Politici Anti Trust In Romania
POLITICI ANTI-TRUST ÎN ROMANIA
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI ÎN ROMÂNIA
Bazele politicii concurenței în România
Economia de piață are la bază sprijinul principiului liberei concurențe între agenții economici care urmăresc același tip de activitate și au același scop sau scop asemănător. Concurența este considerată a fii o condiție și o garanție a progresului. Datorită faptului că libertatea concurenței își are anumite limite în practicile comerciale, agenții economici au obligația de a respecta moralitatea. Dacă aceste limite vor fi depășite se va transmite concurenței caracterul neloial și angajează răspunderea celui care practică astfel de acte o calificare denumită practici anticoncurențiale.
Politica în domeniul concurenței se caracterizează prin două elemente principale și anume prin limbajul de specialitate cunoscut și sub denumirea de „anti-trust” și ajutorul de stat care servește pentru buna funcționare a pieței, principala componentă funcțională a economiei de piață.
Pentru a scoate în evidență nivelul atins de România în formarea unui mediu concurențial care să reziste presiunilor pieței interne în momentul aderării, și aplicării directe a acquis-ului comunitar, se vor folosii principalele elemente de referință ale principiului de la Copenhaga, atenția acordată de Comisia Europeană în Rapoartele privind progresele realizate de România în scopul aderării pentru anii 1999-2002, iar pentru a pune în evidență pașii pe care România îi are de parcurs până în clipa aderării se vor folosii datele puse la dispoziție de Harta de parcurs (Road Map) elaborată de către Comisia Europeană pentru România și de Parteneriatul pentru aderare reexaminat pentru anul 2003.
Acordurile Europene de Asociere au fost decise în mod oficial cu ajutorul Principiilor de bază ale politicii concurenței în toate statele candidate, printre care și România.
Acordul European instituie o importantă Asociere între România și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, confirmă elementele referitoare la politica concurenței “Concurența și alte prevederi cu caracter economic” precum și în articole incluse în capitole conexe.
Prin intermediul Acordului European, România are în vedere următoarele elemente:
să adopte în mod progresiv orice monopol de stat cu caracter comercial astfel încât să evidențieze, până la finele celui de-al cincilea an de la punerea în vigoare a acordului, nu va mai exista nici o discriminare între cetățenii României și ai statelor membre, cu privire la condițiile în care mărfurile se achiziționează și se comercializează.
este interzis acordul între unitățile economice, deciziile asociațiilor întreprinderilor și practicile stabilite între întreprinderi având ca obiect sau efect prevenirea, restricționarea sau deformarea concurenței;
se interzice abuzul de a avea o poziție dominantă din partea uneia sau mai multor întreprinderi, pe teritoriul României sau al Comunității;
favorizarea anumitor întreprinderi sau a producției unor anumite mărfuri este interzisă pentru a nu distorsiona concurența;
se ține cont de drepturile speciale sau exclusive acordate întreprinderilor publice, începând cu cel de-al treilea an din momentul intrării în vigoare a acordului, principiile Tratatului de înființare a Comunității Economice Europene, și principiile ultimului Documentului din aprilie 1990 al reuniunii de la Bonn a Conferinței privind Securitatea și Cooperare în Europa, adică trebuie să se asigure că aceste întreprinderi funcționează fără să deformeze concurența și nu se introduc discriminări între operatorii români și cei comunitari.
Statele candidate prezintă o semnificație deosebită pentru politica comunitară a concurenței dinainte ca acestea să opteze pentru aderare, obligațiile pe care și le asumă statele în cadrul acestui domeniu au un caracter nou, adică aduce în prim plan instrumentele ascunse economiilor cu planificare centralizatoare și prezintă primele angajamente contractuale ale statelor asociate.
Pentru a putea fi îndeplinite obligațiile enumerate mai sus trebuie redactate criteriile compatibile cu prevederile similare Tratatului de formare a Comunității Europene, formarea unui mediu legislativ și a unui cadru instituțional de utilizare.
Datorită inexistenței, înainte de 1989, în România, o legislație tematică, acquis-ul comunitar din domeniul concurenței precum și ajutorul de stat a început în momentul în care legea cadru a fost elaborată. Astfel Legea Concurenței nr. 21/1996 intră în vigoare în data de 1.02.1997, iar legea care face referire la ajutorul de stat, legea nr. 143/1999 intră în vigoare la începutul anului 2000, mai exact în data de 1.01.2000.
Alocarea resurselor, la nivelul pieței se îndeplinește într-o manieră mult mai bună în comparație cu organismele de reglementare publică, nu pot fii stabilite automat condițiile disciplinare ale pieței, piețele trebuie să rămână într-o continuă competitivitate, acest rol revenindu-i autorității de concurență.
Autoritatea autonomă de concurență se poate crea doar prin aplicarea în mod eficace a politicii concurenței: Consiliul Concurenței, autorizat prin Legea Concurenței nr. 21/1996 să legea secundară de care este nevoie în aplicarea prevederilor legale în scopul protejării, menținerii și încurajarea concurenței și totodată a unui mediu concurențial normal. Tot prin Legea Concurenței a fost întemeiat și cel de al doilea organism cu sarcini în domeniul politicii concurenței și ajutorului de stat, acesta poartă denumirea de Oficiul de Concurență și se caracterizează ca fiind un organ de specialitate al Guvernului, fiind în structura Ministerului Finanțelor Publice
Scurt istoric al apariției concurenței în România
Fundamentul unei politici competitive în Europa au fost stabilite în Tratatul de la Roma, înainte de acest tratat, politica competitivă nu exista deloc sau în anumite țări unde exista erau anumite tradiții naționale privind competiția economică. Pentru realizarea unei piețe interne este necesar ca politica în domeniul concurenței sa nu fie analizată ca un scop general. Scopul acestor politici concurențiale este acela de a permite instituirea unui regim care să asigure în cadrul pieței faptul că concurența nu este distorsionată.
Evoluția în domeniul concurenței presupune consolidarea unui cadru regulamentar dar și instituțional având la bază raporturi interinstituționale strânse. Politica în domeniul concurenței ( PDC) arată raportul dintre dinamica internă a politicii și existența unor factori exogeni diverși, cum ar fi factori de natură politică, economică sau instituțională.
Tratatul de la Roma avea în vedere interzicerea acordurilor anti competitive și a poziției dominante pe piață. Tratatul presupunea existența aceluiași regim pentru toate firmele de stat și privat.
În primii cincisprezece ani de existență, politica în domeniul concurenței (PDC) a cunoscut o dezvoltare politică cumulativă și coerentă, permițând Comisiei promovarea unei atitudini ofensive. Această perioadă a favorizat construcția instituțională, fiind înființat Directoratul general IV, unul dintre primele servicii ale comisiei.
La început, politica în domeniul concurenței și-a îndreptat toată atenția asupra practicilor restrictive, neglijând în mare parte ajutorul de stat și monopolul. Această atitudine fiind încurajată pe motivul că, obiectivul Comisiei era acela de a susține competitivitatea industriei europene. PDC continuă să fie una dintre cele mai importante comisii înlăturând barierele economice dintre statele membre, favorizând o integrare cat mai completă pe piață.
Ideea unei politici industriale apare abia la finele anilor 1960, discuțiile privind politica concurenței se axa mai mult pe domeniul industrial. În aceea perioadă nu exista o necesitate a unei strategii industriale europene. În următoarea perioadă, în anii 1970 politica viza în mod special concentrările industriale. Factori externi au fost cei care au pus amprenta asupra PDC. Astfel în 1973, Comisia a adoptat două rapoarte, având ca și scop oferirea de acțiuni viitoare în domeniul politicii industriale. Managementul sectoarelor industriale reprezintă unul din domeniile de acțiune a PDC. Această perioadă a fost cunoscută datorită atenției acordate abuzurilor poziției dominante, dar și de controlul concentrărilor economice. Finalul anilor ’70 reprezintă nivelul maxim a criticilor adresate Comisiei și modului în care DG IV realiza politica în domeniul concurenței.
Principalele obiective ale concurenței sunt grupate astfel:
Politica în domeniul concurenței (PDC) are obligația de a asigura unitatea pieței interne și de asemenea trebuie să evite înțelegerile între firme, înțelegeri de orice natură, care ar putea să afecteze comerțul intracomunitar și manifestarea liberă a concurenței;
Politica în domeniul concurenței trebuie să evite situațiile în care una sau mai multe întreprinderi încearcă să exploateze într-un mod abuziv de puterea lor
economică în raport cu alte firme care sunt mai puțin puternice;
Intervenția guvernelor statelor membre, guverne care pot influența în mod negativ piața în favoarea întreprinderilor de stat este împiedicată de către politica în domeniul concurenței.
Necesitatea creării condițiilor ideale pentru o concurență benefică la nivel comunitar au la bază existența unei piețe unice în cadrul Uniunii Europene. De-a lungul timpului s-a căutat menținerea unui echilibru între beneficiile economice generale de colaborare între firme și riscurile politice și economice care sunt implicate. După cel de al doilea război mondial, țările cum ar fi Germania și Japonia au impus o legislație anti-monopol având drept scop restrângerea puterii unor forțe industriale și financiare uriașe. Tratatul CECO ( Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului ), semnat la Paris în anul 1951, conține prevederi anti-trust. În anul 1957, prin intermediul Tratatului CEE (Comunității Economice Europene) au fost introduse diferite reguli cu privire la concurență, și au avut rolul de a asigura restricțiile tarifare și netarifare existente în interiorul relațiilor comerciale dintre statele membre.
În decembrie 1989 au crescut în mod semnificativ contactele țării noastre cu Comunitatea Europeană, pentru ca mai apoi în anul 1990 să semneze Acordul de Comerț, ceea ce înseamnă cooperare comercială și economică între România și Comunitatea la nivel european. Eliminarea restricțiilor cantitative și suprimarea graduală a importurilor României din Comunitatea Europeană au intrat în vigoare odată cu semnarea Acordului de Comerț la 1 mai 1990. Țările Uniunii Europene acceptă în plan politic asocierea cu România, iar la 1 februarie 1993 este semnat Acordul European care presupune asocierea României cu Comunitatea Europeană și țările membre acesteia.
Odată cu aprobarea Acordului European de către Parlamentul României, statul obliga instituțiile și persoanele civile sau fizice să respecte și să aplice prevederile Acordului. La 1 februarie 1995, acordul intră în vigoare cu toate implicațiile, obligațiile și aranjamentele instituțiilor guvernamentale și a forțelor politice ale țării. Obiectivul final al acestei asocierii este ca România să devină membru UE, motiv pentru care Acordul statuează.
Comisia Europeană adoptă documentul numit “Cartea Albă” , pentru pregătirea procesului de integrare pe piața internă a Uniunii a țărilor din Europa Centrală și de Est, astfel aduc la cunoștință reglementările pe care țările candidate trebuie să le îndeplinească. Cu această ocazie au fost identificate bunurile destinate liberei circulații, serviciile, capitalurile și persoanele precum și condițiile necesare aplicării legii, a fost identificată inclusiv structura juridică organizatorică.
Pregătirea României pentru a adera la Uniunea Europeană s-a realizat printr-o asociere a tuturor forțelor politice, și astfel a fost adoptată o Strategie Națională, document cu ajutorul căruia se acordă prioritate procesului de armonizare legislativă privind integrarea pe Piața Internă a Uniunii Europene.
Una dintre principalele componente ale Strategiei Naționale de pregătire a României pentru aderarea la Uniunea Europeană este reprezentată de Programul Național de Armonizare Legislativă în Domeniul Pieței Interne. Programul presupune analiza și evaluarea legislației din țara noastră în raport cu legislația comunitară din toate domeniile pieței interne. Funcționalitatea Consiliului Legislativ având ca și obiect primordial și permanent asigurarea unei consultanțe de specialitate calificate în activitatea de reglementare, atât a Parlamentului, cât și în domeniul armonizării legislației române a luat ființă în țara noastră în luna aprilie a anului 1995.
Condițiile economico-sociale și cele legislative specificate în acord și pe care România trebuia să le îndeplinească sunt următoarele:
asigurarea cadrului pentru realizarea legislației în vigoare
fiecare sector trebuie condus după anumite principii fundamentale
în cadrul pieței unice se asigură funcționalitatea normală sectorului
Se cunoaște la rang mondial scopul necesar al politicii concurenței în garantarea unei liberalizări economice care să asigure piețelor de deschidere să sporească spre o concurență liberală și concretă, efect remarcat de comisarul european care răspunde de politica în sectorul concurenței. Scopul politicii economice este foarte evidențiat, instrumentele sale prevede scăderea nivelului de distorsionare a unei piețe de către organizațiile de stat sau cele aflate în mediul privat.
Componentele, pentru o funcționare la standarde a piețelor din România se regăsesc în Legea concurenței nr.21/1996, ce vizează protejarea, menținerea și stimularea concurenței pentru mulțumirea clientului final, evidențiind nevoia de condiții pentru examinarea comportamentului agenților economici cu ajutorul unor principii. Legea concurenței urmărește:
Rațiunea și practicile stabilite împreună;
Folosirea abuzivă a poziției dominante;
Verificarea concentrărilor economice;
Într-un rezumat mai concis, sunt interzise orice fel de discuții ale agenților economici precum și practici stabilite ca și scop sau pot influența restrângerea, împiedicarea sau deformarea pieței concurențiale în țara noastră. Posesia asupra unei poziții dominante asupra pieței din România nu este strict interzisă. Agenții economici intră sub acțiunea legii în situația în care se folosește de situația lor pe piață prin proceduri anticoncurențiale care influențează comerțul sau afectează consumatorii. Acumulările economice îndeplinite pe baza documentelor juridice care ajută la înfăptuirea transferului dreptului de proprietate sau al utilizării bunurilor, drepturilor și obligaților unui agent de tip economic prin primirea în mod direct sau indirect a controlului asupra mai multor agenți economici, sunt ilegale crearea sau susținerea unei poziții dominante care prin valorificarea unei modalități abuzive duce la scăderea și modificarea în mod semnificativ a nivelului de concurență. Concentrările economice pot fi aprobate dacă drept urmare a examinării realizate prin intermediul criteriilor stabilite de lege și prin regulamentul de specialitate se consideră că sunt potrivite unui mediu concurențial perfect, iar agenții economici implicați arată că respectate o serie de condiții asigurând majorarea eficacității economice și a competitivități în ceea ce privesc exporturile, garantarea de avantaje pentru clienți prin scăderea prețurilor reale. Legea concurenței prevede penalizări ce au drept obiectiv demoralizarea apelării la practici anticoncurențiale de către actorii existenți pe piață.
Consiliul concurenței a adoptat în februarie 1997 o serie de Regulamente și Instrucțiuni utilizabile cu data de 6 martie 1997 astfel:
Regulamentul ce prevede adoptarea concentrărilor economice unde au fost recepționate hotărârile Regulamentelor ce evidențiau controlul contopirilor și notificarea concentrărilor.
Regulamentul ce reflectă aplicarea prevederilor Legii Concurenței cu privire la practicile anticoncurențiale ce au recepționat preliminările notificărilor comisiei.
Regulamentul ce prevede conferirea exceptării pe nivele de înțelegeri, hotărâri de asociere sau aplicări stabilite prin intermediul interdicțiilor .
Legea concurenței nr. 21/1996 care prevedea nivelul de înțelegere exceptat:
directiva cu privire la caracterizarea pieței relevante pentru determinare nivelului substanțial de piață.
instrucțiuni ce reflectă determinarea cifrei de afaceri în cazurile de caracter anticoncurențial prevăzute în Legea Concurenței.
Penalizarea Regulamentului ce evidențiază autorizarea concentrărilor economice cu ajutorul adoptării noului regulament ce reflectă împuternicirea concentrărilor economice care a fost pus în aplicare la momentul publicării sale, scopul a fost atât recepționarea aquis-ului în materie de concentrări cât și evidențierea practica acumulată de către Consiliul Concurenței după 5 ani de verificări ale concentrărilor economice.
Regulamentul conține și date menite să aranjeze obligațiile Consiliului Concurenței cât și cele care sunt atribuite părților care iau parte la diferite activități de concentrare economică:
perioada în care o activitate de concentrare economică este necesar să fie notificată către Consiliul Concurenței, fiind precizată doar data din care decurge termenul de notificare. Consemnarea este depusă la Consiliul Concurenței în maxim 30 de zile din momentul semnării documentului juridic prin intermediul căruia este determinată concentrarea, iar în termen de 7 zile, organismele implicate au dreptul să informeze Consiliul Concurenței despre activitatea care trebuie să fie notificată.
modalitatea care este respectată pentru obținerea autorizației de prezentare a unei consemnări simplistă.
în 20 de zile, din momentul înregistrării consemnării, Consiliul Concurenței poate cere completarea notificării.
într-o operațiune economică, înainte de eliberarea autorizației Consiliului Concurenței sunt exemplificate măsurile ireversibile care nu pot fi stabilite de organismele implicate.
România pentru a realiza o armonizare completă a acquis-ului comunitar trebuie să practice unele mecanisme similare celor existente la nivelul Uniunii Europene, astfel Consiliul Concurenței prevede:
alegerea unor instrucțiuni care privesc soluțiile necesare autorizării concentrărilor economice;
Completarea Regulamentului Consiliului Concurenței ce reflectă autorizarea concentrărilor economice dar și localizarea la noul nivel politic comunitar ce reflectă acțiunea de autorizare a acțiunilor concentrate economic;
legalizarea restricțiilor de tip vertical, a acordurilor de specializare, de cercetare dezvoltare precum și cele de cooperare orizontală;
Regulamentul ce reflectă acordarea exceptării pe tipuri de înțelegeri, hotărâri sau practici stabilite împreună, s-a simțit nevoia unei remediere a gradului de claritate și transparență a reglementărilor posibile de pus în practică ale legii concurenței. Se abordează o posibilă estimare economică în scopul garantării unei protejări eficace a concurenței și pentru o majorare a siguranței juridice agenților economici. S-a plecat de la concepția că de la un anumit nivel al cotei de piață, efectele pozitive ale acordurilor vizate echilibrează posibilele lor efecte negative asupra concurenței, având posibilitatea de a fi excluse conform legii concurenței.
În vederea garantării unei prelucrări legislative pentru o liberalizare a pieței, consiliul concurenței adoptă măsurile privind modalitate de practicare a regulilor de concurență, înțelegerile de acces.
Prin sancționarea legii concurenței nr.21/1996 se are în vedere:
anularea cerinței notificării pentru acordurile, hotărârile și practicile concertate care se încadrează într-o categorie exceptată;
alinierea criteriilor pentru consemnare concentrărilor economice la practica comunitară;
evoluția sistemului de penalizări de la unul în sume fixe la unul procentual;
scăderea probabilității Consiliului Concurenței de a activa discret în sectorul concentrărilor economice prin excluderea prevederii privind acțiunea după îndeplinirea unei acțiuni de concentrare economică dale legii concurenței;
pentru continuitatea procesului de armonizare legislativă prin preluarea totală a indicaților comunitare în materie de concentrări economice, prin exprimarea unei politici similare cu cea a Uniunii Europene, față de organizațiile care operează împreună pentru identificarea unor înțelegeri ilegale care deformează concurența prin crearea legislației secundare sectoriale.
Politica în domeniul concurenței și principalele sale reglementări
Politica în domeniul concurenței este strâns legată de diferite considerente economice, fiind supusă la diferite constrângeri de natură juridică. Tratatul Uniunii Europene (TUE) conține baza legală a politicii în domeniul concurenței, această bază face referire la următoarele articole:
Articolul 81, care face referire la practicile restrictive;
Articolul 82, făcând referire la poziția dominantă pe piață;
Articolul 86, urmărește activitatea întreprinderilor publice;
Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.
Consiliul UE și Comisia Europeană adoptă o legislație secundară, sub forma Regulamentelor și Directivelor. Din această categorie fac parte următoarele :
Regulamentul Consiliului 17/1962;
Regulamentul Consiliului 4064/1989, face referire la controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul 1310/1997;
Regulamente și directive ce urmăresc exceptările în bloc, acordate în situații determinate, precum ar fi: transfer tehnologie, cercetare și dezvoltarea, distribuția autovehiculelor
Principalele instituții implicate în politica în domeniul concurenței
Comisia Europeană este considerată principala instituție unde se pot găsi puse în aplicare reglementările politicii în domeniul concurenței. Comisia Europeană funcționează asemeni unui organism colectiv, luând decizii majoritare. Direcția Generală pentru Concurență ( DG COMP) este cea care pregătește deciziile și le transmite mai departe către comisarul responsabil cu politica concurenței. Comisia are dreptul de a penaliza orice abatere de la legea concurenței, se pot aplica penalizări până la 10% din veniturile realizate de firma care a încălcat legislația.
Curtea Europeană de Justiție este cea care poate controla orice decizie luată de către Comisia Europeană, având dreptul de a acționa în cazul solicitărilor făcute de către diferite instituții naționale. Curtea Europeană de Justiție are posibilitatea, de a solicita Comisiei Europene argumente de ordin economic, în locul celor ordinelor juridice.
Un alt factor important în evaluarea acțiunilor Comisiei, prin întocmirea unui raport anual, îl ocupă Parlamentul European.
Autoritățile naționale investite cu abilități în acest domeniu pot evalua acțiunile în cadrul politicii din domeniul concurenței. Iar rolul acestora a crescut semnificativ, ca urmare a propunerilor venite de la Comisia Europeană.
Politica concurenței în perspectiva post-aderării României la Uniunea Europeană
Anul care a reprezentat punctul culminant al țării noastre a fost anul 2002, deoarece constituit procesul de pregătire al aderării la Uniunea Europeană. Raportul Comisiei Europene cu privire la progresul de înregistrare a României îndeplinește criteriile de aderare, procesul de armonizare legislativă cunoscând un progres considerabil.
Ajutorul de stat precum și domeniul concurenței a preluat în proporție de 100% acquis-ul comunitar . Acquis-ul comunitar reprezintă totalitatea drepturilor și a obligațiilor comune care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene. Acquis-ul comunitar este într-o continuă evoluție, alături de tratatele și actele adoptate de instituțiile Uniunii Europene.
Prin termenul de acquis se înțeleg dispozițiile:
Tratatul semnat la 25 martie 1957 la Roma privind Comunitatea europeană, precum și Tratatul semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht cu privire la Uniunea Europeană sunt republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților europene, de asemenea orice tratat care va modifica și completa aceste tratate până în momentul în care va intra în vigoare tratatul pentru aderarea României la Uniunea Europeană.
Instituțiile uniunii europene care au emis regulamentele, directivele și deciziile, ca și acte cu putere obligatorie, precum și celelalte acte adoptate de către instituțiile UE, cum sunt: declarații, rezoluții, strategii comune, acțiuni comune, poziții comune, concluzii, decizii-cadru, rezoluții și altele de acest fel;
Statele membre ale Uniunii Europene, Comisia Europeană fac parte din acquis, convențiile multilaterale sunt deschise doar statelor membre ale Uniunii Europene;
Jurisprudența Curții de justiție a Comunităților Europene;
Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, precum și acordul european semnat la 1 februarie 1993 la Bruxelles, ulterior rectificat de către țara noastră prin intermediul Legii nr. 20/1993 constituie o asociere cu România.
Indiferent de progresele realizate în anul 2002 cu privire la procesul de armonizare cu acquis-ul comunitar, trebuie menționate aprecierile Comisiei Europene în Raportul privind progresele României în vederea aderării : În ceea ce privește concurența, legislația României este într-o măsură importantă aliniată la prevederile acquis-ului comunitar (…) În ceea ce privește ajutorul de stat , este necesară transpunerea în continuare a unor reguli aplicabile în domeniu”
Aplicarea ajutoarelor de stat în mod efectiv și eficient, precum și a regulilor concurenței s-a realizat în anul 2002 când s-a realizat trecerea de la acquis. Această provocare este prioritară în momentul de față atât Consiliului Concurenței și responsabililor guvernamentali cât și oamenilor de afaceri.
Experții comunitari au aplicat și au analizat politica în domeniul concurenței, catalogând-o corespunzătoare nivelului european. Se consideră drept necesară promovarea unei politici de sancționare a comportamentelor anticoncurențiale, pentru a putea face față exigențelor aderării la Uniunea Europeană. Cu ajutorul unei politici demoralizatoare se poate pune accentul pe cazurile de mare anvergură.
Ajutorul de stat a cunoscut o dezvoltare a sistemului general de control mai puțin satisfăcătoare decât dezvoltarea în ceea ce privește concurența. Odată cu anul 2001 această diferență dintre ajutoarele de stat și concurență s-a redus semnificativ, iar disciplinarea efectivă a ajutoarelor sociale a fost instaurată în toate statele candidate la aderarea UE.
Una dintre principalele probleme cu care se confruntă Europa este faptul că în unele țări nu este închis sistemul ajutoarelor de stat fiscale care sunt încă operate: amânarea de la plata taxelor, scutiri, ajutoare pentru atragerea investițiilor străine directe. Datorită faptului că investitorii doresc să acționeze într-un cadru activ juridic stabil, Comisia Europeană trebuie să fie foarte atentă cu beneficiarii de ajutoare individuale. Conform acquis-ului, înainte de aderare, toate țările candidate trebuie să găsească soluții pentru a transforma ajutoarele incompatibile în sisteme conforme.
Susținerea sectoarelor și a ramurilor sensibile reprezintă un alt beneficiar al ajutoarelor de stat. În general, aceste ajutoare sunt asigurate sub forma unor împrumuturi și prezintă riscul de a pune în pericol restructurarea economică din anumite sectoare, și totodată duce la întârzierea integrării în piața comună. Pentru a asigura o restructurare eficientă este necesar un control riguros al ajutoarelor de stat.
Renunțarea la acordarea ajutoarelor de stat nu reprezintă rezolvarea acestei probleme. Ajutoarele de stat trebuie acordate cu o atenție sporită și de asemenea trebuie să se țină cont și de o posibilă clasificare a acestora precum și de regulile acquis-ului comunitar. Consiliul concurenței, pentru a aplica legea privitoare la ajutorul de stat, are în vedere asigurarea unui echilibru conform necesității și amabilității intervenției statului pe piață și protejarea corectă a concurenței.
Unul dintre principalele obiective de care trebuie să se țină cont este întărirea capacității instituționale prin conferirea unei reale puteri autorității de concurență pentru a putea opune legislația aflată în vigoare cu privire la acordarea ajutoarelor de stat, legislația din domeniul concurenței care în fața oricărei legislații care conține prevederi anti-concurențiale.
Legea concurenței nr. 21/1996 și Legea nr. 143/1999 care au în vedere ajutorul de stat, au drept scop evidențierea unor mecanisme clare având rolul de a asigura funcționalitatea cadrului instituțional și respectarea concurenței, precum și a respectarea legislației Consiliului Concurenței, privit ca și autoritate administrativ autohtonă a acestui domeniu.
Existența unui cadru legislativ atât în domeniul acordării ajutoarelor de stat cât și în domeniul concurenței și punerea în aplicare într-un mod eficient a regulilor de concurență și controlul ajutoarelor de stat ar conduce la lărgirea și dezvoltarea culturii concurenței și oferă posibilitatea agenților economici să respecte regulile și legislația în vigoare, iar consumatorii au șansa de a deveni conștienți de avantajele oferite de concurență. Pentru a pune în aplicare regulile, firmele precum și persoanele private pot contesta deciziile luate de Consiliul Concurenței, de asemenea pot contribuii la aducerea unor cazuri în fața instanțelor judecătorești, ceea ce va contribui la existența unui mediu concurențial sănătos și va asigura o economie de iață funcțională.
Romania a aprobat o legislație necesară, astfel a impus împreună cu Consiliul Concurenței o putere de supervizare aptă. Instigarea face referire nivelul de funcționare cu adevărat a cadrului instituțional. Este obligatoriu să se atingă un anumit nivel de performanță în ceea ce privește aplicabilitatea legii în România, și de asemenea are rolul de a arăta că România are posibilitatea de a-l susține după procesul de integrare. Acest ultim fapt a fost mai puțin îndeplinit până în momentul de față, în mod aparte ajutoarele de stat și reorganizarea domeniului siderurgic au fost cele mai afectate. România, după aderarea la Uniunea Europeană a devenit membru cu drepturi depline în cel mai mare sector de activitate economică, la nivel mondial, constituindu-și poziția pe planul divizării multinaționale a procesului de muncă.
CAPITOLUL 2
PRACTICI ANTICONCURENȚIALE
Ansamblul împrejurimilor prezent în sectorul anti-trust
Comisarul european, responsabil cu politica în domeniul concurenței pune un deosebit accent asupra politicii concurențiale la nivel mondial afirmând că “rolul esențial al politicii concurenței în asigurarea unei liberalizări economice care să permită piețelor să se dezvolte spre o concurență liberă și corectă ”
Marile întreprinderi de stat precum și succesoarele lor din domeniul privat au în vedere reducerea potențialului de distorsionare al pieței scoțând astfel în evidență rolul politicii în domeniul concurenței.
Legea concurenței nr. 21/1996 aduce în prim plan elementele esențiale a bunei funcționări a piețelor din România, legea având drept scop protejarea, menținerea și stimularea concurenței în domeniul consumatorilor creând astfel condițiile necesare pentru evaluarea comportamentului agenților economici.
Legea concurenței are în vedere următoarele aspecte :
bune practici și înțelegeri, stabilite împreună;
abuzul de poziție dominantă;
controlul concentrărilor economice conceput după modelul Regulamentului Consiliului Comunităților Europene.
Sunt interzise orice tip de înțelegere ce s-ar putea face între agenții economici și practici concertate care au drept obiect restrângerea, denaturarea sau împiedicarea concurenței pe piața internă a României. Prin compararea avantajelor și a dezavantajelor aduse interesului general se poate ține cont și de posibilitatea acordării unor excepții individuale sau în bloc a unor practici comerciale. Pe piața țării noastre nu este interzisă deținerea unei poziții dominante. În măsura în care agenții economici abuzează de poziția lor dominantă pe piață intră sub acțiunea legii prin recurgerea la fapte anticoncurențiale care afectează comerțul și în mod indirect consumatorii.
Agentul economic, datorită concentrărilor economice efectuate prin intermediul actelor juridice are posibilitatea de a beneficia de transferul proprietății ori al folosinței bunurilor, drepturilor și a obligațiilor prin fuziune sau prin dobândirea directă sau indirectă a controlului diferitor agenți economici. Concentrările economice sunt interzise dacă întăresc sau creează o poziție dominantă nouă care ar conduce la denaturarea în mod semnificativ a concurenței.
Dacă noțiunile de bază stabilite în lege și regulamentul specific acesteia precizează că criteriile legii sunt compatibile cu un climat concurențial normal pot fi admise concentrările economice, o altă condiție care trebuie respectată este aceea că agenții economici trebuie să îndeplinească o serie de atribuiții cu privire la eficiența economică și a competitivității la export, prin prețuri reale reduse se asigură anumite avantaje consumatorilor.
În Legea concurenței se găsesc anumite sancțiuni ce au drept scop descurajarea folosirii practicilor anticoncurențiale de către agenții pieței. Consiliul concurenței a adoptat în 28 februarie 1997 un set de Regulamente și Instrucțiuni aplicabile începând cu data de 6 martie 1997, ținând cont de acquis-ul comunitar în materie de concurență:
Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, ce presupune preluarea controlului fuzionărilor și notificarea concentrărilor.
Regulamentul pentru aplicarea prevederilor din Legea Concurenței privind practicile anticoncurențiale;
Regulamentul ce are în vedere acordarea exceptării pe categorii de înțelegeri, decizii de asociere sau practici concertate de la interdicția prevăzută în Legea concurenței nr. 21/1996 care stabilește categoriile de înțelegeri exceptate:
Acorduri cu privire la distribuția exclusivă fiind într-o continuă armonizare cu Regulamentul nr. 1983/1983 ce are în vedere excepția pe categorii a înțelegerii distribuției exclusive
Acorduri cu privire la distribuția exclusivă fiind într-o continuă armonizare cu Regulamentul nr. 1983/1983 ce are în vedere excepția pe categorii a înțelegerii distribuției exclusive;
Acorduri de cercetare – dezvoltare având în vedere Regulamentul nr. nr. 2821/1971 și nr. 418/1985 privind cercetarea și dezvoltarea;
Acorduri privind specializarea sunt într-o strânsă legătură cu armonizarea Regulamentului nr. 2821/1971 și nr. 417/1985 privind exceptarea pe categorii de înțelegeri de specializare;
Acorduri ce au în vedere cumpărarea exclusivă fiind într-o continuă armonizare cu Regulamentul nr.1984/1983 privind exceptarea pe categorii a înțelegerilor de cumpărare exclusivă;
Acorduri privind transferul de tehnologie și conceptul know how aflate în armonizare cu Regulamentul nr. 2353/1996 ce prezintă exceptarea categoriilor de înțelegere a licențelor de transfer de tehnologie;
Acorduri de franciză ce face referire la exceptarea unor categorii de înțelegere de franciză din Regulamentul nr. . 4087/1988;
Acorduri cu privire la distribuție, service și piese de schimb în perioada de garanție și post garanție pentru autovehicule, aceste reglementări se regăsesc în Regulamentul nr.1475/1995;
Acorduri cu referire la piața asigurărilor se regăsesc în Regulamentele nr. 1534/1991 și nr. 3932/1992;
În scopul stabilirii părții substanțiale de piață se ține cont de instrucțiunile ce definesc piața;
Legea Concurenței și cazurile de concentrare economică prezintă instrucțiuni de calcul a cifrei de afaceri în situația în care se confruntă cu un comportament anticoncurențial;
Maturizarea comportamentului agențiilor economici a dus la amendarea atât a reglementărilor concentrărilor economice, cât și a reglementărilor restricțiilor verticale, a acordurilor de specializare, a celor de cercetare și dezvoltare și a celor de cooperare orizontală, fapt ce a condus la evoluția acquis-ului comunitar și a condițiilor de pe piața țării noastre.
Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice și amendarea acestuia
Adoptarea Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice aduce la data intrării în vigoare valorificarea experienței de Consiliul Concurenței după 5 ani de control al concentrărilor precum și acquis-ul comunitar. Obligațiile Consiliului Concurenței precum și părțile implicate în operațiunea de concentrare economică sunt reglementate în Regulament astfel :
Consiliul Concurenței are obligația de a primii notificările termenului operațiunii de concentrare economică. În termen de 30 de zile de la data semnării actului juridic, notificarea trebuie depusă la Consiliul Concurenței pe baza căreia se realizează concentrarea, părțile implicate trebuie să informeze în termen de 7 zile Consiliul Concurenței cu privire la operațiunea care va fi notificată;
De la data înregistrării notificării, în termen de 20 de zile, Consiliul Concurenței poate solicita completarea unei notificări incomplete;
Consiliul Concurenței, pentru stabilirea unei armonizări complete cu acquis-ul comunitar și pentru a pune în practică în România niște mecanisme similare celor din Uniunea Europeană are în vedere următoarele:
instrucțiunile adoptate pentru situația în care se va propune autorizarea condiționată a unor concentrări economice;
concentrările economice se autorizează cu ajutorul Regulamentului Consiliului Concurenței, se va ține cont și de procedura simplificată de analiză a concentrărilor, de asemenea și de urmărirea și adaptarea la noua politică de autorizare a operațiunilor de concentrare economică.
Stabilirea restricțiilor verticale, a acordurilor de specializare, a acordurilor de cercetare – dezvoltare precum și a acordurilor de cooperare orizontală.S-a simțit nevoia unei îmbunătățiri a clarității și transparenței reglementărilor aplicării Legii concurenței abia după cinci ani din momentul în care sa pus în aplicare Regulamentul ce conține informații despre acordarea exceptării pe categorii de înțelegere sau practici concentrate prevăzute în Legea nr. 21/1996;
În ideea unei mai bune abordări a evaluării economice, în scopul unei protecții mai eficiente a concurenței și pentru a asigura o mai mare siguranță juridică a agenților economici, s-a adoptat de către Consiliul Concurenței noi reglementări:
Legea concurenței nr.21/1996 aduce în vedere faptul că un anumit nivel al cotei de piață evidențiază efectele pozitive ale acordurilor vizate și de asemenea compensează eventualele efecte negative ale concurenței.
În vederea asigurării legislației necesare liberalizării pieței telecomunicațiilor din data de 1 ianuarie 2003, Consiliul Concurenței adoptată Instrucțiunile necesare modului de reglementare a regulilor de concurență din sectorul comunicațiilor electronice.
Până la data de 1 ianuarie 2004, datorită amenzilor aplicate, Legea concurenței nr. 21/1996 asigură:
înlăturarea cerinței notificării pentru înțelegerile, deciziile, și practicile stabilite încadrate într-o anumită categorie de excepție;
practica comunitară asigură alinierea pragurilor și a criteriilor pentru notificarea concentrărilor economice;
se are în vedere modificarea nivelului de sancțiuni, de la un sistem cu sume fixe la unul cu sume procentuale;
eliminarea clauzei privind intervenția realizării unei operațiuni de concentrare economică duce la scăderea nivelului de a acționa a Consiliului Concurenței în domeniul concentrărilor economice;
mediul de care dispune pentru asigurarea continuității procesului de armonizare legislativă prin preluarea completă a elementelor comunitare în materie de concentrări economice, prin adoptarea unei politici identice cu cea a Uniunii Europene față de unitățile economice care cooperează pentru depistarea unor înțelegeri ilegale care deformează într-un mod abuziv concurența și prin întocmirea legislației secundare sectoriale (automobile, poștă, comunicații electronice, transporturi aeriene, transporturi maritime, transporturi pe căi navigabile interne)
Practici anticoncurențiale
Practicile anticoncurențiale se caracterizează ca fiind formate din ansamblul înțelegerii dintre diferiți agenți economici sau grupuri ale acestora, scopul principal al acestora fiind acela de a limitarea și conturbarea concurenței de piață. Un alt aspect major cu care se confruntă practicile anticoncurențiale pe piața românească și nu numai țara noastră, fiind un efect la nivel mondial este reprezentat de folosirea într-un mod abuziv a poziției dominante.
Represiunea practicilor anticoncurențiale este considerat ca fiind principalul mod de acțiune și principala modalitate de a lupta împotriva concurenței ilegale. Măsurile și acțiunile de avertizare a practicilor anticoncurențiale pe care autoritățile competente le întreprind apără, în prim plan, interesele consumatorilor, de a-și achiziționa în diferite situații produsele și serviciile de care au nevoie, de asemenea și interesele economiei de piață, într-un mod mai concret, ale unei piețe relevante pentru un produs sau serviciu, economie care în mod necesar funcționează pentru deliberarea concurenței. Principalele victime ale practicilor anticoncurențiale ori monopoliste sunt consumatorii, principala consecință care îi afectează fiind majorarea prețurilor și scăderea calității produselor, neexistând un raport calitate – preț. Piața de monopol poate fi eliminată prin intermediul unor măsuri preventive și represive.
Măsurile preventive au drept scop prevenirea inițierii grupurilor de tip monopol (controlul și autorizarea concentrărilor economice), iar măsurile represive se referă la amenzi, confiscarea veniturilor sau a profiturilor, dar au în vedere și penalizarea comportamentului anti competitiv.
Amploarea politicilor anticoncurențiale asupra mediului concurențial se pot caracteriza prin intermediul următoarelor principii:
o anumită secțiune din piață este controlată sau afectată;
practicile anticoncurențiale sunt caracterizare printr-o perioadă de activitate;
activitatea este posibilă cu ajutorul unor mecanisme și procedee
Practicile anticoncurențiale sunt considerate a fii o serie largă de concepte folosite în domeniul afacerilor, cu ajutorul cărora unitățile economice își asumă obligația de a restrânge concurența pe piață, scopul final fiind acela de a-și mării profiturile și a-și menține poziția pe piață fără a mări semnificativ calitatea unui produs sau să reducă costurile:
înțelegeri sau practici stabilite abuziv, din această categorie fac parte și cele determinate de poziția dominantă;
concentrările economice se caracterizează prin poziții puternice pe piață și comportament adecvat care ar putea domina piața;
ajutoarele de stat sunt acordate în beneficiul unor agenți economici
Politica Comună din Domeniul Concurenței este considerată ca făcând parte din politica supranațională, politică în care instituțiile comunitare au avut o activitate intensă și conservată, și care ,,generează consonanțe de natură federală pentru țările membre’’. Dispoziția privind această ramură politică se înscrise ca făcând parte din obligațiile ferme și a pus un accent foarte mare asupra țărilor care au aderat recent la Uniunea Europeană, printre care și asupra României.
Legea care activează pe teritoriul românesc dedică pentru aceste acte principiul interzicerii, dar în anumite situații aproba justificarea acestora. Legislația românească s-a rânduit după legea aflată în vigoare în occident, lege care nu ține cont de ilegalitatea fenomenelor economice în sine, ci ține cont doare de situațiile în care evenimentele pot împiedica, limita sau conturba concurența.
Legislația din domeniul concurenței trebuie să urmeze același curs ca și legislația la nivel european, legislație care presupune sancționarea înțelegerilor anticoncurențiale, și de asemenea are în vedere și sancționarea abuzului de poziție dominantă. Astfel, legea presupune că este strict interzisă orice înțelegere expresă sau tacită între diferiți agenți economici sau grupuri de agenți economici, ce au ca și scop limitarea, denaturarea sau împiedicarea concurenței pe orice piață a statelor membre UE.
Legea se adresează următoarelor categorii de persoane:
agenților economici sau grupurilor de agenți economici, persoane atât fizice cât și juridice, de simplii cetățeni, inclusiv de către naționalitate română sau străină, care prin intermediul actelor și faptelor lor comerciale duc la conturbarea concurenței pe piața liberă;
membrilor din administrațiile publice centrale și locale, pentru deciziile prin care aceste administrații intervin în operațiunile pieței, având efecte descurajatoare asupra concurenței, în această situație nu se includ cazurile când măsurile sunt luate pentru apărarea intereselor majore.
Rolul Legii Concurenței este acela de a se asigura îndeplinirea condițiilor comportamentale specifice stimulării și protejării concurenței, iar în final atingându-se scopul de dezvoltare a unei economii eficiente și competitive la nivelul pieței mondiale.Toate aceste obiective reprezintă o asigurare pentru bunăstarea socială și protejarea consumatorilor, agenții comerciali având datoria de a-și desfășura activitatea cu bună credință, de asemenea trebuie să respecte interesele consumatorilor și cerințele acestora.
Pentru a putea pune în aplicare legea în scopul administrației investigațiilor și sancțiunilor acordate abaterilor, de asemenea și al ascensiunii politicii de încurajare și protecție a concurenței pentru a putea fi puse în aplicare condițiile unei piețe libere în România, s-au instituit două unități, Consiliul Concurenței și Oficiul Concurenței.
În România, conform legii concurenței sunt tratate următoarele tipuri de comportamente anticoncurențiale:
Înțelegerile între întreprinderi.
Aceste înțelegeri, la nivelul diferitelor întreprinderi pot fi clasificate din punct de vedere economic astfel:
acorduri orizontale care vizează agenții economici aflați la același nivel al proceselor economice;
acorduri verticale care reflectă agenții economici aflați la nivele diferite ale proceselor economice;
Aceste acorduri economice realizate între diferiți agenți economici intră sub raza de acțiune a Legii Concurenței în momentul în care probabilitatea de a se produce un efect negativ asupra formelor de manifestare a concurenței pe piață este foarte mare. Aceste efecte negative se pot produce la nivelul prețului, calitatea și cantitatea produselor, inovație și diversificare a gamei de produse.
Abuzul de poziția dominantă.
Abuzul de poziția dominantă este reflectat tot în Legea Concurenței nr.21 și are în vedere faptul că este interzisă folosirea în mod abuziv a poziției deținute de unul sau de mai multă agenți economici pe piața internă a țării noastre, poziție obținută recurgând la practici anticoncurențiale care pot influența în mod negativ comerțul și încrederea micilor consumatori.
Folosirea în mod a poziției dominante se manifestă în momentul în care prin caracterul său o instituție influențează structura sau nivelul de concurență dintr-o anumită piață, chiar și în momentul în care un astfel de comportament este obiectivul unor dispoziții legale. Printre eventualele abuzuri de poziția dominantă se pot enumera:
Impunerea directă sau indirectă a condițiilor de bussines nedrepte;
Conturarea piețelor de desfacere și de producție la nivelul clientului;
Punerea în practică, cu anumiți agenți comerciali, a unor condiții inegale pentru desfășurări echivalente;
Determinarea încheierii unui contract, de către acceptarea unor desfășurări suplimentare fără a relații cu obiectul contractului.
Problemele cele mai grave care reies din aplicarea legii concurenței legate de caracterizarea conceptelor la care se face trimiterea:
Avem de a face cu poziția dominantă în momentul în care aceasta caracterizează aptitudinea instituției de a agrava concurența și de a activa independent de reacția concurenților pe piață și a consumatorilor.
Piața relevantă se poate caracteriza pornind de la trei factori care determinanți principali: piața produsului, piața geografică și piața temporală.
Examinarea făcută la nivelul pieței de produs presupune o analiză pe clase de produse, piața fiind caracterizată în funcție de existența unor produse asemănătoare, produse care se îndreaptă către consumatori în situația în care prețul ori calitatea produsului inițial au fost modificate, răspunzând acelorași nevoi sau unor nevoi similare.
Piața geografică face referire la teritoriul prin care concurențele omogene reflectă condițiile. Piața unică reflectă principiul că piața geografică este considerată a fi piața Uniunii Europene. Potrivit acestor aspecte, trebuie ținut cont și de alte elemente care delimitează piața, evidențiind poziția dominantă. Comisia are obligativitatea de a identifica barierele la export, nivelul produsului de a fi transportat, dar și diferitele impedimente juridice, administrative sau tehnice.
Piața temporală evidențiază examinările realizate pentru volatilitatea anumitor piețe, consecință fie a factorilor de mediu, ori datorită schimbărilor survenite la cerințele clienților. Relația se stabilește între o poziție dominantă existentă și abuzul de poziție dominantă, Comisia și Curtea Europeană de Justiție considerau că o poziție dominantă aflată pe piață constituie un abuz. Potrivit Curții, abuzul este considerat a fii un concept operativ inovator. Potrivit reglementărilor comunitare, Comisia împreună cu CEJ ( Curtea Europeană de Justiție) pedepsește numai folosirea abuzivă a poziției dominante și sancționează pe cei care săvârșesc astfel de abuzuri.
Fuzionările și alte forme de concentrare ale întreprinderilor.
Legea Concurenței conține fundamentele necesare politicii de control a furnizorilor din țara noastră. Legea spune că sunt interzise concentrările economice care duc la crearea sau întărirea unei poziții dominante pe piață, poziție care ar putea influența în mod negativ concurența pe piața românească.
Înțelegerile dintre întreprinderile care concurează pe piață vizează fiarea prețurilor, scopul este acela ca fiecare unitate economică să își asigure o poziție în cadrul pieței de monopol, și poate să denatureze regulile concurenței. Acordurile în ceea ce privește politica anticoncurențială pot fi de natură publică sau secretă, și sunt încheiate în scris sau într-o manieră mai puțin formală, ca acorduri între întreprinderi sau acorduri între asociațiile profesionale.
Unitățile economice care sunt parte din diferite carteluri sunt mai puțin expuse presiunii concurențiale, prin care operatorii economici sunt obligați în mod direct să lanseze produse noi și să propună consumatorilor o ofertă de o calitate mult mai ridicată și la prețuri competitive. În concluzie, consumatorii vor plăti un preț mai mare pentru o calitate inferioară.
Cartelurile sunt considerate ca fiind o uniune monopolistă în care mai multe întreprinderi din cadrul aceleași ramuri de producție încheie o convenție, stabilind prețurile, condițiile de vânzare și de aprovizionare, termenele de plată, cantitatea de mărfuri ce urmează să o producă fiecare și își împart piețele de desfacere, în vederea limitării sau eliminării concurenței.
Cartelurile sunt considerate a fi incompatibile cu legislația Uniunii Europene din domeniul concurenței, într-o altă ordine de idei sunt ilegale. Comisia Europeană este obligată să amendeze întreprinderile care încheie astfel de acorduri. Cartelurile fiind considerate sunt ilegale, aceste înțelegeri sunt în general secrete, iar pentru a dovedii ilegalitatea lor, dovezile sunt foarte greu de găsit. Comisia pune în aplicare o politică mai puțin dură, scopul fiind acela de a încuraja întreprinderile care sunt implicate în astfel de ilegalități să aducă dovezi. Întreprinderile care aduc primele dovezi și date despre carteluri nu sunt amendate. Această abordare pusă în practică a dat rezultate majore și astfel multe carteluri au putut fi identificate și mai apoi eliminate.
Legislația existentă la nivel european consideră ilegale înțelegerile prin care întreprinderile fixează prețuri, limitează producția, stabilesc prețuri de revânzare dintre producător și distribuitor.
Legislația la nivelul uniunii europene consideră legal un acord între diferite unități economice dacă are mai multe sarcini pozitive în comparație cu cele negative, nu este încheiat între mai mulți agenți economici care concurează împreună, părțile care sunt implicate au o cotă mică de piață, acordul este considerat a fi necesar pentru îmbunătățirea produselor și serviciilor, pentru găsirea unor modalități inovatoare și a unor produse noi, produsele sunt puse la dispoziția consumatorilor.
Practicile anticoncurențiale sunt interzise prin lege și fac referire în mod direct la deciziile luate de grupurile de actori ai pieții, la folosirea abuzivă a unei poziții care este considerată una dominantă deținută de unul sau mai mulți agenti economici, poziție obținută prin diferite practici anticoncurențiale. Practicile anticoncurențiale existente sub forma înțelegerilor secrete (carteluri) între unitățile economice au drept scop creșterea în mod considerabil a prețurilor și reducerea producției. Aceste două aspecte sunt considerate de cele mai multe instituții ca fiind singura încălcare abuzivă și serioasă a legii concurenței.
Au fost luate și analizate mai multe țări la nivel european, și deseori înțelegerea secretă se poate realiza formal la bază existând un respect reciproc, respectarea preturilor stabilite și a practicilor de afaceri sunt de ajuns pentru a putea stabili contactele personale și convențiile existente la nivel social. Între agenți economici nu trebuie să existe o comunicare ce implică înțelegerile secrete. Prețurile și nivelul producției, în industria oligopolistă sunt stabilite de agenții economici, activitățile fiecărui agent economic trebuie să aibă un impact major asupra celorlalți și astfel să determine reacția celorlalți participanți pe piață. Activitățile concurenților în cadrul pieței pot fi luate în considerare de membrii unui oligopol (prin termenul de oligopol se înțelege o piață a mărfurilor monopolizată de un număr redus de mari producători), astfel ei având și posibilitatea de a coordona acțiunile ca și cum ar înființa un cartel fără a avea o înțelegere explicită. Asemenea comportament este denumit, de cele mai multe ori ” înțelegere secretă tacită” sau mai este întâlnit și sub denumirea de paralelism conștient.
Poziția dominantă se definește ca fiind condiția unui agent economic de a fi capabil, într-o anumită măsură, să aibă o atitudine independentă în relația sa cu clienții și ceilalți participanți de pe piață.
Poziția dominantă mai poate fi considerată ca fiind poziția agentului economic apt să aibă o atitudine independentă față de clienții și concurenții săi de pe piață. Poziția dominantă nu se abate de la lege, prin intermediul legii fiind sancționat abuzul de poziție dominantă. Membrilor administrației publice centrale și locale le sunt interzise acțiunile care conduc la limitarea, împiedicarea sau denaturarea concurenței. Concurența poate fi denaturată atât prin decizii care împiedică autonomia comerțului sau independența agenților economici cât și prin propunerea unor situații discriminatorii activității acestora.
Diferite modele de practici anticoncurențiale ce contravin Legii concurenței diferă de la o judecată la alta, fiind considerate și analizate ca ilegale. Astfel, practicile privitoare la prețuri, tarife, acorduri de partajare a pieței sau participarea cu oferte modificate la licitații sau orice altă modalitate de ofertare sunt interzise și se penalizează, indiferent de statutul agenților economici implicați. Examinarea politicilor comunitare inovatoare atât în domeniul înțelegerilor verticale cât și a acordurilor orizontale, s-a luat în calcul nevoia transpunerii acestora în legislația românească, scopul fiind acela de a stabili mediul concurențial și de a majora capacitatea economiei românești pentru a rezista pieței și presiunilor concurențiale la nivelul Uniunii Europene.
Asigurarea funcționalității eficace a pieței din interiorul sectoarelor unde se desfășoară comportamente suspecte, crearea unor principii specifice pentru a putea fi identificate practicile anticoncurențiale reprezintă principalul scop de o importanță majoră.
Arcquis-ul comunitar în fondul dreptului concurenței
Acquis-ul comunitar se caracterizează ca fiind totalitatea măsurilor luate de Uniunea Europeană și statele doritoare să adere, obiectivul fiind acela de a stabili măsurile necesare adoptării costurilor minime și legislației după care funcționează Uniunea Europeană.
Companiile care activează în același sector au posibilitatea unei colaborări pentru a reduce competitivitatea și a nu mai exista practici anticoncurențiale. Există anumite sectoare industriale care se fundamentează pe astfel de cooperări între companii, cea care hotărăște dacă aceste înțelegeri sunt sau nu compatibile cu legislația în vigoare este Comisia.
Legislația existentă la nivel european prevede faptul că practicile restrictive care influențează comerțul statelor membre sunt strict interzise, mai ales în cazul în care sunt excluse, deformate sau restricționate concurența în sectorul pieței unice. A fost stabilită o regulă de către Curtea Europeană de Justiție. Regula are în vedere situația că „ un acord este scos de la anumite clauze în momentul în care are un efect mai puțin semnificativ asupra pieței, ținând cont de poziția neplăcută avută de întreprindere pe piața unui anumit produs”. Stabilindu-se în felul acesta o linie de delimitare între înțelegerile care au un impact major asupra pieței și cele existente la nivelul capacității autorităților naționale.
Pentru restrângerea nivelului de asumare a obligațiilor ce rezultă din calitatea de stat membru la constituirea normativistă, de luare a acqis-ului comunitar, fără a ține cont de planul de acțiune a normelor juridice armonizate, semnifică un proces fragmentar ducând lipsă de efecte juridice.
Planul formal-procedural înfățișează o reglementare juridică înfățișând realitatea schimbărilor de esență a raporturilor juridice, practicarea normelor juridice presupune finalul unui demers narativ de orice tip. Motiv pentru care, implementarea normelor juridice trebuie să acorde o atenție sporită, punând astfel în valoare măsurile de pregătire și executare concretă a legii, obligații care îi revin administrației publice.
Aderarea României la UE duce la necesitatea introducerii acquis-ului comunitar, organismele europene răspunzătoare acordându-i o importanță majoră în contextul analizării nivelului administrativ. Implementarea unui astfel de concept duce la producerea evenimentelor în realitate, posibilitatea de impunere și monitorizare a schimbărilor ce reies din reforma procesului, formalităților, organizărilor materializate finalmente în rezultate cuantificabile. Punerea în aplicare a acquis-ului reprezintă una dintre cele mai dificile etape procesuale, etapă ce beneficiază de diferite mijloace și resurse în concordanță cu nevoile, există capacitatea de a ajunge la obiectivele propuse. Responsabilii la nivel european consideră că România persistă să dovedească anumite puncte slabe evidente, punând în pericol capacitatea de asumare a obligațiilor ce reies din calitatea de membru UE. Potențialul de care dă dovadă România constituie o piedică majoră în calea desfășurării normale a procesului de aderare. Analizând procesul de aderare al României din anul 2003, Comisia Europeană afirmă cu precădere, nivelul redus administrativ precum și problematica justiției, cu alte cuvinte corupția existentă în țara noastră. În ceia ce presupune armonizarea legislativă, Comisia consemnează în rapoartele sale faptul că România a evoluat, ajungând la finalul procesului, Comisia persistă cu introducerea acquis-ului, atingând astfel nivelul critic, prioritatea fiind execuția și evidența acestuia.
Pe baza constatărilor făcute de către Comisia Europeană, aceasta preconizează capacitatea administrativă la un nivel redus, înregistrându-se dereglări inclusiv în procesul de elaborare al legislației de profil, punând accent pe nivelul administrativ de implementare a acquis-ului. Încă din anul 2002, aceste observații făcute de către comisie aduc în prim plan afundarea decalajelor progreselor realizate în ultimul timp în materie de transpunere a acquis-ului la nivel comunitar în legea internă, și de asemenea în nivelul limitat al administrației românești de a pune în practică, a controla inovația legislației armonizate. Pe parcursul anului 2005, Comisia Europeană a constatat că țara noastră a înregistrat progrese cu privire la aplicarea acquis-ului, ba mai mult a făcut mari progrese în ceea ce privește consolidarea capacității administrative de aplicare a acquis-ului.
Se constată faptul că majorarea nivelului administrativ al acestor progrese se datorează în mare parte atenției acordate funcțiunii manageriale, implementarea necesita să fie asociată de diferite acțiuni de monitorizare continuă efectuate în mod regulat, capacitatea de adaptare și nivelul de pregătire a schimbărilor pentru a putea fi atinse obiectivele stabilite au avut întâietate.
Recunoașterea elementelor importante ale acquis-ului a fost prioritatea numărul unu, implementarea necesita întocmirea unui plan detaliat, conținând metodele de implementare, control și îndreptare a monitorizării desfășurate de-a lungul introducerii, autoritățile centrale responsabile au obligația de a realiza schimbările necesare. Astfel, o importanță majoră în aplicarea armonizată a legislației reiese din sfera autorităților administrației publice teritoriale, revenindu-le drept activități în domeniul aplicări legii și a implementării în mod concis a acquis-ului, se au în vedere și serviciile integrate administrației teritoriale a statului, și instituțiile administrațiilor publice locale autonome au o întâietate pentru Planul privind măsurile prioritare pentru integrarea europeană din perioada noiembrie 2002 – decembrie 2003, Plan ce conține date referitoare la majorarea necesității de asumare a obligațiilor ca stat membru. Planul local de implementare presupune o conturate a modului concret de a ajunge la obiectivele stabilite conform angajamentelor luate de România, prin intermediul actelor de poziție.
Îndeplinirea acțiunilor, atât la nivel județean cât și la nivel regional, de serviciile publice și autoritățile administrației publice centrale presupune îndeplinirea măsurilor enumerate, instituțiile aflându-se sub conducerea și coordonarea Prefecturii și a Consiliului județean, local sau chiar și primări. Folosirea acquis-ului necesită acordarea de autonomie autorităților, remedierea capacității administrative în acord cu necesitățile Comunității Europene, măsurile și efectele au avut continuitate și în anul 2004, fiind întreprinse în Planul de implementare local a legislației armonizate, concentrându-se asupra două activități principale, și anume controlul și analiza corectă a preliminărilor legale și aplicarea de penalități dacă nu au fost respectate prevederile legale aflate în vigoare.
Totalitatea activităților care se regăsesc în Planul de acțiune la nivel local pentru perioada 2003-2004, ce vor avea continuitate și în anul 2005, ținând cont de măsurile puse la dispoziție și de asemenea de inovațiile de implementare la nivel local care presupun o prezentare a obiectivelor stabilite conform aranjamentelor asumate de România prin intermediul a diferitor documente. Pentru ca aceste măsuri să fie executate și înfăptuite trebuie mai întâi puse în practică diferite activități atât la nivel regional cât și la nivel județean, de către serviciile publice ale autorităților administrative centrale, aceste fiind sub conducerea prefecturilor dar și a Consiliilor județene.
Cel mai mare număr de autorități administrative publice centrale sunt incluse în acest tip de activitate de introducere a acquis-ului, dincolo de barierele nivelului organizatoric și funcțional, ce se cer la fiecare stadiu ministerial ori organ central, de asemenea se impune și la nivelul administrației locale sub formă administrativă, calitatea managerială de coordonare ajută la stabilirea unei rețele funcționale de ordin comunicativ.
Intensificarea acțiunilor de monitorizare a structurilor administrative ce au diferite responsabilități cu privire la progresul implementării acquis-ului, una dintre prioritățile principale ale fenomenului de aderare ce se află în desfășurare și fiind necesară pentru satisfacerea nevoilor existente la nivel european, de asemenea trebuie îndeplinite și necesitățile Comisiei europene, și în mod obligatoriu trebuie respectate angajamentele luate de România.
Situația actuală a transpunerii acquis-ului
Legea Concurenței având numărul 21, fiind adoptată în data de 10 aprilie 1996, ca după un an să intre în vigoare, mai exact la data de 1 februarie 1997. Legislația existentă în mediul concurențial se află într-o continuă armonizare cu legislația asemănătoare existentă la nivel european, modalitatea de tratare și aranjare a înțelegerilor, a practicilor, a abuzului de poziția dominantă, precum și analiza concentrărilor economice, toate acestea enumerate sunt reprezentate de un nivelul de compatibilitate.
La un caz general, legea concurenței care vizează în prim plan înțelegerile, abuzul de poziție dominantă și concentrările economice, urmează calea legii Comunității astfel : diferite articole și regulamente care sunt incluse în Tratatul de la Amsterdam se regăsesc în Legea concurenței. Regulamentele CEE ce reflectă examinarea concentrărilor economice sunt luate de către Regulamentul ce prezintă autorizarea concentrărilor economice acceptate de Consiliul concurenței.
În aceeași modalitate de acțiune au fost adoptate:
Regulamente ce fac referire la exceptarea unor categorii de înțelegeri, hotărâri sau practici stabilite;
Regulamentul ce prezintă organizarea și buna funcționalitate a Consiliului Concurenței;
Directivele privind calcularea cifrei de afaceri;
Prevederile necesare definirii pieței;
Dezvoltarea economiei pe piața românească obligă în mod continuu analiza necesității de adaptare a noțiunilor acestor documente normative, un astfel de exemplu îl reprezintă inflația (reprezintă de valorificarea puterii de cumpărare a banilor într-o anumită țară, pe motivul existenței lor într-un mod exces în circulație), fenomen cunoscut și sub denumirea de deprecierea monedei naționale a țării respective, fiind necesară o reexaminare a pragurilor în vederea indicării concentrărilor economice conform legislației în vigoare. O altă posibilitate de evoluție a economiei este transcrierea noilor reguli ale comunității în legislația țării noastre.
Armonizarea legislativă
Totalitatea studiilor de acte normative care au semnificații comunitare sunt comunicate de Ministerul inițiator în scopul avizării Ministerului Integrarii Europene.
După ce România a primit confirmarea Acordului European, în scopul unei organizări guvernamentale de integrare în mediul european pătrunde și legislația armonizată cu acquis-ul comunitar. Prin intermediul Hotărârii nr 1075/2001 dată de Guvern, hotărâre care prevede și avizează toate acțiunile ministerului cu relevanță comunitară.
Cele două organizații înfăptuite pentru armonizare legislativă în cadrul Ministerului Integrării Europene au drept atribuții următoarele:
în cadrul legislativ de armonizare trebuie respectat programul;
analiza potrivirii legislației date cu acquis-ul comunitar;
avizarea proiectelor de documente normative care transcriu legislația la nivel comunitar
transmiterea în mod continuu a situației armonizării legislației românești cu cea comunitară;
participarea organelor române la analiza adoptarea și aplicarea de țara nostră a acquis-ului
traducerea actelor normative ale Uniunii Europene.
Acțiunea de armonizare legislativă evoluează conform unor metode de lucru pentru a putea fi avizate de Ministerul Integrării Europene studiilor efectuate care conțin acte normative. Pentru a putea fi emis avizul echivalent reglementărilor comunitare se va întocmii proiectul de acte normative de către protagonist, se vor desfășura diferite consultări între unitatea inițiatoare și Minister în scopul excluderii posibilelor erori în prelucrarea obiectivelor proiectului dus spre avizare.
Cea de-a doua fază a procesului de avizare, autoritatea va recurge în conformitate cu Hotărârile luate de Guvern, astfel transpunând Ministerului proiectul în scopul obținerii avizului național. Ministerul de Justiție este ultima autoritate care completează operațiunile necesare obținerii avizului, după Ministerul Integrării Europene. Oricare din cele două operațiuni va conține tabelul de concordanță al legalizării comunitare, tabel necesar proiectului cu relevanță comunitară. În cazul procedurii de autorizare, proiectul este supus metodei de comparație a textului cu directive și aranjamente, în ideea de a coordona soluțiile recomandate cu principiile fundamentale și dreptul comunitar, cu urmăririle la nivelul Uniunii Europene.
Pentru ca legea internă să coincidă cu legea comunitară nu este urmărită în scopul aprobării actelor normative. Frecventele examinări ce au loc între experții Ministerului Integrării Europene și cei ai ministerelor inițiatoare în scopul recunoașterii obiectivelor de armonizare legislativă. Ministerul Integrării Europene cooperează și identifică configurările asemănătoare Executivului, aranjamentele inovatoare ale Uniunii Europene, în scopul menținerii asistenței de specialitate pentru îndeplinirea condiților necesare procesului de integrare. Ansamblul membrilor, în special cei din Ministerul Justiției și Consiliul Legislativ împreună cu cei din Ministerul Integrării Europene analizează o gamă de prevederi legale în ideea îndeplinirii dispozițiilor comunitare. Au fost enunțate opinii și recomandări de schimbare a reglementărilor întocmite înainte ca Acordul European de asociere să fie semnat.
CAPITOLUL 3
EFECTELE PRACTICILOR ANTICONCURENȚIALE
ASUPRA CONCURENȚEI LIBERE
Inspecția intervențiilor publice care pot denatura concurența existentă între firme
Pentru a evita ca legăturile de concurență dintre entități să nu fie deformate nu este de ajuns ca gradul de înțelegere dintre acestea să nu fie la un nivel foarte ridicat, să nu abuzeze de poziția lor dominantă ori să nu fie implicate într-un caz care poate deveni periculos. În mod obligatoriu, relațiile de rivalitate nu trebuie să fie denaturate, distorsionate de existența ajutorului de stat ori de proeminența anumitor monopoluri în avantajul entităților publice sau private profitând de anumite privilegii.
Ajutoarele de stat
Prevederile tratatului sunt incompatibile cu Piața Comună, ajutoarele acordate de stat, neținând cont de înfățișarea îmbrăcată care influențează modificările între țările membre, deformează sau denaturează concurența, avantajând anumite acțiuni sau unități economice. Oprirea totală a ajutoarelor de stat ar fi imposibilă, astfel sunt amintite următoarele cazuri în care ajutoarele pot fi acordate în concordanță cu cerințele pieței, astfel :
consumatorii individuali vor primi ajutoare de stat indiferent de natura produselor;
dacă s-au produs anumite pagube, dezastre naturale sau evenimente atmosferice se vor acorda ajutoare persoanelor aflate în dificultate;
Există câteva situații în care ajutoarele sunt compatibile cu piața comună:
există cazuri în care se acordă sprijin pentru a avantaja evoluția economică a anumitor regiuni sau acolo unde nivelul de trai nu este foarte bine dezvoltat, șomajul având un nivel ridicat;
sprijin acordat pentru îndeplinirea unui proiect de o importanță majoră, proiect destinat reglementării economiei sau diferite interese la nivel european;
ajutoare pentru evoluția unor acțiuni sau pentru dezvoltarea unor regiuni economice, în momentul în care nu sunt denaturate condițiile comerciale din Comunitate
sprijin în vederea protecției și ascensiunii culturii și conservării patrimoniului, în situația în care nu sunt rivalități în comunitate;
alte cazuri în care sunt acordate ajutoarele de stat stabilite de Consiliul Comisiei.
De-a lungul timpului activitățile Comisiei au fost deranjate de situația statelor membre înclinate să mascheze ajutoarele acordate unităților proprii. În situația majorării ajutoarelor de stat, Comisia a făcut un apel statelor membre UE, apel ce viza proiectele care contribuie la modificarea ajutoarelor înainte de realizarea lor, astfel inaugurarea procedurii are o consecință majoră și în cazul acesta ajutorul nu mai poate fi acordat până la aprobarea lui de Comisie .
Au fost acordate un număr foarte mare de ajutoare de stat nelegale, motiv pentru care Comisia, într-o dezbatere publică a obligat toate entitățile beneficiare să restituie ajutoarele primite. Termenul de ajutor de stat a fost analizat de Comisie și de Curtea de Justiție în așa fel încât el include orice ajutor public, înstrunat de autoritățile centrale, regionale sau locale. Nu prezintă o importanță majoră moalitatea sub care ajutorul de stat este acordat ( garanții, împrumuturi, livrări de bunuri, etc). Nivelul cel mai mare de importanță în ceea ce privește acordarea ajutoarelor de stat îl reprezintă efectele generate de acestea asupra mediului concurențial al pieței. Se consideră că statul poate fi implicat în următoarele patru situații de tranzacție economică:
implicarea utilizării resurselor statului
oferirea unui privilegiu firmelor beneficiare
măsurarea selectivă
distorsionarea concurenței la nivel mondial
Măsurile enumerate anterior pot fi luate în calcul ca fiind ajutoare de stat în următoarele situații:
Necesită folosirea resurselor statului – modalitatea acordării ajutorului de stat contează mai puțin din perspectiva controlului acestuia: ceea ce reprezintă o importanță majoră este efectul măsurii. Diferența dintre noțiunile “ajutorul acordat de către stat” și “ajutorul acordat din resursele statului” au menirea de a prezenta faptul că nu doar ajutorul acordat de guvernul central, ci și ajutorul acordat de autoritățile de stat regionale și locale intră în raza de control a Comisiei.
Modalitatea acordării ajutorului de stat, și aici nu ne referim doar la cheltuielile făcute din buzunarul statului, ci inclusiv la transferurile resurselor statului, adică ceea ce duce la atragerea de pierderi de venituri pentru stat.
Oferă un privilegiu firmelor beneficiare. Analiza realizată noțiunii de
“avantaj conferit” a fost esențială în garantarea unei raze de acțiune cât mai mari pentru reglementarea ajutorului acordat de stat. De la începuturile punerii în practică a reglementărilor privitoare la ajutorul de stat, Curtea Europeană de Justiție a formulat conceptul de ajutor de stat ca “înglobând orice măsură, fără a ține cont de forma ei, scăzând efortul deținut de o entitate, indiferent daca ea este sau nu o subvenție acordată în mod direct”
Ca și concluzie în, Fiscal Aid Notice, Comisia repetă o noțiune cunoscută în mod amănunțit: examinarea fiscală care apără entitățile de greutăți suportate din veniturile lor proprii îndeplinesc a doua noțiune din definiția dată ajutorului de stat:
Măsuri ce au în vedere reducerea bazei fiscale (cum ar fi deduceri speciale, amortizare, cuprinderea rezervelor în bilanțul firmei);
Măsuri ce presupun o scădere considerabilă a datoriilor sub formă de impozite (scutirile de taxe ori creditele fiscale);
Eliminarea sau chiar reeșalonarea în mod neobișnuit a datoriilor față de buget.
Punerea în aplicare a metodei selectivității aduce după sine delimitarea măsurilor cu un caracter general, în această categorie intră acele măsuri care se pot aplica oricărei entități, și anumite măsuri care stârnesc privilegii unora dintre firmele existente pe piață. Nu este o modalitate ușoară delimitarea măsurilor cu caracter general față de cele cu caracter selectiv.
Afectează legăturile comerciale dintre țările membre.
Demersurile care au necesită ajutoare de stat conduc la afectarea legăturilor comerciale dintre țările membre și la deformarea concurenței. Condițiile depind de acordarea ajutoarelor, ceea ce ar duce la consolidarea poziției unui agen economic în raport cu ceilalți care își desfășoară activitatea în spațiul comunitar, sunt discriminați și afectați cei care nu au beneficiat de un ajutor.
Procedura
Obligația Comisiei este să urmărească modalitatea prin care sunt îndeplinite reglementările din domeniul concurenței. Acțiunea comisiei poate veni din propria inițiativă, ca urmare a unei plângeri făcute de o țară membră, în urma unei consemnări a înțelegerilor diferitor entități. Comisia are la dispoziția sa diferite capacități de analizare, putând face investigații la diferite entități fără a le atenționa în prealabil și cere verificarea materialelor necesare.
Comisia are capacitatea de autorizare a ajutorului de stat, de asemenea ea este în măsură să ceară modificarea acestuia ori respingerea lui. În situația în care Comisia crede de cuviință că un ajutor nu se încadrează pe piața comună, există posibilitatea ca acesta să solicite statului membru să trimită investigațiile sale cu privire la această măsură în maxim 30 de zile. În situația în care motivațiile respective nu sunt suficiente, Comisia are posibilitatea de a elimina ajutorul de stat.
Consiliul poate hotărî daca un ajutor constituit este compatibil pieței comunitare, în situația unor decizii excepționale. În astfel de situații, formalitățile produse până la momentul respectiv vor fi anulate.
Comisia are posibilitatea de a scoate un anumit gen de ajutoare de stat, de gen orizontal, de la datoria notificării, respectiv: ajutoarele pentru IMM-uri, pentru acțiuni care privesc cercetarea și dezvoltarea, protecția mediului, ocuparea forței de muncă și formare profesională, ajutoare de tip regional, conform hărții ajutoarelor regionale acceptate de Comisie. Aceasta are posibilitatea de a hotărî că în situația în care ajutoarele care nu trec de un anumit plafon, nu mai este necesară notificarea către Comisie.
Entitățile publice și liberalizarea pieței
Entităților publice cărora statul le atribuie privilegii speciale, conform tratatului, statelor membre le este interzis să creeze sau să întrețină măsuri împotriva reglementărilor stabilite prin tratat. Întreprinderile care au obligația de a coordona activitățile de importanță economică generală ori care se caracterizează unei piețe de monopol, servesc stabilirii concurenței, în situația în care punerea în aplicare a acestor reguli nu afectează executarea misiunii care a fost aprobată. Scopul prevederii este garantarea unei concesii între obiectivele statelor membre, folosirea entităților pentru a putea fii îndeplinite interesele politicii economice, precum și interesele Comunității, adică aprecierea reglementărilor din sectorul concurențial. Împiedicarea monopolurilor care valorifică rețelele îndeplinirii obiectivelor publice respectiv a intereselor de bază, de care dispune consumatorii unui teritoriu membru UE, Comisia pune în valoare politica de liberalizare, atingând următoarele sectoare:
Fabricația și distribuirea de gaze și electricitate,
Telecomunicațiile
Serviciile poștale
Transporturile.
Întreprinderile publice nu sunt înzestrate cu un regim special, ele au obligația de a îndeplinii regulile prevăzute de legea concurenței. Principalele obiective care se fondează între guvern și ajutoarele de stat acordate firmelor publice obligă respectarea acestora cu o atenție sporită. Adoptarea “Directivei care reflectă legăturile financiare dintre entitățile publice și Guvern”, mai purtând și numele de “Directiva Transparenței”, a produs o înlocuire a atitudinii Comisiei. Aceasta a suferit diferite modificări și completări ulterioare, scopul fiind acela de a sporii gradul de transparență, cerând țărilor membre să comunice anual Comisiei rapoarte cu privire la entitățile publice din domeniul industrial, în situația unei cifre de afaceri mai mari de 250 milioane de euro. Obligațiile speciale sau exclusive arată limitele numărului de operatori îndreptățiți să execute o anumită acțiune economică, doar un număr aparte de operatori pot beneficia de acest drept. Aceste restructurări aveau o anumită perioadă până când ele puteau fi finalizate, mediată și specificată fiecărei țări care devine membră UE. Drepturile cu caracter special sau exclusiv, nu au posibilitatea de a se abate de la reglementările tratatului, care presupunea garantarea celor patru libertăți a regulii privind concurența (mărfuri, persoane, servicii și capital). Abaterea făcută de tratat face referire la entitățile răspunzătoare de gestionarea unei piețe monopoliste fiscale și a celor care asigură gestionarea serviciilor cu privire la activitățile economice. Drepturile pot fi susținute indiferent de faptul că ele se abat Tratatului, factorul de care trebuie să se țină cont este să nu afecteze înlocuirile sau schimburile comerciale care să încalce interesele Comunității.
Serviciile publice mai sunt numite și servicii de interes public sau utilități publice, ele au rolul de a susține acțiunile cu specific economic de interes general, prezentate de autoritățile publice și a lucra la capacitatea maximă sub răspunderea acestora, controlul este asigurat de un membru public, pe lângă funcția administrativă. Noțiunea este atribuită serviciilor de „rețea”, adică celor care țin de sectorul distribuirii de energie electrică, gaze, apă, transport public, serviciilor poștale și telecomunicațiilor.
Comisia nu a făcut demersuri în acest domeniu pentru a nu fi luat în calcul ca și cum ar contraveni principiului neutralității, principiu ce face referire la proprietatea publică, și nici să stârnească conflicte între țările membre, care urmăreau serviciile publice ca o problemă de administrare internă. În cele din urmă asigurarea liberei circulații a bunurilor și serviciilor a stârnit o problemă de dificultate majoră cu privire la netarifare, datorată de prezența drepturilor speciale și exclusive, înstrunat de statele membre entităților din sectorul serviciilor publice.
Modificarea politicii în domeniul concurenței
Politica din sectorul concurențial, a cărei misiune este același din momentul începerii procesului de integrare,în momentul actual este într-o continuă modernizare. În momentul de față sunt în curs două reforme:
Reformă care face referire la reglementările existente în sectorul antitrust – face referire la înțelegerile dintre firme.
Cea de a doua reformă aduce în discuție sectorul concentrărilor, care face referire la Regulamentul privind concentrările economice.
Adoptarea regulamentului 1/2003, cu o vechime de peste 40 de ani, de-a lungul timpului a suferit numeroase modificări:
Autoritățile naționale sunt autorizate, pentru prima dată în istoria Uniunii Europene să pună în aplicare clauzele și interdicțiile legii concurenței.
În mod obligatoriu, de câte ori comerțul mondial este afectat, legea comunitară este pusă în practică, în locul cele naționale de către autoritățile naționale.
Înainte de a fi luată o decizie, Comisia este consultată de către autoritățile naționale.
Comisia are obligația de a primi copii după decizii de la tribunalele naționale
Comisia are obligația de a apărea în fața tribunalelor naționale.
Se vor sfârși cei 40 de ani de consemnări prealabile. Acestă situație va garanta:
– schimbarea principiului abilitării premergătoare a sesizărilor, cu cel al exceptărilor legale în situația conformării acestora cu reglementările Tratatului, exceptările sunt decise de autoritățile din sectorul concurenței a țărilor membre.
– se are în vedere o aplicabilitate uniformă a reglementărilor comunitare, pe motivul că Comisia are obligația de a-și păstra capacitatea de decizie, hotărârile individuale, pronunțarea de linii directoare, se va solidifica puterea acesteia de examinare și urmărirea realizări unei cooperări între autoritățile naționale și îndeplinirea unei colaborări dintre autoritățile naționale și Comisie.
Modificarea Regulamentului privind concentrările
Scopul prelucrărilor recomandate în uniune cu noul Regulament care vizează mărirea puterii de decizie a procesului. În vara lui 2000 s-a propus o reformă într-unul din rapoartele Consiliului, ca mai apoi să fie emisă oficial prin intermediul publicării Cărții Verzi, astfel în luna decembrie a anului 2001, preconizează o grupare de măsuri, detașându-se în funcție de importanță astfel :
Îmbunătățirea principiului de punere în valoare a acțiunii de concentrare cu ajutorul îmbunătățirii testului de control. Testul nou rezultat va oferi posibilitatea unei mai bune analize a consecințelor concentrărilor care au fost omise testării anterioare. Consecințele formate de o acumulare vor fi apreciate printr-o modalitate benefică în momentul în care efectele pozitive vor trece de consecințele negative ale operațiunii. Comisia va solicita o examinare cât mai amănunțită a testărilor respective și de asemenea va trebuii să solidifice expertiza economică, întregind structura personalului.
Sunt recomandate unele măsuri pentru a pune la dispoziția părților notificate și a asigura că motivele și promisiunile lor făcute, în scopul prezentării criticilor Comisiei. În acest sens, sistemul „checks and balances” este considerat a fii solidificat grație unei expertize economice superioare și unui cadru de „passage sur le grill” pentru anchetele în faza a II-a. Aptitudinile Comisiei și a statelor membre trebuie să fie puse în ordine astfel încât să se întocmească cel mai timpuriu nivel al acțiunii.
Garantarea unei verificări eficiente și rapide, prin intermediul cărora să se asigure consolidarea resurselor Tribunalului de Primă Instanță și Curții de Justiție.
Comisia și-a însușit o serie de reforme având scopul de a participa la procesul de schimbare a legislației din sectorul concentrărilor. Reforma vizează în prim cadru examinarea din punct de vedere economic a fenomenului, va solidifica cadrul de verificare și gestiune, dar și partea secțiunii implicate. Reforma aduce în prim plan alegerea unui nou regulament, prin intermediul căruia se va asigura obligațiunea de a fi examinat Consiliul de Miniștri și Parlamentul European.
Politica comunitară din sectorul concurenței are drept scop garantarea unui mediu adecvat afirmaților libere în domeniul concurenței din Uniunea Europeană. Raza de activitate a întreprinderilor multinaționale schimbă chestiunea de competiție într-una mondială. Procesul sporirii globalizării aduce o gamă de legalizări comunitare din sectorul concurenței să pătrundă în contrazicere cu încredințarea întrecerilor companiilor europene în concordanță cu cele existente în alte locuri ale omenirii.
A fost înființată o tabără de lucru în interiorul Consiliului Ministerial al OMC de la Doha, și principalul lor scop era să studieze acțiunea între politicile comerciale și cele concurențiale. Acest grup, al unei nevoi internaționale de politici în sectorul concurenței a ajuns la o serie de concluzii, într-o perioada de timp foarte scurtă, și anume: „Nu există dificultate dacă un acord trebuie sau nu negociat în cadrul OMC, ci doar în situația în care acesta va fi realizat”. Principalele componente care trebuie să le cuprindă un Acord Multilateral din domeniul Concurenței (AMC) sunt următoarele:
Noțiunea de concurență este bine definită și caracterizată;
Punerea în aplicare a principalelor principii de bază: transparență, nediscriminare, corectitudine;
Dificultatea privind exportul, importul, cartelurile, concentrările și achizițiile;
Asigurarea unui tratament aparte și deosebit, nevoia unei tratări flexibile
Atitudinea unui eventual Acord Multilateral Concurențial este că nu se consideră necesar impunerea unei armonizări legislative naționale cuvenite cercetării, trebuie să fie în totalitate cooperativ cu regimurile naționale existente. Conferința Ministerială, desfășurată în Cancun (Mexic) a condus la luarea unor hotărârii cu privire la tratativele acestui domeniu, interesele naționale nu vor fi ușor de îndeplinit.
Concentrările economice și consecințele lor asupra concurenței libere
Consiliul Concurenței are obligația de a veghea asupra creării unor concentrări economice, agenți economici cu atitudine dominantă pe piață, care pot conduce la constrângerea, eliminarea sau distorsionarea semnificativă a concurenței pe piața țării noastre, și care au consecințe mai puțin favorabile asupra consumatorilor.
Concentrările economice sunt sunt operații care se pot îndeplinii prin intermediul fuzionării sau a primirii directe sau indirecte, a verificării unuia sau a mai multor agenți economici. Concentrarea economică se poate îndeplini prin orice document juridic care care duce la îndeplinirea transferului proprietății sau a utilizări totalității bunurilor, drepturilor și obligaților unui agent economic, ori ca și un obiect sau factor ce aprobă unui agent economic posibilitatea de a profesa o influență o acțiune ce se poate realiza asupra unui alt agent economic
O activitate de concentrare economică se poate exercitat atunci când:
Unul sau mai mulți agenți economici, dinainte independenți, activează;
Unul sau mai mulți indivizi care au controlul asupra cel puțin unui agent economic care stăpânește direct sau indirect, verificarea unuia sau mai multor agenți economici prin a lua parte la capital sau prin cumpărarea de elemente de activ, prin orice mijloc.
Fuziunea reprezintă îmbinarea a doi sau mai mulți agenți economici în unul singur, scopul fiind acela de a majora eficiența și chiar de a evita concurența. Conform Legii concurenței nr.21/1996, verificarea reiese din drepturi sau contracte, sau orice altă posibilitate de a influența activitatea determinantă a unui agent economic, în mare parte din drepturile de proprietate sau de utilizarea totală a unei părți a bunului agentului economic și drepturile care oferă un nivel de influență care poate fi determinantă în ceea ce privește formarea, deliberarea ori hotărârile unui agent economic.
Sunt interzise anumite concentrări economice care vizează înfăptuirea unor factori sau susținerea unei poziții dominante, care duc sau pot duce la scăderea, eliminarea sau distorsionarea accentuată a concurenței pe piața țării noastre sau pe o parte a acesteia.
Pentru determinarea nivelului de compatibilitate cu climatul concurențial normal, activitățile de concentrare economică se determină după următoarele aspecte:
Nevoia de a ține și de a evolua concurența pe piața românească, ținând cont de organizarea tuturor piețelor implicate și de concurența care există între agenții economici aflați în România sau în străinătate.
Cota de piață a agenților economici implicați, nivelul lor de putere economică și financiară;
Disponibilitatea furnizorilor sau utilizatorilor, accesul lor la sursele de aprovizionare și la piețe, dar și orice posibilitate constituită prin intermediul actelor normative;
Cererea și oferta pentru bunurile și serviciile implicate;
modalitatea în care sunt afectate obiectivele beneficiarilor sau ale clienților;
posibilitatea de a lua parte la procesul tehnic și economic.
Concentrările economice sensibile duc la scăderea, eliminarea și distorsionarea semnificativă a concurenței pe piața țării noastre, există posibilitatea acordări dacă părțile implicate în activitatea de concentrare dovedesc îndeplinirea concomitentă a următoarelor condiții:
etapa de concentrare duce la contribuirea majorării eficacității economice, la scăderea producției, distribuției sau evoluția tehnică ori majorarea competitivități la export;
elementele favorabile care echilibrează efectele nefavorabile ale scăderii concurenței;
de privilegiile profită și clienții, în mod special de prețurile reale reduse.
Aceste aspecte nu sunt puse în practică operațiunilor de concentrare economică, în momentul când cifra de afaceri cumulată a agenților economici implicați nu trece de concordanța în lei a 10.000.000 euro și nu sunt cel puțin doi agenți economici implicați în activitatea care să înfăptuiască pe teritoriul țării noastre o cifră de afaceri crescândă decât echivalentul în lei a 4000.000 euro.
Concentrările economice care trec pragurile enumerate anterior sunt verificate și trebuie consemnate Consiliului Concurenței. Concentrările economice care se determină prin fuziunea agenților economici consemnate de părțile implicate.
Consemnarea este înaintată de individul, agentul economic care stăpânesc verificarea asupra celorlalți agenți economici. În 30 de zile din momentul în care consemnarea unei activități de concentrare economică este totalizată, Consiliul Concurenței:
enunță o hotărâre de neintervenție, când se vor trage concluziile că activitatea de concentrare economică consemnată nu pică sub influența legi;
enunță o hotărâre care constă în activitatea de concentrare economică cade sub influența legi, nu sunt dubii cu privire la compatibilitatea cu climatul concurențial normal;
va hotărî deschiderea unei anchete, în momentul în care va considera că activitatea economică consemnată cade sub influenta legii și există dubii serioase ce reflectă potrivirea cu climatul concurențial normal;
În termen de maxim 5 luni, Consiliul Concurenței trebuie să:
să elibereze o hotărâre de refuz, dacă prin activitatea de concentrare nu se înființează nici o poziție dominantă;
va elibera o decizie de autorizare, dacă prin activitatea de concentrare nu se stabilește o poziție dominantă;
va elibera o hotărâre care constituie sarcinile și condițiile ce trebuie realizate pentru acordarea operațiunii economice, dacă se observă că aceasta, cu prelucrările respective, ar exista un grad de potrivire cu climatul concurențial normal.
Până în momentul eliberării unei hotărâri de Consiliul Concurenței este strict interzisă practicarea unei activități de concentrare economică. Consiliul Concurenței are posibilitatea de aprobare, la cerere, a unei derogații de la această regulă, doar în situația în care are un motiv întemeiat pentru această cerere, și se vor respecta efectele de întrerupere ale concentrării economice asupra agenților economici inclus în activitate, precum și asupra concurenței. Această aprobare poate fi însoțită de anumite condiții, de implementarea unor reguli ce trebuie îndeplinite de persoanele care iau parte la această activitate. Agenții economici pot fi penalizați de către Consiliul Concurenței, astfel:
Amenda de 1% din totalul cifrei de afaceri a anului financiar anterior sancționării, pentru contravenții precum: omiterea unei consemnări de natură economică,refuzul de a supune verificarea, distribuirea de date incomplete, netransmiterea datelor solicitate de Consiliul Concurenței etc;
Amenda de până la un procent de 10% din totalul cifrei de afaceri anului financiar anterior sancționării, pentru încălcarea dispozițiilor legii precum: aplicabilitatea unei operațiuni de concentrare cu călcarea prevederilor aflate în vigoare, derularea unei operațiuni de concentrare economică declarată nepotrivită cu prevederile Legii Concurenței prin intermediul unei decizii a Consiliului Concurenței, nerespectarea unei obligații sau a unei condiții stabilite printr-o decizie a Consiliului;
Penalizări luate de un organ al justiției, care sunt în sumă de până la 5% din totalul zilnic al cifrei de afaceri aferent anului financiar anterior amenzi, pentru fiecare zi de întârziere; penalizarea întârzierilor reflectă cazurile în care nu au fost îndeplinite hotărârile Consiliului Concurenței, nedistribuirea corectă și completă a datelor și actelor solicitate de acesta.
Legea Concurenței vizează acțiunile de reorganizare a operațiunilor determinate de agenții economici, inclusiv cei care sunt incluși în grupurile economice, nu sunt activități de concentrare economică.
Verificarea concentrărilor economice
Problema privind achizițiile nu a fost cuprinsă în Tratatul Uniunii Europene. Concentrările economice erau considerate ca niște efecte pozitive, care trebuie susținute nu trebuiau barate. Cu trecerea timpului funcționarii economici nu au mai luat în seamă beneficiile pe care le realizează economiști, eficacitatea de activare majorată, un management mai performant, creșterea progresului tehnic, operațiunile de concentrare economică au efecte negative, adică reducerea concurenței pe piață. Din acest punct de vedere, elementele negative sunt evidențiate de concentrările orizontale și piețele de tip oligopol.
Reforma politicii în sectorul concurențial
Politica în sectorul concurențial, ale cărei realizări și proceduri sunt tot neschimbate de la începutul procesului de integrare, acum există un proces de sistematizare și descentralizare. În momentul de față există două reforme:
reformă existentă în sectorul reglementărilor atitrust precum și a legăturilor privind înțelegerile între întreprinderi, care înseamnă schimbarea radicală Regulamentului;
reforma din sectorul concentrărilor care reflectă introducerea noului regulament care evidențiază concentrările.
Sistematizarea Reglementării 17/1962
Cartea Albă recomandată în aprilie 1999, prevede renunțarea la sistemul de consemnări fundamentat pe notificări obligatori prezente în sistemul de reglementări. Scopul acestei realizări a fost scăderea birocrației care pune presiune asupra întreprinderilor, asigurând respectarea normelor caracteristice obligației concurenței. Abandonarea la sistemul de consemnări va facilita descentralizarea eficace a practicări regulamentelor în sector de către autorități și inclusiv de judecată națională.
Reglementarea 17 are o activitate de peste 40 de ani, iar în evoluția sa a cunoscut numeroase schimbări aprobate în Regulament, astfel:
în istoria Uniunii Europene vor fi autorizate autoritățile naționale, să practice excepțiile și chiar și unele interdicții. A constituit un adevărat privilegiu pentru Comisie conferirea excepțiilor;
autoritățile naționale au dreptul de a practica legea de tip comunitar în schimbul celei naționale ori de câte ori comerțul internațional este declarativ.
autoritățile naționale pot întreba Comisia înainte de stabilirea unor hotărâri;
tribunele naționale înmânează Comisiei copii după hotărârile luate;
Comisia este obligată să se prezinte în fața tribunelor naționale;
După ce se vor sfârși consemnările prealabile, acest lucru va garanta:
Descentralizarea reglementărilor prin schimbarea principiului împuternicirilor prealabile înțelegerilor cu cel al abaterilor legislative, în situația în care aceste sunt la același nivel cu reglementările tratatului, ceea ce va permite autorităților din sectorul concurențial al țărilor membre să hotărască exceptările;
Se are în vedere practicarea la același nivel a reglementărilor comunitare pe motivul că Comisia își va menaja puterea de a lua deciziile semnificative, dar și excluderile pe categorii, hotărârile individuale, realizarea de linii directoare. Se pot consolida posibilitatea de cercetare și va urmări îndeplinirea unei bune colaborări la nivelul autorităților naționale și Comisie.
În conformitate cu calendarul Comisiei s-au realizat câteva modificări ale Regulamentului 17, ceea ce presupune străbaterea următoarelor etape:
28.04.1999 – Apariția Cărții Albe ce reflectă îmbunătățirea regulilor ce reflectă punerea sa în practică;
27.09.2000 – Regulamentul 17 este înlocuit de un altul propus de Comisie;
29.03.2001 – Avizul Comitetului Economic și Social;
6.09.2001 – Avizul Parlamentului European;
26.11.2002 – Data previzionată pentru adoptarea de către Consiliu;
1.05.2004 – Intrarea în vigoare a noului Regulament.
Reforma Regulamentului ce reflectă concentrările – Regulamentul 139/2004
Scopul schimbărilor stabilite ale acestui Regulament evidențiază majorarea transparenței procesului decizional. Scopul reformei a fost stabilit de Consiliu, iar apoi a fost dat publicării Cărții Verzi, prevede totalitatea măsurilor clasificate în funcție de nivelul importanței:
Vor fi îmbunătățite gradele de apreciere a activităților de concentrare cu ajutorul testului de stăpânire. Testul va aproba examinarea eficientă a factorilor concentrărilor, efecte care au fost emise în testele anterioare. Efectele determinate de o concentrare au posibilitatea de a fi analizate într-un mod avantajos în cazul în care efectele pozitive vor trece rezultatele posibil negative ale operației. În urma examinării complexe cerută de testările respective, Comisia va solidifica expertiza economică, întregind structura personalului cu un economist șef al concurenței la cel mai mare nivel, care întreținut de mai mulți economiști din domeniul industrial vor desfășura anchetele respective.
Sunt stabilite unele efecte pentru a da părților consemnate asigurarea că raționamentele lor precum și angajamentele lor, stabilite pentru a oferi un răspuns Comisiei, pot fi luate în calcul. Planul intern ce reflectă „checks and balances” este considerat consolidat datorită unor acțiuni determinate de un expert economic superior, dar și prin intermediul procesului passage sur le grill” pentru totalitatea examinărilor în faza a doua. Reîmpărțirea atribuțiilor între Comisie și țările membre trebuie lămurită în scopul determinării cât mai repede. Garantarea unei verificări juridice eficiente și rapide care să se bazeze pe consolidarea resurselor Tribunalului de Primă Instanță și Curții de Justiție.
Comisia a aprobat o serie de reforme având drept obiectiv contribuția la procesul de modificare legislativă în sectorul concentrărilor. Reforma va evidenția activitatea economică a efectelor, va consolida sistemul de control și obligațiile părților incluse în concentrare. De asemenea, se mai are în vedere aprobarea unui regulament nou, în conformitatea căruia trebuie consultat Consiliul de Miniștri dar și parlamentul European.
Perspectiva unei ordini globale în domeniul concurenței
Politica din sectorul concurenței urmărește garantarea unui cadru în măsură să antreneze liberalizarea concurenței la nivel de Uniune Europeană. Raza de acțiune a organizaților internaționale transferă problema privind competiția în una globală. Fenomenul de majorare a globalizării duce la implementarea unor reglementări comunitare în sectorul concurenței să aibă o contradicție cu gradul de garantare al competitivități întreprinderilor europene în comparație cu cele din celelalte colțuri ale lumii. În cadrul Consiliului Ministerial de la Doha, creează un colectiv de muncă care are drept obiectiv studierea interacțiunilor existente între politicile comerciale și cele din sectorul concurenței. Nu este în premieră acest subiect, el este punctul de interes al dezbaterilor din cadrul Consiliului. Trebuie remarcat că în Carta de la Havana, ce susține înființarea unei Organizații Internaționale a Comerțului (OIC), era impus și o serie de acțiuni ce făceau referire la Practicile Restrictive din sectorul de bussines, având drept atribuții prevenirea comportamentelor care au capacitatea de a contura concurența și posibilitatea de a influența în mod negativ comerțul internațional.
În anul 2002, concluziile acestui colectiv, cu privire la nevoia unei politici multinaționale în sectorul concurențial era extrem de convingător, Problema nu este constituită doar pe baza unui acord ce reflectă politica concurențială și este necesar sau mai puțin necesar negocierea în cadrul organizației, ci trebuie evidențiat nivelul de coerență în care aceste obiective se vor realiza. Potențialii factori care trebuie incluși în cadrul unui Acord Multilateral din sectorul concurenței sunt:
Caracterizarea în mod clar a noțiunii de concurență;
Punerea în practică a unor principii de bază, cum ar fi: transparență, nediscriminare, corectitudine;
Dificultățile privind exportul, importul, cartelurile, concentrările și achizițiile;
Tratament special și diferențiat: nevoia aprobării flexibile, excepții și exceptări;
Interesul public – înțelegerea existenței excepțiilor și exceptărilor;
Asistență tehnică, sprijin pentru țările aflate în curs de dezvoltare pentru consolidarea organizațiilor din sectorul concurențial;
Atitudinea Uniunii Europene cercetând un posibil Acord Multilateral din sectorul concurenței vizează faptul că acesta nu trebuie să supună armonizarea legislațiilor la nivel național concurența, și trebuie să existe o concordanță maximă cu diferitele guvernăminte naționale actuale și viitoare.
Eficacitatea legislativă ce reflectă concurența din diferite țări
Verificarea actuală a mediului concurențial a condus la tragerea anumitor concluyii și capacitatea calitativă de implementare a lor. Statele precum india, Kenya, Pakistan, Africa de Sud, Sri Lanka, Tanzania sau Zamibia au un grad de eficiență foarte scăzut în ceea ce privesc paracticile anticoncurențiale. Examinările vaste ale unor experți sunt îndreptate spre un anumit număr de state aflate în tranziție, și ajung la concluzia că cele mai eficace practici concurențiale se realizează în Polonia, Ungarua, Lituania, Estonia și România. O revizuire mai atentă a acestor concluzi evidențiază faptul că printre aceste state se poate număra și Cehia și Slovenia, iar politica urmează o cale avantajoasă de introducere, dar în România și Polonia se regăsesc deficiențe instituționale majore.
Factorii acceptați de eficacitatea aplicării legislației în sectorul concurențial
Studiile efectuate relatează cea mai mare și mai eficientă acuratețe necesară implementării legislației concurențiale. Multitudinea lor face imposibilă o evaluare exhausitvă și acceptabilă a normalității climatului concurențial. Societățile internaționale formează un sistem de factori agregați, de cunoaștere a eficacității de introducere a legislației concurențiale începând cu chestionare întocmite pentru mediul de afaceri sau experților, și procentajul lor cu gradul de încredere, ceea ce conferă în final implementarea comparațiilor într-un cadru vast al țări. Datele distribuite sunt foarte simplificate. Forumul Economic Mondial, (engl. WFF – World Economic Forum), începând cu anul 1995 fac estimări anuale, factorul “eficiența politicii antitrust” prin intermediul înțelegerii mediului de afaceri. Este de remarcat faptul că această implementare este examinată și de țările care nu au încă o legislație concurențală ca element principal al politicii concurențiale. Numărul statelor care au adaptat această politică a crescut semnificativ din anul 1995 pînă în anul 2007 cînd a fost efectuat studiul. Este reprezentată grafic pe o scară de la 1-7, unde 1 semnifică politica concurențială este destinsă și nu prezintă un nivel favorabil în promovarea concurenței, iar indicatorul 7 face referire la politica concurențială promovată în mod eficient. Institutul Internațional de Managementului al Dezvoltării întocmește un raport anual ce reflectă competitivitatea.
Graficul nr. 2.3. Eficacitatea politicii din sectorul concurențial raportată la estimările WEF în perioada 1995-2006
Sursa: aaaaaaaaaaaaa
Împreună cu eficacitatea politicii antitrust, în examinarea scopului concurenței în evaluarea eficacității pieței, WEF ia ăn calcul și altți factori de percepție, cum ar fi:
Intensitatea concurenței interne, concurența internă este analizată pe o scară de la 1-7, unde 1 semnifică gradul limitat al concurenței în majoritatea industriilor și scăderea prețului se întâlnește mai rar, iar 7 semnifică concurența în cât mai multe industrii, cănducătorii exiștenți pe piață se schimbă frecvent.
Deformarea concurenței induse de taxe și subvenții, acestea reflectă modul de acțiune a guvernului asupra concurenței, fiind percepută pe măsură ce taxele avantajează organizațiile, activități, domenii, regiuni ori industrii specifice, pe o scară de la 1-7, unde 1 semnifică un acord puternic, iar 7 aduce în prim plan dezacordul acestora.
Prevalența barierelor tarifare, limitele tarifare și netarifare au posibilitatea de a scădea nivelul concurențial a importurilor, în așa fel încât înțelegerea la nivelul țări ce reflectă efectul lor este scalat între 1-7, unde 1 semnifică un acord complet, iar 7 un dezacord ce ceea mai mare clasă.
Restricțiile în cazul investitorilor străini se ierarhizează pe o scară de la 1 la 7, unde 1 se referă la proprietatea rară a străinilor, delimitată la acționari minoritari și, mai rar sunt întâlnite prohibițiile în domeniile economice, iar 7 aduce în prim plan încurajarea proprietății străine.
Reglementarea standardelor, tot așa sunt scalate între 1 și 7, 1 aduc în prim plan standardele inexistente, iar 7 reflectă cele mai rigide standarde existente la nivel mondial.
Gradul de dominare a piețelor este cuprins între 1 și 7, 1 se referă la numărul scăzut de dominații din afara, iar 7 aduce în prim plan numărul mare de participanți la piață.
Locul relativ al României raportat la media indicilor eficacității pieței în anul 2007
BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare prezice concurența pe piața de tranziție, aproximativ la nivelul economiilor dezvoltate, privite ca modalitate de reformă structurală. Se scalează între 1 – nu se găsește o situație concurențială și nici instituție regulatoare, și 4 care prezintă nivelele sunt asemănătoare cu cele ale economiei dezvoltate, iar desfacerea pe un număr mare de piețe nu este interzis, scalarea fiind realizată de experți în economie din fiecare compartiment de reprezentare a BERD.
Dezvoltarea indicilor politici în sectorul concurenței raportate la estimările realizare de BERD în perioada 1989-2006.
Analizelor anterioare sunt asociate cu altele, cum ar fi examinările anuale ale Băncii Mondiale ce reflectă lejeritatea de demarare a unei afaceri cu privire libertatea economică. Aceste aspecte reflectă mai întâi efectele directe și indirecte ale eficacității aplicării practicilor concurențiale, care împreună cu o gamă de indicatori cantitativi, calitativi sau de percepție favorizează mediile de afaceri spre atingerea nivelului maxim de performanță.
Banca Mondială analizează ușurința de rulare a afaceri, la nivelul a 175 de țări, în condiții de viteză și calitate a reformelor mediului de afaceri, ordonând statele în funcție de reglementările care afectează desfacerea, operarea sau realizarea unei afaceri. Reglementarea efectivă a barierelor în momentul intrării lor pe piață se argumentează dacă sunt necesare de folosit în interes public și sunt înrudite cu bunuri de o mare calitate, mai puțin minimalizarea efectelor economice negative cauzate de poluarea resurselor mediului, și existența unei concurențe mult mai puternice. Examinările anterioare au dovedit că furnizarea productivă a câștigurilor este avantajată de teoria alegerilor publice și nu de cea a interesului public. Barierele comerciale, reglementarea contractelor, înregistrarea proprietății, protejarea investitorilor și simplitatea de a ieși de pe piață conduc spre același obstacol în realizarea dezvoltării economice și sunt luate în considerare simplitatea de a conduce o afacere. România și-a reglementat foarte mult poziția sa pe piață față de anii precedenți, cu ajutorul reglementărilor produse în la nivelul afacerilor.
Fundația Heritage evaluează factorul de libertate economică, pe un model extins în mai multe țări, acest element nu face referire la politicile concurențiale sau la capacitatea de implementare, ci la modalitatea de agregare a investițiilor publice sau private asupra libertății economice. Experții caracterizează libertatea economică ca fiind acea componentă a libertății care urmărește libertatea materială a oamenilor în legătura stabilită între ei și stat și organizațiile din jur. O persoană este liberă din punct de vedere economic dacă beneficiază de verificarea asupra muncii și proprietății sale. Metoda practicată în ultimul raport nu folosește scalarea pe o bandă de grade de libertate economică de la 1-5, folosind și estimări procentuale de la 1-100. Acest rezultat este realizat prin ponderea în mod egal a valorilor a zece libertăți individuale:
Libertatea rulări afacerilor, comercială, monetară, față de guvern, fiscală, drepturile de proprietate, investițională, libertatea comparată cu nivelul de corupție și libertatea la nivelul muncii.
Dezvoltarea indicelui de libertate economică pe baza estimărilor realizate de Fundația Heritage în perioada 1995-2007
Analizând transformarea factorului de libertate al economiei românești, se evidențiază tendința de depășire foarte mică a mediei internaționale pe baza avansului important în raza de acțiune a libertății fiscale. Așezarea la baza scalei libertății economice se argumentează prin plasarea slabă a celorlalte țări din sectorul concurențial și a drepturilor de proprietate, dar și a unei decalări aferente sectorului monetar.
Poziția aproximativă a României în comparație cu factorul de libertate economică
Metodologiile puse în practică nu sunt lipsite de critici, însă supraveghează analizele și ierarhizările mondiale ce au datoria de a delimita o imagine mai limpede asupra unui loc al economiei, ca cel al României, în domeniul economic mondial, în funcție de eficacitatea aplicării politicilor de concurență și a consecințelor cauzate în mod direct sau indirect, asupra realizărilor climatului de afaceri, precum și asupra nivelului de libertate economică, de transparența și nivelul de modificare economică în raportul de tranziție. Oglindirea progresului economiei țării noastre ne dă șansa de a ne compara cu tendințele globale în comparație cu principalii factori urmăriți, respectiv determinarea strategiilor economice care generează rezultate bune, urmărind statele care sunt situate cel mai bine în clasament.
Matricea coeficienților de corelație a factorilor de percepție a eficacității politicii în sectorul concurențial
Scopul vechimii reglementării practicilor anticoncurențiale în raport cu implementarea eficienței.
Scopul nivelului de creștere economică în înțelegerea eficacității introducerii legii antitrust.
Scopul dimensiunii economice în înțelegerea eficienței introducerii legislației antitrust.
Este scos în evidență corelația existentă între vechimea legislației antitrust aflată în circulație și eficacitate introducerii sale, se poate observa și nivelul de creștere economică, cel mai dificil element de interpretat este factorul dimensiunii economice.
Principalele acțiuni desfășurate asupra cercetării se refereau la examinarea amănunțită și detaliată a indicilor explicativi, dar li ai celor necesari, cum ar fi scopul, instrumentele și mecanismele de implementare practicilor concurențiale, nivelul de separare a autorităților de concurență, participarea asupra puterii concurenței care să reflecte concluzii mult mai realizabile.
Scopul indicatorilor economici în ceea ce privește aplicabilitatea în mod eficient a politicilor concurențiale
Datorită faptului că nu există un model esențial care este capabil de a explica prevederea eficienței folosirii unei legislații concurențiale, s-au descoperit evaluări empirice realizate în ultima perioadă, analizări care arată indicatorii economici care influențează legislația.
Împreună cu variabilele dependente, cum ar fi claritatea, conținutul legislației concurențiale, bugetul aferent autorităților concurențiale, nivelul de calificare a personalului, se găsește o gamă variată de argumente economice explicative: gradul evoluției economice (folosește cel mai adesea argumentul PIB pe locuitor – profitul intern brut), dimensiunea economiei (folosește PIB nominal), reformele economice în statele în tranziție (factorul liberalizării economice), investițiile din afara țării realizate în mod direct (propagarea directă în obținerea de capital), structura sectorială, nivelul de activitate a domeniului public (aproximarea la nivel de pondere a consumului guvernamental final în PIB), desfacerea comercială (reflectă importurile la nivelul PIB).
CAPITOLUL 4
ANALIZA MEDIULUI CONCURENȚIAL AL SECTORULUI ENERGETIC DIN ROMÂNIA ÎN COMPARAȚIE CU CEL EXISTENT LA NIVELUL U.E.
Mediul concurențial al sectorului energetic comparativ România – Uniunea Europeană, prezintă reglementarea și respectarea protecției concurenței, pornind de la considerentul că mediul economic concurențial trebuie să fie capabil să promoveze progresul economic, apărarea intereselor consumatorilor, competitivitatea produselor și serviciilor, asigurând astfel o creștere economică susținută.
Politica energetică a României se realizează în cadrul schimbărilor și evoluțiilor ce au loc pe plan național și european. În acest context politica energetică a României trebuie să fie corelată cu documentele similare existente la nivel european pentru a asigura convergența politicii țării noastre cu politica Uniunii Europene în domeniu.
Sectorul energetic are ca obiectiv satisfacerea necesarului de energie atât în prezent, cât și pe termen mediu și lung, la un preș cât mai scăzut, adecvat unei economii moderne de piață și unui standard de viață civilizat, în condiții de calitate, siguranță în alimentare, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile.
Mediul concurențial al sectorului energetic din România
România a intrat în Uniunea Europeană, pe 1 ianuarie 2007, iar guvernul a încercat să alinieze sistemul legislativ românesc la sistemul legislativ european, liberalizarea sectorului energetic a fost obiectivul cheie pentru o piață energetică liberă și competitivă.
România dispune de o gamă diversificată, dar redusă cantitativ, de resurse de energie primară fosile și minerale: țiței, gaze naturale, cărbune, minereu de uraniu, precum și de un important potențial valorificabil de resurse regenerabile.
Sectorul energetic românesc în procesul de privatizare a început prin tranzacția în urma căreia statul român a vândut grupului austriac OMV acțiuni ale Petrom. Valoarea contractului a fost în jur de 1,5 miliarde euro, fiind cea mai mare înregistrată vreodată în sectorul energetic local. A urmat vânzarea câtorva sucursale ale Electrica – Electrica Banat și Electrica Dobrogea – către compania italiană Enel, pentru suma de 127 milioane de euro. Enel a cumpărat Electrica Muntenia Sud plătind în jur de 820 milioane de euro pentru 67,5% din acțiuni.Principalii distribuitori de gaz – Distrigaz Sud și Distrigaz Nord – au fost privatizați la jumătatea lui 2005. Prima a fost vândută către Gaz de France pentru 311 milioane de euro, iar cea de-a doua către distribuitorul german de gaz E.ON Ruhgas pentru 303 milioane. Diferența dintre cele două tranzacții a fost destul de mare, Distrigaz Sud având în momentul privatizării datorii de 95 milioane de euro, în timp ce Distrigaz Nord avea numai 13 milioane de euro.
Liberalizarea pieței energiei este, alături de interconectarea rețelelor transfrontaliere dintre statele membre ale Uniunii Europene, una dintre premisele finalizării pieței europene integrate de energie, preconizată pentru sfârșitul anului 2014. Atent scrutat de către operatorii privați și investitorii în domeniul energiei din România pe de o parte, dar și de Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional pe de altă parte, demersul liberalizării pieței energiei din România implică o procedură complexă, cu o miză deopotrivă economică, dar și socio-politică.
Liberalizarea pieței energetice din România și funcționarea acesteia în regim concurențial are la bază câteva repere solide, transpunând principiile creării și consolidării pieței europene a energiei electrice:
Implementarea principiului de ”ownereship unbundling”;
Eliminarea tarifelor reglementate;
Protecția consumatorilor finali;
Dezvoltarea mediului concurențial prin măsuri cumulative care să asigure securitatea aprovizionării, sustenabilitatea și competitivitatea sistemului energetic.
România dintre cele trei modele europene de aplicare a principiului de ”unbundling”, a optat alternativa operatorului de sistem independent, reglementând separarea activităților de producere și furnizare a energiei electrice de activitățile de transport și sistem, respectiv, de controlul asupra rețelei de transport.
Condiția esențială pentru certificarea operatorului de transport și sistem de către autoritatea de reglementarea este ”separarea”, aceasta fiind în principal evaluată în funcție de următoarele repere: competența de a exercita drepturi de vot în cadrul unei persoane juridice, competența de a numi membrii unui consiliu de administrație sau ai altor organisme interne de reprezentare ale unei persoane juridice, deținerea calității de membru într-un asemenea organism intern de reprezentare, respectiv deținerea unei cote majoritare la capitalul social al altui participant la piața energetică.
În ceea ce privește proprietatea asupra rețelei de transport, aceasta poate fi deținută exclusiv de către o societate independentă în ceeace privește statutul său juridic, organizarea și procesul decizional față de alte activități care au legătură cu transportul energiei, cu respectarea după caz a regimului proprietății publice sau private.
Conform estimărilor, mai mult de 50% din energia produsă în România este vândută în afara pieței concurențiale către consumatorii reglementați. În plus, practica unora dintre companiile energetice cu participație de stat, acuzate de vânzarea de energie prin contracte bilaterale negociate în afara raportului cerere-ofertă de piață, a generat scoaterea de la tranzacționarea pe piața concurențială administrată de OPCOM a încă aproximativ 20% din cantitatea de energie produsă în România. În acest context, eliminarea tarifelor reglementate și introducerea pe piața concurențială a unei cantități mai mari de energie se preconizează a fi un stimulent puternic pentru investițiile din sectorul energetic.
În contextul calificării obligațiilor titularilor de autorizații și licențe în sectorul energetic drept ”obligații de serviciu public”, protecția consumatorilor finali a fost consolidată prin reglementarea unor drepturi suplimentare care să asigure regularitatea, siguranța, calitatea și prețul furnizorilor.
4.1.1. Potențialul de resurse energetice
Producția de energie primară în România bazată atât pe valorificarea rezervelor fosile de energie primară, cărbune și hidrocarburi cât și pe cele de minereu de uraniu, în cea mai optimistă situație, nu va crește în următoarele 2-3 decade. Faptul că acoperirea creșterii cererii de energie primară în România va fi posibilă prin creșterea utilizării surselor regenerabile de energie și prin importuri de energie primară – gaze, țiței, cărbune, combustibil nuclear. La nivelul orizontului analizat România va rămâne dependentă de importurile de energie primară. Gradul de dependență va depinde de descoperirea de noi resurse interne exploatabile, de gradul de integrare a surselor regenerabile de energie și de succesul măsurilor de creștere a eficienței energetice.
Tabelul 1: Situația resurselor naționale de energie primară neregenerabile
Sursa: Strategia energetică a României 2007-2020, actualizată în 2012
Conform datelor din tabelul 1, exceptând sursele energetice regenerabile, lignitul reprezintă singurul purtător intern de energie primară care din punct de vedere al resurselor, poate contribui semnificativ la asigurarea necesarului de consum pentru producerea energiei electrice în următoarele 2-4 decenii (vezi anexa 1).
Potrivit Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020, actualizată până în 2020, potențialul național al resurselor regenerabile de energie din România este estimat la 14.718 ktep mai mare decât importul de energie primară al României în 2010 (11.239 ktep) și se prezintă astfel: energie solară termică – 1433 mii tep, energie solară fotovoltaică – 103 mii tep, energie eoliană – 1978 mii tep, energie hidroelectrică – 3440 mii tep, biomasă și biogaz – 7597 mii tep, energie geotermală – 167 mii tep.
Potențialul efectiv amenajabil eolian și hidroenergetic este mult inferior celui tehnic amenajabil, din cauza restricțiilor de mediu (amplasamente cu interdicție de utilizare sau cu costuri foarte mari de realizare).
Costurile de producere a energiei electrice în unități ce utilizează surse regenerabile (eoliană, fotovoltaică, biomasă) sunt în prezent superioare celor aferente utilizării combustibilului fosil și nuclear. În această, situație, este necesară utilizarea unor scheme de sprijin pentru introducerea în piață a energiei electrice, pentru a fi competitive.
Pentru a satisface necesarul de consum, România a importat cantități relativ importante de energie, de-a lungul timpului înregistrându-se o tendință de creștere a importurilor.
Tabelul 2: Importul principalilor purtători de energie, în perioada 2002-2012
Sursa: Institutul Național de Statistică. Balanța energetică a României – colecții
Costurile ridicate de valorificare a surselor regenerabile, este puțin probabil ca pe termen mediu creșterea consumului de energie primară și scăderea producției interne să poată fi acoperite integral de surse regenerabile, ceea ce va conduce la creșterea în continuare a importurilor de energie.
4.1.2. Dezvoltarea piețelor de energie
Piața de energie electrică va conferi României rolul de lider în crearea unui mediu concurențial pentru tranzacționarea energiei electrice, contribuind la instaurarea unui climat de cooperare în Sud-Estul Europei.
Piața de energie electrică din România se consolidează cât mai mult, crescând gradul de încredere al participanților la piață. Legislația și cadrul procedural vor fi permanent adaptate implementării directivelor și reglementărilor Uniunii europene și regulilor dezvoltate de Grupul European al Reglementărilor pentru Energie Electrică și Gaz (ERGEG).
Principalele tipuri de activități care alcătuiesc sectorul energiei electrice sunt:
producerea de energie electrică în centrale electrice, inclusiv în centrale electrice de cogenerare (producere);
transportul de energie electrică prin linii de înaltă tensiune de la capacitățile energetice de producere până la instalațiile de distribuție sau la instalațiile consumatorilor racordați direct la rețele electrice de transport;
transportul de energie electrică prin linii de medie și joasă tensiune până la consumatorii finali (distribuție);
vânzarea și cumpărarea de energie electrică pe piețele angro (trading);
vânzarea de energie electrică la consumatorii finali (furnizare).
Pe lângă activitățile principale, în acest sector sunt desfășurate o serie de alte activități secundare, cum ar fi: servicii de sistem, comercializarea certificatelor verzi, comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, servicii de mentenanță.
Activitățile principale enumerate mai sus și activitatea de administrarea piețelor centralizate de energie electrică se desfășoară pe bază de licență acordată de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Liberalizarea pieței de energie și deschiderea totală din anul 2007, impun adoptarea și implementarea de către ANRE a unor noi concepte: serviciul universal, furnizor de ultimă instanță, profile de consum. Aceste concepte permit atât consolidarea relațiilor concurențiale, cât și protejarea intereselor consumatorilor mici, fără putere de negociere.
Tabelul de mai jos, prezintă structura resurselor de energie electrică în anul 2011, comparativ cu anul 2010, pe toate tipurile de resurse, inclusiv importurile de energie.
Tabelul 3: Structura resurselor de energie electrică în anul 2011, comparativ cu anul 2010
Sursa: Balanța energetică și structura utilajului energetic în anul 2011, INS
Consumul de energie electrică în anul 2011 a fost de 51458 GWh, cu 3536 GWh (+7,4%) mai mare decât cel înregistrat în anul 2010, însă sub nivelul consumului din 2009.
Tabelul 4: Consumul de energie electrică
Sursa: Balanța energetică și structura utilajului energetic, INS colecții
Industria (inclusiv construcțiile și sectorul energetic) deține în continuare ponderea cea mai mare în structura consumului de energie electrică (59,3%), urmată de o populație (22,0%). Iluminatul public, al cărui consum s-a cifrat la 691 GWh, înregistrează o scădere doar față de anul anterior cu 43 GWh (respectiv -5,9%).
Importul a crescut cu 116 mil.kWh (+17,8%), iar exportul de energie electrică (3041 mil.kWh) a crescut cu 3.2% față de anul anterior. La fel ca mai sus (evoluție 2008-2011).
Activitățile din sectorul energiei electrice sunt reglementate prin Legea energiei electrice și a gazelor nr. 123/2012, care transpune prevederile Directivei 2009/72/CE a Parlamentului și Consiliului European cu privire la normele comune pentru piața internă a energiei electrice.
Activitățile de producere și cele de comercializare a energiei electrice se desfășoară în regim concurențial. Activitățile de transport a energiei prin rețele electrice de înaltă, medie și joasă tensiune constituie monopoluri naturale și se desfășoară în regim reglementat.
Structura mixului energetic la nivelul României este destul de echilibrată, însă, de regulă, producătorii de energie electrică au în portofoliu tehnologii care utilizează, în principal, o singură sursă de combustibil, ceea ce îi expune unor riscuri a căror gestionare împiedică funcționarea optimă a centralelor.
Concurența între companiile ce activează în sectorul energetic din România se manifestă la nivel național, atât ca urmare a diferențelor de reglementare și a regulilor de operare pe piață, cât și a nivelului actual al capacităților de interconectare dintre țara noastră și țările învecinate.
Principalele piețe relevante în sectorul energiei electrice, pot fi considerate următoarele:
Piața producerii și comercializării de energie electrică;
Piața furnizării de energie electrică;
Piața transportului de energie electrică;
Piața distribuției de energie electrică.
Piața producerii și comercializării de energie electrică cuprinde în principal producerea de energie în centrele electrice, în scopul comercializării către alți operatori economici pe piața angro. Cantitatea de energie importată fizic prin interconectări este, de asemenea, cuprinsă în cadrul pieței producerii și comercializării de energie electrică.
Pe această piață, producătorii de energie electrică și societățile care realizează importuri se situează de partea ofertei, iar ceilalți participanți la piață (furnizori de energie electrică, operatori de distribuție și transport, consumatori industriali), care achiziționează energie electrică pe piața angro, se situează de partea cererii.
Luând în considerare interacțiunea dintre cerere și ofertă, definirea pieței relevante a produsului poate implica o segmentare a pieței producerii și comercializării de energie electrică. Astfel, tranzacțiile cu energie electrică pot fi realizate atât în regim concurențial, cât și în regim reglementat (în conformitate cu dispozițiile ANRE), cele două categorii de tranzacții constituind două segmente de piață distincte, a căror dimensiune depinde de gradul de liberalizare a pieței de energie electrică.
Conform situațiilor prezentate de autoritatea de reglementare, în prezent, pe piața de energie electrică din România există un număr de aproximativ 170 de societăți comerciale, care dețin licență de producere a energiei electrice. Dintre acestea, numai o parte desfășoară efectiv activitatea pentru care u obținut licență, celelalte societăți reprezentând concurența potențială.
O creștere destul de însemnată a gradului de concentrare a pieței s-a produs în prima parte a anului 2012, odată cu înființarea S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Cu toate acestea, analiza efectuată de Consiliul Concurenței la momentul înființării Complexului Energetic Oltenia a relevat faptul că această creștere a gradului de concentrare a pieței urma a fi contracarată de iminenta intrare în piață a noii capacități de producere aparținând S.C. OMV Petrom S.A., precum și a unor capacități de producere din surse regenerabile.
Piața furnizării de energie electrică cuprinde activitatea de comercializare a energiei electrice realizată de către agenți economici ce nu dețin capacități de producere în portofoliu. Activitatea de furnizare presupune cumpărarea de energie electrică de la societățile ce activează pe piața angro și vânzarea acesteia către alți titulari de licențe de furnizare și/sau către consumatorii finali. Este segmentată în funcție de categoria de clienți: societăți care revând energia electrică și consumatorii de energie electrică.
Clienții care achiziționează energie electrică în scopul revânzării activează pe segmentul de trading, iar cei care achiziționează energie electrică în scopul consumului, activează pe segmentul de furnizare la consumatorii finali.
Potrivit datelor prezentate de ANRE, în prezent, pe piața de energie electrică din România există un număr de aproximativ 180 de societăți comerciale care dețin licență de furnizare a energiei electrice. Cu toate acestea, pe piața furnizării de energie electrică activează efectiv ca furnizori aproximativ jumătate din societățile ce dețin licență de furnizare, celelalte societăți reprezentând concurența potențială.
Piața distribuției de energie electrică cuprinde transportul de energie electrică prin rețele electrice de joasă și medie tensiune (cabluri cu tensiunea de linie nominală de până la 11-kV inclusiv). În cazul distribuției de energie electrică, piața geografică relevantă este reprezentată de aria geografică în care își desfășoară activitatea un operator de distribuție, conform licenței acordate de ANRE.
La nivelul României sunt reglementate 8 zone de distribuție, corespunzătoare celor 8 zone de monopol natural, pentru care s-au încredințat contracte de concesiune. Între societățile ce operează rețelele de distribuție în cauză nu se manifestă concurența, activitatea desfășurată de acești operatori realizându-se în regim reglementat. Tariful de distribuție perceput de operatorul de rețea este stabilit de ANRE pe trei nivele de tensiune, pentru fiecare dintre cele 8 zone, cele mai mari tarife fiind stabilite pentru consumatorii conectați la rețeaua de joasă tensiune.
Piața transportului de energie electrică cuprinde transportul de energie electrică prin rețele electrice de înaltă tensiune (cabluri cu tensiunea de line nominală mai mare de 110kV). Piața geografică relevantă în cazul transportului de energie electrică este reprezentată de teritoriul României, rețeaua de transport acoperind întregul teritoriu național.
La nivelul României există un singur operator de transport, iar activitatea acestuia se desfășoară în regim reglementat. Tariful de transport perceput de operatorul de rețea este stabilit de ANRE și are două componente, respectiv tariful de introducere a energiei electrice în rețea și tariful de extracție a energiei electrice din rețea. Rețeaua de transport existentă la nivel național este împărțită în 6 zone de injecție și 8 zone de extracție, pentru fiecare dintre aceste zone geografice, autoritatea de reglementare stabilind tarife diferențiate.
Concurențial, astfel de reglementare diferențiată este admisibilă în măsura în care are scopul de a optimiza funcționarea rețelei de transport, prin încurajarea investițiilor în noi capacități de producție sau, după caz, a consumului de energie electrică în zone prestabilite.
Sectorul energiei electrice se caracterizează, în general, printr-un nivel ridicat al barierelor la intrare, ca urmare a costului foarte ridicat al investițiilor inițiale, a duratei mari de implementare și amortizare a proiectelor de investiții. Cu toate acestea, arhitectura sectorului de producere a energiei electrice din România poate fi apreciată ca fiind destul de permisivă pentru eventualitatea în care noi întreprinderi doresc să intre pe piață. În acest sens, sunt avute în vedere gradul moderat de concentrare al pieței, structura mono-combustibil a principalilor producători sau existența capacităților învechite, aceasta din urmă având un efect destul de limitat.
Principalele bariere invocate de participanții la piață sunt reprezentate de instabilitatea legislativă, lipsa de predictibilitate privind evoluția pieței de energie electrică din România, precum și existența unor contracte de achiziție pe termen lung, încheiate netransparent și discriminatoriu. În prezent, s-a redus semnificativ numărul contractelor de achiziție pe termen lung și este probabil ca în viitor acestea să nu mai constituie o barieră semnificativă. Lichiditatea relativ scăzută pe unele segmente de piață reprezintă o altă barieră la intrare, având ca factor generator atât contractele pe termen lung încheiate, cât și tranzacțiile realizate în mod netransparent de participanții la piață.
România și-a asumat decizia de a liberaliza piața energiei electrice, considerând că siguranța în alimentarea consumatorilor și implicit a sistemului energetic va crește odată cu dezvoltarea unei piețe de energie electrică coerentă, în care participanții să poată beneficia de avantajele mediului concurențial. În vederea aderării la UE, sectorul energiei electrice din România trebuie nu doar să se conformeze directivelor și rezoluțiilor comunitare, dar trebuie și să întreprindă acțiuni, să se organizeze, să creeze și să aplice proceduri și un cadru legislativ și de reglementare armonizate care să conducă la rezultatele prevăzute de aceste directive.
4.2. Mediul concurențial al sectorului energetic la nivelul Uniunii Europene
Uniunea Europeană este un actor principal pe piața internațională a energiei, fiind cel mai mare importator și al doilea consumator. Energia este un factor economic și geopolitic major. Jumătate din aprovizionarea cu energie a Uniunii Europene depinde de importuri, iar această dependență ar putea ajunge chiar la 70%, iar pentru petrol și cărbune, procentul de 100% este o cifră posibilă. Cel mai probabil, extinderea Uniunii va accentua aceste tendințe, în ciuda faptului că anumite țări candidate sunt producători de energie (de exemplu, Polonia de cărbune și România – petrol și gaze naturale).
O politică energetică europeană conduce în mod decisiv Uniunea Europeană (UE) către o economie caracterizată de un consum redus de energie mai sigură, mai competitivă și mai durabilă. Obiectivele energetice care se doresc a fi atinse cu prioritate se referă la garantarea unei funcționări competitive a pieței interne de energie, a securității aprovizionării strategice, a unei reduceri concrete a emisiilor de gaze cu efect de seră provocate de producerea sau consumul de energie, precum și a afirmării Uniunii Europene ca voce unitară pe scena internațională.
Uniunea Europeană trebuie să accepte provocările energetice reale, atât în ceea ce privește durabilitatea și emisiile de gaze cu efect de seră, cât și securitatea aprovizionării și dependența față de importuri, sau altfel spus, competitivitatea și funcționarea eficientă a pieței interne de energie.
Definirea unei politici energetice europene se impune ca reacția cea mai eficientă la aceste provocări, privite ca numitori comuni ai ansamblului statelor membre.
UE înțelege să poarte o nouă revoluție industrială și să creeze o economie cu o eficiență energetică ridicată și cu emisii reduse de CO2. În acest scop, ea și-a stabilit câteva obiective energetice majore.
Uniunea Europeană nu poate realiza singură obiectivul unei energii sigure, competitive și durabile. Pentru aceasta, ea trebuie să se implice și să coopereze cu țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare, cu utilizatorii și producătorii de energie, precum și cu țările de tranzit. Din perspectiva eficienței și coerenței, este prin urmare esențial ca statele membre și Uniunea Europeană să vorbească cu o voce unitară referitor la chestiunile energetice internaționale.
Uniunea Europeană va fi un actor cheie în elaborarea acordurilor internaționale din domeniul energiei, în special în consolidarea cartei energiei, având inițiativa unui acord cu privire la eficiența energetică, precum și participând activ la regimul stabilit prin Protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice.
Relațiile UE atât cu țările consumatoare de energie (cum ar fi Statele Unite, India, Brazilia sau China), cât și cu țările producătoare (Rusia, Norvegia, OPEC și Algeria, de exemplu) sau de tranzit (cum este Ucraina) sunt fundamentale din punct de vedere al securității geopolitice și al stabilității economice. Prin urmare, UE se va strădui să dezvolte parteneriate energetice transparente, previzibile și reciproce cu aceste țări, în special cu cele cu care se învecinează. UE propune în egală măsură un parteneriat nou cu Africa, vizând o gamă largă de chestiuni energetice.
În plus, UE se angajează să ajute țările în curs de dezvoltare să pună în aplicare servicii energetice descentralizate, accesibile, fiabile și durabile. UE încurajează aceste țări, și în special Africa, să investească imediat în energiile regenerabile și în noua generație de tehnologii energetice nepoluante.
Tehnologiile energetice au un rol fundamental în echilibrarea concurenței și durabilității energetice, consolidând în același timp securitatea aprovizionării. De asemenea, ele se dovedesc a fi esențiale pentru realizarea celorlalte obiective energetice.
Fiind astăzi lider mondial în sectorul energiilor regenerabile, UE înțelege necesitatea consolidării acestei poziții și impunerii sale în aceeași manieră pe piața în continuă creștere a tehnologiilor energetice cu emisii reduse de carbon.
UE trebuie astfel să dezvolte tehnologiile cu un randament energetic ridicat existente, dar și tehnologii noi, în special tehnologii destinate eficienței energetice și energiilor regenerabile.
Deși operează o diversificare notabilă a paletei sale energetice, UE rămâne în mare măsură dependentă de petrol și cărbune, și trebuie prin urmare să acorde o atenție deosebită tehnologiilor combustibililor fosili cu emisii reduse de carbon, în special tehnologiilor de captare și de stocare a emisiilor de carbon.
Investițiile în aceste dezvoltări tehnologice vor contribui în mod direct la strategia comunitară pentru creștere și locuri de muncă.
Comisia propune o schiță de plan strategic european pentru tehnologiile energetice, care va acoperi întregul proces de inovație, de la cercetarea fundamentală până la introducerea pe piață. Acest plan strategic va sprijini al șaptelea Program-cadru pentru cercetare, care prevede o creștere de 50% a cheltuielilor anuale cu cercetarea în domeniul energiei, precum și programul „Energie inteligentă – Europa”.
Avantajele mediului concurențial au în vedere, în principal, competiția directă pentru câștigarea, menținerea și extinderea segmentului de piață, managementul eficient al costurilor, formarea liberă a prețurilor și nu în ultimul rând furnizarea de stimulente în vederea reducerii costurilor și a utilizării eficiente a resurselor. Introducerea competiției în activitățile care nu comportă specificul de monopol natural (producerea și furnizarea energiei electrice) este benefică, fiind necesar a se asigura reguli clare privind aranjamentele comerciale, drepturile și îndatoririle competitorilor, mecanismele de tranzacționare și de stabilire a drepturilor de încasare și a obligațiilor de plată.
Pentru a face piața concurențială funcțională trebuie asigurate principiile, regulile, aranjamentele comerciale, mecanismele, metodologiile de tarifare, drepturile și responsabilitățile pentru segmentele de monopol natural, astfel încât imposibilitatea exercitării competiției în anumite segmente ale pieței să nu afecteze raporturile concurențiale ale celorlalte segmente.
Piața a intrat într-o transformare profundă care continuă și astăzi, întregul proces derulându-se pe următoarele coordonate principale:
Crearea unei piețe a energiei electrice bazată pe principiile transparenței, nediscriminării și obiectivității;
Crearea și aducerea la funcționare deplină a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE);
Introducerea competiției în producerea energiei electrice și furnizarea energiei electrice;
Introducerea unui sistem de autorizare și licențiere a noilor participanți la piața de energie electrică;
Garantarea accesului liber, reglementat al terților la rețelele electrice;
Integrarea Pieței de Energie Electrică din România în Piața Unică Europeană de Energie Electrică a determinat Reforma Pieței de Energie Electrică din România astfel: Piața Obligatorie a devenit Piața Voluntară; Piața cu o Zi Înainte în Piața pentru Ziua Următoare și Piața de Echilibrare în timp real; Servicii de Sistem reglementate s-au transformat în Procurarea Serviciilor de Sistem prin mecanisme de piață; Ofertarea Unilaterală în Ofertare Bilaterală; Programa centralizată în Autoprogramare; Dezechilibrul nu era penalizat acum este penalizat; Comunicarea cu ajutorul e-mail-ului a fost înlocuită cu Platforme de tranzacționare moderne, compatibile cu platformele burselor de energie din Europa.
O piață internă de energie a fost elaborată la nivel comunitar, cu scopul de a garanta utilizatorilor o libertate de alegere reală, la prețuri echitabile și competitive. Cu toate acestea, așa cum se subliniază în comunicarea privind perspectivele pieței interne de energie și în sondajul privind starea concurenței în sectoarele gazelor și electricității, există încă obstacole în calea economiei, iar utilizatorii europeni nu beneficiază pe deplin de avantajele liberalizării piețelor de gaz și electricitate. Asigurarea existenței unei pieței interne de energie eficiente rămâne deci imperativă.
Considerând criza actuală de petrol și necesitatea de a depinde cât mai puțin de resursele Rusiei de petrol și gaze naturale, o prioritate a UE este găsirea unor trasee alternative de transport ale petrolului caspic spre Europa Occidentală. Rezervele țărilor de la Marea Caspică sunt interesante atât pentru UE, care și-ar putea reduce în acest fel dependența de importurile energetice din Rusia, cât și pentru alte țări: China, SUA și Coreea de Sud, aceasta din urmă intenționând să cumpere petrol din Rusia sau Kazahstan pentru a evita zona tensionată a Orientului Mijlociu.
În domeniul aprovizionării cu resurse energetice există o concurență acerbă între mai multe propuneri de proiecte de conducte de gaze naturale care vor transporta țițeiul și respectiv gazele de la Marea Caspică spre UE, în unele din aceste proiecte fiind implicată și România: conducta Constanța-Trieste va avea o capacitate de 90 milioane tone anual. Țările implicate sunt: România, Croația, Serbia și Muntenegru.
În ceea ce privește proiectele de conducte de gaze naturale, o propunere importantă este proiectul Nabucco în care țările participante sunt România, Turcia, Bulgaria, Ungaria și Austria. Valoarea estimată a proiectului este de circa 4,6 miliarde euro.
În afară de beneficiul de a face parte din această piață integrată, România aduce la masă atât capacitățile sale energetice considerabile, cât și poziția sa geopolitică, crucială pentru viitoarele rute energetice aprovizionând o singură piață europeană.
România în comparație cu situația existentă în alte țări, pe anumite segmente ale pieței, în special cele pe care se implementează noi tehnologii (eolian, micro-hidrocentrale) ce constată o afluență de societăți nu-intrate, în paralel cu o scădere a investițiilor pe celelalte segmente (cu surse de producție păcură, cărbuni, nuclear).
Gradul de concentrare al pieței producerii și comercializării de energie electrică din România se situează la un nivel mediu comparativ cu situația existentă în alte state membre ale Uniunii Europene. Spre exemplu, în timp ce în România valoarea indicatorului CRI este de aproximativ 30, în țări precum: Danemarca, Portugalia, Suedia și Ungaria, CRI are valori între 40 și 50, iar în țări precum Belgia, Cehia, Franța, Grecia, valoarea CRI se situează între 70 și 90.
Concluzii și propuneri
Gradul de concentrare al pieței de energie electrică din România se situează la un nivel mediu comparativ cu situația existentă în alte state membre ale Uniunii Europene.
Cantitatea de energie electrică importată/exportată anual este nesemnificativă, ceea ce face ca, din perspectivă geografică, piața de energie electrică să fie în continuare definită la nivel național. Acest lucru se datorează facilităților de interconectare limitate, fapt care generează un anumit nivel de putere de piață pentru întreprinderile active.
Liberalizarea piețelor de energie electrică, care a impus, în primul rând, restructurarea sistemelor energetice, a condus la introducerea concurenței în sectorul electro-energetic și implicit atât la reducerea tarifelor cât și la introducerea unui nou mod de tratare a consumatorilor, deveniți clienți, în adevăratul sens al cuvântului. (vezi anexa 3).
Prognozele de consum determinate pe termen scurt, zilnic, au răspuns unui standard înalt de precizie. După cum se poate observa în anexa 3, volumul energiei tranzacționate pe piața spot s-a ridicat, la15,8%.
Piața este compusă dintr-un segment reglementat (67%) și unul concurențial (33%). Acest procent situează România printre țările avansate ale Uniunii Europene, deși cinci țări au deja un grad de deschidere a piețelor de energie electrică de 100%. (vezi anexa 5)
Gama diversificată de surse de producere a energiei electrice conferă României un grad ridicat de siguranță în alimentarea cu energie electrică.
Structura sectorului de producere a energiei electrice, bazată pe producători mono-sursă, este atipică comparativ cu alte state din Uniunea Europeană.
Dimensiunea segmentului concurențial este redusă comparativ cu gradul legal de liberalizare atins în România.
Reglementarea tarifului de transport influențează concurența pe diverse segmente ale sectorului energiei electrice.
Tranzacționarea energiei în mod netransparent afectează stabilirea unui nivel de referință al prețurilor.
Trebuie operată o separare mai clară între gestionarea rețelelor de gaz și electricitate și activitățile de producție sau de furnizare.
Atunci când o întreprindere controlează în același timp gestionarea și activitățile de producție și de furnizare, există un risc serios de discriminare și de abuz. O întreprindere cu integrare verticală are, în fapt, un interes scăzut de a-și mări capacitatea rețelei și de a se expune astfel unui concurențe mai mari pe piață și, prin urmare, la o scădere a prețurilor.
Separarea gestionării rețelelor de activitățile de producție sau de furnizare va încuraja întreprinderile să investească mai mult în rețele, favorizând astfel intrarea pe piață a noilor veniți și consolidând securitatea aprovizionării.
Separarea se poate baza fie pe stabilirea unui operator de sistem independent care să asigure întreținerea, dezvoltarea și exploatarea rețelelor, în timp ce întreprinderea cu integrare verticală rămâne proprietara rețelelor, fie pe o separare totală a proprietății.
Contextul actual al pieței energetice impune astfel regândirea strategiilor pe termen mediu și lung a companiilor care activează în această industrie. Pe de o parte, afacerile din industria petrolului și a gazelor au acum oportunitatea de a-și diversifica produsele și de a intra pe noi piețe; pe de altă parte, există un potențial enorm, încă neexploatat, de dezvoltare în zona energiilor alternative și a combustibililor ecologici, cu atât mai mult cu cât există posibilități semnificative de finanțare prin fondurile europene dedicate proiectelor din acest domeniu. În aceste condiții, și piața serviciilor de consultanță va evolua, iar accentul se va pune din ce în ce mai mult pe calitatea serviciilor oferite. Se vor remarca societățile de consultanță cu experiența relevantă în sectorul energetic, care oferă soluții integrate de business și care se bucură și de atuul unei bune cunoașteri a mediului economic local.
Singurul mod de control eficient al practicilor comerciale restrictive este respectarea cu strictețe a legislației cu privire la concurență deoarece doar respectarea legislației în domeniul concurenței asigură protecția, menținerea și stimularea concurenței în vederea promovării concurenței loiale.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politici Anti Trust In Romania (ID: 144571)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.