Politici Pronataliste

Introducere

“Așa cum dezvoltarea eficientă depinde de buna

cunoaștere a resurselor naturale și a celorlalte

resurse, tot așa, planificarea dezvoltării depinde de

buna cunoaștere a structurii, creșterii și mișcării

populației.” (21 mai 1975)

Rafael Salas

Director Executiv

Fondul ONU pentru Populație

Fiecare dintre noi este membru al unei populații, iar factorii acesteia au un impact asupra multor aspect ale vieții – de la locul în care trăim ușoară la prețurile pe care le plătim pentru bunuri și servicii. Preocuparea liderilor politici ai țărilor industrializate ale căror populații „îmbătrânesc” este satisfacerea nevoilor de îngrijire a sănătății, în timp ce preocuparea liderilor din țările în curs de dezvoltare este satisfacerea nevoii de săli de clasă, de locuri de muncă și de locuințe.

Condițiile în care se află populația influențează istoria. De asemenea, evenimentele istorice pot afecta semnificativ populațiile. Războaiele pot decima o generație de bărbați, cum s-a și întâmplat în secolul XX în Uniunea Sovietică, Franța, Irak și în alte țări.

Descoperirea de noi medicamente duce, de cele mai multe ori, la creșterea speranței de viață și alte cauze de deces devin predominante. În mod alternativ, schimbarea populației poate fi semnalul altor schimbări importante. Poluarea mediului înconjurător poate fi detectată în primul rând prin înmulțirea cazurilor de îmbolnăviri și creșterea ratelor de mortalitate în anumite zone geografice. Toate acestea, de deces devin predominante. În mod alternativ, schimbarea populației poate fi semnalul altor schimbări importante. Poluarea mediului înconjurător poate fi detectată în primul rând prin înmulțirea cazurilor de îmbolnăviri și creșterea ratelor de mortalitate în anumite zone geografice. Toate acestea, și multe altele, reprezintă motivele pentru care studiul populației este un izvor valoros de cunoaștere.

Informațiile legate de populație sunt cel mai bine comunicate în termeni de „număr” și „rate”. Dar nu este suficient să se știe că speranța de viață este în creștere. Cu câți ani a crescut speranța de viață? Pe ce perioadă de timp a avut loc schimbarea? Care indivizi sunt afectați? Ce proporție reprezintă ei din populația totală? Asemenea informații sunt mai semnificative când ne oferă un indiciu asupra mărimii și distribuției fenomenului, dar și asupra tendinței acestuia. Pentru a fi utile, datele trebuie să fie exprimăte clar și precis.

Rata de natalitate este adesea confundată cu rata de creștere; reducerea ratelor de creștere este confundată cu scăderea mărimii populației.

Demografia este studiul științific al populației. Demografii cercetează nivelurile și tendințele privind mărimea populației și componentele acesteia. În același timp, ei caută explicații ale schimbărilor demografice și impactul acestora asupra societății. Se folosesc de recensăminte, de înregistrările nașterilor, deceselor, de registrele vizelor și, uneori, de registrele școlare și chiar de registrele auto. Ei modelează aceste date în forme prelucrabile cum ar fi numere, rate sau rapoarte.

In lucrarea de față voi incerca să definesc doi indicatori folositi in demografie, împreună cu exemple de folosire a acestora. Scopul lucrării este aceea de a clarifica este și a explica acești termeni din demografie celor care au nevoie să înțeleagă și să comunice aspecte legate de populație.

Capitolul 1

Natalitatea

Natalitate – definiție, indicatori, factori, concepte generale.

În ultimul deceniu, țările din Europa au suferit transformări economice și sociale care au afectat practic toate aspectele vieții.

Omul este în același timp o unitate biologică și o ființă socială.

Ca ființă biologică, omul este subordonat legilor generale ale naturii care guvernează dezvoltarea tuturor ființelor vii, deoarece este una dintre verigi, și anume cea mai înaltă în lungul lanț biologic al organismelor vii. Pe măsura dezvoltării studiilor de ecologie, genetică și antropologie reiese în mod tot mai evident faptul că în afară de ceea ce are comun cu animalul, omului îi sunt proprii procese și legități biologice specifice. Fenomenele biologice poartă amprenta influenței determinante a factorului social, omul având o calitate esențială care îl deosebește de toate celelalte animale: muncește și creează unelte de muncă, existența sa fiind determinată de totalitatea relațiilor sociale istoricește determinate.

Tratarea științifică dintre fenomenul biologic și fenomenul social în demografie ridică problemă legăturilor dintre naștere și deces, pe de o parte, și natalitate și mortalitate, pe de altă parte.

Termenul demografie a fost utilizat pentru prima dată de francezul Achille Guillard (1855). Demografia, care s-a dezvoltat mai ales începând cu mijlocul secolului al XIX-lea este în general definită ca “ știința ce are drept obiect studiul populațiilor umane și care tratează despre dimensiunea, structura, evoluția și caracteristicile lor generale, privite mai ales din punct de vedere cantitativ ( ONU, 1958).

Formarea demografiei ca disciplină științifică a fost impusă de necesitatea cunoașterii, la nivelul administrațiilor, a situației populației unui anumit teritoriu sau stat: numărul populației, numărul nașterilor, al căsătoriilor și al deceselor. Apariția demografiei coincide în timp cu nașterea statisticii.

Termenul demografie provine din două cuvinte grecești: demos (popor) și graphein (a scrie) și desemnează descrierea populației umane.

Obiectul de studiu al demografiei îl constituie populațiile umane.

În scopul cunoașterii obiectului său de studiu, demografia folosește o serie de metode împrumutate de la alte discipline (în special metode statistice și matematice, dar și metode calitative), precum și metode proprii.

Populația umană este un ansamblu, colectivitate de persoane (indivizi) identificat printr-o serie de caracteristici: vârsta, sexul, starea civilă locul de reședință etc. Orice studiu demografic începe cu efectivul populației.

Efectivul unei populații (populația totală sau numărul populației) semnifică totalitatea persoanelor de pe un anumit teritoriu, la un moment dat.

Efectivul unei populații este un indicator de moment și poate fi stabilit fie direct prin numărare, fie indirect, prin calcul. Corespunzător, există numărul înregistrat și umărul calculat al unei populații

În acest sens, se deosebesc următoarele categorii:

populația unei localități;

populația unui județ/regiune de dezvoltare/provincie istorică;

populația unei țări;

populația unui continent;

populația mondială.

Numărul populației este o variabilă demografică fundamentală, întrucât își pune amprenta asupra forței economice a unei țări, asupra resurselor, a mediului, a cantității de bunuri și servicii necesare.

Numărul înregistrat al unei populații se determină cu ocazia recensământului. Acest indicator se referă la numărul populației existent la momentul de referință.

Numărul calculat al unei populații se poate determina pentru o perioadă din trecut (număr estimat) sau pentru o perioadă viitoare (număr proiectat sau prognozat).

Populația este un sistem specific, caracterizat prin modificări cantitativ/structurale continue, datorate mișcării naturale și mișcării migratorii.

Intrările în sistemul populației se datorează atât nașterilor, care au ca rezultat ,,născuții vii”, cât și imigrării unor persoane din colectivități exterioare celei studiate.

Ieșirile din sistem se fac prin decesul unor persoane aparținând colectivității studiate și prin emigrarea unor persoane către alte colectivități.

Privite din alt punct de vedere, nașterile și decesele formează ,,mișcarea naturală” a populației, în timp ce imigrările alcătuiesc ,,mișcarea migratorie”. In cazul în care modificările înregistrate în efectivul populației, într-o perioadă de timp determinată, sunt datorate numai mișcării naturale, se vorbește de așa-numita ,,populație de tip închis”. Corespunzător, putem defini ,,populația de tip deschis” ca fiind acea populație ale cărei intrări sunt date de nașteri și imigrări, iar ieșirile de decese și emigrări.

Datorită influenței pe care o exercită, prin intermediul fertilității conjugale, asupra masei născuților vii, ,,nupțialitatea” și ,,divorțialitatea” populației sunt considerate fenomene ale mișcării naturale. Faptul este justificat în mare măsură prin aceea că natalitatea are drept cadru de evoluție căsătoriile. Marea majoritate a nașterilor au avut loc și au loc în familii. Căsătoria reprezintă un tip particular de relații sociale, psihice și biologice a căror natură determină nu numai descendenți în general, ci și cantitatea, iar dintr-un anumit punct de vedere și calitatea urmașilor.

Mișcarea naturală a populației sau reproducerea populației reprezintă domeniul central al demografiei.

Reproducerea populației este fenomenul de reînoire permanentă a populației datorită intrării unei generații noi in fiecare an in populație si a ieșirii, in medie, a unei generații prin deces. Deci, reproducerea populației prezintă două componente: natalitatea si mortalitatea.

In sens restrâns, prin reproducerea unei populații se înțelege natalitatea si fertilitatea.

Natalitatea este criteriul fundamental de definire a politicii demografice a oricărei țări, de încurajare a acesteia (pronatalistă) sau de limitare a ei (antinatalistă). Deși în esență nașterea este un eveniment biologic, natalitatea ca fenomen demografic este determinată de un număr mare de factori sociali, economici, culturali, frecvența nașterilor în cadrul unei comunități umane reflectă în ultima instanță, modele culturale complexe în care sunt implicate instituții sociale, atitudini și valori, societatea în întregul ei.

Demograful și sociologul american Norman B. Ryder, citat de Vladimir Trebici, spunea: „Nu există în istoria personală un eveniment mai semnificativ pentru viitor decât acela de a deveni părinte și nu este normă de comportament mai importantă pentru supraviețuirea societății decât o fertilitate adecvată”

Nașterea și viața în cadrul speciei umane au o condiționare profund socială, bine evidențiată de-a lungul istoriei omenirii. Factorul biologic, fără să fi fost eliminat, se află sub stăpânirea factorului social, cu excepția cazurilor de dezechilibru dintre sistemul demografic și celelalte sisteme din societate, în primul rând cel biologic și ecologic.

Ca fenomen demografic natalitatea se referă la frecvența născuților-vii în cadrul unei populații, calculat ca raport între numărul acestora și populația de la mijlocul intervalului, exprimat la 1000 de locuitori.

Evenimentul biologic însă, nu caracterizează toată populația ci numai o parte a acesteia și anume populația feminină de vârstă fertilă (cuprinsă convențional între 15 și 49 de ani). Acest segment de populație reprezintă aproximativ un sfert din populația totală și cam jumătate din populația feminină totală. Ea cuprinde 35 de cohorte sau generații anuale iar în piramida vârstelor ele reprezintă 35 de clase anuale de vârstă, corespunzând unui număr de 35 de generații.

Sezonalitatea natalității este un alt aspect important al acestui fenomen demografic, a cărui analiză se face pe baza unor indici de sezonalitate, în urma repartiției efectivelor de născuți vii sau a ratelor de natalitate, pe luni ale anului, pe o perioadă de 3-5 ani consecutivi, pentru a elimina parțial acțiunea unor factori întâmplători.

Analiza structurii născuților vii după rang are în vedere numărul de ordine al nou născutului respectiv efectivul născuților vii în familie în perioada anterioară. Ca urmare, masa născuților vii din perioada unui an calendaristic se compune din născuți de rangul 1,2,3…ș.a.m.d.

Pentru o analiză cât mai exactă a acestui aspect se utilizează rangul mediu al născuților vii, stabilit ca medie aritmetică ponderată a rangurilor, cu efectivul de născuți vii aparținând fiecărui rang.

În optica analizei de moment, pentru perioada unui an calendaristic, rangul mediu al născuților vii aproximează „descendența finală”.

Analiza evoluției în timp a modificărilor în structura născuților vii după rang și a rangului mediu al născuților vii aduce elemente suplimentare în cunoașterea tendințelor natalității. Există în acest sens o corelație foarte strânsă între structura născuților vii după rang și intensitatea natalității, evidențiată prin evoluția în același sens a ratei de natalitate și a rangului mediu.

Scăderea natalității este sinonimă cu creșterea ponderii născuților de rang 1, deci cu orientarea populației către familia de tip restrâns, din punct de vedere al componenței.

Asemenea analize, efectuate în viziunea dinamică, diferențiate pe segmente de populație, pe mediu, în profil teritorial, după nivelul de instruire, pe naționalități etc. aduce elemente suplimentare în cunoașterea unuia din cele mai importante fenomene demografice care este natalitatea.

Între fertilitate și natalitate există o legătură directă și anume intensitatea fertilității determină nivelul natalității. Așadar natalitatea este determinată de un factor calitativ, reprezentat de intensitatea fertilității generale și de doi factori structurali, externi de fenomen, ponderea contingentului fertil feminin în totalul populației feminine și structura pe sexe a populației.

Numărul de persoane aparținând unei comunități umane nu este static, el înregistrează în timp o anumită dinamică, datorită mișcării naturale și migratorii a populației respective.

Mișcarea naturală presupune împrospătarea populației prin apariția unor noi generații, fenomen cunoscut și sub denumirea de reproducere a populației, dar și o diminuare a ei prin decesele ce se înregistrează în special în cadrul generațiilor îmbătrânite. Prin mișcarea naturală a populației se înțelege așadar schimbarea permanentă a unor generații cu altele.

Diferența dintre natalitate și mortalitate poartă denumirea de bilanț natural iar valoarea acestuia indiferent de semn se adaugă numărului populației prezente.

Natalitatea, ca fenomen social, are o individualitate proprie. Când ne referim la natalitate trebuie să înțelegem că nu este vorba numai de suma nașterilor într-o colectivitate umană. Nivelul și evoluția natalității nu sunt determinate de caracterele biologice ale nașterii ci de condițiile economice și culturale ale societății.

Natalitatea populației este fenomenul demografic ce desemnează intensitatea nașterilor într-o populație oarecare. Matematic, cel mai des, natalitatea este măsurată pe baza raportului dintre masa născuților vii dintr-o colectivitate și efectivul total al populației colectivității respective.

Cel mai adesea, natalitatea este exprimătă cantitativ cu ajutorul unui indice numit rata brută de natalitate, notat cu n și calculat cu formula:

, unde

N – numărul născuților vii, într-o anumită perioadă (de regulă, un an),

P – populația medie în perioada respectivă.

Valorile ratei au un interval mare de variație – practic, între 10‰   și 60‰ , reflectând comportamentul populației în privința nașterilor. Tendința generală observată este aceea a scăderii natalității, proces amorsat în țările dezvoltate în a două jumătate a secolului trecut, iar în țările în curs de dezvoltare abia în zilele noastre, ceea ce face ca actualmente să existe o enormă diversitate, pe plan mondial, în privința natalității.

Natalitatea și indicii atașați ei exprimă comportamentul populației în raport cu nașterile într-un mod superficial, fapt pentru care în demografie atenția principală este îndreptată – când e vorba de nașteri – asupra fertilității și indicatorilor atașați acesteia.

Sub aspect statistic, natalitatea se măsoară cu rata brută de natalitate: aceasta reprezintă raportul (exprimăt in promile) intre numărul de născuți vii si numărul mediu de locuitori ai perioadei considerate.

Deși nu se menționează perioada de timp la care se referă indicatorul acesta este de un an, iar numărul de locuitori este fie numărul mediu anual, fie numărul de locuitori la mijlocul anului calendaristic, deoarece grație mișcării demografice există in tot cursul anului variații ale efectivelor.

Avantajele indicelui sunt simplitatea calculului și disponibilitatea datelor, in timp ce dezavantajele constau in principal in dependență față de structura populației. Altfel spus, dacă dintr-o populație efectivul persoanelor de sex feminin de vârstă fertilă (15-49 ani) diferă față de o alta populație, indicele brut de natalitate va diferi, chiar dacă in ambele situații se vor naște anual același număr mediu de descendenți. Acest dezavantaj este comun tuturor indicatorilor bruți si se corectează prin indici mai elaborați sau prin asa-zisa metoda de standardizare a structurilor.

Studiul evoluției indicelui brut de natalitate demonstrează existența unor nivele deosebit de ridicate (40-50o/oo) in toate țările lumii. Aceasta reproducere foarte intensă nu a fost capabilă sa genereze si sporirea rapidă a numărului populației, deoarece au coexistat nivele aproape tot atât de ridicate ale mortalității (indicelui brut de mortalitate). Cu incepere din a două jumătate a secolului al XIX-lea, consecința a industrializării, urbanizării, creșterii nivelului de trai si apoi a altor succese pe tarâmul ocrotirii sănătății, mortalitatea a inceput sa coboare in țările considerate astăzi dezvoltate. Abia după un oarecare interval a fost antrenată si natalitatea intr-o tendință descendentă.

În continuare, ne vom referi la principalii indicatori statistici de măsurare a natalității.

         Rata brută (generală) a natalității

Reprezintă un indicator ce desemnează raportul între numărul total al născuților vii dintr-o perioadă (un an, de obicei) și numărul mediu al populației. Se calculează după formula:

RBN= , unde

N – născuții vii,

P – efectivul mediu al populației,

RBN – rata brută (generală) de natalitate.

Cu alte cuvinte, RBN desemnează numărul de născuți vii ce revin la 1000 de locuitori, într-o populație oarecare, într-un an calendaristic.

Rata brută de natalitate rămâne un indicator cu un grad ridicat de generalitate. El este condiționat de structura populației, de ponderea populației feminine, a populației de vârstă fertilă, fiind util în descrierea generală a natalității.

         Rata totală a natalității

Este un indicator rezultat din raportarea numărului total al nașterilor (născuții vii și născuții morți) dintr-o perioadă (un an, de regulă) la numărul (mediu al) populației totale. Se calculează după formula:

RTN= [(Nv+Nm)/P]·1000,unde

Nv – efectivul născuților vii,

Nm – născuții morți,

P – efectivul mediu al populației,

RTN – rata totală a natalității.

Astfel, putem spune că RTN desemnează numărul total de născuți ce revin la 1000 de locuitori, într-o populație oarecare, într-un an calendaristic.

Factori care influențează natalitatea

Natalitatea arată frecvența sau intensitatea nașterilor în interiorul unei populații, fiind un fenomen complex, în același timp biologic și social, influențat de o serie de factori legați între ei: economici, politici, socio-culturali.

Analiza natalității în optică transversală trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

Intensitatea natalității care înregistrează diferențieri însemnate în funcție de mediu (urban-rural), precum și în profil teritorial. Devine astfel necesară stabilirea intensității fenomenului în cadrul acestor colectivități specifice, contribuția lor la formarea ratei generale de natalitate, precum și analiza factorilor de natură demografică, social-economică și culturală, care determină diferențierile respective.

De regulă, natalitatea este mai intensă în mediul rural, și, ca urmare, zonele cu un grad redus de urbanizare, se plasează în categoria celor cu natalitate ridicată.

Variația teritorială a natalității populației este efectul acțiunii conjugate a tuturor factorilor care influențează, într-un sens sau altul, intensitatea fenomenului. Ca urmare, este utilizată frecvent în modelele de analiză demografică, în calitate de variabilă rezultativă.

Dacă pentru alte fenomene demografice analiza evoluției în timp nu întâmpină dificultăți prea mari, pentru natalitate, însă, aceasta este o întreprindere grea datorită dificultății în cuantificarea influenței factorilor determinanți.

Natalitatea, prin importanța pe care o are asupra evoluției populației, constituie substratul fundamental al măsurilor de politică demografică, deoarece, elementul subiectiv, care poate fi influențat prin asemenea măsuri, este mai pronunțat decât în cazul mortalității populației. De aceea o politică pronatalistă poate da rezultate pozitive numai în cazul în care măsurile adoptate sunt fundamentate științific. Această cerință este condiționată de stabilirea corectă a factorilor social-economici și culturali care determină atitudinea sau comportamentul demografic al populației față de propria reproducere.

Analiza natalității pe segmente de populație delimitate după caracteristici socioeconomice, culturale, teritoriale etc., urmărește să definească tocmai influența acestor factori asupra intensității fenomenului. Cercetările au pus în evidență legătura existentă între nivelul veniturilor și dimensiunea familiei. S-a constatat, astfel, că un nivel redus al veniturilor, urmare a unei productivități a muncii scăzute sau a unor inechități flagrante în repartizarea resurselor materiale ale societății, favorizează existența familiei cu număr mare de membri, ceea ce echivalează de fapt cu o natalitate ridicată. Pe măsura creșterii veniturilor este evidentă tendința de scădere a dimensiunilor familiei orientale spre o reproducere simplă. Depășirea unui anumit nivel al veniturilor, astfel încât aceasta să nu mai condiționeze în măsură hotărâtoare standardul de viață, determină un comportament demografic orientat către o reproducere lărgită a populației.

De asemenea intensitatea natalității variază în funcție de nivelul de instruire, se diferențiază pe naționalități, este puternic infuențată de gradul general de cultură, concepții și tradiții religioase, gradul de ocupare în sfera activităților sociale a populației feminine etc.

Factorii socio-culturali – gradul de instruire și educație al femeii este esențial, se adaugă adoptarea măsurilor contraceptive, participarea mai activă a femeii la viața societății.

Diferența de fertilitate intre zonele rurale si zonele puternic industrializate isi poate găsi explicația in diferența de nivel socio-cultural.

După nivelul de instrucție al femeii declinul fertilității crește cu nivelul de instrucție, cea mai scăzută valoare observându-se la categoria medie: totodată, fertilitatea femeilor fără studii o depășește semnificativ pe cea a femeilor cu studii. (Cu alte cuvinte, cu cât femeile au studii mai multe asa scade nr de copii.)

Cauze medicale

Afecțiunile endocrine, ginecologice, cauzele sterilității masculine si feminine si cauzele avortului spontan reprezintă factori ce trebuie luați in seamă si care necesită diagnosticare, tratamentul si prevenție. Rolul lor in fluctuațiile natalității este insă mai puțin important, având in vedere ca variațiile lor sunt mici si frecvența lor tinde sa scadă datorită progreselor inregistrate in tratamentul lor.

De altfel, trebuie precizat faptul ca există o scădere fiziologica a fecundității odată cu creșterea vârstei.

Cauze fiziologice

La țară, copilul reprezenta o sursă de imbogățire: el ajuta la munca câmpului, el continua munca tatălui său. La oras, copilul era, intr-o oarecare măsură, o piedică pentru libertatea părinților si o sursă de cheltuieli. Rezultă ca influența civilizației industriale si a urbanizării coincide cu reducerea numărului de copii doriți.

Rolul nupțialității, al uniunilor consensuale juvenile si al divorțialității

Numărul căsătoriilor tinde sa scadă de la an la an si in aceleași timp crește numărul concubinajului (uniunilor consensuale) mai ales cele juvenile. Această scădere a nupțialității este atribuită mai multor factori:

modificarea raporturilor intre sexe,

dificultăți economice pentru cuplurile tinere,

rolul legislațiilor sociale, fiscale, juridice, care permit obținerea mai multor avantaje in situația de concubinaj decât după căsătorie.

Scăderea nupțialității nu influențează decât intr-o mică măsură natalitatea: se observă, de fapt, o creștere considerabilă a numărului de copii născuți in afara căsătoriei.

Numărul divorțurilor crește insa fără ca numărul persoanelor care se recăsătoresc sa crească in aceeași proporție.

Este dificil de spus dacă femeile care se căsătoresc mai devreme au mai mulți copii datorită precocității căsătoriei lor, sau datorită unor motive personale care le-au făcut sa aibă mai mulți copii.

Rolul mijloacelor pentru limitarea nașterilor

Aceste mijloace sunt avortul si contracepția

Rata scăzută a natalității are cauze multiple, dar dintre ele se detașează: starea precară a calității vieții, inexistența certitudinii zilei de mâine, situație care va persista, în mod cert, ușoară când va crește standardul de viață

Analiza comparativă de date, nașteri in lume, Europa, România, în ultimii 10 ani.

Populația Europei, prezintă o mare varietate, fapt datorat diversității condițiilor de mediu și a indelungatei sale evoluții. Evoluția numerică a populației a fost in strânsă legătură cu soldul natural, cu migrația din și spre alte continente cu revoluția industrială, cu războaiele, condițiile de mediu, exploatarea resurselor, cu calamitățile naturale și cu nivelul asistenței medicale.

Evoluția populației a fost foarte lentă; ritmul s-a intensificat abia in a două jumătate a secolului al XVIII –lea, cand erau 160 de milioane locuitori (reprezentand 20 % din populația globului).

Se apreciază că la inceputul secolului al XIX – lea trăiau in Europa 195 de milioane loc., in anul 1900 circa 422 mil. loc., in anul 1950 era de 552 mil., iar la inceputul anului 2007 ajunsese la peste 732,9 mil. loc., 370 mil. loc in 1930 – reprezentand 12 % din populația Terrei, (fiind depășită de Asia, Africa și America).

Tabelul nr. 1

Peste 67 % din locuitorii Europei (circa 490 de milioane sunt cetățeni ai Uniunii Europene.

Dinamica populației Europei a fost determinată, in principal, de trei procese importante:

– revoluția agricolă (creșterea randamentului terenurilor, ameliorarea raselor la animale);

– revoluția industrială (progrese tehnologice, inovații, invenții);

– revoluția sanitară (introducerea vaccinurilor, utilizarea antibioticelor, creșterea

performanțelor medicale etc.);

Au frânat creșterea numerică a populației:

– conflictele militare, destul de frecvente in Europa;

– scăderea fertilității feminine;

– modificarea mentalității, creșterea nivelului cultural;

– noile priorități apărute in cadrul familiilor;

– migrația in America de Nord și pe alte continente (mai ales in perioada 1870 – 1930 și după al Doilea Război Mondial).

Ca urmare a primului război mondial și emigrației, in 1930, populația Europei ajunsese la 370 de milioane locuitori.

Mișcarea naturală a intervenit in mod direct in modificarea evoluției numerice a populației continentului. In Europa natalitatea este cea mai scăzută de pe glob, dar diferă (in cadrul continentului de la o regiune la alta: dacă pană in anii ′80 Europa de Est avea o natalitate mai ridicată, treptat, după 1990 a scăzut ca să inceapă redresarea ei după 2004 – 2005; in Europa de Nord in ultimii 5 ani se menține la 11‰, etapă in care, natalitatea pe glob este de două ori mai mare.

Tabelul nr. 2

Tendințele demografice au un impact puternic asupra societății europene. Nivelul de fertilitate scăzut, longevitatea extinsă și faptul că baby boom-erii ating vârsta de pensionare, duc la îmbătrânirea demografică a populației. Numărul populației apte de muncă este în scădere, în timp ce numărul persoanelor în vârstă este în creștere. Tendințele demografice variază de-a lungul regiunilor din Europa cu anumite fenomene care prezintă un impact mai puternic în anumite regiuni.

Fig. 1. Tendințe demografice în Europa

Astfel, toate țările dezvoltate, printe care și Franța și-au redus, de peste două secole, fertilitatea iar multe țări sărace se alătură în prezent acestei mișcări.

În vechea configurație a Europei, cea de cincisprezece țări, ar trebui să dețină acum în jur de 370 de milioane de locuitori, cea de două zeci și cinci numără aproximativ 453 de milioane de persoane ( cu 55 % mai mult decât Statele Unite- 291,5 milioane de locuitori). Indiferent de configurația avută în vedere, marea majoritate a țărilor care o compun sunt în prezent foarte aproape de a-și fi terminat tranziția demografică, cele mai întârziate ( Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda) accelerând considerabil procesul pe parcursul deceniilor 1980 și 1990. Este vorba de țări care au cunoscut o puternică îmbătrânire în decursul secolului XX. Această îmbătrânire care continuă, se face în același timp de jos ( reducerea mai mult sau mai puțin rapidă a fertilității) și de sus (creșterea duratei de viață) .

Dinamica populației

Dinamica populației reprezintă diferența dintre numărul de locuitori la finalul și la începutul unei perioade. În secolul 21, aceasta are două componente: sporul natural și migrația. Până în anii 1980, sporul natural a fost de departe componenta majoră a dinamicii populației.

În ultimele patru decenii și jumătate, populația statelor membre ale UE a crescut de la aproximativ 400 de milioane (1960), la aproape 500 de milioane de locuitori (449,7 la 1 Ianuarie 2009).

Țările cele mai afectate de o descreștere continuă a populației sunt: Germania, Polonia, Bulgaria, România, Ungaria, partea nordică a Suediei, cele trei state Baltice, câteva regiuni ale Greciei precum și regiunea finlandeză Itä-Suomi. Pe de ală parte, în partea estică, populația este în creștere: în Cipru și într-o mică măsură în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și în Turcia.

Fig.2. Numărul populației în țările UE. Sursa: Eurostat

Sporul natural – este negativ în aproape jumătate din regiunile europene. Mortalitatea prezintă valori mai mari decât natalitatea în regiunile din Germania, Croația, România, Bulgaria, în nordul statelor Baltice, în Grecia și în partea sudică a Italiei. În România sporul natural prezintă următoarele valori: în Nord-est între 0 și 2,5; în Nord-vest, Sud-est și București între -3 și -1, în centru între -1 și 0, iar în restul regiunilor avea valori cuprinse între -6 și -3.

Un motiv important pentru descreșterea sporului natural este datorat faptului că locuitorii Uniunii Europene au mai puțini copii decât aveau în trecut. La începutul anilor 1960 rata fertilității totale era de 2,5 copii/ femeie, care a scăzut la 1,5 în 1993.

Fig. 3. Ratele de creștere a populației în Cehia, Olanda, Elveția, Franța, Germania, și Danemarca.

Fig. 4. Populația României între 1961-2009

Fig. 5,6,7 Populația României în 2009. Sursa : INSSE

Al doilea determinant al dinamicii populației este migrația netă. Migrația contribuie atât în mod direct cât și în mod indirect la creșterea populației, deoarece imigranții de obicei sunt tineri, care probabil vor avea la rândul lor copii. În unele regiuni ale Europei sporul natural negativ a fost compensat de migrația netă pozitivă.

De exemplu în regiunea vestică a României migrația netă anuală între 2004 și 2008 prezenta valori între 0 și 2,5 persoane/1000 locuitori. În capitală această valoare era între 2,5 și 5 persoane, iar în restul țării prezenta valori negative: în Nord-vest, Centru și Sud avea valori între -1 și 0 , iar în restul României între -3 și -1 persoane.

În unele regiuni a țărilor: Germania, Lituania, Estonia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România, ambele componente ale dinamismului (migrația și sporul natural) au o tendință negativă, care duce la o continuă scădere a populației.

Natalitatea – Nivelul generel de dezvoltare economică, condițiile de viață ale populației par sa aibă o influență importanta asupra natalității, constatându-se o relație invers proporțională între acestea: cu cât nivelul de trai este mai ridicat, cu atât rata natalității este mai redusă. Toate țările civilizate se confruntă cu o scădere accelerată a natalității și a fertilității, iar România 'imita' și în acest domeniu țările dezvoltate economic.

Conform Centrului de Calcul și Statistică Medicală al Ministerului Sănătății, în Bulgaria rata natalității este de 8,62 la 1.000 de locuitori, în Austria 9,28; Germania 9,33; Ungaria 9,53; Polonia 9,79; Portugalia 11,75; Albania 16,18.

Germania are cea mai redusă natalitate din Europa

Rata natalității din Germania este acum cea mai redusă din Europa, la nivelul de 9,33 la mie. În urma unei statistici federale s-a demonstrat că în Germania au loc tot mai puține căsătorii, mai puțini nou-născuți și mai multe decese.

Oficiul Federal de Statistică de la Wiesbaden a ajuns la acest bilanț: anul trecut în Germania au murit mai mulți oameni decâ s-au născut, 830.000 de decese, versus 686.000 de nașteri, deci diferența dintre decese și nașteri este de aproximativ 144.000. Numărul căsătoriilor încheiate a fost de 388.000, deci 1,9 la suta mai puține decât anul trecut.

În 2005 în Germania s-au născut cu 2,8 % mai puțini copii decât anul precedent. S-a sperat faptul că imigrația să compenseze aceste deficite dar anul trecut doar 79.000 de persoane au venit în Germania.

Cât privește Franța, aici, natalitatea bate recorduri. Niciodată în ultimii 35 de ani, numărul de copii născuți într-un an nu a fost așa de mare ca acum: 828 de mii în 2010. Cu o rată a natalității de peste 2 copii pe cap de femeie, Franța se apropie de cifrele din epoca "baby-boomului", adică de fecunda perioadă postbelică. Astăzi însă, contextul economic este cu totul diferit: copiii născuți anul trecut au fost în multe cazuri concepuți în 2009, adică în plină criză economică.

Potrivit Institutului Național de Statistică rata natalității în România a crescut la 10,1 născuți-vii la mia de locuitori în luna februarie 2009, față de 9,9 la mia de locuitori în luna ianuarie 2009. În luna februarie a anului 2009 s-au născut 16.688 de copii.

Fig. 8. Evoluția ratelor de natalitate și mortalitate generală în perioada august 2006-august 2008

Excedentul natural (sporul natural)

Tabelul nr. 3

Valori mai reduse, dar pozitive, cuprinse intre 3,5 – 1,2 ‰ se află in Belgia, Finlanda, Franța, Portugalia.

Deficit de populație, datorat valorilor negative, se manifestă in Bulgaria, Estonia, Cehia, Federația Rusă, Grecia, Georgia, Italia, Republica Moldova (Basarabia), Letonia, Lituania, România, Slovacia, Ucraina, Ungaria.

Fenomenul este un indicator al tranziției demografice, exprimă o etapă istorică care conduce la o modernizare a proceselor demografice. Din acest punct de vedere Europa se incadrează in tipul de evoluție matur (care in prima parte a secolului al XX era specific Europei de Nord și de Vest).

Natalitatea în România este în scădere drastică, de la 13,6 născuți vii la 1000 de locuitori în anul 1990, la 10,5 în anul 2000 și 10,0‰ în anul 2004. Această perioadă înregistrează cei mai scăzuți  indicatori de natalitate și fertilitate din istoria modernă a României, fenomen demografic de mare gravitate și cu impact socio-economic major pe termen mediu și lung. Conform datelor furnizate de Institutul Național de statistică, în România avem următoarea situație

Tabel 4 Situația natalității în România în perioada 2000- 2009

Din cele 8 regiuni de dezvoltare, la nivelul anului 2004, cea mai mare natalitate se înregistrează în regiunea Nord – Est (11,7 născuți-vii la 1000 locuitori), cea mai mică fiind în regiunea Sud – Vest (8,9 născuți-vii la 1000 locuitori) și în București (9,0 născuți-vii la 1000 locuitori).

În anul 2007 natalitatea, principala componentă a dinamicii populației, este la nivelul țării caracterizată de o scădere a natalității mai precis de la 219483  în anul 2006 la 214728, o scădere cu 2,16%. După meandrul din anii 2000-2007 începe o tendință de ascensiune aproape până la nivelul anului 2005. Această creștere a numărului de născuți se datorează politicii de asistență social demarată în anul 2007 și a prevederilor actelor normative aduse pentru modificarea OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului .

Populația României a scăzut cu 4.100 de persoane in luna februarie, comparativ cu luna ianuarie, menținându-se tendința din ultimul timp.

Rata natalității in România este in creștere, in anul 2004, înregistrându-se 10 născuți vii la mia de locuitori, față de 9,8 la mie, înregistrați in 2003 si 9,7 la mie in 2002. Institutul National de Statistică susține ca motivele acestei creștere ar fi Legea 19/2000, privind sistemul de pensii si asigurări sociale. Potrivit acestei instituții, creșterea natalității reprezintă un semnal pozitiv in stoparea declinului de populație înregistrat in ultimul deceniu. In 2004, in România s-au născut 216.261 de copii vii, cu 3.802 mai mulți decât in 2003. O treime din acești copii s-au născut in primii doi ani de căsătorie a părinților. Numărul nou-născuților băieți este mai mare decât al fetelor cu 6.857, existând un raport de 106,6 băieți la 100 de fete.

Majoritatea regiunilor Europene sunt proiectate având populația mai mare, iar procesul de îmbătrânire este inevitabil în majoritatea regiunilor. În ansamblu, în Uniunea Europeană se așteaptă o creștere de aproximativ 5% a populației între 2008 și 2030, între regiuni însă există variații considerabile. Se așteaptă la creșterea populației în Cipru, Luxemburg, Malta, Belgia, Spania, Finlanda, Franța, Grecia, Italia, Portugalia, Olanda, Suedia și Slovenia. În Estonia, Letonia, Lituania, și majoritatea regiunilor din Bulgaria, România Germania, Ungaria, Polonia și Slovacia este de așteptat ca populația să scadă considerabil.

După Revoluția din Decembrie 1989, rata natalității în România a cunoscut o scădere continuă. În 1989 erau înregistrați 369 500 de nou – născuți iar în 2005 s-au născut doar 221 000. Cuplurile de astăzi din România doresc mai puțini copii și la o vârstă mai ridicată. Factorii de scădere a natalității în România, în deceniul 1992-2002 sunt următorii: emanciparea femeii și participarea crescândă a acesteia la activități economice în afara gospodăriei; sărăcia; șomajul; creșterea duratei și nivelului educației; slăbirea influenței normelor culturale; mobilitate socială în creștere; costul ridicat al întreținerii unui copil; reducerea funcției economice a copilului și îndeosebi a rolului său în securitatea economică a persoanelor vârstnice; mijloacele contraceptive și avorturile.

Capitolul 2 – Fertilitatea

2.1. Conceptualizare

Noțiunea de natalitate are un caracter de maximă generalitate prin raportarea numărului de născuți vii la întreaga populație, ori nu toată este aptă din punct de vedere biologic de a naște, ci doar o parte respectiv sexul feminin, care reprezintă la modul general jumătate din populația totală.

Această capacitate fiziologică a unei populații de a procrea, adică de a naște copii vii, poartă denumirea de fecunditate și caracterizează doar sexul feminin.

Deși potențial această capacitate fiziologică există, ea se manifestă efectiv doar la un anumit segment de populație feminină și anume cel de vârstă fertilă respectiv între 15 și 49 ani, ceea ce reprezintă circa un sfert din populația totală sau jumătate din cea feminină.

Așadar dacă fecunditatea este capacitatea fiziologică a femeii, a cuplului sau a unei populații de a procrea, adică de a naște copii vii, fertilitatea este manifestarea efectivă a fecundității femeii, cuplului sau populației, măsurată prin numărul de copii obținuți.

Fecunditatea unei femei, drept capacitate fiziologică maximă, este, de pildă, de 20 de copii și este sensibil egală pentru orice populație; fertilitatea, fiind determinată de factori sociali, poate varia între limite foarte largi: de la un copil la 20, iar la populații naționale între limite mult mai strânse: de la un copil la aproximativ nouă.

Vârsta fertilă sau vârsta de reproducere este intervalul de timp înăuntrul căruia ființa umană este capabilă să procreeze iar segmentul respectiv de populație poartă denumirea de contingent fertil.

Contingentul fertil cuprinde populația masculină în limitele de vârstă 20-60 ani și populația feminină în vârstă de 15-49 ani. În practică, datorită influenței nesemnificative a efectivului și structurii contingentului fertil masculin asupra masei născuților vii analiza se concentrează exclusiv asupra contingentului fertil feminin.

Așadar pentru femeie acest interval este cel cuprins între menarhă și climacteriu (convențional 15-49 ani). În mod corespunzător acest contingent cuprinde 35 de cohorte, clase de vârstă sau generații.

Frecvența nașterilor în această subpopulație se numește fertilitate și se subînțelege feminină, deși se poate vorbi și de o fertilitate masculină.

Analiza fertilității populației feminine trebuie să evidențieze particularitățile de manifestare a fenomenului în colectivități grupate după caracteristici demografice, socio-economice, culturale și teritoriale.

Din punct de vedere demografic un interes deosebit prezintă analiza pe grupe de vârstă în cadrul contingentului fertil feminin precum și analiza fertilității în funcție de starea civilă a populației feminine fertile.

În această accepțiune nivelul fertilității generale este influențat de doi factori și anume unul calitativ care este intensitatea fertilității specifice și unul structural respectiv ponderea populației feminine de diverse vârste în totalul populației feminine fertile.

Analizând fertilitatea specifică pe grupe de vârstă se constată că intensitatea fenomenului variază puternic în funcție de această caracteristică demografică fundamentală. Curbele de fertilitate, reprezentând variația fertilității pe grupe de vârstă, permit stabilirea câtorva „tipuri” de fertilitate (Fig.9):

– fertilitate precoce, atunci când punctul maxim al curbei se plasează în cadrul grupei de 20-24 ani;

– fertilitate intermediară în care maximul ratei specifice este în jurul vârstei de 24-25 ani.

– fertilitate tardivă când maximul fertilității se localizează în grupa de 25-29 ani.

fig. 9 Tipuri clasice de fertilitate

S-a constatat că pe măsura progresului societății, a prelungirii perioadei de instruire profesională, are loc o deplasare a vârstei la căsătorie către 24-25 ani pentru femei și implicit tendința de a se trece de la tipul de fertilitate precoce, către cel intermediar sau chiar tardiv. O altă consecință a acestui aspect îl constituie și faptul că această deplasare a tipului de fertilitate precoce conduce la mărirea perioadei fertile, favorizând, teoretic, reproducerea lărgită a populației.

Fertilitatea, în ansamblu. este dependentă și de structura populației feminine fertile după starea civilă, deosebind în acest sens o fertilitate conjugală și una extraconjugală.

În general, fertilitatea extraconjugală este practic neglijabilă, contribuția hotărâtoare la formarea ratei generale de fertilitate aducând-o fertilitatea conjugală. În acest sens fertilitatea generală este determinată, parțial, de proporția femeilor căsătorite în totalul femeilor din contingenul fertil.

Analiza fertilității populației trebuie să vizeze atât aspectele calitative cât și pe cele cantitativ-structurale care prin cuantificare ne conduc la concluzii juste mai ales în analize comparative ale unor comunități umane diferențiate prin caracteristici de timp și spațiu.

Reproducerea populației se menține ca unul din atributele principale ale familiei și ea va dăinui atâta timp cât va exista societatea umană. Atitudinea unui cuplu de căsătoriți fața de propria reproducere, adică de dimensionarea finală a familiei (numărul total de copii) poartă denumirea de comportament reproductiv sau procreator.

În istoria civilizației umane se disting două categorii de comportament demografic reproductiv:

– natural sau primitiv, caracteristic unei etape din evoluția societății omenești

– conștient sau rațional, generalizat în societatea modernă.

Stabilirea conștientă a numărului de copii și a eșalonării în timp a nașterilor unei familii poartă denumirea de planificare familială și este specifică popoarelor care au atins un anumit nivel de dezvoltare, fiind și un obiectiv principal al oricărei politici demografice.

Prin aplicarea măsurilor de planificare familială se realizează în practică trecerea de la

familia extinsă, specifică unui comportament reproductiv primitiv, la familia nucleară (restrânsă), caracteristică unui comportament reproductiv conștient.

Planificarea familială este, în primul rând, un model cultural, determinat de numeroși factori. Exercitarea planificării familiale presupune trei condiții: cunoaștere, atitudine și practicare.

În acest sens trebuie să existe o informație adecvată, urmată de o motivație pentru adoptarea deciziei de a avea un anumit număr de copii, precum și disponibilitatea mijloacelor de a putea pune în practică o asemenea decizie. Gradul de extindere a planificării familiale variază de la o țară la alta, iar în cadrul unei populații naționale, de la o categorie socială la alta, fiind de asemenea diferențiat după populația urbană și rurală, nivelul de instruire etc.

Din cele prezentate mai sus putem concluziona că fertilitatea se referă la numărul de copii născuți de o femeie în perioada ei fertilă. Aceasta diferă de fecunditate, care arată capacitatea fiziologică a unei femei de a procrea. Fertilitatea este manifestarea fecundității. Fertilitatea este determinată direct și indirect de o serie de factori de ordin social, cultural, economic, de sănătate și de mediu.

Dar inainte de a merge mai departe este necesar să definim câteva concepte. Astfel

Născutul viu – este produsul de concepție expulzat sau extras complet din corpul mamei, indiferent de durata sarcinii din care acesta provine si care prezintă un semn de viață: respirație, activitate cardiacă, pulsații ale cordonului ombilical sau contracția unui mușchi voluntar, fie ca placenta a fost eliminată sau nu, iar cordonul ombilicala fost secționat sau nu. Vârsta sarcinii, greutatea fătului sau oricare alt criteriu de viabilitate sunt ignorate in mod deliberat de definiție in scopul evitării unor variații interpretative.

Născutul mort – este produsul de concepție care provine dintr-o sarcină de peste 28 de săptămâni si care după separarea completă de corpul matern nu manifestă nici un semn de viață. Determinarea duratei sarcinii este adesea dificilă. Se preferă drept criteriu o informație indirectă, cum este greutatea fătului de peste 1000 de grame si o lungime de peste 35 cm.

Avortul – este produsul de concepție care provine dintr-o sarcină cu o durată mai mică de 28 de săptămâni si care după extragerea completă din corpul matern nu manifestă nici un semn de viață. Din același motiv ca mai sus, se poate utiliza drept criteriu o greutate mai mică de 1000 de grame si o lungime mai mică de 35 cm.

Produsul de concepție – este rezultatul fecundării unui ovul de către un spermatozoid, care a parcurs perioada de gestație si care se soldeaza prin naștere sau avort.

Nașterea – este evenimentul expulzării unui produs de concepție după o perioada a sarcinii mai mare de 28 de săptămâni. Numărul nașterilor nu coincide in mod necesar cu numărul născuților vii, deoarece există pe de o parte posibilitatea unor nașteri mulți ple si pe de alta parte riscul apariției născuților morți.

Rangul nașterii – exprimă a câta naștere (vie sau nu) a mamei este cea in cauză.

Rangul Născutului – exprimă al câtelea născut viu sau mort este născutul considerat in suita celor pe care i-a născut mama.

Intervalul protogenezic – este durata medie dintre căsătorie si nașterea primului copil.

Intervalele intergenezice – sunt duratele medii care separa intr-o populație nașterile de rang succesiv (durata medie intre prima si a două naștere, a două si a treia, s.a.m.d.).

Deoarece numitorul formulei fertilității generale este un aglomerat de situații (femei necăsătorite, căsătorite, divorțate, văduve, femei fertile și sterile etc.) apare necesitatea calculării unor indici mai detaliați printre care și rata specifică de fertilitate.

Astfel analiza fertilității populației feminine trebuie aprofundată prin stabilirea particularităților de manifestare a fenomenului pe segmente de populație delimitate după caracteristici demografice socio-economice, socio-culturale și teritoriale.

Din punct de vedere al caracteristicilor demografice, un interes deosebit prezintă analiza fertilității pe vârste sau grupe cincinale de vârstă, în cadrul contingentului fertil feminin, precum și analiza fertilității în funcție de starea civilă a populației feminine fertile.

Fertilitatea pe vârste sau grupe de vârstă (Fx)se analizează cu ajutorul ratelor specifice de fertilitate, numit și.rata bruta a natalității

unde:

Fx = rata de fertilitate specifică populației feminine de vârstă x

Nx = numărul născuților vii de către femeile de vârstă x

Pfx = efectivul populației feminine de vârstă x.

Din această relație se deduce faptul că efectivul născuților vii, de către femeile de o anumită vârstă este în funcție de intensitatea fertilității specifice (Fx) și de numărul populației feminine, corespunzător vârstei respective (Pfx), adică:

Fertilitatea, în ansamblu, este dependentă și de structura populației feminine fertile după tarea civilă. În funcție de starea civilă a mamei se determină intensitatea fertilității conjugale și a fertilității extraconjugale.

Fertilitatea conjugală are în vedere numărul născuților vii de către mamele căsătorite (Nvc) și numărul femeilor căsătorite de vârstă fertilă (Pfc 15-49). Acest indicator se determină după relația:

În mod similar se calculează și indicele fertilității extraconjugale prin raportarea efectivului născuților vii de către mame cu altă stare civilă decât căsătorite (necăsătorite, divorțate, văduve) la numărul persoanelor de sex feminin, în vârstă de 15-49 ani, care nu au statut de căsătorite. De fapt ponderea acestuia la formarea ratei generale de fertilitate este practic neglijabilă, contribuția determinantă având-o fertilitatea conjugală. Fără îndoială că fertilitatea conjugală și extraconjugală trebuie analizate pe vârste, diferențiate pe medii și în profil teritorial, după nivelul de instruire și pe naționalități etc.

Elementele de analiză a fertilității populației, prezentate până acum, deși nu epuizează gama aspectelor ce pot fi abordate, conduc către ideea că, alături de determinarea calitativă a fenomenului, apar o serie de factori cantitativi-structurali, a căror influență trebuie cuantificată,

pentru a nu desprinde concluzii eronate, în situații când se urmărește compararea fertilității în cadrul unor colectivități umane, diferențiate prin caracteristici de timp sau spațiu.

2.2. Indicatorii fertilității

Evoluția populației depinde de modificarea fertilității, adică de numărul de copii născuți vii ce revin la 1000 de femei de vârstă fertilă (15-49 de ani).

In analiza fertilității există două modalități de abordare:

• transversala: analiza fertilității intr-un an calendaristic;

• longitudinală: prospectiv sau retrospectiv.

In analiza transversală a ferilității se calculează următorii indicatori:

Rată (indice) de fertilitate generală (engl. general fertility rate, fr.taux de fécondité generale), reprezintă raportul dintre numărul născuților vii dintr-o perioadă și numărul mediu al populației feminine de vârstă fertilă, exprimat în promile. Se calculează după formula:

unde:

fg = rată (indice) de fertilitate generală

Nv = numărul născuților vii

= numărul mediu al femeilor de vârstă fertilă

Între rata generală de fertilitate și rata generală de natalitate există o conexiune directă, în sensul că intensitatea fertilității determină nivelul de natalitate. Acest fapt este pus în evidență prin intermediul relației:

Unde

Ng = natalitatea generală

Fg = fertilitatea generală

K'f = ponderea contingentului fertil feminin în totalul populației feminine

K"f = ponderea populației feminine în totalul populației

Din această relație rezultă că rata generală de natalitate este condiționată de un factor calitativ și anume de intensitatea fertilității generale și de doi factori structurali, externi de fenomen, respectiv ponderea contingentului feminin fertil în cadrul populației totale feminine și structura pe sexe a populației.

Rată (indice) de fertilitate specifică pe vârste (engl. age specific fertility rate, fr. taux de fecondité par âge), indicator obținut din raportarea numărului de născuți vii de femeile de o anumită vârstă (sau grupă de vârstă) la numărul mediu al femeilor de vârsta respectivă. Expresia matematică este:

unde

fa = r.f.s.v. (număr de născuți vii de către 1000 femei de o vârstă dată)

a = vârsta (15,…,49 ani)

Na = numărul de născuți vii de către femeile de vârstă dată

P= numărul populației feminine de vârstă dată.

Fertilitatea specifică (diferențială) este definită în raport cu o subpopulație constituită după o caracteristică oarecare (vârstă, categorie socială etc.). Cea mai importantă este fertilitatea după vârstă.

Numărul total de copii născuți la diferite vârste ale mamei, dă o estimare a fertilității unei populații. Această estimare este folositoare numai dacă se specifică grupa de vârstă a femeilor care s-a luat în calcul. Când calculul se face pentru femeile de peste 49 de ani, indicatorul se numește rata de descendență finală (engl. completed fertility rate); aceasta arată numărul mediu de copii născuți de o anumită cohortă de femei care și-au încheiat perioada fertilă.

Rata totală de fertilitate (RTF) (engl. total fertility rate) numită și indicatorul conjunctural de fertilitate (ICF) exprimă numărul mediu de copii pe care o femeie de vârstă fertilă i-ar naște într-un an calendaristic, dacă ratele de fertilitate pe grupe de vârstă ar rămâne neschimbate pe parcursul vieții sale fertile. Se determină ca sumă a ratelor specifice de fertilitate după vârstă la un moment dat. Aceasta este, de fapt, numărul total de copii pe care i-ar naște o femeie dacă ratele de fertilitate pentru un an

calendaristic s-ar aplica pe toată durata perioadei ei fertile. RTF este un indicator sintetic;

Rata brută de reproducere (RBR) (engl. Gross reproduction rate) este numărul mediu de fete pe care l-ar naște o femeie în timpul vieții, dacă în perioda fertilă s-ar conforma ratelor specifice de fertilitate pe vârste dintr-un anumit an. Această rată seamănă cu RTF cu diferența că ia în calcul doar fiicele și măsoară literalmente „descendența finală feminină”.

Rata netă de reproducere (RNR) (engl. Net reproduction rate) este numărul mediu de fete pe care le-ar naște o femeie dacă s-ar conforma ratelor specifice de fertilitate și de mortalitate dintr-un anumit an. Această rată este asemănătoare RBR, dar este întotdeauna mai scăzută, deoarece ia în considerare faptul că anumite fiice pot deceda înainte de sfârșitul perioadei lor fertile.

Calendarul fertilității (vârsta medie la naștere)

Rata fecundității

Raportul copii – femei (engl. child-woman ratio) este numărul de copii în vârstă de sub 5 ani care revin la 1.000 de femei de vârstă fertilă într-un an de referință.

Acest raport poate fi calculat pe baza datelor de la recensămintele populației sau a datelor provenite din anumite anchete, în acest fel obținându-se date referitoare la fertilitate, în cazul în care nu sunt disponibile statistici referitoare la nașteri.

Nivelul de înlocuire al fertilității (engl. Replacement level fertility) sau rata de înlocuire, este nivelul fertilității la care femeile din aceeași cohortă au (în medie) exact atâtea fiice încât să le poată „înlocui” în populația totală. O rată netă de reproducere de 1,00 este egală cu nivelul de înlocuire. Odată ce nivelul de înlocuire a fost atins, numărul nașterilor se va echilibra treptat cu numărul deceselor și, în absența imigrației și emigrației, o populație se va opri din creștere devenind staționară. Timpul în care acest proces se desfășoară variază foarte mult în funcție de structura pe vârste a populației.

Rata de natalitate a femeilor necăsătorite (engl. Birth rate for unmarried women) este numărul născuților-vii de femeile necăsătorite la 1.000 de femei necăsătorite în vârstă de 15-49 ani în anul de referință. Aceasta rată indică numărul de copii născuți de femeile necăsătorite și nu trebuie confundată cu procentajul copiilor născuți în afara căsătoriei descris mai jos.

Procentajul născuților-vii în afara căsătoriei (engl. percentage of births outside marriage) este proporția (ponderea) născuților-vii de femeile necăsătorite (niciodată căsătorite, văduve sau divorțate) în numărul total de născuți-vii într-un an, exprimată procentual. Acest indicator face legătura dintre numărul de nașteri ale femeilor necăsătorite și numărul total de nașteri.

Procentajul nașterilor în afara căsătoriei poate crește în timp ce rata de fertilitate a femeilor necăsătorite este în declin sau rămâne stabilă. Acest lucru se poate întâmpla când crește proporția femeilor necăsătorite.

2.3. Factorii care influențează fertilitatea

Fertilitatea este influențată de factori culturali, sociali și economici.

A. Factorii demografici:

-distribuția pe sexe;

-structura populației, in special a populației feminine pe grupe de vârstă;

-nupțialitatea si divorțialitatea.

B. Factorii medico-biologici:

-sterilitatea feminină primara si secundara;

-sterilitatea masculina;

-patologia genitală, inclusiv consecințele medicale ale avorturilor;

-igiena sexuală.

C. Factori sociali:

-prelungirea școlarizării;

-gradul de angajare a femeilor in activitățile socio-economice;

-apartenența la o anumita categorie si mobilitatea intre aceste categorii.

D. Migratia populației – ca fenomenul de masa determinat de factorii politici, economici, sociali sau culturali.

E. Factori legislativi:

-prevederile Codului muncii si Codului familiei;

-sistemul de alocații pentru copii;

-programe de protecție materno-infantila;

-politica de planificare familială inclusiv legislația privind avorturile.

F. Factorii subiectivi: pot fi inglobațti in noțiunea complexă de de planificare familială (atitudinea conștienta a cuplului față de reproducerea sa).

-atitudinea față de copii,existența sau lipsa unei atitudini conștiente față de numărul copiilor doriți si realizați si față de creșterea copiilor realizați;

-numărul de copii doriți;

-numărul de copii realizați;

-metodele si mijloacele contraceptive;

-motivatiile subiective ale comportamentului demografic.

G. Factorii locali-tradiționali legați de specificul dezvoltării istorice a zonei, nivelul cultural, obiceiuri locale, religie.

Toti acești factori au acționat in general coborând nivelul reproducerii, prin intervenția voluntară a cuplurilor asupra concepției.

Un efect opus, dar de o importanță mai mica, l-ar juca statusul familial.

Sub acest raport fertilitatea este favorizata dacă:

♦ căsătoriile se produc la vârstă maxima de fecunditate a femeii (sau cu puțin inainte) – deci vârstă la căsătorie nu este avansată;

♦ proporția de femei căsătorite in rândul femeilor din contingentul fertil este ridicata, cu alte cuvinte dacă intensitatea căsătoriilor sau nupțialitatea este mare;

♦ familia este stabila, ceea ce in demografie se traduce printr-o frecvență mica a divorțurilor (divorțialitate mica).

Indicatori indirecti ai reproducerii populației:

care exprima intensitatea căsătoriilor la 1000 de locuitori pe an.

care exprima intensitatea desfacerilor căsătoriilor la 1000 de locuitori pe an.

♦ vârstă medie la prima căsătorie. După date aproximative ea este de 24,2 ani la femei si 27,1 la bărbați.

♦ intervalul protogenezic (durata medie care separa căsătoria de a primului născut viu). După

unele sondaje făcute in diferite zone ale tarii rezulta ca el se situeaza in jurul valorii de 22-23 luni, prezentând insa mari variații in raport cu mediul, cu ocupația, cu nivelul de instruire si cu alte caracteristici ale femeii;

♦ intervalele intergenezice (durata medie care separa nașterea primului născut viu de cel de-al doilea,. a celui de-al doilea de cel de-al treilea, etc.). Intre nașterea primului copil si a celui de-al doilea trece de obicei o perioada mai indelungată decât intervalul protogenezic. La noi aceasta perioada este cuprinsa cam intre 3 si 3 ani si jumatate. Aproape la fel de lungi sunt perioadele intergenezice dintre al doilea si al treilea precum si dintre al treilea si al patrulea născut viu;

Acest indicator informeaza asupra potentialului de reproducere a masei de femei in vârstă fertila, aratand cate sarcini apar in cursul unui an la 1000 femei intre 15-49 ani. Datele privind numărul total al sarcinilor rezulta din insumarea născutilor vii cu născutii morti si cu avorturile.

Schema factorilor ce afectează fertilitatea (R. Freedman)

Fig. 10. Schema factorilor ce influențează fertilitatea

Model micro-economic

Variabile exogene

a) Variabilele de venit

venitul familiei

nr. de camere

nr. ani școlarizare ai femeii

nr. ani școlarizare ai soțului

statutul socio-ec. al femeii

b) Variabile predeterminate

încadrarea femeii înainte de

căsătorie

nr. copii in timpul căsătoriei

c) Variabile demografice

vârsta

durata căsătoriei

rezidenta urban/rural

d) Variabile legate de familia soției

nr. copii in familia soției

școlarizarea mamei/ tatălui soției

încadrarea mamei soției

statutul familiei sotiei fig.11.

e) Variabile legate de soț

atitudinea soțului fata de încadrarea

soției in activitate

originea soțului

nr. copii in familia soțului

Cei mai mulți dintre aceștia influențează direct următorii patru indicatori:

(1) proporția femeilor care trăiesc în cuplu;

(2) procentajul femeilor ce folosesc contraceptive;

(3) proporția femeilor care nu pot rămâne gravide într-o anumită perioadă, principala cauză fiind alăptarea;

(4) nivelul avorturilor provocate.

Cunoașterea acestor indicatori oferă indicii asupra potențialelor schimbări ale

tendințelor fertilității și ne ajută să înțelegem schimbările survenite.

Proporția femeilor care trăiesc în cuplu (căsătorite sau în uniuni consensuale) este afectată de alți factori demografici ce includ: vârsta la prima căsătorie sau uniune consensuală, continuitatea căsătoriei sau a uniunii, ratele de divorțialitate, ratele de separare, ratele de recăsătorie și nivelul mortalității masculine.

Pocentajul femeilor care trăiesc în cuplu (engl. percentage of women in union) este, câteodată, estimat prin procentajul femeilor de vârstă fertilă care sunt căsătorite legal și se calculează ca pondere (exprimată procentual) a femeilor de vârstă fertilă căsătorite legal în numărul total al femeilor în vârstă fertilă (15-49 ani).

În țările în care uniunile consensuale depășesc ca număr căsătoriile legale, numărul uniunilor consensuale poate fi folosit pentru a aproxima ponderea femeilor care trăiesc în cuplu.

Procentajul femeilor care alăptează (engl. Percentaj of women breastfeeding) este un indicator util în determinarea numărului femeilor care ar putea să rămână însărcinate, deoarece alăptarea exclusivă a unui copil poate prelungi perioada de timp până la reapariția menstruației și reinstalarea fecundității.

Rata de prevalență a contracepției (engl. contraceptive prevalence rate) reprezintă numărul de femei de vârstă fertilă care folosesc metode contraceptive care revin la 100 de femei de vârstă fertilă. Acest indicator oferă o imagine asupra numărului de femei care au un risc scăzut de concepție la un moment dat. Indicatorul poate fi calculat pentru toate femeile sau pentru anumite subgrupe cum ar fi femeile căsătorite, femeile necăsătorite, femeile care sunt active sexual. În paralel, se utilizează și un alt indicator, rata de prevalență a contracepției pentru femeile care utilizează metode contraceptive moderne.

Rata avorturilor (engl. abortion rate) este numărul de avorturi care revin la 1.000 de femei de vârstă fertilă (15-49 ani). Această rată nu trebuie confundată cu raportul avorturilor, descris pe pagina următoare.

Raportul avorturilor (engl. abortion ratio) este numărul de avorturi la 1.000 de născuți-vii într-un an de referință. Acest raport nu trebuie confundat cu rata avorturilor.

2.4. Evoluția fertilității

Datorită presiunii demografice și mai ales mutațiilor structurilor socio-economice care însoțesc creșterea economică modemă (industrializarea, urbanizarea, creșterea costului copilului) fertilitatea se adaptează și ea modificărilor din mediul înconjurător și converge spre niveluri mai scăzute. Fertilitatea poate să coboare chiar și sub nivelul de echilibru al populației.

Rata fertilității elimină diferentele date de structură pe grupe de vârstă, fiind considerată un indicator mult mai semnificativ decât rata natalității. De altfel, se poate observa cum state care prezintă rate identice de natalitate înregistrează rate diferite ale fertilității, ca urmare, și premise diferite de creștere a numărului populației.

Analiza spațială a ratei fertilității evidențiază mari diferențieri de la o regiune la alta, de la un stat la altul.

Factorii care influențează nivelul fertilității nu sunt diferiți de factorii care influențeaza natalitatea (factori economici, politici, socio-culturali, statutul femeii în societate, religia, climatul psihologic general, vârsta populației). Se poate face o corelație între nivelul general de dezvoltare (venituri, urbanizare) și nivelul fertilității, însă există și state, precum cele arabe, care au un venit foarte ridicat și care prezintă o rată a fertilității de asemenea ridicată, în timp ce alte state, cum sunt Sri-Lanka, Indonezia, au o fertilitate relativ scăzută, deși au nivel de dezvoltare modest, ceea ce poate duce la afirmația că diferențele internaționale în ceea ce privește fertilitatea sunt datorate mai mult factorilor socio-culturali decât celor economici sau politici. Gradul de instruire a femeii, vârsta la care are loc căsătoria, stabilitatea acesteia, utilizarea sau nu a tehnicilor de limatare a nașterilor, religia sau locul de rezidență sunt variabile care trebuie luate în considerare pentru explicarea nivelului fertilității.

Statele cu valorile cele mai ridicate sunt: Niger, Guinea-Bissau (7,1 copii/femeie), Liberia, Burundi, Angola, Afganistan (6,8 copii/femeie), Somalia, Uganda (6,7 copii/femeie), Mali (6,6 copii/femeie), Republica Democrată Congo (6,5 copii/femeie), Ciad, Malawi (6,3 copii/femeie), Burkina-Faso, Yemen (6,2 copii/femeie), Sierra Leone (6,1 copii/femeie), Rwanda (6 copii/femeie).

Urmează grupa statelor cu valori ale fertilității cuprinse între 5 și 5,9 copii/femeie, caracteristică Africii: Nigeria (5,9 copii/femeie), Benin, Guineea (5,7 copii/femeie), Zambia (5,5 copii/femeie), Mozambic, Guineea Ecuatorială (5,4 copii/femeie), Senegal, Eritreea, Etiopia, Tanzania, Congo (5,3 copii/femeie), Togo, Gambia (5,1 copii/femeie), Republica Centrafricană (5 copii/femeie).

Țările cu nivel al fertilității între 4 și 4,9 copii/femeie aparțin în general continentului african și celui asiatic: Cote d’Ivoire, Comoros, Kenya (4,9 copii/femeie), Mauritania (4,8 copii/femeie), Camerun (4,7 copii/femeie), Irak (4,6 copii/femeie), Sudan, Mayotte, Laos (4,5 copii/femeie), Ghana (4,3 copii/femeie), Djibouti (4,2 copii/femeie), Sao Tome și Principe, Pakistan (4,1 copii/femeie), Arabia Saudită (4 copii/femeie). Pe lângă statele africane și asiatice, se constată că rata fertilității prezintă valori cuprinse între 4 și 4,5 copii/femeie și în unele state din America Centrală și Oceania: Insulele Solomon (4,5 copii/femeie), Guatemala, Insulele Marshall, Samoa (4,4 copii/femeie), Statele Federative ale Microneziei (4,1 copii/femeie), Haiti, Vanuatu (4 copii/femeie).

Pe continente, o rată a fertilității cu valori medii prezintă Africa, America Centrală, America Latină, Asia și Oceania: Papua Noua Guinee (3,9 copii/femeie), Zimbabwe, Swaziland (3,8 copii/femeie), Bolivia, Tonga, Tuvalu (3,7 copii/femeie), Namibia, Iordan, Bhutan (3,6 copii/femeie), Capul Verde, Lesotho, Paraguay, Siria, Cambodja, Kiribati (3,5 copii/femeie), Oman, Nauru (3,4 copii/femeie), Honduras, Tajikistan, Filipine (3,3 copii/femeie), Gabon (3,2 copii/femeie), Egipt, Belize, Ecuador, Nepal (3,1 copii/femeie), Libia, Sahara Occidentală, Dominica, Republica Dominicană (3 copii/femeie).

În grupa statelor cu valori ale fertilității cuprinse între 2,1 și 2,9 copii/femeie se remarcă în special statele de pe continentul american, Asia și Oceania: Nicaragua, Israel, Turkmenistan (2,9 copii/femeie), El Salvador, India (2,8 copii/femeie), Guyana, Bangladesh, Uzbekistan (2,7 copii/femeie), Peru, Venezuela, Kuveit, Qatar, Indonezia, Malaezia, Insulele Fiji, Guam (2,6 copii/femeie), Suriname, Bahrain, Kazahstan (2,5 copii/femeie), Panama, Argentina, Columbia (2,4 copii/femeie), Mexic, Saint Kitts-Nevis, Brazilia, Azerbaijan, Noua Caledonie (2,3 copii/femeie), Turcia, Insulele Maldive, Myanmar, Polinezia Franceză, Noua Zeelandă (2,2 copii/femeie), SUA, Antigua și Barbuda, Grenada, Guadalupe, Jamaica, Saint Vincent și Grenadines, Iran, Vietnam (2,1 copii/femeie). Se poate observa că există câteva state în Africa, ce prezintă valori ale fertilității cuprinse între 2,1 și 2, 9 copii/femeie: Botswana (2,9 copii/femeie), Africa de Sud (2,7 copii/femeie), Reunion (2,5 copii/femeie), Maroc (2,4 copii/femeie), Algeria (2,3 cpii/femeie) și Seychelles (2,2 copii/femeie). În Europa, singurele țări care se încadrează în această grupă sunt Kosovo (2,5 copii/femeie), Islanda și Irlanda (2,1 copii/femeie).

În statele dezvoltate , rata fertilității prezintă valori reduse, circa 1,5 copii/femeie. Nivelul minim al fertilității de 1,1 copii/femeie se înregistrează în Europa, în timp ce media continentală este de 1,2 copii/femeie. Aceste valori se situează sub pragul de 2,1 copii/femeie, deci nu asigură înlocuirea generațiilor.

Această grupă este dominată net de continentul european. Cele mai ridicate valori se găsesc în Europa Nordică și cea Occidentală: Franța (2 copii/femeie), Norvegia, Suedia, Regatul Unit (1,9 copii/femeie), Insulele Channel, Finlanda (1,8 copii/femeie), Estonia, Belgia, Olanda (1,7 copii/femeie), Luxemburg (1,6 copii/femeie). Valori ale ratei fertilității situate sub 1,6 copii/femeie se regăsesc în Europa Sudică și Estică: Albania (1,6 copii/femeie), Macedonia (1,5 copii/femeie), Belarus, Cehia, Rusia, Croația, Malta, Grecia, Serbia, Slovenia, Spania (1,4 copii/femeie), Ungaria, Moldova, Polonia, România, Ucraina, Italia, Portugalia (1,3 copii/femeie), Slovacia, Andorra, Bosnia-Herțegovina, San Marino (1,2 copii/femeie), Bulgaria (1,1 copii/femeie). Valori reduse ale ratei fertilității (sub 1,5 copii/femeie) se întâlnesc și în Europa de Nord și cea Occidentală: Letonia, Elveția (1,5 copii/femeie), Lituania, Austria, Liechtenstein (1,4 copii/femeie).

În afara de continentul european, valori reduse ale ratei fertilității prezintă și statele din America și Asia: Antilele Olandeze, Uruguay, Emiratele Arabe Unite, Brunei, Coreea de Nord (2 copii/femeie), Costa Rica, Bahamas, Martinica, Liban (1,9 copii/femeie), Barbados (1,8 copii/femeie), Porto Rico, Sfânta Lucia, Armenia (1,7 copii/femeie), Canada, Trinidad și Tobago, Thailanda, China (1,6 copii/femeie), Cipru (1,5 copii/femeie), Cuba, Georgia, Singapore (1,4 copii/femeie), Coreea de Sud (1,3 copii/femeie).

Africa se impune în această grupă a ratei fertilității cu valori reduse prin două țări: Tunisia (2 copii/femeie) și Mauritius (1,7 copii/femeie).

La o prima analiză a hărții fertilității populației mondiale se remarcă faptul că statele lumii se împart în două mari categorii: statele cu valorile cele mai ridicate și statele cu valorile cele mai scăzute. Pe lângă aceste două categorii de state este necesar să mai menționăm o a treia categorie, formată din țări subdezvoltate care se caracterizează printr-o fertilitate foarte redusă, inferioară mediei mondiale (2,6 copii/femeie) și uneori apropiată de cea a statelor dezvoltate. În această categorie se includ state din zona Caraibilor – Porto Rico, Cuba, din estul și sud-estul Asiei – Coreea de Sud, Taiwan, Hong-Kong, Singapore.

La o analiză atentă a hărții, se observă însă numeroase contraste; astfel, în interiorul unor arii de fertilitate redusă, state caracterizate printr-o “dezvoltare economică slabă”, conservă o fertilitate ridicată, cum este cazul Albaniei în Europa și al Republicii Dominicane în Caraibe.

În cazul unor arii de fertilitate ridicată, se constata o situație inversă; anumite teritorii cum sunt Hong-Kong în Asia de Sud-Est, Costa Rica în America Centrală, Tunisia în Africa de Nord și Israel în Orientul Mijlociu, se caracterizează printr-o fertilitate redusă.

Contrastele care se înregistrează în prezent în nivelul fertilității ilustrează de fapt amploarea decalajelor economice, ce au apărut însă în cursul istoriei contemporane și care separă diverse părți ale lumii.

Studiile de demografie istorică arată că statele dezvoltate, care în prezent au niveluri reduse ale fertilității, înregistrau în trecut valori apropiate celor constatate astăzi în Africa sau Asia. Procesul de scădere a fertilității s-a produs lent și a început la date diferite în funcție de condițiile specifice fiecărei țări, și este strâns legat de evoluția mentalităților, de procesul de industrializare și urbanizare.

Nivelul tradițional al fertilității, cel care permite supraviețuirea grupului este de 5 sau 6 copii penrtu o femeie.

Fertilitatea a trecut, pe parcursul unui secol, de la valori foarte înalte (5,1 de copii pe femeie în 1990) la valori foarte scăzute (1,29 de copii pe femeie în 1996).

Vârsta medie s-a deplasat de la 29 de ani la 25 de ani:

– sfârșitul secolului XIX vârsta medie era de 29 de ani

– în perioada interbelică vârsta medie era de 28-28,5 de ani (până în 1966)

– după 1966 vârsta medie este de 25,8 de ani

– între 1980 – 1996 se observă o constanță în jurul vârstei de 25 de ani; iar fertilitatea s-a concentrat tot mai mult în juml acestei vârste. Caracteristic pentru tranziția fertilității în România este faptul că fertilitatea maximă – în condițiile scăderii ratei totale de fertilitate – continuă să se concentreze la grupa de vârstă 20 – 24 de ani.

Ratele fertilității în Europa sunt în prezent de peste 1,5 copii la o femeie. În condițiile în care, pe termen lung, este necesară o rată de 2,1 pentru a înlocui populația, în absența migrației, fiecare generație europeană se reproduce la trei pătrimi din numărul său nu la jumătate. În unele dintre țările europene mai bogate, rata fertilității este în jur de 2.

Fertilitatea in Europa are valori mai mici decat mediu pe glob și in raport cu celelalte continente.

Tabelul nr. 5

In Europa, fertilitatea este relativ scăzută față de alte continente și nu asigură rata de inlocuire a generației actuale, dar in țările nordice este influențată de politicile sociale prin care familiile tinere primesc un sprijin material, mai consistent pentru creșterea copiilor, iar in Bosnia și Albania, fenomenul este puternic influențat de religie și de modul de viață tradițional.

În România rata fertilității prezintă valori cuprinse între 1,2 și 1,5 copii/femeie, în București această valoare fiind de 1,2 copii, în comparație cu media națională de 1,35. Rata fertilității din Franța este, în prezent, de 2,01 copii la o femeie, aceasta fiind cea mai bună rată a natalității de după baby-boom-ul din anii ’70.

Fertilitatea feminină națională per total este în scădere, de la 40,3 născuți-vii la 1000 locuitori în anul 2000 la 38,4 născuți-vii la 1000 locuitori în 2004, cu o deplasare a indicatorului către grupele superioare de vârstă, cauzele acestei schimbări fiind în cea mai mare parte de ordin economic și social (creșterea vârstei la căsătorie, posibilitatea de a controla numărul și frecvența nașterilor etc.).

În România rata fertilității a cunoscut o ușoară scădere în anii 200-2007, iar în anul 2008 a înregistrat o creștere depășind cu 0,3 valoare înregistrată în anul 2000.

De la 2,2 copii la o femeie in 2000, valoare cu puțin superioara celei necesare unei înlocuiri simple a generațiilor, indicele fertilității totale a coborât la doar 1,3 copii la o femeie in anul 2008 si s-a menținut cu ușoare variații la acest nivel in anii următori. Altfel spus, modelul de fertilitate din ultimii 10 ani arata o scădere de aproape „un copil la o femeie" fata de ultimele decenii ale perioadei comuniste.

Factorii de scădere ai natalității sunt mulțiplii si evidențiați in parte de numeroși analiști in domeniu:

– emanciparea femeii si participarea crescânda a acesteia la activități economice in afara gospodăriei;

– creșterea duratei si nivelului educației; 

– slăbirea influentei normelor culturale; 

– mobilitate socială in creștere; 

– costul ridicat al copilului; 

– reducerea funcției economice a copilului si îndeosebi a rolului sau in securitatea economica a persoanelor vârstnice; 

– apariția mijloacelor contraceptive moderne etc.

Noile realitați economice si sociale si-au adus si ele contribuția asupra evoluției descendente si apoi menținerii la un nivel scăzut a natalității. Scăderea nivelului de trai, șomajul, incertitudinea si stresul sunt factori specifici perioadei de tranziție. De asemenea, după unii specialiști, evoluțiile recente ale natalității nu sunt străine de o percepere diferita a existentei care ajunge sa fie caracterizata de individualism si de societatea de consum, reprezentând, in același timp, o componenta a unui proces mai larg de schimbare demografica si psiho-socială care este cunoscut sub denumirea „de a două tranziție demografica".

Pe ranga scăderea fertilității, aceasta noua tranziție este insolita si de schimbări in atitudini si comportament asupra căsătorii, coabitării, divorțului, copiilor născuți in afara căsători. Când scăderea natalității ori menținerea unui nivel scăzut al fenomenului se instalează pe o lunga perioada de timp, intervine deteriorarea structurii pe vârste a populației. Cu alte cuvinte, nu scăderea in sine a numărului populației este evoluția cea mai îngrijorătoare, ci faptul ca acestei evoluții i se asociază o degradare continua a structurii pe vârste.

Fig. 12. Evoluția nr. de căsătorii și divorțuri în perioada septembrie 2009-septembrie 2010

După datele WHO rata fertilității în perioada 2000-2008 se prezintă astfel:

Tabel 6

*Sursa: WHO Statistical Information System (WHOSIS)

fig. 13. – rata fertilității în perioada 2000-2008

*Sursa: WHO Statistical Information System (WHOSIS)

Din analiza datelor se constată o tendință de creștere lineară a ratei fertilității în cazul Cehiei. În cazul Serbiei se observă o creștere până în anul 2004 apoi rata fertilității se stagnează sub valoarea mediei pe Regiunea Europeană. România înregistrează o valoare de 1,3 și se situează sub media Regiunii Europene.

Tabel 7. Evoluția natalității în Europa în perioada 2000-2009

Capitolul 3

Politici pronataliste

3.1. Conceptualizare

Orice societate care este preocupată de viitorul ei trebuie să fie preocupată de natalitate. România ar trebui să facă din aceasta o prioritate, dat fiind sporul negativ al populației. Experții spun că pentru ca o societate să-și poată menține nivelul existent de populație, are nevoie de o rată a fertilității de 2,1 copii/femeie. Această rată este în scădere peste tot în Europa, iar acest fapt îngrijorează guvernele. O natalitate scăzută, combinată cu creșterea duratei vieții, vor duce la societăți cu un foarte mare segment de populație pensionară, pentru care vor lucra din ce in ce mai puțini angajați activi. Într-o țară obișnuită din lumea a treia, proporția celor sub 14 ani este de 33%, pe când 4 sau 5% sunt peste 65 de ani. Pe de altă parte, în majoritatea națiunilor europene populația cu vârsta de peste 65 de ani reprezintă 1/6 (în Italia un sfert), pe când cei cu vârsta sub 14 ani reprezintă între 16 și 20% din populație. Cu alte cuvinte, dacă dorim să menținem un nivel occidental al calității vieții, trebuie să stimulăm natalitatea prin politici demografice.

Problema este că aceste politici demografice nu vor avea nici un succes atâta timp cât avorturile sunt legale. Observația lui Mark Steyn este pertinentă: „The design flaw of the secular social-democratic state is that it requires a religious-society birthrate to sustain it.” („Greșeala de proiectare a statului social-democrat secular este că are nevoie de o natalitate specifică unei societăți religioase pentru a fi susținut.”) apaud (George Weigel apaud Jenkins,The Cube and the Cathedral) .

Un rol important totuși în evoluția natalității îl are și politica demografică a fiecărui stat, care este parte integrantă a politicii de dezvoltare economico-sociale.

Politică demografică (politică a populației) (engl. populațion policy, fr. politique démographique), sistem de măsuri și de mijloace, adoptate de un stat, pentru a realiza obiective demografice cum sânt mărimea populației și ritmul de creștere, prin influențarea fertilității și mortalității populației. Există numeroase definiții ale politică demografică. în funcție de modul în care este concepută populația: politică demografică. în sens restrâns urmărește să influențeze variabilele demografice – număr, fertilitate, mortalitate, nupțialitate, structură demografică – și, în final, ritmul creșterii demografice naționale, accentul fiind pus pe fertilitate; politică demografică. în sens larg este îndreptată spre influențarea, în sensul dorit, a caracteristicilor cantitative și calitative ale populației. În acest ultim sens, politică demografică. este sinonimă cu politica nivelului de trai și chiar cu politica social-economică. Ar fi rațional să se facă distincție între politică demografică., în accepția sa restrânsă, și politica populației, în accepția largă. Scopul principal (al politicii populației) este de a controla mărimea populației, dar se poate acorda atenție și influențării compoziției ei și distribuției sale geografice. În "Planul mondial de acțiune în domeniul populației", document adoptat de Conferința mondială a populației (București, august 1974), s-au stabilit următoarele obiective ale politicii populației:

1) creșterea populației;

2) morbiditatea și mortalitatea;

3) procrearea, constituirea familiei și condiția femeii;

4) repartiția teritorială a populației și migrația internă;

5) migrația internațională;

6) structura populației.

Este deosebit de important faptul că în viziunea ONU politică demografică. este considerată un atribut al suveranității naționale, că ea face parte integrantă din politica dezvoltării social-economice și că există o diversitate de politici demografice, ca urmare a diversității de situații demografice. De asemenea, de mare importanță este teza după care soluția problemei rezidă în contextele social-economice, în schimbarea condiției populației.

Politică demografică antinatalistă (malthusiană) (engl. antinatalist populațion policy, fr. politique démographique antinataliste sau malthusienne), politică demografică îndreptată spre limitarea sau reducerea nașterilor. În acest scop se elaborează programe naționale de limitare a nașterilor sau de control al populației. Numeroase instituții și organizații internaționale se ocupă de extinderea programului de limitare a nașterilor.

Politică demografică pronatalistă (populaționistă) (engl. pro-natalist populațion policy, fr. politique nataliste de la populațion), politică demografică având ca obiectiv creșterea numărului populației prin influențarea natalității și a mortalității, în vederea împiedicării tendințelor de depopulare. În acest scop se folosește o mare varietate de mijloace, cum sânt alocațiile familiale, ajutoare pentru familiile numeroase, creșe, grădinițe, servicii speciale, fiscalitate etc.

Obiectivul politicilor demografice

În sensul strict al termenului, politica demografică este destinată să controleze numărul populației dintr-un anumit teritoriu, (țară sau pe plan mondial). În raport cu obiectivul fixat, poate fi vorba de menținerea numărului populației la valorile existente la un moment dat, respectiv obținerea unei creșteri sau descreșteri a acestui număr. Prin urmare, avem de-a face cu politici publice de intervenție într-un proces natural referitor la înmulțirea populației și asupra căruia există concepții foarte diferite. Aici își au originea, de fapt, disputele asupra politicilor demografice, asupra acceptării întemeierii lor, respectiv asupra mijloacelor de intervenție, dacă obiectivul enunțat este deja admis.

Prin specificul lor, politicile demografice pun probleme deontologice aparte:

de la cerința de a nu perturba un proces vital (pentru că nu se pot controla toate consecințele acțiunilor) la aceea de a nu face rău cuiva. Aceasta deoarece, spre deosebire de alte politici publice, unde domeniul de intervenție îl constituie anumite componente ale activității umane și condițiile în care se desfășoară acestea (reglementate și influențate), în politicile demografice domeniul de intervenție este, așa cum spuneam, de altă natură; el se referă la viața umană ca atare.

Interferențele cu alte tipuri de politici publice

Dat fiind faptul că o serie de alte politici publice (sociale, economice etc.) au anumite efecte de natură demografică, pot apărea ambiguități în delimitarea sferei politicilor demografice. Anume, fie cuprinderea în sfera politicilor demografice a ansamblului acțiunilor publice de influență, sau dimpotrivă, să se considere că nu este necesară o politică demografică propriu-zisă, ea fiind suplinită de celelalte. Rezolvarea de principiu a problemei de evitare a confuziilor presupune acceptarea inteferențelor dintre politicile publice și analiza întemeierii și specificității fiecăreia în parte, funcție de obiectivele urmărite.

Dacă privim interferențele în cazul politicilor demografice, vom constata că întâlnim atât situații în care obiective demografice (controlul numărului populației) sunt atinse prin acțiuni extrademografice (politice, sociale, economice, culturale), cât și situații de utilizare a unor mijloace de natură demografică în atingerea unor obiective din alte domenii. Toate aceste aspecte fac necesară analiza relațiilor dintre obiective și mijloace în acțiunea publică. Evident, și în politica demografică se impune faptul că un obiectiv, poate dezirabil, nu trebuie să fie atins prin mijloace discutabile, și cu atât mai puțin abuzive, coercitive, criminale.

Întemeierea politicilor demografice

Întemeierea politicilor de control al numărului populaței poate fi identificată în necesitatea atingerii optimului demografic. După cum este cunoscut, teoria optimului, respectiv a minimului și maximului demografic, se referă la relația dintre populație și teritoriu (densitate, intensitatea relațiilor sociale, diversitatea activităților sociale, economice și culturale etc.) și la aceea dintre populație și resurse (mijloace de subzistență, supraviețuire, dezvoltare).

În funcție de situația înregistrată la un moment dat, se poate, într-adevăr, constitui un obiectiv de politică demografică în sensul celui expus anterior. Dezechilibrele puternice ale acestor raporturi în țările subdezvoltate sunt îngrijorătoare. Datele referitoare la ratele de creștere a populației la nivel mondial și diferențiat pe țări conduc la astfel de concluzii. Pentru acest motiv, există o preocupare internațională de ajutorare a țărilor care doresc să promoveze politici de reducere a ratei fertilității. Se constată însă că politicile respective (educația privind reproducerea, planificarea familială, utilizarea contraceptivelor, sterilizarea), după zeci de ani de intervenție, nu au putut diminua rata creșterii populației în multe dintre țările subdezvoltate. Rezultă că, singure, politicile demografice au mai puține șanse de a influența un proces cu determinări multiple.

3.2. Politici pronataliste în lume și în Europa

O politică pronatalistă, desemnată să crească rata natalității poate apela la diferite mijloace, încurajarea căsătoriilor, alocații pentru familie, diferite mijloace de ajutorare a familiilor (școală, sănătate, locuință etc.), reduceri de taxe pe baza numărului de copii și, propaganda. Eficiența unor astfel de metode variază. De exemplu, un program intensiv de construcții de locuințe sau o creștere generală de salarii s-ar putea să nu aibă efect asupra ratei de mortalitate. Totuși, alocarea de locuință unei familii la nașterea celui de-al III-lea copil sau oferirea de alocații la al II-lea sau al III-lea copil exercită o influență mare.

În timpurile moderne majoritatea unor astfel de politici derivă din tendințele demografice referitoare la perioada anterioară. Pe parcursul perioadei 1920-1930, când rata de natalitate a scăzut rapid în Europa și America de Nord, s-a creat o mare larmă despre “retragerea din drepturile parentale” – politică promovată în unele țări pe considerente de siguranță națională. Mai mult decât atât, unii economiști au văzut încetinirea ritmului de creștere a populației ca ținând de cauze precum stagnarea economică și șomajul cronic. Era evident că modificările demografice au accentuat procentul de persoane vârstnice dintr-o populație.

Aceste considerații au condus națiunile spre politici publici ce au promovat menținerea și dezvoltarea populației. În Franța, preocuparea față de evoluția populației, în conjuncție cu alte interese, au condus în 1939 la structurarea unui sistem pertinent de alocații pentru familii și măsuri adiacente, sistem denumit Code de la Famille (revizuit în 1946), cu ajutorul căruia guvernul subvenționa costurile adiționale ale familiilor franceze cu mulți copii. Unele programe de ajutor financiar pentru familii cu mulți copii au fost adaptate în majoritatea țărilor Europei și în multe țări non-europene inclusiv Canada. Aceste programe sunt destinate în general să servească diferite scopuri și adesea este greu de spus la ce dimensiune ele exprimă politicile pentru populație. Mai mult chiar, multe guverne au ezitat să autorizeze cheltuielile la o scară comparabilă cu cea acceptată în Franța. De asemenea, trebuie subliniat că legile împotriva promovării sau vânzării de contraceptive cât și cele împotriva avortului sunt sprijinite în unele țări de unele considerații demografice cât și religioase. Astfel de legi au un efect pronatalist.

Înainte de cel de-al doilea război mondial, câteva țări au permis libertatea completă în folosirea contraceptivelor (chiar și ex-URSS a autorizat avortul) dar nici una nu a anunțat restricții la rata de natalitate ca mijloc de control al creșterii populației. După război, Japonia a fost prima în perioada modernă care a lansat o politică de control al nașterilor care se baza pe contracepție și avort. Din acel moment, multe țări au adoptat politici care promovau planificarea familială și reducerea ratei de natalitate. De exemplu, la începutul lui 1970, 22 de țări dezvoltate au instituit o politică națională ce promova planificarea maternității – țări precum India, Pakistan, Sri Lanka, Malayezia, Corea de Sud, Taiwan, Turcia, Egipt, Tunisia, Maroc, Mauritius, Kenya, Hounduras, Porto-Rico și Chile. Strategiile acestora au fost administrate fie direct prin

agențiile publice sau prin asistența publică din agențiile particulare.

Pe lângă aceste țări ce dețineau programe oficiale, multe alte țări au aprobat programe sponsorizate din surse particulare pentru planificarea maternității. Ulteior, în 1962, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția care atrăgea atenția la importanța problemelor populației iar Consiliul Economic și Social al ONU a votat în 1965 pentru creșterea “mijloacelor la asistență tehnică pentru populație disponibile pentru guvernele țărilor dezvoltate la cererea acestora”.

În 1965, Organizația Mondială a Sănătății a dat o aprobare limitată acestui principiu. Rezultatele programelor oficiale naționale – de remarcat India – au fost descurajatoare. Obstacolele ce interveneau în modificarea comportamentului persoanelor dintr-o populație analfabetă, dispersată în mici sate, erau enorme. Evenimente consecutive au asigurat bazele pentru un mai mare optimism.

În baza primelor experimente au fost îmbunătățite metodele de organizare și comunicare. Alocațiile pentru o astfel de muncă au crescut în India de la l.500.000 rupii în primul plan cincinal (1951-1956) la 256.000.000 în al III-lea și 500.000.000 în al IV-lea (1965-1971). Și în alte țări au fost dezvoltate programe intensive similare.

Alte țări precum Suedia, Danemarca și Marea Britanie și unele state din SUA au legalizat avortul sub anumite condiții. URSS și majoritatea națiunilor din Europa de Est au legalizat avortul și au promovat contracepția, deși menținerea unor astfel de măsuri urmăreau doar bunăstarea familiei în sine și nu erau influențate de considerații economice sau de dorința de control al populației. Mai mult chiar, regimul comunist din China a încurajat în cele din urmă întârzierea căsătoriei și controlul nașterilor în cadrul căsătoriei, ca factor în conducerea obiectivelor economice.

Conducerea bisericii romano-catolice a recunoscut și ea consecințele enorme, economice și sociale ale menținerii unei rate ridicate a fertilității, în același timp cu declinul ratei de mortalitate, în acele națiuni cu resurse limitate. Acceptând reglarea fertilității ca obiectiv al familiei, ei au continuat să insiste că mijloacele de realizare a acestui obiectiv trebuie să se conformeze principiilor morale acceptate.

Politicile pronataliste au fost construite si s-au dezvoltat in condiții sociale si economice diferite de la o țară la alta. Sărăcia familiilor cu mulți copii a condus după 1930 la crearea Caselor de alocații familial in scopul de a asigura un minim de resurse familiilor cu mulți copii.

Toate țările UE au dezvoltat măsuri de suport pentru familiile cu copiii, dar numai câteva au o politică familială explicită.

Toate țările furnizaeză o serie de beneficii financiare, în servicii sau reduceri fiscale, demonstrând o dorință comună de a compensa costul aducerii pe lume a unuia sau mai multor copii suportat de familie. Totuși, analiza comparativă a beneficiilor familiale demonstrează că există mai mult principii comune și mai puțin obiective comune de politică socială, indicând disparități semnificative între țări, în special la nivelul de implentare. Alegerea unor măsuri de suport sau a altora rezidă în valori sociale și familiale diferite. În ciuda procesului de armonizare a politicilor sociale, statele UE diferă încă foarte mult în privința suportului adresat familiei și copilului.

O analiză comparativă a politicilor cu impact asupra fertilității (politicile de planificare familială și sănătatea reproducerii, măsuri și servicii pentru creșterea și îngrijirea copilului) relevă aspecte interesante. Nivelul fertilității pare să fie asociat cu diferitele tipuri de politici promovate.

Diferențele în nivelul natalității și cele privind politicile familiale și de gen existente între țările scandinave și cele mediteraneene sugerează că măsurile de promovare a egalității de gen pe piața muncii dar și în familie influențează pozitiv fertilitatea, deși nu reprezintă scopul principal al acestora.

La nivelul Uniunii Europene se conturează principii comune, dar divergențele se mențin

Diferențele de suport familal tind să corespundă tipurilor de stat al bunăstării. În țările cu programe bazate pe testarea mijloacelor și pe angajarea în muncă, suportul pentru măsuri de acest tip este

prevalent.

Conform datelor din Eurobarometru, în percepția indivizilor din UE15, creșterea ocupării și programul de lucru flexibil reprezintă cele mai bune mijloace de a îmbunătăți situația familiei. Măsurile financiare de suport precum alocații pentru copii, bunuri și servicii destinate acestora sunt de asemenea importante dar nu au fost menționate în capătul listei. .

În statele nou admise și cele candidate opțiunile sunt diferite. Indivizii preferă mai multe alocații pentru copii, ridicarea nivelului indemnizațiilor de maternitate și pentru creșterea și îngrijirea copilului, reducerea costurilor pentru educație (Eurobarometer, 2002).

Opțiunile opuse, în cazul UE15 pentru măsuri active de suport, în cazul UE10 și a candidatelor mai degrabă pentru măsuri pasive de suport, relevă state ale bunăstării și tipuri de economie diferite dar și modele culturale diferite. Performanțele economice modeste, inegalitatea socială ridicată contribuie în mod cert în alegerea acestui tip de suport, deopotrivă cu moștenirea unei culturi etatiste puternic redistributivă.

În consecință, nu pot fi luate măsuri de suport comune care să echilibreze nivelele scăzute de fertilitate și să combată sărăcia copilului, să reconcilieze munca și viața de familie și să ridice nivelul de bunăstare al familiei. Indivizii așteaptă lucruri diferite de la guvernele țărilor lor, existând divergențe în special între țările Europei Occidentale și țările foste socialiste, dar și în interiorul acestor grupuri.

3.3. Politici pronataliste in România

Așa cum se cunoaște însă, în țările europene are loc un proces de tranziție demografică, de diminuare a ratei fertilității și chiar de diminuare a numărului populației de la un an la altul. Multe dintre țările vizate au în vedere politici publice destinate să inverseze această tendință. Nu există, totuși, suficiente puncte de sprijin pentru fundamentarea obiectivului de politică demografică pe astfel de criterii. În practică, se apelează, cel mai adesea, și la argumente nondemografice, pentru a se întemeia o politică demografică. Prin aceasta, se poate ajunge la situația de a nu se răspunde neapărat la o problemă de natură demografică existentă în societate și la care ar trebui să se identifice mijloace de rezolvare. Dealtfel, îndepărtarea de ceea ce constituie o politică demografică propriu-zisă, cu obiective și mijloace specifice este o caracteristică pentru practica din diferite țări. Uneori, această îndepărtare se asociază cu politici de pedepsire pe cale administrativă a celor care nu urmează politica oficială, de discriminare în acordarea drepturilor sociale, de exterminare (caz extrem al conflictelor politice, etnice, religioase).

Politicile demografice în România după 1989

Si in România evoluțiile fertilității vorbesc de la sine. După mai mult de două decenii de aplicare a politicii pronataliste fortate, rata totală de fertilitate varia in jurul unui nivel ce asigura numai inlocuirea exacta a generațiilor (2,37 copii in 1988 si 2,19 in 1989). In anul abandonării acestei politici (1990) descendența finala a coborât brusc la 1,83, fiind apropiata de cea din 1965 când avortul era permis (1,90).

Scăderea accentuata a fertilității pâna in 1996 a condus la realizarea, in acest an, a unei descendente nemaiintâlnite in istoria demografica a României, de 1,3 copii la o femeie, fiind foarte departe de nivelul necesar unei inlocuiri simple a generațiilor (2,13 copii).

Ca reacție la contextul socioeconomic bulversat si negativ in planul standardului de viata, tinerele generații au inceput sa amâne nu numai intemeierea unei familii, ci si venirea pe lume a copiilor. Tendința clara a cuplurilor este de limitare a dimensiunii familiei. Dinamica numărului de născuți după rang arată o scădere mult mai mica la cei de rangul intâi, față cu celelalte ranguri.

După cum aprecia V. Ghetau „Este greu de spus daca aceasta atitudine semnifica renuntarea la copilul de rangul doi/trei sau amânarea deciziei asupra celui de-al doilea/treilea copil in familie.” Faptul ca numărul ideal de copii este apreciat de catre femei a fi 2,1 ar inclina spre a două ipoteza.

Extrem de interesanta este evoluția fertilității din anii 1997 si 1998. Fara a se fi

inregistrat o cât de slaba redresare a activitatii economice si sociale, respectiv a nivelului de trai al populației, natalitatea si-a revenit față de anii precedenți. Creșterea cu 5.543 născuți vii in 1997 fțăa de 1996 si cu 406 in 1998 față de 1997 a fost rodul acțiunii unor factori, in esenta, psihologici, comportamentali, care tin de tradiții, de religie etc.

Reacția pozitivă a natalității la alți factori decât cei economici si sociali ne indreptățește sa anticipăm un reviriment si mai consistent al acesteia in condițiile relansării economice, ale depășirii stării de criza economica si sociala, respectiv prin sporirea veniturilor populației si promovarea unor măsuri de politica familiala care sa preia o parte din costul economic al cresterii copiilor.

Redresarea fertilității ca tendința ferma este greu de apreciat temporal, atâta timp cât aportul economicului se lasa foarte mult asteptat. Credem ca acesta va avea o influența hotarâtoare in revirimentul natalității, acțiunea conjugala a celorlalti factori simțindu-se in anii 1997 si 1998. Cu toate acestea, in cea mai optimista viziune, revenirea la o descendenta care sa fie măcar apropiata de pragul inlocuirii simple a generațiilor nu credem ca s-ar putea produce mai repede decât in al doilea deceniu al noului secol.

Pentru a putea face față acestor schimbări, prefigurate, în linii generale, la orizontul anului 2050 la nivelul continentului european, Guvernul României a plecat în elaborarea politicilor sale sociale de la faptul că România are nevoie de politici sociale active, inclusiv demografice, care să țină cont de aceste mutații radicale, de faptul că este necesară o creștere treptată a natalității, de nevoile specifice ale indivizilor de vârste diferite, de necesitatea valorizării potențialului lor indiferent de vârstă, în condițiile corespunzătoare unei activități benefice de-a lungul întregii vieți.

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a răspuns acestor deziderate până la această dată prin politicile elaborate și implementate. În esență, este vorba despre politici de protecție socială activă în direcția sprijinirii familiei și, pe cale de consecință, nașterii, educației și întreținerii copiilor. Dintre acestea putem enumera:

a. Regândirea prestațiilor sociale, direcționate ferm către beneficiari:

pentru nașterea copilului: alocația pentru copii nou – născuți

indemnizația de maternitate

b. Prestații sociale pentru îngrijirea copilului:

indemnizația pentru creșterea copilului;

stimulentul lunar pentru mamele care se întorc la serviciu

c. Prestații pentru familiile cu copii:

alocația pentru copii între 0 – 2 (3) ani;

alocația pentru copii între 2 (3) ani – 7 ani;

alocația de plasament;

alocația pentru susținerea familiei monoparentale;

alocația familială complementară;

venitul minim garantat;

ajutoare pentru încălzirea locuinței.

In ceea ce priveste necesitatea unei politici pronataliste in România, parerile expertilor sunt impartite:

− Unii susțin că este mai degrabă preferabilă o politică de suport pentru familie și copii, care să aibă ca efect direct minimizarea riscurilor pentru copii, dar și o anumită creștere a natalității, ale cărei dimensiuni sunt mai greu de estimat.

− Alții își exprimă rezervele vis-à-vis de intervențiile directe, de un fel sau altul, cu efecte economice și sociale în perspectivă dificil de prevăzut și mai ale de stăpânit, susținând doar promovarea unei dezvoltări umane durabile, prin valorizarea capitalului uman înainte de toate în țară și evident, recompensarea corespunzătoare a performanțelor acestuia.

Mulți apreciează că deși scăderea fertilității este foarte îngrijorătoare, problema critică este scăderea calității sociale a copilului datorită polarizării natalității și înrăutățirii situației copiilor în zonele în care sărăcia se combină cu dezorganizarea familială și socială. În momentul de față nu este posibilă și recomandabilă o politică demografică propriu-zisă care ar putea duce la creșterea accentuată a natalității tocmai la nivelul segmentului sărac. Dar este posibilă și recomandabilă o politică socială de suport pentru copil, prietenoasă demografic, cu obiective directe și indirecte. Obiectivele directe se referă la creșterea calității sociale a copilului, responsabilizarea deciziei de procreare și scăderea natalității nedorite. Obiectivul indirect este încurajarea creșterii natalității clasei de mijloc. După stabilizarea situației copiilor cu vulnerabilități multiple, aproximativ peste 10 ani, se poate lua în considerare o eventuală politică demografică. Liniamentele politicii sociale prietenoase demografic sunt:

a) minimalizarea situației de risc pentru copil,

b) încurajarea calității sociale și responsabile a natalității,

c) încurajarea natalității clasei de mijloc.

In România, printre actele normative ce definesc direcția adoptată in privința politicii demografice se numără:

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 96/2003 privind protecția maternității la locul de muncă, cu modificările si completările ulterioare,

Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului, cu modificările si completările ulterioare,

Legea nr. 210/1999 – Legea concediului paternal

Legea nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile si completările ulterioare etc.

3.4. Analiza comparativă a politicilor pronataliste în Franța, Suedia, Germania

Date privind fertilitatea

Ratele fertilității în UE 15 se află sub nivelul de înlocuire a generațiilor de peste 3 decade. Valoarea medie a atins un punct maxim de 2,77 copii pe femie la mijocul anilor 1960, după care a început să scadă vertiginos în anii 1970 apoi mai lent în anii 1980. Cel mai scăzut nivel a fost întregistrat în 1995, ulterior istalându-se o ușoară tendință ascendentă.

In perioada 1995-1998 fertilitatea Suediei are o tendință de scădere ( de la 1,73 la 1,5), dar incepând cu anul 2000 acesta rata este in creștere datorită politicilor sociale de susținere a familiei (de la 1,5 in 1999 la 1,85 in 2006), dar nu reușește sa atingă valoarea de 2,1 ce reprezintă valoarea ideala pentru inlocuirea populației. Aceasta valoare este una ridicată in context european, valori mai ridicate având Norvegia (1,9), Irlanda (1,93) si Franța (2,0). Valoare fertilității in Suedia se incadrează in contextul Europei Nordice, celelalte țări având valori apropiate: Finlanda (1,84), Danemarca (1,83). Cel mai mare declin l-au avut fostele tari comuniste: Bulgaria (de la 1,23 in 1995

la 0,71 in 2006), Macedonia (de la 2,12 in 1995 la 1,46 in 2006), Germania.

Deasemenea țările din sudul Europei au inregistrat scăderi ale fertilității (unele având o puternică influență a catolicismului, acesta diminuându-si influența in ultimii ani in ceea ce priveste familia).

Tabel 8- Rata totala a fertilității

In ceeea ce priveste numărul copiilor născuți in afara căsătoriilor Suedia ocupa al doilea loc in Uniunea Europeana cu un procent de 55,47 in 2006, un procent mai mare având doar Estonia- 58,24. La nivelul anului 1995 Suedia ocupa primul loc in Europa- 52,96. La nivelul anului 2006 Franța ocupă locul trei in Europa, iar Germania, deși se constată o creștere destul de semnificativă în ceea ce privește numărul copiilor născuți în afara căsătoriilor, se află printre ultimele țări în Europa. Aceste procente se pot explică prin: emanciparea femeii si implicarea ei pe piața muncii- in acest fel femeia putând sa-si intrețină singură copilul nemaifiind legată de mariaj pentru a da naștere unui copil, dar si prin modelul cultural si religiozite.

Astfel țările catolice au un nivel mult mai scăzut al nașterilor in afara căsătoriei, Biserica având o atitudine de condamnare a femeilor ce au copii fără a fi căsătorite (Spania- 26,57 in 2005, Italia- 15,41, Polonia- 18,89).

Tabel 9. Numărul copiilor născuți in afara căsătoriilor

Deasemenea un alt indicator in studierea fertilității este vârsta femeii la prima naștere. Si in acest caz Suedia are una dintre valorile cele mai mari ale Uniunii Europene- 30,53 in 2006. Acesta valoare nu a crescut mult in ultimii ani- 29,22 si este strâns legată de dorința femeii de a avea o cariera (acest lucru este incurajat si de statul suedez prin accesul femeii pe piața muncii si a egalității de gen). Si în cazul Germaniei și Franței putem afirma aceleași situații, ambele țări aflându-se printre primele țări din UE Cele mai scăzute valori aparțin Bulgariei- 24,57, Romaniei- 26,85, Macedoniei- 27,31, Lituaniei- 27,7 si Slovaciei- 27,94, datorându-se influenței pe care a avut-o comunismul in partea estica a Europei.

Tabel 10. Vârsta femeii la prima naștere

Politici sociale de incurajare a natalitatii si de susținere a familiei in Suedia

Deși Suedia era o societate agrară, săracă la sfârșitul secolului al XIX-lea, ea a avut o evoluție remarcabilă, la care au contribuit câțiva factori: industrializarea rapidă a țării, dar și contextul economic european favorabil, în perioada postbelică, până la criza petrolului de la finalul anilor ’70, resursele naturale de care dispunea, pe fondul unei populații puțin numeroase, neutralitatea sa în timpul războaielor mondiale, care a ferit-o de consecințele dezastruoase ale acestora, dar, în primul rând, construcția socială aparte bazată pe doctrina socialistă (social-democrată). Omogenitatea culturală și etnică din interior a ferit-o de conflicte sociale, iar climatul politic a fost unul stabil, prin guvernarea social-democraților, încă de la începutul anilor ‘30 și prin reușitele acestora de a încheia contracte sociale amiabile cu sindicatele de-a lungul deceniilor postbelice. Între 1938 și 1990, salariile au fost stabilite prin înțelegerea între Federația Sindicatelor (LO), Organizația angajatorilor (SAF)- organizații care au fost, decenii de-a rândul, pilonii-cheie în negocierea politicilor economice și sociale cu statul și partidul social-democrat aflat la guvernare. Mișcarea muncitorească a fost și este o forță în Suedia, cu o puternică influență asupra opiniei cetățenilor, dar de aceeași parte a baricadei cu mișcarea socialistă aflată la guvernare.

Referindu-ne la politicile adresate femeilor, statul bunăstării suedez a fost definit ca unul prietenos față de problemele acestora (women-friendly welfare state), pentru că atât preocupările statului față de bunăstarea familiei/femeilor, manifestate prin politicile sociale adresate lor, cât și reprezentarea femeilor la nivel de conducere politic formal (puterea de decizie pe care acestea o au la nivelul societății) sunt la un nivel ridicat. Unul dintre pilonii centrali ai politicii adresate lor a fost promovarea participării cât mai ridicate pe piața muncii a femeilor, ceea ce le-a conferit acestora, în primul rând, independență și putere financiară. În același timp, statul a dus o politică socială de susținere a femeilor pentru a putea fi și active pe piața muncii și a putea avea grijă de copii.

O altă preocupare în aceeași direcție a societății suedeze e cea pentru egalitatea de gen în diverse domenii. Țările scandinave și în special Suedia au devenit cunoscute de peste trei decenii ca lideri în promovarea egalității dintre cele două sexe și în politicile sociale de susținere a femeilor (cu toate prevederile acestea și în ciuda egalității de gen manifestate femeile suedeze, care ocupă aceeași poziție cu un bărbat, câștigă totuși, în medie, mai puțin decât acesta -în jur de 80% din salariul acestuia).

În comparație cu alte societăți, cea suedeză a dus o politică explicită de angajare a femeilor pe piața muncii. Procentul femeilor care sunt pe piața muncii a crescut de la 1,6 milioane, în 1970 la 2,1 milioane, în 1990, adică de la 53% la 83% (populația totală a Suediei era în jur de opt milioane și jumătate, în 1990, majoritatea concentrată în partea sudică a țării, cu o climă mai blândă). Cu toate acestea, un milion din aceste două milioane lucrează în sectorul public, fie parttime, fie ocupând posturi mai puțin bine plătite, spre deosebire de remunerația din sectorul privat. În ciuda unor dezavantaje, studiile cercetătorilor suedezi au arătat că femeile sunt mulțumite de posibilitatea de a putea avea un loc de muncă și a putea avea grijă de copii, în același timp. Datorită acestor factori de politică socială, rata fertilității s-a păstrat în Suedia la cote sensibil mai ridicate față de țările occidentale.

Una dintre dificultățile femeilor moderne este acea de a putea fi active social, profesional și a crește copiii, în același timp. În cazul Suediei, statul a intervenit în a reglementa acest raport: viață de familie – participarea pe piața muncii, libertatea fiind acordată femeii și printr-un sistem public bine pus la punct și accesibil de îngrijire a copilului mic și prin alte politici adresate copilului și mamei. Concediu parental la nașterea copilului poate fi luat de către mamă, dar și de către tată. Prin legea din 1994, tatăl este obligat să își ia o lună de concediu pentru îngrijirea copilului, din cele 18 acordate în total. Pentru acordarea ajutorului la nașterea copilului, mama trebuie să fi lucrat cel puțin 6 luni pe piața muncii înainte, și primește 80% din salariu. Dacă nu se califică pentru acest palier, adică nu a lucrat înainte, primește 180 de coroane pe zi (adică 20 euro pe zi–cursul de schimb din iunie 2004). Opțiunea ca tatăl să își ia concediu paternal pentru cele 18 luni însă nu are eficacitate încă, atâta timp cât bărbații sunt, încă, mai bine plătiți decât femeile. Familia va opta pentru a păstra pe piața muncii pe aducătorul principal de resurse.

De asemenea, mama poate să ceară concediu plătit timp de o săptămână pentru îngrijirea copilului bolnav până la vârsta de 12 ani a acestuia (primește tot 80% din venit) și are dreptul să lucreze part-time până la vârsta de 8 ani a copilului. Discuțiile în societatea suedeză se duc și referitoare la rolul ambilor parteneri în familie și pe piața a muncii. Prin politicile promovate se încearcă a-i face pe bărbați mai orientați spre familie și nu doar spre serviciu. Studiul realizat de Nilsson în 1992, prin comparație cu datele obținute de un studiu similar din 1962 (Hirdman Yvonne, 1998), arată că bărbații suedezi, conștientizând importanța familiei și copiilor în viața lor, încearcă să își reducă la servici orele de program excesive sau serviciile suplimentare, pentru a petrece mai mult timp în familie. În același timp, tot același studiu arată că implicarea bărbaților în munca domestică și creșterea copiilor este totuși redusă față de cea depusă de femei. Legislația suedeză recunoaște dreptul copiilor la ambii părinți, astfel că în cazul divorțului custodia legală asupra copilului se împarte între cei doi. De asemenea, copilul are dreptul prin lege de a-și cunoaște originile biologice, în cazul în care a fost adoptat, iar copiii din afara căsătoriei au dreptul la moștenirea părinților.

Politici pronataliste în Germania

femeile au dreptul la 14 săptămâni de protecție a muncii

au concediu de maternitate plătit

8 săptămâni de concediu postnatal

concediul parental reprezintă 100% din ceea ce femeia câștiga net

este plătit concediul parental până la aziua de naștere celui de-al treilea copil

in timpul concediului parental, părintele poate munci 19 ore pe săptămâna

6 luni in 2 ani concediul parental e adresat tatălui ( 2% dintre ei acceptă), 96% dintre femei acceptă concediu parental restul timpului

pentru fiecare copil sub 12 ani, părintele cu job are la dispoziție 10 zile plătite ca sa aibă grija de copilul bolnav până la 25 zile pe an pentru fiecare copil

dacă copilul este neangajat poate avea parte de beneficii până la vârsta de 21 ani si se poate prelungi până la 27 ani dacă este la facultate sau in training.

in 1999 beneficiile erau o alocație de 115,7$ pentru primul si al doilea nounăscut, 138.89$ pentru al treilea nounăscut si 162.04$ pentru al patrulea si următorii nounăscuți.

scutirea de taxe se face pentru fiecare copil din familie, iar muncitorii care câștiga prea puțin li se mai da un mic supliment la alocația copiilor lor

Politici pronataliste în Franța

prima maternitate plătită a fost introdusă in 1913

statul oferea femeilor muncitoare o maternitate plătită si un concediu de 6 săptămâni inainte si 10 săptămâni după nașterea primului si celui de-al doilea copil si 18 săptămâni după nașterea celui de-al treilea copil, 34 de săptămâni inainte pentru gemeni si 42 săptămâni prenatale pentru nașteri multiple.

mama câștiga 80% din salariu până la 16 săptămâni pentru primul si al doilea copil, 26 de săptămâni pentru următorii copii si 46 de săptămâni pentru nașteri multiple

la finalul concediului de maternitate, oricare părinte cu un job are ca beneficiu un concediu parental până ce copilul implinește trei ani sau dacă are cel puțin 2 copii acasa care au nevoie de ingrijire.

In 1999 alocația se dădea până la vârstă de 18 ani; pentru 2 copii se oferea 93,78$ pentru 3 copii 213,9$, pentru 4 copii 334,02$, pentru 5 copii 454,27$, pentru 6 copii 574,39$ si pentru fiecare copil care e născut ulterior 120,12$

Franța oferă câteva posibile beneficii pentru suplimentarea câștigurilor la părinții singuri, la adopție, părinților care isi reduce activitatea profesională petru a ingriji copii, pentru educație specială, școlarizare si ingrijirea locuinței

familiile cu venit mic nu plătesc mult 10%din salariu sau deloc pentru școli maternale ( unde sunt plasați copii de la 2-3 ani jumate)

Franța oferă de asemenea alocații pentru ingrijirea copiilor sub 3 ani

la familiile cu mulți copii, statul ofera imprumuturi pentru achiziționarea locuințelor

În Franța, premierul Domnique de Villepin a anunțat că părinții care își iau un an de concediu fără plată pentru a avea grijă de un al treilea copil vor primi 750 de euro pe lună. Măsura a intrat în vigoare din iulie 2006.

Concluzie:

In Franța o cauză a fertilității si nataltății scăzute poate fi considerat somajul ridicat. Alta cauza ar fi implicare in munca a femeilor si preocuparea mai degrabă pentru cariera decât pentru viața familială.

Rata natalității din Germania este acum cea mai redusă din Europa, la nivelul de 8,6 la mie. In 2005 în Germania s-au născut cu 2,8 la sută mai puțini copii decât anul precedent – doar în anul 2003 s-au născut și mai puțini copii. Anul precedent in Germania au murit mai mulți oameni decât s-au născut, 830.000 de decese, versus 686.000 de nașteri, deci diferența dintre decese si nașteri este de aproximativ 144.000. Doar 388.000 de căsătorii au fost incheiate, deci 1,9 la suta mai puține decât anul precedent. Pe când in anul 1990 avuseseră loc 516.000 de căsătorii.

Suedia este una dintre țările cele mai dezvoltate pe plan economic, dar a avut de suferit de pe urma acestei dezvoltări din punct de vedere al natalității, iar cel mai important lucru este ca a reușit sa depășească aceste probleme demografice prin politici de incurajare a natalității sustenabile si realiste.

Anexa 1

Studiu de caz

Politici de reducere a fertilității – China

Populația Chinei a crescut ingrijorator in ultimii 50 ani si se estimează ca până in anul 2050 va crește cu incă 211 milioane.

În anul 1950 populația Chinei era de 552 milioane și a ajuns la sfârșitul secolului XX la 1,24 miliarde, trecând prin următoarele faze:

1960 – 662 milioane,

1970 – 829 milioane

1980 – 987 milioane

1990 – l,14 miliarde.

Astfel, la sfârsitul anilor '70, guvemul chinez a inceput un program de control al nașterilor, continuat până in prezent. In 1970 au fost adoptate 3 legi importante in ceea ce priveste planificarea familială:

· căsătoria târzie (28 de ani pentru bărbați în zonele urbane/25 in zone rurale si 25, respectiv 23 de ani pentru femei);

· distantarea nașterilor (cel puțin 4 ani)

· reducerea numărului de copii pe familie. Aceasta prevedea 2 copii pentru familiile din mediul urban si 3 pentru cele din mediul rural.

In 1979, acest număr a fost limitat la un singur copil.

Aceasta strategie coercitiva a inclus avortul si sterilizarea forțată, amenzi si pedepse pentru cuplurile care incalcă legea. Familiile cu un copil erau susceptibile de a fi sterilizate.

Celor care se conformau li se ofereau subsidii financiare, precum si prioritate in ceea ce privește accesul la bunuri si servicii, promovarea la locul de munca precum si tratamentul medical gratuit al copilului pe care il aveau atâta timp cât acesta era minor.

Ca urmare a acestor politici guvemamentale:

-rata cresterii populației a scăzut cu 0,4 din 1990 până in 1998, ajungând in 1998 la

1,07.

– rata fertilității a scăzut de la 2,31 in 1990 la 2,12% in 1991, la 1,91 in 1994, l,80 in

l997si la 1.75 in l998.

un fenomen ingrijorător apărut ca urmare a acestor politici este creșterea ratei de masculinitate. Raportul de masculinitate era in 1998 de 117 bărbați la 100 femei, lucru datorat numeroaselor avorturi ale fetusilor de sex feminin.

-a crescut rata de migrație.

-densitatea populației a continuat sa crească, nefiind influențată de politicile demografice. In 1998 a ajuns la 1301oc/km2.

Deși scăderea ratei fertilității in China este o necesitate, mijloacele prin care guvemul chinez realizează acest lucru au fost aspru criticate, considerându-se ca sunt violări ale drepturilor omului. Apoi, anumite studii au demonstrat ca metodele coercitive utilizate de guvem nu au dus decât la descreșteri ale ratei de fertilitate pe termen scurt si au sugerat ca scăderea numărului populației in China in anii '70 s-a datorat de fapt modificărilor in stilurile de viață, modificări generate de urbanizare si industrializare.

Neajunsurilor metodelor coercitive de reducere a fertilității li s-au opus strategiile deliberate pentru imbunătățirea condițiiilor economice. Există mai multe dovezi ca creșterea economica duce la aprobarea sociala a familiilor mai mici, care permit o mai mare libertate pentru cei doi adulți si o creștere a calității educației oferite copiilor.

Apoi, dezvoltarea si folosirea noilor practici agricole a dus la o creștere substanțiala a producției alimentare. Aceasta, impreuna cu politicile de imbunătățire a repartiției resurselor, constituie o alta strategie importantă in rezolvarea problemei creșterii populației.

Anexa 2

Crearea unei politic pronataliste pentru România.

Analiza politică demografică a României de creștere a natalității si rezultatele adoptării acesteia.

Rata mică a fertilității si scăderea populației survin după o creștere forțată in perioada 1966-1989.

„Liberalizarea avorturilor si răspândirea contraceptiei sint principalii responsabili pentru scăderea brutală a natalității“ după 1989, spune Rodica Nanu, secretar științific la Institutul Mama si Copilul „Alfred Russescu“.

În România, în anul 1990 s-au făcut un milion de chiuretaje, iar în 2002 aproape un sfert de milioane Un sondaj realizat de Asociația “Primul Pas” arată că numai în Iași se realizează 60 de intervenții zilnic! Se estimează că între anii 1990 – 2005 în Iași au fost efectuate circa 330.000 de avorturi, ceea ce înseamnă aproape echivalentul populației municipiului Iași.

Politica demografică din România are un caracter pronatalist. România păstrează in acest domeniu linia francofonă, adică furnizează:

– alocații de stat pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat

România are un sistem universal de acordare a alocațiilor familiale de care beneficiază toți copiii rezidenți. Finanțarea sistemului este asigurată în exclusivitate de către stat, nici angajații și nici angajatorii necontribuind cu nimic la sumele destinate acestui tip de protecție socială. Sunt eligibili pentru alocația familială toți copiii sub 16 ani și sub 18 ani dacă sunt în continuare elevi sau studenți, pâna la împlinirea acestei vârste, și dacă sunt handicapați sau invalizi. Beneficiile primite constau într-un venit lunar fix pentru fiecare copil, nivelul beneficiilor fiind dublu dacă este vorba despre un copil invalid.

Alocațiile familiale au fost instituite în România pentru a completa veniturile familiilor cu copii și pentru a nu se deteriora nivelul de trai, având o funcție de protecție socială și o funcție politico-demografică de stimulare a natalității, mai ales înainte de 1989. În această perioadă, datorită diferențierii scăzute a salariilor și datorită nivelului la fel de scăzut al puterii lor de acoperire a nevoilor de consum, alocațiile familiale au jucat un rol important în combaterea sărăciei. Obiectivul declarat al acestui sistem era atingerea unei echități sociale. Înainte de 1989 acordarea alocațiilor de stat pentru copii era reglementată prin Decretul nr. 40 din 26 decembrie 1985, prevederi modificate în 1990 prin Decretul-Lege nr. 70. Acest decret-lege este primul pas către universalizarea sistemului alocațiilor de stat pentru copii din România, renunțându-se la diferențierea cuantumului alocației pe criteriul mediului de rezidență (rural sau urban) considerat o sursă de promovare a inegalității între copii:

“Alocația de stat pentru copii se acordă lunar, […] indiferent de mediul, urban sau rural, în care acesta domiciliază.”

Art. 1: Copiii în vârsta de până la 18 ani beneficiază de alocație acordată de stat.

Art. 5: Copiii în vârstă de peste 7 ani care nu urmează, potrivit regulamentelor școlare, învățământul general obligatoriu nu beneficiază de alocație de stat pentru copii.

În prezent nivelul alocațiilor familiale a scăzut cu 20-30% față de perioada dinainte de 1989, nivelul alocațiilor fiind înghețat la un cuantum ajuns aproape nesemnificativ în condițiile fluctuațiilor în valoarea monedei naționale și a puterii de cumpărare a acesteia. Capacitatea actuală a alocațiilor familiale de a contribui la ridicarea veniturilor sau de a combate sărăcia este una foarte scăzuta, aproape inexistentă.

O alta politică pronatalistă in România este potrivit Legii nr. 19 / 2000, publicata in Monitorul Oficial nr. 140 din 1 aprilie 2000, privind sistemul public de pensii ai alte drepturi de asigurări sociale, care a intrat in vigoare de la 1 aprilie 2001, asiguratele au dreptul pe o perioada de 126 de zile calendaristice, la concediu pentru sarcina si lăuzie, perioada in care beneficiază de indemnizația de maternitate. Prin asigurate se intelege persoanele fizice asigurate in condițiile legii 19 / 2000 si care pot fi cetățteni români, ai altor state sau apatrizi, pe perioada in care au, conform legii, domiciliul sau reședința in România. Asigurații au obligația sa plăteasca contribuțiile de asigurări sociale.

Alineatul 2 al articolului 118 precizează ca femeile beneficiază de aceleași drepturi, 126 de zile calendaristice concediu pentru sarcina si lăuzie, dacă au incetat plata contribuției de asigurări sociale, dar care nasc in termen de 9 luni de la data pierderii calității de asigurat. Potrivit articolul 119 din legea 19 / 2000, concediul pentru sarcina se acorda pe o perioada de 63 de zile inainte de naștere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioada de 63 de zile după naștere. Concediile pentru sarcina si lăuzie se compenseaza intre ele, in funcție de recomandarea medicului si de opțiunea persoanei beneficiare.

Persoanele cu handicap asigurate beneficiază, la cerere, de concediu pentru sarcina incepând cu luna a șasea de sarcina.

In cazul in care copilul se naște mort sau moare in perioada concediului de lăuzie, indemnizatia de maternitate se acorda pe toata durata acestuia.

Conform articolului 120 din legea nr. 19 / 2000, cuantumul lunar al indemnizatiei de maternitate este de 85% din baza de calcul ce se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuția individuala de asigurări sociale in lunile respectivă.

Art. 154. _ Femeile gravide, începînd din luna a șasea, si cele care alăpteaza, nu vor fi repartizate la munca de noapte.

Art. 155. _ (1) Femeile au dreptul la concediu de maternitate plătit, care se compune dintr-un concediu prenatal de 52 de zile si un concediu postnatal de 60 de zile.
(2) Daca nașterea se produce înainte de expirarea concediului prenatal, concediul postnatal se prelungește cu numărul zilelor de concediu prenatal neefectuat.

Art. 156. _ (1) Unitățile sînt obligate sa acorde femeilor în cursul programului de lucru pauze pentru alimentarea si îngrijirea copilului, de o jumătate de ora, la intervale de cel mult 3 ore. La aceste pauze se adaugă si timpul necesar deplasării dus si întors la locul unde se găsește copilul. Timpul acordat pentru alăptare, inclusiv deplasările, nu poate depăși 2 ore zilnic. Pauzele se acorda pîna la împlinirea de către copil a vârstei de 9 luni, putându-se prelungi pâna la 12 luni în cazul copiilor prematuri, distrofici si celor care necesită măsuri deosebite de îngrijire, pe baza recomandărilor medicale.
(2) La cererea mamei, pauzele pentru alimentarea si îngrijirea copilului vor fi înlocuite cu reducerea programului normal de lucru cu 2 ore zilnic.
(3) Pauzele si reducerea programului de lucru acordate în scopul alimentării si îngrijirii copilului se includ în timpul de muncă si nu au consecințe asupra retribuirii sau altor drepturi materiale.

Art. 157. _ Femeile care au copii bolnavi mai mici de 3 ani li se vor acorda, cu avizul medicului, concedii platite pentru îngrijirea acestora, care nu se includ în concediul de odihna.

Art. 158. _ Femeile care au copii în vârsta de pâna la 6 ani, pe care îi îngrijesc, pot lucra cu 1/2 norma, dacă nu beneficiază de creșe sau cămine; timpul cât au fost încadrate în aceste condiții se considera, la calculul vechimii în munca, timp lucrat cu o norma întreaga.

Este adevărat, femeile trebuie sa lucreză minimum 6 luni sau sa faca un contract individual de asigurare dar tot pe minimum 6 luni inainte de concediul prenatal sau de naștere.

Se mai acorda un ajutor social in caz de deces al unui părinte, de familie numeroasă unde părinții nu au un venit destul de mare.

Rata fertilității. Numărul de copii născuți de o femeie in cursul vieții sale fertile (sau rata fertilității totale) este si el in scădere. Dacă in condițiile fertilității din 1967 o femeie avea, in medie, 3,7 copii, in 2003 cifra a scăzut la 1,3.

Concluzie: Scăderea rapida a natalității a fost determinată, pe langa situatia economica, si de schimbările profunde din societate si o noua atitudine a tânărului cuplu vizavi de căsătorie, familie si de nașterea copilului, in societatea capitalista. De asemenea, de asemenea diferențierea veniturilor în România nu oferă o protecție eficientă a copiilor si familiei. Se poate spune ca aceasta politică a dus la scăderea natalității, nu la creșterea ei

Crearea politicii pronataliste

Pentru o politica buna pronatalista in România, trebuiesc luate următoarele măsuri:

Măsuri economice – având în vedere situația finaciară a României (capitolul finațări si capitolul venituri). Astfel trebuie acordat:

sprijin financiar tinerelor familii

ameliorarea condițiilor de viață și de muncă in genereal

dezvoltarea serviciilor sociale pentru familie

alocații mai mari pentru copii (suma primita in prezent este infima)

prelungirea primirii alocațiilor pentru copii și tineri care iși prelungesc studiile (acest lucru nu exista la noi)

alocații postnatale

prime la naștere oferite de firme

împrumuturi în condiții avantajoase în raport cu numărul copiilor aflați în îngrijirea respectivei persone

imprumuturi pentru locuințe pt tinerii căsătoriti

ajutoare materiale și financiare acordate familiilor de către instituții și organizații specializate

garantarea unor venituri adecvate;

menținerea solidarității familiale și protecției drepturilor copiilor;

asigurarea unor condiții de trai decente;

garantarea accesului egal la servicii sociale de calitate;

investiții în servicii sociale;

Stimularea economisirii. Dacă povara sistemului fiscal se va muta dinspre investiții și capital înspre consum, consumul actual va scădea și investițiile vor crește, ceea ce va duce la o producție mai mare în viitor și deci o posibilă contrabalansare a scăderii populației active.

Stimularea educației. Prin eliminarea taxelor pe servicii de educație și prin introducerea în programa învățământului de stat a unor materii practice în detrimentul materiilor cu contribuții discutabile sau reduse la producție. De asemenea ar fi binevenita incurajarea copiilor la practici școlare si extrașcolare prin recompensare pozitivă ( burse mai multe), oferirea unor facilitate precum biblioteci curate, dotate si gratuite, a unor săli dotate cu calculatoare conectate la internet.

Stimularea directă a natalității. Mărirea perioadelor legale pentru concediul de maternitate, plata concediului pre si postnatal, subvenții pentru produsele specifice etc, ajutor social si benefici (gradiniță gratuita) petru familii sărace, plata concediului parental, diminuarea orelor de munca pentru mamele cu copii mici.

Bibliografie

Barthelemy, Philippe, Granier, Roland, Robert, Martine. Demografie și societate, Iasi, Editura Institutul European,2009

Ghetău, Vasile, Declinul demografic si viitorul populatiei României.
O perspectivĂ din anul 2007 asupra populației României în secolul 21, 2007
ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Declinul_demografic&viitorul_populatiei_Romaniei.pdf

Mureșan, Corneli, Evoluția demografică a României, Cluj-Napoca,
Editura Presa Universitara Clujeana, 1999

Mureșan Cornelia, Introducere în demografie, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitara Clujeană, 2005

Rotariu, Traian, Demografie si sociologia populatiei, Fenomene demografice, București, Editura Polirom, 2003.

Rotariu, Traian, Demografie si sociologia populației. Structuri si procese demografice, București, Editura Polirom, 2009.

Rotariu, Traian, Studii demografice, București, Editura Polirom, 2010

Trebici, Vladimir, Mică enciclopedie de demografie. București, Editura Știintifică si Enciclopedică, 1975

Trebici, Vladimir, Ce este demografia, București, Editura
Știintifică si Enciclopedică, 1982.

Zamfir, Cătălin si Vlăsceanu, Lazar, Dictionar de sociologie.
http://www.dictsociologie.netfirms.com/

World population. 2008 http://www.prb.org/pdf08/08WPDS_Eng.pdf

Population Bulletin 2008. http://www.prb.org/pdf08/63.3highlights.pdf

Population Bulletin 2007. http://www.prb.org/pdf07/62.3Highlights.pdf

Populația României încotro ?

http://populatiaromanieiincotro.unfpa.ro/primapagina/?limba=Ro

World Population Highlights, 2010, 2010 World Population Data Sheet http://www.prb.org/pdf10/65.2highlights.pdf

World population, 2008. http://www.prb.org/pdf08/08WPDS_Eng.pdf

World Population Data Sheet 2010 http://www.prb.org/pdf10/10wpds_eng.pdf

Fondul ONU pentru Populatie http://www.unfpa.ro/materiale/

Human Development Report, 2009,

http://hdr.undp.org/en/media/HDR_2009_EN_Complete.pdf

Baze de date si indicatori demografici Institutul National de statistică www.insse.ro, https://statistici.insse.ro, www.brasov.insse.ro

Atlasul lumii GeographyIQ.com http://www.geographyiq.com

Eurostat: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/

Philippe Barthelemy, Roland Granier, Marterie Robert – Demografie și societate – Traducere de Doina-Nicoleta Mitroiu /Ediție îngrijită și prefațată de Adrian Netedu, Editura Institutul European 2009.

Diana Preda – Ocuparea forței de muncă și dezvoltare durabilă, Editura Economică, București 2002.p. 154-156

Mihai Țarcă, Viorel Țarcă, Mihaela Țarcă – Elemente de demografie, Editura Junimea, Iași 2006. p. 85-96

Mihuț, L. și B. Lauritzenatalitate Modele de politici sociale/Models of Social Policy. București, 1999 Editura Didactică și Pedagogică, pp. 15-36

Ray Hall, Paul White – Europe’s populațion – Towards the next century, Ed. UCL Press, 1995

Vladimir Trebici – Populația Terrei. Demografie mondiala, Ed. Științifica, București, 1991

Site-uri:

http://www.ined.fr/

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

http://www.cciabn.ro/europedirect/stiri.php?id=155

http://www.ebacalaureat.ro/c/11/92/766/0/09-Populatia-in-Europa-si-Romania

http://www.granturi.ro/stiri/eu-ro/eurostat-capitolul-1-populatia-16986.html

http://www.anews.ro/2011/01/franta-se-bucura-de-dinamism-demografic/

http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles|displayArticle/articleID_8263/Incotro.html

http://ec.europa.eu/health/major_chronic_diseases/mortality/index_ro.htm

http://www.ebacalaureat.ro/c/11/92/800/0/09a–Populatia-densitate–spor-natural–migratie–structura

http://www.financiarul.com/uploads/file/Oculul%20lumii/Ocolul_lumii_vol_3.pdf

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunit%C4%83%C8%9Bi_etnice_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia

http://www.bookrags.com/research/populațion-policy-in-china-este- 0001_0003_0/

http://www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2000.1-4.a01.pdf politici demografice in România

http://www.polito.ubbcluj.ro/europolis/articol%20Nicolescu.htm (politici pronataliste)

http://www.unescap.org/esid/psis/populațion/journal/2004/No1/Shavazi-Unintended%20Pregnancies.pdf (politici antinataliste in Iran)

www.unfpa.ro (Fondul ONU pentru populație)