Politici Regionale In Cadrul Uniunii Europenedoc

=== Politici regionale in cadrul Uniunii Europene ===

Capitolul II

Politici regionale în cadrul Uniunii Europene

2.1. Coeziunea și dezvoltarea regională în Uniunea Europeană

În prezent politica regională europeană are trei direcții principale.

În primul rând se pune accent pe promovarea convergenței economice pentru a ajuta regiunile subdezvoltate, reprezentante preponderant, dar nu și în exclusivitate, prin noile state membre, să se aproprie de statele prospere.

În al doilea rând, se aplică diferite măsuri menite a promova competitivitatea și ocuparea forței de muncă la nivel regional.

A treia categorie de politici are drept obiectiv promovarea cooperării dintre regiuni și state pentru a diminua semnificația economic a hotarelor naționale.

De asemenea există surse de finanțare, care au fost create la diferite etape ale dezvoltării Uniunii Europene.

Fondul European de Dezvoltare Regională, de pildă, este axat în primul rând asupra inițiativelor de promovare a creșterii economice, crearea oportunităților de angajare și dezvoltarea competitivității, inclusive investiții în infrastructură.

Fondul de Coeziune, este concentrat pe infrastructura de transport și de mediu, inclusive pe sursele de energie regenerabilă.

În al treilea rând, finanțarea din Fondul Social European se orientează spre investiții în capitalul uman din domeniul educației și pregătirii profesionale.

Coeziunea reprezintă un ideal pentru care societățile trebuie să lupte în permanență. Acesta constituie un obiectiv la care aspiră toate societățile, dar pe care îl pot atinge, în totalitate, niciodată.

În literatura de specialitate, coeziunea socială are în vedere acele elemente ce unesc societățile. Toate societățile reprezintă rezultatul unei interacțiuni între funcțiunile centripete și centrifuge; lucrurile care îi aduc pe oameni împreună sunt aceleași ce cele ce îi despart; forțele unirii și cele ale divizării, interesele comunității și ale indivizilor. Toate societățile trebuie să încerce să ajungă la o realizabilă ajustare între aceste forțe.

Conflictul constituie o permanentă și necesară caracteristică a vieții întro societate; din acest motiv nu se consideră un element de creare a unui echilibru permanent între forțe, ci ,mai degrabă, un mod de a guverna un echilibru dinamic. Provocarea, altfel spus, constă în crearea unor societăți ce pot gestiona conflictul și care să se modifice în mod creativ și constructiv. Riscurile unui eșec sunt ridicate, putându-se solda și cu conflicte armate, experiența contemporană din Europa demonstrează că un astfel de risc nu este doar unul teoretic.

În vederea redactării unei strategii privind coeziunea socială trebuie, în primul rând, identificați factorii de diviziune dintr-o societate și să se creeze ori perfecționeze mecanismele, procesele și instituțiile care să scadă și să limiteze influența acestor factori asupra liniștii sociale.

Societățile europene au realizat că diversitatea etnică, culturală, religioasă, pluralismul ideologic nu constituie un obstacol pentru coeziunea socială, ci mai degrabă, o sursă a bunăsătării, dinamismului, forței și adaptabilității.

Acest fapt presupune purtarea unui lupte cu forme diferite de discriminare, precul cele rasiale, religioase, etnice etc, și deasemenea necesită politici active de integrare a minorităților, a emigranților, dar și a grupurilor cu necesități speciale întro societate ce respectă aceste diferențe recunoscându-le în totalitate drepturile lor.

Un alt important factor de diviziune socială îl constituie discrepanța dintre cei săraci și cei bogați. Economiile ce au la bază piața liberă, ca orice alt sistem economic, crează diferențe de bunăstare și statu social.

Astfel de diferențe vor fi tolerate atât timp cât oamenii vor crede că există oportunități egale de îmbunătățire a situației lor. În situația în care aceste diferențe sunt accentuate, iar cei mai puțin privilegiația ajung să simtă că au din ce în ce mai puține oportunități de a își îmbunătăți situația, de a se realiza, c sunt excluși social și că acest handicap este transmis de la o generație la alta – diviziunile sociale și economice încep să supună coeziunea socială unui real risc.

O remunerare a salaraților adecvată și decentă constituie una din modalitățile principale de promovare a coeziunii sociale. Trebuie acordată o deosebită atenție educației, pregătirii, căutării unui loc de muncă și plasării pe un post corespunzător pregătirii profesionale.

Coeziunea socială are în vedere combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, în special, în domenii ca: sănătate, educație și pregătire, menje, angajare și distruire a veniturilor, educații și servicii sociale.

Sistemele de securitate socială constituie une din expresiile instituționale cele mai puternice ale solidarității sociale. Astfel, unul din principalele obiective ale coeziunii sociale este de întărire a sistemelor de securitate socială.

Familia reprezintă unul dintre factorii esențiali ai coeziunii sociale din sectorul privat; aceasta poate fi descrisă ca fiind locul unde coeziunea socială este construită și pusă în aplicare.

Un al important factor al coeziunii sociale constă în varietatea organizațiilor societății civile, inclusiv partidele politice, sindicatele și bisericile.

Uniunea Europeană este o comunitate de state, regiuni și de popoare de o diversitate mare geografică, culturală și lingvistică. Realizarea coeziunii economice și sociale reprezintă o expresie a solidarității europene și o cerință pentru eficiență economică și pentru competitivitatea globală.

Îmbunătățirea coeziunii economice și sociale este de fapt un corolar al unie piețe unice, fără frontiere interne.de avantajele unei piețe extinse, ceate prin eliminarea tuturor bariereilor ce împiedicau libera circulație a serviciilor, bunurilor, persoanelor și capitalurilor trebuie să poată profita toți într-un mod egal. Nu toate statele membre ale Uniunii Europene, și mai ales nu toate regiunile componente ale acestora sunt la fele de bine pregătite și echipate pentru a putea face față concurenței crescânde în nou mediu creat, regiunile sub – dezvoltate neputând să beneficieze în mod corespunzător de condițiile noi. Regiunile sub dezvoltate, mai slab pregătite și echibate sunt caracterizate în general, prin:

Infrastructură inadevată ori depășită, în special în domeniul căilor de comunicație și al infrastructurii pentru protejarea mediului;

Structuri industriale neperformante ori uzate moral;

Utilizarea unor tehnologii și metodologii depășite ori producerea de bunuri neadaptate condițiilor pieței;

Un sector agricol dominat de structuri arhaice;

Fenomene de depopulare urbană, dar mai ales rurală, cu consecințe negative atât în plan economic cât și social, dar și asupra mediului înconjurător;

Rată ridicată a șomajului cu impact deosebit asupra tinerilor.

Până la crearea pieței unice, guvernele naționale au tratat problema disparităților economice regionale fiecare în parte, în limitele propriilor frontiere. Comunitatea a pus la dispoziție fonduri pentru sprijinirea eforturilor naționale în acest domeniu și a emis o serie de directive și norme pentru a preveni că acest sprijin să stânjenească piața liberă și libera concurență.

După înlăturarea tuturor barierelor din calea liberei circulații a serviciilor, bunurilor, capitalului și persoanelor, regiunile subdezvoltate și grupurile sociale defavoritate au fost confruntate cu anumite obstacole pe care nu le au putut depăși fără sprijin.

Astfel, problema disparităților regionale a devenit o problematică a comunității, necesitând soluții la nivel comunitat prin care atât regiunile rămase în urmă, cât și grupurile sociale defavorizate să fie ajutate.

Interesul Uniunii Europene de a diminua disparitățile și de a întări coeziunea economică și socială are un suport economic solid: dezvoltarea regiunile subdezvoltate ar conduce la stimularea comerțului și crearea de piețe noi atât pentru bunurile industriale cât și pentru cele de larg consum, iar localizarea mai echilibrată a industriei, forței de muncă și infrastructurii ar limita consecințele negative ale suprapopulării cu care se confruntă regiunile prospere și ar conferi o dezvoltare echilibrată în profil teritorial.

Coeziunea economică și social reprezintă o prioritate politică a instituțiilor comunitare începând cu anii 80, astfel:

Conceptul de coeziune economic și social a fost introdus de Actul Unic European pe care s-a bazat reforma Fondurilor Strcurale din anul 1988;

Tratatul asupra Uniunii Europene a făcut din coeziunea economică și socială unul din pilonii de bază ai construcției europene alături de Uniunea Economică și Monetară și Piață Unică.

Tratatul de la Amsterdam a confrimat rolul de o deosebită importanță al coeziunii, întărit ulterior de însemnătate pe care noul titlu asupra ocupării forței de muncă i-l atribuie în lupta contra șomajului.

Politica de coeziune este înfăptuită în principal prin intermediul fondurilor structurale, reformate de mai multe ori de-a cursul timpului și supuse unor principii fundamentale de funcționare ceea ce disciplinează folosirea fondurilor.

2.2. Fondul de coeziune

Fondul de coeziune apare ca un instrument special al politicii de solidaritate și, prin circumstanțele înființării sale, trimite în mod direct la principiile acestei politici și la unui din principalele obiective ale Uniunii Europene – de a promova progresul economic și sociale și de a elimina diferențele între standardele de trai la nivelul diferitelor regiuni și state membre.

Înființat în anul 1993 pentru a sprijini Portugalia, Spania, Irlanda și Grecia – care din punct de vedere economic, la acel moment, se aflau la un nivel inferior cu celelalte state membre al Uniunii Europene – Fondul de coeziune a trecut déjà printr-un process de reform, în anul 1999 (odată cu întreaga politică structurală) și prezintă două etape de funcționare, și anume etapa 1994 – 1999 și etapa 2000 – 2006.

De menționat este faptul că, chiar dacă sunt eligibile în cadrul acestui fond doar țările al căror produs intern brut pe cap de locuitor se situează sub 90% din mediu Uniunii Europene, pentru perioada 2000 – 2006 au rămas aceleași state, chiar dacă Irlanda și anumite regiuni din Spania depășiseră acest prag.

Progresul acestora a fost reevaluat la finalul anului 2003, iar indicatorii socioeconomic folosiți au fost actualizați, pentru a vedea dacă se mențin eligibile și pentru următorii trei ani.

Procesul de reformă nu a adus modificări de substanță și nua schimbat trăsăturile acestui fond, ci s-a adresat mai degrabă aspectelor administrative, promovând subsidiaritatea și întărind rolul statelor membre în controlul financiar; mici amendamente au fost realizate și condiților de asistență, dispărând astfel condiționalitate oferită de criteriul deficitului bugetar al statului beneficiar în continuarea finanțării – ajutorul nu mai este suspendat în situația depășirii pragului de 3% – , și fiind încurajate folosirea de fonduri suplimentare și aplicarea principiului “poluatorul plătește”.

Domeniile de acțiune ale Fondului de coeziune sunt protecția mediului înconjurător și rețelele transeuropene associate infrastructurilor de transport; sprijinul financiar ce se acordă nu este structurat pe programe ci pe proiecte, fiecare proiect primind finanțare în proporție de 80% – 85% din totalul costurilor eligibile.

Finanțarea celor două domenii este echilibrată, fiecare primind 50% din bugetul alocat fondului. Proiectele se selecționează și implementează de către statele membre beneficiare, care sunt responsabile și de managementul și monitoritarea lor financiară.

Privitor la domeniile aminitite anterior, aceste se configurează în funcție de trăsăturile politicii comunitare aferente și de direcțiile de dezvoltare pre- figurate; ceea ce semnifică că sunt acceptate doar proiectele ce contribuie la realizarea acestora, ori care sunt compatibile cu alte politici comunitare ori acțiuni din cadrul fondurilor structural. Astfel, în cea ce privește mediul înconjurător, proiectele ce vor fi finanțate trebuie să contribuie la realizarea scopurilor de mediu, și anume:

Conservare, protejarea și îmbunătățirea calității mediului înconjurător;

Protejarea sănătății populației;

Crearea de condiții necesare folosirii prudente și raționale a resurselor naturale.

În particular , direcțiile prioritare în cadrul domeniului analizat sunt reprezentate de către:

Rezervele de apă potabilă;

Tratarea apei menajere;

Depozitarea de deșeuri solide.

Alături de acestea, sunt eligibile și proiecte care au în vedere reîmpădurirea terenurilor, eroziunea solurilor și conservarea naturii.

În domeniul infrastructurii de transport sunt eligibile proiectele ce își propun să creze ori să dezvolte infrastructura la nivelul rețelei transeuropene de transport (TEN)14, ori care asigură acces la această rețea.

Coeziunea economic și social rămâne o dimensiune fundamentală a politcii regionale a Uniunii Europene, iar caracterul său prioritar este păstrat, în persepctiva următoarelor extinderii, și acceptări de noi state membre.

Adresabilitatea Fondului de coeziune se va modifica în funcție de progresul actualelor țări beneficiare și de necesitățile noilor state membre precum și a celor în curs de aderare.

2.3. Fondul de solidaritate al Uniunii Europene

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene – The Europenea Union Solidarity – reprezintă cel mai nou fond al politicii regionale a Uniunii Europene fiind înființat în noiembrie 2002, în urma inundațiilor care au afectat Germania, Franța, Republica Cehă și Austria.

Obiectivul Fondului de Solidaritate este acela de a ușura exprimarea solidarității Uniunii Europene față de populația unui stat membru ori unui stat în curs de aderare, ce a fost afectat de un dezastru natural major.

Astfel, acesta reprezintă un fond ce permite imediata reacție, flexibilă și eficientă în funcție de amploarea și natura situației.

Acest fond este utilizat doat în situația dezastrelor naturale majore, ca de exemple inundațiile din august 2002, care au condus la înființata fondului în noiembrie 2002, dar și incendiile spontane produse în iulie 2003 în Portugalia, dar și a altor evenimente ce au repercursiuni importante asupra condițiilor de trai, mediului înconjurător ori economiei statelor afectate. Pentru estimarea amplorării unui dezastru natural și pentru justificarea acestui fond, s-au stabilit două criterii, și anume:

în situația unui stat – pierder estimate la 3 miliarde de euro ori la mai mult de 0,6% din venitul național brut:

în situația unui dezastru regional extraordinar – daune mai mici decât limita de 3 miliarde de euro, ce afectează ceea mai mare parte a populației și au majore consecințe și de durată asupra condițiilor de trai și asupra stabilității economice a respectivei regiuni, fiind acordată o atenție specială regiunilor izolate ori îndepărtate.

Suma maximă anuală alocată Fondului de Solidaritate este 1 miliard de euro.

Modalitatea de asistență a acestui fond constă în accordarea unei unice tranșe de finanțare pentru statul ori regiunea solicitantă, ce este complementară eforturilor naționale și care nu au nevoie de cofinanțare din partea statului afectat.

Pentru obținerea acestui sprijin, statul solicitant înaintează o cerere Comisiei Europene, în termen de 10 săptămâni de la înregistrarea primei pagube provocate de dezastru. În cadrul acestei aplicații trebuiesc oferite date privitoare la impactul și amploarea pagubelor înregistrate, trebuie să se estimeze suma solicitată și indicate alte surse de finanțare națională, internațională și/sau comunitară. În situația în care estimarea finală a dezastrului este semnificativ mai scăzută decât ceea ce s-a pravăzut ințial și s-a solicitat de către statul solicitant, Comisia Europeană solicită rambursarea diferenței.

Fondul de solidaritate finanțează în general acțiunile reparatorii pentru daune ce nu pot fi asigurate.

Acțiunile eligibile pentru finanțarea din cadrul fondului de solidaritate sunt următoarele:

reabilitarea imediată a infrastructurii, a uzinelor electrice, a uzinelor de apă, a telecomunicațiilor, a transportului, educației și sănătății;

asigurarea de locuințe temporare și de servicii de salvare, ca răspuns la necesitățile imediate ale populației afectate;

asigurarea imediată a structurilor și măsurilor imediate de protejare a patrimoniului cultural;

imediata curățare a zonelor lovite de dezastru, inclusiv a celor naturale.

Implementarea grantului primit reprezintă responsabilitate statului solicitant și beneficiar, dar și coordonarea cu alte fonduri comunitare în vederea complementării finanțării cu mențiunea ca acestea să nu fie celelalte fonduri ale politicii regionale.

Suma alocată trebuie cheltuită pe parcursul unul singur an, iar ceea ce nu s-a folosit în acest interval se rambursează.

Evaluarea impactului, eficienței și utilității fondului de solidaritate se efectuează anual. Astfel, la data de 1 iulie a fiecărui an, Comisia Europeană trebuie să prezinte un raport privitor la activitate Fondului de Solidaritate.

2.4.Fondurile structurale

Spre deosebire de cele două fonduri analizate anterior – Fondul de coeziune și cel de solidaritate – care funcționează pe bază de proiecte, fondurile structurale – dată fiind amploarea lor – funcționează pe bază de programe, acestea fiind la rândul lor instrumente în funcție de obiectivele și domeniile prioritare ale politicii regionale.

Principiile ce stau la baza opraționalizării fondurilor structurale au fost ușor schimbate în urma reformei din anul 1999, fiind întărite ori devenind mai specifice.

Principiul concentrării nu mai este regăsit în mod explicit, fiind însă principiul director al reformei. Astfel, dacă pentru perioada 1994 – 1999 principiile operaționale erau parteneriatul, programarea și coerența internă, adiționalitatea ori coerența externă, în varianta nouă, încă valabilă, acestea deveneau:

principiul programării,

principiul parteneriatului,

principiului adiționalității

principiul controlului, monitorizării și evaluării.

Schimbarea apărută nu a fost una de substanță neapărat, ce mai degrabă una de orientare, fiind promovate descentralizarea și simplificarea managementului fondurilor structurale, printr-o împărțire mai evidentă a responsabilităților și o întărire a principiului general subsidiarității – ceea ce semnifică creșterea rolului autorităților locale și naționale în implementarea programelor fondurilor structurale.

Principiul programării reprezintă unule din elementele fundamentale ale opraționalizării fondurilor structurale referindu-se la pregătirea planurilor multi – anuale de dezvoltare, ce sunt realizate pe baza deciziilor luat în parteneriat cu statele membre și printr-o serie de etape succesive cu asumarea de sarcini de către organismele private ori publice.

Astfel, într-o primă etapă, statul membru vor înainta Comisiei Europene planuri naționale de conversie și dezvoltare ce sunt bazate pe prioritățile regionale și naționale și care conțin:

detaliata descriere a situației curente în regiunea și/sau respectivul stat:

descrierea strategiei celei mai adecvate pentru realizarea scopurilor amintite;

indicarea formei și folosirii contribuției fondurilor structurale.

În următoarea etapă statul membru trebuie să înainteze Comisiei Europene așa numitele documente de programare, documente realizate potrivit criteriilor trasate de aceasta și care pot fi de două tipuri:

Documente Cadru de Sprijin Comunitar (DCSC) – care sunt apoi transpuse în Programe Operaționale (PO), sau Documente Unice de Programare (DUP), diferența fiind dată de amploarea lor și nu de natura acestora (cum se poate observa în tabelul următor).

Tabelul 2.1: Documente de programare ale fondurilor structurale

Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/international/index_en.htm

În baza acestor documente de programare are loc un process de negociere între Comisia Europeană și statul membru, proces ce finalizează cu orientativa alocarea a fondurilor structural pentru fiecare stat solicitant în parte.

Principiul parteneriatului presupune o colaborare strânsă a Comisiei cu autoritățile naționale, regionale și locale, parteneri economici și locali și alte organism competente, mai ales prin implicare acestora în toate etapele fondurilor structural și aprobarea planurilor de dezvoltarea la monitorizarea și implementarea acestora. Acest principiu subliniază gradul descentralizării ce caracterizează întreaga politică regional și aplicabilitatea subsidiarității.

Principiul adiționalității are în vederea completarea asistenței comunitare prin finanțarea națională, astfel încât fondurile comunitare să nu înlocuiască fondurile naționale ce se alocă pentru dezvoltarea unui sector anume, ci să vină în completarea acestora.

Principiul evaluării, monitorizării și controlului reprezintă elementul de noutate adus de reforma în domeniul fondurilor structurale. Astfel, potrivit noului regulament, statele membre au atribuțiuni administrative și îndatorirea de a desemna:

O autoritate națională corespunzăroare fiecărui program al fondurilor structurale;

Comitele de monitorizare.

Responsabilitatea autorităților naționale acoperă aspecte în legătură cu implementarea, corecta administrare și eficacitatea programului respective, precum: colectarea informațiilor statistice și informațiilor financiare, transmiterea și pregătirea de raporte către Comisie, organizarea evaluărilor intermediare etc.

Comitele de monitorizare sunt conduse de un reprezentant al autorității naționale de implementare și vin în completarea măsurilor activităților acestora și asigurarea eficienței și calității în implementarea măsurilor structurale.

Privitor la procedura de evaluare, aceasta de trei feluri, și anume: ex – ante, intermediară și ex-post.

Evaluarea ex – ante presupune evaluarea ori aproximarea efectului socio – economic, anterior implementării măsurilor unui program și este ăn responsabilitatea autorităților competente ale statului membru.

Evaluarea intermediară are loc la mijlocul perioadei de desfășurare a unui program fiind realizată de Comisia Europeană, în colaborare cu autoritatea națională aferentă, iar evaluare ex – post are loc după încheierea perioadei de funcționare a unui program fiind realizată de Comisia Europeană, în colaborare cu statele membre și autoritățile naționale aferente.

Tot sub incidența acestui principiu intră și modurile de plată și de control financiar, ceea ce semnifică că fiecare stat membru are îndatorirea desemnării, pe lângă autoritatea națională de gestionarea corespunzătoare fiecărui program în parte, și a autorități de plăți.

Autoritatea de plăți funcționează ca intermediar între Comisie și ultimii beneficiari, și împreună cu autoritatea națională, asigură respectarea normelor de folosire a finanțării comunitare de către aceștia.

Controalele ad – hoc și auditele financiare sunt realizate regulat de către Comisia Europeană în mod aleatoriu și în limita a 5% din bugetul alocat fiecărui program.

Obiectivele ce trasează liniile de acțiune ale fondurilor strcturale sunt specifice fiecărei perioade de programare a acestora stabilindu-se în funcție de prioritățile principale identificate în vederea diminuării discrepanțelor economico – sociale la nivel comunitar. Astfel, acestea apar sub denumirea de obiective prioritare și trimit direct la sectoarele ce necesită intervenție structurală. În prezent sunt identificate trei priorități și anume:

Competitivitatea regională

Coeziunea economic – socială

Dezvoltarea zonelor urbane și rurale.

Din acestea reies obiectivele, acestea fiind:

Obiectivul 1 (teritorial) – dezvoltarea regiunilor subdezvoltate;

Obiectivul 2 (teritorial) – reconversie economică și socială a regiunilor cu dificultățo structurale;

Obiectivul 3 (tematic) – dezvoltarea resurselor umane.

Trebuie menționat faptul că obiectivul 3 reprezintă cadrul de referință pentru toate măsurile adoptate sub noul capitol cu privire la ocuparea forței de muncă al Tratatului de la Amsterdam și pentru Strategia Europeană de Ocupare. În consecință,

Fondurile strcturale finanțează asistența regional doar sub primele două obiective.

Pentru ca o regiune să fie calificată pentru asistență comunitară în cadrul primului obiectiv trebuie să prezintă următoarele caracteristicii:

Nivel scăzut al investițiilor;

Rată a șomajului mai mare decât media Uniunii Europene;

Lipsa prestării de servicii pentru persoane și afaceri;

Infrastructură de bază redusă.

Cel de-al doilea se adresează acelor zone care, chiar dacă sunt situate în regiuni al căror nivel de dezvoltare este apropiat de media comunitară, se confruntă cu diverse tipuri de dificultăți sociale și economice care provoacă o rată ridicată a șomajului, de pildă:

evoluția sectorului industrial și sectorului prestării de servicii,

declinul activităților tradiționale în zonele rurale,

situație de criză în zonele urbane,

dificultăți în sectorul pescuitului.

Cel de-a treilea obiectiv sprijină modernizarea sistemului de educație și formare profesională, precum și a politicilor de ocupare a forței de muncă pe întreg teritoriul Uniunii Europene, cu excepția regiunilor eligibile sub obiectivul 1. Obiectivul 3 are în vedere:

combaterea șomajului pe termen lung;

integrarea tinerilor pe piața muncii;

integrarea celor amenințați cu excluderea de pe piața muncii;

adaptarea forței de muncă la schimbările de producție.

Concentrarea sau reducerea obiectivelor prioritare a apărut din nevoia de a crește eficacitatea măsurilor structurale și este ilustrată de tabelul următor:

Tabelul 2.2: Obiectivele prioritare ale Fondurilor structurale pentru perioadele 1994-1999 și 2000 – prezent

Sursa: http://europa.eu/pol/index_ro.htm ;http://europa.eu/!gX78yg

Evaluarea efectuată la încheierea primei etape de funcționare a fondurilor structurale a arătat că situația economică și socială a unor regiuni a cunoscut o evoluție care nu mai justifică asistență comunitară în perioada de după anul 2000. Pentru acestea s-au asigurat fonduri de sprijin pentru o perioadă de tranziție, în așa fel încât ele vor continua să primească asistență financiară descrescătoare graduală până când finanțarea ca înceta. În astfel de situații s-au aflat de pildă regiuni precum: Hainaut din B elgia, Corsica și Valenciennes, Douai și Avesnes din Franța, Molise din Italia etc.

Acordarea de alocații financiare corespunzătoare unui obiectiv se realizează în baza unor documente justificate, astfel:

Obiectivul 1:

Documente Cadru de Sprijin Comunitar, transpuse în Programe Operaționale;

Documente Unice de Programare pentru programe cu bugete sub 1 miliard Euro;

Obiectivul 2: Documente Unice de Programare și Programe de inițiativă comunitară;

Obiectivul 3: alegerea documentelor de programare adecvate este la latitudinea statelor membrelor ori a regiunilor ca atare.

Potrivit acestor documente și estimărilor financiare cuprinse de acestea, bugetul fondurilor structurale se distribuie statelor și regiunilor aferente.

Descrierea fondurilor structurale. Dacă obiectivele prioritate constituie cadrul operațional al politicii regionale a Uniunii Europene, fondurile structurale constituie ceea mai importantă parte din instrumentele financiare care servesc la implementarea acesteia.

Există patru fonduri structurale, fiecare fond putând să finanțeze obiective și fiecare obiectiv putând să fie finanțat din mai multe fonduri, astfel:

Fondul European de Dezvoltare Regională – FEDR – contribuie la finanțarea primelor două obiective;

Fondul Social European – FSE – contribuie la finanțarea tuturor celor trei obiective;

Fondul European de Orientare și Garantare pentru Agricultură – FEOGA – contribuie la finanțarea primului obiectiv;

Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului – IFOP – contribuie la finanțarea primului obiectiv.

Finanțarea se realizează, în mare parte, sub forma unui ajutor nerambursabil și mai puțin ca ajutor nerambursabil, de pildă subvenționarea ratelor dobânzilor, și respectând anumite plafoane, după cum reiese din Tabelul 2.3.

Tabelul 2.3: Corelația financiară dintre fondurile structurale și obiectivele prioritare

Sursa: Orac Mădălina C., Politica regională în contextul integrării europene, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2012

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) a luat ființăîn anul 1975 și are ceea mai mare pondere în cadrul fondurilor structurale. Fondul European de Dezvoltare Regională are drept obiectiv diminuarea disparităților dintre regiunile Uniunii Europene, având ca direcții de intervenție următoarele:

investiții productive pentru crearea și menținerea unor locuri de muncă durabile;

investiții în infrastructură – contribuie astfel la revitalizarea, diversificarea și îmbunătățirea accesului pentru zonele economice și industriale aflate în declin economic, zonele urbane inactive, zonele rurale și zonele dependente de pescuit;

inițiative de dezvoltare locală și activități de afaceri ale întrprinderilor mici și mijlocii (IMM) – au drept scop dezvoltarea de servicii pentru întreprinderi, transferul tehnologic, dezvoltarea de instrumente financiare, oferirea de sprijin direct pentru investiții, asigurarea infrastructurii locale și sprijinirea structurilor ce furnizează servicii în vecinătate;

investiții în educație și sănătate (numai în ariile cuprinse în Obiectivul 1).

Domeniile sprijinite prin aceste măsuri sunt:

dezvoltarea unui mediu de afaceri stimulator, cercetarea și dezvoltarea tehnologică,

dezvoltarea societății informaționale,

protecția mediului,

egalitatea de gen în domeniul ocupării forței de muncă

cooperarea trans-frontalieră și interregională.

Fondul Social European (FSE) a fost creat în anul 1958 și a constituit, încă de la început, principalul instrument al politicii sociale comunitare.

Fondul Social European pune accent pe îmbunătățirea modului în care funcționează piața muncii în diferite țări și pe reintegrarea șomerilor pe piața muncii, prin finanțarea a trei tipuri de acțiuni:

formarea profesională,

reconversia profesională

măsuri ce duc la crearea de locuri de muncă.

Tipurile de măsuri astfel finanțate au în vedere:

reintegrarea profesională a șomerilor pe termen lung;

integrarea profesională a șomerilor tineri;

integrarea profesională a persoanelor excluse de pe piața muncii;

promovarea egalității de șanse în accesul la piața muncii;

acțiuni specifice de îmbunătățire a accesului femeilor la piața muncii;

îmbunătățirea sistemelor de educație și formare;

concentrarea de potențial uman în domeniile cercetării și dezvoltării.

În același timp și prin toate aceste măsuri, Fondul Social European acoperă și trei aspecte orizontale ale politicilor Uniunii Europene:

promovarea inițiativelor locale de ocupare a forței de muncă,

dimensiunea socială și ocuparea profesională în societatea informațională

crearea de oportunități egale între femei și bărbați.

Fondul European de Orientare și Garantare pentru Agricultură a fost stabilit în 1962 pentru finanțarea politicii agricole comune a Uniunii Europene și consumă cea mai mare parte a bugetului comunitar.

Fondul European de Orientare și Garantare pentru Agricultură sprijină dezvoltarea regiunilor rurale și îmbunătățirea structurilor agricole, fiind structurat în două secțiuni:

Secțiunea de orientare: finanțează scheme de raționalizare, modernizare și ajustare structurală a sectorului agricol din zonele rurale.

Secțiunea de garantare: finanțează măsuri de organizare comună a piețelor și de susținere a prețurilor produselor agricole;

Secțiunea de orientare acționează ca fond structural propriu-zis și are următoarele domenii de intervenție:

investiții în asociațiile agricole (în vederea modernizării, reducerii costurilor de producție, asigurarea calității produselor, protejării mediului, etc.),

sprijinirea tinerilor agricultori și a formării profesionale în domeniu,

sprijinirea pensionării înainte de vârsta limită,

sprijinirea zonelor mai puțin favorizate,

măsuri protecție a mediului în interacțiunea cu agricultura (inclusiv de conservare a peisajului rural),

procesarea și promovarea pe piață a produselor agricole,

dezvoltarea și utilizarea optimă a pădurilor,

dezvoltarea zonelor rurale prin furnizarea de servicii, sprijinirea economiilor locale, încurajarea agroturismului și a activităților meșteșugărești, etc.

Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului a fost creat în anul 1994, prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul. Ca și celelalte fonduri, Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului a trecut printr – un

proces de reformă în 1999, însă noul regulament adoptat atunci pentru perioada de

programare 2000-2006 a suferit modificări și noi măsuri au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003.

Schimbările au apărut din dorința Comisiei de a se asigura că fondurile publice nu vor fi folosite pentru creșterea capacității de pescuit, dat fiind că un număr considerabil de stocuri comerciale sunt încă exploatate în exces. Cu toate acestea, obiectivele Instrumentului Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului au rămas neschimbate și au în vedere:

contribuția la realizarea unui echilibru de durată între resursele piscicole și exploatarea lor,

întărirea competitivității si dezvoltarea unor activități de afaceri viabile în industria pescuitului,

îmbunătățirea ofertei de piață și a valorii adăugate a produselor piscicole și de acvacultură,

sprijinirea revitalizării zonelor dependente de pescuit și acvacultură.

Schimbările aduse de noul regulament constau în introducerea unor prevederi ce au în vedere favorizarea pescuitului la scară mică (și a pescuitului independent) și sprijinirea tinerilor pescari în achiziționarea primului lor vas de pescuit.

Un element de noutate este accentul crescut care s-a pus pe aspectele de mediu, acordându-se prioritate proiectelor colective dezvoltate în cadrul industriei piscicole.

Alte modificări se referă la regulile de reînnoire a flotelor de pescuit și introducerea de condiții privind crearea de întreprinderi mixte, cu scopul de a preveni pescuitul în exces.

Alături de noile prevederi, au fost reînnoite măsurile privind investițiile în industria de prelucrare și piscicultură, precum: construcția, lărgirea și modernizarea fabricilor pentru prelucrarea peștelui și a fermelor de pește.

2.5. Acțiuni inovatoare

Acțiunile inovatoare sunt un set de măsuri finanțate din bugetul fondurilor structurale și care au drept scop experimentarea celor mai noi idei ce pot contribui la diversificarea și îmbunătățirea strategiilor de dezvoltare regională.

Fondurile Structurale, care finanțează sau au în vedere finanțarea de acțiuni

inovatoare sunt Fondul European de Dezvoltare Regională , Fondul Social Europena și Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului.

Prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) sunt finanțate acțiuni inovatoare ce experimentează 3 teme strategice:

economii regionale bazate pe cunoaștere și inovare tehnologică;

e-EuropeRegio: societatea informațională în serviciul dezvoltării regionale;

identitatea regională și dezvoltarea durabilă.

În cadrul Fondului Social European (FSE) sunt planificate acțiuni inovatoare ce au în vedere formarea și ocuparea profesională, iar Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului are în vedere finanțarea de acțiuni ce se adresează sectorului piscicol.

Sunt finanțate de asemenea studii, proiecte pilot și schimburile de experiență.

Bugetul alocat acestor acțiuni este de 1 mld. Euro și reprezintă 0,5% din bugetul Fondurilor Structurale.