Politici fiscale și bugetare în contextul crizei economico -financiare în țările BRIC Coordonator științific : Lect. Univ. Dr. Georgiana Camelia Cre… [628726]

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
BUCUREȘTI
Facultatea de Finan țe, Asigur ări, Bănci și
Burse de Valori

Politici fiscale și bugetare în contextul crizei
economico -financiare în țările BRIC

Coordonator științific :
Lect. Univ. Dr. Georgiana Camelia Cre țan

Absolvent: [anonimizat] 2014

2
Cupr ins

Introducere ……… ……………………………………………………………….……. …3
CAPITOLUL I. POLITICI FISCALE ȘI BUGETARE ÎN CADRUL ȚĂRILOR BRIC ………
1.1 Conținutul politicilor fiscal -bugetare … …………………………………………….. ..5
1.2 Analiza politicilor fiscal -bugetare și a impactului lor de stimulare a creșterii
economice promovate în diverse țări … ……………………………………….… ………..9
1.3 Politici fiscal – bugetare în țările BRIC ……………………………………………. .12
1.3.1 Brazilia ………………………………………………………………………. ..12
1.3.2 Rusia … …………………………………………………………………….. …13
1.3.3 India … ……………………………………………………………………….. ..13
1.3.4 China … ………………………………………………………………………. .14
CAPITOLUL II. SISTEMUL FISCAL AL ȚĂRILOR BRIC. PREZENTAREA
INDICATORILOR MACROECONOMICI ………… …………………………………………. 17
2.1 Indicatorii macroeconomici … ……………………………………………………… 17
2.2 BRIC – instituție … …………………………………………………………….…… ..20
2.3 Profilurile economice ale țărilor BRIC … ………………………………………….. .21
2.3.1 Rusia ………………………………………………………………………. ….21
2.3.2 China … …………………………………………… ………………………… ..23
2.3.4 Brazilia … ……………………………………………………………………… 25
2.3.5 India …………………………………………………………………………… 26
2.4 BRIC → BRICS ………………………………………………………………….. …28
2.5 Statele BRICS, între parteneriat și concurență … …………………………………. ..28
CAPITOLUL III. BRIC ÎN CONTEXTUL CRIZEI ECONOMICE ACTUALE … ………… ..30
3.1 Prezent și perspective … ………………………………………………………………….. …35
Concluzii … ……………………………………………………………………………………. ..39
BIBLIOGRAFIE … ……………………………………………………………………………… 40

3
Introducere
Fenomenele care marchează evoluția economiei mondiale în ultimele decenii stau sub
semnul globalizării, al interdependențelor și interacțiunii. Viteza deosebită cu care globalizarea a
cuprins întreaga lume va determina transformări profunde, care vor rearanja politica și economia
secolului următor. În ultimii ani, întreaga lume a trebuit să ia la cunoștință faptul că economia
globală a devenit multipolară, în care puterea economică este distribuită într -o măsură crescândă
între mai multe țări și regiuni și, totodată, multi direcțională, în care riscul și volatilitatea merg
mână în mână cu oportunitățile de creștere și dezvoltare economică. La sfârșitul anului 2007,
economia globală făcea primii pași pe calea către cea mai profundă criză din perioada postbelică.
Criza financi ară și economică globală a accelerat lupta pentru supremația economică și transferul
puterii economice dinspre statele dezvoltate către cele emergente. Pentru acestea din urmă, criza
globală a reprezentat o oportunitate, acestea având o contribuție hotărât oare la stabilizarea,
dinamica și salvarea economiei mondiale de recesiune.
În cadrul grupului de „puteri emergente”, se remarcă țările cu cele mai bune perspective
economice – Brazilia, Rusia, India, China, cunoscute sub denumirea de BRIC. În consecință,
motivul alegerii temei „Politici fiscale și bugetare în contextul crizei economico -financiare în
țările BRIC” derivă din dorința de documentare cu privire la problematica deosebit de complexă
ridicată de evoluția economică fără precedent a țărilor BRIC și de impactul enorm pe care
acestea îl exercită asupra sistemului economic mondial.
Lucrarea de față încearcă să sintetizeze cele mai importante aspecte legate de ascensiunea
puterilor emergente și modificarea ponderii lor în economia mondială, sub impactul crizei
financiare și economice globale. Dispunând, în prezent, de un mecanism economic deosebit de
complex, țările BRIC au capacitatea de a induce în economia mondială efecte de mare amploare,
cu reverberații globale de mare intensitate. Două democrații, o democrație autoritară și un stat
comunist nu pot avea pretenția că împart aceleași valori. Cu toate acestea, deși diferite, ceea ce
unește aceste țări care tind spre statutul de lider în economie este creșterea economică susținută,
pe fondul crizei global e, dar și dorința lor de a stabili o nouă ordine mondială. O atenție
deosebită este acordată și rolului țărilor BRIC în peisajul competitiv al comerțului mondial
actual, dar și relațiilor de cooperare economică și comercială a grupului BRIC cu Uniunea
Euro peană și, implicit, cu România, în contextul în care realitatea economică actuală a devenit de
neconceput fără relațiile și schimburile reciproce generate în context bilateral, regional și la scară
mondială.
În economie, BRIC este un acronim care se referă la patru țări – Brazilia, Rusia, India
și China , care sunt într -un stadiu similar de dezvoltare economică emergentă, îndreptându -se
dinspre stadiul de subzistență spre un stadiu dezvoltat tehnologic și financiar. Vom întâlni în
literatura economică sau politică “țările BRIC” sau “economiile BRIC”.
Directorul de achiziții de la Goldman Sachs, Jim O`Neill1, a inventat termenul BRIC în
2001 pentru a descrie cele patru puteri emergente pentru care estima că împreună vor egala
economic Statele Unite până în anul 2020. Brazilia, Rusia, India și China au avut primul lor
summit acum patru ani2 și au invitat Africa de Sud să li se alăture în 2010.

1 Jim O‟Neill, expert în cadrul diviziei de cercetare a grupului Goldman Sachs a lansat acest acronim la sfârșitul
anului 2001 – a se vedea: O‟Neill, Jim (2001), Building Better Global Economic BRICs , Goldman Sachs, Global
Economics Paper no. 66 și Goldman S achs Global Economics Department (2007), BRICs and Beyond. Experții de
la Goldman Sachs au introdus în 2005 și noțiunea de N -11 (Next eleven), „urmăritorii” grupului BRIC, care au
potențialul de a concura cu țările BRIC: Bangladesh, Coreea de Sud, Egipt, F ilipine, Indonezia, Iran, Mexic,
Nigeria, Pakistan, Turcia și Vietnam (Goldman Sachs, The N -11: More than an Acronym , în Global Economics
Paper no. 66).
2 Liderii națiunilor BRIC s -au întrunit în primul summit pe 16 iunie 2009, în orașul rus Ekaterinburg, deoarece
acestea contribuie tot mai mult la creșterea economică globală și joacă un rol vital în stabilizarea situației economice
mondiale, în mijlocul răspândirii crizei financiare .

4
Comerțul în cadrul grupului a crescut la 282 de miliarde de dolari anul trecut, de la 27 de
miliarde în 2002 și este posibil să crească la 500 de miliarde până în 2015 , potrivit informațiilor
furnizate de guvernul brazilian.
Investițiile directe externe în cadrul națiunilor BRICS au atins 263 de miliarde de dolari
anul trecut, ceea ce reprezintă 20% din fluxul investițiilor directe externe, acesta fiind în 2000 de
doar 6% 3. “Dacă vor anunța o bancă BRICS, atunci asta ar fi ce va”, a spus O`Neill în data de 15
martie, anul în curs. ”Acest lucru simbolizează cel puțin că pot realiza ceva ca și grup politic și
înseamnă că multe alte lucruri vor urma în viitor. De asemenea, înseamnă că vor avea propriul
gen de Bancă Mondială, care poate ajuta proiectele de infrastructură și comerț. ” 4
Aceste țări emergente au fost motorul economiei mondiale în timpul recesiunii
occidentale, din 2007 până în 2009. Deși aceste state emergente au contribuit cu aproximativ 85
la sută la creșterea econo mică globală din 2009 până în prezent, China, India și Brazilia și -au
încetinit ritmul, pe măsură ce au ridicat ratele dobânzilor, pentru a ține în frâu inflația, în urma
acordării unor stimulente financiare în valoare de peste 870 de miliarde de dolari, î n timpul
crizei.5

3 Sursa: website -ul Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvolt are
4 Această declarație vine după ce în 2009, Președintele Rusiei Dmitri Medvedev spunea „De fapt, BRIC este mai
mult o idee decât o asociație economică” .
5 Teodora Bodeanu, „Statele BRIC nu mai pot salva economia mondială ”, Ziare.com, 2011

5
CAPITOLUL I. POLITICI FISCALE ȘI BUGETARE ÎN CADRUL
ȚĂRILOR BRIC
1.1Conținutul politicilor fiscal -bugetare
Încă din era preistorică, odată cu stabilirea comunei primitive, a existat ideea incipientă
că nevoilecolective trebuie rezolvate de comunitate în ansamblul ei. Vânătorii și culegătorii
asigurau hrana și apărareatribului, femeile și copii erau implica ți în activită ți conexe, precum
prelucrarea și păstrarea hranei,realizarea hainelor și îngrijirea bolnavilor. Este de subliniat că
fiecare membru al acelei celule primitiveavea un rol și o utilitate bine determinată, ale căror
efecte nu se limitau doar asupra p ropriei persoane, ciasupra întregului grup. Odată cu evolu ția
comunită ților umane s -a dezvoltat și conceptul de bine colectiv, șis-a conturat ideea că interesul
grupului primează în fa ța intereselor individuale. Sistemele feudale practicauadesea un impozit
în natură pe recolte, sistem greu acceptat de către țărani, însă necesar pentru a puteaasigura un
minim necesar în perioadele de secetă sau de război. Societatea are tendin ța istorică de a
secoagula pentru a putea face fa ță mai bine adversită ților, și de a conferi câtorva membri ai săi
puterea degestiune a destinelor majorită ții. Economiile moderne au sisteme complexe de
gestionare a bunăstăriisocietă ții, în ansamblul ei, însă modalită țile și propor țiile în care statul
trebuie să se implice activ îngestionarea vie ții sociale și economice sunt subiecte aprinse de
dezbatere și în momentul actual, cu atât maimult în contextul crizei economice.
Richard Musgrave aduce o viziune interesantă as upra acestui subiect: „Politica financiară
publică semanifestă nu ca o abera ție a ordinii naturale a pie țelor private, ci ca un mod la fel de
valid sau natural de aadresa un alt set de probleme ale pie ței. Mâna vizibilă a proceselor
bugetare, pe scurt, nu este deloc mainenaturală decât mâna invizibilă a pie ței. O varietate de
nevoi și sarcini trebuie rezolvate, unele mai eficientde prima modalitate, altele de a doua.
Eșecurile apar în ambele modele și trebuie corectate, cu atâ t mai mult cu cât fiecare aduce
contribu ții esen țiale și complementare ordinii sociale.6”
De-a lungul istoriei se poate constata un trend sinusoidal în ceea ce prive ște atitudinea
asupraimplicării statului în economie. Doctrina clasică milita pentru pasivitatea statului, “laissez –
faire”, ce setraduce prin o reglementare cvasi -inexistentă a economiei de către stat,
preponderen ța proprietă ții private șio atitudine practic indiferentă a statului vizavi de fluctua țiile
ciclice ale economiei. Datorită volumuluiredus al activită ții economice, aceasta politică a
funcționat, chiar dacă nu se poate cunoa ște costul deoportunitate pe care l -a avut vizavi de
dezvoltarea poten țială ce se putea realiza. Însă revolu ția industrială,modernizarea mijloacelor de
produc ție și transport, în spe cial în recenta economie a Statelor Unite a condusla o cre ștere rapidă
și o exacerbare a poten țialului distructiv al fluctua țiilor economice. Reprezentativ poate fi
graficul evolu ției produsului mondial brut din figura 1, o estimare efectuată de J. Bradfor d
DeLong, dinpartea Universită ții Berkeley, Statele Unite. Trendul este grăitor, în ultimii 150 de
ani omenirea reu șind săî și multiplice de peste 110 ori produsul mondial brut. Ori acest fapt se
traduce printr -o cantitate de capitaldin ce în ce mai complic at de gestionat, atât din perspectivă
privată, cât și publică, de unde rezidănecesitatea și complexitatea politicilor economice ale
statului.

6 Musgrave, R. , Buchanan, J., „Public finance and public choice ”, Editura MIT Press, 2001, p.31

6

Sursa: prelucrări proprii pe baza datelor oferite de Universitatea Berkeley, SUA7
Figura 1. 1 Evoluția produsul mondial brut – 1850 -2000
În perioada Marii Depresiuni, 1929 -1933, limitările politicii pasive a statului au devenit
evidente, e șecul “mâinii invizibile” de a asigura stabilitatea și distribu ția echitabilă a avu ției
concurând la cea mai s everă criză, din punct de vedere al efectelor socio -economice, cu care s -a
confruntat umanitatea. John Maynard Keynes intervine, în anii 30, cu un model alternativ
privitor la implicarea statului în economie.
Doctrina fondată de economistul britanic în „Te oria generală a folosirii mâinii de lucru, a
dobânzii și a banilor”, sus ține că economia unui stat este în echilibru atunci când există o
coresponden ță perfectă între nivelul cererii totale, sau agregate, și a ofertei agregate de bunuri și
utilită ți, atât publice, cât și private.
Dezechilibrele se produc în momentul inegalită ții dintre cele două mărimi, iar statul poate
corecta aceste deficien țe prin interven țiile în domeniul cererii totale, prin instrumentele pe care le
are la dispozi ție, reglarea veniturilor și cheltuielilor statului. În perioadele de declin economic,
susține Keynes, o suplimentare a cheltuielilor publice sau o reducere a gradului de fiscalitate are
ca efect cre șterea venitului disponibil privat, al agen ților economici și a popula ției, venit
suplimentar ce va fi folosit în generarea de consum sau investi ții suplimentare, cu efecte directe
asupra stimulării produc ției na ționale, ce se va răsfrânge pozitiv în cre șterea produsului intern
brut. În perioadele de supraîncălzi re a economiei, când infla ția ridicată are efecte toxice asupra
creșterii economice reale, Keynes recomandă o ac țiune în sens invers, limitând venitul disponibil
în economie și temperând o cre ștere economică nesustenabilă. Practica economică a dovedit
aplicabilitatea gândirii keynesiene, cu rezultate foarte bune, în special în reconstruc ția ce a urmat
celui de -al Doilea Război Mondial. Ulterior, șocurile petroliere ale anilor 1970, în condi țiile unui
șomaj și a unei infla ții ridicate au condus la o reevalua re a politicilor și modalită ților de
interven ție a autorită ților statale în economie, moment prielnic pentru o serie de noi concepte
economice să devină interesante pentru statele confruntate cu dificultă ți financiare și sociale.
Monetarismul a intrat în atenția doctrinelor statului prin opera lui Milton Friedman și
Annei Schwartz „O istorie monetară a Statelor Unite, 1867 -1960 ”, ca o politică ce sus ținea, de
asemenea implicarea statului în economie, însă, spre deosebire de Keynes ce propunea interven ții
asupra cererii de bunuri și servicii, Friedman consideră că infla ția, fiind un fenomen specific
monetar și principala criticăadusă gândirii keynesiene, poate fi corectată de către stat exclusiv
prin influen țarea ofertei și cererii demonedă, aceasta reglând la rândul ei activitatea economică.
Friedman sus ține că agravarea crizei din anii1929 -1933 s -a datorat politicii monetare restrictive a
Rezervei Federale a Statelor Unite în anii 1927 -1928,ce a cauzat o cre ștere a ratelor de dobândă,
accentuând deficitul d e capital din următorii ani8.

7 http://econ161.berkeley.edu/TCEH/1998_Draft/World_GDP/Estimating_World_GDP.html
8 Friedman, M., Schwartz, A., „O istorie monetară a Statelor Unite, 1867 -1960 ”, Editura Princeton University
Press, 1971. p. 443

7
Monetarismul este încă prezent în deciziile de politică monetară a numeroase state,
datorităfundamentului teoretic solid pe care această abordare îl are, însă consider că o politică
economică bazatăexclusiv pe interven ții monetare pierde din vedere aspectele sociale pe care
politica keynesiană le tratează.
Desigur, echilibrul economic, ob ținut prin orice politică, fie ea monetaristă sau
keynesiană, este unul dinscopurile interven ției statului datorită efectelor benefice gen erale asupra
societă ții, însă echilibrul de dragulechilibrului este inutil dacă el nu se răsfrânge asupra bunăstării
popula ției. Interven ția prin cheltuielipublice și reglarea fiscalită ții poate ac ționa mai în
profunzime în modificarea structurii societă ții, inclusivîn raportul dintre păturile sociale, poate
oferi fundamentul logistic dezvoltării agen ților economici și ofericel pu țin premisa teoretică a
unei echită ți sociale. De aceea consider ca orice stat contemporan trebuie săanalizeze primordial
caren țele structurale ale societă ții și economiei sale, să le corecteze prin deciziilepoliticii fiscal –
bugetare keynesiene, iar ulterior reglajul fin al economiei poate fi realizat prin politici defactură
monetaristă.
O alta abordare economică contemporană este c ea neoliberală, ce militează pentru o
pasivitate astatului, printr -o reducere a fiscalită ții, în speran ța că “mâna invizibilă” definită de
Adam Smith va corecta,într -o economie de pia ță, orice deficit al cererii sau al ofertei și va
asigura o optimă ocupar e a for ței demuncă. În teorie, Smith și neoliberalii au dreptate, însă ei
presupun o serie de condi ții care nu se respectă,în fapt, în nicio economie. Atomizarea
producătorilor, accesul la informa ție, eliminarea externalită țilornegative și mobilitatea perf ectă a
factorilor de produc ție sunt, din păcate, doar deziderate, economiile realeconfruntându -se cu o
tendin ță de monopolizare, de “secretizare comercială” și o mobilitate redusă, înspecial a for ței de
muncă. Sunt de părere că rolul statului în economie e ste de suplini “scăpările” mâiniiinvizibile,
de a corecta, prin autoritatea de care dispune, tendin țele distructive ale economiei. Chiar și
înipostaza în care mână invizibilă func ționează, ea creează mari discrepan țe sociale, datorită unei
distribuirimeritocrate a bogă ției, direct corelată cu nivelul de productivitate individual. De și nu
consider gre șităaceastă modalitate de repartizare a bogă ției, ea neglijează întregi categorii de
oameni defavoriza ți, care dinmotive ce nu țin de persoana l or, nu pot fi suficient de productive
încât să î și sus țină propriul trai, cu atâtmai pu țin pe cel a unei familii. Aspectul social este de
importan ță capitală în orice economie, indiferent deorientarea politică, și este de datoria statului
să asigure un tra i decent oricărui membru al său.
Neoliberalismul împărtă șește o parte a fundamentelor sale cu doctrina „supply -side
economics”,tratat adesea în mod distinctiv și pentru politica fiscal -bugetară, care reia teza locului
determinant al ofertei și a necesita ții stimulării prioritare a acesteia (în raport cu cererea). Potrivit
acestui model, politica fiscalbugetarăar trebui să includă un complex de decizii prin care să se
promoveze măsuri cum sunt: un nivelmai redus al impozitului pe profit, inclusiv scutirea de
impozit a profitului reinvestit; stimulareaeconomisirii realizate de popula ție prin neimpozitarea
veniturilor ob ținute sub forma de dobânzi la depozitele bancare; reducerea impozitului pe
veniturile personale, inclusiv a celor pe salarii și pe dividende; acordarea de bonifica ții sau
facilită ți pentru stimularea eforturilor de cercetare științifică și dezvoltaretehnologică; aplicarea
creditului fiscal.
Dintr -o perspectivă macroeconomică, bugetul de stat influen țează în mod direct
redistribuirea venitului na țional, prin componentele sale, în sensul reglării nivelului și distribu ției
fiscalită ții, precum și prin determinarea volumului și structurii cheltuielilor publice efectuate. De
aceea are sens ca politica bugetară să aibă în vedere ambele aspecte, cuprinzâ nd atât deciziile ce
reglează veniturile constituite la dispozi ția statului, cât și opțiunile în ceea ce prive ște alocarea
banului public.
De aceea, „se constată ca ambele domenii pot fi abordate, atât distinctiv, cât și ca păr ți
constitutive ale unui proc es decizional complex și coerent, întemeiat pe integrarea deciziilor
aferente lor cu ambele privitoare la procurarea altor resurse sau venituri bugetare, inclusiv la

8
soldul bugetar și finan țarea eventualelor deficite, alcătuind o problematică globală a une i politici
fiscal -bugetare”9.
Abordarea unitară a politicii fiscale, a deficitului, și a cea privitoare la cheltuielile publice
se întâlne ște cu precădere în literatura autohtonă, Tatiana Mo șteanu fiind de asemenea de părere
că:
Politicile bugetare sunt de finite prin trei clase:
– politica deficitului bugetar, exprimată prin controlul acestuia;
– politica fiscală, exprimată prin reforma sistemului de impozite;
– politica cheltuielilor bugetare, exprimată prin ra ționalizarea acestora (implicit a
opțiunilor bugetar e) în func ție de priorită ți.10”
De asemenea, „bugetul de stat, instrumentul prin care statul influen țează mersul
economiei, a devenit în aceste condi ții obiectul unei noi politici economice, și anume politica
bugetară. Politica bugetară în sens larg cuprinde următoarele politici: politica fiscală, politica
alocativă (sau politica bugetară în sens restrâns) și politica soldului bugetar, vizând finan țarea
deficitelor și valorificarea excedentelor bugetare, iar printre instrumentele politicii bugetare se
numără: varia ția nivelului și/sau structurii cheltuielilor publice; modalită țile de acoperire a
deficitului bugetar etc.11”
În literatura economică străină, abordarea din punct de vedere a sferei de cuprindere este
inversată, politica fiscală înglobând politica bugetară și pe cea a deficitului: „Bugetul de stat
serve ște la îndeplinirea a doua mari func ții. În primul rând, este un instrument prin care guvernul
poate stabili priorită țile na ționale, alo când venitul na țional către consumul privat sau public sau
către investi ții, și furnizând facilită ți pentru a cre ște sau a reduce dimensiunea anumitor sectoare
economice. Dintr -un punct de vedere macroeconomic, scopurile la nivel na țional sunt atinse prin
modul în care politica fiscală afectează bugetele. Mai exact, prin politica fiscală în țelegem
modalită țile de fixare a taxelor și a cheltuielilor publice cu scopul atenuării oscila țiilor
economice și pentru a contribui la între ținerea cre șterii economice în condi țiile ocupării depline a
forței de muncă și a unei infla ții stabile scăzute.12”
Spre deosebire de accep țiunea restrictivă dată politicii bugetare, politica fiscal -bugetară
abordează întreaga problematică reflectată prin bugetele publice, integrând și pe cea a
impozitelor, prin componenta sa fiscală. Din această perspectivă, se poate aprecia că “aceasta
înglobează și principii, metode, instrumente și tehnici adecvate solu ționării în complexitatea sa a
problematicii bugetare publice și poate fi structu rată pe trei paliere, ce conturează componentele
sale, situate într -o ordine determinată de logica ra porturilor de intercondi ționare dintre procesele
financiare implicate și anume: politica cheltuielilor bugetare, politica resurselor bugetare și
politica s oldului bugetar13”.
Fiecare din aceste componente prezintă specificită ți în privin ța scopurilor, obiectivelor și
instrumentelor utilizate, construind prin coeren ța lor o imagine asupra inten ției statului de a
conduce economia spre cre ștere și dezvoltare.
Cheltuielile publice, în ansamblu, și cele bugetare, în principal, constituie componenta cu
rol declan șator pentru procesele și rela țiile prin care se definesc finan țele publice și problematica
politicii financiare în acest domeniu, iar în mod obiectiv, fu ndamentarea deciziilor aferente
devine în principiu, punctul de plecare în raport cu a celor privind resursele acoperitoare, fără a
se ignora interdependen țele existente și posibilitatea inversării raporturilor de determinare .

9 Filip, Gh., „ Finanțe publice ”, Editura Junimea, Ia și, 2010, p. 352
10Moșteanu, T., „Politici fiscale și bugetare pentru reformarea economiei și relansarea creșterii economice ”,
Editura Economică, Bucure ști, 2003, pp. 26 -28
11 Manolescu, Gh., „ Politici economice – concepte, instrumente, experiențe ”, Editura Economică, București, 1997, p.
103
12 Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D., „ Economie ” – Ediția a 18 -a,Editura McGrawHill, 2005, p. 711
13Filip, Gh., „Finanțe publice ”, Editura Junimea, Ia și, 2010, p.354

9
Totodată, conceperea și aplic area politicii financiare privind cheltuielile publice necesită
cunoa șterea și luarea în considerare a impactului lor asupra multitudinii de procese economice și
sociale cu care interac ționează, inclusiv a celor din sectorul economic privat. O asemenea
intercondi ționare are în vedere faptul ca dimensiunile și structura cheltuielilor determină, într -o
mare măsura, propor țiile la care se realizează o bună parte a proceselor economico -sociale,
respectiv a celor din economia reală, ceea ce face necesară preo cuparea pentru optimizarea
acestorcheltuieli publice și în raport cu cerin țele derulării normale a acest or procese.
În raport cu problematica specifică cheltuielilor publice, între coordonatele majore ale
politicii înacest domeniu, distingem, în primul rân d, stabilirea dimensiunilor cheltuielilor
bugetare de finan țat șiconcomitent, structurarea lor coresp unzător cerin țelor de înfăptuire a
obiectivelor de politica generală și defolosire optimă a resurselor. Sub acest aspect, în cadrul
dimensionării cheltuiel ilor publice, prin deciziile depolitică financiară este utilă și necesară
stabilirea sumelor absolute și a ponderilor ce revin acestora în PIB,respectiv în totalul
cheltuielilor bugetare, ținând seama de efectele utile și costurile aferente fiecărui obiecti v.
Din aceea și perspectivă, fundamentarea deciziilor de alocare a resurselor publice în b aza
determinării raporturilor dintre costuri și avantaje pentru fiecare ac țiune sau obiectiv de finan țat,
ca șialegerea judicioasă a metodelor și tehnicilor de finan țare a cheltuielilor, pot contribui atât la
eficientizareacheltuielilor, cât și la îmbunătă țirea activită ților economice și sociale. Pe plan mai
larg, prin politicacheltuielilor publice se poate exercita o influen ță semnificativă asupra evolu ției
de ansambl u a economiei,fie în direc ția temperării ritmului prea rapid de cre ștere (în fazele de
boom economic), fie în cea a relansăriisau stimulării cre șterii economice (în perioadele de criză,
recesiune sau stagnare economică.)
Politica cheltuielilor bugetare este inexorabil legată de politica procurării resurselor
financiare ladispozi ția statului, fără de care func ția de alocare a bugetelor ar fi imposibilă.
Veniturile statului constituie,pe lângă sursa de finan țare a cheltuielilor, și unul dintre cele mai
eficiente instrumente pe care guvernul le are la dispozi ție pentru a redistribui veniturile private
între membrii societă ții, pe baza sistemelor deimpozitare impuse.

1.2 Analiza politicilor fiscal -bugetare și a impactului lor de stimulare a creșterii
economice promovate în diverse țări
Creșterea economică este un deziderat al politicii financiare publice, îndeosebi al politicii
fiscal bugetare,ce se traduce printr -o varia ție pozitivă procentuală a produsului intern brut real,
ca indicatorprincipal repr ezentativ. Se consideră ca varia ția procentuală a PIB este cel mai bun
sintetizator al evolu țieiactivită ții economice, datorită reprezentativită ții și comparabilită ții sale, în
timp și spațiu, ceea ce facecompromisul pierderii informa țiilor structurale acc eptabil.
Pentru această analiză am ales o serie de țări cu coordonate macroeconomice variate, atât
maidezvoltate cât și mai pu țin dezvoltate decât țara noastră, pentru a avea o imagine statistică
relevantă șisemnificativă a tipurilor de politici bugetare -implementate și a impactului lor asupra
creșterii economice.
Seturile de date folosite sunt cele oferite de FMI prin publica ția bi -anuală World
Economic Outlook, ultimaactualizare fiind în aprilie 2012, iar pentru completarea datelor sunt
folosite Raportul Global deCompetitivitate, publicat de World Economic Forum, precum și
bugetele țărilor analizate.
Este necesar, din prisma v ariabilită ții contextului economic, ca impactul unor politici,
fiscal bugetaresau de altă natură, să fie tratat nu doar sub criteriu geografic, ci și temporal, în
special din punctulde vedere al etapei de ciclu economic în care acestea sunt implementate.
Obiectivele fundamentalepoliticilor fiscal -bugetare ale statului rămân constante, indiferent de
varia ția ciclică a economiei, însămodalită țile de implementare, direc țiile efective de ac țiune, și

10

instrumentele folosite, atât pe partea devenituri bugetare cât și pe partea de cheltuieli variază
semnificativ în func ție de etapa în care se aflăeconomia.
Ca măsuri a politicii fiscal -bugetare în perioadele de boom economic ne putem a ștepta la
o reducerea cheltuielilor publice, fie sub forma consumului public direct , fie sub forma plă ților
de transfer, cu efectasupra cererii solvabile private, iar pe partea de venituri bugetare, printre
măsurile frecvente se numărăreducerea sau anularea unor facilită ți fiscale, și creșterea cotelor de
impozitare, cu scopul de a reduc evenitul privat disponibil și a tempera o cre ștere economică
nesustenabilă, ce s -ar transforma într -un colapsdatorită inabilită ții pie ței de a absorbi oferta
excedentară.
Desigur, guvernele intervin în corectarea dezechilibrelor macroeconomice în moduri mu lt
maicomplexe decât cele ce pot fi sintetizate în cadrul acestui capitol, o parte a interven țiilor
statului, fiscale,bugetare sau monetare, prezintă de asemenea un efect de interinfluen țare, de
unde apare și dificultatea practică a cuantificării precise a efectelor politicilor implementate14.
În cele ce urmează inten ționez a realiza o analiză concretă a inten țiilor și rezultatelor
macroeconomice în perioadele de boom și declin economic a următoarele 10 state : Bulgaria,
Croa ția, Finlanda,Fran ța, Germania, Grecia, Japonia, Ucraina, Marea Britanie și Statele Unite ale
Americii.
Pentru a identifica perioadele de boom economic și de declin în aceste state este utilă
reprezentarea grafică a ratei de cre ștere procentuale a PIB real pentru cele 10 țări analizate în
perioada 2000 -2012. (Figura 2)
Graficul arată o evolu ție interesantă din prisma varia ției procentuale a PIB. O imagine
revelatoare o oferă și media evolu ției celor 10 țări analizate, din tabelul următor:

Tabelul 1 .1Varia ția procentuală medie a PIB pentru grupul de țări analizat

Sursa : prelucrări proprii după publicația FMI – World Economic Outlook Aprilie 2012
Se poate constata, pe baza datelor din grafic și a celor din tabel, că perioada de boom
economic pentru țările și intervalul analizat, începe în anul 2000 și se sfâr șește în anul 2007.
2008 este deja un an în care țările analizate afi șează o scădere amplă a ratei de cre ștere
economică, men ținându -se însă pozitivă, iar în 2009 se înregistrează o scădere medie a PIB d e
5.9%, ceea ce corespunde perioadei de recesiune.
Urmărind evolu ția PIB în anii următori se constată o ameliorare, 2010 -2012 aducând
creșteri medii de 0.5 -2 %, însă o parte a țărilor analizate men țin rate negative de cre ștere
economică (Croa ția, Grecia, J aponia) iar o altă parte reu șesc să combată efectele recesiunii și
obțin o cre ștere economică, de amploare redusă însă, ceea ce nu oferă încredere în redresarea
completă a acestor țări.
Pe baza următoarelor analize voi încerca să determin ce măsuri de politică fiscal -bugetară
au contribuit la ob ținerea acestor rezultate de către țările avute în vedere. Este interesant de
observat limitările pe care statul le are în implementarea acestor politici, în primul rând datorită
unei critici notorii aduse politi cii fiscal -bugetare de către Paul Samuelson, precum și din
distinc ția pe care marele economist o subliniază între efectele pe termen scurt și cele pe termen
lung ale respectivelor politici:
„Una din îngrijorările in ceea ce prive ște eficienta politicilor f iscal-bugetare este
orizontul de timp dintre șocul economic și răspunsul efectiv al politicii. Pentru început, este

14Brăilean, T., „Politici economice conjuncturale ”, Editura Junimea, Ia și, 2006, p.134

11

nevoie de timp pentru ca economi știi sa poată detecta o schimbare de trend macroeconomic sau o
modificare în evolu ția ciclică a activită ții. Ulterior, exista o întârziere pana la luarea unei decizii
de executiv, dezbaterile acesteia in forul legislativ al țării, și aplicarea efectivă. În final, atunci
când se efectuează modificările asupra nivelului fiscalită ții sau a cheltuielilor publice, se
manifestă o întârziere pana când economia răspunde la aceste schimbări de coordonate fiscal –
bugetare.
Deși aceste întârzieri sunt prezente atât pentru politica fiscal -bugetară cât și pentru cea
monetară, orizontul de timp necesar eficien ței politicii fiscale poate fi atât de îndepărtat încât
devine inutilă eforturilor de stabilizare a economiei. Întârzierile de răspuns au crescut de
exemplu, în SUA, pe fondul cre șterii complexită ții procedurii de aprobare legislativă, perioada
dintre recomandările prez idențiale și adoptarea măsurilor în Congres apropiindu -se de 1 an.15”
O altă problemă a politicii fiscal -bugetare constă în u șurința cu care se realizează
reducerile de taxe si cre șterile de cheltuieli, ca măsuri populare, în compara ție cu măsurile în
sens invers. Majoritatea candida ților la func țiile publice includ reduceri de taxe în programele de
guvernare, însă nimeni nu sus ține public necesitatea cre șterii taxelor, de exemplu, pentru
reducerea deficitului.
În plus, chiar dacă întârzierile de punere în aplicare sunt minime, politica fiscal -bugetară
poate să nu func ționeze pe cât de bine a fost inten ționată. De exemplu, de multe ori se sus ține o
scădere temporară a fiscalită ții in perioadele de recesiune și o supra -taxare în perioadele de
boom. Însă, exis tă studii ce confirmă ca popula ția con știentizează caracterul temporar ale acestor
măsuri și nu î și modifică atitudinea cu privire la consum sau economisire, din moment ce aceste
schimbări de politică vor avea un efect minim asupra veniturilor lor permanen te.

Sursa : prelucrări proprii după publicația FMI, World Economic Outlook Aprilie 2012
Figura 1.2Varia ția anuală procentuală a produsului intern brut în țările analizate.

15 Samuelson, P., Nordhaus, W.D., „ Economics – 18th Edition ”, Editura McGraw -Hill, SUA, 2005, p.733

12
1.3 Politici fiscal – bugetare în țările BRIC
Dacă în anul 2007 primele 6 economii occidentale produceau 65% din PIB -ul global,
peste 20 de ani se estimează că Vestul va ajunge să producă sub 50% iar țările care vor domina
lumea vor fi cele BRIC. Astfel, se estimează că în 2025 cele mai importante 8 e conomii vor fi:
SUA, China, India, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța și Rusia.
Apoi, prăbușirea sistemului financiar din Statele Unite a generat o recesiune care a lovit
deopotrivă occidentul, dar și economiile BRIC, diminuând semnificativ creșter ea globală. Însă,
acestea din urmă vor continua să crească mai repede decât economiile G7. De exemplu, dacă
înainte de criză, China creștea de 3 ori mai repede decât economia americană, astăzi crește de 5
ori mai repede.
În ceea ce privește pârghia Occide ntului față de statele BRIC, aceasta este capitalismul,
prosperitatea puterilor emergente depinzând practic de in .tegrarea în economia globală.
Ceea ce mai trebuie specificat este că țara cu cele mai mari rezerve, cu cel mai mare
potențial al pieței, din acest grup este China, ea având și drept de veto atunci când vine vorba de
orice inițiativă a BRIC. Deasemnea, ea este și partenera SUA.
1.3.1 Brazilia
Progresele economice înregistrate de către Brazilia prin drumul parcurs de la tranziția la
democrație d e la sfârșitul anilor 80, inclusiv crizele economice din 1990 și 1994, nu pot fi negate
la fel ca și creșterea economică care este dublată de autoinsuficiența energetică atinsă în 2007.
Însă, ea a investit încă din vremea guvernelor militare (1964 -1985) î n energii alternative,
producând etanol obținut din trestia de zahăr și folosindu -l ca substitut pentru petrol, mai ales în
industria automobilă. Mai mult, Brazilia este prezentată adesea drept următorul furnizor de
resurse alimentare al lumii, fiind o sup erputere agricolă, singurul posibil impediment în calea
realizării acestui lucru fiind schimbările climatice. Apoi, recenta descoperire de petrol subacvatic
s-a alăturat culturilor de energie alternativă și prefigurează o transformare în plus a rolului
acestei țări.
Brazilia, ca lider mondial în contextul atenției din ce în ce mai mari acordate la nivel
global dezvoltării în acord cu mediul, nu se prezintă foarte bine. Au fost criticate, în special,
culturile de energii alternative pentru că utilizează îng rășăminte extrem de nocive pentru sol,
problemă care va trebui de asemenea să o rezolve, ceea ce a și început să facă prin Planul de
Dezvoltare Susținută a Amazonului inițiat de guvernul Lula.
Cu o populație de aproximativ 190 de milioane de locuitori și cu o creștere demografică
importantă și prevăzută a fi destul de stabilă și în viitor, Brazilia este nu numai prima economie a
Americii Latine, dar se prefigurează și ca un actor economic global din ce în ce mai important și
de acum încolo.
Ca lider regio nal, ea acționează ca mediator între regimurile pro -Washington (Columbia)
și cele din “noua stângă” ( Venezuela, Bolivia, Nicaragua, Ecuador). În același timp, Brazilia
este și una din porțile de intrare ale Rusiei în America Latină în numele multipolarită ții. Însă, nu
numai Rusia dar și China tatonează terenul latino -american. Deși toate analizele remarcă
hegemonia americană încă nepericlitată, este cert că cele două superputeri, China și Rusia,
consideră America Latină o zonă extrem de interesantă atât ec onomic, cât mai ales politic.
Deși este un lider regional și se afirmă ca putere mondială în devenire, Brazilia rămâne o
națiune latino -americană și una dintre cele mai inegalitare societăți. Disparitățile regionale în
interiorul țării rămân importante, t riunghiul format de statele Sao Paulo, Bello Horizonte și
Brasilia fiind asemănat cu un fel de "Belgie aflată în mijlocul Indiei". În acest sens, orice creștere
economică, oricât de spectaculară, va trebui să fie profitabilă pentru populația braziliană în
întregul său. Celelalte țări identificate drept puteri emergente (RIC), cu o creștere importantă în
continuare, nu sunt nici ele exemple de democrație în sensul dat de Occidentul creștin și nici
societăți lipsite de clivaje economice și sociale extreme; ba chiar am putea spune că reprezintă

13
exact contrariul. Ce pare a se prefigura acum este dorința acestor țări de a se face auzite mai
răspicat.

1.3.2 Rusia
Rusia s -a transformat dintr -un actor slab al politicii internaționale într -o țară care și -a
recâștigat statutul de putere regională, devenind un competitor important pentru UE sau China și
care își manifestă ambiția de a deveni o mare putere. Transformarea actorului Rusia este
explicabilă prin acțiunea conjugată a doi factori: schimbarea leadership -ului politic și reformele
inițiate de acesta, valorificarea resurselor energetice.
În iulie 2000, prin discursul cu privire la starea națiunii, Vladimir Putin a tenționa asupra
celor mai importante probleme cu care se confruntă statul rus: starea proastă a 4
populației (sărăcie), corupția, sistemul de taxare împovărător și criminalitatea. În opinia
lui Putin, toate aceste probleme reprezentau cauza pentru care Ru sia, "dependentă de
împrumuturile internaționale", era amenințată de pericolul de a se transforma "într -o țară de
lumea a treia". Soluția propusă de președintele rus era o "politică de întărire a statului" pentru că
aceasta era singura modalitate de a asig ura prosperitatea Rusiei. În practică, rețeta putiniană a
însemnat reformarea sistemului bancar (cu scopul prevenirii falimentelor în masă) și a celui
judiciar, măsuri sociale, naționalizarea sectorului energetic, centralizarea administrației. Efectele
politicilor noilor lideri de la Kremlin au dus la creșterea spectaculoasă a PIB -ului rusesc la o
medie estimată de Economic Intelligence Unit la 6,9% pe an în perioada 1999 -2007, mărirea
salariilor și a pensiilor, reducerea la jumătate a numărului de șomeri ( intre 1992 și 1998, PIB -ul
Rusiei înregistrase o scădere medie de 6,8% pe an).
Măsurile de reformă promovate la nivel intern explică doar în parte ascensiunea
economică a Rusiei, care se datorează, într -o măsură mai mare, creșterii exporturilor de gaz și
petrol. Potrivit datelor publicate de Banca Centrală a Rusiei, între 1999 și 2007, exporturile
Rusiei au înregistrat o creștere de 400%, ajungând de la 75,5 miliarde de dolari la 355 miliarde
de dolari. Livrările de petrol și gaz au reprezentat 67% din tota lul exporturilor rusești. Creșterea
masivă a exporturilor a determinat sporirea rezervelor pe care statul rus le are în străinătate de la
12,5 miliarde de dolari în 1999 la 476 miliarde de dolari în 2007.
Rusia are cea mai mare întindere teritorială din l ume, cele mai mari rezerve de gaz
natural la nivel mondial (la care se adaugă resurse importante de petrol și minereuri), o populație
numeroasă (locul 7 în lume). Din punct de vedere militar, puterea Rusiei înseamnă o armată
numeroasă, o tehnologie insufic ient modernizată și al doilea arsenal nuclear din lume (cea mai
mare parte a acestuia datând din perioada sovietică).

1.3.3 India
Momentul care a dat startul creșterii puterii Indiei s -a produs în 1991, când statul a decis
deschiderea economiei pentru investitorii străini. Rețeta aplicată de autoritățile indiene diferă în
mod fundamental de cea folosită de Rusia. Regimul politic prom ovat de New Delhi este
democrația, iar creșterea economică nu s -a bazat pe exportul de resurse energetice. Creșterea
puterii economice a Indiei s -a datorat, în special, dezvoltării industriei serviciilor care, potrivit
Ministerului de Statistică de la New Delhi contribuie în proporție de peste 50% la PIB -ul Indiei.
Datele furnizate de această instituție arată că ceilalți doi mari contributori la bugetul statului
indian sunt sectoarele manufacturier (26,2%) și agricol (19,7%). Dezvoltarea industriei
servicii lor a antrenat un salt important al PIB -ului Indiei care s -a dublat în perioada 2002 -2007,
crescând, potrivit Global Insight, de la 25 miliarde de rupii la 50 miliarde de rupii. Potrivit
Organizației Mondiale a Comerțului expansiunea industriei serviciilor a avut ca efect și creșterea
exporturilor din acest sector de la 4,9 miliarde de dolari în 1990 la 56 miliarde de dolari în 2005.
La fel ca și Rusia sau China, India beneficiază de câteva avantaje din punct de vedere geopolitic:
un teritoriu vast (al șapt elea stat din lume) și o populație mare (peste un miliard de locuitori,

14
locul 2 în lume după China). Armata Indiei este a treia ca mărime din lume (după SUA și China).
Tot în domeniul militar, statul indian se poate lăuda cu un arsenal nuclear important de zvoltat pe
fondul competiției nucleare cu Pakistanul, stat vecin cu care se află în dispută pentru provincia
Kasmir din 1947. India este un rival important pentru China și Rusia în cursa pentru supremația
regională în Asia.
Însă, imaginea Indiei, ca stat în plină ascensiune, este umbrită de sărăcia în care trăiește
populația din zonele rurale și de faptul că cei mai mulți dintre indieni (două treimi dintre bărbați,
potrivit National Sample Survey Organization) lucrează în agricultură. În 2007, un raport al FMI
arăta că în ultimii 15 ani, în India s -au creat foarte puține locuri de muncă din cauza cerinței
pieței de muncă pentru calificări superioare și a legislației restrictive promovate de autorități.
Populația Indiei reflectă discrepanțe majore între tine ri care studiază la Universitățile din
Calcutta sau New Delhi și care se pregătesc pentru a deveni specialiști cu calificare superioară și
cei care trăiesc în zonele rurale fără a avea acces la resursele de apă sau la electricitate.

1.3.4 China
Dacă actu alele tendințe se mențin, China va avea asupra lumii un impact mai mare decât
orice alt stat iar până în 2025 va fi a doua economie a lumii, putând să devină cel mai mare
importator de resurse naturale dar și cel mai mare poluator.
În ultimii ani, prețul petrolului a explodat pe fondul unei oferte suprasolicitate de o cerere
în continuă ascensiune iar China este una dintre economiile responsabile de aceste evoluții.
Necesarul de petrol al Chinei s -a dublat între 1985 și 1995, de la 1,7 milioane de barili/z i la 3,4
milioane de barili/zi, dublându -se din nou până în 2005, ajungând la un nivel de 6,8 milioane de
barili/zi. În 2003, China a devenit al doilea consumator de petrol din lume, după SUA, fiind
totodată și al treilea importator global. Dacă în 2006 ce rerea de petrol a Chinei era de 91 de
milioane de tone/an, se estimează ca în 2020 China va importa aproape 1.860 de milioane de
tone (cu alte cuvinte, o creștere de 1.940%). Se anunță o competiție sporită pentru resurse
energetice, dar mai ales pentru asi gurarea unor furnizori siguri, capabili să ofere predictibilitate
pe termen mediu și lung. Astfel, China a inițiat adevărate ofensive geopolitice în scopul
maximizării securității sale energetice. Venezuela și Iranul sunt deja furnizori privilegiați de
energie ai Chinei iar pe termen lung, Iranul are potențialul de a deveni un furnizor strategic de
petrol pentru China.
Observăm astfel și o tendință care, departe de a fi un simplu accident, pare să devină o
constantă a politicii internaționale promovate de Beijing, anume predilecția Chinei de a încheia
alianțe energetice cu regimuri antioccidentale. Lista poate continua cu Sudanul, un stat
considerat de rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU drept o amenințare pentru pacea și
securitatea internațională (China absoarbe circa 65% din producția de petrol a Sudanului). Apoi,
dacă în anul 2000, Sudanul era singura țară africană care furniza petrol gigantului asiatic, astăzi
și state precum Angola, Congo, Guineea Ecuatorială au devenit partenerii Chinei (30% din
necesarul său de petrol provenind din Africa). Generic, raporturile comerciale ale Beijingului cu
statele africane au crescut cu peste 700% față de anii 90 și se estimează că valoarea schimburilor
comerciale dintre China și statele africane va ajunge î n 2010, la 110 miliarde dolari. Rețeta este
întotdeauna aceeași: sunt preferate statele excluse de Occident sau de comunitatea internațională,
în special datorită istoriei lor de încălcare a Drepturilor Omului. Vidul lăsat de Occident și
comunitatea intern ațională este repede ocupat de către China. Atunci când FMI a refuzat să
acorde Angolei un împrumut (fiind invocată lipsa de transparență și corupția instițutiilor), China
a maximizat imediat oportunitatea ivită acordând imediat creditul fără a pune condiț ii prealabile.
Astăzi, Angola exportă în China mai mult petrol decât Arabia Saudită.
China devine un actor geopolitic important nu doar în Africa, America de Sud, Orientul
Mijlociu, dar și în Asia Centrală. În acest sens a fost creată Organizația de Coope rare de la
Shanghai formată din 6 state membre (China, Rusia, Kazahstan, Kirghistan, Tadjikistan și

15
Uzbekistan) și care pare să capete din ce în ce mai mult conturul unui bloc politico -militar care
vizează contrabalansarea influenței Statelor Unite în spaț iul Asiei Centrale. Organizația de
Cooperare de la Shanghai mai este cunoscută și sub denumirea informală de NATO al Estului.
Consiliul National de Informații al SUA estimează că o eventuală restructurare a prezenței SUA
în zonă ar putea transforma acest N ATO al Estului în principalul format de gestiune a
dinamicilor geopolitice din spațiul Asiei Centrale. Pe plan regional, China s -a implicat în
formalizarea unor ample aranjamente instituționale precum forumul ASEAN + 3 (reunind statele
ASEAN la care se ada ugă China, Japonia și Coreea) și Summitul Asiei de Est, elementul comun
tuturor acestor inițiative fiind acela că exclude SUA.
China este o putere nucleară semnificativă (are între 100 și 200 de focoase nucleare),
dispune de o armată activă de 2,3 milioan e de oameni, cu un buget de cheltuieli destinat apărării
situat între 97 și 139 de miliarde de dolari, în condițiile unui PIB total de 3.249 de miliarde de
dolari (în 2007). Rezervele valutare ale Chinei sunt astăzi impresionante, în 2008 ajungând la
aproa pe 2.000 de miliarde de dolari. Parte din aceste sume au fost orientate spre fonduri
guvernamentale de investiții (SWF – Sovereign Wealth Funds) și care, la nevoie, pot suplini criza
de lichiditate a sistemului financiar occidental. Consiliul Național de I nformații al SUA
anticipează că, în timp, fondurile guvernamentale de investiții, controlate de economiile BRIC,
vor ajunge să pompeze în piețele emergente mai mulți bani decât FMI și Banca Mondială la un
loc, ceea ce ar putea conduce la o formatare a logi cii de structurare a alianțelor în spațiul
relațiilor internaționale.
Însă, deschiderea Chinei spre lume conduce la transformarea rapidă a acestei țări, dar și la
schimbarea profundă a lumii însăși. Dezvoltarea industrială și infrastructurală a Chinei gen erează
cel puțin următoarele seturi de consecințe16:
Fiind intensivă în resurse, dezvoltarea economică a Chinei are un impact puternic asupra
cererii mondiale de materii prime. China este cel mai mare consumator de metale al lumii ( a
consumat 32% din oțel ul, 25% din aluminiul, 23% din cuprul și 18,0% din zincul lumii, în 2006)
și cel mai mare importator mondial de minereu de fier, oțel, cupru, staniu, zinc, aluminiu, nichel.
China este totodată și cel mai mare consumator mondial de cărbune, ciment, grâu, c arne de porc
și al doilea mare consumator de petrol al lumii, după SUA. De asemenea, potrivit prognozelor
IEA (International Energy Agency), după anul 2010 această țară va deveni cel mai mare
consumator de energie al lumii.
În aceste condiții, China își a firmă tot mai decis pretențiile privind participarea sa la
managementul și proprietatea asupra resurselor naturale ale lumii. Ea își asigură acoperirea
necesităților de consum de resurse printr -o politică inteligentă de acorduri pe termen lung și de
inves tire a imenselor sale rezerve valutare în regiuni bogate în zăcăminte din Asia, America
Latină, Australia și Africa. Uneori, pentru a obține accesul, China sprijină ridicarea economică a
țărilor subdezvoltate dar înzestrate cu resurse, construind în econom iile lor replici ale propriului
său model de dezvoltare.
Astfel, spre exemplu, în februarie 2007, președintele Hu Jintao a anunțat crearea unei
zone economice speciale pe model chinezesc (subvenții la export, scutiri de taxe, investiții în
infrastructură rutieră, feroviară, navală) în Zambia. Este doar unul din pașii prin care China
transferă modelul său de dezvoltare în întreaga Africă, construind “noduri” economice legate de
restul lumii prin șosele, căi ferate și navigabile. Zambia va fi ”nodul industri al” care va asigura
Chinei cupru, diamante, staniu și uraniu, în schimbul investițiilor acesteia în infrastructură.
A doua zonă specială va funcționa în Mauritius, unde se va crea un „nod comercial” prin
care 40 de firme chinezești vor căpăta acces prefer ențial la o piață comună cuprinzând 20 de state
membre din estul și sudul Africii.

16 Costin, Kirițescu, „ Piața Chinei -provocări și oportunități pentru România și Uniunea Europeană ”, Editura
Expert, București, 2009, pp. 43 -47.

16
A treia zonă economică specială, probabil în Dar es Salaam, Tanzania, va fi un „nod de
navigație”. Pentru alte două investiții asemănătoare concurează cu Nigeria, Liberia ș i Insulele
Capului Verde. Pe măsură ce creează aceste zone economice speciale, China va construi mii de
kilometri de șosele și linii de cale ferată ce vor tăia în lung și în lat continentul african, investind
astfel cu mult mai mult decât au făcut -o vreoda tă puterile coloniale. Ajutând statele africane să se
dezvolte prin investiții și credite ieftine, China schimbă regulile jocului pe acest continent și își
consolidează poziția de jucător dominant pe piețele globale ale resurselor naturale și ale
materiilo r prime.
China nu este, însă, numai un mare consumator de resurse naturale și materii prime, ci ea
devine tot mai mult și un mare consumator de bunuri industriale și un jucător important pe unele
dintre piețele globale ale acestor produse. China este deja cel mai mare consumator mondiale de
îngrășăminte chimice, de telefoane mobile, de frigidere și televizoare, iar în ultimii ani ea nu mai
cumpără numai produsele unor firme vestice, ci încearcă să cumpere firmele cu totul, într -o
expansiune care se află ab ia la debut, dar exhibă mult dinamism.
Începând cu anul 2000, liderii chinezi au inițiat o strategie de expansiune pe piețele
internaționale întemeiată pe stimularea firmelor, cu precădere de stat, să facă investiții externe.
Iar una din motivațiile acest ei strategii guvernamentale este intenția de a dezvolta și de a
promovape plan internațional mărcile chinezești.
Pe fond, însă, China rămâne un gigant cu picioare de lut. Nivelul său de prosperitate
economică depinde de integrarea în "marea pace capitalistă", de piețele occidentale. Începând din
1967, apogeul revoluției culturale chineze, peste 300 de milioane de oameni au intrat în clasa
mijlocie, iar astăzi există un spațiu semnificativ care nu este controlat de guvern. Totuși, sute de
milioane de oameni trăiesc încă la limita sărăciei. Pe parcursul a 40 de ani, China a evoluat, însă,
într-o direcție care servește profund intereselor Occidentului. Este în interesul nostru ca China să
continue să crească, să progreseze, să -și sporească nivelul de prosperitate economică. Fiind
dependentă de prosperitatea piețelor, China va avea un interes fundamental în menținerea
sistemului care îi asigură bunăstarea, astfel că nu va fi tentată să conteste statu -quo-ul fără a risca
propria sinucidere17.

17 Wolf, Martin, „China changes the whole world ”, Financial Times, 23.01.2008

17
CAPITOLUL II. SISTEMUL FISCAL AL ȚĂRILOR BRIC.
PREZENTAREA INDICATORILOR MACROECONOMICI
2.1 Indicatorii macroeconomici
Produsul Intern Brut este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piață
a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei
în interiorul unui stat în decurs de un an.
Prin urmare, PIB include valoarea tuturor b unurilor și serviciilor rezultate din procesele
de producție în cadrul economiei naționale, în scopul de a fi investite, consumate, exportate sau
stocate.
Când vorbim de bunurile finale, avem în vedere produsele și serviciile realizate în cursul
perioadei de calcul și care nu mai sunt folosite pentru producerea altor bunuri. În cazul în care
acestea vor face obiectul utilizării într -un proces de producție ulterior, se vorbește de producție
intermediară.
Faptul de a nu reține în calculul PIB aceste bunuri in termediare permite evitarea dublei
înregistrări și deci obținerea unei imagini deformate a rezultatelor macroeconomice. Bunurile
finale, reținute în calculul PIB, sunt destinate a intra direct în consum, fiind vândute
consumatorilor finali.
Produsul intern brut este considerat adesea drept cea mai bună măsură statistică a
performanței unei economii18.
Exprimarea valorică a PIB, și de fapt a tuturor indicatorilor macroeconomici, reprezintă
unica posibilitate de însumare a bunurilor eterogene realizate în cadr ul economiei naționale.
În urma definiției PIB – ului, o formulă a acestuia este:
PIB = PGB – Ci.
Dacă presupunem o economie în care se produc doar două bunuri diferite 1 și 2, în
cantitățile q 1 și q 2 și vândute la prețurile p 1 și respectiv p 2. Valoarea producției realizate în cursul
anului se obține prin însumarea valorilor aferente fiecărui bun în parte.
PIB = p 1 q1 + p 2 q2
Iar, în general, pentru o economie cu n bunuri PIB = Σ p i qi.
După așa – numitul calcul originar PIB – ul se calculează scăzând valoarea materialelor
folosite în producție din valoarea producției brute. Adăugând acestui calcul taxele de import și
cele de producție și scăzând subvențiile se obține produsul intern brut .
După așa – numitul calcul după î ntrebuințare PIB – ul este suma cheltuielilor pentru
consum a gospodăriilor private și a organizațiilor private non – profit, a cheltuielilor brute pentru
investiții, a cheltuielilor statului, a investițiilor în scopul depozitării ca și câștigurile din exp ort
din care se scad cheltuielile pentru importuri.
PIB = consum + investiții + exporturi − importuri
Economiștii – pornind de la Keynes – au împărțit termenul de consum general în două
părți; consumul privat și cheltuielile sectorului public. Astfel PIB poate fi exprimat:
PIB = consum privat + consumul statului+ investiții + exporturi nete
exporturi nete = exporturi − importuri

18 Angelica Băcescu, Cărbunaru, Emilia Țițan, S. Ghiță, „ Statistică macroeconomică ”, Editura Meteora Press,
București, 2001, p. 140

18
Produsul intern brut, principalul agregat macroeconomic al contabilității naționale, se
poate calcula prin urmă toarele metode :
a) Metoda de producție (metoda valorii adăugate) :
PIB = VAB + IP + TV – SP, unde:
PIB = Produsul intern brut (prețuri de piață) ;
VAB = Valoarea adăugata brută (prețuri de bază);
IP = Impozitele pe produs inclusiv taxa pe valoare adăugata;
TV = Taxele vamale;
SP = Subvențiile pe produs și pentru import.
b) Metoda cheltuielilor (metoda utilizării finale):
PIB = CF + FBCF + VS + (E – I), unde:
CF = Consumul final;
FBCF = Formarea bruta de capital fix;
VS = Variația stocurilor;
E = Exporturi;
I = Importuri.
c) Metoda veniturilor (metoda repartiției) :
PIB = R + EBE + IPRI – SE, unde:
R = Remunerarea salariaților;
EBE = Excedentul brut de exploatare;
IPRI = Impozitele legate de producție și import19.
Produsul intern brut îl întâlnim în trei forme:
1) PIB nominal sau real și creșterea PIB;
2) Nivelul PIB nominal sau real si creșterea PIB;
3) PIB si PIB / locuitor.
PIB nominal măsoară valoarea producției finale brute la prețurile din perioada când
bunurile și serviciile au fost produse, în timp ce PIB real măsoară valoarea producției la prețurile
unui an de bază.
PIB real, care evaluează producția realizată în ani diferiți la aceleași prețuri, implică o
estimare a schimburilor reale sau fizice în producție între acești ani.
Raportul dintre PIB nominal și cel real r eprezintă deflatorul PIB :

n
iiin
iii
qpqp
PIBrPIBnPIB Deflatorul
110111

Inflația s -a manifestat mai intens sau intermitent din cele mai vechi timpuri; după cel de –
al Doilea Război Mondial, inflația a devenit o realitate persistentă, durabilă, dar de intensitate
diferită, în toate economiile: rebelă în economiile slab dezvoltate și în cele aflate în tranziție de la
sistemul de conducere planificat -centralizată la cel de economie cu piață concurențială, lentă,
aflată sub control, în economiile capitaliste dezvoltate20.
Rata inflației este rata procentuală a nivelului crescând al prețurilor în timpul unei
perioade date. Se calculează scăzând 100 din indicele anual al prețurilor de consum21.
Rata inflației = IPC – 100
Indicele prețului de consum (IPC) de tip Laspéyrès se calcul ează după relația:

19 Angelica Băcescu, Cărbunaru, Emilia Țițan, S. Ghiță, op. cit., p. 141
20 Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu, Economie, Editura Economică, București, 2001, p. 603
21 Angelica Băcescu, Cărbunaru, Emilia Țițan, S. Ghiță, op. cit., pp. 145 – 146

19

100*
101111


n
i ip
iqn
i ip
iq
IPC
în care:
q = cantitățile de bunuri,
p = prețurile unitare,
i = ponderea pe care fiecare grupă de mărfuri o deține în bugetele de familie ale
salariaților, pensionarilor etc.
0,1 = perioada de bază, respectiv c urentă
Evoluția economiei fiecărei țări BRIC și a economiei mondiale a adus în prim plan
preocupările teoretice și pragmatice, problema ocupării resurselor de muncă și nonocupării sau
șomajului. Aceste probleme au un conținut complex și o arie largă de ma nifestare, cu importante
consecințe economice și social -umane.
Rata șomajului (s) se poate determina astfel:
100*100*
021
PSRsPSRs
AD

sau
unde P AD este populația activă disponibilă, P 0 este populația ocupata, iar S este numărul
șomerilor22.
Nivelul, mărimea sau proporția șomajului se măsoară fie în expresie absolută, fie în
expresie relativă.
În expresie absolută, șomajul reprezintă numărul persoanelor neocupate din populația
activă civilă23.
În expresie relativă, șomajul se determină cu ajutorul ratei șomajului. Rata șomajului (Rs)
se calculează ca raport procentual între numărul mediu al șomajului BIM (Ns) și populația activă
(Pa), adică
Rs = Ns/Pa × 100 sau numărul șomerilor BIM și populația ocupată (Po), adică
Rs = Ns/Po × 100.
În funcție de scopul analizei șomajului, la un moment dat sau pe o perioadă anumită se
poate folosi la numitor fie populația activă, fie populația ocupată.
În funcție de cum PIB se calculează în prețuri comparabile, se poate vorbi de ev oluția
nominală sau reală a acestui indicator.
Evoluția nominală o putem reda prin calculul indicelui produsului intern, brut nominal și
a ritmului (de creștere sau de scădere) a PIB nominal, cu relațiile:
crtPIBcrtPIB
PIBnI
01

100%PIBnIPIBnR

22 Angelica Băcescu, Cărbunaru, Emilia Țițan, S. Ghiță, op. cit., p. 150
23 Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu, op. cit., p. 581

20
Evoluția reală presupune recalcularea în prețuri comparabile (ale perioadei de bază) a PIB
din perioada curentă, cu ajutorul deflatorului produsului intern brut (D):
DcrtPIBcompPIB1
1
,
unde: D = RI + 100;
RI = rata inflației calculată pe baza def latorului.
Pentru a reda evoluția reală putem calcula indicele produsului intern brut real, iar pe baza
acestui indice putem reflecta ritmul de creștere sau scădere a PIB real, folosind următoarele
relații:
crtPIBcompPIB
compPIBcompPIB
PIBnI
01
01 
;
100%PIBrIPIBrR

Între PIB nominal, PIB real și rata inflației se poate stabili următoarea relație de legătură:
,*DrPIBIPIBnI

care transformată în ritmuri, devine:
RIPIBrR RIPIBrRPIBnR *
.
Ținând cont de faptul că ultimul produs înregistrează, în condițiile unei inflații reduse, o
valoare nesemnificativă, în multe cazuri se utilizează relația:
RIPIBrRPIBnR 

În condițiile actuale ale economiei românești, această ultimă relație nu poate fi utilizată,
produsul R PIBr * RI având o valoare suficient de mare24.

2.2BRIC – instituție
Alianța celor mai puternice economii emergente de pe planetă este privită cu
circumspecție. S -a afirmat chiar că BRIC este singura alianță din lume care s -a prefigurat întâi
„în mințile analiștilor economici”, și doar ulterior s -a tran sformat în „realitate practică”.25 Țările
BRIC sunt participante active la reuniunile la nivel înalt pe plan mondial, inclusiv în cadrul G –
20. În 2009, Brazilia, India și Rusia au creditat Fondul Monetar Internațional (FMI) cu câte 10
miliarde dolari, iar C hina cu suma de 50 miliarde. După cum menționa recent fostul președinte
brazilian Luiz Inácio Lula da Silva, Brazilia a devenit creditor al Fondului nu cu titlu gratuit, ci
cu scopul de a -și spori influența în plan decizional (Dawson 2010 ). Totuși, interesele BRIC pe
scena internațională sunt adesea diferite, iar uneori chiar contradictorii.
Cu toate acestea, după două reuniuni la nivel înalt – Ekaterinburg, 16 iunie 2009 și
Brasilia, 15 aprilie 2010 – și semnalele transmise reciproc de liderii celor mai puternice patru
economii emergente, putem afirma că grupul BRIC este deja instituționalizat. Printre prioritățile
grupării se numără: întărirea rolului G -20 pe scena internațională, reforma sistemului financiar
internațional, în tandem cu reforma Orga nizației Națiunilor Unite (ONU), Băncii Mondiale,
Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) în sensul

24 Angelica Băcescu, Cărbunaru, Emilia Ți țan, S. Ghiță, op. cit., pp. 146 – 147
25 Sursa: Site -ul oficial al Organizației de Cooperare de la Shanghai – citare a ministrului de externe
brazilian, Celso Amorim, de către Olga Kharolets

21
sporirii participării economiilor în dezvoltare la procesul decizional, realizarea Obiectivelor
Mileniului pentru D ezvoltare, dezvoltarea durabilă și cooperarea – deopotrivă între țările BRIC
și între acestea și restul lumii.

2.3 Profilurile economice ale țărilor BRIC
Printre economiștii cei mai activi în sfera analizei țărilor BRIC se numără cercetătorii de
la Instit utul Vienez pentru Studii Economice Comparate (WIIW). În opinia acestora, Brazilia este
o economie a serviciilor, orientată spre piața internă, dezvoltarea Rusiei are la bază exportul de
energie și materii prime, India este, ca și Brazilia, o economie a serv iciilor, dar orientată spre
export, în timp ce principale motoare ale economiei Chinei sunt exportul de produse prelucrate și
investițiile străine directe. 26
Toate cele patru țări BRIC se înscriu în categoria statelor lumii cu o populație vastă,
suprafață întinsă și resurse naturale bogate27, iar în anii premergători crizei financiare și
economice mondiale au înregistrat ritmuri alerte de creștere economică și au marcat progrese
semnificative în sfera economiei bazate pe cunoaștere.
Brazilia cumulează 2,8% d in populația mondială (locul 5), Rusia 2,1% (locul 9), India
17,8% (locul 2), iar China 19,9% (locul 1) ceea ce implică o pondere a grupului BRIC în
populația mondială de 42,6%. Comparativ, UE are o pondere de numai 7,7% în populația
mondială. În ierarhia țărilor lumii în funcție de suprafață, Rusia se situează pe locul 1, China pe
locul 328, Brazilia pe 5, iar India pe 7.29 Comparativ, suprafața UE este aproximativ jumătate din
cea a Braziliei și cu 1 milion km2 mai mare decât cea a Indiei.
2.3.1 Rusia
Cele două mandate prezidențiale ale lui Vladimir Putin corespund performanței
economice a Federației Ruse și reafirmării acesteia pe scenă internațională. Rusia s -a transformat
dintr -un actor slab al politicii internaționale într -o țară care și -a recâștiga t statutul de putere
regională, devenind un competitor important pentru UE sau China și care își manifesta ambiția
de a deveni o mare putere.
Transformarea actorului Rusia este explicabilă prin acțiunea conjugată a doi factori:
schimbarea leadership -ului politic și reformele inițiate de acesta, precum și valorificarea
resurselor energetice.
Textele primelor discursuri ținute după 2000 (anul în care Putin ajunge președinte)
anunță, în primul rând, reformarea la nivel intern a statului rus. În iulie 2000, pr in discursul cu
privire la starea națiunii, Vladimir Putin atenționa asupra celor mai importante probleme cu care

26 WIIW, 2009
27 Spre exemplu, Rusia deține cele mai mari rezerve de gaze naturale de pe planetă (23,7% din total) și este al doilea
producător mondial. Totodată, este al șaptelea deținător important de rezerve de petrol în plan global și principalul
producător (12,9% din total). În ceea ce privește rezervele de cărbune, R usia este pe locul doi (19%), China pe locul
trei, iar India pe locul cinci, în timp ce China este principalul producător mondial de cărbune (45,6% din total), India
al patrulea, iar Rusia al șaselea (British Petroleum Statistics). China deține cele mai va ste rezerve de pământuri rare
de pe planetă (circa 40% din total) și contribuie cu 90% la producția mondială de pământuri rare (Reuters, Doggett,
T. (2010), US Aims to End China‟s Rare Earth Metals Monopoly, 01.10.2010). India, unde jumătate din suprafața
teritoriului o reprezintă terenurile arabile, este un producător însemnat de produse agricole la nivel mondial. Brazilia
are însemnate rezerve de bauxită, aur, minereu de fier, mangan, nichel, fosfați, platină, cositor, uraniu, țiței, resurse
forestiere, p otențial hidroenergetic, teren arabil. Brazilia a descoperit în ultimii doi ani cele mai mari rezerve de țiței
și gaz din istoria țării și cele mai promițătoare câmpuri petrolifere la nivel mondial, de la descoperirile făcute în
Kashagan (Kazahstan) în 200 0 (Economist Intelligence Unit, 2009). Astfel, Brazilia are toate șansele să devină un
jucător major pe piața țițeiului și poate chiar să acceadă în grupul OPEC, dacă depășește dificultățile tehnologice și
financiare legate de exploatările la o adâncime de circa 5 km sub nivelul mării.
28 potrivit CIA World Factbook, pe locul 4
29Silviu Negu ț, Gheorghe Vlăsceanu, Florina Bran , „Geografie economică mondială ”, Editura Meteor Press, 2010 ,
pp. 26 -38

22
se confruntă statul rus: starea proastă a populației (sărăcie), corupția, sistemul de taxare
împovărător și criminalitatea. În opinia lui Puti n, toate aceste probleme reprezentau cauza pentru
care Rusia, "dependentă de împrumuturile internaționale", era amenințată de pericolul de a se
transforma "într -o țară de lumea a treia". Soluția propusă de președintele rus era o "politică de
întărire a sta tului" pentru că aceasta era singura modalitate de a asigura prosperitatea Rusiei. În
practică, rețeta putiniana a însemnat reformarea sistemului bancar (cu scopul prevenirii
falimentelor în masă) și a celui judiciar, măsuri sociale, naționalizarea sectoru lui energetic,
centralizarea administrației. Efectele politicilor noilor lideri de la Kremlin au dus la creșterea
spectaculoasă a PIB -ului rusesc la o medie estimată de Economic Intelligence Unit la 6,9% pe an
în perioada 1999 -2007, mărirea salariilor și a pensiilor, reducerea la jumătate a numărului de
șomeri (între 1992 și 1998, PIB -ul Rusiei înregistrase o scădere medie de 6,8% pe an).
Măsurile de reformă promovate la nivel intern explică doar în parte ascensiunea
economică a Rusiei, care se datorează, într-o măsură mai mare, creșterii exporturilor de gaz și
petrol. Potrivit datelor publicate de Banca Centrală a Rusiei, între 1999 și 2007, exporturile
Rusiei au înregistrat o creștere de 400%, ajungând de la 75,5 miliarde de dolari la 355 miliarde
de dola ri. Livrările de petrol și gaz au reprezentat 67% din totalul exporturilor rusești. Creșterea
masivă a exporturilor a determinat sporirea rezervelor pe care statul rus le are în străinătate de la
12,5 miliarde de dolari în 1999 la 476 miliarde de dolari în 2007.

Sursa: en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Soviet_Union_(1982%E2%80%9391)
Figura 2.1 Evoluția grafică a Rusiei de la prăbușirea URSS și până în 2008
Reformele interne promovate de regimul Putin trebuiau să servească unui important
obiectiv de politică externă formulat prin conceptul de politică din iunie 2000, de a "obține o
poziție de prestigiu în comunitatea mondială care să corespundă intereselor de mare putere ale
Rusiei". Instrumentele folosite de Moscova, în acest sens, au fost organizațiile internaționale și
reconsiderarea relațiilor cu actori importanți ai politicii mondiale (SUA, UE). ONU a fost terenul
pe care Rusia a jucat cartea ascensiunii sale la nivel mondial în raporturile cu SUA. Calitatea de
membru permanent în Consiliul de Securitate a permis Moscovei să se pronunțe cu privire la
inițierea războiului din Irak sau la impunerea unor rezoluții în privința programelor nucleare ale
Iranului și Coreei de Nord.
La nivelul raporturilor cu SUA, Moscova a fixat ca obiectiv înlocuirea hegemoniei
acestora cu multilateralismul manifestat prin alianțe conjuncturale cu India și China. Creșterea
puterii rusești în raporturile cu UE se traduce prin dependența comunității î n proporție de 40%
față de gazul rusesc.

23
Elementele de geopolitică care asigura statului rus o poziție importanta în politica
internațională sunt moștenite istoric. Rusia are cea mai mare întindere teritorială din lume, cele
mai mari rezerve de gaz natura l la nivel mondial (la care se adăugă resurse importante de petrol
și minereuri), o populație numeroasă (locul 7 în lume). Din punct de vedere militar, puterea
Rusiei înseamnă o armată numeroasă, o tehnologie insuficient modernizată și al doilea arsenal
nuclear din lume (cea mai mare parte a acestuia datând din perioada sovietică).
Dacă înainte de criză, Rusia avea optimismul BRIC, acum putem considera că deține
pesimismul Vestului. "Brejnevismul putinist" denotă o perioadă a stagnării, caracterizată printr –
un monopol osificat asupra puterii politice, care ignora reformele. Fără rentele din vânzarea
resurselor energetice Rusia ar avea un deficit bugetar de 11% din PIB, ceea ce ar transforma -o
dintr -o țară BRIC într -o țară PIIG, scrie cercetătorul Ben Judah30 în cea mai recentă ediție a FP
România31.
În ultimii ani hybrid -ul rusesc este o atitudine tot mai întâlnită în lume. Era normal ca în
2007 – când economia prospera – Rusia să se considere o putere emergentă, asociindu -și
identitatea (geo)politică cu cea a Braziliei, Chinei sau Indiei. După criză, în Rusia discursul este
mai mult despre stagnare, declin și chiar despre o politică externă izolaționistă.
Dacă spre sfârșitul secolului 20, Vestul era optimist, iar restul pesimist, după criză,
optimismul este în China, Brazilia, India, iar pesimismul este în Europa și America de Nord.
Înainte de criză, Rusia avea optimismul BRIC, acum are pesimismul Vestului. O Rusie post –
BRIC nu mai este atât de atașată de Caucazul de Nord pe cât era o Rusie în BRIC, când regiun ea
era percepută ca fiind parte din Rusia. Acum, Caucazul de Nord traversează un masiv proces de
derusificare. Mai mult, războiul cu Georgia nu a demonstrat atât puterea rusă, cât limitele sale în
spațiul ex -sovietic.
În viitorul imediat, accentul în poli tica externă va cădea pe integrarea Ucrainei,
Belarusului și a Kazahstanul într -o Uniune Eurasiatică. Dar în restul spațiului ex -sovietic Rusia
mai ambiționează doar creionarea unei sfere de interes low cost, a unui imperiu de forma unei
"flori de nufăr", o versiune imperială "light" de exercitare a influenței regionale prin rețele de
gazoducte, oleoducte și electricitate, controlul unor sectoare strategice din economiile locale,
precum și menținerea unor avanposturi strategice – baze militare – în Asia Cen trală și Caucaz,
prin care Rusia să își poată proiecta puterea și preîntâmpina o schimbare bruscă a status -quo-
ului. Ideea este de a avea un maxim de beneficii la costuri minime. Și America are un imperiu tip
"floare de nufăr" global, o rețea extinsă de ba ze militare și alianțe răsfirate peste tot în lume. La
fel s-a întâmplat și cu Marea Britanie, pentru a -și conserva influența în Africa post -colonială.
2.3.2 China
"Dacă actualele tendințe se mențin, China va avea asupra lumii un impact mai mare decât
orice alt stat. Până în 2025 China va fi a doua economie a lumii. Ar putea deveni cel mai mare
importator de resurse naturale, dar și cel mai mare poluator", estimează un raport al Consiliului
Național de Informații al SUA, publicat în noiembrie 2008.
În ulti mii ani, prețul petrolului a explodat pe fondul unei oferte suprasolicitate de o cerere
în continuă ascensiune. China este una dintre economiile responsabile de aceste evoluții. În 2003,
China a devenit al doilea consumator de petrol din lume, după SUA, fi ind totodată și al treilea
importator global. Dacă în 2006 cererea de petrol a Chinei era de 91 de milioane de tone/an, se
estimează că în 2020 China va importa aproape 1.860 de milioane de tone (cu alte cuvinte, o
creștere de 1.940%). China a inițiat adev ărate ofensive geopolitice în scopul maximizării
securității sale energetice. Venezuela și Iranul sunt deja furnizori privilegiați de energie ai
Chinei. Observăm astfel și o tendință care, departe de a fi un simplu accident, pare să devină o
constantă a politicii internaționale promovate de Beijing, anume predilecția Chinei de a încheia

30 Ben Judah este cercetător la European Council on Foreign Relations (ECFR).
31 Ben Judah, Articol din ediția nr. 2 8 a FP România (mai/iunie 2012)

24
alianțe energetice cu regimuri antioccidentale. În plus China, dar și Rusia sunt statele care se
opun adoptării unui regim de sancțiuni mai dur la adresa Teheranului și Khartumului.
Pe fond, adevărata ofensivă geostrategică a Chinei și care vizează în realitate diminuarea
influenței Vestului în zonă se desfășoară în Africa. Dacă în anul 2000, Sudanul era singura țară
africană care furniza petrol gigantului asiatic, astăzi și state precum Angola, Congo, Guineea
Ecuatorială au devenit partenerii Chinei (30% din necesarul său de petrol provine din Africa).
Generic, raporturile comerciale ale Beijingului cu statele africane au crescut cu peste 700% față
de anii „90. Rețeta este întotdeauna aceeași: sunt preferate statele excluse de Occident sau de
comunitatea internațională, în special datorită istoriei lor de încălcare a Drepturilor Omului.
Vidul lăsat de Occident și comunitatea internațională este repede ocupat de către China. Atunci
când FMI a refuzat să acorde Angolei un împrumut (fiind invocată lipsa de transparență și
corupția instituțiilor), China a ma ximizat imediat oportunitatea ivită acordând creditul fără a
pune condiții prealabile. Astăzi, Angola exportă în China mai mult petrol decât Arabia Saudită.
Dar China devine un actor geopolitic important nu doar în Africa, America de Sud,
Orientul Mijlociu (spații în care încearcă asamblarea unei vaste rețele de state -client și alianțe
energetice), dar și în Asia Centrală. În acest sens a fost creată Organizația de Cooperare de la
Shanghai32 formată din 6 state membre (China, Rusia, Kazahstan, Kirghistan, Ta djikistan și
Uzbekistan) și care pare să capete din ce în ce mai mult conturul unui bloc politico -militar care
vizează contrabalansarea influenței Statelor Unite în spațiul Asiei Centrale. Pe plan regional,
China s -a implicat în formalizarea unor ample ara njamente instituționale precum forumul
ASEAN + 3 (reunind statele ASEAN la care se adaugă China, Japonia și Coreea) și Summitul
Asiei de Est, elementul comun tuturor acestor initiative fiind acela că exclude SUA.
În plus, China este o putere nucleară semni ficativă33, dispune de o armată activă de 2,3
milioane de oameni34, cu un buget de cheltuieli destinat apărării situat între 97 și 139 de miliarde
de dolari, în condițiile unui PIB total de 12.380 de miliarde de dolari35. Rezervele valutare ale
Chinei sunt as tăzi impresionante, în 2008 ajungând la aproape 2.000 de miliarde de dolari. Parte
din aceste sume au fost orientate spre fonduri guvernamentale de investiții (SWF – Sovereign
Wealth Funds) și care, la nevoie, pot suplini criza de lichiditate a sistemului financiar occidental.
Consiliul Național de Informații al SUA anticipează că, în timp, fondurile guvernamentale de
investiții, controlate de economiile BRIC, vor ajunge să pompeze în piețele emergente mai mulți
bani decât FMI și Banca Mondială la un loc, c eea ce ar putea conduce la o formatare a logicii de
structurare a alianțelor în spațiul relațiilor internaționale.

Sursa: Datastream, Natixis
Figura 2.2 Rezervele oficiale ale Chinei

32 mai este cunoscută și sub denumirea informala de NATO al Estului
33 are între 100 si 200 de focoase nucleare
34 O măsură din 2010 permite și femeilor să ocupe funcții combative, prima promoție de femei – comandant de navă
fiind în 2011
35 Estimări 2012, https://www.cia.gov/library/publications/the -world -factbook/geos/ch.html

25
Pe fond însă, China rămâne un gigant cu picioare de lut . Nivelul său de prosperitate
economică depinde de piețele occidentale, de integrarea sa în "marea pace capitalistă". Începând
din 1967, apogeul revoluției culturale chineze, peste 300 de milioane de oameni au intrat în clasa
mijlocie, iar astăzi există un spațiu semnific ativ care nu este controlat de guvern. Totuși, sute de
milioane de oameni trăiesc încă la limita sărăciei.36
Însă, pe parcursul a 40 de ani, China a evoluat într -o direcție care servește profund
intereselor Occidentului. Fiind dependentă de prosperitatea pi ețelor occidentale, China va avea
un interes fundamental în menținerea sistemului care îi asigură bunăstarea, astfel că nu va fi
tentată să conteste statu -quo-ul fără a risca propria sinucidere.
2.3.4 Brazilia
Dezvoltarea economică a Braziliei, în raport cu celelalte trei puteri economice, a fost
până acum, conform analizelor recente ale Goldman Sachs, cea mai dezamăgitoare; din 2003
creșterea economică nu a fost decât 2,7%, deși raportul din 2003 estimase o creștere de 3,7% și
potențialul real ar fi cel d e 5%. Aceleași analize ale GS intuiesc această stare de fapt că
datorându -se importantelor proiecte de stabilizare puse în practică de președintele Lula în timpul
primului său mandat (2002 -2006).

Sursa : FMI
Figura 2.3 Evoluția PIB -ului începând cu 2000, cu estimări până în 2015
Progresele economice înregistrate de către Brazilia o fac să fie considerată drept una
dintre cele patru puteri economice emergente ce vor domina anii 2050. Trebuie reamintit, de
altfel, că Brazilia a parcurs un drum deja important de la tranziție la democrație de la sfârșitul
anilor 80 (și după crizele economice din 1990 și 1994). Progresele economice, deși recente, nu
pot fi negate și creșterea economică este dublată de autosuficiența energetică atinsă în 2007.
Brazilia a investit , încă din vremea guvernelor militare (1964 -1985), în energii alternative,
producând etanol obținut din trestia de zahăr și folosindu -l ca substitut pentru petrol, mai ales în
industria automobilă. Mai mult, fiin d în primul rând o superputere agricolă, Bra zilia este
prezentată, adesea, drept următorul furnizor de resurse alimentare al lumii, singurul posibil
impediment în calea realizării acestui lucru fiind schimbările climatice. Recenta descoperire de
petrol subacvatic s -a alăturat culturilor de energie a lternativă și prefigurează o transformare în
plus a rolului Braziliei.
Brazilia, ca lider mondial în contextul atenției din ce în ce mai mari acordate la nivel
global dezvoltării în acord cu mediul, nu se prezintă foarte bine. Culturile de energii alternat ive
au fost criticate mai ales pentru că utilizează îngrășăminte extrem de nocive pentru solul cultivat
și infestează mai apoi și pânza freatică. O altă problemă pe care Brazilia va trebui să o rezolve
este cea a deja problematicei defrișări a zonei amazon iene, ceea ce a și început să facă prin
Planul de Dezvoltare Susținută a Amazonului inițiat de guvernul Lula.

36 13,4% din populație este SUB limita săr ăciei cf. The World Factbook

26
La nivel regional, Brazilia este membră a Mercosur (Piața comună de Sud), cel mai
important proiect de colaborare economică de pe continent și a f oarte recent createi Uniuni a
Națiunilor Sud -Americane (UNASUR) constituită în 2008 după modelul Uniunii Europene. Cu o
populație de aproximativ 190 de milioane de locuitori și cu o creștere demografică importantă și
prevăzută a fi destul de stabilă și în viitor, Brazilia este nu numai prima economie a Americii
Latine, dar se prefigurează și ca un actor economic global din ce în ce mai important și de acum
încolo.
Cum va folosi Brazilia această putere politic? La nivel regional lucrul acesta e deja vizibil
în rolul informal asumat. Ca lider regional, Brazilia acționează deja ca mediator intre regimurile
pro-Washington (Columbia) și cele din "noua stânga" (Venezuela, Bolivia, Nicaragua, Ecuador).
În același timp, Brazilia este și una dintre porțile de intrare ale Rusiei în America Latină în
numele multipolaritatii. Seria de vizite recente întreprinse de președintele rus Medvedev (pe
marginea summitului APEC) stă mărturie în acest sens. Nu numai Rusia, dar și China tatonează
terenul latino -american, cum o demon strează vizitele și acordurile semnate de Hu Jintao în Cuba
și Costă Rica de la sfârșitul lunii noiembrie. Deși toate analizele remarca hegemonia americană
încă nepericlitata, este cert că cele două superputeri, China și Rusia, considera America Latină o
zonă extrem de interesantă atât economic, cât și politic.
Această nouă voce pe plan internațional și relațiile cu Venezuela și Rusia sunt extrem de
importante în contextul regional al dominației de către Statele Unite a întregului continent de
peste un seco l. Toate aceste schimbări trebuie, însă, percepute cu nuanțele de rigoare: Statele
Unite rămân încă primul partener comercial al Americii Latine, poziția lor încetează doar a mai fi
una de monopol, permițând (mai ales în contextul de fată) diverse acorduri cu parteneri
comerciali, improbabili până foarte de curând. Relațiile Braziliei cu Uniunea Europeană, cel de –
al doilea partener economic al continentului (prin intermediul Mercosur), dar și prin acorduri
bilaterale rămân și ele importante.
Celelalte țări identificate drept puteri emergente (RIC), cu o creștere importanta în
continuare, nu sunt nici ele exemple de democrație în sensul dat de Occidentul creștin și nici
societăți lipsite de clivaje economice și sociale extreme; putându -se spune chiar că repr ezintă
exact contrariul. Însă, ce pare a se prefigura acum este dorința acestor tari de a se face auzite mai
răspicat.
2.3.5 India
Momentul care a dat startul creșterii puterii Indiei s -a produs în 1991, când statul a decis
deschiderea economiei pentru inv estitorii străini. Rețeta aplicată de autoritățile indiene diferă în
mod fundamental de cea folosită de Rusia. Regimul politic promovat de New Delhi este
democrația, iar creșterea economică nu s -a bazat pe exportul de resurse energetice. Creșterea
puterii economice a Indiei s -a datorat, în special, dezvoltării industriei serviciilor care, potrivit
Ministerului de Statistică de la New Delhi contribuie în proporție de peste 50% la PIB -ul Indiei.
Datele furnizate de această instituție arată că ceilalți doi mar i contributori la bugetul statului
indian sunt sectoarele manufacturier (26,2%) și agricol (19,7%).
Dezvoltarea industriei serviciilor a antrenat un salt important al PIB -ului Indiei care s -a
dublat în perioada 2002 -2007, crescând, potrivit Global Insight , de la 25 miliarde de rupii la 50
miliarde de rupii. Potrivit Organizației Mondiale a Comerțului expansiunea industriei serviciilor
a avut ca efect și creșterea exporturilor din acest sector de la 4,9 miliarde de dolari în 1990 la 56
miliarde de dolari în 2005.37
Imaginea Indiei, ca stat în plină ascensiune, este umbrită de sărăcia38 în care trăiește
populația din zonele rurale și de faptul că cei mai mulți dintre indieni (două treimi dintre bărbați,
potrivit National Sample Survey Organization) lucrează în agricultură. De altfel, populația este

37http://www.revista22.ro/bric –economiile -emergente -brazilia -rusia -india -si-china -5205.html
3829,8% din populație trăiește sub limita de sărăcie, la o vârstă medie de 26,5 ani

27
distribuită pe sectoare de activitate astfel: 53% în agricultură, 19% în industrie și 28% în sectorul
terțial.39 În 2007, un raport al FMI arăta că în ultimii 15 ani, în India s -au creat foarte puține
locuri de muncă d in cauza cerinței pieței de muncă pentru calificări superioare și a legislației
restrictive promovate de autorități. Populația Indiei reflectă discrepanțe majore între tineri care
studiază la Universitățile din Calcutta sau New Delhi și care se pregătesc p entru a deveni
specialiști cu calificare superioară și cei care trăiesc în zonele rurale fără a avea acces la resursele
de apă sau la electricitate.
Economia este diversificată și cuprinde o agricultură tradițională, dar are elemente
moderne, meșteșuguri, industrii moderne și un sector al serviciilor bine dezvoltat. Economia are
elemente de piață, dar și de comandă – este, de exemplu, în vigoare sistemul planurilor cincinale.
Potrivit unui raport „World Investment Report 2005”, realizat de Conferința Națiun ilor Unite
pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), India se clasează pe locul 3 în topul celor mai atractive
locații pentru afaceri, după China și SUA, deși volumul investițiilor străine în 2004 a fost destul
de scăzut față de cel al Chinei. Dinamismul econo mic este susținut de apariția unor sectoare în
plină expansiune, cum ar fi tehnologiile înalte și construcțiile de autovehicule. Această evoluție a
stimulat cererea clasei de mijloc amplasată în majoritate în mediul urban și angajată în aceste
sectoare.
Economia indiană este mai puțin dependentă de agricultură decât pare la prima vedere40.
Guvernul a declarat că va face mai mult pentru liberalizarea investițiilor în aviația civilă,
telecomunicații și asigurări. În 2005, un raport al Băncii Mondiale cu privire la îmbunătățirea
climatului investițional în India, prezentat recent, enumeră o serie de măsuri sprijinite de guvern,
între care liberalizarea forței de munc ă, reducerea birocrației pentru firmele care intră sau ies de
pe piață, reducerea barierelor tarifare și netarifare pentru comerț, modernizarea infrastructurii și
îmbunătățirea accesului la credite pentru firmele mici și mijlocii.

Sursa: Banca Mondială
Figura 2.4 Evoluția investițiilor străine directe în India, în perioada 2001 -2010
India valorifică avantajele pe care i le oferă numărul mare al populației cu calificare
înaltă41 , cu bune cunoștințe de limba engleză42, devenind un exportator de prim rang de servicii
de software, dar și de forță de muncă pentru acest domeniu. La fel ca și Rusia sau China, India

39 https://www.cia.gov/library/publications/the -world -factbook/geos/in.html
40 Mariana Mihăilescu, China și India – giganții viitorului , Tribuna Economică, București, nr. 47, 2006, pg. 94 -96
41 media anilor de studiu este de 10
42 Conform recesământului din 200 1, engleza se bucură de statutul de limbă oficială secundară, dar este limba cea
mai importantă pentru comunicarea națională, politică și comercială; Hindi este limba cea mai vorbită și limba
maternă pentru 41% dintre oameni; există 14 alte limbi oficiale: inclusiv sanscrita

28
beneficiază de câteva avantaje din punct de vedere geopolitic: un teritoriu vast (al șaptelea stat
din lume) și o populație mare (peste un miliard de l ocuitori, locul 2 în lume după China). Armata
Indiei este a treia ca mărime din lume (după SUA și China). Tot în domeniul militar, statul
indian se poate lăuda cu un arsenal nuclear important dezvoltat pe fondul competiției nucleare cu
Pakistanul, stat vec in cu care se află în dispută pentru provincia Kașmir din 1947. India este un
competitor/rival important pentru China și Rusia în cursa pentru supremația regională în Asia.
În pofida crizei economice globale, după încetinirea abruptă de ritm de la sfârșitu l anului
2008, economia Indiei s -a relansat puternic în cursul anului fiscal 200943. Stimulentele fiscale și
relaxarea politicii monetare, coroborate cu ameliorarea conjuncturii economice la nivel mondial
și sporirea încrederii investitorilor în mediul de afaceri indian au fost factorii primordiali ai
acestei lansări. Totuși, majorarea ratei inflației reprezintă un motiv de îngrijorare, deopotrivă
pentru experții din guvernul indian, cât și pentru cei internaționali. Spec ialiștii estimează o
înăsprire a pol iticii monetare și retragerea treptată a măsurilor de stimulare, iar experții Băncii
Asiatice de Dezvoltare consideră că, pentru susținerea creșterii pe termen lung a economiei
Indiei, este nevoie de o reformă puternică a agriculturii și ameliorarea infras tructurii44.

2.4 BRIC → BRICS
În aprilie 2011, Africa de Sud, a fost acceptată ca membru oficial al BRICS, un grup al
națiunilor în curs de dezvoltare, care include Brazilia, Rusia, India și China. Cu toate acestea,
valoarea economică consolidată pe scena mondială va scădea pe termen scurt potențialul pentru
investițiile străine, din cauza unei rate a criminalității îngrijorătoare, impedimente de corupție și
structurale. 45
Extinderea grupului BRIC (Brazilia, Rusia, India și China) prin admiterea Africii de Sud
poate părea surprinzătoare. Statul african nu corespunde criteriilor privind dimensiunea și rata de
creștere economică specifice celorlalți membri. Africa de Sud este mult mai mică decât ceilalți
membri BRICS din toate punctele de vedere: al suprafeței , al populației, al produsului intern
brut, precum și al ratei de creștere economică. Cu o populație de 50 de milioane de locuitori și o
rată a infecției cu virusul HIV/SIDA ridicată, potențialul său demografic este relativ redus. Ea
are însă, și o serie d e atuuri care ar justifica alegerea sa ca reprezentant al Africii. Economia sa,
deși mică relativ la cea a statelor BRIC, este cea mai mare de pe continent, iar industria
manufacturieră, considerată motorul creșterii economice și al reducerii sărăciei pe g lob, are cel
mai ridicat grad de dezvoltare de pe continentul african.
Un alt element considerat ca jucând un rol important în dezvoltarea economică,
infrastructura, cunoaște în Africa de Sud, un standard superior oricărei alte țări africane. Aceasta
contr ibuie la atractivitatea economiei locale, o economie ce cunoaște prezența multora dintre
companiile de top la nivel global.
2.5 Statele BRICS, între parteneriat și concurență
Inițial, termenul BRIC se referea la țările emergente Brazilia, Rusia, India și C hina. Mai
târziu a fost inclusă în acest grup și Africa de Sud, generând astfel BRICS.
Vreme de aproape un deceniu, statele BRICS au reușit performanțe economice
impresionante. Între 2003 și 2008, economiile Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei și Africii de Sud

43În India, anul fiscal este perioada aprilie -martie. Anul fiscal 2009 este reprezentat de perioada aprilie 2009 – martie
2010. Totuși, pentru compararea datelor cu cele ale altor state și regiuni, practica prezintă indicatorii economici la
nivelul anului calendaristic.
44 Iulia Monica Oehler -Șincai, „India – relansare economică, în pofida crizei globale ”,Revista Tribuna Economică,
București, nr 25, 2010, pg. 76 -80
45 South Africa Country Report, updated oct . 2012

29
au crescut în medie cu opt la sută pe an. Atunci când criza financiară amenința să se extindă din
țările vestice în întreaga lume, mai ales statele BRICS au intervenit, salvând economia mondială
de o recesiune profundă.

Figura 2.5 Creșterea economică a țărilor BRIC după 11 ani (2012)
Acum însă și statele BRICS par să -și piardă suflul, apreciau numeroși observatori
înaintea reuniunii la vârf de la Durban46, care a avut loc pe 26 și 27 martie 2013. Să -și piardă
statele emergente, atât de elogiate odinioa ră, funcția de motor al economiei globale? Dirk
Messner, director al Institutului german pentru politici de dezvoltare (DIE), nu împărtășește
aceste temeri. Deși crede că timpul creșterii economice de peste 10 procente a trecut în China,
evoluția viitoare a țării nu oferă prilej de îngrijorare. " În economia mondială nu există economii
naționale care să fi crescut vreme de patru -cinci decenii la nivelul de 10 procente. China a intrat
așadar într -o fază de normalizare, având creștere de șase, șapte, opt la s ută. Rezultatul acesta este
în continuare foarte dinamic", a declarat Messner pentru DW.
Și Jürgen Matthes, expert în cadrul Institutului Economiei (IW), e de părere că motorul
BRICS va funcționa în continuare. "Asta fiindcă au în continuare mult de recupe rat comparativ
cu statele industrializate", și -a justificat el pentru DW convingerea.
Totuși, în opinia experților, situația membrilor BRICS diferă de la o țară la alta. "În
Brazilia perspectivele sunt deosebit de favorabile fiindcă țara dispune, pe de -o parte, de o
industrie puternică și pe de alta, deține resurse enorme", a declarat Messner. India se află de
asemenea în plină ascensiune. În cazul Rusiei însă, directorul DIE este mai degrabă sceptic,
fiindcă țara nu -și dezvoltă potențialul economic, axându -se aproape exclusiv pe exploatarea
resurselor. În plus, Rusia suferă cel mai puternic dintre statele BRICS de pe urma crizei din zona
euro, fiindcă afacerile cu petrol și gaz depind în mare măsură de cererea existentă în UE.
Și care e situația din Africa de Sud? "Țara africană se află într -o situație dificilă, fiindcă
mediul regional este complicat și instabil. Așa stând lucrurile, Africa de Sud nici nu poate fi
comparată cu China sau India", consideră Messner.
Grupul BRICS este așadar eterogen iar membrii săi se mai și incomodează reciproc. Așa
de pildă, China e nemulțumită de acuzațiile de dumping, ce îi sunt aduse de ceilalți parteneri.
Rusia, la rândul ei, îi nemulțumește pe brazilieni fiindcă și -a limitat importurile de produse
agrare. Mai mult decât a tât, rușii vor ei înșiși să devină mari exportatori de produse agricole,
concurând direct Brazilia.
Pe acest fundal, se pune întrebarea dacă interesul comun al statelor BRICS de a deveni o
forță dominantă în lume e atât de mare încât să facă să pălească in teresele divergente existente.

46Reuniunea reprezintă cel de-al cincilea summit BRICS

30
CAPITOLUL III. BRIC ÎN CONTEXTUL
CRIZEI ECONOMICE ACTUALE
„Put a jaguar, a bear, a tiger and a panda together and you might get a good show
but you won’t get a quiet life47”

Cele mai puternice economii emergente de pe glob prezintă atât trăsături comune,
precum: piețe de consum robuste, rezerve naturale bogate și variate, sectoare competitive în
agricultură și industrie, rezerve valutare solide, cât și numeroase deosebiri, pri n prisma dotării cu
factori de producție sau a preponderenței unuia sau altuia din motoarele creșterii economice.
Toate cele patru țări BRIC se înscriu în categoria statelor lumii cu o populație vastă,
suprafață întinsă și resurse naturale bogate, iar în anii premergători crizei financiare și economice
mondiale au înregistrat ritmuri alerte de creștere economică și au marcat progrese semnificative
în sfera economiei bazate pe cunoaștere. China cumulează 19,9% din populația mondială (locul 1
pe glob), India – 17,8% (locul 2), Brazilia – 2,8% (locul 5), iar Rusia – 2,1% (locul 9). În ierarhia
țărilor lumii în funcție de suprafață, Rusia se situează pe locul 1 (17 075 400 km2), China pe
locul 3 (9 640 821 km2), Brazilia pe locul 5 (8 514 877 km2), iar India pe locul 7 (3 287 240
km2). Prin urmare, grupul BRIC totalizează peste 25% din suprafața totală a Terrei și deține o
pondere de peste 40% în populația mondială. Abundența resurselor naturale se reflectă în
performanțele economice ale țărilor BRIC, atestând i mportanța crescândă a acestora în economia
globală. În ultimul deceniu, cele patru puteri emergente au contribuit cu peste 35% la creșterea
PIB – ului mondial, iar ponderea acestora în economia mondială a crescut de la 1/6 la aproape
1/4. Economia Brazilie i a crescut în medie cu 3,3% în fiecare an, Rusia și India au avansat cu o
medie anuală de aproape 7%, iar economia chineză „a galopat” cu aproape 10%. Criza financiară
și economică curentă s -a dovedit cea mai serioasă provocare pentru stabilitatea și pers pectivele
puterilor emergente. Acestea au continuat să parcurgă o perioadă de creștere economică și de
convergență, inițiind demersuri în direcția obținerii unor poziții mai puternice într -o nouă ordine
economică și politică care să pună în concordanță dor ința lor de a avea acces sporit la deciziile
pe plan mondial cu forța economică și financiară acumulată în ultimii ani. În această perioadă,
țările BRIC au contribuit substanțial la dinamica economiei mondiale și au reușit, prin politicile
inițiate și valo rificarea potențialului intern, să atingă ritmuri de creștere economică
spectaculoase, devansând grupul țărilor dezvoltate (SUA, Uniunea Europeană și Japonia). Ele s –
au transformat în „locomotiva” ascensiunii economice, servind drept generator critic impor tant al
creșterii economice globale.
Criza financiară și economică globală și -a lăsat amprenta diferențiat asupra fiecăreia din
cele patru țări BRIC. Dintre acestea, economia Rusiei a fost cel mai grav afectată de criza
globală, înregistrând o diminuare a PIB, în termeni reali, de 7,9% în 2009, comparativ cu o
creștere de 5,2% în 2008. De asemenea, Brazilia a fost marcată de o scurtă perioadă de recesiune
în 2009, PIB scăzând pe ansamblul anului 2009 cu 0,2% față de 2008, an în care PIB real se
majorase cu 5,1%. În schimb, China și India, cu toate că și -au încetinit ritmul de creștere
economică comparativ cu anii precedenți, au marcat o creștere robustă a PIB în 2009, de 9,1% și,
respectiv, 5,7%. Ritmurile de creștere economică ale Chinei și Indiei din 2009 au depășit cu mult
ritmul grupului economiilor țărilor în curs de dezvoltare, de 2,4% (comparativ, grupul
economiilor țărilor dezvoltate a marcat o reducere absolută de ritm, de 3,2%). În 2010, țările
BRIC și -au reluat trendul ascendent, înregistrând ritm uri de creștere a PIB pozitive: Rusia – 4%,
Brazilia – 7,5%, India – 9,7% și China – 10,5%. Potrivit opiniei experților internaționali,
principalele motoare ale creșterii economiilor BRIC în anul de referință le reprezintă cererea
internă și fluxurile de i nvestiții străine directe (ISD), iar în cazul Chinei și Rusiei, cu o puternică

47 Alan Beattie, „ BRICs: The changing faces of global power ”, Financial Times, 17.01.2010

31

înclinație spre export, se adaugă ameliorarea cererii globale, pe fondul îmbunătățirii conjuncturii
economice la nivel mondial.

Sursa: FMI: Raportul World Economic Outlook
Figura 3.1 Ritmul de creștere a PIB real al Braziliei, Rusiei, Indiei și Chinei, în perioada 2008 – 2010 (în %)

Datele statistice privind PIB – ul global indicau o creștere de 4% pentru 2010, nivel
realizat în temeiul unei contribuții doa r de 2% din partea țărilor dezvoltate și a unui aport de 6%
din partea puterilor emergente. Conform indicatorului PIB (nominal) în 2010, FMI indică
următoarea ierarhie a țărilor BRIC la nivel mondial: China – locul 2 (5.745 mld. USD), Brazilia
– locul 8 (2 .023 mld. USD), Rusia – locul 10 (1.476 mld. USD), India – locul 11 (1.430 mld.
USD).
Însă, deși China se situează deja pe locul al doilea în ierarhia țărilor lumii în funcție de
PIB, indicatorul PIB / locuitor al acesteia, în 2010, se menține la niveluri modeste (4.244 USD).
Comparativ, PIB / locuitor al Indiei este de 1.250 USD, cel al Braziliei de 10.100 USD, iar cel al
Rusiei de 10.366 USD – cu mult sub valorile înregistrate de SUA, Japonia și vechile țări membre
ale UE.
Analizând structura PIB, pe cel e trei sectoare majore (agricultură, industrie și servicii) în
țările BRIC, se evidențiază următoarele concluzii. Sectorul serviciilor are cea mai mare pondere
în PIB în cazul Braziliei, comparativ cu Rusia, India și China. China este singura țară din cele
patru, în care contribuția industriei la PIB o depășește pe cea a sectorului de servicii.

Sursa: Banca Mondială
Figura 3.2 Contribuția celor trei sectoare majore (agricultură, industrie și servicii) la valoarea adăugată a PIB pentru
țările BRIC, în anul 2010 (în %)

32
Țările emergente au lansat strategii și programe de creștere economică prin dezvoltarea
ramurilor importante pen tru progresul intern și creșterea exporturilor, bazându -se pe forța de
muncă calificată și ieftină, precum și pe pârghii valutare, monetare și fiscale. Expansiunea
economică și creșterea cererii agregate au dus la crearea de locuri de muncă, dar și la creș terea
veniturilor populației și a celor bugetare. Gradul de ocupare a populației pe sectoare de activitate
indică o pondere ridicată a populației active în agricultură în India și China, de 60%, respectiv de
39,5%, ceea ce evidențiază rolul însemnat pe car e îl are agricultura în economiile indiană și
chineză. Comparativ, în Brazilia și Rusia sectorul serviciilor concentrează 66%, respectiv 58,1%
din totalul forței de muncă. În ceea ce privește evoluția ratei șomajului în țările BRIC, aceasta și –
a încetinit ritmul de creștere în anul 2010, situându -se sub nivelul înregistrat în anii precedenți.
În anul 2010, rata șomajului s -a ridicat la 7,2% în Brazilia, 7,5 % în Rusia, 9,4% în India și 4,1%
în China. Dintre cele patru țări, India a înregistrat cea mai ridic ată rată a șomajului,
confruntându -se cu o subocupare cronică sau cu forme de șomaj deghizat.

Sursa: www.tradingeconomics.com
Figura 3.3 Rata șomajului la nivelul Braziliei, Rusiei, Indiei și Chinei, în perioada 2007 – 2010

Creșterea economică înregistrată de grupul BRIC este, însă, însoțită de o rată a inflației
pe măsură. Inflația reprezintă una dintre principalele probleme de discuție atunci când vine vorba
despre țările emergente, cauzată mai ales de creșterea mărfurilor agricole. În 2010, C hina a
înregistrat cea mai mică rată a inflației (3,5%) din cadrul grupului, în timp ce la polul opus s -a
aflat India, care s -a confruntat cu cea mai mare rată a inflației din cadrul grupului (13,2%),
urmată de Rusia (6,6%) și Brazilia (5%).

Sursa: FMI: Raportul World Economic Outlook
Figura 4.4 Rata inflației la nivelul țărilor BRIC, în perioada 2007 – 2010 (în %)

33
Grupul țărilor BRIC dispune de rezerve valutare însemnate – peste 42% din totalul
mondial (excluzând rezervele de aur), acumulate în urm a unor strategii și politici interne având
la bază un real interes național.
La finele lunii septembrie 2010, China deținea circa 30% din rezervele valutare
internaționale (2.650 miliarde USD), Rusia – 5,8% (501 miliarde USD), India – 3,4% (296
miliarde USD), iar Brazilia – 3,2% (281 miliarde USD). În ceea ce privește investițiile străine
directe, țările BRIC s -au transformat treptat în destinații atractive și surse însemnate pentru / de
ISD, datorită cererii interne nesatisfăcute (în special pentru produse prelucrate și servicii),
costurilor încă reduse ale forței de muncă și polit icilor naționale (atât prin crearea de zone
economice speciale și alte căi de stimulare a investițiilor – impact direct asupra ISD, cât și prin
dezvoltarea infrastructurii și a resurselor umane – impact indirect asupra ISD), în cazul Chinei și
Indiei, dar și datorită dotării cu resurse naturale, bazei industriale solide și poziției geografice, în
cazul Braziliei și Rusiei. În 2009, grupul celor patru economii emergente a atras 17,4% din
fluxurile de ISD receptate și a contribuit cu 10% la fluxurile de ISD g enerate la nivel mondial.
Fluxurile de ISD în / dinspre țările BRIC s -au înscris pe o pantă ascendentă în anii recenți, drept
urmare a politicilor naționale din sfera ISD, a ritmurilor susținute de creștere economică și a
situației lor macroeconomice favor abile. Totuși, comparativ cu țările dezvoltate (și în special cu
Uniunea Europeană, care este entitatea cu ponderea cea mai ridicată în fluxurile și stocurile de
ISD globale), cota țărilor BRIC în fluxurile și stocurile de ISD globale se menține încă la ni veluri
scăzute. În ierarhia țărilor lumii în funcție de fluxurile de ISD receptate, China a ocupat în 2009
locul 2 (8,5% din totalul mondial), Rusia – locul 6 (3,5%), India – locul 9 (3,1%) și Brazilia –
locul 14 (2,3%), în timp ce în clasamentul principal elor destinații ale fluxurilor de ISD pe plan
mondial, China s -a clasat a 6 – a (4,4%), Rusia a 7 – a (4,2%), iar India a 21 – a (1,4%). În ceea
ce privește fluxurile de ISD generate de Brazilia, acestea au înregistrat în 2009 valoarea de -10
miliarde USD, datorită unui val de împrumuturi intra – firmă, efectuate de filialele braziliene din
străinătate către firmele mamă. Cota BRIC în stocul de ISD global în 2009 a fost mai scăzută, de
7,3% în stocul receptat și 3,7% în cel generat, ceea ce reflectă și acce lerarea procesului de
integrare a țărilor BRIC în economia mondială din ultima perioadă sau, echivalent, decalajul
temporal dintre grupul BRIC și țările dezvoltate (care dețin încă cea mai mare cotă în fluxurile
comerciale și investiționale globale) în pri vința integrării internaționale.
În planul stocurilor receptate, China a ocupat locul 10 (2,7% din totalul mondial),
Brazilia – locul 12 (2,3%), Rusia – locul 18 (1,4%), India – locul 24 (0,9%), iar în cel al
stocurilor generate, Rusia și -a adjudecat locu l 15 (1,3%), înaintea Chinei, care a ocupat locul 16
(1,2%), Brazilia a ocupat poziția a 25 – a (0,8% din total), iar India – a 29 – a (0,4%).
Criza globală a contribuit la modificarea percepției investitorilor cu privire la riscuri și
randamente pe piețe le mature, în contrast cu piețele emergente. Balanța s -a înclinat în favoarea
celor din urmă, datorită evoluției nefavorabile a datoriilor țărilor dezvoltate. Această aserțiune se
bazează și pe evoluția favorabilă a celor mai însemnați indici bursieri din țările BRIC. După ce
deceniul trecut a fost denumit „deceniul BRIC” pe piețele bursiere internaționale, datorită
evoluției cu adevărat spectaculoase a burselor BRIC (indicele bursei din Rusia (RTX) a crescut
cu 884%, indicele chinez China H – Shares s -a apreciat cu 610%, indicele indian BSE cu 319%,
iar cel brazilian Bovespa cu 294%), acestea și -au reluat în ultima perioadă ritmul de creștere cu
care și -au obișnuit investitorii. Întrebarea este dacă bursele BRIC vor continua să -și răsplătească
investitorii cu asemenea randamente fabuloase. Iar dacă indicatorii de creștere macroeconomică
constituie un indiciu, atunci se pare că investitorii nu vor fi dezamăgiți nici în viitor, căci
economiile BRIC nu dau semne că vor „să relaxeze pedala accelerației”.

34

Sursa: GS Global ECS Research
Figura 4.5 Evoluția indicilor bursieri majori din țările BRIC

Trebuie subliniat că recesiunea economiei UE – cea mai mare piață de desfacere pentru
țările BRIC, în special nivelurile ridicate ale datoriei publice și ale deficitului bugetar (raportate
la PIB) din numeroase țări comunitare, s -au reflectat negativ și asupra celor patru economii
emergente, prin intermediul fluxurilor comerciale.
În cadrul unei conferințe ONU în 2009, acestea și -au exprimat opiniile48 cu privir e la
actuala criză financiară mondială, și au solicitat eforturile internaționale de soluționare a crizei ce
a afectat fiecare națiune din lume:

BRAZILIA: Vocea țărilor emergente trebuie auzită
Ambasadorul Celso Amorim al Ministerului de Externe brazilian a declarat: "În interiorul
Națiunilor Unite, statele fără o voce în cadrul structurilor existente de guvernanță financiare sunt
în măsură să expună opiniile lor. Unele dintre ele sunt printre cele mai sărace din lume și au fost
lovite cel mai put ernic de criza economică globală. Ele nu poartă nicio vină pentru aceasta și
trebuie să le ascultăm părerile.[…] Este de datoria noastră, membrii ONU, a ne asigura că acesta
este începutul unui proces prin care întreaga omenire, și nu doar câteva, ia drept ul de proprietate
asupra propriul destin ".

INDIA: E nevoie de eforturi pentru o reformă a structurilor globale
Preneet Kaur, ministru de stat pentru afaceri externe din India, a declarat în cadrul acestei
conferințe ONU la nivel înalt că "răspunsurile sp ecifice la criza financiară și economică trebuie
să abordeze atât nevoile pe termen scurt, precum și imperativele pe termen lung ale structurilor
de reformare a guvernanței globale, inclusiv aici, la ONU și la instituțiile de la Bretton Woods
(BWls). […] A ceste reforme trebuie să -și redefinească rolul de instituții la nivel mondial pentru
guvernanța economică și financiară spre a reflecta realitățile contemporane de astăzi, rămânând
în același timp înrădăcinată în pragmatism și colaborare . […] Este evident că în deciziile -cheie
și în procesele decizionale, vocea și participarea reală a țărilor în curs de dezvoltare este în mod
substanțial mai consolidată. […] Statele emergente nu au fost cauza acestei crize, dar ele sunt

48 Xinhua News Agency – CEIS, Roundup: BRIC nations calls for global efforts to fight world financial crisis , 26
June 2009

35
printre cele mai grave victime afect ate. Exporturile lor au fost loviteși ei se confruntă cu
reducerea fluxurilor de capital și a investițiilor străine directe. […]Dimensiunea umană a acestei
crize este chiar mai înfricoșătoare, cu estimări de milioane de persoane împinse înapoi în sărăcie
extremă. "

RUSIA: Acțiuni collective pentru a face față crizei
Alexey Kudrtn, viceprim -ministru rus și ministru de finanțe, a declarat: "Este foarte
important ca deciziile ONU, având legitimitate universală și reflectând voința întregii comunități
interna ționale, să vizeze căutarea unor metode colective de intensificare a cooperării
internaționale pentru dezvoltare. […] Este fundamental ca în criza economică și financiară,
comunitatea finanțatorilor să reafirme angajamentele sale de asistență pentru dezvol tare. […]
Pentru a coordona eforturile noilor investitorilor în acest domeniu, ne -am propus să convocăm o
conferință internațională de specialitate în luna februarie la Moscova. […] Eforturile anti -criză
de la toate nivelurile trebuie să aibă o componentă distinctă socială. Este foarte important ca
documentul rezultat să trimită un semnal clar în această privință. Noi credem că parametrii
pentru o noi arhitecturi financiare mondiale trebuie să să fie consacrate în convențiile și
acordurile internaționale. N umai în acest caz va deveni sistemul legitim și se va bucura de
încrederea întregii comunități internaționale. […] Altfel, în timp ne vom confrunta în mod
inevitabil cu repetarea crizei. "

CHINA: Cooperarea mondială pentru dezvoltare
Ministrul de externe chinez Yang Jiechi, în discursul său de la conferința ONU, a solicitat
comunității internaționale să intensifice cooperarea pentru dezvoltare în încercarea de a aborda
criza economică și financiară globală, adăugând că dacă gradul de dezvoltare continuă să se
înrăutățească, toată lumea va resimți consecințele tocmai din cauză a aceastei ere a globalizării
economice. “Comunitatea internațională ar trebui să abordeze, prin urmare, problema dezvoltării
dintr -o perspectivă mai largă, și să o considere parte che ie a efortului de a rezolva criza
financiară. […] Țările trebuie să se bazeze, de asemenea, pe baza progreselor deja înregistrate în
cadrul negocierilor Rundei Doha și să facă eforturi viguroase de a îndeplini obiectivele stabilite
pentru această etapă de dezvoltare, cât mai curând, în conformitate cu mandatul existent.” El
invocă patru propuneri: prima, coordonarea politicilor macroeconomice; a doua, sprijinirea
creșterii comerțului internațional; a treia, intensificarea cooperării internaționale privind
dezvoltarea; și ultima, lărgirea și aprofundarea cooperării Sud -Sud.

3.1 Prezent și perspective
Atunci când pui un jaguar, un urs, un tigru și un panda laolaltă, te poți aștepta la un
spectacol pe cinste, dar în nici un caz nu vei avea parte de o viață liniștită. Aceasta este metafora
folosită de Financial Times pentru a ilustra apropierea dintre pat ru state despre care analiștii
economici afirmă că și -au revenit deja din criza economică
Statele BRIC – Brazilia, Rusia, India și China – au devenit țările cu cea mai rapidă
dezvoltare a piețelor din lume. Și, în timp ce majoritatea puterilor economice î ncep să se pună
încet pe picioare după actuala criză economică, cele patru state își croiesc rapid drumul spre
lumină.
China a reacționat la criză cu o creștere a creditului dirijat de stat. Băncile aflate în
proprietatea statului au primit ordin să furni zeze linii de credit și împrumuturi masive
întreprinderilor de stat, pentru a le determina să angajeze mai mulți lucrători, să producă mai
multe bunuri, să -și facă stocuri mai mari de mărfuri și să -și majoreze capacitatea. Fiecare
provincie a țării își înd eamnă acum băncile să crediteze fără socoteală companiile deținute de

36
stat, pentru a -și spori producția de oțel, ciment, aluminiu, automobile și alte bunuri ale industriei
grele. Numai că statul chinez are deja o supraabundență de capacitate în aceste dome nii.
Grație acestui boom al investițiilor publice și private, China beneficiază acum de o
infrastructură care -i depășește gradul de dezvoltare: are o grămadă de aeroporturi noi, dar care
stau goale, precum și șosele și autostrăzi cu foarte puține mașini. De asemenea, asistă la o
creștere demențială a dezvoltărilor imobiliare, care va conduce inevitabil la o supraabundență de
imobile rezidențiale și comerciale. Chiar dacă urbanizarea și creșterea economică vor pune în
cele din urmă la treabă cu folos aceste îmbunătățiri de infrastructură și proprietăți imobiliare,
oferta începe să depășească mult cererea. Din păcate, unele dintre aceste distorsiuni sunt o
consecință a faptului că prețurile terenurilor nu se stabilesc în mod adecvat, la un nivel dictat de
piață; statul continuă să controleze oferta.
Parte din creditul care inundă acum economia chineză se îndreaptă spre alte întrebuințări,
tot atât de neproductive, printre care achiziții speculative, prin supraîndatorare, de mărfuri,
acțiuni și active imobilia re. Ceea ce are potențialul de -a se transforma într -un balon periculos,
ducând în cele din urmă la o semnificativă corecție în jos a prețurilor pentru active. Autoritățile
își dau seama de această posibilitate, iar prețurile în creștere pentru energie, ali mente și
proprietăți imobiliare le -au determinat să contracte oferta monetară și de credit, în speranța de -a
ajunge la o aterizare lină.
China ocupă o poziție paradoxală, în anul 2010. Deși programele de stimulare economică
instituite în anul precedent au împins creșterea înapoi spre nivelul de 9 la sută, economia țării n -a
reușit încă să facă pasul necesar dinspre un accent pe exporturi, spre bizuiala pe consumul privat.
În China, consumul rămâne blocat la un meschin 36 la sută din PIB – comparativ cu cel e 70 de
procente din PIB ale Statelor Unite. Indubitabil că există o aurită cale de mijloc între aceste două
cifre, dar deocamdată China nu s -a obosit prea tare să se apropie de ea.
Alte probleme se poate să dea mari bătăi de cap Chinei în anii care vin. Țara însăși crește
în două ritmuri diferite: zonele urbane de coastă care depind de exporturi avansează mai repede
decât zonele rurale din partea centrală și din cea vestică. Mai mult decât atât, creșterea
economică din toate regiunile a fost urmărită prin nesocotirea fără nicio chibzuință a mediului
natural, ducând la o poluare care desfigurează peisajul și provoacă probleme de sănătate deloc
neglijabile pentru milioane de chinezi. În sfârșit, sistemul politic autoritarist, care pare să fie
incapabil să to lereze orice fel de opoziție, precum și neastâmpărul crescând din rândul
minorităților etnice, s -ar putea să înghesuie nori negri la orizont.
Celelalte state membre ale elitei BRIC se confruntă cu un set diferit de provocări. În
comparație cu China, India are o democrație plină de însuflețire, un stat de drept mai puternic și
o atitudine mai justă în ce privește protejarea drepturilor de proprietate. Dar democrația are și
bune, și rele: slăbiciunea coalițiilor de guvernare din India a încetinit ritmul nece sarelor reforme
economice structurale. Printre acestea se numără reducerea deficitelor bugetare de la nivelul
central și de la cel al statelor componente, diminuarea cheltuielilor guvernamentale ineficiente și
reformarea sistemului de taxe și impozite.
Și alte reforme liberale se cer instituite. Intervenția statului în economie trebuie să fie
restrânsă; labirintul birocratic al hârtiilor și aparatul funcționăresc peste măsură de umflat trebuie
mult reduse. Piețele muncii rămân prea rigide și trebuie să fie liberalizate; la fel ar trebui să se
întâmple și cu comerțul exterior și cu restricțiile privind investițiile străine directe. Spiritul
întreprinzător trebuie să primească mai multă încurajare, ca și investiția în capital uman și în
programe de calificare . Deși India a făcut unele progrese pe aceste fronturi, riscul ca reformele să
aibă loc prea încet n -a dispărut, amplificând decalajul dintre iepurele chinezesc și țestoasa
indiană.
Situația Braziliei este și ea diferită. Aici avem de -a face cu o economie dinamică, având o
grămadă de resurse naturale, un sistem financiar sofisticat și un sector de producție avansat, care
ar putea susține un ritm robust de creștere vreme îndelungată. Dar chiar și în cele mai favorabile

37
perioade dintre toate – anii dintre 200 4 și 2007, când media creșterii din celelalte țări BRIC a
depășit 8 și chiar 10 la sută –, rata de creștere braziliană a rămas mult în urmă, sub 4 la sută.
Administrația lui Luiz Inácio Lula da Silva merită să fie creditată cu aplicarea unor
politici macr oeconomice solide – un deficit bugetar scăzut și o bancă centrală independentă,
hotărâtă să mențină un nivel scăzut al inflației –, dar mai sunt încă multe de făcut. Pentru a aduce
rata de creștere peste 6 la sută, viitorul președinte va trebui să găsească o soluție la lipsa
fondurilor pentru plata pensiilo r; să reducă cheltuielile guver namentale și taxele care pot
prejudicia enorm luarea deciziilor economice; să stimuleze creșterea calificării forței de muncă,
prin investiții în educație și formare profesi onală; să îmbunătățească și să extindă infrastructurile
prin proiecte de parteneriat între sectorul public și cel privat – în paralel cu păstrarea unor politici
sociale progresiste care să reducă treptat inegalitățile de avere și venit.
Recenta criză econ omică a expus un posibil impostor, în cadrul grupului BRIC.
Slăbiciunea economiei Rusiei – în particular, gradul înalt de supraîndatorare al băncilor și
corporațiilor ei – a fost o vreme mascată de mana cerească a creșterii prețurilor la petrol și gaze
naturale. După ce a crescut cu 8 la sută în 2008, economia Rusiei s -a contractat cu un la fel de
aiuritor 8 la sută, în anul următor.
În fapt, economia Rusiei constă dintr -un singur sector oarecum sănătos – petrol și gaze –
care fluctuează odată cu prețul ac estor resurse. Ea trebuie să se diversifice, dar pentru aceasta ar
fi nevoie de privatizarea întreprinderilor aflate în proprietatea statului, de liberalizarea
economiei, de o reducere a scriptologiei care îngreunează enorm înființarea societăților
comerci ale, și de măsuri energice de combatere a corupției tentaculare din sectorul privat. Chiar
și sectorul energiei trebuie să fie liberalizat. Din nefericire, investitorii străini rămân reticenți față
de ideea de -a băga bani în niște mijloace de pro -ducție ca re riscă în final să fie expropriate sau
naționalizate.
Rusia are destule alte probleme care ar trebui s -o descalifice din „liga BRIC“.
Infrastructura sa este veche și părăginită, iar sistemul politic, disfuncțional și corupt. Populația sa
se micșorează r apid, iar problemele grave de sănătate – alcoolismul fiind primul care -ți vine în
minte când e vorba de Rusia – au împins în jos speranța de viață, la niște niveluri îngrijorătoare.
Deși Rusia continuă să dețină cel mai mare arsenal nuclear din lume și con tinuă să aibă un loc
permanent în Consiliul de Securitate al ONU, ar merita să fie așezată „mai mult în dric, decât în
BRIC“.
De fapt, alte câteva țări ar fi probabil mai îndreptățite să pretindă un loc în BRIC, chiar
dacă aceasta ar însemna să mai adăugă m câteva litere la acest acronim. Dat fiind potențialul de
care dispune, există argumente mult mai puternice pentru includerea Coreei de Sud în clubul
BRIC – sau BRICC, dacă vreți. Coreea de Sud este o putere economică sofisticată și înalt
tehnologizată: i novatoare, dinamică și cămin al unei forțe de muncă bine calificată. Unica sa
mare problemă este pericolul ca „sora“ ei din miazănoapte, Coreea de Nord, să se prăbușească și
s-o inunde cu refugiați flămânzi.
Turcia ar merita și ea să fie cuprinsă în cercu l interior. Această țară are un sector bancar
robust, o piață internă înfloritoare și o populație numeroasă, care continuă să crească, un sector
întreprinzător cu multă glagore și un avantaj comparativ în producția cu consum intensiv de
muncă. Legăturile s ale se întind spre Europa (cerere de aderare la NATO și de intrare în UE), dar
și spre Orientul Mijlociu și spre Asia Centrală.
Posibil ca Indonezia să fie cel mai vajnic candidat din tot plutonul. Cel mai mare stat
musulman din lume se poate lăuda cu o c lasă mijlocie în expansiune rapidă, cu un climat politic
stabil și tot mai democratic și cu o economie care a eclipsat mare parte din Asia, în ciuda
pagubelor produse de recesiunea globală. Din punctul de vedere al Statelor Unite, Indonezia
prezintă o alte rnativă mai degrabă atrăgătoare la Rusia, care se ia din ce în ce la întrecere cu
Venezuela cine să strige mai tare că „America e în declin“.

38
Indonezia a dat dovadă de reziliență nu doar ca economie, ci și ca națiune. Are o
populație extraordinar de diver să și de larg răspândită geografic, trăsături care s -ar putea să ridice
dubii asupra capacității sale de a parcurge tranziția către o economie de clasă mondială. Și totuși,
țara a lăsat în urmă greaua moștenire a unei dictaturi militare, reușind să depășea scă o mulțime
de piedici care i -au răsărit în cale. Deși criza financiară asiatică din 1997, tsunamiul din 2004 și
apariția radicalilor islamici i -au provocat cu toatele mari pagube, Indonezia continuă să se miște
înainte într -un ritm remarcabil.
Cu toate că PIB -ul pe cap de locuitor al Indoneziei rămâne scăzut în comparație cu cel al
altor țări aspirante la statutul BRIC, potențialul de care dispune este impresionant. Această țară
depinde mult mai puțin de exporturi decât suratele sale asiatice (iar decât Rusia, ce să mai
vorbim!), iar piețele sale de cherestea, ulei de palmier, cărbune și alte active au atras importante
investiții străine. Guvernul de la Jakarta, în paralel, a luat ferm taurul de coarne împotriva
corupției și s -a mișcat bine în privința a tacării problemelor structurale. Până și tendințele
demografice favorizează Indonezia, care, cu 230 de milioanede locuitori, ocupă deja al patrulea
loc în lume după populație, cât Germania și Rusia la un loc.
Toată tevatura care se face pe seama BRIC -urilor – sau a BIIC -urilor ori BICC -urilor –
reflectă o tendință importantă pe termen lung: ascensiunea unei diversități mai mari de economii
de piață emergente care posedă putere economică, financiară și comercială. Cu câțiva ani în
urmă, Lawrence Summers afi rma că integrarea Chinei și a Indiei în economia globală – cu
aproape 2,2 miliarde de „chindieni“ alăturându -se forței de muncă a lumii și piețelor mondiale –
este cel mai semnificativ eveniment din ultimul mileniu de istorie a omenirii, după Renașterea
italiană și Revoluția industrială.
Cum se va desfășura mai departe această piesă, rămâne de văzut. China, India și celelalte
economii emergente din fruntea plutonului se confruntă toate cu partea lor de dificultăți și vor fi
nevoite să aplice niște reforme foarte specifice pentru a intra în etapa următoare. Dar, după toate
probabilitățile, majoritatea vor sfârși prin a juca un rol tot mai însemnat în economia globală, în
anii care vin.

39
Concluzii
Lucrarea de fa ță a avut ca obiectiv o analiză pe baza datelor publice a politicilor fiscal –
bugetare implementate în țările BRIC, precum și aprecierea utilită ții și eficien ței lor. În urma
acestei analize se pot contura o serie de concluzii privitoare la importan ța acorda tă problematicii,
precum și asupra modului efectiv de implementare a politicilor respective.
Lumea devine multipolară în contextul creșterii rolului țărilor în ascensiune din grupul
BRIC, mai ales al Chinei și a continuării transferului de putere economică din bazinul
Atlanticului (SUA și statele dezvoltate din UE) în zona Asia -Pacific (noul centru de greutate al
economiei mondiale, reprezentat în special de APEC – Inițiativa de Cooperare Economică Asia –
Pacific, din care fac parte majoritatea marilor economi i ale lumii: SUA, China, Japonia, Rusia),
iar în Asia, centru de greutate s -a mutat similar, din Japonia spre China și India. Această
ascensiune a unor noi poli de putere va schimba dominanța la nivel global a celor mai mari
economii OECD și va conduce spr e o schimbare în competitivitate, guvernanța globală și
relațiile internaționale.
Tendința spre configurarea unei lumi multipolare este demonstrata de câteva transformări
cu impact la nivel mondial. În primul rând se observă trecerea de la G7/8 la G20 si c reșterea
importanței acestui grup ca forum mondial de discutare a problemelor cu impact global, acesta
fiind un semnal clar ca deciziile importante nu se mai pot lua într -un cerc restrâns. Tot în acest
context se înscrie și creșterea ponderii țărilor BRIC în economia mondială. Astfel, cu toate ca
nivelul de trai din aceste state in dezvoltare este încă departe de cel atins de puterile occidentale,
ele au devenit pe fondul declinului economic al puterilor tradiționale principala sursă a creșterii
economice la nivel globalși în consecință un factor decizional important în cadrul grupului G -20.
Puterile emergente nu mai sunt spectatori, ci din ce în ce mai mult protagoniști ai ordinii
mondiale în schimbare, dar nu trebuie uitat faptul că această schimbare treb uie să fie însoțită si
de angajamentul lor. SUA rămân cel mai important actor din punct de vedere economic,
tehnologic, și militar, singura superputere globală, dar puterea sa relativă va scădea prin raportare
la noile evoluții ale statelor BRIC ca poli de putere în ascensiune.
Fenomenul globalizării economice, sociale și politice a dus, inevitabil, la crearea unor
premise și circumstanțe de progres și dezvoltare economică, dar și la reconfigurarea ordinii
economice mondiale. În acest proces, un rol important îl joacă puterile emergente și, îndeosebi,
grupul țărilor BRIC – cele patru economii care, luate împreună, reprezintă o forță economică
extraordinară, cu un potențial economic diversificat și extrem de dinamic, dacă ne referim la
ultimii ani. Evo luția favorabilă a principalilor indicatori macroeconomici care caracterizează
economiile țărilor BRIC le -a transformat pe acestea în „motoare ale dezvoltării globale”,
devansând în planul ritmurilor de creștere economică grupul țărilor dezvoltate. Comport amentul,
obiectivele și politicile promovate de grupul BRIC vizează construirea unei lumi multipolare și a
unui sistem internațional mai democratic, întemeiat pe diplomația multilaterală și care să reflecte
schimbările ce au loc, în prezent, în economia mo ndială. În această perspectivă, puterile
emergente sunt cele care oferă în momentul de față noi modele de creștere economică, fiecare
aducând o anumită contribuție la formarea unui sistem internațional multipolar și creează
premisa ascensiunii unei diversi tăți mai mari de economii de piață emergente, care posedă putere
economică, financiară și comercială. Deși sunt caracterizate de performanțe economice majore,
pentru ca țările din cadrul BRIC să devină cu adevărat economii sustenabile în viitor trebuie să
rezolve mai întâi o serie de probleme majore care le caracterizează pe toate patru și anume:
degradarea mediului, gravele dezechilibre sociale și decalajele de dezvoltare dintre regiuni,
eradicarea sărăciei.

40
BIBLIOGRAFIE

1. Ben Judah, Articol din ediția nr . 28 a FP România (mai/iunie 2012)
2. Carbaugh, R., International economics, Thomson South -Western Press, Canada, 2006
3. Cârstea, G., Starea lumii 2006. China și India, Editura Tehnică, București, 2008.
4. ECFR – The European Council on Foreign Relations – The Spectre of a Multipolar
Europe ;
5. Kirițescu, Costin, Piața Chinei – provocări și oportunități pentru România și Uniunea
Europeană , Ed. Expert, București, 2009
6. PGA – Politeia Geopolitical Analyses – New Geopoltical Trends ;
7. South Africa Country Report, updat ed oct 2012
8. raport al Consiliului Național de Informații al SUA, noiembrie 2008.
9. Xinhua News Agency – CEIS, Roundup: BRIC nations calls for global efforts to fight
world financial crisis , 26 June 2009
10. Iulia Monica Oehler -Șincai, India – relansare economic ă, în pofida crizei globale ,
Tribuna Economică, București, nr 25, 2010
11. Mariana Mihăilescu, China și India – giganții viitorului , Tribuna Economică,
București, nr. 47, 2006
12. Neguț, Geografie economică mondială, ed. Meteor Press, 2010
13. Teodora Bodeanu, Statele BRIC nu mai pot salva economia mondială , Ziare.com,
2011
14. Tian, X., Managing international business in China, Cambridge University Press, United
Kingdom, 2007. WIIW, 2009
15. UNCTAD, World Investment Report, 2005
16. http://www.revista22.ro/bric –economiile -emergente -brazilia -rusia -india -si-china –
5205.html
17. http://www.ziare.com/economie/criza -economica -mondiala/statele -bric-nu-mai-pot-
salva -economia -mondiala -1117963
18. http://newsinfo1000.wordpress.com/2013/03/28/adevarul -despre -alianta -tarilor –
bricsun -plan-de-goldman -sachs -al-miliardarului -rockefeller/
19. http://www.revista22.ro/bric –economiile -emergente -brazilia -rusia -india -si-china –
5205.html
20. https://www.cia.gov/library/publications/the -world -factbook/geos.html
21. website -ul Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare
22. Site-ul oficial al Organizației de Cooperare de la Shanghai
23. bric-investment.com
24. foreignpolicy.com
25. wikipedia.com
26. ***International trade statistics 2009
27. ***Dreaming with BRICs: The Path to 2050
28. ***How solid are the BRICs?