Posibilitati de Crestere a Performantelor Economico Financiare ale Comertului Exterior Romanesc

Posibilități de creștere a performanțelor

economico-financiare ale comerțului exterior romanesc

(Rolul sistemului bancar)

Capitolul I – Importanta comerțului internațional…………………………..3

1.1. Necesitatea folosirii raționale a resurselor economice proprii fiecărei

tari ……………………………………………………………..………3

1.2. Diviziunea internaționala a muncii ……………………………………..4

1.3. Comerțul internațional – conținut……………………………………….6

1.4. Mondializare – Globalizare……………………………………………..8

1.4.1. Modalitati de expansiune economica internaționala ..……………9

1.4.2. Noile forme de schimb…………………………………………..13

1.4.3. Dimensiunile mondializării – legătura intre comerțul internațional

si piața produselor…….…………………………………………..14

1.5. Avântul liberalismului economic si preponderența comerțului exterior

intre grupările regionale ..….…………………………………………17

Anexa nr. I …………………………………….20

Capitolul II – Evoluția si aprecierea comerțului exterior al României……21

2.1. Evoluția comerțului exterior al României in perioada 1950 – 1989….21

2.2. Evoluția comerțului exterior al României in perioada 1990-2001…..26

2.3. Balanța de Plați…………………………………………………………38

2.3.1. Contul de tranzacții curente………………………………………38

2.3.2. Contul de capital…………………………………………………40

2.3.3. Rezerve…………………………………………………………..42

2.3.4. Efecte ale balanței de plați……………………………………….43

2.3.5. Analiza balanței de plați…………………………………………44

2.3.6. Poziția investiționala a României………………………………..47

Anexa nr. I……………………………………..50

Anexa nr. II……………………………………..51

Anexa nr. III……………………………………52

Capitolul III – Implicarea băncilor in derularea operațiunilor de comerț

exterior…………………………………………………………….53

3.1. Importanta sistemului banca ………………………………………….53

3.2. Platile internaționale derulate prin intermediul băncilor ……………..55

3.2.1. In cazul incaso-ului documentar….………………………………55

3.2.2. In cazul acreditivului documentar………………………………..58

3.2.3. In cazul ordinului de plata……………………………………….61

3.3. Creditarea activității de comerț exterior de către bănci………………..62

3.2.1. Credite pentru activitatea de export………………………………62

3.2.2. Credite pentru activitatea de import……………………….…….63

3.4. Finanțarea comerțului exterior prin operațiuni de scontare, forfetare,

si factoring…………………………………………………………….65

3.5. Asigurarea si garantarea creditelor de export / import de către bănci.66

Anexa nr. I……………………………………..68

Capitolul IV – Referiri la activitatea de comerț exterior in județul

Neamț……………………………………………………………..71

4.1. Economia județului Neamț in permanenta schimbare…………………71

4.2. Activitatea de comerț exterior in perioada 2002- 2003……………….74

Capitolul V – Implicarea BCR sucursala Neamț in finanțarea operațiunilor

de import/export………………………………………………….76

5.1. Grupul Banca Comerciala Romana – primul supermarket financiar din

România……………………………………………………………….76

5.2. Perspectivele Grupului BCR…………………………………………..77

5.3. BCR- Activitatea Internaționala……………………………………….77

5.4. Liniile de finanțare externa de care pot beneficia clienții BCR, sucursala

Piatra Neamț……………………………………………………………79

5.5. Oferta de credite pentru comerțul exterior la BCR Neamț…………..80

5.5.1. Credite pentru investiții …………………………………………81

5.5.2. Credite pentru export………………………………………………82

5.5.3. Scrisoarea de garanție………………………………………………84

5.6. Preluarea creditului comercial de către BCR Neamț prin diferite metode

cum sunt: ………………………………………………………………84

5.6.1. Factoring-ul………………………………………………………..84

5.6.2. Forfetarea

Aprecieri, concluzii si propuneri……………………………………………..87

Bibliografie …………………………………………………………………….92

I – Importanta Comerțului Internațional

1.1. Necesitatea folosirii raționale a resurselor economice

proprii fiecărei țări

Nevoile constituie fundamentul vieții economice; satisfacerea lor este, in primul rând, condiționata de existenta anumitor resurse economice. Resursele pot fi:

primare (materiale si umane), adică potențialul de resurse naturale(minerale, hidrocarburi, fondul funciar si forestier etc.) si potențialul demografic ( rezervorul resurselor de munca);

derivate, care sunt create de către oameni pe baza celor primare (echipamente tehnice – mașini, utilaje, instalații; cunoștințele științifice, experiența si deprinderile de munca ale oamenilor);

intermediare, care au apărut mai târziu in activitatea economica (mijloace bănești si capitalul necesar transferului, transformării/consumului de resurse materiale si umane intr-un circuit).

In general, resursele economice, pentru fiecare tara, ca si pentru întreaga Planeta au un caracter limitat, comparativ cu nevoile care se cer a fi satisfăcute, dar mai ales, trebuie sa accentuam aceasta caracteristica in cazul resurselor naturale.

Istoria dezvoltării economiei mondiale a demonstrat ca progresul economic al unei tari depinde, înainte de toate de gradul de mobilizare si folosire raționala a resurselor economice proprii, de eforturile fiecărui popor.

Prin utilizarea raționala a resurselor se dorește maximizarea efectelor. Raționalitatea conferă activității economice eficienta, adică a satisface trebuințe mari cu aceleași resurse sau cu resurse mai puține.

Resursele economice se găsesc disproporționat răspândite pe mapamond, ceea ce impune din partea fiecărui participant la viata economica o anumita strategie economica, pentru dobândirea lor, in condiții mai mult sau mai puțin avantajoase.

De exemplu, resursele naturale sunt, pentru unele tari in exces fata de necesitatile proprii, iar pentru altele insuficiente ca volum si structura. Este necesar sa se cunoască baza de resurse naturale a unei tari pentru a evalua perspectivele sale economice.

Unele tari isi asigura produsele de baza deficitare (materii prime, combustibil etc.) din exterior, in timp ce altele fructifica avantajul deținerii acestora prin relații de export-import sau cooperare.

1.2. Diviziunea internaționala a muncii

Fosta diviziune internaționala a muncii

Pana in anii ’70, relațiile comerciale dintre Nord si Sud erau structurate de ceea ce numim acum forța de diviziune internaționala a muncii. Aceasta corespundea schimbului de produse primare provenind din tarile dezvoltate. Nu era decât prelungirea „pactului colonial” care, in secolul XIX-lea, opera o diviziune stricta a sarcinilor intre colonia furnizoare de produse brute si metropola producătoare de bunuri manufacturate.

Noua diviziune internaționala a muncii

Delocalizarile activităților spre tarile lumii a treia si avântul noilor tari industrializate din Asia si America Latina trasează, de vreo douăzeci de ani, o „noua diviziune internaționala a muncii”. Anumite tari pe cale de dezvoltare care isi încep industrializarea (Coreea de Sud, China…) exporta produse manufacturate banalizate din punct de vedere tehnologic (in general cu proporție mare de munca necalificata sau puțin calificata) contra produselor manufacturate de sectoarele de vârf din tarile dezvoltate.

Utilizarea ca submarfuri de către firmele multinaționale, tarile lumii a treia s-au angajat in industrii de montaj care necesita mana de lucru numeroasa. Acest proces a marcat mai intai industria electronica apoi s-a răspândit in alte sectoare industriale ca instrumente de optica, ceasuri, jucării, mașini-unelte.

In condițiile epocii contemporane, comerțul internațional se desfasoara in contextul amplului proces de participare la diviziunea internaționala a muncii.

Participarea activa la diviziunea muncii reprezintă o latura inseparabila a procesului de dezvoltare a oricărei națiuni, constituind o necesitate obiectiva pentru toate statele lumii, indiferent de nivelul dezvoltării lor economico–sociale sau de sistemul social-politic dominant. Pentru tarile slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare este imperativa intensificarea participării la diviziunea mondiala a muncii, pentru ca astfel vor putea înlătura decalajul considerabil care le desparte de tarile puternic industrializate si bine ancorate in diviziunea mondiala a muncii.

Diviziunea internaționala a muncii este o categorie economica care exprima relațiile care se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltării producției si comerțului internațional, precum si locul si rolul fiecărui stat in circuitul mondial de valori materiale.

Pe baza diviziunii internaționale a muncii, comerțul internațional este o forma de legătura intre piețele naționale, intre producătorii de mărfuri din diferite tari si care exprima interdependentele economice dintre state.

Diviziunea muncii este, deci, un proces de specializare internaționala in

producție a economiilor naționale, statornicit de-a lungul timpului si care reprezintă baza legăturilor dintre ele, arătând locul pe care diferite tari ale lumii îl ocupa in economia mondiala si reprezintă temelia materiala a fluxurilor economice internaționale. Acest proces de specializare internaționala in producție are ca scop adaptarea potențialului economic național al statelor la cerințele in continua schimbare ale pieței mondiale si este determinat de o serie de factori, precum: condițiile naturale fizico-geografice, mărimea teritoriului si populației fiecărei tari; nivelul tehnic si gradul de diversificare al aparatului productiv din fiecare tara; tradițiile economice; apropierea geografica a statelor si stabilirea anumitor raporturi de complementaritate economica intre ele; o serie de factori extraeconomici(războaiele, dominația coloniala, relațiile de producție).

In decursul timpului, diviziunea mondiala a muncii a imbracat diverse forme, depinzând de nivelul de dezvoltare al forțelor producție si de dezvoltarea industriala a numeroaselor state ale lumii.

O serie de factori au influențat pozitiv diviziunea mondiala a muncii si desigur, comerțul internațional. De exemplu, apariția de noi state pe harta politica a lumii prin cucerirea independentei politice de către acestea, in perioada postbelica, constituie un factor se resimte si se va resimți pe termen lung.

Revoluția tehnico-științifica(inclusiv cea informaționala) a străbătut o serie de etape si forme concrete de manifestare si este de asemenea un factor cu o puternica influenta asupra evoluției diviziunii mondiale a muncii. Sub influenta acestui factor s-a adâncit si va continua sa se intensifice diviziunea mondiala a muncii, cu diversele ei variante pe ramuri si subramuri ale industriei(mașini-mașini, chimie-chimie etc.), care se manifesta intre tarile puternic industrializate, trecând pe locul secund vechile variante ale diviziunii internaționale a muncii(industrie-agricultura, extracție-prelucrare).

Revoluția tehnico-științifica contemporana a determinat in același timp o asemenea creștere a nivelului tehnic, a complexității si diversificării producției in general, a industriilor de vârf in special (construcții de mașini, electrotehnica, telecomunicații, chimie, metalurtelecomunicații, chimie, metalurgie), incat organizarea in fiecare tara a producției tuturor tipurilor de produse a devenit practic imposibila si in același timp ineficienta din punct de vedere economic chiar si pentru cele mai dezvoltate tari ale lumii.

Revoluția tehnico-științifica contemporana a determinat o accentuare a interdependentelor economice dintre state, adică a relațiilor de cooperare ce se stabilesc intre statele suverane, bazate pe principiile dreptului internațional, urmărindu-se progresul fiecărei economii naționale.

Schimbările care au intervenit in economia mondiala, in perioada postbelica, datorita modificărilor înregistrate pe harta politica a lumii, a revoluției tehnico-științifice si a interdependentelor economice dintre state au generat condiții noi si in desfășurarea circuitului economic mondial.

Comerțul internațional este principala componenta a circuitului economic mondial.

1.3. Comerțul internațional – conținut

Comerțul internațional se refera la schimbul de bunuri si servicii intre diferite tari la nivel mondial. Ideea ca un astfel de flux internațional si economic ar trebui si ar putea exista a fost pentru prima data enunțata in lucrările a doi economiști din secolul al XIX-lea , David Ricardo si John Stuart Mill.

Comerțul internațional este cea mai veche forma a schimburilor economice mondiale. El exprima totalitatea schimburilor de mărfuri tangibile si de mărfuri „invizibile” intre statele lumii. In structura sa regăsim doua fluxuri comerciale:

comerțul vizibil – denumit si comerț cu mărfuri

comerțul invizibil, care cuprinde:

comerțul internațional cu servicii

prestările de servicii si vanzarile-cumpararile de licențe cu exteriorul,

turismul si transporturile internaționale,

consignația internaționala,

asistenta economica si colaborarea tehnico-științifica efectuata pe baze comerciale cu străinătatea

veniturile obținute din plasamente de capital in străinătate;

transferurile curente.

Ponderile acestora in comerțul internațional, reflectând mutațiile survenite in schimburile internaționale de valori corporale si acorporale, variază in timp datorita modificării complementaritatilor economiilor naționale.

Statele lumii participa la schimburile comerciale internaționale-conectarea lor la aceste schimburi facandu-se prin intermediul comerțului exterior.

Comerțului exterior cuprinde totalitatea operațiunilor de export, import, reexport de produse si servicii, desfășurate de o tara sau un grup de tari.

In prezent, participarea intensa si eficienta la comerțul internațional devine o premisa fundamentala a dezvoltării si progresului economic pentru fiecare tara prin intermediul cometului internațional, tarile isi asigura factori de producție si bunuri de consum de care nu dispun ori le-ar putea produce cu cheltuieli exagerate; el apare astfel ca o condiție pentru continuitatea , lărgirea si modernizarea producției si satisfacerea unor nevoi de consum ale populației. Prin intermediul comerțului exterior isi găsește piața externa de desfacere la o parte din producția interna.

Datorita comerțului internațional, tarile si agenții economici pot organiza unele producții pe scara mai mare, peste dimensiunile cererii interne, asigurând astfel o mai buna utilizare a factorilor de producție, creșterea productivității muncii si sporirea venitului național.

Datorita comerțului internațional se amplifica concurenta pe piața fiecărei tari, mobilizând agenții economici la o activitate competitiva.

Complexitatea economiei mondiale, gradul înalt de diversificare a proceselor economice sub incidenta progresului tehnico-științific, interdependentele economice internaționale aflate in plin proces de accentuare si diversificare fac ca nici o tara din lume, mare sau mica, dezvoltata sau in curs de dezvoltare, bogata sau săraca in factori de producție, sa nu-si poată asigura propria dezvoltare fara o profunda angrenare in circuitul mondial. Pentru cvasitotalitatea statelor lumii, principala forma a schimburilor internaționale de activitati o constituie comerțul internațional.

Analiza evoluției comerțului internațional in perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial prilejuiește evidențierea unui ansamblu de factori care au avut un impact complex si contradictoriu asupra schimburilor comerciale. Printre aceștia putem menționa: urmările politice si economice ale celui de-al doilea război mondial: evoluția economiei mondiale, confruntata cu mutații profunde in diviziunea internaționala a muncii si in raportul de forte economice la nivel global; revoluția științifico-tehnica si implicațiile acesteia asupra circuitului economic mondial; apariția si accentuarea fenomenelor si a proceselor de integrare economica din diverse regiuni ale lumii; gama tot mai variata de masuri de politica comerciala, protecționiste si promoționale promovate de diverse state si grupări de state; rezultatele încercărilor de adoptare a unei conduite la nivel internațional in diversele segmente ale circuitului economic mondial; fenomenele economice internaționale in aceasta lunga perioada de timp (șocurile petroliere, socul dobânzilor, evoluția contradictorie a cursurilor principalelor valute pe fondul flotării generalizate a acestora).

Sub impactul cumulat al acestor factori s-au conturat următoarele trasaturi principale ale dinamicii si ale volumului comerțului internațional:

a – In perioada postbelica, comparativ cu perioadele anterioare, comerțul internațional a înregistrat un ritm deosebit de înalt de creștere. După cum evidențiază statisticile internaționale, ritmul mediu anual de creștere a fost, in perioada 1950-1990, de circa 12%, diferențiat pe cele patru decenii(1950-1960 = 6,4%; 1960-1970 = 9,3%; 1970-1980 = 20,3% si 1981-1990 = 8%). Acest ritm de creștere s-a soldat cu o sporire a volumului valoric al exporturilor mondiale, exprimat in preturi curente,de circa 56 de ori in perioada 1950-1990, atingând peste 3400 de miliarde de dolari SUA, fata de doar cca. 61 miliarde dolari in 1950.

Creșterea s-a datorat atât sporirii volumului fizic al exporturilor, cat si creșterii preturilor pe piața internaționala.

La conturarea acestei trasaturi, alături de factorii de factorii menționați mai sus, au contribuit si perfecționările înregistrate in domeniile transporturilor si comunicațiilor, procesele de modernizare si restructurare din economiile diferitelor state, tendința de liberalizare a comerțului internațional (estompata periodic de recrudescenta protecționismului), instituționalizarea schimburilor comerciale internaționale, extinderea cooperării economice internaționale, diversificarea tehnicilor de comercializare etc.

b – Spre deosebire de perioada anterioara, in perioada postbelica, ritmurile de creștere ale produsului național brut (P.N.B.), ale producției industriale si ale altor indicatori ai creșterii economice la scara internaționala.

In anul 1990, fata de 1950, produsul intern brut a crescut pe plan mondial de peste 6 ori, producția industriala globala de peste 7 ori, fata de o creștere a comerțului mondial de circa 56 ori.

Aceasta înseamnă o creștere absoluta si relativa a capacitații de absorbție a pieței mondiale, o accentuare a interdependentelor economice si deci o participare sporita la circuitul economic mondial a tuturor tarilor lumii.

Totodată, adâncindu-se procesele de specializare internaționala, creste contribuția comerțului in procesele naționale de reproducție.

Structura diferita a economiilor statelor participante comerțul internațional, ca si structura schimburilor lor externe, evoluția deosebita a preturilor la produse de baza si produse manufacturate, eficienta masurilor de politica comerciala promovate sunt cauze care au determinat ritmuri de diferențiate de creștere pe tari, regiuni si grupări de tari.

Ca tendința pe termen lung, se evidențiază faptul ca, in timp ce in cazul tarilor industrializate indicele de devansare a producției industriale de către comerțul exterior înregistrează o creștere, la grupul tarilor in curs de dezvoltare indicele a înregistrat o pronunțata scădere.

1.4. Mondializare –Globalizare

Atunci când a început să se impună, la mijlocul anilor ’90, termenul „mondializare“ părea să desemneze o configurație complet nouă a economiei mondiale și a sistemului internațional. După estomparea lumii a treia din politică și dispariția sistemului sovietic, se credea că se poate anunța o viitoare convergență planetară sub semnul pieței.

Termenul „mondializare” este folosit din punct de vedere politic, iar cel de „globalizare” din punct de vedere economic.

Instaurarea unei piețe unice la nivel planetar și funcționarea acesteia autonom, sub guvernarea legilor sale proprii, fără intruziuni din partea niciunui fel de instrument exterior, este prezentată drept soluția tuturor problemelor de disfuncționalitate depistate până acum atât din punct de vedere economic cât și social și politic.

Premisele generice ale mondializării sau globalizării piețelor constau in principal in:

creșterea nivelului de cultura, concomitent cu rafinarea si uniformizarea gusturilor consumatorilor;

accesul general la informația globala, ca urmare a progresului tehnologic si a difuziei mari a telecomunicațiilor( internet, comerț electronic);

reducerea progresiva a barierelor comerciale si a tarifelor vamale;

dezvoltarea infrastructurii si in special a tuturor formelor de transport internațional;

dereglementarea unor piețe, ca, de pilda, cea a telecomunicațiilor si cea a transportului aerian, pana de curând încorsetate de legi restrictive privind activitatea zonala a operatorilor pe aceste piețe;

funcționarea unei piețe internaționale presupune sa trăim intr-o lume în care pentru fiecare dolar exportat există unul importat.

Aceste premise au susținut in fapt strategia de anvergura geografica a marilor companii, care, fie datorita saturării piețelor domestice, fie din dorința de a deveni mai eficiente prin economii de scara, au căutat sa-si mărească volumul de afaceri, atacând numeroase piețe geografice, pe care, deservindu-le uniform si standardizat, le-au reunit intr-o piața unica, mondiala.

Globalizarea economica, care se manifesta prin internaționalizarea producției si a tehnologiei si prin globalizarea piețelor de mărfuri, de servicii si de capital, este deci, urmare directa a activității societatilor transnaționale.

1.4.1. Modalitati de expansiune economica internaționala

A. Exportul

Cea mai banala forma de globalizare a pieței o constituie exportul, care reprezintă o vânzare de bunuri materiale si servicii spre un agent economic dintr-o alta tara in schimbul unei sume dintr-o valuta convertibila. O firma are la dispoziție doua modalitati de realizare a activităților sale de export: vânzarea produselor printr-un intermediar din tara, modalitate denumita export indirect; vânzarea produselor printr-un intermediar din străinătate.

a)Exportul indirect

Pentru micșorarea riscului acțiunilor internaționale, producătorul poate alege intermediari din tara sa, care isi asuma responsabilitatea comercializării produselor in străinătate. In felul acesta, produsele sunt vândute indirect comparatorului străin. Riscurile asociate cu procesul de export in sine si vânzarea produselor in străinătate este asumat de intermediari. Aceasta soluție poate fi adoptata atunci când firma nu are experiența internaționala, intermediarul fiind acela care cunoaște caracteristicile străine. O data vândut produsul intermediarului, firma pierde controlul distribuției acestuia si a servicii-

lor postvanzare. Datorita nivelului redus de implicare, exportul indirect este

considerat adesea ca un mijloc de ”testare a apelor internaționale”.

b)Exportul direct

Atunci când firma contractează intermediarii străini pentru a-si vinde produsele sale in străinătate sau infiinteaza filiale proprii de vânzări in alte tari, realizează un export direct. Prin urmare vinde direct unui cumparator străin. Aceasta varianta presupune cunoștințe speciale de a operațiunilor de derulare a operațiunilor de export si asigura un control mai mare al firmei asupra rețelei de distribuție.

B. Licențierea

Licența reprezintă un acord prin care o firma , denumita licențiator, permite unei alte firme, denumita licențiat, sa utilizeze drepturile sale de proprietate intelectuala, ca patente – care protejează produsul, tehnologia sau procesul – , mărci – care protejează numele unui produs -, know-how, drepturi de autor, in schimbul unei compensații numita redevența.

Spre deosebire de export, in cazul licenței, produsul sau serviciul este realizat in străinătate, si nu in tara de origine. Prin utilizarea licenței ca forma de pătrundere pe piețele, o firma isi poate asigura prezenta pe anumite piețe fara investiții de capital pe aceste piețe. Cesiunea de licența poate fi folosita cu succes de firmele care nu au cunoștințele si timpul necesar implicării mai active pe piața internaționala. De asemenea, ea este o strategie adecvata pe acele piețe care nu au un potențial suficient de ridicat pentru a justifica acțiuni de anvergura sau care nu au fost testate suficient. In acest fel, licența oferă un bun prilej de a testa piețele respective, fara investiții de capital.

Prin cesionare se evita pirateria tehnologica, copierea sau imitarea produselor, in special in tarile in curs de dezvoltare. In loc de a fi furata firma primește redevențe. In anumite tari in care situația politica si economica pare incerta, acordul de licența evita riscurile potențiale asociate cu investițiile in străinătate. Atât riscurile politice, cat si cele comerciale sunt absorbite de licențiator.

Cesiunea de licența are si unele inconveniente. Unul dintre acestea este dependenta puternica de activitatea licențiatului, care nu are întotdeauna capacitatea de a derula cu succes afacerile. Cum redevențele se plătesc de regula ca procent din vânzări, licențiatorul poate avea de suferit din cauza incertitudinii calității acestuia.

Acordurile de licența se încheie in mod obișnuit pentru o perioada determinata de timp. Deși cesiunea poate fi prelungita, unele guverne nu permit acest lucru. Licențiatul poate deveni, in acest caz, un concurent al licențiatorului

C. Franchising-ul

Franchising-ul constituie o forma speciala de licența. Aceasta reprezintă

o alianța de marketing, prin care o firma – numita ”franchisee” – primește dreptul de a opera in numele unei firme recunoscute – numita ”franchisor”. De obicei, firma franchisor deține o marca recunoscuta, o vasta experiența in domeniul de activitate, precum si un set de însemne distinctive (sigla, firma, sediu si amplasament standardizat etc.), iar firma franchisee adopta metodele de afaceri (nume, aranjare sediu) si infiinteaza o firma care utilizează toate acestea pe piața locala.

Relațiile intre parteneri – in cadrul unui astfel de contract:

1) Franchisor-ul oferă firmei franchisee:

marca recunoscuta ce poate atrage clienți pentru franchisee inca de la început

know-how si experiența

un profit mediu anual evaluabil pe baza experienței celorlalte firme franchisee

asistenta tehnica si manageriala pentru instalare si funcționare

rețele de operare verificate

participare la publicitate si advertising

instruirea personalului

asigura furnizarea Materiilor prime direct de la furnizorii săi.

2) Franchisor-ul solicita de la firma franchisee:

o suma inițiala necesara acoperirii investiției inițiale(clădiri, echipamente)

o suma inițiala imobilizata drept garanție

un procent(10-15%) din valoarea vânzărilor

un procent din valoarea vânzărilor (2-3% pentru contribuția la costurile de publicitate globala

respectarea întocmai a disciplinei si tehnologiilor firmei franchisor

respectarea întocmai a standardelor de calitate pentru materiile prime achiziționate de la furnizorii proprii ai firmei franchisee.

D. Firmele mixte (joint-ventures)

Contractele de asociere joint ventures reprezintă o alta forma de expansiune internaționala.

Acestea presupun o asociere de capital in anumite procente stabilite de comun acord intre parteneri, conferind firmei internaționale diminuarea riscului generat de intrarea pe o noua piața, datorita competentei partenerului local in gestionarea afacerii in mediul sau economic si social pe care îl cunoaște mai bine decât partenerul străin.

Partenerul local este la rândul sau avantajat, beneficiind de experiența

internaționala a partenerului străin.

Societățile mixte reprezintă o forma des utilizata de pătrundere pe piețele internaționale, deoarece oferă importante avantaje tuturor partenerilor. Un prim avantaj îl constituie impartirea riscului. Acest fapt are o mare importanta întrucât condițiile politice si economice din mai multe tari sunt inca volatile.

Nu toate societățile mixte au succes, si mulți dintre parteneri isi vad irosite speranțele. Motivul îl constituie dezavantajele pe care le are constituirea unei societati mixte. Astfel, printre problemele majore care pot apărea sunt cele legate de menținerea bunelor relații dintre parteneri. Cauzele care pot duce la apariția acestui fenomen sunt conflictele de interese, dezvăluirea unor informații delicate, nemulțumiri privind distribuirea profitului, lipsa de comunicare, diferențele culturale.

In ciuda dezavantajelor pe care le are constituirea societatilor mixte, acestea reprezintă cea mai viabila forma de expansiune internaționala a firmei.

Tabel 1.1: Motivații strategice pentru joint-ventures (1980-1989)

Sursa: R. Welford & K. Prescott, European Business, Financial Times Pitman Publ.,Londra, 1996, p.217

E. Alianțele strategice

Prin intermediul acestora, doua sau mai multe firme, cu competente in domenii similare sau legate, stabilesc anumite norme de cooperare pentru desfășurarea unor activitati sau pentru realizarea unor proiecte de cercetare comune.

Fie ca se alege varianta joint ventures, prin care ia naștere o noua entitate juridica, fie ca se alege varianta alianței strategice, caz in care partenerii isi păstrează independenta juridica, principalele premise ale acestor alianțe sunt:

reducerea riscului de intrare pe o noua piața

partajarea costurilor de cercetare-dezvoltare pentru noi produse si tehnologii

utilizarea in comun a unor active complementare

posibilitatea de operare pe anumite piețe strict reglementate

adaptarea mai rapida a produselor la specificul pieței naționale

F. Subcontractarea si prelucrarea in lohn

Orice companie internaționala isi dimensionează talia si isi reconfigu-reaza sistemul strategic si implicit structura in sensul obținerii unei configurații de cost cat mai avantajoase; in acest sens, ea va face o opțiune intre costurile de tranzacționare generate de activitatea de contractare cu piața a unor activitati si costurile de complexitate antrenate de integrarea respectivelor activitati in cadrul sistemului sau strategic. In cazul alegerii primei opțiuni, una dintre formele de atingere a obiectivului propus este subcontractarea.

In cazul prelucrării in lohn, care reprezintă o forma specifica de subcontractarea, compania respectiva isi transleaza activitatea de fabricație in tari cu cost redus al forței de munca. Aprovizionarea si vânzările raman in continuare in responsabilitatea sa directa, neimplicând cu nimic unitatea de fabricație locala.

Evident, subcontractarea nu reprezintă exclusiv opțiunea posibila a unei companii multinaționale, fiind adesea întâlnita ca o practica curenta in industria auto, de echipamente audio-video etc.

In acest sens, economia japoneza constituie, poate cel mai bun exemplu. Firmele japoneze din industria autoturismelor lucrează de regula cu o rețea de subcontractanti organizata pe 3 niveluri:

-firme mici (1-29 angajați) care efectuează prelucrările primare(forjare, prelucrări primare etc.),

-firme de talie medie(30-299 angajați), care furnizează componentele primare(subansamble de frâna, volanul etc.),

-firme mari (peste 300 de angajați), care furnizează subansamble de prim nivel (Motoarele, sistemul de frânare etc.) si ansambleaza subansamblele de

nivel superior.

In fine, firma subcontractoare realizează asamblarea finala. Trebuie făcuta insa o distincție clara intre activitatea de subcontractare si activitatea de licențiere a mărcii; prin aceasta din urma, o firma permite unor operatori străini sa opereze sub marca sa. Daca operarea se face in domeniul de activitate al firmei licențiatoare, operația poate avea succes; in caz contrar insa, acest greement poate produce efecte dezastroase.

G. Fuziuni si achiziții

Achiziția unui competitor care operează pe o piața naționala (integrare orizontala) sau achiziția unei firme naționale in scopul integrării verticale constituie alte modalitati rapide de expansiune internaționala.

1.4.2. Noile forme de schimb

Odată cu criza economica, s-au dezvoltat noi forme de schimb care nu se mai supun regulilor obișnuite ale concurentei si ale liberului schimb. Comerțul de compensație grupează tranzacțiile comerciale însoțite de o obligație contractuala de contrapondere prin care exportatorul se angajează sa cumpere (sau sa facă sa se cumpere) produsele tarii cliente. Compensația conduce la creșterea costului comerțului (multiplicând numărul intermediarilor sau înlocuind moneda prin troc). Schimburile compensate reprezintă aproape 10% din comerțul mondial de mărfuri.

Trocul este forma cea mai simpla de schimburi compensate. El consta in a schimba bunuri fara a recurge la moneda (semințe de floarea soarelui contra produse chimice, vehicule utilitare pe saci de orez etc.). este un tip de acord impus adesea de tarile care duc lipsa de devize convertibile.

Anti-achiziționarea obliga exportatorul sa recupereze de la importator, intr-un procentaj asupra căruia s-a căzut de acord.

Offset-ul este o forma de compensație industriala prin care tara importatoare participa ea insasi la fabricarea bunului pe care il va cumpăra (prin cedarea afacerii sau prin coproducția anumitor piese). Offset-ul este tolerat de GATT, deoarece el este la originea transferurilor tehnologice si permite tarilor din lumea a treia sa se angajeze in noi producții industriale.

Buy back este o varianta a offset-ului. Aceasta tehnica comerciala da importatorului posibilitatea de a regla cumpărarea de echipamente plătindu-le ulterior datorita bunurilor sau serviciilor induse de folosirea lor (produsele de compensație sunt fabricate de echipamentul exportat).De exemplu, o centrala nucleara poate fi plătita prin prelevări asupra veniturilor generate de vânzarea de electricitate.

1.4.3. Dimensiunile mondializării – legătura dintre comerțul internațional si piața produselor

Ansamblul de raporturi ce se stabilesc intre producătorii individuali din diferite tari, precum si intre economiile naționale, prin intermediul tranzacțiilor comerciale, reprezintă piața mondiala.

Piața mondiala de produse este piața in care se tranzacționează produse de baza si produse finite. In general aceste doua categorii de produse se diferențiază prin ponderea materiilor prime incorporate, acestea fiind mai mare in produsele de baza decât in cele finite.

Piața produselor de baza conține, pe langa materiile prime propriu-zise, si alte produse ce includ un grad redus de prelucrare, cum ar fi: combustibilii, lâna, bumbacul, pieile brute, cerealele si semifabricatele (laminate, cherestea ciment, ingrasaminte artificiale, produse sodice, coloranți etc.).

Ea este fie direct in centrele de producție, fie in centrele comerciale susținute de acestea. Centrele comerciale internaționale sunt situate in marile orașe ale diverselor tari specializate in exporturi de produse specifice zonei respective si in importuri necesare zonei.

Piața mondiala a produselor finite este piața in care se disting una sau mai multe firme reprezentative care realizează un volum mare de desfacere a unor produse de marca si care au o situație financiara valutara.

Spre deosebire de piața produselor de baza, aceasta nu poate fi localizata in anumite zone geografice, ci strict legata de firmele producătoare, care, prin integrarea pe orizontala (asimilarea firmelor cu același obiect de activitate ), cat si prin integrarea pe verticala (in amonte, spre fazele premergătoare prelucrării, si in aval spre desfacere) au reușit sa ocupe diverse piețe, in diverse zone geografice.

Stabilirea ierarhiei unei piețe de produse finite in comerțul internațional

se face pe fiecare produs sau grupe de produse, după criteriile:

– existenta pe acea piața a unuia sau mai multor firme cu renume mondial;

– capacitatea de absorbție a pieței (cererea totala);

– ponderea importului in necesarul intern;

– gradul de protecție vamala;

– specificul condițiilor de plata in raport cu cele mondiale.

Comerțul mondial creste intr-un ritm mult mai rapid decât producția.Ca valoare, exporturile mondiale de mărfuri au trecut pentru prima oara peste stacheta de 4000 miliarde de dolari in 1994.

Figura 1.1. Variația medie anuala in volum a producției si comerțului mondial

Sursa: Realizat după statisticile WTO, 2003

In perioada postbelica, comerțul mondial a crescut mai repede in raport cu producția si produsul intern brut . Aceasta demonstrează ca in prezent o parte mai mare din nevoile fiecărei tari se satisfac pe seama importurilor, iar o parte relativ mai mare din producția interna este destinata exportului.

Sub incidenta progresului exigentelor progresului tehnic s-au produs o serie de schimburi calitative in structura mărfurilor care fac obiectul comerțului internațional. Astfel, ponderea principala in comerțul exterior, mai ales in cazul tarilor dezvoltate, tind sa datina mărfurile industriale, cu grad înalt de prelucrare a materiei prime, care incorporează creație tehnico-științifica si munca superior calificata.

Figura 1.2. Evoluția comerțul de mărfuri pe marile grupe de produse

Sursa: WTO, 2003

Tabel 1.2.: Repartiția exporturilor si importurilor pe grupe de produse 1990

(in procente )

Sursa: GATT, Le Commerce international en 1990/1991, Geneve, 1992

Întrucât activitatea de comerț exterior prezintă o importanta deosebita, este foarte utila cunoașterea principalelor cai de creștere a eficientei acestuia:

– creșterea gradului de prelucrare a mărfurilor si a complexității serviciilor la export;

– adâncirea specializării producției destinate exportului, care trebuie sa conducă la o creștere substanțiala a productivității muncii;

– ridicarea calității produselor si serviciilor destinate exportului, pentru a asigura o competitivitate cat mai mare a acestora;

– modernizarea si adaptarea modului de prezentare a mărfurilor la nivelul cerințelor pieței mondiale;

– reducerea cheltuielilor de producție care determina, pe de o parte, reducerea prețului intern al produselor iar, pe de alta parte, creșterea posibilităților pentru obținerea unor cantitati suplimentare de mărfuri cu ajutorul acelorași resurse.

1.5. Avântul liberalismului economic si preponderența comerțului exterior intre grupările regionale

Fiind eliminate barierele de comunicații si transport, datorita progresului tehnic, omenirea si-a îndreptat atenția spre căutarea unor posibilitati de reducere a restricțiilor puse in calea comerțului internațional.

Printre principalele mijloace de promovare a comerțului internațional sunt: integrarea economica regionala, instituțiile financiare internaționale si tratatele si organismele comerciale.

Unul dintre cele mai semnificative fenomene economice înregistrate după cel de-al doilea război mondial îl constituie creșterea grupărilor regionale. Acestea sunt acorduri intre națiunile din aceeași regiune, pentru cooperare in diverse domenii si se desfasoara in paralel cu tendințele de globalizare economica. Prin aceste acorduri se lărgește piața. Acest fapt conferă o mai mare flexibilitate miscarii bunurilor intre tari – cresc exporturile atât pentru tarile membre, cat si pentru cele nemembre.

Figura 1.3. : Tipuri de integrare economica

Sursa: Adaptat după Jeannet, P.R., Hennsey, H.D., Internațional marketing

Forme de integrare economica:

1.Zone a liberului schimb:

– Asociația Europeana a Liberului Schimb(AELS): Austria, Norvegia, Finlanda, Suedia, Islanda, Elveția.

– Asociația Integrării Americii Latine: Argentina, Mexic, Bolivia, Paraguay, Brazilia, Peru, Chile, Uruguay.

– Acordul de Liber Schimb Nord-America (NAFTA): Canada, SUA, Mexic

– Asociația Central Europeana a Liberului Schimb(CEFTA): Rep. Ceha, Ungaria, România, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria.

2.Uniune vamala:

– Uniunea Europeana (UE): Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Marea Britanie.

3.Piate comune:

– Piața Comuna a Conului Sud (MERCOSUR):Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Paraguay, Uruguay

– Piața Comuna Araba: Egipt, Siria, Iraq, Kuwait, Iordania

– Piața Comuna ANDEAN:Bolivia, Peru, Columbia, Venezuela, Ecuador

4.Uniune Economica:

– Zona Economica Europeana(EEA): tarile UE plus Norvegia si Islanda

– Asociația Națiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN): Singapore, China, Coreea de Sud, Filipine, Thailanda

– Organizația Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC): Algeria, Arabia Saudita, Ecuador, Emiratele Arabe Unite, Gabon, Indonezia, Irak, Iran, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Venezuela.

Semnificația acestor acorduri

Acordurile comerciale regionale suscita dezbateri intre liberali, care vad in aceste acorduri o piedica in realizarea unui liber schimbism generalizat, si cei care prefera acorduri limitate dar cu aplicare imediata unor negocieri multilaterale in cadrul GATT (sau OMC) ale căror rezultate sunt foarte incerte.

Acordurile comerciale regionale permit depășirea contradicției intre mondializarea economiilor si tendința de fracționare politica a statelor. Tendința de protecție este astfel îndepărtata in folosul cooperării intre națiuni.

Aceste acorduri nu conduc in mod necesar la triumful logicii blocurilor asupra cooperării multilaterale.

Concomitent cu aceste procese de integrare economica, inca din perioada imediat postbelica, prin apariția GATT-ului (General on Tariffs and Trade), si mult mai târziu prin crearea Organizației Mondiale a Comerțului, care a început sa funcționeze efectiv de la 1 ianuarie 1995, si-a făcut apariția tendința de multilateralizare, respectiv de globalizare si liberalizare a schimburilor comerciale internaționale prin stabilirea si aplicarea unui set de reguli, principii si discipline care sa guverneze la scara mondiala relațiile comerciale ale statelor membre.

Fostul GATT(1947) si astăzi Organizația Mondiala a Comerțului ( care administrează un număr mare de acorduri comerciale multilaterale, intre care si GATT-1994, precum si câteva acorduri plurilaterale) au admis si admit crearea de uniuni vamale si zone de liber schimb ca o derogare de la clauza națiunii celei mai favorizate. Ca urmare, se poate deduce ca tendințele de regionalizare a schimburilor comerciale, prin apariția unor astfel de grupări economice integrationiste, nu vor intra in contradicție cu tendința tot mai pronunțata de globalizare a economiei si de liberalizare a schimburilor comerciale.

Anexa nr. I Comerțul de mărfuri in cadrul diverselor aranjamente de integrare regionala, 2002 (in miliarde dolari si procente)

Sursa: WTO, 2003

II – Evoluția si Aprecierea Comerțului Exterior

Al României

2.1 Evoluția comerțului exterior al României in perioada

1950-1989

Dezvoltarea, diversificarea si restructurarea relațiilor comerciale ale României cu statele lumii depind, in principal, de masurile adoptate pe plan național, in contextul realităților economice si politice naționale si internaționale specifice perioadei; deoarece politica externa este o componenta a politicii general economice, iar, pe de alta parte, ea este si o componenta a politicii externe.

Pentru intervalul 1950-1989, politica externa a României reflecta modul de abordare, combinare si valorificare a factorilor interni si externi ai dezvoltării. Conectarea la fluxurile comerciale internaționale s-a realizat defectuos, absolutizându-se exportul si subapreciindu-se importul unor bunuri de investiții si de consum, fenomen care in timp, a avut efecte nocive asupra dotării economice naționale cu factori de producție moderni si asupra standardului de viata.

Comparând dinamica comerțului exterior cu alți indicatori de baza ai dezvoltării economiei naționale in anii construcției socialismului se constata ca România se înscrie in tendințele ce se manifesta pe plan mondial. Astfel daca in perioada anilor 1950-1970 comerțul exterior al tarii noastre a devansat doar produsul social, venitul național si producția globala agricola, in perioada următoare a devansat si producția globala industriala, atestând o intensificare mai ferma a participării României la diviziunea mondiala a muncii si la circuitul economic internațional.

In anii ’60 România exporta mai mult, urmând ca in perioada dintre anii ’70-’80 sa se importe mai mult (balanța deficitara la export). Din punct de vedere valoric, volumul total al comerțului exterior (perioada ’60-’80) a crescut de 9,3 ori ( volumul total al exporturilor a crescut de 7,7 ori, iar al importurilor de 9,1 ori).

Din perspectiva achitării anticipate forțate a datoriei externe , in anii ’80 se exporta mai mult.

Procesul de modernizare a structurii producției industriale se va accentua prin creșterea prioritara a ramurilor de „vârf” ale industriei, contribuind la generalizarea rapida a progresului tehnico-științific in întreaga economiei. Structura exportului tarii noastre s-a schimbat radical in perioada construcției socialismului nu numai sub aspectul provenienței produselor, ci sub aspectul gradului de prelucrare a acestora.

Concomitent cu creșterea volumului valoric si a ponderii s-a lărgit considerabil si gama produselor exportate, s-a perfecționat calitatea acestora o buna parte dintre produsele exportate atingând parametrii tehnico-economici realizați pe plan mondial, deși industria construcțiilor de mașini din tara noastră este inca tânăra. Industria constructoare de mașini din tara noastră a început sa producă si sa ofere pieței interne, cat si celei internaționale o gama din ce in ce mai variata de produse si cu un grad de competitivitate sporita.

O alta grupa de produse manufacturate a cărei pondere a înregistrat o creștere relativ însemnata in exportul tarii noastre este cea a produselor chimice. In 1980 aceasta grupa a deținut 10,1% din exportul nostru total, fata de numai 1,7% in 1950 si 2,2 in 1960.

Un loc relativ însemnat in exportul tarii noastre a revenit mult timp grupei de mărfuri de combustibili, materii prime minerale si metale. Daca sub aspectul volumului valoric, exportul de combustibili, materii prime si metale crescuse in 1980 de cca. 37 ori fata de nivelul anului 1950, ponderea acestei grupe in exportul nostru total a înregistrat o scădere de 33,8% in 1950, la 29,5% in 1980.

Exportul de produse siderurgice este orientat in 1985 spre sortimente cu un grad înalt de prelucrare industriala, cum sunt: laminatele din oteluri speciale aliate si slab aliate, țevi, conducte, confecții metalice, tabla cositorita la care se va putea obține un preț extern, in medie pe tona, de cca. Doua ori mai mare fata de nivelul anului 1980. La sfârșitul lui 1985 actual produsele siderurgice vor deține cca.10% din totalul exportului nostru.

In exportul romanesc de produse lemnoase, mai ales in 1980, s-a înregistrat o creștere permanenta a ponderii produselor finite si semifinite (de la cca. 14% in 1950 la peste 70% in 1985).

Dezvoltarea intensiva a agriculturii noastre socialiste, precum si a industriei alimentare, vor crea condiții pentru sporirea exportului de produse alimentare si pentru mai buna lor valorificare pe piața internaționala. Accentul la export va fi pus in continuare pe mărfurile alimentare prelucrate, intr-o gama sortimentala tot mai diversificata si cu calitati sporite.

Tabel 2.1.: Dinamica volumului valoric al comerțului exterior romanesc

(in milioane dolari)

Sursa: „Anuarul statistic al României 1989”

Tabel 2.2. : Structura comerțului exterior pe grupe de mărfuri

Sursa : „Anuarul Statistic al României 1987”

In anii ’80 s-a ajuns chiar la reducerea consumului intern sub limita suportabilității si la dirijarea spre export a unor mărfuri de stricta necesitate, la care deficitul pe piața interna era enorm (de exemplu produse petroliere si bunuri de larg consum – tabel 2.2).

Tabel 2.3. Comerțul exterior, pe grupe de mărfuri in1985

Sursa : „Anuarul statistic al României”

Plasarea comerțului exterior al României intr-o poziție privilegiata in cadrul strategiei dezvoltării sale economice a dus la creșterea exportului pe locuitor (452USD/locuitor in anul 1989), nivel situat insa, in continuare,sub media mondiala(593USD/locuitor) si mult sub nivelul altor tari din blocul socialist(929USD/locuitor in Cehoslovacia; 915USD/locuitor in Ungaria; 1800%/locuitor in Bulgaria). Dinamica relativ înalta a comerțului exterior nu a avut ca efect modificarea semnificativa a ponderii României in exportul mondial: in anul 1989, ponderea a fost doar 0,34%, România situându-se mult in urma unor tari cu potențial economic similar.

In perioada analizata, ca urmare a industrializării rapide si a cooperativizării forțate a agriculturii, in structura fizica a comerțului exterior au loc doua mutații principale:

-cresterea ponderii produselor manufacturate si reducerea ponderii produselor de baza;

-accentuarea caracterului industrial al exporturilor,reliefata prin creșterea ponderii produselor industriei constructoare de mașini, chimiei, si ale unor subramuri ale industriei prelucrătoare de bunuri de larg consum.

Figura: 1.1. Evoluția exportului in perioada 1950-1987:

Sursa : Realizat pe baza „Anuarului statistic al României, 1987”

Orientarea geografica a comerțului exterior in perioada

1950-1989

Nu putem ignora impactul comerțului intre România si celelalte tari membre CAER. In primul rând, prin exploatarea la cote înalte a fluxurilor intra-CAER s-a perpetuat o specializare rigida, defectuasa, pe domeniile si produsele solicitate in acest spațiu, care erau departe de specializarea optima si de caracteristicile tehnico-funcționale, estetice, ecologice, imprimate si acceptate de/in tarile dezvoltate.

Pe de alta parte, comerțul intre tarile membre CAER se sustrăgea legilor pieței, deoarece, prin specificul sau, preturile erau distorsionate, platile se efectuau in clearing, taxele vamale erau zero, dobânzile la creditele intre tarile membre erau reduse. Toate acestea au împiedicat inducerea in economia naționala a efectelor de reglare a producției prin piețe si preturi.

Tabel 2.4.: Repartizarea geografica a comerțului exterior al României

(in procente)

Sursa : „Anuarul statistic al CAER, 1960-1988”

Anii ’50-’60 au fost dominați de închistarea specifica perioadei (orientarea socialista a României) si de blocada si discriminările comerciale provocate de tarile capitaliste fata de tarile socialiste,ajungându-se la o preponderenta accentuata a fluxurilor comerciale cu tarile socialiste: 83,2 si 73%. Treptat, pe măsura relaxării politice si a liberalizării fluxurilor comerciale, a avut loc o intensificare a relațiilor comerciale si de cooperare economica cu celelalte state ale lumii, ajungându-se, in anumite perioade, chiar la o inversare a ponderilor(59% cu tarile nesocialiste si 41% cu tarile socialiste, in anul 1980).

In ultimii ani ai perioadei analizate, pe fondul greșelilor făcute in politica externa si a recrudescentei protecționismului in comerțul internațional, se ajunge la o noua izolare a tarii noastre de către o serie de state si grupări economice ( SUA, CEE, Japonia) si implicit, la reducerea ponderii schimburilor comerciale cu tarile capitaliste dezvoltate (de la 33% in 1980 la 24,7% in 1988 ). Relațiile comerciale cu tarile dezvoltate au urmat o curba ascendenta pana in 1980 si descendenta după acest an.

Figura 1.2.Evoluția relațiilor de comerț exterior cu tarile

in curs de dezvoltare

Sursa : Realizat după „Anuarul Statistic al CAER ,1988”

Figura 1.3. Evoluția relațiilor de comerț exterior cu

tarile CAER

Sursa : Realizat după „Anuarul Statistic al CAER,1988”

2.2. Evoluția comerțului exterior al României in perioada 1990-2001

Revoluția din 1989 a marcat începutul unui proces ireversibil de trecere la făurirea treptata a unui stat democratic si a unei economii de piața.

Au proliferat partidele politice, au avut loc mai multe rânduri de alegeri libere, s-a produs separarea puterilor in stat(legislativa, executiva si judecătoreasca, a fost adoptata o noua Constituție, apreciata pozitiv si pe plan internațional, au fost elaborate mai multe programe privind reforma economico-sociala, aprobate sau dezaprobate de diverse grupări politice, programe care au încercat sa jaloneze procesul trecerii de la economia de piața, a început si avansează, dar lent, procesul de privatizare si restructurare economica (agricultura, comerț, industrie, servicii), chiar daca acest proces a fost mai bine sau mai prost gestionat de guvernele care s-au succedat la putere.

România – tara in tranziție spre economia de piața, dar si tara in curs de dezvoltare – a practicat in ultimii 12 ani o politica externa bazata pe rapida liberalizare a importului si a exportului, fara a imprima ritmuri înalte de restructurare si dezvoltare si celorlalte componente ale economiei naționale. Putem afirma deci ca s-a practicat o liberalizare forțata, neînsoțita de restructurări in economia reala si de o protecție adecvata perioadei de tranziție.

Comerțul exterior romanesc postsocialist poarta amprenta si a unui sir de factori externi, dintre care amintim: destrămarea CAER-ului, criza din Golf, criza din Iugoslavia, atentatele din SUA, condițiile dure impuse de FMI pentru acordarea unor credite, revalorizarea in unele perioade a dolarului american in raport cu celelalte monede occidentale, apariția Euro etc.

După 1989 exportul s-a prăbușit, înregistrând o scădere permanenta pana in anul 1993, când reprezenta doar cca.40% din nivelul atins in 1989; o anumita redresare s-a înregistrat in anii următori fara sa se atingă nivelul din 1989; in anul 1998 exportul a fost de 8.299 milioane dolari, cu 1,6 mai mic fata de anul 1997. In 1999 exporturile au fost de 8504 milioane dolari, sporind cu 2,4% fata de anul precedent. Pentru anul 2000 se observa o oarecare creștere a exportului, acestea însumând 10367 milioane dolari, crescând cu 21,9% fata de 1999.

Tabel 2.5: Comerțul exterior al României

( in milioane de dolari SUA)

Sursa : „Anuarul Statistic al României 2001”

Figura1.4. Evoluția comerțului exterior al României in perioada 1990-2001

Sursa: Realizat conform Comisiei Naționale pentru Statistica

Tabel 2.6.: Indicii valorici ai comerțului exterior

Sursa: „Anuarul Statistic al României 2001”

Si începutul de mileniu demarează cu o creștere a exportului, in anul 2001 exporturile FOB au totalizat 11385 milioane dolari SUA, cu 9,8% peste nivelul celor realizate in 2000 (+1018 milioane dolari SUA).

Media lunara a fost de 948.7 milioane de dolari SUA(in anul 2000 media lunara a fost de 863,9 milioane de dolari SUA), reprezentând nivelul valoric anual de export cel mai mare înregistrat după 1989.

Creșteri ale exporturilor s-au înregistrat in 2001, comparativ cu anul 2000 la: alimente si animale(30%), la băuturi si tutun (47%), mărfuri manufacturate (6%), mașini si echipamente de transport (16%), articole manufacturate diverse(20%).

Scăderi ale exporturilor s-au înregistrat in 2001 la: materiale de construcții(cu 34% mai puțin decât in 2000), produse chimice(cu 2% mai puțin decât in 2000) si combustibili minerali(cu 5% mai puțin fata de 2000).

In ceea ce privește importul, exceptând anul 1990, a înregistrat, de asemenea, o puternica reducere in anii 1991-1993, pentru ca in perioada anilor următori sa înregistreze creșteri semnificative, depășind nivelul anului 1989 substanțial. In anul 1998 importul a fost de 11821 milioane dolari, cu 4,8% mai mare fata de anul 1997; iar in 1999 importurile s-au cifrat la 10392 milioane dolari, fiind in scădere fata de anul precedent.

Importurile(CIF) in 2000 au crescut semnificativ la 13055 milioane dolari SUA , cu 25% fata de 1999. In 2001 importurile (CIF) au însumat 15552 milioane dolari SUA, fiind in creștere cu 21,5% fata de anul precedent. Media lunara a fost de 1296 milioane dolari SUA, reprezentând nivelul valoric anual de import cel mai mare înregistrat după anul 1989.

Fata de anul 2000, importurile in 2001 au crescut la: alimente si animale(cu 33%), băuturi si tutun(13%), produse chimice(18%), combustibili minerali(18%), mărfuri manufacturate(24%), articole manufacturate diverse(19%), mașini si echipamente de transport(13%) ; si au scăzut doar la materiale de construcții(8%).

Tabel 2.7.:Exporturile(FOB) si importurile(CIF), pe secțiuni conform CSCI (Clasificarea Standard de Comerț Internațional

(in milioane dolari SUA)

Sursa: „Anuarul Statistic al României 1996-2001”

Pe întreaga perioada analizata(1989-2001), România a obținut balanțe deficitare, deci pasive. Daca pentru primii ani ai tranziției acest lucru era explicabil, pentru următorii ani el semnalează incapacitatea de a-si soluționa problemele.

Perpetuarea unei balanțe comerciale deficitare este, in general, o situație anormala, cu puternice efecte negative asupra tarii. Balanța deficitara exprima faptul ca in România se consuma mai mult decât se produce( produsul național brut mai mic decât consumul național total ).

Deficitul balanței comerciale (FOB-CIF) in 2001 a fost de -4167 milioane dolari SUA, crescând cu 55% fata de anul 2000(-2688 milioane dolari SUA).

In anul 2001 volumul operațiunilor derulate de către intermediarii de comerț exterior cu capital privat si producătorii privați care desfasoara in mod direct activitate de comerț exterior a fost de 7591 milioane dolari pentru exporturi si de 10828 milioane dolari pentru importuri. Ponderea agenților economici privați care au realizat exporturi a crescut de la 65,7% in 2000 la 66,7% in 2001 din totalul exporturilor si a scăzut de la 70,1% la 69,6% din totalul importurilor.

Figura1.5. Exportul (in procente) realizat de agenții economici cu capital

integral privat, in comerțul exterior al României

Sursa:Realizata pe baza „Anuarului Statistic al României, din anii considerați”

Figura 1.6.Importul(in procente) realizat de agenții economici cu capital

integral privat, in comerțul exterior al României

Sursa:Realizata pe baza „Anuarului Statistic al României,din anii considerați”

Tabel 2.8: Ponderea sectorului privat in activitatea economica: dezvoltările

pe sectoarele economice

(in procente)

Sursa: INSSE

Înainte de 1990 comerțul exterior era monopol de stat; dar după 1990 agenții economici cu capital privat intervin in operațiunile de export/import, aceasta însemnând o diversificare pentru produsele importate si cele exportate, cat si antrenarea concurentei intre agenții economici in vederea realizării unei activitati care sa asigure calitatea. In 1990 agenții economici privați contribuiau cu 0,2% in totalul exporturilor si 0,4% in totalul importurilor , iar in 2001 cu 66,7% in totalul exporturilor si 69,6 in totalul importurilor.

Un rezultat esențial al perioadei de tranziție îl reprezintă dezvoltarea sectorului privat, aportul acestuia la formarea produsului intern brut ajungând la 67,1% in anul 2001, fata de 16,4% in 1990.

Daca in anul 1980 volumul comerțului exterior pe cap de locuitor era in România de cca. 1100 dolari, in anul 1989 de cca. 900 dolari, depășind media mondiala, iar in anul 1999 cca. 850 dolari , situându-se sub media mondiala; pentru 2001 fiind de cca.1230 dolari (cca.517 dolari la export si 593 dolari la import, sub media mondiala).

Tabel 2.9. : Structura exportului si importului de mărfuri in 2000 si 2001

pe secțiuni conform CSCI

(in procente)

Sursa: „Anuarul Statistic al României 2001”

Evoluția economiei naționale a României in perioada 1990-2001 s-a reflectat direct si nemijlocit si in structura exportului si importului care s-a degradat permanent fata de perioada anterioara.

Competitivitatea relativ scăzuta a multora dintre produsele noastre de export si modificările care au intervenit in orientarea geografica a schimburilor comerciale romanești explica in buna măsura modificările din structura exportului.

In anul 2001 pe structura de mărfuri exportate de România, se constata ca doar cinci categorii asigura majoritatea exporturilor, mai exact 82% din exporturi. Primele in topul mărfurilor exportate sunt: articolele manufacturate diverse ( cca. 40% din totalul exportului, fata de 36% in 2000), mașini si echipamente de transport(cca. 19%, fata de 18% in 2000), mărfuri manufacturate( cca. 18% , fata de 19% in 2000), produse chimice(cca. 5,19%, fata de 5,83% in 2000 ), materiale de construcții (cca. 6%, fata de cca. 9% in 2000).

Tabel 2. 10.: Exporturile României, pe principalele activitati din

economia naționala

(in procente)

Sursa : „Anuarul statistic al României 2001”

Creșterea exportului de produse textile, a obiectelor din piele (și a încălțămintei) reflectă în principal dezvoltarea în continuare a operațiunilor de lohn, favorizată de costul redus al forței de muncă din țara noastră și apropierea geografică de UE. Principalele creșteri, față de 2000, s-au înregistrat la încălțăminte cu tălpi exterioare 17,1 milioane USD, bluze și cămăși pentru femei 12,1 milioane USD, cămăși pentru bărbați 4,5 milioane USD, paltoane, canadiene 3,4 milioane USD, costume sau compleuri, sacouri, pantaloni 3,3 milioane USD.

Sporirea exportului de mobilă confirmă competitivitatea producției autohtone în acest domeniu. Exportul de mobilă și produse pentru mobilă a crescut, in 2001față de 2000 cu 11,9 milioane USD, concomitent cu o scădere a exportului de lemn brut cu 17,3 milioane USD. Creșterea exportului de produse cu valoare adăugată ridicată în domeniul producției de mobilă este un semnal pozitiv, care împreună cu strategia de recâștigare a destinațiilor tradiționale pentru mobila produsă în România constituie un indiciu pentru o creștere mai susținută pe parcursul anului 2001 a exportului din acest domeniu. Exportul de produse minerale (produse petroliere, ciment, sare) a cunoscut o creștere de 13,3% în trimestrul I 2001 față de trimestrul I 2000 și a însumat o valoare de 217,2 milioane USD.

Analizând exporturile României pe principalele activitati din economia naționala, pentru anul 2001 constatam ca s-a ajuns la o pondere de 2,52% a produselor din agricultura, silvicultura si piscicultura (in scădere fata de anii anteriori, 4,5% in1999) si 97,38% a produselor din industrie ( in creștere fata de anii anteriori, 95,31% in 1999).

Modificări s-au produs si in structura importului României, astfel pentru 2001 se importau: mașini si echipamente de transport (cca.28% din totalul importului), mărfuri manufacturate (cca.28%), combustibili minerali(cca.12%), articole manufacturate diverse (cca.11% ), produse chimice(cca.11%).

La import se observa menținerea pe primul loc in totalul importului a mașinilor, aparatelor si echipamentelor electrice, fapt care oglindește efortul investițional vizând modernizarea si retehnologizarea proceselor de producție. Materiile prime destinate producției dețin de asemenea o pondere importanta in importurile anului 2001.

Datorita unei proaste gestionari a politicii comerciale, in structura importurilor romanești se mențin inca, cu o pondere ridicata o serie de bunuri de consum de lux(băuturi, tigari, cosmetice, parfumuri, automobile, televizoare, ceasornicărie etc.). In condițiile de criza in care se găsește inca economia noastră naționala ar trebui redusa considerabil ponderea acestor produse la import sau chiar interzise la import pe o perioada de timp. O parte din produsele respective sunt realizate si de industria naționala care ar putea satisface intr-o măsura crescânda necesarul de consum la aceste produse.

Daca instrumentele de politica comerciala cu care România a început sa opereze in perioada de tranziție la economia de piața ar fi fost mai bine utilizate pe linia promovării exporturilor si a controlului importurilor, inclusiv pentru o mai eficienta protecție a economiei naționale de concurenta străina, cu respectarea prevederilor acordurilor la care România este parte, structura comerțului nostru exterior ar fi contribuit intr-o măsura mai mare la ieșirea din criza a economiei si la relansarea acesteia.

Tabel2.11: Evoluția comerțului exterior (pe fiecare luna) al României

in 2000 si 2001

(in milioane dolari USD)

Sursa: Institutul Național de Statistica

Daca facem o analiza a comerțului exterior pe fiecare luna, observam ca in anul 2001 exporturile au înregistrat un volum mare in lunile mai(1047,1 milioane dolari), iunie(1017.6 milioane dolari), iulie(1022,3 milioane dolari) si un volum mic in lunile aprilie(824,1 milioane dolari) si decembrie(817,7 milioane dolari); iar importurile au înregistrat un volum mai mare in lunile mai (1466,0 milioane dolari), octombrie(1433,5 milioane dolari), decembrie(1407,7 milioane dolari) si un volumul cel mai mic in septembrie(1118,6 milioane dolari).

Orientarea geografica a comerțului exterior după 1989

Revoluția din 1989 a determinat modificări importante si in orientarea geografica a comerțului nostru exterior. Deschiderea către lume a României, ca si a celorlalte tari din zona este o opțiune certa si ireversibila in condițiile trecerii la economia de piața.

România si-a dezvoltat atât legăturile cu tarile din fostul bloc socialist, cat si, mai ales, legăturile cu celelalte tari europene si neeuropene dezvoltate si in curs de dezvoltare:

-inca din ianuarie 1990, România a recunoscut, de drept, Comunitatea Economica Europeana, negociind primul acord comercial cu aceasta, acord care a intrat in vigoare la 1 mai 1991

-la 22 iunie 1995, România a cerut oficial aderarea la Uniunea Europeana, iar in februarie 2000 au început efectiv negocierile.

-in decembrie 1991, România a semnat Declarația comuna cu tarile din AELS, declarație care a creat cadru juridic necesar in vederea intensificării raporturilor comerciale cu aceasta grupare; ulterior a fost semnat si un Acord intre Statele Asociației Europene a Liberului Schimb si România(10 decembrie 1992), care a pus bazele unei zone a liberului schimb cu acestea si care a intrat in vigoare la 1 mai 1993;

-in 2 aprilie 1992, România a negociat si încheiat cu SUA un nou acord comercial, care a intrat in vigoare in noiembrie 1993 si de la aceasta data tara noastră a început sa beneficieze de clauza națiunii celei mai favorizate din partea SUA, iar din 1994 si de schema americana de preferințe vamale;

-o mare atenție a acordat si continua sa acorde România relațiilor cu tarile din fostul bloc sovietic si nu in ultimul rând cu cele din Comunitatea Statelor Independente(CSI), care au apărut după destrămarea imperiului sovietic; aceste tari si in special Federația Rusa si Ucraina au fost si vor fi inca pentru România furnizoare de petrol, gaze naturale, minereuri de fier si neferoase etc. si importatoare de produse industriale si agricole;

-România a militat pentru reinoirea cadrului juridic al relațiilor economice cu celelalte state vecine, foste membre ale CAER,(Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria etc.); cu Cehia si Slovacia negociind acorduri de liber schimb care au intrat in vigoare de la 1 ianuarie 1995;

-in 12 aprilie 1997, România a semnat, la București, acordul de liber schimb cu CEFTA,care a intrat in vigoare in iulie 1997;

-in aprilie 1997 a fost semnat la Ankara si acordul de liber schimb cu Turcia, acord care a intrat in vigoare la 1 februarie 1998;

-cu Republica Moldova colaborează pe multiple planuri; negociindu-se un acord comercial si un acord de liber schimb cu aceasta tara.

Tabel 2. 12: Comerțul exterior pe continente

( in milioane USD)

Sursa : „Anuarul Statistic al României 2001”

Figura 1.7.Evoluția importului si exportului României in Europa

(milioane USD)

Sursa : Realizat pe baza „Anuarului Statistic al României 2001”

In 2001 exporturile romanești s-au îndreptat cu preponderenta către tarile dezvoltate, unde s-a înregistrat o creștere de 21,8% fata de anul precedent. Primii cinci parteneri comerciali ai României in derularea exporturilor au fost din Uniunea Europeana, mai puțin Marea Britanie. Pe primul loc s-a situat Italia (24,9%), urmata in ordine de Germania (15,6%), Franța ( 8,07%), Marea Britanie (4,73), Austria (3,87), totalizând circa 57,17 din exportul total al tarii noastre.

Pe grupe de tari, importurile din Uniunea Europeana au crescut cu 23,5% fata de anul 2000. Cu toate acestea, au crescut si importurile din tarile aflate in tranziție cu 24,6% si cele din tarile in curs de dezvoltare cu 28,2%, fata de anul precedent. Tari partenere in derularea importurilor sunt Italia, Germania, Federația Rusa, Franța, Ungaria, Marea Britanie, SUA, Austria, Grecia si Turcia. Numai importurile efectuate din aceste tari au reprezentat 67,5% din totalul importurilor.

Primii cinci parteneri de import ai României, in 2001, au fost: Italia (19,93%), Germania ( 15,20%), Franța (6,29%), Anglia (1,46%), Austria (2,83%), totalizând circa 47,51 din importul tarii noastre.

Tabel 2.13. :Comerțul exterior cu tari din Europa

(exprimat in milioane USD)

Sursa: „Anuarul statistic al României 1996-2001”

In 2001 România a exportat in tarile Uniunii Europene produse alimentare in valoare de 51413 mii dolari (cu 53,4% mai mult decât in 2000), produse chimice de 112890 mii dolari (cu 16,2% mai puțin), produse din lemn de 226136 mii dolari(cu 1,01% mai mult), materiale textile de 2712619 mii dolari(cu 19,44% mai mult).

Tabel 2.14. : Produsele exportate in Tarile Uniunii Europene

(exprimate in mii USD )

Sursa: „Anuarul Statistic al României 2001

Potrivit datelor comunicate de Banca Naționala a României, in anul 2001 cursul de schimb mediu al monedei naționale in raport cu dolarul SUA pe piața valutara a fost de 25597,3 lei fata de 21692,7 lei in anul 2000.

Comerțul exterior al României comparativ cu alte tari cu economie in tranziție(1990-1996)

Tabel 2.15: Evoluția exporturilor de mărfuri in unele tari Est Europene cu

economii in tranziție

(in milioane dolari SUA)

Sursa: Buletin Economic pentru Europa, vol. 49/ 1997

Dintre tarile analizate, România(cu 8085 milioane dolari in 1996) devansează doar Bulgaria(cu 4712 milioane dolari, si ea candidata la integrarea in Uniunea Europeana, pentru 2007) in ceea ce privesc exporturile. Un volum mare al exporturilor îl au Polonia(24440 milioane dolari in 1996), Ungaria(21918 milioane de dolari in 1996) si CIS(88187 milioane de dolari in 1996).

Tabel 2.16: Evoluția importurilor de mărfuri in unele tari Est Europene cu

economii in tranziție

(in milioane dolari SUA)

Sursa: Buletin Economic pentru Europa, vol. 49/ 1997

La importuri in 1996, România(11435 milioane dolari) devansează Bulgaria(4622 milioane dolari) si Slovenia(9421 milioane dolari). Volum mare al importurilor in 1996 dețin Polonia(37137 milioane dolari), Cehia(27824 milioane dolari) si CIS(48350 milioane dolari).

Tabel 2.17 : Evoluția balanței comerciale in unele tari Est Europene cu

economii in tranziție

(in milioane dolari SUA)

Sursa: Buletin Economic pentru Europa, vol. 49/ 1997

2.3. Balanța de plăti

O modalitate de a aprecia activitatea economica a unui stat o constituie analiza balanței sale de plați, care reprezintă totalitatea înregistrărilor valorilor tranzacțiilor acelui stat cu alte state.

Balanța de plați este un document contabil care indica schimburile externe (importuri si exporturi) ale unitatilor comerciale rezidente cu restul lumii. Schimburile pot avea ca obiect mărfurile, serviciile sau capitalurile.

Conturile acesteia sunt grupate in trei categorii principale: conturi de tranzacții curente, conturi de capital, rezerve.

2.3.1. Contul de tranzacții curente

Balanța de plați cuprinde mai intai balanța comerțului exterior sau balanța comerciala (schimburi de mărfuri)

Apoi mai cuprinde serviciile (transporturi, asigurări, brevete si redevențe, servicii bancare…), transferurile unilaterale fara contrapartida monetara (de exemplu vărsămintele statului către organismele internaționale), dobânzile si dividendele capitalului. Ultimele operațiuni constituie invizibilele.

Rezidenții si nerezidenții pot si ei sa schimbe capitaluri. Aceste schimburi iau forma de:

acordare sau luare de împrumut:

investiții de portofolii efectuate in scopul plasării;

investiții directe, altfel spus, cumpărarea unor cote-parți de proprietate a întreprinderilor cu scopul de a avea control.

Tabel 2.18. Balanța de plați – Contul de tranzacții curente(metodologie FMI)

Analizând soldul balanței contului curent a unui stat se poate constata daca acel stat are nevoie de finanțare sau are capacitate proprie de finanțare. Un deficit(BCC<0) face necesar apelul la o finanțare externa. In cazul in care deficitul persista mai mulți ani, respectivul stat trebuie sa-si revadă atât politicile economice, cat si competitivitatea produselor naționale.

2.3.2. Contul de capital

Tabel 2.19. Balanța de plați – Contul de capital(metodologie FMI)

In pozițiile referitoare la investițiile directe se vor înregistra acele situații in care investitorul este direct implicat in managementul si controlul operațiunilor companiei; spre deosebire de aceasta situație, investiția de portofoliu se refera la situațiile in care investitorul urmărește doar obținerea de profit, in urma achiziționării unui pachet de acțiuni ale firmei respective. Transferurile de capital pe termen lung se refera fie la credite, fie la tranzacții cu titluri. Un exemplu de o astfel de operațiune este constituit de oferirea unui credit guvernamental României de către ABN AMRO Bank.

Importurile de bunuri sunt însoțite de o plata(deci de o ieșire de bani), de aceea se înregistrează pe debit, in timp ce exporturile se concretizează in încasări de valuta, fiind înregistrate de credit. Echilibrarea operațiunilor se face in diverse moduri. De exemplu o companie româneasca importa de la o firma din SUA anumite subansamble pentru realizarea produsului sau finit, in valoare de 100 000 dolari. Ea va trebui sa plătească printr-un acreditiv deschis in favoarea vânzătorului străin, intr-un termen prestabilit, aceasta suma. In balanța de plați a României aceasta tranzacție se va reflecta astfel:

Tabel 2.20. Balanța de plați. Contul de tranzacții curente – exemplu

Daca firma româneasca negociază cu firma americana ca expediția si transportul produselor sa se efectueze maritim pe cheltuiala sa, de către partenerul american, costul transportului maritim si al asigurării ridicându-se la suma de 10000 de dolari. In balanța de plați a României, aceasta tranzacție se va reflecta astfel:

Tabel 2.21. Balanța de plați. Contul de tranzacții curente – exemplu

2.3.3. Rezerve

Rezervele sunt utilizate pentru echilibrarea balanței de plați. Daca tranzacțiile curente si fluxul de capital prezintă un deficit, băncile trebuie sa furnizeze clienților devizele care lipsesc. In cazul in care băncile nu au puterea de a finanța balanța globala, sarcina este preluata de banca centrala. Aceasta fie utilizează rezervele constituite in perioadele in care balanța a fost excedentara, fie se împrumuta de pe piețele externe de capital, pentru a face infuzia de devize necesara echilibrării balanței de plați. Conform tabelului 2.22,, pentru a echilibra eventualele deficite, autoritățile monetare au la dispoziție patru tipuri de rezerve, analoage activelor lichide ale unei firme.

Datorita volumului mare care se înregistrează intr-o balanța, adeseori nu se realizează echilibrul perfect Debit/Credit, datorita unor omisiuni sau unor erori nesemnificative. De aceea in rubrica „Rezerve” exista o intrare pentru înregistrarea acestora.

Tabel 2.22. Balanța de plați. Rezerve

2.3.4. Efecte ale balanței de plați

Efectele secundare ale unei balanțe excedentare

O balanța excedentara implica o intrare neta de devize in tara. Ca urmare, agenții rezidenți posesori ai acestor devize vor solicita conversia lor monetara in moneda naționala. Datorita creșterii de moneda naționala, valoarea acesteia in devize va creste si, ca urmare, rata de schimb se apreciază pana la restabilirea echilibrului cerere/oferta. Pe de alta parte insa, aprecierea monedei naționale va conduce la creșterea preturilor naționale exprimate in moneda străina si la reducerea preturilor produselor străine exprimate in moneda naționala.

Se spune ca preturile naționale cresc in raport cu cele străine, deci competitivitatea in preturi a produselor naționale scade. Ca urmare a aprecierii ratei de schimb, cresc importurile si se reduc exporturile, ceea ce conduce la deficitul balanței comerciale(a se vedea tabelul 2.18). Pentru echilibrare,statul trebuie sa facă infuzie de capital, împrumutându-se de pe piața străina de capital. Pe termen scurt, daca statul are capacitate de returnare a datoriei, acesta poate fi o sursa dezirabila. In caz contrar insa, returnarea datoriei si a dobânzilor aferente poate antrena noi nevoi de finanțare si deci noi împrumuturi de pe piața externa de capital, ceea ce pe termen lung poate conduce la pericolul insolvabilității financiare a statului respectiv.

Efectele secundare ale unei balanțe deficitare

O balanța globala deficitara presupune o ieșire neta de devize. Agenții rezidenți au nevoie de devize străine pentru a-si face platile in strainatate.Ca urmare a cererii de devize străine contra moneda străina, rata de schimb se depreciază, ceea ce conduce la scăderea preturilor produselor naționale exprimate in moneda naționala.

Se spune ca preturile naționale scad in raport cu cele străine, deci competitivitatea in preturi a produselor naționale creste. Ca urmare, exportul este stimulat, iar importul descurajat, provocând un excedent al schimburilor comerciale ce vine sa compenseze deficitul inițial.

2.3.5. Analiza balanței de plați a României

In anul 2001 soldul contului curent a fost negativ(-2223 milioane dolari), in scădere fata de 2000(când a fost de -1355 milioane dolari). In 2001 soldul bunurilor si serviciilor a fost de -3084 milioane dolari, in scădere cu 1154 milioane dolari fata de 2000(când a fost de -1930 milioane dolari). Apariția deficitului contului curent este o caracteristica a economiei romanești in perioada de tranziție. Acest deficit are ca sursa principala dezechilibrul balanței comerciale.

Soldul negativ al balanței de plați a României, adică debitul mai mare decât creditul semnifica faptul ca România realizează mai multe importuri decât exporturi.

Veniturile si-au păstrat soldul negativ, iar transferurile curente au avut soldul pozitiv atât in 2000(860 milioane dolari), cat si in 2001(1143 milioane dolari).

In 2000 soldul contului de capital si financiar a fost de 1230 milioane dolari, in 2001 păstrându-si trendul pozitiv(1499 milioane dolari). In 2001 soldul contului de capital a crescut cu 59 milioane dolari(in 2000 era de 36 milioane dolari), iar soldul contului financiar a crescut cu 210 milioane dolari(in 2000 fiind de 1194 milioane dolari).

Creșterea deficitului comercial necesita, chiar in condițiile intensificării fluxurilor de investiții străine directe, o finanțare externa suplimentara, prin intrări de capital.

Tabel 2.23. Componente ale balanței de plați

-milioane dolari –

Sursa: Realizat după Raportul anual al BNR,2002

Tabelul 2.23. sintetizează tendința ireversibila de deschidere a economiei romanești spre fluxurile internaționale, de angrenare a sa in procesele de integrare europeana si globalizare. Ponderile datoriei externe in Produsul intern brut reprezenta in 1998 circa 22,1%, ajungând in 2002 la circa 32,9%. Ponderea datoriei externe totale in PIB in 1998 a fost de 22,1% crescând in 2002 la 32,9%, iar aceea a dobânzilor anuale aferente coboară de la 7,25% in la 5.65%.

Aceste evoluții sunt de natura sa intareasca încrederea piețelor financiare si a operatorilor străini in dezvoltarea economiei romanești.

Tabel 2.24. Balanța de plăti( Raport anual 2002)

– milioane dolari SUA –

Sursa: BNR

2.3.6. Poziția investiționala internaționala a României

Din 1998 activele externe de rezerva din sistemul bancar sunt in continua creștere(tabel 2.25). In 2002, acestea au crescut la 8392.3 milioane dolari, fata de 6380.6 milioane dolari, cat erau in 2001. In 2002 a crescut aurul monetar cu 241.5 milioane dolari(in 2001 valoarea era de 938.7 milioane dolari), au crescut devizele convertibile cu 1774.7 milioane dolari(in 2001 valoarea era de 5435.1 milioane dolari) si au scăzut deținerile de DST-uri cu 4.5 milioane dolari(in 2001 valoarea fiind de 6.8 milioane dolari).

Si datoria externa, totala, pe termen mediu si lung este in continua creștere din 1999(de la 9322.6 milioane dolari la 15084.0 milioane dolari).

România dispune de importante resurse naturale si un capital uman apt de performanta, de capacitați productive potențial competitive, de o poziție geografica de intersecție a fluxurilor internaționale de comerț. Toate aceste avantaje comparative oferă numeroase oportunitati atractive pentru capitalul occidental. Disponibilitatea Uniunii Europene si a altor organisme de a sprijini tara noastră in demersul sau istoric de integrare este nelipsita.

In 2002, creditorii României au fost: FMI(425.6 milioane dolari), UE(177.2 milioane dolari), BIRD(2256.3 milioane dolari), BERD(968.0 milioane dolari).

FMI(Fondul Monetar Internațional) acorda asistenta financiara tarilor cu dificultati in balanța de plați, precum România, prin acordarea de finanțări pe termen mediu si lung si stimulează stabilitatea cursului valutar. FMI are de asemenea rol in supravegherea SMI(Sistemului Monetar Internațional).

Banca Mondiala(BM)are rol in promovarea dezvoltării economice si a reformelor in tarile in curs de dezvoltare si in cele est-central europene. BM acorda si împrumuturi pe termen lung tarilor in curs de dezvoltare si in cele est-central europene, in scopul restructurării si macrostabilizării; ordinea de prioritate pe domenii diferă in timp, dar cuprinde in general agricultura, energia, infrastructura, asistenta sociala.

Împrumuturile acordate de BIRD(Banca Internaționala pentru Reconstrucție si Dezvoltare – aparține de BM) reprezintă o treime din suma de finanțare a proiectelor, România trebuind sa suporte doua treimi din acestea. In plus BIRD acorda credite pentru ajustare structurala si pentru asistenta tehnica.

In 2002 bănci private din Germania, Franța, SUA si Marea Britanie au acordat României credite pe termen mediu si lung in valoare totala de 2458.0 milioane dolari, cu 499,2 milioane dolari mai mult decât in 2002.

Pentru România, decisive sunt acum depășirea stării de economie slab structurata instituțional, articularea funcționala a noilor mecanisme, promovarea de politici clare si coerente, care sa reorienteze energiile societatii – dinspre țintele false care le consuma inutil acum – spre obiectivele autentice ale prosperității personale si generale.

Anexa nr. I Structura detaliata a comerțului, 2001

(topul primelor 50 de produse)

(in procente)

’Clasificarea SITC la 3 cifre a sectoarelor industriei prelucrătoare in funcție de preț/calitate. Cel mai mare nivel de calitate (cel mai mic nivel de preț) este 1. Cel mai scăzut nivel de calitate (cel mai mare nivel de preț) este 166.

Anexa nr. II Principalele avantaje comparative aparente pe sector, 1990-2001

Indicator al avantajului comparativ

Sursa: INSSE

Conform lui Neven (1995), avantajele comparative dovedite se calculează in felul următor: ACD = Xi – Mi . 100

ŽXi ŽMk

in care X1 si M1 reprezintă exporturile si respectiv importurile produsului i. Acest indicator este cuprins intre 100 si (-100). Limitele inferioare si superioare ale indicelui pot fi obținute doar in cazul (teoretic) in care exista o specializare comerciala completa si exista numai doua bunuri. In situații reale, valoarea indicelui rareori depaseste 10 (in module). Cu cat este mai mare valoarea indicelui, cu atât este mai puternica specializarea comerciala. Indicele ACD poate fi interpretat ca o balanța comerciala normalizata (de exemplu daca pentru indicatorul ACD din sectoare este egala cu zero, avantajele comparative sunt măsurate in felul acesta sub condiția teoretica a balanței comerciale). Valoarea acestui indicator este, de asemenea, in legătura cu intensitatea comerțului intra-industrial. Cu cat este mai puternic comerțul in dublu sens, cu atât este mai scăzuta specializarea, cu atât este indicele mai aproape de zero.

Anexa nr. III Exportul de produse romanești in tari europene

Sursa: Centrul Pentru Comerț Exterior

III – Implicarea Băncilor In Derularea Operațiunilor

De Comerț Exterior

3.1 Importanta sistemului bancar

Pentru economiști, studiul instituțiilor bancare constituie unul dintre cele mai fascinante domenii de exploatare. Se studiază,analizează acest perpetuum mobile al fondurilor bănești in care actul plații îndeplinește atât rolul inimii care transporta banii – sângele – către fiecare parte a organismului numit societate, cat si pe cel al sistemului nervos, responsabil cu coordonarea sa.

In epoca contemporana locul si rolul băncilor in economie sunt strâns legate de calitatea lor de intermediar principal in relația economii-investiții , relație hotărâtoare in creșterea economica .

Intr-o economie de piața au loc in fiecare zi numeroase tranzacții la inițiativa agenților economici. Pentru bunurile si serviciile (importate/exportate), inclusiv pentru instrumentele financiare se plătesc bani fie fizic, sub forma de moneda, fie sub forma de depozite menținute la bănci, fiind posibila necesitatea utilizării de credit.

Băncile trebuie sa fie gata oricând sa onoreze instrucțiunile de plata emise de clienții lor cu toate ca si ele sunt adeseori in situația de a face fata diferențelor de timp intre momentul recepționării încasărilor si cel al efectuării plaților, fie prin încheierea unor tranzacții pe piețele inter bancare, fie prin apelarea la creditul acordat de către băncile centrale pentru a-si acoperi penuria de lichiditate.

In ceea ce privește comerțul exterior băncile se implica atât in operațiunile de plata, cat si in cele de creditare si finanțare ale acestuia.

3.2. Plățile internaționale derulate prin intermediul băncilor

In ultimii 10 ani, barierele comerciale au căzut, piața s-a globalizat, iar comerțul internațional a cunoscut o dezvoltare uriașa. Tranzacțiile internaționale prezintă insa un risc in plus pentru comparatorii si vânzătorii obișnuiți sa facă afaceri doar pe piețele interne. Reglementările valutare, riscurile pe care le implica utilizarea valutei, transformările politice, economice si sociale din tarile comparatorilor si vânzătorilor, problemele referitoare la modalitățile de plata si diversele obiceiuri de afaceri pot contribui la crearea unei stări de incertitudine. In definitiv, vânzătorii vor sa fie plătiți, iar comparatorii vor sa primească marfa pe care o plătesc.

Este necesar sa se stabilească modalitățile de plata. Alegerea modalității de plata potrivite poate fi cheia posibilității de realizare si a profitabilității unei tranzacții.

Modalitățile de plata reprezintă totalitatea operațiunilor si a tehnicilor de plata, control bancar, circulația documentelor prin intermediul cărora creditorul încasează de la un debitor creanța rezultata din schimb.

Modalitățile de plata internaționala cuprind următoarele forme:

-incaso documentar

-creditul documentar(in variantele acreditiv documentar si scrisoare de

credit)

-ordinul de plata.

3.2.1. In cazul incaso-ului documentar

Incaso documentar este o promisiune foarte asemănătoare cu metoda COD(cash on delivery plata prin ramburs): cumparatorul plătește marfa atunci când aceasta ii este livrata. Totuși un incaso documentar se deosebește de o tranzacție COD tipica prin doua lucruri:

– in loc ca banii sa fie încasați de o persoana, de o companie de expediție sau de un serviciu poștal, tranzacția este efectuata de o banca;

– in loc sa se facă prin ramburs, plata se face la primirea mărfii contra actului de proprietate (conosamentul) care este apoi folosit pentru a cere bunurile de la firma de expediție.

Prin urmare, băncile acționează ca intermediari, încasând banii de la cumparatori in schimbul transferului documentelor care ii permit posesorului sa ia in primire marfa.

Taxele bancare sunt mai mici decât in cazul modalitati de plata. Totuși banca nu acționează ca un garant al plătii in schimbul documentelor.

Intr-un incaso documentar sunt prezente doua bănci:

1) banca remitenta(a mandantului/ vânzătorului/exportatorului)

Aceasta primește documentele(actele necesare pentru încasarea banilor) de la vânzător pentru a le înainta (remite) băncii comparatorului (banca încasatoare/ de prezentare), o data cu instrucțiunile de plata.

2)banca încasatoare/de prezentare (a comparatorului)

Aceasta prezintă cumpărătorului documentele si încasează banii ( plata tratei bancare)sau obține de la aceasta o promisiune de plata la o data viitoare (cambie) din partea cumpărătorului (trasul tratei) in schimbul documentelor.

Tabel 3.1. Exemple de taxe pentru incaso documentar

Sursa : „Plăti internaționale”, Edward G. Hinkelman, Editura Teora 2000, p.107, 108

Exista trei tipuri de incaso documentar fiecare, fiind legat de o opțiune a cumparatorului de a plăti in schimbul documentelor la prezentare:

1. Documente contra plata

In acest caz banca încasatoare eliberează cumparatorului documentele doar după ce acesta a achitat in totalitate si imediat suma de plata. Aceasta metoda seamănă foarte mult cu plata prin ramburs.

2. Documente contra acceptare

Banca încasatoare are dreptul de a elibera cumparatorului documentele contra acceptării (semnării) unei cambii sau a unei trate la termen, prin care promite ca va plăti la o data viitoare (de obicei , in termen de 30, 60 sau 90 de zile). Trata astfel completata este păstrata de banca încasatoare si prezentata cumparatorului in schimbul plații la scadenta,după care banca încasatoare transmite banii băncii remitente care, la rândul ei,ii transmite mandantului.

3. Documente acceptare contra plata

Aceasta modalitate de incaso prezintă caracteristici ale ambelor tipuri de incaso prezentate mai sus. Ea funcționează astfel:

a) banca încasatoare prezintă cumparatorului spre acceptare o trata;

b) trata acceptata ramane in posesia băncii încasatoare împreuna cu documentele, pana la scadenta;

c) cumparatorul achita trata la scadenta;

d) banca încasatoare eliberează cumparatorului documentele, iar acesta intra in posesia mărfii;

e) banca încasatoare trimite banii băncii remitente care, la rândul ei, ii trimite vânzătorului.

Aceasta metoda ii oferă cumparatorului timp sa achite marfa, iar vânzătorului ii da garanția ca actul de proprietate nu va fi eliberat cumparatorului decât la achitarea mărfii.

Rolul băncilor:

Este important de notat ca procedurile de incaso documentar nu sunt infailibile. Deoarece băncile acționează ca intermediari intre vânzători si cumparatori, atât unii, cat si ceilalți considera băncile ca fiind niște aparatori ai intereselor lor. Totuși, din moment ce băncile au responsabilitati foarte clare, ele sunt ferite de anumite probleme care nu intra sub controlul sau in obligațiile lor. De exemplu:

1. Băncile acționează după instrucțiunile clare, date de mandant(vânzător) in ordinul de încasare. Instrucțiunile vânzătorului care nu sunt menționate in ordinul de încasare din greșeala sau sunt omise din cauza ca „mereu s-a procedat așa” nu sunt luate in considerare. Vânzătorul trebuie așadar sa fie foarte atent atunci când întocmește ordinul de încasare, pentru a da instrucțiuni clare de completare.

2. Băncilor li se cere sa acționeze cu buna credința si sa aibă grija de a verifica daca documentele primite par a fi cele enumerate in ordinul de încasare. Totuși, băncile nu au obligația sa confirme autenticitatea documentelor remise.

3. Băncile nu pot fi trase la răspundere pentru acțiunile unei terțe parți, care poate fi un agent de expediție, o autoritate vamala, o companie de asigurări sau o alta banca. Mai precis, băncile nu sunt răspunzătoare pentru întârzieri sau consecințe generate de situații imprevizibile( inundații, cutremure, revolte, războaie, greve, închideri de fabrici) sau alte cauze pe care nu le pot controla.

4. Băncile nu-si asuma nici o răspundere in cazul pierderii cauzate de întârzieri sau al pierderii in tranzit a mesajelor, scrisorilor, documentelor etc.

5. Băncile nu-si asuma nici o răspundere cu privire la cantitatea sau calitatea mărfii expediate. Singura lor preocupare este ca documentele care le sunt prezentate sa corespunda instrucțiunilor primite prin ordinul de încasare. Orice disputa cu privire la cantitatea sau calitatea bunurilor livrate trebuie rezolvata intre vânzător si comparator.

6. In lipsa unor instrucțiuni implicite, banca încasatoare nu depozitează si nu asigura marfa. Aceasta poate fi, desigur, o problema atât pentru cumparator , cat si pentru vânzător. Daca vânzătorul nu a primit inca banii, el deține inca proprietatea asupra bunurilor si deci are interesul sa le asigure.

7. Daca banii nu sunt încasați sau daca trata nu este acceptata, iar banca încasatoare nu primește alte instrucțiuni in termen de 90 de zile, aceasta poate returna documentele băncii de la care a primit ordinul de încasare.

3.2.2. In cazul acreditivului documentar

Un acreditiv documentar este o promisiune scrisa făcuta de o banca in numele unui cumparator de a plăti vânzătorului o suma specificata, cu condiția ca vânzătorul sa respecte termenii si condițiile stabilite. Termenii si condițiile unui acreditiv documentar se refera la doua aspecte principale: 1) prezentarea documentelor care certifica dreptul de proprietate asupra mărfii expediate de vânzător; 2)plata.

In termeni simpli, băncile acționează ca intermediari care încasează banii de la cumparator in schimbul transferării documentelor care-i permit detinatorului acestora sa intre in posesia mărfii.

Acreditivele documentare oferă un grad mare de siguranța atât cumparatorilor, cat si vânzătorilor angajați in comerțul internațional.

Acreditivele documentare se numesc astfel din cauza importantei pe care o au documentele in derularea tranzacției. Termenul istoric si popular folosit pentru acreditivul documentar este „scrisoare de credit”, pentru ca astfel de credite erau si sunt inca transmise sub forma unei scrisori din partea băncii cumparatorului.

Exista mai multe tipuri de acreditive standard si speciale. Fiecare tip are o varietate de caracteristici menite sa răspundă anumitor nevoi ale cumparatorilor, ale vânzătorilor sau ale băncilor implicate. De exemplu acreditivele documentare standard pot fi:

– revocabile : adică pot fi anulate de către cumparator;

– irevocabile: adică nu pot fi anulate de cumparator;

– confirmate : o a doua banca pe langa cea a cumparatorului, garantează plata;

– neconfirmate : plata este confirmata doar de banca emitenta.

Acreditivul irevocabil confirmat este cel mai utilizat.

Acreditivele speciale:

-acreditivul revolving: consta intr-un angajament din partea băncii emitente de a reactiva acreditivul la valoarea inițiala după ce acesta a fost folosit. Acest tip de acreditiv este utilizat atunci când cumparatorul dorește ca anumite cantitati din marfa comandata sa ii fie livrate la anumite intervale de timp, cum se întâmpla in cazul unui contract de livrare in mai multe transe.

-acreditivul cu clauza roșie: conține o clauza speciala ( clauza roșie ) care autorizează banca de confirmare sa-i dea un avans beneficiarului( vânzătorului ) înainte de prezentarea documentelor de expediție.

-acreditivul standby: mai poarta numele de acreditiv de neexecutie, pentru ca este folosit numai daca data încasării banilor printr-o alta metoda de plata a expirat. Poate fi folosit pentru garantarea rambursării unor împrumuturi, garantarea plătii unei mărfi livrate de terți.

-acreditivul transferabil: este un acreditiv prin care beneficiarul inițial transfera parțial sau total sau total drepturile ce decurg din aceasta unei alte parți(de obicei furnizorului mărfii).

-acreditivul back-to-back: este deschis pe baza unui acreditiv netransferabil deja existent. Este folosit de comercianți pentru a efectua plata către furnizorul final. Un comerciant primește un acreditiv documentar de la cumparator si deschide un altul in favoarea furnizorului final.

Intr-o tranzacție pe baza de acreditiv documentar sunt implicate doua bănci:

1) banca emitenta (banca cumparatorului)

La primirea cererii din partea cumparatorului, banca emitenta verifica solvabilitatea acestuia, analizează necesitatea plații unei garanții in numerar si studiază conținutul cererii pentru a vedea daca aceasta corespunde normelor bancare si juridice interne si internaționale. Daca cererea este considerata buna, cumparatorul si banca emitenta semnează o înțelegere pentru deschiderea unui acreditiv documentar. Acreditivul trebuie redactat si semnat de o persoana autorizata de către banca emitenta.

De obicei, banca emitenta remite acreditivul original vânzătorului (numit beneficiar) printr-o banca notificatoare, care poate fi o filiala sau o banca corespondenta a băncii emitente. Vânzătorul poate numi el banca notificatoare sau banca cumparatorului poate alege una din băncile sale corespondente din tara vânzătorului.

2)banca notificatoare (banca vânzătorului)

La primirea acreditivului de la banca emitenta, banca notificatoare îl informează pe vânzător ca acreditivul a fost emis.

Banca notificatoare verifica acreditivul la primire. Ea analizează condițiile din acreditiv, dar nu determina daca acestea sunt in conformitate cu contractul de vânzare/cumpărare încheiat intre vânzător si cumparator sau daca marfa este descrisa corect, in conformitate cu contractul. Apoi, banca notificatoare transmite acreditivul vânzătorului.

Cum banca notificatoare doar „instiinteaza despre emiterea creditului”, ea nu are obligația de a efectua plata, instiintandu-l si pe vânzător de acest lucru. In unele cazuri, banca notificatoare confirma (garantează) ca plata către vânzător se va efectua. In acest caz ea poarta numele de banca de confirmare.

Daca banca notificatoare confirma acreditivul, ea trebuie sa plătească vânzătorului fara întârziere la prezentarea documentelor, cu condiția ca acestea sa fie in ordine, iar clauzele din acreditiv sa fi fost îndeplinite.

De remarcat inca o data faptul ca unul dintre principiile fundamentale ale tranzacțiilor cu acreditive documentare este acela ca băncile se ocupa de documente si nu de marfa. Băncile nu sunt răspunzătoare de problemele referitoare la documente si de ceea ce se spune in acreditiv, nicidecum de problemele legate de marfa in sine.

Astfel, băncile nu sunt interesate daca marfa corespunde cu ce scrie in documente, ci le interesează doar ca documentele sa fie in conformitate cu ce scrie in acreditiv.

Taxele bancare pentru acreditivele documentare variază de la o tara la alta si de la o piața la alta. Taxele mai variază si de la o banca la alta .

Tabel 3.2. Exemple de taxe pentru acreditivul documentar de import

Sursa : „Plăti internaționale” , Edward G. Hinkelman, Editura Teora 2000, p. 106

Tabel 3.3. Taxele pentru acreditive documentare de export

Sursa : „Plăti internaționale” , Edward G. Hinkelman, Editura Teora 2000, p. 107

3.2.3. In cazul ordinului de plata

Ordinul de plata este dispoziția data de o persoana (ordonator) unei bănci de a plăti o suma determinata in favoarea unei alte persoane (beneficiar), in vederea stingerii unei obligații bănești provenind dintr-o relație directa intre ordonator si beneficiar.

Plata propriu-zisa se derulează pe o anumita filiera prin conturi bancare in scopul de a realiza transmiterea efectiva a banilor către beneficiar.

In comerțul internațional ordinul de plata este utilizat foarte rar(si atunci mai ales pentru plata unor avansuri sau a unor rate scadente) datorita riscului de revocare pe care îl prezintă.

3.3. Creditarea activităților de comerț exterior de către bănci

Activitatea de comerț exterior, așa cum este ea reflectata in Balanța de plăti externe in cadrul Contului curent, cuprinde operațiunile de export/import de bunuri si servicii (transport, turism, alte servicii sau intr-un termen consacrat, comerț invizibil).

Activitatea de pregătire si de realizare a comerțului exterior beneficiază de serviciile piețelor internaționale financiare si de credit, contractând credite in valuta,scontând titluri de credit sau asigurându-si bunurile exportate si creditele.

3.3.1Credite pentru activitatea de export

Băncile comerciale acorda credite in valuta pentru finanțarea fabricației bunurilor destinate exportului ( aprovizionarea cu materii prime, materiale, subansamble, combustibil etc. din import ).

Tot băncile acorda credite pentru exportul de produse, pe perioada de decontare, având la baza documentele care atesta livrarea mărfurilor la export. Beneficiari ai acestor credite sunt firmele producătoare si firmele de intermediere a operațiunilor de export. Aceste credite se acorda in moneda naționala, dar si in valuta, pentru importul de completare si pentru cheltuielile un valuta pe parcursul extern al operațiunii de export. Termenul de acordare este de pana la 12 luni, cu excepția creditelor pentru imobilizări in produse cu ciclul lung de fabricație.

Prin efectele pe care le produc, creditele de export se deosebesc de celelalte masuri de stimulare a exporturilor întrucât, pe termen scurt, ele nu sporesc încasările valutare, ci dimpotrivă. Pe termen lung insa, efectele lor sunt favorabile atât pentru exportator, cat si pentru importator.

3.3.2.Credite pentru activitatea de import

Activitatea de import este beneficiara principala a creditelor in valuta contractate pe piața creditului bancar. Furnizoare a sumelor necesare plătii internaționale sunt băncile comerciale, sumele primite prin creditul in valuta completând mijloacele de plata procurate de importator pe piața valutara.

Tot importatorul este beneficiarul creditului comercial pe care furnizorul de produse i-l acorda pe o perioada de timp limitata.

Acest credit comercial generează titluri de credit de tipul cambiei, biletului la ordin, titluri care pot intra înainte, de scadenta, in operațiuni de scontare la bănci.

Pentru contractarea unui credit legat de realizarea exportului sau a importului, precum si pentru plata serviciilor de export/import, solicitatorul (firma producătoare, intermediarul de comerț exterior, importatorul, prestatorul de servicii) se adresează băncii comerciale, cu care procedează la fundamentarea unei decizii de creditare.

Procesul decizional in materie de credite in valuta cuprinde următoarele etape principale:

1. Analiza manageriala si economico-financiara a firmei solicitatoare de credit;

2. Analiza efectiva a creditului solicitat;

3. Analiza resurselor de creditare ale băncii si adoptarea deciziei de creditare;

4. Analiza periodica a calității portofoliului de credite in funcție de utilizarea si rambursarea la timp a creditelor.

1.Analiza manageriala

Băncile comerciale care acorda credite in valuta pentru export/import impun solicitatorilor de astfel de credite furnizarea unor informații diverse din care sa rezulte modul in care este condusa firma si peformantele sale economice si financiare .

Pentru a primi un credit, o firma trebuie sa depună următoarele documente mai importante: Cerere de credit, documentele de constituire a societatii comerciale, Bilanțul contabil, Planul de trezorerie, Situația creanțelor si obligațiilor(in special, creanțele de încasat in valuta si obligațiile fata de parteneri externi), Bugetul de venituri si cheltuieli, Situația contractelor ferme de export/import, Lista garanțiilor, componenta Consiliului de administrație.

Firma solicitatoare trebuie sa se prezinte cu o activitate economica care sa nu fie afectata de riscuri majore in perioada de utilizare a creditului. In acest sens , banca comerciala analizează întregul mediu înconjurător al firmei, din interiorul tarii, dar si in privința partenerilor externi.

O prima garanție pentru banca in privința unor riscuri economice, financiare, monetare este reprezentata de calitatea managerului firmei. Contează calitatea organizării, perspectivele in domeniul si ramura de activitate a unitatii economice solicitatoare de credit, calitatea si creativitatea conducerii, capacitatea de influențare a pieței si concurenta, penetrarea pe piața internaționala.

Analiza manageriala se completează in mod obligatori cu analiza performantelor economice si financiare.

Sistemul bancar din România si-a format un mecanism evoluat de urmărire a bonității firmelor cuprinse in fundamentarea deciziilor de creditare. De exemplu, băncile pot determina performantele financiare si economice ale clienților săi in funcție de cinci principali: Gradul de îndatorare, Lichiditatea imediata, Solvabilitatea imediata, Rentabilitatea in funcție de capital, Gradul de acoperire a cheltuielilor din veniturile încasate.

Analiza efectiva a creditului in valuta solicitat

In cererea de credit scopul solicitării trebuie sa fie foarte precis, pentru a putea fi identificat in instrucțiunile de creditare ale băncii, precum si in documentația economica si financiara înaintata de firme. Comitetul de fundamentare a deciziei de creditare din banca urmărește dimensiunile valorice ale solicitării de credite pe baza Planului de trezorerie si Bugetului de încasări si plați in valuta, documentele prezentate de firma pentru perioadele viitoare(trimestru, an), precum si baza Situațiilor privind contractele de export/import.

O data cu fundamentarea dimensiunii creditului si a monedei de exprimare, Comitetul de credite identifica si resursele de rambursare a creditului solicitat. In acest caz se studiază Bugetul de venituri si cheltuieli, Planul de trezorerie, Bugetul de încasări si plați in valuta, Situația creanțelor si obligațiilor in valuta. Banca trebuie sa se edifice daca firma in cauza nu este grevata de datorii in valuta pentru perioada de angajare a creditului si daca, pe parcurs, firma are fonduri in valuta pentru plata dobânzilor, si la scadenta, pentru rambursarea ratelor.

3. Analiza resurselor de creditare ale băncii si adoptarea deciziei de creditare

Înainte de a se pronunța in favoarea solicitării de credite analizate, Comitetul de credit al băncii procedează si la verificarea disponibilităților in valuta, prezente si viitoare, disponibilitati care vor forma baza de tragere (emisiune) a creditului.

In cazul băncilor comerciale din România, resursele de creditare in valuta sunt consemnate in pasivul bilanțului, sub forma Pasivelor Externe. Ele provin din depunerile in valuta ale rezidenților si nerezidenților, din cumpărările in valuta făcute de banca pe piața valutara, din credite externe primite direct de banca sau numai gestionate de aceasta.

Pe baza rezultatelor stabilite in etapele anterioare ale procesului decizional, structurile ierarhice ale băncii comerciale(in funcție de competentele stabilite de centrala băncii in privința tipurilor si dimensiunii valorice ale creditelor) trec la adoptarea deciziei de creditare.

In aceasta etapa, se negociază cu clientul modalitatea de acordare, moneda de exprimare, dobânda si comisioanele, ratele de rambursare. Daca clintul accepta aceste condiții, atunci i se comunica decizia de creditare si se trece la încheierea Contractului de credit. Acest contract precizează suma, obiectul de creditat, modalitatea de efectuare a plaților din credit, eșalonarea acordării sumei totale, dobânda (si eventualele indexări pe parcurs), comisioanele, termenele si ratele de rambursare, garanțiile, alte drepturi si obligații, sancțiuni. Pe baza prevederilor din contractul credit are loc realizarea efectiva a deciziei de creditare.

Analiza periodica a calității portofoliului de credite angajate

Pe parcursul utilizării creditelor in valuta si in lei pentru activitatea de comerț exterior, banca comerciala analizează evoluția economica si financiara a

debitorului, precizând nivelul riscului de nerambursare a creditelor angajate.

Aceasta analiza este efectuata de către Serviciul datoriei, folosindu-se de o serie de indicatori, cum ar fi: Credite restante, Plata la timp a dobânzilor si ratele scadente, Platile restante fata de furnizori.

Pe baza acestor indicatori, serviciul datoriei caracterizează starea portofoliului de credite ca buna, daca firma debitoare plătește dobânda si ratele la scadenta sau cu o întârziere de cel mult 7 zile; ca slaba, daca întârzierea este pana la 30 zile, si necorespunzătoare, daca întârzierile depășesc 30 de zile.

In funcție de aceste calificative, portofoliul de credite poate fi caracterizat ca fiind: credit standard (cel mai bun), credit in observație, credit substandard, credit incert, credit cu risc major (cu pierdere ).

Peste aceste situații, banca comerciala isi va calcula si forma provizioane, pentru acoperirea parțiala sau totala a eventualelor pierderi. Nivelul provizioanelor diferă de la o categorie la alta a portofoliului de credite, mergând de la 5%, in cazul creditelor in observație si de 20% pentru cele substandard, la 50% pentru creditele incerte si 100% pentru cele cu risc major.

Pe langa constituirea de provizioane, banca poate recurge si la masuri sub forma refuzului la credite pentru noi solicitări sau chiar la întreruperea utilizării in continuare a creditului aprobat.

3.4. Finanțarea comerțului exterior prin operațiuni de

scontare, forfetare, factoring

Finanțarea prin operațiunile de scontare, forfetare sau factoring sunt alte măsuri de stimulare a comerțului exterior, aceste operațiuni de finanțare realizându-se tot prin intermediul băncilor comerciale.

1. Scontarea

Aceasta operațiune presupune cumpărarea unor documente care atesta proprietatea detinatorului asupra unor mărfuri, cumpărare care se realizează înainte de scadenta titlurilor respective.

Banca care realizează scontarea nu preia de la vânzător riscul de neplata. Ultimul posesor al titlului negociat ramane solidar la plata cambiei respective, in cadrul acțiunii de regres.

2. Forfetarea

Operațiunea de forfetare presupune cumpărarea de titluri de creanța, in condițiile in care banca cumparatoare preia asupra sa toate riscurile de neplata. De aceea, obiectul forfetarii este reprezentat de titluri cu un grad mai ridicat de garanție (cambii avalizate, trate cu garanție separata, garanții bancare).

3. Factoring-ul

Contractul de factoring realizează o operațiune de finanțare a comerțului exterior prin faptul ca permite cedarea creanțelor deținute de un exportator (numit aderent), creanțe pe care le are asupra clienților săi, unei persoane numite factor;acesta se obliga sa încaseze creanțe,fiind subrogat, in acest scop, in toate drepturile pe care aderentul le are împotriva debitorilor săi.

Creanțele, care fac obiectul contractului de factoring, se materializează in facturile internaționale care atesta expedierea mărfurilor. Si in acest caz, riscul insolvabilității debitorilor si riscul neplății la termen (risc de trezorerie) sunt in sarcina factorului, fara posibilitatea pentru acesta de a se întoarce cu recurs împotriva aderentului.

Scontarea si forfetarea realizate de către băncile comerciale romanești au ca beneficiari societățile comerciale si regiile autonome autohtone, precum si societățile mixte cu participarea capitalului străin. Titlurile de creanța care pot constitui obiectul operațiilor de scontare si forfetare sunt reprezentate de conosamente, scrisori de trăsura, trate, bilete la ordin, alte documente care atesta titlul de proprietate asupra unor mărfuri.

Costul operațiunilor de scontare, forfetare sau factoring este determinat de condițiile pieței creditului, si are in vedere dobânda de baza practicata de banca(„prima rate”), marja de risc, comisionul de gestiune a titlurilor de către banca respectiva.

3.5. Asigurarea si garantarea creditelor de export/import

de către bănci

In derularea relațiilor de comerț exterior sunt iminente riscurile economice, valutare, politice, militare. Exportul de bunuri poate fi afectat de riscul neprimirii contravalorii mărfurilor sau cu riscul întârzierii plătii. Aceste riscuri sunt datorate dificultăților financiare ale cumparatorului, masurilor financiare si monetare restrictive luate in tara importatorului, distorsiunilor intervenite pe lanțul instituțiilor implicate in realizarea relației de plata.

La rândul sau, importatorul poate fi afectat de riscuri cauzate de nerespectarea clauzelor contractuale de către exportator, de dificultati in derularea plaților etc. Experiența internaționala arata ca asigurarea si garantarea creditelor de export acordate importatorilor constituie o pârghie importanta de cointeresare a exportatorilor de a efectua vânzări pe credit in străinătate, dar si importatorilor.

Asigurarea se face pentru creditele furnizor si urmărește acoperirea riscului exportatorului de a nu incasa la scadenta contravaloarea mărfurilor vândute pe credit. Asigurarea se face de către o instituție bancara din tara exportatorului (furnizorului).

Garantarea se face pentru creditele cumparator de către o instituție bancara din tara importatorului (cumparatorului) care se obliga fata de banca creditoare din tara exportatorului de a achita contravaloarea mărfii livrate pe credit in cazul in care debitorul (importatorului) devine insolvabil (se găsește in incapacitate de plata).

ANEXA nr. I

EXEMPLU DE UTILIZARE A UNUI

INCASSO DOCUMENTAR

Sa Plantavorel cazul livrării de produse farmaceutice din România cu destinația Spania. In derularea acestui incasso sunt implicate doua bănci:

1’ banca exportatorului – Banca Comerciala Romana (BCR)

2’ banca spaniola a importatorului – Banca Comerciala Bilbao Vizcaya(CBB)

Un incasso documentar se realizează in trei etape principale:

ordinul de încasare al vânzătorului (remitentului);

transmiterea ordinului de încasare de către banca remitenta băncii prezentatoare;

încasarea de către banca prezentatoare.

Ordinul de încasare al vânzătorului (remitentului):

Vânzătorul a expediat marfa. El deține deci documentul de transport, la care va adaugă factura si, eventual, certificatele de asigurare si de proveniența, lista de colisaj si de greutate, factura vamala etc. Vânzătorul va remite toate aceste documente băncii BCR pentru realizarea incaso-ului fata de cumparator.

Pentru a facilita operațiunea, BCR a elaborat un model de incasso documentar pe care îl remite la cerere clienților săi; banca se asigura astfel ca indicațiile necesare sunt clar exprimate si complete. Acest ultim punct este important întrucât după primirea ordinului de încasare, banca remitentului si cea a trasului nu acționează decât in conformitate cu ordinul primit, fara a tine cont de instrucțiunile adiționale menționate eventual in documente.

b) Transmiterea ordinului de încasare către banca remitenta (BCR) băncii prezentatoare (corespondente) :

BCR va controla documentele bazându-se pe RUE, al căror art.2 precizează: “Băncile trebuie sa verifice daca documentele primite corespund celor enumerate in ordinul de încasare, si trebuie sa informeze imediat partea care le-a adresat ordinul de încasare despre orice document lipsa. La aceasta se limitează obligațiile băncilor de verificare a documentelor.”

Daca rezultatul verificării este pozitiv, CBB trimite documentele băncii însărcinate cu incasso-ul in tara trasului, cu toate instrucțiunile necesare.

Încasarea de către banca prezentatoare ( CBB) si transferul produsului

Daca este vorba de incasso in forma documente contra plata, trasul va intra in posesia documentelor plătind suma datorata băncii prezentatoare, acre va transfera aceasta suma băncii remitente.

Exista o particularitate a tarilor a căror monada nu este convertibila decât in anumite condiții.

Chiar daca documentele nu trebuie remise decât contra efectuării plații in moneda prescrisa, băncile din aceste tari le remit de obicei contra depunerii contravalorii sumei corespunzătoare, in moneda locala, la cursul de schimb al zilei.

Daca este vorba de incasso in forma documente contra acceptare, trasul va accepta un efect de schimb prin care se angajează sa efectueze plata la scadenta. Conform instrucțiunilor din ordinul de încasare, acceptul va ramane la banca prezentatoare sau va fi înapoiat băncii remitente. In acest din urma caz, remitentul va putea cere scontarea efectului de schimb la o banca dispusa sa facă acest lucru, sau îl va incasa la scadenta.

INCHEIEREA CONTRACTULUI

Plantavorel SA Piatra Neamț (PSA) Victoria Laboratori Bilbao(VLB)

VANZATOR CUMPARATOR

Condițiile contractului :

Marfa : produse farmaceutice

Valoarea livrării: 160.000$

Condiții de plata: documente contra plata (incasso documentar)

INCASAREA DOCUMENTELOR

Emitentul ordinului PSA TRAS VLB

IV – Referiri la activitatea de comerț exterior

in județul Neamț

4.1. Economia județului Neamț in permanenta schimbare

Modificările ce au cuprins economia româneasca in ultimul deceniu au impus noi strategii privind trecerea de la economia centralizata la cea de piața. Așa incat, după 1989, fenomenul s-a propagat la scara macro, atât in sfera unitatilor de producție, cat si a celor prestatoare de servicii.

Schimbările au fost însoțite si de numeroase convulsii sociale, pentru ca, in definitiv, întregul ansamblu economic venea după o jumătate de secol de tutela a statului, ca unic acționar.

Încet, dar sigur, întreprinderile existente inca din 1989 si-au schimbat radical maniera de abordare a întregului complex de factori, majoritatea privatizându-se, cele mai atractive, in prima faza, fiind unitățile mici si mijlocii, ușor de adaptat la noul curs economic. Treptat in aria privatizărilor au urmat coloșii industriali, etapa in derulare, in care capitalul străin a fost si este determinant.

Evident, si la nivelul județului Neamț s-au produs numeroase mutații economice, in prezent, majoritatea unitatilor de producție bazându-se pe propriile resurse, dezvoltându-se de la un an la altul.

In aceasta situație, producția exportata a cunoscut un reviriment important, cu predilecție produsele obținute prin prelucrarea lemnului, apoi cele ale industriei ușoare, chimice, mașinilor si utilajelor agricole.

In paralel, alături de vechile unitati, in acești ani au apărut noi societati comerciale, care se impun pe piața din ce in ce mai mult, in funcție de domeniul de activitate.

Comerțul exterior in județul Neamț la nivel de ramuri economice

1. Industria exploatării si prelucrării lemnului

Daca, la începuturi, schimbul de produse a fost principala faza a comercializării masei lemnoase in zonele de deal si șes, lucrurile au capatat alte valențe după înființarea si dezvoltarea sectorului de industrializare. Astăzi, exploatarea si prelucrarea lemnului reprezintă principala preocupare din zona județului Neamț si, se pare, ca va ramane multa vreme.

Începând de la fazele primare, pana la cele mai moderne piese de mobilier cerute la export, prelucrarea lemnului a atins cote deosebite. Întreprinderile mici si mijlocii investesc sume mari in dotare si modernizare, astfel ca produsele sa se impună pe piața occidentala, spre care se îndreaptă 90% din producție.

Firme exportatoare din județul Neamț: Tehnoprod , IMOB, NordArin Internațional, Prodimprim Internațional, Forestar, TCE 3 Brazi, Rami Impex, Nova 2000, etc.

2. Industria celulozei si hârtiei

Evident, lemnul ca materie prima, a trebuit sa ia si calea fabricilor de hârtie. In Piatra Neamț SC Petrocart SA continua tradiția de un secol si jumătate in producerea hârtiei si cartoanelor, exportând produse de buna calitate.

3. Industria chimica

Dezvoltarea industriala fara precedent de după 1950 a făcut ca, in apropiere de Piatra Neamț, la Savinesti, sa se ridice una dintre cele mai mari platforme chimice din România, capacitați care pot produce mari cantitati de ingrasaminte chimice, dar si fire si fibre sintetice.

Dintre societățile comerciale existente la Savinesti, care au marcat profund viata social-economica a municipiului Piatra Neamț s-au remarcat : RIFIL, FIBREX, Azochim, Melana.

Societatea Kober produce si exporta: emailuri, lacuri, vopsele, grunduri pentru suprafețe din metal, lemn si zidărie, vopsele pentru zugrăveli interioare si exterioare, adezivi, tencuieli, etc.

4. Industria construcțiilor de mașini

Industria din domeniu a fost si este reprezentata de Mecanica ”Ceahlău”. In prezent, oferă o gama diversa de mașini si utilaje folosite in agricultura.

Un alt reprezentant al construcțiilor de mașini este SC Comes SA, societate specializata in producerea de mașini si piese de schimb pentru industria fibrelor sintetice.

5. Industria materialelor de construcții

La acest capitol, județul Neamț dispune de mari resurse, in principal calcar, necesare producerii varului, dar si a cimentului. Fabrica de ciment Moldocim exporta mari cantitati de ciment in tari din Europa, iar cărămizile produse la SC Zonoceram sunt de asemenea cerute pe piața externa.

6. Industria ușoara

Inca de la începutul secolului trecut, fabrica ”Doamna”, astăzi moderna SC Ema SA producea si exporta imbracaminte.

Deși s-a confruntat cu probleme specifice perioadei de tranziție, industria ușoara din județul Neamț a cunoscut o adevărata explozie in dezvoltarea IMM-urilor, care produc in proporții covârșitoare pentru export: Moda Elissa SRL,Pro Fashion SRL, Camil Impex SRL, Alex Conf SRL, Trust Toma Impex SRL, Confistel SRL, Monasil Cominprex SRL, Staro etc.

In industria ușoara se intalneste si prelucrarea in lohn. Numeroase firme internaționale din Statele Unite ale Americii, Italia, isi dimensionează talia si isi reconfigurează sistemul strategic si implicit structura in sensul obținerii unei configurații de cost cat mai avantajoase. In cazul prelucrării in lohn, firmele respective isi transleaza activitatea de fabricație in tari cu cost redus al forței de munca, cum este cazul României, aprovizionarea si vânzările raman in continuare in responsabilitățile sale directe.

7. Industria alimentara

In urma cu mai bine de un secol, produsele erau obținute empiric, după metode transmise din generație in generație. Inca din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea au apărut semne ale dezvoltării unitatilor in care se obțineau diverse produse, începând cu tradiționalele mori si înființarea unor unitati specializate in anumite produse.

Cea mai mare unitate din domeniul alimentar a fost Fabrica de bere Zimca, înființata in 1890, care produce si pentru export.

Dintre unitățile de profil, in ultima vreme se remarca firmele Montana SA, care exporta brânzeturi, lactate. Societati ca: Roma Mod, Kubo Ice Cream Company exporta dulciuri.

8. Industria farmaceutica

La SC Plantavorel SA(fondata in 1825) se continua tradiția produselor farmaceutice care au la baza extractul de plante medicinale, multe după celebrele rețete ale familiei Vorel. Se exporta produse fitoterapeutice, produse de uz balnear, produse netritionale si suplimente alimentare, produse cosmetice, ceaiuri, toate 100% naturale.

9. Agricultura

Se exporta numeroase produse: cereale(Cerealcom SA), fructe de pădure(Centru de Recoltare, Prelucrare si Valorificare a Fructelor de Pădure – exporta in Norvegia, Suedia, Finlanda).

Exporturile

In anul 2001, 10 firme din județul Neamț au realizat o valoare importanta a exporturilor de cca. 3.747.361.411 mii lei(144.129 mii Euro), comparativ cu

valoarea totala a exporturilor județului Neamț din 2003(165.065 mii Euro).

Tabel 4.1: Topul exportatorilor – lista societatilor comerciale care au realizat

in anul 2001 cel mai înalt nivel la export

(mii lei)

Sursa: Camera de Comerț si Industrie Neamț

Importurile

In ceea ce privesc importurile, in județul Neamț se aduc multe tipuri de mărfuri, din care menționam:

produse alimentare, băuturi, tutun

produse vegetale

medicamente

produse chimice

materiale plastice, cauciuc

confecții textile

încaltaminte

ceramica, sticla

obiecte sanitare

mașini si echipamente de transport

automobile

echipamente industriale

birotica – echipamente si accesorii

produse electrocasnice

4.2. Activitatea de comerț exterior in perioada 2002- 2003

Tabel 4.2.: Exportul si importul in județul Neamț , iunie-iulie 2002

(mii EURO)

Sursa: Camera de Industrie si Comerț – Neamț

Tabel 4.2.: Exportul si importul in județul Neamț , 2003

(mii EURO)

Sursa: Camera de Industrie si Comerț – Neamț

In semestrul al doilea al anului 2003 exporturile in județul Neamț au fost de 92.895 mii Euro, sub nivelul celor realizate in aceeași perioada din 2002(114.541 mii Euro); scăzând cu 19%.

In aceeași perioada, in 2003 importurile au totalizat 108.606 mii Euro, scăzând cu 6% fata de 2002 (115.042 mii Euro).

In 2002, semestrul al doilea balanța comerciala a fost deficitara(-501 mii Euro), păstrându-si trendul negativ si in aceeași perioada a lui 2003 când aceasta a fost cronic deficitara(-15711 mii Euro).

Figura1.Evoluția comerțului exterior in județul Figura2.Evoluția comerțului exterior in județul

Neamț perioada iul-dec 2002 Neamț perioada iul-dec 2003

Sursa: Realizat pe baza informațiilor de la Camera de Comerț si Industrie Neamț

In 2003 exporturile județului Neamț au contribuit cu o valoare de 166.065 mii Euro(1,05) in totalul exporturilor României, care au totalizat 15.717.170 mii Euro(100%), ceea ce reprezintă un procent nesemnificativ. In aceasta perioada creșterea exporturilor înspre zona euro a fost favorizata de aprecierea euro, care a adus venituri suplimentare.

Importurile județului Neamț au contribuit cu o valoare de 201.535 mii Euro(0,95%) in totalul importurilor României de 21.101.563 mii Euro(100%), reprezentând un procent foarte mic.

In 2003 balanța comerciala a județului Neamț a avut soldul negativ(de -35.470 mii Euro), la fel ca soldul balanței comerciale a României(-5.384.353 mii Euro).

RO=100% RO=100%

NT=1,05% NT=0,95%

Sursa: Realizat pe baza informațiilor de la Camera de Comerț si Industrie Neamț

V – Implicarea BCR Sucursala Neamț In Finanțarea Operațiunilor De Export/Import

5.1.Grupul Banca Comerciala Romana – primul supermarket

financiar din România

Grupul Banca Comerciala Romana este prin evoluția bilanțului si a parametrilor de performanta liderul pieței financiare romanești.

Opțiunea strategica pentru structura de grup s-a bazat pe obiectivul BCR de a-si consolida permanent poziția in sistem, in concordanta cu tendințele moderne din lumea financiara de azi si in condițiile sumarii conștiente a responsabilităților sociale corporatiste.

In cadrul Grupului, ofertei tradiționale de banca comerciala ( depozite, credite,caruri,decontarea,retail etc.) i s-au asociat servicii si produse de asigurări, leasing, brokeraj pe piața de capital si administrare de active. Aceste noi activitatea conexe se desfasoara in subsidiarele specializate ale Băncii Comerciale Romane:BCR Asigurări,BCR Leasing,BCR Securities, si BCR Asset Management.

Activitatea grupului este susținuta eficient de subsidiarele din străinătate (Londra, Frankfurt, Paris, Chișinău) precum si de reprezentantele din New York si Moscova. Grupul BCR desfasoara o activitate complexa, punând la dispoziția clienților săi pachete de produse si servicii ce pot fi procurate de la o singura unitate BCR,din gama larga oferita de banca.

Banca Comerciala Romana, banca mama a Grupului, a fost fondata la 1 decembrie 1990 in cadrul procesului de restructurare pe doua niveluri a sistemului bancar romanesc, continuând o tradiție de 50 de ani de activitate. Aceasta funcționează si se dezvolta ca o banca universala, capabila sa satisfacă cerințele unor segmente tot mai largi de clienți, bucurându-se de încrederea a peste 3 milioane de parteneri de afaceri care se adresează băncii, atât pentru calitatea serviciilor oferite, cat si pentru capacitatea de a găsi soluții la problemele lor financiare.

Prin cele 280 de unitati care funcționează la BCR, banca servește mari companii si IMM-uri concomitent cu clienții persoane fizice care au cea mai dinamica evoluție si cel mai mare potențial de dezvoltare.

Evoluția buna a băncii este recunoscuta de toate instituțiile si organismele cu care colaborează, de agențiile de rating si de mass media interna si internaționala de specialitate. Prestigioasa revista britanica de specialitate ”The Banker” , membra a grupului Financial Times , a nominalizat Banca Comerciala Romana drept " Banca Anului " in România in 2000; pe primul loc intre băncile romanești si pe un loc apreciabil intre primele 1000 de bănci din lume . In susținerea acordării premiului , specialiștii revistei au arătat ca: „B.C.R. poate revendica poziția de lider in fiecare segment al sistemului bancar romanesc , având rețele extinse de unitati teritoriale, o larga baza de clienți si reputația de a fi una dintre cele mai sigure bănci” .

5.2. Perspectivele Grupului BCR

Grupul BCR oferă servicii financiare integrate care adăuga valoare atât clientelei cat si la nivelul grupului, crearea acestuia fiind una din cele mai bune idei ale managementului, care a reușit in afaceri prin prudenta si performanta.

In perspectiva Grupul BCR isi va menține capacitatea de a face profit asigurând continuitatea unor principii moderne care deja transpar din activitatea sa – parteneriat prietenos, orientare de soluții, transfer de know-how si echilibrarea rezultatelor pe termen scurt cu viziunea pe termen mediu si lung – efectele concretizându-se prin menținerea in fruntea sistemului financiar-bancar romanesc si in grupul lider din Europa Centrala si de Est.

Oferta de produse si servicii a Grupului BCR, orientata spre client, poate fi caracterizata ca fiind :

anticipativa

pentru acoperirea exigentele tuturor categoriilor de clienți

bazata pe un parteneriat orientat spre soluții

competitiva si operativa

prudențiala si profitabila pentru toți partenerii

având la baza profesionalismul si puterea lucrului in echipa

Grupul BCR este preocupat si pregătit sa facă fata si in continuare provocărilor imediate si de perspectiva, cu un profesionalism bazat pe capacitatea de inovare si de creare de valoare.

5.3. BCR- Activitatea Internaționala

Activitatea internaționala a BCR se desfasoara pe doua planuri importante:

– relațiile cu băncile corespondente

– relațiile cu organismele financiare internaționale, agențiile de rating si agențiile de garantare a creditelor de export.

BCR are o prezenta directa pe piețele financiare internaționale prin cele sase subsidiare (Londra,Frankfurt, Milano, Paris,Cairo,Chișinău) si cele doua reprezentante (New York si Moscova). BCR are relații de corespondent cu peste 800 de bănci, situate in marile centre economico-financiare ale lumii .BCR deține conturi LORO ,având totodată deschise si conturi NOSTRO care permit transferul de fonduri in cele mai îndepărtate zone ale lumii.

Numărul băncilor cu cheie SWIFT schimbata a crescut la peste 1500. In portofoliul BCR se afla acorduri de finanțare externa, fara limita de suma, pentru perioade intre 1 si 5 ani, cu garanția instituțiilor de asigurare a creditelor pentru export. BCR administrează inclusiv acorduri cadru de refinantare externa, prin care se pot finanța pe langa importurile de bunuri de capital si importuri de materii prime si materiale, fara nici o condiție in ceea ce privește tara de proveniența a acestora .

In domeniul relațiilor cu agențiile de garantare a creditelor pentru export, BCR are stabilite contacte cu instituții din principalele tari industrializate: Export Development Corporation (Canada), FINNVERA (Finlanda), COFACE (Franța), HERMES (Germania), IFTRIC (Israel), SACE (Italia), ECGD (Marea Britanie ), NCM (Olanda), CESCE (Spania), EXIMBANK of USA.

In cadrul operațiunilor de trezorerie – tranzacții FOREX- se primesc linii de la bănci străine corespondente.

Consecințe in plan operațional ale acestor relații :

-derularea tranzacțiilor la nivelul standardelor internaționale;

-reducerea timpului real pentru transferurile de fonduri in orice parte a lumii;

-facilitați comerciale ( confirmări acreditive si garanții externe pe perioade de valabilitate intre 6 luni si 3 ani );

-facilitați de trezorerie (condiții avantajoase de plasare a depozitelor, linii de finanțare primite de la băncile străine corespondente).

BCR derulează o serie de proiecte , ca reprezentant autorizat al unor ministere publice si companii naționale, susținute financiar prin:

-împrumuturi guvernamentale externe sau împrumuturi externe garantate de stat;

-împrumuturi externe angajate de BCR in nume propriu.

Derulează, de asemenea, programe pentru finanțarea IMM-urilor din:

-fonduri nerambursabile PHARE

-împrumuturi BERD

Finanțarea externa este mai avantajoasa pentru ca in aceste condiții de finanțare vor fi negociate cu băncile străine finanțatoare, in vederea obținerii unui nivel cat mai avantajos pentru clienți. Astfel, in timp, eforturile BCR au dus la o imbunatatire continua a condițiilor oferite importatorilor romani interesați, prin liniile de finanțare externa.

Foarte important este insa, cu siguranța sa se știe care sunt condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească clienții, in principiu – pentru a beneficia de avantajele finanțării externe, respectiv:

-un contract comercial semnat cu un furnizor extern si valoarea acestuia sa permită finanțarea; obiectul contractului comercial sa îl constituie importul unor bunuri de capital sau echipamente noi si serviciile aferente acestora, in general de proveniența din tara furnizorului;

-acordul si cooperarea furnizorului clientului pentru aplicarea respectivei structuri de finanțare;

-un plan de afaceri realist si întocmirea unei documentații corespunzătoare, care sa justifice finanțarea proiectului de către banca ;

-lichiditati care sa va permită achitarea costurilor implicate de intrare in vigoare a unei astfel de finanțări( plata avansului la contractul comercial, comisioane, prima de asigurare a creditului etc.).

In prezent in condițiile in care se poate afirma ca BCR administrează cel mai mare număr de asemenea facilitați de finanțare externa, aceasta are satisfacția de a fi contribuit, in calitate de partener al clienților săi, la dezvoltarea continua a activității de finanțare externa, in beneficiul acestora. Obiectivul central al activității internaționale B.C.R. a fost acela de a încuraja si a favoriza exportul de produse romanești si importurile destinate retehnologizării si restructurării capacitaților industriale , in scopul unei cat mai bune adaptări a producției societatilor comerciale din tara la cerințele pieței interne si externe .

5.4.Liniile de finanțare externa de care pot beneficia clienții BCR, sucursala Piatra Neamț:

BCR a încheiat si derulează acorduri de finanțare externa cu bănci din principalele tari membre OECD.

Tabel 5.1. Caracteristicile liniilor de finanțare externa

Sursa: BCR –Sucursala Piatra Neamț 2003

Aceste linii de credit au destinație comerciala si beneficiază de sprijinul unei instituții de finanțare a exporturilor din tara furnizorului, reprezentând un credit ținut la dispoziția unei bănci de către alta banca, cu următoarele elemente definitorii:

destinația creditului

plafonul in limita căruia pot fi finanțate diverse tranzacții

perioada de valabilitate

dobânda si alte costuri

dobânda curenta:

dobânda băncii finanțatoare + rezerva minima obligatorie

dobânda băncii finanțatoare poate fi:

fixa (stabilit de către banca finanțatoare)

variabila LIBOR(dobânda calculata la Londra)/EUROBOR(Euro Interbank Offered Rate) plus o marja a băncii finanțatoare

comision de administrare a liniei de finanțare externa: 0.3-0.5%p.a., calculat la sold in funcție de ratingul de credite al clientului si plătibil anual;

comision de gestiune: 1%flat

comision neutilizare: 0,75%p.a.

alte costuri externe:

comision de agent: stabilit de la caz la caz(in prezent 5.000EUR), plătibil la data intrării in vigoare a acordului individual de finanțare si la fiecare aniversare a acestei date pe perioada de viata a creditului

cheltuieli juridice: percepute de un consultant juridic independent intern sau extern pentru întocmirea si emiterea documentului ”Legal Opinion” aferent fiecărui acord individual de finanțare externa

cheltuieli externe generate de pregătirea, negocierea, redactarea si derularea acordurilor individuale de finanțare externa care se plătesc pe baza notificării băncii externe

alte cheltuieli legate de corespondenta si orice alte costuri care vor fi solicitate de banca finanțatoare

prima de asigurare aferenta emiterii poliței de asigurare de către Agențiile de Garantare a Creditelor de Export(AGCE) din tara băncii finanțatoare, calculata sub forma unei cote procentuale aplicata la valoarea creditului extern. Valoarea acestei prime diferă in funcție de riscul de tara, perioada de finanțare, de suma acordata, de obiectul contractului economic etc.

BCR Neamț acorda credite încadrate pe o linie de finanțare externa, in baza contractului comercial extern dintre importator si exportator, clienților care isi desfasoara activitatea in județul Neamț. După acceptarea ofertei de finanțare de către client, banca străina finanțatoare emite un proiect de Acord Individual de Împrumut, prin intermediul căreia trezoreriei comerciale respective i se va aplica Acordul Cadru deja existent.

5.5. Oferta de credite pentru comerțul exterior la BCR Neamț

In cadrul finanțării corporative, unitățile teritoriale ale BCR pun la dispoziția clienților săi pachete integrate de produse si servicii adaptate specificului activității fiecăruia. Creditul este principalul produs oferit de BCR Neamț in cadrul acestor pachete, intr-o gama variata, pe diverse destinații, in moneda naționala si in valuta.

B.C.R. a conceput creditul din punctul de vedere al clienților ca o sursa de finanțare necesara desfasurarii , dezvoltării sau restrucurarii lor , iar pentru banca reprezintă un plasament cu risc asumat in vederea obținerii unei eficiente mult mulțumitoare .

Creditele pentru comerțul exterior au o pondere însemnata in volumul creditelor acordate de BCR. Acestea vor fi si in continuare promovate prin politicile băncii in acest domeniu.

Liniile de credit funcționează după sistem revolving, pe toata perioada de valabilitate de valabilitate a liniei de credit, in condițiile încadrării in plafonul liniei de credit aprobat.

5.5.1. Credite pentru investiții

-Linii de finanțare externa: permit finanțarea proiectelor de investiții in condiții favorabile, având avantajul unor dobânzi fixe pe perioade de pana la 5 ani ; au la baza acorduri cadru de finanțare, având ca obiect creditarea din surse externe, cu garanția instituțiilor de asigurare a creditelor pentru export , a tranzacțiilor comerciale încheiate de clienții BCR aferente importurilor de bunuri de bunuri de capital si servicii conexe provenite din tara băncii finanțatoare.

-Credit pentru echipament ( investiții ) in completarea surselor proprii completează : completează sursele proprii , pentru realizarea de noi capacitați de producție , modernizarea celor existente, beneficiind de perioada de gratie .

-Credit pentru activitatea de leasing destinat susținerii financiare a procesului investițional in scopul achiziționării de mașini , utilaje , mijloace de transport si alte bunuri, in vederea încheierii lor pe o perioada determinata de timp.

Creditul se acorda pe o perioada de 3-5 ani, in lei si in valuta, persoanelor juridice care au încheiat cu utilizatorii contracte de leasing financiar, in limita a maxim 85% din valoarea bunului care face obiectul contractului de leasing. BCR Leasing a început sa funcționeze din luna martie 2001 având ca obiect de activitate serviciile de leasing financiar, respectiv activitățile de creditare pe baza de contract.

Tabel 5.2. Cat costa un Renault Megan pe credit si in leasing

Studiu de caz : comparație intre credit si leasing- RENAULT MEGAN

(Mii Euro)

Sursa: „Capital” Nr. 39, 25 septembrie 2003

In cazul creditului bancar, comparatorul mașinii devine automat proprietar după semnarea contractului de vânzare/cumpărare.

In cazul leasing-ului, proprietar ramane societatea , chiar daca comparatorul utilizează deja mașina.

Se observa astfel ,din tabelul 5.2. , ca cele doua forme de credit existente la BCR au ,in ambele cazuri, anumite avantaje.

De exemplu , daca se dorește o mașina din afara Uniunii Europene este mult mai recomandabil leasing-ul deoarece taxele vamale se plătesc numai 20% din valoarea bunului, iar taxele vamale se plătesc etapizat o data cu rata. In cazul creditului bancar ,aceste valori se plătesc integral la achiziționarea mașinii, ceea ce duce la efort financiar mai mare.

Pe termen scurt,costurile creditului sunt mai mici decât cele ale leasing-ului. In exemplul oferit, costurile unui RENAULT MEGAN ,care daca este cumpărat in leasing ,ajunge mult mai ieftin ca preț de pornire, dar si privind costurile totale.

5.5.2 Credite pentru export

1. Credit pentru prefinantarea exporturilor de produse : destinat finanțării necesitaților clienților ocazionate de realizarea producției destinate exportului, in condițiile existentei contractelor pentru livrări de produse la export , cu modalitati de plata asiguratorii si încasarea valutei , de regula prin BCR; se acorda pe o perioada de maxim 12 luni;

2. Credit pentru export de produse : destinat finanțării necesitaților curente ale clienților ocazionate de activitatea de export, acordat in condițiile existentei contractelor externe pentru livrări de produse la export, cu modalitati de plata asiguratorii (acreditiv irevocabil, scrisoare de garanție bancara) si încasarea valutei prin BCR.

BCR Neamț acorda acest credit persoanelor juridice numai după prezentarea comunicării de la o societate bancara din tara sau din străinătate, agreata de banca, privind deschiderea acreditivului de export irevocabil, in favoarea beneficiarului de credit, sau alte forme de plata garantate de bancar.

Garanții solicitate de banca pentru acordarea creditului:

cesionarea in favoarea băncii a contractelor comerciale care au fost finanțate prin acordarea creditului;

situația fluxului de lichiditati cash- flow;

garanții materiale reale.

Condiții de acordare:

se acorda pe termen de 12 luni ( cu excepția creditelor pentru produsele cu ciclu lung de fabricație);

se acorda pentru un volum ce nu va depăși 80% din valoarea contractelor de aprovizionare;

se condiționează acordarea creditului de asigurarea împotriva riscului comercial de neplata, atunci când banca considera necesar, pe toata perioada de creditare, de către EXIMBANK sau orice alte instituții specializate din tara;asigurarea împotriva riscului de tara este obligatorie pentru contrastele de export încheiate cu parteneri din alte tari (excepție fac cele din categoria „A” nominalizate de BNR).

Creditele pentru export beneficiază de dobânzi preferențiale , in funcție de specificul activității si de bonitatea clientului.

3. Credite in valuta pe termen scurt:

se acorda pe o perioada de 12 luni, clienților persoane juridice cu activitate de export pentru aprovizionare, producție, desfacere, acoperirea decalajului temporar intre cheltuieli si resurse pentru investiții

determinarea volumului de credite in valuta de care pot beneficia agenții economici, se stabilește pe baza analizei atât a fluxului de lichiditati total in lei, cat si a fluxului de lichiditati in valuta.

deficitul de lichiditati determinat reprezintă nivelul maxim al creditului de care poate beneficia clientul si se va exprima in valuta in care se solicita împrumutul sau in echivalent USD.

volumul liniei de credit in valuta se determina in funcție de afaceri realizata in valuta si de durata medie de încasare de la clienții externi.

4. Credite in valuta pe termen mediu si lung:

se acorda pentru modernizarea si dezvoltarea capacitaților de producție existente, pentru retehnologizarea proceselor de producție, pentru achiziționarea din import de mașini, utilaje, tehnica de calcul, instalații tehnologice, mijloace de transport si pentru efectuarea oricăror alte cheltuieli legate strict de realizarea si darea in exploatare a investițiilor.

termenul de utilizare urmează sa se stabilească prin negociere cu agentul economic, pe baza contractelor de import, a termenelor de livrare, a termenelor si modalităților de plata

creditele se acorda pentru finanțarea a cel mult 85% din valoarea proiectului de investiție, cel puțin 15% trebuie sa reprezinte aportul propriu al împrumutului

acordarea creditului se face prin conturi separate de împrumut, pe baza ordinelor de plata externe emise de client si/sau prin deschidere de acreditive documentare

Documentația necesara acordării creditelor pe termen mediu sau lung in valuta trebuie sa cuprindă pe langa documentele necesare acordării oricărui tip de credit, următoarele acte:

copii după contractul de import care face obiectul creditului

copii după contractele de export ale căror încasări urmează sa fie cesionate in favoarea băncii drept garanție pentru creditul acordat

documentația tehnico-economica aferenta obiectivului de investiții

studiul de fezabilitate bazat pe analiza propriei activitati si a perspectivelor sale(se solicita la investițiile a căror valoare depaseste suma de 50.000USD sau echivalent)

proiecția surselor si a utilizării acestora pana la rambursarea integrala a creditelor pentru investiții

memoriu de fundamentare a creditului, din care sa rezulte necesitatea, oportunitatea si indicatorii caracteristici precum si rezultatele economico-financiare scontate.

5.5.3. Scrisori de Garanție

BCR Neamț oferă clienților săi, persoane juridice, Scrisori de Garanție in lei si in valuta, ca o modalitate de garantare a respectării obligațiilor contractuale rezultate din : operațiuni de comerț exterior, acordarea de credite externe , participarea la licitații interne sau internaționale in vederea achiziționărilor de bunuri si servicii, operațiuni de leasing, taxe vamale etc.

Banca poate emite la ordinul clienților săi sau la ordinul băncilor corespondente scrisori de garanție in valuta; in funcție de tipul de activitate ( import sau export ) acestea pot fi scrisori de garanție de plata, scrisori de garanție de participare la licitație, de restituire a avansului, de buna execuție etc.

In cazul in care debitorul principal nu respecta angajamentul asumat, banca se obliga sa plătească suma garantata. Scrisoarea de garanție se acorda pe termen scurt sau pe termen mediu si lung in funcție de termenii contractului comercial.

Preluarea creditului comercial de către BCR Neamț prin

diferite metode

BCR se implica in operațiunile de finanțare a comerțului exterior (export, import) prin preluarea creditului comercial prin scontare, forfetare si factoring.

Prin aceste operațiuni activitatea de comerț exterior este accelerata, fie prin recuperarea contravalorii mărfurilor exportate cu mult înaintea ajungerii la scadenta a creditului comercial (evidențiat prin titlurile de creanța), fie prin intrarea in exploatare a unor bunuri costisitoare, chiar daca importatorul nu dispune de sumele necesare plătii integrale.

BCR Neamț utilizează mai mult factoring-ul.

5.6.1. Factoring-ul

BCR ca membra a celei mai importante organizații de factoring din lume ( Factors Chain Internațional), oferă clienților săi finanțare in regim de factoring pentru createle comerciale materializate in facturi externe provenite din livrări de mărfuri, executarea de lucrări si prestarea de servicii la export. Banca preia riscul de neplata al debitorilor externi si asigura plata creanțelor clienților înainte de scadenta.

Factoring-ul este o modalitate de finanțare larg utilizata pe plan internațional prin care:

*aderentul cesionează factorului toate creanțele rezultate din contracte de vânzare / prestări servicii in care sunt menționate modalitatea de plata la termen;

*factorul prestează cel puțin doua din următoarele servicii:

finanțarea pe baza facturilor (creanțelor cedate către factor );

protecție împotriva riscului de neplata;

colectarea creanțelor la scadenta;

administrarea creanțelor.

Aderentul este un producător vânzător de mărfuri, un prestatoare servicii sau un executant de lucrări , care oferă factorului, spre cumpărare, facturi pe care le-a emis asupra unui debitor străin.

Factorul este un stabiliment financiar (instituție financiara ), in speța BCR, care cumpăra facturi ce acoperă creanțe de export ale unei persoane juridice, (aderent ) exportatoare de bunuri si / sau servicii.

Avantajele factoring-ului:

imbunatatirea cash-flow-ului societatii comerciale prin finanțarea imediata a livrărilor cu plata la termen;

creșterea vânzărilor clientului pe piețele interna si externa prin posibilitatea negocierii unor termeni de plata competitivi pentru partenerii de afaceri;

posibilitatea achitării prompte a obligațiilor către furnizori, stat etc. si obținerea unor facilitați fiscale / discounturi pentru plăti înainte de scadenta;

disponibilitățile obținute pot fi utilizate in funcție de necesitatile imediate;

documentație mai puțin laborioasa decât in cazul altei modalitati de finanțare;

concentrarea atenției societatii comerciale pe activitatea de producție si desfacere;

consultanta gratuita;

Pentru Factoring-ul de export (valuta) in sistem FCI( FACTOR CHAIN INTERNATIONAL ) se adăuga următoarele avantaje:

banca preia riscul de neplata a debitorilor externi si asigura încasarea creanțelor;

acceptarea creanțelor de către banca este irevocabila;

finanțarea imediata in proporție de 80% din contravaloarea facturilor la prezentare, iar diferența la o data ulterioara.

Costurile percepute de BCR Neamț sunt :

comision de factoring aplicat la valoarea nominala a facturilor;

comision de finanțare aplicat pe perioada de finanțare la valoarea finanțata.

Documentația ceruta :

formular- cerere de factoring in lei / valuta;

contractul comercial si / sau comanda partenerilor de afaceri;

situațiile financiare ale debitorilor pentru Factoring-ul in lei.

Perfectarea tranzacțiilor de factoring intre client si BCR Neamț se concretizează in semnarea Acordului – cadru sau, după caz a Contractului de vânzare / cumpărare creanțe.

5.6.2. Forfetarea

Prin operațiunea de forfetare un vânzător sau prestator de servicii isi vinde creanțele in valuta pe care le are fata de un cumparator sau beneficiar, unei societati bancare sau instituții financiare, contra unei taxe de forfetare.

Se acorda persoanelor juridice cu activitate de export, indiferent de forma de proprietate, pe o perioada de maxim 5 ani.

Caracteristici :

titlurile de credit(cambii, bilete la ordin) propuse la forfetare sunt emise, de regula, pe termen mediu sau lung

valoarea la care posesorul titlului cedează prin aceasta operațiune de forfetare se negociază intre banca si clientul sau(exportatorul) si se aproba de consiliul de administrație al posesorului

banca va putea primi la analiza in vederea forfetarii titluri care îndeplinesc următoarele condiții:

posesorul titlului sa fie client al băncii

titlul sa fie acceptat legal la plata

intervalul de timp dintre momentul prezentării la forfetare si scadenta titlului sa nu depaseasca 3 ani

titlul sa fie avalizat de către o banca de prim rang din străinătate, agreata de BCR, sau in favoarea tragatorului sa existe o scrisoare de garanție bancara

titlurile care nu îndeplinesc condițiile de a fi forfetare nu vor fi primite de banca.

taxa de forfetare se determina luând in calcul valoarea titlului, numărul de zile calendaristice intre data forfetarii si a scadentei si nivelul dobânzii pentru valuta respectiva

la stabilirea taxei de forfetare se ia in calcul si o marja de risc calculata in funcție de condițiile contractului de import/export, avându-se in vedere riscurile comerciale, economice si politice.

Clientul va prezenta băncii, pentru inițierea operațiunii de forfetare, titlul de credit însoțit de o cerere de forfetare care va cuprinde, pe langa datele de identificare ale beneficiarului si ale trasului:

data emiterii titlului

scadenta titlului

mențiunea prin care beneficiarul se obliga sa achite băncii contra serviciului prestat, taxa de forfetare si comisioanele aferente

va prezenta la banca titlul in vederea forfetarii cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de scadenta.

Concluzii, aprecieri si propuneri

După 1950 comerțul exterior a fost proclamat, prin Constituție, monopol de stat, numai întreprinderile mandatate putând efectua import-export de mărfuri si servicii. Pentru a nu deregla nivelul preturilor pe piața interna – cu aceleași preturi fixe la toate mărfurile si serviciile pentru întreaga tara -, produsele exportate si importate ieșeau si intrau pe piața interna cu preturi "planificate". Politica economica a relațiilor externe a urmărit la import, creșterea volumului de tehnica si tehnologie necesara industrializării, pentru înzestrarea tehnica a proceselor de producție, sporirea productivității sociale si recuperarea întârzierii dezvoltării; accentul s-a pus pe importul de mijloace de producție – utilaje, mașini, fabrici – , concomitent cu diminuarea , pana la eliminare, a bunurilor de consum industriale. Exportului i-au fost destinate produse de industrie manufacturiera, parțial mașini si instalații, dar si produse agroalimentare si ale industriei forestiere.

După anul 1980, se înregistrează nu numai reducerea valorii comerțului exterior, dar si modificarea raportului dintre export si import, forțarea, cu consecințe sociale si economice grave, a exportului si reducerea importului, in scopul obținerii soldului necesar al balanței comerciale, pentru plata datoriilor externe; s-a micșorat, in deosebi, importul de tehnica si tehnologie avansata, dereglându-se capacitatea competitiva, pe plan tehnic, a economiei naționale, modificarea structurii comerțului exterior fiind, in acest sens, edificatoare.

Către 1989, comerțul exterior nu mai este, insa, subordonat necesitaților economice, ci imperativelor politice, accentuându-se exportul de produse alimentare – cca.7 % pondere in totalul exportului, mărfuri industriale de consum – cca.18.% etc. Concomitent cu diminuarea importului de mașini si instalații, de mărfuri de consum etc., pentru obținerea disponibilităților valutare de plata a datoriei externe, creste importul de petrol si de minereuri, cu peste jumătate din totalul importurilor.

Cu toate transformările structurale produse, o trăsătura a schimbărilor externe a constat in faptul ca acestea nu au putut sa elimine eficienta slaba a producției naționale si a comerțului exterior. Deși predomina exportul de fabricate industriale, calitatea acestora, mai scăzuta in multe cazuri, determina, pentru oferta româneasca pe piața externa, preturi mai reduse, diminuându-se, astfel, eficienta economiei naționale.

In decembrie 1989, România nu avea datorie externa. In afara de aceasta, Banca Naționala avea o rezerva de 1.8 miliarde dolari. Alte 2 miliarde dolari reprezentau datoriile pe care alte tari le aveau fata de România. De asemenea, balanța comerțului exterior prezenta o situație favorabila.

In 1990, in câteva luni de zile, rezervele valutare s-au epuizat datorita necesitații aprovizionării populației cu produse de baza. In continuare, datoria externa a început sa crească astfel incat, la începutul anului 2000, a ajuns la aproape 9 miliarde dolari, cea mai mare parte a acestor datorii fiind către bănci private din străinătate.

Procesul de reforma economica declanșat in tara noastră după 1989 a făcut primul pas prin desființarea monopolului statului asupra comerțului exterior si odată cu acesta a dispărut si planificarea excesiva, rigida in comerțul exterior, ca si in întreaga economie.

Insa după 1989 balanța comerciala a României a devenit tot mai deficitara de la an la an; importurile crescând, iar exporturile se reducându-se. Proiecția de balanța comerciala nu se transmite agenților economici, ci reprezintă numai o modalitate de supraveghere economica pentru ca si Guvernul sa poată stimula agenții economici in vederea realizării unui volum al exporturilor in vederea acoperirii intr-o cat mai mare măsura a importurilor necesare si pentru a realiza un echilibru al balanței de plăti.

România nu ia masuri suficiente de încurajare a exporturilor, exporturile sale situându-se la cote foarte joase. Instrumentarul de masuri de politica comerciala trebuie completat, imbunatatit, perfecționat si adaptat la noile condiții pentru a contribui la transformarea substanțiala a relațiilor economice externe intr-un factor efectiv al dezvoltării economiei naționale la adăpost de concurenta străina.

In acest moment principalele pârghii ale exporturilor au devenit sectoarele in care IMM-urile sunt dominante. Sectorul textil a beneficiat de cote UE crescute, in cadrul Comercializării in Exterior a Produselor Prelucrate (CEPP). Acest tratament special a favorizat delocarizarea prelucrării imbracamintei in toate tarile Europei Centrale si Răsăritene, si in special in România.

Majoritatea evaluărilor indica si produse si grupe de produse tradiționale la exportul românesc: mobila, metalurgice, sticlărie, lemn, procedând la o prioritizare pertinenta privitoare la șansele lor la export, în funcție de specificul piețelor.

Evaluările s-au bazat pe o cercetare a piețelor respective, coroborata cu extrapolarea dinamicii structurii exporturilor si a cererilor de oferta înregistrate pe acele piețe. O serie de evaluări (ce pot fi accesate separat) prezintă un grad mai ridicat de elaborare si analiza si pun în evidenta soluții de penetrare pe piața.

Potrivit unora din evaluări, exista șanse la export, în special pe piețele europene, la unele grupe de produse netraditionale sau slab reprezentate în ultimii ani (legume, fructe, produse ecologice, produse de software, componente mecanice pentru industria auto).

Numeroase sunt si estimările conform cărora produsele realizate în lohn (confecții si încaltaminte) si cele cu un grad scăzut de prelucrare (cherestea, produse metalurgice) vor avea în continuare cerere pe piața.

Pornind de la gradul scăzut de încadrare activa a economiei romanești in economia mondiala (0,14% din comerțul mondial si cca. 1% din PIB-ul mondial in 2001) si de la deficitul cronic al balanței comerciale este necesar sa se adopte o Strategie naționala de dezvoltare, eficienta; obiectivele si direcțiile de acțiune ale trebuie sa aibă la baza conceptul creșterii economice, care sa asigure dezvoltarea pe ramuri, subramuri si grupe de produse, intr-un angrenaj de prioritati pe termen mediu.

România nu trebuie privita numai la un orizont de medii naționale, ci problematica trebuie gândita in perspectiva, pentru o dezvoltare regionala echilibrata, cu obiectiv cert de atenuare a unor decalaje existente.

Abordând problema prioritarilor in creșterea economica, prioritatea prioritarilor, in condițiile societarii noastre actuale, trebuie sa o reprezinte dezvoltarea activității de producție, de investiții, de export, de servicii. In concordanta cu cerințele pieței interne si internaționale, pentru a valorifica mai bine resursele de potențial uman si material, pentru a asigura un nivel de viata civilizat pentru întreaga populație a tarii, trebuie sa se producă mai mult, mai bine, mai ieftin, si nu sa se importe pentru a consuma mai mult. In acest fel, se vor crea posibilitati de creștere a nivelului de trai. Dar, pentru a se realiza aceste obiective este nevoie nu de o continuare obsesiva a unor masuri privind "consolidarea macrostabilizării", care au dus la declinul continuu al activității economice, ci de stimulare a operatorilor economici prin politici si mecanisme economice, fiscale, monetare si valutare, pentru sporirea PIB si a avuției naționale, respectiv a producției industriale si agricole de calitate, competitive, destinata nevoilor interne si exportului.

   Din punctul de vedere al prioritarilor sectoriale, va fi necesara o abordare multicriteriala: de la criteriul accesibilității interne a resurselor naturale, la criteriul sectoare strategice – sectoare vector, de "radiație tehnologica", sectoare cu specializare a exporturilor – sectoare cu tendința accentuata de creștere pe plan mondial, la criteriul dimensiunii pieței viitoare si al conexiunilor orizontale.
Sectorului IMM, ca factor de dezvoltare si de ocupare a forței de munca, de preluare a șocurilor provenind din restructurare, trebuie sa i se aloce un loc distinct in preocupările strategice.

De asemenea, alături de obiectivele definite in mod clasic: prezervarea resurselor naturale, conservarea energiei si creșterea economica, se impun si educația si cultura poporului nostru.

Dezvoltarea activității economice, sub toate aceste aspecte, trebuie sa se bazeze pe dezvoltarea cercetării științifice in industrie, in agricultura, transporturi respectiv pe progresul tehnic etc. In acest context, se impune sa se stabilească ce ramuri si subramuri, ce profiluri industriale pot sa devina surse de avantaj competitiv pentru România, către ce se dezvolta economia si cu ce mijloace. Totodată, sa se prezinte politicile privind amplasarea in teritoriu a activității cu caracter industrial si cu deosebire a ramurilor prelucrătoare, producătoare de mărfuri, competitive pentru export si căile de înfăptuire, in cadrul unei concepții privind restructurarea si reforma, soluționarea problemelor zonelor defavorizate etc. Nu poate lipsi dintr-o strategie a dezvoltării conexiunea dintre ramurile economiei naționale si direcțiile de dezvoltare economico-sociala.
    Problemele de știința si tehnologie trebuie sa aibă un rol fundamental in schimbările cantitative si calitative din economie.

Exploatarea cu maxima eficienta a pamatului, principala avuție imobiliara naționala a României, trebuie sa constituie un obiectiv prioritar pentru satisfacerea nevoilor, prezente si viitoare, ale României.
Din acest punct de vedere, din suprafața arabila a tarii, un procent cat mai mare trebuie sa fie exploatat in condiții intensive, cu maxime performante tehnico-economice. Suprafața destinata exploatării intensive trebuie sa asigure atât necesarul strategic agro-alimentar al consumului populației, rezervele naționale, cat si disponibilitatea pentru export.

Aceasta se poate realiza in primul rând prin reorganizarea exploatațiilor agricole, prin constituirea de ferme sau asociații de mărimi optime, in care sa se poată aplica tehnologii performante, pe baza unei industrii producătoare de mașini si produse chimice destinate intensificării agriculturii.

Strategia generala trebuie sa cuprindă, intre altele, in mod necesar si următoarele obiective, care decurg din rolul multiplicator al comerțului exterior:

– orientarea economiei spre export de bunuri si servicii, ca unica șansa pentru surmontarea lipsei cronice de valuta si pentru modernizarea pe scara larga a capitalului productiv, învechit;

– deschiderea graduala a economiei naționale, pe baza de eficienta si integrare in structurile europene si mondiale, armonizarea cadrului juridic, organizatoric si funcțional, pregătirea României pentru integrare cu drepturi depline in structurile Uniunii Europene.

In cadrul Strategiei generale ar trebui inclusa, distinct, ca o componenta sectoriala a dezvoltării, extinderea relațiilor economice externe si de

cooperare economica internaționala a României.

Totodată, dezvoltarea potențialului pieței interne trebuie sa fie tratata ca factor determinant al creșterii economice a tarii.

Elaborarea unei adevărate strategii de dezvoltare economico-sociala nu se poate face doar prin antrenarea temporara a unor cadre din diferite instituții, sub forma de grupe sau colective de lucru, cu specific si experiența mai mult sau mai puțin legate de problemele concrete ale economiei si la nivel macroeconomic.
    In aceasta privința, așa cum arata teoria si practica mondiala (a Franței,Olandei, Italiei, a Japoniei si altor tari dezvoltate), se cere înființarea unui organism profesional de specialitate, cu caracter permanent, respectiv a unei Agenții de prospectare si programare a dezvoltării economice, in subordonarea Guvernului, in care sa lucreze specialiști de înalta pregătire si experiența (economiști, ingineri etc.) si care sa consulte in mod sistematic si organizat comunitatea de afaceri, diferitele componente ale societatii civile.

Problematica agregării strategiilor sectoriale in cadrul strategiei naționale este o problema ce nu se rezolva numai prin metoda discuțiilor si a analizelor empirice, ci necesita modelare matematica, efectuarea de calcule, iterații, variante de scenarii, convergenta treptata a acestor scenarii, deoarece, pe parcurs, apar elemente noi in economia mondiala, in politica mondiala, in tehnologie si ecologie. Aceasta presupune timp îndelungat (luni, ani); astfel ca aceasta activitate trebuie sa fie continua, bazata pe metode si instrumente științifice adecvate, având caracter instituționalizat si de permanenta si emițând versiuni succesive, "alunecătoare", ale strategiei, așa cum se practica la nivel european.

BIBLIOGRAFIE

Anghelescu, I.N. – Cunoașterea si conducerea pieței. Studiu istorico-statistic

asupra evoluției naționale a popoarelor, Editura București, 1980

Bran, Paul – Relații financiare si monetare internaționale, Editura Economica

1998

Cobzaru,Ionel – Relații economice internaționale, Editura Economica,

București, 2000

Constantinescu, Adrian – Mecanisme de stimulare a exporturilor, Editura

Științifica, 1988

Dăianu, Daniel – Încotro se îndreaptă țările postcomuniste? Curente economice

in pragul secolului, Editura Polirom 1999

Dumitrescu, Stelian – Economia mondiala, Editura Economica, București,1999

Dumitriu,Camelia – Management internațional si relații economice internatio –

nale, Editura Polirom, Iași, 2000

Ghibutiu, A. – Tendințe in politica comercială a țărilor vest-europene, Editura

Politica,, București, 1976

Hinkelman, Eduard G. – Plăți Internaționale, Editura Teora, București, 2001

Iliescu, Ion – Revoluție si reforma, Editura Enciclopedica, București, 1994

Iorga, Nicolae – Istoria comerțului romanesc, Vol. 1, 2, Editura „Tiparul

Romanesc”, București 1925

Malița M. – Zece mii de culturi. O singura civilizație. Spre geomodernitatea

secolului XXI, Editura Nemira, București, 1998

Marin, George – Economia Mondiala (Trecut, prezent si viitor), Editura

Independenta Economica, Rm. Vâlcea, 1996

Miron, Dumitru – Integrarea economica regionala (De la prototip la producția

de serie), Editura Sylvi, București, 2000

Munteanu, Costea si Valsan, Calin Jr. – Investiții Internaționale, Editura Oscar

Print, București, 1995

Pralea Spiridon – Restructurări in diviziunea mondiala a muncii si comerțului

internațional, Iași, 1988

Popa, Ioan – Tranzacții comerciale internaționale, Editura Recif, București,

1997

Puiu, AL. – Relații Economice Internațional, Editura didactica si pedagogica,

București, 1983

Puiu, Al. – Management in afacerile economice internaționale (tratat), Editura

Independența Economica, București, 1994

Rusu, Gheorghe – Promovarea exportului romanesc, Editura Scrisul romanesc,

1989

Sasu, Constantin – Marketing internațional, Editura Polirom 2001

Stanescu, N.S. – Comerț si dezvoltare. Teorii si realitati ale subdezvoltării,

Editura, Politica, București, 1970

Suta, Nicolae – Comerț internațional si politici comerciale internaționale

Editura Eficient, București, 2000

Suta, N.(coordonator) – Integrarea economică, Editura Economica, București,

1999

Teulon, Federic – Le commerce international, Ed. Du Seuil, 1996

Văcarel, Iulian – Relații Financiare Internaționale, Editura Academiei Romane,

București, 1995

Voiculescu, Dan – Lupta cu noi înșine – 1989-1999, Editura Economica,

București, 1999

Vorzsak, Almos – Marketingul exporturilor complexe, Editura Politica, 1979

*** – Raport anual, BNR , 2002

*** – Către o noua ordine internațională, Editura politica, București, 1978

*** – Dicționar de Relații Economice Internaționale, Editura Enciclopedica,

București, 1993

Periodice romanești si străine

1. Comisia Naționala pentru Statistica – Anuarul Statistic al României pe anii

1950-1989 si 1990-2001 si Buletin statistic lunar

2. Capital, Colecția 2003, colecția din anii 2000 – 2003

2. Mesagerul economic, colecție din anii 1996 – 2002

3. Tribuna economica, colecție din anii 1992 – 2001

4. The Economist, nr. 4008 din 2000

5. International Financial Statistics,326 din 2002

Adrese internet:

1. http://www.insse.ro , Institutul Național pentru Statistică

2. http://www.oecd.org , Organization for Economic Cooperation and

Development (Franța)

3. http://www.wto.org , World Trade Organization

4. http://www.opic.gov , Overseas Investment Corporation

5. http://www.waw/be/sid , Society for International Development

6. http://www.Researchworks.com:80/rwcom/feddersfp.htm , Research Works