Politici de Coeziune Teritoriala In Romania
LUCRARE DE LICENȚĂ
POLITICI DE COEZIUNE TERITORIALĂ ÎN ROMÂNIA. PROGRAMUL DE
COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ ROMÂNIA-UNGARIA
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. Politica de Cooperare Transfrontalieră a Uniunii Europene
1.1 Însemnătatea politicii de coeziune a Uniunii Europene
1.2 Istoricul Cooperării Teritoriale Europene
1.3 Obiectivele politicii de coeziune a Uniunii Europene
1.4 Cooperarea transfrontalieră în context dinamic
Capitolul II. Programul de cooperare transfrontalieră HU – RO
2.1 Rezumatul programului
2.2 Descrierea zonei programului
2.2.1 Suprafață și populație
2.2.2 Economia
2.2.3 Piața muncii
2.2.4 Sănătate
2.2.5 Infrastructura
2.2.6 Educație, cercetare și dezvoltare
2.2.7 Mediu
2.2.8 Turismul
Capitolul III Analiza impactului Programului de cooperare transfrontalieră
Ungaria-România, 2007-2013 33
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Coeziunea teritorială se referă la o dezvoltare echilibrată, coerentă și armonioasă a teritoriului, sub aspectul activităților economice, sociale, al dotărilor, al accesibilității și al calității mediului, al existenței condițiilor de viață și de muncă echitabile pentru toți cetățenii, indiferent de locul în care se află. Politica de coeziune teritorială urmărește diminuarea diferențelor de dezvoltare dintre regiunile geografice, dintre mediul urban și cel rural, dintre centru și periferie, precum și prevenirea amplificării discrepanțelor teritoriale.
Motivația alegerii acestei teme este faptul că doresc să cunosc oportunitățile pe care le oferă județul în care trăiesc. Odată cu începerea derulării acestui program de cooperare transfrontalieră, lucrurile au început să se dezvolte atât din punct de vedere economic și social. Având în vedere că sunt studentă și la Facultatea de Științe Economice, am perceput mult mai rapid schimbările din punct de vedere economic, dar și îmbunătățirile aduse mediului înconjurător, prin crearea de spații verzi și prin protejarea pădurilor.
Aș dori ca acest program să ajute la dezvoltarea a cât mai multe domenii, pentru crearea locurilor de muncă, având în vedere rata ridicată a șomajului la persoanele active (16 – 25 de ani). De asemenea, să se modernizeze cât mai multe rețele de transport secundare, care fac legătura între satele mici și centrele urbane, precum și rețeaua de apă potabilă în zonele defavorizate.
Capitolul I
Politica de Cooperare Transfrontalieră a Uniunii Europene
Însemnătatea politicii de coeziune a Uniunii Europene
Procesul de construcție în care se află Europa se bazează pe cultura și istoria comună. Secolele XIX și XX au fost decisive pentru această construcție europeană, pentru dinamica și definirea granițelor, a cărei istorie se întinde până la greci. În această perioadă au luat naștere și s-au consolidat statele națiunii. Numeroasele conflicte cu care a fost marcată Europa au avut ca scop tocmai definirea frontierelor naționale, care de multe ori nu au concis cu cele etnice sau naturale.
Scopul pentru care a fost creată Uniunea Europeană este de a pune capăt acestor surse conflictuale, dar și războaielor sângeroase dintre țările vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Perioada în care statele europene încep să găsească puncte comune, atât din punct de vedere economic cât și politic, a fost anii '50, moment în care a luat naștere Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Scopul principal al acestei comunități a fost de a asigura o pace durabilă, la nivel internațional.
Pentru atingerea bunăstării generale au devenit indispensabile: manifestarea solidarității cu indivizi și/sau națiuni mai slab dezvoltate și stabilirea de relații economice interne și internaționale de durată, bazate pe încredere.
Progresul tehnologic, dezvoltarea serviciilor, creșterea producției și a consumului, precum și frecventele crize (din domeniul resurselor) din ultimele decenii au dus la accentuarea dependenței între națiuni și intensificarea relațiilor comerciale dintre țări asigurându-se un grad cât mai ridicat de coeziune economică, care pe termen lung, poate duce la obținerea de beneficii economice pentru toți cei implicați.
Coeziunea poate fi definită ca fiind acea caracteristică a elementelor ce compun un sistem, care realizează coerența și unitatea ansamblului și permite funcționarea și perpetuarea sistemului. D. Tarschys distinge următoarele niveluri la care poate fi surprinsă coeziunea: economic, social, cultural și politic.
„ Coeziunea economică reprezintă suportul atingerii obiectivului general urmărit de fiecare națiune, cel al creșterii bunăstării. În Europa, cei treizeci de ani care au urmat războiului, cunoscuți și sub numele de «cei treizeci de ani glorioși», au fost urmați de alți douăzeci de ani de creștere încetinită, pentru ca, în ultimul deceniu, procesul de creștere să fie reluat. Specialiștii în istorie economică subliniază rolul esențial jucat în secolul al XX-lea de cei trei «I»: inovare, instituții și investiții” ( „România și cooperarea teritorială europeană: programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007 – 2013” 2010, Pîrvu Lucian ).
Un alt criteriu important pentru dezvoltarea unui sistem economic este coeziunea socială. Necesitatea atingerii coeziunii economice s-a făcut simțită încă din secolul al XIX-lea, odată cu revoluția industrială. Problemele cu caracter social au reprezentat prețul plătit de societate pentru progresul tehnologic făcut. Aceste probleme afectau anumite categorii sociale: cele mai vulnerabile ( copii, femei, bătrâni ) sau cele mai expuse modificărilor economice ( șomeri, persoane slab calificate sau necalificate). Astfel nevoia unei politici inovatoare a devenit tot mai stringentă, scopul acesteia fiind reducerea diferențelor dintre indivizi, regiuni sau state.
A treia trăsătură specifică societăților industriale dezvoltate este coeziunea culturală. Aceasta este caracteristica care evidențiază o creștere a comunicării și propagarea sistemelor de valori culturale comune. Intensificarea relațiilor economice internaționale și progresul tehnologic au favorizat aceste procese.
Trăsătura specifică evoluțiilor politice de-a lungul ultimelor veacuri, dar și perioadei contemporane este dată de coeziunea politică. Această coeziunea a fost mai evidentă în ultimele decenii pe fondul revoluției tehnologice și comunicaționale, fiind reprezentată de oficializarea normelor și instituțiilor internaționale. Manifestările religioase, politice, civile, profesionale la care statele din Europa au fost martore, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea au avut ca și obiectiv de bază consolidarea coeziunii politice atât în plan intern, cât și în plan internațional. Urmărirea unor interese și scopuri comune, la nivel internațional, au dus la apariția unor alianțe, organizații și alte categorii de entități, având un grad mai ridicat sau mai redus de coeziune politică.
La nivel european, termenul de coeziune a primit un înțeles mai restrictiv și anume, acela de coeziune economică și socială. Coeziunea rămâne unul dintre pilonii importanți pentru Comunitatea Europeană, fiind totodată obiectivul acțiunilor întreprinse în ceea ce privește dezvoltarea regională.
La nivel comunitar, politica de coeziune economică și socială înglobează o sumă de intervenții ce cuprinde atât anumite caracteristici ale politicii sociale (sprijinirea procesului educațional și de formare continuă, combaterea șomajului), politica de dezvoltare regională (diminuarea decalajelor teritoriale și revitalizarea zonelor industriale aflate în declin), precum și asistența acordată dezvoltării rurale. Însă Politica de Dezvoltare Regională (PDR) reprezintă cea mai importantă componentă.
Istoricul Cooperării Teritoriale Europene
Politica de cooperare regională a Uniunii Europene a fost supusă, încă de la începuturile sale, unor critici fără precedent în istoria Uniunii Europene.
În momentul în care Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) a fost creat pentru prima dată, la mijlocul anilor 1970, acesta a fost blamat de către cancelarul german Helmut Schmidt, motivând acestea spunând că politica nu avea nimic de-a face cu interesul comunitar și că aceasta „ se stabilește ferm în mâinile guvernelor naționale” ( „România și cooperarea teritorială europeană: programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007 – 2013” 2010, Pîrvu Lucian ). De asemenea, în perioada de fundamentare a noii politici, comentatorii academici au fost la fel de sceptici, afirmând că domeniul de aplicare al fondului este limitat, precum și dependența statelor membre privind funcționarea și organizarea acestuia.
„ Politica de coeziune actuală nu a fost imună la această perioadă de lungă durată a criticilor ce i s-a adus. În multe feluri, politica de coeziune rămâne «sub amenințare», că o serie de academicieni, analiști, practicieni și guverne europene continuă să-și pună întrebări în privința rațiunii, a organizării și a eficienței acestei politici. De exemplu, printre criticile-cheie care au apărut în perioada premergătoare celei mai recente reforme ( 2005/2006), sunt următoarele: că s-a dezvoltat într-o politică „catch-all”, fără o misiune clară, că este insuficient axată pe dezvoltare și progres; că are instrumente inadecvate de politică și că este excesiv de complexă și birocratică pentru a putea fi administrată. În ciuda introducerii mai multor schimbări importante pentru perioada 2007 – 2013, obiecții similare au început să iasă la suprafață în contextul dezbaterii actuale privind viitorul politicii de coeziune post -2013.” („România și cooperarea teritorială europeană: programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007 – 2013” 2010, Pîrvu Lucian ).
Dificultatea de a oferi un caz credibil pentru politica economică, este una dintre cele mai mari probleme pentru apărătorii politicii de coeziune. Acest caz trebuie să fie bazat pe dovezi concludente ale rezultatelor eficiente. Contribuția politicii de coeziune la dezvoltare și la dezvoltare economică rămâne în litigiu și nesigură, după mai mult de treizeci de ani de intervenție.
Pe această temă, sunt raportate o gamă largă de rezultate, care variază de la cel mai rău caz, impacturile negative, la cel mai bun caz, la corelații pozitive între intervenția fondurilor structurale și de creștere.
„ Această incertitudine a condus adesea la pledoarii în favoarea politicii pentru a sublinia efectele benefice asociate cu «valoarea adăugată» calitativă, generată de implementarea modelului de politică de coeziune.” („România și cooperarea teritorială europeană: programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007 – 2013” 2010, Pîrvu Lucian ). Adoptarea pe termen lung și abordările mai strategice pentru dezvoltarea economică, prin diferite niveluri de guvernare, au fost încurajate de cerințele de planificare multi-anuale. La îmbunătățirea culturii și a proceselor administrației publice ar fi contribuit o gamă largă de monitorizare, evaluarea și condiții de control. O altă cerință care se consideră că ar fi încurajat politica mai incluzivă de luare a deciziilor și de livrare, este de a implica diferite tipuri de parteneri în proiectarea și punerea în aplicare a programelor. De asemenea, această cerință a contribuit la tendințele de descentralizare mai largă în întreaga Europă. Efectul pe care l-a avut politica de coeziune este acela de direcție în preferințele la nivel național față de obiectivele europene, începând astfel, un proces de europenizare a instituțiilor naționale și răspândirea valorilor europene. Problema pusă de critici, este contribuția fondurilor structurale la diferite elemente, arătând spre variabilitatea efectelor în timp și spațiu, fără a se mai menționa posibilitatea de a atinge obiective similare prin intermediul mijloacelor mai puțin costisitoare și birocratice.
În recentele discuții privitoare la viitorul politicii de coeziune, criticii precum și suporterii au avut tendința de a fi de acord cu privire la necesita a contribuit la tendințele de descentralizare mai largă în întreaga Europă. Efectul pe care l-a avut politica de coeziune este acela de direcție în preferințele la nivel național față de obiectivele europene, începând astfel, un proces de europenizare a instituțiilor naționale și răspândirea valorilor europene. Problema pusă de critici, este contribuția fondurilor structurale la diferite elemente, arătând spre variabilitatea efectelor în timp și spațiu, fără a se mai menționa posibilitatea de a atinge obiective similare prin intermediul mijloacelor mai puțin costisitoare și birocratice.
În recentele discuții privitoare la viitorul politicii de coeziune, criticii precum și suporterii au avut tendința de a fi de acord cu privire la necesitatea unei „modernizări” a politicii, recunoscând slăbiciunile existente în abordarea actuală a noilor provocări cu care se confruntă economia europeană, societatea și procesul de integrare lărgită. Imediat după cel de-al doilea Război Mondial a început procesul construcției europene, în forma lui actuală. Prin „Planul Marshall” și prin O.E.C.E., O.C.D.E ca și prin NATO, s-a organizat sub egida acestora o Europă „atlantică”, nu una „europeană”. Cu toate acestea, construcția unei Europe „europene” s-a realizat treptat, fără ca legătura cu SUA să fi dispărut.
Cooperarea teritorială europeană, nu reprezenta decât un punct în arhitectura politicii de coeziune a Uniunii Europene, asta până în anul 2007. Cooperarea în interiorul Uniunii nu a fost neglijată, chiar dacă abia în 2007 a devenit un obiectiv de sine stătător, aceasta începând să se desfășoare la sfârșitul anilor 1980.
INTERREG I
Pentru prima dată în anul 1989, Comisia Europeană a oferit suport unor proiecte pilot, în scopul dezvoltării interregionale. Atunci suma de 21.000.0000 Euro a fost alocată unui număr de 14 proiecte. Obiectivul acestor proiecte a fost de a combate dificultățile dezvoltării structurale din zonele de graniță. Aceste proiecte au stat la baza creării Inițiativei Comunitare Interreg I, în anul 1990, de către Comisia Europeană. În cadrul acestei inițiative s-au derulat 31 de programe operaționale în valoare de 1082 milioane de Euro. Programul Interreg I a fost orientat spre dezvoltarea economică și restructurarea zonelor de graniță, și își are originea în contextul completării Pieței Unice.
INTERREG II
Comisia Europeană a lansat inițiativa Interreg II, pentru perioada 1994 – 1999. Această inițiativă s-a manifestat sub forma a 59 de programe operaționale și conținea trei diviziuni:
Interreg II A – cooperare transfrontalieră
Interreg II B – completarea rețelelor energetice
Interreg II C – cooperarea în domeniul planificării regionale, în special administrarea apei.
Cea mai importantă inițiativă, la acea vreme, a fost cooperarea transfrontalieră, fiindu-i alocată o sumă de aproximativ 260.000.000 Euro.
O inițiativă nouă a fost aprobată de către Comisie, în anul 1996, pentru o formă nouă de cooperare, aceasta fiind Interreg II C. Acestei noi inițiative i-a fost alocată suma de 413.000.000 Euro și cuprindea acțiuni comune în lupta împotriva secetei și a inundațiilor, precum și dezvoltarea planificării teritoriale pentru regiuni geografice extinse din cadrul Uniunii.
„ În contextul cooperării și prin asistența proiectelor pilot, cooperarea s-a dezvoltat și a implicat regiuni de pe teritoriul UE cu privire la transferul noilor procedee, noilor tehnologii și a tehnicilor de know-how, în particular între regiunile prospere ale UE și cele care sunt mai puțin favorizate din aceste puncte de vedere.” („România și cooperarea teritorială europeană: programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007 – 2013” 2010, Pîrvu Lucian ).
INTERREG III
Inițiativa care a stimulat cooperarea în Uniunea Europeană între anii 2000 – 2006, a fost Interreg III. Această inițiativă a fot finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională. Condiții minime de implementare au fost introduse începând cu Interreg III. Acestea au vizat:
Proiectele să fie exact transnaționale și de natură transfrontalieră, acțiuni referitoare la dezvoltarea endogenă a regiunilor rămase în urmă nu au fost considerate eligibile;
Implementarea proiectelor trebuia să fie bazată pe corpuri comune de cooperare, și anume: o autoritate de management, comitete de monitorizare și un secretariat comun;
Accesul și participarea din partea autorităților locale și regionale și al partenerilor socio-economici să fie o condiție fără de care nu se poate valida structura corpurilor comune create de Interreg
Instrumentele legale și financiare, au creat dificultăți pentru Comisie, pe de-o parte cu FEDER, iar pe de altă parte cu PHARE, TACIS ( Technical Ade to the Common Welth of Independent States ) și MEDA în scopul implementării acelorași programe. La Consiliul European de la Berlin s-a pus accentul, tocmai pe aceste dificultăți, dar și pe soluțiile propuse pentru fiecare situație. Astfel, pe parcursul implementării Interreg III, acestea au constituit priorități pentru Comisia Europeană.
La baza creării acestei inițiative au stat următoarele principii:
Dezvoltarea echilibrată și sustenabilă a teritoriului european
Coeziunea economică și socială
Integrare teritorială cu țările candidate și alte țări învecinate
Cele trei platforme pe care a fost conceput Interreg III se împart astfel:
Interreg III A: cooperare transfrontalieră ( 67 % din fondurile alocate )
Interreg III B: cooperare transnațională ( 27 % din fondurile alocate )
Interreg III C: cooperare interregională ( 6 % din fonduri alocate )
Pentru perioada 2000 – 2006 Interreg III a avut un buget de 4.874.000 Euro. Contribuția FEDER, la această inițiativă nu a depășit 75 % din costul programului în regiunile Obiectivului 1, 50 % în alte regiuni și de asemenea a primit co-finanțare din partea Comisiei și a statelor membre. O alocare financiară a fost propusă, de către Comisie, pentru fiecare stat membru, care s-a bazat în principal pe factorii demografici din interiorul granițelor Uniunii Europene, a regiunilor periferice sau a regiunilor învecinate cu țări din Europa Centrală și de Est.
Cooperarea teritorială europeană a fost ridicată la gradul de obiectiv de sine stătător, începând cu anul 2007, dându-i astfel mai multă vizibilitate și o bază legală mai importantă.
INTERREG IV
Cel de-al treilea mare obiectiv al noilor fonduri structurale este programul Interreg IV, fiind cunoscut oficial ca și Programul European de Cooperare Teritorială. Programul Interreg III constituie baza programului Interreg IV. Criteriul cheie pentru acest program este cooperarea între parteneri din cel puțin două țări, tehnic fiind vorba despre Fonduri Structurale, împărtășind multe caracteristici ale fondurilor transnaționale.
În cadrul Interreg IV există trei direcții principale, și subcomponente în primele două dintre acestea. „ Fiecare dintre aceste grupuri de subcomponente grupează împreună un anumit set de țări și regiuni. Organizațiile din țările sau regiunile din această grupare au nevoie să lucreze împreună la un proiect comun, deși normele care reglementează modalitățile de a lucra împreună variază de la o subcomponentă la alta.” („România și cooperarea teritorială europeană: programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007 – 2013” 2010, Pîrvu Lucian ).
COMPONENTA A – cooperare transfrontalieră
Cooperarea peste granițele dintre statele membre ale Uniunii Europene constituie baza acestei componente. Se pune accentul pe dezvoltarea activităților transfrontaliere economice, sociale și de mediu. Ar putea include:
Să se efectueze utilizarea deplină a potențialului de integrare a sectorului cultural, în special pentru tineri;
Să se sprijine activitățile de rețea;
Să se integreze mijloace culturale în comunicarea transfrontalieră a proiectelor de cooperare;
Să se dezvolte proiecte transfrontaliere, pentru a facilita artiștii și activitățile din sectorul cultural din exteriorul granițelor;
În sectorul cultural și a industriilor creative, să se faciliteze activitățile economice transfrontaliere, inclusiv educație continuă, platforme comune de piață și organisme de profit comune;
COMPONENTA B – cooperare transnațională
În cadrul acestei componente există 10 sub-axe, fiecare reprezintă o grupare de diferite țări și regiuni din Europa. Scopul acestei componente este de a sprijini proiectele de cooperare între organizații din țări sau regiuni din cadrul aceleași grupări.
COMPONENTA C – cooperare interregională
În această componentă nu există subcomponente, fiind eligibile toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia și Elveția. Scopul acestei componente este îmbunătățirea eficienței politicilor de dezvoltare regională care să permită agențiilor locale și regionale din întreaga Uniune Europeană să facă schimb de experiență și cunoștințe. Un exemplu, în cadrul acestei componente, ar putea fi potrivirea regiunilor mai puțin dezvoltate sau experimentate cu regiunile mai avansate.
Obiectivele politicii de coeziune a Uniunii Europene
Politica de coeziune are trei mari obiective, pentru perioada 2007 – 2013: convergența, competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă, cooperare teritorială europeană.
Obiectivul „Convergența” urmărește dezvoltarea economică pentru regiunile defavorizate, prin investiții în dezvoltarea competitivității pe termen lung, dezvoltare durabilă, dezvoltarea eficienței administrației publice și ocuparea forței de muncă.
Obiectivul „Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă ” urmărește anticiparea și promovarea schimbărilor economice din zonele industrializate. Acest lucru se face prin sprijinirea întreprinderilor și persoanelor (pentru a anticipa și a se adapta la schimbări, prin îmbunătățirea calității și productivității muncii, incluziunea socială și combaterea șomajului).
Obiectivul „Cooperare teritorială europeană ” urmărește întărirea cooperării la nivel transfrontalier, transnațional și interregional. ( pentru regiuni, județe și zone transnaționale ).
Cooperarea transfrontalieră în context dinamic
Înainte de anii 1960, a apărut fenomenul transfrontalier, sub forma relațiilor și activităților solidare între comunitățile sociale situate de o parte și de alta a frontierelor. Ideea că cel puțin două regiuni de frontieră consideră oportună rezolvarea în comun a unor probleme, doar abordându-le unilateral, este filozofia pe care se bazează cooperarea transfrontalieră. De asemenea, și în blocul comunist european au existat realizări transfrontaliere, vorbindu-se despre decizii luate la nivel central al statelor decise să pună în valoare anumite resurse a căror exploatare eficientă să fie făcută în comun. Un exemplu în acest sens, sunt Porțile de Fier I și II, evidențiind colaborarea dintre România și Iugoslavia.
Cooperarea transfrontalieră europeană a rămas puțin aplicată imediat după constituirea statelor națiuni, din cauza diferențelor și rivalităților, mai noi sau mai vechi, existente între state. Consolidarea unității interne, a coerențelor sociale, economice și culturale, constituiau preocuparea statelor naționale. Măsurile ce au tins să împingă fracturile interne către frontiere, sunt prioritare în scopul acestei consolidări.
„ Începuturile fenomenului de cooperare transfrontalieră în Europa Centrală sunt diferite de Europa Occidentală, aici existând frontiere durabile ca cele între Spania și Portugalia, între Franța și Spania sau între Suedia și Norvegia. Fâșia mediană a continentului european a cunoscut modificări repetate ale frontierelor, evoluția fiind ca un spațiu tampon cu structura internă în permanentă schimbare.” („România și cooperarea teritorială europeană: programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007 – 2013” 2010, Pîrvu Lucian ).
În acest spațiu au existat diverse imperii, precum habsburgii și Imperiul Roman. Dominațiile turce sau puterile ruse au adus cu sine schimbări din cele mai diverse, fiecare spre diverse orizonturi. Peste populațiile autohtone (bulgari, români, maghiari, sârbi, polonezi, cehi, slovaci) s-au succedat toate aceste episoade, popoare care au trăit pe această cale o istorie comună, dar variată prin forma de manifestare. Unele popoare jucau un rol dominant în regiune (ungurii și polonezii), în timp ce altele luptau cu scopul de a supraviețui și a se menține (sârbi, români). Astfel, cele trei caracteristici ale acestui spațiu, devin înțelese, influențând direct experiența și percepția frontierelor. De asemenea trebuie să avem în vedere, că exista o pătură relativ subțire a familiilor nobiliare autohtone, a căror renume era în strânsă legătură cu puterea politică. Tot în acest context amintim reprezentarea foarte slabă a clasei de mijloc capabilă să formeze structuri sociale intermediare între puterea politică ce se confrunta cu clasa nobiliară și bazele largi ale societății care nu manifestau interes pentru apărarea proprietăților și libertăților. Frontierele în Europa Mediană au reieșit, de multe ori, din exercitarea puterii de către entități politice, mai mult sau mai puțin externe acestei regiuni.
Afirmația că Europa Centrală era un spațiu de tranziție, iar frontierele traversabile și intens traversate, nu este una greșită, deoarece marile linii de demarcație nu au ținut cont de omogenitatea sau eterogenitatea populațiilor pe care le separau, fiind astfel percepute ca venind din exterior, și erau ignorate atât de nobili, armate, cât și de comercianții din alte zone europene.
Momentul în care continentul european a fost puternic devastat de cele două conflagrații mondiale, a fost secolul XX. Cele două Războaie Mondiale au determinat destrămarea mai multor regiuni cu îndelungate tradiții multiculturale, iar prin sistemul de pace a fost redesenată harta politică. Acest fenomen frontalier nu s-a manifestat întotdeauna și peste tot cu aceleași dimensiuni și semnificații. În acea perioadă se vorbea de necesitatea desfințării barierelor impuse de frontiere. Scopul acestor acțiuni a fost de ridicare a standardelor de viață și asigurarea unui climat de pace și înțelegere între comunități. Desfințarea barierelor impuse de frontieră, restricțiile precum și alți factori ce au contribui la separarea comunităților din regiunile frontaliere, constituie scopul major al cooperării transfrontaliere.
Elementele foarte concrete, precum construcțiile de poduri și tuneluri peste barierele naturale, au intrat și ele în discuție. Unele populații din zonele de frontieră au înțeles faptul că dacă doresc să trăiască tocmai ca și compatrioții lor din centrul țărilor lor, trebuie să îndepărteze efectele negative ale frontierei. Multe dintre frontierele naturale au fost deschise la finele anilor 1980, prin stabilirea unei piețe economice unice în cadrul Uniunii Europene, dar și prin evoluția democratică din țările Europei Centrale și de Est. Controlul la frontiere a fost desfințat, între țările Uniunii Europene, spațiul Schengen permițând din anul 1985, libera circulație a bunurilor și a persoanelor între statele semnatare ale acordului.
Frontiera și spațiul transfrontalier, la limitele exterioare spațiului Schengen, sunt încă trăite în dimensiunea lor de barieră. „ Fenomenul transfrontalier se accentuează în pofida obstacolelor, datorită voinței UE de a stăpâni fluxurile migratorii legale și clandestine de la frontierele sale. Pentru aceasta, UE solicită noilor state aderate sau aderente un control al frontierelor, aceste țări aflându-se în poziția de triplu front pioner, adică pentru UE în extindere spre est, pentru țările candidate doritoare de o integrare mai rapidă și pentru cei din Europa Orientală, Asia și Africa ce încearcă a se instala în UE.” („România și cooperarea teritorială europeană: programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007 – 2013” 2010, Pîrvu Lucian ).
Prin promovarea procesului de apropiere între statele naționale se dorește ca Europa contemporană să fie din nou inovatoare și revoluționară, care până nu demult a fost animată de o istorie de conflicte și rivalități. Europa trebuie să facă față presiunilor interne și externe guvernate de componente sociale și economice, rămânând astfel un continent imprevizibil.
Scopul principal al programului este de a stabili parteneriate prin care scopurile comune să poată fi atinse și întărirea legăturilor de colaborare dintre comunitățile aflate în zona de frontieră. Prin urmare, numărul și calitatea rețelelor, legăturilor și proiectelor este principalul indicator al succesului.
Capitolul II
Programul de cooperare transfrontalieră HU – RO
Rezumatul programului
Partea de sud-est a Ungariei și partea de nord-vest a României constituie zona de frontieră eligibilă a programului. Județele sunt în număr de opt, a căror populație depășește 4 milioane de locuitori, dintre care jumătate trăiesc pe partea română. Aceste opt județe de nivel NUTS III ( Szabolcs-Szatmar- Bereg, Hajdu-Bihar, Bekes și Csongrad în Ungaria, respectiv Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș în România), au în general situații economice și sociale aproape smilare.
În dezvoltarea zonei un rol definitoriu este jucat de reședințele de județ, pentru că majoritatea instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ superior, dar și agenții economici principali se află în aceste orașe mari. Orașele Nyiregyhaza și Timișoara nu se află în imediata apropiere a frontierei (10 -30 km.), astfel influența programului se extinde mult peste granițe.
Resursele naturale sunt bogate în această zonă, abundența rețelelor hidrografice prezintă atât avantaje cât și dezavantaje: au o valoare semnificativă, unele râuri legând cele două țări, dar pot provoca inundații majore sau chiar poluarea apelor de peste frontieră.
Agricultura și industria alimentară are un rol principal în economia întregii zone. Datorită resurselor naturale variate, în partea de nord-vest a României economia este mai diversificată și mai industrializată.
Un alt rol important în dezvoltarea și restructurarea economiei zonei eligibile îl joacă investițiile străine directe. ISD primite în anii precedenți au dus la o dezvoltare dinamică a ambelor părți, dar mai ales în județele Timiș și Arad.
Dintre deficiențele zonei de frontieră eligibile amintim:
Sectorul IMM slab dezvoltat, suferind de diverse probleme;
Activitățile de cercetare și dezvoltare din cadrul instituțiilor de învățământ superior și de cercetare sunt reduse ca și număr;
Insfrastructura rutieră deficitară mai ales în zonele rurale din imediata apropiere a frontierei;
În ceea ce privește utilitățile publice pe partea română sunt probleme serioase în acest sens;
Lipsa accesibilității la internet și șomajul în localitățile mici, creează probleme de ambele părți ale frontierei;
Scopul programului este de exploatare mai eficientă a oportunităților oferite de dezvoltarea comună a zonei de frontieră, prin apropierea persoanelor fizice, a comunităților sau a agenților economici.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, frontiera de stat va fi eliminată treptat, astfel încât nu va mai separa oameni sau comunități cu legături naturale și tradiționale.
Principalele obiective ale acestei strategii sunt: dezvoltarea transportului și a infrastructurii informaționale, protecția naturii, cooperarea pe piața muncii, în domeniul educației, al sănătății, dar și cooperarea dintre comunități.
Descrierea zonei programului
Suprafață și populație
Partea de sud-est a Ungariei și partea de nord-vest a României constituie zona de frontieră eligibilă a programului. Este alcătuită din câte patru județe învecinate din Ungaria (Szabolcs-Szatmar- Bereg, Hajdu-Bihar, Bekes și Csongrad), respectiv din România (Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș). Aceste opt județe de nivel NUTS III, aparțin de patru regiuni de nivel NUTS II astfel:
Județele Szabolcs-Szatmar- Bereg și Hajdu-Bihar aparțin Regiunii Marea Câmpie de Nord (Ungaria)
Judetele Bekes și Csongrad fac parte din Regiunea Marea Câmpie de Sud (Ungaria)
Județele Arad și Timiș fac parte din Regiunea de Vest (România)
Județele Bihor și Satu Mare aparțin Regiunii de Nord-Vest (România)
Întreaga zonă maghiară face parte din Marea Câmpie din Ungaria, pe când zona română include toate formele de relief: Câmpia și Dealurile de Vest și o mică parte a Munților Apuseni.
Râurile Mureș, Crișul Repede, Crișul Alb, Crișul Negru, Barcăul și Someșul își au izvoarele în România, dar se varsă în Tisa (Ungaria). Granița fluviatilă are o lungime de 32,2 km pe râurile Mureș, Criș și Someș. De asemenea acestea leagă județe învecinate care oferă oportunități specifice de cooperare.
Fig. 1 Harta cu zona eligibilă a programului
Suprafața totală a zonei eligibile este de 50.454 km2, zona ungară reprezentând 43,7%, iar partea româneasca 56,3 %. Populația totală în anul 2004 depășea 4 milioane de locuitori, dintre care puțin peste jumătate trăiesc în România, iar restul, mai puțin de jumătate în Ungaria.
În urma recensămintelor din anii 2001 (Ungaria) și 2002 (România), în toată zona eligibilă, 56 % dintre locuitori s-au declarat de naționalitate maghiară, 39 % de naționalitate română, iar proporția populației rrome depășește 3 %. Un rol important în menținerea unui mediu multi-etnic special îl au și minoritățile de sârbi, slovaci și germani.
Fig.2 Hartă cu populația județelor din zona eligibilă a Programului
(Sursa datelor: Tabelul nr. 9, Programul de cooperare transfrontalieă Ungaria – România
2007– 2013, pag. 109)
În România, comunitatea rromă este a doua minoritate etnică ca mărime, după maghiari. În 2002 conform Recensământului s-au înregistrat 535.140 rromi, 60,1 % dintre aceștia locuind în mediul rural. Aproximativ 33 % din populația rromă se declară ca fiind de naționalitate română și doar 37 % se declară rromi.
Comunitățile de rromi au multe probleme sociale: nivelul scăzut al educației sau chiar lipsa acesteia, calificări reduse sau inexistente, condiții slabe de trai și un număr mare de copii.
Din punct de vedere al structurii așezărilor, „micro-satele” abundă în județul Szabolcs-Szatmar- Bereg, 67 %, dar și în județul Satu Mare proporția este de 50 – 80 %. De aceea nu este surprinzător că proporția orașelor este mai redusă în aceste două județe, respectiv 8,33 % în Satu Mare și 8,73 % în Szabolcs-Szatmar- Bereg. Județul Hajdu-Bihar este zona cea mai urbanizată.
Fig.3 Harta naționalităților din zona eligibilă a programului
(Sursa datelor: Tabelul nr. 10, Programul de cooperare transfrontalieă Ungaria – România
2007– 2013, pag. 109)
„ Densitatea populației în toate județele este mai scăzută decât nivelul EU25 ( 118 pers/km2); cea mai redusă densitate este în județul Arad, iar cea mai ridicată în județul Csongrad, fapt care reflectă caracterul predominant rural al zonei. Rata migrației indică tendințe pozitive în județele Arad și Timiș, în vreme ce în alte părți ale zonei valoarea negativă a indicatorului – cu toate că în grade diferite – indică o tendință nefavorabilă. Acestea sunt însoțite de scăderea naturală a populației, care caracterizează, nu doar zona programului ca întreg, ci și cele două țări.”( Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, 2007-2013, 2008, pag. 10)
Motivele migrației transfrontaliere:
Universitățile din Szeged și Debrecen;
Migrația sezonieră a forței de muncă românești;
Turismul pentru cumpărături datorită diferențelor dintre nivelurile prețurilor;
Dintre caracteristicile și domeniile specifice care oferă un potențial bun pentru dezvoltarea viitoare a reședințelor de județ menționăm: turism, electronică, industrie de înaltă tehnologie (Nyiregyhaza); industrie farmaceutică, învățământ superior, cercetare dezvoltare, turism balnear (Debrecen); turism cultural, băi termale, industrie chimică, industria mobilei (Oradea); industria prelucrătoare, cultură, turism, cercetare, dezvoltare (Timișoara); industria producției de piese pentru automobile, vagoane de marfă și călători, învățământ superior cultură (Arad); cercetare și producție, turism, cultură (Szeged).
Oportunitățile zonei de frontieră sunt date de: populația multi-etnică, cu bogate tradiții multiculturale, dar și de punctele tari ale celor mai importante orașe.
Fig. 4 Densitatea medie a populației din zona transfrontalieră România – Ungaria
(Sursa datelor: Tabelul nr. 9, Programul de cooperare transfrontalieă Ungaria – România
2007– 2013, pag. 109)
Economia
Din punct de vedere economic, nivelul de dezvoltare al zonei eligibile a programului este foarte scăzut în comparație cu media EU25. Județele componente din România aparțin celor mai dezvoltate regiuni ale țării, pe când în Ungaria, zona de cooperare este rămasă în urmă față de restul țării. În ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor al zonei este foarte scăzut, existând unele diferențe între zonele din Ungaria și România, dar cu toate acestea creșterea PIB este mai mare decât media UE.
„ Distribuția sectorială a PIB-ului indică clar o structură economică fragilă în comparație cu structura celor mai dezvoltate regiuni europene, în care serviciile au un rol mai important, în vreme ce agricultura iese mai puțin în evidență. Producția agricolă joacă un rol important în economia zonei de frontieră, în vreme ce sectorul serviciilor reprezintă o componentă economică mai redusă, mai ales în România.” (Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, 2007-2013, 2008, pag. 12)
Un rol important este jucat în sectorul industrial de industria de prelucrare a alimentelor, producția de textile și de pielărie. Industria electronică, industria de mașini unelte și echipamente, industria chimică reprezintă alt sector important, mai ales în reședințele de județ.
Relațiile economice bilaterale s-au dezvoltat mai mult odată cu întemeierea Camerei de Comerț și Industrie Româno-Ungară la Cluj-Napoca în anul 2006. Obiectivul principal al acestei instituții este de a promova relațiile între România și Ungaria, de asemenea și investițiile ungare în România. Relațiile comerciale indică o tendință crescătoare, mai ales dinspre partea ungară spre cea română.
Intențiile de a spori contactele comerciale și de afaceri între România și Ungaria au fost declarate de către guvernele celor două țări.
Un rol important în restructurarea economiei și lansarea creșterii economice în ambele țări este dat de investițiile străine directe. Volumul acestor investiții a crescut de la an la an, dar numai o mică parte a fost investit în zonele eligibile, existând mari diferențe între valorile fiecărui județ. Județele mai slab dezvoltate (Satu Mare și Szabolcs-Szatmar-Bereg) au cunoscut creșteri semnificative ale ISD, pe când cele dezvoltate (Timiș, Hajdu-Bihar) au un progres încetinit.
Din păcate întreaga zonă eligibilă a programului înregistrează o activitate antreprenorială redusă, având în vedere faptul că 86% dintre corporații sunt fără entitate legală (partea ungară). Sectorul IMM se caracterizează prin competitivitate limitată, dezvoltare tehnologică scăzută, insuficiente informații de afaceri și de competențe.
Ambele țări din cadrul programului înregistrează un aport de valoare adăugată în producție mai scăzut decât media europeană. Valori ridicate ale acestui indicator întâlnim în domeniul produselor textile și a confecțiilor în România, iar producția de chimicale în Ungaria.
Îmbunătățirea infrastructurii de afaceri și a serviciilor pentru afaceri furnizate în zona eligibilă a programului s-au efectuat în cadrul programului PHARE-CBC, prin intermediul a mai multor proiecte.
Un minus pentru zonă este structura economică fragilă, dar datorită restructurării care a început deja, aceasta este mai atractivă pentru investitorii străini.
Relațiile comerciale la nivel regional (NUTS III) cât și intenții la nivel național pun baza pentru o dezvoltare mai integrată a economiei.
Fig. 5 Hartă cu PIB/cap de locuitor din zona eligibilă a programului
(Sursa datelor: Tabelul nr. 13, Programul de cooperare transfrontalieă Ungaria – România
2007– 2013, pag. 111)
Pentru a se dezvolta sectorul IMM-urilor este necesară o promovare activă a relațiilor de tip business-to-business și existența unei rețele competitive de infrastructură de afaceri și disponibilitatea informațiilor de afaceri pe ambele părți ale frontierei.
Piața muncii
Tabloul care ilustrează activitatea economică, ocuparea forței de muncă și șomajul este nefavorabil.
Fig. 6 Harta cu rata șomajului la populație între 15 – 64 ani
(Sursa datelor: Tabelul nr. 16, Programul de cooperare transfrontalieă Ungaria – România
2007– 2013, pag. 113)
Harta de mai sus prezintă rata șomajului/județ în raport cu rata șomajului din zona programului/ țară. Astfel putem observa că rata șomajului pe partea ungară ( 9,2% ) este mult mai ridicată, decât pe partea română ( 3%). Județele Szabolcs-Szatmar-Bereg și Hajdu-Bihar au rata șomajului cea mai ridicată, iar județul Csongrad înregistrează cea mai mică rată a șomajului. Pe partea română cea mai mare rată a șomajului o au județele Arad și Satu Mare. De asemenea putem observa că rata șomajului din zona eligibilă a Ungariei prezintă discrepanțe mai mari decât cea din zona eligibilă a României.
În ceea ce privește rata ocupării forței de muncă, atât România ( 58,8% ) cât și Ungaria ( 57,3%) sunt mult în urma mediei EU27 (64,4%), aceste cifre variind în funcție de nivelul de ocupație dobândit. O problemă serioasă pentru ambele țări o reprezintă piața muncii persoanelor necalificate: rata ocupării forței de muncă atât în zona de frontieră, cât și pe restul teritoriului în Ungaria este mult mai scăzută decât în România.
Situația populației rrome pe piața muncii reprezintă o provocare pentru ambele țări, datorită nivelului de educație și ratei de ocupare a forței de muncă care sunt mult în urma mediilor EU27.
„ Situația extrem de slabă a rromilor pe piața muncii se datorează mai multor factori, care se consolidează reciproc. Proporția persoanelor care au cel mult studii primare este cu mult peste medie; în același timp, cei care dețin calificări vocaționale, au îndeletniciri depășite, ceea ce îngreunează sau chiar face imposibilă plasarea lor. Majoritatea rromilor locuiesc în mici așezări lipsite de servicii de transport public și care nu oferă aproape nicio posibilitate de angajare. Rromii se confruntă adesea cu discriminări care le îngreunează, stânjenesc accesul pe piața muncii.” (Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, 2007-2013, 2008, pag. 14)
Sectorul agricol joacă un rol important în ocuparea forței de muncă din zona programului. Pe partea românească mai mult de o treime din persoanele angajate în muncă ocupă sectorul agricol, pe când pe partea ungară cota acestui sector este mai ridicată decât media națională. În România importanța acestui sector crește dinspre partea sudică spre partea nordică.
Dintre provocări și oportunități amintim:
Existența șomajului ascuns – mulți oameni fără loc de muncă nu sunt luați în evidență;
Nivelul de pregătire al persoanelor fără loc de muncă este în general scăzut;
Niveluri medii spre înalte ale ratei șomajului;
Piața muncii nu este una integrată;
Sănătate
Fenomenul care genereză un număr mare de pacienți din România care apelează la servicii medicale în Ungaria este dat de diferențele de calitate între serviciile de asistență medicală din cele două țări.
Dintre pacienții străini care au vizitat Ungaria, marea majoritate sunt români. Cei mai mulți pacienții români au primit îngrijiri medicale în județele Hajdu-Bihar și Csongrad. Aceștia solicită: servicii de terapie, servicii legate de nașterea de copii, dar și pentru servicii ginecologice, chirurgie, medicină internă sau traumatologie.
Serviciile de stomatologie și chirurgie plastică sunt solicitate de către pacienții din Ungaria în România.
Studiul Dezvoltarea și cooperarea în acordarea asistenței medicale transfrontaliere ( mobilitatea pacienților) 2005 se referă și la inițiativele de cooperare transfrontalieră deja existente ale județelor sau instituțiilor în chestiune:
Județele Szabolcs-Szatmar-Bereg și Satu Mare „ au un contract comun de cooperare bilaterală în domeniul prevenirii îmbolnăvirilor și a activităților împotriva abuzului de droguri și alcool.
Județul Hajdu-Bihar și județul Bihor: în calitate de membri ai Euroregiunii Carpatice și ai Euroregiunii Hajdu-Bihar-Bihor inițiază colaborări în domeniul sănătății, dezvoltării resurselor umane și a turismului pentru sănătate. Scopul general este crearea unui cadru constituțional de cooperare durabil în domeniul sănătății pe termen lung. Activitățile constau în activități aplicative comune, schimburi de experți, organizarea de instructaje, conferințe, seminarii.” (Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, 2007-2013, 2008, pag. 16)
Județele Csongrad și Timiș sunt membre ale Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, iar scopul lor este realizarea unei cooperări transfrontaliere active în asistență medicală.
Oportunitățile în acest domeniu ar fi: existența cererii transfrontaliere pentru folosirea serviciilor de sănătate și apropierea geografică care permite utilizarea mai integrată a infrastructurii de asistență medicală.
Factorii care împiedică o cooperare mai activă în domeniul sănătății ar fi diferențele dintre reglementările naționale, dintre mecanismele și ratele de finanțare.
Infrastructura
Pe ambele părți ale frontierei dintre România și Ungaria au fost întreprinse dezvoltări semnificative ale infrastructurii, finanțate prin programul PHARE-CBC.
În ceea ce privește rețeaua de autostrăzi, aceasta a fost extinsă încontinuu în Ungaria.
Drumurile nr. 47 și nr. 4 leagă cele patru reședințe de județ din Ungaria, pe când drumurile 69, 79 și 19 fac legătura între orașele Arad, Timișoara, Oradea și Satu Mare.
Regiunea de frontieră se confruntă cu diverse probleme în ceea ce privește infrastructura de transport la scară mai redusă. Astfel dacă așezările mai mari pot fi accesate destul de ușor din marile centre economice și legăturile de transport către țările vecine sunt decente, așezările rurale mici sunt caracterizate prin accesibilitate redusă. Pentru România calitatea proastă a drumurilor cauzează una dintre cele mai serioase probleme.
Fig. 7 Liniile de transport în zona programului
(Sursa: Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, 2007-2013, 2008, pag.123)
Privitor la rețeaua de cale ferată, putem afirma faptul că legătura pe cale ferată între marile orașe din România este asigurată, pe când în Ungaria transportul feroviar direct, paralel cu frontiera cu România nu este asigurat. Cele cinci legături de cale ferată, atât pentru transport de persoane cât și pentru transport de mărfuri, peste frontieră sunt:
Bekescsaba – Lökösháza – Curtici – Arad
Gyula – Kötegyán – Salonta – Oradea
(Püspökladány) – Berettyóújfalu – Episcopia Bihor – Oradea
(Püspökladány) – Debrecen – Valea lui Mihai
Debrecen – Mátészalka – Carei – Satu Mare
Pe partea sudică a frontierei nu există nicio conexiune pe calea ferată, între județele Csongrad, Timiș și Arad, cu toate că există linii ferate construite către frontieră de ambele părți, dar nu există o legătură propriu-zisă între ele.
În ambele țări există programe care privesc dezvoltarea rețelei de drumuri și de cale ferată. Un exemplu pentru partea ungară ar fi dezvoltarea de cale ferată între Gyoma – Békéscsaba – Lökösháza (frontieră terestră) și dezvoltarea autostrăzii M4 Debrecen – Berettyóújfalu – Nagykereki (Biharkeresztes) (frontieră terestră), iar pe parte română construirea autostrăzii Transilvania Nord între Borș și Brașov.
Rețeaua de trecere a frontierei are o capacitate suficientă, având 14 puncte de trecere a frontierei ungaro-române, dintre care 4 sunt feroviare, 1 este feroviar și rutier, iar 9 numai rutiere. Din păcate starea infrastructurii și calitatea serviciilor din zona de frontieră este necorespunzătoare în unele cazuri.
De asemena zona de frontieră beneficiază de 8 aeroporturi, dintre care 5 internaționale ( Timișoara, Arad, Oradea, Satu Mare și Debrecen).
În ceea ce privește utilitățile publice, regiunea maghiară este bine asigurată, proporția locuințelor conectate la canalizare publică a crescut în ultimii ani. Media nivelului de acoperire a rețelelor publice de alimentare cu apă depășește 90%. Pe partea română utilitățile publice au fost îmbunătățite mai mult în zonele urbane, dar numărul localităților cu acces la rețelele publice de apă și canalizare nu a crescut în ultimii ani. Acest ultim fapt constituie un impediment pentru orice strategie de atragere a afacerilor. În zona eligibilă a programului rețeaua de canalizare este în general învechită și cu o capacitate insuficientă. Doar 51,5% din localități sunt conenctate la rețelele publice de alimentare cu apă, iar în majoritatea satelor aceste utilități lipsesc.
Tehnologia informației și a comunicațiilor a fost îmbunătățită progresiv în ultimii 10 ani, în zona de frontieră eligibilă.
Datorită extinderii rețelei mobile, telefonia fixă a început să-și piardă importanța în regiunea de graniță a Ungariei. Numărul de linii telefonice principale în Ungaria era de 354 la mia de locuitori, în anul 2004.
Dezvoltarea telecomunicațiilor și a tehnologiilor digitale, în regiunea de graniță a României, a fost posibilă doar cu un volum mare de investiții în telecomunicații. Operatorii de telefonie mobilă de pe piața românească au o acoperire de 79%. În ultimii 10 ani s-a îmbunătățit rata de utilizare a Internetului, dar în zona periferică utilizarea sa este destul de redusă. Lipsa accesului la tehnologia informației constituie o problemă în așezările mai mici, în zonele rurale mai puțin dezvoltate.
Provocări și oportunități:
În partea de sud a zonei de cooperare legăturile pe cale ferată ar trebui întărite;
Infrastructura rutieră în zona de frontieră deși are multe deficiențe, în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare sermnificativă;
Accesibilitatea așezărilor rurale mici este în mare măsură compromisă (în imediata apropiere a zonei de frontieră);
Utilitățile publice în Ungaria sunt aduse în mare majoritate la standarde moderne, pe când în România, în unele așezări lipsește și sistemul de apă potabilă
Rețeaua de aeroporturi este adecvată
Deși infrastructura tehnologiei informației și a comunicațiilor a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii 10 ani, în multe zone rurale încă lipsește accesul de bandă largă
Educație, cercetare și dezvoltare
În zona de frontieră eligibilă, putem observa faptul că infrastructura de învățământ superior este bine dezvoltată. Putem afirma faptul că, partea estică este mult mai bine dezvoltată, din punct de vedere al infrastructurii de învățământ superior. Astfel zona eligibilă din România deține 15 universități, aflate pe teritoriul a trei județe, excepție făcând județul Satu Mare. Județele din zona de frontieră a Ungariei, sunt mai sărace în ceea ce privește învățământul superior, aici funcționând doar 5 universități, dar care sunt renumite.
Cu toate că pe partea română sunt mai multe universități, nivelul de educație al populației din zona transfrontalieră este aproape egal.
Fig. 8 Harta distribuției orașelor universitare din zona eligibilă a programului
(Sursa datelor: Tabelul nr. 10, Programul de cooperare transfrontalieă Ungaria – România
2007– 2013, pag. 109 și The cross-border cooperation promoted by universities.Case study: The University of Oradea –Department of Geography, tourismand territorial planning, pag 2)
Provocări și oportunități:
Potențial de cercetare semnificativ în instituțiile de învățământ superior;
Potențialul de cercetare constituie un avantaj important, dar care ar trebui exploatat printr-o cooperare mai activă;
Ar trebui promovate inițiativele transfrontaliere pentru întărirea legăturilor dintre universități
Mediu
Uniunea Europeană a înființat rețeaua NATURA 2000, care „ are ca scop păstrarea biodiversității prin protejarea tipurilor de habitate naturale, precum și a speciilor din flora și fauna sălbatică de interes comunitar și acordarea de sprijin pentru păstrarea și restabilirea durabilă a stării lor de conservare favorabilă.” (Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, 2007-2013, 2008, pag. 21 )
Fig. 9 Zone speciale protejate în cadrul rețelelor NATURA 2000 în Ungaria
(Sursa: Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, 2007-2013, 2008, pag. 22)
Fig. 10 Zone speciale protejate în cadrul rețelelor NATURA 2000 în Ungaria
(Sursa: Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, 2007-2013, 2008, pag. 22)
Rețeaua NATURA 2000 acoperă o bună parte a zonei transfrontaliere. Atât în România, cât și în Ungaria există:
Parcuri naționale: Hortobagy și Koros – Maros în Ungaria
Parcuri naturale: Apuseni, Lunca Mureșului Inferior în România
Zone de protecție peisagistică: Szatmar-Bereg, Pusztaszer
Zona transfrontalieră se bucură de o mare bogăție a resurselor naturale, printre care cea mai importantă este apa termală, care are și efecte terapeutice. Pe baza acestei resurse în această zonă s-au dezvoltat mai multe stațiuni de renume internațional, cum ar fi: Băile 1 Mai și Băile Felix în România, iar în Ungaria: Debrecen, Hajduszoboszlo și Gyula.
Alte resurse naturale întâlnite în zona transfrontalieră sunt: metalele prețioase, materialele de construcții, petrol și gaze naturale.
Râurile care stabilesc legături naturale între România și Ungaria sunt: Tur, Crasna, Barcău, Someș, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb și Mureșul. Toate aceste râuri se varsă în Tisa și joacă un rol important pentru păstrarea biodivesității, pentru alimentarea cu apă a industriei și chiar și pentru turism (Tur). Din păcate acestea nu sunt folosite pentru irigarea agricolă, pentru producerea de energie sau pentru transportul pe apă, din cauză că sunt prea mici.
În ceea ce privește poluarea, râurile pun din când în când probleme serioase. În România datorită amenajărilor hidrotehnice învechite, uneori se produc inundații. În Ungaria, râul care provoacă uneori inundații este Tisa. În momentul actual există proiecte pentru amenajări de prevenire a inundațiilor, atât în România pe Someș și pe Crasna, cât și în Ungaria pe Tisa.
Printre cele mai seriosase probleme de mediu amintim: managementul deșeurilor industriale și deșeurilor menajere.
Provocări și oportunități:
Ar fi nevoie de o abordare integrată a parcurilor naționale din zona transfrontalieră;
Abundența râurilor constituie un avantaj, dar implică și riscuri ( inundații );
Sunt necesare acțiuni comune în domeniul gestionării deșeurilor;
Turismul
Zona de frontieră eligibilă dispune de resurse cu potențial terapeutic, precum și multe tradiții, monumente și o arhitectură deosebită care duc la dezvoltarea mai multor forme de turism. Din păcate atracțiile turistice din zona transfrontalieră nu sunt cunoscute la nivel internațional.
Motivele pentru care românii aleg Ungaria sunt diverse. 25% dintre români aleg țara vecină pentru a face cumpărături, 50% sunt în tranzit și numai 20% vizitează Ungaria în scopuri turistice.
Maghiarii care vizitează România reprezintă doar 25% din totalul vizitatorilor străini. Destinația turistică preferată a stăinilor este județul Bihor, urmat de județul Timiș.
Provocări și oportunități:
Veniturile din turism sunt reduse pe ambele părți ale frontierei, comparativ cu abundența atracțiilor turistice;
România este o destinație importantă pentru vizitatorii din Ungaria, dar și vice versa, cu toate că scopul nu este întotdeauna cel turistic;
Capitolul III
Analiza impactului Programului de cooperare transfrontalieră
Ungaria-România, 2007-2013
De-a lungul timpului politica de coeziune teritorială a fost supusă mai multor critici din partea unor academicieni, analiști și guverne europene. Criticile cheie apărute în perioada 2005-2006 au fost:
Nu a fost suficient de axată pe dezvoltare și progres;
Are instrumente inadecvate de politică;
Este excesiv de complexă și birocratică pentru a putea fi administrată;
Cu toate acestea cooperarea teritorială a devenit un obiectiv de sine stătător, începând cu anul 2007.
Pentru perioada 2007-2013, politica de coeziune are trei mari obiective:
Convergență
Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă
Cooperare teritorială europeană
În cadrul obiectivului „ Cooperare teritorială europenă” se are în vedere întărirea cooperării la nivel transfrontalier, transnațional și interregional.
Programul ales pentru studiu se referă la cooperarea transfrontalieră dintre România și Ungaria. Prioritățile pe baza cărora se va efectua studiul sunt: Prioritatea 1: Road development (transport) și Prioritatea 2: Development of business infrastructure.
Cu toate că infrastructura de transport a fost dezvoltată în ultimii ani prin intermediul programului PHARE-CBC, mai sunt nevoie de foarte multe lucrări de modernizare și chiar construire. Partea maghiară beneficiază de o infrastructură mai modernizată decât partea română, sistemul de autostrăzi fiind mult mai dezvoltat decât în România. Să nu uităm însă că infrastructura de transport din zona de frontieră reprezintă o problemă. Nu este de ajuns ca numai legătura între marile orașe să fie asigurată, iar zonele rurale să nu beneficieze de o infrastructură de transport modernă. Calitatea proastă a drumurilor constituie problema cea mai serioasă pentru România.
În ceea ce privește infrastructura de afaceri, aceasta începe să se dezvolte. Mulți agenți economici își dotează întreprinderile cu săli de conferință, materiale audio-video pentru a putea organiza conferințe, întâlniri de afaceri.
Metodologie de analiză
Pentru a realiza studiul, am preluat datele de pe situl www.huro-cbc.eu. După accesarea site-ului, am selectat „Projects” iar apoi „Financed Projects”
Pentru început am selectat „Select Call ” (toate cele 5), apoi „ Current Status” optând doar pentru proiectele finalizate pâna la data de 01.06. 2014.
Următorul pas a fost selectarea axelor prioritare. Pentru prioritatea 1 am ales axa:
1.1.1 Road development (transport), iar pentru Prioritatea 2 am selectat axa:
2.1.1 Development of business infrastructure
Selectarea județelor care fac parte din Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria, constituie ultimul pas înainte de a da „Search” pentru a ne genera toate datele.
Fig. 11 Pașii de urmat pentru obținerea informațiilor necesare studiului
(Sursa: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/) Accesat la data de 23.06.2014
În cadrul acestui program au fost accesate 453 de proiecte.
Inițiativa Comunitară INTERREG a fost înlocuită de Obiectivul de Cooperare Europeană în perioada 2007-2013, consolidându-se astfel importanța promovării cooperării tranfrontaliere, ca parte integrantă a politicii de Coeziune a Uniunii Europene.
Programului de Cooperare Transfrontalieră UNGARIA – ROMÂNIA, 2007-2013 i-a fost alocat un buget total de 275 179 861 EURO pentru dezvoltarea activităților economice, sociale, de mediu și nu numai în cele opt județe de nivel NUTS III, patru din România ( Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș) și patru din Ungaria (Csongrád, Békés, Hajdú- Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg).
Fig. 12. Ponderea Fondurilor acordate din Bugetul total al proiectelor
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
Analizând graficul de mai sus, reiese faptul că din totalul de 275.179.861 Euro, doar 214.242.289,9 au fost investiți, adică aproximativ 78% din bugetul total acordat programului. Fondurile acordate reprezintă aproximativ 81 % din bugetul total al proiectelor.
O cauză a diferenței dintre Bugetul total al proiectelor și Fondurile acordate ar putea fi neîndeplinirea unor criterii de dezvoltare a proiectului.
Dacă analizăm Fondurile acordate pe două perioade de timp vom avea:
Perioada 1: 2007 – 2011
Perioada 2: 2012 – 2014
Astfel în perioada 2007 – 2011 au fost depuse și realizate 130 de proiecte, cu un buget total de 22.514.551,67 din care doar 18.935.718,56 au fost investiți.
În perioada 2012 – 2014 au fost depuse și realizate 323 de proiecte, cu un buget total de 240.378.618,6 Euro din care 195.306.571,3 Euro au fost investiți.
Fig. 13 Ponderea Fondurilor acordate, din Bugetul total, împărțit pe perioade
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
Diferențele care se pot constata din graficul de mai sus între cele două perioade, sunt foarte clare.
În prima perioadă, bugetul total al proiectelor pe perioada respectivă reprezintă doar 8,56%, din bugetul total al proiectelor pe ambele perioade, pe când bugetul total al proiectelor din perioada a doua reprezintă 91,44% .
Aceleași diferențe mari între cele două perioade se constată și la Fondurile câștigate: pentru 2007 – 2011 Fondurile acordate reprezintă doar 8,84% din totalul fondurilor pentru ambele perioade, iar pentru 2012-2014 același indicator reprezintă 91,16 % din totalul Fondurilor Acordate.
În prima perioadă au fost depuse mai puține proiecte datorită faptului că oamenii nu aveau foarte multe informații despre program, nu cunoșteau metodologia de elaborarea a proiectelor. O altă cauză ar putea fi criteriile și pașii prea stricți de urmat, astfel multe persoane au renunțat, nefinalizând proiectul.
În a doua perioadă, numărul proiectelor depuse și câștigate este semnificativ mai mare decât în prima perioadă. Populația avea deja informațiile necesare, personal calificat care să întocmească proiectele pentru a îndeplini toate criteriile necesare.
În ceea ce privește Fondurile Câștigate, pentru fiecare țară în parte, putem observa și aici diferențe foarte mari.
Fig. 14 Numărul total de proiecte câștigate de cele două țări
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
Având în vedere faptul că Ungaria deține 61,6% din totalul proiectelor depuse în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România, 2007 – 2013, aceasta a absorbit și cea mai mare parte din fonduri. Pentru proiectele câștigate și implementate, Ungaria a încasat 72.111.301,79 Euro.
De cealaltă parte a frontierei, România, deține doar 38,4 % din totalul proiectelor depuse în cadrul programului cu o sumă totală încasată de numai 48.857.169,83 Euro.
Din aceste date ne putem da seama că Ungaria, a contactat România pentru a se implica în diferite proiecte de dezvoltare și modernizare, benefice pentru ambele țări. În calitate de lider a proiectelor depuse și câștigate, Ungaria a primit jumătate sau mai mai mult de jumătate din bugetul total al proiectelor.
Numărul mic de proiecte depuse și câștigate de România, a dus la o absorbție mai mică a fondurilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Acest lucru se poate datora dezinteresului populației pentru o viață mai bună, numărul mare de tineri care sunt plecați din țară sau lipsa educației și informațiilor necesare pentru a derula un proiect.
Fig. 15 Suma totală a Fondurilor acordate celor două țări
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
Totalul Fondurilor câștigate de România reprezintă doar 40,39% din Fondurile Acordate pentru liderii proiectelor, pe când în Ungaria același indicator reprezintă 59,61%.
În calitate de lider al proiectelor, România deține doar 38,4% din totalul acestora. Proiectele au ca și obiectiv dezvoltarea și modernizarea unor instituții, drumuri și diverse alte activități. Acestea acoperă mai multe axe prioritare în funcție de necesitățile fiecăruia în parte. Pentru țara noastră, Universitatea din Oradea a contractat cel mai mare număr de proiecte, adică 9,78% din totalul proiectelor pentru România. O parte din proiectele accesate de Universitatea din Oradea au ca obiectiv dezvoltarea diferitelor programe de studii, dar și alte obiective precum: dezvoltarea și integrarea turismului rural tematic în Bihor și Hajdu-Bihar, facilitarea integrării tinerilor din mediul rural pe piața muncii, utilizarea energiei termale în zona Săcuieni – Letavertes. Ceilalți lideri au un procent mai mic, cu aproximativ 5 – 6 proiecte câștigate sau chiar mai puțin.
Partea maghiară, în calitate de lider a accesat un număr de 279 de proiecte, adică aproximativ 61,6 % din totalul proiectelor. Pentru dezvoltarea județului Szabolcs-Szatmár-Bereg au fost accesate 15 proiecte, adică un procent de 5,38 % din totalul proiectelor accesate de Ungaria. Liderul Szegedi Tudomanyegyeten a contractat 8,6 % din totalul proiectelor ( 24 proiecte ). În partea vestică a frontierei un lider a accesat mai multe proiecte, pe diferite axe prioritare, astfel rata de dezvoltare și modernizare este mai mare.
În calitate de Partener de primul rang, Ungaria a încasat doar 20.903.772,42 Euro din Fondurile Acordate, pe când România a încasat 52.464.633 Euro. Această sumă pe care a încasat-o România se datorează numărului mare de proiecte accesate de vecinii noștri din Ungaria, datorită cărora și zona de frontieră a României a început să se dezvolte.
În următoarea parte a studiului de caz se vor analiza comparativ județele, care alcătuiesc zona eligibilă a Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria – România, 2007 – 2013. Vom avea în vedere bugetul total alocat fiecărui județ pentru proiectele depuse, bugetul în cele două perioade (perioada 1: 2007 – 2011 și perioada 2: 2012 – 2014), bani primiți de la Uniunea Europeană, atât pentru județele din România, cât și pentru cele din Ungaria și nu în ultimul rând vom analiza calitatea țărilor, de partener sau de lider, în cadrul programului.
Vom începe analiza județelor de la Nord către Sud, astfel primele județe analizate sunt: Satu Mare și Szabolcs – Szatmar – Bereg.
Fig. 16 Numărul proiectelor câștigate de județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmar-Bereg
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
În ceea ce privește numărul proiectelor, din cele două județe, diferența dintre ele este foarte clară. Județul Szabolcs – Szatmar – Bereg a câștigat 73 de proiecte, reprezentând 26,16 % din totalul proiectelor depuse în Ungaria. În județul Satu Mare numărul proiectelor este mult mai mic, doar 31 de proiecte câștigate, care au o pondere de numai 17,82 % din totalul proiectelor depuse în România.
Fig. 17 Ponderea Fondurilor câștigate din Bugetul total a județelor analizate
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
Graficul de mai sus ilustrează situația bugetului total și a fondurilor câștigate de cele două județe. Și în cazul acestui indicator, se pot observa discrepanțe între cele două județe. Bugetul total al județului Satu Mare este de 22.484.793,42 Euro, pe când bugetul județului de peste graniță este de 39.386.263,49 Euro. În ceea ce privește Fondurile câștigate, tot județul Szabolcs – Szatmar – Bereg a primit mai mulți bani și anume: 33.177.803 Euro, iar județul Satu Mare a încasat doar 19.034.177,05 Euro.
O primă cauză a acestor diferențe între sumele acordate celor două județe, ar putea fi numărul de proiecte depuse. Județul Satu Mare a depus doar 31 de proiecte, reprezentând 42,47 % din proiectele depuse de județul Szabolcs – Szatmar – Bereg. Numărul mic de proiecte se poate datora lipsei de informații cu privire la program sau incapacitatea de a realiza proiecte conform cerințelor Uniunii Europene, sau chiar lipsa interesului pentru a administra o mică afacere.
Din totalul fondurilor primite de județul Satu Mare, în perioada 2007 – 2011, au fost câștigați mai mulți bani, decât în a doua perioadă 2012-2014. În prima perioadă au fost investiți 9.890.629,71 Euro, pe când în cea de-a doua perioada doar 9.143.547,34 Euro. Și în județul Szabolcs – Szatmar – Bereg situația este aceeași, în periaoda 2007 – 2011 au fost investiți 23.135.767,44 Euro, iar în perioada 2012 – 2014 au fost investiți doar 10.042.035,56 Euro.
Un motiv pentru care sumele investite sunt mai mari în prima perioadă, decât în cea de-a doua, ar putea fi avântul oamenilor de a profita de fondurile puse la dispoziție pentru ei, pentru dezvoltarea lor și a societății în care trăiesc, dar și pentru un trai mai bun.
Următoarele județe analizate sunt: Bihor și Hajdu – Bihar. În cazul acestor județe, numărul proiectelor depuse este invers față de județele analizate anterior, astfel județul Bihor deține 84 de proiecte, pe când județul Hajdu – Bihar doar 72 de proiecte.
Fig. 18 Numărul proiectelor câștigate de județele Bihor și Hajdu-Bihar
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
Diferența dintre aceste două județe nu este foarte mare, ca și în cazul anterior. Acest fapt se poate datora și gradului de dezvoltarea a acestor județe, care este aproximativ egal. Proiectele depuse de județul Hajdu – Bihar reprezintă 21,81 % din totalul proiectelor depuse de Ungaria în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria – România, 2007 – 2013, pe când în județul Bihor proiectele reprezintă 48,28 % din totalul proiectelor.
După cum putem observa din graficul de mai jos, în cazul Fondurilor câștigate, cele două județe au atras sume relativ apropiate: județul Bihor 40.220.622,78 Euro, iar județul Hajdu – Bihar 36.536.741,02 Euro. Diferențe mai mari apar în cazul Bugetului total, județului Bihor pentru cele 84 de proiecte fiindu-i alocat 56.136.628,8 Euro, iar celuilalt județ pentru 72 de proiecte 43.477.872,54 Euro.
Fig. 19 Ponderea Fondurilor câștigate din Bugetul total a județelor analizate
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
După cum se poate observa cele două județe, au un număr apropiat de proiecte, dar și fondurile investite sunt aproape egale. Acest lucru arată că acestea s-au dezvoltat simultan, investind banii primiți așa cum se cuvine. Numărul mare al proiectelor depuse, demonstrează faptul că oamenii au primit informațiile necesare cu privire la program, dar de asemenea au înțeles metodologia de elaborarea a proiectelor.
Analizând cele două perioade ale programului: 2007 – 2011 și 2012 – 2014 putem observa că județul Bihor a primit mai puțini bani în prima perioadă a programului. Astfel pentru 44 de proiecte depuse în perioada 2007 – 2011 a încasat doar 15.081.383 Euro, iar pentru perioada 2012 – 2014, pentru 40 de proiecte a primit 25.139.239,78 Euro.
O cauză a acestei diferențe ar fi neobișnuința și neîncrederea oamenilor în program în prima perioadă a acestuia, sau lipsa informațiilor necesare privind elaborarea proiectelor. O altă cauză ar putea fi suma pentru care au fost depuse proiectele, astfel au fost depuse mai multe proiecte, dar pentru sume mai mici.
În cazul județului Hajdu – Bihar situația stă chiar invers față de județul Bihor, astfel încât acesta a absorbit mai mulți bani în perioada 2007 – 2011, adică 24.414.654,88 Euro, iar în perioada 2012 – 2014 a încasat doar 12.122.086,14 Euro.
Un motiv pentru această diferență o constituie faptul că maghiarii sunt mai receptivi la nou, sunt tot timpul dornici să muncească și să investească, să modernizeze, acestea depunând 48 de proiecte doar în prima perioadă pe diferite axe prioritare.
Județele Arad și Bekes sunt următoarele care vor fi analizate, atât din punct de vedere al numărului de proiecte, al bugetului total și al fondurilor câștigate.
Și în cazul acestor județe există diferențe mari între numărul proiectelor, astfel județul Arad deține doar 15 proiecte, pe când județul Bekes a depus 36 de proiecte.
Fig. 20 Numărul proiectelor câștigate de județele Arad și Bekes
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
Numărul mic de proiecte depus de județul Arad s-ar putea datora și faptului că acest județ este mai puțin dezvoltat decât restul județelor care fac parte din zona eligibilă a programului la frontiera României.
În ceea ce privește Bugetul total și Fondurile câștigate de cele două județe, putem spune că și acestea sunt destul de reduse. Vom putea observa în Fig. 21, diferențele foarte mari între bugetul total și fondurile câștigate al celor două județe. Județul Bekes dispune de un buget total de 28.713.661,43 Euro, pe când județul Arad de numai 7.886.888,25 Euro. Bugetul total alocat județului Arad reprezintă doar 27,47 % din bugetul total alocat județului Bekes. Aceleași diferențe mari vor putea fi observate și în cazul indicatorului Fonduri câștigate, părții maghiare revenindu-i 24.303.851,15 Euro, iar părții române doar 6.565.849,57 Euro. Cam același procent ca și în cazul indicatorului Buget total îi revine județului Arad din totalul Fondurilor câștigate de județul vecin, circa 27,01 %..
Fig. 21 Ponderea Fondurilor câștigate din Bugetul total a județelor analizate
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
În ceea ce privește fondurile câștigate pe cele două perioade, putem afirma că județul Arad a atras mai multe fonduri în a doua perioadă 2012 – 2014, încasând 4.755.687,59 Euro pentru 8 proiecte depuse, iar în perioada 2007 – 2011 a atras doar 1.810.161,98 Euro pentru 7 proiecte realizate. În cazul județului Bekes situația este chiar invers, în prima perioadă a atras cei mai mulți bani, adică 19.280.760,04 Euro pentru 22 de proiecte realizate, iar în perioada a doua a încasat doar 5.023.091,11 Euro pentru 14 proiecte.
Aceste diferențe majore între aceste județe se bazează pe aceleași cauze ca și în cazul județelor Satu Mare și Szabolcs – Szatmar – Bereg: lipsa informațiilor necesare despre program și neștiința cu privire la elaborarea proiectului respectând toți pașii și toate criteriile necesare pentru a se acorda fonduri.
Ultimele județe analizate, având în vedere aceiași indicatori sunt: Timiș și Csongrad. În Fig. 22 se va putea observa diferența mare dintre numărul de proiecte a acestor două județe. Ponderea numărului proiectelor din județul Timiș reprezintă doar 46,07 % din numărul proiectelor din județul Csongrad, și 23,56 % din totalul proiectelor din zona eligibilă a României. Numărul proiectelor din județul Csongrad constituie 31,9 % din totalul proiectelor din zona eligibilă a Ungariei. De asemenea județul Csongrad a depus cele mai multe proiecte dintre toate județele aparținând zonei eligibile maghiare.
Fig. 22 Numărul proiectelor câștigate de județele Timiș și Csongrad
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
Fig. 23 Ponderea Fondurilor câștigate din Bugetul total a județelor analizate
(Sursa datelor: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects/)
Indicatorii care se referă la Bugetul total și la Fondurile câștigate, prezintă discrepanțe mari între cele două județe, la fel ca și în cazul județelor Arad și Bekes. Județul de pe partea maghiară a depus cele mai multe proiecte, fiindu-i alocat un buget de 36.493.773,19 Euro, dintre care a investit 30.816.912,9 Euro. Județului Timiș pentru cele 41 de proiecte i-a fost alocat un buget de 9.406.925, 62 Euro, din care a încasat doar 7.711.896,1 Euro.
Împărțind cei doi indicatori analizați anterior pe cele două perioade, vom constata că județul Csongrad a atras mai multe fonduri în prima perioadă a Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria – România, 2007 – 2013, încasând 20.854.774, 88 Euro pentru 56 de proiecte depuse. În perioada 2012 – 2014 a încasat doar 47,77 % din totalul încasat în perioada anterioară, adică 9.962.138,03 Euro pentru 33 de proiecte.
Județul Timiș în perioada 2007 – 2011 a atras mai puține fonduri, decât în cea de-a doua perioadă. Astfel partea română a încasat în prima perioadă suma de 2.871.561,39 Euro pentru 18 proiecte depuse, iar în perioada 2012 – 2014 a primit 4.840.334,71 Euro pentru un număr de 23 de proiecte.
Din păcate și județul Timiș este mai slab dezvoltat, precum județul Arad, dar care doresc să se dezvolte pe toate planurile prin intermediul proiectelor din cadrul acestui program de cooperare transfrontalieră.
Cauzele pentru aceste diferențe între județele din zona eligibilă a frontierei cu România și cele din zona eligibilă a frontierei cu Ungaria, au mai fost meționate, reamintim lipsa informațiilor necesare cu privire la program, dar și criteriile foarte dure de elaborare a proiectelor.
În ceea ce privește axele prioritare alese pentru studiu, doar 34 de proiecte le includ. Pentru Axa Prioritară: Road development (transport) au fost finanțate 19 proiecte, dintre care doar 6 pentru România, 3 proiecte pentru județul Satu Mare, 2 proiecte pentru județul Bihor, iar pentru județul Arad un singur proiect. Majoritatea acestor proiecte se referă la eliminarea barierelor între diferite sate care se află în apropierea graniței. Cele 6 proiecte indică și slaba calitate de lider a României în cadrul programelor finanțate de Uniunea Europeană pe această axă prioritară. Bugetul total alocat este de 78.557.033,05 Euro, dintre care României îi revin 31.985.229,2 Euro în calitate de lider, iar în calitate de partener 17.083.124 Euro.
Având în vedere starea proastă în care se află drumurile din România, ar trebui solicitate cât mai multe proiecte, atât pentru modernizare drumurilor vechi, dar si pentru construirea de drumuri noi (autostrăzi). Partea maghiară are o rețea de transport mult mai modernă și mai bine dezvoltată decât România, dar cu toate acestea a accesat mai multe fonduri pe această axă prioritară.
Cea de-a doua axă prioritară : Development of business infrastructure cuprinde și mai puține proiecte ca și axa anterioară, dar de o importanță mai scăzută pentru România, având în vedere starea rețelei de transport. Nu putem vorbi despre infrastructura de afaceri, dacă drumurile nu sunt modernizate.
Dar cu toate aceste neajunsuri, numărul proiectelor depuse de județele din România aflate în zona eligibilă a Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria – România, 2007 – 2013, sunt mai multe, decât cele depuse de Ungaria. Din totalul de 15 proiecte finanțate pe baza acestei axe prioritare, 9 au fost finanțate în România. Doar pentru județul Bihor au fost depuse 7 proiecte, iar pentru județele Satu Mare și Timiș un proiect pentru fiecare. Bugetul total alocat pentru această prioritate este de 27.975.472,65 Euro, dintre care România în calitate de lider primește 7.089.048 Euro, iar în calitate de partener 2.537.386 Euro.
Concluzii
„Conștientă de patrimoniul său spiritual și moral, Uniunea Europeană se bazează pe valorile individuale și universale ale demnității umane, ale libertății și ale solidarității; are la bază principiul democrației și principiul statului de drept. Pune persoana în centrul acțiunilor sale, instituind cetățenia Uniunii și creând un spațiu al libertății, securității și al justiției. Uniunea contribuie la apărarea și dezvoltarea acestor valori comune în respectul diversității culturilor și al tradiției popoarelor Europei, ca și al identității naționale a statelor membre și al organizării puterilor publice ale acestora la nivel național, regional și local.” (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Nisa , 7 decembrie 2002 )
Susținerea dezvoltării economice în toate zonele și regiunile Uniunii Europene constituie scopul primordial al politicii de cooperare teritorială europeană. Aceasta poate părea un obiectiv greu de atins pentru regiunile slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare economică, deoarece nu au capacitatea necesară de a absorbii fondurile europene. Constituie de asemenea un obstacol pentru reducerea disparităților existente între statele membre.
Cu toate că infrastructura de transport a zonei transfrontaliere România-Ungaria, a fost îmbunătățită în ultimii ani, prin diverse programe, mai există deficiențe în ceea ce privește accesibilitatea dinspre așezările mici și teritoriile rurale.
Sistemele de apă potabilă și canalizare sunt dezvoltate necorespunzător, aceeași problemă fiind întâmpinată și în cazul deșeurilor industriale. Acestea pot crește riscul poluării sau a inundațiilor pe scară largă.
Competitivitatea IMM-urilor este redusă datorită lipsei capitalului și a nivelului scăzut al productivității.
Tradițiile multiculturale comune și diversitatea etnică caracterizează zona de frontieră (îndeosebi partea românească), care pot da naștere unor acțiuni între comunități pentru întărirea integrității întregii zone de frontieră.
Unul dintre cele mai importante puncte ale programului îl constituie numărul mare de instituții de învățământ superior, care oferă educație de calitate în diferite domenii.
Analizând Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria – România, 2007 – 2013, putem afirma faptul că din Bugetul total al programului, pus la dispoziție de Uniunea Europeană, au fost investiți 78 %. Cea mai mare rată de absorbție o are Ungaria.
Dinamismul Ungariei se poate observa și din numărul de proiecte implementate, acestea reprezentând 61,6 % din totalul proiectelor.
Cu toate că România nu este la fel de dinamică, a absorbit în cadrul acestui program de cooperare transfrontalieră suma de 48. 857.169,83 Euro, implementând un număr de 174 de proiecte, care reprezintă 38,4 % din totalul proiectelor.
Universitatea din Oradea a contractat cel mai mare număr de proiecte , în calitate de lider. Aceste proiecte au o pondere de 9,78 %.
După analiza județelor eligibile în cadrul programului, putem afirma că pe partea română, județul Bihor este cel mai dinamic, accesând 84 de proiecte. Proiectele au diferite obiective, dar se poate observa că orașul Oradea a cunoscut în ultimii ani un „boom” de dezvoltare. La partea opusă, cel mai inactiv, se află județul Arad cu doar 15 proiecte depuse. Acest județ este cel mai slab dezvoltat din cadrul acestui program de cooperare transfrontalieră.
Pe partea maghiară, partea sudică a zonei eligibile, este cea mai dinamică, fiind reprezentată de județul Csongrad. Acest județ a implementat un număr de 89 de proiecte pe diferite axe prioritare. La celălalt capăt se află județul Bekes cu doar 36 de proiecte implementate.
Cu toate că județul Csongrad, a implementat mai multe proiecte decât județul Bihor, acesta din urmă a încasat mai mulți bani decât precedentul. Pentru cele 84 de proiecte finanțate, județul Bihor a încasat suma de 40.220.622, 78 Euro, pe când județul Csongrad a încasat doar 30.816.912,02 Euro.
Fondurile încasate de fiecare județ diferă, în funcție de numărul de proiecte câștigate, dar și de calitatea pe care o au, de lider sau de partener.
Bibliografie
Herman, G., Grama V., Morar, C., Baias, Iuliana, Stupariu, M. (2012), The Cross-Border Cooperation Promoted by Universities. Case Study: the University of Oradea – Department of Geography, Tourism and Territorial Planning in Revista Română de Geografie Politică, Year XIV, no.1 / 2012, pp. 120-131
Pîrvu, L. (2010) România și cooperarea teritorială europeană: programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007 – 2013, Revista de Științe Politice (http://www.thefreelibrary.com/Romania+si+cooperarea+teritoriala+europeana%3A+programul+de+cooperare…-a0251631994 )
***Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Nisa , 7 decembrie 2002
***Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria – România, 2007 – 2013, 2008
http://www.huro-cbc.eu
Bibliografie
Herman, G., Grama V., Morar, C., Baias, Iuliana, Stupariu, M. (2012), The Cross-Border Cooperation Promoted by Universities. Case Study: the University of Oradea – Department of Geography, Tourism and Territorial Planning in Revista Română de Geografie Politică, Year XIV, no.1 / 2012, pp. 120-131
Pîrvu, L. (2010) România și cooperarea teritorială europeană: programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, 2007 – 2013, Revista de Științe Politice (http://www.thefreelibrary.com/Romania+si+cooperarea+teritoriala+europeana%3A+programul+de+cooperare…-a0251631994 )
***Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Nisa , 7 decembrie 2002
***Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria – România, 2007 – 2013, 2008
http://www.huro-cbc.eu
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politici de Coeziune Teritoriala In Romania (ID: 107611)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.