Politici de Management și Marketing Educațional

=== e08022fc7acc706298f493716b04f7b04bdcf617_504839_1 ===

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I POLITICI EDUCAȚIONALE

Politicile educaționale și legislația europeană

Niveluri, etape și conținutul politicilor educaționale

Reforme în educație și politici educaționale

 CAPITOLUL II. POLITICI EDUCAȚIONALE PRIVIND MANAGEMENTUL EDUCAȚIONAL

 2.1 Exigențe actuale de politici educaționale privind managementul educațional

2.2 Managementul educațional participativ

2.3 Leadership transformațional și management educațional performant

CAPITOLUL III. POLITICI EDUCAȚIONALE PRIVIND MARKETING EDUCAȚIONAL

3.1 Politica de marketing a unei instituții de învățământ

3.2 Strategia de marketing și mixul de marketing educațional în școli

3.3. Cercetarea de marketing în educație

CAPITOLUL IV. STUDIU COMPARATIV PRIVIND STRATEGIA DE MARKETING EDUCAȚIONAL DIN 2 UNITĂȚI ȘCOLARE DIN JUDEȚUL TELEORMAN

4.1. Scopul, obiectivele, ipotezele si variabilele cercetării

4.2. Metodologia cercetării

4.3. Culegerea, analiza și interpretarea datelor cercetării

4.4. Concluziile și limitele cercetării

CONCLUZII FINALE

ANEXE

ARGUMENT

C In aceasta lucrare am incercat să prezint câteva din politicile educaționale aplicate in invățământul romanesc care pot avea roade in prezent sau in viitorul apropiat, în funcție de modul în care România va progresa în domeniul educației.

Un bun director de școală trebuie să aibă cunoștințe destul de avansate în domeniul managementului deoarece instituțiile de învățământ este necesar să fie conduse de oameni competenți și instruiți, la fel ca în oricare tip de organizație.

Marketingul și managementul în domeniul educațional au caracteristicile generale ale managementului și marketingului ca științe, dar prezintă particularitățile date de situarea lor în sfera serviciilor.

Pe primul plan trebuie pusă satisfacția beneficiarilor serviciilor educaționale care se concretizează în rezultatele pe care care aceștia le obțin la concursuri și examene și la oprtunitatea pe care o au să își urmeze în viață calea pe care o doresc, iar acest drum să le fie cât mai accesibil cu putință, cu ajutorul primit din partea cadrelor didactice.

În orice perioadă drumul unui dascăl a fost un drum dificil, presărat cu multe sacrificii, cu ore intense de studiu în materia de specialitate și după începerea efectivă a carierei în domeniul educațional.

Aceste cunoștințe de specialitate și în domeniul pedagogiei este în ziua de azi obligatoriu să fie însoțite de cunoștințe de management și marketing, pentru ca corpul profesoral dintr-o unitate de învățământ să poată funcționa ca o echipă, profesorii să înțeleagă strategiile pe care directorii doresc să le aplice .

În aplicarea acestor strategii, managerii din domeniul educațional își doresc ca profesorii să fie implicați și să realizeze acest fapt în deplină cunoștință de cauză.

In capitolul 1 au fost prezentate principalele politici educaționale aplicate in sistemul de invățământ din Romania în funcție de condițiile concrete existente in tara noastră ,care caută sa se integreze și in acest domeniu in Uniunea Europeană ca și celelalte state membre ale Uniunii.

Adaptarea este dificilă deoarece a existat o înapoiere a învățământului românesc ce a fost provocată de izolarea țării din perioada comunistă în care ideile inovatoare nu și-au găsit locul în societatea românească.

Actuala perioadă este caracterizată de căutarea unui drum propriu prin care educația românească să devină modernă, iar beneficiarii sistemului să dobândească acele cunoștințe care le sunt necesare pentru a se integra pe piața muncii.

In capitolul II am analizat câteva aspecte ale managementului din sistemul educațional românesc și exigențele din perioada actuală care trebuie să fie impuse în acest sistem.

A fost prezentată și o scurtă istorie a managementului și a principalelor școli care s-au impus pe plan mondial ca și funcțiile fundamentale ale managementului unei organizații cu unele particularizări în domeniul educațional.

In continuare am făcut câteva precizări cu privire la sistemul de management participativ, care este o tendință destul de disputată din punct de vedere teoretic pe plan mondial și care se referă la implicarea tuturor cadrelor didactice în procesul de conducere al unei instituții de invățământ.

Am încheiat cu o scurtă prezentare privind lidership-ul și ce inseamnă conceptul de stil de conducere al unei organizații.

In capitolul IV am analizat diverse aspecte privind strategia de marketing a unei organizații ținând cont de elementele mixului de marketing: produs, preț, plasare și promovare

Strategia de marketing a unei unități din educație diferă în funcție de poziția pe care instituția o ocupă pe piață si de concurența pe care o are in localitate sau județ.

Capitolul V a fost consacrat studierii modului în care elevii din două unități de invățământ din județul Teleorman percep activitatea desfășurată în școală, rezolvarea acestor probleme putând să îmbunătățească în mod semnificativ strategia de marketing a celor două licee în care s-a efectuat studiul.

Concluziile finale includ câteva propuneri pentru ca activitatea desfășurată în cele două unități de învățământ să se îmbunătățească, aceasta fiind o condiție obligatorie pentru progres.

De obicei, atenția cercetătorilor este concentrată asupra strategiilor din educație folosite în județe care obțin cele mai bune rezultate la examene, pentru ca acestea să constiuie un exemplu de urmat pentru celelelte județe.

Altă cale pe care am considerat-o a fi posibilă constă în cercetări efectuate în județe cu rezultate mai modeste, unde trebuie descoperite cauzele obținerii acestor rezultate și găsite propuneri care vizează realizarea unor rezultate mai bune pe viitor.

CAPITOLUL I POLITICI EDUCAȚIONALE

1.1Politicile educaționale și legislația europeană

România este un stat membru al Uniunii Europene și în această calitate trebuie să își armonizeze legislația cu aceea a celorlate state care au același statut.

Pe parcursul ultimilor ani în toate țările europene s-a încercat reformarea sistemului de învățământ, cauza principală fiind apariția unor noi provocări la care sunt supuse economiile tuturor statelor, care au fost generate în mare parte de fenomenul de globalizare și de liberă circulație a ideilor ce se manifestă pe plan mondial.

În învățământ se caută realizarea unui echilibru între principiile de calitate, eficacitate, diversitate, echitate și între competențele pe care le are administrația centrală sau locală și autonomia care este necesar să existe la fiecare instituție de învățământ.( http://teste-scoala.ro/kwp/wp-content/uploads/2012/05/3-Modul-I-disciplina-optionala-1-politici-educationale.pdf)

Reformele desfășurate în diverse țări au avut câteva direcții specifice dintre care pot fi menționate: ( http://teste-scoala.ro/kwp/wp-content/uploads/2012/05/3-Modul-I-disciplina-optionala-1-politici-educationale.pdf)

-regândirea programelor și obiectivelor educației pentru a se obține rezultatele ce se așteaptă în procesele educative din punctul de vedere al cunoștințelor dobândite, competențelor și a capacităților

-existența egalității de șanse în ceea ce privește accesul la educație și cuprinderea în sistemul educativ

-o calitate mai mare a educației, realizată cu ajutorul unui sistem complex de evaluare pentru fiecare elev ori student, profesor, instituție de învățământ ca și a sistemului de învățământ în totalitate și modernizarea conceptului de inspecție

-statutul pe care îl au cadrele didactice, deoarece aceste au un rol foarte important în implementarea și promovarea reformelor din sistemul educațional.

-obținerea unei finanțări pentru educație și instruire sub toate formele pe care le îmbracă aceasta

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv există colaborare între statele din Uniune și Comisia Europeană, scopul fiind acela de a dezvolta sistemele de educație școlară (http://ec.europa.eu/education/policy/school_ro)

Organizarea și conținutul programelor educaționale utilizate sunt responsabilitatea fiecărei țări în parte, dar pot fi rezolvate unele probleme care prezintă interes pentru mai multe state.

Pentru a putea dezvolta toate politicile se încearcă a se colecta și a furniza date utilizând informațiile adunate de la grupuri de lucru tematice.

Cunoașterea politicilor educaționale presupune studiul modalității în care hotărârile luate la nivel înalt de către autoritățile din respectivul stat influențează rezultatele pe care le obține educația. (Husen T, vol 3)

Educația este necesar să fie un obiectiv strategic al tuturor statelor, deci politicile în acest domeniu evidențiază evoluția pe care o are în ansamblu societatea respectivă.

Dacă se va face referire la politica educațională în sens larg, aceasta se poate asimila cu ansamblul programelor ce se pot aplica local, incluzând aici politici ale unor universități, școli sau clase.

În cazul în care se dorește a se analiza sensul larg, se consideră că politica educațională este reglementată prin deciziile ce sunt prezentate în unele documente oficiale cum ar fi legi, hotărâri de guvern, regulamente elaborate de către ministerul ce se ocupă de aceste probleme, etc…

Caracteristicile pe care le prezintă politicile ce acționează în educație: ( http://uefiscdi.gov.ro/Upload/d7b55dd0-a877-46ed-8ec3-f9a3b7602e61.pdf)

-educația este un domeniu public care beneficiază de organizare și reglementare prin legi și este materializată prin instituții și reguli de conducere

-demersul politic întreprins este anticipativ, deoarece se dorește ameliorarea sau crearea unei realități în concordanță cu valorile promovate la un moment anumit.

-educația este legată de putere, această relație fiind exprimată prin legi, decrete, regulamente, programe or instrucțiuni. Aplicarea acestora este controlată de o ierarhie, nerespectarea prevederilor conducând la sancțiuni.

În reuniunile recente pe care le-au avut, miniștrii educației ce răspund de acest domeniu în țările Uniunii Europene au stabilit că domeniile în care se va acționa în mod preponderent sunt(http://ec.europa.eu/education/policy/school_ro)

-modernizarea programelor școlare, a metodelor de evaluare ale elevilor și a materialelor didactice

-fiecare elev este necesar să fie beneficiarul unui învățământ de calitate înaltă, incluzând aici elevii ai căror părinți sunt lipsiți de posibilități materiale

-educația timpurie ce se face prin intermediul învățământului preșcolar trebuie să fie accesibilă unui număr cât mai mare de copii

-copiii cu nevoi speciale trebuie integrați mai bine în societate pentru a limita marginalizarea acestora

-o altă problemă esențială este micșorarea ratei de abandon școlar.

-este necsar să se acorde un sprijim mai mare cadrelor didactice și directorilor de școli prin intermediul unor proceduri de recrutare și selecție și prin programe de formare profesională

Uniunea Europeană are un program complex ce se intitulează „Programul de învățare pe tot parcursul vieții”, acesta incluzând patru subprograme denumite: Comenius ( pentru învățământul preuniversitar ), Erasmus(pentru învățământ superior), Leonardo da Vinci(pentru educație și formare profesională) și Grundtvig(pentru educația adulților).

Aceste programe dau posibilitatea ca indiferent de vârstă, oamenii să poată studia în anumite condiții în orice loc din Europa.

Politicile educaționale pot fi clasificate ca:

1)-politică educațională pozitivă (care oferă răspuns unei probleme existente)

-politică educațională negativă(elimină efectele generate de unele acțiuni)

2)-politică educațională explicită( care formalizează coduri prestabilite)

-politică educațională implicită ce se bazează pe coduri care nu sunt date prin regulamente

3)-politică educațională normativă (care are ca scop determinarea de condiții sau criterii)

-politică educațională procedurală(identifică procedee, moduri în care se va acționa)

4)-publică ce este făcută de stat

-nonpublică (este concepută de societatea civilă)

5)-centralizată (a cărei implementare este realizată de o instituție superioară)

-descentralizată (se realizează pe anumite nivele, domenii, zone geografice prin implicarea unor instituții de la nivel zonal sau local)

1.2Niveluri, etape și conținutul politicilor educaționale

O politică are mai multe nivele, începând cu declarațiile și sfârșind cu realizarea, putând fi făcută o clasificare a nivelurilor în următorul mod: (xa.yimg.com/kq/groups/21035664/357561875/name/Politici+educaționale.)

-Nivelul declarativ care include o parte de retorică, discrsuri,anunțuri, acest nivel manfestându-se atunci când există termeni ce sunt folosiți deoarece au legătură cu o anumită orientare la care aderă un anumit stat.

Acest fapt se întâmplă cu precădere în situația în care se urmărește atragerea unor fonduri , exemple de termeni folosiți destul de recent în politicile educaționale la nivel internațional fiind : implicarea comunităii, educația femeilor, educația persoanelor defavorizate, responsabilitate socială, construirea societății civile.

Politicile educaționale din România mai utilizează termeni cum ar fi șanse egale, drepturile omului, drepturile copilului.

-Nivelul de acțiune se referă la diverse documente politice, planificări, ghiduri, decrete, fiind premergător următorului stadiu care se referă la aplicare .

Politica unui guvern sau a unei instituții este transpusă în mai multe măsuri ce sunt transmise către organismele abilitate să le implementeze , în această categorie intrând documente diverse

Nivelul de acțiune este cel la care o politică se divide pe componente punându-se anumite întrebări:

-Care sunt obiectivele urmărite?

-Cum poate fi acționat?

-Care este necesarul de resurse?

-Ce rezultate se așteaptă a se obține?

-Există criterii pentru a evalua aceste rezultate?

Dacă au fost elaborate ghiduri sau strategii care să se dovedească a fi suficient de explicite, atunci ulterior acestea pot fi puse în practică.

Evaluarea calității rezultatelelor obținute este esențială indicii aleși reprezentând reperele conform cărora se vede succesul pe care îl are o politică .

-nivelul de implementare este legat de schimbările ce au loc ca urmare a testării politicilor, în unele cazuri fiind vorba despre adaptarea în funcție de condițiile existente la fața locului

Nivelul de implementare este acela de aplicare, iar în momentul în care politicile se aplică trebuie să se treacă și la unele ajustări, deoarece la elaborarea unei politici nu se poate ține cont de toate aspectele sau de reacțiile defavorabile ce ar putea să apară.

Există situații în care condițiile locale fac ca o anumită politică să nu se poată realiza și atunci ori se renunță la aplicarea acesteia în zona dată, ori i se aduc modificări.

Acesta este nivelul la care majoritatea politicilor educaționale eșuează, din cauză că multe politici sunt concepute de specialiști internaționali, însă ele vor fi aplicate de specialiști locali, ce constată că este imposibil să se aplice o anumită politică.

Elaborarea unei politici educaționale este un proces care include mai multe etape, una decurgând din cealaltă, după etapa finală fiind posibil să se revină la etapa inițială pentru a mai aduce completări.( W Haddad, UNESCO, International Institute for Educational Planning, Paris,1995)

-Analiza situației existente

-Elaborarea opțiunilor politice

-Evaluarea opțiunilor politice

-Adoptarea deciziei politice

-Planificarea și implementarea politicii

-Evaluarea impactului politicii

Punctul de pornire pentru o politică educațională se poate constitui în reliefarea problemei, factorilor care au condus la apariția acesteia și necesitatea rezolvării acesteia.

Situația se va exemplifica utilizând date statistice , informații de la instituții credibile din acel domeniu.

Analiza factorilor care au condus la apariția problemei trebuie făcută în mod detaliat, folosind toate resursele avute la dispoziție

Va fi apoi analizat cu atenție impactul pe care rezolvarea problemei l-ar putea aduce în alte domenii care sunt conectate cu domeniul de referință.

Următorul pas este identificarea de opțiuni care sunt soluțiile posibile ale problemei ce a fost identificată anterior.

Soluțiile pot fi identificate prin studii realizate de grupuri de specialiști, prin interviuri susținute cu persoanele ce cunosc bine domeniul, chestionare la care aceste persoane să răspundă, comparații cu rezolvarea unor probleme asemănătoare de către alte țări.

Conținutul unei politici educaționale se poate referi la mai multe aspecte:

-organizarea pe care o are sistemul educațional

-funcționarea instituțiilor existente în domeniul învățământului

-Evaluarea persoanelor implicate în procesul de învățământ

-Managementul instituțiilor de învățământ

-Curriculum de la un anumit nivel

-Etapele caracteristice procesului de management al resurselor umane în învățământ (recrutare, selecție, formare, perfecționare și promovare a cadrelor didactice)

Caracteristic unei politici educaționale este faptul că aceasta se definește, se schimbă și se negociază la diferite niveluri, factori interesați în proces fiind personal didactic, elevi, studenți, ONG-uri , asociații, presă, etc..

1.3 Reforme în educație și politici educaționale

La începutul anilor 90 se poate afirma că sistemul educațional din România era printre cele mai centralizate din partea de continent căreia îi aparținem.( OECD (2000). Analiza politicii naționale în domeniul educației: România. Organisation for Economic Co-operation and Development)

Ministerul Educației Naționale era cel care stabilea bugetele (sectorul particular al învățământului fiind în acea perioadă neglijabil) , programele școlare și metodologia pentru examenul de admitere în învățământul liceal, bacalaureat și învățământul superior.

La nivel de teritoriu, administrarea se făcea de Inspectoratele Școlare Județene care aveau și atribuția de pregătire a cadrelor didactice , după orientările ce se dădeau la nivel central.

Școlile nu aveau autonomie și nu puteau să își stabilească o politică în domeniul resurselor umane și nici nu își puteau administra bugetele .

Pentru a putea sprijini eforturile făcute de guvern, Banca Mondială a realizat primele studii scopul fiind începerea reformei sistemului educațional.

În perioada 1991 și 1993 specialiști din Ministerul Educației Naționale, reprezentanți ai guvernului și experți ai Băncii Mondiale au elaborat un plan care să contribuie la o reformă a sistemului preuniversitar din țara noastră.

Această reformă a început în anii 1994-1995, anterior întrării în vigoare a Legii Învățământului în luna septembrie 1995, această lege suferind noi modificări în anul 1997.

Primul proiect ce viza reforma educației a început în 1994 și a avut ca finanțatori Guvernul României și Banca Mondială, iar cel de al doilea a început în anul 1995 și a fost finanțat de Uniunea Europeană și Phare punctul central fiind reprezentat de restructurarea de care aveau nevoie educația profesională și cea vocațională.

Anul 198 aduce constituirea serviciului de evaluare a examenelor cu obiectivul de a monitoriza calitatea pe care o avea calitatea educației naționale, și a concepe teste ca și alte instrumente în vederea evaluării performanțelor realizate de elevi și care să poată administra examenele naționale.

Cea mai mare a parte a responsabilității aparține tot Ministerului Educației, ce răspunde de partea esențială a finanțării învățământului de toate gradele( preșcolar, primar, gimnazial, liceal și superior), ca și de realizarea curricumului oficial și de elaborarea manualelor.

Atunci s-a început și introducerea de materii opționale pentru liceu însă școlile aveau o autoritate limitată în privința efectuării de schimbări.

Se făceau schimbări legislative în funcție de concepțiile fiecărui ministru care venea la conducerea Ministerului Educației.

În perioada actuală, învățământul de bază obligatoriu cuprinde primele opt clase, după clasa a VIII-a elevii având de susținut un examen final ce este obligatoriu pentru a putea să își continue studiile.

S-a constatat faptul că circa 95% dintre elevii ce sunt absolvenți de gimnaziu își continuă studiile fie în licee teoretice sau tehnice unde finalizarea studiilor se face prin examen de bacalaureat, fie în școli profesionale.

În ceea ce privește manualele, Ministerul alege o comisie ce selectează trei manuale ce pot fi folosite pentru o disciplină, iar fiecare școală alege manualul care i se pare cel mai potrivit situației existente în unitatea de învățământ.

Intrarea României în Uniunea Europeană nu a condus la o revigorare a învățământului românesc așa cum se așteptaseră toți factorii responsabili din acest domeniu. (Crișan, 2008,pag8-9)

Curriculumul este destul de apropiat de cel din anii 90, schimbările care au fost adoptate pe parcurs nereușind să aducă o nouă viziune , în concordanță cu ceea ce se întâmplă la nivelul altor țări din Uniunea Europeană.

Nu s-a reușit elaborarea unor manuale moderne pentru toate clasele I-XII, iar procesul de evaluare a elevilor a arătat că rezultatele obținute de elevi la examenele naționale sunt îngrijorătoare, existând foarte mulți elevi care nu pot obține note de trecere la absolvirea unui ciclu de învăățământ.

Nu se întrevăd nici măcar semne că situația ar putea să se schimbe într-un timp destul de scurt și că sistemul ar putea să se perfecționeze.

Multe schimbări care s-au dovedit a fi benefice din anii 1995-2000 nu au fost consolidate și nici nu s-a încercat aprofundarea lor.

Ca urmare, un nou context nu duce la schimbări semnificative dacă acestea nu sunt susținute de factorii de decizie.

Un nou concept introdus în educație a fost asigurarea calității învățământului.

Conceptul „calitate” a devenit cunoscut relativ recent în învățământul românesc, la fel ca în economia țării noastre, deoarece până la încercarea României de a se apropia de valorile promovate de Uniunea Europeană, nu au existat prea multe preocupări în această direcție.

Odată cu integrarea României în Europa, toate domeniile de activitate au fost obligate să își însușească noile principii, care doresc să ofere o nouă perspectivă asupra performanțelor care pot fi atinse de către români, pentru a fi în ton cu tendințele existente pe plan mondial.

Sistemul educațional a funcționat de la căderea comunismului din inerție, încercând a se grefa pe o structură învechită (a cărei modernizare devenise o necesitate), diverse concepții aduse din țările vestice care în majoritatea cazurilor au dovedit că nu se potrivesc realităților sociale și culturale din România.

Analizele care au fost făcute de unii specialiști din Ministerul Educației au vizat de multe ori situații particulare, care nu se puteau generaliza pentru întreg sistemul de învățământ, de aceea în ultimii ani se încearcă realizarea unor studii complexe, care să surprindă carențele esențiale ale sistemului.

La nivel european, ca și la nivel mondial, oamenii competenți în domeniul educației, nu au căzut până acum de acord cu privire la ceea ce înseamnă cu adevărat o „școală bună” (http://liceulmmanole.eu/downloads/Manag+Calitatea%20educatiei.pdf)

Acest fapt are drept cauze faptul că în funcție de cultura specifică unei națiuni anume s-au conturat la nivelul fiecărei țări tendințe diverse, de aceea este foarte dificil să stabilești strategii și politici comune în domeniul educației, care pot fi o bază pentru un sistem de management al calității comun.

Managementul calității este responsabilitatea tuturor managerilor organizației, dar procesul trebuie condus de managerul aflat la nivelul cel mai înalt. (Țîțu,2007)

În cazul sistemului educațional, managementul calității are ca obiect componentele principale ale activității în acest domeniu și anume: calitatea procesului de învățământ, calitatea cercetării științifice, calitatea privită ca o dimensiune a organizației.( documents.tips_suport-curs-managementul-calitatii-in-educatie.pdf)

Pentru calitatea procesului de învățământ, foarte importante sunt următoarele aspecte: (documents.tips_suport-curs-managementul-calitatii-in-educatie.pdf)

-stabilirea unui profil coerent în ceea ce privește pregătirea pentru fiecare școală și armonia acestor profiluri în cadrul ofertei pe cate instituția de învățământ o propune elevilor și părinților

-identificarea așteptărilor reale ale firmelor și ale societății în privința aptitudinilor pe care trebuie să le aibă viitorii absolvenți

-adaptarea ofertei școlii la noile cerințe ale economiei și ale societății atunci când acest lucru devine necesar

-elaborarea unor planuri de învățământ și programe analitice utile elevilor și societății

-aplicarea practicilor optime pentru a îmbunătăți continuu sistemul de învățământ

-proceduri clare de evaluare a calității la toate componentele sistemului de învățământ

-realizarea feed-back-ului de la elevi, absolvenți și angajatori cu privire la prestația educațională a instituției și posibilități de îmbunătățire a acesteia

Pentru calitatea cercetării științifice, sunt importante următoarele aspecte:

-elaborarea de criterii și proceduri în ceea ce privește evaluarea rezultatelor cercetării care să constituie o motivație pentru creșterea performanței

-încurajarea apariției unor centre de excelență pentru a se realiza atât cercetarea fundamentală cât și colaborarea cu alte instituții în cadrul unor proiecte naționale și internaționale

În privința calității ca o dimensiune a organizației este preăzut a se urmări aspectele privind:

-stabilirea unui sistem de organizare care să conducă la funcționarea în bune condiții a sistemului calității

În acest scop este bine să se stabilească atribuții și responsabilități pentru toate nivelurile, realizarea unui echilibru între deciziile pe care le ia conducerea și interesele pe care le au părțile ce sunt implicate( elevi, părinți, organizații din exterior), elaborarea unei politici în privința resurselor umane ale organizației.

Formarea continuă a cadrelor didactice este de asemenea un domeniu care a fost avut în grijă de responsabili, iar progresele ce au avut loc în ultima perioadă sunt mari. (Crișan, 2008,pag10-11)

S-a elaborat o strategie coerentă în privința activității de formare a cadrelor didactice și un cadru curricular corespunzător pentru acest domeniu.

Este evident faptul că s-a trecut de la o ofertă care nu era bine diferențiată la un sistem unde cererea stă la baza ofertei de servicii oferite.

Mai există mulți pași de străbătut până la realizări notabile în acest domeniu, dar primii pași au fost făcuți iar tendința este de îndeplinire a cerințelor manifestate de consumatorii acestui tip de servicii.

 CAPITOLUL II. POLITICI EDUCAȚIONALE PRIVIND MANAGEMENTUL EDUCAȚIONAL

 2.1 Exigențe actuale de politici educaționale privind managementul educațional

Dorința de a realiza o armonizare a învățământului românesc cu cel existent pe plan european a condus la evoluția managementului educațional ce se bazează pe cunoaștere principalele linii directoare în acest domeniu fiind:( http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/management-si-marketing/44.pdf)

-Lărgirea interacțiunilor umane în învățământ pentru dobândirea de noi cunoștințe de către toți angajații

-Activitate susținută în cadrul catedrelor și comisiilor de specialitate scopul fiind dezvoltarea unor metode și tehnici de management educațional.

-Folosirea internetului de personalul școlii și de elevi, pentru ca nivelul cunoștințelor să poată fi îmbunătățit în mod continuu

-Realizarea unei baze de date proprii fiecărei instituții de învățământ la care să aibă acces fiecare angajat

-Schimbul permanent de informații cu alte instituții de învățământ sau cu agenți economici în probleme de interes ale unității de învățământ

O altă necesitate a momentului privește descentralizarea sistemului educațional și de aceea trebuie creată o anumită percepție asupra instituției de învățământ care se referă la:

-privirea acesteia ca având utilitate pentru clienții potențiali

-competența de a furniza clienților servicii educaționale de calitate

-asigurarea calității serviciilor educaționale prestate

-instituția trebuie să devină o autoritate în respectivul domeniu educațional

-să își îmbunătățească în mod continuu performanțele

În privința perfecționării sistemului de management al instituțiilor de învățământ trebuie luate anumite măsuri ce privesc:

-Conceperea unui sistem managerial performant și reproiectarea acestuia fundamentată în mod științific atunci când situația o impune

-înnoirea strategiilor de dezvoltare odată cu apariția noilor cerințe de dezvoltare a societății românești

-modernizarea instrumentarului pe care îl au la dispoziție managerii pentru a conduce

-micșorarea duratei circuitului sistemului managerial educațional astfel încît să fie implementate rapid strategiile și politicile elaborate de management

-pregătirea tuturor managerilor educaționali având la bază cerințele care se manifestă în sistemul educațional

Delegarea competențelor către școli pentru ca acestea să fie independente este o problemă dificilă în condițiile mentalității care încă există în învățământul românesc.( OECD (2000). Analiza politicii naționale în domeniul educației: România. Organisation for Economic Co-operation and Development)

Succesul acestei descentralizări este dependent de existența unor mecanisme care să ofere posibilitatea conducerii centrale de a avea posibilități de control și de sprijin al instituției care a fost descentralizată.

Se dorește o întărire a agențiilor guvernamentale existente în plan teritorial , Ministerul Educației îndrumând managerii educaționali prin intermediul birourilor teritoriale.

Cerințele învățământului modern impun o redefinire a rolului pe care îl au inspectoratele școlare care trebuie să dispună de proceduri prin care să se poată realiza compararea școlilor și să utilizeze instrumente de informare în ceea ce privește evaluările publice în ceea ce privește programele și instituțiile educaționale.

Funcțiile administrative pe care le dețin în prezent inspectoratele școlare ar fi necesar să fie atribuite școlilor, dar inspectoratele vor fi responsabile în continuare de pregătirea profesorilor, de dezvoltarea educațională și de asigurarea serviciilor școlare de orientare.

Inspectoratele școlare ar avea rolul de a evalua nivelul pe care îl atinge învățământul comparativ cu normele impuse definite prin indicatorii de performanță stabiliți și standardele care trebuie să fie aplicate.

Pentru a defini managementul eduațional este necesar să facem câteva precizări legate de evoluția managementului ca știință.

Managementul ca știință a apărut din nevoia oamenilor de a răspunde unor întrebări din activitatea practică, de zi cu zi și este rodul străduințelor depuse de mulți specialiști din diferite țări de pe glob.

Au existat mai multe școli de management în cadrul cărora s-a produs evoluția acestei științe., fiecare școală având propriile idei.

Școala care a apărut prima a fost școala clasică bazată pe lucrările lui Fayol,Taylor și Weber, ale căror cercetări au fost continuate de mulți alți cercetători .

Problemele pe care le-au dezbătut în lucrările lor au fost:

-enunțarea unor principii generale în privința conducerii firmelor

-definirea conceptului de firmă

-studiul structurilor de organizare(abordare formală)

Școala sociologică a apărut în paralel cu școala clasică și aduce ca noutate unele concepte legate de comportamentul uman.

Reprezentanți de seamă au fost Mc Gregor, Maslow, Herzberg, care au creat diverse teorii în special în privința motivării angajaților .

Idei principale promovate de această școală au fost:

-alcătuirea echipelor se realizează în funcție de preferințele pe care le au oamenii, în acest mod asigurându-se creșterea comunicării între oameni

-autoritatea formală trebuie recunoscută fără condiții de grupul care este condus

-prin motivația oamenilor se îmbunătățește climatul în care se muncește

-specializarea redusă a angajaților și serviciilor nu este bună pentru ca grupul să evolueze

-adoptarea deciziilor este necesar să fie apropiată de locul în care acestea se aplică

Școala modernă este reprezentată de o serie de specialiști printre care se numără P.Drucker, M.Porter, A.Kaufman.

Caracteristic este faptul că toate teoriile, metodele și conceptele se dezbat prin apelare la teoria multidisciplinară.

Demn de remarcat este faptul că se utilizează fundamentări științifice din alte științe precum ar fi matematică, statistică, psihologie etc…

O altă definiție dată managementului ca știință susține că acesta este : „Studierea procesului de management în vederea sistematizării și generalizării unor concepte, legi, principii, reguli, a conceperii de noi sisteme, metode și tehnici care să contribuie la creșterea eficienței activităților desfășurate pentru realizarea unor obiective”.(Zorletan, 1999)

P.Drucker, care este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști din domeniul managementului din zilele noastre, definește sarcinile fundamentale pe care trebuie să le îndeplinească conducerea unei organizații:

1.stabilirea misiunii pe care o are organizația

2.asigurarea unei funcționări productive a acesteia

3. o reglementare justă a responsabilităților și a implicațiilor sociale care sunt asociate organizației

O definiție care ar putea fi dată managementului educațional este că acesta reprezintă știința și arta de pregătire a oamenilor, de formare a unor personalități în concordanță cu necesitățile societății .

Se poate afirma că funcțiile de bază ale managementului educațional sunt similare cu ale celorlalte tipuri de management, deoarece în esență mangementul este același pentru orice tip de organizație .

Aceste funcții ale managementului sunt:

1.Planificarea .

Organizația poate fi definită ca un grup de persoane care au activitățile coordonate în mod conștient spre îndeplinirea unuia sau mai multor obiective comune.

Vom prezenta două definiții ale planificării care ni se par a fi mai relevante:

“Planificarea include definirea scopurilor, stabilirea strategiei și tacticii, elaborarea

planurilor pentru coordonarea activităților, realizarea obiectivelor.”(Cotelnic,1998,pag190)

-“Planificarea este procesul stabilirii obiectivelor organizației și a măsurilor privind

atingerea acestora.”(Stancioiu, 1998, pag214)

Cu ajutorul funcției de planificare se hotărăște care vor fi obiectivele pe care organizația își propune să le atingă și care vor fi acțiunile ce trebuie întreprinse de membrii organizației pentru a atinge aceste obiective.

Ioan Boboc a determinat mai multe etape ale procesului de planificare : analizarea planurilor educaționale care au fost deja elaborate, un diagnostic al stării existente, controlul planurilor întocmite, evaluarea și feedback-ul.

2. Organizarea

Această funcție este derivată din noțiunea de organizație. Într-o organizație există multe componente ce este necesar să fie structurate pentru ca instituția să fie capabilă să își îndeplinească planurile și să își urmărească executarea obiectivelor pe care le are de îndeplinit.

Organizarea muncii poate fi făcută în mai multe modalități, dintre care organizația trebuie să leagă pe aceea care o avantajează cel mai mult.

Un aspect foarte important al funcției de organizare este constituit de faptul că trebuie luată o decizie privitoare la faptul de a stabili cine va fi necesar să realizeze oricare dintre multiplele sarcini existente în interiorul organizației.

Organizarea formală a unei firme, care este reglementată prin acte normative, dispoziții interne include organizarea procesuală și organizarea structurală, aceste două componente fiind intercondiționate, deoarece nici una nu poate funcționa fără cealaltă.

3.Coordonarea

Funcția constă în armonizarea deciziilor și acțiunilor subordonaților și ale subdiviziunilor organizatorice ale firmei pentru asigurarea realizării obiectivelor pe care aceasta și le-a stabilit

Funcția de coordonare în cazul particular al organizațiilor sportive vizează păstrarea și perfecționarea stării de ordonare a sistemului organizației și a relațiilor existente între elementele acesteia.

În cadrul acestei funcții se desfășoară mai multe acțiuni specifice precum:

-găsirea unei armonii între oameni sau între diferite activități

-proporționalitatea existentă între componentele pe care le prezintă orice activitate umană

La nivelul unei școli, funcția de coordonare este o atribuție a directorului și se face în general prin:

-instruire ce se referă la perfecționarea managerilor din sistemul de învățământ prin cursuri ce vizează pregătirea viitorilor conducători sau pentru cei care deja îndeplinesc această funcție .

-motivarea personalului cu scopul de a îndeplini obiectivele organizației și care se referă la dobândirea unor beneficii pe baza unor performanțe, funcie de obiectivele asumate de instituție.

-conducerea activității în sens propriu.

4. Motivarea.

Conducătorul unei activități trebuie să ia în considerare faptul că planurile cele mai documentate nu vor rodi dacă nu există cineva care să le ducă la îndeplinire.

Aici intervine motivarea angajaților, ce dorește obținerea de la salariați a executării cu conștiinciozitate a sarcinilor care le-au fost încredințate.

Pentru a se realiza o motivare a lucrătorilor, managerii trebuie să descopere trebuințele reale ale lucrătorilor, cât de puternice sunt acestea, și să găsească o cale pentru ca acestea să poată fi satisfăcute.

5. Controlul .

Este deosebit de important ca să se realizeze un control eficient în privința realizării obiectivelor organizației, ca și asupra întregii activități a instituției , deoarece indiferent cât de bine s-ar planifica o acțiune, la un moment dat lucrurile o pot lua razna din diverse motive, care nu au putut fi prevăzute.

În cazul în care conducerea nu are capabilitatea de a corecta toate deficiențele survenite pe parcurs, este posibil ca îndeplinirea obiectivelor, iar în unele cazuri chiar supraviețuirea organizației să fie amenințate

Principalele tipuri de control ce se efectuează sunt:

– controlul preliminar ce se face înainte de începerea acțiunii, cu ajutorul lui verificându-se

dacă există condițiile necesare pentru realizarea acțiunii dorite

– controlul concomitent ce se eferă în principal la ceea ce se întâmplă în timpul desfășurării

acțiunii pentru a stabili dacă procesul de lucru se desfășoară în mod corect corect

– controlul posterior ce se execută după încheierea acțiunii, asupra rezultatelor finale care au fost

obținute:

– controlul direct care se realizează printr-un contact nemijlocit dintre managerul organizației și unul sau mai mulți subordonați ori colaboratori;

– controlul indirect care se face pe baza informațiilor ce se primesc în scris, verbal sau telefonic,

conform programului zilnic, săptămânal sau lunar de lucru;

– autocontrolul ce reprezintă o formă superioară a controlului, ce trebuie practicată de fiecare angajat

-controlul economico-financiar care urmărește modul de îndeplinire a planului financiar

6.Evaluarea este reprezentată de totalitatea metodelor prin care se determină măsura în care s-au realizat obictivele unei etape manageriale.

Șerban Iosifescu afirma că”abordările situaționale definesc funcția de management pe două dimensiuni esențiale: sarcină și umană,”, determinând trei funcții :de comunicare, de motivare și de participare .(Iosifescu,2001,pag39)

Stilul de conducere adoptat de un conducător va influența eficiența cu care se desfășoară activitatea personalului pe care îl conduce, indiferent de numărul persoanelor care i se subordonează, dacă este vorba despre o firmă de dimensiuni mari sau doar de un compartiment al acesteia.

Opinia mea este că o calitate fundamentală a unui bun manager este aceea de a cunoaște oamenii, mai bine zis natura umană, să înțeleagă faptul că aceștia au limite, de care unii sunt conștienți, iar alții nu și că subordonații vor acționa fiecare potrivit nivelului lui de înțelegere, educație și trăsăturilor de personalitate care îi sunt caracteristice.

Mai cu seamă un conducător trebuie să se cunoască pe sine, să știe unde greșește și să încerce să îndrepte imperfecțiunile specific umane ce îl caracterizează.

De asemenea un bun manager trebui e să știe să își scoată în evidență calitățile pentru ca acestea să poată fi apreciate de subalternii săi.

Specialiștii care au studiat problema afirmă că abilitțile necesare unui lider sunt o treime native și două treimi dobândite prin educație. Se poate deci spune că sunt necesare calități pe care o persoana le are însă este nevoie și de preocupare pentru a reusi dezvoltarea acestora .

Se înregistreaza cazuri în care o persoană are calități de lider,dar din diverse motive nu le

poate folosi, deci acest potențial rămâne inactiv.

Sunt și cazuri în care persoane mai puțin dotate iși doresc atât de mult să fie lideri incât reușesc să își dezvolte suficient de mult abilitățile pentru a fi eficienți ca lideri.

De altfel, domeniul resurselor umane a fost întotdeauna dificil, și chiar dacă un manager are o altă specializare, el trebuie în primul rând să conducă oamenii, să îi înțeleagă și să îi ajute să evolueze, pentru a aduce firmei un plus de valoare.

În decursul vremii oamenii nu s-au schimbat în mod fundamental, dar cantitatea de cunoștințe, care cel puțin în ziua de azi crește în mod exponențial, face ca aceștia să fie mai bine pregătiți și să știe cum să acționeze în multe situații.

De fapt, fiecare conducător își crează propriul stil de a conduce oamenii care poate fi o combinație între multele stiluri determinate de savanți din punct de vedere teoretic, stiluri ce trebuie îmbinate într-un mod armonios, pentru bunul mers al organizației.

Chiar dacă prima sarcină a unui manager este să întocmească planuri,să le implementeze să le urmărească și să evalueze eficiența acestora , succesul este condiționat de starea de spirit existentă în rândul angajaților, dacă aceștia îi urmează și îi recunosc eforturile,dacă au încredere că îi conduce bine sau au reticențe în privința lui.

Nu există de fapt un manual care să te învețe cum să fii manager, să îți arate cum să fii mai eficient, ci doar pot fi date anumite indicații generale, care pot fi urmate de către conducători.

În consecință, a fi manager este un talent, pe care îl ai sau nu îl ai, instinctul trebuie să îți spună care este cea mai bună cale pe care trebuie să o urmezi într-o situație delicată.

Succesul unui conducător poate uneori proveni din lucruri simple pe care orice manager ar trebui să știe să le facă: să știe să își asculte colaboratorii sau clienții, să încerce să privească lucrurile și din perspectiva acestora, să știe care sarcini sunt potrivite pentru fiecare angajat, în oricare moment.

Din numeroase cercetări s-a ajuns la concluzia că un conducător care este corect, deschis sugestiilor bune făcute de către subordonați, un adevărat profesionist, sigur pe sine fără a deveni îngâmfat, tolerant atunci când o cere situația, va fi mai eficient în activitatea sa decât un conducător căruia îi lipsesc aceste caracteristici.

Pentru a stabili stilul de conducere al unui manager trebuie luate în considerare trei aspecte fundamentale (Consilier Managementul Resurselor Umane, Rentrop & Straton,2000):

-Felul în care poate comunica cu angajații ( modul în care ia deciziile, stabilește ce atribuții, responsabilități și autoritate are fiecare dintre subordonați)

-Proporția în care se ocupă de problemele care vizează afacerea respectivă și problemele legate de personal

-Tipul de relații care a fost dezvoltat cu salariații

O definiție a stilului de conducere spune că acesta este” o variabilă continuă care se manifestă ca interacțiune a tendințelor dominate de comportament și de atitudine ale managerilor”( Dicționar de psihologie socială, 1981,pag233)

Pentru a face considerații asupra tipului de manager s-a pornit de la tipologia considerată general valabilă în cazul oamenilor.

Unul dintre primele criterii din această tipologie este abordarea lumii din exterior, în acest caz Carl Jung găsind două tipuri umane (Nicolescu,1992,pag297)

-extrovertiții, ce sunt caracterizați de deschidere față de lumea din exterior, care au ca predominantă tendințele obiective

-introvertiții, care sunt persoane interiorizate, care sunt preocupați mai mult de propria lor lume, pe care o crează și care sunt persoane meditative ,la care sunt predominante tendințele subiective.

În literatura de specialitate actuală, mai apar alte tipuri în afară de cele două extreme(Nicolescu,1992,pag298) :

-echilibrații ce sunt caracterizați de energie, dar sunt și persoane meditative, deschiși lumii exterioare, dar și propriei lumi interioare.

Se spune că echilibrații ar trebui să constituie prototipul în privința conducătorilor

-compensații ce prezintă o coexistență temporară a tipurilor, cele două tipuri de personalitate având o anumită periodicitate.

Acesta este considerat a fi tipul creatorilor, care observă,culeg informații, meditează asupra lor și apoi trag concluzii expunându-și propriile păreri.

2.2 Managementul educațional participativ

Managementul participativ este o tendință managerială destul de disputată ce se manifestă la nivel internațional și reprezintă o alternativă demnă de luat în seamă la managementul individualist, care a ajuns să fie copleșit de problemele ce apar la nivelul organizațiilor, probleme ale căror soluții necesită din partea managerilor o multitudine de cunoștințe ce sunt greu de însușit de către un singur om care să dețină toată puterea de decizie.

Se poate afirma că managementul participativ este reprezentat de realizarea proceselor de management prin colaborarea între manageri și personalul organizației,acest lucru fiind realizat în mod direct ori prin reprezentanți ,folosindu-se diverse forme,metode și tehnici de management ce au ca rezultat soluționarea multor probleme deosebit de importante pentru instituție

Trăsăturile esențiale ale managementului participativ sunt(Nicolescu,1994,pag52)

-o participare în mod efectiv a angajaților procesul de management al instituției

-responsabilizarea unui număr mare de salariați în funcția de evaluare și în cea de control

-o participare a angajaților la luarea deciziilor esențiale pentru viitorul instituției

În ceea ce privește managementul participativ, mare importanță o reprezintă dimensiunile sale: sfera de cuprindere și intensitatea pe care o are participarea la diverse procese decizionale

Sfera de cuprindere se referă la numărul sau proporția în care angajații participă la luarea deciziilor.

Intensitatea parficipării semnifică timpul care este rezervat procesului de adoptare a deciziilor și care sunt activitățile desfășurate în mod efectiv.

Pentru unitățile școlare existăforme de participare directă la luarea deciziilor cum ar fi Consiliul profesoral și indirectă cum ar fi Consiliul de Administrație ori Sindicatul .

Managementul participativ este un model normativ care are la bază trei criterii: (Bush T,2015,pag104-105)

-participarea va conduce la o mărire a eficacității școlii

-participarea este justificată de aplicare principiilor democratice

-în contextul managementului instituțional, fiecare pretendent justificat poate deveni un lider

Sergiovanni explică de ce este importantă abordarea în mod participativ justificarea fiind aceea că se reușește unirea angajaților și se reduc presiunile ce se exercită asupra directorilor de școli. „Poverile leadershipului vor fi mai ușoare dacă funcțiile și rolurile de leadership sunt împărțite și în cazul în care conceptul de densitate a leadershipului va deveni înlocuitorul leadershipului director”.

Alți specialiști spun despre managementul participativ că reușește să nu creeze impresia că liderul formal este un „superdirector”.

Acest tip de management este inclus în diverse contexte organizaționale și nu este înglobat într-o singură persoană , fiind recunoscută nevoia de a realiza diferite aspecte ale managementului dincolo de ceea ce reprezintă directorul.

Cercetările au relevat faptl că directorii adjuncți de la școlile din Australia vor să ia parte la adoptarea deciziilor, dar această dorință a fost în funcție de tipul de decizie.

Aceștia doresc să ia parte la decizii privind politica școlii, disciplina elevilor, volumului de cunoștințe pe care trebuie să îl predea un profesor, însă puțini au dorit să se implice în parte de decizii financiare, selectarea personalului pentru posturile vacante sau în rezolvarea plângerilor formulate de părinți.

Concluzia este aceea că angajații acceptă să se implice mult mai ușor în luarea deciziilor care au legătură directă cu atribuțiile lor.

2.3 Leadership transformațional și management educațional performant

Ρentru a defini ceea ce înțelegem рrin cоnducere, vоm ѕtabili câteva reрere teоretice referitоare la nоțiuni din aceeași ѕferă reѕрectiv leaderѕhiр și manager.

Ca multe alte nоțiuni din dоmeniul managementului și cоnceрtul de leaderѕhiр a fоѕt definit în mai multe mоduri. Cuvântul рrоvine din limba engleză, unde exiѕtă verbul tо lead care are numerоaѕe înțeleѕuri, cum ar fi: a cоnduce, a arăta drumul, a înѕоți,,a dirija, a îndruma .

Cоnfоrm definiției date de Νоrthоuѕe: „Leaderѕhiрul eѕte un рrоceѕ рrin care un individ influențează un gruр de indivizi ѕă urmeze un ѕcор cоmun”(Northouse,2007,pag3)

Ρerѕоana care reușește ѕă îndeрlineaѕcă cоndiți de mai ѕuѕ eѕte numită lider , iar aceștia ѕunt рrezenți în tоate dоmeniile de activitate: ѕроrt, роlitică,al unоr оrgnizații ,militar, etc..

Un lider trebuie ѕă aibă anumite calități рentru a ajunge și a fi recunоѕcut în aceaѕtă роѕtură: cunоștințe în diverѕe dоmenii dar în ѕрecial din dоmeniul ѕău de activitate, creativitate, оriginalitte, caрacitatea de a ѕe face aѕcultat, diѕроnibilitate la ѕchimbări,abilități ѕоciale .

Există anumite teorii referitoare la leadership care au fost elaborate de specialiștii în domeniul managementul resurselor umane 🙁 http://www.slideshare.net/iratatiana/suport-curs-leadership)

-teoria liderilor innăscuți, conform căreia liderul prezintă caracteristici care îl determină a deveni lider , caracteristici care nu pot fi obținute prin propriile eforturi , ci sunt native, ale personalității respectivei persoane

-teoria trăsăturilor personale care spune că “liderii diferă de oamenii pe care îi au în subordine prin anumite caracteristici”.

Se credea că liderii au o adaptabilitate mai mare decât a celorlalte persoane și percep realitatea într-un mod diferit.

Cât despre manageri, prin termenul acesta înțelegem o persoană sau un grup de persoane ce asigură desfășurarea unui proces de management prin îndeplinirea unor funcții de conducere și de execuție.

Managerul prezintă anumite trăsături dintre care menționăm: (http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/secretariat/12-5.htm)

-prezintă o dublă profesionalizare, atât în domeniul său,cât și în cel al managementului

-i se conferă responsabilitate, dar și autoritate

-influențează modul în care se comportă angajații pe care îi are în subordine

-are cunoștințele necesare pentru a crea o relație cu salariații care să funcționeze eficient

-are rezistență la stres, care este inerentă ocupării unei funcții de conducere.

Se credea că leadershipul se poate manifesta numai la nivel de conducere, că trebuie neapărat să ai autoritate pentru a fi lider, dar o idee bună care va fi urmată poate aduce în poziția de lider un simplu angajat, care nu deține o poziție superioară în ierarhie,deci în concluzie un lider nu trebuie să fie neapărat un manager.( http://www.slideshare.net/iratatiana/suport-curs-leadership)

Exista și o altă opinie conform căreia șeful devine automat lider dar în realitate titlul sau poziția nu conferă lidership.

Conducerea poate fi definită drept un proces care are caracteristic faptul că conducătorul și subordonații pe care acesta îi are interacționează astfel încât conducătorul exercită o influență asupra subordonaților pentru a putea realiza anumite obiective.

Cole privește conducerea ca fiind un „proces dinamic dintr-un grup, în care un individ îi determină pe ceilalți să contribuie voluntar la îndeplinirea sarcinilor de grup într-o situație dată”(Cole,2004,pag51)

Un manager poate obține rezultatele pe care și le dorește, deoarece are la dispoziție o mulțime de modalități prin care acest deziderat se poate realiza, reușita acestei acțiuni realizând distincția între managerii de succes și managerii fără rezultate deosebite.

Managerii au un rol extrem de important în obținerea rezultatelor de către compartimentul sau organizația pe care le conduc .de aceea Peter Druker spunea că” managementul este echivalent cu persoanele de conducere” .

M. Vlăsceanu arată într-o lucrare a sa că”succesul organizațiilor secolului XXI va depinde în cea mai mare parte de căutarea, descoperirea și folosirea eficientă a conducătorilor talentați, respectiv a acelor persoane imaginative, pline de curiozitate, perseverență, muncitoare, centrate pe idei, multi-calificate, capabile de a încuraja diversitatea, atente la provocările mediului, cu disponibilitatea permanentă de a transforma viziunea în realitate” ( M,Vlăsceanu, 2003, pg. 283).

Se poate spune referitor la autoritate că puterea unui conducător este legitimă dacă ea este recunoscută și acceptată de către subordonații săi.

În domeniul educației, leadershipul transformațional este cel care presupune că focalizarea leadershipului este necesar să fie pe angajamentele pe care și le asumă și pe capacitățile pe care le au membrii organizației respective.(Bush,2015,pag 102-104)

Nivelul mai mare al angajamentului față de obiectivele pe care și le propune organizația se presupune că vor duce la o productivitate mărită.

Leadershipul transformațional are opt dimensiuni esențiale:

-dezvoltarea viziunii pe care o are școala

-identificarea obiectivelor școlii

-oferirea unei stimulări intelectuale

-furnizarea de suport individualizat

-determinarea celor mai bune practici și a valorilor esențiale pentru organizație

-demonstrarea unor așteptări de performanțe ridicate

-crearea unei culturi productive a instituției de învățământ

– dezvoltarea tuturor structurilor cu scopul de a susține participarea la deciziile care se iau în instituție

Leithwood (1994) concluzionează referitor la leadershipul transformațional că: ” Practicile de leadership transformațional, luate ca întreg, au avut efecte directe și indirecte semnificative asupra progresului inițiativelor de restructurare a școlilor și asupra rezultatelor obținute de elevi și preconizate de profesori .”

În Anglia s-a constatat faptul că leadershipul tranformațional a avut efecte destul de semnificative cu privire la practicile profesorilor la clasă, dar rezultatele elevilor nu s-au îmbunătățit în aceeași măsură.

Modelul de leadership transformațional furnizează o abordare normativă a leadershipului școlii și se bazează pe procesul prin care liderii urmăresc influnțarea rezultatelor pe care le obține unitatea de învățământ și nu pe natura ori direcția acestor rezultate.

Se poate spune că acesta este un mijloc de control asupra profesorilor și va fi acceptat mai curând de lideri decât de cei conduși de acesta.

În Anglia se recomandă ca liderii de instituții de învățământ să adere la cerințele formulate de guvern, care au influență asupra obiectivelor, a curricumului și a valorilor adotate de organizație.

Leadershipul transformațional presupune că liderii și personalul au interese comune, fapt care este adevărat doar într-o anumită măsură.

CAPITOLUL III. POLITICI EDUCAȚIONALE PRIVIND MARKETINGUL EDUCAȚIONAL

3.1 Politica de marketing a unei instituții de învățământ

Marketingul a devenit în perioada actuală una dintre cele mai importante activități ale unei organizații, cu un rol major în dezvoltarea acesteia sau în păstrarea poziției pe care organizația și-a câștigat-o pe o anumită piață.

Conform lui Kotler marketingul este” activitatea umană orientată în direcția satisfacerii nevoilor și dorințelor prin intermediul procesului schimbului”(Kotler,1999,pag4) .

În ceea ce privește marketingul serviciiilor, acesta este fundamentat pe un anume specific ce se regăsește într-un conținut ce include o serie de elemente comune ale bunurilor și serviciilor și fiecăreia dintre aceste categorii.(Untaru,2010,pag2)

Componentele specifice sunt determinate de raporturile ce se stabilesc între cel care prestează servicii și consumator în procesele ce sunt legate de satisfacerea nevoilor.

Concepte ce au legătură cu marketingul serviciilor sunt:(Nedelea, 2009,pag9)

1)Marketingul extern ce se referă la acțiunnile întreprinse de organizație pentru a fixa tarifele, distribui și promova serviciul către consumatori.

2)Marketingul intern care are legătură cu activitatea desfășurată de firmă pentru a perfecționa și motiva angajații în vederea prestării unor servicii de înaltă calitate și a mări atașamentul pe care îl au angajații față de firmă .

3)Marketingul interactiv ce se mai numește și tranzacțional care apare în momentul în care se face contactul între personalul ce prestează serviciul respectiv și client

Pentru acest obiectiv este necesară realizarea unui mix format din produs( legat de ambianță, echipamente, personal cu care se realizează contactul) , activitățile promoționale, preț și distribuție .

Componentele esențiale ale marketingului și relațiile dintre acestea se pot vedea pe baza următoarei diagrame:

MARKETING

Fig nr1 Elementele marketingului Sursa: http://www.tutor2u.net/business/marketing/what_is_marketing.asp

Sectorul serviciilor (căruia i se mai spune și sectorul terțiar) a contribuit la crearea de noi locuride muncă și a avut un mare rol în creșterea competitivității întreprinderilor, această explozie a serviciilor fiind generată de creșterea șomajului în industrie și de amplificarea relațiilor dintre diverse firme .(Ioncică,2010,pag2)

Serviciile sunt foarte diverse iar aria lor cuprinde învățământul, turismul, sănătatea, transporturile, telecomunicațiile, comerțul cu produse de larg consum,tranzacții imobiliare, administrație public și apărare, serviciile din zona artei și culturii.(Pascu,2014,pag61)

După definiția Asociației Americane de Marketing, „serviciile reprezintă activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață sau prestate în asociere cu vânzarea unui bun material”.

O definiție dată de specialiști români afirmă că: “Serviciul este o activitate ce se prestează pentru un client. Această activitate are o utilitate pentru el (îi satisface o nevoie) încât prezintă o valoare economică (o valoare de schimb, în schimbul serviciului plătindu-se un preț). ( http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1)

Serviciile ar putea fi definite și ca “ efecte utile, imateriale și intangibile, rezultate din desfășurarea unor activități intercondiționate”(Olteanu,2005,pag14)

Serviciile prezintă următoarele caracteristici:(Ionașcu,2012,pag16)

-imaterialitatea și intangibilitatea

-imposibilitatea stocării( se consumă în mod obligatoriu în momentul producției, neputând fi stocate pentru a fi consumate ulterior)

-simultaneitatea producției și a consumului(serviciile sunt perisabile și ca urmare a acestui fapt ele trebuie consumate atunci când sunt produse)

-inseparabilitatea serviciilor de persoana prestatorului, ca și de aceea a utilizatorului

Pentru serviciile din domeniul educației este esențial ca managerii educaționali să determine foarte bine segmentul de consumatori cărora li se adresează și să cunoască metodologia prin care se poate realiza un studiu de piață .

Produsele educaționale sunt concepute și difuzate de instituțiile de învățământ și sunt receptate de consumatorii acestora, care le atribuie o anumită valoare.

Produsele educaționale sunt ca oricare alte produse în sensul că li se poate asocia o valoare care este strâns legată de noțiunile de cost și de profit.

La determinarea acestei valori în cazul particular al marketingului educațional este necesar să se ia în considerare calitatea pe care o are actul educațional, invesițiile ce s-au realizat pentru desfășurarea activității în condiții bune și de calitatea resursei umane care prestează acest tip de servicii.( http://www.academia.edu/9188277/MARKETING_EDUCA%C5%A2IONAL)

Evaluarea calității pe care o are activitatea educațională este făcută de consumatori după ce prestarea serviciilor s-a încheiat.

Serviciul educațional este achiziționat de consumator înainte ca valoarea acestuia să fie percepută , având în vedere datele ce există referitor la o anumită instituție de învățământ, care reflectă performanțele înregistrate în trecut.

Performanțele realizate în procesul de instruire vor determina atragerea sau pierderea unor clienți.

Instituțiile de învățământ care funcționează eficient vor avea absolvenți care vor reuși în carieră și vor atrage mai mulți clienți, pe când celelalte vor supraviețui sau vor fi eliminate de pe piață, din cauza inexistenței cererii pentru serviciile lor.(Nedelea, 2002,pag 98).

Ca urmare a acestui fapt, la anumite interval de timp se cere o regândire a ofertei instituțiilor de învățământ ca urmare a evoluției pieței muncii, care își poate schimba structura, avându-se în vedere specializările oferite publicului, și volumul de cunoștințe pe care trebuie să îl aibă un absolvent.

Serviciile din educație sunt organizate conform unei legislații care poate fi mai permisivă sau mai restrictivă.

În cazul în care legislația este extrem de restrictivă marketingul poate fi greu de aplicat dar în sistemele democratice unitățile școlare sunt lăsate să își rezolve singure problemele.

Politica de marketing educațional prin care o instituție de învățământ poate să își domine competitorii, în ciclul de învățământ căreia îi aparține este necesar să aibă în vedere:(Gorun,2010,pag109)

-exercitarea unei influențe cu privire la nivelul și la structura pe care o are cererea de servicii

-îmbunătățirea continuă a acestei oferte pentru ca organizația să își poată utilize avantajele competiționale

-determinarea corectă a capacității de care dispune instituția, referitor la resursele sale material, financiare și umane pentru a putea domina competiția

-estimarea cererii de servicii atât pe termen scurt cât și pe termen lung pentru a putea proiecta corespunzător produsul educațional

3.2 Strategia de marketing și mixul de marketing educațional în școli

Unul dintre susținătorii faptului că strategia este deosebit de importantă pentru orice firmă a fost profesorul american cu contribuții esențiale în domeniul marketingului Peter Drucker.

El a spus că strategia elaborată de o organizație trebuie să fie capabilă să găsească răspunsul la două întrebări esențiale : prima ˝În ce constă afacerea? ˝și cea de a doua ˝Care trebuie să fie obiectul de activitate al firmei? .

O definiție a strategiei o dă de exemplu M.Bower într-o lucrare a sa ˝Strategia este știința și arta de a declanșa toate resursele întreprinderii pentru atingerea cu succes a obiectivelor și scopurilor finale .”

Strategia unei companii a fost definită și de Alfred Chandler, în cartea pe care a scris-o „Strategy and Structure” ca reprezentând „determinarea pe termen lung a scopurilor și obiectivelor unei întreprinderi , adoptarea cursurilor de acțiune și alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor” ( Chandler, 1993,pag 63).

T.Zorlețan afirma că strategia este „știința și arta de a stabili obiectivele generale ale organizației pe termen mediu și lung și de a formula opțiunile de acționare pentru atingerea acestora, ținând seama de toate resursele existente, în vederea adaptării eficiente a organizației la cerințele mediului ambiant în care acționează.”(Zorlețan, 1998,pag 89)

Fundamentarea unei strategii a unei companii este semnificativ influențată și de faza în care se găsește firma în ciclul său de viață și anume: demarare, creștere, maturitate sau declin.

Ovidiu Nicolescu ne dă o definiție a strategiei unei firme care reprezintă după părerea sa“ansamblul obiectivelor majore ale organizației pe termen lung, principalele modalități de realizare împreună cu resursele alocate, în vederea obținerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizației”(Nicolescu,1996,pag37)

Virgil Petrovici consideră că:”Strategia firmei reprezintă, astfel, rezultatul opțiunii strategice a managementului de vârf cu privire la căile pe care le va urma și mijloacele alternative pe care le va folosi pentru atingerea obiectivelor.”( ile.ucdc.ro/cursuri/C_3_315_Management%20strategic_Petrovici_Virgil.,pag 14-15)

O.Nicolescu consideră că strategia organizațională are drept componente misiunea firmei, obiectivele fundamentale, opțiunile strategice, resursele, termenele, avantajul competitiv. (Nicolescu,1996,pag44).

Misiunea firmei este” o enunțare cuprinzătoare a scopurilor fundamentale și concepției( filozofiei) privind evoluția și desfășurarea activităților firmei, prin care se diferențiază de întreprinderile similare și din care decurge sfera sau domeniul de activitate și piața de servicii”( Nicolescu,1996,pag44).

Așa după cum consideră Ovidiu Nicolescu”punctul de plecare, în elaborarea strategiei firmei, trebuie să-l constituie definirea cât mai exactă a misiunii acesteia, axată pe explicitarea detaliată a raporturilor dintre management, salariați și context”(Nicolescu,1996,pag175)

Misiunea firmei asigură consensul în privința obiectivelor urmărite și în conceperea unor politici adecvate de folosire a resurselor.

După ce s-a definit misiunea firmei, următorul pas este precizarea unor obiective fundamentale( strategice), care sunt „exprimările cantitative ori calitative ale scopului pentru care aceasta a fost înființată și funcționează”

Obiectivele fundamentale sunt acelea care se desfășoară pe termen lung și care au legătură cu totalitatea activităților firmei, ori cu componentele majore ale acesteia.( Nicolescu,1996,pag45).

Aceste obiective trebuie să cumuleze căteva condiții definitorii:

-să fie realiste, adică să ia în calcul toate capacitățile și posibilitățile efective de realizare de care dispune firma, în mediul economic existent și în viitor

-să fie mobilizatoare, adică să conducă la eforturi pentru îndeplinirea lor

-să fie comprehensibile, adică conținutul lor să fie înțeles atât de manageri și angajați, cât și de ceilalți stakeholders.

-nu în cele din urmă, obiectivele trebuie să fie stimulatoare, adică să ia în cosiderare așteptările celor interesați în evoluția firmei

Opțiunile strategice se referă la modalitățile prin care se determină cum este posibil să fie îndeplinite obiectivele.

În domeniul strategiei, resursele sunt prevăzute ca fonduri circulante și fonduri pentru investiții.

Termenele delimitează perioada în care strategia este operațională, stabilindu-se de obicei momentul de începere și cel de finalizare.( Nicolescu,1996,pag49).

Strategiile în domeniul marketingului sunt foarte strâns legate de strategia generală a organizației fiind o parte componentă esențială a acesteia.

Activitatea de marketing implică utilizarea cu maximă eficiență a tuturor categoriilor de resurse pe care o firmă le poate avea la dispoziție pentru a evolua, de aceea este important să existe resurse financiare, specialiștii firmei să dispună de resurse informaționale suficiente, iar resursa umană să fie de bună calitate .

Pentru a îndeplini strategia în domeniul marketingului stabiliă de conducerea firmei trebuie realizată planificarea activității prin planificarea strategică de marketing.

Aceasta are în vedere stabilirea și menținerea unei relații optime între resursele disponibile și mixul de marketing, având în vedere și conjuctura pieții pe care evoluează firma respectivă.

Stabilirea unei strategii de marketing a unei firme este urmată întotdeauna de căutarea obținerii unui avantaj competitiv, care să ofere posibilitatea firmei de a se dezvolta.

Instituțiile de învățământ pot apela la mai multe strategii de marketing dintre care pot fi amintite:

-strategia nediferențiată

Acest tip de strategie în marketingul educațional este fundamentată pe încercarea de a atrage potențialii beneficiari ai serviciilor prin abordarea unor teme cu caracter general și oferirea unor soluții verificate în timp.

Este utilizată cu precădere de instituții de învățământ de prestigiu deoarece imaginea lor este deja creată în ochii grupurilor țintă pe care le au în vedere , aceste organizații neputând să își permită să ignore nevoile pe care le au consumatorii deoarece acest fapt ar putea duce la scăderea credibilității pe care o are instituția, concretizată în îndepărtarea unor potențiali beneficiari.

Organizația cu notorietate în educație trebuie să răspundă cerințelor clienților, deoarece “orice încercare de segmentare a țintei (…) este (…) doar costisitoare și ineficientă, dar chiar riscantă și contraproductivă”(Zaharia,2001,pag208)

-strategia diferențiată

Este un tip de strategie de atac în care resursele educaționale de tip eforturi, timp, costuri, nu conduc în mod automat spre rezultatele așteptate și pot da naștere unor probleme în ceea ce privește coerența ofertei și credibilitatea pe care o are instituția de învățământ (Zaharia,2001,pag205)

Instituțiile apărute mai recent pe piață care nu au încă o poziție puternică pe piață adoptă în mod obișnuit acest tip de strategie.

Această strategie presupune necesitatea de a identifica și a uni toate interesele pe care le au grupurile țintă abordându-se diferit fiecare categorie, limbajul fiind diferențiat pentru fiecare categorie în parte.

-strategia concentrată constă în focusarea pe un anumit grup-țintă pentru a încerca să fie atrași anumiți potențiali beneficiari, dar poate conduce la rezultate nesatisfăcătoare deoarece unele categorii de beneficiari vor fi îndepărtate, în acest mod pierzându-se clienți, numărul ceor atrași putând să fie insufficient pentru dezvoltarea instituției de învățământ.

Un specialist în domeniul marketingului educațional face o propunere deosebită și anume ca instituțiile de învățământ să utilizeze succesiv variantele de strategii. (Zaharia,2001,pag205)

În prima fază ar trebui aplicată strategia nediferențiată „în scopul sporirii gradului de notorietate, fără a-și afecta imaginea”, în cea de a doua fază se va continua cu aplicarea unei strategii diferențiate, “al cărei scop este creșterea credibilității în rândurile fiecărei categorii (…)” de beneficiari”și apoi se va apela la strategia concentrată pentru a atrage categoria beneficiarilor nehotărâți .

Cu privire la atitudinea pe care o instituție o poate adopta față de concurenți, aceasta poate fi indiferentă( să nu se obosească să își studieze competitorii și oferta acestora), de concurență (să se încerce controlarea competiției cu celelalte instituții din domeniu ce vizează același public țintă) ori de colaborare cu alte instituții similare

Preocupările avute de specialiștii domeniului pentru a determina mijloacele de acțiune la care pot face apel întreprinzătorii a condus la apariția conceptului de mix de marketing care are în perioada actuală o poziție foarte importantă în teoria ca și în practica marketingului. (Balaure ,2003,pag322)

Conceptul de „mix-de .marketing” a fost ideea lui Neil Borden, care a creat combinația potrivită a unor elemente esențiale pentru politica de marketing dintr-o organizație.

Modelul pe care l-a creat inițial Borden era mult mai complicat față de acela care se utilizează în prezent, actuala formă fiind gândită de către Eugen Mc Carthy, care a stabilit cele patru componente esențiale ale mixului, care sunt cunoscute în toată lumea ca cei patru “P”, prin aceasta referindu-se la Product, Price, Place, Promotion.

În altă teorie care se referă la acest concept esențial se susține că ar mai fi necesar să se adauge o variabilă ce prezintă mare influență la acest mix și anume personalul organizației deoarece “calitatea și motivația personalului care lucrează acolo reprezintă rațiunea esențială care face publicul să dorească (sau nu) să apeleze la serviciile ei”(Hart,1998,pag22) 3.

Scopul pentru care este creat un produs este reprezentat de satisfacerea unei nevoi , de aceea se consideră că producerea acestuia este justificată atunci când produsul ajunge la consumatorul final.

Numai printr-o alocare eficientă a tuturor tipurilor de resurse care sunt esențiale pentru fabricarea unui produs și anume ( materiale, financiare și umane) pentru fiecare componentă a mixului de marketing, se realizează un consum rațional din punct de vedere al resurselor și acestea nu vor fi irosite.

Putem deci spune că obținerea de către organizație a rezultatelor pe care le speră , în principal generarea profitului, este dependentă în mod direct de politicile pe care le adoptă firma în domeniul produsului, prețului, distribuției și promovării.

Între elementele component ale mixului de marketing și mixul de marketing există relații care pot fi reprezentate în mod schematic:

Fig nr.1.sursa http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap5

Pentru domeniul special al serviciilor a fost necesar ca acest model devenit clasic să fie îmbunătățit, modelul acesta având un număr de 7 P:( https://www.scribd.com/doc/31223713/Cei-7P-Mixul-de-Marketing-in-Servicii)

Componentelor obișnuite li se mai adaugă încă trei: personalul, procesul și probe fizice.(Vrontic,2005,pag7-21)

-Produsul este necesar să fie dorit de consumatorii vizați și să îndeplinească așteptările acestora

-Prețul trebuie să fie corespunzător banilor pe care clienții îi plătesc pentru achiziția serviciului dorit

-Plasarea este legată de disponibilitatea serviciului și ușurința cu care acesta poate fi dobândi de consumatorii finali.

-Promovarea este unul dintre cele mai importante componente ale mixului, fiind în legătură cu procesul de comunicare al organizației, ce trebuie să își transmit mesajul pentru a fi receptat cât mai ușor de public

-Execuția tuturor serviciilor depinde de personalul care le îndeplinește, de competența acestora în respectivul domeniu

– Procesul prin care se realizează un produs este de asemenea o componentă importantă a acestuia.

-Probe fizice deoarece cea mai mare parte a serviciilor includ și o componentă fizică.

În actuala perioadă comportamentul consumatorului a devenit tot mai important pentru toate organizațiile , deoarece până la final consumatorul este acela care ia decizia privind cumpărarea unui anumit produs, de aceea, pe lângă cei patru „P”, care se leagă în mod direct de direct de cei care produc bunurilor respective, trebuie ca organizațiile să țină cont și de cei patru „C” care au legătură cu consumatorul.

Tabel.nr 1 sursa http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/7.htm

1.Produsul

Produsul este un element de bază al mixului de marketing orice discuție referitoare la mix-ul de marketing devenind inutilă în absența unui produs care trebuie să fie comercializat.

Se poate spune că se poate denumi produs orice bun, serviciu sau o combinație între cele două care satisface o necesitate și care este oferit spre vânzare pe piață și în schimbul căruia se primește o sumă de bani sau un alt bun sau serviciu.

Producătorii și consumatorii privesc din perspective diferite produsele, pentru primii produsul fiind un obiect fizic, pentru consumatori reprezentând un set de avantaje la care se așteaptă prin achiziție, produsul fiind cumpărat pentru a satisface unele trebuințe .

Tendința care se manifestă în mod accentuat în zilele noastre se referă la o implicare în diferite moduri a consumatorului în realizarea produselor noi.(Ionașcu,1990)

Marele specialist în domeniul marketingului Ph.Kotler în lucrarea „Marketing Management” din 1992 realizează o detaliere a funcțiilor pe care le are produsul pe cinci trepte , conform figurii pe care o prezentăm mai jos:

Fig 3 Niveluri ale produsului Sursa: http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/8.htm

1.produsul de bază este nivelul fundamental

2.produsul generic este reprezentat de produsul care se folosește în mod curent

3.produsul așteptat este acela care include funcții noi conform așteptărilor clienților

4.produsul amplificat este cel la care se adaugă alte avantaje

5.produsul potențial este cel trebuie să reflecte un nivel la care nu s-a gândit nimeni

Politica de produs pe care o adoptă o organizație este necesar să servească următoarelor obiective:

-să aibă o contribuție majoră la alocarea resurselor firmei astfel încât să se realizeze o dimensionare corectă atât în privința structurii bunurilor care se comercializează, cât și a structurii de producție pe care o prezintă compania respectivă.

-să ajute la mărirea capacității de a concura a firmei și la câștigarea unei poziții mai bune sau la menținerea pe aceeași poziție în ierarhia firmelor cu același obiect de activitate

-să aibă o orientare spre client, reușind să satisfacă cerințele din ce în ce mai mari pe care le au consumatorii în zilele noastre

-să aibă în vedere folosirea cât mai eficientă a potențialului uman,financiar și material al firmei.

De obicei o firmă nu oferă consumatorilor un singur produs, ci o gamă de produse sau servicii .

Gama de produse este compusă din ansamblul articolelelor ce au unele caracteristici comune ori distincte care sunt comercializate de către firma respectivă.

O linie de produse are în componență bunurile ori serviciile ce au trăsături comune, ce se pot diferenția doar prin unele caracteristici secundare.

Dacă ne referim la articole, acestea sunt componente unitare diverse ce se găsesc în componența unei linii de produse.

2.Prețul

Pentru cei mai mulți specialiști politica de preț este un alt element foarte important al mixului de marketing, deoarece „ prețul poate fi considerat ca elementul care face legătura și conexiunea cea mai clară dintre produs și piață, respectiv între cerere și ofertă.” ( http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Marketing_suport_de_curs.pdf)

O definiție foarte utilizată este aceea potrivit căreia prețul reprezintă expresia bănească a valorii unei mărfi sau serviciu ce este destinat schimbului și care în același timp este o categorie economică.

O altă definiție gândită de Leon Walras spune că ˝ Prețul este expresia bănească a valorii mărfii sau suma de bani care se plătește pentru a dobândi o unitate dintr-un bun economic˝-

Pentru a elabora o strategie eficientă de preț, o firmă trebuie să parcurgă mai multe etape , conform schemei de mai jos:

Fig.nr.4 Elaborarea unei strategii de preț Sursa: http://www.svedu.ro/curs/marketing/c7.html

Strategia de prețuri este definită ca o conduită a unei firme în privința prețurilor pe care le au produsele sale, care este valabilă pe o perioadă mai lungă de timp.(Beju,1998,pag 487)

Atunci când se lansează un produs, prețul poate fi stabilit prin două modalități strategice:(Ristea,1995,pag268)

1.˝Smântânirea˝, care face referire la pătrunderea pe piață a unui produs nou, pentru care este stabilit un preț mare

Această manieră strategică în care se poate stabili prețul unui produs prezintă următoarele caracteristici:

-Profitul se realizează foarte repede într-un termen relativ scurt, până la pătrunderea pe piață a altor firme care să facă concurență produsului respectiv

-Obținerea unor profituri ridicate pe un interval mare de timp poate fi realizată prin lansarea produsului nou utilizând tehnologii deosebite, inovații sau invenții, care să marcheze un adevărat salt calitativ, astfel încât să se creeze un adevărat zid, ce poate fi mai greu depășit de concurență rezultatul fiind situarea companiei respective într-o situație de monopol, până când competitorii au destul forță să reducă diferența .

-În acest caz investițiile în cercetare, proiectare se recuperează cu rapiditate iar stocurile corespunzătoare acelui produs sunt moderate

-Se vrea, de regulă, obținerea profitului celui mai mare în condițiile specifice date de piață până la crearea de către competitori a unor produse similare calitativ și din punct de vedere al prețului.

2. ˝Penetrarea˝- se dorește ca produsul să fie introdus în cadrul pieții la un preț cât mai scăzut, obiectivul central fiind acela de a fi în competiție cu firmele deja existente pe piață,ale căror produse sunt cunoscute, pentru a determina anumite segmente ale consumatorilor să își schimbe preferințele.

Prețurile se pot fixa și în funcție de costuri iar aplicarea unei astfel de strategii presupune ca un anumit nivel minim al vânzărilor să fie asigurat , deoarece sub acest nivel prețul nu ar mai acoperi cheltuielile făcute de firmă cu respectivul produs.

Această strategie pornește de la ipoteza că prețurile trebuie să permită recuperarea costurilor ocazionate de realizarea produsului și obținerea unui profit net.

Este situația în care producția are anumiți parametrii calitativi, iar costurile sunt la niveluri acceptabile, pot fi formulate și strategii de prețuri ce au ca punct de plecare costurile , la care se pun și niște marje de profit.

În practică există și modalități prin care prețul se poate fixa în funcție de cererea pentru respectivul produs . Ele sunt utilizate mai rar, atunci când nu există concurență, sau aceasta se exercită în mod ˝pașnic˝.

Criteriul de bază pe care se fundamentează această strategie este ˝cât suportă piața˝.

3.Plasarea

Al treilea element esențial al mixului de marketing este plasarea care mai este denumită și distribuție și care are ca obiect drumul produselor ori serviciilor de la cel care le produce până la consumatorul final.

La acest proces de plasare a bunurilor, participanții au roluri și interese diferite, care trebuie să se armonizeze pentru buna desfășurare a procesului în ansamblu.

Plasarea este un ultim pas care este realizat pentru ca activitatea pe care o desfășoară o organizație să se încheie, iar ciclul economic să poată fi reluat.

După plasarea bunurilor firma care le-a produs poate să își recapete resursele pe care le-a consumat pentru fabricarea acestora și un profit pe care și l-a stabilit, consumatorul primește bunurile dorite, iar intermediarii își acoperă cheltuielile ocazionate de achiziție și realizează și ei un profit.

Prezentăm mai jos alternativele canalelor strategice de distribuție:

Tabel nr 2 Sursa (Pop, N. Al., Marketing, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994

4.Promovarea

Promovarea este o activitate esențială pentru toate firmele ce doresc să își comercializeze produsele, deoarece de promovarea eficientă depinde în esență cantitatea de bunuri care vor fi vândute de o anumită companie, în condițiile în care produsele sunt asemănătoare cu ale altor firme concurente.

Obiectivele pe care le are activitatea de promovare sunt diferite de la o organizație la alta depinzând de domeniul de activitate, segmentele de piață pe care firma le vizează, mijloacele utilizate și pot fi exprimate nu doar în mărimi de natură cantitativă (cum ar fi creșterea vânzărilor sau a profitului), ci și în termeni de natură calitativă (precum ar fi crearea unei imagini favorabile față de organizație sau față de produsele executate de aceasta).

De asemenea,putem spune că obiectivele activității de promovare urmăresc atât aspectul informativ (cunoașterea mărcilor și a produselor firmei ), cât și aspectul afectiv (atragerea interesului consumatorilor față de oferta pe care o are organizația )sau îmbunătățirea imaginii produsului ori a firmei ).

Politica promoțională a unei firme este materializată printr-un cumul de strategii care, având în vedere complexitatea activităților promoționale desfășurate de o companie, se caracterizează printr-o deosebită diversitate.

Criteriile de clasificare a strategiilor prin care se realizează promovarea sunt numeroase, așa că vom prezenta în continuare câteva dintre ele.

În funcție de criteriul privitor la promovarea imaginii firmei respective , pot fi concretizate două variante strategice, și anume:

-strategia de promovare a imaginii

Promovarea imaginii pe care o are o firmă se poate face atât prin publicitate făcută prin diverse modalități firmei în cauză cât și prin promovarea unor activități sau proiecte în domeniul responsabilității sociale ce sunt realizate de firma respectivă.

– strategia de extindere a imaginii, care, la rândul ei, include o serie de opțiuni care pot fi aplicate : strategia de informare pe piață , strategia de stimulare a cererii existente , strategia de diferențiere a ofertei, strategia de stabilizare a vânzărilor.

În funcție de modul în care se desfășoară în timp activitățile promoționale, opțiunile strategice pe care le poate avea firma respectivă se diferențiază în:

– strategia activității de promovare permanentă , care presupune eforturi

financiare mari din partea organizației

-strategia de activitate promoțională intermitentă, în funcție de anumite situații de conjunctură sau de sezonul aflat în desfășurare.

Depinzând de obiectivele pe care le are în vedere , firma poate opta pentru:

– promovarea produsului

-promovarea imaginii.

Din punct de vedere al sediului unde se organizează activitățile promoționale, firma are de ales între variantele următoare:

-realizarea acestora activități folosind forțele proprii, la sediul său

-apelarea la instituții și firme specializate deci , în consecință, desfășurarea activităților de promovare în exteriorul organizației

În domeniul educațional este necesar să existe mai multe activități ce sunt concentrate în jurul elementelor de bază :

-produsul sau serviciul educațional constând în ceea ce se pune în mod concret la dispoziția beneficiarului

-prețul (care nu este reprezentat neapărat printr-o sumă de ban ice este plătită sub formă de taxă, ci poate fi văzută și ca un efort care se depune)

-plasarea, ce face referire la activitățile prin care organizațiile pun la dispoziția beneficiarilor produsul educațional

-promovarea modalitățile prin care organizația comunică beneficiarilor potențiali oferta pe care o are

În mixul de marketing educațional se pune accent pe politica de produs și cea de proomovare politica de preț și de distribuție fiind mai puțin importante.

3.3. Cercetarea de marketing în educație

Pentru a defini cercetările de marketing au fost elaborate mai multe definiții dintre care amintim pe cea a lui Pasuraman“ acel set de principii și tehnici, folosite pentru colectarea,înregistrarea,analizarea și interpretarea sistematică a datelor care pot ajuta la luarea deciziilor,privind marketingul unor bunuri servicii și idei”(Pasuraman,1991,pag5)

Specialiștii români au dat o definiție conform căreia “Activitatea formală prin intermediul căreia, cu ajutorul unor concepte, metode și tehnici științifice de investigare, se realizează sistematic specificarea, măsurarea, culegerea, analiza și interpretarea obiectivă a informațiilor de marketing, destinate conducerii întreprinderii, pentru cunoașterea mediului în care funcționează, identificarea oportunităților, evaluarea alternativelor acțiunilor de marketing și a efectelor acestora”(Cătoiu,2003,pag 18)

O cercetare de marketing are în componență activități precum ar fi:

-cercetări cantitative sau calitative

-cercetări cu privire la publicitate

-cercetări făcute în rândul unor categorii special de consumatori

-sondaje de opinie publică

Pentru a rezolva o problemă de cercetare de marketing , se parcurg mai multe etape în procesul decizional: (Tăroată,2010,pag96)

-activitatea de cercetare ce constă în a cerceta mediul pentru a putea afla condițiile restrictive care pot fi resurse materiale, spații geografice, condiții de natură socială, economică, aspect demografice, nivel tehnic și tehnologic

-activitatea de analiză ce presupune stabilirea și analiza unor modalități în care se poate acționa

În această fază se pornește de la metodele de cercetare, de analizare a variantelor, de identificare a punctelor tari și punctelor slabe, a oportunităților și amenințărilor vizând atât mediul intern cât și pe cel extern

-activitatea de selecție ce se referă la alegerea unei căi dintre acelea pe care firma le are la dispoziție.

În mod practic, această alegere ține cont și de preferințele individuale ale conducătorilor deoarece managerii sunt implicați în mod inevitabil în deciziile importante de la nivelul firmei.

-activitatea de revedere constă în evaluarea altor opțiuni decât cele alese dacă se constată că rezultatele obținute nu sunt cele așteptate.

Direcțiile ce pot fi urmate sunt într-o cercetare sunt: (Sima,2011,pag15)

-cercetare pentru a identifica problemele, făcută pentru a ajuta la găsirea problemelor care nu sunt neapărat vizibile, dar pot exista sau pot să apară ulterior

-cercetare pentru a rezolva problemele

Domeniul principal al cercetării de marketing este studierea pieței, fenomenele întâlnite pe piață fiind de o mare complexitate și dinamism. (Sima,2011,pag21)

Se pot investiga de exemplu aspectele generale ale pieții cum ar fi caracteristicile, structura, capacitatea ori conjunctura pieții, dinamica fenomenelor de piață, etc…

Cercetarea de marketing îndeplinește mai multe funcții: (Sima,2011,pag28)

-funcția exploratorie( descriptivă) care se referă la culegerea de informații și prelucrarea acestora și care are misiunea de a asigura descrierea caracteristicilor, proceselor, fenomenelor ce au loc pe piață

-funcția explicativă( de diagnosticare) are în vedere culegerea și prelucrarea unor date cu scopul de a stabili modul în care evoluează anumite fenomene pe piață, legăturile existente între procese, fenomene și factori de influență ai acestora

-funcția predictivă ce privește anticiparea evoluției pe care pot să o aibă fenomenele de piață.

Cercetările de marketing au limitele lor și nu pot oferi soluții pentru toate problemele care apar.Există două aspecte care pot fi identificate: (Sima2011,pag29)

-cercetarea de marketing nu poate oferi decizii, ea adunând date de pe piață pe care le aranjează într-o formă ce poate ajuta decidentul la luarea unor decizii

-cercetarea de marketing nu poate să garanteze succesul , poate doar să mărească șansele ca decidentul să ia o decizie bună

În privința serviciilor oferite de sistemul de învățământ, cercetarea de marketing se folosește pentru a studia diverse aspecte ce se referă la:

-oferta educațională făcută de unitatea de învățământ(opiniile elevilor sau studenților cu privire la specializările existente și succesul pe care îl are o anumită specializare în unitatea de învățământ)

-prețul (mai mult în învățământul superior referitor la modul în care percep beneficiarii serviiilor educaționale nivelul taxelor practicate într-o instituție comparativ cu cele ale competitorilor)

-distribuția serviciilor (ce avantaje și dezavantaje are politica de distribuție a serviciilor educaționale practicată de o anume instituție )

-modul în care se promovează oferta și imaginea instituției de învățământ (opinia pe care o au elevii sau studenții cu privire la metodele de promovare alese de organizație)

-personalul (cum evaluaeză elevii sau studenții pregătirea cadrelor didactice)

-procesul educațional (ce nivel are actul educațional în percepția elevilor)

-probele fizice (în ce măsură instituția dispune de dotări tehnicio-materiale)

Sunt multe aspecte din activitatea unei instituții de învățământ care pot fi îmbunătățite prin utilizarea cercetărilor de marketing .

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ

4.1. Scopul, obiectivele, ipotezele si variabilele cercetării

Scopul cercetării din această lucrare este analiza modului în care elevii percep strategia de marketing aplicată de unitatea de învățământ în care învață, pentru ca aceasta să își poată îmbunătăți strategia în acest domeniu.

Stabilirea ipotezelor

4.2. Metodologia cercetării

Metode des utilizate în cercetările de marketing sunt metoda interviului și metoda chestionarului, ale căror rezultate sunt considerate a fi concludente.

Tehnica chestionarului presupune faptul că răspunsurile care se primesc sunt în formă scrisă, pe când răspunsurile la interviu sunt în formă verbală, putând fi consemnate pe hârtie de către cei care realizează interviul.

După cum spune Septimiu Chelcea în cursul „Tehnici de cercetare sociologică”, interviul și-a demonstrat utilitatea în toate științele sociale, cât și în cele socio-umane .

Conform lui Denzin, interviul poate fi definit ca o conversație față în față, în cadrul căreia o persoană va obține informații de la o altă persoană. (Denzin,1994)

Nu orice convorbire din viața cotidiană este un interviu, deși sunt cercetători care pentru care convorbirea este sinonimă cu interviul.

În acest proces al comunicării există un receptor( cel care realizează interviul), un emițător ( cel căruia i se ia interviul) și informația care este transmisă de la emițător spre receptor.

„Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică, și corespunzător un instrument de investigare constând într-un ansamblu de întrebări scrise, și eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.”21(Celcea,2001,pag 177)

Chestionarele se pot clasifica după conținut, formă și mod de aplicare(Chelcea,2001,pag 179)

După conținutul informațiilor, există:

-chestionare de date factuale, ce se referă la fapte obiective, care se pot observa direct și care se pot verifica și de alte persoane

-chestionarele de opinie ce reflectă atitudinile, motivația și interesele individului care a completat acest tip de chestionar.

După formă chestionarele se clasifică în:

-chestionare cu întrebări deschise lasă respondenților o mare libertate în ceea ce privește distribuția răspunsurilor, din acest motiv repartiția răspunsurilor poate fi mai greu analizată, însă permit culegerea unor date diverse, deoarece persoanele care răspund la întrebări nu au nici o constrângere

-chestionare cu întrebări închise nu dau libertate respondentului, ci trebuie să se încadreze într-una din categoriile fixate de cel care a conceput chestionarul

Întrebările închise favorizează întocmirea unor statistici referitoare la răspunsuri, pot servi ca un “filtru” pentru întrebările care vor urma, dau senzația de siguranță a respondentului, de aceea sunt preferate în foarte multe ocazii.

În cazul completării unui chestionar de către oameni care au diferite nivele de educație, cel mai important lucru este să formulezi întrebările în asemenea manieră încât ceea ce este primordial, cercetarea să își atingă scopul și totodată pentru ca rezultatele să fie relevante, trebuie ca întrebările să fie pe înțelesul oamenilor care au cel mai scăzut nivel de educație

Metodologia utilizată presupune analiza cantitativă a datelor colectate cu ajutorul chestionarului elaborat, iar metoda de strângere a informațiilor a fost administrarea acestui chestionar unor elevi de la două unități școlare din județul Teleorman.

Instrumentul de investigare pe care l-am utilizat în lucrare a fost grila de întrebări, , analiză în cadrul căreia s-a încercat găsirea punctelor care presupuneau lămurirea cu ajutorul unor întrebări bine alese,răspunsurile clienților fiind diverse.

Metoda folosită pentru culegerea datelor necesare studiului a fost experimentul, iar cea de prelucrare a datelor a fost una cantitativă, subiecților fiindu-le administrat chestionarul elaborat pentru care am contabilizat felul răspunsurilor primite la aceste întrebări.

Tipul de design utilizat în studiu este cvasiexperimental, deoarece nu s-a intervenit din partea cercetătorului în scopul provocării unor reacții, ci s-a folosit chestionarul fără a se sugera subiecților vreo opinie, iar completarea chestionarului a fost lăsată doar la latitudinea lor.

Cercetarea cantitativă este o cercetare concludentă care are profunzime și presupune intervievarea unui număr relativ mare de subiecți, rezultatele fiind relevante pentru grupul țintă pe care se desfășoară cercetarea.

Însă și în cazul acestor cercetări de tip cantitativ , completarea de către respondenți a unor chestionare ce se bazează pe intuiție și motivație, subiectivitatea tipic umană este imposibil să nu intervină, deci rezultatele obținute pot fi mai mult sau mai puțin așteptate de cercetător.

S-a optat pentru utilizarea scalei lui Likert pentru a putea realiza o analiză a răspunsurilor primite

Scala lui Likert face parte din categoria scalelor de tip ordinal și în cazul utilizării acestei scale vor fi parcurse următoarele etape pentru a putea cuantifica răspunsurile obținute de la subiecți:

se formulează de cei care realizează cercetarea un set de propoziții cu caracter favorabil sau nefavorabil referitor la problema care urmează să fie studiată.

transpunerea acestor propoziții în chestionarele care vor fi înmânate subiecților cercetării care vor fi rugați să-și exprime acordul sau dezacordul în privința informațiilor respective, prin încercuirea uneia din cele 5 gradații ale scalei utilizate.

Se aplică chestionarul elaborat unei populații stabilite în conformitate cu scopul de măsurare, în acest caz elevii a două școli teleormănene .

acord total acord indiferent dezacord dezacord total

(A.T.) (A) (I) (D) (D.T.)

fiecărei gradații care există pe scala lui Likert i se atribuie după ce chestionarul este dat spre completare subiecților un set de valori numerice prezentate în rândurile următoare::

în cazul propozițiilor cu aspect favorabil

+2; +1; 0; -1; -2

în cazul propozițiilor cu aspect nefavorabil

-2; -1; 0; +1; +2

se efectuează calcularea scorului realizat de fiecare subiect în parte pentru tema dată sub forma unei sume algebrice a valorilor numerice ce cuantifică opinia sa referitoare la fiecare propoziție, componentă a setului administrat.

Este bine de observat faptul că scala Likert este o scală bipolară în sensul că măsoară atitudinea sau aprecierea față de o temă dată atât prin răspuns pozitiv cât și negativ, al subiecților care completează chestionarul respectiv..

4.3. Culegerea, analiza și interpretarea datelor cercetării

Prima cercetare a fost făcută la “Liceul Pedagogic Mircea Scarlat” unul dintre cele mai bune licee din județul Teleorman.

1.La întrebarea nr 1 cu privire la atragerea candidaților de renumele școlii, , 93 respondenți au spus AT, iar 7 au răspuns A.

Au fost obținute 193 de puncte, adică 96,5% din maxim posibil.

Fig.5.Răspunsuri la întrebarea nr 1 Sursa: reprezentare proprie

2.La întrebarea nr 2 referitoare la eficiența promovării instituției de învațământ, 96 respondenți au spus AT , iar 4 au răspuns A.

Au fost obținute 196 puncte, adică 98% din maxim.

Fig.6 Răspunsuri la întrebarea nr 2 Sursa: reprezentare proprie

3.La întrebarea nr 3 cu privire la o promovare mai bună a instituției, 65 respondenți au spus AT , 12 au răspuns A, 17 au răspuns I, iar 6 au răspuns D.

S-au obținut 142 puncte, adică 71% din maxim.

Fig7. Răspunsuri la întrebarea nr 3 Sursa: reprezentare proprie

4.La întrebarea nr 4 cu privire la site-ul de prezentare al școlii , 83 respondenți au spus că este AT , iar restul de 17 au răspuns A.

Au fost obținute 183 puncte,adică 91,5% din maxim posibil .

Fig.8 Răspunsuri la întrebarea nr 4 Sursa: reprezentare proprie

5.La întrebarea nr 5 cu privire la dotarea școlii din pnct de vedere tehnic, , 80 dintre clienți au răspuns AT, 11 A, iar restul de 9 I.

Au fost obținute 171 puncte, adică 85,5% din maxim.

Fig.9 Răspunsuri la întrebarea nr 5 Sursa: reprezentare proprie

6.La întrebarea nr 6 cu privire la informațiile privind informațiile cu privire la activitățile desfășurate în unitatea de învățământ 92 elevi au răspuns AT și 8 I.

S-au obținut 184 puncte, adică 92% din cele posibile.

Fig.10 Răspunsuri la întrebarea nr 6 Sursa: reprezentare proprie

7.La întrebarea nr 7 referitoare la oferirea tuturor condițiilor pentru însușirea cunoștințelor necesare pentru viitor 78elevi au răspuns AT , 15 A , iar 7 I.

Au fost obținute 171 puncte adică 85,5% din maxim.

Fig.11Răspunsuri la întrebarea nr 7 Sursa: reprezentare proprie

8.La întrebarea nr 8 referitoare la încrederea în competența cadrelor didactice din școala în care învață elevii, 95 elevi au răspuns AT, iar 5 au răspuns I.

Au fost obținute 95% din maximul posibil de puncte.

Fig.12.Răspunsuri la întrebarea nr 8 Sursa: reprezentare proprie

9.La întrebarea nr 9 referitoare la comunicarea cu cadrele didactice și cu dirigintele clasei,

87 respondenți au spus AT iar 13 au răspuns D.

Au fost obținute 161 puncte reprezentând 80,5% din total.

Fig.13.Răspunsuri la întrebarea nr 9 Sursa: reprezentare proprie

10.La întrebarea nr 10 cu privire la implicarea conducerii școlii în rezolvarea problemelor pe care le au elevii, 80 elevi au răspuns AT , iar 20 D.

Au fost obținute 140 puncte reprezentând 70% din maxim posibil.

Fig.14 Răspunsuri la întrebarea nr 10 Sursa: reprezentare proprie

11.La întrebarea nr 11 referitoare la existența democrației în școală , 79 de elevi au răspuns AT, iar restul de 21 au răspuns A .

Fig.15Răspunsuri la întrebarea nr 11 Sursa: reprezentare proprie

12.La întrebarea nr 12 referitoare la modul în care se consideră elevii evaluați de profesori, 93 elevi au răspuns AT, iar 7 au răspuns D.

S-au obținut 179 puncte reprezentând 89,5% din maxim.

Fig.16.Răspunsuri la întrebarea nr 12 Sursa: reprezentare proprie

13.La întrebarea nr 13 cu privire la pregătirea elevilor pentru piața muncii , 70 elevi au răspuns AT, 11 au răspuns A, iar 19 au răspuns I.

Au fost obținute 151 puncte, adică 75,5% din totalul celor posibile.

Fig.17.Răspunsuri la întrebarea nr 13 Sursa: reprezentare proprie

14.La întrebarea nr 14 cu privire la recompensarea rezultatelor deosebite obținute, 65 elevi au răspuns AT, 25 au răspuns A, iar 10 au răspuns D.

Au fost obțínute 145 puncte corespunzător la 72,5% din maxim posibil.

Fig18.Răspunsuri la întrebarea nr 14 Sursa: reprezentare proprie

15.La întrebarea privind motivarea privind îmbunătățirea activității , 85 elevi au răspuns AT iar 15 A.

Au fost obținute 185 puncte deci 92,5% din maxim posibil .

Fig.19.Răspunsuri la întrebarea nr 15 Sursa: reprezentare proprie

Cea de a doua unitate școlară în care am desfășurat studiul este Liceul „Dimitrie Ghica”, unitate școlară de tradiție în județul Teleorman.

1.La intrebarea nr 1 referitoare la alegerea unității de invățământ 92 elevi au răspuns AT, iar 8 au răspuns I.

Au fost obținute 184 puncte corespunzător a 92% din maxim posibil.

Fig.20.Răspunsuri la întrebarea nr 1 Sursa: reprezentare proprie

2.La intrebarea nr 2 referitoare la promovarea pe care și-o face instituția de invățământ 82 elevi au răspuns AT, 5 au răspuns A, iar 13 au răspuns I.

S-au obținut 165 de puncte deci 82,5% din maxim.

Fig.21.Răspunsuri la întrebarea nr 2 Sursa: reprezentare proprie

3.La intrebarea nr 3 privind promovarea mai eficientă a școlii, 61 elevi au răspuns AT, 20 au răspuns I, iar 19 au răspuns D.

Au fost obținute 123puncte ,deci 61,5% din maxim posibil.

Fig.22.Răspunsuri la întrebarea nr 3 Sursa: reprezentare proprie

4.La intrebarea nr 4 referitoare la site-ul școlii 94 elevi au răspuns AT, iar 6 au răspunsD.

S-au obținut 182 puncte reprezentând 91% din maxim posibil.

Fig.23.Răspunsuri la întrebarea nr 4 Sursa: reprezentare proprie

5.La intrebarea nr 5 privind dotarea tehnică a școlii 90 de elevi au răspuns AT, 7 au răspuns I, iar 3 au răspuns D.

Au fost obținute 177puncte reprezentând 88,5% din maxim posibil.

Fig.24.Răspunsuri la întrebarea nr 5 Sursa: reprezentare proprie

6.La intrebarea nr 6 referitoare la informarea elevilor cu privire la activitățile desfășurate in școală, 83 elevi au răspuns AT, 10 au răspuns A, iar 7 au răspuns D.

S-au obținut 169 puncte deci 84,5% din maxim.

Fig.25.Răspunsuri la întrebarea nr 6 Sursa: reprezentare proprie

7.La intrebarea nr 7 referitoare la condițiile oferite de școală pentru ca elevii să își insușească cunoștințele necesare pentru viitor, 87 elevi au răspunsAT, iar 13 au răspuns I.

Au fost obținute 174puncte reprezentând 87% din maxim .

Fig.26.Răspunsuri la întrebarea nr 7 Sursa: reprezentare proprie

8.La intrebarea nr 8 cu privire la increderea in competența cadrelor didactice din școală, 91 elevi au răspuns AT,iar 9 au răspuns A.

Fig.27.Răspunsuri la întrebarea nr 8 Sursa: reprezentare proprie

9.La intrebarea nr 9 referitoare la comunicarea cu cadrele didactice și cu dirigintele clasei, 85 elevi au răspuns AT, 8 au răspuns A, iar 7 au răspuns I.

Au fost obținute 178 puncte corespunzător a 89% din maxim posibil.

Fig.28.Răspunsuri la întrebarea nr 9 Sursa: reprezentare proprie

10.La intrebarea nr 10 referitoare la implicarea conducerii școlii in rezolvarea problemelor elevilor 80 elevi au răspuns AT, 9au răspunsA iar 11au răspuns I.

S-au obținut 169 puncte, deci 84,5% din maxim posibil.

Fig.29.Răspunsuri la întrebarea nr 10 Sursa: reprezentare proprie

11.La intrebarea nr 11 referitoare la existența democrației in școală, 97 elevi au răspuns AT iar 3 au răspuns D.

Au fost obținute 191 puncte reprezentând 95,5% din maxim.

Fig.30.Răspunsuri la întrebarea nr 11 Sursa: reprezentare proprie

12.La intrebarea privind corectitudinea evaluării de către profesori 88 elevi au răspuns AT, 5 au răspuns A, iar 7 au răspuns D.

Fig.31.Răspunsuri la întrebarea nr 12 Sursa: reprezentare proprie

13.La intrebarea nr 13 referitoare la pregătirea făcută in școală pentru piața muncii 84 elevi au răspuns AT iar 16 au răspuns D.

Au fost obținute 152 puncte reprezentând 76% din maxim.

Fig.32.Răspunsuri la întrebarea nr 13 Sursa: reprezentare proprie

14.La intrebarea nr 14 referitoare la recompensa pentru rezultatele obținute 82elevi au răspuns AT iar 18 au răspuns I.

S-au obținut 164puncte reprezentând 82% din maxim posibil.

Fig.33.Răspunsuri la întrebarea nr 14 Sursa: reprezentare proprie

15.La întrebarea nr 15 cu privire la motivarea pentru îmbunătățirea rezultatelor, 89 elevi au răspuns AT iar 11 au răspuns A.

Au fost obținute 94,5 % din maxim de puncte.

Fig.34.Răspunsuri la întrebarea nr 15 Sursa: reprezentare proprie

4.4. Concluziile și limitele cercetării

La chestionarele completate de elevii celor două licee, au existat întrebări la care răspunsurile primite au fost destul de diferite, acest fapt find determinat de condițiile existente în fiecare unitate, dar și de percepția generală a elevilor cu privire la aspectele analizate .

Elevii din ambele licee declară că au fost influențați de renumele liceului atunci când au ales unitatea de învățământ în care să urmeze cursurile, răspunsurile primite fiind apropiate.

În ceea ce privește promovarea pe care și-o face unitatea de învățământ, elevii de la Liceul „Mircea Scarlat” sunt mult mai mulțumiți decât cei de la „Dimitrie Ghica”.

Elevii de la” Mircea Scarlat” consideră în mai mare măsură decât cei de la „Dimitrie Ghica” referitor la promovare că aceasta poate fi îmbunătățită.

Site-ul școlii este considerat a fi bine realizat mai ales de de elevii de la Liceul „Mircea Scarlat” cei de la „Dimitrie Ghica” reproșând faptul că există destule informații neactualizate de multă vreme.

Tot elevii de la „Mircea Scarlat” consideră în proporție mai mare că școala lor are o dotare tehnică ce corespunde cerințelor, în acest caz putând fi vorba despre faptul că majoritatea elevilor de la „Dimitrie Ghica” au mai multe pretenții decât cei de la cealaltă unitate de învățământ.

Respondenții de la „Mircea Scarlat” cred în mai mare măsură că sunt informați cu privire la activitățile care se desfășoară în liceul lor comparativ cu cei de la liceul „Dimitrie Ghica” .

Răspunsurile primite arată faptul că elevii de la „Mircea Scarlat” cred mai mult în faptul că în școală au toate condițiile pentru a-și însuși cunoștințele necesare pentru viitor.

Elevii din ambele licee au încredere în competența cadrelor didactice, rezultatele obținute fiind destul de apropiate.

Elevii de la „Dimitrie Ghica” consideră într-o măsură mai mare că au o bună comunicare cu cadrele didactice și cu diriginții comparativ cu elevii celuilalt liceu la care a fost realizat acest studiu.

Tot elevii de la „Dimitrie Ghica” cred mai mult în faptul că managementul școlii se implică în rezolvarea problemelor elevilor, după cum a reieșit din răspunsurile primite la completarea chestionarului.

Răspunsurile primite la întrebare referitoare la existența democrației în școală arată că elevii din ambele licee consideră că ceasta există în unitatea lor de învățământ.

Elevii de la „Mircea Scarlat” consideră în mai măsură față de colegii lor că sunt corect evaluați din punct de vedere al cunoștințelor acumulate în procesul educațional .

În ceea ce privește pregătirea lor pentru piața muncii, elevii de la „Dimitrie Ghica” au considerat că sunt mai bine pregătiți pentru exigențele acesteia.

Respondenții de la „Dimitrie Ghica” cred în măsură mai mare că sunt recompensați pentru rezultatele obținute la școală.

Elevii din ambele licee se consideră motivați pentru a-și îmbunătăți activitatea rezultatele fiind destul de apropiate.

Nu se poate spune că rezultatele obținute prin cercetare oferă cu exactitate date privitoare la percepția elevilor cu privire la aspectele ce s-a dorit a fi lămurite, în primul rând deoarece ca în toate cercetările de specialitate s-a folosit un eșantion din rândul populației școlare din cele două licee.

Există o marjă de eroare, care poate fi cuprinsă între +3% și – 3%, acest fapt fiind inerent.

Este foarte posibil ca dacă la întrebări ar fi răspuns alți elevi, rezultatele obținute să fie puțin diferite, însă s-a dorit obținerea unei păreri care să reflecte ce tendințe generale există în respectiva unitate de învățământ .

CONCLUZII

In cadrul prezentei lucrări am incercat să prezint diverse aspecte ale managementului și ale marketingului din domeniul educațional care se intâlnesc in județul Teleorman în două dintre cele mai bune licee .

Din răspunsurile la intrebările chestionarului reiese faptul că elevii au fost atrași inițial spre unitatea de invățământ de renumele acesteia și in special de rezultatele obținute de elevii școlii in ultimii ani la examene, esențial la cel de bacalaureat.

La chestionar au răspuns elevi din clasele IX-XII din ambele unități de invățământ, pentru ca răspunsurile să reflecte cât mai fidel atmosfera din școală.

Acest argument a contat foarte mult in alegerea unității de invățământ in care să iși continue studiile.

O parte a elevilor a fost influențată și de alte motive cum ar fi apropierea unității de invățământ de domiciliu.

Comunicarea cu cadrele didactice și cu diriginții este apreciată ca fiind foarte bună de respondenții de la ambele școli , care sunt foarte mulțumiți de acest aspect important al activității lor.

Gradul de implicare al directorilor de școli in rezolvarea problemelor elevilor este considerat a fi destul de ridicat in amândouă cazurile.

Produsele educaționale ale celor două școli sunt destul de diverse urmărind cu atenție tendințele existente pe piața muncii atât pentru profilul real cât și uman.

Liceul Pedagogic are trei profile: filologie pentru uman, matematică informatică pentru real și profilul pedagogic.

La acesta din urmă admiterea include și probe de aptitudini cum ar fi: proba de aptitudini muzicale, aptitudini fizice (în domeniul sportului) , aptitudini artistice și capacitate de comunicare.

Liceul „Dimitrie Ghica” are două profile matematică-informatică și filologie bilingv engleză.

La Liceul pedagogic „Mircea Scarlat” din rezultatele obținute se observă că elevii sunt mai interesați să invețe decât cei de la „Dimitrie Ghica” la acest liceu fiind unii elevi care consider că accesul la acest liceu le asigură automat succesul in viață.

Ambele licee dispun de o bază materială foarte bună clădită in timp constând in săli de clasă moderne, materiale didactice auxiliare cum ar fi proiectoare, săli de sport unde se pot practica mai multe sporturi.

Cele două licee iși promovează instituția rapid atât pe site-uri care sunt bine realizate și oferă informații cu privire la realizări, oferta educațională și diferite evenimente desfășurate in instituția de invățământ.

O alta modalitate de promovare este oferită de intâlnirile unor cadre didactice de la cele două licee cu elevi ai școlilor generale pentru a-i convinge să aleagă respectivul liceu.

Aceste intâlniri se organizează cu precădere în “Săptămâna altfel” atunci când este indicat să se organizeze acest gen de activități.

Despre competența cadrelor didactice elevii este normal să aibă o părere foarte bună fiind convinși că ceea ce învață le va fi de folos în activitatea viitoare, deoarece liceele fiind foarte bune încadrarea a fost făcută cu profesori ce au obținut rezultate bune la examenele specifice meseriei.

O propunere pentru îmbunătățirea activității ar fi organizarea de lecții interactive în care să se realizeze un dialog între profesori și elevi pentru a le capta interesul.

Ar putea fi atrași mai mulți elevi prin îmbunătățirea ofertei educaționale, adică prin dversificarea acesteia de exemplu prin formarea unei clase de științe ale naturii la profilul real deoarece Teleorman este un județ în care predominant este sectorul agricol.

O altă idee ar fi atragerea spre licee a mai multor copii din mediul rural ce ar putea fi sponsorizați într-o anumită măsură de autoritățile locale.

Opiniile elevilor trebuie să fie esențiale pentru viitoarea strategie de marketing elaborată de o unitate școlară pentru a putea actualiza mesajul pe care îl transmite publicului interesat de acest subiect.

Organizarea unor sesiuni de brainstorming la orele de dirigenție ar fi benefică pentru a afla diverse idei ale elevilor ce s-ar putea folosi pentru ca activitatea unității de învățământ să devină mai eficientă.

BIBLIOGRAFIE

1.Balaure .V, Marketing, 2003, Ed.Uranus, București

2.Beju, Viorel, Mecanismul preturilor in Economia de piata, Cluj Napoca, 1998

3.Bush T,Leadership și management educațional, Iași: Polirom,2015

4.Cătoiu I (coord.), Cercetări de marketing, Ed. Uranus, București, 2003

5.Chelcea S, Metodologia cercetării sociologice, Ed Economică, București, 2001

6.Cole, G.A., Management. Teorie și practică, Chișinău: Î. E. P. Știința, 2004

7.Cotelnic A, Management în definiții, scheme și formule, Academia de Studii Economice, Chișinău, 1998

8.Crișan A , Cinci exerciții de politică educațională în România,București,2008

9.Denzin, Norman K. și Linkoln, Yvonna S. (eds.).Handbook of Qualitatve Research. Thousand Oaks: SAGE Publications, Inc.,1994

10.Gorun, Adrian, Educația încotro? Modele de administrare a sistemului educațional, Editura Academica Brâncuși, Târgu-Jiu, 2010

11. Haddad W, UNESCO, International Institute for Educational Planning, Paris,1995

12. Hart N , “Marketing industrial”, Ed. CODEX, București ,1998

13.Husen T , Enciclopedia Internațională a Educației, vol 3

14.Ionașcu V, Economia serviciilor, Ed.Pro Universitaria, București, 2012

15.Ionașcu, Pop, Considerații asupra semnificației serviciilor în economia noului produs,în Comerțul modern- Revista română de marketing,nr1-2,1990

16.Ioncică M,Economia Serviciilor.Teorie și practică, ed a II a, Ed.Uranus, 2002

17. Iosifescu Ș, Management educațional pentru instituțiile de invățământ,2001

18.Kotler Ph., Saunders, J., Amstrong, G., Wong, V., Principiile Marketingului, București:Teora, 1999

19.Nedelea A, Curs de marketing în turism, comerț, servicii, 2009

20.Nicolescu O , "Ghidul managerului eficient", vol. 2, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1994

21.Northouse Peter , Theory and Practice, Sage Publications,2007

22. Olteanu V, “Marketingul serviciilor”, Editura Economică, București, 2005,

23. Pascu E, Noțiuni privind calitatea produselor ,Ed a II a, Ed Universitară, 2014

24.Pasuraman A” Marketing Research” , Addison Wesley, USA, 1991

25.Plumb I,Zamfir A, Reingineria serviciilor, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1

26.Pop, N. Al., Marketing, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994

27.Ristea, A.,Purcarea, Th., Patriche D., Meseria de comerciant, Ed. Didactica si Pedagogică, București

28.Sima Violeta, Cercetări de marketing – Abordări, metode, aplicații, Ed. Karta Graphic, Ploiești, 2011

29.Stăncioiu I,Militaru Gh,Management – elemente fundamentale, Editura Teora,

București, 1998

30.Tăroată, Marketing Management, Ed Politehnica, Timișoara, 2010

31.Țîțu M., Oprean C., Managementul calității, Editura Universității din Pitești, Pitești, 2007

32.Untaru E,curs Marketingul Serviciilor, 2010

33.Vlasceanu M- Psihosociologia organizațiilor si conducerii, Editura Paideia, Bucuresti 1993

34.Vrontis D., “The creation of the adaptstand process in international marketing”, Innovative Marketing, Vol.1, Nr.2, 2005

35.Zaharia, Răzvan, Marketing social-politic, ed. Uranus, București, 2001

36.T. Zorțelan, E. Burduș, G. Căprărescu, Managementul organizației, Editura Economică, București, 1999

37.http://teste-scoala.ro/kwp/wp-content/uploads/2012/05/3-Modul-I-disciplina-optionala-1-politici-educationale.pdf

38.http://ec.europa.eu/education/policy/school_ro

39.http://uefiscdi.gov.ro/Upload/d7b55dd0-a877-46ed-8ec3-f9a3b7602e61.pdf

40.xa.yimg.com/kq/groups/21035664/357561875/name/Politici+educaționale

41.OECD (2000). Analiza politicii naționale în domeniul educației: România. Organisation for Economic Co-operation and Development

42.http://liceulmmanole.eu/downloads/Manag+Calitatea%20educatiei.pdf

43.documents.tips_suport-curs-managementul-calitatii-in-educatie.pdf

44.http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/management-si-marketing/44.pdf

45.http://www.slideshare.net/iratatiana/suport-curs-leadership

46. http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/secretariat/12-5.htm

http://www.tutor2u.net/business/marketing/what_is_marketing.asp

47.http://www.academia.edu/9188277/MARKETING_EDUCA%C5%A2IONAL

48.https://www.scribd.com/doc/31223713/Cei-7P-Mixul-de-Marketing-in-Servicii

49.http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/7.htm

50.http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/8.htm

51,http://www.svedu.ro/curs/marketing/c7.html

52,http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Marketing_suport_de_curs.pdf,

53.https://www.scribd.com/doc/31223713/Cei-7P-Mixul-de-Marketing-in-Servicii

CHESTIONAR PRIVIND STRATEGIA DE MARKETING EDUCAȚIONAL

1.La alegerea unității de învățământ în care studiați ați fost atras/ă de renumele pe care îl are aceasta?

2.Vi se pare eficientă promovarea pe care și-o face instituția de învățământ?

3.Credeți că această școală ar putea fi mai bine promovată ?

4.Considerați că site-ul școlii este bine realizat și oferă toate informațiile necesare?

5.Dotarea tehnică de care beneficiază școala vi se pare suficientă?

6.Considerați că aveți informații cu privire la activitățile desfășurate în unitatea de învățământ?

7.Credeți că vă sunt oferite toate condițiile pentru a vă însuși cunoștințele care vă vor fi necesare pentru viitor?

8.Aveți încredere în competența cadrelor didactice din școala în care învățați?

9.Există o comunicare bună cu cadrele didactice și cu dirigintele clasei?

10.Conducerea școlii se implică în rezolvarea problemelor elevilor?

11.Considerați că în școala în care învățați există democrație ?

12.Considerați că ați fost evaluat în mod corect de profesorii care vă instruiesc?

13.Sunteți de părere că în această instituție de învățământ sunteți pregătiți pentru piața muncii?

14 .Ați fost recompensați pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea de la școală?

15.Considerați că sunteți motivat/ă să vă îmbunătățiți activitatea?