =
Stocuri
Fondul de rulment (1997) = capital permanent – active imobilizante =
= 544256 –289365 = 284891
Fondul de rulment (1998) = 529205 –165669 =363536
Fondul de rulment (1999) = 37838 – 177091 = – 139253 (deficit)
284891
Rata de finanțare a stocurilor (1997) = = 0.4
710374
363536
Rata de finanțare a stocurilor (1998) = = 0.5
610666
– 139253
Rata de finanțare a stocurilor (1999) = = – 0.1
1259795
Capital propriu
b) Rata de autofinanțare a obiectivelor (1997) = =
Active fixe + circulante
544256
= = 0.3
1450814
529205
Rata de autofinanțare a activelor (1998) = = 0.2
2019942
37838
Rata de autofinanțare a activelor (1999) = = 0.01
2577950
d) Rata datoriilor (1997) = 1 – Rata de autofinanțare a activelor = 1 – 0.3 =0.7
Rata datoriilor (1998) = 1 – 0.2 = 0.8
Rata datoriilor (1999) = 1 – 0.01= 0.99
Graficul evoluției datoriilor în anii (1997, 1998, 1999):
1.2.3 Analiza generală pe baza contului de profit și pierdere
În această etapă, se urmărește evoluția profitului pe categorii de activități, punând în evidență modificările intervenite în structura lor. Informațiile furnizate de contul de profit și pierdere pot fi structurate astfel:
Rezultă că, în ultimi doi ani firma a avut profit iar în ultimul an a avut pierdere. În perioada curentă, comparativ cu cea precedentă, profitul înainte de impozitare se prezintă astfel:
Modificarea profitului: – 484141 – 24384 = – 459757
Din care:
Contribuția marjei brute: 1894792 – 3239052 = – 1344260
Creșterea cheltuielilor fixe: 1602182 – 2305305 = -703123
Modificarea rezultatului financiar: 2660 – 6424 = -3764
Modificarea rezultatului excepțional: – 78473 – (- 499131)=- 420658
Concluzia în această etapă, este aceea că, firma nu este rentabilă, cu o marjă brută neacceptabilă, se pot face estimări ale profitului care să constituie un punct în minus pentru plasamente de capital.
Alți indicatori financiari (1997 – 1999)
Rata lichidității generale
Active curente
R (1997) = = 1 ?
Pasive curente
Active curente
R (1998) = = 1?
Pasive curente
Active curente
R (1999) = = 1?
Pasive curente
b) Rata lichidități imediate
Active curente – stocuri
RTA (1997) = = ?
Pasive curente
Active curente – stocuri
RTA (1998) = = ?
Pasive curente
Active curente – stocuri
RTA (1998) = = ?
Pasive curente
c) rata de acoperire a serviciului, datoriile
Profit brut 28747
RDD (1997) = = = 0.03
Total datorii 834405
Profit brut 24384
RDD (1998) = = = 0.009
Total datorii 2467479
Profit brut
RDD (1999) = = 0
Total datorii
Graficul, evoluției în timp a ratei de acoperire a serviciilor, datoriile pentru anii (1997,1998,199):
d) marja de profit
Profit net 17211
MP (1997) = 100 = 100 = 10
Vânzări 1673451
Profit net 4179
MP (1998) = 100 = 100 =1
Vânzări 3901800
Profit net
MP (1999) = 100 = 0
Vânzări
Graficul evoluției marjei de profit pentru ani (1997, 1998, 1999):
e) rentabilitatea capitalului
Profit net 17211
Res (1997) = 100 = 100 = 3.1
Capital total 544256
Profit net 4179
Res (1998) = 100 = 100 = 11.04
Capital total 37838
Profit net
Res (1999) = 100 = 0
Capital total
Graficul de rentabilitate al capitalului (1997, 1998, 1999)
f) rentabilitatea activelor totale
Profit brut 28747
Res (1997) = 100 = 100 = 1.9
Total active 1451294
Profit brut 24384
Res (1998) = 100 = 100 = 1.2
Total active 2019942
Profit brut
Res (1999) = 100 = 0
Total active
Graficul rentabilității activelor totale (1997, 1998, 1999)
Concluzii cu privire la analiza economico – financiară (1999)
Pe baza acestor date, se formulează concluzii referitoare la poziția particulară a firmei în raport de situația generală a ramuri din care face și a concurenței. Fiecare pondere a elementelor patrimoniale și a surselor de finanțare are o anumită semnificație și importanță practică.
Referitor la elementele specifice firmei se reține faptul că s – au produs schimbări importante în structura elementelor patrimoniale. Astfel se înregistrează o scădere însemnată a ponderii activelor imobilizate.
În ceea ce privește activele circulante se remarcă o creștere a stocurilor. Un asemenea fenomen poate fi considerat normal:
în cazul firmelor cu profil sezonier;
constituirea deliberată a unor rezerve de materii prime, în condiții de fluctuație a prețurilor de aprovizionare;
formarea de stocuri de produse finite pentru penetrarea pe anumite piețe;
schimbări în profilul de fabricație cu efecte asupra duratei ciclului de producție și implicit asupra volumului producției în curs.
Indiferent de cauze, în raport de analiză, acestea trebuie să fie menționate, indicând și măsurile care pot fi inițiate pentru eliminarea aspectelor negative.
Reține atenția și majorarea creanțelor paralel cu diminuarea disponibilităților ceea ce constituie un prim semnal asupra solvabilități firmei.
În ceea ce privește pasivul, ca fenomen pozitiv, poate fi marcată sporirea capitalului propriu. Dar, în contrapondere se înregistrează o majorare a datoriilor totale, ceea ce confirmă afirmația referitoare la solvabilitate.
Dată fiind situația firmei, în activitatea practică se impune detalierea analizei în funcție de scopul urmărit.
Astfel pentru conducerea firmei, obiectivul principal trebuie să – l constituie valorificarea corespunzătoare a elementelor patrimoniale (reducerea stocurilor de produse finite, accelerarea procesului de încasare a datoriilor de la diferiții clienți) în vederea creări disponibilităților bănești, necesare achitări diferitelor datorii (datorii neachitate în 1999 sunt de 44.640.916). O soluție de achitare a datoriilor este de a apela la noi credite, care prin nivelul dobânzii pot să afecteze în continuare situația financiară a firmei.
Privită la un moment dat, o asemenea stare financiară nu este alarmantă, dar în perspectivă trebuie avut în vedere faptul că datoriile trebuie achitate în perioada următoare, ceea ce implică disponibilități bănești suplimentare.
Mărimea și valoarea indicatorilor, arată că firma din punct de vedere al solvabilității se află la limita inferioară a acceptabilității. În perioada următoare trebuie să se facă eforturi pentru asigurarea disponibilităților necesare onorării obligațiilor pecuniare.
În intervalul de timp cercetat, echilibrul economico – financiar cunoaște o evoluție defavorabilă astfel că la finele perioadei se încadrează în parametrii considerații anormali, fapt ce atestă funcționarea necorespunzătoare a firmei.
Din datele studiate rezultă că nivelul coeficientului propriu este sub nivelul celui normativ, ceea cea atestă o stare financiară precară a firmei.
Într – o asemenea situație, pentru a obține creditul necesar finanțării activității firmei, aceasta trebuie să negocieze clauzele contractului, să prezinte studii credibile asupra evoluției în viitor a indicatorilor.
Din studiile efectuate ne rezultă că în perioada analizată societatea comercială are un flux de disponibilități pozitiv, dar soldul acestora s – a redus substanțial la finele exercițiului, datorită încetinirii vitezei de rotație a activelor circulante. În consecință, în previzionarea fluxului de disponibilități trebuie avute în vedere măsuri care să diminueze aceste mobilizării.
În cazul unui flux de disponibilități negativ acesta poate fi explicat atât prin majorarea imobilizărilor cât și prin reducerea surselor atrase. Într – o asemenea situație, este necesară menționarea mijloacelor folosite de firmă pentru acoperirea deficitului.
Analiza fluxurilor de disponibilități prezintă importanță în special pentru evoluția lor în perioadele următoare pentru formularea politicii de finanțare a firmei pe termen scurt și lung.
Prin nivelul indicatorilor, firma prezintă o situație cât de cât bună în ceeea ce privește gradul de îndatorare, cât și de rambursare a datoriilor financiare. În consecință, dacă s – ar pune problema contractării de noi împrumuturi, prezintă suficiente garanții pentru ca organele bancare să – i satisfacă solicitările.
CAP 2. ANALIZA DIAGNOSTIC GENERALĂ
2.1.1 Analiza, diagnostic de specialitate privind materialele; furnizorul de materiale
Prin natura lui orice stoc de materiale reprezintă o imobilizare de valori, de capital. Funcțiile pe care le îndeplinesc în procesul circulației capitalului determină politica pe care o adoptă firma, în gestiunea stocurilor de materiale, în care dimensiunea acestora prezintă o importanță deosebită.
Înainte de procurarea materialelor constructorul trebuie să țină seama de anumite aspecte cum ar fi: cantitatea de material folosit, calitatea acestuia . Acești factori sunt determinații în cadrul antemăsurători.
Antemăsurătoarea este piesa scrisă în cadrul căreia se determină cantitățile de material necesar folosit la executarea unei părți din construcții. Antemăsurătoarea se elaborează pe baza desenelor de execuție, din care se preiau cotele pentru determinarea cantităților de lucrări, pe fiecare articol, pentru elemente, subansamble și ansamble ale obiectelor de construcții. Pentru fiecare articole deviz, în cadrul articolului de antemăsurătoare se înscriu:
simbolul articolului de deviz;
denumirea articolului de deviz;
calculele cantităților de materiale pe baza cotelor din desenele proiectate
unitatea de măsură a articolului de deviz;
În antemăsurătoare se înscriu articole de deviz propriu-zise (pentru executarea lucrărilor de construcții-montaj ), articole de preparare-prelucrare (preparare betoane, mortare, fasoane armături), articole de diferențe (la cheltuieli de transport, la manipulări mecanice, manuale ).
Consumul de materiale la o lucrare se regăsesc în normele orientative de consumuri de materiale, din cadrul unui articol. Norma orientativă cuprinde:
varianta de bază, în care se indică cantitatea de material în situații precise;
corecții, pentru anumite situații diferite de cele de la varianta de bază.
La determinare cantităților de materiale s-a avut în vedere ipoteza că lucrările se execută:
la un nivel tehnic actual ținând seama de tendința de creștere a gradului de industrializare a lucrărilor;
la înălțimii corespunzătoare celor la care se referă norma;
la temperaturi ambiante de peste +5C;
cu mijloace de lucru obișnuite și utilaje corespunzătoare unei bune mecanizări;
Consumurile de material s-au luat în calcul după anumite norme orientative:
cantități de materiale care intră efectiv în lucrare ;
pierderile tehnologice rezultate prin prelucrare;
pierderile netehnologice cauzate de transportul, manipularea și depozitarea materialelor.
Normele de consum de ore utilaj din cadrul normelor orientative conțin timpii efectivi de funcționare a utilajului pentru executarea unei unități de lucrare.
Simbolul normei de deviz permite identificarea rapidă a acestuia fiecare segment al simbolului conduce la un element de identificare.
Primul element precizează categoria de lucrări: C pentru „Lucrări de construcții industriale, agrozootehnice, locuințe și social culturale”; T pentru „Tunele”; D pentru „Drumuri”; P pentru „Poduri”; TS pentru „Terasamente”, Fj „pentru foraje” etc.
Fiecare categorie de lucrări este compusă din capitole distincte de lucrări care se identifică prin simbolul categoriei .
De exemplu simbolul articolului de deviz PROD08
P reprezintă apartenența la categoria de lucrări;
PR reprezintă apartenența la capitolul de lucrări (Zidărie și pereți);
PRO arată poziția (numărul) articolului de deviz în cadrul categoriei;
PROD arată poziția variantei tehnologice în cadrul articolului de deviz ;
pentru protecția hidroizolaților din pereții subsolurilor …..;
la coșuri de fum izolate …;
executată în ziduri despărțitoare cu o grosime de 7.5cm;
la construcții executate până la înălțimea de 35 m, în ziduri cu o grosime de 12.5cm….
Constructorul având posibilitatea să folosească aceste norme orientative ca atare, să adapteze aceste norme la particularitățile de dotare .
La materiale normele de deviz conțin consumurile medii de materiale, semifabricate și prefabricate necesare efectuări unei unități de lucrare. În consumurile normate s– au cuprins cantitățile de materiale care intră real în lucrare, pierderile tehnologice rezultate prin prelucrare, precum și pierderile netehnologice cauzate de transportul, manipularea și depozitarea materialelor, de la locul de furnizare până la locul de folosire.
În continuare voi prezenta un deviz al consumurilor de resurse materiale la o anumită lucrare:
DEVIZ: PROD08 REZISTENȚĂ +ARHITECTURĂ
Baza de preț utilizată: BAZ003.DAT
S.C GENERAL CONSTRUCT MONTAJ SRL a avut diferite relații contractuale cu următori furnizorii de materiale:
DADYMAR S.R.C – GALAȚI ;
APROMATCOM S.A – BUCUREȘTI ;
BADUC S.A – BUCUREȘTI ;
COMAT ELECTRO S.A – BUCUREȘTI ;
CONFORT S.A – TÂRGOVIȘTE;
BETONPRODTRANS S.R.L – BUCUREȘTI;
CESAROM S.A – BUCUREȘTI ;
PINUM S.A – BUCUREȘTI;
ROTHEN CONSTRUCT S.R.L – BUCUREȘTI;
AGACOM S.A – BUCUREȘTI;
AGRIROMEX S.A –BUCUREȘTI;
2.1.1 Reducerea cheltuielilor materiale
Înainte de începerea unei construcții, firma de construcții trebuie să aibă în vedere costul total al cheltuielilor pe materiale, încercându – se reducerea lor cu un procentaj oricât de mic.
Efectele economice ale micșorării cuantumului cheltuielilor materiale, sunt multiple.
În vederea reducerii cheltuielilor materiale, în construcții se poate acționa pe următoarele căi:
diminuarea cheltuielilor cu materiale, prin reducerea consumurilor specifice de materiale, acțiunea cu efecte atât directe cât și indirecte. Consumurile specifice pot fi reduse pe seama revizuiri periodic, a normelor de consum și aducerii acestora la nivelul dat de modificările intervenite în tehnologiile de execuție, gradul de înzestrare tehnică, nivelul calificării forței de muncă, perfecționările aduse producției și muncii.
În direcția reducerii cheltuielilor cu materialele, de o mare importanță este extinderea folosirii prefabricatelor, acestea asigurând o dozare foarte exactă a materialelor, croire și debitare economică, ceea ce conduce, de asemenea la reducerea pierderilor tehnologice și acelor netehnologice.
În direcția reducerii cheltuielilor cu materiale, de o mare importanță este extinderea folosirii prefabricatelor, acestea asigurând o dozare foarte exactă a materialelor, croire și debitare economice, ceea ce conduce, de asemenea la reducerea pierderilor tehnologice și a celor netehnologice.
Totodată, realizarea obiectelor de construcții din elemente spațiale asigură economii substanțiale de materiale, eliminând complet consumul de cherestea, cu 14 – 35 % consumul de oțel – beton față de alte sisteme constructive.
2.1.3 Analiza cheltuielilor materiale
Cheltuielile materiale dețin o pondere mai mare sau mai mică în funcție de profilul de activitate al firmei. Ele reprezintă expresia valorică a consumurilor de resurse materiale și a prestărilor de servicii de către terți, și se compun din:
Materii prime, materiale;
Combustibil, energie, apă;
Amortizare;
Obiecte de inventar;
Lucrări și servicii executate de terți;
Alte cheltuieli materiale;
2.1.3.1 Analiza situației generale a cheltuielilor materiale
Ca prim aspect al analizei cheltuielilor materiale se are în vedere formarea unei imagini de ansamblu asupra evoluției acestora pe baza indicelui cheltuielilor materiale totalizator și pe principalele componente ale ponderii lor în total costuri și a nivelului la 1000 lei venituri din exploatare, respectiv cifră de afaceri.
Datele necesare sunt redate în tabelul următor:
2.1.3.2 Analiza cheltuielilor cu materialele
În componența cheltuielilor materiale, cele care privesc materiile prime și materialele consumabile, în general, dețin ponderea cea mai importantă, reprezentând astfel principalul domeniu în care se poate acționa pentru sporirea eficienței activității.
Analiza acestor cheltuieli se poate face pe baza indicatorului sintetic, cheltuielile cu materialele la 1000 lei venituri din exploatare, respectiv, cifrei de afaceri, folosind modelele prezentate anterior.
Gestionarea corespunzătoare a resurselor materiale, impune efectuarea de analize operative pe feluri și respectiv grupe de materiale, pe produse sau locuri consumatoare de materiale.
Un asemenea model de analiză este necesar pentru aprecierea corectă a evoluției cheltuielilor cu materialele pe centre de responsabilitate.
În continuare voi prezenta un exemplu de analiză a cheltuielilor materiale doar la câteva materiale:
Modificare totală este de 1100 mii lei (12200 – 111000) din care datorită:
Cantității consumate
(220 – 200 )55500= +1110 mii lei
Structurii materialelor consumate
12170 – (22055500) = – 40 mii lei
Prețul materialelor
12200 –12170 = +30 mii lei
Întrucât, depășirea cheltuielilor este determinată aproape în exclusivitate de cantitatea consumată, este necesar să se stabilească cât din aceasta se datorește producției și cât consumului specific, pentru a se putea lua de către factorii de răspundere măsurile corespunzătoare.
2.3.1.3 Analiza stocurilor de materiale
Prin natura lui orice stoc de materiale reprezintă o imobilizare de valori, de capital. Funcțiile pe care le îndeplinesc în procesul circulației capitalului, determină politica pe care o adoptă firma, în gestiunea stocurilor de materiale, în care dimensiunea acestora prezintă o importanță deosebită.
Analiza stocurilor de materiale în cadrul dat al unei firme, sub aspect metodologic vizează mai multe aspecte. Astfel o primă problemă se reflectă la evoluția stocurilor comparativ cu cifra de afaceri, așa după cum se prezintă în tabelul următor:
Rezultă că în acest interval de timp, stocurile au avut o evoluție diferită. Astfel în primii doi ani, a existat tendința de creștere, reducând viteza lor de rotație iar spre sfârșitul intervalului, asistăm la o accelerare a rotației, ceea ce se concretizează într – o diminuare a imobilizărilor. În mod normal, în condițiile de stabilitate economică, stocurile de materiale trebuie să evolueze, în paralele cu producția, respectiv cu cifra de afaceri. În activitatea practică de analiză se recomandă ca pe măsurarea posibilităților să se facă comparații și cu situația firmelor concurente.
Al doilea aspect în analiza stocurilor se referă la evoluția lor față de un nivel considerat al acestora. Continuitatea procesului de producție impune existența stocurilor de materiale. De aceea firma trebuie să – și stabilească limita stocurilor și să urmărească respectarea acesteia.
Normele actuale de evidență permit ca în orice moment să fie identificate materialele sau grupele de materiale care prezintă abateri față de limita stabilită. Se recomandă să se opereze cu principiul excepției, iar înscrierea în listă să se facă după un anumit criteriu. Ca exemplu am voi prezenta următoarea modalitate de structurare a informației:
Rezultă că în exemplul dat, în unitate există stocuri peste cele prevăzute. Într – o asemenea situație se impune cercetarea fiecărui caz în parte și adoptarea măsurilor necesare.
Concluzii cu privire la cheltui materialelor
Cercetarea datelor din tabele, permit formularea unor concluzii și anume:
Cheltuielile materiale aferente exploatării și respectiv, cifrei de afaceri se înscriu într – o evoluție în care ritmul lor de creștere fiind inferior celui al veniturilor, fapt dovedit de indicele cheltuielilor la 1000 lei venituri, care este <100;
S –au diminuat cheltuielile materialele și respectiv veniturile aferente producției stocate și imobilizate, fapt ce implică efectele unui asemenea fenomen, respectiv, modificare rezultatului exploatării.
Ponderea cheltuielilor materiale se circumscrie în limitele caracteristicii domeniului în care activează societatea, iar reducerea acesteia este efectul domeniului în care activează societatea, iar reducerea acesteia este efectul sporirii celorlalte cheltuieli într – o proporție mai mare.
O asemenea situație în care prevederile sunt realizate în activitatea practică nu se impun măsuri de corecție, ci pe baza informației de stare, se continuă activitatea potrivit programului de activitate.
În analiza cheltuielilor cu materiale, o problemă deosebită de importantă o prezintă evaluarea măsurilor tehnico – organizatorice, de reducere a acestora. Trebuie făcută precizarea că dimensionarea rațională, eficientă a consumurilor specifice este în primul rând o problemă tehnică de proiectare și de execuție a produsului.
.
2.2 Analiza diagnostic de specialitate privind resursele umane
Munca reprezintă ca factor de producție, o activitate specifică umană desfășurată în scopul obținerii de bunuri economice.
Funcționarea oricărei activități economico – socială, este de neconceput fără prezența și intervenția omului, ci și posesor al unor abilități ce – i permit să acționeze în scopul satisfacerii acestor nevoi.
În analiza gestiunii resurselor umane la nivelul microeconomic, se are în vedere faptul că munca se manifestă ca factor de producție numai în stare activă și nu sub forma unei resurse stocate. Ca atare, problematica analizei se circumscrie la asigurarea cantitativă cu forța de muncă și eficiența utilizării forței de muncă. Aspecte privind piața muncii – cerere și ofertă, corelația dezvoltare – populație pregătirea forței de muncă, sub abordate la nivelul macroeconomic și fac obiectul altor domenii ale științei economice.
La nivelul firmei, analiza gestiunii resurselor umane, vizează atât aspecte cantitative referitoare la dinamica personalului pe total și anumite categorii, utilizarea timpului de muncă, cât și calitatea, referitoare la calificare, organizare și impactul asupra productivității precum și efectele creșterii acesteia.
În consecință principalele probleme care fac obiectul analizei gestiunii resurselor umane sunt:
2.2.1Numărul și structura forței de muncă, nivel de calificare
În construcții ca și în alte ramuri economice există două structurii organizatorice : de conducere și cea de producție care la rândul lor sunt ramificate în alte ramuri organizatorice.
Astfel, componentele structurii organizatorice, cum ar fi (postul, funcția, ponderea ierarhică și relațiile organizaționale) prezintă caracteristici specifice ramurii construcțiilor.
În ceea ce privește atribuțiile și răspunderile specifice ramurii – ce revin unităților din construcții acestea pot fi catalogate în felul următor:
compartimentul „Soluții constructive tehnologice, grafice de eșalonare a investițiilor și de execuție” are ca scop următoarele sarcinii de îndeplinit: elaborarea documentațiilor pentru pregătirea cu utilaje a unei lucrării; determinarea succesiunii de operații tehnologice a lucrărilor;
compartimentul „Contracte, decontare lucrării, recepții” are următoarele sarcinii de îndeplinit: contractarea lucrărilor și supravegherea modului de respectare, de către brigăzile afiliate la lucrare; stabilirea graficelor de execuție; determinarea numărului de persoane care participă la lucrare etc;
compartimentul „Producție de prefabricate, confecții, subansambluri”; determină necesarul de prefabricate, obiecte de construcții și brigăzi; emite comenzile pentru prefabricate conform graficelor de execuție; urmărește livrarea prefabricatelor;
atelierul de proiectare asigură îndeplinirea obligațiilor ce revin în domeniul proiectării organizării pe șantier; colaborarea în domenii tehnice și economice cu unității specializate;
Un rol important în organizarea activității din construcții îl are și antreprizele. Aceste au următoarele tipuri de relații:
de cooperare cu alte antreprize, beneficiarii, proiectanți și furnizori de materiale ;
de subordonare față de alte structuri din construcții;
de manipulare a activității brigăzilor complexe sau specializate de antrepriză;
Brigada complexă și cea specializată de antrepriză se alcătuiește în mod corect și democratic, de către șefii de brigadă care sunt denumiți de antreprenori.
În cadrul brigăzii se includ și conducători de utilaje.
O deosebită importanță o prezintă calificarea muncitorilor din brigadă, urmărind ca, fiecare muncitor să execute cât mai multe categorii de lucrări.
Întregul personal al brigăzii, cât și fiecare membru al acestuia, au următoarele răspunderi:
realizarea la termen a cotractelor și a lucrărilor;
asigurarea unei cât mai bune calități a lucrărilor prestate;
folosirea integrală a timpului de lucru;
buna întreținere și gestionare a utilajelor pe toată durata procesului de muncă;
etc;
Brigada este condusă de un șef de brigadă care are următoarele atribuții de îndeplinit;
încheie în numele brigăzii, contracte cu antrepriza;
stabilește împreună cu membri brigăzii, numărul adjuncților săi și stabilește sarcinile și răspunderile ce revin acestora;
stabilește structura efectivă a brigăzii pe meserii, în concordanță cu specificul, complexitatea, volumul și durata lucrărilor;
organizează asigurarea aprovizionării punctelor de lucru cu resursele necesare și gestionarea acestora;
organizează transportul muncitorilor la locul de muncă și de la locul de muncă în vederea respectări programului de lucru stabilit cu întreaga brigadă;
ia măsuri pentru încadrarea în consumurile normate de materiale, combustibil și energie și de recuperare a eventualelor depășiri ale nivelelor acestora;
În cadrul brigăzilor complexe rolul următor după șeful de brigadă îl dețin adjuncții acestuia care au următoarele atribuții principale:
repartizează documentația tehnico – economică de execuția pe lucrări și asigură însușirea acesteia de către maeștri, ingineri, și subingineri conducătorilor de lucrări;
asigură o cât mai bună organizare a locurilor de muncă;
asigură stocul de mijloace de mecanizare a lucrărilor, precum și pe cel de mijloace de transport pentru fiecare punct de lucru;
determină modul în care sunt depozitate și folosite materialele, combustibilii și energia;
controlează calitatea lucrărilor executate, precum și modul de respectare a standardelor din proiectele și prescripțiile tehnice, stabilind măsuri de refacere a acestora.
stabilește pe baza măsurătorilor, cantitățile de lucrări executate pe studii fizice pentru fiecare obiect de construcții, în vederea decantării lucrărilor, determinând cuantumul drepturilor bănești cuvenite membrilor brigăzii
ia măsuri pentru reactualizarea graficelor de execuție, în cazul devansării lucrării sau al neâncadrării în termele stabilite;
exercită controlul preventiv privind asigurarea aprovizionării cu materiale și elemente de construcții;
Personalul tehnic – productiv al brigăzii îndeplinește următoarele atribuții:
organizează aplicarea tehnologiilor de execuție stabilite pentru fiecare lucrare și loc de muncă;
gestionează și ține la zi întreaga documentație tehnico – economică a brigăzii;
stabilește necesarul de scule dispozitive și utilaje cu care trebuie săfie dotată brigada;
întocmește documente necesare atestării, de către beneficiar, a stadiilor fizice realizate;
recepționează și verifică certificatele de calitate a materialelor și prefabricatelor care urmează să fie aprovizionate la fiecare punct de lucru;
asigură, pe zile, în cadrul prevederilor din fișele limită de consumuri, pentru fiecare obiect de construcții, necesarul de materiale care trebuie aprovizionate, ritmic, la fiecare punct de lucru;
organizează luarea probelor de beton, conform prescripțiilor tehnice, de la toate punctele de lucru,
analizează buletinele și rezultatele probelor și încercărilor de laborator, prezentând conducerii brigăzii, cazurile în care rezultatele probelor sunt nesatisfăcătoare,
recrutează sau propune antreprizei angajarea forței de muncă pe meserii, în cadrul și limita necesarului stabilit de către brigadă,
determină consumul de manoperă realizat, pe grupa de lucrări fizice, prezentând, conducerii brigăzii, situația nivelelor planificat și realizat ale productivității muncii exprimată în unități de măsură naturale , pe formații de lucru și brigadă,
verifică utilizarea timpului de lucru pe formații și echipe și actualizează pontajele,
efectuează instructajul general de protecția muncii pentru personalul nou angajat și emite autorizații pentru șefii de echipă ajustării acestora etc.
calculează drepturile bănești ale personalului, în funcție de timpul efectiv lucrat,
sprijină personalul cu atribuții de maistru în elaborarea conținutului și desfășurarea activităților de perfecționare a forței de muncă,
întocmește graficele de programare a concediilor și urmărește realizarea lor,
elaborează, lunar, planul necesarului de utilaje și mijloace de transport, pe care îl transmite antreprizei de construcții-montaj, urmărind realizarea acestuia,
controlează, zilnic, modul în care sânt folosite sau din dotarea brigăzii,
asigură aplicarea strictă a dispozițiilor legale privind instalațiile sub presiune și mijloacele de ridicat,
răspunde de activitatea metrologică în cadrul brigăzii,
în cadrul fiecărei brigăzi complexe sau specializate de antrepriză, un rol deosebit de important revine maistrului. Acesta răspunde de organizarea și desfășurarea activității de producție în deplină siguranță, ca și de realizarea integrală a măsurilor privind buna exploatare și întreținere a instalațiilor, utilajelor și mașinilor încredințate, fiind organizatorului și conducătorul nemijlocit al punctului de lucru. În acest scop, maistrul.
organizează fiecare loc de muncă, repartizează lucrările pe formații sau echipe, precum și pe executanți,
răspunde de realizarea lucrărilor repartizate de către șeful de brigadă,
asigură realizarea programelor operative de lucru,
ia în primire materialele asigurate pentru lucrările repartizate de aprovizionarea zilnică a echipelor și formațiilor de lucru,
asigură, pentru fiecare loc de muncă, desenele, fișa tehnologică și alte documentații tehnice necesare executării lucrărilor,
ia măsuri în vederea încadrării echipei sau formației de lucru în timpul de muncă prevăzut,
participă, direct, realizarea unui anumit volum de lucrări, prin executarea unor operații complexe și cu un înalt grad de dificultate- care necesită înaltă calificare și experiență- , asigurând, prin aceasta, folosirea întregii capacități de forță de muncă a formației de lucru pe care o conduce,
ia măsuri pentru conservarea calității materialelor în timpul manipulării și depozitării acestora la punctele de lucru,
răspunde de introducerea și extinderea metodelor moderne de producție și de muncă, precum și de aplicarea inovațiilor, sprijinind inițiatiativele în domeniul introducerii progresului tehnic,
asigură exploatarea, întreținerea și repararea uneltelor și utilajelor din dotare, precum și a aparaturii de măsură și central existente în cadrul brigăzii,
ia măsuri pentru punerea în funcțiune a instalațiilor, mașinilor, utilajelor etc. din dotare să se facă numai de către persoane calificate și autorizate pentru meseria respectivă. De asemenea, păstrează schema instalațiilor electrice, ca și rezultatele măsurătorilor rezistențelor de izolații.
ia măsuri pentru însușirea, de către toți subordonații săi, a reglementărilor privind ordinea și disciplina tehnologică și de muncă, a prescripțiilor de exploatare și întreținere a mijloacelor din dotare, precum și a regulilor de manipulare, transport și depozitare a materialelor și produselor,
răspunde de îndeplinirea, de către fiecare muncitor și întreaga formație sau echipă pe care o conduce, a obligațiilor de muncă ce le revin, raportarea operativă, către șeful ierarhic superior, a stadiului realizării programului de producție; preluarea execuției lucrărilor de la formațiile sau echipele din schimbul de lucru precedent și predarea continuării acestora – după desfășurarea activității de către formația sau echipa pe care o conduce – schimbului următor, precizând și obiectivele de urmărite.
Planifica necesarului de forță de muncă în organizațiile de construcții se face în funcție de structura lucrărilor contractate ce urmează a se executa.
Planificarea necesarului de personal se face diferențiat pentru personalul direct și indirect productiv și pentru personalul de conducere, administrativ și funcționăresc.
Astfel pentru dimensionarea personalului direct productiv se au în vedere:
volumul producției preluat din listele cu cantități de lucrări;
normele de muncă proprii;
balanța timpului de muncă pentru un muncitor;
Numărul muncitorilor indirect productivi se determină folosind norme de personal (numărul muncitorilor ce urmează să servească un anumit loc de muncă) sau norme de servire (numărul de locuri de muncă( utilaje ) servite de un muncitor. El reprezintă o anumită pondere din numărul muncitorilor direct productivi, pondere stabilită prin metode specifice de analiză a timpului de muncă.
Numărul personalului de conducere administrativ și funcționăresc se stabilește pe baza necesităților firmei, reflectate prin numărul sarcinile compartimentelor funcționale ale acesteia, proporțional cu numărul personalului direct și indirect productiv.
În ceea ce privește recrutarea și selecția personalului o importanță deosebită se acordă testelor medicale, testelor de aptitudini fiecărei funți pe care o ocupă muncitorul și testelor psihologice.
În ramura construcții motivarea subordonaților reprezintă o prioritate absolută de care depinde asigurarea succesului activității desfășurate.
Motivația individuală e maximă atunci când subordonatul e conștient de propria sa competență și lucrează într-o structură motivațională care îl solicită. De aceea strategia organizației de construcții are un rol important în procesul motivațional. În acest sens trebuie să cunoască strategia organizației, și să aibă în considerare următoarele etape:
analiza teoriilor motivaționale;
studierea obiectivelor strategice ale unității de construcții;
elaborarea de strategii motivaționale;
aplicarea și reevaluarea permanentă a strategiei motivaționale;
În continuare voi prezenta sporuri prevăzute prin lege, atribuite persoanelor din construcții:
spor de șantier;
spor pentru lucru la înălțime;
spor de adâncime;
spor de toxicitate;
spor de program prelungit;
spor pentru lucru sub circulație și sub exploatare;
spor pentru lucru de noapte;
Un principiu general de care trebuie ținut seama în conceperea unei politici de salarizare, principiu care este aplicat și în construcții este fluctuația creșteri de salariu cu creșterea productivității muncii și a cifrei de afacerii.
În construcții se pot utiliza următoarele forme de salarizare: acord direct, indirect și regie. Important de specificat este faptul că, orice creștere a renumerării acordate, pentru a fi acordată trebuie să fie 5% din venitul anterior.
În continuare voi prezenta câteva etape de menținere a personalului la un nivel dorit pentru normelor propuse :
Disciplină, securitate și sănătate
Având în vedere anumitele condiții din ramura construcțiilor condiții legate de respectarea strictă a disciplinei muncii prezintă o importanță deosebită.
În primul rând muncitorii sunt răspândiți pe un front de lucru larg în care locurile de muncă se schimbă frecvent ceea ce face necesar ca activitatea lor să fie permanent supravegheată un rol important îl are autocontrolul fiecăruia.
În al doilea rând, forța de muncă fiind recrutată într-o proporție destul de mare din mediul rural.
Pentru asigurarea securității și a stări de sănătate cât mai bune a personalului trebuie să se aibă în considerare următoarele activități și măsuri specifice:
Pentru contracararea acțiunilor factorilor de mediu:
Temperatura : vara se utilizează șoproane pentru lucrul la banc, iar în timpul iernii sunt folosite spații închise și încălzite sau se lucrează în interiorul construcțiilor, acordându-se un rol important îmbrăcămintei de lucru.
Curenții de aer și umiditatea se stopează folosindu-se ferestre, uși, panouri sau alte elemente de închidere.
Pentru contracararea efectelor transportului de greutăți mari se recomandă :
Mecanizarea acestor operații pe cât posibil;
Folosirea unor dispozitive speciale care ușurează transportul;
Pentru evitarea pericolului lucrului la înălțime :
Se utilizează închiderii provizorii, semnalizarea prin panouri de avertizare și instalații luminoase, echipamente de protecție.
Pentru evitarea efectelor nocive ale zgomotelor se pot lua măsuri de prevenire și reducere a intensității acestora: amplasarea utilajelor zgomotoase în zone izolate, înlăturarea deficiențelor datorate uzurii avansate sau nereglări corespunzătoare, protecție prin panouri, izolări fonice locale, căști de protecție individuale.
În vederea reducerii sau anihilării efectului vibrațiilor se vor lua măsuri de:
Proiectarea ergonomică a utilajelor care generează vibrații;
Exploatarea rațională a acestora;
2). Asistența angajaților:
Asistența angajaților se caracterizează prin prestarea unor servicii pentru aceștia și atunci, când este cazul, pentru familiile lor. În mod concret, prin planul de organizare a șantierului se organizează și dimensionează spații de servire a personalului care cuprind:
Construcții de cazare și anexe ale acestora, construcții social-culturale
Spații comerciale și de prestări de servicii
Gradul de calificare în construcții este mai scăzut ca cel din industrie.
Această situație se datorează :
necesității desfășurării unor activității ce solicită forța de muncă necalificată sau cu un nivel redus de calificare;
recrutării forței de muncă, cel puțin până de curând, din mediul rural. Astăzi populația din mediul rural este tot mai greu atrasă în sectorul construcțiilor, ba chiar se constată un fenomen de revenire a acesteia spre mediul rural și munca în agricultură, datorită reabilitării agriculturii.
posibilităților limitate de recrutare și selecție a unei forțe de muncă de calitate deoarece, uneori, absolvenții liceelor cu profil de construcții nu corespund cerințelor impuse de firme.
în construcții se înregistrează costuri cu forța de muncă mai ridicate față de industrie. Această situație se datorează:
consumului relativ mare de manoperă față de alte ramuri;
necesității asigurări unei game de servicii (cazare, masă, asistență socială) și adesea pentru familiile acestora;
fluctuația forței de muncă se menține la valori relativ mari.
Acest fapt se datorează :
mobilității procesului de producție
suprasolicitări fiziologice a muncitorilor datorită lucrului în aer liber, efortului fizic sporit, programului de lucru prelungit;
caracterului relativ sezonier al activității;
SC GENERAL CUNSTRUCT MONAJ SRL A este compusă din 39 de angajații din care:
17 persoane de specialitate:
3 – ingineri;
4 – subingineri;
1 – maistru;
3 – desenator;
2 – funcționari;
2 – tehnicieni;
2 – contabil;
25 muncitori:
2 – lăcătuși;
5 – sudori;
5 – șoferi;
4 – electricieni;
1 – mozaicar;
1 – tâmplar;
2 – zidari;
1 – tinichigiu;
2 – dulgheri;
1 – instalator;
1 – necalificat;
2.2.1 Analiza calificării forței de muncă
Nivelul de calificare al personalului reprezintă o problemă deosebit de importantă în dimensionarea producției și evoluția productivității muncii.
Analiza calificării forței de muncă vizează două aspecte de bază, respectiv, caracterizarea situației calificării la un moment dat, evoluția acestuia și modul în care este utilizată forța de muncă calificată.
În soluționarea primului aspect se poate avea în vedere structura personalului pe forme de pregătire și de perfecționare a forței de muncă calificată, cum ar fi:
Absolvenți ai școli profesionale;
Ucenici la locul de muncă;
Absolvenți ai liceelor de specialitate;
Absolvenți ai învățământului superior;
Absolvenți ai cursurilor de specialitate;
Pentru caracterizarea sintetică a nivelului de calificare a personalului se utilizează coeficientul calificării medii, stabilit pe baza relației:
K =
În care:
n = numărul de personal pe diferite categorii de încadrare;
k = categoria de încadrare
În ceea ce privește modul de folosire a forței de muncă calificată se poate utiliza coeficientul de concordanță, calculat pe baza raportului:
Kc =
K1 = coeficientul de complexitate al lucrărilor, stabilit cu ajutorul relației:
K1 =
În care:
Nh = numărul de ore realizate pe categorii de încadrare a lucrărilor;
t = categoria de încadrare a lucrărilor;
Exemplificarea metodologiei de analiză implică următoarele informații:
= = 4.5 ; = = 4.7
= = 4.4 ; = = 4.8
= = 0.12; = = 0.1
Rezultă că, întreprinderea are un surplus de forță de muncă calificată, în raport de nivelul tehnic al lucrărilor care trebuie realizat, fapt ce conduce la o creștere relativă a cheltuielilor cu salariile, cu efectele corespunzătoare asupra întregului sistem de indicatori economico – financiară.
2.2.2 Analiza cheltuielilor cu personalul
În cadrul acestei etape se urmărește cunoașterea evoluției și tendinței unor asemenea categorii de cheltuieli, în raport și de acțiunea unor factori conjuncturali, folosind ca indicatori ponderea în totalul cheltuielilor și nivelul la 1000 lei venituri din exploatare, respectiv cifră de afaceri.
Cât privește structura cheltuielilor cu personalul, aceasta poate avea în vedere mai multe criterii cum ar fi:
elementele componente, salariile tarifare, respectiv, negociate, sporuri acordate (pe categorii), premii, taxe de protecție socială, impozite etc;
categorii de personal (muncitorii, ingineri, economiști etc) sunt utile pentru marcarea mutațiilor care s –au produs în structura personalului, pentru eventuale comparații cu firme similare;
în raport de modul de includere în costuri, este necesară în localizarea rezervelor existente pentru sporirea eficienței cheltuielilor cu salariile
Fiecare din aceste grupări au fost utilizate în funcție de scopul urmărit
Analiza eficienței cheltuielilor cu salariile
Eficiența cheltuielilor salariale poate fi analizată cu ajutorul indicatorilor indicatorilor:
Cheltuielile salariale la 1000 lei venituri din exploatare;
Cheltuielile salariale la 1000 lei cifră de afaceri;
Cheltuieli salariale la 1000 lei valoare adăugată;
În toate cele trei situații, pot fi utilizate în analiză atât modelele de corelație cât și cele multiplicative. Astfel, în cazul cheltuielilor salariale la 1000 lei venituri din exploatare modelul de corelație este:
Fs 345152
Cs (1997) = 1000 = 1000 = 206.2
Ve 1673451
.
Fs = fondul de salarii (inclusiv elemente aferente)
946979
Cs (1998) = 1000 = 242.7
3901800
1077161
Cs (1999) = 1000 = 156.4
6885664
În activitatea unei firme în legătură cu salariile, pot să apară o multitudine de aspecte care trebuie să fie soluționate corespunzător, pentru a diminua pierderile determinate de conflictele de muncă. Într- un asemenea context, poate fi înscrisă și problema negocierii salariilor sau și satisfacerii unor revendicări salariale. Practic, este necesară stabilirea unei limite maxime de creștere salariilor.
Exemplu (1999) :
Majorarea salariilor poate fi acoperită de rezultatul exploatării, ceea ce va conduce la diminuarea profitului net cu consecințe care decurg de aici sau negocierea prețurilor de vânzare.
În prima ipoteză, limita maximă de majorare a salariilor o constituie rezultatul exploatării, în procente înseamnă RE/Fs 100 respectiv, 100 = 0.79 %
Acest lucru se verifică prin relația:
M + Fs(1+RE/Fs) 5799937 + 10771611.0079
= = 0.9
CA 6885664
Dacă salariile se majorează cu 20 %, rezultatul exploatări se micșorează cu 215432 lei (10771610.2). Pentru a se menține același rezultat al exploatării, cifra de trebuie să crească cu un anumit procent, determinat de cota de majorare a salariilor și ponderea acestora în cifra de afaceri. În cazul dat 0.2 = 0.031 sau 3.1%.
Sporirea cifrei de afaceri cu 3.1%, reprezintă 215432 lei, echivalentul majorării salariilor. În aceste condiții, nu se modifică rezultatul exploatării și profitului net, care interesează pe proprietarii capitalului.
Analiza diagnostic de specialitate privind utilajele
Procurarea utilajelor de construcții și analiza cheltuielilor cu utilajele (proprii și închiriate)
În cazul unităților de construcții, introducerea de noi tehnologii în executarea lucrărilor de construcții – montaj, inclusiv prin creșterea gradului de industrializare și mecanizare cu efecte benefice asupra productivității muncii și scurtării termenelor de execuție, determină o sporire a cheltuielilor de producție, cuprinse în poziția „utilajelor”. Ca atare, în abordarea acestor cheltuieli, indiferent de criteriul de comparației, obiectivul principal nu trebuie să – l constituie reducerea lor absolută, ci pe unitatea de lucrare, respectiv, la 1000 lei producție în preț de deviz sau cifră de afaceri.
Există suficiente motive ca și în viitor utilajele folosite de către executant să fie grupate în proprii și închiriate. Având în vedere această situație, cheltuielile cu utilajele se compun din:
Cheltuieli efectuate pentru funcționarea și întreținerea utilajelor proprii, respectiv, materiale, piese de schimb, combustibil, energie și amortizare, salarii etc;
Materialele de întreținere necuprinse în tarifele pe oră de funcționare, pentru utilajele închiriate;
Chiriile pentru utilajele închiriate și incluse în normele de deviz la capitolul utilaj;
Alte cheltuieli legate de montarea, demontarea, transportul, încărcarea, descărcarea utilajelor de construcții etc.
Unitățile de construcții își pot constitui propriile locuri de depozitare a utilajelor de construcții și mijloacelor de transport, dar în condițiile în care acestea sunt foarte costisitoare, iar activitatea de construcții impune utilizarea unei mari diversități de echipamente, ele apelează la închirierea utilajelor de la unități specializate.
Sistemul de închiriere al utilajelor se practică foarte des deoarece este rentabil. Unele firme de acest tip închiriază utilajele furnizând și toate serviciile de întreținere , reparare și exploatare a acestora, altele preferă să încheie contracte separate pentru astfel de servicii.
La noi în țară, utilajele grele de construcții și mijloacele de transport sunt concentrate în unități specializate. Acest sistem de exploatare și gestionare a utilajelor permite furnizorului să folosească bine în timp utilajele de care dispune, iar beneficiarul să exploateze utilajele cu cheltuieli minime, reprezentate de chiria pentru perioada în care folosesc utilajul.
Se pot practica următoarele forme de închiriere:
Tarif – normă, tarif pe unitatea de măsură a producției realizate;
Tarif – oră , tarif pe ora de folosire efectivă sau pe ora fizică;
Tarif – zi, tarif pe zi efectivă de lucru;
Formă de închiriere bazată pe tarif – normă ridică interes mare atât pentru cel care închiriază cât și pentru beneficiar deoarece: reduce cheltuielile de investiți în utilaje la nivelul firmelor de construcții; simplifică structura organizatorică a constructorului; elimină riscul nefolosirii utilajelor atunci când se modifică structura de producție sau soluțiile constructive; permite constructorului să folosească instrumente moderne performante; reduce sau elimină personalul de întreținere și reparații de la nivelul firmei de construcții; reduce durata și riscurile deplasării utilajelor de la un amplasament la altul.
Pentru utilajele închiriate pe baza acestui tarif – normă întreprinderile antrepriză sunt obligate să asigure condițiile necesare realizării normelor de producție; cauzele nerealizări normelor de producție se vor înscrie zilnic în rapoartele de lucru întocmite de mecanic și confirmate de conducerea brigăzii
Neconcordanțele din raportul de schimb sunt notate de șeful de brigadă pe raport , urmând a se concilia asupra obiecțiunile, furnizorului de utilaje, convocând unitatea de construcții.
Gestiunea și exploatarea utilajelor de construcții și a mijloacelor de transport după acest sistem prezintă următoarele avantaje: reduce cheltuielile de investiții cu utilaje atât la nivelul unității, cât și la nivelul economiei naționale ; simplifică structura organizatorică a constructorului; elimină riscul nefolosirii utilajelor la schimbarea soluțiilor construcției sau la schimbarea structurii producției; permite constructorului să folosească utilaje moderne, cu randamente ridicate; reduce numărul personalului unității de construcții; sporește siguranța în exploatare ca urmare a folosirii unui personal de întreținere; diminuează lucrările de organizare de șantier pentru întreținerea utilajelor; diminuează apariția uzurii morale; reduce durata și riscurile deplasării utilajelor de la un obiect la altul de la un șantier la altul.
Forma de închiriere bazată pe tariful – oră și în special tariful – oră – efectivă permite constructorului să reducă cheltuielile cu utilajele la strictul necesar deoarece constrânge închirietorul să întrețină foarte bine utilajele în vederea măririi timpului efectiv de lucru al acestora.
SC GENERAL CONSTRUCT MONAJ SRL a încheiat contracte de închiriere cu firma ICSIM S.A., apelând la următoarele utilaje:
Iar utilajele proprii sunt:
cilindru compactor – 1;
excavator – 1;
buldozer –1;
reductor acetilenă – 1;
schelă metalică – 1;
mașină de șlefuit (polizor unghiular) – 2 ;
ferăstrău cu lanț – 1;
fierăstrău circular – 2;
bormașină – 1;
mașină de tăiat 450 mm – 1;
mașină de șlefuit pardoseli – 1;
mașină șlefuit parchet –1;
trifor;
2.3.2 Tipuri de utilaje folosite pe șantier
În transporturile manuale pe orizontală se utilizează roaba, tomberonul, targa sau alte mijloace simple, pentru distanțe cuprinse între 20 – 100 m.
Transportul mecanizat pe orizontală se execută cu mijloace diverse. Cel mai eficient mijloc de transport interior mecanizat este transportorul auto, care are o mobilitate foarte mare și permite o descărcare în față. Se folosesc autocamioanele, basculantele, autofurgonetele.
Transportul cu camioane și remorci se folosește numai pe distanțe mici între 300 m și 2 Km, pe drumuri impracticabile pentru alte tipuri de vehicule.
Transportul pe calea ferată normală se folosește foarte rar în cadrul transporturilor interioare, deoarece necesită cheltuieli importante. Excepție fac șantierele foarte mari, unde lucrările de terasamente se ridică la milioane de metri cub iar distanțele de transport depășesc zeci de Km.
Pentru transportul mecanizat pe verticală se folosesc numeroase tipuri de utilaje, având caracteristici diferite în funcție de capacitatea, viteza, înălțimea maximă de ridicare și raza de acțiune. Cele mai importante tipuri de mijloace mecanice de ridicat sunt: troli mecanice, palane, boburi, macarale ușoare, auto – macarale, macarale turn, macarale pe pneuri și pe șenile, elevatoare etc.
Transportul pe planuri înclinate se utilizează pe pante mari, fiind utilizate de obicei două fire de transport, greutatea vagonetului în urcare fiind compensată parțial de cea a vagonetului aflat în coborâre.
Funicularul se folosește pe terenuri foarte accidentate. Dezavantajul acestui mijloc de transport constă în faptul că nu poate transporta materiale de volum foarte mare. În schimb el este considerat un mijloc de transport sigur și de mare regularitate.
Macaralele funicular se folosesc pentru transportul pe verticală și orizontală pentru distanțe între 100 – 1000 m, la construirea barajelor.
Analiza cheltuielilor cu utilajele proprii și închiriate
Indiferent de evoluția cheltuielilor cu utilajele, punerea în evidență a celor două componente (utilaje proprii și închiriate) prezintă interes, chiar și pentru faptul că, în activitatea practică, jalonează munca de analiză. Respectiv, dacă ponderea principală o deține o anumită categorie, atunci cercetarea trebuie îndreptată cu precădere spre aceasta.
Presupunem următoarea situație a firmei cu utilaje proprii și închiriate:
Rezultă din acest exemplu că, în perioada curentă, se menține ponderea ridicată (cca 75%) a cheltuielilor cu utilaje închiriate, ceea ce denotă că unitatea dispune în principal de utilaj mărunt. Față de perioada precedentă, se prevede o creștere a cheltuielilor la 1000 lei cu 0.64, pe seama celor proprii. Ori, în condițiile în care cheltuielile totale la 1000 lei se reduc, și nu prevăd modificarea de tarife, această majorare, este urmarea unor măsuri de creștere a gradului de dotare.
În raport de prevederii , cheltuielile efective sunt superioare, datorită creșterii cheltuielilor cu utilajele închiriate, ca efect al majorării la unele categorii de mijloace fixe, a tarifelor de închiriere (acest lucru ne rezultă din compararea cheltuielilor cu cele recalculate).
2.3.3.1 Analiza cheltuielilor privind utilajele închiriate
Chiria pentru utilaje se poate stabili și deconta în funcție de tariful – normă, tariful – oră, tariful – zi. Aceasta înseamnă că, de principiu, chiria datorată poate fi exprimată prin:
CH =
X = prestația efectuată (ex. tone, Km etc.; zile, respectiv ore de funcționare)
I = tipul de utilaj
N = numărul de utilaje
Tariful de închiriere fiind cel convenit cu părțile contractuale, elementul care determină variația sumei chiriei îl constituie unitățile de prestație. Astfel, dacă tariful este stabilit pe unitate de lucrare, atunci, suma chiriei depinde de volumul lucrării.
De aceea, responsabilul obiectivului (dirigintele de șantier) încheie procese verbale, în care se înscriu cantitățile realizate în perioada de decontare, sau la terminarea lucrării, menționând eventualele sporuri sau reduceri pentru condițiile specializate de lucru, preconizate în diferite acte normative avute în vedere la încheierea contractului de închiriere.
În consecință, constructorul este interesat, și trebuie să urmărească realizarea lucrării în termenul stabilit, în vederea respectării graficului de execuție a obiectivului de construcții, aceasta constituind, de astfel, și mijlocul de control asupra modului de folosire a utilajelor respective.
În cazul tarifului pe oră sau zi de închidere, suma chiriei depinde de timpul efectiv lucrat de utilajele respective. Confirmarea prestațiilor se face zilnic de către maistrul de obiectiv, care specifică orele lucrate și timpul de staționare pe cauze.
Staționările datorate unor cauze independente de firmă, ca de exemplu, nelivrarea de către furnizori a prefabricatelor, betoanelor sau altor materiale, se suportă de acesta, urmărind să – și recupereze sumele respective. De aceea, este necesar ca, cel puțin la finele fiecărei luni, volumul prestațiilor confirmate de maiștri să fie corelate cu stadiile fizice de execuție
Exemplu
Rezultă, în cazul dat că, la un timp de funcționare apropiat, costul înaintării, lucrărilor este definit. Ori, aceasta înseamnă că, la obiectivul B, funcționarea utilajului s – a făcut cu un randament scăzut.
Cauze posibile:
Confirmarea de ore fictive de funcționare (sumele aferente trebuie imputate);
Neasigurarea unor materiale (prefabricate), suma se recuperează de la furnizori;
Folosirea utilajului pentru lucrări auxiliare.
Analiza, diagnosticul de specialitate a activității de transport, de manipulare, depozitare
Analiza, diagnostic de specialitate a activității de transport
Cantitățile mari de materiale folosite pentru realizarea obiectelor de construcții este necesar să fie transportate atât de la producători la șantier, cât și interiorul acestuia, până la locurile de folosire.
Transportul materialelor de construcții prezintă o serie de caracteristici distinctive datorită următorilor factori: materialele folosite în construcții au o mare varietate în ceea ce privește dimensiunile, greutatea, modul de ambalare, caracteristici fizico – chimice, etc;
Aceste caracteristici impun utilizarea unei diversități de mijloace de transport, a căror dimensionare și alegere influențează hotărâtor organizarea șantierului și costul transportului. De aceea, organizarea activității de transport în construcții are o importanță deosebită pentru reducerea duratei de execuției și a costurilor.
Organizarea transporturilor în construcții trebuie să asigure :
aprovizionarea ritmică cu materiale a depozitelor de obiect și afrontului de lucru, corespunzător graficelor de execuție;
circulația materialelor pe șantier în fluxuri cu un număr minim de încrucișări ;
folosirea mijloacelor de transport la capacitatea lor normală ;
menținerea calității materialelor transportate;
reducerea la minimum a cheltuielilor de transport;
securitatea muncii personalului de servire a mijloacelor de transport și de pe traseele de circulație;
Sosirea utilajelor și mijloacelor de transport pe șantier trebuie să coincidă cu crearea frontului de lucru pentru care acestea au fost solicitate.
Transportul și montarea acestora se face, contra cost, de către echipe specializate ale deținătorului utilajului. Pe toată durata exploatării utilajelor se întocmește un raport de schimb în care se înscriu:
date de identitate a utilajului ;
date referitoare la brigada și obiectul de construcții la care sunt folosite utilajele;
date referitoare la întreruperile în exploatare;
timpul efectiv lucrat;
producția planificată și realiza;
Datele acestui raport are rol să ajute persoanele de decizie din cadrul firmei de construcții ca și pe cei din cadrul firmei de la care se închiriază utilajele să ia cele mai folositoare măsuri pentru eliminarea întreruperilor neplanificate în exploatarea utilajelor.
Pentru execuția lucrărilor de construcții sunt necesare importante cantități de materiale, prefabricate, utilaje combustibili etc. , care trebuie transportate atât până la șantier, cât și în interiorul acestuia
Faptul că materialele folosite în construcții au o mare varietate diferă ca dimensiuni, greutate, mod de ambalare etc. imprimă transporturilor din activitatea de construcții un caracter deosebit față de transporturile efectuate în alte ramuri de activitate
În construcții, transportul se desfășoară, în general, într-un singur sens, adică mijloacele de transport sosesc pe șantier încărcate și pleacă goale. Numai în primul stadiu al lucrărilor, când se execută săpăturile , unele mijloace de transport pleacă încărcate de pe șantier.
Distanțele de transport sânt foarte diferite, de la câțiva metri la zeci de kilometri. Materialele transportate pot fi lichide, solide, polistiren expandat ș. a. , unele fragile geamuri, prefabricate etc , altele foarte grele elemente mari prefabricate etc. Transportul unor materiale necesită respectarea anumitor reguli speciale cazul explozivilor și al carburanților în unele cazuri , gabaritul mare al unor elemente ce se transportă impune restricții de circulație , alegerea unor rute speciale etc . sunt materiale ce pot fi descărcate rapid, prin basculare betonul – pastă, agregatele etc. , altele nu se pot descărca decât cu ajutorul unor instalații mecanizate. Sistemul și mijloacele de transport tehnologic, să fie adecvate configurației topografice a terenului, să se adapteze ușor la varietatea materialelor transportate și să permită schimbarea ușoară a locurilor de încărcare și descărcare, sau chiar mutarea parțială sau totală a traseelor.
Toate aceste multiple probleme impun existența unei diversități de mijloace de transport, a căror alegere și dimensionare influențează hotărâtor atât organizarea șantierului, cât și costul transportului, care este destul de ridicat. De aceea, organizarea rațională a transporturilor are o importanță deosebită în reducerea duratei de execuție, a costului etc. O bună organizare a transporturilor în construcții trebuie să asigure . de lucru cu materiale prefabricate etc. , corespunzătoare graficelor de lucru ,circulația materialelor pe șantiere și în interiorul obiectelor de construcții, pe fluxuri cu număr minim de încrucișări, folosirea la capacitatea maximă a mijloacelor de transport, menținerea calității materialelor transportate, în timpul transportului și al manipulărilor, realizarea transporturilor cu înalt grad de mecanizare, reducerea la minimum a cheltuielilor de transport, asigurarea securității muncii personalului de transport și pe traseele de circulație.
Transporturile în construcții pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere:
din punct de vedere al poziției față de șantier: transporturi exterioare, realizate cu mijloace de transport de servire generală până la poarta șantierului; transporturi interioare, sau de șantier, realizate în incinta șantierului;
din punct de vedere al direcției deplasării obiectelor muncii în spațiu; transporturi pe orizontală, pe verticală și combinate, realizate manual sau mecanizat.
Pentru utilizarea la capacitate și în condiții tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport, s – au stabilit următoarele:
autocamioanele de 5, 7.5 și 12 t se folosesc la transportul materialelor de construcții;
autocamioanele de 4 t cu macara purtată se folosesc la transportul materialelor containerizate sau balotate, schelelor, cofrajelor, utilajelor de mică mecanizare etc;
autobasculantele de 5.5, 6.5, 8, 9, 10, și 10.5 t se folosesc la transportul mortarelor, betoanelor de mărci interioare, materiale de construcții și agregatelor, iar autobasculantele de 12, 13 și 16 t se folosesc la transportul pământului și al molozului.
autoșenilele de 8, 10 , 17, și 21 t se folosesc la transportul materialelor de construcții și al prefabricatelor;
autobetonierele de 3.2, 3.8 și 5.5 m3 se folosesc la transportul betoanelor și mortarelor;
autoremorcherele se folosesc la transportul prefabricatelor astfel:
cu treiler de 20 t = 7 t pe remorcher și 14 t pe trailer;
cu treiler de 40 t = 7 t pe remorcher și 30 t pe trailer;
Toate mijloacele de transport menționate trebuie utilizate la capacitatea nominală.
În cazul transporturilor unor materiale cu greutate volumetrică mică, încărcarea se va face la maximum admis de volumul materialului.
SC GENERAL CONSTRUCT MONTAJ SRL a apelat la următoarele transporturi:
Mijloacele de transport proprii sunt următoarele:
basculantă – 3;
autocamion ROMAN – 1;
daci papuc – 3;
daci berlină – 2;
2.5.2 Particularități ale analizei de transporturi
În ramura de construcții, analiza mijloacelor fixe presupune în general aceleași probleme ca și în industrie, dar prezintă și anumite particularități.
Astfel, caracterizarea fondului de timp al mijloacelor de transport se face cu ajutorul următorilor indicatori:
Fondul de timp calendaristic: reprezintă numărul de zile pentru întreg parcul auto din inventarul unității de transport, pe durat unei perioade calendaristice. Este un fond de timp potențial și se exprimă în autovehicule – zile inventar determinând după relația:
Azi = (Pi D) în care:
Pi = parcul de autovehicule în inventar;
D = durata perioadei în zile calendaristice;
b) Fondul de timp în care autovehiculele sunt bune pentru exploatarea care se determină prin scăderea timpului cât autovehiculele staționează din cauze tehnice din fondul de timp calendaristic, și se determină astfel:
Azb = –
Ast = –
Pt = parcul de autovehicule imobilizate din motive tehnice;
zt = numărul zilelor de staționare;
c) Fondul de timp activ, care exprimă numărul de zile în care fiecare autovehicul din parcul inventar a ieșit în exploatare indiferent de numărul orelor lucrate, și se determină prin scăderea din fondul de timp în care autovehiculele sunt bune pentru exploatare, a pierderilor de timp cauzate de lipsa de șoferi, lipsa cererilor de transport, drumuri impracticabile, stocarea autovehiculelor în perioada în care scăderea cererilor de transport impune aceasta. Deci :
Aza =Azb -Aze
Aza = Azi – (Azt +Aze)
O caracterizare mai completă a fondului de timp al mijloacelor de transport auto, este cea evaluată în autovehicule – ore care evidențiază și pierderile de timp în cazul zilei de lucru.
Analiza folosirii timpului de lucru al parcului auto, urmărește să evidențieze modificarea ponderii timpului activ în cadrul timpului de exploatare, față de perioada precedentă, ca urmare a reducerii timpului afectat staționării din cauze tehnice și de exploatare.
Depozitarea și manipularea materialelor
Ținând seama că o treime din materialele care se deplasează în circuitul economic sunt folosite în construcții, se impune să se acorde o atenție deosebită problemei depozitării și gestiunea materialelor.
Ținând seama de caracteristicile materialelor ce trebuie depozitate și de tipul de depozite, se impune respectarea unor cerințe precizate în continuare.
Depozitarea agregatelor: La prepararea betoanelor și motarelor, pe lângă ciment, var, ipsos, se folosesc după caz , nisip și pietriș de âru sau de carieră.
Pentru depozitele de agregate, principalele probleme care se pun sunt următoarele: să se asigure capacitatea de primire a materialelor și darea lor în producție în mod continuu.
Agregatele se păstrează pe fracțiuni granulometrice, în depozite descoperite, în grămezi cu figuri geometrice regulate, pentru a se putea măsura și calcula ușor volumul lor.
Manipularea agregatelor se poate realiza manual sau mecanizat. Când manipularea se face manual, înălțimea figurilor nu trebuie să depășească 2.5 m. Întrucât manipularea manuală este foarte costisituare, deoarece necesită un volum mare de manoperă, iar suprafața de depozitare nu este folosită rațional, se impune mecanizarea acestor depozite chiar în cazul când cantitățile sunt relativ mici.
Mecanizarea determină reducerea substanțială a necesarului de muncă și permite mărirea înălțimii de depozitare. Mijloacele mecanizate care se folosesc sunt: benzi transportoare, lopeți mecanice, încărcătoare cu cupă, încărcătoare cu acțiune continuă.
Depozitarea cimentului. Cimenturile sunt lianți hidraulici și se deosebesc după marcă și compoziție. Calitatea cimentului este cu atât mai bună, cu cât marca lui este mai mare de ex: RIM 200, RIM300, RIM400,PZ400 etc..
Depozitarea cimentului se poate face în diverse tipuri de depozite, magazii, silozuri, buncăr, pâstrându – se fie în saci de 50 Kg, fie vărsat.
Pentru a împiedica pătrunderea umezelii din pământ până la ciment, la depozitele mici, dușumelile și părțile de jos ale pereților se izolează cu carton astfel. Depozitele mari, silozuri care sunt din beton sau din metal.
Depozitarea cimentului în saci se folosește în cazul depozitelor mici. Saci cu ciment se așează în stive, cu rânduri dispuse în cruce. Înălțimea stivei nu trebuie să depășească 1.5 m.
Depozitarea cimentului în vrac. La șantierele mari, unde manipulează zilnic cantității importante de ciment, problema primirii, depozitării și aducerii acestuia la locul de lucru capătă o importanță deosebită, deoarece livrarea nu se mai face în saci, ci în vrac.
Caracteristicile cimentului obligă la manipularea mecanizată și la tipuri speciale de depozitare. Depozitele sunt de tipul silozurilor care de obicei sunt metalice sau din elemente prefabricate din beton armat și au capacități diferite în funcție de importanța depozitului.
Manipularea manuală a cimentului în vrac ne este foarte eficace deoarece se înregistrează pierderi importante.
Pentru organizarea rațională a gospodării cimentului trebuie să se respecte următoarele reguli generale: să se organizeze descărcarea, încărcarea și manipularea lui în încăperi închise, ferite de curenți și umezeală, să se folosească pentru transport mijloace speciale sau obișnuite, amenajare corespunzătoare, depozitarea să se facă în spații bine izolate, ferite de infiltrații și care permit o separare ușoară a diferitelor categorii de mărcii de ciment.
Depozitare materialului lemnos. Materialul lemnos se depozitează pe platforme deschise, nivelate, de preferință pe teren nisipos, asigurate cu șanțuri colectoare.
Pentru a crea condiții bune de uscare a lemnului și pentru a preveni apariția ciupercilor sau a altor paraziți, amplasamentul depozitului de material lemnos trebuie să fie ales pe locuri uscate și ventilate.
Depozitele mari trebuie echipate cu hidranți de incendiu și cu utilajul de pompieri corespunzătoare, iar depozitele mari mici cu extinctuare, butoaie cu apă, căldări etc.
Lemnul rotund de folosire se depozitează cu scoarță iar cel de conifere cojit.
Materialele scumpe, din esențe rare, placaje și furnirele se păstrează sub șoproane sau în încăperi închise.
Pentru manipularea materialului lemnos, în depozite mari se folosesc macarale cu braț și stivuitoare pentru depozitări până la înălțimi de 12 metri.
Depozitarea cărămizilor și a blocurilor înlocuitoare de cărămidă. Pentru perioade de scurt de timp, aceste materiale se depozitează pe șantier, iar pentru perioade mai lungi de timp trebuie să fie adăpostite sub șoproane.
Cărămizile se depozitează în stive, pe platforme nivelate. Cărămida se stivuiește pe muchie, în rânduri cu direcția alternativă. Stivuirea pe muchie reduce procentul de spargeri și permite o manipulare mai rapidă, putând apuca mai multe cărămizi simultan.
Depozitarea varului. Varul se aduce pe șantier sub forma de var ars, în bulgării. El se depozitează în șoproane, închise parțial de pereți și având podeaua ridicată de la suprafața terenului cu circa 30 cm, acoperită cu un strat subțire de nisip. Varul adus pe șantier trebuie stins cât mai repede, pentru a evita stingerea lui prin absorbție umidității din atmosferă, ceea ce ar duce la degradarea lui.
Depozitarea materialelor metalice se poate face în magazii închise, în șoproane sau chiar în aer liber.
Oțel – beton se depozitează în aer liber, pe sorturi, ținând seama de marcă, diametru și felul oțelului. Platforma de depozitare trebuie asigurată cu pantă de scurgere, iar stivele se așează pe bile de lemn sau pe piese paralelipipedice din beton armat, pentru a evita, în cât ,mai mare măsură, ruginirea materialelor datorită apelor pluviale.
Tabla neagră sub 4 mm și tabla zincată se depozitează în șoproane sau magazii închise, în stive despărțite prin spații de manipulare cu o lățime de 1.5 – 3 m. Tabla neagră cu grosimea de peste 4mm se depozitează, în general, sub cerul liber pe muchie.
Măsuri speciale de protecție anticorozivă cablurilor și pieselor se impun la depozitarea sârmelor, toroanelor, cablurilor și pieselor de ancorare pentru beton precomprimat care trebuie adăpostite în mediu uscat.
Pofilele se depozitează pe sorturi, în rafturi orizontale sau rastele verticale, pe platforme verticale, pe platforme descoperite. Ele se grupează după greutatea pe metru liniar de profil.
Depozitarea elementelor prefabricate se face de regulă lângă obiectul la care urmează a fi utilizate. Pentru majoritatea tipurilor de elemente se folosește așezarea în stive a căror înălțime nu trebuie să depășească 3 m, în funcție de greutatea pieselor. Ordinea de stivuire de jos în sus este inversă celei în care elementele trebuie puse în operă. Spațiile ce se lasă între stive pentru circulație au lățimea diferită, în funcție de felul mijloacelor mecanizate folosite pentru manipularea prefabricatelor. Panouri mari prefabricate pentru pereți și alte elemente care se manipulează și montează în poziție verticală se depozitează vertical sau ușor înclinate, rezemate pe suporturi speciale din lemn sau metal.
Terenul destinat depozitării prefabricatelor trebuie acoperit cu un strat de pietriș sau zgură și să aibă asigurată scurgerea apelor.
La alegerea soluțiilor de organizare a depozitelor este recomandabil să se respecte următoarele regulii:
să fie realizate cu cheltuieli minime;
să fie utilizat cel mai rațional mod de amplasare;
să elimine pierderile cantitative și să permită menținerea calității materialelor depozitate;
să se evite manipulări intermediare, iar manipularea materialelor să se realizeze cu cheltuieli cât mai scăzute;
să fie dotate cu utilaje cât mai mecanizate pentru operațiile de încărcare – descărcare;
să fie servite de căi de comunicație interioare și exterioare;
să fie iluminate noaptea;
să fie echipate cu aparte de P.S.I;
Clasificarea depozitelor:
Depozitele de materiale pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii:
după amplasarea lor în raport cu șantierul, depozitele se împart în:
interioare, care se află în incinta șantierului,
exterioare, situate în spațiile de cale ferată sau baza de producție a șantierului
după destinația funcțională, distingem:
depozite de bază, care servesc la depozitarea materialelor de valoare mare, a materialelor ce necesită sortare sau care se consumă într – un interval mai lung de timp și a utilajelor de construcții. Aceste depozite pot fi amplasate în afara șantierului, servesc mai multe șantiere, ocupă suprafețe mari și sunt legate direct de căile de comunicare exterioare;
depozite de tranzit, care se amenajează când șantierul nu are acces la o linie de cale ferată principală. Rolul acestor depozite este de a compensa neconcordanțele dintre ritmul procesului de transport pe calea ferată, caracterizat prin neuniformitate, și cel al consumului materialelor pe șantier, care se desfășoară uniform. Depozitele de tranzit ocupă în general suprafețe reduse și sunt dotate cu instalații de încărcare – descărcare de mare randament.
depozite de șantier, care se organizează atunci când șantierul lucrează la mai multe obiecte de construcții dispersate. În aceste depozite se păstrează materialele cu volum mic, de folosință curentă, care se consumă pentru mai multe obiecte și care nu pot fi păstrate în depozite cu materiale.
depozite de diferite obiecte, care se organizează pentru prefabricate cum ar fi cărămizi (depozite deschise) sau pentru materiale de protecție, unelte (depozite închise).
Depozitele de obiecte sunt servite de mijloace de transport și de ridicat care se folosesc la obiectul respectiv.
depozitele unităților auxiliare, care sunt situate în incinta bazelor de producție;
depozitele operative (buncăre sau silozuri), în care se depozitează, ciment, nisip, pietriș. Au rol de a alimenta continuu instalațiile de preparare a betoanelor, mortarelor etc;
după tipul constructiv depozitele se împart în :
depozite deschise (platforme), care se organizează pentru produse de balastieră și carieră, prefabricate, cărămizi, lemne etc., produse ce nu se degradează sub acțiunea altor factori (naturali).Organizarea acestor depozite se realizează în timp scurt și cu costuri minime;
depozite șoproane, care sunt construcții acoperite, cu unul până la trei pereți laterali.
În interiorul lor se depozitează materiale, sensibile la acțiunea directă a factorilor naturali (raze solare, ploi, ninsori, etc), cum ar fi: cărămidă refractată, carton asfaltat, cherestea pentru tâmplărie etc.
depozite închise sau silozuri, servesc la depozitarea materialelor sensibile la intemperii și umiditate mare (ciment, var, ipsos) sau au o valoare mare (instalații, tuburi de oxigen, îmbrăcăminte de protecție etc.);
depozite speciale, care se utilizează la depozitarea unor produse sensibile (alimente, produse de finisaj), inflamabile (vopsele, uleiuri, benzine) sau explozivi.
după gradul de mecanizare, depozitele pot fi:
depozite mecanizate, în care operațiile de manipulare și transport se realizează cu ajutorul mecanismelor de ridicat și de transportat;
depozite semimecanizate, în care principalele operații sunt mecanizate;
depozite nemecanizate, în care toate operațiile se realizează manual.
Materialele se grupează pe familii cu caracteristici asemănătoare, urmând să li se atribuie zone de amplasare în funcție de unul sau mai multe criterii: frecvența expedierilor, volumul materialelor, distanța de la locul amplasării la punctul de expediere, costul, depozitări, etc.
CAP. 3 APROVIZIONAREA CU RESURSE
Într – o economie în care toți producătorii sunt interesați să satisfacă cererea, cel puțin din punct de vedere teoretic, nu ar trebui să existe probleme în ceea ce privește asigurarea resurselor materiale necesare. Practic, intervin o serie de factori conjucturali, cum ar fi lipsa disponibilităților bănești pentru onorarea obligațiunilor față de furnizori, care dau un anumit grad de complexitate procesului general de gestionare a resurselor materiale.
Problematica analizei se structurează în funcție de subiect și scopul urmărit. Așa de exemplu, dacă analiza este efectuată de compartimentele de specialitate ale firmei, în scopul îmbunătățirii activității, se vor avea în vedere probleme referitoare la .oferta furnizorilor, pentru selectarea lor (piața de aprovizionare), ritmicitatea aprovizionării, formarea stocurilor etc.
Dacă se solicită un împrumut pentru aprovizionare, banca va analiza opțiunea de preț opțiunea de preț, mărirea stocurilor și viteza de rotație, eficiența folosirii resurselor materiale, care constituie garanția restituirii creditului. În cazul unor operațiuni de asociere, cooperare etc., interesează potențialul firmei de a se aproviziona cu resurse materiale, mărimea stocurilor, eficiența folosirii acestora etc.
Prin resurse la nivelul unei unități economice se înțelege totalitatea mijloacelor materiale, financiare și umane de care aceasta dispune la un moment dat și care exprimă posibilitățile ei de dezvoltare. Nivelul disponibil al resurselor poate fi mai mic, egal sau mai mare față de necesarul de resurse la un moment dat, ceea ce impune trecerea la alocarea și nivelarea consumului resurselor.
Atât la alocarea, cât și la nivelarea resurselor, trebuie să se aibă în vedere particularitățile de consum ale acestora .Din acest punct de vedere, resursele se împart în stocabile (produse materiale, mijloace financiare) și nestocabile (forță de muncă, utilaje de construcții, etc.) care, dacă nu sunt folosite în momentul creări pe șantier, se pierd.
Cu toate că alocarea și nivelarea resurselor nestocabile prezintă cea mai mare eficiență, deoarece permite evitarea pierderilor prin consumul lor la nivelul cerințelor, nu trebuie neglijată nici alocarea și nivelarea resurselor stocabile, prin care s –ar asigura diminuarea fondurilor de organizare pe șantier, sau s – ar reduce necesarul suplimentar de credite.
Prin asigurarea resurselor se înțelege repartizarea acestora astfel încât să se poată executa lucrarea de construcții în cel mai scurt timp posibil la un nivel dat al resurselor.
Alocarea resurselor cere deci să se facă o astfel repartizare a acestora, încât să se respecte atât nivelul maxim al sursei, cât și o durată de execuție minimă. În funcție de complexitatea lucrării, se pot folosi, în alocarea resurselor, metode euristice sau analitice. Metodele euristice, cu toate că nu dau programul optim sunt considerate acceptabile în cele mai multe situații.
Aceste metode presupun repartizarea resurselor fiecărei zile a calendarului lucrării și a fiecărei activități a acesteia, ținând seama de următoarele condiții: respectarea disponibilului de resurse și a necesarului fiecărei activități; satisfacerea de succesiune între activități, urgentarea maximă a lucrărilor (minimizarea termenului final).
Când nu este posibilă alocarea resursei într – o anumită zi, pentru o anumită activitate, activitatea respectivă se amână cu o zi.
Acest mod de lucru permite o alocare a resurselor pentru toate activitățile, indiferent de importanța lor în graficul de rețea. Pentru a aloca resurse în funcție de necesitatea activității se stabilesc următoare le criterii de preferință :
rezerva totală; se acordă prioritate activității cu rezerva totală cea mai mică. Deci, activitățile critice au prioritate maximă și ca atare, intervin în primul rând în procesul de alocare, în defavoarea celor necritice;
durata; se acordă prioritate activităților cu cele mai mici durate, având în vedere restabilirea disponibilului de resurse într – o perioadă cât mai scurtă;
termenul minim de începere, cel mai mic;
termenul maxim de începere, cele mai mic;
termenul maxim de terminare, cel mai mic;
rezerva totală plus durata, ceea ce permite cumularea primelor două criterii.
Deoarece nu poate fi aplicate toate criteriile în același timp se alege, în funcție de lucrare, un criteriu principal și unul sau două criterii secundare, care se vor utiliza atunci când criteriul principal nu este suficient în fixarea priorității de alocare pentru două sau mai multe activități de importanță egală
Cap. 4 ANALIZA PROPUNERILOR DE APROVIZIONARE CU RESURSE, CALCULUL EFICIENȚEI ECONOMICE A APLICĂRII PROPUNERILOR
Scopul unei asemenea analize este de a pune în evidență posibilitățile pe care le are firma pentru a – și asigura principalele materii prime care se consumă în mod curent în cadrul activității de bază, și care condiționează realizarea programelor de fabricație și implicit de satisfacere a cererii clienților.
Deoarece în construcții nu există producție, comparabilă, în planificarea costului, cheltuielile de producție se compară cu cheltuielile determinate în devizul lucrări de construcții.
Planificarea costului și a reducerii acestuia în ramura construcțiilor se realizează pe baza următorilor indicatori:
producția de construcții planificată, la preț de deviz;
producția de construcții planificată, la cost planificat;
producția de construcții realizată la preț de deviz;
producția globală de construcții realizată la cost planificat;
producția globală de construcții realizată la cost efectiv;
producția;
Desfășurarea normală a procesului de aprovizionare nu se poate realiza fără un program, un plan de aprovizionare, care să prevadă asigurarea necesarului cel puțin un an (evident dacă se cunoaște ce se produce). De modul în care se derulează procesul de aprovizionare depinde constituirea rezervelor materiale și ritmicitatea producției.
Analiza desfășurării procesului de aprovizionare poate fi structurată pe mai multe probleme, cum ar fi:
acoperirea cu contracte a necesarului de aprovizionat;
realizarea programului de aprovizionare pe total și pe principalele resurse materiale;
asigurarea necesarului pentru producție.
Activitatea de vânzare – cumpărare, trebuie să se desfășoare în, și pe baza unui cadru juridic, în care contractul constituie un instrument principal. De aceea, contractarea necesarului de aprovizionare reprezintă o premisă esențială a asigurări resurselor materiale
Într – o perspectivă asupra derulării procesului de aprovizionare se pornește de la situația existentă la începutul intervalului din punct de vedere al acoperirii cu contracte și modul cum a evoluat pe parcursul perioadei. În condițiile prelucrării automate a datelor, urmărirea permanentă a acestui proces, nu numai că este posibilă, dar absolut necesară, în special pentru unitățile cu activitate complexă.
Informațiile din baza de date permit utilizatorului structurarea lor în raport de cerințe. Astfel, pentru a urmării evoluția procesului de contractare a necesarului de resurse datele pot fi prezentate potrivit exemplului.
În ceea ce privește analiza realizării programului de aprovizionare, se au în vedere două aspecte importante:
activitatea de aprovizionare nu trebuie considerată ca scop în sine, respectiv, nu orice nerealizare sau depășire a prevederilor reprezintă un minus sau un plus, ca rezultat;
activitatea de aprovizionare este condusă de compartimente specializate și acestea poartă răspunderea realizării obiectivelor stabilite.
Caracterizarea situației generale a realizării programului de aprovizionare poate fi eficientă sub aspect numeric, pe baza „pozițiilor din planul de aprovizionare, respectiv raportul dintre numărul de poziții la care s – au realizat prevederile din totalul pozițiilor.
Pe întreaga perioadă, compartimentele de specialitate trebuie să urmărească derularea contractelor pe feluri de materiale de furnizori. De asemenea, este necesară organizarea unei evidențe, care în orice moment să poată oferi răspunsuri la întrebări de genul:
care sunt materialele la care la dat de….. nu s –au îndeplinit obligații contractuale;
Notă : Necesarul lunar 1200 Kg; necesar zilnic,40 Kg; perioada pentru care se face analiza se alege în funcție de frecvența consumului și intervalul mediu între două aprovizionări.
La analiza operativă, realizată de responsabili direcți ai activității de aprovizionare, trebuie să se aibă în vedere următoarele probleme:
care sun furnizorii;
ce cantități de materiale sunt restante;
ce cantități s – au livrat în plus;
ce cantități trebuie să intre în următoarele zile;
Finalitatea actului de aprovizionare îl reprezintă asigurarea necesarului pentru producție, din punct de vedere cantitativ, calitativ și la termen. Sub aspect metodologic, pentru materialele care se consumă curent o retrospectivă a derulării aprovizionării este prezentată în următorul tabel:
Din acest exemplu rezultă faptul că deși cantitatea intrată depășește necesarul lunar cu peste 200 Kg, acesta a fost asigurat în proporție de numai 83% (1000/2000100), ceea ce condus la creșterea stocului final de peste 4 ori. O asemenea situație, este efectul, neritmicității aprovizionării, respectiv a nerespectării de către furnizori a termenelor de livrare. Or, în condițiile în care astfel de fenomene au o extindere în mai multe perioade, factorii de decizie trebuie să acționeze pentru eliminarea cauzelor care au produs dereglări.
În cadrul analizei pieței de aprovizionare se urmărește: structura surselor de aprovizionare, pe piețe și principalii furnizorii; gradul de dependență față de anumiți furnizori.
Pentru soluționarea unor asemenea aspecte, datele pot fi structurate după exemplul din tabelul următor:
Prin acest exemplu, în cadrul studiilor de fezabilitate se evidențiază posibilitățile de asigurare a resurselor materiale necesare realizării obiectivelor strategice.
Un alt aspect care interesează în cadrul pieței de aprovizionare îl reprezintă oferta de resurse materiale, prin prisma unor condiții cum ar fi:
cantitatea posibilă de livrat într – un interval de timp;
cantitatea (caracterizată prin elemente specifice domeniului și materialelor);
condițiile de transport și plată;
eventualele bonoficații;
Compartimentul specializat din cadrul firmei de construcții trebuie să dispună de o bază de date care să cuprindă toți furnizorii potențiali care pot fi abordați. În continuare în tabelul următor voi prezenta o listă a furnizorului pentru un anume material:
4.1 Analiza reflectării utilizării resurselor materiale în principalii indicatori economico – financiari
În analiza folosirii resurselor materiale se pot folosi:
Indicatori analitici:
Consumul specific, respectiv cantitatea de materie primă consumată pentru obținerea unei unități de produs;
Consumul pe caracteristică funcțională a produsului, specific pentru anumite produse;
Ponderea unui anumit material în greutatea netă a produsului;
Coeficientul de folosință sau randament oferă posibilitatea aprecierii modului în care sunt utilizate materiale sub raport fizic.
Lista poate continua cu indicatori specifici ai unor ramuri:
Gradul de valorificare a resurselor materiale
Valoarea produsului/cantitatea de material consumată
Valoarea producției la 1 leu resurse materiale :
Valoarea producției/valoarea materialelor consumate ;
valoarea adăugată/materialele consumate.
Profitul brut din exploatare la 1 leu resurse materiale;
Rezultatul exploatării/valoarea materialelor consumate
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Posibilitati DE Perfectionare ALE Activitatii DE Asigurare CU Resurse A Unui Agent Economic In Constructii (ID: 134026)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.