Politici cu Privire la Contabilitatea Stocurilor

Încă din Antichitate,omul a simțit nevoia de a-și ține evidența patrimoniului reținut în custodie.Astfel că au început a-și „număra” averea prin liste care conțineau cheltuieli lunare ,și venituri din propriile afaceri.În Evul Mediu, dezvoltarea comerțului în orașele state italiene a condus la apariția unui sistem complex de evidență și anume contabilitatea în partidă dublă..Contabilitatea în partidă dublă,a fost denumită metoda italină,tocmai de aceea o mare parte a vocabularului contabil provine din limba italiană precum casă ,bancă ,capital ,jurnal ,cont ,debit ,credit etc.Contabilitatea a luat amploare și s-a dezoltat în secolul XVIII prin creearea primului corp al contabililor în Marea Britanie(Institutul Scoțian al Contabililor Autorizați în 1854). Tehnica partidei duble s-a schimbat nesemnificativ de-a lungul timpului; s-a modificat, în schimb, perspectiva asupra obiectului, scopului si continutului raportarilor contabile. De la simpla evidenta a averii negustorului si a afacerilor lui, prin implicatiile sale sociale, contabilitatea s-a transformat într-un sistem informational care afecteaza distributia resurselor la
nivelul unei întregi economii. Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, care se ocupă cu "măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice", al căror scop "trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori" (Legea contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1).Sunt individualizate două structruri de bază informaționale precum,structura financiară standardizată și structura internă sau de gestiune.Structura financiară standardizată aparține gestiunii și contabilității financiare și lucrează cu două criterii ca destinația și faza prcesului de exploatare.În acest proces intră activitățiile de analizare și calculare a mecanismului fondului de rulment ,bugetarea activității de exploatare ,gestionarea activității de trezorerie, pe termen scurt.Din punct de vedere metodologic,o astfel de structură se analizează cu ajutorul planului de conturi.Structura internă sau de gestiune ,utilă dar nestandardizată se opune contabilității de gestiune,lucrînd cu celelalte două criterii: fizic și locul de creare a gestiunii și se recunoaște prin conturile analitice de stocuri corespunzătoare sortimentelor și gestiunilor(depozite creeate ca entități gestionare repartizate în răspunderea unor persoane fizice).Ambele structuri informaționale sunt realizate prin contabilitatea financiară.Contabiltatea ,alocă informații pentru toate tipologiile de utilizatori,externi și interni,informații în a căror bază își fundameantează decizile de alocare a resurselor.Contabilitatea financiară este orientată spre înregistrarea acelor tranzacții ce asigură realizarea situaților financiare și redă informații referitoare la performanță și la poziția financiară a a unei entități la un anumit moment.Informațile a unei întreprinderi la un moment dat.Informațile redate ajută managementul să controleze la nivel general principalele funcții ale unei afaceri:producție,desfacere,administrație.finanțe,lipsind detaliile privind eficiența.Ce sunt aceste situații financiare și ce vizează ele defapt? Situațiile financiare reprezintă produsul final al activității contabile. Ele reprezintă clasificarea și sintetizarea unui cumul de tranzacții financiare, unele dintre ele fiind extrem de complexe. Conform organismului american de normalizare, Financial accounting Standards Board (FASB)55, situațiile financiare reprezintă elementul central al raportării financiare, reprezentând principalul scop al comunicării informației contabile către cei din exteriorul întreprinderii.În viziunea sau analizarea Situațiilor financiare,intră trecutul ,dar nici viitorul nu poate fii neglijat și în special controlul și planificarea.Realizarea diferitelor bugete precum :bugetul vînzărilor, producției, trezoreriei, cheltuielor de capital,reprezintă unul din aspectele de bază ale planificării.Un alt aspect ,despre care este necesar să aduc aminte este acela al controlului(controllingul).Acesta este reprezentat de funcția prin care se sesizează dacă anticipările din bugete au fost atinse,dacă performanțele actuale sunt în concordanță cu anticipările sesizate și se desfășoară controlul managementului în cazul performanțelor slabe.Previziunea și controloul sunt atributele contabilității și controlului de gestiune.Contabilitatea și controlul de gestiune au luat naștere datorită limitărilor contabilității financiare precum,calculul rezultatului global(rezultate pe depatamente,comenzi,produse etc.),imposibilitatea fixării prețului,clasificarea cheltuielilor și implicit a costurilor,lipsa standardelor în evaluarea performanțelor.Cea de-a treia ramură a contabilității despre care voi scrie în această lucrare este contabilitatea managerială care joacă un rol destul de important în aceast domeniu.Ce cuprinde această ramură? Contabilitatea costurilor și contabilitate financiară.Contabilitatea costurilor (de gestiune) înseamnă redarea informaților pentru planificare și control,profitabilitatea produselor pentru decizii privind alocarea resuselor și prețuri,informații pentru decizii strategice și tactice.Contabilitatea financiară în contabilitatea managerială este analizată și pusă în practică privind rezultatele ,stocurile și trezoreria.Despre toate acestea voi discuta mai pe larg în capitolele ce vor urma.

CAPITOLUL I

I.1. POLITICI ȘI OPȚIUNI REFERITOARE LA CONTABILITATEA STOCURILOR ȘI LUCRĂRILOR ÎN CURS

Cele două modalități de gestiune a stocurilor ,sunt reprezentate de inventarul intermitent și inventarul permanent.În Romînia ,cea mai utilizată metodă este cea a a inventarului permanent datorită pasului bătut pe loc de către contabilitatea de gestiune.Acest lucru nu se întîmplă și în practica întreprinderilor din țările dezvoltate.În aceste țări nu sunt vizate zilnic mișcările stocurilor.Valorile afișate în postiurile bilanțiere ,sunt rezultatul unei duble operații precum:numărarea/cîntărirea cantităților existente în stoc (inventarul fizic) și o evaluare a cantităților.IAS 2 “STOCURI” se ocupă cu a doua operație ,evaluarea .Cu alte cuvinte ,IAS2, decide ce cheltuieli vor fii luate în cont pentru calculul costului stocurilor și fixarea regulilor de evaluare a stocurilor la închiderea exercițiului .Regulile de întocmire a inventarului fizic derivă din principile de contabilizare a veniturilor și cheltuielior.Pentru a înțelege mai bine aceste lucruri voi reda definiția celor două concepte venituri=creșterile cîștigurilor economice înscrise în timpul perioadei contabile sub formă de intrări sau majorări ale valorii activelor ori scăderii datoriilor care se materializează în creșteri ale capitalurilor proprii altele decît cele rezultate din aportul adus de acționari cheltuieli=scăderi ale pierderilor economice înscrise pe parcursul perioadei contabile sub formă de pierderi sau diminuări ale valorii activelor ori creșteri ale obligaților ,care se materializează în reduceri ale capitalurilor proprii ,altele decît cele rezultate din distribuirea acestora către acționari . Toate veniturile și cheltuielile recunoscute în cursul unei perioade ,trebuie incluse în determinarea profitului net sau a pierderii nete a perioadei cu excepția situației în care un Standard Internațional de Contabilitate cere sau permite altceva..

Dispunerea elementelor în contul de profit și pierdere

a)elemente ale activității de exploatare ,finaniciare,extraordinare b)cheltuielile activității de exploatare pot fii structurate după natura economică (amortizare,consumuri materiale,consumuri de muncă vie) sau după destinație=locul=activitatea de proveniență(costul vînzărilor,cheltuieli de distribuție,cheltuieli de administrație generală)

Este de precizat că alături de venituri și cheltuieli,ca și delegate ale performanței întreprinderii,în Contul de Profit și Pierdere se află alte două elemente precum cîștiguri și pierderi. Cîștigurile=creșteri ale beneficilor economice (similare veniturilor) Pierderile=diminuări ale beneficiilor economice (similare cheltuielilor) Ele redau o referire pe baze nete a rezultatlui generat de anumite tranzacții,dacă această modalitate de lucru nu alterează substanța economică a respectivelor tranzacții.Cîștigurile apar în urma unor tranzacții specifice activității de exploatare și pot fii semnificative ca valoare.Cîștigurile sunt cele rezultate din vînzarea activelor,respectiv din ajustarea valorii activelor. O altă referire la IAS 8 “Profitul net sau pierderea netă a perioadei,erori fundamentale și modificări ale politicilor contabile” redă separarea elementelor aparținînd activității curente astfel : elemente extraordinare=venituri/cheltuieli sau cîștiguri/pierderi rezultate din tranzacții absolut distincte de cele cunoscute și care au caracter obișnuit sau categoric.

activități curente (ordinare,obișnuite)=cele desfășurate ca parte a obiectului de activitate sau cele adiționale în care se implică întreprinderea pentru continuarea activităților de bază sau rezultînd din acestea. De multe ori este grea divizarea veniturilor din activități curente de câștiguri.Este vorba de tranzacții care la o întreprindere determină venituri din exploatare (din vînzări aferente cifrei de afaceri),iar la alta determină un câștig.Spre exemplu:

Proprietățile imobiliare deținute de investiții sunt considerate stocuri,iar vânzarea lor generează venituri de exploatare ,aparținând cifrei de afaceri.În schimb ,la întreprinderea care a cumpărat o astfel de proprietate pentru a-i servii ca mijloc de producție ,aceasta va genera la o eventuală vânzare un câștig (diferența dintre veniturile și cheltuielile cu vânzarea activelor ) chiar dacă a servit desfășurării activității de exploatare a întreprinderii .

I.2. POLITICI ȘI OPȚIUNI DE EVALUARE ȘI CONTABILIZARE A STOCURURILOR

O obligație a IAS 2 este aceea de a indica adaptarea contabilă aplicabilă stocurilor,în

sistemul costului istoric.Una dintre problemele fundamentale ale contabilizării stocurilor este aceea a mărimii costurilor de contabilizat în activ și de a întîrzia aceste costuri până la contabilizarea veniturilor corespondente (aplicarea principiului conectării cheltuielilor la venituri).Norma redă explicații practice ce fac referire la aflarea costului stocurilor și la contabilizarea sa ulterioară la cheltuieli (ieșirea stocurilor),inclusiv a oricărei deprecieri până la nivelul valorii nete de realizare.De asemenea ,IAS 2 ne transmite comentarii referitoare la metodele de determinare a costuluicare sunt utilizate pentru imputarea costurilor stocurilor.

I.2.1. Definiții și delimitări privind stocurile

Stocurile sunt active:

a)deținute pentru a fii vândute pe parcursul desfășurării normale a activității b)în curs de producție în vederea unei vînzări în aceeleași condiții ca mai sus c)sub formă de materii prime ,materiale și alte consumabile ce urmează a fii folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii valoarea realizabilă netăeste prețul de vânzare estimat ce ar putea fii obținut pe parcursul desfășurării. Această definiție nu ține cont de natura elementului considerat ,ci de destinația acestuia ,care este puternic influnețată de activitatea întreprinderii care deține bunurile.Spre exemplu ,terenurile și construcțile constituie imobilizări în majoritatea întreprinderilor ,dar ele sunt stocuri pentru un comerciant de bunuri imobiliare.Stocurile pot fii nemateirale /necorporale.Prin urmare întreprinderile care prestează servicii,lucrările realizate și nefacturate ,la închiderea exercițiului

constituie stocuri.

După natura lor,de obicei,sunt observate patru categorii de stocuri:

-mărfurile cumpărate și revândute fără nici o transformare; -materiale și furnituri,care intră în producția de bunuri fabricate; -produsele finite ,obiecte fabricate de întreprindere; -lucrările în curs de execuție ,produse sau servicii care au atins un stadiu intermediar de fabricație

I.2.2. Evaluarea stocurilor

Pentru evaluarea stocurilor este necesară alegerea cea mai mică dintre cost și

valoarea realizabilă netă ,și evalurea acesteia.

I.2.2.1. Costul stocurilor

Se referă la costurile de achiziție ,costurile de transformare și alte costruri angajate

pentru a aduce bunurile în locul și în starea în care ele se găsesc

a)Costurile de achizițiecuprind prețul de cumpărare,taxele vamale,și alte taxe(altele decât taxele recuperabile ulterior de întrerindere de la administrația fiscală);cheltuieli de transport ,manipulare și alte costuri direct imputabile achiziției de mărfuri,materiale și servicii.Cum taxa pe valoarea adăugată este recuperabilă,cea mai mare parte a stocurilor ,sunt evaluate în afara taxelor.Stocurile pentru care taxa nu e deductibilă,sunt evaluate incluzând în cost TVA. Reduceriile comerciale,(rabat,remiză,risturn) sunt aflate din costul de achiziție.Pentru reducerile financiare,motivate în general de o plată anticipată(sconturile de decontare sau altă soluție de încadrare) ,soluția este coerentă cu cea adoptată pentru contabilizarea cumpărărilor (în acord cu norma IAS 18).Costul de achiziție poate să includă diferențe de direct atribuibile achiziției stocurilor. b)Costurile de transformarecuprind cheltuielile direct legate de unitățile de producție precum și manopera directă;o cotă parte din cheltuielile indirecte de producție,fixe și variabile,dezvoltate de schimbarea materiilor prime în produse finite .IASB accentuează diferențierea dintre costurile fixe și cele variabile.Primele vor fii mereu constante,oricare ar fii volumulul producției;aici vorbim despre amortizări și cheltuieli de menținere(întreținere) a clădirilor și instalaților de producție ,ca de exemplu consumurile directe de manoperă și materiale.Includerea cotei-părți din cheltuielile indirecte de producție ,interzice în mod categoric limitarea valorii stocurilor numai la nivel de cost fix și cost variabil. Capacitatea normală este producția medie,care se așteaptă să se efectueze pe un anumit număr de de exerciții sa de sezoane ,în circumstanțe normale,ținânâd cont de pierderea de capacitate ce rezultă din întreținerea planificată.

Exemplu:

O întreprindere fabrică un produs,pentru care costul variabil unitar de producție este de 90.000 u.m. Cheltuielile fixe anuale de producție sunt de 900.000.000 u.m. Cantitățile fabricate au fost de 5.000 u.m. bucăți,în exercițiun N,4.000 bucăți în exercițiul N+1 și de 6.500 bucăți în exercițiul N+2 .La închiderea fiecărei perioade ,întreprinderea posedă 800 bucăți în stoc.

Calculul costului de producție unitar ne conduce la următoarea situație:

Costul de producție depinde de nivelul de activitate realizat.Cu cât acesta este mai ridicat,cu atât costurile fixe sunt repartizate la un număr mai mare de unități cu atât costul unitar este mai scăzut.Cele 800 bucăți de produs sunt evaluate astfel: 800 X 270.000 = 216.000.000 u.m. ]n exercițiul N; 800 X 315.000 = 252.000.000 u.m. în exercițiul N+1; 800 X 228.460 = 182.768.000 u.m. în exercițiul N+2; Pentru a evita aceste fluctuații care nu reflectă valoarea reală a stocurilor,costurile fixe sunt încorporate pe baza unei producții normale.Presupunem că producția normală este de 5.000 de bucăți.În aceste condiții,costul de producție unitar devine :

Operația are ca efect obținerea unui cost de producție unitar independent de nivelul activității. Cum stocurile nu pot fii evaluate la o mărime superioară,costului lor,această metodă nu poate fii aplicată în perioada de supraactivitate.La sfârșitul perioadei N+2 ,stocul va fi evaluat la costul de producție real,de unde vom obține:

Stocul la sfârșitul exercițiului N: 800 x 270.000 = 216.000.000 u.m.

Stocul la sfârșitul exercițiului N+1: 800 x 315.000 = 252.000.000 u.m.

Stocul la sfârșitul exercițiului N+1: 800 x 228.460 = 182.768.000 u.m.

I.2.2.2. Alte costuri

Costurile care sunt angajate pentru a aduce pentru a aduce stocurile la locul și în starea în care ele se găsesc,sunt adăgate în costul stocurilor ,în schimb celelalte nu.Spre exeplu ,se pot introduce în costul stocurilor alte cheltuieli generale în afara celor de producție (non-production overheads) sau costurile de concepție în concordanță cu unele produse destinate unor clienți speciali.

Exemple de costuri scoase din costul stocurilor

-volumul neobișnuit de mare al deșeurilor de fabricație (wasted materials),de manoperă sau referitoare la alte costuri de producție

-costurile de stocaj(storage costs) ,cu excepția circumstanței în care aceste costuri sunt indispensabile acțiunii de execuție

-cheltuieli generale administrative

-cheltuieli de comercializare

I.2.2.3 Evaluarea produselor legate și a subproduselor

CAPITOLUL II

STOCURI

INTROUCERE

Stocurile sunt active deținute pentru a fii vîndute pe parcursul desfășurării normale a activității,sunt active în curs de producție în vederea unei vînzări,sau sunt active sub formă de materii prime,materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite. Studiul Standardului Internațional de Contabilitate în ceea ce privește stocurile vizează :

posibilitatea de recunoaștere a activelor curente de natura stocurilor

procedeele de determinare a costurilor stocurilor în funcție de momentul recunoașterii inițiale

raportarea evaluării atașate stocurilor în momentul recunoașterii inițiale în situații financiare

determinarea volorii costului atașat unui element de stoc.

Realizarea acestor lucruri sunt posibile prin aplicarea unor standarde precum:

IAS 1-prezenatea situaților fiananciare

IAS 10-Evenimente ulterioare datei bilanțului

IAS 12-Impozitul pe profit

IAS 18-Venituri

IAS 20-Contabilitatea subvenților guvernamentale

IAS 23-Costurile îndatorării

Descrierea tratamentului contabil pentru stocuri reprezintă obiectivul acestului standrad , în sistemul costului istoric.Costul istoric reprezintă ,suma plătită în numerar ,sau valoarea justă a contraprestației realizate pentru stocuri din momentul cumpărării lor .Acțiunile , obligațiunile sau alte titluri cotate , reprezintă echivalente de numerar.O problemă a contabilității , o reprezintă stocurilor o reprezintă valoarea costului ce urmează a fii recunoscută drept activ și raportată pînă cînd veniturile aferente sunt recunoscute.Măsurarea și evaluarea stocurilor duc la recunoașterea acestora în bilanț și va influența contul de profit și pierdere.Prin acest lucru se oferă o alternativă a acelor tratamente contabile care prin creștere și descreșterea valorii stocului,determinate de acestea ,reglează profiturile în concordanță cu ceea ce este benefic pentru conducere. Stocurile sunt recunoscute în situațile finaciare ,sunt înregistrate ca active ,ca active curente ,valoarea lor fiind raportată pînă în momentul realizării acestora ca venit din vînzări.Se vizează evaluarea stocurilor în bilanț ,precizîndu-se care sunt cheltuielile ce vor fii luate în considerare pentru calcului costului acestora,fixînd astfel reguli de evaluare la închiderea exercițiului.Cosul stocurilor reprezentînd suma tutoror costurilor aferente achiziției și /sau prelucrării,precum și alte costuri suportate de întreprindere pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care sunt necesare necesare întreprinderii.

II.1. RECUNOAȘTEREA COSTULUI STOCURILOR DREPT CHELTUIALĂ

Cheltuielile sunt minusuri de avantaje economice în cursul perioadei contabile sub formă de ieșire sau de micșorare ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor ,care au ca efect reducerea capitalurilor proprii sub alte forme decît distribuirile în beneficiul proprietarilor.Mișcarea stocurilor întreprinderii, este redată prin în funcție de destinația lor în: cumpărări-vînzări și de asemenea cumpărări-producție-vînzări,ocazionează cheltuieli și generează venituri specifice. Evaluarea cheltuielilor se face la nivelul costului istoric(valori contabile sau de intrare).Calculul se face în funcție de posibilitea de identificare la ieșire a bunurilor.

Costul stocurilor ieșite drept cheltuială se recunoaște atunci cînd are loc o diminuare a avantajelor economice viitoare , cauzată de diminuarea de active sau de o creștere de datorii ,reducere ce poate fii evaluată în mod credibil.

Datorită faptului că sunt generate de scăderi de active sau creșteri de datorii,este necesară recunoașterea cheltuielilor în aceeași perioadă cu modificările respective:la intrare în posesia dreptului de proprietate asupra bunurilor sau servicilor prestate de terți la obsevarea descreșterii costului stocurilor ș.a. .În IAS-2 sunt prevăzute patru situații în care costul stocurilor trebuie recunoscute drept cheltuială:

Cînd stocurile sunt vîndute ,valoarea lor contabilă trebuie recunoscută ca o cheltuailă în perioada în care a fost recunoscut venitul corespunzător

Cînd are loc o diminuare a costului stocurilor pînă la nivelul valorii realizabile nete ca urmare a deprecierilor.Valoare deprecierilor este recunoscută ca o cheltuială în perioada în care s-au cheltuit.

Cînd se pierd stocuri: stocuri ale căror garanție a expirat,fără a fii posibilă valorificarea acestora,stocuri deteriorate etc. Costul lor este recunsocut drept o cheltuailă în perioada în care s-au observat cheltuielile.

Cînd unele stocuri sunt alocate altor conturi de active.Costul acestor stocuri ,este recunoscut drept cheltuială pe parcursul duratei utile de viață a acestui activ.

Recunoașterea costului stocurilor drept cheltuială ,are loc în perioada în care acestea ies din gestiune prin vînzare sau consum.

În cazul folosirii metodei inventarului permanent ,cumpărările de stocuri trebuie să fie contabilizate ca active în conturile din clasa 3,iar la finalul perioadei în care au fost vîndute ,costul să fie contabilizat ca și cheltuieli,acest lucru este prevăzut de normele contabile din țară.

II.2. EVALUAREA STOCURILOR LA INTRARE

Evaluarea stocurilor în contabilitatea de azi,și în situațile financiare ale întreprinderii ,se face după normele generale de evaluare ,sau cost istoric , realizate cu acordul princiipilor contabile fundamentale .Abordarea problemelor specifice de evaluare este necesar a vizate în vederea unei contabilizări corecte.

La intrarea în gestiune a stocurilor se analizează și se consemnează în contabilitate la valoarea de intrare ,redenumită valoarea de înregistrare sau cost istoric ,recunoscută prin costul de achiziție,costul de producție,valoarea de aport și cea de utilitate.

Costul de achiziție cuprinde prețul de cumpărare,inclusiv taxele de import și celelate taxe de cumpărare ,costurile de transport și manipulare și alte costuri care pot fi atribuite direct achiziției de stocuri.Reducerile comerciale ,rabaturile și alte elemente similare sunt gîndite pentru a se obține costul de achiziție.

Obs!: În costul de achiziție al costurilor se pot include și diferențele de schimb valutar,reprezentante achiziților anerioare de bunuri facturate în valută doar în cazurile permise prin tratamentul alernativ prevăzut de IAS -21 “Efectele variației cursurilor de schimb valutar”.

Normele contabile romînești spun că nu poate fi aplicat în economia noastră ,nefiind îndeplinite condițile impuse de SIC-11

!Exemplu: Silva Rom S.A. achiziționează mașină de furniruit din import pentru care se consideră următoarele date:

Prețul de cumpărare facturat de furnizor : 2.375 RON

Taxele vamale achitate în vamă : 82,1 RON

TVA achitată în vamă :570 RON

Cheltuieli de transport intern : 150 RON

Cheltuieli de manipulare : 150 RON

Reducere comercială acordată de furnizor : 50 RON

Diferența nefavorabilă de curs valutar calculată la plata furnizorului extern efectuată înainte de vînzarea mărfurilor 220 RON

Costul de achiziție= 2.375 RON + 82,1 RON + 150 RON +150 RON – 50 RON = 2707,1 RON

Costul de producție este propriu stocurilor fabricate: produse finite,semifabricate,producție în curs de executare și alte stocuri produse de unitatea patrimonială.Acesta este format din costul de achiziție al materiilor prime și consumabilelor .Cheltuielile directe (de producție) dar și cele indirecte sunt legate în mod concret de fabricația bunurilor.Costul de producție și cel de achiziție au în comun faptul că în componența lor intră dobînzi,diferențe de curs în concordanță cu dobînzile privind împrumuturile.Ele sunt direct atribuite achiziției sau producției unui bun pe termen lung.

Cheltuielie generale de administrație ,cele de desfacere și cele financiare ,de fel nu se includ în costurile de producție.

Cheltuielile indirecte de producție ,conțin:

-alocarea regiei fixe în costul de producție.Ea se realizează în baza capacității normale de producție . Dacă producția este scăzută ,valoarea regiei fixe pe unitatea de produs nu crește . Regia neanalizată este introdusă în contabilitate ca o cheltuailă a perioadei.Altfel , dacă , producția este peste capacitatea normală , valoarea regiei fixe pe unitate scade

-alocarea regiei variabile se face pe baza utilizării reale a capacității de producție.Atîta timp cît nivelul costului unitar de producției se majorează , acesta de va diminua cînd volumul producției depășește capacitatea normală de producție.

Valoarea de utilitate se stabilește pentru stocurile cîștigate cu titlu gratuit în funcție de aceeleași pretenții precum valoarea de aport.

Valoarea de aport, este atribuită stocurilor și reprezintă aport la capitalul social.Ea este stabilită în urma analizării situației conform legii, depinzînd de prețul pieței,starea și amplasarea stocurilor.

II.3.EVALUAREA STOCURILOR LA IEȘIRE

Evaluarea stocurilor la ieșirea din gestiune,se realizează prin consum și deasemenea prin vînzare. Se ia în considerare pentru înregistrarea ieșirii stocurilor,prețul utilizat.În IAS-2 stocurile se structurează în funcție de posibilitatea indentificării lor precum stocurile identificabile și stocurile fungibile(un bun care poate fii înlocuit de un alt bun de aceelași fel în execuatarea unei datorii sau obilgații.Acest lucru este posibil dacă părțile implicate cad de acord în această privință.Bunurile pot fii declarate fungibile prin act juridic sau nu ) și delimitează următoarele metodologii de evaluare:

Pentru stocurile identificabile: metoda identficării specifice

Pentru stocurile fungibile

Pentru tratamente conabile de bază

-metoda costului mediu ponderat(CMP)

-metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO)

Pentru tratamente contabile alternative

-metoda ultimul intrat primul ieșit (LIFO)

Alte tratamente (tehnici de măsurare a costurilor)

-metoda prețului prestabilit (cost stndard)

-metoda la preț cu amănuntul

Cum identificăm tipurile de stocuri?

Se atribuie costuri specifice părților identificabile ale stocurilor ,care construiesc obiectul unor comenzi distincte,chiar dacă au fost cumpărate sau produse.Acest lucru înseamnă că fiecare parte a stocurilor se particularizează atît în momentul intrării în patrimoniu cît și al ieșirii din stoc.

Metoda costului mediu ponderat (CMP) se calculează prețul fiecărui element în baza mediei ponderate a costurilor elementelor ce se află în stoc la începutul perioadei și a costului elementelor sinonime ,facute sau cumpărate în timpul perioadei .Media se poate calcula în fiecare perioadă sau după fiecare recepție.Este necesar ca perioada de calcul să nu treacă peste limitele duratei medii stocare.Formula CMP o voi reda în cele ce urmează:

Exemplu: Silva Rom S.A. are pentru luna septembrie privind stocul de tiplii următoarele informații:

SI : 200 buc x 5 RON

Intrare 03.09 : 100 buc x 6 RON/ buc la Cost de Achiziție

Consum 10.09 : 150 buc

Intrare 18.09 : 140 buc x 6.5 RON /buc la Cost de Achiziție

Consum 28.09 : 190 buc

A1) CMP calculat lunar

Valoare consumuri

10.09 150buc x 5,7RON= 855 RON

28.09 190buc x 5,7RON = 1083 RON

Total Valoare Consumuri: 855 RON + 1083 RON =1938 RON

Total valoare SF : 100buc x 5,7 RON = 570 RON

A2) CMP calculat după fiecare intrare

Valoare consum 10.09=> 150buc x 5,3RON = 795 RON

STOC 150buc x 5,3 RON

Valoare consum 28.09=> 190buc x 4,68 RON = 870,2 RON

Total valoare consumuri: 870,2RON + 795 RON =1665,2 RON

STOC FINAL =>100buc x 4.68 RON =468 RON

B) Metoda primul intrat primul ieșit –FIFO

SI : 200 buc x 50RON

Intrare 03.09 : 100 buc x 6 RON/ buc la Cost de Achiziție

Consum 10.09 : 150 buc x 50 RON=7500 RON