Posibilitati DE Imbunatatire A Gestiunii Riscului Valutar In Cadrul B.c. ,,mobiasbanca Gsg” S.a
POSIBILITĂȚI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A GESTIUNII RISCULUI VALUTAR ÎN CADRUL B.C. ,,MOBIASBANCĂ-GSG” S.A.
CUPRINS
ABSTRACT
RÉSUMÉ
LISTA ABREVIERILOR
LISTA FIGURILOR
LISTA TABELELOR
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. BAZELE METODOLOGICE PRIVIND CONCEPTUL ȘI IDENTIFICAREA RISCULUI VALUTAR
Aspecte teoretice privind conceptul de risc valutar
Strategia gestiunii riscului valutar în sistemul bancar
CAPITOLUL II. POSIBILITĂȚI DE IMPLEMENTARE A METODELOR ȘI TEHNICILOR DE GESTIUNE A RISCULUI VALUTAR ÎN CADRUL B.C.”MOBIASBANCĂ-GSG”S.A
2.1. Administrarea potențialului valutar și evaluarea riscului pentru B.C.” Mobiasbancă-GSG”S.A
2.2. Posibilități de optimizare a gestiunii riscului valutar în cadrul
B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
GRAFICUL CALENDARISTIC DE EXECUTARE A PROIECTULUI DE LICENȚĂ
FIȘA DE EVALUARE A PROIECTULUI DE LICENȚĂ
LISTA ABREVIERILOR
GSG – Groupe Societe Generale
B.C. – Bancă Comercială
B.N.M. – Banca Națională a Moldovei
RM – Republica Moldova
S.A. – Societate pe acțiuni
CNT – Capital Normativ Total
VaR – Value at Risk
SAB – sistemul automatizat bancar
LISTA FIGURILOR
Fig. 1.1. Clasificarea incertitudinii………………………………………………………………………………..11
Fig. 1.2. Fluctuațiile cursului oficial al leului moldovenesc……………………………………………..11
Fig. 1.3. Componentele expunerii la riscul valutar………………………………………………………… 12
Fig. 1.4. Etapele procesului de gestiune a riscului valutar ……………………………………………….15
Fig. 2.1. Situația valutară în numerar și cota de piață a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A.,
2012-2014……………………………………………………………………………………………………….. 21
Fig. 2.2. Situația valutară prin virament a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A.,
2012-2014………………………………………………………………………………………………………………..22
Fig. 2.3. Structura portofoliului de credite pe valute la B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A., 31.12.2014………………………………………………………………………………………………………….22
Fig. 2.4. Veniturile înregistrate pe seama operațiunilor valutare de către B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. pe parcursul anului 2014………………………………………………………………………..23
LISTA TABELELOR
Tabelul 1.1. Factorii de bază ce determină riscul valutar………………………………………….13
Tabelul 1.2. Diversificarea portofoliului bancar……………………………………………………….18
Tabelul 1.3. Deosebirile dintre contractele la termen futures și forward……………………..20
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Orice activitate bancară comportă un risc. De aceea, riscul există permanent, el însoțind ca o umbră toate afacerile băncii, producîndu-se sau nu, în funcție de condițiile care i se creează.În acest context riscul valutar este unul, care fiind neglijat produce efecte negative asupra rentabilității financiare a băncii, precum și a stabilității acesteia. Din momentul în care banca comercială efectuează operațiuni pe piața valutară, apare necesitatea din partea acesteia de a gestiona riscul valutar.
Conform practicii internaționale pentru estimarea corectă a acestui tip de risc se recomandă utilizarea concomitentă a mai multor metode, tehnici de identificare a acestuia. Dat fiind faptul că B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A., se situează printre băncile care efectuează operațiuni pe piața valutară, este supusă în permanență riscului valutar, astfel pentru ținerea acestuia sub control banca a elaborat politica internă de gestiune a acestui risc. Pe parcursul practicii tehnologice și de licență efectuate în cadrul B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A., am observant că gestiunea acestui tip de risc prezintă o importanță indiscutabilă pentru banca dată, din aceste considerente tema selectată ne va permite ințelegerea necesității gestiunii riscului valutar, și propunerea unor metode tehnici de gestiune a acestuia utilizate de către alte bănci comerciale atît din cadrul sistemului bancar autohton, cît și cele înternaționale.
Problema cerectării. Studiul efectuat asupra politicii de gestiune a riscului valutar din cadrul B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. va permite identificarea neajunsurilor acesteia și reeșind din metodele și practicile utilizate de alte bănci, autorul va formula unele propuneri de îmbunătățire a acestei politici.
Obiectul cerecetării îl constituie gestiunea riscului valutar, de către B.C. ” Mobiasbancă-GSG ” S.A.
Obiectivele cercetării sunt următoarele:
definirea riscului valutar;
analiza politicii de gestiune a riscului valutar din cadrul B.C.” Mobiasbancă-GSG ”S.A;
reevaluarea și finanțarea riscului valutar în cadrul instituției bancare date;
metode de gestiune a riscului valutar în cadrul B.C.” Mobiasbancă-GSG ”S.A;
Scopul cercetării constă în estimarea metodelor și tehnicilor manageriale de gestionare optimă a riscului valutar și a minimizării acestuia.
Scopul cerecetării impune următoarele sarcini:
estimarea bazelor teoretice referitor la gestionarea și minimizarea riscului valutar;
analiza administrării potențialului valutar și evaluarea riscului pentru instituția bancară din Republica Moldova;
elaborarea și argumentarea propunerilor de gestionare și minimizare a riscului valutar în cadrul B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A.
Metodologia cercetării. În scopul atingerii obiectivelor autorul a utilizat atît metode practice cît și metode statistice, comparații care vor permite atingerea obiectivelor propuse.
Baza metodologică studiată. La elaborarea lucrării au fost utilizate sursele, atât teoretice cât și practice, ale specialiștilor autohtoni și străini, ce activează în domeniul bancar, articole ale presei periodice din domeniu, precum și date statistice și indicatori ai activității băncilor comerciale.
Baza experimentală a cercetării practice o constituie B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. din sistemul bancar autohton în cadrul căruia s- a desfășurat stagiul de practică tehnologică și de licență.
CAPITOLUL I. BAZELE METODOLOGICE PRIVIND CONCEPTUL ȘI IDENTIFICAREA RISCULUI VALUTAR
1.1. Aspecte teoretice privind conceptul de risc valutar
Orice activitate bancară comportă un risc. De aceea, riscul există permanent, el însoțind ca o umbră toate afacerile băncii, producîndu-se sau nu, în funcție de condițiile care i se creează. Activitatea de zi cu zi, în bancă, mai ales în această perioadă de tranziție economică dură se caracterizează prin existența unor riscuri (Anexa1). În scopul protejării de către acestea, băncile utilizează instrumente, tehnici și metode specifice de minimizare sau evitare a influenței lor negative asupra activității bancare metode de identificare a riscurilor și evitare a lor.
Riscul valutar este asemanator cu riscul de dobândă, însă pierderile băncii sunt determinate de variația ratei de schimb. El se poate întîlnii în mare măsura și la societățile nebancare cu activitate internațională. În cazul băncii, riscul valutar este cu atât mai mare cu cât bilanțul său cuprinde mai multe valori exprimate în monede străine. Mai mult chiar, riscul se poate extinde și în afara bilanțului prin angajamentele extrabilanțiere acceptate sau acordate de bancă.Gestiunea sa urmărește menținerea unui echilibru între active și pasive, respectiv între angajamente primite și acordate de bancă, astfel încît pierderile datorate modificării cursului de schimb să se compenseze cu cîstiguri din partea cealaltă a bilanțului. Este bine ca acest echilibru să se realizeze pentru fiecare deviză în parte.
Unii autori [18, p.125], definesc riscul ca un angajament purtînd o incertitudine dată, cu o probabilitate de cîștig sau prejudiciu, fie acestea din urmă degradare sau pierdere.
În dicționarul de management, editat la Paris, se menționează că riscul înglobează patru idei [6, p.114]:
idee de pericol sau de primejdie – este factorul de temut;
idee a costului, strîns legată de precedenta – măsura acestui cost se evaluează în termeni care arată gravitatea riscului;
idee de măsură posibilă a evenimentului și exprimată în termeni care denotă frecvența;
idee de prezentare deliberată a unui pericol determinat, în vederea obținerii unui avantaj;
Riscul bancar are două componente:
certitudinea – reprezintă situația în care sunt cunoscute în prealabil toate circumstanțele;
incertitudinea – situația în care nu se cunoaște cu precizie viitorul. Poate fi incertitudine din lipsa informației și incertitudine având la bază un suport informațional numit risc. Fără existența ambelor componente, nu se poate vorbi despre risc (vezi figura 1.1.).
Fig. 1.1. Clasificarea incertitudinii [9, p.42]
Riscul valutar în ansamblul riscurilor financiar-bancare în perioada actuală, marcată de complexitatea și diversificarea tot mai accentuată a tipurilor de tranzacții care se derulează pe piața valutară, problematica riscului cursului de schimb a cunoscut o dezvoltare fără precedent.
În literatura de specialitate există diverse definiții ale riscului valutar, toate însă gravitînd în jurul a trei piloni:
averea acționarilor;
activele firmei;
poziția financiară a firmei.
Convertibilitatea monedei naționale, date fiind avantajele atrase pentru ansamblul economiei unei țări, reprezintă un obiectiv economic important, a cărui realizare implică: creștere economică, stabilitate pe plan intern, manifestare nestînjenită a mecanismelor economiei de piață, bogăție la nivel național, pondere semnificativă în comerțul sau finanțele internaționale.
Evoluția cursului de schimb reprezintă unul dintre vectorii analizei economice, dată fiind puterea de sinteză pe care o are în economie prețul, în general, și prețul monedei naționale în raport cu alte valute, în particular. Evoluția cursului valutar în Republica Moldova este reprezentat în figura de mai jos.
Fig. 1.2. Fluctuațiile cursului oficial al leului moldovenesc [16]
Cursul de schimb, în condițiile stabilirii lui de către piață, redă sintetic semnale privind puterea de cumpărare a monedei, stabiltatea economică și gradul de încredere în viitorul economiei, situația din sectorul schimburilor externe, performanțele politicii economice aplicate.
Unul dintre cele mai importante riscuri cu care se confruntă agenții economici în activitatea lor este reprezentat de riscul valutar. El apare în momentul în care valoarea unui instrument financiar fluctuează, datorită schimbărilor nivelului de piață al cursului valutar [17].
Riscul valutar exprimă probabilitatea ca o variație a cursului valutar pe piață să influențeze negativ marja dobânzii bancare. La originea acestui risc se află operațiile bancare în valută: pasivele și activele externe. Aceste elemente sunt integrate în bilanțul societății bancare prin conversie în moneda națională la cursul zilei. Variația acestui curs poate antrena pierderi sau câștiguri, independente de eforturile băncii sau de calitatea managementului său.
Ca și în cazul celorlalte forme ale riscului de piață și pentru riscul valutar expunerea potențială la risc depinde de mărimea diferenței dintre activele și pasivele dintr-o anumită grupă.
Expunerea la riscul valutar se poate descompune în trei componente (vezi figura 1.3.) expunerea generată de activitățile internaționale prin consolidare bilanțieră, expunerea tranzacțională și așa numita expunere economică.
Fig.1.3. Componentele expunerii la riscul valutar [4, p.117]
1. Expunerea de translație apare în cazul băncilor cu activitate internațională: societățile afiliate trebuie să raporteze date și să-și c prin conversie în moneda națională la cursul zilei. Variația acestui curs poate antrena pierderi sau câștiguri, independente de eforturile băncii sau de calitatea managementului său.
Ca și în cazul celorlalte forme ale riscului de piață și pentru riscul valutar expunerea potențială la risc depinde de mărimea diferenței dintre activele și pasivele dintr-o anumită grupă.
Expunerea la riscul valutar se poate descompune în trei componente (vezi figura 1.3.) expunerea generată de activitățile internaționale prin consolidare bilanțieră, expunerea tranzacțională și așa numita expunere economică.
Fig.1.3. Componentele expunerii la riscul valutar [4, p.117]
1. Expunerea de translație apare în cazul băncilor cu activitate internațională: societățile afiliate trebuie să raporteze date și să-și consolideze rezultatele financiare în moneda țării de referință, a societății mamă. Conversia se poate face la cursul zilei sau la cursul mediu pentru perioada de raportare. Este un risc ce poate fi acoperit prin hedging.
2. Expunerea tranzacțională rezultă din aceea că o serie de operații se desfășoară în valută iar cursul poate fluctua, influențând astfel marja în țara de referință. Poate deveni semnificativă pe termen scurt (sub un an), dar poate fi minimizată prin hedging.
Acest tip de risc e legat de incertitudinea valorii tranzacției în monedă națională în viitor și apare ori de câte ori o companie se angajează într-o tranzacție de vânzare sau de cumpărare operată în valută.
3. Expunerea economică reflectă influența fluctuațiilor cursurilor valutare asupra valorii băncii. Este relevantă dacă se exprimă în moneda țării de referință. Valoarea de piață a băncii este ca și în cazul activelor financiare, calculată ca fiind valoarea actuală a tuturor veniturilor realizate în toate valutele de operare. Actualizarea se face folosind costul mediu ponderat al capitalului.
Riscul valutar pentru exportator apare în situația în care la data plății sumei, valuta în care s-a efectuat tranzacția valuta de contract are o putere de cumpărare mai mică, deci în momentul încheierii contractului. Respectiv, pe intervalul ce s-a scurs, valuta de contract a suferit o depreciere.
Riscul valutar pentru importator apare în situația în care la data plății valuta în care s-a încheiat tranzacția are o putere de cumpărare mai mare decît în momentul încheierii contractului. Respectiv pe intervalul acesta de timp valuta de contract s-a reapreciat.
Asupra riscului valutar influențează un șir de factori, printre care enumerăm factorii la macronivel (sau nivelul economiei naționale), la mezonivel (la nivelul instituțiilor bancare) și la micronivel (la nivelul agenților economici) (vezi tabelul 1.1.).
Tabelul 1.1. Factorii de bază ce determină riscul valutar [3, p.69]
Fiecare din aceste grupe de factori acționează în sens de formare și modificare (+/-) a etalonului monetar național care este acceptat în operațiuni pe piața monetară internațională.
În față cu riscul valutar două atitudini sunt concepute. Fie agentul economic se protejează administrând riscul, fie suportă consecințele lui financiare. În contextul actual al economiei caracterizate prin flotarea monedelor și oscilarea în amploare mare a cursurilor valutare, gestiunea riscului valutar devine o necesitate.
1.2. Strategia gestiunii riscului valutar în sistemul bancar
Specificul economiei internaționale implică sistemul bancar în mod deosebit în sistemul riscurilor economice externe. Analiza riscurilor economice externe presupune metode de lucru care nu se rezumă la simpla analiză financiară și de bilanț deoarece procedeele tradiționale ar conduce la respingerea tuturor operațiunilor.
Pentru bancă e importantă elaborarea unei strategii de gestiune a riscurilor. Aceasta include un șir de probleme de la monitoring-ul riscului până la evaluarea dimensiunii lui. Important e de știut că băncile activează în domenii care după determinare se referă la riscante și pentru ele nu există întrebarea de a evita riscul sau nu.
Strategia gestiunii riscului valutar în sistemul bancar include elaborarea politicilor, deciziilor pe baza utilizării la timpul oportun și succesiv a tuturor posibilităților de dezvoltare a activității valutare a băncii și concomitent întreținerea riscului la un nivel administrat. Aceasta pune personalul bancar specializat în fața complexității luării deciziilor și cere o pregătire multilaterală, rapiditate în gândire și acțiune. Evaluarea se bazează, în primul rând, pe calitatea personalului, în al doilea rând, pe încrederea reciprocă și strânsa colaborare în direcțiile de monitoring și gestiune a riscurilor bancare. În activitatea bancară acest fapt e foarte important pentru că deciziile personalului bancar se referă la sume importante ce urmează să fie luate într-un interval scurt de timp. Gestiunea modernă a riscului bancar presupune (Anexa 2):
identificarea riscurilor, are în vedere identificarea pozițiilor riscante care pot afecta rezultatul băncii;
cuantificarea riscurilor, presupune exprimarea în cifre a posibilelor efecte ale producerii unei situații de risc asupra profitului bancar;
elaborarea unei politici adecvate de gestionare a riscurilor prin aplicarea unor instrumente specifice;
controlul riscurilor este necesar a se verifica dacă reglementările bancare sunt respectate și dacă instrumentele de gestiune sunt corect aplicate;
evaluarea performanțelor, presupune măsurarea performanțelor obținute în urma acoperirii expunerilor la risc, arătând punctele tari și punctele slabe ale gestionării riscurilor.
Însumînd diverse accepțiuni, putem constata că riscul bancar reprezintă incertitudinea față de posibilitățile de încasare a unor cîștiguri viitoare sau a valorii plasamentului.
Pentru sistemul bancar riscul valutar reprezintă o preocupare inevitabilă și permanentă. Principiile gestiunii lui includ câteva blocuri de probleme[12, p.47]:
1. Determinarea și evaluarea care constă în: prognozarea riscului valutar; determinarea riscului valutar.
2. Controlul se referă la: coordonarea controlului riscului în toate serviciile bancare ce au legătură cu tranzacțiile valutare; stimularea economică la diminuarea riscului valutar; monitoring-ul eficacității procedeelor de gestiune a riscului valutar.
3. Finanțarea privește: utilizarea resurselor disponibile; folosirea strategiei „situațiilor imprevizibile”.
4. Managementul cuprinde: răspunderile și obligațiile conducerii; claritatea politicii și structurii gestiunii riscului valutar; scopurile și sarcinile managementului.
În Republica Moldova posibilitățile de gestiune și asigurare a riscului valutar sunt limitate din cauza condițiilor specifice caracteristice perioadei de tranziție, precum și din cauza lipsei de pregătire și de experiența a personalului în această materie. De aceea elaborarea unui model global de gestiune și asigurare a riscului valutar în economia moldovenească într-o perioadă de maximă fluctuație reprezintă o necesitate de necontestat.
Gestiunea riscului valutar este un proces permanent care poate fi descompus în mai multe stadii (vezi figura 2.2.).
Definirea expunerii și identificarea practic a tipurilor de expuneri care pot afecta banca ocupă cea mai mare parte a timpului dedicat procesului de gestiune a riscului valutar. Este o operație care trebuie reluată periodic, de regulă la sfârșitul fiecărui trimestru pentru o instituție dinamică; societățile bancare de talie mai mică și cu poziții globale reduse ca mărime pot efectua operația anual.
Fig.1.4. Etapele procesului de gestiune a riscului valutar [7, p. 126]
Evaluarea riscului este o operație care consumă puține resurse și presupune determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valută din portofoliu în contextul volatilității anticipate pentru fiecare piață valutară; datorită ipotezelor referitoare la volatilitatea piețelor valutare se determină de fapt un set de expuneri probabile sau se poate calcula valoarea expunerii generate de modificarea cu un procent a cursului unei valute.
Etapa a treia constă în controlul riscului cuprinde următoarele proceduri: formularea politicilor băncii, desemnarea persoanelor autorizate să angajeze banca în operațiuni valutare, procedurile de determinare a expunerii la risc, definirea strategiilor de gestiune a riscului valutar, stabilirea limitelor interne pentru expunerea valutară maximă pentru fiecare valută gestionată, implementarea unor indicatori de performanță pentru aprecierea calității operațiilor valutare angajate de personalul băncii.
Ultima etapă este executarea tranzacțiilor. Operațiile sunt executate pentru clienți dar acum este vorba în principal de operațiile cu caracter corectiv, impuse de o gestiune prudentă în limitele expunerii maxime stabilite de politica valutară a băncii respective. Aceste operații sunt angajate după o analiză a portofoliului total și a portofoliului de instrumente derivate folosit pentru hedging. Aceste două portofolii sunt monitorizate constant, iar valoarea lor este în permanență actualizată în funcție de variația cursului pe piețele pe care operează banca (marked to market).
Apariția riscului valutar în sistemul bancar e legată de situația pozițiilor valutare ale băncii. Riscul valutar apare numai în cazul pozițiilor valutare deschise, atunci când datoriile și creanțele pe o valută nu coincid. Dacă suma creanțelor e mai mare decât suma datoriilor pe o monedă străină, poziția valutară va fi lungă (long), în caz invers scurtă (short). Pentru a evita riscul valutar instituțiile bancare trebuie să tindă să-și închidă permanent pozițiile valutare. Însă această situație nu este posibilă și nici convenabilă. De aceea se poate de considerat că gestiunea riscului valutar pentru o bancă este mai întâi de toate administrarea veniturilor și cheltuielilor în urma tranzacțiilor valutare.
Și fiindcă pozițiile valutare nu pot fi permanent închise gestiunea riscului valutar pentru o bancă se rezumă mai întâi de toate la administrarea veniturilor și cheltuielilor în urma tranzacțiilor valutare. Totodată și autoritățile monetare ale țărilor controlează pozițiile valutare deschise ale băncilor comerciale prin intermediul unor restricții. În Republica Moldova B.N.M. le permite instituțiilor bancare să-și gestioneze pozițiile valutare deschise în corespundere cu Hotărârea Consiliului de Administrație a B.N.M. prin intermediul limitelor zilnice stabilite care periodic sunt revăzute.
În cazul în care limita poziției valutare deschise este depășită sistematic, B.N.M. poate priva banca autorizată de dreptul de a avea poziție valutară deschisă.
Pentru a opera cu prudență asupra activelor și pasivelor sale valutare B.N.M. a adoptat Regulamentul cu privire la poziția valutară deschisă din 28/11/1997 [17]. În scopul diminuării riscului valutar al băncilor, Banca Națională a Moldovei stabilește următoarele limite privind raportul poziției valutare deschise:
a) raportul poziției valutare deschise lungi la fiecare valută străină nu trebuie să depășească „+10%”;
b) raportul poziției valutare deschise scurte la fiecare valută străina nu trebuie să fie mai mic de „-10%”;
c) suma raporturilor pozițiilor valutare deschise lungi la toate valutele nu trebuie să depășească „+20%”;
d) suma raporturilor pozițiilor valutare deschise scurte la toate valutele nu trebuie să fie mai mică de „-20%”.
Raportul poziției valutare deschise este prezentat în procente la sfîrșitul lunii și ca medie lunară pentru perioada respectivă pentru valutele străine sus-menționate. Informația privind poziția valutară agregată pe sistemul bancar al Republicii Moldova se publică lunar pînă în ultima zi a lunii următoare celei de raportare. Astfel poziția valutară agregată pe sistemul bancar în Banca Națională a Republicii Moldova pentru luna martie 2015 este prezentată în (Anexa 3).
Banca Comercială îndeplinește raportul privind poziția valutară conform (Anexa 4). Raportul dintre suma activelor bilanțiere în valută străină și suma obligațiunilor bilanțiere în valută străină nu trebuie să depășească „+25%” sau să fie mai mic de „-25%”.
Limita stipulată la punctul dat nu se răsfrânge asupra băncilor la care atât suma activelor bilanțiere în valută străină cât și suma obligațiunilor bilanțiere în valută străină nu va depăși, separat pentru fiecare din acestea, 10 la sută din mărimea capitalului normativ total.
Întrucât băncile utilizează în tranzacțiile sale valutare diferite monede străine, nu toate activele sau pasivele sunt expuse în aceeași măsură la risc. Iată de ce e necesar de vorbit nu numai de gestiunea poziției valutare a fiecărei monede aparte, dar și de administrarea ansamblului de active ce compun portofoliul valutar.
Deoarece reducerea tuturor riscurilor prin asigurarea riscurilor individuale nu reprezintă singurul element luat în considerație, trebuie determinat nivelul riscului acceptabil, adică momentul când balanța dintre obiectivele maximalizării profitului și ale minimalizării riscului este echilibrată. O posibilitate ar fi păstrarea valutelor cu diferite grade de risc a valutelor bine asigurate, asigurând în final un anumit venit minim și acceptând riscuri mari numai pentru o proporție redusă dintre active. În acest fel se realizează o îmbinare între sentimentul de siguranță cu neliniștea participării la joc.
În cazul evaluării riscului portofoliului valutar se urmărește indicatorul de rentabilitate ale cărui valori sunt incerte datorită naturii problemei. Cel mai des riscul portofoliului valutar se asimilează cu dispersia în jurul valorii medii sau în jurul valorii anticipate a rentabilității.
Dacă se face evaluarea rentabilității R(P) la m momente, atunci rentabilitatea medie (P) a portofoliului și dispersia corespunzătoare D2[R(P)] sunt respectiv:
(1.1)
(1.2)
unde:
Ri – e ste coeficientul de rentabilitate al portofoliului la momentul evaluării i, 1 i m.
Un aspect foarte important al conceptului de risc asociat unui portofoliu valutar este diversificarea portofoliului. Diversificarea portofoliului, în general conduce la o diminuare a riscului acestuia în raport cu așa numitele riscuri individuale care corespund valutelor componente. Afirmația are un suport natural intuitiv. În dependență de monedele ce compun portofoliul valutar pot apărea câteva situații.
Trebuie de remarcat că riscul portofoliului valutar nu poate fi mai mic decât riscul fiecărei componente, ci doar decât riscul cel mai mare al acestor componente [9, p.42]. Faptul că riscul portofoliului apare ca o medie ponderată cu ponderi de sumă unu sau mai mică decât unu înseamnă o netezire sau o diminuare a riscului portofoliului față de componentele sale cele mai riscante.
Gestiunea portofoliului valutar nu trebuie să se limiteze la administrarea, propriu zisă a portofoliului format din monede străine dar a portofoliului întreg format atât din active străine cât și din active naționale. Diversificarea ce presupune folosirea activelor naționale cu activele străine, contribuie la micșorarea riscului (vezi tabelul 2.1).
Tabelul 1.2. Diversificarea portofoliului bancar [9, p. 36]
Portofoliul care nu este apărat de riscul valutar, se caracterizează printr-o abatere pătratică medie mai mică decât abaterile pătratice medii pe fiecare tip de activ în parte. În cazurile când e posibilă asigurarea riscului valutar, riscul total ce caracterizează investițiile în portofoliu se diminuează și mai mult. De aici reiese necesitatea hedgingului riscului valutar.
În concluzie putem spune că riscul valutar poate fi gestionat în doua maniere diferite: prin imunizare și prin acoperire a riscului valutar.
Imunizarea presupune ajustarea periodică a pozițiilor valutare ale băncii pentru a suprima pozițiile lungi sau scurte. Este o operație relativ scumpă căci impune costuri de gestiune relativ ridicate și prezintă și un cost de oportunitate: nu permite să se speculeze o anumită poziție în funcție de trend-ul cursului valutar.
Acoperirea riscului valutar se aplică pe scară largă, presupune asumarea unor riscuri rezonabile, anticipate, și se realizează prin intermediul instrumentelor financiare derivate.
Instrumentele financiare derivate pot elimina sau reduce riscul valutar, dar în același timp pot crea sau accentua alte riscuri.
Metoda de asigurare aleasă va depinde mai întâi de toate de cheltuielile efectuate pentru realizarea ei și de mărimea capitalului agentului economic ce se supune acestui risc și nu, în ultimul rând, de termenul utilizării ei.
Din această cauză se disting mai multe tipuri de hedging. În funcție de tehnica realizării, se disting:
hedging pe termen scurt (vânzarea contractelor futures, options);
hedging pe termen lung (acționarea contractelor futures, options).
În funcție de obiective, există câteva tipuri de hedging:
hedging pur este utilizat pentru evitarea riscurilor de preț, dar în prezent practic nu se mai folosește;
hedging cu elemente de arbitraj are scopul de a realiza beneficii pe seama unei eventuale modificări favorabile a prețurilor.
Operațiunile forward presupun o tranzacție de valută al cărui contract și curs se stabilește la momentul t1 ,iar mișcarea efectivă a semnelor tranzacționale are loc la momentul tn, la cursul valutar convenit în contract.
Partea pozitivă a riscului valutar pe piața forward constă în posibilitatea mai mare de manevră, în deosebi dacă operațiunea forward nu se efectuează pe anumite active și pasive. În timp ce operațiunile spot trebuie să se realizeze imediat sau peste un interval foarte mic de timp, contractele forward lasă timp pentru exercitarea controlului și adoptarea unor rectificări.
Operațiunile futures cu valută constă în asumarea prin contract de către părți, a obligației de a cumpăra sau vinde o sumă în valută la o anumită dată viitoare prețul fiind stabilit în momentul încheierii contractului, obiectivul operatorilor nefiind primirea sau livrarea efectivă a valorii tranzacționate, ci obținearea unei diferențe favorabile la cursul valutar, între ziua încheierii contractului și cea a lichidării poziției.
Avantajele asigurării riscului valutar prin intermediul contractelor futures constau în primul rînd în posibilitatea de transmitere a riscului incertitudinii prognozării cursului valutar asupra intermediarilor (bursei) și în doilea rind lichiditatea poziției futures.
Tabelul 1.3. Deosebirile dintre contractele la termen futures și forward [2, p. 123]
Desavantajele operațiunilor futures în procesul de hedging valutar sunt legate în mare măsură de neelasticitatea pieței futures.
Opțiunile sunt contracte standardizate încheiate între vînzătorul opțiuni și cumpărătorul opțiuni prin care primul vinde celui de-al doilea dreptul de a cumpăra sau de a vinde o monedă negociată. După natura acestor contracte se disting două tipuri de opțiuni: cele de cumpărare (call) și cele de vînzare (put). Cumpărătorul unei opțiuni ’’call’’are dreptul (dar nu și obligația), de a cumpăra la o anumită dată, la un curs de exercitare stabilit, o anumită valută, contra plății primei (prețul opțiunii). În mod similar opțiunea ’’put’’ dă dreptul cumpărătorului la vînzarea valutei respective. Elementul critic este evoluția cursului valutar. În cazul creșterii acestuia (peste mărimea primei), cumpărătorul de ’’call’’ va fi avantajat și va exercita opțiunea, vînzătorul rămînînd în pierdere. În cazul scăderii cursurilor, cumpărătorul de ’’put’’ va fi avantajat în dauna vînzătorului. Operațiunile cu opțiuni în scopul acoperirii riscului valutar rezultă din variația cursului de schimb valutar, pentru care operatorul are o poziție lugă sau scurtă la bursă.
Tehnica swap. Operațiunile complexe de gen swap exprimă tranzacția dintre două părți pentru a preschimba o cantitate anumită dintr-o monedă, pe o cantitate din altă monedă, umănd ca după o perioadă de timp fiecare dintre părți să restituie cantitățile de monedă cu care s-a efectuat schimbul. Operațiunile swap se efectuează pe două piețe – valutară și de capital.
În cadrul acestui capitol autorul a definit noțiunea de risc valutar, a explicat cauzele apariției riscului valutar, importanța gestionării acestui risc pentru bancă, precum și instrumentele de gestiune a acestui risc.
CAPITOLUL II. POSIBILITĂȚI DE IMPLEMENTARE A METODELOR ȘI TEHNICILOR DE GESTIUNE A RISCULUI VALUTAR ÎN CADRUL B.C.”MOBIASBANCĂ-GSG”S.A.
2.1. Administrarea potențialului valutar și evaluarea riscului pentru B.C.” Mobiasbancă-GSG” S.A.
Aprecierea riscurilor atît pentru B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. cît și pentru alte bănci din sistemul bancar este o etapă complicată deoarece este o procedură care necesită anumite instrumente specifice. Aceste instrumente nu întotdeauna pot fi găsite, sau se dovedesc a fi eficiente. Dacă pentru unele tipuri de riscuri este elaborată o metodologie destul de vastă de apreciere, pentru altele ea nu există sau este foarte subiectivă. Astfel limitele expunerii la riscul valutar de căte B.C.” Mobiasbancă-GSG ”S.A. sunt reevaluate regulat, așa încît să reflecte schimbările potențiale în volatilitatea ratelor de schimb și în politica generală de risc a băncii.Conform celor expuse în primul capitol, riscul valutar apare atunci cînd banca este antrenată în operațiuni valutare, posedă poziția valutară deschisă. B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. la fel are poziția valutară deschisă, în acest sens vom prezenta principalele tipuri de operațiuni valutare în care a fost antrenată banca în anul 2012.
Deși nu am avut accesul la Raportul privind poziția valutară deschisă, informația prezentată mai jos ne demonstrează că riscul valutar la B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. este prezent, rămîine doar de analizat cum este gestionat acest tip de risc.
Conform raportului anual 2014, a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A., observăm că aceasta se află printre primele bănci la capitolul operațiuni valutare, fiind prezentă atît pe piața valutară în numerar (casele de schimb valutar), cît și pe piața valutară fără numerar.
Fig. 2.1. Situația valutară în numerar și cota de piață a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A., 2012-2014 [elaborat de autor în baza sursei 15]
Conform figurei de mai sus, observăm că rulajul valutelor în numerar pentru anul 2014 a constituit 4,189.1 mln. Dolari SUA, cea ce reprezintă o creștere cu 5.56% față de anul precedent. Astfel, pe acest segment de piață B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. a înregistrat o creștere a cotei cu 4,97 %, de la 6,81 % în anul 2013 și pînă la 11,78% în anul 2014.
Cea ce ține de piața valutară fără numerar, la acest capitol B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A., este mult mai activă, putem spune cu siguranță ca practic este unul din cei mai importanți participanți la piața valutară înternă, datorită numărului mare de clienți atît importatori cît și exportatori. Operațiunile de transfer efectuate de acestă bancă pe parcursul anului 2014 la fel au înregistrat un trend pozitiv, înregistrînd o cotă de 19,75 %, cu 0,89 % în creștere față de anul 2013. Aceasta putem observa din figura de mai jos.
Fig. 2.2. Situația valutară prin virament a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A., 2012-2014 [elaborat de autor în baza sursei 15]
B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A.,acordă credite bancare atît în lei cît și în valută. În figura de mai jos observăm că din total portofoliul de credite a băncii, la 31.decembrie.2012, creditele în lei au constituit circa 44,93%, pe locul doi se clasează creditele în euro deținînd cota de 33,98 %, iar creditele în dolari au o pondere de 21,09%.
Fig. 2.3. Structura portofoliului de credite pe valute la B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A., 31.12.2014 [elaborat de autor în baza sursei 15]
Dacă să efectuăm o comparație generală a portofoliului de credite cu anii precedenți, acesta a înregistrat o creștere, însă cotele creditelor pe valute fiind cam aceleași.
Din figura de mai jos observăm veniturile realizate de B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. pe seama operațiunilor valutare, din care se observă că ponderea cea mai mare revine operațiunilor de conversie.
Fig. 2.4. Veniturile înregistrate pe seama operațiunilor valutare de către B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. pe parcursul anului 2014 [elaborat de autor în baza sursei 15]
Deoarece gestiunea riscurilor poate fi privită atît ca proces, cît și ca sistem, noi vom utiliza numai instrumente de apreciere bine fundamentate pentru ca estimările obținute să prezinte valoare pentru sistemul respectiv.
Expunerea totală la riscul valutar se calculează prin însumarea totală a expunerii la risc a tuturor valutelor în particular. B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. calculează doi indicatori de estimare a riscului valutar: poziția valutară individuală și poziția valutară globală.
Poziția valutară individuală se calculează pentru fiecare valută; pentru bancă activele și pasivele într-o valută dată se gestionează ca o minibancă, relativ separat de celelalte active și pasive. Pentru fiecare valută se compară activele cu pasivele; din această comparație pot rezulta două poziții distincte:
poziția valutară scurtă – atunci când activele sunt mai mici decât pasivele;
poziția valutară lungă – atunci când activele sunt mai mari decât pasivele.
O anumită poziție valutară poate deveni favorabilă sau nefavorabilă pentru bancă în funcție de evoluția cursului valutar.
Poziția valutară globală se definește ca soldul net al creanțelor în devize față de pasivele în devize, ambele convertite în moneda de referință pentru comparabilitate.
Expunerea băncii la riscul valutar se măsoară prin amploarea poziției valutare individuale gestionată separat pentru fiecare valută. Banca poate calcula rapid la sfârșitul fiecărei zile (și chiar pe parcursul zilei) expunerea la risc ca pierderea potențială în cazul unei variații adverse a cursului pentru fiecare valută.
Situația ideală este cazul în care riscul se calculează și se controlează încontinuu. Acest fapt nu este posibil, însă este absolut necesar de efectuat în fiecare dimineață aprecierea riscului, luînd ca bază situația creată la sfîrșitul zilei precedente și rata de schimb precedentă.
Ratele de schimb se pot modifica permanent, de aceea informația obținută cîteva zile mai înainte își pierde repede actualitatea ca mijloc de luare a deciziilor. Calcularea riscului trebuie efectuată permanent în raport cu poziția comercială, din care reiese necesitatea de a fi efectuată, în ansamblu, pe afacerile totale care au fost încheiate, dar la care calculările definitive încă nu sunt efectuate. La calcularea riscului, este de dorit ca activele să includă și dobînda acumulată, iar hîrtiile de valoare trebuie calculate la prețul pieței, pentru evitarea subaprecierii activelor.
Probabil cea mai mare atenție se acordă măsurării (aprecierii) riscului de piață și a riscurilor care-l compun. Astfel, riscul de preț care reprezintă riscul modificării cursului valutar, este apreciat cu ajutorul volatilității care nu este altceva decât devierea standard a șirului numeric și poate fi definită în felul următor: ’’volatilitatea este o componentă aliatoare a modificării prețului instrumentului financiar’’, [18, p.121] care poate fi prezentată sub forma:
r = m + v (2.3)
unde:
r – modificarea prețului pe intervalul de timp;
m – modificarea medie a prețului (trend) pe intervalul de timp;
v – volatilitatea, mărime aleatoare.
Adică dinamica prețului (cursului), pe un interval de timp, se prezintă ca o mișcare planificată, cu trend și o deviere aliatoare de la trend, determinată de volatilitate.
Astfel volatilitatea este o mărime aliatoare, sau un (în cazul examinării prețului pe câteva perioade) șir numeric. Modelarea acestei mărimi aliatorii reprezintă baza aprecierii majorității riscurilor de piață.În continuare sunt prezentate pe scurt principalele metode de modelare a volatilității.
Volatilitatea simplă. Se prezintă ca o mărime aleatoare cu distribuție normală cu dispersia egală dispersiei modificării prețului pe interval. Ca mărime de măsurare a volatilității se utilizează devierea standard a mărimii date, calculată conform unui extras istoric [2, p.90]:
(2.4)
unde:
ei – modificarea prețului pe intervalul;
N – lungimea intervalului istoric.
Evident că pentru calcularea volatilității în modelul dat este necesar de examinat un număr mare de intervale. De exemplu, pentru calculul volatilității de 1 zi e de dorit de utilizat un extras a modificărilor zilnice de cel puțin trei luni.
Acest model este valoros inclusiv din cauza simplității sale de calcul și utilizare. Pentru a calcula posibila deviere a prețului de la mărimea medie așteptată cu o probabilitate determinată, este destul de înmulțit volatilitatea cu coeficientul determinat de calitățile distribuției normale.
Neajunsurile acestei metode de calcul a volatilității sunt:
Necorespunderea distribuției normale cu distribuția reală a modificării prețurilor. Mișcările prețurilor aliatoare reale nu se abat de la zero, însă fac uneori unele salturi bruște care generează riscuri deosebit de mari.
Calcularea caracteristicilor volatilității conform unui masiv istoric mare duce la „întârzierea” rezultatelor. Pe de altă parte, în cazul calculării regulare (zilnice) a volatilității, cu una și aceeași lungime a extrasului, ieșirea din extras a salturilor bruște, care au avut loc în trecut, v-a duce la modificarea nemotivată a volatilității curente.
Volatilitatea exponențială. Reprezintă o analogie a volatilității simple, ea deasemenea reflectă mișcările aliatoare a prețului ca o distribuție normală. Particularitățile acestei volatilități sunt determinate de faptul că la calcularea devierii standarde extrasele istorice respective se includ cu coeficienți de pondere, care cresc proporțional cu apropierea față de momentul de calcul. Pentru calcularea volatilității exponențiale se utilizează următoarea formulă inductivă:
(2.5)
unde:
– modificarea aliatoare a prețului pe interval;
– coeficientul ponderii.
Volatilitatea exponențială utilizată în practică se interpretează analogic celei simple, însă ea în mai mare măsură reflectă modificările recente și nu este supusă modificării bruște datorită ieșirii din extras a modificărilor respective care au fost demult uitate.
Cele mai simple presupuneri referitoare la volatilitate reiese din faptul că modificările aliatoare a prețurilor pe fiecare interval de timp nu depind una de alta. Mișcările aliatorii reale de obicei nu corespund unei astfel ipoteze. Pentru volatilitate este caracteristică așa numita „clasteritate” [9, p.104], adică perioade când valorile absolute a volatilității sunt mai mari sau mai mici succesiv.
De exemplu, examinând dinamica oricărui curs valutar pe o perioadă de câțiva ani, observăm că sunt perioade când oscilațiile cursului erau nesemnificative și perioade când reacționând la careva evenimente el înregistra oscilații semnificative, adică salturile reprezentau o serie descrescătoare din două sau mai multe mișcări consecutive.
Problema evidențierii efectului seriilor de salturi aliatorii la calculul volatilității poate fi rezolvată cu ajutorul ARCH/GARCH- modelelor.
ARCH – modelul modelează volatilitatea în forma sumei volatilității constante de bază și funcției liniare a valorilor absolute a câtorva modificări de preț. Nivelul volatilității se calculează conform formulei (ARCH(q)) [8, p.87]:
(2.6)
unde:
a – constantă – volatilitatea de bază;
– modificarea precedentă a prețului;
bi – coeficientul ponderii.
O lărgire a modelului ARCH este modelul GARCH a volatilității, unde asupra volatilității curente influențează atât modificările recente cât și valorile recente a volatilității. Conform acestui model volatilitatea se calculează (GARCH(Bq)) [8, p.89]:
(2.7)
unde:
a – constantă – volatilitatea de bază;
– modificarea precedentă a prețului;
bi – coeficientul ponderii.
Volatilitatea cu toate plusurile și minusurile sale este doar o parte componentă a unei măsuri mai complexe de măsurare a riscului de piață numită VaR (Value at Risk) [13, p.95]. VaR este o mărime care determină modificarea valorii portofoliului, adică a profitului sau a pierderii aferente modificării prețului activelor. Este o măsură sumară a riscului, care permite compararea riscurilor a diferitor portofolii și a diferitor instrumente financiare. VaR este un procedeu statistic noțiunea de bază a cărui este distribuția probabilităților, care leagă toate mărimile posibile a modificării factorilor de piață cu probabilitatea realizării lor.
Pentru calcularea VaR este necesar de determinat un șir de elemente de bază care influențează mărimea sa. Astfel un model de calculare a limitelor pozițiilor valutare prin metoda VaR este reletată în (Anexa 5). Aceasta este distribuția probabilistică a factorilor de piață care direct influențează modificarea prețurilor activelor din portofoliu. Evident că pentru aceasta este nevoie de careva istorie (date statistice) de comportare a fiecărui din aceste active în timp. Dacă să presupunem că logaritmii modificării prețurilor activelor vor avea o distribuție normală (Gauss), atunci e suficient să apreciem numai volatilitatea (devierea standard).
Însă pe piața reală presupunerea dată nu se realizează. După determinarea distribuției factorilor de piață este necesară alegerea intervalului de încredere (confidence level), adică probabilitatea cu care pierderile noastre nu vor depăși VaR. Apoi determinăm perioada de menținere a poziției (holding period) pe care se evaluează pierderile. După ce am determinat elementele de bază putem începe calcularea propriu-zisă a VaR [12, p.78].
Tehnicile de verificare a acurateței modelelor VaR sunt numite și verificări ale realității și sunt importante pentru instituțiile de reglementare și pentru administratorii de risc. Aceasta procedură are rolul de a verifica că rezultatele modelului VaR nu supraevaluează și nici nu subestimează riscul. Comitetul Basel recomandă utilizarea back-testing-ului pentru verificarea acurateții în legatură cu rezultatele VaR. Astfel instrucțiunea privind efectuarea back-testing-ului utilizată de B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A.este prezentată în (Anexa 6). Cu cat intervalul de incredere este mai mic, cu atat mai multe informatii sunt disponibile despre metodele folosite pentru masurarea riscului.
În concluzie putem menționa că B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A.efectuezaă o serie de operațiuni valutare, cea ce ne dovedește că riscul valutar la această bancă este prezent. Tot din acest subcapitol precum și din primul capitolul, am observat că riscului valutar are la bază modificarea cursului valutar.Modificarea cursului valutar este apreciată cu ajutorul volatilității, fiin date mai multe metode de derminare a acesteia.
2.2. Posibilități de optimizare a gestiunii riscului valutar în cadrul B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A.
Administrarea riscurilor bancare constituie o componentă importantă a strategiei B.C. ” Mobiasbancă-GSG” S.A. de obținere a unui nivel scontat al profitului cu menținerea unei expuneri la riscuri acceptabile. Minimizarea riscurilor suportate de către bancă contribuie la minimizarea pierderilor înregistrate de aceasta și maximizarea rentabilității băncii.
Conform politicii de gestiune a riscurilor, care este aprobată de Consiliul de Administrație a băncii, fiecare department participă la implementarea acestei politici, dar în special de gestiunea riscurilor se ocupă Direcția Economico-Financiară a băncii, ce cuprinde trei Secții, una din care este Secția Dirijare Lichidități și Riscuri.
Rolul B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. este de a imprima eficiența și coeziunea în funcționarea sa, în condițiile mediului economico-social existent.
Modalitățile de cuantificare a riscului valutar o reprezintă poziția valutară, dar mijloacele și instrumentele manageriale sunt: Limitarea valorică a operațiunilor spot și forward; Determinarea pozițiilor valutare; Reevaluarea activelor și obligațiunilor în valută; Acoperirea riscului valutar; Imunizarea băncii.
Pe parcursul practicii efectuate am observat că gestiunea riscului valutar în cadrul B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. are loc în conformitate cu următorii pași (Anexa 7):
1. Perfectarea raportului analitic. În fiecare trimestru Secția Dirijare Lichidități și Riscuri perfectează și prezintă Consiliului de Administrație al Băncii un raport analitic ce conține informații privind respectarea limitelor valutare pe parcursul ultimelor 3 luni precedente. În cazul în care limitele interne determinate de bancă sunt depășite, se dă o explicație în scris referitor la cauzele care au dus la depășirea acestora;
2. Aprobarea limitei generale. Consiliul de Administrație examinează raportul analitic prezentat de Secxția dată și, în cazul acceptării lui aprobă: Decizia privind calibrarea modelului utilizat pentru calcularea pierderilor neașteptate aferente riscului valutar; Mărimea limitei generale privind pierderile neașteptate aferente riscului valutar (capitalul alocat contra riscului valutar) în mărime absolută (în MDL).
3. Introducerea limitelor noi în sistemul automatizat bancar (SAB). Secția Dirijare Lichidități și Riscuri, ulterior introduce limita generală (intra day și overnight) privind pierderile neașteptate aferente riscului valutar (capitalul alocat contra riscului valutar) în Sistemul Automatizat Bancar.
4. Ajustarea limitelor pozițiilor valutare deschise în urma efectuării tranzacțiilor Forex. Direcția Trezorerie efectuează tranzacțiile Forex (tranzacțiile de schimb valutar) în măsura limitelor pozițiilor valutare suplimentare deschise calculate (pasul 3), care determină pozițiile maxime ce mai pot fi deschise pentru fiecare valută în parte (cu condiția că mărimea pozițiilor valutare deschise pentru celelalte valute nu va fi modificată).
5. Monitorizarea respectării limitelor valutare. Direcția Trezorerie monitorizează și poartă răspundere pentru respectarea limitelor pozițiilor valutare suplimentare deschise pe parcursul zilei operaționale (calculate în baza limitelor generale intra day) și după închiderea ei (calculate în baza limitelor generale overnight).
Metoda de calcul a limitelor pozițiilor valutare deschise utilizată de B.C. ” Mobiasbancă-GSG”S.A. Mărimea maximă a expunerii B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. la riscul valutar, la un anumit moment de timp, se calculează ca:
, în echivalent MDL. (2.8)
unde:
Pozitiamax – mărimea maximă a poziției valutare ce poate fi deschisă pe Bancă în întregime;
CRV – limita generală privind pierderile neașteptate aferente riscului valutar (Capitalul alocat contra Riscului Valutar);
CRV1 – limita generală privind pierderile neașteptate aferente riscului valutar din care s-au scăzut plasările cu riscul valutar ridicat (de ex. depozite de garantare pentru vânzările speculative);
– volatilitatea totală a portofoliului valutar la momentul calculului;
k – coeficientul de încredere statistică (pentru probabilitatea de 99% k=2,33).
La calcularea limitei pozițiilor valutare suplimentare deschise B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. va ține cont de compensarea pozițiilor lungi de cele scurte și invers.
În scopul respectării cerințelor BNM privind poziția valutară deschisă a Băncii, limita calculată va fi ajustată în modul următor:
(2.9)
unde:
, – mărimea poziției valutare ce poate fi deschisă suplimentar la poziția existentă în valuta dată cu condiția că nu se va încălca normativul BNM privind mărimea poziției valutare deschisă într-o anumită valută (10% din CNT), și respectiv normativul BNM privind suma totală a pozițiilor valutare lungi/scurte deschise (20% din CNT).
Dat fiind faptul că nu am avut acces la raportul privind poziția valutară deschisă a băncii, precum și la activele și pasivele valutare a băncii nu am putut determina independent limitele acestuia, însă conform Raportului privind situațiile financiare pentru anul încheiat la 31 decembrie 2014 a băncii în cauză, limitele stabilite de BNM au fost respectate. Pe durata practicii efectuate în cadrul B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. am observant că conform politicii de management a riscului valutar, banca pentru a-și minimiza riscul valutar acționează în trei moduri [14]:
Închide imediat poziția valutară deschisă cumpărînd sau vînzînd valută în dependență de tipul poziției valutare deschise (scurtă sau lungă) pe piața valutară la vedere;
Procură sau vinde valută pe piața valutară la termen prin intermediul unor tehnici de asigurare ca forward, futures, option sau swap;
Ia sau acordă credit în dependență de tipul poziției valutare (scurtă sau lungă) pe o perioadă determinată.
În urma analizei efectuate asupra riscului valutar autorul a ajuns la concluzia că acest risc nu poate fi gestionat în măsura necesară aplicînd doar o metodă de gestiune. Dat fiind faptul că B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. a obținut succese în gestiunea riscului valutar, totuși în cadrul politicii de gestiune a acestui tip de risc există unele carențe, acestea se referă la faptul că banca mizează cel mai mult pe hedging. La prima vedere aceasta reprezintă un instrument eficient și indiscutabil de gestiune a riscului valutar, dar această metodă permite doar reducerea într-o oarecare măsură a riscului valutar, nepermițînd efectuarea de speculații și obținerea de profituri pe seama acestora care compensează totodată pierderile rezultate pe seama riscului valutar. Totodată autorul nu este de părerea că banca dată ar trebui să speculeze pe piața valutară profitînd de poziția valutară deschisă, dar utilizarea concomitentă a mai multor metode de gestiune a acestui tip de risc ar fi binevenită pentru B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. La fel s-a menționat mai sus despre succesele obținute de B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. în gestiunea acestui tip de risc bancar, nimeni nu pune la îndoială acest fapt dar, trebuie să menționăm că banca dată prin intermediul politicii interne de gestiune a riscului valutar, și-a determinat o limită a poziției valutare deschise (atăt celei lungi căt și scutre) care se află sub normele reglementate de BNM, cea ce îi permite băncii pe de o parte să se încadreze în limitele BNM, iar pe de altă parte în cazul în care riscul nu ar fi gestionat în totalitate acesta să fie minim – datorită faptului că banca nu efectuează un volum extrem de mare de operațini valutare. Procedura privind stabilirea și monitorizarea limitelor contra riscului valutar a fost elaborată în conformitate cu legislația în vigoare, actele normative ale Băncii Naționale a Moldovei, documentele normative interne ale B.C.” Mobiasbancă-GSG” S.A.
Observăm că B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. dispune de o bază metodolgică de gestiune a riscului valutar destul de complexă, pe lîngă toate acestea, întru îmbunătățirea acesteia autorul recomandă B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. modelul de gestiune modernă a riscurilor înaintat de comitetul de la BASEL. Conform acestui comitet gestiunea modernă a riscurilor bancare are loc în mai multe etape [14]:
Prima etapă – identificarea riscului presupune identificarea pozițiilor de risc care pot afecta rezultatul băncii.
A doua etapă – cuantificarea riscurilor, presupune exprimarea în cifre a posibilelor efecte negative asupra rezultatului bancar. Pentru a cuantifica riscurile, instituțiile instituțiile bancare utilizează parametri statistici, precum variația fluxurilor de numerar, ce rezultă dintr-o operațiune și covarianțele cu fluxuri de numerar, ce rezultă din alte operațiuni. În practică este uneori, dificilă caracterizarea tuturor pozițiilor riscante prin valori statistice, deoarece nu toate activitățile bancare generează fluxuri de numerar. Metodele de evaluare a riscului, care, la mod general, pot fi clasificate astfel [11, p.29]:
Metoda modelării statistice, adică prin stimularea evenimentelor cu ajutorul modelelor matematice și urmărirea acestora prin utilizarea unor sisteme-suport de decizie. Această metodă este cea mai sigură, însă și cea mai complicată
Metoda aprecierii riscurilor în baza anumitor criterii și indicatori, este aplicată de majoritatea băncilor, cu toate că, în cazul Republicii Moldova, evaluarea prin această metodă se reduce mai des la menținerea normativelor obligatorii impuse de BNM.
Metoda analitică, ce presupune analiza riscurilor atît pentru fiecare operațiune în parte, cît și a totalității riscurilor la care ste supusă banca. Analiza se face pe tipuri de risc, ele fiind grupate în funcție de anumite criterii.
A treia etapă – elaborarea unei politici adecvate de gestionare a riscurilor prin aplicarea unor instrumente specifice.
A patra etapă – controlul riscurilor este necesar pentru a verifica dacă reglementările bancare sunt respectate și dacă instrumentele de gestiune sunt corect aplicate. Sarcina controlului bancar este axată, mai ales, pe prevenirea producerii riscurilor. Prin control sunt identificate situațiile de risc potențial la toate nivelel de gestiune ale băncilor.
A cincea etapă – evaluarea performanțelor măsurarea performanțelor obținute în urma acoperirii la expunerile de risc. Necesitatea aveluării performanțelor acoperirii la riscuri închide procesul de gestiunii. Măsurarea performanțelor acoperirii arată calitatea gestiunii riscurilor, punctele tari și cele slabe ale acesteia. Evaluarea performantelor se face global și se axează pe explicarea ecartului față de benchmarck.
A șasea etapă – finanțarea riscului este preluarea unor poziții de hedging prin instrumente suplimentare pentru acoperirea pierderilor posibile.
Respectarea de către B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. a acestor recomandări va permite băncii date înlăturarea neajunurilor ce țin de gestiunea riscului valutar, precum și elaborarea mai multor metode de gestiune a acestuia la nivelul băncii, oferindui băncii date metode alternative efciciente de gestiune a acestuia.
La fel ar fi bine ca riscul valutar să fie gestionat la nivelul fiecărui departament care operează cu valuta, precum și la nivel de personal care efectuează tranzacții valutare, asemenea metode sunt utilizate de unele bănci autohtone, care și-au demonstrat eficiența.
B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. își asumă toate riscurile specifice apărute ca o consecință a obținerii de profit într-o manieră prudentă și calculată avînd în vedere următorii factori [14]:
Să respecte măsurile prudențiale impuse de autoritatea națională de reglementare în privința riscului valutar;
Profitul prognozat sau planificat să justifice expunerea la risc;
Riscul trebuie să fie dimensionat astfel încît pierderea produsă prin materializare să poată fi acceptată pentru activitatea băncii, iar imaginea băncii să nu aibă de suferit;
Eventualele pierderi să nu deterioreze acut situația financiară a anului respectiv, putînd fi acoperite din provizioanele deja constituite ori din profit;
Cuantificarea evoluțiilor viitoare a principalelor valute cu care se compară deviza națională. Băncile sunt obligate atît prin reglementări cît și din considerente privitoare la realizarea de venituri să urmărească pe baze zilnice evoluțiile valutelor din patrimoniu astfel încît, prin compartimentele specializate de dealing să prevină apariția de pierderi datorată deprecierii cursurilor unor monede față de alte monede străine.
Și fiindcă, nu toate activele sau pasivele valutare a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. sunt expuse în aceeași măsură la risc din cauza utilizării de către bănci în tranzacțiile sale valutare a diferitor monede straine este necesar de administrat nu numai pozițiile valutare pe fiecare monedă în parte dar și în întregime portofoliul valutar.Gestiunea portofoliului valutar presupune diversificarea lui.Totodată dat fiin faptul că în ultimul timp se pune problema administrării nu numai a portofoliului format din monede străine, dar a portofoliului întreg format atît din active străine cît și din active naționale autorul recomandă B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. preluarea acestei practici cea ce va permite minimizarea riscului valutar.
La nivelul B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. posibilitățile de asigurare a riscului valutar, sunt cu mult mai mari datorită specificului activității băncii care dispune de mijloace bănești considerabile precum și de personalul bancar bine înstruit în această materie.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Reeșind din aceea că activitatea bănciilor comerciale este caracterizată ca fiind una foarte riscantă, autorul și-a propus analiza unui singur risc, riscul valutar.
Astfel, pe parcursul acestui proiect de licență sa dat noțiunea de risc valutar din perspectiva mai multor autori, la fel au fost definite elementele componente ale riscului valutar. Riscul valutar exprimă probabilitatea ca variația cursului valutar pe piață să influențeze negativ marja dobânzii bancare. La originea acestui risc se află operațiile bancare în valută: pasivele și activele externe. Pentru sistemele bancare, autorul consideră că riscul valutar reprezintă o preocupare inevitabilă și permanetă, principiile gestiunii lui includ cîteva blocuri de probleme ce se referă la: determinarea și evaluarea riscului valutar; controlul riscului valutar în toate serviciile bancare; finanțarea riscului valutar; managementul riscului valutar.
Dat fiind faptul că gestiunea riscului valutar este un proces permanent, apare necesitatea ca acesta sa fie descompus în mai multe stadii: definirea expunerii acele expuneri care pot afecta banca, de regulă acest stadiu ocupă cea mai mare parte a timpului dedicat procesului de gestiune a riscului valutar; evaluarea riscului presupune determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valută din portofoliul în contextul volatilității anticipate pentru fiecare valută în parte; controlul riscului formularea politicilor băncii, desemnarea persoanelor autorizate să angajeze banca în operațiuni valutare, procedurile de tereminare a expunerii la risc, definirea strategiilor de gestiune a riscului valutar, stabilirea limitelor interne pentru expunerea valutară maximă pentru fiecare valută în parte; executarea tranzacțiilor.
Apariția riscului valutar în sistemul bancar e legată de situația pozițiilor valutare ale băncii. Riscul valutar apare numai în cazul pozițiilor valutare deschise, atunci când datoriile și creanțele pe o valută nu coincid.
Pentru B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. gestiunea riscului valutar este o procedură destul de complicată ce impune banca să elaboreze politici, prceduri, metode de estimare, gestionare, control a riscului valutar. Dat fiind faptul că B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A., este o bancă care efectuează operațiuni pe piața valutară, din aceaste considerente banca atrage o deosebită atenție gestiunii riscului valutar.
B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. calculează doi indicatori de estimare a riscului valutar: poziția valutară individuală și poziția valutară globală.
B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. pentru a-și minimiza riscul valutar acționează în trei moduri: Închide imediat poziția valutară deschisă cumpărînd sau vînzînd valută în dependență de tipul poziției valutare deschise (scurtă sau lungă) pe piața valutară la vedere; Procură sau vinde valută pe piața valutară la termen prin intermediul unor tehnici de asigurare ca forward, futures, option sau swap; Ia sau acordă credit în dependență de tipul poziției valutare (scurtă sau lungă) pe o perioadă determinată.
Modalitățile de cuantificare a riscului valutar o reprezintă poziția valutară, dar mijloacele și instrumentele manageriale sunt: limitarea valorică a operațiunilor spot și forward; determinarea pozițiilor valutare; reevaluarea activelor și obligațiunilor în valută; acoperirea riscului valutar; imunizarea băncii.
Principalele obiective ale sistemului de management al riscurilor a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. vizeză: identificarea, monitorizarea și controlul surselor existente și potențiale de riscuri interne și externe; stabilirea unor responsabilități clare în domeniul managementului riscurilor, separarea funcțiilor și obligațiilor asigurarea executării controalelor organizatorice și administrative; definirea și utilizarea principiilor de diversificare a riscurilor și de management al portofoliului; identificarea nivelului acceptabil de risc și stabilirea limitelor de expunere; asumarea, eliminarea sau evitarea riscurilor, asigurarea împotriva riscurilor și/sau formarea rezervelor pentru diferite tipuri de risc; analiza permanentă a realizărilor și eșecurilor sistemului de management a riscurilor.
Avînd în vedere cele menționate anterior, accentuăm următoarele recomandări de optimizare a gestiunii riscului valutar în cadrul B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A.:
Imbunătățirea activității departamentului Administrare riscuri va permite ca gestiunea riscului valutar să fie observată din timp iar măsurile întreprinse la timp va permite ca acest risc să fie ținut sub control astfel încît pierderile rezultate pe seama acestuia să fie cît mai mici;
Utilizarea mai multor metodete de gestiune a riscului valutar va permite B.C. ” Mobiasbancă-GSG” S.A. alegerea acelor metode și instrumente care sunt mai potrivite pentru situația sau momentul respectiv, atunci cînd metodele clasice utilizate de bancă nu sunt atît de eficiente. Aceasta îi va oferi băncii date mai multă încredere în deciziile și acțiunile sale;
Implementarea metodelor moderne de gestiune a riscului valutar, aceste metode au la bază unii indicatori foarte sensibili care avertizează banca despre potențialele riscuri din timp;
Implementarea back-testing-ului reprezintă o metodă recomandată de Comitetul de la BASEL și are ca scop monitorizarea riscului valutar.
La fel trebuie de accentuat că gestionarea incorectă a riscului valutar va avea un impact considerabil asupra rezultatelor financiare ale băncii, din aceste considerente băncile trebuie să utilizeze metode care vor permite la maximum micșorarea acestui risc.
BIBLIOGRAFIE
Analiza riscului bancar. http://www.vanguardsw.com/solutions/application/risk-analysis/ default. htm. (vizualizat 23.04.2015).
Bîrsan M. Convertibilitatea și riscul valutar. Cluj-Napoca: Apostrof, 1997. 236 p.
Bran P. Relații financiare și monetare internaționale. București: Economica, 1995. 267 p
Cociug V., Cinic L. Gestiunea riscurilor bancare. Chișinău: USM, 2008. 147 p.
Codițiile și modul de efectuare a operațiunilor valutare. www.bnm.md/md/ regulations _ op_valute (vizualizat 23.04.2015).
Dictionnaire des termes du management. Paris: De Vecchi, 2002. 410 p.
Georgescu-Goloșoiu L. Mecanisme valutare. București: A.S.E., ediția a II-a, 2006. 189 p.
Horobeț A. Managementul riscului în investiții internaționale. București: ALL BECK, 2005. 236 p.
Kirițescu C. Idei contemporane în acțiune. București: Enciclopedica, 1996. 169 p.
Legea privind reglementarea valutară Nr.62–XVI din 21.03.2008, în vigoare din 18.01.2009. În: Monitorul Oficial al RM, 2008, Nr.127-130 cu modificări și completări.
Negoescu G. Risc și incertitudine în economia contemporană. Galați: Alter-EGO, 1995. 174 p.
Negruș M. Tehnici de calcul valutar-financiar. București: Militara, 1992. 164 p.
Pecican A. Piața valutară și econometria. București: Didactică și Pedagogică, 1999. 144 p.
Politica internă a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. de gestiune a riscurilor valutare. http://www.mobiasbanca.md/ (vizualizat 08.05.2015).
Raport anual 2014 a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. http://www.mobiasbanca.md/ (vizualizat 08.05.2015).
Raport lunar/ianuarie a Băncii Naționale a Republicii Moldova privind poziția valutară agreată pe sistemul bancar al R.M., 2015. www.bnm.md/ md/fm_ commercial _ banks/2015 (vizualizat 03.05.2015).
Regulamentul privind poziția valutară deschisă a băncii Nr.126 din 28.11.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, Nr. 112-114, cu modificări și completări.
Rouch M., Gerard N. Le control de gestion bancaire et financiare. Lyon: Dalois, 2001. 237 p.
ANEXE
Anexa 1
Tipologia și descrierea riscurilor bancare
Anexa 2
Conținutul gestiunii moderne a riscului bancar
Anexa 3
Poziția valutară pe sistemul bancar, martie 2015
Anexa 4
Anexa 5
Modelul de calculare a limitelor pozițiilor valutare prin metoda VaR
Formule de bază
Pierderile neașteptate aferente riscului valutar pentru o perioadă de 10 zile se calculează în conformitate cu următoarea formulă:
unde:
MPV – mărimea poziției valutare deschise totale;
k – coeficientul intervalului de încredere;
σ – abaterea medie pătratică a costului portofoliului compus din valute incluse în calcul.
Mărimea poziției valutare deschise totale se calculează ca:
unde:
pi – mărimea poziției valutare pentru valuta i, în echivalent MDL.
Abaterea medie pătratică a costului portofoliului compus din valutele incluse în calcul (utilizând regula de adunare a dispersiilor) se calculează ca:
.
unde:
– volatilitatea modificării în mărime relativă a ratei de schimb pentru valuta i , prin alte cuvinte.
– rata de schimb a valutei i la data t.
– modificarea medie a ratei de schimb valutar
Structura portofoliului valutar, sau cota parte a fiecărei valute în mărimea poziției valutare deschise se calculează ca:
.
Reieșind din modalitatea de calcul a mărimii poziției valutare (MPV) simplificăm ecuația:
Continuare Anexa 5
Scopul de bază: determinarea modificării maxime a unei poziții valutare cu condiția respectării limitei stabilite a pierderilor neașteptate acceptate de Bancă (VARTotal).
Vom presupune în continuare modificarea maximă posibilă a poziției deschise pentru prima valută (p1). Fie noua poziție deschisă maximă, unde reprezintă modificarea poziției valutare deschise .
Vom considera valoarea VAR utilizată în relațiile de mai sus ca fiind egală cu mărimea pierderilor totale acceptate de Bancă pentru riscul valutar, adică .
Introducem notațiile și modificările expuse mai sus în formula de calcul dedusă în p. 2 al Anexei 2:
, sau
, sau
Deducerea relației necunoscutei (mărimii )
porțiunea evidențiată a relației este interpretată ca:
unde:
– pierderile neașteptate aferente riscului valutar în condițiile structurii inițiale a portofoliului pe valute (p1, p2,…,pn).
Astfel relația de determinare a ia forma:
, sau
Soluționarea relației de determinare a variabilei
Relația dedusă în p. 4 reprezintă o ecuație pătratică de forma: .
În cazul dat vor fi utilizate următoarele notații:
; ; ; .
În scopul soluționării acestei relații se va aplica teorema lui Viete:
Continuare Anexa 5
Se calculează determinantul: .
Soluția se determină ca:
, – limita pentru poziția scurtă și lungă respectiv.
Descrierea grafică a soluției (Fig. 1)
Poziția valutară deschisă este nulă (pozițiile scurte deschise în toate valutele sunt egale cu pozițiile lungi deschise în aceleași valute). Punctele de intersecție a graficului cu axa reprezintă soluțiile ecuației, adică limitele maxime de deschidere a unei poziții valutare suplimentare scurte sau lungi în valuta A.
A fost deschisă o poziției lungă în valuta A. Graficul s-a deplasat, iar noile puncte de intersecție reprezintă noile soluții. Se observă că mărimea poziției suplimentare lungi ce poate fi deschisă în valuta A s-a diminuat, iar mărimea poziției suplimentare scurte – a crescut.
A fost deschisă a o poziție scurtă în valuta B. Limita maximă de deschidere a unei poziții valutare suplimentare lungi în valuta A s-a diminuat din cauza diminuării rezervei limitei privind pierderile neașteptate.
Fig. 1. Mărimea maximă a pozițiilor valutare suplimentare ce pot fi deschise într-o anumită valută
Anexa 6
BC’’MOBIASBANCĂ’’ S.A.
Instrucțiune priind efectuarea backtesting-ului
Aprobat la ședința Consiliului Băncii
Proces verbal Nr. 20.
din 06.09.2013 .
Președintele Consiliului Băncii
V. Popușoi.
Instrucțiunea
privind efectuarea backtesting-ului
Continuare Anexa 6
Prevederi generale
Instrucțiunea privind efectuarea backtesting-ului (în continuare Instrucțiunea) a fost elaborată în conformitate cu legislația în vigoare, actele normative ale Băncii Naționale a Moldovei (în continuare BNM), documentele normative interne ale BC ”Mobiasbancă” SA (în continuare Banca), recomandările Comitetului de Supraveghere Bancară de
Instrucțiunea are ca obiectiv documentarea metodei de apreciere a calității modelelor statistice utilizate pentru evaluarea riscurilor aferente activității Băncii și ajustarea datelor de ieșire a modelelor respective.
Instrucțiunea este destinată Secției Administrare Riscuri a Departamentului Administrare Riscuri.
Noțiuni
Backtesting-ul modelelor statistice de estimare a riscurilor (în continuare backtesting) – o metodă de verificare a modelelor în cauză în baza unui eșantion istoric și determinarea gradului de adecvare a modelului.
Verificarea – analiza cantitativă a exactității modelului statistic pe calea comparării valorilor calculate (prognozate) și a celor realmente înregistrate (de exemplu, sporirea prețurilor și cursurilor de schimb valutar, mărimea pierderilor sau veniturilor, etc.) Verificarea poate fi efectuată:
prin compararea în activitatea curentă a valorilor prognozate cu cele efectiv realizate (live-testing);
prin aplicarea experimentului statistic pentru o anumită perioadă istorică, reieșind din două abordări:
verificarea „murdară” (dirty verification) – se bazează pe compararea prognozelor modelului cu rezultatele efectiv înregistrate de Bancă, ignorând modificarea bazei de calcul (de exemplu modificarea pozițiilor valutare deschise în baza cărora a fost efectuată prognoza riscului valutar);
verificarea „curată” (clean verification) – se bazează pe compararea prognozelor modelului cu rezultatele ipotetice, calculate reieșind din presupunerea menținerii neschimbate a bazei de calcul (de exemplul menținerea pozițiilor valutare deschise în baza cărora a fost efectuată prognoza riscului valutar).
Calibrarea modelelor statistice – înlăturarea abaterilor depistate aferente modelelor prin corectarea datelor de intrare, intermediare sau de ieșire a modelelor.
Principii de efectuare a backtesting-ului
Banca va utiliza prioritar backtesting-ul cu verificare „curată” (compararea cu rezultatele ipotetice), și doar în cazurile în care acest lucru nu este posibil, se va aplica backtesting-ul cu verificare „murdară” (compararea cu rezultatele efective).
Backtesting-ul se bazează pe presupunerea că valorile furnizate de model și cele efectiv înregistrate de Bancă pentru fiecare zi sunt independente de rezultatele altor zile.
Backtesting-ul va fi efectuat periodic și în caz de necesitate (ocazional).
Persoana responsabilă de efectuarea backtesting-ului (în continuare Executor) va efectua backtesting-ul în mod trimestrial, doar dacă în documente normative interne nu este stabilită o altă periodicitate.
Eșantionul statistic pentru efectuarea backtesting-ului trebuie să fie de 250 de observări, doar dacă un alt eșantion nu este stabilit de alte documente normative interne.
Intervalul de încredere statistică a modelelor supuse backtesting-ului trebuie să fie de 99%, doar dacă un alt interval de încredere statistică nu este stabilit de alte documente normative interne.
Backtesting-ul ocazional se efectuează în cazul:
observării unor dinamici în economie ce ar putea reduce calitatea aprecierilor modelelor utilizate;
modificări esențiale în procedurile de operare în Bancă;
depistării unor deficiențe ale modelului de către utilizatorii datelor de ieșire a modelelor;
Continuare Anexa 6
la indicațiile Consiliului de Administrație (în continuare CA).
Metodologia efectuării backtesting-ului
Pentru validarea modelelor statistice utilizate de Bancă, subdiviziunile care aplică modelele date colectează permanent și păstrează toate datele de intrare și ieșire a modelului, precum și evoluția reală a indicatorilor prognozați necesare pentru aplicarea backtesting-ului în conformitate cu p. 3.1.
Executorul în scopul efectuării backtesting-ului modelului statistic, după necesitate, poate să solicite printr-o notă de serviciu, oferirea de către subdiviziunile respective ale Băncii a informațiilor colectate aferente modelelor pentru o anumită perioadă de timp.
În scopul verificării modelului Executorul determină numărul depășirilor efectiv observate și le compară cu numărul acceptabil al depășirilor pentru eșantionul statistic și intervalul de încredere statistică aferent modelului.
Depășire a modelului (eroarea modelului) – cazul în care prognozele modelului sunt mai favorabile decât valorile efectiv realizate (de exemplu pierderile neașteptate prognozate ale Băncii au fost mici de cât cele efectiv înregistrate).
Pentru fiecare număr de depășiri ale modelului, în funcție de intervalul de timp pentru care se efectuează backtesting-ul (mărirea eșantionului), se va calcula probabilitatea de realizare a unei asemenea situații pentru un model adecvat (intervalul de încredere statistică de 99%) și pentru un model neadecvat (intervalul de încredere statistică mai mic de 99%). Pe baza acestora se vor calcula respectiv probabilitățile erorii de gradul I (cazul în care un model adecvat este respins) și a celei de gradul II (cazul în care un model inadecvat este acceptat) conform tabelului 1.
Tabelul 1
Probabilitatea realizării unui anumit număr de depășiri pentru un model statistic corect cu intervalul de încredere statistică și mărimea eșantionului statistic prestabilite poate fi calculată după formula:
Continuare Anexa 6
P(X=k | n, p) =
unde: X –variabilă ce măsoară numărul de erori ce pot fi înregistrate de model;
k – valoarea pe care o primește variabila X (numărul depășirilor);
n – mărimea eșantionului statistic (numărul de observări analizate);
p – probabilitatea așteptată a depășirilor a unui model adecvat (conform recomandărilor Comitetului de Supravegherea Bancară de p=1%).
p = 100% – intervalul de încredere statistică
Pentru simplificarea calculelor backtesting-ului, Executorul va calcula P(X=k n, p) după formula Poisson:
P(X=k | n, p) =
Probabilitatea comiterii erorii de gradul I (cazul în care un model adecvat este respins) pentru fiecare număr de erori ce poate fi înregistrat de model se calculează după formula:
P(X>=k | n, p) =
Probabilitatea comiterii erorii de gradul II (cazul în care un model inadecvat este acceptat) pentru fiecare număr de erori ce poate fi înregistrat de model cu intervalul de încredere statistică inferior nivelului recomandat de Comitetul de Supraveghere Bancară de (99%) se calculează după formula:
P(X<k | n, p’) =
unde: p’ – probabilitatea așteptată a depășirilor aferentă intervalului de încredere statistică a modelului.
p’ = 100% – intervalul de încredere statistică
În baza P(X=k | n, p) se calculează probabilitatea cumulată de realizare a depășirilor prognozelor modelului:
Tabelul 2
Pentru fiecare model statistic pentru care se efectuează backtesting-ul se vor delimita 3 intervale de calitate a modelului (verde, galben, roșu), în funcție de Probabilitatea cumulativă P(X=<k | n, p) conform Tabelului 2.
În intervalul verde sunt cuprinse modelele cu un interval de încredere statistică de 99%, a căror Probabilitatea cumulativăi (X=<k n, p) este mai mică de 95% calculată după formula:
Probabilitatea cumulativă (X=<k | n, p) =
Modele atribuite la acest interval nu se calibrează.
În intervalul galben sunt cuprinse modelele a căror Probabilitate cumulativăi(X=<k n, p) se încadrează în intervalul 95,00%–99,99% și este calculată după formula din p. 4.1.3.9.
Continuare Anexa 6
Modelele atribuite acestui interval se calibrează prin adăugarea coeficientului de ajustare δ, care se calculează prin raportarea coeficientului de încredere a1 aferent intervalului de încredere statistică a unui model adecvat – 99% (a1 = 2,326) la coeficientul de încredere a2 aferent intervalului de încredere statistică efectiv înregistrat de modelul statistic (ponderea în total observări a aprecierilor corecte înregistrate):
α =
δ =
În intervalul roșu sunt cuprinse modelele a căror Probabilitate cumulativă (X=<k | n, p) este mai mare de 99,99% și este calculată după formula din p. 4.1.3.9.
Modelele atribuite acestui interval se calibrează prin adăugare coeficientului de ajustare δ calculat în conformitate cu p.4.1.3.10.
Descrierea intervalelor de calitate a modelelor:
intervalul verde – modelul este adecvat, furnizează aprecieri calitative și exacte.
intervalul galben – modelul este dubios. În acest caz, se vor analiza posibilele cauze ale erorilor:
integritatea și corectitudinea modelului (pozițiile sunt raportate incorect, volatilitățile sau corelațiile sunt calculate eronat, etc.);
conjunctură nefavorabilă sau evoluția neașteptată a pieței pe care activează Banca;
modificări majore ale pozițiilor Băncii sau alte evenimente legate de activitatea Băncii.
intervalul roșu – depășirile nu se datorează informațiilor de intrare ci faptului că modelul este inadecvat, respectiv există necesitatea modificării modelului dat sau elaborării unui alt model.
Backtesting-ul modelului VAR pentru 250 de observări
În conformitate cu recomandările Comitetului de Supraveghere Bancară de , pentru backtesting-ul modelelor VaR, Executorul va analiza un eșantion a de date pentru ultimele 12 luni (250 de observări zilnice).
Pentru backtesting-ul modelului VaR pentru o perioadă de 250 de observări, Tabelul nr. 1 va avea forma:
Tabelul nr. 3
Continuare Anexa 6
Coloanele 1, 2, 3 se referă la cazul când modelul statistic analizat este adecvat, intervalul de încredere statistică este 99% (probabilitatea ca orice observare va reprezenta o eroare a modelului este 1%).
Coloana 2 „P(X=k)” reprezintă probabilitatea ca numărul de erori (depășiri) pentru un eșantion de 250 de observări independente va fi egal cu valoarea din coloana 1 „Depășiri”.
Coloana 3 „Eroarea de gradul I” reprezintă probabilitatea că utilizarea unui număr de depășiri (indicat în coloana 1) în calitate de nivel critic depășirea căruia duce la respingerea modelului, va cauza respingerea eronată a unui model adecvat. De exemplu dacă nivelul critic va fi 5 depășiri, atunci utilizarea eșantionului de 250 de observări independente cu o probabilitate de 10,8% poate determina respingerea unui model adecvat.
Coloanele 4-12 se referă la cazul când modelul statistic analizat este inadecvat (intervalul de încredere statistică este mai mic decât 99%), iar probabilitatea ca orice observare va reprezenta o eroare constituie 2%, 3%, 4% și 5% respectiv.
Coloanele 5, 7, 9, 11 „P(X=k)” Coloana 2 „P(X=k)” reprezintă probabilitatea ca numărul de erori (depășiri) pentru un eșantion de 250 de observări independente pentru modele inadecvate respective va fi egal cu valoarea din coloana 4 „Depășiri”.
Coloana 6, 8, 10, 12 „Eroarea de gradul II” reprezintă probabilitatea că utilizarea unui număr de depășiri (indicat în coloana 4) în calitate de nivel critic depășirea căruia duce la respingerea modelului va cauza acceptarea eronată a unui model inadecvat (intervalul de încredere statistică este mai mic de 99%). De exemplu dacă nivelul critic va fi 5 depășiri,
atunci utilizarea eșantionului cu 250 de observări independente cu o probabilitate de 12,8% poate determina acceptarea unui model inadecvat cu intervalul de încredere statistică 97% (probabilitatea survenirii erorii constituie 3%)
În cazul backtesting-ului modelelor VaR pentru 250 de observări, Tabelul nr. 2 va avea forma de mai jos, și la intervalul verde vor fi atribuite doar modelele care nu au mai mult de 4 depășiri, coeficientul de ajustare fiind egal cu 0.
Tabelul nr. 4
Probabilitatea cumulativă – probabilitatea obținerii a unui număr de depășiri egal sau mai mic decât cel indicat în coloana 2 pentru un model adecvat (intervalul de încredere statistică 99%) verificat pe baza eșantionului de 250 de observări. De exemplu pentru un model adecvat probabilitatea obținerii de la zero până la 4 depășiri constituie 89,22%.
Raportarea privind efectuarea backtesting-ului
După efectuarea backtesting-ului Secția Administrare Riscuri a Departamentului Administrare Riscuri perfectează pentru Consiliul de Administrație un raport analitic reflectând următoarelor aspecte:
data implementării și ultimei modificării a modelului;
subdiviziunea care a elaborat modelul;
rezultatele backtesting-ului modelului, inclusiv numărul de erori atestat de model și perioada de timp pentru care s-a efectuat backtesting-ul, intervalul calitativ la care a fost atribuit modelul
Continuare Anexa 6
(verde, galben sau roșu), propuneri argumentate de modificare / înlocuire a modelului analizat;
documentele normative interne care descriu modelul statistic în cauză.
Prevederi finale
Prezenta instrucțiune va fi modificată la inițiativa Departamentului Administrare Riscuri, altor subdiviziuni, și a organelor de conducere ale Băncii în conformitate cu Regulamentul cu privire la documentația normativă internă.
Datele de elaborare /actualizare a documentului
Anexa 7
BIBLIOGRAFIE
Analiza riscului bancar. http://www.vanguardsw.com/solutions/application/risk-analysis/ default. htm. (vizualizat 23.04.2015).
Bîrsan M. Convertibilitatea și riscul valutar. Cluj-Napoca: Apostrof, 1997. 236 p.
Bran P. Relații financiare și monetare internaționale. București: Economica, 1995. 267 p
Cociug V., Cinic L. Gestiunea riscurilor bancare. Chișinău: USM, 2008. 147 p.
Codițiile și modul de efectuare a operațiunilor valutare. www.bnm.md/md/ regulations _ op_valute (vizualizat 23.04.2015).
Dictionnaire des termes du management. Paris: De Vecchi, 2002. 410 p.
Georgescu-Goloșoiu L. Mecanisme valutare. București: A.S.E., ediția a II-a, 2006. 189 p.
Horobeț A. Managementul riscului în investiții internaționale. București: ALL BECK, 2005. 236 p.
Kirițescu C. Idei contemporane în acțiune. București: Enciclopedica, 1996. 169 p.
Legea privind reglementarea valutară Nr.62–XVI din 21.03.2008, în vigoare din 18.01.2009. În: Monitorul Oficial al RM, 2008, Nr.127-130 cu modificări și completări.
Negoescu G. Risc și incertitudine în economia contemporană. Galați: Alter-EGO, 1995. 174 p.
Negruș M. Tehnici de calcul valutar-financiar. București: Militara, 1992. 164 p.
Pecican A. Piața valutară și econometria. București: Didactică și Pedagogică, 1999. 144 p.
Politica internă a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. de gestiune a riscurilor valutare. http://www.mobiasbanca.md/ (vizualizat 08.05.2015).
Raport anual 2014 a B.C.”Mobiasbancă-GSG”S.A. http://www.mobiasbanca.md/ (vizualizat 08.05.2015).
Raport lunar/ianuarie a Băncii Naționale a Republicii Moldova privind poziția valutară agreată pe sistemul bancar al R.M., 2015. www.bnm.md/ md/fm_ commercial _ banks/2015 (vizualizat 03.05.2015).
Regulamentul privind poziția valutară deschisă a băncii Nr.126 din 28.11.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, Nr. 112-114, cu modificări și completări.
Rouch M., Gerard N. Le control de gestion bancaire et financiare. Lyon: Dalois, 2001. 237 p.
ANEXE
Anexa 1
Tipologia și descrierea riscurilor bancare
Anexa 2
Conținutul gestiunii moderne a riscului bancar
Anexa 3
Poziția valutară pe sistemul bancar, martie 2015
Anexa 4
Anexa 5
Modelul de calculare a limitelor pozițiilor valutare prin metoda VaR
Formule de bază
Pierderile neașteptate aferente riscului valutar pentru o perioadă de 10 zile se calculează în conformitate cu următoarea formulă:
unde:
MPV – mărimea poziției valutare deschise totale;
k – coeficientul intervalului de încredere;
σ – abaterea medie pătratică a costului portofoliului compus din valute incluse în calcul.
Mărimea poziției valutare deschise totale se calculează ca:
unde:
pi – mărimea poziției valutare pentru valuta i, în echivalent MDL.
Abaterea medie pătratică a costului portofoliului compus din valutele incluse în calcul (utilizând regula de adunare a dispersiilor) se calculează ca:
.
unde:
– volatilitatea modificării în mărime relativă a ratei de schimb pentru valuta i , prin alte cuvinte.
– rata de schimb a valutei i la data t.
– modificarea medie a ratei de schimb valutar
Structura portofoliului valutar, sau cota parte a fiecărei valute în mărimea poziției valutare deschise se calculează ca:
.
Reieșind din modalitatea de calcul a mărimii poziției valutare (MPV) simplificăm ecuația:
Continuare Anexa 5
Scopul de bază: determinarea modificării maxime a unei poziții valutare cu condiția respectării limitei stabilite a pierderilor neașteptate acceptate de Bancă (VARTotal).
Vom presupune în continuare modificarea maximă posibilă a poziției deschise pentru prima valută (p1). Fie noua poziție deschisă maximă, unde reprezintă modificarea poziției valutare deschise .
Vom considera valoarea VAR utilizată în relațiile de mai sus ca fiind egală cu mărimea pierderilor totale acceptate de Bancă pentru riscul valutar, adică .
Introducem notațiile și modificările expuse mai sus în formula de calcul dedusă în p. 2 al Anexei 2:
, sau
, sau
Deducerea relației necunoscutei (mărimii )
porțiunea evidențiată a relației este interpretată ca:
unde:
– pierderile neașteptate aferente riscului valutar în condițiile structurii inițiale a portofoliului pe valute (p1, p2,…,pn).
Astfel relația de determinare a ia forma:
, sau
Soluționarea relației de determinare a variabilei
Relația dedusă în p. 4 reprezintă o ecuație pătratică de forma: .
În cazul dat vor fi utilizate următoarele notații:
; ; ; .
În scopul soluționării acestei relații se va aplica teorema lui Viete:
Continuare Anexa 5
Se calculează determinantul: .
Soluția se determină ca:
, – limita pentru poziția scurtă și lungă respectiv.
Descrierea grafică a soluției (Fig. 1)
Poziția valutară deschisă este nulă (pozițiile scurte deschise în toate valutele sunt egale cu pozițiile lungi deschise în aceleași valute). Punctele de intersecție a graficului cu axa reprezintă soluțiile ecuației, adică limitele maxime de deschidere a unei poziții valutare suplimentare scurte sau lungi în valuta A.
A fost deschisă o poziției lungă în valuta A. Graficul s-a deplasat, iar noile puncte de intersecție reprezintă noile soluții. Se observă că mărimea poziției suplimentare lungi ce poate fi deschisă în valuta A s-a diminuat, iar mărimea poziției suplimentare scurte – a crescut.
A fost deschisă a o poziție scurtă în valuta B. Limita maximă de deschidere a unei poziții valutare suplimentare lungi în valuta A s-a diminuat din cauza diminuării rezervei limitei privind pierderile neașteptate.
Fig. 1. Mărimea maximă a pozițiilor valutare suplimentare ce pot fi deschise într-o anumită valută
Anexa 6
BC’’MOBIASBANCĂ’’ S.A.
Instrucțiune priind efectuarea backtesting-ului
Aprobat la ședința Consiliului Băncii
Proces verbal Nr. 20.
din 06.09.2013 .
Președintele Consiliului Băncii
V. Popușoi.
Instrucțiunea
privind efectuarea backtesting-ului
Continuare Anexa 6
Prevederi generale
Instrucțiunea privind efectuarea backtesting-ului (în continuare Instrucțiunea) a fost elaborată în conformitate cu legislația în vigoare, actele normative ale Băncii Naționale a Moldovei (în continuare BNM), documentele normative interne ale BC ”Mobiasbancă” SA (în continuare Banca), recomandările Comitetului de Supraveghere Bancară de
Instrucțiunea are ca obiectiv documentarea metodei de apreciere a calității modelelor statistice utilizate pentru evaluarea riscurilor aferente activității Băncii și ajustarea datelor de ieșire a modelelor respective.
Instrucțiunea este destinată Secției Administrare Riscuri a Departamentului Administrare Riscuri.
Noțiuni
Backtesting-ul modelelor statistice de estimare a riscurilor (în continuare backtesting) – o metodă de verificare a modelelor în cauză în baza unui eșantion istoric și determinarea gradului de adecvare a modelului.
Verificarea – analiza cantitativă a exactității modelului statistic pe calea comparării valorilor calculate (prognozate) și a celor realmente înregistrate (de exemplu, sporirea prețurilor și cursurilor de schimb valutar, mărimea pierderilor sau veniturilor, etc.) Verificarea poate fi efectuată:
prin compararea în activitatea curentă a valorilor prognozate cu cele efectiv realizate (live-testing);
prin aplicarea experimentului statistic pentru o anumită perioadă istorică, reieșind din două abordări:
verificarea „murdară” (dirty verification) – se bazează pe compararea prognozelor modelului cu rezultatele efectiv înregistrate de Bancă, ignorând modificarea bazei de calcul (de exemplu modificarea pozițiilor valutare deschise în baza cărora a fost efectuată prognoza riscului valutar);
verificarea „curată” (clean verification) – se bazează pe compararea prognozelor modelului cu rezultatele ipotetice, calculate reieșind din presupunerea menținerii neschimbate a bazei de calcul (de exemplul menținerea pozițiilor valutare deschise în baza cărora a fost efectuată prognoza riscului valutar).
Calibrarea modelelor statistice – înlăturarea abaterilor depistate aferente modelelor prin corectarea datelor de intrare, intermediare sau de ieșire a modelelor.
Principii de efectuare a backtesting-ului
Banca va utiliza prioritar backtesting-ul cu verificare „curată” (compararea cu rezultatele ipotetice), și doar în cazurile în care acest lucru nu este posibil, se va aplica backtesting-ul cu verificare „murdară” (compararea cu rezultatele efective).
Backtesting-ul se bazează pe presupunerea că valorile furnizate de model și cele efectiv înregistrate de Bancă pentru fiecare zi sunt independente de rezultatele altor zile.
Backtesting-ul va fi efectuat periodic și în caz de necesitate (ocazional).
Persoana responsabilă de efectuarea backtesting-ului (în continuare Executor) va efectua backtesting-ul în mod trimestrial, doar dacă în documente normative interne nu este stabilită o altă periodicitate.
Eșantionul statistic pentru efectuarea backtesting-ului trebuie să fie de 250 de observări, doar dacă un alt eșantion nu este stabilit de alte documente normative interne.
Intervalul de încredere statistică a modelelor supuse backtesting-ului trebuie să fie de 99%, doar dacă un alt interval de încredere statistică nu este stabilit de alte documente normative interne.
Backtesting-ul ocazional se efectuează în cazul:
observării unor dinamici în economie ce ar putea reduce calitatea aprecierilor modelelor utilizate;
modificări esențiale în procedurile de operare în Bancă;
depistării unor deficiențe ale modelului de către utilizatorii datelor de ieșire a modelelor;
Continuare Anexa 6
la indicațiile Consiliului de Administrație (în continuare CA).
Metodologia efectuării backtesting-ului
Pentru validarea modelelor statistice utilizate de Bancă, subdiviziunile care aplică modelele date colectează permanent și păstrează toate datele de intrare și ieșire a modelului, precum și evoluția reală a indicatorilor prognozați necesare pentru aplicarea backtesting-ului în conformitate cu p. 3.1.
Executorul în scopul efectuării backtesting-ului modelului statistic, după necesitate, poate să solicite printr-o notă de serviciu, oferirea de către subdiviziunile respective ale Băncii a informațiilor colectate aferente modelelor pentru o anumită perioadă de timp.
În scopul verificării modelului Executorul determină numărul depășirilor efectiv observate și le compară cu numărul acceptabil al depășirilor pentru eșantionul statistic și intervalul de încredere statistică aferent modelului.
Depășire a modelului (eroarea modelului) – cazul în care prognozele modelului sunt mai favorabile decât valorile efectiv realizate (de exemplu pierderile neașteptate prognozate ale Băncii au fost mici de cât cele efectiv înregistrate).
Pentru fiecare număr de depășiri ale modelului, în funcție de intervalul de timp pentru care se efectuează backtesting-ul (mărirea eșantionului), se va calcula probabilitatea de realizare a unei asemenea situații pentru un model adecvat (intervalul de încredere statistică de 99%) și pentru un model neadecvat (intervalul de încredere statistică mai mic de 99%). Pe baza acestora se vor calcula respectiv probabilitățile erorii de gradul I (cazul în care un model adecvat este respins) și a celei de gradul II (cazul în care un model inadecvat este acceptat) conform tabelului 1.
Tabelul 1
Probabilitatea realizării unui anumit număr de depășiri pentru un model statistic corect cu intervalul de încredere statistică și mărimea eșantionului statistic prestabilite poate fi calculată după formula:
Continuare Anexa 6
P(X=k | n, p) =
unde: X –variabilă ce măsoară numărul de erori ce pot fi înregistrate de model;
k – valoarea pe care o primește variabila X (numărul depășirilor);
n – mărimea eșantionului statistic (numărul de observări analizate);
p – probabilitatea așteptată a depășirilor a unui model adecvat (conform recomandărilor Comitetului de Supravegherea Bancară de p=1%).
p = 100% – intervalul de încredere statistică
Pentru simplificarea calculelor backtesting-ului, Executorul va calcula P(X=k n, p) după formula Poisson:
P(X=k | n, p) =
Probabilitatea comiterii erorii de gradul I (cazul în care un model adecvat este respins) pentru fiecare număr de erori ce poate fi înregistrat de model se calculează după formula:
P(X>=k | n, p) =
Probabilitatea comiterii erorii de gradul II (cazul în care un model inadecvat este acceptat) pentru fiecare număr de erori ce poate fi înregistrat de model cu intervalul de încredere statistică inferior nivelului recomandat de Comitetul de Supraveghere Bancară de (99%) se calculează după formula:
P(X<k | n, p’) =
unde: p’ – probabilitatea așteptată a depășirilor aferentă intervalului de încredere statistică a modelului.
p’ = 100% – intervalul de încredere statistică
În baza P(X=k | n, p) se calculează probabilitatea cumulată de realizare a depășirilor prognozelor modelului:
Tabelul 2
Pentru fiecare model statistic pentru care se efectuează backtesting-ul se vor delimita 3 intervale de calitate a modelului (verde, galben, roșu), în funcție de Probabilitatea cumulativă P(X=<k | n, p) conform Tabelului 2.
În intervalul verde sunt cuprinse modelele cu un interval de încredere statistică de 99%, a căror Probabilitatea cumulativăi (X=<k n, p) este mai mică de 95% calculată după formula:
Probabilitatea cumulativă (X=<k | n, p) =
Modele atribuite la acest interval nu se calibrează.
În intervalul galben sunt cuprinse modelele a căror Probabilitate cumulativăi(X=<k n, p) se încadrează în intervalul 95,00%–99,99% și este calculată după formula din p. 4.1.3.9.
Continuare Anexa 6
Modelele atribuite acestui interval se calibrează prin adăugarea coeficientului de ajustare δ, care se calculează prin raportarea coeficientului de încredere a1 aferent intervalului de încredere statistică a unui model adecvat – 99% (a1 = 2,326) la coeficientul de încredere a2 aferent intervalului de încredere statistică efectiv înregistrat de modelul statistic (ponderea în total observări a aprecierilor corecte înregistrate):
α =
δ =
În intervalul roșu sunt cuprinse modelele a căror Probabilitate cumulativă (X=<k | n, p) este mai mare de 99,99% și este calculată după formula din p. 4.1.3.9.
Modelele atribuite acestui interval se calibrează prin adăugare coeficientului de ajustare δ calculat în conformitate cu p.4.1.3.10.
Descrierea intervalelor de calitate a modelelor:
intervalul verde – modelul este adecvat, furnizează aprecieri calitative și exacte.
intervalul galben – modelul este dubios. În acest caz, se vor analiza posibilele cauze ale erorilor:
integritatea și corectitudinea modelului (pozițiile sunt raportate incorect, volatilitățile sau corelațiile sunt calculate eronat, etc.);
conjunctură nefavorabilă sau evoluția neașteptată a pieței pe care activează Banca;
modificări majore ale pozițiilor Băncii sau alte evenimente legate de activitatea Băncii.
intervalul roșu – depășirile nu se datorează informațiilor de intrare ci faptului că modelul este inadecvat, respectiv există necesitatea modificării modelului dat sau elaborării unui alt model.
Backtesting-ul modelului VAR pentru 250 de observări
În conformitate cu recomandările Comitetului de Supraveghere Bancară de , pentru backtesting-ul modelelor VaR, Executorul va analiza un eșantion a de date pentru ultimele 12 luni (250 de observări zilnice).
Pentru backtesting-ul modelului VaR pentru o perioadă de 250 de observări, Tabelul nr. 1 va avea forma:
Tabelul nr. 3
Continuare Anexa 6
Coloanele 1, 2, 3 se referă la cazul când modelul statistic analizat este adecvat, intervalul de încredere statistică este 99% (probabilitatea ca orice observare va reprezenta o eroare a modelului este 1%).
Coloana 2 „P(X=k)” reprezintă probabilitatea ca numărul de erori (depășiri) pentru un eșantion de 250 de observări independente va fi egal cu valoarea din coloana 1 „Depășiri”.
Coloana 3 „Eroarea de gradul I” reprezintă probabilitatea că utilizarea unui număr de depășiri (indicat în coloana 1) în calitate de nivel critic depășirea căruia duce la respingerea modelului, va cauza respingerea eronată a unui model adecvat. De exemplu dacă nivelul critic va fi 5 depășiri, atunci utilizarea eșantionului de 250 de observări independente cu o probabilitate de 10,8% poate determina respingerea unui model adecvat.
Coloanele 4-12 se referă la cazul când modelul statistic analizat este inadecvat (intervalul de încredere statistică este mai mic decât 99%), iar probabilitatea ca orice observare va reprezenta o eroare constituie 2%, 3%, 4% și 5% respectiv.
Coloanele 5, 7, 9, 11 „P(X=k)” Coloana 2 „P(X=k)” reprezintă probabilitatea ca numărul de erori (depășiri) pentru un eșantion de 250 de observări independente pentru modele inadecvate respective va fi egal cu valoarea din coloana 4 „Depășiri”.
Coloana 6, 8, 10, 12 „Eroarea de gradul II” reprezintă probabilitatea că utilizarea unui număr de depășiri (indicat în coloana 4) în calitate de nivel critic depășirea căruia duce la respingerea modelului va cauza acceptarea eronată a unui model inadecvat (intervalul de încredere statistică este mai mic de 99%). De exemplu dacă nivelul critic va fi 5 depășiri,
atunci utilizarea eșantionului cu 250 de observări independente cu o probabilitate de 12,8% poate determina acceptarea unui model inadecvat cu intervalul de încredere statistică 97% (probabilitatea survenirii erorii constituie 3%)
În cazul backtesting-ului modelelor VaR pentru 250 de observări, Tabelul nr. 2 va avea forma de mai jos, și la intervalul verde vor fi atribuite doar modelele care nu au mai mult de 4 depășiri, coeficientul de ajustare fiind egal cu 0.
Tabelul nr. 4
Probabilitatea cumulativă – probabilitatea obținerii a unui număr de depășiri egal sau mai mic decât cel indicat în coloana 2 pentru un model adecvat (intervalul de încredere statistică 99%) verificat pe baza eșantionului de 250 de observări. De exemplu pentru un model adecvat probabilitatea obținerii de la zero până la 4 depășiri constituie 89,22%.
Raportarea privind efectuarea backtesting-ului
După efectuarea backtesting-ului Secția Administrare Riscuri a Departamentului Administrare Riscuri perfectează pentru Consiliul de Administrație un raport analitic reflectând următoarelor aspecte:
data implementării și ultimei modificării a modelului;
subdiviziunea care a elaborat modelul;
rezultatele backtesting-ului modelului, inclusiv numărul de erori atestat de model și perioada de timp pentru care s-a efectuat backtesting-ul, intervalul calitativ la care a fost atribuit modelul
Continuare Anexa 6
(verde, galben sau roșu), propuneri argumentate de modificare / înlocuire a modelului analizat;
documentele normative interne care descriu modelul statistic în cauză.
Prevederi finale
Prezenta instrucțiune va fi modificată la inițiativa Departamentului Administrare Riscuri, altor subdiviziuni, și a organelor de conducere ale Băncii în conformitate cu Regulamentul cu privire la documentația normativă internă.
Datele de elaborare /actualizare a documentului
Anexa 7
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Posibilitati DE Imbunatatire A Gestiunii Riscului Valutar In Cadrul B.c. ,,mobiasbanca Gsg” S.a (ID: 144707)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.