Politici DE Finantare A Entitatilor Economice In Contextul Strategiilor DE Dezvoltare

Economie

Politici DE Finantare A Entitatilor Economice In Contextul Strategiilor DE Dezvoltare

Byadmin ianuarie 1, 2024

POLITICI DE FINANȚARE A ENTITĂȚILOR ECONOMICE ÎN CONTEXTUL STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE

CUPRINS

ABSTRACT

ANNOTATION

LISTA ABREVIERILOR

LISTA FIGURILOR

LISTA TABELELOR

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. ASPECTELE TEORETICE PRIVIND POLITICA DE FINANȚARE A ENTITĂȚILOR ECONOMICE

Principii și funcții de organizare a activității financiare

Importanța strategică a politicii de finanțare

Modalități de finanțare a întreprinderii

CAPITOLUL II. ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII DIN REPUBLICA MOLDOVA

2.1.Rolul întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova

2.2. Problemele existente în finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

GRAFICUL CALENDARISTIC DE EXECUTARE A PROIECTULUI DE LICENȚĂ

FIȘA DE EVALUARE A PROIECTULUI DE LICENȚĂ

LISTA ABREVIERILOR

AEÎ – Asociațiile de Economii și Împrumut

ÎMM – Întreprinderile mici și mijlocii

BNM – Banca Națională a Moldovei

CNPF – Comisia Națională a Pieței Financiare

OMF – Organizațiile de microfinanțare

PIB – Produs Intern Brut

LISTA FIGURILOR

Fig. 1.1. Structura surselor de finanțare a întreprinderii……………………………………………………..14

Fig. 1.2. Ciclul de acumulare a resurselor bănești ale firmei……………………………………………….15

Fig. 2.3. Ponderea veniturilor din vînzări a ÎMM în profilul principalelor genuri de activitate ale unităților acestui sector în anul 2013……………………………………………………………………………………..28

LISTA TABELELOR

Tabelul 2.1. Proiecte investiționale în cadrul întreprinderii…………………………………………………24

Tabelul 2.2. Evoluția ponderii întreprinderilor mici și mijlocii în totalul întreprinderilor în anii 2009-2013………………………………………………………………………………………………………………………….27

Tabelul 2.3. Evoluția în dinamică a numărului ÎMM pe principalele genuri de activitate………..42

Tabelul 2.4. Veniturile din vînzări ale ÎMM aferente genurilor principale de activitate…………..43

Tabelul 2.5. Suma profitului/pierderilor pînă la impozitare obținute de către întreprinderile mici și mijlocii……………………………………………………………………………………………………………….,………….44

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei. Pentru a răspunde dezideratului de creștere economică și, respectiv, de maximizare a valorii întreprinderii, aparatul managerial al întreprinderii trebuie să adopte decizii propice cerințelor pieței: de modernizare, de extindere sau de dezvoltare, care în plan economic, înseamnă dezvoltarea produselor și serviciilor în concordanță cu cerințele pieței.

În vederea promovării politicii sale economice, întreprinderea trebuie să dispună de resurse financiare în cantitatea optimă și la timpul oportun. În acest sens, prezintă interes deosebit formarea acestor resurse, folosirea lor. Numai acționînd concomitent pe aceste două planuri se poate asigura acțiunii economice o eficiență înaltă, cu caracter evolutiv.

Rezolvarea aspectelor ce țin de finanțarea întreprinderilor formează o politică distinctă a acesteia, parte integrantă a politicii financiare – numită politica de finanțare. Politica de finanțare conține deciziile referitoare la formarea capitalului financiar al întreprinderii, la acoperirea nevoilor de finanțare a proiectelor sale fie prin fonduri proprii fie din surse externe. Finanțarea are un rol important pentru supravețuirea și dezvoltarea întreprinderii. În ceea ce privește modul de finanțare a întreprinderilor au fost efectuate analize referitor la cea mai avantajoasă sursă de finanțare pentru întreprindere.

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii în întreaga lume este considerat principalul factor al economiei concurențiale, o sursă majoră de creștere economică și de creare a noilor locuri de muncă. Acest sector s-a format și dezvoltat în condiții economice slabe și nesigure ale perioadei de tranziție. Deși condițiile de finanțare s-au îmbunătățit în ultimii ani, accesul la finanțare rămâne o provocare majoră pentru majoritatea companiilor din acest sector.

Scopul proiectului de licență constă în stabilirea modalităților de finanțare a entităților economice în contextul strategiilor de dezvoltare.

Obiectivele propuse includ:

studierea literaturii de specialitate prin relevarea importanței politicii de finanțare a entităților economice;

studierea și analiza potențialelor surse de finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii;

identificarea problemelor și soluțiilor existente în finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii;

analiza și evaluarea rezultatelor.

Metodologia cercetării. Finanțele fac obiectul unei politici a conducătorilor întreprinderii, care este expresia unui comportament, a unei alegeri, a unei decizii tactice sau strategice ce vizează atingerea, în cea mai bună măsură, a obiectivului de maximizare a valorii.

Politica de finanțare cuprinde deciziile referitoare la constituirea capitalului, a structurii financiare a întreprinderii. În cadrul său, se optează pentru proporțiile ce revin capitalului propriu, constituind din aportul acționarilor sau prin autofinanțare din profit și capitalului împrumutat sub diversele sale forme: credite bancare, credit comercial, credit obligator, leasing etc. În acest context, se optează pentru limitele emisiunii de acțiuni și ale distribuirii profitului pentru autofinanțare, pe de o parte, și ale îndatorării întreprinderii, pe de altă parte. Metodologia de evaluare a politicii de finanțare a fost aplicată în cadrul proiectului de licență prin analiza informației acumulate în legătură cu politica de finanțare a entităților economice, precum și a unor materiale referitoare la întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova, formularea unor probleme, soluții și recomandări.

Revista literaturii de specialitate. Proiectul de licență cuprinde introducere, două capitole, concluzii și recomandări, bibliografie și anexe.

Capitolul I. „Aspectele teoretice privind politica de finanțare a entităților economice” include definirea și rolul politicii de finanțare, principii și funcții de organizare a activității financiare și modalități de finanțare a întreprinderii.

Capitolul II. ,,Analiza economico-financiară a întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova” include rolul întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova, problemele existente în finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și soluții pentru depășirea acestora.

CAPITOLUL I. ASPECTELE TEORETICE PRIVIND POLITICA DE FINANȚARE A ENTITĂȚILOR ECONOMICE

Principii și funcții de organizare a activității financiare

Întreprinderea este unitatea de bază a economiei naționale, acea componentă a societații în care se concepe cea mai mare parte a bunurilor și serviciilor necesare existenței și dezvoltării acesteia. Rezultatele obținute de întreprinderi determină, pozitiv sau negativ, ansamblul activității economice a țării, bunăstarea populației acesteia [7, p.69].

Relațiile financiare ale organizațiilor comerciale și întreprinderilor sunt construite pe anumite principii referitoare la elementele de bază ale activităților economice [5, p.169]:

Principiul independenței economice nu se poate realiza fără încrederea în sine în domeniul finanțelor. Punerea sa în aplicare este asigurată prin faptul că entitățile economice, indiferent de proprietate determină în mod independent costurile lor, sursele de finanțare, direcția fondurilor de investiții pentru obținerea profitului. Întreprinderile, în scopul de a obține venituri suplimentare pot face investiții financiare pe termen scurt și pe termen lung, sub forma de achiziție de titluri ale organizațiilor comerciale, participarea statului la formarea capitalului entității economice, păstrarea banilor în conturile de depozit ale băncilor comerciale. Dar nu putem spune și despre autonomia financiară completă a agenților economici în procesul de formare a resurselor financiare și utilizarea fondurilor. Statul reglementează anumite aspecte ale activității lor.

Principiul de autofinanțare. Punerea în aplicare a acestui principiu este unul dintre mediul de afaceri principal, asigură competitivitatea entității economice. Autofinanțarea reprezintă randamentul total asupra costurilor de producție și vânzări, investiții și dezvoltarea producției din fonduri proprii și, dacă este necesar, prin împrumuturile bancare. În prezent, nu toate întreprinderile și organizațiile sunt în măsură să pună în aplicare pe deplin acest principiu.

Principiul de cointeresare materială – o necesitate obiectivă dictată de scopul său principal de activitate este profitul. Interesul întreprinderilor sunt rezultatele operațiunilor obținute. Punerea în aplicare a acestui principiu poate fi asigurată cu un salariu decent, iar din punct de vedere economic prin politica fiscală optimă a statului, sub rezerva proporției rezonabile din distribuția venitului net pentru consum și acumulare.

Principiul răspunderii înseamnă că există un anumit sistem de responsabilitate pentru rezultatele activității economico-financiare. În entitatea economică în general, acest principiu se realizează prin amenzi și penalități, amenzi percepute în caz de încălcare a obligațiilor contractuale (termeni de calitate a produsului), întoarcerea cu întârziere a creditelor pe termen scurt și pe termen lung, plata facturilor, încălcări ale legislației fiscale.

Principiul de rezerve financiare. Nevoia de formare a rezervelor financiare și alte fonduri similare sunt legate de activitățile întreprinderilor, care sunt mereu pline de risc. În condițiile relațiilor de piață antreprenorul își asumă direct și în mod independent consecințele riscului [9, p.120].

Funcția financiară a întreprinderii poate fi definită ca ansamblul activităților de asigurare și repartizare a fondurilor bănești necesare desfășurării rentabile și continue a activității întreprinderii, precum și de analiză și control a rezultatelor obținute.

Conținutul și rolul finanțelor întreprinderii se dezvoltă prin funcțiile pe care acestea le îndeplinesc și anume [6, p.68]:

Funcția de asigurare include furnizarea întreprinderii, în cantitatea optimă și la momentul potrivit, cu resursele financiare necesare, care necesită o gamă largă de surse. Criteriul principal ce stă la baza formării capitalului întreprinderii este costul capitalului [6, p.69].

Funcția de distribuție constă în faptul că cu ajutorul acesteia se formează și se folosesc toate veniturile în numerar și fondurile disponibile în cadrul companiei. În efectuarea funcției de distribuție, finanțele servesc ca un proces întreg de reproducere, asigurând continuitatea și influențarea în toate etapele sale. În plus, distribuirea corectă a fondurilor are un efect stimulator asupra îmbunătățirii întreprinderii.

Funcția de analiză și control – scopul principal fiind asigurarea utilizării eficiente a capitalului . Întreprinderea desfășoară atît control intern cît și extern pentru păstrarea dreptului de proprietate, utilizarea eficientă a resurselor, cheltuielilor raționale. Această funcție se bazează pe circulația resurselor financiare, cum ar fi impozite și taxe în sistemul bugetar [6, p.70].

1.2. Importanța strategică a politicii de finanțare

Politica de finanțare cuprinde deciziile referitoare la constituirea capitalului, a structurii financiare a întreprinderii. În cadrul său, se optează pentru proporțiile ce revin capitalului propriu, constituind din aportul acționarilor sau prin autofinanțare din profit și capitalului împrumutat sub diversele sale forme: credite bancare, credit comercial, credit obligator, leasing etc. În acest context, se optează pentru limigurarea utilizării eficiente a capitalului . Întreprinderea desfășoară atît control intern cît și extern pentru păstrarea dreptului de proprietate, utilizarea eficientă a resurselor, cheltuielilor raționale. Această funcție se bazează pe circulația resurselor financiare, cum ar fi impozite și taxe în sistemul bugetar [6, p.70].

1.2. Importanța strategică a politicii de finanțare

Politica de finanțare cuprinde deciziile referitoare la constituirea capitalului, a structurii financiare a întreprinderii. În cadrul său, se optează pentru proporțiile ce revin capitalului propriu, constituind din aportul acționarilor sau prin autofinanțare din profit și capitalului împrumutat sub diversele sale forme: credite bancare, credit comercial, credit obligator, leasing etc. În acest context, se optează pentru limitele emisiunii de acțiuni și ale distribuirii profitului pentru autofinanțare, pe de o parte, și ale îndatorării întreprinderii, pe de altă parte. Politica de finanțare stă la baza luării deciziilor privind modul de acoperire a nevoilor de finanțare ale programelor economice, sociale și financiare ale întreprinderii.

Activele întreprinderii se pot finanța din doua surse [7, p.35]:

Surse interne

Surse externe.

Sursele interne de finanțare provin:

De la proprietari. O întreprindere nu poate fi înființată, dacă nu dispune, inițial, de un capital minim.Proprietarii trebuie să angajeze un minim de contribuție, care constituie capitalul social;

Din propria activitate, pe care o desfășoară întreprinderea, reprezentînd partea din profitul obținut din activitatea economic- financiară, care rămîne dupa achitarea impozitului pe venit și după remunerarea acționarilor- profitul net destinat finanțării activității;

Din dezinvestiții, sub formî de încasări bănești ce rezultă din vînzarea activelor ca urmare a încetării activității unei secții, neutilizării unor tehnologii etc.

Din reserve constituite în limita nivelului legal;

Din subvenții de la stat

Sursele externe de finanțare provin din: credite bancare, emisiuni de obligațiuni, leasing, credite de la stat [11, p.51].

Majorarea capitalului propriu poate avea loc ca urmare a beneficierii întreprinderii de anumite înlesniri fiscale, precum: facilități la impozitul pe venit destinate încurajării agenților economici pentru efectuarea investițiilor, creării noilor locuri de muncă, dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a celor din agricultură.

Dezvoltarea și expansiunea economică a întreprinderii antrenează resurse financiare substanțiale. Acestea se pot obține prin majorarea capitalului propriu în cazul în care angajarea capitalului suplimentar promite o creștere a rentabilității întreprinderii. În plus creșterea capitalului social marchează viabilitatea întreprinderii, avînd un efect pozitiv asupra partenerilor de afaceri, a căror încredere în activitatea agentului economic sporește.

Majorarea de capital se poate realize prin următoarele metode:

Aporturi noi în numerar;

Aporturi în natură;

Încorporarea rezervelor;

Convertirea datoriilor întreprinderii;

Fuziune, absorbție.

Majorarea de capital prin aporturi noi în numerar se poate realiza prin două tehnici financiare:

Aporturi în numerar de la vechii acționari, caz în care se procedează la o majorare a valorii nominale a acțiunilor deja existente. Această soluție este greu de aplicat, deoarece nu toți acționarii consimt să-și aducă contribuția la majorarea de capital;

Emiterea de noi acțiuni la care se pot subscrie atît vechii acționari, cît și alții noi. Această soluție este mai des practicată, impunînd fixarea prețului de emisie. Prețul de emisie, la care se vînd noile acțiuni trebuie să fie mai mare decît valoarea lor nominal și mai mic decît valoarea bursieră a vechilor acțiuni pentru a asigura vînzarea acțiunilor noi.

Sporirea capitalului prin aporturi în natură are ca efect sporirea numărului de acțiuni ce are ca substanță un activ real și nu monetar: mărimea capitalului propriu se va majora în acest caz, cu valoarea mijlocului fix, estimată la valoarea de piață, iar proprietarul activului va obține dreptul de subscriere a acțiunilor.

Sporirea capitalului social prin încorporarea rezervelor nu contribuie la formarea unor resurse financiare suplimentare, ci modifică doar mărimea capitalului social, diminuînd, totodată, rezervele.

Convertirea datoriilor în acțiuni constă în emisiunea și distribuirea de acțiuni creditorilor întreprinderii (furnizori, bănci): această operațiune are loc doar cu acordul creditorilor întreprinderii și acționarilor actuali, întrucît ultimii trebuie să renunțe la dreptul lor de subscriere la noile acțiuni emise. Creșterea numărului acțiunilor poate afecta poziția întreprinderii pe piața de capital, în direcția diminuării valorii bursiere a acesteia, deoarece se reduce profitul net pe acțiune [8, p.117].

Creșterea capitalului ca urmare a operațiunilor de fuziune, absorbție constă în comasarea capitalului pentru folosirea mai eficientă a acestuia și pentru dezvoltarea, în continuare, a întreprinderii. Din punct de vedere tehnic, fuziunea este o combinație care creează o unitate economică din două sau mai multe unități independente. Fuziunile pot fi: orizontale- care presupun combinarea a două întreprinderi din același domeniu de activitate, foste concurente; vertical- au loc atunci cînd o întreprindere achiziționează un furnizor sau utilizator al produselor sale; conglomerate- presupun comasarea capitalurilor a două sau mai multe întreprinderi neînrudite, care produc produse diferite și nu se găsesc nici în relații de cumpărător/furnizor [3, p.854].

Sursele de finanțare a întreprinderii se divizează în: surse de finanțare pe termen lung și surse de finanțare pe termen scurt. Structura surselor de finanțare a întreprinderii este redată în figura 1.1:

Fig. 1.1. Structura surselor de finanțare a întreprinderii [elaborat de autor, adaptat după 11, p.51]

1.3. Modalități de finanțare a întreprinderii

Autofinanțarea apare ca un fond de acumulare pe care întreprinderea îl obține din propria activitate și este o consecință a realizarii diferitelor aspecte ale politicii sale. Fiind obținută din propria activitate, autofinanțarea este singura garanție pentru autonomie și stabilitate financiară, întrucît autonomia financiară exprimă atît ponderea pe care o dețin resursele financiare proprii în vederea achitării datoriilor financiare contractate sau în vederea constituirii activelor pe termen lung și activelor curente într-o perioadă dată. Insuficiența autofinanțării provoacă reducerea posibilităților de finanțare a întreprinderii. Atît furnizorii externi, cît și proprietarii întreprinderii nu vor accepta să aducă resurse suplimentare de capital, decît dacă nivelul autofinanțării este satisfăcător.

Autofinanțarea (AF) are două componente principale: autofinanțarea de menținere (AFm); autofinanțarea de creștere (AFcr).

(1.1)

Autofinanțarea de menținere (AFm):

(1.2)

Am reprezintă amortizările (stingerea treptată a creditelor pe termen lung, prin plăți succesive sau prin răscumpărarea creanțelor; crearea fondurilor bănești necesare pentru înlocuirea în natură (prin reparații și construcții capitale) a uzurii fizice și morale a fondurilor fixe deținute de o întreprindere, pe măsură ce acestea își transmit valoarea asupra valorii fiecărei unități de produs.);

Pr reprezintă provizioanele (remunerație procentuală cuvenită celui care mijlocește o afacere comercială; remiză, comision).

Autofinanțarea de creștere (AFcr):

(1.3)

cu Bnd s-a notat valoarea beneficiului (profitului) nedistribuit acționarilor sub forma de dividende [15, p.4].

Ciclul de acumulare a resurselor bănești ale firmei, din care se va alimenta autofinanțarea poate fi descris astfel (figura 1.2.):

Fig. 1.2. Ciclul de acumulare a resurselor bănești ale firmei [elaborat de autor, adaptat după 15, p.5]

Creditul bancar este creditul acordat de către băncile comerciale întreprinderilor sub formă bănească, este rambursabil și purtător de dobîndă. Modalitățile tehnice de creditare a activității întreprinderilor sunt multiple:

Credite pentru cheltuieli curente. Se acordă pentru finanțarea stocurilor de materii prime și materiale, energie, combustibil etc. Necesare finalizării și realizării produselor și mărfurilor, executorii de lucrări și prestării de servicii cu desfacere asigurată. Termenul de acordare este maximum 180 zile.

Credite pentru stocuri și cheltuieli sezoniere. Se acordă agenților economici cu caracter sezonier de producție pentru acoperirea necesarului de finanțare a stocurilor de materii și materiale, care au o durată de consum mai mare de trei luni, dar nu depășesc un an.

Credite pentru importul și exportul de produse. Se acordă în baza contractelor încheiate de desfacere, a acreditivelor irevocabile deschise sau alte forme de plată garantate bancar în care sunt stipulate: cantitatea și felul mărfii, condițiile și graficul de livare, formele și termenele de plată. Creditul este destinat aprovizionării cu materii prime, materiale în vederea asigurării producerii și desfacerii produselor destinate exportului.

Credite pentru obiective de investiții se acordă pentru achiziționarea de mașini și utilaje destinate lucrărilor din agricultură, industrie, transport, comerț, pentru amenajarea, transformarea și reutilarea capacităților de producție sau a spațiilor comerciale, achiziționarea animalelor de producție, reproducție și de tracțiune, achiziționarea de tehnologii performante, linii de fabricație complexe, lărgirea capacităților de producție, cumpărarea de acțiuni, pentru operațiuni de leasing. Creditele pentru investiții se acordă în baza prezentării unor garanții sigure, ca: documentația tehnico-materială aferentă obiectivului de investiții, planul de afaceri, tabloul resurselor financiare cu precizarea direcțiilor de utilizare a acestora pe întreaga perioadă de acordare a creditului, tabloul fluxurilor mijloacelor bănești pe perioada de creditare, existența unor garanții materiale și morale privind rambursarea sumei contractate și plata dobînzilor.

În funcție de criteriul destinației creditele bancare acordate întreprinderilor pot fi:

Credite productive, destinate susținerii activității curente, acordate pe perioade scurte de timp.

Credite pentru investiții, se acordă pe termen mediu și lung și sunt destinate construcțiilor de locuințe, de obiecte cu menire industrială.

Credite acordate întreprinderilor din sectorul agro-industrial pentru depozitarea și comercializarea recoltei, creșterea, tratarea și îngrășarea animalelor.

Credite acordate întreprinderilor din industria energetică și a combustibilului, pentru producere, import și export, transportare, păstrare a resurselor energetice.

Credite pentru construcția drumurilor [12, p.35].

Creditul comercial este creditul pe care și-l acordă întreprinzătorii la vînzarea mărfurilor sub forma amînării plății. Deci creditul comercial poate fi acordat atît de către furnizor cumpărătorului sub formă de materii prime și materiale pentru perioada de la livrarea mărfurilor pînă la încasarea contravalorii lor, cît și de către întreprinderea furnizorului sub formă de avans pentru a-i crea posibilități financiare acestuia în vederea executării comenzilor.

Termenul de acordare este de obicei, 60 de zile, dar nu mai mare de un an. În țările vest-europene, durata de acordare a creditului-furnizor diferă de la o întreprindere la alta, în funcție de sectorul de activitate al acestora:

Pînă la 40 de zile se acordă în industria alimentară a bunurilor proaspete;

Pînă la 75 de zile se acordă pentru bunuri textile de consum;

Pînă la 77 de zile se acordă pentru bunuri alimentare comercializate în ,,en-gros-uri’’;

Pînă la 48 de zile se acordă pentru bunuri alimentare comercializate ,,en detail’’ în mari complexe comerciale;

Pînă la 81 de zile se acordă pentru bunuri nealimentare comercializate în ,,en-gros-uri’’;

Pînă la 67 de zile se acordă pentru bunuri nealimentare comercializate în ,,en detail’’.

Creșterea duratei de acordare a creditului-furnizor peste cele indicate mai sus, se poate accepta pentru clienții permanenți, cu situație financiară stabilă.

Întrerpinderea poate apela la această formă de credit, fie atunci cînd rata dobînzii bancare este dezavantajoasă, fie în situații precare, din punct de vedere financiar, ale întreprinderii, cînd băncile refuză satisfacerea cererii de credite [4, p. 85].

Leasingul este o formă de finanțare în care închirierea bunurilor este însoțită de operațiunea de cumpărare a acestora, la o anumită dată și la un preț prevăzut prin contract. Operațiunea de leasing întrunește interesele a trei personae: producătorul (vînzătorul) utilajului, cumpărătorul (finanțatorul locator) și utilizatorul (locatar).

Leasingul este activitatea de antreprenoriat de investire a unor mijloace temporar disponibile sau împrumutate, pe bază de contract, conform căruia locatorul (creditorul finanțelor) procură cu titlu de proprietate echipamentul, indicat de locatar, de la vînzătorul (furnizorul) stabilit de acesta și îl acordă contra plată locatarului în posesiune și folosință temporară în scopuri de întreprinzător.

Obiecte ale leasingului sunt: mijloacele de transport, televizoarele, complexuri tehnologice și echipamentele, calculatoarele, liniile de fabricație, congelatoarele de producție etc.

În practică se face distincție între leasingul operațional și leasingul financiar. Leasingul financiar este operațiunea de leasing care îndeplinește una sau mai multe din următoarele condiții: riscurile și profitul aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului în momentul încheierii contractului de leasing; părțile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, iar, prin plățile efectuate, prevăzute în contract, locatarul recuperează integral costurile suportate de locator în legătură cu achiziția și predarea echipamentului; perioada de folosire a bunului în sistem de leasing se apropie de durata normată de exploatare a bunului și de recuperare integral prin fondul de uzură calculate.

Leasingul operațional este operațiunea de leasing care nu îndeplinește nici una din condițiile enumerate mai sus. Leasingul operațional se caracterizează prin: costurile generate de procurarea și menținerea echipamentului de leasing nu se recuperează complet la sfirșitul contractului dea leasing; cheltuielile de întreținere, reparație, plata primelor de asigurare sunt suportate de locator; plățile de leasing operațional sunt mai mari decît cele de leasing financiar; termenul contractului de leasing operațional este mai mic decît termenul normat de exploatare al echipamentului, fapt ce impune darea în chirie temporară a acestuia mai multor locatari; creșterea ricului de nerecuperare a costurilor suportate de locator în legătură cu posibilitatea apariției uzurii morale a echipamentului.

Costul leasingului cuprinde: dobînda de leasing, comisionul ce revine locatorului drept resursă de recuperare a cheltuielilor și obținere de profit, alte cheltuieli prevăzute în contract. Pentru leasingul operațional, rata de leasing se stabilește în funție de cota de amortizare, calculată conform normelor în vigoare, la care se adaugă un profit convenit între părțile contractante.

Rata totală de leasing se calculează:

* [200+( n+1) * r], unde: (1.4)

n reprezintă numărul total de luni pentru care s-a eșalonat plata în leasing;

S reprezintă valoarea utilajului transmis în leasing;

R reprezintă rata dobînzii lunare pr toată perioada prevăzută în condițiile contractului de leasing (dobînda anuală/12 luni).

Rata lunară de leasing se calculează conform formulei:

R+ (n-i+1) (1.5)

indică dobînda aferentă utilajului transmis în leasing pentru luna i;

i reprezintă numărul de ordine al lunii pentru care se calculează dobînda;

R reprezintă rata lunară a utilajului transmis în leasing, care se stabilește ca raportul dintre valoarea utilajului și numărul de luni în care este valabil leasingul.

Principalele avantaje ale leasingului sunt: dobîndirea, la sfîrșitul contractului de leasing, a mijloacelor fixe a căror achiziție este finanțată pe seama cheltuielilor privind redevențele financiare; evitarea imobilizării resurselor financiare pe termen lung, datorită plății eșalonate în timp a chiriilor [2, p. 2].

Împrumutul obligator. Unele întreprinderi, societăți pe acțiuni, pun în circulație, pe lîngă acțiuni, și obligațiuni. Emitenții de obligațiuni sunt agenții care doresc să-și procure capital pentru a finanța o investiție pe termen lung. Ofertanții de capitaluri sunt agenții economici care doresc sa-și valorifice propriile capitaluri, personae fizice. Obligațiunea este o creanță ce dă posesorului ei dreptul să primească annual un venit fix sub formă de dobîndă.

Principalele caracteristici ale creditului obligator sunt: obligațiunile sunt titluri de credit care atestă angajamentul debitorului de a restitui, la un termen stability, suma împrumutată; pentru obligațiuni se plătește annual o dobîndă stabilită în prealabil; obligațiunile, asemeni creditului bancar, sunt garantate de către societățile emitente [13, p. 108]

Creditul public reprezintă o sursă indirect de finanțare a agenților economici. Constă în mobilizarea mijloacelor, temporar disponibile, de la persoanele fizice și juridice, care pot fi folosite ca mijloace de creditare. Creditori pot fi întreprinderile, persoanele fizice, care dispun de mijloace bănești și doresc să le plaseze în schimbul unei remunerații corespunzătoare. Debitori pot fi statul, casele de economii sau întreprinderile mari [4, p.86].

Acțiunile – ca instrumente financiare operaționale, acțiunile au o dublă semnificație. Pe de o parte, stabilirea proporției din profit destinată acumulării (politica autofinanțării) și repartizării ca dividende (politica de dividend). Pe de altă parte, orice întreprindere își poate plasa capitalurile procurate (proprii sau împrumutate) în acțiunile emise de către alte societăți, fie în vederea obținerii dividendelor la sfârșitul anului și a participării la administrarea acelor societăți, fie în vederea speculării la bursă (politica de investiții) [10, p.102].

CAPITOLUL II. ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII DIN REPUBLICA MOLDOVA

Rolul întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova are un rol de bază în dezvoltarea economică și socială a țării. În anul 2013 numărul întreprinderilor mici și mijlocii a constituit 50,9 mii întreprinderi. Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii reprezintă circa 97,4% din numărul total de întreprinderi. Cu toate acestea, accesul la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii este foarte limitat, deține doar 31% din totalul creditelor din sectorul bancar. Creditele bancare constituie la moment sursa principală de finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Moldova. Lipsa de informații cu privire la sectorul întreprinderilor mici și mijlocii este o problemă serioasă care face imposibilă evaluarea exactă a nevoilor/deficitul de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii. Atunci când se compară nivelul de finanțare și valoarea de împrumuturi de afaceri în sectorul bancar din Republica Moldova cu indicatorii similari din alte țări, se poate estima că pentru a atinge nivelul de venituri medii, creditarea în Republica Moldova este de așteptat să crească de aproape 2 ori în raport cu Produsul Intern Brut [14, p. 59].

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii în întreaga lume este considerat principalul factor al economiei concurențiale, o sursă majoră de creștere economică și de creare a noilor locuri de muncă. În Moldova, întreprinderile mici și mijlocii au început să apară ca un fenomen de dezvoltare socială și economică a țării în urmă cu aproximativ 14-15 ani, după finalizarea privatizării în masă și formarea proprietarilor reali. Acest sector s-a format și dezvoltat în condiții economice slabe și nesigure ale perioadei de tranziție. Deși condițiile de finanțare s-au îmbunătățit în ultimii ani, accesul la finanțare rămâne o provocare majoră pentru majoritatea companiilor din acest sector. Accesul la finanțare este o problemă nu numai pentru întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova, există informații referitoare la așa-numitul „financial gap” în finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii. Deși se recunoaște că problema există în toate economiile, inclusiv în țările dezvoltate, este unanim recunoscut faptul că este mult mai acută în țările în curs de dezvoltare. Printre cauzele unei asemenea situații se enumeră:

1. Instituțiile financiare din țările respective nu au suficiente stimulente pentru a lucra în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii;

2. Antreprenorii care reprezintă întreprinderile mici și mijlocii, tind să evite reglementările și impozitele din sectorul formal, activînd total sau parțial în sectorul informal;

3. Guvernele acestor țări nu au capacități administrative suficiente pentru a pune în aplicare legile și reglementările în vigoare.

Pentru a înlătura restricțiile existente și pentru a majora accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare este nevoie de: promovarea de către autoritățile statului a unei politici monetare îndrumate spre o inflație redusă și stabilă; îmbunătățirea mediului de afaceri; atragerea investițiilor străine în sectorul financiar; asigurarea unui curs de schimb relativ stabil cu fluctuații mici; îmbunătățirea accesului la informații și diversificarea informațiilor despre sectorul întreprinderilor mici și mijlocii; adoptarea de către bănci a unor strategii consistente pentru sectorul întreprinderilor mici și mijlocii și a unor tehnologii aparte de creditare a întreprinderilor mici și mijlocii și a companiilor agricole; capitalizarea fondurilor de garantare a creditelor existente, sau formarea unor noi fonduri de garantare a creditelor.

Băncile creditează de obicei întreprinderile active pe piață, ofertele pentru start-up-uri lipsesc complet sau sunt limitate. Băncile oferă un spectru relativ larg de produse de creditare tradiționale: credite la termen, linii de creditare, garanții, acreditive, etc. Cu toate acestea, lipsesc sau sunt puțin utilizate o seamă de produse, larg utilizate pe piețele bancare ale țărilor dezvoltate, printre care cel mai mult instrumentele de finanțare a comerțului exterior: finanțarea comenzilor de livrare, garanțiile de export, asigurările de export, etc. Utilizarea acreditivelor ca instrument de creditare este de asemenea limitată. Sunt puține produse adaptate necesităților întreprinderilor micro, mici și mijloci, companiilor agricole. Din cauza deficitului de resurse pe termen lung, termenele de rambursare ale creditelor deseori nu corespund cu termenele de realizare a proiectelor finanțate și cu capacitatea de rambursare a companiilor debitoare. Analiza creditară e efectuată cel mai des în baza rapoartelor financiare, a prognozelor financiare și a disponibilității clienților de a oferi gaj. Scenariile de probabilitate, analiza comparativă, analiză a sensibilității sunt puțin utilizate. Ratele dobânzilor la credite sunt în toate cazurile fluctuante și pot fi modificate des, când situația pe piața monetară este instabilă [18].

În raport cu sistemul bancar, microfinanțarea rămâne a fi sursa alternativă de creditare, apărută în Republica Moldova pe la sfârșitul anilor ’90, pentru a suplini deficitul de finanțare lăsat de bănci în privința microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici, în special a celor din zonele rurale. Astfel, specificul acestui sector este dat, în primul rând, de clientela spre care se adresează, reprezentată de cele ale instituțiilor bancare, iar reglementările liberale atrag noi operatori pe acest segment, în special cu capital străin.

După creditele bancare și împrumuturile de la instituțiile de microfinanțare, alte surse de finanțare pentru ÎMM-urile din Republica Moldova includ serviciile de leasing, precum și diferite programe pentru susținerea sectorului, implementate de stat sau/și de donatorii internaționali, programele și proiectele de finanțare/creditare ale instituțiilor financiare internaționale și agențiilor internaționale de dezvoltare [16].

Leasing-ul, ca sursă de finanțare pentru ÎMM și pentru business, în general, prezintă o serie de avantaje:

• Nu este nevoie de dislocarea unor volume importante de lichidități din cadrul companiilor pentru achitarea integrală a mijloacelor fixe achiziționate;

• Nu e nevoie de gaj, ca în cazul creditelor;

• Termenul de achitare este relativ mare;

• Procedurile de contractare sunt mai simple, în comparație cu același credit bancar [2, p.2].

Piața de capital este o altă alternativă de finanțare, oferind ÎMM-urilor posibilitatea de a atrage investiții pe termen lung, prin emiterea de acțiuni si obligațiuni. Incapacitatea pieței de capital de a fi o sursă important de finanțare pentru întreprinderile mici și mijlociise datorează mai multor factori: lipsa capitalului autohton ce poate fi implicat pe piața de capital, performanțe slabe în atragerea investițiilor, pîtrunderea pe piața slabă a capitalului străin, ratele dobînzilor ridicate etc. Cauzele că ofertele de fonduri pe piața de capital sunt foarte reduse țin de faptul că economiile populației nu sunt încurajate a fi investite în aceasta, din cauza dobînzilor ridicate din sectorul bancar, dar și neîncrederii în instituțiile și mecanismele pieței de capital. Astfel, una dintre principalele problem din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii este identificarea surselor alternative de finanțare netradițională, o pondere mare deținînd-o asistența financiară externă [1, pag.13].

Ofertele de finanțare ale diferitor programe de stat și organizații donatoare internaționale au un rol important pentru susținerea întreprinderilor. Unul din programele de susținere a întreprinderilor este Fondul de Garantare a Creditelor. Acest fond are două destinații importante: acordarea de garanții a întreprinderilor mici și mijlocii active și acordarea de garanții a întreprinderilor mici și mijlocii start-up. Suma maximă a finanțării întreprinderilor mici și mijlocii active este de 700 mii lei, maxim 50 % din credit cu termenul maxim al finanțării de 5 ani iar suma maximă a finanțării întreprinderilor mici și mijlocii start-up este de 300 mii lei, maxim 70 % din credit cu termenul maxim al finanțării de 3 ani. Numărul finanțărilor acordate este de 26 garanții active în sumă de 4,8 milioane lei, credite în sumă de 14,1 milioane lei garantate. Un alt program de finanțare este Garant Invest care are destinația garanțiilor de rambursare a creditelor. Suma maximă a creditelor este de1, 1 milioane lei, maxim 50 % din credit. Numărul finanțărilor acordate este de 96 garanții în sumă de 18 milioane lei, credite de 45 milioane lei garantate.

Programul Național de Abilitare Economică Tinerilor (PNAET) are destinația – tineri antreprenori (18-30 ani). Suma maximă a finanțării este de 300 mii lei, grant 40 %, termenul maxim al finanțării 5 ani. Numărul finanțărilor acordate este de 413 credite în sumă de 129,8 milioane lei, inclusive grant 51, 6 milioane lei.

Programul- pilot de atragere a remitențelor în economie (Pare 1+1) are destinația pentru susținerea investițiilor din remitențe. Suma maximă a finanțării este de 200 mii lei, este un grant iar suma finanțărilor acordate este de 10 milioane lei.

Proiectul abilitarea Socio – Economică a Tinerilor (PASET) are destinația pentru tineri de 18-30 ani din sate și orașe mici. Suma maximă a finanșării este de 10 mii dolari, grant 50 %, termenul maxim al finanțării- 2 ani, numărul finanțărilor acordate este de 237 afaceri creditate.

Programul JNPGA de Susținere și Dezvoltare a Sectorului ÎMM are destinația: echipament în leasing pentru întreprinderile mici și mijlocii. Suma maximă a finanțării este de 500 mii – 2, 5 milioane lei, 40% grant. Termenul maxim al finanțării este de un an, Numărul finanțărilor acordate este de 127 contracte în sumă de 12,57 milioane dolari.

Avantajele programelor de susținerea ÎMM-urilor sunt evidente: multe din ele sunt granturi sau au porțiuni de granturi, condițiile de finanțare sunt mai favorabile ca cele ale împrumuturilor sau creditelor comerciale.

Dezavantajele sunt că volumul acestor finanțări sunt foarte mici atât în comparație cu necesarul, cât și cu programele similare din alte țări. În plus, deseori condițiile de selectare nu sunt destul de transparente, nu există informație suficientă despre programele derulate și condițiile acestora [1, p.14].

În cadrul întreprinderilor, pot apărea diverse variante de investire. Pentru a decide asupra variantei optime, este necesară realizarea unui studiu asupra fiecărui proiect investițional. Să presupunem că avem două proiecte, să se decidă asupra variantei optime de investire, în condițiile în care rata dobînzii este de 20 %, iar costul capitalului investit, precum și fluxurile de mijloace bănești generate de cele două proiecte sunt prezentate in tabelul 2.1.

Tabelul 2.1. Proiecte investiționale în cadrul întreprinderii [elaborat de autor, adaptat după 8, p.156]

Selectarea proiectului optim în funcție de:

Termenul de recuperare (, exprimă numărul de ani necesari recuperării prin cash-flow-urile anuale actualizate a capitalului investit. El corespunde numărului de ani, în care suma fluxurilor financiare pozitive de investire, devine egală cu valoarea investiției inițiale.

Proiectul A: 2000 +3000 + = 2 ani 6 luni (2. 6)

Proiectul B: = 1500 + 2000 + 3500 (din anul 3) = 2 ani 320 zile (2. 7)

Numărul de zile se calculează conform următorului procedeu:

4000 lei- 365 zile

3500 mii lei- x zile (2.8)

x = 320 zile

Mai avantajos se dovedește a fi proiectul “A”, care are un termen de recuperare mai mic.

Valoarea actualizată netă (VAN) – exprimă surplusul de valoare (profitul) care revine investitorului la sfîrșitul duratei de viață a investiției. Se determină ca diferența dintre fluxurile de intrări viitoare actualizate și mărimea capitalului investit.

VAN=, unde: (2.9)

– valoarea reziduală a proiectului;

coeficientul de actualizare, r- rata de actualizare;

– numărul anului ce corespunde cash-flow-ului intrat.

Proiectul A:

VAN = 7000 = 801 mii lei (2.10)

Proiectul B:

VAN = + + + – 7000 = – 599, 5 mii lei (2.11)

Proiectul “B” nu poate fi acceptat, deoarece VAN < 0. Preferabil rămîne proiectul “A”.

Rata internă de rentabilitate (RIR) este rata de actualizare pentru care se obține VAN egal cu zero..Ea indică rata dobînzii pentru care suma fluxurilor de numerar pozitive actualizate devine egală cu valoarea investiției inițiale.

RIR (2.12)

Rmax reprezintă rata cea mai mare de actualizare,

R min reprezintă rata cea mai mică de actualizare,

VAN max reprezintă venitul net aferent celei mai mari rate de actualizare,

VAN min – venitul net aferent celei mai mici rate de actualizare.

Proiectul A:

Calculăm VAN la o rată a dobînzii de 28 % pentru a obține o valoare negativă a acesteia:

VAN = + + + – 7000 = – 267,9 mii lei (2.13)

Calculăm VAN la o rată a dobînzii de 20 % pentru a obține o valoare pozitivă a acesteia:

VAN = + + + – 7000 = 801 mii lei (2.14)

Calculăm RIR:

RIR = 20 % + (28% – 20%) * = 25,992 % (2.15)

Proiectul B:

Calculăm VAN la o rată a dobînzii de 14 % pentru a obține o valoare pozitivă a acesteia:

VAN = + + + – 7000 = 329,9 mii lei (2.16)

Valoarea negativă a VAN s-a obținut la rata de actualizare de 20 % :

VAN = + + + – 7000 = – 599, 5 mii lei (2.17)

Calculăm RIR:

RIR = 14% + (20% – 14%) * = 16,13 % (2.18)

Preferabil rămîne proiectul “A”.

Indicele de profitabilitate (IP) exprimă rentabilitatea relativă pe durata de viață a proiectului. IP indică mărimea profitului actualizat ce revine la un leu capital investit de către investitor.

IP = = 1+ ; (2.19)

Proiectul A: IP =1+ = 1,11 (2.20)

Proiectul B: IP = 1+ 0,91 (2.21)

Rezulto că proiectul „A” va aduce investitorului 11 bani de la un leu investit, în timp ce proiectul „B” va genera o pierdere în valoare de 9 bani la fiecare leu investit. Preferabil rămîne proiectul „A”.

Rata de rentabilitate contabilă (RRC) se definește, raportînd profitul mediu realizat de investiție la suma investiției medii.

Proiectul A: RRC = = 1,07 (2.22)

Proiectul B: RRC = = 1,00 (2.23)

Concluzie: Alegerea variantei de investire este îndreptată spre proiectul „A”.

Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova sunt implicate activ în producerea de bunuri și servicii, suficient pentru a satisface cererea, în special, pe piața internă. Craracteristic pentru Republica Moldova este lipsa de cooperare între întreprinderile mari și întreprinderile mici și mijlocii, astfel încît ÎMM-urile să contribuie în primul rînd la saturarea pieței de consum.

În Republica Moldova odată cu dezvoltarea economiei pe parcursul anilor, numărul întreprinderilor mici și mijlocii au crescut. Analiza evoluției întreprinderilor mici și mijlocii ne indică asupra creșterii dimensiunii medii a întreprinderilor din sectorul dat. Veniturile din vînzări în anul 2013 a ÎMM au constituit 77413,2 mil. lei cu 4356 mil. lei mai mult decît în anul 2012. Numărul de întreprinderi s-a majorat cu 1,5 mii întreprinderi în anul 2013, acestea constituind în anul 2012- 49,4 mii întreprinderi. Numărul de salariați a întreprinderilor mici și mijlocii a scăzut în anul 2013 față de anul 2012 cu 1,8 mii persoane, acesta constituind în anul 2013- 298,4 mii persoane.

Tabelul. 2.2. Evoluția ponderii întreprinderilor mici și mijlocii în totalul întreprinderilor în anii 2009-2013 [elaborat de autor, adaptat după 17]

Numărul întreprinderilor mici și mijlocii pe principalele genuri de activitate se caracterizează printr-o evoluție a ÎMM-urilor (Anexa 1). În anul 2012 întreprinderile mici și mijlocii constituiau 49,4 mii unități, iar în 2013- 50,9 mii unități. Cea mai mare pondere din totalul ÎMM în anul 2012 o deținea comerțul cu ridicata și cu amănuntul care constituie 40,5 %. În anul 2013 la fel ca și în 2012 cea mai mare pondere o deținea comerțul cu ridicata și cu amănuntul, însă procentajul s-a redus ușor ajungînd la 40,0%. Cea mai mică pondere în totalul ÎMM în anul 2012 o deținea energia electrică, gaze și apă de 0,5 %. În anul 2013 ponderea energiei electrice, gaze și apă crește foarte puțin față de anul 2012 cu 0,1 %, astfel că acest gen de activitate ramîne și în anul 2013 cu cea mai mică pondere.

Veniturile din vînzări ale întreprinderilor mici și mijlocii aferente genurilor principale de activitate în anul 2013 au fost de 77413,2 mil. lei, cu 4356,2 mii lei mai mult față de anul 2012. Cea mai mare pondere după totalul ÎMM în anul 2013 o deținea comerțul cu ridicata și cu amănuntul care constituia 46,9 %, urmată de cele din industria prelucrătoare- 12,5 %, transporturi și comunicații- 9,9 %, agricultură, economia vînatului și sivicultură- 8,0 %, construcții- 7,9 %, alte activități- 4,9 %, hoteluri și restaurante- 1,9 %. Cea mai mică pondere în anul 2013 o deținea energia electrică, gaze și apa cu un procentaj foarte mic de 0,3 % (Anexa 2).

Ponderea veniturilor din vînzări a ÎMM în profilul principalelor genuri de activitate ale unităților acestui sector în anul 2013 se prezintă în următoarea figură:

Fig. 2.3. Ponderea veniturilor din vînzări a ÎMM în profilul principalelor genuri de activitate ale unităților acestui sector în anul 2013 [elaborat de autor, adaptat după 18]

Din figura 2.5. și după cum a fost menționat mai sus observăm că cea mai mare pondere a veniturilor din vînzări a ÎMM este reprezentată de comerț cu ridicată și cu amănuntul care constituie 46,9 %. Cea mai mică pondere este reprezentată de energia electrică, gaze și apa care constituia 0,3 %.

Unul din cel mai important obiectiv al unei întreprinderi este profitul. Suma profitului/pierderilor pînă la impozitare obținut de întreprinderile mici și mijlocii în anul 2013 a constituit 2008,5 mil, lei, sau cu 923,9 mil, lei mai mult față de anul 2012. Cel mai mare profit până la impozitare în anul 2013 în total ÎMM a fost obținut de întreprinderile mici și mijlocii ce manifestă activitatea de comerț cu ridicata și cu amănuntul în sumă de 620,3 mil. lei, urmată de agricultură, economia vînatului și sivicultura- 389,7 %, construcții- 350,7 %, industria prelucrătoare- 316,6 %, Tranzacții imobiliare, închirieri și activități de servicii prestate întreprinderilor- 252,7 %, transporturi și comunicații- 118,5 %, energie electrică, gaze și apă- 3,9 %. Activitatea hotelurilor și restaurantelor a înregistrat pierdere pînă la impozitare de (-115,2) mil. lei în anul 2013 (Anexa 3).

Problemele existente în finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii

Unul dintre cele mai des invocate motive legate de finanțarea insuficientă a sectorului real al economiei și a întreprinderilor mici și mijlocii, în particular, sunt dobânzile înalte și volatilitatea excesivă a acestora. Așa cum creditele bancare reprezintă sursa principală de împrumuturi pentru business-ul din Moldova, precum și pentru alți operatori ai pieței de împrumut, evoluția ratei dobânzilor la credite determină nu numai prețul pe care întreprinderile mici și mijlocii îl plătesc pentru aceste credite, ci și influențează dobânzile la alte tipuri de împrumuturi, așa ca, cele ale organizațiilor de microfinanțare, Asociațiilor de Economii și Împrumut, și la operațiunile de leasing. Cu toate că în anul curent dobânzile la creditele bancare au scăzut până la un nivel record, în comparație cu țările cu un nivel mai avansat de dezvoltare, și chiar cu multe țări din regiune, acestea continuă să rămână la un nivel înalt. Ratele înalte ale dobânzilor la credite creează un cerc vicios: acestea limitează numărul potențialilor clienți eligibili, ceea ce limitează, la rândul său, posibilitatea reducerii cheltuielilor de administrare a creditelor din contul economiilor de volum, care în replică, nu permite reducerea ratei dobânzilor la credite.

Printre cauzele menținerii la un nivel relativ înalt al dobânzilor la credite se numără:

a) Inflația mare și riscul înalt al ratei dobânzii, care constituie elemente majore de influențare a evoluției ratelor dobânzilor la depozitele și creditele bancare;

b) Lipsa competiției reale în sectorul bancar. Sectorul bancar din Moldova este un sector cu o concentrație înaltă, ceea ce limitează concurența și stimulează comportamentul monopolist. Lupta concurențială între bănci se dă în mare parte pentru un număr limitat de clienți buni, în cea mai mare parte companii medii și mari.

c) Ponderea mare a creditelor nefavorabile în totalul portofoliilor de credite ale băncilor. Creditele nefavorabile au crescut mai ales pe parcursul crizei.

d) Riscul înalt al derulării afacerilor în Moldova. Condițiile derulării afacerilor în Moldova creează încă riscuri destul de înalte pentru business. Aceasta se referă atât la instabilitatea politică, cea macroeconomică, mediul de afaceri incert, barierele de ordin regulator și birocrația organelor de stat excesive, imixiunea statului în afaceri, corupția, sistemul judecătoresc dependent de diferite influențe, etc. Riscurile respective se reflectă până la urmă și în marje mai mari de risc incluse în prețul creditelor și a împrumuturilor;

e) Lichiditățile mari din sistemul bancar, instrumentele limitate și eficiența redusă de management și gestionare a respectivelor lichidități duc la faptul că băncile dispun de resurse importante plasate pe conturile Băncii Naționale a Moldovei sau în alte instrumente lichide dar cu rate reduse de profitabilitate. Acest lucru pune presiune pe ratele dobânzilor la credite, deoarece în dorința de a asigura un nivel general înalt al rentabilității activelor și capitalului, băncile mențin dobânzile la credite la un nivel mai ridicat.

Lipsa resurselor financiare pe termen lung pentru creditare este o altă problemă pentru finanțarea ÎMM-urilor. Cu toate că majoritatea creditelor acordate de către bănci (circa 63%) sunt pe termen mai mare de 12 luni, valoarea creditelor acordate pe termen mai mare de 3 ani este destul de redusă. Majoritatea creditelor acordate pe termen mai mare de 3 ani provin din resursele puse la dispoziția băncilor de către instituțiile financiare internaționale și organizațiile internaționale pentru dezvoltare.

O altă problemă existentă este ponderea mică a investitorilor străini strategici în sistemul bancar din Moldova. Cu toate că ponderea investițiilor străine în capitalul sistemului bancar este de circa 78%, majoritatea acestora este reprezentată de către investitorii de portofoliu, și nu cei strategici, care participă direct la administrarea business-ului, intervin în politica băncii, aduc cu ei tehnologii bancare moderne, sisteme de management, produse noi bancare.

Lipsa gajului este una dintre cele mai invocate cauze ale accesului limitat la creditare din partea întreprinderilor mici și mijlocii. Problema respectivă este agravată de lipsa unor piețe secundare suficient de dezvoltate pentru o mare parte din echipamentele, imobilele și terenurile oferite în gaj de către companii.. În consecință, evaluarea gajurilor este extrem de conservativă, iar preferință se dă în general, imobilelor în raza orașelor mari.

Lipsa unei piețe secundare suficient de dezvoltată pentru o mare parte din echipamentele, imobilele și terenurile oferite în gaj de către companii. Aceasta se referă în special la echipamentul și tehnica agricolă, loturile de pământ din afara orașelor mari și cu cele destinație agricolă, pentru care nu există o piață sigură și suficient de lichidă formată. Din această cauză multe din cererile de creditare sunt respinse sau gajul este evaluat la prețuri foarte mici. Tot din această cauză întârzie apariția pe piața din Moldova a leasingului operațional, care ar constitui o alternativă bună de finanțare în condițiile problemelor de insuficiență a gajului.

Lipsa tehnologiilor bancare adecvate pentru creditarea ÎMM-urilor. Pentru tehnologiile bancare „tradiționale” creditarea ÎMM-urilor nu este prea atractivă, din cauza costurilor administrative ridicate. Lipsa sau calitatea joasă a informațiilor financiare și contabile ale ÎMM-urilor agravează și mai mult această problemă. Pentru creditarea ÎMM-urilor sunt necesare abordări specifice și mai flexibile, care ar reduce aceste costuri.

Calitatea proiectelor prezentate și a managementului întreprinderilor mici și mijlocii – antreprenorilor le lipsesc, în cele mai multe din cazuri, cunoștințele de bază în domeniul business-ului: cunoștințe despre vânzări, planificare a afacerii, reportare, managementul personalului, capitalizare; calitatea rapoartelor financiare ale business-ului micro și mic este foarte proastă. Ca urmare, și calitatea proiectelor înaintate spre finanțare de către aceștia este deseori extrem de redusă.

Lipsa de interes față de un sector important al economiei, agricultura, din cauza: capacităților instituționale și a cunoștințelor limitate despre agricultură ale băncilor; riscurilor înalte asociate cu această activitate; lipsei gajului și a lichidității reduse a activelor oferite ca gaj de către companiile din acest business; costurilor administrative înalte în creditarea clienților puternic dispersați din agricultură, în raport cu volumele relativ mici de creditare; dificultăților în obținerea informațiilor de la clienți din acest sector.

Infrastructura de afaceri slab dezvoltată, ceea ce face ca informarea și comunicare cu sectorul întreprinderilor mici și mijlocii să fie ineficientă. Prezența unui sistem adecvat de servicii de suport pentru business este o precondiție pentru funcționarea unui sistem de finanțare eficient.

Lipsa de pe piața financiară a fondurilor și a companiilor cu capital de risc. Apariția acestora este împiedicată de lipsa bazei juridice, dezvoltarea slabă a pieței financiare și în primul rând a celei de capital, infrastructura de afaceri nedezvoltată, impenetrabilitatea informațională, sistemul judiciar ineficient, influența excesivă a statului asupra afacerilor, etc.

Asimetria informațională dintre creditori și clienți, existentă în orice relație de creditare, este agravată în Moldova de: lipsa birourilor de creditare funcționale; lipsa multor date și informații statistice; lipsa analizelor și cercetărilor ample de piață, a analizelor referitoare la necesarul de finanțare a companiilor din anumite sectoare/segmente (în special, ÎMM), datelor referitoare la rata de eșec/ reușită a întreprinderilor noi; lipsa accesului public la rapoartelor financiare ale companiilor; calitatea joasă a rapoartelor financiare întocmite; standardele de contabilitate ce nu creează posibilitatea oferirii unor informații financiare utile în scop de luare a deciziilor de investiție și de urmărire a performanțelor financiare în acest scop.

Procedurile lungi de exercitare a dreptului de gaj – băncile se confruntă cu proceduri de exercitare a dreptului de gaj excesiv de greoaie și de durată din cauza eficienței reduse a sistemului judecătoresc. Legislația cu privire la gaj prevede proceduri destul de simple și clare de executare silită de către creditori a dreptului de gaj, odată ce decizia respectivă a fost pronunțată de judecată. În practică, însă, aceasta poate fi tergiversată din diverse motive.

Organizațiile de microfinanțare nu pot colecta depozite de la peroanele fizice și juridice, fiind astfel, dependente de împrumuturile contractate de la bănci și fondurile oferite de către investitorii sociali străini. Astfel, una dintre principalele provocări pentru OMF-uri o constituie posibilitatea de a contracta fonduri suficiente din străinătate la condiții favorabile, ceea ce nu întotdeauna este posibil. Deficitul de resurse este suplinit, de obicei, prin împrumuturi de la bănci. Chiar și resursele primite din exterior, sunt de obicei plasate în bănci pentru a servi ca garanție în schimbul resurselor în lei. În acest fel OMF-urile se asigură împotriva riscului valutar, rezultat din faptul că resursele obținute de la investitorii străini sunt în valută, iar împrumuturile acordate – în lei. Însă acest fapt conduce inevitabil la costuri mai mari ale resurselor, din care cauză și prețul împrumuturilor acestor instituții de microcreditare este mai mare decât prețul creditelor bancare, ceea ce în mare măsură limitează expansiunea OMF-urilor și a serviciilor oferite de către acestea [18].

Reieșind din problemele enumerate, pentru îmbunătățirea accesului la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii se impun adoptarea măsurilor atât din partea statului, a instituțiilor financiare, cât și din partea întreprinderilor mici și mijlocii.

Printre măsurile ce ar trebui întreprinse se numără [1, p.12]:

Promovarea unei politici monetare îndreptate spre o inflație redusă și stabilă, ceea ce ar diminua ratele dobânzilor la credite și ar asigura o mai mare previzibilitate și stabilitate a acestora. Această politică trebuie să aibă în vedere și un curs de schimb relativ stabil, atât ca o componentă importantă a inflației, cât și pentru a asigura o mai mare stabilitate a depunerilor. Inflația redusă și un curs de schimb relativ stabil și previzibil ar crea condițiile necesare pentru sporirea încrederii populației și agenților economici în instrumentele de economisire pe termen lung, așa ca depozitele pe termen lung, fondurile de pensii, unele produse de asigurare, etc.

Îmbunătățirea mediului de afaceri, ceea ce va duce la diminuarea riscurilor derulării afacerilor, îmbunătățirea calității portofoliilor de credite și ar face ca creditorii să includă marje mai mici ale riscului în ratele dobînzilor. Printre măsurile ce ar trebui întreprinse, cu efect benefic asupra pieței de creditare, se numără printre altele: reformarea sistemului judecătoresc în scopul măririi eficienței acestuia, eliminării corupției; limitarea libertății de decizie a judecătorilor și a termenelor de examinare/intrare în posesie efectivă a gajului de către creditori în cauzele de executare silită a gajului și cele de insolvabilitate. Atragerea investițiilor străine în sectorul financiar, în primul rând din partea investitorilor strategici și cu interes în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. Acest lucru ar spori concurența în sectorul bancar și cel financiar în general, cu implicații benefice asupra ratei dobînzii pentru solicitanții de împrumuturi. Mai mult ca atât, investițiile străine ar putea aduce tehnologiile și inovațiile bancare necesare pentru creditarea sectorului ÎMM și mai multe resurse financiare pe termen lung. Acest lucru poate fi realizat prin: o mai mare transparență a sectorului bancar, prin publicarea unor rapoarte ce țin de structura acționariatului, expunerile la risc, ș.a.; efectuarea de stres test-uri periodice ale băncilor; sporirea încrederii publice în sistemul bancar; implementarea unei politici monetare transparente și previzibile.

Adoptarea de către bănci a unor strategii consistente pentru sectorul întreprinderilor mici și mijlocii și a unor tehnologii specifice de creditare a întreprinderilor mici și mijlocii, diferite de cele utilizate pentru creditarea întreprinderilor mari. Acest lucru este valabil mai ales pentru creditarea întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul agricol, care necesită abordări diferite față de întreprinderile din alte sectoare. Astfel de strategii și tehnologii trebuie să fie îndreptate spre: reducerea birocrației în procesul de luare a deciziilor de creditare; transparență mai mare a condițiilor de creditare, criteriilor de analiză, formare a prețurilor la credite; produse de creditare mai bine adaptate necesităților întreprinderilor mici și mijlocii și capacităților acestora de rambursare.

Crearea cadrului legal necesar pentru activitatea fondurilor venture și equity și participarea la fondarea acestora împreună cu instituțiile financiare internaționale și cele private ceea ce ar contribui a diversificarea opțiunilor de finanțare pentru întreprinderilor mici și mijlocii și business, în general.

Implementarea unor programe de stat și/sau cu suportul donatorilor internaționali referitoare la îmbunătățirea calității rapoartelor financiare întocmite de către ÎMM, perfecționarea cunoștințelor de business, planificare, management și marketing din cadrul ÎMM (cercetarea necesităților de instruire, organizarea de training-uri, instruire continuă, etc.).

Reformarea și capitalizarea fondurilor de garantare a creditelor existente, sau formarea unor noi fonduri de garantare cu suportul donatorilor internaționali, care să vină cu asistență financiară și tehnică în acest sens.

Crearea cadrului legal pentru colectarea de către instituțiile de microfinanțare a resurselor de pe piața internă și transformarea AEÎ într-o rețea bancară de tip cooperatist, ceea ce ar îmbunătăți infrastructura, cadrul de reglementare și ar spori încrederea depunătorilor în aceste instituții, pentru care lipsa resurselor este la moment impedimentul principal în calea dezvoltării.

La fel ca și în majoritatea țărilor lumii, sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova are un rol de bază sub aspect economic și social. Acesta deține circa 98% din numărul total de întreprinderi, asigurând circa 59% din locurile de muncă, contribuind cu 39% la cifra totală de afaceri pe economie și asigurând 61% din profitul net total pe economie. În lipsa unor date și studii specializate, unica concluzie de natură cantitativă care poate fi trasă referitor la necesarul de finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii este că pentru a ajunge cel puțin la nivelul unor țări cu venituri medii din regiune, sectorul financiar din Moldova ar trebui să sporească de aproape 2 ori creditarea în raport cu PIB. Organizațiile de microfinanțare pot constitui o alternativă eficientă sectorului bancar în ceea ce privește creditarea sectorului Întreprinderilor mici și mijlocii. Acestea au numeroase avantaje față de sectorul bancar, printre care cele mai importante se referă la cadrul de reglementare mult mai liberal, condițiile mai flexibile de abordare a clienților și creditare, posibilitatea de a se adapta mult mai rapid schimbărilor de conjunctură ale pieței, gradul de penetrare mult mai mare, inclusiv în localitățile rurale, etc. [17].

Pentru asigurarea unui acces mai bun la finanțare pentru întreprinderilor mici și mijlocii se propun următoarele recomandări:

Promovarea de către autoritățile statului a unei politici monetare îndreptate spre o inflație redusă și stabilă, asigurarea unui curs de schimb relativ stabil/cu fluctuații mici, pentru sporirea încrederii și atragerea de depuneri pe termene îndelungate, precum și pentru dezvoltarea unor instrumente de economisire de alternativă, așa ca fondurile de pensii și produsele de asigurare.

Îmbunătățirea mediului de afaceri, pentru diminuarea riscurilor derulării afacerilor, îmbunătățirea calității portofoliilor de credite și diminuarea marjelor de risc incluse in ratele dobânzilor. Printre măsurile ce ar trebui întreprinse în acest sens, se numără: reformarea sistemului judecătoresc în scopul măririi eficienței acestuia, eliminării corupției; limitarea libertății de decizie a judecătorilor și a termenelor de examinare/intrare în posesie efectivă a gajului de către creditori în cauzele de executare silită a gajului și cele de insolvabilitate.

Atragerea investițiilor străine în sectorul financiar, în primul rând din partea investitorilor strategici și cu interes în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. Acest lucru ar spori concurența în sectorul bancar și cel financiar, ar aduce tehnologiile și inovațiile bancare necesare pentru creditarea sectorului ÎMM și mai multe resurse financiare pe termen lung. Pentru aceasta este necesar: o mai mare transparență a sectorului bancar, prin publicarea unor rapoarte ce țin de structura acționariatului, expunerile la risc, ș.a.; efectuarea de stres test-uri periodice ale băncilor; sporirea încrederii publice în sistemul bancar; implementarea unei politici monetare transparente și previzibile;

Îmbunătățirea accesului la informația despre sectorul întreprinderilor mici și mijlocii. Pentru aceasta este nevoie de: instituirea unor instrumente analitice pentru evaluarea accesului la finanțare al ÎMM-urilor, de tipul anchetei Comisiei Europene/Băncii Central Europene „SME access to finance survey”; diversificarea și detalierea informației publicate de către BNM și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) referitoare la durata creditelor acordate, tipul beneficiarilor după categorii de întreprinderi, ratele dobânzilor (în sectorul de microfinanțare); funcționarea unor birouri de credite eficiente; crearea unui registru public al rapoartelor financiare; crearea unui directoriu al unic al ofertelor de finanțare pentru ÎMM, care să centralizeze toată informația referitoare la programele/ proiectele de finanțare de stat și ale donatorilor internaționali, condițiile de finanțare, completat și actualizat permanent.

Adoptarea de către bănci a unor strategii consistente pentru sectorul ÎMM și a unor tehnologii specifice de creditare a ÎMM-urilor și a companiilor agricole, diferite de cele utilizate pentru creditarea întreprinderilor mari și a companiilor din alte sectoare. Pentru aceasta este nevoie de: reducerea birocrației în procesul de luare a deciziilor de creditare; flexibilitatea mai mare a procedurilor utilizate și instrumente mai eficiente de creditare; transparență mai mare a condițiilor de creditare, criteriilor de analiză, formare a prețurilor la credite; produse de creditare mai bine adaptate necesităților și capacităților de rambursare ale ÎMM-urilor și companiilor din sectorul agricol; adoptarea unor procedee mai eficiente de evaluare a riscurilor și management al riscului de creditare (utilizarea modelelor de risc rating, procedeelor de analiză comparativă, scenarii de stres/sensibilitate pentru obținerea unor prognoze mai realiste referitor la capacitatea de rambursare a creditelor de către debitori), care ar putea compensa calitatea joasă a informațiilor sau lipsa de informații despre ÎMM.

Reformarea și capitalizarea fondurilor de garantare a creditelor existente, sau formarea unor noi fonduri de garantare a creditelor.

Implementarea unor programe de stat și/ sau cu suportul donatorilor internaționali referitoare la îmbunătățirea calității rapoartelor financiare întocmite de către ÎMM, perfecționarea cunoștințelor de business, planificare, management și marketing din cadrul ÎMM (cercetarea necesităților de instruire, organizarea de training-uri, instruire continuă, etc.);

Crearea cadrului legal pentru colectarea de către OMF a resurselor de pe piața internă și transformarea AEÎ într-o rețea bancară de tip cooperatist.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Rezolvarea aspectelor ce țin de finanțarea întreprinderilor formează o politică distinctă a acesteia, parte integrantă a politicii financiare – numită politica de finanțare. Politica de finanțare conține deciziile referitoare la formarea capitalului financiar al întreprinderii, la acoperirea nevoilor de finanțare a proiectelor sale fie prin fonduri proprii fie din surse externe.

Întreprinderile în general au un rol de bază în dezvoltarea economică și socială a țării. Politica de finanțare stă la baza luării deciziilor privind modul de acoperire a nevoilor de finanțare ale programelor economice, sociale și financiare ale întreprinderii. Susținerea și dezvoltarea întreprinderilor contribuie la realizarea unor politici economice, investiționale, inovaționale, regionale etc. Există două surse de finanțare a întreprinderii: surse de finanțare pe termen lung care la rîndul lor se împart în surse interne și surse externe; surse de finanțare pe termen scurt. Principalele modalități de finanțare a întreprinderilor sunt: autofinanțarea, creditul comercial, creditul bancar, creditul public, leasingul, împrumutul obligator, acțiunile.

În Republica Moldova întreprinderile și anume întreprinderile mici și mijlocii au o importanță deosebită. Acestea ocupă o pondere esențială în numărul total al agenților economici, asigură ocuparea forței de muncă și un nivel modest de venit, asigură saturarea pieței de mărfuri, participă la crearea produsului intern brut. Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova sunt implicate activ în producerea de bunuri și servicii, suficient pentru a satisface cererea, în special, pe piața internă. Craracteristic pentru Republica Moldova este lipsa de cooperare între întreprinderile mari și întreprinderile mici și mijlocii, astfel încît ÎMM-urile să contribuie în primul rînd la saturarea pieței de consum.

Problemele principale identificate în accesul la finanțare sunt dobînzile înalte ale creditelor, lipsa și lichiditatea scăzută a gajului, calitatea proiectelor propuse spre finanțare, infrastructura afacerilor slab dezvoltată, ponderea mică a investitorilor străini, lipsa tehnologiilor bancare adecvate pentru creditarea ÎMM-urilor, lipsa unei piețe secundare suficient de dezvoltată pentru o mare parte din echipamentele, imobilele și terenurile oferite în gaj de către companii.

Pentru asigurarea unui acces mai bun la finanțare pentru întreprinderilor mici și mijlocii se propun următoarele recomandări: promovarea de către autoritățile statului a unei politici monetare îndreptate spre o inflație redusă și stabilă, asigurarea unui curs de schimb relativ stabil/cu fluctuații mici, pentru sporirea încrederii și atragerea de depuneri pe termene îndelungate, precum și pentru dezvoltarea unor instrumente de economisire de alternativă, așa ca fondurile de pensii și produsele de asigurare; îmbunătățirea mediului de afaceri, pentru diminuarea riscurilor derulării afacerilor, îmbunătățirea calității portofoliilor de credite și diminuarea marjelor de risc incluse in ratele dobânzilor; atragerea investițiilor străine în sectorul financiar, în primul rând din partea investitorilor strategici și cu interes în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii; îmbunătățirea accesului la informația despre sectorul întreprinderilor mici și mijlocii; reformarea și capitalizarea fondurilor de garantare a creditelor existente, sau formarea unor noi fonduri de garantare a creditelor; crearea cadrului legal pentru colectarea de către Organizațiilor de Microfinanțare a resurselor de pe piața internă și transformarea Asociațiilor de Economii și Împrumut într-o rețea bancară de tip cooperatist; adoptarea de către bănci a unor strategii consistente pentru sectorul ÎMM și a unor tehnologii specifice de creditare a ÎMM-urilor și a companiilor agricole, diferite de cele utilizate pentru creditarea întreprinderilor mari și a companiilor din alte sectoare.

Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova dețin circa 98% din numărul total de întreprinderi, asigurând circa 59% din locurile de muncă, contribuind cu 39% la cifra totală de afaceri pe economie și asigurând 61% din profitul net total pe economie. În lipsa unor date și studii specializate, unica concluzie de natură cantitativă care poate fi trasă referitor la necesarul de finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii este că pentru a ajunge cel puțin la nivelul unor țări cu venituri medii din regiune, sectorul financiar din Moldova ar trebui să sporească de aproape 2 ori creditarea în raport cu PIB.

BIBLIOGRAFIE

I. ACTE LEGISLATIVE ȘI HOTĂRÎRILE GUVERNULUI

Hotărîrea cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentru anii 2012-2020 nr. 685 din 13.09.2012. În: Monitorul Oficial nr.198-204/740 din 21.09.2012.

Legea Republicii Moldova cu privire la leasing nr. 59-XVI din 28 aprilie 2005 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 92-94/429 din 08.07.2005.

II.MONOGRAFII, MANUALE

Halpern P. Finanțe manageriale, Editura Economică, București, 1998, 956 p.

Ionescu L. Băncile și operațiunile bancare, Editura Economică, București, 1996. 528 p.

Manolescu Gh. Buget – abordare economică și financiară, Editura Economică, București, 1997. 368 p.

Manolescu Gh. Politici economice, Editura Economică, București 1997. 678 p.

Matei G. Finanțe generale, Editura MONDO – EC, Craiova, 1994. 299 p.

Onofrei M. Finanțele Întreprinderii, Editura Economică, București 2004. 312 p.

Popescu C. Republica Moldova: Dimensiunile reformelor, Editura Pontos, Chișinău 2002. 344 p.

Pollitt C. Reforma managementului public. Analiză comparată, Editura Epigraf, Chișinău 2004. 336 p.

Sandu Gh. Finanțarea întreprinderii, Editura Economică, București 2002. 272 p.

Secrieru A. Finanțe publice: Instrumente și mecanisme financiare de intervenție guvernamentală, Editura Epigraf, Chișinău 2004, 424 p.

Turliuc V. Politici Monetare, Editura Polirom, București 2002. 160 p.

IV. REVISTE, LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE, SIMPOZIOANE

Aculai E., Vinogradova N., Maier L., Programele de stat de susținere a ÎMM-urilor în Republica Moldova: 20 de ani de dezvoltare, În: revista teoretico-științifică Economie și Sociologie, nr. 3, IEFS, Chișinău, 2012, 200 p.

Dobrotă G., M. F. Chirculescu, Decizia de finanțare pe termen lung la nivelul firmelor, În: Analele Universității “Constantin Brîncuși” din Tîrgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009.

Piața organizațiilor de microfinanțare din Moldova, prezentare de Artur Munteanu la moldo-german pentru finanțarea ÎMM, 30 noiembrie 2010.

V. SURSE ELECTRONICE

www.statistica.md (vizualizat 02.04.2015)

www.viitorul.md (vizualizat 04.04.2015)

ANEXE

Anexa 1

Tabelul 2.3. Evoluția în dinamică a numărului ÎMM pe principalele genuri de activitate [elaborat de autor, adaptat după 17]

Anexa 2

Tabelul 2.4. Veniturile din vînzări ale ÎMM aferente genurilor principale de activitate [elaborat de autor, adaptat după 17]

Anexa 3

Tabelul 2.5. Suma profitului/pierderilor pînă la impozitare obținute de către întreprinderile mici și mijlocii [elaborate de autor, adaptat după 17]