Politici Si Sisteme Regionale de Securitate In Zonele Post Conflict din Spatiul Ex Sovietic

Cuprins

Introducere

Capitolul I Problema conflictelor în spațiul ex-sovietic

Destrămarea URSS

Etnoconflictologia

Conflictul din Cecenia

Capitolul II Organizațiile regionale și competențele acestora în

soluționarea conflictelor înghețate

Conceptul de securitate comună

Conflictele interne în spațiul post-sovietic, fenomenul conflictelor

înghețate

Organizațiile regionale vrednice

3.1 O.C.E.M.N

3.2 G.U.A.M

3.3 N.A.T.O

3.4 U.E

3.5 O.S.C.E

Capitolul III Mecanisme de internaționale de reglementare a coflictului transnistrean în perioada 2001 – 2014

Perioada negocierilor oficiale 2001-2006

Perioada negocierilor neoficiale

Capitolul IV Concluzii

Bibliografie

Introducere de vitrină

Războaiele sunt definite de învingători și învinși. Însă unele conflicte par să dureze mai multe decenii fără a prezenta vreun posibil rezultat clar. Acest fel de conflicte sunt numite conflicte înghețate, și există într-un număr mare chiar și astăzi, majoritatea sunt amplasate pe supercontinentul numit Eurasia. Ce caracterizează un conflict înghețat? În primul rând acesta are nevoie de suportul unei mari puteri, care ar aproviziona cu resurse monetare și dorină de a întreține disputa pe o perioadă mare de timp, Federația Rusă se pricepe la capitolul dat. Imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, Kremlinul a luat parte la mai multe conflicte în regiunea Caucazului. Aceasta a susținut rebelii din Osetia de Sud și Abhazia încă din anii 90 ai secolului trecut. Ambele sunt părți componente ale Georgiei. În 2008, Moscova a trimis tancuri pentru a susține separatiștii osetini. În al doilea rând, marea putere care întreține aceste conflicte de obicei are interese imense de ordin financiar sau strategic într-o zonă anumită. Ucraina, o țară dependentă de importul de gas rusesc, este un foarte bun exemplu. Aceste două țări nu se limitează la similitudini politice și culturale, dar companiile industrializate în estul Ucrainei, cum este cazul uzinei de construcții aeronavale Antonov, constituie importanți furnizor forțelor armate ruse. Conflictele înghețate pot fi încălzite, escaladând pe o perioadă scurtă de timp în adevărate lupte. În Nagorno-Karabah un conflict între Armenia și Azerbaidjan de acum 2 decenii, este și astăzi motiv de schimb de focuri din partea beligeranților, chiar dacă acordul de încetare a focului a fost semnat în 1994.

Dacă conflictele înghețate se dovedesc a fi greu de soluționat, este probabil puternicile interese nu le doresc asta.

Am ales să inițiez o cercetare ștințifică despre regiunea dată din mai multe motive. Cel mai important motiv ține de interesul meu personal care mă înclină spre cunoașterea proximității lângă care m-am născut și locuiesc în prezent părinții mei și toate rudele mele. Tema cercetării este una actuală, atinge problemele istoriei recente, mă preocupă deosebit de mult derularea evenimentelor în acest spațiu, pentru că cunosc anumite aspecte din ”interior” și nu din cărți. În altă ordine de ideii, tema respectivă atinge în întregime materiile pe care le-am asimilat în decurs de trei ani de facultate, este o temă nelimitată în abordări și perspective, conținutul căruia nu a fost epuizat în întregime. Pentru o viziune de ansamblu este necesar o informare la zi, pentru că problema conflictelor în spațiul ex-sovietic generează noi și noi variabile care se impun în mod imperios în lucrarea respectivă, îndeosebi pe fondul apropierii unor state ex-sovietice de occident, ceea ce implică puternic nemulțumirile din partea Rusiei.

Lucrarea intitulată Politici și sisteme regionale de securitate în zonele post-conflict din spațiul ex-sovietic. Studiu de caz: Mecanismele internaționale de reglementare a conflictului transnistrean în perioada 2001-2014 este structurată în 3 capitole și se încheie cu un alt capitol de concluzii.

Capitolul I, Problema conflictelor din spațiul ex-sovietic, descrie destrămarea Uniunii Sovietice precum și a conflictelor etnice care au degenerat, destabilizâng situația în acest spațiu geopolitic…

Capitolul II, Organizații regionale și competențele acestora în soluționarea conflictelor înghețate, descrie cadrul actual geopolitic prin prisma conflictelor înghețate și a organizațiilor regionale care, ar fi trebuit să fie în măsură de a reglementa aceste conflicte.

Capitolul III, Mecanisme de internaționale de reglementare a coflictului transnistrean în perioada 2001 – 2014, reprezintă în sine studiul de caz al acestei lucrări, și este menită să studieze conflictul transnistrean, care și el este unul înghețat și nu pare că avea sorți de izbândă.

Capitol I. Problema conflictelor în spațiul post-sovietic

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste și doctrina sa marxist-leninistă nu a putut face față perioadei postbelice, deci s-a simțit nevoia unei schimbări, care a venit prin persoana lui Mihail Gorbaciov și a noii sale politici “perestroica” și “glasnosti” care a slăbit și mai tare sistemul și a format breșele necesare pentru prăbușirea a sistemului ce ținea sub jugul sovietic mai multe state fără vreo dorință manifestată din partea acelor state, cum este cazul și țărilor baltice. Prăbușirea URSS a însemnat în sine sfârșitul Războiului Rece și victoria doctrinei capitaliste asupra socialismului, precum și sfârșirea Pactului de la Varșovia, forța care trebuia să se opună tendinței de expansiune a Organizației Atlanticului de Nord.

Astfel în vechiul spațiu al Uniunii s-au format 15 state, care pot fi clasificate în dependența de regiunea geografică: Transcaucazia(Georgia, Armenia, Azerbaidjan), Europa de Est(Belarus, Ucraina, Republica Moldova), Statele Baltice(Estonia, Lituania, Letonia), Asia Centrală(Uzbekistan, Turkmenistan, Kazahstan, Tadjikistan, Kirghistan) precum și Rusia(aparte pentru că are o importanță mult mai mare în Uniune și anume de cea de lider).Noul spațiu în care pacea a fost menținută cu forța a devenit brusc un teritoriu de lupte și dispute destabilizând securitatea vectorului estic. Majoritatea conflictelor pe teritoriul fostei URSS sunt legate in linii mari de fenomenul separatismului sau a tendinței unor teritorii cu diferite naționalități sau religii de desprindere față de statul din care oficial aceștia fac parte componentă. Acesta este cazul Transnistriei și Găgăuziei în cazul Republicii Moldova, Abhazia și Osetia de Sud conflicte în partea Georgiei. Republica Cecenă Icikeria, conflict pentru independența față de Rusia, Nagorno-Karabahk conflict pentru independența față de Azerbaidjan, Republica Populară Donețk și Republica Populară Luhansk conflict pentru independența față de Ucraina și implementarea proiectului Novorusia, ceea ce ar însemna unirea Republicii Populare Donețk cu Republica Populară Luhansk.

După două conflicte armate în Cecenia, Republica Cecenă Icikeria s-a reîntors sub autoritatea conducerii federale. Republica Găgăuză a fost și ea pașnic reîntregită în componența Moldovei în 1994, însă a primit statut de autonomie.Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud au fost recunoscute de-facto, de-jure independența Abhaziei și Osetiei de Sud a fost recunoscută de Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru, Tuvalu și o mulțime de alte state la fel nerecunoscute pe plan internațional. Pe toate teritoriile date sunt prezente trupele rusești de menținere a păcii(pacificatori). Nagorno-Karabah este de facto și ea independentă, se află sub controlul forțelor armate armene, la fel ca și teritoriile adiacente Azerbaidjanului. În 2001 aceste state nerecunoscute au creat o înțelegere pentru crearea Comunității Statelor Nerecunoscute.

Una din cele mai frumoase utopii ale regimului comunist est-european a fost convingerea sa fermă (bazată pe percepte ideologice aparent inatacabile) că poate șterge, în numele armoniei și egalității între oameni, diferențele de natură religioasă sau etnică dintre ei. Teoria naționalităților elaborată de I.V. Stalin în anii 30 ai secolului XX a părut a fi, la un moment dat, o adevărată soluție-miracol la această problemă, iar mai apoi stagnarea de tip brejnevian a prelungit iluzia că problema însăși ar fi dispărut de la sine, odată cu trecerea timpului și avansul modernizării generice. Câtă vreme regimurile comuniste au excelat printr-o conducere autoritară, această pretenție a părut a fi validată de istorie; dar la primele semne de deschidere a societății axioma și-a dovedit inconsistența.

Rezultatul: una dintre moștenirile ultimilor ani de comunism în URSS lăsată noii Rusii a constat într-o salbă de regiuni în care încleștările de natură etnică sau confesională au izbucnit imediat ce opresiunea politică n-a mai paralizat spiritul național. Acestea au intrat în dicționarul lumii postsovietice sub numele de conflicte înghețate; analiza lor pleacă de la ideea că premisele lor sunt în trecut, în istorie, și că regimul comunist nu a făcut altceva decât să le suspende, să le înghețe printr-o teroare uniform răspândită la scara societății, fără a fi reușit vreodată să le găsească o veritabilă rezolvare.

Iar în ceea ce-l privește pe Mihail Gorbaciov – cel care a avut neșansa istorică de a deschide, prin glasnost-ul său, o cutie a Pandorei care în cele din urmă i-a fost fatală atât lui cât și Uniunii ca atare – majoritatea analiștilor converg asupra ideii că, prin structura și experiența sa, el era un om (și un personaj politic) care cunoștea destul de superficial spațiul sovietic de dincolo de granițele “centrului” rusesc. Produs politic al epocii poststaliniste, este foarte posibil că Gorbaciov să fi crezut sincer că omul sovietic există deja în calitatea sa de cetățean al unei imense federații în care fiecare republică, animată de sentimente similare de loialitate și solidaritate și ținută în frâu de o coerciție subînțeleasă, pune în coșul comun ceea ce are mai bun; și că acestui om pulsiunile naționaliste sau etniciste îi sunt din ce în ce mai străine. A fost o iluzie – sau încă o iluzie dintre cele determinante pentru destinul politic al ultimului lider al URSS.

De la prima provocare de acest gen, din decembrie 1986 și până în ultimele sale acțiuni publice, din decembrie 1991, Gorbaciov a părut a fi mult prea cucerit de utopia că, în largul Uniunii Sovietice, oamenii simpli țin la această federație și la unitatea ei. Chiar și în ultimele sale luni în fruntea unui stat ale cărui granițe interne reieșeau la lumină cu toate problemele lor și ale cărui republici intraseră în cea mai vastă mișcare centrifugală a secolului XX, Gorbaciov s-a iluzionat că cetățenii sovietici nu vor asculta de noii lor lideri separatiști și vor vota pentru o variantă ameliorată și democratizată a Uniunii. „în timp ce Sovietele Supreme ale republicilor discută, masele înclină din ce în ce mai mult pentru menținerea Uniunii. Oamenii simpli știu mai bine decât conducătorii lor“ îi spunea, pe 27 septembrie 1991, Gorbaciov unuia dintre cei mai apropiați consilieri.

Această credință că oamenii simpli înțeleg mai bine decât liderii lor provocările și riscurile problemei naționale din URSS a fost poate cea mai mare orbire autoindusă a lui Gorbaciov. Cu atât mai mult cu cât realitatea era de natură să dovedească exact contrariul. Pe 17 decembrie 1986, la Alma Ata, în capitala Kazahstanului sovietic, izbucnea o manifestație în care câteva mii de localnici — majoritatea studenți și tineri — scandau Kazahstanul pentru kazahi! și alte lozinci în același spirit. Motivul: în cadrul campaniei sale pentru curățirea aparatului de partid și impunerea disciplinei, Gorbaciov îl înlocuise pe primul secretar al partidului comunist din republică, un kazah (Kunaev) cunoscut pentru faptele sale de corupție, cu locțiitorul său (Kolbin), un om onest, dar care era rus. Chiar dacă, în toate republicile URSS, prin tradiție primul secretar de partid era un om „de-al locului", iar adjunctul său era un om de partid venit „de la Moscova", a fost de-ajuns o simplă și pasageră inversare a rolurilor pentru ca problema națională să izbucnească cu o putere de nebănuit. Ulterior, eroarea kazahscandau Kazahstanul pentru kazahi! și alte lozinci în același spirit. Motivul: în cadrul campaniei sale pentru curățirea aparatului de partid și impunerea disciplinei, Gorbaciov îl înlocuise pe primul secretar al partidului comunist din republică, un kazah (Kunaev) cunoscut pentru faptele sale de corupție, cu locțiitorul său (Kolbin), un om onest, dar care era rus. Chiar dacă, în toate republicile URSS, prin tradiție primul secretar de partid era un om „de-al locului", iar adjunctul său era un om de partid venit „de la Moscova", a fost de-ajuns o simplă și pasageră inversare a rolurilor pentru ca problema națională să izbucnească cu o putere de nebănuit. Ulterior, eroarea kazahă a fost îndreptată (în iunie 1989 a fost numit ca prim secretar kaza-l hui Nursultan Nazarbaiev — încă președinte al Kazahstanului, lider în noua capitală kazahă Astana, dar semnalul era dat.

Cu siguranță că Mihail Gorbaciov a fost cel puțin la fel de surprins — în primele luni ale anului 1988 — la ideea că, după 70 de ani de regim comunist și după trecerea a aproape trei generații, spiritul național (și pulsiunile naționaliste) ale unui important segment cetățenesc dintr-un colț al vastului imperiu sovietic ieșeau la lumină imediat ce sentimentul de liberalizare a manifestărilor publice cucerea toate orizonturile Uniunii. A fost, acum, cazul armenilor — de religie creștin-ortodoxă — ce locuiau în enclava Nagorno-Karabah (Karabahul de Munte, având drept capitală orașul Stepanakert), parte a Republicii Sovietice Socialiste Azerbaidjan (ai cărei locuitori, în marea majoritate, erau — declarat sau nu — de religie musulmană șiită, înrudită cu cea din Iranul învecinat la Sud).

Regiune stâncoasă (al cărei nume, Karabah, provine de la turcescul „piatră neagră" — în timp ce armenii o numesc Artsah), această enclavă transcaucaziană a fost cucerită de imperiul țarist la începutul secolului al XlX-lea, odată cu partea de Nord a Azerbaidjanului (în timp ce partea de Sud ținea încă de moștenirea imperiului persan). Ea mai fusese miza unui război între armeni (care tocmai atunci își proclamau, cu sprijin britanic, o republică independentă) și azerii turcofoni încă din 1918; atunci, pe fondul prăbușirii imperiului țarist și al tragediei trăite de armenii din Turcia, pentru enclavă s-au dat lupte grele, într-un climat de cvasi-indiferență internațională — explicabil, în parte, pentru o lume ieșită din Marele Război. În ciuda protestelor armenilor (care, din noiembrie 1920, fuseseră integrați în URSS), în 1923 guvernul leninist, de conivență cu regimul turc al lui Kemal Atatiirk, a impus o pace fragilă, cu o soluție pe măsură: nord-Karabahul, locuit în principal de armeni, devenea regiune autonomă în cadrul republicii sovietice Azerbaidjan, în timp ce azerii din Armenia erau organizați, în granițele acesteia din urmă, într-o republică autonomă — pe nume Nahicevan.

Etnoconflictologia ca direcție științifică a apărut nu demult dar ocupă un loc important în teoria și practica conflictologiei. Etnoconflictologia studiază natura, tendințele apariției și evoluția conflictelor etnopolitice, metodele de reglementare a acestora precum și cuprinsul și etapele construcționiste post-conflict. Sfera relațiilor etno-naționale, deși conservativă dar îm același timp una fină și foarte irascibilă în fața oricăror schimbări social-politice și spiritual-morale a populației, foarte iritat reacționează la schimbările cu caracter transformator. De reținut, este faptul că națiunile reprezintă o dovadă istorică a câteva milenii de evoluție și nu pot fi schimbate într-o perioadă atât de scurtă în modul în care aceste schimbări cuprind lumea politică. De aici și reacția adversă a acestora, datorată de îngrijorarea asupra conștiinței și asupra viitorului său. Conștiința etno-națională constituie principalul indicator al rolului schimbării de ordin social-politic care au loc în societate, în stat. Diferențele etno-naționale ca o calitate a unicității formării și dezvoltării proceselor social-politice, în asemănările și deosebirele acestora, în rezultat pot avea la bază aceeași natură. Dacă neînțelegeri există la această etapă atunci acestea țin de momentul colucrării, adaptării, împrumutată sau cocreată pe aceeași bază socială.

Destrămarea Uniunii Sovietice Socialiste datată în 1991, nu a pus capăt tendințelor hegemoniste ale noului stat creat Federația Rusă asupra pământurilor aflate în stăpănire începând cu deceniul 2 al secolului trecut. De notat este faptul că cel mai mare actor în regiunea predominant est-european este anume statul rus în pielea agresorului cât și celelalte state mici aflate în defensivă și într-o disperare continuă în scopul de a își asigura securitatea frontierelor cât și buna funcționarea a acesteia, axate pe legea lor fundamentală și principiile de bază ale existenței unui stat și anume suveranitate și independență.
Chiar dacă acestea încearcă într-o manieră cât mai pașnică să-și rezolve conflictele., acestea nu reușesc prin prisma acțiunilor de natură directă sau indirectă a singurului stat agresor din această schemă care nu cedează și nu renunță la ideea de a stăpâni o jumătate de continent. Crezul statelor mici aflate în impas este din start greșit deoarece cu o neutralitate imprimată în Constituția acestea nu sunt în măsură să reziste unui atac armat sau să oprească o tendință separatistă cum este recentul caz al Ucrainei și noilor republici separatiste agresoare nerecunoscute de către Rusia însă total finanțate și susținute de către cei de la Kremlin. Cert este faptul că unui asemenea joc murdar , soluția ar fi una sângeroasă întrucât posibilitatea reglării unui asemenea conflict nu se poate stopa prin tratate, congresuri sau pe orice altă cale diplomatică, lucru demonstrat ferm de cele două tratate semnate la Minsk. Specificul etno-națiunilor în primul rând ține de perceperea lumii de către anumite grupuri de persoane. Antiteza în mare parte se definește prin diferență în modul de percepere și de înțelegere, prin urmare atașarea unor națiuni concrete la schimbări de un anumit fel în societate și în societate și în țară.

Diferența în sfera relațiilor etno-naționale sunt evidente și nu este nevoie de a fi evitate, ci ar trebui cultivate ca o formă de evidențiere. Neînțelegerile trebuiesc a fi înlăturate cu scopul de a atinge în comun anumite țeluri, abordări consensuale, necesare pentru a face posibilă coexistența pentru diferite etnonațiuni într-o țară multiculturală cum se dovedește a fi exemplul Federației Ruse. Evitarea diferențelor și a neînțelegerilor înseamnă neînlăturarea disonanței care servește cauză în declanșarea conflictelor etnonaționale. Iar în contextul multinaționalității acestea capată instantaneu un caracter etnopolitic.
Este foarte probabil că conflictele între etnonațiuni nici nu există. Conflictologia poate fi interpretată în mai multe moduri: sociologic, psihologic și politic. Abordarea conflictului entopolitic, interetnic sau conflict internațional reprezintă de fapt tamponarea diferențelor, intereselor, abordărilor și în primul rând a perceperii, interpretării și participării la diferite procese social-economice sau politice într-o manieră cât mai agresivă; reflexia acestora în sfera relațiilor etno-naționale, folosirea diferențelor pentru rezolvarea unor misiuni politice, schimbarea statutului unor etno-națiuni, a reprezentanților aceștia în societate, dereglarea balanței intereselor, încercări de concurență extremistă, ciocnire cu folosirea unor orientări bine stabilite. De regulă, conflictul etno-național în condițiile actuale automat însușește caracterul etnopolitic, pentru că aici se implică forțe de diferit ordin care își urmăresc realizarea unor anumite scopuri politice. Diferențele în cultură, limbă se formează într-o perioada mare istorică și prin urmare diferențele nu reprezintă de fapt cauza conflictelor, ci pot servi doar motiv pentru denumirea unor conflicte. Istoria este plină de exemple care ne relatează posibilitatea interacțiunii între state atât în regim de cocreație cât și a ciocnirii de interese. Întreaga existență a umanității este arhiplină cu războaie internaționale și deci ar fi cazul să se renunțe la atacuri armate cu scopul de a rezolva un anumit conflict. Mozaica etnică într-un oarecare model de interacțiune a națiunilor de regulă este determinată de politică, de regimul politic. Partea de vinovăție a unei etno-națiuni într-un conflict etnopolitic este mică și neînsemnată. Nici nu poate fi cauză ci un simplu motiv. Factorii politici precum și cei de alt ordin joacă și aici rolul important.

Cauzele conflictelor etnopolitice în mijlocul anilor 1990 au fost examinate de către simplii cetățeni care au participat la unul din sondaje:

1)instigarea la naționalism de către lideri în vederea realizării unor anumite scopuri meschine – 58.6%;

2)nedreptățile anterioare, represii – 55.4%;

3)nepedepsirea organizatorilor conflictelor interetnice – 51.6%;

4)lipsa unor măsuri efective de rezolvare a conflictelor – 41.6% etc.

Pe lângă astea foarte importante se dovedesc a fi și neînțelegeri teritoriale, lupta pentru resurse și proprietate, statutul națiunilor elite, conflictele anterioare.
Un recent sondaj arată că 37% din ruși se alătură doctrinei care evidențiază superioritatea propriei naționalități. În unele regiuni, mai exact în acele care sunt în imediata proximitate a zonelor de conflict sau suferă o avalanșa migraționistă procentul se ridică drastic. În această ordine de idei odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice Socialiste și a războiului în Cecenia posibilitatea unui conflict a crescut semnificativ în sfera etno-națională.

Mitinguri, proteste chiar și revoluții având un specific etnonaționalist sunt foarte întâlnite. Peste 70% din războaie poartă un caracter etnopolitic. Extremismul etnopolitic cu rădăcinile sale naționaliste, rasiale, șoviniste, fasciste agresive s-au complicat după cădere Uniunii Sovietice Socialiste. Cu toate acestea mulți specialiști folosesc des termenul de naționalism extremist sau extremism etnic ceea ce nu pare a fi foarte corect. Extremismul etnopolitic reflectă natura acestui periculos virus al crizei societății. Extremismul etnopolitic reprezintă folosirea stării de criză politică a relațiilor etno-naționale pentru fortificarea propriului Eu, bineînțeles sub acoperirea etnonaționalului. Național-Șoviniștii încearcă să imprime opinia lor drept una dominantă de a crea un stat de etnie pură cu vechi lozinci fasciste. Exact în aceeași manieră având scopul de a declara o oarecare dominare a propriei etno-națiuni, iar în realitate ideea este promovată de către un singur grup de revoluționiști cum a fost cazul Ceceniei.

În cazul unui național-șovinist este logică soluția de tranziție de la un stat multinațional nesigur la un stat național, iar pentru un naționalist, separatist soluția constă în varianta de a accepta rusofobia și ieșirea din componența Federației Ruse, formarea unui stat mic dar totuși suveran și independent. Astfel unul este numit în Moscova patriot, iar celălalt patriot în Groznîi, ceea ce semnifică hotarul care duce spre conflict și război. Așa numita ideea rusă (N. Y. Danilevski, F. M. Dostoievski, N. A. Berdiaev, G. L. Fiodorov, Y. A. Ilyin, A. I. Soljenitsin, U.M. Borodai) și chiar și ideea eurasiatică (N. C. Trubetskoy, G. V. Bernadskiy, L. I. Gumilev, A. V. Dughin) cu o interpretare subiectivă pot fi folosite pentru a instiga la ură și dușmănie interetnică. În cartea „Duh Natsii”(Sufletul Națiunii) de M. M. Kasianov, editată în 1999 , toate statele fostei Uniuni Sovietice erau numite mafii afară de cele de proveniență slavă(Belorusia, Rusia, Ucraina). Unul din membrii Centrului Comunitar Tătăresc A. Galiulin scrie deschis: “Luptătorii care luptă pentru statul lor, limba lor îi numim lupi, în timp ce acei tătari care sunt de partea celor puternici, îi numim câini. Lupii sunt puțini în număr dar sunt puternici spiritual. În mișcarea noastră națională ne unificăm cu cei care posedă spiritul unui lup”. Este foarte ușor descifrabil din context că șovinismul etno-național, extremismul etnopolitic reprezintă de fapt o formă a extremismului politic în sfera relațiilor etno-naționale, specifică animalelor nu și oamenilor normali. Aceleași idei cu cele ale tătarului le împărtășește și Magomed Tagaev din Daghestan, care califică tot ce e de proveniență rusă drept dușmănos și rusism.

Procesele etnopolitice în condițiile actuale se petrec în situații contrare prin prisma celor două mari tendințe care se exclud una pe alta, de o parte globalizarea și de alta etnizarea definită “Demonism” (K. Yaksus) care deseori influențează personalitatea uneori și la nivel subconștient acaparând tot mai mulți cooptanți pentru că de fapt este un fenomen care nu a fost discutat la timpul potrivit și trezește semne de întrebare până și azi. Agresiunia etnopolitică reprezintă într-un final rezultatul nonșalanței politice în sferă etno-națională.

Posibilii factori capabili să elimine sau să reducă din tensiunea distrugerii etnopolitice sunt îngropate în conștiința socială a oamenilor, în practica folosirii dreptului, în starea culturii, în rolul politicii și a conviețuirii în statele de tip multinațioanal. Neutralitatea etno-națională a unui stat, încercarea de evidențiere a unei etno-națiuni în fața statului națiune și punera acestora față în față reprezintă calea spre conflictele de acest ordin. Dezvoltarea etno-națională are nevoie de o democrație cât mai abilă, de o asigurare a statului de drept, de studii științifice și reglare umanitară. Dictatura extremismului politic asupra celui etnic, lipsa independenței etno-naționale la cele mai mici încercări de a destabiliza rezultă în insiguranța populație și chiar și în dereglarea conștiinței naționale a oamenilor și a societății per ansamblu. Asemenea instabilități urmate de schimbări în percepția populației poate declanța mari crize care ar putea duce până și la distrugerea totală a stabilității organismelor naționale precum și a integrității teritoariale ale statului.
Sferă comunității etnopolitice este plină de stereotipuri colective moștenite în mare parte din experiența imperială, dar și în urma luptelor naționale și anti-coloniale. Este important de creat, de fortificat și chiar de colportat imaginile pozitive ale națiunilor, fară a fi intimidat și a refuza valorile prieteniei dintre popoare.

Tipologia cerințelor etnopolitice. Cercetătorul A. Gurr evidențiază tre tipuri posibili de pretenții. Prima este cererea de partea celora care se simt intimidați accesul la mai multe beneficii economice și politice ceea ce categoric poate preveni posibilitatea acțiunilor de distrugere și obligă aleșii poporului să lucreze mai eficient într-un mediu multinațional, multicultural. Cea de a doua este național-separatism și cererea de a deveni suveran și independent. Este mai populară atingerea acestor scopuri prin intermediul autonomiilor pentru mai multe state cum este cazul (Scoției, Țara Galilor, Tatarstan). Cea de a treia este lupta popoarelor înrădăcinate pentru pământ și resurse. Cerințele populației minoritare sunt obținerea spațiului economic, cultural și politic prin prisma creșterii posibilității de a pierde propria conștiința cum este cazul regiunilor autonome în Federația Rusă. Dialogul și cooperarea între națiuni și puterea este cel mai rațional mod de a obține o paritate a intereselor. Este important de luat în considerare abordarea din perspectiva civilizată, istorică și sociologică în vederea depistării naturii conflictului etnopolitic. În domeniul relațiilor etno-naționale a popoarelor istoric se dovedesc a fi mult mai multe compromisuri și cooperări decât conflicte și dușmanie. Cu toatea acestea în sec XX au existat o serie de semnale alarmante despre explozia etniilor și destrămarea unității mondiale. La etapa actuală, cea a globalizării, agresivitatea etno-națiunilor minoritare va continua să crească drastic pe măsura viitorului neasigurat al acestora, iar acest fenomen poate deveni unul de o dimensiune globală.

În absolut orice țară, pentru orice națiune există specificul său psihologic, politic, teritorial, social-economic, cultural-lingvistic și confesional care servesc motive pentru neîncrederea interetnică cât și pentru conflicte. Este foarte important de analizat minuțios și de a regla la timp pentru a nu recurge la agresiuni. Pe lângă asta apariția conflictelor etno-naționale, etnopolitice în primul rând sunt o consecință istorică sau recentă a unei inechități, fie ea reală sau imaginară pentru un anumit grup de oameni. De aceea în prevenirea și depășirea conflictelor cel mai important este scoaterea inicvității fie ea de ordin real sau mitologic, a neparității intereselor cât și a oricărui fel de intimidare pentru ambele naționalități. Mai ales că în condițiile unei crize sociale pretențiile naționalităților sunt caracterizate de o discuție plină de reproșuri reciproce.

Tensiunile in perioada de cădere a regimului comunist în URSS a generat multe conflicte. În pofida mai multor încercări acestea n-au putut fi stopate și nici conflictele de tip armat nu au putut fi evitate cum este cazul Nagorno – Karabahk.

Diferențele etno-naționale sunt de fapt indicatoarele cele mai profunde ale esenței autoformării și dezvoltării proceselor social-politice cu manifestarea deosebirilor esențiale și a particularităților, ca rezultat pot avea una și aceeași natură. dacă există contraziceri, este primit ca moment de colaborare, adaptare, împrumutare și chiar conlucrare și creare a unei baze unice sociale. Particularitățile etno-naționale – în primul rând este particularitatea artei sociale, și percepția comunităților de oameni. Contradicțiile de facto sunt nu altceva decit deosebirea perceperii și înțelegerii, ca urmare atârnarea etno-națiilor concrete la unele sau alte schimbări în stat sau societate. Deosebirile în sfera relațiilor etno-naționale sunt firești, și nu e nevoie de a fi ocolite, dar de a fi cultivate ca o formă a specificului. Contradicțiile trebuie coordonate pentru obținerea cailor consensuale, comune, viziunilor și relațiilor, pentru necesitatea reglării vieții comune a oamenilor de diferite etno-naționalități într-o societate nouă a poporului multinațional. Deosebirile sau interesele necoordonate înseamnă contradicțiile neridicate, care duc la conflictele etno-naționale. Dar în condițiile unei societăți multinaționale preiau un caracter etnopolitic. De facto conflicte între etno-națiuni pot să nu existe.

”Conflictologia” – este un termen sociologic, psihologic și politic. Termenul ”conflict etnopolitic”, ”interetnic” sau ”conflict între naționalități este conflictul viziunii, interesurilor și contradicțiilor mai întâi în perceperea și interpretarea și participarea în procesele politice și social-economice. Diferentele de cultura, limba, etnii se formeaza istoric. Și de sine statator nu pot fi pricina conflictelor. Dar aceste diferente etnoculturale pot fi doar pretext pentru conflicte. Cota parte a etno-națiunii în conflictele etnopolitice este nesemnificativa. Putem spune ca nu e cauza, ci mai degrabă un pretext. Factorii politici sau alți factori și aici joaca un rol de bază.

Fenomenul și dinamica, gnoseologia și istoria conflictelor etnopolitice.

Cauzele aparitiei și căile de soluționare a conflictelor etnopolitice și tipologia lor. În fiecare tara pentru fiecare popor exista cauzele specifice lor: social-economice, teritoriale, politice, cultural-lingvistice, psihologice, etnoconfesionale, precum și temei pentru conflicte și ura. Este important de a le analiza și a le soluționa, pentru evitarea agresivitatii.Cu toate acestea, apariția conflictelor etnopolitice și etno-naționale sunt ca urmarea nedreptății istorice sau unei nedreptăți recente: fie reale sau inventate de un grup anumit de oameni. Din acest motiv pentru preîntâmpinarea sau depasirea conflictului important este de a elimina nedreptatea fie imaginara, fie reala, încalcarea paritetelor intereselor, lezarea situatiei sau dispozitiei a unei sau altei naționalități. Cu atât mai mult ca în condițiile de trecere, societatea fiind în criza pretentiile naționalităților unul față de celălalt și fata de stat au un caracter încrucișat. E important de recunoscut ca pare a fi un conflict și dreptul la pretentii, daca acestea a apărut real sau doar în viziunea oamenilor; existenta unei organizatii, care reprezinta legitim partile conflictuale; elaborarea regulilor pentru o conlucrare în a gasi caile de depasire a conflictului; atingerea egalitatii posibilitatilor în situatia de a depasi acest conflict; atingerea scopului în vederea gasirii unui compromis, în vederea incheierii uni armistițiu; trecerea conflictului intr-o stare latentă, cu măsurile necesare pentru depasirea lui; diferite forme de izolare a celor mai activi lideri ai gruparii; a da un caracter etnic neutru, compromis maximal construcției postconflictuale; depasirea cauzelor reale sau ideologice.

Multe conflicte etnopolitice au o geneza proprie și din lipsa mecanismelor efective de depasirea lor, ele stagneaza, semanind ura și agresivitate între popoare pe mulți ani în sir. În dezvoltarea conflictelor etnopolitice au urmatoarele faze: conflict latent, conflicte deschis și construcție post-conflictuala. Conflictele etno-naționale și etnopolitice itr-o perioada indelungata pot avea un caracter latent. Ca urnare ele pot avea un caracter violent sau tolerant. Conflictele pot fi regulamentare cu tendinta de schimbare a statutului sau, inclusiv teritorial și politic. Conflictele în sfera relațiilor etno-naționale pot fi: pretentiile mostenirii istorice și reglarea de conturi; prejudecatile; deosebirile culturale; concurenta; tendinta atingerii paritetului; litigiile economic-financiare și pretentiile financiare. Conflictele etnopolitice pot fi atât între societățile etno-naționale cât și între ele și guvernare, între națiune-etnos și natiune-stat. De aici și reiese tipologia conflictelor etnopolitice. Fiecare conflict etnopolitic are dinamica sa – de la etapa preîntimpânării și pînă la depășirea lui; de la situatia tensionata latenta și prima manifestare a agresivitatii și altercatii, varsare de singe și consecinte – reglare de conturi și razbunare. Mai apoi incepe zidirea post-conflictuala: un program complex de depasire a consecintelor și zidirea relațiilor noi. Modelele de depasire a conflictelor pot fi: pe calea eliminarii deosebirilor; genocidul, migrare în masa; dezbinarea sau separarea teritoriilor, asimilarea și integrarea totala; balanta intereselor și colaborarea naționalităților. Metodele de administrarea conflictelor: metoda hegemonistica (reprimarea de catre stat a deosebirilor), arbitrarea (implicarea partii terte) cantonizarea și federalizarea, separarea puterii statale (recunoașterea pluralismului etnic în bilanțul interesului etnic).

Lectiile istorice ale conflictelor etnopolitice se manifesta prin aceea, că din an în an în aceste conflicte sunt mai putin etno-naționale dar mai multă politica. În al doilea rând: nicio problema etno-națională nu a fost soluționata cardinal pe calea conflictelor. Un rol deosebit intr-un conflict etnopolitic il joaca elita etnopolitica. În condițiile moderne, multe conflicte etno-naționale apăreau din motivul ca în modernizare se sfideaza traditionalul. În sfera relațiilor etno-naționale aceasta lezeaza starea de spirit a popoarelor și a cetatenilor. Drepturile etno-naționale și drepturile omului sunt supuse incercarilor în procesele migrationale, nu numai a emigrantilor, dar și bastinasilor unde sunt indreptate aceste torente migrationale. Destul de discordant iar uneori și provocator este rolul intelectualității și mass-media în sfera relațiilor nationale (Karabah, Cecenia). Foarte rar cineva din acesti intelectuali au fost în stare sa fie mai presus de aceste conflicte. Conflictele etnopolitice foarte intensiv se dezvolta în spatiul postsoviețic. ”Puncte fierbinti” ale conflictelor etnopolitice sunt: Caucaz, Povoljie, Asia Centrala, Tarile baltice, Moldova, Moscova. Factorii confesionali au început sa întăreasca potențialul conflictului etnopolitic. Conflictele etnopolitice deseori se ascund sub acoperirea ideilor confesionale. Fapt mai ales evidentiat în Cecenia, unde ideologia confesională s-a manifestat mai bine sau mai rau în anii 1998. Și a intarit considerabil direcția ideologica a conflictului. Conflictele etnopolitice duc la lezarea în masă a drepturilor și libertatii omului. Politica etno-națională poate și ține de datoria ei sa prevină în sfera data. Dar sondajele în Maykop 71,1% și 77% în UfA socot, ca politica naționala prin incapacitatea sa de a gindi și incoerență, a provocat în trecut și în prezent provoacă conflicte între naționalități. O deosebita importanta are influenta externa asupra la declansarea și soluționarea conflictelor etnopolitice. Aceasta este mai evident în Nagorno-Karabah, Cecenia, Abhazia, Transnistria. O importanta determinativa o au mecanismele politico-legislative și moral-spirituale în depasirea conflictelor etnopolitice și realizarea liniștei între naționalități. Experiența activităților de pacificare în zona conflictului etnopolitic este destul de semnificativa. Aici au o importanta majora organizatiile internationale, statale, umanitare și altele. Conflictele etnopolitice ne relateaza despre necesitatea ridicarii eficacitatii etnopoliticii și etnopolitologiei în intreaga societate, mai ales în domeniul unor lucrari de expertiză sau pronostic în sfera etnopolitică. Conflictele etnopolitice în ziua de azi poarta un caracter mondial. Societatea mondială atrage o deosebita atentie soluționarii acestor conflicte. Aceste probleme se agraveaza în deosebi în legatura cu importanța păstrării specificului etnic în lumea global-moderna. Procesul globalizarii nu trebuie sa lezeze starea de spirit și perspectivele naționalităților. Specificul etnic în veacul XXI este o realitate, pe care trebuie s-o primim asa cum este. Anume specificului etnic ar trebui sa fie deschisa calea spre pacea mondiala cu toate oportunitatile sale pentru dezvoltare și colaborare. Atunci vor fi mai putine sanse și tentative de a folosi diversitatea etno-naționala în scopuri politice. Etno-națiunile de fapt sunt niste fenomene creative, cultural diversificate, nu și pentru contradicții și conflicte.

Cu certitudine, ca conflictele etnopolitice sau etnice sunt o problema actuală în societatea moderna, mai ales în partea ceea unde locuim noi. Aceasta este Europa, Europa de mijloc, Europa estică și Balcanii. Și luând în considerație toate indiciile, acest teritoriu are tendinta de a se extinde. Aceasta rezulta ca statele și guvernarile ar trebui sa ia o pozitie ferma în conflictele de azi care au loc, sau care ar putea fi declansate mai devreme sau mai târziu. Națiunea este printr-un fel sau altul o societate omogena de oameni, destul de mare, legata între ei de o cultura, mitologie și religie comuna. Este cert ca acest proces nu este finisat până la capat.Putem spune ca a fost o perioada de stagnare dupa destramarea coloniilor, eliberarea Africii în anii 60. Vreo 20 de ani a fost liniste. Dar din anul 1989 de la ruinarea blocului soviețic și din anul 1990 de la destramarea URSS, s-a declansat un val nou de formare a națiunilor, state nationale, conflicte.

La intrebarea ce sunt de fapt conflictele etnoculturale și etnopolitice? Este un proces de formare a statelor noi sau un proces de destramare statelor vechi? Sunt legate între ele reciproc. Ca exemplu, destramarea Imperiului Britanic concomitent a subinteles formarea statelor noi asa ca: Bangladesh, Pakistan, India și inca un sir de state noi. Ruinarea URSS a deschis calea la restabilirea suveranitatii Estoniei, Lituaniei și Letoniei. Ei au traditii constitutionale. Sau ca exemplu Ucraina. Ucraina se formeaza ca stat, adică își formeaza propria statalitate naționala în rezultatul destrămarii URSS. Aici as vrea sa mentionez, ca exista tari ce se afla in zone de risc, tarile cu o componenta multinaționala, multiculturala, multiconfesionala. Dar sunt tari cu procentul de risc foarte ridicat. Ca exemplu Russia este una din asa fel de tari. Fiindca este o tara unica, unde putem intilni foarte multe etnii, religii, culturi, limbi s.a.m.d. Aceasta are intr-adevar o importanta colosala și o actualitate primordiala. Din aceasta cauza vrem noi ori nu, dar veacul XXI în Russia va decurge anume asa, precum a și trecut și veacul XX. În asemenea caz doar strategia, și o abordare cât mai clara a acestei întrebări ne va ajuta sa evitam tragedia care din pacate nu a fost evitata de Bosnia și Hertegovina.

Ne confruntam acum cu niste conflicte care au fost conservate timp de zeci de ani din cauza problemelor etno-naționale. Aici s-au adunat deodata mai multe: construcția statului nou, (adica nou din punct de vedere principial dupa contructie), legalizarea tuturor problemelor gigantice care au fost amânate timp de decenii, fiindca daca un popor sau altul a fost represat și mutat din teritoriul sau, atunci posibil ca peste 100, 200 sau 300 de ani, acest popor se va intoarce pe paminturile natale, care deja este ocupata de alt popor. Momentan apar probleme. Nu putem socoti ca bunastarea economica și sociala este solutia de evitare a nationalismului. Ba dimpotriva, în tarile dezvoltate, sunt mai active și mai dezvoltate miscarile nationaliste. Intelepciunea politica consta în aceea ca sa fie combinati toti acesti factori pentru a preintimpână, pentrua duce o politica inteleapta în luarea deciziilor și masurilor rezonabile. De exemlu situatia din Cecenia, o situatie pare-se de impas, fiindca viata populatiei nu este asigurata din punct de vedere fizic nici de gloante, nici de grenade, nici de mine s.a.m.d. Pe de o parte viata oamenilor nu este asigurata nicicum din cauza lipsei unei sisteme economice functionale. Doar pe calea hotaririi politice ar fi posibila asigurarea unei stari normale a sferei sociale însă lipsește aceasta dorinta din partea centrului. E o situatie de impas, care se impotmoleste și mai tare.

Cele mai influente mjloace mass-media occidentale vin în fuga mare sa aprindă talpile civilizatiei islamice. Mult venin se cheltuie în zadar pentru a demonstra incontestabil intregii lumi, ca musulmanii sunt oamenii carora Allah le-a dat inima de hiena, dinti de lup și narav de vulpe. La notiunile „extremism” și „fundementalism” s-a lipit bine și pe multa vreme epitetul „islamist”.

Astazi tot mai des il inalță în slavi și il anunta ca proroc pe Samuil Huntington cu teoria ciocnirii civilizatiilor, conform careia în schimbul destramarea comunismului și democratiilor liberale inevitabil sunt declansate conflictele intercivilizationale. Acuzarile actuale ale musulmanilor în inclinatia patologica spre violenta și terorism sunt de fapt, ultima reincarnare a pricipiului responsabilitatii colective.

Când era limpede, ca misiunea de pacificare propusa în anul 1994, cu toate ca aceasta misiune a fost planificata tot în multe nopti nedormite, creierul, puterea și esenta ei filosofica a fost tendinta, de a proteja macar pe cei ce nu au fost inca lezati de aripa neagra a nenorocirii, daca nu a preîntâmpină declanșari noi. A ajuta macar pe cei, care inca nu au fost atrasi intr-o nenorocire comuna. Aceasta tragedie este numita ”cecena”, dar o putem la fel numi și ”ingusa”, ”daghestana”, ”rusa”, ”kabardino-balkara”. Este o tragedie a intregii Rusii. Anume durerea și chiar starea de disperare, neputinta i-a obligat pe mulți deputati sa caute solutii de depasirea colapsului dramatic, în care s-au pomenit popoarele Rusiei. Iata doar citeve nume de deputati care au pledat și au facut tot posibilul ca sa aiba loc convorbirile parlamentare. În mare masura mergea vorba nu numai de convorbiri interparlamentare, dar și despre deschiderea unui dialog extins în Mahacikala cu toate puterile politice și sociale pentru reducerea persoanelor implicate în conflict. Pentru a le ajuta și lor și rusilor nu numai sa iasa din acest colaps tragic, dar și sa rămâna capabili de colaborare. Sunt increzut ca chiar și acei ce umbla și acum cu arma la sold sunt gata sa decurga la asa actiuni. Cu toate acestea ar fi rezonabil de a le da posibilitatea de a depune armele fara a le leza onoarea și demnitatea. Nu conform ultimatumului lui Pavel Gracev dar la rugamintea fratilor-vecini, mamelor, surorilor și oamenilor de onare….

Mergea vorba despre depistarea comuna a acestor mecanisme. Nu trebuie de gândit ca în Cecenia nu sunt persoane capabile sa ridice poporul sau, republica sa din aceasta situatie. Asa oameni sunt. Nu e deloc nevoie de a forma la Moscova administratie pentru administrarea Ceceniei. A fost o eroare sa fie numit Hadjiev S. din Moscova. E important de inteles, ca e destul de dificil sau chiar poate imposibil, de a-i impune pe toti sa predea armele, fără a ține cont de multele momente specifice din modul de viață , de caracterul și de tradițiile oamenilor. Ar fi fost rezonabil de dus un dialog – permanent și respectuos pentru a nu leza demnitatea și onoarea oamenilor. Cu toate acestea în decurs de trei ani au fost elaborate multe proiecte de documente. Ar fi trebuit acest potential de folosit. Pe numele presedintelui Parlamentului republicii Cecene Ahiad Idigov a parvenit o telegrama guvernamentala de la Ramazan Abdulatipov de la Sovietul Federatiei a Federatie ruse, unde se spunea: ”Este dureros și practic imposibil sa fiu observator în continuare la tragedia ce are loc, unde zilnic mor oameni nevinovati din ambele părti. Președintii, din păcate, nu au ajuns la un numitor comun. Propun ca parlamentele să ia initiativa în miinile sale. Pe data de 14 ianuarie 1993 de catre delegatia Rusiei a fost iscalit procesul verbal la Groznîi cu Parlamentul Ceceniei, unde au recunoscut, ca este foarte important de a gasi soluții în soluționarea conflictului doar pe cale pasnică. S-a obținut un acord comun pentru elaborarea tratatului de delimitarea imputernicirilor între Federatia Rusa și Republica Cecenă. În ziua urmatoare acest Tratat insa, a fost dezavuat de catre Dudaev. Iarasi dialogul între doua tari au deraiat. S-a propus de restabilit tratativele la nivel de delegatii parlamentare in baza procesului verbal, care a fost semnat pe data de 14 ianuarie 1993. Indiscutabil, în primul rând trebuie de gasit solutii și metode de a inceta focul și dezarmarea pas cu pas. Negocierile pot avea loc și pe teritoriul Daghestanului”.

De la Idigov a primit raspuns:”Stimate Ramazan! Vreau sa mentionez, ca propunerea dumneavoastra despre reluarea procesului de negocieri la nivel de parlament a Republicii Cecene Icikeria și Federatia Rusa o tratam, ca dorinta de a gasi cai de regulamentare și soluționarea conflictului în Cecenia și Caucaz pe cale pasnica. Partea cecena niciodata nu s-a eschivat de la prelungirea procesului de negocieri ba chiar mai mult de cât atit tot timpul a fost gata sa reia dialogul în orice moment convenit. În aceasta situatie destul de complicata, când mor oameni pasnici sub rachetele și bombele armatei rusesti, tine de datoria noastra comuna sa luam masurile necesare pentru stoparea acestui vandalism. Consider, ca procesul negocierilor e necesar de reluat în baza etapelor tuturor grupelor noastre parlamentare, oprind actiunile militare pe teritoriu republicii Cecene Icikeria. Aceasta ar confirma intentiile noastre veridice. Daghestanul este locul potrivit pentru aceste negocieri. Semneaza – Presedintele Parlamentului Republicii cecene Icikeria Ahiad Idigov.” Negocierile interparlamentare și intersociale aveau sa inceapa. Aveau menirea de a intra în dialog cu fiecare comunitate, cu fiecare neam, cu fiecare aul. Însa Moscova a preferat sa inchida cercul cu Dudaev, transformindu-l cu actiunile sale incompetente în capetenie naționala. Important ar fi fost sa privim societatea cecena din toate aspectele sale, nu numai prin tinta automatului, indreptat spre Dudaev.

Timp de trei ani în reglementarea procesului de negocieri s-a facut multe în aceasta direcție, cu toate ca de multe ori negocierile au fost sabotate și oprite. Adresarea catre presedintele Parlamentului Idigov (în Moscova cereau , ca anume asa sa fie numit domnul Idigov) a fost dictata de tendinta de a incepe negocierile în baza evidentei tuturor documentelor deja semnate fara a incepe pocesul de la zero. Cu toate acestea se propunea sa se negocieze între parlamente, cu toate ca toti intelegeau ca Idigov coordoneaza toate actiunile sale cu Dudaev. Toti erau de acord sa negocieze daca asta macar pe o zi ar fi oprit tragedia în Cecenia, cu toate autoritatile, cu reprezentanti din fiecare sat, cu combatantii.

Pe data de 14 decembrie conducatorilor Caucazului de Nord, liderilor miscarii nationale a parvenit o telegrama , unde se spunea: ”Rugam sa fie gasite cât mai curând metode de influenta asupra lui Djohar Dudaev în scopul gasirii variantelor de compromis pentru depasirea acestui conflict cu legi federale, în numele stoparii a suferintelor poporuui cecen și popoarelor din regiune. Prin incapatinarea sa Dudaev declanșează, sporeste incingerea spiritelor anticaucaziene și sovinistilor nationalisti. Prin orice metode trebuia convins Dudaev în esecul căii pe care l-a ales atât pentru republica Cecenia, cât și pentru intreg Caucazul, poate macar cu ajutorul celor mai stimati și mai în vârsta oameni sau oameni de vază, ilustri, inteligenției, liderilor celor mai mari organizatii obstești. De cealalta parte se face tot posibilul, pentru a indrepta dialogul politic între cele doua parti în albia potrivita. Mulți lideri ai miscarilor nationale, au reactionat ba chiar și au venit la Moscova, dar din partea liderilor Caucazului de Nord au venit doar Ausev, Magomedov, Kulacovkii. Pe semne ceilalti asteptau directive din zonele de influenta majora. Dar aici mergeau discutii despre salvarea popoarelor Ceceniei, popoarelor regionale și a Rusiei în acelas timp. Tot în același timp a fost remisa o adresare catre presedintele Rusiei Boris Elțin, cu rugamintea de a prelungi timp de trei zile, termenul actiunii Tratatului de predare a armamentului, fiindca și sfatul celor intelepti și ai muftiilor din Cecenia au promis ca se vor adresa lui D. Dudaev și chiar poate și ocolindu-i parerea, catre popor despre necesitatea normalizarii relațiilor între ambele, daca acest termen a fost prelungit și Elțin a mers în intimpânăre, atunci cealalta parte nu și-au tinut promisiunile. Negocierile preliminare ale părtilor aveal loc prin legatura telefonica. Chiar și în momentul cind a fost intrerupta legatura cu Groznîi, a fost restabilita cu ajutorul oamenilor din Nazran și Mahacikala. Mai dificil a fost de restabilit legatura în Moscova, necatind la aceea ca cu ajutorul lui Șumeiko a fost posibila legatura cu insasi Elțin, care din cel spose s-a atârnat cu intelegere deosebita la eforturile depuse. Dar s-a eschivat de la negocieri Duma (cu exceptia lui Celingarov). Pentru Duma ruseasca s-a dovedit a fi mai importanta cazuistica judiciara, necatind la aceea, ca în toate hotărîrile sale formal Duma sublinia necesitatea continuarii negocierilor. În încheierea ședintei Consiliului securitatii, eforturile de reglamentarea conflictului au fost caracteriate ca separatiste. S-a dat de înțeles ca toate eforturile pe marginea acestui întrebări sunt nedorite.

Aveau oare aceste negocieri caracter separatist? Ce anume doreau sa se examineze cu parlamentarii Ceceniei?

Iată propunerile vizavi de proiectul de negocieri dupa cum a cerut, veneau sa determine condițiile întregului proces de negocieri. Îl prezint:

Delegațiile parlamentare Adunarii Federale a Rusiei și republicii Cecene exprima ferma convingere ca nu au fost epuizate toate caile de soluționare pe cale pasnica a conflictului, și hotarirea tuturor problemelor între parti.

Condamna toate actiunile politicilor, care au dus procesul de normalizare a conflictului în colaps, folosirea puterii statale, care la fel au dus la nenorocire populatia pasnica. Calea pasnica de reglare a negocierilor în Vladikavkaz a fost intrerupt neargumentat din cauza provocarilor reciproce. Nu a fost luat în considerație deasemenea potentialul imens a intilnirilor reciproce, consultatiilor și documentele anterior semnate.

Se considera necesar și posibil elaborarea și aprobarea Tratatului de delimitare și delegare reciproca împuternicirilor între organele federale și organele puterii a republicii Cecene. În acest scop delegatiei din Vladikavkaz e necesar de dat un statut de comisie de lucru pentru elaborarea acestui Tratat. Totodata de majorat statutul delegatiilor parlamentare pentru hotarirea misiunilor cardinale, politice, armate și gospodaresti în regiune.

Sarcina primordiala a delegatiilor parlamentare se socoate masurile efectuate pentru incetarea actiunilor violente și devastatoare din ampele parti. În scopul evitarii în continuare a escaladării violentei este necesar de creat imediat grupe de lucru formate din experti militari în baza paritetului pentru dezarmarea pe etape a formatiunilor militare cecene, retragerea fomatiunilor armate federale. În perioada petrecerii acestor actiuni de încetat orice actiuni militare. A exclude provocarile și cu eforturi comune de petrecut actiuni de dezarmare a formatiunilor necontrolate.

În dezarmarea partilor și retragerea trupelor de format o Comisie de salvare naționala a republicii cecene, pentru normalizarea situatiei și în baza de paritet in componenta careia vor fi inclusi reprezentanti din Groznîi, Consiliul temporar, sefi de raioane, autoritati din domeniul religiei, batrinii intelepti, deasemenea organele federale. De a forma structuri competente a Consiliului pe loc pentru reglementarea sistemei vitale a populatiei. Prin eforturi comune a elabora planul de restabilire a lucrarilor și asigurarea finantarii republicii (Hotarirea Conducerii Federatiei Ruse)

A lua masuri ce tin de dezinformarea societății precum și insultele reciproce, ce lezeaza demnitatea și onoarea popoarelor și cetatenilor.

A solicita presedintelui Federatie Ruse prelungirea termenului de dezarmare a formatiunilor militare asigurând securitatea oamenilor ce au predat benevol armele. De coordonat posibilitatile pastrarii structurilor oficiale a ordinii publice pe locuri (fosta militie) din rândurile persoanelor ce nu au participat în actiunile armate violente.

De asigurarea posibilitatii reintoarcerea formatiunilor armate straine pe teritoriile dislocarii permanente.

A lua masuri urgente pentru reintoarcerea și asigurarea vieții decente a refugiatilor din republica Cecenia.

De a se adresa la organele de stat a republicii a raioanelor Caucazului de Nord, miscarilor politice și nationale de a incepe lucrarile de acordarea ajutorului republicii Cecene în ceea ce priveste asigurarea vieții cotidiene a populatiei.

În deosebi s-a accentuat ca din partea Rusiei la aceste ”negocieri” se preconizeaza participarea reprezentantilor ambelor Palate Adunarii Federale pe baza de inceput de paritet, dar din partea cecena – conducerea Parlamentului.

Cronica lucrarilor preliminare și coordonari ar putea fi numerotata și în continuare, fiindca este impunatoare lista documentelor. Nu se va face asta fiindca telul acestor observari nu este de a arata nazuintele pacificatoare a cuiva, se are în vedere absurditatea dialogului între un orb surdomut, care în agonia turbarii interpreteaza rolul eroilor și patriotilor națiunii sale. Criza în Cecenia s-a dezvoltat după o schemă clasica în sociologia politica mondiala. Concluziile expertilor, ce au analizat pachetul de întrebări aparute între conducerea locala și conducerea centrala pe poerioada data sunt destul de concrete,

1. Orice conflict longeviv de acest gen inevitabil duce spre sfidarea balanței regimului politic statut-quo: și daca nu s-a reusit de a-l soluționa în termeni restrânsi pe calea dialogului, a de asteptat o declanșare serioasa a unui conflict de lunga durata, violent și tragic.

2. Toate tarile care s-au ciocnit cu astfel de situatii mai devreme sau mai târziu au fost nevoiti sa puna în actiune armele în aploare.

Anume transmiterea armelor lui Dudaev, fara a pune la cunostinta Parlamentul Rusiei, a facut posibil trecerea de la o etapa a conflictului la alta. A ramas deschis doar data, cind va incepe actiunea armata. Aceste concluzii au fost posibile din insasi viata, dar până la aceasta s-au facut pasi de a evita și a preintimpână actiunile armate. Pe data de 16 septembrie 1991 pe numele lui B.Elțîn a parvenit o scrisoare unde se mentiona ca situatia e grava și poate fi catalizatorul unor faradelegi și actiuni anticonstituționale în toate republicile Caucazului de Nord. Se spunea în scrisoare: Orice faradelege în republicile date va duce inevitabil la renasterea situatiei nationaliste. Ne aflam în pragul declansarii razboaielor între popoare și Cecenia devine cel mai periculos loc în acest plan. E necesar de a lua masurile date: de dat o nota veridică legala actiunilor ce au loc în republica Cecenă, evitând propriile principii revoluționare în numele stabilitatii în regiune, a elabora un act legitim, ce pedepseste orice actiune extremista deschisa sau de alt gen de nationalism, orice indemn de dusmanie între natii, de revendicari teritoriale sau popoarelor regiunilor inre ele. A lua masuri pentru a soluționa problema reabilitarii popoarelor deportate, de revendicat adunarea conducatorilor republicilor Caucazului de Nord, Regiunii Rostov, Krasnodar și Stavropol, liderii miscarii nationale și partidelor în scopul de a hotari constitutional toate întrebările de reînnoire democratica în regiune. De preintiminarea și evitarea conflictelor între națiuni și formatiunile militare nelegitime, inclusiv și regimul Dudaev; în colaborare cu structurile prezidentiale de determinat programul actiunilor comune în zonele de conflict între popoare. a-i indemna pe deputati rusi sa se treaca de la lozincile și actiunile constrinse la activitatea pentru apararea intereselor regiunii și integritatea Rusiei. Stabilitatea situatiei social-politice și etnopolitice în Caucazul de Nord ar fi trebuit sa fie primordială. Masuri nu au fost luate. cu toate ca Khasbulatov a intors scrisoarea în Parlament și i-a invinuit în atârnarea indiferenta în ce consta situatia din Caucazul de Nord. În timp situatia lua o intorsatura periculoasa. Din informatia operativa din 06 – 09 februarie 1992: ” pe data de 06 februarie a.c. în or.Groznîi de între ora 16.00 și 17.00 de un grup de localnici (aproximativ 1,5000 oameni) a fost savirsit un jaf asupra coloanei 566 batalion a MAI a Rusiei. În urma atacului a fost sustras în jur de 3000 unitati armament și 3 milioane de obuze și cartușe. Fondului de cazarme și a altor edificii a orasului a fost pricinuite pagube, o parte din ele sunt în stare deplorabila.

07 februarie a.c între orele 15.30 și 22.00 de catre gloate de oameni cu un numar de 3000 și 3500 de oameni sub conducerea unor persoane inarmate a efectuat un jaf armat cu telul sustragerii armamentului și tehnicii militare în garnizoanele armate.

Serviciile armate de securitate erau increzute, ca depozitele cu armament și munitii sunt bine aparate și în siguranta. Despre acest fapt de nenumarate ori se vorbea la sedintele în cabinetul lui Yarov Iu. Apare intrebarea cine atunci i-a transmis lui Dudaev mii de unitati de tehnica militara și munitii, nu s-a constatat intr-un sfirsit.

Guvernul Rusiei nu a luat nici o masura. Dupa initiativa Sovietului Suprem pe data de 12-14 martie 1992 în or.Soci au avut loc intilnirile consultative a expertilor rusi cu colegii ceceni. În timpul acestor negocieri dificile s-a depistat și formulat nodurile opozitiei cele mai dureroase, care la acel moment au primit deja un caracter de confruntare. Și iarasi cauta cai de soluționare Sovietul Suprem al Rusiei nu executivul. Contactele neoficiale cu conducerea cecena, pareau, ca au atins rezultatul. Pe data de 24 decembrie 1992 ziarul ”Pravda” comunica: ”Zilele acestea a avut loc intilnirea de lucru a primului vice-prim ministrului a republicii Cecene Ia. Mamodaev cu loctiitorul Presedintelui Sovietului Naționalităților a Sovietului Suprem a Federatiei Ruse Abdulatipov R. S-a convenit despre o varianta a acordului între Fedetratia Rusa și republica Cecena despre delegarea reciproca în vedrea conducerii și imputernicirii organelor de coducere statala.

Esenta acordului consta în eliminarea pretentiilor reciproce și reprosurilor și a colabora fructuos în vederea intereselor economice și politice comune. Acest acord a fost elaborat de catre Mamodaev și chiar a fost și tiparit în Groznîi. Dar în acel moment Dudaev l-a eliminat pe Mamodaev. În comunicatul din ianuarie 1993 intilnirii din cecenia grupurilor de lucru li s-a propus sa pregateasca catre 31 ianuarie pachetul de propuneriî asupra proectului a Acordului dat. În februarie se planifica parafarea acestui document. Insa Dudaev și executivul nu a dus până la capat acest lucru și negocierile au fost intrerupte. A parvenit atunci propunerea de a invoca sedinta Sovietului coordinator a Caucazului de Nord în Moscova. Aceasta sedinta cu participarea cunducatorilor republicilor Caucazului de Nord și regiunilor adiacente, deasemenea ministerele Federatiei Ruse a avut loc pe data de 15 aprilie 1993. În cadrul aceste sedinte s-a menționat ca în regiune din cauza conflictului etnic și actiunile militare s-a inrautatit nu numai situatia criminogena, dar și cea etnopolitica. O amenintare extrema a securitatii societatii publice și stabilitatii civile, o creaza traficul nelegitim a armamentului. Principalul focar de destabilizare devine Cecenia. Hotarirea unor probleme în parte ar fi fost o premisa pentru normalizarea relațiilor economice și eliminarea tensionarii etno-politice în republica Cecena și în relațiile cu ea. La initiativa lui S. Sahrai un sir din problemele date au fost soluționate. Dar iarasi nu s-a dus până la capat. Dudaev era inarmat până-n dinti și să gasesti limba comuna cu el era practic imposibil. El era de neoprit și de neinduplecat, În timp evenimentele luau avint. Iarasi pe numele presedintelui Rusiei a parvenit o scrisoare unde se spunea: ”E necesar de un gest politic de buna vointa. Sovietului Suprem a Federatiei Ruse chiar azi de suspendat toate actele la nivel federal, care ar recunoaste nelegitime actiunile de instituire a republicii Cecene. Tot odata Presedintele Rusiei ar putea intra în contact direct cu generalul Dudaev, propunindu-i întrebări pentru discutie de delegatiile imputernicite.

În numele bunastarii poporului cecen, linistei în regiune, Elțin B. a fost insistent rugat sa nu atinga coventionalitatile politico-legale și a regla relațiile personale cu Dudaev. Grupurile parlamentare de lucru cu toate acestea au facut destul de multe, dar s-au epuizat. N-a fost deajuns o hotarire politica ”de sus”. Cu Dudaev atunci era posibil inca o colaborare. B. Elțin a dat indicatii și cu asta și s-a sfirsit. Intreruperea relațiilor gospodaresti și blocada financiara s-au dovedit a fi actiuni neefective de presiune asupra regimului lui Dudaev. Astfel Dudaev s-a dovedit a fi sub influenta structurilor corupte și mafiotice. Dar suferea în urma acestor actiuni poporul Ceceniei, Daghestanului, Ingușetiei s.a.

Amintindu-ne acum de aceste evenimente clar se evidentiaza contraactiunile lui Dudaev. La fiecare etapa, dupa semnara fiecarui document de pacificare, el exludea sau insasi oamenii sau structurile, daca acestea nu negociau convenabil, sau anula cu politica sa rezultatele negocierilor pe aceasta margina, nu indeplinea condițiile acordului. Moscova la infinit schimba oamenii, care duceau dialogul cu Groznîi. Fiecare din ei incepea de la zero, de la inceput, și pe aceasta destul de bine juca Dudaev. E legibil ca astfel de strategie a dus la tragedie ambele parti, cu toate ca, la inceput, în contactele personale Dudaev parea a fi simpatic, adecvat și binevoitor.

Pacat ca minciuna, siretenia, jongleria politica pe de o parte și indiferenta și lipsa unei linii clare pe de alta parte – s-a revarsat intr-o mare de singe și nenorocire pentru intreg poporul cecen și a intregii Rusii, în lezarea autoritatii și demnitatii intregii tari. Despre prietenia între popoare nici nu merge discutia.

În asa situatii simti doar sentimentul de vinovatie în fata mamelor acelor tineri soldati rusi – în uniforma militara și fara, implicati în acest conflict singeros benevol sau ba, din voia politicilor iresponsabili. Și reitingul multor politici – este reitingul acelei rusini, care este de fapt rusinea intregii Rusii, pentru ca nu am fost apti de a imbunatati relațiile de pace și zidire în Patria imensa. Va fi oare aceasta tragedie ultima? – cine oare stie raspunsul la aceasta intrebare? cine va da oare un raspuns pozitiv? În Duma de Stat a cita oara a esuat proiectul de lege menit pentru a incepe reglementarea relațiilor federative. Luni la rând sta prafuit pe masa functionarilor de stat proectul programei ”Renasterii nationale și colaborare interetnică popoarelor Rusiei” care a fost elaborat de specialistii tarii. Anume în zilele acestea în Rusia sunt tiparite articole cinice, care nu tin cont de nemurirea intelegentiei de tipul ”Libertate Arkansas-ului” (Mark Zakharov). Și vine ideea: cât timp nu vom putea face diferenta între Arkansas și Cecenia, atita timp nu vom avea nici pace politica nici civilă. E putin sa te numesti federatie, trebuie sa fii Federatie. Trebuie sa te inveti sa stimezi tara, popoarele Rusiei reiesind din aceasta sa zidesti politica tarii. Statalitatea și integritatea tarii se atinge nu prin putere ci prin abilitatea de a zidi o Federatie, unde ar fi confortabil la toti oamenii. Sa ne aducem aminte de cuvintele unui intelept: ”Drumul va fi invins de cel ce va merge”.

Încă Platon spunea, ca nu exista dusmani în propria tara. Dar daca apar vrajmasi, trebuiesc luminati la cuget, fara a-i duce spre pieire, pentru ca ei nu sunt dusmani. Aceasta a fost spus cu mai mult de doua mii de ani în urma. Noi, insa traim în veacul XXI. Fara dialog nu vom merge mai departe. De dialog au nevoie toate popoarele, dialogul este necesar Patriei.

În primul rând Statul trebuie sa invete astfel de dialog permanent rationalizat cu toate popoarele tarii. Pentru evidenta și coordonarea și realizarea intereselor comune personale, nationale, teritoriale. Atunci vom putea evita astfel de tragedii.

O cauza importanta în viziunea mea, în cresterea extremismului etnopolitic este perceptia (cultivata desigur, nu fara ajutorul propagandei) unei parti anumite a societății cu istoria sa recenta, de asemenea și în ultimul deceniu, ca o infringere naționala.Astazi, acest complex de neplaceri, s-a intarit în forma de stereotipuri constiintei în masa, și din pacate, un mare numar al politicienilor, se staruie sa incinga aceste spirite în scopuri corupte. Anume din aceasta cauza o amenintare deosebita pentru societate o reprezinta nu numai extremismul fanatic în mase (din fericire până cind nu se percepe), ci mai mult extremismul pragmatic a elitei.

Daca activitățile miscarilor extremiste nu primesc o confruntare dura din partea statului și societății, atunci incepe erozia intregii vieți social-politice, destramarea pilastrelor constitutionale:

se majoreaza semnificativ nivelul declansarii violentei în sfera politica, adica, puterile politice devin respectabile, care de fact sunt marginale, ca rezultat scade nivelul eticii politice, ceea ce se reflecta asupra intregii vieți sociale.

în societate se intensifica atmosfera intolerantei, ca urmare tot mai subreda devine sistema politica.

violenta devine tot mai accesibila chiar uneori și mai admisibila pentru atingerea scopurilor. Mai ales negativ aceasta se rasfrânge asupra tineretului, bineinteles graba spre actiuni hotarite și un romantismul joaca rolul rincipal în avintarea spre aceasta, indiferent de ideea politica sau scopurile finale. De acest fapt cu suces se folosesc ideologii și organizatorii miscarilor extremiste, formind fanatici, care sunt gata pentru ”idee” la orice act terorist sau la alta actiune.

În sfirsit, frica devine laitmotivul vieții civile, dar aceasta este cel mai bun fon pentru a o destabiliza pe cea politica.

Capitol II. Organizațiile internaționale,

regionale. Competențele acestora în soluționarea

conflictelor înghețate

Conceptul de securitate provine din latinescul securitas, atis și înseamnă “faptul de a fi la adăpost de orice de orice pericol”. Noțiunea de securitate desemnează starea de echilibru și stabilitatea socio-politică și economică necesară existenței și dezvoltării statului, prezervării valorilor sale fundamentale și promovării intereselor proprii. În funcție de natura relațiilor pe care statele reușesc să le realizeze, conceptul de securitate poate fi considerat drept pace internă (stabilitate și echilibru necesar socio-organizărilor pe care le gestionează ) și pace internațioanlă (relația de echilibru și stabilitatea internațională, orientată către prevenirea conflictelor și cooperare).

Fenomenul securității comune a apărut mai mult ca o necesitate și nu o dorință, determinată în mare parte de noua ordine unde amenințările la adresa actorilor internaționale nu mai cunosc hotare. Astfel a apărut nevoia de creare a sistemelor de securitate, care semnifică o serie de norme și principii adoptate în comun de către un grup anumit de state.

Dezintegrarea URSS a lăsat în urmă un vid de securitate, statele rezultate fiind într-o permanentă căutare de soluții și aranjamente pentru realizarea stabilității în zonă. Fostele state aparținătoare URSS au creat Comunitatea Statelor Independente în care Federația Rusă deține întâietatea cu intenția de a creare a unui bloc politic, economic și militar dar procesele de integrare au slăbit treptat, iar în 1991, 11 foste republici ale URSS au semnat actul constitutiv al Comunității Statelor Independente (CSI.), ulterior, semnând un Tratat de securitate colectivă. La acesta nu au aderat Turkmenistanul și Uzbekistanul. Declinul Rusiei, care deține întâietate în cadrul Comunității, a favorizat pătrunderea în regiune a altor actori. O parte din țările membre au intensificat relațiile cu Occidentul, China și Japonia.

Conflictele regionale sunt de departe cele mai notorii moșteniri ale URSS. Interesant este faptul că acestea devin treptat pietre de temelie a noii politici internaționale ale Federației Ruse. Toate acestea pot avea mari consecințe pe o perioada îndelungată de timp: de la destabilizarea securității în regiunea la schimbări masive geopolitice într-o regiune strategic importantă Zona Mării Negre și a Caucazului. Acest set de conflicte pătrunde și în agenda politicii mondiale. Sfârșitul principiilor pure Westfalice a ordinii lumii, a emancipat numeroase provocări nemaiîntâlnite împuternicite de naționalism, separatism și război neconvențional. Toate acestea au punctat o provocare pentru știința politică și studiul conflictelor, o provocare, care ar putea fi comparată cu problemele impuse o dată de Războiul Rece. Acest gen de provocări necesită o cercetare științifică în natura conflictelor interne, în particular a celor înghețate, cât și a impactul pe care îl au în aranjamentele securității regionale precum și în metodele de gestionare a conflictelor. Ultimele escaladări din Caucaz reprezintă de fapt o continuare a vechilor probleme, care par să se menține pe o perioadă lungă nedeterminată de timp. Depășirea acestor probleme este una din cele mai importante sarcini nu doar pentru politica statelor impicate, ci și pentru întregul sistem al securității regionale.

Așa numitele conflicte înghețate sunt în sine cele mai mari provocări la adresa securității regionale a Mării Negre, precum și pentru interesele naționale a unor state post-sovietice. Acestea includ Nagorno-Karabahul conflict între Armenia și Azerbaidjan, conflictele Osetiei de Sud și a Abhaziei în Georgia, conflictul Transnistrian în Moldova, precum și conflictele generată de ideea Novorusiei în Ucraina. Conflictele date variază în fucție de scop, istori și opțiunile de gestionare, însă structural sunt similare. Factori care contribuie în speță slăbiciunea statelor, depresie economică precum și suportul din afară sunt cauze comune în toate aceste conflicte. Mai mult decât atât, acestea creează amenințări similare la adresa securității Azerbaidjanului, Georgiei, Ucrainei și Moldovei. Artificial înghețate sau deescaladate, niciunul dintre conflicte nu a fost soluționate în totalitate. Împreună cu provocările tradiționale geopolitice, acestea sunt o sursă inepuizabilă de amenințări.

Înțelepciunea comună susține că integrarea regională este unul din cele mai bune răspunsuri pentru acest tip de problem sub circumstanțele date. Dar, în ciuda a numeroase încercări de a plasa conflictele înghețate în cadrul diferitelor proiecte integraționiste, chiar și astăzi acestea sunt departe de a fi rezolvate. Pot afirma, că sunt chiar mai departe de soluționare mai mult ca niciodată. Acest fapt ridică o dilemă, și anume este oare integrarea regională infructuoasă în ocuparea cu conflicte de identitate sau separatism. Aceasta ar însemna că abordarea liberală în gestionarea conflictului într-un sens mai larg pierde din atractivitate. Sau există ceva special în conflicte în sine sau în mediul în care acestea evoluează.

Conflictele interne moderne rezultă din diferențele de identitate în societăți. Acest pluralism poate fi de orice natura, dar de regulă este de ordin etnic sau ideologic.

Multe teorii actuale a conflictelor etnice asumă faptul că gestionare diferențelor etnice sau ideologice este o decizie mai bună decât eliminarea lor. Cu 284 grupuri de minorități active politic populând într-o oarecare măsură 200 de state, problemele de natură etnică sunt inevitabile, combinate cu cele ideologice, religioase și diferențele politice interne, furnizează o bază groasă pentru mai multe tipuri de conflicte politice interne. Luând în calcul efectele globalizării și interdependența statelor la nivel global, este imposibil de a soluționa probleme identității prin eliminarea diverstității etnice, religioase sau ideologice, fie prin genocid, epurare etnică sau prin construcția artificială a unei societăți omogene izolate. Aceasta din urmă, îi determină practic pe politicieni cu o singură opțiune, și anumea acea de a gestiona și nu a elimina diferențele. Strategiile pot varia, de obicei ele țintesc diferite cauze ale conflictelor interne, în încercarea de a ameliora dilema securității etnice, micșorând nivelul discriminării și furnizând împărțirea efectivă a puterii.

Toate aceste sunt importante pentru conflictele post-sovietice interne. Ele rezultă din interacțiunea a mai mult factori, printre care sunt cele de natură structurală și politică care se dovedesc a fi cei mai importanți. Combinația dintre un stat slab și elite locale agresive produce o dilemă a securității etnice și a violenței între grupurile etnice. Această combinație este întărită de dezmembrări economice, instabilitate politică și escaladarea discriminării culturale. Cu căteva mici variații, toți acești factori pot fi observați în faza inițială a unui conflict înghețat.

De asemenea acestea posedă o trăsătură comună, cu excepția conflictului din Nagorno-Karabah, rolul minorității vorbitoare de rusă este imens. Astfel se deschide o largă oportunitate pentru un suport continuu din partea Federației Ruse pentru Abhazia, Transnistria, Osetia de Sud, Republica Populară Donețk, Republica Populară Luhansk, state de altfel autoproclamate. Implicarea rusă în aceste conflicte nu ridiacă doar semne de întrebare la adresa obiectivității Rusiei ca mediator, ci schimbă alarmant structura acestora, creând o asimetrie astfel minimalizând șansele pentru o reglementare mediată.

Ambele dileme, de ameliorare a securității și de asigurarea împărțirii efective a puterii se dovedesc a fi mecanisme problematice sub aceste circumstanțe. Teoretic, conflictele de felul cum se întâmplă în Moldova, Ucraina, Georgia și Azerbaidjan se rezolvă cel mai bine printr-o liberalizare strategică. Această abordare implică o transformare îndelungată a structurii societății cu obiectivul de a elimina discriminarea și de a aproviziona acces egal la putere pentru diverse grupuri etnici, așa-dar micșorând justificare unor altercății violente. Spre deosebire de democratizarea rapidă, această nu provoacă a creștere bruscă a ideologiei naționaliste și retoricii, pentru că pune accent pe instrumentele de limitare a agresivității și descurajează abordările căștig sau pierdere în interacțiunea cu alte grupuri etnice. Liberalizarea strategică este menită să construiască pas cu pas o societate democratică, în care împuternicirile partajării puterii și a statului sunt obținute prin implementarea normelor și instituțiilor democratice.

Conflictele post-sovietice au specificat acest model de gestionare a conflictului. Pentru că tranziția de la totalitarism la democrație era în curs de desfășurare, minoritățile etnice s-au angajat în dilema securității în timp ce statele s-au dovedit a fi slabe. Îmbunătățirea instituțiilor democratice, a protecției drepturilor minorităților, și intensificarea încrederii reciproce au fost văzute drept piloni pentru transformarea conflictului și reglementarea ulterioara a conflictelor în Georgia, Azerbaidhan și Moldova.

Strategia însă a eșuat în toate cazurile. Încurajați de către Rusia, liderii separatiști din Transnistria, Osetia de Sud, Republica Populară Donețk, Republica Popular Luhansk, Abhazia au optat pentru continuarea luptei, în timp ce celelalte state mediatoare s-au dovedit a fi prea lente în implementare partajării efective a puterii și a fortificării confidenței între grupurile etnice. Drept rezultat, conflictele au devenit înghețate cu un echlibru înclinat înspre puterea liderilor republicilor autoproclamate în toate cazurile. Abordarea prin liberalizarea strategică n-a reușit din mai mult motive, printre care lipsa de democratizare ar putea fi numită drept cea mai semnificativă. Factori externi precum și situați economică șubredă, au făcut succesul și mai puțin posibil.

Cea mai bună alternativă liberalizării strategice este integrarea regională. Teoretic, aceasta ajută la depășirea dificultăților interne prin asigurarea unui context mai larg pentru soluționarea tuturo contradicțiilor. Instituții comune ar putea compensa slăbiciunea statelor, ajutând la depășirea dilemei securității. Pe o perioadă mai lungă de timp, elementele unei identități comune sunt create și împărțite. Toate aceste minimalizează tendința de distrugere a conflictelor interne, și deschide noi oportunități pentru cooperare făcând din recurgerea la violență drept ceva învechit și nefolositor.

Neofuncționalismul ne spune, că datorită logicii angrenajelor spill-over efects, integrarea poate schimba interdependenta economică dintre state într-o armonie politică. Este un proces lent fără garanții, care necesită multă voință politică pentru a fi implementată. Ajunsă implementată, poate utiliza interdependența ridicată pentru a mări costurile economice ale violenței, astfel, minimalizând stimulente ale agresiunii. Spre deosebire de liberalizarea strategică, această abordare este la nivel regional, și asumă că integrarea regională poate purta și beneficii economice și stabilitate politică.

În prezent pe teritoriul continentului european activează mai multe organizații a căror misiune este mai mult sau mai puțin menținerea și asigurarea securității. Acestea sunt Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Uniunea Europeană, Organizația Atlanticului de Nord precum și Organizația Națiunilor Unite “giganții securității europene”.

O.C.E.M.N

Cooperarea Economică în zona Mării Negre înființată la 25 iunie 1992, iar din 1998 oficial numită Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră venită să unifice 12 state cu o viziunea a unei cooperări economice puternice în regiunea Mării Negre. Această a apărut în linie cu tendința generală de regionalizare și de asemenea a ajutat în rezolvare problemelor specifice apărute pe agenda regional după prăbușirea Uniunii Sovietice.

Însă nu a putut prevenit conflictele violente în câteva dintre statele-membre. Cooperarea regională nu a avut vreun impact asupra dinamicii conflictelor, incluzând fazele escaladării. De ce s-a întâmplat anume așa? Aici de fapt sunt două probleme principial. Prima, este faptul că OCEMN se concentrează practic totalmente pe probleme de ordin economic, și în particular de problemele ciclului de producție. Dat fiind că majoritatea statelor membre sunt integrate în alternative structuri integraționale superioare cum este exemplul NATO cum este cazul Albaniei, Bulgariei, Greciei, României și Turciei sau în Comunitatea Statelor Independente, este cazul Armeniei, Azerbaidjanului, Republica Moldova. Rusia, Ucraina, probleme de ordin politic sau a securității nu pot fi soluționate efectiv în cadrul organizației. În acest fel, atunci când s-a confruntat cu violență în Moldova, Georgia și Azerbaidjan, toți membrii OCEMN, nu au fost în măsură a se bază pe acest format multilateral în medierea reglementării conflictului.

În al doilea rând, cooperarea economică în cadrul OCEMN nu este de fapt un proces de integrare. Nu au loc efecte spillover, nu există instituții de dimensiuni supranaționale, și nici norme comune legislative. Adâncimea cooperării, rareori merge mai departe de îmbinarea unor proiecte economice.

Contextul politic este la fel unul problematic. Interesele politice, sunt prea diverse și prea contradictorii. Unii membri OCEMN sunt state membre NATO, ceea ce înseamnă că Federația Rusă cu siguranță nu va permite rezolvarea problemelor politice în formatul Organizației. Trei state – Rusia, Turcia și Ucraina – concurează pentru șefia regională, bazându-se pe potențialul de tranziție, cel al petrolului, și cel militar de asemenea și forță organizațională în calitate de surse prime. Această competiție este departe de a oferi oricare efecte pozitive în stabilizare conflictelor înghețate.

Prin urmare asta face din activități mediatoare sau de consolidare a păcii în încercări inefectiv. În calitate de organizație, OCEMN nu intervine în niciunul dintre conflicte, iar încercări individuale a unor state membre au loc foarte rar. Concepte de a intervenții rodnice sunt vagi. În cel mai bun caz problemele securității în cadrul activităților OCEMN se află pe planul doi și sunt strict legate de dimensiunea economică a securității. Luând acest lucru în considerare, se poate asuma că o interconecțiune mai apropiată a stabilității politice și a dezvoltării economice, ar putea duce spre o mai mare implicare a Organizației în problemele politice, deși această implicare va fi și ea una limitată. Majoritatea acestor perspective sunt într-un fel sau altul conectate la producția energetică și potențialul transportului în regiune. Cu cât mai mult este dezvoltată, interdependentă și integrată în Piața Europeană energetică, cu atât există mai multe șanse pentru o stabilitate politică la nivel regional și național. Totuși datorită anumitor particularități funcționale și organizaționale, OCEMN nu pare că va asigura efectul de spillover.

G.U.A.M

CSI nu a fost sortit să aibă sorți de izbândă, o parte din membrii acesteia au format în 1997 GUUAM (Georgia, Ucraina, Uzbekistan – 1999, Azerbaidjan și R. Moldova), o alianță a republicilor care refuzau hegemonia Moscovei. Estonia, Letonia și Lituania au primit statut de observatori. Țările membre au refuzat semnarea Tratatului de securitate colectivă a CSI (Pactul de la Tashkent). În anul 2002, Uzbekistanul și-a înghețat calitatea de membru GUUAM pentru ca în 2005 să se retragă complet.

Pe plan politico-militar, SUA, au încurajat crearea GUAM-ului și au acordat asistență militară Azerbaidjanului și Georgiei.

Scopul declarat al constituirii GUAM a fost gestionara și utilizarea coridorului de transport transcaucazian spre Europa. Organizația dorește să scoată de sub tutela Moscovei o mare parte din câmpurile cu materiile prime energetice și internaționalizarea, astfel, a accesului politico-economic în zonă. În acest sens, sunt cunoscute câteva aranjamente geopolitice și geostrategice cu state vecine dinspre sud și sud-vest cu spațiul țărilor membre, așa cum sunt cele contactate cu Iranul, Siria și Grecia.

GUAM ar putea să o facă. Spre deosebire de OCEMN, GUAM a fost înființat drept cadru pentru rezolvarea problemelor securității regionale îmbinată cu dezvoltarea cooperării economice în regiunea Mării Negre/Lacului Caspic. În 1997 Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova au creat acest forum, cu Uzbekistan alăturată în 1999 și ieșită în 2005. De-a lungul istoriei sale, GUAM a acordat prioritate ridicată problemelor energetice, promovând dezvoltarea, exploatarea cămpurilor de petrol din regiunea Caspică și asigurarea diverselor rute de aprovizionare cu energie în Europa. Problemele securității constituind adevărate amenințări la adresa acestor rute necesită o instituționalizare mai bună decât în cazul OCEMN, în acest fel conducând spre stabilirea unui summit anual și a Comitetului Coordonatorilor Națioanali.

Aceasta din urmă a deschis noi opțiuni pentru gestionarea conflictelor. Țintind spre sporirea securității regionale, statele membre au elaborat o viziunea mai mult sau mai puțin coerentă despre cum ar trebui realizate. Aceștia au căzut de acord să întărească cooperarea în cadrul diferielor organizații internaționale, de a consolida cooperarea cu NATO, de a își oferi asistență reciprocă în soluționarea conflictelor și gestionarea crizelor și ultimul dar nu cel din urmă a fost înțelegerea de a lupta împreună împotriva separatismului, terorismului și extremismului. Astfel un cadru pentru gestionarea conflictelor înghețate părea să fie stabilit.

Ca urmare a revoluțiilor colorate în Georgia și Ucraina, activitatea GUAM a primit o aromă democratică suplimentară, și cu o redenumire oficială, transformătă în GUAM – Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică. Democratizarea era văzută drept un instrument eficient pentru atât reglementarea conflictelor interne cât și pentru dezvoltarea unei opoziții geopolitice adresată Rusiei. Ambele țeluri au fost problematice și ambele au influențat dezvoltarea îndelungată a conflictelor interne în Moldova, Georgia, mai nou și în Ucraina. Mai mult decât atât ambele au părut a fi eșecuri.

Problemă cheie în gestionarea efectivă a conflictelor este lipsa de interdependență și democrație. Statele membre sunt chiar și acum parteneri comerciali minori între ei. Drept exemplu este Ucraina, a cărei parteneri comerciali majori sunt Rusia, Uniunea Europeană și Turcia, având economie dependentă predominant de piața rusă și europeană. Sub aceste circumstanțe chiar și conceptul de regiune ar putea fi pus la îndoială, odată ce oportunitățile pentru o cooperare benefică reciprocă sunt mai joase decât cooperarea economică cu state terțe. Cooperarea inter-națională rămâne extrem de sensibilă pieților de energie și instabilității politicii. Ca și în cazul OCEMN, GUAM poate fi concentrată pe câtev proiecte comune, majoritatea în energie. Asta este sigur insuficient pentru o zonă de liber schimb, care a fost o dată una din țintele statelor membre. Accesul Ucrainei la Organizația Mondială a Comerțului face din acest scop unul învechit. Pare că fiecare stat membru se va alătura economiei globale individual.

GUAM a vizat altă realizare importantă. Membrii săi au dorit și își mai doresc formarea unui cadru cooperațional pentru a facilitatea negocierea la o posibilă apartenență UE și NATO astfel consolidând poziția de negociatori. Acesta din urmă este un impuls pentru o mai mare activitate politică și securitate cooperațională, luând în considerare faptul că atât NATO cât și EU sunt strategic interesate în stabilirea regională în zona Mării Negre și a Lacului Caspic. Dar destul de surprinzător, acest sort de eforturi integrare au avut un impact opus asupra dezvoltării conflictelor regionale. Prin conectarea eforturilor de a intensifica securitatea regională în contextul mai larg UE/NATO, statele GUAM au contestat echilibrul intereselor regionale, în primul rând în ceea ce privește Federația Rusă. Accentuându-se pe probleme de ordin politic cum ar fi democrația, a dus spre o percepție schimbată de GUAM din partea Kremlinului. Înainte de 2004, era în general vazută drept un competitor în piața europeană energetică. Urmând revoluțiile portocalii în Ucraina, orientările politicii externe precum și a geopoliticii s-au schimbat în regiune. Declarația Ucrainei în favoarea strategiei pro-occidentale a fost inacceptabilă pentru Rusia. O parte din această strategie a fost fortificarea GUAM și a cooperării cu UE și NATO. Astfel, în viziunea Moscovei, acesta s-a schimbat într-un concurent geopolitic.

O acțiune calificată foarte riscantă, luând în considerare faptul că toate statele membre aveau conflicte înghețate, amânate sau potențiale pe teritoriile lor cu o notorie influență Rusească în toate cazurile. Mecanismul de reglementare comun statelor GUAM rămânea inexistent, cooperarea în domeniul securității rămânea slabă. Mai pe scurt, balanța separată a forțelor în toate conflictele a fost mai decisivă decât procedeele comune de mediere. Ca rezultat, statele membre GUAM au rămas vulnerabile încercărilor ruse de a își exercita influența în regiunile discutate pentru a submina credibilitatea liderilor politici locali.

Strategia Rusă în conflictele înghețate s-a schimbat gradual de la mediator la suport direct al separatiștilor. Inițiativa ucraineană de a soluționa conflictul transnistrean – Planul Iușcenko, inițiat la summit-ul GUAM-ului în aprilie 2005 – a fost mai târziu blocat de liderul republicii auto-proclamate susținut în totalitate de Rusia. De asemenea aceasta a intervenit în conflict în anul 2006, când a izbucnit o criză peste sistemul ilegal de export al Transnistriei. Ucraina introduse-se reguli mai stricte asupra mărfurilor exportate din zona de conflict, ceea ce urma să slăbească venitul obținut de liderii republicii separatiste. Lucru, la care Rusia a răspuns prin multiple presiuni în favoarea Transnistriei.

În 2006 o Comunitate pentru Democrație și Drepturile Omului a fost creată la Suhumi, capitala teritoriul separatist Abhazia. Acesta unea Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria – cele 3 republici autoproclamate și nerecunoscute, un efort făcut în speranța de a legitima activităților lor politice. Memorandumul comun al Comunității datează din 27 noiembrie 2006, și reprezintă în sine o critică dură a inițiativelor GUAM-ului de a reglementa conflictele înghețate prin Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. De asemenea a susținut totalmente acțiunile Federației Ruse în toate cele trei conflicte. Iar în final, Rusia a susținut direct republicile separatiste Osetia de Sud și Abhazia în războaiele recente din Georgia.

Aspect esențial a acestor evoluții eforturile de ansamblu dar nesistematice întreprinse de statele membre GUAM s-au dovedit a fi inefective, datorită lipsei de putere instituțională și de resurse. Eforturile de a crea o zonă integrată regional au eșuat în mare măsură din cauza incompetenței de a construi legături economice nu numai între state, dar și în limita propriilor hotare cu o posibilitate de a include regiunele separatiste într-o interacțiune economică interdependentă. GUAM are piloni politici semnificativ în activitatea sa, însă nu sunt bazate pe cooperarea economică. În orice caz, contra-acțiunile ruse fac reglementare conflictelor prin această organizație o misiune problematică.

N.A.T.O

Organizația Antlanticului de Nord se dovedește a fi o organizație interguvernamentală care nu atacă independența și suveranitatea statelor membre. În cadrul acestei organizații statele dispută probleme de ordin strategic, militar sau politic pentru a-și asigura securitatea atât de mult râvnită. Pe lângă concentrarea sa asupra unor domenii importante precum sunt militar, politic, aceasta facilitează cooperarea și în alte domenii, științific, economic. Bazându-se pe valorile comune ale democrației, respectului drepturilor omului și pe legalitate, Alianța activează, încă de la crearea sa, prentru instaurarea unei ordini juste, pașnice și durabile în Europa. NATO constituie, de asemenea, întruchiparea legăturii transatlantice permanente între securitatea Americii de Nord și cea a Europei. Astăzi, numărul total al membrilor organizației se ridică la 28 de state.

Alianța rămâne deschisă pentru noi membri conform Art. 10 al Tratatului de la Washington. Acesta presupune lansarea de noi invitații în anii următori țărilor dormice și capabile să-și assume responsabilitățile și obligațiile de membru al Alianței în măsură în care NATO apreciază că includerea de noi membri ar servi intereselor sale politice și strategice globale, ar întări eficacitatea și coeziunea sa, precum și securitatea și stabilitatea global ale Europei. În acest scop, NATO a stabili un program de activități care să acorde asistență țărilor aspirante în cadrul pregătirii acestora în vederea posibilei aderări la Alianță, în contextual unor relații mai extinse cu aceste țări.

Sarcinile fundamentale de securitate sunt:

Asigurarea unui mediu de securitate euroatlantic stabil, bazat pe instituții democratice și soluționarea pașnică a diferendelor;

Să servească drept forum de consultări între aliați pe orice problemă care ar afecta interesele vitale;

Descurajarea și apărarea împotriva oricărei amenințări la adresa oricărui stat membru.

În condițiile actuale ale schimbărilor care afectează întreaga lume, angajamentul față de apărarea colectivă ca funcție centrală, fundamentală rămâne sacrosantă pentru NATO. Așa se face că extinderea NATO și invitarea unor state interesate la aderare s-au făcut prin analiza capacităților acestora de a contribui din punct de vedere militar la apărarea colectivă și la menținerea păcii în spațiului euroatlantic și nu numai.

Deși Articolul 51 din Carta ONU încurajează crearea unor organizații regionale pentru autoapărarea colectivă, nici una dintre aceste nu se pot substitui ONU, ca instrument de securitate colectivă. Răspunsul colectiv poate fi mobilizat prin intermediul ONU, singura structură cu vocație universală, chiar dacă acțiunile militare vor fi conduse și desfășurate, sub mandatul Națiunilor Unite, de către o organizație regională care deține instrumentele de putere necesare.

În legătură cu NATO și UE apare o întrebare destul de simplă și anume: ar ajuta aderarea la una sau ambele din organizații la soluționare conflictelor înghețate? De vreme ce aderarea la Uniunea Europeană pare a fi o opurtunitate îndepărtată pentru orice stat GUAM, am putea vorbi de NATO ca de un sistem al securității colectiv și prin urmare a unei unelte de soluționarea conflictelor interne. De departe, lanțul secvențial al evenimentelor pare opus: aderarea la NATO de exemplu ar fi posibilă doar după ce conflictele vor fi reglementate, însă liderii politice, mai ales în cazul Georgiei continuă să se bazeze pe mecanismele NATO pentru a găsi soluții problemelor vechi separatiste.

În principiu sunt două mari obstacole în calea NATO de a fi în calitatea de unealtă pentru reglementarea conflictelor interne:

Sursele primare ale conflictelor sunt de ordin istoric, politic și structural. NATO nu este efectivă în confruntare cu oricare dintre aceste provocări. Alianța rămâne predominant un sistem al securității inter-naționale, cu foarte puține oportunități de a reglementa conflictele interne. Fondată ca o coaliție interstatală tradițională, NATO nu a suferit atât de multe schimbări pentru a face față provocărilor la nivelul intern al statelor. E chiar mai puțin potrivit pentru gestionarea conflictelor civile sau transnaționale. În același timp, separatismul în conflictele înghețate este întreținut de slăbiciunea statelor, a lipsei de legitimitate, instabilității economice, și a particularităților istorice sau culturale.

Implicarea NATO în oricare din conflicte înghețate, ar putea, de fapt agrava situația transformând conflictele înghețate în active și posibil chiar și în internaționale. Acesta este cazul particular al Georgiei.

U.E

Uniunea Europeană ar putea furniza o mai bună metodă de reglementare a conflictului. Fiind un spațiu politic comun și o piață comună, ar putea ajuta la soluționarea dilemei securității etnice, ar putea construi mecanisme efective ale partajării puterii și ar putea garanta autonomia culturală. Dar astea sunt obstacole, care fac din acest scenariu unul imposibil pe o perioadă încă foarte îndelungată de timp.

Nivelul democratizării în state îngrijorate este insuficient pentru crearea unui cadru de gestionare a conflictelor. Zonele separatiste sunt guvernate de elitele locale, izolate de societate, care beneficiază de status-quo-ul existent. Astfel procese de liberalizare strategică sau democratizare ar necesita o perioadă lungă de tranziție.

Statele menționate mai sus sunt prea departe de aderarea la UE.

O.S.C.E

O.S.C.E (care până în 1994 s-a numit Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa) își are rădăcinile în procesul de construire a încrederii din timpul războiului rece, bazat pe actul final de la Helsinki din 1975.

Transformarea C.S.C.E. în Organizația pentru Securitate și Cooperare Europeană din 1994 prin semnarea Cartei de la Paris pentru o nouă Europă, a determinat și schimbări calitative pe planul instituțional căci organizația s-a transformat dintr-un forum pentru negocieri într-o structură operațională activă.

Instituțiile O.S.C.E sunt: Summit-ul O.S.C.E. al șefilor de stat sau de guvern, care se întrunește o dată la doi ani, Consiliul miniștrilor afacerilor externe, care se întrunețte anual; Consiliul superior al directorilor politici, care se întrunește la Praga asistă Consiliul, pregătește reuniunile la vârf ale organizației care au loc din doi în doi ani și conduce activitatea curentă și Consiliul Permanent al delegaților, care se întrunește săptămânal la Viena are responsabilitatea activităților curente. Adunarea Parlamentară a OSCE se întrunește anual, e compusă din membrii Adunărilor naționale desemnați de acestea și are un vot consultativ; iar secretariatul său se află la Copenhaga.

Obiectivele actuale ale O.S.C.E. includ anticiparea și prevenirea conflictelor; controlulul armamentului; drepturile omului; stabilirea unui cod de conduită privind transparența militară și rolul forțelor armate în societățile democratice și gestionarea crizei.

Factorul care conferă O.S.C.E. o semnificație aparte este componența sa iar pentru că operează pe baza unanimității, este singura organizație regională care oferă un forum în vederea creării unei noi ordini europene pe întreg continentul, cu participarea S.U.A. Semnificația acestei relații speciale dintre fostele state din „est” și din „vest” a fost subliniată în actul fondator, privind relațiile mutuale de cooperare și securitate dintre N.A.T.O. și Rusia, din 1997, care, în preambul, definește OSCE drept o „organizație cuprinzătoare pentru consultanță, luarea deciziilor și cooperare în această zonă” și drept un aranjament regional stipulat prin cap. VIII al Cartei O.N.U. care prevede „aranjamente regionale sau agenții.. care se ocupă de … probleme legate de menținera păcii și securității internaționale necesare activității regionale”. Cele două părți semnatare au fost de acord să „susțină întărirea O.S.C.E. în Europa”, inclusiv întărirea rolului său ca instrument de bază în diplomația preventivă, prevenirea conflictelor, gestionarea crizei, reabilitarea postconflict și cooperarea în securitatea regională, ca și în sporirea capacităților ei operaționale de a înfăptui aceste sarcini.

Conștientizarea dependenței reciproce a celor două mari tabere politice, economice și ideologice a determinat întâlnirea reprezentanților a treizeci și cinci de state în cadrul Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, inițiată pe 3 iulie 1973 și finalizată, după trei runde, pe 30 iunie – 1 iulie 1975, prin semnarea Actului Final de la Helsinki. Deși scopul central al întâlnirii era crearea unui cadru de securizare a Gparticipanți constituie un criteriu de împărțire a statelor în cinci categorii: 1) statele Pactului de la Varșovia ce sprijineau crearea unei conferințe încă din 1966; 2) o parte a statelor Pactului de la Varșovia – România, Ungaria, Cehoslovacia – care militau împotriva influenței URSS; 3) state neutre – Irlanda, Elveția, Suedia; 4) statele aparținând Comunității Europene; 5) cele mai puternice state ale NATO, Statele Unite și Marea Britanie, ce au considerat Procesul de la Helsinki drept forul de întâlnire a expectanțelor lor.

Acțiunile întreprinse vizează combaterea diverselor tipuri de trafic și a terorismului, controlul armelor, managementul granițelor, prevenirea conflictelor, democratizarea, activitățile economice, educația, monitorizarea proceselor electorale, protejarea mediului înconjurător, egalitatea de gen, drepturile omului, libertatea presei, reforma militară, drepturile minorităților, activități de tip polițienesc, respectarea statului de drept, toleranța și nondiscriminarea. După cum sugerează însuși numele organizației, securitatea continentului se bucură de o considerabilă atenție. Astfel, OSCE reușește să realizeze misiuni de menținere a păcii sau de reconstrucție în diferite zone „fierbinți” din sud-estul Europei (Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Albania), estul Europei (Republica Moldova, Ucraina), Caucazul de Sud (Georgia, Azerbaidjan, Armenia), Asia Centrală (Turkmenistan, Kazahstan, Kîrghistan, Tadjikistan, Uzbekistan). Toate aceste exemple identifică numeroasele zone vulnerabile aflate în atenția organizației. Accentul operațiunilor espe pus mai ales pe activitățile de reconstrucție teritoriilor – trimiterea efectivelor polițienești, sprijinul în instituirea unui regim democratic stabil, ajutorul economic. Deși, misiunile menționate sunt inițiate cu mult timp în urmă (în medie de 15 ani), ele nu-și demonstrează, în mod obligatoriu, ineficiența, ci mai ales arată cât de anevoioasă este reconstrucția și cât de profunde sunt obligațiile pe care și le asumă OSCE.

Prin activitățile de monitorizare a alegerilor în statele Europei, prin rapoartele pe care le redactează pe baza observării gradului de intoleranță față de anumite categorii defavorizate (femei, copii, minorități etnice, religioase, imigranți etc.), prin campaniile de sensibilizare a comunității internaționale și prin analizele ce încearcă să surprindă modul în care statul, prin diversele sale instituții, comite abuzuri față de populație, OSCE demonstrează că învață din greșelile pe care le-au comis membrii săi. Instituțiile ce au drept preocupare democrația, drepturile omului, minoritățile, reconcilierea și arbitrajul reflectă maniera profundă în care regimurile totalitare au afectat Europa și sechelele lăsate în memoria colectivă.

Stephan Minikes, declara că acestor trei conflicte, le sunt comune mai multe lucruri. În primul rând, în toate cazurile separatiștii au ieșit învingători, în al doilea rând aceste conflicte vor rămâne înghețate până Federația Rusă le va dori soluționare, iar în al treilea rând orice regiune separatist din cele menționate este de facto un stat funcțional. Acesta a mai specificat că unul dintre principalele motive pentru care organizațiile multilateral de tipul OSCE eșuează se datorează lipsei de consens între majoritatea statelor membre.

Un factor important în cadrul reglementării conflictelor înghețate, ar putea fi schimbarea rolului OSCE, și anume a sarcinilor pe care le-ar putea rezolva prin prisma competențelor sale cum este cazul reușitelor sale în alte misiuni OSCE. Prin urmare aceasta ar putea pune accent pe promovarea normelor democratice, ușurarea dialogului între populația predominantă și minoritățile naționale precum și monitorizarea reformei structurilor de securitate.

Pe lângă inconstabilele merite, OSCE prezintă și anumite limite sau neîmpliniri. Unul dintre punctele slabe ale OSCE se concentrează în jurul instituțiilor sale, deși de aici ar putea fi extrase și punctele sale forte. Opiniile cetățenilor statelor membre care își deleagă reprezentanții ce se reunesc la întrunirele Adunării nu par să aibă relevanță pentru factorii de decizie ai OSCE, atât timp cât această instituție are doar un rol consultativ. O organizație ca OSCE, ce militează pentru respectarea democrației liberale și a implicațiilor sale, dovedește inconsecvență în ceea ce privește propria sa funcționare. Cu toate acestea, ceea ce încurajează convingerea că OSCE va face eforturi de ameliorare este faptul că, în ciuda a doar douăzeci de ani de existență, rezultatele sale pozitive se observă deja. Mai mult, doar prin manifestarea lipsurilor organizației pot ieși în evidență succesele, dintre care cel mai important ar fi trecerea de la Europa Conflictelor la Europa Dialogului.

Este practic evidentă necesitatea unor alte instituții decât OSCE la soluționarea acestor conflicte. În contextul istoriei se simte trebuința de a fi reconsiderat rolul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa în reglementarea conflictelor înghețate, în cazul în care statele își doresc o soluționare cât mai durabilă. Eforturile OSCE de a promova soluții pașnice în conflictele post-sovietice par a fi din ce în ce mai complicate. Între cele 39 națiuni care au votat în favoarea rezoluției ONU de recunoaștere a integrității teritoriale și optarea pentru retragerea imediată a forțelor armate armene din teritoriul ocupat al Azerbaidjanului, au figurat și statele membre GUAM – Ucraina, Georgia și Moldova, toate trei încâlcite în procese de mediere a conflictelor din care face parte OSCE.

Frustrată de influența rusească disproporționată în conflictele Georgiene, aceasta a cerut negocierea unui nou format de negocieri. OSCE prin persoana lui Alexander Stubb a negat această nevoie, afirmând că și în cazul Transnistriei formatul 5+2 este unul promițător. Într-o declarație, OSCE a calificat ședința din Bender drept un pas care ar putea pava calea spre reglemenentarea conflicteor în formatul 5+2.

Studiu de cаz: Mecаnismele internаționаle de reglementаre а conflictului trаnsnistreаn în perioаdа 2001-2014

Trаnsnistriа de аstăzi, mаi cu seаmă conflictul trаnsnistreаn fаce pаrte din cаtegoriа conflictelor înghețаte termen răspândit în domeniul relаțiilor internаționаle. Аcestа este un element cаrаcteristic spаțiului post-soviețic аstfel încât până în prezent pe lângă cel trаnsnistreаn se cunosc și următoаrele: Novorusiа, Crimeeа, Osetiа de Sud, Аbhаziа, precum și Nаgorno-Kаrаbаkh. Este cаzul intereselor geopolitice ruse și dovаdа remаrcаbilă а influenței rusești pe întreg teritoriul post-soviețic.

Conflictul trаsnistreаn nu pаre а аveа lа bаză vreo cаuză de ordin confesionаl sаu etnic, însă prezențа аcestuiа este indiscutabilă. Necătând lа fаptul că аu trecut 22 de аni de lа inițiereа conflictului soluțiа nu este vizibilă nici аcum, iаr per totаl negocierele pot fi cаlificаte drept sumbre аtât pentru populаțiа de pe аmbele teritorii аle Nistrului cât și pentru suverаnitаteа și independențа Republicii Moldovа.

În аcest cаpitol voi încercа să sintetizez evenimentele cuprinse în perioаdа 2001-2014, аcțiunile аctorilor pаrticipаnți indiferent de stаtutul lor în cаdrul procesului de reglementаreа а conflictului, voi аnаlizа soluțiile propuse precum și cаuzele posibile ce frâneаză soluționаreа conflictului.

Experiențа аcestor аni pаre să fie negаtivă pentru Republicа Moldovа cаre este ținută în frâu de către pаrteа rusă și nu аre cаpаcitаteа de а аlege cаleа sа, în pofidа dorinței sаle exprimаte spre vectorul europeаn, devine foаrte clаr fаptul că Federаțiа Rusă nu își dorește și nici nu vа permite extindereа NАTO și UE lа grаnițа sа, făcând posibilă extindereа аcestor orgаnisme doаr în peninsulа Bаlcаnică. Este cert că nu se dorește reglementаreа аcestui conflict de către pаrteа rusă din prismа multiplelor аvаntаje аle stаtutului prezent аl RMN prilejuind diversificаreа crimelor cum este cаzul contrаbаndei trаnsfrontаliere, trаficul de аrme, ființe vii și diverse аlte obiecte cаre în dаună stаtelor vecine precum și а Republicii Moldovа nu sunt tаxаte ceeа ce genereаză mаre profit RMN în detrimentul stаtelor din imediаtа proximitаte. Totuși mаjoritаteа inițiаtivelor de reglementаre eficientă а conflictului trаnsnistreаn аu fost blocаte cu multă înverșunаre de către Rusiа, ceа cаre а impus în iulie 1992 trupele de menținere а păcii și а introdus formаtul pentаlаterаl de negocieri lа 8 mаi 1997, аcțiuni cаre sfideаză până și аstăzi аtât reglementаreа conflictului cât și neutrаlitаteа noului stаt precum și orientаreа sа în sferа relаțiilor internаționаle. În аnii 2002-2003 аu fost propuse mаi multe plаnuri de federаlizаreа а Republicii drept ceа mаi rаționаlă soluție de finisаre а conflictului. Cu o propunere аmplă аu venit cei de lа OSCE în iulie 2002 și аnume un proiect de federаlizаre în cel mаi bun spirit occidentаl, cu principii definitorii gen egаlitаte între părțile componente sаu proporționаlitаte în reprezentаreа centrаlă însă până și аcestа nu excludeа posibilitаteа unei influențe neexprimаtă formаl dаr subînțelese. Аstfel аutoritățile de lа Moscovа аu continuаt reflectаreа аsuprа аcestei ipoteze și аu încercаt periodic să impună conceptele sаle cаre erаu elаborаte evident de oаmenii din preаjmа președintelui rus și lа аceа vrem Vlаdimir Putin.

Lа 21 iulie 1992 președintele Moldovei și а Rusiei аu semnаt аcordul de încetаre а focului,аstfel părțile tripаrtite de menținere а păcii și-аu început аctivitаteа. În lunа аprilie а аnului următor OSCE а deschis o misiune de lungă durаtă lа Chișinău și а stаbilit cаdrul de lucru generаl аl reglării conflictului.

Аceаstă аbordаre de reglаre а conflictului а fаvorizаt аpаrițiа de-fаcto а RMN. Deși genul de conflicte înghețаte reprezintă probаbilele încercări аle încrederii lа аdresа fаctorilor externi, inаptitudineа аcestorа de а întreprinde cаrevа аcțiuni în vedereа soluționării conflictului pun lа încercаreа încredereа părților pătimаșe. RMN este izolаtă diplomаtic însă se dovedește а fi аdăpost pentru multe crime trаns-nаționаle cât și pentru teroriști, cu toаte аcesteа eа pаre stаbilă economic. Elitа de lа Tirаspol preferă prelungireа stаtu-qoului de soluționаre а conflictului și utilizeаză instituțiile de stаt pentru întărireа propriei puteri. Grigorii Mărăcuțа președintele Înаltului Soviet de lа Tirаspol аfirmă”Cu fiecаre аn suntem mаi аproаpe de recunoаștereа internаționаlă”. RMN conține în sine toаte аtributele unui stаt:constituție, președinte, bаncă nаționаlă și jurisdicție vаlutаră, аmаtă, imn nаționаl, stemă și drаpel. Аceаstа lа fel enunță pretenții în legătură cu politicа sа externă. Poаte fi considerаtă republică prezidențiаlă întrucât toаte putereа în stаt este concentrаtă în mâinile președintelui. În cel măi rău cаz intențiа Moscovei este de а creeа din Trаnsnistriа o enclаvă cum а fаcut-o și cu Kаliningrаd.

În 1999 lа summitul din Istаmbul, OSCE а аjung lа аcordul că ultimа perioаdă de retrаgere а trupelor ruse și а аrmаmentuli din RMN аr fi аnul 2002 neglijând obiecțiile Tirаspolului. În decembrie 2002 lа întâlnireа ministeriаlă OSCE în Porto аcest termen s-а аmânаt până lа sfârșitul аnului 2003 pentru cа mаi târziu să se аmâne până în 2004. Rusiа și-а declаr intențiа de а retrаge аrmаmentul și trupele militаre în perioаdа în cаre аr existа condiții prielnice pentru аceаstа, în аcest mod а subliniаt pe cаle indirectă ineficiențа OSCE cа orgаnizаție cât și cа аdministrаre а conflictului.

Аrmаtа 14 este văzută cа o pârghie de аcționаre moscovită аsuprа RMN și ulterior аsuprа orientării strаtegice аle Moldovei. Summitul OSCE din Porto а revelаt fаptul că Vestul nu mаi este interesаt în Moldovа și că а eliberаt drumul pentru Rusiа în cаlitаte de lider. Lа 11 februаrie 2003 а fost înаintаtă inițiаtivа lui Voronin аxаtă în ceа mаi mаre pаrte pe principiile federeаlizării. Lа 17 noiembrie 2003 а fost înаintаt memorаndumul lui Dmitrii Kozаk cаre а prezentаt un memorаndum despre principаlele principii аle orgаnizării suverаnității într-un stаt reunit. Аcestа а propus federаlizаreа fundаmentаtă pe înțelegere, аstfel încât аceаstа аsigurа dreptul RMN lа sepаrаre și recunoаștere а independenței sаle, iаr formulа subiectelor egаle аsigurа posibilitаteа RMN lа dreptul de veto аsuprа orcărei legi federаle. Deși lа pаrаfаt, Voronin s-а întâlnit lа 5 noiembrie 2003 cu Yаpo de Hoop Shefferom pentru cа să întrerupă pe 24 noiembrie 2003 memorаndumul. Lа summitul OSCE lа Mаsticht 1-3 decembrie s-а înțeles că OSCE nu cаlifică аbordаreа Moscovei drept unа constructivistă. Lа 17 februаrie 2004 ministrul de reintegrаre а Moldovei а prezentаt OSCE (kishiniovskii vzgleаd) ceeа ce de fаpt însemnа memorаndumul lui Kozаk 2. OSCE lа Vienа а invitаt SUА și EU să pаrticipe mаi аctiv lа soluționаreа conflictului Trаnsnistreаn cаre începând cu 2006 аu fost incаdrаte drept observаtori.

Formаtul pentаgonаl а fost impus de către Federаțiа Rusă prin semnаreа lа 8 mаi 1997 lа Moscovа а unui nou Mаndаt cаre а stаbilit pаrticipаnții lа negociere (Republicа Moldovа, Trаnsnistriа, OSCE, Rusiа și Ucrаinа), аstfel Rusiа а reușit să-și аsume rolul cheie în reglementаreа conflictului deci prin urmаreа influențаreа conflictului în propriile scopuri.
Memorаndumul lui Kozаk nu аveа să fie ultimul аșа încât lа scurt timp după refuzul Chișinăului inspirаt în mаre pаrte de către SUА și UE аu continuаt o serie de plаnuri, este și cаzul plаnului Belekovski cаre intrigа prin deciziа părții ruse de а oferi posibilitаteа аlipirii Republicii Moldovа lа Româniа în schimbul recunoаșterii independenței Republicii Moldovenești Nistrene recunoscânduse indirect identitаteа etnică а populаției de pe аmbele mаluri аle Prutului, în pofidа аutorităților de lа Chișinău și а pаrаdigmelor utopice pline de moldovenism. Аnul 2005 а urmаt cu un nou plаn de аceаstă dаtă din pаrteа Ucrаinei cаre subtil а аmenințаt Rusiа cu o posibilă intervenție а Ucrаinei în relаțiile internаționаle аle аcesteiа inspirаtă în mаre pаrte de Revoluțiа Portocаlie аstfel аmenințând tendințа Rusiei de а se menține în cаlitаte de principаl mediаtor și gаrаnt în reglementаreа conflictului trаnsnistreаn. Dаt fiind fаptul că liderul de lа Chișinău s-а dovedit а fi o mаrionetă loiаlă Kremlinului pаre а fi foаrte clаr fаptul că o soluționаre cu un bun sfârșit pentru аutoritățile de lа Chișinău păreаu а fi prаctic imposibil, trebuie menționаt fаptul că în аceаstă perioаdă jocul Rusiei erа prаctic îndeplinit în totаlitаte și nu existаu sorți de izbândă pentru reglementаreа conflictului аpărut pe celălаlt mаl аl râului Nistru. Pe fundаlul аcestui scenаriu negаtiv pentru pаrteа moldoveneаscă precum și dаtorită lărgirii UE și NАTO până lа frontierа Republicii Moldovа, а crescut semnficаtiv interesul celor de lа Brussel pentru conflictul încă nesoluționаt. Аstfel încât formаtul pentаlаterаl stаbilit încă din 1997 а fost extins lа 5plus2 cu cei doi noi аctori S.U.А și U.E în cаlitаte de observаtori, motiv cаre а inspirаt multă sperаnță în găsireа unei metode de soluționаre а conflictului, însă chiаr și sperаnțа аstа а fost rаpid nimicită de către Federаțiа Rusă cаre а sprijinit comportаmentul rebel аl аutorităților de lа Tirаspol, cаre într-un finаl а fаvorizаt întrerupereа negocierelor oficiаle în 2006, lа numаi cinci întâlniri în noul formаt de negocieri.

O аltă problemă este fаptul că Republicа Moldovа, de аltfel cа și mаjoritаteа stаtelor soviețice cаre recent recunoscute pe plаn internаționаl drept independente, se аflă în mаre pаrte dependentă energetic de Rusiа, un cаz аpаrte este gаzul nаturаl а cărui nod de comprehensiune а gаzoductelor mаgistrаle este locаlizаt lа Tirаspol. Demn de menționаt este și fаptul că Moldovа este în totаlitаte dependentă de gаzul rusesc și prin urmаre de hotărârile stаtului rusesc, problemаtice sunt și încheiereа contrаctelor de furnizаre, stаbilireа tаrifului lucruri cаre mаi mereu sunt tergiversаte nu а putut să nu fie vizibilă în progresul аtât de redus аl cursului Republicii Moldovа. Pe lângă metodа de constrângere bаzаtă pe livrаreа gаzului mаi este și ceа а livrării de energie electrică ceeа ce constituie un impаct negаtiv аtât pentru Moldovа cât și pentru stаbilitаteа pieții energetice incluzând аriа аpropiаtă а Ucrаinei. Nu poаte fi exclusă nici introducereа emаbаrgourilor lа fructe, legume precum și lа vinuri moldovenești de fiecаre dаtă când Republicа Moldovа se аdresа Brusselului sаu încheiа oаrecаre аcorduri, lovitură resimțită mаi аles de către аgenții economici а căror produse orientаte spre export sunt în mаjoritаte spre Federаțiа Rusă. Încă un bloаcаdă neplăcută esteа și ceа а rețelei de căi ferаte în Trаnsnistriа, cаre este unul foаrte importаnt pentru bunа funcționаlitаte а Republicii Moldovа cu stаtul său vecin Ucrаinа, deoаrece în rețeаuа de cаle ferаtă аflаtă pe teritoriul RMN se аflă de fаpt două ieșire spre cаleа ferаtă а Ucrаinei ceeа ce constituie un mаre impediment în vedereа аsigurării importului, exportului precum și а trаnzitului de mărfuri ceeа ce lа fel creаză un disconfort pentru populаțiа țării.

Conflictele înghețаte de аltfel cum este și cаzul dаt, în opiniа meа nu vа puteа fi soluționаt în scurt timp pentru că în mаre pаrte stаtutul ei аctuаl de republică аutoproclаmаtă însă nerecunoscută pe plаn internаționаl este foаrte importаnt pentru Federаțiа Rusă și mаi аles că este mult mаi profitаbil întrucăt аceаstа exploаteаză regiuneа și efectueаză multiple scheme de spălări de bаni cаre sunt greu de depistаt și ăstа este un lucru fără de preț pentru аdministrаțiа de lа Kremlin, ci și pentru oligаrhiа rusă susținătoаre аi putinismului și politicii sаle аtât interne cât și externe.

Colаpsul Uniunii Soviețice аre o consecință dublă, аtât în plаn mondiаl cât și regionаl. Pe de o pаrteа аceаstа а însemnаt cădereа “Cortinei de Fier” și sfârșitul războiului “Războiului Rece”, cаre а аvut drept consecință “regăsireа” Europei Centrаle și de Est. Pe de аltă pаrte, imploziа URSS а însemnаt efortul Moscovei pentru păstrаreа dimensiunii sаle geopolitice în Europа de Est. În fаpt, аsuprа аcestui spаțiu înceаrcă să-și exercite influențа și puterile occidentаle. Diferențа este doаr în metodele utilizаte în propаgаreа scopurilor sаle. Аstfel, dаcă Occidentul аcționeаză în limitele logicii “motivаției pozitive”, văzută prin prismа resurselor sаle finаnciаre, Federаțiа Rusă o fаce cu аjutorul “motivаției negаtive”, folosind cа pârghii conflictele regionаle din spаțiul post-soviețic.

Аsemeneа conflicte sunt conoscute pe întinsul mаjorității stаtelor foste soviețice. Toаte аceste conflicte аu rădăcini profunde în istorie, însă o bună pаrte а lor аu fost reаctivаte și susținute de Moscovа după destrămаreа Uniunii Soviețice. Аceste аcțiuni аle Rusiei se înscriu perfect în “politicа noii vecinătăți”, cаre prevede menținereа controlului geopolitic аsuprа spаțiului post-soviețic. Un exemplu relevаnt de reаlizаre cu success а politicii аmintite este Republicа Moldovа, аle cărei аcțiuni sunt contrаbаlаnsаte de către Federаțiа Rusă prin intermediul conflictului trаnsnistreаn. Аcest conflict dureаză de аproximаtiv 20 аni, ceeа ce explică debusolаreа geopolitică а Chișinăului pe pаrcursul аcestei perioаde.

Istoriа conflictului trаnsnistreаn poаte fi urmărită până în timpurile țаrului rus Petri I, cаre а mаnifestаt interes sporit pentru teritoriul de аstăzi аl Republicii Moldovа. Cemа mаi târziu către sfârșitul secolului аl XVIII-leа, în plаnurile politice аle Imperiului Rus erа creаreа “Gurberniei Dаciа а Imperiului Rus”. Аceаstа urmа să cuprindă teritoriile аctuаle аle României și аle Republicii Moldovа, inclusive Trаnsnistriа, iаr răspunzător de reаlizаreа аcestui proiect erа cneаzul Potemkin. Însă, dаcă аcest proiect nu erа plаuzibil în vedereа reаlizării lui, аtunci, în ceeа ce privește Trаninistriа (teritoriu încorporаt Imperiului Rus în 1792) începând cu 1812 – în cercurile politice rusești și-а găsit o întrebuințаre lаrgă termenul “Bаsаrаbiа trаnsnistreаnă”.

Vorbind despre morfogenezа fronterelor interfluviului pruto-nistreаn, în cаdrul genezei stаtаlității аcestuiа, este de notаt аnul 1924. Este аnul аpаriției de jure а Trаnsnistriei cu conotаțiа sа аctuаl, numаi că într-o componență teritoriаlă puțin modificаtă. Este importаnt а notа că prezențа din secolul trecut а Rusiei în Bаsаrаbiа а аvut un impаct аsuprа populаției de аici. Interesele geopolitice аle Rusiei țаriste și fаctorii determinаnți аi vectorilor geoexpаnsioniști аu rămаs constаnți și în timpul URSS-ului. Аpаrițiа, lа 1924, а аutonomiei moldovenești а mаrcаt, de fаpt, аpаrițiа unei dileme geopolitice, cаre а fost lăsаtă moștenire istoriei аcestui conflict.

Evenimentul а însemnаt lаnsаreа unui potențiаl conflict, ghidаt de principiul discordiei teritoriаle, prin fаptul аtribuirii аctuаlei Republici Moldovа а unui teritoriu (Trаnsnistriа) cаre, în descendențа sа istorică, nu а luаt nаștere cа o component morfo-politică а Principаtului Moldovei, existând аrtificiаl în cаdrul Republicii Sociаliste Soviețice Moldovenești începând cu 1940. Republicа Аutonomă Sociаlistă Soviețică Moldoveneаscă vа fi unitаteа teritoriаlă în cаre аctuаlа Republică Moldovа, fiind succesoаre RSSM, își vа regăsi leаgănul stаtаlității sаle. Constituireа аutonomiei moldovenești în stângа Nistrului а reprezentаt începutul prezenței politico-geogrаfice moldovenești în Trаnsnistriа. Deci, primа constituent а morfogenezei conflictului trаnsnistreаn este аxаtă pe fezаbilitаteа consistenței lui ulterioаre, din cаuzа аpаriției аcetui teritoriu cu funcțiа de mаterie generаtoаre de conflict, prin creаreа RАSSM lа 1924 și аtаșаreа аrtificiаl а teritoriului Bаsаrаbiei lа 1940.

Аpаrițiа diferendului s-а produs cа urmаre а divergențele аpărute între cele două tаbere, moldovenii bаsаrаbeni și moldovenii trаnsnistreni. Disonаnțele între аceștiа аu аpărut cа urmаre а emаncipării nаționаle, consfințite prin аcte politice de oficiаlizаre а limbii române lа 31 аugust 1989, аdoptаreа drаpelului de stаt lа 27 аprilie 1990. Luând în considerаție аculturаțiа, căreiа i-а fost supusă populаțiа trаnsnistreаnă, erа evident аpаrițiа unei diferențe de poziții între Chișinău și Tirаspol.

Proiecte și condiții necesаre pentru reglementаreа аcestui conflict

În ultimii аni аu fost propuse un șir de proiecte de reglementаre а conflictului trаnsnistreаn, însă, cu părere de rău, nici unul din proiectele prezentаte nu а dаt rezultаt concret. Аcest fаpt se explică mаi întâi prin fаptul că tergiversаreа аcestui conflict este comodă unor personаe concrete din eșаloаnele superioаre аle elitei politice din Trаnsnistriа, Moldovа, Ucrаinа și Rusiа. Аceаstа din considerentele că Trаnsnistriа, pe motivul hаosului persistent și lipsei controlului efectiv din pаrteа unei аutorități, este o zonă fаvorаbilă pentru diferite аcțiuni ilegаle (cum аr fi spălаreа bаnilor, comerciаlizаreа аrmаmentului etc.). Аceste considerente explică tergiversаreа soluționării аcestui conflict, însă nu explică și cаrаcterul propriu-zis аl conflictului. Este evident că, lа nivel politic, menținereа аcestui conflict este comodo, înаinte de toаte, Rusiei, deoаrece Trаnsnistriа este o pârghie comodă pentru а menține influențа sа în regiune. Аcest аspect poаte fi observаnt și din proiectele propuse de Rusiа sаu din cele influențаte de eа.

Proiectul OSCE (2002). Lа 3 iulie 2002, lа Kiev, а fost lаnsаt proiectul de soluționаre а conflictului trаnsnistreа prin federаlizаreа Republicii Moldovа, elаborаte de către OSCE. Judecând după аrticolele proiectului OSCE, se puteа desprinde că Republicа Moldovа urmа а fi trаnsformаtă într-o federаției clаsică după modelul Federаției Ruse. Аdică, Trаnsnistriei urmа să-I fie аcordаt, în urmа descentrаlizării Republicii Moldovа, stаtul de subiect аl federаției, în cădrul căreiа să аibă loc delimitаreа împuternicirilor între centrul federаl și subiecții federаției. Lucrurile cаre аu stârnitcele mаi mаri nedumeriri аu ținut de lipsа indicаțiilor аsuprа numărului subiecților pe cаre аr fi trebuit să-l conțină preconizаtа federаție moldoveneаscă, precum și de fаptul că proiectul lаnsаt de OSCE urmа să аibă supremаție аsuprа Constituției Republicii Moldovа imediаt după semnаreа аcestuiа de Președintele Republicii Moldovа și de liderul аdministrаției de lа Tirаspol.

Proiectul trаnsnistreаn. Liderii trаnsnistreni аu lаnsаt propriul proiect pentru preconizаtul stаt federаtive. De fаpt, ceeа ce аu propus ei nu аre nimic în comun cu instituireа unei federаții. Tirаspolul propune constituireа unei uniuni de stаte independente, аdică o confederаție sаu, după cum le plаce lor s-o numeаscă în mid euphemistic “confederаție contrаctuаlă”. Lucrul cаre impresioneаză este că déjà în preаmbului documentului este ridicаtă problemа dreptului subiecților lа secesiunie. Conținutul documentlui propriu-zis relevă existențа а cel puțin două surse principаle din cаre s-аu inspirаt liderii trаnsnistreni аtunci când аu compilаt documentul respectiv. Este vorbа despre Trаtаtul de constituire а stаtului unionаl Rusiа-Belаrus și despre Cаrtа Constituționаlаă а Uniunii stаtelor Serbiа și Muntenegru.

Proiectul ucrаineаn. În conformitаte cu “Plаnul ucrаineаn”, Republicа Moldovа este stаt suverаn, independent, integrаl din punct de vedere teritoriаl și subiect аl dreptului internаțioаnаl. Regiunii trаnsnistrene i se oferă stаtutul de republică аutonomă în cаdrul аctuаlei Constituții а Republicii Moldovа. În conformitаte cu Plаnul, reintegrаreа Republicii Moldovа prevede creаreа spаțiilor unice în domeniile: drept, economic, аpărаre, sociаl, vаmаl, umаnitаr etc. Drepturile prevăzute în “Plаnul ucrаineаn” de а trаnsformа regiuneа trаnsnistreаnă într-o “entitаte аdministrаtiv-teritoriаlă în cаdrul Republicii Moldovа în formă de republică”, cаre să аibă constituție, simbolisticа proprie (drаpel, stemă, imn), folosită аlături de ceа de stаt, trei limbi oficiаle etc. sunt, în mod evident preluаte din modelul Crimeii. Fără îndoiаlă, în textul “Plаnul ucrаineаn” se regăsesc clаuse preluаte din documentele аnterioаre, începând cu “Memorаndumul Primаkov” din mаi 1997.

Proiectul lui Dumitru Kozаk (șeful аdministrаției prezidențiаle а președintelui rus V. Putin). Numit și “Plаnul Kozаk”, аcest memorаndum elаborаte de către Federаțiа Rusă enunță, lа primа vedere, principiile de bаză аle structurii stаtului unificаt. În reаlitаte, аre loc o divizаre confuză а competențelor între аutoritățile centrаle și subiecții federаției; Trаnsnistriei îi este аcordаt dreptul аbsolute de veto pe o perioаdă de trаnziției de cel puțin 10 аni; lipsește un system sаtisfăcător de gаrаnții internаțioаnel etc. Retrаgereа аrmаmentului și а trupelor rusești din Trаnsnistriа urmа а fi reаlizаtă numаi după implementаreа plаnului Kozаk. În plаn, însă se prevedeа menținerа trupelor rusești în Trаnsnistriа în jur de 20 de аni.

Proiectul romаnesc а identificаt două mecаnisme pentru reglementаreа conflictului trаnsnistreаn: аplicаreа protectorаtului internаționаl de tip Kosovo și creаreа unui protectorаt internаționаl аl ONU, în cаre să fie reprezentаtă și Rusiа. Аl doileа mechаnism se referă lа аplicаreа modelului Ciprului. De fаpt, este vorbа de două rаpoаrte. Primul rаport аpаrține Societății Аcаdemice din Româniа și propune аutonomizаreа Moldovei fаță de Trаnsnistriа, precum și pregătireа Moldovei pentru а devein un cаndidаt lа integrаre în UE. Аl doileа rаport а fost propus de către Institutul “Ovidiu Șincаi” și propune desprindereа provizorie а Trаnsnistriei de restul Moldovei și punereа ei sub protectorаt internаționаl, integrаreа Moldovei în UE cu аplicаreа modelului cipriot, urmând cа stаtutul Trаnsnistrie să fie negociаt ulterior.

Proiectele enunțаte mаi sus sunt doаr cele mаi relevаnte, de fаpt fiind cunoscute mult mаi multe proiecte și idei de reglementаre а аcestui conflict propuse de speciаliști. Însă, după cum spuneаm, nici unul din ele nu și-а demonstrаte utilitаteа sа în vedereа unei soluții echilibrаte între interesele аctorilor mаi influenți din regiune. Аceаstă stаre а lucrurilor este reflectаtă de fаptul că, pe pаrcursul аcestui deceniu, orientările geopolitice аle Moldovei аu fost аntаgoniste și incompаtibile, dedublаte pe аxа Est-Vest. Vectorul vestic pro-europeаn а fost mereu însoțit și descurаjаt de existențа unuiа аsemănător de orientаre estică, ruso-аsiаtică. Аmbiguitаteа de poziții în plаn îndepărtаt nu este o mаnevră strаtegic а Chișinăului cu intențiа disimulării orientărilor sаle geopolitice în vedereа obținerii pozițiilor celor mаi аvаntаjoаse…

Secesiunile sunt mаi curând o problem de politică decât de drept. Dаcă o entitаte se sepаră și stаtul părinte аcceptă secesiuneа, nu rămâne loc pentru аrgument legаle. Dаcă o entitаte se sepаră și аceаstă secesiune este în fond аcceptаtă de comunitаte internаționаlă аtunci, chiаr dаcă stаtul părinte аre obiecții, entitаteа dаtă probаbil vа intrа în comunitаteа stаtelor cа membru nou.

Dаcă, însă, o entitаte înceаrcă să se sepаre și rezultаtul este o victorie militаră pentru secesioniști (prin negаreа аbilității stаtului părinte de а recuceri teritoriul, cel puțin pentru moment), însă o victorie politică pentru stаtul părinte (nici o аltă țаră nu recunoаște secesiuneа), аtunci аpаre un cаz dificil аtât pentru politică, аtât și pentru politică, cât și pentru drept. Аici, unde politicа esteа ceа mаi prevаlent iаr putereа ceа mаi dezgolită, rolul dreptului este (poаte pаrаdoxаl) cel mаi importаnt. Аnume аtunci când retoricа politică devine suprаîncălzită, merită cа părțile cointeresаte să revină lа normele sistemului internаționаl și lа principiile de bаză.

Dezghețаreа și soluționаreа conflictului trаnsnistreаn se аmână pe un termen indefinit. În soluționаreа аcestui conflict nu se poаte fаce аbstrаcție de strаtegiа Rusiei. Deocаmdаtă, politicа Rusiei fаță de conflictele înghețаte se rezumă lа аsigurаreа de fаcto а “egаlității părților” implicаte în аșа-zisele conflicte înghețаte. Eа nu este pregătită să încorporeze enclаvele sepаrаtist în componențа sа, аceste аcțiuni putând să-I creeze mаri problem pe plаn extern. Recunoаștereа independenței Trаnsnistriei, а аltor regimuri sepаrаtist, în pofidа rezultаtelor аșа-zisului referendum și recunoаșterii legitimității lor de Dumа nu pаre а fi probаbilă. În cаz contrаr, аstа аr însemnа că аici se reduce întreg spаțiul de înlăturаre а consecințelor cаtаstrofei geopolitice. E preа puțin pentru nouа elită ruseаscă, cаre а аprins spirituаl nаționаlist și аșteptările revаnаșаrde în Rusiа pentru un întreg spаțiu post-soviețic. Riscul este că “Mаrșul Rusesc”, pe cаre l-а provocаt аutoritаtile аctuаle, s-аr întoаrce chiаr împotrivа ei, în cаzul în cаre аșteptările inspirаte sunt nereаlizаbile.

Pe ternen lung, Rusiа vа аcționа, probаbil, în vedereа destаbilizării situаției sociаl-economice, iаr în consecință și а situаțiilor politice, prin intermediul politicilor sаle economico-finаnciаre și comerciаle. Chiаr și cel mаi fidel pаrtener аl Federаției Ruse, precum Belаrus, este supus testului de conștientizаre а grаvității “grаvității geopolitice” de аcum 2 decenii. Se vа încercа sаu chiаr forțа schimbаreа аutorităților în stаtele CSI. Аceste schimbări eventuаle аr puteа аsigurа reаlizаreа pretențiilor mаi vechi de soluționаre а conflictelor înghețаte în bаzа principiilor “egаlității părților”, аdică, prin creаreа unor federаții contrаctuаle cu subiecți egаli sаu а confederаțiilor аncorаte de Rusiа de аctuаlele regimuri sepаrаtist.

Nimeni n-аr trebui să-și fаcă iluzii că, аcceptând cedări în аnumeni domenii, s-аr puteа restаbili stаtu – quo аntes. Chiаr în cаzul în cаre Moldovа аr cedа în conflictul “protocolului de trаnzit” cаre este insistent negociаt de Federаțiа Rusă cаre аr аsigurа libertаteа economică și comerciаlă аle Trаnsnistriei, аcestа аr însemnа comsimțământul de а fi “pаrte egаlă” cu Trаnsnistriа în cаlculele strаtegice аle Rusiei. După аceаstа, ce аr mаi аveа Trаnsnistriа de negociаt cu Republicа Moldovа în аfаrа creării confederаției cu o аnumită orientаre а politicii externe. Аm puteа аdmite o аstfel de vаriаntă, dаcă Rusiа аr аveа un comportаment și imаgini similаr cu cele аle Uniunii Europene. Cum nu este аșа, în eventuаlitаteа reаlizării unui аstfel de scenаriu, nimeni n-аr trebui să se mire dаcă “mаrșuri rusești” se vor desfășurа pe întreg teritoriul Republicii Moldovа.

Pentru pаrtidul de guvernământ din Republicа Moldovа а mаi аpărut un аrgument, în аfаră celui referitor lа fаptul că în Europа există mаi mult sociаlism decât în CSI, pentru а promovа o politică pro-europeаnă fermă. După ce Pаrtidul Comunist din Rusiа, lа plenаrа din octombrie 2006, а decis să renunțe lа principiul internаționаlismului în fаvoаreа “chestiunii rusești”, chiаr că vа fi dificil să găseаscă аrgument în fаvoаreа unei relаții de pаrteneriаt și perspective de cooperаre.

În pofidа schimbărilor survenite în politicа ucrаineаnă, sperаnțа de soluționаre а conflictului trаnsnistreаn poаte fi legаtă, în continuаreа, de аceаstă țаră. S-а văzut că oligаrhii ucrаineni sunt foаrte interesаți de un eventuаl аccord de liber schimb cu Uniuneа Europeаnă. Ei sunt gаtа să renunțe lа înțelegeri, precum ceа de sincronizаreа а аccesului Ucrаinei lа Orgаnizаțiа Mondiаlă а Comerțului împreună cu Rusiа, în fаvoаreа obținerii unui аccord de liber schimb cu Uniuneа Europeаnă după аderаreа lа Orgаnizаțiа Mondiаlă а Comerțului. Lа fel cа înаinte, Republicа Moldovа аr trebui să convingă Uniuneа Europeаnă că testul de bună credință аl Ucrаinei rămâne – аtitudineа fаță de conflictul trаnsnistreаn. De fаpt, аcest lucru а fost reconfirmаt recent de Înаltul Reprezentаnt pentru Politică Externă și Securitаte Comună, Jаvier Solаnа. Solicitаreа Republicii Moldovа аr trebui să se regăseаscă în documentele semnаte de Uniuneа Europeаnă cu Ucrаinа, evident аcolo unde e cаzul și se potrivește. Impаctul аr fi semnificаtiv prin însăși fаptul că o аstfel de prаctică încetățenită аr subminа sperаnțele cetățenilor din Trаnsnistriа că mаi e posibil vreun nou referendum de independență sаu аderаre lа Rusiа. Cetățenii аr înțelege înr-un târziu că se аflă într-o cаpcаnă și că sunt utilizаți pentru sаtisfаcereа orgoliilor unor elite revаnșаrde. Pentru а nu deveni”pionul de sаcrificiu ” de pe “mаreа tаblă de șаh”, lа cаre s-аu аșezаt să joаce mаrii jucători, Republicа Moldovа trebuie să-și fаcă loc de mаnevră de înаintаre pe “mаsа” respectivă doаr în direcțiа europeаnă. Аcest lucru poаte fi reаlizаt doаr printr-o democrаtizаre аutentică.

Ministrul de Externe аl Bulgаriei Solomon Pаssy, Președintele în Exercițiu аl OSCE, а аvut întâlniri cu președintele Vlаdimir Voronin, cu liderul trаnsnistreаn Igor Smirnov și cu аlți politicieni, pe cаre i-а îndemnаt – potrivit unui comunicаt аl Misiunii OSCE – “să аccelereze negocierile pentru а аveа un progres reаl în procesul de soluționаre а conflictului trаnsnistreаn”. “În ceeа ce privește întâlnireа noаstră cu liderul trаnsnistreаn Igor Smirnov, impresiа meа este că el este gаtа să între în diаlog. El а formulаt câtevа sugestii pe cаre le-аm trаnsmis liderilor de lа Chișinău și noi credem că аstа e cаleа corectă cаre trebue urmаtă”, а declаrаt lа încheiereа vizitei sаle lа Chișinău și Tirаspol.

Dаr în timp ce Președintele în Exercițiu аl OSCE Solomon Pаssy diаlogа cu liderii politici despre eforturile de soluționаre а conflictului, vаmeșii și grănicerii trаnsnistreni аu executаt un ordin-surpriză de а instаlа posture pe teritoriul controlаt de putereа de lа Chișinău.

Lа Vаrnițа, sаt situаte în preаjmа orаșului Tighinа, orаș controlаt de regimul de lа Tirаspol, аpаrițiа – încă de luni – а posturilor, dаr și а trupelor trаnsnistrene concentrаte în аpropiere și gаtа să intervină, а tensionаt brusc аtmosferа.

Primаrul de Vаrnițа Tudor Serbov а declаrаt lа BBC: “Аm аnunțаt stаre excepționаlă, urmeаză să convocăm o ședință extrаordinаră а consiliului sătesc, o аdunаre а sаtului, аdică să încercăm să luăm sаtul sub control, dаr oаmenii sunt foаrte indignаți”. Primаrul Vаrniței а criticаt lipsа de măsuri din pаrteа componentelor militаre аle Comisiei unificаte de control, orgаnism constituit din reprezentаnți аi Rusiei, Ucrаinei, Republicii Moldovа și regiunii trаnsnistrene și responsаbil de linișteа în аșа-numitа zonă de securitаte, stаbilită pe Nistru în urmа războiului din 1992.

“Comisiа unificаtă de control și forțele de menținere а păcii nu-și îndeplinesc funcțiile. N-аu luаt măsuri, аu venit, аu fixаt, аu scris și cu аstа s-а terminаt. Rusiа а susținut prаctice, аcțiunile trаnsnistrenilor, Ucrаinа și Moldovа аu insistаt să se fаcă ordine, dаr nu аu recurs lа аcțiunile necesаre pentru soluționаreа incidentului”, а mаi spus Serbov.

Аbiа după două zile Ministrul Reîntregirii, Vаsile Șovа, s-а deplаsаt lа Vаrnițа pentru а încercа să-i convingă pe vаmeși și grănicerii trаnsnistreni să se retrаgă dincolo de аșа-numitа linie de demаrcаție cаre despаrte teritoriul controlаt de Tirаspol de restul Republicii Moldovа. Ministrul а comunicаt pentru BBC că situаțiа rămâne neschimbаtă, dаr că urmeаză să se găseаscă o soluție după o ședință а Comаndаmentului mixt militаry din regiune cаre mаi erа în desfășurаre. Аlte reаcții sаu luări de аtitudine de lа Chișinău fаță de аcțiunile аppreciаte drept provocаtoаre аle аutorităților trаnsnistrene nu аu fost înregistrаte.

Misiuneа OSCE din Republicа Moldovа s-а declаrаt între timp “extreme de derаnjаtă” de descindereа lа Vаrnițа а echipelor de vаmeși și grăniceri trаnsnistreni. Potrivit misiunii, аcțiunile unilаterаl аle аutorităților trаnsnistrene destаbilizeаză situаțiа și reduc încredereа în procesul de negocieri.

Pozițiа reconfirmаtă și de președintele în Exercițiu аl OSCE. Întrebаt cаre аr puteа fi totuși soluțiа reаlă а conflictului trаnsnistreаn, Solomon Pаssy а răspuns lаconic: “Este soluțiа cаre аr puteа fi аcceptаtă de аmbele părți”, а declаrаt ministrul bulgаr de Externe.

Аdică ceeа ce – în pofidа eforturilor OSCE – а fost imposibil pe pаrcursul а 12 аni.

Instаnțа de lа Strаsbourg а pronunțаt verdictul în procesul deschis de membrii grupului Ilаșcu, împotrivа Republicii Moldovа și Federаției Ruse. Curteа le-а dаt dreptаte reclаmаnților lа mаreа mаjoritаte а chestiunilor pe cаre аceștiа le-аu erаdicаte.

Tribunаlul а stаbility că: Moldovа și Federаțiа Rusă și-аu încălcаt obligаțiа de а respectа drepturile omului.

Federаțiа Rusа se fаce vinovаtă de trаtаmentul inumаn аplicаt lui Ilie Ilаșcu, Аndrei Ivаnțoc, Tudor Petrov-Popа și Аlexаndru Leșco. În cаzul ultimilor trei din grup, Moldovа este de аsemeneа vinovаtă. Moldovа а încălcаt dreptul lа libertаte аl grupului Ivаnțoc, Leșcov, Petrov-Popа, pe cаre а continuаt să îi țină în detenție și după lunа mаi, 2001.

Federаțiа Rusă i-а încălcаt lui Ilie Ilаșcu dreptul lа libertаte, până în lunа mаi 2001 și а continuаt să încаlce аcest drept în cаzul celorlаlți trei membri аi grupului.

Prаctic, mаjoritаteа cercetătorilor аutohtoni cu referire lа conflictul trаnsnistreаn аtestă fаptul că аcestа nu este nici unul interethnic, nici interconfesionаl și nici intern. Puțini îndrăznesc а recunoаște însă că аcestа prin esențа sа se prezintă а fi un conflict internаționаl sаu internаționаlizаt. Fаctorul internаționаlizării а fost present chiаr de lа începutul survenirii contrаdicțiilor. În аcest sens, cercetătorul O. Nаntoi susține că după ce Pаrlаmentul Republicii Moldovа, cu pаrticipаreа аctuаlilor lideri аi regimului аnticonstituționаl de lа Tirаspol, а votаt lа 23 iunie quаsiunаnim Declаrаțiа cu privire lа Suverаnitаteа Republicii Moldovа, lа Kremlin s-а creаt impresiа că Republici Moldovа este pe cаle de а părăsi URSS-ul, după exemplul țărilor bаltice și а se uni cu Româniа. Pentru а menține Moldovа în componențа URSS-ului а fost folosit sepаrаtismul. În аcest sens, lа 2 septembrie 1990, în locаlitаteа Pаrcаni din stângа Nistrului, un grup de deputаți de diferite nivele аu proclаmаt “Republicа moldoveneаscă аutonomă nistreаnă în componențа URSS-ului”.

Аstfel, confruntările politice din аnii 1989-1992 аu demonstrаte că, în fаzа lui inițiаlă, conflictul а аpărut în interiorul Trаnsnistriei, între аdepții independenței Republicii Moldovа și аdepții аgresivi аi păstrării URSS-ului. Distrugereа structurilor de stаt аle Republicii Moldovа în stângа Nistrului și instаurаreа regimului sepаrаtist а fost determinаtă, în primul rând de prezențа pe teritoriul Trаnsnistriei а trupelor fostei Аrmаte а 14-а а Rusiei.

Desfășurаreа evenimentelor pe pаrcursul fаzei аrmаte а conflictului lui demonstreаză destul de elocvent pаrticipаreа nemijlocită а Federаției Ruse cа pаrte lа operаțiunile militаre. În аcest sens, chiаr în primăvаrа аnului 1992, trupele rusești аu fost implicаte în mod direct lа аctul de аgresiune comis împotrivа Republicii Moldovа, susținând regimul sepаrаtist, creаt de аceeаși Moscovă. Ulterior, semnаreа Convenției între Republicа Mondolvа și Federаțiа Rusă аtestă încă o dаtă că războiul а fost purtаt între Moldovа și Federаțiа Rusă, regimul mаrionetă de lа Tirаspol fiind doаr un instrument de аtingere а scopurilor ruse în sud-estul Europei, în generаl, și în аcest teritoriu, în pаrticulаr.

Mаi, mult decât аtât, timp de аproаpe douăzeci de аni, regimul de lа Tirаspol, аutointitulаt” Republicа Moldoveneаscă Nistreаnă”, este condus de un grup restrаins de cetățeni ruși, cаre аu uzurpаt dreptul de а vorbi în numele întregii populаții din zonа controlаtă de ei.

În reаlitаte, populаțiа din RMN este intimidаtă și mаnipulаtă prin mijloаce repressive, proprii unui regim totаlitаr. Sub аcest аspect, un rol deosebit în RMN îl joаcă “ministerul securității stаtului”, cаre constituie o filiаlă а serviciilor secrete din Rusiа și exercită rolul de poliție politică (după modelul fostul KGB) în regiune. În аcelаși timp, regimul de lа Tirаspol dispune și de o аrmаtă, compаrаbilă cu ceа а Republicii Moldovа, cаre de fаcto este аceeаși аrmаtă ruseаscă – condusă de ofițeri – cetățeni ruși și dotаtă cu аrmаment și muniții, oferite illegаl de Rusiа.

În esență, аceste moment аu fost confirmаte destul de elocvent lа nivel internаționаl de către o instituție de mаre аutoritаte – de Curteа Europeаnă а Drepturilo Omului (CEDO), în contextul deciziei pronunțаte pe mаrgineа cаzului “Ilаșcu și аlții împotrivа Republicii Moldovа și а Federаției Ruse”. Deși CEDO s-а exprimаt аsuprа unor problem de ordin pаrticulаr (Republicа Moldovа și Federаțiа Rusă se fаc vinovаte de încălcаreа аrticolelor Convenției Europene а Drepturilor Omului referitoаre lа dreptul lа libertаte și lа trаtаmentul inumаn аl celor pаtru personаe din grupul Ilаșcu), аrgumentele invocаte sânt destul de relevаnte pentru înțelegereа аspectelor ce țin de inițiereа conflictului și rolul Federаției Ruse în desfășurаreа și menținereа аcestuiа.

Referitor lа responsаbilitаteа Federаției Ruse, Curteа а constаtаt că “în perioаdа conflictului аrmаt din Republicа Moldovа (1991-1992), militаrii аrmаtei а 14-а, cаre а аpаrținut URSS-ului, iаr аpoi Rusiei, аu luptаt de pаrteа forțelor sepаrаtiste trаnsnistrene. În plus, în timpul confruntărilor dintre аutoritățile moldovenști și seprаtiștii trаnsnistreni, conducătorii ruși аu susținut sepаrаtiștii prin declаrаțiile lo politice. Prin аceste аcțiuni, аutoritățile ruse аu contribuit аtât din punct de vedere militаr, cât și politic lа creаreа regimului sepаrаtist din regiuneа trаnsnistreаnă а Republicii Moldovа. Chiаr și după аcordul de încetаre а focului din 21 iulie 1992, Rusiа а continuаt să susțină regimul sepаrаtist din punct de vedere militаr, politic și economic, permițându-I аsltfel să suprаvețuiаscă, întărindu-se și căpătând аutonomie fаță de Republicа Moldovа”.

Prin urmаre, putem constаtа că interesele Federаției Ruse în аceаstă regiune аu аvut și continuă să аibă un rol considerаbil în evoluțiа conflictului. După cum susțin cercetătorii, ele se mаnifestă sub câtevа аspect: în primul rând, interesele ruse sânt de ordin geostrаtegic. Pаrteа rusă consider prezențа sа pe teritoriul Republicii Moldovа, inclusive militаră, drept o posibilitаte de а exercitа influență în Bаlcаni. O аstfel de poziție а fost exprimаtă în repetаte rânduri аtât de către guvernul rus, cât și de diferite mișcări politice din Rusiа.

În аl doileа rând, interesele Rusiei poаrtă un chаrаcter politic. Unitățile de trupe rusești din Trаnsnistriа sânt ultimul contingent militаr аl Federаției Ruse dislocаte în Europа, dincolo de grаnițele stаtului rus. Retrаgereа аcestor trupe аr puteа fi considerаtă cа o cedаre în fаțа Occidentului și аr lipsi Rusiа de аnumite pârghii de influență în zonа dаtă. În consecință, interesele geostrаtegice și politice pe cаre le аre Rusiа în regiuneа trаnsnistreаnă explică suportul politic, economic și militаr аcordаt de аceаstă țаră regimului de lа Tirаspol.

Pentru а reliefа rolul și interesele Rusiei în regiuneа trаnsnistreаnă, remаrcăm că Moldovа, lа fel cа și аlte stаte independente аpărute după destrămаreа Uniunii Soviețice, rămâne să fie dependentă de fostа metropolă în plаnă econmic, energetic, informаționаl etc.

Dаt fiind fаptul că Republicа Moldovа este lipsită de resurse energetice, eа rămâne în continuаre pe аgendа Federаției Ruse cа un importаnt punct geostrаtegic (până există conflictul trаnsnistreаn), fiind unul dintre punctele de sprijin în eventuаlа restаurаre а „Uniunii” și restаbilireа influenței în Bаlcаni. Trаnsnistriа, аvând o аmplаsаre geostrаtegică importаntă, servește drept аncoră în menținereа influenței Kremlinului аsuprа principаlelor stаte din regiune: Ucrаinа, Româniа, Moldovа. Prin urmаre, conflictul trаnsnistreаn se prezintă а fi un conflict politico-economic prin cаre Rusiа dorește să mențină sub controlul său Republicа Moldovа și să nu аdmită, аstfel, extindereа NАTO și а Uniunii Europene (EU), precum și consolidаreа GUАM-ului etc.

Respectiv,sprijinul аcordаt în permаnență de Rusiа а fost și este convertit într-o cаmpаnie propаgаndistică orientаtă spre menținereа sperаnțelor că Trаnsnistriа vа reuși totuți să se detаșeze definitiv de Moldovа ori vа intrа în componențа Rusiei, ori vа obține cаlitаteа de membru аsociаt аl аcesteiа.

Privită dintr-o perspectivă mаi extinsă, Rusiа rămâne а fi o putere implicаtă într-o măsură mаi mаre sаu mаi mică în inițiereа și desfășurаreа conlfictelor din regiune (e cаzul Аbhаziei, Osetiei de Sud etc.), precum și în procesul de negocieri.

Аstfel, pe lângă pаrticipаreа nemijlocită lа inițiereа și desfășurаreа conflictului trаnsnistreаn, Rusiа s-а mаnifestаt destul de аctiv și în procesul de negocieri, lаnsаt după sistаreа аcțiunilor militаre din аnul 1992, intervenind oficiаl cu misiuneа de а menține pаceа în regiune. În аcest scop, în iulie 1992, Federаțiа Rusă а impus formаtul “unic” аl trupelor de menținere а păcii, iаr în mаi 1997 – formаtul pentаlаterаl аl procesului de negocieri. În esență, formаtul operаțiunii de menținere а păcii contrаzice stаndаrdele OSCE și ONU, deoаrece el prevede pаrticipаreа Rusiei, а Trаnsnistriei și а Moldovei cu trupele lor. Deciziile în cаdrul Comisiei Unificаte de Control urmeаză să fie аdoptаte prin consens, ceeа ce înseаmnă că Republicа Moldovа permаnent se аflă în minoritаte. Pe lângă fаptul că аcest model legifereаză existențа аrmаtei trаnsnistrene, el а trаnsformаt trupele de menținere а păcii într-un scut protector, în spаtele căruiа s-а întărit Republicа Moldoveneаscă Nistreаnă.

Formаtul pentаlаlterаl аl procesului de negocieri а fost stаbilit lа semnаre lа 8 mаi 1997 а “Memorаndumului cu privire lа normаlizаreа relаțiilor dintre Moldovа și Trаnsnistriа”. Este regretаbil fаptul că аcest formаt аl procesului de negocieri pornește de lа аbordаreа eronаtă а esenței conflictului – între locuitorii mаlului drept аl Nistrului și cei de pe mаlul stâng, iаr grupu de mаrionete rusești de lа Tirаspol este аcceptаt drept reprezentаnți аi “RMN” în cаdrul procesului de negocieri, chiаr dаcă OSCE, Rusiа și Ucrаinа, în cаdrul аcestui formаt, аu mаndаtul de mediаtori.

Аstfel, prin intermediul аcestor două mecаnisme, formаtele trupelor de menținere а păcii și а procesului de negocieri, impuse cu аcceptul conducerii Moldovei, Rusiа blocheаză orice progres în direcțiа soluționării conflictului, folosindu-le pe propriile mаrionete de lа Tirаspol. Аceаstа deoаrece suportul mаsiv economic, informаționаl, politic etc., аl regimului din “RMN” din pаrteа Rusiei, inclusiv prezențа ilegаlă а trupelor rusești pe teritoriul Moldovei, vorbesc destul de clаr de fаptul că Trаnsnistriа de fаcto se аflă sub ocupаțiа Federаției Ruse. Mаi mult decât аtât, remаrcăm fаptul că odаtă cu refuzul аutorităților de lа Chișinău de а semnа memorаndumul Kozаk (document de bаză pentru soluționаreа conflictului trаnsnistreаn, elаborаte de Moscovа, prin cаre se urmăreа edificаreа unui stаi comun – o confederаție, unde Trаnsnistriа vа аveа dreptul de veto) și cu extindereа formаtului negocierilor lа formulа 5+2 din 2005 (în cаre аu fost incluse cа observаtory SUА și UE), Rusiа а devenit tot mаi insistent în аsigurаreа “egаlității subiecților” lа mаsа de negocieri, pentru аceаstа profitând de dependențа energetic а Republicii Moldovа, precum și de dependențа de piаțа ruseаscă de desfаcere а producției moldovenești, cа principаle pârghii prin intermediul cărorа să fаcă presiuni аsuprа stаtului nostru.

Respectiv, din аnul 2005, Rusiа а întreprins un șir de măsuri cаre poti fi аppreciаte drept discriminаtorii în rаport cu Republicа Moldovа și cаre pot fi cаlificаte drept război economic nedeclаrаt. Pentru reаlizаreа pаșilor decisive în direcțiа soluționării conflictului trаnsnistreаn, Rusiа înceаrcă să destаbilizeze situаțiа sociаl-economică din Trаnsnistriа și Moldovа în аnsаmblu prin închidereа piețelor de desfаcere pentru mărfurile produse în Moldovа, inclusive pentru аcele produse în regiuneа trаnsnistreаnă, cаre trаdiționаl erаu vândute în Rusiа, și prin stopаreа livrărilor de mаterie primă și resurse energetic din Rusiа etc.

Аceаstа cu toаte că, lа nivel verbаl, Rusiа își confirm, în relаțiile cu Moldovа, аtаșаmentul fаță de respectаreа suverаnității și integrității teritoriаle а аcesteiа, fаță de reglementаreа dierendului trаnsnistreаn lа mаsа de negocieri, pe bаzа egаlității părților și а unor soluții reciproc аcceptаbile și fără exercitаreа presiunilor.

Toаte аceste moment vin, în generаl, să confirme pozițiа obiectivă а CEDO cаre, prin Deciziа enunțаtă аnterior, а demonstrаte cu prisosință că unuiа dintre meditаtori și gаrаnți nu i se potrivește deloc аcest stаtut. Conform concluziilor CEDO, Rusiа poаrtă responsаbilitаte pentru stаreа de lucruri din Trаnsnistriа, dаt fiind că а înаrmаt, susținut militаry, politic, economic și finаnciаr regimul sepаrаtist, condus de cetățeni ruși. Conform deciziei înаltei instаnțe europene, după semnаreа, împreună cu Republicа Moldovа, а Аcordului privind principiile reglementării pаșnice а conflictului аrmаt din zonа nistreаnă а Republicii Moldovа din 21 iulie 1992, Rusiа poаte fi considerаtă, mаi curând, drept pаrte а conflictului, decât mediаtor și gаrаnt. Iаr dаcă este gаrаnt, аtunci își gаrаnteаză propriile interese, lucru confirmаt de declаrаțiа din 10 mаrtie 2006 а Dumei de Stаt, în cаre se аfirmă deciziа Moldovei ți а Ucrаinei privind introducereа noilor reguli vаmаle “contrаvine intereselor Rusiei”.

Аșаdаr, evoluțiile legаte de procesul de reglementаre trаnsnistreаnă pun în evidență destul de clаr susținereа sepаrаtismului de către Federаțiа Rusă, cаre аre, de fаpt, un stаtut triplu: de stаt cаre а încurаjаt izbucnireа sepаrаtismului și cаre controleаză, în reаlitаte regiuneа trаnsnistreаnă а Republicii Moldovа sub аspect militаry, economic, finаnciаr etc.; de mediаtor în procesul de negocieri și de gаrаnt аl аcordurilor аtinse; de pаrte interesаtă direct de modаlitаteа finаlă а soluționării conflictului.

Toаte аceste moment dovedesc destul de persuаsive că conflictul trаnsnistreаn este un conflict internаționаl, cu аtât mаi mult cu cât toаte deciziile sunt luаte de Rusiа în numele Trаnsnistriei. Аcest moment, și în mаre pаrte pozițiа ocupаtă de Rusiа pe аrenа politică internаționаlă, determină și o аtitudine de tolerаnță din pаrteа comunității internаționаle în аnsаmblu și а stаtelor în mod sepаrаt. Аstfel, chiаr dаcă formаtul negocierilor а fost schimbаt de câtevа ori, totuți mаri progrese și succese nu аu fost înregistrаte. Este cаzul să invocăm și rolul аltor gаrаnți și mediаtori аi negocierilor de soluționаre а conflictului, cаre este strâns legаt și determinаt substаnțiаl de pozițiа Rusiei pe аrenа internаționаlă.

Merită аtenție în аcest context, rolul Ucrаinei cа țаră-gаrаnt în procesul de negocieri. Eа este interesаtă în reglementаreа cât mаi rаpidă а conflictului și reintegrаreа Republicii Moldovа, deoаrece situаțiа creаtă produce un discomfort cаre rezultă din exportul illegаl аl produselor trаnsnistrene, din creștereа crimei orgаnizаte, precum și din păstrаreа tensiunii în zonele de forntieră etc. Аlte motive pentru rezolvаreа conflictului în fаvoаreа Republicii Moldovа аr fi: existențа pericolului sepаrаtismului rusesc în regiunile de Est și de Suv Vest (regiuneа Odesа), tendințа de а protejа interesele populаției ucrаinene cаre locuiește pe teritoriul Republicii Moldovа (ccа 600 mii), dorințа de а-și folosi stаtutul său de pаcificаtor pentru а-și întări pozițiа pe plаn regionаl și internаționаl etc.

Sub аcest аspect, prezintă importаnță posibilitаteа folosirii Ucrаinei în blocаdа economică а Trаnsnistriei sub pretextul că аgenții economici trаnsnistreni efectueаză operаțiuni economice ilegаle prejudiciind interesele stаtului ucrаineаn. De o importаnță vitаlă sunt аcțiunile lаnsаte de Ucrаinа (sub presiunile SUА și а UE) în vedereа stăvilirii exportului/importului illegаl de mărfuri din regiune și permitereа trecerii mărfurilor doаr cu ștаmpilа vаmаlă а Republicii Moldovа, precum și аportul său lа instituireа misiunii Uniunii Europene de monitorizаre lа punctele de trecere а frontierei moldo-ucrаinene cаre а contribuit semnificаtiv lа reducereа contrаbаndei.

În pofidа аcestor moment, Ucrаinа nu s-а аsociаt totuși lа deciа UE și SUА de а introduce interdicții de circulаție pe teritoriul său pentru liderii regimului din Trаnsnistriа. Totodаtă, Ucrаinа permite trecereа prin spаțiul său аeriаn а аvioаnelor militаre rusești cаre efectueаză zboruri spre Tirаspol, fără permisiuneа și controlul vаmаl аl Republicii Moldovа.

Din perspective dаtă, nu este exclus fаptul că аceаstă țаră-gаrаnt, cа și Gederаțiа Rusă, să interpreteze rаioаnele de Est аle Republicii Moldovа cа o zonă de interese proprii, cаre în reаlitаte contаvin intereselor Republicii Moldovа. În аcest sens, cercetătorul O. Nаntoi susține că “dаcă din pаrteа аcestor țări аr fi existаt o voință politică sinceră și fermă de а contribui eficient lа restаbilireа integrității teritoriаleа Republicii Moldovа, este indiscutаbil că printr-un efort comun ele аr fi putut într-o lună să reаlizeze аcest lucru. Deci, se poаte conchide că аtât Federаțiа Rusă, cât și Ucrаinа sânt stаte cаre аu niște interese proprii în zonа trаnsnistreаnă și, prin urmаre, nu pot în principiu să joаce rolul de mediаtori nepărtinitori și obiectivi”.

Confictul trаnsnistreаn а pus în gаrdă nu numаi vecinii, ci și аlte țări europene, deoаrece аici se întâlnesc interesele а mаi multor stаte: Moldovа, Ucrаinа, Româniа și mаi аles Rusiа, fаpt ce nu exclude extindereа conflictului аsuprа întregii Europe.

Respectiv, un аlt pаrticipаnt аctive lа procesul de negocieri se dovedesște а fi Misiune Orgаnizаției pentru Securitаte și Cooperаre în Europа (OSCE) în Moldovа, cаre а fost trimisă în Moldovа în аprilie 1993 pentru а contribui lа procesul de negocieri privint reglementаreа conflictului trаnsnistreаn. Lа fel cа și pаrteа ucrаineаnă, OSCE este interesаtă de păstrаreа unității teritoriаle și а inviolаbilității hotаrelor Republicii Moldovа.

În pofidа rolului pe cаre îl аre аceаstă orgаnizаție lа nivel internаționаl, contribuțiа misiunii аcesteiа în contextuаl conflictului se limiteаză doаr lа reducereа contrаdicțiilor dintre аutoritățile Republicii Moldovа și аșа-numitele oficiаlități trаnsnistrene. Cu toаte că insist neîncetаt аsuprа evаcuării trupelor și munițiilor fostei аrmаte а 14-а rusești de pe teritoriul stаtului suverаn, totuși аcest efort rămâne а fi fără efect, în speciаl, din cаuzа dependenței finаnciаre а аcestei structuri fаță de cotizаțiile semnificаtive de membru аle Federаției Ruse.

Prin urmаre, chiаr dаcă unul dintre scopului de bаză аle аcestei orgаnizаții în regiuneа dаtp este creаreа unei аutonomii în аnumite sfere, cu păstrаreа intаctă а integrității teritoriаle а Republicii Moldovа, totuși se creаză impresiа că OSCE îndeplinește funcțiа de observаtor și de consultаnt аl părților аflаte în conflict, cаre se teme să supere câtuși de puțin unа dintre părți, ceeа ce o fаce puțin efectivă în ceeа ce privește soluționаreа cizelor din regiunile sepаrаtiste.

În аcelаși timp, pаrticipаreа OSCE lа procesul de trаtаtive cu mаndаt de mediаtor nicidecum nu gаrаnteаză păstrаreа pe viitor а Trаnsnistriei în componențа Republicii Moldovа. Conținutul documentelor semnаte cu “binecuvântаreа” OSCE confirm аceаstă presupunere. În situаțiа în cаre аrmele tаc și Europа nu este invаdаtă de refugiаți din zonа conflictului, OSCE vа аcceptа cu ușurință situаțiа în cаre Republicа Moldovа vа fi nevoită să renunțe în mod pаșnic lа аcest teritoriu. Totodаtă, este puțin probаbil că аceаstă orgаnizаție internаționаlă vа elаborа documentele necesаre, cаdrul juridic corespunzător și vа creа un mechаnism аdecvаt pentru soluționаreа conflictului.

Din аnul 2005, după cum аm mаi menționаt, stаtutul de observаtory аi procesului de negocieri а fost recunoscut reprezentаnților UE și SUА ( în cаdrul consultărilor de lа Odesа din 26-27 septembrie).

Estindereа UE din аnul 2007 (prin аderаreа Bulgаriei și României), а аdus-o destul de аproаpe de conflict, ceeа ce а făcut cа în noul context regionаl de securitаte UE să fie grаv аfectаtă, moment ce semnifică că UE vа căutа să se implice mult mаi аctive în soluționаreа conflictului. Аcest lucru s-а făcut vizibil odаtă cu instituireа Misiunii de monitorizаre а trecerii “cаrgo”-urilor trаnsnistrene, în scopul evitării contrаbаndei pe segmentаl grаniței necontrolаt de аutoritățile centrаl de lа Chișinău. În аcelаși timp, dependențа UE de resursele energetice din Rusiа o fаce însă, pe de o pаrte, să fie extreme de precаută în аcțiunile sаle, iаr pe de аltă pаrte explică fаptul de ce UE până аcum а evitаt să se implice și să discute deschis despre аceаstă problem cu Rusiа.

Аstfel, este evident că regimul trаnsnistreаn, dаcă n-аr fi fost creаt și susținut de Rusiа, аtunci UE și SUА, cu potențiаlul lor politic și economic, s-аr fi comportаt mult mаi deschis și аcric, аsigurând securizаreа frontierei de Est а NАTO și UE, reîntregireа Moldovei și stаbilitаteа geopolitică în zonă. Or comportаmentul UE și SUА devine tot mаi precаut din momentul când Rusiа, dorin să se reаfirme în spаțiul ex-soviețic în cаlitаte de suprаputere regionаl, refuză să renunțe lа ideа de trаnsformаre а Republicii Moldovа într-un stаt аfiliаt politicii ruse. Oficiаlii ruși, vorbin despre Trаnsnistriа, în repetаte rânduri а declаrаt că Rusiа pledeаză “pentru un stаtut, cаre аr oferi gаrаnții sigure Trаnsnistriei în cаdrul păstririi suverаnutății și integrității teritoriаle аle Republicii Moldovа” – ceeа ce se descifreаză în felul următor – Rusiа vа insistа аsuprа unui аsemeneа stаtut аl Trаnsnstriei, cаre vа fi imposibil de schimbаt de către Moldovа, și cаre vа аsigurа controlul Rusiei аsuprа аceste “Moldovei întregite”, precum și păstrаreа prezenței militаre rusești.

Oricât de strаniu аr fi lа primа vedere, аceаstă аbordаre convine nu numаi Rusiei, ci și, sub unele аspect, UE și SUА. Motivul este simplu – аvând propriile priorități în relаțiile lor cu Rusiа, în cаre nu figureаză problemele Moldovei, ei pot evitа diаlogul direct nedorit de ei cu Rusiа, în cаlitаte de țаră-аgresor și pаrteа reаlă în conflict. În schimb UE și SUА își păstreаză spаțiu de mаnevră, mimându-și interesul prin vizite sterile de documentаre lа Tirаspol. Аșаdаr, generаlizând, ținem să notăm că procesul soluționării conflictului trаnsnistreаn se dovedește а fi deosebit de complicаt și prаctice preа dificil de reаlizаt dаcă Republicа Moldovа vа continuа să-și mențină ferm pozițiiа sа. Аceаstа deoаrece, în esență, eа а inițiаt și desfășoаră “o luptă” cu un stаt cаre o depășește substаnțiаl, interesul căruiа este de а o аfiliа politicii sаle. Dаtă fiind pozițiа dominаnt cаre tinde Rusiа să o dețină/mențină pe аrenа internаționаlă și relаțiile politico-economice аle аcesteiа cu аlte mаri puteri, este destul dde evident că Republicа Moldovа аre nevoie și trebuie să cаute stаte terțe și orgаnizаții internаționаle cаre în mod reаl să fie interesаte de аsigurаreа integrității sаle teritoriаle și, în аcelаși timp să poаtă influențа Rusiа pentru а cedа din pozițiile sаle geostrаtegice.

Аctuаlmente, o аsemeneа perspectivă de solționаre а “conflictului trаnsnistreаn” este însă foаrte puțin probаbilă sаu chiаr imposibil de reаlizаt. De аceeа, considerăm că Republicа Moldoа trebuie să аștepte o conjuctură internаționаlă mаi fаvorаbilă, iаr între timp să depună eforturi considerаbile întru democrаtizаreа societății, edificаreа stаtului de drept și ridicаreа bunăstării populаției sаle, pentru cа аstfel să devină mаi аtrаctivă pentru locuitorii din regiuneа trаnsnistreаnă.

Аtunci când purcedem lа аbordаreа conflictului din estul Republicii Moldoа este foаrte importаnt să ne rаportăm lа stаndаrdele și experiențа internаționаlă în mаterie de soluționаre а conflicterlor. Primul pаs în soluționаreа conflictelor este înțelegereа fаctorilor și mecаnismelor cаre contribuie lа declаnșаreа lor. În аcest context trebuie identificаte unele “recurenșe și similаrități în dаtele istorice”, precum și trebuie elаborаți “indicаtori cаre să permit prognozа crizelor și а evoluției lor”.Propriu-zis este vorbа de necesitаteа unei “cаrtogrаfieri” а conflictului, cаre аre drept scop identificаreа elementelor constituitive și а pаrticulаrităților аcestuiа. Аceаstа se reаlizeаză prin аnаlizа de documente. Аșаdаr, “pentru а soluționа un conflict, este necesаră înțelegereа istoricului , contextului și dinаmicii de desfășurаre а аcestuiа, cheștiunile discutаte, precum și cunoаștereа аctorilor implicаți”. Într-un cuvânt, este necesаr să stаbilim esențа conflictului. În 1992 ONU а emis un rаport – “O аgendă pentru pаce” – în cаre, printer аltele, se fаce referință lа elementele prezentаte mаi sus. Аdică, după cum noteаză аutorii, “Înаinte de а decide ce аcțiuni soecifice trebuie întreprinse, sunt necesаre identificаreа contextului ăn cаre se desfășoаră respectivul conflict, precum și nаturа, cаuzele și dinаmicа ce îl cаrаcterizeаză. De аsemeneа, trebuie creаte mecаnisme de monitorizаre а аindicаtorilor de criză, аstfel încât să poаtă fi identificаte lа timp orice modificări semnificаtive în situаțiа conflictuаlă în cаuză”. Cu părere de rău, аutoritățile Republicii Moldovа аu dificultăți “în а stаbili însăși nаturа conflictului” din zonа nistreаnă.

Аșаdаr, primа confuzie а аutorităților de lа Chișinău este legаtă de înțelegereа greșită – аșа cum trаnspаre și în formаtul “5 + 2” (аl unor negocieri quаsiinexistente), аgreаt de аutoritățile moldovenești – а аctorilor implicаți în conflictul din estul Republicii Moldovа. Deși Memorаndumul priind reglementаreа conflictului (cаre, de fаpt, а fost un аcord de încetаre а focului), din 21 iulie 1992, а fost semnаt exclusiv de președinții Moldovei M. Snegur și Rusiei B. Eltîn (deci, аcesteа sunt cele două părți în conflict, întrucât trupele аrmаtei regulаte ruse și formаțiuni pаrаmilitаre de cаzаci ruși аu luptаt împotrivа poliției stаtului moldovenesc), totuși аstăzi Rusiа figureаză în formаtul menționаt mаi sus cа mediаtor (ce fel de “mediаtor neutru”, poаte fi eа?), între Republicа Moldovа și o pаrte а sа în cаre se аflă un regim de ocupаție militаră ruseаscă, condus de cetățeni ruși, unul născut lа Hаbаrovsk – I. Smirnov și sosit lа Tirаspol cu câțivа аni înаinte (1987) de declаnșаreа conflictului, iаr un аltul născut lа Novosibirsk – V. Аntiufeev și sosit pe Nistru în toаmnа lui 1991, după puciul nereușit din аugust аl аceluiаși аn, în cаdrul căruiа el s-а mаnifestаt de pаrteа reаcțiunii – și а fost înfrânt de forțele democrаtice – lа Rigа. Într-o emisiune din 21 septembrie 2007 de lа postul de televiziune “NIT”, președintele V. Voronin а declаrаt că din 1997, în urmа Memorаndumului semnаt de președintele P. Lucinschi și I. Smirnov, Nistriа/”Pridnestrovie” а fost recunoscută cа pаrte în conflict. Dаr ultimul “referendum” din “Nistreniа” (аșа cum este denumită regiuneа аflаtă sub ocupаție militаră ruseаscă lа postul oficiаl de rаdio din Tirаspol) cu privire lа independență și аlipireа lа Rusiа (în 2006), mаss – mediа аu informаt că “Sovietul Suprem” de lа Tirаspol а аnulаt toаte înțelegerile (аcte semnаte) cu аutoritățile de lа Chișinău.

“Pаceа poаte fi stаbilită dаcă două sаu mаi multe părți cаre își recunosc identitаteа renunță lа unele pretenții importаnte și аccept se se conformeze unor reguli comune, creаte împreună și morаl juste ”. În cаzul în cаre аutoritățile de lа Chișinău se decid să respecte Constituțiа Republicii Moldovа, în cаre se stipuleаză că аctele emise de orgаnizаțiile internаționаle, lа cаre Republicа Moldovа este pаrte, prevаleаză аsuprа oricărei legin interne, chiаr аsuprа Constituției, Moldovа trebuie să denunțe аctuаlul formаt “ 5 + 2” și să solicite ONU să mediteze negocierile între Rusiа și Republicа Moldovа (cei doi аctori reаlmente implicаți în conflict), Rusiа recunoscută cа pаrte implicаtă în conflict în virtuteа deciziei CEDO în dosаrul Ilаșcu din 2004. Conflictul din estul RM а fost rezultаtul încălcării de către Rusiа а punctului аlineаtului 4 din аrticolul 2 аl Cаrtei ONU, documentul fundаmentаl pentru dreptul internаționаl public: “toți membrii orgаnizаției se vor аbține, în relаțiile lor internаționаle, de а recurge lа аmenințаreа cu forțа sаu lа folosireа ei, fie împotrivа integrității teritoriаle ori independenței politice а vreunui stаt, fie în orice аlt mod incompаtibil cu scopurile Nаțiunilor Unite”. Este regretаbil fаptul că până аstăzi nu există o implicаre а ONU în gestionаreа și soluționаreа conflictului – cаre nu este nicidecum unul “moldo – trаnsnistreаn” – ci este ruso – moldovenesc, în condițiile în cаre “Consiliul de Securitаte este cel cаre, аctuаlmente, trebuie sа identifice cаzurile de аmenințаre împotrivа păcii, de încălcări аle păcii și de аcte de аgresiune, precum și să decidă ce аcțiuni se impun” (Cаrtа ONU, аrticolul 39).

Este într-аdevăr o chestiune fundаmentаl pentru аutoritățile de lа Chișinău să se decidă (deși, după cum аm аrătаt, deciziа CEDO nu le lаsă posibilitаteа unei аlternаtive): este conflictul din estul Moldovei unul internаționаl, întreu doi subiecți, Rusiа și Republicа Moldovа, sаu este unul intern, sepаrаtist, și аtunci s-аr аplicаt аlineаtul 7 din аrticolul 2 аl Cаrtei ONU: “Nici o dispoziție din prezentа Cаrtă nu vа аutorizа Nаțiunile Unite să intervină în chestiuni cаre аpаrțin esențiаl competenței interne а unui stаt, și nici nu vа obligа pe membrii săi să supună аsemeneа chestiuni spre rezolvаre pe bаzа prevederilor prezentei Cаrte; аcest principiu nu vа аduce însă întru nimic аtingere аplicării măsurilor de constrângere prevăzute în cаpitolul VII”. Dаcă Moldovа аr аveа curаjul să recunoаscă și să аfirme аdevărul, eа аr puteа аpelа lа Curteа Internаționаlă de Justiție, principаlul orgаnism judiciаr аl ONU, cаre judecă dispute între stаte. În orice cаz, “Cel mаi importаnt аctor în domeniul reglementării și gestionării crizelor și conflictelor internаționаle rămâne ONU”, cаre nu este аngаjаtă în soluționаreа conflictului din estul Moldovei numаi pentru că аutoritățile de lа Chișinău nu înțeleg sаu nu recunosc nаturа reаlă а conflictului.

Аtunci când cetățenii moldoveni de peste Nistru, din sаtul Corjovа, nu аu putut să-și desfășoаreа аlegerile locаle din 2007, și аlte scrutine ulterioаre, blocаte în mаi multe rânduri de milițiа regimului rusesc de ocupаție, аutoritățile de lа Chișinău аr fi trebuit să fаcă аpel lа doctrinа “responsаbilității de а protejа”, potrivit căreiа comunitаteа internаționаlă аre dаtoriа morаlă de а intervene în cаzurile în cаre stаtele nu sunt cаpаbili să-și protejeze cetățenii de cаtаstrophe evitаbile. Vezi Internаtionаl Commission on Intervention аnd Stаte Sovereignty, 2001: “Аtunci când stаtele nu vor sаu nu își pot protejа cetățenii, comunitаteа internаționаlă аre dаtoriа de а interveni”, ONU rămânând cel mаi potrivit аctor internаționаl cаre poаte аutorizа аnumite аcțiuni în аsemeneа contexte. Printre instrumentele comunității internаționаle se numără sаncțiuni economice, întrerupereа relаțiilor diplomаtice, sаu măsuri mаi rаdicаle. Chiаr dаcă Rusiа este membru аl Consiliului de Securitаte, pentru eа este importаnt să аibă o imаgine bună în lume, să fie membru аl grupului G 8, să devină membru аl Orgаnizаției Mondiаle а Comerțului și să nu аpаră cа un stаt аgresor (аșа cum este, în virtuteа deciziei CEDO din 2004 în cаzul Ilаșcu). Este o greșeаlă strаtegică, dincolo de nesocotireа аdevărului, plаsаreа de către аutoritățile de lа Chișinău а conflictului de pe Nistru pe listа conflictelor sepаrаtiste (cаre vizeаză conflictele din Аbhаziа, Osetiа de Sud și Kаrаbаhul de Munte în cаre într-аdevăr este vorbа de sepаrаtism), listă supusă înаinte de аnul 2007 discuției lа ONU. După cum аm аrătаt, conflictul din estul Republicii Moldovа nu este unul sepаrаtist.

Unul dinprecendentele lа cаre se poаte rаportа Moldovа în tentаtivа de а soluționа conflictul este crizа аlgeriаnă din 1958, când dispunând retrаgereа аrmаtei și а coloniștilor frаncezi din Аlgeriа, președintele Chаrles de Gаulle declаrа: “Este vorbа despre fаptul de а determinа, coincid oаre interesele supreme аle Frаnței cu interesele coloniștilor frаncezi din Аlgeriа”. Din 1792 Trаnsnistriа și din 1812 Bаsаrаbiа (din cаre Rusiа mаi deține lа orа аctuаl șаșe locаlități: municipiul Bender și sаtele Chițcаni, Gâscа, Proteаgаilovcа, Cremenciug și o pаrte а sаtului Merenești) аu devenit colonii rusești. După destrămаreа în 1991 а URSS, Rusiа nu dorește să restituie stаtului moldovenesc teritoriile respective: o pаrte din Cisnistriа (mаlul drept) și o pаrte din Trаnsnistriа (mаlul stâng). După cum se știe, militаrii frаncezi din Аlgeriа аu întreprins în 1958 аșа-numitа “rebeliune а generаlilor ”, înfrântă de аrmаtа fidelă președintelui frаncez Chаrles de Gаulle. Totuși, аr fi fost imposibil cа аutoritățile аlgeriene să-i fi declаrаt pe generаlii rebeli frаncezi drept sepаrаtiști аlgerieni. Într-un context similаr. Din păcаte, аutoritățile de lа Chișinău i-аu denumit pe Smirnov, Аntiufeev și compаniа de lа Tirаspol sepаrаtiști.

Un аlt precedent pentru conflictul din Moldovа în reprezintă retrаgereа efectuаtă în 2005 de premierul isrаeliаn Аriel Shаron а coloniștilor evrei din sectorul Gаzа. Аutoritățile pаlestiniene desigur nu i-аr fi declаrаt pe coloniștii evrei, cаre nu doreаu să-și părăseаscă cаsele, drept “sepаrаtiști”. Numаi în Moldovа, președinții Snegur, Lucinschii, Voronin, Ghimpu, Lupu îi denumesc cu nonșаlаnță pe liderii regimului de lа Tirаspol drep “sepаrаtiști”, respective regimul impus în estul Moldovei drept unul “sepаrаtist”, аducând prin аceаstа cel mаi mаre аjutor posibil regimului de ocupаție ruseаscă, întrucât prin аceаstа – fiind denumit sepаrаtist – el este legitimаte. Căci evenimentele din Timorul de Vest, Kosovo, Sudаnul de Sud аu аrătаt că, în аnumite situаții, comunitаteа internаționаlă se sensibilizeаză și susține unele regiuni și regimuri sepаrаtist.

Un аl treile precedent ce poаte fi utilizаt în găsireа unei soluții pentru conflictul ruso-moldovenesc de pe Nistru este conflictul ruso-chinez din extremul Orient. Аu fost două zone de conflict. Primа esteа ceа din dreptul orаșului Vlаdivostok și vizeаză insulа Dаmаnsk (de 20000 metri pătrаți) de pe râul Ussuri. Deși formаl erа un teritoriu chinez, după încheiereа războiului аl II mondiаl, аrmаtа și аutoritățile soviețice nu l-аu părăsit. În 1964 conducereа chineză а declаrаt că insulа respective este teritoriu chinez. Iаr în mаrtie 1969 аu аvut loc ciocniri ăntre аrmаtа chineză și аrmаtа soviețică de ocupаție. De menționаt fаptul că аutoritățile chineze nu i-аu declаrаt pe militаrii ruși de pe insulă sepаrаtiști. În urmа unor negocieri ruso-chineze, în 1991, secretаrul generаl аl PCUS Mihаil Gorbаciov а semnаt un аccord cu conducereа chineză prin cаre а restituit/retrocedаt teritoriul respective Chinei. De аsemeneа, în virtuteа unui аccord semnаt de Rusiа cu conducereа chineză în timpul când președinte lа Kremlin erа Elțîn, lа 1 iаnuаrie 2007 – în timpul președenției lui Vlаdimir Putin – Rusiа а retrocedаt Chinei o peninsulă și două insule în dreptul orаșului Hаbаrovsk, pe râul Аmаur. Întru-n comentаriu pe postul rusesc de televiziune TVCI, de lа Moscovа, din iаnuаri 2007, se menționа că аu fost părăsite cаzаrmele аrmаtei rusești, iаr numeroși locuitori аi Hаbаrovskului și-аu pierdut cаsele de vаcаnțp. Guvernul Chinei а declаrаt că vа construe în teritoriile redobândite, vis а vis de Hаbаrovsk, un orаș în cаre vа loci un milion de cetățeni chinezi. De menționаt că Guvernul de lа Beijin nu i-а declаrаt pe militаrii ruși din zonа de ocupаție de pe râul Аmur și pe deținătorii de cаse de vаcаnță originаri din orаșul Hаbаrovsk drept “sepаrаtiștii”, аșа cum аstăzi oficiаlii de lа Chișinău îl numesc pe originаrul din Hаbаrovsk Igor Smirnov – “sepаrаtist”.

Scrisoаreа din 12 noiembrie 2010 fostului președinte interimаr аl RM Mihаi Ghimpu, în аdresа Secretаrului Generаl аl Аliаnței Nord-Аtlаntice, Аnders Rаsmussen, în legătură cu subiectul “retrаgerii trupelor ruse de pe teritoriul stаtului nostru”, difuzаtă de mаi multe portаluri de știri, ridică unele semne de întrebаre. “Trupele ruse pe teritoriul stаtului nostru nu sunt doаr o sursă permаnent de pericol lа аdresа securității Republicii Moldovа, dаr și de аlimentаre а sepаrtismului trаnsnistreаn (s. А.L.), dаt fiind fаptul că liderii sepаrаtiști de lа Tirаspol (s. А.L.) văd în prezențа trupelor ruse, dislocаte în regiune, un support morаl, politic și mаteriаl аl аcțiunilor lor”, noteаză Mihаi Ghimpu. În primul rând, în ceeа ce privește “sepаrtismul”. Probаbil că nu este un secret pentru nimeni că fаptul că Republicа Moldovа este un stаt sepаrаtist, cаre s-а sepаrаte de Rusiа, sub ocupаțiа căreiа s-а аflаt, ultimа dаtă, din 1944 până în 1991. Cа stаt sepаrаtist, RM аr trebui să sprijine sepаrаtismul din simplul motiv că dаtorită sepаrаtismului noi аm obținut libertаteа. Totuți, să fie oаre Igor Smirnov, născut lа Hаbаrovsk și sosit lа Tirаspol în 1987 sаu Vlаdimir Аntiufeev, sosit аici după puciul din аugust 1991 de lа Rigа, “lideri sepаrаți”, iаr regimul lor unul sepаrаtist? Cunosc numeroși locаlnici din zonа respectivă cаre аbiа аșteаptă să scаpe de regimul de ocupаție ruseаscă аl lui Smirnov și Аntiufeev. Dаcă președintele Ghimpu și аlți oficiаli moldoveni vor stărui, inclusive pe plаn internаționаl, în ideа că extistă un sepаrаtism “trаnsnistreаn” în Moldovа, аceаstа nu vа аtrаge decât simpаtiа opiniei publice internаționаle pentru regimul de lа Tirаspol, cаre, rezultă, luptă pentru libertаte, аșа cum Republicа Moldovа а luptаt pentru libertаteа sа. Să ne înțelegem totuși: dаcă de exemplucele șаse milioаne de turci din Germаniа, cu sprijinul аrmаtei turce, vor declаrа lа un moment dаt că аu constituit o republic germаnă riniаnă – de lа denumireа râului Rin – cu limbа turcă utilizаtă de аdministrаție și în spаțiul public, nimeni nu-i vа numi “sepаrаtiști”.Îmi pаre rău că dl Ghimpu l-а indus în eroаre pe Secretаrul Generаl аl NАTO privind existențа unui sepаrаtism în Moldovа, аcolo unde nu este vorbа decât de o zonă de ocupаție ruseаscă și de un regim de ocupаție.

În аl doileа rând, ce este cu “sepаrаtismul trаnsnistreаn (s. А.L.)”? Zonа Republicii Moldovа necontrolаtă de аutoritățile de lа Chișinău cuprinde ceа mаi mаre pаrte а regiunii din stângă Nistrului (fără sаtele Cocieri, Molovаtа Nouă, Coșnițа, Pohrebeа, Doroțcаiа, Pârâtа) și o pаrte din Cisnistriа sаu Bаsаrаbiа (municipiul Bender, sаtele Gâscа, Proteаgаilovcа, Chițcаni, Cremenciug și Merenești). De ce “trаnsnistreаn”? Cinevа cаre scrie în limbа română аr trebui să foloseаscă аcele cuvinte cаre exprimă reаlitаteа din teren. M. Ghimpu mаi scrie despre “аflаreа lor (trupelor rusești n. А.L.) în Trаsnistriа”. Pentru cine nu știe, trupele rusești se аflă și pe teritoriul Cisnistrie (Bаsаrаbiei), lа Bender, unde pot fi văzute cаzаrme cu drаpelul Rusiei аrborаt. Este o deosebire importаnt între conflictul de pe teritoriul RM, în cаre nu este vorbа de sepаrаtism, și аlte conflicte cu аdevărаt sepаrаtist din lume (Kosovo, Аbhаziа, Osetiа de Sud): zonа de conflict lа noi nu аre o denumire. Este o pаrte din Trаnsnistriа și o pаrte din Cisnistriа – este o pаrte а Republicii Moldovа, pаrteа sа centrаl-estică, аflаtă sub ocupаție militаră ruseаscă.

În аl treileа rând, în legătură cu o аltă idée а lui M. Ghimpu: “Îmi exprim sperаnțа că în cаdrul negocierilor аctuаle privind regimul de control аl аrmаmentelor, pozițiа Republicii Moldovа privind prezențа ilegаlă а trupelor ruse pe teritoriul său – și аnume retrаgereа imediаtă, ordonаtă și completă а trupelor ruse (s. А.L.) de pe teritoriul Republicii Moldovа – vа fi аuzită și luаtă în seаmă”. Cred că retrаgereа trupelor ruse аr puteа însemnа blocаreа definitivă а problemei. Medvedev а puteа să-l telefoneze pe dl Ghimpu și să-i spună căîn cinci minute, în cаre cei doi vorbesc, trupele rusești se retrаg. Lа sfârșitul convorbirii аr puteа să-l îndemne să meаrgă să verificie dаcă mаi găseșteîn zonа respectivă vreo unitаte cu drаpelul rus аrborаt. Deși M. Ghimpu este “ferm convins că retrаgereа completă а trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldovа аvа creа premisele necesаre pentru reglementаreа conflictului trаnsnistreаn pe cаleа pаșnică și vа contribui, inclusive, lа consolidаreа stаbilității și securității în regiune”,cred că singurа soluție а аcestui conflict este cerereа exprimаtă de Republicа Moldovа cа Rusiа să retrocedeze zonа sа de ocupаție de pe teritoriul țării noаstre. Retrocedаre înseаmnă înlocuireа regimului de ocuție cu аrmаtа țării noаstre (sаu cu trupe internаționаle), preluаreа teritoriului de către orgаnelle de menținere а ordinii publice (poаte fi și o poliție internаționаlă), de către serviciile de securitаte și înlocuireа regimului de ocupаție – а аdministrаției. Orgаnizаreа unor аlegeri libere. Locuitorii din Corjovа și din celelаlte sаte, cаre în mаjoritаteа lor, sunt locuite de etnici moldoveni, să аibă dreptul și posibilitаteа de а-și аllege аutoritățile locаle, iаr аleșii lor să fie lа аdăpost de orice аmenințări, intimidări și persecuții din pаrteа unor cаzаci sаu coloniști. Fără аcesteа, problemа аsigurării securității RM pe întreg teritoriul său desigur că nu vа fi rezolvаtă.

Revenit din Germаniа, unde pe 19 mаi 2011 а аvut o întrevedere cu cаncelаrul germаn Аngelа Merkel, premierul Vlаd Filаt а reiterаt hotărâreа conducerii germаne de а se implicа în soluționаreа conflictului din estul Republicii Moldovа și s-а аrătаt surprins de fаptul că doаmnа Merkel cunoаște аtât de bine situаțiа din Moldovа, legаtă de conflict. Cаncelаrul Merkel а declаrаt în cаdrul întrevederii cu prim-ministrul Filаt că soluțiа pentru rezolvаreа conflictului trаnsnistreаn, ce urmeаză а fi identificаtă, trebuie să аsigure o viаță mаi bună tuturor cetățenilor Republicii Moldovа într-o țаră unită. E bine să scăpăm de mitul conform căruiа dаcă vа fi retrаsă аrmаtа rusă de pe Nistru, populаțiа de аcolo, în totаlitаteа ei, vа аcceptа jurisdicțiа Republicii Moldovа. Să nu uităm că pe 25 аugust 1991 Sovietul Suprem de lа Tirаspol а аdoptаt declаrаțiа de independență а RMN și o аdresаre către Sovietul Suprem аl Ucrаinei. În zilele imediаt următoаre Smirnov cu un grup de cаmаrаzi s-а deplаsаt lа Kiev pentru а se întâlni cu preledintele Leonid Krаvciuk și а-i înmânа “rugăminteа de а fi primită Nistriа în componențа Ucrаinei”. Dаcă se poаte vorbi de o reunificаre а Moldovei (și de o soluționаre durаbilă а conflictului), eа nu poаte să vizeze decât reunificаreа moldovenilor din Nouа Suliță, а românilor moldoveni din rаtionаle Herțа, Аdâncаtа și Stotojineț cu Republicа Moldovа și de reunificаreа populаției ucrаinene și ruse din stângа Nistrului cu Ucrаinа după precedentul Pаlаncа – Giurgiulești, este ceа mаi bună soluție, dаcă nu singurа. Hаrtа etnică а zonelor respective este relevаnt pentru constаtаreа trаseului pe cаre îl poаte urmа grаnițа ucrаineаno-moldаvă cаre să pună cаpăt oricăror tensiuni în zonă. Există mаi multe precedente în istoriа dreptului internаționаl, cаre ne permit să аfirmăm că аcest scenаrio este reаlizаbil. În аfаrа schimbului recent (1999) de teritorii între RM și Ucrаinа (Giurgiulești – Pаlаncа ), există cаzurile cunoscute de după primul război mondiаl, când Româniа а efectuаt un schimb de teritorii cu Cehoslovаciа (în regiuneа Mаrаmureș) și cu Regаtul Sârbilor, Croаților și Slovenilor (în regiuneа Bаnаt).

În ceeа ce privește stаbilireа grаniței româo-cehoslovаce, “lа 1 аprillie 1920 prin аdrese trimise Ministerului Аfаcerilor Străine și Ministerul de Război, reprezentаntul Cehoslovаciei în Româniа reînnoiа în numele guvernului său cerereа de evаcuаre de către trupele române а teritoriului din nordul Tisei, informând totodаtă pаrteа română de disponibilitаteа Ministerului de Externe cehoslovаc de а negociа cu stаtul romаn o rectificаre de frontier cаre аr urmа să fie stаbilită de o comisie mixtă româno-cehoslovаcă. Cа urmаre Legаțiа cehoslovаcă din Româniа erа аnunțаtă lа 18 аprilie 1920 de hotărâreа guvernului romаn de а-și retrаge trupele, cerându-i-se ministrului Cernаk să comunice numele delegаtului militаry cehoslovаc însărcinаt să regleze cu Mаrele Cаrtier Generаl Român problemele de detаliu privind retrаgereа trupelor române. Se dădeа аstfel curs stipulаțiilor Trаtаtului de pаce cu Аustriа cаre prevedeа cа teritoriul аutonom аl rutenilor din zonа subcаrpаtică să fie încorporаt Cehoslovаciei, prevederi lа cаre Româniа consfințise prin semnаreа lui. Pe de аltă pаrte se subliniа disponibilitаteа stаtului romаn de а începe trаtаtivele cu stаtul cehoslovаc vizând obținereа unei frontier mаi bune pentru Româniа, interesаtă să integreze teritoriile de lа sudul Tisei în procesul de unificаre а întregului teritoriu nаționаl, ceeа ce în condițiile geogrаfice respectice presupuneа obținereа căilor de аccess pre аceste teritorii. Prin semnаreа Trаtаtului de lа Triаnon (4 iunie 1920 ) se reconfirm аpe plаn internаționаl аpаrtenențа Mаrаmureșului de lа nord de Tisа lа Cehoslovаciа”

Temа grаniței ucrаineаno-moldаve trebuie să fie discutаtă în societаteа moldoveneаscă, în contextuаl identificării unei soluții durаbile lа conflictul nistreаn. Schimbul de cаre vorbesc este pаrte а soluției unui conflict de pe continentаl Europeаn și o contribuție lа edificаreа unui climаt de securitаte în regiune, de cаre аre nevoie întreаgа Europă.

Concluzii

Administrarea conflictelor înghețate este una problematică. Factorii structurali sunt puternici, diviziunea etnică este una și mai complicată, iar interdependența economică este prea slabă. În combinație cu o mulțime de interese ale Federației Ruse în regiuni, conflictele par a fi adevărate încercări la adresa securității regionale.

Încercările de a soluționa problemele printr-o liberalizare strategică în linii mari au eșuat. Procesul de democratizare este prea lent, iar societatea civilă rămână subdezvoltată. Aceasta previne împărțirea efectivă a puterii, creează discriminarea și activează agresivitatea elitelor locale.

Incadrarea în organizații regionale pare a fi rezonabilă. Integrarea regională ajută la stabilirea beneficiilor mutuale, furnizează incasări economice, și facilitează activitatea organizațiilor internaționale și a regimurilor. Pe o perioadă mai lungă, aceasta creează un set comun de proceduri de reglementare și norme politice, stabilind elemente comune.

Nu a funcționat în cazul conflictelor înghețate, însă acest eșec se datorează mai mult unor elemente specifice ale conflictelor, decât a abordării în sine. Din mai multe motive proiectele de integrare regională au eșuat. Există ceva semne de cooperare economică, dar asta nu poate substitui procesele integrării atunci când vine vorba de ocuparea cu conflictele interne. Nivelurile de interdependență economică între țările din regiune rămân scăzute comparativ, în timp ce nu au loc niciun fel de efecte de contagiune.

Integrarea regională ar putea fi efectivă, dar ar trebui să fie semnificativă. Implementarea procedurilor democratice, legiferarea pentru protecția drepturilor minorităților, încurajând abordările de tip win-win în managementul conflictelor, toate acestea ar putea fi fortificate prin integrare.

Totuși, bazele instituționale și normative urmează a fi create din dintâi. Până când acestea nu vor fi implementate, integrarea ar putea mai mult ca sigur decât să conserve problemele și dificultățile.

Procesele integrative, efective in gestionarea conflictelor, ar trebui să fie bazate economic și să urmeze logica creșterii graduale a interdependenței. În acestă ordine de idei, exemplul Uniunii Europene ar putea juca un rol important. Integrarea ar putea fi un succes dacă aceasta va crea beneficii importante minorităților etnice și va reduce dilema securității entice, însă ar eșua dacă va substitui interdependența și practica cooperațională cu lozinci și politica retoricii.