Pop ( căs. Borota) Cristina -Ioana [608434]

1
Pop ( căs. Borota) Cristina -Ioana
Anul I, LRME
Literatura fantas tică – Mircea Eliade

În studiul său1, Eugen Simion clasifică opera lui Elia de în funcție de deosebirea din tre sa cru
și profa n. cu toa te că cele două planuri se intersectează: opera literară – cu punct de plecare
sacralitatea – și opera științ ifică, ce pleacă dinspre sacru spre profan. Totodată, Simion identifică
axele stilistice ale operei eliad iene: cea realistă, din care fac parte textele Isabel și apele diavolului,
Maitreyi, Întoarcerea din rai și Huliganii, și cea fantastică, în care se încadrează Domnișoa ra
Christina și Nopți la Serampore. Acestor două etape le corespund două faze ale prozei lui Eliade :
faza indică și faza existențialistă. Proza fantastică eliadiană poate fi calificată în funcție de esen ța
sa drept „fo lclorică” ( Domniș oara Chri stina, Șarpele), sau „indică” (Secretul doctorului
Honigberger , Nopți la Serampore), dar și proză „erudită” în textele de mai târziu, ce vizează
diferen ța dintre sacru -profa n, mitic -magic.
În legătură c u proza existenția lă a lui Eliade, criticul Ion Petru Culianu numește intervalul
scriitoricesc al autorului (1925 -1933) „perioada amniotică” , din moment ce Eliade se formează cu
ajutorul unor maeștri spirituali (Nicolae Iorga, N ae Ionescu). Prin studiul lui Culianu s e pune
accent pe o poetică a l ui Eliade, și anume limita dintre elementul real și cel fantastic în prozele
realiste. Este cunoscut faptul că, potrivit tehnicilor fantasticului, Eliade a porni t de la mate riale
literare și extraliterare (corespondenț e, jurnal intim, personaje inspirate din realitate ) pentru a
realiza proz ă, precum Secretul doctorului Honigberger, Nopți la Serampore sau Șarpele.
Motivarea realistă ține și de concepția auten ticității operei din perioada respectivă , dar și de
propriile convingeri ale scriitor ului, cu precădere studiile asupra Indiei. Realismul în operă și
problematica fantasticului s unt abordate de Eliade într -un studiu2 din 1937 . Punând problema
adevărului , scriitorul consideră că „credințe le popoarelor în faza lor etnografică , precum și
folclorul popoarelor civilizate au la baz ă fapte, și nu plăsmuiri ” și „După verificarea exper imentală
a unora dintre aceste credințe (cript estezia prag matică, levita ția, incombustibilitatea corpului

1 Eugen Simion, Mircea Eliade
2 Mircea Eliade, Folclorul ca instrument de cunoaștere

2
omenesc) suntem în drept să presupunem că și celelalte credințe populare au la bază fapte
concrete ”3.
În a doua etapă a creației eliadi ene, cuprinsă î ntre anii 193 3 și 1943, scriitorul se depărt ează
de mo tivația realistă. Astfe l, cu t oate că atmosfera ambigu ă nu este cizelată estetic suficient în
proză , simbolurile fantastice predomină ( Nopți la Serampore, Un om mare , camuflând sacrul în
profan.
Ion Petru Culianu denume ște etapa a dou a „căderea din Rai”, iar pe a tre ia, „înto arcerea în
Rai”, cea din urm ă marcând finalizarea ciclului existențial -estetic , fiind regăsită în proza de după
1970. În aceste opere, misterul prevalează, operele creează mister, de aceea, Eliade devine un
„mistagog”. Această etapă de creație conține textele precum Uniformă de general, Peler ina sau În
curtea lui Dionis).
Nuvelistica lui Eliade se s itueaz ă la confluența dintre proz a realistă și o filosofie a religiil or.
Ceea ce evidențiază aceste nuvele este suprapunerea realului cu imagina rului, a științificului c u
revelația , a sacrului cu p rofanului. În unele opere, diferența dintre real și ireal este delimitată, însă,
în perioada postbelică, această diferențiere nu m ai este posibil ă, din moment ce irealul este
deghizat în real . Astfel, se poate c onsidera irealul o altern ativă a realității , după cum observă și
Matei Călinesc u: „Nu este o problem ă de cauzalitate, ci de recunoaștere. Str ădania lui Eliade este
tocmai de a o aduce în prim plan , de a o face de nes esizat de ceea ce este în mod obișnuit în prim
plan. Fără îndoială, confruntarea dintre cele două lumi este pă strată, deoarece, fără ea, tensiunea
fantasticului ar dispărea , dar relația dintre ele se schimbă”4.
În lumea lui Eliade, mitul este s ursă, chiar dacă uneori fantasticul lipse ște, însă reușește să
creeze straniul. Cealaltă lume, în „concr etul” ei, îl fascinează pe s criito r; „concretul” lui Eliad e
trebuie înțeles dintr -o perspectivă magică, după cum se poate observa în nuvela La țigănci: casa –
orașul – al cărei acoperiș are o spărtură vizibilă, o „spărtură”, prin car e circulă „liftul” nestingherit,
după cum observ ă Petre Țuțea, un fantastic vehicul, dar și profan, care circulă liber într -un spațiu
pe care nu -l înțelege ori pe care încearcă să -l înțeleagă : fantasticul induce iluzia eliberării
individului din limite. Eliade îș i situează lumile sub incidența adev ărurilor miturilor; mitologul

3 Ion Petru Culianu, Mircea Eliade, ediția a III -a, Editura Polirom, București, 2004, cap. „Magi cian sau mistagog?”,
apud Mircea Eliade, Folclorul ca instrument de cunoașter e.
4 Matei Călinescu, The Function of the Unreal : Reflections on the Fantastic in Mircea Eliade's Short Fiction , apud
Norman J. Girardot, Imagination and meaning, New York, 198 2, p. 150.

3
consideră că unica salvare a omului decăzut este revenirea la timpul primordial, la ori gine.
Revenirea la mit corespunde revenirii la sacru , pentru Eliade.
În operele sale, Mir cea Eliade o perează pe baza distincției dintre sac ru-profan, construindu –
și nuvelele nu neapărat pe baza unei mistagogii, ci pe o lume metamorfozată, căci irealul este
mereu camuflat în real , păstrându -se contactul cu transcendentul. Spre exem plu, în romanul Pe
strada M ântuleasa este ap licabil mitul S cheherazadei , conform l ui Eugen Simion (evident în
tematică, stru ctura narativă și înțelegerea dintre victimă și „monstru”). F ostul învățător F ărâmă
este captiv în beciurile securității și scr ie sute de pagini drept declara ție; fiind supus la interogatorii ,
acesta mărturisește întâmplări fabul oase, dar care trec drept ad evăr pentr u ofițerii aparatului
represiv . Romanul are aspect „metadiegetic ” (o lung ă povestire , o fabulă a fabulei ).
În ceea ce privește fantasticul lui Eliade , Ion Petru Culianu identifică două tipuri: cel de tip
„quest” (căutare), unde subiectul încearc ă să aprofundeze căutarea sa, și cel de tip „c all” (de
chemare), unde subiectul este pasiv, l ăsându -se parcă în voia unor entități supranaturale. În aces t
caz, un exem plu este Gavrilescu, din nuvela La țigănci, pe care, același Culianu îl încadrează în
tipologia idiotului –asemenea personaj ului dostoievskian – fără a implica vreo conotație
peiora tivă.
Căutător de mituri și dornic să l e insereze în proza sa, Eliade construiește La țigă nci pe
baza ecuației camuflării irealului în real. Nuvela este reali zată ca o realitate mitică, ce se bazează
pe un substrat ritualic, cu evenimente presărate de simbol uri. Sacrul acționează prin momentele de
ruptură, prin ruperile de ritm ale tim pului real. Omul profan nu poate for ța pătrunderea în sacru,
trebuie să aștepte chemarea sacrului prin semne. Spre exemplu, Gavrilescu pătrunde în grădina
țigăncilor în urma unei schimbări din rutină ; pătruns în răcoarea grădinii , profesorul de muzică
realizează că și -a uitat servi eta cu partit uri la eleva lui, Otilia , așa că trebu ie să refacă drumul
înapoi; înainte de a cobor î din autobuz, protagonistul nu -și găse ște portofelul pentru a plăti bi letul
de tramvai, iar pe tot parcur sul „călătoriei” sale, se comportă confuz : schimbă locul bat istei între
cele două buzunare, nu le recun oaște pe fete, se pierde în trecut și pătrunde în cam ere ornate cu
oglinzi ( trecerea prin o glindă însemn ând moartea). Astfel, omul profan care încearcă să pătrund ă
în spațiul sacru supo rtă consecința căderii în confuzie.
Profesorul Gavrilescu apare în grădina ț igăncilor dornic de aventuri erotice, dar și de a
cunoaște ce se întâmplă în spatele zidurilor bordelului. Pentru oamenii ob ișnuiți, locul nu este decât
un simplu bo rdel; în schimb, pentru protagonist, acest a devine un spa țiu al morții în care a pătruns

4
inconștient. Acces ul îi este permis de o babă, Cerberul mitolog ic, căreia îi oferă în schimbul trecerii
trei sute de lei. Pe parcursul întregii nuvele se pot i dentifica simboluri le și trimiterile la mitologie:
cele trei fete de la bordel (evre ica, țiganca și greco aica) constituie motivul Parcelor ( sau ursitoarele,
acestea sunt zeițe le destinului, simboluri ale civi lizației străvechi) . De asemenea, fetele pot
reprezenta ielele din mitologia românească (fecioarele care seduc iremedia bil pe privitor,
conducându -l spre pieire) sau Furiile din mitologia grea că (apar ca să pedepsea scă sau ca s ă inducă
vinovăția, mustrarea de conștiință) . Proba ghicitului desprinsă din folclor înseamn ă a identifica
esența lucrurilor, fapt de care Gavrilescu nu este capabil, căci nu ghice ște „țiganca”: în l ocul lui
Hildegard, o alege pe Elsa, ratându -și via ța, însă, dac ă ar fi ghicit -o, ar fi ajuns la o con diție
paradisiacă, căci , împreună cu Hildegard, f ormau cuplul adamic. Dansul or giast ic al fetelor
constituie ispitirea lui Gavrilescu, „aducerea” lui în moarte . Visul din al patrulea episod reprezintă
traversarea materiei: la birintul (motiv recurent în opera lui Eliade), întunericul în care se află
protagonistul, înfășurarea în dra perie care dă impresia de sufo care pot ilustra momentul
înmormântării, reprezentând alegoric trecerea în neființă. Părăsind grădina ți găncilor, Gav rilescu
pierde noțiunea de timp (aici Eliade face distincția dintre timpul sacr u și profan , derulat în ritmuri
diferite). La țig ănci, timpul este concentrat, iar în exterior, în lumea rea lă, timpul se desfășoară
accelera : câteva ore la țigănci înseamnă opt an i, apoi doisprezece în realitate. Gavrilescu realizează
că bancnotele s ale sunt scoase din cir culație, că biletele de tramvai s -au scumpit , iar, odată ajuns
acasă, Elsa a plecat din țară, dup ă ce l -a căutat zad arnic . După încercarea haotică de a reveni la
realitate, protagonistul se reîntoarce la țigănci, unde se întâlnește cu Hi ldegard, cu care porne ște
împreună noapte a, într -o trăsură (luntre) mânată de un birjar ( motivul lui Charon) spre moarte.
Gavrilescu i se adresează lui Hildegard, moment în care apare motivul morții ca vi s: „Toți visăm.
Așa începe. Ca într -un vis ”5.
În nuvela La țigănci, universul co ncret este destrămat prin mecanismul timpului – o
devia ție de la exi stența obișnuită. Fantasticul este dat de încărc ătura de simboluri, de trimiteri la
mitologie , având caracter dilematic, prin ambiguitatea percepției și lab irintul de simbo luri. În cazul
literaturii eliadiene, se poate vorbi despre o acceptarea a irealului ca real, ca mod de exi stență .
Totodată, fan tasticul apare în spațiul liminal dintre diurn -nocturn, lumină -întuneric, bazându -se pe
repere reale, provenite din medii familiare , aleg ându -și ca obiecte fantastice cele mai banale l ucruri
(oglinda, tabl ou, grădina) ; tocmai această proveniență a fantasticului din cadrul familiar creează

5 Mircea Eliade, La țigănci .

5
stran iul, misterul , frica. În aces t sens, Sorin Alexandrescu denumește origin alitatea la Mircea
Eliade: „Originalitatea lumii lui fantastice îmi pare a consta în seninătatea ei, în absența tragicului,
a damnării, a catastrofei finale, a obsesiilor și spaimelor de orice fel. Fantasticul lui Mircea Eliade
este benign, o revanșă a vieții, a frumuseții și fecundității ei inepuizabile. Din acest punct de
vedere, el rămâne, după părerea mea, în mod decisiv românesc, pentru că literatura română îmi
pare a fi una din puținele literaturi ale lumii în care fantasticul n-a devenit niciodată grotesc, tragic,
sumbru, păstrându -și puritatea lirică, de alternativă mai bună și mai frumoasă a Realului. Iată de
ce originalitatea unui scriitor român de reputație mondială sprijină și exprimă indiscutabil o
spiritu alitate românească ”6.

Bibliografie:

1. Alexandrescu, Sorin, Dialectica fantasticului. În: Mircea Eliade. „La țigănci și alte
povestir i”, https://www.scribd.com/doc/311499739/Dialectica -fantasticului , consultat
la data de 03.0 6.2020;
2. Călinescu, Matei, The Function of the Unreal : Reflections on the Fantastic in Mircea
Eliade's Short Fiction , apud Norman J. Girardot, Imagination and meaning, New
York, 198 2;
3. Culianu, Ion Petru, Mircea Eliade, ediția a III -a, Editura Polirom, București, 2004 ;
4. Eliade, Mircea, La țigănci , https://www.wattpad.com/483342352 -la-
%C5%A3ig%C4%83nci -de-mircea -eliade -nuvela -la-
%C5%A3ig%C4%83nci/page/20 , consultat la data de 03.0 6.2020;
5. Eliade, Mircea, Pe st rada Mântuleasa,
http://colegiulasachi.uv.ro/diversa/eliade_mircea_proza_fantastica.pdf , consultat la
data de 03.06.2020;
6. Simion, Eugen, Mircea Eliade: nodurile și semnele prozei, Editura Virtual, 2010 .

6 Sorin Alexandrescu, Dialectica fantasticului. În: Mircea Eliade. „La țigănci și alte povestir i”, p. 50.