POLITICI ȘI STRATEGII ALE UNIUNII EUROPENE [621646]

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
1 din 246 MINISTERUL APĂRĂRII NA ȚIONALE NECLASIFICAT
UNIVERSITATEA NA ȚIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I” Exemplar nr. ___
Nr. ________ din ______________

Drd. JIPA VLAD

TEZĂ DE DOCTORAT

TEMA: „POLITICI ȘI STRATEGII ALE UNIUNII EUROPENE
PENTRU RESPECTAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE
ALE CETA ȚENILO R ÎN SITUA ȚIA DE CONFLICT ARMAT
ȘI DE CRIZĂ UMANITARĂ ”

Conducător de doctorat
Col. prof. univ. dr.
IORDACHE CONSTANTIN

Teză elaborată în vederea obținerii
titlului de DOCTOR în INFORMAȚII
ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ

– BUCUREȘTI, 2016 –

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
2 din 246

Pagină albă

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
3 din 246
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 7

CAPITOLUL 1
EVOLU ȚIA ISTORICĂ A DREPTULUI INTERNA ȚIONAL
APLICABIL ÎN CONFLICTELE ARMATE ȘI ÎN SITUA ȚIA
DE CRIZĂ UMANITARĂ ………………………….. ………………………….. …………….. 15
1.1. REGULI APLICABILE ÎN RĂZBOAIELE DIN PERIOADA
ANTICĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 15
1.2. DREPTUL CUTUMIAR APLICABIL RĂZBOAIELOR
DIN PERIOADA EVULUI MEDIU ………………………….. ………………………… 20
1.3. EFECTELE DEZVOLTĂRII ARSENALULUI MILITAR
ÎN EPOCA MODERNĂ PENTRU EVOLU ȚIA DREPTU LUI
INTERNA ȚIONAL APLICABIL ÎN CONFLICTELE ARMATE
ȘI ÎN CRIZELE UMANITARE ………………………….. ………………………….. ….. 25
1.4. EVOLU ȚIA DREPTULUI INTERNA ȚIONAL ȘI A DR EPTULUI
EUROPEAN ÎN MATERIA PROTEC ȚIEI REFUGIA ȚILOR
ȘI A AZILAN ȚILOR ………………………….. ………………………….. ………………… 35
1.5. EVOL UȚII INSTIT UȚIONALE PENTRU CONTRACARAREA
AMENI NȚĂRIL OR LA ADRESA SECURIT ĂȚII EUROPENE ………….. 49

CAPITOLUL 2
COOPERAREA POL ITICO -MILITARĂ A ORGANIZAȚIILOR
INTERNAȚ IONALE DE SECURITATE ȘI APĂRARE
PENTRU MENȚINEREA PĂCII ȘI SALVGARDAREA
DREPTURIL OR FUNDAMENTALE ALE CETĂ ȚENILOR
ÎN SITUAȚIA DE CONFLICT ARMAT ………………………….. ……………………. 55

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
4 din 246 2.1. O RGANIZAREA M ISIUNILOR FORȚEI INTERNAȚIONALE
SUB EGIDA ONU – CONDIȚIE NECESARĂ PENTRU
SUCCESUL LEGAL AL OPERAȚIILOR DE MENȚINERE
A PĂCII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 55
2.2. ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE
EUROPEANĂ (OSCE) ………………………….. ………………………….. ……………… 59
2.3. PARTENERIATUL NATO -UE PENTRU SECURITATEA
EUR OATLANTICĂ ………………………….. ………………………….. ………………… 62
2.4. MECANISME POLITICO -ADMINISTRATIVE ALE UE
PENTRU CON SOLIDAREA SECURITĂȚII REGIONALE
ȘI GLOBALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 74
2.5. POLITICI ALE UE DE COOPERARE CU ALTE ORGANIZA ȚII
INTERNA ȚIONALE DE SECURITATE PENTRU
GESTIONAREA CRIZELOR UMANITARE REGIONALE ………………….. 79

CAPIT OLUL 3
CADRUL JURIDIC INTERNAȚIONAL PENTRU
RESPECTAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE
CETĂȚENILOR ÎN CAZ DE CONFLICT ARMAT ………………………….. ….. 89
3.1. PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE DREPTULUI APLICABIL
CONFLICTELOR ARMATE ………………………….. ………………………….. ……… 89
3.2. SISTEMUL JURIDICO -ADMINISTRATIV AL ORGANIZA ȚIEI
NAȚIUNI LOR UNITE PENTRU RESPECTAREA
DREPTURILOR OMULUI ÎN SITUA ȚIA DE CONFLICT
ARMAT ȘI CRIZĂ UMANITARĂ ………………………….. …………………………. 93
3.3. MECANISME POLITICO -DIPLOMATICE ȘI JURIDICO –
ADMINISTRATIVE ALE OSCE ………………………….. ………………………….. . 101

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
5 din 246 3.4. INSTRUMENTE ȘI MECANISME JURIDICO –
ADMI NISTRATIVE ALE UNIUNII EUROPENE PEN TRU
PROTEC ȚIA UMANITARĂ ÎN TEATRELE DE OPERA ȚII
MILITARE INTERNA ȚIONALE ………………………….. ………………………….. 104
3.5. ACTIVITATEA UNIUNII EUROPENE PENTRU PROTEC ȚIA
DREPTURILOR OMULUI ÎN TEATRELE DE OPERA ȚII
MILITARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 117

CAPITOLUL 4
POLITICI ȘI STRATEGII ALE UNIUNII EUROPENE
PENTRU REZOLVARE A CRIZELOR UMANITARE
ȘI RESPE CTAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE
ALE CETĂȚENILOR STATELOR MEMBRE ………………………….. ………… 129
4.1. ASPECTE GENERALE ………………………….. ………………………….. …………… 129
4.2. STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE ………………………….. ……. 139
4.3. PROTECȚIA DREPTURILOR OMULUI ÎN UNIUNEA
EUROPEANĂ PRIN APLICAREA REGLEMENTARILOR
DIN CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII
EUROPENE ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 143
4.4. PARTICIPAREA UNIUNII EUROPENE LA MISIUNI
DE SEC URITATE REGIONALĂ ………………………….. ………………………….. 155
4.5. STUDIU DE CAZ: CRIZA LIBIANĂ ………………………….. ……………………. 160

CAPITOLUL 5
COOPERAREA IN STITU ȚIILOR UE CU ORGANIZA ȚIILE
ȘI INSTITU ȚIILE INTERNA ȚIONALE PENTRU
COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE
TRANSFRONTALIERE ȘI PROTEJAREA DREPTURILOR
FUNDAMENTALE ALE CETĂ ȚENILOR STATELOR MEMBRE
UE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 165

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
6 din 246 5.1. ABORDARI DOCTRINARE ………………………….. ………………………….. ……. 165
5.2. TENDIN ȚE ÎN STRATEGIILE UE PENTRU APLICAREA
ȘI RESPECTAREA D REPTULUI INTERNA ȚIONAL
UMANITAR ÎN SITUA ȚIA DE CRIZĂ UMANITARĂ
ȘI DE CONFLICT ARMAT ………………………….. ………………………….. ………. 168
5.3. PERSPECTIV E ALE POLITICILOR DE SECURITATE
ȘI APĂRARE ALE UNIUNII EUROPENE DUPĂ INTRAREA
ÎN VIGOARE A TRATATULUI DE LA LISABONA – 2009 ……………….. 175
5.4. TRANSFORMĂRI ÎN DOMENIUL COMPETENȚELOR
LEGALE ALE I NSTITUȚIILOR UE PENTRU
MANAGEMENTUL OPERAȚIILOR DE MENȚINERE A PĂCII ………… 185

CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………….. ………………………….. ……… 191

LISTA DE ABREVIERI ȘI ACRONIME ………………………….. ………………….. 197

BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. 199

LISTA ANEXELOR ………………………….. ………………………….. …………………….. 209

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
7 din 246
INTRODUCERE

În cadrul lucrării de față vom prezen ta și analiza politicile și strategiile
organiza țiilor interna ționale (regionale) , ale institu țiilor Uniunii Europene,
pentru o protec ție sporită a drepturilor omului pe timp de pace, în situa ția de
criză umanitară și în situa ția de conflict armat . Vom prezenta cele mai importante
momente istorice și conferin țe interna ționale care au determinat elaborarea
Conven țiilor de la Geneva (1949 ), a protocoalele lor adițional e, instrumente
juridice interna ționale de drept pozitiv care sunt considerate fundamentele
conven ționale a le dreptului internațional umanitar , norme destinate pentru a
proteja combatan ții și necombatan ții. Cele mai importante eveniment ele istorice
care sunt analizate în această lucrare științifică sunt cele care au condus la
codificarea și dezvoltarea conven țiilor interna ționale referitoare la regulile de
purtare ale războiulu i, studiul concentrându -se pe evolu ția instrumentelor juridice
moderne aplicabile pe durata conflictului arm at.
În Capitolul 1 se realizează un periplu istoric privind evolu ția dreptului
interna țional umanitar (DIU ). Actualul sistem juridic umanitar este rezultatul
procesul ui de codificare a regulilor de purtare a războiului, opera j uridic ă în acest
domeniu fiind una dintre cele mai importante realizări ale dreptului int ernațional
public . Majoritate a reglementărilor internaționale în materie de respectare a
drepturilor omului au apărut în ultimele secole, de altfel o perioadă cu importanță
deosebită în evoluția omenirii. Putem spune că promovarea și respectarea
drepturilor omului s-a transformat într -o adevărată preocupare dominantă din
punct de vedere social și democratic a perioadei pe care o traversăm la început ul
mileniu lui III1.

1 Daniel Nils Lagot , Association pour la promotion et le respect du droit international
humanitaire Andersson and Institut de recherches et d‟études sur la Méditerranée et le Moyen-
Orient (Paris), eds., Droit international et conflits a rmés, l‟Harmattan, Paris, 2013 , p. 15.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
8 din 246 În Capitolul 2 accentul va fi pus pe modul în care activită țile umanitare
ale Uniunii Europene se realizează prin colabor area cu ONU, OSCE, NATO, cu
instituții guvernamentale cu atribu ții în domeniul protejării drepturilor omului,
relevând u-se miza importantă reprezentată de respectarea drepturilor omului în
situații de criză și de conflict armat.
În Capitolul 3 sunt analiz ate normele dreptul ui interna țional umanitar care
vizează să limiteze efectele distructive ale conflictelor armate, protejând
persoanele care nu participă la lupte și fixând limite în privința utilizării unor
metode și mijloace de luptă. Acțiunea militară în timp de război este un tip
specific de acțiune umană a cărui caracteristic ă este dată de unitatea dintre
scopul politic statal violent, mijlocul de luptă distructiv utilizat și afectarea
poten țialului militar al inamicului.
În Capitolul 4 se relev ă rolul Uniunii Europene (UE) ca aplicator al
politicii internaționale de securitate. La rândul său, acest tip de abordare face
parte dintr -o cercetare mai amplă a politicii europene, care include teme
referitoare la valentele relațiilor externe ale UE. N e vom concentra eforturile
pentru analiza diferitelor documente juridice adoptate de către organiza ții
interna ționale: ONU – Carta ONU (vezi anexa nr . 1) ; Declarația universală a
drepturilor omului(vezi anexa nr. 2); Consiliul Europei – Convenția Europeană
asupra drepturilor omului (vezi anexa nr. 3) și Carta Socială Europeană;
Uniunea Europeană – Tratatele Uniunii Europene, jurisprudența Curții de
Justiție și Carta europeană a drepturilor fundamentale. Este unanim recunoscut
faptul că încălcări grave ale dreptu rilor omului au loc în lumea noastră în cadrul
conflictelor internaționale sau interne. În același timp, se remarcă o cre ștere a
gradului de con știentizare a aplicării legisla ției interna ționale privind drepturile
omului și a normelor dreptul ui umanitar in terna țional , instrumente și mecanisme
juridice care trebuie utilizate pentru apărarea victimelor conflictului armat (vezi
anexa nr. 5).

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
9 din 246 Un articol publicat de Bertrand Ramcharan în Jurnalul American de Drept
Interna țional2 relev ă faptul că „din ce în ce m ai mult, folosirea for ței în timpul
conflictelor armate este evaluată prin prisma legisla ției drepturilor omului,
precum și în conformitate cu dreptul interna țional umanitar. ”3
În lucra rea citată, autorul men ționa: „ încorporarea principiilor
drepturilor o mului în răspunderea internațională poate avea un impact pozitiv
asupra regulamentului de utilizare a for ței în timpul conflictelor armate ”.
Dreptul internațional și cel al drepturilor omului, mecanisme le de aplicare a
sistemulu i normativ, ar putea avea un rol important pentru îmbunătă țirea
cadrului juridic pentru responsabilii militari și civili în ceea ce prive ște utilizarea
forței în conflictele armate. Nu trebuie să existe lacune în efortul de a aplica
norme le corespunzătoare.4
Dreptul umanitar constitu ie un ansamblu de reguli universale , iar
principalele lui instrumente au fost acceptate de aproape toate statele lumii5.
(vezi anexa nr. 5)
Statele lumii au făcut încercări în vederea promovării unor standarde
umanitare minime, acum denumite standarde fund amentale ale umanității, de la
care nu se pot face derogări și care se vor aplica indiferent de specificul situației
de criză umanitară . Trebuie depuse eforturi pentru asigurarea respectării depline
a regulilor dreptului internațional umanitar. Totodată, n u este de ajuns ca aceste
reguli să fie aplicate când luptele au început, ci se impune să se întreprindă
măsuri de cunoa ștere a sistemului normativ în timp de pace . Aceste măsuri,
alături de cele de diseminare, sunt necesare pentru a se asigura că toate
persoanele, civili și militari, cunosc regulile dreptului umanitar , iar structurile

2 K. Watkin, Controlling the Use of Force. A Role for Human Rights Norms în Contemporary
Armed Conflict , 98 American Journal of International Law (2004), pp. 1 –34, at p. 1.
3 Bertrand G. Ramcharan, (ed.), Human rig hts protection în the field , BRILL, 2006, p. 25.
4 Bertrand G . RAMCHARAN, The concept and present status of the international protection
of human rights: forty years after the universal declaration , Martinus Nijhoff Publishers,
1989 , p. 45 .
5 A. Năstase , Destinul contemporan al dreptului internațional. Reflecții dintr -o perspectivă
europeană , 2004, p. 87.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
10 din 246 administrative și personalul necesar aplicării și diseminării dreptului
internațional umanitar sunt funcționale pentru a preveni și, dacă este cazul, a
reprima violările comi se. Demersul organismelor specializate este esențial
pentru asigurarea aplicării efective a dreptului internațional umanitar .
Odată cu interzicerea recurgerii la for ță și a amenin țării cu for ța și
proclamarea războiului de agresiune drept cea mai gravă c rimă interna țională,
funcțiile dreptului interna țional umanitar devin din ce în ce mai largi, dobândind,
totodată, noi dimensiuni, postulând prevenirea, men ținerea și restabilirea păcii6.
DIU este considerat ca o lege în timpul unei astfel de activități
controversate ca războiul, în care fiecare parte are argumente puternice pentru
cauza sa, deoarece func ția legii este de a limita tipurile de armamente care pot fi
utilizate, fiind esen țială aplicarea normelor pentru a asigura o protec ție minimă
pentru victi mele de război. În ceea ce prive ște realitatea, fiecare funcționar
umanitar va confir ma faptul că, atunci când a rezolv at cauza victimelor cu un
beligerant, indiferent dacă acesta era un șef de stat sau un soldat , argumentele de
bază se confruntau cu o mar e varietate de contraargumente bazate pe experien ța
umana colectivă și individuală, influentele unor factori sociali: cultură, religie,
opinii politice. În opinia unui autor „Războiul oriunde este , în primul rând , un
dezastru institu țional, declinul sistem elor juridice, o împrejurare în care
drepturile sunt asigurate prin for ță”7. Orice persoană care a trecut printr -un
război, în special războaiele timpurilor noastre, știe că violen ța dezlăn țuită
înseamnă obstruc ționarea standardelor de comportament și a si stemelor juridice.
Prin urmare, o ac țiune umanitară într -o situa ție de război este mai presus de toate
o abordare juridică care precede și înso țește furnizarea efectivă de ajutoare.
Protejarea victimelor înseamnă să le oferim un statut și bunuri indispensa bile
pentru supravie țuire. Cu alte cuvinte, ideea este de a convinge beligeran ții să

6 Tarci sio Gazzini, Dieter Fleck (ed. ), The Handbook of International Humanitarian Law,
Journal of Conflict and Security Law 14, no. 1 (March 1, 2009), pp. 167–169, accessed April
29, 2015 , http://jcsl. oxfordjournals. org .
7 Gillespie, A History of the Laws of War. Volume 2, Volume 2, p. 22.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
11 din 246 accepte o ordine juridică . Tocmai de aceea ac țiunea umanitară este de neconceput
„fără un dialog strâns și permanent cu părțile implicate în conflict .”8
Dreptul umanitar a fost puternic influen țat de cultura occidentală și de
sistemele juridice ale statelor europene. Cu toate acestea, ideile umanitare și
conceptele formalizate în tratate de drept umanitar sunt împărtă șite de multe școli
de gândire cu tradiții culturale dife rite.
Această dimensiune interna țională a dreptului interna țional umanitar nu a r
trebui să fie subestimată : respectarea și punerea în aplicare a normelor va depinde
de instituirea unei corela ții clare între trata tele aplicabile și tradi țiile ( obiceiurile )
locale.
Jean Pictet, un renumit savant și practician al dreptului interna țional
umanitar, a încercat să explice universalismul cultural al acestei ramuri de drept
interna țional public -dreptul umanitar interna țional : „[…] Lumea modernă a pus
speran țele în interna ționalism și acolo se află, fără îndoială, viitorul. Acum, într –
un mediu interna țional, drepturile omului pot fi doar ceea ce este universal, idei
capabile de a reuni oameni de toate rasele. […] Asemănarea singuratică poate fi
baza pentru univ ersalitate și, cu toate că oamenii sunt diferi ți, natura umană este
aceea și în întreaga lume. ”9
Dreptul interna țional umanitar are vocație universală, întrucât se aplică
tuturor oamenilor și țărilor. În elaborarea și perfecționarea acestei legi, [… ]
Comi tetul Interna țional al Crucii Ro șii a urmărit tocmai acest numitor comun și
prezentarea normelor acceptabile pentru to ți, deoarece acestea sunt în deplină
concordan ță cu natura umană. Acest lucru este, de altfel, ceea ce a asigurat
puterea și durabilitatea acestor reguli10.

8 Jerome Cario and Thierry Ollivier, Droit et guerre d‟hier à aujourd‟hui , Panazol,
Lavauzelle, 2011 , p. 15.
9 Jean S Pictet, Uhler, and International Committee of the Red Cross, Geneva convention
relative to the protection of civilian persons în time of war, Geneva, International C ommittee
of the Red Cross, 1958 , p. 25.
10 Ibidem , p. 45.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
12 din 246 Cu toate acestea, astăzi, uniformitatea structurii psihologice umane și
universalitatea standardelor care guvernează comportamentul na țiunilor sunt
recunoscute, și nu mai există credin ța în suprema ția unei civilizații: într -adevăr,
plural itatea culturilor și necesitatea de le cunoaște și de a le studia în profunzime
sunt recunoscute. Acest lucru duce la o conștientizarea faptului ca principiile
umanitare sunt comune pentru toate comunită țile umane11.
Dreptul umanitar trebuie să îi apere pe cei care nu mai participă la
conflictul armat12. Aplicarea regulilor dreptului umanitar este deseori confruntată
cu problema calificării unui conflict ca fiind internațional sau intern. Dezvoltarea
istori că a dreptului umanitar a marca t o distincție între p rotecția acordată în cadrul
unui conflict internațional și unul intern. De la izbucnirea unui conflict, care
tulbură ordinea de drept, la purtarea războiului, și la tratamentul prizonierilor de
război sau al populației civile și până la săvâ rșirea de acte inumane dreptul
interna țional umanitar încearcă s ă ofere standarde minime de comportament uman
și să limiteze consecin țele grave ale actelor violent e. Dreptul războiului, dreptul
umanitar sau dreptul păcii, acestea sunt tematicile care au fost analizate în
materialul de fa ță, iar prezentarea istorică a evolu ției DIU ne oferă șansa de a avea
o imagine de ansamblu asupra modului în care comunitatea uman ă a încercat să
limiteze violen ța armat ă pentru a î i proteja pe cei nevinova ți. De la coduri
morale, la ob ligații religioase și regulamente militare, DIU a cunoscut o evolu ție
constantă. De la purtarea conflictelor la scară regională și apoi mondială , de la
utilizarea arbaletelor la folosirea armelor de foc și apoi a celor nucleare, dreptul
interna țional umani tar a încercat în mod constant să reglementeze purtarea
conflictelor. Diseminarea instrumentelor la nivel interna țional, transpunerea
Conven țiilor de la Geneva în dreptul intern a dus la o abordare inedită a dreptului
umanitar și a dreptului refugiaților, prin care dreptul umanitar a funcționat ca un
mijloc pentru a prevenii tragedii. Considerăm că tratarea a cestei teme este de

11 Daniel Lagot and Asso ciation pour la promotion et le respect du droit international
humanitaire, eds., Droit international humanitaire , Paris, l‟Harmattan, 2010 , pp. 19 -21.
12 Dictionnaire Pratique Du Droit Humanitaire , Françoise Bouchet -Saulnier Rappel , p. 3.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
13 din 246 actualitate, pentr u a nu uita tragediile secolelor trecut e, și pentru a face imposibilă
repetarea acestor atrocități . Omenirea dis pune de un sistem de reguli generale
conținute în convențiile internaționale, unanim acceptate de statele semnatare,
care sunt în măsură să prevină și să reprime comiterea infracțiunilor contra păcii
și securității omenirii, a infracțiunilor de război .
Europa și lumea întreagă se află într -un amplu proces de schimbare. L a
început de mileniu s -a conștientizat faptul că fără schimbări permanente, care să
fie în acord cu toate cerințele vieții sociale, nu se poate realiza o p rotecție
deplină a comunității uma ne. Schimbările de care vorbim constau în găsirea
unor noi metode de contracarare a fenomenelor nocive pentru societate. Ne
referim aici la infracționalitatea contemporană ca fenomen ce pune în pericol
sistemul de valori sociale pe care se bazează statele. Este de la sine înțeles, că în
lupta împotriva criminalității interne și internaționale, rezultatele cele mai bune
nu pot fi obținute fără o cooperare între state13.
În Capitolul 5 am relevat modul de cooperare internațională prin care se
asigură respecta rea și aplicarea normelor dreptului internațional în misiunile
militare de combatere a crimei organizate transfrontaliere și a terorismului , ca o
responsabilitate politico -juridică pentru toate statele. Controlul internațional al
acestei aplicări este exer citat, în general, chiar de către state în raporturile dintre
ele și este efectuat în mod reciproc, existând un proces concomitent de cenzură
și auto-cenzură. În caz de încălcare a normei de d rept, se poate declanșa
aplicarea unui sistem de măsuri și sancț iuni individuale .
Imensa luptă pentru men ținerea securită ții în interiorul grani țelor
reprezintă una dintre preocupările majore ale tuturor statelor și mai presus de
orice activitate, o prioritate în raport cu multe alte cerințe pe care societatea le
impu ne la un moment dat. Studiile sociologice întreprinse în domeniul apărării ,
la nivel mondial, scot în evid ență faptul că în etapa actuală politicile publice sunt

13 Constantin -Gheorghe Balaban, Securitatea și dreptul internațional: Provocări la început de
secol XXI , Editura CH Beck , București, 2006, p. 23.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
14 din 246 fundamentate pe o oarecare tradiție, fiind completate și adaptate la condițiile
momentulu i.
Opțiunea politico -militară de integr are a României în structu rile de
securitate euro atlantice a generat un proces complex de reformă a a rmatei
naționale , al cărui obiectiv este realizarea compatibilității cu armatele statelor
membre NATO. Percepută , de regu lă, ca un simplu proces de restructurare,
reforma are implicații de fond asupra tuturor componentelor organismului
militar. România este implicată în realizarea obiectivelor globale ale Alianței,
paralel cu reforma și restructurarea armatei. Integrarea în Uniunea Europeană și
în NATO a României presupune alinierea la un set de valori, de reguli specifice,
precum și îndeplinirea unor exigențe de ordin constituțional (vezi anexa nr. 6).
Societatea românească a reușit să creeze instituțiile de bază ale statulu i de drept,
a elaborat o constituție nouă, democratică , care prevede și controlul puterii civile
asupra instituției militare.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
15 din 246

CAPITOLUL 1
EVOLU ȚIA ISTORICĂ A DREPTULUI INTERNA ȚIONAL
APLICABIL ÎN CONFLICTELE ARMATE ȘI ÎN SITUA ȚIA
DE CRIZĂ UMANITARĂ

Pe parcursul diferitelor epoci, evoluția dreptului internațional umanitar a
fost influențată de concepții religioase și de idei filosofice. Actualele norme
convenționale de purtare a războiului își au originea în primele norme cutumiare
de drept internațional , evoluția acestora, este adesea sinuoasă și contradictorie.
Multe dintre restricțiile juridice actuale ale războiului pot fi regăsite în textele
juridice din Antichitate.

1.1. REGULI APLICABILE ÎN RĂZBOAIELE DIN PERIOADA ANTICĂ

În Antichitate, vechii s umerieni considerau războiul o stare guvernată de
legi, de la declarația de război la tratatul de pace, stare în care se aplicau anumite
reguli specifice, între care respecta rea imunității solilor inamici.
Mesopotamia a dezvoltat un sistem mili tar de apăr are încă din anii 3000
î.H. La momentul istoric – aproximativ anul 2700 î. H. – Ghilgame ș, care domnea
în orașul Uruk, a întreprins una din tre primele campanii militare ofensive ale
istoriei.
Legile de război sunt, probabil, la fel de vechi ca și războiul în sine. Chiar
și în cele mai vechi timpuri, au existat acorduri interesante și aproape în cele mai
multe culturi aceste obiceiuri au avut modele și obiective similare. Acest fenomen
istoric global dovede ște existen ța a două lucruri: o înțelegere comună a necesită ții
de re glementări în timpul războaielor; sentimentul că, în anumite circumstan țe,
ființele umane, prieteni sau du șmani, merită protec ție.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
16 din 246 Încă din Antichitate au existat reguli de protec ție a anumitor categorii de
victime ale conflictelor armate și reglementări care limitau sau interziceau
utilizarea anumitor mijloace și metode de război. Au fost adoptate aceste reguli
vechi pentru un scop umanitar, cu un obiectiv pur tactic sau economic; efectul lor
a fost umanitar. De exemplu , interdic ția de a otrăvi fântânile – foarte frecventă în
dreptul tradi țional și reafirmată în tratatele moderne – probabil a apărut pentru a
permite exploatarea teritoriilor cucerite. În mod similar, obiectivul principal al
interdic ției de a ucide prizonieri de război a fos t de a utiliza mase largi de sclavi,
mai puțin probabil pentru a salva vie țile fo știlor combatan ți14.
Existen ța unor astfel de obiceiuri, care pot fi găsite în culturi, regiuni și
civiliza ții diferite, p recum Asia, Africa, America pre columbiană și Europa, e ste de
o importan ță fundamentală. Acest lucru ar trebui să fie întotdeauna păstrat în
minte atunci când studiem regulile moderne ale dreptului interna țional umanitar,
pentru că aceasta demonstrează că cele mai multe dintre regulile moderne sunt
universale – au fost inserate în conven ții interna ționale în epoca modernă ,
redactat e și adoptate de către statele lumii – ele sunt universale deoarece
principiile codificate pot fi găsit e în cele mai multe sisteme non europene de
gândire15.
În ciuda importan ței lor um anitare, toate regulile și obiceiurile străvechi nu
au fost respectate mereu în lupte . În cele mai multe cazuri, aplicabilitatea lor a
fost limitată la regiuni specifice, grupuri etnice sau religioase, nu îi protejau pe cei
care nu făceau parte din aceea și religie sau grup, și au fost de foarte multe ori
limitate la un război specific. În plus, punerea în aplicare a acestora a fost
responsabilitatea exclusivă a beligeran ților. În timp ce no țiunea de conflict armat

14 David Ung ureanu, Dreptul internațional umanitar și relațiile internaționale la începutul
mileniului I II, Pro Patria Lex (n.d.): 47, accessed May 13, 2014, http://www. propatrialex.
ro/revista/PPL -2013 -nr1. pdf, p 47.
15 Gary D Solis, The Law of Armed Conflict: International Humanitarian Law în War
Cambridge, [Eng]; New York, Cambridge University Press, 2010, p. 54 .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
17 din 246 este în mare măsură un rezultat al filozofi ei europene bazate pe experien ța
războiului, abordarea războiului în filosofie orientală este în mare parte ignorată16.
În Codul lui Hamurabi (1728 -1686 î.H.) se protejau cei slabi împotriva
opresiunii celor puternici și se ordona ca ostaticii să fie eliber ați prin
răscumpărare. Dreptul egiptean, ca și cel al hitiților, conținea ideea declarației de
război și prevederea că pacea trebuie încheiată prin tratat. Cel mai vechi tratat de
pace cunoscut „Tratatul sublim ” încheiat în 1269 î.H. între Ramses al II -lea,
faraonul Egiptului și Hattusill al III -lea, regele hitiților, conținea reguli privitoare
la război precum și obliga ții privind respectarea locuitorilor unui oraș care a
capitulat. În secolul al VII -lea î.H., Cirus I, regele perșilor, a ordonat ca răniții
caldeeni să fie tratați la fel ca perșii răniți. În poe mul epic sanscrit Mahabharata
(Marele Război ) sunt inserate norme cu scop de orientare în timpul războiului: Un
car războinic ar treb ui să lupte cu un car războinic ; un călăre ț trebui să lupte cu
unul pe cal ; călăre ții pe elefan ți trebuie să lupte cu cei de pe elefant ; soldații care
nu sunt călare trebuie să l upte cu pedestra șii; un război ar trebui să se poarte
numai de la răsărit până la apusul soarelui ; un atac nu ar trebui să fie efectuat din
spate sau fără un avertisment clar dat ; după apusul soarelui, odată ce luptele se
opresc, solda ții implica ți în conflict se pot vizita reciproc.
Cu timpul, acest lucru s -a schimbat. În jurul anului 1400 î.H., Egiptul a
avut acorduri cu alte state cu privire la tratamentul prizonierilor. În anul
aproximativ 200 î.H., în Asia, o varietate de texte hinduse descriau numeroase
reguli de război. Mahabharata, un poem epic sanscrit (200 î.H. -200 d.H.) a
reflectat convi ngerile hinduse. Acesta releva „un rege nu ar trebui să facă un
astfel de prejudiciu du șmanului său pentru că ar durea inima acestuia din urmă ”.
„Documentul prevedea că ar trebui să înceteze lupta atunci când un adversar
devine schilodit; că bărba ții răni ți și persoanele care se predau nu ar trebui să fie
ucise; necombatan ții nu ar trebui să fie angaja ți în luptă; locurile de cult publice

16 Ion Drago man, David Ungureanu, Convergența dreptului internațional umanitar ș i a
drepturile o mului , Editura Pro Patria Lex (n.d.) , București, p. 69.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
18 din 246 nu ar trebui să fie deranjate. Codul Hindus – Legea lui Manu – releva că armele
perfide, cum ar fi săge ți otrăvite, erau interzise și că un inamic care încearcă să
se prede a, sau unul grav rănit, nu trebuia să fie ucis”17.
În secolul al șaselea î.H., Sun Tzu a stabilit limitări cu privire la conflictul
armat „În luptele cu carul, când carele sunt capturate, apoi comandan ții
unită ților a zece caruri vor recompensa primii care îi vor captura și vor trece
standardele de luptă și steaguri, carele lor sunt amestecate cu ale noastre și
conduse, solda ții lor sunt trata ți cu omenie ”. Prin opera lui Sun Tzu „ Arta
războiului ” (sec. V î.H.), vechii chinezi priveau războiul ca o problemă vitală
pentru stat, domeniu al vieții și al morții, ceea ce duce spre supraviețuire sau spre
nimicire, armele fiind instrumente de rău augur, oamenii n -ar trebui să pornească
la război fără reflexia pe care acesta o merită18. În China antică, zeul războiulu i
daoist, Guan Yu, a fost de origine mai umilă decât Athena. El a început cariera sa
ca istoric – apoi c a general în perioada zbuciumată care caracterizează sfârșitul
dinastiei Han, la sfâr șitul de -al doi lea și al treilea secol î.H. (Voca ția sa ini țială a
fost una modestă ,de vânzător de fasole ). Promovarea lui la statutul divin nu a fost
determinat ă de forța sa distructivă , el a fost glorificat pentru curajul său, pentru
atitudini demne (înțelepciune, loialitate și disciplină în mod special). El este
consi derat ca fiind omologul mar țial a lui Confucius. De fapt, el a fost de multe
ori venerat alături de Confucius în temple din China c a întruchiparea omului
înțelept , de ac țiune, pentru a -l completa pe Confucius care excela prin
contemplare și tehnici de învățare.
Caracteristica cea mai puternica a războiului este natura sa colectivă.
Război ul este o luptă a unor comunită ți umane , confruntarea în ansamblul ei fiind
comandată de către autorită țile publice pentru a promova interesul corporativ al

17 Dan Plesch and Shanti Sattler, A New Paradigm of Customary International Criminal Law:
The UN War Crimes Commissi on of 1943 –1948 and Its Associated Courts and Tribunals ,
Criminal Law Forum (n.d.), pp. 1–27, accessed April 15, 2014, http://link. springer.
com/article/10. 1007/s10609 -014-9223 -2.
18 Jerome Cario, Le droit des conflits armés, Paris, Charles -Lavauzelle, 2002, p. 24 .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
19 din 246 comunită ții. În India antică, de exemplu, cuvântul kalaha făcea referire la certurile
interpersonale obi șnuite; în timp ce cuvântul yuddha a fost folosit pentru conflicte
între societă ți desfă șurate în conformitate cu normele prestabilite. În Roma antică,
termenul inimi cus a fost aplicat unui inamic personal, în timp ce hostis făcea
referire la membrul unui stat inamic.
Distinc ția între tipurile de violen ță a fost pe bună dreptate ilustrată în
mitologia greacă, în contrastul dintre cele două divinită ți olimpiene, Ares și
Athena. Ares era de multe ori portretizat ca fiind zeul războiului din Grecia
antică, dar acest lucru nu era cu adevărat corect. Sfera sa de activitate efectiv ă a
fost pentru o violen ță interpersonală. Homer l -a desemnat ca fiind un " jefuitor
însetat de sânge ", ca fiind un " bătău ș fără minte, care nu cunoa ște nici o lege ".
Zeus l -a ridiculizat ca fiind "zeul cel mai dezgustător din Olimp ".
Războiul ca o activitate organizată , realizată în mod colectiv, a fost în sfera
de competenta a Atenei, invariabil po rtretizata cu o cască și pieptar, în rolul ei de
patro ană a orașului-stat. Athena Pandemos – zeița "tuturor oamenilor " – a
întruchipat etosul c olectiv al ora șului-stat grec.
În timp de război preocupările individuale trebuiau să fie subordonate
interesulu i social larg. Acest lucru implica un accent pe solidaritate, disciplină și
supunere a cetățenilor în statele aflate în război. Platon și-a exprimat această
îngrijorare atunci când el a deplâns faptul că una dintre cele mai grave amenin țări
la adresa puter ii militare efective într -un stat era tendin ța egoistă a cetățenilor . În
Grecia, au existat abordări diferite pentru conflict: stasis desemna conflictul
intern ; polemos semnifica un război împotriva străinilor. Ar trebui să fie relevat
faptul că în societă țile antice nu se făcea o distinc ție clară între aceste două
categorii de conflicte, în moduri care au sens pentru noi19.
Împăratul roman Maurice, la sfâr șitul secolului al șaselea înainte de Hristos
a publicat Strategica . Acest document edictează, printre altele, că un soldat care a

19 Dieter Fleck Gazzini (ed. ), The Handbook of International Humanitarian Law , p. 15.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
20 din 246 rănit un civil ar trebui să facă toate eforturile pentru a repara prejudiciul, sau să
plătească daune duble.
Când Cicero (106 -43 î.H.) a spus "inter arma leges silent " – în timpul
războiului l egile sunt tăcute – el a avut drept ate. Dacă legile au fost inițial absente,
cu toate acestea, au existat reguli care au încercat să limiteze luptele armate în
momentul când oamenii au început să lupte în grupuri organizate. În zilele lui
Cicero războiul a fost considerat o stare normală.
Sub Inocen țiu al II -lea, utilizar ea arbaletelor a fost interzisă , fiind
considerate arme " mortale și odioase în fața lui Dumnezeu " de către Consiliul
catolic al doilea – Lateran , în anul 1139. Al treilea Sinod Lateran a prescris
tratamentul uman al prizonie rilor de război. În timpul perioadei feudale, în
secolele XII -XIII, cavaleri au impus respectarea normelor de cavalerism, o bază
istorică majoră pentru dreptul conflictelor armate. Cavalerismul însemna datoria
de a ac ționa onorabil în război. Idealurile um ane și nobile ale cavalerismului
includ justi ție și loialitate, curaj, onoare și milă, obliga țiile de a nu ucide sau de a
nu profita de inamicul î nfrânt. Cu toate acestea, acest catalog de virtu ți și valori
rămâne un model de urmat pentru un comportament o norabil la pace și în război.
Ideea potrivit căreia cavalerismul cere a solda ților să ac ționeze într -un mod
civilizat este una dintre mo ștenirile cele mai durabile.

1.2. DREPTUL CUTUMIAR APLICABIL RĂZBOAIELOR
DIN PERIOADA EVULUI MEDIU

În Evul Mediu se ap licau principii inițiate de Sfântul August in (cu origini
în Biblie) : protejarea femeilor, a copiilor și a vârstnicilor împotriva efectelor
dramatice ale ostilită ților. Întărirea respectului pentru locurile și zilele sfinte
(armistițiul lui Dumnezeu obligân d la suspendarea luptelor în anumite zile) a creat
dreptul la refugiu (azil) în biserici , respectarea acestui drept era supravegheată cu
atenție de Biserică. Cavalerii luptau unul împotriva altuia după un cod nescris, a

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
21 din 246 cărui aplicare era supravegheată de arbitri ai unor tribunale ale cavalerilor (fără
efecte asupra oamenilor simpli). Războiul sau lupta nu puteau începe fără o
avertizare prealabilă, iar adversarul era privit ca un combatant legal. În Japonia,
Codul de onoare medieval al castei războinicilor , Bushido, conținea regula
conform căreia în luptă, dar și față de pri zonierii de război , trebuia să se manifeste
omenie. Nimic nu era mai respingător pentru un samurai decât acțiunile ascunse și
faptele necinstite. Ca rezultat al declinului cavalerismului , al apariției armelor de
foc și al creării armatelor de mercenari, obiceiurile războiului s -au depreciat spre
sfârșitul Evului Mediu, nemaifăcându -se distincția dintre combatanți și persoanele
protejate20.
În 1386, Ordonan ța lui Richard al II -lea pentru Gu vernul Armatei a decretat
pedeapsa cu moartea pentru acte de violen ță împotriva femeilor și a preo ților,
arderea de case, precum și profanarea bisericilor. Ordonan ța lui Henry V despre
război, promulgată în 1419, codifica în continuare normele de protec ție a femeilor
și clericilor.
La Agincourt, în 1415, Henry al V -lea i-a învins pe francezi în Războiul de
o sută de ani „ a cucerit o mare parte din Fran ța. La Agincourt, Regele Harry,
crezând că bătălia a fos t pierdută și că prizonierii francezi se vor alăt ura în
curând solda ților francezi a dat un ordin fatal: fiecare soldat trebuia să își ucidă
prizonierii ”. Din A ntichitate până în Evul Mediu conduita de război a fost dură și
limitată de reguli. În timp ce puține reguli existau pentru război, de exemplu
interzicerea armelor otrăvite sau respectul datorat armisti țiilor, nu au existat
persoane protejate; toate bunurile și persoanele inamicului au fost considerate de
învingător drept de pradă de război, care se putea debarasa de ei după bunul plac;
bunuri și obiecte mobile puteau fi confiscate și apropriate; teritoriul a fost anexat
sau supus; tratamentul persoanelor a fost în întregime la discre ția învingătorului.

20 Heike Krieger, A Conflict of Norms: The Relationship Between Humanitarian Law and
Human Rights Law în the ICRC Customary Law Study , Journal of Conflict an d Security Law
11, no . 2 (January 1, 2006), pp. 265 –291, accessed April 29, 2015 , http://jcsl. oxfordjournals.
org/cgi/content/abstract/11/2/265.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
22 din 246 Acesta din urmă putea să îi elibereze, să îi ucidă, sau să îi subjuge pentru propria
sa utilizare sau în scopul de a -i vinde pe pie țele de sclavi. Ar trebui reamintit că
războiul a fos t rădăcina comer țului cu sclavi . Nicio distinc ție nu a fost făcută,
inițial, între bărba ți și femei, copii și persoane în vârstă și între cei aflați la vârsta
când putea u lupta. Odată cu trecerea timpului, atenuări suplimentare au fost
introduse în lege, sub impactul religiei de multe ori. în Europa, Biserica Catolică a
încercat să introducă reguli cu privire la interz icerea armelor, respectarea
noncombatan ților, imunitat ea anumitor locuri (de exemplu, biserici) și imunitatea
câtorva zile ale săptămânii când nu ar trebui să continue lupta21. Ca un exemplu
concret am putea men ționa interdic ția uciderii prizonierilor de război: Biserica a
încercat să impună această limitare î n ideea că niciun cre știn nu ar putea ucide un
alt cre știn în afară de situa ții de necesitate. În mod evident, această regulă s -a
aplicat ini țial în cadrul comunită ții religioase a creștinătă ții și nu pentru necreștini.
Expresia latină jus ad bellum însea mnă " dreptul de a recurge la for ță" sau
"dreptul de a purta un război "22. Întrebarea care se ridica este cine poate folosi
forța în rela țiile i nterna ționale? Pentru a începe, este util să re țineți că, în orice
sistem juridic, dreptul de a recurge la for ță este limitat. Jus ad bellum se referă la
legalitatea utilizării for ței în rela țiile interna ționale. Jus ad Bellum încearcă să
define ască când și de către cine poate fi folosită forța. În plus , jus în Bello se
referă la comportamentul beligeran ților în timpu l unui conflict armat sau a unei
ocupa ții a forței beligerante în teritoriu. Jus în Bello se concentrează pe ceea ce
părțile beligerante pot sau nu pot face în timpul unui conflict armat. Din această
scurtă trecere în revistă, putem vedea că jus ad b ellum și jus în bello sunt legate
prin preocuparea lor cu acela și obiect material, dar fiecare are o perspectivă

21 Sobhi Tawil, Exploring Humanitarian Law: Armed Conflict and Education for Social
Cohesion , Prospects 31, no . 3 (September 1, 2001): 293–306, accessed April 15, 2015 ,
http://link. springer. com/article/10. 1007/BF03220072.
22 Carsten Stahn, Jus Ad Bellum‟, „jus în Bello‟. .. „jus Post Bellum‟? – Rethinking the
Conception of the Law of Armed Force , European Journ al of International Law 17, no. 5
(January 11, 2006): 1, accessed May 10, 2015 , http://ejil. oxfordjournals.
org/content/17/5/921.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
23 din 246 distinctă. Ambele au de a face cu utilizarea for ței, dar reglementează acest lucru
în moduri diferite. Jus ad b ellum se referă la legalitatea utiliză rii forței, în timp ce
jus în bello se referă mai mult la reglementarea utilizării for ței în timpul unui
conflict armat și încercările de a limita anumite acțiuni în timpul războiului23.
Relația dintre jus ad bellum și jus în bello a variat de -a lungul timp ului. În
timpul Evului Mediu și până la începutul epocii moderne, în secolul al XVIII -lea,
doctrina războiului a fost predominantă. Această doctrină distingea războaiele
prin percepția pe care o avea justiția cu privire la cauza pentru care luptau
beligera nții. O serie de factori au fost luați în considerare atunci când se decidea
dacă un anumit război trece aceste teste de juste țe. Un război era luat în
considerare dacă:
a) exista o cauză dreaptă ( Justa causa ). Exemple de războaie efectuate cu o
cauză drea ptă au fost războaiele de auto apărare și războaiele cu scopul de a ob ține
despăgubiri pentru un act ilegal anterior comis de un stat advers ;
b) decizia de a lupta împotriva inamicului trebuia să fi fost luată de puterea
suverană legitimă. Această putere ap arținea exclusiv statului;
c) intenția beligeranților și obiectivele războiului trebuiau să rămână legate
de cauza justă pe toată perioada de conflict: scopul conflictului trebuia să rămână,
pe întreaga perioadă a conflictului, limitat la ob ținerea unei sa ncțiuni
corespunzătoare pentru greșeala care a cauzat războiul. Acțiunile beligeranților nu
trebuiau să depă șească ceea ce era necesar pentru a atinge acest scop. În caz
contrar, războiul era viciat ex post și era considerat nedrept. Respectul arătat fa ță
de aceste reguli putea fi văzut ca o metodă de a demonstra că un beligerant
manifesta inten ția de a acț iona just. Astfel, era interzisă uciderea unor persoane
protejate (femeile, copiii, persoanele în vârstă și reprezentan ții din clasa
clericilor).
În sis temul juridic interna țional medieval doctrina războiului just a fost
practicata prin două entită ți politico -spirituale interconectate, care au determinat

23 Hélène Ruiz, Analyse politique du jus cogens , S. l., 1985, France, 1985, p. 23.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
24 din 246 dacă o anumită situa ție a fost un rezultat al unei cauze juste de război: aceste
organe au fost Papa și Sfântul Împărat Roman. Prin urmare, în Europa de -a lungul
Evului Mediu, doctrina războiului just a fost dominantă. Timpurile moderne au
marcat dispari ția doctrinei juste de război, deoarece cre șterea statului modern și
schisma provocata de războaiele rel igioase din secolul al XVII -lea au determinat
ca multe state sa nu mai recunoască autoritatea Papei sau a Sfântului Împărat
Roman de a se pronun ța dacă un anumit război a fost just. Începând din acest
moment, statele din Europa medievală nu mai erau unite într-un sistem care sa
manifeste autoritatea duală a Împăratului și a Papei. Rela ția dintre jus ad bellum
și jus în bello a fost apropiată în perioada doctrinei războiului just. Această
doctrină a considerat că drepturile și obliga țiile beligeran ților depi ndeau de
justețea cauzei pentru care au purtat războiul. Prin urmare, statul care reclama o
cauză justă a primit o gamă largă de competen țe acordate în baza dreptului
cutumiar de război; statului care a întreprins un război nedrept i -au fos t refuzate o
serie de drepturi. Cu alte cuvinte, jus ad bellum a fost în mare măsură influen țat
de con ținutul jus în bello . Mai precis, j us ad bellum domina, și influen ța jus în
bello .
În Europa, din secolul al XVII -lea până în secolul al XIX -lea, războiul era o
problemă mai degrabă pentru rege decât o chestiune de interes pentru întreaga
națiune. Până la Revolu ția franceză din 1789, războiul a fost realizat de către
armate cu un număr mic de solda ți profesioni ști, care opera în mod normal în
numele unui rege. Războiul a fost lansat ca un mijloc de a atinge un anumit scop
de politica externă, el a avut ca scop cucerirea de teritorii sau modificarea ori
menținerea echilibrului de putere. Popula ția civilă a fost cru țată în mod
substan țial. Aceasta nu avea nimic de a face cu conflictul. Populația a suferit
lipsurile materiale, sărăcia sau epidemiile care au înso țit războiul, dar nu a fost
vizată în mod direct. Civilii își puteau continua via ța lor de zi cu zi, în spatele
câmpului de luptă, într -o mare măsură în acela și mod cum au făcut înainte de
război. Mai mult decât atât, nu a existat nicio ostilitate generală între popoarele

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
25 din 246 statelor beligerante. Războiul nu a fost considerat a fi aventura lor; ci pur și
simplu afacerea conducătorilor lor. Teza relevată de către Jean -Jacque s Rousseau,
că solda ții opuși de pe câmpul de luptă sunt dușmani doar în mod accidental , în
timpul luptelor, exprimă foarte bine realitatea în lumea dinaintea secolului al
XIX-lea. Rousseau și-a exprimat ideea lui astfel „ războiul nu este o rela ție între
oameni, ci între state; în război, indivizii sunt du șmani cu totul din întâmplare, nu
ca oameni, nici ca cetă țeni, dar numai în calitate de solda ți”24.
De multe ori, regii aflați în conflict erau lega ți prin legături familiale și au
continuat să se întâlneas că în timpul războaielor. Mai mult decât atât, armele care
erau puse la dispozi ția armatelor beligerante au fost relativ limitate în capacitatea
lor de distrugere. Tunul era capabil de a sparge ziduri de fortifica ție vechi și
armele de foc folosite putea o morî combatanții inamic ului; dar aceste arme nu pot
fi comparate cu arsenalul modern și puterea sa distructivă, incomparabil mai
mare. Toate aceste aspecte combinate au limitat efectele războiului la acele
momente istorice .

1.3. EFECTELE DEZVOLTĂRII ARSE NALULUI MILITAR ÎN EPOCA
MODERNĂ PENTRU EVOLU ȚIA DREPTULUI INTERNA ȚIONAL
APLICABIL ÎN CONFLICTELE ARMATE ȘI ÎN CRIZELE
UMANITARE

Războaiele purtate între secolele al XVII -lea și al XIX -lea au fost războaie
minore. Participarea directă a fost limitată la a rmatele profesioniste; războaiele nu
au atras națiunile beligerante în război.
Aceste condi ții beligerante s-au schimbat dramatic în timpul se colului al XIX -lea
și în secolul al XX -lea. Trei evolu ții au fost extrem de important e în această
schimbare istor ică:

24 DIU XXX, Manual pentru instruirea milit arilor în dreptul internațional umanitar (individ,
grupă, pluton, companie/similar) , 2005, p. 45.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
26 din 246 a) Schimbarea fa ță de na ționalism . În primul rând, a existat o schimbare
în mediul psihologic și ideologic. Creșterea progresivă în sentimentul na țional și
democra ția liberală a permis unei comunități de persoane să se identifice cu
națiunea lor. Oamenii nu mai erau pregătiți pentru a asista pasiv la războiul
altcuiva; dimpotrivă, ei au căutat să participe în mod activ într -un război care a
fost considerat, la cel mai înalt grad, ca fiind al lor, deoarece supravie țuirea
statului lor era în joc. În legătur ă cu această dezvol tare, statele au crescut numărul
de membri ai for țelor lor armate prin serviciul militar obligatoriu general. Mai
mult decât atât, a existat o dezvoltare mare de mili ții și alte corpuri de voluntari,
precum și creșterea mi șcărilor de rez istență în teritoriile ocupate. Aceste evolu ții a
estompat distinc ția veche dintre combatan ți și civili. A devenit mai dificil să se
asigure o protec ție adecvată pentru civili deoarece aceștia au avut tendin ța de a
partici pa la ostilită ți și prin urmare erau percepuți ca poten țiali du șmani de
beligeranții adver și25.
Rebel iunea și insurgența sunt forme și tipuri de violență politică. Violența
politică se referă la toate atacurile colective în cadrul unei comunități politice
împo triva regimului politic, actori fiind inclusiv grupurile politice concurente.
Conceptul violență politică , în conformitate cu teza lui Gurr26, "subsumează
revoluție, războaie de gherilă, lovitură de stat, revolte și revolte. Violența politică
este la rândul său, subsumata forței de a amenința cu violența de către orice
partid sau instituție pentru atingerea unor scopuri în interiorul sau în afara
ordinii politice ". Participanții la violența politică pot să o evalueze ca un mijloc de
exprimare a cerințelor politice sau pentru respingerea p oliticilor nedorite27.
Provocarea majoră pentru dreptul umanitar este care form ă de violență p olitică ar
putea fi considerată ca o rebeliune și care definită conflict armat? Pentru a stabili
care act politic este rebel, unii teoreticieni ai dreptului intern ațional28 disting două

25 Ion Dragoman, Mircea Radu, Modernitate în problemele fundamentale de drept
internațional u manitar – Teze și sinteze , Editura Zedax, Focșani , 2005, pp. 23 -25.
26 T.R. Gurr, Why Men Rebel , Princeton, Princeton University Press, 1970, p. 317 .
27 Ibidem .
28 Ionel Cloșcă, Ion Suceavă, Tratat de Drept Internațional Umanitar , București , 2000 , p. 76.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
27 din 246 tipuri de acțiuni neinstituționalizate colective de către cetățeni: proteste sociale
care vizează aspecte limitate, cum ar fi schimbarea politicilor auto rităților ;
relațiile cu rebeliunea apar probleme fundamentale cum ar fi cine guve rnează și
care este structura autorității. Rebeliunea este un nivel ridicat de violență politică
îndreptată împotriva statului de către populația civilă. Prima problemă este cea de
operaționalizare, de exemplu, ceea ce constituie nivel scăzut sau mediu de
violență politică și modul în care se poate diferenția nivelul scăzut al violentei
politice de o violență de nivel politic înalt. Nivelul de distrugere a vieților și
proprietățile asociate cu violența – politica intern ă, terorismul, nesupunerea civilă,
crize etno -politice și religioase, insurgența și consecințele sale inerente au atras
curiozitatea academica și intelectuala în ultimul timp. Conflicte le interne au
crescut în intensitate. Ca urmare un număr de abordări teoretice și de gândire
paradigmatică a u apărut pentru acest domeniu . Acestea includ teoria de cucerire
coloniala, teorii de modernizare, teoria dependenței, teza agresiunii de frustrare29..
b) tranzi ția către industrialismul modern . Condi țiile de produc ție de
arme, muni ții și alte produse de t oate tipurile utile pentru eforturile de război ale
beligeran ților s -au schimbat considerabil. În esen ță, războaiele sunt acum
câștigate prin produc ția industrială superioară a tuturor mărfurilor necesare de
către armatele imense implicate în conflicte arm ate. Produc ția industrială, prin
urmare, devine extrem de importantă. Prin urmare, un număr mare de civili sunt,
la solicita rea statului, angaja ți în aceste site -uri de produc ție. Deoarece civili care
iau parte la astfel de produc ție industrială contribuie în mare măsură la efortul de
război al unui beligerant, beligeranții ad verși îi percep ca fiind
"cvasi combatan ți"30. Un beligerant va încerca să atace instala țiile industriale
inamice pentru a distruge contribu ția lor la efortul de război al beligeranților
adverși. Prin urmare, civili vor fi vizați în mod deliberat. Limitarea războiului

29 Costinescu, Război, p ace și securitate în secolul XXI. O l ectur ă contemporană a teoriei
războiului drept .p34
30 Siniša Maleševic, The Sociology of War and Violence , Cambridge University Press, 2010,
pp. 312 -314.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
28 din 246 pentru a definit strict obiective militare devine mai dificilă în această nouă stare
de fapt.
c) Schimbarea tehnologiilor. Secolul XX I a fost martorul evolu ției extrem
de rapide și profunde în armament disponibil beligeran ților. Artileria pe distan țe
lungi sau capacită țile tehnologice de avia ție și rachete determina ca centrele vitale
de pe teritoriul inamic să fie ochite de la o distan ță mare. Mai mult, puterea de
distruger e a acestor arme nu poate fi comparată cu puterea de distrugere a unui
tun sau a armelor de foc din secolele anterioare. Bomba atomică este exemplul cel
mai elocvent . În cele din urmă, se manifestă tenta ția de a folosi armamentul
extrem de distructiv, care este acum disponibil în scopul de a răspândi teroare,
pentru a zdrobi moralul statului advers și pentru a cru ța, prin scurtarea
războiului31.
Cele tr ei evolu țiile subliniate mai sus, toate au tendin ța de a se împotrivi
vechiului concept de " război limitat ", transformându -l într -un " război total ".
Totalitatea teritoriului inamic tinde să devină un obiectiv militar foar te mare, care
poate să fie atacat cu arme distructive moderne. Distinc ția între civili și
obiectivele militare tinde să se estompeze în măsura în care to ți locuitorii unui stat
iau parte la eforturile de război. Civilii sunt în mod constant , și din ce în ce mai
mult, implica ți în conflictul armat. În Primul Război Mondial, doar cinci la sută
din victimele de război au fost civili; în războaiele din Coreea sau Indo -China,
această propor ție de victime în rândul civililor a fost de 80%. Prin urmare, se
înțelege valabilitatea tezei unui autor : „Războiul a devenit un dezastru, unde
învingători și învin și, beligerant și neutru, luptă în faliment și chiar în aceea și
angoasă .”32
În timpul unui război civil, armata statului luptă împotriva civililor care au
recurs la arme. Acești civili sunt rebeli sau luptători din for țele armate neregulate.
Ei nu au nici un drept să le fie acordat statutul de prizonier de război. Ei folosesc

31 I. Dragoman, Emil Străinu , Armele interzise și armele neletale în dreptul internațional
umanitar , Editura Fo cus, București , 2002, pp. 45 -46.
32 Dieter Fleck and Michael Bothe, The Handbook of Humanitarian Law în Armed Conflicts
Oxford University Press, 1999 , p. 139.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
29 din 246 tactici de gherilă de multe ori și se contopesc în popula ția civilă. Efectul net al
acestui curs de evenimente este de a slăbi hotărârea for țelor armate a statului de a
scuti popula ția civilă care nu mai este u șor de văzut ca fiind în afara războiului. Pe
scurt, distinc ția tradi țională între combatan ți și necombatan ți se sprijină pe faptul
că, în practică, a fost destul de u șor de a delimita clar între cei care au luat parte în
mod activ la război și cei care nu au făcut acest lucru . În toate războaiele
anterioare anului 1914, doar o mică minoritate a popula ției a fost pus în uniformă
și angajată de guvern cu scopul de a lupta cu inamicul. Marea majoritate a
oamenilor au fost lăsați liberi pentru a desfă șura o activitate profesională
obișnuită în felul lor propriu, și nu întâmpinau de obicei nici o dificultate în a face
acest lucru, cu excep ția cazului în care aceștia se aflau în imediata vecinătate a
forțelor de luptă. Această distinc ție a fost expusă în principiu și este încă valabilă
astăzi, de fapt ori de câte ori situația este de așa natură33. .Responsabilitatea revine
guvernelor și popoarelor care au decis, drept sau pe nedrept, că războiul mode rn
poate f i realizat cu eforturile combinate ale întregii na țiuni.
În perioada dreptului in terna țional clasic, care acoperă o perioadă din
secolul XVIII până la începutul secolului al XX -lea, dreptul interna țional a permis
fiecărui stat să utilizeze for ța împotriva unui alt stat ca un exerci țiu fără restric ții
al puterii sale de apreciere. Deciz ia de a merge la război a fost, prin urmare, lăsată
la libera alegere a fiecărui stat. Nu au existat limitări ale acestui drept, cu excep ția
procedurii formale prin care războiul a trebuit să fie declarat. Prin urmare, în
această perioadă, dreptul interna țional a acordat un drept nelimitat de a recurge la
război, un nelimitat jus ad bellum34.
O mare parte din imaginea războiului a fost influen țată de caracteristicile
conflictelor din secolul al XIX -lea între statele europene. Partea câ știgătoare a
impus term enii păcii asupra celeilalte părți, moment în c are confruntarea s -a

33 Nicolae Purdă, Drept Internațional Umanitar , Ediția a II -a, Editura Universitară, București ,
2009, p. 87.
34 Larry May, Aggression and Crimes against Peace , Cambridge University Press, 2008 ,
accessed M ay 10, 2015, http://www. Google. com/books?hl=fr&lr=&id=
4OIV6BOISB0C&oi=fnd&pg=PR5&ots=UHNLGwUIpu&sig=T3Dap5W –
0Pg9PqrvDdSsXGBkbDc.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
30 din 246 sfârșit; cele două națiuni și -au reluat cursul rela țiilor interna ționale . Imaginea
războiului din secolul al XIX -lea a fost produsă de un proces istoric foarte lung.
Diferi ți factori au c ondus la elaborarea unor conven ții interna ționale în a
doua jumătate a secolului al XIX -lea35. Crearea în ritm rapid a unor noi mijloace
de luptă și intrarea acestora în înzestrarea armatelor au constituit premisele unei
creșteri spectaculoase a posibilită ților de acțiune a trupelor. În primul rând,
introducerea serviciului militar obligatoriu a schimbat natura războiului. Armatele
naționale m ari au luat locul micilor for țe profesionale care erau supuse la o
disciplină rigidă. Prin urmare, războaiele s -au pu rtat pe o scară diferită fa ță de
perioada anterioară . Nevoia tot mai mare de codificare a legisla ției a fost sim țită
de caracterul obligatoriu al sistemului normativ, accesibil cetățenilor și
responsabililor militari la scară largă , care reglementează desf ășurarea
conflictelor. Începutul DIU modern datează de la bătălia de la Solferino, o luptă
teribilă în nordul Italiei între forțele franceze, italiene și austriece în 1859. Un
martor la măcel, omul de afaceri din Geneva Henry Dunant ,a fost îngrozit de
violența luptelor și de soarta grav ă a răni ților abandonați pe câmpul de luptă.
Împreun ă cu femeile din satele din jur el a încercat să le atenueze suferin ța. La
Geneva, Dunant a publicat o carte în 1862, „ O Amintire de la Solferino ” în care a
evocat toate or orile luptei, dar a încercat să găsească remedii pentru suferin ța la
care fusese martor. Printre propuneri el a invitat statele să formuleze un Comitet
Interna țional de Crucea Ro șie, consolidat juridic de o conven ție inviolabilă,
pentru acordar ea de protec ție juridică solda ților răniți în război.
Propunerile lui Dunant au avut un succes enorm peste tot în Europa. La
câteva luni de la publicarea căr ții sale, un mic comitet, precursor al Comitetului
Interna țional al Crucii Ro șii, a fost fondat în Geneva. Obi ectivul său principal a
fost de a examina fezabilitatea propunerilor lui Dunant și de a identifica
modalită ți de a le formaliza. După ce a consult at exper ți în medicină militară , în
1863 Comitetul de la Geneva a convins guvernul elve țian să convoace o

35 Arthur Nussbaum , A Concise History of the Law of Nations , Macmillan, 1954 .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
31 din 246 conferință diplomatică. Această conferin ță a avut loc la Geneva în august 1864 și
a adoptat Conven ția de la Geneva pentru îmbunătă țirea soartei răni ților din
armatele în campanie. Pentru prima dată, statel e au fost de acord să limiteze –
într-un tratat interna țional deschis la ratificarea universală – propria lor putere în
favoarea individului și, de asemenea, pentru prima dată, războiul a fos t supus în
scris normelor generale ale Dreptul ui Internaț ional Umanitar36.
Astăzi, unii oameni sus țin că DIU nu este adap tat la conflictele
contemporane, dar nicio sugestie specifică nu a fost făcuta cu privire la regulile
care ar trebui să fie înlocuite sau modificate sau care ar trebui să fie con ținutul
noilor reguli.
Ororile războiului, scara de implicare a conflictelor armate în viața
comunită ților umane, au determinat evolu ția unor strategii geopolitice, a
reprezentat factorul decisiv pentru încheierea unor viitoare conven ții
interna ționale privind reglementarea războiului. În a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, o c onvingere tot mai mare s -a dezvoltat și anume că a existat o mare
nevoie de conven ții pentru a limita forța distructivă a războiului37.
Codificarea legisla ției interna ționale de război în starea ei primară a
subliniat necesitatea de face distinc ție între forțele armate și civili38.
La începutul secolului XX războaiele deveneau din ce în ce mai distructive.
Naționalismul a transformat războiul într -o chestiune de supravie țuire a statului, a
fost o luptă pentru supravie țuire. În consecin ță, toate for țele și toți oamenii de stat
au fost chemați să contribuie la efortul de război. Poten țialul războiului a crescut
dramatic. Fiecare stat putea alege astfel, în orice moment, să își schimbe rela ția cu
un alt stat de la o stare de pace la starea de război cu o declara ție de război.

36 Robert Kolb and Richard Hyde, An Introduction to the International Law of Armed
Conflicts , Oxford; Portland, Or., Hart Pub., 2008, p. 97.
37 Jeannine Drohla, The Handbook of International Human itarian Law (2nd Edn) , European
Journal of International Law 20, no. 1 (February 1, 2009), pp. 233–235, accessed April 29,
2015 , http://ejil. oxfordjournals. org.
38 Laura M. Calkins, The Conduct of Hostilities Under the Law of International Armed
Conflict by Yoram Dinstein , Human Rights Review 13, no. 2 (June 1, 2012), pp. 22 –29,
accessed April 15, 2015 , http://link. springer. com/article/10. 1007/s12142 -012-0223 -5.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
32 din 246 Egalitatea dreptului de a declara război (jus ad bellum) a dus la principiul
egalită ții dintre beligeran ți în timpul războiului (jus în bellum). Acest principiu al
egalită ții beliger anților și, prin urmare, al non discriminării, a fost ținut î n via ță în
timpul secolul ui al XX -lea39. Unul dintre primele tratate care au încercat să
limiteze jus ad bellum a fost Pactul Ligii Na țiunilor -1919 .
În art. 10-16, Pactul cerea statelor să găsească o procedură care sa vizeze
soluționarea pa șnică a disputel or înainte de a se recurge la război. În anumite
cazuri, declararea războiului a fost absolut interzisă. Cu toate acestea, Conven ția
nu interzice recurgerea la for ță în rezolvarea conflictelor interna ționale. Este
demn de remarcat c ă încerca doar să limite ze jus ad bellum, dar nu a eliminat
dreptul de a recurge la for ță. Un pas înainte spre o astfel de interzicere s -a făcut
în anul 1928 prin Pactul Kellogg -Briand . Interzice rea războiul, ca i nstrument de
politică na țională , cerea ca disputele să fie rezolvat e prin mijloace pa șnice. Cu
toate acestea, Pactul a fost lipsit de orice mecanism de aplicare. Acesta con ținea
norme, dar fără instrumente pentru a le pune în aplicare. Desigur, aceste două
încercări de a scoate în afara legii războiul nu au reu șit. Motivu l nu a fost atât de
mult timiditatea sau imperfec țiunile instrumentelor juridice, ci mai degrabă lipsa
de vo ință politică a marilor puteri ( SUA, URSS, Marea Britanie , Franța), care nu
au reu șit să sus țină Liga Na țiunilor și au refuzat să pună în aplicare s istemul de
securitate colectivă . Izbucni rea celui de -al D oilea Război Mondial a ilustrat
neajunsurile acestui sistem. Carta Na țiunilor Unite interzice folosirea for ței
armate dacă nu este utiliza tă pentru autoapărare sau în baza unei autoriza ții a
Consiliu lui de Securitate al Organiza ției Na țiunilor Unite, ac ționându -se în
temeiul capitolului VII din Carta Na țiunilor Unite. Agresorul se va confrunta cu
sancțiuni pentru încălcarea normelor de interzicere a for ței, iar comunitatea
interna țională va lua măsuri de sanc ționare împotriva agresorului, a șa cum a
făcut -o împotriva Irakului în 1991 , 2003 , Războiul din Golf. Mai mult decât atât,

39 Andersson and Institut de recherches et d‟études sur la Méditerranée et le Moyen -Orient
(Paris), Droit international et conflits armés, p. 95.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
33 din 246 tehnologia modernă a dezvoltat rachete moderne și mijloace de avia ție care sunt
capabile să bombardeze ora șe situate cu multe mile în spat ele frontului . Din
acest motiv, s -au făcut eforturi pentru a pune în aplicare controale stricte cu
privire la utilizarea unor astfel de forțe devastatoare. Astfel, în această perioadă
statele au încercat să folosească dreptul interna țional pen tru a plasa noi limitări
cu privire la declarațiile de război prin tratate adoptate de către o mare majoritate
a statelor. În aceste tratate statele s -au angajat la un jus ad bellum mai restrictiv.
Un număr important de studii s -au concentrate pe evolu ția istorică a
dreptului umanitar din A ntichitate până în prezent. Astfel amintesc printre sursele
consultate tratatele lui J. Pictet „Le droit humanitaire et la prote ction des victimes
de la guerre ” din anul 1973, ale lui O. Corten „Le droit contre la guerre :
L'interdiction du recours à la force en droit international contemporain ” din anul
2008, lucrarea lui P. Tavernier , L. Burgorgue -Larsen „Un siècle de droit
international humanitaire: Centenaire des conventions de la haye et
cinquantenaire des conventions de genève ” din anul 2001 și scrierile lui D. Lagot
„Droit international humanitaire” și „Quel droit international humanitaire pour
les conflits armés actuels? ” din anul 2010.
Acestea redau în mod exhaustiv evolu ția dreptului umanitar și ilustrează
preocupările comune fa ță de trad iția milenară a regulilor de purtare a războiului.
Stephen C. Neff, în lucrarea War and the Law of Nations: A General
History (Cambridge University Press, 2005) face o trecere în revistă a
principalel or momente din evolu ția istorică a DIU. Mul ți pun la în doială sau
neagă faptul că normele pot reg lementa comportamentul combatan ților într-o
situație excep țională, anarhică și violentă, cum este un conflict armat – cu atât mai
mult cu cât toate legile interne ale statelor interz ic conflicte armate interne și,
dreptul interna țional public a scos în afara legii conflictele armate interna ționale.
Cum poate fi de a șteptat ca prevederile legale să limiteze comportamentul uman,
atunci când supravie țuirea individuală sau colectivă este în pericol? Cu toate
acestea, co nflictele armate rămân o realita te gravă , una percepută de către to ți cei

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
34 din 246 implica ți ca fiind din punct de vedere social o crimă comisă de către o parte în
conflict sau o pedeapsă aplicată de partea lezat ă40. Nu există niciun motiv
conceptual de ce o astfel de realitate socială – din păcate, una dintre cele mai
vechi forme de dispută între grupurile umane organizate – nu ar trebui să fie
reglementată prin legea statului. Istoria a arătat că apari ția oricărei situații
conflictuale într -o societate – fie că societatea este foarte bine organizată sau nu –
declanșează aplicarea concomitentă a legisla ției în vigoare pentru aceasta.
Aplicabilitatea dreptului intern – dreptu l penal militar și disciplinar – în cazul
comportamentelor într -un conflict armat nu a fost, d e altfel, niciodată pusă la
îndoială. Din contră, conflictele armate nu pot fi imaginate fără reguli respectate
uniform de păr țile beligerante; c ă luptătorii u nei părți pot ucide pe combatan ții din
partea opusă, dar nu pe proprii lor comandan ți sau camaraz i.
Activitatea umană a fost întotdeauna af ectată de conflictele sociale, iar de -a
lungul secolelor regulile de purtare a conflictelor armate au devenit uniforme, prin
implicarea în conflicte a ma i multor actori statali sau non statali. Conceptul de
drept i nternațional umanitar are o diversitate de valente. Inițial, el a intrat în
limbajul de specialitate sub denumirea de „ dreptul războiului ”, cu două accepții:
jus ad bellum , expresie care desemnează regulile referitoare la condițiile în care
un stat putea r ecurge la folosirea forței armate, și jus în bello , adică ansamblul de
norme aplicabile în raporturile dintre părțile aflate în conflict armat. Aceasta stare
conflictuala are repercusiuni asupra unei game largi de actori și factori, iar statele
au consider at că din cauza amplorii efectelor conflictului armat, aceste situații
excep ționale trebuie să fie întotdeauna clar delimitate legal, iar regulile să facă
diferen ța între comportamentul statele civilizate și cel al statelor care nu respectă

40 Daniel Lagot, Le droit international relatif à la gu erre, aux crimes contre l ‟humanit é et au
génocide, et la justice internationale, La justie internationale aujourd ‟hui: vrai justice ou
justice à sns unique?, 2009, p. 28.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
35 din 246 regulile de pur tare a războiului, implicit nefiind demne de a fi considerate la
acela și nivel de tehnică militară și evolu ție umană41.
Având în originile sale rolul de a guverna exclusiv relațiile dintre state în
timp de război, atunci când normele dreptului internațional public încetează
practic să se aplice, dreptul internațional umanitar al conflictelor armate n -a fost și
nu a putut fi considerat un instrument al păcii, ci un veritabil instrument juridic de
a înfrâna excesele de cruzime în opera țiile militare. O lungă p erioadă el a acționat
în condițiile în care războiul era permis , când statele puteau să recurgă la folosirea
forței armate pentru a tran șa disensiunile dintre ele. Func ția dreptului internațional
umanitar în această perioadă a fost aceea de a reclama moder ația păr ților aflate în
conflict, prin respectarea regulilor sale. Nu se putea vorbi în această perioadă de o
contribu ție efectivă a dreptului umanitar la menținerea păcii. Dreptul umanitar
trebuia să îi apere pe cei care nu mai participau la conflictul ar mat, indiferent de
natura sa.

1.4. EVOLU ȚIA DREPTULUI INTERNA ȚIONAL ȘI A DR EPTULUI
EUROPEAN ÎN MATERIA PROTEC ȚIEI REFUGIA ȚILOR
ȘI A AZILAN ȚILOR

În ceea ce privește refugiații, trebuie avut în vedere lucrul cel mai
important și anume tendința de globaliz are la care asistăm, astfel că observăm
cum tot mai mulți cetățeni tind să migreze spre state a căror economie este mai
bună sau unde consideră că ar trăi mai bine. Astfel, se constată faptul că foarte
mulți aplicanți pentru statutul de refugiat nu îndepli nesc condițiile pentru
obținerea acestui statut.
În ceea ce urmează vom evidenția modificările legislației românești, după
modelul european, pentru asigurarea unor standarde minimale în vedere

41 Alexander Gillespie, A History of the Laws of War. Volume 2, Volume 2, Oxford, UK: Hart
Pub., 2011 , p. 23, accessed May 15, 2015 , http://public. eblib. com/EBLPublic/PublicView.
do?ptiID=881379.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
36 din 246 garantării dreptului la azil, pentru respectarea statutului de refugiat, condițiile ce
trebuie îndeplinite de cei ce doresc să obțină acest statut, precum și procedura
anterioară obținerii acestui statut. Importanta acestei probleme este dată de
faptul că în prezent, la nivel mondial, o dată cu tendința de globalizare politică,
economică, sportivă, culturală etc., se dezvoltă și amploarea numărului de
refugiați. Este extrem de important să știm cât de gravă este această problemă
pentru a putea aprecia cât mai just circumstanțele în care se pot depune cereri,
situațiile și contextele în care cererile nu pot fi admisibile și în cele din urmă
situațiile în care se aprobă cererile depuse și implica țiile care urmează să se
întâmple după această aprobare. Apoi vom încerca să abordăm subiectul cererii
de acordare a statutului de refugiat unde vom analiza cauzele, condițiile și
procedurile ce trebuie a fi îndeplinite pentru că o astfel de cerere să fie acceptata
și apoi soluționată într -un fel sau altul. La fel de importante sunt și motivele de
respingere a cererii, precum și modul în care cererea este analizată spre
soluționare. Directiva 2004/83/CE – stabile ște standarde minime referitoare la
condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau
apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat . Având în veder e acest
lucru, probabil Curtea de Justi ție a UE va continua să creeze norme în materia
respectării drepturilor fundamentale ale azilan ților, cu particularită țile fiecărui
caz în parte, punându -se un accent deosebit pe proporționalitatea ori cărei
încălcări a drepturilor, urmărirea elaborării unei legisla ții coerente pentru
respectarea drepturilor fundamentale ale azilan ților. Chiar și atunci când s -ar
presupune că UE nu este obligată de tratatele privind drepturile omului și ale
refugiaților internaționali, legislația secundară a UE trebuie să corespundă
instrumentelor interna ționale în materia respectării drepturilor omului, să se
manifeste principiile generale ale dreptului UE. Articolul 6 al ineatul (2) din
TUE reglementeaz ă "Uniunea aderă l a Convenția europeană pentru protecția
Drepturile omului și a libertăților fundamentale. Aderarea nu va afecta
competențele Uniunii, astfel cum sunt definite drepturile și libertă țile în tratate ".

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
37 din 246 Nu există nicio declarație despre aderarea la Convenția ONU din 1951 și a
protocoalelor sale. La data de 29 aprilie 2004, Consiliul Uniunii Europene a
adoptat Directiva 2004/83/CE privind standardele minime pentru calificarea și
poziționarea în țări terțe a unui apatrid, refugiat sau a persoanelor care au nevoie
de protecție internațională și se reglementează conținutul protecției acordate.
Directiva contribuie la clarificarea unora dintre elementele definiției refugiaților
în Convenția ONU privind statutul refugiaților – 1951.
Vom începe prin a discuta despre un c oncept interesant în această materie:
abordarea responsabilă a problemei protecției cetățenilor unui stat în timpul unui
conflict armat. Astfel că încă de la început trebuie să nuanțăm di scuția între cele
două probleme esențiale care apar în ceea ce priveș te cauza pentru care cei ce au
probleme de genul asta aplică pentru a obține statutul de refugiat într -o altă țară.
Prima problema care apare și care poate fi considerată cea mai delicată este
aceea a refuzului statului de a acorda protecție. Problema este adusă în discuție
în ceea ce privește cererea pentru a obține statutul de refugiat. În cazul
refugiaților de război consider că acea cerere este întemeiată datorită faptului că
ne aflăm în situația în care avem două motive solide să credem că cererea
respectiv ă este întemeiată, primul este acela al pericolelor la care aplicantul este
supus, violențelor în statul respectiv și al doilea este acela că statul al cărui
cetățean este nu îi poate acorda protecția necesară în timpul perioadei de criz ă.
În această situație mai afectat ă este stabilitatea statului, el nu poate prevenii
criza umani tară și nici nu poate interveni i spre a restabili ordinea și a asigura
protecția cuvenită, statul permite și contribuie astfel la apariția, menținerea și
dezvoltarea stării d e pericol care se răsfrânge asupra cetățeanului.
Controlul intrărilor și șederii persoanelor este un element esențial al
suveranității naționale, iar fluxurile de oameni nu sunt reglementate de un regim
de migrație cuprinzător la nivel global. Cele mai mu lte state -națiuni nu
întâmpin ă nou veniții ca imigranți , dar aproape toate țările industrializate sau cu
venituri mari au programe pentru muncitori, li se permite angajatorilor locali să

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
38 din 246 recruteze și să angajeze muncitori străini. Aceste țări atrag, de ase menea, un
număr important de muncitori neautorizați sau de muncitori imigranți ilegali.
Persecuțiile politice de acasă îi încurajează pe unii migranți să traverseze
granițele naționale. Cei mai mulți din milioanele de refugiați ai lumii, au fugit în
țările vecine, în care guvernele sau Înaltul Comisariat pentru Refugiați al
Națiunilor Unite (UNHCR) pot oferi asistență temporară. Unii dintre cei care
trăiesc în lagăre de refugiați au voie să plece în țări terțe și își pot începe aici o
nouă viață. Alți străi ni călătoresc direct în țara în care ar dori să înceapă o nouă
viață și apoi cer azil, solicitând să fie recunoscuți ca refugiați și să le fie oferit
statutul de refugiat. Cei mai mulți refugiați provin din țările în curs de dezvoltare
și merg în alte țări în curs de dezvoltare, în timp ce majoritatea solicitanților de
azil sunt din țările mai puțin dezvoltate și se mută în țări mai dezvoltate. În
2006, Pakistanul și Iranul au găzduit aproximativ 20% din refugiații la nivel
mondial – majoritatea din Afganis tan, țară care furnizează un număr mare de
refugiați. R efugiați i au fost din Afganistan , Irak, Sudan, Somalia și Republica
Democrată Congo . Refugiații afgani i -au inclus pe cei care au fugit de regimul
talibanilor, precum și pe cei care i -au sprijinit pe t alibani, după ce coaliția
condusă de SUA a înfrânt guvernul taliban. Sirienii au fugit în urma conflictelor
din 2014 -2016. Cei mai mulți s -au mutat în țările vecine, Turcia, Iordania și
Siria. Conflictele dintre musulmanii din nord și creștini din sudul Su danului,
precum și cele dintre crescătorii arabi și păstorii indigeni din Darfur, au
determinat refugiați în Ciad, Kenya și în alte state vecine. În mod similar, în
Somalia și în Republica Democrată Congo, conflictele interne au creat refugiați
în decursul ultimului deceniu. De asemenea, au existat refugia ți somalezi care au
părăsit țara după ce Etiopia a invadat Somalia . Sursele solicitanților de azil sunt
mai variate. Doar două dintre cele mai importante cinci țări furnizoare de
refugiați au fost printre primele cinci țări de origine pentru solicitanții de azil, cu
cazuri aflate în așteptare (Siria, Irak și Republica Democrată Congo), iar primele
cinci țări de origine prezentau un raport de numai unul din cinci solicitanți de

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
39 din 246 azil. Mai puțin de un sfert di ntre solicitanții de azil sunt recunoscuți ca refugiați
care au nevoie de protecție, multora li se oferă permisiunea de a rămâne, pentru
că este dificil să revină în țările lor de origine.
Echilibrarea numărului de migranți și a drepturilor migranților es te o
provocare majoră. Țările cu cele mai mari procente de migranți în cadrul forțelor
lor de muncă, cum ar fi țările exportatoare de petrol din Go lful Persic, au
tendința de a asigura puține drepturi migranților – este foarte greu pentru un
muncitor – oaspete să câștige statutul de imigrant și să se naturalizeze în Arabia
Saudită Arabia sau în Emiratele Arabe. Țări cu relativ mai puțini muncitori –
oaspeți, cum ar fi Suedia și alte țări scandinave, tind să acorde mai multe
drepturi pentru străini. Compromisu l este aparent în negocierile Organizației
Mondiale a Comerțului, în care unele țări în curs de dezvoltare susțin că
migranții nu ar trebui să câștige salariul minim din țara de destinație. Se
consideră că solicitarea plății unui salariu minim va reduce nu mărul de
muncitori migranți.
A două problema este aceea a neputinței statelor de a asigura protecție,
fapt datorat unor varii motive, cum ar fi: insuficienta resurselor umane în ceea ce
privește ordinea și siguranța publică, mai ales în statele cu economi e slab
dezvoltată; bugete mici sau priorități de securitate internă greșit stabilite în
raport cu starea conflictuală. Analizând problema sub aspectul soluționării
favorabil a unor cereri care se bazează pe aspectele importante relevate anterior,
instanțel e de judecată competente în această materie s -au pronunțat în sensul
acordării statutului de refugiat în aceste situații. Urmând cursul firesc al unui
asemenea demers juridic de drept ne aflăm în poziția în care trebuie să analizăm
și aspectele care țin de soluționarea cererii în sensul neacordării statu tului și
motivele de neacordare a acestuia. O prima situație este aceea în care cel ce
aplică pentru statutul de refugiat vine dintr -o țară unde guvernul acelei țări nu
este vinovat de problema violenței și a amenin țării vie ții cetă țenilor, situa ție

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
40 din 246 pentru care cel în respectiva cauza solicită statutul de refugiat, rațiunea acestei
neacordări este aceea că cererea nu poate fi admisă atât timp cât statul respectiv
activează pentru restabilirea ordinii și exist ă posibilitatea rezonabilă că în scurt
timp respectiva problemă să fie rezolvată, iar atunci ar dispărea obiectul cererii.
O a două situație pentru care s -ar soluționa nefavorabil pentru aplicant o astfel
de cerere este aceea în care cel care solicită stat utul de refugiat provine dintr -o
țară care nu are un guvern legal constituit, motiv pentru care o atare cerere nu
poate fi soluționată prin acordarea statutului, deoarece neexistând un guvern
care să poate fi tras la răspundere, rațiunea pentru care se aco rdă statutul de
refugiat nu subzistă nici ea. Tot ca o cauză de neacordare a statutului de refugiat
poate fi și situația în care cel ce îi este dat să judece o astfel de cerere apreciază
că un cetățean al statului respectiv aflat într -o situație similară n u ar resimți
aceeași stare de pericol, pentru că în mod individual el nu a fost victima
violențelor. Astfel că o cerere al cărui aplicant se află într -o astfel de situație nu
poate avea că finalitate acordarea statutului de refugiat pentru că în mod
indivi dual el nu a fost victimă. Prin urmare cererea este respinsă pentru că nu
sunt îndeplinite criteriile pentru a se acorda statutul de refugiat , unde nu este
credibila cererea solicitantului în ceea ce privește riscul de a fi victima unor
violente. La judeca rea unei astfel de cereri se are un vedere pericolul la care este
supus aplicantul în mod obiectiv și nu se raportează la percepția personală a
celui ce aplică. Caracterul subiectiv al noțiunii de temere poate induce faptul că
determinarea statutului de re fugiat se bazează, mai degrabă, pe declarațiile
solicitantului și nu pe evaluarea situației existente în țara sa de origine. Cunoscut
fiind faptul că o aceeași situație poate genera reacții psihologice diferite, este
necesară evaluarea personalității solic itantului; aspecte privind temeinicia
convingerilor, fie ele politice sau religioas e. Calificativul bine întemeiat relevă
faptul că statutul de refugiat nu se acordă pe baza unei simple existen țe a temerii
și stării de spirit a solicitantului, ci pe analiz a obiectivă a factorilor care

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
41 din 246 determina această temere. Mai mult decât atât, o temere întemeiată de persecuți e
se poate baza nu pe experiența personală , ci pe cea prezen ța în rândul rudelor,
prietenilor, membrilor aceluiași grup, stabilirea credibilității se realizează prin
considerarea trecutului personal și familial, a apartenenței la un anume grup. În
plus, interpretarea elementului obiectiv constatat în analiza condițiilor din țara
de origine, deși autoritățile competente nu sunt chemate să releve condi țiile din
țara de origine, o evaluare a acestora este absolut necesară, declarațiile
solicitantului neputând fi luate în considerare fără un fond de analiză obiectivă.
Persecuția ca o realitate socială și psihologică, generatoare de refugiu, este
consider ată reală din perspectiva delimitării față de alte posibile cauze ale
părăsirii țării de origine (foametea, dezastre naturale etc.). Persoa nele obligate să
părăsească țara de origine , ca urmare a unui conflict internațional sau național ,
nu sunt, în mod no rmal, considerate refugiați. Ele beneficiază însă de protecția
acordată de instrumentele de drept umanitar cum ar fi Convenția de la Geneva
pentru protecția prizonierilor de război – 1949 și Protocolul adițional II – 1977
privind conflictele interne.
Persoanel e nevoite să își părăsească țara de origine, ca rezultat al unor
conflicte armate naționale sau internaționale, nu sunt considerate refugiați în
mod normal conform Convenției din 1951 sau Protocolului din 1967. Aceste
persoane sunt protejate juridic d atorită altor instrumente internaționale, de
exemplu Convenția din 1949 de la Geneva protecției victimelor de război și
Protocolul Adițional din 1977 la Convenția din 1949. Invazia sau ocupația
străină a unui stat activează reglementările din Convenția din 1951 privind
protejarea refugia ților de război, implicarea institu țiilor interna ționale
responsabile cu protec ția umanitară a acestor victime ale conflictelor armate. În
astfel de cazuri, statutul de refugiat va depinde de cât de elocventă este persoana
afectată în drepturile sale în a demonstra că îi este pricinuită „ o temere fondată
de a fi persecutat ” în teritoriul ocupat, sau, în plus, dacă are nevoie de protecția

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
42 din 246 comunită ții interna ționale sau a unei puteri protectoare, institu ții a căror datorie
este aceea de a veghea la protejarea intereselor popula ției civile pe timpul
conflictului armat, și dacă o astfel de protecție poate fi considerată necesară.
Dacă guvernul țării de origine a solicitantului se află el – însuși în exil, protecția
pe care acesta o poate oferi este pusă ea însăși în discuție. De aceea, fiecare caz
trebuie judecat individual, atât prin luarea în considerare a sentimentului bine –
definit de frică și a disponibilității protecției eficiente din partea guvernului țării
de origine. În țăr ile unde serviciul militar este obligatoriu, neîndeplinirea acestei
sarcini este incriminată de lege. Mai mult, indiferent dacă serviciul militar este
obligatoriu sau nu, dezertarea este considerată invariabil infracțiune. Pedepsele
pot varia de la stat la stat, și nu sunt în mod normal considerate acte de
persecuție. Teama de persecuție sau de pedepsire a dezertării nu constituie o
frică întemeiată de persecuție care sa confere persoanei în cauza un statut de
refugiat pe teritoriul altui stat. Pe de altă p arte, dezertarea sau sustragerea de la
serviciul militar nu exclude ca o persoană să aibă și statut de refugiat, iar o
persoană poate avea statutul de refugiat pe lângă acela de dezertor sau de
persoană care se sustrage serviciului militar, analiza realizâ ndu-se în baza
reglementărilor Conven ției de la Haga – 1951. O persoană nu este în mod cert
considerată refugiat dacă singurul sau motiv de a dezerta sau a se sustrage
serviciului militar îl constituie lipsă de voință de a -și exercita serviciul militar.
Această persoană poate fi considerată refugiat dacă dezertarea sau sustragerea de
la serviciul militar este concomitentă cu alte motive întemeiate pentru a pleca
sau a rămâne în afară țării. Nu orice motiva ție, oricât de sinceră ar fi ea, poate
constitui un argument suficient pentru a solicita statutul de refugiat după
dezertare sau sustragere de la serviciul militar. În orice caz, acolo unde tipul
activității militare, cu care o persoană nu dorește a fi asociată, este incriminată
de comunitatea internațional ă drept contrară regulilor de bază ale dreptului
interna țional umanitar, pedeapsa pentru dezertare sau sustragere de la serviciul

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
43 din 246 militar poate fi ea însăși considerată ca un risc de persecuție politică. Refuzul de
a exercita serviciu militar se poate baza , de asemenea, pe convingeri religioase.
Dacă un solicitant se dovedește apt să demonstreze sinceritatea credințelor sale
religioase și faptul că acestea nu au fost luate în considerare de autoritățile
statului la momentul când i s -a solicitat serviciul mi litar, acestuia i se recunoaște
posibilitatea de a solicită statutul de refugiat. O asemenea solicitare trebuie
susținută, de asemenea, de orice alte indicii adiționale care să dovedească că el
sau familia sa au întâmpinat dificultăți datorită convingerilo r religioase. Un
număr crescând de țări au introdus prevederi legale sau administrative speciale
în legislație, norme potrivit cărora persoanele care invocă serioase motivații
bazate pe conștiința religioasă su nt scutite de serviciul militar în întregime s au
alternativ pentru realizarea serviciului civil.
Adoptarea unor astfel de legislații sau prevederi administrative a fost
supusă, de asemenea, recomandărilor agențiilor internaționale. În lumina acestor
progrese legislative, statelor semnatare au putut să ofere statutul de refugiat
persoanelor care nu doresc exercitarea serviciului militar din motiv de conștiința
religioasă. Sinceritatea convingerilor politice, religioase ori morale, invocate pe
fondul obiecției la exercitarea serviciului militar vor fi, de asemenea, supuse
unei analize a personalității solicitantului. Faptul că și -a manifestat vederile
anterior chemării la arme sau întâmpină dific ultăți cu autoritățile pe motiv de
convingeri religioase, reprezintă puncte relevante de luat în considerare d e
autorită țile competente. Se știe că, de obicei, conflictele se dezvoltă opera țional
de-a lungul granițelor naționale, dar trebuie determinate mecanismele cauzale
aflate în spatele întinderii internaționale a războiului civil.
Numeroase războaie civile i mplică grupuri etnice în căutare de
independența, iar legăturile etnice transnaționale pot determina actorii dintr -un
stat să acționeze solidar cu grupul lor etnic omolog din celălalt stat. Mai mult,
conflictul dintr -o țară poate determina ca actori din al te state să își actualizeze

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
44 din 246 credințele în legătură cu eficacitatea și dorința de a -și constitui propriile
guverne. În sfârșit, conflictele se pot difuza printr -o serie de forme ce țin de
factori externi. De exemplu, războaiele civile dintr -o țară pot gener a un declin în
comerțul interna țional , cu efecte grave pentru investițiile dintr -o regiune, ceea ce
duce la o deteriorare a condițiilor economice, situa ții care conduc, la rândul lor,
la dezvoltarea unui conflict armat. Războaiele civile pot, de asemenea, să
contribuie la răspândirea de boli infecțioase, epidemii dramatice, generând
motive de îngrijorare care țin de sănătatea publică, efecte considerate, mai
degrabă, consecințe ale războaielor civile și nu cauze declan șatoare. Un număr
de analize statistice asupra valurilor de refugiați au confirmat ideea că războaiele
civile, represiunea politică și schimbarea de regim sunt factori predictori ai fugii
persoanelor victimizate din anumite zone ale lumii. Cu toate acestea, migrația
internațională în general, ș i migrația refugiaților în special, pot avea importante
consecințe în materie de securitate regională și de securitate umană, ceea ce
sugerează ideea că valurile de refugiați și mișcările de populație pot accelera
izbucnirea de conflicte interne și conflic te interna ționale. Refugiații pot schimba
compunerea etnică a statului gazdă, pot exacerba competiția economică; pot
aduce cu ei arme și ideologii conflictuale , aspecte nocive care determină
escaladarea violenței într -o zonă a lumii; uneori determină mobil izarea opoziției
către ac țiuni îndreptate înspre țara lor de origine sau către țara care le -a oferit
găzduire. Având la dispoziție un cadru teoretic util analizării legăturii dintre
refugiați și conflictul armat se poate demonstra faptul că refugiații faci litează
răspândirea rețelelor de trupe rebele în zonele țării-gazdă. Convenția din 1951 a
Națiunilor Unite privind statutul refugiaților definește refugiatul drept „ o
persoană care în virtutea unei temeri fondate de a nu fi persecutat pe motiv de
rasă, rel igie, naționalitate, apartenența la un grup anume sau o pinie politică, se
află în afara țării a cărei naționalitate el sau ea o are ”. O definiție mai

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
45 din 246 completă a conceptului de „refugiat” include persoanele care părăsesc țară de
origine sau de rezidență dat orită temerii de a nu suferi pedepse.
Astfel, persoanele care fug din cauza condițiilor violente, precum
războaiele civile sau conflictele internaționale, precum și cei care fug de
persecuția directă a guvernelor, sunt considera ți refugiați. Nu se numără printre
ei aceia care migrează împinși de motive economice, cu toate că recunoaștem
aceea că deciziile de migrație sunt adesea luate din varii motive, iar motivele
politice și economice nu pot fi ușor separabile. Raportul Comisiei Europene
către Parlamentu l European și Consiliul European cu privire la aplicarea
directivei 2004/83/CE privind standardele minime referitoare la condițiile pe
care trebuie să la îndeplinească resortisanții țărilor membre sau apatrizii pentru a
putea beneficia de statutul de refug iat, face refer iri la condițiile care trebuie
îndeplinite pentru ca o astfel de cerere să fie temeinică. Directiva Comisiei
Europene 2004/83/CE se referă la actele de persecuție și ne oferă o imagine în
detaliu a ceea ce înseamnă aceste fapte grave în sens ul acestui act normativ,
astfel că la art. 9 alin. 1 lit. a și b se menționează faptul că aceste acte trebuie să
fie suficient de grave prin natura or sau prin caracterul lor repetat pentru a
constitui o încălcare fundamentală a drepturilor omului . Pot con stitui acte de
persecuție și încălcările drepturilor omului în forme suficient de grave pentru a
afecta un individ în mod comparabil cu cele menționate anterior. În alin. 2 al
acestui act normativ sunt expuse cu caracter exemplificativ formele care sunt
considerate a fi acte de persecuție: violente fizice sau psihice, inclusiv cele
sexuale; măsurile administrative polițienești și/sau judiciare care sunt
discriminatorii în sine sau sunt puse în aplicare în mod discriminatoriu;
urmărirea penală sau sancțiunil e care sunt disproporționate sau discriminatorii;
refuzul unei cai de atac care conduce la o sancțiune disproporționată sau
discriminatorie; urmărirea penală sau sancțiunile în cazul refuzului de a efectua
serviciul militar în caz de conflict, atunci când serviciul militar ar presupune

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
46 din 246 comiterea unor infracțiuni sau îndeplinirea unor acte care intră sub incidența
clauzelor de excludere prevăzute la art. 12 alin. 2 din prezența directivă. În
directivă se menționează că între motivele de persecuție și actele de persecuție
trebuie să existe o legătură. Motive de persecuție regăsim în directivă, facem o
enumerare a acestora: discriminarea de rasă , include considerente de culoare,
ascendentă sau apartenența la un anumit grup etnic; discriminarea pe criterii de
religie, include faptul de a avea convingeri teiste, nonteiste sau ateiste,
participări la ceremonii de cult private sau publice, singur sau în comunitate,
acte religioase sau exprimări de opinii religioase și forme de comportament
personal sau comunitar fon date pe credințe religioase sau impuse de astfel de
credințe; discrimina re pe criterii de naționalitate , se refera la cetățenie sau la
inexisten ța acesteia, apartenența la un grup determinat prin identitatea culturală,
etnică sau lingvistică, prin originil e sale geografice sau politice comune sau prin
relația cu populația unui alt stat; un grup este considerat un grup special atunci
când membrii împărtășesc o caracteristică înnăscută sau au o istorie comună , iar
respectivul grup are o identitate proprie în țară în cauza, deoarece este percepu t
diferit de societatea majoritară .
Nu în ultimul rând, avem în vedere motivul de persecuție din cauza
diferen ței de opinii politice, diferendul existând în special pentru opiniile asupra
ideilor sau credințelor într -un domeniu vizat de potențialii agenți de persecuție,
indiferent dacă respectivele opinii, idei sau credințe se traduc sau nu prin acte
întreprinse de solicitant. La fel de importantă este și reglementarea din art. 10,
alin. 2 din Directivă, normă care ne ev idențiază faptul că atunci când se
evaluează dacă un solicitant este îndreptățit să se teamă că va fi persecutat este
neinfluen țată de faptul dacă analizarea cazului tine cont de rasă, religie,
naționalitate, apartenența la un anumit grup social sau opinii politice care stau la
originea persecuției, atâta timp cât o astfel de caracteristică îi este atribuită de
agentul de persecuție. Agenții neguvernamentale considera te agenți i de

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
47 din 246 persecuție în diferite state: trupele de gherilă și trupele paramilitare, teroriștii ,
infractorii, membri ai unor partide sau ai unor mișcări politice. Articolul 7
alineatul (1) permite statelor membre să considere că protecția pentru refugia ți
poate fi acordată nu numai de către institu țiile de stat, dar și de unele organizații,
inclusiv organizații internaționale, autorită ți care controlează statul sau o parte
importantă din teritoriul acestuia pe durata unor crize de guvernare sau crize
umanitare. Alineatul (2) stabilește condițiile de acordare a protecției juridice,
condițiile î n care agențiile guvernamentale sau neguvernamentale iau măsuri
rezonabile pentru a împiedica persecuția sau producerea de vătămări grave unor
persoane civile, precum și accesul solicitantului la o astfel de protecție. La
alineatul (3) se solicită statelor membre să țină seama în acest context de
orientările oferite de actele Consiliului în domeniu. Totuși, în practică, protecția
acordată de aceste agenții se dovedește ineficientă sau de scurtă durată. Se pot
întâlni situații de încălcare a prevederilor ins trumentelor juridice interna ționale
ca urmare a unui eșec de a acorda protecție unui resortisant dintr -un stat terț
conform unei proceduri standard. Natura deciziei emise și procedura care a
condus la această încălcare ar putea fi un factor luat în conside rare atunci când
se evaluează modul cum s -a decis expulzarea colectivă a străinilor. O astfel de
expulzare colectivă încalcă articolul 4 din Protocolul patru al CEDO, care a fost
ratificat de către statele membre ale UE, în afară de Grecia și Marea Britani e. În
plus, o expulzare colectivă încalcă, de asemenea, articolul 19 alineatul (1) din
Carta Drepturile fundamentale ale Uniunii Europene.
Cum s -a subliniat și la CEDO cu ocazia dezbaterii deciziei în cazul Conka
împotriva Belgiei, acest lucru poate fi un motiv pentru practica de eliberare a
unui formular standard pentru cei care beneficiază de o decizie de returnare,
unele fapte care pot duce la o încălcare a obligațiilor sale internaționale în
domeniul drepturilor omului de către statul exp ulzant . Pentru a stabili dacă are
loc o astfel de încălcare, trebuie să se arate că situația personală a fiecărui

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
48 din 246 individ expulzat a fost luată în calcul, sa nu se aplice m ăsuri colective. Din
această perspectivă, hotărârea CEDO este edificatoare și importantă. Problema ,
în acest caz, este legată de interpretarea articolului 15, în conformitate cu care
criteriul de acordare a statutului de refugiat este influențată de existența unei
situații care poate duce la o vătămare gravă în țara de origine a solicitantului în
veder ea acordării unei protecții subsidiare. Vătămarea gravă constă în riscul de a
fi supus unei pedepse cu moartea sau execuției, sa fie supus torturii,
tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante. Pentru anumite cazuri se
analizează exis tența unor ris curi privind viața unor civili în contextul unor acte
de violen ță în caz de conflict armat intern sau internațional. Au fost solicitări
care s -au bazat pe legislația europeană, norme care prevăd că atunci când există
riscuri individuale , determinate din ca uza stării de violență din țară, curtea poate
aproba o cerere pentru acordarea protecției subsidiare în cazul persoanelor
refugiate. Curtea a precizat că „ existența unei amenințări grave și individuale ”
asupra vieții sau a persoanei solicitantului de prote cție subsidiară nu este supusă
condiției ca solicitantul să facă dovadă că amenințarea vizează circumstanțe care
țin de persona solicitantului. S -ar putea trage o primă concluzie, atunci când
există o situație de violență generalizată în țara de origine, c ă este nevoie de mai
puține dovezi pentru protecția subsidiară; atunci când violența nu este
generalizată este nevoie de dovezi care să facă proba gradului de temere
justificată. Cu toate acestea, hotărârea instanței a arătat că dilema existenței unei
amen ințări poate fi extinsă la faptul că simpla prezența în teritoriul măcinat de
conflict poate genera un pericol asupra vieții și integrității persoanei solicitante.
Trebuie să coroborăm jurisprudența recentă a CEDO cu legislația europeană în
domeniu, mai ex act cu Directiva 2004/83/EC.54. Jurisprudența europeană nu
este uniformă, într -o spe ță – cazul unui palestinian care solicita protecție
subsidiară, instanța europeană a considerat că autoritățile ungare au greșit atunci
când au refuzat acordarea protecției subsidiare.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
49 din 246 Trebuie studiată problema încă de la bază și anume capacitatea statelor de
a acorda protecție refugia ților de război, iar aici trebuie făcută o analiză în ceea
ce privește logistica statelor, planurile de securitate și de protecție internă a
cetățenilor. Trebuie relevant și faptul că unele state, din diverse motive, nu își
protejează cetățenii în situații în care ar trebui să o facă, lucru care denotă o rea –
credință din partea acestora. În concluzie, prevederile stabilite de legislatorul
europ ean oferă o definiție mai incluzivă și intuitivă a conceptului de „ refugiat ”
incluzând în aceast ă categorie juridică pe oricine care părăsește țara de origine
sau de rezidență datorită temerii de a nu fi omorât sau pedepsit aspru.

1.5. EVOL UȚII INSTIT UȚIONALE PENTRU CONTRACARAREA
AMENI NȚĂRILOR LA ADRESA SECURIT ĂȚII EUROPENE

În mediul actual de securitate (vezi anexa nr. 7), pentru dejucarea
riscurilor și amenințărilor trebuie consolidat rolul proactiv al organizaț iilor
internaționale, cu o nouă dinamică, pe patru direcții de acțiune: restructurarea
forțelor armate; dezvoltarea controlului civil asupra acestora; cooperarea cu
sectorul neguvernamental în domeniul securității; atragerea politicilor de
economie durabila în consolidarea politicilor de securitat e.
Instrumentele politico -diplomatice trebuie să includă formulele de
cooperare militară regionala consolidarea securită ții și înc rederii pentru statele
europene . Se impune dezvoltarea mecanismelor pentru realizarea obiectivelor de
securitate comună în sp ațiul euroatlantic, în primul rând pentru combaterea
amenințărilor asimetrice .
Noile amenințări au cuprins un evantai larg de tensiuni și riscuri, precum
și o gamă variată de manifestare a acestora, cum sunt: tensiunile etnice; traficul
ilegal de droguri, de substanțe radioactive și de ființe umane; criminalitatea
organizată transfrontalieră; instabilitatea politică a unor zone; reîmpărțirea unor

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
50 din 246 zone de influență; proliferarea entităților statale slabe, așa -numitele ,,state
eșuate” (failed states), caract erizate prin administrații corupte42.
O nouă categorie de riscuri sunt cele asimetrice, netradiționale, care pot
consta în acțiuni armate, având ca obiectiv afectarea securității naționale Între
riscurile de acest tip se pot enumera: terorismul transnațion al, inclusiv sub
formele sale biologice și informatice; acțiuni care pot atenta la siguranța
sistemelor de transport intern și internațional; provocarea deliberată de
catastrofe ecologice43.
La amplificarea actelor de crim ă organizat ă au contribuit: corupț ia, abuzul
de putere, instituțiile slabe și lipsa de răspundere guvernamentala, factorii care
au erodat credibilitatea statelor și au condus la insecuritatea regională. Din acest
punct de vedere, în prezent mai multe țări riscă să fie prinse într -o spirală a
conflictului, a insecurității și a sărăciei.
Un risc de tip nou sunt modificările de climă pe care oamenii de știință le
prevăd catastrofale pentru următoarele decenii. Acestea pot determina mișcări
sociale sau pot intensifica migrațiile masive pe plan regional. Un factor de risc îl
poate reprezenta dependența energetică. Europa este cel mai mare importator
mondial de petrol și gaze naturale, majoritatea furnizorilor aflându -se în zona
Golfului și în Rusia44.
În spa țiul european amenințările la adresa s ecurită ții umane sunt:
terorismul transfrontalier, proliferarea armelor de distrugere în masă,

42 Bastien Irondelle, L‟Eur ope de La Défense À La Croisée Des Chemins? , „Critique
internationale” , no. 1, 2005, pp. 45 –55.
43 Walter Carlsnaes, Steve Smith, European Foreign Policy: The EC and Changing
Perspectives în Europe , 1994, accessed April 7, 2015, http://www. diva -portal.
org/smash/record. jsf?pid=diva2:111169.
44 Liviu Mureșan, Adrian Pop, Florin Bonciu, Politica europeană de securitate și apărare:
element de influențare a acțiunilor Rom1aniei în domeniul politicii de securitate și apărare =
The European security and defence policy , Institutul European din România, București, 2004 ,
p. 56.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
51 din 246 instabilitatea în unele state europene, reactivarea unor conflictele regionale și
amplificarea actelor de crima organizată.
Terorismul este amplificat de mișcăr ile religioase fundamentaliste, entită ți
care au obiective de un mare pericol pentru comunită țile umane din anumite
zone euroatlantice.
Proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă cel mai mare pericol
pentru securitatea europeană.
Crima organiz ată amenință Europa prin actele trafican ților de droguri,
prin amplificarea traficului de ființe umane, dezvoltarea traficului ilegal de arme
mici ș.a. Legăturile dintre terorismul internațional și crima organizată sunt
evidente.
Politicile și strategiile de securitate în epoca contemporană au suferit
transformări din cauza schimbărilor produse în mediul internațional de securitate
și a transformărilor în modul de percep ție al oamenilor fa ță de problemele de
securitate. Securitatea rezidă din nevoia guvern elor și a șefilor de stat de a găsi
soluții care să conducă la prosperitate, la dezvoltare democratică și la protejarea
drepturilor omului45.
Dezvoltarea unei politici externe, de securitate și apărare la nivel
comunitar a fost un obiectiv istoric al Uniun ii Europene. Evolu ția construcției
politice europene a fost marcată însă de progrese lente, succese și eșecuri
spectaculoase46.
Originile Politicii Externe și de Securitate Comună se confundă cu cele
ale procesului integrării europene.

45 Mariana -Didina Mihai, Cadrul juridic al desfășurării operațiilor umanitare sub egida
Uniunii Europene , Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, nr. 01, 2011, pp.
227–233.
46 Constantin Moștoflei, Spațiul sud -est e uropean în contextul globalizării , sesiunea de
comunicări științifice cu participare int ernațională strategii XXI/2007, 12-13 aprilie 2007,
București, 2007, http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/stratXXI_2007_vol2.pdf

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
52 din 246 Planul Pleven preved ea crearea, ,, în scopul apărării comune ”, a unei
,,armate europene legate de instituții politice ale Europei unite ” Planul Pleven
mai cuprindea instituirea unui Ministru European al Apărării, responsabil în fața
unei Adunări (Pleven identifică Adunarea de la Strasbourg sau o alta similară,
dar emanând din aceasta)47.
Planul Pleven a fost negociat în cadrul unei conferințe
interguvernamentale (1950 – 1952) care își propunea, de fapt, să se transforme
în adunare constituită dacă proiectul Comunității Politice Europene ar fi fost
ratificat. Acest proiect a reflectat rolul esențial al tandemului franco -german în
construcția politică Europeană, element ce își va păstra constanța pentru mai
bine de o jumătate de secol.
Propunerea britanică alternativă CEA, de tra nsformare a Tratatului de la
Bruxelles în Uniunea Europei Occidentale (UEO) – obiectiv realizat în
octombrie 1954 – cu o serie de efecte: inițiativele europene de securitate și
apărare erau sub mecanismul interguvernamentalismului (menținerea
suveranității naționale pentru politica externă și de apărare.
Concepută prin Tratatul de la Bruxelles din 1948, Uniunea Europei
Occidentale (UEO) asigura un mecanism de sprijin reciproc în cazul unei
agresiuni armate la adresa statelor europene. Acordurile de la Pari s au
fundamentat înființarea UEO. Ele au marcat finalul regimului de ocupație în
teritoriul Germaniei de Vest și au permis acestui stat și Italiei să adere la Tratatul
de la Bruxelles48. Noul tratat a constituit o Adunare Parlamentară Consultativă, o
Agenți e de Control a Armamentelor, precum și un Comitet Permanent pentru
Control Armamente (Standing Committee for Amis Control). Acordurile de la

47 Nugent Neil, The Government and Politics of the European Union , Palgrave Macmillan,
Basingstoke, 2010.
48 Jean-Claude Gégot and Gérard Rousset, L‟Union européenne à l‟heure de l‟élargissement ,
SCEREN -CRDP Languedoc -Roussillon, Montpellier, 2003 , p. 68 .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
53 din 246 Paris au interzis Germaniei să procure armament NBC (nuclear, biologic sau
chimic).
Cooperarea Politică Europeană a facilitat acceptarea Germaniei în cadrul
Națiunilor Unite (195 3), a avut un rol important pentru pregătirea lucrărilor
CSCE și stabilirea agendei și negocierii pachetului de acte normative al Actului
Final de la Helsinki (1975). CSCE (viitoarea OSCE) a d eveni, alături de NATO
și OSCE, un companion esențial al Comunității Europene. În securitatea
Europeană. CPE a jucat un rol important în confruntările franco -americane din
anii „70, pe care a încercat să le arbitreze. Poziția Franței în cadrul Alianței
Atlantice nu a ajutat dezvoltarea graduală a Cooperării Politice Europene .
Europenii s -au angajat ferm în promovarea CPE. La acest aspect, trebuie
adăugat progresul economic al Comunităților Europene care deveniseră cel de -al
treilea actor în economia politi că internațională, după Statele Unite și Japonia
Pornind de la propunerile făcute de Președinția britanică (iulie – decembrie
1981), propuneri bazate pe faimosul Raport Londra și planul Gescher -Colombo,
va fi semnat Actul Unic European în 1986, instrument juridico -administrativ
care prevedea întărirea consultărilor în materie de politică externă între statele
membre, unificarea ierarhiilor separate ale CEE și CPE sub umbrela unică a
Consiliului European și stabilirea Secretariatului CPE la Bruxelles. Asemen ea
prevederi au avut un rol deosebit de important în pregătirea viitorului Tratat
instituind Uniunea Europeană49.
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea
Europeană și a Tratatului de instituire a Comunită ții Europene a fost semna t de
Lisabona, la 13 decembrie 2007 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 (vezi
anexa nr.10) . Acest important tratat, rezultatul unui proces politico -diplomatic,
are ca obiectiv major reformarea cadrului legal și instituțional al Uniunii
Europene. Exti nderea cu noi state membre, în urma celui de -al cincilea val al

49 Constantin Moștoflei, Vasile Popa, op.cit.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
54 din 246 extinderii, a determinat reformarea instituțiilor Uniunii Europene, precum și a
modului de luare a deciziilor la nivelul acesteia, în planul eficientizării întregului
sistem comunitar. Tratate le anterioare – Amsterdam (1997), Nisa (2001) au
reprezentant momente de organizare politico -diplomatică și administrativă care
au pregătit Uniunea Europeană pentru aceste transformări structurale necesare.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
55 din 246
CAPITOLUL 2
COOPERAREA POLITICO -MILITARĂ A ORGA NIZAȚIILOR
INTERNAȚ IONALE DE SECURITATE ȘI APĂRARE
PENTRU MENȚINEREA PĂ CII ȘI SALVGARDAREA
DRE PTURILOR FUNDAMENTALE ALE CETĂ ȚENILOR
ÎN SITUAȚ IA DE CONFLICT ARMAT

ONU gestionează un număr important de misiuni de pace în întreaga
lume. Intervențiile umanita re și opera țiile de men ținere a păcii , organiza te de
ONU au reprezentat succese opera ționale pentru sprijinirea societăților umane
afectate de războaie ,pentru restabilirea unei guvernări credi bile.

2.1. ORGANIZAREA MISIUNILOR FOR ȚEI INTERNA ȚIONALE
SUB E GIDA ONU – CONDIȚIE NECES ARĂ PENTRU SUCCESUL
LEGAL AL OPERAȚIILOR DE MENȚINERE A PĂCII

ONU deține experiența cel mai larg acceptată în organizarea opera țiilor de
menținere a păcii și reprezintă cea mai impo rtanta autoritate institu țională pe
plan global. Spre deosebire de celelalte institu ții interna ționale de securitate,
ONU se poate manifesta legal în executarea opera țiilor de pace și pe teritoriul
statelor care nu sunt membre ale acestei organiza ții, fiind o entitate de securitate
cu o voca ție universal ă50. La nivelul CS/ONU se iau decizii printr -o majoritate
calificată și doar cinci dintre statele membre ale CS au capacitatea de a bloca
deciziile în mod unilateral. După ce Consiliul de Securitate a determinat

50 Ben Tonra and Thomas Christiansen, Rethinking European Union Foreign Policy ,
Manchester University Pre ss, 2004, accessed April 7, 2015 , http://www. google. –
pePMvIcRPQC&oi=fnd&pg=PP11&dq=the+european+foreign+p olicy+&ots=23o5WvfBFF
&sig=JZEMuVVuGhwFaFTbrHpsQdKUaOQ.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
56 din 246 necesitatea desfă șurării unei operații și a l uat decizia de a o lansa, hotărârile
următoare aparțin în măsură secretarului general și personalului subordonat
acestuia, cel puțin până la următoarea analiză a Consiliului de Securitate, adică
în general, într -un interval de șase luni. Formal, țările con tributoare cu trupe nu
pot influ ența acest proces în niciun fel în operațiile conduse de Națiunile Unite,
lanțul de comandă civil și cel militar sunt unificate și integrate, cu primat
neunivoc al autorității civile, de la secretarul general ONU la comandam entul
forțelor locale, prin intermediul reprezentantului său civil local51. Agențiile
specializate ale ONU au un arsenal de capabilități civile și militare, instrumente
și mecanisme politico -administrative pentru acțiunile de construire a păcii în
zonele af ectate de confruntări le armate. Cea mai mare parte a trupelor ONU
provin din contingentele na ționale ale statelor sărace, unde voluntariatul este
destul de mare , iar costurile pentru logistica opera țiilor sunt mai mici,
cheltuieli/militar de câteva ori mai mici decât în cazul trupelor din armatele
statelor dezvoltate economic. ONU are în prezent dislocați în teatrele de opera ții
multina ționale zec i de mii de militari , în multe state afectate de con flicte armate .
În pofida acestor avantaje economico -financi are, misiunile ONU prezintă
unele limitări tehnico -opera ționale. Consiliul de Securitate al ONU este mai
puternic pe plan politico -diplomatic decât structurile similare din NATO și UE,
dar se manifest ă unele dezavantaje în planul interven țiilor care au par ticularită ți
din punct de vedere regional și ideologic, apărând, uneori, în planul deciziilor
politico -administrative blocaje, generate de divergențele puternice dintre Est și
Vest sau Nord și Sud. Acest aspect de dificultate opera țională s -a manifestat în
misiunile de pace desfă șurate în teatrul de opera ții – Kosovo. La începutul lui
2005, Marea Britanie și Statele Unite au ajuns la concluzia că aveau mai multe
șanse pentru asigurarea sprijinului ONU decât pe cel al NATO sau UE pentru
misiunea lor comun ă din Irak. Conflictul din Kosovo rămâne un caz aparte, în

51 David S. Yost, The NATO Capabilities Gap and the European Union , Survival 42, no. 4,
2000, pp. 97 –128.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
57 din 246 care NATO a reușit să ajungă la un acord cu ONU asupra unei intervenții
umanitare într -o situație în care Consiliul de Securitate al ONU nu reușise să
rezolve diferendul din această zonă.
Competen ța și autoritatea secretarului general al ONU și a
reprezentanților săi pentru controlul civil institu țional al operațiilor căștilor
albastre determină, uneori, o diminuare a dorinței anumitor state de a contribui
cu trupe la unele opera ții de men ținere a păc ii. Natura austeră a încadrării cu
personal pentru operațiile de menținere a păcii a cartierului general ONU
limitează capacitatea unei organizații regionale de a planifica și organiza misiuni
de mare amploare sau cu un grad înalt de complexitate opera țional-tactică. ONU
poate constitui și sprijini forțe expediționare de maxim 20.000 de oameni,
capacitatea unei divizii NATO. NATO poate disloca forțe armate puternice, cu
dotări în tehnica militară la standarde superioare, pe care le poate folosi pentru a
forța intrarea în teatru, dacă este legal și necesar. Daca ONU este cea mai
potrivită organizație pentru cele mai multe operații de menținere a păcii cu
scopuri limitate, NATO este mai bine pregătit pentru misiuni mai dificile, de
tipul celor desfă șurate în B alcani. Pe de altă parte, NATO nu are capacitatea de a
asigura implementarea prevederilor civile și dispune întotdeauna de sprijinul
ONU și/s au de unele coaliții create ad -hoc, formate din țările dispuse să -și
asume multitudinea de funcții nonmilitare esen țiale pentru succesul oricărei
operații de construire a păcii.
Deciziile NATO se bazează pe consens în cadrul Consiliului Politic
NATO și toate statele membre au dreptul la veto. Consiliul Nord Atlantic,
pentru operațiile aflate sub autoritatea sa desfă șoară un proces laborios de
analiză, examinare pentru decizia opera țională, cu un mai mare profesionalism
decât procesul decizional desfă șurat la nivelul Consiliului de Securitate.
CS/ONU ia o decizie în privința unei operații de men ținere a păcii o dată la șase
luni, delegând competente secretarului general ONU ca să acționeze pentru

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
58 din 246 îndeplinirea mandatului opera țional. Statele contributoare cu trupe au o influen ță
puternică în privința stabilirii aspectelor operaționale.
Trupele NATO sunt bine echipate și d otate cu armamente moderne, iar
costurile interven țiilor armate sunt mai costisitoare decât costurile opera țiilor
ONU. Profesionalismul personalului militar și tehnica de luptă permit ca
operațiile NATO să aibă o planificare și su sținere opera țională super ioară .
Procesul decizional al UE în domeniul opera țional, pentru salvgardarea
securității europene, se bazează pe consensul reprezentan ților statelor membre.
Uniunea Europeană are un personal militar pregătit și structuri politico -militare
mai flexibile, iar în situa ții complexe poate să solicite sprijinul NATO în
domeniul planificării și organizării de ac țiuni militare. Uniunea Europeană poate
utiliza o gamă largă de mijloace civile și militare pentru operația de construire a
păcii. Mecanismele UE oferă g uvernelor contributoare cu trupe o posibilitate
mai mare de a influența întrebuințarea operațională a contingentelor lor52.
În ultima perioadă, se ac ționează pentru elaborarea de mecanisme
opera ționale care să permită NATO să sprijine UE în domeniul planifi cării și
desfășurării operațiilor militare. În operația militară condusă de NATO, funcțiile
civile esențiale pot fi delegate func ționarilor competen ți ai Uniunii Europene, ai
statelor membre, precum și unor reprezentan ți ai organizațiilor internaționale
regionale, așa cum s -a acționat în Afganistan, Bosnia -Herțegovina și în Kosovo.
NATO are capacita ți pentru a dezvolta propriile capabilități de implementare
opera țională pentru misiuni umanitare, cu aplicativitate în domeniul civil. S -au
depus eforturi mari pentru construirea capacităților opera ționale civile ale
Uniunii Europene pentru realizarea spa țiului de libertate, securitate și justi ție.
Dacă NATO nu -și va crea propria structura și capacita ți de a disloca și instrui
forțe de poliție administrativă, atu nci trebuie să convină asupra unor
aranjamente tehnice cu Uniunea Europeană și Organizația Națiunile Unite, care

52 Hunter, The European Security and Defense Policy ,p. 67.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
59 din 246 să ofere garanția asigurării acestor capacita ți în sprijinul viitoarelor operații
militare conduse de NATO.
Uniunea Europeană, prin institu țiile sale specializate, are potențialul de a
deveni o eficientă organizație internațională în domeniul managementul crizelor
umanitare sau ecol ogice, utilizând forțe militare , for țe de protec ție civilă și
componente civile specializate. UE are vulnerabilită ți de securitate internă, nu
are o puternică unitate decizională, și trebuie să dezvolte capabilitățile militare.
în domeniul geopoliticii și al securității există multe divergente interne privind
relațiile cu Rusia și asupra modului de solu ționare a problem elor de securitate
din jurul Mediteranei și din zona Orientului Mijlociu.

2.2. ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE
EUROPEANĂ (OSCE)

În art. 52, din Carta ONU, se recunoaște dreptul organizațiilor regionale
„de a se ocupa cu problemele privind menț inerea păcii și securității
internaționale, misiuni care sunt susceptibile de acțiuni cu caracter regional, cu
condiția ca activitatea lor să fie compatibila cu scopurile și principiile Cartei
ONU ” .Conform art. 53 parag. 1, „ la solicitarea Consiliului de Securitate, sub
autoritatea și cu autorizația acestuia, organizațiile regionale pot aplica acțiuni
de constrângere, inclusiv folosirea forței armate ”. Organizația pentru Securitate
și Cooperare în Europa a fost la început, în anul 1973, doar un forum de
negocieri, denumirea sa inițială de Conferință a Securității și Cooperării a fost
schimbată în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, în 1995, prin
permanentizarea și instituționalizarea structurilor sale.
Inițiată și desfășurată prin reuniun i periodice, pentru întărirea încrederii
între statele aparținând blocurilor militare rivale, CSCE nu a avut între

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
60 din 246 preocupările sale directe asigurarea respectării dreptului internațional
umanitar53.
Actul final al Conferinței pentru securitate și cooperar e în Europa 1975
Rezultat al unui amplu și laborios proces de negocieri, care s-a desfășurat
în trei faze, Actul Final de la Helsinki reprezintă un document de o mare
complexitate, instrument juridico -diplomatic care marchează o dezvoltare a
problematicii drepturilor omului la nivel european și mondial. În Actul Final al
Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa ,de la Helsinki din 1975,
nu există nicio referire la dreptul internațional umanitar; Declarația privind
principiile care guvernează rel ațiile reciproce dintre statele participante
menționează între cele zece principii și pe acela al respectării drepturilor omului
și libertăților fundamentale, inclusiv al libertății de gândire, conștiință, religie
sau de convingere (principiul al VII -lea) care, în mod direct, face trimitere și la
drepturile omului în timp de conflict armat. Dimensiunea umană a CSCE, la fel
ca și celelalte componente ale forumului paneuropean de secu ritate, a evoluat.
Prin Deciziile din 9 -11 iulie 1992 de la Helsinki s -a int rodus prima mențiune
referitoare la dreptul internațional umanitar: „ statele participante au convenit că
dreptul internațional este bazat pe demnitatea inerentă a persoanei umane, că
vor respecta în toate împreju rările normele dreptului internațional umani tar,
inclusiv privind protecția populației civile; cei care violează dreptul
internațional umanitar sunt responsabili pentru aceasta; statele recunosc rolul
internațional al Comitetului Internațional de Cruce Roșie pentru promovarea
aplicării și dezvoltări i dreptului internațional umanitar , inclusiv prevederile
Convențiilor de la Geneva – 1949 și a Protocoalelor adiționale; se reafirmă
angajamentul lor de a lărgi sprijinirea Națiunilor Unite, îndeosebi în perioada
unui conflict armat ; de a se respecta embl emele protectoare, de a se depune
toate eforturile pentru a se asigura accesul activită ților umanitare în zonele d e

53 International Human Rights Instru ments ,
http://www1. umn. edu/humanrts/instree/ainstls2. htm

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
61 din 246 criză; se angajează statele să îndeplinească obligațiile ce le revin privind
însușirea și difuzarea informațiilor referitoare la obligațiile decurgând din
dreptul internațional umanitar ”. Neavând o structură militară proprie, OSCE
poate apela, pentru îndeplinirea obiectivelor de securitate regională, la
experiența și resursele celorlalte organizații europene de securitate.
Spiritul Actului Fi nal de la Helsinki rămâne valid în două aspecte
importante: indivizibilitatea securității statale; abordarea de pe principii de
cooperare , promovarea dialogului între state pentru asigurarea acestui climat de
securitate. Nicio organizație internațională nu este perfectă. Este nevoie de
îmbunătățirea eficienței acesteia, stabilirea statutului juridic al acestei organizații
pentru a se asigura un proces de planificare coerentă, financiară și operațională,
a activităților. Date fiind condi țiile interna ționale din lumea de astăzi, efectele
globalizării și consecin țele crizelor economice repetate, ar fi greu de crezut că
negocierea unui nou decalog, în condi țiile actuale, ar mai fi posibilă.
În ciuda ambițiilor sale programatice, OSCE se confruntă și cu unele
vulnerabilități. Astfel, cea mai largă organizație de securitate a Europei nu
deține o capacitate decizională operativă (precum Consiliul de Securitate al
Organizației Națiunilor Unite) și nu dispune de mecanismele operaționale pe
care Carta Organizației Naț iunilor Unite le prevede în capitolul al șaptelea
pentru menținerea păcii și securității internaționale. Iar faptul că recursul legal
de folosire a forței rămâne apanajul Națiunilor Unite limitează posibilitățile de
acțiune ale OSCE doar la cele realizate sub controlul Consiliului de Securitate.
Întărindu -și treptat structura instituțională și capacitatea de acțiune, OSCE și -a
demonstrat utilitatea și voința de a asigura securitatea în spațiul european prin
participarea la mai multe misiuni între care amint im: Kosovo, Sandjak și
Voivodina (20 observatori în 1992); fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (10
observatori); Georgia (19 observatori, inclusiv personal militar, 1992); Moldova
(8 membri, 1993); Tadjikistan (7 membri, 1994); Estonia (6 membri, 1993);
Letonia (7 membri, 1993); Ucraina (1994); Bosnia -Herțegovina (1995); Cecenia

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
62 din 246 (12 membri, 1995); Kosovo (1998); Georgia -2008;Ucraina -2014 -2016. La unele
din aceste misiuni de asigurare a respectării drepturilor omului, a furnizării
asistenței umanitare, a reîntoarcerii refugiaților la casele lor, a reglementării
pașnice a crizelor, a impunerii legii și ordinii, a monitorizării alegerilor și
reconstruirii instituțiilor statale democratice, a participat și România.

2.3. PARTEN ERIATUL NATO -UE PENTRU SECURITA TEA
EUROATLANTICĂ

În formularea clasică a Raportului Harmel din 1967, obiectivele strategice
au fos t de a men ține puterea militară a NATO pentru a descu raja actele de
agresiune statală , asigurarea echilibrul de for țe, creându -se astfel un climat de
stabil itate, securitate și încredere. Îndeplinirea misiunii de a părare colectivă,
exprimată în A rticolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord – 1949 asigură o bază
solidă pentru progresul către o securitate mai stabilă, în care problemele politice
care stau la ba za organizației să poată fi rezolvate. Alia ții au articulat o viziune
pe termen mai lung. Scopul parteneriatului NATO -UE este de gestionarea a
crizelor, care poate fi văzut ca un demers al acestor două organiza ții în
susținerea pe termen lung a unei viziun i a securită ții. Alia ții au dezvoltat politici
ale unui parteneriat pentru a consolida progresul democratic în Europa
contemporană54. O politică comună de securitate și de apărare nu mai este
considerată ca imposibilă: dimpotrivă, ea este văzută de UE ca un obiectiv
realizabil în viitorul apropiat. Chiar înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de
la Amsterdam, în 1998 s-a declarat că ceea ce UE are nevoie este capacitatea de
autonomă de func ționare, chiar și cu mijloace militare55. În 2000, noi activită ți
PESA au început să lucreze pe o bază ad -hoc, în timp ce statele membre au

54 Iordan Gheorghe Bǎrbulescu, Uniunea Europeanǎ: Politicile Extinderii , Editura Tritonic ,
2006, p. 54.
55 Steven Blockmans and Ramses A. Wessel, "The European Union and Crisis Management:
Will the Lisbon Treaty make the EU More Effective?" , Journal of Conflict and Security Law
14, no. 2 (2009), pp. 265-308.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
63 din 246 început să ia în considerare capacită țile militare puse la dispozi ția Uniunii.
Obiectivul comun de apărare a încetat să mai fie o abstrac țiune: pentru o
capacitate de acțiune autono mă ar fi nevoie de standarde comune de planificare
și operare la nivelul forțelor armate din țările participante.
Scopul de gestionare a crizelor a constituit o turnură importantă de la
obiectivele Războiului Rece la rolul NATO56. În anul 1991, conceptul s trategic
era elaborat la începutul erei post -Război Rece. Alia ții nu a u anticipat c ă în anul
următor urmau să se angajeze într -o gamă largă de opera ții militare solicitante în
Balcani. Opera ții de acest gen vor fi repetate de alia ți în Afganistan – 2003 . În
aceste opera ții alia ții au urmărit ceea se va numi în doctrina de specialitate o
"abordare cuprinzătoare " a obiectivelor NATO. Această abordare a implicat o
mai bună colectare a mijloacelor de managementul crizelor ,instrumente din
cadrul NATO, pentru co ordonarea unor opera ții de mare amploare împreună cu
autorită țile locale și chiar cu Uniunea Europeană57.
De la sfâr șitul Războiului Rece, alia ții NATO au îndeplinit funcții
suplimentare: limitarea proliferării armelor de distrugere în masa sus ținerea
opera țiilor conduse de UE de gestionare a crizelor; un set de instrumente pentru
opera țiile de securitate ad -hoc.
Consiliul Nord -Atlantic a făcut referire la proliferarea armelor de
distrugere în masa ca unul dintre " noile riscuri de securitate și provocări de
natură globală " cu care se confruntă alian ța în epoca contemporană . Dezbaterea
ideologică asupra rela țiilor de cooperare între cele două organiza ții
interna ționale , NATO și Uniunea Europeană, nu este nici pe departe epuizată.
Evenimentele din Balcani și Afganistan au relevat că cele două organiza ți au
resurse distincte, care pot să conducă la purtarea unor opera ții de mare amploare,
transcontinentale, cu scopul de gestionare a crizelor, prin opera ții de stabilizare
și realizare a ordinii în regiunile vizat e de conflicte, sau ca răspuns la

56 Anca Oltean, Security and Politics în European Union , p. 202.
57 Cornish and Edwards, Beyond the EU/NATO Dichotomy: The Beginnings of a Europ ean
Strategic Culture , pp. 587-603.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
64 din 246 amenin țările la adresa intereselor de securitate. Se poate remarca că ambele
organiza ți au un pilon comun în sprijinirea măsurilor care să consolideze ordinea
de drept în regiunile vizat e, bazându -se pe entită ți supra naționale și resurse
logistice care depă șesc grani țele unui stat. Pe baza experien ței NATO în
domeniu se poate remarca că UE va beneficia de a expertiza orientată spre
rezultate prin cooperarea NATO -UE, parteneriat care se va dezvolta în anii
următori58.
Alian ța s-a extins de la 16 de țări la sfâr șitul Războiului Rece la 28 de țări
astăzi, iar unele dintre aceste țări nu pot fi apăr ate decât dacă aliații sunt pregăti ți
pentru a proiecta misiuni de putere militar ă. Cu alte cuvinte, NATO astăzi are
nevoie de mijloa ce îmbunătă țite de conducere, nu numai pentru opera ții de
răspuns la crize îndepărtate pe teritoriul alia ților, ci, de asemenea, pentru
apărarea alia ților în mod colectiv. Acest lucru înseamnă a investi în transportul
aerian și în "mijloace de mobilitate s trategică " în active logistice, în re țele de
comunica ții mobile, prin sprijinirea serviciilor de sprijin pentru purtarea
opera țiunilor. Un obiectiv al cooperării dintre cele două organiza ții este
dezvoltarea capacită ții aliaților de a fi capabili de a proi ecta resurse în fiecare
arie de securitate în mod semnificativ. Pentru cooperarea strategică, pilonii de
apărare colectivă și de reducere a amenin țărilor externe, au nevoie de o
organizare fluidă și care să le facă dislocabile rapid, coordonându -le de la u n
sediul central.
NATO ca și celelalte o rganisme regionale se obligă să îndeplinească
obliga țiile privind însu șirea și difuzarea informa țiilor decurgând din dreptul
interna țional umanitar în situa țiile în care for țele sale sunt mobilizate într -o zonă
de co nflict .

58 Fierke and Wiener, Constructing Institutional Interests: EU and NATO Enlargement ,
pp. 721-742.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
65 din 246 Ca organiza ție regionala de securitate, NATO și -a îndreptat aten ția și
asupra cunoa șterii și respectării dreptului interna țional umanitar pe timpul
crizelor și a conflictelor pe care le monitorizează.
În legătură cu dreptul, regulile, conven țiile și angajamentele umanitare
interna ționale care guvernează conflictele armate, NATO depune eforturi
constante, asigurând -se ca membrii for țelor armate sa con știentizeze ca sunt
răspunzători în mod individual pentru propriile ac țiuni în fata legisla ției
naționale și interna ționale ; personalul for țelor armate investit cu autoritatea de
comand a o va exercita conform legisla ției na ționale și interna ționale , fiind
conștienți de faptul că pot răspunde ju ridic pentru exercitarea ilegală a autorită ții
de care dispun .
NATO, prin Programul Parteneriat pentru Pace, a oferit țărilor partenere
fundamentul cooperării pentru întreaga gamă de activită ți, prin cele 39 de
comitete cu responsabilită ți specifice. Pentru protec ția civilă din România,
Înaltul Comitet pentru Plani ficarea Urgen țelor Civile (Senior Civil Emergency
Planning Committee) a reprezentat cel mai înalt organism consultativ de
orientare pentru planificare în situa ții de urgenta civilă și probleme legate de
ajutorul în caz de catastrofă majoră, în vederea util izării eficiente a resurselor
materiale și umane, la nivelul țărilor membre și a celor aliate. Aceste birouri și
comitete au oferit solu ții pentru modernizarea legisla ției, implementarea
elementelor non militare în cadrul cooperării în limitarea urmărilor î n urma
producerii catastrofelor și acordarea ajutorului umanitar popula ției afectate.
În cadrul Consiliului Parteneriatului Euro -Atlantic (Euro -Atlantic
Partnership Council), Protec ția Civilă din România a participat la reuniunile
Înaltului Comitet de Pla nificare a Urgen țelor Civile (SCEPC/NATO) și ale
Comitetului de Protec ție Civilă (CPC). Prin reprezentan ții prezen ți la ședințele
Comitetului de Protec ție Civilă al NATO și ale grupurilor de lucru pe
problematica infrastructurii critice și a celor de exper ți, Comandamentul

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
66 din 246 Protec ției Civile din România a men ținut o legătură permanentă cu structurile
similare de protec ție civilă ale țărilor participante.
Scopul esen țial al NATO este acela de a asigura libertatea și securitatea
tuturor membrilor săi prin mij loace politice și militare, în conformitate cu
Tratatul Nord -Atlantic și cu principiile Cartei Na țiunilor Unite. Încă de la
începuturile sale, Alian ța a depus eforturi pentru stabilirea unei ordini juste și
durabile de pace în Europa, bazată pe valorile co mune ale democra ției,
respectarea drepturilor omului în conformitate cu dreptul public . Acest obiectiv
al Alian ței a dobândit o nouă semnifica ție odată cu sfâr șitul Războiului Rece,
deoarece, pentru prima dată în istoria europeană de după război, perspecti va
îndeplinirii lui a devenit o realitate. NATO reprezintă legătura transatlantică prin
intermediul căreia securitatea Americii de Nord este în permanentă conexiune cu
securitatea Europei. Ea este manifestarea practică a efortului colectiv depus de
către m embrii săi pentru sus ținerea intereselor lor comune în problema
securită ții regionale .
Pentru a -și atinge scopul esen țial, de Alian ță a na țiunilor angajată fa ță de
Carta Na țiunilor Unite, aceasta aplică următoarele misiu ni de securitate: să
asigure fundam entele juridico -administrative indispensabile unui mediu de
securitate stabil în zona euroatlantică , bazat pe dezvoltarea activită ților
democratice și pe obliga ția rezolvării pe cale pa șnică a disputelor, în care nici o
țară să nu poată intimida sau constr ânge o alta prin amenin țări sau prin folosirea
forței; să acț ioneze ca un forum transatlantic esen țial în consfătuirile aliate
asupra oricăror probleme care aduc atingere intereselor vitale, inclusiv posibile
evenimente care afectează securitatea membrilor , precum și în coordonarea
adecvată a eforturilor depu se în domenii de interes ; să de scurajeze și să se apere
în fața oricărui act de agresiune împotriva unui stat membru al NATO, pentru a
întări securitatea și stabilitatea din zona euroatlantică ; să fie g ata să contribuie la
prevenirea efectivă a conflictelor și să se angajeze activ în rezolvarea crizelor,
inclusiv în opera țiile de ripostă în cazul situa țiilor de criza; să promoveze, pe
scară largă, parteneriatul, cooperarea și dialogul cu alte țări din zo na

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
67 din 246 euroatlantică , având ca scop cre șterea transparen ței, încrederii reciproce și a
capacită ții de a ac ționa în cadrul Alian ței.
Activită țile practice planificate și desfă șurate de pro tecție civilă au avut ca
scop realizarea obiectivelor de interoperabilita te specifice, cuprinse în
Programul Parteneriatului Intensificat, precum și în Planul Național Anual de
Integrare. Capacitatea de adaptare a sistemului protecției civile din țara noastră
la condi țiile impuse de către Alian ța Nord -Atlantică a fost demonstra tă pe
timpul participării la activită ți de pregătire în comun, la constituirea unor forțe
multina ționale, de sprijin și asisten ță umanitară în caz de dezastre, în diferite
zone ale globului.
Membrii Uniunii Europene sunt angaja ți la obiectivul dezvoltă rii Politicii
Externe și de Securitate Comun ă, pentru chestiunile relative la securitatea
Uniunii, sinergia politi cii comune în domeniul apărării , obiectiv care ar putea
evolua către o apărare compatib ilă cu cea a Alianței Nord -Atlantice. UE aduce o
important ă dimensiune supli mentară la securitatea europeană. Dorind să
contribuie la dezvoltarea UE pe viitor, șefii de stat ai țărilor membre NATO au
decis pun ea la dispozi ția acestei entităț i a unor bunuri operative ale Alian ței, în
baza consultărilor din Consili ul Nord -Atlantic, pentru opera ții umanitare.
Angajându -se pentru aplicarea dreptului interna țional umanitar, Uniunea
Europeană se implică î ntr-un domeniu în care exercitarea competentelor nu este
clar stabilita în prevederile tratatelor constitutive. Parti ciparea Uniunii la
afirmarea dreptului interna țional umanitar s -a exercitat esen țialmente prin actele
sale normative. Totu și, anumite instrumente juridice dezvoltate imprimă o
dimensiune autonormativă , mijloace obligatorii de promovare a dreptului
interna țional umanitar.
În situa ția conflictelor arma te neinterna ționale, NATO invocă respectarea
ferma a drepturilor omului sau a dreptului interna țional în general, atunci când
mijloacele utilizate în scopul represiunii și în acțiunile conduse de păr țile

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
68 din 246 implic ate depă șesc caracteristicile unor tulburări interioare sau a unor tensiuni
interne, devenind un veritabil conflict armat care implic ă aplicarea drepturilor
omului și a dreptului interna țional umanitar.
Indiferent de calificarea juridică a opera țiunilor N ATO, for țele
participante tre buie, în toate împrejurările, să acorde o aten ție deosebita
poten țialelor aspecte umanitare ale opera țiilor. Astfel, în domeniul asisten ței
medicale și a ac țiunilor de ajutor exper ții au reafirmat angajamentul c ă toate
persoane le, militari sau civ ili care au nevoie de asistență medicală , vor fi tratate
în mod uman și fără discriminări bazate pe sex, rasă , naționalitate, religie.
Personalul medical și religios va beneficia de protec ție pentru asigurarea
asistenț ei medicale.
În operațiile sub comanda NATO, respectarea dreptului umanitar revine în
primul rând statelor care au furnizat trupe în acea opera ție. Prin controlului
opera țional , NATO va urmării ca toate regulile esen țiale de drept interna țional
umanitar sa fie luate în considerare, iar organele care se ocupa de politica de
securitate vor fi sprijinite , în mod adecvat , pentru a asigura informarea și
însușirea acestora.
Referindu -ne strict la obiectul dedus anali zei noastre se poate constata că
în cadrul NATO exista instrume nte specifice de aplicare a dreptului interna țional
umanitar, de și organiza ția nu este parte la conven țiile umanitare . În acest sens,
alian ța de securitate , care pregăte ște și desfă șoară ac țiuni militare ,nu poate
ignora existenta dreptului interna țional u manitar. În afara obliga țiilor pe care le
au statele membre ale NATO, aplicarea dreptului interna țional umanitar se
realizează prin intermediul consilierilor juridici din interiorul coma ndamentului
aliaților, specialiș ti care întocmesc anexa juridică la planul de opera ții militare
NATO. Majoritatea procedurilor sunt de drept interna țional umanitar; cercetarea
și urmărirea în justi ție a infrac țiunilor grave la conven țiile umanitare revine în
răspunderea na țională a statelor contribuitoare cu trupe.
Ca apărăt or al drepturilor omului NATO trebuie creeze o imagine pozitivă
asupra modului de respectare a dreptului int ernațional umanitar, limitând

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
69 din 246 atacarea obiectivelor nemilitare și evitând utilizarea armelor care ar putea cauza
pagube colaterale.
Consiliul d e Securitate poate decide folosirea forței armate dacă se ajunge
la concluzia că situaț ia în teatrul de criza o impune.
Rolul NATO pentru respectarea normelor dreptului interna țional umanitar
este unul crucial, de și deseori acesta este adus în discu ției prin dezbatere a unui
caz concret – Kosovo, caz exe mplificativ .
Așa cum afirma pre ședintele Comitetului Interna țional de Cruce Ro șie
într-un discurs , inserat în Revista Română de Drept Umanitar nr. 31 -32/2000,
consacrat dreptului interna țional umanitar la încep utul celui de -al treilea
mileniu, este dificil pentru a trage învă țămintele care rezult ă din aplicarea
normelor DIU în conflictul din Kosovo, conflict cu caracter excep țional,
avându -se în vedere mijloacele militar e de care dispuneau tarile NATO . În
măsura în care s -a pus capăt violentelor care au provocat exodul a aproape un
milion de locuitori din Kosovo și li s-a permis refugia ților să se întoarcă la
casele lor, aceasta interven ție NATO și-a atins , fără îndoială, unul din tre
obiectivele sale, dar în priv ința dreptului interna țional umanitar, misiunea a
ridicat probleme care acum sunt deja identificabile din perspectiva ra țională a
normativismului dreptului umanitar.
La nivelul UE, instrumentele Politicii Externe și de Securitate Comună
(PESC) au cuprins dimensiunea dreptului interna țional umanitar. Includerea
acestor prevederi conven ționale nu s -a realizat fără dificultate. PESC a fost
consacrata de titlul al V -lea al Tratatului asupra Uniunii Europene, relevându -se
aspectele diplomatice și de apărare a s pațiului comunitar pentru realizarea unor
obiective: salvgardarea valorilor europene comune, a independenț ei și
integrită ții Uniunii, în conformitate cu principiile Cartei ONU; întărirea
securită ții Uniunii Europene; men ținerea păcii securită ții interna ționale în
conformitate cu principiile Cartei ONU și cu principii le Actului Final de la
Helsinki – 1975 și cu obiectivele Cartei de la Paris – 1990; dezvoltarea

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
70 din 246 democra ției pentru statele membre, a respectului față de drepturile omului și față
de libertă țile fundamentale. Referirile la drepturile omului ne îndreptă țesc sa
credem ca vizează problematica dreptului interna țional umanitar. PESC
cuprinde po1itici de apărare comună , iar Uniunea Europei Occidentale a fost
inclusa ca parte integrantă în dezvoltarea Un iunii Europene, entit ate cu o
capacitate opera țională de apărare pentru misiuni umanitare și de evacuare,
misiuni de men ținere a păcii, misiuni pentru gestionarea crizelor și misiuni de
restabilire a păcii. U EO reprezintă articula ția comună dintre NATO și Uniunea
Europeana, fiind considerata bra țul înarmat al UE și brațul european al NATO.
În anii postbelici , conform planului Pleven, armata europeană urma să fie
comună. De fapt, în jurul acestei din urmă prevederi au avea loc dezbateri
aprinse în Marea Bri tanie, Statele Unite și chiar în Germania pentru statutu l
acordat ei în planul Pleven. Britanicii se temeau de realizarea unei armate a
Germaniei sub controlul NATO (fără Stat -Major german, sub comanda atlantică
și comandant atlantic). Orice contribuție a RFG urma să fie tratată egal, dar nu și
în privința numărului de militari.
Konrad Adenauer a înțeles că planurile Schuman și Pleven erau,
„fundamente esențiale pentru Europa ”.
Planul Pleven redeschidea proiectul creării unei Uniuni E uropene ca
entita te supranațională . Existența unei armate europene presupunea un buget
militar comun care trebuia gesti onat. Alcide de Gasperi, primul -ministru al
Italiei în perioada negocierii planului Pleven, propunea o autoritate politică
responsabilă în fața unui Parlament , pentru a coordona politicile externe ale
statelor membre și a administra bugetul necesar finanțării noii armate. Acea stă
autoritate trebuia investită cu largi atribuții, inclusiv privind strângerea de taxe și
luarea de decizii autonome .
Planul Pleven a fost negociat în cadrul unei c onferințe
interguvernamentale (1950 – 1952 ) care urma să se transforme în adunare
constituită dacă proiectul Comunității Politice Europene ar fi fost ratificat.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
71 din 246 Numai după abrogarea statutului de ocupație al RFG ( mai 1 952) a fost posibilă
intrarea într -o nouă fază, cea a semnării tratatului instituind Com unitatea
Europeană de Apărare (CEA ). Acest rezultat a reflectat rolul esențial al
tandemului franco -german în construcția politică europeană, element ce va
păstra constanța pen tru mai bine de o jumătate de secol59.
Eșecul CEA a compromis realizarea unei politici comune europene de
apărare și mai ales construc ția unui stat federal supranațional. Propunerea
britanică alternativă CEA, de transformare a Tratatului de la Bruxelles în
Uniu nea Europei Occidentale ( UEO ) – fapt împlinit în octombrie 1954 – a avut
două noi semnificații: inițiativele europene de securitate și apărare se plasau sub
semn ul interguvernamentalismului (menținerea suveranității naționale) în
sectoare importante ( politica externă și de apărare ); importanța fundamentală a
Marii Britanii în securitat ea europeană era reconfirmată ( fapt ce se va reflecta
mai târziu și prin declarația de la Saint Malo )60.
Concepută prin Tratatul de la Bruxelles din 1948, Uniunea Europ ei
Occidentală (UEO ) asigura un mecanism de sprijin reciproc în cazul unui atac
sau a unei agresiuni armate la adresa statelor europene. Acordurile de la Paris au
fundamentat. practic, înființarea UEO. Ele au marcat finalul regimului de
ocupație asupra Germani ei de Vest și au permis acestei țări și Italiei să adere la
Tratatul de la Bruxelles . În afară de Consiliul de Mini ștri pentru Afaceri
Externe, noul tratat a constituit Adunarea Parlamentară Consultativă, Agenția de
Control a Armamentelor și Comitetul Perm anent pentru Control Armamente
(Standing Committee for Amis Control ). Acordurile de la Paris au interzis
Germ aniei să procure armament NBC (nuclear, biologic sau chimic ). Franța a
acceptat, la nivel politic, ideea reînarmării Germaniei de Vest, stat care ș i-a

59 Galina Platon et al., Spre o noua arhitectura europeana: integrare – securitate = Vers une
nouvelle architecture europ eenne : integration – securite , Editura Mirton, Timișoara, 2002,
p. 32.
60 Iordan Gheorghe Bǎrbulescu, Uniunea Europeanǎ: Politicile Extinderii , Editura Tritonic,
2006, p. 29.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
72 din 246 construit propria armată, Armata Federală ( Bundeswehr ) și care, în 1955, a
aderat la NATO.
În cursul anilor ‟70 -‟80 a fost reluat, după îndelungi ezitări , procesul de
realizare a unei integrări politice între cei șase . Contextul era accentuat de
ascen siunea politi ca a lui Charles de Gaulle. Susț inător al ,, Europei patriilor ”,
Charles de Gaulle a avut un rol important pentru eșecul Comunității Europene
de Apă rare în anii ‟50. În calitate de președinte fondator al celei de -a V-a
republici, Charles de Gau lle vedea prin cooperarea europeană în domeniul
politicii externe un vehicul pentru hegemonia americană în Europa Occidentală ,
dar și pentru limitarea pretenț iilor de suprana ționalism , din ce în ce mai
evidente, ale tinerei Comunităț i Europene .
De Gaulle u rmărea realizarea unei Europe independente, inte rpusă între
Uniunea Sovietică și SUA . Resp ingerea acestei propuneri l -a făcut pe De Gualle
să se reorienteze spre Bonn.
Ambiț iile politice ale lui Charles de Gualle a u condus la întâ lniri
informale la nivel de șefi de stat și de guvern î ntre statele membre ale CEE , care
vor prefigura Consil iului European. Prima conferin ță la nivel î nalt (de fapt,
primul Consiliu European ) a avut loc în februarie 1961 , la Paris, avâ nd ca scop
discutarea unei cooperări politice strânse. Acest summit a condus dezbaterile în
jurul ,,planurilor Fouchet “ .
Planul ,,Fouchet I “ (1961 ) prevedea realizarea unei uniuni a statelor
bazată pe cooperare interguvernamentală și asigura respectarea identității
statelor membre. Planul prevedea e xtinderea cooperării în multe domenii:
politica externă, apărarea, știința, cultura și protecția drepturilor omului..
Totodată, prima versiune a planului Fouchet se referă explicit la crearea unei
politici externe și de apărare comună..
Cooperarea Politic ă Europeană a contribuit la acceptarea Germaniei în
cadrul Națiunilor Unite (1973 ). A jucat, de asemenea, un rol important în
pregătirea lucrărilor CSCE și stabilirea agendei de negocieri în vederea

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
73 din 246 elaborării Actului Final de la Helsinki (1975 ). CSCE (viitoarea OSCE ) va
deven i, alături de NATO, un partener important al Comunității Europene pentru
protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor statelor europene și pentru în
securitatea e uropeană.
Trebuie menț ionat progresul economic al Comunităților E uropene care au
devenit în anii „ 80 cel de -al treilea actor în economia politică internațională,
după Statele Unite și Japonia Pornind de la propunerile făcute de Președinția
britanică (iulie – decembrie 1981 ) va fi semnat Actul Unic European în 1986.
Aces t instrument juridico -administrativ prevedea întărirea consultărilor în
materie de politică externă între statele membre, unificarea ierarhiilor separate
ale CEE și CPE sub umbrela unică a Consiliului European și stabilirea
Secretariatului CPE la Bruxelles . Asemenea prevederi au avut un rol deosebit de
important în pregătirea viitorului Tratat instituind Uniunea Europeană – Tratatul
de la Maastricht 1993 .
Convingerea lui Jean Monn et de la începutul anilor ‟50 că uniunea
economică precede integrarea politică era confirmată prin dezvoltarea unei piețe
unice europene, ca re va pregăti instituirea unei politici externe și de securitate
comună. Până la Tratatul de la Maastricht, evoluțiile instit uționale din cadrul
cooperării politice e uropene pot fi caracterizate prin: modificări în practica
diplomatică europeană: comunicarea directă prin rețeaua Coreu (telegrame );
substituirea ambasadorilor; modalitatea de luare a deciziei – consensul;
președinție prin rotație (6 luni ), se instituie Troica și apărea un s ecretaria t;
implicarea progresivă a Comisiei Europene (procedura consultării ).
Activitatea politică europeană a demonstrat că este posibilă cooperare a
informală între statele membre fără ca acesta să însemne , în mod obligatoriu ,
integrare formală. Aceasta cooperare va fi bazată pe regula consensului,
procedură care validează decizia comunitară . Trebuie precizat faptul că dacă
uniunea economică va rămâne sub semnul metodei Monnet, cea politică (PESC
și JAI) va fi bazată pe metoda negoc ierii. Prima metodă va fi baza tă pe

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
74 din 246 supranaționalism, cea de -a doua pe interguvernare. În pofida progreselor făcute
de PESC/ PSAC până în prezent, nu există premise ale erodării caracterului
interguvernamental al acestor politici61.

2.4. MECANISME POLITICO -ADMINISTRATIVE ALE UE
PENTRU CON SOLIDAREA SECURITĂȚ II REGIONALE ȘI GLOBALE

Creșterea dimensională și consistentă a UE, într-un timp atât de scurt, a
avut un aport imp ortant la stabilitatea europeană . Pe de altă parte, tendința de
lărgire a UE și de întărire a OSCE a fortificat platforma comună de acțiuni
pentru dezvoltarea proceselor de democratizare și stabilizare a statelor din
vecinătatea UE. Statele cuprinse în acest obiectiv generos, prin care se evită
crearea de noi linii de separare, noi falii strategice , vor fi candidate la integ rare,
la un set de valori comune, la un spațiu amplu de cooperare și stabilitate.
Deși, la ora marii extinderi, se considera că lărgirea în sistemul actual ar
putea fi un obstacol pentru buna funcționare a instituțiilor, ca și pentru
dezvoltarea politicil or comunitare, pentru adaptarea acestora la nevoile unei
Europe având un număr aproape dublu de state membre, Documentul Agenda
2000 lansa semnalul reorientării politicilor agricole și a celei structurale, al
ajutoarelor de preaderare și modificarea perspe ctivelor financiare ale Uniunii,
astfel încât acestea să ia în considerare provocarea lărgirii62. Participarea noilor
state membre la gestionarea în comun a crizelor regionale a dat un nou impuls
întăririi climatului de securitate și stabilitate, reformelor și dezvoltării din toate
țările Europei Centrale și de Sud -Est. Orice efort, oricât ar fi de mare, pentru
adaptarea funcțională a organizației, după această lă rgire, va fi răsplătit prin

61 Barry R. Posen, European Union Security and Defense Policy: Response to Unipo larity? ,
Security studies 15, no. 2 (2006), pp. 149–186.
62 Jean-Pierre Maury, La Construction Européenne, La Sécurité et La Défense , Cambridge
Univ Press, 1996 , accessed April 7, 2015, http://journals. cambridge.
org/production/action/cjoGetFulltext?fullt extid=6273916.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
75 din 246 rezolvarea problemelor europene în planul combaterii traficului de a rme și de
droguri etc.63
În zona Balcanil or de Vest se remarcă eforturile statelor regiunii de creare
a unui mediu stabil de promovare a sistemelor democratice, pentru a permite o
cooperare strânsă în sectoarele vitale ale luptei cu terorismul , pentru contr olul
fluxurilor migratorii, ceea ce contribuie la înlăturarea deficitului de stabilitate
existentă64.
O Europă activă și operativă în fața pericolelor actuale și viitoare, a
amenințărilor asimetrice transfrontaliere, va accede pe deplin la o dezvoltare
durabilă, care nu exclude de la activități le economice statele spațiului
euroatlantic.65 Reîntregită, prin cooptarea statelor de la țărmul Adriaticii la cel al
Marii Negre, Europa va utiliza capacită țile opera ționale ale UE și NATO, va fi
capabilă să fie liberă , prosperă și stabilă, să aibă o participare constructivă la
securitatea globală.
Din anul 2006 s -a vorbit despre „ capacitatea de integrare în Uniunea
Europeană ”. Procesul de extindere continuă pentru o Uniune mai puternică are
mai multe posibilități de a gestiona pacea și securitatea globală. Constatăm că
Strategia de lărgire pleacă de la o politică a extinderii graduale, aplicate cu
prudență, nu face rabat de exigență, rigoare, echitabilitate și legitimitate
democratică a procesului66.
Fiecare nouă extind ere va avea un impact puternic pentru securitatea și
stabilitatea europeana , va contribui la crearea unei Europe libere și pașnice,
influențează stabilitatea și securitatea lumii. Uniunea Europeană numără o
populație de peste 500 de milioane de oameni și a coperă un teritoriu mare.
Această entitate are o capacitate politică și structurală propice consolidării
echilibrelor geostrategice în sfera securității mondiale. În pofida problemelor ,

63 Neil, The Government and Politics of the European Union , p. 45.
64 Tonra and Christiansen, Rethinking European Union Foreign Policy , p. 98.
65 Veliscu, “Development of Regional Systems for the Protection of Human Rights, The. ”
66 Roberto A liboni, The Geopolitical Implications of the European Neighbourhood Policy ,
European Foreign Affairs Review 10, no. 1 (2005), pp. 1–16.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
76 din 246 derivate din activită țile de extindere și ajutor economic pentru Europ a de Sud –
Est, din crize de securitate: conflicte etnice, terorism, proliferarea ADM,
controlul migrațiilor, traficul de arme, droguri, ființe umane , amenin țări care i -ar
putea afecta funcționalitatea și stabilitatea, Uniunea Europeană are resurse de a
se consolida și de a prospera economic și social, etnic și cultural, de a -și fortifica
securitatea și de a asigura combaterea riscurilor din mediul global.
O analiză a situației potențialilor candid ați (Albania, Bosnia -Herțegovina,
Serbia, Mu ntenegru) demonst rează că există posibilitatea lărgiri i, cu rezolvarea
unor probleme politice și economice, ținând c ont de marea diversitate socială a
acestor state. Per spectiv a accederii în Uniunea Europeană reprezintă un factor
accelerator al reformelor pentru unificarea regiunii.
Dificultățile întâmpinate în acceptarea Turciei și perspectivele de
deschidere spre Balcanii de Vest repun în discuție problema capacității de
integrare în Uniunea European ă67.
Stephen Lrabee apreciază că extinderea UE a fost un succes politic ș i
economic. Etapele viitoare de extindere riscă să fie mai lungi. Apare riscul unei
rupturi între procesul de lărgire UE și cel al NATO68.
NATO vizează extinderea cu Georgia și Ucraina, în timp ce opoziția
Rusiei devine tot mai acerba. Apropierea celor două lărgiri, a NATO și a UE, va
depinde de politicile celor două organizații69.
Prin extinderea sa spre sud și prin politicile adoptate, UE s -a apropiat de
spațiul Marii Caspicii și al Asiei Centrale, zon ă marcat ă de o dezvoltarea
insuficientă, gra dul ridicat de corupție institu țională , nerespectarea drepturilor
omului, fragilitatea statului de drept și, în același timp, un spațiu afectat de

67 Agge stam, European Foreign Policy .
68 Dan Lăpădat, Cornel Comeagă, 10 years of logistics în NATO , Romanian Military
Thinking , no. 1 (2014).
69 Peter Van Ham, Europe‟s Common Defense Policy: Implications for the Trans -Atlantic
Relationship , Security Dialogue 31, no. 2 (2000), pp. 215–228.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
77 din 246 conflicte latente , înghe țate, care se pot activa în or ice moment ( criza din Osetia
de Sud a stat la baza războiului ruso -georgian).
UE este preocupată de controlul amenințărilor la adresa securității, pentru
stoparea expansiunii terorismului, prevenirea folosirii armei nucleare în regiune,
reducerea delincvenței internaționale și a traficului ilicit de arme, droguri70.
Pot f i menționate instrumentele noi cu care UE operează pe plan regional,
cu implicații pentru securitatea și stabilitatea globală.
Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat – va asigura
cooperarea cu state din sudul și estul Mediteranei, cu Ucraina, M oldova și
Belarus și cu state din Caucazul de Sud . Acest instrument va fi destinat
parteneriatului strategic al UE cu Rusia .
Instrumentul pentru stabilitate este un instrument de răspuns la crizele
umanitare și la provocările transfrontali ere, pentru asigu rarea securită ții nucleare
și dezvoltarea luptei împotriva crimei organizate și a terorismului71.
Instrumentul pentru Cooperare și Dezvoltare Economică , destinat statelor
regiunilor care nu sunt eligibile pentru asistenț ă prin primele două instrumente
menți onate mai sus72.
Din perspectiva edificării spațiului european de securitate și cooperare,
lărgirea UE este un proces dificil, complex și nelinear. Obiectivul prioritar
pentru UE și pentru NATO – secur itatea continentală și globală – determină
amplificarea raporturilor dintre cele două organizații, în baza principiilor unui
parteneriat strategic eficient pentru ambele entită ți, pentru securitatea și apărarea
Europei, un parteneriat dezvoltat prin Aranj amentele Berlin Plus . Se va urmă ri
păstrarea specificităț ii fiecărei organizații, respectul autonomiei institu ționale în

70 Stephanie C. Hofmann, Overlapping Institutions în the Realm of International Secur ity:
The Case of NATO and ESDP , Perspectives on Politics 7, no. 01 (2009), pp. 45–52.
71 Constantin Moștoflei, Vasile Popa, Rolul UE în asigurarea securității globale , București,
Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2008
http://cssas.unap. ro/ro/pdf_studii/rolul_eu_in_asigurarea_securitatii_globale.pdf ,p76
72 Ibidem .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
78 din 246 luarea deciziilor, dezvoltarea mecanismelor consultării mutuale, a dialogului și
cooperării , cu respectarea principiilor Cartei ONU.
Responsabilitățile pentru securitatea spațiului european și a celui global au
reclamat extinderea parteneriatului strategic, de la gestionarea crizelor până la
lupta contra terorismului, a contracarării proliferării ADM, a eliminării pirateriei
cibernetice. NATO și UE etalează o construcție institu țională solidă, bazată pe o
strategie coerentă, materializată prin realizarea unui spațiu european comun de
libertate, securitate și justiție, urmărindu -se salvgardarea intereselor colective și
naționale. Politica comună de securitate și apărare va contribui la consolidar ea
avantajelor esențiale ale integrării: progresul economic și civil, pia ța unică,
pacea și stabilitatea continentului.
Ceea ce i -a permis UE să devină o putere economică mondială și a
reprezentat piatra unghiulară a construcției europene, a fost rezultatu l integrării
economice și politice a statelor membre. E xtinderea Uniunii Europene face ca
organizația să semene cu „ soft power ”, o putere care ajunge la scopurile propuse
prin exercitarea unei forțe de atracț ie.
UE, ca putere cu rol securitar global, își poate con serva și amplifica acest
statut printr -o extindere graduală , fără să afecteze activitatea generală a Uniunii.
Un asemenea proces va continua să dezvolte zona pă cii, libertății și
prosperității73.

73 Joakim Kreutz, Human Rights, Geostrategy, and EU Foreign Policy, 1989 –2008 ,
International Organization 69, no. 01 (2015), pp. 195–217.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
79 din 246
2.5. POLITICI ALE UE DE COOPERARE CU ALTE ORGANIZA ȚII
INTERNA ȚIONALE DE SECURITATE PENTRU GESTIONAREA
CRIZELOR UMANITARE REGIONALE

Uniunea European ă are un aport important pentru gestionarea crizelor și a
conflictelor internaționale, domeniu în care foloseș te o gamă completă de
instrume nte: acordurile de cooperare și asociere ; capacitățile de gestionare a
crizelor ; mecanismele de cooperare în probleme de justiție și afaceri interne ;
instrumente diplomatice ; programele sociale, de mediu ; ajutorul umanitar.
Legătura strânsă î ntre securitate și dezvoltare este o realitate a epocii
contemporane , afirmată în anul 2005 și de fostul secre tar general al ONU, Kofi
Annan: „ nu există Str ategia europeană de securitate, securitatea este o condiție
necesară a dezvoltării ”, aspect întărit, apoi, într -un document adoptat în acel ași
an de Consili ul European .
Un mediu de securitate favorizează acțiunile sociale care ameliorează
condițiile de viață ale comunită ții umane ; dezvoltarea administra ției contribuie
la prevenirea violenței și a insecurității .
UE este principalul fur nizor mondial al sprijinului ex tern pentru
dezvoltare economică și un apărător activ al dezvoltării durabile ; are o relație
eficientă de cooperare cu ONU, având parteneriate viabile pentru consolidarea
păcii. Dezvoltarea PSAC asigură UE mecanismele pentru un răspuns eficace la
cererile de asistență umanitară ale Națiunilor Unite în cadrul gestionării crizelor
internaționale. Modalitățile și domeniile principale de cooperare a Uniunii cu
ONU în sfera prevenirii conflictelor și gestionării crizelor au cuprins : întărirea
capacităților de gestionare a crizelor, asigurarea interoperabilității și a
condi țiilor care să permită Uniunii să contribuie la eforturile ONU de
menținere a păcii și a securității internaționale , unul dintre principalii furnizori

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
80 din 246 de trupe la misiunile de men ținere a păcii sub autoritatea Consiliului de
Securitate al ONU74.
Operațiile de gestionare a crizelor conduse de UE pot fi de tipul:
umanitare , de salvare și de evacuare persoane (bunuri); de menținere a păcii;
misiuni de restab ilire a păci i. Uniunea Europeană poate să întreprindă operații
militare și să execute misiuni în domenii ale respectării statului de drept, ale
realizării administrației civile și protecției umanitare75.
Pentru situații de criză, Uniunea are toată gama de instrumente d e reacție
diplomatică și militară. Au fost remarcabile acțiuni de cooperare UE -ONU:
participarea la misiunile de menținere a păcii în Balcanii de Vest, SFOR și
UNMING, KFOR și MINUK, misiunea din Darfur, de la granițele dintre Ciad și
Republica Centrafrica nă, a EUFOR, care va consolida misiunea ONU și Uniunii
Africane, UNAMID76. Prin Rezoluț ia Consiliului de Securitate din 25
septembrie 2007, UE a fost autorizată să desfă șoare în Darfur 3000 de oameni,
plasați sub coma ndament opera țional irlandez, pentru a a sigura protecția civililor
în fața rebelilor și a bandiților; misiunea europeană (CIAD -RCA) este
actualmente poziționată în estul Ciadului, în timp ce detașamentul multinațional
este sub comandament EUFOR. Este de remarcat participarea statelor membre
ale UE la Forța internațională pentru Afganistan (ISAF) și prezența unui
însărcinat UE al procesului de pa ce în Afganistan, care activează să convingă
șefii de triburi să abando neze lupta contra for țelor NATO77.
Misiunile UE în Balcanii de Vest au fost misiuni de gestionare a crizelor,
desfășurate în cadrul procesului de stabilizare a păcii , pentru prevenirea
urmărilor conflictelor. Este cazul misiunii militare a Uniunii Europene

74 Agge stam, “European Foreign Policy ”, p. 21.
75 Morten Bø \a as, Kathleen M. Jennings, and Timothy M. Shaw, Dealing with Conflicts and
Emergency Situations , Doing development research (2006), pp. 70–78.
76 Ray Salvatore J ennings, Military Peacebuilding: Stability Operations and the
Strengthening of Peace în War -Torn Societies , Journal of Humanitarian Assistance (2003).
77 Kamil Zwolski, The EU as an International Security Actor after Lisbon: Finally a Green
Light for a Holistic Approach ”, Cooperation and Conflict 47, no. 1 (March 1, 2012), pp.
68–87.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
81 din 246 Concordia în Macedonia, urmată de misiunea de poliție Proxima sub egida UE,
în Bosn ia-Herțegovina (2003)78.
Misiunea de Poliție a UE (EUPM), executată cu mijloace civile, în Bosnia
și Herțegovina, în 2003, constituie prima operație prin care Uniunea a prelu at
misiun ile Forței de Poliție Interna țională a ONU , permițând ONU să -și
desfă șoare forțele în alte zone de criză . Această misiune a avut ca obiective:
reforma structurilor de poliție din Bosnia și Herțegovina; sprijinirea poliției
locale în lu pta împotriva crimei organizate ; monitorizarea structurilor poliției
locale în vederea responsa bilizării actului polițienesc (au fost implicaț i agenți de
poliție din statele membre UE). Misiunea amplă a UE cu specific militar a fost
operați a militară EUFOR -ALTHEA – 2004, când Uniunea Europeană a preluat
responsabilită țile NATO. Forța internaț ională de stabilizare din Bosnia și
Herțegovina se compunea din 2 .455 de militari79.
În ajunul declarării unilaterale a independenței Kosovo, în februarie 2008,
UE a hotărât să lanseze, în termen de patru luni, o misiune civilă de poliție și
justiție (numită EULEX ), care să ia locul misiunii ONU -MINUK în 120 de zile.
Aceasta are polițiști, judecători și procurori, funcționari interna ționali care susțin
guvernul kosovar în formarea și dezvoltarea noilor sale instituții, p rin pregătirea
personalului sistemelor judici are și de poliție din Kosovo , pentru a -și putea
exercita misiunea independent , prin consilierea și supravegherea în materie de
poliție, justiție și protecție a minorităților80. Spre deosebire de misiunea ONU,
misiunea europeană nu s -a substituit guve rnului kosovar pentru a se implica în
treburile țării, ci îl ajută spre a le rezolva singur. În același timp, în unele
domenii, cum este cel al crimelor de război, misiunea are dreptul să analizeze și

78 Ursula C. Schroeder, The Organization of European Security Governance: Internal and
External Security în Transition , Routledge, 2013,p62 .
79 Jan Wouters, Stephanie Bijlmakers, and Katrien Meuwissen, The EU as a Multilateral
Security Actor after Lis bon: Constitutional and Institutional Aspects , SSRN Scholarly Paper
(Rochester, NY, February 1, 2012), Rochester, NY, accessed June 3, 2014, http://papers. ssrn.
com/abstract=2020357.
80 Ibidem .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
82 din 246 sa conteste în anumite cazuri sentințele instanțelor judecător ești locale81.
EULEX, considerată a fi cea mai importantă misiune civilă din istoria UE, „ va
stabili o justiție independent, multietnică și o poliție multietnică ”. Polițiștii,
judecătorii și procurorii misiunii dispun de puteri executive limitate82.
Cu mijlo ace militare, Uniunea a acționat în cadrul operației militare
Artem is, din R. D. Congo, sub mandate ONU prin intermediul unei Forțe de
stabilizare temporară de peste 1. 500 de militari , personal care a contribuit la
pacificarea unei situații explozive și periculoase, în baza mandatului Consiliului
de Securitate. Toate acestea arată progresul realizat de organizație în
implementarea PESC, dorința sa fermă de a interveni în crize și de a promova
stabilitatea, dar și de a garanta securitatea Europei și a se afir ma ca actor de prim
plan pe arena internațională.
UE are în prezent la dispoziție structuri militare și civil -militare pentru
gestionarea crizelor și conflictelor, structuri apte să acționeze în domeniile
politie (EUROPOL), justiție (EUROJUST) și pentru controlul frontierelor
(mecanisme pentru spațiul Schengen), dar și structuri de intervenție și asistență
umanitară (ONG -uri și agenții specializate, gestionate de Comisia Europeană),
precum și structuri de prevenire și contracarare a terorismului . Ea a înde plinit și
îndeplinește misiuni în zone de conflict și în state destructurate postconflict
(oferind suport militar și expertiza civilă pentru o serie de state cu probleme de
securitate ).
Sistemul de securitate europeană este structurat pe baza Strategiei
Europene de Securitate și prin transformarea sa va determina ca în viitorul
apropiat organiza ția să fie capabilă de a susține simultan operații pentru care se
cer capacități militare și civile de reacție rapidă. Structurile militare trebuie să

81 Alyson JK Bailes, The EU and a „better World‟: What Role fo r the European Security and
Defence Policy? , International Affairs 84, no. 1 (2008), pp. 115–130.
82 Stéphanie C. Hofmann, Why Institutional Overlap Matters: CSDP în the European Security
Architecture , JCMS: Journal of Common Market Studies 49, no. 1 (2011 ), pp.
101–120.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
83 din 246 devină flexibi le și mobile, capabile să contracareze amenințările terorismului și
ale crimei organizate.
Eurofor și Euromarfor, c reate în 1995 sub denumirea de „ Euroforte”,
includ forțe naționale care pot fi puse la dispoziția UE și a NATO în termen de 5
zile. Euromarfo r este constituit din unități navale, iar Eurofor are o unitate de
forțe terestre rapide, de 5 .000 de oa meni, cu statul major la Floren ța (Italia)83.
Cele două organisme desfă șoară misiuni de tip Petersberg .
GAE (Gruparea Aeriană Europeană ), creată în anul 1995, de Franța și
Marea Britanie, s -a numit inițial Gruparea aeriană franco -britanică, dar , ulterior ,
la ea au aderat: Germania, Belgia, Spania, Italia și Olanda. Are sediul în Marea
Britanie84.
Celula europeană de coordonare a transportului aerian, dispu să la
Eindhoven (Olanda) a deveni t un comandament aerian tactic european.
Forța de Reacție Rapidă a UE (FRRE), constituită conform Deciziei
reuniunii de la Helsinki, din anul 1999, a fost organizată în colaborare cu
NATO, pentru a se evita o su prapunere o perațională cu Forța de Răspuns a
Alianței. Ea a fost proiectată pentru o dimensiune militară de 20.000 -60.000 de
oameni, prin contribuția statelor membre, fiind capabilă să se autosusțină în
teatru, dispunând de mijloace de informații, planificare, comand ă-control,
logistică, de elemente de aviație și marină. La finele anului 2004, s -a decis
continuarea realizării obiectivului global 2010, prin constituirea, în cadrul Forței
de Reacție Rapidă a UE, a grupurilor tactice de luptă, structuri care pot fi
folos ite pentru misiunile de tip Petersberg și misiunile stabilite de Strategia
Europeană de Securitate – 2003 (Solana).

83 Cadru l juridic al desfășurării operaț iilor umanitare sub egida Uniunii Europene , The legal
framework for conducting humanitarian operations under the aegis of the European Union
(n.d.), acce ssed April 7, 2015, http://www.ceeol. com/aspx/ getdocument.
aspx?logid=5&id=68d6b880 -a996 -4291 -af68-c9d8d2303810.
84 Andrej Zwitter et al., Humanitarian Action: Global, Regional and Domestic Legal
Responses (Cambridge University Press, 2014), accessed April 13, 2015, http://www. google.
com/books?hl=fr &lr=&id=oZEZBQAAQBAJ&oi=fnd&pg=PR8&dq=humanitarian+actions+
Europe&ots=v0nHAcDtn0&sig=iGa43IRY2Ue -TvTpEei4DCwyDNA.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
84 din 246 Grupurile tactice de luptă ale UE sunt structuri naționale sau
multinaționale, compuse după modelul Framework și conțin pachete de forțe de
nivel batalion (are unităț i de comandă și de luptă, unită ți de apărare antiaeriană,
de transmisiuni și de logistică, forțe NBC, forte de poliție militară și forțe
aeriene capabile de a reacționa rapid și eficace pentru a intervenii în unele zone
de confli ct din afara spațiului administrativ al UE). Aceste structuri ale UE au ca
obiectiv principal desfă șurarea unei operații cu durata de cinci zile, în baza
Acordului Consiliului European.
Grupurile trebuie să fie operative, să se susțină în teatru pentru o perioadă
de 30 de zile (în anumite situaț ii perioada poate fi extinsă la 120 de zile).
Grupurile de luptă pot fi folosite într-o operație militară sau ca o forță inițială în
operații strategice de anvergură. Aceste grupuri sunt conduse de câte o națiune
lider. Fiecărui grup îi va fi asociat un cartier general85.
Forța europeană de Jandarmerie, proiectată în anul 2004 ș i al cărei
comandament a fost constituit în anul 2005 la Vicenza (Italia) este o entitate
capabilă să îndeplinească unele misiuni specifice, în cadrul operațiilor de
management al crizelor, formată din unități de poliție, cu statut militar și
atribuții în domeniul poliției, puse la dispoziție de către statele fondatoare, pe
baze voluntare. Obiectivele Forței sunt de a conduce misiuni de poliție în
operațiile de management al crizelor și de a participa, ca o structură
opera țională , în misiuni desfășurate sub mandatul ONU sau al altor organizații
internaționale86.
Forța poate interveni în termen de 30 de zile, dislocând 800 de jandarmi.
Aceste forț e de intervenție trebuie să fie mobile, pentru a reacționa imedi at în

85 Jan Orbie, Peter Van E lsuwege, and Fabienne Bossuyt, Humanitarian Aid as an Integral
Part of the European Union‟s External Action: The Chal lenge of Reconciling Coherence and
Independence ” Journal of Contingencies and Crisis Management 22, no. 3 (2014), pp.
158–165.
86 Lisa Schwartz et al., Ethics and Emergency Disaster Response. Normative Approaches and
Training Needs for Humanitarian Health Care Providers , în Disaster Bioethics: Normative
Issues When Nothing Is Normal (Springer, 2014), pp. 33–48, accessed April 13, 2015,
http://link. springer. com/chapter/10. 1007/978 -94-007-3864 -5_3.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
85 din 246 zonele conflictuale. Agenț ia Europeană pentru Managementul Frontierelor
Externe (Frotex) se ocupă de acoperirea costurilor operaț iilor militare. Forțele
vor fi puse la dispoziț ie de cătr e statele membre pentru o durată determinată. în
ianuarie 2005 a devenit operaț ională Agenția Euro peană de Apărare (EDA),
instituț ie care sprijină statele membre pentru dezvoltarea capabilităților de
apărare și de gestionare a crizelor. Domeniile pri oritar e ale Agenției sunt :
transportul strategic (noi sisteme de elicoptere grele, nave rapide); asigurarea
sistemelor de tip C3, comunicații prin satelit, captare de imagini prin satelit și
avioane fără pilot; proiecte de cercetare și tehnologie în domeniul
echipament elor pentru apărare; dezvoltare a bazei de evaluare și testare pentru
apărare; o arhitectură de apărare NBCR și de lupta împotriva dispozitivelor
explozive improvizate (DEI); informații operaționale cu celeritate ; creșterea
disponibilităților elicopt erelor pentru operații PSAC.
Gestionarea riscurilor și a amenințărilor vechi și noi trebuie să fie
colectivă, însă necesită o unire a capabilităților diplomatice și militare, care încă
nu există. În ciuda modului dificil de a organiza în mod eficient
multilateralismului la nivel mondial, a existat , totuși , o c olaborarea
semnificativă a UE -ONU cu privire la domenii importante , cum este
antiproliferarea armelor de distrugere în masă. Din păcate, Uniunea Europeană
nu este un executant coerent în cadrul ONU, i ar eșecul statelor membre ale UE
în a se coordona operativ pe deplin cauzează o mare frustrare având în vedere că
UE ar putea avea o importan ță mare în cadrul s istemului de securitate ONU. În
fața unei crize, Uniunea Europeană de multe ori constată că își pierde din
coeren ță, iar până acum SES nu a fost în stare să îmbunătățească această
situație87.

87 Dan Lăpădat, Cornel Comeagă , 10 years of logistics în NATO , Romanian Military
Thinking , no. 1 (2014). p75

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
86 din 246 Prin oferirea cetățenilor săi a unui spațiu de libertate, securitate și justiție
(SLSJ), Uniunea maschează aspirația de a -și asuma funcțiile de baza ale unui
stat. Ales cu multă grijă , termenul SLSJ nu este încărcat numai cu conotații
contractuale sociale , dar conține, de asemenea, o noțiune spațială de unitate
teritorială, ce îi da impresia de concept statal. Consolidarea domeniilor politice
reunite în cadrul SL SJ a fost explicată ca o completare necesară pentru o piață
internă ,compensând eliminarea frontierelor în spațiul UE. Cu toate acestea,
politicile SLSJ, discutabile ca toate politicile UE, sunt modelate de multe forțe
de tragere și împingere, originare nu numai în interiorul Uniunii, ci și în afară88.
Argumentul care stă la bază este faptul că Uniunea SLSJ nu este decât un
produs de compromis in tern cu scopul de a re concilia ambițiile Uniunii și ale
statelor sale membre, care doresc să ofere cetățenilor UE un spa țiu de libertate,
securitate și justiție – SLSJ – reglementat prin politici coerente și aplicabile fără
discriminare, asigurându -se în acel ași timp o diminuare a drepturilor suverane
ale statelor membre, dar, de asemenea, este un produs al forțelor e xterne statelor
UE. Aceste decizii vor contribui la asigurarea un ei interpretări uniforme a
dreptului public al Uniunii pentru crearea Spațiului de L ibertate , Securitate și
Justiție (SLSJ ), dar ele vor fi, de asemenea, instrumentul CEJ de stab ilire a
regul ilor jocului inter instituțional, a limitelor competențelor legislative ale UE,
precum și explicația amănunțită a ceea ce UE poate oferii, în ceea ce privește
libertatea, securitatea și justiția89.
Michel Foucault a identificat spațiul comunitar că fiind cea mai mare
anxietate a Europei. El a dezvo ltat conceptul de " heterotopii ". Foucault exp lică
faptul că heterotopiile constituie o ruptură cu timpul tradiț ional, reprezentând fie
o cvasi eternitate sau o vremelnicie, și că accesul la heterotopii este r estricți onat.

88 Costanza Musu, European Union Policy towards the Arab -Israeli Peace Process: The
Quicksands of Politics , Palgrave Macm illan, 2010, p. 39.
89 P.O.P. Flore, Actualitatea politicii europene de securitate și apărare ca viitor element
constituțional al Uniunii Europene , Revista Transilvană de Științe Administrative , no. 12
(2004), pp. 143–149.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
87 din 246 Acestea sunt caracteristici ale Spațiului de Libertate , Securitate și Justiție –
concept promovat în politicile UE. SLSJ cuprinde teritoriile și jurisdic țiile
statelor membre, care sprijină dreptul Uniunii la guvernanță , totuși în același
timp, îl și sfidează. Uniunea Europeană, î n tratatele constitutive, face aluzie la
eternitate , fiind stabilită construcția comunitară pe o perioad ă nelimitată de
timp90.
În al treilea rând, ea își protejează granițele exterioare și stabilește
criteriile de acce s într -o interacțiunea dintre dreptul intern și cel internațional.
Foucault susține , de asemenea, că de -a lungul istoriei heteroptopiile „ au
funcționat într -un mod foarte diferit ”. Gândindu -ne la SLSJ în acești termeni ne
permite m luarea în considerare a semnifica ției sale mai profunde, dincolo de
schimbările reale legale impuse, precum și a potențialei evoluții a funcției sale în
societate de-a lungul timpului. Mai mult decât atât, aderarea la CEDO a supus
Uniunea Europeană la un mecanism de control extern al drep turilor omului. Asta
va oferi cetățenilor UE același acte de protecție în raport cu cele ale Uniunii de
care în prezent se bucură Statele Membre CEDO . Hotărârile CEDO vor deveni
direct obligatorii pentru CEJ. Ca o consecință, CEJ nu va mai fi în măsură să
țină la distanță deciziile CEDO . În plus , cu mecanismul de implicare precedent,
aplicabil în cazurile în care UE este co reclamat, cele două instanțe vor purta
într-un tratat direct instituționalizat, care va oferi mai multă influență instanțelor
asupra celorlalte abordări. Acest subcapitol a identificat diferitele moduri în care
SLSJ este influențată din exterior. În SLSJ, situația este deosebit de complexă,
deoarece se referă la aspecte care stau la baza suveranității și efectele imediate
ale drepturilor individuale , precum și limitele geografice care stau la baza

90 Constantin Moștoflei, Spațiul sud -est european în contextul globalizării , sesiunea de
comunicări științifice cu pa rticipare int ernațională Strategii XXI/2007, 12-13 aprilie 2007,
București, 2007, http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/stratXXI_2007_vol .2.pdf

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
88 din 246 uniformității și coerenței, și pentru că acesta rămâne un domeniu relativ tânăr și
în curs de dezvoltare rapidă a acțiunilor Uniunii91.
Relația și interacțiunea Uniunii cu țările terțe și cu organ izații le
internaționale , în temeiul dreptului internațional , este doar o chestiune de relații
externe. Ea nu se referă numai rolul Uniunii în lume, dar, de asemenea,
afectează în mod direct, ceea ce se întâmplă în ordinea juridică a Uniunii.
Această aborda re include directivel e politice pe care Uniunea le emite în raport
cu nevoile cetățenilor săi și dezvoltă relația dintre instituțiile UE și statele
membre.

91 Petre Duțu , Mihai Ștefan Dinu , Politica europeană de securitate și aparare – cadrul de
manifestare și dezvoltare a intereselor de securitate naț ional ă, Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I ”, București , 2007 , p. 5.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
89 din 246
CAPITOLUL 3
CADRUL JURIDIC INTERNAȚIO NAL
PENTRU RESPECTAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE
ALE CETĂȚENI LOR ÎN CAZ DE CONFLICT ARMAT

Dreptul internațional uman itar este cunoscut în mediile militare și sub
titulatura de dreptul aplicabil conflictelor armate. Fiecare etapă istorică a avut
provocările, amenin țările și războaiele ei, situa ții de criză pentru ca re omenirea a
trebuit să găsească soluții.
Astăzi, când conflictualitatea lumii devine o provocare la nivel global,
soluționarea crizelor trebuie găsită într -un timp extrem de scurt. Este una dintre
cele mai presante probleme ale omenirii ,cu o mare impli care în activitatea
societă ții interna ționale.

3.1. PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE DREPTULUI APLICABIL
CONFLICTELOR ARMATE

Tendin ța generală a fost că odată cu trecerea timpului reglementarea
metode lor de război și a mecanismele de protejare a persoanelor a căpătat noi
valente. Principiile de bază ale dreptulu i aplicabil conflictelor armate : Necesitate
militară . Principiul necesita ții militare reclam ă unui beligerant să aplice un grad
și tip de for ță reglementat, care nu este interzis de legile de război, forte militare și
arsenal de lupt ă necesar pentru învingerea inamicului cu minimizarea pierderilor
de via ți omene ști.
Principiul de limitare a utilizării forței armate . Acest principiu este
menționat în articolul 35 alineatul (1) din Protocolul adi țional I – 1977, " Dreptul
belige ranților de a adopta mijloace pentru a prejudicia inamicul nu este
nelimitat ". Acest principiu respinge ideea de război total: nu toate mijloacele care

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
90 din 246 sunt utile pentru câ știgarea războiului sunt permise. Se face clar limitările pentru
mijloacele și metodele de război. Prin urmare, de exemplu, unel e arme, cum ar fi
arme otrăvite sau arme care provoacă " suferin țe inutile ", sunt interzise. Acest
principiu poate fi văzut ca piatra de temelie pe care se sprijină această ramură a
dreptului; Principiul umanită ții. este un principiu de bază al DIU care presupune
că cei care nu iau parte la conflictul armat, persoanele protejate, trebuie să fie
tratate în mod uman itar92. Acest principiu este exprimat în articolul 3 di n
Conven țiile de la Geneva I -IV – 1949 și în articolu l 4 din Protocolul adi țional II –
Geneva, 1977. Mai mult decât atât, acest principiu oferă fundamentul pentru toate
normele care sunt cuprinse în Conven țiile de la Geneva, reguli pentru aplicarea
unui tratament uman în contexte speci fice. Singurul obiectiv legitim pentru care
statele ar trebui să depună eforturi pentru a -l atinge în timp de război este de a
slăbi for țele militare ale inamicului; în acest scop este suficientă dezactivarea unui
număr cât mai mare posibil de oameni; ac est obiectiv poate fi depă șit cu un
armament performant care agravează inut il suferin țele oamenilor sau provoacă
moartea lor în mod inevitabil . Astfel, există o ierarhie de acte permise: să se
captureze inamicul mai degrabă decât să se rănească; trebuie să se omoare mai
puține persoane. Este adesea posibil să se ob țină acela și rezultat militar prin
plasarea în tabere cu prizonieri a perso nalului militar inamic scos din luptă , mai
degrabă decât uciderea lor. Este de preferat măsura cea mai pu țin distructivă și
care câ știgă acela și avantaj militar93; Principiul propor ționalită ții este un
principiu fundamental al dreptului aplicabil conflictelor armate. Toate măsurile
militare luate de către beligeran ți trebuie să fie propor ționale cu scopul pe care ei
încearcă să -l realizeze. Propor ționalitatea înseamnă că avantajul militar ob ținut de
către o anumită opera ție militara trebuie să compenseze daunele cauzate de civili

92 United States and Department of the Air Force, International Law: The Conduct of Armed
Conflict and Air Operations , Washington: U. S. Dept. of Defens e, Dept. of the Air Force,
1976, p. 45.
93 Michael Howard, Restraints on War: Studies în the Limitation of Armed Conflict , Oxford;
New York: Oxford University Pres s, 1979, p. 23.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
91 din 246 și obiectele civile ale acestei acțiuni94. Atunci când se planifică o opera ție, fiecare
beligerant tr ebuie să cântărească cu aten ție importan ța avantajului militar,
mijloacele alternative prin care avantajul poate fi atins și pierderile preconizate în
rândul civililor. Importan ța avantajul militar și pierderile civile trebuie să fie puse
într-o formă de e chilibru. Prin urmare, de exemplu, în cazul în care se
preconizează că vor fi uciși mulți civili de un atac în compara ție cu importan ța
relativă a avantajului militar urmărit , atacul va fi interzis95.
Drepturile omului sunt o expresie directă a demnită ții persoanei umane.
Obliga ția statelor de a asigura respectarea lor derivă din recunoa șterea acestei
demnități , așa cum a fost consacrată în Carta Na țiunilor Unite și în Declara ția
Universa lă a Drepturilor Omului – 194896. Această obliga ție interna țională,
conform doctrinei Curții Interna ționale de Justi ție, este " erga omnes "; fiind
datoria fiecărui stat în raport cu o comunitate interna țională pacifistă , iar fiecare
stat are un interes legal în domeniul protec ției drepturilor omului. Obliga ția
implică un grad d e solidaritate între toate statele pentru a asigura protec ția
efectivă a drepturilor omului în între aga lume cât mai rapid posibil.
Conferin țele organizațiilor internaționale constituie un cadru deosebit de
important al cooperării între state în variate do menii și reprezintă un proces de
dezvoltare al relațiilor internaționale și al dreptului internațional. Activitatea
politico -diplomatică a organizațiilor internaționale are ca scop securitatea
globala, cele mai cunoscute tipuri de organizații internațional e fiind cele de
securitate colectivă și de gestionare a crizelor. Aparent diferite, umanismul97 și
securitatea reprezintă două abordări indisociabile ale lumii contemporane,
împărtășind principiul comun al supraviețuirii umane . Securitatea și apărarea se
bazează pe folosirea, în ultimă instanță, a forței armate. Dreptul internațional

94 Tawi l, Exploring Humanitarian Law .
95 Ionel Cloșcă, Ion Suceavă, Dreptul Internațional Umanitar , Casa de Editură și Presă
„Șansa” SRL, București , 1992, p. 15.
96 Universal Declaration of Human Rights, G.A. Res. 217 A(III), U. N. Doc. A/180 at 71,
1948 . (Articles 2, 7, 25)
97 Valentin Stelian, Bădescu , Umanizarea dreptului umanitar , Editura ALLBEK , Bucure ști,
2007, p . 89.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
92 din 246 umanitar constituie piatra unghiulară a sistemului actual de securitate
internațională, deoarece fără respectarea lui siguranța comunității internaționale
nu este posibilă. Abse nța unor prevederi clare și precise de acțiune în domeniul
dreptului internațional umanitar în tratatele care instituționalizează organizațiile
internaționale, coalițiile, alianțele militare și organizațiile de securitate
internațională și -au reconsiderat pozițiile politico -diplomatice , propunându -și
să-și limiteze dreptul de a utiliza forța armată prin elaborarea de reguli de
comportament umanitar în timp de conflict armat. Un exemplu de aplicare a
dreptul ui internațional umanitar a ONU este Rezoluția nr. 55/2 din 8 septembrie
2000 a Adunării Generale/ONU care a adoptat, prin consens, Declarația
Mileniului , document juridic care în capitolul II „Pace, Securitate și
Dezarmare”; la pct. 9 relevă „trebuie asigur ată respectarea de către statele
membre a tratate lor din domeniul controlului armelor și dezarmării, a dreptului
internațional umanitar și să se urmărească ca statele să ai bă în vedere
semnarea și ratifi carea Statutului de Roma al Curții Penale Internaționale ”.
Adunarea Generală a elaborat rezol uții per iodice în care se relevă că
războaiele de eliberare națională trebuie să fie considerate conflicte armate
internaționale , pentru care să se aplice Convențiile de la Geneva, iar combatanții
captur ați să fie tratați ca prizonieri de război. Conferința intern ațională pentru
drepturile omului de la Teheran și Adunarea Generală a Organizației Națiunilor
Unite au adoptat împreună rezoluția cu titlul „ Respectarea drepturilor omului în
conflictele armate ” solicitând Secretarului General ca prin consultarea cu
Comit etul Internațional de Cruce Roșie să întreprindă măsuri pentru o mai bună
aplicare a convențiilor umanitare și pentru adoptarea unor documente umanitare
adiționale care să asigure o protecție mai bună a victimelor, interzicerea și
limitarea folosirii anumi tor metode și mijloace de ducere a războiului. În pofida
rolului important care -i revenea, Organizația Națiunilor Unite nu s -a implicat
plenar în pregătirea și adoptarea Protocoalelor Adiționale din 1977, sarcina fiind
lăsată în seama Comitetul Internațion al de Cruce Roșie. După opinia noastră,
toate instituțiile internaționale și, în primul rând ONU, au un rol important de

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
93 din 246 jucat pentru respectarea normelor DIU . Dreptul umanitar nu trebuie să devină un
loc de competiție, ci de colaborare, să nu excludă pe c ei care au capacitatea și
menirea naturală de a acționa pentru acțiunile umanitare.
Implicarea Națiunilor Unite în operații de menținere și impunere a păcii a
determinat ca în zona sa de preocupări să se afle tot mai multe aspecte de drept
internațional u manitar, cum ar fi: protecția victimelor războiului, limitarea și
interzicerea mijloacelor și metodelor de război, statutul juridic al forțelor de
sprijinire a păcii, incriminarea crimelor de război, a terorismului internațional și
crearea instanțelor pena le internaționale.
În cadrul operațiilor pentru pace, întreprinse cu aprobarea Consiliului de
Securitate, ONU a fost nevoit să se implice, în mod direct, într -o serie de acțiuni
cu caracter umanitar, iar până la un punct, acest lucru a fost inevitabil. Aj utorul
umanitar – reprezintă un ansamblu de măsuri luate pentru alinarea suferinței
umane și se realizează în situația în care autoritatea responsabilă în acest
domeniu nu este în măsură să acorde ajutorul adecvat populației; se apelează la
ajutorul umanit ar în cadrul operațiilor de sprijinire a păcii, dar poate fi
desfășurat și ca formă de intervenție, constituind parte a operațiunilor militare.
în anumite cazuri ONU a încerca t să preia, fără implicarea CICR, întreaga
activitate cu caracter umanitar, preva lându -se de faptul că, potrivit Cartei ONU,
Consiliului de Securitate îi revine principala responsabilitate pentru menținerea
păcii și securității internaționale .

3.2. SISTEMUL JURIDICO -ADMINISTRATIV
AL ORGANIZA ȚIEI NAȚI UNILOR UNITE PENTRU RESPECTAREA
DRE PTURILOR OMULUI ÎN SITUA ȚIA DE CONFLICT ARMAT
ȘI CRIZĂ UMANITARĂ

Documentele promulgate de secretarul General al Națiunilor Unite cu
privire la resp ectarea de către forțele armate , aflate sub autoritatea ONU , a
dreptului internațional umanitar, stabilesc un set de norme de protecție extrase

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
94 din 246 din tratatele de drept umanitar fără a face vreo distinc ție între conflictele armate
internaționale și cele interne , în teatrele de opera ții unde sunt implicate forțele
Națiunilor Unite. Un rol important în controlul re spectării de către state a
obligațiilor asumate prin tratate îl au organizațiile internaționale, instituțiile
specializate ale ONU98. Evoluția conflictelor armate , în special a celor interne ,
demonstrează că ceea ce unește în mod indestructibil dreptul inte rnațional
umanitar și dreptul internațional al drepturilor omului este scopul general unic
de protecție a individului prin norme imperative pentru motive de umanitate.
Astfel, difuzarea dreptului internațional umanitar reprezintă o obli gație
prevăzută în Convențiile de la Geneva – 1949 , instrumente juridico –
administrative în care este redactată obliga ția de diseminare în Preambul, astfel:
„Înaltele Părți Contractante se angajează să difuzeze cât mai larg posibil în
țările respective, în timp de pace și de conflict armat, Convențiile și prezentul
Protocol și în special să încurajeze studiul lor de către populația civilă, astfel
încât aceste instrumente să fie cunoscute de forțele armate și de populația
civilă”.
Evident, această obligație de difuzare are un rol esențial. Nu poți aplica
decât ceea ce cunoști, iar cunoașterea dreptului internațional umanitar înseamnă
însușirea ansamblului normelor sale și a acelor dispoziții specifice care îl
interesează direct pe cetățean, în calitatea sa de combatant sau pers oană civilă.
Obligația de difuzare implică în mod deosebit:
– cunoașterea de către autoritățile militare și civile competente, cu
atribuții specifice în caz de conflic t armat, a dispozițiilor instru mentelor juridice
de drept internațional umanitar;
– instruir ea membrilor forțelor armate asupra obligațiilor ce le revin în
funcție de nivelul pe care se situează în structura militară;

98 United Nations, National Human Rights Institutions. A Handbook on the Establishment and
Strengthening of National Institutions for the Promotion and Protection of Human Rights ,
1995, HR/P/PT4, available at: http://www. refworl d. org/docid/4ae9acb7289.html, accessed 8
October 2014.,p53

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
95 din 246 – pregătirea și informarea populației civile cu accent pe anumite grupuri
țintă: medici, agenți ai ONG -urilor, jurnaliști, juriști e tc.; procesul de informare
a drepturilor omului este unul complex și pentru a fi realizat efectiv și cu succes
trebuie antrenate toate instituțiile specializate în domeniu, atât cele
guvernamentale, cat și cele neguvernamentale.
Diseminarea normelor inter naționale în domeniul drepturilor omului este
o activitate care este deseori neglijat ă. Simple acte cum ar fi diseminarea
materialelor informaționale privind drepturile omului și implicarea activă a
cadrelor didactice în seminarii științifice pe plan mondi al ar putea face o
diferen ță importantă. Prezentate prin intermediul dreptul interna țional,
menționăm că sfera drepturilor omului este prin excelen ță domeniul Înaltului
Comisariat ONU , iar principiile fundamentale ale dreptului interna țional
umanitar sunt mereu avute în vedere de Înaltul Comisar ONU și de CICR.
În 1997, în cadrul unui amplu proces de reorganizare și îmbunătățire a
activită ților Organizației Națiunilor Unite, Secretarul General Kofi Annan a
plasat drepturile omului în centrul întregii activ ități a Națiunilor Unite.
Secretarul General a organizat activitatea Națiunilor Unit e pe patru domenii
fundamentale : pacea și securitatea; politicile economice și sociale; cooperarea în
domeniul dezvoltării; politicile umanitare. Drepturile omului, un al c incilea
domeniu le intersectează pe toate celelalte. Drepturile omului devin astfel
nucleul central al întregii activități a Națiunilor Unite.
Dorința evidentă de a suplini această lacună a dus la adoptarea Declarației
Standardelor Umanitare Minimale („De clara ția Turku”), precum și alte ini țiative
pentru a elabora un set de standarde stipulate în materia respectă rii drepturilor
omului. Secretarul General al Națiunilor Unite menționa dezacordurile privind
punctul în care violența internă poate atinge un niv el unde normele dreptului
umanitar aplicabile conflictelor armate inte rne devin operabile. Declarația

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
96 din 246 Turku99” a fost un proiect elaborat de un grup de experți în dreptul umanitar și
drepturile omului. Proiectul s -a prezentat Comisiei pentru drepturile omul ui, a
fost discutat în întâlnirile experților convocate la Oslo (la Institutul Norvegian
pentru Drepturile Omului), la Viena (de către Organizația pentru Securitate și
Cooperare în Europa), la Cape -Town (la un seminar al Națiunilor Unite) și la
Stockholm ( de guvernele scandinave). Declarația Turku a câștigat teren în
discursul guv ernanților, al experților organizațiilor nonguvernamentale . În plus,
în ultimii ani a beneficiat și de raporturi analitice ale Secretarului General al
Națiunilor Unite100. Declarația reafirmă un set (nucleu) ireductibil de norme
umanitare inderogabile. Ea ar vrea o rețea de siguranță care n -ar putea fi
demontată prin aserțiuni potrivit cărora un anumit conflict s -ar afla sub pragul
aplicabilității dreptului internațional umanitar . Dar declarația merge mai departe,
dincolo de problem a tehnică a stărilor de urgență . Ea s -ar putea aplica în toate
situațiile de violență și în zona gri dintre război și pace, fără a se abate de la
dreptul tradițional de la Geneva și Haga. Valen țele violenței interne sunt mult
reduse prin îndemnul adresat părților, incluzând aici și actorii neguvernamentali,
să rămână fideli principiilor umanitare esențiale.
O conferin ță a Organiza ției Na țiunilor Unite intitulată „Bringing
International Human Rights Law Home ” organizată la Viena, în anul 2000
adoptă o recomandare care prevede a ca toți agen ții judiciari să fie ghida ți de
instrumentele interna ționale privind drepturile omului, s-a cerut în mod special
ca judecătorii și avoca ții să fie con știenți de rolul dreptul ui interna țional și al
drepturilor omului. Judecătorii și avoca ții au responsabilitatea de a se familiariza
cu toate reglementările interna ționale în domeniu.

99 Declaration of Minimum Humanitarian Standards, Adopted by an expert meeting convened
by the Institute for Human Rights, Åbo Akademi University, în Turku/ Åbo Finland, 2
December 1990 http://w ww. ifrc. org/Docs/idrl/I149EN. pdf
100 Stelian Valentin Bădescu , Umanizarea dreptului umanitar , Editura C.H. Beck, București,
2007, p p. 118-119.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
97 din 246 În pofida progresului considerabil făcut pentru umanizar ea dreptului
umanitar, consonan ța cresc ândă a drepturilor omului cu dreptul umanitar,
estomparea pragurilor de aplicabilitate și expansiunea a ambelor sisteme rămân
semnificative lacune în asigurarea protecției umane. După cum se menționează
în Conven ția Europeană ( Roma ) – 1950, unele drepturi ale omului pot fi
restrânse în situații de urgență (cazuri de forță majoră), cum ar fi dreptul de
asociere sau unele drepturi economice. Mai mult decât atât, în unele situații de
conflict armat, guvernele sunt cele care exercită controlul asupra oamenilor
împreună cu unele activită ți publice care afirma că ele nu sunt constrânse de
standarde internaționale. în cazuri care nu cad sub incidența dreptului aplicabil
conflictului armat, adică acelea reglementate de articolului 3 com un al
Conven țiilor de la Genev a – 1949, dreptul umanitar nu s -ar putea aplica, însă
violența internă ar putea determina un stat să declare o urgență publică și să
suspende multe protecții speciale.
Comitetului Internațional de Cruce Roșie, în calitatea sa de organism
neguvernamental i ndependent și neutru, i -au revenit în mod tradițional atribuții
în domeniul umanitar , el inițiind alături de state, elaborarea și aplicarea regulilor
de drept umanitar. Convențiile de la Geneva din 1949 au reglementat drepturile
omului numai pentru cazul s pecial al asigurării protecției acestora în cazul uni
conflict armat și nu în general (chiar dacă s -a pus accentul pe protecția
populației civile), menținându -se această notă de separare. Președintele
Comitetulu i Interna țional al Crucii Ro șii, Jakob Kellen berger, într -un discurs
către Comisia ONU pentru Drepturile Omului din 18 martie 2003, a men ționat
că legisla ția privind drepturile omului, drepturile refugiaților și dreptul
interna țional au un obiectiv comun – de a proteja via ța, siguran ța și demnitatea
indivizilor. La acel moment istoric , președintele CICR , Kellenberger , afirma :
„îmbunătă țirea modului de respectare a dreptului umanitar interna țional
rămâne o provocare uria șă. Fără un mai mare respect pentru actuala
reglementare, credibilitatea și valoar ea protec ției și a oricăror noi norme este

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
98 din 246 foarte limitată. Putem respecta îmbunătă țirea drepturilor omului prin
răspândirea cuno ștințelor și a regulilor de către autorită ți, prin adoptarea de
măsuri preventive, în timp de pace, cum ar fi punerea în aplicar e a tratatelor
relevante și a legisla ției na ționale, aplicarea regulilor din manuale militare și
alte instrumente , prin mobilizarea tuturor celor care pot contribui la o mai bună
respectare a legi ”.
Cazuri de abuz privind respectarea drepturilor omului su nt deseori de
lungă durată și pe scară largă, precedând majoritatea conflictelor, dar ele nu sunt
mereu identificate de către Organiza ția Na țiunilor Unite și de alte organiza ții de
securitate. Chiar dacă unele dintre instituțiile cu atribuții în apărarea d repturilor
omului condamnă unele încălcări, în lipsa unui răspuns solidar, efectele acestora
sunt ignorate. În anul 1993, Comisia ONU pentru Drepturile Omului prin
raportorul special, Bacre Ndiaye, a avertizat că genocidul din Rwanda este
iminent, fără a f i ascultată avertizarea de comunitatea internațională. În acela și
an, Taduesz Mazowiecki, raportor special al Comisiei pentru fosta Iugoslavie, a
prezis că zonele bosniace, cum ar fi Gorazde și Srebrenica, vor deveni câmpuri
ale mor ții. Avertismentul lui a fost ignorat. Aceste e șecuri au fost grave ,
deoarece este clar că au existat numeroase informa ții asupra unor pericole de
escaladare a stărilor conflictuale interetnice în circumstan țele încălcării
obliga ției ONU de a proteja, de a promova și de a asigura drepturile omului.
Conven ția pentru prevenirea și reprimarea crimelor de genocid , care a fost
considerată de către Curtea Interna țională de Justi ție ca parte a dreptului
interna țional cutumiar, a stabilit obliga ția interna țională de a preveni genocidul.
Situațiile de criză din Rwanda și fosta Iugoslavie au fost pe larg observate și
comentate de organizațiile neguvernamentale.
În ciuda faptului că alte evenimente primesc mult mai pu țină aten ție decât
violențele la scară largă, experții au stabilit clar că tiparele preexistente de
încălcare a drepturilor economice, sociale ,reprezintă, de obicei, un act pregătitor
în declanșarea conflictelor.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
99 din 246 Important este ca un mecanism de protecție a drepturilor omului,
incriminarea actelor de violență la nivelul instanț elor internaționale.
Gravele încălcări ale dreptului internațional umanitar și ale drepturilor
omului în conflictul din Iugoslavia la începutul anilor 1990 au generat
preocuparea ONU, care prin numeroase rezoluții ale Consiliului de Securitate
din acea pe rioadă a obligat părțile la conflict să respecte normele dreptului
umanitar, dar, mai ales, să sancționeze au torii crimelor de război, crimelor de
genocid și a crimelor împotriva umanității. Ca urmare, prin Rezoluția nr. 808 din
12 februarie 1993 a Consili ului de Securitate s -a decis înființarea unui Tribunal
Internațional care să st abilească persoanele vinovate de comiterea violărilor
dreptului internațional umanitar pe teritoriul ex -Iugoslaviei.
Preocuparea ONU pentru realizarea unei jurisdicții penale i nternaționale a
apărut aproape simultan cu crearea sa, eforturile sale canalizându -se pe două
ținte: pe de o parte, consolidarea codificării crimelor internaționale prin
adoptarea unui Cod universal și pe de altă parte, prin instituirea unei jurisdicții
competente să judece aceste crime în plan universal, indiferent de autorul, locul
și momentul săvârșirii lor, pe baza principiilor justiției general acceptate de
comunitatea internațională. Oricare ar fi controversele politice în ceea ce
prive ște rolul Cur ții Penale Interna ționale, este important ca liderii na ționali și
internaționali să fie con știenți de faptul că pot fi aduși în fa ța Cur ții Penale
Interna ționale ca să răspundă pentru faptele penale pentru care sunt responsabili.
Pentru viitorul apropiat DIU trebuie să lanseze ini țiative cu scopul de a examina
modul în care un consens interna țional poate fi stabilit față de rolul Cur ții Penale
Interna ționale.
Statutul de la Roma – 1997 (vezi anexa nr . 4) pornește de la ideea că
statele sunt datoare să -și exe rcite jurisdicția penală asupra acelora care sunt
responsabili de crime internaționale, Curtea Penală Internațională completând
competențele penale naționale. Aceasta înseamnă aplicarea principiului
complementarității, ceea ce deosebește fundamental Curtea de alte instanțele

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
100 din 246 penale ad -hoc ale căror statute consacrau primordialitatea lor. Pe cale de
consecință, numai atunci când mecanismele jurisdicționale interne nu vor
funcționa ,sau vor funcționa defectuos, Curtea își va exercita competența. Acest
mecanis m este aproape identic cu cel promovat de celelalte sisteme
jurisdic ționale de protecție a drepturilor omului. Se poate apela la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului atunci când s -au epuizat căile jurisdicționale
interne, ceea ce ne face să credem că acea stă filosofie juridica va predomina în
viitor și pentru alte situații decât pentru cea pe care o analizăm. Statele rămân
responsabile să judece pe autorii crimelor internaționale, chiar dacă nu sunt
naționali ai lor, dar se găsesc pe teritoriul lor, situaț ie denumită în dreptul
internațional competență universală .
Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului a realizat numeroase acțiuni
pentru a promova cooperarea între organismele na ționale pentru drepturile
omului, inclusiv în timpul sesiunilor anuale ale Co misiei pentru Drepturile
Omului. Accentul pe schimbul de informații și metode de lucru între activită țile
naționale cu atribuții în domeniul drepturile omului este văzut din perspectiva
unui potențial mijloc de promovare a drepturilor omului și de protec ție a
civililor.
Lista drepturilor fundamentale nu este singurul ghid al parametrilor
derogărilor. Toate statele trebuie să respecte, de asemenea, garanțiile
procedurale esențiale, precum proporționalitatea și nediscriminarea. Pro bleme
semnificative rămân, totuși, în patru zone (planuri) unde nu se aplică nici
normele umanitare și nici cele ale drepturilor omului sau în aceste cazuri
aplicabilitatea lor este contestată: acolo unde pragul de aplicabilitate al dreptului
internațional umanitar nu este atins sau este disputat; unde statul în cauză nu este
parte la tratatul sau i nstrumentul juridic de incidență ; unde se invocă derogarea
de la standarde specifice;
Când aceste reguli în mod manifest se aplică ele furnizează un minim de
protecție.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
101 din 246 3.3. MECANISME PO LITICO -DIPLOMATICE
ȘI JURIDICO -ADMINISTRATIVE ALE OSCE

Responsabilitatea pentru aplicarea și respectarea drepturilor circumscrise
dimensiunii umane revine fiecărui a dintre statelor din cadrul OSCE. A fost
foarte clar de la început că doar formularea acest or standarde nu este suficientă
pentru ca ele să fie respectate. Pentru aceasta a fost nevoie de un set de
proceduri convenite și de instituții specializate care să contribuie la
materializarea acestor angajamente. Caracterul politic al tuturor angajamente lor
OSCE este esențial pentru că statele participante nu doresc să fie forțate să
aplice aceste angajamente sau să fie criticate pentru neaplicarea lor. Pierderea
reputației internaționale a unui stat echivalează cu un element de constrângere
care este une ori mai eficient în practica diplomatică decât cel de natură juridică,
mai ales atunci când angajamentele circumscrise acestui summum de valori sunt
asumate și aplicate în virtutea exercitării suverane a voinței politice de către
protagoniști. Prin semnare a documentelor CSCE/OSCE, statele participante
și-au luat angajamentul de a le aplica, dându -și acordul pentru înființarea unor
instituții, structuri, proceduri și mecanisme care să asigure monitorizarea și
implementarea acestor angajamente, ceea ce refle ctă caracterul politic al
organizației101.
Lipsa unei curți sau unei structuri juridice care să răspundă petițiilor
individuale nu înseamnă că aspectele și cazurile individuale nu pot să fie aduse
la cunoștința forurilor OSCE. De fapt, întreaga evoluție a acquis -ului în
domeniul drepturilor omului a fost instituită pornind tocmai de la cazuri
individuale care au fost aduse în atenția structurilor și decidenților politici. În

101 Caracterul politic al tuturor angajamentelor OSCE este esențial pentru că statele
partici pante nu doresc să fie „forțate” să aplice aceste angajamente sau să fie „arătate cu
degetul” pentru neaplicarea lor. Pierderea reputației internaționale echivalează cu un element
de constrângere care este uneori mai eficient în practica diplomatică decât cel de natură
juridică, mai ales atunci când angajamentele circumscrise acestui club de valori sunt asumate
și aplicate în virtutea exercitării suverane a voinței politice de către protagoniști.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
102 din 246 baza prevederil or Actului Final de la Helsinki – 1975 au fost instituite reuniunile
la vârf (consilii ale șefilor de state sau de guvern și consilii ministeriale) și
reuniunile follow -up care aveau drept obiectiv dezbaterea modului în care
angajamentele erau aplicate, discutau relevanța și puterea de extrapolare ale
cazurilor individuale de încălcare a angajamentelor. S -au instituit o serie de
reuniuni specializate dedicate unui domeniu al angajamentelor circumscrise
dimensiunii umane. Pe baza deciziilor și documentelor adoptate la aceste
reuniuni generale, OSCE a organizat o serie de reun iuni de monitorizare și de
evaluare a implementării angajamentelor din cadrul acestei dimensiuni
umanitare. În mod tradițional, sunt organizate anual seminarii dedicate
dimensiunii umane și reuniuni suplimentare dedicate modului de implementare a
angajamen telor din domeniu102.
În mod suplimentar față de reuniunile regulate ale OSCE, organizația a
creat două mecanisme care stabilesc împreună o serie de metode și principii
menite să contribuie la supervizarea modului în care statele participante aplică
angajame ntele aferente și care pot fi invocate ad -hoc, în mod individual, de
statele participante pentru a combate eventualele derapaje de la respectarea
acestor angajamente.
Mecanismul Viena103 este un set de reguli și proceduri prin care un stat
poate să ridice i ndividual unele preten ții legate de aspecte negative privind
nerespectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale într -un alt stat. De
reținut este faptul că aceste proceduri au fost negociate de statele participante la
CSCE (totalitare sau demo cratice) tocmai pentru că la acea dată aspectele legate
de aplicarea acestor drepturi și libertăți erau încă privite ca fiind la limita dintre

102 Andrei Zagorski, The clash between Moscow and the Human Di mension at the CSCE:
from Vienna to Copenhagen , Anuarul CORE, Hamburg , 2005 , pp. 14-60.
103 Documentul final de la Viena al celei de a treia reuniuni follow -up, 15 ianuarie 1989
(referire făcută și sub numele de „Viena 1989”), cotă documente OSCE:
mcs/1989/ 01/16059_en, capitolul Dimensiunea umană în CSCE , pp. 34-35, paragrafele 1 -4.
Pentru mai multe informații, vezi și Documentul reuniunii de la Copenhaga al Conferinței
privind dimensiunea umană a CSCE , 29 iunie 1990, cotă documente OSCE:
odihr/1 990/06/13992 _en, capitolul V, pp . 22-23, paragraful 42, punctele 42(1) -42(3).

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
103 din 246 transparență și amestecul în treburile interne ale statelor. România a participat
doar o singură dată în calitate de coautor la invocarea mecanismului în anul
2002, când, făcând parte din Troika OSCE, a constatat împreună cu alte state
OSCE că drepturile omului au suferit o gravă încălcare în Turkmenia o dată cu
reprimarea mișcării de opoziție inițiată de Boris Shikm uradov, fost premier al
acestei țări. Aflat în exil, Boris Shikmuradov s -a întors în Turkmenia cu acceptul
liderului de atunci, Saparmurat Niyazov, fiindu -i promise libertatea de asociere
și de formare a unor partide de opoziție, ca prim element de democra tizare a
societății turkmene. Ulterior, autoritățile turkmene au procedat la arestarea
tuturor membrilor grupării Shikmuradov, invocând nerespectarea ordinii
constituționale. Informații confirmate au demonstrat că toți deținuții politici au
suferit torturi și comportamente inumane în detenție și că legile și procedurile
proprii Turkmeniei nu au fost respectate. La cererile de clarificare formulate de
statele participante OSCE, Așhabadul a refuzat să dea detalii și, pentru
nerespectarea acestor angajamente, o serie de state, printre care și România, au
demarat proce dura de aplicare a Mecanismului . Această abordare a condus la un
comportament mai atent al autorităților turkmene față de deținuții politici și la
reluarea cooperării Așhabadului cu OSCE în problem atica monitorizării
drepturilor omului.
Biroul pentru Instituții Democrati ce și Drepturile Omului (BIDDO)
Aceasta structura și -a dedicat întreaga activitate dezvoltării democrației și
a unei culturi care să promoveze democrația și drepturile omului prin a sigurarea
transferului preceptelor democratice și juridice către activitatea concretă, de zi
cu zi, a autorităților statelor participante. BIDDO organizează și observă
alegerile, trece în revistă legislația dedicată democrației și statului de drept și
furnizează asistență pentru organizarea și funcționarea instituțiilor democratice.
BIDDO dispune de un personal specializat în monitorizarea situației drepturilor
omului în toate statele participante OSCE, capabil să asigure alerte timpurii
acolo unde situații le o impun.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
104 din 246 BIDDO asigură facilitarea dialogului între guvernele statelor participante
și societatea civilă din aceste state , susținând organizarea anuală a reuniunii
consacrate implementării angajamentelor asumate de ele în cadrul dimensiunii
umane. Este de la sine înțeles că nu toate statele participante au fost fericite să
fie trecute pe același inventar cu cele care nu își respectă integral obligațiile, iar
agitația organizațiilor non -guvernamentale este bine cunoscută, atunci când este
vorba de a crit ica autoritățile de stat. Prin acest tip de reuniuni, BIDDO a
constituit nu numai un registru al obligațiilor asumate de statele participante,
dar a emis și evaluări ale modului în care statele aflate sub monitorizarea
organizației realizează progrese pe c alea aplicării angajamentelor asumate în
cadrul procesului respectării dimensiunii umane.
În decursul timpului organizația a servit interesul omului simplu,
încercând să îi aducă implementarea unor angajamente specifice în domenii de
securitate și de preo cupar e specifice. Participarea activă și modalitatea de
adoptare a deciziilor prin consens pot rămâne pe termen mediu aspecte
importante pentru OSCE104.

3.4. INSTRUMENTE ȘI MECANISME JURIDICO -ADMINISTRATIVE
ALE UNIUNII EUR OPENE PENTRU PROTEC ȚIA UMANITARĂ
ÎN TEATRELE DE OPERA ȚII MILITARE INTERNA ȚIONALE

Agenda Drepturile Omului pentru Uniunea Europeană în anii 2000
cuprindea următoarele teze fundamentale105:
– importanța recunoa șterii obliga ții legale de respectare a drepturilor
omului , în universalitatea și indivizibilitatea lor;
– coeren ța între politica internă și externă;

104 Robert Barry, The OSCE: A Forgotten Transatlantic Security Organization? , Raport de
cercetare Nr. 2003. 3 publicat de Consiliul pentru Informații de Securitate Americano –
Britanic (BASIC), Londra, iulie 2002, pp . 22-25.
105 A Human Rights Agenda for the European Union for the Year 2000. Agenda of the Comite
des Sages and Final Project Report. European Unive rsity Institute, Florence, 1998, p. 43.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
105 din 246 – necesitatea unei baze de informa ții solidă pentru a sprijini o politică
coerentă a UE;
– diseminarea la scară largă a drepturilor cetățenilor statelor membre UE.
Problemele care urmează să fie abordate includ întrebări conceptuale
privind: importanța drepturilor omului ; efectele dezvoltării tehnologiei și a
științei; necesitatea prevenirii conflictelor; remodelarea tendin țelor sociale și
economice, religioase și culturale. Agenda 2020 a UE în domeniul drepturilor
omului pune a accent pe organizarea unor consultări largi privind tendin țele pe
termen lung în domeniul drepturilor omului, analiza factorilor care afectează
drepturile omului într -o lume în schimbare.
Cooperarea politică europeană în spațiul administrativ al UE vizează :
salvgardarea valorilor sociale comune, a intereselor fundamentale ale statelor și
ale cetățenilor , a independenței și integrită ții statelor Uniunii, în confor mitate cu
principiile Cartei ONU; întărirea securității st atelor membre UE sub toate
formele sale; menținerea păcii și securității internaționale în conformitate cu
principiile Cartei ONU , cu principii le Actului Final de la Helsinki – 1975 și cu
obiectivele Cartei de la Paris – 1990; dezvoltarea democrației și a statului de
drept ca și a respectului față de drepturile omului și de libertățile sale
fundamentale. Referirile la drepturile omului ne relev ă importan ța respectării
dreptului internațional umanitar în spațiul comunitar chiar dacă se consacra
juridic într -un mod indirect. Membrii Uniunii Europene sunt angaja ți la
obiectivul dezvoltării Politici de Securitate și Apărare Comună, care , cu timpul,
ar putea evolua către o apărare comună comp atibilă cu cea a Alianței Nord –
Atlantice.
Includerea dreptului internaț ional umanitar în rândul obiectivelor Uniunii
Europene a urmat unui proces etapizat al cărui cadru de reprezentare a
constituit -o Politica Externă și de Securitate Comună (PESC). În situația
soluționării conflictelor armate in terne, Uniunea Europeană recla mă respectarea
drepturilor omului sau a dreptului internațional umanitar, atunci când mijloacele

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
106 din 246 utilizat e în scopul represiunii activită ților de for ță și acțiunile conduse de părțile
implicate în criza umanitară depășesc valorile unor tulburări interioare sau a
unor tensiuni interne, situa ții care pot degenera î ntr-un grav conflict armat ,
situa ție care impune aplicarea dreptului internațional umanitar106.
Creșterea rolului UE în asigurarea securității globale depinde, într -o
măsură foarte mare, de contribuți a sa la întărirea guvernării globale, a
instituțiilor internaționale și a valorii dreptului internațional, de modul în care
sunt implicate China și India ca puteri în ascensiune precum și Rusia, în ceea ce
privește asumarea responsabilității pentru starea guvernării globale și
soluționarea provocărilor globale, precum și rolul esențial pe care ar trebui să -l
joace partenerii transatl antici în acest context interna țional.
Aportu l la securitatea globală reclamă Uniunii Europene să facă mult mai
mult din pers pectiva unei acțiuni externe destinate diminuării sărăciei în lume, a
luptei împotriva discriminării . Dimensiuni ale acțiunii externe a Uniunii
Europene în relațiile cu țările care au probleme politice, sociale și economice
sunt: reducerea imigrației ilega le, pericol în planul securită ții sociale pentru care
cooperarea ar trebui să fie intensificată, în special cu statele africane, pentru
punerea în aplicare efectivă a programelor destinate respectării drepturilor
omului; combaterea actelor de terori sm. Instrumentul European de Vecinătate și
Parteneriat (ENPI) și Inițiativa privind capacit ățile de apărare (DCI), sprijină pe
plan logistic asistența tehnica și financiară a țărilor cu probleme pentru a le ajuta
să își onoreze angajamentele luate în domeniul sec urității regionale.
Dorința UE, de a se afirm a ca actor global, este afectată de costurile
finanță rii PESC/PSAC. Intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2007, a unui acord
interinstituțional privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară a
favorizat d ezvoltarea participării Parlamentului UE la procesul de luare a
deciziilor privind PESC și permite un control democratic eficient al acțiunilor

106 Elena Paraschiv, Correlations between the Ev olution of International Relations and
Perfecting the International Means of Protecting Human Rights , AGORA Int'l J. Jurid. Sci.,
2013, p. 149.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
107 din 246 externe ale Uniunii Europene. Acordul interinstituțional trebuia să prevadă
finanțarea costurilor operațiilor mi litare în cadrul PSAC din bugetul UE ,
întrerupând astfel practica de a recurge la bugetele statelor membre sau la
fondurile inițiale107.
Faptul că UE este un actor mai credibil și mai eficace provine din
convergența crescândă a intereselor eco nomice europene și din întărirea
solidarității interne108. Necesitatea dezvoltării unei asemenea strategii derivă din
imperativul politico -diplomatic că ,, UE trebuie să fie pregătită să -și asume
responsabilitatea securității internaționale și construirii unei lumi mai bune ”109.
Strategia Solana -2003 identifică amenințăr i și vulnerabilități pentru
spațiul administ rativ al UE, însă nu oferă solu ționări opera ționale pentru fiecare
dintre acestea. Vulnerabilități pot fi : încălzirea globală ; dependența energetică a
statelor membr e. Unele pericole ar putea fi considerate mai degrabă riscuri
(sărăcia, foametea, crize economice etc. ). Plecând de la ameninț ări, Consiliul
European a adoptat o serie de obiective strategice110.
Reacția la amenințări și stabilirea unor mecanisme opera ționale pentru
combaterea acestora a determinat mutarea ,, primei linii de apărare ” a UE în
afara spa țiului comunitar, cu recunoașterea politico -diplomatică a faptului că
,,niciuna dintre aceste amenințări nu este pur militară și nici nu poate fi
combătută doar prin mijloace militare ”. UE își propune pentru viitor o abordare
multilaterală și comprehensivă a provocărilor l a adresa securității regionale.
Necesitatea activă rii obiectivelor s trategice ale Uniunii se rezolvă prin
manifestarea unei perseverențe continu e, prin utilizarea eficientă a
instrumentelor de gestionare a unei crizei umanitare (ecologice) și luarea

107 http://www. iss -eu. org, accesat la 20 iunie 2011
108 Dr. Constantin Mo ștoflei, Rolul UE în asigurarea securită ții globale , Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2008, p. 12.
109 Une Europe sûre dans un monde meilleur , Stratègie europèenne de sècuritè, Bruxelles, le
12 dècembre 2003, p. 1.
110 Alexandra Sarcinschi, Elemente noi în studiul s ecurității naționale și internațional , Editura
Universității Naționale de Apărare, Bucure ști, 2005, pp. 18 -19.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
108 din 246 măsurilor de prevenire a conflictelor regionale, prin acțiunile politice,
diplomatice, militare, comerciale în domeniul dezvoltării economice durabile .
„Se argumentează nevoia susținerii acțiunilor ONU, pentru răspunsul la
amenințările asupra păcii și securității internaționale ”111.
UE are nevoie de resurse militare pentru a părare și o mai bună
administrare a capacită ților militare din arsenalul statelor membre , însă trebuie
să apeleze constant la mijloacele puse la dispozi ție de NATO. Misiunile
umanitare ale UE dovedesc că organizația reușește să valorifice din plin
mijloacele de gestionare a crizelor prin Agenția europeană de armament, prin
misiunile diplomatice, prin cooperarea operațională în cadrul parteneriatului
strategic cu NATO.
Strategia Solana învederează nevoia utilizării gamei largi de instrumente
de prevenir e a crizelor de care dispune UE . Utilizarea forței armate rămâne un
ultim recurs, ac țiune care se face în conformitate cu dispozițiile Cartei ONU
(Capitolul VII, art. 51). Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite își asumă
responsabilitatea principală a menținerii păcii și securității. În paginile
documentului este subliniată importanța managementului armamentelor și
muni țiilor pentru securitatea europeană internă și în plan extern în scopul
menținerii păcii și securității, se relev ă importanța parteneriatului strategic dintre
UE și NATO. ,, Aranjamentele permanente UE – NATO fixează cadr ul în care se
înscrie parteneriatul strategic dintre cele două organizații în domeniul gestiunii
crizelor ”112.
Domeniul cooperării cu partenerii externi reprezintă pilonul principal al
acțiunii de securitate pe plan global. Este motivul principal pentru car e Strategia
Solana relevă ,, cooperarea internațională este o necesitate ,,amenințările sunt
comune și noi le rezolvam cu partenerilor noștri ”. Realizarea obiectivelor

111 Andre Dumoulin, La sèmantique de la «strategie » europèenne de sècuritè, lignes de forces
et lectures idèologiques d‟un prèconcept, AFRI, vol. VI, 2005, la http://www. afri -ct.
org/IMG/pdf/afri2005_dumoulin. pdf
112 Idem.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
109 din 246 depinde de cooperarea multilaterală în cadrul organizațiilor internaționale și de
partene riatele cu alți actori -cheie. Strategia pune accentul pe relația
transatlantică ,, Uniunea Europeană și Statele Unite pot constitui o formidabilă
forță în serviciul binelui în lume”113.
Rolul jucat de operațiile militare și civile ale UE în planul securită ții
globale este în continuă creștere.
Operațiile militare al e UE întăresc vizibilitatea PSAC în Europa (permit
validarea principalelor instrumente de gestionare a crizelor; contribuie la
ameliorarea capacităților de apărare ale Uniunii). Ideea parteneriatu lui strategic
cu un NATO puternic, vine să completeze teza conform căreia un dispozitiv de
apărare europeană globală contribuie la construirea imaginii unei puteri
mondiale credibile (prin PEV, UE trece dincolo de granițele continentului,
afirmându -și o vi ziune strategic globală; UE propune un sistem de securitate
global, care să responsabilizeze actorii regiunii, inclusiv participarea ONU
pentru apărarea păcii și stabilității lumii; operațiile sale militare completează din
plin acțiu nile sale politice și economice .
Strategia de s ecuritate -apărare a UE vizează : prevenirea conflictelor
(misiuni Petersberg ) și lupta antiteroristă cu o largă dezvoltare a strategiilor de
răspuns la atacurile cu arme nonmilitare.
Am putea aprecia că, în noua ecuație strategică a secolului XXI, UE are o
poziție importantă, care se sprijină pe toate mijloacele economice, di plomatice,
civile și militare. Se remarcă o dezvoltare externă, cu o viziune de securitate
globală și cu o strategie de securitate specifică, o amplificare a eforturilor sale de
modernizare militar -strategică, în condițiile unor solicitări consistente din partea
unor actori internaționali (ONU.OSCE, NATO).
Implicarea UE în procesul de securitate globală își are originea în
Declarația de la Barcelona, când s-a dat startul pentru procesul de apropiere a
nordului european de sudul Mediteranei. Liderii europeni au constatat în această

113 Andre Dumoulin, op. cit.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
110 din 246 vecinătate geografică riscuri și amenințări în creștere, iar vulnerabilită țile mari
ale statelor din sudul Mării Mediterane pot afecta pacea, stabilitatea și
secur itatea continentului. Se remarcă apariția unei noi viziuni europene asupra
securității pe aceste coordonate geografice, în momentul în care miza securității
și stabilității se schimbase, solicitând elaborarea unei strategii glo bale
mediteraneene. Europa constata că, pentru a -și asigura viitorul, este necesar să
asigure parteneriatului euro -mediteranean o dimensiune securitară pentru a putea
asigura o securitare globală negociată în regiune.
Consiliul European din iunie 2004 de la Bruxelles dezvolta procesul
Barcelona prin instituirea Parteneriatului strategic UE – Orientul Mijlociu.
Reuniunea aproba raportul privind ,, Parteneriatul strat egic dintre Uniunea
Europeană, Regiunea M editeraneană și Orientul Mijlociu “, inițiative pentr u
sporirea cooperării dintre părți, favoriza pacea, prosperitatea și progresul în
regiune. Lansarea acestui parteneriat însemna punerea în operă a strategiei
globale a UE pentru aceasta regiune, va marca definitiv acțiunea ulterioară a UE,
contribuția sa c omplementară la inițiativa SUA intitulată ,, Marele Orient
Mijlociu ”.
Această strategie avea multe obiective: atragerea pentru parteneriatul
strategic a statelor Africii de Nord și a statelor Orientului Mijlociu; parteneriatul
să fie piatra unghiulară a st rategiei; strategia să țină cont de particularitățile
economico -sociale ale fiecărui stat din regiune; strategia să răspundă intereselor
statelor din regiune, luând în considerare conflictul din Orientul Apropiat și
criza Irakului; strategia să se bazeze pe structurile institu ționale și militare
zonale existente (exemplu, parteneriatul euro -mediteranean prin cooperarea cu
activită țile Consiliului de Cooperare din Golf); să se asigure conceptul de
securitate care să răspundă preocupărilo r interne ale regiuni i (șomajul,
subdezvoltarea economică); strategia să favorizeze respectarea drepturilor
omului.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
111 din 246 Analiștii occidentali cred, privitor la democratizarea Orientului Mijlociu,
că acesta este un proiect de importanță istorică. Două elemente pot fi
indispensabile pentru succesul său: disoluția mișcărilor bazate pe violență din
țările Orientului Mijlociu să fie înțeleasă drept o precondiție ce precede
stabilirea unui guvern reprezentativ funcțional, iar , în al doilea rând, realizarea
unei largi coaliții internațion ale și o dezvoltare a cooper ării americano -europene,
proces care va juca un rol determinant, asemănător aceluia prin care Alianța
Nord -Atlantică a determinat destrămarea Uniunii Sovietice.
Deși proiectul democratizării Orientului Mijlociu – soluția prin e xcelență
a problemelor economice și de securitate ale Europei a trebuit să fie dezvoltat și
propus de americani, Europa trebuie să continue a sprijini democratizarea
Orientului Mijlociu, pentru că are prin acest obiectiv un interes vital.
Organizația euro peană are un aport substanțial la prevenirea și gestionarea
crizelor internaționale, utilizând o gamă variata de instrumente și mecanisme
opera ționale : acordurile de cooperare ; capacitățile politico -diplomatice de
gestionare a crizelor ; mecanismele de coop erare pentru probleme de justiție și
afaceri interne ; instrumente militaro -opera ționale ; programe de ajutor umanitar.
Fostul secretar gen eral al ONU, Kofi Annan aprecia : „Nu poț i avea dezvoltare și
eradicare e uropean ă a sărăciei fără pace și securitate, și nu va fi pace durabilă
fără dezvoltare și fără eradicarea sărăciei ”114.
Pentru situații de criză, Uniunea are instrumente de reacție economică,
militară, diplomatică. Remarcabile acțiuni de cooperare UE -ONU pot fi
menționate: participarea la misiunile de me nținere a păcii în Balcanii de Vest,
SFOR și UNMING, KFOR și MINUK, misiunea din Darfur, de la granițele
dintre Ciad și Republica Centrafricană, a EUFOR, care a consolidat misiunea
ONU și a Uniunii Africane, UNAMID115. Prin Rezoluția Consiliului de
Securitat e din 25 septembrie 2007, UE a fost mandatată să trimită în Darfur forte

114 Platon et al., Spre o nouă arhitectură european ă, p. 29.
115 Ray Salvatore Jennings, Military Peacebuilding: Stability Operations and the
Strengtheni ng of Peace în War -Torn Societies , Journal of Humanitarian Assistance , 2003.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
112 din 246 armate și civile, sub comandament opera țional irlandez, pentru protecția civililor
în fața rebelilor ; misiunea europeană (CIAD -RCA) a desfă șurată în estul
Ciadului, iar detașamentul m ultinațional a fost plasat sub comandament
EUFOR. Trebuie remarcat ă participarea statelor membre ale UE la Forța
internațională pentru Afganistan (ISAF) și în dezvoltarea procesului de pace în
Afganistan , fără a exista diferen țe opera ționale și politico -diplomatice între cele
două misiuni.
Misiuni UE în Balcanii de Vest au fost misiuni civile și militare pentru
gestionarea crizelor, desfășurate în cadrul procesului de st abilizare a pă cii și în
planul limitării urmărilor conflictelor. Misiunea de Poliție a U E (EUPM),
executată cu mijloace civile, în Bosnia -Herțegovina , în 2003, a reprezentat
prima operație prin care Uniunea a preluat misiunile Forței de Poliție
internațion ală a ONU . Această misiune de management a crizelor civile a avut
ca obiective: reforma structurilor polițienești din Bosnia și Herțegovina;
susținerea poliției locale în lu pta împotriva crimei organizate ; inspectarea
structurilor poliției locale în vederea responsabilizării actului polițienesc116.
Misiunea cea mai amplă a UE în plan militar ră mâne marea operație militară
EUFOR -ALTHEA, prin care, în decembrie 2004, Uniunea a preluat atribuțiile
NATO.
În anul 2008 , UE a organizat o misiune civilă de poliție și justiție (numi tă
EULEX), în Kosovo, pentru a î nlocui misiunea ONU -MINUK. Acesta avea
funcționari interna ționali administrativi, judecători și procurori, personal cu o
misiune clară de a să susțin guvernul kosovar în dezvoltarea noilor sale instituții
administrative și jurisdicționale, prin activităț i de pregătire a personalului
sistemelor ju diciare și de poliție din Kosovo printr -o consi liere și supraveghere
permanentă de protecție a minorităților. Misiunea europeană nu s -a substituit
guvernului kosovar pentru rezolvarea activită ților administrative. EULEX,

116 http://www.arduph.ro/domenii/operatiuni -de-pace/competentele -institutiilor -u-e-pentru –
managementul -operatiilor -de-mentinere -a-pacii/

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
113 din 246 considerată a fi cea mai importantă misiune civilă din istoria UE, „ va activa
pentru a stabili o justiție independentă , multietnică și o poliție multietnică ”.
Polițiștii, judecătorii și procurorii misiunii dispun de puteri executive limitate
pentru „ a ancheta și urmări crimele cele mai grav e și cele mai sensibile ”117.
Cu mijloace militare, Uniunea a acționat în cadrul ope rației militare
Artemis, din R. D. Congo, sub mandate ONU prin intermediul unei Forțe de
stabilizare temporară având mandatul Consiliului de Securitate. Toate acestea
arată pro gresul realizat de organizație în implementarea PESC, dorința sa fermă
de a interveni la crize și de a promova stabilitatea118.
Ca urmare, organizația a constituit Comitetul Politic și de Securitate
(CPS), un Comitet Militar (CM) și un stat Major al UE (SMUE ), noi organe de
decizie politică și militară119.
UE are la dispoziție structuri militare și civil -militare pentru gestionarea
crizelor și soluționarea conflictelor, structuri opera ționale integrate , apte să
acționeze în misiunile de politie (EUROPOL), în misiuni de justiție
(EUROJUST) și pentru controlul frontierelor (mecanismele juridico –
administrative specific spațiului Schengen). Are structuri de intervenție și
asistență umanitară (ONG -uri și agenții specializate gestionate de Comisia
Europeană), structur i de prevenire și contracarare a terorismului120. UE
îndeplinește misiuni în zone de conflict și în state destructurare, opera ții
postconflict , oferind suport militar și expertiza în zone cu probleme în eforturile
de stabilizare și reconstruire a societățilo r divizate121.

117 Stéphanie C. Hofmann, Why Institutional O verlap Matters: CSDP în the European
Security Architecture , JCMS: Journal of Common Market Studies 49, no. 1, 2011, pp.
101-120.
118 http://www.arduph.ro/domenii/operatiuni -de-pace/competentele -institutiilor -u-e-pentru –
managementul -operatiilor -de-mentinere -a-pacii/
119 Constantin Moștoflei, Vasile Popa, Rolul UE în asigurarea securității globale , București,
Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2008
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/rolul_eu_in_asigurarea_securitatii_globale.pdf ,p27
120 http:// www.nato.int/docu/review/2005/issue2/romanian/art1_pr.html
121 Carlsnaes and Smith, European Foreign Policy .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
114 din 246 Sistemul de securitate europeană este realizat pe baza Strategiei Europene
de Securitate , transformarea sa va determina ca în viitorul apropiat organizația
să fie capabilă de a susține operații ample, utilizâ nd capacități militare și civile
de reacție rapidă. Este nevoie ca structurile sale militare să devină flexibile și
mobile, capabile să se confrunte cu amenințările, iar resursele alocate acestui
obiectiv să fie suficiente și utilizate mai eficient122.
Pentru soluționarea situațiilor de criză , UE conduce operații
multinaționale realizate din Forțe Multinaționale, care includ forțe naționale.
Forța de Reacție Rapidă a UE (FRRE) a fost implementată în colaborare
cu NATO, pentru a se coopera cu Forța de Răspuns a Alianței. Ea a fost
proiectată cu o contribuție de personal și tehnica militara din compozi ția statelor
membre, fiind capabilă să desfă șoare misiuni independente în teatru, dispunând
de mijloace de planificare, comandă -control, elemente performante de logistică,
de mijloace de aviație și marină.
A fost foarte importantă activitatea destinată realizării obiectivului de
constituire a Forței de Reacție Rapidă a UE, a grupurilo r tactice de luptă, unită ți
care pot fi folosite pentru misiunile de tip Petersberg și cele inserate în Strategia
Europeană de Securitate (vezi anexa nr . 9).
Grupurile tactice de luptă ale UE sunt fie structuri naționale care conțin
pachete de forțe armate, civile și de logistic ă de nivel batalion , structuri întărite
cu unități de luptă (trupe aeriene , de transmisiuni , de logistică, forțe NBC,
forma țiuni de poliție militară), apte pentru a reacționa rapid și eficace în zone de
conflict din afara spațiului comunitar.
Forța europeană de Jandarmerie este capabilă să îndeplinească misiuni
specifice, în cadrul operațiilor mi litare de management al crizelor, constituită din
unități de jandarmerie și forma țiuni de poliție, puse la dispoziție de către statele
membre UE. Obiectivele Forței sunt de a îndeplinii m isiuni de poliție
administrativă în opera țiile de management al crize lor.

122 Verdonck, The External Human Rights Policy of the European Union .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
115 din 246 Agenția Europeană pentru Managementul Frontierelor Externe (Frotex)
are ca misiune asigurarea securită ții frontierelor externe. Forțele vor fi puse la
dispoziție de către statele membre pentru o durată determinată. În caz de criză,
nucleul stabil de e fective poate fi completat123.
A devenit operațională Agenția Euro peană de Apărare (EDA, institu ție
care sprijină statele pentru planificarea, organizarea și utilizarea capabilităților
de apărare în domeniul managementului crizelor ) (vezi anexa nr. 8). Pentr u
viitor, Agenția și -a propus ca obiective majore: proiecte în domeniile de
cercetare tehnologică, dezvoltarea pie ței echipamentelor pentru apărare,
modernizarea bazelor de evalu are și testare a capabilită ților militare pentru
apărare, utilizarea în misiun i a vehiculele aeriene fără pilot, o performant ă
arhitectură de apărare NBCR, realizarea unor dispozitive performante de
distrugere a dispozitivelor explosive improvizate (DEI), promovarea de noi
tehnologii pentru transportul strategic de logistică, dezvol tarea unui siste m al
informațiilor operaționale , creșterea capacităților operaț ionale ale elicopterelor
pentru operații PESA.
UE și -a constituit structuri civile prin intermediul cărora poate interveni în
gestionarea crizelor124. Consiliul European, în cadrul summitului din iunie 2004,
a adoptat un Plan de acțiune în domeniul managementului crizelor civile,
urmărindu -se: constituirea unor echipe opera ționale multifuncționale, rapid
dislocabile; dezvoltarea interoperabilității, a procedurilor privind susținer ea
tehnică a unei operații125.
S-a realizat operaționalizarea Echipelor de Răspuns la Crize (Crisis
Response Teams – CRT), parte a dezvoltării capabilității operaționale în

123 Elijah J. Anderson, The Determining Factors of US Humanitarian Interventions: A Case
Study of Kosovo and Syria , 2014, accessed April 13, 2015, http://digitalcommons.
georgiasouthern. edu/honors -theses/52/.
124 http://www.arduph.ro/domenii/operatiuni -de-pace/competentele -institutiilor -u-e-pentru –
managementul -operatiilor -de-mentinere -a-pacii/
125 Sergio Ricardo Argollo da Costa et al., Humanitarian Supply Chain: An Analysis of
Response Operations to Natural Disasters , EJTIR 14, no. 3, 2014, pp. 290 –310.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
116 din 246 domeniul managementului crizelor civile126. Constituite din experți civili în
diferite domenii (achiziții, logistică, sisteme de comunicații), CRT iau parte la
misiuni de evaluare a situației în teren, înainte de lansarea operației propriu -zise
și în fazele inițiale ale acesteia127.
O activitate amplă desfășoară UE, în cooperare cu ONU, pentru
normalizarea situației în statele care au trecut printr -un conflict, pentru
dezarmare și controlul armamentelor128.
Acțiunile de dezarmare, programele destinate demobilizării și reinserției
civile a combatan ților, sunt de o importanță majoră pentru revenire a
combatanților la viața civilă. Pot fi menționate aici activitățile Uniunii pentru
controlul și interzicerea traficului de arme ușoare și de mic calibru129.
Organizația se preocupă, în egală măsură, de sprijinirea ONU pentru
prevenirea declan șării conflicte lor armate pe glob. Reprezentați special
desemnați de Consiliul European își aduc contribuția la prevenirea conflictelor și
la consolidarea păcii în diverse regiuni ale lumii. UE a numit reprezentanți
consilieri pentru rezolvarea crizelor în diferite state de pe mapamond. Î n cele
mai multe cazuri acești reprezentanți nu sunt actorii principali în statele afectate
de conflicte, dar, în Macedonia UE a jucat, prin trimișii săi, rolul de principal
actor internațional130.

126 http://www.nato.int/docu/review/2005/issue2/romanian/main_pr.html
127 Orbie, Van Els uwege, and Bossuyt, Humanitarian Aid as an Integral Part of the European
Union‟s External Action .p91
128 Pfister, Le Volet Civil de La Politique Européenne de Sécurite et de Défense ,p32.
129 Vivien Pertusot, Quand La Crise Menace La Politique Extérieure de l ‟Union Européenne ,
Politique étrangère , no. 2, 2012, pp. 401 –413.
130 Schleich, NATO and EU în Conflict Regulation , p30 .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
117 din 246 3.5. ACTIVITATEA UNIUNII EUROPENE PENTRU PROTEC ȚIA
DREPTURILOR OMULUI ÎN TEATRELE DE OPERA ȚII MILITARE

În ceea ce privește drepturile omului și drepturile internaționale ale
omului, nu toate statele membre au aceleași obligații asumate prin instrumente
de ratificare și astfel le pot interpreta pe cele repartizate la nivelul forței
multina ționale în mod diferit. Din fericire, o serie de acorduri politico –
diplomatice au redus potențiale dificultăți care pot apărea. În primul rând,
obligațiile umanitare internaționale ale tratatelor de drept ale st atelor membre
sunt consonante în mod cv asigeneral, limitându -se astfel problemele de
interoperab ilitate juridico -administrative . Toate cele 28 de state membre ale UE
sunt părți ale Convențiilor de la Geneva din 1949, ale celor două Pro tocoalele
Adiționale din 1977, a le Statutului CPI – 1997, la Convenția din 1980 privind
anumite categorii de arme convenționale și la Convenția privind armele chimice
din 1993. Cu toate acestea, dacă cineva se uită atent la întreagă gama de tratate
internaționale de drept uma nitar există încă unele abordări normative diferite.
De asemenea, rezervele la unele instrumente juridice pot atrage după sine
diferențe chiar și în cazul în care tratatele au fost ratificate de către toate statele
membre ale UE. Pozițiile politic -diplomat ice pot depăși opiniile juridice diferite .
De exemplu, în cadrul PSAC se fac eforturi pentru a se ajunge la o viziune
comună asupra unor aspecte de securitate europeana pe plan politico -diplomatic.
Grupul de lucru al Comitetului militar al UE se poate înt âlni într -un cadru
consolidat cu experți juridici atunci când este necesar (de exemplu, atunci când
se abordează strategia conceptuală a UE cu privire la utilizarea forței armate și a
modalită ților de implicare în operațiile militare, procese care acoperă o serie de
aspecte juridico -opera ționale . Finlanda a solicitat ca forțele sale s ă nu fie
utilizate în opera ții militare directe în cadrul operațiilor PSAC. Pentru operațiile
specifice, există în totdeauna o dimensiune ac țională colectivă puternică, sub
form a unei decizii a Consiliului privind Planul Operațional și pentru stabilirea

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
118 din 246 regulilor de aplicare. Mai mult decât atât, în cadrul unor operații ale UE a fost
necesară abordarea anumitor aspecte de drept interna țional public.
De exe mplu, în misiunea EUFOR – Ciad/ RCA, a fost vital să se mențină
independența, impar țialitatea și neutralitatea operațiilor UE , iar forțele armate să
nu se implice în conflictele în curs de desfășurare. În misiunea Atalanta,
aspectele diplomatice și juridico -administrative au juca t un rol important de la
bun început, în special în procedurile de capturare a unor forte de piraterie
maritima. În timp ce s -ar părea că UE a reușit să pună în aplicare un cadru
juridic destul de robust pentru această operație, neutralizarea piraților cap turați
rămâne o provocare politico -militară pentru ONU . O altă problemă , care nu este
numai pentru UE, este aceea a responsabil ității internaționale a UE și/ sau a
statelor sale membre în cee a ce privește legalitatea desfă șurării operațiilor UE.
Mai problem atică este situa ția proceselor interna ționale când reprezentan ții
oficia li ai UE trebuie să apară în fa ța instanței, la un anumit moment, dacă s -a
semnalat un act ilegal sau un act de omisiune în planul îndeplinirii unei obliga ții
interna ționale , acte prod use pe durata operației militare a UE , vinovă ție atribuită
UE și/ sau stat ului participant în cauză (și/sau la ONU, în caz ul în care funcțiile
de opera ționale erau sub mandat ONU). Există unele jurisprudențe relevante cu
privire la operațiile militare/ de menținere a păcii în afara spațiului administrativ
al UE, în conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului131.
UE are un interes deosebit în urmărirea activită ților Comisiei
Internaționale Legislative privind responsabilitatea organizațiilor interna ționale
în misiunile de menținere a păcii , modalitatea legală cum se rezolvă această
problema. În plus, nu este doar o chestiune de atribuire: în cazul în care unele
acte sunt imputabile UE, o altă întrebare este ce obligații distincte are UE. Acest
lucru poate fi dificil în domeniul respectă rii drepturilor omului, dat fiind că, spre

131 Debra DeLaet, The Global Struggle for Human Rights , Cenga ge Learning, 2014,
http://www.google. com/books?hl=fr&lr=&id=kD_AAgAAQBAJ&oi= fnd&pg=PP1&dq=the
+regional+instruments+for+human+rights&ots=bmiSJIzQVe&sig=MroiV8IfHrA9hBWb4md
OfaCxS1I (accessed February 10, 2015).

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
119 din 246 deosebire de majoritatea celorlalte organizații internaționale, UE are tratate
specifice bazate pe obligaț iile institu țiilor pentru respectarea drepturilor omului.
Totuși, este mult mai mult de o provocare în domeniile juridice, inclusiv pentru
respectarea normelor dreptului internațional umanitar. În concluzie, există un
cadru juridic solid pentru operațiile militare ale UE, iar UE se poate baza pe o
serie de mecanisme care îi permit să abordeze marile provocările juridice care
pot apărea. Un astfel de mecanism ascunde o realitate mult mai complicată,
scoțând la iveală setul de instrumente de politică externă bine pus la punct al UE
pentru a -și atinge obiectivele132.
Instrumentele utilizate de -a lungul unui proces continuu variază de la greu
(militar) la mai ușor (diplomația/comerț/ exterior și asistență tehnică). În rolul de
putere europeană se valorifică acest sortiment de instrumente diplomatice , dar se
recalibrează atenția către considerente etice și normale în determinarea
mecanismelor de implementare, civile sau militare, precum și schimbarea rolului
puterilor militare în epoca contemporană . Importanta este problema legitimității,
în special atunci când mijloacele milit are sunt selectate pentru opera ția militară .
Strategia europeană de securitate (2003) subliniază necesitate a unui mixaj de
abordări în fața unor noi amenințări în secolul XXI, în contrast cu amenințarea
vizibilă masivă care se manifesta în perioada Războiului Rece , nici una dintre
noile amenințări nu este pur militară; și nici nu pot fi rezolvate doar prin
mijloace pur militare. Fiecare necesită o combinație de instrumente politico –
diplomatice și militare.
Proliferarea actelor de crimă organizată poate fi combă tută prin controlul
la frontieră , monitorizarea exporturilor și trebuie activate mecanismel e politice,
economice și cele de natură administrativă . În lupta cu terorismul este necesar
un summum de informații, structuri specializa te de poliție, jandarmi, de for țe

132 Luisa Marin, Protecting the EU‟s Borders From… Fundamental Rights? Squaring the
Circle Between Frontex‟s Border Surveill ance and Human Rights , în Freedom, Security and
Justice în the European Union (Springer, 2014), 75 –99, http://link. springer. com/chapte r/10.
1007/978 -1-4614 -7879 -9_5, accessed February 9, 2015 .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
120 din 246 militare și mijloace logistice. În statele destructurate , sunt necesare instrumente
militare pentru a restabili ordinea publica și capacita ți (mijloace ) umanitare
pentru a face față crizei imediate. Conflictele regionale au nevoie de soluții
politice , dar acestea trebuie activate cu for țe militare și polițienești , structuri
eficiente și în faza postconflict. Instrumentele economice contribuie la
reconstrucție și gestionare a crizelor civile și contribuie la restabilirea guvernării
civile. Promovarea justi ției de tranziție a UE, în anumite zone de criză umanitară
sau ecologică , demonstrează rolul acestei entită ți politico -social -administrativă
de putere regională care este centrată pe protejarea drepturilor fundamentale ale
omului.
Introdus pentru prima da tă în 1994, în Raportu l Dezvoltării Umane al
Conferin ței ONU, termenul securitatea umană ilustrează o paradigmă de
securitate în evoluție , în cazul în care punctul de referință este persoana și
dreptul la securitatea personală. Conceptul nu este nou, el a apărut în discuții
privind paradigma de securitate a UE: î n septembrie 2004, Grupul de studiu al
UE a emis Raportul Barcelona intitulat "O doctrină de securitate umană pentru
Europa ".
Aces t document relevă factorii de insecuritate : afectarea libertă ții
individuale ; nesiguranță; acte de genocid, de tortură, de tratamente inumane și
degradante; dispariții, scla vie, crime împotriva umanității. Î ncălcările grave ale
legilor războiului ,cum sunt inserate în Statutul Cur ții Penale Internaționale
(CPI) –Roma – 1997, sunt catalogate ca forme de insecuritate intolerabilă, acte
care pun în pericol securitatea umană. Raportul Barcelona reprezintă prima
acțiune coerentă pentru a dezvolta o politică de intervenție bazată pe drepturi
individuale de securitate, în ceea ce privește principiile juridice și nevoile de
integrare ci vili-militar i. Nesiguranța socială , scoasă în evidență de acest raport
,este acea stare pe care mecanismele tranziționale de justiție încearcă să le
abordeze și în cele din urmă să le prevină. Evaluâ nd Strategia Europeană de
Securitate , Consiliul European continuă să sublinieze importan ța respectării

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
121 din 246 drepturilor omului în opera țiile PSAC, m isiuni importante pentru protec ția
umanitară, coerente ac țional în planul de securitate umană. În politicile UE,
abordarea securității uma ne cuprinde o varietate de concepte și preocupări,
inclusiv ges tionarea crizelor umanitare, ac țiuni pentru prevenirea izbucnirii
conflictelor armate, misiuni diplomatice de consolidare a păcii, precum și
promovarea mecanismelor jus tiției de tranziție în statele afectate de război .
Promovarea justiției de tranzi ție este o componentă tot mai importantă a
complexelor obiective de politică externă și de securitate ale UE. Politica
europeană de securitate și de apărare comună (PSAC) fac e parte din PESC, se
pune accentul pe dezvoltarea capacităților civile și militare de gestionare a
crizelor internaționale.
În iunie 2000, Consiliul European de la Feira, Portugalia iniția o
componentă civ ilă a PSAC concentrându -se aten ția pentru: reforma rea poliției
administrative (de exemplu, formare, consiliere, substituirea forțelor locale de
poliție); consolidarea statului de drept (inclusi v asistență în reforma judiciară și
sistemul penitenciar); consolidarea administrației civile și a protecției civ ile.
Consiliul a adăugat monitorizarea ca o prior itate PSAC, pentru prevenirea
/rezolvarea conflictelor și/ sau gestionarea crizelor și /sau a consolidă rii unui
acord de pace. A fost remarcat un decalaj la nivelul capac ităților de gestionare a
crizei . UE a recomandat oficialilor misiunilor PSAC să ia în considerare pe
deplin standardele internaționale de respectare a drepturilor omului să ofere
îndrumări cu privire la opțiunile de politici pentru justiție și responsabilitate, în
special pentru executa rea mi siunilor stabilite de ONU .
Articularea eforturilor UE și ale ONU subliniază necesitatea de cooperare
între cele două organizații, în domeniul de conso lidare a păcii pe mapamond sau
într-o regiune afectat ă de război . UE a urmat îndrumarea ONU în toate inte nțiile
și scopurile sale. Dac ă UE nu poate sau nu va face pe cont propriu o misiune , va
coop era cu alte organizații multina ționale, inclusiv cu institu țiile Consiliului
Europei, cu OSCE și cu alte organizații region ale. Misiunile UE trebuie să se

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
122 din 246 concentre ze pe stabilirea mecanismelor sigure , în condi țiile când statul de drept
și drepturile omului sunt respectate. Toate aceste activită ți contribuie, într -un fel
sau altul, la promovarea justiției de tranziție, prin intermediul unor instrumen te
specifice misi unii PSAC, urmă rindu -se reforma sectorului de securitate,
controlul, reforma sistemului judiciar, prin construirea unui mediu sigur pentru
misiunile UE. Într -adevăr, multe aspecte ale gestionării crizelor civile în
mandatele PSAC se suprapun cu inițiativel e care eviden țiază că promovarea
justiției de tranziție a UE este un efort transvers al de promovare a misiunilor
UE133.
Trei misiuni civile PSAC, Misiunea Uniunii Europene de Poliție din
Bosnia -Herțegovina (MUEP), Operațiunea militară a UE în Bosnia și
Herțe govina (EUFOR – Althea), și conducerea Uniunii Europene a Mi siunii
Legale în Kosovo (EULEX – KOSOVO), relevă preocupările justiției
tranziționale cu lărgirea și pregătirea potențialelor țări candidate la integrarea în
UE.
Europa se confruntă cu două dilem e. În primul rând, indiferent de
importanta ONU pentru identitatea UE, identitatea ONU rămâne subiect de
dezbatere internațională – care implică SUA și puterile în creștere , de exemplu
China . În al doilea rând , întrebările fundamentale rămân acelea cu priv ire la
modul în care UE, ca și entitate multilaterală, poate funcționa eficient în cadrul
altui sistem multilateral.
În timp ce SES face apel la o Uniune Europeană mai coerentă, acest lucru
nu poate fi încă real izat în totalitate . Vom lua în considerare a cest fenomen în
contextul tratării amenințărilor de proliferare a cri mei organizate
transfrontaliere .
SES tratează falimentul statului ca o amenințare gravă la nivelul Uniunii
Europene și susține consolidarea capacității ONU de gestionare a crizelor și a

133 Catriona Gourlay, European Union Procedures and Resources for Crisis Management ,
International Peacekeeping 11, no. 3, 2004, p. 21.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
123 din 246 conflictelor post reconstrucție . De asemenea, se poate menționa că Europa
trebuie să -și sporească activele militare și în aproape fiec are intervenție majoră,
ineficien ța militară a fost urmată de un haos civil. Uniunea Europeană are
nevoie de o capacitate m ai mare de resurse civile, necesare pentru a rezista în
situațiile de criză și postcriză . UE și ONU au lansat un număr mare de operații
de menținere a păcii .
În ultimii ani , ONU a dislocat zeci de mii de militari, polițiști și civili în
șaptesprezece oper ațiuni ( sursa: Wiharta , 2016). D islocările Uniunii Europene
au fost mult mai slabe din punct de vedere numeric , ele fiind repartizate în
unsprezece misiuni. Această discrepanț ă reflectă faptul că, în timp ce ONU a
desfă șurat numeroase operații militare , Uniunea Europeană s -a îndreptat mai
mult către operațiile specializate pe partea de poliție și de protec ție civilă.
Dislocă rile efectuate de cele două organizații au demonstrat potențialul lor de a
se completa reciproc acolo u nde au fost implementate misiuni de cooperare.
Pentru a demonstra rolul Uniunii Europene pe tere n, vom amintii două cazuri
concrete în care structurile operaționale și de luare a deciziilor au lucrat
împreună: Republica Democratică Congo (RDC) și Liban.
La începutul mileniului , cei care plănuiau apărarea au început să abordeze
problema dezvoltării unei forțe militare solide a UE, pentru a permite Uniunii
să-și asume responsabilitatea pentru gestiona rea noile situații de criză ale lumii .
La Summitul de la Petersberg (localitate lângă Bo nn), în iunie 1992,
Uniunea Europeană a definit trei misiuni , corespunzătoare cu trei niveluri de
intensitate în lupta: misiuni umanitare și de salvare; misiuni de menținere a păcii
și misiunile forțelor de lupta pentru gestionarea crizelor, inclusiv pentr u
opera țiile de menținerea păcii. Asta a însemnat o dezvoltare a capacită ții militare
a Uniunii Europene , o capabilitate de a furniza forțe profesionale de intervenție
orientate spre gestionarea crizei umanitare (ecologice).
Primul obiectiv a fost de a des ființa serviciul militar și de a se îndrepta
statele către un serviciu militar pe baza de profesionalism și voluntarism.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
124 din 246 Recruții, aveau pregătire și competențe limitate , din motive politice și so ciale,
nu puteau fi disloca ți în misiuni în afara țării lor de origine. Belgia și Olanda
s-au mișcat rapid: Belgia a anunțat desființarea serviciului militar obligatoriu în
1992 și a încheiat proc esul în 1994; Olanda a făcut același lucru în 1993 și a
finalizat procesul în anul 1996. Franța și Spania, în 1996, dup ă dezbateri
furtunoase privind legătura dintre serviciul militar obligatoriu și democrație.
Atât în Franța cât și în Spania, ultimii recruții au părăsit forțele militare în 2001.
Următorul pas a fost acela de a asigura echiparea acestor noi forțe profesion ale
pentru a aborda misiuni de gestionare a crizelor. Un astfel de proces de
transformare va lua , în mod clar , ceva timp, dar crizele regionale și mondiale nu
vor aștepta prea mult. Procedurile cunoscute sub numele de " Berlin Plus " au fost
concepute pentru a permite Uniunii Eu ropene să elimine decalajul fa ță de SUA,
în capabilități militare, prin achizi ții de active necesare, cum ar fi aeronave
pentru transportul strategic, sisteme C4I (comandă, control, comunicații,
computere și inteligență), și logistică din SUA. Identitatea Europeană de
Securitate și Apărare (IESSA) a fost, prin urmare, sepa rată, dar nu despărțită de
NATO .
Dezvoltarea forței militare autonome a UE a continuat de atunci. S -a
acceptat o nouă relație între Uniunea Europeană și NATO. Trecere a de la o
căutare a identității militare europene ,în vederea furnizării unei Politici de
Apărare , a fost un pas uriaș înainte. Ambele organizații (ONU, UE) au fost alese
cu rol asistență militară pentru forțele Uniunii Africane angajate în efortul de a
pune în aplicare un acord de pace. Ceva asemănător s -a întâmplat și în R .D.
Congo, unde misiunea UE a urmărit, în esență, reintegrarea socială a armatei
congoleze și ajutarea promovării unei bune guvernări. Aceste diverse misiuni, cu
scop umanitar , sugerează faptul că Uniunea Europeană are capacitatea de a oferi
mult ajutor continentului african, profund s fâșiat de conflicte interetnice . În timp
ce miza pentru toată Africa în rezultatul acestei crize regionale rămâne extrem
de ridicată, Uniunea Europeană nu a reușit să contribuie într -un mod compatibil

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
125 din 246 cu propriile ambiții și re sponsabilități istorice pentru Africa. În altă zone,
Uniunea Europeană a contribuit mai puțin cu sprijin militar.
Două misiuni pentru formarea judecătorilor, juriștilor și ofițerilor d in
penitenciare – care au avut loc în Georgia și în Irak – au formatat cu succes
mulți funcționari instruiți și care pot contribui la stabilitatea statului de drept în
societățile ieșite din totalitarism. Două misiuni de control la frontieră au fost, de
asemenea, organizate în zonele în care trecerea la stabilitate și la o bună
guvernare este esențială pentru securitatea regională: la Rafah, principala
frontier ă de trecere între Gaza și Egipt; la frontiera Moldova -Ucraina. Obiectivul
acestor misiuni a fost acela de a combate contrabanda și criminalitatea
internațională.
Uniunea Europeană s -a dovedit a fi expertă în misiuni de poliție
administrativa. Acest lucru reflectă energia depusă pentru a se realiza parametrii
capacităților opera ționale civile din cadr ul Obiectivului Global Civil al UE. În
situații postconflictuale, de cele mai multe ori este nevoie urgent de forțe locale
de securitate și mai ales de o forță de poliție profesională. Uniunea Europeană
și-a asumat un angajament substanțial în acest sens, atât prin detașarea ofițerilor
de poliție , cât și prin intermediul unor programe de formare a poli ției locale în
Macedonia, Bosnia, Congo (Kinshasa) și Palestina. Aceasta este o nouă direcție
pentru comunitatea europeană , care se dovedește a fi practică pe teren, deoarece
este o dimensiune a noii abordări în planul securității și a stabilității europene. În
centrul acestor proiecte se află problema formării de militari și polițiști pregăti ți
profesional. Standardizarea și căutarea interoperabilității pe înt regul continent
este o caracteristică tot mai mare în procesul de pregătire militară. Majoritatea
misiunilor viitoare ale UE vor fi multinaționale, integrate forței ONU, NATO
sau OSCE.
Standardizarea semnificativă a echipamentelor va trebui să aibă accept ul
Agenției Euro pene de Apărare și se va urmări raționalizarea achizițiilor. Doar
prin Parteneriatul de Pace NATO, majoritatea statelor membre ale UE își

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
126 din 246 îmbunătățesc , în prezent , capacitatea lor milita ră și informa țională de
interoperabilitate. Aceste pro grame servesc intereselor fostele țări neutre, cum ar
fi Austria și Suedia, precum și nou-aderatei țări precum Croa ția. Competențele
lingvistice sunt foarte apreciate, dar engleza devine din ce în ce mai mult limba
de drept pentru comunicarea în comandamen tul forței multinaționale. (Chiar și
Operațiunea A rtemis, care a utilizat ca limbă opera țională limba franceză , a fost
realizată secven țial în limba engleză). Franța și alte țări au făcut presiuni la
nivelul institu țiilor Uniunii Europene pentru a inaugura o Aca demie de formare
militară comună statelor membre, dar opunerea altor țări (în special , Anglia), a
împiedicat până în prezent acest lucru.
În anul 20 02, a avut loc prima întâlnire , într-o ser ie de conferințe
internaționale , pentru cadeți i de la acade miile militare ale tuturor statelor
membre ale UE , ea a fost organizată la Saint Cyr – Paris; o a doua conferință a
avut loc în 2003 la Academia Militară Regală din Belgia.
Capacită țile militare europene , după aproape un deceniu de stagnare, din
anul 1989 până în anul 1999, a avansat în ultima perioadă . Progresel e generale
impresionante de la î nceputul mileniului au fost înregistrate în achiziții publice,
planificare, raționalizare, transformare a forței, și în domeniul procedurilor de
utilizare a mijloace lor de luptă . Uniunea Europeană mai are încă un drum lung
de parcurs înainte de a putea depăși toate neajunsurile sale în planul capacită ților
militare opera ționale și de a deveni un executant credibil pe planul coordonării
militare , capabil să realizeze î ntreag a gamă de misiuni Petersberg. Uniunea
Europeană nu aspiră să devină un executant militar pe picior de egalitate cu
Statele Unite, și nici nu gândește în termeni i clasici ai apărării teritoriale.
Aceste misiuni de ges tionare a crizelor reprezintă un serviciu profesionist
de securitate , adaptate sistemului juridic ONU . Dar natura fără precedent a
obiectivelor sale reprezintă, de asemenea , una dintre cele mai dificile dileme ale
securită ții interne la nivelul UE . Pentru a se încadra în tipul de operații cu riscuri
reduse, fără accidente dramatice de război, Uniunea Europeană ar trebui să

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
127 din 246 investească mult mai mult în domeniul securită ții și apără rii, în noi proiecte de
cercetare și dezvoltare tehnologico -militară și în managementul perso nalului
disponibil pentru opera ții de menținere a păcii . Statele Unite, datorită sistemului
militar , în afară de rolul de putere internațională, are o armată instruită să
asigure apărarea na țională . Cu toate acestea, ambițiile limitate ale PSAC/UE
exclud cheltuieli m ari pen tru dotarea armatelor na ționale cu tehnica
performantă .
Politica în domeniul azilului
Libera circulație a persoanelor în spațiul UE și eliminarea controalelor la
frontierele interne au oferit un argument puternic în favoarea unei armonizări
substanțiale a legislației privind azilul în UE. Într -un spațiu de liberă circulație,
măsurile restrictive ale unui stat membru tind în mod inevitabil să deturneze
cererile de azil către alte state membre, cu riscul ca acest lucru să genereze o
reducere generalizată a g aranțiilor de azil134.
Primul moment de acțiune în direcția unei abordări comune în domeniul
azilului a fost Convenția de la Dublin, care a intrat în vigoare pe 1 septembrie
1997, fiind de atunci transformată într -un regulament CE (nr. 343/2003 ,JO L
50/1 di n 25.02. 2003). Regulamentul de la Dublin instituie mecanisme pentru
determinarea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil.
În ianuarie 2003 a fost adoptată o directivă (nr. 2003/9, JO 31/18 din
06.02.2003) care a definit o gamă de sta ndard minim referitoare la subzistența
solicitanților de azil și accesul acestora la drepturi sociale, precum sănătatea și
educația.
Consiliul European a adoptat o directivă de „calificare” (nr. 2004/84, JO L
304/12 din 30.09. 2004) , document care prevede o minimă armonizare a
elementelor de calificare pentru statutul de refugiat, definit de Co nvenția de la
Geneva din 1951. Î n plus, statele membre au reușit să convină asupra instituirii

134 Pirnea, Dimensiunea de securitate și a părare a Uniunii Europene , p. 34.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
128 din 246 unui Fond European pentru Refugiați, care să cofinanțeze proiectele naț ionale de
primire, integrare și repatriere a refugiaților.
Politica în domeniul imigrației
Pe 28 februarie 2002, Consiliul European a adoptat un plan de acțiune
care prevede o gamă de măsuri în domeniile politicii vizelor, schimbului de
informații, readmi siei, repatrierii și controlului la frontiere. În domeniul
legislativ, acest plan de acțiune a condus la elaborarea Deciziei -cadru privind
combaterea traficului cu ființe umane (nr. 2002/629/JAI, JOL 203/1 din
01.08. 2002). O Decizie -cadru privind consolida rea cadrului penal pentru
împiedicarea facilității intrării, tranzitului și șederii neautorizate (nr.
2002/946/JAI, JO L 328/1 din 5 decembrie 2002) și o Directivă privind
facilitarea intrării, tranzitului și șederii neautorizate (nr. 2002/90, JO L 328/17
din 5 decembrie 2002)135.
Consiliul European a reușit să elaboreze instrumente juridice importante:
Directiva privind dreptul la reunificare a familiilor resortisanților din țări terțe
(nr. 2003/86, JOL 251/12 din 03.10. 2003), care relev ă criteriile comune mi nime
de eligibilitate în ceea ce privește vârsta și relația de rudenie; Directiva privind
statutul resortisanților din țări terțe , rezidenți pe termen lung (nr. 2003/109, JO L
16/44 din 23.01. 2004), care reglementează drepturile statu tului de „ rezident pe
termen lung “ pe care resortisanții țărilor terțe îl pot dobândi după ce au avut
statutul de rezident legal pe o perioadă de cel puțin cinci ani136.

135 Yost, The NATO Capabilities Gap and the European Union .
136 Robert Morar, Paula -Loredana Gaspar, Some Asp ects Regarding the Freedom, Security
and Justice Area within the European Union , Pub. Sec. Stud. 1, 2012, p . 22.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
129 din 246
CAPITOLUL 4
POLITICI ȘI STRATEGII ALE UNIUNII EUROPENE
PENTRU REZOLVAREA CRIZELOR UMANITARE
ȘI RESPECTAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE
ALE CETĂȚENILOR STATELOR MEMBRE
La baza întregii construcții europene a stat voința statelor de a lucra
împreună, pe baza unor interese comune. Acest obiectiv a condus la convingerea
că în unele domenii se pot obține rezultate mul t mai bune la nivel european
decât la nivel național. Așa s -a ajuns la politicile comune aplicabile tuturor
statelor membre, elaborate și adoptate de către instit uțiile comun itare. De multe
ori, politicile comune răspund unui principiu fundamental al const rucției
europene, acela al solidarității și coeziunii. Existența politicilor comune conferă
unicitate Uniunii Europene pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părți
a suveranității statelor membre către instituțiile europene.

4.1. ASPECTE GEN ERALE

Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona – 2009 se introduc noi
posibilități de acțiune la nivelul Uniunii Europene în domenii de interes pentru
cetățeni, precum: energie, siguranța cetățeanului, domeniul social, schimbările
climatice, combat erea terorismului. S -a optat pentru soluția trecerii către nivelul
comunitar al acestor domenii deoarece s -a demonstrat în decursul anilor că nu
pot fi rezolvate problemele socio -economice și problemele de securitate uman ă
decât printr -o acțiune concentrat ă la nivel internațional. Astfel, de e xemplu,
Tratatul de la Lisabona – 2009 inserează pentru prima dată o secțiune dedicată
securită ții energetice, inaugurând astfel baza legală pentru acțiunile Uniunii
Europene în acest domeniu.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
130 din 246 Sectorul energiei, direc t legat de nivelul de trai și dezvoltare al populației,
apare ca un pilon central în oricare dintre economiile lumii, deci inclusiv în cea
comunitară. De aceea, în pofida pasului făcut în direcția trimiterii competențelor
în acest domeniu spre nivelul comu nitar, statelor membre li s -a păstrat un cuvânt
important de spus în acest plan. Tratatul de la Lisabona conferă Uniunii
Europene competențe partajate cu statele membre în planul funcționarii pieței
energiei, în ceea ce privește aprovizionarea cu energie a statelor membre, pentru
asigurarea resurselor energetice și dezvoltarea domeniului de resurse energetice
regenerabile. Noile competențe ale UE în acest domeniu nu afectează dreptul
statelor membre de a lua măsurile care se impun în vederea asigurării
aprovizionări cu energie pe plan național .
O noutate adusă de tratat în domeniul energiei este clauza de solidaritate
în domeniul ener giei. Aceasta presupune că, dacă un stat membru se confruntă
cu dificultăți grave în aprovizionarea cu energie, Uniunea Europ eană poate
adopta măsuri rezonabile pentru remedierea acestei situații.
În directă legătură cu domeniul energiei se află ace la al mediului
înconjurător. Tratatul de la Lisabona tratează combaterea efectelor schimbărilor
climatice ca o mare provocare și o amenin țare la adresa securită ții umane, o
mare problema globală și se acționează permanent pentru a identifica măsuri
prin care Uniunea să poată răspunde cu promptitudine unor situații de criză
ecologică . Noul Tratat al Uniunii Europene reafirmă obiectivel e privind
protecția mediului inserate în Tratat ul de la Nisa – 2003, prevederile care fac
referire la asigurarea unei dezvoltări durabile a Europei și a realizării unor
standarde ridicate de protecție a mediului natural , activită țile necesare pentru
promov area dezvoltării dura bile în contextul activităților Uniunii pe plan
internațional. Tratatul de la Lisabona are un obiectiv clar al promovării în plan
internațional a măsurilor privind combaterea efectelor schimbărilor climatice137.

137 http://www.mae.ro/sites/default/files/file/tratate/2009.11.21_brosura_tratatul_lisabona.pdf

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
131 din 246 Tot în domeniul politicil or comune, în cel al unei dintre cele mai
importante, Pol itica Agricolă Comună, apare o inovare deosebit de importantă ,
creșterea rolului Parlamentului European, ajungând ca aceast ă institu ție să se
situeze pe același palier cu instituția Consiliului în ce ea ce privește adoptarea
reglementă rilor comunitare de bază.
Un rol important în cadrul PESC îl vor deține cele două noi funcții cu
rang înalt din structura instituțională europeană, Președintele Consiliului
European și Înaltul Reprezentant pentru PESC. Î n ceea ce privește Politica
Europeană de Securitate și Apărare, Tratatul de la Lisabona înlocuiește
condiționalul folosit de tratatele anterioare în privința apărării comune,
precizând că politica de securitate și de apărare va conduce la o apărare comună.
Textul arată astfel că ne îndreptăm spre o apărare co mună consolidată .
Tratatul aduce și alte reglementari. Astfel, el dezvolta aria misiunilor
Uniunii în domeniul securită ții și apărării, de la cele de menținere a păcii și de
gestionare a crizelor – la acțiuni comune de dezarmare, misiuni de consiliere și
asistența în domeniul militar, misiuni de prevenire a conflictelor și operații de
stabilizare la sfârșitul conflictelor, precum și misiuni împotriva grupă rilor
teroriste, inclusiv prin sprijinul adus st atelor pentru contracararea terorismului
pe teritoriul național .
Tratatul introduce clauza d e apărare reciprocă care asigură , în cazul în
care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său,
interven ția solidară a statelor membre pentru a acorda ajutor și asistență prin
toate mijloacele de care dispun.
Tratatul de la Lisabona reglementează cadrul cooperării între statele
membre în acest domeniu al securită ții umane , anume cooperarea structurată
permanentă. Statele membre care au c apacități militare importante se pot angaja
să ia parte la misiunile cele mai dificile în domeniul apărării138.

138 http://www.mae.ro/sites/default/files/file/tra tate/2009.11.21_brosura_tratatul_lisabona.pdf

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
132 din 246 Nu trebuie încheiată prezentarea cu privire la schimbările aduse noul
tratat , fără a se arăta și prezența unor reglementări care favorizează dezvo ltarea
Agenții Europene de Apărare, institu ție plasată sub Autoritatea Consiliului și
care va trebui să urmărească realizarea obiectivelor politicii de securitate și de
apărare comună, având un rol deosebit în ceea ce privește politica europeană în
domeniu l controlului armamentului.
Au fost incluse în cadrul Tratatului clauze de solidaritate între statele
membre, norme prin care se releva că Uniunea și statele membre acționează în
spiritul solidarității în cazul în care un stat membru este victima unui ata c
terorist, al unei catastrofe naturale sau a unor accidente tehnologice provocate de
om. În acest sens, Uniunea trebuie să mobilizeze instrumentele și mijloacele de
care dispune, inclusiv mijloacele militare din arsenalele statelor membre, pentru:
elimina rea amenințării teroriste pe teritoriul statelor membre; protejarea
instituțiilor publice , apărarea ordinii publice și asigurarea siguran ței populației
civile în cazul unui atac terorist; asistență umanitară unui stat membru , la
solicitarea autorităților s ale publice în cazul unui atac terorist; acordarea de
asistență unui stat membru în cazul unei catastrofe naturale .
Tratatul prevede ca în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac
terorist sau este victima unei catastrofe naturale ori provocate de om, celelalte
state membre îi vor oferi asistență la solicitarea autorităților publice , statele
membre trebuie să fie se coordonate la nivelul Consiliului.
Politica Europeană de Vecinătate (European Neighbourhood Policy –
ENP) este un instrument elabo rat de UE, după extinderea UE din 2004, pentru a
realiza o zonă de secu ritate și stabilitate în jurul U niunii. Liniile directoare ale
acestei inițiative datează din 1995, fiind cunoscută sub numele de ,,Procesul de
la Barcelona ”, instrument juridico -admini strativ care își propunea să realizeze

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
133 din 246 un cadru general de relații sociale, politice și dezvoltare economică între statele
membre ale Uniunii Europene și partenerii din Mediterana sudică139.
Cu privire la acea stă politică de vecinătate, Tratat ul de la L isabo na-2009
introduce în textul art. 8 următoarele prevederi ,,(1) Uniunea dezvoltă relații
privilegiate cu țările învecinate, în vederea stabilirii unui spațiu de prosperitate
și de bună vecinătate, întemeiat pe valorile Uniunii și caracterizat prin relații
strânse și pașnice, bazate pe cooperare. (2) În înțelesul alineatului (1), Uniunea
poate încheia acorduri speciale cu țările în cauză. Aceste acorduri pot include
drepturi și obligații reciproce, precum și posibilitatea de a realiza acțiuni în
comun. Punere a lor în aplicare face obiectul unei concertări periodice”.
Politica de Vecinătate trebuie să constituie cadrul general al Uniunii
Europene pentru managementul relațiilor cu vecinii săi. O metodă de abordare
unitară, aceeași pentru toate statele, și -a dem onstrat ineficien ța, stabilirea unui
cadru general nefiind, nici pe departe suficientă, din cauza diversității țărilor
vecine ale UE și a problemelor lor specifice, pornind de la țările fostei Iugoslavii
și terminând cu țările Africii de Nord și cu Turcia. Politica de Vecinătate dă
naștere unui alt tip de relații între Uniunea Europeană și vecinii săi și ,în același
timp, încurajează țările estice să continue reformele structural -instituționale și
procesul de democratizare, devenind astfel un motor al aderă rii.
Politica de Vecinătate asigură cooperarea regională și promovarea
valorilor europene (democrație, prosperitate, stabilitate și securitate) pe teritoriul
statelor vecine Uniunii.
Aceasta politica se bazează pe valori și interese comune, oferind vecin ilor
Uniunii Europene posibilitatea de a avea acces la o parte din piața comună, dând
naștere unei integrări economice progresive și favorizează intensificarea
cooperării politice între UE și aceste state.

139 http://www.mae.ro/sites/default/files/file/tratate/2009.11.21_brosura_tratatul_lisabona.pdf

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
134 din 246 Politica de vecinătate vizează și atenuarea unor conflicte care ar putea
apărea ca urmare a extinderii UE. Nu este vorba de conflicte armate, ci de
conflicte sociale.
Tratatul de la Maastricht a așezat cooperarea din domeniul justiției și
afacerilor interne de până atunci pe o bază legală adecvată, chia r dacă era una
care evita instituțiile Comunității Europene în favoarea unei abordări de la stat la
stat cunoscută ca ,, Al Treilea Pilon al Uniunii Europene “.
Cel de -al Treilea Pilon viza domeni i de ,,interes comun “. Acestea erau:
politica de azil, reguli le care guvernau intrarea și ieșirea statelor din Uniune,
imigrația, lupta împotriva dependenței de droguri, frauda la nivel internațional,
cooperarea judiciară în cauze civile și penale, cooperarea vamală și cooperarea
polițienească în vederea prevenirii terorismului, traficului de droguri și a altor
forme grave de criminalitate internațională, aceasta din urmă incluzând și
organizarea unui sistem de schimb de informații în cadrul oficiului European de
Politie cunoscut ca denumire – Europol. Existau multe elemente care puteau
declanșa semnele de alarmă privind libertățile civile, deoarece Parlamentul
European a fost exclus din procedura de decizie140.
Următoarele texte de drept primar comunitar au încercat să răspundă la
această critică și , în condi țiile când nu s-a debranșat de structura cu trei piloni,

140 Necesitatea unei Politici Europene de Vecinătate (PEV) s -a făcut simțită încă din 2003,
când a apărut problema cre ării a noi bariere în Europa după extinderea Uniunii Europene. în
martie 2003, Comisia Europeană în ,,Comunicarea asupra Europei Extinse” a trasat
principiile politicii de vecinătate a UE și a pus accentul pe importanța acordată de către
uniune, relațiilor cu vecinii săi. Conform acestei comunicări, ajutorul financiar furnizat
statelor vecine, îndeosebi prin programele TACIS (Programul TACIS al UE are ca scop
susținerea proceselor de tranziție la economia de piață și la o societate democratică) și MEDA
(programul MEDA prevede cooperarea în domeniul social și promovarea turismului cultural,
conservarea patrimoniului cultural), va fi suplimentat în viitor prin crearea unui nou
instrument financiar, Instrumentul European pentru Vecinătate și Colaborare care va susține
implementarea politicii de vecinătate. În octombrie 2003, Consiliul European a susținut
inițiative și a invitat Comisia și Consiliul de Miniștri să o continue. Pe 12 mai 2004 Comisia
Europeană prezenta Comunicarea ,,Politica Europeană de Vecinătate , Strategie și Rapoartele
pe Tara“, care stabilea pașii concreți de implementare a politicii de vecinătate și modul de
extindere a beneficiilor lărgirii UE asupra noilor săi vecini.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
135 din 246 s-a plasat cea mai mare pondere administrativa a celui de -al Treilea Pilon sub
jurisdicția instituțiilor UE.
Tratatul de la Lisabona definește Uniunea drept un spațiu de libertate,
securitate și justiție , concept instituit cu respectarea drepturilor fundamentale ale
omului și armonizând diferitele sisteme și tradiții juridice ale statelor membre.
În acest sens, Uniunea dezvolt ă politici comune în materie de azil, imigrație și
control al frontierelor exterioa re, adoptă măsuri pentru prevenirea criminalității
de mare amploare și pentru cooperarea între autoritățile polițienești și judiciare
competente.
Uniunea Europeană – spațiu de justiție, presupune recunoașterea mutuală
a deciziilor jurisdicționale, apropie rea legislațiilor statelor membre și garantarea
accesului cetățenilor la justiție. Cooperarea polițienească și judiciară în materie
penală nu își mai păstrează specialitatea, întrucât se alătură dispozițiilor
interna ționale privind vizele, azilul și imigra ția, formând împreună unul din
capitolele importante privind politicile interne ale Uniunii.
Tratatul de la Lisabona asigur ă eficiența procesului decizional prin
extinderea votului cu majoritate calificată și transformarea acestei proceduri
într-o modalit ate obișnuită de vot, cu un număr limitat de excepții . În prezent,
conform tratatelor europene în vigoare, majoritatea deciziilor luate în domeniul
cooperării polițienești și judiciare în materie penală erau supuse unanimității.
Noul Tratat aduce schimbăr i și în ceea ce privește activită țile Europol și
Eurojust. Astfel, aceste două institu ții, primul înfiin țat pe baza Convenției
Europol din 1995, iar al doilea creat în 2002, își vor întări rolul în ceea ce
privește lupta împotriva unor fenomene de criminal itate transfrontali eră:
criminalitatea organizată; rețelele de trafic de persoane ; infracțiunile de spălare
de bani. În acest sens, art. 85 din TFUE prevede că Eurojust are misiunea de a
consolida cooperarea dintre autoritățile naționale de cercetare și ur mărire penală
în legătură cu prevenirea formele grave de criminalitate care pot afecta mai
multe state membre sau să ia măsuri care impun urmărirea penală pe baza de

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
136 din 246 acțiuni comune, prin operații întreprinse de autoritățile statelor membre și de
Europol și prin valorificarea informațiilor furnizare de acestea. În acest context,
Parlamentul European și Consiliul activând prin regulamente , elaborate în
conformitate cu procedura legislativă ordinară, determină structura, modul de
funcționare, domeniul de compe tență și responsabilită țile Eurojust. Aceste
atribuții pot include: cercetări penale și propunerea de începere a urmăririi
penale de către autoritățile naționale competente, în special pentru infracțiuni
care aduc atingere intereselor economico -financiare ale Uniunii; coordonarea
cercetărilor penale ; dezvoltarea cooperării judiciare; soluționarea cu celeritate a
conflictelor de competență ; cooperarea permanenta cu Rețeaua Judiciară
Europeană.
Aceste regulamente stabilesc condițiile de implicare a Parlament ului
European și a parlamentelor naționale pentru evaluarea activităților Eurojust.
Art. 88 din TFUE relevă ca Europol are misiunea de a consolida
activită țile autorităților de poliție și a altor structuri de aplicare a legii în statele
membre , urmărindu -se cooperarea acestora pentru prevenirea și combaterea
criminalității , a terorismului și a formelor de criminalitate care aduc atingere
unui interes comunitar.
Parlamentul European și Consiliul, hotărăsc în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, s tabilesc structura, funcționarea și atribuțiile Europol.
Aceste atribuții pot include: colectarea, prelucra rea și analizarea informațiilor ;
organizarea de acțiuni de cercetare cu operativitate, desfă șurate împreună cu
autoritățile competente ale statelor m embre , în cadrul unor echipe comune și,
după caz, în colaborare cu Eurojust.
Aceste reglementări stabilesc procedura de control a activităților Europol
de către Parlamentul European, institu ție la care parlamentele naționale sunt
asociate.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
137 din 246 Orice ac țiune operativa a Europol se desfășoară în cooperare cu
autoritățile statelor membre și cu acordul acestora. Aplicarea măsurilor
coercitive este în sarcina exclusivă a autorităților naționale competente.
Tratatul de la Lisabona reglementează modul de realizare progresiva a
unui sistem integrat de gestionare a frontierelor statelor membre ale Uniunii prin
consolidarea competențelor FRONTEX – Agenția europeană pentru gestionarea
cooperării operaționale la frontierele externe.
Un alt aspect de importanta de pe age nda reuniunilor instituțiilor europene
în ultimii ani – politica europeană în domeniul migrației, are o abordare larga în
noul tratat. Astfel, acesta confirmă angajamentul UE pentru o politică comună în
domeniul migrației. În acest sens, Lisabona creează b azele unui sistem comun în
domeniul azilului, context juridico -administrativ care ar putea conduce la
instituirea unei politici comune a azilului la nivel european. În ceea ce privește
aspectele penale, tratatul face posibilă adoptarea unor reguli pentru d efinirea și
condamnarea infracțiunilor transfrontaliere: terorismul, traficul de arme și
droguri, spălarea de bani, exploatarea sexuală a femeilor. Termenul de
,,coeziune teritorială“ apare în premieră în textul tratatului și, conform
interpretării date de doctrina pentru acest domeniu , acest lucru poate simboliza
obiectivul tratatului de a afirma particularitățile locale și regionale în contextul
politicii de coeziune.
Se aduc modificări în ceea ce privește procesul de luare a deciziilor,
permițându -se o mai mare implicare la acest nivel a parlamentelor naționale ,
statele fiind beneficiare al acestei politici. Crește rolul Parlamentului European,
ca reprezentant direct al cetățenilor statelor membre, el acționând dincolo de
simpla aprobare sau respingere a deciziilor, fiind permisă depunerea de
amendamente proprii. Importantă este modificarea procedurii la nivelul
Consiliului, nemaifiind nevoie de unanimitate, ci doar de majoritate calificată.141

141 http://www.mae.ro/sites/default/files/file/tratate/2009.11.21_brosura_t ratatul_lisabona.pdf

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
138 din 246 Conform celor prevăzute în art. 174 TFUE, Uniunea European ă urmărește
reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a unor state. Trebuie
acordată o atenție deosebită zonelor rurale, zonelor afectate de tranziția
industrială, precum și regiunilor afectate de un handicap demografic grav
permanent, cum ar fi reg iunile europene nordice ,cu densitate foarte scăzută a
populației, precum și regiunilor muntoase.
Tratatul de la Lisabona continuă tradiția celorlalte tratate comunitare,
modificatoare până la el, de a transpune în legislația primară principii aplicabile
la nivel comunitar pe cale cutumiară sau jurisdicțională. Astfel, principiul
supremației dreptului comunitar, afirmat anterior doar prin intermediul deciziilor
Curții de Justiție a Comunităților Europene, își găsește un loc în cadrul unei
,,Declarații” ata șate la Tratat: ,,Conferința reamintește că, în conformitate cu
jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, tratatele și
legislația adoptată de Uniune pe baza tratatelor au prioritate în raport cu
dreptul statelor membre, în condițiile prevăzute de jurisprudența anterioară.
În plus, Conferința a hotărât ca Avizul Serviciului juridic al Consiliului,
cum figurează în documentul 11197/07 (JUR 260), să fie anexat prezentului act
final.
Din jurisprudența Curții de Justiție reiese că suprema ția dreptului
comunitar este un principiu fundamental al dreptului comunitar. Conform
Curții, acest principiu este inerent naturii specifice a Comunității Europene. La
data primei hotărâri din cadrul acestei jurisprudențe consacrate în spațiul
comunitar (H otărârea din 15 iulie 1964, în cauza 6/64, Costa/ENEL)142,
supremația nu era menționată în tratat. Situația nu s -a schimbat nici astăzi.
Faptul că principiul supremației dreptului comunitar nu a fost inclus în Tratatul

142 ,,Reiese (…) ca, izvorînd dintr -o sursă independentă, dreptul născut din tratat nu ar putea,
data, fiind natura sa specifică originală, să i se opună din punct de vedere juridic un text
intern, indiferent de natura acesteia, fără a -și pierde caracterul comunitar și fără a fi pus în
discuție fundamental juridic al Comunității înse și“, Hotărârea C.J.C. E. din 15 iulie 1964,
Cauza 6/64, Costa/ENEL.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
139 din 246 de la Lisabona -20009 nu va schimba în n iciun fel jurisprudența în vigoare a
Curții de Justiție.

4.2. STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE

Conținutul important al Strategiei europene de securitate constă în
identificarea amenințărilor la adresa securită ții umane . Se identifică cinci
amenințări ma jore: terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere în
masa, conflictele regionale, statele eșuate, și crima organizată. Intitulată " O
Europa sigură într -o lume mai bună ", documentul se concentrează în primul
rând pe construirea unei lumii d emocratice , pentru salvgardarea drepturilor
fundamentale ale cetățenilor statelor membre UE , și se remarcă distincția între
securitatea internă și securitatea externă în spațiul comunitar.
Pentru că vulnerabilitățile europene se află în interiorul contine ntului,
Uniunea Europeană are o abordare de soft power , influen țată de amplificarea
actelor de crimă organizată transfrontalieră , diferită de doctrina promovată de
SUA pentru un atac preventiv de apărare a securită ții naționale . Pentru Uniunea
Europeană, l umea pare a fi mai periculoasa la începutul acestui mileniu , iar
problematica asigurării securită ții regionale este mult mai complexă. și
complexitatea internațională are un ecou pe plan intern în Europa. Strategia
europeana de securitate relevă acest lucr u printr -o o abordare cuprinzătoare, prin
obiective pe termen lung și dileme de securitate implicite. Glo balizarea unește
oameni, dar, totodată, creează conflicte și tensiune regional ă. Crizele economice,
căderea guvernelor, violența conflictelor interetni ce și antagonismul religios
sunt fenomene amplificate de procesul globalizării .
Pentru fiecare exemplu, Europa are o strategie bine pusă la punct, cel
puțin pe hârtie. Primul aspect constă în problema respectării drepturilor omului
sau protejarea securită ții umane. Este gravă situația în care populația internă este
victima directă sau indirectă a colapsului economico -financiar sau al abuzului

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
140 din 246 institu țiilor publice. Așa cum , în mod dureros , Europa a învățat din războaiele
secol ului XX, valorile umane trebui e aparate în țară și protejate diplomatic peste
hotare.
Cele mai grave masacre din Europa în al Doilea Război Mondial au
reprezentat lecții de istorie pentru UE, au determinat modificări constructive ale
PSAC/UE, astfel încât Europa să fie mult mai pregăt ită, din punct de vedere
diplomatic și militar, să prevină genocidul și crimele în masă. ONU a autorizat
și a organizat numeroase misiuni de menținere și impunere a păcii, din El
Salvador până în Cambodgia, din Bosnia până în Somalia, cu rezultate diferite .
În unele cazuri succesul a fost vizibil, dar au fost , de asemenea , și eșecuri . În
anul 2000, Raportul Brahimi a făcut bilan țul unor intervenții umanitare și s -au
propus reforme fundamentale . Printre probleme identificate au fost cele ale
mandatelor inade cvate , utilizarea de instrumente care au condus la obiective
vagi, lipsa capacităților militare performante și neimplicarea organiza țiilor
regionale de securitate în planificarea , coordonarea și gestionarea misiunilor în
teatrul de opera ții militare
Totuși , cele mai evidente eșecuri au fost lipsa interven țiilor în unele zone
de criză umanitară : Rwanda, Congo și Darfur , unde Comunitatea Internațională
a privit cum este comis genocidul și crima în masă fără acțiuni serioase de a le
oprii. Comunitatea Inte rnațională a admis că ar trebui să se acționeze colectiv,
prin intermediul Consiliului de Securitate ONU, dacă statul nu reușește să
protejeze populația de aceste infracțiuni împotriva umanită ții.
Cu toate acestea pasivitatea cu privire la Darfur ilustrează p roblemele și
dificultatea de a se pune în aplicare responsabilitățile organiza țiilor
interna ționale de securitate . Misiunile dincolo de granițe sunt costisitoare,
riscante și nu întotdeauna acceptate de populația unui stat neafectat de conflictul
armat. În acest context de crize regionale, UE a dezvoltat un parteneriat cu
ONU. Uniunea Europeană este un puternic susținător al noii Comisii de
Consolidare a Păcii (CCP) , dar experiența din Bosnia a lăsat un gust amar

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
141 din 246 printre autorită țile publice ale statele mem bre. Parteneriatul este ceva normal ,
dar complex și incomod uneori. Cu toate acestea, UE a trimis un număr
semnificativ de forțe în străinătate, ce a depășit obiectivul de 60. 000 de militari .
Mai mult d ecât orice altă putere economică , UE și -a demonstrat s prijinul
pentru misiunile ONU. În acest scop, UE a elaborat politici și strategii
cuprinzătoare și preventive , bazate pe capacită țile militare și civile aflate în
gestionare pentru a consolida autoritatea statului aflat în criză . După cum se
aprecia , în ca drul Summitului Consiliul Uniunii Europene 201 4 „aceste riscuri
pot fi rezolvate prin angajamente timpurii și negociate cu guvernul sau regimul
politic din statul aflat în criză institu țională , inițial pe probleme de guvernare,
de management economic și de protejare a drepturilor omului ”. UE a trimis o
echipă de consilieri polițiști în Macedonia pentru un sprijin suplimentar în
dezvoltar ea serviciului de poliție locală , pentru îndeplinirea misiunilor de poli ție
administrativă într-un mod profesional . De fap t, scopul a fost de a consolida
Poliția de Frontieră și de a lupta împotriva corupției și a crimei organizate.
În aceeași ordine de idei, Misiunea de Asistență a UE la frontiera
Moldova/Uc raina a ajutat autorită țile din Moldova și Ucraina pentru combatere a
comerțului ilegal, a traficului de persoane, a contrabandei și a crimei organizate .
O atenție specială a fost acordată controlului eficient al frontierelor și
supravegherii în contextul continuării disputei cu forțele transnistrene . Aceste
tipuri de misi uni nu sunt solicitante în ceea ce privește personalul și resursele,
totuși pot avea un impact maj or pe teren. Potrivit autorită ților din Moldova ,
implicarea UE a redus , în mod semnificativ , crima organizată143.
În Georgia, accentul misiunilor UE a fost pus pe sistemul de justiție
penală, un domeniu con siderat critic în consolidarea „ Revoluției Roz ” pe termen
scurt, iar pe termen lung în construcția unui mediu public de securitate sigur ,

143 Constantin Moștoflei, Vasile Popa, Rolul UE în asigurarea securității globale , București ,
Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2008
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/rolul_eu_in_asigurarea_securitatii_globale.pdf ,p45

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
142 din 246 având rezultate neconcludente . Aceste misiuni pe termen scurt fac parte din
cadrul mai extins al stabilirii Politicii de vecinătate a UE.
S-a trec ut de la o atitudine ambivalentă în ceea ce privește cooperarea cu
ONU, urmă rindu -se întărirea Organizației Națiunilor Unite, pentru a -și îndeplini
responsabilitățile și pentru a ac ționa în mod eficient în teatrul misiunilor de
menținere a păcii , această politică trebuie să devină o prioritate la nivel
european.
Așadar , UE este confruntată cu dispute interne și externe cu privire la
rolul ON U. UE a dezvoltat o serie de formule ad -hoc de cooperare cu elementele
sistemului ONU.
După aprobarea textului strategiei , Consiliul European a cerut să s e
urmărească dezvoltarea misiunilor sub conducerea ONU (Consiliul European
2003).
ONU părea să fi trecut de la un rol secundar, în SES, la rolu l principal.
Importanta acestei tranziții nu ar trebui exagerată. Multe dintre modificările SES
au fost probabil da torate necesității de a schița prima variant ă a proiectului de
securitate , și nu unor schimbări filozofice majore. Totuși, s -a recunoscut , că
după criza din Irak, problema cooperării plenare a UE cu ONU nu a putut fi
rezolvată în totalitate.
ONU nu e importantă doar pentru ordinea internațională, ci și pentru
identitatea umanitară a UE, este o precondiție esențială pentru promovarea
efectivă a multilateralismului UE.
Susținători i legăturilor puternice ONU -UE au evidențiat că ambele sunt
asociate în proiecte ample, pe termen lung, pentru pace și securitate, ce includ și
dezvoltarea economică. Au identificat , de asemenea , o creștere politică și
instituțională între cele două organizații: UE și ONU au nevoie una de alta144.

144 Ibidem .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
143 din 246 4.3. PROTECȚIA DREPTUR ILOR OMULUI ÎN UNIUNEA
EUROPEANĂ PRIN APLICAREA REGLEMENTARILOR DIN CARTA
DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

Urmărind evoluția istorică a UE , trebuie să menționăm că bazele acestui
proces instituțional de reafirmare a priorității respectării drepturilor omului în
spațiul comunitar s -au pus la Summitul de la Cologne, în iunie (3 -4) 1999, unde
Consiliul European a hotărât elaborarea unei „ Charte a d repturilor
fundamentale a Uniunii Europene ”145. În hotărârea sa, Consiliul European
declara că „ respectul drepturilor fundamentale este unul dintre principiile
fondatoare ale Uniunii Europene și condiția indispensabilă pentru legitimitatea
sa”146. În același c ontext se preciza „ Curtea de justiție europeană a confirmat și
a definit în jurisprudența sa obligația Uniunii de -a respecta drepturile
fundamentale ale omului ”147. Așa cum subliniază în lucrarea sa « The European
Juridical Thinking, Concerning the Human Righ ts, Expressed along the
Centuries » profesorul Dura aduce în centrul discuției modul în care intrarea în
vigoare a Cartei drepturilor fundamentale a adus după sine întărirea „ protecției
drepturilor omului în Uniunea Europeană ,va instaura noi raporturi într e UE și
SUA și va chema la o cooperare strânsă între Curtea de justiție a Comunităților
europene și Curtea europeană a drepturilor omului ”148.
În timp ce unii au dorit să facă existența drepturilor omului mai vizibilă la
nivelul UE, al ții au preferat să exti ndă domeniul de aplicare și să includă noi
drepturi și sfere care nu au fost acoperite înainte, dar sunt de o mare importan ță
astfel că protecția lor are un caracterul inovator149. Drepturile omului (în afara

145 Dura, The European Juridical Thinking, Concerning the Human Rights, Expressed along
the Centuries , p. 184.
146 G. Braibant, La Charte des droits fondamentaux de l'Union européenne , Éd. du Seuil,
2001, p. 277.
147 Ibidem , pp. 277 -278.
148 Dougla s-Scott, A Tale of Two Courts , p. 12.
149 http://www.mae.ro/sites/default/files/file/tratate/2009.11.21_brosura_trata tul_lisabona.pdf

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
144 din 246 cazurilor de jurisdic ție penală) au fost în decur sul istoriei un simbol al
independen ței și suveranității statale. Acesta este principalul motiv pentru o
analiza semnificativă a catalogului drepturilor fundamentale a UE, în special în
ceea ce prive ște forma și conținutul său. După părerea unui jurist eur opean ,
„dreptul, care avea ca temei protecția individului contra puterii, a devenit un
instrument banal de acțiune, un instrument la dispoziția statului. Din acest
punct de vedere – precizează ei – criza statului de drept este într -adevăr reală și
profundă ”150. Putem însă spune că această criză a fost depășită prin adeziunea
Uniunii Europene la Convenția europeană a drepturilor omului -Roma – 1950 .
Articolele din acest instrument juridic au lărgit câmpul de acțiune al
cooperării dintre state, introducând în a naliză domenii noi de cooperare. Este
interesantă evoluția care a caracterizat mecanismele de apărare a drepturilor
omului în Uniunea Europeană.
Carta con ține 54 de articole, este elogiată, dar și aspru criticată pentru de
caracterul său universal. Nu poat e fi negat faptul că, în pofida unor aprinse
controverse doctrinare și dezbateri academice elevate cu privire la efectul
obligatoriu al Cartei, acest document are un impact semnificativ pentru politica
generală a Uniunii Europene. Dat fiind faptul că mediu l economic și mediul
juridic se schimbă rapid, drepturile fundamentale trebuie să fie interpretate și
protejate în lumina evolu țiilor științifice și tehnologice . Carta nu poate fi statică
și rigidă prin natura sa. Ar trebui să fie mai degrabă văzută ca un instrument
dinamic, un text de lege, permi țând evolu ții care sunt în coresponden ță cu
obiectivele Cartei, declarat în preambulul acesteia. Cu toate acestea, Carta este
în mod inerent un fenomen de consolidare democratică a politicilor din UE.
Uniunea Europ eană ,ca un cadru institu țional performant, a fost de multe ori un
exemplu pozitiv pentru restul lumii. Dreptul Uniunii Europene include reguli
bine dezvoltate în planul celor patru libertă ți economice fundamentale (libera
circula ție a mărfurilor, lucrător ilor, serviciilor și capitalurilor). Cu toate acestea,

150 Y. Madiot, Droits de l'homme, 2e édition, Paris, 1991, p. 3.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
145 din 246 pe măsură ce ordinea juridică a UE a ajuns la o dezvoltare mai complex ă,
unitară, domeniul drepturilor omului nu mai putea fi ignorat. Ciocnirea
intrinsecă între interesele economice și cele de protec ție a drepturilor omului a
devenit evidentă și impune în prezent ac țiune din partea Cur ții Europene de
Justiție.
Într-un sistem regional de ansamblu omogen se poate a ștepta la o protec ție
a drepturilor omului. În Tratatul de la Roma din 4 noiembrie 1950 pri vind
Conven ția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertă ților Fundamentale se
manifesta o abordarea juridică complexa. Tratatul este completat de o declara ție
facultativă la care s -a adăugat un protocol adi țional. Prin acest protocol a fost
demonstrat fa ptul că obliga țiile care sunt revizuite de comun acord trebuie să se
supună so luționării de către Consiliul Europei (Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, Comitetul de Mini ștri).
Uniunea Europeană și Consiliul Europei oferă un sistem regional de
protec ție a drepturilor omului, dezvoltă jurispruden ța în temeiul Conven ției
europene a drepturilor omului și a libertă ților fundamentale. Toate statele
membre ale UE sunt păr ți la Conven ție, lucru care le poate plasa într -o pozi ție
dificilă în cazul în care o încă lcare a drepturilor omului apare în urma adoptării
unui act juridic sau a unei ac țiuni întreprinse de către func ționarii unui stat
membru UE.
Construcția culturală și juridică a Europei a fost și este puternic marcată
de Convenția drepturilor omului și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene. Textul Convenției rămâne textul de referință principală pentru
apărarea drepturilor omului în statele Uniunii Europene.
Ca orice alt instrument juridic, Conven ția Europeană a Drepturilor
Omului nu rezolvă în mod explicit totalitatea efectelor sale juridice. Cei
responsabili cu aplicarea dispozi țiilor acestui document sunt lăsați să
interpreteze în a șa fel încât să le dea un sens efectiv normelor, în conformitate
cu litera și spiritul textului Conven ției. M etodele și principiile de interpretare

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
146 din 246 depind de diver și factori legați de domeniul de aplicare al Conven ției. Absen ța
unei metode eficiente de a efectua modificări rapide la textul Conven ția, pentru
a rezolva problemele care decurg din prevederile ambigue , creează probleme de
interpretare a Conven ției. O dificultate este faptul că prevederile Conven ției sunt
destinate să se aplice în mod uniform pentru statele cu diferite sisteme juridice,
cu propriile obiceiuri și tradiții democratice. Aceste dispozi ții au trebuit să fie
interpretate de institu ții cu autoritate (Comisia Europeană și Curtea Europeană a
Drepturilor Omului), de juri ști cu pregătire și experien ță diferită. Procesul de
interpretare al Conven ției este în continuare complicat din cauza faptului c ă
dispozi țiile sale sunt exprimate în limba engleză și în franceză.
În Protocolul adițional la Convenția europeană (Roma, 1950), semnat la
Strasbourg la 6 mai 1963, se preciza că prin instituirea Curții europene a
drepturilor omului s -a oferit posibilitate a ca respectiva institu ție jurisdic țională
să acorde consultanță juridică privind interpretarea Convenției și a Protocoalelor
adiționale (Protocol nr. 2, art. 1, 1). Această precizare a fost ulterior reafirmată
în textul Protocolului nr. 11, ale cărui disp oziții au intrat în vigoare la 1
noiembrie 1998.
Orice instituție publică și privată din statele Uniunii Europene și orice
cetățean european pot solicita lămuriri, clarificări și precizări doctrinare în
privința interpretării corecte a textului Convenției europene a drepturilor omului
și a Protocoalelor sale adiționale.
Acțiunea de control a Consiliului Europei pentru prevenirea încălcării
drepturilor omului este extrem de importantă în vederea materializării protecției
drepturilor fundamentale ale omului și este necesară o cooperare permanentă
între Curtea de justi ție a UE, Jurisdicțiile naționale și Curtea europeană a
drepturilor omului.
În mai 1989, Parlamentul european a adoptat o „ Declarație a drepturilor
și libertăților fundamentale ”, prin care se exp rima voința fermă de a se realiza
un instrument cu un caracter juridic constrângător și care să permită respectarea

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
147 din 246 și garantarea drepturile fundamentale ale omului. Comisia s -a ocupat în primă
instan ță cu toate cererile care semnalau încălcări ale prevede rilor Conven ției.
Comisia nu a fost un organ judiciar, dar în practică a ac ționat ca un organ
cvasijudiciar în ceea ce prive ște examinarea cererilor și în capacitatea de a da
avizul cu privire la acestea, în conformitate cu textul articolului 31 al
Conven ției. Pentru îndeplinirea sarcinilor sale, Comisia a trebuit să interpreteze
Conven ția ori de câte ori s -a confruntat cu dispozi ții/termeni a căror semnifica ție
sau efect putea fi neclar. Astfel de interpretări au fost deosebit de importante
având în vedere considerentele care fundamentează rolul Comisiei ca principal
responsabil în acest domeniu.
Astăzi, toate statele membre ale Consiliului Europei au ratificat
Conven ția, au acceptat dreptul de recurs individual al Comisiei și a recunoscut
jurisdic ția oblig atorie a Cur ții. în cele mai multe dintre statele contractante
organele naționale legislative, executive și judiciare au în vedere prevederile
Conven ției și ale jurispruden ța Cur ții înainte de a demara o ac țiune cu potențiale
efecte asupra aplicării Conven ției Europene a Drepturilor Omului și a
Libertă ților fundamentale din 4 noiembrie 1950. În temeiul Conven ției, statele
contractante se angajează să garanteze tuturor celor din jurisdic ția lor acele
drepturi și libertăți care sunt prevăzute în document151. Pentru a se asigura că
angajamentele asumate de către păr țile contractante sunt respectate, Conven ția a
înfiin țat un sistem de control și a conferit statelor contractante și persoanelor
fizice dreptul de a sesiza în fața ei orice presupuse încălcări ale conv enției.
Astfel de cereri sunt supuse mai întâi unei examinări preliminare în cadrul
Comisiei; apoi acestea pot fi trimise pentru judecare Curții, institu ție care decide

151 Christian Tomuschat, Human Rights: Between Idealism and Realism , Oxford University
Press, 2014, p. 7,
http://www.google.com/books?hl=fr&lr=&id=egN_BAAAQBAJ&oi=fnd&pg=PP1&dq=t he+
regional+instruments+for+human+rights&ots=f9QG47nVq4&sig=3WejCHe3xeUUEvDMz7
WCm0q5Oo4 (accessed February 10, 2015).

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
148 din 246 printr -o hotărâre definitivă, acolo unde este cazul, privind întinderea
prejudiciului c a o reparare a daunei cauzate victimei.
Uniunea Europeană are un sistem adecvat de protec ție a drepturilor
omului, cetățenii europeni au acces direct la Curtea de Justi ție a Uniunii
Europene, permite comunită ții să participe efectiv la apărarea drepturilo r
fundamentale ale omului. Una dintre contribu țiile majore ale Tratatului de la
Lisabona – 2009 a fost de a atribui Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene aceea și valoare juridică cu cea a tratatelor fundamentale. Curtea de
Justiție a UE s -a an gajat, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la
Lisabona -2009 , pentru a dezvolta aplicabilitatea indirectă a Cartei, pentru
protec ția drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană. Această inova ție a
ajutat însă să crească suprapunerea birocratică a textelor, a dus la cre ștea
dificultă ților de coordonare între diferitele surse ale drepturilor fundamentale în
sistemele juridice ale statelor membre.
Designul UE dezvăluie capacitatea sa limitată ca organizație pentru
drepturile omului. Carta dre pturil or fundamentale nu declară o competență a
drepturilor fundamentale de sine st ătătoare pentru UE, ci se aplică numai
instituțiilor UE și statelor membre, în anumite circumstanțe. Decizia deliberată
de a încorpora Carta în modificărilor aduse Tratatului de l a Lisabona subliniază,
de asemenea, o alegere conștientă . În secolul XX I principala preocupare a UE a
fost construirea și reglementarea pieții comune. În special, drepturile omului a
fost rar declarat un obiectiv al UE. O parte a problemei este că cele mai multe
contesta ții și plângeri aduse de către persoane fizice vin la CJUE prin
intermediul unor trimiteri de documente preliminarii, formulate de instanțele
naționale. Curtea de Justiție a UE este sesizată numai în anumite aspecte juridice
ale unui caz, ia r violarea drepturilor fundamentale ale omului sunt adesea
invocate într -un mod colateral sau tangențial. Acest lucru poate fi în contrast cu
abordările instanțelor judecătorești interna ționale privind drepturile omului, cum
ar fi practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în care drepturile
fundamentale sunt ele însele baza unei cereri. Acțiunea era aplicată diferit în

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
149 din 246 spațiul comunitar , unde erau protejate cu precădere bunurile publice în dreptul
lor propriu, elemente care se aplicau doar în tr-o sferă de competență a UE, unde
dominantă a fost politica de piață comună .
Odată cu intrarea în vigo are a Tratatului de la Lisabona – 2009, Carta
Drepturilor Fundamentale a devenit obligatorie. Aceasta înseamnă că, dacă un
stat membru l violează unul dintr e drepturi , funcționarul public vinovat va fi adus
în fața Curții Europene de Justiție, la Luxembourg. Trebuie reținut că, indiferent
de natura dreptului încălcat, Carta s e aplică doar pentru actele de încălcare a
legislației Uniunii Europene, fie că sunt implementate direct de Comisie sau
indirect de statele membre sau de autoritățile locale. Ea nu se aplică strict
activităților naționale, acestea fiind incluse în prevederile referitoare la
drepturilor fundamentale din constituțiile naționale. Uniunea a ad erat la
Convenția europeană de apărare a drepturilor omului și a libertăților
fundamentale – 1950, document care nu modifică competențele Uniunii
Europene. Drepturile fundamentale, garantate de Convenția europeană de
apărare a drepturilor omului și libertă ților fundamentale și cele care rezultă din
tradițiile constituționale comune ale statelor membre fac parte din dreptul
Uniunii ca principii generale de drept. Acordul privind aderarea UE la
Convenția europeană de apărare a drepturilor omului și libertățil or fundamentale
reflectă necesitatea de a prezerva caracteristicile specifice Uniunii și drepturilor
Uniunii în ceea ce privește eventualitatea participării la instanțele de control ale
Convenției Europene și la mecanismele necesare garantării recursurile formulate
de cetățenii statalelor membre . Spre exemplu, Convenția Europeană a
Drepturilor Omului stabilește înființarea Curții Europene a Drepturilor Omului,
institu ție care poate fi sesizată de cetățeni atunci când căile interne de atac și de
recurs au fo st epuizate, deciziile acestei Curți fiind obligatorii pentru statele
semnatare ale convenției152.

152 Titus Corlățean , Considerations regarding the authority of the european convention on
human rights and fundamental freedoms and of the e uropean court on human rights
jurisprudence on the national law systems în some of the member states, Law Review:
Judicial Doctrine & Case -Law, 2011, p. 35.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
150 din 246 În cadrul societății internaționale, această preocupare s -a concretizat în
adoptarea unei serii de documente cu relevanță pentru domeniul de interes:
Rezolu ția nr. 60/174 din 2006 a Adunării Generale a ONU privind Principiile de
bază și Recomandările privind dreptul la remedierea și despăgubirea victimelor
a încălcărilor grave ale Drepturilor Omului și Dreptului Interna țional153,
Resolution XXIII Human Rights în Armed Conflicts154.
Selecția subiectelor abordate a fost făcută pe baza noilor tendințe de
reconfigurare a instrumentelor juridice de protecție a drepturilor omului. Am
ales să abordăm această temă nu doar din perspectiva dreptului Uniunii
Europene, ci și con form noilor dezvoltări ale rolului UE în domeniul protecției
drepturilor omului. Am pornit, în analiza noastră, de la premisa că deși statele
din Uniunea Europeană au beneficiat de evoluția naturală a inst rumentelor
juridice, acestea trebuie să fie determi nate de forțe externe pentru a manifesta un
comportament legal al instituțiilor democratice, în concordanță cu
angajamentele asumate la data aderării155. Sistemul drepturilor omului poate fi
considerat ca fiind mecanismul care contribuie la restrângerea unor posibile
excese din partea autorităților statului. Având în vedere că un drept al omului
este o revendicare atribuită prin simpla condiție de a fi ființă umană, Convenția
Europeană a Drepturilor Omului are natură extraordinară156.
Stabilită de la bun începu t ca un organism constituit pentru cooperarea
economică, Uniune a Europeană (UE) s -a dezvoltat pentru a fi acum un actor
major în afacerile interna ționale și are o influen ță importantă în via ța de zi cu zi

153 G. A. Res. 2444 (XXIII), U. N. GAOR, 23rd Sess., Supp. No. 18, at 164, U. N. Doc.
A/7433 (1968) .
154 Resolution XXIII adopted by the International Conference on Human Rights, Teheran, 12
May 1968 .
155 Nicolae V. Dura, General Principles of European Union Legislation Regarding the
Juridical Protection of the Human Rights , Journal of Danubian Studies and R esearch 3, no.
2, 2013, p. 7, http://www.journals.univ -danubius.ro/index.php/research/article/view/2073
(accessed February 9, 2015).
156 Nicolae V. Dura, General Principles of European Union Legislation Regarding the
Juridical Protection of the Human Rights , p. 86.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
151 din 246 a cetă țenilor săi.157 Odată cu creșterea influen ței a venit și o creștere a
responsabilității în unele domen ii, astfel că UE are o competen ță importantă
încât în unele domenii înlocuie ște statele membre; iar în alte domenii, există o
competen ță partajată în virtutea principiului subsidiarității158. În orice ca z, chiar
dacă este posibil ca problema suveranită ții Uniunii Europene să fie un subiect
controversat, rolul acesteia este de a șa natură încât trebuie să î și asume
responsabilitatea pentru protec ția drepturilor fundamentale în domeniile sale de
competen ță și activitate159. UE a mers mai departe decâ t prevede acest lucru,
Uniunea, în special prin Carta drepturilor fundamentale, introduce drepturi
specifice care trebuie să fie aplicate de către statelor membre și oferă un cadru
de drepturi ca sursă de inspirație pentru o discu ție globală privind drepturile
omului și drepturile fundamentale (vezi anexa nr. 6). Inclusiv primele cuvinte
din preambulul Cartei drepturilor fundamentale men ționează mo ștenirea
spirituală și morală a Uniunii Europene160. Carta drepturilor f undamentale
include mai multe drepturi care nu se găsesc în instrumente anterioare privind
protecția drepturilor omului sau în instrumente cu aplicabilitate geografică mai
mare. Drepturi recent introduse ,care pot fi men ționate aici , includ: dreptul de a
desfășura o activitate, dreptul de acces la serviciile de plasament, dreptul la
nondiscriminare pe criterii de vârstă sau rasă, precum și drepturile persoanelor în
vârstă161. Contextul introducerii de noi drepturi poate fi explicat în moduri

157 David Harris et al., Harris, O‟Boyle, and Warbrick Law of the European Convention on
Human Rights , Oxford University P ress, 2014 , p. 13,
http://www.google.com/books?hl=fr&lr=&id=NvH8AwAAQBAJ&oi=fnd&pg=PP1&dq=eur
opean+union+protecting+human+rights &ots=Xn9T0Hk1dx&sig=SccmMIkZB0YCyc7eMFZ
-Ph9geLg (accessed February 9, 2015).
158 Tanel Kerikmäe, Introduction: EU Charter as a Dynamic Instrument , în Protecting
Human Rights în the EU , ed. Tanel Kerikmäe, Springer Berlin Heidelberg, 2014 , p. 12,
http://link. springer.com/chapt er/10.1007/978 -3-642-38902 -3_1, accessed February 9, 2015 .
159 Nicolae V. Dura, The European Juridical Thinking, Concerning the Human Rights,
Expressed along the Centuries , Acta Universitatis Danubius. Juridica no. 2, 2010, p. 153.
160 Ibidem .
161 Sionaidh Douglas -Scott, A Tale of Two Courts: Luxembourg, Strasbourg and the Growing
European Human Rights Acquis , Strasbourg and the Growing European Human Rights
Acquis (June 24, 2014) 43, 2014, p. 11,
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_ id=2458367 (accessed February 9, 2015).

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
152 din 246 multiple. Dar fie care dintre acestea ridică întrebarea dacă aceas tă inovare este
parte a unei noi epoci de dezvoltare a drepturilor omului care vor duce la
schimbări în alte instrumente juridice? Problema se ridică având în vedere
influența modelului european pentru m ai mu lte surse de drept , includerea
acestor drepturi " moderne " prin preluarea modelului european sau, în schimb,
apariția unei tendin țe diferite care va duce la o reducere a universalită ții
drepturilor și spre o concentrare pe mai multe drepturi concrete și spe cifice,
aplicabile mai pu țin unor state sau unei zone geografice mai puțin omoge ne,
însemnând poate chiar o singură regiune162.
Există, de asemenea , o a treia posibilitate, și anume că nu există o astfel
de cale de mijloc, iar Carta este un instrument specif ic în stabilirea
competențelor specifice ale UE și nu are niciun efect asupra domeniului general
a drepturilor omului163. Folosirea cuvintelor " drepturile fundamentale ", mai
degrabă decât " drepturile omului " poate fi citită ca un semn că această Cartă este
destinată a fi destul de diferită de instrumentele universale ale drepturilor omului
sau chiar de Conven ția Europeană a Drepturilor Omului și a libertă ților
fundamentale (CEDO). Cu toate acestea, vedem cum nu doar în dezbaterea
publică ci și în cea a mai mu ltor autori, diferiți termenii privind drepturile sunt
folosiți alternativ sau cel pu țin fără distinc ții stricte, astfel că nu trebuie să
căutăm prea multă semnificație în interpretarea titlurilor din instrumentele
dreptului interna țional. Problema univers alității drepturilor omului este subiect
de dezbatere în multe contexte diplomatice . Acest lucru poate fi în legătură cu
drepturile specifice și diferen ța de interpretare a lor sau, mai general, legat de
relativismul cultural. Ambele fenomene sunt exacerba te de globalizare și de
diferitele sale fa țete, cum ar fi cele referitoare la cele două contexte men ționate,
că datorita tehnologiilor moderne libertatea de exprimare și problemele de

162 Kerikmäe, „Introduction ”, p. 12.
163 Tanel Kerikmäe, EU Charter: Its Nature, Innovative Character, and Horizontal Effect , în
Protecting Human Rights în the EU (Springer, 2014), p. 14,
http://link.springer.com/chapter /10.1007/978 -3-642-38902 -3_2 (accessed February 9, 2015).

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
153 din 246 confiden țialitate cu privire la acela și con ținut media pot fi relevate s imultan în
diferite păr ți ale lumii. Asisten ța interna țională la consolidarea statului de drept
subliniază alte probleme în domeniul relativismului cultural. Rolul important al
UE în lume înseamnă că politica în domeniul drepturilor fundamentale va avea
importan ță în afara grani țelor Uniunii, în cazul în care va fi privit cu interes în
diferite păr ți ale lumii164.
Fără îndoială, legitimitatea statelor Uniunii Europene se revendică și se
justifică , în primul rând , prin protecția drepturilor omului. Printre obi ectivele
urmărite de Uniune se numără și aceea „ de-a întări protecția drepturilor și
intereselor statelor membre prin instaurarea unei cetățenii a Uniunii …”
(Art. B)165.
Articolul F, al. 2, din Tratatul semnat la Maastricht (7 februarie 1992),
prevedea în chip expres că „ Uniunea respectă drepturile fundamentale, așa cum
sunt ele garantate de Convenția europeană privind drepturile și libertățile
fundamentale ale omului semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950, și așa cum
rezultă ele din tradițiile constituțional e comune statelor membre, ca principii
generale de drept comunitar ”166.
Tratatele UE indică importan ța politicilor UE privind ac țiunea externă și
politica de securitate; Articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană
(TUE), proclamă că Uniunea, în ac țiunea sa pe scena interna țională, se ghidează
după acelea și principii care i -au inspirat crearea, un astfel de principiu fiind
universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertă ților
fundamentale. Al doilea paragraf al aceluia și articol men ționează conceperea
drepturilor omului ca pe o poartă pentru ac țiune externă a Un iunii. Integrarea

164 Debra DeLaet, The Global Struggle for Human Rights (Cengage Learning, 2014), 12,
http://www.google.com/books?hl=fr&lr=&id=kD_AAgAAQBAJ&oi=fnd&pg=PP1&dq=the
+regional+instruments+for+human+rights&ot s=bmiSJIzQVe&sig=MroiV8IfHrA9hBWb4md
OfaCxS1I (accessed February 10, 2015).
165 Tratatul de la Maastricht (1992), Art. B; Cf. Traité sur L'Union Européenne, Bruxelles –
Luxemburg, 1992, p. 8.
166 Ibidem , p. 9.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
154 din 246 europeană – prin metoda e lementară, și anume, transferul/ atribuirea
competen țelor de la unită ți (statele membre) la construcția s uprastatală din
centru (Uniu ne) – este practic programată și predispusă să redistribuie puterile
din statele membre și, prin urmare, reduce semnificativ capacitatea lor să
reglementeze raporturile sociale (sau de suveranitate în sensul clasic)167.
Integrarea se bazează pe crearea și existen ța unei entități distincte de state, care
este autorizată să gestioneze autonom suma competen țelor transferate
acesteia168.
În cadrul Uniunii, autonomia (luarea deciziilor legale și financiare) acestui
organ creează nu numai condi țiile pentru concursul treptat între statele membre
și Uniunea Europeană și între legisla ția UE și legisla ția na țională, dar, de
asemenea, deschide spa țiul de apari ție al autorită ții publice suprana ționale în
sferele private, ale persoanelor fizice169. Opțiunea de reglementare a d repturilor
persoanelor conduce la necesitatea de a crea bariere pentru această for ță
normativă170. Aceste bariere sunt realizate în mod tradi țional din drepturile și
libertățile fundamentale. Astăzi, dispozi țiile-cheie care definesc Uniunea ca pe o
comunitat e bazată pe respectarea drepturilor omului sunt incluse în Tratatul
privind Uniunea Europeană. Articole mai importante sunt : art. 2 TUE (care
define ște valorile Uniunii Europene și prezintă faptul că drepturile omului sunt
considerate nuc leul fundamental a l integrării); articolul 6 din Tratatul UE
,define ște sau rezumă sursele și mai multe instrumente de protec ție a drepturilor
omului în cadrul Uniunii Europene); articolul 7 alineatul 1 introduce

167 Katrin Nyman -Metcalf, The Future of Universality of Rights , în Protecting Human Rights
în the EU (Springer, 2014), p. 11, http://link.springer.com/chapter/10.1007/978 -3-642-38902 –
3_3 (accessed February 9, 2015).
168 Bernadette Rainey et al., Jacobs, White and Ovey: The European Convention on Human
Rights (Oxford University Press, 2014), p. 9,
http://www.google.com/books?hl=fr&lr=&id=TGygAwAAQBAJ&oi=fnd&pg=PP1&dq=eur
opean+union+protecting+human+rights&ots=jBgO -GYdge&sig=z –
d49Lcsb9bhh7kKkciGqFwxVqA (accessed February 9, 2015).
169 Nyman -Metcalf, The Future of Uni versality of Rights , p. 12.
170 Harris et al., Harris, O‟Boyle, and Warbrick Law of the European Convention on Human
Rights , p. 22.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
155 din 246 mecanismul de control și sancționare a statelor membre în caz urile de încălcare
gravă a drep turilor fundamentale ale omului . Dispozi ția centrală este cea din al
doilea articol men ționat anterior (art. 6 din TUE), care define ște cele trei pietre
de temelie ale protec ției drepturilor fundamentale la nivel suprana țional. Aceste
trei axe par să ofere Uniunii un sistem complex de promovare a drepturilor
fundamentale. Mai mult decât atât, acest impuls puternic asupra creșterii rolului
drepturilor fundamentale în ordinea juridică suprana țională a oferit un
instrument indire ct de apărare a punctului de vedere al Cur ții privind natura
suprana țională a sistemului juridic al Uniunii. Recunoa șterea drepturilor
fundamentale ,ca parte imanentă din legisla ția suprana țională ,a reconfirmat
sfera juridică suprana țională a naturii ordi nii juridice în sistemul complex de
protec ție a acestora.

4.4. PAR TICIPAREA UNIUNII EUROPENE LA MISIUNI
DE SE CURITATE REGIONALĂ

În unele cazuri, intervine problema delimitări între competențele OSCE și
cele ale Uniunii Europene în cadrul politicilor de securitate regional ă.
De regulă, pentru fiecare misiune de securitate regională , există un plan
operațional (PLANO) și în anumite cazuri pentru utilizarea forței poate fi
necesară elaborarea regulile de angajament (pentru acțiuni de coordonare și de
spriji n).
Planul opera țional (PLANO) relevă specificul operației și este adesea
destul de voluminos din cauza numeroaselor anexe, care în mo d normal
abordează aspecte juridice și reguli de utilizarea forței . Regulile de angajament
(ROE ) pot fi descrise pe scurt ca instrucțiuni privind utilizarea forței. PLANO și
ROE sunt aprobate de către Consiliu (în unanimitate). Ambele sunt documente
clasificate și nu instrumente juridice. Statele membre pot emite directive
aplicabile grupurilor lor, dar acestea pot impune do ar restricții suplimentare

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
156 din 246 privind utilizarea forței armate. PLANO este completat și pus în aplicare printr -o
serie de documente suplimentare, cum ar fi procedurile standard de operare –
SPO. Planificarea specifică a opera ției ia în considerare documentele g enerale
ale PSAC, inclusiv o serie de concepte juridico -administrative .
Deoarece operațiile UE se desfășoară în state terțe, un număr de acte
normative interna ționale sunt importante.
Înainte de a aborda aceste aspecte specifice, este important să se
sublinieze că Tratatul UE acordă un rol important legislației internaționale,
pentru comportamentul UE în relațiile externe. Acest fapt se întâm plă și în
cadrul Tratatului UE – Lisabona, articolul 11 (1), care prevede că obiectivele
PESC /PSAC au inclus protej area valorilor comune, a intereselor fundamentale
ale cetățenilor , a independenței și integrității statelor membre UE, în
conformitate cu principiile Cartei Națiunilor Unite de menținerea păcii și pentru
consolidarea securității internaționale, cu principi ile din Actul Final de la
Helsinki – 1975 și cu obiec tivele Cartei de la Paris – 1990, inclusiv cele privind
securitatea frontierelor externe și consolidarea democrației (respectarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale).
Opera țiile militare a le UE pot avea baze juridice diferite , conforme cu
sistemul juridic internațional. Cele mai frecvente sunt: rezoluții ale Consiliului
de Securitate al Organizației Națiunilor Unite; acordul din partea guvernului
statului -gazdă (care este regulă în misiunil e civile ale UE). În unele cazuri,
multe dintre aceste baze juridice sunt combinate. Cu toate acestea, pot exista și
alte fundamente în dreptul internațional. De exemplu, în operația maritimă –
Atalanta, operație de combatere a pirateriei în zona coastelor Somaliei,
Convenția ONU privind dreptul maritim –Montego Bay – 1982 face , de
asemenea , parte din baza le gală. Baza legală internațională nu a fost con testată
până în prezent în nici una din operațiile militare ale UE. Dreptul umanitar
internațional se apli că numai în situațiile de conflict armat și de ocupație
milit ară. Prin urmare, UE acceptă faptul că în cazul în care forțele conduse de

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
157 din 246 UE devin parte a unui conflict armat, dreptul internațional umanitar se va aplica
în totalitate acestora171.
Respectarea d reptului internațional umanitar este importantă în operațiile
conduse de UE, atunci când situația în care acționează constituie un conflict
arma t. Această poziție corespunde celei reflectate la articolul 2 alineatul (2) din
Convenția ONU din 1994 privind s iguranța personalului Națiunilor Unite și a
personalului asociat și, într -o oarecare măsură, Buletinului Secretarului General
ONU privind aplicarea de către forțele Națiunilor Unite a normelor dreptului
umanitar internațional. Cu toate acestea, având în ve dere faptul că numai
anumite operații militare ale UE ar putea implica folosirea forței armate ,că
dreptul umanitar internațional va putea fii pus în aplicare numai în câteva
operații ale U E. Prin urmare, politica UE relevă că dreptul umanitar
internaționa l nu se aplică în mod necesar în toate operațiile UE. Cu toate
acestea, chiar și atunci când nu se aplică în cazul forțelor conduse de UE, ar
putea fi importanta aplicarea DIU pentru relațiile dintre părțile în conflict. UE și
statele sale membre rămân pe deplin conștiente de obligațiile potențiale ale
forțelor conduse de UE pentru respectarea dreptului internațional umanitar, în
special atunci când situația conflictual ă escaladează. De fapt, forțele conduse
până în prezent de UE nu au participat la misiuni ca o parte a unui conflict
armat. Dreptul umanitar internațional ar deveni aplicabil în cazul în care situația
conflictual ă ar escalada în unele dintre operații. În misiunea Artemis , câteva
incidente izolate au fost raportate, dar nu au fost suficiente pe ntru a se considera
că s-ar se fi trecut pragul unei conflict armat172. Misiunea EUFOR Ciad/RCA a
avut loc într-un mediu dificil unde mai multe conflicte armate erau în curs de
desfășurare. UE a subliniat în repetate rânduri faptul că, în conformitat e cu

171 Alexander TJ Mattelaer, The Strategic Planning of EU Military Operations -The Case of
EUFOR TCHAD/RCA , în Institute for Europ ean Studies Working Paper no. 5 (2008),
http://papers. ssrn. com/sol3/papers. cfm?abstract_id=1577775 (accessed March 2, 2016).
172 Aurel Sari, Ramses A. Wessel, International Responsibility for EU Military Operations:
Finding the EU‟s Place în the Global A ccountability Regime , în The EU‟s Role în Global
Governance: The Legal Dimension (OUP, 2013) (2012), p. 41.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
158 din 246 mandatul sau EUFOR Ciad/ RCA va acționa în deplină independenț ă,
imparțialitate și neutralitate. Deși au avut loc numeroase incidente ,se pare că
această abordare a fost bine înțeleasă, inclusiv de către părțile terțe, iar forțele
misiunii nu au fost implicat e în diversele conflicte regionale. Când dreptul
umanitar internațional nu se aplică, UE își îndreaptă atenția către legislația
privind drepturile omului ca standard adecvat pentru desfășurarea operațiilor UE
(asta nu pentru a spune că legislația privind d repturile omului nu este relevantă
atunci când dreptul umanitar internațional se aplică). Desigur, modul în care se
aplică drepturilor omului, ca o chestiune de drept controversată în anumite
privințe, cum ar fi aplicarea extrateritorială a Convenție i Euro pene a Drepturilor
Omului – 1950, problema derogării în situații de urgență și aplicabilitatea sa în
opera țiile de pace, invocându -se relația dintre drepturile omului și legea
umanitară internațională și impactul mandatelor Consiliului de Securitate al
ONU cu privire la drepturile omului. Există unele aspecte ale drepturilor omului
specifice UE. În conformitate cu articolul 6 din Tratatul de la Lisabona – 2009,
UE „recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în Carta
drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, așa cum
a fost adoptată la Strasbourg, la data de 12 decembrie 2007, instrument juridic
care ar trebui să aibă aceeași valoare juridică ca și Tratatele ”. În orice caz, ca
o chestiune de politică , practica respectă rii drepturilor omului oferă stabilitate și
legitimitate în opera țiile UE, în planificarea și aplicarea regulile operaționale .
UE ia în considerare standardele drepturilor omului recunoscute la nivel
internațional. Asta s -a reflectat în mod explicit în ins trumentele juridice
referitoare la unele dintre cele mai multe operații ale UE (având în vedere că
documentele de planificare operațională și regulile de implicare nu sunt în
domeniul public, acestea sunt principalele surse publice care susțin această
analiză). În special, pe partea civilă, EULEX Kosovo este instrumentul juridic

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
159 din 246 care " asigură că toate activitățile respectă standardele internaționale
referitoare la drepturile omului "173.
Procesul de planificare și de luare a deciziilor este o colaborare între
planificatori/experți și politicieni/ diplomați, cu luarea în calcul a deciziilor -cheie
stabili te de către Consiliul (de miniștri). În plus, odată ce un comandant al
operației (pentru operații militare) sau șeful misiunii (pentru misiunile civile) a
fost nu mit, el joacă, de asemenea, un rol -cheie în procesul de planificare. În ceea
ce privește comanda și controlul, cel mai înalt nivel de comandă militară în
operațiile militare ale UE revine comandantului operației. Comandamentul
Operațional (CO) poate fi pus la dispoziție de către un stat membru, de către
NATO în cadrul aranjamentelor Berlin plus, sau de Centrul de operații al UE.
Comandantul operației va primi controlul operațional asupra forțelor puse la
dispoziție de către statele participante printr -un transfer de autoritate.
Pregătirea și desfășurarea operațiilor civile și militare diferă din multe
puncte de vedere, inclusiv în ceea ce privește serviciile Secretariatului , ale
Consiliului și ale grupurilor de pregătire în cauza (sub nivelul PSC), prin
mecanismele de finanțare și structurile de comandă și control.
Cu privire la cea din urmă, pe plan civil, există un Comandant Civil de
Operație , care, de regulă (ca excepție a se vedea misiunea EUSEC RD Congo),
comandă toate operațiile civile, susținute de c ompartimentul Planificarea Civilă
și Conduita Capacității , deoarece , pe partea militară, există denumiri ad -hoc ale
comandanților opera ționali . Cu toate acestea, cu posibila excepție (într -o
anumită măsură) de finanțare, nu există obstacole juridice în cal ea unei abordări
civil-militară coerentă și consecventă (ținând cont de faptul că unele diferențe
sunt inevitabile). Într -adevăr, odată cu crearea Direcției de Gestionare și
Planificare a crizelor, institu ție care înlocuiește foste le direcții militare și c ivile
de gestionare a crizelor , astfel un pas înainte a fost deja făcut spre o apropiere de

173 Mattelaer, The Strategic Planning of EU Military Operations -The Case of EUFOR
TCHAD/RCA , p. 75.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
160 din 246 colaborare civil-militară. Crearea Serviciului European de Acțiune Externă
trebuie să faciliteze progrese suplimentare în acest sens.
UE dispune de o serie de inst rumente pentru gestionarea crizelor, inclusiv
măsuri diplomatice, de asistență umanitară și de protecție civilă, în operații
militare și civile, și în activități legate de controlul migrației și al actelor de
comerț. Instrumentele diplomatice includ măsuri standard cum ar fi :declarații,
reuniuni la nivel înalt, participarea la conferințe internaționale, medierea
conflictelor, etc. UE este cel mai mare donator de ajut or umanitar din lume. UE
a efectuat operații militare și civile de gestionare a crizelor în cadrul Politicii de
Securitate și Apărare Comună (PSAC), începând de la misiuni de poliție și
misiuni de asistență la frontieră până la opera ții militare complexe174.

4.5. STUDIU DE CAZ: CRIZA LIBIANĂ

În 2004, UE a creat agenția Frontex de , în scopul de a coordona
cooperarea operațională între statele membre și pentru securizarea frontierelor
externe ale spațiului Schengen. În cele din urmă, UE poate impune diferite tipuri
de măsuri restrictive ca răspuns la încălcări ale dreptului internațional sau ale
drepturilor omului. Ca răspuns la criza din Libia instrumentele de gestionare a
crizelor de către UE au intrat în funcțiune. La data de 20 februarie 2011, Înaltul
Reprezentant pentru PESC (IR), Catherine Ashton, a emis o declarație în numele
UE, care releva că Uniunea Europeană a fost extrem de preocupată de
evenimentele din Libia, și s-a cerut autorităților libiene să se abțină de la
utilizarea violenței. La reuniunea extra ordinară a Consiliului European , din 11
martie, șefii de stat au declarat că Gaddafi ș i-a pierdut orice legitimitate și l-au
îndemnat să demisioneze. Pe 22 mai , Ashton a deschis un birou de legătură în

174 Paul Cornish, Geoffrey Edwards, Beyond the EU/N ATO Dichotomy: The Beginnings of a
European Strategic Culture , în International Affairs 77, no. 3 (2001), p. 603.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
161 din 246 Benghazi, în scopul de a sprijini stadiul incipient al Libiei democrate pentru
gestionarea frontierelor, pentru reforme în domenii important e: securitate,
economie, sănătate, educație , construirea societății civile . Comisia Europeană a
reacționat la criza din Libia prin promovarea a două instrumente majore de
urgență: mecanismul de protecție civilă și mecanismul de asistență umanitară175.
Activa t la 23 februarie, mecanismul de protecție civilă facilita operațiile
consulare ale statului membru prin identificarea și punerea în comun a
mijloacelor de transport pentru evacuarea unor cetățeni din zonele de criza
umanitara. La dată de 30 mai, Comisia și statele membre au furnizat peste 144,8
milioane € pentru ajutor umanitar și protecție civilă, ceea ce făcea din UE cel
mai mare donator umanitar în Libia. Afluxul masiv de migranți din Africa de
Nord a pus sistemele de protecție și de primire ale Italiei și Maltei sub presiune.
La 20 februarie, UE a răspuns la solicitarea oficial ă a Italiei și a lansat Frontex –
Operația comună Hermes 2011, mandatată să asiste autoritățile italiene în a face
față fluxurilor migratoare . Ca răspuns la situația volatilă în Africa de Nord, în
general, și în Libia, în special, UE a extins aria operațională a Frontex – Operația
Comună Poseidon , pentru a include Creta.
La Consiliul de Justiție și Afaceri Interne din 11 -12 aprilie, miniștrii de
interne au reafirmat nevoia de solid aritate reală și concretă față de statele
membre direct vizate de mișcările migratorii. UE a pus în aplica re sancțiunile
împotriva Libiei , adop tate de Consiliul de Securitate . La 28 februarie, Consili ul
a adoptat Decizia 2011/137/ PESC, a imple mentat Rezolu ția 1970 a CSONU
care impunea un embargo împotriva Libiei de comercializare a unor armamente
și sancțiuni specifice (de exemplu, interdicția de vize și înghețarea activelor
financiare) pentru persoane asociate regimului Gaddafi. Pe 10 martie și 21
martie U E a extins aceste măsuri restrictive față de entități fin anciare cheie ale
Libiei . În urma adoptării Rezoluției CS/ONU 1973, UE a impus sancțiuni

175 Stéphanie C. Hofmann, Why Institutional Overlap Matters: CSDP în the European
Security Architecture , în JCMS: Journal of Common Market Stud ies 49, no. 1 (2011), p. 20.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
162 din 246 suplimentare pe 24 martie. Decizia Consiliului 2011/137/ PESC a fost modificată
în scopul punerii în aplicare a zonei de interdicție aeriană și de extindere a
înghețării activelor persoanelor implicate, ale Corporației Naționale Libiene cu
filialele sale. La 12 aprilie, Uniunea a extins înghețarea activelor aunor companii
energetice acuzate de finanțarea regimului Gaddafi, impunând astfel un embargo
asupra petrolului și a gazului. Consiliul a adoptat sancțiuni suplimentare la
7 iunie destinate autorităților portuare libiene.
La 1 aprilie, Consiliul a adoptat o decizie privind EUFOR Libia, o
operație militară pentr u a sprijini operațiile de asistență umanitară în Libia. Se
solicită de către Oficiul ONU coordonarea afacerilor umanitare (OCHA),
EUFOR , pentru a asigura circulația și evacuarea persoanelor strămutate și pentru
a sprijini agențiile umanitare în activitate a lor. Provocarea consta în aducerea
laolaltă a diferitelor politici și instru mente interne și externe ale UE pentru
asigurarea coo rdonării politicilor și instrumentelor umanitare ale statelor
membre176.
Sporirea coerenței acțiunii externe a UE este, de asem enea, unul dintre
obiectivele principale ale Tratatului de la Lisabona. A stat incoerența în calea
unui răspuns efic ient al UE la criză din Libia? Coeren ța este în general definită
ca fiind absența unei contradicții între diferite politici și instrumente d e
gestionare a crizelor , existența unor efecte sinergetice între ele. Având în vedere
natura UE, ca un sistem de guvernanță pe mai multe niveluri și contextul
multilateral larg în care are loc de gestionarea crizelor de către UE, se pot
analiza următoarele dimensiuni de coeren ță:
1. coeren ță orizontală , denotă măsura în care diferitele politici ale UE de
gestionare a crizelor sunt coerente una față de celalaltă. Politicile sau

176 Michael Emerson et al., Upgrading the EU‟s Role as Global Actor: Institutions, Law and
the Restructuring of European Diplomacy , în UPGRADING THE EU‟S ROLE AS GLOBAL
ACTOR, CEPS Paperbacks , 2011 , http://papers. ssrn. com/sol3 /papers.
cfm?abstract_id=1756810 (accessed March 2, 2016).

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
163 din 246 instrumentele de politică sunt coerente în plan orizontal dacă scopurile urmărite
și mijloacele pe care le folosesc se consolidează reciproc.
2. coeren ță instituțională, se referă la interacțiunea dintre diferiți
executanți instituționali care împart responsabilitatea de răspuns la crize a UE.
Coer ența instituțională presupune o lipsă de contradicții și sinergii între acțiunile
executanților diferiți ,responsabili de răspunsul la crize la nivelul UE.
3. coeren ță verticală , descrie gradul în care politicile naționale ale statelor
membre și activitățile consolidează nivelul răspunsului la criză a UE.
În general, scopurile urmăririi prin diverse elemente a răspunsului la criză
a UE nu par să se contrazică reciproc: măsurile diplomatice vizează soluționarea
conflictelor pașnice; ajutorul umanitar este destinat ajutorului de urgență pentru
victimele violenței; măsurile restrictive erau menite să lipsească regimul lui
Gaddafi de mijloacele de represiune; măsurile la frontieră au sprijinit statele
membre în gestionarea fluxurilor de migrație; misiunea EUFOR Libia a fost
conceputa pentru a spr ijini ONU /OCHA în furnizarea de ajutor umanitar.
Cu toate acestea, în unele cazuri, mijloacele utilizate au fost inadecvate
sau insuficiente. Definite în acești termeni, lipsa de coeren ață orizontală poate fi
detectată la in tersecția drepturilor omului în politicile Uniunii Europene și
măsurile utilizate pentru gestionarea migrației. Inovațiile instituționale aduse de
Tratatul de la Lisabona – 2009, (relațiile internaționale – IR și Serviciul
European de Acțiune Externă – SEAE) , au fost menite să eficienti zeze
capacitatea UE de a fi o singură voce , pentru a asigura coeren ață și continuitate
în acțiunea externă a UE. Criză libiană a fost prima criză majoră legată de
securitate după ratifi carea Tratatului de la Lisabona – 2009.
În mai multe domenii de politi că, SEAE este responsabil de îndrumarea
strategică și de coordonare, în timp ce instrumentele financiare și punerea în
aplicare a acestora rămâne de competența Comisiei UE. Această diviziune
reclamă necesitatea unei coordonări continue între cele două instituții.
Consecin țele migratoare ale primăverii arabe, au devenit un măr al discordiei în

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
164 din 246 cadrul UE. Conștienți de faptul că cei mai mulți refugiați tunisieni s -au îndreptat
spre Franța, Italia a decis la 5 aprilie să elibereze permise de ședere temporară
pentru refugiați , documente care acordau liberă circulație în spațiul Schengen.
La Consiliul Justiție și Afaceri Interne de la Luxemburg, la 11 aprilie, un număr
de state membre, conduse de Franța și Germania, a acuzat Italia de încălcarea
"spiritului Schen gen" și a amenințat cu restabilirea controalele la frontieră.
Ministrul de interne italian, Maroni, la rândul sau și -a acuzat omologii de faptul
că nu a arată solidaritate.
În ciuda neînțelegerilor interne inițiale, UE a reușit să pună în aplicare
sancțiun ile împotriva Libiei, adoptate la nivelul ONU, destul de rapid, și le-a
extins în mod autonom, mergând dincolo de regimul de sancțiuni al ONU.
UE a organizat EUFOR Libia, o operație destinată în mod expres pentru a
consolida eforturile ONU în domeniul uma nitar. Cu toate acestea, EUFOR Libia
reprezintă mai mult un gest simbolic decât un răspuns real la nevoile de misiuni
umanitare ale ONU. Șeful misiunii umanitare ONU, Valerie Amos, și -a
exprimat îngrijorarea cu privire la estomparea liniilor dintre acțiune a umanitară
și acțiunea militară .EUFOR Libia a fost considerată ca o misiune de ultim ă
instanț ă.. UE a fost apreciată pentru livrarea rapidă și substanțială a ajutorului
umanitar și pentru aplicarea regimului de sancțiuni. Totuși, aceste realizări au
fost eclipsate de lipsa de coeren ță. Acțiuni le unilaterale sau inacțiunile,
acuzațiile reciproce reprezintă în principalul motiv al percepției incoerenței
UE177.

177 Anne Deighton, The European Security and Defence Policy , în JCMS: Journal of Common
Market Studies 40, no. 4 (2002): 719 –41.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
165 din 246
CAPITOLUL 5
COOPERAREA INSTITU ȚIILOR UE CU ORGANIZA ȚIILE
ȘI INSTITU ȚIILE INTERNA ȚIONALE
PENTRU COM BATEREA CRIMEI ORGANIZATE
TRANSFRONTALIERE ȘI PROTEJAREA DREPTURILOR
FUNDAMENTALE ALE CETĂ ȚENILOR STATELOR
MEMBRE UE

Nicio org anizație internațională de securitate nu poate ignora rolul
important al manifestării normelor privind resp ectarea drepturilor om ului.
Europa nu poate uita momentele dramatice din cele două războaie mondiale ale
secolul ui XX; construc ția comunitară postbelică a avut ca obiectiv major de
salvgardare a păcii pe continentul european .

5.1. ABORDĂ RI DOCTRINARE

Apariția unor noi provocă ri în domeniul azilului, imigrației și crimei
organizate transnaționale, în urma agravării permeabilității frontierelor în
Europa și a vulnerabilizării sistemelor de securitate internă în unele state din est
a determinat statelor membre UE să creeze un fun dament juridic pentru
cooperarea lor în domeniul justiție și afaceri interne (JAI) prin Tratatul de la
Maastricht, semnat în 1991 și intrat în vigoare în 1993.
Cum să asiguri atunci cel mai bine respectarea drepturilor omului în UE,
într-un moment de amen ințării teroriste și de amplificare a fluxurilor de
imigran ți ilegali pe fondul unui aflux masiv de refugia ți de război provocat d e
crizele din Orientul Mijlociu . Acum, cu Tratatul de la Lisabona în vigoare,
putem începe să evaluăm realizările în domeniul respectării drepturilor

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
166 din 246 fundament ale ale omului. La prima vedere , Tratatul de la Lisabona, care a intrat
în vigoare la 1 decembrie 2009, a consolidat protecția drepturilor fundamentale
ale cetățenilor statelor membre în UE
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europ ene a dobândit forță
juridică ; UE a aderat la Convenția europeană a drepturilor omului , iar Curtea de
Justiție a UE poate avea puteri mai mari de control judiciar în domeniul
cooperării polițienești și judiciare, pentru rezolvarea spetelor în domeniul
dreptului penal . De asemenea, UE a numit un comisar cu responsabilități noi și
speciale pentru respectarea drepturilor fundamentale. ale cetățenilor . Articolul 2
din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), a fost modificat, relevându -se că
respectarea drepturilor fundamentale este una dintre valorile pe care UE este
fondată, incluzând o nouă referire la respectarea drepturilor persoanelor
aparținând minorităților naționale . Convenția Europeană pentru apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale – 1950 mult timp a fost
considerată suficientă pentru a funcționa ca un instrument juridic de bază în
spațiul euroatlantic . Cu toate acestea, UE a trecut dincolo de a fi o piață comună,
care să cuprindă o gamă mai mare de activități, în speci al în spațiul de libertate,
securitate și justiție, ce include vizele, azilul și problemele de drept penal cu o
relevanță evidentă pentru respectarea drepturilor omului. Creșterea
competențelor UE necesită politici și strategii prin care să se as igure că a cțiunile
sale respectă drepturile omului, și că mecanismele se manifestă pentru
restabilirea legii acolo unde aceasta este în criză. Carta Drepturilo r
Fundamentale a fost consacrată juridic odată cu intrarea în vigoare a Tratatului
de la Lisabona , la 1 dec embrie 2009, cu o forță juridică obligatorie. Prin urmare,
pentru cea mai mare parte a i storiei sale, UE nu a avut nici o cart ă a drepturilor.
Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că d repturile fundamentale ale
cetățenilor au fost ignorate în spațiul european . Drepturile fundamentale au avut
un statut recunoscut în UE ca fiind " principii generale de drept ", statut
confirmat de versiunile succesive ale articolului 6 din TEU. Și există, desigur,

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
167 din 246 articolul 2 al TUE care afirmă decizia fermă a UE privind re spectarea drepturilor
omului, obiectiv care este susținut printr -o procedură de sancțiuni în articolul 7
din TUE (drepturile unui stat membru pot fi suspendate în c azul în care se
implică institu țional pentru o încălcare gravă a valorilor menționate la art icolul
2). Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că protecția drepturilor
fundamentale în UE a evoluat într -un mod treptat și nu există concepte clare
care să stea la baza la drepturile protejate prin legislația UE. Protec ția drepturilor
fundamentale , pentru prima perioadă a construc ției comunitare, s -a desfășurat
prin jurisprudența CJUE. Acest lucru s -a produs într -un sistem juridic care a
urmă rit aplicarea dr epturilor fundamentale ale omului.
O mare parte din legislația UE este pusă în aplicare de că tre statele
membre ale acesteia și, prin urmare, va părea logic ca reclamantul să procedeze
împotriva statului. Statele membre , uneori , nu vor avea de ales pentru a stabili
modul în care o acțiune, care pro vine de la institu țiile publice UE , este aplicată.
În astfel de cazuri, baza problem ei constă mai degrabă în punctu l de vedere al
UE, decât cel a statului membru. Pe de altă parte, o altă provo care distinctă este
cea a evolu ției dreptului primar al UE, c onținutul unor tratate, instrumente
juridico -adminis trative pe care instituțiile UE nu au posibilitatea să le modifice
de unele singure. În cazul în care se consideră c ă dreptul primar încalcă
drepturilor omului, atunci statele membre trebuie să i se alăture în calitate de
părți, având în vedere că în cele din urmă vor trebui să modifice tratatele pentru
a remedia situația. Prin urmare, func ționarea UE ridică întrebări dificile cu
privire la modul în care ar trebui să fie împărțită responsabilitatea juridi că între
statel e membre și UE. Această problemă a fos t relevată în articolul 1 litera (b)
din Protocolul nr 8 al Tratatului de la Lisabona – 2009, text care impune ca
acordul de aderare la UE pentru un stat să prevadă mecanismele necesare pentru
a se asigura că acțiunile formulate de statele nemembre și solicitările persoanele
fizice sunt corec t adresate statelor membre și/sau Uniunii, după caz .
Competențele UE s -au mutat dincolo de originile sale economice și de piață

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
168 din 246 internă, UE își menține în continuare accentul pe domeniul economic. UE
trebuie construită ca o organizație pentru respectarea drepturilor omului

5.2. TENDIN ȚE ÎN STRATEGII LE UE PENTRU APLICAREA
ȘI RESPECTAREA D REPTULUI INTERNAȚIONAL UMANITAR ÎN
SITUA ȚIA DE CRIZĂ UMANITARĂ
ȘI DE CONFLICT ARMAT

Securitatea fiecărei țări, ca și securitatea comu nității internaționale în
ansamblu, se bazează nu numai pe capacitatea de reacție și adaptare, ci și, mai
ales, pe capacitatea de anticipare și de acțiune pro activă. Într-o lume complexă și
conflictuală, aflată în plin proces de globalizare, abordarea și analiza profundă a
tendințelor de evoluție a securității internaționale și a modului în care fiecare
țară are obliga ția să devină parte activă a acestui proces constituie o condiție
esențială a progresului și prosperității pe mapamond. Cunoașterea și evalua rea
corectă a proceselor sociale interne, a gradului de coeziune socială, a capacității
de mobilizare publică reprezintă o condi ție importantă pentru realizarea
proiectelor naționale.
După modelu l și sub influen ța sistemului juridico -administrativ ONU,
organiza țiile regionale și-au sporit activită țile și implicarea în problematica
aplicării dreptului interna țional umanitar, mai ales în domeniul difuzării și
respectării acestuia. Apare, a șadar, nor mală și firească, atitudinea constructivă a
acestora, cu atâ t mai mult cu c ât organiza ții interna ționale au desfă șurat și vor
desfă șura în continuare for țele interna ționale de menținere sau impunere a păcii
cu autorizarea Consiliului de Securitate/ONU. Dinamica mediului de securitate
ne demonstrează că securitatea națională depășește sfera de responsabilitate a
fiecărui stat determinând implicarea tuturor statelor democratice și a
organizațiilor de securitate colectivă nu numai în apărarea colectivă, ci și în
aspectele nonmilitare, stare de fapt conștientizată și de NATO care, încă din

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
169 din 246 1991, a adoptat o nouă concepție strategică care ia în considerare noile riscuri la
adresa securității internaționale. Astfel, Organizația Tratatului Atlanticului de
Nord are în vedere consecințele nefaste ale instabilității c are ar pu tea să apară
din cauza dificultăților economice, sociale și politice, a rivalităților etnice și a
disputelor teritoriale, va continuat procesul de transformare /adaptare la noile
realități, dup ă adotarea noului concept strategic ( Lisabona – 2010 ).
Cu mențiunea referitoare la dreptul interna țional umanitar, conform căreia
statele participante recunosc ca dreptul interna țional este bazat pe demnitatea
inerenta a persoanei umane, c ă vor asigura resp ectarea dreptului interna țional
umanitar, inclusiv protec ția popula ției civile; recunosc rolul interna țional al
Comitetului Interna țional de Cruce Ro șie în promovarea dreptului interna țional
umanitar inclusiv a Conven țiilor de la Geneva și a Protocoalelor adi ționale;
reafirm ă angajamentul lor de a lărgi sprijinirea i ntegrală a Comitetului
Interna țional de Cruce Ro șie precum și a Na țiunilor Unite, îndeosebi în perioada
unui conflict armat; de a respecta emblemele lor protectoare, de a depune toate
eforturile pentru a asigura accesul misiunilor umanitare în zonele de cr iză.
În 1943 Jean Monnet membru al Comitetului Național al Eliberării din
guvernul francez, aflat în exil , a avertizat, pentru prima dată statele europene cu
privire la necesitatea unificării. El considera că nu va fi pace în Europa dacă
statele se vor re constitui pe bazele suveranității naționale . în perioada postbelică,
planul întocmit de Jean Monnet a fost dezvoltat și materializat de Robert
Schumann, ministrul de externe francez în 1951, prin așa -numita „Declarație
Schumann” document care este consider at a fi începutul creării Uniunii
Europene de astăzi .
Statele Europei sunt prea mici pentru a putea garanta propriei populații
prosperitatea și dezvolt area socială necesară. Statele e uropene trebuie să se
constituie într -o federa ție de state. Dacă la încep uturi, UE a avut alte valori și se
compunea din numai șase state membre, începând cu 1 ianuarie 2013 Uniunea
Europeana are 28 de state membre. Încă de la început s -a acceptat ideea că

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
170 din 246 Uniunea Europeană este întemeiată pe valori comune, acceptate fără rezer ve de
toate statele membre și anume: respectarea prestigiului uman, libertă ții,
democrației, egalității între oameni, și respectării drepturilor omului. Prin
urmare, scopul principal al uniuni este de a susține pacea, propriile valori și
bunăstarea proprie i populații. Uniunea Europeană și -a propus ca, prin acțiunile,
instituțiile și mijloacele proprii, să ofere cetățenilor săi libertate, securitate și
justiție fără frontiere interne și o singură piață unde concurența să fie liberă.
Responsabilită țile Uniuni i sunt împăr țite în trei piloni.
Raportându -se la aspectele militare ale Strategiei Europene de Securitate,
Javier Solana preciza trei obiective strategice avute în pentru UE: contribuții la
stabilitatea și buna guvernare în imediata apropiere a Uniunii; necesitatea
participării la construcția unei noi ordini internaționale, bazate pe
multilateralism; gestionarea amenințărilor clasice asimetrice.
Ca să răspundă acestor comandamente d e securitate umană , Uniunea
trebuie să își dezvolte competențele necesare conducerii și susținerii mai multor
operații în același timp. De asemenea, este utilă dezvoltarea unei culturi
strategic e bazate pe rezolva rea problemelor, prevenirea acestora, un răspuns
rapid și intervenții trainice, atunci când se impune178.
Încercând să facem o analiză a modului în care aceste obiective sunt
implementate, rezultatul ar fi unul pozitiv. Uniunea Europeană este acum unul
dintre interpreții relevanți la nivel mondial alături de Alianța Nord -Atlantică,
contribuind la eforturile internaționale depuse pentru stabilizarea și securizarea
diferitelor regiuni ale lumii179.
Diferendele care au apărut între Franța, Germania și Rusia, pe de o parte
și SUA, Marea Britanie, pe de alta parte, scot în eviden ță necesitatea de a

178 Alexandru Stoica, Arhitectura de securitate globală și mediul de s ecuritate contemporan.
considerații teoretice privind puterea, sursele și instrumentele de putere , Buletinul
Universității Naționale de Apărare„Carol I”, no. 01 (2014), p. 146.
179 Nicoleta Diaconu, Dreptul Uniunii Europene: Partea g enerală , Editura Lumina Lex,
București, 2007, p. 54 .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
171 din 246 răspunde unor pericole ce plane ază asupra Uniunii Europene, printre care și
necunoașterea de către populația țărilor membre a rolului pe care Uniunea
Europeană îl joacă în lume în probleme de apărare180. Această problemă poate
avea o conotație negativă asupra politicilor de apărare și sec uritate ale statelor
membre, în special asupra noilor membri. Pe lângă neînțelegerile din interiorul
Uniunii Europene, există probleme similar e și în cadrul relațiilor dintre SUA și
UE. Asemenea dezacorduri își au izvoarele într -o suită de motive: de la te ndințe
protecționiste la aprobări legislative și filozofii diferite. Uniunea Europeană are
viziuni diferite de SUA asupra următoarelor aspecte: cooperarea în probleme de
apărare militară a statelor ce dețin atât statutul de membru NATO , cât și cel de
membr u UE; zidul de securitate dintre Israel și Palestina, susținut de SUA și
dezaprobat de UE; intervenția coaliției condusă de SUA în Irak, cu care unele
state europene nu au fost de acord la acel moment istoric; Curtea Interna țională
de Justiție, față de car e americanii doresc protec ție totala ( SUA nu sunt parte în
Tratatul CIJ) ; liberalizarea și reforma comerțului cu produse agricole, unde SUA
doresc limitarea reformei Politicii Comune Agricole.
Chiar dacă procesul de unificare europeană poate fi afectat, a ceasta nu
înseamnă că mediul internațional de securitate este influențat negativ de aceste
dezacorduri intre UE și SUA, ci, dimpotrivă , cele mai importante probleme
întrunesc acordul ambelor entități: neproliferarea armelor de distrugere în masă,
menținere a păcii în Balcani, lupta împotriva terorismului, reconstrucția
democratică în Afganistan și Irak, restabilirea păcii în Orientul Mijlo ciu (Israel,
Palestina și Liban)181.
Rezolvarea conflictului arabo -israelian reprezintă o întâietate strategică
pentru Eur opa182. Fără soluționarea acestuia, după considerentele experților, nu

180 Vasile Pirnea, Dimensiunea de securitate și a părare a Uniunii Europene , Editura Centrul
Tehnic -Editorial al Armatei, București, 2005, p. 89.
181 Constantin -Gheorghe Balaban, Securitatea și Dreptul Internațional: Provocări la început
de secol XXI , Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 32.
182 Costanza Musu, European Union Policy towards the Arab -Israeli Peace Process: The
Quicksands of Politics , Palgrav e Macmillan, 2010, p. 76 .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
172 din 246 sunt șanse de rezolvare a celorlalte tensiuni din Orientul Mijlociu183. Uniunea
Europeană trebuie să -și mențină promisiunile și trebuie să fie pregătită să -și
folosească resursele și nu num ai, până când această situație va fi rezolvată.
Pacea dintre cele două state, pe care Europa a sprijinit -o îndelung, este acceptată
de toți. Punerea în practică a soluțiilor va necesita eforturi intense de cooperare
din partea Uniunii Europene, a Statelor Unite ale Americii, a Națiunilor Unite, a
Rusiei, a țărilor din regiune . Uniunea Europeană a reluat mecanismele
diplomatice de stabilire a unei politici comune față de Caucaz, însă procesul este
lent, marcat de dezacordurile de interes dintre statele membr e, față de aceast ă
complicată regiune, un obstacol î l reprezintă specificul mecanismelor de decizie
comunitare, dar și de abordările și așteptările diferite ale statelor în relația cu
EU. Chiar dacă Uniunea Europeană, ca organizație, menține un interes red us în
regiune, această organiza ție rămâne unul dintre principalii donatori prin
programele de asistență umanitară derulate sub egida Acordurilor de cooperare
și parteneriat. Vizibilitatea relativ redusă a Uniunii Europene este pe deplin
compensată de preze nța importantă a unora dintre statele membre: Germania,
Marea Britanie, Franța, Olanda, Italia184.
Esența Politicii Externe Comune, a Politicii de Securitate, a Securită ții
Europene și a Politicii de Apărare Comună este aceea că țările membre ale
Uniunii Eur opene sunt mai puternice atunci când acționează împreună. În ultimii
ani UE a creat un număr de instrumente juridico -administrative , fiecare cu
structura și misiunea sa proprie.
Determinarea UE , în prezent , este aceea de a aduce laolaltă diferite
instrume nte și capacități : programele europene de asistență și fondurile europene
de dezvoltare, capacitățile militare și civile ale statelor membre și alte
instrumente. Toate aceste pot avea un impact deosebit asupra securității tuturor

183 Steven L. Spiegel, The Other Arab -Israeli Confl ict: Making America‟s Middle East Policy,
from Truman to Reagan (University of Chicago Press, 2014), accessed Apri l 10, 2015,
http://www.google. com/books?hl=fr&lr=&id=EJHeBQAAQBAJ&oi=fnd&pg=PA3&dq=ara
b+conflict+and+EU&ots=Z_UM5P8RDQ&sig=urAiv9hz0TwuWcPLCiq AEGGUXGM.
184 Pirnea, Dimensiunea de securitate și a părare a Uniunii Europene , p. 90.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
173 din 246 țărilor membre UE , dar și asupr a altor țări aspirante la integrare . Securitatea este
prima condiție pentru dezvoltare . Eforturile di plomatice, dezvoltarea economică ,
comerțul și politicile trebuie să urmeze același drum. O raportare mai bună între
acțiunile externe și politice de d rept și afaceri interne este semnificativă în lupta
împotriva terorismului și a crimei organizate. O mai bună unitate este necesară
nu numai între instrumentele UE, dar și în cazul activităților externe ale statelor
membre. Politicile coerente sunt necesar e la nivel regional, în special în cazul
unui conflict185.
Evoluția relației strategice Est -Vest și deschiderea economică determinată
de lărgirea Uniunii Europene impun clarificarea unui concept p entru granița de
Est a UE ca ,, zonă de complementaritate ” cu s tatele neincluse în proiectul
integrării (în vecinătatea directă: Rusia, Belarus, Ucraina, R. Moldova; în
vecinătatea indirectă: Georgia, Armenia, Azerbai djan, statele din Asia Centrală ).
Avem nevoie de o politică înghețată pe direcția Europeană de Est – Caucaz –
Asia Centrală, dar și de un nou vehicul pentru promovarea acestei politici –
pragmatic, flexibil, adaptat noilor exigente, eliberat de inhibiții186.
Obiectivele consolidării zonei de complementaritate estică a viitoarei
Uniuni Europene și a spațiului euroatlantic ar trebui să fie: consolidarea în
continuare a Strategiei de cooperare regională în proiectele care includ toată aria
de la Est până în Asia Centrală; stabilirea de strategii separate de tipul EU
Common Strategy with pentru R. Moldova, eventu al Armenia, Azerbaidjan187;
constituirea și consolidarea rețelelor de infrastructură, prin revigorarea
programelor UE în domeniile telecomunicațiilor și informatizării, transportului
și energiei; asimilarea celor mai bune practici de cooperare transfrontalie ră și
subregională experimentate deja în Sud Estul Europei cu sprijinul Pactului de
Stabilitate.

185 G. Anglițoiu, Strategia de securitate e nergetică a Uniunii Europene (European Union‟s
Energy Security Strategy) , Editura Cadran Politic, București, 2007 , p. 87 .
186 A. Stoica , op.cit.
187 Oana Dobre -Baron, Securitatea socială în contextul i ntegră rii României î n Uniunea
Europeană , Editura Universitas, Bucureși, 2009, p. 65.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
174 din 246 În funcție de elucidarea diverselor aspecte de contencios politic, ar trebui
folosite prilejurile de ext indere a acestor cooperări spre Armenia, Georgia ,
Azer baidjan, Turcia și Israel.
Statele care vor deveni membre ale UE și NATO trebuie să își asume încă
de pe acum, deopotrivă , cu statele membre și cu statel e din spațiul estic ,
proiectele și direcțiile de acțiune stabilite prin acordurile de parteneriat
Partnership Cooperation Agreement , inclusiv cele din cadrul strategiilor UE cu
Ucraina și Federa ția Rusă ( de tip EU Common Strategy with… ). Definirea unei
strategii similară UE pentru cooperarea cu Georgia este un prim suport concret
care poate fi dedicat întă ririi statalității acestor republici188.
În arealul actual de securitate, pentru dejucarea riscurilor și amenințărilor
trebuie consolidat rolul pro -activ al organiza țiilor internaționale, cu o nouă
dinamică, pe patru direcții de acțiune: restructurarea forțelor militare, întărirea
controlului civil asupra acestora, cooperarea cu sectorul neguvernamental din
domeniul securității și atragerea acestuia în formula rea politicilor de securitate;
instrumente de cooperare care să includă formulele de cooperare milita ră
regională ; consolidarea și completarea măsurilor de creștere a încrederii
specifice acestei zone; ancorarea acestor mecanisme la obiectivele de securitate
comună din spațiul euroatlantic, în primul rând combaterea amenințărilor
asimetrice prin întărirea capacităților reactive;
Asigurarea complementarității cu inițiativele de securitate ale UE, în
primul rând față de amenințările conexe (imigrație il egală, trafic, crimă
organizată ).

188 Lisbeth Aggestam, European Foreign Policy: A Social Role Theory Analysis , 2014 ,
accessed April 7, 2 015, ht tp://opus. bath. ac. uk/23381/

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
175 din 246 5.3. PERSPECTIVE ALE POLITICI LOR DE SECURITATE
ȘI APĂRARE ALE UNIUNII EUROPENE DUPĂ INTRAR EA
ÎN VIGOA RE A TRATATULUI DE LA LISABONA – 2009

UE este unul din cele mai importante proiecte de cooperare interstatală,
organizație internațională care treptat a devenit mai mult decât un domeniu de
negocieri și medieri interguverna mentale. UE este cunoscută ca un tip de
organizație interna țională sui generis, o entitate politică care are o abordare
multinivel în planul guvernării, implicând statele –, institu țiile supranaționale și
pe cele naționale.
Politicile UE au direcții coere nte de dezvoltare, cu strategii bine conturate
în diversitatea și complexit atea domeniilor socio -economice : piața internă,
politica agricolă comună, politica de mediu, politica socială de ocupare a forței
de muncă, justiție și afaceri interne, politica ext ernă și de securitate comună și
politica de apărare comună .
Tratatul d e la Lisabona 2009 a constituit , la momentul elaborării , un
progres pentru consolidarea unei entități europene caracterizate prin unitate de
interese în toate domeniile de activitate: p olitico -diplomatic, economico –
financiar, de securitate și apărare comună . Au fost consacrate două concepte în
planul p oliticii de securitate europeană : Politica Externă și de Securitate
Comună – PESC (Common For eign and Security Policy – CESP ), care a
reprezentat constant unul din cei trei piloni ai construcției europene ; Politica de
Securitate și Apărare Comună – PSAC (Common Security and Defence Policy,
CSDP) concept care a dobân dit în ultimii ani tot mai multă importan ță și care
este parte componentă a P ESC189.
Deși este vorba de un întreg proces comunitar , proces care marchează
începuturile construcției europene, Politica Europeană de Securitate Comună /

189 Petre Duțu, Mihai Ștefan Dinu , Politica europeană de securitate și apărare –cadrul de
manifestare și dezvoltare a intereselor de securitate naț ionala , Editura Universității Naționale
de Apărare „Carol I ”, București , 2007 , p. 5.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
176 din 246 PESC, spre deosebire de comuniunea în plan economic, a intrat într -un stadiu
avansat de dezvoltare , rămâ ne un subiect de interes al agendei europene, fiind
singurul pilon extracomunitar al Uniunii Europene. Evoluția PESC va contribui
la amplificarea procesului integrării europene. Procesul construcției europene
poate fi încheiat la momentul adoptării unei constitu ții. PESC reprezintă un
proces gradual, complex și care necesită o abordare prudent ă din partea statelor
membre ale Uniunii Europene.
Politica de Securitate și Apărare Comună/PSAC sau Politica Europeană
de Securitate și Apărare – PESA, cum era cunos cută pâ nă la Tratatu l de la
Lisabona – 2009 , este parte intrinsecă a Politicii Ex terne și de Securitate
Comună/ PESC și are ca scop rezolvarea provocărilor legate de gestionarea
crizelor internaționale – ceea ce a transformat Uniunea Europeană într-un
furni zor de securitate pe plan interna țional . Pentru instituirea unei viitoare
apărări europene comune efective va fi nevoie de mai multe decizii reformatoare
în plan politic , adoptate în unanimitate de către guvernele tuturor statelor
membre.
În esență, PSAC reclam ă dezvoltarea unor capacități autonome de decizie
și, în cazul în care Alianța Nord -Atlantică este angajată pentru coo rdonarea unor
operații militare , ca răspuns la situații de criză umanitară , angajarea resurselor
militare și civile de către statele membre NATO/UE la astfel de operații se vor
baza pe decizii suverane. Din acest punct de vedere este important de relevat că
PSAC este un proces interguvernamental, controlul politic fiind exercitat de șefii
de stat și de guvern ai statelor membre190.
Evolu ția lentă a PSAC a fost cauzata de factori de natu ră subiectivă,
astfel: domeniul este asociate cu esența suveranității naționale; capacitățile de
securitate și apărare diferite ale statelor membre; nivelele variate de
disponibilitate opera țională din part ea statelor memb re pentru a folosi forța

190 Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind
funcționarea Uniunii Europene, 2012/C 326/01, http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/?uri=celex:12012M/TXT

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
177 din 246 armată ; atitudinile și nivelele diferite de angajament ale s tatelor membre față de
organizații le de securitate și apărare existente.
Conceptul de Politica Europeană de Securitate și Apărare a fost promovat
în cadru l summitului Consiliul European de la Koln (iunie 1999 ), în perioada
imediat u rmătoare conflictului din Kosovo și subsecvent înțelegerii franco –
britanice de la St. Malo (decembrie 1998 ), dobândind noi valențe prin deciziile
ulterioare ale aceluiași for eur opean la Helsinki (10-11 decembrie 1999),
Lisabona (23 – 24 martie 2000 ), Santa Maria da Feria (19 – 20 iunie 2000 0,
Nisa (7 – 9 decembrie 2000 0, Goteborg (15 – 16 iunie 2001 ), Laeken (14 – 15
decembrie 2001 ), Sevilla (21 – 22 iunie 2002 ), Bruxelles (24 – 25 octombrie
2003 ) și Bruxelles (12 – 13 decembrie 2003 ).
Strat egia europeană de securitate ,, O Europă ma i sigură într -o lume mai
bună ” aprobată de către Consiliul European în anul 2003 , stabilește obiectivele
strategice ale Un iunii Europene din perspec tiva asumării unui rol important
pentru gestionarea noilor tipuri de riscuri și amenințări191. Pornind de la analiza
impactului amenin țărilor asupra securității europene au fost stabilite trei
obiective majore pe care Uniunea Europeana trebuia să le promovez e pentru
susținerea valorilor și principiilor care o guvernează: politici eficiente de
prevenirea conflictelor și a crizelor umanitare (ecologice), prin utilizarea setului
de capabilități militare și civile pe care UE le poate utiliza; realizarea unui
climat de securitate în imediata vecinătate a Uniunii Europene (Orientul
Mijlociu, Caucaz ); respectarea și dezvoltarea dreptului internațional, în deplin
acord cu principiile Cartei Națiunilor Unite.
În privința instrumentelor de politică, PSAC (așa cum a fos t ea
instituționalizat ă prin Tratatul de la Nisa ) cuprindea trei elemente: for țe militare,
capacita ți civile și mijloace de prevenire a conflictului192.

191 Constantin Moștoflei, Spațiul Sud -Est Euro pean în contextul globalizării , sesiunea de
comunicări științifice cu participare internațională strategii XXI/2007, 12 -13 aprilie 2007,
București, 2007, http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/stratXXI_2007_vol2.pdf ,p45
192 Maury, La Construction Européenne, La S écurité et La Défense , p. 23.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
178 din 246 Procesul de identificare și punere la dispozi ție a capacităților militare a
reprezentat o provocare major ă pentru UE. În 1999, Consiliul European fixase
un obiectiv pe care se angaja să -l atingă în anul 2003, în m aterie de capacitate
militară, o biectivul global de la Helsinki. ,, Obiectivul global “ al UE consta în
punerea la dispoziție, la sfârșitul anului 200 3, a unei fo rțe de 50.000 – 60.000 de
oameni, militari și civili furnizați de statele membre (această forță era
echivalentul unui corp de armată ), putând fi desfășurat într -un interval de timp
de 60 de zile și pentru o perioadă de un an, pe un teatru îndep ărtat (în realitate,
numărul necesar pentru atingerea acestui obiectiv trebuia sa fie de 180. 000, dacă
se considera necesitatea garantării a trei rotații de efective pe an ). Potrivit
obiectivului global, aceste forțe trebuia să fie în măsură să îndeplineas că
misiunile Petersbu rg și trebuia să fie, din punct de vedere militar, suficiente. în
această compozi ție ele pot fi sprijinite cu mijloacele logistice, aeriene și navale
necesare. în accep țiunea unor autori ,,Obiectivul global “ nu constituia o armată
europeană. Era vorba mai mult de unități naționale la care Consiliul European
putea recurge, dacă decidea, în unanimitate, să intervină într -o regiune a lumii.
O a doua misiune care revenea capacităților militare o reprezenta
,,Headline Goal 2010 “ cu utilizar ea de grupări tactice. În timp ce UE dezvolta
,,Obiectivul global “ de la Helsinki, noi amenințări de tip netradițional au apărut,
antrenând cu ele noi provocări în materie de capacitate militară. Cea mai mare
parte a armatelor europene sunt încă structura te ca pe timpul Războiului Rece,
adică pentru apărarea teritoriului împotriva un ei eventuale invazii armate. UE
rămâne, totuși, incapabilă să efe ctueze misiuni îndepărtate, de fac tură înalt
specializată .
Dezvoltarea capabilită ților civile reprezintă o com ponentă la fel de
importantă ca și cea militară. Consiliul European de la Feira, din iunie 2000, a
stabilit crearea unei forțe civile de reacție rapidă formată din circa 5. 000 de
ofițeri de poliție, care să fie capabilă să se desfășoare în 30 de zile, pen tru
gestionarea crizelor în următoarele domenii: activități polițienești, ajutor

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
179 din 246 umanitar, reactivarea structurilor administrative și juridice, activități de căutare –
salvare, respectarea dreptului omului .
Consiliul European a adoptat un plan de acțiune în domeniul
managementul ui crizelor civile care vizează : constituirea unor echipe
multifuncționale rapid dislocabile; proceduri privind susținerea tehnică a unei
operații (aspecte financiare, achizițiile ); dezvoltarea unui nou obiectiv global în
domeniul civ il193.
Pe baza evoluțiilor în domeniul dezvoltării capabilităților civile ale
Uniunii Europene, Consiliul European ,in decembrie 2004, a aprobat Obiectivul
Global Civil 2008, potrivit căruia Uniunea trebuia să fie capabilă de a lansa
simultan misiuni pentru managementul crizelor umanitare la diferite grade de
angajare, forte rapid dislocabile (30 de zile ), pentru perioade lungi de timp.
Astfel operațiile civile pot fi lansate indep endent sau în strânsă cooperare /
cooperare cu operațiile militare ale UE194.
Atac urile teroriste din septembrie 2001 și martie 2004 au determinat
amplificarea acțiunilor opera ționale ale UE în domeniul combaterii terorismului.
Astfel, în noiembrie 2004, Consiliul UE a adoptat cadrul juridico -administrativ
al luptei împotriva teror ismul ui, cu obiective pe care trebuie să se concentreze
UE (interoperabilitatea capacităților civile și militare, crearea unui centru
European NBC etc. ). De asemenea, după atacurile teroriste d e la Madrid, din
iunie 2004, s -a adoptat la nivelul UE Clauza de Sol idaritate , prin care se
stabilește politica și strategia UE pentru acordarea de asistență statelor care se
confrunta cu atacuri teroriste, dezastre naturale sau artificiale (provocate de om).
Începând cu reuniunea Consiliului European de la Helsinki (1999 ), s–a
abordat și problema capacităților instituționale ale Uniunii pentru facilitarea

193 Kamil Zwolski and Christian Kaunert, “The EU and Climate Security: A Case of
Successful Norm Entrepreneurship?,” European security 20, no. 1 (2011), p. 43.
194 Verdonck, The External Human Rights Policy of the European Union , p. 34.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
180 din 246 procesului decizional, ajungându -se la un acord în ceea ce privește înființarea
unor organisme politice și militare195.
EUMC (Comitetul Militar al UE) oferă consiliere mil itară în domeniul
dezvoltării conceptului privind managementul crizei în opera țiile militare ale
acestuia, evaluarea pericolelor unor potențiale crize, precum și evaluarea
obiectivelor în domeniul dezvoltării capabilităților militare. EUMC oferă
consilieri militare pentru Statul Major al UE. Lucrările EUMC sunt pregătite de
un grup de lucru (EUMC Working Group )196.
Statul Major Militar al UE (EUMS ) este compus din experți militari din
statele membre. EUMS are ca obiective: avertizarea timpurie, planificarea
strategică pentru misiunile militare ale UE, cu sprijinul sau nu al NATO, misiuni
de menținere a păcii sub egida ONU, misiuni cu forțe armate pentru
managementul crizelor (inclusiv misiuni de impunere a păcii ), misiunile definite
de Strategia Europeană de S ecuritate (operații de dezarmare, combaterea
terorismului , reforma institu țională pentru politicile de securitate ). EUMS
lucrează sub orientarea opera țională a Comite tului Militar și oferă expertiză
militară pentru structurile UE, în special Înaltului Repr ezentant al Uniunii pentru
Afaceri Externe și Politica de Securitate197.
Directorul general EUMS are un mandat de 3 ani. în condițiile extinderii
misiunilor UE, numărul experților EUMS poate cre ște pan ă la cifra de
aproximativ 200 . Din punct de vedere al str ucturii organizatorice, EUMS
cuprinde șase componente: Politici și Planificare, Informații, Operații și

195 Balaban, Securitatea și Dreptul Internațional .
196 Hunter, The European Security and Defense Policy .
197 Simon Hix and Bjørn Høyland, The Political System of the European Union , Macmillan
London, 1999 , accessed April 14, 2015, http://www. research gate.
net/profile/Simon_Hix/publication/30530090_The_political_system_of_the_European_Union
/links/02bfe512e4587c17e7000000. pdf.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
181 din 246 Exerciții, Logistica și Resurse, Comunicații și Sisteme de Informații , Celula de
Planificare Civil -Militară198.
În baza aranjamentelor tehnico -militare de cooperare î ntre UE și NATO,
decise de liderii europeni în cadrul summitului Consiliului European din
decembrie 2003, au fost înființate structuri permanente de l egătură ale UE cu
NATO la SHAPE . Celula UE la SHAPE are rolul de a facilita pregătirea unei
operații UE cu sprijin NATO, în baza acordurilor Berlin Plus, și de a sprijini
rolul DSACEUR (prin intermediul adjunctului Comandantului Suprem al
forțelor aliate în Europa ) în rolul său de potențial comandant operațional pentru
o operație condusă de UE199.
Centrul de Situații este structura subordonată direct Înaltului Reprezentant
al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de S ecuritate. Este responsabilă
pentru asigurarea o perativă de informații, analize , pe baz ă de surse deschise sau
clasificate, proveni te de la reprezentan ții statelor membre sau ai instituțiilor
europene. Centrul monitorizează evoluțiile în planul securității internaționale și
elaborează strategii pe termen mediu pentru opera ții de interes pentru
PESC/PSAC200.
Elementele care operaționaliz ează PSAC sunt următoarele: Agenția
Europeană de Apărare (European Defence Agency – EDA ); Institutul UE pentru
Studii de Securitate (European Union Institute for Security Studies – EUISS );
Colegiul European de Securitate și Apărare (ESDC ); Centrul Satelita r
(SATCEN ); Grupurile de luptă ale UE (European Union Battle Groups/ EU

198 Rosecrance, Paradoxes of European Foreign Policy. The European Union .
199 Thomas Risse et al., To Euro or Not to Euro? The EM U and Identity Politics în the
European Union , European Journal of International Relations 5, no. 2 (1999 ), pp. 147–187.
200 Barry R. Posen, European Union Security and Defense Policy: Response to Unipolarity? ,
Security studies 15, no. 2 (2006), p. 186.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
182 din 246 BGS); Capabilitățile Civile: Forța de Jandarmerie Europeană (European
Gendarmerie Force – EGF )201.
Tipologia de construire a unui European Union Battle Groups are la baz ă
conceptul de uti lizare a unor forțe de dimensiuni reduse, dar valoroase în planul
eficienței militare. Trupele sunt flexibile, dislocabile, capabile de misiuni
independente sau pentru misiuni de impact operativ -tehnologic în faza inițial ă a
unei operații militare de amplo are. Are dimensiunea unui batalion, forțele
combatante sunt sprijinite , consolidate, cu unități de logistic ă, cu capabilitățile
necesare de transport aerian și naval. Poate fi constituit ca o coaliție
multinațională de state membre, dar cu respectarea cond ițiilor de
interoperabilitate și de eficiență militară202. Un Grup de Luptă trebuie să fie
capabil să se autosusțină în teatru pentru 30 de zile, cu extensie până la 120 de
zile203.
Din perspectiva procesului decizional, nivelul de ambiție al UE vizează
adopta rea deciziei pentru lansarea unei operații tactice în termen de cinci zile,
forțele armate și forțele civile auxiliare urmând să fie dislocate în teatru de
operații militare în maxim zece zile de la aprobarea deciziei de către Consiliu204.
PESC are un rol im portant în procesul decizional privind executarea unei
misiuni UE cu utilizarea Grupurilor de Luptă. Spre deosebire de procedura în
plan decizional pentru op erații de managementul crizelor , în misiunile complexe
și de nivel operativo -strategic rapiditatea este un imperativ opera țional pentru o
astfel de misiune205.

201 Gustav Lindstrom and Insti tut d‟études de sécurité , Enter the EU Battlegroups , European
Union Institute for Security Studies, Paris, 2007 .
202 Peter Van Ham, Europe‟s Common Defense Policy: Implications for the Trans -Atlantic
Relationship , Security Dialogue 31, no. 2, 2000, pp. 215–228.
203 Grigore Stoloje scu and Paula -Loredana Gaspar, European Security Strategy -The European
Union‟s Response to the Challenges and Threats against the International Security
Environment, The, Pub. Sec. Stud. 1 (2012): 39.
204 Hunter, The European Security and Defense Policy .
205 Gabriel Peres, Freedom, Security and Justice în the Context of European Stability , Pub.
Sec. Stud. 1 (2012), p. 218.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
183 din 246 În principiu, Grupurile de Luptă au o configurație similară, chiar d acă
există unele particularităț i. Structura se bazează, de regulă , pe capacită țile unui
batalion de infanterie motorizată , compus din trei s au patru companii de
infanterie , un comandament și o companie logistică. Batalionului poate primii în
sprijin unități specializate (geniu, apărare antiaeriană , cercetare, forma țiuni
medicale , forma țiuni de mentenanță și transport ).
Misiunile de tip Petersberg și cele din Strategia de Securitate Europeană –
acoperă cinci domenii : asistență umanitară; evacuar e; stabilizare și reconstrucție ;
consiliere militară pentru autorită țile din teritoriul gazdă ; reforma sectorului de
securitate.
UE trebuie s ă aibă o deplină capacitate opera țională , care implică
posibilitatea realizării a două operații militare simultan cu utilizarea Grupurilor
de luptă. În acest sens, a fost conceput un mecanism juridico -administrativ care
asigur ă ca cel puțin două structuri opera ționale să se afle, permanent , în stand -by
pentru o perioadă de 6 luni. Sunt organizate conferințe semestriale de
coordonare, în cadrul cărora se realizează planificarea ofertelor pe un orizont de
cinci ani206.
Capacitatea de a disloca rapid forțe armat e în teatrul de criză
interna țională, în contextul realizării obiectivului asigurării capacită ții
operaționale pentru Grupurile de Luptă, reclam ă strategii viabile în domeniul
dezvoltării capabilităților militare ale UE.
Dezvoltarea capabilităților civile reprezintă o componentă importantă
pentru PSAC . Consiliul European de la Feira, din iunie 2000, a stabilit patru
domenii prioritare de acțiune în domeniul gestionării managementului crizelor

206 Robert Gelbach, EMDR Humanitarian Assistance Programs: 20 Years and Counting ,
Journal of EMDR Practice and Research 8, no. 4 (2014), pp. 196–204.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
184 din 246 civile.207 Uniunea Europeană trebuie să acționeze în direcția cons olidării
capacităților civile pentru rezolvarea misiunilor în domenii social -administrative
importante: poliție administrativă (pentru a permite UE să desfă șoare misiuni
umanitare ), consolidarea statului de drept (în scopul refacerii sistemelor
judiciare ), administrare civilă (pentru a sprijini autoritățile locale în domeniul
sociale, de restabilire a infrastructurii critice ), misiuni de protecție civilă (ajutor
umanitar în cazul unor dezastre ecologice ).
Contribuțiile cu resurse umane și materiale ale sta telor membre, în baza
deciziilor conferințelor de angajament, au fost corespunzătoare obiectivelor
fixate, problema organizatoric ă era afectata de lipsa unor date despre
disponibilit atea acestor capacități opera ționale . în baza Strategiei Europene de
Secur itate, s -au creat mecanisme de monitorizare și sprijinire a activității
speciali știlor UE în acest domeniu de management al resurselor.
Consiliul European din iunie 2004 a adoptat un plan operativ în domeniul
managementului crizelor umanitare care are reg lementari privind constituirea
unor echipe multifuncționale rapid dislocabile și stabilirea unor proceduri
eficiente pentru susținerea tehnică a unei operații (aspecte financiare, achiziții ).
Forța Europeană de Jandarmerie este un instrument opera țional al UE,
formată din unități de poliție cu statut militar (jandarmi) și unitatea de poliție
administrativă , puse la dispoziție de către statele membre pe bază de voluntariat.
Forța Europeană de Jandarmerie este sub controlul politic al Comitetului
Ministeria l Interdepartamental, constituit la nivelul miniștrilor apărării sau a
miniștrilor de afaceri interne.

207 Michael Smith, Between „soft Power‟and a Hard Place: European Union Foreign and
Security Policy between the Islamic World and the United States , International Politics 46,
no. 5 (2009): p 615.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
185 din 246 5.4. TRANSFORMĂRI Î N DOMENIUL COMPETENȚ ELOR LEGALE
ALE INSTITUȚIILOR UE PENTRU MANAGEMENTUL
OPERAȚIILOR DE MENȚINERE A PĂCII

Intrarea în vigoare a T ratatului de reformă al UE are efecte importante în
domeniul cooperării și coordonării î ntre principalele instituții politico –
administrative și pentru confirmarea trendului ascendent al dezvoltărilor din
zona Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC ).
Tratatul influențează pozitiv capacitatea opera țională a UE de a se
manifesta ca un actor global în domenii importante de securitate și apărare
interna țională . Remarc ăm armonizarea cadrului juridico -administrativ
instituțional al Uniunii Europene pentr u eficientizarea relațiilor dintre structurile
Consiliului și ale Comisiei în ma nagementul situațiilor de criză . Numeroase
prevederi ale Tratatului vizează creșterea rolului UE în sistemul internațional
prin perfecționarea Politicii Externe și de Securitat e Comună (PESC ), norme
care reprezintă fundamente juridice prin care UE poate să funcționeze ca o
uniune politică, capabilă să -și impună obiectivele de securitate în arena
internațională.
Principalele modificări instituționale aduse de Tratatul de la Lisa bona –
2009 determina creșterea coerenței în manifestările opera ționale externe ale
Uniunii Europene , marchează consacrarea funcțiilor de președinte al Consiliului
European și de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de
Securitate, precum și constituirea unui Serviciu European de Acțiune Externă.
Președintele Comisiei Europene – reprezintă o funcție care era prevăzută
și în proiectul de Tratat Constituțional ( Salonic, 2003 ), demers politico –
diplomatic care a eșuat. Președintele Comisiei Europ ene este ales de Consiliul
European, prin majoritate calificată, pentru o perioada de doi ani și jumătate
(maximum două mandate ). Ca o procedură de sancționare , prin majoritate

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
186 din 246 calificată președintele va putea fi revocat din funcție. Pe timpul exercitării
funcției el va prezida Consiliul European, asigurând coeziunea politic ă și
armonizarea obiectivelor directoare stabilite în cadrul acestui for suprem al
Uniunii. În domeniul PESC, Tratatul conferă Președintelui Consiliului European
un rol foarte important alături de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri
Externe și Politica de Securita te, acesta va asigura reprezentarea Uniunii în
domeniul PESC fără a diminua prerogativelor Înaltului Reprezentant al Uniunii
pentru Afaceri Externe și Politica de Secu ritate. Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate este o funcție similară
ministrului de externe . Această funcție reprezintă una dintre importantele
inovații instituționale aduse de acest tratat în domeniul PESC/PSAC. El este ales
de către reprezentan ții Consiliului Eur opean prin majoritate calificată și este
responsabil de coordonarea PESC/ PESAC la nivelul Uniunii Europene. Titularul
acestei funcții are o poziție importantă deoarece prezidează Consiliul pentru
Afaceri Generale și Relații Externe și reprezintă poziția politico -diplomatică a
UE pe plan extern, fiind și în calitatea de vicepreședinte al Comisiei UE. în
activitatea sa importanta va colabora cu un c orp diplomatic, format din
funcționării unor departamente i mportante din cadrul Secretariatului General al
Consiliului și diplomați autoriza ți ai statelor membre.
Serviciul European de Acțiune Extern (SEAE ), reprezintă structura de
lucru a Înaltului Reprezentant . Func ționarii noului Serviciu vor urmări
armonizare a politicilor externe ale statelor membre și crearea unei poziții
diplomatice comune în domeniul relațiilor externe. Organizarea și funcționarea
SEAE face obiectul deciziei Consiliului, deciziei care va fi adoptată în urma
propunerii Înaltului Reprezentant , după consultarea Parlamentului European și
obținerea aprobării Comisiei Europene. Indicațiile privind încadr area acestui
serviciu trebuie să asigure un raport de 2/3 la 1/ 3 între experții structuril or
comunitare și cele naționale .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
187 din 246 Consiliul European, in stituție a reprezentanților statelor membre la nivel
ministerial, trebuie rămâne principalul organ de adoptare a deciziilor , alături de
Parlamentul European. Tratatul de la Lisabona reglementează modificări
organi zatorice importante : restructurarea sistemu lui de exercitare a președinției
Consiliului; practica rotației s emestriale între statele membre , elementul de
noutate fiind acela că un grup de trei state va putea asigura, în comun, pe o
perioada de 18 luni, îndeplinirea unor funcții ale Președinției; ac este state pot
partaja președinția unor structuri ale Consiliului pentru perioade mai lungi decât
cele semestriale. Structura Consiliului a fost modificată și a separat componenta
fostului Consiliu de Afaceri Generale și Relații Externe (CAGRE ) în două
formațiuni distincte: Consiliul pentru Afaceri Generale (cu rol de orientare /
coordonare a activităților ) și Consiliul pentru Relații Externe (care este fi
prezidat de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de
Securitate ). În ceea ce privește procedura de adoptare a deciziilor la nivelul
Consiliului, acestea se adopt ă în unanimitate, cu majoritate simplă sau cu
majoritate calificată. Tratatul de la Lisabona modifică valoarea majorită ții
calificate, ace asta fiind de cel puțin 55% la nivelul sta telor membre, procentul
populație cumulate tre buie să reprezinte cel puțin 65 % din populația statelor
membre ale Uniunii Europene. Tratatul a inovat considerabil în domeniul
Politicii Europene de Securitate și Apărare Comună (PSAC ) în scopul de a întări
dimensiunea de securitate a UE. Conform prevederilor Tratatului, realizarea
progresivă a apărării comune la nivelul UE trebuie realizata în armonie cu
angajamentele asumate de statele membre UE în cadrul NATO. Tratatul are ca
obiectiv major creșterea nivelul ui de ambiție al Uniunii prin dezvoltarea ariei de
misiuni, prin activarea clauzei de solidaritate, a clauzei de apărare reciprocă și
dezvoltarea c ooperarea institu ționale .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
188 din 246 Extinderea gamei misiunilor de tip Petersberg
Continuând procesul dezvoltărilor politicilor europene în domeniul de
securitate și apărare , Tratatul de la Lisabona reafirmă angajamentele Tratatului
de la Amsterdam, extinzând amploarea misiunilor de tip Petersberg. Dacă
Tratatul UE, de la Amsterdam, releva următoarele tipuri de misiuni umanitare:
de salvare; de menținere a păcii; gestionarea crizelor; misiuni de impunere a
păcii. Prin extinderea lor, în acord cu Str ategia de securitate europeană – 2003,
s-au introdus alte misiuni: operații întrunite de dezarmare; sprijin acordat țărilor
terțe în combaterea terorismului ; reforma în sectorul de securitate. Tratatul de la
Lisabona adaugă, conform art. 28B, următoarele tipuri de misiuni: consiliere
militară și asistență; stabilizare post conflict. Aceste misiuni pe care le poate
gestiona UE co ntribuie la lupta împotriva terorismului, prin sprijinul acordat
țărilor terțe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora. Articolul (28B)
reiterează „ aceste misiuni specifice trebuie să fie definite și lansate la decizia
Consiliului European, sub supravegherea Înaltului Reprezentant, care va
asigura coordonarea instrumentelor civile și militare implicate ”208.

Clauza de asistență mutuala în cazul unei agresiuni armate
Respectând textul art. 51 al Cartei Națiunilor Unite, privind dreptul la
apărare, î n Tratatul de la Lisabona este prevăzută asistența mutuală în cazul unei
agresiuni armate împotriva unui stat membru al UE. Inserarea acestei clauze
răspunde obliga țiilor derivate din procesul de preluare de către UE a funcțiilor
vechii institu ții europene – UEO . Art. V din Tratatul de la Bruxelles privind
apărarea colectivă a fost transpus într -o formulă de text al acestui tratat
comunitar. E ste menționat faptul că această prevedere nu trebuie să vină în
contradicție cu angajamentele asumate de statele mem bre UE care au

208 Stolojescu and Gaspar, European Security Strategy -The European Union‟s Response to the
Challenges and Threats against the International Security Environment, The . ”, p. 37.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
189 din 246 responsabilită ți în cadrul NATO (NATO este organiza ția principal ă pentru
apărarea colectivă la nivel euroatlantic ).

Clauza de solidaritate
Aceasta clauz ă prevede ca atunci când unul dintre statele membre este
supus unui atac terorist sau e fectelor unei catastrofe naturale (catastrofe
provocate de om), Uniunea și celelalte state trebuie să acționeze în spirit de
solidaritate). Uniunea Europeana va mobiliza toate capabilită țile sale militare și
civile (resursele oferite de statele membre), pe ntru diminuarea amenințării
teroriste pe teritoriul statelor membre).

Coop erarea structurală permanentă/,, Permanent Structured Cooperation
(PSC)”
Statele membre, care îndeplinesc criteriile în domeniul capabilităților
militare, pot realiza o cooperare str ucturată. Progresele în domeniul Politicii de
Securitate și Apărare Comună vor determina mecanisme decizionale specifice,
facilitând o cooperare consolidată .
PSC este o soluție pentru relansarea procesului de dezvoltare a
capacităților de apărare în spațiul administrativ al UE, pe baze solide, prin
punerea în comun a resurselor. Ideea de bază care se desprinde din studiile
dedicate acestui subiect leagă succesul potențial de un demers progresiv pentru
dezvoltarea în comun a capacităților, asumarea de către statele europene a unei
responsabilități crescânde în zona PSAC209.

209 Karen E. Smith, European Union Foreign Policy în a Changing World , John Wiley &
Sons, 2013, accessed April 16, 2016, http://www. google. com/books?hl=fr&lr=&id=5QoHN –
eJgOcC&oi=fnd&pg=PR5&dq=European+Union+Battle+Groups+&ots=IZ9CiyD64o&sig=X
BwgKJqsXsXJ3jIBz0Tf8ZhqT60.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
190 din 246 Pentru unele state decizia participării în cadrul PSC va reprezenta o
decizie politică dificilă, scopul PSC va fi realizarea de obiective concrete pentru
a spori gradul de cooperare al state lor în dezvoltarea capacităților de apărare210.
Principii importante care trebuie lu ate în considerare se referă la :
pragmatism opera țional , obiective orientate spre obținerea de rezultate, punerea
în comun a resurselor militare și civile, asigurarea unui ro l important pentru
EDA, dezvoltarea mecanismelor de cooperare, inclusiv pe baze geografice.
O noutate în textul Tratatului de la Lisabona o reprezintă statuarea rolului
Agenției Europene de Apărare ca instituție funcțională, plasată sub autoritatea
Consil iului. Tratatul reglementează o serie de responsabilități care vor fi
atribuite Agenției: identificarea cerințelor în materie de capacitate opera țională
la nivelul statelor membre; promovarea armonizării în m aterie de achiziții ;
dezvoltarea cercetării în d omeniul apărării; identificarea și implementarea
măsurilor necesare pentru întărirea bazelor industriale și tehnol ogice ale
sectorului de apărare ; gestionarea mecanismul de aplicare a cooperării
structurate permanente ; protejarea instituțiilor democratice și a populației civile
în situa ția de criza umanitară (ecologică) .

210 Ana-Maria Bolborici, The European Union and the Specific Crisis Management Tools ,
Bulletin of the Transilvania University of Brasov, Series VII: Social Sciences and Law , no. 2
(2013): 87 –92.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
191 din 246
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În lucrarea de fa ță, ne -am propus să relevăm importan ța organiza țiilor
interna ționale de securitate , a Uniunii Europene ,pentru realizarea obiectivului
de securi tate globală și salvgardare a drepturilor fundamentale ale omului pentru
toți cetățenii lumii.
O privire atentă asupra realităților vieții internaționale , la începutul
mileniului ,ne permite să constat ăm o dinamică accelerată a schimbărilor
intervenite în procesul utilizării forței armate pentru realizarea unor interese
geopolitice ale actorilor internaționali și statali , cu efecte nefaste în domeniul
securită ții umane. Având scopul de a ameliora condiția umană pe timp de
conflict armat, dreptul internațio nal umanitar pare a nu mai face față
provocărilor rezultate din transformările survenite în modalitățile de folosire a
violenței armate .
Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugia ți (I.C.N.U.R. ) este
organiza ția umanitară care are de rezolvat probleme le generate de numărul mare
de refugia ți de război în multe zone ale lumii, cele mai afectate fiin d statele din
Orientul Mijlociu . Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugia ți este
investit cu doua funcții principale: protec ția umani tară a refugia ților;
promovarea de soluții durabile pentru problemele acestora.
Institu ții ale UE, în colaborare cu I.C.N.U.R. , sunt și ele implicate în
misiuni de protec ție și asisten ță pentru grupurile de refugia ți din Siria , plecați
in exod din cauza războiului civil , de teama unor persecu ții fizice (psihice), de
pericolul violării drepturilor fundamentale ale omului. Interven țiile acestor
organisme se bazează mai mult pe o evaluare generală a condi țiilor din țara
generatoare de refugia ți decât pe ana liza revendicărilor individuale, cum este
prevăzut în Conven ția interna țională din 1950 privind statutului de refugiat.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
192 din 246 Prezenta lucrare științifică relevă rolul UE în relațiile interna ționale ,
inclusiv în planul politicii globale de securitate. Reformele instituționale ale
Tratatului de la Lisabona nu rezolvă decalajul dintre capacitățile opera ționale ale
UE și așteptările ONU pentru protejarea instituțiilor democratice și a populației
civile în situa ția de criză umanitară (ecologică ) la nivel global. Dis pozițiile
Tratatului de la Lisabona furnizează UE suportul normativ necesa r pentru a
deven i un jucător global coerent, furnizând noi structuri cum ar fi Serviciul
European de Acțiune Externă (SEAE). Și totuși, pe de altă parte, statele
europene sunt mai precaute , când vine vorba de canalizarea politicile externe
prin intermed iul Bruxellesului , decât atunci când trebuie să realizeze acțiuni
umanitare sub egida ONU.
Consolidarea UE într -un executor strategic și eficient al securității globale
ridică obiecții puternice din partea unor state afectate de crize umanitare,
acuzând imparțialitatea ajutorului umanitar acordat în unele state africane. Miza
acuza țiilor, conform scepticilor, este afectarea credibilită ții UE ca un colaborator
important al ONU în domeniu l protec ției umanitare pe plan interna țional . UE a
fost mult timp criticată pentru lipsa coerenței în politicile externe, fapt cauzat de
separarea formală a instrumentelor de lucru ale Comisiei Europene de politicile
Consiliului.
O tem ă recentă, abordată în literatura de specialitate, se referă la imaginea
securității interne a UE, remarcându -se creșterea importan ței conceptului
Spațiului de Libe rtate, Securitate și Justiție ( SLSJ). Ca răspuns la cerințele
externe de coordonare a politicii de securitate re gională , SLSJ a devenit un
obiectiv în planul contracarării efectelor crimei organizate transfrontaliere și a
terorismului. Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție are noi dimensiuni în
contextul crizei europene generată de afluxul mare de refugia ți de război
(proveniți din teatrul de conflicte armate al Orientului Mijlociu) și imigran ți
ilegali care provin statele sărace africane și asiatice.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
193 din 246 Această lucrare are scopul de a stabilii contribu ția UE ca un executant
loial al politicilor și strategiilor ONU în domeniul securității internaționale.
În acest scop, partea teoretică a tezei a integrat conceptualizarea securității
așa cum a fost abordat ă în cercetarea științifică pe plan interna țional , în epoca
contemporana . Am susținut cu argumente științifice rezonabile că o abordare
amplă a acestei problematici presupune studierea instrumentelor și politicilor
UE în domeniul PESC/PSAC. Analiza politicilor și strategiilor UE nu s -a limitat
numai la instrumentele și resursele opera ționale în cadrul SLSJ și PES C/PSAC,
fiind prezentate detaliat politicile în domeniile politico -diplomatic e și juridico –
administrative. Întrucât politicile administrative ale UE au un rol important în
politica securității internaționale a UE, a fost analiza tă importan ța instrumentelor
de lucru ale Comisiei Europene pentru contracararea unor amenințări ale crimei
organizate transfrontaliere la adresa securită ții regionale. În acest caz , au loc
dezbateri aprinse în lumea academică și politică dacă aceste amenințări ale
crimei organizate ar trebui asociate cu pericolele în planul securită ții sau dacă
aceste riscuri și pericole trebuie contracarate în zonele care le generează .
Chiar dacă UE nu a reușit armonizare deplină a politicii de azil în toate
cele 28 de state membre, a reușit totuși să promoveze standarde minime,
importante pentru refugiații de război aflați pe teritoriul statelor din Uniune a
Europeană. Comisia UE a reușit să fixeze politica de azil la nivelul standardelor
acceptate pe plan internațional, în conformitate cu sistemul juridic ONU și cu
prevederile de drept umanitar din textele Convențiilor de la Geneva -1949 . Prin
urmare, UE a dobândit aptitudini semnificative ca executant al politicii
interna ționale pentru refugiații de război prin misiunile sale umanitare în zone
din întreaga lume. UE a fost transparentă în acțiunile sale față de solicitanții de
azil și de statut pentru refugiatul de război .
Parlamentul European și Comisia UE au urmărit să păstreze imaginea
umanitară a UE, pe cea de executant al securității politice ON U pentru azilan ți și

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
194 din 246 refugiații de război . În privința refugiaților, UE a fost eficientă în acțiunile sale
umanitare printr -o colaborare fructuoas ă cu Înaltul Comisariat al Națiunilor
Unite pentru Refugiați. Tratatul de la Lisabona reface structura institu țională a
acțiunilor externe alea UE, inclusiv politicile în domeniul securității umane .
Multe politici tradiționale de securitate în cadrul SLSJ ,bazate în primul
rând pe diplomație și dezvoltare, vor fi în continuare interguvernamentale, într -o
mai mare măsură decât cele referitoare la problemele netradi ționale de
securitate, care în mare măsură au fost și ele introduse în politicile și strategiile
UE. Prin Tratatul de la Lisabona, aceste politici sunt supuse procedurii
legislative normale, c a o parte a cadrului legal unificat al UE.
Un scop al acestei abordări științifice a fost de a exa mina rolul Uniunii Europene
pentru realizarea securității internaționale.
Acest demers include analizarea problemelor de securitate și a
instrumentelor (mecanismelor jur idico -administrative) aflate la dispoziția UE.
Totuși acest studiu ridică anumite probleme care trebuie luate în considerare:
dificultatea de a delimita ideea de securitate în politicile UE, datorită naturii
contestate a conceptului de securitate; percepți a diferită a securității la nivelul
statelor membre, chiar dacă există un acord privind strategiile de securitate la
nivelul UE; lipsa unei viziuni strategic e la nivel global, care ar ajuta la o mai
bună utilizare a instrumentelor de securitate aflate la d ispoziția UE; o problemă
legată de asigurarea consecventă a desfășurării și punerii în aplicare a politicilor
de securitate ale UE. Toți acești factori împiedică efortul de a încerca o abordare
comprehensiva, așadar , ele trebuie analizate în mod particular . De fapt, luând în
considerare natura complexă și multi dimensională a securității exte rne a UE,
doar o analiză complet ă va reliefa o imagine clară a UE ca executor al securității
internaționale.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
195 din 246 Abordarea aprofundată a politici de securitate a UE este do ar una dintre
ideile de ba za ale acestei teze. O altă dimensiune tratată este conceptul de punere
în aplicare a strategiilor UE în ipostaza de executor internațional.
Strategia Europeană de Securitate (SES) – a fost un document magistral în
domeniul secur ității regionale , el a fost redactat de către fostul Înalt
Reprezentant (HR) Javier Solana și aprobat de către Consiliul European în 20 03
Acest instrument juridico -administrativ ne prezintă amenințările tradițional e de
securitate , dar punctează , de asemen ea, alte pericole: încălzirea globală; sărăcia;
posibile conflicte regionale. Aceste probleme de securitate au fost subliniate în
Raportul de Implementare a SES (Consiliul European – 2008).
În special, securitatea umană stă la baza angajamentului UE de a conecta
obiectivele de securitate cu politicile și strategiile de dezvoltare durabil ă. Un
proces în derulare prin care UE include dimensiunile de securitate în politicile
de dezvoltare, precum și în dezvoltarea strategiilor de securitate, se reflectă în
numărul tot mai mare d e burse de studii pentru funcționarii UE.
Raportul de implementare al SES a trasat legături puternice între
securitate și dezvoltare, securitatea este o condiție necesară în strategia
dezvoltării. Programul UE pentru Preve nția Conflic telor Violente , aprobat de
Consiliul European , pune un accent puternic pe consolidarea instrumentelor de
prevenție ale UE, pe termen scurt sau lung.
Pe de o parte, este important să includem în agenda de securitate a UE și
calitatea de executor a l secur ității internaționale. Pe de altă parte, apar cel puțin
două probleme privind abordarea „ securității umane” la nivelul UE: delimitarea
problemel or de securitate de cele de non securitate; politici de a păstra
compatibilitate între strategiile statelor membr e și strategia UE.
SES eviden țiază legătura dintre dezvoltare și securitate, reclam ă
necesitatea ca UE să urmărească toate obiectivele de securitate umană în politica
sa externă. În același timp, documentul nu specific ă care obiective vor fi

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
196 din 246 prioritare at unci când valorile vor fi în tratate diferit. Această dilem ă punctează,
de as emenea, o altă diferență în abordarea securității de către UE, în planul de
acțiune legat de instabilitate, conflict și nesiguranță în dezvoltarea statelor care
sunt mai vulnerabi le la noile probleme de securitate. Activită țile instituțiilor UE
au impact direct: asupra statelor membre și a cetățenilor lor; pentru procesul de
integrare europeană; pentru afacerile interguvernamentale dezvoltate de către
statele membre; în planul ges tionarii resurselor umane și materiale; în planul
relațiilor internaționale, în rețeaua organizațiilor internaționale.
În demersul științific se examinează structura instituțională a UE asociată
cu Politică Externă și de Securitate Comună (PESC) și cu Spa țiul de Libertate,
Securitate și Justiție (SLSJ), incluzând Cooperare a Politică Europeană (CPE).
Există două motive principale pentru care această analiză este importantă. În
primul rând această lucrare adopt ă o perspectiva extinsă asupra rolului UE
pentru securitatea internațională, proces care include politicile externe ale SLSJ.
Această interpretare re este parțial justificată de faptul că politicile interne și
externe de securitate ale UE ,din punct de vedere istoric, au evoluat într -un
cadru instituțion al unic, acela de Cooperare Politică Europeană (CPE). Pe
parcursul întregii noastre lucrări științifice am urmărit să analizăm principalele
momente în evolu ția dreptului interna țional umanitar. În această lucrare este pusă
în evidenta poziția PESC/PSAC, re levarea rolului UE în domeniul securită ții
globale, ca un instrument și mecanism de utilizare a capacita ților militare și
civile în scopul gestionarii crizelor umanitare.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
197 din 246
LISTA DE ABREVIERI ȘI ACRONIME

Abreviere Semnificație în limba română English significations
ARDU Asociația Română de Drept
Umanitar Romanian association of the
humanitarian law
CEDO Curtea Europeană a Drepturilor
Omului European court of human rights
CICR Comitetul Internațional al Crucii
Roșii International Commetee of the
Red Cross
CIMIC Cooperarea civili/militari Civil/Military Cooperation
CNDIU Comisia Națională de Drept
Internațional Umanitar National Commission for
International Humanitarian Law
CPI Curtea Penală Internațională International Criminal Court
DCA Dreptul Conflictelor Armate Law of armed conflict
DIU Drept Internațional Umanitar International humanitarian law
EDA Agenția Europeană de Apărare European defense agency
ESDI Identitatea Europeană de
Securitate și Apărare European Security and Defense
Identity
ÎCCJ Înalta Curte de Casație și Justiție High Court of Cassation and
Justice
LEGAD Consilier Juridic Legal Advisor
MAE Ministerul Afacerilor Externe Ministry of Foreign Affairs
NAC Consiliul Nord Atlantic North Atlantic Council
NATO Organiz ația Tratatului
Atlanticului de Nord The North Atlantic Treaty
Organization
ONU Organizația Națiunilor Unite United Nations
OPLAN Planul Operativ Operational Plan

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
198 din 246 OPORD Ordin de Operații Operation Order
PE Parlamentul European European Parliament
PSA C Politica de Securitate și Apărare
Comună Common Security and Defence
Policy
PESC Politica Externă și de Securitate
Comună Common Security and Defence
Policy
PEV Politica Europeană de
Vecinătate European Neighbourhood Policy
PIDCP Pactul Internațional pentru
Drepturile Civile și Politice International Covenant for Civil
and Political Rights
PIDESC Pactul Internațional pentru
Drepturile Economice Sociale și
Civile International Covenant on
Economic, Social and Cultural
Rights
RICR Revista Internațional ă a Crucii
Roșii International Review of the Red
Cross
ROE Reguli de angajare, reguli de
folosire a for ței Rules of Engagement
SFOR Forța de stabilizare Stabilisation Force
STANAG Acord de Standardizare Standardisation Agreement
UE Uniunea Europeană
UNESCO Organizația Națiunilor Unite
pentru Educație, Știință și
Cultură United Nations for Education ,
Science and Cultural
Organisation

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
199 din 246 BIBLIOGRAFIE

1. Legi și acte normative:
* * * Constituția României, comentată și adnotată, Regia Autonomă
Monitorul Oficial, București, 2003.
* * * Carta ONU.
* * * Statutul de la Roma, 1997, al Curții Penale Internaționale.
* * * Legea nr.45/1994 privind apărarea națională a României.
* * * Legea nr. 287/2003 privind aderarea României la art. 1 privind
modificarea Protocolului privind interzicerea sau limitarea folosirii
minelor, armelor capcană etc.
* * * Legea nr. 257/2004 privind ratificarea Convenției interna ționale pentru
reprimarea atentatelor teroriste cu explozivi.
* * * Legea nr.206/2005 privind punerea în aplicare a unor sancțiuni
internaționale.
* * * Legea nr. 285/2006 privind ratificarea celui de -al II-lea Protocol la
Convenția de la Haga din 1954 pentru protec ția bunurilor în caz de
conflict armat.
* * * Legea nr. 396/2006 referitoare la ratificare a Convenției interna ționale
privind reprimarea actelor de terorism nuclear.
* * * Legea 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara
teritoriului României.
* * * HG nr. 1326/2006 referitoare la unele măsuri pentru aplicarea
Convenție i pentru interzicerea, utilizarea, stocarea și producerea și
transferul de mine antipersonal și distrugerea lor.
* * * OUG nr. 117/2004 privind ratificarea Acordului dintre România și
Uniunea Europeană referitor la cadrul general de participare a
României la operațiunile Uniunii Europene de gestionare a crizelor.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
200 din 246 2. Doctrine, regulamente, manuale:
* * * Manual, Drept interna țional umanitar, instrumente interna ționale,
București, R.A. Monitorul Oficial, 2003.
* * * Manual, Drept interna țional , București, 19 92.
* * * Manual, Humanitarian Law în Armed Conflicts , Federal Ministry of
Defence, Germany, 1992.

3. Lucrări de autor:
 Anghel I.M., Anghel V.I., Dreptul războiului și dreptul umanitar, Editura
Lumina Lex, 2003.
 Anglițoiu G., Strategia de securitate energe tică a Uniunii Europene
(European Union‟s Energy Security Strategy) , Editura Cadran Politic,
Bucure ști, 2007.
 Bădescu Valentin Stelian, Umanizarea dreptului umanitar , Editura
ALLBEK, București, 2007.
 Balaban C. G., Securitatea și dreptul internațional. P rovocări la început de
secol XXI , Editura C.H. Beck, București, 2006.
 Balaban Constantin -Gheorghe, Securitatea și dreptul internațional:
Provocări la început de secol XXI , Editura CH Beck , București, 2006.
 Balaban Constantin -Gheorghe, Securitatea și Drept ul Internațional:
Provocări la început de secol XXI , Editura C.H. Beck, Bucure ști, 2006.
 Bǎrbulescu Iordan Gheorghe, Uniunea Europeanǎ: Politicile Extinderii ,
Editura Tritonic, Bucure ști, 2006.
 Barry Robert, The OSCE: A Forgotten Transatlantic Security O rganization?,
Raport de cercetare Nr. 2003. 3 publicat de Consiliul pentru Informații de
Securitate Americano -Britanic (BASIC), Londra, iulie 2002.
 Beșteliu R. M., Introducere în dreptul internațional public , Editura All,
București, 1998..

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
201 din 246  Bolintineanu V., Năstase A., Aurescu B., Drept interna țional contemporan ,
Editura All Beck, București, 2000.
 Bonman Z., Globalizarea și efectele ei sociale , Editura Antet, București,
2010.
 Braibant G., La Charte des droits fondamentaux de l'Union européenne ,
Édition du Se uil, 2001.
 Cario Jérôme and Ollivier Thierry, Droit et guerre d‟hier à aujourd‟hui,
Panazol, Lavauzelle, 2011.
 Cario Jérôme, Le droit des conflits armés, Paris, Charles -Lavauzelle, 2002.
 Cloșcă I., Suceavă I., Drept Internațional Umanitar , Editura Șansa,
București, 1992.
 Cloșcă I., Suceavă I., Drept International Umanitar, instrumente juridice
interna ționale , Editura Șansa, București, 1992.
 Cloșcă I., Suceavă I., Mari probleme umanitare în dezbaterile oamenilor de
știință, Editura VIS PRINT SRL, 200 6.
 Cloșcă I., Suceavă I., Oprea G., Instrumente juridice interna ționale , Editura
Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 2003.
 Cloșcă Ionel, Suceavă Ion, Dreptul Internațional Umanitar , Casa de Editură
și Presă “Șansa” SRL, București , 1992.
 Cloșcă Io nel, Suceavă Ion, Tratat de Drept Internațional Umanitar ,
București , 2000.
 Codiță D., Dreptul International Umanitar și Codul de Conduită O.S.C.E ., în
R.R.D.U., nr. 42/2002.
 Coman F., Scăunaș S., Răspunderea internațională pentru violarea dreptului
umanit ar, Editura All Beck, București, 2002.
 Crețu V., Nerecurgerea la forță în relațiile interna ționale, Editura Politică,
București, 1972.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
202 din 246  David Harris et al., Harris, O‟Boyle, and Warbrick Law of the European
Convention on Human Rights , Oxford University Pres s, 2014.
 Diaconu Nicoleta, Dreptul Uniunii Europene: Partea generală , Editura
Lumina Lex, 2007.
 Dobre -Baron Oana, Securitatea socială în contextul integrării României în
Uniunea Europeană , Editura Universitas, Bucure și, 2009.
 Drăganu T., Drept constituți onal și instituții politice , Editura Lumina Lex,
București, 1998.
 Dragoman I., Drept internațional aplicabil în operațiunile de menținere a
păcii , București, 2000.
 Dragoman I., Drept internațional umanitar , Editura Fundația Andrei Șaguna,
1999.
 Dragoman I. , Militaru C., Șapte studii de drept internațional umanitar ,
Editura Lumina Lex, București, 2003.
 Dragoman I., Străinu Emil, Armele interzise și armele neletale în dreptul
internațional umanitar , Editura Focus, București , 2002.
 Dragoman Ion, Radu Mircea, Modernitate în problemele fundamentale de
drept internațional umanitar – Teze și sinteze , Editura Zedax, Focșani , 2005.
 Dragoman Ion, Ungureanu David, Convergența dreptului internațional
umanitar și a drepturile omului , Editura Pro Patria Lex (n.d.), Bucu rești.
 Duculescu V., Diplomația secretă , Editura Europeană, București, 1992.
 Duculescu V., Protecția juridică a drepturilor omului , Editura Lumina Lex,
București, 1998.
 Dura Nicolae V., The European Juridical Thinking, Concerning the Human
Rights, Express ed along the Centuries , Acta Universitatis Danubius. Juridica
no. 2, 2010.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
203 din 246  Duțu Petre, Dinu Mihai Ștefan , Politica europeană de securitate și apărare –
cadrul de manifestare și dezvoltare a intereselor de securitate na țională ,
Editura Universității Național e de Apărare „Carol I ”, București , 2007 .
 Fleck D. , Aspecte actuale ale implementării drepturilor omului în operațiile
de menținere a păcii , în volumul „Mari probleme umanitare în dezbaterile
oamenilor de știință”, Editura V.I.S. Print, 2006.
 Fleck Dieter a nd Bothe Michael, The Handbook of Humanitarian Law în
Armed Conflicts Oxford University Press, 1999.
 Flore P.O.P., Actualitatea politicii europene de securitate și apărare ca viitor
element constitu țional al Uniunii Europene , Revista Transilvană de Științ e
Administrative , no. 12 (2004), pp. 143 –149.
 Foster R ., Dreptul interna țional al conflictelor armate , în RRDU nr.
39/2001.
 Frunzeti T., Forțe și tendințe în mediul de securitate european , Editura
Militară, București, 2005.
 Frunzeti T., Globalizarea secur ității , Editura Militară, București, 2006.
 Gasser H. P. , Le droit interna țional humanitaire – Introduction , Geneva,
1993.
 Gazzini Tarcisio, Fleck Dieter (ed.), The Handbook of International
Humanitarian Law, Journal of Conflict and Security Law 14, no. 1, March 1,
2009.
 Gégot Jean -Claude and Rousset Gérard, L‟Union européenne à l‟heure de
l‟élargissement , SCEREN -CRDP Languedoc -Roussillon, Montpellier, 2003.
 Gurr T.R., Why Men Rebel, Princeton, Princeton University Press, 1970.
 Ham Van Peter, Europe‟s Comm on Defense Policy: Implications for the
Trans -Atlantic Relationship , Security Dialogue 31, no. 2, 2000.
 Hélène Ruiz, Analyse politique du jus cogens , S. l., France, 1985.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
204 din 246  Howard Michael, Restraints on War: Studies în the Limitation of Armed
Conflict , Oxf ord; New York: Oxford University Press, 1979.
 Hutington P. Samuel , Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale ,
Editura Antet, București, 1998.
 Iagolnitzer Daniel, Quel droit international humanitaire pour les conflits
armés actuels ?, Paris [ u.a.], Harmattan, 2010.
 Iordache C., Cadrul juridic de limitare a a efectelor războiului asupra
mediului natural, Sesiunea de comunicări științifice 14 -15 aprilie 2005,
București, Editura UNAp „Carol I”, București, 2005.
 Iordache C., Drept International Umanitar , Editura Universității Naționale
de Apărare „Carol I”, București, 2009.
 Iordache C., Drept Operațional , București, Editura UNAp, 2003.
 Jennings Ray Salvatore, Military Peacebuilding: Stability Operations and the
Strengthening of Peace în War -Torn Societies , Journal of Humanitarian
Assistance , 2003.
 Kant I., Scrieri moral -politice , Editura Științifică, București, 1991.
 Kolb Robert and Hyde Richard, An Introduction to the International Law of
Armed Conflicts , Oxford; Portland, Or., Hart Pub., 2008.
 Lăpădat Dan, Comeagă Cornel, 10 years of logistics în NATO , Romanian
Military Thinking , no. 1, 2014.
 Madiot Y., Droits de l'homme, 2e édition, Paris, 1991.
 Maleševic Siniša, The Sociology of War and Violence , Cambridge University
Press, 2010.
 Mazilu D ., Dreptul păcii , Editura Academiei, București, 1983.
 Miga -Beșteliu R ., Drept interna țional, introducere în dreptul interna țional
public , Editura All, București, 1997.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
205 din 246  Moștoflei Constantin, Popa Vasile, Rolul UE în asigurarea securității
globale , București, E ditura Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
2008
 Moștoflei Constantin, Popa Vasile, Rolul UE în asigurarea securității
globale , București, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
2008
 Moștoflei Constantin, Rolul UE în asigurarea se curită ții globale , Editura
Universită ții Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2008.
 Moștoflei Constantin, Spațiul sud -est european în contextul globalizării ,
sesiunea de comunicări științifice cu participare internațională Strategii
XXI/2007, 12 -13 aprilie 2007, București, 2007,
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/stratXXI_2007_vol.2.pdf
 Munoz -Rogas D., Frésard J.J., Originile comportamentului în război; a
înțelege și a preveni încălcările dreptului internațional umanitar , în RRDU,
nr. 49/2004.
 Muraru I., Drept constituțional și instituții politice , Editura Actami,
București, 1998.
 Mureșan Liviu, Pop Adrian, Bonciu Florin, Politica europeană de securitate
și apărare: element de influențare a acțiunilor Rom1aniei în domeniul
politicii de securitate și a părare = The European security and defence
policy , Institutul European din România, București, 2004.
 Mureșan M. și colectiv, Securitatea europeană la începutul mileniului III ,
Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2006.
 Musu Cos tanza, European Union Policy towards the Arab -Israeli Peace
Process: The Quicksands of Politics , Palgrave Macmillan, 2010.
 Năstase A., Aurescu B., Drept interna țional contemporan , Editura All Beck,
București, 2000.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
206 din 246  Năstase A., Aurescu B., Jura C., Drept i nterna țional public, sinteze pentru
examen, Editura All Beck, București, 2002.
 Năstase A., Destinul contemporan al dreptului internațional. Reflecții dintr -o
perspectivă europeană , 2004.
 Neil Nugent, The Government and Politics of the European Union , Palg rave
Macmillan, Basingstoke, 2010.
 Nussbaum Arthur, A Concise History of the Law of Nations , Macmillan,
1954.
 Onișoru C., Teoria strategiei militare , Editura AISM, București, 2000.
 Petrache I. A., Dreptul International Public, Dreptul International Umani tar;
convergențe -divergențe , în R.R.D.U., nr. 46/2003.
 Petre Duțu , Mihai Ștefan Dinu, Politica europeană de securitate și aparare –
cadrul de manifestare și dezvoltare a intereselor de securitate națională ,
Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București , 2007 .
 Pirnea Vasile, Dimensiunea de securitate și apărare a Uniunii Europene ,
Editura Centrul Tehnic -Editorial al Armatei, Bucure ști, 2005.
 Platon Galina et al., Spre o noua arhitectura europeană: integrare –
securitate = Vers une nouvelle architecture europeenne : integration –
securite , Editura Mirton, Timișoara, 2002.
 Platon Galina et al., Spre o nouă arhitectură europeană: integrare –
securitate (Vers une nouvelle architecture europeenne  : integration –
securite) , Editura Mirton, Timiș oara 2002.
 Popescu C.L., Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (1999 –
2002) , Editura All Beck, București, 2003.
 Purdă N., Drept internațional umanitar, Editura Lumina Lex, București,
2004.
 Purdă Nicolae, Drept Internațional Umanitar , Ediția a II-a, Editura
Universitară, București , 2009.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
207 din 246  Purdă, N., Protecția drepturilor omului. Mecanisme interne și interna ționale ,
Editura Lumia Lex, București, 2001.
 Ramcharan Bertrand G, The UN High Commissioner for Human Rights. The
Challenges of International Protection , Kluwer, 2002.
 Ramcharan Bertrand G., (ed.), Human rights protection în the field , BRILL,
2006.
 Ramcharan Bertrand G., The concept and present status of the international
protection of human rights: forty years after the universal declaration ,
Martinus Nijhoff Publishers, 1989.
 Sarcinschi Alexandra, Elemente noi în studiul securită ții na ționale și
interna țional , Editura Universită ții Na ționale de Apărare, Bucure ști, 2005.
 Scăunaș S., Drept interna țional umanitar, Editura Burg, Sibiu, 2001.
 Smith Karen E., European Union Foreign Policy în a Changing World , John
Wiley & Sons, 2013.
 Solis Gary D., The Law of Armed Conflict: International Humanitarian Law
în War Cambridge, [Eng]; New York, Cambridge University Press, 2010.
 Tomuschat Christian, Human Rights: Between Idealism and Realism , Oxford
University Press, 2014.
 Uscoi N., Oprea G., Introducere în dreptul interna țional umanitar, Editura
Certega, 1999.
 Waltz K., Omul, statul și războiul , Institutul European, Iași, 2001.
 Zagorski Andrei, The cl ash between Moscow and the Human Dimension at
the CSCE: from Vienna to Copenhagen, Anuarul CORE, Hamburg, 2005.

4. Mediul de Internet :
 www.europa.eu.
 www.nato.int

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
208 din 246  www.osce.org
 www.lawofwar.org.
 http::/www.infoeuropa. ro
 http::/www.mie.ro
 http::/www.gov.r o
 http:://ec.europa.eu
 http://www.un.org/News/ossg/sg/stories/sg -terrorism.htm
 http://www.dwelle.de/romanian/nachrichten/2.61459.1.html
 http://www.nato.int/
 http://contrast.20m.com/interviu_terorismul_atac.
 http://ue.eu.int/uedocs/cmsUpload/79635.pdf
 http://www.icc -cpi.int/EN_Menus/icc/Pages/default.aspx http://www.icty.org
 http://www.unictr.org/
http://www.unictr.org/portals/0/English/Legal/Prosecutor/ProsecutionofSexu
alViolence.pdf
 http://www.unicef.org/sowc96/2csoldrs.htmv
 http://www.icty.org/sid/191, http://www.icty.org/sid/7334
 http://legislatie.resurse -pentru -democratie.org/drepturi_onu.php
 http://www.un.org/en/documents/charter/

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
209 din 246
LISTA ANEXELOR

ANEXA NR. 1 ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE

ANEXA NR. 2 DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR
OMULUI ( 10 decembrie 1948)

ANEXA NR. 3 CONVEN ȚIE PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR
OMULUI și LIBERTĂ ȚILOR FUNDAMENTALE
(04.11.1950)

ANEXA NR. 4 STATUTUL CURȚII PENALE INTERNAȚIONALE
(extras) (Roma, 17 iulie 1998 )

ANEXA NR. 5 INSTRUMENTE DE DREPT INTERNAȚIONALL
UMA NITAR

ANEXA NR. 6 PRINCIPALELE STRATEGII NAȚIONALE
GUVERNAMENTALE ADOPTATE SUB INFLU ENȚA
POLITICILOR UE

ANEXA NR. 7 DEFINI ȚII ALE SECURITĂ ȚII

ANEXA NR. 8 ORGANIZAREA AGEN ȚIEI EUROPENE DE
APĂRARE (EDA)

ANEXA NR. 9 POLITICI și STRATEGII DERIVATE DIN
STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE

ANEXA NR. 10 REFORMAREA UE PRIN TRATATUL DE LA
LISABONA -2009

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
210 din 246

Pagină albă

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
211 din 246 ANEXA NR. 1

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE

Fișă act
Modificat de
Decret nr.
552/1972 </

Cartă a Națiunil or Unite*)
din 26/06/1945

Publicat în Broșură nr. 0 din
26/06/1945

Actul a intrat în vigoare la data de 26
iunie 1945

Tematici
Relații
diplomatice

___________
*) Carta Națiunilor Unite a fost semnată la San Francisco la 26 iunie 1945, la
încheierea Conferinței Națiunilor Unite pentru Organizația Internațională și a
intrat în vigoare la 24 octombrie 1945. Statutul Cur ții Interna ționale de Justi ție
face parte integrată din Cartă.

NOI, POPOARELE NAȚIUNILOR UNITE,
hotărâte
să izbăvim generațiile viitoare de flagelul războiului care, de două ori în cursul
unei vieți de om, a provocat omenirii suferințe de nespus, să ne re afirmăm
credința în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea
persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaților și a femeilor, precum și
a națiunilor mari și mici, să creăm condi țiile necesare menținerii justiției și
respectării o bligațiilor decurgând din tratate și alte izvoare ale dreptului

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
212 din 246 internațional, să promovăm progresul social și condiții mai bune de trai într -o
mai mare libertate,
ȘI ÎN ACESTE SCOPURI
să practicăm toleranța și să trăim în pace unul cu celălalt, ca bun i vecini, să ne
unim for țele pentru menținerea păcii și securității interna ționale, să acceptăm
principii și să instituim metode care să garanteze că for ța armată nu va fi
folosită decât în interesul comun, să folosim instituțiile interna ționale pentru
promovarea progresului economic și social al tuturor popoarelor,

AM HOTĂRÂT SĂ NE UNIM EFORTURILE PENTRU ÎNFĂPTUIREA
ACESTOR OBIECTIVE
Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentanții lor, reuniți în orașul San
Francisco și având depline puteri, recuno scute ca valabile și date în forma
cuvenită, au adoptat prezenta Cartă a Națiunilor Unite și înființează prin
aceasta o organiza ție interna țională care se va numi Națiunile Unite.

ARTICOLUL 1

Scopurile Națiunilor Unite sunt următoarele:
Să mențină pa cea și securitatea interna țională și, în acest scop: să ia măsuri
colective eficace pentru prevenirea și înlăturarea amenin țărilor împotriva păcii și
pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii și să
înfăptuiască, prin mijloa ce pașnice și în conformitate cu principiile justiției și
dreptului internațional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situațiilor cu
caracter internațional care ar putea duce la o încălcare a păcii;
Să realizeze cooperarea interna țională în rezolv area problemelor interna ționale
cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea și încurajarea
respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toți, fără
deosebire de rasă, sex, limbă sau religie;
Consiliul de Securi tate va constata existenta unei amenințări împotriva păcii, a
unei încălcări a păcii sau a unui act de agresiune și va face recomandări ori va

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
213 din 246 hotărî ce măsuri vor fi luate, în conformitate cu Articolele 41 și 42, pentru
menținerea sau restabilirea păcii ș i securității interna ționale.

ARTICOLUL 44

Atunci când Consiliul de Securitate a hotărât să recurgă la for ță, el trebuie,
înainte de a cere unui Membru nereprezentat în Consiliu să pună la dispoziție
forțe armate, în executarea obligațiilor asumate de acesta în temeiul Articolului
43, să invite pe acel Membru ca, dacă dorește, să participe la luarea hotărârilor
Consiliului de Securitate privind folosirea contingentelor de forțe armate ale
acelui Membru.

ARTICOLUL 51

Nicio dispoziție din prezenta C artă nu va aduce atingere dreptului inerent de
autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat
împotriva unui Membru al Națiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate
va fi luat măsurile necesare pentru menținerea păcii și securității interna ționale.
Măsurile luate de Membri în exercitarea acestui drept de autoapărare vor fi
aduse imediat la cunoștința Consiliului de Securitate și nu vor afecta în niciun
fel puterea și îndatorirea Consiliului de Securitate, în temeiul pr ezentei Carte, de
a întreprinde oricând acțiunile pe care le va socoti necesare pentru menținerea
sau restabilirea păcii și securității interna ționale.

ARTICOLUL 54

Consiliul de Securitate trebuie să fie în permanență deplin informat asupra
acțiunilor întreprinse sau preconizate în temeiul acordurilor regionale sau de
către organismele regionale în scopul menținerii păcii și securității
interna ționale.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
214 din 246 ANEXA NR. 2
DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
(10 decembrie 1948)
Preambul
Considerând ca recunoa șterea demnită ții inerente tuturor membrilor familiei
umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertă ții,
dreptă ții și păcii în lume,
Considerând că ignorarea și dispre țuirea drepturilor omului au dus la acte de
barbarie care revolta con știința omenirii și ca făurirea unei lumi în care fiin țele
umane se vor bucura de libertatea cuvântului și a convingerilor și vor fi eliberate
de teamă și mizerie a fost proclamată drept cea mai înaltă aspira ție a oamenilor,
Considerâ nd ca este esen țial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea
legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca solu ție extremă, la revolta
împotriva tiraniei și asupririi,
Considerând că statele membre s -au angajat sa promoveze în colaborare cu
Organiza ția Națiunilor Unite respectul universal și efectiv fa ță de drepturile
omului și libertă țile fundamentale, precum și respectarea lor universală și
efectivă,
Adunarea Generală proclamă
prezenta Declarație Universală a Drepturilor Omului, ca ide al comun spre care
trebuie să tindă toate popoarele și toate na țiunile, pentru ca toate persoanele și
toate organele societă ții să se străduiască, având această Declara ție permanent în
minte, ca prin învă țătură și educa ție să dezvolte respectul pentru aces te drepturi
și libertă ți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin na țional și interna țional,
recunoa șterea și aplicarea lor universală și efectivă, atât în sânul popoarelor
statelor membre, cât și al celor din teritoriile aflate sub jurisdic ția lor.
Articolul 1
Toate fiin țele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt
înzestrate cu ra țiune și con știința și trebuie să se comporte unii fa ță de altele în
spiritul fraternită ții.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
215 din 246 Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertă țile proclamate în
prezenta Declara ție fără niciun fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă,
culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine
națională sau socială, avere, na ștere sau orice alte împrejurări. În afară de
aceasta, nu se va face nicio deosebire după statutul politic, juridic sau
interna țional al țării sau al teritoriului de care ține o persoană, fie că această țară
sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome sau supuse v reunei alte
limitări de suveranitate.
Articolul 3
Orice fiin ță umană are dreptul la via ță, la libertate și la securitatea persoanei
sale.
Articolul 4
Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în servitute; sclavajul și comer țul cu sclavi
sunt interzise sub toate formele lor.
Articolul 5
Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante.
Articolul 6
Fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea juridică.
Articolul 7
Toți oamenii sunt ega li în fa ța legii și au, fără nicio deosebire, dreptul la o egală
protec ție a legii. To ți oamenii au dreptul la o protec ție egală împotriva oricărei
discriminări care ar viola prezenta Declara ție și împotriva oricărei provocări la o
asemenea discriminare.
Articolul 8
Orice persoană are dreptul la satisfac ția efectivă din partea instan țelor juridice
naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale
ce-i sunt recunoscute prin constitu ție sau lege.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
216 din 246 Articolul 9
Nimeni nu trebuie s ă fie arestat, de ținut sau exilat în mod arbitrar.
Articolul 10
Orice persoană are dreptul în deplina egalitate de a fi audiată în mod echitabil și
public de către un tribunal independent și impar țial care va hotărî fie asupra
drepturilor și obliga țiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie
penală îndreptată împotriva sa.
Articolul 11
Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie
presupusă nevinovată până când vinovă ția sa va fi stabilită în mod le gal în
cursul unui proces public în care i -au fost asigurate toate garan țiile necesare
apărării sale. Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu -i
constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform
dreptului i nterna țional sau na țional. De asemenea, nu se va aplica nicio pedeapsă
mai grea decât aceea care era aplicabilă în momentul când a fost săvâr șit actul
cu caracter penal.
Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în via ța sa personală, în familia sa,
în domiciliul lui sau în coresponden ța sa, nici la atingeri aduse onoarei și
reputa ției sale. Orice persoană are dreptul la protec ția legii împotriva unor
asemenea imixtiuni sau atingeri.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gândir ii, de con știință și religie; acest drept
include libertatea de a -ți schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de
a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu al ții, atât în mod
public, cât și privat, prin învă țătură, practici religioase, cult și îndeplinirea
riturilor.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
217 din 246 ANEXA NR. 3

Fișă act
Ratificat de
Lege nr. 30/1994</

Completat de
Protocol nr. 14/2004</

Modificat de
Protocol nr. 14/2004</

Aprobat de
Decret nr. 40/1994</

Supus spre ratificare de
Decret nr. 40/1994</

A se vedea
Protocol nr. 13/2002</
Decret nr. 305/2004</
Lege nr. 345/2004</
Hotărâre 2004</
Hotărâre nr. 2/2005</
Protocol nr. 12/2000</

Convenție
din 04/11/1950
PENTRU APĂRAREA
DREPTURILOR OMULUI
ȘI A LIBERTĂȚILOR
FUNDAMENTALE*

Publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 135 din 31/05/1994

Actul a intrat în vigoare la data de
31 mai 1994
Tematici
Drepturile
omului

___________
*) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în
vigoare la 21 septembrie 1970, ale Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20
decembrie 1971, și ale Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990 și
cuprinzând, în afară de acestea, textul Protocolului nr. 2 care, în conformitate cu

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
218 din 246 art. 5 parag raful 3, face parte integrantă din convenție odată cu intrarea sa în
vigoare la 21 septembrie 1970.

ARTICOLUL 1

Înaltele părți contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor
drepturile și libertățile definite în titlul I al prezente i convenții.

TITLUL I

ARTICOLUL 2

1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate
fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale
pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiune a este sancționată cu această
pedeapsă prin lege.
2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în
cazurile în care aceasta ar rezulta dintr -o recurgere absolut necesară la for ță:
a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violen ței ilegale;
b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei
persoane legal de ținute;
c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție.

ARTICOLUL 3

Nimeni nu poate fi supu s torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante.

ARTICOLUL 4

1. Nimeni nu poate fi ținut în sclavie sau în condiții de aservire.
2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie.
3. Nu se consideră m uncă forțată sau obligatorie în sensul prezentului articol:

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
219 din 246 a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în
condi țiile prevăzute de art. 5 din prezenta convenție sau în timpul în care se află
în libertate condiționată;
b) orice se rviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă
serviciul militar din motive de conștiință, în țările în care acest lucru este
recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;
c) orice serviciu impu s în situa ții de criză sau de calamități care amenință viața
sau bunăstarea comunității;
d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligațiile civile normale.

ARTICOLUL 5

1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguran ță. Nimeni nu poa te fi
lipsit de libertatea sa, cu excep ția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:
a) dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal
competent;
b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei dețineri legale pentr u
nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori în
vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;
c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității
judiciare competente, atunc i când există motive verosimile de a bănui că a
săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea
de a -l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvâr șirea
acesteia;
d) dacă este vorba de detenția legală a unui minor, hotărâtă pentru educația sa
sub supraveghere sau despre detenția sa legală, în scopul aducerii sale în fața
autorității competente;
e) dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile să
transmită o boală contagioasă, a unu i alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman
sau a unui vagabond;

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
220 din 246 f) dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a o
împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în
curs o procedură de expu lzare ori de extrădare.
2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt și
într-o limbă pe care o înțelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei
acuzații aduse împotriva sa.
3. Orice persoană arestată sau de ținută, în condi țiile prevăzute de paragraful 1
lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a
altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are
dreptul de a fi judecată într -un termen rezonabil sau eliberată în cursul
procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garan ții care să asigure
prezentarea persoanei în cauză la audiere.
4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să
introdu că un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într -un
termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă
deținerea este ilegală.
5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în cond iții
contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.

A se vedea Decret nr. 305/2004 în data de 17 mai 2004

A se ved ea Lege nr. 345/2004 în data de 29 iulie 2004

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
221 din 246 ANEXA NR. 4
STATUTUL CURȚII PENALE INTERNAȚIONALE (extras)
(Roma, 17 iulie 1998 )
Capitolul I – ÎNFIINȚAREA CURȚII

ARTICOLUL 6 – Crima de genocid
În scopurile prezentului Statut, prin crimă de genocid , se înțelege oricare
dintre faptele menționate mai jos, săvârșită cu intenția de a distruge, în întregime
sau în parte, un grup național, etnic sau r eligios și anume:
a) uciderea de membri ai grupului;
b) vătămarea gravă a integrită ții fizice sau mintale privind membri ai
grupului;
c) supunerea cu intenție a grupului unor condiții de existență care să
antreneze distrugerea sa fizică totală sau parțială;
d) măsuri vizând împiedicarea nașterilor în sânul grupului;
e) transferarea forțată de copii aparținând unui grup în alt grup.
ARTICOLUL 7 – Crime împotriva umanită ții
1. În scopurile prezentului Statut, prin crimă împotriva umanită ții se
înțelege una dintre faptele m enționate mai jos, când aceasta este comisă în
cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat, împotriva unei populații civile
și în cunoștință de acest atac:
a) omorul;
b) exterminarea;
c) supunerea la sclavie;
d) deportarea sau transferarea forțată de populație;
e) întemnițarea sau altă formă de privare gravă de libertate fizică, cu
violarea dispozițiilor fundamentale ale Dreptului Internațional;
f) tortura;

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
222 din 246 g) violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată,
sterilizarea forțată sau orice altă formă d e violență sexuală de o gravitate
comparabilă;
h) persecutarea oricărui grup sau a oricărei colectivități identificate
religios sau sexual, în sensul paragrafului 3, ori în funcție de alte criterii
universal recunoscute ca inadmisibile în Dreptul Internaționa l, în corelare cu
orice act prevăzut în prezentul paragraf sau orice crimă de competența Cur ții;
i) disparițiile for țate de persoane;
j) crima de apartheid;
k) alte forme inumane cu caracter analog cauzând cu intenție suferințe
mari sau vătămări grave ale integrită ții fizice ori ale sănătății fizice sau mintale.
2. În scopurile paragrafului 1:
a) prin atac îndreptat împotriva unei populații civile se înțelege
comportamentul care constă în comiterea multiplă de acte vizate la paragraful 1
împotriva oricărei populați i civile, în aplicarea sau sprijinirea politicii unui stat
ori a unei organizații având ca scop un asemenea atac;
b) prin exterminare se înțelege îndeosebi fapta de a impune cu intenție
condiții de viață, ca privarea accesului la hrană și la medicamente, c u scopul de
a antrena distrugerea unei părți a populației;
c) prin supunerea la sclavie se înțelege fapta de a exercita asupra unei
persoane unul sau ansamblul atributelor legate de dreptul de proprietate, inclusiv
în cadrul traficului cu ființe umane, în special de femei și copii;
d) prin deportare sau transfer forțat de populație se înțelege fapta de a
deplasa în mod forțat persoane, expulzându -le sau prin alte mijloace coercitive,
din regiunea în care ele se află legal, fără motive admise în Dreptul
Internațional;
e) prin tortură se înțelege fapta de a cauza cu intenție durere sau
suferințe acute, fizice sau mintale, unei persoane care se află sub paza sau
controlul făptuitorului; înțelesul acestui termen nu se extinde la durerea sau

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
223 din 246 suferințele rezultând exclusiv din sanc țiuni legale, care sunt inerente acestor
sancțiuni sau ocazionate de ele;
f) prin graviditate forțată se înțelege deținerea ilegală a unei femei
însărcinate în mod forțat, cu intenția de a modifica compoziția etnică a unei
populații sau d e a comite alte violări grave ale Dreptului Internațional; această
definiție nu poate, în niciun fel, să fie interpretată ca având o incidență asupra
legilor naționale referitoare la graviditate;
g) prin persecuție se înțelege denegarea cu intenție de drep turi
fundamentale cu violarea Dreptului Internațional, din motive legate de
identitatea grupului sau colectivității care fac obiectul acesteia;
h) prin crima de apartheid se înțeleg fapte inumane analoage celor
vizate la paragraful 1, comise în cadrul unui regim instituționalizat de oprimare
sistematică și de dominare a unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial sau
oricăror alte grupuri rasiale și cu intenția de a menține acest regim;
i) prin dispariții for țate de persoane se înțeleg cazurile în care
persoanele sunt arestate, de ținute sau răpite de către un stat ori o organiza ție
politică sau cu autorizarea, sprijinul ori asentimentul acestui stat sau al acestei
organizații, care refuză apoi să admită că aceste persoane sunt private de
libertate sau s ă dezvăluie soarta care le este rezervată ori locul unde se află, cu
intenția de a le sustrage protecției legii pe o perioadă prelungită.
3. În scopurile prezentului Statut, prin termenul sex se înțelege unul sau
celălalt sex, masculin ori feminin, după c ontextul societății. El nu implică niciun
alt sens.
ARTICOLUL 8 – Crime de război
1. Curtea are competențe în ceea ce prive ște crimele de război, îndeosebi
când aceste crime se înscriu într -un plan sau o politică ori când ele fac parte
dintr -o serie de cr ime analoage comise pe scară largă.
2. În scopurile Statutului, prin crime de război se înțelege:

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
224 din 246 a) infracțiunile grave la Convențiile de la Geneva, din 12 august 1949, și
anume oricare dintre faptele menționate mai jos, dacă ele se referă la persoane
sau bunuri protejate de dispozițiile Convențiilor de la Geneva:
(I) omuciderea intenționată; tortura și tratamentele inumane, inclusiv
experiențele biologice;
(II) fapta de a cauza cu intenție, suferințe mari sau de a vătăma grav
integritatea fizică ori săn ătatea;
(III) distrugerea și însușirea de bunuri, nejustificate de necesități militare
și executate pe scară largă într -un mod ilicit și arbitrar;
(IV) fapta de a constrânge un prizonier de război sau o persoană protejată
să servească în for țele unei put eri inamice;
(V) fapta de a priva cu intenție un prizonier de război sau oricare altă
persoană protejată de dreptul său de a fi judecată regulamentar și imparțial;
(VI) deportarea sau transferul ilegal ori detenția ilegală;
(VII) luarea de ostatici;
b) celelalte violări grave ale legilor și cutumelor aplicabile conflictelor
armate interna ționale în cadrul stabilit al Dreptului Internațional, și anume una
dintre faptele ce urmează:
(I) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva populației civile în
general sau împotriva civililor care nu participă direct la ostilități;
(II) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva bunurilor cu caracter
civil, adică a celor care nu sunt obiective militare;
(III) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva pe rsonalului,
instalațiilor, materialului, unităților sau vehiculelor folosite în cadrul unei
misiuni de ajutor umanitar sau de men ținere a păcii conform Cartei Națiunilor
Unite, cu condiția ca acestea să aibă dreptul la protecția pe care Dreptul
Internațion al al conflictelor armate o garantează civililor și bunurilor cu caracter
civil;

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
225 din 246 (IV) fapta de a lansa intenționat un atac știind că el va cauza, în mod
incidental, pierderi de vieți omenești în rândul populației civile, răniri ale
persoanelor civile, pag ube bunurilor cu caracter civil sau daune extinse, de
durată și grave, mediului înconjurător, care ar fi vădit excesive în raport cu
ansamblul avantajului militar concret și direct așteptat;
(V) fapta de a ataca sau bombarda, prin orice mijloace, orașe, s ate,
locuințe sau construcții care nu sunt apărate și care nu sunt obiective militare;
(VI) fapta de a omorî sau de a răni un combatant care, după ce a depus
armele sau nemaiavând mijloace de a se apăra, s -a predat fără condiții;
(VII) fapta de a utiliza pe nedrept pavilionul parlamentar, dreptul sau
insignele militare și uniforma inamicului sau ale ONU, precum și semnele
distinctive prevăzute de Convențiile de la Geneva și, făcând aceasta, de a cauza
pierderi de vieți omenești sau răniri grave;
(VIII) t ransferarea, direct sau indirect, de către o putere ocupantă a unei
părți a populației sale civile, în teritoriul pe care ea îl ocupă, sau deportarea ori
transferarea în interiorul sau în afara teritoriului ocupat a totalității sau a unei
părți a populație i din acest teritoriu;
(IX) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva clădirilor consacrate
religiei, învățământului, artei, științei sau ac țiunii caritabile, monumentelor
istorice, spitalelor și locurilor unde bolnavii sau răniții sunt adunați, cu c ondiția
ca aceste construcții să nu fie obiective militare;
(X) fapta de a supune persoanele unei părți adverse căzute în puterea sa la
mutilări ori la experiențe medicale sau științifice de orice fel, care nu sunt
motivate de un tratament medical, dentar sau spitalicesc, nici efectuate în
interesul acestor persoane, ci care atrag moartea acestora sau le pun grav
sănătatea în pericol;
(XI) fapta de a omorî sau răni prin trădare indivizi aparținând națiunii sau
armatei inamice;
(XII) fapta de a declara că nu va fi îndurare pentru învinși;

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
226 din 246 (XIII) fapta de a distruge sau de a confisca bunurile inamicului, în afară
de cazurile în care aceste distrugeri sau confiscări ar fi imperios ordonate de
necesitățile războiului;
(XIV) fapta de a declara stinse, suspen date sau inadmisibile în justiție
drepturile și acțiunile cetățenilor părții adverse;
(XV) fapta unui beligerant de a constrânge cetățenii părții adverse să ia
parte la operațiunile de război îndreptate împotriva țării lor, chiar dacă ei erau în
serviciul acestui beligerant înainte de începerea războiului;
(XVI) jefuirea unui oraș sau a unei localități, chiar luate cu asalt;
(XVII) fapta de a utiliza otravă sau arme otrăvitoare;
(XVIII) fapta de a utiliza gaze asfixiante, toxice sau asimilate și orice
lichide, materii sau procedee analoage;
(XIX) fapta de a utiliza gloanțe care se dilată sau se aplatizează cu
ușurință în corpul uman, cum sunt gloanțele al căror înveliș dur nu acoperă în
întregime mijlocul sau sunt perforate de tăieturi;
(XX) fapta de a folo si arme, proiectile, materiale și metode de luptă de
natură să cauzeze daune de prisos sau suferințe inutile ori de a acționa fără
discriminare cu violarea Dreptului Internațional al conflictelor armate, cu
condiția ca aceste arme, proiectile, materiale și metode de luptă să facă obiectul
unei interdicții generale și ca ele să fie înscrise într -o anexă a prezentului Statut,
pe cale de amendament adoptat potrivit dispozițiilor art.121 și 123;
(XXI) atingerile aduse demnității persoanei, îndeosebi tratamente le
umilitoare și degradante;
(XXII) violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată,
astfel cum aceasta a fost definită la art.7, prg.2, lit.f), sterilizarea forțată sau
orice altă formă de violență sexuală constituind o infracțiune gr avă la
Convențiile de la Geneva;

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
227 din 246 (XXIII) fapta de a utiliza prezența unui civil sau a unei alte persoane
protejate pentru a evita ca anumite puncte, zone sau forțe militare să nu fie ținta
operațiunilor militare;
(XXIV) fapta de a lansa intenționat atacu ri împotriva clădirilor,
materialului, unităților și mijloacelor de transport sanitar și a personalului care
folosește, conform Dreptului Internațional, semnele distinctive prevăzute de
Convențiile de la Geneva;
(XXV) fapta de a înfometa în mod deliberat c ivili, ca metodă de război,
privându -i de bunurile indispensabile supraviețuirii, inclusiv împiedicându -i
intenționat să primească ajutoarele prevăzute de Convențiile de la Geneva;
(XXVI) fapta de a proceda la recrutarea și înrolarea copiilor de vârstă mai
mică de 15 ani în for țele armate naționale sau de a -i face să participe activ la
ostilități;
c) în caz de conflict armat care nu prezintă un caracter internațional,
violările grave ale art.3 comun celor 4 Convenții de la Geneva din 12 august
1949, și anum e oricare dintre faptele menționate mai jos, comise împotriva
persoanelor care nu participă direct la ostilități, inclusiv membrii forțelor armate
care au depus armele și persoanele care au fost scoase în afara luptei din cauza
bolii, rănirii, detenției sa u din orice altă cauză;
(I) atentatele la viața și la integritatea corporală, mai ales omorul sub toate
formele sale, mutilările, tratamentele cu cruzime și tortura;
(II) atingerile aduse demnității persoanei, mai ales tratamentele umilitoare
și degradan te;
(III) luările de ostatici;
(IV) condamnările pronunțate și execuțiile efectuate fără o judecată
prealabilă, date de un tribunal legal constituit și cu respectarea garanțiilor
judiciare general recunoscute ca indispensabile;
d) lit.c) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care nu prezintă
un caracter internațional și nu se aplică deci situațiilor de tulburări sau tensiuni

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
228 din 246 interne, cum sunt: insurecția, actele izolate și sporadice de violență și actele de
natură similară;
e) celelalte violări g rave ale legilor și cutumelor aplicabile conflictelor
armate care nu prezintă un caracter internațional, în cadrul stabilit de Dreptul
Internațional, și anume oricare dintre următoarele fapte:
(I) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva populației civile în
general sau împotriva persoanelor civile care nu participă direct la ostilități;
(II) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva clădirilor, materialelor,
unităților și mijloacelor de transport sanitar și a personalului care utilizează,
conform Dreptului Internațional, însemnele distinctive prevăzute de Convențiile
de la Geneva;
(III) fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva personalului,
instalațiilor, materialului, unităților sau vehiculelor folosite în cadrul unei
misiuni de ajutor u manitar sau de men ținere a păcii, conform Cartei Națiunilor
Unite, cu condiția ca acestea să aibă dreptul la protecția pe care Dreptul
Internațional al conflictelor armate îl garantează civililor și bunurilor cu caracter
civil;
(IV) fapta de a lansa atacu ri deliberate împotriva construcțiilor consacrate
religiei, învățământului, artei, științei sau ac țiunii caritabile, monumentelor
istorice, spitalelor și locurilor unde sunt adunați bolnavi și răniți, cu condiția ca
aceste clădiri să nu fie obiective milit are;
(V) jefuirea unui oraș sau a unei localități, chiar luate cu asalt;
(VI) violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată, astfel
cum este definită la art.7, prg.2 lit.f), sterilizarea forțată sau orice altă formă de
violență sexu ală constituind o violare gravă a art.3 comun celor 4 Convenții de
la Geneva;
(VII) fapta de a proceda la recrutarea și înrolarea copiilor de vârstă mai
mică de 15 ani în for țele armate ori de a -i face să participe activ la ostilități.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
229 din 246 ANEXA NR. 5

INSTR UMENTE DE DREPT INTERNAȚIONAL UMANITAR211

 Declarația de la Sankt -Petersburg pentru interzicerea folosirii anumitor
proiectile în timp de război, Sankt -Petersburg, 29 noiembrie 1868.
 Declarație cu privire la interzicerea folosirii de proiectile care înflores c sau
se lățesc cu ușurință în corpul omenesc, Haga, 29 iulie 1899.
 Convenția III referitoare la deschiderea ostilităților, Haga, 18 octombrie
1907.
 Convenția IV referitoare la legile și obiceiurile războiului terestru, Haga, 18
octombrie 1907.
 Regulamentu l privitor la legile și obiceiurile războiului terestru, Haga, 18
octombrie 1907.
 Convenția V referitoare la drepturile și obligațiile puterilor și persoanelor
neutre în caz de război terestru, Haga, 18.10.1907.
 Convenția VI referitoare la regimul navelor de comerț inamice la începerea
ostilităților, Haga, 18 octombrie 1907.
 Convenția VII referitoare la transformarea navelor de comerț în nave de
război, Haga, 18 octombrie 1907.
 Convenția VIII cu privire la plasarea minelor submarine autentice de
contact, Ha ga, 18 octombrie 1907.
 Convenția IX cu privire la bombardarea de către forțele navale în timpul
războiului, Haga, 18 octombrie 1907.
 Convenția XI cu privire la unele restricții în exercitarea dreptului de captură
în războiul maritim, Haga, 18 octombrie 190 7.

211 Notă: Instrumente cu asterisc (*) mai sunt consemnate în Anexa Strategiei Naționale a
României de aplicare a DIU și în Anexa L iniilor directoare (Ghidului) UE, – v. supra

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
230 din 246  Convenția XIII privitoare la drepturile și obligațiile puterilor neutre în caz
de război maritim, Haga, 18 octombrie 1907.
 Declarația XIV referitoare la interzicerea lansării proiectilelor și
explozivilor din baloane Haga, 18 octombrie 1907.
 Regulile ră zboiului aerian stabilite de Comisia de Juriști însărcinată cu
studierea și elaborarea unui raport asupra revizuirii legilor și obiceiurilor
războiului, Haga, 19 februarie 1923.
 Protocol referitor la prohibiția întrebuințării, în război, a gazelor asfixian te,
toxice sau similare și a mijloacelor bacteriologice, Geneva, 17 iunie 1925.
 Convenție cu privire la prevenirea și reprimarea crimei de genocid
(Rezoluția ONU 260/III), 9 decembrie 1948.
 Convenția I de la Geneva pentru îmbunătățirea sorții răniților și bolnavilor
din forțele armate în campanie, din 12 august 1949.
 Convenția II de la Geneva pentru îmbunătățirea sorții răniților, bolnavilor și
naufragiaților forțelor armate pe mare, 12.08.1949.
 Convenția III de la Geneva privitoare la tratamentul prizonier ilor de război
din 12 august 1949.
 Convenția IV de la Geneva privitoare la protecția persoanelor civile în timp
de război din 12 august 1949.
 Convenția pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat.
Haga, 14 mai 1954.
 Regulament de aplicare a Convenției pentru protecția bunurilor culturale în
caz de conflict armat, Haga, 14 mai 1954.
 Protocolul pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat,
Haga, 14 mai 1954.
 Convenția referitoare la interzicerea dezvoltării, producerii și de pozitării
armelor bacteriologice (biologice) și toxice și distrugerea lor, Londra, 10
aprilie 1972.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
231 din 246  Convenția referitoare la interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a
mediului înconjurător în scopuri militare sau alte scopuri ostile, adoptată de
Adunarea generală ONU, 10.10.1976.
 Protocolul adițional I la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949
privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale, Geneva,
1979.
 Protocolul adițional II la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949
privind protecția victimelor conflictelor armate fără caracter internațional,
Geneva, 1979.
 Convenția asupra interzicerii sau limitării utilizării anumitor arme clasice
care pot fi considerate ca producând efecte traumatizante excesive sau ca
lovind fără dis criminare, Geneva, 10.10.1980.
 Protocol referitor la schijele nelocalizabile (Protocol I), 1980.
 Protocol asupra interzicerii sau limitării folosirii de mine, capcane și alte
dispozitive (Protocol II), 1980.
 Protocol asupra interzicerii sau limitării folos irii de arme incendiare
(Protocol III), 1980.
 Protocol privind armele laser care pot provoca orbirea (Protocolul IV),
1980.
 Convenție privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii
armelor chimice și distrugerea acestora, 13 ianuarie 1 993.
 Statutul Tribunalului Penal pentru Rwanda, 8 noiembrie 1994.
 Protocolul asupra prohibirii sau a restricțiilor în utilizarea minelor,
dispozitivelor capcană și a altor dispozitive, 3 mai 1996, anexă la Convenția
cu privire la interzicerea sau limitarea folosirii anumitor arme clasice pot fi
considerate ca provocând efecte traumatice excesive sau ca lovind fără
discriminare, Geneva, 10 octombrie 1980.
 Convenția privind interzicerea folosirii, stocării, producerii și transferului
minelor antipersonal și d istrugerea lor, 18.09.1997.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
232 din 246  Statutul Curții Penale Internaționale, Roma, 17 iulie 1998.
 Al doilea Protocol la Convenția de la Haga cu privire la protecția bunurilor
culturale în situații de conflict armat, 26 mai 1999.
 Statutul modificat al Tribunalului In ternațional pentru fosta Iugoslavie, 14
mai 2002.

Protocol privind resturile explozive din război (Protocol V), 2003.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
233 din 246 ANEXA NR. 6

PRINCIPALELE STRATEGII NAȚIONALE GUVERNAMENTALE
ADOPTATE SUB INFLU ENȚA POLITICILOR UE

Nr.
crt. Anul HG nr. Obiectul stra tegiei și perioada de
aplicare Mon. Of.
1.
2005 69 antidrog 2005 -2012 112
2.
875 formare profesională continuă 2005 –
2010 747
3. 901 reforma achizițiilor publice 758
4. 878 îmbunătățirea situației romilor 878
5. 911 protecția handicapaților 919
6. 1171 comba terea crimei organizate 930
7.
2006 1826 dezvoltarea serviciilor sociale 14
8. 246 servicii comunitare de utilități publice 295
9.
703 politici de cooperare internațională
pentru dezvoltare 506
10.
870 îmbunătățirea sistemului de elaborare a
politicilor publ ice la nivelul
administrației publice centrale și locale 637
11.
1211 lupta antifrauda și protecția intereselor
UE în România 797
12. 1654 împotriva traficului de persoane 967
13.
2007 217 cercetare -dezvoltare și inovare 2007 –
2013 214
14.
324 management integra t al frontierei de stat
a României 2007 -2010 249
15. 1122 imigrația 2007 -2010 674
16. 1210 prevenirea și combaterea discriminării 700

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
234 din 246 Nr.
crt. Anul HG nr. Obiectul stra tegiei și perioada de
aplicare Mon. Of.
până în 2013
17. 1069 energetică a României pe 2007 -2020 781
18.
2008 548 de comunicare și informare publică
pentru situații de urgență 426
19.
609 anticorupție privind sectoarele
vulnerabile ale administrației publice 514
20. 762 prevenirea situațiilor de urgență 566
21.
860 protecția și promovarea drepturilor
copilului 2008 -2013 646
22. 1460 dezvoltarea durabilă orizont 2030 824
23. 1500 aderare la spațiul Schengen 2008 -2011 832
24.
2009 325 organizarea și funcționarea Agenției
pentru strategii guvernamentale 185
25.
444 dezvoltarea comunicațiilor electronice în
bandă largă 2009 -2015 525
26.
1213 tranziției de la televiziunea analogică
terestră la cea digitală 721
27.
2010 187 fiscal -bugetară 2011 -2013 160
28. 237 egalitatea de țanse între femei și bărbați 292
29. 195 „e-România“ 276
30. 572 restructurarea Poștei Române 491
31.
886 descentralizarea activității din domeniul
tineretului 618
32. 846 management risc inundații 626
33. 1040 ordine publică 721
34. 2011 15 „e-sănătate“ 25

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
235 din 246 ANEXA NR.7
DEFINI ȚII ALE SECURITĂ ȚII

Nr.
crt. Definiția Autor Sursa
1. Securitatea internațională este
determinată în fond de securitatea
internă și externă a diferit elor sisteme
sociale, de măsura în care, în
general, identitatea sistemului
depinde de circumstanțe externe.
Experții definesc în general
securitatea socială ca pe securitatea
internă. Funcția ei esențială este
aceea de a asigura puterea politică și
econom ică a clasei conducătoare
date sau supraviețuirea sistemului
social și un grad adecvat de
securitate politică Jozsef
Balazs Notă despre
interpretarea
securității ,
Development and
Peace, 1985, p.5 -17
2. Securitatea în sine este o relativă
absentă a războiu lui, combinată cu o
relativă solidă convingere Ian Bellany Către o teorie a
securității
internaționale ,
Development and
Peace, 1985
3. Securitatea națională este
capacitatea unei națiuni de a -și
urmări cu succes interesele naționale,
așa cum le concepe ea , oriunde în
lume Penelope
Hartland –
Thunberg Securitatea
economică națională:
interdependență și
vulnerabilitate , în
Frans A. M. Alting
von Geasau, National
Economic Security,
Tilburg –Johns, F.
Kennedy Institute,
1982, p. 4-7

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
236 din 246 Nr.
crt. Definiția Autor Sursa
4. O națiune este în siguran ță în măsura
în care nu se află în pericol de a
trebui să sacrifice valori esențiale,
dacă dorește să evite războiul și,
poate, atunci când este provocată să
și le mențină obținând victoria într -un
război Arnold
Wolfers Discord and
Collaboration,
Baltimore , Johns
Hopkins University
Press, 1962, p.5
5. Securitatea națională include politica
tradițională de apărare și, de
asemenea, acțiunile nonmilitare ale
unui stat pentru a -și asigura totala
capacitate de a supraviețui ca entitate
politică în scopul de a -și exercita
influența și de a -și îndeplini
obiectivele interne și internaționale Michael
H.H. Louw National Security,
Pretoria, ISS –
University of
Pretoria, 1978, p.8
6. Securitatea națională poate fi definită
drept capacitatea de a se opune
agresiunii din exterior Giacomo
Luciani Conținutul economic
al securității, Journal
of Public Policy,
1989, p.4
7. Securitatea este asigurarea
bunăstării viitoare Laurence
Martin Poate exista
securitatea națională
într-o epocă
nesigură ?,
Encounter, 1983, p.7
9. Securi tatea este absența relativă a
amenințărilor cu distrugerea John E.
Mraz Beyond Security:
private perceptions
among Arabs and
Israelits , New York,
International Peace
Academy, 1980, p.10

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
237 din 246 Nr.
crt. Definiția Autor Sursa
10. Securitatea națională este menținerea
unui mod de viață acceptab il (…)
pentru popor și compatibil cu nevoile
și aspirațiile legitime ale celorlalți.
Ea include absența atacurilor armate
și absența subversiunii interne și
absența eroziunii valorilor politice,
economice și sociale, care sunt
esențiale pentru calitatea vi eții Materiale de curs ,
National Defence
College of Canada,
Kingston, 1989, p.11
11. Securitatea națională este acea parte
a politicii guvernamentale care are
drept obiectiv crearea condițiilor
politice, naționale și internaționale,
favorabile pentru pro tejarea sau
extinderea valorilor naționale vitale
împotriva adversarilor existenți sau
potențiali Frank N.
Trager și
F.N.
Simonic Introducere în studiul
securității naționale ,
Lawrence, University
Press of Kansas,
1973, p.4
12. O amenințare a securității naționale
este o acțiune sau o secvență de
evenimente care amenință sever sau
într-un timp relativ scurt să ducă la
degradarea calității vieții locuitorilor
statului sau amenință semnificativ să
restrângă evantaiul opțiunilor
disponibile guvernului unui st at sau
ale unor entități private,
neguvernamentale (persoane,
grupuri, corporații) din interiorul
statului

Richard H.
Ullman Redefinirea
securității ,
Internațional
Security, 1983, p. 12

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
238 din 246 Nr.
crt. Definiția Autor Sursa
13. Securitatea poate fi concepută drept
ceea ce se numește în teor ia
limbajului un act de vorbire (…)
afirmarea însăși constituie actul (…).
Pronunțând “securitate”, un
reprezentant al statului deplasează
cazul dinspre particular spre o zonă
specifică, pretinzând un drept special
de a folosi toate mijloacele necesare
pentru a bloca această evoluție Ole
Waever Securitatea ca act de
vorbire: analiza
politică a unui
cuvânt , Centrul
pentru Pace și
Cercetarea
Conflictelor,
Copenhaga, 1989, p.
12
14. Securitatea, în orice sens obiectiv, se
referă la absența amenințărilor la
adresa valorilor dobândite, iar în
sens subiectiv, la absența temerii că
asemenea valori vor fi atacate Arnold
Wolfers Discord and
Collaboration ,
Baltimore, Johns
Hopkins University
Press, 1962, p. 6

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
239 din 246 ANEXA NR. 8

ORGANIZAREA AGEN ȚIEI EUROPENE DE APĂRARE (EDA)
– înființată prin Acțiunea Comună a Consiliului de Miniștri din 2004 –

* Din cele 27 de state membre, Danemarca nu face parte din EDA

Sursa: Traducere din Hanbook on CSDP, Vienna, Austria, 2010, p. 51.
DIRECTOR EXECUTIV CONSILIUL DE CONDUCERE
Miniștrii apărării ai celor 26* state membre prezidați
de Înaltul Reprezentant, Șeful EDA
DIRECTOR ADJUNCT
PENTRU STRATEGII DIRECTOR ADJUNCT
PENTRU
POLITICI
UNITATE DE POLITICĂ
și PLANIFICARE
DIRECTORAT
CAPABILITĂȚI DIRECTORAT R &T
(CERCETARE –
TEHNOLOGIE) DIRECTORAT
ARMAMENTE DIRECTORAT
INDUSTRIE ȘI
PIEȚE DIRECTORAT
SERVICII
CORPORATIVE

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
240 din 246 ANEXA NR. 9

POLITICI ȘI STRATEGII DERIVATE DIN STRATEGIA EUROPEANĂ
DE SECURITATE

Politici și
strategii derivate
din Strategia
europeană de
securitate
STRATEGIA DE SECURITATE INTERNĂ
CLAUZA DE SOLIDARITATE
PROGRAMUL DE LA HAGA CU
PRIORITĂȚI PENTRU COMBATEREA
TERORRISMULUI, MIGRAȚIEI ILEGALE,
CRIMEI ORGANIZATE ș.a.
STRATEGIA PENTRU DIMENSIUNEA
EXTERNĂ A SPAȚIULUI DE LIBERTATE,
SECURITATE, JUSTIȚIE
AGENȚIA DE CONTROL A
FRONTIERELOR UE
PROGRAMUL EUROPEAN AL
PROTECȚIEI INFRASTRUCTURII
CRITICE
STRATEGIA CONTRATERORISTĂ
PLANUL UE DE ACȚIUNE ANTITERORISTĂ
DIRECTIVELE UE DE PREVENIRE A
FINANȚĂRII TERORISMULUI
CADRUL CONCEPTUAL AL PESA ÎN CE
PRIVEȘTE LUPTA CONTRATERORISTĂ
STRATEGIA EUROPEANĂ PENTRU
COMBATEREA RADICALIZĂRII ȘI RECRUTĂRII
TERORISTE

POLITICA EUROPEANĂ DE VECINĂTATE
PARTENERAITUL EURO -MEDITERANEEAN
DIFERITE STRATE GII ȘI POLITICI PENTRU
BALCANI
STRATEGIA UE PENTRU AFRICA
STRATEGII ȘI POLITICI SPECIFICE CU DIFERITE
ȚĂRI
STRATEGIA DE NEPROLIFERARE
SECURITATE ȘI DEZVOLTARE
ARME MICI ȘI ARME UȘOARE
REFORMA SECTORULUI DE
SECURITATE
SECURITATEA ȘI SCHIMBĂRILE
CLIMATICE
SECURITATEA CIBERNETICĂ
STRATEGIA DE APĂRARE COLECTIVĂ
(nerealizată)
CONCEPTUL GRUPURI DE LUPTĂ
OBIECTIVUL FUNDAMENTAL 2010

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
241 din 246 ANEXA NR. 10

REFORMAREA UE PRIN TRATATUL DE LA LISABONA -2009

La 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de la
Lisabona, încheind astfel mai mulți ani de negocieri pe tema aspectelor
instituționale. Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea
Europeană și Tratatele C.E., în vigoare în prezent, fără a le înlocui. Tratatul va
pune la dis poziția Uniunii cadrul legal și instrumentele juridice necesare pentru
a face față provocărilor viitoare și pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor.
Tratatul intră în vigoare la 1 ianuarie 2009.
• O Europă mai democratică și mai transparentă , în care Parl amentul
European și parlamentele naționale se bucură de un rol consolidat, în care
cetățenii au mai multe șanse de a fi ascultați și care definește mai clar ce este de
făcut la nivel european și național și de către cine.
• O Europă mai eficientă , cu metode de lucru și reguli de vot
simplificate, cu instituții eficiente și moderne pentru o Uniune Europeană cu 27
de membri, capabilă să acționeze mai bine în domenii de prioritate majoră
pentru Uniunea de astăzi.
• O Europă a drepturilor, valorilor, libertății, solidarității și
siguranței , care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor
fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate
și asigură o mai bună protecție a cetățenilor europeni.
• Europa ca actor pe scena inte rnațională – instrumentele de politică
externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce privește
elaborarea, cât și adoptarea noilor politici. Tratatul de la Lisabona va oferi
Europei o voce mai clară în relațiile cu partenerii săi din între aga lume. Va
utiliza forța dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic și
diplomatic pentru a promova interesele și valorile europene pe plan mondial,

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
242 din 246 respectând, în același timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul
afaceri lor externe.
Tratatul introduce câteva elemente noi menite să amelioreze eficiența,
coerența și transparența instituțiilor, astfel încât acesta să poată răspunde mai
bine exigențelor cetățenilor europeni; de acum înainte vor exista șapte instituții:
– Parlamentul European;
– Consiliul european;
– Consiliul;
– Comisia Europeană;
– Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
– Banca Centrală Europeană și
– Curtea de Conturi.

Parlame ntul European
• Parlamentul European îi reprezintă pe cetățenii statelor membre.
Tratatul de la Lisabona sporește competențele acestuia la nivel legislativ,
bugetar și în materie de aprobare a acordurilor internaționale.
• de asemenea, Tratatul modifică și s tructura Parlamentului:
– numărul deputaților europeni nu va depăși 751 (750 plus
președintele), iar repartizarea locurilor pe state membre se va face după
principiul proporționalității degresive. Altfel spus, deputații din țările cu cei mai
mulți locuitor i vor reprezenta un număr mai mare de cetățeni decât deputații din
țările cel mai puțin populate. Tratatul mai precizează că fiecare stat membru va
fi reprezentat în Parlament de minim 6 deputați și de maxim 96.

Consiliul european
Consiliul european, car e are misiunea de a impulsiona elaborarea
politicilor, devine, la rândul său, o instituție a Uniunii, fără a primi însă noi
atribuții. Este creat totuși un nou post,cel de Președinte al Consiliul european.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
243 din 246 Acesta este ales de Consiliul european pentru un m andat de doi ani și jumătate și
va avea rolul de a asigura pregătirea și continuitatea lucrărilor Consiliului
european și de a găsi soluții care să conducă la obținerea consensului.
Președintele Consiliului european nu poate ocupa alte funcții la nivel naț ional.

Comisia Europeană
Principala misiune a Comisiei Europene este să promoveze interesul
general european. Tratatul de la Lisabona aduce schimbări la nivelul structurii
acesteia . Potrivit principiului rotației egale între statele membre, începând din
2014 , colegiul va fi format dintr -un număr de comisari egal cu două treimi din
numărul statelor membre (adică 18, în cazul unei Uniuni cu 27 de țări). Numărul
membrilor Comisiei va putea fi modificat de Consiliul european cu unanimitate
de voturi. Altă sch imbare importantă: Tratatul de la Lisabona introduce o
legătură directă între rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și
alegerea candidatului la președinția Comisiei. De asemenea, trebuie menționat
că rolul președintelui Comisiei va fi consolid at, din moment ce acesta îi va putea
obliga pe membrii colegiului să demisioneze.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate și vicepreședinte al Comisiei
Înființarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate este una dintre inovațiile instituționale
majore ale Tratatului de la Lisabona . În consecință, coerența acțiunii externe
a Uniunii ar trebui să fie ameliorată. Acest Înalt Reprezentant va avea o dublă
misiune:pe de o parte, va fi împuternicitul Consiliului pentru politica externă și
de securitate comună (PESC) , iar, pe de altă parte, va fi vicepreședinte al
Comisiei pentru relații externe. Responsabil pentru elaborarea politicii externe și
a politicii de apărare com ună, va prezida și Consiliul „Afaceri externe”. În plus,
va reprezenta Uniunea pe scena internațională în domeniul PESC și va fi asistat

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
244 din 246 de un serviciu european pentru acțiune externă, format din funcționari ai
Consiliului, Comisiei și serviciilor diplomat ice naționale.

Celelalte instituții
Dispozițiile tratatelor actuale referitoare la Banca Centrală Europeană
(BCE) și la Curtea de Conturi nu au suferit schimbări notabile. În ceea ce
privește Curtea de Justiție a Uniunii Europene , Tratatul de la Lisabona
extinde domeniul de intervenție al acesteia, mai ales în materie de cooperare
penală și polițienească și introduce câteva modificări procedurale.

Parlamentele naționale
Tratatul de la Lisabona recunoaște și consolidează rolul parlamentelor
naționale care, deși nu fac parte din cadrul instituțional al Uniunii, joacă un rol
important în funcționarea acesteia.

O Europă a drepturilor și valorilor
A fi european înseamnă a împărtăși aceleași valori cu cetățenii europeni,
iar a fi cetățean al UE înseamnă a ben eficia de drepturi prețioase. Tratatul de la
Lisabona nu constituie doar un pas înainte în materie de protecție a acestor
drepturi, ci introduce și altele noi. Demnitatea umană, libertatea, democrația,
egalitatea, statul de drept – acestea sunt valorile fu ndamentale ale Uniunii
Europene , enunțate chiar în primele pagini ale Tratatului de la Lisabona.
Promovarea acestor valori, pacea și bunăstarea popoarelor Uniunii reprezintă, în
prezent, principalele obiective ale UE. Acestor obiective generale li se adaug ă o
serie de obiective specifice precum promovarea justiției și protecției sociale și
lupta împotriva excluderii și discriminării.
În plus, Tratatul de la Lisabona garantează aplicarea efectivă a Cartei
drepturilor fundamentale. Carta grupează drepturile fundamentale în șase
capitole mari: demnitate , libertate , egalitate , solidaritate , cetățenie și justiție .

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
245 din 246 De asemenea, sunt introduse protecția datelor cu caracter personal, bioetica și
dreptul la o bună administrare. Carta reafirmă măsuri importante vizân d
eliminarea discriminării pe motiv de sex, rasă și origine etnică. În același timp,
menționează și drepturile sociale aplicate întreprinderilor, de exemplu dreptul
muncitorilor de a fi informați, de a negocia și de a iniția acțiuni colective – altfel
spus, dreptul la grevă. În cele din urmă, Tratatul de la Lisabona introduce un nou
drept, care vă permite să vă exprimați punctul de vedere cu privire la
problematicile europene: prin semnarea unei petiții de către cel puțin un milion
de cetățeni provenind din mai multe state membre, Comisia poate fi determinată
să facă o propunere legislativă.

Uniunea Europeană în relațiile externe
Promovându -și valorile și interesele pe plan internațional, UE este cea
mai mare putere comercială din lume și cel mai important furnizor de ajutor
către țările în curs de dezvoltare. În contextul globalizării, statele membre nu pot
face față singure unor provocări precum asigurarea rezervelor de energie,
schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, competitivitatea economică și
terorismul. Tratatul de la Lisabona conține două inovații instituționale
importante, care vor avea un impact semnificativ asupra acțiunii externe a
Uniunii: numirea unui președinte „permanent” al Consiliului European,
pentru un mandat de doi ani și jumătate c u posibilitate de reînnoire,
precum și a unui Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politica de
securitate, care va fi și vicepreședinte al Comisiei și care va avea misiunea
de a asigura coerența acțiunilor externe ale Uniunii . Îmbinând diversele
componente ale politicii externe, respectiv diplomația, securitatea, comerțul,
dezvoltarea, ajutorul umanitar și negocierile internaționale, Europa va dobândi o
poziție mai fermă în relațiile cu țările partenere și organizațiile din întreaga
lume.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
246 din 246

Pagină albă