Pop (căs. Borota) Cristina -Ioana [608435]

1
Pop (căs. Borota) Cristina -Ioana
LRME, anul II
Literatura disidenței și a diasporei
Horia Vintilă

Fenomenul exilului este înțeles ca o părăsire voită sau impusă a lumii familiare, o
permanentă sau temporară stabilire „în afară” a surghiunitului. Odată cu ascensiunea regimului
totalitar în spațiul românesc de la mijlocul secolului al XX -lea, scriitorii români se văd obligați a
părăsi țara de origine, pe considerente politice. Urmând calea străinătății, majoritatea scriitorilor
crede a că se afla în azil, că avea să locuiască temporar în alte țări, urmând ca după ameliorarea
situației de acasă să se întoarcă; de fapt, se afla în exil, definit ca o condiționare politică, ideologică,
ce presupune acte amenințătoare din partea autoritățil or. Astfel, perioada anilor 1945 -1989
surprinde cel mai bine exilul românesc. Din momentul acceptării condiției de exilat, rolul
scriitorului se di versifică, acesta aflându -se în situația de a conserva tradiția român ească prin
textel e sale, de a decide identi tatea culturală r omânească (din ex terior, cu o perspectivă
„dindărăt”), de a se depărta de scrierile ideologist e și de a intermedia relațiile dintre cultura română
și cea a țării -gazdă.
Eva Behring, în Scriitori români din exil, distinge trei valuri ale exilului românesc: între
1940 -1950 (Vintilă Horia, Mircea Eliade, Emil Cioran), 1960 -1970 (Paul Goma, Matei C ălinescu,
Virgil Nemoianu) și 1980 (Ion Caraion, Mircea Iorgulescu, Dorin Tudoran). Prima etapă a
prigonirii s criitorilor români (ani ’50) de către regimul communist în fază s talinistă este pusă pe
seama simpatiilor remin iscențelor burghez iei. Exila ții acestei etape sunt conservatori, monarhiști
și decid să se stabile ască cu prec ădere în Spania , unde întemeiază grupări de exil, ce presupuneau
existența un or lideri, reviste sau asociații literare .
Vintilă Horia , pseudonim pentru Vintilă Caftanog ioglu, s-a născut în 1915 și a fost un
scriitor, diplomat și filozof român. Atras de extrema dreaptă, fost cuzi st, Vint ilă pledează pentru
cauzele fasciste ș i hitleriste, p ublicând elogii liderilor lor în revista antisemită „Sfarmă -Piatră”,
între 1937 -1941. Vintilă Horia a abordat o atitudin e antisemită, denunțând democr ația și principalii
inamici ai Româ niei, masonii, comuni știi și e vreii. De la postura de dipl omat în cadrul Ministerului
Propagand ei din timpul Războiului, Horia ajunge în tr-un lagăr german, în m omentul întoarcerii
arme lor, după eliberare , pleacă în Italia, ulterior în Argentina, după care se reîntoarce pe

2
continentul european, în Spania, unde cun oaște consacrarea internațională. Pentru contribuția la
propagarea ideologiilor de extrem ă dreapt a, regimul comunist român îl condamnă în 1946 la 25 de
ani de muncă silnică . În 1960 , Horia primește Premiul Goncourt și oportunitatea de a face parte
din scriitorimea românea scă comunistă, pe care o refuză însă, fapt ce duce la fabricarea de către
regim a unui dosar , acuzându -l de trecut legionar.
În ceea ce pr ivește ac tivitatea sa scriitoricească, Vintilă Horia se remarcă prin faptu l că a
părăsit fizic Român ia, și nu spiritual , astfel că durerea produsă de exil este recurentă în scrierile
sale. După cum af irma și scriitorul într -un interviu (din revista Punt o y como, din 1986), crea ția sa
cunoaște trei etape de man ifestare: prima , „cea fericită”, îi corespunde vie ții fericite până în
momentul întemnițării în lagăr; a dou a etapă, între 1 945-1960, este una de adaptare, în scrierile
căruia să găsesc dramele exi latului aflat î n spațiul stră in, care trăiește cu dorința de re întoarcere
acasă , lucru imposibi l de îndeplinit în ace l context social ; o a treia etapă debutează cu apariția
romanului Dumnezeu s -a născut în exil , în care personajul , adică scriitorul, își găse ște spațiul,
adoptă țara -gazdă . O extensie a ultimei etape poate fi considerată activitatea literară și culturală de
după 1989, când Horia scrie exclusiv în l imba română ( cum este c azul romanului Mai sus de
Miazănoapte) , corespondează și devine preocupat să res tabilească leg ăturile cu țara de origine.
Romanele Dumnezeu s -a născ ut în exil (1960 ), Cavalerul resemnării (1961) ș i Salvarea de
ostrogoți -Persecutați -l pe Boețiu (1987) constituie o trilogie ce poate fi înțeleas ă ca o biografie a
lui Horia, ex ceptând pasajele hagiografice .
Primul roman se încadreaz ă în categoria romanului -jurnal, prin analogiile dintre situația
poetului exilat la Tomis și cea a lui Horia. Alături de tematica exilului, se remarcă tema regă sirii
sinelui și tema revelației , din moment ce Ovidiu, personaju l-narat or al romanul ui, în urma celor
opt ani de exil, se analizează și, ulterior, dezice de plăcerile de la R oma, devenind o persoan ă
spirituală, cu ajutorul celorlalte perso naje întâlnite în spați ul-gazd ă. Romanul este împăr țit în opt
capitole, care corespund anilor de exil al poetului . Surghiun itul a fost trimis din capitala Imperi ului
Roman, cetate a rafinamen tului în care ar istocrații se desfrânau, dar care se af la în agonie, pe
punctul dezintegrării , la portul Tomis . Pentru tratatul său erotico -didactic, Ars Amandi, văzut ca o
influ ență ne fastă asupra comportamentului tinerilor din Imperi u, împăratul Augustus îl condamn ă
pe Ovidiu la exil. Viziunea asupra Rom ei ca centru al desfrâului, al lucrurilo r decadente poate fi
asociată cu viziunea lui Horia privitoare la Vest (din pricina aversiunii față de democrație ).

3
Asemenea s criitorului , poetul se simte claustrat, damnat într -un spațiu lipsit de civilizație
(cazul romanului ), în care sentimentul insecurității devine apăsător. Etapa adaptării la no ul spațiu,
după cum afirma Horia în legă tură cu exper iența sa , este evidentă și în cazul lui personajului
Ovidiu: în p rimii ani, suportă cu greu clima și „hibernează”, îș i reamintește de iubitele de la cetate,
de studiile de la Atena și de copilăria de la Su lmona . În timp, reu șește să se obișnuiască,
apropiindu -se de localnici , precum servito area Dochia, Honorius, doctorul Theodor, pescarul
Mucaporus, Co mozous sau S coris . În spațiul considerat inițial lipsit de civilizație, Ovidiu
descoperă calea spre mântuire, la care con tribui e, în special, grecul Theodor, cu care împarte
fascinația fa ță de Pitagora și care îl informează pe poet cu privire la nașterea l ui Iisus . Provenit din
locul viciat al Romei ș i nefiind adept al spiritualității, poetul devine interesat în credința dacilor,
în via ța de apo i, punându -și întrebări existențiale . Dorin ța de apropiere de spirituali tate se
accentuează odată cu visul avut în barca pescarului, în urma căruia va vizita muntele sacru dacic,
Kogainon. Întreprinde călătoria la munte, unde vorbește cu preoții lui Zalmoxe și este fascinat de
simpli tate cu care ciobanul își acceptă moartea ( unde s e regăsește mi tul din Miori ța. Ovidiu
descoperă profunda spiritualitate a dacilor și anticipează nașterea noii religii bazate pe bine , adevăr
și iubire : „Pământurile pe care le stăpânesc Geții sun t întinse. Aceste întinderi cunosc nădejdea și
a vieții viitoare ca și puterea Dumnezeului unic. (…) Augustus m -a exilat ca să mă facă să sufăr și
am suferit. Dar știu acum că Roma, această Romă care era, la începutul suferințelor mele, oglinda
tuturor gân durilor, nu se află la răscrucea tuturor drumurilor de pe acest pământ, ci altundeva, la
capătul unui altfel de drum. Și mai știu că Dumnezeu s -a născut, și El, în exil ”1.
În roman ul lui Horia, spațiul capătă semnificație si mbolică: inițial, schimbarea mediului
familiar produce o ruptură interi oară, claustrare, sentiment al abandonului ; ulterior, noul spațiu
devine mod alitate de regăsi re a sinelui, de autoreflecție și aut ocun oaștere. Timpul, de asemenea,
are valențe simbolice: cei opt ani petrecuți în exil sunt opt cercuri, opt cicluri în u rma cărora po etul
renaște, găsi ndu-și adevărata identi tate.
Dumenzeu s -a născut în exil este un roman cu caracter religios, însă nu dogmatic, din
moment ce ideile și tradițiile sunt sugerate, conturând s tadiul incipient al creștinismului. Totodată,
se regăsesc și mitul Mioriț ei (Ovidiu aude un cântec al unei femei da ce, numite si mbolic Geta) și
cel al f omării poporului român , dar și referințele livrești, trimiterile la operele lui Ovid iu, Ars
Amandi, Metamorfoze și Medea. Prin lipsa pluriperspectivismul ui și prin abor darea la perso ana

1 Vintilă Horia, Dumnezeu s -a născut în exil, pagina 163.

4
întâi (dar și prin atenția aco dată sc risorilor trimise la Roma), scriitorul încearcă să c onvingă
cititorul de autenticitatea afirmați ilor, să îi contureze (m ental, cel puțin) durerea celui exil at.
Al doilea roman din trilogia exilului este Cavalerul resemnării. În aceeași n otă, scrii torul
abordează condiția exilatului, dar, spre deosebire de primul roman unde lumea era salvată de noua
religie, în cel de -al doilea , opune două men talități d iferite: cea a vestului și cea a estului. Horia
insistă asupra superiorității morale a celor din Europa de răs ărit, în detrimentul Occidentului,
condamnat la o iminent ă decăde re, din pricina neimplicării î n problemele celor mulți (se regăsește,
din nou, ura fa ță de democ rația asociată Vest ului). Romanul redă în cont inuare orientările politice
ale scriitorului : Valahi a este un spațiu al purității pus î n antiteză cu Veneția, spațiul corupției
profunde . În acest e spații, sunt inserate două povești: lupta poporului pentru înlăturarea dominației
Imperiului Otoman și lupta unui voi evod în căuta rea identității și a armoniei, într-o Europă
tulburată de conflicte. În ceea ce pr ivește lupta poporului, alianța dorită de Ștefan cel Mare eșuează,
resemnarea însemnând renunțarea la i luziile unui ajut or venit de la „celălalt”, din exterior , căci cei
puternici (Vestul, deci , democrația ), se îngrije sc doar de propriile avuții , fiind ignoranți la
problemele celorlalți , indiferent de apartenen ța religioasă.
Salvarea de ostrogoți încheie ciclul exilului și ex prim ă ideea conform căreia literatura și
știința vor salva omenirea . Cunoașterea, pentru o mul de m ijloc, omul asupr it, întem nițat reprezintă
singura modalitate de a redobândi libertatea, asemenea cazului Toma Sin guran . Întemnița t și
eliberat în a doua jumătate a secolulu i trecut, Toma se găsește singur p e o câmpie ce pare
nemărginită. Își g ăsește adăpo st într -o colibă ce pare ne locuită, î nsă descoperă semnele vieții – o
bibliotecă. În fosta casă a marelui savant Ștefan Diaconu, prota gonistul se dedică supraviețu irii.
Închis timp de zece azi , Toma regăsește libertatea citind cărți de filozofie, literatură și științe ,
devenind încrezător c ă va învinge brutalitatea noului regim. Personajul este exilat, și nu în sensul
propriu al cuvântului, ci exilat în propria țară : singur ătatea ș i dur erea par a face parte dintr -o
călătorie inițiatică. Asemenea un ui astfel de demers, pe rsonajul este nevoit să depășească greutățile
pe cont propriu, asemenea unei coborâr i în Infern, fiind la final iz băvit.
Horia Vintilă vorbește, de fapt, despre capacitatea omului de a căuta salvarea în situații de
cumpănă. Pentru a face acest lucru, este nevoie de schimbarea gând irii, de o reorientare . Spre
exemplu, Toma poartă un dial og cu milițianul care îl supraveghea pe tema noii fizici : „noua fizică
este o metafizic ă legată de si mbolistica numerelor, particulele nu sunt dec ât simboluri metafizic e,
evenimente, după cum se spune, mai curând decât fragmente de spațiu sau de mater ie – și nu are

5
în comun nimic cu științele naturii, așa cum erau ele luate în calc ul pe vremea profetului vostru,
acum un veac”. În acest fel, protagonistul îi dem onstrează interlocutorului său (om învățat, dar
simpatizant al noii orânduiri politico -sociale) neajunsurile sistemului comunist, care vor duce la
decădere, î ntr-un final. Ideea protago nistului este aceea că lumea nu poate fi mereu înțeleasă
rațional, aici intervenind nevoia de a o iubi , din moment ce iubirea este singur a cale capabilă de a
scăpa lumea d e la pierire .
Pe parcursul romane lor ce fac parte din trilogia exilului (și în opera sa, în general), Vintilă
Horia abordează tema exilului , pled ând pentru înt oarcerea la or igini. Cri zele umanității pot fi
trecute prin cun oaștere, iubire și spiritualitate , fapt dovedit de scri itor, al căr ui traseu sinous al
vieții l-a purtat în diferite țări , fără posibilitatea de a reveni în țara sa. „Mă leg cu disperare de
unele amintiri intacte, de oamenii încă vii care mi le -a prilejuit și această scrisoare nu e decât
nevoia imperioasă de a-mi recons trui un trecut , de a relua c ontactul cu un frag ment pierdut din
mine însumi”, îi scria Horia într -o scrisoare lui Alexandru Busocianu în 1947 , și „Elitele
intelectuale ro mâne ști, aruncate…dincolo de țară…adevărate frânturi de țară , reprezentâ nd întregul
univers românesc”2. Aceste gânduri ale scriitorului accentuează profunzimea sentimentelor de
abandon , claustrare cauzate de exi l.

Biblio grafie
Behring, Eva, Scriitori român i în exil, Editura Fundației Culturale Române, 2001;
Cătărău, Alina-Elena , Dumnezeu s -a născut în exil, în https://elitere.ro/dumnezeu -s-a-
nascut -in-exil/, consultat la da ta de 06.01.2021;
Ciobanu, Ionel a-Cristina, Fenomenologia exilului, în
https://www.scribd.com/document/369538921/Fenomenologia -exilului , consultat la data de
06.01.2021;
Horia, Vintilă, Dumnezeu s -a născ ut în exil, Editura ART, București, 2008 ;
Horia , Vintilă, „Dest in”, Cuvânt înainte , Madrid, iunie, 1951, nr. 1, pagina 2.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vintil%C4%83_Horia

2 Vintilă Horia , „Dest in”, Cuvânt înainte , Madrid, iunie, 1951, nr. 1, pagina 2.