. Politica Vamala In Condtiile Aderarii LA Uniunea Europeana

Capitolul 1. Politica vamală, componentă a politicii comerciale……………………………..pag.4

1.1. Politica comercială……………………………………………………………………………pag.4

1.1.1. Definiție, obiective, tipologie și funcții……………………………………….pag.4

1.1.2. Instrumente și măsuri ale politicii comerciale……………………………pag.5

1.2. Taxele vamale, componente ale impozitelor indirecte…………………………pag.8

1.3. Politica vamală……………………………………………………………………………….pag.18

1.3.1. Scurt istoric……………………………………………………………………………pag.18

1.3.2. Noțiune, caracteristici……………………………………………………………..pag.20

1.3.3. Instrumentele politicii vamale…………………………………………………pag.23

1.3.4. Rolul politicii vamale………………………………………………………………pag.24

Capitolul 2. Politica vamală a României………………………………………………………………pag.26

2.1. Prezentare generală………………………………………………………………………..pag.26

2.1.1. Eliminarea restricțiilor din calea comerțului……………………………pag.26

2.1.2.Tariful vamal de import, principalul instrument de politică comercială………………………………………………………………………………………………………….pag.26

2.1.3. Alte măsuri de protecție la frontieră………………………………………..pag.27

2.1.4. Sistemul de licențe…………………………………………………………………..pag.27

2.2.Contextul intern în care a fost aplicată politica vamală……………………..pag.28

2.2.1. Orientarea geografică a schimburilor comerciale…………………….pag.29

2.3.Integrarea regională, ca formă de dezvoltare și aplicare a regulilor multilaterale………………………………………………………………………………………………………pag.52

2.4.Reglementări legale aplicabile cu privire la politica vamală din România…………………………………………………………………………………………………………….pag.57

2.4.1. Regimurile vamale………………………………………………………………….pag.58

2.4.2. Codul vamal al României………………………………………………………..pag.69

2.4.3. Tariful vamal………………………………………………………………………….pag.74

Capitolul 3. Politica vamală a Uniunii Europene………………………………………………….pag.78

3.1. Uniunea vamală………………………………………………………………………………pag.79

3.1.1.Creație a Uniunii Europene și element esențial pentru piața unică………………………………………………………………………………………………………………….pag.79

3.2. Scurt istoric al uniunii vamale…………………………………………………………pag.81

3.2.1.Tariful duce la apariția taxelor vamale…………………………………….pag.84

3.2.2.Nomenclatorul, cheia declarațiilor vamale………………………………..pag.85

3.3. Locul Uniunii Europene în lume……………………………………………………..pag.86

3.3.1.Uniunea Europeană și comerțul mondial………………………………….pag.86

3.3.2.Comerțul preferențial reciproc…………………………………………………pag.86

3.3.3.Dezvoltarea și comerțul preferențial…………………………………………pag.87

3.3.4.Acordurile mediteraneene………………………………………………………..pag.87

3.3.5.Sistemul General de Preferințe…………………………………………………pag.88

3.3.6.Acordurile de cooperare vamală………………………………………………pag.88

3.4. Susținerea altor politici unionale……………………………………………………..pag.89

3.4.1.Sănătate și mediu…………………………………………………………………….pag.89

3.4.2.Protejarea intereselor economice ale Uniunii Europene prin intermediul instrumentelor netarifare…………………………………………………………………pag.89

3.4.3.Bunuri contrafăcute și piratate………………………………………………..pag.91

3.4.4.Politicile agricole și piscicole…………………………………………………….pag.91

3.4.5.Măsuri legate de politica relațiilor externe………………………………..pag.92

3.5. Alte zone în care sunt implicate vămile……………………………………………pag.92

3.5.1.Protejarea patrimoniului cultural…………………………………………….pag.92

3.5.2.Colecții de statistici comerciale…………………………………………………pag.92

3.6. Administrațiile vamale……………………………………………………………………pag.93

3.6.1. 15 conlucrând ca una singură………………………………………………….pag.93

3.6.2. Noile tehnici……………………………………………………………………………pag.93

3.6.3. Rolul Comisiei………………………………………………………………………..pag.94

3.7. Ce oferă viitorul uniunii vamale………………………………………………………pag.95

3.7.1. Noi state membre……………………………………………………………………pag.95

3.7.2. Aspectele globale…………………………………………………………………….pag.96

3.7.3. Programe de consolidare: Vama 2002……………………………………..pag.96

3.7.4. Ce este Vama 2002?………………………………………………………………..pag.97

3.7.5. Computerizarea……………………………………………………………………..pag.98

Capitolul 4. Studiu de caz. Demersurile României pentru aderarea la Uniunea Europeană în contextul politicii vamale…………………………………………………………….pag.100

Bibliografie

=== Capitolul 1 ===

Capitolul 1. Politica vamală, componentă a politicii comerciale……………………………..pag.4

1.1. Politica comercială……………………………………………………………………………pag.4

1.1.1. Definiție, obiective, tipologie și funcții……………………………………….pag.4

1.1.2. Instrumente și măsuri ale politicii comerciale……………………………pag.5

1.2. Taxele vamale, componente ale impozitelor indirecte…………………………pag.8

1.3. Politica vamală……………………………………………………………………………….pag.18

1.3.1. Scurt istoric……………………………………………………………………………pag.18

1.3.2. Noțiune, caracteristici……………………………………………………………..pag.20

1.3.3. Instrumentele politicii vamale…………………………………………………pag.23

1.3.4. Rolul politicii vamale………………………………………………………………pag.24

Capitolul 2. Politica vamală a României………………………………………………………………pag.26

2.1. Prezentare generală………………………………………………………………………..pag.26

2.1.1. Eliminarea restricțiilor din calea comerțului……………………………pag.26

2.1.2.Tariful vamal de import, principalul instrument de politică comercială………………………………………………………………………………………………………….pag.26

2.1.3. Alte măsuri de protecție la frontieră………………………………………..pag.27

2.1.4. Sistemul de licențe…………………………………………………………………..pag.27

2.2.Contextul intern în care a fost aplicată politica vamală……………………..pag.28

2.2.1. Orientarea geografică a schimburilor comerciale…………………….pag.29

2.3.Integrarea regională, ca formă de dezvoltare și aplicare a regulilor multilaterale………………………………………………………………………………………………………pag.52

2.4.Reglementări legale aplicabile cu privire la politica vamală din România…………………………………………………………………………………………………………….pag.57

2.4.1. Regimurile vamale………………………………………………………………….pag.58

2.4.2. Codul vamal al României………………………………………………………..pag.69

2.4.3. Tariful vamal………………………………………………………………………….pag.74

Capitolul 3. Politica vamală a Uniunii Europene………………………………………………….pag.78

3.1. Uniunea vamală………………………………………………………………………………pag.79

3.1.1.Creație a Uniunii Europene și element esențial pentru piața unică………………………………………………………………………………………………………………….pag.79

3.2. Scurt istoric al uniunii vamale…………………………………………………………pag.81

3.2.1.Tariful duce la apariția taxelor vamale…………………………………….pag.84

3.2.2.Nomenclatorul, cheia declarațiilor vamale………………………………..pag.85

3.3. Locul Uniunii Europene în lume……………………………………………………..pag.86

3.3.1.Uniunea Europeană și comerțul mondial………………………………….pag.86

3.3.2.Comerțul preferențial reciproc…………………………………………………pag.86

3.3.3.Dezvoltarea și comerțul preferențial…………………………………………pag.87

3.3.4.Acordurile mediteraneene………………………………………………………..pag.87

3.3.5.Sistemul General de Preferințe…………………………………………………pag.88

3.3.6.Acordurile de cooperare vamală………………………………………………pag.88

3.4. Susținerea altor politici unionale……………………………………………………..pag.89

3.4.1.Sănătate și mediu…………………………………………………………………….pag.89

3.4.2.Protejarea intereselor economice ale Uniunii Europene prin intermediul instrumentelor netarifare…………………………………………………………………pag.89

3.4.3.Bunuri contrafăcute și piratate………………………………………………..pag.91

3.4.4.Politicile agricole și piscicole…………………………………………………….pag.91

3.4.5.Măsuri legate de politica relațiilor externe………………………………..pag.92

3.5. Alte zone în care sunt implicate vămile……………………………………………pag.92

3.5.1.Protejarea patrimoniului cultural…………………………………………….pag.92

3.5.2.Colecții de statistici comerciale…………………………………………………pag.92

3.6. Administrațiile vamale……………………………………………………………………pag.93

3.6.1. 15 conlucrând ca una singură………………………………………………….pag.93

3.6.2. Noile tehnici……………………………………………………………………………pag.93

3.6.3. Rolul Comisiei………………………………………………………………………..pag.94

3.7. Ce oferă viitorul uniunii vamale………………………………………………………pag.95

3.7.1. Noi state membre……………………………………………………………………pag.95

3.7.2. Aspectele globale…………………………………………………………………….pag.96

3.7.3. Programe de consolidare: Vama 2002……………………………………..pag.96

3.7.4. Ce este Vama 2002?………………………………………………………………..pag.97

3.7.5. Computerizarea……………………………………………………………………..pag.98

Capitolul 4. Studiu de caz. Demersurile României pentru aderarea la Uniunea Europeană în contextul politicii vamale…………………………………………………………….pag.100

Bibliografie

CAPITOLUL 1

Politica vamală, componentă a politicii comerciale

1.1.Politica comercială

1.1.1.Definiție, obiective; tipologie, funcții

Politica comercială, parte a politicii economice, presupune totalitatea reglementărilor adoptate de către un stat, cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar, în scopul promovării sau al restrîngerii schimburilor comerciale externe și al protejării economiei naționale de concurența străina.

Tipurile de politici comerciale folosite de diverse state în diferite perioade sunt următoarele:

politica de liber-schimb a cărei filozofie pune accentul pe câștigurile obținute ca urmare a specializării internționale în producția și comerțul cu bunuri, de multe ori liberalizarea comercială considerându-se mai degrabă un deziderat decât o stare de fapt, dar o stare în care se observă o relaxare a protecționismului; a fost promovată ca politică comercială de țările care au cunsocut primele procesul de industrializare, fiindu-le avantajos comerțul fără obstacole în condițiile în care dețineau o puternică forță concurențială față de majoritatea celorlalte țări

protecționismul moderat și compatibil cu normele multilaterale de conduită care urmărește restricționarea accesului produselor străine pe piața națională; aceste tipuri de politică comercială pot fi catalogate a protecționist moderate pentru că folosesc instrumentul tarifar și netarifar la niveluri la care distorsiunile la nivelul echilibrelor economice sunt relativ mici

protecționismul derogatoriu de la conduita comercială multilaterală

politica de sancțiuni comerciale

politica autarhică care re prezintă o stare de izolare economică, de orientare spre interior, prin ignorarea avantajelor relațiilor economice internaționale. Acest tip de politică comercială se caracterizează prin tendințe de a dezvolta cu orice preț diferite ramuri sau subramuri ale economiei și prin utilizarea de măsuri drastice de oprire a importului.

protecționismul agresiv

politica comercială discriminatorie.

Obiectivele politicii comerciale pot fi obiective pe termen lung, dintre care cel mai important poate fi considerat stimularea dezvoltării economiei naționale la adăpost de concurența străina, și obiective pe termen scurt și mediu care derivă din obiectivul pe termen lung. Dintre acestea pot fi menționate perfecționarea structurii schimburilor comerciale externe, restrângerea sau stimularea comerțului cu anumite produse sau grupe de produse, anumite modificări în orientarea geografică a schimburilor comerciale cu anumite țări și regiuni sau restrângerea cu altele, îmbunătățirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumpărare a exporturilor. Toate aceste obiective diferă de la o țară la alta și de la o perioada la alta, în funcție de condițiile interne și internaționale.

Din obiectivul pe termen lung care pesupune stimularea dezvoltării economice prin protejarea față de concurența străina, rezulta ca politica comercială a oricărui stat trebuie să îndeplinească trei funcțiuni principale, și anume:

funcțiunea de promovare a relatiilor economice externe, înțelegând prin aceasta impulsionarea exporturilor;

funcțiunea de protejare a economiei naționale de concurența străină, aceasta reprezentând o reglementare și un control al importurilor;

funcțiunea de realizare a unui echilibru dinamic în balanța comercială și de plăți, în același timp, de sporire a rezervei valutare a statului.

1.1.2. Instrumente și măsuri ale politicii comerciale

În domeniul politicii comerciale se acționează cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente și măsuri, și anume: de natură tarifară(vamală), de natură netarifară și de natură promoțională (de promovare și stimulare).

Politica de natura vamală este instrumentul tradițional de asigurare pentru economia națională a unei protecții adecvate față de concurența externă, mai exact față de importul de produse concurente din străinatate. Aceasta este pusă în aplicare cu ajutorul reglementărilor adopatte de către stat care vizează intrarea sau ieșirea în și din țară a mărfurilor și mijloacelor de transport, îndeplinirea formalităților vamale și plata taxelor vamale. Astfel, politica vamală implică controlul mărfurilor, a documentelor însoțitoare și a mijloacelor de transport, cu ocazia trecerii frontierei vamale, îndeplinirea formalităților vamale, impunerea vamală prin plata creanțelor și alte formalități specifice, reglementate prin acte normative.

Politica comercială de natură netarifară apare odată cu reducerea barierelor vamale din calea comerțului. Barierele netarifare sunt un complex de măsuri și reglementări care împiedică, limitează sau deformează fluxul internațional de bunuri și servicii și care au ca scop principal apărarea pieței interne de concurența străina și/sau echilibrarea balanței de plăți. Barierele netarifare prezintă o serie de particularități care le diferențiază de cele tarifare(vamale), dintre acestea, cele mai importante fiind următoarele:

prin formele pe care le îmbracă, barierele netarifare urmăresc mărfurile pe tot parcursul lor de la exportator la consumatorul final;

marea diversitate și gradul lor diferențiat de protecție reprezintă o altă particularitate ale acestui tip de bariere;

o a treia ar fi aceea ca barierele netarifare au domenii foarte variate de aplicabilitate, legate de sfera relațiilor economice internaționale;

în marea lor majoritate aceste bariere sunt mai greu de cunoscut de catre exportatori și, de aceea, se evaluează mai greu gradul lor de protecție și, mai ales, gradul lor de discriminare;

în sfârșit, ele pot influența direct volumul fizic al mărfurilor importate, în sensul limitării acestora, pot influența indirect volumul importurilor prin mecanismul prețurilor sau pot crea alte condiții care să îngreuneze realizarea importurilor.

Cele mai importante bariere netarifare care au o incidența sporită asupra comerțului internațional ca instrumente de realizare a unei protecții asupra pieței interne și uneori chiar ca instrumente de discriminare comercială sunt:

Bariere netarifare care implică indirect limitarea importurilor prin mecanismul prețurilor.

Bariere netarifare care decurg din formalitățile vamale și administrative privind importuile.

Bariere netarifare care derivă din participarea statului la activitățile comerciale.

Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor aplicate produselor importate și celor indigene.

Politica comercială de promovare și stimulare a exportului de mărfuri cuprinde totalitatea măsurilor și reglementărilor adoptate de către stat și întreprinderi care vizează impulsionarea globală a exportului țării respective. Astfel, instrumentele și măsurile pentru dezvoltarea exporturilor pot fi împărțite în două categorii: măsuri promoționale și măsuri de stimulare.

Măsurile promoționale au drept obiectiv influențarea potențialilor clienți externi pentru a cumpăra anumite produse care sunt disponibile într-un viitor apropiat pentru export. Formele pe care le pot avea acest tip de măsuri sunt următoarele: negocierea și încheierea de tratate de comerț și navigație, acorduri comerciale și de plăți, acorduri de cooperare economică internațională sau alte tipuri de convenții; participarea la târguri și expoziții internaționale și organizarea pe cont propriu de astfel de manifestări; reprezentarea comercială în țările partenere prin organizarea de agenții și reprezentante în aceste țări; prestarea unor servicii de informare și orientare a clienților externi, acordarea de asistență de specialitate acestora și diverse alte posibilități pentru a face cunoscute produsele destinate exportului.

Pe lângă cele promoționale care sunt considerate legitime pe plan internațional, guvernele apelează în frecvente cazuri la măsuri de stimulare a exporturilor destinate să modifice condițiile obișnuite de competitivitate pe piețele internaționale. Principalele măsuri de stimulare a exportului sunt:

▬ de natură bugetară ce au ca drept scop sporirea competitivității mărfurilor destinate exporturilor și creșterea gradului de cointeresare a producătorilor și exportatorilor;

▬ de natură fiscală care urmăresc creșterea competitivității exporturilor pe seama reducerii sau eliminării unor costuri de producție( taxe, impozite);

▬ de natură financiar-bancară ce consta în acordarea de către guverne de credite, cât și în asigurarea unor credite acordate de bănci sau firmele exportatoare, în special pentru vânzările de mașini și utilaje, ca și alte produse, inclusiv agro-alimentare;

▬ de natură valutară prin intermediul cărora se urmărețte atât sporirea competitivității mărfurilor de export, prin reducerea prețurilor externe, cât și creșterea gradului de cointeresare a exportatorilor în majoritatea exporturilor pe baza suplimentării caștigului în moneda națională.

1.2. Taxele vamale, componente ale impozitelor indirecte

1.2.1. Impozitele indirecte. Taxele vamale.

Alături de impozitele directe orice țară apelează și la cele indirecte care îmbracă forma impozitelor pe cheltuieli (pe consum). Pentru a pune în evidență conținutul și necesitatea impozitării indirecte se impune compararea diferențelor ce există, atât din punct de vedere științific, cât și juridic-administrativ, între cele două mari categorii de impozite: directe și indirecte.

Din punct de vedere științific, o primă deosebire reiese din aceea că, dacă în cazul impozitelor directe obiectul acestora îl reprezintă existența venitului/averii, în cazul celor indirecte obiectul impunerii îl constituie cheltuirea/consumul venitului/averii. O a doua diferență între cele două tipuri de impozitare rezidă în incidența și repercusiunea lor, adică a modului în care impozitele afectează pe cineva și ceva.

Impozitele directe au o incidență directă, adică plătitorul este aceeași persoană cu suportatorul și nu pot fi repercutate (de regulă) asupra altor persoane. În cazul impozitelor indirecte, incidența (sarcina fiscală) este indirectă, acest lucru fiind prevăzut prin lege.

Din punct de vedere juridico-administrativ se distinge o altă diferență importantă între cele două categorii de impozite.

Astfel, în cazul impozitării directe a venitului sau averii există așa numitul rol nominativ (o poziție, un fișier în memoria calculatorului); orice plătitor are o poziție deschisă la fisc. Acest lucru nu se regăsește însă și la impozitele indirecte unde nu se cunoaște dinainte contribuabilul.

În concepția economistului Iulian Văcărel, preferința pentru impozitele indirecte se explică prin aceea că acestea necesită o perioadă scurtă de timp din momentul luării deciziei de instituire a impozitelor(majorare a cotei) printr-un act normativ și până devin operaționale; reclama cheltuieli modice de așezare, percepere și urmărire; sunt mai voalate, fiind cuprinse în prețul de vânzare al produselor, iar nemulțumirea cumpărătorilor, beneficiarilor se îndreaptă împotriva agenților economici care practică prețuri majorate, iar nu a statului care a ordonat sporirea impozitelor ce a dus la scumpirea acestora; cumpărătorul nu știe cât din prețul plătit pentru produs revine agentului economic și cât ajunge în tezaurului public.

Impozitarea directă are marele dezavantaj al perceperii lente, la mari intervale de timp a impozitului. De asemenea, impozitarea directă este vizibilă și, mai ales, iritabilă pentru contribuabili și, nu independent de acestea, prezintă un randament destul de scăzut. Impozitarea indirectă prezintă marele avantaj al randamentului, deoarece se impun nu un profit, un venit, o avere ci o circulație, o vânzare, o cumpărare, un consum. Un alt avantaj este rapiditatea perceperii impozitului și în același timp este și mai puțin costisitoare decât impozitarea directă.

Impozitele indirecte prezintă următoarele trăsături caracteristice:

– se percep la vânzarea mărfurilor și serviciilor prin adăugarea unor cote de impunere la prețurile și tarifele acestora;

– se încasează de la toate persoanele care cumpăra mărfurile și serviciile, supuse impunerii indirecte, indiferent de veniturile, averea sau situația personală a acestora;

– se stabilesc în cote proporționale asupra prețului mărfurilor supuse vânzării și serviciilor sau în sumă fixă pe unitatea de măsura a acestora;

– au un pronunțat caracter regresiv, datorită discrepanței dintre mărimea veniturilor diferitelor categorii sociale;

– au un caracter inechitabil, deoarece nu prevăd venit minim neimpozabil, nu cuprind anumite facilități în cazul celor care au copii sau persoane în întretinere și, totodată, avantajează persoanele cu venituri mari;

– se virează la bugetul public de către producători, comercianți, însă sunt suportate de către consumatori, fiind incluse în prețurile mărfurilor sau tarifele serviciilor; în acest sens există o neconcordanță între plătitorul acestora la buget și suportatorul lor real;

– utilizarea lor, ca și în cazul impozitelor directe, conduce la scăderea nivelului de trai al populației, deoarece, prin reducerea veniturilor reale, se diminuează puterea de cumpărare a populației;

– mărimea acestora este necunoscută de consumatori, fiind „camuflată" în prețuri sau tarife;

– manifestă o sensibilitate sporită față de conjunctura economică (de pildă, când o economie are o evoluție ascendentă, impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat și invers în situația de recesiune economică);

– perceperea lor este comodă și reclamă un cost relativ redus.

Având în vedere practica din diferite țări, rezultă că, în general, impozitele indirecte sunt instituite asupra vânzărilor de mărfuri și a prestărilor de servicii. Cotele utilizate pentru stabilirea acestor impozite nu sunt diferențiate în funcție de venitul, averea sau situația personală a celor care cumpără mărfurile sau apelează la serviciile ce fac obiectul impozitelor indirecte. Astfel, impozitele indirecte lasă falsa impresie ca ele ar afecta în aceeași măsură veniturile tuturor consumatorilor de mărfuri și servicii. În realitate, însă, ele îi afectează în mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele indirecte se percep, de regulă, la vânzarea bunurilor de larg consum. De altfel, dacă se raportează impozitele indirecte la veniturile realizate de diferite clase și pături social, se va constata ca ponderea acestora în venituri este cu atât mai mare cu cât veniturile realizate sunt mai mici. În condițiile în care la impozitele pe venit contribuabilii cu venituri situate sub minimul neimpozabil sunt scutiți de impozit, iar la impozitele indirecte nu se acordă nici un fel de scutire, rezultă că acestea din urmă au un caracter regresiv.

Astfel, marele inconvenient al impunerii indirecte îl reprezintă inechitatea fiscală, pe de o parte, ca urmare a proporționalității cotei de impunere, iar, pe de altă parte, din cauza faptului ca nu ține seama de situația personală a plătitorului.

Impozitele indirecte cunosc următoarele forme de manifestare și anume:

taxe de consumație;

monopoluri fiscale;

taxe vamale;

alte taxe.

A) Taxele de consumație sunt impozite indirecte care se includ în prețul de vânzare al mărfurilor fabricate și realizate în interiorul țării care percepe impozitul, mărfurile asupra cărora se aplică fiind, în general, cele de larg consum: zahărul, sarea, orezul, uleiul, vinul berea, cafeaua, ceaiul, textilele, încălțămintea.

B) Monopolurile fiscale sunt instituite de către stat asupra producției și/sau vânzării unor mărfuri ca: tutun, alcool, carți de joc, chibrituri și alte produse specifice.

C) Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor atunci când acestea trec granițele vamale. Acestea reprezintă una dintre componentele importante ale fiscalității în multe state, în special în cele în curs de dezvoltare. Rolul încasărilor din taxe vamale în totalul veniturilor bugetare este dependent și de nivelul de dezvoltare a economiei. Totodată, conceptul mai cuprinzător este cel de drepturi vamale, întrucât pentru a obține liberul de vamă un importator sau comisionarul său vamal va trebui să achite mai multe categorii de elemente ale fiscalității (TVA, accize, taxe statistice, taxe sanitare, comisioane vamale).

1. Din punctul de vedere al obiectului de percepere a taxelor vamale, acestea pot fi clasificate astfel:

– taxe vamale ce pot fi percepute de către stat asupra importului;

– taxe vamale ce pot fi percepute de către stat asupra exportului;

– taxe vamale percepute asupra tranzitului de mărfuri.

1.a. Taxele vamale de import sunt cele mai utilizate și se instituie asupra importului de mărfuri. Se calculează asupra valorii acestora, în momentul în care ele trec frontiera țării importatoare. Importatorul, odată cu depunerea documentelor prin care intră în posesia mărfii importate, achită și această taxă care are rolul unui impozit de egalizare pentru că ea conduce la apropierea nivelului prețului mărfii importate de nivelul prețului mărfii similare, indigene.

Perceperea taxelor vamale de import conduce la majorarea prețului produsului importat care, astfel, ajunge la un nivel ce depășește frecvent prețul acestuia din țară exportatoare. Nivelul acestor taxe este determinat, în general, de raportul cerere-ofertă din țara importatoare și de coordonatele politicii economice si ale celei fiscale pe care o promovează țara respectivă.

În funcție de nivelul lor, taxele vamale de import pot fi: taxe vamale în condiția clauzei națiunii celei mai favorizate, taxe vamale autonome și taxe vamale preferențiale.

1.a.1. Taxele vamale de import în condiția clauzei celei mai favorizate se aplică la importul de marfuri pe care o țară membră a Organizației Mondiale a Comerțului îl efectuează din țările membre ale aceluiași organism sau din alte țări cu care aceasta are acorduri bilaterale, pe baza cărora își acordă reciproc clauza națiunii celei mai favorizate.

Taxele vamale în condiția clauzei celei mai favorizate pot avea nivel consolidat. Acesta e stabilit în cadrul unor negocieri comerciale multilaterale și nu pot fi schimbate fără acordul celorlalte state participante la negocieri. De asemenea, pot avea și nivel neconsolidat care este stabilit pentru produse care nu au făcut obiectul unor negocieri comerciale multilaterale. Acest nivel poate fi schimbat de autoritățile cu drept de decizie din țările respective, dacă scăderea sau creșterea se extinde asupra tuturor țărilor care beneficiază de aceasta clauză.

I.a.2. Taxele vamale de import autonome se aplică la importul pe care o țară îl face din țări cu care nu are relații bazate pe condiția clauzei națiunii celei mai favorizate. Acestea au, în general, un nivel mai ridicat decât a taxelor vamale în condiția clauzei națiunii celei mai favorizate.

I.a.3 Taxele vamale de import preferențiale se practică în relațiile comerciale dintre țările care fac parte din diferite uniuni vamale cu caracter închis. Aceste taxe mai sunt utilizate în relațiile dintre țări cu nivele diferite de dezvoltare, au nivel mai scăzut decât cele aplicate în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate. Practicarea lor de către un stat înseamnă, de fapt, reducerea sau chiar eliminarea taxelor vamale la importul de mărfuri din alt stat sau grup de state care beneficiază de astfel de preferințe.

1.b. Taxele vamale de export se întâlnesc rar deoarece statele sunt interesate de încurajarea exportului de mărfuri, pentru ca acesta constituie mijlocul cel mai important de realizare a resurselor valutare. Se percep de către stat asupra mărfurilor locale atunci când acestea sunt exportate.

Ele nu au o largă răspândire pe plan internațional, comparativ cu cele de import, se percep la un nomenclator redus de produse și pe perioade limitate de timp. Prin intermediul lor, pe lângă scopul fiscal, se poate urmări fie ridicarea prețului la produsele respective pe piața internațională, cu condiția ca statul respectiv să fie principal exportator și furnizor pe piața internațională la produsele vizate, fie limitarea unor exporturi pentru a încuraja dezvoltarea anumitor ramuri industriale pentru care țările respective dispun de o bază corespunzătoare de materii prime.

1.c. Taxele vamale de tranzit se instituie asupra mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior care tranzitează teritoriul vamal al unei țări. Nu au răspândire largă pe plan internațional și, de obicei, atunci când se percep, ele au un nivel scăzut deoarece statele au interesul să încurajeze trecerea pe teritoriul lor, aceasta reprezentând o importantă sursă de venituri prin utilizarea căilor și mijloacelor de transport, a porturilor, a depozitelor.

2. Dupa forma lor de exprimare, taxele vamale pot fi de trei feluri, și anume: ad-valorem, specifice și mixte.

2.a. Taxe vamale ad-valorem care sunt percepute de către stat asupra valorii vamale a mărfurilor importate sau exportate și se stabilesc sub forma unor cote procentuale ce se raportează la valoarea vamală a mărfurilor respective. Valoarea vamală este exprimată în moneda națională a țării importatoare și se calculează prin transformarea prețului mărfii importate, exprimat în valută straină, în monedă națională la un curs agreat de Fondul Monetar Internațional.

Sun cele mai vechi taxe cunoscute în istoria comerțului internațional și cele mai raspândite pe plan internațional. Taxele vamale ad-valorem prezintă însă și unele dezavantaje datorate, în special, oscilațiilor conjuncturale ale prețurilor pe piețele internaționale de mărfuri. În cazul, de exemplu, scăderii prețurilor la mărfurile importate, prin perceperea acestor taxe se reduce volumul încasărilor din taxele vamale percepute. Practica arată, însă, că acest incovenient poate fi depășit prin perceperea temporară a unor taxe vamale suplimentare la produsele ale căror prețuri au scazut însă perceperea, temporar, a unor taxe specifice, pe lânga cele ad-valorem.

2.b. Taxele vamale specifice sunt stabilite ca sumă fixă pe unitatea fizică de marfă importată sau exportată, sumă reprezentată sub forma unei cifre absolute în moneda țării respective.

Practicarea acestora este foarte greoaie și complexă deoarece presupune existența unui tarif vamal foarte detaliat, care trebuie să fie mereu actualizat pe măsura ce apar noi tipuri de produse ce intră în circuitul pieței internaționale, acesta fiind principalul dezavantaj care împiedică ca acest gen de mărfuri să aibă o largă răspândire pe plan mondial.

Avantajele impunerii taxelor vamale specifice constau în faptul că ele înlătură posibilitatea frustrării statului de drepturile legale de vamă întrucât taxa vamală se raportează la unitatea de măsura fizică a mărfii importate. De asemenea, volumul țncasărilor la bugetul de stat din perceperea acestor taxe nu este influențat de oscilațiile conjuncturale ale prețurilor, ci numai de volumul fizic al mărfurilor importate sau exportate.

2.c. Taxele vamale mixte reprezintă o combinație a celorlalte două și se percep atunci când taxele vamale ad-valorem nu sunt destul de eficace ca mijloc de protecție.

3. După modul de stabilire sau de fixare de către stat, taxele vamale pot fi: autonome, convențiale, preferențiale și de retorsiune.

3.a. Taxele vamale autonome sau generale sunt stabilite în mod independent de către stat și nu pe baza unor convenții încheiate cu alte state. De obicei, acestea se percep asupra mărfurilor care provin din țările cu care statul respectiv nu are încheiate acorduri comerciale și nu se aplică în relațiile cu aceste state clauza națiunii celei mai favorizate. De aici poate fi dedus faptul că au nivel foarte ridicat, fiind deseori prohibitive, și nu fac obiectul negocierilor, reprezentând o puternicș barieră în calea schimburilor comerciale dintre state.

3.b. Taxele vamale convenționale sau contractuale se stabilesc prin comuna înțelegere cu alte state conform clauzelor din acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate. Ele se percep asupra mărfurilor ce provin din țările care își acordă reciproc clauza națiunii cele mai favorizate., sunt mult mai reduse decât cele autonome și fac obiectul negocierilor tarifare.

3.c. Taxele vamale preferențiale sau de favoare sunt taxe foarte reduse ca nivel(uneori chiar zero) și se aplică tuturor sau anumitor mărfuri din anumite țări și nu se extind asupra mărfurilor din celelalte țări. Acestea reflectă o derogare de la clauza națiunii celei mai favorizate.

3.d. Taxele vamale de retorsiune sau de răspuns sunt aplicate ca represalii și ca răspuns la politica comercială neloială a altor state. Aceste taxe îmbracă forma taxelor anti-dumping și taxe compensatorii. Se percep ca taxe vamale suplimentare, peste taxele vamale în vigoare, au un nivel prestabilit în sensul că nu pot depăși un anumit nivel. Taxele anti-dumping nu pot depăși marja de dumping, adică diferența dintre prețul internațional și prețul dumping, mai redus, cu care s-a încercat intrarea pe piață, în timp ce taxele compensatorii nu pot depăși nivelul subvenției de export sau al primei directe la export.

Iată în tabelul de mai jos valoarea absolută a taxelor vamale pe perioada 2001-2002. După cum se observă, deși valoarea a cestora a crescut, în același timp a crescut, cu mult mai mult și P.I.B.-ul, deci, luat procentual, ponderea acestora este în continuă scădere.

*Valoarea absolută a taxelor vamale pe anii 2001 și 2002

În tabelul de la pagina 15 vă prezint ponderile taxelor vamale în totalul PIB pe perioada 1997-31 august 2003, ceea ce demonstrează cele spuse mai sus, și anume că ponderea taxelor vamale în Produsul Intern Brut este în continuă scădere, până când acestea vor dispărea cu totul, moment în care se va considera că România este pregătită să adere la Uniunea Vamală a Uniunii Europene, în condițiile în care și toate celelalte condiții legate de politica vamală sunt îndeplinite.

În graficul de mai sus se poate observa cu claritate evoluția ponderii taxelor vamale în Produsul Intern Brut. Această pondere scade cu fiecare an, ceea ce scoate în evidență faptul că taxele vamale încep a fi eliminate cu fiecare an ca condiție de aliniere la condițiile aderării la Uniunea Europeană. Dacă în anul 1997 această ponedere era de 1,38%, în anul 2002 aceasta a scăzut la 0,09%, e evoluție clară de scădere a taxelor vamale, până ce acestea vor fi eliminate total.

Taxele vamale încasate în perioada 2002-31 august 2003 reprezinta 64,3% din estimarile anuale, fiind mai mari decât cele realizate în aceeasi perioada din anul precedent, cu 43,1% în termeni nominali si cu 23,9% în termeni reali. Încasarile estimate pentru anul 2003 sunt superioare ca pondere în produsul intern brut cu 0,1 puncte procentuale celor din anul precedent.

Ponderea taxelor vamale in P.I.B.

În tabelul de la pagina 16 poate fi observată atât grafic, cât și tabelar evoluția ponderii taxelor vamale în Produsul Intern Brut pe perioada 2004-2007. Această evoluție se estimează și se dorește a fi ușor constantă, dar și în scădere.

Scaderea taxelor vamale (de la 0,6% în anul 2005, la 0,5% în anii următori) va fi influențată atât de creșterea importului într-un ritm mai lent decât produsul intern brut, cât și de modificarea în continuare a legislației, în sensul scăderii treptate a barierelor vamale în relația cu Uniunea Europeană.

1.3. Politica vamală

1.3.1. Scurt istoric

a) Perioada 1958 – 1968

In 1958 a fost creată o uniune tarifară în vederea eliminării diferențelor dintre drepturile vamale ale statelor membre.

Tratatul de la Roma, cel de constituire a Comunității Economice Europene nu definea uniunea vamală ca atare, dar evidenția principalele sale elemente. Dintre acestea, uniunea vamală va cuprinde în totalitate comerțul cu bunuri și va implica eliminarea taxelor vamale asupra importurilor și exporturilor și a tuturor taxelor ca efect echivalent în comerțul dintre statele membre. De asemenea, conform tratatului, uniunea vamală implică și adoptarea unui tarf vamal comun în relațiile cu țările terțe.

Uniunea tarifară a fost realizată în anul 1968 când toate drepturile de vamă, toate restricțiile dintre cele șase state membre fondatoare ale Comunității au fost suprimate. Tot în 1968 a fost introdus tariful vamal comun care era un tarif exterior care se aplica mărfurilor provenind din țările terțe.

Eliminarea taxelor vamale interne au creat noi posibilități de export și, astfel, un impuls puternic economiilor statelor membre.

b) Perioada intermediară 1968 – 1993

În această perioadă a fost elaborată progresiv legislația vamală cu scopul de a garanta că, oricare ar fi locul în care mărfurile vor fi importate în Comunitate, ele vor fi supuse acelorași reguli tarifare și acelorași dispoziții vamale, cu scopul de a asigura o aplicare uniformă a tarifului vamal pretutindeni.

Înainte de piața unică, libera circulație a mărfurilor în interiorul Comunității nu se putea realiza. Existau încă numeroase formalități vamale la granițe. Înainte de 1993 toate transporturile erau oprite la frontierele interne ale Comunității pentru a satisfce formalitățile vamale și fiscale și chiar pentru a face obiectul unui control. Legislația vamală nu era armonizată pentru agenții economici. În ciuda absenței drepturilor de vamă în schimburile dintre statele membre, existau diferențe între formalitățile administrative în ceea ce privește schimburile inter-comunitare și comerțul cu celelalte state din afara Comunitații.

Prima etapă în crearea unei veritabile piețe interne unice a fost înlocuirea formalităților vamale de la frontierele interne cu noile sisteme de control fiscal care nu necesitau nici o verificare și nici o documentare în momentul în care mărfurile treceau prin granițele interne.

c) Perioada de tranziție la piața unica

Piața unica a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993, garantînd în mod real cele patru libertăți fundamentale și anume libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor în cadrul unor piețe interne, fără frontiere. Această piața unică a pus capăt rolului deținut de către administrațiile vamale, în calitatea lor de servicii responsabile cu perceperea accizelor și a TVA între statele membre. Tot la 1 ianuarie 1993 toate controalele vamale de rutină au fost suprimate la granițele interne.

În 1994 codul vămilor a regrupat într-un singur document toată legislația vamală a Comunității si a pus în practică cadrul necesar pentru procedurile comunitare ale importului și exportului.

d) Programul de consolidare a politicii vamale denumit ”Vama 2002”

Armonizarea legislației vamale este acum practic totală. Totuși, datorită diferențelor dintre statele membre în ceea ce privește aplicarea în detaliu a regulilor comune, se poate întâmpla ca efectele să fie destul de diferite. Efectul produs prin piața unică nu este același peste tot. Ar trebui acordată o atenție mai mare aplicării omogene a legislației vamale armonizate prin legislațiile naționale. Aceasta presupune punerea în practică a unui cadru care permite discutarea și adoptarea deciziilor asupra problemelor nonjuridice. Acesta este motivul pentru care Comunitatea Economică Europeană a elaborat programul Vama 2002 care utilizează tehnologiile informaționale.

Unul din principalele obiective ale Vămii 2002 este de a elimina divergențele in materie vamală de la nivel național. Acest obiectiv poate fi îndeplinit respectând parteneriatul de cooperare care se dezvoltă între Comisie și statele membre. Este unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să se țină seama pentru a atinge scopul programului Vama 2002.

Iată o serie de măsuri prevăzute de catre aceasta:

vizite ale echipelor Comisiei și ale statelor membre care vor permite evaluarea funcționării procedurilor vamale în statele membre pentru a identifica cele mai bune practici sau insuficiențele în procedurile de control;

lupta contra fraudei; în acest context, se face apel la colectarea, analiza, exploatarea informațiilor utilizând cât mai mult posibil informatica și ținând cont de faptul că iregularitățile trebuie să facă obiectul unei urmăriri;

sprijinirea tuturor măsurilor care vizează ameliorarea metodelor de lucru ale administrațiilor vamale, de exemplu prin utilizarea analizei riscului, tehnicilor de audit după import destinate a controla înscrisurile contabile ale operatorilor și tratamentul informatizat al procedurilor vamale;

schimbul de funcționari vamali între diferitele administrații, cu scopul de a îmbogăți experiența lor și de a elabora noile programe comune de formare;

organizarea de seminarii, adesea cu participarea întreprinderilor, cu scopul de a selecta domeniile în care intervin probleme și de a examina măsurile care ar putea să fie adoptate, precum și alte seminarii care să permită identificarea celor mai bune practici care ar putea fi generalizate;

informatizarea procedurilor vamale la nivelul Uniunii Europene.

1.3.2. Noțiune, caracteristici.

Politica vamală este unul dintre fundamentele Uniunii Europene și este esențială pentru existența pieței unice, care nu poate funcționa corect fără reguli comune aplicate uniform la toate granițele externe ale Comunității. Acest set de reguli formează politica vamală și reprezintă motivul pentru care cele cincisprezece autorități vamale ale statelor membre lucreaza ca o singura entitate.

Parte a politicii comerciale a unui stat, politica vamală este instrumentul tradițional de asigurare a unei protecții adecvate fată de concurența externă. Este realizată cu ajutorul reglementărilor adoptate de stat care vizează intrarea sau ieșirea în și din țară a mărfurilor și care implică: controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat a mărfurilor și mijloacelor de transport, îndeplinirea formalitătilor vamale și plata taxelor vamale(impunerea vamală).

Politica vamală este considerată ca instrument economic flexibil care acționează asupra prețului mărfurilor importate. Politica vamală are ca obiective supravegherea aplicării reglementărilor referitoare la controlul relațiilor financiare cu strainătatea; elaborarea periodică a statisticii de comerț exterior la export și import; supravegherea diverselor reglementări sanitare, de mediu sau de ordine morală publică referitoare la mărfurile de import și de export.

Instrumentele principale cu ajutorul cărora se realizează politica vamală sunt: tarifele vamale care cuprind taxele vamale ce se percep asupra mărfurilor importate sau exportate; legile vamale; codurile vamale; regulamentele vamale.

În cadrul politicii vamale, impunerea vamală joacă rolul principal. Aceasta îndeplinește trei funcțiuni: de natură fiscală (taxele vamale fiind o sursă de venit pentru bugetul statului), de natură protecționistă (în sensul că protejează economia națională de concurența străină în sensul că taxa vamală percepută la import ridică prețul mărfii importate, reducându-i forța concurențială în raport cu produsul indigen), de negociere (statele pot negocia în cadru bilateral sau multilateral concesii vamale de stimulare a schimburilor comerciale).

Vămile sunt instituții în administrația statului care funcționează pe teritoriul național, la frontieră. Numărul lor este egal cu punctele de trecere organizată a frontierei naționale. În cazul Uniunilor Vamale, vămile funționează în punctele de trecere organizată a frontierei respective. Prin excepție există și centre vamale plasate în interiorul frontierei naționale, respectiv în interiorul frontierei uniunii Vamale sau chiar în spațuil marilor fabrici și combinate industriale. În funcție de specificul teritoriului național, unele vămi funcționează în poturile maritime, fluviale și la frontiera dintre zonele și potrurile libere și teritoriul național.

Vămile sunt coordonate în mod unitar de instituții centrale independente sau subordonate unor ministere economice, precum ministerul coerțului sau ministerul finanțelor, care poartă diverse denumiri: departamente, servicii, direcții, etc.

Personalul managerial al vămilor este alcătuit din specialiști cu pregătire superioară (economiști, juriști, merceologi, tehmicieni, etc.) cunoscători de limbi străine de uz internațional.

În spațiul marilor centre vamale funcționează antrepozite vamale de mărfuri generale,depozite specializate pe genuri de mărfuri (dotate după caz cu instalații frigorifice, instalații de aerisire, de manipulare etc.), silozuri, ateliere de reambalare și înnobilare, terminale de containere și mijloace de transport local.

Se remarcă și depozitele, instalațiile de manipulare și transport local aflate în proprietatea tranzitarilor în vamă, intermediari care prestează servicii de întocmire a formalităților vamale și de trecere a mărfurilor prin vamă. Tranzitarii colaborează cu vămile șu cu diverși cărăuși internaționali, precum și cu gările, aeroporturile și proturile maritime și fluviale.

Ca regulă generală, teritoriul vamal este identic cu teritoriul național, cele două frontiere, frontiera vamală și frontiera națională, având aceeași determinare geografică.

Un stat își poate modifica teritoriul vamal prin măsuri de politică comercială. Astfel, statul poate crea zone vamale libere pe teritoriul său național, caz în care are loc o restrângere a teritoriului vamal în raport cu teritoriul național. De asemenea, statul poate participa la o uniune vamală sau la o zonă de comerț liberă, caz în care statele participante formează un singur teritoriu vamal.

Pe teritoriul vamal se aplică regimul vamal al al statului respectiv, controlul efectuându-se, de regulă, la trecerea frontierei vamale.

În interiorul uniunii vamale sau zonei de comerț liber, mărfurile circulă liber, întocmai ca pe piața internă a unui stat.

O uniune vamală se distinge de o zonă de comerț liber prin aceea că în timp ce între țările aparținând unei uniuni vamale nu se aplică taxe vamale, iar în relațiile dintre acestea și terțe țări se aplică un tarif comun, între țările aparținând unei zone libere de comrț, de asemenea nu se aplică taxe vamale, dar în relațiile lor cu terțe țări, ficare stat își aplică tariflul național.

La constituirea unei uniuni vamale sau a unei zone libere se cer unele condiții:

să fie elaborat un program amănunțit cu privire la definirea zonei de comerț liber sau a teritoriului uniunii vamale;

în cazul zonei de comerț liber, tarifele vamale naționale ce urmează să fie aplicate la import de fiecare țară, în relația cu țările terțe, să nu conțină niveluri de taxe mai mari decât cele existente anterior aderării la zona de comerț liber;

în cazul uniunii vamale, nivelul taxelor vamale înscrise la în tariful vamal comun la import să nu fie mai mare decât nivelul rezultat din media taxelor vamale naționale aplicate anterior constituirii uniunii.

Este de subliniat faptul ca uniunile vamale și zonele de comerț liber constituite între țările dezvoltate au determinat o creștere mai rapidă a schimburilor comerciale dintre ele, în raport cu evoluția comerțului dintre ele și țările terțe. Din această constatare se poate desprinde concluzia că autorhia de grup concentrată duce la izolarea grupului în cauză de restul lumii, fenomen care, în final, va fi în detrimentul tuturor.

1.3.3.Instrumentele politicii vamale

Tariful vamal comun

Chiar dacă libera circulație a mărfurilor în interiorul Uniunii Europene reprezintă principala realizare internă a uniunii vamale, tariful vamal comun constituie realizarea sa de bază dacă se privește din exterior. El se aplică mărfurilor importate care traversează frontierele externe ale uniunii vamale.

Prin intermediul tarifului vamal comun, Comunitatea aplică principiul conform căruia producătorii naționali trebuie să poată concura, într-o manieră echitabilă și pe picior de egalitate, pe piața comunitară cu producătorii care exportă din țările terțe.

Materiile prime și produsele semifabricate pe care Comunitatea nu le produce, dar de care are nevoie pentru fabricarea anumitor produse, beneficiaza de tarife mai puțin ridicate. Există, de asemenea, și suspendari de drepturi vamale, temporare sau permanente, atunci când producătorii comunitari trebuie să utilizeze materiile sau componenții provenind din statele terțe pentru fabricarea unor produse destinate a fi exportate de către Comunitate. Acest lucru permite producătorilor din Uniunea Europeana să dispună de materii prime și de produse semifabricate ieftine în aceleași condiții de concurență ca și întreprinderile străine de transformare.

Comunitatea adapteaza in mod constant tariful vamal comun care reprezintă un instrument de orientare a comerțului mondial.

Stabilindu-și tariful vamal dupa regulile Organizației Mondiale a Comerțului, Uniunea Europeană a demonstrat că ia în serios responsabilitățile sale în cadrul sistemului de liber schimb care există la nivel mondial.

Nomenclatura comunitara

Aceasta are la bază un instrument internațional de clasare, un sistem administrat de Organizația Mondială a Vămilor, organizație interguvernamentală cu sediul la Bruxelles. Lista sistematică de produse are numeroase utilizări și este aplicată in schimburi de către cea mai mare parte a țărilor. Nomenclatura comunitară este baza pe care se sprijină negocierile comerciale internaționale, precum si reglementarea diferendelor în materie tarifară și statistică referitoare la schimburi.

Mărfurile importate și exportate trebuie să fie declarate cu indicarea subpoziției pe care o ocupă in nomenclator. Pe această bază se determină nivelul tarifului care li se aplică, precum și maniera în care ele sunt tratate în scopuri statistice. De fapt, totul depinde de acest clasament, dat fiind faptul că toate măsurile comerciale utilizează nomenclatura pentru a descrie tratamentul care trebuie să fie aplicat uneia sau alteia dintre mărfuri. Acest instrument este esențial atunci când desemnarea precisă a mărfurilor și clasarea lor trebuie să fie utilizată de legislția comercială. Ea este utilizată, de exemplu, pentru notificarea mărfurilor la care se aplică măsuri nontarifare, sau pentru produsele care sunt supuse contingentelor la import sau unei anumite supravegheri, ori pentru a impiedica importarea anumitor produse. De asemenea, ea servește la elaborarea și aplicarea regulilor de origine, dat fiind faptul că aceste reguli se sprijină, intr-o mare măsură, pe faptul că produsul finit se află pe o pozitie tarifară diferită de cea a produselor importate utilizate pentru fabricarea lor.

1.3.4.Rolul politicii vamale

Rolul politicii vamale este complex, aceasta având efecte asupra sănătații și protecției mediului, protejeaza interesele economice ale Uniunii Europene prin instrumentele sale nontarifare, acționând asupra concurenței neloiale, asupra restricțiilor cantitative la import si asupra mărfurilor contrafăcute si mărfurilor clandestine. De asemenea, politica vamală acționează si asupra politicilor europene si anume asupra, politicii in domeniul relațiilor externe și alte domenii în care vămile joacă un rol important.

În ceea ce privește sănătatea și protecția mediului, prin intermediul serviciilor vamale și al altor organe naționale ale statelor membre, politica vamală protejeaza cetațeanul european efectuând controale asupra importurilor în ceea ce privește riscurile sanitare pe care le pot prezenta produsele alimentare, materialele radioactive, mediul și supravegherea sau interzicerea comerțului internațional cu speciile de faună și floră sălbatice amenințate cu dispariția

Referitor la efectele politicii vamale asupra politicii in domeniul relațiilor externe, uniunea vamală joacă rolul unui mecanism care permite aplicarea politicii externe și de securitate comună, când sunt adoptate măsuri, precum sancțiunile sau embargoul.

Alte domenii asupra carora acționează politica vamală sunt: protecția patrimoniului cultural, asupra căruia contribuie la împiedicarea exportului de bunuri culturale protejate și facilitează întoarcerea lor în statul membru din care provin și statisticile comerciale, statisticile reprezentând baza indispensabilă a adoptării deciziilor cu caracter economic atât la nivel național, cât si pe plan internațional.

=== Capitolul 2 ===

CAPITOLUL 2

Politica vamală a României

2.1. Caracteristici  ale politicii comerciale a Romaniei

2.1.1.Eliminarea restricțiilor cantitative în calea comerțului

Încă de la examinarea anterioară a politicii comerciale a României nu au existat restricții cantitative în calea importurilor. 

Începând cu 1 ianuarie 1998, restricțiile sau limitările cantitative reziduale la export au fost complet eliminate. În acest mod, schimburile comerciale ale României nu sunt restricționate prin nici un fel de interdicții sau limitări cantitative. Procesul de liberalizare cantitativă a exporturilor românești a cunoscut o evoluție constantă: numărul mărfurilor interzise temporar la export s-a diminuat continuu, cel al produselor supuse unor restricții cantitative s-a restrâns an de an. Pentru anul 1999, din motive prudențiale, pentru o serie de produse (materii prime, materiale cu un grad redus de prelucrare) s-a menținut măsura unor licențe automate la export, cu scop statistic. Ele vizează resurse ușor epuizabile sau care ar putea pune în pericol echilibrul ecologic. Sunt de asemenea în vigoare licențe automate de import, exclusiv pentru mărfuri care pot afecta sănătatea oamenilor, plantelor și a mediului înconjurător. 

Acestui regim deosebit de propice dezvoltării relațiilor comerciale ale României i se contrapune, din partea unor state membre OMC, un regim restrictiv care din păcate, afectează exporturile noastre. Avem în vedere, în special, perpetuarea unor limite de acces a produselor textile românești pentru două destinații importante pentru țara noastra (SUA, CANADA). Daca se ia în considerare faptul ca cca. 34% din exporturile românesti o reprezintă produsele textile, avem dimensiunea exactă a impactului acestor limitări asupra livrărilor noastre.

2.1.2. Tariful vamal de import, principalul instrument de politică comercială 

Începând cu anul 1992, România a pus în aplicare un tarif vamal bazat pe sistemul HS, a carui nomenclatura a fost armonizata ulterior cu Nomenclatura Combinată a Uniunii Europene. În momentul de față România aplică HS 1996 și NC 1998 a Uniunii Europene. Pe această structură, taxele vamale pentru toate pozițiile tarifare sunt consolidate în OMC. Angajamentele asumate în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului pentru domeniul taxelor vamale au fost puse în aplicare în anul 1995, nivelul taxelor vamale aplicat fiind cel consolidat sau inferior acestuia. 

Practic, de la data de 1 iulie 1995 Tariful Vamal de import și-a consolidat poziția și rolul de principal ca instrument de politică comercială și de protecție la frontieră. Având în vedere procesul de liberalizare continuă a comerțului exterior, ca urmare a angajamentelor asumate în Organizației Mondiale a Comerțului, precum și a celor asumate prin formele de integrare regională pe de o parte, cât și anumite necesități punctuale determinate de procesul de restructurare și/sau de privatizare, pe de altă parte, nivelul taxelor vamale aplicabil pentru fiecare an calendaristic este publicat, asigurând astfel un plus de transparență și previzibilitate pentru operatorii economici. 

2.1.3. Alte măsuri de protecție la frontieră 

Conform regulilor internaționale, pentru situații în care importurile produc sau amenință cu producerea unor prejudicii importante producătorilor naționali, în afara taxelor vamale de import, pot fi utilizate și alte instrumente de apărare comercială. Legislația actuală, Legea nr.133/1994, permite adoptarea unor asemenea masuri, în deplină conformitate cu acordurile din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Până la momentul acestei examinări, România nu a luat nici o măsură de apărare comercială, în plan multilateral. Singurele măsuri de salvgardare luate au vizat relațiile comerciale din cadrul unor forme de integrare regională, cu respectarea prevederilor din aceste acorduri. 

Acest climat destul de liberal pentru accesul mărfurilor din import pe piața românească trebuie comparat cu condițiile în care exporturile noastre au acces pe piața mondială. O parte a exporturilor noastre sunt limitate de măsuri de apărare comercială, inițiate cu mulți ani în urmă. Acele măsuri de apărare comercială au stopat, practic, exporturile noastre pe piețele respective, re-examinările ulterioare, în cazurile în care au avut loc, neconducând la eliminarea măsurilor instituite anterior. Avem în vedere cazul unor măsuri antidumping pe piețele Statelor Unite ale Americii, Canadei și Turciei. Pentru cazul exporturilor noastre pentru Egipt și Brazilia, exportatorilor români nu le-au fost oferite cele mai potrivite condiții pentru apărare, astfel încât, deși exportatorii nu au produs, în opinia noastră, prejudicii în sensul prevăzut de Acordul Antidumping, sunt acum supuși unor taxe antidumping. 

2.1.4. Sistemul de licente 

În perioada de după anul 1990, sistemul de licențe a înregistrat o ameliorare progresivă semnificativă. S-a pornit de la un sistem prin care orice operațiune de comerț exterior era supusă licențelor de export și/sau import; în anul 1992 sistemul a fost relaxat, lista produselor pentru care există obligativitatea licentelor de export/import fiind substanțial redusă. 

În perioada dintre 1993 si 1998 au funcționat restrictii cantitative la export, administrate prin licențe de export, în timp ce activitatea de import a fost complet liberalizată. De-a lungul anilor, de la 178 de poziții tarifare interzise la export în anul 1996 s-a ajuns la 155 de poziții în 1997. De la 1 ianuarie 1998, toate interdicțiile și restricșiile cantitative la export au fost eliminate, producându-se astfel un pas important în liberalizarea comerțului exterior. 

Mai sunt practicate licențe automate de export sau de import, lista acestora este mult redusă, iar natura licențelor este statistică. În acest mod, practic, nu mai există nici un fel de restricții în calea exporturilor și importurilor, sistemul de licențe utilizat fiind automat și doar cu rol de monitorizare. 

Ca regulă generală, licențele automate de export sau import se obțin de la Ministerul Industriei și Comerțului, fără avizul altor instituții sau organisme. Excepție de la acest principiu fac licențele care vizează sănătatea populației, protecția mediului înconjurător și comercializarea metalelor prețioase, unde se cere avizul Ministerului Sănătatii, Ministerului Mediului, respectiv al Băncii Naționale. 

2.2. Contextul intern în care a fost aplicată politica comercială  

Anii de după examinarea precedenta a politicii comerciale a României au însemnat pentru tânăra democrație o perioadă de intense transformări în toate planurile activității economice și sociale. Schimbările politice din România au determinat importante mutații în sfera economică și socială. Guvernele care s-au bucurat de sufragiile alegătorilor și-au propus să accelereze reforma și restructurarea economiei românești, cu accent deosebit pe procesul de privatizare. 

Procesul de reformă economică s-a dovedit unul foarte complex, el având incidente directe asupra restructurării economiei românești și, în acest context, asupra volumului și structurii ofertei noastre de export. Este de remarcat faptul că, chiar în asemenea conditii, volumul comerțului exterior a crescut continuu, acesta fiind de altfel sectorul cel mai dinamic al economiei. 

Structura pe mărfuri a exporturilor noastre nu s-a modificat semnificativ în anul 1998 față de media anilor precedenți, astfel că bunurile de capital s-au menținut la același nivel, iar între bunurile intermediare și cele de consum s-a produs un transfer de 4 puncte procentuale în favoarea celor din urmă. Este relevant faptul că bunurile de consum depășesc 40%, iar cele intermediare dețin peste 50%, ceea ce oferă imaginea unei economii caracterizate prin tehnologii ineficiente și prin resurse limitate de creștere a exporturilor. Un aspect pozitiv îl reprezintă faptul că materiile prime de bază reprezintă doar 7% din volumul exporturilor; predomină produse cu grad mediu de prelucrare (textile și îmbrăcăminte – 36,4%, produse siderurgice – 15,8%, încălțăminte – 11,1%, mașini și echipamente – 10,2%, în anul 1998) 

In anul 1998 structura importului de bunuri relevă dependența economiei românești de importul de mașini, aparate, echipamente și mijloace de transport și materii prime energetice, absolut necesare producției interne, dar și proiectelor de retehnologizare și modernizare a industriei românești. 

Faptul că, pe de o parte, unele piețe tradiționale pentru exporturile românești s-au restrâns, coroborat cu restrângerea producțiilor, iar pe de altă parte, nevoia de a realiza importuri pentru activitatea economică, pentru retehnologizare și modernizare, dar și pentru diversificarea consumului (în condiții în care oferta internă de bunuri de consum nu s-a dezvoltat suficient) au determinat înrăutățirea continuă a balanței comerciale. 

2.2,1,Orientarea geografică a schimburilor comerciale a înregistrat o modificare substanțiala: majoritatea schimburilor se realizează pe zona Europa, ponderea cea mai importanta având-o Uniunea Europeană. Din analiza evoluției dinamicii schimburilor comerciale cu diferite zone ale lumii se poate constata preocuparea constantă pentru mentinerea unei prezențe active a mărfurilor românești în lume. S-a produs o creștere a volumului exporturilor românești pe majoritatea zonelor de destinație, eventualele fluctuații fiind rezultatul unor influențe conjuncturale internaționale. 

În vederea asigurării unui echilibru macro-economic, programul de reformă a vizat următoarele domenii importante: 

o politică bugetară severă, cu preocupări pentru o mai bună încasare a sumelor datorate bugetului de stat și limitarea drastică a cheltuielilor;

restructurarea regiilor autonome, în special a celor din domeniul energiei, și transformarea lor în societăți comerciale care să acționeze în condiții concurențiale;

accelerarea procesului de privatizare, prin descentralizarea acestuia și includerea în acesta a domeniilor de telecomunicații și bancar;

reforma instituțională, cu componenta importantă reforma administrației publice centrale;

aplicarea unor măsuri ferme de limitare a pierderilor generate de unele întreprinderi cu capital de stat;

continuarea politicii comerciale de liberalizare a schimburilor.

Iată în cele ce urmează o prezentare tabelară a schimburilor comerciale efectuate de către România cu Uniunea Europeană, CEFTA, si alte țări cu care România întreține relații comerciale. Această prezentare a relațiilor de import și de export ale României sunt prezentate pe perioada 1997-2002 și sunt vizibile în tabelul nr.1.

Aceste valori sunt valori absolute în milioane Euro. După cum se poate observa, cel mai mare volum de operații comerciale sunt acelea realizate cu Uniunea Europeană. Acestea au crescut ca și valoare cu fiecare an în această perioadă, ceea ce insemnă că Uniunea Europeană se implică din ce în ce mai mult în crearea unor relații din ce în ce mai aprofundate cu România, aceasta devenind un partener de schimb din ce în ce mai bine văzut.

În graficul de mai jos se observă clar evoluția volumului total al operațiunilor comerciale în peioada de referință. Se observă în anul 1999 o ușoară scădere al acestui volum, apoi o creștere continuă a acestuia.

Dintre toate schimburile comerciale realizate de către România, cele mai intense ca valoare sunt cele cu Europa, cu care valoarea operațiilor este de aproximativ 75% din volumul total al operațiilor comerciale ale României, din care cu Uniunea Europeană sunt de aproximativ 28% din totalul volumul operațional efectuat cu întreaga Europă, și de aproximativ 21% din total volumului operațiilor comerciale realizate de România în această perioadă.

Cel mai mic volum de tranzacții este realizat cu Oceania și Australia, dar dacă privim mai detaliat se poate observa că în perioada 1997-2002 importurile în aceaste zone au o valoare din ce în ce mai scăzută, în schimb exporturile, cel puțin în anul 2002 au cunoscut o crețtere deosebită de aproximativ 6 ori în cazul Oceaniei.

În tabelul nr. 2 vă sunt prezentate datele cu privire la operațiunile comerciale realizate de România cu țările din Uniunea Europeană. Din acest tabel se poate observa cel mai mare volum tranzacțional este cel efectuat cu Italia, de aproximativ 90% din totalul volumului operațional efectuat cu Uniunea Europeană și cu Germania, iar cel mai mic volum este cel realizat cu Luxembourg.

Tabelul nr. 3 evidențiază relațiile comerciale dintre România și țările membre ale Acordului European de Liber-schimb pe perioada 1997-2002. După cum se poate din datele oferite, cel mai mare volum al importurilor este realizat cu Norvegia, iar cel mai mare volum de exporturi cu Elveția. Cu Islanda s-a realizat cel mai mic volum de operații comerciale.

În tabelul nr. 4 sunt reprezentate relațiile comerciale cu statele membre CEFTA. Dintre acestea, cel mai mare volum comercial România îl are cu vecina noastră, Ungaria, iar cel mai mic volum cu Slovenia.

Tabelul nr. 5 cuprinde date referitoare la volumul tranzacțiilor efectuat cu țările din Asia. După cum se observă, cel mai mare volum comercial efectuat de România în perioada 1997-2002 este cel cu China și cu Israel, iar cel mai mic cu Mongolia și Kuweit.

Volumul tranzacțiilor comerciale cu Africa reprezentat în tabelul nr. 6, scoate în evidență faptul că, dintre țările africane, cu Egiptul are cel mai mare volum operațional, iar cu Guineea cel mai mic.

Tabelul nr. 7 cuprinde volumul operațiunilor comerciale realizate între țara noastră și țările din America, tabel din care se poate trage concluzia că cel mai mare volum comercial are România cu Statele Unite ale Americi, iar cel mai mic volum cu țările din America este reprezentat de statele Panama și Peru.

În sfârșit, o ultimă zonă reprezentativă pentru comerțul mondial este Oceania, zonă formată din Australia și Noua Zeelandă, reprezentată în tabelul nr. 8, zonă cu care România are relații comerciale, nu foarte intense, dar existente. Cu Australia are relații mai extinse decât cu Noua Zeelandă.

Tabelul nr. 1

Tabelul nr. 2.

Volumul relațiilor comerciale cu țările din Uniunea Europeană

Tabelul nr. 3.

Volumul relațiilor comerciale cu țările member ale Acordului European de Liber-schimb

Tabelul nr. 4

Volumul relațiilor comerciale cu țările membre ale CEFTA.

Tabelul nr. 5

Volumul relațiilor comerciale cu țările din Asia

Tabelul nr. 6

Volumul relațiilor comerciale cu țările din Africa.

Tabelul nr. 7

Volumul relațiilor comerciale cu țările din America.

Tabelul nr. 8

Volumul relațiilor comerciale cu țările din Oceania.

2.3. Integrarea regională, ca formă de dezvoltare și aplicare a regulilor multilaterale

Unul dintre obiectivele prioritare ale întregii politici de după anul 1990 îl constituie participarea tot mai activă a României la cooperarea regională și subregională în Europa, având ca o componentă deosebit de importantă, integrarea economică europeană. Procesul a demarat prin încheierea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, aplicat ca acord interimar, de la data de 1 mai 1993. De la aceeași dată, a fost aplicat și Acordul de comerț liber cu statele membre AELS. 

Obiectivele acestei asocieri sunt următoarele :

să asigure un cadru adecvat pentru dialogul politic între părți, care să permită dezvoltarea unor legături politice mai strânse

să promoveze dezvoltarea comerțului, precum și relațiile economice armonioase între părți, sprijinind astfel dezvoltarea economică în România

să asigure o bază pentru cooperarea economică, socială, financiară și culturală

să sprijine eforturile României de dezvoltare a economiei, de desăvârșire a tranziției la o economie de piață și de consolidare a democrației

să creeze instituții adecvate pentru a face efectiv demersul de asociere

să asigure un cadru pentru integrarea graduală a României în Comunitățile Europene, România acționând în acest sens pentru îndeplinirea tuturor condițiilor necesare.

Principiile generale ale asocierii sunt :

angajamentul părților de a se abține de la introducerea, până la intrarea efectivă în vigoare a Acordului, a unor reglementări care s-ar afla în contradicție cu prevederile deja negociate (clauza stand-still sau status-quo)

asimetria în acordarea reciprocă de concesii comerciale, concretizată în faptul că ansamblul Comunităților Europene își vor îndeplini angajamentele cu precădere în prima parte a perioadei de tranziție, în timp ce concesiile la care a convenit România vor fi puse în aplicare, în cea mai mare parte a lor, în a doua parte a perioadei de tranziției

disponibilitatea părților ca după intrarea în vigoare a Acordului, pe parcursul perioadei de tranziție, să procedeze de comun acord, în funcție de conjunctura existentă în sectoarele vizate ; la revederea perioadei și ameliorarea concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului de aplicare a acestora (clauza de accelerare)

stabilirea, pentru realizarea asocierii, a unei perioade de tranziție de maximum 10 ani, segmentată în doua etape egale, trecerea la a doua etapă făcându-se în urma examinării în Consiliul de Asociere a aplicării prevederilor Acordului în pima etapă.

Acordul de Asociere vizeaza integrarea economică europeana a țării noastre și are în structură: liberalizarea comerțului cu mărfuri, reglementări privind comerțul cu servicii, reguli cu aplicabilitate generală, aspecte ale dialogului politic și social-economic. În ceea ce privește liberalizarea comerțului cu bunuri, Acordul vizează crearea unei zone de comerț liber, pentru produse industriale, și continua liberalizare, ca urmare a negocierilor, pentru comerțul cu produse agricole. 

Principiile de bază ale asocierii constau în: 

realizarea graduală, pe baza asimetrică, a unei zone de comerț liber pentru produsele industriale, în care scop Uniunea Europeană a eliminat, de la intrarea în vigoare a Acordului, taxele vamale de import la majoritatea produselor; România s-a angajat la eliminarea graduală a taxelor vamale conform unui calendar care prevede reduceri progresive la fiecare trei-cinci ani și eliminarea tuturor taxelor vamale în anul 2002;

eliminarea reciprocă a restricțiilor cantitative la importul de produse industriale, de la intrarea în vigoare a Acordului;

eliminarea restricțiilor cantitative la export: Uniunea Europeană a eliminat aceste restricții de la intrarea în vigoare a Acordului, iar România a terminat procesul de liberalizare la 1 ianuarie 1998 (conform calendarului convenit prin Acord);

convenirea unor concesii la unele produse agricole de interes pentru exportul fiecărei părți;

continuarea procesului de liberalizare a comerțului cu produse agricole, prin negocieri comerciale.

O componentă importantă a procesului de integrare europeană o reprezintă preluarea acquis-ului comunitar, ceea ce va determina, acolo unde se impune, completarea sau modificarea legislației naționale, în deplină conformitate cu regulile multilaterale . 

Acordul European introduce, pentru prima dată în relațiile româno-comunitare, o importantă dimensiune politică. Astfel, dialogul politic devine instituționalizat și întărit, urmând a se realiza prin întâlniri regulate la nivel ministerial și, după caz. la cel mai înalt nivel. Dialogul politic este perceput ca un facor decisiv în apropierea dintre părți, în întărirea solidarității și în asigurarea stabilității politice și economice pe continentul european.

Politica României de integrare economică europeană urmărește să completeze într-un mod fericit procesul de participare a țării noastre la sistemul multilateral de comerț: pe de o parte, liberalizarea relațiilor comerciale în plan regional constituie o pregătire a participării la accelerarea liberalizării multilaterale, iar pe de altă parte, respectarea regulilor stabilite pentru comerțul în plan regional- având în vedere deplina lor conformitate cu regulile multilaterale- consacră o modalitate de întărire a regulilor convenite în cadrul OMC. Totodată, textul Acordului de Asociere, ca de altfel al tuturor acordurilor de comerț liber încheiate de România, conferă prevalența legala a regulilor convenite în cadrul GATT și OMC. 

În domeniul schimburilor comerciale bilaterale, Acordul European prevede crearea, între părți, a unei zone de comerț liber care urmează a se concretiza prin eliminarea treptată a obstacolelor tarifare și netarifare existente în prezent n relatiile comerciale dintre România și Uniunea Europeană. Referitor la produsele industriale, altele decât cele textile și siderurgice, Uniunea Europeanș va proceda la eliminarea de la intrarea în vigoare a Acordului, a tuturor restricțiilor cantitative și înlșturarea taxelor vamale la importul din România pentru cca. 90% din pozițiile nomenclatorului tarifar al acestor produse. La mărfurile industriale la care se mețin taxele vamale, acestea vor fi eliminate gradual, în termen de maximum 5 ani de la intrarea în vigore a Acordului. Dată fiind sensibilitatea mai mare a sectoarelor siderurgic și textil, pentru aceste produse Uniunea Europeană va elimina taxele vamale în mod treptat într-o perioadă de maximum 4 ani și respectiv 6 ani, fiind convenite, totodată prin Protocoale distincte, anexe de Acord, reguli specifice de comerț.

In regimul oferit de România pentru importul de produse industriale din Uniunea Europeană cele mai puțin preferențiale dintre toate există trei tipuri de concesii :

pentru un număr de produse pe care țara noastră nu le fabrică, va elimina taxele vamale la intrarea în vigoare a Acordului

pentru o altă grupă de produse, complementare, România va elimina taxele vamale treptat, în primii cinci ani, astfel : 80% la intrarea în vigoare a Acordului, la 40% dupa 3 ani și la 0% după 5 ani

pentru o grupă de produse pentru care economia românească are înca nevoie de protecție, reducerea taxelor vamale se va eșalona astfel : la sfârșitul celui de-al treile an de la intrarea in vigoare a Acordului European, aplicarea unei taxe reprezentând 80% din nivelul taxei de bază, reducându-se treptat la 60% la sfârșitul anului 5, la 50% la sfârșitul anului 6, până la eliminarea taxei vamale la sfârșitul anului 9 de tranziție.

În ceea ce privește produsele agricole de baza, realizarea zonei de comerț liber va avea caracter limitat, determinat, în principal, de sensibilitatea deosebita a piețelor comunitare pentru aceste produse și de incertitudinea care plana atunci privind finalizarea negocierilor multilaterale în cadrul GATT din acest domeniu. Principalul criteriu care a stat la baza convenirii concesiilor comunitare l-a constituit performanțele înregistrate de exporturile românești de produse agricole in țările membre ale Uniunii Europene din ultimii ani.

În final s-a obținut o ameliorare a nivelului de acces pe piețele comunitare pentru produsele agricole de bază originare din România prin consolidarea avantajelor decurgând din aplicarea preferințelor vamale generalizate (scutiri, reduceri de taxe vamale și taxe de prelevare) la unele produse, precum și prin reduceri substanțiale de 20, 40 și respectiv de 60% ale taxelor vamale șide prelevare pentru alte produse, in cadrul unor plafoane tarifare.

În acest sector, concesiile acordate de România se anunțau foarte restrânse și se concretizează prin reducerea graduală cu 25% a taxelor vamale de import, într-o perioadă de 5 ani, în principal pentru produsele complementare producției interne și pentru cele deficitare pe piața României. În anumite situații, aceste concesii sunt însoțite de contingențe tarifare sau de restricții sezoniere legate de perioada import.

Pentru produsele agricole transformate, reprezentând produse lucrate pe bază de zahăr, făină, lapte, cereale, gemuri, lactate, uleiuri România va menține taxele sale existente pentru toate produsele agricole transformate încă 3 ani de la intrarea in vigoare a Acordului, după care, pentru unele dintre aceste produse, va proceda la reducerea lor treptată. În ceea ce privește produsele piscicole s-a convenit reducerea cu 10% a taxelor vamale pentru unele dintre acestea și consolidarea avantajelor de care beneficiază România pe piața comunitară in baza schemei comunitare de preferințe.

Referitor la libera circulație a forței de muncă, Acordul prevede, în esență, acordarea reciprocă a unui tratament nediscriminatoriu în raport cu cetățenii celeilalte părți cu privire la condițiile de lucru, de salarizare și concedieri, precum și in ceea ce privește asigurările sociale

În ultima vreme, un accent deosebit se pune pe politica vamală asociată cu societatea informatică. Computerizarea completă în acest domeniu va fi o provocare pentru România în condițiile aderării la Uniunea Europeană

În concluzie, aderarea implică:

obținerea stabilității instituțiilor garantate de democrație, respectarea statului de drept, a drepturilor omului și protecție a minotităților

existența unei economii de piață funcționale, precum și capacitatea de a face față pesiunilor concurențiale și principiilor pieței

abilitatea de a-și asuma obligațiile derivate din calitatea de membru, inclusiv cele derivate din uniunea economică, monetară și politică.

Acordul de comert liber cu statele membre AELS este tot un acord asimetric si vizează realizarea unei zone de comerț liber pentru comercializarea produselor industriale, alături de unele concesii în domeniul produselor agricole. 

Procesul de integrare regională a fost continuat prin aderarea României la CEFTA, realizată la 1 iulie 1997. Acordul de comerț liber central-european vizează liberalizarea comerțului între statele membre și poate fi considerat ca un exercițiu necesar înainte de înscrierea acestor țări în piața unică internă europeană. Un asemenea exercițiu este considerat necesar, având în vedere gradul diferit de dezvoltare a țărilor candidate, comparativ cu cel al țărilor membre ale Uniunii Europene. Totodata, folosirea instrumentelor și mecanismelor economiei de piață poate determina accelerarea procesului de instaurare deplină a acestui tip de economie în zona statelor care au abolit economia central planificată. 

De la data de 8 decembrie 1994 relațiile comerciale dintre România și Republica Moldova se desfașoară în baza unui acord de comerț liber. 

Din luna februarie a anului 1998 a intrat în vigoare acordul de comerț liber cu Turcia, acord care are ca obiectiv realizarea progresivă a unei zone de comerț liber pentru produsele industriale și convenirea unor concesii pentru produsele agricole. 

Toate aceste forme active de integrare regională au statuat principiul în baza căruia, în relațiile dintre parteneri, principiile și regulile multilaterale trebuie respectate, orice prevedere a acestor acorduri reprezentând fie o reluare a celor din OMC sau o întărire a acestora. 

Țara noastră are în vedere continuarea procesului de integrare regională prin negocierea unor acorduri de comerț liber cu statele baltice (Lituania, Estonia, Letonia), Maroc, Israel și Egipt). În cadrul cooperării economice din zona Mării Negre (CEMN), deocamdată nu sunt create condițiile obiective necesare unui acord de comerț liber. Țările care participă la cooperarea subregională din cadrul CEMN sunt deosebit de eterogene din punct de vedere al dezvoltarii economice, al instrumentelor de politică comercială utilizate, al apartenenței la OMC, precum și la alte forme de integrare regională. Chiar și în aceste condiții au fost înregistrate unele progrese privind cooperarea instituțională, la nivel parlamentar și la nivelul forumurilor oamenilor de afaceri; urmează ca, în curând, să devină operatională Banca de Comerț și Dezvoltare a CEMN, care să impulsioneze schimburile economice în zonă. 

2.4. Reglementări legale aplicabile cu privire la politica vamală din România

2.4.1 Regimurile vamale

La introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor prezentate la vamă, autoritatea vamală stabilește un anumit regim vamal. Regimurile vamale sunt suspensive sau definitive. Mărfurile destinate a fi plasate sub un regim vamal fac obiectul unei declarații vamale corespunzătoare acelui regim. Declarația vamală se completează și se semnează pe formulare tipizate, de către titularul operațiunii. După acceptarea declarației vamale, autoritatea procedează la controlul documentelor însoțitoare. După efectuarea vămuirii, autoritatea vamală acordă liberul de vamă, dar poate dispune eliberarea mărfii și după depunerea documentelor de plată. Taxele vamale se calculează pentru fiecare articol în parte în funcție de încadrările din Tariful Vamal de Import al României, fiind aplicate la valoarea în vamă a bunurilor.

a) Regimurile vamale definitive

Cele două regimuri vamale definitive prevăzute de legislația româna sunt:

a.1.           Importul

a.2.          Exportul.

a.1.Importul

La importul mărfurilor, autoritatea vamală realizează procedura de vămuire și de încasare a datoriei vamale aferente drepturilor de import. Taxele vamale de import se determină pe baza Tarifului Vamal de Import al României. Taxa vamala este exprimată în procente și se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor, exprimată in lei. Valoarea în vamă constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute de Tarif.

Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevazută în Acordul privind aplicarea art.VII al Acordului General pentru Tarife și Comerț. Valoarea în vamă se determină și se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă, însoțită de facturi sau alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.

Valoarea în vamă cuprinde următoarele cheltuieli efectuate pe parcursul extern, în măsura în care nu au fost cuprinse în prețul mărfii;

cheltuielile de transport al mărfurilor și cele de încărcare, de descărcare și de manipulare conexe acestuia, până la portul sau locul de import;

costul asigurării.

Normele în vigoare prevăd pentru anumite categorii de mărfuri stabilirea valorii în vamă în funcție de anumite valori standard.

Este vorba de stabilirea unui plafon obligatoriu al valorii în vamă pentru respectivele categorii de mărfuri pentru cazul în care această valoare nu se poate stabili pe baza facturilor emise de furnizor, sau în cazul în care valoarea stabilită de furnizor este mai mică decât plafonul respectiv prevăzut în anexă.

În aceste cazuri, taxele vamale se datorează în funcție de diferența dintre valoarea prevăzută în anexa și valoarea de pe factură.

Dacă în termen de 30 de zile importatorul nu prezintă documente concludente privind determinarea valorii în vamă, se rețin taxele vamale în funcție de valoarea stabilită prin anexă.

În cazul în care se aduc documente concludente, taxa vamală aferentă diferenței menționate, constituită la acea dată ca garanție, se restituie.

Declarația vamală de import se depune însoțită de următoarele documente:

documentul de transport al mărfurilor sau alte documente emise de transportator care să cuprindă date referitoare la mărfurile transportate;

factura în original sau în copie, ori alt document pe baza căruia se declară valoarea în vamă a mărfurilor;

declarația de valoare în vamă;

orice alt document necesar aplicării dispozițiilor prevăzute de normele legale specifice care reglementează importul mărfurilor;

codul fiscal al titularului.

Sunt exceptate de la plata taxelor vamale de import:

bunurile introduse în țară de investitorul străin ca aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale române și cele aduse ca aport în natură în cadrul majorării capitalului social;

produsele de pescuit maritim și oceanic și alte produse extrase din marea teritorială a unei țări de navele înmatriculate în România și care navigheazș sub pavilion românesc;

bunurile obținute din produsele prevăzute mai sus la bordul unei nave-fabrica ce îndeplinește condițiile de înmatriculare în România și de navigație sub pavilion român.

a.2.Exportul

Sunt admise la export marfurile produse in tara, precum si cele importate anterior, cu exceptia marfurilor care sunt supuse unor masuri de prohibitie sau de restrictie in cadrul politicii comerciale. Exportatorul marfurilor scoase definitiv sau temporar din tara este obligat sa depuna o declaratie vamala de export.

La export nu se încasează taxe vamale.

Liberul de vamă se acordă cu condiția ca mărfurile să părăsească teritoriul țării în aceeași stare în care se aflau în momentul în care a fost înregistrată declarația vamală de export.

Valoarea în vamă a mărfurilor de export înscrisă în declarația vamalț se exprimț în valuta agreată de Banca Națională a României și se consideră franco frontiera româna.

b) Regimurile vamale suspensive

Regimurile vamale suspensive sunt operațiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea taxelor vamale.

Regimul vamal suspensiv se solicită în scris de către titularul operațiunii comerciale. Autoritatea aprobă cererea numai dacă poate asigura supravegherea și controlul regimului vamal suspensiv.

Autoritatea vamală va cere de asemenea constituirea unei garanții care să asigure încasarea drepturilor de import ce ar putea fi datorate.

Titularul regimului vamal suspensiv poate cesiona, cu acceptul proprietarului mărfurilor și cu acordul autorității vamale, drepturile și obligatiile aferente regimului vamal respectiv.

b.1.Tranzitul vamal

Tranzitul vamal constă în transportul mărfurilor străine de la un birou vamal la alt birou vamal, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială. Aceasta se realizează sub supraveghere vamală și cu garantarea taxelor vamale.

Titularul de tranzit vamal este transportatorul mărfurilor. Acesta este obligat să depună la biroul vamal de plecare, direct sau prin reprezentant, o declarație vamală de tranzit. Declarația vamală de tranzit este însoțită de specificații, facturi sau alte documente din care să rezulte valoarea mărfurilor tranzitate.

Termenul de încheiere pentru regimul de tranzit vamal se stabilește de biroul vamal de plecare în funcție de felul mijlocului de transport, distanța de parcurs, condiții atmosferice, fără ca durata tranzitului să depașească 45 de zile.

Mărfurile aflate în regim de tranzit vamal care din cauze fortuite se valorifică pe teritoriul României sunt supuse plății taxelor vamale și altor drepturi de import.

 Tranzitul Comun in Romania

Acordul European de Asociere a Romaniei la Uniunea Europeana prevede, in domeniul cooperarii vamale, necesitatea interconectarii tarii noastre la sistemul de tranzit comun, prin aderarea la Conventia de tranzit comun.

Conventia vamala referitoare la un regim de tranzit comun, a fost incheiata la Interlaken, la 20 mai 1987, intre Comunitatea Europeana si tarile AELS (de la 1 ianuarie 1995: Elvetia, Norvegia, Islanda) si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1988. Din anul 1996 au devenit parti contractante ale acestei conventii si tarile Visegrad (Polonia, Slovacia, Cehia, Ungaria).

Aderarea la Conventia de Tranzit Comun  ofera tuturor participantilor o serie de avantaje:

– simplificarea formalitatilor vamale la frontiera,

– fluidizarea traficului de marfuri la frontiera,

– simplificarea formalitatilor privind schimburile de marfuri intre tari prin utilizarea

documentului administrativ unic,

-aplicarea uniforma a  prevederilor tranzitului in tarile europene, etc.

Cele mai importante etape parcurse de tara noastra in vederea aderarii la aceasta conventie au fost:

-introducerea sistemului de tranzit comun in cadrul unei statii pilot, formata din 7 birouri vamale, incepand cu data de 19 iulie 1999, in baza prevederilor Deciziei DGV nr. 1165/15. iulie 2000;

– generalizarea aplicarii sistemului de tranzit comun pe intreg teritoriul Romaniei, pentru marfurile transportate pe mijloace de transport rutiere, incepand cu data de 10.02.2000, prin Hotararea Guvernului nr.91/04.02.2000 si Decizia nr.216/04.02.2000 a directorului general al Directiei Generale a Vamilor;

– obtinerea statutului de tara observator la reuniunile de lucru privind Conventia de Tranzit Comun, incepand cu anul 2001;

– introducerea sistemului de tranzit comun pentru marfurile transportate pe calea ferata, prin Decizia nr.1494/10.08.2001 a Directorului general al Directiei Generale a Vamilor;

– introducerea reformei sistemului de tranzit comun prin Decizia nr.471/13.050.2002 a Directorului general al Directiei Generale a Vamilor.

Caracteristicile sistemului de tranzit comun

– nu exclude utilizarea in paralel a altor sisteme de tranzit (de ex. pentru marfurile  care circula sub acoperirea Conventiei TIR nu se intocmeste document de tranzit comun);

– operatiunea de tranzit se deruleaza in baza declaratiei de tranzit (documentul T1), formata din exemplarele 1, 4, 5 si 7 ale declaratiei vamale in detaliu;

– fiecare utilizator al regimului de tranzit comun are responsabilitatile sale, bine delimitate și anume:

►autoritatea vamala urmareste desfasurarea corecta a operatiunii de tranzit, incheierea acesteia, iar in situatia constatarii unor nereguli, efectueaza procedura de cercetare pentru a incasa drepturile vamale aferente;

►principalul obligat este cel care iti manifesta vointa de a efectua o operatiune de tranzit, prin depunerea declaratiei vamale. El devine astfel titularul de tranzit si responsabil in fata autoritatii vamale pentru sumele devenite exigibile in situatia in care se constata  nereguli in legatura cu o operatiune de tranzit comun;
►banca este cea care furnizeaza garantia principalului obligat raspunzand in final, in fata autoritatii vamale, pentru drepturile vamale devenite exigibile;

►transportatorul realizeaza in mod efectiv transportul marfurilor si este resposabil de securitatea lor pana la destinatie.

– introduce un sistem complex de garantii, (izolata si globala) cu mai multe forme de constituire, asigurand facilitati pentru cei care folosesc corect regimul de tranzit comun;

garantia izolata trebuie sa acopere in totalitate cuantumul drepturilor de import care trebuie garantate si se constituie la biroul de plecare. Garantia globala este o forma simplificata de utilizare a garantiei si acopera in permanenta mai multe trimiteri, pe baza unui singur certificat de garantie, nivelul acesteia fiind stabilit in functie de volumul operatiunilor de tranzit comun pe care le deruleaza fiecare principal obligat.

– permite agentilor economici care au utilizat corect sistemul de tranzit comun si nu au comis abateri de la legislatia vamala, sa solicite autorizatie pentru utilizarea unei forme de simplifcare cum ar fi: utilizarea garantiei globale, utilizarea listei speciale de incarcatura, utilizarea sigiliilor asimilate, acordarea statutului de expeditor si/sau destinatar agreat.

Convenția TIR

A fost incheiata la Geneva, in anul 1975 iar Romania a aderat la Conventia TIR prin Decretul Consiliului de Stat nr. 420 din 1979, publicat in Buletinul Oficial nr. 98/10.12.1979. In prezent aceasta conventie are un numar de 64 tari semnatare.

Marfurile circula sub acoperirea unui carnet TIR, care are dubla valoare: declaratie vamala de tranzit si document de garantie. Acest carnet este eliberat transportatorilor de catre asociatiile garante agreate de autoritatea vamala din fiecare tara semnatara.

In urma amendamentului Convenției TIR, intrat în vigoare în anul 1999, accesul transportatorilor la regimul TIR este agreat de către autoritatea vamaă.

Regimul vamal de tranzit este reglementat de prevederile art. 97 – 100 din Codul Vamal al Romaniei aprobat prin Legea nr. 141/1997 (textul integral al acestui act normativ poate fi regasit la Sectiunea LEGISLATIE) si art. 160-167 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei aprobat prin H.G. nr. 1.114/2001 (textul integral al acestui act normativ poate fi regasit integral la Sectiunea LEGISLATIE).

In conformitate cu prevederile articolelor mentionate mai sus regimul vamal de tranzit vamal consta in transportul mărfurilor straine nevămuite la intrarea în țară cu garantarea taxelor vamale, de la un birou vamal la alt birou vamal, fara ca acestea să fie supuse plății drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială, cu obligativitatea respectării condiției ca astfel de transporturi sa se efectueze sub supraveghere vamală.

Regimul vamal de tranzit se consideră încheiat atunci când mărfurile și documentele însoțitoare sunt prezentate la biroul vamal de destinație, cu respectarea obligației ca titularul regimului vamal de tranzit să prezinte, în cadrul termenului acordat, mărfurile în stare intactă cu măsurile de marcare și sigilare în stare corespunzătoare.

In situatia in care regimul vamal de tranzit se realizează sub acoperirea Convenției Internaționale pentru Transporturile Rutiere Internaționale (Convenția TIR) sau a Convenției Internaționale pentru Admiterea Temporară (Convenția ATA) care permit urmărirea realizării tranzitului vamal și a supravegherii vamale a mijloacelor plasate sub acest regim.

b.2.Antrepozitul vamal

Prin antrepozit vamal se înțelege locul aprobat de autoritatea vamală, aflat sub controlul acesteia, în care mărfurile pot fi depozitate.

În antrepozitul vamal se permite intrarea mărfurilor straine, înainte ca ele să fie supuse obligației de plată a datoriei vamale sau unor masuri de politică comercială, precum și a mărfurilor românești vămuite, care sunt depozitate, până la expedierea lor în străinătate.

Autoritatea vamală poate cere deținătorului de antrepozit să constituie o garanție care să asigure plata drepturilor de import pentru mărfurile nevămuite, aflate în antrepozit.

Autoritatea vamală poate dispune transferul marfurilor dintr-un antrepozit vamal în altul.

Antrepozitele vamale în care mărfurile pot fi depozitate sub regimul de antrepozit vamal sunt următoarele:

–            antrepozitul vamal de tip A, în care depozitul și mărfurile sunt sub răspunderea deținătorului depozitului;

–            antrepozitul vamal de tip B, în care depozitul și mărfurile sunt sub responsabilitatea fiecărui antrepozitar;

–            antrepozitul vamal de tip C, în care deținătorul depozitului este și antrepozitar al mărfurilor;

–            antrepozitul vamal de tip D, care este cel gestionat de autoritatea vamală.

b.3.Perfecționarea activă

Regimul de perfecționare activă constă în supunerea pe teritoriul României, la una sau mai multe operațiuni de transformare sau prelucrare a:

–            mărfurilor străine destinate a fi reexportate în afara teritoriului vamal al României, sub formă de produse compensatoare, fără a face obiectul drepturilor de import sau al măsurilor de politică comercială;

–            mărfurilor importate, introduse în regimul economic, dacă ele sunt exportate în afara teritoriului României sub formă de produse compensatoare.

Regimul de perfecționare activă se efectuează fie în regim de restituire, cu încasarea drepturilor de import și restituirea acestora la efectuarea exportului, fie în regim de suspendare a drepturilor de import, urmând ca aceste drepturi să fie plătite numai pentru mărfurile sau produsele compensatoare ce nu au fost exportate în termenul prevăzut în autorizația eliberată de autoritățile vamale.

b.4.Transformarea sub control vamal

Regimul de transformare sub control vamal permite folosirea, pe teritoriul României, fără plata drepturilor de import și fără aplicarea de măsuri de politică comercială, a mărfurilor străine, pentru a fi supuse unor operațiuni care le transforma felul sau starea inițială.

Produsele realizate, numite produse transformate, se introduc în circuitul civil cu plata drepturilor de import.

Lista mărfurilor care pot fi plasate în regim de transformare sub control vamal este stabilită prin Hotărâre a Guvernului.

b.5.Admiterea temporara

Regimul de admitere temporara permite utilizarea pe teritoriul României, cu exonerare totală sau parțială de drepturi de import și fără aplicarea măsurilor de politică comercială, a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în aceeași stare, cu excepția uzurii lor normale.

Autoritatea vamală fixează un termen în cadrul căruia mărfurile trebuie reexportate sau să primească o nouă destinație vamală. Termenul aprobat trebuie să permită ca scopul utilizării să fie realizat.

Regimul de admitere temporară poate fi acordat cu exonerare parțială sau totală de taxe vamale.

Exonerarea totală de taxe vamale este permisă pentru următoarele categorii de mărfuri precum:

–            bunurile destinate pentru a fi utilizate la expoziții, târguri, congrese sau alte manifestări similare;

–            materialul pedagogic și șiințific, piesele de schimb și accesoriile pentru aceste materiale, uneltele și sculele concepute pentru întreținerea, controlul, calibrarea sau repararea materialului pedagogic și științific;

–            materialul medico-chirurgical de laborator destinat spitalelor sau instituțiilor sanitare dacă face obiectul unei trimiteri ocazionale cu titlu gratuit și dacă este destinat a stabili diagnostice;

–            materialul destinat a fi utilizat pentru înlăturarea efectelor unor catastrofe care afectează teritoriul României.

Pentru bunurile pentru care nu se acordă regimul de exonerare totală de plata a taxelor vamale se acordă admiterea temporară cu exonerarea parțială a plații taxelor.

Prin urmare, se va plăti un procent de 3% din cuantumul taxei totale care ar fi fost percepută în cazul unui import definitiv.

b.6.Perfecționarea pasivă

Regimul de perfecționare pasivă permite exportul temporar de mărfuri românesti în afara teritoriului românesc, în vederea supunerii acestora unor operațiuni de transformare sau de prelucrare și, ulterior, a importului produselor astfel rezultate, cu exonerarea parțială sau totală de drepturi de import.

Persoanele fizice sau juridice pot solicita diminuarea sau anularea datoriei vamale sau a altor măsuri dispuse de autoritățile vamale, prin formularea unor contestații în conditiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice.

Contestațiile se adresează autorității vamale emitente în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat. Contestațiile sunt scutite de taxă de timbru. Autoritatea vamală emitenăa va înainta dosarul contestației către organul de soluționare competent, care va soluționa contestația prin decizie motivată. Termenul de soluționare este de 30 de zile de la înregistrarea contestației.

Persoanele care sunt nemulțumite de soluționarea contestației pot ataca decizia la instanta judecătoreasca competentă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul, după caz, în condițiile dreptului comun.

Proceduri simplificate de vămuire – vămuirea la domiciliu

Procedura vămuirii la domiciliu a fost introdusă la începutul anului 2000 și constă în plasarea mărfurilor sub unul din regimurile de import, perfecționare activă sau export la sediul unor persoane juridice autorizate de autoritatea vamală.

Pentru a putea efectua operațiuni de vămuire la domiciliu, persoanele juridice interesate trebuie să obțina autorizația ANV, depunând în acest sens un dosar de autorizare.

Procedura de vămuire la domiciliu poate fi aplicată tuturor mărfurilor, cu excepția mărfurilor prohibite, mărfurilor supuse accizelor, mărfurilor care fac obiectul operațiunilor de leasing și plasate sub regim de import definitiv, mărfurilor supuse unor restricții sau contingente la export, precum și mărfurile a căror încadrare tarifară necesită analize tehnice sau de laborator pentru fiecare operațiune. Această procedură este destinată să faciliteze procedura de vămuire în cazul persoanelor juridice care realizează un număr mare de operațiuni supuse regimului vamal. În acest sens, prin vămuirea la domiciliu, declarațiile vamale se obțin în prealabil de către persoana juridică autorizată, operațiunile vamale fiind efectuate la sediul acesteia, sau în alt loc desemnat sau agreat de autoritatea vamală, de către un expert vamal autorizat și angajat de persoana juridică autorizată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

În vederea derulării procedurii de vămuire la domiciliu persoana juridică autorizată va constitui un depozit bănesc la dispoziția biroului vamal competent pentru asigurarea plății tarifului de utilizare a sistemului automat de prelucrare a declarației vamale în detaliu.

Declarațiile vamale se obțin în forma preautentificată, la solicitarea persoanei juridice autorizate ți corespunzător nevoilor estimate ale acesteia, pentru o perioadă de maximum 30 de zile din momentul solicitării. Totodată, persoana juridica autorizată va solicita punerea la dispoziție a unui număr de sigilii vamale estimat a fi necesar.

Evidența și completarea declarațiilor vamale preautentificate se efectuează în sistem informatic de către persoana juridică autorizată. La sfârșitul perioadei menționate în solicitare, se va justifica utilizarea declarațiilor vamale preautentificate, precum și a sigiliilor, pentru fiecare operațiune desfășurată în această perioadă.

Regimul zonelor libere

Zonele libere sunt stabilite în România în anumite porturi maritime și fluviale, de-a lungul Canalului Dunăre – Marea Neagră, al altor canale navigabile și în teritoriile din apropierea punctelor de frontieră.Supravegherea vamală se face numai la limitele zonelor libere.

În zonele libere sunt admise mijloacele de transport, mărfuri și alte bunuri, fără restricții privind țara de origine, de proveniență sau de destinație.

Nu sunt admise bunurile al căror import este prohibit pe teritorul României prin lege sau prin convențiile internaționale la care România este parte.

Activitati permise in zonele libere

a)        manipularea, depozitarea, sortarea, măsurarea, ambalarea, fabricarea, marcarea, condiționarea, prelucrarea, asamblarea, testarea, licitarea, vânzarea-cumpărarea, repararea și dezmembrarea mărfurilor;

b)        organizarea de expoziții;

c)        operațiuni de bursă și financiar-bancare;

d)        transporturi și expediții interne și internaționale;

e)        închirierea sau concesioarea clădirilor, spațiilor de depozitare, și a spațiilor neamenajate destinate construirii de obiective economice sau hoteliere;

f)          controlul calitativ și cantitativ al mărfurilor;

g)        navlosirea, agenturarea, aprovizionarea navelor și a altor mijloace de transport;

h)        prestări de servicii și alte activități aspecifice zonelor libere.

Aceste activități pot fi realizate de persoanele fizice sau juridice numai pe baza de licență eliberată de administrația zonelor libere.

Facilități în zonele libere

mijloacele de transport, mărfurile și alte bunuri provenite din străinătate sau destinate altor țări, care se introduc sau se scot din zonele libere sunt exceptate de la plata taxelor vamale și a impozitelor;

scutirea de la plata taxei pe valoarea adaugată, a accizelor și a impozitului pe profit pentru activitățile desfășurate în zonele libere;

persoanele fizice sau juridice străine pot transfera în străinătate capitalul și profitul, după plata tuturor obligațiilor către statul român;

materialele și accesoriile românești, care intră în zonele libere și sunt folosite pentru fabricarea unor bunuri sunt scutite de taxe vamale, cu îndeplinirea formalităților de export;

bunurile românești care se utilizează pentru construcții, reparații și întreținerea de obiective în interiorul zonelor libere sunt scutite de plata taxelor vamale;

bunurile dintr-o zonă liberă pot fi transportate în altă zonă liberă fără plată de taxe vamale.

Operațiuni financiare în zonele libere

Toate operațiunile financiare legate de activitățile desfășurate în zonele libere se fac în valuta liber convertibilă acceptată de Banca Națională a României. Excepțional, operațiunile financiare care se efectuează în perioada realizării construcțiilor și obiectivelor în zonele libere, se pot efectua și în lei.

Salariile personalului care își desfășoară activitatea în zonele libere se stabilesc în lei și în valută sau numai în lei ori numai în valută, prin negocieri colective sau individuale.

Scutirea de la obligația garantării datoriei vamale

Autoritatea Națională a Vămilor poate acorda scutiri de la obligația garantării datoriei vamale, în cazuri temeinic justificate, pentru următoarele categorii de bunuri:

–            bunurile care fac obiectul unor acorduri guvernamentale, plasate într-un regim vamal suspensiv;

–            navele, aeronavele, elicopterele, locomotivele și vagoanele de cale ferată, plasate în regimul vamal de perfecționare activă cu suspendarea drepturilor de import, în vederea reparării și returnării lor partenerilor externi. Aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul în care aceste bunuri se introduc în țară și/sau se scot din țară, în stare demontată, în mai multe transporturi, cu condiția ca produsele compensatoare, menționate în autorizația de perfecționare activă, să reprezinte nave, aeronave, elicoptere, locomotive sau vagoane de cale ferată;

–            mărfurile plasate în regimul vamal de tranzit, daca acesta se efectuează sub supravegherea brigăzilor din subordinea Direcției de supraveghere și control vamal;

–            mașinile și utilajele agricole din Republica Moldova, plasate în regimul vamal de admitere temporară cu exonerare parțială de la plata taxelor vamale, în vederea executării lucrărilor mecanice în campaniile agricole;

–            bunurile pentru care se acordă custodie vamală în vederea întregirii unor produse (înainte de depunerea declarației vamale) și care nu pot fi importate în întregime într-un singur transport;

–            materiile prime, materialele și accesoriile trimise de clienții externi în vederea executării de comenzi de export pentru aceeași clienți, plasate în regim vamal de perfecționare activă cu suspendarea drepturilor de import;

–            mărfurile exceptate de la plata taxelor vamale, conform actelor normative în vigoare, plasate într-unul dintre regimurile vamale de antrepozit, perfecționare activă cu suspendarea drepturilor de import, transformare sub control vamal și admitere temporară cu exonerare parțială de la plata taxelor vamale.

2.4.2.Codul vamal al României

Unul dintre cele mai importante documente ce atestă politica vamală din România este Codul Vamal, care a intrat în vigoare la 24 iulie 1997. * Codul vamal se aplicã în mod uniform și nediscriminatoriu pe întreg teritoriul României. Prevederile cuprinse în prezentul cod se aplicã tuturor bunurilor introduse sau scoase din tarã de cãtre persoane fizice sau persoanelor juridice.*

Noul Cod vamal al României a fost adoptat în 1997, el cuprinzând principalele reglementări în acest domeniu. Prevederile cuprinse în Codul Vamal se aplică tuturor bunurilor introduse sau scoase din țară de către persoane fizice sau juridice. Introducerea sau scoaterea din țară a ăarfurilor, mijloacelor de transport și a oricăror altor bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat și cu efectuarea vămuirii acestora de către autoritățile române. Bunurile supuse operațiunii de vămuire rămân sub supraveghere vamală până la acordarea liberului de vamă și intră în depozit necesar cu caracter temporar.

(În conformitate cu Codul vamal, articolul 4) Activitatea autorității vamale se exercită prin Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile regionale vamale și birourile vamale, în cadrul cărora se pot înființa puncte vamale. Structura Autorității Naționale a Vămilor se aprobă de către Ministerul Finanțelor Publice, iar cea a direcțiilor regionale, a birourilor și a punctelor vamale de către Autoritatea Națională a Vămilor.

Autoritatea vamală are dreptul sa efectueze controlul vamal al mijloacelor de transport, al mărfurilor, al bunurilor și valorilor ce aparțin persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau la scoaterea lor în țară. Acest control poate fi făcut cu sau fără acordul titularului.

Atunci când titularii, conducătorii mijloacelor de transport, refuză sa oprească la vamă pentru a fi controlați, autoritatea vamală are dreptul să solicite parchetului în a cărui rază de competență se află biroul vamal autorizarea pentru examinare. Poate controla bunurile supuse vămuirii în orice loc s-ar afla pe teritoriul României. În acest context, autoritatea vamală poate:

verifica clădiri, depozite, terenuri și orice alte obiective;

preleva probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate în vederea identificării și expertizării mărfurilor;

efectua investigații, supravegheri și verificări în cazurile în care sunt semnalate situații de încălcare a reglementărilor vamale;

exercită controlul ulterior la sediul agenților asupra operațiunilor de comerț exteriorîn scopul verificării respectării reglementărilor vamale;

identifica, pe bază de documente, persoanele care se află în raza de activitate a biroului vamal.

Principiile de bază pentru aplicarea reglementărilor vamale în România sunt:

Orice bun se introduce sau se scoate din țară numai prin birourile vamale, fiind supuse operațiunilor de vămuire și rămân sub supraveghere vamală până la acordarea liberului de vamă.

Orice bun ce intră în țară este inscris, în ordinea sosirii la frontieră, in registrul de evidență, în baza documentelor comerciale și de transport, în lipsa acestora înscrierea facându-se în baza constatărilor autorității vamale sau a altor documente din care să rezulte că bunul urmează sa fie supus vămuirii.

Orice bun inregistrat la intrarea în țară este indrumat către biroul vamal stabilit de autoritatea vamală sau spre o zonă liberă, când bunul este destinat acesteia; excepție de la acest principiu fac bunurile ce aparțin persoanelor fizice și mărfurile aflate la bordul navelor sau al aeronavelor ce traversează marea teritorială sau spațiul aerian al României, fără a avea ca destinație un port sau un aeroport românesc.

Operațiunea de vămuire presupune două mari etape și anume:

Operațiuni prealabile vămuirii ce constau în prezentarea mărfurilor autorității vamale de către transportator sau titularul operațiunii comerciale, rămânând sub supraveghere până la stabilirea regimului vamal ți intră în depozit necesar cu caracter temporar pe baza unei declarații sumare ce se completează de către depozitar pe un formular-tip, acest formular nefiind completat în cazul bunurilor ce aparțin călătorilor sai cele expediate prin colete poștale; în final, titularul operațiunii comerciale sau reprezentantul acestuia este obligat ca, în termen de 30 de zile de la depunerea declarației sumare, să solicite autorității vamale plasarea mărfurilor sub un regim vamal.

Stabilirea regimului vamal al mărfurilor care se face de către autoritatea vamală și cuprinde totalitatea normelor ce se aplică în cadrul procedurii de vămuire, în funcție de scopul operațiunii comerciale și de destinația mărfii.

Codul Vamal al României reglementează, de asemenea, și datoria vamală. Aceasta se formează în momentul înregistrarii declarației vamale în cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum și în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parțială de drepturi de import, precum și în cazul mărfurilor introduse în țară dintr-o zonă liberă aflată pe teritoriul României sau în cazul în care marfa a fost sustrasă de la supravegherea vamală, din acel moment.

Datoria vamală ia naștere și în următoarele cazuri:

neexecutarea unor obligații care rezultă din păstrarea mărfurilor în depozit temporar necesar, pentru care se datorează, drepturi de import;

neîndeplinirea uneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate;

utilizarea mărfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de taxe vamale;

când se referă la mărfurile prohibite sau cu restricție, de orice natură, la import.

Datoria vamală ia naștere la locul în care s-au produs faptele care au generat-o. Dacă nu se poate determina locul în care a luat naștere datoria vamală, se consideră că acesta este locul în care autoritatea vamală constată că mărfurile se află în situația de a genera această datorie.

Autoritatea vamală are, de asemenea, dreptul ca, odată cu formarea datoriei vamale, să ceară constituirea unei garanții pentru asigurarea plații acesteia, garanție ce se depune de către debitorul vamal sau de o terță persoană. Această garanție poate fi constituită printr-un depozit bănesc sau printr-o scrisoare de garanție bancară, emisă de către o bancă agreată de autoritatea vamală, această garanție bănească realizându-se prin depunerea sumei în lei sau prin remiterea unor instrumente de decontare și titluri de valoare, acceptate de autoritatea vamală.

După ce datoria vamală a fost achitată, debitorul vamal poate cere restituirea garanției disponibile sau poate să consimtă ca aceasta să fie folosită la altă operațiune de vămuire.

Datoria vamală se achită înainte de liberul de vamă, în cazul regimurilor vamale definitive, precum și în cazul când regimul vamal suspensiv se încheie în termen. Pentru regimul vamal suspensiv care nu se încheie la termen, datoria vamală devine exigilă și se stinge prin executarea de către autoritatea vamală a garanției constituite. În caz de neachitare a datoriei vamale la termen, autoritatea va folosi toate mijloacele de executare silită, încasând și majorările de întârziere prevăzute de lege.

În final, datoria vamală se stinge prin:

plata acesteia;

renunțarea la încasare, atunci când se constată că este nedatorată;

anularea ca o consecință a anulării declarației vamale;

împlinirea termenului de prescripției extinctivă;

insolvabilitatea debitorului, constatată pe cale judecătorească.;

confiscarea definitivă a mărfurilor;

distrugerea mărfurilor din dispoziția autorității vamale sau abandonarea acestora în favoareab statului;

distrugerea sau pierderea mărfurilor, datorate forței majore sau cazului fortuit;

scăderea cantitativă a mărfurilor, datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere, toate aceste condiții fiind operative doar dacă s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă.

Indicatorii datoriei publice interne si cei ai datoriei externe totale arata ca România are încă un grad de îndatorare redus.

La 31 iulie 2003, ponderea datoriei publice era de 25,1% din produsul intern brut, datoria publica externa reprezentând 19,9%. În cadrul acesteia se remarca ponderea mai mare a datoriei publice externe directe, de 13,5% din produsul intern brut, fata de datoria publica externa garantata, de 6,4% din produsul intern brut.

La sfârsitul anului 2003 se estima o pondere a datoriei publice totale în produsul intern brut de 27,3%. Comparativ cu anul 1999 gradul de îndatorare este mai mic cu 6,0 puncte procentuale.

Evolutia ponderii datoriei publice în produsul intern brut

în perioada 1999-2003

După cum se observă și din tabelul de mai sus, datoria publică a României în perioada 1999-2003 a scăzut continuu, ceea ce este un semn de bun augur pentru România.

În managementul datoriei publice interne a fost continuat procesul de creștere a volumului titlurilor de stat emise cu scadențe la 6 luni, 1 an și 2 ani început în anul 2001. Ca element de noutate, în anul 2003 au fost introduse titluri de stat cu scadența la 3 ani, sub forma obligațiunilor de stat cu dobânda.

Extinderea curbei de maturitate a instrumentelor de finanțare și refinanțare ale datoriei publice interne creează pentru următorii ani avantajul diminuării volumului lunar de titluri de refinanțat, fapt reflectat în ratele de dobânda și implicit în presiunea datoriei publice interne asupra bugetului de stat. Dacă la începutul anului 2002 titlurile de stat erau emise la rate medii de dobândă de 36,6%, la sfârșitul lunii iulie 2003 acestea erau de 15,1%. Este de remarcat în acest sens tendința clară de scădere a ratelor dobânzilor la emisiunile de titluri de stat de pe piața interbancară.

2.4.3.Tariful vamal

A intrat în vigoare prin hotărârea de Guvern nr.673/15.09.1991 și se aplică la toate mărfurile care fac obiectul importurilor. La importurile din țările cu care se mențin relații comerciale pe baza unor convenții sau înțelegeri internaționale, aplicarea taxelor vamale se va face potrivit prevederilor acestora. Taxele vamale prevăzute în tariful vamal de import al României sunt percepute ad-valorem (procentual) și se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor importate, vărsându-se la bugetul administrației centrale de stat.

Tariful vamal precizează că sunt scutite de taxe vamale de import următoarele categorii de bunuri:

● bunurile dobândite prin succesiuni testamentare, dovedite pe bza unor documente oficiale

● ajutoarele și donațiile cu caracter social, umanitar, cultural, sportiv, didactic, primite de asociații sau organizații cu caracter umanitar și cultural, ministere sau alte organe ale administrației publice, sindicate și partide politice, organizații de cult, federații, asociații sau cluburi sportive, instituții de învățământ, fără a fi destinate sau folosite pentru subvenționarea campaniei elecorale sau a unor activități ce pot constitui amenințări la siguranța națională

● materiale pentru probe, experimentări sau cercetări

● bunurile străine ce devin, potrivit legii, proprietatea statului

● mostrele fără valoare comercială, materiale publicitare,de reclamă. de documentare.

Pentru ca aceste bunuri să fie scutite de taxe vamale trebuie să îndeplinească unele condiții cum ar fi: să fie trimise de expeditor către destinatar fără nici un fel de obligații de plată, să nu facă obiectul comercializarii ulterioare, să nu fie utilizate pentru prestații către terți, aducătoare de venituri și, de asemenea, să fie cuprinse în patrimoniul persoanei juridice și înregistrate în evidența contabilă proprie. Dacă acestor bunuri li se schimbă destinația, atunci, destinatarii sunt obligați sa achite taxele vamale de import calculate în vamă din momentul intrării în țară a bunurilor.

Conform Tarifului vamal, mai sunt scutite de plata taxelor vamale de import și următoarele categorii de bunuri:

● bunurile de origine română

●bunurile care au fost reparate sau înlocuite de parteneri externi în perioada de garanție

● bunurile care se înapoiază în țară ca urmare a unei expedieri eronate.

În ceea ce privește celelalte bunuri care se taxează în vamă, în Tariful vamal se prevede că această taxă se calculează pe baza prețului de import, transformat în lei la un curs de schimb stabilit și comunicat periodic de către B.N.R., la care se adaugă cheltuielile de încărcare, de descărcare și de manipulare conexe transportului mărfurilor importate, achiatate pe parcurs extern, costul asigurării, precum și orice alta cheltuială apărută pe parcurs extern.

Verificarea încadrării tarifare, a calculului taxelor vamale înscrise în declarație de către importator, precum și încasarea acestora se efecuează de către organele vamale în momentul îndeplinirii formalitățolor de vămuire. Măfurile se consideră introduse legal în țară, pe baza liberului de vamă ce se acordă în scris, după îndeplinirea condițiilor și efectuarea formalităților de vămuire, inclusiv încasarea taxelor vamale de import.

Tariful Vamal mai cuprinde și reglementarea prin care Guvernul, poate aproba taxe reduse sau exceptări de la plata taxelor vamale. În aceleași condiții, pot fi instituite suprataxe vamale de import, cu caracter temporar, în cazul în care , anumite importuri, prin cantitățile sau condițiile de realizare, produc sau amenință cu producerea unui prejudiciu grav producătorilor interni ai unor produse similare sau produse direct concurente. Aceste suprataxe se vor fi aplicate până la eliminarea influențelor negative avute în vedere la instituirea.

Noul tarif vamal mai prezintă și două idei importante, demne de luat în considerare, și anume:

clasificarea mărfurilor în acest tarif se face potrivit Nomenclatorului Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles; încadrarea mărfurilor în nomenclatura folosită pentru tariful vamal de import se determină în conformitate cu Regulile generale pentru încadrarea în nomenclatura vamală, precum și cele de stabilire a originii mărfurilor;

noul tarif vamal din 1991, spre deosebire de cel anterior, a avut initial trei coloane de taxe vamale: prima coloană cuprindea taxele vamale convenționale, pe care România le aplică la importurile în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate, a doua coloană cuprindea tot taxe vamale preferențiale , pe care România le aplică în relațiile comerciale cu țările semnatare ale Acordului privind Sistemul Global de Preferințe Comerciale, iar a treia coloană cuprindea taxe vamale preferențiale pe care România le aplică în relațiile comerciale cu țările semnatare ale Protocolului celor 16, România fiind parte la ambele aranjamente preferențiale.

Tariful vamal de import al României, cel nou din 1991, a fost și este apreciat ca fiind unul dintre cele mai importante instrumente de politica comercială, specific economiilor de piață. El acționează ca un instrument menit să sprijine procesul de reformă economică din țara noastră si are mai multe funcții:

este unul dintre instrumentele de politica comercială prin care economia românească este racordată la economia mondială

este un instrument de protecție admis de catre G.A.T.T., permițand statului român să protejeze anumite ramuri sau sectoare de importanță economică sau strategică deosebită

are și o funcție fiscală, taxele vamale încasate fiind o sursă de venituri al bugetului de stat

este un instrument de negociere bilaterală sau multilaterală prin care se pot obține concesii de ordin tarifar care să favorizeze exporturile.

În martie 1993 a fost adoptată o nouă Hotărâre de Guvern, nr.120/29,03,1993 referitoare la Tariful vamal de import al României și care prevede

„ Articol unic: Începând cu data de 1 mai 1993, clasificarea mărfurilor în tariful vamal de import al României……se detaliază de la 6 la 8 cifre, taxele vamale transpunându-se automat de la fiecare poziție de 6 cifre la toate pozițiile de 8 cifre în care acestea se detaliază conform anexei.”

Tot în acest context a fost elaborat și un Ghid de utilizare a tarifului vamal de import. Tariful vamal din 1993 are 97 de articloe și 21 de secțiuni. El a avut 5 coloane de taxe vamale.

În 1995 a fost revizuit și adoptat un nou tarif vamal de import care cuprinde taxele vamale pe perioada 1995-2004, luându-se în considerare diversele acorduri sau aranjamente la care România a fost sau a devenit parte. Acest nou tarif vamal a fost urmat de un nou Ghid de utilizare a acestuia in iunie 1995 care cuprinde sapte coloane: prima cuprinde taxe vamale de import (convenționale); a doua cuprinde taxe vamale ce se percep în cursul anului 1995; a treia are taxe vamale care se percep la importurile din Uniunea Europeană, a patra coloană cuprinde taxe vamale care se percep la importurile din țările membre ale AELS; a cincea coloană cuprinde taxele vamale care percep la importurile ce provin din Cehia și Slovacia, cu care s-au incheiat acorduri de liber-schimb; a sasea coloană cuprinde taxe vamale care se percep în relațiile cu țările semnatare ale Acordului privind Sistemul Global de Preferințe Comerciale; în sfârșit, ultima coloană cuprinde taxe vamale care apar in relațiile comerciale cu țările semnatare ale Protocolului celor 16.

O dată cu semnarea de noi acorduri de liber-schimb, apar noi completări la tariful vamal si un nou ghid de utilizare a acestuia.

=== Capitolul 3 ===

CAPITOLUL 3

Politica vamală în Uniunea Europeană

În ultimii 35 de ani Uniunea vamală a atins cote foarte înalte. S-au eliminat în Uniunea Europeană toate vămile interne, s-a dezvoltat un cod vamal pentru întreaga Comunitate și s-a creat piața internă. Aceste realizări sunt rezultatul a ani întregi de muncă, perseverență și a apariției încrederii reciproce între rivali istorici. Cine ar fi crezut este posibil ca din cenușa celui de-al doilea razboi mondial sa fie construiă o Europă unită?

Sarcina de a face ca 15 sisteme vamale sa conlucreze ca unul singur nu este încă atinsă întrutotul, dar baza legală este deja creată. Astăzi Comunitatea progresează către integrarea vamală la niveluri operaționale. Succesul trebuie măsurat prin cât de competitive au devenit comerțul și industria europeană ca rezultat al aplicării simple, moderne, clare și uniforme a legislației.

Pe măsură ce Uniunea Europeană înaintează spre uniunea economică și monetară, vămile au un rol tot mai important in simplificarea importului de bunuri. Provocarea Uniunii Economice și Monetare (UEM) ne aduce aminte de provocarea reprezentată de integrarea vămilor.

Tratatul de la Maastricht condiționează participarea la UEM de îndeplinirea criteriilor de convergență Două dintre acestea sunt interpretate într-o manieră strictă: rata inflației statelor membre nu trebuie să se situeze cu mai mult de 1,5% peste media ratelor inflației primelor trei state cu cele mai joase nivele și rata dobânzii pe termen lung trebuie menținută în matja de variație de +/-2% față de media ratelor dobânzii pe termen lung ale acelorași trei state. Cursul de schimb al monedelor naționale trebuia să se mențină în marja de fluctuație convenită prin mecanismul ratelor de schimb. Celelalte criterii vizează politica fiscală: datorie publică inferioară limitei de 60% din PIB în prețuri curente și deficit bugetar care să nu depășească 3% din PIB în prețuri curente.

Așa cum integrarea vamală a ușurat drumul, și chiar l-a inspirat, către integrarea în alte zone, tot la fel servește și uniunea monetară europeană ca și cadru și inspirație pentru cooperarea și armonia viitoare dintre celelalte zone, probabil chiar și în impozitare.

3.1.Uniunea vamală

3.1.1.O creație a Uniunii și un element esențial pentru piața unică

Uniunea vamală este un element important al pieței unice a Uniunii Europene alături de cele patru mari libertăți ale sale: libera circulație a bunurilor, a peroanelor, serviciilor si capitalului. Această piață unică ce deține 370 de milioane de consumatori este cea mai mare din lumea industrializată. Această piață unică fără frontiere economice interne reprezintă baza integrării economice în Uniunea Europeană.

Pentru a crea, a dezvolta și a face să fie viabilă o piață unică comună, în care bunurile circulă liber, acest lucru poate fi realizat doar în cadrul Uniunii Vamale în care există regulamente comune la frontierele sale externe. O uniune vamală este o bază sigură pentru o integrare bine dezvoltată. Fără uniunea vamală a Comunității, comerțul comun și politica de dezvoltare ale Uniunii Europene, piața sa agricolă comună ăi coordonarea eficientă a politicilor economice și monetare, toate acestea nu ar fi posibile.

Scopurile Vămilor și ale Comunității pot fi structurate ca fiind următoarele:

sprijinirea și dezvoltarea comerțului mondial

promovarea comerțului loial

creșterea atractivității locațiilor industriale și de schimb ale Uniunii Europene a contribuțiilor la crearea de noi locuri de muncă

promovarea dezvoltării generale

sprijinirea candidaților în drumul spre aderare la Uniunea Europeană

asigurarea protecției cetățenilor și afacerilor Comunității în toate zonele, inclusiv a importurilor sau exporturilor într-un mod clar, uniform, simplu și cît mai eficient posibil

facilitarea unui sistem practic de colectare a veniturilor și a datoriilor vamale

.

3.2.Scurt istoric al uniunii vamale – dezvoltarea acesteia

Totul a început în anul 1958 cînd primele șase state membre au creat ceea ce urma să devină Uniunea Europeană. Unul dintre primii pași a fost acela de a crea uniunea tarifară pentru ca astfel să se poată elimina toate taxele vamale din statele membre.

Toate statele membre au cazut de acord ca toate tarifele proprii să se unească intr-unul singur pentru întreaga Comunitate Europeană.

Uniunea tarifară a fost finalizată în 1968 când toate taxele vamale și restricțiile dintre statele membre fondatoare ale Comunității au fost eliminate și tariful vamal comun – un tarif extern ce se aplică la o treime din bunurile naționale – a fost introdus în Uniune. Noile oportunități de export create prin eliminarea tarifelor interne au dat un impuls economiilor statelor membre. Creșterea activității de comerț dintre statele membre a dus la crearea unei piețe optimiste și la creșterea investițiilor în cadrul Comunității.

Consumatorii au beneficiat de un număr mai largă gamă de bunuri și de prețuri reduse. Comerțul intracomunitar a crescut de nouă ori în perioada 1958-1972.

Între 1968-1993, legislația vamală, dincolo de tariful uniunii, a fost creată în mod progresiv pentru a asigura faptul că oriunde în Comunitate ar fi importate bunurile, acestea nu sunt numai subiect al aceleiași reguli tarifare, ci și subiect al acelorași provizioane vamale pentru a se asigura că tariful este aplicat în același mod oriunde în Uniune. Regulile comune originale, procedurile și toate celelalte instrumente au fost inlăturate. Un pas deosebit de important a fost reprezentat de Documentul Administrativ Unic (DAU). În 1988 un pas deosebit a fost făcut odată cu simplificarea procedurilor vamale. DAU a fost stabilit ca o formă de declarație care înlocuiește 150 din documentele utilizate anterior de administrașiile vamale din statele membre.

În același timp, au fost necesare alte legi comerciale și acestea au fost introduse pentru a transforma tariful uniunii într-o adevărată Uniune Vamală.

Există câteva diferențe între integrarea vamală și organizarea cooperării economice. Două dintre cele mai cunoscute sunt Uniunea Vamală și zonele de comerț liber. Iată în cele ce urmează câteva dintre caracteristicile acestora:

O zona de comerț liber apare atunci când țările doresc să își unească economiile, dar nu să le integreze sau să le transforme într-o economie unică. Unele zone de comerț liber includ Zona Economică Europeană și Asociația Liberului Schimb, și Acordul Nord-American de Liber-Schimb dintre SUA, Canada și Mexic, Mercosur în America Latină.

scopul este acela de a elimina parțial, apoi total, taxele vamale și restricțiile de schimb dintre acestea

dar, așa cum fiecare membru al zonelor de comerț liber își păstrează propria politică vamală și prpriul tarif vamal, sunt necesare reguli pentru a se determina care bun din interiorul zonei se poate mișca liber de la o țară membră la alta

procedurile vamale trebuie păstrate pentru a avea consimțământul la trecerea frontierelor interne.

O uniune vamală merge mai departe și:

tinde spre o integrare economică fără restricții la frontierele vamale

toți membrii uniunii vamale aplică tariful vamal comun și politica comercială la o treime din bunuri astfel încât nu e nevoie de nici o reglementare pentru a se determina care bunuri pot circula liber în interiorul uniunii

astfel, nu este necesară nici o frontieră internă în realizarea activității vamale și de comerț exterior

Un tarif vamal comun face posibilă aplicarea politicilor comune vis-a-vis de statele non-membre ale Uniunii. Integrarea economică în cadrul uniunii vamale poate fi în mod sigur atinsă.

Piața unică a intrat în forță în anul 1993, asigurând clar cele patru libertăți de bază: libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului pe piața internă fără frontiere. Această piață unică a eliminat rolul vămilor dintre statele membre prin colectarea impozitelor și a permis ca adevărata uniune vamală să permită ca întreaga Comunitate să apară vizibilă pentru toate statele.

În 1994 codul vamal a consolidat întreaga legislație vamală a Comunității într-un singur act și a creat un cadru pentru procedurile de import și de export ale Comunității. Principiul de aliniere a fost acela că procedurile ar trebui să evite întreruperea schimburilor prin stabilirea unui echilibru între liberul schimb și responsabilitatea participanților la schimb pe de o parte și necesitatea controlului pe de altă parte.

Piața unică servește ca motor pentru armonizarea diferitelor zone vamale sau nevamale. Ca o consecință a integrarii economice, Comunitatea nu numai că a devenit cel mai important partener de schimb din lume cu o treime din țări, dar și comerțul din interiorul Comunității a crescut în mod considerabil.

Piața unică, bazată pe uniunea vamală, este cea pe care se bazează Uniunea Europeană în realizarea politicilor sale de competitivitate, dezvoltare și angajament. Aceasta servește ca un catalist în strategia de expansiune economică a Uniunii Europene. Acest lucru nu ar fi posibil fără existența Uniunii Vamale și a princiăpiilor sale de liberă circulație a bunurilor.

Înainte ca piața unică să devină realitate, libera circulație a bunurilor în interiorul Comunității nu era o realitate. Încă mai existau numeroase formalități la frontierele vamale, de exemplu din cauza modalității de colectare a TVA-ului și a taxelor.

Legislația vamală, deși deja armonizată, nu a fost aplicată în mod uniform. În ciuda absenței taxelor vamale în cadrul schimbului dintre statele membre, de fapt exista o mică diferență între povara administrativă în ceea ce privește schimbul intra-comunitar și schimbul cu țările non-membre. Spațiul vamal din interiorul granițelor comunitare au fost elaborate și consumate în timp. Fluxul constant al noilor legi comunitare și naționale, reglementările și standardele de sănătate și protecția consumatorului, toate acestea au fost aplicate formal de serviciile vamale la frontierele interne, deoarece acestea existau oricum.

Primul pas în realizarea unei adevărate piețe interne unice a fost acela de înlocuire a formalităților vamale la frontiera internă cu noi sisteme fiscale, statistice și de control, sisteme care nu necesitau nici control, nici documentare în momentul în care bunurile traversează granițele interne.

La 1 ianuarie 1993 toate punctele vamale din interiorul frontierelor, inclusiv utilizarea unui singur document vamal, au fost eliminate în favoarea fluxului de bunuri. Unele din aceste puncte încă mai există pentru controlul drogurilor și a imigrației, dar rutina punctelor de frontieră interne a dispărut.

3.2.1.Tariful duce la apariția taxelor vamale

În timp ce libera circulație a bunurilor în interiorul Uniunii Europene este un aspect intern al Uniunii Vamale, Tariful Vamal Comun este cel extern. Se aplică la importurile de bunuri de-a lungul frontierelor externe ale Uniunii Vamale. Politica comercială comună fixează valoarea tarifară a taxelor datorate la importul de bunuri în Comunitate și excepțiile apărute în acest context, ca și restricțiile și interzicerea importurilor. Toate acestea sunt monitorizate și controlate de personalul vamal.

Tariful Vamal Comun este comun tutror membrilor Uniunii, dar valorile datoriei diferă de la o formă de import la alta depinzând de ceea ce sunt și de unde provin. Valorile depind de sensibilitatea economică a produselor și reprezintă un mod de protejare a intereselor economice ale Comunității.

În virtutea Tarifului Vamal Comun, Comunitatea aplică principiul că producătorii casnici ar trebui să fie capabili să intre în competiție cu manufacturieii ce exportă din țările acestora.

Materialele brute și bunurile semi-fabricate pe care adesea Comunitatea oricum nu le produce și care, Comunitatea, trebuie să producă bunuri, beneficiază de obicei de valori scăzute ale taxelor. Există și suspensii permanente sau temporare ale valorilor taxelor dacă fabricanții Comunității trebuie să utilizeze materiale sau componente din afară pentru a realiza exporturile comunitare. Acest lucru face posibil să fie disponibile în Uniunea Europeană materiale brute și bunuri semi-finalizate la același grad de competitivitate pe care o au și pentru companiile străine.

În unele sectoare economice este necesară stimularea concurenței prin tarife scazute, așa cum apar, spre exemplu, în sectoarele farmaceutice și cele de tehnologia informației.

Comunitatea adaptează constant Tariful Vamal Comun ca un instrument de susținere a comerțului mondial. A participat la trei runde tarifare, reducând considerabil din tarife (sub autoritatea Acordului General de Tarife și Comerț, astăzi sub egida Organizației Mondiale a Comerțului).

Întâlnirea la nivel multilateral, „Runda Uruguay”, s-a concentrat pe eliminarea/reducerea taxelor pentru produsele de tehnologia informației, unul dintre sectoarele strategice ale comerțului mondial.

Creșterile taxelor sunt posibile în acord cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului, care în mod obișnuit cere compensații prin reducerea altor taxe. Acest lucru este necesar atunci când anumite țări aderă la Uniunea Vamală, așa cum, uneori Uniunea Vamală are nevoie pentru anumite produse de taxe mai mari.

3.2.2Nomenclatorul, cheia declarațiilor vamale

Nomenclatorul comunitar se bazează pe un instrument de clasificare internațional, Sistemul de Armonizare, administrat de Organizația Mondială a Vămilor, o organizație inter-guvernamentală cu sediul la Bruxelles. Lista sistematică a mărfurilor este foarte utilă și se aplică în majoritatea țărilor. Formează baza negocierilor comerciale internaționale, crează baza discuțiilor de stabilire a tarifului si a statisticilor comerciale.

Bunurile importate și exportate trebuie să fie declarate, declarație în funcție de care se stabilește nomenclatura în care se încadrează aceste mărfuri. Efectiv totul depinde de această clasificare, deoarece măsurile comerciale utilizate în nomenclator descriu ce tratament trebuie oferit oricărui tip de bun. Acest instrument este crucial atunci când descrierea precisă a bunurilor și clasificarea lor trebuie să își găsească locul în legislația comercială. Se folosește, de exemplu, în identificarea bunurilor acoperite de măsuri nontarifare, a cotațiilor de import, în controlul și prevenirea importului anumitor bunuri.

Este, de asemenea, utilizat, în formularea și aplicarea regulamentelor originale deoarece acestea se bazează într-o mare măsură pe acesta.

3.3.Locul Uniunii Europene în lume

3.3.1.Uniunea Europeană și comerțul mondial

Trebuie precizat faptul că politica comercială comună a Uniunii Europene pare a fi un succes.

Uniunea vamală a reprezentat un element esențial în a face politica comercială posibilă. A contribuit în mod deosebit la puterea economică a Uniunii Europene care astăzi este cel mai mare bloc comercial din lume. Realizează aproape 1/6 din din comerțul de bunuri total global (chiar excluzând comerțul intra-comunitar) ceea ce reprezintă mult mai mult în comparație cu concurenții săi, Statele Unite ale Americii și Japonia.

3.3.2.Comerțul preferențial reciproc

Totuși, Uniunea Europeană nu promovează comerțul doar în contextul multilateral al Organizației Mondiale a Comerțului. Aceasta a aderat, de asemenea, și la acorduri preferențiale cu anumite țări sau grupuri de țări, ca de exemplu la acorduri de liber-schimb.

Există acorduri de liber-schimb, ca Yona Economică Europeană ce are ca membri Uniunea Europeană, Islanda, Norvegia și Liechtenstein, acord ce promovează și susține legăturile comerciale dintre Uniunea Europeană și țările sale vecine și include în majoritate foste țări membre EFTA. Există, de asemenea, un acord de liber-schimb cu Elveția, care este membru EFTA ce nu a aderat laZona Economică Europeană.

În sfârșit, există acorduri de liber-schimb cu țările central- și est-europene ca Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Republica Slovacia, Sloveania, Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria și România. Vămile joacă un rol important în acest context deoarece scopul acestor acorduri este acela de a promova comerțul prin concesii tarifare reciproce și de a susține pregătirea pentru aderare.

Toate aceste acorduri sunt legate între ele, atât cât permit reglementările originale utilizarea reciprocă a produselor de producție.

3.3.3.Dezvoltarea și comerțul preferențial

Prin utilizarea propriei politici comerciale pentru susținerea dezvoltării, Uniunea Europeană a devenit liderul mondial însusținerea dezvoltării comerțului mondial prin introducerea „accesului preferențial” pe piețele comunitare. Acest lucru presupune acces la valori reduse ale taxelor vamale. Până acum au existat acorduri unilaterale în care partenerii Uniunea Europeană nu oferă tratamente preferențiale exporturilor comunitare. Acestea se împart în trei mari grupuri: Convenția Lome, setul de acorduri cu partenerii mediteraneeni și Sistemul Generalizat de Preferințe.

Convenția Lome poate fi văzută ca un model de cooperare cu țările din Africa, Caraibe și Pacific. Majoritatea membrilor acestui grup are legături economice tradiționale cu membrii Uniunii Europene.

Uniunea Europeană are o dorință anume de promovare a propriei dezvoltări. Totul a început cu Convențiile Arusha și Yaounde din 1963. Membrii Convenției Lome au acces liber de taxe pentru produsele industriale și pentru majoritatea produselor agricole.

Grupul Convenției Lome beneficiază de majoritatea regulamentelor liberale originale disponibile pentru utilizarea tarifului redus și țările își pot folosi reciproc produsele pentru satisfacerea cumulării regulamentelor originale.

3.3.4.Acordurile mediteraneene

În contextul politicii comunitare cu privire la zona mediteraneană, acordurile s-au încheiat cu Maroc, Algeria, Tunisia, Egipt, Israel, Organizația pentru Eliberarea Palestinei, Siria, Liban, Malta și Cipru. La sfârșitul anului 1995, la Barcelona s-a ajuns înțelegerea faptului că ar trebui stabilite noi acorduri între Uniunea Europeană și partenerii săi mediteraneeni.

Se intenționează a le pune în legătură în același fel ca și în cazul țărilor Lome și acordurile europene sunt pentru reglementările originale și acestea permit utilizarea reciprocă a materialelor.

Majoritatea acestor parteneri au fost printre primele țări care au stabilit relații comerciale și economice cu Comunitatea. În mod evident, Comunitatea are un interes deosebit în regiunea mediteraneană care este foarte apropiată de Comunitate.

3.3.5.Sistemul General de Preferințe

Sistemul General de Preferințe pentru țările în curs de dezvoltare este o modalitate internațional acceptată de dezvoltare a bazei comerciale prin concesii de schimb garantate autonom de țările industrializate.

Pentru Comunitate, majoritatea țărilor în curs de dezvoltare ce sunt sub acoperirea Sistemului General de Preferințe au, de asemenea, acoperire și prin acordurile mediteraneene sau acordul Lome. Pentru Comunitate, Sistemul General de Preferințe permite țărilor din Asia și America Latină să exporte în Uniunea Europeană la prețuri mai scăzute decât valoarea normală a taxelor pentru produsele fabricate și produsele agricole procesate. Accesul la acest program poate fi privit ca o modalitate de promovare a idealurilor Unuinii Europene în dezvoltarea mondială.

De exemplu, reducerile promovate prin Sistemul General de Preferințe adițional au fost oferite pentru țările în curs de dezvoltare în conformitate cu acordurile privind protecția mediului.

În toate aceste sisteme preferențiale, respectul provizioanelor vamale (regulamente originale) este cheia beneficiilor, ca de exemplu a preferințelor tarifare. În controlarea aplicării corecte a acestor provizioane, oficialii vamali sunt „paznicii” politicii externe a Comunității.

3.3.6.Acordurile de cooperare vamală

Separat de eliminarea taxelor dintre parteneri, este o prioritate pentru Uniunea Europeană crearea altor legături de cooperare, aducând în lumea comerțului alte și alte națiuni. În beneficiul comerțului mondial și a asistenței internaționale în lupta împotriva fraudei vamale, Unuinea Europeană a semnat acorduri de asistare a cooperării vamale și a administrării reciproce cu Statele Unite ale Americii, Canada și Coreea și alte acorduri sunt pe cale de a fi semnate.

3.4.Susținerea altor politici unionale

3.4.1.Sănătate și mediu

Uniunea vamală, prin intermediul serviciilor vamale ale statelor membre, alături de alte agenții naționale, protejează cetățeanul Uniunii Europene prin implicarea controlul importurilor, aceasta referindu-se în mod special la:

riscurile de sănătate în ceea ce privesc produsele alimentare ca: lapte, carne, ouă, legume, fructe și vin importate din 1/3 din țări;

materialele radioactive;

mediu (controlul risipei și a bunurilor periculoase importate, controlul produselor care ar putea pune în pericol stratul de ozon);

supravegherea sau prevenirea comerțului internațional în ceea ce privește punerea în oericol a speciilor sălbatice ale florei și faunei (Convenția de la Washington din 1983);

Este ținut, de asemenea, sub controlul legislației naționale și prevenit comerțul ilegal de:

droguri;

armamente și muniție;

materiale pornografice.

3.4.2.Protejarea intereselor economice ale Uniunii Europene prin intermediul instrumentelor netarifare

Pe măsură ce sunt reduse taxele și gama de produse evoluează, protecția intereselor economice ale Uniunii Europene crește tot mai mult prin utilizarea altor instrumente. Acestea sunt măsuriel netarifare care sunt variate și includ acțiuni împotriva:

Concurenței neloiale

Practicile comerciale neloiale constă în dumping sau subvenționarea plăților ilegale. Dumpingul apare atunci când un exportator dintr-o țară din lumea a treia vinde bunuri individuale pe piața comunitară mult mai ieftin decât pe piața proprie. Pot fi introduse sancțiuni împotriva subvențiilor atunci când bunurile specifice exportate către Comunitate beneficiază de subvenții considerate ilegale în termenii acordului Organizației Mondiale a Comerțului.

În ambele cazuri, Comisia poate face anchete detaliate în țările suspecte.

Sancțiunile comerciale sub forma taxelor anti-dumping sau sub forma insistențelor asupra importatorilor să atingă un anumit nivel al prețurilor; toate acestea pot fi aplicate la importurile care cauzează dificultăți semnificative producătorilor din Uniunea Europeană din cauza practicării schimburilor neloiale.

Aceste sancțiuni sunt introduse, de obicei, după ce se ia în considerare și se analizează cererile producătorilor Comunității asupra unui anumit produs ce produce concurența neloială

Măsurile pe care Uniunea Europeană le permite a fi luate trebuie să fie în concordanță cu criteriile stipulate în acordul Organizației Mondiale a Comerțului și cele prevăzute în legislația comunitară.

Nomenclatorul Tarifului Vamal Comun este utilizat pentru definirea produselor puse în discuție, iar termenii utilizați sunt specifici și promovează protecția atentă a acestora. Efectul măsurilor ce pot fi luate de Uniune este limitat la nivelul a ceea ce este necesar pentru eliminarea efectelor economice negative suferite de industria Comunității, dacă acest nivel este mai scăzut decât dumpingul sau subvenția.

Taxele anti-dumping sunt create ca o adăugare la taxele Tarifului Vamal Comun. Regulile vamale originale determină dacă bunurile importate sunt considerate a proveni dintr-o țară suspectă sau nu.

Importurilor.

Importurile de produse ce provin din țările „costuri reduse” în care cheltuielile de producție sunt neobișnuit de scăzute pot fi subiect pentru limitele cantitative de import sau, ca un prim pas, pentru supravegherea și monitorizarea evoluției situației.

Restricțiile asupra cantității de importuri de produse textile, de exemplu, au permis industriei Uniunii Europene să găsească timp pentru restructurarea producției și modernizarea proceselor sale de producție.

Administrațiile vamale ale statelor membre implementează sistemul de supraveghere și măsurile restrictive, în timp ce Uniunea Europeană stabilește reglementările.

3.4.3.Bunuri contrafăcute și piratate

Scopul este acela de a proteja interesele comerciale ale Comunității și ale importatorilor legitimi prin intermediul dreptului de proprietate intelectuală. A existat o imensă creștere pe piața neagră a numărului de bunuri ale designer-ilor, ceasuri și îmbrăcăminte de renume sau cu „marcă înregistrată” – produse contrafăcute, ca și bunuri făcute fără a se plăti drepturile de proprietate intelectuală – bunuri pirat.

Sistemul permite deținătorilor de drepturi să ceară vămilor să intervină atunci când bunuri suspecte apar sub control vamal. Bunurile pot fi ținute pe timp limitat, timp în care deținătorii dreptului de proprietate intelectuală sau de marcă înregistrată asupra bunurilor respective pot pune problema în discuție direct la Curtea Constituțională pentru a-și cere drepturile.

3.4.4.Politicile agricole și piscicole comune

Vămile din Uniunea Europeană susțin politicile agricole și piscicole comune și contribuie la modernizarea acestora.

Discrepanțele dintre prețurile lunii a treia și prețurile ridicate din Uniunea Europeană ar putea contribui la importuri masive sau pierderi mari piețele exportatoare. Pentru a permite atât protecția fermierilor din Uniunea Europeană împotriva importurilor ieftine, cât și promovarea produselor acestora la export, este necesar realizarea unui sistem flexibil.

Uniunea Europeană a căzut de acord la Runda Uruguay să elimine taxele agricole specifice anterioare asupra importurilor și să le înlocuiască cu instrumente de plată vamală general acceptate.

Taxele vamale agricole sunt formate dintr-un anumit număr de elemente și are o componentă variabilă, un element sezonal și ia, de asemenea, în considerare prețul plătit în momentul importării.

Administrațiile vamale din Uniunea Europeană controlează importul acestor bunuri și colectează taxele vamale. Acestea calculează, de asemenea, și plătesc refinanțări promovate pentru țările din lumea a treia. Nivelul taxelor vamale și a refinanțărilor sunt fixate în funcție de organizarea piețelor comune ale căror scop este să asigure stabilitatea piețelor și să asigure cantitatea de hrană necesară consumatorului obișnuit la prețuri rezonabile, și de asemenea presupune și asigurarea unui trai decent pentru fermieri și pescari.

3.4.5.Măsuri legate de politica relațiilor externe

Actele oficiale ale Uniunii Vamale sunt utilizate ca mecanism de dezvoltare a politicilor de securitate și externe comune în care apar măsuri ca sancțiunea și embargoul. Acestea sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru a presa țările să acționeze în mod corect. Comunitatea globală consideră aceste acțiuni inacceptabile. Există totuși și țări indulgente față de aceste gen de acțiuni și anume Irakul și Fosta Republică Iugoslavia.

Vămile joacă un rol important în implementarea sancțiunilor economice în relațiile de import și, de asemenea, intervin în respectarea exporturilor țărilor supuse sancțiunilor.

Un alt exemplu de măsură în relațiile externe este controlul exportului de arme și a bunurilor utilizate în dublu sens. Acest tip de bunuri sunt produse în scopuri civile, dar pot avea și utilizare militară.

Unele produse chimice, de exemplu, pot fi utilizate și ca fertilizatori și ca explozibil. Uniunea Europeană nu dorește ca aceste bunuri sa ajungă pe mâini greșite.

3.5.Alte zone în care sunt implicate vămile

3.5.1.Protejarea patrimoniului cultural

Uniunea Europeană susține prevenirea exportului de produse culturale protejate și returnează ajută la returnarea acestora către statele membre de care aparțin

3.5.2.Colecții de statistici comerciale

Statisticile formează o bază indispensabilă pentru luarea deciziilor economice atât la nivel național cât și la nivel industrial.

3.6.Administrațiile vamale

3.6.1. 15 conlucrând ca una singură

O piață de 370 milioane de consumatori depinde de cele mai mari eforturi ale 130,000 de funcționari vamali din 15 state membre. S-ar putea spune că funcționarii vamali joacă rolul de „portari” ai Uniunii Europene.

Ei controlează produsele importate din 1/3 din țările aflate de-a lungul frontierelor externe comune, cu posibilitatea colectării taxelor vamale, taxelor pe valoarea adăugată și cu necesitatea de a protja interesele Comunității și a cetățenilor săi în diferite moduri.

Dezvoltarea uniunii vamale a Uniunii Europene într-o piață unică a dus la eliminarea tutror granițelor economice interne dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Această evoluție a făcut posibilă întețirea controalelor la frontierele externe sau, altfel spus, s-a concentrat atenția asupra acestui tip de controale. În mod obișnuit, nu există „o a doua șansă”, așa cum nu mai este posibilă nici o intervenție vamală între granițele externe și destinația finală.

Acest lucru a făcut necesară alinierea celor 15 state diferite la o gândire unică și la adoptarea unui act unic. Acum, aceste state sunt interdependente și se susțin reciproc. Dezvoltarea comerțului este un motiv în plus ce explică nevoia creării unor sisteme eficiente de control al produselor, pe măsură ce este din ce în ce mai puțin posibil a se interveni în mod fizic, direct.

Provocarea cu care se confruntă administrațiile este cum să asigure fluxul comercial în timp ce se menține, acolo unde este necesar, controlul efectiv.

În trecut, controlul era unul fizic care presupunea timp și efort. Era o procedură scimpă de ambele părți. Astăzi, procedurile de control s-au schimbat total și continuă să se dezvolte.

Metodele moderne de lucru sunt aplicate pentru a simplifica și a concentra controalele acolo unde sunt necesare și, astfel, vor avea eficiență maximă. În computerizarea privată, controalele de audit și de post-import și analizele de risc sunt tehnici ce încep a fi utilizate pe scară din ce în ce mai largă și într-un mod din ce în ce mai sofisticat.

3.6.2.Noile tehnici

Tehnologia informațieiare o importanță din ce în ce mai mare, fiind utilizată între administrațiile vamale și comercianți. Declarațiile vamale nebirocratice minimizează durata eliberării vamale la frontieră. Dar computerele sunt folosite doar pentru tehnoredactarea și înregistrarea acestor declarații vamale.

În ultimii 10 ani, Comisia a dezvoltat și creat sisteme informatice care au ajutat administrațiile statelor membre să schimbe informații cu bazele de date ale centralizate ale Comisiei. De asemenea, Comisia a jucat un rol semnificativ în crearea de noi sisteme care suplimentează sistemele informaționale naționale existente pentru a ajuta funcționarii vamali din statele membre să schimbe informații unul cu celălalt atât la nivel național, cât și la nivel comunitar.

Utilizarea tehnicilor analizelor de risc permite selectarea acelor tipuri de transport care prin natura, valoarea, originea lor sau importatorul care le reprezintă, prin toate acestea sau una dintre ele reprezintă un risc sigur. Va fi aceasta o declarație corectă sau este doar o simplă „fațetă” pentru altceva?

Aceasta permite vămilor să decidă în mod obiectiv dacă e nevoie să foe observat un transport și ca acesta să fie examinat fizic. Permite chiar ca vămile să ia unele din aceste decizii înainte ca bunurile să ajungă la frontiera Uniunii Europene. Acest lucru reprezintă o provocare.

Din ce în ce mai multe vămi adoptă ideea de a continua controalele fizice și după ce bunurile au fost mutate pe premisa schimbului. Acest lucru facilitează foarte mult mișcările schimbului, reducând, de departe, întârzierile în porturi și aeroporturi și mocșorând costurile deoarece bunurile nu vor trebui, astfel, a fi depachetate de două ori.

Făcând acest lucru, este foarte posibil ca, chiar la frontieră, să se pună accent pe combaterea fraudei și a furturilor. După ce bunurile au ajuns la destinație și au fost puse în circulație, metodele de audit post-import pot fi aplicate. Controalele moderne se vor baza din ce în ce mai mult pe verificarea înregistrărilor comercianților.

3.6.3.Rolul Comisiei

Procedurile ușo de utilizat și legea vamală comună pot fi considerați factori foarte importanți atunci când se trece la localizarea afacerii și a industriei. Economisirea de timp și de bani este un element al concurenței în economia Uniunii Europene. Nu reprezintă numai o simplificare a procedurilor de schimb vitale, ci reprezintă, de asemenea, și eficiența metodelor utilizate pentru protejarea cetățenilor din Uniunea Europeană.

Comisia și administrațiile naționale au responsabilitatea majoră de a îndeplini aceste așteptări legitime.

Comisia, prin intermediul DGXXI – Direcția Generală de Impozitare și prin intermediul uniunii vamale, este responsabilă pentru inițiativele luate pentru dezvoltarea politicii vamale, pentru propunerile făcute în legătură cu legislația vamală, pentru realizarea coordonării dintre administrațiile vamale ale statelor membre, pentru căutarea și oferirea de informații în domeniu și pentru consilierea în domeniile industriei și afacerilor la nivelul uniunii. Administrațiile vamale naționale sunt responsabile pentru aplicarea în fiecare zi a legislației Uniunii Europene în ceea ce privește colectarea taxelor vamale, reducerea acestora, colectarea T.V.A.-ului asupra bunurilor importate și aplicarea tutror celorlalte politici. Administrațiile naționale mențin, de asemenea, contactul cu comunitățile de afacerilocale naționale.

Însăși legislația vamală de bază își găsește locul în Codul Vamal al Comunității și în Nomenclator. Celelalte politici pe care le aplică vămile la frontieră sunt prevăzute în celelalte legi.

Toate acestea sunt, în general, adoptate de către Consiliul Miniștrilor și aprobate de Parlamentul European pe bza propunerilor făcute de Comisie. Legea subsidiarității, adesea denumită „provizioanelor de implementare”, este adoptată de Comisie în circumstanțe strict delimitate și apoi, în mod obișnuit, doar după aprobarea autorităților statelor membre, aprobare exprimată în Comitetul Codului Vamal pentru lege vamală sau în alt comitet în care legislația este importantă.

3.7.Ce oferă viitorul uniunii vamale?

3.7.1.Noi state membre

Țările candidate se pregătesc pentru aderarea la Uniunea Europeană. Vama reprezintă un element de importanță deosebită datorită faptului că toți sunt dependenți unul de altul în cadrul Uniunii. Lanțul este la fel de puternic pe cât de slabă este cea mai slabă verigă.

Rolul cel mai important al vămilor duce la crearea unei administrații vamale moderne, eficiente și eficace ca element indispensabil în pachetul de pentru aderare.

O sarcină foarte importantă este aceea de realizare a controlului la frontiera externă pentru o uniune mai largă, deoarece rolul major al vămilor într-o piață unică cere cunoștințe specifice. Acest lucru a fost recunoscut prin includerea vămilor ca sector prioritar în procesul de aderare. Astfel, s-au pus la dispoziție în acest scop fonduri prin finanțare PHARE.

Cooperarea apropiată dintre Comisie, administrațiile vamale ale țărilor partenere și ale statelor membre reprezintă deja un progres deosebit. Acest lucru a putut fi observat prin adoptarea noii legislații vamale de către partenerii Uniunii Europene.

Nu în cele din urmă, o cantitate semnificativă de muncă rămâne de realizat, în special atunci când ne referim atingerea capacității operaționale echivalente cu cea din Uniunea Europeană. Acesta este, în special, cazul în zonele demuncă care sunt noi pentru aceasta (de exemplu, aplicarea politicii agricole comune).

Aplicarea legilor vamale ale Uniunii Europene și a legislației legate de schimburile comerciale reprezintă în sine o sarcină majoră pentru administrațiile vamale ale țărilor candidate

Iată de ce a fost adoptată o strategie specifică de susținere a pregătirilor de aderare, strategie adoptată de către Comisie, statele membre și țările candidate. Uniunea Europeană a creat „hărți” pe care este reprezentat drumul spre aderarea la aceasta.

Fiecare subcomitet face câte o verificare a progresului făcut de fiecare candidat în ceea ce privește vămile și taxele create prin diferite acorduri europene.

3.7.2.Aspectele globale

Uniunea Europeană este în continuu implicată în negocieri comerciale și vamale multilaterale. În virtutea capacității sale de cel mai mare bloc comercial, va continua să joace un rol substanțial în forul internațional și, în mod deosebit, în Organizația Mondială a Comerțului. Comisia ia parte la aceasta ca și unic negociator și reprezentant al Comunității, dar consultându-se cu statele membre.

3.7.3.Programul de consolidare: Vama 2002

Interoperabilitatea administrațiilor vamale ale Uniunii Europene și cooperarea dintre acestea sunt realizate mai greu din cauza tradițiilor, culturilor, responsabilităților și structurilor diferite din statele membre.

Acest lucru, oricum, promovează implementarea de noi idei în interiorul Comunității. Armonizarea legislației vamale este aproape completă. Oricum, diferențele dintre aplicările în detaliu a regulamentelor în și între statele membre poate însemna că și efectele sunt diferite.

În acest caz, efectul pieței unice nu este exact același oriunde în Comunitate. O aplicare mai omogenă a legilor vamale armonizate de către administrație trebuie să capete un rol mai ridicat. Acest lucru implică crearea unui cadru pentru discuții și pentru luarea deciziilor corecte în legătură cu problemele, chestiunile ilegale ce apar pe parcurs.

De aceea, Comunitatea a realizat Programul „Vama 2002”. În decembrie 1996, Parlamentul și Consiliul a adoptat propunerea Comisiei de implementare a unui program vamal în Comunitate. Acest lucru presupunea să se ajungă la o înțelegere explicită a programului, astfel încât, serviciile vamale să aibă o idee clară asupra rolului pe care se așteptau să îl joace în Comunitate.

Acest program a fost un succes, dar încă mai poate fi îmbunătățit

3.7.4.Ce este Vama 2002?

Scopul Vămii 2002. Unul dintre cele mai importante obiective ale Vămii 2002 este de a face tot posibilul pentru evitarea divergențelor operaționale în problemele vamale apărute la nivel național. Programul de acțiune recunoaște faptul că abolirea frontierelor interne presupune un control de o eficiență și calitate superioară asupra granițelor externe. Este imposibilă atingerea acestui obiectiv prin acțiunea individuală a fiecărei administrații.

Cum acționează Vama 2002. Aceasta acționează printr-un spirit de parteneriat și de cooperare care s-a dezvoltat între Comisie și statele membre. Acesta este unul dintre elementele cele mai importante care trebuie clădit pentru atingerea obiectivelor Vămii 2002.

Acțiunile Vămii 2002. Vama 2002 furnizează relații pentru:

vizitele de observarea în acțiune a procedurilor vamale din statele membre, vizite făcute de echipe ale Comisiei și ale statelor membre (acțiune numită monitorizare) pentru identificarea celor mai bune practici, sau chia și a deficiențelor în măsurile de control;

Comisie și statele membre pentru realizarea unei puternice combateri a fraudei. În acest context, colecționarea, analiza și exploatarea informației se va face prin utilizarea totală a computerelor și prin asigurarea că sunt evitate în mod eficient neregularitățile;

pentru ca și Comisia să susțină orice acțiune de îmbunătățire a metodelor de lucru a administrațiilor vamale, de exemplu prin utilizarea analizei de risc, a tehnicilor de audit post-import pentru verificarea înregistrărilor comerciale și menținerea procedurilor computerizate;

pentru ca oficialii vamali să fie schimbați între diferite administrații pentru schimbul de experiență și pentru ca programele de trening comun să fie dezoltate;

pentru a fi susținute seminarii, adesea cu participarea lacomerț, pentru identificarea problemelor zonale și pentru abordarea unor discuții referitoare la acțiunile ce pot fi realizate și pentru identificarea cele mai bune practici ce pot fi utilizate la nivel general;

pentru tehnologizarea procedurilor vamale la nivel unional.

3.7.5.Computerizarea

Pentru a atinge o mai mare eficiență și pentru a deveni mai eficace trebuie adoptată tehnologia informațională. Aceasta trebuie să implice toată gama de proceduri vamale. În prezent, vămile dețin doar o bază de date operațională computerizată, de exemplu TARIC-ul, un „tarif de lucru” care combină pentru fiecare produs nivelul întreg al valorii acestuia, valorile preferențiale și detalii ale tuturor măsurilor ce trebuie aplicate la import.

Astăzi, o provocare deosebită a serviciilor vamale comunitare, ca și a partenerilor Uniunii Europene în Convenția de Tranzit Comun, este computerizarea controlului asupra operațiunilor de tranzit. Tranzitul vamal comunitar este indispensabil pentru piața unică.

Din a doua jumătate a anului 1999 a început a fi pus în aplicare un program informatic la nivelul statelor membre și a partenerilor în Convenția de Tranzit Comun: Norvegia, Islanda, Elveția, Polonia, Republica Cehă, Republica Slovacia și Ungaria.

Transporturile de mărfuri devin sensibile în timp. Industria utilizează din ce în ce mai des sistemul de livrare „la timp” și dă o importanță din ce în ce mai mare livrării exprese. Toate acestea provoacă vămile să dezvolte noi idei și sisteme.

Dar cum se poate ajunge la echilibrul corect dintre facilitare și control? Crearea pieței interne, creșterile comerțului cu restul lumii și în special cu estul Europei, toate acestea au creat o presiune majoră asupra vămilor pentru ca acestea să furnizeze o mai mare simplificare și o mai mare viteză de control. Crima organizată a pierdut oportunitatea de a abuza de beneficiile furnizate de procedurile simplificate. Astăzi există clar nevoia unor mecanisme de control mai eficiente și mai eficace. Majoritatea dintre acestea se vor baza pe utilizarea computerelor.

Viitoarea computerizare a „procedurilor evamale cu impact economic” este, de asemenea, demnă de precizat. Acesta este termenul utilizat pentru reprezentarea importului de materii prime și de materiale semi-fabricate ce urmează a fi utilizate în Comunitate pentru fabricarea bunurilor care apoi vor fi exportate.

Utilizarea acestor proceduri trebuie, în mod normal, autorizată de autoritățile vamale.

O bază de date centrală va informa statele membre atunci când cererea pentru o proceură vamală cu impact economic a fost autorizată sau creată în altă parte în Comunitate. Acest lucru va da un impuls localizării unei consultări și va face ca deciziile să devină mai transparente și uniforme. Astfel, competitivitatea Uniunii Europene pe piața lumii, va crește alături de simplificarea fluxului de schimb.

3.8. Concluzii

Pe drumul către o uniune vamală completă s-a ajuns departe, dar asta nu înseamnă că nu mai e nimic altceva de adăugat. De fapt, niciodată nu se va putea spune „Gata!”, cel puțin atâta timp cât comerțul din și în Uniunea Europeană nu va putea fi eliberat de orice limită sau control. Se va întâmpla acest lucru vreodată? Poate, dar nu în viitorul cel mai apropiat. Vămile trebuie să se adapteze și să se transforme pentru întâmpinarea noilor reguli, pentru a-și însuși noile proceduri și practici. Primii pași au fost făcuți prin acțiunea comună a celro 15 servicii vamale.