Populatia Carcerala
INTRODUCERE
Lucrarea de față își propune să prezinte un studiu privind efectele și influențele mediului carceral asupra deținutului și rolul asistentului social în penitenciar, dar mai ales atitudinea persoanelor private de libertate față de programele de reabilitare.
Am ales să abordez această temă atât datorită specializării la care sunt înscrisă în cadrul facultății (modulul de probațiune), cât și pentru considerația față de importanța acestei teme, deoarece consider că asistentul social are un rol extrem de important asupra deținutului, ceea ce presupune că influențează posibilitățile deținutului în ceea ce privește adaptarea acestuia la situația cu care se confruntă, cât și reabilitarea ulterioară a acestuia în cadrul societății.
Un alt motiv pentru care am ales să cercetez această temă, este acela că în timp ce numărul actelor infracționale înregistrează o creștere semnificativă, studiile teoretice și empirice, implicit strategiile de prevenire și combatere, însumează un număr redus în literatura de specialitate.
În literatura de specialitate câmpul semantic al conceptului de delincvență se suprapune cu cel al conceptului de criminalitate (Rădulescu, Banciu, 1996). Prin urmare, și delincvența este o formă particulară de devianță care prin gradul ridicat de pericol social afectează cele mai importante relații și valori sociale și încalcă regulile și normele morale și juridice care orientează comportamentele indivizilor.
Din perspectivă juridică, un comportament delincvent este definit ca fiind un tip de conduită care încalcă legea, privită ca un ansamblu de reguli normative dictate și aplicate de către autoritatea statal-politică.
Faptul social se consideră delincvent atunci când afectează ordinea socială și este sancționată de norma penală. Evoluția, intensitatea, gravitatea și consecințele distructive, nefavorabile, nebenefice asupra ordinei sociale, determină modificări corespunzătoare în planul normativului penal.
Astfel, frecvența și gravitatea actelor delincvente comise într-o secvență spațio-temporală generează accentuarea sancțiunilor penale și invers, într-o secvență spațio-temporală, unde și când are loc o reducere a actelor delincvente se restrânge sfera incriminărilor și pedepselor.
Motivația infracțiunilor înfăptuite de indivizi își pot avea explicația atât în trauma suferite în copilărie, în boli de natură psihică, cât și într-o viață domestică marcată de violență și criminalitate, fără repere și fără modele pozitive. Este dificil de găsit remediul situației. Cele mai eficiente strategii include mesaje care sensibilizează, îndrumări ale psihologilor, ale familiei. Orice cercetare are limitele ei și aceasta nu face excepție. Nu se poate afirma că structura motivațională a personalității, stima de sine, anxietatea, bolile psihice și traumele suferite în copilărie și mai apoi, în viața familială, sunt singurele variabile care detemină indivizii să aleagă acest mod de a reacționa. Pe lângă acestea, pot interveni factori externi, cum ar fi mass-media prin intermediul programelor informative de știri sau a filmelor cu mesaje de violență.
Pornind de la aceste minimale considerații cu privire la importanța temei abordate, se justifică interesul acordat domeniului de un număr mare de specialiști, atenție ce nu este chiar recentă, ci face parte din tradiția investigării și analizei comportamentului uman, respectiv al abaterilor cu caracter antisocial. Și aproape că nu există autor care să se preocupe de infracționalitate și criminalitate fără să abordeze problematica și poziția asistentului social în cadrul acestui fenomen.
CAPITOLUL I. INFRACȚIONALITATEA
I.1. Conceptul de infracționalitate
În întemeierea societății moderne, pentru desfășurarea civilizată a vieții de grup, a fost necesară implementarea unei multitudini de reguli, norme și legi, destinate cetățenilor spre a fi respectate. Această conformare a cetățenilor se datorează procesului de socializare și controlului social la care sunt supuși în permanență. Există însă și cazuri în care indivizii încalcă normele de comportare impuse de colectivitate, ieșind din cadrul ordinii sociale și juridice. Tocmai despre acești indivizi vom vorbi în continuare, încercând să analizăm totodată și reacția societății în fața unor astfel de comportamente delincvente.
Noțiunea de devianță este larg utilizată în psihologia socială, sociologie și criminologie. În sensul cel mai larg, noțiunea de devianță se definește ca fiind orice act (fapt social) prin care se încalcă normele scrise sau nescrise ale unei organizări sociale sau grup care își satisface nevoile, aspirațiile și interesele într-un cadru normativ informal. Deci, devianța semnifică nonconformismul oamenilor față de normele și valorile unei organizări sociale formale, dar și a unui grup particular (privat) informal.
Infractorul este așadar un individ cu un surplus de experiențe negative în spate. El se simte constrâns și amenințat de lumea în care trăiește, iar neavând nimic de pierdut sau vreun statut social de apărat, nu este deranjat dacă este criticat sau încarcerat. Nu pune prea mare preț pe opinia oamenilor din jurul său, iar automotivația și stima de sine în acest caz, aproape că nu există. (Mitrofan, Zdrenghea, Butoi, 1992 , p. 269)
Infracționalitatea reprezintă o serie de fapte ilicite indiferent dacă au sau nu un caracter penal (fuga de la domiciliu, absența repetată și îndelungata de la școală, abandonul școlar nemotivat de cauze obiective, precum și anumite fapte imorale care nu constituie infracțiuni), iar în concepția lui Vasile Preda (Preda, 1998, p.3 ) aceasta reprezintă o tulburare a structurii raporturilor sociale ale individului, datorate insuficienței maturizării sociale. Maturizarea socială are ca element definitoriu capacitatea individului de a menține un echilibru dinamic între interesele sale și interesele societății, între nevoile și aspirațiile sale și nevoile și proiectele societății. De aceea, delincventul este un individ cu o insuficientă maturizare socială și cu dificultăți de integrare socială care intră în conflict cu cerințele unui anumit sistem valorico-normativ, inclusiv cu normele juridice.
Chiar dacă infracționalitatea apare ca un fenomen juridic, reglementat prin normele dreptului penal, ea este considerată un fenomen social având consecințe negative și distructive pentru securitatea indivizilor și grupurilor.
Sociologia studiază infracționalitatea ca proces și fenomen, iar investigarea sa cuprinde descrierea, inventarierea, explicarea și elaborarea de strategii necesare unor politici de înlăturare sau diminuare a efectelor faptelor antisociale, în legătură cu comportamentele deviante, dezorganizate sau inadaptate. Contextele sociale de generare a delincvenței sunt esențiale în cunoașterea unora dintre cauzele ce o determină.
Devianța desemnează, într-un sens foarte larg, abaterea sau încălcarea normelor și regulilor sociale. Această noțiune de „devianță” o întâlnim atât în sociologie și psihologie socială, cât și în criminologie. Este important de reținut faptul că devianța nu este o proprietate simplă, prezentă sau absentă în anumite comportamente, ci este produsul unui proces complex care implică de multe ori și reacția societății față de respectivele conduite.
Ion Pitulescu definește devianța ca fiind „un comportament uman individual sau colectiv care încalcă una sau mai multe norme scrise sau nescrise impuse printr-un sistem de reacții sociale (sancțiuni) care ocrotesc valorile generale acceptate de un grup social relativ stabil și de durată” (Pitulescu, 2000, p. 47 )
Ca formă de deviere de la cerințele normative, comportamentul infracțional implică adoptarea fie a unui model antinormativ, fie a unui model non-normativ. În ambele cazuri, individul se comportă diferit în conformitate cu așteptările celorlați. Devianța implică, așadar, orice conduită umană care este diferită față de conduitele și acțiunile celorlalți membri ai unui grup social (Rădulescu, 1998, p.19).
De-a lungul timpul, tot mai mulți sociologi și juriști s-au preocupat de acest domeniu, elaborând o serie de teorii referitoare la geneza infracționalitatii. Concluzia acestora a fost că infracționalitatea este un fenomen mult prea complex, cu prea multe necunoscute, ce nu pot face posibilă aplicarea unei singure teorii pentru toate comportomanetele sociale deviante.
Orientările psiho-sociale în domeniul infracțional susțin ideea conform căreia comportamentele delincvente se datorează incapacității de adaptare satisfăcătoare la mediu a indivizilor, din cauza unor tulburări de natură psihologică provocate de o serie de factori, de care familia este, în cea mai mare parte, responsabilă. Din acest motiv, climatul familial are o importanță foarte mare în dezvoltarea armonioasă a copilului. Divergențele de opinii dintre părinți, precum și violența în familie îi derutează pe copii în înțelegerea și respectarea disciplinei și regulilior sociale. Indiferența părinților față de copii îi va face pe aceștia din urmă să recurgă la fapte cu caracter antisocial doar pentru a atrage atenția familiei și a societății.
Din punct de vedere psiho-social, putem caracteriza infractorul ca fiind un nonconformist ce ignoră normele socio-morale, rezolvându-și problemele pe căi neacceptabile într-o societate civilizată. El nu reușește să-și ajusteze conduita și din această cauză nu este acceptat în societate. La majoritatea infractorilor se manifestă un caracter disonant al maturizării sociale și al dezvoltării personalității.
Portretul psihic, comportamental al infractorului are la bază trăsături ca: respingerea valorilor morale, nonconformism, inactivitate, absența orizontului temporal existențial și resentimente împotriva societății. Toate aceste trăsături sunt generate de comportamente indezirabile și antisociale.
Personalitatea infractorului se deosebește de personalitatea individului conformist față de legile și normele socio-juridice prin pericolul social pe care îl prezintă. Însă, nu periculozitatea socială a personalității determină comportamentul anomic; această trăsătură se poate realiza sau nu în activitatea sa, ceea ce depinde atât de personalitate, cât și de circumstanțele externe, capabile să împiedice un astfel de comportament.
Instabilitatea emotiv-acțională este specifică conturării profilului personalității infracționale. Această caracteristică nu este atașată exclusivist infractorilor, deoarece și în rândul comportamentului conformist pot apărea cazuri de instabilitate emotivă, dar la conformiști comportamentul social pozitiv și reacțiile emotiv-active sunt dominante, relativ permanente, ce au dublă determinare, raportat la ambianța și sistemul de valori sociale și etice. În cazul infractorilor, stabilitatea este manifestată atât la nivelul de durată al reacțiilor care sunt reglate conștient, voluntar, precum și prin lipsa oscilațiilor excesive și în constanța reacțiilor. (I. Butoi, A. Butoi, T. Butoi, 1999)
Infractorul apare, așadar, ca fiind un individ lipsit maturizarea socială necesară, care prezintă carențe de integrare în societate, astfel încât se află în contradicție cerințele pe care le are sistemul social din care face parte. Pe baza acestor aspecte, se încearcă evidențierea personalității infractorului, dar și sistemele interne care stau la baza săvârșirii actului infracțional ca atare.
Este incontestabil faptul că orice infractor este un inadapat în contextul societății din care face parte. Inadaptații reprezintă persoanele care au avut parte de o educație nepotrivită, cauzată de condițiile neprielnice.
O inadaptare socială apare în cazurile în care părinții au un nivel socio-cultural scăzut, iar atenția cuvenită normelor regimului zilnic nu este acordată. Astfel că actul infracțional este definit din punct de vedere etiologic drept un simptom de neadaptare, iar conduita este difinită ca o reacție atipică.
Ba mai mult, „Orientarea antisocială a infractorului se de conturării profilului personalității infracționale. Această caracteristică nu este atașată exclusivist infractorilor, deoarece și în rândul comportamentului conformist pot apărea cazuri de instabilitate emotivă, dar la conformiști comportamentul social pozitiv și reacțiile emotiv-active sunt dominante, relativ permanente, ce au dublă determinare, raportat la ambianța și sistemul de valori sociale și etice. În cazul infractorilor, stabilitatea este manifestată atât la nivelul de durată al reacțiilor care sunt reglate conștient, voluntar, precum și prin lipsa oscilațiilor excesive și în constanța reacțiilor. (I. Butoi, A. Butoi, T. Butoi, 1999)
Infractorul apare, așadar, ca fiind un individ lipsit maturizarea socială necesară, care prezintă carențe de integrare în societate, astfel încât se află în contradicție cerințele pe care le are sistemul social din care face parte. Pe baza acestor aspecte, se încearcă evidențierea personalității infractorului, dar și sistemele interne care stau la baza săvârșirii actului infracțional ca atare.
Este incontestabil faptul că orice infractor este un inadapat în contextul societății din care face parte. Inadaptații reprezintă persoanele care au avut parte de o educație nepotrivită, cauzată de condițiile neprielnice.
O inadaptare socială apare în cazurile în care părinții au un nivel socio-cultural scăzut, iar atenția cuvenită normelor regimului zilnic nu este acordată. Astfel că actul infracțional este definit din punct de vedere etiologic drept un simptom de neadaptare, iar conduita este difinită ca o reacție atipică.
Ba mai mult, „Orientarea antisocială a infractorului se definește ca o inadaptare, ca o disfuncție, ca rezultat al statutului social impus în cadrul social legitim. De asemenea, nu în deosebirile de sferă ale vieții sociale și ale canalelor de informare rezidă caracterul favorabil sau nefavorabil influențelor determinante în orientarea personalității, ci în însuși conținutul informației. Societatea nu poate asigura un filtru protector care să selecteze înaintea receptării lor de către subiecții minori, informațiile pozitive și să le rețină pe cele negative. Aceasta face ca în ansamblul său informațiile să aibă un caracter contradictoriu. Prezența informațiilor cu caracter perturbant își are sursa într-o multitudine de cauze, cum sunt influența negativă a altor persoane și mai ales a anturajului său.” ( Pitulescu, 2000, p.212)
Frustrarea este și ea o trăsătură des întâlnită în personalitatea infractorului. Este vorba despre un dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalității în mod tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a obstrucționării satisfacerii unei trebuințe. Frustrarea este, de fapt, experiența afectivă a eșecului, trăirea mai mult sau mai puțin dramatică a nereușitei. Una și aceeași situație poate fi resimțită ca favorabilă de către o persoană și poate fi trăită ca frustrantă de către alta.
Conduita delincventă nu este moștenită ci se dobândește prin socializare, se învață prin interacțiune și comunicare cu persoanele în grupuri intime și personale. Tânărul devine delincvent ca urmare a expunerii excesive la situații favorabile violării normelor. În cursul acestei expuneri tânărul asimilează tehnici de comitere a infracțiunii.
I.2. Tipuri de infractori. Clasificare
Pentru a cunoaște personalitatea infractorului este necesară examinarea firii, surselor, căilor, formelor și mecanismelor de formare a trăsăturilor anomice, examinarea acelor trăsături care în interacțiune cu mediul său, cu o situație preinfracțională dau naștere comportamentului delincvent, altfel spus, tot ce poate explica săvârșirea delictului. Transformarea infractorului într-un cetățean conformist, resocializarea lui este un proces complex, multistadial și foarte important pentru societate, îndeosebi pentru generația în creștere, care se prezintă și ca o reflectare a gradului de eficacitate a metodelor utilizate în acest scop, a funcționalității instituțiilor implicate și a caracterului rezultatelor obținute.
Tipologiile persoanelor care săvârșesc infracțiuni
Această tipologie are o stransă legatură cu motivele individului de a avea acest comportament. De-a lungul timpului, specialiștii au încercat să îi diferențieze propunând diferite clasificări. Aceste ierarhizări au în vedere atât comportamentul delincventului în timpul comiterii infracțiunii cât și motivele persoanei în decizia lor de a avea o conduită infracțională din punct de vedere social. Jean Pinatel ( apud Florian, 2003) pune accent pe faptul că starea de periculozitate a unui infractor poate fi : permanentă sau iminentă.
Cesare Lombroso (apud Buda, 2007) iși face loc printre specialiștii care au incercat să realizeze o astfel de clasificare. El distinge criminalul înnăscut (care prezintă anumite anomalii cu deficiențe anatomo-morfologice: asimetrie facială sau craniană, maxilare proeminente, sensibilitate scazută la durere), criminalul care comite infracțiuni din pasiune, criminalul epileptic, criminalul cu spirit slab și delicventul ocazional.
Criminologul Enrico Ferri (apud Durnescu, 2008), se concentrează mai mult pe factorii economici și sociali ai conduitei delincvente. El considera că opera sa „se poate servi ca „trăsătură de unire” între „omul delincvent” al lui Lombroso (..) și „Criminologia” lui Garofallo”(E. Sandu, F. Sandu, Ioniță, 2001, p. 150). Astfel că încearcă să îi clasifice în 5 categorii:
criminali născuți care prezintă caracteristicile prezentate de Lombrosso. Aceștia sunt incapabili de a se reabilita.
criminalii cu deficiențe mentale sunt caracterizați printr-o persecuție exagerată și sunt capabili de a comite crime îngrozitoare fără un motiv bine întemeiat.
criminalii obișnuiți reprezintă un anumit grup de indivizi care sunt acceptați într-un anturaj nefavorabil și care comite delicte minore în copilărie dar care se modelează în funcție de grupul social din care fac parte.
criminalii pasionali care comit infracțiuni din pasiune sunt caracterizați printr-o personalitate puternică cu un caracter sangvinic și sunt cu ușurință conduși spre manie
criminalii de ocazie, aceștia nu au aceeași determinare de a comite infracțiuni precum criminalii înnăscuți, dar sunt stimulați de ocazie.
Raffaele Garofalo (apud Buda, 2007) a abordat o tipologie ce se bazează pe atitudinea criminalilor în context psihologic dar și antropologic. Ca și Enrico Ferri, concepe o clasificare bine delimitată în 5 categorii:
criminalii adevărați – cei care comit infracțiuni ca și cum acest lucru ar reprezenta normalitatea
criminalii asasini – caracterizați prin brutalitate, fiind lipsiți de milă sau bunăvoință
criminalii violenți – definiți printr-o atitudine de constrângere continuă și brutalitate
criminali improbi- sunt cei lipsiți de corectitudine
criminali revoltați –cei care se caracterizează prin putere; crimele fiind săvârșite prin supunere față de lege.
Aichhorn (apud E. Sandu, F. Sandu, Ioniță, 2001) a constatat că o parte copii neglijați sau abandonați ajung inevitabil, în lipsa unui suport sentimental, să „fie îndrumati de instincte” și să comită infracțiuni pentru a atrage atenția. Așa numita sa teză „ființe umane lipsite de supra-eu”, este una din primele explicații concepută pe baza psihanalizei, prin care sugerează anumite tehnici psihologice pentru a evita acest viitor tragic. De asemenea, el afirmă că pe lângă copiii abandonați sau neglijați, mai există și o categorie de „super-ego”, a copiilor cărora le era permis să facă orice doreau. Alexander și Staub reiau această teorie a lui Aichhorn și realizează o tipologie în ceea ce vizează criminalitatea obișnuită:
criminalii organici sau bolnavi mintal care prezintă anomalii psihologice.
criminalii normali, apți din punct de vedere psihologic, dar neadaptați social
criminalii nevrotici, cei care acționează în funcție de instincte
Merton , Montamino și Sagarin (apud Pitulescu, 2000, p. 48) au realizat o clasificare a persoanelor delincvente ce are la bază caracterul voluntar sau involuntar al acestora în ceea ce privește comportamentul delincvent:
devianții subculturali sau nonconformiști – caracterizați prin contrazicerea anumitor reguli, însă promovează alte norme și valori proprii
transgresorii – sunt persoanele care încalcă normele sociale fie din interes, fie din pasiune.
persoanele cu tulburări de comportament – specific persoanelor nevrotice, sociopaților, persoanelor dependente de alcool sau stupefiante
handicapații – persoanele care dețin anumite stări datorită unei leziuni organice
De asemenea, putem aminti și infractorul sexual – cu probleme mentale, care are o conduită absolut obsedantă din punct de vedere sexual, infractorul debil mintal cu probleme psihice majore și infractorul recidivist care simte o mare atracție față de mediul infracțional. Este de reținut aspectul că infractorul recidivist este acel individ care nu dorește să fie reabilitat, își vede de actele infracționale fără să aibă vreo temere în privința mediului penitenciar.
În sociologia și psihologia contemporană procesele socio-psihologice sunt considerate elementele de bază în determinarea personalității individului în cadrul sistemului social. De aceea, analiza personalității umane și în particular a infractorului, dovedește că libertatea actului uman constituie de fapt un cumul de energie și de aproximări care îl fac deseori imprevizibil.
În consecință, „dispozițiile individuale native, care constituie premisa formării personalității, sunt influențate decisiv de condițiile sociale, economice, culturale și politice în care se dezvoltă ființa umană. Fără îndoială, structura psihologică a individului nu poate fi înțeleasă fără infrastructura biologică pe care ea se clădește și în afara suprastructurii sociale în care ea se integrează”. (Iacobuță, 2002, p. 163)
Personalitatea orientată antisocial se formează în aceleași sfere ale vieții sociale ca și personalitatea non-delincventă, aici diferă, însă, conținutul informațiilor receptate și valoarea acordată acestora. Marea majoritate a studiilor realizate în mediul deținuților, precum și analiza literaturii de specialitate au demonstrat faptul că indivizii delincvenți au o mentalitate care îi face să accepte acest statut. Astfel, putem constata că personalitatea infracțională poate fi definită ca o sinteză a componentelor personale, a modului de a reacționa și a interferențelor cu mediul în care s-a format, integrate într-un sistem de valori, care determină un comportament antisocial. (Buciuceanu, 2007, p. 66)
I.3. Abordări conceptuale ale motivației infracționale
Conform autorilor Rădulescu și Banciu, termenul de infracționalitate se caracterizează printr-o serie de trăsături și note specifice, distincte pentru o societate sau alta, care derivă atât din condițiile socio-economice și culturale ale societății respective, cât și din modalitatea de concepere, sancționare și tratare a delictelor comise de adolescenți și tineri (Banciu, Rădulescu, 1990, p.87).
Majoritatea studiilor și cercetărilor efectuate în diverse țări au demonstrat că aceeași structură socială și culturală poate naște atât comportamente normale, cât și conduite deviante și delincvente în rândul indivizilor acceptând ideea că apariția manifestărilor antisociale nu poate fi înțeleasă și explicată în funcție de un singur factor, ci în funcție de un complex de factori aflați în interacțiune reciprocă. Factorii psihologici și cei sociali sunt considerați la fel de importanți, iar reducerea fenomenului de delincvență la o singură perspectiva de abordare sărăcește și unilateralizează analiza etiologică. Din această cauză, în evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale indivizilor trebuie ținut cont de factorul „agresivitate" sau de cel de „frustrare", de instabilitate afectivă și comportamentală, precum și de egocentrismul și impulsivitatea ce caracterizează individul în sine, factori care influențează, în mare măsură socializarea și integrarea în societate a adulților. Astfel, delincvența este rezultatul unui număr mare și variat de factori.
Cercetările moderne dedicate psihologiei acțiunii infracționale sunt în mod constant multidisciplinare. O explicație strict psihologică a acțiunii infracționale consistă în analiza manierei în care personalitatea persoanei infractoare (rațiunea, afectivitatea, justificarea și dorința) se exprimă în pregătirea, executarea și în atitudinea postinfracțională.
Înțelegerea modului în care cum diverse categorii de deținuți adulți își motivează infracțiunile, este deosebit de importantă pentru înțelegerea factorilor premergători și a mecanismelor de justificare utilizate de aceștia.
Conform studiului realizat de către Institutul Național de Criminologie (care a urmărit să identifice tipologia motivațiilor la delincvenții români, corespondența acestora cu situația lor socială, mutațiile apărute în timp, atitudinea lor față de pedepsele primite, modul cum concep reintegrarea lor socială după liberarea din penitenciar), motivele infracționale mai frecvent invocate de deținuți sunt „lipsurile materiale”, „căutarea unui trai ușor” și „provocarea victimei”; în rechizitoriu se consemnează că principale motivații „câștigul facil” și „consumul de alcool”; personalul din penitenciare menționează „aspirații exagerate”, „tulburări de personalitate”, „devalorizarea muncii”, „apartenența la un grup infracțional”(Florian, 2007).
Tot același studiu prezintă ideea conform căreia cunoașterea motivației infracționale permite înțelegerea infracțională din punctul de vedere al celor în cauză : modul cum au perceput lumea în care trăiesc, importanța dată nevoilor personale și ale familiilor lor, conștiința faptului că există sau nu mijloace legale de a le atinge, modul cum au evaluat reacția comunității față de o infracțiune sau alta, teama sau nu de etichetare, atribuirea vinei pentru crima comisă sau pentru devenirea lor infracțională, sentimentul că pedeapsa primită e echivalentă cu fapta etc. Toate acestea favorizează o cunoaștere de profunzime a lumii delincvenților și a contextelor de viață în care s-au format (Florian, 2007).
Factorii psihologici nu se manifestă în mod direct, fără mijloace și univoc asupra unei persoane, ci trecând prin selecția caracteristicilor sale personale, trăsături ale căror origini se regăsesc în mică parte în caracteristicile cu care personalitatea se naște și în cea mai mare parte în istoricul sau, în arhiva personală. Toate adunate îi provoacă un anume tip de conduită disfuncțională, o anumită modalitate de a reacționa și acționa la nivel psihologic, în modul de a soluționa situațiile de conflict care iau naștere deseori în acest spațiu.
Prin fenomenul infracțional se aduce o atingere gravă intereselor umane de maximă generalitate și importanță, se pun în pericol valorile fundamentale afectându-i astfel buna sa funcționalitate. Orice societate apreciază comportamentul membrilor săi din punctul de vedere al conformării acestora la normele morale și la cele juridice. Nerespectarea acestor norme atrage după sine măsuri coercitive sau punitive. Din cauza acestui fapt, fenomenul infracțional capătă caracteristicile unei probleme sociale de importanță majoră pentru întreaga societate, ale cărui consecințe și moduri de soluționare se resimt la toate nivelurile ei.
Ideile elaborate de J. Pinatel conduc în mod natural la ideea că „în circumstanțe excepționale orice om poate deveni delincvent”. În această situație apre întrebarea care este diferența dintre un delincvent și un nedelincvent? Astfel J. Pinatel folosește în argumentația sa „pragul delincvențial”, prag ce face diferența dintre cele două categorii: delincvenți și nedelincvenți. Pragul delincvențial se referă la faptul că unii indivizi nedelincvenți au nevoi de situații critice, de o mare presiune care să determine acea reacție de delincvență, în timp ce delincventul nu are nevoie de un factor extern care să îi provoace o reacție delincventă, ci determină el însuși o situație propică în care acționează.
I.3.1. Teoria asupra nivelelor ierarhice ale motivației în determinarea comportamentului infracțional:
Conform lui Mitrofan, motivația este punctul de „întâlnire" la nivel intelectual a diferiților factori care, potențial, pot contribui la comiterea infracțiunii. În cazul în care motivația este conștientizată de către cel care a comis-o, se pune problema modului în care el se raportează la aceasta și, în genere, la comportamentul infracțional (justificările sale, raționamentele sale, concepția sa în legătură cu sine, cu viața, cu societatea, atitudinile sale etc) (Mitrofan et al., 1992).
Teoria asupra nivelelor ierarhice ale motivației pleacă de la cea mai răspândită clasificare a tipurilor de motivație și care susține existența motivației intrinseci și a motivației extrinseci. Conform acestei teorii, motivația se poate manifesta la trei nivele ierarhice diferite:
la nivelul global, unde apare o motivație globală, generală;
la nivel contextual , unde se manifestă o motivație contextuală care ține cont de anumite condiții, de un anumit context; în acest caz, pot exista mai multe domenii contextuale la care se manifestă acest tip de motivație
la nivel situațional, apare motivația situațională influențată de starea concretă.
Conform lui Valleraud, la fiecare dintre aceste nivele se regăsesc două tipuri de motivații, motivația extrinsecă și cea intrinsecă (Valleraud, Perreault,1999, p.76).
Comportamentul infractorului este influențat de o serie de factori:
factori endogeni ( interni );
factori exogeni ( externi ).
I.3.2. Motivațiile exogene (extrinseci ) ale infracțiunii
Pe parcursul duelului judiciar, cele două părți, partea de acuzare și partea de apăraretrebuie să se axeze pe personalitatea fiecărui infractor, în condițiile în care infractorului îi este impusa o pedeapsă, ale cărei efecte apar în funcție de individualitate.
În cazul motivației exogene, sursa motivației este exterioară individului. Angajarea în activități este văzută ca mijloc de atingere a unor scopuri și nu ca scop în sine. Motivația extrinsecă în mod general poate avea ca sursă două mecanisme de reglare:
reglarea exterioară; comportamentul uman se reglează prin intermediul mijloacelor externe cum ar fi recompensele și constrângerile;
reglarea internă; în acest caz, individul începe să internalizeze parțial motivele propriei acțiuni;
Factori exogeni identificați la indivizii care au adoptat un comportament deviant:
grupul și influența lui nefastă;
climatul familial: familii dezorganizate, familii conflictuale.
În cadrul motivației extrinseci, persoana folosește acest tip de comportament infracțional, pe care, de altfel, îl respinge psihologic, în vederea obținerii unor rezultate considerate gratificante. Raționametul justificativ în acest caz pare a fi de tipul : "Am făcut-o, deși mi-e rușine de ce-am făcut, pentru că aveam mare nevoie de bani". Fără îndoială că există și acte infracționale săvârșite în stare de beție totală sau de drogare.
Motivația fiind totalitatea forțelor interne (conștiente sau inconștiente) care stimulează, energizează și orientează activitatea omului, nu poate fi străină nici de activitatea sa infracțională. Multe din activitățile infracționale pot fi declanșate și demotive inconștiente cum ar fi instinctele. Există însă, în gama motivelor, și unele conștiente care determină acte infracționale cum ar fi invidia, ura, etc. Din gama motivelor conștiente fac parte trebuințele biologice și cele materiale care îl împing pe om la faptele infracționale. În declanșarea faptelor antisociale, motivul și scopul joacă un rol important căci levizează rezultatul și finalizarea unei acțiuni infracționale. Spre exemplificare dăm cazul unei persoane care a comis un act infracțional ca tâlhărie pentru a obține o sumă de bani.
I.3.3. Motivațiile endogene (intrinseci) ale infracțiunii
Motivația intrinsecă este aceea care provine dintr-o sursă interioară individului. Activitatea motivată intrinsec se realizează pentru plăcerea și satisfacția interioară a subiectului, derivată din participare.
Factorii endogeni sunt :
factorii neuro-psihici: disfuncțiile cerebrale
deficiențe intelectuale: capacitatea intelectuală redusă care împiedică în anticiparea consecințelor acțiunilor întreprinse ( ex: se raportează mai mult la prezent);
dereglări ale afectivității (aceste tulburări creează probleme grave privind adaptabilitatea persoanei): sentimente de frustrare, aspirația spre o viață mai ușoară
dereglări ale caracteristicilor (imaturizare caracterială): instabilitatea afectivă; lipsa autocontrolului; agresivitate, impulsivitate; minimalizarea greșelilor; respingerea normelor.
Individul infractor iese în evidență prin prisma personalității sale deformată, alături de o imaturizare socială, ce întâmpină dificultăți în integrarea socială, găsindu-se într-o relație conflictuală cu cerințele valorico-normative și culturale impuse de societatea din care face parte. Așadar, acesta este motivul pentru care se încearcă evidențierea personalității infractorului, cât și motivele intrinsece care determină punerea în practică a actului infracțional.
În cazul motivației intrinseci, accentul se mută de pe rezultat, pe acțiunea în sine, ce devine sursa gratificantă. De exemplu, o femeie ucide, produce leziuni corporale, comite jafuri, întrucât asemenea acte de conduită, desfășurate în condiții specifice, îi oferă posibilități gratificante, iar rezultatul poate fi considerat ca fiind satisfacția (Lopez, 2007).
În urma comiterii anumitor acte infracționale, există diferite etape, și anume: stabilirea scopului până la ducerea la îndeplinire a hotărârii. O etapă importantă în săvârșirea infracțiunii o constituie motivarea sa. Adesea infractorul/ea se conduce după motive primare (instinctele), după motive afective (dușmănie, ură, invidie, etc) sau după motive economice (lipsa locului de muncă, a banilor, a sărăciei, a dorinței de a avea câți mai multi bani).
În lucrarea „Personalitatea criminală”, Jean Pinatel evidențiază faptul că centrul personalității persoanelor infractoare este de fapt o rezultantă și nu un dar. Prin analiza comportamentului infracțional, autorul demonstrează ca infractorul nu are nicio reținere in săvârșirea actului sau față de societate, întrucât este schimbător, dinamic și agresiv. Reușește să facă față cu brio actelor inumane săvârșite prin faptul că este indiferent din punct de vedere afectiv, astfel încât poate săvârși orice infracține fără nicio remușcare.
I.4. Cauzele infracționalității
Orientările psiho-sociale în domeniul infracțional susțin ideea conform căreia comportamentele delincvente se datorează incapacității de adaptare satisfăcătoare la mediu a indivizilor, din cauza unor tulburări de natură psihologică provocate de o serie de factori, de care familia este, în cea mai mare parte, responsabilă. Din acest motiv, climatul familial are o importanță foarte mare în dezvoltarea armonioasă a copilului. Divergențele de opinii dintre părinți, precum și violența în familie îi derutează pe copii în înțelegerea și respectarea disciplinei și regulilior sociale. Indiferența părinților față de copii îi va face pe aceștia din urmă să recurgă la fapte cu caracter antisocial doar pentru a atrage atenția familiei și a societății.
Faptul social nociv (delincvent) reprezintă expresia unor acțiuni, comportamente incompatibile cu normele de relaționare (convertire) necesare în familie, instituții și societate.
Identificarea „faptului social nociv” și aducerea lui în plan juridic reprezintă o „universalitate culturală” pentru toate societățile. Cu toate acestea există neechivalențe din punct de vedere cultural în aprecierea nocivității unui fapt social.
Faptul social este nociv (delincvent) în funcție de pericolul de a genera procese dezorganizante în societate.
Gradul până la care un comportament devine periculos pentru ordinea socială depinde, în mare măsură, de caracterul coercitiv sau, dimpotrivă, permisiv al normelor sociale. De aceea, legea penală nu urmărește eliminarea totală a delictelor dintr-o societate, ci menținerea lor la un „nivel tolerabil”, considerându-se că orice depresie a acestui nivel, putând fi interpretat ca un semnal pentru tensiuni, conflicte în societate și, în același timp, ca un avertisment pentru posibilitatea declanșării unor posibile crize sistemice, sau chiar crize sociale.
Neechivalențele în aprecierea faptelor ca fiind delincvente, în sancționarea acelora care sunt apreciate ca fiind delincvente decurg din următoarele situații:
Diversitatea culturală și socială, starea economică, politică și juridică în diferitele societăți.
Potrivit acestei diversități, aprecierea delincvenței se reflectă în:
definirea delincvenților și a legii;
profilul instituțiilor de control social;
sistemul sancțiunilor;
forme de manifestare a atitudinilor publice față de delincvență.
Criteriile normative (valoarea obiectului prejudiciat, modul de comitere a delictului, vinovăția făptuitorului) cât și criterii sociale și culturale. De pildă din avutul public și privat.
Statutul social al delincventului și al victimei, relațiile autoritate comiterii delictului dintre aceștia.
Cultura, moravurile, obiceiurile și cutumele existente într-o societate la un moment dat.
De pildă, în marea majoritate ca ilegală sau legală. Astfel, în funcție de cultura și moravurile societății, atitudinea față de prostituție este diferită. În Danemarca, o femeie poate fi plătită pentru contacte sexuale cu diverse persoane chiar dacă este în același timp și salariată.
În Statele Unite sancțiunile sunt nominale, iar în unele state europene este instituit un sistem oficial sau crasi-oficial de control și autorizare a prostituției.
Homosexualitatea este tratată, diferențiat de la o societate la alta. Astfel, homosexualitatea masculină este sancționată penal în unele state, moral în altele, sau chiar legiferată ca drept constituțional în unele țări. Homosexualitatea feminină, de cele mai multe ori, este dezaprobată moral.
Homosexualitatea este uneori admisă tacit, în cadrul unor profesii (actor, dansator, pictor etc.), în timp ce altele (în instituții publice, profesor, judecător etc.) atrage, dincolo de sancțiuni penale și morale, interdicția exercitării profesiei respective.
Tot astfel, delictul de bigamie cunoaște grade diferite de sancționare, în funcție de sexul și statutul social al individului.
El este considerat ca un delict de drept comun și sancționat cu pedepse privative de libertate aplicate, în special, care sunt căsătoriți simultan cu două sau mai multe soții.
Prostituția, homosexualitatea și bigamia sunt considerate delicte de conduite (de stat) sau „delicte fără victime”. În unele societăți se susține pedepsirea acestor delicte pe următoarele considerente:
sancționarea are rol preventiv, constituind un factor inhibitor pentru cei care intenționează să comită asemenea fapte;
normarea juridică și sancționarea monitorizării indivizilor cu comportament sexual delincvent;
„etichetarea” și „stigmatizarea” acestor delincvenți prin arestare și pedepsire are valoare de descurajare a altor persoane pretabile la săvârșirea unor astfel de fapte.
Cei care se opun sancționării acestor delicte de stat invocă următoarele argumente:
reacția socială față de aceste delicte este discriminatorie. Se sancționează persoane cu statut social inferior pe când cele cu statut superior rămân nepedepsite;
stigmatizarea oficială conduce la marginalizarea acestor persoane iar reinserția lor socială este dificilă;
considerarea unui tip de comportament sexual ca delict îl poziționează pe făptuitor în mediul delictogen care face presiuni asupra lui de a comite fapte și mai grave;
ineficiența legii, în situații în care depistarea cazurilor este destul de greoaie, iar sancțiunea nu menționează comportamentul.
Relevarea neechivalențelor în aprecierea faptelor sociale ca fiind nocive și normarea lor juridică sau sancționarea în modalități diferite a celor care sunt considerate delict, evidențiază insuficiența analizelor delincvenței din perspectiva normativului penal dar și din perspectivă psihologică. Ca normare, se impune cu necesitate analiza sociologică a delincvenței care oferă repere teoretice și operaționale de intervenție pentru prevenirea și descurajarea infracționalității.
Ȋn acest sens s-au elaborat o serie de teorii explicative, care ajută la înțelegerea în profunzime a fenomenului infracțional: (Marica, 2007, p. 45-85 ):
Teoriile biologice
Conform acestor teorii, caracteristicile înnăscute ale individului explică, direct sau indirect, comportamentele agresive, violente și criminogene.
Teoria somatotipului
Cercetările americane susțin existența unui potențial delincvent ce se constituie din prima copilărie și se intărește pe parcurs.. Pe această bază teoretică se realizează “tabele sociale predictive”, ce nu au ca itemi somatotipul, ci caracteristici de factură psihologică. Somatotipul este luat în considerare mai ales sub aspectul unor disfuncții organice, care pot genera sentimente de inferioritate, potențate prin disprețul tacit al celor din jur, sentimente care incită la comportamente compensatorii, unele dintre ele fiind de tip infracțional.
Teoria genetică
În categoria teoriilor constituției criminogene intră și teoriile de factură genetică. Justificarea unor astfel de teorii provine din faptul că geneticienii au constatat că în faptul delincvenților abaterile de la cariotipul normal sunt mai frecvente. De aici și ipoteza unei componenete genetice a delincvenței.
Teoria neurofiziologică
Factorii ereditari și cei neurofiziologici au un eventual rol de element predispozant pentru criminalitate, și nu unul cauzal, factorii de personalitate și cei din mediul social jucând un rol important în promovarea sau inhibarea oricărei infulențe pe care caracteristicile biologice le poate avea asupra unui comportaent.
Teoriile psihologice
Abordarea psihologică, fără a ignora influenețele condițiilor de mediu în determinarea tendințelor spre infracționalitate, se conturează mai ales pe analiza particularităților psihice, înnăscute, sau dobândite, ale personalității infracționale.
Teoria personalității criminale
Această teorie susține faptul că suntem ceea ce suntem ca rezultat al combinării factorilor mosteniți cu cei dobândiți în prima copilărie, sau mai târziu, și consolidați ulterior prin experiențele particulare de viață, în anumite condiții ale mediului social.
Teoria psihanalitică asupra delincvenței juvenile
Conform teoriei psihanalitice, copilul vine pe lume ca ființă pur instinctivă, guvernată de principiul plăcerii, căruiai se vor opune treptat exigențe ale principiului realității, care caracterizează adaptarea socială, în urma unui proces lent de reprimare și sublimare a pulsiunilor. Comportamentul delincvent este determinat de prezența unor conflicte psihice ale copilăriei; trumele acestei vârste vor avea consecințe pe întreaga durată a vieții.
Teoriile psihosociale
Teoriile care se înscriu în acest scenariu pun în relație caracteristicile biologice și psihice ale copilului și tânărului cu mediul în care este el socializat. Premisa de la care pleacă aceste teorii este aceea că orice conduită de tip delincvent este rezultanta interacțiunii factorilor individuali, bio-psihici cu cei sociali, ai mediului în care copilul crește și se dezvoltă; caracteristicile individuale, biologice sau psihice reprezintă doar potențialități ce se pun în valoare, se actualizează, numai în anumite condiții de mediu, datorită mecanismelor specifice proceselor de învățare socială.
Teoria învățării sociale
Aceasta teorie acordă o importanță deosebită socializării, considerând că un comportament delincvent se învață așa cum se învață și comportamentul conformist, prin interiorizarea modelelor, a normelor, valorilor și tehnicilor de comportament.
Teoria controlului
În această categorie intră toate acele teorii care consideră că un comportament infracțional este datorat absenței controlului exterior și a autocontrolului subiectului.
Teoriile sociologice
Din această perspectivă, infracționalitatea apare ca efect al deficiențelor, conflictelor și disfuncțiilor sistemului social. Plasat într-un mediu defavorizat, adolescentul nu are mijloace legitime de a-și atinge scopurile și adoptă mijloace ilicite. Lipsa de reacție exprimă un conflict al tânărului cu valorile societății în ansamblul ei, un protest apolitic contra inegalităților și barierelor sociale din societatea adulților.
Teoria anomiei
Anomia desemnează discrepanța care există între o anumită normă morală sau religioasă, ca normă ideală și normă interiorizată sau forma în care se regasește în mod concret în sistemul axiologic al unui subiect. Efectul situației anomice constă în reducerea capacității societății de a mai structura un comportaent adecvat. Absența standardelor clare pentru a ghida comportamentul face ca oamenii să fie dezorientați, anxioși, dezorganizarea socială răsfrângându-se la nivelul dezorganizării personalității.
Teoria tensiunii structurale
Potrivit acestei teorii, sursa devianței se regăsește în societate, în structura socială și în cultură, mai curând decât în individ. Argumentul forte care susține o astfel de teorie este acela că devianța este mult mai frecventă în clasa de jos, în cazul căreia căile pentru succes, acceptabile social, sunt mai puțin accesibile.
Teoria dezorganizării sociale
Dezorganizarea socială se asociază, dupa unii autori, unei dezorganizări de personalitate. Prin urmare, locul de domiciliu este un bun indicator al destinului probabil al individului, în cartierele sărace delincvența prezentându-se ca o tradiție socială, inseparabilă de viața comunității. Soluția pentru diminuarea fenomenului ar viza remodelarea mediului social.
Teoria excluderii sociale
De pe pozițiile fundamentale ale tensiunii structurale au fost elaborate teorii ce accentuează ideologica, considerând că exculdrea socială generează modele alternative de conduită, indezirabile social, care funcționează ca mecanisme de protecție socială pentru acele categorii sociale excluse.
Pornind de la aceste teorii, fenomenul infracțional poate fi explicat cu mai multă exactitate și corectitudine, explicându-se în acelși timp și o serie de alte fenomene implicate în infracționalitate, criminalitate și delincvență.
CAPITOLUL 2. POPULAȚIA CARCERALĂ
II.1. Termenul de penitenciar. Particularități
Potrivit lui Ioan Chiș, cuvintele „închisoare”, „penitenciar” și „așezăminte de deținere” au același înțeles și sunt folosite spre a desemna locurile unde se țin în custodie condamnații la pedeapsa detențiunii pe viață, detențiunii severe ori închisorii (stricte ori simple), arestații preventiv și cei condamnați în primă instanță sau a căror condamnare nu este definitivă. Tot aici se pot afla arestații care execută închisoare în cazul înlocuirii amenzii penale, desigur în secții separate. Referindu-ne la toate persoanele care sunt închise în locurile de deținere, le denumim „deținuți” (Chiș, 2009, p. 54).
Pedepsele privative de libertate sunt definite de codul penal a fi detențiunea pe viață și închisoarea de la 15 zile la 30 de ani, conform art. 53 Cp. Conform art. 52 Cp.: „Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului ”( Codul Penal, art. 52).
Penitenciarul reprezintă „locul de executare al pedepsei dar și locul de observare al indivizilor pedepsiți.”( Foucault, 2005, p. 303). Din punct de vedere istoric, inchisoarea ca și instituție nu s-a înființat odată cu reglementările primelor coduri penale, ci între secolele XVIII- XIX. Astfel că apărând prima „penalitate de detenție” (Foucault, 2005, p. 291), a fost posibilă pedepsirea infractorilor spre o măsura de represiune bazată pe izolare sub considerentul că prin izolare, condamnatul meditează asupra faptelor sale.(Foucault, 2005). În cadrul conceptului de „ penitenciar” se desfăsoară anumite tipuri de sisteme ce au la bază criterii de tip economic, politic sau chiar criterii particularizatoare ale deținuților. Asadar, în România există :
– în funcție de specificul populației carcerale:
I.1. Penitenciare pentru femei
I.2. Penitenciare pentru minori și tineri
– în funcție de starea mentală a beneficiarilor. Trebuie menținonat faptul că persoanele bolnave psihic care au comis infracțiuni sunt încarcerate în penitenciare special amenajate.
– în funcție de durata pedepsei – persoanele care au ca pedeapsă detenția pe viață, execută pedeapsa în închisori sau secții special amenajate.
Centrele de reeducare – unități de deținere speciale pentru minori
Codul Penal vizează faptul că în cadrul fiecărui tip de penitenciar este specific un anumit regim. Asadar, există:
Regim de maximă siguranță caracterizat prin supunerea deținuților la măsuri stricte de pază și supraveghere. De asemenea, aceștia sunt escortați și poartă o vestimentație distinctă.
Regimul închis se aplică doar la categoria de deținuți care au de executat o pedeapsă mai mare de 5 ani. Acest grup de deținuți pot presta muncă atât în interiorul penitenciarului cât și în exterior și conviețuiesc unii cu alții.
Regimul semideschis se utilizează pentru persoanele care au o pedeapsă mai mică de 5 ani de executat. Cei implicați în acest regim sunt cazați în comun și se pot deplasa fără a fi însoțiți.
Regimul deschis este cel mai flexibil și deține cea mai mare libertate dintre toate. În acest regim, deținuții se pot deplasa fără a fi escortati, sunt cazați în comun, pot presta munca atât în afară cât și în interiorul penitenciarului.
Regimurile de executare se diferențiază prin gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor private de libertate și activitatea zilnică, în raport de situația juridică, starea sănătății, vârsta, categoria în care au fost clasificate și comportarea în timpul executării pedepsei. Persoanele private de libertate se supun regimului de executare stabilit pentru categoria din care fac parte.
Pe întreaga durată a executării pedepselor, administrația locului de deținere asigură supravegherea, observarea și asistența persoanelor private de libertate de către educatori, psihologi, asistenți sociali și consilieri de probațiune, medici, juriști, personal specializat cu aplicarea regimului și siguranța deținerii, preoți și alte persoane calificate din interiorul și exteriorul locului de deținere.
Pregătirea persoanelor private de libertate în vederea liberării începe imediat după primirea în locul de deținere și se desfășoară progresiv, oricare ar fi durata pedepsei și regimul de executare.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind totalitatea regulilor, drepturilor, obligațiilor, programelor și activităților care urmăresc realizarea unei bune conviețuiri, astfel încât să încurajeze comportamente, atitudini și abilități care să influențeze reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de Legea nr. 275/04.07.2006.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea și protejarea vieții, sănătății și demnității persoanelor private de libertate, a drepturilor și libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnată.
II.2. Deținuții vulnerabili
Sintagma de „populație carcerală”, se referă la „toate categoriile de persoane – arestate preventiv, condamnate în primă instanță sau condamnate definitiv – care au fost deținute într-un penitenciar pe parcursul anului calendaristic.”(Stănișor, Bălan, Pripp, 2004, p. 93).
Spațiul carceral are ca scop atât prevenirea recedivei, educația cât și un scop personal (care constă în schimbarea individului: construirea unor relații astfel încât persoanele private de libertate să își poată executa pedeapsa în condiții cât mai suportabile). Se spune despre persoanele private de libertate ca „după un contact mai îndelungat cu închisoarea încep să fie percepute dimensiunile lor umane, structurile relaționale, normele și valorile neoficiale, dinamica zvonilor, sistemul de privilegii, raporturile prin forță, statutele și rolurile actorilor care participă la viața de zi cu zi…”(Florian, 2001, p. 48)
Populația carcerală este definită de un grup de persoane cu nevoi diferite, ce au fost sancționați de legea penală, astfel că, deși sancționarea poate fi reprezentată de privarea de libertate, se încearcă asigurarea nevoilor deținuților în penitenciar în funcție de tipul acestora. Așadar aceștia au diferite nevoi ce trebuie respectate în funcție de vârstă, sex, sănătate, cariera infracțională, mediu și chiar starea mentală. Ținând cont de aceste lucruri, se poate afirma că „pentru a satisface nevoile reale și nu numai simptomele, trebuie să se insiste asupra deficiențelor cognitive de bază subiacente, cum ar fi controlul impulsurilor sau al stăpânirii furiei, care se pot manifesta la delincvenți prin toxicomanie, devianță sexuală sau violență”.(Florian, 2003, p. 86).
Conform datelor Institutului Național de Statistică, categoria de deținuți vulnerabili cei mai reprezentativi pentru luna mai, anul 2013, în penitenciarele din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt femeile, un număr 1590 de femei din care: 124 erau arestate preventiv, 69 condamnate în primă instanță și 1397 condamnate definitiv. Dintre femeile deținute, 1557 erau majore și 33 minore.
Totodata insă, „nu există o definiție cuprinzătoare și unanim acceptată cu privire la deținuții vulnerabili” (Durnescu, 2009, p. 153). Acest lucru se datorează faptului că indiferent de vârstă, sex, stare fizică sau psihică, orice persoană privată de libertate este vulnerabilă, în condițiile în care deținuții sunt forțați să-și execute pedeapsa într-un mediu nu tocmai uman, înconjurați de violență, care le diminuează stima de sine, crescând in același timp sentimentele de frustrare.
Cu toate că pot fi considerați deținuți vulnerabili persoanele dependente de droguri închise, cei care se afla în greva foamei, cei care au de executat pedepse lungi, chiar și „infractorii sexuali” , majoritatea documentelor internaționale consideră vulnerabili, tratându-i ca atare doar „deținuții cu deficiențe mintale, femeile, copiii și deținuții străini”(Durnescu, 2009, p. 154).
II.3. Femeile în mediul carceral
În prezent, în România își desfășoară activitatea un singur penitenciar pentru femei, penitenciarul Târgșor, in timp ce în celelalte penitenciare există doar anexe pentru persoanele private de libertate de gen feminin.
Femeile încarcerate sunt „mult mai marginalizate în comparație cu bărbații condamnați în ceea ce privește condițiile de detenție, muncă, relațiile cu familia”(Stănișor, Bălan, Pripp, 2004, p. 179).
Un aspect important este semnalat de Ioan Durnescu, care spune că „instituțiile totale au tendința să fie conduse de către bărbați” (Durnescu, 2009, p. 157). Pe lângă faptul că femeile reprezintă o minoritate în cadrul persoanelor private de libertate de circa 5-7%, de cele mai multe ori acestea ocupă o unitate anexă penitenciarelor de bărbați, fiind nevoite să respecte aceleași reguli ca și deținuții bărbați, reguli care de cele mai multe ori nu corespund nevoilor specifice femeilor. Însă după cum precizeză Durnescu, pentru femeile deținute care sunt însărcinate sau au în îngrijire sugari, „Regulile Europene privind Penitenciarele și Regulile Minime privind Tratamenul Deținuților ale Națiunilor Unite prevăd existența în penitenciare a unor spații și servicii medicale speciale care să pregătească copilul pentru o dezvoltare normală.” (Durnescu, 2009, p. 158) De asemenea, în legislația română este specificat dreptul femeilor care nasc în detenție de a avea grijă de copii în penitenciar până când aceștia împlinesc vârsta de un an.
Cu toate acestea, acest lucru reprezintă o dilemă des întâlnită în multe dintre sistemele penitenciare, în Republica Cehă, „o mamă își poate întrerupe condamnarea până la treizeci de zile pe an pentru a-și vedea copilul”.(Stănișor, Bălan, Mincă, 2003, p. 156)
Viața de care au parte femeile în penitenciar nu este tocmai ușoară, fiind predispuse masculinizării, abuzurilor fizice, psihice și chiar sexuale. Acestea, cumulate cu șocul despărțirii de familie și copii, duc la apariția și dezvoltarea unor tulburări mintale, mult mai frecvente decât în cazul deținuților bărbați. De asemenea, Durnescu precizează că efectul de încarcerare al femeilor este reprezentat și de oportunitățile inegale de reintegrare pe piața muncii pe care le au acestea. În timp ce deținuții bărbați pot absolvi cursuri de IT sau mecanică auto in timp ce execută pedeapsa privativă de libertate, femeile rămân intr-un stadiu nefavorabil structurii pieței de muncă, ele activând în domenii precum croitorie, spălătorie sau bucătărie.
II.4. Deținuții minori
Sancțiunile privative de libertate aplicate în cazul deținuților minori reprezintă o pedeapsă pentru fapta comisă, dar și o cale de a împiedica minorul să mai realizeze alte infracțiuni. „Pedepsele aplicabile minorilor se deosebesc de cele din dreptul comun, nu atât prin natura lor, cât mai ales prin modul de aplicare și executare” (Bălan, Mincă,Stănisor 2003, p.144). Constituind o categorie specială de deținuți, legislația susține dreptul acestora de beneficia atât de o cercetare și o judecată mai atentă, cât și de o pedeapsă mai ușoară decât în cazul persoanelor majore condamnate.
Potrivit noului Cod Penal, minorul care în momentul săvârșirii infracțiunii nu împlinise 14 ani nu răspunde penal, minorul care are între 14 și 16 ani va răspunde penal numai dacă se va dovedi că avea discernământ în momentul comiterii faptei, iar după ce a împlinit 16 ani, minorul va răspunde penal în conformitate cu legea.
„Minorii constituie în mai toate sistemele de detenție din Europa o minoritate de 5-10% din totalul deținuților”(Durnescu, 2009, p. 159). Aflându-se în mijlocul procesului de dezvoltare emoțională, psihică și fizică, deținuții minori întâmpină de cele mai multe ori dificultăți de adaptare în spațiul penitenciar, ajungând chiar să promoveze un comportament delincvent. De asemenea, tot datorită faptului că sunt insuficient dezvoltați din punct de vedere mental, fizic și emoțional și fără să aibă o mod de apărare în fața abuzurilor din atât din partea celorlați deținuți, cât și a personalului din penitenciar, se pot transforma în victime.
Pentru a ajuta tânărul să își schimbe atitudinea, acesta are nevoie de o relație pozitivă atât cu părinții cât și cu persoanele apropiate acestora, prin care tânărul primește un feedback pozitiv. În cele mai multe cazuri, tinerii care se află într-un centru de reeducare nu mențin o relație bună cu părinții, motiv pentru care îmbrățișează un comportament deviant, considerând că astfel vor atrage atenția părinților. Feedbackul pozitiv din partea membrilor familiei constituie pentru minor o încurajare. Astfel el poate fi capabil să își dea seama de comportamentul inadecvat pe care îl are, ce în anumite situații nu trebuie încurajat, iar dacă în grupul său de prieteni infracționalitatea are un grad ridicat, să renunțe la el, asumându-și faptele, îndreptându-se spre reabilitare. „Conduita individului este în funcție de statutul actual: odată intrat în penitenciar, subiectul va acționa conform normelor și valorilor apreciate de el ca fiind în concordanță cu noile împrejurări în care se află”. ( Florian, 2001, p. 69).
În perioada adolescenței tinerii practică un comportament de evaziune și constituie „o reacție la momentele dramatice intervenite în mediul familial sau la stimulii negativi din mediul școlar sau din grupul de prieteni”( Bogdan, 2009, p. 81). De aceea asistentul social are un rol deosebit de important în menținerea relației dintre deținutul minor și familia acestuia. Scopul asistentului este să „mediatizeze și să faciliteze refacerea legăturilor cu familia”(Durnescu, 2009, p. 160)
Astfel, este necesară o supraveghere și o observare foarte atentă a atitudinii adolescenților, a modului în care se dezvoltă, dar și a problemelor pe care le au pentru a evita adoptarea de către aceștia a unui comportament infracțional. De asemenea aceasta perioadă este în mare măsura decisivă în formarea personalității de adult, etapă în care părinții au un rol foarte important prin înțelegerea și încrederea de care dau dovadă.
II.5. Deținuții cu probleme psihice
Este necesar a se menționa faptul că acestă categorie de deținuți nu poate fi tratată egal în fața legii deoarece se apreciază faptul că nu au discernământ, motiv pentru care beneficiază de anumite servicii în plus față de restul deținuților cum ar fi: sunt separați de ceilalți, le sunt administrate tratamentele necesare, etc. Totodată ei se pot lovi de un aspect foarte important, discriminarea, lucru pe care asistentul social să-l conștientizeze foarte bine.
Deținuții cu probleme psihice sunt considerați o categorie vulnerabilă deoarece nu sunt „conștienți de drepturile lor, nebeneficiind de asistență juridică de calitate și având de înfruntat prejudecăți, de cele mai multe ori, deținuții cu deficiențe mintale sunt discriminați atât înainte de stabilirea sentinței , cât și după acest moment” ( Durnescu, 2009, p. 156).
Nu este însă o regulă ca deținuții cu deficiențe mentale să vină doar dint exterior, să sufere de această boală înainte de a intra în penitenciar „penitenciarul – loc comun pentru tulburările psihice”(Stănișor, Bălan, Mincă, 2003, p. 184). Pe de o parte, unii suferă de o tulburare psihică încă din libertate în ce altora spațiul carceral este cel care declanșează această tulburare sau chiar agravare.
În practica penitenciară s-a constat că din această categorie vulnerabilă fac parte și persoanele private de libertate care suferă de depresie, de tulburări de anxietate, schizofrenie și totodată și cei cu retard mintal. Principalul lucru care trebuie prevenit în cazul deținuților cu tulburări mintale este prevnirea sinuciderii. Nu este de neglijat faptul că suicidul poate fi utilizat și ca „armă” pentru manipularea autorităților, în condițiile în care „închisoarea într-o celulă, fără interacțiune socială sau activități semnificative, tinde să agraveze toate tipurile de boli mintale”( Leech, Cheney, 2002, p. 87). În același timp, „caracteristica stării de sănătate psihică, de echilibru este sentimentul de liberă opțiune care devine fundament definitoriu pentru înțelegerea conceptului pentru personalitate normală” (Butoi, 2009, p. 31).
Tot în practica penitenciară s-a constat că menținerea deținuților cu deficiențe mintale în spații separate, iar în cazul unui comportament indisciplinar, închiderea în camere de disciplinare este de fapt o eroare. Cu toate că acest aspect este considerat un mod de protejare a celorlalți deținuți sau de evitare a unui haos (impiedicarea crizelor psihotice severe simultane) și mai ales de protejare a deținutului insuși, singurul rezultat este mărirea numărului de crize, lucru datorat încarcerării în camera disciplinară. Astfel că, „e inevitabil ca închisoarea să nu afecteze negativ sănătatea mintală” (Holeab, 2009).
În vederea reintegrării acestei categorii în societate este necesar un suport post-penal și accentuarea rolului pe care îl are asistentul social în consolidarea unei colaborări cu asistența medicală din penitenciar cât și cea publica, dar și îndrumarea deținutului spre serviciul de probațiune.
CAPITOLUL 3. EFECTELE PERIOADEI DE DETENȚIE ASUPRA VIEȚII DEȚINUTULUI ȘI ROLUL ASISTENTULUI SOCIAL
III.1. Perioada detenției
Regăsindu-se într-o instituție totală, persoanele private de libertate sunt limitate în comportamente, acțiuni, socializarea cu lumea exterioară, (primesc chiar si pedepse, o perioadă limitată la carceră) deținerea obiectelor interzise, astfel încât „având ca prim scop apărarea comunității, bunăstarea persoanelor închise, nu reprezintă o preocupare pentru penitenciar așa cum se întâmplă în cazul azilelor de bătrâni sau pentru nevăzători.”( Durnescu, 2009, p. 86). Persoanele private de libertate se adaptează mediului din penitenciar treptat, pe parcursul pedepsei, însă odată cu pătrunderea în mediul carceral este supus unor schimbări. Condamnatul se adaptează noului statut, observă conduita celorlalți deținuți, învățându-și atribuțiile.
O primă și majoră schimbare apărută în viața condamnatului constă în privarea libertății și securității. Vine din lumea liberă în spațiul plin de gratii și coridoare. Pe lângă faptul că instituția totală îl separă de restul lumii, condamnatul este separat de asemenea și de colegii deținuți prin intermediul gratiilor și a celulelor. În penitenciar, libertatea sa constă doar în perimetrul celulei sale, iar colegii de celulă sunt singurii cu care mai poate dezvolta relații. În momentul în care ajunge în sistemul penitenciar, deținutul pierde toate bunurile pe care le are și relațiile de suport emoțional. Așadar, penitenciarul, sau mai bine spus pedeapsa primită îi privează dreptul la bunuri și servicii. Tot ce mai poate deține sunt hainele purtate. Toate aceste lucruri cauzează o dublă suferință la nivelul personalității condamnatului, însă rămân la fel de capabil de a-și stăpâni gandurile și emoțiile.
În plan personal, o persoană privată de libertate rămâne fără relații de tip heterosexual, iar în majoritatea cazurilor obligă sau este obligat în vederea întreținerii relațiilor de tip homosexual. „Izolarea de soție sau prietenă și încarcerarea pe termen lung pot produce efectele psihologice și fiziologice deosebit de grave.(..) Relațiile homosexuale ocazionale sau de conjunctură pot determina sentimente de vină voluntară sau involuntară”( Durnescu, 2009, p. 90). Cu toate că au dreptul la vizite conjugale, condamnații, în cele mai multe cazuri sunt părăsiți de partenere în momentul aflării despre pedeapsa penală primită, la care contribuie și durata acesteia.
Un alt factor în defavoarea vieții pe care deținutul o are în cadrul penitenciarului este absența proprii puteri de decizie cu privire la modalitatea de desfașurare a activităților, de petrecere a timpului etc. Pe parcursul perioadei detenție ei nu mai au dreptul de a lua decizii personale, având ordine clare la care trebuie să răspundă, aspecte care pot contribui la reducerea stimei de sine sau care îi pot depersonaliza.
Așadar, din momentul privării de libertate, condamnatul este o persoană pedepsită care va trebuie să renunțe la o parte din obiceiurile sale, din ceea ce îi este caracteristic, din ceea ce îl distinge ca individualitate, pe care le înlocuiește cu lucruri învățate în penitenciar, lucruri nu tocmai pozitive. Ținând cont de faptul că penitenciarul reprezintă o instituție de pedepsire a indivizilor care nu s-au conformat normelor sociale, condamnatul, odată încarcerat nu reflectă la infracținunea comisă, fiind tentat să deprindă alte comportamente antisociale.
În contul efectelor pozitive pot fi amintite faptul că pot beneficia de tratament gratuit medical și stomatologic, urmare unor cursuri prin are primesc o calificare prfesională cât și exerciții fizice. Așa că „dreptul la sănătate al deținuților comportă aspecte cu totul speciale, în cazul celor socotiți „vulnerabili”, fie pentru faptul că necesită îngrijiri deosebite, diferențiate de ale celorlalți deținuți și adecvate nevoilor lor, fie pentru că trebuie protejați împotriva stigmatizării, excluderii, izolării și chiar a actelor agresive ale celorlalți deținuți” (Stănișor, Bălan, Mincă, 2003, p. 159). În conformitate cu legislația, aceștia își pot continua și studiile.
Relațiile interpersonale țin de natura normalului din orice penitenciar, indiferent dacă este un penitenciar pentru femei, bărbați, copii sau persoane cu deficiențe mintale. Relațiile pot fi atât pozitive cât și conflictuale. Astfel că „viața în penitenciar, este în mod absolut, o viață în grup: este anulată de orice intimitate, totul este la vedere pentru ceilalți, relația interpersonală este o golire, o risipire de sine, nu te mai poți ascunde de partea rea a conduitei celor din jur, capacitatea de a suporta infirmitățile sufletești ale celorlalți este depășită de mult. Și, mai rău decât toate, posibilitățile de refugiu nu există…”( Florian, 2001, p. 89).
III.2. Rolul asistentului social în penitenciar
Asistentul social este definit ca fiind persoana autorizată care poate acorda ajutor anumitor indivizi aflați într-o situație de criză, în soluționarea problemelor lor sociale sau personale. În contextul deontologic, asistentul social are nevoie de anumite valori, valori ce se regăsesc conduita sa, pentru a nu își prejudicia imaginea. Valorile sunt reprezentate de : furnizarea serviciilor în favoarea clienților, (în acțiunile sale asistentul social este obligat să urmărească interesul beneficiarului), justiția (neacceptarea anumitor forme de injustiție socială – orice tip de discriminare, șomajul, sărăcia), respectarea demnității, individualității și unicității persoanei (atitudinea asitentului social este non-discriminatorie, beneficiarul fiind tratat cu demnitate și respect), relația profesională și confidențială, utilitarismul.
Cu privire la rolul acestuia în mediul penitenciar se poate discuta despre o diversitate de dialoguri și activități ce au rolul de a reface legăturile beneficiarului cu societatea, de a-l ajuta să își consolideze relațiile interpersonale (atât cu familia cât și cu cei din jur) cât și cu rolul de a-l ajuta cu soluționarea problemelor sociale apărute în acest mediu al încarcerării. Jarvis vorbește despre o clasificare a rolurilor consilierului de probațiune din penitenciar. . Acestea sunt:
acordarea de ajutor pentru solidificarea relațiilor sale cu comunitatea și familia;
asistarea infractorilor având în vedere schimbarea comportamentală;
participarea în procesul de planificare a executării sentinței;
întocmirea birocrației de fiecare dată când beneficiarii sunt luați în considerare pentru liberare provizorie;
asigurarea unei asistențe centrate pe nevoile deținutului dar și pe reabilitarea din punct de vedere al comportamentului.
Tot asistentului social îi revine și rolul de a-l ajuta pe deținut să se reabiliteze din punct de vedere al comportamentului, deoarece în urma încarcerării conduit sa se poate deteriora, mai ales în cazul adoptării altui comportament, comportament practicat de majoritatea infractorilor în penitenciar. Individul este ajutat să înțeleagă ca având în urmă o încarcerare și păstrând un comportament delincvent, nu face decât să favorizeze etichetarea negativă a societății. Așadar problemele nu sunt soluționate prin adoptarea unui comportament dăunator lui însuși, dar și din punct de vedere social. Implementarea în mintea beneficiarului a ideei de reparare a greșelilor este tot sarcina asistentului social. Acesta trebuie să utilizeze instrumente prin care aduce clientul față în față cu un nou comportament, pozitiv pe care el trebuie să îl adopte în defavoarea celui vechi.
Instruirea deținuților pentru perioada de după detenție este o altă atribuție a asistentului social. El trebuie să înlesnească legăturile deținutului cu lumea din afara penitenciarului și să reușească reintegrarea acestuia din punct de vedere social. Asistentul social are în favoarea lui mai multe aspect care îi facilitează acest rol: poate asista, media, informa și sfătui atât în relația deținutului cu familia cât și în relația cu administrați penitenciarului. Condamnatul reprezintă doar un participant în cadrul comisiei de planificare a executării pedepsei alături de aspirațiile și resursele sale.
În altă ordine de idei, asistentul social trebuie să facă posibilă informarea deținutului cu privire la drepturile și obligațiile sale pe durata pedepsei și să sprijine deținutul în vederea adaptării sale la acest mediu.
De asemenea, în afară de atribuțiile birocratice și de cele specificate mai sus, asistentul social se poate implica și în organizarea unori evenimente culturale, educative, etc. Poate deține multiple atribuții în funcție de etapa executării pedepsei. De exemplu în carantină, poate realiza o evaluare socio-familială, prin care se poate observa legătura dintre deținut și familie, în timpul executării pedepsei încearcă restabilirea unei legături a deținutului cu familia, iar în faza premergătoare liberării, asistentul social poate desfășura programe pentru liberare prin care își pregătește beneficiarul pentru menținerea unui echilibru în societate. De asemenea, clientul trebuie să înteleagă motivul pentru care se află în acel mediu (comiterea unor infracțiuni). Faptele sale nu trebuie să dețină o idee prin care acesta se poate sustrage din vinovăție.
În ceea ce privesc cunoștiințele necesare pentru această profesie, trebuie să își însușească anumite cunoștiințe juridice dar și cele ale sistemului de protecție socială, pentru a putea acorda ajutorul cuvenit beneficiarului, dar totodată și respectând regulile impuse în cadrul unui penitenciar.
Unul din rolurile centrale ale asistentului este acela de a avea în prim plan nevoile clientului, dar și obligațiile pe care acesta trebuie să le implinească într-un mediu carceral. Trebuie menținut faptul că pentru o reabilitare totală, clientul trebuie nu doar să își dorească, ci mai ales să își realizeze greșelile din trecut și chiar să își dorească corectarea conduitei, având în vedere impactul mediului carceral asupra libertății sale.
Meseria de asistent social nu este foarte bine delimitată. Pe perioada de detenție, asistentul trebuie să diminueze efectele negative ale încarcerării. La finalul acesteia, trebuie să amplifice acțiunile în vederea pregătirii deținutului pentru reîntoarecerea sa în comunitate, dar și prelucrarea acestuia de către consilieriii de probațiune în vederea reabilității totale.
III.3. Atitudinea persoanelor private de libertate față de programele de reabilitare
Potrivit studiilor realizate de către Administrația Națională a Penitenciarelor cea mai mare parte dintre persoanele care ispășesc o pedeapsă privativă de libertate comit noi infracțiuni după liberarea din detenție. Astfel, rata de recidivă este îngrijorător de mare: se estimează că între 60% și 80% din totalul populației carcerale din România revine, mai devreme sau mai târziu, în penitenciar (Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).
Conform specialiștilor, „reabilitarea nu este o condiție realizată după un proces finisat, dar constituie începutul unei lupte, fără sfărșit și fără limite. Se poate afirma că reabilitarea constituie o luptă perpetuă. Este o țintă ce poate fi distantă și care depinde de momentul de timp cînd a început această luptă” (Apud. Verdei Trauger- Autoritatea pentru Reabilitarea Prizonierilor).
Constatându-se îngrijorarea crescândă a publicului în fața sporirii numărului de infracțiuni înregistrate, efectul limitat al măsurilor penale represive, supraîncărcarea sistemelor de justiție penală și conștientizându-se necesitatea de a folosi în mod optim resursele disponibile, acordându-se o atenție specială strategiilor de consiliere și programelor de reabilitare, s-a luat în considerare varietatea abordărilor posibile în acest domeniu, pentru identificarea acelor măsuri care să influențeze factorii sociali legați de comportamentul informațional (prevenția socială), precum și măsurile vizând reducerea ocaziilor de a comite din nou infracțiuni și sporirea riscului de descoperire a delincvenței.
Nivelul de bază este nivelul primar, mai exact, nivelul în care orice activitate legală reprezintă un pas în reducerea riscurilor criminale. În afara activităților evidente precum educația, prevenirea socială, protecția mediului înconjurător, acesta cuprinde și supravegherea foștilor deținuți și grija pentru reabilitarea lor. Atunci când există tensiuni sociale între grupuri majoritare și minoritare este necesară punerea în aplicare a metodelor și mijloacelor privind drepturile omului joacă un rol important în prevenirea primară
Specialiștii sunt de părere că este necesară modificarea întregului sistem. Programele generale nu sunt efciente și se bazează în mare parte pe activități sportive și recreative, care ajută foarte puțin la reintegrarea deținutului in societate. Este necesară mărirea autonomiei la nivel local, la nivelul fiecărei închisori pentru a putea avea o performanță mai ridicată. Tot la nivel local este necesară stabilizarea relației cu instituțiile de învățământ superior. Astfel, studenții la facultăți precum sociologie, asistență socială și psihologie ar putea fi introduși în programe de reintegrare ale deținuților.
Totodată, consider că una dintre fundamentalele impedimente în inchisorile din România, cât și în alte țări, este cea a înștiințării deținuților asupra programelor existente de reintegrare socială. Este necesar ca personalul închisorilor să anunțe și să înștiințeze deținuții despre existența acestor programe, și în același timp să le aducă la cunoștiință rolul și importanța acestor programe.
Capitolul 4. STUDIU PRIVIND ATITUDINEA DEȚINUȚILOR FAȚĂ DE PROGRAMELE DE REABILTARE
IV.1. STABILIREA TEMEI DE CERCETARE
Justificarea temei
Prin această lucrare de cercetare se dorește analizarea atitudinii deținuților față de programele de reabilitare.
Reabilitarea deținuților în mediul penitenciar constituie un fenomen foarte important pentru societatea contemporană întrucât trebuie să se ofere acestei categorii de persoane un punct de plecare pentru a putea reveni la normalitate. Vorbind așadar despre populația carcerală, trebuie să avem în vedere faptul că reabilitarea acestora este în primul rând individuală (psihologică – conștientizarea faptelor sale negative) și mai apoi totală (pe plan familial, social, economic).
În contextul societății actuale, putem vorbi despre încercarea penitenciarelor de a-i reabilita pe deținuți, prin implementarea de programe de reabilitare, angajând psihologi, asistenți sociali, educatori. Un aspect esențial consider că este atitudinea persoanelor private de libertate față de programele de reabilitare, întrucât pe lângă sprijinul pe care penitenciarul cât și specialiștii îl pot oferi acestora, elementul de bază este dorința deținutului de a se reabilita și de a incepe o nouă viață. Totodată , importantă este și participarea la programele de reabilitare, dar și activitatea întreprinsă de personal împreună cu aceștia asupra problematicii cognitiv-comportamentale, rezolvării de probleme, dar și asupra educației. Este foarte important ca după ieșirea din penitenciar, persoanele private de libertate să nu ajungă la riscul de recidivă.
În ceea ce privesc activitățile diverse posibil de desfășurat în cadrul instituției, deținuții pot participa la muncă, includerea în programele de reabilitare mai sus menționate sau alte munci în folosul comunității carcerale sau în exterior.
În contextul vieții sociale, condamnații oscilează între recidivă și reabilitare. Pe de o parte este reabilitarea, fiind privită cu reticență de către societatea românească întrucât eticheta de fost deținut este total opusă acceptării acestora ca și ființe sociale. Pe de altă parte, după executarea pedepsei deținuții continuă să aibă același comportament antisocial în locul reabilitării. Așadar, tema aleasă pentru această cercetare vizează motivele pentru care aceștia participă sau nu la programele de reabilitare și importanța pe care o acordă reintegrării sociale.
IV.2. OBIECTIVELE CERCETĂRII
Atitudinea persoanelor private de libertate față de participarea la programele de reabilitare.
Identificarea motivelor participării/neparticipării la programele de reabilitare.
Atitudinea deținuților față de implicarea personalului din partea penitenciarului în programele de reabilitare
IV.3. DOCUMENTAREA PREALABILĂ
Documentarea prealabilă pentru această lucrare de cercetare este axată pe documentarea livrească, am folosit literatura de specialitate și articole având în vedere tema aleasă.
IV.4. UNIVERSUL CERCETĂRII
Universul acestei cercetări cuprinde prin selecție 12 interviuri ale unor persoane private de libertate, atât persoane private de libertate aflate la prima condamnare, cât și persoane private de libertate cu condamnări anterioare, participante sau neparticipante în cadrul unui program de reabilitare. Această metodă se mai numește și best case scenario.
Interviurile anexate au fost realizate în cadrul penitenciarului Jilava, aspect pentru care a fost necesar acordul directorului penitenciarului. Jilava, este o instituție totală, cu un regim semi-deschis și deschis, care se ocupă atât de custodierea persoanelor private de libertate cât și de reintegrarea acestora în societate. Totodata , rolul acestei instituții nu este doar de a pedepsi o persoană care a săvârșit o infracțiune cât și de a de a încerca să ajute la diminuarea comportamentelor infracționale prin intermediul activităților socio-educative sau prin asigurarea unor terapii ocupaționale. Penitenciarului Jilava are un efectiv de aproximativ 1700 de persoane de gen masculin.
Accentul în cadrul interviului este pus pe aspecte esențiale cum sunt cele care au legătură cu atitudinea persoanelor private de libertate față de programele de reabilitare, cât și influența mediului penitenciar asupra personalității fiecărui individ ajuns aici.
IV.5. CADRUL TEORETIC
Închisoarea poate fi definită drept o instituție corectională, un element privativ de libertate, ce are în vedere ideea de „spațiu închis”, „spațiu dihotomic”, „spațiu al disciplinei penale”, „spațiu al autorității” (Florian, 2001, p. 48). Deseori deținuții erau privați de anumite drepturi, beneficiind mai degrabă de o reabilitare brutală, din care făceau parte și pedepsele corporale, uneori ajungându-se și la decesul deținutului.
Penitenciarul reprezintă „locul de executare a pedepsei, dar și locul de observare a indivizilor pedepsiți” (Foucault, 2005, p. 303). Se presupunea că dacă infractorului îi este aplicată o pedeapsă, acesta nu va mai repeta greșeala. Prin urmare pedeapsa avea rolul de tratament pentru persoanele delicvente.
După cum știm, deținuții reprezintă masa populației care au comis infracțiuni. Conform noului cod penal, „infracțiunea este fapta săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.” (Legea nr.286/2009, p. 12). Etichetarea delincvenților de către societate era atât de puternic implementată în mentalitatea societății, încât nu mai conta fapta pentru care a fost încarcerat „nu delictul este important pentru societate, ci modul în care individul a fost etichetat” (Culcea, 2001, p. 104). Cu toate că în prezent penitenciarul nu mai reprezintă aceeași instituție corecțională ca în trecut, încă lasă urme vizibil negative în viața deținutului, însă acum îi oferă acestuia din urmă anumite drepturi, printre care și noțiunea de reabilitare. Astfel că deținutul atât cu drepturi cât și cu responsabilități, beneficiază și de protecție din partea penitenciarului, nu doar se află în custodia acestuia.
În contextul lumii actuale, penitenciarul încearcă reabilitarea deținutului prin participarea la muncă în folosul spațiului carceral sau în exterior, prin includerea în programe de reabilitare. Scopul acestor activități vizează evitarea sau cel puțin diminuarea gradului de recidivă, cât și o schimbare nu doar a comportamentului, ci și o schimbare interioară a persoanelor private de libertate.
Mediul carceral nu constituie doar un mediu propice reflectării deținutului asupra faptelor săvârșite, ci și conștientizarea nevoilor și problemelor sociale. Pentru a ajunge să își descopere propriile nevoi și probleme, deținuții au nevoie de consiliere. Astfel se pot pregăti mai bine pentru revenirea în societate.
Deși programele de reabilitare reprezintă un plus față de instituția austeră din trecut, noțiunea de reabilitare a deținuților este privită în mod reticient de societate. Eticheta de fost deținut persistă în punctul de vedere al oamenilor și este un concept total opus acceptării acestora ca ființe umane.
După cum am mai enunțat, în prezent penitenciarul nu mai reprezintă instituția austeră din trecut, iar perioada petrecută aici este încă marcantă pentru persoanele delincvente, însă în contextul actual, aceștia din urmă beneficiază de anumite drepturi. Rolul pedepsei este acum doar privarea de libertate a individului. Acesta din urmă are dreptul la cursuri de recalificare, dreptul de a-și alege domeniul în care își va face cursurile de recalificare, își poate continua studiile. Beneficiază de consiliere, de asistență medicală, are dreptul de a fi implicați în activități, de a se hrani sănătos, de a se documenta.
Este adevărat că schimbarea comportamentului aduce un plus de reușită programelor de reabilitare, însă „deciziile de continuare a carierei infracționale sunt influențate și de măsura în care deținutul își asumă responsabilitatea privind propria viață și felul în care acesta percepe activitatea infracțională” (Szabo, 2010, p. 48).
Având în plan diminuarea, daca nu chiar înlăturarea etichetei de fost deținut, programele de reabilitare au luat naștere ca punct de sprijin pentru deținuți. Se dorește a constitui factor de bază în prevenirea recidivei, de asemenea și punct de plecare în vederea resocializării și reintegrării persoanei delicvente.
IV.6. TIPUL DE CERCETARE
Prin intermediul acestui studiu asupra reabilitării în mediul carceral am optat pentru o cercetare de tip calitativ, exploratoriu. Cercetarea calitativă, „urmărește investigarea constrângerilor făcând apel la viziunea emică, idiografică și la studiul de caz, pe când cercetarea cantitativă studiază viața socială indirect, nomotetic sau etic, bazându-și concluziile pe calcul probabilistic, pe un număr mare de cazuri și pe eșantionare” (Chelcea, 2007, p. 83). Totodată, „din perspectiva naturii tehnice și financiară, cercetarea cantitativă presupune costuri mai mari, datorită echipei de cercetare comparativ cu cercetarea calitativă, care poate fi realizată de un singur individ astfel încât îi permite cercetătorului să își manifeste individualitatea, înclinația speculativă” (Mărginean, 2000, p. 62). Cercetarea calitativă, deține o multitudine de descrieri, mărturisiri, povestiri, scene istorice, povestea vieții, în timp ce cercetarea cantitativă cuprinde tabele statistice, diagrame, rapoartele de cercetare care apar scrise într-o formă impersonală (Chelcea, 2007).
În această lucrare s-a încercat identificarea influenței mediului penitenciar asupra persoanelor private de libertate și atitudinea deținuților în ceea ce privește munca de reabilitare. Pentru realizarea acestei lucrări este foarte importantă interacțiunea cu populația carcerală, folosindu-se metoda anchetei sociologice sub formă de interviu.
Așadar, lucrarea de față încearcă să răspundă la întrebările: „Cum văd deținuții programele de reabilitare?”, „Care este părerea persoanelor private de libertate față de programele de reabilitare?”
IV.7. IPOTEZELE CERCETĂRII
1. Dacă persoana privată de libertate consideră că programele de reabilitare sunt utile, atunci participarea acesteia la programe este activă.
2. Cu cât participarea la programe este mai formală, cu atât riscul de recidivă este mai mare.
3. Cu cât persoanele private de libertate interacționează mai mult cu personalul , cu atât participarea la programe este mai activă.
IV.8. OPERAȚIONALIZAREA CONCEPTELOR
Operaționalizarea conceptelor reprezintă explicarea cuvintelor cheie regăsite în lucrarea de cercetare. Sensul cuvintelor cheie este dată de definții. Definiția constă în „termenul de definit (…) și expresia cu ajutorul căreia se definește , definitorul (…)” (Mărginean, 2000, p. 165). Pentru a putea da o definție a conceptelor cheie din această lucrare, este necesar să definim defințiile folosite, respectiv definția nominală și definiția operațională. Definția nominală „constă în explicitarea semnificației unor termeni prin apelul la termeni cunoscuți, a căror semnificație este general acceptată” (Mărginean, 2000, p. 166). Definția operațională reprezintă punctul de legătura dintre teorie și experiență.
Pe lângă definire, operaționalizarea conceptelor vizează și noțiunea de indicatori. Indicatorii reprezintă o raportare conceptuală.
Prin urmare indicatorii sunt:
Penitenciarul este o instituție totală menită să pedepsească toate persoanele care săvârșesc o infracțiune. Indicatori: pedeapsa, spațiu închis, constrângere, încarcerare, control.
Programele de reabilitare reprezintă tipuri de activități care au ca scop reintegrarea socială. Indicatori: consiliere, schimbarea comportamentală, tratament , valori noi.
Deținuții sunt reprezentați de grupul de persoane private de libertate pentru încalcarea unei legi penale. Indicatori: detenție, comportament antisocial, infracțiune.
Condamnarea este reprezentată de obligația impusă de judecător unei persoane de a fi pedepsit cu privarea de libertate. Indicatori: încarcerare, pedeapsă, supunere.
Riscul de recidivă reprezintă posibilitățile unei persoane de a comite din nou o faptă penală, altfel spus, posibilitatea producerii unui eveniment negativ în viața unui fost deținut. Indicatori: detenție, fapte infracționale, comportament delincvent, atitudine anti-socială.
Recidiviștii sunt reprezentați de persoanele pedepsite de legea penală, cu încarcerarea de mai multe ori. Indicatori: personalitate anti-socială, activități criminale, comiterea unei alte fapte penale, antecedente penale, devianță.
IV.9. METODE DE COLECTARE A DATELOR
Ca metodă de colectare a datelor pentru acestă lucrare am ales ancheta sociologică pe bază de interviu, metodă specifică analizei de conținut. Tehnica de colectare a datelor este reprezentată de interviu, care are ca instrument ghidul de interviu. În literatura de specialitate, (apud Chelcea, 2007) tipologia interviurilor poate fi destul de diversă:
interviu de opinie și interviu documentar- având în vedere conținutul comunicării
interviul extensiv și intensiv- având în vedere calitatea informațiilor
interviul nondirectiv și interviul directiv și semidirectiv- având în vedere universul
interviul structurat reprezintă acel tip de interviu care are întrebările predeterminate
interviul clinic
unice sau repetat
interviul de grup
Am folosit interviul structurat întrucât ghidul de interviu conține intrebări comune adresate atât deținuților recidiviști, cât și celor aflați la prima condamnare.
IV.10. ARIA CERCETĂRII
Acest aspect al cercetării se referă la expunerea locului, date despre percepția personală, despre limbajul non-verbal al subiecților și despre specificul instituției. Așs cum am mai spus, interviurile au fost realizate în interiorul penitenciarului Jilava. Penitenciarul Jilava, este construit lângă Fortul 13, o închisoare construită în timpul domniei regelui Carol I. Are un regim deschis și semi-deschis și are ca principal obiectiv custodierea persoanelor private de libertate.
Interviul cu cei 12 deținuți s-a realizat pe parcursul unei zile, începând cu orele 9 si sfârșindu-se la ore 16. Persoanele private de libertate au fost deschise și mi-au răspuns la întrebări cu ușurintă.
IV.11. INTERPRETAREA REZULTATELOR
Această lucrare a vizat în principal atitudinea persoanelor private de libertate față de programele de reabilitare cât și amprenta lăsată de perioada de încarcerare asupra individului.
Pentru a putea arăta diferențele dintre fiecare categorie de deținuți, am stabilit anumite criterii. La realizarea acestor interviuri au participat 12 deținuți.
IV.11.1. Analiza atitudinii deținuților care participă la programele de reabilitare
Atitudinea deținuților care participă la programele de reabilitare vizează motivele pentru care participă la programe, atitudinea acestora poate fi de mulțumire sau de nemulțumire privind participarea, percepția privind utilitatea programelor, atitudinea față de personal , motivele identificate care ar putea împiedica reabilitarea și identificarea atitudinii condamnaților față de personalul din penitenciar, amprenta lăsată de perioada de încarcerare la nivelul fiecărui individ.
Așadar, deținuții care participă la programe au drept motive aspecte precum: importanța pe care o are participarea la un program asupra dosarului său, nevoia de socializare sau inactivitatea.
Atitudinea de mulțumire sau nemulțumire cu privire la participarea la programe ar putea viza: pierdere de timp, ineficiență, implicarea insuficiență a personalului, schimbarea individului.
Percepția ce vizează utilitatea programelor este văzută ca fiind atât pozitivă cât și negativă. De asemenea, este important să cunoaștem părerea personală a individului deoarece acest aspect vizează încrederea pe care o persoană o are în legatură cu participarea sau neparticiparea sa.
De asemenea motivele identificate care ar putea împiedica reabilitarea scoate în evidență nepregătirea deținutului, personalul nu depune suficient efort, cazierul care apare după liberare, absența unui loc de muncă.
Identificarea atitudinii condamnaților față de personalul din penitenciar scoate în evidență faptul că deținuții nu au încredere în rolul pe care acesta îl are în reabilitarea lor, nu este considerat un sprijin pentru deținut, personalul nu este cel care determină participarea populației carcerale la programele de reabilitare, deținutul fiind singurul care decide în legătura cu petrecerea timpului pe parcursul detenției. Mai degrabă personalul este văzut ca o autoritate, de care deținuților le este frică, având în vedere „puterea” pe care o au.
În ceea ce privește amprenta lăsată de perioada de încarcerare asupra indiviului, cazurile diferă, după cum urmează:
a.) Paralelă între persoane aflate la prima condamnare și recidiviști
Motivele pentru care persoanele private de libertate aflate la prima condamnare participă a programe de reabilitare diferă:
De cealaltă parte, recidiviștii, deținuți cu „experiență”, au un motiv în plus față de cei la prima condamnare: importanța pe care participarea la programe o are la dosar.
Observăm că deși indivizi care au condamnări anterioare au mai participat la programe, au recidivat. Aspect care ne duce cu gandul la faptul ca recidiviștii participă ca să „dea bine la dosar”, în timp ce deținuții aflați la prima condamnare participă din dorința de a-și ocupa timpul liber sau de a socializa.
IV.11.2. Analiza atitudinii deținuților care nu participă la programele de reabilitare
Atitudinea deținuților care participă la programele de reabilitare vizează motivele pentru care participă la programe, atitudinea acestora poate fi de mulțumire sau de nemulțumire privind participarea, percepția privind utilitatea programelor, atitudinea față de personal , motivele identificate care ar putea împiedica reabilitarea și identificarea atitudinii condamnaților față de personalul din penitenciar, amprenta lăsată de perioada de încarcerare la nivelul fiecărui individ.
Principalele motive pentru care persoanele private de liberatate nu participă la programele de reabilitare sunt: fie muncesc și nu le mai rămâne timp, fie nu știu de aceste programe de reabilitare.
Ca și variante de răspuns privind utilitatea programelor de reabilitate, deținuții neparticipanți au exemplificat următoarele:
În ceea ce privește atitudinea persoanelor private neparticipante la programele de reabilitare față de personalul din penitenciar avem ca variante de răspuns:
În cele din urmă, reiese faptul că în urma încarcerării apar și schimbările comportamentale, așa cum urmează:
b.) Comparație între persoanele la prima condamnare și recidiviști
Pe de o parte am observat că persoanele neparticipante la programele de reabilitare sunt implicate totuși intr-o activitate, munca. Acesta reprezintă principalul motiv invocat de deținuții pentru neparticipare. Însă atitudinea față de programele de reabilitare este de neîncredere atât din partea persoanelor aflate la prima condamnare cât și din parte recidiviștilor.
Pe de altă parte deținuții aflați la prima condamnare sunt mai optimiști în privința programelor de reabilitare decât recidiviștii. În privința atitudinii față de personalul din penitenciar, se pare că deținuții au o părere unanimă față de acesta, nu consideră de ajutor în evitarea riscului de recidivă, fie că participă sau nu la programele de reabilitare. Există însă și excepții în care personalul este privit cu „ochi buni”, însă un aspect comun celor două categorii este faptul că niciun deținut nu este influențat de personal pentru a participa la programe, acest lucru depinzând doar de persoana privată de libertate.
IV.12. VERIFICAREA IPOTEZELOR
Având în vedere comparațiile realizate, deținuții participă la programe pentru că într-un fel sau altul le consideră utile, chiar dacă asta înseamnă doar că dau bine la doasar sau se plictisesc în celulă. Astfel încât prima ipoteză se verifică.
De asemenea se verifică și a doua ipoteză, întrucât în programele de reabilitare se regăsesc și persoane cu condamnări anterioare. Prin prisma acestui aspect rezultă faptul că deținuții tratează programele de reabilitare cu superficialitate, participă din pentru a își ocupa timpul liber, pentru că se plictisesc sau pentru impresiona comisia de liberare si nu pentru a se reabilita.
A treia ipoteză se verifică prin faptul că între majoritatea deținuților și personalul din penitenciar nu există niciun fel de interacțiune, astfel personalul nu aduce niciun aport asupra deciziilor deținutului. Așadar, dacă persoanele private de libertate ar interacționa mai mult cu personalul, atunci participarea la programe ar crește.
CONCLUZII
După cum am observat, numărul persoanelor sancționate cu pedepse privative de libertate este în creștere: pe de o parte sunt cei care comit infracțiuni din diverse motive, pe de altă parte sunt persoanele care au mai fost în penitenciar, însă datorită faptului că și-au menținut comportamentul antisocial, ba mai mult, l-au „imbunătățit” pe tot parcursul perioadei de detenție, ajung să fie din nou privați de libertate.
Vorbim așadar atât de o supraaglomerare a penitenciarelor, penitenciare care beneficiază de un personal specializat insuficient, fiind astfel incapabil să acopere numărul mare al persoanelor private de libertate. Nu se mai pune problema individualizării programelor de reabilitare în funcție de nevoile fiecărui deținut de a se reabilita. Astfel am ajuns să cred că prin prisma acestui aspect, programele de reabiliatare nu își mai ating scopul vizat, astfel încât au devenit doar o modalitate de a-i impresiona pe cei din jur sau de petrecere a timpului liber pe care deținuții îl au din plin.
Implicarea societății în această problemă este aproape nulă. În afara specialiștilor, ulterior și a studenților, societatea știe prea puține aspecte despre această temă, însă eticheteză și judecă fără să-și pună un semn de întrebare, fără să se documenteze sau să cerceteze. Într-un final, fiecare persoană din societate este afectată, fie că are cunoștințe, fie că nu are cunoștințe de a situația în care se află un deținut, însă nu se ia nicio măsură, populația din exterior nu este informată, existând o formă de mușamalizarea a ceea ce se întâmplă de fapt.
În cadrul acestei lucrări am încercat să identific aspectele de bază ale infracționalității, ce înseamnă de fapt mediul penitenciar, iar prin cercetare am vrut să înțeleg fenomenul de recidivă și mai ales atitudinea persoanelor private de libertate față de programele de reabilitare, întrucât în cele din urmă aceștia din urmă sunt motivul pentru au luat naștere și totodată, ei, deținuții sunt cei care beneficiază și oarecum testează aceste programe.
BIBLIOGRAFIE
Antoniu, G., Bulai, C., Chivulescu, C. (1976) Dicționar juridic penal. București, Ed. Științifică și Enciclopedică.
Badea-Butoi, T. (2009) Criminologie, Comportamente criminale( studii-analize-cercetări).București: Solaris Print.
Balahur, D., Haines, K., Willie, A., Miftode, V., Vanstone, M., Lazar, C., Poledna, S., Alexiu, T. M., Durnescu, I., Goatly, R., (2006) Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere. Craiova: Editura Themis.
Banciu, D. Rădulescu, S.M. (1990). Introducere în sociologia delincvenței juvenile, București, Ed. Medicală.
Banciu, D. Rădulescu, S.M. (1996). Sociologia crimei și criminalității, București, Ed. Șansa.
Banciu, D., Rădulescu, M.S., Teodorescu, V. (2002) Tendințe actuale ale crimei și criminalității în Romania. București: Editura Lumina lex.
Beccaria, C. (2001) Despre pedepse și infracțiuni trad de Scarlat, D., Rosette.
Bogdan, S. (2009) Criminologie. București: Editura Universul Juridic.
Botescu, M. (2011) Sociologia devianței. Schimbări in ordinea normativă. Curs universitar nepublicat. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Universitatea din București. (curs predat în data 23.02.2011)
Buda, O. (2007) Criminalitatea – o istorie medico-legală românească. București: Paralela 45.
Butoi, I. T, Butoi, A., Butoi, T. (1999) Psihologia comportamentului criminal. București: Editura Enmar.
Chelcea, S. (2007) Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative si calitative. Ediția a III-a, revizuită. București: Editura Economic.
Chiș, I.,(2009) Drept execuțional penal, Istoria închisorilor și Executarea pedepselor carcerale, , București, Ed. Wolters Kluwer.
Culcea, D. (2001) Curs de criminologie. București: Editura Național.
Dobrică, P. (2008) Libertate. Detenție. Viață socială.Despre contradicția dintre două tipuri de raționamente, ca sursă a ineficienței pedepsei cu închisoarea, în Sociologie Românească, 6, 1, 3-10.
Dobrică, P. (2011). Normalitate, conformare și Devianță socială, în Vlăsceanu, L. (coord.). (2011) Sociologie, Iași, Ed.Polirom.
Durnescu, I. (2008) „O istorie a probațiunii în România” în Canton, R. și Schiaucu, V. (2008) Manual de probațiune pp. 8-25, București: EuroStandard.
Durnescu, I. (2009) Asistență socială în penitenciar. București: Editura Polirom.
Foucault , M. (2005) A supraveghea și a pedepsi.Nașterea închisorii. Ediția a II-a revizuită, Pitești: Editura Paralela 45.
Gheorge F.(2001) Psihologie penitenciară. București: Oscar Print.
Gheorghe, F. (2003) Fenomenologie penitenciară. București: Editura Oscar print.
Goffman, E. (2004). Aziluri. Eseuri despre situația socială a pacienților psihiatrici și a altor categorii de persoane instituționalizare, Iași, Ed.Polirom.
Iacobuță, L.A., (2002), Criminologie, Iași, Editura Junimea.
Ibiș, A.(2001) Influența agenților de socializare (familia, școala, grupul de referință) asupra comportamentelor predelincvente ale elevilor. București: Editura Pansofia.
Institutul Național de Statistică, (2008), Anuarul Statistic al României, capitolul Justiție.
Marica, M.A., (2007), Introducere în problematica delincvenței juvenile, Constanța, Editura Ovidius University Press.
Mărginean, I. (2000). Poiectarea cercetării sociologice. Iași: Editura Polirom.
Mitrofan, Iolanda, (1989), Cuplul conjugal – armonie și dizarmonie. București, Editura Științifică și Enciclopedică.
Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T. (1992). Psihologie judiciară, (s.l.), Ed. Șansa.
Pitulescu, I. (2000) Criminalitatea juvenilă. Fenomenul “copiii străzii”, București: Editura Național.
Preda, V., 1998, Delincvența juvenilă. O abordare multidisciplinară, Presa Universitară, Cluj-Napoca.
Rădulescu, S.M. (1998). Sociologia devianței, București, Editura Victor.
Sandu, I. E., Sandu, F., Ioniță, G. I. (2001) Criminologie. București: Editura Sylvi.
Stănișor, E. (coord), Bălan. A, Mincă, M. (2003), Penologie, București, Ed.Oscar Print.
Stănișor, E.(coord), Bălan, A., Pripp, C.(2004). Universul carceral. Culege de studii de criminologie și penologie, București, Ed.Oscar Print.
Szabo, A. (2010) Implicațiile prizonizării asupra procesului de resocializare a deținuților, în Sociologie Românească. Vol. 8, nr. 3, p. 39-50.
Trandafirescu, Z. (2007). Dimensiuni socio-juridice ale infracționalității feminine (teză de doctorat)
Anexa I
XI. GHID DE INTERVIU :
Întrebări commune
Q1. De cât timp sunteți în penitenciar?
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Q3. Cum v-a schimbat viața în închisoare?
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1’. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
Q2’. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
Q3’. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
Q4’. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Q5’. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Q6’. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
Q7’. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Întrebări comune
Q.8. Aveți o relație bună cu personalul din penitenciar?
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Vârsta respondentului
Naționalitate
Anexa II
Nr. 1 / 45 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, participant
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
Sunt de 6 ani aici.
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Fapta este de înșelăciune…am fost cu niște prieteni și împreună mergeam în blocuri, pe la bătrâni și sub pretextul că eram de la curent le furăm de prin case…și nu a durat mult că ne-au prins…
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-a schimbat cu nimic…eu sunt același..
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Nu am ce să reabilitez…eu sunt bine cum sunt acum..
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Da, pentru că am vrut să am o activitate…
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am încredere pentru că nu învățăm nimic nou…nu mă schimb doar din participarea de la programe, plus că nu am ce să schimb..
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Nu sunt utile pentru că nu mă ajută cu nimic, e doar o pierdere de timp…
Întrebări comune
Q.8. Aveți o relație bună cu personalul?
Da..se poate spune așa…nu m-am certat cu nimeni..dacă ei vor să te facă, te fac oricum..
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Ah..ar fi o sărbătoare pentru mine..m-aș duce la prietenii mei și aș bea cu ei în cinstea liberării.
Nr. 2 / 26 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, paticipant,
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 4 luni.
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Am ajuns pentru complicitate la înșelăciune…de fapt eu doar am scanat o chitanță de la curent..și au aflat cei de la poliție și am ajuns aici
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
În rău, atât familial cât și financiar…Nu are cum să meargă bine ceva aici..
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
În primul rând caracterul personalului ce lucrează cu noi, deținuții nu sunt atât de bine pregătiți și în al 2 lea rând nu își dau silința pentru acest lucru..
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Da, am participat, pentru că simt nevoia vorbesc și cu alte persoane
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că nu sunt făcute cu cap și implicarea personalului nu este suficientă
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Sunt utile în condițile în care se înfăptuiesc..că parcă îți mai schimbă puțin mentalitatea..
Întrebări comune
Q.8. Aveți o relație bună cu personalul?
Să zicem că da… trebuie să-i respect…dar nu sunt mereu de respectat..sunt zile și zile..ar putea să se poarte mai frumos de atât.
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
În primul rând m-aș duce acasă la ai mei, la soție și apoi i-aș lua să plecăm la munte sau la cumpărături .
Nr. 3 / 35 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, participant,
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 2an și 9 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Pentru înșelăciune.
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu mi-a schimbat viața deloc, sunt la fel cum eram și înainte..
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Singurul lucru la care mă gândesc este că îmi va rămâne cazierul…
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Da, am participat pentru că nu am ce să fac toată ziua în celulă
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am încredere pentru că nu te ajută la nimic…doar ce îți mai pierzi timpul..
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Nu sunt deloc utile pentru că nu mă învăța nimic nou.
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Nu am nicio relație…particip pentru că mă plictisesc, oricum nici ei nu-și dau prea mult interes pentru noi
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
M-aș duce acasă la fosta mea nevastă să-mi văd copilul.
Nr. 4 / 25 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, neparticipant,
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
Cam de vreo 2 ani…
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Pentru trafic de droguri…aveam un prieten care vindea…și..m-am băgat și eu cu el și ne-au prins pe amândoi
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
De schimbat, m-am schimbat…în rău..că nu eram obișnuit cu mediul…
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Eu cred că anturajul spune multe despre tine…și nu te lăsa..știți cum e..dacă ai o condamnare mai mare..ești mai puternic
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că am muncit…și nu am timp..
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că nu știu cu ce mă ajută
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Sunt foarte utile pentru că te ajută să devii alt om
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Nu suntem prieteni la catarmă, n-are cum să fie așa. Fiecare își vede de viața lui.
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Sincer? Aș pleca din țară.
Nr. 5 / 47 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, neparticipant
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 6 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
De furt…am furat ceva..și..m-au prins
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-a schimbat deloc…aștept să ies
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Anturajul, cum se spune…nu trebuie să te înhăitezi cu toți
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Muncesc și nu mai am timp și de programe…
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
În general da, deși nu am participat dar cred că îți schimba puțin gândirea
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Pentru mine da, deoarece îți oferă un sprijin și o viață normală
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Trebuie să-i respect și să-i ascult…asta e..gaborii nu sunt prieteni cu noi…
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Să petrec timp cu familia
Nr. 6 / 45 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, neparticipant
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
4 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Am condus fără permis
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-am schimbat cu nimic.
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Prietenii…stând aici închiși trebuie să relaționez și eu cu cineva..dar cu cine să relaționez dacă toți sunt hoți și criminali?
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am participat pentru că nu am știut de existența acestui program
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că nici măcar mentalitatea nu se schimba ușor, să nu mai vorbim de comportament
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Ar putea fi utile dacă într-adevăr ar preveni infracțiunile după comiterea faptelor, dar nu sunt.
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Dacă îți vezi de treaba ta e bine…sunt de puțin timp aici..
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
M-aș duce la familie
Nr. 7/ 33 ani / Român | Criterii? Recidivist, participant
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 2 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Am furat dintr-un magazin mai multe laptopuri și telefoane mobile și eu am fugit dar m-a găsit poliția
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-am schimbat dar m-a ajutat să mă cunosc mai bine.
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Aici nu e nimic pozitiv, nu e nimic care să mă ajute să nu mai fac și altă dată, ba din potrivă, toate mă îndeamnă.
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Eu am participat ca să dea bine la dosar, nu că m-ar fi ajutat pe mine cu ceva
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am pentru că am fost pe acolo și nu pot să spun că m-a ajutat cu ceva
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Nu sunt utile pentru că sunt prea scurte și nu ai timp să te schimbi.
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La 23 de ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
3 pedepse
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
Dacă nu am avut bani…din ce să trăiesc? De angajat nimeni nu mă angajează…
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Pentru 6 ani
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Vreo 2 săptămâni..până am început să cunosc și eu oamenii de pe aici și să mă împrietenesc cu ei..
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
M-am simțit liber,în sfârșit puteam să fac ce vroiam eu…dar după ce am stat afară puțin mi-am dat seama că nu am cum să trăiesc
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Nu pentru că am început să consum droguri aici, consumăm eu și afară dar mai puțin..
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
N-au ei treabă cu tine..își fac datoria și atât..dacă nu ești cuminte, te ard imediat..
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Aș pleca undeva la munte să mă relaxez
Nr. 8 / 37 ani / Român | Criterii? Recidivist, participant
Întrebări comune
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 6 ani
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Pentru trafic de droguri…am început cu consum și am ajuns să trafic…
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Da, m-a schimbat foarte mult pentru că am văzut cum este să fii marginalizat și cum este să fii condus de un drog care îți oferă o plăcere de scurtă durată
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Da pentru că sunt tot felul de oameni.. Cred că nimic nu m-ar mai ajuta să mă reabilitez, pentru că deja m-am reabilitat. Am renunțat la consumul de droguri..nu mai văd cocaină ca pe un drog propriu zis de aproximativ 2 ani
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Am participat și după părerea mea, cred că cel mai bine este pentru o persoană să ajungă să fie reabilitata să participe în fiecare zi la program…dacă participă o dată pe săptămână sau de două ori nu este deloc eficient
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Da pentru că îți poate schimba prezentul, mentalitatea și realitatea
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
În opinia mea, cam 60% spre bine. Normal că ar putea fi și mai bine, dar așa cum am mai zis, participarea trebuie să fie una zilnică să îl ajute pe om să se schimbe
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La 16 ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
2 pedepse
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
Am ajuns aici din cauza faptului că un consum de cocaină necesita bani
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Pentru 2 ani, pentru furt
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Între 6 și 8 luni, cam așa
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
Am simțit că m-am născut a doua oară.
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Da pentru că știam deja regulile care trebuiau respectate. Attunci mi-a fost mai greu pentru că trebuia să îi respect pe cei cu condamnări mai mari.. aici așa e, dacă ți se întâmplă să ai vreunul în celula trebuie să stai la locul tău și să îi respecți, dacă au nevoie de ceva să le dai și așa mai departe
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Dacă participi la programe te văd și altfel…văd că vrei să faci ceva..primești sfaturi,se implică și ei, e altă situație față de restul penitenciarului..nu e violență.
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
M-aș duce la mama pentru că ea a fost singura care mi-a fost alături
Nr. 9 / 37 ani / Român | Criterii? Recidivist, participant,
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 3 ani
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Din cauza consumului de droguri..am consumat 14 ani afară și 2 în penitenciar. M-am apucat din cauza anturajului și am început să fur pentru că nu mai aveam cu ce să îmi cumpăr droguri
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Cred că m-am renăscut pentru că am avut curajul să stopez consumul
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Practic lipsa de ocupație, lipsa unui loc de muncă mai exact..nimeni nu te angajează când ai cazierul “murdar”
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Am participat să văd dacă pot să mă las de droguri și pentru că dă bine la dosar..știți, oamenii te văd altfel când spui că ai participat la programe, până și personalul te vede altfel și de ce să nu fiu sincer..și familia mea e mai liniștită când mă știu că sunt la programe
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Inițtial am fost sceptic, dar de când sunt în acest program m-am mai schimbat, sunt mai organizat.
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Eu cred că sunt utile într-adevăr dacă deținuții s-ar implica mai mult.
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La vârsta de 25 de ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
pentru 2 pedepse
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
Eu cred că din cauza drogurilor pentru că eu pentru ele am furat
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
6 luni
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Atunci mi-a luat doar 2 săptămâni pentru că eram mai tânăr
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
Vă dați seama că m-am simțit foarte bine și am profitat de asta
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Da mi-a fost mai greu acum pentru că atunci nu eram consumator, iar când am ajuns aici, drogurile erau scumpe
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Când ești în programe și te văd mai des încep să te mai cunoască și ei,… E mai bine decât pe secție, acolo e spiritul de turmă
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
M-aș duce la casa mea. Stau singur și vreau spațiul meu
Nr. 10 / 41 ani / Român | Criterii? Recidivist, neparticipant
Întrebări comune
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 2 ani și 3 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Pentru furt, obișnuiam să fur portofele din tramvaie ca să am ce să mănânc…alte venituri nu am..
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
În rău pentru că nu am cu cine să comunic, nu am o ocupație…sunt și cam bolnav..
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Nimic nu m-ar împiedica…ar trebui să vreau eu să fac asta și voi reuși
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am participat pentru că muncesc și nu îmi mai rămâne timp…
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că nu ai ce să faci acolo…nu vreau să îi ascult pe alții cum vorbesc despre lucruri de astea cum că viața e frumoasă când de fapt nimic nu merge în țara asta
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Nu sunt utile pentru că noi aici cei care furăm să supraviețuim ne învățăm unul pe altul metode noi
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La 18 ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
5 condamnări
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
După ce am fost închis prima dată și am ieșit, mă angajasem la un supermarket dar patronul mi-a cerut cazierul și următoarele zile m-a dat afară…dacă nu am bani eu cu ce să trăiesc? Nu am altă sursă de venit..mai vin..mai plec..m-am obișnuit
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Pentru 2 ani și 3 luni
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Vreo 5 luni…a fost mai greu la început că eram mai tânăr și aici erau alții mai răi decât mine și mai mari..iar eu trebuia să îi respect
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
M-am simțit bine dar știam că mă voi întoarce
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Nu a fost diferența…
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Nu am nicio relație..ei nu știu cum e să fii ca noi..ne țin morale și atât
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
m-aș duce la o femeie…asta aș face
Nr. 11 / 49 ani / Român | Criterii? recidivist, neparticipant
Întrebări comune
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 6 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Am fost complice la furt…așa se numește..dar eu nu am făcut nimic…doar știam ce urma să se întâmple că îmi povestise un prieten…
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-a schimbat deloc..eu îmi văd de treaba mea…
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Anturajul te strica aici, dar dacă ai prieteni care nu sunt considerați mai periculoși nu te respectă nimeni
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am participat pentru că muncesc și nu am timp..
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am pentru că nu poate nimeni să schimbe mentalitatea unui om pe care o are de-o viață
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Pentru mine? Eu nu am nevoie de reabilitări..a fost o greșeală..
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La 19 ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
4 pedepse…
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
s-au întâmplat..au fost întâmplări..în afară de data când m-au ridicat pentru tâlhărie…atunci am avut nevoie de bani și femeia aia nu a vrut să îmi dea portofelul ..și m-am simțit încolțit
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Pentru 2 ani și 6 luni
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Cam 2 săptămâni..cu unii m-am înțeles imediat..știam deja cum trebuie să mă port cu oamenii..am mulți prieteni afară..
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
Foarte bine…cum era să mă simt?
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Nu mi-a fost la fel..știu să mă fac respectat și să respect.
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Ce relație să ai cu ei? După ce ieși de aici nu vii să-i saluți..au putere asupra mea și trebuie să las capul jos..
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Aș munci..sunt obișnuit cu munca de mic..
Nr. 12 / 34 ani / Român | Criterii? Recidivist, neparticipant
Întrebări comune
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 6 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Pentru înșelăciune
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-am schimbat deloc…am aceeași gândire…
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Nimic nu e aici să mă schimbe..mă schimb numai dacă vreau eu..dar nu cred că e ceva de schimbat..
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că muncesc..vreau să mi se micșoreze pedeapsă și să plec
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Da, sfaturile sunt bune…dar sunt învățături..în realitate nu stu lucrurile asa..
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Ele de ajuta să conștientizezi ce ai făcut..că nu e bine…poate să te și maturizezi..să știi ce e bine să faci și ce nu…dar nu știu..
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La 21 de ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
Două
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
Prima dată am furat de la o cunoștiință de acasă…și acum…cea de acum chiar nu am vrut să fie așa..a vrut și ea…dar..soarta..Dumnezeu știe…?
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Pentru 2 ani și 3 luni..
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Vreo săptămână…eu sunt sociabil..mi-am făcut relații repede…
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
Bine…mi-am reluat viața de afară…pentru puțin…prietena..serviciu..distracții…știți cum e…
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Nu, a fost la fel..numai că acum pedeapsa mea e mare..
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Nici bună, nici rea..
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Să îmi văd familia…mamă ..tată..vă dați seama și vreau să îmi caut un loc de muncă neapărat…
.
BIBLIOGRAFIE
Antoniu, G., Bulai, C., Chivulescu, C. (1976) Dicționar juridic penal. București, Ed. Științifică și Enciclopedică.
Badea-Butoi, T. (2009) Criminologie, Comportamente criminale( studii-analize-cercetări).București: Solaris Print.
Balahur, D., Haines, K., Willie, A., Miftode, V., Vanstone, M., Lazar, C., Poledna, S., Alexiu, T. M., Durnescu, I., Goatly, R., (2006) Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere. Craiova: Editura Themis.
Banciu, D. Rădulescu, S.M. (1990). Introducere în sociologia delincvenței juvenile, București, Ed. Medicală.
Banciu, D. Rădulescu, S.M. (1996). Sociologia crimei și criminalității, București, Ed. Șansa.
Banciu, D., Rădulescu, M.S., Teodorescu, V. (2002) Tendințe actuale ale crimei și criminalității în Romania. București: Editura Lumina lex.
Beccaria, C. (2001) Despre pedepse și infracțiuni trad de Scarlat, D., Rosette.
Bogdan, S. (2009) Criminologie. București: Editura Universul Juridic.
Botescu, M. (2011) Sociologia devianței. Schimbări in ordinea normativă. Curs universitar nepublicat. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Universitatea din București. (curs predat în data 23.02.2011)
Buda, O. (2007) Criminalitatea – o istorie medico-legală românească. București: Paralela 45.
Butoi, I. T, Butoi, A., Butoi, T. (1999) Psihologia comportamentului criminal. București: Editura Enmar.
Chelcea, S. (2007) Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative si calitative. Ediția a III-a, revizuită. București: Editura Economic.
Chiș, I.,(2009) Drept execuțional penal, Istoria închisorilor și Executarea pedepselor carcerale, , București, Ed. Wolters Kluwer.
Culcea, D. (2001) Curs de criminologie. București: Editura Național.
Dobrică, P. (2008) Libertate. Detenție. Viață socială.Despre contradicția dintre două tipuri de raționamente, ca sursă a ineficienței pedepsei cu închisoarea, în Sociologie Românească, 6, 1, 3-10.
Dobrică, P. (2011). Normalitate, conformare și Devianță socială, în Vlăsceanu, L. (coord.). (2011) Sociologie, Iași, Ed.Polirom.
Durnescu, I. (2008) „O istorie a probațiunii în România” în Canton, R. și Schiaucu, V. (2008) Manual de probațiune pp. 8-25, București: EuroStandard.
Durnescu, I. (2009) Asistență socială în penitenciar. București: Editura Polirom.
Foucault , M. (2005) A supraveghea și a pedepsi.Nașterea închisorii. Ediția a II-a revizuită, Pitești: Editura Paralela 45.
Gheorge F.(2001) Psihologie penitenciară. București: Oscar Print.
Gheorghe, F. (2003) Fenomenologie penitenciară. București: Editura Oscar print.
Goffman, E. (2004). Aziluri. Eseuri despre situația socială a pacienților psihiatrici și a altor categorii de persoane instituționalizare, Iași, Ed.Polirom.
Iacobuță, L.A., (2002), Criminologie, Iași, Editura Junimea.
Ibiș, A.(2001) Influența agenților de socializare (familia, școala, grupul de referință) asupra comportamentelor predelincvente ale elevilor. București: Editura Pansofia.
Institutul Național de Statistică, (2008), Anuarul Statistic al României, capitolul Justiție.
Marica, M.A., (2007), Introducere în problematica delincvenței juvenile, Constanța, Editura Ovidius University Press.
Mărginean, I. (2000). Poiectarea cercetării sociologice. Iași: Editura Polirom.
Mitrofan, Iolanda, (1989), Cuplul conjugal – armonie și dizarmonie. București, Editura Științifică și Enciclopedică.
Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T. (1992). Psihologie judiciară, (s.l.), Ed. Șansa.
Pitulescu, I. (2000) Criminalitatea juvenilă. Fenomenul “copiii străzii”, București: Editura Național.
Preda, V., 1998, Delincvența juvenilă. O abordare multidisciplinară, Presa Universitară, Cluj-Napoca.
Rădulescu, S.M. (1998). Sociologia devianței, București, Editura Victor.
Sandu, I. E., Sandu, F., Ioniță, G. I. (2001) Criminologie. București: Editura Sylvi.
Stănișor, E. (coord), Bălan. A, Mincă, M. (2003), Penologie, București, Ed.Oscar Print.
Stănișor, E.(coord), Bălan, A., Pripp, C.(2004). Universul carceral. Culege de studii de criminologie și penologie, București, Ed.Oscar Print.
Szabo, A. (2010) Implicațiile prizonizării asupra procesului de resocializare a deținuților, în Sociologie Românească. Vol. 8, nr. 3, p. 39-50.
Trandafirescu, Z. (2007). Dimensiuni socio-juridice ale infracționalității feminine (teză de doctorat)
Anexa I
XI. GHID DE INTERVIU :
Întrebări commune
Q1. De cât timp sunteți în penitenciar?
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Q3. Cum v-a schimbat viața în închisoare?
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1’. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
Q2’. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
Q3’. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
Q4’. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Q5’. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Q6’. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
Q7’. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Întrebări comune
Q.8. Aveți o relație bună cu personalul din penitenciar?
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Vârsta respondentului
Naționalitate
Anexa II
Nr. 1 / 45 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, participant
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
Sunt de 6 ani aici.
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Fapta este de înșelăciune…am fost cu niște prieteni și împreună mergeam în blocuri, pe la bătrâni și sub pretextul că eram de la curent le furăm de prin case…și nu a durat mult că ne-au prins…
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-a schimbat cu nimic…eu sunt același..
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Nu am ce să reabilitez…eu sunt bine cum sunt acum..
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Da, pentru că am vrut să am o activitate…
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am încredere pentru că nu învățăm nimic nou…nu mă schimb doar din participarea de la programe, plus că nu am ce să schimb..
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Nu sunt utile pentru că nu mă ajută cu nimic, e doar o pierdere de timp…
Întrebări comune
Q.8. Aveți o relație bună cu personalul?
Da..se poate spune așa…nu m-am certat cu nimeni..dacă ei vor să te facă, te fac oricum..
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Ah..ar fi o sărbătoare pentru mine..m-aș duce la prietenii mei și aș bea cu ei în cinstea liberării.
Nr. 2 / 26 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, paticipant,
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 4 luni.
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Am ajuns pentru complicitate la înșelăciune…de fapt eu doar am scanat o chitanță de la curent..și au aflat cei de la poliție și am ajuns aici
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
În rău, atât familial cât și financiar…Nu are cum să meargă bine ceva aici..
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
În primul rând caracterul personalului ce lucrează cu noi, deținuții nu sunt atât de bine pregătiți și în al 2 lea rând nu își dau silința pentru acest lucru..
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Da, am participat, pentru că simt nevoia vorbesc și cu alte persoane
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că nu sunt făcute cu cap și implicarea personalului nu este suficientă
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Sunt utile în condițile în care se înfăptuiesc..că parcă îți mai schimbă puțin mentalitatea..
Întrebări comune
Q.8. Aveți o relație bună cu personalul?
Să zicem că da… trebuie să-i respect…dar nu sunt mereu de respectat..sunt zile și zile..ar putea să se poarte mai frumos de atât.
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
În primul rând m-aș duce acasă la ai mei, la soție și apoi i-aș lua să plecăm la munte sau la cumpărături .
Nr. 3 / 35 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, participant,
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 2an și 9 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Pentru înșelăciune.
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu mi-a schimbat viața deloc, sunt la fel cum eram și înainte..
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Singurul lucru la care mă gândesc este că îmi va rămâne cazierul…
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Da, am participat pentru că nu am ce să fac toată ziua în celulă
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am încredere pentru că nu te ajută la nimic…doar ce îți mai pierzi timpul..
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Nu sunt deloc utile pentru că nu mă învăța nimic nou.
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Nu am nicio relație…particip pentru că mă plictisesc, oricum nici ei nu-și dau prea mult interes pentru noi
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
M-aș duce acasă la fosta mea nevastă să-mi văd copilul.
Nr. 4 / 25 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, neparticipant,
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
Cam de vreo 2 ani…
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Pentru trafic de droguri…aveam un prieten care vindea…și..m-am băgat și eu cu el și ne-au prins pe amândoi
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
De schimbat, m-am schimbat…în rău..că nu eram obișnuit cu mediul…
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Eu cred că anturajul spune multe despre tine…și nu te lăsa..știți cum e..dacă ai o condamnare mai mare..ești mai puternic
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că am muncit…și nu am timp..
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că nu știu cu ce mă ajută
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Sunt foarte utile pentru că te ajută să devii alt om
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Nu suntem prieteni la catarmă, n-are cum să fie așa. Fiecare își vede de viața lui.
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Sincer? Aș pleca din țară.
Nr. 5 / 47 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, neparticipant
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 6 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
De furt…am furat ceva..și..m-au prins
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-a schimbat deloc…aștept să ies
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Anturajul, cum se spune…nu trebuie să te înhăitezi cu toți
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Muncesc și nu mai am timp și de programe…
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
În general da, deși nu am participat dar cred că îți schimba puțin gândirea
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Pentru mine da, deoarece îți oferă un sprijin și o viață normală
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Trebuie să-i respect și să-i ascult…asta e..gaborii nu sunt prieteni cu noi…
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Să petrec timp cu familia
Nr. 6 / 45 ani / Român | Criterii? Prima condamnare, neparticipant
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
4 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Am condus fără permis
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-am schimbat cu nimic.
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Prietenii…stând aici închiși trebuie să relaționez și eu cu cineva..dar cu cine să relaționez dacă toți sunt hoți și criminali?
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am participat pentru că nu am știut de existența acestui program
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că nici măcar mentalitatea nu se schimba ușor, să nu mai vorbim de comportament
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Ar putea fi utile dacă într-adevăr ar preveni infracțiunile după comiterea faptelor, dar nu sunt.
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Dacă îți vezi de treaba ta e bine…sunt de puțin timp aici..
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
M-aș duce la familie
Nr. 7/ 33 ani / Român | Criterii? Recidivist, participant
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 2 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Am furat dintr-un magazin mai multe laptopuri și telefoane mobile și eu am fugit dar m-a găsit poliția
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-am schimbat dar m-a ajutat să mă cunosc mai bine.
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Aici nu e nimic pozitiv, nu e nimic care să mă ajute să nu mai fac și altă dată, ba din potrivă, toate mă îndeamnă.
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Eu am participat ca să dea bine la dosar, nu că m-ar fi ajutat pe mine cu ceva
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am pentru că am fost pe acolo și nu pot să spun că m-a ajutat cu ceva
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Nu sunt utile pentru că sunt prea scurte și nu ai timp să te schimbi.
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La 23 de ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
3 pedepse
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
Dacă nu am avut bani…din ce să trăiesc? De angajat nimeni nu mă angajează…
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Pentru 6 ani
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Vreo 2 săptămâni..până am început să cunosc și eu oamenii de pe aici și să mă împrietenesc cu ei..
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
M-am simțit liber,în sfârșit puteam să fac ce vroiam eu…dar după ce am stat afară puțin mi-am dat seama că nu am cum să trăiesc
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Nu pentru că am început să consum droguri aici, consumăm eu și afară dar mai puțin..
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
N-au ei treabă cu tine..își fac datoria și atât..dacă nu ești cuminte, te ard imediat..
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Aș pleca undeva la munte să mă relaxez
Nr. 8 / 37 ani / Român | Criterii? Recidivist, participant
Întrebări comune
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 6 ani
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Pentru trafic de droguri…am început cu consum și am ajuns să trafic…
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Da, m-a schimbat foarte mult pentru că am văzut cum este să fii marginalizat și cum este să fii condus de un drog care îți oferă o plăcere de scurtă durată
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Da pentru că sunt tot felul de oameni.. Cred că nimic nu m-ar mai ajuta să mă reabilitez, pentru că deja m-am reabilitat. Am renunțat la consumul de droguri..nu mai văd cocaină ca pe un drog propriu zis de aproximativ 2 ani
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Am participat și după părerea mea, cred că cel mai bine este pentru o persoană să ajungă să fie reabilitata să participe în fiecare zi la program…dacă participă o dată pe săptămână sau de două ori nu este deloc eficient
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Da pentru că îți poate schimba prezentul, mentalitatea și realitatea
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
În opinia mea, cam 60% spre bine. Normal că ar putea fi și mai bine, dar așa cum am mai zis, participarea trebuie să fie una zilnică să îl ajute pe om să se schimbe
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La 16 ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
2 pedepse
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
Am ajuns aici din cauza faptului că un consum de cocaină necesita bani
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Pentru 2 ani, pentru furt
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Între 6 și 8 luni, cam așa
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
Am simțit că m-am născut a doua oară.
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Da pentru că știam deja regulile care trebuiau respectate. Attunci mi-a fost mai greu pentru că trebuia să îi respect pe cei cu condamnări mai mari.. aici așa e, dacă ți se întâmplă să ai vreunul în celula trebuie să stai la locul tău și să îi respecți, dacă au nevoie de ceva să le dai și așa mai departe
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Dacă participi la programe te văd și altfel…văd că vrei să faci ceva..primești sfaturi,se implică și ei, e altă situație față de restul penitenciarului..nu e violență.
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
M-aș duce la mama pentru că ea a fost singura care mi-a fost alături
Nr. 9 / 37 ani / Român | Criterii? Recidivist, participant,
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 3 ani
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Din cauza consumului de droguri..am consumat 14 ani afară și 2 în penitenciar. M-am apucat din cauza anturajului și am început să fur pentru că nu mai aveam cu ce să îmi cumpăr droguri
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Cred că m-am renăscut pentru că am avut curajul să stopez consumul
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Practic lipsa de ocupație, lipsa unui loc de muncă mai exact..nimeni nu te angajează când ai cazierul “murdar”
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Am participat să văd dacă pot să mă las de droguri și pentru că dă bine la dosar..știți, oamenii te văd altfel când spui că ai participat la programe, până și personalul te vede altfel și de ce să nu fiu sincer..și familia mea e mai liniștită când mă știu că sunt la programe
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Inițtial am fost sceptic, dar de când sunt în acest program m-am mai schimbat, sunt mai organizat.
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Eu cred că sunt utile într-adevăr dacă deținuții s-ar implica mai mult.
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La vârsta de 25 de ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
pentru 2 pedepse
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
Eu cred că din cauza drogurilor pentru că eu pentru ele am furat
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
6 luni
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Atunci mi-a luat doar 2 săptămâni pentru că eram mai tânăr
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
Vă dați seama că m-am simțit foarte bine și am profitat de asta
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Da mi-a fost mai greu acum pentru că atunci nu eram consumator, iar când am ajuns aici, drogurile erau scumpe
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Când ești în programe și te văd mai des încep să te mai cunoască și ei,… E mai bine decât pe secție, acolo e spiritul de turmă
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
M-aș duce la casa mea. Stau singur și vreau spațiul meu
Nr. 10 / 41 ani / Român | Criterii? Recidivist, neparticipant
Întrebări comune
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 2 ani și 3 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Pentru furt, obișnuiam să fur portofele din tramvaie ca să am ce să mănânc…alte venituri nu am..
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
În rău pentru că nu am cu cine să comunic, nu am o ocupație…sunt și cam bolnav..
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Nimic nu m-ar împiedica…ar trebui să vreau eu să fac asta și voi reuși
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am participat pentru că muncesc și nu îmi mai rămâne timp…
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că nu ai ce să faci acolo…nu vreau să îi ascult pe alții cum vorbesc despre lucruri de astea cum că viața e frumoasă când de fapt nimic nu merge în țara asta
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Nu sunt utile pentru că noi aici cei care furăm să supraviețuim ne învățăm unul pe altul metode noi
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La 18 ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
5 condamnări
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
După ce am fost închis prima dată și am ieșit, mă angajasem la un supermarket dar patronul mi-a cerut cazierul și următoarele zile m-a dat afară…dacă nu am bani eu cu ce să trăiesc? Nu am altă sursă de venit..mai vin..mai plec..m-am obișnuit
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Pentru 2 ani și 3 luni
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Vreo 5 luni…a fost mai greu la început că eram mai tânăr și aici erau alții mai răi decât mine și mai mari..iar eu trebuia să îi respect
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
M-am simțit bine dar știam că mă voi întoarce
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Nu a fost diferența…
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Nu am nicio relație..ei nu știu cum e să fii ca noi..ne țin morale și atât
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
m-aș duce la o femeie…asta aș face
Nr. 11 / 49 ani / Român | Criterii? recidivist, neparticipant
Întrebări comune
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 6 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Am fost complice la furt…așa se numește..dar eu nu am făcut nimic…doar știam ce urma să se întâmple că îmi povestise un prieten…
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-a schimbat deloc..eu îmi văd de treaba mea…
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Anturajul te strica aici, dar dacă ai prieteni care nu sunt considerați mai periculoși nu te respectă nimeni
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am participat pentru că muncesc și nu am timp..
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu am pentru că nu poate nimeni să schimbe mentalitatea unui om pe care o are de-o viață
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Pentru mine? Eu nu am nevoie de reabilitări..a fost o greșeală..
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La 19 ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
4 pedepse…
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
s-au întâmplat..au fost întâmplări..în afară de data când m-au ridicat pentru tâlhărie…atunci am avut nevoie de bani și femeia aia nu a vrut să îmi dea portofelul ..și m-am simțit încolțit
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Pentru 2 ani și 6 luni
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Cam 2 săptămâni..cu unii m-am înțeles imediat..știam deja cum trebuie să mă port cu oamenii..am mulți prieteni afară..
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
Foarte bine…cum era să mă simt?
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Nu mi-a fost la fel..știu să mă fac respectat și să respect.
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Ce relație să ai cu ei? După ce ieși de aici nu vii să-i saluți..au putere asupra mea și trebuie să las capul jos..
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Aș munci..sunt obișnuit cu munca de mic..
Nr. 12 / 34 ani / Român | Criterii? Recidivist, neparticipant
Întrebări comune
Q1. De cât timp sunteți în închisoare?
De 6 luni
Q2. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns aici?
Pentru înșelăciune
Q3. Cum v-a schimbat viața în penitenciar?
Nu m-am schimbat deloc…am aceeași gândire…
Q4. Ce anume din viața de aici v-ar împiedica să vă reabilitați?
Nimic nu e aici să mă schimbe..mă schimb numai dacă vreau eu..dar nu cred că e ceva de schimbat..
Q5. Ați participat până acum la vreun program de reabilitare? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Nu pentru că muncesc..vreau să mi se micșoreze pedeapsă și să plec
Q6. Aveți încredere în aceste programe? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Da, sfaturile sunt bune…dar sunt învățături..în realitate nu stu lucrurile asa..
Q7. Cât de utile considerați că sunt aceste programe pentru reabilitarea dvs? În ce sens sunt utile / inutile?
Ele de ajuta să conștientizezi ce ai făcut..că nu e bine…poate să te și maturizezi..să știi ce e bine să faci și ce nu…dar nu știu..
Întrebări specifice PPL cu condamnări anterioare
Q1. La ce vârstă ați comis prima infracțiune?
La 21 de ani
Q2. Câte pedepse cu închisoarea ați executat până în prezent, inclusiv aceasta?
Două
Q3. Ce s-a întâmplat? Cum ați ajuns să fiți condamnat de … ori?
Prima dată am furat de la o cunoștiință de acasă…și acum…cea de acum chiar nu am vrut să fie așa..a vrut și ea…dar..soarta..Dumnezeu știe…?
Q4. Pentru cât timp ați fost încarcerat prima oară?
Pentru 2 ani și 3 luni..
Q5. Cât a durat până să vă adaptați la viață în penitenciar?
Vreo săptămână…eu sunt sociabil..mi-am făcut relații repede…
Q6. Cum v-ați simțit în momentul în care v-ați liberat după prima pedeapsă cu închisoarea?
Bine…mi-am reluat viața de afară…pentru puțin…prietena..serviciu..distracții…știți cum e…
Q7. Acum v-a fost mai ușor să vă adaptați la viață în penitenciar decât la prima pedeapsă cu închisoarea? Dacă da, de ce?
Nu, a fost la fel..numai că acum pedeapsa mea e mare..
Întrebări comune
Q8. Aveți o relație bună cu personalul?
Nici bună, nici rea..
Q9. Care ar fi primul lucru pe care l-ați face dacă ați fi liber?
Să îmi văd familia…mamă ..tată..vă dați seama și vreau să îmi caut un loc de muncă neapărat…
.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Populatia Carcerala (ID: 122998)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.