. Posibilitati de Optimizare a Retelei de Aprovizionare la (s.c. Xyz S.a., Bucuresti)

INTRODUCERE

În cadrul acestei lucrări am încercat să prezint o viziune de ansamblu a activității de transport și aprovizionare, punând accentul pe maximizarea profitului cu minim de cheltuieli.

Deciziile referitoare la transport trebuie să ia în considerare interdependențele complexe existente între diferite mijloace de transport și implicarea lor asupra altor elemente ale procesului de aprovizionare cum ar fi depozitarea și stocarea. Deoarece costurile de transport se schimbă de-a lungul timpului, firmele trebuie să-și reanalizeze periodic opțiunile referitoare la transport căutând să realizeze aranjamente optime în ceea ce privește aprovizionarea.

După ce firma și-a ales strategia de aprovizionare, intermediarii trebuiesc selectați, motivați și evaluați.

Deciziile legate de aprovizionare se află printre cele mai complexe și mai dificile decizii pe care trebuie să le adopte o firma pe parcursul activității sale. Fiecare sistem de aprovizionare generează venituri și necesită costuri diferite.

Astfel, în primul capitol am prezentat transportul în România, respectiv dezvoltarea, elementele și funcțiile transportului cât și elemente privitoare la aprovizionare. O altă problemă tratată in acest prim capitol sunt posibilitățile de optimizare a activității de transport.

Capitol II cuprinde prezentarea în detaliu a modelelor cercetării operaționale, utilizate în analiza și optimizarea activității de aprovizionare, cercetarea operațională fiind denumită pe bună dreptate „matematica întreprinderii”.

Capitolul III conține o scurtă prezentare a firmei cu situația financiară, o analiză a indicatorilor financiari, studiul si analiza sistemului informațional existent și determinarea cantității optime de aprovizionare la un cost de transport minim folosind teoria fluxului în rețele de transport prezentată în capitolul II.

În capitolul IV intitulat „Proiectarea logica și de detaliu a aplicatiei informatice” este prezentat sistemul informatic ca instrument al conducerii unității economice. De asemenea se face proiectarea tehnică și logică de detaliu a aplicației informatice. Tot în acest capitol am elaborat programul informatic cu ajutorul mediului de programare Turbo Pascal.

În ultimul capitol al lucrării de fată am analizat eficiența economică a aplicației economice făcute la „S.C. Piața de Gros Bucuresti – S.A.”.

Ca viitori economiști, ne interesează în primul rând legătura modelelor matematice cu realitatea, capacitatea acestor metode și modele de a reflecta realitatea economică și de a contribui efectiv la îmbunătățirea practicii adoptării deciziilor manageriale.

I. Specificul activității de transport și aprovizionare

1.1.Dezvoltarea transportului

Transportul constituie un mijloc important de dezvoltare a forțelor de producție, de sporire continuă a produsului social total, deci și a venitului național (ridicarea nivelului de trai, material și cultural al oamenilor).

Transportul reprezinta un domeniu al activității social-economice, prin care se realizează deplasarea bunurilor materiale și a oamenilor în spațiu cu ajutorul unor vehicule sau instalații speciale, pe anumite căi de circulație în vederea satisfacerii necesităților materiale și spirituale ale societății.

Dezvoltarea continuă și armonioasă a tuturor ramurilor economiei naționale a determinat creșterea, an de an, a cerințelor de transport, precum și modernizarea acestor mijloace. Transportul s-a dezvoltat odata cu societatea omeneasca. Evoluția acestuia a fost impusa de dezvoltarea mereu ascendentă a factorilor de producție. Multe din cuceririle științei și tehnicii, mai mult sau mai puțin spectaculoase la vremea respectivă, au fost puse în slujba dezvoltării și modernizării bazei tehnico-materiale a transportului care ,la rândul ei a fost capabilă să asigure oamenilor o gamă variată de servicii într-un timp din ce în ce mai redus.

Dacă la început activitatea de transport constituia parte a activității de comert, ulterior, prin adâncirea diviziunii muncii ea se individualizează, devine de sine stătătoare, contribuind la apariția marii industrii, pe care o servește. Transformarea transportului într-un domeniu distinct se datorează progresului tehnic deosebit de puternic din aceasta perioadă.

O influență decisivă asupra dezvoltării transportului a avut-o de exemplu apariția mașinii cu abur si alte descoperiri in domeniul tehnicii, apariția transportului auto, apoi a celui aerian.

Transportul reprezintă sistemul circulator al întregii economii naționale, are o funcție vitală pentru orice organism social, satisfacerea necesităților de transport fiind baza asigurării existenței unui sistem economic planificat.

1.2.Particularitățile și obiectivele activității de transport și

aprovizionare

Transportul prezintă unele particularități în raport cu celelalte domenii ale economiei naționale. Menționez în continuare câteva dintre acestea.

Transportul, neproducând bunuri materiale, nu utilizează materii prime.

Procesul de producție al transportului îl constituie deplasarea în spațiu a bunurilor materiale sau a oamenilor, cum în transporturi nu se produc bunuri materiale se efectuează numai deplasarea lor.

Procesul de producție în transport implică existența mijlocului de transport, pus în mișcare de forța motrice, drumul pe care acesta urmează să se deplaseze în spațiu (în cazul transporturilor feroviere și auto), bunurile materiale sau oamenii care constituie obiectul deplasării în spațiu și forța de muncă calificată pentru a acționa asupra mijloacelor de transport sau pentru a servi procesului de transport.

Activitatea de transport prezintă particularități și în privința circuitului și rotației capitalului.

Obiectivele de activitate a aprovizionare

Majoritatea firmelor declară că pentru ele, obiectivele aprovizionării constau în furnizarea bunurilor potrivite, în locurile potrivite, la momentul potrivit cu costuri minime. Nici un sistem de aprovizionare nu poate realiza simultan maximizarea serviciilor oferite clientului și minimizarea costului aferent aprovizionării.

Alegerea unui astfel de sistem de aprovizionare necesită examinarea costului total al aprovizionării aferent fiecărui sistem propus și selectat, sistem care realizeaza un cost total al aprovizionării minime.

Cei ce realizează expedierea mărfurilor vor analiza toate mijloacele de transport existente din punct de vedere al unor criterii: viteza, frecvența, siguranța, capacitatea, disponibilitatea și costul.

Deciziile referitoare la transport trebuie să ia în considerare interdependențele complexe existente între diferite mijloace de transport și implicarea lor asupra altor elemente ale procesului de aprovizionare cum ar fi depozitarea și stocarea. Deoarece costurile de transport se schimbă de-a lungul timpului, firmele trebuie să-și reanalizeze periodic opțiunile referitoare la transport căutând să realizeze aranjamente optime în ceea ce privește aprovizionarea.

După ce firma și-a ales strategia de aprovizionare, intermediarii trebuiesc selectați, motivați și evaluați.

Deciziile legate de aprovizionare se află printre cele mai complexe și mai dificile decizii pe care trebuie să le adopte o firma pe parcursul activității sale. Fiecare sistem de aprovizionare generează venituri și necesită costuri diferite.

Aprovizionarea comportă planificarea, implementarea și controlul fluxului fizic de materiale și produse finite, de la punctul de proveniența ale acestora la punctul de utilizare, astfel incât să fie satisfăcute cerințele clienților și să se realizeze un profit.

Altfel spus, aprovizionarea reprezintă procesul prin care bunurile și serviciile sunt puse la dispoziția consumatorilor intermediari sau finali asigurânduli-se acele facilități de loc, timp, mărire, etc., potrivit cerințelor pe care le manifestă în cadrul pieței.

1.3.Elementele activității de transport și aprovizionare

Activitatea de transport trebuie să îndeplinească anumite condiții de ordin tehnico-economic, ca:

-siguranța transportului;

-regularitate;

-ritmicitate;

-rapiditate;

-asigurarea unui confort ridicat în timpul călătoriei;

-asigurarea integrității cantitative si calitative a mărfurilor;

-poluarea minimă a mediului înconjurător;

-cost cât mai redus; s.a.

Siguranța transportului este condiția fundamentală. Siguranța se realizează numai atunci când toate mijloacele si instalațiile de transport funcționează neîntrerupt și în condiții corespunzatoare, evitându-se astfel pe de o parte, accidentarea călătorilor și a personalului, distrugerea mărfurilor transportate, iar pe de altă parte, avarierea sau distrugerea mijloacelor și instalațiilor de transport.

Regularitatea există în respectarea cu strictețe a graficelor de transport. Funcționarea mijloacelor de transport dupa grafic urmărește rezolvarea unor probleme printre care: utilizarea rațională a instalațiilor fixe, adaptarea funcționarii mijloacelor de transport la cerințele concrete ale agenților economici și populației etc.

Ritmicitatea reprezintă respectarea regulata pe o perioada de timp data, a aceleiași activități de transport.

Rapiditatea reprezintă reducerea timpului cât mărfurile sunt scoase din sfera producției sau a consumului, respectiv a călătorilor din activitatea pe care o prestează în unitațile economice și sociale.

Asigurarea unui confort ridicat în timpul călătoriei, condiție specifică transportului de călători. Studiile ergonomice arată că procesul de transport obosește organismul uman. Pentru a se diminua oboseala este necesar să se asigure, pe durata călătoriei, un anumit grad de confort, este necesar să se evite aglomerația, să se ofere locuri cât mai multe pentru așezare, în cadrul parcursului care depășește 30 de minute etc.

Asigurarea integrității cantitative și calitative a mărfurilor constituie o condiție impusă transportului de mărfuri. În timpul transportului, mărfurile sunt supuse acțiunii unor agenți degradanți (vibrații, șocuri, etc.), pentru a asigura integritatea calitativă a mărfurilor sunt necesare măsuri nu numai din partea cărăușului pornindu-se de la o serie de considerente economice.

Cost cât mai redus în efectuarea transportului; cu cât este mai mic costul transportului cu cât agenții economici cheltuiesc mai puțin pentru realizarea ciclului producție-consum.

Poluarea minimă a mediului inconjurator reprezintă acele acțiuni care pot produce ruperea echilibrului ecologic sau să dăuneze sănătații, liniștii și stării de confort ale oamenilor, ori sa provoace pagube prin modificarea calitații factorilor naturali sau creați prin activițati umane, sunt acele acțiuni în care constă poluarea mediului.

Transporturile se încadreaza în sursele care influiențeaza negativ calitatea mediului ambiant (zgomotul, poluarea atmosferei și a apelor).

1.4.Funcțiile activității de aprovizionare

Posibilități de optimizare

În cadrul distribuției întâlnim urmatoarele funcții:

-schimbarea proprietății asupra produsului, respectiv efecturea transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la consumator prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare;

-deplasarea produselor de la producător la consumator prin intermediul activității de transport, stocare, depozitare și condiționare, manipulare, demontare sau asamblare, ambalarea acestora, etalare, vanzare etc.

-informarea, consilierea si organizarea service-ului dupa vanzare, în vederea asigurării unei bune informări a clientului cu privire la posibilitatea de satisfacere a diverselor trebuințe, facilitarea operațiunilor de alegere a produselor necesare și ajutorul în procesul de ile agenților economici și populației etc.

Ritmicitatea reprezintă respectarea regulata pe o perioada de timp data, a aceleiași activități de transport.

Rapiditatea reprezintă reducerea timpului cât mărfurile sunt scoase din sfera producției sau a consumului, respectiv a călătorilor din activitatea pe care o prestează în unitațile economice și sociale.

Asigurarea unui confort ridicat în timpul călătoriei, condiție specifică transportului de călători. Studiile ergonomice arată că procesul de transport obosește organismul uman. Pentru a se diminua oboseala este necesar să se asigure, pe durata călătoriei, un anumit grad de confort, este necesar să se evite aglomerația, să se ofere locuri cât mai multe pentru așezare, în cadrul parcursului care depășește 30 de minute etc.

Asigurarea integrității cantitative și calitative a mărfurilor constituie o condiție impusă transportului de mărfuri. În timpul transportului, mărfurile sunt supuse acțiunii unor agenți degradanți (vibrații, șocuri, etc.), pentru a asigura integritatea calitativă a mărfurilor sunt necesare măsuri nu numai din partea cărăușului pornindu-se de la o serie de considerente economice.

Cost cât mai redus în efectuarea transportului; cu cât este mai mic costul transportului cu cât agenții economici cheltuiesc mai puțin pentru realizarea ciclului producție-consum.

Poluarea minimă a mediului inconjurator reprezintă acele acțiuni care pot produce ruperea echilibrului ecologic sau să dăuneze sănătații, liniștii și stării de confort ale oamenilor, ori sa provoace pagube prin modificarea calitații factorilor naturali sau creați prin activițati umane, sunt acele acțiuni în care constă poluarea mediului.

Transporturile se încadreaza în sursele care influiențeaza negativ calitatea mediului ambiant (zgomotul, poluarea atmosferei și a apelor).

1.4.Funcțiile activității de aprovizionare

Posibilități de optimizare

În cadrul distribuției întâlnim urmatoarele funcții:

-schimbarea proprietății asupra produsului, respectiv efecturea transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la consumator prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare;

-deplasarea produselor de la producător la consumator prin intermediul activității de transport, stocare, depozitare și condiționare, manipulare, demontare sau asamblare, ambalarea acestora, etalare, vanzare etc.

-informarea, consilierea si organizarea service-ului dupa vanzare, în vederea asigurării unei bune informări a clientului cu privire la posibilitatea de satisfacere a diverselor trebuințe, facilitarea operațiunilor de alegere a produselor necesare și ajutorul în procesul de intreținere și utilizare a diverselor bunuri achiziționate;

-finanțarea unor operațiuni comerciale.

Posibilități de optimizare

În practica repartizării raționale a sarcinilor pe mijloace de transport, pentru minimizarea parcursului, se foloseste metoda complementarii sau cooperării mijloacelor de transport, combinării mijloacelor de transport, optimizării curenților de mărfuri și foarte des, metoda cercetărilor operaționale.

1)Metoda complementării mijloacelor de transport

Aceasta constă în cooperarea mijloacelor de transport, astfel ca cerințelor de transport ale agenților economici și ale populației să fie realizate cu o eficiență maximă. Caracteristic acestei metode este faptul că optimizarea nu presupune înregistrarea unor costuri minime pe fiecare mijloc de transport, prin alegerea transporturilor convenabile din traficul total, ci asigură o repartizare rațională a sarcinilor între diferite mijloace; astfel ca pe ansamblu, cerințele de transport să fie realizate cu costuri minime.

2)Metoda combinării mijloacelor de transport

În practică sunt numeroase cazuri când transportul de mărfuri se realizează prin combinarea mai multor feluri de mijloace de transport în vederea obținerii unui cost minim. Metoda se aplică în special în cazul transportului pe cale ferată și a celor rutiere, dar se poate aplica și prin combinarea acestora sau a uneia dintre ele cu transportul fluvial.

3)Metoda de optimizare a curenților de mărfuri

Determinarea modului de repartizare a volumului de mărfuri, astfel ca parcursul acestuia să aiba valoare minimă, constituind obiectivul optimizării curenților de mărfuri.

În cadrul acestui sistem de transport, optimizarea curenților de mărfuri presupune alegerea apriorii a mijlocului de transport. În țara noastră mijlocul de transport ales este cel feroviar, pe care se deruleazăa cea mai mare parte din volumul mărfurilor transportate de agenții economici și în care se regăsesc majoritatea curenților de mărfuri.

4)Metoda cercetărilor operaționale

În cadrul lucrării de fața voi folosi teoria fluxului in rețele de transport.

Teoria fluxului în rețele de transport urmărește rezolvarea problemelor de transport cu ajutorul grafurilor.

II. Modelarea problemelor de transport și aprovizionare

2.1.Rețele de transport

2.1.1.Clasificarea problemelor de transport și aprovizionare

Graful asociat unei probleme clasice de transport este bipartit, nodurile care reprezintă furnizorii formează multimea S, iar nodurile corespunzătoare consumatorilor formează multimea T și se numește rețea de transport.

Pentru Cercetarea Operațională prezintă interes analiza problemelor de optim în rețele de transport în urmatoarele ipoteze:

1.Cel puțin o sursă poate aproviziona mai multe destinații și cel puțin o destinație poate primi unități de flux de la mai multe surse. Rutele de legatură pot avea și alte puncte comune în afara surselor și destinațiilor, acestea fiind numite puncte intermediare sau puncte de tranzit. Legăturile directe între surse nu sunt excluse. În principiu, orice rută poate fi parcursă în ambele sensuri, dar pot exista și rute cu sens unic.

50 300

100

120

300

230 400

a) b)

destinație sursă

Figura 2.1.

Totalitatea surselor, destinațiilor, al punctelor de tranzit și al rutelor de legatură formează rețeaua de transport. Ansamblul acesta care formează rețeaua de transport se identifică cu un graf neorientat sau parțial orientat(vezi figura 2.1.).

2.Unele rute de legatură pot avea limitări superioare și/sau inferioare pentru volumul unităților de flux ce se deplasează într-un anumit sens. Aceste limitări poarta numele de capacități ce pot fi inferioare respectiv superioare. În continuare vom lua în considerare numai cazul în care toate capacitățile inferioare sunt egale cu zero, iar cele superioare sunt exprimate prin numere pozitive.

3.Există un cost al deplasării unei unități de flux de la un punct al rețelei la altul, acest cost poate fi exprimat în bani timp sau distanța. În unele situații acest cost poate semnifica profitul obținut de pe urma deplasării. Pe aceeași rută atât costurile cât și capacitățile pot diferi în funcție de sensul de parcurgere.

Întotdeauna ipoteza 1. va fi presupusă în timp ce celelalte doua pot ființa atât separat cât și simultan.

a)În prezența ipotezei 3. și absența ipotezei 2. se pune problema deplasării cantității de flux Q de la surse la destinații la un cost total minim. Putem obține problema clasică de transport în cazul în care sursele sunt în legatură directă cu destinațiile. Dacă există și puncte intermediare obținem problema transferului. În cazul particular al unei singure surse S, al unei singure destinații T și a unei singure unități de flux se obține problema drumului de cost minim de la S la T.

b)În prezența ipotezei 2. și absența ipotezei 3. se pune problema dacă rețeaua, ale cărei rute sunt capacitate, este capabilă să permită acoperirea integrală a cererilor în punctele de destinație. În cazul acesta vom folo și problema determinării volumului maxim Q* de unități de flux ce pot fi deplasate de la surse la destinații. În cazul în care Q*<Q vor exista destinații a căror cerere este acoperită parțial și atunci se ridică problema măririi capacității de transfer a rețelei.

c)În prezența ambelor ipoteze se pune problema satisfacerii cererilor în punctele de destinație la un cost de transport minim. Aceasta este problema fluxului (maxim) de cost minim.

2.1.2.Problema clasică de transport și PTE

Un produs omogen se află disponibil în localitățile F1, F2,…,Fm în cantitățile a1,a2,…,am și este cerut pentru consum în centrele b1,b2,…,bn.Se presupune cunoscut costul cij al transportului unei unități de produs de la Fi la Cj. Se pune problema satisfacerii cererii în punctele de consum la un cost de transport minim.

Centrele furnizoare, cele consumatoare, legaturile directe între ele și costurile unitare de transport sunt vizualizate de obicei printr-un graf orientat ca în figura 2.1.a).

Sub forma generala, un model liniar de tip transport poate fi scris astfel:

m n

[opt]f= cijxij

i=1j=1

n

Xij ≤ai, 1≤i≤m

j=1

m

xij≥bj, 1≤i≤n

i=1

unde:

m n

1) cijxij reprezinta fie costul total al operațiunii de tip transport (când se

i=1 j=1

cere minimizarea acestuia), fie profitul total al operațiunii de tip transport (când se cere maximizarea acestuia);

2)ai reprezintă disponibilul furnizorului Di, 1≤i≤m;

3)bj reprezintă necesarul consumatorului Cj, 1≤j≤n;

4)cij reprezintă costul unitar (sau profitul unitar) pe relația (Di,Cj);

5)xij reprezintă cantitatea transportată de la furnizorul Di la consumatorul Cj, x=(xij), 1≤i≤m, 1≤j≤n;

6)restricția n

xij ≤ai,

j=1

arată că nu se pot aloca tuturor consumatorilor mai mult decăt este disponibilul furnizorului Di;

7)restricția m

xij≥bj,

i=1

arată ca de la toți furnizorii se aloca pentru consumul Cj cel puțin cât este necesarul său;

m

8)a= ai, disponibilul (sau oferta) tuturor furnizorilor,

i=1

n

iar b=bj, necesarul (sau cererea) tuturor consumatorilor în

j=1

ipoteza ca însumările au sens.

Se spune că o problemă de transport este :

a)echilibrată dacă oferta totalăa este egala cu cererea totală, adică

m n

a= ai=bj=b.

i=1 j=1

b)neechilibrată dacă oferta totală este diferită de cererea totală, adică

m n

a= aibj=b.

i=1 j=1

Conceptul de echilibrare este fundamental pentru construirea procedurilor de soluționare a unei probleme de tip transport.

In cazul PTE rezulta un tabel de forma:

Tabelul 2.1.

La problema de tip neechilibrat în scopul echilibrării acesteia întâlnim două cazuri:

m n n m

1) Dacă qi<dj, s fiind oferta, s = dj-qi, în scopul

i=1 j=1 j=1 i=1

echilibrării se introduce un consumator fictiv, de unde rezultă un tabel de forma :

Tabelul 2.2.

m n m n

2) Dacă qi>dj, D fiind cererea, D=qi-dj, în

i=1 j=1 i=1 j=1

scopul echilibrării se introduce un furnizor fictiv, de unde rezultă un tabel de forma:

Tabelul 2.3.

În concluzie, rezultă că orice problemă de tip neechilibrat poate fi transformată în PTE.

2.1.3.Formalizarea problemei PTE

Posibilități de rezolvare

Forma particulară a problemei de tip transport a condus la unele metode specifice relativ simple, de determinarea a soluției de bază .

Cele mai folosite metode sunt:

-metoda costului minim pe ansamblu (tabel);

-metoda diferențelor maxime (VOGEL).

Metoda costului minim pe ansamblu (tabel)

Aceasta metodă constă din a aloca pentru fiecare pereche sau relație (Di,Cj) a cantității xij egală cu minimul dintre cerere și oferta existente în momentul acelei alocări, procedeul se aplică pe tabel în ordinea crescătoare a costurilor unitare cij.

Metoda diferențelor maxime (VOGEl)

Aceasta este o metodă mai elaborată.

Presupunem costurile unitare de transport înscrise într-un tabel cu m rânduri și n coloane.

1)Pe fiecare rând și pe fiecare coloană a acestui tabel se calculează diferența dintre cel mai mic cost de transport și cel imediat superior; dacă costul minim nu este unic, diferența se va lua egală cu zero.

2)Se identifică rândul sau coloana cu cea mai mare diferența și aici, în ruta de cost minim, se execută prima alocare din algoritmul precedent.

3)Se refac diferențele pe rândurile și coloanele neblocate folosind numai costurile neblocate, după care se reia procedura de alocare.

Voi prezenta în continuare într-o schema logică algoritmul de rezolvare a PTE.

Figura 2.2. Schema logica a algoritmului de rezolvare a PTE prin metoda Simplex

2.1.4.Problema de transfer

În problema clasică de transport, sursele erau în legatură directă cu destinațiile, rutele erau orientate de la surse către destinații și nu era permis nici un transport între două surse sau între două destinații. Problema de transfer este o generalizare a problemei clasice de transport în urmatoarele direcții:

•În rețeaua asociată există și centre intermediare sau de tranzit ; pot exista legaturi între surse sau destinații; ca urmare,este posibil ca o sursă (o destinație) să "funcționeze" la un moment dat și ca punct de tranzit pentru unități de flux provenind de la o alta sursă (sau care se deplaseaza catre o altă destinație).

•Pe unele rute de transport pot fi efectuate in ambele sensuri,costul unitar al transportului putand depinde de sensul de parcurgere al rutei.

Diferențele existente între rețele asociate unei probleme ăclasice de transport respectiv unei probleme de transfer sunt puse în evidența în figura 2.1.

Modelul matematic al problemei de transfer

Problema de transfer se poate descrie în urmatorii termeni.

Există n localități, notate 1,2,…,n și se pune problema organizării transportului unui anumit produs omogen între aceste localități la un cost total minim. Între unele localități există legături directe numite rute. Pe fiecare rută este precizat un cost al transportului unei unități de produs de la o extremitate la cealalta. Este posibil ca aceste costuri unitare să depindă de sensul de parcurgere al rutei respective. Pentru uniformitatea expunerii vom presupune că între oricare două localități i si j există o legatură directă accesibilă în ambele sensuri, convenind că dacă o asemenea rută sau sens de parcurgere nu există în realitate, costul corespunzător să fie luat egal cu +.

Ansamblul localităților și al rutelor de legatură poartă numele de rețea de transport și poate fi vizualizată printr-un graf finit, neorientat sau partial orientat, simplu și conex.

Nodurile rețelei sunt diferențiate în:

-surse: localități în care produsul este disponibil pentru a fi transportat în alte locuri;

-destinații: localități în care produsul este cerut pentru consum, cererea neputănd fi acoperită din producția locală;

-centre intermediare (de tranzit): localități în care produsul se găsește doar în tranzit eventualul consum fiind asigurat din producția locală.

Pentru fiecare i=1,…,n vom nota:

-ai, cantitatea disponibilă în nodul i pentru a fi transportată spre alte localități.Evident ai>0 dacă i este o sursa și ai=0 în celelalte cazuri.

-bi, cantitatea netă solicitată pentru consum în nodul i.Dacă i este o destinație atunci bi>0, în celelalte noduri bi=0.

-cij (undeij), costul transportului unei unitați de produs de la i la j.Vom presupune că cij>0 și ca cij=+ în cazul în care deplasarea de la i la j nu este posibilă în realitate.Pentru simplificarea notațiilor vom pune cij=0.

-xij (ij), cantitatea de produs transportată din nodul i în nodul j. Dacă transportul de la i la j nu este permis condiția cij=+ va implica xij=0 în orice soluție admisibilă a problemei.

-xj, i= 1,…,n cantitatea de produs aflată în tranzit în nodul i (adică primită din unele localități și expediată spre altele).

Putem atașa fiecarui nod al rețelei de transport urmatoarele relații:

n

xik-xij=ai , i=1,…,n (1)

k=1

ki

sau: Totalul unităților Cantitatatea aflată Producția

expediate din – în tranzit în = în nodul i

nodul i nodul i (disponibilă

spre a fi

expediată

către alte

noduri)

n

xik-xij=bi , i=1,…,n (2)

k=1

kI

xij0 ,xij0 (3)

Variabilele xij , ij si xij nu pot lua decât valori pozitive.

sau: Totalul cantităților Cantitatea aflată Consum net

ajunse în nodul i – în tranzit în nodul i = în nodul i

Costul transporturilor efectuate în cele n localități este reprezentat prin următoarea funcție ce trebuie minimizată

n m

(min)f=cijxij (4)

i=1 j=1

unde , cij=0 , i=1,…,n.

Ansamblul restricțiilor (1) și (2), condiția de nenegativitate (3) și funcția obiectiv (4) constituie modelul matematic al problemei de transfer. Problema astfel definită este compatibilă dacă și numai dacă totalul l al cantităților expediate din surse este egal cu totalul cantităților ajunse în destinație, adică:

n n

ai=bj=L (5)

i=1 j=1

Restricțiile (1) și (2) ca și modul de formare al funcției obiectiv (4) pot fi citite ușor pe liniile și coloanele tabelului 2.4.:

Tabelul2.4.

Reducerea problemei de transfer la problema clasică de transport.

Se constată că în nici un nod cantitatea tranzitată nu poate depăși "plafonul" l definit în (5).Pe această bază introducem variabilele nenegative:

xii=L-xii , i=1,…,n

Substituind xii=L-xii (6)

în ecuția (1) și (2) problema de transfer se reduce la problema clasică de transport echilibrată:

n

xik=L+ai , i=1,n

k=1

n

xik=L+bi , i=1,n

k=1

xij0 , i,j=1,n (7)

n m

(min)f=cijxij

i=1j=1

După rezolvarea problemei (7), relația (6) ne permite să punem în evidența cantitățile aflate în tranzit în nodurile rețelei.

2.2.Flux într-o rețea de transport

2.2.1.Problema cererii și a ofertei

Enunț: O anumită marfă este disponibilă într-un număr de locuri is și este cerută în alte locuri jt în cantitățile bj, jt.

Admitem că :

ai=bj=Q

is jt

Între surse și destinații există o rețea de legatură, unele directe, altele indirecte. Pe unele transoane se poate circula în ambele sensuri, pe altele nu. Există, de asemenea, limitări în ceea ce privește cantitățile transportate de la un punct la altul. Intrebarea ce se pune este dacă rețeaua capacitată permite satisfacerea integrală a cererilor.

Problema cererii și a ofertei se reduce la o problema de flux maxim astfel:

se completează rețeaua originală cu:

-un nod s și rutele orientate (s,i), is dotate cu capacitățile ai;

-un nod t și rutele orientate (j,t), jt dotate cu capacitățile bj;

Un flux din rețeaua extinsă de la s la t se poate asimila deplasării unei cantități de marfă din locul în care această se afla disponibilă spre locul unde este cerută pentru consum. De aici rezultă că valoarea oricărui flux de la s la t nu poate depăși valoarea Q. Construind fluxul maxim f* cererea în punctul de destinație va fi acceptat integral numai dacă v(f*)=Q.

În prima figură de mai jos este vizualizată o rețea de transport cu doua surse și trei destinații, iar în cealaltă apare rețeaua extinsă.

9

17

15

13

6

a)rețeaua inițială

b)rețeaua extinsă

figura 2.3.

În cazul în care în rețeaua inițială totalul cantității de marfă cerută diferă de totalul cantității cerute, problema se va echilibra reducând sau majorând proportional cantitățile disponibile/cerute în nodurile sursă/destinație.

2.2.2.Flux de volum maxim

Fie G=(X,T) o rețea de transport finită, fără bucle cu un nod de intrare s și unul de ieșire t. Fiecărui arc uT al grafului îi este asociată o capacitate c(u)Z.

Dacă (u) este fluxul asociat unui arc uT, atunci, acesta, verifică relația

0(u)c(u).

Fie (u), mărime întreagă.

Prin rețeaua de transport se propagă un flux =((u))uT care verifică proprietatea că : « Suma fluxurilor pe arcele incidente spre interior, într-un nod x este egală cu suma fluxurilor pe arcele incidente spre exterior, în același nod x »,

(u)=(u).

uU-x uUx

Proprietatea mai sus enunțată se numește legea conservării fluxului.

Fluxul reprezintă acea cantitate de materie ce trece prin arc (sau prin graf), materializată în vehicule, lichid,etc.

s reprezintă valoarea fluxului care circulă printr-o rețea de transport în nodul de intrare s.

t reprezintă valoarea fluxului care circulă printr-o rețea de transport în nodul de ieșire t.

Din legea conservării fluxului rezultă urmatoarea relație :

s =(u)==(u)=t ,

uU-t uUs

-valoarea fluxului.

Dacă pentru un arc uT avem (u)=c(u), arcul u este numit saturat.

Determinarea unui flux de volum maxim, ce trece prin reteaua de transport considerată, revine la determinarea unui flux care verifică condițiile de mai sus și pentru care valoarea este maximă.

2.2.3.Algoritmul lui Ford-Foulkerson

Pentru determinarea unui flux de valoare maximă într-o rețea de transport dată, se parcurge în general trei etape :

Etapa 1: Construirea unui flux compatibil

Fie într-o ordine oarecare drumurile nesaturate care unesc intrarea s și ieșirea t.Fie µ1 un drum nesaturat de la s la t.Fluxul propagat de-a lungul acestui drum, este dat de următoarea relație :

i =min[c(u)-(u)]

uµVom obține un nou flux care saturează cel puțin un arc, cu relația :

(u)+i , când uµi

(u)=

(u) , când uµi

Dacă rețeaua de transport conține muchii, în identificarea drumurilor vom avea grijă ca o rută neorientată (muchie) să nu fie folosită decât într-un singur sens. În momentul identificării unui drum se orientează și rutele. Pe fiecare arc se însumează fluxurile propagate.

Suma fluxurilor propagate de-a lungul drumurilor identificate este egală cu fluxul propagat în rețea.

=i

Etapa 2: Determinarea fluxului de valoare maximă

Pentru această etapă se aplică urmatorul procedeu de marcare :

i)se marchează intrarea s cu [+] ;

ii)dacă nodul i este marcat și (i,j)T cu (i,j)<c(i,j) atunci nodul i se marchează cu [+i];

iii)dacă nodul j este marcat și (i,j)T cu (i,j)>0 atunci nodul i se marchează cu [-j] ;

vi)dacă i este nod marcat și (i,j) este arc saturat atunci nodul j nu se marchează.

Dacă ieșirea t va fi marcată atunci există un drum de la s la t.De-a lungul acestui drum notat µk se propagă un flux dat de relația următoare :

k= min(min(c(u)-(u)), min (u)), k>0,

uB uC

B=mulțimea arcelor pe care se efectuează marcaj de tip ii),

C=mulțimea arcelor pe care se efectuează marcaj de tip iii).

Vom obține un flux nou, imbunătățit, cu relația

(u)+k , când uB

(u)= (u)-k , când uC

(u), în rest

Algoritmul se termină, în momentul în care nodul de ieșire t al rețelei nu mai poate fi marcat.

Fluxul de valoare maximă în rețeaua de transport este egal cu suma fluxurilor propagate de-a lungul drumurilor și lanțurilor care unesc nodul de intrare s cu nodul de ieșire t.

Etapa 3: Determinarea tăieturii de capacitate minimă

Notăm cu A mulțimea nodurilor nemarcate ale rețelei, conform procedeului de marcare din etapa 2. Mulțimea arcelor (i,j) cu iA, jA[incidente spre interior mulțimii A] notată cu UA se numește tăietura de capacitate minimă în graf.

UA, granița între nodurile marcate și nemarcate.Cu C(UA) vom nota capacitatea tăieturii și se definește ca fiind suma capacităților arcelor de :

C(UA)=c(u)

uUA

În conformitate cu enunțul teoremei lui Ford-Foulkerson într-o rețea de transport dată, fluxul de valoare maximă este egal cu capacitatea tăieturii de valoare minimă:

max()=minC(UA)

sA

tA

Arcele tăieturii de capacitate minimă fiind saturate înseamnă că pentru mărirea fluxului propagat trebuie marită capacitatea unuia sau mai multor arce ale tăieturii.

Variantă a algoritmului lui Ford-Foulkerson

Considerând un graf orientat, parțial orientat sau neorientat, cu o intrare numită nodul sursă și o ieșire numită nod terminal.

Se cere fluxul de valoare maximă între nodul sursă și nodul terminal într-o perioadă de timp. Mărimea fluxului este limitată pe fiecare muchie sau arc de capacitate care specifică disponibilul maxim în fiecare direcție a arcului. Notăm cu cij capacitatea arcului (i,j) în direcția ij; cij reprezintă capacitatea aceluiași arc (i,j) dar în cealaltă direcție ji. Dacă un arc este orientat capacitatea în direcția opusă este egală cu zero.

Fie C=(cij), matricea capacităților grafului.Inexistența unui arc în graf, în matricea C se pune în evidență prin ‘-‘.

Considerăm s ca fiind nodul sursă, iar t nodul terminal și n numărul nodurilor în graf.

Vom urma următorii pași :

Pasul 1: -se determină un drum µ care conectează nodurile s și t, astfel ca, fluxul propagat să fie mai mare ca zero pe fiecare arc al drumului. Dacă nu există un astfel de drum, se trece la pasul 3. Pasul 2: -se marchează cu cij capacitățile arcelor selectate în drumul µ în direcția st și cu c+ij capacitățile arcelor aceluiași drum în direcția opusă ts.

Se definește =min{cij}>0.

Matricea C mai sus definită, se modifică astfel :

i) se scade din toate elementele marcate cij ;

ii) se adună la toate elementele marcate c+ij.

Cu această nouă matrice C se trece la pasul 1.

Conform modificării i) cantitatea propagată de la nodul s la nodul t trebuie redusă din capacitățile arcelor drumului . Pe de altă parte ii) este introdusă pentru conservarea capacității arcelor. Descreșterea capacității unui arc într-o direcție este echivalentă cu creșterea capacității aceluiași arc în direcție opusă.

Pasul 3: -în cadrul acestui pas se determină fluxul de valoare maximă în rețea.

Dacă C=(cij) este matricea inițială a capacităților vom nota cu C*=(c*ij) ultima matrice în urma modificărilor. În C* nu se mai identifică nici un drum de la nodul s la nodul t.

Fluxul în arcele grafului se calculează folosind următoarea formulă :

cij – c*ij, dacă cij>c*ij

ij=

, dacă cijc*ij

Fluxul maxim între nodul sursa și nodul terminal este :

0=si=jt

i j

0=suma mărimilor determinate în iterațiile (pasul 2) algoritmului.

III. S.C. ‘Piața de Gros București – S.A.

3.1. Prezentarea și descrierea generală a S.C. “Piața de Gros- București S.A.

3.1.1. Structura de conducere a S.C.”P.G.B.”-S.A.

Denumirea societății. Forma juridică

Denumirea societății este: Societatea Comercială “Piața de Gros”-S.A. București, denumită pe scurt S.C.”P.G.B.”-S.A.

Forma juridică-Societatea Comercială “P.G.B.”-S.A este persoană juridică societate pe acțiuni.

Sediul societății este în România, municipiul București, strada Walter Mărăcineanu, nr. 1-3, Sectorul 1.

Societatea poate avea:

-sucursale;

-filiale;

-reprezentanțe;

-centre de colectare și aprovizionare situate în alte localități din țară și din străinătate.

Scopul societății. Obiectul de activitate

Scopul societății-înființarea unei piețe de gros în Capitală, construirea a opt centre de colectare a legumelor și fructelor, amplasate în punctele de producție strategice din zona de aprovizionare a Capitalei, modernizarea și creșterea eficienței a cinci piețe cu amănuntul din Capitală.

Obiectul de activitate al societății este :

a) asigurarea surselor de venituri pentru functionarea corespunzătoare a Societății Comerciale ”P.G.B.”-S.A., acoperirea fondurilor de investiții, precum obținerea de profit pentru dezvoltarea și acordarea de dividende acționarilor;

b) inițierea, crearea și/sau participarea, în calitate de asociat sau acționar, la înființarea unor societății cu obiecte de activitate conex activității specifice Societății Comerciale ”P.G.B.”-S.A., ca de exemplu : societăți de transport specializat, de industrializare a produselor, de fabricarea și reciclare a ambalajelor etc.;

c) asigurarea salubrizării, pazei și a ordinii în incinta pieței de gros;

d) încheierea de acorduri și convenții de colaborare cu societăți comerciale similare din țara și din străinătate;

e) colaborarea și participarea la unele acțiuni cu caracter specific obiectului său de activitate, inițiate de organizații și organisme internaționale;

f) organizarea, în limitele și condițiile legii, a oricăror altor activități, conexe obiectului său de activitate principal.

Capitalul social. Acțiunile. Reducerea sau mărirea capitalului

social

Capitalul social este de 970.000.000 de lei, din care 690.000.000 de lei aport în numerar și 280.000.000 de lei aport în natură. Capitalul social este împărțit în 9700 de acțiuni nominative de câte 100.000 de lei fiecare, putându-se emite și titluri cumulative de 5, 10, 20 și 100 de acțiuni.

Acțiunile vor purta timbrul sec al societății și semnătura a doi administratori.

Reducerea sau mărirea capitalului social se face pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Societatea iși va majora capitalul social prin emiterea de acțiuni către investitorii români și/sau străini.

Capitalul social se subscrie în proporție de:

-28,87% (280.000.000 de lei aport în natura) -S.C. ”Agropol”-

S.A. Popești-Leordeni ;

-15,47% (150.000.000 de lei) -Banca Agricolă-S.A.;

-15,47% (150.000.000 de lei) -Banca Română pentru

Dezvoltare S.A.;

-15,47% (150.000.000 de lei) -Banca Comercială Română-

S.A.;

-10,30% (100.000.000 de lei) -S.C. ”Fortuna”-S.A., București,

Berceni;

-10,30% (100.000.000 de lei) -S.C. ”Legume-Fructe”-S.A.,

București, Militari;

-2,06% (20.000.000 de lei) -S.C. ”Agroholdind”-S.A., București;

-2,06% (20.000.000 de lei) -S.C. ”Unisem”-S.A., București.

Sistemele de conducere

Adunarea generală a acționarilor (A.G.A.)

Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra societății și stabilește politica ei economică și promoțională.

Formele A.G.A. :

-ordinare;

-extraordinare.

Adunarea generală ordinară se întrunește cel puțin o dată pe an, în cel mult trei luni de la incheierea exercițiului economico-financiar.

Adunarea generală extraordinară se întrunește ori de câte ori este necesar a se lua o hotorâre pentru:

mărirea, reducerea sau întregirea capitalului social;

emiterea de acțiuni și de alte titluri;

schimbarea sediului;

fuziunea cu alte societăți;

dizolvarea anticipată a societății;

f) orice modificare a contractului de societate, a statutului sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.

Adunarea generală a acționarilor este prezidată de președintele consiliului de administrație, iar în lipsa acestuia de către unul dintre vicepreședinți, desemnat de către președinte.

B.Comitetul tehnic consultativ; componență și atribuții

Până la intrarea în faza comercială, societatea va fi condusă de un director general asistat de către Comitetul tehnic consultativ.

Comitetul tehnic consultativ formuleză sugestii și își dă avizul asupra acțiunilor majore vizând măsurile de asigurare a scopului final urmărit.

Comitetul tehnic consultativ este compus din :

-directorul general al Societății Comerciale “P.G.B.”-S.A.;

-doi consilieri, cetățeni străini, pentru asistență tehnică;

-reprezentanți:

-Ministerul Comerțului – 2 reprezentanți

-Ministerul Agriculturii și Alimentației – 2 reprezentanți

-Ministerul Finanțelor – 2 reprezentanți

-Consiliul Local al Municipiului București – 2 reprezentanți

-Băncii Agricole –S.A. – 1 reprezentant

-Băncii Comerciale Române-S.A. – 1 reprezentant

-Băncii Române pentru Dezvoltare-S.A. – 1 reprezentant

-1 secretar.

C.Consiliul de administrație; componența

Societatea Comercială “P.G.B.”-S.A. este administrată de către consiliul de administrație, compus din 11 administratori, într-o structură care să asigure armonizarea intereselor tuturor părților implicate în organizarea și gestionarea pieței de gros.

Atribuțiile

Consiliul de administrație are următoarele atribuții:

aprobă structura organizatorică, funcțiile, atribuțiile și competențele personalului, numărul de angajați și nivelul de salarizare;

aprobă Regulamentul de organizare și functionare

și Regulamentul de ordine interioară al Societății Comerciale “P.G.B.”-S.A. ;

stabilește și aprobă regimul semnăturilor și al împuterniciților în cadrul societății;

stabilește planul de marketing al Societății Comerciale “P.G.B.”-S.A. ;

e) aprobă operațiunile de vânzare și cumpărare de bunuri, potrivit competențelor acordate;

f) aprobă încheierea sau rezilierea contractelor cu terții, potrivit competențelor aprobate;

g) supune aprobării adunării generale a acționarilor în termen de 90 de zile de la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de profit și pierdere pe anul precedent, precum și proiectul de buget al societății;

h) stabilește nivelul veniturilor și cheltuielilor societății, al investițiilor proprii și al repartițiilor capitale, precum și actele de dispoziție ce urmează a se efectua, în cadrul prevederilor legale, cu privire la bunurile societății;

i) aprobă documentațiile tehnico-economice pentru lucrările proprii;

j) face propuneri adunării generale a acționarilor cu privire la mărirea, micșorarea și reîntregirea capitalului social, precum și cu privire la emiterea și modul de distribuire a acțiunilor.

Gestiunea societății

Gestiunea societății este controlată de către acționari și de către comisia de cenzori, formată din 3 membrii, care trebuie să fie acționari, cu excepția cenzorilor contabili.

Cenzorii sunt aleși de către adunarea generală a acționarilor, unul dintre aceștia fiind recomandat de către Ministerul Finanțelor.

Comisia de cenzori are următoarele atribuții principale :

în cursul exercițiului economico-financiar verifică gospodărirea fondurilor fixe și a mijloacelor circulante, a portofoliului de efecte, ca să și registrele de evidență contabilă și informează consiliul de administratie asupra neregulilor constatate;

la încheierea exercițiului economico-financiar controleză exactitatea inventarului, a documentelor și a informațiilor prezentate de consiliul de administrație asupra conturilor societății, a bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere, prezentând adunării generale a acționarilor un raport scris;

la lichidarea societății controlează operaiunile de lichidare;

prezintă adunării generale acționarilor punctul său de vedere privind propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului societății.

Exercițiul economico-financiar începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie ale fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

Societatea va putea fi transformată în altă formă de societate prin hotărârea adunării generale a acționarilor.

Următoarele situații duc la dizolvarea societății:

-imposibilitatea realizării obiectului societății;

-falimentul ;

-pierderea unei jumătăți din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă adunarea generală a acționarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă;

-reducerea numărului de acționari la mai puțin de 5, dacă au trecut mai mult de 6 luni fără a fi completat;

-existența forței majore invocate de orice acționar în cazul în care aceasta durează mai mult de 8 luni, iar adunarea generală a acționarilor constată că funcționarea nu mai este posibilă;

-în orice alte situații, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, luată în unanimitate. În caz de dizolvare, societatea va fi lichidată.

Sistemul de conducere este prezentat în figura 3.1.

3.1.2.Evoluția indicatorilor sintetici la S.C. ”P.G.B.”-S.A.

Forma simplificată a contului de profit și pierderi :

În continuare voi analiza indicatorii economici în funcție de cursul valutar din anii respectivi, ce rezultă din tabelul de mai jos:

În perioada 1998-1999 vânzările au scăzut cu 11,25% pentru ca în perioada 1999-2000 ele să acopere scăderea înregistrată, ba mai mult să depășească nivelul din 1998 cu aproximativ 7000$ (reprezentând 13,54%). Scăderea vânzărilor din 1998–1999 poate fi pusă pe seama scăderii nivelului de trai, populația îndreptându-se către produsele de bază, în special legume (cartofi), volumul fructelor fiind afectat îin acest sens.

În perioada 1999-2000 s-a înregistrat o creștere de 13,54%, creștere explicată pe de o parte de faptul că anul 2000 a fost un an electoral, iar pe de alta parte de ușoara creștere pe care a înregistrat-o la nivel macroeconomic populația României.

Pentru anul 2001 menținându-se aceeași creștere față de 1999-2000 se previzionează un volum al vânzărilor de peste 1.000.000$.

Costul bunurilor vândute urmează aceeași tendință ca și cea a vânzărilor în aceasta perioadă astfel, în perioada 1998-1999 costurile au scăzut cu 7,84% pentru ca în perioada imediat următoare 1999-2000 să crească cu 13,54%, cu același procent cu al vânzărilor.

Pentru anul 2001 se poate aprecia un nivel al costurilor la cca. 850.000$.

Marja de profit brut în mod normal ar fi trebuit să mențină aceeași tendință, însa creșterea din 1999-2000 nu acoperă pierderea din 1998-1999 de cca. 23,4%. Creșterea înregistrată în perioada 1999-2000 este de numai 1,8%. Se poate aprecia că S.C. P.G.B.-S.A. își acoperă cu greu costurile prin prețurile de vânzăre prestate, fapt demonstrat de slaba creștere înregistrată în perioada 1999-2000 de numai 1,8% deși volumul vânzărilor a crescut cu 13,54% fapt demonstrat și de analiza altor indicatori astfel salariile au crescut în aceasta perioadă cu doar 8,8%, iar investițiile cu 16,66%, valoare sub media vânzărilor în perioada 1999-2000.

În perioada 1998-1999 cheltuielile cu salariile au scăzut cu 23% datorită restaurărilor impuse de volumul vânzărilor înregistrat în această perioadă. Societatea a încercat să se adapteze acestui mediu ostil renunțând la o parte din personal, deși în perioada 1999-2000 s-a înregistrat o creștere a cheltuielilor cu salariile de aproximativ 8,8%.

Indicatorul „Alte cheltuieli” păstrează aceiași tendință ca marja de profit brut sau cheltuieli cu salariile înregistrând o scădere accentuată în perioada 1998-1999 de cca. 28%, ca în perioada imediat următoare 1999-2000 să crească cu numai 3,16%.

La cheltuielile cu salariile pentru anul 2001 se apreciază un volum al cheltuielilor de cca. 64.000$, nivelul din 1998 fiind abia atins în 2002 firma putând apela la personalul disponibilizat în perioada 1998-1999.

În ceea ce privește profitul net, un indicator extrem de important în perioada 1998-1999 a înregistrat o scădere accentuată de 23,535 pentru ca în perioada 1999-2000 să înregistreze o creștere de 16,66% iar, pentru anul 2001 putându-se înregistra un profit de aproximativ 131.000$, valoare superioară celei înregistrate în 1998.

În ceea ca privește investițiile în perioada 1998-1999 au scăzut cu 23,53% și au crescut în perioada imediat următoare cu 16,66%. Analizând ultimii doi indicatori ne putem da seama că firma a aplicat același procent din profit pentru investiții, menținând aceiași politică de investiții.

Marea majoritate a indicatorilor evaluați pot înregistra în anul 2001 dacă se menține aceiași tendița față de 1999, valoare net superioară valorii înregistrate în 1998, firma înregistrând o creștere economică apreciabilă.

În perioada anului 1998 procentul costurilor bunurilor vândute în volumul vânzărilor este de 78%, iar pentru 1999-2000 el crește cu alte trei procente fiind constante în această perioadă.

Tot în această perioadă cota profitului net în volumul vânzărilor era de 13,75% pentru ca ea să scadă în anul următor la 11,84%, firma menținând în acest an același procent de investiții din volumul vânzărilor realizând un effort investițional deosebit având în vedere evoluția încasărilor din acest an.

În anul 2000 cota profitului net în volumul vânzărilor a crescut la 13,25% ca urmare pe de o parte a efortului investițional făcut în 1999 iar, pe de altă parte a sporului de vânzare înregistrat în 2000.

De reținut că el este sub nivelul înregistrat în 1998.

3.2.Studiul și analiza sistemului existent

3.2.1. Intrările și ieșirile sistemului informațional. Fluxul

informațional

Ieșirile sistemului:

-necesarul de aprovizionare

-listă inventariere

-situația intrărilor de mărfuri în luna analizată

-situația privind mișcarea produselor și cheltuielilor de transport-aprovizionare.

Intrările sistemului

Informațiile privind mișcarea produselor se găsesc în trei tipuri de formulare:

factură fiscală

chitanță fiscală

notă de intrare-recepție

Factura fiscală – document cu regim special, distribuită de unitatea fiscală teritorială.

Servește ca:

-document pe baza căruia se întocmește instrumentele de decontare a produselor livrate

-document de însoțire pe timpul transportului

-document de încărcare in gestiunea primitorului

– document justificativ de înregistrare în contabilitate furnizorilor și cumpărătorilor.

2) Chitanța fiscală – document cu regim special, distribuită de unitatea fiscală teritorială.

Servește ca:

-document justificativ privind cumpărarea unor produse sau prestarea unor servicii, în condițiile in care nu se face factura

-document justificativ în contabilitate.

3) Notă de intrare recepție – document ce se întocmește în două exemplare, unul rămânând la gestionar și unul la departamentul financiar contabil.

Servește ca:

-document de recepție a produselor aprovizionate

-document justificativ de încărcare gestiune

-act de probă în litigiile cu furnizorii pentru diferențele constate la recepție

– document justificativ de înregistrare în evidență tehnică operativă și în contabilitate.

Fluxul informațional al acestor documente

În momentul realizării aprovizionării se întocmește factura fiscală în trei exemplare din care un exemplar rămâne unității care face aprovizionarea.

Datele din factură servesc la întocmirea chitanței fiscale, în momentul efectuării plății. Datele din chitanța fiscală se înregistrează în nota de intrare – recepție.

3.2.2. Analiza critică a sistemului actual al S.C. „Piața de Gros-

București-S.A.

Această analiză presupune sesizarea deficiențelor acestora prin prisma măsurii în care sunt realizate în următoarele trei direcții:

-obiectivele sistemului actual

-gradul de folosire a mijloacelor tehnice

-a personalului implicat

-a determinării costului de funcționare curentă a sistemului existent.

Analiza vizează organizarea dar și funcționarea sistemului operațional-decizional și se efectuează încercând să dea răspuns la întrebări de genul:

-tehnicile și metodele de decizie sunt corespunzătoare obiectivelor de conducere?

-metodele și procedeele de decizie sunt eficiente?

-care sunt cerințele curente de informare ale conducerii?

-care sunt dificultățile vizate în satisfacerea acestor cerințe?

-informațiile vehiculate in sistem sunt necesare și suficiente?

-informațiile răspund sau nu cerințelor sub aspectul exactității și realității?

Aceasta caută să identifice aspectele negative legate de organizare și funcționarea sistemului informațional, deci decizional și să surprindă cauzele generatoare de dereglări ale sistemului și în final să sistematizeze aspectele negative.

Mai concret, activitatea generală a S.C. „Piața de Gros – -București S.A. este îngreunată de lipsa tehnicii de calcul cât mai performante.

Obiectivele sistemului informațional

Desfășurarea normală a procesului de aprovizionare presupune existența unui fond de date ce va fi pus la dispoziția conducerii, date ce se referă la modul de realizare a aprovizionării, poziționarea furnizorului de mărfuri, costurile aferente.

Acest sistem are ca obiective:

-perfecționarea fluxului informațional al datelor

-creșterea vitezei de răspuns a sistemului la solicitarea beneficiarului

-realizarea unei exploatări a datelor eficient pentru obținerea situațiilor de ieșire

-acoperirea situațiilor previzibile asigurând unicitatea codurilor.

Principalele obiective:

-optimizarea aprovizionării prin modificarea capacităților pe diferite rute, în sensul măririi acestora pe acele rute care au cost de transport mai mic

-determinarea fluxului maxim în rețeaua de transport prin modificarea capacităților rutelor, având drept scop satisfacerea integrală a cerințelor.

IV. Proiectarea logica și de detaliu a aplicației informatice

4.1.1 Proiectarea ieșirilor

Dirijarea funcțiunilor unității economice presupune satisfacerea cerințelor informaționale ale conducerii ce au ca principal obiectiv furnizarea periodică sau la cerere a unor situații de ieșire pe baza cărora să se fundamenteze deciziile operative ale sistemului de conducere.

Utilitatea și viabilitatea sistemelor informaționale sunt determinate de tipul, conținutul și operativitatea cu care se transmit situațiile de ieșire la factorii de decizii.

Specificațiile de ieșire servesc pentru :

-transmiterea utilizării rezultatelor prelucrate pe calculator, într-o formă pe care acesta să o înțeleagă și in care să-și regăsească cerințele sale;

-transmiterea programatorului a proiectărilor situațiilor finale fără neclarități pentru ai permite acestuia trecerea la întocmirea programului necesar editării sau vizualizării situațiilor.

Alegerea tipului de suport fizic de ieșire se face în funcție de: hard-ul și soft-ul existente, tipul de răspuns solicitat, amplasare utilizatorului fața de calculator, costul suportului, măsura în care răspunsul necesităților de redare a conținutului informațional al situațiilor finale.

Sistemul informațional prezentat anterior va avea ca situatii finale prezentarea drumurilor prin nodul de start (Startn) și cel final (Endn), costul fiecărui drum, capacitatea și fluxul.

Prin aceasta legătura între diferite noduri (localități) se realizează cu mai multe rute de transport de la diferite puncte de aprovizionare la locul de desfacere din București.

Macheta de ieșire va arăta astfel:

4.1.2. Proiectarea intrărilor

Aceasta cuprinde:

-proiectarea fizică

-proiectarea logică de detaliu

Datele de intrare parcurg o serie de etape de la momentul generării și culegerii lor și până la momentul utilizării efective în cadrul sistemului informațional.

Etapele sunt următoarele:

-înregistrarea datelor pe documentelor de intrare;

-conversia datelor într-o formă acceptată de sistemul de calcul;

-transpunerea pe suportul tehnic.

În cazul de față datorită volumului mare de date s-a recurs la introducerea datelor într-un fișier binar și folosirea acestuia pentru prelucrare.

Deoarece, în vederea proiectării aplicației se va utiliza mediul de programare Pascal, s-a considerat foarte eficient lucrul cu fișiere. Introducerea datelor în fișier se face ținând cont de nodul de start, nodul final, costul și capacitatea fiecărei muchii (drum care uneste două localități) astfel:

4.1.3. Proiectarea codurilor

O cerință a sistemului informațional este aceea ca datele din sistem să fie riguros definite, ordonate, clasate și codificate.

Codificarea reprezintă o activitate cu implicații mari în funcționarea sistemului informațional, regăsirea sub două aspecte: codificarea externă a datelor și codificarea datelor în calculatorul electronic. Codificarea externă a datelor trebuie să faciliteze culegerea, verificarea, transmiterea și prelucrarea datelor.

Codificarea utilizată în aplicația de față:

4.1.4. Optimizarea activității de aprovizionare

S.C.  Piața de Gros București – S.A. se aprovizionează cu legume și fructe de la furnizorii săi din diferite localități :Bistrița, Ceptura, Constanța.

Considerând rețeaua de transport din figura 3.2.a) se dorește determinarea fluxului de valoare maximă de la punctul s la punctul t. În acesta rețea capacitățile muchiilor sunt scrise între paranteze în partea stângă iar costul în partea dreapta.

Se dorește să se afle dacă, în perioada analizată, utilizând această rețea de transport transpusă în graf firma poate satisface cererea. Dacă răspunsul este negativ se dorește indicarea unei modalități practice de satisfacere a acestei

cererii.

Figura3.2.1.a)Rețeaua inițială

(8) 63 (8) 95 (8) 64

(8) (8)

121 (8) (8) 56 (8) 104

(8) 40 61 34

(8) 2 (8) 71 (8) 34

35

35

54 (8) 27 88

(8)

(8)

(8)

36 (8) 40 (8) 39

(8)

14 (8)

Figura 3.2.1.b)Rețeaua inițială

max(324/7, 324/5)=324/5=65t/camion=65/8=8camioane

Cost=rkm*n(l motorina/1 km)=l/t=8t/1 camion

1l motorina=12700 u.m

(8) 63 (8) 95 (8) 64 (8)

0 (8) (8)

30

121 (8) (8) (8) (8) (8)

(8) 40 56 104 61 34

(25) 0 (8) 2 (8) 71 (8) 34

(7) (8) 35

54 35 88

(8) 27

0 (8)

(8)

(8)

36 (8) 40 (8) 39

(8)

14 (8)

Figura 3.2.2.Rețeaua extinsă

ALGORITMUL DE REZOLVARE

ITERAȚIA 1

ETAPA 1 –Determinarea drumului de cost minim

p(s)=0 p(6)=222 p(12)=2 p(18)=115

p(1)=0 p(7)=121 p(13)=73 p(19)=50

p(2)=0 p(8)=152 p(14)=54 p(20)=107

p(3)=0 p(9)=208 p(15)=81

p94)=63 p(10)=312 p(16)=36

p(5)=158 p(11)=93 p(17)= 76

63 95 64

0

30

121

40 56 104 61 34

0 2 71 34

35

54 35 88

27

0

36 40 39

14

ETAPA 2 Flux indus pe acel drum

ss 25 8 8 8

φ1=min(25,8,8,8)=8

C(φ1)=107*8*8*12700=86969600 u.m

(8) (8) (8) (8)

(8) (8)

(8) (8) (8) (8) (8)

(8)

(25)8+ (8)8 (8) 8 (8) 8

(7) (8)

(8)

(8)

(8)

(8)

(8) (8)

(8)

(8)

ITERAȚIA 2

ETAPA 1 –Determinarea drumului de cost minim

p(s)=0 p(6)=222 p(13)=116 p(18)=115

p(1)=0 p(7)=121 p(14)=54 p(19)=50

p(2)=0 p(8)=152 p(15)=81 p(20)=138

p(3)=0 p(9)=208 p(16)=36

p(4)=63 p(10)=312 p(17)= 76

p(5)=158 p(11)=93

63 95 64

0

30

121

40 56 104 61 34

0

35

54 35 88

27

0

36 40 39

14

ETAPA 2 Flux indus pe acel drum

ss 7 8 8 8

φ2=min(7,8,8,8)=7

C(φ2)=138*7*8*12700=98145600 u.m

(8) (8) (8) (8)

(8) (8)

(8) (8) (8) (8) (8)

(8)

(25)8+

(7) 7 (8)

(8)

(8)

(8)7+

(8)

(8) (8)

(8)7+

(8)7+

ITERAȚIA 3

ETAPA 1 –Determinarea drumului de cost minim

p(s)=0 p(6)=222 p(13)=116 p(18)=268

p(1)=0 p(7)=121 p(14)=233 p(19)=239

p(2)=0 p(8)=152 p(15)=260 p(20)=256

p(3)=189 p(9)=208 p(16)=225

p(4)=63 p(10)=312 p(17)= 229

p(5)=158 p(11)=93

63 95 64

0

30

121

40 56 104 61 34

0

35

54 35 88

27

36 40 39

14

ETAPA 2 Flux indus pe acel drum

ss 8 8 8 8 8

φ3=min(8,8,8,8,8)=8

C(φ3)=256*8*8*12700=208076800 u.m

(8)8 (8)8 (8) 8 (8) 8

(8) (8)

(8) (8) (8) (8) (8)

(8) 8

(25)8+

(8)

(8)

(8)

(8)7+

(8)

(8) (8)

(8)7+

(8)7+

ITERAȚIA 4

ETAPA 1 –Determinarea drumului de cost minim

p(s)=0 p(8)=417 p(16)=225

p(1)=256 p(9)=473 p(17)= 229

p(2)=0 p(10)=577 p(18)=268

p(3)=189 p(13)=295 p(19)=239

p(5)=158 p(14)=233 p(20)=256

p(7)=377 p(15)=260

0

30

121

40 56 104 61

0

35

54 35 88

27

36 40 39

14

ETAPA 2 Flux indus pe acel drum

17 8 1 8 8 8 8

φ4=min(17,8,1,8,8,8)=1

C(φ4)=303*1*8*12700=30784800 u.m

(8) (8)

(8) (8) (8) (8) (8)

(25)8+1+

(8)

(8)1+

(8)

(8)

(8)7+1

(8)1+

(8) 1+ (8) 1+

(8)7+

(8)7+

ITERAȚIA 5

ETAPA 1 –Determinarea drumului de cost minim

p(s)=0 p(6)=222 p(13)=295

p(1)=256 p(7)=37 p(14)=233

p(2)=0 p(8)=417 p(15)=260

p(3)=189 p(9)=473 p(20)=638

p(5)=158 p(10)=577

0

30

121

40 56 104 61

0

35

54 35 88

27

40 39

14

ETAPA 2 Flux indus pe acel drum

16 8 8 8 8 8 8

φ5=min(16,8,8,8,8,8,8,8)=8

C(φ5)=638*8*8*12700=518566400 u.m

(8)8 (8)

(8)8 (8) (8) 8 (8)8 (8) 8

(25)8+1+8+

(8)

(8)1+

(8)

(8)

(8)7+1

(8)1+

(8) 1+ (8) 1+

(8)7+

(8)7+

În acest moment, orice drum care unește intrarea s cu ieșirea ț conține cel puțin o rută saturată.

Fluxul propagat de-a lungul acestor drumuri este egal cu φ=I=32.

În urmatoarea etapă, pentru determinarea fluxului maxim vom aplica procedeul de marcare.

8 [+s] [-15]

[-3] 8

[+] 7 8

[+2] 8 [-14]

Nu se mai poate marca nici un nod!

Fluxul curent, a cărui valoare este 32 este maxim pentru ca nu se mai poate marca nodul final 20. Valoarea sa fiind mai mică decât 40 înseamnă că nu toate cererile sunt satisfăcute integral; în cazul de fan cazul de fața destinația 20 primește de pe una dintre rute doar 7 unități din cele 8 cerute, iar de pe o altă rută doar o unitate din cele 8 cerute. Satisfacerea cererilor restante se poate face prin mărirea capacităților unor rute de legătura.

În următoarea etapă vom pune în evidență tăietura de capacitate minimă, separând printr-o graniță nodurile marcate de cele nemarcate.

(8) 8 (8)8 (8) 8 (8) 8

(8)8 (8)

(8)8 (8)8 (8)8 (8)8 (8)8

(8) 8

(25)8+ (8)8 (8) 8 (8) 8

(7)7 (8) (8)

1+

c(8)

(8)

(8)7+1

(8)1+

(8)1+ (8)1+

(8) 7+

(8)7+

Din marcarea de mai sus se observă că tăietura cuprinde arcele: (1,4);(1,7);(13,20);(3.16). Suma capacităților celor patru rute care traversează tăietura este exact 32, ceea ce confirmă că fluxul curent este maxim. Orice cantitate suplimentară de flux trebuie să treacă prin una sau mai multe din aceste rute.

Să presupunem că cele 8 unități necesare pentru a satisface cererea destinației 20 le repartizăm muchiei (3,16).

Algoritmul se reia prin identificarea drumului:

8 7 8 7 7 7

φ6=7*8*303*12700=21549360 u.m

C(φ6)=7*8*303*12700=215493600 u.m

8) (8) (8) (8)

(8) (8)

(8) (8) (8) (8) (8)

(8)

(25)8+ (8)8 (8) 8 (8) 8

(7) (8)

(8)

(8)

(8)

(8)

(8) (8)

(8)

(8)

φ=i=39<40

Nici acum cererea nu este satisfăcută în întregime. Vom aplica din nou procedeul de marcare.

[+] [+s]

De aici rezulta că tăietura cuprinde arcele: (s,1); (1,2); (2,3); (2,12); (s,3). Suma capacităților acestor rute este exact 39, deci fluxul curent este maxim. În continuare vom mării capacitatea muchiei (2,3) cu acea unitate rămasă nesatisfăcuta.

Se identifica drumul:

1 1 1 1 1

φ7=1

C(φ7)=1*8*327*12700=33223200 u.m

φ=i=40

În acest moment toate cererile sunt acoperite integral.

Costul total minim este:

Ct(I)= C(φi)=1191260000 u.m

4.1.5. Elaborarea programului (scheme logice)

a) Creare fișier de date

b) Afișare fișier date

V. Eficiența economică a aplicației

Eficiența activității desfășurate în cadrul unei firme nu se rezumă la estimarea profitului, având un conținut mult mai larg. În accepțiunea generală, eficiența reflectă calitatea unei acțiuni de a produce efectul scontat. Din punct de vedere economic, eficiența reprezintă raportul dintre ansamblul efectelor utile (rezultatelor) și eforturilor (cheltuielile) ocazionate de desfășurarea unei activități economice.

În domeniul cercetări – dezvoltării, sporirea eficienței presupune direcționarea eforturilor în următoarea direcție -modernizarea bazei tehnico-materiale existente, proces concretizat la nivelul firmei în perfecționarea tehnologiei.

Efectele economice obținute prin introducerea și funcționarea sistemului informatic în conducerea economică sunt datorate în principal următoarele cauze:

– îmbunătățirea calităților informațiilor

diminuarea timpului de răspuns al sistemului

creșterea vitezei de obținere, necesară luării deciziilor în procesul de conducere

obținerea unor variabile de decizie în procesul de conducere și alegerea soluțiilor optime pe baza modelelor matematice folosite

modernizarea proceselor de conducere.

Eficiența economică poate fi văzută ca un tot unitar al efectelor directe și indirecte. Efectele economice directe se referă la utilizator și realizator. Efectele economice indirecte rezultă din nivelul calitativ superior al informațiilor de același tip și din utilizarea informațiilor noi.

Eficiența economică se reflectă în creșterea exactității și complexității rezultatelor obținute, în adâncirea aspectului analitic al evidenței, în reducerea termenelor de prelucrare a datelor.

Introducerea sistemului informatic față de sistemul de prelucrare manuală a datelor asigură obținerea de informații suplimentare și tipizarea documentelor.

Un sistem informatic este eficient atunci când se utilizează un fond minim de resurse pentru atingerea scopului dorit. Pentru determinarea nivelului optim al unui sistem informatic trebuie să se țină seama de următorii factori:

importanța cerinței funcționale pentru sistem

numărul și complexitatea sistemului de ieșiri

numărul și complexitatea modelelor matematice, algoritmilor și sistemelor de coduri.

Indicatorii eficienței economice

Acești indicatori sunt considerați ca fiind capabili să reflecte elemente suficiente pentru formularea tehnico – economică a variantelor sistemului informatic și a componentelor financiare.

Coeficientul de satisfacere a cerințelor funcționale – este un grad de utilitate a lucrărilor executate în sistem informatic.

Pentru realizarea acestui indicator care să estimeze măsura în care o variantă a sistemului informatic satisface cerințele informaționale se va urmării raportul: cantitatea informațiilor proiectate a fi furnizate de sistem și cantitatea informațiilor reale.

Coeficientul timpului de răspuns (kr) – Condiția minim necesară pentru asigurarea funcționării stabile a unității este:

Tra= tri+p, unde

tra= frecvența deciziilor și acțiunilor sistemului de conducere

tri= durata lucrărilor cu caracter informațional sau de răspuns ale componentelor sistemului informatic

p= perioada aferentă desfășurării proceselor de conducere

Pentru omogenizarea factorilor ce influențează nivelul tehnico – economic al unui sistem informatic se utilizează coeficientul timpului de răspuns.

kr= tri(tra-p)

Coeficientul eficienței economice – ke este un raport între suma efectelor economice potențiale la nivelul unui an (Ea) și resursele informatice (ri).

ke= Ea +ri

Coeficientul duratei de recuperare kd – reprezintă raportul între resursele proiectate a fi utilizate și efectele economice potențiale totale pe durata ciclului de viață a sistemului informațional.

kd= ri/(D*Ea), unde

D= durata de viață

Coeficientul economiei de personal kp reprezintă raportul între efect și consum, respectiv între economia potențialului de muncă (t1) a personalului, și timpul de muncă consumat anterior (t0).

kp=(t0 – t1)/t0

Concluzii

Lucrarea în cauză analizează optimizarea retelei de aprovizionare, o problemă importantă într-o economie.

Daca alegerea făcută nu este bună atunci firma este în dezavantaj; având costuri mari nu poate scoate un profit maxim. Este necesar să găsim o soluție optimă de aprovizionare pentru a reduce costurile care sunt necesare în activitatea de aprovizionare și a obține profituri pe măsură.

Deciziile referitoare la transport trebuie să ia în considerare interdependențele complexe existente între diferite mijloace de transport și implicarea lor asupra altor elemente ale procesului de aprovizionare cum ar fi depozitarea și stocarea. Deoarece costurile de transport se schimbă de-a lungul timpului, firmele trebuie să-și reanalizeze periodic opțiunile referitoare la transport căutând să realizeze aranjamente optime în ceea ce privește aprovizionarea.

După ce firma și-a ales strategia de aprovizionare, intermediarii trebuiesc selectați, motivați și evaluați.

Deciziile legate de aprovizionare se află printre cele mai complexe și mai dificile decizii pe care trebuie să le adopte o firma pe parcursul activității sale. Fiecare sistem de aprovizionare generează venituri și necesită costuri diferite.

Aprovizionarea comportă planificarea, implementarea și controlul fluxului fizic de materiale și produse finite, de la punctul de proveniența ale acestora la punctul de utilizare, astfel incât să fie satisfăcute cerințele clienților și să se realizeze un profit.

Altfel spus, aprovizionarea reprezintă procesul prin care bunurile și serviciile sunt puse la dispoziția consumatorilor intermediari sau finali asigurânduli-se acele facilități de loc, timp, mărire, etc., potrivit cerințelor pe care le manifestă în cadrul pieței.

Dezvoltarea continuă și armonioasă a tuturor ramurilor economiei naționale a determinat creșterea, an de an, a cerințelor de transport, precum și modernizarea acestor mijloace. Transportul s-a dezvoltat odata cu societatea omeneasca. Evoluția acestuia a fost impusă de dezvoltarea mereu ascendentă a factorilor de producție. Multe din cuceririle științei și tehnicii, mai mult sau mai puțin spectaculoase la vremea respectivă, au fost puse în slujba dezvoltării și modernizării bazei tehnico-materiale a transportului care ,la rândul ei a fost capabilă să asigure oamenilor o gamă variată de servicii într-un timp din ce în ce mai redus.

În lucrarea de față am prezentat un model economico – matematic care se bazează pe teoria fluxului în rețele de transport și care stabilește cantitatea optimă de aprovizionat la un cost minim de transport. Algoritmul folosit este cel al lui Ford – Foulkerson.

Această problemă poate fi rezolvată și cu ajutorul tehnicii de calcul, de aceea in cadrul lucrării mai puteți gasi și un program informatic realizat in Turbo Pascal.

Cu ajutorul programului informatic firma reduce foarte mult efortul de calcul, acesta fiind de altfel principalul avantaj „obținerea unor rezultate bune cu un effort cât mai mic”. Teoria fluxului în rețele de transport și implicit și algoritmul lui Ford Foulkerson sunt foarte eficiente și facile în stabilirea cantității optime de aprovizionat la un cost minim de transport.

ANEXĂ

PROGRAM APELARE;

uses crt;

type articol=recorD

CASE BYTE OF

1:(NR:BYTE);

2:(VAL:REAL);

END;

var f:file of ARTICOL;

nume:string;

capac,cost:array[1..50,1..50] of real;

mm,NN,M,p,opt:byte;

VB:boolean;R,T,U:BYTE;

va:array[1..50,1..50] of real;

Min:real;Jmin:byte;

art:ARTICOL;

CONST SUM:ARRAY[1..50] OF REAL=(0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,

0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,

0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,

0,0,0,0,0,0,0,0,0,0,

0,0,0,0,0,0,0,0,0,0);

PROCEDURE Meniu;

BEGIN

clrscr;

textbackground(9);

textcolor(15);

gotoxy(18,5);

write('ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI 2001' );

gotoxy(18,10);

write('APLICATIE INFORMATICA LA S.C."PIATA DE GROS BUCURESTI – S.A." ');

gotoxy(18,20);

write('ABSOLVENTA: BABANAU COSTINA NICOLETA' );

delay(2000);

clrscr;

gotoxy(10,3);write('1…..PRELUARE DATE :');

gotoxy(14,4);write('***** din fisier ***** ');

gotoxy(14,5);write('***** de la tastatura ***** ');

gotoxy(10,7);write('2…..AFISARE DATE:');

gotoxy(14,8);write('***** pe ecran ***** ');

gotoxy(14,9);write('***** pe hartie ***** ');

gotoxy(10,11);write('3…..REZULTATE:');

gotoxy(14,12);write('***** calcul capacitate maxima ***** ');

gotoxy(14,13);write('***** afisare drum minim ***** ');

gotoxy(10,17);write('5….. !! IESIRE !!');

gotoxy(16,18);write('OPTIUNEA:');

end;

{***** Creare fisier date *****}

procedure creare;

begin

write('Numele fisierului:');readln(nume);

assign(f,nume);rewrite(f);

write('Numarul de noduri ale grafului:');

readln(NN);

art.NR:=nn;

write(f,art);

writeln('Legaturile intre noduri:');

for M:=1 to NN do

for P:=1 to NN do

if M=P then

begin

ART.VAL:=0;

WRITE(F,ART);

WRITE(F,ART);

end

else

begin

write(' (',M:3,',',P:3,') ',' ?');

readln(R);

if (R=0) then

begin

write('capac= ');

readln(ART.VAL);

write(f,art);

write('cost= ');

readln(ART.VAL);

write(f,art);

end

else

begin

ART.VAL:=1.0E+05;

WRITE(F,ART);

WRITE(F,ART);

end;

end;

close(f);

end;

{***** Afisare date *****}

procedure afisare;

begin {1}

write('Numele fisierului:');readln(nume);

assign(f,nume);reset(f);

if filesize(f)=0 then

writeln('Fisier vid!')

else

begin {2}

read(f,art);

nn:=art.NR;

for m:=1 to nn do

for p:=1 to nn do

begin {3}

IF M=P THEN

BEGIN

READ(F,ART); {CAP}

READ(F,ART) {COST}

END

else

BEGIN

READ(F,ART);

if ART.VAL<>1.0E+05 then

begin {4}

writeln(' capac[',m,',',p,']=',art.VAL:4:2);

READ(F,ART);

writeln(' cost[',m,',',p,']=',art.VAL:4:2);readln;

END {4}

ELSE

READ(F,ART);

END

END; {3}

writeln;

END;{2}

readln;

close(f);

END; {1}

procedure drum_minim;

begin

WRITE('NUME FISIER: ');READLN(NUME);

assign(f,nume);reset(f);

read(f,art);

nn:=art.NR;

{INCARCARE MATRICE CAPAC SI COST}

for m:=1 to nn do

for p:=1 to nn do

begin

READ(F,ART);

CAPAC[M,P]:=ART.VAL;

read(f,art);

cost[m,p]:=art.VAL;

end;

{CALCULEAZA PRIMA COLOANA DIN VA }

VA[1,1]:=0;

for P:=2 to nn-1 do

BEGIN

Va[1,P]:=cost[1,P];

WRITELN('VA[1,',P,']=',VA[1,P]:10:2);

END;

Va[1,NN]:=0;

WRITE('VA[1,',NN,']=',VA[1,NN]:10:2);

READLN;

{CALCULEAZA COLOANELE 2…NN-1 DIN VA}

vb:=false;

FOR P:=2 TO NN-1 DO

BEGIN

FOR M:=1 TO P-1 DO

VA[p,M]:=VA[M,P];

VA[p,P]:=0;

m:=p+1;

while m<=NN DO

begin

IF COST[P,M]=1.0E+05 THEN

VA[p,M]:=1.0E+05

ELSE

BEGIN

FOR U:=1 TO p-1 DO

IF VA[p,U]<>1.0E+05 THEN

SUM[p]:=SUM[p]+VA[p,U];

{writeln (sum[p]:10:3); readln;}

VA[p,M]:=SUM[p]+COST[P,M];

{ writeln(va[p,m]:10:3);readln;}

END;

m:=m+1;

end;

FOR U:=1 TO NN DO

WRITELN('VA[',p,',',U,']=', VA[p,U]:10:3);

READLN;

end;

for m:=1 to nn-1 do

va[nn,m]:=va[m,nn];

va[nn,nn]:=0;

FOR U:=1 TO NN DO

WRITELN('VA[',nn,',',U,']=', VA[nn,U]:10:3);

READLN;

U:=0;

REPEAT

U:=U+1;

UNTIL VA[nn,U]<>0;

MIN:=VA[nn,U];

jmin:=u;

FOR P:=U+1 TO NN DO

IF (VA[nn,P]<>0) AND (VA[nn,P]<MIN) THEN

begin

MIN:=VA[nn,P];

jmin:=p;

end;

writeln('COSTUL DRUMULUI ESTE:',min:15:3);WRITELN;

READLN;

write('Drumul trece prin nodurile…..:');

write(21,' ');

write(jmin,' ');

while jmin>1 do

for u:=1 to jmin-1 do

if (cost[u,jmin]<>1.0e+05) then

begin

write(u,' ');

jmin:=u;

end;

writeln;

readln;

End;

BEGIN

Meniu;

repeat

gotoxy(26,18);

clreol;

readln(opt)

until

(opt>0) and (opt<7);

while opt<>5 do

begin

clrscr;

if(opt=1) then

creare;

case opt of

2:afisare;

3:drum_minim;

end;

Meniu;

repeat

gotoxy(26,18);

clreol;

readln(opt);

until (opt>0)

and (opt<7);

end;end.