Pornografie pe Internet

PREVENIREA ȘI COMBATEREA PORNOGRAFIEI

INFANTILE PRIN SISTEME INFORMATICE

CAPITOLUL I : CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE SĂVÂRȘITE PRIN INTERNET

Secțiunea 1: Ce este internetul ?

Secțiunea a 2-a: Tendințe actuale de reglementare a conținuturilor negative din internet

Secțiunea a 3-a: Pornografia pe internet

3.1. Pornografia adultă pe internet

3.2. Pornografia infantilă pe internet

CAPITOLUL II : REGIMUL JURIDICO-PENAL AL INFRACȚIUNII DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ PRIN SISTEME INFORMATICE ÎN LEGISLAȚIA DIN ROMÂNIA

Secțiunea 1: Considerații generale privind infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice

Secțiunea a 2-a: Conținutul legal al infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzute în legea 161/2003

Secțiunea a 3-a: Conținutul juridic al infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice

CAPITOLUL III : ASPECTE PROCESUAL PENALE PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA PORNOGRAFIEI INFANTILE PRIN SISTEME INFORMATICE

CAPITOLUL IV : ORGANE ȘI ORGANISME INTERNAȚIONALE IMPLICATE ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA PORNOGRAFIEI INFANTILE ȘI A ABUZURILOR SEXUALE ALE CĂROR VICTIME SUNT MINORI

CAPITOLUL V: CONCLUZII

Bibliografie

68 pagini

BIBLIOGRAFIE

Constituția României

Codul Penal al României

Codul de Procedură Penală a României

Declarația Universală a Drepturilor Omului

Convenția Europeană a drepturilor omului

Gh. Nistoreanu, Al. Boroi – Drept Penal. Partea specială, Editura ALL BECK, București, 2002

Gh. Nistoreanu, Al. Boroi – Drept Penal. Partea generală. Editura ALL BECK, București, 2002

Vintilă Dongoroz, Sigfried Kahane, C. Bulai, Rodica Mihaela Stănoiu – „Explicații teoretice ale Codului penal și de procedură penală”, București, vol. I – IV, Ed. Academiei 1970 – 1969

Ion Oancea – „Tratat de drept penal”, București, 1975

C. Suciu – „Criminologie”, București, 1972

Octavian Loghin – „Drept penal – partea specială”, Iași, 1976

Emil Cernea, Emil Molcuț – „I.S.D.R.”, București, 1996

Ion Gheorghiu-Brădet – „Criminologie generală”, București, 1992

George Antoniu – „Raportul de cauzalitate în dreptul penal”, Buc., 1968

Revista „Dreptul” – nr.11/2003

Revista „Pandectele Române” – nr. 3/2003

Emil Stan, Emil Străinu – War in cyberspace

Marc Ancel – „Les Codes Penaux Europens”

Serge Le Doran, Philippe Rose – Cyber-mafia

Raymond Kessler – The F.B.I.

Cybercrime. Jones Multimedia Enciclopedia Update

www.Lawlinks.com

www.Lawlybraries.com

www.legi-internet.ro

www.fbi.gov

www.mi.ro

www.mediauno.ro

=== Pornografia pe internet ===

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNILE SĂVÂRȘITE PRIN INTERNET

Secțiunea 1: Ce este internetul?

Infracțiunile au însoțit societatea omeneasca încă de la începuturile sale. Exista dovezi materiale vechi de mai multe mii de ani care atesta ca încă de atunci se făceau eforturi pentru definirea actelor antisociale, clasificarea tipurilor de infracțiuni si instituirea unui regim de sancțiuni care sa împiedice răspândirea comportamentului si stărilor de fapt negative.

Astăzi am intrat în Era informațională, marcată și de apariția INTERNETULUI. În momentul de față nu se mai poate concepe nici o latură mai importantă a societății fără apelarea la tehnologia informatică, ce se regăsește în gestionarea si conducerea sistemelor de apărare, comunicații transport, asistenta sociala si medicala. Pentru a evita apariția unor fenomene antisociale majore si limitarea celor dezvoltate deja, se impune extinderea cadrului legislativ si asupra acestui mediu virtual, folosit tot mai des de cei certați cu legea. Conform codului penal încă în vigoare, infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție si prevăzută de legea penala, dar exista cazuri în care legea nu prevede sancțiuni pentru faptele săvârșite prin sisteme informatice iar cei chemați sa apere ordinea de drept nu dispun de instrumentele necesare pentru a interveni și pentru a stopa acest tip de infracțiuni. În acest moment cadrul legislativ al acestui tip de infracțiuni îl reprezintă legea nr.161/2003 privind “unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și combaterea corupției” în TITLUL III – Prevenirea și combaterea infracțiunilor informatice.

Infracțiunile informatice nu diferă foarte mult de cele așa zise clasice, ci diferă doar modul de săvârșire al acestora prin faptul că instrumentele de săvârșire al infracțiunilor au fost înlocuite de sau completate cu tehnologii informatice, prin utilizarea calculatorului, a unor programe specifice și a internetului ca mijloc de acces. Dintre infracțiunile informatice evidențiem: fraudele fiscale, delicvența cu caracter sexual, falsificarea datelor, fraudele telefonice, neonorarea comenzilor și nu în ultimul rând crima organizată care folosind facilitățile oferite utilizatorilor de internet pentru criptografierea la un nivel superior a comunicațiilor, transferarea fondurilor obținute ilegal de pe urma diferitelor tranzacții efectuate, intr-un timp cât mai scurt prin mai multe conturi pentru a li se pierde urma. De asemenea, grupările criminale apelează la pirații informatici pentru a obține accesul la sisteme de telecomunicații, în băncile de date, la profilurile de credit și la profilurile personale.

Internetul reprezintă o rețea globală de calculatoare inter-conectate de diferite tipuri și de diferite mărimi. O rețea de calculatoare se bazează pe transferul datelor prin TRANPORT CONTROL PROTOCOL sau INTERNET PROVIDER PROTOCOL.

În România transferul datelor este asigurat prin INTERNET PROVIDER PROTOCOL care asigură transferul de date prin diferiți furnizori de internet. Conexiunea calculatoarelor la rețele este însăși esența funcționării internetului. Numit și rețeaua rețelelor, internetul își are originea în A.R.P.A.N.E.T. și în N.S.F.N.E.T, internetul fiind mai mult decât o suma de conexiuni dar nimeni nu a prevăzut cum aceasta trecere de la o rețea militara la una publică și comercială ne va afecta felul în care gândim despre informație și comunicare.

În perioada anilor 60 Departamentul de Apărare al Statelor Unite avea nevoie de o rețea de comunicare în cazul unui atac nuclear. R.A.N.D. o corporație militară a propus centralizarea comunicațiilor intr-o rețea. Aceasta rețea conținea noduri capabile sa transmită și să primească mesaje. Departamentul apărării pentru proiecte avansate (The Defense Department`s Advanced Research Projects Agency) cunoscut sub numele de A.R.PA. sau D.A.R.P.A. a decis să extindă această rețea. În 1969 primul “Interface Message Processor” , predecesorul router-ului de azi a fost instalat la U.C.L.A.(University of California in Los Angeles) încât A.R.P.A.N.E.T-ul a început sa se extindă. A.R.P.A.N.E.T. include câteva servicii care sunt și astăzi foarte importante în internetul de azi, cum ar fi FTP(file transfer protocol), Remote Login(TELNET) și E-mail. În timp ce A.R.P.A.N.E.T.-ul începe să crească, companii ca XEROX dezvoltă tehnologia rețelelor locale(LAN). Rețeaua cu cel mare impact a fost ETHERNETUL, rețea ce permitea conectarea mai multor calculatoare împreună.

Prima avea teoretic o rată de transfer de 3 Mbps și mai târziu a ajuns la 10 Mbps. Cercetătorii de la A.R.P.A.N.E.T. au început să creadă că ar fi folositor să conecteze LAN-urile la A.R.P.A.N.E.T. Pentru a putea realiza acest lucru a fost dezvoltat un protocol pentru a putea conecta tipuri diferite de echipamente. Astfel TCP-ul(transport control protocol) și IP(internet protocol). În 1983 creșterea internetului a fost impulsionată de apariția versiunii 4.2BSD de UNIX care conținea și protocolul TCP/IP.

Punctul de început pentru toți pe internet este ISP(internet service provider) un ISP poate fi comercial sau o scoală sau un colegiu, universitate, etc. Unii utilizatori pot fi conectați în rețele locale, alții pot avea acces la internet folosind un modem și o conexiune PPP(point to point protocol) sau SLIP(serial line interface protocol). Toate ISP-urile sunt conectate la internet prin alte ISP-uri. La cel mai de jos nivel un ISP local este conectat cu un alt ISP local. Următorul nivel este reprezentat de ISP-urile care fac legătura cu altele din exterior. Cum cererea dumneavoastră își găsește calea către un site și cum informația își găsește calea, este determinat de doua lucruri : – routerele

protocoalele TCP/IP

Routerele(uneori numite și gateway) sunt asemănătoare cu operatorii telefonici. Ei conectează rețelele între ele și au tabele de routări pentru a determina cum circulă informația din și spre internet. Routerele au un IP pentru fiecare legătură, de exemplu un router care are o conexiune PPP și două conexiuni ETHERNET ar trebui să aibă trei IP-uri. Secretul care face internetul să funcționeze este protocolul TCP/IP. IP este componenta care mută informațiile de la un nod al rețelei către altul. TCP este componenta care verifică daca datele au ajuns unde trebuie. IP reprezintă un număr unic prin care se identifică utilizatorul acesta rămânând neschimbat și este dat de către providerul de internet.

Există trei clase de IP-uri: – Clasa A folosește primul număr pentru a identifica rețeaua și ultimele trei numere pentru a identifica utilizatorul

– Clasa B folosește primele doua numere pentru a identifica rețeaua și ultimele doua pentru a identifica utilizatorul

– Clasa C (cel mai des folosit), folosește primele trei numere pentru a identifica rețeaua și ultimul număr pentru a identifica utilizatorul

Clasa IP-ului este strâns legată de numărul de calculatoare din rețea. Dar pentru că este mai ușor de ținut minte un nume decât un număr internetul folosește și un Domain name. Dacă routerul este operatorul pe internet, atunci Domain Name Service (DNS) este cartea de telefon, de exemplu dacă vreți sa trimiteți un e-mail folosind numele si Ip-ul popesculaura@192.34.55.34 sau mai simplu [anonimizat].

Cele mai folosite metode de a te conecta la internet folosind un modem sunt:serial line interface protocol și point to point protocol. Daca ISP-ul permite folosire SLIP și PPP alegeți ultimul protocol pentru că acesta este mai rapid și mai sigur. SLIP nu face corecție dar este mai ușor de configurat decât conexiunea PPP. Pentru a folosi una dintre aceste metode de acces, ISP trebuie să vă ofere acest serviciu. De asemenea trebuie să aveți un software care suportă unul dintre cele doua protocoale de acces.

Pentru a te conecta la internet sunt necesare doua lucruri un ISP și un mod de a te conecta la acesta. Cea mai comuna metodă de a te conecta este folosind un modem cuplat la o linie telefonică ori accesul direct la internet prin antenă.

Legătura la internet prin telefon este cea mai folosită și se realizează prin modem(MOdulator\DEModulator) care este necesar pentru a converti semnalele digitale din calculator în semnale analogice pentru a putea fi transmise pe o linie telefonică obișnuită și invers. Modemurile sunt disponibile în versiuni interne și externe. Modemurile externe au propria carcasă, sursă de tensiune separată și se conectează cu calculatorul printr-un cablu serial. Modemurile interne se conectează la un slot in calculator și folosesc sursa acestuia.

World Wide Web cunoscut și sub numele www, w3 sau simplu web, a făcut ca accesul la informațiile de pe net pentru persoanele obișnuite să fie mult mai ușor. World Wide Web-ul este serviciul internet care s-a dezvoltat cel mai mult in ultimii ani. Pe web poți găsi informații privitoare la o rețetă culinară sau cum să faci o bombă termonucleară, practic toate cunoștințele omenirii sunt adunate acolo. Strict vorbind www-ul este un sistem de acces la hypertext pe internet. Este făcut din documente, imagini, sunete și linkuri către alte documente sau servere. Un document web poate conține și linkuri către alte servicii cum ar fii FTP, Gopher, Archie, TelNet, etc. Un mod mai bun de a privi internetul este să îl vezi interactiv, să aibă o interfață grafică, să fie ușor de folosit. Poți afla informații despre ultimele cercetări în domeniul inteligenței artificiale sau să citești ziarul preferat. Mai mult chiar, pentru a accesa aceste informații nu trebuie să ști comenzi sau coduri speciale, doar un simplu clic pentru a accesa informația respectivă.

WWW-ul a apărut în 1989 ca inițiativă a CERN( european laboratory for particle physics). Tim Berners-Lee a propus un protocol care să fie folosit pentru distribuirea informațiilor în domeniul fizicii pe internet, protocol ce va fi adoptat și de alte organizații.

Cel mai important motiv pentru care www-ul poate funcționa pe diferite tipuri de calculatoare este Hyper text transfer protocol (HTTP). HTTP-ul este setul standard de comenzi ce permite comunicarea pe internet. Fără acesta browserul pe care îl folosești nu ar ști dacă informația care a venit este HTML sau un document, un program sau un mediu VRML.

Una din utilizările cele mai practice și directe ale comunicării prin internet este chat-ul. Formele pe care le îmbracă acest tip de comunicare sunt diverse, de la simple programe care include linii de text până la transmisii de sunet și video în timp real cu posibilitate de videoconferință. Forma de elaborare și răspândire este diversă: ca programe gratuite sau înglobate în sisteme de operare sau sisteme dedicate cu circuit limitat fabricate la comandă(sisteme de comunicații bancare, militare etc.).

Cea mai răspândită resursă din acest domeniu este IRC-ul(internet relay chat). O faimă internațională a câștigat-o IRC-ul în timpul războiului din Golf din 1991 când prin intermediul internetului s-au trimis rapoarte live din Iraq. IRC-ul este o metodă ideală de a schimba informații între persoane din lumea întreagă, o mare utilitate având-o canalele de service unde se pot primi informații în timp real legate de anumite probleme.

Secțiunea a-2a: Tendințe actuale în procesul de reglementare a conținuturilor negative în internet

Prin anvergura serviciilor sale principale – World Wide Web, Usenet, E-mail – Internetul reprezintă, în mod incontestabil, mediul care facilitează cel mai dinamic, mai amplu, mai divers și mai consistent transfer de informații cunoscut vreodată în istorie. În prezent, practic toate domeniile de interes de la cele mai banale până la cele mai complexe fac obiectul paginilor Web.

Pe fondul dezvoltării rețelei informatice globale de către chiar participanții constanți la aceasta, s-a conturat un proces de autoreglementare, prin care membrii diferitelor sub-comunități electronice au convenit asupra unor moduri de conduită, mai mult sau mai puțin elaborate, independent de vreo obligație ce le-ar fi impusă prin lege. Cu toate acestea complexitatea relațiilor sociale din Internet, riscul apariției unor fenomene generatoare de pericol social și de prejudicii, victimizarea unor categorii de persoane, precum și eficiența relativă a mijloacelor sancționatorii autoimpuse în cadrul comunităților de internauți, au constituit factori esențiali ai declanșării unor demersuri legislative la nivel statal și internațional.

În prim-planul preocupărilor de ordin normativ se înscrie tot mai pregnant, problematica extrem de complexă a conținuturilor din internet. Aceasta deoarece spațiul virtual este prin esența lui un loc de manifestare a libertății de exprimare, a libertății de a primi și de a trimite informații, reclamând observarea respectării unor reguli ce privesc îndeosebi limitele acestei libertăți fundamentale. Fiind vorba în ultimă instanță de un aspect de drept constituțional, este firesc să existe un interes de reglementare la nivelul statelor și având în vedere natura globală a internetului o preocupare a acestora de a crea un cadru juridic adecvat și la nivel internațional.

Se impune a clarifica faptul că prin reglementarea cât mai strictă a conținuturilor din internet nu se urmărește criminalizarea acestuia sau lezarea nejustificată a drepturilor utilizatorilor, în drepturile și libertățile lor fundamentale pe deplin aplicabile și în spațiul virtual.

Impunerea legii în acest domeniu nu poate constitui un apanaj al autorităților publice. Credem că un efort conjugat al sectorului public și a celui privat întemeiat pe înțelegerea beneficiilor internetului dar și a necesității salvgardării unor valori și interese sociale, ocrotite de lege, poate reprezenta o soluție benefică în ceea ce privește menținerea unui echilibru rezonabil între libertatea de exprimare în internet și ținerea sub control a unor fenomene periculoase ce se produc în această zonă.

Ilustrativă în această privință este abordarea Autorității Australiene a Radioului și Televiziunii- înzestrată de lege cu funcții de reglementare și de supraveghere a domeniului audiovizualului precum și a serviciilor de comunicații electronice care urmărește instituirea unui parteneriat public-privat, unde sfera privată este reglementată de organizațiile furnizorilor de servicii electronice și cele ale utilizatorilor. Abordări și inițiative similare ar putea fi lansate și în România reunind autoritățile publice competente, asociațiile profesionale din domeniul IT&C și utilizatori constituiți în diverse forme de organizare, în scopul înțelegerii reciproce a exigențelor legale, a particularităților folosirii serviciilor electronice precum și a modului de adecvare a legii, în special a conținutului coercitiv al acesteia. Cu privire la acest ultim aspect ar fi de salutat elaborarea unui „Ghid al utilizatorului serviciilor Internet” care să nu se rezume la reproducerea unor texte de lege, ci să ofere recomandări comprehensive și concrete accesibile persoanelor fără pregătire juridica, indicând conduita ce trebuie evitată inclusiv „capcanele” ce pot fi întâlnite pe web, precum și modul de a proceda în cazul identificării unor materiale electronice având un caracter negativ.

La nivelul Uniunii Europene, intr-un document referitor la conținuturile ilegale și periculoase care se găsesc pe internet, au fost sintetizate valorile ce ar trebui protejate de fapte prejudiciabile ce se pot săvârși în mediul electronic. Este vorba despre:

siguranța națională (amenințată prin instrucțiuni de fabricare a mașinilor infernale, producția de stupefiante și activități teroriste)

minorii (existența unor forme abuzive de marketing care țintesc categoria minorilor prin colectarea pe cale electronică a datelor personale ale acestora, violență și pornografie)

demnitatea umană (afectată de instigări la ură sau discriminare rasială, insultă și calomnie)

economia (periclitată prin săvârșirea de fraude, furnizarea de instrucțiuni privind modul de piratare a cărților de credit)

bazele de date (lezate de către hackeri)

sfera privată (transmiterea neautorizată a datelor cu caracter personal, hărțuirea electronică)

proprietatea intelectuală (distribuirea neautorizată a creațiilor protejate)

Problema esențială a raportării normative la conținuturile electronice și prin urmare dificultatea formulării unei opțiuni pentru o anumită abordare legislativă rezidă tocmai din specificul internetului. Cu ce elemente din spațiul real este compatibil modul de exprimare specific spațiului virtual? Mai multe variante de asimilare pot intra în discuție:

asimilarea cu serviciul poștal datorită existenței serviciului de e-mail

asimilarea cu un serviciu de telecomunicații datorită funcțiilor îndeplinite de serviciul I.R.C.

asimilarea cu mass-media

asimilarea cu radioul și televiziunea.

Statele nu au reușit să impună o paradigmă legislativă unică astfel încât în momentul de față există soluții de reglementare diferită. În S.U.A. sub impulsul unor tendințe conservatoare Congresul s-a străduit să impună reglementări rigide menite de a descuraja conținuturile negative în internet. Acest tip de legislație s-a lovit de opoziția organizațiilor civice liberale care au obținut in repetate rânduri câștig de cauză în contestațiile de natură constituțională aduse în fața Curții Supreme. În Franța, Consiliul Constituțional a obiectat la rândul său cu privire la caracterul vag și prea larg al unor reglementări din acest domeniu. În schimb China și Singapore sunt state în care cenzura internetului reprezintă un obiectiv explicit asumat în fața căruia par să nu existe obstacole constituționale. O situație similară există și în Coreea de Sud.

Legislatorii germani s-au concentrat asupra cenzurii pornografiei infantile și a propagandei antisemite, iar Comisia Europeană recomandă elaborarea unui cod de conduită pe internet, laolaltă cu utilizarea de filtre electronice.

În contextul eforturilor de reglementare a conținuturilor electronice merită a fi expuse anumite argumente pro și contra în jurul întrebării dacă libertatea de exprimare în internet se impune a fi limitată.

Consacrând libertatea de exprimare constituțiile statelor democratice fixează totodată limitele exercitării acestei libertăți. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 30 din Constituția României:

libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile

cenzura de orice fel este interzisă

libertatea presei implică și posibilitatea de a înființa publicații

legea poate impune mijloacelor ce comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării

libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Textul constituțional citat este aplicabil și spațiului de comunicare virtual, internetului în toate componentele și serviciile specifice ale acestuia, care pot fi subsumate expresiei „alte mijloace de comunicare în public”.

Printre multe alte aspecte ar fi de discutat daca prin „presă” raportată la internet ar trebui să înțelegem nu doar mijloacele clasice de informare în masă transpuse în formă electronică dar și în general orice pagină de web, grup de discuții, grup de știri, precum și orice corespondență electronică accesibilă mai multor persoane indiferent de conținut și de autor.

În sensul acesta pagina de web a unei asociații de protecție a mediului ar întruni toate caracteristicile presei și ar fi supusă exigențelor art.30 din Constituție. Practic s-ar putea susține că în internet presa se extinde incluzându-i pe toți creatorii de conținuturi care înțeleg să se adreseze unui public mai mult sau mai puțin determinat.

Teoria potrivit căreia presa în sistem on-line ar trebui să beneficieze de un tratament juridic identic cu cel aplicabil mijloacelor clasice de informare în masă a generat deja probleme semnificative în practica judecătorească americană. În speța Reuters Vs. Shar, agenția de știri a pretins statului Texas restituirea sumelor pe care le plătise cu titlul de taxe pentru furnizarea în formă electronică a serviciilor de informare a publicului. Acțiunea a vizat tratamentul juridic inegal existent în legislația fiscală texană care excepta de la plata taxei ziarele în formă tipărită chiar dacă puteau publica aceleași știri ca și un ziar electronic. Reuters a invocat libertatea de exprimare consacrată de Primul Amendament al Constituției S.U.A., pretinzând sa i se aplice un tratament identic cu cel de care se bucură presa obișnuită. Instanța a respins acțiunea și a precizat că internetul este un mediu diferit față de publicațiile tipărite, fapt ce justifică instituirea unui regim fiscal deosebit.

În cauza It`s in the Cards Inc. Vs. Fuschetto, s-a pus întrebarea dacă în ipoteza unei calomnii săvârșite prin serviciile internet utilizatorul calomniat are obligația, anterior unei acțiuni în justiție, să solicite publicației corectarea afirmației calomnioase. Instanța judecătorească a apreciat că un serviciu internet de tip BBS(bulletin Board System) poate fi folosit de utilizatori pentru a transmite mesaje la orice oră ceea ce nu îi conferă statutul unei publicații periodice în sens strict.

Se poate afirma că unii furnizori de servicii on-line manifestă un interes tot mai pronunțat în a obține recunoașterea juridică a asimilării lor cu presa. O asemene asimilare nu generează în toate cazurile doar avantaje și drepturi, dar și obligații și limitări specifice presei clasice, pe care dispozițiile Constituționale le prevăd expres.

În acest sens deși limitele libertății de exprimare par a fi evidențiate, la o primă analiză cu destulă precizie în textul Constituției României sintagma „manifestări obscene, contrare bunelor moravuri” este susceptibilă de interpretare.

Pronunțându-se asupra constituționalității art.325 din codul penal care încriminează răspândirea de materiale obscene, Curtea Constituțională a apreciat că norma penală este în conformitate cu art.30 din legea fundamentală. Cu acest prilej instanța de contencios constituțional a subliniat că valoarea socială vizată de infracțiune este morala publică privită sub aspectul normelor de comportare socială a individului în manifestările și în exprimările sale sub orice formă privitoare la viața sexuală. „ Morala publică își găsește expresie în sentimentul public de pudoare și decență a cărui nesocotire nu poate fi tolerată de colectivitatea respectivă. Manifestările contrare moralei publice sunt social periculoase, pentru că neagă una din condițiile de existență a societății și pentru că împiedică educația tinerelor generații în respectul față de valorile morale ale societății.” Curtea Constituțională admite insă că noțiunile de „morală publică” și „bunele moravuri” , precum și noțiunile de „obscen” și „pornografic” exprimă „un conținut variabil de la o colectivitate la alta, de la o epocă la alta”. În toate cazurile însă există o limită a toleranței manifestărilor, a cărei încălcare este inadmisibilă și la această accepție a termenilor se referă legea penală.

Din 1995 de când a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, a trecut o perioadă semnificativă de timp în care noi mijloace de comunicare publică au devenit accesibile cetățenilor români facilitând contactul cu conținuturi negative inclusiv obscene, și dezvoltând o cultură mediatică aparte, în paralel cu o anumită evoluție a concepțiilor despre moralitatea publică. Din acest punct de vedere nu ar fi probabil inoportună o reevaluare sub aspect Constituțional a gradului de coeziune dintre morala publică și producția de conținuturi obscene.

Din perspectiva modalităților tehnice de contact, se poate susține că accesul la serviciile internet este diferit față de cel din sfera audiovizualului.

În cazul radioului și al televiziunii simpla apăsare a unui buton pune individul în legătură directă cu mediile de informare, în vreme ce conținuturile din mediul electronic, mai ales cele negative, sunt accesibile în condiții ce pretind o anumită cunoaștere a tehnologiei, precum și capacitatea de a naviga și căuta informațiile dorite, fără să mai punem la socoteală problema costurilor de procurare al computerului și a legăturii la internet.

Este evident că „cetățenii rețelei” ar ceda cu dificultate teritoriul de libertate pe care l-au descoperit în spațiul cibernetic. Ofensiva legislativă a diferitelor state, având ca obiectiv descurajarea pornografiei infantile, a rasismului, constituie un obiectiv foarte important ce nu poate fi contestat. Nu de puține ori în cadrul acestui demers perfect justificat autoritățile publice au anumite dificultăți în a-și stabili corect țintele și a lua în seamă întregul complex de factori care pot genera probleme de ordin constituțional. Este de aceea necesar a se determina în toate cazurile soluții juridice de echilibru, apte să protejeze libertățile constituționale și să anihileze deopotrivă, fenomenele infracționale din internet.

Argumentele favorabile unei cenzuri a conținuturilor din internet ar putea fi oferite de următoarele realități:

existența prevederilor constituționale care, dacă admitem că se aplică serviciilor on-line, în sensul recunoașterii libertății de exprimare în acest mediu, vor trebui să fie aplicabile și din perspectiva unor restricții

pornografia și alte conținuturi de natură să lezeze bunele moravuri nu pot și nu trebuie să fie diferențiate în funcție de mediile prin care sunt transmise

întrucât impactul mediatic prin imagini în mișcare și sunet este indiscutabil mai puternic decât cel produs de conținutul cărților și al revistelor, ar trebui ca internetul să fie supus acelorași forme de control al conținuturilor care sunt aplicate radioului, televiziunilor și cinematografiei

capacitatea cu totul specifică internetului de a oferi un anumit grad de anonimitate , constituie o încurajare la crearea și diseminarea de conținuturi negative

posibilitatea de a orienta represiunea penală, nu doar împotriva creatorilor de conținuturi electronice, dar și contra furnizorilor de servicii internet, care facilitează transmiterea conținuturilor negative

De cealaltă parte s-ar putea susține că:

prevederile constituționale interzic cenzura de orice fel, iar limitele libertății de exprimare sunt reglementate intr-o manieră susceptibilă de a da naștere la multiple interpretări și controverse, astfel încât cetățeanul nu este edificat în privința acestor restricții și nu își poate adecva în mod corespunzător conduita

distincția dintre controlul mediei tipărite și al celei audiovizuale este irelevantă. Realitatea că publicațiile tipărite sunt în mare măsură sustrase unui control statal se datorează faptului că este vorba de o sursă primară de distribuire a informațiilor către public, esențială cunoașterii. Pentru aceleași rațiuni internetul ar trebui să beneficieze de o protecție identică. În zilele noastre internetul tinde să devină cel mai penetrant mijloc de informare și în consecință ar trebui să fie, în același mod lipsit de limitări

internetul se sustrage în mod obiectiv, eforturilor de a-l controla, pe de-o parte, din cauza unor dificultăți de ordin tehnic iar, pe de altă parte datorită faptului că legile restrictive nu pot avea aplicabilitate decât pe teritoriul statului care le-a emis și nu față de furnizori de conținuturi electronice localizați în alte țări.

Problema rămâne în continuare deschisă și este remarcabil faptul că această controversă de ordin constituțional face, tot mai mult obiectul unor hotărâri judecătorești surprinzătoare prin deschiderea abordării fenomenelor asociate dezvoltării internetului. Semnificativă este în această privință o afirmație cuprinsă în considerentele hotărârii prin care a fost constatată neconstituționalitatea legii privind decența în comunicații(U.S. Congres-Comunnications Decencz Act from 1996), în speța American Civil Liberties union vs. Janet Reno: „internetul poate fi considerat o conversație nesfârșită la scară mondială. Statul nu poate să oprească această conversație recurgând la lege. Privit ca modalitatea cea mai participativă de conversație în masă dezvoltată vreodată internetul merită cea mi largă protecție împotriva intruziunii din partea statului.”

Limitările menționate la alin.6 și 7 ale art.30 din Constituție trebuie corelate, iar sfera lor de aplicare se impune a fi extinsă în raport cu alte dispoziții constituționale relevante, de natură să indice restricționări ale libertății de exprimare. În acest sens trebuie menționat:

art.45 alin.3 (interzicerea exploatării minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar periclita viața sau dezvoltarea normală)

art.26 (protecția vieții intime familiale și private, precum și dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși, fără a încălca drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri)

art.28 (inviolabilitatea secretului scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace de comunicare legale)

art.31 alin.3 (dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau siguranța națională.)

Elementele comune ale acestor texte din Constituție sunt reprezentate în esență de protecția minorilor, ocrotirea sferei intime a persoanei și protecția moralității. Toate acestea reprezintă valori care aflate în contact cu forme de manifestare a libertății de exprimare, nu trebuie lezate. Pornind de la acest principiu creatorii de conținuturi sunt obligați să evite exploatarea economică a imaginilor minorilor chiar dacă nu au un conținut obscen, plasarea pe internet în condiții de accesibilitate a corespondenței sau a unor fotografi intime aparținând unei persoane fără consimțământul acesteia.

Asemenea limitări ale conținuturilor pot fi în unele cazuri susceptibile de nuanțări iar o eventuală legislație care și-ar propune un obiect de reglementare atât de sensibil nu ar trebui să le ignore. În orice caz apreciez că în pofida oricăror discuții și controverse ce s-ar putea naște, restricționările de acest tip beneficiază de un temei constituțional destul de solid, pentru a putea fi legiferate intr-un fel sau altul.

Secțiunea a-3a: Pornografia pe internet

3.1. Pornografia adultă pe internet

Proliferarea serviciilor internet cu caracter pornografic nu mai poate surprinde în prezent, dacă avem în vedere extinderea acestui tip de exprimare în mass-media clasică. Internetul oferă un substanțial plus de spațiu destinat mediatizării, utilizabil în condiții de cost redus dar de beneficii considerabile.

Analizând fenomenologia pornografiei virtuale adulte se poate constata, distinct de proliferarea conținuturilor de acest gen, gradul înalt de accesibilitate de care se bucură utilizatorii. Ușurința identificării paginilor respective, prin activitatea motoarelor de căutare și introducerea unor cuvinte cheie sugestive este remarcabilă.

Resursele pornografice de pe internet sunt fie gratuite, fie accesibile contra cost. Uneori furnizorii acestor servicii impun utilizatorilor să probeze că sunt majori prin emiterea electronică a unui certificat de tip AVS(age verification system).

Prezența masivă a utilizatorilor în aceste zone ale spațiului cibernetic încurajează comercianții on-line să plaseze publicitate comercială în interiorul paginilor web, cu conținut pornografic. Pentru a pune utilizatorii mai ușor în contact cu conținutul acestor reclame publicitare, deținătorii paginilor respective creează fluxuri intense de trafic reușind ca prin mijloace tehnice să deturneze utilizatorii către aceste pagini cu conținut pornografic.

Pornografia on-line este responsabilă intr-o măsură covârșitoare de crearea sindromului dependenței de internet care la rândul său reprezintă un factor criminogen, favorizând infracționalitatea inclusiv în spațiul virtual. Cât privește conținutul propriu-zis internetul prezintă o ofertă impresionantă de la pornografia dură(harcore), până la imaginile erotice aflate în zona de proximitate cu creațiile artistice(softcore).

În plan legislativ pornografia a suportat inițial efectul incriminării totale, pentru că treptat, în legislațiile multor state s-a adoptat un regim mai permisiv. Legiuitorii trebuie să procedeze la o atentă evaluare a mediului social căruia îi este adresată legislația, a mentalităților care predomină în societate precum și a tendințelor de evoluție previzibile în concepții și moravuri. O legislație care tinde să protejeze valori constituționale aflate în competiție cu libertatea de exprimare nu trebuie să se focalizeze asupra valorizării anumitor conținuturi, ci mai degrabă să pună în prim-plan modalitățile, mai cu seamă cele tehnice prin care anumite categorii de persoane ar putea fi ferite de contactul cu acele conținuturi.

Semnificative din punct de vedere juridic, au fost încercările doctrinei, legii și jurisprudenței de a defini pornografia mai cu seamă în scopul delimitării imaginilor și textelor obscene, în raport cu literatura și arta erotică. În acest veritabil război al definițiilor noțiuni precum „sexual”,”obscen”,”pornografic” au dobândit înțelesuri adesea diferite, astfel încât în prezent persistă o serie de controverse care, din perspectiva legislației penale, lasă deschise o serie întreagă de probleme juridice.

Fără a face o trecere exhaustivă în revistă a multiplelor variante de definire, îmi permit să atrag atenția asupra modului în care legislația penală americană a înțeles să configureze conținutul noțiunii de „comportament sexual explicit”.

Astfel potrivit Titlului 18 din U.S. Penal Code, Partea I, Capitolul 110, Secțiunea 2256, alin.2, comportamentul sexual explicit reprezintă acțiunea reală sau simulată constând în:

contactul sexual, incluzând contactul genital-genital, oral-genital, anal-genital sau oral-anal, dintre persoane de sex diferit sau de același sex

bestialitate

masturbare

sadism și masochism

înfățișarea lascivă a organelor genitale ori a zonei pubiene aparținând unei persoane.

Textul legii americane șochează, desigur prin naturalismul formulării și este grei de crezut că statele marcate de conservatorism legislativ în elaborarea formulărilor juridice ar fi dispuse să îl preia ca atare. Totuși este de necontestat ca o asemenea descriere a unui element esențial din cuprinsul normei juridice penale contribuie în mare măsură, la încadrarea corectă a faptei, fără a da naștere la dificultăți deosebite în interpretare.

O delimitare conceptuală importantă a fost realizată între „pornografia adultă” și „pornografia infantilă”. În vreme ce prima se concentrează asupra persoanelor adulte având un comportament sexual explicit, beneficiind de o anumită acceptare socială și legală, pornografia infantilă are ca obiect minorii și este prohibită fără rezerve. Textul din codul penal american sus menționat se referea tocmai la incriminarea pornografiei infantile. Reglementările penale se orientează actualmente în direcția blocării accesului minorilor la resursele clasice și cele electronice ale pornografiei adulte.

În acest sens chiar dacă, în țări precum S.U.A. pornografia adultă este admisă, pericolele pe care aceasta le generează nu pot fi ignorate, și de aceea preocuparea de a ține acest fenomen sub control, îndeosebi în interesul ocrotirii minorilor se manifestă tot mai mult în plan legislativ.

Dacă în mediul real posibilitatea minorilor de a cumpăra materiale cu conținut pornografic, ori de a intra în locuri în care se prezintă astfel de materiale, este extrem de redusă datorită legislației care impune restricții și sancțiuni severe asupra celor care exploatează asemenea resurse, în mediul virtual, gradul de accesibilitate pentru orice persoană, deci și pentru minori, la conținuturi pornografice este considerabil ridicat, pretinzând contra măsuri de ordin legal.

Repetatele eșecuri suferite în fața Curții Supreme a S.U.A., de promotorii legislației ce tinde să cenzureze internetul evidențiază vulnerabilitatea constituțională a actelor normative, care deși animate de intenția benefică a protecției minorilor nu reușesc să propună o paradigmă legislativă aptă să evite punerea în discuție a conținuturilor virtuale.

Consecința juridică a aceste situații o reprezintă recursul la autoreglementare care cu toate limitele ei obiective constituie la situarea unor bariere tehnice între minori și pornografia virtuală. Este vorba în principal de utilizarea programelor soft de tipul „Net Nanny, CYBERsitter, SurfWatch sau CyberPatrol” pe care părinții le pot utiliza la computerul de la domiciliu în scopul blocării accesului minorilor la anumite conținuturi de pe internet. Aceste softuri prezintă și ele anumite deficiențe pentru că ele nu dispun de un mecanism de filtrare a informațiilor pe care le prelucrează. Astfel un asemenea mecanism nu are capacitatea de a distinge de exemplu între informațiile privitoare la cancerul mamar și cele referitoare la imagini pornografice, solicitate de utilizator unui motor de căutare, prin indicarea cuvânt-cheie care desemnează ambele categorii de informații.

O altă soluție o reprezintă introducerea unor sisteme de rating al conținuturilor de tipul „RSACI”(Recreational Softwere Advisory on the Internet), promovate de Internet Rating Asociation, prin care deținătorii de pagini web pot să își califice propriul nivel de conținut negativ.

Furnizorii de conținuturi pornografice sunt tot mai preocupați să evite situațiile generatoare de răspundere penală indiferent de severitatea normelor legale din statele cărora le aparțin. În altă ordine de idei, deținătorii de astfel de pagini web obișnuiesc să plaseze chiar pe Homepage, înainte de a permite accesul la conținutul acestuia un text al cărui valoare juridică merită analizată. În principiu este vorba de un avertisment adresat utilizatorilor despre conținutul paginii pe care tocmai au accesat-o. Avertismentul constă intr-o declarație pe care utilizatorul o va semna electronic în absența căreia i se va refuza accesul pe pagină. Practic este o convenție între furnizorul de servicii șu utilizatorul interesat, prin care răspunderea juridică a celui dintâi este diminuată sau chiar înlăturată.

Efectele juridice ale unei asemenea convenții pot fi diferite în funcție de legea penală cu care intră în coliziune. În acest sens convenția trebuie să fie admisă de legea penală a statului pe teritoriul căruia este situat serverul pe care se află pagina respectivă.

Problemele sunt mai dificile atunci când ne referim la legea statului de pe teritoriul căruia este accesat conținutul, fiind foarte probabil că în virtutea principiului teritorialității această din urmă lege să nu i se aplice în nici un fel furnizorului de servicii. Aceasta înseamnă că o lege care ar interzice răspândirea publicațiilor pornografice pe teritoriul unui stat determinat, nu va putea acționa niciodată împotriva furnizorului aflat în alt stat. Chiar dacă ar fi aplicabilă, prin cele declarate electronic de către utilizator, răspunderea penală a furnizorului este înlăturată, cu toate că acest aspect poate fi discutat, în cazurile extrem de rare în care statele consideră legea lor a fin incidentă în orice relație on-line cu persoana aflată în afara teritoriului lor.

Aceasta modalitate de a îngădui accesul la conținuturi pornografice situează practic povara răspunderii pe umerii utilizatorului care în deplină cunoștință de cauză, este liber să decidă ce conduită să adopte. El trebuie să cunoască în același timp exigențele pe care legea penală le impune cu privire la problematica accesării și deținerii de conținuturi pornografice. Pe de altă parte fiind avertizat asupra conținutului, utilizatorul nu va putea de îndată ce a acceptat termenii convenției, să se îndrepte împotriva furnizorului, cerând să se angajeze răspunderea acestuia din urmă.

3.2. Pornografia infantilă pe internet

Existența în spațiul virtual al materialelor pornografice cu minori a generat o preocupare la nivel internațional, în vederea sancționării și descurajării, îndeosebi a producerii și răspândirii unor astfel de materiale. Presiunea politică care s-a dezvoltat în ultimii ani cu privire la această problematică a condus treptat la fundamentarea unor principii de acțiune, precum și a unor norme juridice cu aplicabilitate extrateritorială, de natură să fixeze cât mai precis, faptele supuse sancțiunii penale și să faciliteze cooperarea internațională destinată combaterii fenomenului pornografiei infantile.

Acest tip de pornografie era cunoscut și sancționat penal înainte de apariția internetului. Dezvoltarea noilor tehnologii a avut însă darul să resuscite discuțiile cu privire la acest fenomen, în condițiile în care serviciile internet dispun de o capacitate formidabilă de a disemina pornografia infantilă, de a o reproduce, de a o face accesibilă inclusiv minorilor și chiar de a facilita pe diferite căi justificarea ei de către diverse grupuri interesate.

Necesitatea incriminării faptelor de producere, deținere și răspândire a materialelor pornografice cu minori prin intermediul sistemelor informatice este incontestabilă. Campania extrem de agresivă adresată împotriva acestui flagel, au determinat perceperea unei ofensive împotriva libertății de exprimare în spațiul cibernetic.

Diverse comunități atașate ideii de exprimare liberă în internet au sesizat în spatele preocupărilor firești evocate mai sus un pretext pentru instituirea unor forme de control a rețelei globale de computere și de intruziune în sfera privată a participanților la transferul electronic de informații. În general organizațiile internaționale implicate au venit în întâmpinarea acestor îngrijorări afirmând că: „protecția copilului în internet nu reprezintă o problemă de cenzură. Crearea unui mediu on-line pentru copii, caracterizat prin siguranță trebuie să conserve și să dezvolte libertăți fundamentale, cum sunt libertatea de exprimare, dreptul la informație, în paralel cu protejarea copiilor în fața conținuturilor dăunătoare și ilegale. Acțiunile îndreptate împotriva conținuturilor ilegale necesită cooperarea din partea industriei internetului, îmbinarea formelor de autoreglementare cu mecanismele de impunere a legii penale de către autoritățile publice, în scopul asigurării protecției copiilor.”

Distinct de acest aspect, în practica judiciară în ultimii ani s-a lansat o dezbatere aprinsă în jurul întrebării dacă pornografiei infantile electronice trebuie să i se subsumeze și acele imagini în care o persoană majoră este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit sau imaginile care fără a prezenta o persoană reală simulează în mod credibil un minor având un comportament sexual explicit. Tot în această arie problematică se înscrie și discuția privitoare la paginile web de modelling în care sunt prezentate minore, fără ca acestea să aibă un comportament sexual explicit dar al căror imagini, inclusiv sub formă de casete video, sunt oferite utilizatorilor contra cost.

Aceste aspecte conexe problematicii pornografiei infantile propriu-zise lansează o nouă dispută între valori constituționale aflate în concurs, și anume libertatea de exprimare în internet împotriva protecției minorilor în fața oricăror forme de exploatare pe cale electronică.

Fenomenologia pornografiei cu minori în spațiul virtual prezintă o serie de caracteristici semnificative pentru înțelegerea corectă a demersului de represiune penală în acest domeniu. Fără îndoială cel mai grav aspect este reprezentat de efortul organizat și susținut al producției și diseminării unor astfel de materiale la scară mondială. Nenumărate resurse indică existența unor rețele internaționale care în ultimii ani au putut să fie în largă măsură anihilate datorită unor forme de cooperare între state și organizații internaționale. Forța de descurajare a unor asemenea acțiuni nu este întotdeauna foarte pronunțată, astfel încât noi rețele de producere și răspândire iau naștere cu relativă constanță.

Pe lângă producția cu minori din reviste cu circuit restrâns, apărute în anii `70, scanate electronic și transmise prin serviciile internet, anii ce au urmat au marcat exploatarea masivă a copiilor în scopul realizării unor astfel de materiale. Pentru acest motiv combaterea pornografiei infantile în mediul cibernetic are conexiuni cu eforturile mai ample desfășurate, la scară mondială în vederea reducerii riscurilor generale de exploatare și victimizare a minorilor.

Minorii care sunt victimele acestor exploatări se înscriu din nefericire pe întreaga scara a grupelor de vârstă de până la 18 ani. Spre deosebire de pornografia adultă gradul de acces la materialele pornografice cu minori cu ajutorul internetului este mai redus. Este drept motoarele de căutare oferă conexiuni către pagini web al căror titlu sugerează pornografia infantilă dar conținutul acestora este de rareori de tipul celui incriminat de lege. În aceste situații este mai degrabă vorba de acțiuni de deturnare a traficului de utilizatori, în scopul confruntării acestora din urmă cu reclamele existente pe aceste site-uri și acumulării unui număr mare de accesări în beneficiul proprietarului paginii web.

Resursele cele mai bogate și probabil cele mai căutate în asemenea conținuturi sunt cele din binecunoscutele camere de conversații(Chat Rooms), unde utilizatorii trebuie să fie familiarizați cu tehnologia specifică IRC-ului. Acesta este de altfel sectorul în care rata succesului acțiunilor de represiune penală înregistrează cotele cele mai înalte. Particularitatea camerelor de conversație o constituie caracterul lor închis, accesul fiind permis doar pe bază de parolă. Probabil că această formă specifică de izolare a unei comunități de utilizatori pe internet tinde să afirme în mod neîntemeiat libertatea de exprimare. Este evident că interesul ocrotirii minorilor este, în acest caz precumpănitor în raport cu protecția dreptului la liberă exprimare. Rigorile camerelor de conversație și izolarea lor deliberată încurajează pe de altă parte promovarea formelor externe de pedofilie și pornografie infantilă.

Nu de puține ori, utilizatorii aflați în căutarea conținuturilor de pornografie adultă sunt surprinși să constate că în spatele titularilor unor resurse pe care le accesează, și care, altminteri nu sugerează pornografie infantilă, se găsesc tocmai materiale cu minori. Aceasta este o modalitate pe care deținătorii unor asemenea resurse o practică intens cu scopul de a deturna traficul electronic pe site-urile proprii prin stârnirea curiozității utilizatorilor. În felul acesta se creează o bizară suprapunere între elemente ale pornografiei infantile și cele ale pornografie adulte, care devine intolerabilă chiar și pentru reprezentanții celei din urmă.

Delimitări similare se produc uneori și în cadrul sistemelor BBS(bulletin Board Systems) în care sunt traficate imagini erotice cu minore situate intr-o zonă „gri” și în care administratorii refuză explicit pornografia infantilă, anihilând încercările de nesocotire a interdicției.

Pe plan legislativ este esențial rolul Convenției Consiliului Europei pentru combaterea criminalității informatice, semnată la Budapesta la data de 23 noiembrie 2001. Având ca obiect realizarea unui demers comun al mai multor state de a implementa în legislațiile lor naționale modalități de combatere a criminalității informatice, convenția acordă în art.9 un spațiu important pornografiei infantile reglementând fapte pe care statele semnatare urmează să le incrimineze în legea penală internă. În România a fost adoptată în martie 2003 legea nr.161 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, care în Titlul III, reglementează, prevenirea și combaterea infracțiunilor informatice. În cuprinsul reglementării prevederile art.35 alin.1 lit.i și alin.2(definirea expresiilor „materiale pornografice cu minori” și „fără drept”), precum și cele ale art.51 care încriminează pornografia infantilă prin sisteme informatice, reprezintă un prim pas al legislației penale române în vederea combateri acestui nou tip de infracțiune care are ca obiect exploatarea minorilor.

Pe marginea convenției Consiliului Europei a apărut și un Raport explicativ al aceluiași for unde se precizează printre altele că libertatea de exprimare în internet trebuie să fie supusă unor rigori extreme întrucât spațiul cibernetic este locul care oferă pedofililor posibilități ample de a schimba idei, fantezii și sfaturi, destinate să încurajeze și să faciliteze exploatarea sexuală a copiilor. Prin urmare conținuturile de acest gen nu includ doar imagini, dar și veritabile „dezbateri”, mai cu seamă în camerele de conversație între promotorii unor asemenea practici îndreptate împotriva minorilor.

Cu toate acestea art.9 din Convenție se referă la „imagini” și „înfățișări vizuale”. Nu este limpede în ce măsură se tinde să nu se criminalizeze și acele surse internet unde sub diverse forme se vorbește în termeni favorabili despre exploatarea sexuală a copiilor sau unde sunt reproduse nuvele cu conținut pedofil. Convenția situează în sfera ilicitului penal „oferirea” sau „punerea la dispoziție” a pornografiei infantile prin sisteme informatice. Este avută în vedere crearea de pagini web și de conexiuni către asemenea site-uri.

În ultima vreme se discută chiar dacă denumiri precum „Lolita sau Teens”, utilizabile pentru resursele internet nu ar fi suspecte în sensul sugerării pornografiei infantile. Fără a nega o asemenea posibilitate nu putem să nu observăm cursul cel puțin curios pe care dezbaterile subsumate acestei teme au început să îl înregistreze, în contextul problematicii limitelor libertății de exprimare în internet. Prin urmare ar trebui să ne ferim de utilizarea unor cuvinte cu înțelesuri sugestive.

Convenția și-a propus să nu se limiteze la interzicerea imaginilor ce prezintă un minor angajat intr-un comportament sexual explicit, ci să extindă aria de protecție a minorilor chiar și în acele situații în care aceștia nu sunt în mod efectiv utilizați în crearea de producții pornografice. Scopul acestui demers este acela de a opri formarea unei subculturi în rândul utilizatorilor de servicii internet, care altminteri ar contribui la profilarea abuzurilor împotriva copiilor.

CAPITOLUL II

REGIMUL JURIDICO-PENAL AL INFRACȚIUNII DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ PRIN SISTEME INFORMATICE ÎN LEGISLAȚIA DIN ROMÂNIA

Secțiunea 1 : Considerații generale privind infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice

Libertatea persoanei se afirmă ca un drept fundamental al omului ,ca o componentă majoră a condiției umane , ca un imperativ dictat de necesitatea de progres a societății contemporane . Ea nu este o invenție a juriștilor nici un tezaur al filosofilor , ci rezultă dintr-o relație obiectivă : oamenii sunt aceia care își aleg mobilurile și căile de acțiune, dar nu independent de condițiile în care trăiesc.

Personalitatea omului își găsește virtual măsura afirmării în libertățile pe care ordinea de drept a societății i le asigură . Societatea la rândul său , își are garantată rapida dezvoltare numai prin manifestarea și valorificarea deplină a aptitudinilor și a rezervelor de energie de care dispune fiecare din membrii săi .

O legătură indestructibilă de interese se leagă între societate și individ, asigurând echilibrul vieții sociale care din punct de vedere al individului , își află expresia în „statutul” său , adică în starea sa de libertate. Negarea sau suprimarea libertăților individuale echivalează cu oprimarea persoanei și deci cu frânarea evoluției și progresului social .

Drepturile omului , viața și libertatea individului s-au înscris ca o preocupare importantă a filosofilor , juriștilor și a altor categorii din diferite epoci .

La 10 decembrie 1948 , Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat și proclamat „Declarația universală a drepturilor omului”, în cuprinsul căreia sunt stipulate drepturi fundamentale , arătându-se printre altele , că: toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi ; orice ființă umană are dreptul la viață , la libertatea și securitatea persoanei sale ; nimeni nu va fi ținut în sclavie , nici în servitute ; sclavajul și comerțul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor ; nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa , în domiciliul lui sau în corespondența sa , nici la atingeri aduse onoarei sau reputației sale; în exercitarea drepturilor și libertăților sale, nici un om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, inclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora, și ca să fie satisfăcute justele cerințe ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Importanța majoră pe care persoana umană a căpătat-o în cadrul societății a constituit premisa unor ample dezbateri, care vor avea ca finalitate crearea pentru om a unui larg spațiu de cunoaștere, libertate, armonie în relațiile cu semenii , astfel încât echilibrul necesar societății va fi pe deplin asigurat.

Îndeosebi în ultimii ani , drepturile omului au încetat să mai fie doar un subiect extrem de dezbătut, devenind și unul dintre factorii esențiali, grație cărora s-au produs ample mutații în fizionomia politică și economică a mai multor țări ale lumii .

Secțiunea a 2-a: Conținutul legal al infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzute în legea 161/2003

Curând prin intrarea în vigoare a legii 161/2003 s-a introdus la Cap. III intitulat Infracțiuni și contravenții, secțiunea a 3-a, infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prezentată în cele ce urmează:

Art.51: ”Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deținerea fără drept, de materiale pornografice cu minori intr-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice.

(2) Tentativa se pedepsește”

Termenul de “materiale pornografice cu minori” este explicat la Cap. I – Dispoziții generale, art.35 lit. i, și anume: ”prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează în mod credibil, un minor având un comportament sexual explicit”.

Cu dată mai recentă, a intrat în vigoare Legea 196/2003, privind prevenirea și combaterea pornografiei , care la Cap III intitulat Infracțiuni și contravenții, reglementează infracțiunea prevăzută la art. 12 și anume:

“Art. 12. – (1) Distribuirea materialelor cu caracter obscen, care prezintă imagini cu minori având un comportament explicit sexual, se pedepsește închisoare de la 1 la 5 ani
(2) Cu aceiași pedeapsă se pedepsește și deținerea de materiale prevăzute la alin.(1), în vederea răspândirii lor.”

Dată fiind intrarea în vigoare succesivă a unor dispoziții legale care aparent incriminează aceiași faptă se impune observația că infracțiunea prevăzută de Legea 161/2003 și anume pornografia infantilă prin sisteme informatice poate fi considerată o infracțiune specială în comparație cu infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută de legea 196/2003, în primul rând datorită modalității speciale de săvârșirea, a acesteia precum și datorită mijloacelor materiale folosite pentru comiterea acesteia.

Este cunoscut faptul că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 678/2001 se reglementase deja infracțiunea de pornografie infantilă, care la art. 18 era descrisă astfel:

Art. 18 ,,(1) Fapta de a expune, a vinde sau de a răspândi, a închiria, a distribui, a confecționa ori de a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziție ori de a deține în vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezentând poziții ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani, constituie infracțiunea de pornografie infantilă și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează si importul ori predarea de obiecte dintre cele prevăzute la alin. (1) unui agent de transport sau de distribuire, în vederea comercializării ori distribuirii lor.

Faptele prevăzute la alin. (1) si (2), săvârșite de o persoană care face parte dintr-un grup organizat, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi”.

Secțiunea a 3-a: Conținutul juridic al infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice

Dată fiind intrarea succesivă în vigoare a unor dispoziții legale care, aparent, încriminează aceiași faptă, vom analiza in cele ce urmează mai multe aspecte legate de textele incriminatoare, si anume:

Dacă reglementarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 rămâne în vigoare dată fiind intrarea in vigoare a infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 196/2003 cu un conținut relativ identic;

Dacă infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003, poate fi considerate o infracțiune specială in comparație cu cea de pornografie infantilă;

1) Deși din definirea art. 12 din Legea nr. 196/2003 nu rezultă că este vorba despre infracțiunea de pornografie infantilă, acest fapt se poate deduce din însuși titlul legii ,,privind prevenirea si combaterea pornografiei", coroborat cu faptul ca acest art. 12 se referă la răspândirea materialelor pornografice cu minori. Diferența intre cele două texte de lege este că noile dispoziții nu acoperă decât o parte din modalitățile de realizare a acestei infracțiuni, în comparație cu cele enumerate in legea veche.

Referitor la prima problemă ridicată, vom reține că, sub aspectul obiectului material al celor două infracțiuni, cea de-a doua infracțiune, reglementată de legea nouă, nu mai prevede decât două modalități alternative de realizare, în comparație cu prima și anume ,,răspândirea" și”deținerea " în vederea răspândirii de materiale cu caracter obscen care nu le acoperă pe toate cele enumerate de art. 18 din Legea nr. 678/2001, și care sunt următoarele: ,,a expune" ,,a vinde", ,,a răspândi", ,,a închiria", ,,a distribui", ,,a confecționa" ori ,,a deține" în vederea răspândirii, ,,a produce", în alt mod, ,,a transmite", ,,a oferi" sau ,,a pune la dispoziție", ,,importarea" sau ,,predarea" de astfel de obiecte unui agent de transport sau de distribuire in vederea comercializării ori distribuirii lor…”

Cu privire la obiectul material al celor două infracțiuni, cel prevăzut la art. 12 din noua lege îl include pe cel arătat in Legea nr. 678/2001, infracțiunea prevăzută la art. 18 din Legea nr. 678/2001, referindu-se la ,,obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziții ori acte cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani", iar infracțiunea prevăzuta de art. 12 din Legea nr. 196/2003 folosind termenul de ,,materiale cu caracter obscen" descris la art. 2 pct. (3) din aceiași lege are un conținut mai larg:

Art. 2 (3) ,,Prin materiale cu caracter obscen se înțelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video si audio, spoturi publicitare, programe si aplicații informatice, piese muzicale, precum si alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală ".

Art. 3 din aceeași lege face următoarea precizare:

,, (1) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică in cazul operelor de artă sau științifice:

(2) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică in cazul materialelor realizate in interes artistic, științific, al cercetării, educației sau informării".

Obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 12 din Legea nr. 196/2003 este, după cum se poate observa, mult mai cuprinzător, deși unele aspecte legate de acesta sunt interpretabile vis-a-vis de celelalte dispoziții ale aceluiași articol. În primul rând, art. 12 amintit mai sus folosește termenul de ,,imagini" cu minori, ceea ce înseamnă că înregistrările audio enumerate mai sus nu pot constitui asemenea materiale cu caracter obscen decât in corelație cu înregistrările video, care, după cum se știe, implică și înregistrări audio, astfel că enumerarea lor in cuprinsul art. 2, separată de cele video, nu-și mai are sensul. Pe de altă parte, dat fiind că prin Legea nr. 161/2003 s-a incriminat infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în cuprinsul art. 51, ori de câte ori este vorba despre săvârșirea infracțiunii cu ajutorul programelor și aplicațiilor informatice, ne aflăm in prezența infracțiunii prevăzute in dispozițiile speciale. Nu în ultimul rând, în definirea materialelor cu caracter obscen se precizează că acestea ,,prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală", pe când art. 12 face referire la un comportament explicit sexual. Cu alte cuvinte, având in vedere dispozițiile incriminatoare prevăzute de art. 12, un asemenea material nu poate sugera o asemenea activitate sexuală. Cu alte cuvinte, definirea termenilor de ,,materiale cu caracter obscen" trebuie interpretată în sensul dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 196/2003, cu precizările făcute anterior.

De asemenea, raportat la excepțiile care fac derogare de la art. 2 din Legea nr. 196/2003, prezentate la art. 3 din aceeași lege, este necesar a se ști cine este abilitat sa facă diferența între o operă de artă care cuprinde sau reprezintă un asemenea material cu caracter obscen si materialele respective în sine, care formează obiectul material al unei asemenea infracțiuni. Tot in aceasta idee, este necesar să se precizeze că nu pot răspândi sau deține asemenea materiale cu caracter obscen în interesul educației decât persoanele special abilitate in acest sens.

Consideram ca aceasta este și voința legiuitorului, altfel, orice persoană s-ar putea prevala de acest interes. Interesul informării care, precizează art. 3, face inaplicabile dispozițiile prezentei legi, este, consideram noi, mult prea larg, de aceea, este necesar și aici să se precizeze că doar prin mijloacele mass-media se poate realiza această informare, și nu printr-o activitate de informare a unei persoane oarecare.

Raportat la cele expuse mai sus, putem aprecia că infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 196/2003 nu acoperă decât in parte conținutul material al infracțiunii de pornografie infantilă prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001, doar in privința modalității alternative privind ,,deținerea" in vederea răspândirii unor astfel de materiale, precum si ,,răspândirea" lor. Cu alte cuvinte, prin intrarea în vigoare a acestei legi ulterioare, art. 18 din Legea nr. 678/2001 va deveni inaplicabil doar in ceea ce privește săvârșirea acestor modalități alternative, în privința celorlalte modalități enumerate in cuprinsul vechilor dispoziții. aplicându-se art. 18 din Legea nr. 678/2001. Astfel, art. 12 din Legea nr. 196/2003 modifică parțial dispozițiile art. 18 din Legea nr. 678/2001.

Cu privire la obiectul material descris separat in cele doua texte de lege, organele judiciare vor avea in vedere dispozițiile cuprinse in legea aplicabila unei fapte concrete care o incriminează. Astfel, dacă se stabilește că este vorba despre infracțiunea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 se vor aplica aceste dispoziții, iar dacă se stabilește ca este vorba despre infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 196/2003. organele judiciare vor avea in vedere textul art. 2 din aceeași lege, care definește termenul de ,,materiale cu caracter obscen".

2) Referitor la cea de-a doua problemă ridicată, suntem de părere că infracțiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 de pornografie infantilă prin sisteme informatice, constituie legea specială atât față de infracțiunea reglementată de art. 18 din Legea nr. 678/2001, modificată parțial prin intrarea in vigoare a Legii nr. 196/2003, cât și față de infracțiunea prevăzută de această nouă lege, la art. 12. Aceasta datorită modului de săvârșire a celei prevăzute de art. 51 si anume prin sisteme informatice.

După unele opinii, infracțiunea din Legea nr. 161/2003 prezintă anumite nuanțări care nu se regăsesc in legea veche, si care acoperă unele situații care pot apărea in practică, nuanțări care sunt expuse ceva mai târziu, după ce voi face o comparație între cele două dispoziții legale, respectiv cele ale art. 12 din Legea nr. 196/2003 și cele ale art. 51 din Legea nr. 161/2003, în vederea aplicării lor în conformitate cu cerințele legiuitorului. Bineînțeles, comparația comportă sub aspectul laturii obiective a celor doua infracțiuni, precum si sub aspectul obiectului material, care deosebește infracțiunea din legea veche, de cea reglementată ulterior prin legea nouă.

Obiectul material reprezintă principalul criteriu de diferențiere intre cele două infracțiuni de pornografie infantilă. Acesta diferă prin modul de realizare a infracțiunilor și anume ca infracțiunea prevăzută în legea 161/2003 se poate săvârși doar prin sisteme informatice.

Termenul de „sistem informatic” este definit de art. 35 lit.a:”prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic”

Termenele de „prelucrare a datelor” și cel de „program informatic” folosite în definiția de mai sus sunt explicate în același articol 35 lit. b și c:

Art. 35 lit. b: – „Prin prelucrare automată a datelor se înțelege procesul prin care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program informatic”.

Art. 35 lit. c: – Prin program informatic se înțelege un ansamblu de instrucțiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obținerii unui rezultat determinat”.

Altfel vorbind această infracțiune se poate realiza spre exemplu, prin copierea unor imagini de pe un anumit suport cum ar fi C.D.-ul, prin scanarea unor fotografi care prezintă materiale pornografice cu minori, prin înregistrarea acestora cu ajutorul unor camere video în format digital, sau de pe internet și deținerea lor ilegală.

Filmarea cu o cameră video analogică și neprelucrarea digitală a imaginilor filmate, ci doar înregistrarea lor pe casetă video normală a materialelor pornografice și deținerea lor în vederea răspândirii vor putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de legea nr. 196/2003, dacă sunt respectate celelalte condiții, pe când filmarea care are loc cu ajutorul unei camere video digitale sau cu ajutorul calculatorului, ori filmarea cu o cameră video normală, dar prelucrată în sistem informatic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de legea nr. 161/2003.

Datorită caracterului special pe care îl prezintă art. 51 din legea nr. 161/2003, ori de câte ori suntem în prezența unui material cu caracter obscen obiectivat într-un sistem informatic și reprezentând minori, răspândirea sau deținerea unui asemenea material nu poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 din legea nr. 196/2003, chiar dacă, în definirea termenului de material cu caracter obscen, sunt enumerate și termenele de programe și aplicații informatice.

Unele diferențe cu privire la obiectul material al celor două infracțiuni se pot observa și în ceea ce privește termenul de material pornografic, legea nr. 161/2003 dă acestui termen o interpretare mult mai largă, care să acopere, situații pe care legea nr. 196/2003 nu le prevede.

Așa cum am arătat în secțiunea precedentă termenul de „materiale pornografice cu minori” este definit de art. 35 lit. i și anume: ”prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează în mod credibil, un minor având un comportament sexual explicit”.

Din definiția cuprinsă mai sus, se pot extrage principalele trăsături pe care trebuie să le înfățișeze materialul pornografic, pentru a intra sub incidența art. 51, trăsături ce vor fi explicate în cele ce urmează:

„orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit”. Dat fiind această formulare considerăm că textul de lege face referire la materialele auditive deoarece spre sfârșit se vorbește despre materialele care prezintă minori, folosindu-se termenul de „imagini”, ceea ce ne duce la concluzia că nu poate fi vorba decât de un astfel de material vizual, completat, eventual, după cum am spus anterior, de unul auditiv.

materialul să prezinte minori sau o persoană majoră care este prezentată ca minor, sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează în mod credibil un minor.

În primul rând, materialul poate înfățișa un minor, fără a se indica vârsta, ceea ce înseamnă că poate fi vorba despre un minor care nu a împlinit vârsta de 18 ani, idee care este în concordanță cu cea din reglementarea art. 18 din legea nr. 678/2001.

În al doilea rând, materialul poate prezenta o persoană majoră care este prezentată ca minor. Această accepțiune introdusă prin legea nr. 161/2003 acoperă situațiile în care autorii folosesc o persoană majoră, pe care o prezintă ca fiind un minor. Dacă s-ar fi introdus, acestea ar fi putut scăpa de sub efectele legii, deoarece ar fi invocat că victimele nu sunt minori, în sensul prezentat de lege și cu atât mai mult cu cât ar fi existat și consimțământul victimei de a apărea pe acele materiale pornografice. Pe de altă parte, ar fi nefiresc ca astfel de materiale, care prezintă majori ca fiind minori, să nu acopere același text de lege, atâta vreme cât efectele sunt aceleași, iar persoanele terțe care iau la cunoștință de material se află în eroare cu privire la vârsta persoanei apărută în materialul pornografic.

Materialul pornografic astfel descris de art. 35 din legea nr. 161/2003 poate să nu cuprindă o persoană reală, ci doar să simuleze în mod credibil un minor. Aceasta tot pentru faptul că efectele produse sunt aceleași și pentru ca autorii să nu scape nepedepsiți, în sensul că ar putea aspectul că minorii prezentați nu sunt persoane reale, fiind foarte greu pentru organele judiciare să le identifice pentru a proba afirmația făcută. Cu atât mai mult cu cât fiind vorba de infracțiuni săvârșite prin sisteme informatice, imaginile pot fi distribuite de la un capăt la altul al lumii, intr-un timp foarte scurt, sau, pentru a îngreuna descoperirea acestora, autorii ar putea recurge la tot felul de trucuri tehnice pentru a ascunde cât mai mult profilul victimei, astfel că acesta nu mai poate fi identificat.

În accepțiunea art. 35 din legea nr. 161/2003 prin „comportament sexual explicit” se poate înțelege chiar și o poziție sexuală, tot atât de bine cum poate reprezenta un act sexual sau orice atitudine ce poate fi considerată un comportament sexual. Acesta trebuie să fie, de asemenea explicit, iar nu implicit, și anume, să reiasă în mod discret din imaginile prezentate să nu fie simple sugerări sau sugestii. Comportamentul sexual explicit al minorului trebuie să fie, evident, cuprins pe respectivul material pornografic.

O altă condiție specifică infracțiunii prevăzute de art. 51 din legea nr. 161/2003, este aceea că imaginile trebuie să fie cuprinse intr-un sistem informatic sau intr-un mijloc de stocare a datelor informatice, făcând precizarea că aceste imagini nu trebuie să fie obligatoriu deținute intr-un sistem informatic, ele pot fi deținute și intr-un mijloc de stocare a datelor informatice cum ar fi de exemplu un simplu C.D.

Pentru existența unei astfel de infracțiuni trebuiesc îndeplinite cumulativ aceste cerințe ale obiectului material, lipsa uneia făcând practic sa nu existe obiectul material al unei astfel de infracțiuni.

Obiectul juridic special al infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice îl constituie relațiile sociale referitoare la apărarea demnității, libertății și inviolabilității sexuale a persoanelor aflate în perioada minorității, precum și relațiile sociale care se formează și se desfășoară în jurul acestei valori.

Subiectul activ al infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile legale de răspundere penală.

Pentru a avea calitatea de subiect activ , făptuitorul trebuie să îndeplinească anumite condiții , și anume:

– să fie o persoană fizică

– să îndeplinească condiția de vârstă (legea penală prevede o prezumție absolută a nevinovăției minorului sub 14 ani și o prezumție relativă a minorului între 14-16 ani , astfel încât minorul ce are vârsta cuprinsă între aceste limite va răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ) , iar în ceea ce-l privește pe minorul ce are vârsta cuprinsă între 16-18 ani , legea stabilește o prezumție absolută de capacitate penală care nu poate fi combătută , ( asemănător celei atribuite persoanei majore) ,

– să fie o persoană responsabilă (această condiție nu e stipulată prin lege , ea rezultă implicit din prevederile art.48 Cod penal , ca fiind o cauză care înlătură caracterul penal al faptei antisociale comise) ,

– libertatea de voință și acțiune a făptuitorului , astfel încât acesta să posede capacitatea de reprezentare a acțiunilor și inacțiunilor sale , inclusiv a rezultatelor și posibilitatea de a lua , în mod liber , hotărârea cu privire la săvârșirea faptei , și , de asemenea , să fi putut acționa în mod liber , nerestricționat, conform hotărârii luate , ceea ce implică inexistența unei constrângeri asupra conștiinței și voinței sale.

În cazul infracțiunii pornografie infantilă prin sisteme informatice subiect activ poate fi orice persoană , deoarece legea nu cere o anumită calitate . Infracțiunea poate fi comisă și de mai multe persoane în orice formă de participație (coautorat, instigare, complicitate) .

Subiectul pasiv al infracțiunii (sau persoana vătămată) este acea persoană care , fiind titulară a valorii sociale căreia i s-a adus atingere prin săvârșirea faptei penale, a suferit răul (vătămarea)produs prin comiterea acesteia.

Subiectul pasiv al infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice nu poate fi orice persoană deoarece conform prevederilor art. 51 din legea nr. 161/2003 aceasta trebuie sa fie minor nefăcându-se distincție de sex, chiar iresponsabilă, deoarece orice membru al societății este titular al unor valori ocrotite de legea penală . Nu poate fi subiect pasiv decât minorul în viață .

Subiectul pasiv general – dar mediat – în cazul tuturor infracțiunilor este statul , ca reprezentant al societății , deoarece orice informație lovește ordinea de drept , (a cărei apărare constituie scopul legii penale) și în valorile sociale , de interes fundamental pentru întreaga societate.

Subiectul pasiv special – și imediat – este persoana fizică titulară a valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare .

Dacă în cazul subiectului activ nu întâlnim condiții speciale privind calitatea persoanei in cazul subiectului pasiv, infracțiunea putându-se săvârși numai asupra minorului.

Latura obiectivă a infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice este puțin diferită față de infracțiunea de pornografie infantilă reglementată de legea nr. 196/2003:

producerea in vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea;

procurarea sau deținerea fără drept de materiale pornografice.

Fără a insista asupra definirii principalilor termeni care definesc latura obiectivă a celor două infracțiuni, ne vom limita totuși la a scoate in evidență aspectele care le diferențiază. Astfel, spre deosebire de infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001, infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, reglementată prin art. 51 din Legea nr. 161/2003 se poate realiza doar prin simpla ,,procurare" sau ,,deținere fără drept" a unor asemenea materiale cu conținut pornografic, de vreme ce, prima infracțiune se realizează doar dacă ,,deținerea" se face in vederea răspândirii lor. E o deosebire importantă sub aspect probatoriu, deoarece, in cel de-al doilea caz, trebuie dovedită doar simpla deținere fără drept, sau procurarea acestor materiale, in timp ce, cu privire la prima infracțiune, trebuie dovedită intenția de a răspândi acele materiale, simpla deținere a lor neconstituind infracțiunea reglementată de art. 12 din Legea nr. 196/2003. Aceasta datorită particularităților pe care le prezintă infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, a posibilităților mult mai rapide de săvârșire, a dificultăților multiple întâlnite in prinderea autorilor.

Cu privire la modalitatea alternativă de realizare a laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 51 din Legea nr. 161/2003, aceea a deținerii unor astfel de materiale pornografice, de evidențiat că această deținere trebuie sa fie fără drept. Cu alte cuvinte, deținerea legitimă a acestora absolvă de răspundere pe autor. Legea nu precizează care ar fi persoanele care ar fi îndreptățite sa dețină astfel de materiale.

Totuși, ar putea fi considerate astfel de persoane organele judiciare care le dețin in scopul aflării adevărului si înfăptuirii justiției. Totodată s-ar putea corela această deținere legitimă cu distincțiile făcute in cuprinsul art. 3 din Legea nr. 196/2003, care se referă la situațiile când nu se aplica Legea nr. 196/2003, deși este vorba despre asemenea materiale cu caracter obscen – dispozițiile prezentei legi nu se aplică în cazul operelor de artă sau științifice, precum și în cazul materialelor realizate în interes artistic, științific, al cercetării, educației sau informării.

Modalitatea alternativă a deținerii, cuprinsă in latura obiectiva a infracțiunii prevăzute de art. 18 din Legea nr. 678/2001 si de art. 12 din Legea nr. 196/2003 trebuie să se realizeze in vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii etc., ceea ce rezulta implicit că deținerea se realizează fără drept.

Diferențieri față de infracțiunile prezentate în proiectul Codului penal.

Proiectul noului Cod penal cuprinde atât infracțiunea de pornografie infantila la art. 216, cât si cea de pornografie infantilă prin intermediul sistemelor informatice la art. 217.

Daca cea de-a doua infracțiune, prevăzută de art. 217, este reglementată identic cu cea din cuprinsul art. 51 din Legea nr. 161/2003, a cărei prezentare succinta am făcut-o anterior, infracțiunea de pornografie infantilă, reglementata de art. 216, este prezentată aproape identic cu dispozițiile din cuprinsul art. 18 din Legea nr. 678/2001, acoperind astfel implicit și modalitățile alternative prevăzute de art. 12:

Art. 216: ,, (1) Fapta de a expune, a vinde sau a răspândi, a închiria, a distribui, a confecționa ori a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziție ori a deține in vederea răspândirii sau de a deține materiale pornografice cu minori, se pedepsește cu închisoare severă de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează si importarea, exportarea ori predarea de materiale dintre cele prevăzute la alin. 1 unui agent de transport sau de distribuire in vederea comercializării ori distribuirii lor".

Tentativa se pedepsește".

Astfel, consideram că, din momentul intrării in vigoare a noului Cod penal, atât dispozițiile art. 12 din Legea nr. 196/2003, cât și cele ale art. 18 din Legea nr. 678/2001 sunt abrogate implicit, art. 216 din C.pen. acoperind aceleași alternative ca și art. 18 din Legea nr. 678/2001, obiectul material fiind, de asemenea, mai cuprinzător.

Noile dispoziții ulterioare care reglementează aceeași situație juridică se presupune că le abroga implicit pe cele vechi, cuprinse in legi speciale, răspunzând mai bine necesităților sociale de la acea data.

Pedeapsa prevăzută la art. 216 fiind de la 3 la 10 ani, adică mai mare de 5 ani, cum prevede art. 2 din Legea nr. 39/2003, rezultă că, din momentul intrării in vigoare a noului Cod penal, infracțiunea de pornografie infantilă este considerată infracțiune gravă si ar putea cădea sub incidenta acestei legi speciale în cazul în care, așa cum am arătat anterior, infracțiunea este săvârșită de un grup infracțional în sensul arătat la art. 7 al aceleiași lege.

Cu privire la noțiunea de materiale pornografice, acestea sunt definite la art. 218 în proiectul noului cod penal intr-o formă identică cu cea definită de legea 161/2003 care reglementează infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, și anume:

Art. 218 „ prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o persoană majoră care este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un comportament sexual explicit”.

Cu precizările făcute la momentul potrivit apreciem că această definire materialelor pornografice cu minori este mult mai riguroasă decât cea redată de art.2 din legea 196/2003.

În concluzie, este important să se facă diferențierile corespunzătoare între infracțiunea de pornografie infantilă, reglementată de legea nr. 196/2003, de legea 678/2001, și de art. 216 din Proiectul noului Cod Penal, și cea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută la art. 51 din Legea 161/2003, aceasta fiind de asemenea o infracțiune specială în comparație cu prima, o particularizare a primei infracțiuni.

De asemenea este important să se facă diferențierile de mai sus, sub aspectul legii aplicabile la un moment dat cu privire la aceiași infracțiune, dat fiind afluxul de dispoziții legale care reglementează același domeniu.

Precizările se impun cu atât mai mult cu cât competența materială este diferită în cele două cazuri, iar nerespectarea ei atrage după sine nulitatea absolută a hotărârilor judecătorești.

CAPITOLUL III

ASPECTE PROCESUAL PENALE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ PRIN SISTEME INFORMATICE

Reglementările cuprinse în Legea nr. 161/2003, referitoare la infracțiunile produse prin sistemele informatice, au intrat în vigoare la data de 21 aprilie 2003, data publicării legii în ,,Monitorul Oficial al României", în timp ce Legea nr. 196/2003, potrivit art. 18 din aceiași lege, intră în vigoare in 10 de zile de la data publicării ei in ,,Monitorul Oficial al României", și anume la data de 19 iunie 2003.

Se pune problema legii mai favorabile, in situația în care de la săvârșirea faptei si până la judecarea ei definitivă a intrat în vigoare Legea nr. 161/2003 si Legea nr. 196/2003.

S-ar putea formula mai multe ipoteze în funcție de data săvârșirii infracțiunii, raportat la momentul intrării în vigoare a noilor dispoziții.

1) Dacă s-a săvârșit infracțiunea de pornografie infantilă.

Sunt incidente aici, după cum am arătat anterior, fie dispozițiile art. 18 din Legea nr. 678/2001, fie dispozițiile art. 12 din Legea nr. 196/2003, după caz. Legea mai favorabilă se aplică doar dacă sub aspectul laturii obiective se conturează modalitatea ,,răspândirii" sau cea a ,,deținerii" de materiale în vederea răspândirii. Cu privire la celelalte modalități, se aplică în continuare dispozițiile art. 18 din vechea lege, fără să se pună problema aplicării legii penale mai favorabile. Vechile dispoziții se vor aplica prin urmare chiar dacă după data intrării în vigoare a noii legi, infracțiunea de pornografie infantilă s-a săvârșit intr-una din modalitățile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 678/2001, altele decât ,,răspândirea" sau ,,deținerea" în vederea răspândirii de materiale cu caracter obscen.

Referitor la situațiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile, dacă infracțiunea a fost săvârșită într-una din modalitățile arătate mai sus, respectiv a răspândirii sau a deținerii de materiale cu caracter obscen în vederea răspândirii până la data de 19 iunie 2003, data intrării în vigoare a noii legi, și judecată ulterior, sau este judecată dar nu definitiv până la acea data, se aplică legea mai favorabilă, adică dispozițiile art. 12 din Legea nr. 196/2003, ale căror limite de pedeapsă sunt cuprinse între 1 și 5 ani, iar nu cele ale art. 18 din Legea nr. 678/2001 ale căror limite sunt de la 2 la 7 ani.

2) În cazul când s-a săvârșit infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice se impune să se facă unele diferențieri:

a) Fapta s-a săvârșit până la data de 21 aprilie 2003, data intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003, sau este judecată, dar nu definitiv până la acea data.

Se aplica evident, legea penală mai favorabilă, și anume, legea anterioară, Legea nr. 678/2001, de vreme ce, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 sunt de la 3 la 10 ani, iar cele prevăzute pentru infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice sunt de la 3 la 12 și interzicerea unor drepturi. Cu alte cuvinte, limita maximă este mai mica in cazul primei infracțiuni. Instanța este obligată să aplice legea mai favorabilă atunci când se ivește o asemenea succesiune de legi în timp, astfel că, în cazul de față, fapta va primi calificarea veche, aceea dată de art. 18 din Legea nr. 678/2001.

Aceasta deoarece, dacă nu ar fi intrat în vigoare legea specială, s-ar fi aplicat în continuare dispozițiile art. 18 din Legea nr. 678/2001.

b) Fapta s-a săvârșit după data de 21 aprilie 2003.

Firesc, în această situație se aplică dispozițiile speciale, cele prevăzute de art. 51 din Legea nr. 161/2003, întrucât fapta s-a comis și este judecată sub imperiul aceleiași legi.

c) Fapta s-a săvârșit după data de 19 iunie 2003, data intrării în vigoare a Legii nr. 196/2003 privind pornografia.

Consideram că, în acest caz, nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, întrucât infracțiunea prevăzută la art. 51 cuprinde dispoziții speciale în comparație cu cele cuprinse în, Legea nr. 196/2003, care se referă la infracțiunea de pornografie infantilă în general.

Cu alte cuvinte, textul de lege prevăzut la art. 51 din Legea nr. 161/2003 reglementează o situație particulară, referitoare la aceeași faptă cu grad de pericol social distinct, datorită modului de consumare.

Legea nr. 161/2003 nu prevede expres care instanță este competentă să judece infracțiunile care alcătuiesc criminalitatea informatică, nici măcar în capitolul intitulat Dispoziții procedurale.

Din acest fapt, se poate deduce că această competență rationae materiae aparține instanței comune și anume judecătoriei potrivit art. 25 C.pr.pen., care prevede că: ”Judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe".

Cu alte cuvinte în lipsa unor prevederi exprese legate de competența materială, și în cazul în care s-a săvârșit infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003, competența să judece cauza în primă instanță este judecătoria.

Doar dacă, așa cum am arătat mai sus, se reține legea penală mai favorabilă, iar încadrarea juridică a faptei va fi cea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001, tribunalul va fi competent să judece cauza în primă instanță.

Există o excepție potrivit căreia, deși competența pentru fapta săvârșită în concordanță cu legea nouă aparține judecătoriei, cauza va fi de competența tribunalului, fără a se aplica legea penala mai favorabilă, și anume, în cazul în care același inculpat sau aceiași inculpați au săvârșit atât infracțiunea reglementată de art. 18 din Legea nr. 678/2001, cât și infracțiunea reglementată de art. 51 din Legea nr. 161/2003.

În situația în care infracțiunea de pornografie infantilă s-a săvârșit până la data de 19 iunie 2003, sau dacă pe parcursul judecării unei asemenea fapte a intrat în vigoare Legea nr. 196/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei, se aplică dispozițiile art. 12 ale acestei ultime legi, care sunt mai favorabile, dar numai atunci când s-a reținut modalitatea alternativă a ,,răspândirii" sau a ,,deținerii" în vederea răspândirii, iar nu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 678/2001, acestea din urmă aplicându-se atunci când este vorba de celelalte modalități alternative enumerate expres in cuprinsul articolului (acest din urmă fapt atrage implicit competența tribunalului).

În aceste cazuri, când se aplică dispozițiile Legii nr. 196/2003, ca lege mai favorabilă, competența aparține judecătoriei, ca instanță de drept comun, atâta vreme cât nici această noua lege nu cuprinde dispoziții speciale legate de competența instanțelor de judecată și pentru faptele săvârșite sub incidența noii legi, competența aparține tot judecătoriei, pentru motivele invocate mai sus.

Incidența Legii nr. 39/2003 cu privire la problematica analizată

Tot legat de infracțiunea de pornografie infantilă săvârșită prin sisteme informatice, se impune a se face trimitere și la Legea nr. 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

Potrivit acestei legi, în baza art. 2 pct. 18 este considerată ca fiind infracțiune gravă șj cea ,,săvârșită prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații", cum este infracțiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003.

Aceasta din urmă infracțiune poate fi săvârșită de un grup infracțional organizat, creat în scopul săvârșirii de infracțiuni, constituire care, la rândul ei, este infracțiune conform art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În aceasta situație, când sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau de constituire a unui grup infracțional organizat, reglementată de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în conformitate cu art. 7 alin. 3 din aceeași lege, ,,Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni".

Infracțiunea de constituire sau aderare la un astfel de grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, se va afla în concurs real cu infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 și în acest caz, competența în prima instanță va aparține tot tribunalului, întrucât fapta sancționată de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este de competența tribunalului, conform dispozițiilor art. 11 din aceeași lege.

În legătură cu infracțiunea de pornografie infantilă, în cazul în care se rețin dispozițiile art. 18 din Legea nr. 678/2003, această infracțiune fiind

prezentată la Cap. 3, Secțiunea a 2-a – Infracțiuni în legătură cu traficul de persoane, Legea nr. 39/2003 o enumeră printre infracțiunile grave prezentate in cuprinsul art. 2 pct. 12 care se referă la infracțiuni privind traficul de persoane și infracțiuni în legătură cu traficul de persoane.

Și în acest caz, infracțiunea reglementată de art. 18 din Legea nr. 678/2001 se poate afla în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, atât în situația în care fapta este săvârșită după intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003, dar și atunci când fapta este săvârșită înainte de intrarea în vigoare a acestei legi și este vorba de un grup infracțional organizat.

Aceasta, întrucât se aplică legea penală mai favorabilă, conform art. 13 din C. pen. , adică dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, în concurs cu infracțiunea de pornografie infantilă, iar nu cele ale art. 18 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, care prevăd următoarele:

,,(2) Faptele prevăzute la alin. 1, săvârșite de o persoană care face parte dintr-un grup organizat, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani".

Date fiind cele expuse mai sus, se poate trage concluzia că dispozițiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 și-au pierdut aplicabilitatea, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003 fiind abrogate implicit, conținutul acestora regăsindu-se in cuprinsul art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Pe de altă parte, atunci când până la judecarea definitivă a infracțiunii de pornografie infantilă a intrat în vigoare Legea nr. 196/2003, situație în care se aplică legea penală mai favorabilă, și anume Legea nr. 196/2003, sau când fapta se săvârșește după intrarea în vigoare a acestei legi, se constată că indiferent că fapta a fost comisă de un grup infracțional organizat în sensul Legii nr. 39/2003 sau nu, infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 196/2003, neregăsindu-se printre cele pe care art. 2 din Legea nr. 39/2003 le enumeră ca fiind infracțiuni grave, nu se mai pune problema incidenței Legii nr. 39/2003.

Se poate reține insă, infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 196/2003.

În această situație, competența ar aparține judecătoriei, întrucât ambele infracțiuni sunt de competența acestei instanțe.

Totuși, părerea generală este că, atunci când s-ar putea reține că infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 196/2003 s-a săvârșit de un grup infracțional organizat în sensul celui prevăzut de Legea nr. 39/2003, dat fiind consecințele grave pe care le poate avea această infracțiune privind dezvoltarea minorilor și mijloacele complexe prin care se realizează, ar trebui să se aplice aceste dispoziții, întrucât Legea nr. 39/2003 reglementează mijloace proprii de investigație în asemenea cazuri, instituie structuri specializate ale Ministerului Administrației și Internelor în sensul art. 12 din Legea nr. 39/2003, precum și posibilitatea constituirii de compartimente tehnice, în sensul aceluiași articol.

CAPITOLUL IV

ORGANE ȘI ORGANISME INTERNAȚIONALE IMPLICATE ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA PORNOGRAFIEI INFANTILE ȘI A ABUZURILOR SEXUALE ALE CĂROR VICTIME SUNT MINORI

În România există o serie de autorități publice centrale și locale care au atribuții în elaborarea, coordonarea, implementarea și monitorizarea politicilor, strategiilor și programelor din domeniul protecției drepturilor copilului.

La nivel central, după 1990, au fost create instanțe care, pe parcurs, și-au schimbat numele, organizarea sau tutela și care au avut atribuții numai în acest domeniu, fiind în coordonarea/subordonarea primului-ministru, ministrului de stat sau secretarului general al Guvernului.

Astfel, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA), actualmente în coordonarea ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, s-a numit în timp: Comitetul de Sprijin pentru Instituțiile de Ocrotire a Copilului (1991), Comitetul de Coordonare a Programelor Umanitare pentru România (1992), Comitetul Național pentru Protecția Copilului (1993), Departamentul pentru Protecția Copilului (1997), Agenția Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (2000).

Tot sub autoritatea Guvernului se află următoarele ministere care au și atribuții în acest domeniu: Ministerul Sănătății și Familiei (inclusiv Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap), Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Administrației și Internelor , Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, Ministerul Informațiilor Publice, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Externe.

De asemenea, în 1997, a fost creată instituția Avocatul Poporului, care, prin Departamentul pentru Protecția Drepturilor Copilului, constituie principalul mecanism extrajudiciar de protecție a drepturilor copilului în raport cu autoritățile publice centrale și locale, fiind independent față de orice autoritate publică. Orice informație despre nerespectarea drepturilor copilului, obținută oral sau în scris de la copiii înșiși sau de la adulți, este sursă de autosesizare pentru instituția Avocatul Poporului. Precizăm că există dorința de a se crea, la nivelul acestei instituții, a unei instanțe specializate, Avocatul Copilului.

Așa cum s-a precizat mai sus, A.N.P.C.A., organ de specialitate al administrației publice centrale, coordonează, la nivel național, întreaga activitate de protecție a copilului, veghind la aplicarea reformei care a fost declanșată în 1997, o dată cu descentralizarea sistemului către autoritățile publice locale. Astfel, la nivelul întregii țări, funcționează comisiile pentru protecția copilului, organe de specialitate ale consiliilor județene și ale consiliilor locale ale sectoarelor Capitalei, care au atribuții decizionale în materia protecției drepturilor copilului aflat în dificultate, abilitată să ia măsuri de protecție a copilului pe termen scurt (de urgență), mediu și lung.

Președinții și secretarii generali ai consiliilor județene/locale ale sectoarelor Capitalei au atribuții sporite de coordonare, responsabilitate și control al activității de protecție a copilului în raza lor de competență, ultimul fiind și președintele comisiei teritoriale pentru protecția copilului.

În subordinea consiliilor județene și a consiliilor locale de sectoare ale Capitalei au fost înființate, încă din 1997, o dată cu descentralizarea sistemului de protecție a copilului, direcțiile pentru protecția copilului, ca servicii publice de interes județean/local de sector, cu personalitate juridică, și care acționează pentru protecția copiilor de orice încălcare a drepturilor lor: neglijare, abandon, rele tratamente, abuz, exploatare, inclusiv sexuală etc.

De asemenea, la nivel județean, ministerele enumerate mai sus au direcții deconcertate: pentru sănătate publică, pentru persoane cu handicap, pentru muncă și solidaritate socială, pentru învățământ, pentru tineret, de poliție, instanțe judecătorești etc. _ toate acestea lucrând în parteneriat pentru apărarea intereselor copiilor.

La nivelul primăriilor, orașelor și comunelor, există servicii care efectuează anchetele sociale privind respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale copilului, în strânsă colaborare cu serviciile publice specializate de la nivel județean; în exercitarea atribuțiilor de autoritate tutelară, primarul acționează ca reprezentant al statului în comunitățile locale.

Pentru a se putea acționa într-un cadru coerent și unitar, A.N.P.C.A. a propus Guvernului „Strategia în domeniul protecției copilului în dificultate pentru perioada 2001-2004”, care a fost aprobată în luna mai a anului 2001, ea fiind plasată într-o zonă de interes special și fiind declarată drept prioritate națională. Pornind de la acest cadru general, fiecare județ/sector al Capitalei își elaborează propria strategie, ținând cont de particularitățile și nevoile sale.

Pe baza Strategiei Guvernamentale în domeniul protecției copilului, a strategiilor județene și a strategiilor sectoriale ale diverselor ministere, A.N.P.C.A. a întocmit „Planul de Acțiune pentru implementarea reformei în domeniul protecției copilului, care este reactualizat periodic”.

Planul, aprobat de Guvernul României în ședința din data de 23.08.2001, este un exemplu de colaborare reală dintre autoritățile administrației publice centrale, având drept rezultate, pe termen scurt, coerența și concertarea acțiunilor întreprinse pentru îmbunătățirea calității vieții copiilor din țara noastră și accelerarea reformei din domeniu; sunt stipulate aici responsabilitățile ministerelor cu privire la realizarea activităților de protecție a copilului și sunt precizate termenele pentru îndeplinirea acestora.

Planul de Acțiune are un capitol special care se referă la prevenirea și combaterea neglijării copilului, a abuzului asupra sa, a exploatării copilului și a traficului cu copii. În acest capitol sunt precizate măsurile legislative și administrative care trebuie luate până la sfârșitul acestui an, dar și în continuare, până în anul 2004, fiind incluse propuneri de modificări ale legislației, planuri de acțiune pe arii restrânse, programe specifice vizând formarea de personal și înființarea de servicii pentru copil și familia sa.

În acest sens, o parte dintre obligațiile asumate, pe care A.N.P.C.A. urmează să le realizeze împreună cu diverși parteneri din sistemul public sau privat, din țară sau străinătate, sunt următoarele:

realizarea unei oferte și a unui curriculum național de formare inițială a personalului de specialitate din serviciile publice specializate pentru protecția copilului, în domeniul intervenției și al prevenirii neglijării copilului și a abuzului asupra sa.

elaborarea Programului de acțiune în vederea prevenirii și a eliminării celor mai grave forme de muncă a copiilor, vizând formarea de specialiști din cadrul ser-viciilor publice specializate pentru protecția copilului.

implementarea Programului de asistență a copiilor/adolescenților români ne-acompaniați (sub 18 ani), prezenți pe teritoriul italian, conform Convenției de colaborare semnată de ANPCA cu Organizația Salvați Copiii, corespondent pentru România al Serviciului Social Internațional – Branșa italiană.

elaborarea Planului Național de Acțiune pentru lupta împotriva exploatării sexuale a copiilor în scop comercial, precum și a studiului pe aceeași temă – în colaborare cu Ministerul de Interne, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Biroul Național Interpol, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Educației și Cercetării, precum și cu o serie de organisme internaționale cu birouri la București (UNICEF, OMS, UNAIDS, UNCHR, OIM etc.) și neguvernamentale (Salvați Copiii, Fundația Internațională pentru Copil și Familie, SCOP, ARAS, GRADO etc.).

monitorizarea implementării Planului Național de Acțiune pentru lupta împotriva exploatării sexuale a copiilor în scop comercial.

înființarea de linii telefonice de tip „help-line/telefonul copilului“ și de servicii la care se poate apela în regim de urgență pentru orice situație care pune în pericol integritatea fizică și psihică a copilului.

dezvoltarea și implementarea unor metode de bune practici și a unor proiecte care să contribuie la definirea/îmbunătățirea măsurilor de prevenire și intervenție eficientă în cazurile de abuz și neglijare a copilului, inclusiv în familie.

Servicii de prevenire și intervenție pentru copilul neglijat și abuzat, inclusiv sexual, atât în familie, cât și în instituții, înființate de direcțiile pentru protecția copilului

Ca urmare a demersurilor specialiștilor din domeniu, începute imediat după 1990, a cursurilor de formare inițiate de organizațiile neguvernamentale, cu precădere după 1996, și a introducerii capitolului de prevenire a abuzului și neglijării copilului în Strategia Guvernamentală pentru protecția copilului în dificultate, direcțiile pentru protecția copilului au început să înființeze servicii speciale pentru copilul neglijat și abuzat.

În luna iunie a anului 2003 , în cadrul sistemului de protecție a copilului erau înființate și funcționau nouă servicii de intervenție și de prevenire a neglijării și a abuzului copilului, după cum urmează:

Arad: Biroul de delincvență juvenilă și abuzuri.

Brăila: Cabinet mamă abuzată, copil abuzat – în cadrul Serviciului de consiliere/terapie pentru copil și familie.

Cluj: Serviciul pentru protecția copilul delincvent și a copilului abuzat.

Dâmbovița: Serviciul pentru prevenirea neglijării și abuzului copiilor.

Hunedoara: Serviciul pentru protecția copilului delincvent și a copilului abuzat.

Iași: Biroul pentru protecția copilului abuzat.

Mehedinți: Centrul de consiliere și sprijin pentru copilul maltratat și Centrul maternal pentru mame maltratate cu copii.

Neamț: Biroul pentru prevenirea abuzului, neglijării și delincvenței.

Timiș: Serviciul pentru prevenirea abandonului, abuzului și neglijării.

Aceste servicii asigură consiliere psihologică, socială și juridică, sprijin pentru a trece peste traumele suferite și pentru reabilitarea relației dintre membrii familiei, schimbarea mentalităților membrilor comunității, în vederea unei reintegrări reușite în familie și societate etc.

De asemenea, în teritoriu funcționau servicii de tip help-line, iar două servicii telefonice de acest gen erau în curs de înființare (Galați, Vâlcea):

– 83 _ gratuit pentru beneficiari: Botoșani, Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Neamț, Teleorman, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea;

– 983 _ cu taxă: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Caraș-Severin, Mureș, Prahova, Satu Mare;

– 985 _ gratuit pentru beneficiari: Alba;

– 9852 _ cu taxă: București – sectorul 2;

– numere obișnuite, dar special dedicate semnalării cazurilor de neglijare și abuz: sectoarele 4 și 6 din București.

În cadrul Programului PHARE 99 au fost aprobate spre finanțare cinci proiecte pentru crearea unor astfel de servicii de intervenție și prevenire, la nivelul direcțiilor pentru protecția copilului:

Cluj: Centrul județean de intervenție pentru copilul maltratat. Scopul proiectului constă în protecția copiilor expuși unuia dintre cele patru tipuri de maltratare (abuz fizic, emoțional, sexual, neglijare), beneficiari fiind 6 copii cu vârsta până la 5 ani, menținuți în regim familial (familii terapeutice), și 14 copii în regim rezidențial (adăpost).

Dolj: Centrul de prevenire, intervenție și recuperare a copilului abuzat. Centrul va asigura permanența preluării sesizărilor și a urmăririi modului de intervenție cât mai timpurii, în cazul copiilor abuzați.

Prahova: Serviciul de recuperare pentru copilul abuzat/neglijat. Scopul acestui proiect îl reprezintă prevenirea abuzurilor și a violenței în familie și intervenția specializată pentru înlăturarea efectelor abuzurilor sau neglijenței asupra copiilor. Grupul țintă va fi reprezentat de copiii a căror dezvoltare psihică este periclitată în familie de către părinți.

Timiș: Centrul de primire în regim de urgență și evaluare a copilului abuzat; beneficiari vor fi 24 de copii victime ale abuzului, cu vârsta cuprinsă între 3-18 ani.

București – Sectorul 4: Centrul de primire în regim de urgență a copilului abuzat. Centrul va asigura intervenția eficientă în beneficiul copilului, pentru a-l proteja față de orice formă de abuz, recuperarea și reintegrarea familială a acestuia.

Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție are în vedere ca, și în viitor, să sprijine multiplicarea acestor tipuri de servicii la nivel local, atât de necesare în actualul context intern și internațional.

Servicii ale ONG-urilor

Pornind de la premisa conform căreia copilul trebuie respectat ca o persoană distinctă care are dreptul la o viață particulară, la intimitate și la o dezvoltare normală, trebuie creată și asigurată o lume în care dreptul copilului la protecție să fie recunoscut, iar abuzul și exploatarea să nu-i pună în pericol nici existența, nici dezvoltarea. Având în vedere aceste elemente, sarcina de a diminua și a elimina perturbările comportamentale și atitudinile cu efecte nocive asupra copiilor revine tuturor celor implicați, într-o măsură mai mare sau mai mică, în protecția lui.

Implicată în promovarea și derularea unor programe-pilot, care vizează respectarea drepturilor copilului și protecția lui, Organizația Salvați Copiii a creat șase centre de consiliere pentru copil și familie (București, Iași, Timișoara, Suceava, Târgu-Mureș, Târgoviște), care funcționează ca servicii specializate pentru recuperarea psiho-socială a copiilor victime ale abuzurilor și exploatării sexuale.

Echipe multidisciplinare formate din psihologi, psihiatri, asistenți sociali și juriști asigură consilierea familiei, evaluarea psiho-medicală a copilului care a suferit o formă de abuz, tratamentul pentru atenuarea/vindecarea efectelor traumei, care, în caz contrar, vor însoți victima pentru tot restul vieții.

Este dificil să generalizăm consecințele psihologice ale abuzului, deoarece gravitatea acestora depinde de o multitudine de factori, dar este foarte clar că trebuie intervenit și aplicat un tratament recuperator.

Echipele multidisciplinare de specialiști au fost pregătite în activitatea specifică de investigare și recuperare în cadrul unor cursuri de pregătire și schimburi de experiență, începând cu anul 1997, cu frecvență de trei cursuri pe an.

De la deschiderea primului Centru de consiliere, în 1998, s-au înregistrat un număr de 1.334 cazuri, dintre care: 264 abuz fizic, 543 abuz emoțional, 146 abuz sexual, 101 cazuri neglijare și 300 cazuri cu alte tulburări comportamentale.

Prin centrele de consiliere pentru copil și familie s-au derulat programe de prevenire care au fost orientate pe reducerea factorilor de risc și întărirea factorilor de protecție. Aceste programe au avut două componente:

Activitatea de informare, realizată în școli pentru copii, profesori și părinți (beneficiarii au fost în număr de 2.320 – profesori 250, părinți 523, copii 1.502, studenți 45).

Elaborare, traducere și distribuire de materiale informative. Au fost realizate afișe și pliante care prezintă serviciile oferite de centre, a fost elaborată broșura „Copilul abuzat, neglijat-cunoaștere, prevenire, intervenție“, s-a realizat studiul „Abuzul și neglijarea copilului“ pe cazurile care au intrat în atenția a trei centre de consiliere în anul 2002.

Centrele de consiliere se implică în informarea și sensibilizarea opiniei publice și a specialiștilor asupra consecințelor abuzului și exploatării copilului, în dezvoltarea de parteneriate pentru intervenția și asigurarea măsurilor de protecție a copilului victimă a abuzului, realizând o rețea de semnalare și intervenție, dar și în determinarea instituțiilor responsabile de protecția copilului de a elabora strategii coerente și complete care să conducă la găsirea căilor de prevenire și intervenție la diferite niveluri.

Un alt program care intervine în favoarea copiilor este programul Cazuri Internaționale care a debutat în anul 1991, pe baza unei convenții de colaborare încheiată încă din 1990 între Salvați Copiii și Serviciul Social Internațional, prin care SC devenea corespondentul pentru România al SSI.

Convenția de colaborare stabilea dreptul organizației Salvați Copiii de a derula programe în contextul problematicii sociale specifice SSI – probleme sociale individuale și/sau familiale care apar în condițiile deplasării indivizilor sau grupurilor umane.

Proiectul oferă asistență socială copiilor români în situație de risc aflați în străinătate – copii care din diferite motive sunt separați de familiile lor (de unul sau ambii părinți), bunăstarea lor fizică și/sau psihică fiind în pericol. Rezolvarea situației lor presupune cooperarea a două sau mai multor țări.

În perioada 1991 – 2003, Salvați Copiii s-a implicat în 1298 de cazuri, dintre care 715 copii.

Din punct de vedere al cazuisticii, cazurile internaționale se referă în principal la copiii neacompaniați aflați în străinătate, nou-născuți abandonați în maternități din străinătate, familii separate (copii de părinți) care solicită reintegrarea familială, adopții eșuate, tratament medical, copii în scopul comercializării (sexuale, prin muncă etc).

Datorită faptului că numărul de copii români neînsoțiti aflați în Europa, și în special în Italia, a început să crească, autoritățile italiene au decis să acorde asistență Guvernului român pentru diminuarea acestui fenomen.

Astfel, începând cu luna august 2001, s-a încheiat o Convenție de Colaborare între Autoritatea Națională pentru protecția Copilului și Organizația Salvați Copiii pentru un Program de Asistență a copiilor/adolescenților români neacompaniați, prezenți pe teritoriul italian.

Ca o consecință a acestui fapt, începând cu luna iulie 2001, organizația Salvați Copiii a primit cereri de asistență din partea Filialei Italiene a SSI pentru 36 de minori români cu vârste cuprinse între 4-17 ani, dintre care 26 de minori de sex masculin și 10 minori de sex feminin.

Până la sfârșitul lunii octombrie s-au înregistrat 88 de cazuri, dintre care 75 în Italia. În ceea ce privește cazurile de copii traficați au fost semnalate 4 cazuri în 2000 și 5 cazuri în 2001.

În București funcționează și un alt Centru de Consiliere și Terapie pentru Copil și Familie, programul Fundației Internaționale pentru Copil și Familie, serviciile oferite, în prezent, de către echipa multiprofesională a Centrului sunt complementare celorlalte servicii.

Centrul de Consiliere și Terapie este orientat catre abordarea holistică a situațiilor de maltratare. Această presupune acordarea de asistență, în mod prioritar, copilului expus riscului de abuz/neglijare sau copilului-victimă, dar și familiei acestuia, precum și persoanei abuzatorului.

Prioritățile privind acordarea de asistență de durată copiilor și familiilor acestora, persoanelor de îngrijire sau abuzatorilor (cu deosebire asistența psihologică: consiliere și psihoterapie) sunt stabilite după criteriul gravității maltratării și al caracterului de urgență al intervenției necesare.

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice au anihilat, în 2003, 27 de grupuri ți rețele care au comis o serie de infracțiuni cum ar fi pornografia infantilă, înșelăciuni prin organizarea de licitații și oferirea de spectacole interactive cu conotații sexuale. Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, unele dintre grupurile respective accesau fără autorizație serverele pentru sustragerea, distrugerea sau modificarea de informații, perturbarea ori întreruperea comunicațiilor și chiar afectarea activității unor companii. Pentru contracararea acestor activități, în cadrul Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog s-a înființat, anul trecut, Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice. Până la începutul anului 2004, S.C.C.I. a soluționat 191 de plângeri, constituite în 68 de dosare penale. Ultima acțiune importantă a Serviciului a avut loc în luna februarie, când polițiștii au extins cercetările în cazul unui grup format din doi bărbați și o femeie, din municipiul Craiova, care comiteau fraude prin intermediul Internetului. Cei doi bărbați au contactat mai multe firme și cetățeni străini, de la care au comandat bijuterii și cafea, solicitându-le expedierea produselor prin servicii de curierat rapid. Ca să-i înșele pe furnizori, ei i-au propus complicei lor să efectueze tranzacțiile folosind un site fraudulos, care să garanteze cumpărătorului faptul că vânzătorul a expediat produsul, iar vânzătorului că a fost expediată contravaloarea. După ce coletele erau ridicate din vamă, membrii grupului vindeau bunurile obținute din fraude și împărțeau banii obținuți în acest mod. Prin tranzacțiile frauduloase efectuate de cei trei s-a înregistrat un prejudiciu de aproximativ 15.000 de dolari. La jumătatea anului trecut, FBI, în colaborare cu alte instituții, a lansat o atenționare la adresa utilizatorilor de Internet cu privire la riscurile tot mai mari de a fi înșelați prin mijloace electronice, inițiativă care survine unor plângeri privind fraude comise de la mare distanță, din România, Rusia și Marea Britanie. La rândul ei, Poliția Româna a avertizat asupra dezvoltării infracționalității electronice, astfel de fapte fiind comise mai ales de grupuri de tineri. Cu cât extinderea rețelei este mai mare, cu atât mai numeroase sunt site-urile legate de sex în general și cele pentru pedofili în special. Numărul site-urilor de pornografie infantilă s-a dublat in 2003, se arată în raportul anual publicat recent de Serviciul pentru criminalitatea informatică din Marea Britanie. Rata de creștere este de 64 la sută cele mai multe locații fiind „găzduite“ în Statele Unite și, mai nou, în Rusia, care înregistrează un spor spectaculos in domeniu. Explozia Internetului, consideră Reuters, a dus la înmulțirea acestui tip de site-uri, găzduite într-o tară și administrate din alta, ceea ce a complicat mai mult depistarea delincvenților, bărbați în majoritate, și a victimelor. „Una dintre consecințele Internetului este internaționalizarea pieței de pornografie infantilă“, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Serviciului. Cu toate acestea, Politia britanică a înregistrat un succes, în octombrie 2003, când un profesor de sport a fost condamnat la 18 luni de închisoare pentru tentativă de a cumpăra prin Internet serviciile sexuale ale unui copil lituanian de 9 ani. Dar pedofilii utilizează metode din ce în ce mai sofisticate pentru a scăpa de poliție. „Sustragerea de la prevederile legale este principala preocupare a rețelelor de pedofili, care discută deschis cum să scape de sub urmărirea politiei“, se spune intr-un raport al poliției. De exemplu, dacă un membru al rețelei riscă să-i expună pe ceilalți, calculatorul său va fi ținta unui atac care are ca scop distrugerea bazei de date. Chiar dacă majoritatea rețetelor este încă formată din persoane particulare în mod „artizanal“, raportul anunță că grupurile care au legături cu crima organizata sunt interesate de profit. Aceasta „slăbiciune“ poate fi insă ușor speculată de poliție. Astfel, anul trecut, una dintre cele mai ample si agresive operațiuni împotriva rețelelor de pedofili care operează pe Internet a dus la sute de arestări în Marea Britanie, după ce Statele Unite au transmis o listă cu 7000 de persoane suspectate că și-au utilizat cardul bancar pentru a accesa site-uri ce conțin imagini ilegale. Dispozițiile referitoare la prevenirea criminalității informatice privesc cooperarea dintre autoritățile și instituțiile publice cu competențe în domeniu și furnizorii de servicii, organizațiile neguvernamentale și alți reprezentanți ai societății civile în elaborarea politicilor, practicilor, procedurilor și standardelor de securitate a sistemelor informatice, precum și organizarea campaniilor de informare privind criminalitatea informatică și riscurile la care sunt expuși utilizatorii de sisteme informatice. Legea 161/2003 stabilește obligația Ministerului Justiției, Ministerului de Interne și a Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației de a constitui o bază de date privind criminalitatea informatică. Totodată a fost stabilită obligația proprietarilor sau administratorilor de sisteme informatice, la care accesul este interzis sau restricționat pentru anumite categorii de utilizatori, de a-i avertiza pe aceștia cu privire la condițiile legale de acces și la consecințele juridice ale accesului fără drept la sistemele informatice respective. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amenda de la 5 la 50 de milioane de lei. Infracțiunile în domeniul informatic au fost grupate potrivit acelorași criterii ca și cele prevăzute în Convenția Europeană. Prima categorie este cea a infracțiunilor contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice. Accesul, fără drept, la un sistem informatic se

pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar dacă fapta este săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoare de la 3 la 12 ani. Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică și care este destinată unui sistem informatic provine sau se efectuează în cadrul acestuia, precum și interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem ce conține date informatice care nu sunt publice. Aceste infracțiuni se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 7 ani. Modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor informatice, sau restricționarea accesului la acestea, fără drept se pedepsește cu închisoare de la 1 la 7 ani. Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani. Fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricționarea accesului la acestea se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani producerea, vânzarea, importul, distribuirea sau punerea la dispoziție, sub orice altă formă, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod sau alte date informatice care să favorizeze săvârșirea uneia dintre infracțiunile menționate anterior. Cea de-a doua categorie, a infracțiunilor informatice, cuprinde faptele de a introduce, modifica sau șterge, fără drept, date informatice, ori de a restricționa accesul la acestea, dacă are ca rezultat obținerea unor date necorespunzătoare adevărului, care vor fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice. Infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. În această categorie este inclusă și fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane, prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la acestea ori prin împiedicarea, în orice mod, a funcționarii unui sistem informatic, în scopul obținerii unui beneficiu material pentru sine sau pentru altul, faptă care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani. Dispozițiile procedurale reglementează măsurile și mijloacele de investigație specifice domeniului informatic, realizând totodată o adaptare a unor dispoziții din Codul de procedură penală la specificul acestui domeniu. Astfel, este reglementată conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la traficul informațional, procedura ridicării obiectelor care conțin datele, cercetarea sistemelor și respectiv, a suporturilor informatice, măsura care se aplică în cazuri urgente și temeinic justificate, dacă există date și indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni prin intermediul sistemelor informatice. Măsura este dispusă de procuror sau de instanță – în cursul judecății, pe o perioadă ce nu poate depăși 90 de zile, și poate fi prelungită o singură dată, cu 30 zile. Legea reglementează și cooperarea internațională, care are ca obiect asistența judiciară internațională în materie penală, extrădarea, identificarea, blocarea, sechestrarea și confiscarea produselor și instrumentelor infracțiunii, asistență tehnică sau de altă natură pentru culegerea informațiilor, precum și formarea personalului de specialitate. În vederea asigurării cooperării internaționale imediate și permanente în domeniul combaterii criminalității informatice, legea stabilește înființarea, în cadrul parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a Serviciului de combatere a criminalității informatice, ca punct de contact disponibil, care va acorda asistență și date referitoare la legislația română în materia, punctelor de contact similare din alte state, va dispune conservarea imediată a datelor, precum și ridicarea obiectelor care conțin date informatice, referitoare la traficul informațional solicitate de o autoritate străină și va executa sau va facilita executarea comisiilor rogatorii solicitate în cauzele privind combaterea criminalității informatice. Articolele legii privind prevenirea și combaterea criminalității informatice vor completa prevederile Codului Penal și ale Legii comerțului electronic, care făceau referiri strict la falsificarea instrumentelor de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Direcția Generala Anti-frauda în Tehnologia Informației are, în cadrul M.C.T.I., atribuții în ceea ce privește monitorizarea situațiilor de fraudă și piraterie și colaborează cu departamente similare din alte instituții publice, respectiv Ministerul de Interne, Ministerul Public, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, dar și cu domeniul privat (organizații profesionale, furnizori de servicii, mediul universitar). În final trebuie precizat că România încă este deficitară la capitolul legislației specifice fenomenului denumit generic în literatura de specialitate anglo-saxonă „cyercrime”. De exemplu în Statele Unite au fost propuse legi referitoare la crminalitatea informatică încă din 1977, când senatorul Ribikoff a propus prim reglementare în acest sens. În Europa prima luare oficială de poziție față de acest fenomen a avut loc în anul 1983, cu ocazia conferinței O.E.C.D. de la Paris. Cu această ocazie s-au făcut recomandări pentru adaptarea legislației țărilor membre și chiar completarea Codurilor penale ale acestor state. Unele state, cum sunt Germania, Polonia, Turcia, Ungaria, Norvegia, au introdus capitole noi în Codul Penal, care fac referire distinctă la infracțiunile informatice. Marea Britanie a adoptat în 1990 „Computer Missue Act”, care se referă în mod exhaustiv la acest gen de infracțiuni. Chiar și Malta a adoptat în 1991 „Electronic Commerce Act”. Ca urmare, pentru ca țara noastră să poată participa alături de celelalte state le dezvoltarea economică, socială și științifică mondială, și de a beneficia și ea de această evoluție, este necesară o abordare și în plan legislativ a prevederilor care să permită accesul în lumea țărilor dezvoltate.