Politici Si Strategii de Protectie a Mediului
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I – POLITICA DE MEDIU
1.1. Efectele schimbărilor în economie asupra mediului
1.2. Managementul implementării politicii de mediu
1.3. Mijloace și instrumente ale politicii de mediu
1.3.1. Instrumente financiar – economice
1.3.2. Instrumente social – comunicative
1.3.3. Fondul pentru mediu
CAPITOLUL II – STRATEGII DE PROTECȚIE A MEDIULUI
2.1. Necesitatea unei strategii de mediu
2.2. Elemente generale în strategia de protecție a mediului înconjurător
2.3. Strategii ale politicii de mediu
2.3.1. Strategia dezvoltării durabile
2.3.2. Strategia POS Mediu
2.3.3. Strategia europeană de mediu și sănătate (SCALE)
2.3.4. Realizări în activitatea de armonizare a acquis-ului de mediu
CAPITOLUL III – POLITICA INVESTIȚIILOR ÎN DOMENIUL
PROTECȚIEI MEDIULUI ÎN ROMÂNIA
3.1. Investiții în domeniul protecției mediului în perioada 2007- 2010
3.2. Cheltuieli la nivel național pentru protecția mediului în ultimii 3 ani
3.3. Perspective privind protecția mediului în România în perioada 2010-2015
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Apărută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu dobândește un caracter distinct odată cu semnalarea, de către Clubul de la Roma, a diminuării resurselor naturale și a deteriorării rapide a calității apei, aerului și solului. Au trecut doi ani până la crearea politicii comunitare de mediu, în 1972 și de aici la dezvoltarea acesteia ca una dintre cele mai importante politici comunitare. Importanța sa nu este datorată anvergurii fondurilor alocate (care nu depășesc fondurile de care dispun politica regională sau politica agricolă) ci faptului că politica de mediu a devenit politică orizontală a Uniunii Europene, aspectele de protecție a mediului fiind considerente obligatorii ale celorlalte politici comunitare. Prin adoptarea strategiei dezvoltării durabile ca element principal al câmpului său de acțiune – adică prin preocuparea pentru natură ca moștenire și resursă a generațiilor viitoare politica de mediu este permanent conectată la tendințele globale de protecție a mediului, așa cum apar ele în urma evenimentelor internaționale precum summit-urile de la Rio (1992) și Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. În plus, această conectare la și implicare în progresele internaționale de mediu transformă Uniunea Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.
Prin lucrarea intitulată „Politici și strategii de protecție a mediului” mi-am propus să identific diferite concepte, principii economice care intervin în problematica atât de vastă a economie mediului, respectiv a dezvoltării durabile, să prezint instrumentele economice dar și pe cele financiare care sunt utilizate în politica de mediu atât pe plan internațional cât și în România.
Protecția mediului constituie astfel un element esențial al dezvoltății durabile economice și o condiție a stabilității politice și sociale pentru termen lung. Totuși, pentru multe țări în curs de dezvoltare, această temă este un lux pornind de la obiectivele economice propuse, deoarece nu dispun de sumele necesare efectuării unor investiții importante pentru repararea pagubelor aduse mediului. De menționat însă efortul făcut de țările din Europa de Est pentru repararea efectelor poluării industriale și urbane asupra atmosferei, apei, etc.
Bineînțeles că o creștere economică corelată cu o protecție adecvată a resurselor naturale și de mediu sunt obiective compatibile. Însă, dacă resursele sunt afectate pentru protecția mediului, ele nu vor mai fi disponibile pentru alte obiective ale colectivității. Este, deci, important ca protecția mediului să fie considerată alături de alte obiective ale colectivității, și nu separat.
În realitate, un număr mare de țări folosesc o combinare a instrumentelor de acțiune ce include reglementări, ajutoare financiare, taxe, redevențe, permise negociabile. De aceea, se apreciază faptul că este necesară conștientizarea oamenilor, în scopul opririi sau stagnării creșterii economice pentru a salva mediul. Acest fapt, consider că nu se poate realiza decât prin renunțarea la unele avantaje și prin modificarea mentalității. Și acest lucru se poate obține prin renunțarea la ideea potrivit căreia omul este stăpânul naturii, neavând nici o responsabilitate față de ea.
În contextul actual, politicile sectoriale, atât naționale, cât și internaționale, vor trebui reexaminate în lumina principiilor “utilizator – plătitor” și “poluator – plătitor”, de așa manieră încât integritatea costurilor bunurilor și serviciilor considerate să fie suportat de cei care beneficiază de acestea, fiind urmărită compatibilitatea politicilor macroeconomice, având grijă să se asigure o expansiune economică compatibilă cu dezvoltarea durabilă.
În acest context, putem aprecia că România a făcut progrese și pași importanți în implementarea politicilor de mediu dar și în realizarea unor strategii la nivel național care să coreleze politicile de mediu cu celelalte tipuri de politici.
CAPITOLUL I
POLITICA DE MEDIU
Mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane, fiind rezultatul interacțiunii dintre elementele naturale: sol, aer, apă, climă, biosferă, cu elemente rezultate din activitatea umană. Toate acestea influențează condițiile existențiale și posibilitățile de dezvoltare viitoare a societății, drept urmare, protecția mediului este o prioritate atât la nivelul României, cât și la scară globală.
În prezent, ca urmare a exploziei demografice și a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă și energie pentru producția de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor naturale relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic, impunând găsirea unor soluții pentru ameliorarea acestei situații, în condițiile unei dezvoltării durabile.
Politica de mediu este concepută ca formă a politicii generale a statului, având ca sarcină stabilirea strategiilor, obiectivelor și priorităților, metodelor și mijloacelor implicate în acțiunile desfășurate pe plan național în scopul prevenirii și combaterii poluării, a conservării și dezvoltării durabile a mediului.
Reprezetând o politică specială (atât la nivel național cât și ințernational), politica de mediu înseamnă în același timp și evaluarea sițuatiilor reale ale mediului, constatarea influențelor negative asupra mediului, stabilirea instituționalizată a măsurilor necesare organelor statale în protejarea și conservarea mediului, precum și stabilirea sistemelor de sancționare în caz de poluare și a cuantumului sancțiunilor aplicabile. Politica de mediu este strâns legată și condiționată de politica economică, administrativ-financiară și legislativă, corelație ce se bazează pe o cointeresare națională și internațională întrucat reprezintă deopotrivă relații teoretice și relații practice concrete. Sarcinile politice de proțectie a mediului sunt diferite și complexe, principala răspundere a politicii mediului revenind guvernelor fiecărei țări precum și autoritaților naționale și locale de specialitate.
Cele trei Conferințe naționale de proțectie a mediului au stabilit principalele sarcini politice de protecție a mediului pentru statele participante. Asfel, la puțin timp după prima Conferință a O.N.U. asupra mdiului, Comisia Europeană a propus elaborarea unui program de acțiune în acest domeniu, care recunoaște necesitatea și legitimitatea unei politici comune în domeniul mediului. Cu timpul se dezvoltă progresiv un drept comunitar al mediului care în prezent cuprinde peste 200 directive și regulamente în domeniul protecției mediului.
Actul Unic European adoptat în 1986, este documentul prin care protecția mediului dobândește o bază legală în cadrul Tratatului Comisiei Europene, atribuind în mod explicit comunității europene competența în domeniul protecției mediului.
În anul 1997, prin Tratatul de la Amsterdam, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene, ceea ce înseamna că aspectele de mediu vor fi în mod necesar luate în considerare în cadrul politicilor sectoriale.
În România, protecția mediului a apărut ca un domeniu de sine-stătător al politicilor naționale în anul 1990, când a fost inființat pentru prima dată un Minister al Mediului. Politica de mediu în țara noastră a evolut de la adoptarea de măsuri minime de protecțiea mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, până la conturarea cauzelor acestora, precum și a stabilirii de atribuții și responsabilițăti pentru daunele cauzate mediului.
Începand cu anul 1996, se poate constata o adecvare a strategiei naționale cu cea comunitară în ceea ce privește principiile, priorițătile și obiectivele în domeniul mediului înconjurător.
Principiile pe care se bazează politica de mediu în țara noastră sunt urmatoarele:
– principiul precauției cu privire la activitațile cu impact asupra calității mediului;
– principiul prevenirii poluării și a riscurilor ecologice;
– principiul conservării biodiversitătii, a mostenirii culturale și istorice;
– principiul stimulării activităților de redresare a mediului (prin acordarea de subvenții, credite etc.);
– principiul potrivit căruia poluatorul și utilizatorul ,,plătește”, în sensul că sunt obligați la plăți directe atât cei ce poluează mediul cât și cei care utilizează resursele naturale ale mediului.
1.1. Efectele schimbărilor în economie asupra mediului
Politicile și strategiile inclusiv investițiile in protecția mediului în țările în tranziție, printre care și România, vor fi determinate de profundele schimbări economice care transformă interesele, structura instituțională și cea a activității economice. Tranziția de la planificarea centralizată la economia de piață va duce, în cele din urmă, la îmbunătățirea atât a activității economice, cât și a calității mediului înconjurător. În trecut, procesul de producție implică o imensă risipă de resurse, costul de mediu fiind aproape neglijat. Acum, măsuri care încurejează utilizarea mai eficientă a energiei, resurselor minerale și a apei vor reduce de asemenea poluarea apei și a aerului. Pe măsură ce întreprinderile trebuie să țină seama de adevăratul cost alternativ al capitalului, accentul se va deplasa de la investițiile mari de capital, care folosesc produse ale industriei grele, spre un proces continuu de moi tehnologii. Ca rezultat, nivelul mediu al poluării generate pe unitate de produs va descrește. Aceste schimbări structurale vor necesita timp, dar ele vor avea un mare impact asupra emisiilor de poluanți în următorii 10-15 ani.
Reforma economică nu va fi și nu trebuie să fie justificată de considerente de protecție a mediului. Totuși, multe dintre politicile care sunt caracteristice procesului de reformă în Europa Centrală și de Est, stabilizarea macroeconomică, reforma prețurilor, restructurarea industriei și liberalizarea comerțului, pot contribui la reducerea degradării mediului. Considerentele de protecție a mediului nu fac decât să motiveze necesitatea implementării politicii a acestor reforme, cât mai repede cu putință.
Privatizarea poate contribui la îmbunătățirea calității mediului cu condiția instituirii unor reglementări clare, credibile și aplicabile pentru protecția mediului, dar adesea concurența determină comportamentul întreprinderilor la fel de mult ca și forma de proprietate. Opolitică economică ce promovează concurența, inclusiv fărămițarea marilor monopoluri, este la fel de importantă ca și privatizarea în obținerea răspunsului optim la creșterea prețurilor la energie și instituirea de taxe și măsuri de reglementare în ceea ce privește poluarea. Privatizarea clarifică sarcinile administrației întreprinderilor și îi permite acesteia să s0-15 ani.
Reforma economică nu va fi și nu trebuie să fie justificată de considerente de protecție a mediului. Totuși, multe dintre politicile care sunt caracteristice procesului de reformă în Europa Centrală și de Est, stabilizarea macroeconomică, reforma prețurilor, restructurarea industriei și liberalizarea comerțului, pot contribui la reducerea degradării mediului. Considerentele de protecție a mediului nu fac decât să motiveze necesitatea implementării politicii a acestor reforme, cât mai repede cu putință.
Privatizarea poate contribui la îmbunătățirea calității mediului cu condiția instituirii unor reglementări clare, credibile și aplicabile pentru protecția mediului, dar adesea concurența determină comportamentul întreprinderilor la fel de mult ca și forma de proprietate. Opolitică economică ce promovează concurența, inclusiv fărămițarea marilor monopoluri, este la fel de importantă ca și privatizarea în obținerea răspunsului optim la creșterea prețurilor la energie și instituirea de taxe și măsuri de reglementare în ceea ce privește poluarea. Privatizarea clarifică sarcinile administrației întreprinderilor și îi permite acesteia să se concentreze asupra funcționării eficiente și profitabile sub constrângerea normelor de protecție a mediului. Vor exista, desigur, negocieri asupra naturii acestor constrângeri, dar părțile interesate care vor participa la aceste negocieri vor avea responsabilitățile clar definite.
În general, transformarea economică va afecta probabil toate realitățile socio-economice ale unei țări în tranziție. În primul rând, schimbările structurale vor reduce consumul de resurse naturale și aceste schimbări vor fi încurajate de eliminarea subvenților la energie și de privatizare. Ele vor aduce cu sine noi investiții în tehnologii mai puțin poluante. În al doilea rând, după ce creșterea economică va fi relansată, se vor crea noi presiuni asupra mediului.
Cele mai importante influențe structurale asupra perspectivelor protecției mediului pe termen scurt și mediu sunt:
• Partea din venitul național destinată investițiilor a scăzut deja în mod dramatic. Chiar dacă economia se va relansa, procentul din venitul național investit în special în industria grea sau în industrii de bază va fi mult mai mic decât în trecut, deoarece aceste investiții s-au dovedit ineficiente. Acest lucru implică o continuă scădere a cererii pentru produsele industriei grele raportat la venitul național.
• Structura consumului în sectorul public și în cel privat se va schimba treptat, în diverse moduri. Pe ansamblu, o fractiune mai mică din venit ca fi cheltuită pentru bunuri industriale și o parte mai mare va fi cheltuită pentru produsele industriei alimentare, hârtie și produse chimice și mijloace de transport. Implicația acestor schimbări este că sporirea producției industriale va rămâne în urma cresterii economice pe ansamblu și va avea loc în industrie o trecere de la activitățile care sunt surse importante de poluare a aerului la activități care deversează poluanți în apă. Dezvoltarea mijloacelor de transport private și cresterea numărului de produse ambalate vor ridica noi probleme legate de poluarea datorată traficului rutier și deșeurilor menajere în orașe.
• Accentul pus în trecut pe atingerea unor niveluri prestabilite ale producției a făcut ca multe industri să devină notorii pentru risipa de materiale, energie, muncă și capital. Schimbări simple în reorganizarea producției vor permite întreprinderilor să reducă risipa, să elimine supraîncărcarea schemei de personal și să producă mai mult cu același capital fizic. Economia va fi astfel capabilă să producă mai mult cu aceleași resurse, reducând risipa.
De asemenea, restructurarea economică va duce în cele din urmă la noi investiții. Înlocuirea vechilor echipamente cu unele noi, care încorporează tehnologii moderne, va aduce cu sine beneficii gratuite pentru mediul înconjurător. Ca răspuns la necesitatea de a se atinge standardele mai stricte pentru calitatea mediului, proiectanții și fabricanții de echopamente industriale au dezvoltat noi procese și echipamente care poluează mult mai puțin decât în trecut. Chiar și în absența necesității de a atinge norme mai stricte pentru poluare, va fi eficient din punct de vedere economic pentru industrii, cum sunt industria textilă, a hârtiei, chimică și metalurgică, să investească în capital fizic care să aducă reduceri substanțiale ale nivelului mediu al emisiilor pe unitatea de produs. Principalele șcenarii sunt bazate pe aceste ameliorări ale mediului, combinate cu cerința ca noile instalații să satisfacă standardele pentru amisii tipice Uniunii Europene.
Este cunoscut faptul că în România resursele naturale au avut prețuri mici. Ca rezultat, considerentele economice nu au jucat un rol prea important în deciziile privind exploatarea rezervelor sau utilizarea resurselor naturale ca materii prime pentru industrie. Exploatarea zăcămintelor cu un conținut procentual scăzut de minereu a fost o practică obișnuită, ajungându-se astfel la daune aduse mediului. În același timp, rata de recuperare era în general scăzută, provocănd mereu probleme cu metalele grele, care infestau râurile, lacurile și apa freatică. Problemele similare au caracterizat exploatările forestiere, în ciuda controlului centralizat de către serviciile forestiere ale statului. Pe de altă parte, industria metalurgică, cea a industriei și cea a lemnului au avut puține motive să economisească materiile prime folosite. Multe din problemele mediului, asociate cu aceste industrii, pot fi explicate prin neglijarea unor măsuri simple, menite să reducă risipa de materii prime sau produse intermediare.
La formularea unei politici de mediu este esențial să se ia în considerare grupurile din afară vizate și pe care le va implica politica respectivă. O bună politică este capabilă să se adapteze circumstanțelor și situațiilor reale în care se găsesc aceste grupuri. În mod special, trebuie avute în vedere:
• valorile și normele etice;
• interesele și necesitățile;
• poziția, rolul, responsabilitățile și misiunea (obligatorii prin lege sau alese in mod autonom și voluntar);
• atitudinea reală și gradul de „internalizare” a valorilor de mediu, vizibile în: modul de percepere al problemelor, atitudinea și comportamentul din prezent și nu în ultimul rând al spiritului de cooperare.
Aceste caracreristici pot să difere în timp, în fiecare etapă a politicii.
1.2. Managementul implementării politicii de mediu
Tot mai multe organizații au devenit și devin conșiente că trebuie să acorde o atenție sporită gestiunii impacturilor pe care activitatea lor le produce asupra mediului. În acest scop punerea la punct a unui sistem de management de mediu (SMM), care să funcționeze corect și eficient, devine o prioritate.
Un sistem de management de mediu ajută organizația să reducă la minimum impacturile asupra mediului. Cea mai importantă îmbunătățire pe care un sistem de managemnt de mediu o aduce afacerii, este o abordare sistematică și controlabilă a problematicii de mediu din organizație.
Un sistem de management de mediu este acea componentă a sistemului general de management al organizației alcătuită din structura organizațională, planificarea, responsabiliățile, procesele, practicile, procedurile și resursele care ajută la construirea, implementarea, realizarea, revizuirea și menținerea politicii de mediu a organizației. Implementarea unui SMM permite organizației nu doar să corespundă așteptărilor privind performanța sa de mediu, ci și să își controleze costurile și să se conformeze legislației și regulamentelor de mediu.
Desi obiectivul principal al implementării unui sistem de management de mediu este reducerea impactului activităților, produselor și serviciilor organizației asupra mediului, beneficiile de altă natură ale implementării unui SMM sunt multiple. Printre cele mai importante este creșterea profitului prin optimizarea folosirii resurselor (materii prime, energie), prin îmbunătățirea managementului deșeurilor și reducerea costurilor aferente unor eventuale incidente de mediu.
Funcționarea corectă a unui SMM asigură ameliorarea performanțelor organizației, prin impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra următoarelor aspecte:
– reducerea costurilor;
– gestionarea riscurilor;
– sporirea credibilității;
– creșterea competitivității;
– relația cu partenerii;
– motivarea personalului.
Elaborată și publicată de Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO), seria de standarde ISO 14000 acoperă un spectru larg de subiecte din domeniul protecției mediului, precum sisteme de management de mediu (SMM), auditul SMM, analiza ciclului de viață al produselor, eco-etichetarea, performanța de mediu.
Standardul ISO 14001 este standardul de referință pentru SMM din seria ISO 14000. El descrie principalele cerințe cu care trebuie să se conformeze un sistem de management de mediu. ISO 14001 solicită ca fiecare sistem de management de mediu să reflecte natura organizației, activitatea proprie și aspectele specifice de mediu. Un sistem de management de mediu conform ISO 14001 oferă un cadru sistematic și coerent de îmbunătățire a performanței de mediu, de realizare a conformității cu legislația de mediu și de prevenire a non-conformităților.
Standardul ISO 14001 are ca scop general declarat susținerea protecției mediului prevenirea poluării, în echilibru cu necesitățile socio-economice. Ca scop specific, standardul își propune să ofere organizațiilor toate elementele necesare construirii efective a unui SMM, care să poată fi integrat în managementul global al organizației și care să permită atingerea obiectivelor referitoare la mediu și a celor economice stabilite.
Standardul stabilește cerințele referitoare la un SMM, care să permită unei organizații să-și formuleze politica și obiectivele de mediu ținând seama de cadrul legislativ și de aspectele de mediu ale activităților pe care le desfășoară. Standardul ISO 14001 poate fi aplicat de orice organizație, indiferent de tip, mărime și indiferent de tipurile de activități desfășurate, nu doar celor industriale.
Managementul de mediu, ca orice management, trece dincolo de litera strictă a legii și pune în aplicare spiritul ei, principiile protecției mediului. Aceste principii vizează prevenirea impacturilor asupra mediului sau menținerea lor în limitele legale.
Managementul de mediu se bazează pe înțelegerea cerințelor din legile și reglementările aplicabile, precum și a celorlalte cerințe adoptate de organizație.
Pentru implementarea unui sistem de management de mediu într-o organizatie, trebuie parcurse cinci etape:
1. Stabilirea politicii de mediu;
2. Planificarea activităților de mediu;
3. Implementare și funcționare;
4. Verificare și acțiune corectivă;
5. Analiza efectuată de conducere.
Stabilirea politicii de mediu. Politica de mediu este definită de conducerea organizației sub forma unei declarații care trebuie să reflecte faptul că principiile și intențiile organizației referitoare la performanța de mediu sunt identificate, documentate, implementate și comunicate.
Politica de mediu are două funcții majore:
– în interiorul organizației, să determine direcția de dezvoltare în domeniul protecției mediului;
– în afara organizației, să arate clar părților interesate atenția pe care organizația o acordă aspectelor de protecția mediului.
Planificarea activităților de mediu. Planificarea este una dintre cele mai importante etape în procesul de construire și implementare a unui SMM. Pentru aceasta trebuie determinate:
– aspectele de mediu;
– prevederile legale și alte cerințe;
– obiectivele generale și obiective specifice;
– programele de management de mediu.
Implementare și funcționare. Pentru implementarea efectivă a sistemului de management de mediu se recomandă ca organizația să-și dezvolte resursele și mecanismele de susținere necesare îndeplinirii politicii de mediu, a obiectivelor și țintelor sale în acest domeniu. Pentru implementarea sistemului de management de mediu trebuie definite:
– structura și responsabilitatea;
– instruirea, conștientizarea și competența;
– comunicarea;
– documentația sistemului de management de mediu;
– controlul documentelor și controlul operațional;
– pregătirea pentru situații de urgență și capacitate de răspuns.
Verificare și acțiune corectivă. Această etapă este un element cheie a sistemului de management de mediu, care survine după planificarea politicii de mediu și implementarea sa. Scopul este de a asigura că organizația controlează și corectează, atunci când este cazul, elementele-cheie ale sistemului de management de mediu. Pentru aceasta se recomandă ca organizația să monitorizeze și să evalueze performanța sa de mediu.
Măsurarea, monitorizarea și evaluarea sunt activități-cheie ale unui sistem de management de mediu. În lipsa acestora nu ar fi posibilă stabilirea neconformităților și, prin urmare, nici precizarea acțiunilor corective și/sau preventive necesare. De asemenea, auditul sistemului de management de mediu ar fi lipsit de elemente de bază în stabilirea concluziilor sale.
Analiza efectuată de conducere. Organizația trebuie să analizeze și să îmbunătățească continuu sistemul său de management de mediu, având ca obiectiv îmbunătățirea performanței globale. Această ultimă etapă este decisivă pentru asigurarea procesului de îmbunătățire continuă, pentru atingerea performanței de mediu propuse. Aceste analize se pot face împreună cu analizele sistemului de management al calității efectuate de conducere.
Implementarea unui SMM conform ISO 14001 necesită implicarea întregului personal al organizației, oricare ar fi nivelul ierarhic și funcțiile implicate, și mai ales angajarea unui proces dinamic și ciclic de îmbunătățire continuă și de autoevaluare a impacturilor de mediu.
1.3. Mijloace și instrumente ale politicii de mediu
În prezent, umanitatea este caracterizată de multiple elemente contradictorii: dezvoltare și rezultate spectaculoase în unele domenii și în paralel crize grave care pun sub semnul întrebării durabilitatea acestor realizări. Printre crizele cu care se confruntă omenirea (sărăcia, foamete, criminalitate) un loc deosebit îl ocupă cirzele ambientale. Conștiința faptului că intensitatea activității umane sporește presiunile asupra mediului, fie prin consumul necontrolat de resurse și spațiu, fie prin procedura unor deșeuri pe care natura nu le poate absorbi fără suferințe, a determinat comunitatea internațională să treacă la inițierea și susținerea unor actiuni concrete pentru preîntâmpinarea, contracararea și eliminarea repercursiunilor factorilor perturbatori ai echilibrului ecologic.
Dacă cauza principală a degradării ecosferei ține de formele de producție și de consum ale societății de tip industrial, concluzia este că soluțiile trebuie căutate tot de pe poziții economice, fără însă a subdimensiona inportanța celorlalți agenti de ordin social, moral și cultural. În logica pur tehnică și economică a dezvoltării, așa cum a fost ea în general concepută până acum, mediul ambiant și resursele naturale au fost considerate drept simple instrumente ce servesc creșterii economice.
Instrumentele pot fi calificate ca fiind “economice” după efectul lor asupra estimării costurilor și avantajelor diferitelor posibilități de acțiune ale agenților economici, principiul fiind acela de influențare a deciziilor și a comportamentului agenților economici astfel încât toate direcțiile de acțiune să ducă la rezultate eficiente din punct de vedere al mediului care nu s-ar realiza în absența instrumentelor.
Trebuie făcută deosebirea între instrumentele politicii de mediu și mijloacele de implementare a politicii de mediu (tabel nr:1.1.).
Instrumentele politicii de mediu pot fi definite ca un mecanism de bază, care stau la dispoziția guvernelor democratice, prin care pot influența populația și organizațiile, pentru a schimba mentalitatea oamenilor în direcția necesară atingerii obiectivelor și scopurile dorite. Mijloacele de implementare pot fi definite ca metode sau unelte auxiliare care pot ajuta componenta operațională în intenția de a alege strategia politică și setul de instrumente într-un mod mai eficient și efectiv.
Fiecare tip de instrument îl corespunde o multitudine de mijloace de implementare. Adesea unele mijloace se pot aplica mai multor tipuri de instrumente ale politicii, de exemplu, cercetarea, educația, metodele statistice.
Se pune însă problema dacă instrumentele economice se confundă cu cele financiare sau dacă instrumentele ce prezintă aspecte financiare sunt economice. Câteva instrumente nefinanciare ale politicii de mediu pot avea, ca obiect de studiu, metode mai puțin costisitoare pentru respectarea normelor calității mediului ambiant sau pentru cunoașterea nivelului global al diversificărilor. Aceste instrumente sunt acoperite de definiția instrumentelor economice. Suprapunerea cu reglementările directe se realizează deoarece crearea piețelor sau a dispozițiilor intervenționiste sunt considerate ca fiind măsuri de ordin instituțional ce influențează indirect modificările calității mediului.
Sursa: Rojanschi Vladimir, Bran Florina- Politici și strategii de mediu, Ed: Economică, București, 2002, pag 41.
Reglementările directe au două componente: o componentă financiară și una monetară, iar rezultatul, din punct de vedere al volumului poluării poate să depindă de considerații tehnice și monetare. În orice caz, reglementările sunt acompaniate de redevențe care nu au efect intenționat asupra comportamentului dar îl afectează radical. Definiția de mai sus a instrumentelor economice restrânge această noțiune la instrumente care au efecte directe asupra comportamentului efectiv al agentului economic, prin modificarea costurilor și a profiturilor, care sunt evaluate de însăși agenții economici. Astfel, unele redevențe nu sunt considerate ca fiind instrumente economice după definiția de mai sus. Altă definiție mai restrânsă consideră că instrumentele pot fi economice dacă au un efect observabil asupra comportamentului iar după o alta, instrumentele sunt considerate economice dacă au o componentă financiară directă (această definiție exclude instrumente ca schimbarea drepturilor de emisie). După altă definiție, se sugerează că instrumentele nu pot fi caracterizate ca fiind economice dacă nu utilizează mecanisme de piață. Instrumentele economice și financiare sunt destinate să modifice modul de producție și obiceiurile consumatorilor, fiind folosite pentru a favoriza o dezvoltare responsabilă a acestora.
1.3.1. Instrumente financiar – economice
Mecanismele economice ale pieței și reglementarea acestora pot avea o puternică influență pe drumul către dezvoltarea durabilă susținută, datorită internalizării comportamentului rațional pentru mediu. Totuși, în fluxul economic principal, activele de mediu sunt însă în mare majoritate tratate ca externalități. Tipul financiar economic de instrument al politicii, atunci când este aplicat din motive de mediu, utilizează și direcționează (legea privată) mecanismele tranzacțiilor pe piața cu ajutorul următoarelor obiective:
• a stimula comportamentul rațional pentru mediu;
• a finanța implementarea politicii de mediu, de exemplu obținerea de fonduri pentru măsuri preventive sau corective;
• a obține fonduri în general, fapt care, în cel mai bun caz, servește indirect implementării scopurilor de mediu.
Instrumentele financiar economice pot fi de mai multe tipuri: de tipul stimulentului, al sanctiunilor și al impozitelor generale. Acestea se aplică fie mediului în sine (consumul de energie, spațiul, materiile prime sau chiar ecospațiul), fie tranzacțiilor de pe piață. Și în acest caz pot cita câteva dintre avantajele și dezavantajele instrumentelor financiar-economice.
Posibile avantaje ale mecanismului instrumentelor financiar-economice sunt:
• rezultatele sunt adesea obținute mai ieftin și mai repede decât prin reglementarea directă (spre exemplu, utilizarea benzinii fără plumb);
• este adesea mai eficient decât recurgerea la autorizații, standarde și discuții, acest fapt fiind valabil atunci când:
– efectul asupra economiei este negativ, neutru sau pozitiv numai marginal;
– costurile de monitorizare sunt reduse.
Posibilele dezavantaje și neajunsuri ale acestui mecanism de piață sunt următoarele:
• nu poate oferi siguranță (de exemplu, nu poate asigura faptul că producția și folosirea produselor, substanțelor sau activităților periculoase va înceta);
• nu conduce în mod inerent la internalizarea valorilor de mediu.
În continuare voi prezenta și amănunții în detaliu taxele financiare de mediu, care reprezintă una dintre cele mai importante componente ale instrumentelor financiar- economice.
Elementul principal al acestor taxe este încasarea sumelor, efectul incitativ fiind secundar. Din punct de vedere al alocării resurselor, avantajul taxelor financiare este dublu:
– în ceea ce privește optimul economic, taxa financiară face să corespundă un preț fiecărui serviciu public prestat;
– din punct de vedere al mediului, taxa exercită un efect incitativ ce diminuează volumul emisiilor și al deșeurilor.
Scopul principal al taxei este finanțarea, problema fiind analizată din punct de vedere al statului prin tarifarea serviciilor publice. Efectul incitativ asupra mediului se observă din aceea că, pentru utilizator, costul marginal este pozitiv (costul marginal ar fi nul dacă serviciul public respectiv ar fi finanțat printr-un impozit nelegat de utilizarea serviciului). Astfel, o taxă asupra apelor uzate calculată în funcție de suprafața locuibilă nu va avea efect incitativ dar dacă va fi determinată în funcție de deșeurile efective sau de consumul de apă, va fi incitativă.
În fapt, efectul incitativ depinde de preț și de elasticitatea lui. Ajungem astfel la regula de alocare optimă a resurselor pentru finanțarea serviciilor publice prin care consumatorul va plăti pentru serviciul public un preț egal cu costul marginal de producție al serviciului, regulă ce maximizează bunăstarea socială.
Costul marginal pe termen scurt se bazează pe capacități de producție constante, în timp ce costul pe termen lung poate să ducă la creșterea capacității de producție. Dacă în teorie, pentru fixarea prețului se ia în calcul costul marginal pe termen scurt, în practică, considerăm că este preferabil a se utiliza costul marginal pe termen lung deoarece nu conduce la variații frecvente ale prețurilor. Din cercetările efectuate de specialiști, se consideră că două sectoare se pretează la stabilirea taxelor financiare- traficul motorizat și deșeurile, posibilitățile fiind numeroase:
– taxă pe pubelă: este destinată pe de o parte finanțării cheltuielilor generate de eliminarea resturilor menajere din stațiile de incinerare, iar pe de altă parte, incitării la o triere a resturilor menajere;
– taxe anticipate pentru eliminarea deșeurilor: sunt percepute la cumpărarea produselor, fiind utilizate pentru finanțarea eliminării următoarelor produselor: carcase de automobile, tipuri de baterii, frigidere, aparate electronice;
– taxe asupra apelor uzate: sunt stabilite în sume forfetare pentru menaje, pentru consumatorii industriali existând diferite sisteme de stabilire a taxelor;
– taxe pe carburanți: se utilizează pentru finanțarea construcției și a întreținerii șoselelor, autostrăzilor, etc.
Introducerea taxei trebuie însoțită de o informare suficientă a celor implicați, pentru a ne asigura că poluatorii înțeleg necesitatea introducerii ei. Responsabilii cu elaborarea politicii de mediu trebuie să cunoască ciclul de viață al produsului, sursele de emisie ale poluării, diverse tehnici de producție și produse substituibile existente și chiar tehnicile disponibile pentru eliminarea emisiilor și reziduurilor.
Astfel, taxarea anumitor produse chimice sau îngrășăminte poate reduce utilizarea lor intensivă dar riscă să încurajeze agricultura extensivă și să conducă la defrișări, la trecerea în agricultură a unor terenuri forestiere marginale, mai ales dacă agricultorii nu primesc o compensație pentru protejarea peisajului natural.
Instrumentul fiscal introdus ar trebui să fie previzibil, relativ stabil, pentru a permite celor implicați să-și planifice investițiile de luptă contra poluării, taxa trebuie deci să fie ușor de înțeles și de pus în aplicare, costurile antrenate de aceste activități fiind scăzute.
Prin aceste instrumente financiar-economice se dorește ca să se reducă poluarea cât mai mult, dar și crearea unor fonduri ce vor fi folosite pentru protecția mediului. Problema este că aceste instrumente economice sunt la început în multe zone de pe glob și nu sunt încă eficiente: se aplică la început și se adaptează pe parcurs. În unele zone se reușește, în altele nu, de aceea trebuie multă atenție înainte de a pune în aplicare anumite instrumente economice, pentru a nu face mai mult rău dect bine. Aceste instrumente economice trebuie să fie stimulative, să determine pe poluatori să acționeze în așa fel încât să protejeze mediul; prin schimbarea tehnologiilor de producție să obțină mai mult profit deât dacă ar continua să producă în aceleași condiții.
1.3.2. Instrumente social – comunicative
Mecanismul instrumentelor socio-comunicative încearcă să includă schimbarea comportamentală prin implicare care solicită respectul față de lege, dar permite, de asemenea, existență unei anumite autoreglementări și libertăți sociale. Acest fapt se realizează prin acorduri voluntare, neoficiale, în forma cea mai oficializată, conform dreptului provat. Înțelegerile pot trata orice subiect, atâta vreme cât acesta nu este interzis de lege.
În cadrul acestui mecanism social, administrația stabilește calea principală către dezvoltarea durabilă susținută și apoi adoptă o atitudine stimulativă în procesul care urmează, în timp ce monitorizează si rezultatele. Aceste acorduri voluntare pot fi adoptate între:
• țări (U.E., CEE);
• autorități guvernamentale;
•instituții guvernamentale și întreprinderi private, cum ar fi: reprezentanții autorităților și ai grupărilor țintă la nivel național și o autoritate guvernamentală și o societate individuală sau asociație profesională;
Cooperarea este cel mai important principiu al instrumentului social-comunicativ, ea trebuie să aibă loc între toate părțile implicate, cât mai de vreme posibil în procesul planificării politicii. Aceasta include participarea publicului în procesul de înfăptuire a politicii. Cooperarea este o cerință democratică, dar este totodată și o necesitate practică, deoarece:
• problemele de mediu nu se restrâng în limitele create de om și nici nu constituie în exclusivitate preocuparea unei părți a societății;
• implicarea altora în procesul dezvoltării unei politici ajută la mai buna tratare a incertitudinilor din momentul respectiv;
• alții pot contribui cu cunoștințe și resurse financiare la rezolvarea problemei. Acest lucru este valabil numai dacă există anumite avantaje și pentru aceștia.
• multe aspecte ale problemei de mediu se manifestă pe o largă scară geografică. Cele mai înalte scări geografice depășesc teritoriile sub administrație, așa încât dezvoltarea durabilă devine și a devenit o problemă de ordin mondial
Acest fapt face cooperarea internațională necesară, deși mai întotdeauna îmbunătățește viteza de acțiune. Mai mult inovația tehnologică funadamentală, care este necesară, dar totuși insuficientă pentru dezvoltarea durabilă, nu poate fi obținută de un singur stat. Finanțele necesare deja depășesc ceea ce își pot permite cele mai multe dintre state.
Administrația comunicativă poate avea două funcții:
• aceea de a trezi conștiința asupra problemei respective și politicii legate de aceasta și de a-i convinge pe oameni de necesitatea schimbării comportamentale. Acest fapt poate fi dus la împlinire prin: a arăta avantajele comportamentului dorit pentru partea implicată, oferta de ajutor și îndrumare, coordonarea consultării sociale cu implicarea reală a comunicațiilor și bunul exemplu de comportament dat de administrația însăși, aceea de a asigura sprijinul și angajarea pentru cooperare, de exemplu, prin:
– încheierea unor înțelegeri cu grupurile țintă, acestea constituie cea mai clară metodă pentru înfăptuirea acestui scop, inclusiv a aspectelor cooperării, consultației și implicării comunității de afaceri;
– solicitarea sistemelor de protecție a mediului din cadrul aceleiași companii.
Seria de tipuri de instrumente legale, economice, sociale, reprezintă implicarea din ce în ce mai mică a guvernului în punerea în aplicare a acestora și o creștere a responsabilităților persoanelor și organizațiilor în societate. Instrumentele politicii social-comunicative solicită cea mai mare adaptare a valorilor de mediu în deciziile ce privesc comportamentul. Această serie ilustrează o dezvoltare evolutivă, în cadrul căreia, pe lângă metodele de reglementare, se folosesc și pârghiile economice și este angajată și o ulterioară comunicare interactivă, aceste instrumente ne fiind utilizate în locul altor instrumente.
1.3.3. Fondul pentru mediu
Un instrument deosebit de util și eficient în realizarea și materializarea unor actiuni sau proiecte de anvergură pentru protectia mediului s-a dovedit a fi și „fondul pentru mediu”. Fondul pentru mediu a fost inițiat și dezvoltat ca un concept economic, aplicabil în economiile în tranziție pentru antrenarea de resurse suplimentare șî susținerea financiară a acțiunilor de protectie a mediului în țări având la momentul respectiv multe priorități și necesități de ordin socio economic și în care problemele de mediu nu au posibilitatea de a deveni probleme prioritare.
Aceste fonduri au un statut guvernamental (în cele mai multe cazuri) sau semiguvernamentale, utilizând capitalizare print-o serie de surse cu destinație specială, printre care cele mai des întâlnite fiind taxele și amenzile de mediu. Astfel de fonduri, odată constituite, pot sprijini financiar, deobicei prin diverse montaje financiare (granturi, credite subvenționale, credite cu dobândă redusă) o mare varietate de proiecte de mediu.
Existența acestor fonduri trebuie privită cu realism, ele pot ajuta la soluționarea unor probleme de mediu, în special în perioada de tranziție, dar ele nu se pot substitui surselor ce se pot crea într-o economie puternică, reformată fundamental pe principiul economiei libere și concurențiale.
Referitor la fondul pentru mediu există deja o experiență acumulată în ansamblul țărilor din Centru și Estul Europei, cadrul instituțional și juridic al acestor fonduri vizând foarte multe:
– entităti juridice, relativ independente, extrabugetare, cu infrastructura instituțională proprie;
– linii bugetare ale Autorității Centrale de Mediu și adnimistrate de acesta;
– firme mixte ale Guvernului;
– fonduri non-profit;
– instituții de stat cu destinație specială.
Această paletă mult prea largă de posibilități, reflectă totuși o neclaritate în stabilirea cadrului instituțional adecvat, cu o bază juridică bine definită, care să asigure o eficacitate semnificativă a acestui fond, desigur în raport cu problematica protectiei mediului.
O altă problemă legată de existența acestor fonduri o constituie necesitatea existenței controlului acestor fonduri în sensul folosirii lor numai în scopul protecției mediului. Deturnarea parțială spre alte folosințe poate conduce la reducerea credibilității acestor fonduri și a viabilităților lor pe termen lung. Iată de ce protejarea acestor fonduri de astfel de situații impune la un moment dat șî implicarea factorului politic.
Pe de altă parte, includerea integrală a acestor fonduri în structura instituțională a Autorității Centrale de Mediu poate avea neajunsul unei dificultăți în atragerea de experți de înaltă calificare pentru o analiză și evaluare profesională și obiectică a proiectelor ce urmează a fi susținute de fond. În acest caz este necesară asigurarea unei flexibilități în funcționarea fondului, care să permită apelarea, ori de câte ori este necesar, la experți corespunzător proiectelor analizate.
O mare varietate și posibilități se remarcă și în cazul veniturilor fondurilor de mediu. Astfel ele pot consta din:
• taxe și amenzi pentru poluare (ape uzate, emisii în atmosferă, generare de deșeuri);
• taxe pentru utilizarea unor resurse naturale (minerit, lemn, apă minerală);
• taxe pentru utilizarea unor anumite tipuri de produse (taxă pe sulf sau pe plumb din combustibil, ambalaje);
• sume din privatizare;
• sume străine (granturi, schimbarea datoriilor în cheltuieli de mediu);
• operațiuni financiare proprii (credite cu dobândă).
În ciuda acestei diversități, se remarcă, după un număr semnificativ de ani de funcționare a fondurilor, dificultăți din punct de vedere al stabilității și constanței nivelului de venituri ale fondurilor.
În ceea ce privește tara noastră, aceasta s-a înscris prin anul 2000 în rândul țărilor care au fond pentru mediu. Acest fapt s-a realizat prin Legea nr.73/2000 și prin Ordonanța de Urgență nr. 93/2001 de modificare și completare a Legii nr.73/2000 privind fondul pentru mediu, ea fiind un prim pas. Pentru intrare în efectivitate mai sunt necesare promovarea unor reglementări care să soluționeze: administrația fondului pentru mediu, manualul de operare și managementul ciclului proiectelor.
De dată recentă, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 504 din 20 iulie 2010, Legea nr. 167/2010 prin care se aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 15 din 23 februarie 2010 emisă pentru modificarea art. 13 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.
Administrația Fondului a gestionat un cont separat, la Trezoreria Statului, în care încasează, începând cu data de 1 ianuarie 2011, de la producătorii de echipamente electrice și electronice, respectiv de la organizațiile colective sumele reprezentând garanția constituită, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 448/2005 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, Administrația Fondului are obligația de a publica anual, pe pagina de internet proprie, registrul operatorilor economici înregistrați drept contribuabili la fondul pentru mediu, care cuprinde denumirea operatorului economic și tipul de contribuție și/sau taxă cu care acesta este înregistrat.
CAPITOLUL II
STRATEGII DE PROTECȚIE A MEDIULUI
2.1. Necesitatea unei strategii de mediu
Societatea umană, în prezent, poate fi considerată ca o lume a contrastelor. Se poate spune că societatea actuală se poate mândri cu realizările programului de cercetări spețiale, cu realizările din domeniul studierii microcosmosului, cu performanțele din domeniul telecomunicațiilor sau al calculatoarelor, gravele disfuncționalități sociale și economice sau lipsa de eficiență a unor tehnologii reprezintă pete de umbră în această imagine de ansamblu a omenirii.
Imagimile de vis ale unor hoteluri luxoase sunt umbrite de sutele de săraci, care dorm lipiți de pereții de marmură ai acestora, locul acesta fiind singura bogăție de care dispun. Aclimatizarea din interiotrul hotelului este realizată cu echipamente ce utilizează încă substanțe care afectează stratul protector de ozon, punând astfel în pericol existența ființei umane și chiar a vieții pe pământ.
Eliminarea acestor pete de umbră, găsirea unor soluții de minimalizare a disfuncționalităților amintite trebuie să constituie priorități ale societăților dezvoltate. Soluționarea disfuncționalităților menționate presupune o abordare sectorială a fiecăreia în parte, dar și o abordare integrată în evidenta conexiune a acestora.
Din prezentările de mai sus, reiese faptul că există necesitatea elaborării unei strategii de protectie a mediului, ca o componentă a dezvoltării durabile. Inițial noțiunea de strategie a fost utilizată în domeniul militar. Prin strategie se înțelegea în trecut atra de a coordona acțiunile forțelor militare, politice, economice, morale implicate la conducerea unui război sau în pregătirea de apărare a unei națiuni.
În timp, noțiunea s-a extins, fiind utilizată în prezent și în alte domenii: economie, sport, finațe și mai recent în protecția mediului. Este deja acceptat că prin protecția mediului se înțelege totalitatea acțiunilor menite să asigure conservarea resurselor naturale și protejarea calității componentelor de mediu. Corelând cele două noțiuni rezultă că pri strategii de protecție a mediului se poate înțelege arta de a coordona ansamblul acțiunilor, la nivel național și nivel local, menite să asigure conservarea resurselor naturale și protejarea calității tuturor componentelor de mediu înconjurător, precum și a mediului în andamblu.
Modul de adordare a problematicii strategiilor de mediu poate fi bine perceput prin prezentarea experienței Comunității Europene pe această direcție. Cu ocazia a primei Conferințe a Națiunilor Unite privind mediul înconjurător, de la Stockholm, din iunie 1972, Comunitatea Europeană a adoptat primul său Program de Acțiuni pentru Protecția Mediului pe o perioadă de 5 ani.
Atât primul, cât și al doilea program de acțiune au stabilit liste detaliate de măsuri ce trebuie întreprinse pentru controlul poluării. Următorul Program de Acțiune, adoptat în 1983, a încercat să realizeze o strategie de mai amplă pentru protecția mediului și a resurselor naturale în cadrul Comunității. Accentul a trecut de la control la prevenire a poluării și a lărgit conceptul de protecție și asupra modului de folosire a pământului și de integrare a problemelor de mediu în celelalte politici ale CEE.
Facem o trecere de pe plan internațional pe plan național, astfel pentru România, ca țară semnatară a Acordului de preaderare la Comunitatea Europeană, în cadrul acțiunilor de integrare europeană, având în vedere importanța componenței protecției mediului, trebuie să se țină seama că:
• politica referitoare la mediu este un element esențial al procesului de integrare europeană;
• exigențele și reglementările din domeniul protecției mediului trebuie să fie integrate în definirea și implementarea celorlalte politici sectoriale implicate în procesul de integrare europeană;
• dat fiind caracterul transeuropean și fără frontiere al problemelor de mediu, trebuie neapărat ca aceste probleme să fie studiate în etapa de preaderare, adică încă de la începutul procesului de integrare. În aceste condiții, elaborarea, implementarea, evaluarea eficienței, revizuirea, îmbunătățirea continuă a strategiilor de protecție a mediului trebuie să devină una din prioritățile politicii interne a României.
Pentru ca o strategie de mediu să fie elaborată eficient, trebuie urmărite unele secvențe. Astfel ca o primă secvență în derularea procesului de elaborare a unei strategii de mediu poate fi menționată analiza premiselor entității (localitate, județ, țară), pentru care se elaborează strategia.
Resursele naturale, starea economiei, calitatea mediului sunt tot atâtea coordonate de care trebuie să se țină seama în propunerea de strategie. Într-un astfel de proces complex trebuie să se aibă în vedere anumite condiționalități care impun obiective, etape, acțiuni specifice.
De o deosebită importanță este acțiunea de dezvoltare a conceptelor, principiilor și instrumentelor de mediu la care se apelează în elaborarea strategiei. Această secvență reflectă, voința politică de a face o reală protecție a mediului, locul pe care această problemă îl ocupă în politica socioeconomică a factorilor de decizie.
Urmează o etapă de identificare și precizare a componentelor strategiei de mediu, apoi se continuă cu fixarea obiectivelor strategiei, care are anumite orizonturi de timp (imediate, termen scurt, termen mediu și termen lung) sau de spațiu (locale, regionale, naționale, continentale sau globale).
La final, ca o secvență următoare se menționează elaborarea planurilor strategice de acțiune, lucru ce constă în listarea de programe, proiecte ce urmăresc să soluționeze problematicii de mediu, în ordinea importanței, priorităților și efectelor posibile.
2.2. Elemente generale în strategia de protecție a mediului înconjurător
Elaborarea unei strategii de protecție a mediului la nivel național trebuie să aibă la bază principii, concepte și instrumente care să reflecte rolul și locul politicii de mediu în ansamblul politicii statului, posibilitățile și prioritățile pe termen scurt și lung, specificul și amploarea problemelor de poluare la momentul stabilirii strategiei. În continuare voi enumera câteva din principiile, conceptele și instrumentele care trebuie avute în vedere la stabilirea unei strategii de protecție a mediului. Aceste principii derivă în marea lor majoritate din principiile mediului înconjurător. Din acest punct de vedere există principii care acționează pe plan intern și principii care acționează pe plan internațional. Cele mai importante principii ce acționează pe plan intern sunt:
• principiul potrivit căruia protecția mediului înconjurător trebuie să constituie un element esențial al politicii economice și sociale a statului. Protecția mediului constituie o prioritate în cadrul activității de restructurare și redimensionare a economiei după principiile economiei de piață și coloana vertebrală a strategiei de dezvoltare durabilă a societății în viitor.
• principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a exploata resursele sale naturale, în așa fel încât sa nu aducă prejudicii altor state. Exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național constituie de altfel și o obligație a statului nostru.
• sănătății principiul priorităților și bunăstării populației în comparație cu alte scopuri de folosire a resurselor naturale ale mediului înconjurător.
• principiul apărării factorilor naturali ai mediului înconjurător prin folosirea atentă, rațională a resurselor in funcție de nevoi, în interesul generațiilor prezente și viitoare. Este cunoscut, în prezent, faptul că omul dispune de mijloace puternice pentru a interveni asupra naturii prin exploatarea bogățiilor naturale ale solului și subsolului, prin construcția de baraje, lacuri de acumulare, rețele dense de căi ferate și drumuri.
• principiul participării populației la protecția și ameliorarea mediului înconjurător. Acest principiu presupune, în primul rând, dreptul individului separat sau cuprins în diferite grupări sociale, de a fi informat in legătură cu proiectele și programele ce vizează relația sa cu mediul înconjurător. În al doilea rând, indivizii pot participa la elaborarea deciziilor ce pot avea o influență asupra mediului lor.
• principiul interzicerii poluării. Dacă în trecut reziduurile nu se produceau în cantități mari, ele putând fi deversate ca atare în apă, pe sol și aer, fiind astfel neutralizate datorită marilor posibilități de integrare în cicluri de transformare naturală din factorii de mediu și ca urmare nepericuloase pentru om, marele avânt al civilizației din ultimele secole, creșterea explozivă a populației, dezvoltarea agriculturii, industriei și transporturile au dus la schimbarea fundamentală a naturii și a cantității reziduurilor.
• principiul poluatorul plătește. Pe plan regional, Declarația Consiliului Europei din 1968 privind lupta împotriva poluării afirmă cătoate cheltuielile făcute în vederea prevenirii sau reducerii poluării trebuie să cadă în sarcina autorului.
Principiile ce acționează pe plan extern sunt:
• principiul „sic utere tuo”. În dreptul internațional, maxima sic utere tuo- respectiv obligația statelor de a se asigura ca activitățile exercitate în limitele jurisdicției lor naționale să nu cauzeze daune mediului altor state a fost recunoscută pentru prima dată încă din a doua jumătate a secolului XIX, ca un principiu specific dreptului fiscal.
• principiul informării și cooperării între state. Conform principiului 24 al Declarației de la Stockholm- „Chestiunile internaționale raportându-se la protecția și ameliorarea mediului ar trebui să fie abordate într-un spirit de cooperare de către toate țările mari sau mici pe picior de egalitate. O cooperare printr-un sistem de acorduri multilaterale sau bilaterale sau prin alte mijloace apropiate și indispensabile pentru a limita în mod eficace, a preveni, a reduce și a elimina atingerile aduse mediului rezultând din activități exercitate în toate domeniile și din respectul suveranității și intereselor tuturor statelor”.
• principiul bunei vecinătăți. Necesitatea de a tolera, acceptată în limetele unor standarde stabilite, este înțeleasă, de o manieră implicită, atât în practica statelor, cât și în jurisprundență.
• principiul notificării și consultării. În domeniul protecției mediului înconjurător, acest principiu este considerat ca având valoarea unei recomandări.
• principiul protejării patrimoniului comun. Prin patrimoniu comun se înțeleg, pe de o parte, bunuri naționale care prezintă, pe plan mondial, o importanță deosebită, sub raport științific, estetic și conservativ; pe de altă parte, zona aflată dincolo de limitele jurisdicției naținale, care reclamă măsuri specifice de protecție, conservare și utilizate în interesul întregii comunități internaționale.
În cadrul strategiei de protecție a mediului un rol esențial revine alegerii adecvate a instrumentelor politicii de mediu. În acest sens trebuie avute în vedere alegerea combinații adecvate pe instrumente și alegerea celor mai potrivite puncte de aplicare.
În stabilirea unei strategii care să corespundă situației și conjuncturii interne trebuie analizat modul cum vor acționa instrumentele separat și în combinație și efectul acestora asupra diferitelor segmente ale societății. Astfel, trebuie făcută o analiză încă din primele etape de aplicare dacă instrumentul sau combinația de instrumente a fost aleasă corect.
2.3. Strategii ale politicii de mediu
Strategiile de realizare ale politicii de mediu întăresc principiul subsidiarității (adică delegarea de responsabilități SM, în timp ce UE trasează numai cadrul general, obiectivele ce trebuie avute în vedere) și încearcă înlocuirea abordării verticale tradiționale, de tip comandă și control, prin promovarea unui model alternativ de realizare a obiectivelor de mediu ale UE.
Se poate spune că aceste strategii sunt un fel de „instrumente ajutătoare”, care vin să completeze instrumentele standard și care acționează ca stimulente în vederea adoptării de măsuri pentru protecția mediului sau care accentuează tendința spre o abordare bazată pe principiul voluntariatului. Astfel, este vorba despre:
• Dezvoltarea durabilă;
• Programul de promovare a ONG-urilor active în domeniul protecției mediului;
• Politica Integrată a Produselor (PIP);
• Acordurile voluntare de protecția mediului și reducerea poluării;
• Taxele și impozitele de mediu în cadrul Pieței Unice;
• Strategia POS Mediu;
• Strategia europeană de mediu și sănătate.
2.3.1. Strategia dezvoltării durabile
Ultimele decenii au cunoscut o bogată mișcare a gândirilor teoretice și a experiențelor practice în domeniul economiei mediului. Disciplină marginală la începutul anilor 1970, economia mediului înconjurător a fost elaborată în mod progresiv, ea constituind o ramură importantă a științei economice. Astfel, dezvoltarea durabilă constituie, începând cu anii ’70, o reevaluare constantă a dialogului om – natură și a legăturii între generații. În acest context, România încearcă promovarea acestei concepții și includerea ei în toate tipurile de politici structurale.
Din analiza realizată de oamenii de știință, se constată că toate formele dezvoltării economice au un impact asupra mediului: ele folosesc resursele naturale care, uneori, sunt în cantitate limitată și generează, ca produse secundare, deșeuri și reziduri, precum și poluare. Există însă și căi prin care activitățile economice în context durabil pot proteja sau conserva mediul înconjurător.
Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă, deci, o încercare de coexistență între protecția mediului și dezvoltarea economică, într-o optică globală și pe termen lung. Aceasta nu este nici o doctrină, nici o teorie, cu atât mai puțin o sinteză între economie și ecologie; este o apropiere pragmatică de punere la contribuție a uneltelor economice pentru o gestiune a planetei “ca un tată bun de familie”. Dezvoltarea de durată este un cuvânt nou pentru ideea mai veche, și de bun augur, aceea că nu există economie viabilă fără resurse naturale și nu există gestionarea acestor resurse fără raționalitatea economică.
Pentru România, acceptarea doctrinei dezvoltării durabile nu este o opțiune benevolă, ci reprezintă singura cale responsabilă de proiectare a dezvoltării pe termen mediu și lung, în concordanță cu interesul național și cu cerințele colaborării internaționale. Asrfel în țara noastră, conceptul de dezvoltare durabilă presupune: bogăția generației actuale și a generațiilor viitoare; restructurarea continuă și extinderea capitalului fizic, în acord cu condițiile de mediu dar și cu condițiile de sănătate a populației; dezvoltarea capitalului uman și social.
Deși în momentul de față, există indicatori economici, sociali și de mediu, care sunt utili în măsurarea progresului către dezvoltarea durabilă, nu există un consens în privința unor indicatori specifici ai acesteia. În procesul de implementare a conceptului de dezvoltare durabilă, se impune, agregarea indicatorilor simpli, pentru obținerea caracterizării interacțiunilor între resurse, activitatea umană și economie. Dintre indicatorii utilizați în România pentru dezvoltarea durabilă, enumăr: PIB (produsul intern brut), rata de investiții, rata de șomaj, rata inflației, rata de ocupare, indicele dezvoltării umane, gradul de dependență de comertul exterior, cheltuielile cu protecția mediului, rata de alfabetizare a adulților, etc).
Evoluția principalilor indicatori economici și sociali din prezent, demonstrează că starea actuală a României nu permite finanțarea acțiunilor de reconstrucție ecologică și de protecție a mediului la nivel real. În acest sens, principalul indicator macroeconomic este produsul intern brut (grafic nr: 2.1.) care a evoluat astfel:
Fig nr 1.
Sursa: www.mfinante.ro. (pentru finele anului 2011, valoarea este estimativă).
În perspectivă, dezvoltarea durabilă a societății românești este dependentă de ritmul de creștere a PIB în corelație cu evoluția sa demografică, ca și de restructurarea economiei în concordanță cu tendințele economiei mondiale.
Conform condițiilor prezentate, România a întâmpinat greutăți în ceea ce privește redresarea factorilor de mediu, privatizarea și atragerea capitalului străin, care, în condiții avantajoase ar putea constitui soluția pentru reconstrucția ecologică. Resursele naturale de materii prime neregenerabile ale României au fost și sunt încă exploatate și prelucrate cu tehnologii care au condus la poluarea intensă a unor zone din țară; extracția și folosirea combustibililor fosili (cărbunele, țițeiul), exploatările miniere, precum și industria siderurgică și metalurgică, industria energetică, industria chimică, petrochimică, industria celulozei și hârtiei, industria materialelor de construcție ș.a. contribuie substanțial la poluarea factorilor de mediu cu poluanți comuni (dioxid de sulf, dioxid de carbon, oxizi de azot, amoniac) cu metale grele, pulberi sedimentabile și pulberi în suspensie și alți poluanți specifici ca formaldehide, hidrogen sulfurat, sulfură de carbon, clor, cloruri și altele.
Evoluția inflației (grafic nr:2.2), diminuarea rolului statului, ascensiunea sectorului privat, schimbările din sectorul social, tendințele de stabilizare s-au reflectat și în evoluția stării mediului.
Fig nr 2.
Sursa: www.ccir.ro. (pentru finele anunilor 2011-2014, valoarile sunt estimative).
Principalele elemente de departajare a trăsăturilor politicilor de mediu de cele ale politicilor social – economice le reprezintă zonele de operare, întinderea temporală, capacitatea de influență prin factorii interesați și zona juridică de acțiune. În România, cadrul general al dezvoltării durabile a României include Strategia națională a dezvoltării durabile, Strategia națională de dezvoltare economică pe termen mediu, îndreptată spre căutarea unei economii de piață funcționale, compatibilă cu principiile, normele, mecanismele, politicile Uniunii Europene, Planul Național de acțiune pentru protecția mediului care include 286 proiecte, cu o valoare totală a proiectelor prioritare de 3.276,5 milioane euro, Planul Național pentru adoptarea acquis-ului comunitar.
2.3.2. Strategia POS Mediu
Programul Operațional Structural de Mediu contribuie la implementarea priorității a Planului Național de Dezvoltare 2007–2013, «Protejarea și îmbunătățirea calității mediului», luând în considerare necesitățile sociale, economice și de mediu din România, astfel încât să se obțină cel mai pozitiv impact asupra mediului și să se stimuleze dezvoltarea economică. Din perspectiva internațională, POS Mediu are la bază Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă și al 6-lea Program de Acțiune pentru Mediu.
POS Mediu este astfel conceput, încât să contribuie substanțial la realizarea priorității tematice din Cadrul Strategic Național de Referință, și anume Dezvoltarea infrastructurii la standarde europene. În aceeași măsură POS Mediu este în deplină concordanță cu prioritățile stabilite în Liniile Strategice privind Coeziunea pentru Politica de Coeziune, și mai ales acelea care vizează creșterea atractivității Statelor Membre, a regiunilor și a orașelor și întărirea sinergiilor dintre protecția mediului și creșterea economică. În acest sens, POS Mediu se concentrează pe îmbunătățirea accesului la serviciile publice prin asigurarea nivelului și a calității adecvate a acestora, precum și prin conservarea potențialului de mediu. Asigurarea infrastructurii de baza pentru apă și mediu și servicii publice adecvate reprezintă o condiție esențială pentru atragerea investitorilor și va contribui la dezvoltarea economică a țării. Crearea de noi locuri de muncă mai bune este, de asemenea, avută în vedere, ținând cont de faptul că protecția mediului este un sector aflat în curs de dezvoltare în România.
Strategia globală a POS Mediu, în acord cu Politica de Coeziune și cu CNSR, vizează reducerea disparităților existente între România și UE în ceea ce privește standardele și serviciile de mediu. Pe baza analizei acestor disparități, a punctelor slabe și a potențialului, precum și prin identificarea atât a oportunităților, cât și a necesităților, strategia se bazează pe câteva priorități menite să maximizeze impactul Fondurilor Structurale și de Coeziune. În acest scop, este avută în vedere coordonarea fondurilor UE și a celor naționale, astfel încât să se asigure într-o manieră complementara că ambele tipuri de fonduri vor contribui la atingerea scopului global.
Strategia POS Mediu se bazeaza pe următoarele elemente:
• Analiza situației actuale pentru sectorul de mediu (prezentată în capitolul I și centralizată în analiza SWOT);
• Strategiile naționale de mediu și planurile de implementare pentru conformarea cu acquis-ul de mediu;
• Problemele majore și direcțiile strategice stabilite în Cadrul Strategic Național de Referință, urmărindu-se complementaritatea fondurilor și delimitarea ariilor de intervenție a acestora;
• Contribuția partenerilor socio-economici care au fost consultați la elaborarea POS Mediu și a rezultatelor evaluarii ESM.
POS Mediu a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 12 iulie 2007, alături de Programul Operațional Regional și Programele Operaționale Sectoriale: Transport, Creșterea Competititivității Economice și Asistența Tehnică. Din momentul aprobării de către Comisia Europeană, operațiunile din cadrul programelor sectoriale devin finanțabile.
POS Mediu are un buget alocat de aproximativ 5,6 miliarde de euro, din care aproximativ 4,5 miliarde Euro reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune (FC), iar diferența reprezintă cofinanțarea națională (cca.1 miliard Euro).
Strategia POS Mediu de alocare a fondurilor structurale și de coeziune în vederea dezvoltării sectorului de mediu în România, vizează reducerea disparităților existente între România și Uniunea Europeana în ceea ce privește standardele și serviciile de mediu.
Obiectivul global al acestui program operațional constă în îmbunătățirea standardelor de viață ale populației și a standardelor de mediu, contribuind totodată substanțial la realizarea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, precum și la respectarea legislației de mediu. Pentru realizarea obiectivului global, prin POS Mediu se vor finanța investiții pentru sectoarele de mediu din țara noastră.
Obiectivele specifice ale POS Mediu sunt:
1. Îmbunătățirea calității și a accesului la infrastructura de apă și apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015 și stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă/apă uzată.
2. Dezvoltarea sistemelor durabile de management al deșeurilor prin îmbunătățirea managementului deșeurilor și reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de județe până în 2015.
3. Reducerea impactului negativ asupra mediului și diminuarea schimbărilor climatice cauzate de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localități până în 2015.
4. Protecția și îmbunătățirea biodiversității și a patrimoniului natural prin sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea rețelei Natura 2000.
5. Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populației, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015.
Din cauza complexității sale, întregul impact al POS Mediu nu va putea fi cuantificat doar cu ajutorul unui singur indicator. Cu toate acestea, populația care va beneficia de servicii de mediu îmbunătățite și cea protejată de efectele riscurilor naturale ca urmare a implementării POS Mediu poate fi selectată ca indicator la nivel de program deoarece acoperă cea mai mare parte a activităților incluse în POS Mediu. Populația beneficiară a POS Mediu este estimată la 10 milioane de cetățeni.
Deși POS Mediu nu este un program care se adresează în mod direct IMM-urilor, acestea pot interveni la nivelul licitațiilor publice organizate de către Operatorul Regional, care își poate subdelega serviciile prin licitație deschisă unor terțe părți. Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată, beneficiază de cea mai mare parte a fondurilor alocate prin POS Mediu, aproximativ 60% dintre acestea fiind îndreptate în acest domeniu de intervenție. Suma disponibilă pentru investiții se ridică la aproximativ 3,3 miliarde euro, din care 2,8 miliarde euro reprezintă finanțare din Fondul de Coeziune, iar circa 490 milioane euro provin din cofinanțarea de la bugetul de stat.
Încă de la lansarea programului, în iulie 2007, au primit finanțare 9 proiecte majore de mediu, în valoare de 936 milioane euro, pentru lucrări de investiții localizate în Cluj-Sălaj (197 milioane euro), Giurgiu (72 milioane euro), Turda-Câmpia Turzii (80 milioane euro), Călărași (100 milioane euro), Tulcea (114 milioane euro), Sibiu (90 milioane euro), Teleorman (116 milioane euro), Olt (73 milioane euro) și Gorj (90 milioane euro). Alte doua proiecte, la Brașov și Bistrița-Năsăud au primit aprobare în 2009 de desfășurare, în valoare de 189 milioane euro și respectiv 43,64 milioane euro.
Pentru perioada 2007-2009, Romaniei îi sunt alocate următoarele sume, sub forma plății unor sume globale în cadrul Facilității Schengen și pentru fluxurile de numerar:
Tabel nr: 2.1.
Sursa: www.fonduri-structurale.ro.- Fonduri alocate de Uniunea Europeana prin intermediul Facilitatii Schengen
Procentul efectiv utilizat pentru componenta Schengen trebuie stabilit de către autoritățile statului membru. Virarea sumelor se face de către Comisia Europeană, lunar, în cuantumul echivalent al unei doisprezecimi din suma anuală alocată Romaniei.
Tratatul de aderare prevede că sumele globale primite în cadrul Facilității să fie utilizate în termen de trei ani de la efectuarea primei plăți și nu conține prevederi referitoare la la utilizarea sumelor alocate pentru componenta de îmbunătățire a fluxurilor de numerar din cadrul Facilității. O parte din sumele globale primite sunt alocate pădurilor din România, care au beneficiat în anul 2010 de 6 ori mai mulți bani față de anul precedent, respectiv 180 de milioane de lei. În paralel, în 2011 mai sunt disponibile fonduri de 229 de milioane de euro prin programul național de dezvoltare rurală (PNDR).
2.3.3. Strategia europeană de mediu și sănătate (SCALE)
Această strategie este cea mai recentă acțiune în domeniu și are în vedere relația complexă și direct cauzală existentă între poluarea, schimbarea caracteristicilor mediului și sănătatea umană. SCALE este rezultatul preocupării constante a Comisiei Europene în această directie și a fost inițiată în iunie 2003, fiind elaborată prin colaborarea DG Mediu cu DG Cercetare și DG Sănătate. Elementul de noutate al acestei strategii este centrarea pe sănătatea copiilor, care reprezintă cel mai vulnerabil grup social și cel mai afectat de efectele poluării mediului -spre deosebire de restul legislației de mediu, care este bazată pe norme și standarde pentru adulți.
Dezvoltarea acestei strategii are la bază 5 elemente cheie:
1. va fi fundamentată științific și va analiza interacțiunile complexe dintre diverși poluanți și organismul uman;
2. va fi centrată pe copii și va iniția acțiuni pilot asupra poluanților cu relevanță specifică pentru copii (precum dioxinele și metalele grele) și asupra substanțelor cu acțiune endocrină;
3. își propune să crească gradul de informare și responsabilizare a părților interesate și al publicului;
4. legislația UE va completa legile naționale și va fi revizuită pentru a reflecta situația și nevoile speciale ale copiilor;
5. va evalua constant acțiunile întreprinse în acest scop. Pentru dezvoltarea acestei strategii, Comisia are în vedere o serie de întîlniri cu părțile interesate, în vederea stabilirii unor grupuri de lucru și grupuri consultative, precum și în scopul determinării rolului acestora din urmă în cadrul implemetării SCALE.
Obiectivul acestei strategii este de a integra informații cu privire la starea mediului, ecosistemului și sănătatea umană. Obiectivul final este de a stabili un cadru pentru a ajuta la producerea unei mai bune înțelegeri a relațiilor cauză-efect între mediu și sănătate și să pună la dispoziție informațiile necesare pentru a dezvolta o politică comunitară integrată. Alte obiective ale strategiei sunt de a identifica și a reduce orice noi riscuri pentru sănătate cauzate de factorii de mediu și pentru a consolida capacitatea Uniunii Europene pentru elaborarea politicilor în acest domeniu. Ca acronimul indică, strategia se bazează pe știință, se concentrează asupra copiilor, are ca scop creșterea gradului de conștientizare, foloseste instrumentele juridice și include evaluarea continuă.
Strategia SCALE deschide calea pentru un sistem comunitar de informare pentru evaluarea impactului global al mediului asupra sănătății umane și a legăturilor cauză-efect și pentru dezvoltarea unei politici integrate privind mediul și sănătatea. Acestă strategie este cuprinsă în mai multe cicluri, primul ciclu având o perioadă de 7 ani. Astfel, în primul ciclu trei proiecte pilot au fost lansate pentru a dezvolta o metodă pentru punerea în aplicare a unui sistem european de integrate de mediu și monitorizarea stării de sănătate. Aceste proiecte sunt concentrate pe trei priorități poluanți pentru care colectarea de date și de monitorizare sunt deja în curs de desfășurare: dioxine, metale grele și perturbatorii endocrini. Posibilitatea de a dezvolta un sistem european armonizat de bio-monitorizare pentru copii sunt, de asemenea, luate în considerare în timpul primului ciclu.
Evoluția politicii de mediu și sănătate și schimbările înregistrate de aceasta de-a lungul timpului sunt reflectate nu numai de obiectivele și proprietățile acesteia, ci și de numărul instrumentelor sale de implementare. Astfel, se poate vorbii de dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative, tehnice și instrumente economico-financiare, la care se adaugă un set de instrumente ajutătoare ce răspund mai degrabă noilor tendințe și strategii de protecție a mediului. Cele mai importante sunt instrumentele financiare și sunt reprezentate de programul LIFE și Fondul de Coeziune.
Programul LIFE a fost lansat în 1992 cu scopul de a co-finanța proiectele de protecție a mediului în țările UE, precum țările în curs de aderare. Comisia Europeană a publicat Apelul cu numărul 5 pentru Propuneri de Proiecte în cadrul Programului LIFE+ în februarie 2011, cu până la 265.360.000 Euro disponibile în toată Uniunea Europeană pentru co-finanțarea proiectelor pe trei componente: natură și biodiversitate, politică de mediu și guvernare, precum și informare și comunicare.
La propunerea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD), Guvernul României a aprobat, în ședința din 11 iulie 2007, Hotărârea privind suportul financiar acordat participanților români la programul LIFE Natura al Comunității Europene pentru anii 2007-2010.
În anul 2006, în urma competiției de nivel european a propunerilor de proiecte, pentru România au fost aprobate la secțiunea LIFE Natura un număr de 2 proiecte. Beneficiarul unuia dintre aceste proiecte este Agenția pentru Protecția Mediului Călărași pentru proiectul LIFE privind ,,Conservarea și managementul integrat al Ostroavelor Dunării din România” care are o valoare totală de 567.953 euro. Din această sumă, 283.977 euro (50%) sunt asigurați de Comisia Europeană, 215.207 euro reprezintă contribuția beneficiarului (A.P.M Călărași), iar 68.769 euro sunt asigurați de ceilalți parteneri ai proiectului, conform contractului de garantare a suportului financiar ce a fost semnat cu Comisia Europeană la data de 05.09.2006.
Având în vedere faptul că pentru unitățile aflate în subordine sau sub autoritate sumele aferente co-finanțării se suportă din fondurile alocate cu această destinație în bugetul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, a fost necesară emiterea acestei Hotărâri de Guvern pentru alocarea de la bugetul de stat a echivalentului în lei a sumei de 215.207 euro. Suma menționată este eșalonată pe toți anii desfășurării proiectului, după cum urmează: pentru anul 2007 se alocă 115.000 euro, pentru anul 2008 suma de 45.000 euro, pentru anul 2009 suma de 44.207 euro și pentru anul 2010 suma de 11.000 euro.
Fig nr 3. Sume alocate de bugetul de stat român pentru programul LIFE.
Sursa: www.life assure.inmh.ro – Fonduri alocate de bugetul de stat român pentru programul LIFE.
Principalul rezultat al proiectului co-finanțat a fost faptul că pe 9,56 ha de habitate naturale și seminaturale tipice pentru lunca Dunării este institui un regim de protecție adecvat, sub incidența rețelei europene de arii protejate Natura 2000. Mai mult, este încurajată regenerarea naturală a pădurilor de luncă de pe ostroave și reîmpăduriri cu specii native, pentru un total de 26 ha. Drept urmare a îmbunătățirii calității habitatelor de hrănire și reproducere, va crește numărul pasărilor salbatice pe ostroave. Implementarea proiectului va pune bazele pentru eforturile de protecție a habitatelor naturale de luncă de-a lungul Dunării și reprezintă o contribuție la implementarea legislației europene pentru protecția naturii și a Coridorului Verde al Dunării Inferioare.
2.3.4. Realizări în activitatea de armonizare a acquis-ului de mediu
În domeniul armonizării legislative, în conformitate cu obiectivele stabilite în Programul Național de aderare a României la Uniunea Europeană (PNAR) 2001, au fost elaborate și promovate acte normative care să contribuie la transpunerea acquis-ului comunitar de mediu. În anul 2001, a fost realizată transpunerea totală a mai multor acte comunitare din domeniul deșeurilor, protecția naturii, organismele modificate genetic și zgomot.
Raportul întocmit de reprezentanții Uniunii Europene pentru realizările obținute de România, în vederea aderării, au arătat că în anul 2008, s-a avansat în procesul de aliniere la acquis-ul din domeniul mediului dar că nu exstă capacitate administrativă care să pună în aplicare noua legislație iar resursele financiare alocate sectorului sunt insuficiente. Un alt raport întocmit pentru anul 2009 arată că deși a fost transpus un volum considerabil din legislația protecției mediului, România nu are nici resurse administrative și nici financiare suficiente pentru implementarea acesteia. În acest sens, s-a menționat că eforturile viitoare vor trebui orientate mai mult pe dezvoltarea capacităților de implementare și pe asigurarea resurselor pentru investițiile de mediu.
În celelalte sectoare, nivelul transpunerii legislative a crescut considerabil, preconizându-se că trebuie să se finalizeze acest proces cât de repede posibil. Stadiul transpunerii legislației comunitare, comparativ cu anul 2008, este prezentat astfel:
Fig nr 4. Stadiul transpunerii acquis-ului comunitar de mediu –comparativ
Sursa: Sursa: www.fonduri-structurale.ro.
Până în prezent, Ministerul Apelor și Protecției Mediului a desfășurat o activitate intensă pentru coordonarea elaborării sau promovării de acte normative în vederea armonizării legislative. S-a realizat transpunerea în proporție de 100% a mai multor acte comunitare din sectoarele de mediu: managementul deșeurilor, calitatea apei, protecția naturii, organisme modificate genetic, securitate nucleară.
Se consideră că, dacă transpunerea legislației s-a finalizat până în anul 2005, implementarea propriu – zisă a cadrului legal va trebui să se prelungească până în anul 2015, datorită volumului considerabil de investiții necesare pentru conformare.
Procesul de transpunere a acquis-ului comunitar în legislația națională este deosebit de important dar nu trebuie însă minimizate aspectele instituționale și financiare, necesare implementării și controlului aplicării noii legislații. Având în vedere importanța unei perspective unitare și coerente asupra priorităților privind protecția mediului, pentru accelerarea pregătirilor de aderare la Uniunea Europeană, Programul de măsuri prioritare al Ministerului Apelor și Protecției Mediului vizează:
• continuarea transpunerii acquis-ului în domeniile: legislație orizontală, calitatea aerului și schimbări climatice, managementul deșeurilor, calitatea apei, controlul poluării industriale și managementul riscului, substanțe chimice și organisme modificate genetic, protecția civilă, securitate nucleară și radio protecție;
• elaborarea stategiilor de implementare în sectoarele: managementul deșeurilor, substanțe chimice, siguranța nucleară și radio protecție;
• reactualizarea strategiilor sectoriale de armonizare: legislație orizontală, calitatea aerului și schimbări climatice, calitatea apei, protecția naturii, controlul poluării industriale și managenetul riscului, zgomot;
• întărirea capacității instituționale necesară implementării legislației armonizate și a politicii de mediu, atât la nivel central cât și local;
• elaborarea strategiilor sectoriale financiare, precum și a planurilor de investiții;
• operaționalizarea fondului de mediu.
Fondurile de mediu pot sprijini realizarea unor proiecte care să fie eficiente din punct de vedere al costurilor și care să respecte prioritățile pentru obținerea unor beneficii de mediu. În principiu, din analiza efectuată, am constatat că fondurilor de mediu din alte țări oferă împrumuturi sau finanțare ușoară, caracterizată de condiții favorabile de acordare (dobânda scăzută sau zero, perioade de rambursare sau de grație mai lungi decât cele acordate de bănci).
Fondul pentru mediu se poate utiliza, în România, pentru susținerea și realizarea obiectivelor prioritare de interes public major, care vizează:
• sprijinirea și încurajarea măsurilor concertate pentru reducerea sau eliminarea deșeurilor și sursele majore de poluare de pe teritoriul țării;
• realizarea proiectelor de refacere ecologică a zonelor deteriorate, a măsurilor destinate conservării diversității ecologice, salvării unor specii amenințate cu dispariția și buna administrare a zonelor naturale cu regim de protecție sau cu valoare peisagistică deosebită, în conformitate cu dispozițiile legii;
• alte activități ale căror efecte directe contribuie la ameliorarea calității mediului și a vieții în zonele locuite.
Pentru România, putem preciza că mecanismele de finanțare sunt subvenționarea dobânzilor și garantarea creditelor acordate de băncile comerciale, mecanisme care nu se mai folosesc în nici o țară care are fonduri de mediu, deoarece aceste prevederi au dus la falimentul unor fonduri de mediu din Europa Centrală. Din cercetare întreprinsă, am constatat că este dificil de precizat valoarea totală a sumelor necesare acțiunilor de protecția mediului, mai ales că nevoile de finanțare ale acțiunilor de mediu în România sunt relativ ridicate, ajungând până la 3-4% din PIB.
Totalul costurilor estimate pentru implementarea acquis-ului comunitar de mediu, în perioada 2004-2018, este de aproximativ 29,3 miliarde euro, din care aproximativ 4,5 miliarde de euro vor fi necesari exclusiv pentru investițiile în domeniul managementului deșeurilor. Potrivit statisticilor oficiale, în ultimii doi ani, în România au fost generate aproape 364 milioane tone de deșeuri, din care 99,4 % reprezintă deșeurile nepericuloase și doar 0,6 % cele periculoase. Cele mai mari cantități de deșeuri provin din industria extractivă, în proporție de 94,4%. Conform ultimelor estimări, costurile de implementare a legislației comunitare în domeniul mediului se ridică la 29,3 miliarde euro.
În urma estimărilor realizate de experți europeni, se pare că România are nevoie de 29,3 miliarde de euro pentru ca cerințele europene de mediu să fie îndeplinite. Suma trebuie utilizată în perioada 2004 – 2008 și provine din mai multe surse: 5,4 miliarde euro de la bugetul de stat (18,4%); 9,9 miliarde euro din fonduri comunitare (33,8%); 7,8 miliarde euro de la agenții economici (26,6%); 6,2 miliarde euro din alte surse (fondul de mediu, proiecte internaționale, împrumuturi externe, surse extra-bugetare, proiect de parteneriat public) – 21,2%.
Fig nr 5. Surse de proveniență a sumelor investite pentru mediu în perioada 2004-2008
Sursa: www.mmediu.ro
La negocieri, România a solicitat și obținut perioade de tranziție care se referă la: epurarea apelor uzate, calitatea apei, destinate consumului uman, prevenirea și controlul integrat al poluării, limitarea emisiilor de poluanți în atmosferă de la instalațiile mari de ardere, depozitarea deșeurilor, supravegherea transportului deșeurilor. Cea mai mare perioadă de tranziție, până în 2018, a fost obținută pentru asigurarea infrastructurii necesare în domeniul apelor – sisteme de colectare, rețele de canalizare, stații de epurare. Apele uzate vor necesita investiții în stațiile de epurare de 5,7 miliarde euro, iar canalizarea 3,8 miliarde euro.
CAPITOLUL III
POLITICA INVESTIȚIILOR ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI ÎN ROMÂNIA
3.1. Investiții în domeniul protecției mediului în perioada 2007- 2010
Finanțarea proiectelor de investiții de mediu reprezintă pentru România, un sector nou, în curs de dezvoltare. Factorii principali care stimulează nevoia de investiții de mediu apreciem că pot fi următorii: procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, privatizarea industriei care va determina o urmărire severă a aplicării legislației de mediu dar și limitarea accesului la subvenții de la bugetul de stat, implementare în întreprinderi a sistemelor de management de mediu.
Activitatea de investiții în domeniul protecției mediului se desfășoară în cadrul unor programe prioritare, ce au drept scop atingerea unor obiective cu privire la:
– apărarea împotriva inundațiilor, înlăturarea și reducerea efectelor calamităților naturale provocate de viituri și evitarea pierderilor de vieți omenești;
– amenajarea complexă a bazinelor hidrografice pentru reabilitarea surselor de apă existente și realizarea de noi surse pentru satisfacerea cerințelor de apă pentru populația din zonele deficitare;
– gospodărirea unitară și durabilă a fondului forestier, conservarea și dezvoltarea acestuia ca factor de mediu prin amenajarea bazinelor în fondul silvic, reconstrucția ecologică prin împăduriri în terenuri degradate și crearea de perdele forestiere și a lucrărilor de accesibilizare a fondului forestier prin amenajarea și punerea în siguranță a rețelei de drumuri forestiere.
– protecția mediului constă în investiții de reconstrucție ecologică și conservarea biodiversității factorilor de mediu (amenajări pentru redresare ecologică a zonelor afectate din Delta Dunării, apărarea litoralului românesc al Mării Negre în sectorul Nord Midia împotriva fenomenelor erozionale deosebit de active, protecția și menținerea calităților terapeutice ale lacului Techirghiol) și obiective privind dezvoltarea capacității instituționale de mediu (sedii și laboratoare) în vederea armonizării cu cerințele Uniunii Europene.
În perioada 2000 – 2010 s-au fost elaborate circa 8.000 de studii și proiecte din care, pe structură: gospodărirea apelor (37%), pe studii de asigurare a surselor de apă pentru populație (29%) și pentru proiecte cu obiective cu rol de apărare împotriva inundațiilor (34%).
Obiectivul central, stabilit la Lisabona în 2000, de a transforma UE până în anul 2010, în cea mai competitivă și dinamică economie, bazată pe cunoaștere, cu locuri de muncă mai numeroase și mai bune și o incluziune socială mai mare, reprezintă provocările care, ulterior relansării Agendei Lisabona în 2005, au determinat Statele Membre să se angajeze tot mai mult în procese ample de reformă pentru atingerea acestor obiective. Anul 2006 a reprezentat anul în care Strategia Lisabona relansată a dat rezultate atât la nivelul statelor membre cât și la nivel comunitar.
Guvernul României s-a angajat cu seriozitate în respectarea Agendei Lisabona relansată, motiv pentru care a elaborat Programul Național de Reformă pe perioada 2007-2010 (PNR) printr-un efort participativ al instituțiilor implicate în procesul de identificare a priorităților naționale relevante, necesare continuării și adâncirii reformelor destinate atingerii obiectivelor de creștere economică și ocupare, anunțate pentru anul 2010, și reducerii decalajelor economice și sociale față de media statelor membre UE.
Documentul pune în evidență provocările asupra cărora trebuie să se concentreze Guvernul României în perioada 2007-2010, ca răspuns la liniile directoare ale Agendei Lisabona relansate de a integra politicile de dezvoltare (macro, micro și piața muncii) și reformele inițiate într-un program coerent, care să evidențieze valorificarea sinergiilor dintre aceste politici, indicând, după caz, factorii de echilibru care se impun.
România se află într-o perioadă de consolidare a economiei sale de piață, în care apare ca necesară această abordare integrată a politicilor pentru a putea răspunde eficient la provocările cu care se confruntă.
În anul 2007, investițiile pentru protecția mediului au avut evoluția corespunzătoare figurii următoare:
Fig. nr.1. Investiții în protecția mediului în anul 2007
Sursa: Programul de guvernare în perioada 2005-2007.
Datorită faptului că România se confruntă cu problema deșeurilor industriale și menajere care nu au spații corespunzătoare de depozitare, Ministerul Apelor și Protecției Mediului a acționat pentru accelerarea și adoptarea de reglementări legislative, atragerea de investiții, întărirea controlului.
Dinamica investițiilor proprii realizate de Ministerul Apelor și Protecția Mediului în domeniul apelor și protecției mediului este prezentată în figura următoare. Din analiza datelor, se constată că în perioada anilor 2000 – 2007, resursele financiare alocate pentru realizarea programului de dezvoltare a investițiilor au fost în valoare totală de 2.128,6 miliarde lei, iar în anul 2008, investițiile alocate pentru mediu au fost acoperite astfel :
– 2.404,217 miliarde lei din bugetul MAPM;
– 1.797,184 miliarde lei din bugetele altor autorități centrale;
– 1.295,533 miliarde lei din bugetele locale;
– 9.066,792 miliarde lei din surse proprii ale agenților economici;
– 3.899,569 miliarde lei din surse externe.
Fig. nr. 2. Dinamica investițiilor în perioada 2000-2007
Sursa:www.statistici.insse.ro.
Din totalul de 72721.955 mii RON planificat a se realiza, volumul total de investiții realizat în anul 2007 a fost de 30344.704 mii RON din care:
– 2858.127 mii RON- proveniți din fonduri de la bugetul local;
– 3984.897 mii RON- proveniți din fonduri de la bugetul de stat;
– 9579.241 mii RON- proveniți din fonduri proprii ale agenților economici;
– 13922.439 mii RON- proveniți din alte surse.
Fig. nr. 3. Investițiile totale realizate în 2007
Sursa: www.statistici.insse.ro.
Valoarea totală a investițiilor alocate în 2008 pentru protecția mediului a fost de 18.463,297 miliarde lei, reprezentând 1,73 % din PIB, față de 3.670,608 miliarde lei alocate în anul 2007, reprezentând 0,47% din PIB.
Investițiile alocate de Ministerul Apelor și Protecția mediului, în anul 2008, au reprezentat 0,23% din PIB, față de 0,13% din PIB în anul 2007 și o medie de 0,085% pe anii 2000 – 2002, înregistrând o creștere de 2,14 ori față de media anilor 2004 – 2007. În figura următoare este prezentat programul de investiții pe domenii de activitate, se observă că 79% din investiții s-au realizat în domeniul de apărare împotriva inundațiilor, iar pentru investiții de mediu s-au alocat doar 5%.
Fig. nr. 4. Surse de finanțare în programul de investiții în anul 2008
Sursa: www.mmediu.ro.- Program de investiții în anul 2008.
Fig. nr. 5. Surse de finanțare în programul de investiții în anul 2008
Sursa: Sursa: www.mmediu.ro.- Program de investiții în anul 2008.
Evoluția investițiilor în domeniul gospodărirea apelor scoate în relief eforturile făcute pentru a asigura realizarea obiectivelor cu rol de apărare împotriva inundațiilor. Pentru acestea s-a alocat în anul 2008 suma de 1.895,2 miliarde lei reprezentând o creștere de 2,38 ori față de perioada 2004 – 2007, sursele de finanțare fiind asigurate din bugetul de stat (915,4 miliarde lei) și credite externe – BEI (980,42 miliarde lei).
Anul 2010 a venit cu direcții noi de invetiții. Au fost alocate fonduri de 885 milioane lei pentru lucrări de prevenire și înlăturare a efectelor inundațiilor. Acestea vor fi utilizate pentru finalizarea a 82 de obiective. În cadrul Planului Național de Dezvoltarea Infrastructurii, componenta pe inundații reprezintă un miliard de euro. Construcția financiară este de credit-furnizor, astfel încât până în 2013 constructorul plătește lucrările și i se rambursează după această dată.
De asemenea, pentru prima dată, în 2010 a fost alocată o sumă de 100 milioane lei pentru închiderea a cinci iazuri de decantare din sectorul minier. Tot în anul 2010 a început implementarea axei 3, referitoare la termoficare, fiind aprobate 3 proiecte cu o valoare totală de 785 milioane lei.
În privința problemei deșeurilor, ministrul mediului dă asigurări că până în 2015 România va avea un sistem modern de management al deșeurilor. Alocarea a fost de aproape 2 miliarde de euro pe această componentă. Ca o consecință, au fost închise 136 de gropi de deșeuri, iar alte 101 urmează să fie închise până în 2017.
Anul 2011 va fi unul bun în privința investițiilor pentru mediu. Ritmul din 2010 va fi păstrat și în anul următor, chiar dacă în 2010 a fost recesiune. Bugetul de investiții al Ministerului Mediului pe 2010, a fost de peste un miliard de lei, bugetul aferent anului 2011 va fi și mai mare.
Conform unor studii, prin Progamul Operațional Sectorial de Mediu (POS Mediu) sunt aprobate până în prezent 160 de proiecte, în valoare totală de peste 13,8 miliarde lei, din care valoare eligibilă este de aproximativ 10,5 miliarde lei, dintre acestea 29 sunt proiecte majore. Au fost încheiate 142 de contracte de finanțare, în valoare totală de 13,367 miliarde lei, din care valoarea eligibilă este de 10,147 miliarde lei.
Potrivit unui comunicat de presă, în urma adoptării proiectului de buget de către comisiile de buget-finanțe ale Parlamentului, Ministerul Mediului și Pădurii (MMP), față de anul 2010, are o creștere de 31% datorată alocațiilor la poziția “Proiecte cu finanțare externă nerambursabilă”.
La această poziție este cuprinsă cofinanțarea POS Mediu precum și proiectele depuse de direcțiile de specialitate din cadrul MMP și de instituțiile aflate în subordinea MMP pe diverse programe operaționale. În anul 2010, bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor a fost de 1.794.546 mii lei iar pentru 2011 acesta se ridică la 2.312.427 mii lei din care de la bugetul de stat sunt alocate 2.182.591 mii lei, față de 1.661.921 mii lei în 2010, 29.091 mii lei din credite externe și 33.745 mii lei din venituri proprii.
Fig. nr. 6. Bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor
Sursa:www.ecomagazin.ro. – Bugetul Ministerului Mediului și Pădurilor.
La capitolul credite externe, bugetul pentru 2011 este diminuat față de 2010 cu 2%, în vederea finanțării unor proiecte finanțate din împrumuturi externe precum: Sistem Informational Decizional Hidrologic DESWAT, Program de infrastructură municipală și Servicii Municipale. Cea mai mare pondere a fondurilor alocate MMP de la bugetul de stat este destinată cheltuielilor de investiții și reprezintă 45% din suma totală. Pentru proiecte cu finanțare externă nerambursabilă este alocat un procent de 37,5% din banii de la buget, iar bunurile și serviciile înseamnă 4%. Alte cheltuieli vizează dobânzi, cofinanțare ISPA, PHARE, studii, și reprezintă 8,5% din suma totală alocată de la bugetul de stat.
Potrivit INS, ponderea investiiților, la nivel național, pentru protecția mediului a producătorilor nespecializați a reprezentat 40,9% (1,77 miliarde lei) din total, a administrației publice 35% (1,5 miliarde lei), iar a producătorilor specializați 24,1% (un miliard lei).
Fig. nr.7. Ponderea investițiilor la nivel național în anul 2010
Sursa: www. insse.ro.- Institutul național de statistică.Comunicat de presă nr. 222 /2010.
În același timp, Ministerul Mediului și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, va investi în anul 2011, în sectorul economie verde, aproximativ 4,8 miliarde de lei, sumă apropiată de cea alocată în 2010 pentru investiții.
3.2. Cheltuieli la nivel național pentru protecția mediului în ultimii 3 ani
Cheltuielile pentru protecția mediului reprezintă măsura economică a răspunsului dat de societate pentru abordarea problemelor generate de starea mediului într-o anumită etapă. Acestea includ cheltuielile efectuate pentru desfășurarea activităților de supraveghere și protecție a mediului și pe cele care se referă la prevenirea sau repararea pagubelor aduse acestuia.
Statistica precizează că, din calculul cheltuielilor la nivel național au fost excluse cheltuielile curente externe, care cuprind cheltuieli pentru cumpărarea de servicii de protecția mediului de la terți, precum și taxele plătite cu titlu de mediu. Astfel, cheltuielile la nivel național includ numai investițiile, cheltuielile curente interne (cheltuieli curente efectuate prin activități proprii de protecția mediului) și alte cheltuieli ale administrației publice (subvenții acordate, transferuri).
În 2007, cheltuielile totale pentru protecția aerului s-au cifrat la 1,13 miliarde lei, cele pentru protecția apei – la circa 2,7 miliarde lei, pentru managementul deseurilor – aproape 6,74 miliarde lei, pentru protecția solului și a apelor subterane – 957.022 lei, și 92.134 lei – pentru protecția resurselor naturale și conservarea biodiversității.
Fig. nr. 8. Ponderea cheltuielilor totale la nivel național în anul 2007
Sursa:www.statistici.insse.ro. – Cheltuieli totale pentru protecția mediului
Pe domenii de mediu, producătorii specializați au făcut în 2008 cele mai mari cheltuieli pentru managementul deșeurilor (aproximativ 76% din totalul cheltuielilor pentru acest domeniu, respectiv 6,78 miliarde lei). Administrația publică a cheltuit cel mai mult pentru protecția apei (39%, respectiv 1,37 miliarde lei), în timp ce pentru protecția aerului, cheltuielile mai mari au fost făcute de producătorii nespecializați (76,7%, respectiv 1,24 miliarde lei). La nivelul domeniilor de mediu, gospodărirea și eliminarea deșeurilor a absorbit mai mult de 50% din totalul cheltuielilor pentru protecția mediului, în timp ce domeniul protecției apei a înregistrat aproximativ 24%
Din totalul cheltuielilor pentru protecția mediului la nivelul producătorilor nespecializați, investițiile reprezintă circa 43%. În acest sector, cele mai mari cheltuieli, aproximativ 1 miliard lei s-au înregistrat la unitățile din industria prelucrătoare.
Fig. nr. 9. Cheltuieli pentru producătorii nespecializați în anul 2008
Sursa:www.apmbm.ro. – Cheltuieli pentru producătorii nespecializați.
În total în anul 2010, pentru managementul deșeurilor au fost cheltuite 8,9 miliarde lei, pentru protecția apei – 3,5 miliarde lei, iar pentru protecția aerului – 1,6 miliarde lei. Anul trecut, au mai fost făcute cheltuieli pentru protecția solului și a apelor subterane (760,8 milioane lei), protecția resurselor naturale și conservarea biodiversității (212,1 milioane lei), combaterea zgomotului și a vibrațiilor (32,6 milioane lei). De asemenea, în 2009 au mai fost făcute și alte cheltuieli de mediu de peste 1,4 miliarde lei.
Tabel Nr. 1. Cheltuielile pentru protecția mediului pe domenii de mediu și categorii de producători, în anul 2009
– mii lei prețuri curente-
Sursa:www.statistici.insse.ro.
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), cheltuielile pentru protecția mediului la nivel național au însumat anul trecut circa 12,2 miliarde lei, reprezentând 2,4% din produsul intern brut (PIB), față de 2,7% din PIB în 2009. În industria prelucrătoare s-au realizat 44,6% din cheltuielile producătorilor nespecializați, în timp ce sectorul „producția și furnizarea de energie electrică și termică”, a absorbit 27,0 %, iar industria extractivă 16,6 %.
3.3. Perspective privind protecția mediului în România în perioada 2010-2015
Potrivit situației publicate de Ministerul Finantelor Publice, la data de 31 iulie 2010 erau semnate 110 contracte de finanțare în valoare totală de 8,9 miliarde lei pe Programul Operațional Sectorial de Mediu.
În total, au fost depuse pe acest program 255 proiecte, din care 72 au fost respinse și 41 se află încă în curs de evaluare. Stadiul utilizării fondurilor structurale la 31 iulie 2010 precum și lista proiectelor contractate, pe fiecare program, pot fi consultate. Într-o ședința făcută de MMP, au fost aprobate mai multe măsuri pentru finanțarea investițiilor în infrastructura de mediu, inclusiv în Rezervația Biosferei "Delta Dunării". Astfel, Ministerul Mediului va asigura întreaga finanțare pentru zece proiecte de investiții în infrastructura de mediu.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, acestea se vor realiza, în perioada 2008-2012, pe teritoriul Rezervației Biosferei. Proiectele vizează îmbunătățirea calității apei pe teritoriul Rezervației și realizarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor în localitățile din Delta Dunării.
Guvernul a mai aprobat, în acest sens, finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor ce conțin obiective de infrastructură de mediu, care se vor executa în perioada 2009-2013, pe teritoriul Rezervatiei Biosferei. Fondurile necesare finanțării acestor programe în anul 2009 sunt de 14,250 milioane lei și se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului. Costul estimat al realizării acestor lucrări, pentru perioada 2009-2013, este de 50 milioane lei. Printre obiectivele vizate se numără reabilitarea și extinderea alimentării cu apă în localitatea Lunca, alimentarea cu apă în localitățile Valea Nucarilor și Iazurile, realizarea sistemului de canalizare cu stație de epurare în localitatea Sfântu Gheorghe și realizarea sistemului de canalizare și a stației de epurare în localitățile Nufăru și Malcoci.
Recent a avut loc o consultare publică cu privire la viitorul programelor de protecție a mediului, cel mai analizat fiind programul LIFE+, instrumentul Comisiei Europene de finanțare a politicilor de mediu. Dintre participanții la această consultare, aproximativ 85,8% consideră necesară existența unui instrument financiar specific al UE pentru sprijinirea politicilor de mediu și climatice. O majoritate de 54,6% consideră, de asemenea, că acest instrument ar trebui să beneficieze de un buget mai mare. În perioada premergătoare următorului cadru financiar multianual 2014-2020, rezultatele acestei consultări vor fi integrate într-o evaluare menită să stabilească dacă este necesar să se prevadă, în cadrul bugetului UE, un program specific de mediu și combatere a schimbărilor climatice. Această știre a fost difuzată în momentul deschiderii, la Bruxelles, a unei conferințe pe tema realizărilor programului LIFE.
În cadrul conferinței au fost analizate contribuțiile programului LIFE la protecția mediului și principalele sale realizări și se vor face propuneri cu privire la structura și elaborarea viitorului program, mai ales în contextul următoarei perspective financiare 2014 -2020. De asemenea, conferința oferă părților interesate posibilitatea de a face schimb de opinii și de experiență, în contextul implementării programului LIFE.
Părțile interesate au fost consultate pe larg în ultimele luni, în cadrul dezbaterilor în curs cu privire la un nou instrument financiar care ar urma să înlocuiască LIFE+. Participanții la consultări și-au exprimat opiniile asupra necesității unui instrument financiar specific al UE pentru sprijinirea politicilor de mediu și climatice, asupra modalităților de creștere a valorii adăugate a acestui instrument și asupra structurii sale în decursul următoarei perioade de programare.
La 28 ianuarie 2011, a avut loc un atelier pentru experți la care au participat aproximativ 100 de părți interesate, inclusiv punctele naționale de contact ale programului LIFE+, ONG-uri și parteneri economici și sociali. În paralel, Comitetul Regiunilor a organizat o consultare cu privire la impactul teritorial al succesorului programului LIFE+, în cadrul căreia s-au înregistrat 40 de contribuții.
Rezultatele acestor consultări vor fi luate în considerare atât în cadrul unei evaluări a impactului, cât și al unei evaluări exacte a succesorului programului LIFE+. Comisia intenționează să elaboreze, până la sfârșitul anului 2011, o propunere privind un viitor instrument financiar pentru sprijinirea politicilor de mediu și climatice.
În concluzie, se poate aprecia că România este o prezență din ce în ce mai puternică în realizarea unor proiecte de mediu, atât pe plan intern cât și internațional, prin participarea la diverse congrese și summit-uri, dar și prin încheierea unor parteneriate cu alte țări pentru realizarea unei colaborări cât mai bune în domeniul protecției mediului .
În contextul intensificării relațiilor de colaborare dintre țara noastră și alte state, în domeniul mediului, s-au semnat diverse acorduri și convenții internaționale și s-au decis măsuri ce se impun pentru a se obține o dezvoltare durabilă.
CONCLUZII
Politica de mediu este concepută ca formă a politicii generale a statului, având ca sarcină stabilirea strategiilor, obiectivelor și priorităților, metodelor și mijloacelor implicate în acțiunile desfășurate pe plan național în scopul prevenirii și combaterii poluării, a conservării și dezvoltării durabile a mediului.
Reprezetând o politică specială (atât la nivel național cât și ințernational), politica de mediu înseamnă în același timp și evaluarea sițuatiilor reale ale mediului, constatarea influențelor negative asupra mediului, stabilirea instituționalizată a măsurilor necesare organelor statale în protejarea și conservarea mediului,precum și stabilirea sistemelor de sancționare în caz de poluare și a cuantumului sancțiunilor aplicabile.
Politica de mediu este strâns legată și condiționată de politica economică, administrativ-financiară și legislativă, corelație ce se bazează pe o cointeresare națională și internațională întrucat reprezintă deopotrivă relații teoretice și relații practice concrete. Sarcinile politice de proțectie a mediului sunt diferite și complexe, principala răspundere a politicii mediului revenind guvernelor fiecărei țări precum și autoritaților naționale și locale de specialitate.
Protecția mediului constituie o prioritate a dezvoltării economico-sociale ce are ca scop obținerea unui mediu curat și sănătos care să nu afecteze posibilitățile de dezvoltare a generațiilor viitoare, este necesară asigurarea protecției mediului înconjurător și conservarea resurselor naturale, în concordanța cu cerințele unei dezvoltări economice și sociale durabile, precum și creșterea nivelului de educație și conștientizare a populației privind realizarea acestor obiective. Pentru o eficiență a protecției mediului este necesar un complex de activități și acțiuni judicios corelate în vederea îmbunătățirii condițiilor de mediu și sănătate a populației și implică dezvoltarea unei mentalități adecvate a comunității, evaluarea cu realism a problemelor de mediu, stabilirea priorităților și elaborarea strategiilor corespunzătoare de rezolvare a acestora și, nu în ultimul rând, schimbarea atitudinii și comportamentului față de mediul înconjurător și responsabilizarea civică, pentru transmiterea către generațiile viitoare a unui mediu curat și sănătos cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltarii durabile economică, ecologică și socială.
În România, problemele de protecție a mediului se pun cu acuitate, în special ca urmare a poluărilor locale, produse în principal în sectoarele exploatărilor petroliere și de minerit, în industriile de prelucrare a minereurilor și petrolului, termoenergetică, industria chimică, de prelucrare a lemnului și celulozei, metalurgie, siderurgie, industria electrotehnică și a construcțiilor de mașini, industria cimentului, transporturi, gospodăria comunală și agricultură.
Toate proiectele "structurale" desfășurate în România trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile, care înseamnă echilibrul dintre activitățile economice, protecția socială și protecția mediului, principii regasite și în Strategia Lisabona a Uniunii Europene.
De altfel, și în cazul proiectelor de mediu, România nu își poate permite dezechilibre deoarece acestea ar implica costuri suplimentare pentru a atinge un standard de normalitate pentru mediul înconjurător. De aceea, agenții economici trebuie să înteleagă importanța alinierii la standardele de mediu. Reducerea poluării nu este posibilă fără cooperarea cu agenții economici care produc poluare.
BIBLIOGRAFIE
1. Banu Alexandra, Radovici M. R. – Elemente de ingineria și protecția mediului,
Ed: Tehnică, București, 2007.
2. Călin Răzvan, Teodor Cristian – Politici de mediu, Ed: Tritonic, București, 2007.
3. Cămășoiu Camelia – Economia și sfidarea naturii, Ed: Economică,
București, 1996;
4. Ciobotaru Virginia, – Poluarea și protecția mediului, Ed: Economică,
Socolescu Ana Maria București, 2008;
5. Ciuboată Camelia, Ioan C. – Politici și strategii de mediu, Ed: Polirom,
Macoveanu Matei București, 2008;
6. Dogaru Lucreția – Politica de mediu în România în contextul
Integrării europene, Ed: Universității „Petru
Maior”, Târgu Mureș, 2008;
7. Dumitru Camelia – Management și Marketing Ecologic, o abordare
strategică, Ed: Tehnopress, Iași, 2003;
8. Lester Brown – Eco-economie, Ed: Tehnică, București, 2001;
9. Grădinaru Ilie – Protecția mediului, Ed: Economică, București,
2005;
10. Oprean C., Suciu O. – Managementul calității mediului, Ed: Academiei
Române, București, 2004;
11. Petrescu-Mag Ruxandra – Protecția mediului în contextul dezvoltării
durabile. Legislație și Instituții, Ed: Bioflux,
Cluj-Napoca, 2011;
12. Platon Victor – Protecția mediului și dezvoltarea economică,
Ed: Didactică și Pedagogică, București, 1997;
13. Prisecaru P. – Politici comune ale Uniunii Europene, Ed:
Economică, București, 2004;
14. Rojanschi Vladimir – Evaluări de impact și strategii de protecția
Mediului, Ed: U.E.B., București, 1994;
15. Rojanschi Vl., Bran Florina – Politici și strategii de mediu, Ed: Economică,
București, 2002;
16. Rojanschi Vl., Bran Florina – Protecția și ingineria mediului, Ed: Economică,
Diaconu Gheorghe București, 1997;
17. Rojanschi Vl., Bran Florina -Elemnte de economie și managementul mediului
Grigore Florian Ed: Economică, București, 2004;
18. Scurtu Ion, Sima Cristiana – Ecologie și protecția mediului înconjurător, Ed:
Independența Economică, Pitești, 2009;
19. Vădineanu A. – Dezvoltarea durabilă. Mecanisme și instrumente
Ed: Universității, București, 1999.
20. *** – www.pronatura.ro.
21. *** – www.mfinațe.ro.
22. *** – www.anpm.ro.
23. *** – www.fondurieuropene.newschannel.ro.
24. *** – www.mmediu.ro.
25. *** – www.statistici.insse.ro.
26. *** – www.ecomogazin.ro.
27. *** – www.mediafax.ro.
28. *** – www.ecologic.rec.ro.
29. *** – www.legestart.ro.
30. *** – www.fonduri-structurale.ro.
31. *** – www.protectia-mediului.ro.
32. *** – www.gandul.info.ro.
BIBLIOGRAFIE
1. Banu Alexandra, Radovici M. R. – Elemente de ingineria și protecția mediului,
Ed: Tehnică, București, 2007.
2. Călin Răzvan, Teodor Cristian – Politici de mediu, Ed: Tritonic, București, 2007.
3. Cămășoiu Camelia – Economia și sfidarea naturii, Ed: Economică,
București, 1996;
4. Ciobotaru Virginia, – Poluarea și protecția mediului, Ed: Economică,
Socolescu Ana Maria București, 2008;
5. Ciuboată Camelia, Ioan C. – Politici și strategii de mediu, Ed: Polirom,
Macoveanu Matei București, 2008;
6. Dogaru Lucreția – Politica de mediu în România în contextul
Integrării europene, Ed: Universității „Petru
Maior”, Târgu Mureș, 2008;
7. Dumitru Camelia – Management și Marketing Ecologic, o abordare
strategică, Ed: Tehnopress, Iași, 2003;
8. Lester Brown – Eco-economie, Ed: Tehnică, București, 2001;
9. Grădinaru Ilie – Protecția mediului, Ed: Economică, București,
2005;
10. Oprean C., Suciu O. – Managementul calității mediului, Ed: Academiei
Române, București, 2004;
11. Petrescu-Mag Ruxandra – Protecția mediului în contextul dezvoltării
durabile. Legislație și Instituții, Ed: Bioflux,
Cluj-Napoca, 2011;
12. Platon Victor – Protecția mediului și dezvoltarea economică,
Ed: Didactică și Pedagogică, București, 1997;
13. Prisecaru P. – Politici comune ale Uniunii Europene, Ed:
Economică, București, 2004;
14. Rojanschi Vladimir – Evaluări de impact și strategii de protecția
Mediului, Ed: U.E.B., București, 1994;
15. Rojanschi Vl., Bran Florina – Politici și strategii de mediu, Ed: Economică,
București, 2002;
16. Rojanschi Vl., Bran Florina – Protecția și ingineria mediului, Ed: Economică,
Diaconu Gheorghe București, 1997;
17. Rojanschi Vl., Bran Florina -Elemnte de economie și managementul mediului
Grigore Florian Ed: Economică, București, 2004;
18. Scurtu Ion, Sima Cristiana – Ecologie și protecția mediului înconjurător, Ed:
Independența Economică, Pitești, 2009;
19. Vădineanu A. – Dezvoltarea durabilă. Mecanisme și instrumente
Ed: Universității, București, 1999.
20. *** – www.pronatura.ro.
21. *** – www.mfinațe.ro.
22. *** – www.anpm.ro.
23. *** – www.fondurieuropene.newschannel.ro.
24. *** – www.mmediu.ro.
25. *** – www.statistici.insse.ro.
26. *** – www.ecomogazin.ro.
27. *** – www.mediafax.ro.
28. *** – www.ecologic.rec.ro.
29. *** – www.legestart.ro.
30. *** – www.fonduri-structurale.ro.
31. *** – www.protectia-mediului.ro.
32. *** – www.gandul.info.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politici Si Strategii de Protectie a Mediului (ID: 107621)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.