Portretul Sociologic al Coruptiei Si Al Crimei Organizate
CUPRINS
ARGUMENTUM(JUSTIFICAREA TEMEI)………………………………4
ISTORICUL EVOLUȚIEI CORUPȚIEI ÎN DIVERSE SOCIETĂȚI………6
Capitolul I: ACCEPȚIUNI ȘI SENSURI ALE NOȚIUNII DE
CORUPȚIE ȘI CRIMĂ ORGANIZATĂ ………………………9
– Corupția și crima organizată –forme de
manifestare ale delincvenței …………………………..9
– Caracteristicile crimei organizate…………………….19
– Perspective de abordare și interpretare ale
noțiunii de crimă organizată…………………………21
Capitolul II: SOCIOLOGIA CORUPȚIEI. ELEMENTE, FORME ȘI
DIMENSIUNI………………………………………………..24
– Corupția – economică…………………………….27
– profesională…………………………..28
– politică………………………………..30
– Dimensiunile corupției…………………………………31
Capitolul III: CATEGORII ȘI FORME DE CORUPȚIE ÎN SOCIETATEA
CONTEMPORANĂ…………………………………………33
– Corupția și infracțiunile comise de “gulerele albe”…..33
– Corupția ca “devianță” individuală sau
organizațională……………………………………….40
– Practici de corupție ale organelor de poliție………….46
– Dimensiunile politice ale corupției……………………47
Capitolul IV : MODALITĂȚI ȘI FORME DE MANIFESTARE ALE
CRIMEI ORGANIZATE……………………………………51
– Traficul de droguri …………………………………..52
– Traficul de arme, muniții, materiale explosive și
radioactive……………………………………………56
– Traficul de carne vie………………………………….57
– Traficul cu autoturisme furate………………………..59
– Crima organizată și “spălarea” mondială a banilor…..60
Capitolul V : ORGANIZAȚII CRIMINALE………………………………63
Capitolul VI: MODALITĂȚI ȘI FORME DE MANIFESTARE ALE
CORUPȚIEI ȘI CRIMEI ORGANIZATE ÎN JUDEȚUL
CONSTANȚA……………………………………………….70
ASPECTE CONCLUSIVE ȘI PERSPECTIVE DE ABORDARE A FENOMENELOR CORUPȚIEI ȘI CRIMEI ORGANIZATE…………….79
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………85
=== Portretul Sociologic al Coruptiei si Al Crimei Organizate ===
CUPRINS
ARGUMENTUM(JUSTIFICAREA TEMEI)………………………………4
ISTORICUL EVOLUȚIEI CORUPȚIEI ÎN DIVERSE SOCIETĂȚI………6
Capitolul I: ACCEPȚIUNI ȘI SENSURI ALE NOȚIUNII DE
CORUPȚIE ȘI CRIMĂ ORGANIZATĂ ………………………9
– Corupția și crima organizată –forme de
manifestare ale delincvenței …………………………..9
– Caracteristicile crimei organizate…………………….19
– Perspective de abordare și interpretare ale
noțiunii de crimă organizată…………………………21
Capitolul II: SOCIOLOGIA CORUPȚIEI. ELEMENTE, FORME ȘI
DIMENSIUNI………………………………………………..24
– Corupția – economică…………………………….27
– profesională…………………………..28
– politică………………………………..30
– Dimensiunile corupției…………………………………31
Capitolul III: CATEGORII ȘI FORME DE CORUPȚIE ÎN SOCIETATEA
CONTEMPORANĂ…………………………………………33
– Corupția și infracțiunile comise de “gulerele albe”…..33
– Corupția ca “devianță” individuală sau
organizațională……………………………………….40
– Practici de corupție ale organelor de poliție………….46
– Dimensiunile politice ale corupției……………………47
Capitolul IV : MODALITĂȚI ȘI FORME DE MANIFESTARE ALE
CRIMEI ORGANIZATE……………………………………51
– Traficul de droguri …………………………………..52
– Traficul de arme, muniții, materiale explosive și
radioactive……………………………………………56
– Traficul de carne vie………………………………….57
– Traficul cu autoturisme furate………………………..59
– Crima organizată și “spălarea” mondială a banilor…..60
Capitolul V : ORGANIZAȚII CRIMINALE………………………………63
Capitolul VI: MODALITĂȚI ȘI FORME DE MANIFESTARE ALE
CORUPȚIEI ȘI CRIMEI ORGANIZATE ÎN JUDEȚUL
CONSTANȚA……………………………………………….70
ASPECTE CONCLUSIVE ȘI PERSPECTIVE DE ABORDARE A FENOMENELOR CORUPȚIEI ȘI CRIMEI ORGANIZATE…………….79
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………85
ARGUMENTUM
(JUSTIFICAREA TEMEI)
Fenomenele de corupție și crimă organizată reprezintă fără îndoială un factor care impedimentează dezvoltarea normală a unei societăți, care frânează evoluția firească a contextului social dintr-o țară. Aceste fenomene necesită o abordare sub sfera muiltidisciplinarității, sociologia juridică sau psihologia judiciară incluse într-o arie de studiu interdependentă care le analizează.
Am considerat că abordarea sociologică profundă a dimensiunii acestor fenomene este necesară, mai ales că, dacă privim prin prisma faptului că de multe ori doar abordarea normativistă necorelată cu sfera gnoseologică a sociologiei juridice nu dă rezultatele scontate.
În funcție de gradul său de evoluție fiecare societate este expusă tendințelor de corupție și criminalitate și din această cauză trebuie să se găsească modalități eficiente de cunoaștere a efectelor produse de aceste fenomene și în același timp să se efectueze studii aprofundate care să determine antecedența cauzală ce le prilejuiește apariția.
Încă un element hotărâtor care ma determinat să abordez această temă este acela că, în calitate de proaspăt absolvent al unei instituții de învățământ superior cu caracter juridic, un tânăr jurist trebuie să cunoască și sub aspect sociologic aceste fenomene pentru a percepe într-o manieră elocventă cauzele care le-au generat și modalitățile de prevenire.
În plus trebuie să ne gândim la faptul că sporirea controlului social, tot ca apanaj al sociologiei, reprezintă un element foarte important în tratarea acestor fenomene, care conduce la concluzii pertinente cu privire la diferitele tipuri de manifestare și în același timp crează o teorie argumentativă, eficientă în susținerea diferitelor modalități de acțiune împotriva lor.
După cum spunea și Samuel Huntington “într-o societate în care corupția este larg răspândită, adoptarea și aplicarea unor legi speciale împotriva indivizilor corupți servește doar la multiplicarea oportunităților pentru corupție”, trebuie impregnată în mentalitatea, chiar a factorilor decizionali în plan statal, ideea că doar acțiunea legii nu este suficientă să estompeze evoluția corupției și crimei organizate, statusul sociologiei pe palierul științific trebuind să-și interpreteze rolul în detectarea formelor de prevenire și combatere a acestor elemente care nu sunt în concordanță nici măcar cu rangul de civilizație pe care îl impune o societate.
Ne-am gândit în același timp, având în vedere un caz concret, că prin intermediul statutului de țară aflată în tranziție, România este expusă cu preponderență acestor fenomene pentru că standardul de viață redus generează tentații antisociale, iar sistemele de prevenire și combatere a acestora sunt, până la ajungerea societății la un anumit grad de dezvoltare mai ridicat,nu foarte bine consolidate.
Prin intermediul adordărilor sociologice putem așadar stabili cauzele generatoare ale fenomenelor sus amintite, cât și modalități de acțiune concretă împotriva manifestării lor la scară națională sau regională.
Lucrarea nu și-a propus nici pe departe să epuizeze această sferă de counoaștere, multe elemente putând fi dezbătute prin intermediul altor cercetări asemănătoare, dar am încercat schițarea unui contur sociologic al producerii acestor acte deviante din punct de vedere social și juridic, în speranța că reprezintă o modalitate utilă de ale cunoaște mai bine.
Nu în ultimul rând putem afirma că am optat pentru această temă din considerentul care conduce la ideea că majoritatea actelor normative elaborate în vederea prevenirii și combaterii corupției și crimei organizate se fundamentează pe un substrat sociologic foarte solid, pentru că fiecare societate trebuie să răspundă provocărilor pe care viața cotidiană i le pune în față pentru a putea lupta cu ele.
În concluzie putem afirma că această temă va suscita și pe mai departe un interes deosebit din partea absolvenților de instituții cu caracter juridic pentru că tentația coruptiei sau acțiunea tendințelor criminale asupra personalității umane nu vor ocoli întru totul nici o societate, indiferent de gradul său de dezvoltare sau de climatul de civilizație de care dispune.
ISTORICUL EVOLUȚIEI CORUPȚIEI IN DIVERSE SOCIETĂȚI
Fenomenul de corupție nu este unul de noutate în societățile din întreaga lume, el există din antichitate ca unul din componentele cele mai grave și în același timp cele mai răspândite ale funcționarilor publici.
În vechiul drept românesc , corupția apare incriminată în perioada domeniilor fanariote, dar nici atunci destul de bine precizată .Această incrimnare care a apărut relativ târziu nu duce la concluzia că în perioadele anterioare n-ar fi existat cazuri de mituire, sau alte forme de corupție și că ele nu erau pedepsite.
Corupția în sensul cel mai general al noțiunii înseamnă folosirea abuzivă a puterii în avantajul personal, are o veche tradiție de-a lungul orânduirilor sociale.
Corupția a fost pedepsită din acele timpuri, în special dacă era săvârșită de magistrați.
Legile indiene pedepseau pe judecătorul corupt cu confiscarea bunurilor, iar legile mozaice cu biciuirea.
Herodot arăta că regele persan Cambise a poruncit să fie ucis un judecător vinovat de corupție.
Regele Darius obișnuia să-i condamne la moarte prin crucificare, iar în Grecia antică, mita era atât de frecventă, încât Platon propunea să fie pedepsiți cu moartea funcționarii care primeau daruri penrtu a-și face datoria.
La Roma nu era permis să se accepte compensații pentru îndeplinirea celor mai importante îndatoriri civile.
La începutul epocii imperiale, condamnarea pentru corupție nu atrăgea o pedeapsă penală propriu-zisă, dar ea priva pe cel corupt de dreptul de a obține funcții, de a ocupa un loc în senat, de a funcționa ca jurat, de a depune mărturie.
Către mijlocul și sfârșitul acestei epoci, delictul era sancționat printr-o pedeapsă în general gravă, în principal prin exilarea și confiscarea averii.
Cu toate acestea, la Roma, când corupția era în floare, s-a permis magistraților să primească daruri fără însă să depășească o anumită sumă în cursul unui an.
Dregătorii Țărilor Române, care erau totodată și judecători, primeau adesea diferite daruri atât de la subalterni – cu ocazia numirii în funcție periodic în cursul anului și de la particularii care apelua la ei, fie pentru a scăpa de pedeapsă fie pentru a le obține o dregătorie, o scutire de dări sau altă favoare domnească.
Fenomenul corupției devine atât de răspândit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, încât linia de demarcație dintre darurile oficiale și cele neoficiale devine tot mai labilă, sistemul dărilor ajungând atât de practic, încât făcea parte din arsenalul formelor de politețe, iar persoanele oficiale le pretindeau direct.
Miron Costin, în “Letopisețul Țării Moldovei”, spune că domnii manifeastau asprime nu numai față de popor, dar și față de judecătorii care se lăsau corupți, aceștia fiind pedepsiți după vechile legi.
În timpul domniilor fanariote, cazurile de corupție s-au înmulțit considerabil, căci odată cu demnitarii fanarioți, moravurile practicate în Fanar printre care corupția se află la loc de frunte, aceste moravuri au pătruns în Țările Române, înlocuind obiceiurile austere ale poporului român. Această situație a impus unele reglementări penale privind corupția încă din timpul ultimelor domnii fanariote, însă fără prea mare eficiență.
În Europa, Codul Penal francez din 1810, cunoscut sub denumirea de Codul Napoleon introduce pentru prima dată sancțiuni foarte grave pentru corupție atât în legătură cu neânbdeplinirea corectă a sarcinilor de serviciu,cât și pentru efectuarea unor acte contrare atribuțiilor de serviciu. Acest model, desigur cu unele diferențieri, a fost urmat de majoritatea codurilor europene.
O reacție adecvată pe plan legislativ a constituit-o fără îndoială Condica de drept penal și de procedură penală, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1852 în Muntenia sub domnia lui Barbu Știrbei, care sancționa corupția funcționarilor publici prin art. 142-144. Aceste texte incriminau faptele acelor funcționari publici, care pentru bani, daruri sau promisiuni, determinate și acceptate vor fi făcut act. Chiar just, intrând în atribuții, dar pentru care ei nu trebuiau să primească nimic, sau se vor fi abținut să facă un astfel de act, ori prin părtinire vor fi făcut un act contra legilor. De asemenea era pedepsit cel care a uzat de amenințari sau a fost corupt prin bani, daruri, sau promisiuni unui funcționar public.
Codul penal din 1865, deși a avut ca model Codul Penal Francez din 1810, care prevedea atât luarea cât și darea de mită, nu a incriminat decât mituirea pasivă în art. 144 și art. 145, care au fost modificate prin legea din 17 februarie 1874, în ce privește sancțiunea. În același timp însă, Codul a incriminat separat în art.146 traficul de influență.
Concomitent cu aplicarea Codului Penal din 1865 pe teritoriile românești aflate sub stăpânire străină, se aplicau dispozițiile altor coduri penale (austro-ungar în principiu).
Realizarea unității naționale, evoluția vieții social-economice românești, dezvoltarea capitalismului în România, au impus adaptarea la 17 martie 1936 a unui nou Cod Penal care a intrat în vigoare la I ianuarie 1937.
Acest cod incrimina:
– darea de mită (art. 250)
– luarea de mită ( art. 251)
– traficul de influență ( art. 252)
Recudescența faptelor de corupție pe plan național și internațional, necesitatea respectării drepturilor omului și transparența ce trebuie să caracterizeze activitatea funcționarilor publici au determinat inițative, preocupări și reacții față de acest flagel.
CAPITOLUL I
ACCEPȚIUNI ȘI SENSURI ALE NOȚIUNII DE CORUPȚIE SI CRIMĂ ORGANIZATĂ
CORUPȚIA ȘI CRIMA ORGANIZATĂ – FORME DE MANIFESTARE ALE DELINCVENȚEI
Orice societate se cofrunta cu aspecte de crimă și infracționalitate, întrucât noțiunea de delincvență este implicată în însăși ideea de societate. Întrucât nu poate exista o societate “ în care indivizii să nu se abată mai mult sau mai puțin de la tipul colectiv, este inevitabil că printre aceste abateri sa fie unele care reprezintă caracter criminal “¹. De altfel, E. Durkheim considera crima ca un “fenomen normal”, cu condiția ca ea să nu depașească anumite limite care fac imposibilă funcționarea societății și conviețuirea indivizilor. Fiind legată de“condițiile fundamentale ale oricărei vieți sociale “, delincvența include acele abateri și încălcări ale normelor de conduită care “ofensează unele sentimente colective”²,necesitând adoptarea unor măsuri de apărare socială și de reprimare a conduitelor periculoase.
Actul delincvent, ca atare, reprezintă expresia unui șir de acțiuni și conduite care contrastează puternic cu normele de conviețuire existente în cadrul familiei, instiuțiilor, societății. Deși recunoașterea și sanționarea diferitelor delicte reprezintă o “universalitate culturală”, există diferențe sensibile, din punct de vedere cultural, în definirea anumitor acte ca periculoase și in discernarea intensității și gravității acestora. Gradul pâna la care un comportament antisocial sau imoral devine periculos pentru ordinea socială depinde, în mare măsură, de caracterul coercitiv sau, dimpotrivă, permisiv al normelor sociale. De aceea, legea penală nu urmarește eliminarea totală a delictelor sau crimelor dintr-o societate, ci menținerea lor la un “nivel tolerabil”, orice depășire a acestui nivel putând fi interpretat ca un semn de tensiune în sistemul social respectiv și, în același timp, ca un avertisment al unei posibile crize a principalelor instituții sociale.
Pentru majoritatea sociologilor, delincvența reprezintă o problemă socială,
¹Emile Durkheim, ”Regulile metodei sociologice”, Editura Polirom,2002
²Idem
întrucât ea include o discrepanță semnificativă între sistemele de referință valorice și normative ale societății și așteptările indivizilor. Generând consecințe negative, directe sau indirecte, asupra structurii și stabilității grupurilor sociale, delincvența conduce la creșterea tensiunilor sociale și a nesiguranței între indivizi. Ea implică totodata, încălcarea flagrantă a modelelor și schemelor valorice și normative așteptate și dorite, o dislocare a tiparelor și relațiilor tradiționale dintr-o societate¹, precum și o abatere sensibilă de la ceea ce societatea definește ca fiind moral, decent licit și corect. Ca tendință generală se apreciază că, cu cât actele delincvente se acumulează și se agravează într-o comunitate, cu atât membrii acesteia sunt supuși unor forme de alienare, stres, nesiguranță și demoralizare. Imaginea este completată de faptul că o parte importantă a celor implicați în asemenea acte antisociale nu-și percep propria situație, nu-i interesează opinia celorlalți, retrăgându-se într-o “subcultură” specifică.
Reprezentând transgresiunea normelor sociale dominante într-o societate, devianța include acele conduite și comportamente care se abat de la standardele valorice și normative acceptate și recunoscute în cadrul unui anumit grup sau sistem social. Ea constituie un fenomen întâlnit în toate societățile, fiind generată și condiționată de o multitudine de factori și cauze generale și particulare, obiective și subiective, sociale și individuale. Extensia, gradul și intensitatea devianței sociale depinde de reacția publică, de apărarea socială față de diferitele abateri și incălcări, de măsură în care sunt considerate ca periculoase pentru structura și coeziunea grupurilor sociale, ca și de natura și forma sancțiunilor ce se aplică. De aceea, evaluarea devianței sociale se face în funcție de valorile sociale lezate și de normele sociale violate de către anumiți indivizi sau grupuri².
Există, însă o formă particulară a devianței sociale care include o serie de comportmente și conduite cu grad ridicat de periculozitate socială, întrucât ele încalcă și violează regulile și normele juridice penale prin care sunt apărate și protejate cele mai importante valori și relații sociale (proprietatea, familia, viața, sănătatea, libertatea,
demnitatea, statul, societatea etc.) Aceasta este DELINCVENȚA sau CRIMINALITEA,
care – spre deosebire de devianță socială – are o serie de trăsături specifice:
¹Robert K. Merton, ”Social Problems and Sociological Theory”(apud Banciu Dan,”Control social și
sancțiuni sociale”)
²Sorin Rădulescu,”Devianță criminalitate și patologie socială”, Editura Lumina Lex, 1999
a) este un fenomen social, obiectiv și material, dar în același timp, antisocial și deosebit de periculos, atât prin consecințele negative și distructive ce privesc ordinea socială și normative, integritatea și siguranța indivizilor și grupurilor sociale, cât și prin reacția socială ce o provoacă și prin sancțiunile represiv-coercitive adoptate; b) criminalitaea include acele acte si fapte care, violand regulile de drept cu character penal impugn adoptarea unor sanctiuni organizate, de cele mai multe ori, represive, car
b) criminalitatea include acele acte și fapte care, violând regulile de drept cu caracter penal impun adoptarea unor sancțiuni organizate,care sunt aplicate prin intermediul agentilor specializați ai controlului social (poliție, justiție, tribunale) .
c)criminalitatea include ansamblul actelor antisociale care intră în conflict cu legea penală, acte comise de diverși indivizi într-o anumită perioada de timp și într-o anumită societate. Întrucât trăsăturile generale și specifice ale delictelor și crimelor sunt definite și sancționate de legislația penală, există diferențe sensibile de la un sistem juridic la altul, diferențe ce țin de natura regimului politic, de tradițiile istorice și culturale, de moravurile și spiritualitatea fiecărei societăți. Crima, precizeaza E. Durkheim, include “orice fapt considerat periculos si neconvenabil pentru constiinta colectiva si caruia i se ataseaza o pedeapsa”.
d) criminalitatea este un fenomen multidimensional și multicauzal, incluzând aspecte și dimensiuni de natură statistică, juridică, sociologică, psihologică și psihiatrică și fiind generată de cauze și condiții obiective și subiective, generale și particulare, sociale și individuale, ceea ce conduce la analiza și explicarea lui din diverse perspective teoretice și practice (criminologică, penală, sociologică, psihologică, medico-legală etc ).
Abordarea sociologică a delincvenței impune circumscrierea acesteia numai la ansamblul actelor și faptelor antisociale săvârșite în mod real și concret într-o anumită societate, fără considerarea și includerea acelor acte și fapte care, deși sunt incriminate de normele penale, nu au fost comise în realitate. Această operație este destul de dificilă încât sfera și volumul actelor delincvente nu cunosc granițe perfect delimitate și măsurabile statistic. Multe dintre delictele comise sunt “clandestine” și nu sunt niciodată descoperite, după cum mulți delincvenți nu sunt descoperiți (așa numitele “crime perfecte “ sau cu “autori necunoscuți “).. Există de asemenea, unele delicte comise de funcționari sau persoane oficiale care, fie că nu sunt descoperite, fie că nu sunt înregistrate și judecate. Ele constau din delictele de fraudă, corupție comercială și financiară, contafacere de mărci și patente.
În consecință, fenomenul delincvent include dimensiuni și aspecte diferite în funcție de săvârșirea, descoperirea, înregistrarea și judecarea delictelor și crimelor, după cum urmeaza:
delincvența (criminalitatea) reală, denumită în literatura sociologică și criminologică”cifra neagra”a criminalității. Ea este constituită din totalitatea actelor și faptelor antisociale cu caracter penal săvârșite în realitate, indiferent dacă au fost descoperite sau nu și înregistrate de organele penale.
delincvența (criminalitatea) descoperită, care include numai acea parte a actelor săvârșite în realitate și care au fost descoperite de către organele specializate de control social.
delincvența (criminalitatea)judecată, reprezintă acea parte din delincvența descoperită și înregistrată de organele de poliție care este judecată și sancționată de instanțele penale; volumul ei este mult diminuat, întrucât nu toate delictele descoperite ajung să fie judecate.
Din punct de vedere sociologic, delincvența reală reprezintă adevărata dimensiune a fenomenului de criminalitate, întrucât grupează ansamblul abaterilor și încălcărilor penale săvârșite efectiv și concret într-o anumită perioadă .Chiar dacă unele delicte și crime nu sunt descoperite sau nu ajung să fie judecate și sancționate din diferite motive, totuși ele au fost comise în realitate, producând o serie de prejudicii valorilor și relațiilor sociale, drepturilor și așteptărilor indivizilor.
Între formele de delincvență și crimă cu un grad sporit de periculozitate socială se numără și delictele de corupție, constituite din ansamblul de activități ilicite, ilegale și imorale desfășurate de anumiți indivizi, grupuri și organizații (publice sau private) în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale sau a unor poziții sociale și politice superioare, prin utilizarea unor forme și mijloace de mituire, fraudă, șantaj, înșelăciune, abuz, influență, intimidare, escrocherie, evaziune fiscală etc. Corupția nu înseamnă numai luarea și darea de mită, traficul de influență sau abuzul de putere și funcție, ci și actele de imixtiune ale politicului în sfera privatului, utilizarea funcției publice în interes personal, realizarea unui volum de afaceri și tranzacții între indivizi, grupuri și organizații prin eludarea normelor de legalitate și moralitate existente în societate.
Dintre toate fenomenele antiociale existente, fenomenul de corupție tinde să devină o formă cvsi-generalizată de criminalitate în majoritatea sectoarelor și ramurilor vieții sociale, politice, economice și administrative. Afectând grav structurile și instituțiile publice și private, prin implicarea și participarea – prin complicitate, constrângere sau șantaj – a unor agenți economici, funcționari publici sau reprezentanți ai autorităților, corupția este percepută de către majoritatea segmentelor populației ca un fenomen extreme de grav și periculos care, prin efectele ei, subminează structurile de autoritate și de putere.
Fiind un fenomen extrem de complex, corupția poate fi abordată din diverse unghiuri de vedere: economic, juridic, sociologic, filozofic, etic etc. Acceptând ideea că fenomenului de corupție nu i se poate da o definiție universal-valabilă, majoritatea specialiștilor sunt de acord că acest concept este, de cele mai multe ori evaziv, ambiguu și reducționist, având o serie de conotații și particularități în funcție de natura regimului politic, nivelul de dezvoltare economică și culturală al fiecarei societăți, sistemul etico-nomativ existent în fiecare țară. Astfel, într-o serie de sisteme normative, corupția este un concept prioritar juridic și penal, desemnând încălcarea sau transgresarea ilegală și ilicită a normelor referitoare la îndatoririle funcționarului public, agenților economici sau persoanelor care efectueaza diferite tranzacții, operații sau afaceri de tot felul. În schimb, pentru alte sisteme normative, corupția desemnează diferite acte sau fapte ilicite și ilegale realizate prin utilizarea abuzivă și constrângătoare a puterii (politice, judecătorești, administrative) în scopul obținerii unor avantaje personale. În general, se consideră drept corupție comportamentul care violeaza sau transgreseaza obligațiile legale ale exercitării unui rol public sau care încalca normele deontologice interzic exercitarea anumitor forme de influență .
Corupția poate fi definită ca fiind: “o încălcare sistematică și nesancționată a normei unei organizații sau instituții, de către unii membrii care în virtutea faptului că dețin o anumită autoritate, utilizează resursele oragnizației cu destinații diferite de scopurile acesteia”¹.
Încercări de delimitare a noțiunii de corupție se fac și pe plan internațional, deși problema este tratată interdisciplinar și nu doar penal.Astfel, John A. Gardiner subliniază
că fenomenului de corupție nu i se poate da o singură definiție, deoarece corupția este o problemă națională și internațională cu multiple forme de manifestare și ca atare
are și ea multiple accepțiuni², iar după cum afirma E. Hirsch Ballin, fenomenul de
¹Cătălin Zamfir,Lazăr Vlăsceanu,”Dicționar de Sociologie”, Editura Babel,1998
²J.A.Gardiner,”Defining corruption ”A report to the Fifth International Anticorruption Conference,
Amsterdam,1992
corupție se manifestă pe diferite căi, fiind un “monstru cu diferite capete”.Concepută în cel mai popular sens al cuvântului, corupția este folosirea abuzivă a puterii în avantaj propriu.
Din punctul de vedere al consecințelor ei, corupția constitue o sfidare la adresa întregii societăți . Ea determina efecte demoralizatoare pentru majoritatea indivizilor, întrucât permite ascensiunea anumitor grupuri și indivizi care obțin mai rapid și mai ușor profituri economice prin coruperea autorității publice sau politice . Pe de altă parte, corupția este un veritabil atentat la siguranța națională, corelându-se cu beneficiile pe care le obține crima organizată din coruperea oficialilor publici .
Majoritatea specialiștilor consideră că un element important care trebuie avut în vedere în evaluarea fenomenului de corupție este percepția socială și reacția opiniei publice față de definirea diferitelor acte și comportamente considerate ca acte de corupție,întrucât o acțiune eficientă împotriva corupției nu este posibilă dacă există diferențe sensibile între definiția legală (juridică) a corupției și cea a opiniei publice. Din acest punct de vedere, de multe ori, opinia publică pare să fie mai bine orientată în ceea ce privește definirea amplorii și intensitații corupției decât instituțiile abilitate în combaterea și urmărirea actelor de corupție. În același timp,întrucât formele de manifestare ale corupției sunt extrem de diverse, diversitate care influențează intensitatea percepției publice față de acest fenomen, formele de răspuns și cotrarăspuns față de diversele comportamente circumscrise corupției se regăsesc, uneori, în activitatea de încriminare sau, dimpotrivă, de dezincriminare a unor fapte și acte considerate, la un moment dat, că ar intra în sfera fenomenului de corupție.
Din punct de vedere al opiniei publice, actele de corupție se clasifică așa cum arăta John A. Gardiner, astfel:
a) corupția neagră
b) corupția cenușie
c) corupția albă
Corupția neagră – există atunci când actul ilicit este condamnat de opinia publică și de elitele societății și se dorește pedepsirea lui.
Corupția cenușie – există atunci când numai unii membri ai societății, și îndeosebi elitele doresc pedepsirea actului ilicit.
Corupția albă – este întâlnită în situația când atât opinia publică cât și elitele nu sprijină cu entuziasm încercarea de a pedepsi o formă anumită de corupție pe care ele o găsesc tolerabilă¹.
Din punct de vedere legal, corupția reprezintă, conform lui Yves Mény “o formă secretă de schimb social prin care deținătorii puterii politice sau administrative obțin beneficii din puterea sau influența pe care o exercită în virtutea mandatului sau funcției lor”². În ceea ce privește comportamentul corupt și comportamentul legal , ele nu par a fi total opuse, existând, după cum remarcă Yves Mény, două categorii distincte ale corupției:
a)corupția “troc”, constând din schimbul direct de favoruri politice sau administrative pentru plata imediată și directă a serviciilor; b) corupția “de schimb social”, care este indirectă și imprecisă, incluzând “<gesturile generoase>ale unui donator cu speranța că primitorul îi va oferi un serviciu implicit”. De aici rezultă și principalele caracteristici ale corupției: a) violarea regulilor și normelor referitoare la interesul general existente într-o societate la un moment dat;
b) realizată în cursul unui schimb secret între politic, social și piețele economice;
c) cu scopul anticipat de a oferi persoanelor sau grupurilor resurse privind accesul și influența unor factori de decizie;
d) rezultând în beneficii tangibile, materiale sau de alt tip, pentru partea sau părțile implicate în tranzacție.
Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția, semnată de România la 27 ianaurie 1999, definește corupția în cele două modalități de săvârșire, activă și pasivă³:
Corupția activă : “promisiunea, oferirea sau darea, cu intenție , de către orice
persoană, direct sau indirect, a oricărui folos necuvenit, către un funcționar public, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii ori abținerii de la îndeplinirea unui act în
¹J.A.Gardiner,”Defining corruption ”A report to the Fifth International Anticorruption Conference,
Amsterdam,1992
²Yves Many,”La corruption de la Republique”,Paris, Editura Fayard,1992(apud Rădulescu S.,Banciu
D.”Sociologia crimei și a criminalității”)
³Petrache Zidaru,”Legi anticrimă comentate și adnotate”,Editura Didactică și Pedagogică,2003
exercițiul funcțiilor sale”.
Corupția pasivă : “solicitarea ori primirea,cu intenție, de către un funcționar
public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii ori abținerii de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale”.
Spre deosebire de majoritatea legislațiilor penale, actualul nostru Cod penal nu folosește explicit și fără echivoc, noțiunea de corupție pentru a incrimina diferitele acte fapte care transgresează normele juridice care reglementează comportamentul instituțiilor și organizațiilor sociale, funcționarilor publici, agenților economici și persoanelor particulare, între care se stabilesc relații și se desfășoară activități la nivel economic, administrative, juridic sau politic. În consecință, în sfera noțiunii de corupție¹, înteleasă în mod strict juridic, sunt incluse partu categorii de delicate:
luare de mită (denumită și corupție pasivă);
darea de mită (considerată drept corupție activă);
traficul de influență;
primirea de foloase necuvenite;
Corupția, în sensul său larg cuprinde și întreaga gamă de fapte antisociale numite
“criminalitate organizată”. Corupția nu are naționalitate, ea este universală. În forme și intensități diferite, corupția este prezentă în toate timpurile și toate țările, stare permisă de faptul că corupția are adversari chiar pe autorii ei.
În contextul marilor schimbări sociale și politice contemporane, al
dezechilibrelor cu cauzalitate multiplă și al proceselor tensionate determinate de acestea, tema noilor forme de criminalitate în țările aflate în tranziție la economia de piață nu poate fi evitata, indiferent câte dificultăți, incoveniente și capcane ar prezenta ea.
În acest cadru, crima organizată, prin modul sau de structurare, flexibilitatea și deosebită capacitate de infiltrare în zonele vitale ale politicului și economicului, prin internaționalizarea sa rapidă, prin recursul necondiționat la violență, corupție și șantaj reprezintă un pericol direct și de mare actualitate, o sfidare la adresa societății mondiale.
Preocuparea oricărei societăți pentru prevenirea sau diminuarea criminalității
¹V.Teodorescu,D.Banciu,S.Rădulescu, ”Criminalitatea în România în perioada de tranziție”,Editura Lică,
2001
(stării de infracționalitate) este determinată de trei rațiuni fundamentale:
a)crima (infracțiunea) subminează încrederea indivizilor în capacitatea autorității de ale garanta securitate și protecție ;
b) infracțiunile și delictele penale împiedică funcționarea dezirabilă și predictibilă a vieții sociale, atentând la exigențele ei de ordine;
c)”costurile”crimelor (infracțiunilor) sunt extreme de ridicate atât din punct de vedere economic, cât și social-uman.
Noțiunea de crimă organizată însăși ridică o serie de dificultăți de definire. În unele țări, ea este echivalentă cu crima profesională săvârșită de infractori de “cariera”. În alte țări, ea se referă la ansamblul unor activități ilegale care antrenează, în aceeași măsură, organizațiile criminale ale unui stat, organizațiile care depășesc granițele naționale, pentru a opera la nivel internațional, și chiar statul însuși(cum este cazul terorismului de stat)
Alfred Lindesmith definea, de exemplu, crima organizată ca o “crimă obișnuită profesională …implicând un sistem de relații definite în mod specific de obligații și privilegii reciproce”. La rândul lor, Edwin Sutherland și Donald Cressey au definit-o ca fiind “asocierea între un număr mic de criminali pentru executarea unui anumit tip de crimă”¹ .
Experții Fondurilor naționale elvețiene de cercetare științifică afirmă că: “Există crima organizată (transcontinentală) când o organizație a cărei funcționare este apropiată de cea a unei întreprinderi internaționale, practică o diviziune foarte avansată a sarcinilor, dispune de structuri ermetic compartimentate, concepute în mod metodic și durabil și care se străduie să realizeze profituri cât mai ridicate comițând infracțiuni și participând la economia legală. Pentru a face asta, organizația a recurs la violența, la intimidare și caută să-și exrcite influența asupra politicii și economiei. Ea prezintă în general o structură puternic ierarhizată și dispune de mecanisme eficace pentru a-și impune regulile interne. Protagoniștii săi sunt, printre altele, interschimbabili”²
Națiunile Unite, prin grupul de experți însărcinat să pregatească “planul mondial de acțiune contra criminalității transnaționale organizate” adoptat la conferința de la
¹E.H.Sutherland, D.Cressey, ”Principles of Criminology”, Philadelphia, J.B.Lippincontt,1955(apud
Rădulescu S.,Banciu Dan,”Sociologia crimei și a criminalității”)
²Jean Ziegler,”Seniorii crimei”,Editura Antet,199
Napoli¹, stabilesc următoarele caracteristici: “Organizare de grupuri cu scop de activități
criminale;linii ierarhice sau relații personale care permit unor indivizi să conducă grupul; recurgerea la violență, intimidare și corupție; spălarea profiturilor ilicite.
Rezultă că este imposibilă stabilirea unei compatibilități între noțiunea de “crimă organizată” și grupurile restrânse de hoți, spărgători sau mici escroci întrucât sinonimia are în vedere grupurile mari și bine organizate de infractori al căror spațiu operațional este relativ bine definit și a căror structutră organizațională presupune menținerea constantă de legături cu reprezentanții oficali ai societății legitime. În Occident, crima organizată se referă la jocurile de noroc, prostituție, vânzarea ilicită a unor băuturi alcoolice, rețele de distribuție a drogurilor, filmele și stabilimentele pornografice, escrocheriile de mari proporții, estorcarea de fonduri de la anumite organizații sau de la anumiți indivizi, în scopul asigurării unei așa-zise “protecții”, împrumuturile cămătărești în condiții onoroase, vânzarea de bunuri furate, contrabanda și alături de toate acestea, existența unor afaceri legitime în scopul “spălării banilor”. Toate aceste activități alcătuiesc esența “gangsterism”-ului, extrem de profitabil în ceea ce privește acumularea unor mari resurse financiare.
Împletirea dintre activitățile ilicite și cele licite, colaborarea dintre membrii organizațiilor criminale și deținătorii puterii, precum, și cererile de servicii ilicite de către public fac din crima organizată una dintre cele mai dificile și complexe probleme care nu se pot rezolva cu mijloace tradiționale. Aceasta și pentru faptul că rețelele ei și lumea sa ascunsă “subterană” determină încă numeroase mituri și stereotipuri din partea publicului, alimentate, printre altele și de anumite cărți sau filme.
Eckart Werthebach, vechi șef al cotraspionajului german, constată: “Prin puterea sa financiară enormă, criminalitatea organizată influențează în secret toată viața noastră economică, ordinea socială, administrația publică și justiția. În unele cazuri, ea dictează legea, valorile, politica. În acest mod dispare treptat independența justiției, credibilitatea acțiunii politice și în cele din urmă funcția protectoare a statului de drept. Corupția devine un fenomen acceptat. Rezultatul este instituirea progresivă a crimei organizate. Dacă acastă evoluție va continua, Statul se va vedea în curând în imposibilitatea de a asigura drepturile și libertățile civice ale cetățenilor.”
¹Conferința Națiunilor Unite, “Crima organizată și traficul de droguri”, Napoli,1994
Pentru a rezista violenței, șantajului, agresiunii zilnice a cartelurilor crimei
organizate, o societate are nevoie de valori; doar cetățenii solidarii, atașați de un bun public comun, veniți în apărarea democrației, întreținând relații de complementaritate și reciprocitate și dorind justiția socială, rezistă la corupție, la atragerea pusă în practică de agenții criminalității transnaționale.
CARACTERISTICILE CRIMEI ORGANIZATE
Noțiunea de crimă organizată ridică o serie de dificultăți de interpretare și chiar de definire a naturii și conținutului său. Acest lucru este reflectat, între altele, de marea varietate și diversitate a definițiilor care i se acordă, care nu au un caracter unitar, ci implică caracteristici și particularități deosebite care nu pot fi evidențiate de categoriile criminologice tradiționale. Pe de altă parte, amploarea și dimensiunile acestei forme de criminalitate sunt dificil de estimat, iar metodele criminologice obișnuite sunt foarte puțin pertinente pentru culegerea unor date relevante în acest domeniu.
Marshall B. Clinard și Robert Meier cosideră că “baza feudală” a crimei organizate apare întemeiată pe familie, asociată în mod general cu termenii de “Mafia” sau “Cosa Nostra”¹. Ei reliefează, astfel următoarele trăsături generale care caracterizează structura și modul de operare a crimei organizate:
a) structura ierarhică , care implică un sistem de raporturi bine precizate cu privire la înțelegerea reciprocă a obligațiilor și privilegiilor membrilor;
b) granițele politice și geografice nelimitate – intravilane sau intervilane; intrastatale sau interstatale;
c) dependența față de: 1. folosirea posibilă a forței și violenței pentru a menține controlul intern și pentru a restrânge competiția; 2. asigurarea și menținerea unei permanente imunități față de interferența forței legii și a altor agenții guvernamentale;
d) operații criminale dirijate pentru obținerea unor importante câștiguri financiare
¹Sorin Rădulescu, “Sociologia devianței-teorii paradigme,arii de cercetare”,Editura Victor, 1998
și specializarea în una sau mai multe combinații de afaceri care intră în ariile de devianță socială asupra cărora opinia publică este divizată;
e) stabilirea unui control monopolist sau stabilirea unor sfere de influență între sau printre diferite organizații criminale.
Dincolo, însă de trăsăturile generale cu care este frecvent asociată – amploarea teritorială a acțiunilor, gradul înalt de organizare și structurare ierarhică a rețelelor și membrilor sau cuantumul extrem de ridicat al profiturilor obținute pe căi ilegale – crimă organizată prezintă două caracteristici mai importante:
reprezintă un mod de “raționalizare” a crimei, complementar cu exigențele impuse de valorile utilitariste ale eficacității eficienței și rentabilității care caracterizează și societatea legitimă. Max Weber aprecia că procesul de raționalizare reprezintă principala premisă a genezei și funcționării sistemului capitalist, în sensul accentuării caracterului instrumental al acțiunii și orientării ei de norme cum sunt calculul, profitul, rentabilitatea și eficiența. Raționalizarea crimei organizate, prin alegerea celor mai eficiente mijloace pentru realizarea scopurilor, se află deci în concordanță cu imperativul raționalității instrumentale care domină chiar societatea legitimă. Această observație este importantă, întrucât principiului raționalității instrumentale a crimei organizate trebuie să i se opună un principiu asemănător în domeniul politicii penale, care nu poate opera eficient pentru a combate criminalitatea organizată, decât dacă se aleg alte mijloace decât cele tradiționale;
îmbinarea între activități ilicite și licite, conexiunea între societatea ilegitimă și cea legitmă, mixtură care descurajează, în mare măsură, eforturile de combatere și prevenire. În acest sens, crima organizată trebuie definită în funcție de trei elemente principale:
– structura organizațională specifică, caracterizată atât de rețele subterane, cât și de legături de afaceri cu caracter legal;
– protecția oferită reprezentanților crimei organizate prin coruperea sistematică a unor persoane oficiale;
– bunurile și serviciile oferite chiar la cererea publicului.
Astfel, activitățile extrem de profitabile ale crimei organizate nu s-ar putea desfășura fără concursul larg al unor oameni politici, demnitari ori reprezentanți ai legii și fără sprijinul unei părți a populației. Chiar dacă majoritatea acestor categorii este onestă, în condițiile în care membrii crimei organizate beneficiază de sprijinul constant al unor demnitari oficiali, eforturile reprezentanților legii vor fi frecvent descurajate și orientate în alte direcții, pentru a nu intra în conflict cu interesele combinate ale “puternicilor zilei” și ale membrilor crimei organizate.
Având în vedere acestea, lupta împotriva crimei organizate nu poate fi separată de lupta împotriva corupției demnitarilor statului. Admiterea existenței corupției, fără descoperirea și sancționarea “marilor” corupți este similară cu admiterea existenței crimei organizate, fără a mai face efortul de a identifica și sancționa pe artizanii ei. Un program de luptă împotriva criminalității organizate înseamnă, implicit, un program de luptă contra corupției marilor demnitari ai statului sau a altor autorități oficiale.
PERSPECTIVE DE ABORDARE ȘI INTERPRETARE ALE
CRIMEI ORGANIZATE
În definirea și interpretarea crimei organizate trebuiesc abordate două puncte de vedere principale:
a) punctul de vedere exclusiv juridic, care privește crima organizată ca un
ansamblu de activități ilicite desfășurate de către una sau mai multe organizații criminale, care urmăresc obținerea prin orice mijloace profituri cât mai mari;
b) punctul de vedere sociologic, care consideră crima organizată ca parte
componentă a vieții sociale, politice și economice a unei națiuni, ca ansamblu de activități combinate, ale societății legitime și celei nelegitime. Acest punct de vedre este susținut de autorii Enciclopediei Americane a Crimei și Justiției (1983), care definesc crima organizată ca o “formă persistentă de activitate criminală, cu un public clientelar ce solicită bunuri și servicii definite ca fiind ilegale. Ea este o structură sau o rețea de indivizi ce produc sau furnizează aceste bunuri și servicii, folosesc capitalul obținut pentru a se extinde în alte activități legitime sau ilegitime și corup pe acei oficiali publici cu ajutorul cărora își câștigă protecția”¹.
– Ambele puncte de vedere au o serie de implicații asupra modului de
identificarea lumii subterane a infractorilor. La rândul său, punctul de vedere sociologic,
¹Sorin Rădulescu, “Sociologia devianței-teorii paradigme,arii de cercetare”,Editura Victor, 1998
deși nu exclude acțiunile cu caracter ilegal, pune accentul pe societatea legitimă, impunând concentrarea eforturilor asupra unor schimbări sociale și economice ale sistemului și asupra blocării sau reformării mecanismelor care determină geneza și funcționarea crimei organizate.
Din punct de vedere juridic, noțiunea de crimă organizată impune dreptului penal și statisticii penale o serie de dificultăți determinate de noțiunile de infracțiune și de responsabilitate, care au caracter individual, referindu-se la persoane și nu la organizații. Ori, așa cum arată D. Banciu și S. Rădulescu¹, crima organizată diferă de crima individuală prin faptul că nu implică un ansamblu de acțiuni ilicite, ci o “sinteză” de acțiuni licite și ilicite, desfășurate prin complicitatea mai multor organizații ilegale și legale. În acest sens, dificultățile sunt similare celor ce apar în cazul așa-numitelor infracțiuni organizaționale sau corporative, care se circumscriu infracțiunilor “gulerelor albe”.
Noțiunile de responsabilitate individuală și cauzalitate criminologică nu funcționează în cazul crimei organizate și în cel al crimei organizaționale pentru următoarele motive:
modalitățile complexe de distribuire a puterii ierarhice într-o organizație legală sau ilegală disimulează, adeseori, responsabilitățile individuale ale celor care iau deciziile;
actele agenților unei organizații criminale sunt determinate de normele unei subculturi criminoge și nu de motive personale, norme elaborate nu de un singur individ, ci de o coaliție , în cadrul căreia responsabilitățile și deciziile sunt dispersate și foarte puțin transparente pentru cei din afară;
c) în condițiile în care o organizație criminală desfășoară, în mod combinat,
activități legale și ilegale, este foarte greu de distins între scopurile ei
(formale) și cele reale (ilegitime), scopurile formale servind numai ca o fațadă
pentru disimularea celor reale
Pentru aceste motive, deciziile în materie penală sunt foarte greu de elaborat, confruntându-se cu problema reducerii întregului la părțile sale componente și a stabilirii responsabilităților individuale.
¹Sorin Rădulescu, “Sociologia devianței-teorii paradigme,arii de cercetare”,Editura Victor, 1998
Unele delicte sau infracțiuni ce intră în sfera crimei organizate sunt posibile,
deoarece cei implicați în ea sunt chiar aceia care o definesc sau o controlează. Legăturile reprezentanților crimei organizate se situează, adeseori, la niveluri extrem de înalte, care permit unor înalți demnitari ai statului să ia decizii importante și să folosească resursele de putere pentru satisfacerea intereselor membrilor organizațiilor criminale.
Crima organizată este strâns legată de societatea legitimă prin utilizarea structurilor și resurselor acesteia, inclusiv a resurselor de putere, în beneficiul organizațiilor criminale. Democrația, ce constitue cel mai bun sistem de guvernare, nu reprezintă, prin ea însăși, o garanție contra proliferării crimei organizate, care se dezvoltă pe imperfecțiunile ei, amenințând-o ca sistem bazat pe echitate. Prin însăși natura lor, sistemele democratice sunt deschise și tolerante, trăsături care le fac vulnerabile față de combinația legal-ilegal, ce definește crima organizată și față de presiunile corupției ce protejează pe membrii acesteia de sancțiunile legii.
CAPITOLUL II
SOCIOLOGIA CORUPȚIEI. ELEMENTE, FORME ȘI
DIMENSIUNI
Implicând o discrepanță semnificativă între modelele (valorile, normele, practicile, regulile) sociale și culturale existente în orice societate și așteptările legitime ale indivizilor, organizațiilor și grupurilor sociale, corupția reprezintă un fenomen social (cu consecințe antisociale), care are drept cauze majore imixtiunea factorului public în domeniul privat, presiunile exercitate de factorul economic asupra celui politic și invers, dereglarea economică, normativă și morală, dezorientarea normativă, scăderea sentimentului solidarității sociale, slăbirea mecanismelor de control social. Amploarea, dimensiunea și formele fenomenului de corupție cunosc ritmuri și tendințe diferite de la o societate la alta, iar evaluarea intesității și gravității sale depinde, în mare măsură, de forța și persistența unor tradiții și practici sociale și culturale, de modelul etic și normativ existent, de moravurile și mentalitățile dominante, de gradul de receptare, acceptare și respectare a normelor de bază ale societății respective.
În opinia multor sociologi, corupția reprezintă un fenomen care, prin amploarea, intensitatea și formele lui de manifestare, măsoară adevărata stare de legalitate , moralitate și normalitate a unei societăți. Datorită consecințelor negative și destructive produse asupra structurii și stabilității grupurilor sau organizațiilor sociale și efectelor demoralizatoare la nivelul indivizilor, corupția definește, până la un anumit punct starea de dezechilibru normativ și moral al acelor societăți aflate în criză sau tranziție , întrucât ea perturbă grav desfășurarea relațiilor sociale la nivel instituțional și interpersonal , determinând scăderea prestigiului și autorității unor instituții publice, precum și a unor instanțe specializate de control social, datorită implicării în afaceri ilicite a unor persoane cu funcții de decizie din domeniul politicului, legislativului, executivului, justiției și administrației.
Din punct de vedere sociologic,fenomenul de corupție include ansamblul de activități ilicite și ilegitime realizate de diverse grupuri și organizații (publice și private) și de diverși indivizi cu funcții de conducere sau care exercită un rol public , în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale , sau a unui statut social superior, prin utilizarea unor forme de costrângere, șantaj, înșelăciune , mituire, cumpărare, influență, intimidare. Corupția nu înseamnă numai dare și luare de mită sau trafic de influență, ci înglobează o întreagă rețea (formală sau informală) de indivizi, grupuri și organizații între care există relații de complicitate, tăinuire și acoperire reciprocă în scopul satisfacerii unor interese materiale și morale , publice sau private.
ELEMENTE, FORME ȘI DIMENSIUNI ALE CORUPȚIEI
Pentru identificarea și definirea diferitelor acte și manifestări de corupție , trebuie avut în vedere faptul că, în majoritatea lor , ele presupun existența , stabilirea și funcționarea (formală sau informală) a două tipuri de relații de complicitate în care sunt antrenate rețele de statusuri și roluri aparent diferite , dar convergente ca motivație și finalitate :
rețeaua sau persoana care corupe (corupătorul), reprezentată de un individ, grup sau organizație , care utilizează o serie de mijloace ilicite și ilegale prin care influențează alți indivizi sau grupuri în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale ;
rețeaua sau persoana care se lasă coruptă (elemental corupt), reprezentată de persoana, grupul sau organizația (formală sau informală) care acceptă sau se lasă influențată (cumpărată) ori care abdică de la normele deontologiei profesionale, în scopul obținerii unor avantaje sau poziții sociale superioare, utilizând abuziv funcția publică pe care o deține .
Întemeindu-se pe relații de mituire , cumpărare și complicitate reciprocă, delictele de corupție însumează acele activități, acte și fapte ilicite, ilegale și imorale, comise de indivizi, grupuri sau organizații între care există și funcționează relații și legături reciproce și avantajoase ce gravitează în jurul celor doi poli cu valoare interșanjabilă: corupător – corupt. Poziția pe care o au cei doi poli ai corupției în societate, acțiunile sau inacțiunile acestora, caracterul organizat sau întâmplător , precum și regimul sancționator aplicat faptelor de corupție , sunt tot atâtea criterii de clasificare a actelor de corupție. Astfel distingem:
în funcție de polul în care localizăm faptele de corupție , acestea pot fi :
fapte de corupție activă, care se referă la activitatea desfășurată de elementul corupător , sub forma dării de mită, sancționate de obicei mai blând;
fapte de corupție pasivă, care privesc activitatea infracțională a elementului corupt , denumită și luare de mită și sancționată mai sever;
după sfera de putere în care acționează elementul corupt distingem :
faptele de corupție comise în sfera politică care presupun o acțiune sau inacțiune din partea unui factor politic (înalți demnitari ai statului , lideri politici, membri ai partidului de guvernământ)care deviază de la îndatoririle oficiale, favorizând indivizi sau grupuri de indivizi pentru obținerea unor interese materiale;
faptele de corupție comise de persoane din sfera administrației, caracterizate printr-o largă arie de răspândire și forme de manifestare, de la micul “șpert” pretins de funcționarul de la ghișeu, până la acțiuni de mare gravitate comise de funcționari cu autoritate din administrație (miniștri, funcționari guvernamentali, funcționari din cadrul autorităților de control și altele);
fapte de corupție comise de persoane din sfera justiției, comise prin favorizarea unor indivizi care au încălcat legea penală sau avantajarea unor indivizi în procese civile , comerciale și altele;
după continuitatea și frecvența lor, faptele de corupție pot fi :
fapte de corupție izolate, de conjunctură, atunci când ele nu se repetă, iar înțelegerea dintre cei doi poli a vizat un anumit comportament din partea elementului coruptibil care s-a manifestat într-o perioadă scurtă de timp și s-a încheiat;
fapte de corupție cu caracter continuu, care presupun atât un comportament de favorizare permanentă a factorului coruptibil de către factorul corupt , cât și repetarea stimulării, respectiv oferirea unor foloase sau alte avantaje .
Având în vedere diversitatea domeniilor de activitate în care se pot stabili relații de corupție , delictele de corupție pot îmbrăca o gamă și o varietate extrem de largă, începând cu mita plătită unui funcționar public în schimbul eliberării unui act sau a unei autorizații, continuând cu delictele comise în domeniul afacerilor și tranzacțiilor comerciale (criminalitatea economico-finaciară) și ajungând până la delictele de corupție comise de demnitarii politici în timpul exercitării mandatului pentru care au fost desemnați.
Pentru acest motiv, specialiștii dreptului penal, criminologiei, sociologiei criminalității consideră că există următoarele forme mai importante ale fenomenului de corupție:
CORUPȚIA ECONOMICA
Corupția economică, denumită și criminalitate economico-financiară (sau criminalitate “de afaceri”), include actele și faptele ilicite și ilegale comise diverși agenți ecomonici (regii autonome, societăți comerciale, societăți cu capital se stat, mixt) sau de către persoane particulare în legătură cu derularea unor afaceri și tranzacții financiare, bancare, vamale, comerciale prin utilizarea înșelăciunii, fraudei, abuzului de încredere, activități în urma cărora sunt prejudiciate interese economice colective sau particulare (cazul tipic al delictelor de fraudă bancară, escrocherie, falsificarea cifrei de afaceri, evaziune fiscală, obținerea ilegală de subvenții, bancrută frauduloasă, polițe de asigurare nerambursabile, concurență și reclamă neloială etc.) Aceste forme de criminalitate economică sunt destul de dificil de identificat și evaluat datorită faptului că există numeroase lacune în legislația economică, atât cea națională cât și cea internațională, iar unele dintre ele nu sunt incriminate în legislația penală a multor țări, ceea ce îngreunează enorm depistarea, prevenirea și neutralizarea lor în timp util.
Interesele economico-financiare ale proprietății publice de stat sunt, în frecvente rânduri, afectate de o gamă diversă de abuzuri în serviciu. Dominantă în comportamentul acestor categorii de infractori este atitudinea de dispreț față de proprietatea publică.
Un domeniu în care se produc cu prioritate asemenea fapte este cel al relațiilor dintre societăți comerciale cu capital integral de stat și diverși agenți economici privați, relații care se finalizează cu mari pagube pentru proprietatea publică. Prin acțiuni frauduloase se scot din activul societăților comerciale cu capital de stat unele utilaje, mijloace de transport, etc. sunt evaluate la prețuri derizorii, care sunt vândute societăților private. Prin subevaluare se produce direct diminuarea abuzivă a patrimoniului public în beneficiul altor persoane fizice.
Gravitatea unor asemenea fapte este cu atât mai mare cu cât, în cvasitotalitatea lor, aceste societăți comerciale cu capital de stat se confruntă cu dificultăți economico-financiare deosebite, unele aflându-se chiar în pragul falimentului, nivelul de salarizare fiind extrem de scăzut, în timp ce numărul șomerilor proveniți din această sferă este în continuă creștere.
Ca formă a crimei organizate specifică țărilor aflate în tranziție,corupția afectează în special economia acestora, care departe de a se orienta prin eficiență spre o economie de piață, devine “supapa de interes” a celor care deși sunt investiți să purceadă la o dirijare rațională a respectivelor economii naționale urmăresc o promovare fățarnică a propriilor interese compatibile ori simultane în anumite situații cu cele ale rețelelor criminale.
Dar corupția nu se identifică numai cu statele slab dezvoltate sau confruntate cu starea tranzitivă spre o economie de piață funcțională. Exemple mediatizate relevă că ea este un fenomen propriu și țărilor capitaliste, puternic dezvoltate ori industrializate, întrucât economia acestora fundamentată exclusiv pe coordonate democratice este sinonomă cu o așa zisă sensibilitate sau vulnerabilitate care nu poate asigura presurizarea (evoluția normală) necesară.
Din aceste motive apreciem că adevăratul virus care subminează economia națională a unui stat îl reprezintă corupția economică deoarece, fiind strâns legată de resursele materiale ale unei societăți, constitue centrul de gravitație al intereselor crimei organizate.
CORUPȚIA PROFESIONALĂ
Corupția profesională include actele și faptele ilegale comise în timpul serviciului de către funcționarii publici sau alte persoane din sectorul public (administrație, sănătate, învățământ, poliție, cultură, justiție etc.) care încalcă sau transgresează normele deontologiei profesionale, prin îndeplinirea condiționată și preferențială a atribuțiilor lor legale (cazul tipic al delictelor de luare și dare de mită, abuz de putere, abuz în serviciu, trafic de influență, abuzului de încredere profesională etc.) În cazul acestor delicte, persoanele care îndeplinesc funcții publice primesc diferite avantaje materiale ori acceptă tacit sau expres, direct sau indirect, promisiunea unor avantaje materiale sau morale pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor lor legale.
Cuvântul “corupție” vine de la termenul latin “CORUPȚIO”, caracterizând o anumită comportare a funcționarului care își comercializează, își vinde atributele funcției și încrederea acordată de societate, primind în schimb bani ori alte foloase.
Prin incriminare faptelor de corupție, legea penală urmărește să asigure îndeplinirea corectă, cinstită de către funcționari a atribuțiilor ce le sunt încredințate și să combată manifestările de venalitate ale unora dintre aceștia care urmăresc să folosească funcția pe care o dețin în vederea relizării unor scopuri ilicite.
Funcționarul public este persoana numită într-o funcție publică – conform art. 2 din Legea nr. 188 decembrie 1999 privind statutul fucționarilor publici .Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică, în temeiul legii, în scopul realizării componentelor sale (art.3 din Legea 188 decembrie 1999privind statul funcționarilor publici).
Oricât de democratică și de bine organizată ar fi o societate, dacă nu ar dispune de cadre competente, devotate, corecte, nu ar fi posibilă buna funcționare a aparatului de stat și a tuturor funcțiilor sociale. Funcționarii reprezintă “sistemul nervos” al oricărui organism social, ei sunt chemați să asigure funcționarea ireproșabilă a organismului social pe baza principiilor care caracterizează statul de drept.
Infracțiunea caracteristică pentru gradul de moralitate al funcționarului public în îndeplinirea obligaților de serviciu este cea de luare de mită. Asemenea manifestări au existat din cele mai vechi timpuri, luându-se întotdeauna măsuri severe împotriva funcționarului public care-și vindea favorurile abătându-se de la îndatoririle sale pentru a satisface pretențiile corupătorului.
Legea penală română incriminează luarea de mită în art. 254 Cod Penal și art. 5 din Legea nr. 42/1991, într-o variantă tip și două variante agravate.
Varianta tip constă în fapta funcționarului care , direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea uni act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri (art.254 alin. 1 Cod Penal)
Varianta agravată constă în fapta descrisă în cadrul variantei tip , dacă aceasta a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control (art.254 alin. 2 Cod Penal)
A doua variantă agravată există în ipoteza în care luarea de mită este săvârșită de agenții constatatori, de organele de urmărire sau de judecător cu prilejul instrumentării sau judecării faptelor ce constitue contravenții sau infracțiuni prevăzute de Legea nr. 42/ 1991.
Corupția funcționarilor publici este un fenomen extrem de nociv , cvasigeneralizat în structurile sociale, un adevărat cancer ce paralizează centrii nervoși ai organismului social.
Atingând cote alarmante, corupția se manifestă în cele mai diferite sectoare ale structurilor sociale și economice, riscând să ducă la extinderea economiei subterane, la blocarea eforturilor de reformă.
Cazurile de luare și dare de mită se succed, luând tot mai mult amploare, atingând cu ușurință vârfuri ale unor structuri de conducere.
De asemenea, în legătură cu coruperea funcționarilui public, este incriminată și fapta aceluia care, prevalându-se de trecerea reală sau închipuită pe lângă funcționarul public susținând că va obține de la acesta un act care interesează pe cel care oferă foloasele, primește bani sau alte valori (art, 257 Cod Penal). În cazul acestor fapte se acreditează idea coruptibilității funcționarului public, adică a posibilității obținerii din partea acestuia de favoruri ca urmare a intervenției persoanei care se prevalează de influențe pe lângă funcționarul public.
CORUPȚIA POLITICĂ
Corupția politică include ansamblul de acte, fapte și comportamente care deviază moral și legal dela îndatoririle oficiale ale exercitării unui rol public de către anumite persoane, sau care transgresează normele privind interdicția exercitării anumitor forme de influență politică în scopul obținerii unor avantaje personale.
Acastă formă de corupție include nepotismul (acordarea protecției pe motivul existenție unei înrudiri mai degrabă decât în virtutea unor merite), activitățile de finanțare (directă sau indirectă) a campaniilor electorale sau a unor partide și grupări politice “clientelare”, manipularea consilierilor și funcționarilor politici sau administrativi, politizarea funcțiilor administrative și promovarea pe bază de criterii politice și de partid a anumitor funcționari.
Cea mai gravă formă a corupție o reprezintă organizarea unor activități de către cei care dețin puterea politică cu sprijinul celor care dețin puterea economică, ceea ce poate conduce la crearea unor structuri de tip mafiot care pot pune în pericol stabilitatea politică, economică și financiară a statului.
O asemenea modalitate a corupției constituie , de altfel, un factor de risc pentru însăși securitatea juridică a omenirii și nu putem omite faptul că procesul general și obiectiv de globalizare în care ne aflăm include și o globalizare a structurilor mafiote.
De altfel, tot ce s-a întâmplat în lume după 11 septembrie 2001, constitue o dovadă concludentă a pericolului pe care îl prezintă o asemenea modalitate a corupției.
DIMENSIUNILE CORUPȚIEI
Fenomenul corupției cuprinde forme și dimensiuni care, odată identificate și analizate în mod științific, pot furniza elemente pentru o schemă de operaționalizare adecvată a diferitelor acte și fapte care intră în sfera sa . Au fost identificate următoarele dimensiuni:
dimensiunea statică care, prin sistemul de înregistrare a delictelor de corupție, permite cunoașterea specificului și contextului diferitelor sectoare, ramuri și instituții (publice sau private) în care se constată frecvența și amploarea cea mai ridicată a faptelor de corupție. Dimensiunea statică rămâne însă cantonată la un nivel pur descriptiv, reflectând fie (d)eficiența diferitelor instituții în sancționarea actelor de corupție comise (din acest punct de vedere există statistici aparținând poliției, ministerului public și justiției, între ele existând diferențe sensibile), fie activitatea de incriminare (sau dezincriminare) a anumitor acte care, în anumite perioade pot fi considerate delicte, iar în altele ca fapte absolut normale și legale;
dimensiunea normativă (juridică) care, vizează principalele prescripții și norme din domeniul dreptului (în special penal, comercial, vamal) referitoare la abaterile și încălcările comise de diferiți agenți economici, funcționari publici, instituții sau persoane particulare, precum și sancțiunile care se aplică în aceste cazuri și eficiența acestora;
dimensiunea sociologică a fenomenului de corupție care furnizează informații despre cauzele și condițiile care generează acte și manifestări cu acest caracter și cu privire la factorii de “risc” care există în anumite sectoare și domenii de activitate, facilitând , astfel, explicația propensiuni și proliferării unor activități ilegale și ilicite comise de diferiți indivizi, grupuri și chiar instituți sociale;
dimensiunea psihologică (și morală) a coruției, care are în vedere structura și personalitatea indivizilor și grupurilor de corupători și corupți, motivațiile, mobilurile și finalitățile urmărite prin actele de corupție, labilitatea atitudinală și comportamentală a persoanelor implicate în acte de corupție, reacția publică față de corupție;
dimensiunea economică a fenomenului de corupție, care se referă la evaluarea și estimarea costurilor economice și sociale ale diferitelor acte de corupție, și la aprecierea cantitativă și calitativă a prejudicilor materiale și morale generate de acest fenomen antisocial;
dimensiunea prospectivă, care pune la îndemâna organelor specializate și de control social o serie de date și informații privind tendințele de evoluție (creștere, descreștere sau stagnare) în viitor a actelor de corupție, ca și apariția unor noi forme de corupție (cum ar fi, de pildă, corupția în domeniul informaticii sau calculatoarelor).
Întrucât fenomenul de corupție are un caracter multidimensional, analiza lui trebuie făcută în contextul unei definiții juridice și sociologice care ține seama de complexul de factori politici, sociali, economici, juridici și instituționali și în corelație cu alte fenomene și probleme sociale care generează sau amplifică actele de corupție în diversele societăți.
CAPITOLUL III
CATEGORII ȘI FORME DE CORUPȚIE ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ
CORUPȚIA ȘI INFRACȚIUNILE COMISE DE “GULERELE ALBE”
Fenomenul de corupție are o serie de particularități și caractere distincte care sunt dependente de natura regimului politic, de evoluția social-istorică, economică și culturală, de sistemul legislativ și de starea morală ori spirituală a fiecărei societăți.
Toate societățile, indiferent de natura sistemului economic sau politic, consideră fenomenul de corupție ca un indicator al stării morale a națiunii și ca o consecință a lipsei de control social exercitat de cele mai importante instituții ale statului sau chiar a implicării acestor instituții într-o sferă ilicit privată. Pentru o mare parte din sociologi și criminologi contemporani, fenomenul de corupție reprezintă o adevărată “maladie” a corpului social, o stare endemică care erodează fundamentele societății civile și ale statului de drept, cu atât mai nocivă cu cât deturnează fonduri importante ale societății și orientează finalitățile procesului economic în interesul privat al unor persoane sau grupuri de persoane .
În acest sens , corupția nu este doar un simplu delict sau o infracțiune similară cu altele, ci un act cu consecințe importante pentru funcționarea întregii societăți care poate evidenția, în mare măsură, modul în care demnitarii statului, reprezentanții puterii politice servesc interesele generale ale societății sau, dimpotrivă, ale unui grup de particulari preocupați numai de profituri proprii.
De aceea interpretarea corupției numai în registrul strict al moralității ori al normativului penal nu pot evidenția amplele dimensiuni politice și economice ale acestui fenomen, calificat de unii specialiști ai domeniului ca un “simptom” al instabilității statul
Inițial fondatorii teoriilor tradiționaliste referitoare la fenomenul corupției identificau anumite patologii personale sau sărăcia drept cause generatoare ale acesteia, însă ulterior, cel care utilizează pentru p-rima dată noțiunea de “crimă a gulerelor albe”, și anume E. Sutherland introduce o nouă perspectivă de abordare analitică a fenomenului prin includerea în sfera antecedenței cauzale și a anumitor condiții distincte care caracterizează situația privilegiată a unor clase sociale favorizate .Sutherland utilizează noțiunea de “white color crimes” pentru a descrie ansamblul comportamentelor ilicite și ilegale ale unor persoane care au, de obicei, o situație și o poziție socială și economică ridicată sau se bucură de un prestigiu social în cadrul instituțiilor și organizațiilor în care lucrează.
Ulterior, noțiunea de criminalitate a “gulerelor albe” a fost extinsă pentru a desemna acele activități ilegale și ilicite, rămase de cele mai multe ori nesancționate sau nedescoperite , desfășurate de către anumite grupuri de demnitari sau de persoane investite cu functii oficiale: functionari ai statului, reprezentanți guvernamentali, reprezentanți ai unor agentii de control, bancheri și reprezentanți ai unor mari companii comerciale și în general persoane cu o poziție înaltă aflați în funcții de mare responsabilitate socială.
Aceste categorii de persoane, dintre care o parte are competența de a aplica însăși legea, pot fi direct implicate în delicte care au ca scop principal favorizarea și promovarea unor interese economice (corupție economică) sau politice (corupție politică)cu caracter particular, sau pot contribui indirect, prin funcțiile pe care le au, la comiterea acestor delicte .
De pe pozițiile în care sunt, persoanele implicate în astfel de acte de corupție fac ca totul să pară legal, ceea ce determină o mai mare greutate în perceperea activității infracționale ca act ilegal.
Se poate aprecia chiar că o parte importantă a rețelelor crimei oragnizate n-ar putea supraviețui ori n-ar avea decât o eficacitate limitată în adsența sprijinului oferit de aceste persoane cu funcții oficiale. Crima organizată -subliniază Alfred M. Mirande- nu poate exista fără ajutorul societății legitime (oficialii publici și funcționarii însărcinați să aplice legea), care spijină direct sau indirect activități ilicite¹.
Nevoia de fonduri a puterii politice duce de multe ori la întreținerea unei clientele căreia i se asigură interese economice sau mai mult protecție în comiterea unor activități ilegale . Pot fi corupți anumiti politicieni sau un întreg partid, caz în care poate fi
¹V.Teodorescu, D. Banciu,S. Rădulescu,”Criminalitatea în România în perioada de tranziție”,Editura Lică,
2001
influențată activitatea legislativă în funcție de interesul conjunctural al unei corporații
economice sau al unei astfel de grupări. Criminologii americani estimează că în timp ce costul anual al tuturor celorlalte infracțiuni valorează circa 11 miliarde de dolari, infracționalitatea “gulerelor albe” este de 18 ori mai mare, depășind cifra de 200 de miliarde pe an, fiind considerată mult mai gravă chiar decât infracțiunile violente.
Deși Daniel Glaser consideră infracțiunile “gulerelor albe” ca o formă de jaf , Edwin Sutherland și Donald Cressey au apreciat că ele sunt comise în cursul activității desfașurate de către persoanele definite printr-o pozitie înaltă și respectabilă.pentru acest motiv, ele mai pot fi denumite și delicte cu caracter profesional . Unii sociologi extind aria acestor delicte pentru a include în cadrul lor și actele contra legii, care sunt savârșite de persoane care nu aparțin numai sferei puterii oficiale , dar și altor arii de competență: funcționari ai unor companii industriale, comerciale, bancare, funcționari ai guvernului, politicieni, lideri sindicali, medici și juriști, în legatură directa cu ocupațiile lor profesionale.
Exista mai multe clasificări ale acestor infracțiuni pe care unii autori americani le cuprind în două categorii principale¹:
infracțiuni comise în numele unei corporații, printre care se pot
menționa: mita platită unor oficiali în scopul obținerii unor avantaje economice sau politice, vânzarea unor produse deficitare sau care pun în pericol sănătatea populației, falsificarea datelor de fabricație a unor produse în scopul menținerii lor pe piață, reclamele false fără acoperire reală, modificarea unor prețuri peste valoarea lor reală în scopul obținerii unor beneficii suplimentare, evitarea platei impozitelor către stat prin mistificarea cifrelor de afaceri.
Cunoscuta corporație în domeniul petrolului “Exxon Corporation” a fost găsită vinovată, de exemplu, de practicarea unor supra prețuri pentru petrolul vândut, în valoare totală de 900 de miliarede de dolari, trebuind să plătească pentru aceasta o amendă de peste 2 miliarde de dolari.
Deși toate aceste infracțiuni nu par a avea un caracter violent, ele au mai multă gravitate și prezintă un pericol social mult mai mare decât o omucidere obișnuită.
Infracțiuni cum sunt vânzarea unor produse care produc prejudicierea sănătății sau chiar
¹James Henslin,”Social problems ”, New Jersey, Prentice Hall, 1990
moartea cumpărătorului, violarea măsurilor de siguranță și protecția muncii în scopul obținerii unor beneficii mai mari, descărcarea rezidurilor toxice în apă sau atmosferă costă, probabil, mai mult decât toate crimele comise în Statele Unite într-un deceniu, observau James W. Coleman și Donald Cressey¹.
“Cultura corporativă criminogenă” promovată în interiorul unei corporații în vederea creării unor stări persuasive determină, stimulează și înlesnește săvârșirea unor infracțiuni ori desfășurarea oricăror forme de activitate ilegală de către personalul unei corporații în vederea aducerii, optimizării ori maximizării profiturilor respectivei entități economice cu asumarea sau chiar neglijarea riscurilor care decurg din acestea, ce presupun uneori punerea în pericol a vieții ori chiar moartea unor personae.
Constând într-un ansamblu de norme și valori, orientate spre obținerea cu orice preț a profitului, acest tip de cultură specific unei corporații, constitue un stimulent al asigurării succesului profesional, al exonerării persoanelor cu funcții de conducere de responsabilitățile ce le revin ca urmare a adoptării unor decizii ilegale cu consecințe specifice, al tocirii simțului etic, culminând cu instituirea unei lipse de sensibilități la cel mai înalt nivel . Cercetarea întreprinsă de către Edwin Sutherland, asupra a 70 de mari corporații din domeniul minier, industrial și comercial din S.U.A., a scos la iveală faptul că, intr-o perioadă de 40 de ani, fiecare dintre aceste corporații a violat cel puțin una dintre legile vizând interdicția vânzării ilicite a unor produse, falsa reclamă, încălcarea dreptului de patent și reproducere, neindicarea mărcii de fabricație, desconsiderarea reglementărilor pe timp de război.
“Criminalitatea gulerelor albe”, -nota Edwin Sutherland- în afaceri , este exprimată cel mai frecvent în forma falsificării bilanțurilor financiare ale corporațiilor, manipularea bursei de valori, mita comercială, mituirea oficialilor publici, direct sau indirect , pentru asigurarea unor contracte si a unei legislații favorabile, publicitatea falsă și vânzarea contrafacută , frauda și folosirea ilegală a fondurilor , înșelarea la încărcături și măsuratori ale marfurilor, falsificarea sorturilor acestora , fraude în domeniul impozitelor, tăinuirea unor încasări și pseudofaliment. Toate acestea sunt ceea ce Al Capone numea “escrocherii legitime ”. Acestea și multe altele se găsesc din abundență în lumea afacerilor “².
¹J.W.Coleman,D.Cressey,”Social Problems”New York, Harper&Row Publishers,1990
²D.Banciu, S.Rădulescu,”Corupția și crima organizată în România”,Editura Continent XX,1995
b) infracțiuni comise împotriva unei corporații grupează acele fapte săvârșite de către membrii unei anumite societăți, a cărei activitate orientată spre obținerea unei maximizări a profitului are un suport legal. De această dată spectrul infracțional nu este determinat de actele și faptele săvârșite în numele societății, ci uzitând abuziv și ilegal de funcțiile administrative sau de conducere pe care le dețin în cadrul organizației, membrii acesteia săvârșesc furturi, fraude, delapidări,sabotaje sau orice alte acte conexe ilegale care cauzează un prejudiciu activității respectivei corporații, reflectat evident și în cifra sa de afaceri. Toate aceste delicte îndreptate împotriva unei corporații au un element stimilator în “ținerea sub tăcere” și rezolvarea cu propriile mijloace a respectivelor atitudini generatoare de crize interne tocmai în ideea de a nu compromite ori agrava imaginea ori interesele comerciale ale corporației . Într-un studiu, rămas celebru , asupra fraudei , sociologul american Donald Cressey și-a propus să identifice cauzele pentru care angajații cu funcții de răspundere își riscă reputația și bunul lor renume pentru a se antrena în acțiuni ilicite care trădează interesele corporației de care aparțin. Definiția juridică a fraudei folosită de Cressey , a fost urmatoarea :”Însușirea prin inșelăciune , în interesul sau beneficiu personal , al bunurilor sau fondurilor bănești încredințate de altcineva, practicată de un funcționar, agent economic, administrator, oficial public sau alta persoană care exercită o sarcină de încredere”¹.
Încercând să aplice definiția juridică la cazurile reale descoperite , Cressey a observat că ea este prea restrictivă, întrucât nu ține seama de multiplele delicte circumscrise fraudei ca atare , printre care furturile din gestiune , abuzul de putere , falsul (uzul de fals ), manipularea unor cecuri false fără acoperire , conspirația contra intereselor corporației , frauda de proporții , furturile care afectează proprietatea statului, falsificarea unor contracte, acte sau conturi. Bazat pe constatările sale , Cressey a oferit o definiție mai clară și mai concisă a fraudei apreciind-o drept : “o violare de natură penală a responsabilităților financiare ”, care revine persoanelor cărora li s-a încredințat o funcție de încredere unei corporații².
Sociologul american a identificat trei factori principali caracteristici persoanelor
care săvârșesc infracțiuni de fraudă:
¹V.Teodorescu,D.Banciu,S.Rădulescu,”Criminalitatea în România în perioada de tranziție”, Editura Lică,
2001
²Idem
poziția lor avantajoasă, de încredere, care le oferă acces la finanțele sau bunurile corporației;
problemele lor financiare de “neinvidiat “(impozite scadente , datorii contracte la jocurile de noroc , cheltuieli necesare pentru intreținerea copiilor la facultate );
încercarea de raționalizare a fraudei înainte de a fi comisă , în așa fel încât să fie considerată ca un gen de împrumut sau credit neautorizat care poate ajuta la soluționarea dificultăților personale. Această raționalizare este denumită de Cressey “tenhnica de neutralizare ” pentru a desemna justificarea morală a actelor de fraudă si a pastra imaginea de respectabilitate pe care si-o atribue persoana care a comis aceste acte . În unele cazuri , acesta poate chiar inapoia fondurile deturnate după ce criza cu care s-a confruntat a fost depașită , iar in alte cazuri frauda este justificată prin crearea unei imagini in cadrul căreia persoana necinstită se crede inșelată sau folosită de patronii ei in interesul exclusiv al acestora.
Fenomenele îndreptate împotriva unei corporații au cunoscut o extensie deosebită odată cu dezvoltarea mijloacelor tehnologice din aria informaticii, înglobând noi forme de manifestare prin utilizarea sistemelor electronice computerizate, cum ar fi furtul prin intermediul calculatorului. Maniera facilă de săvârșire a acestei infracțiuni care se poate realize prin introducerea în memoria unuia din calculatoarele corporației a unor date fictive în scopul deturnării de fonduri fac din aceasta una din cele mai ingenioase delicate, pentru a cărei executare nu este nevoie decât de un simplu operator de calcul care are acces la datele care privesc de exemplu, fondurile cu destinații caritabile sau ștatele de salarii . Brandt Allen oferea , în acest sens , exemplul unui simplu funcționar al unui department de securitate socială dintr-un mare oraș american care și-a însușit suma de 2,75 milioane de dolari doar într-o perioadă de nouă luni , prin introducerea în computerul companiei a unor date false cu privire la angajați fictivi căroră, în baza programului calculatorului li se achitau săptamânal mari sume de bani . Estimată la un cost total între 3 pana la 5 miliarde de dolari anual, frauda prin intermediul computerelor reprezintă un caz ilustrativ al corelației dintre natura infracțiunilor și schimbările cu caracter tehnologic.
Indiferent de categoria în care se încadrează, infracțiunile gulerelor albe sunt mai greu de identificat decât celelalte tipuri de infracțiuni și, în consecință, sunt mai puțin sancționate. Deoarece o mare parte din aceste infracțiuni sunt săvârșite de persoane cu funcții oficiale importante, care au o poziție socială privilegiată care le permite manipularea legii, acestea reușesc să evite , în majoritatea lor , sancțiunile penale.
Așa cum au aratat Kenneth Carlson și Jan Chaiken, într-un raport special întocmit pentru Biroul de statistică Penală al S.U.A., comparați cu infractorii obișnuiți , infractorii incluși în categoria gulerelor albe au o probabilitate mai mare ca :
procurorul să respingă orice acțiune penală declanșată împotriva lor (între 25-40%);
să evite plata cauțiunii (între 13-37%);
să fie eliberați condiționat, în loc de a fi privați de libertate (între 40-54%);
să primească, în condițiile unei sancțiuni constând în privarea de libertate, numai o pedeapsă minimă ( între 29-50 luni).
Într-un studiu sociologic s-a demonstrat că dintr-un număr de 1553 de acțiuni
penale deschise împotriva a 582 de mari corporații americane, numai 56 s-au concretizat într-un proces întreprins efectiv împotriva unuia sau mai multor membri aparținând conducerii corporațiilor. S-a stabilit o probalitate de 96% ca membrii conducerii să evite acuzațiile și sancțiunile , privarea de libertate fiind, oricum, cea mai improbabilă sancțiune care le-ar putea fi aplicată. Chiar atunci când corporația sau compania respectivă este găsită vinovată de o infracțiune , membrii ei din conducerea executivă nu sunt sancționați decât rareori , cea mai probabilă sancțiune fiind o penalizare sau amendă pentru corporația ca atare. O asemenea sancțiune ușoară reflectă o atitudine de ambivalentă socială constând într-un conflict de valori larg existent în societatea occidentală: pe de o parte, condamnarea lipsei de onestitate, dar, pe de altă parte, evaluarea, în cel mai înalt grad, a reușitei economice prin orice mijloace , chiar ilicite.
CORUPȚIA CA “DEVIANȚA” INDIVIDUALĂ SAU ORGANIZAȚIONALĂ
Așa cum subliniază statisticile și studiile criminologice, spre deosebire de
infracțiunile și delictele cu caracter tradițional (furturi, spargeri, omoruri, crime contra proprietății și persoanei, în general), cele care implică gulerel albe , între care se include, cu precădere, frauda și corupția, sunt mult mai grave și costisitoare din punctul de vedere al consecințelor lor economice și sociale .
Estimări recente au arătat că această ultimă categorie de infracțiuni costă de peste trei ori mai mult decât întreaga clasă de infracțiuni și delicte comise contra proprietății, fiind , în același timp , cea mai puțin cunoscută de către populație . În cristalizarea acestei percepții slabe a publicului contribuie atât probabilitatea mai mică de detectare a acestei categorii de infracțiuni, cât și legăturile sau”relațiile” pe care persoanele corupte sau implicate în acte de fraudă le au cu factorii de putere și cu agențiile de control social.
Criminologii din Occident , apreciind că dacă se cunoaște cât de costisitoare sunt asemenea infracțiuni, nu se știe, totuși, cât de răspândite sunt ele, subliniază că numai o perfecționare a acestei cunoașteri va oferi o explicație teoretică corespunzătoare care să depășească explicațiile cu caracter “clasic”.
Una dintre cele mai importante contribuții în acest domeniu a fost elaborată de sociologul american Edwin Sutherland¹, care a elaborat noțiunea de oragnizație deviantă în popoziție cu cea de individ deviant . Această noțiune , identificată de mulți autori cu conceptual de devianță organizațională , a fost utilizată în diferite concepții sociologice sau criminologice care și-au propus să explice motivele pentru care anumite oragnizații (instituții) se angajează , mai mult decât altele , într-o serie de activități ilicite , utilizând norme sau mijloace ilegale ori promovând metodele sau mijloacele ilegitime pentru a dobândi scopuri sociale legitime din punct de vedere al așteptărilor normative . Noțiunea de devianță organizațională a fost larg acceptată de sociologi sau criminologi, dar a fost mai puțin și mai rar tratată ca o varibilă de studiu. Aceasta, în pofida creșterii masive a numărului de corporații sau organizații care recurg la acte de fraudă , corupție , deturnări de fonduri sau adoptă metoda falsului de faliment.
¹E.Sutherland,”White colour criminality ”,New York,Holt,1949(apud V. Teodorescu, D. Banciu,S.
Rădulescu op.cit.)
Strâns legate de existența devianței organizaționale sunt și actele de corupție
săvârșite de indivizii care acționează în cadrul agențiilor de control social întrucât motivația lor nu are un caracter volițional în interes propriu, și determinate fiind de o serie de factori cu caracter organizațional produc efecte în favoarea respectivei organizații.
Evident că prin promovarea intereselor corporative de către agențiile de control social (poliție,justiție, procuratură) acea parte a indivizilor care acționează în numele lor dobândesc ilicit și o serie de avantaje materiale de la entitățile pe care le sprijină, dar își facilitează accesul spre ocuparea unor poziții de putere ori prestigiu, toate acestea realizate fiind prin încălcarea scopului fundamental al activității agențiilor menționate, respectiv interesul public.
Apreciem astfel că devianța organizațională este presupusă uneori în sensul că este determinată și susținută de existența unei devianțe a instanțelor specializate în desfășurarea controlului social care deși se manifestă frecvent prin angajarea în fenomene de fraudă și corupție, poate îmbrăca și forma unor decizii de natură să afecteze ori chiar să perturbeze grav interesele și scopurile social dezirabile.
Actele de corupție ale agenților de control social sau ale reprezentanților lor pot fi cel mai bine definite ca un abuz ilegal al puterii publice care are drept scop diferite beneficii particulare ale acestor reprezentanți sau ale altora care participă la “coaliția dominantă a agenției”respective. Noțiunea de abuz al puterii publice se referă la nenumărate cazuri și situații de încalcare a intereselor colective, prin intersectarea ilicită a sferei private cu cea publică, prin obținerea, prin intermediul unor decizii oficiale, a unor beneficii cu caracter privat. În aparență, decizia este bine fundamentată, iar conduita oficialului (reprezentantului agentiei) este sau pare perfect legală, dar orientarea sa și beneficiul obținut din această orientare, în interesul particular, dovedesc că această decizie și aceasta conduită posedă un profund caracter ilicit, în contradictie cu normele legale și morale .
O asemenea interpretare este mult mai adecvată decât o definiție formala o corupție care considera elementul imediat ilicit ca premisă fundamentală a unui asemenea act de abuz public. Unii sociologi disting însă între corupția inteleasa ca element comun al unei asemenea culture criminogene , determinatata de socializarea negative în cadrul unei instituții sau agentii de control social, și coruptia interpretată ca un act de abuz săvârșit de unul sau mai mulți membri ai acestei agenții.
Se disting astfel patru trăsături principale ale corupției cu caracter organizațional :
actele de corupție trebuie sa fie sprijinite de normele interne care caracterizează cultura organizațională a agenției respective de control social;
aceste acte de corupție trbuie să fie legitimate și justificate fiecărui nou membru care vine în cadrul organizatiei, printr-un proces de socializare, în cadrul căruia “novicii” învață normele , valoriele și codurile de conduită specifice culturii organizaționale respective ;
asemenea acte trebuie să fie sprijinite, de către membrii care lucrează și îndeplinesc, în mod efectiv, scopurile organizației;
aceleași acte de abuz și corupție trebuie să fie sprijinite, în același timp, de către “coaliția “ administrativă dominantă a organizației respective;
Unii autori apreciază că aceste trăsături se aplică, mai degrabă, actelor de corupție săvârșite de indivizii apartenenți la organizatie , decât organizației ca atare, în integritatea ei structurală și functională. În plus, o mare parte din trăsăturile menționate se aplică atât infracțiunilor comise împotriva unei corporații, cât și infracțiunilor săvârșite de membrii apartenenți în numele organizației lor. Din acest punct de vedere, doar ultima trăsătură, sprijinul acordat de coaliția administrativă dominantă a organizației în comiterea unor acte de coruptie, pare să distingă cel mai bine corupția ca fapt individual de corupția ca fapt organizațional .
De altfel, deosebirea principală care se poate face între actele de corupție comise împotriva , în cadrul sau în numele unei corporații nu se poate opera ținând seama de scopurile “formale“ ale acelei organizații, ci, în primul rând, de scopurile ei “reale”.
Un furt comis de un angajat al organizației și care are drept consecință prejudicierea ei va fi calificat ca un act săvârșit împotriva ei, mai ales dacă scopul real al ogarnizației respective constă în maximizarea beneficiilor. Devianța organizațională apare atunci când furtul comis de către un membru al organizației este compatibil cu scopul real al acesteia, de menținere a armoniei interne cu ajutorul unor “venituri informale” sau prin exploatarea resurselor organizației în beneficiul personal al organizației. Acționând în numele organizației, individul se află în concordanță cu scopurile reale ale coaliției dominante și ale organizației ca întreg.
Laura Shill Schrager ș James F. Short au dat următoarea definiție infracțiunilor cu caracter organizațional:
“Acte ilegale de omisiune sau acte manifeste comise de un individ sau de un grup de indivizi într-o organizatie legitim formală, în concordanță cu scopurile operative ale organizației, și care au un impact fizic sau economic grav asupra angajaților, consumatorilor sau publicului în general”.
O asemenea definiție, prin faptul că accemtuează doar consecințele dăunătoare directe, exclude multiplele acte de corupție comise de o serie de agenții de control social. Mita primită de organele de poliție, pentru a permite desfășurarea ilegală a jocurilor de noroc sau mita primită de un reprezentant al comisiei de control al medicamentelor pentru aproba vânzarea unui nou medicament care nu a fost încă testat suficient și care pare că nu are efecte nocive exprese, constituie cele mai adecvate exemple pentru a dovedi insuficiența definiției de L. S. Schrager și J. F. Short. Astfel, Lawrence Sherman propune urmatoarea definitie devianței organizaționale :
“ Abuzul ilegal al autorității publice în concordanță cu scopurile organizaționale operative în scopul obținerii unui câștig particular al agenților de control social sau al altor participanți la coaliția dominantă din cadrul administrației agenției respective .”¹
O asemenea definiție distinge atât între devianța individuală și cea organizațională , cât și evidențiază actele de corupție ale agențiilor de control social al căror scop principal constă în protejarea legalității.
Problema corupției în asemenea agenții de control social este unul din cele mai dezbătute subiecte în lucrările dedicate devianței organizaționale. Aceste lucrări postulează în general, trei modele teoretice principale ale corupției din cadrul agențiilor de control social:
modelul participativ sau al cooptarii subiecților, asupra cărora se exercită controlul social, la elaborarea politicii de decizie a agenției de control social respective. Odată “cooptați” în agenția de control social, subiecții în cauză pot schimba scopurile formale ale organizației (agenției), făcând-o să adopte scopuri deviante.De exemplu,
¹Lawrence W.Sherman,”Deviant Behavior,A Text-Reader in the Sociology of deviance”,New York,St.
Martin’s Press,1984(apud Rădulescu S., “Sociologia devianței-teorii,paradigme,arii de cercetare”)
“colaborarea” polițiștilor cu hoți sau spărgători “informatori” în legătură cu arestarea altor hoți sau spărgători și cu depistarea unor bunuri furate constituie o practică tradițională a poliției, în concordanță cu scopurile formale legitime ale instituției poliției. Dar, chiar dacă în aceste cazuri nu se poate vorbi de corupție, informatorii, care se consideră ei însăși “membri” al departamentelor de poliție, decid chiar ei cine să fie arestat și cine nu.Există, însă, suficiente cazuri când se poate vorbi de corupția polițiștilor. Astfel, anumite rețele mafiote utilizează sistematic serviciile poliției pentru a le garanta monopolul asupra unor activități care intră în sfera crimei organizate ( traficul de droguri, prostituția, jocurile de noroc). În acest sens, scopurile fundamentale legitime ale poliției (în special, apărarea interesului public) sunt deturnate pentru a face loc unor scopuri și interese private, corupția devenind, în acest mod, un scop organizațional “real” al poliției ca agenție importantă de control social.
modelul capturarii agențiilor de control social în beneficiul unor utilizatori sau explotatori externi. Acest model se refera, de exemplu la utilizarea principalelor resurse ale agențiilor de control social în beneficiul unor politicieni care le folosesc ca o “marfa ”de schimb, pentru a obține fonduri necesare susținerii campaniei electorale de la organizații sau rețele cu scopuri ilicite. Cel mai adecvat “control ” asupra resurselor agențiilor de control social se exrcită atunci când exploatatorul extern (politicieni , oficiali sau demnitari publici ) poate dispune cum vrea de structura personalului din cadrul agenției respective. Acolo unde există o mai mare autonomie în ceea ce privește numirea personalului presiunile exercitate de exploatatorii externi sunt mai slabe. Studiile în acest domeniu evidențiază că mai multe departamente de poliție americane se afla sub controlul autorităților politice;
modelul dominației exercitate de expoatatorii interni ai resurselor agențiilor de control social. Acest model se referă la coaliția administrativă dominantă a agenției de control social, care dirijeaza în interes propriu activitatea instituției și care profită de orice încalcare a scopurilor legale pentru a obține beneficii personale .O asemenea dominare este mai puternică atunci când lipsesc explotatorii interni ai resurselor agenției (conform modelului doi ). Acordarea “imunității” și protecției unor rețele ale crimei organizate de anumiți șefi ai departamentelor de poliție reprezinta cazul cel mai tipic al acestui model de corupție.
Pe baza modelelor prezentate se pot elabora, în vederea relevării probabilității
apariției corupției la nivel organizațional trei ipostaze principale cu scop predictiv¹:
a)dependența agenților cu rol în controlul social într-o măsură ascendentă de subiecții pe care îi controlează în realizarea scopurilor formale, legitime, determină o probabilitate crescândă a apariției fenomenului de corupție, prin cooptarea acestor indivizi;
b)controlarea și mai ales manipularea deciziilor agenției de control social din exterior determină creșterea riscului apariției corupției care se va manifesta predilect prin intermediul capturării resurselor respectivei agenții de către utilizatorii externi în vederea satisfacerii propriilor interese.
c)hiperprotecția agențiilor de control social de influențele și presiunile din afară determină în egală măsură o creștere a posibilității apariției fenomenului corupției interne prin intermediul dominării interne exercitate de factorii de conducere și decizie, care vor urmări să orienteze folosirea resurselor de control ale agenției în interes propriu.
Aceste trei ipostaze prin acoperirea întregului spectru probabilistic, deși pot crea impresia că indiferent de situația contextuală exitentă în cadrul fiecărei dintre ele fenomenul corupției s-ar manifesta oricum datorită naturii sale imanente față de societatea contemporană, nu au totuși o valoare exhaustivă întrucât nu pot explica posibilitatea neapariției fenomenului în anumite cazuri.Astfel modelele și ipotezele enunțate își rezumă rolul doar la facilitarea perceperii modalităților concrete prin care se manifestă corupția la nivel organizațional, făcând necesară intervenția unei serii de condiții suplimentare pentru a da support explicativ cazurilor de inapariție a fenomenului printre se pot menționa:
diferențele existente în inhibarea tendințelor de săvârșire a unor acte de corupție;
deosebirea între oportunitățile de a comite aceste acte ;
¹V.Teodorescu, D.Banciu, S.Rădulescu,”Criminalitatea în România în perioada de tranziție”,Editura
Lică,2001
relațiile organizației cu normele sociale convenționale ;
politica economică a organizației , conflictul organizațional.
PRACTICI DE CORUPȚIE ALE ORGANELOR DE POLIȚIE
Devianța organizațională include, între altele, abuzurile comise de poliție atât în beneficiul unor membri, cât, mai ales, pentru conservarea unor privilegii pentru intreaga “breaslă ”polițienească.
Însciindu-se în aria delictelor ocupaționale, abuzurile comise de organele de poliție sau practicile lor ilegale se referă , în majoritatea cazurilor, la primirea unor sume de bani, bunuri, cadouri sau la obținerea unor facilități ori gratuități de la diverși beneficiari în schimbul prestării unor servicii legale care revin, în mod obișnuit poliției ca agenție de control social. Nu este vorba, în acest caz, numai de practicile singulare ale unui polițist sau altuia, ci de acțiuni sistematice care fac parte din stilul organizațional, din privilegiile revendicate de membrii organizației polițienești pentru activitatea prestată în interesul public.
O comisie a orașului New York, de exemplu, creată în mod special pentru a investiga acuzațiile de mită și de corupție elaborate împotriva departamentului local al Poliției a fost în măsură să descopere o serie de practici ilegale constând în primirea unor sume de bani de la diverși antreprenori sau furnizori din domeniul construcțiilor, în schimbul facilitării de către organele de poliție a accesului la diferite licențe sau permise¹.Aceeași comisie a subliniat faptul că cea mai răspândită formă de gratuitate (ilegală) oferită polițiștilor este reprezentată de mesele oferite fără nici o plata de către diferitele baruri, restaurante sau hoteluri în schimbul verificării gradului de securitate a acestor localuri publice, sarcina care de fapt, intră în rutina organelor de politie. Mai multe mii de mese sunt oferite astfel gratuit într-un an polițiștilor , atât ca urmare a presiunilor exercitate de către aceștia asupra patronilor, cât și a unei practici larg încetățenite. Nu numai patrulele de poliție în misiune, dar și polițiștii în civil, însoțiti de diferite persoane, profită la maximum de bunăvoința patronilor care înregistrează, în acest fel, pierderi însemnate de profit.
¹D.Banciu,S.Rădulescu,”Corupția și crima organizată în România”,Editura Continent XX,1995
În general, publicul nu privește aceste gratuități sau daruri făcute polițiștilor ca acte de corupție. Aproape toți patronii investigați de comisia menționata au declarat că procedează astfel “pentru a se pune bine ” cu cei care le păzesc bunurile și pentru a obține o protecție sporită. Totuși așa cum a subliniat Comisia de investigație, gratuitățile oferite poliției nu pot fi considerate, propriu-zis, acte de corupție. Acceptarea unor mese gratuite, cadouri și bunuri reprezintă doar o practica care încalcă deontologia profesională, dar care poate conduce, în anumite condiții, la corupție. Cel mai frecvent, sumele de bani plătite polițiștilor reprezintă acte de corupție, mai ales când acestea sunt consecința încălcării de către organele de poliție a atribuțiilor de serviciu în beneficiul unor persoane private.
Cazul cel mai reprezentativ îl constituie jocurile ilegale de noroc care constituie o sursă importantă pentru polițiști de a obține venituri ilicite în schimbul toleranței manifestate față de această activitate prohibită.
Cea mai importantă sursă de corupere a poliției o reprezintă însă crima organizată care, alături de jocurile de noroc, cuprinde traficul de droguri, extorcarea de fonduri, prostituția, pronografia. Toate aceste forme de activitate ilegală sunt suficient de profitabile astfel ca cei care le patronează consideră că sumele de bani plătite polițiștilor reprezintă o “buna investiție”, dacă organele de poliție vor tolera și chiar vor proteja afacerea respectivă, evitând efectuarea unui control social legal. De fiecare dată când activitatea poliției ca organ special desemnat să apere interesele publice generale interferează cu sfera intereselor private, se poate vorbi de corupție.
DIMENSIUNILE POLITICE ALE CORUPȚIEI
Una dintre cele mai importante și semnificative caracteristici ale fenomenului de corupție o reprezintă dimensiunea sa politică , prin includerea în sfera ei de cuprindere a a înalților demnitari ai statului, a liderilor politici, a membrilor partidului de guvernământ
etc. Din punct de vedere politic, corupția presupune utilizarea abuzivă și frauduloasă a puterii politice în interes particular, prin transgresarea și încălcarea de către oficialii și persoanele publice și politice a normelor referitoare la exrcitarea corectă a unui rol public.
Deși forme ale corupției politice au existat în toate timpurile de organizare socială pe care le-a cunoscut omenirea, acest fenomen reprezintă “un aspect persistent și universal al societății politice”, precizează¹, John Gardiner, fiind cu totul improbabil ca vreo reformă sau altă inițiativă legislativă să-l elimine complet din viața politică.
Corupția este strâns implicat în mecanismele puterii politice, diferind însă de la o țară la alta, în funcție de gradul său de instituționalizare sau modernizare politică, de autonomia structurilor politice față de interesele și presiunile economice cu caracter privat, de alți indicatori care sintetizează starea instituțiilor sociale, separarea puterilor în stat, funcționarea societății civile, relativa independență a activității agențiilor de control social față de constrângerile și manipulările externe .
Pentru o serie de analiști politici, instaurarea ordinii economice capitaliste, o dată cu declanșarea și amplificarea proceselor de modernizare, a fost factorul principal care a potențat corupția în societățile moderne, spre deosebire de corupția care exista în societățile tradiționale.
În condițile în care inegalitățile specifice sistemului economic capitalist au accentuat discrepanțele între scopurile înalt valorizate din punct de vedere social și mijloacele instituționale legitime , corupția a devenit un veritabil compartament “adaptativ” față de presiunile sociale, un mijloc principal de realizare a unor beneficii economice pe căi ilegale.
Corupția politică, observa Amitai Etzioni, este, cel mai adesea, un produs al așa-numitei plutocrații , al personajelor și grupurilor sociale care dețin resursele conomice și financiare, utilizându-le ca un mijloc de corupere a membrilor guvernului.
Pentru alți autori, fenomenul de corupție prezent în sistemul capitalist nu reprezintă altceva decât continuitatea unei tradiții caracteristice perioadei aristocratice în cursul careia funcțiile publice nu reprezentau, propriu-zis, o exercitare de responsabilități în interesul general al societății, ci “proprietatea” unor privilegiați care puteau cumpăra aceste funcții la prețuri foarte scumpe.
Corupția nu este, însă, caracteristică numai sistemului capitalist, fostele sisteme
¹J.Gardiner,”The Politics of Corruption,Organized Crime in American City ”, New York,Russell Sage
Foundation,1970(apud D.Banciu,S,Rădulescu,”Corupția și crima organizată în România”)
socialiste sau societățile aparținând “ lumii a treia” au favorizat manifestarea amplă a fenomenului de corupție.
În toate formele sale, indiferent de societatea în care se manifestă, corupția implică intersectarea ilicită a sferei publice de sfera privată.
Esența lumii moderne occidentale o reprezintă – preciza sociologul german Max Weber – procesul de raționalizare și birocratizare costând în depersonalizarea relațiilor sociale și orientarea acțiunilor umane de către norme ori reguli instrumentale cu caracter rațional . Raționalismul specific lumii occidentale implică delimitarea sferei vieții publice de sfera vieții private, în așa fel încât orice intersectare între ele implică subminarea ordinii sociale și, implicit, înlocuirea elementelor raționale ale vieții sociale cu interese subiective , impulsuri iraționale și presiuni informale.
Corupția, având în vedere importanta sa dimensiune politică, este generată și întreținută de interese private care caută favoruri ilicite prin intermediul demnitarilor și oficialilor care dețin funcții publice, de putere. Ca fenomen cu caracter politic, corupția implică mai multe forme dintre care două sunt principale:
– venalitatea care, utilizând ca mijloc mituirea, traficul de imfluență, frauda, șantajul orin chiar furtul, se referă la utilizarea funcției publice în scopuri particulare;
– abuzul de putere, care constă în utilizarea abuzivă sau chiar încălcarea legii în scopul sporirii resurselor de putere, prestigiu.
Istoria dezvoltării economice, administrative și politice a mai multor țări este strâns legată de istoria corupției ca tip de practică profitabilă pentru administrație și pentru noile grupuri și clase economice.
În secolul al XX-lea, odată cu cristalizarea modelului profesionist al funcționarului public, apar noi forme de corupție, din ce în ce mai subtile, specifice birocrației moderne. Alături de formele ei tradiționale (mită, șperț, nepotism, favoritism) capătă tot mai mult contur corupția funcționarului, a demnitarului, a oficialului care-și vinde privilegiile funcției sale publice ca o “marfă”, în schimbul dobândirii unor bunuri și servicii.
Implicând expansiunea autorității guvernamentale și multiplicarea activităților sociale supuse controlului guvernamental, modernizarea sau schimbarea socială potențează fenomenul de corupție, mai ales prin amplificarea ocaziilor de a corupe și a fi corupt. Funcțiile corupției în orice societate în curs de modernizare sau schimbare sunt similare violenței, reprezentând mijloace ilegale prin intermediul carora indivizii și grupurile de indivizi își ating scopurile. Dar în timp ce violența reprezintă o formă de “alienare” sau protest contra ordinii sociale, corupția reprezintă identificarea cu sistemul politic și capacitatea de a utiliza breșele lui în interesul unei clientele care este bine adaptată la deficiențele funcționării acestui sistem .
Corupția este mai frecventă în țările dominate de investițiile capitalului străin și în care ocaziile de a obține avantaje sau beneficii contractuale sau de altă natura, prin intermediul cumpărării bunăvoinței oficialilor sunt mai frecvente.
În toate țările și în toate societățile există o “scală a corupției” care indică modul în care diferitele nivele ale sistemelor ierarhice cu caracter birocratic sunt implicate în corupție : la bază sau la vârf .Samuel Huntington aprecia că din punctul de vedere al frecvenței și al scalării corupției , legiuitorii de la nivel național sunt mai corupți decât oficialii locali; birocrații de la nivele superioare sunt mai corupți decât cei de la nivelele inferioare; miniștrii sunt cei mai corupți dintre toți¹.
În toate societățile corupția este mai mult decât o categorie juridică, reprezentând un fenomen social, economic și politic ale cărui cauze și consecințe trebuie privite în contextul mai larg al schimbării, dezvoltării și modernizarii naționale. Experiența celor mai multe țări aflate într-un proces de modernizare dovedește că, cel mai adesea, dezvoltarea haotica, dezordonată, anomică, grefată pe multiple disfuncțiuni și inegalități sociale este însoțită de recrudescența actelor de corupție.
Dacă se poate spune că fenomenul de corupție are un caracter universal, el are o serie de particularități naționale ori regionale, dependente de mentalități, instituții, resurse, norme și reguli juridice.Dar, indiferent de particularități, corupția are o importantă dimensiune politică, în măsura în care permite celor care dețin poziții de autoritate și putere să câștige noi resurse, accentuând în felul acesta inegalitatea socială și punând în pericol chiar ordinea politică.
¹S.Rădulescu,D.Banciu,”Sociologia crimei și a criminalității”,Editura Șansa,1996
CAPITOLUL IV
MODALITAȚI ȘI FORME DE MANIFESTARE
A CRIMEI ORGANIZATE
Crima organizată s-a raspândit în aproape toate țările lumii dezvoltate , în curs de dezvoltare sau nedezvoltate, uneori deschis , alteori în mod absolut conspirat, asemănător unei maladii contagioase și maligne.
Din ce în ce mai frecvent, specialiștii reiterează ideea că, dacă crimei organizate i se permite să se dezvolte, însăși ființa statelor și a instituțiilor lor democratice sunt periclitate. În mod deosebit, acolo unde democrația este încă tânără și fragilă, dar și în țările cu structuri democratice tradiționale.
Este o realitate evidentă că în prezent țările europene oferă condiții deosebit de favorabile pentru grupările infracționale care doresc să se profileze pe crima organizată și de asemenea, pentru extinderea geografică a crimei organizate deja existente, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.
Crima organizată a invadat toate domeniile clasice ale activităților infracționale, începând cu traficul de droguri, traficul de arme, proxenetismul, furtul de autovehicule și traficul internațional de autoturisme furate, însă nu s-a rezumat la delictele consecrate, ci s-a extins în domeniul falsurilor ( traficul de monedă falsă ș alte titluri de valoare ), al infracțiunilor îndrepatate împotriva proprietății, a celor cu violență, în domeniul financiar-bancar și chiar în sfera delictelor asociate așa-zisei “vieți de noapte”.
Succesul organizațiilor criminale devine tot mai mare pe măsură ce activitatea lor este din ce în ce mai conspirată, și din această cauză niciodată nu s-a făcut suficientă lumină asupra adevăratelor dimensiuni ale crimei organizate și nu s-au elucidat decât în mică măsură consecințele negative pe care le produce.
Cunoașterea modalităților principale de manifestare a crimei organizate și evoluția acestora este absolut necesară , deoarece numai analizând aceste modalități se pot emite judecăți de valoare referitoare la prevenirea și combaterea fenomenului.
TRAFICUL DE DROGURI
Traficul de droguri a fost, este și rămâne activitatea predominantă și coloana vertebrală financiară a crimei organizate. Conform datelor furnizate de ONU, comerțul cu droguri a reprezentat, în anii ’90, 8 % din comerțul mondial, iar banii necesari pentru desfășurarea acestor tranzacții au fost furnizați de sistemul financiar bancar legal; sumele rezultate din tranzacțiile cu droguri s-au reîntors în sistemul bancar, alimentând economia speculativă sau au intrat în circuitul economiei subterane.
Puterea economică și influența pe toate planurile a cartelurilor drogurilor sunt în continuă creștere, iar odată cu globalizarea consumului de droguri se realizează și o cooperare tot mai strânsă și complexă între organizațiile criminale.
Piața drogurilor este extrem de diversă, atât ca localizare geografică cât și diversității de substanțe cuprinse în această categorie, iar dimensiunea reală a acestei piețe este dificil de evaluat.
În ceea ce privește producția globală de droguri, piața mondiala a drogurilor se afla în prezent la o răscruce de drumuri, ca urmare a anihilării în anul 2001 a celui mai mare producator mondial de opium și heroina – Afganistan.
Producția globală de opium și ponderea principallilor producatori (mt)
Global Illicit Drug Trends, ONU, 2002.(Bari Ioan-“Probleme globale contemporane”)
Producția potențială de cocaină a celor trei mari producători mondiali
Global Illicit Drug Trends, ONU, 2002.(Bari Ioan-“Probleme globale contemporane”)
În ceea ce privește comerțul ilicit cu droguri, în ultimii șase ani ai secolului trecut, traficul ilicit cu droguri a cunoscut o escaladare fara precedent, pe fondul liberalizării piețelor și circulației persoanelor, ca urmare a intrării în joc a unor zone noi, atât în rolul producătorilor, cât și al consumatorilor, dar și ca urmare a tendinței evidente de reducere a prețurilor drogurilor din 1987 până în 2000.
Traficul ilicit cu droguri(mt)
Global Illicit Drug Trends, ONU, 2002.(Bari Ioan-“Probleme globale contemporane”)
Organizațiile criminale implicate în traficul de droguri depozitează mari cantități în țările al căror sistem legislativ în materie este slab, ori pedepsele prevăzute sunt mici, iar pentru tranzit sau trafic folosesc cu predilecție teritoriul statelor care nu sunt semnatare ale tratatelor internaționale privitoare la droguri, ori dacă le-au ratificat, nu au luat măsuri de aplicare a prevederilor acestora.
De asemenea sunt preferate teritoriile țarilor care se confruntă cu războaie civile, activități teroriste, instabilitate politică, conflicte entice, cele care nu pot asigura controlul guvernamental asupra unor părți din teritoriul național ori în care sistemele de control vamal, financiar și judiciar nu funcționează cu eficiența corespunzătoare.
În toate regiunile lumii se remarcă și o creștere a consumului de substanțe stimulante, conform studiilor ONU aproximativ 185 de milioane de persoane , adică între 3,3% și 4,1% din locuitorii planetei sunt consumatori de droguri. Dintre aceștia, 147 milioane sunt consumatori de canabis, 33 milioane sunt consumatori de amphetamine, 13 milioane sunt consumatori de cocaină, 13 milioane sunt consumatori de opium (dintre care 9 milioane sunt consumatori de heroină) 7 milioane sunt consumatori de Ecstasy. Aceste cifre nu trebuie cumulate, datorită existenei policonsumatorilor.
Ponderea consumatorilor de droguri în totalul populației regionale de peste 15 ani, in 1998-2000(%)
Global Illicit Drug Trends, ONU, 2002.(Bari Ioan-“Probleme globale contemporane”)
Acest flagel mondial ce capătă de la an la an o amploare tot mai mare, constituie un real semn de alarmă pentru organele polițienești, guverne, organizații internaționale și produce o profundă îngrijorare pentru toate statele, mai ales în ceea ce privește:
– creșterea permanentă, necontrolată a abuzului de droguri și traficului de narcotice, care dăunează grav sănătății și bunăstării a milioane de oameni;
– creșterea econimică a puterii logistice a organizațiilor criminale implicate în traficul de droguri, ceea ce le face pe zi ce trece tot mai puternice, aproape invulnerabile în unele țări;
– existența unui raport de cauzalitate între creșterea producției și traficului de droguri și sărăcia tot mai accentuată a unei mase de largi de oameni, îndeosebi a celor care devin dependenți de consumul unor categorii de stupefiante sau substante psihotrope.
Deși pe plan mondial s-au obținut succese deosebite în depistarea și neutralizarea plantațiilor de coca , cannabis, mac, cât și a unor rețele de traficanți, grupările mafiote au descoperit soluții mult mai commode – fabricarea drogurilor sintetice. În acest sens, multe state vest-europene sunt împânzite cu laboratoare care produc asemenea substanțe halucinogene: hidromorfina, petidina, harmalina, amfetamina, etc.
TRAFICUL DE ARME, MUNIȚII, MATERIALE EXPLOZIVE ȘI RADIOACTIVE
Dezvoltarea pietei globale a drogurilor s-a făcut în paralel cu aceea a vânzării ilegale de arme, muniții, materiale explozive și, uneori, radioactive, guvernelor , mișcărilor de rezistență, formațiunilor de gherilă și trupelor de mercenari din lumea a treia, prin intermediul comercianților, oamenilor de afaceri și serviciilor secrete care obțin profituri considerabile în urma acestor tranzacții.
Traficul de arme, un domeniu foarte profitabil pentru crima organizată, reprezintă cea mai improtantă amenințare la adresa stabilității internaționale. Livrările de armament pe piața neagră s-au înmulțit dramatic, creștere cauzată în mare măsură de arsenale din spațiul ex –sovietic insuficient păzite și controlate.
Restricțiile severe și embargourile asupra vânzărilor de arme impuse în ultima perioadă concomitent cu sistemele de autorizare și control al mișcărilor de material de război adoptate de tările producatoare, au dat naștere unei tendințe tot mai accentuate de eludare a acestora, tendința transformată în prezent într-o puternică impulsionare a tranzacțiilor ilegale și dezvoltării pieței ilicite de armament.
Piața mondială a armamentului a cunoscut o expansiune evidentă începând cu 1996 , înregistrând o creștere anuală de circa 5%a producției și vânzărilor. În prezent, comerțul cu arme constitue cea mai mare afacere din lume, care antrenează peste 800 miliarde de dolari anual¹.
Creșterea numărului conflictelor armate a condus la o cerere tot mai mare de arme și muniție, astfel încât oferta nu o mai poate satisface. În anul 2001 s-au desfășurat 40de conflicte armate pe teritoriile a 35 de țări. Aceste zone în care se desfășoară numeroase conflicte armate constitue principalele ținte ale producătorilor de armament.
¹Bari Ioan, ”Probleme globale contemporane”, Editura Economică, 2003
Principalele destinații ale traficului de arme
SIPRI Yearbook 2001,Institutul International penrtu Pace din Stockholm
In prezent traficul de arme constitue cauza majoră a încalcării drepturilor omului, iar combaterea acestui fenomen ridică numeroase controverse între marile puteri ale lumii.
TRAFICUL DE CARNE VIE
Un fenomen exploziv, manifestat cu pregnanță dupa anul 1990 si care a căpătat un caracter tot mai organizat îl constitue proxenetismul și prostituția de masă. Proxenetismul a fost interpretat de practica judiciara drept acțiunea de racolare de femei, în vederea practicării de relații sexuale, de regulă prin mijloace de constrângere psihică, dar și prin forță fizică, traficul de persoane în același scop, cât și simplul fapt de a atrage foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană.
Prostuția de masă este amplificată într-un ritm îngrijorător, în primul rând datorită sărăciei și mizeriei materiale care se extinde asupra unei pături tot mai mari din populație cu precădere în țările sărace și cele din Lumea a treia, explozia producându-se în urma transformărilor socio-economice din țările fost comuniste .
Dorința de câștig facil a determinat nu numai persoane sărace să se prostitueze, ci chiar fete din familii oneste, echilibrate, decente, cu o pregătire medie sau chiar superioară, ceea ce a amplificat fenomenul în mod ingrijorător provocând uneori adevărate drame familiale și extinzându-se rapid pericolul contaminării cu boli venerice și chiar sida.
Dezvoltarea turismului sexual, conform unor declarații ale Interpolului constitue cauza creșterii numărului de copii răpiți și vânduți sub forma “sclaviei sexuale ”. În prezent prostituția cu copii este cea mai noua atracție turistică oferită de țările în curs de dezvoltare. Fenomenul care s-a dezvoltat în paralel în țările dezvoltate este explozia comerțului ilegal cu pornografii având ca subiecți copii.
Traficanții de carne vie acțtionează în trei etape:
– recrutarea oamenilor prin promisiuni și perspective atractive;
– transportarea lor ilegală pe rute speciale;
– introducerea imigranților ilegali in circuite ilegale;
Pentru a exploata aceste persoane , traficanții comit si alte infracțiuni cum ar fi: coruperea funcționarilor publici, furtul sau falsificarea documentelor necesare în operațiile de trafic.
Exită cel puțin trei rute de acces spre Europa de Vest:
prima ar fi ruta baltică folosită mai ales de persoanele din Asia Centrala. Această ruta trece prin Estonia , Lituania, Letonia și ajunge în țările scandinave. De curând pe această rută se face și trafic cu droguri, cu mașini furate din Germania, Mare Britanie, Tările de Jos.
a doua ruta trece prin Balcani via Turcia și de obicei are destinația finală Germania. Există și mai multe rute secundare: Bulgaria-Ungaria –Germania sau Bulgaria –Macedonia-Albania-Italia-Germania.
A treia rută cuprinde țări la granițe cu Europa de Vest și cu legislație tolerantă:Polonia, Republica Ceha, Ungaria și Romania sunt astfel țări de tranzit .
TRAFICUL CU AUTOTURISME FURATE
Creșterea traficului de autoturisme furate în ultimii ani a devenit dramtică în majoritatea țărilor europene reprezentând cel mai serios segment al crimei organizate, după traficul de droguri. Astfel în Italia în anul 1999 s-au înregistrat 259.515 furturi de autoturisme din care doar 40-45% au fost descoperite. În Germania în 1998 s-au reclamat 140.500 de autoturisme furate, fiind recuperate doar 40%, iar în Franța în 1999 s-au furat 303.400 autoturisme fiind recuperate 224.400.
Această activitate internaționala vizează îndeosebi furtul autoturismelor de lux din Occident ce sunt valorificate apoi pe diferite filiere, în care infractorii români au început să-și facă prezentă tot mai simțită și activă în rețelele italiene, germane, poloneze și bulgare de hoți sau traficanți.
Recrudescența deosebită a acestui segment al crimei organizate iși are explicația în aceea ca furtul de autoturisme a devenit o afacere deosebit de rentabilă, prețul unui autoturism de marcă fiind foarte mare. De asemenea, pentru infractor riscul de a fi prins în momemtul comiterii furtului sau imediat dupa acesta este mult mai redus decât în cazul altor infracțiuni. Astfel, de regulă, multe din furturi se comit “la comanda ”, infractorii valorificând astfel rapid produsul infracțiunii.
În ceea ce privește modurile de operare, furturile de autoturisme se comit astfel:
Furtul direct din stradă , din locurile de parcare sau garaje, prin metode specifice de efracție, dar și metode mai sofisticate;
Furtul comis în înțelegere cu proprietarul mașinii care reclamă poliției dispariția autoturismului, el încasând atât cota parte ce-i revine de la gruparea infractoare cât și contravaloarea asigurării autoturismului;
Furtul din magazinele specializate în vanzarea autoturismelor;
Cu tot dramatismul creșteri traficului mondial de autoturisme furate, există
speranța că fenomenul poate fi redus și apoi stăpânit, marturie fiind succesele obținute în ultima perioadă în depistarea autoturismelor furate, succes datorat în mare parte unei cooperari din ce în ce mai strânse între polițiile nationale, îndeosebi din statele ce fac parte din princiaplele rute folosite de traficanți .
CRIMA ORGANIZATA ȘI “SPALAREA” MONDIALĂ A BANILOR
Modalitățile de manifestare a crimei organizate – traficul de droguri, traficul de carne vie, traficul de arme, traficul de moneda falsă și alte titluri de valoare, traficul cu autoturisme furate – produc sume uriașe de bani care trebuiesc interferate și chiar integrate în cadrul general al finanțelor internaționale.
Inevitabil, orice acțiune ilicită de anvergură, care își propune câștiguri maxime și continuitate în operațiunile întreprinse, va atinge punctul critic în momentul în care va încerca integrarea acestuia în circiutul financiar-bancar. De aici rezultă interesul deosebit pe care crima organizată îl manifestă pentru a-și asigura controlul asupra instituțiilor financiar-bancare, mai ales la nivelul de decizie al acestora.
“Spălarea” banilor este o expresie de origine americană, care desemnează reinvestirea în afaceri licite a banilor obținuți din afaceri ilicite, utilizând, în acest scop, circuite financiare interne și internaționale complicate¹.
Consiliul Uniunii Europene, prin Directiva nr. 91/308 din 1991, statuează că “spălarea “ banilor înseamnă următorul comportament, atunci când este comis intenționat:
Tranformarea sau transferarea unei proprietăți, știind că această proprietate este derivată dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau mascării originii ilegale a proprietății respective;
Ascunderea sau mascarea adevăratelor naturi, surse, amplasări, mișcări, drepturi și dețineri legate de o proprietate, știind că acea proprietate este derivată dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare într-o astfel de activitate;
Achiziționarea, posesia sau folosirea unei proprietăți, știind că, în momentul primirii ei, acea proprietate derivă dintr-o activitate crimminală;
Participarea, asocierea la comiterea sau la tentativele de comitere, precum si
¹Gh. Nistoreanu, C.Păun,”Criminologie ”, Editura Europa Nova, 2000
fapta de a ajuta, facilita sau sfătui pe cineva în scopul comiterii oricărei infracțiuni mentionate în paragrafele anterioare.
Prin “spălarea” banilor, membrii organizaților criminale urmăresc, în principal
următoarele obiective:
– legalizarea unor venituri care provin din surse ilegale (trafic de droguri, de arme, de carne vie, jocuri de noroc etc.). Acestea sunt investite în construcții imobiliare sau în achiziții de imobile, după care, prin supraevaluarea lor ori prin vânzarea lor la alte prețuri decât cele reale, și se dau sumelor de bani reprezentarea ca fiind câștiguri legitime. În același mod, sume importante sunt spălate și prin diferite activități comerciale, între societăți, de preferință din țări diferite: contracte de vânzare-cumpărare fictive, vâzarea- cumpărarea de mărfuri cu prețuri supraevaluate;
– sustragerea de la plata impozitelor și taxe datorate statului. Pentru aceasta se pratică manopere complet ilegale sau cu o oarecare aparență de legalitate.
– transformarea dolarilor în alte valori convertibile sau invers, de regulă în cazurile schimburilor ilegale de valută ;
Indiferent de activitățile criminale din care provin banii murdari, “spălarea lor pe
plan internațional presupune trei faze distincte:
scoaterea banilor “murdari”, proveniți din acțiuni ilegale în afara țării, depozitarea lor într-un cont dintr-o bancă din străinătate.
a doua faza o reprezintă legitimizarea fondurilor în cauză, care se face de regulă prin înregistrarea lor în conturile unor banci din țări , așa-zis “paradisuri financiare”. Legitimizarea se mai efectuează și prin înregistrarea unor societați fictive sau formale în străinătate, utilizate drept paravan al operațiunilor de “spălare” a banilor murdari;
faza a treia este repatrierea fondurilor, care se face de regulă prin așa-zisa “reîmprumutare a banilor” de la băncile sau firmele străine, care intrând în conturi bancare devin aproape imposibil de controlat, cu privire la proveniența lor, datorită secretului operațiunilor bancare sau comerciale;
Astfel, banii “murdari”, ce trebuie “spălați”, indiferent de natura infracțională a
sursei de proveniență, circulă în toată lumea prin aceleași canale geografice și instituționale deschise crimei organizate. La aceasta contribuie în mod esențial existența unor teritorii privilegiate în acest univers financiar, unde pot fi executate tranzacții imense, fără nici o posibilitate de control. Printre aceste centre importante se numără : Panama, Insulele Bahamas, Singapore, Hong-Kong, Elveția și Liechtenstein.
CAPITOLUL V
ORGANIZAȚIILE CRIMINALE
Astăzi, fenomenul crimei organizate atrage din ce în ce mai mult atenția publicului, guvernelor nationale, organizatiilor internaționale. În măsura în care grupurile criminale sunt implicate în periculosul joc al proliferării armelor, în migrația ilegală, în coruperea guvernelor naționale și în penetrarea sistemului financiar global, crima organizata este o amenintare la adresa siguranței naționale. Prin spălarea banilor, corupție, slabirea instituțiilor statului și pierderea încrederii cetațenilor în existența statului de drept, crima organizată submineaza bazele democratice ș economice ale societății.
Crima organizată constitue un “cancer” perfid care secătuiește puterea societății, amenință stabilitatea guvernării, determină creșterea taxelor care se adugă la prețul mărfurilor, periclitează siguranța individuală și colectivă, poate controla sindicatele și influența structurile de putere politica și economică prin infiltrarea în activitatea acestora.
În varianta clasică a crimei organizate pot fi decelate o serie de trăsături caracteristice:
Structura – în conformitate cu teoria lui D Cressey, “familiile” criminale dispun de o structură și organizare formală, oarecum birocratică. În mod schematic, această structură se prezintă în felul următor¹:
BOSS(capo)
Consilier Adunct(sottocapo)
– om de legătură cu restul
rețelei, supranumit buffer(tampon)
¹Gh. Nistoreanu, C.Păun,”Criminologie ”, Editura Europa Nova, 2000
Ermetism si conspirativitate-această trăsătură derivă atât din vechea origine socio-culturală a fenomenului, cât și din necesități obiective determinate de nevoia de autoprotecție de evitare a penetrării propriilor rânduri de către organismele abilitate prin lege.
Flexibilitate, rapiditate și capacitate de infiltrare- de-a lungul timpului, organizațiile de tip mafiot au dovedit o extraordinară capacitate de adaptare atât în privința domeniilor de acțiune, cât și la condițtiile concrete, social –politice și istorice din țările în care s-au constituit. Având ca punct de plecare zone minore ale economicului, crima organizată a ajuns să coordoneze cea mai mare parte a traficului cu stupefiante pe plan mondial, un procent remarcabil din traficul de arme, muniții, să fie proprietara unor mari bănci și societăți de holding, să dețină hoteluri, cazinouri și terenuri petrolifere. În scopul atingerii propriilor obiective, structurile crimei organizate s-au infiltrat în structurile piețelor legale ale lumii finanțelor și în clasa politica, în justiție și poliție.
Transnaționalitate- caracterul transnațional al crimei organizate este o consecință directă atât a trăsăturilor menționate anterior cât și a evoluției societății la nivel planetar. Contradicția dintre dorința de integrare econmica internațională și, în consecință, deschiderea largă a frontierelor, elaborarea unei legislații extrem de permisive factorului extern, slaba dezvoltare economică, instabilitate politică și corupția din țările sarace au creat breșe excepționale pentru expansiunea și chiar mondializarea crimei organizate .
Orientarea spre profit – caracterizează în mod esențial activitatea crimei organizate. Câștigul este realizat prin menținerea monopolui asupra bunurilor și serviciilor ilicite cum ar fi producția și traficul de narcotice, jocurile de noroc, pornografia și prostituția.
Utilizarea forței –este o caracteristică importantă a crimei organizate, în atingerea propriilor obiective. Intimidarea, șantajul, corupția și violența sunt utilizate în două direcții:
în primul rând, pentru a menține disciplina în interiorul propriei structuri ;
în al doilea rând, pentru a “pedepsi ” acele persoane care, într-un fel sau altul, nu se supun cerințelor și intereselor mafiote ori, pur și simplu acționează împotriva lor.
Având în vedere aceste trăsături, organizațiile criminale au fost definite ca fiind grupări :
predispuse la crimă ;
structurate ierarhic într-un sistem complex de relații personale care, printr-un set strict de sancțiuni interne pot întări aceste structuri;
dispuse să folosească violența, intimidarea și corupția pentru a controla teritorii, oameni și piete, pentru a obține profituri cât mai mari ;
care , pentru a-și mări averile și pentru a se infiltra în economiile legale sunt gata să-și “spele ” procedeele ilcite
capabile să se extindă în noi activități care anterior erau “curate ”, și peste frontierele nationale ;
deschise la cooperare cu alte structuri criminale sau de presiune care au obiective similare ;
capabile să se infiltreze în instituțiile guvernamentale, în vămi, politie, justitie și chiar în parlamentele naționale.
Orice organizație criminală presupune existența unei funcții de “corupator”,
funcție deținută de un membru al organizației care are misiunea de a mitui, corupe, santaja, sau intimida pe demnitarii politici , funcționarii publici , persoane din domeniul justiției și poliției. De regulă, în orice organizație criminală are mai mulți “corupători “ fiecare din aceștia fiind specializat într-un anumit domeniu în care acționează și corupe.
Pentru asigurarea activităților de corupere, în fiecare organizație există funcții de “planificator” și “executant”, precum și funcția de justiție internă în vederea menținerii coeziunii, stabilității și conspirativității membrilor organizației.
Cele mai raționale, profesionalizate și specializate organizații criminale sunt cele în care există o structură bine conturată, o specializare a membrilor și o departajare a funcțiilor după cum urmează :
o funcție deținută de o persoană desemnată de organizație, care are misiunea să protejeze secretul și conspirativitatea afacerilor ilcite prin mituirea, cumpararea, șantajarea, sau intimidarea funcționarilor din domeniul administrației, poliției, și justiției ;
o fiuncție deținută temporar sau permanent de o persoană care are rolul de a planifica și executa diferitele activități ilicite din diverse domenii ;
o funcție deținută de persoana care are rolul de “acoperire ” a activităților ilcite, prin înființarea unor societăți și companii legal constituite sub diverse denumiri și în care se derulează afacerile ilcite, inclusiv “spălarea”și reciclarea banilor proveniți în urma tranzacțiilor .
o funție deținută de o persoană care are rolul de “justițiar”, prin menținerea secretului și conspirativității organizației și sancționarea extrem de dură a membrilor care tradează secretele organizației sau a persoanelor din afara care încearcă să deconspire adevarata activitate a organizației.
Reputatul sociolog, Donald Cressey analizâând fenomenul de corupție și crimă
organizată din societatea americană a identificat o serie de “organizații criminale”, formanle și informale, alcătuite din profesioniști ai crimei și autorității corupte¹ .
Organizațiile informale (neoficiale ) au modele stabile de interacțiune care sunt bazate pe asemănarea de interese, scopuri și atitudini ale membrilor care le compun. În aceste organizații, modelele de interacțiune sunt atât de obișnuite încât fiecare membru îndeplinește un număr de roluri, are o serie de drepturi și obligații, fără a conștientiza că “structura ”organizației servește unor scopuri colective asemenea organizațiilor formale. Ca exemple de organizații informale pot fi enumerate :grupurile de vagabonzi , bandele de delincvenți, asociațiile de cerșetori .
Organizațiile formale au o structură bine defintă și rațională și o serie de caracteristici cum ar fi :specializarea profesională (diviziunea muncii ), interdependența dintre membrii organizației, funcționarea pe baza unor reguli, norme , practici , înțelegeri și coduri, și finalitatea, în sensul că înteraga activitate este destinată realzării unor scopuri enunțate în prealabil².
Dacă structura unei organizații criminale informale ar fi fondată pe raționalitate, ca element esențial pentru crearea unei diviziuni și specializări infracționale (ceea ce în dreptul penal se numește “conspirație criminală”), ea ar deveni o organizație oficială.
Totuși, între cele două tipuri de organizații criminale nu există o delimitare absolută și precisă, întrucât nu toate organizațiile oficiale sunt întemeiate pe o structură ierarhică de autoritate și putere. În schimb, gradul de raționalitate al unei organizații criminale influențează natura și graviatatea delictelor comise.
În opinia lui Donald Cressey, există mai multe tipuri sau variante de organizații criminale. În centrul acestora se afla o organizație tradițională, cu caracter comunitar
¹D.Cressey, ”Criminal Organisation”, London, Pengvin Books, 1982
²Idem
(denumită Cosa Nostra, Sindicatul , Fratia , Familia )care reprezintă o alianță ilegală, de afaceri monopoliste și, în același timp, o asociere ilegală, neoficială a unor autorități. Ea este o rețea care include,o serie de unități economice(cartel) cât și liga a sistemelor de control politic (confederația ).Membrii acestora controlează aproape toate afacerile bancare, finaciare, comerciale și politice, cu excepția unei mici părți din jocurile de noroc ilegale. De asemenea ei dețin monopolul asupra unor întreprinderi legale, restaurante, baruri, bănci, hoteluri, companii de transport, corporații financiare, reușind, prin puterea financiară deținută să corupă funcționari din aparatul legislativ , executiv și juridic la nivel local, statal și federal .
Conform unor rapoarte ale Diviziei ONU pentru combaterea crimei organizate și ale Interpol-ului în momentul de față există și acționează în lume la nivel național și internațional patru tipuri de asociații și organizații criminale:
organizațiile criminale de tip mafiot (de tipul “Mafia ”, “Cosa Nostra” , “Canora” etc.), care reprezintă o rețea de “familii “ și “sindicate ” neoficiale și ilegale, în care există o anumită structură bine definite și o specializare a membrilor pe diverse ramuri criminale. În orice organizație criminală de tipul “Mafia” sau “Cosa Nostra”, familiile ce o compun includ o structură ierahică pe mai multe nivele, corespunzând funcțiilor de corupător, planificator-strateg, justițiar și de acoperire. Prima trepta ierarhică este cea a “șefului”, care are ca atribuție menținerea coeziunii și solidarității organizației, a conspirativității tranzacțiilor și afacerilor și sancționării membrilor sau persoanelor indezirabile. Treapta ierahic următoare este deținută de un “subșef” (“sottocapo”), care are rolul de a culege și transmite mesaje și informații pentru șef și de a retransmite ordinele acestuia celor aflați pe treptele inferioare ale organizației. La celași nivel cu sub șeful se află un “consilier”, funcție deținută de un membru în vârstă al organizației, un fel de “șef de stat-major” care are misiunea de a sfătui și informa membrii organizației în legatură cu afacerile și tranzacțiile ce se desfășoară. Treapta cea mai joasă a organizației este reprezentată de funcțiile “soldaților “, al căror număr variază în funcție de mărimea familiei, și care sunt de fapt executanți direcți ai operațiunilor ilicite.
Organizațiile criminale profesioniste , alcătuite din adevărați profesioniști ai crimei la comandă, specializați în una sau mai multe tipuri de acțiuni criminale ( traficul de mașini furate, de băuturi, țigări și asasinări de persoane, jafuri bancare, trafic de droguri, falsificări de monede și cărți de credit etc.);
Organizații criminale etnice , care acționeaza atât la nivel național cât și la nivel internațional, realizând o serie de acțiuni ilegale și criminale extrem de diverse. Deși aceste organizații sunt alcătuite pe principii etnice, ele reușesc să penetreze pe teritoriul altor state (cum sunt, de pildă, societățile secrete criminale chineze sau japoneze, grupurile criminale haitiene sau jamaicane etc.);
Organizații criminale teroriste , care sunt constituite și structurate pe principii politice, entice, religioase, rasiale etc. și care acționează, nu de puține ori, în cooperare cu organizațiile criminale sau cele aparținând “gulerelor albe”. De multe ori, sub paravanul unor pretinse revendicări și motivații politice se regăsesc aici reprezentanții crimei organizate, care încearcă să treacă treptat drept teroriști politici pentru a obține un tratament sancționatoriu diferențiat sau să evite extrădarea (cum este, de pildă, “Brigăzile Roșii, care au puternice și intime legături de colaborare cu “Mafia” și “Camora”). Crima organizată și terorismul au devenit în prezent o activitate care rulează mari mijloace financiare, realizând profituri uriașe de pe urma sabotajelor, deturnărilor de avioane , traficului ilicit de arme și droguri etc.
Preocuparea actuală cea mai stringentă a tuturor statelor este acea de a anihila
organizațiile criminale. S-a pus astfel problema eficacității formidabile a cartelurilor crimei organizate. De unde vine aceasta eficacitate? Răspunsul la această întrebare îl constitue faptul că aceste organizații combină trei metode de organizare care , până aici, se excludeau reciproc.
Astfel, un cartel criminal este mai întâi o organizație economică, financiară, de tip capitalist, structurată după aceiași parametrii de maximalizare a profitului, de control vertical și de productivitate, indiferent că este o societate multinațională industrială, comercială sau bancară legală obișnuită.
În același timp, cartelul se caracterizează printr-o ierarhie militară. Violența este la baza oricarei organizații criminale, o violență adesea extremă, supusă în întegime voinței de acumulare monetară, dominării teritoriale si cuceririi de piețe.
Al treilea mod de organizare la care face apel organizația criminală este înrudirea de clan, structura etnica. Acest al treilea mod, formarea sociala etnocentrica, este exclusă de celelalte doua formațiuni sociale menționate, ierarhia militară și formațiunea capitalistă. Ori, și aici, cartelul criminal depășește contradicția, crează simbioză.
Fiecare din cele trei moduri de organizare – capitalist, militar și etnic – posedă eficacitatea sa proprie și de temut.
Scopul fundamental al organizațiilor criminale este fără indoială obținerea de profituri cât mai mari. Rata profitului provenit din activitățile crimei organizate este atât de înaltă încât puține afaceri legale pot concura cu aceasta.
Posibilitatea organizațiilor criminale de a institui “monopoluri” locale prin eliminarea fizică a concurenței îi conferă un avantaj extraordinar la stabilirea prețurilor.
Având capacitatea de a folosi strategii de afaceri solide care cuprind diversificarea activității și exploatarea noilor piețe, termenul de crimă organizată tinde să fie înlocuit cu cel de “afaceri criminale”sau “industrie criminală”.
Ceea ce este infricoșător este faptul ca acest “virus” a atins cote maxime atât în lume cât și în țara noastră. România a devenit o “piață” de viitor pentru mafie. Organizațiile mafiote române se disting prin amplitudinea violenței cu care se săvârșesc actele criminale, uneori mult mai dură decât în țările unde activitatea criminală este bine dezvoltată.
CAPITOLUL VI
MODALITĂȚI ȘI FORME DE MANIFESTARE A CORUPȚIEI ȘI
CRIMEI ORGANIZATE ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA
Dispariția comunismului în țările est-europene, între care și România , a fost însoțită de dezintegrarea vechilor structuri politice, economice, juridice și administrative, dominate de centralism, birocrație, conformism și imobilitate. Treptat, au început să fie create premisele pentru trecerea la societatea civilă și statul de drept, la economia de piață liberă și concurențială și la orientarea acțiunilor și comportamentelor sociale și individuale pe bază de raționalitate, eficiență și profit.
Societățile traversate de accentuate procese de schimbare și transformare se confruntă cu multiple probleme de devianță, criminalitate și corupție, care ating nivele alarmante în țările eliberate de regimul totalitarist, cum este cazul și României.Corupția, actele de fraudă și înșelăciune, afacerile și tranzacțiile ilicite capătă o periculozitate sporită, fiind alimentate de criza economică pe care o cunosc aceste societăți și de lipsa de coerență legislativă ori de eficiență a mecanismelor și instituțiilor puterii, incapabile să asigure cadrul politico-juridic adecvat realizării tranziției și reformei.
Perioadele anomice sunt cele mai propice pentru amplificarea tendințelor de devianță și criminalitate. Din acest motiv societatea românească cunoaște, în prezent, o recrudescență a delictelor și crimelor comise prin violență și agresivitate contra persoanei si patrimoniului, precum și o multiplicare, fără precedent, a actelor de corupție care, dincolo de încălcarea normelor și valorilor legitime și de prejudiciile morale și materiale pe care le produc, au efecte negative asupra structurii și stabilității grupurilor și instituțiilor sociale, perturbând considerabil ordinea socială și normativă a ansamblului social.
Astfel pentru mulți indivizi și chiar categorii de persoane libertatea căștigată prin Revoluție a însemnat în fapt conturarea unor posibilități facile de săvârșire a unor infracțiuni, cu un înalt grad de violență și cu moduri de operare deosebită, ori pentru înavuțire rapidă prin speculă, contrabandă, trafic de valută falsă, furt de autoturisme, trafic de droguri, corupție și șantaj.
In același timp, perioada de tranziție în care se află România, de la Revoluția din Decembrie 1989, atestă indubitabil că, organizații criminale din străinătate caută legături în rândul infractorilor autohtoni și a unor oameni de afaceri dispuși a face compromisuri onoroase, astfel încât actele de contrabandă, traficul de droguri, prostituția, afacerile cu autoturisme furate, spălarea banilor, penetrarea sistemului financiar-bancar, plasarea de valută falsă, introducerea ilegală în țară a unor mari cantități de deșeuri toxice precum și transferurile ilegale de capital în străinătate să dobândească un caracter cât mai organizat și o dimensiune absolut internațională.
În peisajul criminalității generale, în mod deosebit al celei din domeniul economico-financiar se detașează CORUȚIA, fenomen extrem de nociv, quasigeneralizat în mai toate structurile sociale și care, ca un adevărat cancer, afectează grav deșfășurarea normală a procesului de tranziție, pentru că actele de corupție stau la baza multor tranzacții comerciale ilegale care distrosionează activitatea normală a instituțiilor publice și pun în pericol, în ultimă instanță chiar siguranța națională.
Corupția începe cu ascunderea sau deformarea realității, pentru a obține anumite rezultate la care nu se poate ajunge promovând adevărul, continuând cu introducerea sistemului clientelei preferențiale, urmată de darea și primirea de foloase patrimoniale sau de orice natură, fie că sunt cuvenite sau necuvenite.
Instrumentarea faptelor de corupție de către lucrătorii de poliție și specialiștii din cadrul Parchetului este dificilă datorită faptului că infracțiunile care concură la producerea actului în sine nu se reclamă sau sunt reclamate foarte rar, ceea ce presupune desfașurarea unei ample activități de către oamenii legii în vederea descoperii acestora.
Astfel, în 2001 lucrătorii Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au documentat și au instrumentat un număr de 257 de infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege, iar în anii următori, respective 2002 și 2003, evoluția fenomenului de corupție s-a caracterizat printr-o creștere într-un ritm extrem de ascendant. Astfel, în 2002 s-au produs 822 de asemenea fapte, cu 565 mai multe ca în anul 2001, iar în anul 2003 au fost săvârșite 1074 de infracțiuni, cu 1741 mai multe ca în anul 2001 și 182 mai multe decât în 2002.
Sursa : Poliția Municipiului Constanța
Practic în această perioadă au fost cercetate pentru infracțiuni de corupție 656 de persoane de diferite categorii sociale și cu o pregătire profesională diversă. Astfel:
– în anul 2001 au fost cercetate 75 de persoane pentru săvârșirea unor fapte de corupție;
– în anul 2002 numărul persoanelor cercetate pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție a crescut, ridicându-se la 315;
– în anul 2003 au fost cercetate pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție 266 de persoane.
În ceea ce privește infracțiunile de corupție săvârșite în județul Constanța, în anul 2003 s-a constatat o creștere alarmantă a acestora față de anii precedenți, având în vedere că polițiștii împreună cu procurorii au cercetatat în 2003:
– 116 de infracțiuni de luare de mită, spre deosebire de anul 2002 când au fost constatate 103, iar în 2001 au fost cercetate 58 de infracțiuni;
– 243 de cazuri de dare de mită, spre deosebire de 2002 când numărul acestora a fost de 192, iar în 2001- 57 de cazuri;
– 94 de cazuri de primire de foloase necuvenite, spre deosebire de 2002 când au fost constatate 34 de cazuri, iar în 2001 numai 3 cazuri;
– 42 de cazuri de trafic de influență, în anul 2002 fiind constatate 36 de cazuri, iar în 2001- 25 de cazuri.
Sursa : Poliția Municipiului Constanța
Iar numai în primele două luni ale anului 2004, au fost constatate 23 de infracțiuni de corupție dintre care: 11 de luare de mită, 9 de dare de mită și 3 de trafic de influență, fapte care au fost comise de funcționari publici, medici, profesori, studenți, oameni de afaceri ori polițiști.
A fost documentată, astfel, activitatea infracțională a medicului Caraiani Nicolae,de la Spitalul Orășenesc Cernavodă, care a fost prins în flagrant în timp ce a pretins și a primit de la un bolnav, pentru a-i asigura un tratament corespunzător, suma de 2 milioane lei, anterior medical solicitând bolnavului încâ 3 milioane lei.
Corupția se manifestă și în mediul bancar, unde polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au documentat activitatea infracțională a lui Curescu Victor, fost director la Banca Română de Dezvoltare Mangalia, care a pretins și a primit de la un catățean, administrator al unei societăți comerciale, suma de 25 milioane lei și un set de oale Zepter, pentru a-i facilita acordarea unei linii de credit în valoare de 450 milioane lei.
Așa cum este bine cunoscut, corupția se manifestă și la nivelul serviciilor publice. Această afirmație este dovedită și prin cazul instrumentat de ofițerii din cadrul serviciului de Investigare a Fraudei, în cadrul căruia a fost documentată activitatea infracțională a numitei Popescu Camelia, funcționar public în cadrul Consiliului Județean Constanța, care în perioada 2000-2002, prin falsificarea mai multor adeverințe de salarizare întocmite pe numele unor colegi de serviciu, ștampilate prin “bunăvoința” secretarei Consiliului Județean, care a primit pentru acest “serviciu” mai multe atenții de la învinuită, a obținut în nume propriu sau în numele altor persoane interpuse, mai multe credite de la Banca Română de Dezvoltare și Banca Comercială Română- filiala Constanța, în valoare de peste 600 milioane lei.
Ceea ce este însă îngrijorător este faptul că nici politiștii nu sunt ocoliți de flagelul corupției. În ultima perioadă de timp Comanda Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța a luat măsuri ferme împotriva unor cadre care au încălcat legea și au comis fapte de corupție, dovedind astfel un comportament incompatibil cu calitatea de polițiști.
Astfel, agent Gospodaru Răzvan și agent principal Mirică Cosmin, ambii din cadrul Poliției orașului Basarabi, care au pretins și primit de la doi cetățeni sume de bani pentru a nu le reține permisele de conducere, au fost arestați preventiv. Tot pentru luare
de mită, în urma unui autodenunț adresat de o persoană Poliției municipiului Constanța, a fost pusă în mișcare la data de 6.02.2004, de către Secția teritorială Constanța a PNA acțiunea penală sub aspectul infracțiunilor de corupție împotriva agentului Moldoveasnu Daniel și agentului Sarali Nicolae, precum și agentului principal Roșu Bogdan, pentru care Secția teritorială Constanța a PNA a început la data de 14.02.2004 cercetările cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunii de acte de corupție prin primirea de către primii doi a sumei de 1 milion lei de la un cetățean și, pentru cel de-al treilea, a sumei de 850 dolari SUA, pentru a-i facilita denunțătorului procurarea unui certificate de înmatriculare și a unei cărți de identitate necesare unui autoturism de proveniență străină.
Un alt fenomen care afectează grav societatea românească aflată în tranziție îl reprezintă cel al crimei organizate care înglobează fapte cu un grad de pericol social deosebit, care nu se comit niciodată de oameni nevoiași, aflați în disperarea sărăciei, ci dimpotrivă, făptuitorii sunt oameni bogați, puternici, fără scrupule și fără prejudecăți. Rareori mobilurile unor asemenea fapte constau în obținerea imediată de bunuri și valori, pentru că, de regulă, cei care organizează și conduc crime de anvergură urmăresc cucerirea unei anume puteri și poziții în comunitatea din care fac parte, pentru ca, mai apoi,în baza acestei puteri și poziții, să vină profitul.
Ținta primordială a grupărilor criminale este aceea de a face inoperante, ineficiente și chiar de a paraliza structurile statului abilitate să efectueze controlul social și să lupte împotriva lor, scop pe care îl ating prin coruperea, acapararea sau subordonarea unor înalți funcționari publici din administrație, poliție, justiție, finanțe, bănci și servicii de informații, prin intermediul cărora influențează sau detrmină luarea, neluarea sau modificarea deciziilor economice, juridice și chiar politice.
De altfel, multe dintre cazurile instrumentate în ultima perioadă de poliția română evidențiază fără nici un dubiu că structurile mafiote au beneficiat și beneficiază de protecția unor magistrați, polițiști, inspectori financiari, lucrători vamali și alți funcționari publici aflați în conducerea diverselor instituții ale statului, protecție care este dificil de demolat, iar cei în cauză sunt aproape imposibil de tras la răspundere penală din cauza absenței sau imperfecțiunii sistemului legislativ, a lipsei mijloacelor tehnice moderne de urmărire și probare a activităților de tip mafiot.
Cu privire la principala formă de manifestare a crimei organizate-traficul de droguri- se poate afirma că România, datorită poziției sale geografice și a conflictelor militare din fosta Iugoslavie, a devenit un segment important al “Rutei Balcanice” de traficare a drogurilor.
Dintr-o țară exclusiv tranzitată în anii anteriori, țara noastră este în prezent și teritoriu de depozitare, unde drogurile sunt introduse, în special, prin frontiera de sud, apoi se stochează pentru diferite perioade de timp,iar în final sunt redistribuite spre diferite țări. De asemenea se constată un consum tot mai mare de droguri, în special de către minori și tineri, fapt ce a determinat luarea unor măsuri speciale de organismele abilitate.
În cursul anilor 1995-2002 au fost descoperite la nivelul județului Constanța 256 de cazuri de trafic ilicit de droguri, dar și de consumuri, fiind implicate 556 de persoane, din care 194 cetățeni români, fiind totodată confiscate importante cantități de droguri(hașiș, heroină, cocaină etc.)
Situația descoperirilor de droguri în România, în ultimii ani, se prezintă astfel¹:
Din analiza informațiile existente cu privire la traficul de droguri din țara noastră se pot trage, în principal următorarele concluzii :
– România prezintă interes din ce în ce mai mare pentru rețelele de traficare a hașișului din Africa și a cocainei din America de Sud spre Europa Occidentală;
– o parte din drogurile care intră în România rămân în țară și sunt vândute în cantități mici, dar în cea mai mare parte tot unor cetățeni străini;cantitățile mari sunt vândute în țăriel de consum puternic;
– în ceea ce privește consumul de droguri, în afara persoanelor străine , au început să folosească asemenea substanțe și cetățenii români, în special prostituatele, tinerii din licee, studenții, o parte ajungând la acel grad de dependență care îi obligă să apelezeze la unitățile medicale.
În Portul Constanța au fost descoperite trei containere în care se aflau aproximativ 11 tone de hașiș venite din Africa, în documente figurând ca marfă de porumb și ceai.Două din containere erau destinate firmei “RIMPEX” S.R.L. din România al cărei patron era cetățeanul olandez J.R., iar al treilea, unei firme din Slovacia.
Un fenomen explosiv manifestat imediat după decembrie 1989, care în ultima perioadă a căpătat un aspect tot mai organizat, îl constitue prostituția și proxenetismul.
¹Bari Ioan, “Probleme globale contemporane”, Editura Economică, 2003
Evoluția alarmantă a prostituției, în special în rândul minorelor, în unele cazuri prin
șantaj și determinare forțată s-a extins în afara granițelor țării, existând pericolul transmiterii unor boli venerice și chiar Sida.
Cu ocazia cercetărilor desfășurate de către organele de poliție precum și în urma sesizărilor din partea unor părinți, a rezultat că unele tinere, multe din ele minore, nereușind, după terminarea studiilor să se încadreze în muncă, au căzut victime unor ”întreprinzători” care le-au racolat și încântat oferindu-le deplasări în străinătate pentru a câștiga bani din prestarea de diverse servicii cum ar fi:balerine, menajere, ospătare etc. În realitate, după ajungerea la destinție, fiind lipsite de posibilități materiale de întreținere sau reîntoarcere în țară, o mare parte din fete au fost constrânse ori determinate să accepte”sfaturile ” proxeneților și patronilor de a practica prostituția în beneficial acestora.
Astfel, cetățeanul german K.D. a format o filială sub acoperirea firmei “STAR C & K IMPEX” SRL Constanța și recruta tinere în vederea practicării prostituției în Germania. Având în vederea amploarea, complexitatea și noutatea cazului s-a reușit documentarea activității din România.Cercetările efectuate la firma cetățeanului german au reliefat faptul că acesta a infracționale și prinderea în flagrant a acestuia când încerca să părăsească țara însoțit de 7 tinere început operațiunea în numele acestei societăți fără să fi efectuat vărsământul capitalului subscris. Cel în cauză a fost arestat pentru comiterea infracțiunilor de prxenetism, fals,uz de fals, înșelăciune.
O altă modalitate de manifestare a crimei organizate o constitue furtul de autovehicule și traficul internațional de autoturisme furate. Această activitate a luat o amploare deosebită și vizează îndeosebi furtul autoturismelor de lux din Occident, ce sunt valorificate apoi npe diferite filiere, în care infractorii români au început să-și facă prezența tot mai simțită și activă în rețelele italiene, germane, poloneze și bulgare de hoți și traficanți.
Până în prezent Poliția Română¹ a descoperit 104 de rețele transnaționale, compuse din 630 de traficanți(italieni, germani, polonezi, bulgari, unguri, arabi și români) fiind indisponibilizate peste 3500 de autoturisme furate.
Pe linia combaterii traficului illegal de autoturisme a fost depistat grupul format din U.P., cetățean german, P.D.D. și B.H.C. , cetățeni bulgari care au traficat autoturisme furate din Germania și Cehia spre Bulgaria , fiind arestați și trimiși în judecată.
În contextul creșterii și diversificării criminalității internaționale cu caracter economico-financiar, falsul de bani și alte titluri de valoare, precum și traficul cu astfel de mijloace de plată contrafăcute sau falsificate, cunosc o recrudescență îngrijorătoare, motiv pentru care toate polițiile din lume precum și serviciile specializate din sfera bancară sunt în continuă alertă, căutând permanent noi modalități de contracarare a fenomenului.
Radiografia infracțiunilor de fals instrumentate de poliția judiciară română, corelarea datelor și informațiilor obținute pe diferite canale, atestă faptul că, și în Constanța s-au organizat și acționează pe principii mafiote, rețele de traficanți, obiectul acestora fiind aproape în exclusivitate procurarea de valută falsă.
Pe raza stațiunii Eforie Nord s-a realizat prinderea în flagrant a lui C.A.I. care încerca valorificarea a 56 bancnote a 100 de dolari falși.
Pericolul cerșterii traficului cu monedă falsă se datorează în primul rând introducerii în România de către firmele particulare a unui număr mare de fotocopiatoare color , care reprezintă cea mai importantă posibilitate de falsificare a bancnotelor prin reproducerea aproape perfectă, cu ajutorul fascicolului laser, a mijloacelor de plată.
ASPECTE CONCLUSIVE ȘI PERSPECTIVE DE ABORDARE A FENOMENELOR CORUPȚIEI ȘI CRIMEI ORGANIZATE
Confruntată cu un amplu proces de integrare globală sau chiar mondială, Societatea Internațională se vede pusă în fața unei dificultăți fără precedent, anume a proliferării fenomenului criminal sub toate aspectele și formele sale cărora, marile viziuni integratoare nu au reușit nici măcar să le găsească un suport explicativ plauzibil, fiind departe de a oferi răspunsul soluționatoriu.
Procesul evolutiv al societăților contemporane, relevă faptul că în ciuda intensificării măsurilor și intervențiilor instanțelor specializate în exercitarea controlului social împotriva faptelor care prezintă caracter delincvent și criminal, în multe țări se constată o recrudescență și chiar o multiplicare a delictelor comise cu violență și agresivitate, dar cu predilecție a celor din sfera economică, financiar-bancară și politică, precum frauda, șantajul, mita și corupția.
Întrucât sunt comise prin violență și corupție și tind să se transforme prin intensiatea și periculozitatea sporită într-un factor de instabilitate și insecuritate individuală, grupală ori chiar instituțională, aceste delicte sunt asociate, pornind reciproca presupunere, cu cele de crimă organizată, terorism și subminare a economiei și puterii de stat care constiutue apanajul subculturilor violenței și crimei profesionalizate.
Având în vedere, condiționarea specifică a fiecărei societăți, care determină cauze proprii ale genezei, amplorii, intensității, propagării și mai ales ale evaluării fiecărui delict, fie el de corupție sau orice altă formă de acțiune a organizațiilor criminale, lucrarea de față, prin prezentarea sub forma unei “fresce” a principalelor modalități de exprimare a criminalității endemice(ale anumitor cazuri de corupție)și mondiale (a crimei organizate) dorește să reliefeze necesitatea stringentă a căutării unor soluții ce nu pot, sub nici o formă, sub rezerva restrictivității să îmbrace forme plurivalente și interdisciplinare, tocmai datorită cauzalității și condiționării multiple a fenomenului criminalității.
Am urmărit cu predilecție să arătăm că analiza formelor de corupție (ca formă a criminalității) și a celor de crimă organizată nu pot face abstracție de abordarea lor sociologică, întrucât sociologia are principalul merit de a plasa respectivele fenomene într-un amplu context situațional spre a învedera cauzele, formele de manifestare și suportul motivațional care determină prefigurarea scopului și a mijloacelor de acțiune.
Astfel, corupția, acest fenomen social cu multiple implicații și consecințe antisociale poate fi considerată din perspectiva sociologică, ca îndeplinind cu succes funcția de barometru al maturității democratice al unei societăți, deoarece prin măsurarea nivelului legalității, moralității și normalității acesteia, reflectă starea de anomie sau de dezechilibru normativ și moral care o concretizează. Prin aceasta Sociologia se distinge de criteriul normativului penal și de interpretările cu caracter criminologic ori politologic, care pun accent exclusiv și cazuistic pe sancțiuni, identificarea făptuitorului și a vinovăției acestuia, respectiv pe explicații de ordin politico-social.
De aceea am considerat că pornind de la dificultățile întâmpinate în definirea actelor de corupție și crima organizată ; parcurgând variatele forme de corupție întâlnite în diversele societăți; și ajungând la concluzia că asistăm la o internaționalizare a criminalității prin intermediul crimei organizate, este necesară o viziune integratoare care să arate aspectele de ordin diferențiatoriu ce țin de propria etiologie comportamentală, individuală ori organizațională(corporatistă), determinate la rândul lor de criterii istorice, culturale, normative și de ordine socială existente la un moment dat într-o societate, precum și de o serie de interese politice și sociale care nu cunosc limitări de ordin spațial ori temporal.
Pe această ordine de idei susținem că deși nu este o invenție a societății moderne, fiind strâns legată de evoluția indivizilor, grupurilor, organizațiilor și societăților și, reprezentând prin aceasta o permanență umană, corupția cunoaște în zilele noastre o magnitudine inexplicabilă, tocmai pentru că, alimentând crima organizată reușesc împreună să elaboreze un sistem atitudinal și acțional întemeiat pe raționalitate, asemeni structurilor instituționale capitaliste.
Astfel dispunând de o structură ierarhică, de un întreg aparat de proliferare a violenței și de modalități proprii de permasiune, organizațiile criminale folosesc corupția ca principal instrument de atingere a scopurilor lor ilegale, ce urmăresc prin maximizarea profiturilor și prin sprijinul autorităților publice învestite să exercite controlul social, să se transforme în adevărate industrii criminale, manifestând totodată și o atitudine de sfidare la adresa societății internaționale.
Evident, nu putea fi exclusă analizei cea mai nocivă formă pe care o îmbracă fenomenul corupției, anume aceea săvârșită de persoanele care abuzează de rolul lor public, ori de funcția exercitată în cadrul unei instituții, fără a conștientiza că prin aceasta contribuie, dincolo de alte aspecte cu impact social negativ, la instaurarea unui adevărat “simptom al instabilității etatice”.
Realul pericol este dat deci de implicarea factorilor publici de decizie în activitățile criminale, care în dorința de a promova pe orice cale propriile interese materiale ori morale, ori de înlesnire a ocupării unor poziții sociale privilegiate, recurg cel mai frecvent, la încălcarea îndatoririlor ce decurg din exercitarea statutului social atribuit sau căștigat, prin interferarea sferei publice cu cea privată, adică prin nimic altceva decât adoptarea unei atitudini coruptibile care încurajează instaurarea progresivă a crimei organizate.
Însă existența corupției presupune alături de elemental corupt și pe cel corupător, exercitat în majoritatea cazurilor de indivizi, grupuri ori organizații corporatiste care urmăresc a-și atinge propriile scopuri fâcănd apel nu la prescripțiile normative existente la un moment dat într-o societate, ci la resursele financiare ori de altă natură materială de care dispun.
Apar astfel acele forme de corupție economică sau cele săvârșite de clasa privilegiată numită sugestiv a “gulerelor albe ”cărora le-am rezervat o analiză detaliată determinată atât de implicațiile negative de ordin macro-social, cât și de costurile sociale și economice extreme de ridcate pe care le presupun, generând astfel și consecințe negative de ordin macro-economic.
Manifestându-se sub dublu aspect -împotriva și în numele unei corporații- infracțiunile comise de așa numitele “gulere albe ”, adică de funcționari ai unor companii industriale, comerciale ori bancare, beneficiază prin intermediul elementului coruptiv de “largul și generosul “ concurs al reprezentanților puterilor executive, judecătorești, politice și chiar sindicale(adică al aceleiași breșe), în virtutea promovării unei culture specifice criminogene în cadrul căreia comportamentele reproșabile, indezirabile social și supuse aprobiului public, se bucură de o apreciere și o aderenă adecvată deoarece promovează genul specific de interese corporative.
Este supus astfel atenției în cadrul lucrării prin această subcultură delincventă corporativ-criminogenă, elementul distinctiv care pune în opoziție conceptul de devianță organizaționlă cu cel de devianță individuală. Astfel devianța organizațională poate atinge nu numai entitățile corporatiste, ci și pe cele care sunt însărcinate să desfășoare controlul social, cultura crimiogenă reflectându-se în acest caz prin modelele particpării, capturării sau dominării respectivelor agenții de control social, utilizând în acest sens cea mai eficientă pârghie, fără a ține cont de vădita sa ilegalitate, anume corupția.
Este motivul pentru care pornind de la indisolubila legătură existentă între acest fenomen și existența naturii umane, ori a unei societăți, cvasi-totalitatea concluziilor emerg al considera un element imanent, propriu vieții sociale, fără de care aceasta nu ar mai fi putut cunoaște actuala evoluție. Un rol important în propagarea fenomenului corupției îl are în acest sens și societatea civilă care fie că tolerează ori sprijină săvârșirea respectivelor acte, fie că adoptă o atitudine pasivă și indiferentă, permițând treptat formarea așa numitei “mari corupții”, a cărei combatere necesită o nouă dimensiune valorizatoare a luptei, un nou suflu instituțional exprimat printr-o nouă vigoare și un eficientism praxiologic.
Așadar până recent un fenomen endemic, flagelul corupției, prin acoperirea vieții sociale la scară planetară, deși are consecințe sociale distructive și ireversibile indiferent de măsura sancționatorie adoptată, a devenit un “fapt social” inerent activității umane, fundamentate chiar pe raționalism.
Nu putea scăpa atenției nici faptul că în prezent corupția este amplificată de acte de terorism și crimă organizată, comise cu scopul de a inspira stări anxientale și de frustrare în rândul opiniei publice;dar și de o serie de crime și delicate ce violează drepturile și libertățile individuale.
Se constată astfel că alături de violența primitivă, ocazională, pasională sau utilitară are loc o amplificare și proliferare a violenței specifice crimei organizate și organizațiilor criminale profesioniste care conduc la o adevărată instituționalizare a violenței și a criminalității la nivelul diferitelor societăți, state și națiuni, ce reclamă noi forme de prevenire , combatere și neutralizare, chiar de anvergură internaționlă.Aceste organizații criminale de tip formal, a căror structură fondată pe raționlitate, repartiție a statusurilor ilegitime, și respectarea unor norme, și care manifestă o predispoziție în utilizarea forței, crimei și corupției, au o finalitate bine prestabilită , anume obținerea unui profit maximal, utilizând în acest scop un sistem complex de pârghii și instrumente la care accesul este extrem de facil datorită caracterului lor transnațional.
Utilizând de această “calitate profesională ” a folosirii violenței, organizațiile criminale adoptă adevărate “coduri morale proprii” care ajută la stabilirea conformismului și a previzibilității , precum și o serie de sancțiuni care folosesc la mențienerea și supraviețuirea organizației.
Indiferent că au o orientare de tip mafiot, profesionistă, etnică sau teroristă, toate aceste grupări criminale, care diferă ca tradiție și valori consecrate, și în ciuda diverselor conflicte dintre diferitele mici grupuri interne, care au măcinat constant structurile lor organizatorice, au continuat să aibă o evoluție expanisonostă , ajungând să influențeze ori chiar să controleze administrația, poliția, justiția, economica și politica, afectând în mod serios bazele ordinii sociale.
Sprijinindu-se întotdeauna pe cele mai prductive metode conspiraționiste, alimentate prin posibilitatea coruperii sub orice formă a înalților demnitari ai unor state, organizațiile criminale s-au implicat chiar și în desfășurarea unor activități aparent sau vădit legale spre a-și asigura “cele mai eficiente mijloace de acoperire” a delictelor săvârșite.
Comunitatea Internațională a fost pusă în fața unei “economii subterane ”de mare anvergură, caracterizată prin infiltrarea piețelor ecoomico-financiare de către structurile criminale , în încercarea acestora de a prelua controlul asupra unor importante sectoare economice interne și internaționale. Procesul extrem de vast înglobează tranzacții financiare mondiale în continuă creștere, din care doar o mică parte par a fi operațiuni de comerț licit.
Transnaționalizarea celor mai imporatnte sectoare bancare, alături de eliminarea restricțiilor și a controlului asupra investițiilor străine, precum și a plasării capitalului speculativ ce garantează anonimatul investitorilor, toate susținute de o dezvoltare a societății informaționale în materie financiară, constituie parte din cei mai importanți factori ce determină creșterea acestei imense mase monetare speculative. Amploarea acestui fenomen cât și complexitatea lui sunt de natură să descurajeze orice încercare de control statal și crează condițiile optime de plasare a banilor proveniți din afaceri ilicite precum : traficul de droguri, arme, carne vie, cu autoturisme de lux furate, escrocherii, camătă, taxă de protecție, etc.
Crima organizată astfel în ultimii ani are o extindere și o diversificare continuă, devenind o trăsătură caracteristică vieții contemporane datorită succesului său de a transforma spațiul mondial într-o piață de viitor extrem de prosperă, prin care să-și asigure o existență similară cu cea a înseși omenirii.
Susținerile teoretice din această lucrare îmbracă o notă de complementaritate cu abordarea practică, multe din concluziile trasate rezultând din analiza efectuată asupra fenomenelor de corupție și crimă organizată din județul Constanța. Analiza a inclus diferite forme de manifestare a corupției și crimei organizate, fără să ocolească traficul și consumul de droguri, o anumită sferă a criminalității transfrontaliere, adică mai exact noile tendințe manifestate în contextul actual de evoluție al unui județ cu potențial economic deosebit cum este Constanța, în general, dar care ne conduce, în subsidiar, la determinarea evoluției corupției și crimei organizate pentru o societate care parcurge multiple faze tranzitorii.
“Marea corupție” și “marea crimă organizată ” reprezintă în acest început de mileniu “piatra de temelie ” a degenerescenței cu care este obligată să se confrunte orice individ, grup, societate, dar lucrul cel mai grav întregul mapamond.
Pusă în fața unui fapt împlinit, comunitatea internațională de interese, trebuie să conștientizeze că atât dezvăluirea cauzelor fenomenelor delincvente cu caracter transnațional, cât și aflarea celor mai oportune și optime soluții în vederea dacă nu a eradicării, măcar a combaterii și limitării acestor fenomene, își pot demonstra eficiența numai printr-un efort sincronizat al tuturor statelor membre, ceea ce presupune automat un sincronism investigațional interdisciplinar de factură sociologică, juridică, psihologică, antropologică și politologică.
Necesitatea este determinată mai ales de faptul că în noul context al realității politico-judiciare-globale, crima organizată apare nu numai ca o provocare la adresa legiuitorilor, determinăndu-i să identifice noi forme de combatere prin intermediul normativului penal, dar și la adresa doctrinelor sociologice, juridice, politologice ori de orice altă natură, determinându-le să reflecteze asupra naturii cauzelor care o generează, gravității și particularității acțiunilor criminale sau coruptibile săvârșite de asociațiile de infractori, pentru a sugera noi modalități specifice și eficiente de luptă.
Considerăm că numai printr-un astfel de model de acțiune comună și emergentă va putea fi abordată o reușită a activității de organizare și funcționare democratică a înstituțiilor de organizare și funcționare democratică a instituțiilor etatice care să garanteze exercitarea nestingherită a drepturilor și libertăților individuale, scopul și dezideratul unic al oricărei societăți.
BIBLIOGRAFIE
1. Amza Tudor, “Conotații criminogene și noi riscuri pentru ordinea publică”,
București, Editura Lumina-Lex, 1997
2. Amza Tudor, “Criminologie teoretică –teorii reprezentative si de politică
criminologică”, București, Editura Lumina-Lex, 2000
3. Banciu Dan, “Control social si sancțiuni sociale”, București, Editura Victor,
1998
4. Banciu Dan, Rădulescu Sorin, Teodorescu Vasile, “Tendințe actuale ale crimei
și criminalității în România”, București, Editura Lumina-Lex, 2002
5. Banciu Dan,”Corupția în societatea românească postrevoluționară în perspective
normativă și sociologică”, Revista Sociologia Românească,nr.4,p369,1993
6. Bari Ioan,”Probleme globale contempoprane”,Editura Economică,2003
7. Belli Nicolae,”Corupția la români în perioada de tranziție”,Institutul Național de
Cercetări Economice,1999
8. Buneci Petre, Butoi Ioana, Butoi Tudorel, “Sociologie juridică și devianță,
specială”, București, Editura Fundației România de Mâine, 2001
9. Cârlig Ion,”Particularități ale crimei organizate în Dobrogea”, Editura Sanșa, 2003
10. Ciobanu Ion,”Caracteristicile crimei organizate”,Revista Națională de Drept,nr.7,
2001
11. Ciobanu Ion,”Ce este crima organizată?”,Revirta Națională de Drept,nr.6,2002
12. Cioclei Valerian, “Manual de criminologie”, București , Editura All Beck, 1998
13. Coleman J.W., Cressey Donald,”Social Problems”,New York,Harper&Row
Publishers,1990
14. Cressey Donald, “Criminal Organisation”, London Pengvin, Books, 1982
15. Dobrinoiu Vasile,”Corupția în drept penal”,Editura Romfel,1993
16. Durkheim Emile, “Regulile metodei sociologice” , Iași, Editura Polirom, 2002.
17. Ferrault Gilles, “Dicționar de sociologie”, Iași, Editura Polirom, 1998.
18. Henslin James, “Social Problems”, New Jersey, Prentice Hall, 1990
19. Miclea Damian,”Cunoașterea Crimei Organizate”, Ploiești,Editura Pygmalion,
2001
20. Nistoreanu Gheorghe, Boroi Alexandru, “Drept penal.Partea specială”,
București, Editura All Beck, 2002.
21. Nistoreanu Gheorghe, Păun Costică,“Criminologie”, București, Editura Europa
Nova, 2000.
22. Ogien Albert “Sociologia devianței”, Iași, Editura Polirom, 2003
23. Pitulescu Ion,”Al treilea război mondial,Crima organizată din România”,București,
Editura Național, 1997
24. Rădulescu Sorin, Banciu Dan, “Sociologia crimei si criminalității”,
București, Editura Sansa, 1996
25. Rădulescu M. Sorin, “Sociologia devianței – teorii, paradigme, arii de
cercetare”, București,Editura Victor, 1998
26. Rădulescu M. Sorin, “Devianță, criminalitate si patologie socială”, Editura
Lumina- Lex, 1999
27. Rădulescu M Sorin, Banciu Dan, “Corupția și crima organizată în România”,
București, Editura Continent XXI, 1994
28. Rădulescu M. Sorin,”Fenomenul de corupție ca tip de inovație socială în contextul
stării anomice care caraterizează tranziția în România”,Revista Sociologia
Românească, Nr.4,1993
29. Sandu Dumitru, “Spațiul social al tranziției”, Iași, Editura Polirom, 1999
30. Sandu Florin, “Contrabanda și crima organizată”, București, Editura Național,1997
31. Selagea Petru, “Sociologie juridica si metodele ei de cercetare”, București
Editura Univesității Titu Maiorescu, 2003
32. Stăiculescu Ana-Rodica,” Sociologie juridică .Metodologie, metode și tehnici
de cercetare”,Editura Libri Maris, Constanța, 2001
33. Stăiculescu Ana Rodica,Jitcov Daniela, “Sociologie”, Constanța, Editura
Ovidius University Press,2003
34. Stănoiu Rodica, “Criminologie”, București, Editura Oscar-Print, 1998.
35. Stănoiu Rodica, Brezeanu Ortansa, Dianu Tiberiu “Tranziția și criminalitatea”,
București, Editura Oscar-Print, 1994
36. Teodorescu Vasile, Banciu Dan, Rădulescu Sorin, “Criminalitatea în
Romania in perioada de tranziție”, Editura Lică, 2001
37. Vlăsceanu Lazăr, Zamfir Cătălin, “Dicționar de sociologie”, Editura Babel
București, 1998
38. Voicu Costică, ”Banii murdari și crima organizată ”, Editura Artprint,1995
39. Zeigler Jean,”Seniorii crimei”, Editura Antet, 1998
40. Zidaru Petrache, “Legi anticrimă commentate și adnotate”, Editura Didactică și
Pedagogică, 2003
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Portretul Sociologic al Coruptiei Si Al Crimei Organizate (ID: 124969)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.