Politici de Integrare a Romilor în Europa
Politicile publice ce vizează integrarea romilor în comunitatea europeană reprezintă anumite decizii condiționate de altele pentru a se orienta asupra obiectivelor ce trebuiesc îndeplinite,a mijloacelor necesare și a resurselor,atât materiale cât și umane, ajungând astfel la îndeplinirea țelului propus.
În ultimii ani aceste politici au apărut tot mai des și putem spune că sunt pe un trend ascendent. Implicarea instituțiilor statului și punerea problemei romilor pe agenda politică,asumarea răspunderii unor lideri ai comunităților de romi cu privire la drepturile acestora și modul de viață,sunt motive ce au făcut posibilă această ascensiune.
Reglementările Comisiei Europene cu privire la egalitatea șanselor pe piața muncii,discriminarea rasială sau etnică,orientarea sexuală,înclinația religioasă,au fost integrate de catre statele ce aparțin Uniunii Europene în legislația lor națională.
În prezent se fac eforturi suplimentare pentru ca reglementarile sa fie puse în aplicație.
Directiva privind egalitatea de tratament în ceea ce priveste încadrarea în muncă și Directiva privind egalitatea de tratament între rase,ambele au fost adoptate la nivelul anului 2000,cu scopul de a elimina într-o măsura cât mai mare discriminarea. Acesta este un lucru îmbucurător cu atât mai mult cu cât aceste reglementări fac parte din legislația tuturor țărilor.
Cu toate acestea probleme au fost și sunt încontinuu,de altfel anumite rapoarte ale Comisiei Europene arată că lucrurile sunt pe drumul cel bun dar autoritățile naționale trebuiesc să își intensifice și canalizeze eforturile pe protecția efectivă a persoanelor discriminate.
Sensibilizarea opiniei publice cu privire la drepturile și egalitatea șanselor este unul din elementele cheie ale reușitei.
Aplicarea corespunzătoare a acestor reglementări încă întâmpină dificultăți în a fi puse în practică pe deplin. Există o mare probabilitate ca majoritatea cetățenilor de etnie romă să nu fie întotdeauna puși la curent și bine informați în legatură cu drepturile lor,spre exemplu,de faptul că normele și reglementarile Comisiei Europene le oferă protecție împotriva discriminării atât în momentul în care își exprimă dorința și concurează pentru un loc de muncă,cât și la locul de muncă în momentul în care sunt angajați.
În acest sens Comisia Europeană a trimis,și continuă să supravegheze statele membre,o serie de recomandări cu privire la egalitatea de tratament.
Se urmărește ca aceastea să fie aplicate în mod corect și să fie totodată drepturile cetățenilor de etnie romă să fie respectate:
Integrarea romilor reprezintă mult mai mult decât un proces de măsuri și acțiuni menite să fie acceptați de societate,acesta având printre altele și un puternic impact de natură economică cu valențe pozitive,mai ales în acele state cu o minoritate romă numeroasă.
În multe țări,romii au un important procent și în ultimul timp tot mai ridicat mai ales în rândul populației de vârstă școlară dar și de forță de muncă pentru viitor.
Politicile pentru atragerea forței de muncă și anumite locuri de muncă special create pentru a-i mobiliza ,reprezintă un punct extrem de important în a permite populației de origine romă să participe cu șanse egale pe piața muncii dar și în societate.
Cu toate acestea directivele și reglementările Uniunii Europene nu sunt suficiente. Punerea în aplicare a anumitor strategii proprii,gândite și dezvoltate în funcție de dificultățile și nevoile urgente,sunt necesare în fiecare stat.
Uniunea Europeană a pus la dispoziție în acest sens peste 26 milioane de euro în perioada 2006-2007,statelor membre pentru a finanța diferite proiecte de integrare socială,favorizarea integrării romilor în educație,ocuparea forței de muncă,locuințe și accesul la asistență medicală.
Implicarea totală a autorităților locale și regionale este necesară în realizarea acestor proiecte iar în funcție de dimensiunea populației de origine romă și nevoile lor,acestea trebuiesc sa își stabilească prioritățile.
Condițiile socio economice în care populația de origine romă din Europa trăiește,sunt mult mai nesigure și deplorabile decât restul populației.
Un sondaj comandat de către Comisia Europeană în șase state din Uniunea Europeană arată date foarte îngrijorătoare,și anume că doar 42% dintre copii de origine romă duc la capăt ciclul școlii primare,în comparație cu media de 97,5% la nivelul Uniunii Europene.
În privința educației din mediul gimnazial,romii se regăsesc în procent de numai 10% . Mergând mai departe sondajul arată că pe piața muncii romii se confruntă cu o rată destul de scăzută a forței de muncă și discriminare ridicată.
Locuințele romilor de altfel duc lipsă de servicii elementare și necesare secolului în care suntem pentru un trai decent,apa curentă și electricitatea.
În domeniul sănătății romii se confruntă de altfel cu mari probleme: speranța de viață este cu 10 ani mai redusă față de mediua Uniunii Europene care este la 76 de ani pentru populația de sex masculin și 82 pentru populația de sex feminin.
Figura X,State membre în care s-a realizat sondajul privind calitatea vieții în rândul romilor.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politici de Integrare a Romilor în Europa (ID: 122955)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
