Politica Si Activitatea Vamala A Republicii Moldova

Drept

Politica Si Activitatea Vamala A Republicii Moldova

Byadmin ianuarie 1, 2024

POLITICA ȘI ACTIVITATEA VAMALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPOTOLUL I. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A POLITICII ȘI ACTIVITĂȚII VAMALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Conceptul general de politică și activitate vamală

1.2 Impunerea-instrument principal în aplicarea politicii vamale

1.3 Metode de determinare a valorii în vamă a mărfurilor

CAPITOLUL II. POLITICA VAMALĂ – PARTE INTEGRANTĂ A POLITICII ECONOMICE A STATULUI

2.1 Reglementarea juridică a regimurilor vamale în Republica Moldova

2.2 Exigențe juridice privind stabilirea originii mărfii

CAPITOLUL III. POLITICA VAMALĂ COMUNITARĂ

3.1 Noțiuni generale privind dreptul vamal comunitar

3.2 Particularitățile politicii vamale comunitare

3.3 Importanța uniunii vamale comunitare pentru Republica Moldova

CONCLUZII SI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Actualitatea temei reiese din importanța derulării unei politici și activități vamale transparente, executate în temeiul reglementărilor interne și externe ale statului, fără admiterea ocolirii legislației naționale în domeniul vamal, precum și a acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte. Este necesar de a scoate în evidență totalitatea procedurilor, stipulărilor, concretizărilor și reglementărilor, ce se referă la politica vamală a Republicii Moldova cu scopul de a otinge scopurile propuse prin implimentarea activității naționale la nivel de stat.

Scopul tezei este evidențierea reglementărilor naționale și internaționale cu referire la politica și activitatea vamală a Republicii Moldova, a modalităților de implimentare și derulare a unei politici transparente, legale, precum și accentuarea caracteristicilor pieței vamale comunitare, pentru ca în final să stabilim care este importanța participării la piața comunitară a Republicii Moldova, în domeniul vamal.

Obiectivele cercetării sunt determinate de tema tezei, și anume:

se va analiza balanța de plăți din perspectiva influenței asupra ei a cursului valutar;

vom determina care a fost evoluția BPE a Republici Moldova, a principalelor componente ale acesteia, componente care se evidențiază esențial din punct de vedere al rolului raportului de schimb valutar asupra dinamicii acestora;

se va face o analiză a evoluției cursului valutar pe o perioadă îndelungată de timp, concomitent cu analiza evoluției balanței, pentru a putea evidenția concordanța și interdependența acestora;

vom scoate la iveală practicile internaționale de ajustare a BPE prin intermediul cursului valutar și politica cursului valutar de ajustare a balanței de plăți externe și evaluarea impactului acesteia asupra modificării valorii posturilor balanței.

Obiectul investigat este politica și activitatea vamală a Republicii Moldova, studiată din prisma reglementărilor interne, și anume a legislației vamale naționale – Codul Vamal, Legea cu privire la Tariful Vamal, Regulament cu privire la originea mărfurilor etc, și a acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte.

Subiectul cercetării redă fenomenele legate evoluția activității vamale în Republica Moldova, făcîndu-se referire și la evoluția politicii vamale la nivel internațional, și anume studiul – Pieții vamale comunitare.

Metodologia cercetării include o serie de motode și tehnici utilizate în analiză, cum ar fi:

Baza informațională a fost dobândită din lucrări științifice, legi, regulamente, hotărîri ale Guvernului, publicații, monografii etc.

Structura lucrării. Lucrarea este structurată în introducere, 3 capitole și rezumatul, bibliografia.

În Introducere este argumentată importanța temei analizate pentru Republica Moldova.

Capitolul I “Abordări teoretice privind mecanismul de influență a cursului valutar asupra balanței de plăți externe “ desprinde o caracteristică generală a BPE și a cursului valutar, modul de acțiune al acestuia din urmă asupra balanței de plăți externe, studierea amplă a mecanismului de influență a cursului valutar asupra evoluției conturilor BPE și de asemenea desprinderea metodelor de evaluare a impactului CV asupra BPE.

Capitolul II “Impactul cursului valutar asupra balanței de plăți externe a Republicii Moldova“ este destinat anume studiului cadrului macroeconomic actual al Republicii Moldova, ca ulterior sa ne axăm mai pronunțat pe analiza evoluției indicatorilor BPE pentru o perioadă determinată de timp, ca sa putem face referire mai târziu la evoluția cursului valutar pentru aceeași perioadă de timp și să finisăm cu studiul impactului fluctuașiei cursului valutar asupra dinamicii BPE.

Capitolul III intitulat “Ajustarea balanței de plăți prin cursul valutar” cuprinde o serie de metode internaționale utilizate cu scopul ajustării BPE prin intermediul CV, medote care vin sa echilibreze balanța de plăți externă cu scopul obținerii unei situații prielnice pentru o economie națională, și de asemenea, se accentuează politica de ajustare a BPE cu ajutorul CV și impactul acesteia asupra evoluției posturilor balanței.

În Încheiere succinct, se expun problemele diagnosticate, soluțiile recomandate și efectele prognozate .

Bibliografia cuprinde lista surselor informaționale, utilizate în elaborarea tezei.

Anexele cuprind materialul auxiliar și secundar, dar necesar pentru dezvăluirea și argumentarea ideilor expuse în conținutul de bază al tezei.

CAPITOLUL I. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A ACTIVITĂȚII VAMALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Conceptul de politică și activitate vamală în Republica Moldova

Politica vamală este parte componentă a politicii comerciale, care cuprinde ansamblul normelor adoptate de stat ca atribut al suveranitații sale, pentru reglementarea comportamentului persoanelor autorizate în raporturile lor comerciale internaționale. Politica comercială determină modul de conexare a economiei naționale la economia mondială prin norme de ordin administrativ, fiscal, vamal și valutar. Interdependențele economice dintre state fac ca politica comercială a unui stat să înființeze echilibrul schimburilor internaționale. Iată de ce coordonarea măsurilor de politică comercială a statelor, instituirea și respectarea unor norme de etică comercială internațională reprezintă domeniul unei intense cooperări internaționale bi și multilaterale. Politica comercială a oricărui stat face parte integrantă din politica sa economică generală, îndeplinind, în condițiile economiei mondiale contemporane, o funcție majoră în mecanismul interdependențelor economice internaționale. Ca parte integrantă a politicii interne și externe a oricărui stat, politica vamală urmărește “asigurarea eficienței operațiunilor vamale, reglementării schimbului de mărfuri pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, contribuția la rezolvarea problemelor politice și comerciale privind protecția pieței interne și stimularea dezvoltării economiei naționale, precum și alte obiective stabilite de legislație.” În Legea reglementării de stat a politicii comerciale externe a RM, se definește activitatea comercială externă drept fiind un “mijloc esențial de realizare a circuitului mondial de valori materiale și intelectuale, care se concretizează în ansamblul operațiunilor și activităților avînd ca obiect schimbul de mărfuri, lucrări și servicii la scară internațională. “ Aceeași lege definește conceptele de export și import care sunt esențiale în analiza politicii și activității comerciale externe :

“export – operațiunile comerciale prin care din Republica Moldova se scot mărfuri (produse), lucrări, servicii, precum și rezultate ale activității intelectuale (obiecte ale proprietății intelectuale). Faptul exportului se fixează în momentul trecerii mărfurilor (produselor), lucrărilor, serviciilor, precum și a rezultatelor activității intelectuale (obiectelor proprietății intelectuale), peste frontiera vamală a Republicii Moldova;

import – operațiunile comerciale prin care în Republica Moldova se introduc mărfuri (produse), lucrări, servicii, precum și rezultate ale activității intelectuale (obiecte ale proprietății intelectuale). Faptul importului se fixează în momentul trecerii mărfurilor (produselor), lucrărilor, serviciilor, precum și a rezultatelor activității intelectuale (obiectelor proprietății intelectuale), peste frontiera vamală pe teritoriul Republicii Moldova; “

Constituția Republicii Moldova, legile și actele normative emise de către Guvern, tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, de asemenea, și normele dreptului internațional sunt esențiale în derularea activității vamale – activitate ce presupune implimentarea politicii vamale a statului. În cazul în care tratatele internaționale acceptate de Republica Moldova denotă prevederi și norme diferite decît legile și regulamentele interne ale statului, atunci se vor aplica normele și prevederile tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte. Principiile de bază ale reglementării de stat a activității comerciale externe sînt:

“promovarea unei politici unice în domeniul comerțului exterior ca parte componentă a politicii externe a Republicii Moldova;

b) centralizarea sistemului reglementării de stat a activității comerciale externe și exercitarea controlului asupra acestei activități;

c) unitatea teritoriului vamal al Republicii Moldova;

d) prioritatea măsurilor economice;

e) egalitatea în drepturi și nediscriminarea participanților la activitate comercială externă;

f) protecția de stat a drepturilor și intereselor legitime, inclusiv a secretului comercial, ale participanților la activitatea comercială externă;

g) libertatea schimbului internațional.

Schimbul internațional poate fi supus unor interdicții și restricții numai în cazul și în modul prevăzut în legi, în actele normative ale Guvernului, precum și în tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.” La comerțul internațional pot să participe persoanele fizice și juridice, însuși Republica Moldova, precum și autoritățile publice centrale – care pot să își desfășoare activitatea vamală doar în anumite situații care sunt prevăzute de lege. În derularea activității comerciale externe, Guvernul deține un rol primordial, însumând anumite atribuții:

“ a) asigură promovarea politicii de stat în domeniul comerțului exterior, adoptă hotărîrile și dispozițiile în problemele activității comerciale externe și asigură realizarea lor;

b) organizează expoziții și tîrguri comerciale, simpozioane și conferințe specializate;

c) desfășoară campanii publicitare și acțiuni de promovare a exportului de mărfuri (produse), lucrări, servicii, precum și de rezultate ale activității intelectuale (obiecte ale proprietății intelectuale);

d) asigură crearea unui sistem de informare și a unor servicii informaționale și de consultanță în domeniu, aplică diferite forme de stimulare și dinamizare a activității comerciale externe;

e) elaborează și prezintă spre aprobare Parlamentului programe naționale de dezvoltare a activității comerciale externe;

f) protejează interesele economice ale Republicii Moldova și ale rezidenților ei în domeniul activității comerciale externe;

g) stabilește restricții cantitative la export și import conform legislației naționale și tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte;

h) adoptă, în limitele competenței, hotărîri cu privire la negocieri și la semnarea de tratate internaționale;

i) stabilește, în condițiile legii, interdicții, restricții la export și/sau la import.”

Reglementarea de stat a activității comerciale externe se realizează prin intermediul reglementării tarifar-vamale și a reglementării netarifar-vamale. Reglementarea tarifar-vamală se referă la instituirea taxelor de import și export, precum și la implimentarea unor taxe exceptionale, cum ar fi taxele speciale, antidumping și de compensare. Reglementarea netarifar-vamală se realizează prin cotare șle rezidenților ei în domeniul activității comerciale externe;

g) stabilește restricții cantitative la export și import conform legislației naționale și tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte;

h) adoptă, în limitele competenței, hotărîri cu privire la negocieri și la semnarea de tratate internaționale;

i) stabilește, în condițiile legii, interdicții, restricții la export și/sau la import.”

Reglementarea de stat a activității comerciale externe se realizează prin intermediul reglementării tarifar-vamale și a reglementării netarifar-vamale. Reglementarea tarifar-vamală se referă la instituirea taxelor de import și export, precum și la implimentarea unor taxe exceptionale, cum ar fi taxele speciale, antidumping și de compensare. Reglementarea netarifar-vamală se realizează prin cotare și licențiere. Aceste reglementări se identifică prin hotărîrile Guvernului, legile actuale, precum și prin stipulările desprinse din tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. Legislația în vigoare, interzice utilizarea altor proceduri de reglementare vamală. La baza implimentării măsurilor de protecție vamală trebuie să existe scopuri clare, foarte bine definite, pentru a putea justifica aplicarea acestor măsuri tarifare și netarifare. În orice situație, statul se asigură ca restricțiile, interdicțiile și măsurile de protecție aplicate, sunt cele care provoacă minim prejudicii activității vamale a Republicii Moldova și a participanților la ea. În Republica Moldova, comerțul internațional se derulează fără aplicarea restricțiilor cantitative la import și la export, acestea pot fi aplicate doar în situații excepționale, care sunt prevăzute în legislația vamală și în tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. Deci, în anumite situații de excepție prevăzute, Guvernul poate aplica restricții cantitative la importul sau la exportul de mărfuri, produse, servicii sau rezulatate ale activității intelectuale, în momentul în care apare necesitatea menținerii ordinii publice, protecția sănătății și a integrității populației, protecția faunei și a florei, precum și a mediului înconjurător integral, asigurarea securității statului etc. Guvernul Republicii Moldova implimentează reglementări menite să maximizeze accesul rezidenților pe piețele externe, în deosebi prin negocierile bilaterale și multilaterale, precum și prin tratatele internaționale încheiate. Astfel se creează anumite organisme internaționale și comisii interguvernamentale care au ca scop dezvoltarea comertului extern și încadrarea Republicii Moldova în relațiile comerciale internaționale. În Republica Moldova activează autorități centrale de resort care sunt menite să asigure respectarea legislației vamale, a procedurilor și reglementărilor vamale întărite la nivel de stat, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte. În cazul încălcării legislației vamale, se va purcede la răspunderea administrativă, penală, disciplinară, conform legislației în vigoare. În cazul în care au apărut anumite litigii între persoanele fizice și juridice, rezidente sau nerezidente, pe de o parte, și autoritățile publice centrale ale R.M, pe de altă parte, legate de respectarea activității vamale, atunci ele se hotărăsc în instanța de judecată conform procedurilor prestabilite.

În Codul Vamal al Republicii Moldova se stipulează că “activitatea vamală se constituie din promovarea politicii vamale, asigurarea respectării reglementărilor vamale la trecerea mărfurilor, mijloacelor de transport și persoanelor peste frontiera vamală a Republicii Moldova, perceperea drepturilor de import și drepturilor de export, vămuirea, controlul și supravegherea vamală, din alte activități de promovare a politicii vamale. Activitatea vamală se desfășoară în conformitate cu normele și cu practica internațională. Republica Moldova participă la colaborarea internațională în domeniul activității vamale. “Politica vamală reprezintă componenta forte a unei politici comerciale derulându-se prin utilizarea unor instrumente tarifare, ce depind în special de politica economică întărită la nivel de guverne, precum și în mare masură de acordurile comerciale semnate de către state și de situația economică în general. În opinia lui Cosmin STOICA, politica vamală “reprezintă partea politicii comerciale care cuprinde totalitatea reglementărilor și normelor emise de stat prin instituțiile abilitate care se aplică tuturor mărfurilor care trec frontierele vamale ale unei țări. Acestea implică controlul mărfurilor și mijloacelor de transport care trec frontierele vamale, îndeplinirea formalităților de vămuire, impunerea vamală prin plata drepturilor vamale la bugetul statului.” Într-o altă accepțiune, politica vamală “ reprezintă o componentă a politicii comerciale care cuprinde totalitatea reglementărilor și normelor emise de stat prin instituțiile abilitate, care vizează intrarea și ieșirea în și din țară a mărfurilor”. Normele și reglementările naționale, care sunt implimentate prin legi și diverse acte normative, stabilite la nivel de politică comercială externă sunt utilizate de către guvern pentru a implimenta cu succes politica vamală a statului. Politica vamală este extrem de complexă, de aceea pentru o derulare minuțioasă a acesteia este necesar de a folosi o serie de decizii și norme emise la nivel de administrație vamală națională, cu scopul de a facilita aplicarea acesteia. Aici este foarte important să definim noțiunea de teritoriu vamal – teritoriul în care este în vigoare același regim vamal și se aplică aceeași legislație vamală. Prin teritoriu vamal al Republicii Moldova subîntelegem teritoriul terestru, apele interne, precum și spațiul aerian specific granițelor teritoriului terestru al statului. De obicei, teritoriul vamal coincide cu teritoriul politic al statului, dar acest lucru nu se manifestă întotdeauna deoarece pot exista anumite locuri și localități excluse din teritoriul politic în ceea ce privește aplicarea regimului vamal. În primul caz vorbim despre extinderea teritoriului vamal ( anexiune sau includere vamală ), iar în al doilea caz avem de a face cu restrîngerea teritoriului ( excluderea sau exceptarea vamală ). Teritoriul vamal este delimitat prin frontierele vamale. Pe litoralul mării, frontiera vamală poate să coincidă cu limita coastei sau, pentru a ușura controlul vamal, poate să se extindă pînă la limita apelor teritoriale. Extinderea teritoriului vamal se face de cele mai multe ori sub forma uniunilor vamale. Sunt însă cazuri când teritoriul vamal cuprinde și o suprafață în afara frontierelor politice ale statului respectiv, ori două sau mai multe state formează un singur teritoriu vamal. În cadrul unui teritoriu vamal, se aplică o singură politică vamală, care implică :

controlul mărfurilor și mijloacelor de transport, cu ocazia trecerii frontierei vamale;

îndeplinirea formalităților vamale;

impunerea vamală prin plata creanțelor vamale;

alte formalități specifice, reglementate prin acte normative.

Instrumentele de politică vamală folosite sunt :

legile, codurie și reglementările vamale, care constituie factorul ce diferențiază modul de aplicare a politicii vamale în diferite state ale lumii;

tarifele vamale, principalul element prin care se realizează impunerea vamală, folosit de toate statele lumii, cuprinzînd procentual nivelul taxei vamale ce se percepe asupra mărfurilor importate sau exportate, în funcție de procedurile aplicate.

1.2 Impunerea – instrument principal în aplicarea politicii vamale

Taxa vamală a devenit pe parcursul evoluției sale dintr-un instrument fiscal, un mijloc complex de politică comercială, unul dintre cele mai utilizate instrumente pentru protejarea economiei naționale. Astfel, politica vamală contribuie la stimularea și diversificarea producției interne și exportului, la satisfacerea cerințelor economiei naționale cu materii prime și alte mărfuri de import, la lărgirea cooperării economice și tehnico-științifice internaționale. Valențele taxei vamale ca instrument de politică comercială se conturează odată cu dezvoltarea industriei și interesului statului de a proteja industria proprie de concurența străină. Taxa vamală reprezintă “un impozit direct perceput de către stat, în momentul trecerii mărfurilor peste granițele vamale ale țării respective. Taxele vamale fac parte din cea mai răspîndită și cunoscută categorie de venituri bugetare.” Impozitele reprezintă o plată obligatorie datorată bugetului fără vreun echivalent în serviciu sau prestație directă din partea statului sau prestație directă ori indirectă din partea statului plătitorilor. Din acest punct de vedere al echivalentului, impozitele se deosebesc de taxe care reprezintă o altă categorie de venituri bugetare ce se realizează ca plăți datorate de persoanele care beneficiază de anumite servicii sau activități ale unor organe de stat. Această deosebire din punctul de vedere al echivalentului este relativă deoarece în statul nostru sunt reglementate și taxe care se percep fără vreun echivalent direct și imediat așa cum sunt și taxele vamale. Deci taxele vamale apar sub forma unui impozit direct prelevat de organele fiscale ale statului, similar întrucît cu impozitul pe circulația mărfurilor care adaugă la prețul mărfurilor o anumită cotă atunci cînd are loc o vînzare sau o cumpărare de mărfuri pe plan intern. Spre deosebire de impozitul pe circulația mărfurilor, care se aplică sub forma unei prelevări odată cu vînzarea sau cumpărarea unor mărfuri, indiferent dacă ele sunt produse pe plan intern sau importate, taxa vamală se aplică numai în cazul tranzacțiilor cu produse care trec frontiera vamală a statului. Ca orice venit indirect, taxele vamale sunt suportate în final de către consumatori. Prin fixarea taxei vamale, statul percepe un impozit care va aduce modificări ale prețurilor produselor ce fac obiectul tranzacțiilor comerciale. Astfel, taxa vamală afectează în primul rând pe importator care trebuie să verse la autoritățile fiscale o sumă de bani corespunzătoare nivelului taxei vamale evidențiată în tariful vamal. Importatorul trece însă taxa vamală asupra prețului de vînzare al produslui, astfel încât ultimul care suportă taxa vamală este consumatorul. Taxa vamală în vigoare nu este în toate cazurile trecută pe deplin asupra produsului de import. Este posibil ca în practică impunerea fiscală să o suporte parțial importatorul sau să fie pe deplin suportată de către exportator în funcție de raportul dintre cererea și oferta pe piață. Raportul dintre povara vamală și prețul pe care îl va plăti în final consumatorul este influențat de poziția pe care o deține pe piață exportatorul, respectiv importatorul. Taxele vamale fiind reglementate în virtutea necesității fondului financiar al statului, sunt, din punct de vedere juridic, obligații financiar-bugetare. Caracterul obligatoriu al taxelor vamale este prevăzut în legislația națională. Obligația de a plăti taxele vamale este o obligație juridică, deoarece este prevăzută de normele juridice în vigoare și potrivit acestora neîndeplinirea obligației respective atrage răspunderea juridică și silită de a plăti taxele neachitate integral sau la termen legal. Această obligație apare în cadrul raporturilor juridico-financiare de venituri bugetare. Beneficiarul acestei obligații financiaro-bugetare de a plăti taxele vamale este exclusiv statul, reprezentat prin organele financiar-bancare cărora li s-a atribuit competența de a încasa taxele vamale. Forma de concretizare a acestei obligații este forma bănească și se individualizează printr-un titlu de creanță financiar-bugetară, act juridic prin care se constată și individualizează obligația financiară a fiecărui subiect taxabil, titluri care declarative de drepturi și obligații și executorii se manifestă fără vreo investire specială.

Taxela vamale percepute asupra importului produselor produc efecte complexe care se înscriu în sfera pur financiară, dar și efecte economice și comerciale. Astfel taxele vamale au următoarele efecte:

efect asupra venitului bugetar de formare a veniturilor statului;

efect de protejare a economiei naționale sau a producției interne;

efect asupra consumului intern;

efect de resdistribuire a veniturilor dintre diferite categorii de participanți la activitatea economică ( consumatori, producători, stat etc );

efect asupra raportului de schimb al țării;

efecte de competitivitate;

efecte asupra veniturilor diferitelor categorii sociale;

efecte asupra balanței de plăți;

efecte asupra costurilor.

Taxa vamală îndeplinește funcția de instrument de politică comercială. Deci, mijloacele folosite pentru realizarea obiectivelor comerciale pot fi grupate în 2 categorii:

măsuri de control direct sau mijloace de constrîngere care influențează cantitățile ( restricții cantitative, licențele, controlul valutar și prohibițiile );

măsuri care influențează prețurile de control indirect sau mijloace de incitare ( taxele vamale, prelevări, taxe antidumping și de compensație, subvențiile și primele de export ).

Astfel există o serie de motivații pentru utilizarea taxelor vamale într-o economie de piață pentru a produce anumite efecte asupra funcționării economiei. Printre aceste motivații sunt următoarele:

protecția tarifară susține ramuri care sunt importante din punct de vedere social, satrategic sau economic, nepermițînd ca acestea să fie effectuate în mod nefavorabil de concurența străină;

prin taxa vamală, se protejează forța de muncă și locurile de muncă din anumite ramuri în fața concurenței cu produse realizate în străinătate la costuri mai reduse;

taxa vamală conduce la reducerea importurilor, iar prin aceasta se stimulează producția internă și se majorează utilizarea forței de muncă și veniturile producătorilor;

taxele vamale pot fi utilizate pentru diversificarea structurii industriale ale unei țări, dacă se dorește să se producă pe plan intern anumite produse, cel puțin pentru o perioadă de timp, o asemenea producție trebuie apărată de concurența externă;

stabilirea taxelor vamale este necesară în lumea contemporană pentru ca țările să aibă posibilități de negocieri comerciale reciproce, bilaterale și multilaterale.

Se aplică următoarele tipuri de taxe vamale:

“1) ad valorem, calculată în procente față de valoarea în vamă a mărfii;

2) specifică, calculată în baza tarifului stabilit la o unitate de marfă;

3) combinată, care îmbină tipurile de taxe vamale specificate la punctele 1) și 2);

4) excepțională, care, la rîndul ei, se divizează în:

a) taxă specială, aplicată în scopul protejării mărfurilor de origine indigenă la introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor de producție străină în cantități și în condiții care cauzează sau pot cauza prejudicii materiale considerabile producătorilor de mărfuri autohtoni;

b) taxă antidumping, percepută în cazul introducerii pe teritoriul vamal a unor mărfuri la prețuri mai mici decît valoarea lor în țara exportatoare la momentul importului, dacă sînt lezate interesele sau apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri identice sau similare ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în țară a producției de mărfuri identice sau similare;

c) taxă compensatorie, aplicată în cazul introducerii pe teritoriul vamal a mărfurilor, la producerea sau la exportul cărora, direct sau indirect, au fost utilizate subvenții, dacă sînt lezate interesele sau apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri identice sau similare ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în țară a producției de mărfuri identice sau similare.”

Printre principalele obiective ale politicii vamale se numără controlul importului. Acesta este un obiectiv fundamental al politicii vamale practicate de oricare stat. De fapt, importul este scopul urmărit în procesul schimbului de bunuri și servicii. Pe calea importului, se pot introduce în circuitul economic național bunuri și servicii deficitare sau cu o competivitate tehnică sau comercială superioară. Pe calea importului se achiziționează mijloace de investiție rezultate din cele mai noi inovații și invenții, capabile să stimuleze progresul tethnico-științific național, să susțină creșterea productivității muncii, să contribuie la realizarea de produse competitive pe piața internă și externă. Dar, importul, ca scop al schimburilor comerciale cu străinătatea, trebuie atent coordonat și controlat prin instrumente de politică comercială, spre a se proteja producția națională în fața concurenței străine atunci cînd aceasta tinde să aducă prejudicii intereselor naționale. În general, o politică chibzuită de import urmărește să sprijine completarea resurselor naționale în scopul diversificării ofertei interne de bunuri și servicii. Un alt obiectiv ar fi promovarea cooperării economice internaționale, fiindcă o politică comercială activă și bine chibziută facilitează integrarea economică în forme capabile să realizeze produse și servicii de înaltă calitate și nivel tehnic, la costuri ieftine, cu un mare grad de competitivitate pe piața internă și internațională. Aceasta întrucât participarea produselor naționale la rețele transnaționale de producție și comercializare permite valorificarea optimă a factorilor de producție și implicit realizarea unui optim economic la nivel internațional. Un alt scop ar fi – încurajarea și controlul exportului și importului de capital, întrucît orice stat cu economie de piață, indiferent de stadiul lui de dezvoltare, tinde să promoveze o politică stabilă de coordonare a mișcărilor de capital în raporturile cu străinătatea. Sunt perioade și domenii în care se simte nevoia atragerii de capital străin, iar altele, în care excedentul de capital național se cere să fie deplasat în afara țării. Pe calea diverselor pîrghii economice, statul poate să sprijine și totodată să controleze mișcarea capitalului.

După cum am menționat mai sus, tariful vamal este un pilon esențial în realizarea politicii vamale, acesta reprezentând “ un tabel sistematic al mărfurilor și al taxelor vamale corespunzătoare acestora care se percep pentru mărfurile trecute peste granița vamală a unei țări. În practica internațională există tarife vamale cu o singură coloană pentru taxa vamală prevăzută sau cu mai multe coloane. Aceste coloane cuprind taxe vamale pentru țările care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate, taxe pentru țările care nu beneficiază de clauza ( taxe autonome ) și, uneori, taxe vamale preferențiale, care se acordă unor țări slab dezvoltate. Pe lîngă taxele vamale percepute la fiecare produs sau grupă de produse, tariful vamal mai poate cuprinde și nomenclatorul mărfurilor scutite de taxe vamale, unele reguli de impunere, precum și alte formalități vamale. “ Într-o altă abordare, tariful vamal reprezintă un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale și taxa ( taxele ) vamală percepută asupra fiecărui produs sau grupă în parte. Uneori, în catalog sunt cuprinse în mod expres și mărfurile scutite de impunere vamală la importul lor pe teritoriul vamal al țării respective ( sau la exportul lor peste granițele țării ). Clasificarea mărfurilor supuse impunerii vamale conform tarifelor în vigoare în diverse țări se face:

alfabetic ( Anglia, Franța, Germania etc.);

după originea mărfii ( din regnul vegetal, animal, mineral sau mixt );

în funcție de gradul de prelucrare ( materii prime, materiale, producție neterminată, producție finită ).

De cele mai multe ori se face și o clasificare combinată ce ține seama de toate criteriile menționate. În decembrie 1950 a fost semnată la Bruxelles Convenția privind clasificarea mărfurilor în tarifele vamale, potrivit căreia a fost elaborat un nomenclator de bază unic denumit Nomenclatorul vamal de la Bruxelles. Acest nomenclator a fost acceptat până în prezent de circa 140 de țări ( printre excepții se numără SUA și Canada ), iar criteriul de clasificare al mărfurilor este gradul de prelucrare combinat cu originea mărfurilor. Nomenclatorul vamal de la Bruxelles, numit în prezent Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală ( NCCV ), este o clasificare de 4 cifre și cuprinde 1011 poziții repartizate pe 99 capitole și 21 secțiuni. Tot în anul 1950, Comisia de Statistică a ONU a elaborat:

clasificarea tip pentru comerțul internațional ( Standard International Trade Clasification – S.I.T.C );

Clasification type pour le Commerce International ( C.T.C.I. ).

Sunt și țări membre ale G.A.T.T. care nu au aderat la nici una dintre cele două clasificări ( respectiv SUA și Canada) ( urmare a Rundei Uruguay GATT transformat în OCM – Organizația Mondială a Comerțului ). De aceea, Comisia Europeană a ONU pentru Europa a solicitat Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles să întreprindă un studiu referitor la problema armonizării sistemului de clasificare vamală a mărfurilor. În iunie 1983, Consiliul de Cooperare Vamală de la Bruxelles a adoptat Convenția privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor, în baza căreia marea majoritate a statelor au elaborat noi tarife vamale.

Sistemul armonizat, mai exact Convenția Internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1987, iar Republica Moldova este membră a acesteia. Deci, în țara noastră se aplică în cadrul tarifului vamal, prevederiile Sistemului armonizat.

Se impun anumite precizări, și anume:

prin sistem armonizat de denumire și codificare a mărfurilor se înțelege “ nomenclatura care cuprinde pozițiile și subpozițiile și codurile numerice aferente, notele de secțiuni, capitole și subpoziții, precum și regulile generale de interpretare a sistemului armonizat cuprinse în anexa la aceasta convenție”;

prin nomenclatură tarifară se înțelege “ nomenclatura stabilită în conformitate cu legislația părții contractante pentru încasarea taxelor vamale de import” ;

Sub aspectul stabilirii sale, tariful vamal poate fi:

Tarif vamal general. Constă din ansamblul taxelor vamale care se aplică operațiunilor de import-export de bunuri, indiferent de statul din care provin sau către care se importă. Acest tarif vamal se practică între statele care nu au perfectat convenții în acest domeniu și conține o singură coloană de taxe vamale pentru toate mărfurile care sunt supuse impunerii vamale.

Tariful vamal convențional este stabilit prin convenții între state sau prin clauze ale diverselor acorduri comerciale privind toate operațiunile de import-export de mărfuri sau produse, sau numai unele din vânzările de mărfuri mai fregvente. De regulă, una din coloanele de taxe vamale convenționale vizează mărfurile importate din țările care benefeciază de clauza națiunii celei mai favorizate.

Conform art. 1 din Acordul pentru Tarife și Comerț “orice avantaj, favor, privilegiu sau imunitate acordată de partea contractantă pentru orice produs originar sau destinat oricărei altei țări va fi acordat imediat și necondiționat produsului similar originar din sau cu destinația către teritoriile tuturor celorlalte părți contractante.” Astfel, în domeniul taxelor vamale, acordarea de reduceri sau scutiri de taxe pentru anumite produse, unor state, obligă la acordarea acelorași facilități țărilor cărora li s-a acordat clauza națiunii celei mai favorizate. Același acord internațional mai prevede că produsul din teritoriul oricărei alte țări contractante nu va fi supus, direct sau indirect, la taxe au alte impuneri interne, de orice natură, superioare celor aplicate, direct sau indirect, produselor naționale similare. Se creează astfel un tratament național în materie de impozit și alte reglementări interne.

Tratamentul național ( clauza regimului național ) este o prevedere înscrisă în tratatele economice și stabilește același regim atât pentru importator, cât și pentru exportator la piața importatorului, urmărindu-se garantarea posibilității de opțiune, pe considerent de ordin comercial, între aprovizionarea din producția indigenă sau din import.

Tariful vamal diferențiat are un regim superior tarifului vamal general în ce privește vînzările de mărfuri sau produse în relațiile numai cu anumite state. Această formă este practicată din interesele protecționiste ale economiei naționale.

Tariful vamal preferențial este tariful vamal care se practică de toate statele moderne și constă în practicarea de taxe vamale în cuantumuri reduse și în exceptarea de la plata taxelor vamale a unor categorii de mărfuri și produse.

Prin practicarea unui tarif vamal preferențial se reduce simțitor efectul fiscal al taxelor, care sunt incluse în prețul mărfurilor și produselor importate și suportate de consumator. În vederea practicării regimului vamal preferențial, s-au constituit uniuni vamale din care fac parte mai multe state, de regulă învecinate ( de exemplu – Comunitatea Vamală Benelux – Belgia, Olanda, Luxemburg ). În cadrul acestor uniuni vamale au fost suprimate taxele vamale între statele membre și s-au adoptat tarife vamale identice sau apropiate în relațiile cu alte state.

Pentru taxele vamale preferențiale pot fi întîlnite uneori două coloane, și anume:

taxe vamale preferențiale bazate pe principiul reciprocității;

taxe vamale preferențiale bazate pe principiul nereciprocității.

Practica comerțului internațional a consactrat tariful vamal ca principal instrument pentru reglementare a schimburilor comerciale externe, potrivit intereselor economice naționale ale statelor. Această practică a fost legiferată în articolul XI al Acordului General asupra Tarifelor Vamale și Comerțului ( după cum am amintit mai sus ), prin care se stabilește că părțile contractante la acest acord nu vor institui și nu vor menține alte prohibiții și restricții la import în afara taxelor vamale.

Deci, tariful vamal reprezintă o listă a produselor care fac obiectul importurilor, cu indicarea taxelor vamale pe produse. A devenit un lucru comun în practica comercială internațională ca un produs să fie desemnat în cadrul nomenclaturii tarifare și cu un număr din tarif.

Taxele vamale sunt prevăzute în tariful vamal de import al Republicii Moldova și sunt exprimate în procente, diferențiate pe mărfuri sau grupe de mărfuri. Mărfurile sunt grupate pe secțiuni și capitole, potrivit Nomenclatorului Sistemului Armonizat – care se folosește în relațiile reciproce dintre statele membre ale Acordului General pentru Tarife și Comerț. Fiecare țară acordă prioritate uneia dintre cele două scopuri realizate de tariful vamal, și anume :

instrument de protecție destinat să elimine sau să reducă importul prin creșterea prețului acestuia;

mijloc de obținere a unor venituri pentru bugetul țărilor importatoare.

În Republica Moldova s-a aprobat Nomenclatorul mărfurilor, care a fost revizuit în conformitate cu Sistemul Armonizat de codificare și descriere a mărfurilor 2007. Conform Hotărîrii cu privire la aprobarea Nomenclatorului mărfurilor al Republicii Moldova din 2007, s-a pus în sarcina Serviciului Vamal, de comun cu Ministerul Economiei și Comerțului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Finanțelor, Biroul Național de Statistică, să se efectueze o revizuire a legilor și reglementărilor reieșind din clasificarea mărfurilor conform Nomenclatorului mărfurilor al Republicii Moldova. Toate divergențele apărute vor fi soluționate prin utilizarea Notelor Explicative din Convenția Internațională privind Sistemul Armonizat de codificare și descriere a mărfurilor din 14 iunie 1983, aprobat de către Organizația Mondială a Vămilor, la care Republica Moldova este parte. Nomenclatorul mărfurilor este divizat în 21 secțiuni și 97 de capitole. Guvernul este cel ce aprobă Nomenclatorul mărfurilor. Printre regulile de bază referitoare la interpretarea Nomenclatorului mărfurilor al Republicii Moldova, se numără următoarele:

1. Denumirile secțiunilor, capitolelor și grupelor de produse au menirea de a facilita utilizarea Nomenclatorului; pentru scopuri juridice clasificarea mărfurilor în Nomenclator se realizează reieșind din textul pozițiilor mărfurilor și al notelor corespunzătoare referitoare la secțiuni sau capitole și, dacă textele respective nu prevăd altceva, în conformitate cu următoarele cerințe:

a) Orice referire din textul denumirii unei poziții de marfă la oricare marfă trebuie considerată și ca referire la marfa respectivă în stare incompletă sau nefinită, cu condiția că, fiind prezentată în stare incompletă sau nefinită, această marfă posedă caracteristicile ei principale în stare completă sau finită, și trebuie, de asemenea, considerată ca referire la marfa completă sau finită (sau clasificată în cadrul poziției în cauză ca fiind completă sau finită, conform acestei reguli), prezentată în stare neasamblată sau dezasamblată.

b) Orice referire din textul denumirii unei poziții de marfă la un material sau la o substanță trebuie considerată și ca referire la amestecul sau combinația materialului sau substanței respective cu alte materiale sau substanțe. Orice referire la marfa dintr-un anumit material sau substanță trebuie considerată și ca referire la mărfurile ce constau integral sau parțial din materialul sau substanța respectivă. Clasificarea mărfurilor care constau din două sau mai multe materiale sau substanțe se face în conformitate cu prevederile regulii 3, și alte reguli de bază care pot fi analizate în detaliu în Hotărîrea cu privire la aprobarea Nomenclatorului de mărfuri al Republicii Moldova. După cum am menționat mai sus, Republica Moldova aplică un tarif vamal ad valorem, taxa vamală reprezentînd un procent din valoarea în vamă a mărfurilor importate.

1.3 Metodele de determinare a valorii mărfurilor în vamă

În Legea cu privire la tariful vamal a Republicii Moldova se stabilesc proceduri și măsuri juridice de determinare a valorii mărfii în vamă, de declarare a acesteia, precum și drepturile și responsabilitățile părților implicate în tranzacțiile comerciale internaționale. Declarantul este cel ce anunță valoarea mărfii în vamă la momentul trecerii acesteia peste frontiera națională. Modul și forma declarației vamale se stabilește și se aprobă de către Guvernul Republicii Moldova, fiind sincronizată cu Legea cu privire la tariful vamal și cu acordurile internaționale la care țara noastră este parte. La cererea autorității vamale, declarantul este obligat să prezinte actele referitoare la valoarea în vamă a mărfii, documente suplimentare, care vin să înlăture îndoielile organelor vamale cu privire la autenticitatea calculelor și a declarației depuse. Autoritatea vamală poate să nu fie de acord cu valoarea calculată de către declarant, în acest caz declarantul are dreptul să atace decizia organelor vamale în limitele legislației în vigoare în fața autorității vamale sau în instanța de judecată, fără penalizare. Autoritatea vamală este cea responsabilă pentru autenticitatea datelor referitoare la calculul valorii în vamă a mărfurilor. Informația prezentată de către declarant organelor vamale reprezintă un secret comercial, de aceea ea nu poate fi utilizată decât în scopuri vamale, nefiind predispusă spre devulgare altor persoane terțe, exceptând cazurile permise de către legislație. Taxa vamală se calculează pe baza valorii în vamă a mărfurilor sau atunci când se depune declarația vamală. Totalitatea taxelor vamale încasate de către organele vamale de la importatori sau exportatori sunt vărsate la bugetul statului.

Există o serie de metode utilizate pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor :

a) în baza valorii tranzacției cu marfa respectivă ori în baza prețului efectiv plătit sau de plătit;

b) în baza valorii tranzacției cu marfă identică;

c) în baza valorii tranzacției cu marfă similară;

d) în baza costului unitar al mărfii;

e) în baza valorii calculate a mărfii;

f) prin metoda de rezervă.

Principala metodă de determinare a valorii mărfii în vamă este prima – în baza valorii tranzacției cu marfa respectivă, iar restul metodelor se aplică consecutiv enumerării de mai sus doar în cazul în care valoarea mărfii nu poate fi calculată în baza metodei precedente. La determinarea valorii în vamă a mărfii conform metodei numărul 1 – în baza valorii tranzacției cu marfa respectivă ori în baza prețului efectiv plătit ori de plătit, în costul mărfii se includ următoarele componente, în cazul în care acestea nu s-au inclus anterior :

Cheltuielile legate de transportarea mărfii pînă la sediul organelor vamale ( de ex. la aeroport ), cum ar fi – asigurarea, costul transportării, descărcării, încărcării etc;

Cheltuielile cumpărătorului legate de acordarea unor comisioane și prime brokerilor, exceptând comisioanele acordate acestora pentru procurarea mărfii respective, costul ambalajelor și a lucrărilor aferente acestora, costul containerilor etc;

Valoarea părților și altor componente încorporate în marfă, instrumente, matrițe, forme, cheltuieli legate de producerea mărfii, de desing și oformare ( executate în afara țării ) – dacă suma acestora nu a fost inclusă în prețul efectiv plătit sau de plătit;

Redevențele și taxele pentru licențe, care sunt o cheltuială ăbligatorie a cumpărătorului, ca o condiție necesară de vînzare ulterioară a mărfurilor evaluate, dacă acestea nu au fost incluse anterior în prețul efectiv plătit sau de plătit;

Parte din veniturile obținute la orice revînzare sau utilizare a mărfii respective, care revine direct sau indirect vînzătorului.

Metoda respectivă nu poate fi utilizată, dacă :

a) există restricții în privința drepturilor cumpărătorului asupra mărfii evaluate, cu excepția restricțiilor:

– stabilite de legislație;

– în privința regiunii geografice în care marfa poate fi revîndută;

– care nu influențează esențial prețul mărfii;

b) vînzarea mărfii și valoarea tranzacției depind de respectarea unor condiții a căror acțiune nu poate fi luată în considerare;

c) informația folosită de declarant la anunțarea valorii în vamă a mărfii nu este veridică sau nu este confirmată prin acte;

d) participanții la tranzacție sînt persoane interdependente, cu excepția cazurilor cînd interdependența lor nu influențează valoarea tranzacției și aceasta este acceptată în scopuri vamale conform prevederilor alin.(5).

În cazul determinării valorii mărfii în vamă prin metoda valorii tranzacției cu marfa identică, se i-a în calcul valoarea tranzacției cu marfa identică. Se consideră identice mărfurile care au aceleași caracteristici fizice, de calitate, au aceeași reputație pe piață, reprezintă același producător și aceeași țară de origine. Câteva deosebiri neesențiale de exterior nu pot să constituie motiv de neconsiderare a mărfurilor drept fiind identice.

Metoda determinării valorii mărfii în vamă după valoarea tranzacției cu marfa similară, presupune că ca bază se va lua valoarea tranzacției cu marfa similară. Sunt similare mărfurile care deși reprezintă divergențe exterioare, acestea pot fi considerate similare, deoarece îndeplinesc aceleași funcții, satisfac aceleași necesități și pot fi interschimbabile în raporturile internaționale. În acest caz se i-a în considerație – calitatea, existența mărcii comerciale, țara de origine, producătorul.

Metoda determinării valorii în vamă în baza costului unitar al mărfii, presupune că dacă marfa introdusă pe teritoriul vamal este vîndută în aceeași stare în care a fost importată atunci valoarea în vamă se va calcula pe baza prețului unitar al acesteia, ori pe baza prețurilor unitare ale mărfii similare sau identice, vîndute în cele mai mari partide concomitent sau aproape concomitent cu importul mărfii de evaluat, dacă acestea au fost vîndute către persone care nu sunt în relații directe cu vînzătorul, deducând următoarele:

a) comisioanelor plătite ordinar sau convenite ori a marjei aplicate, în mod obișnuit, beneficiilor și cheltuielilor generale aferente vînzărilor de mărfuri de aceeași clasă sau de același tip;

b) cheltuielilor obișnuite de transport și de asigurare, precum și cheltuielilor conexe suportate pe teritoriul Republicii Moldova;

c) cheltuielilor prevăzute la art.11 alin.(1) lit.a);

d) impozitelor și taxelor pasibile de plată în legătură cu importul sau vînzarea mărfurilor.

Determinarea valorii în vamă a mărfii în baza metodei costului calculat, presupune că ca bază de calcul va fi luat costul calculat al mărfii de evaluat, care va cuprinde valoarea materialelor, costul operațiunilor și lucrărilor de producere, volumul beneficiilor și al cheltuielilor, precum și alte cheltuieli care pot fi incluse în cazul analizat.

În momentul în care, valoarea în vamă a mărfii nu poate fi calculată în baza metodelor amintite mai sus, valoarea în vamă a mărfii va fi caluculată prin metoda de rezervă. Această metodă presupune că ca bază de calcul se va lua prețul de vînzare al mărfii pe piața internă a Republicii Moldova sau prețul de vînzare al mărfii pe piața internă a producătorului, valoarea în vamă a mărfii minimală, un preț stabilit arbitrar sau fictiv, valoarea de producție a mărfii etc.

Codul Vamal al Republicii Moldova, Legea cu privire la tariful vamal, Legea cu privire la vămuire, plus o serie de norme și reglementări stipulate în tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte reprezintă de fapt legislația vamală. În articolul 1 din Codul Vamal al Republicii Moldova se definește noțiunea de legislație vamală, drept fiind “totalitatea actelor normative din domeniul importului, exportului, tranzitului de mărfuri și punerii lor sub orice alt regim vamal, inclusiv măsurile de prohibiție, restricție și control, precum și actele normative emise de Departamentul Vamal în limitele competenței.” Organele vamale își desfășoară activitatea vamală în dependență de legile și reglementările actuale momentului în care acestea au primit declarația vamală și alte acte supuse procedurilor vamale, desigur exceptând anumite cazuri, în momentul în care aceasta este stipulat prin legi. Departamentul Vamal este o autoritate centrală care exercită de fapt activitatea vamală a Republicii Moldova, fiind investită cu drepturi și putere specifică. Organele vamale sunt instituții de drept, a căror funcții, statut și competență, sunt stabilite de către Guvern, ele fiind formate din Departamentul Vamal, birouri vamale și posturi vamale. Birourile și posturile vamale sunt create, restructurate și lichidate de către Departamentul Vamal al Republicii Moldova. Doar Parlamentul și Guvernul, sunt în drept să emită reglementări, decizii și norme cu privire la activitatea, atribuțiile, precum și funcțiile organelor vamale. Departamentul Vamal înființează laboratoare vamale, care au sarcina de a efectua expertiza mărfurilor care trec frontierele vamale ale statului. De asemenea, în sistemul vamal activează instituții de învățămînt care sunt menite să efectueze instruirea și perfecționarea cadrelor vamale. Toate bunurile organelor vamale, ale birourilor și posturilor vamale, laboratoarelor și instituțiilor de învățămînt, precum și altor instituții subordonate organelor vamale, sunt în proprietatea statului, fără drept de privatizare. Misiunea de bază a Serviciului Vamal constă în promovarea politicii vamale, în vederea asigurării securității economice a statului, prin facilitarea comerțului, securizarea traficului internațional de mărfuri și mijloace de transport, asigurarea respectării reglementărilor vamale, perceperii drepturilor de import și export, lupta împotriva fraudelor vamale, dezvoltarea unei administrații profesioniste și transparente, care implementează standarde internaționale în vederea simplificării procedurilor de vămuire și protejează societatea aplicînd uniform și imparțial legislația vamală. Serviciul Vamal asigură securitatea economică a statului în corespundere cu standardele internaționale, facilitează comerțul în colaborare cu societatea civilă și mediul de afaceri, întru sporirea comerțului extern și crearea unui climat favorabil pentru atragerea investițiilor.” Direcțiile Serviciului Vamal (aparatul central) sînt:

Aparatul directorului (cu statut de direcție);

Direcția generală proceduri vamale;

Direcția generală reglementări tarifar-vamale;

Direcția generală fluxuri informaționale și statistică vamală;

Direcția generală fraude vamale.

Direcția drept vamal și asistență juridică

Direcția resurse umane și perfecționare;

Direcția audit intern;

Direcția securitate internă;

Direcția finanțe și logistic.

Comitetul Consultativ pe lîngă SV este menit sa faciliteze implicarea mai activă a sectorului privat al statului în derularea comerțului internațional, precum și să asigure un climat vamal favorabil determinat prin transparență și obiectivitate. El este constituit în special din reprezentanți ai Serviciului Vamal, precum și din delegați ai agenților economici care sunt implicați în promovarea unui schimb eficient de informații, cu scopul de a derula o politică vamală eficientă, orientate spre încurajarea importurilor și exporturilor.

Ceea ce este evident, este faptul că oricum rămîne a fi minimă comunicarea SV cu factorii externi și cu massmedia, însă acum se fac diverse încercări de a înlătura acest neajuns, și întrucît SV activează într-un cadru extern aflat într-o continuă schimbare factorul comunicativ necesită o abordare serioasă. Organul vamal are competență de a împuternici anumite persoane să realizeze activități vamale, dar care să se afle sub supravegherea acestuia. În cazul în care, unele persoane au intenția de a executa procedurile de vămuire în afara posturilor vamale, acestea sunt obligate să asigure organele vamale cu toate cele necesare pentru derularea operațiunilor vamale – încăperi, diverse utilaje, mijloace de comunicare etc. Absolut toate informațiile care au fost puse la dispoziția organelor vamale pot fi utilizate de acestea doar în scopuri vamale, precum și secretele statale, comerciale, informațiile confidențiale nu pot fi divulgate unor terțe persoane sau statului, decît în situațiile prevăzute de legislație. Toate plîngerile înaintate organelor vamale cu privire la anumite decizii, acțiuni, prevederi, sunt rezolvate de către Departamentul vamal sau Instanța de Judecată, care se derulează asemenea conform legislației. În Codul Vamal se menționează că toate persoanele au drepturi absolut egale de a introduce și de a scoate de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, mărfuri și mijloace de transport, privarea de aceste drepturi poate fi realizată dar numai în cazuri prevăzute de legislația națională. Mărfurile și mijloacele de transport care sunt prohibite de legislația actuală de a fi exportate sau introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova din considerente de asigurare a ordinii publice, de asigurare a securității statale, a mediului înconjurător, de menținere a integrității obiectelor de valoare arheologică și istorică, de protecție a dreptului de proprietate intelectuală, precum și de asigurare a apărării altor interese comerciale și necomerciale ale statului. Aceste mărfuri, trebuie să fie scoase imediat de pe teritoriul R.M. sau confiscate, conform legislației Republicii Moldova sau a acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte. De asemenea, pot fi stabilite restricții la introducerea și la scoaterea anumitor mărfuri și mijloace de transport de pe teritoriul vamal al RM, pentru înfăptuirea obligațiunilor față de alte state, pentru păstrarea integrității statului, pentru protecția pieței interne, care se specifică în legislația autohtonă sau în tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. Cheltuiele transportatorilor legate de introducerea sau scoaterea mărfurilor desemnate drept fiind aplicate restricții asupra lor nu sunt returnate exportatorilor ( importatorilor ) de către autoritățile publice.

CAPITOLUL II. POLITICA VAMALĂ – PARTE COMPONENTĂ A POLITICII FISCAL-COMERCIALE

2.1 Regimurile vamale în Republica Moldova

Trecerea frontierelor vamale se realizează prin plasarea mărfurilor si transporturilor sub anumite regimuri vamale, conform Codului Vamal al Republicii Moldova, sunt identificate următoarele regimuri vamale :

“ 1) regimuri vamale definitive:

a) import;

b) export;

2) regimuri vamale suspensive:

a) tranzit;

b) antrepozit vamal;

c) perfecționare activă (cu suspendare);

d) transformare sub control vamal;

e) admitere temporară;

f) perfecționare pasivă.

(2) În cadrul regimurilor specificate la alin.(1) se definesc regimurile vamale cu impact economic:

a) antrepozit vamal;

b) perfecționare activă;

c) transformare sub control vamal;

d) admitere temporară;

e) perfecționare pasivă.”

Persoanele au dreptul să aleagă orice regim vamal, să îl modifice sau să renunțe la el, independent de felul mărfurilor livrate și proprietăți, în condițiile în care aceasta nu contravine legislației în vigoare. Sunt supuse vămurii mărfurile și mijloacele de transport care trec frontierele vamale ale Republicii Moldova, precum și controlului vamal, numai în locurile permise de organele vamale și în orele de muncă ale acestora. Modificarea condițiilor stipulate anterior se face numai prin acordul organelor vamale ( schimbarea locului, lucru extraprogram ). Mărfurile si mijloacele de transport care au fost puse in circulatie prin oferirea unor facilitate vamale, trebuie sa fie utilizate numai pentru scopurile pentru care le-au fost acordate facilități, în cazul în care scopul contravine utilizării de facto se vor percepe taxele vamale de import sau de export, sub controlul organelor vamale și numai cu permisiunea acestora. Mărfurile ce trec frontierele vamale ale unui stat, pot fi puse în regimuri vamale suspensive, ceea ce presupune plasarea temporară sub un regim, ce exclude achitarea totală sau parțială a taxelor de import sau de export, iar cheltuielile suplimentare legate de plasarea sub un asemenea regim vamal sunt suportate de către titularul operațiunii. Organele vamale plasează mărfurile și mijloacele de transport sub regimuri vamale suspensive numai atunci când pot asigura integritatea și controlul acestora. Regimurile vamale suspensive se încheie prin plasarea sub un alt regim al mărfurilor inițiale, sau al celor transformate și obținute, excepție facând doar regimul de tranzit. Plasarea sub regimuri vamale cu impact economic se poate face numai prin obținerea unei autorizații din partea organelor vamale, care se obține contra plată. O dată cu obținerea autorizației respective, titularii operațiunilor sunt obligați să ofere informații cu privire la toți factorii care pot să influențeze continuitatea sau modificarea regimului.

Importul și exportul reprezintă regimurile vamale primordiale în derularea oricărei activități vamale. Importul este un regim vamal în care mărfurile ce trec frontiera vamală a Republicii Moldova primesc statutul de mărfuri în liberă circulație. Acest statut se obține numai după ce s-au achitat drepturile de import și s-au realizat toate măsurile de politică economicî. Mărfurile importate în Republica Moldova pot obține un tratament tarifar preferențial, ceea ce presupune anularea sau micșorarea taxelor vamale de import, pentru o serie de mărfuri importate. Tratamentul tarifar preferențial se acordă mărfurilor în dependență de țara de origine a lor, ca urmare a tratamentelor internaționale la care Republica Moldova este parte. Constatarea originii mărfurilor se face de către organul vamal în dependență de 2 criterii : mărfuri care au fost obținute în întregime într-o țară anumită, mărfuri care au suferit o transformare sau o prelucrare suficientă într-o țară. Stabilirea țării de origine a mărfurilor se face pe baza documentelor prezentate de către titularul operațiunii la momentul importului. În cazul în care la momentul importului nu există dovezi clare cu privire la țara de origine a mărfurilor, atunci importatorul poate să prezinte actele ce desemnează țara de origine căreia i se atribuie un regim tarifar preferențial după o anumită perioadă de la vămuire. În acest caz, se va face o încasare a sumelor achitate în plus, prin neutilizarea la momentul vămuirii a regimului tarifar preferențial. Mărfurile autohtone care au fost exportate anterior, și acum sunt reintroduse sunt scutite de taxa de import, dacă perioada dintre exportul și importul acestora nu depășește 3 ani de zile. Această scutire nu va fi acordată dacă sunt importate rezultate ale unor mărfuri autohtone exportate anterior, care au fost supuse regimului de perfecționare pasivă.

Exportul este un regim vamal prin care mărfurile autohtone sau cele străine, care au fost introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova și puse în circulatie, parasesc granițele vamale ale țării fără obligația de a fi reintroduse ulterior. Exportul se realizează numai sub condiia achitării drepturilor de export, onorării măsurilor de politică economică și numai în condițiile satisfacerii stipulărilor Codului Vamal și a altor reglementări legislative. Liberul de vamă se acordă numai dacă starea mărfurilor este aceeași ca și în momentul efectuării vămuirii și primirii declarației vamale, luîndu-se în calcul pierderile naturale legate de întreținea și transportarea lor în condiții bune. Mărfurile naționale pot fi exportate temporar în cazul în care urmează a fi reintroduse în țară fără a suferi vreo modificare, cu excepția uzurii normale și a pierderilor naturale. Organale vamale stabilesc termenul în care mărfurile trebuie să fie reintroduse în țară de origine sau plasate sub alte regimuri vamale. Acest termen nu poate fi mai mare de 3 ani, dar în același timp să fie suficient pentru utilizarea conform scopului pentru care au fost exportate. Titularul operațiunii poate cere mărirea termenului de reintroducere, care poate fi prelungit doar de către Guvern.

Tranzitul este un regim vamal care presupune transportarea mărfurilor de la un punct vamal la altul, fără a se percepe drepturile de import și de export, și fără îndeplinirea măsurilor de politică economică, dacă legislația nu prevede altfel. Timpul tranzitării se stabilește de către organul vamal, dar acesta nu poate să depășească 8 zile. Responsabil de tranzitare este titularul tranzacției, care trebuie să depună declarația de tranzit la plecarea de la organul vamal. Mărfurile prohibite de a fi introduse în Republica Moldova sau alte mărfuri restricționate nu pot fi plasate sub regim vamal de tranzit. Mărfurile care au fost vămuite la un organ intern, se vor plasa sub regim vamal de tranzit pînî la organul vamal extern, de frontieră. Mărfurile care urmează să fie plasate sub regim vamal de tranzit trebuie să întrunească o serie de condiții și caracteristici, cum ar fi: să fie utilizate numai în scopuri de tranzit, să nu depășească termenul stabilit de către organul de plecare pentru a ajunge la organul de destinație, luîndu-se în considerație tipul mărfii, a mijlocului de transport utilizat etc. Regimul vamal de tranzit se încheie în momentul în care acestea ajung la organul vamal de destinație cu toate actele însoțitoare necesare și în starea în care se presupunea să fie, cu excepția unor pierderi naturale suportate în timpul transportării. În cazul avarierii mărfurilor plasate sub regim vamal de tranzit, sau în urma acțiunii unei forte majore, transportatorul trebuie să informeze imediat organul vamal proxim, precum și să asigure deplasarea acestora către acest organ vamal. Cheltuielile legate de transportarea mărfurilor și pierderile în urma accidentării sunt suportate integral de către transportator. Responsabil de mărfurile supuse sub regim vamal de tranzit este titularul operațiunii, în cazul în care acestea sunt puse în libera circulație pe teritoriul Republicii Moldova, nu sunt prezentate organului vamal de destinație, sunt prezentate nu în aceeași măsură și calitate sau sunt substituite, atunci titularul operațiunii este impus să achite drepturile de import, desigur exceptînd cazurile de forță majoră, distrugere, accidentare. În momentul în care, operațiunea de tranzitare se conformează tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, organul vamal le acceptă automat fără a mai emite alte acte interne.

Antrepozitul vamal este un regim vamal ce presupune plasarea mărfurilor într-un loc special supravegheat și acceptat de către organul vamal. Acesta presupune plasarea mărfurilor într-un antrepozit, și anume – a mărfurilor care au fost importate, fără a se percepe drepturile de import și a se aplica măsurile de politică economică, și a mărfurilor indigene care sunt destinate exportului. Aici apare noțiunea de antrepozitar, care este o persoană juridică ce deține acest antrepozit și noțiunea de depozitar – titularul declarației, conform căreia mărfurile sunt plasate în regim de antrepozit vamal. Sub regimul vamal de antrepozit pot fi plasate orice mărfuri, exceptînd cele prohibite de a fi importate sau scoase de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, sau alte mărfuri interzise de legislație. Antrepozitele vamale pot fi publice și private, cele publice sunt disponibile oricărei persoane pentru a păstra acolo mărfurile, iar cele private sunt utilizate doar de către antrepozitar, care este și unicul ce le poate plasa în acest regim. Antrepozitarul este obligat să respecte condițiile și normele prevăzute de autorizație, cu privire la activitatea pe care acesta o va desfășura, precum și să mențină mărfurile plasate sub regimul de antrepozit vamal în stare bună. Pentru obținerea autorizației de antrepozitare, este necesar, ca solicitantul acesteia să depună în scris o cerere Departamentului Vamal, și să demonstreze necesitatea și rațiunea antrepozitării. Autorizația de antrepozitare poate fi acordată doar persoanelor juridice din Republica Moldova. Mărfurile depuse sub regim de antrepozit vamal, pot fi supuse următoarelor operațiuni – de a asigura a integrității lor și de pregătire pentru vînzare, prin ambalare, marcare, încărcare, descărcare etc. În acest regim vamal, mărfurile nu pot să obțină alți parametri tehnici, să își modifice calitatea sau cantitatea inițială.

Perfecționarea activă presupune o prelucare a mărfurilor fie importate, fie exportate. Există câteva operațiuni de prelucrare activă :

“a) prelucrarea mărfurilor, inclusiv montarea, asamblarea sau fixarea lor la alte mărfuri;

b) transformarea mărfurilor;

c) repararea mărfurilor, inclusiv restaurarea acestora, înlăturarea defectelor, reglarea;

d) utilizarea, în conformitate cu reglementările vamale, a anumitor mărfuri care nu se regăsesc printre produsele compensatoare, dar care permit sau facilitează fabricarea acestor produse, chiar dacă ele se

consumă complet sau parțial în procesul de perfecționare. “

Pentru executarea operațiunilor de perfecționare este necesar, de asemenea, ca persoana responsabilă sau cea care nemijlocit realizează perfecționarea să obțină autorizația, care se eliberează de către Departamentul Vamal. Această autorizație poate fi eliberată doar persoanelor juridice din Republica Moldova. În autorizație se stabilesc termenii în care produsele compensatoare vor fi plasate sub un alt regim sau vor fi exportate sau reexportate de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova. Acest termen trebuie să fie suficient pentru a putea finisa toate operațiunile de perfecționare activă. În baza unei cereri înaintate de către titularul autorizației se poate hotărî prelungirea acestui termen, numai în cazul în care această doleanță este justificată. Acest termen începe să curgă din momentul în care, produsele compensatoare sunt plasate sub regimul de perfecționare activă.

Transformarea sub control vamal este un regim ce permite ca mărfurile străine să fie importate în Republica Moldova fără plata drepturilor de import, și fără aplicarea măsurilor de politică economică, fiind supuse unor modificări esențiale de fond și de formă, iar după aceasta, ele vor fi puse în libera circulație în țară, cu încasarea drepturilor de import aferente acestor mărfuri rezultate. Cazurile în care mărfurile pot fi puse sub regim vamal de transformare sub control vamal sunt stabilite de legislația Republicii Moldova. Pentru efectuarea operațiunilor de transformare sub control vamal, Departamentul Vamal eliberează autorizații persoanelor care însăși realizează tranformarea sau celor care sunt responsabile, ca urmare a unei cereri depuse. Autorizația respectivă, ca și pentru alte regimuri vamale amintite anterior, se eliberează doar persoanelor juridice din Republica Moldova, și numai în următoarele cazuri :

mărfurile care au fost importate pot fi regăsite în rezultatul final al transformării sub control vamal;

mărfurile supuse transformării nu pot fi readuse la starea, capacitățile și proprietățile anterioare plasării sub regim de transformare sub control vamal;

sunt respectate procedurile de restricții cantitative și calitative ale mărfurilor importate și ale rezultatelor transformării;

nu pot fi aduse prejudicii producătorilor autohtoni ca urmare a prelucrării mărfurilor și obținerii unora similare cu cele comercializate în țară sau exportate ( latura economică ).

În autorizația eliberată de către Departamentul Vamal pentru înfăptuirea operațiunilor de prelucare, se specifică termenul în care mărfurile plasate sub acest regim trebuie să fie exportate sau plasate sub un alt regim vamal. Termenul acesta începe să curgă din momentul plasării mărfurilor sub regim vamal de prelucrare sub control vamal, însă el poate fi mărit ca urmare a unei cereri depuse organelor vamale de către titularul autorizației. În acest caz, poate apărea o “ obligație vamală pentru mărfurile aflate în aceeași stare sau pentru produsele aflate în stadii intermediare de transformare comparativ cu ceea ce s-a prevăzut în autorizație, valoarea acestei obligații se stabilește pe baza elementelor de taxare

corespunzătoare mărfurilor de import la data acceptării declarației vamale privind plasarea mărfurilor sub regimul de transformare sub control vamal.”

Regimul vamal de admitere temporară presupune posibilitatea de a importa mărfurile străine în Republica Moldova fără perceperea drepturilor de import sau cu micșorarea acestora, în cazul în care acestea sunt destinate reexportului ulterior în aceeași stare în care au fost importate, luîndu-se în considerație uzura normală în timpul aflării lor pe teritoriul vamal. Pe parcursul perioadei de aflare a mărfurilor străine sub regimul vamal de admitere temporară, acestea trebuie să rămînă în proprietatea importatorului străin. Ele nu pot fi gajate, vîndute, închiriate, subînchiriate, nu pot fi semnate contracte de comodat asupra lor etc. Aceste acțiuni pot fi permise doar de către organele vamale, ulterior înfăptuirii procedurilor de import și achitării drepturilor de import, dacă aceasta nu este interzis prin lege. Mărfurile care au fost introduse în țară printr-un contract de leasing internațional vor fi plasate sub regimul vamal de admitere temporară. Doar mărfurile care au primit autorizarea, pot fi identificate și nu sunt prohibitive de a fi introduse pe teritoriul vamal pot fi ulterior plasate sub acest regim vamal. Orgenele vamale sunt cele care stabilesc termenul de aflare sub un asemenea regim vamal, și după expirarea căruia mărfurile urmează a fi reexportate sau plasate sub un alt regim vamal aprobat de vamă. La cererea solicitantului, care va fi argumentată, Departamentul Vamal poate stabili o prelungire a acestui termen. Termenul de admitere temporară stipulat in Codul Vamal al Republicii Moldova este de maximum 3 ani de zile. Pentru contractele de leasing financiar sau operațional se va prelua termenul contractului în cazuză la determinarea termenului de aflare a mărfurilor sub regimul vamal de admitere temporară, însă acest termen nu poate să depășească 7 ani de zile. Mărfurile aflate sub regim vamal de admitere temporară pot fi puse în liberă circulație pe teritoriul vamal al Republicii Moldova doar după achitatrea drepturilor de import, ca bază de referință luîndu-se elementele de taxare sau alte plăți efectuate la momentul punerii bunurilor sub acest regim vamal. Cursul valutar al efectuării operațiunilor specifice punerii bunurilor în liberă circulație va fi corespunzător zilei în care se afectuează operațiunile de punere în liberă circulație. Dacă ar fi să ne referim la bunurile admise temporar ca urmare a încheierii unor contracte de leasing, atunci ca bază de calcul în cazul achitării contractului și punerii bunurilor în liberă circulație se va lua valoarea reziduală a bunului – pentru leasingul financiar, sau valoarea de transfer a proprietății, care a fost convenită între părți – pentru leasingul operațional.

Perfecționarea pasivă este un regim vamal ce presupune efectuarea unor proceduri de perfecționare pasivă, prevăzute de către legislația vamală. Sub regimul vamal de perfecționare pasivă nu pot fi plasate următoarele mărfuri :

“ a) mărfurile care, prin scoaterea lor de pe teritoriul vamal, creează temei pentru exonerarea de drepturile de import sau pentru restituirea drepturilor de import încasate;

b) mărfurile care, înainte de a fi scoase de pe teritoriul vamal, au fost importate cu exonerarea totală de drepturile de import – pînă la expirarea termenelor de exonerare;

c) alte mărfuri, în unele cazuri prevăzute de legislație. “

Perfecționarea pasivă a mărfurilor se poate face numai în baza autorizației eliberate de către organele vamale. Această autorizație poate fi eliberată doar persoanelor juridice din Republica Moldova. Ea se eliberează numai în cazurile în care Departamentul Vamal este sigur că aceste produse compensatoare sunt rezultatul prelucrării mărfurilor exporate pentru a fi prelucate și că operațiunile de prelucrare pasivă nu aduc efecte negative asupra economiei naționale. Termenul în care prosusele compensatoare exportate urmează a fi reintroduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova se stabilește de către organele vamale. Acest termen trebuie sa fie suficient pentru efectuarea tuturor procedurilor prognozate. La cererea titularului autorizației, DV poate sa modifice acest termen. Toate mărfurile plasate sub regim vamal de perfecționare pasivă sunt supuse plății drepturilor de export cu restituirea ulterioară a ceastora, exceptînd taxele pentru proceduri vamale, și doar în cazul în care au fost satisfăcute toate condițiile înaintate de către organele vamale titularului autorizației. Acesta nu răspunde pentru neimportarea mărfurilor rezultate din perfecționarea pasivă, în momentul în care acestea au fost distruse sau avariate ca urmare a unor calamități naturale, accidente sau a producerii altor evenimente fortuite, independente de voința lui, fapt care trebuie să fie confirmat de către organele de resort din țara respectivă.

Zonele economice libere, în continuare ZEL – “ sînt părți ale teritoriului vamal al Republicii Moldova, separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, în care pentru investitorii autohtoni și străini sînt permise, în regim preferențial, genuri ale activității de întreprinzător, în condițiile legii. Teritoriul zonelor libere este delimitat de restul țării prin îngrădire sigură. Paza hotarelor zonelor libere se asigură de către întreprinderile specializate de pază din Republica Moldova, în baza contractelor încheiate de acestea cu Administrația zonei respective. Față de persoanele fizice și mijloacele de transport se aplică sistemul de trecere autorizată a hotarelor zonei libere, al cărui mod de funcționare este stabilit prin hotărîre de Guvern. “ Zonele economice libere se înființează în conformitate cu legislația în vigoare. Scopul creării ZEL este de a impulsiona dezvoltarea economică a unei țări prin atragerea investițiilor interne și a celor străine, modernizarea producției și implimentarea celor mai avansate tehnologii, dezvoltarea producției orientate spre export, crearea locurilor noi de muncă etc. Modificarea anumitor stipulări în activitatea zonelor economice libere se poate face numai prin modificările respective a legislației în vigoare, în special a Legii cu privire la zonele economice libere din 2001 a Republicii Moldova. Mărfurile plasate într-o zonă economică liberă pot fi supuse diverselor operațiuni, cum ar fi producția, modificarea, comercializarea, exceptînd vînzarea lor cu amănuntul. Termenul de aflare al bunurilor în ZEL nu este reglementat, organele vamale fiind cele care supraveghează totalitatea mărfurilor intrate sau scoase de pe teritoriul zonelor economice libere. Persoanele care activează în zone economice libere sunt obligate la cererea organelor vamale să prezinte mărfurile aflate acolo. Organul vamal al Departamentului vamal este cel ce asigură regimul vamal în ZEL, activitatea căruia este coordonată cu Administrația. În termen de o lună de zile de la data hotărîrii înființării unei zone economice libere, Servicul Vamal trebuie sa elaboreze planul de activitate, condițiile, să specifice numărul persoanelor și calitatea lor, sa determine procedurile de derulare a activității organului vamal care va funcționa acolo, toate astea fiind înaintate Guvernului spre aprobare, printr-un regulament. Se stabilește modul de declarare a valorii mărfurilor introduse pe sau scoase de pe teritoriul ZEL. Mărfurile autohtone introduse în zonele libere care nu au scopuri comerciale și valoarea cărora nu depășește 500 euro, nu sunt însoțite de declarații vamale. Plasarea bunurilor în ZEL se realizează după completarea de către rezident a declarației vamale de import, neavînd abligativitatea ca furnizorul lor să prezinte alte acte adiționale. La plasarea în ZEL a mărfurilor străine sau autohtone nu se achită drepturile de import, dacă legialația actuală nu prevede alte reglementări. Atunci cînd mărfurile sunt scoase din zonele libere și sunt plasate pe restul teritoriului Republicii Moldova, organele vamale percep drepturile de import și aplică măsurile de politică economică. În cazul în care, din ZEL sunt scoase mărfuri în afara teritoriului vamal al țării sau sunt plasate în alte zone libere, sunt achitate drepturile de export și aplicate măsurile de protecție economică. Conform Legii cu privire la zonele economice libere, în ZEL nu funcționează regimul de contingentare și licențiere a mărfurilor și serviciilor importate sau exportate. Este interzisă introducerea în zonele libere a produselor de comerț cărora conform legislației în vigoare sau tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, nu le este permisă comercializarea, precum și cînd acestea :

„a) prezintă pericol pentru alte mărfuri și obiecte din zona liberă;

b) pun în pericol starea morală și securitatea publică;

c) nu corespund normelor și regulilor ecologice și sanitaro-igienice prevăzute de legislație;

d) nu corespund cerințelor de calitate stabilite de legislație. “

Odată cu încetarea activității ZEL sau retragere a calității de rezident, apare obligativitatea plasării mărfurilor sub un alt regim sau destinație vamală. Persoanele cu titlul de rezident al zonelor libere întocmesc trimestrial rapoarte ce țin de evidența minuțioasă a fluxului de mărfuri, produse finite, material. Rapoartele respective se elaborează în forma acceptată de Guvernul Republicii Moldova.

Magazinul Duty-Free presupune comercializarea mărfurilor și produselor în locuri special amenajate, care sunt situate în aeroporturi internaționale și la bordul aeronavelor, fără aplicarea măsurilor de politică economică dacă legislația nu prevede altfel. Mărfurilor comercializate în magazinele duty-free nu li se aplică taxe de import. Aceste bunuri se vînd contra lei moldovenesști sau contra valută străină, de asemenea, achitarea se poate face prin intermediul cardurilor bancare. Ele sunt comercializate exclusiv persoanelor care trec frontierele vamale, respectiv după verificarea actelor de identitate și a biletelor de călătorie. Mărfurile indigene care se comercializează în magazinele duty-free sunt plasate sub reginum vamal de export. Magazinele duty-free sunt înființate doar ca urmare a eliberării autorizației de către Departamentul Comerțului cu consimțămîntul Departamentului Vamal, precum și a eliberării autorizației de către Banca Națională a Moldovei, pentru comerțul înfăptuit în valută străină. Termenul autorizației de activitate a magazinelor duty-free situate în aeroporturile internaționale și la bordul aeronavelor este de 5 ani. Ea poate fi anulată, suspendată sau retrasă în cazul în care sunt dovezi a activității incorecte a acestora, care contravin procedurilor Codului Vamal și a altor legi, acte, hotărîri în vigoare. Toată responsabilitatea pentru importul și exportul mărfurilor o poartă titularul autorizației. Plata sau costul autorizației este stabilit conform legislației. În orașul Chișinău, poate fi înființat un magazin duty-free pentru deservirea corpului diplomatic. Comercializarea mărfurilor în acest magazin “se va face pe baza carnetelor de identitate CD (corp diplomatic) eliberate de Ministerul Afacerilor Externe, în cantități obișnuite pentru comerțul cu amănuntul, destinate uzului personal și familial, fără a fi utilizate în scopul vînzării. Reprezentanțele străine pot cumpăra mărfuri și în cantitățile solicitate, pe bază de comenzi întocmite prealabil, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe. Modul de înființare și funcționare al

magazinului duty-free și modul de comercializare în el al mărfurilor sînt stabilite de Guvern.”Autorizația de desfășurare a activității de comercializare în magazinele duty-free se eliberează de către Departamentul comerțului și acordul DV, fiind însoțită de previzul eliberat de Ministerul Afacerilor Externe care specifică modul de constituire, locul amplasării și necesitatea înființării. Reexportul este o destinație vamală ce presupune scoaterea mărfurilor străine de pe teritoriul vamal al RM fără a se percepe drepturile de export și fără a se aplica măsurile de politică economică. Distrugerea este o altă destinație vamală ce constă în nimicirea mărfurilor străine aflate sub supraveghere vamală fără achitarea drepturilor de import și aplicarea măsurilor de politică economică. Această procedură se efectuează din resursele persoanei cointeresate în distrugerea mărfurilor. Abandonul în folosul statului se realizează de asemenea prin neîncasarea drepturilor de import și export, fiind o renunțare la mărfurile respective în folosul statului. Mărfurile care trec frontierele vamale ale unui stat se supun plății taxelor vamale, conform legislației în vigoare. În Republica Moldova se încasează taxa pe valoarea adăugată, accizele și taxele pentru proceduri vamale.

În Regulamentul cu privire la aplicarea destinațiilor vamale prevăzute de Codul Vamal al Republicii Moldova, se definesc operațiunile prealabile vămuirii mărfurilor:

“a) prezentarea la organele vamale de frontieră a mijloacelor de transport, a documentelor însoțitoare ale acestora, precum și a documentelor privind mărfurile transportate;

b) controlul vamal al mijloacelor de transport la birourile vamale de frontieră;

c) examinarea de către declaranții vamali a mărfurilor și prelevarea de eșantioane;

d) declararea sumară și depozitarea provizorie. “

Procesul de vămuire al mărfurilor este compus din trei etape, și anume – procedura de declarare a mărfurilor și de prezentare a acestora organelor vamale, executarea controlului vamal și în final – eliberarea liberului de vamă. Declararea mărfurilor, precum și prezentarea acestora se realizează de către declaranți sau de către reprezentanții lor, prin depunerea în scris a unei declarații vamale în detaliu. Această declarație se depune după finisarea tranzitării teritoriului sau într-un termen de 20 zile de la înaintarea declarației sumare. Ea are responsabilitatea declarației pe propria răspundere a declarantului sau a reprezentantului acestuia care a semnat-o, în ceea ce privește veridicitatea informțiilor și datelor înscrise în declarație, autenticitatea actelor și documentelor anexate, precum și plasarea mărfurilor sub regimul sau destinația vamală cuvenită. În anumite condiții stabilite de către organul vamal, declarația vamală poate fi depusă în formal electronic. Declaranții sunt obligați să prezinte cîte o declarație vamală pentru fiecare document de transport. Doar atunci cînd destinatarul acestor mărfuri este una și aceeași persoană, se admite, cu acordul organului vamal, de a fi depusă o singura declarație pentru mai multe documente de transport. Etapa a doua – controlul vamal, se execută cu scopul de a preveni tentativele de activitate nelegală a declaranților, de prezentare a documentației false, de descoperire a unor fraude vamale și încălcări. La etapa aceasta, se verifică existența documentelor însoțitoare a mărfurilor, precum și veridicitatea lor. Ulterior, se face un control al efectuării plăților specfice vămuirii, cum ar fi achitarea drepturilor de import și export, achitarea taxelor pentru proceduri vamale etc. Controlul vamal se încheie prin controlul fizic al mărfurilor. Controlul documentar se referă la autenticitatea documentelor și actelor înscrise în declarația vamală, respectarea formelor și a reglementărilor cu privire la modul de întocmire. Controlul fizic al mărfurilor presupune identificarea reală a bunurilor care au fost declarate în scris, acesta efectuîndu-se în felul următor:

“a) mărfurile transportate în vrac se controlează prin observare sau prin sondare pe mijloacele de transport pe care se află, pe rampe sau cheiuri ori pe platformele din terminalele de manipulare a containerelor;

b) mărfurile ambalate în colete se controlează prin sondaj pe mijloacele de transport pe care se află. În cazul în care nu există condiții de control pe mijlocul de transport, organele vamale sînt în drept să solicite descărcarea mărfurilor;

c) mărfurile ambalate în colete care se află în magazii, pe rampe sau cheiuri ori pe platformele din terminale de manipulare a containerelor se controlează prin sondaj pe fiecare partidă de marfă;

d) mărfurile transportate prin conducte, precum și curentul electric se controlează din punct de vedere al cantității, prin citirea contoarelor instalate.

Organul vamal efectuează controlul fizic al mărfurilor în prezență declarantului, în cazul în care acesta refuză să fie prezent sau nu s-a prezentat în termenul prestabilit, organele vamale purced la efectuarea fizică a controlului vamal din oficiu. Constatările și rezultatele controlului fizic din oficiu au aceeași valoare ca și în cazul în care controlul s-a efectuat în prezența declaranților sau a persoanelor care îi reprezintă.

Pentru anunțarea valorii mărfurilor în vamă, se utilizează tipizatele DVV-1 și DVV-2 ( anexa 1 ). Tipizata DVV-1 se folosește în cazul în care valorarea mărfii în vamă a fost calculată conform Metodei Nr.1 și anume conform valorii tranzacției cu marfa respectivă ori a prețului efectiv plătit sau de plătit. Tipizata DVV-2 se utilizează în cazul calculului valorii mărfii în vamă conform metodelor 2-6 stipulate în Legea cu privire la tariful vamal. Deci declarantul va declara valoarea mărfii în vamă organelor vamale, completând tipizate DVV-1 și DVV-2, exceptând cazurile în care valoarea în vamă a mărfurilor importate nu depășește suma de 300 ue ( și în echivalent ), în cazul în care mărfurile introduse pe teritoriul vamal al țării sunt introduse de către personae fizice, în cazul în care sunt introduse mărfuri care sunt scutite de plata taxelor de import prin plasarea acestora sub diverse destinații vamale, execpție făcând achitarea taxelor pentru procedurile vamale, precum și atunci când se utilizează procedura simplificată de declarare a mărfurilor în vamă la domiciliu. Declarația privind valoarea în vamă se depune concomitent cu declarația vamală și alte acte cerute de către organele vamale. Declarantul este în drept să nu fie de acord cu valoarea în vamă calculată de către organele vamale, și să o contesteze conform pct. 4 al art. 7 din Legea cu privire la tariful vamal. Pentru stabilirea veridicității valorii în vamă declarate de către declarant, organele vamale sunt în drept să ceară prezentarea unei serii de documente:

“a) documentele de constituire ale persoanei care introduc mărfurile în teritoriul Republicii Moldova (statutul și contractul de fondare a întreprinderii, certificatul de atribuire a codului fiscal și certificatul de înregistrare a întreprinderii – în copii);

b) contractul comercial încheiat cu vînzătorul produselor respective și acordurile adiționale la el, precum și corespondența comercială purtată cu acesta în vederea încheierii și derulării contractului;

c) factura (invoice) și documentele bancare de plată (dacă factura este achitată) sau factura pro forma (pentru tranzacții condițional valorice), precum și alte documente de plată și/sau contabile, ce confirmă valoarea mărfurilor;

d) documentele de transport;

e) contractul de asigurare a mărfurilor și polița de asigurare, după caz;

f) factura de trăsură sau calculul oficial autentificat al cheltuielilor de transport;

g) declarația vamală a țării de expediere (dacă aceasta există);

h) listele de ambalaj;

i) licența pentru mărfurile introduse, importul cărora este admis în baza licențelor stabilite;

j) certificatul de origine al mărfurilor, certificatul de calitate, conformitate etc.”

În tarifele vamale, fiecărei poziții a nomenclatorului de mărfuri îi sunt asociate taxe vamale. De altfel, se poate aprecia că tariful vamal este format din binomul nomenclator tarifar – taxe vamale. În timp ce nomenclatorul tarifar are, și este bine că are, vocație universală, taxele vamale exprimă, prin structura și nivelul lor, interesele specifice de politică comercială ale fiecărei țări. Taxa vamală este de fapt un impozit perceput de stat atunci cînd mărfurile trec frontiera vamală a statului respectiv. Marea majoritate a statelor lumii percep taxe vamale la import și numai în cazuri excepționale, pentru produsele deosebite, și la export. Tranzitul supus altădată taxelor vamale, prevede numai prescripțiile de servicii pentru transportul mărfurilor în tranzit sau pentru depozitarea lor temporară pe teritoriul de tranzit. Nivelul taxei vamale, precum și durata în timp a perceperii acesteia sunt probleme de o deosebită importanță în teoria și practica politicii vamale. Nivelul taxei vamale depinde de nevoia de protecție, taxa fiind cu atât mai ridicată cu cît condițiile de producție pe piața internă sunt mai defavorabile față de exportatorii străini. La stabilirea nivelului taxei vamale se are în vedere nivelul diferențelor existente între costul și respectiv, prețul unui anumit produs pe piața externă și internă. În măsura în care corectează aceste diferențe, taxele vamale pot îndeplini selectiv sau succesiv funcțiile de egalizare a nivelurilor de preț, protecția unor ramuri economice naționale prioritare sau prohibirea importului anumitor produse în funcție de interesele economiei naționale.

2.2 Regulile de origine ale mărfurilor

Interesul ce apare la determinarea țării de origine a mărfii este strâns legat de aplicarea mecanismului de percepere a taxelor vamale, prevăzute de Tariful vamal comunitar. Cât privește noțiunea de taxă vamală, ea nu este expres definită de Codul vamal comunitar, nici de Regulamentul de aplicare a Codului vamal comunitar. În acest caz rămîne să ne referim la unele noțiuni doctrinare. În principiu este primordial să definim taxa vamală care este un impozit perceput în urma importului de mărfuri pe teritoriul vamal comunitar în scopul punerii lor în circulație liberă de către un agent economic care practică activitatea de comerț exterior. Taxa vamală are un scop protecționist ce permite menținerea competitivității între prețul la produsele comunitare și cele terțe pe piața CE, precum și un scop fiscal, ce permite de a completa bugetul comunitar. Actualmente, taxele vamale sunt percepute numai în privința produselor de import, cât privește exportul, ele nu sunt percepute. Reieșind din practica aplicării taxelor vamale în Statele-membre ale CE, poate fi conturată următoarea clasificare a lor – după modul de stabilire :

taxă vamală autonomă ( maximală ), percepută ca o măsură de excepție în privința mărfurilor altor state, cărora din anumite motive nu li s-a acordat clauza națiunii celei mai favorizate;

taxa vamală convențională ( taxa vamală ce reiese din aplicarea clauzei națiunii celei mai favorizate ), de regulă se aplică între țările membre ale Organizației Mondiale a Comerțului ( OMC );

taxa vamală preferențială, se aplică mărfurilor ce provin din țările în curs de dezvoltare. Drept exemplu poate servi Sistemul Generalizat de Preferințe al CE ( SGP al CE ). Cotele taxelor vamale percepute în cadrul SGP al CE sunt prezentate într-o coloană specială a tarifului vamal integrat ( TARIC ).

Reieșind din această clasificare, concluzionăm că schimbarea țării de origine a mărfii poate crea unele facilități suplimentare în vederea promovării mărfurilor străine pe piața CE.

Trebuie de ținut cont că în dependență de stabilirea țării de origine a mărfii, se aplică măsurile de politică comercială. Ne vom referi la unele dintre ele:

Cotarea, ce poate fi definită ca o restricție cantitativă, ce stabilește volumul maxim și prețul la care mărfurile admise spre import, realizată cu ajutorul aplicării cotelor individuale, tarifare, sezoniere, globale și procentuale. Sunt cunoscute următoarele forme de cote :

cotele individuale ( prevăd repartizarea volumului total de mărfuri admise spre import între țările exportatoare );

cotele tarifare ( la importul mărfurilor până la un anumit volum se aplică un regim fiscal facilitar. Ceea ce depășește limitele acestui volum este impozitat, aplicîndu-se un regim fiscal mai puțin favorabil, ceea ce duce uneori chiar la nerentabilitatea operațiunii de import );

cotele sezoniere ( sunt aplicate pe o anumită perioadă de timp ( de obicei când volumul de producție a unei mărfi pe piața internă atinge nivelul maxim );

cotele globale ( sunt aplicate in 2/3 din cazurile de aplicare a cotării, ele determină volumul de import la o anumită categorie de marfă într-o anumită perioadă de timp, fără a se ține cont care va fi țara de export );

cotele procentuale ( sunt aplicate în unele cazuri, când cotele la import sunt stabilite în procente față de volumul exportului.

Contingentarea este considerată ca o parte componentă a mecanismului de licențiere, ce se manifestă prin stabilirea unui control centralizat din partea statului asupra operațiunilor de comerț exterior prin restrîngerea nomenclaturii mărfurilor în limitele cotelor cantitative sau de preț pe o perioadă de timp determinată.

Măsurile antidumping prezintă un puternic instrument economic aplicat de către țara importatoare – mărfurilor importate pe piața ei internă. Ele se materizlizează prin aplicarea taxei antidumping ce poate fi definită ca o taxă percepută în cazul introducerii pe teritoriul vamal a unor mărfuri la prețuri mai mici decât valoarea lor în țara exportatoare la momentul importului, dacă sunt lezate interesele sau apare pericolul cauzării prejudiciului material producătorilor autohtoni de mărfuri identice sau similare ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în țară a producției de mărfuri identice sau similare.

Trebuie de ținut cont de specificul aplicării măsurilor antidumping:

cotele taxelor antidumping, de regulă, sunt mai ridicate decât cotele taxelor vamale obișnuite la aceeași marfă;

imprevizibilitatea impunerii taxelor antidumping;

în unele cazuri, perceperea taxelor antidumping poartă un caracter retroactiv. Se are în vedere că această taxă nu se percepe din momentul stabilirii dumping-ului, ci din momentul vânzării mărfii la prețul de dumping.

Reieșind din prevederile articolului 215 al Codului Vamal al RM, determinarea și justificarea țării de origine a mărfii are loc în baza Legii RM cu privire la tariful vamal nr. 1380-XIII din 20 noiembrie 1997 ( Monitorul Oficial nr. 40-41 din 7 mai 1998 ). Totodată, trebuie de menționat că Capitolul V ( articolele 18-26 ) al Legii sus-menționate nu definește expres originea nepreferențială și cea preferențială, aceasta indicîndu-se în mod indirect în articolul 18 al Legii date, ce ne spune “țara de origine a mărfii se determină în scopul efectuării unor măsuri tarifare și netarifare orientate spre reglementarea introducerii mărfurilor pe teritoriul vamal și scoaterii acestora de pe acest teritoriu.” Cu alte cuvinte, legislatorul a recunoscut faptul că aplicarea măsurilor tarifare și netarifare este în strînsă legătură cu determinarea țării de origine a mărfurilor. În acest sens considerăm că este oportun de a examina aparte originea preferențială și nepreferențială. Reamintim că, dacă marfa are origine nepreferențială, se are în vedere că la importul acesteia pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, în privința ei nu se vor aplica anumite facilități de ordin tarifar sau netarifar. Reiesind din prevederile articolului 19 al Legii RM cu privire la tariful vamal drept: „ țară de origine a mărfii se consideră țara în care a fost fabricată integral sau a fost supusă unei prelucrări suficiente conform criteriilor stabilite de prezenta lege și de acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte. Drept țară de origine a mărfii pot fi considerate și un grup de țări, o uniune vamală de țări, o parte a țării, în cazul în care este necesar de a le evidenția în scopul determinării originii mărfii.” În cazul dat, legislatorul a delimitat clar criteriile de atribuire a originii – mărfuri fabricate integral în țara respectivă și mărfuri la fabricarea cărora au participat două sau mai multe state. Potrivit articolului 20 al Legii RM cu privire la tariful vamal, drept mărfuri fabricate integral în țara respectivă se consideră

zăcămintele naturale extrase pe teritoriul ei sau în apele ei teritoriale

producția vegetală, colectată sau cultivată pe teritoriul ei

animalele vii ce s-au născut și au fost crescute în țară

producția obținută de la animalele crescute în țara dată

producția vânatului și pescuitului obținută în țară

producția pescuitului maritime, extrasă sau fabricată în oceanul mondial de navele țării respective sau de navele închiriate ( afretate ) de ea

producția obținută prin aplicarea tehnologiilor avansate pe navele cosmic ce aparțin țării respective sau sunt închiriate de ea

material primă secundară și deșeurile formate în procesul operațiilor de producție și altor operații effectuate în țară

mărfurile fabricate în țară exclusive din producția specificată anterior.

Potrivit articolului 21 al Legii RM cu privire la tariful vamal, dacă la fabricarea mărfii au participat două sau mai multe state, originea ei se determină în baza criteriilor prelucrării suficiente a mărfii. Criteriile prelucrării suficiente se stabilesc și se aplică în conformitate cu Legea RM cu privire la tariful vamal și cu acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte, în modul stabilit de Guvern.

Criteriile prelucrării suficiente a mărfii în țara respectivă sunt

modificarea, în Nomenclatorul de mărfuri, la nivelul oricăruia din primele patru semen, a poziției mărfii ( codului de clasificare ) în urma prelucrării acesteia

executarea unor operații de producție sau tehnologice suficiente pentru a considera drept țară de origine unde au fost effectuate aceste operații

modificarea valorii mărfii în cazul în cazul în care cota procentuală a valorii materialelor utilizate la fabricarea ei constituie nu mai puțin de 45 la sută ( regula cotei ad-valorem ).

Se consider că nu corespund criteriului prelucrării suficiente a mărfii

operațiile de asigurare a integrității ei în timpul păstrării sau transportului

operațiile de pregătire a mărfii pentru vânzare și transport ( divizarea loturilor, formarea loturilor pentru expediere, sortarea, reambalarea )

operațiile simple de asamblare

reunirea mărfurilor ( componentelor ) fără a tribui producției obținute caracteristici c ear deosebi-o esențial de mărfurile ( componentele ) inițiale.

În cazul în care în actele corespunzătoare nu se stipulează expres datele referitoare la marfa concretă sau la țara ei de origine, se aplică criteriul prelucrării suficiente a mărfii, ce ține de modificarea, în Nomenclatorul de mărfuri, la nivelul oricăruia din primele patru semen, a poziției mărfii ( codului de clasificare ) în urma prelucrării acesteia.

Articolul 22 al Legii RM cu privire la tariful vamal se referă la o situație specific, când determinarea țării de origine a mărfii are loc livararea acesteia în loturi. Așadar, potrivit acestui articol, la cererea declarantului, trebuie să fie considerată o simgură marfă, marfa în stare demontată sau incompletă, livrată în mai multe loturi, în cazul în care, din motive de producție sau de transportare, este imposibil de a o expedia într-un singur lot, precum și marfa divizată în loturi din greșeală. În vederea realizării acestor prevederi, sunt impuse anumite condiții

înștiințarea prealabilă a autorității vamale despre divizarea mărfii în loturi, indicându-se cauzele acestei divizări și specificându-se fiecare lot prin indicarea codului de clasificare a mărfii conform Nomenclatorului de mărfuri și a datelor despre valoarea ei și țara de origine

confirmarea prin acte a incorectitudinii divizării mărfii în câteva partied

livrarea tuturor loturilor de mărfuri dintr-o țară de către un singur exportator

introducerea tuturor loturilor de mărfuri prin unul și același punct vamal

livrarea tuturor loturilor de mărfuri în termen de cel mult șase luni de la data acceptării de către autoritatea vamală a declarației vamale sau de la data expirării termenului de prezentare a acesteia referitor la primul lot.

Reieșind din prevederile alineatului 3 al articolului 23 al Legii RM cu privire la tariful vamal, la scoaterea mărfii de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, certificatul de origine a ei se eliberează de organelle abilitate.

În conformitate cu punctual f) al aliniatului 2 din articolul 4, al Legii RM cu privire la Camera de Comerț și Industrie nr. 393 – XIV, din 13.05.1999, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova eliberează certificate de origine a mărfii. Potrivit alineatului 1 și 3 al articolului 23 al Legii RM cu privire la tariful vamal, la scoaterea mărfii de pe teritoriul vamal, autoritatea vamală este în drept să-I solicite declarantului certificatul de origine al mărfii, în cazurile în care acesta este necesar conform contractelor respective, conform regulilor țărilor importatoare sau acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte. Drept temei pentru eliberarea certificatului de origine servește cererea scrisă din partea exportatorului, adresată Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova sau subdiviziunilor sale, cu garantarea plății serviciilor, semnată de solicitant și legalizată prin ștampilă. La cererea înaintată se anexează documentele ce certifică că produsele exportate au fost obținute în Republica Moldova – foaie de trăsură, certificatul de calitate eliberat de producător, bonul de plată pentru marfa livrată, certificatul de conformitate, dacă este necesar actul de expertiză ce va confirma originea mărfii, precum și alte documente.Responsabilitatea pentru autentificarea informațiilor prezentate o poartă agentul economic ce solicit eliberarea certificatului de origine.

La autentificarea certificatului, solicitantul trebuie să prezinte actul de expertiză, efectuat de către o organizație de expertiză din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a RM. În caz de imposibilitate de efectuare a actului de expertiză sau în alte cazuri excepționale, problema autentificării certificatului de origine se rezolvă de către conducătorul subdiviziunii Camerei de Comerț și Industrie a RM. În caz de lipsă a documentelor necesare, actele de expertiză se întocmesc pentru fiecare partidă de mărfuri exportate. De asemenea, trebuie de ținut cont că în privința mărfurilor supuse accizelor actele de expertiză se întocmesc în mod obligatoriu. Cererea scrisă, copia certificatului de origine, originalul actului de expertiză precum și alte documente ce confirm originea mărfii sunt păstrate nu mai puțin de doi ani. Certificatul de origine este perfectat pe formular special, având număr și alte semen menite să-l individualizeze cu dimensiuni cuprinse între 210×297 mm. Specialistul Camerei de Comerț și Industries au a subdiviziunilor sale teritoriale poartă răspundere în conformitate cum legislația în vigoare pentru eliberarea nejustificată a certificatului de origine. În caz de necessitate, certificatele de origine pot fie liberate și după ce încărcătura a fost livrată la adresa destinatarului. În acest caz, în rubric 5 a certificatului se menționează “eliberat a posteriori”. În caz de pierdere a certificatului de origine, la cererea scrisă a solicitantului, poate fi eliberat duplicat perfectat în baza unui formular nou. La perfectarea acestuia în rubric 5 a certificatului se menționează “duplicat”. Certificatele de origine eliberate sunt înregistrate într-un registru special, unde se indică: numărul de ordine al certificatului, data eliberării, datele despre solicitant, numărul certificatului eliberat, costul certificatului și numărul chitanței de plată pentru primirea certificatului. În certificatele de origine nu sunt admise adăugări, ștersături și corectări.

Dacă la exportul mărfii din Republica Moldova în țările terțe normele naționale stabilesc cu strictețe exigențele înaintate față de certificatele de origine eliberate, atunci la importul mărfii pe teritoriul vamal al Republicii Moldova autoritățile naționale competente înaintează unele exigențe de ordin formal autorităților competente din țările terțe în materia certificării originii. Din acest motiv, normele naționale se limitează doar la fixarea condițiilor ce vor servi drept temei pentru certificarea originii mărfii terțe la importul ei în Republica Moldova.

Reieșind din prevederile punctelor b), c) și d ) ale alineatului 2 al articolului 23 al Legii RM cu privire la tariful vamal, la introducerea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a mărfii de origine nepreferențială, certificatul de origine a ei se prezintă în mod obligatoriu dacă:

importul mărfurilor din țara respectivă se reglementează prin restricții cantitative sau alte măsuri de reglementare a activității comerciale externe

acest lucru este prevăzut de legislația în domeniul protecției mediului înconjurător, ocrotirii sănătății, protecției drepturilor consumatorilor, asigurării ordinii publice, securității statului și în alte domenii de importanță vitală, precum și de acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte

documentele prevăzute pentru perfectare vamală nu conțin date cu privire la originea mărfii sau autoritatea vamală are temei să presupună că datele declarate cu privire la originea mărfurilor sunt neautentice.

Potricit articolului 24 al Legii cu privire la tariful vamal, certificatul de origine a mărfii trebuie să confirme univoc originea acesteia din țara respectivă și să conțină

declarația exportatorului care confirmă că marfa este fabricată integral în țara respectivă

adeverința din partea organului competent din țara exportatoare ce a eliberat certificatul care confirmă autenticitatea datelor din certificat.

Certificatul de origine al mărfii se prezintă împreună cu declarația vamală și cu alte documente care urmează să fie perfectate de către autoritatea vamală. În caz de pierdere a certificatului, se prezintă duplicatul autentificat oficial al acestuia. În cazul în care se pune la îndoială autenticitatea certificatului de origine a mărfii sau a datelor ce se conțin în el, autoritatea vamală este în drept să se adreseze organelor care ua eliberat certificatul sau organizațiilor specializate ale țării menționate ca țară de origine a mărfii pentru a obține date suplimehtare sau precizări.

După cum am menționat, regulile de origine nepreferențiale sunt chemate de a da răspuns la întrebarea – care este țara de origine a produsului? Cât privește regulile de origine preferențiale, acestea verifică dacă produsul importat este originar dintr-un stat ce beneficiază de prferințe vamale. Originea preferențială a mărfii servește drept temei pentru acordarea la importul în Republica Moldova a unei serii de vanataje și facilități tarifare. Potrivit articolului 27 alineatul 1 al Legii Republicii Moldova cu privire la tariful vamal, prin facilități tarifare se subînțeleg facilitățile acordate de către țară, în condiții de reciprocitate sau unilateral, pentru mărfurile trecute peste frontiera vamală a acestei țări sub formă de stabilire a unor cote tarifare pentru importul sau exportul preferențial de mărfuri, de reducere a taxei vamale, de scutire de taxă, de restituire a taxei plătite anterior. Anume regimul preferențial de import motivează agenții economici din țările ce nu se bucură de asemenea regim să întreprindă diverse acțiuni pentru schimbarea originii mărfii din cea neprefernțială în cea preferențială.

Reieșind din prevederile alineatului 1 al articolului 25 al Legii Republicii Moldova cu privire la tariful vamal, la mărfurile provenite din țările cu care Republica Moldova a încheiat acorduri privind clauza națuinii celei mai favorizate, poate fi aplicat ( restabilit ) regimul preferențial la tariful vamal în cazul prezentării certificatului de origine a lor cel târziu la expirarea unui an de la data perfectării actelor vamale. În prezent, Republica Moldova acordă preferințe vamale mărfurilor produse și importate din Comunitatea Statelor Independente și România.

Cât privește dovada originii preferențiale ea poate atestată prin Certificatul CT-1. Acest certificat justifică originea preferențială și se plică în schimburile internaționale între statele membre ale CSI. Certificatul nominalizat se eliberează mărfurilor ce sunt produse sau supuse unei prelucrări suficiente și importante din aceste state. La 30.11. 200 la Minsk prin hotărîrea Consiliului șefilor de guverne ale CSI au fost aprobate Regulile de determinare a țării de origine a mărfii. Potrivit acestora, pentru justificarea originii preferențiale într-un stat membru al CSI, organelor vamale a țării de import trebuie să fie prezentat certificatul CT-1. De regulă, certificatul de origine CT-1 se perfectează pentru fiecare livrare de marfă în parte. La exportul mărfurilor din statele membre ale CSI, certificatul de origine CT-1 este eliberat de organul național abilitat în conformitate cu legislația națională a țării de export. Certificatul CT-1 este perfectat pe un formular special și protejat, având dimensiuni cuprinse între 210×297 mm. Termenul de prezentare a certificatului este de 12 luni din momentul eliberării acestuia. Trebuie de menționat, că statele membre ale CSI fac schimb de modele ale certificatelor CT-1, schimb de ștampile a organelor abilitate și a semnăturilor persoanelor împuternicite de a le elibera. Fără prezentarea acestora, certificatele CT-1 sunt considerate nevalabile și în privința mărfurilor nu se vor aplica preferințe vamale.

La 15 februarie 1994, la București, a fost semnat Acordul de comerț liber între Republica Moldova și România. Potrivit alineatului 1 al Acordului:” Nici o taxă vamală de import sau taxă vamală având efect echivalent nu va fi introdusă în comerțul dintre Republica Moldova și România”. Reieșind din prevederile Protocolului A privind definirea noțiunii de produse originare și metodele de cooperare administrativă al Acordului nominalizat, taxele vamale de import nu se vor percepe cu condiția că mărfurile sunt produse și importate din una din aceste două țări, aplicându-se totodată principiul transportării directe.

Trebuie de menționat că Republica Moldova se bucură de anumite preferințe vamale din cadrul Sistemului Generalizat de Preferințe acordate în mod unilateral din partea Statelor membre ale Comunității Europene. Condițiile acordării acestora sunt prevăzute de articolul 2 al Regulamentului CE nr. 2820/98, însă schema actual necesită a fi revizuită din motivul expirării perioadei de funcționare a acesteia cuprinsă între 1 iulie 1999 și 31 decembrie 2001. Produsele introduse în listă precum și țările beneficiare ale SGP a CE sunt anexate la Regulamentul vizat mai sus. Scopul aplicării schemei SGP a CE constă în reducerea taxelor vamale convenționale, cuprinse în Tariful vamal integrat a CE, de la 15% – 100 % în dependență de sensibilitatea produselor pe piața comunitară. În plus, de la 1 octombrie 2000 Comunitatea Europeană a acordat Moldovei așa numita clauză socială în cadrul SGP a CE. Pentru aplicarea acesteia, statelor beneficiare li s-a impus respectarea unor norme internaționale, prevăzute de trei convenții ale Organizației Internaționale a Muncii ( OIM ) – nr. 87 și 98, care țin de dreptul la organizații și negocieri collective, și nr. 138 privind vârsta minimă de angajare în câmpul muncii. Clauza socială prevede o reducere a taxelor vamale la import în Statele-membre ale CE cu 10% – 35 % din cota taxelor vamale aplicate la una din cele 4 categorii de produse ( produse foarte sensibile, sensibile, semisensibile și nesensibile ). Republica Moldova a fost prima dintre țările terțe, beneficiar a SGP a CE, care a solicitat și a obținut clauza socială, ceea ce a influențat pozitiv majorarea exportului de mărfuri în Statele-membre ale Comunității Europene.

CAPITOLUL III. POLITICA VAMALĂ COMUNITARĂ

3.1 Noțiuni generale privind dreptul vamal comunitar

Astăzi devine din ce în ce mai actuală discuția privind tendința Republicii Moldova către spațiul comunitar și procesul care atrage după sine procedura de asociere, pre-aderare și în final de integrare în cadrul Uniuniii Europene a țării noastre. Dar, mai întâi de toate, integrarea în cadrul comunității europene presupune o integrare vamală. Nu întâmplător, unul din elementele primordiale care au adus la crearea Uniunii Europene a fost uniunea vamala, creată initial în scopul aprofundării relațiilor economice și comerciale a statelor-fondatoare. La baza creării Uniunii Europene a stat Comunitatea Economică Europeană, care a fost înființată prin Tratatul de la Roma, semnat de cele șase state fondatoare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda) la 25 martie 1957. Unul din obiectivele majore stabilite prin Tratatul respectiv a fost realizarea unei piețe unice între statele-membre, iar primul pas concret fiind formarea unei uniuni vamale. În anul 1958, cele șase state fondatoare au pus în aplicare două procese paralele, unul dintre ele abolind treptat taxele vamale referitoare la schimburile comerciale reciproce, celălalt fiind instituirea unui Tarif Vamal Comun, aplicabil marfurilor importate din terțe state, ca de acum în 1968 să fie desăvârșită unificarea tarifelor, adică au fost eliminate toate taxele vamale și restricțiile în comerțul dintre statele-membre ale Comunitații, prin introducerea unui tarif vamal unic aplicabil bunurilor importate din alte state.

La 01.07.1968, Uniunea Vamala era realizată și, de atunci, orice nou stat care adera la Comunitate a suportat procesul de anulare a taxelor sale în comerțul intracomunitar și și-a aliniat tariful extern la Tariful Vamal Comun. Tot în 1968 are loc o armonizare accentuată și o simplificare a legislației în domeniul vamal, care au fost percepute ca elemente fundamentale, indispersabile pentru facilitarea comerțului. Astăzi din cadrul comunitații europene fac parte 27 de state europene, care se bucută de acele posibilități pe care le oferă Uniunea Europeană, inclusiv o uniune vamală și o piață comună, un teritoriu vamal unic, o politică și legislație vamală unică. La etapa actuală de dezvoltare administrațiile vamale ale statelor-membre se confruntă cu noi provocări, și anume pe de o parte trebuie să fie asigurată fluiditatea schimburilor comerciale, iar pe chealaltă parte să fie aplicate controalelor necesare, garantând în același timp, protecția interesor comunitare și siguranța cetățenilor Comunității. Pentru a obține echilibrul între aceste cerințe, procedurile vamale și de control sunt modernizate. Unul din instrumentele de bază menite să asigure elementele descriese îl constituie Codul Vamal modernizat. Astfel, Parlamentul European și Consiliul European au adoptat Regulamentul nr.450/2008 privind stabilirea noului Cod Vamal Comunitar.

Reieșind din faptul, că în situația în care unitatea vamală reprezintă unul dintre pilonii Uniunii Europene și se află în centrul pieței interne, iar legislația actuală privind procedurile vamale este destul de complexă și este în continuare bazată pe declarațiile de hîrtie, este pus accentul pe o legislație vamală simplificată, proceduri vamale simplificate, precum și convergența sistemelor tehnologiilor informaționale în urma cărora comercianții ar economisi timp și bani în tranzacțiile lor, ar spori competitivitatea întreprinderilor europene. Astfel, în ordinea dată de idei, la moment în cadrul Uniunii Europene are loc o dezvoltare intensă a procedurii de vămuire simplificată, cât și formei de declarare electronică. În aceiași ordine de idei este evident faptul, că pentru facilitarea comerțului legitim și lupta împotriva fraudei sunt necesare proceduri și procese vamale simple, rapide și uniformizate. În sensul dat, legislatorul comunitar prin elaborarea și adoptarea Codului Vamal comunitar modernizat și-a propus crearea unui mediu simplu și fără declararea pe suport de hîrtie pentru vamă și comerț, simplificarea legislației vamale, permiterea utilizării instrumentelor și tehnologiilor moderne, promovarea aplicării uniforme a legislației vamale și a abordării moderne a controlului vamal, contibuind astfel la asigurarea unei baze pentru procedure de vămuire eficiente. De asemenea, conform noului Cod Vamal urmează ca regimurile vamale să fie unificate și armonizate, iar numărul lor fiind redus la cele care sunt justificate din punct de vedere economic, în vederea sporirii competitivității întreprinderilor comunitare. Uniunea vamală existentă la nivel comunitar stabilește libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și capitalului. Aspirațiile Republicii Moldova către spațiul comunitar presupune un proces de ajustare și elaborare a cadrului normativ național conform principiilor acquisului comunitar. Astfel, orice stat care urmează să adere la Uniunea Europeană parcurge procesul de acceptare a acquisului comunitar, inclusiv cel în domeniul vamal. Prin acceptarea acquisului comunitar se înțelege acel process de apropiere a legislațiilor vamale ale țărilor care au aderat sau urmează să adere la Comunitatea Europeană. Apropierea legislației vamale presupune existența unei legislații naționale compatibile cu cea a Comunitații din p.de v. vamal adoptarea unui sistem de reglementare armonizat cu Codul Vamal comunitar și cu reglementările sale complementare este considerate ca o condiție esențială pentru facilitarea comerțului liber instituit prin Acordurile Europene și pentru pregătirea aderării. Din cele relatate mai sus, credem inevitabil că odată cu semnarea Acordului de asociere Republica Moldova – Unitatea Europeană, va fi posibilă, dar și necesară o apropiere și mai mare a reglementărilor vamale naționale de cele comunitare, care în rezultat v-or duce la creare unei zone de liber schimb, treptat se va ajunge la o uniune vamală, ca în final să fie posibilă integrarea țării noastre în spatial vamal comunitar. (Noțiunea dreptului vamal comunitar.)

Prin noțiune drept european, înțelegem conceptul, care determină sistemul normelor de drept elaborate în legătură cu crearea și funcționarea Comunității Europene și Uniunii Europene și care sunt aplicate în limitele jurisdicției acestora. În literature de specialitate este întîlnită și noțiunea dreptul Uniunii Europene care este mai restrînsă, deoarece se referă doar la acele norme juridice, ce sunt legate nemijlocit de Uniunea Europeană și de Comunitatea Economică Europeană. Unii autori folosesc de asemenea noțiunea drept comunitar, prin care înțelegem totalitatea normelor de drept, legate de apariția și dezvoltarea Comunității Europene șu Uniunii din suveranitatea sa unor instituții supra-naționale.

Termenul ”dreptul Uniunii Europene” este asociat nemijlocit de apariția Uniunii Europene. Până la aceasta, se foloseau termenii precum ”dreptul Comunității Europene”, ”dreptul Comunitar European”. Astfel, termenii din urmaă nu sunt identici cu conceptual de ”drept al Uniunii Europene”. Dat fiind faptul, că la 1 decembrie 2009 Comunitatea Europeană, a fost substituită de Uniunea europeană, credem că cea mai corectă denumire a sistemului de drept aplicat în cadrul Uniunii Europene este ”dreptul Uniunii Europene”, care constituie un system complex de ramuri, instituții și norme, ce reglemetează relații sociale omogene, stabilite la hotarul dintre dreptul international si dreptul national al statelor-membre ale Uniunii Europene, care dispun de izvoare și principia caracteristice și distincte. Autonomia dreptului Uniunii Europene este confirmată și de un numar mare de hotăriri ale Curții de Justiție Europene. Urmează de menționat, că natura juridical a dreptului Uniunii Europene, le sunt caracteristice anumite principia, care se impart în principia funcționale și generale. La cele funcționale urmează a fi inclus principiul care fixează supremația dreptului Uniunii Europene, care înseamnă prioritatea normelor de drept ale Uniunii Europene asupra celor naționale ale statelor-membre, ceea ce presupune acțiunea acesteia, fără o transpunere și transformare în ordinea de drept al statului-membru. La categoria principiilor generale ale dreptului Uniunii Europene pot fi incluse: principiul de protective a drepturilor libertaților persoanei, principiul securității juridice, principiul proporționalității, principiul nedescriminării, principiul subsidiarității, precum și un șir de principia procedural. Pe aceste principii, se bazează în mare parte și dreptul vamal al Uniunii Europene. În cadrul dreptului Uniunii Europene se disting mai multe ramuri de drept și anume, dreptul constitutional comunitar, dreptul administrative comunitar, dreptul comunitar al afacerilor, dreptul bancar comunitar, dreptul comunitar al muncii, dreptul comunitar fiscal, dreptul vamal comunitar etc. Dreptul vamal al Uniunii Europene, la fel ca și dreptul vamal national constituie o ramură de drept și anume o ramură a dreptului European. Dat fiind faptul, ca Comunitațile Europene au aparut în rezultatul transmiterii de către statele-membre a unei porțiuni din suveranitatea sa structurilor unionale (supranaționale), aspect legate de reglementarea vama lă au trecut, în baza tratatelor de constituire, în competența structurilor respective. Astfel, odată cu formarea și dezvoltarea normelor juridice comunitare în sfera reglementărilor vamale, precum și cu ulterioara unificare a reglementărilor a celor trei comunități europene (CECO, CEEA și CEE), putem vorbi de apariția unei ramuri disctincte a dreptului comunitar, ca dreptul vamal. Cît privește definiția dreptului vamal comunitar una din definițiile acestuia este dată de către Claud J. Beer și Henri Tremau, și anume ca fiind: ”un ansamblu de norme juridice ce fixează drepturile și obligațiile subiecților raporturilor juridice vamale precum și stabilește mecanismul de percepere a plăților vamale”. (Claud J. Beer li Henri Tremau, Introduction au droit douanier, Dalloz 1997 pag.3) O altă definiție este cea care caracterizează dreptul vamal comunitar ca fiind ”totalitatea normelor, care reglementeaza aspectele interne și externe de funcționare a uniunii vamale”. (Европейское право, Учебник для вузов. Москва 2007). Referitor la întrebarea dacă există sau nu o ramură distinctă de drept vamal comunitar, în lucrurile multor specialiști părerile sunt înparțite în doua idei principale. Astfel, în cadrul primei idei este afirmat, ca activitatea vamală poate fi studiată odată cu celelalte ramuri de drept conexe, cum ar fi dreptul financiar, dreptul comercial (al afacerilor), dreptul comerțului internsțional, dreptul trnsporturilor, astfel că nu se poate vorbi despre existența unui drept vamal. În cadrul celei de a doua opinie este susținută parerea că există o ramură de drept distinctă, precum și raporturi specifice de drept vamal, idee argumentată de volumul mare al reglementărilor juridice în materie și totodată de procedurile vamale deosebit de complexe pentru realizarea cărora devin operante o multitudine de dispoziții. Astfel, majoritatea specialiștilor în domeniu sunt de părerea că dreptul vamal comunitar, este o ramură de drept distinctă, specifică, datorită obiectului și metodei de reglementare, dar și multitudinii de reglementări proprii, inclusiv a codificării normelor de drept vamal comunitar. Ne aliniem la cea de a doua opinie și considerăm, ca dreptul vamal comunitar este o ramură distinctă a dreptului comunitar, deoarece are propriul obiect și metodă de reglementare, sistemul propriu al izvoarelor de drept, subiecți speciali ai raporturilor de sfera de reglementare, chiar dacă anumite reglementări ai raporturilor date sunt stabilite în normele altor ramuri ai dreptului comunitar (fiscal, comercial, valutar etc.).

Respectiv dreptul vamal al Uniunii Europene este recunoscut ca o ramură a dreptului comunitar din următoarele considerente:

Propriul obiect de reglementare (sfera relațiilor sociale asupra cărora se răsfrînge);

Caracterul spacific al raporturilor juridice vamale;

Un volum impunător al bazei normative, care reglementează raporturile date;

Principii speciale și propriul sistem al izvoarelor de drept;

Importanța majoră în sfera publică și socială, constituită în conformitate cu influiența progresului științific și tehnologic și tendințele de integrare.

Dreptul vamal al Uniunii Europene, ca si dreptul Uniunii Europene este un fenomen juridic complex, format pe parcursul dezvoltării proceselor integraționiste, inclusiv a celor vamale în cadrul Comunității Europene și, desigur, a Uniunii Europene. Natura juridică a acestuia poate fi examinată ca un rezultat al instruirii și punerii în aplicare a prerogativelor legale ale instituțiilor Uniunii Europene. Dreptul vamal, ca ramură distinctă a dreptului comunitar (european) a apărut ca rezultat al semnării acordurilor de constituire, iar mai apoi pe parcursul dezvoltării și unificării următoarelor instituții:

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului;

Comunitatea Eutopeană a Energiei Atomice;

Comunitatea Economică Europeană.

Putem afirma cu certitudine că formarea dreptului vamal comunitar a avut loc în rezultatul creării uniunii vamale, care stă la baza Uniunii Europene ca o condiție obligatorie de funcționare a acesteia. Anume dezvoltatea cu succes a uniunii vamale dintre statele-membre ale Uniunii Europene și respectiv a legislației vamale comunitare a stat la baza integrării economice economice și politice în cadrul Europei. Prevederile tratatului cu privire la crearea Uniunii Europene, ne dă posibilitatea de a distinge două domenii distincte ale reglementărilor vamale comunitare:

Reporturile ce au loc în cadrul uniunii vamale si;

Raporturile economice externe cu statele terțe.

Astfel, una din caracteristicile de bază ale dreptului vamal comunitar îl constituie faptul că este constituit din totalitatea normelor, care reglementează aspectele interne și externe de funcționare a uniunii vamale în cadrul Uniunii Europene. Totodată, dreptul vamal comunitar, reprezintă o totalitate de norme, care reglemetează raporturile legate de:

Procesul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală (controlul vamal, impunerea vamală, procedurile vamale etc.);

Organizarea instituțională a activității vamale;

Răspunderea pentru încalcările din sfera activității vamale și procedura de examinare a litigiilor.

Dreptul vamal comunitar, în afară de reglementarea mecanismului raporturilor vamal-tarifare cu statele terțe formează un bloc integru de norme și principii îndreptate la reglemetarea raporturilor între statele-membre ale uniunii vamale. Aici se atribuie normele ce țin de interzicerea taxelor vamale, limitărilor cantitative, măsurilor cu efect echivalent prin crearea principiilor unice în domeniul impozitării indirecte, în scopul excluderii descriminarii fiscale în privința mărfuriloe, lichidării barierelor tehnice și de frontieră pentru facilitarea liberii circulații a mărfurilor în interiorul uniunii vamale. La studierea dreptului vamal comunitar este necesar de a distinge în sistemul său două compartimente, care se deosebesc între ele după obiectul și metoda de reglementare, izvoarele de drept, însă în comun reglementează raporturile de drept vamal comunitar:

-aspectul organizațional al dreptului vamal comunitar, include tot alitatea normelor de drept, care reglementează raporturile dintre Uniunea Europeană și statele-membre, privind realizarea unei politici vamale unice a Uniunii Europene, atât în cadrul Uniunii Vamale cât și în raport cu statele terțe;

-aspectul funcțional al dreptului vamal comunitar, include totalitatea normelor de drept, care reglementează raporturile dintre organele vamale ale statelor-membre și persoanelor fizice/juridice privint trecerea de către persoanele date a mărfurilor, obiectelor, valorilor peste frontiera vamală a Uniunii Europene.

În concluzie, dreptul vamal al Uniunii Europene poate fi caracterizat ca o ramură de drept distinctă, care reglementează raporturile juridice legate de trecerea mărfurilor peste frontiera vamală comunitară, procesul de vamuire și control vamal, stabilirea regimurilor vamale și răspunderea pentru încălcarea regulilor vamale, precum și procedura de soluționare a litigiilor. (Codul vamal comunitar)

La etapa actuală de dezvoltare administrațiile vamale ale statelor-membre se confruntă cu noi provocări, și anume pe de o parte trebuie să fie asigurată fluiditatea schimburilor comerciale, iar pe de altă parte să fie aplicate controalele necesare, garantînd în același timp, protecția sănătății și siguranței cetățenilor Comunității. Pentru a obține echilibrul corect între aceste cerințe, procedurile vamale și metodele de control trebuie să fie modernizate, iar cooperarea între diferite servicii să fie consolidată. Unul din instrumentele de bază menite să asigure elementele descrise îl constituie Codul vamal modernizat, care a fost adoptat în aprilire 2008 de către Parlamentul European și Consiliul European prin Regulamentul nr.450/2008, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 4 iunie 2008. Regulamentul este obligatoriu, în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele-membre. Acesta a intrat în vigoare la 20 de zile de la publicarea lui.

Până la adoptarea noului Cod Vamal comunitar era aplicat Codul Vamal comunitar aprobat prin Regulamentul nr.2913/92, care a fost înființat pentru a codifica și simplifica legislația vamală, adoptată în perioada anilor 1968-1990. Până la adoptarea noului Cod Vamal comunitar era aplicat Codul Vamal comunitar aprobat prin Regulamentul nr. 2913/92, care a fost înființat pentru a codifica și simplifica legislația vamală, adoptată în perioada anilor 1968 -1990. Prin Codul Vamal respectiv au fost stabilite procedurile vamale aplicabile bunurilor intrate în teritoriul vamal al Comunității, precum și regimurile vamale sub care acestea pot fi declarate (de exemplu import, export, tranzit, etc.). Prin adoptarea Codului Vamal comunitar (din 1992) și a Regulamentului de aplicare a acestuia nr.2454/ 93 au fost substituite mai multe de o sută de regulamente și directive, care până la aceasta se aplicau în domeniul vamal.

Codul Vamal comunitar (din 1992) a avut drept scop stabilirea unui act normativ, care să cuprindă regulile și procedurile generale privind dreptul vamal in vederea:

aplicării uniforme a legislației vamale;

aplicării măsurilor tarifare în cadrul schimburilor mărfurilor dintre statele-memhre și o țară terță;

în scopul tratării în mod egal a tuturor agenților economici;

prevenirea oricăror fraude sau nereguli susceptibile de a prejudicia bugetul Comunității Europene.

Însă Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar nu a ținul pasul cu acele schimbări radicale în mediul în care se desfășoară comerțul internațional, în special creșterea rapidă și ireversibilă a utilizării tehnologiei informației și schimbul de date electronice, sau cu schimbările ce au loc în cadrul activității vamale. Lucrul dat compromite eficiența procesului de vămuire și a controalelor vamale bazate pe riscuri. Totodată, releșind din faptul, că modificările menționate nu pot fi atinse prin modificarea continuă a Codului Vamal comunitar s-a decis o revizuire completă, adică înlocuirea acestuia cu un Cod Vamal modernizat.

Adoptarea unui Cod Vamal modernizat, la fel, s-a datorat faptului, că Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar s-a bazat pe integrarea regimurilor vamale aplicate în mod separat în statele-mernbre în anii 80 ai secolului trecut și a fost modificat în mod repetat și substanțial de la data intrării sale în vigoare. Noul Cod Vamal își propune „să se raționalizeze regimurile vamale și să se țină seama de faptul că utilizarea mijloacelor electronice pentru depunerea și prelucrarea declarațiilor reprezintă regula, iar utilizarea și prelucrarea declarațiilor pe hârtie reprezintă excepția.” Modernizarea prevederilor cuprinse în Noul Cod Vamal, care ar duce la raționalizarea procedurilor și proceselor vamale și adaptarea normelor față de standarde comune pentru sistemele tehnologiilor informaționale ( în continuare – IT) urmează să faciliteze:

punerea în aplicare a inițiativei e-guvemare în domeniul vamal

creșterea competitivității companiilor care fac afaceri în și cu Comunitatea Europeană, ducând astfel la o dezvoltare economică;

creșterea securității și siguranței la frontiera externă, după standarde comune, prin introducerea și gestionarea unui cadru comun 1T, inclusiv cele pentru analize de risc, care presupune reducerea riscul de fraudă;

o mai bună coerență cu alte politici comunitare, cum ar fi cele în domeniul impozitării indirecte, politici comune agricole, comerciale, de mediu, de protecție a sănătății cetățenilor și consumatorilor;

un proces eficient de luare a deciziilor pentru adoptarea și punerea în aplicare a dispozițiilor, liniilor directoare și notelor explicative.

Schimbările radicale aduse de noul Cod Vamal comunitar sunt absolut necesare, într-o Comunitate extinsă și un mediu de comerț electronic, pentru a asigura colectarea taxelor la cel mai adecvat loc, respectiv locul unde agentul economic este stabilit. În același timp, este esențial pentru a proteja standarde comune, inclusiv cele pentru analize de risc și sancțiunile vamale, care pot fi realizate doar printr-un cadru comunitar comun. Totodată, prin noul Cod Vamal comunitar a fost instituită opțiunea “vămile electronice”, care ar permite reducerea complexității legislative, condiții de egalitate pentru operatorii economici, retragerea restricțiilor pentru agenții vamali și dezvoltarea unui portal de informații vamale, inter-operabile și accesibile pentru sistemele vamale automatizate, puncte unice de acces, precum și o “fereastră unică” pentru controlul mărfurilor de către toate autoritățile implicate în circulația mărfurilor peste frontierele comunitare. Această opțiune nu numai că ar reduce semnificativ riscul de fraudă, dar și ar facilita schimburile comerciale.

Vorbind despre structura Codului Vamal modernizat, urmează de menționat că acesta constă din nouă titluri, care includ 188 de articole. Prevederile cuprinse în noul cod pot fi împărțite în următoarele grupe:

Dispoziții generale;

Dispozițiile referitoare la reglementarea procedurii de vămuire și control vamal;

Dispozițiile referitoare la reglementarea tarifară și în domeniul de calcul și plată a taxelor vamale.

Astfel la prima grupă se atribuie dispozițiile cuprinse în titlurile I și IX. TitIul I este alcătuit din 3 capitole. Astfel, primul capitol, conține scopurile și obiectivele stabilite prin adoptarea și punerea în aplicare a noului Cod Vamal, precum și teritoriile care intră îi componența teritoriului vamal comunitar. Cu toate acestea, elementul cel mai important din acest capitol este articolul 4, în care sunt date 33 de definiții de bază al noțiunilor generale aplicate în dreptul vamal comunitar. Al doilea capitol din titlul I se referă la drepturile și obligațiile

persoanelor în ceea ce privește legislația vamală. În special, sunt expuse aspectele legate de reprezentare în cadrul operațiunilor vamale, prezentarea informației administrației vamale, aplicarea sancțiunilor pentru încălcarea reglementărilor vamale, procedura de contestare a deciziilor și acțiunilor administrației vamale, precum și păstrarea documentelor și informațiilor.

Titlul IX „ Comitetul Codului Vamal și dispoziții finale ”, conține o listă de acte normative comunitare care își pierd puterea juridică odată cu adoptarea și intrarea în vigoare a noului Cod Vamal. Al doilea grup de prevederi include cele mai multe articole din Codul Vamal modernizat, fapt ce se explică prin rolul-cheie al normelor privind vămuirea și controlul vamal în cadrul sistemului reglementărilor vamale. Acest grup include dispozițiile cuprinse în titlurile IV- VIII (cu excepția capitolului 2 al titlului VI, care se referă la exonerarea de taxe la import). Titlul IV este dedicat procedurii de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al UE și este împărțit în două capitole, dintre care primul se referă la procedura de depunere a declarației sumare de import, identificarea persoanelor responsabile de această prezentare, precum și procedura de efectuare a completărilor și modificărilor la această declarație. AI doilea capitol se referă la introducerea propriu-zisă a mărfurilor pe teritoriul vamal al UE, inclusiv aspectele legate de prezentarea mărfurilor autorităților vamale, de descărcare și de control al acestora. În plus, în al doilea capitol al titlului sunt stabilite dispozițiile cu privire la formalitățile, întreprinse după prezentarea mărfurilor în vamă și asupra mărfurilor plasate în regim de tranzit. Titlul V stabilește normele cu privire la statutul vamal al mărfurilor și plasarea mărfurilor sub o anumită procedură vamală, în special, în ce privește procedura de declararea a mărfurilor, inclusiv procedura simplificată. Capitolul 3 al titlului V este dedicat procedurii de verificare și acordare a liberului de vamă. La grupul respectiv de norme se atribuie și capitolul 1 al titlului VI, care se referă la punerea în liberă circulație a mărfurilor. De o mare importanță este titlul VII, care este dedicat regimurilor speciale, care în conformitate cu prevederile Codului Vamal modernizat include tranzitul (extern, intern și comunitar), antrepozitul, zonele libere, admiterea temporară, perfecționarea activă și cea pasivă.

Al treilea grup de reglementări include dispozițiile titlurilor II și III, precum și capitolul 2 al titlului VI. Articolele incluse în titlul II al Codului Vamal, se referă la reglementarea tarifară, fiind descris Tariful Vamal al Comunității Europene și clasificarea tarifară a mărfurilor. La fel, sunt determinate elementele structurale de bază ale Tarifului Vamal, mărimea taxelor vamale, preferințele tarifare acordate pentru anumite țări sau grupe de țări, în conformitate cu acordurile internaționale ale UE, precum și alte câteva elemente. Tot aici intră prevederile referitoare la determinarea țării de origine a mărfurilor, fiind delimitată originea preferențială de cea nepreferențială. Reglementările din capitolul 3 al titlului II, sunt dedicate evaluării mărfurilor în scopuri vamale. Capitolul dat definește valoarea în vamă a mărfurilor, dezvăluie principiile în baza cărora se determină valoarea respectivă, precum și se desfășoară conținutul metodelor de stabilire a valorii în vamă. Titlul III, care la fel se atribuie la cea de a treia grupă de reglementări, reglementează aspectele legate de datoria vamală. Astfel, sunt indicate cazurile când apare datoria vamală la import și datoria vamală la export, precum și măsurile de asigurare a plății taxelor vamale.

Capitolul 2 al titlului VI stabilește cazurile de scutire de drepturile de import în special pentru bunurile reinportate și produsele pescuitului maritim. Dacă să ne referim la principalele novații ale Codului Vamal modernizat în comparație cu cel anterior, putem menționa următoarele:

depunerea declarațiilor vamale și a documentelor de însoțire în format electronic constituie regula de bază, fiind un fundament pentru “noul mediu electronic vamal”;

asigurarea schimbului electronic dc informații între autoritățile vamale și alte autoritățile competente ale UE;

introducerea conceptului de "vămuire centralizată”, în care operatorii economici autorizați vor putea sa declare mărfurile și să efectueze plățile vamale în format electronic, la focul aflării lor, indiferent de faptul prin care stat-membru au fost introduse mărfurile pe teritoriul vamal comunitar sau in care stat-membru aceste mărfuri au fost utilizate.

dezvoltarea concepțiilor “ferestrei unice” și “unei singure opriri”, în cadrul concepției "unei singure opriri”, operatorii economici vor prezenta fofoinformațiile cu privire la mărfuri unei singure autorități. Această inovație este strâns legată de sistemul schimbului de informații între autoritățile vamale și alte autorități competente ale statelor-membre ale UE. Conceptul dat presupune că operațiunile de control vor fi efectuate de toate autoritățile competente (vamale, de inspecție sanitară etc.) în același moment și în același loc.

Atunci când vorbim despre dreptul vamal al Uniunii Europene, este necesar în primul rând de atras atenție asupra faptului, că este vorba nu despre o ramură a dreptului intern al statelor-membre, și nu despre o simplă totalitate a normelor vamale ale statelor menționate, dar despre norme juridice care sunt parte a unui sistem diferit de drept, necunoscut până acum, ce reprezintă în sine procesul de integrare a 27 de state și care au caracter supra-național, fiind încă în stadiu de formare, care este expus modificărilor permanente.

Procesul de determinare a naturii juridice a dreptului este o sarcină destul de dificilă. Unicitatea naturii juridice a dreptului UE se exprimă prin aceea, că nu se potrivește criteriilor de clasificare a dreptului unanim acceptate: având un caracter dublu, fiind în același timp internațional cât și național, public și privat, material și procesual, astfel cum este exprimat în legislație și precedentele judiciare.

La 1 decembrie 2009 Comunitatea Europeană a fost substituită de Uniunea Europeană, care a succedat și a preluat toate drepturile și obligațiile Comunității. Tratatul de instituire a Uniunii Europene (TUE) și-a menținut denumirea, iar Tratatul de instituire a Comunității Europene s-a schimbat în Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene care prevede că: „Uniunea este creată pe baza prezentului Tratat și pe baza Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene". Aceste 2 tratate au valoare legală identică. Astfel, Uniunea Europeană urmează să înlocuiască și să succeadă Comunitatea Europeană, iar Tratatul de Funcționarea a Uniunii Europene și Tratatul Uniunii Europene constituie Tratatele, pe baza cărora a fost instituită Uniunea Europeana. Respectiv, conform prevederilor date, a fost acordată deplina personalitate juridică, care va permite UE să acționeze cu o singură voce în cadrul comunității internaționale, să încheie tratate și să devină membru al organizaților internaționale.

În rezultat, a fost anulată structura clasică formată din 3 piloni, cât și diferența dintre legislația Comunității Europene și legislația Uniunii Europene, conferindu-i Uniunii Europene statutul de personalitate juridică.

Pentru a stabili legătura dintre dreptul vamal comunitar și cel internațional este necesar sâ stabilim mai întâi noțiunea dreptului vamal internațional, ca parte componentă a dreptului internațional. Crearea și dezvoltarea în cadrul comunității mondiale a unor domenii noi în sfera raporturilor cooperării interstatale a adus la lărgirea funcțiilor organelor vamale, la crearea și diversificarea normelor și principiilor dreptului internațional, ceea ce a impus necesitate elaborării unei determinări a noțiunii dreptului vamal internațional. Dreptul vamal internațional poate fi definit, ca cerc de norme și principii de reglementare a raporturilor dintre stateîn domeniul organizării controlului vamal privind transportarea peste frontiera vamală a bunurilor, mărfurilor, mijloacelor de transport, a serviciilor și capitalului, de determinare și unificare a tarifelor vamale aplicabile pe teritoriul vamal creat de către state în cadrul uniunilor vamale și zonelor de liber schimb, a condițiilor de stabilire a mărimii taxelor vamale și condițiilor de încasare ale acestora, de petrecere a operațiunilor comune privind combaterea contrabandei, întărirea securității economice a statului. Cu alte cuvinte dreptul vamal internațional este cercul de norme și obligații generalizate, care sunt adoptate de către state în baza acordurilor, care reglementează raporturile acestora în sfera cooperării în domeniul vamal. Cât privește dreptul vamal comunitar, acesta reprezintă un sistem distinct de drept, care se aplică de rând cu dreptul internațional și dreptul național al statebr-membre, în cadrul proceselor integraționiste. O astfel de tratare a fost stabilită de Curtea de Justiție. Astfel, conform concepției formulate în deciziile sale este indicat că „Comunitatea formează o nouă ordine internațional-juridică în favoarea cărora statele și-au limitat, chiar în domenii restrânse, drepturile sale suverane și subiecte ai cărora sunt nu numai statele-membre dar și persoanele din statele date. Aplicarea directă a normelor dreptului vamal comunitar și de protecție juridică a acestora ne permite să examinăm dreptul vamal comunitar, nu ca un element al dreptului vamal internațional, dar ca o parte a unui sistem distinct de norme juridice apărut în rezultatul creării și funcționării Comunităților Europene și mai apoi a Uniunii Europene. Spre deosebire de tratatele internaționale, TratatuI privind crearea Comunității Economice Europene a creat un regim juridic deosebit, integrat în sistemul e drept al statelor-membre din momentul intrării sale în vigoare și având caracter obligatoriu pentru organele judiciare ale acestora.

Respectiv, ordinea juridică comunitară este distinctă de ordinea juridică internațională, atât din punct de vedere al finalității, cât și a sursei. De asemenea, aceasta este distinctă și de ordinea juridică internă a statelor-membre în măsura în care dreptul autonom a fost elaborat în interesul comun de o autoritate distinctă a autorității statale, autoritatea comunitară, sub controlul jurisdicției europene. Desigur, Comunitățile Europene preced tratatele internaționale, dar au o finalitate proprie ce comandă aplicarea și dezvoltarea sa.

Dispozițiile articolului 38 din Statutul Curții internaționale de Justiție evidențiază, în mod indirect, o bună parte dintre izvoarele dreptului internațional, izvoare care nu pot fi considerate astfel și pentru dreptul comunitar. Aceasta, deoarece sorgintea dreptului comunitar nu se regăsește numai în tratatele institutive, ci și în practica instituțiilor și a stetelor-membre și chiar în sistematizarea normelor, realizată de însăși Curtea de Justiție.

În sensul dat actele normative ale Uniunii Europene, elaborate în scopul realizării prevederilor cuprinse în actele de constituire și funcționare ale uniunii vamale, au putere obligatorie în statele-membre, se aplică direct și se află sub protecția Curții de Justiție a Uniunii Europene și a organelor judiciare naționale.

Ordinea juridică comunitară a fost definită ca fiind aplicarea normelor comunitare în raporturile instituțiilor europene și ale Uniunii Europene cu statele-membre, proces garantat de existența controlului juridic, cure asigură respectarea acestor norme de către toți participanții la raporturile juridice comunitare.

Prin actele nonmative elaborate de instituțiile comunitare au fost puse în aplicare cele mai importante prevederi ale dreptului vamal comunitar, și anume tariful vamal comun (TVC), Codul Vamal și alte acte de importanță majoră în domeniul reglementărilor vamale. Între dreptul comunitar și dreptul național există o relație de interdependență care se reflectă și în valorificarea la nivel comunitar a unor prevederi ale dreptului național, ceea ce demonstrează că dreptul național poate constitui izvor al dreptului comunitar prin referiri exprese, fie implicite. Referirile exprese sunt consemnate chiar în actele constitutive ale Comunităților Europene, iar referirile implicite se regăsesc în soluțiile pronunțate de Curtea de Justiție.

De multe ori în literatura de specialitate atunci când se vorbește despre raportul dintre dreptul vamal comunitar și dreptul statelor-membre se face referință la raportul dintre dreptul internațional și cel național. Astfel, se poate afirma, că sistemul de drept al oricărui stat- membru are două componente, care se completează reciproc: cea comunitară și cea alcătuită din normele de drept intern. Pentru a înțelege moi bine relațiile dintre dreptul comunitar și dreptul intern al statelor-membre este bine să amintim, pe scurt, relațiile dintre dreptul internațional și dreptul intern.

Astfel, principiul dreptului internațional stabilit în tratatele internaționale obligă statele să respecte tratatele pe care le-au încheiat și, mai ales, să determine aplicarea acestora de către propriile organe legislative, executive și judiciare, a căror responsabilitate poate fi, eventual, angajată în fața judecătorului internațional. Dreptul internațional nu reglementează și condițiile în care normele cuprinse în tratate să fie integrate în ordinea juridică internă pentru a fi aplicate de organele și jurisdicția acestora. Această chestiune este lăsată la latitudinea fiecărui stat care o reglementează, deci, în mod suveran, în funcție de concepția pe care o adoptă asupra relațiilor dintre dreptul internațional și cel intern.

Respectiv, în dreptul intern trebuie aplicate normele dreptului național, iar dacă acestea contravin unor angajamente internaționale, neconcordanța va atrage angajarea răspunderii internaționale a statului în cauză. În ceea ce privește normele dreptului internațional convențional, acestea vor avea efect doar în ordinea juridică internațională. Pentru a fi aplicat în ordinea internă a unui stat contractant este necesar ca acest stat să-i preia dispozițiile într-o normă națională (cel mai adesea o lege) sau să-l introducă în ordinea națională printr-o formulă juridică care realizează admiterea. Astfel, și într-un caz și în altul, se produce o naționalizare a tratatului, adică norma internațională suferă o transformare a naturii sale și nu va fi aplicată decât în noua sa calitate de reglementare de drept intern. Ca efect al naționalizării normei internaționale trebuie reținută și situația în care aceasta (norma internațională), din momentul transformării sale în normă internă, poate fi modificată printr-o lege internă ulterioară, iar eventuala neconcordanța va angaja răspunderea internațională a statului respectiv. Spre deosebire de dreptul internațional, dreptului comunitar nu îi este indiferentă natura relațiilor care trebuie să se stabilească între el și dreptul național, deoarece impune respectarea acestuia de către statele-membre. Faptul dat decurge din însăși natura Comunităților, deci din „ansamblul sistemului tratatului”, așa cum a subliniat Curtea Europeană de Justiție. Sistemul comunitar nu poate funcționa decât după regula descrisă, singurul principiu compatibil cu ideea unui sistem de integrare fiind acela că: ’’prin instituirea unei Comunități cu durată nedeterminată, învestită cu atribuții proprii, cu capacitate juridică…, și mai ales, cu puteri reale rezultate dintr-o limitare a competenței sau dintr-un transfer de atribuții dinspre statele-membre spre Comunitate, acestea și-au limitat, chiar dacă în domenii restrânse, drepturile lor suverane, creând, astfel, un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele.

Afirmația este cât se poate de clară: “diferit de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor-membre, de la intrarea în vigoare a tratatului și сcare se impune jurisdicțiilor acestora“. Statele-membre ale Uniunii Europene nu au necesitatea și, cu anumite excepții, li se interzice să transpună dispozițiile regulamentelor în sistemul său normativ, deoarece aplicabilitatea directă a acestora asigură automat concordanța legislației interne cu cea comunitară. Deci, dreptul comunitar se aplică în ordinea juridică internă așa cum a fost adoptat, fără să fie necesară receptarea sau transformarea lui în drept intern. Astfel, normele de drept comunitar se integrează în dreptul internațional al statelor-membre. Respectiv, în relațiile Uniunea Europeană și state-membre, dreptul comunitar, fie originar, fie derivat, este imediat aplicabil în ordinea juridică internă a statelor-membre sau, potrivit Curții de Justiție, el face parte integrantă din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul fiecăruia dintre statele-membre. Acest fapt are următoarele consecințe:

dreptul comunitar este integrat în mod firesc în ordinea juridică internă a statelor, fără să fie necesară vre-o formulare specială de introducere;

normele comunitare își ocupă locul în ordinea juridică internă, ca drept comunitar;

judecătorii naționali sunt obligați să aplice dreptul comunitar.

Deși raportul dintre dreptul comunitar și dreptul național este unul de cooperare, încre cele două componente ale ordinii juridice comunitare au loc și “momente conflictuale”. Conflictul apare mai ales în situațiile în care norma juridica comunitară stipulează drepturi sau obligații directe pentru cetățenii Uniunii Europene. Constatând conflictul dintre cele două categorii de norme. Comunitățile Europene au convenit asupra „ principiului aplicabilității directe a dreptului comunitar , în baza căruia este promovată concepția priorității dreptului comunitar în conflictul cu norma națională. În ceea ce privește elementele de conflict dintre normele dreptului comunitar și normele juridice naționale ale stateIor-membre, acestea nu vor putea fi eliminate decât prin „ armonizarea legislației ”, proces care a început din chiar momentul adoptării Tratatelor constitutive ale Comunităților Europene și care continuă și astăzi. Orientarea generală este ca ordinea juridică comunitară să se integreze, treptat, în ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul statelor-membre, în procesul de armonizare a legislației, care se referă la domeniile vamale, bancar, concurenței, proprietatea intelectuală, mediul înconjurător etc. Totodată, aplicarea dreptului comunitar nu înseamnă dispariția ordinelor juridice naționale, ci adaptarea lor la o formă de cooperare modernă, eficientă economic, în cadrul unui sistem economic și politico-juridic integrat, în care își găsesc expresia ideile, gândirea și acțiunea, tradițiile și particularitățile existente în statele-mcmbre. În ce privește divizarea competențelor între UE și statele-membre, art. 2 al TFUE prevede trei tipuri de competențe pe care le are UE în domeniul procesului de legiferare:

Competențe exclusive (definite la Articolul 3 al TFUE);

Competențe, pe care UE partajează cu statele-membre, care pot întreprinde acțiuni în competențe îm măsura în care UE încă nu și-a spus poziția. Art. 4 al TFUE prevede o listă amplă care cuprinde astfel de domenii ca mediul, piața internă etc.

UE poate desfășura acțiuni în susținerea, coordonarea sau suplimentarea acțiunilor statelor-membre (Articolul 6 al TFUE, inclusiv în astfel de sectoare ca turismul, cultura etc.)

Există 5 domenii în care, conform acordului dintre statele-membre ale Uniunii Europene, UE poate să adopte legislație nouă în mod independent:

Uniunea vamală;

Stabilirea reguIilor de concurență;

Politica monetară pentru țările din zona Euro;

Conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicilor comune în domeniul pescuitului și

Politica comercială comună.

De asemenea, UE se bucură de competență exclusivă în semnarea acordurilor internaționale, în cazul în care semnarea acestora este stipulată printr-un act legislativ al UE sau este nevoie de exercitarea competenței interne a UE, sau, în măsura în care semnarea acestora poale afecta regulile comune sau modifica domeniul lor de aplicare. Respectiv, din prevederile menționate mai sus stabilim că domeniile cu referință la dreptul vamal comunitar: uniunea vamală și politica comercială comună sunt în competența exclusivă a UE, fapt care distinge dreptul vamal comunitar față de alte ramuri de drept, atunci când ne referim la importanța și vitalitatea acestuia pertru comunitatea europeană. La cea de a doua categorie de competențe există 11 domenii în care UE și statele-membre împart responsabilitatea pentru adoptarea legislației noi.

Competența partajată între UE și statele-membre este aplicată în următoarele domenii/sectoare principale: piața internă, politica socială, coeziunea economică, socială și teritorială, agricultura și pescuitul exceptând conservarea resurselor biologice ale mării, mediul înconjurător, protecția consumatorului, transportul, rețelele transeuropene, sectorul energetic, obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică și spațiul de libertate, securitate și justiție. În ce privește cel de al treilea domeniu UE va susține, coordona și suplimenta activitățile statelor-membre în următoarele domenii – protecția și îmbunătățirea stării sănătății umane; turism, industrie, cultură, educație, formarea profesională, tineret și sport, protecție civilă și cooperarea administrativă.

În concluzie putem menționa, că ramura dreptului vamal al UE poate fi considerată ca fiind o ramură de drept nouă, unică în felul său, care deține avantajele dreptului internațional, dar se poziționează pe un nou nivel “supranațional” și are de cele mai multe ori aplicabilitate directă în statele membre.

3.2 Particularitățile politicii vamale comunitare

Activitatea vamală este o latură indispensabilă a fiecărui stat, la fel ca și teritoriul, frontierele, sistemul de impunere fiscală etc., care reprezin a o totalitate diversificată de mijloace, ce asigură în primul rand securitatea economică a statului și transpunerea în viață a politicii vamale. Activitatea vamală, care este alcătuită, în mare parte din politica vamală și măsurile de realizare a acesteia, după natura sa este un fenomen neordinar, în cadrul căruia putem distinge două aspecte, unul intern (protecția economiei naționale și în special a producatorului și comerțului intern) și cel de al doilea aspect crearea unor condiții favorabile de integrare a economiei naționale în economia mondiala.

Politica vamală a unui stat rezultă din principalele direcții ale politicii interne și externe, fiind realizată prin intermediul adoptării și aplicarii normelor de drept, care reglementează introducerea, scoaterea și tranzitul mărfurilor și mijloacelor de transport pe teritoriul vamal național, procedura perfectării vamale a acestora, încasarea plaților vamale și efectuarea controlului vamal în scopul respectării reglementărilor naționale și normelor internaționale în domeniile asumate de cațre stat (combaterea traficului ilicit de droguri, a armelor și munițiilor, a mărfurilor contrafăcute etc.)

Politica vamala ca parte componentă a politicii comerciale, cuprinde ansamblul dispozițiilor legale cu privire la intrarea si ieșirea în și din țara a mărfurilor, dispunând de o mulțime de mijloace specifice grupate in două mari categorii, și anume mijloace economico-financiare și mijloace de tehnica și procedură vamală.

Politica vamală se realizează prin instrumente de natură tarifară specifice fiecărui stat participant, precum: legile, codurile și reglementarile vamale (ca factori ce diferențiază modul de aplicare a politicii vamale;, precum și tarifele vamale, ca principale instrumente prin care se realizeaza impunerea vamală.

Politica vamală comunitara se bazează pe aplicarea uniformă a legislației vamale de către administrațiile vamale ale statelor-membre. Legislația privind politica vamală cumunitară cuprinde: Codul Vamal Comunitar și prevederile de aplicare a Codului Vamal, Nomenclatura

Combinată, Tariful Vamal Comun, precum și legislația aferentă ce depașește sfera Codului Vamal (legislația privind bunurile contrafăcute sau piratate, exportul de bunuri culturale, comerțul preferențial, controalele sanitare și de mediu, politicle comune în domeniul pescuitului și al agriculturii, protejarea intereselor economice prin aplicarea instrumentelor netarifare sau măsurile de securitate și politică externă). Pentru realizarea in practică a scopurilor pe care le presupune uniunea vamala nu sunt suficiente numai lichidarea barierelor tarifare și netarifare în cadrul comerțului intern și stabilirea unor tarife comune în privința bunurilor ce provin din statele terțe. Funcționarea uniunii vamale mai presupune formarea unei politici vamale unice, precum și a mecanismelor de realizare a acesteia, armonizarea normelor juridice în domeniul reglementării vamale, aplicarea unor reglementări comune în domeniul impozitării și în alte domenii legate de schimbul de mărfuri. Iată de ce elaborarea și implementarea politicii vamale în cadrul Uniunii Europene este pusă pe seama Comisiei Europene și nu a statelor- membre. Acestea din urma au sarcina de a pune în aplicare măsurile stabilite in cadrul politicii vamale comunitare.

Astfel Comisia Europeană este responsabilă de inițiativele privind dezvoltarea politicii vamale și de propunerile privind legislația în domeniu. Comisia asigură coordonarea dintre administrațiile statelor-membre, adunând informațiile și opiniile din sectorul afacerilor și industrial la nivel european. De asemenea, Comisia Europeană are competența exclusivă de a negocia concesiile tarifare în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Modificarea taxelor vamale din Tariful Vamal Comun sunt supuse de către Comisia Europeană spre aprobare Consiliului European, care le poate aproba cu majoritate de voturi. De asemenea, Consiliul aprobă derogările de la aplicarea Tarifului Vamal Comun, prin aplicarea de măsuri tarifare precum contingentele tarifare, plafoane tarifare, suspendări totale sau parțiale de taxe vamale.

Responsabile de realizarea în practică a politicii vamale comunitare (reglementarea tarifară, colectarea taxelor vamale, etc.) și a altor componente a politicii comerciale comunitare (politica agricolă comună, politica de securitate, etc.) sunt administrațiile vamale din statele-membre.

Administrațiile vamale ale statelor-membre, spre deosebire de alte administrații statele sunt plasate într-o poziție unică, menită de a asigura facilitarea comerțului, precum și protejarea intereselor Uniunii Europene, Astfel, autoritățile vamale au misiunea de a pune în aplicare politicile Uniunii Europene în aproape orice domeniu care are tangența cu

Până nu demult, activitatea administrațiilor vamale era în principal îndreptată spre colectarea taxelor vamale și a impozitelor indirecte la import. Numeroase evoluții, inclusiv extinderea și dezvoltarea comerțului electronic, amenințarea cu atacurile teroriste și internaționalizarea crimei organizate, au modificat mediul în care operează administrațiile vamale. Pentru a-și asuma rolul expus mai sus în mod eficient organele vamale mențin un dialog continuu cu părțile interesate. In acest context, consultarea cu sectorul de afaceri a fost îmbunătățită, iar asociațiile comerciale duc un dialog permanent în cadrul diferitor seminare și grupuri de lucru pentru a-și aduce aportul lor în dezvoltarea politicilor în domeniul vamal, comercial, precum și promovarea unor inițiative legislative.

Totodată, o manifestare a politicii vamale este protejarea cetățenilor din Comunitate, exprimată prin efectuarea controalelor de către administrațiile vamale ale statelor-membre în ceea ce privește importul de produse alimentare precum carnea și produsele din carne, laptele și produsele lactate, legumele, fructele și vinul pentru eliminarea riscurilor sanitare pe care acestea le pot prezenta, importul de produse periculoase sau produse care afectează stratul de ozon, protejând astfel mediul înconjurător, supravegherea și interzicerea comerțului internațional cu specii din flora și fauna amenințată cu dispariție, precum și controalele privind substanțele psihotrope, armele, munițiile, etc.

In timp ce libera circulație a mărfurilor este principala manifestare internă a uniunii și politicii vamale comunitare, reglementarea tarifară, exprimată prin aplicarea Tarifului Vamal Comun, constituie aspectul extern, deoarece face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale la produsele importate din alte țări decât cele ale Uniunii Europene, indiferent de țara de destinație. Inițial, în anul 1968, Tariful Vamal Comun a fost creat ca o medie a tarifelor celor șase state fondatoare. In baza articolului 28 al Tratatului CE, Consiliul a introdus mai multe amendamente, fie din proprie inițiativă, fie datorită negocierilor tarifare în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (Acordul General pentru Tarife și Comerț- GATT).

Tariful Vamal Comun aplicabil la nivel comunitar conține atât nomenclatorul bunurilor supuse taxelor vamale (nomenclatura combinată) cât și nivelul taxelor vamale pentru fiecare poziție tarifară, fiind un instrument important nu numai pentru colectarea taxelor vamale dar și pentru întocmirea statisticilor privind comerțul exterior și aplicarea măsurilor în domeniile politicii comerciale și vamale a Uniunii Europene. In afară de aplicarea reglementărilor tarifare, pentru protejarea intereselor economice ale Uniunii Europene, in cadrul politicii vamale mai sunt necesare utilizarea instrumentelor netarifare, a restricțiilor cantitative la import, îndreptate la excluderea practicilor comerciale neloiale.

Atunci când vorbim despre practici comerciale neloiale ne referim la dumping sau la utilizarea unor subvenții ilegale, iar în țările suspectate de utilizarea unor astfel de practici, Comisia Europeană poate solicita anchete aprofundate, putând fi impuse sancțiuni împotriva lor. Dumping-ul se referă la situația în care exportatorul dintr-o țară terță vinde produse pe piața comunitară la un preț mai mic decât pe piața sa internă, iar anumite produse exportate în Comunitate sunt considerate că beneficiază de subvenții ilegale, în situația când aceste subvenții sunt acordate contrar reglementărilor OMC.

Restricțiile cantitative la import se aplică importurilor de produse originare din țările unde costurile de producție sunt neobișnuit de scăzute, având ca efect limitarea pătrunderii în Comunitate a produselor autorizate.

Un alt aspect al politicii vamale comunitare îl constituie procedura de combatere a mărfurilor contrafăcute și mărfurilor pirat. Astfel, pentru protejarea intereselor comerciale ale importatorilor și producătorilor din Comunitate, titularul de drept al mărcii sau „numelui” poate cere intervenția autorității vamale pentru produsele suspecte aflate sub control vamal, care pot fi reținute în vamă pe o perioadă determinată, perioadă în care titularul de drept poate să sesizeze justiția cerând despăgubiri.

Un instrument al politicii vamale este reprezentat de NCTS —Noul Sistem Computerizat de Tranzit. Sistemul dat a înlocuit vechile modalități de supraveghere a tranzitului, bazate pe schimbul de documente tipărite, care s-a dovedit ca fiind, dificil de gestionat și expus fraudelor de proporții. NCTS permite schimbul electronic de date între administrațiile vamale în paralel cu circulația propriu-zisă a bunurilor aflate în tranzit, existând astfel un control mult mai bun asupra celor aproximativ 20 de milioane de tranzite interne sau externe efectuate anual la nivel comunitar.

Ce ține de politica vamala si a organizarii activității vamale, pentru a asigura o funcționare cât mai buna a uniunii vamale la nivelul statelor-membre, Comisia Europeană a lansat începând cu 1996 o serie de programe (Vama 2000, Vama 2002, Vama 2007, Vama 2013), ce au ca obiectiv asigurarea uniformității aplicării legislației vamale, prevenirea fraudelor, cooperarea dintre administrațiile vamale și dezvoltarea utilizării sistemelor informatice precum TARIC sau NCTS.

Programul „Vama 2007” a fost cel de-al treilea program comunitar de acțiune in domeniul vamal și a acoperit perioada 1 ianuarie 2003 — 31 decembrie 20007. Participarea la programul dat a fost deschisă tuturor celor 27 de state-membre ale Uniunii Europene, precum și Croației și Turdei.

Prin programul dat s-a reușit realizarea următoarelor:

accelerarea computerizării punctelor de trecere a frontierei;

standardizarea metodelor de lucru și sprijin practic acordat țarilor aplicante;

îmbunătățirea luptei împotriva fraudei printr-un mai bun management al riscului și o mai mare cooperare între autoritățile vamale;

crearea unui mediu de afaceri competitiv prin reducerea costurilor de conformitate.

Decizia de instituire a unui nou program de acțiune pentru activitatea vamală din Comunitate (Vama 2013) indică că: “este necesar ca acțiunile întreprinse in domeniul vamal să acorde prioritate îmbunătățirii controalelor și activităților antifraudă, să reducă la minimum costurile

practici de lucru, în special în domeniul controlului de audit anterior și ulterior vămuirii, al analizei riscului, al controalelor vamale și al procedurilor simplificate;

menținerea unui sistem pentru măsurarea performanțelor în administrațiile vamale ale statelor-membre, pentru a îmbunătăți eficienta acestora;

susținerea acțiunilor care vizează prevenirea neregulilor, in special prin transmiterea rapidă a informațiilor privind riscurile birourilor vamale din prima linie;

asigurarea unei clasificări tarifare uniforme și clare în Comunitate, în special prin îmbunătățirea coordonării și a cooperării dintre laboratoare;

sprijinirea creării unui mediu vamal electronic paneuropean, prin dezvoltarea unor sisteme interoperabile de comunicare și de schimb al informațiilor, corelată cu modificările legislative și administrative necesare;

menținerea sistemelor de comunicare și de informare actuale și, după caz, dezvoltarea unor sisteme noi;

adoptarea unor măsuri care să vină în sprijinul administrațiilor vamale ale țărilor care se pregătesc pentru aderare;

contribuirea la dezvoltarea unor servicii vamale de înaltă calitate în țările terțe;

îmbunătățirea cooperării între administrațiile vamale ale statelor- membre și cele ale țărilor terțe, în special cele ale țărilor partenere în cadrul politicii europene de vecinătate;

dezvoltarea și consolidarea formării profesionale comune.

Un alt document de notorietate pentru politica vamală comunitară este strategia pentru Uniunea vamală. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului privind instituirea Codului Vamal modernizat, Comisia a adoptat o comunicare în scopul de a dezvolta o strategie pentru evoluția uniunii vamale. Strategia data își propune să finalizeze procesul de reformă, lansat odată cu adoptarea Codul vamal modernizat și decizia privind crearea unui mediu informatizat pentru vamă și comerț, prin modernizarea metodele de lucru, dezvoltarea profesională a personalului și re-alocarea resurselor într-un mod eficient.In strategia dată Comisia Europeană a propus stabilirea unui cadru strategic pentru administrațiile vamale cu obiective strategice comune care să acopere aspecte cum ar fi:

protejarea societății și a intereselor financiare ale Uniunii Europene prin elaborarea unor măsuri eficiente împotriva faptelor ilicite, a traficului de mărfuri interzise, dezvoltarea și evaluarea eficientă a riscurilor, ca parte a luptei împotriva activităților teroriste și criminale.

susținerea competitivității companiilor europene, prin modernizarea metodelor de lucru și dezvoltarea de noi standarde

facilitarea comerțului legitim prin conceperea și îmbunătățirea sistemelor de control pentru a reduce interferențele în fluxul de mărfuri, precum și reducerea poverii administrative asupra întreprinderilor,

controlul și gestionarea lanțurilor de aprovizionare utilizate pentru circulația internațională a mărfurilor prin consolidarea și sistematizarea schimbului eficient a informațiilor de risc;

dezvoltarea și consolidarea cooperării între autoritățile vamale și alte agenții guvernamentale, precum și cu comunitatea de afaceri.

« Un aspect deosebit al politicii vamale comunitare îl constituie proiectul vamale electronice'', inițiat de Comisia Europeană care intenționează să înlocuiască procedurile vamale pe suport de hârtie cu cele electronice la nivelul întregii Uniuni Europene, creând astfel un mediu mai eficient și mai modem pentru activitatea vamală. Obiectivul proiectului este dublu, în primul rând de a spori securitatea la frontierele externe ale Uniunii Europene și totodată pentru a facilita schimburile comerciale. De rezultatele proiectului dat urmează să beneficieze atat întreprinderile cât și cetățenii.

În domeniul relațiilor externe, politica vamală a uniunii constă în aplicarea de sancțiuni economice sau aplicarea embargoului împotriva țărilor al căror comportament este considerat inacceptabil, iar punerea în practică a sancțiunilor privind importurile sau exporturile către aceste țări se face prin administrațiile vamale ale statelor-membre.

Uniunea Europeană se întinde pe o suprafața de peste 4 milioane km și la moment cuprinde 27 de țări. Deoarece numărul membrilor sai a crescut de la 6 la 27 de națiuni, populația sa s-a ridicat la 493 milioane de locuitori, fiind pe jocul trei în lume din acest punct de vedere, după China și India. Chiar și cu aproape jumătate de miliard de locuitori, UE reprezintă numai 7% din populația mondiala, dar care operează cu aproximativ o cincime din importurile și exporturile pe plan mondial.

Din analiza datelor date putem menționa că la nivel mondial Uniunea Europeană reprezintă o importantă putere economică și comercială. Cât privește comerțul (cu produse și servicii) între țările UE, aceasta reprezintă două treimi din întregul comerț al UE și este vital pentru economiile tuturor statelor-membre. UE este principalul exportator și ai doilea cel mai mare importator din lume. SUA și China sunt cei mai importanți parteneri comerciali ai UE. Uniunea Europeană este, de asemenea, un partener comercial important pentru țările mai puțin dezvoltate, iar acest comerț contribuie la creșterea economică a acestora.

Din considerentele expuse politica comercială comună a Uniunii Europene reprezintă una din prioritățile de baza la nivel comunitar.

O alta definiție a politicii comerciale menționează că aceasta este: parte componentă a politicii economice a unui stat care vizează sfera relațiilor economice externe ale acesteia. In sens larg prin politica comercială se înțelege totalitatea reglementărilor adoptate de stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar) in scopul promovării sau al restrângerii schimburilor comerciale externe și al protejării pieței interne.

Prin politica comercială statele urmăresc să promoveze exportul de produse naționale, să completeze necesarul economiei naționale cu bunuri și servicii pe calea importului, să sprijine cooperarea economica internațională, să protejeze industria națională și celelalte ramuri de producție în fața concurenței străine, să orienteze și controleze importul și exportul de capital.

Comerțul exterior la nivel comunitar este reglementat de politica comerciala a CE, în cadrul căreia UE adoptă măsuri pentru modificarea tarifelor, dezvoltarea politicii de export și în general, pentru protejarea comerțului. Mărfurile importate din afara UE fac obiectul unui tarif vamal comun și al unor reguli vamale uniforme. Prin aceasta, se urmărește evitarea inegalităților în Schimburile comerciale, atât prin împiedicarea acordării unor avantaje neloiale întreprinderilor dintr-un stat-membru. cât și prin protejarea producătorilor din UE de efectele dăunătoare ale produselor care fac obiectul unui „dumping" (importate la un preț inferior valorii lor normale) și ale produselor subvenționate (exportate la un preț scăzut în mod artificial, datorită subvențiilor acordate in țara de origine).

Caracteristic pentru politica comercială comună, il constituie faptul că aceasta este îndeplinită in conformitate eu reglementările comerciale internaționale stabilite de către Organizația Mondială a Comerțului.

Prin crearea pieței conmune, statele-membre au renunțat la politicile comerciale naționale in favoarea unei politici comunitare unice.

In conformitate cu articolul 133 TCE (Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene), relațiile comerciale cu terții reprezintă una dintre politicile comune la nivelul întregii Uniuni. La 1 ianuarie 1970 competența Comunității Europene a devenit exclusivă în materie comercială; începând cu această dată Comunitatea este cea care încheie acorduri bilaterale sau multilaterale tarifare, comerciale, de cooperare comercială, de liber-schimb în numele statelor-membre.

Un alt aspect ai politicii comerciale comune este facilitarea comerțului, fiind o politica primordială pentru exportatorii și importatorii comunitari, care sunt responsabili pentru 22% din comerțul mondial. Facilitarea comerțului aduce beneficii atât pentru economia europeană cât și economiile partenerilor comerciali ai UE. Totodată, majoritatea organizațiilor internaționale, printre care și Organizația Mondială a Comerțului și Organizația Mondială a Vămilor, activitatea cărora include aspecte comerciale și vamale, recunosc importanța facilitării schimburilor comerciale.

Facilitarea schimburilor comerciale poate fi definită ca simplificarea și armonizarea procedurilor de comerț internațional, inclusiv a procedurilor de import și export. Prin proceduri în sensul dat se are în vedere acele activități (practici și formalități), implicate în asigurarea procesului circulației mărfurilor în comerțul internațional. Facilitarea comerțului și simplificarea procedurilor vamale este un aspect din ce în ce mai caracteristic reflectat în acordurile încheiate dintre Uniunea Europeană cu statele terțe și de cele mai multe ori acoperă următoarele aspecte:

simplificarea cerințelor și formalităților cu privire la eliberarea și vămuirea mărfurilor, inclusiv, dezvoltarea unor proceduri care să permită prezentarea datelor la import sau export către o singură agenție;

îmbunătățirea metodele de lucru și asigurarea transparenței și eficienței operațiunilor vamale;

reducerea, simplificarea și standardizarea datelor din documentația solicitată de autoritățile vamale;

aplicarea de tehnici vamale moderne, inclusiv evaluarea riscului, proceduri simplificate de intrare și de punere în circulație a mărfurilor;

dispoziții care să faciliteze importul de bunuri prin utilizarea procedurilor vamale simplificate.

In legătură cu politica agricola comuna și politica comună a peștelui, care fac parte din politica comercială comună, prin intermediul autorităților vamale, Comisiei Europeană contribuie la aplicarea acestora, în scopul de a proteja agricultorii din UE împotriva importurilor la prețuri scăzute a produselor agricole și piscicole și de a încuraja producția destinată exporturilor prin instituirea drepturilor vamale agricole, în cazul când există diferențe între prețurile pieței mondiale, care sunt mai scăzute față de prețurile ridicate din Uniunea Europeană. Respectiv, politica comercială a Uniunii Europene aferentă produselor agricole, taxele vamale și cele adiționale aplicate, precum și restituirile pe care le antrenează determină un impact semnificativ asupra nivelului competitivității producătorilor comunitari influențând volumul și valoarea importurilor, dar și performanța exporturilor.

Măsurile de politică agricolă comună sunt finanțate din bugetul Uniunii Europene, prin intermediul Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA), care reprezintă cea mai mare componentă a bugetului comunitar.

Comerțul cu produse agro-alimentare cu statele terțe include condiția de deținere a unei licențe de import/export. Domeniul, precum și aplicarea licențelor de import/export sunt stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 375 2008 al Comisiei din 23 aprilie 2008 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole. Licențele pentru import/export de produse agricole sunt valabile pe teritoriul tuturor statelor-membre UE. De exemplu, marcajul CE confirmă respectarea acestor cerințe fie prin intermediul unei declarații a producătorului, fie printr-o certificare emisă de o terță parte, în timp ce cerințele comune de omologare europene facilitează, in mod normal, comercializarea produselor pe piața internă, omologarea națională de tip în domeniile nearmonizate poate crea obstacole în calea comerțului cu mărfuri. Standardele diferite privind produsele fac dificilă comercializarea aceluiași produs în state-membre diferite sau pot conduce la costuri de conformitate mai ridicate.

Deși un stat-membru are dreptul de a solicita ca un produs care a primit deja omologarea într-un alt stat-membru să facă obiectul unei noi proceduri de examinare și omologare, din motive de protecție a sănătății și siguranței, statul-membru de import trebuie să i-a în considerare testele sau controalele desfășurate în statele-membre de export care oferă garanții echivalente.

Una din manifestările politicii vamale comunitare este procedura de impunere, realizată în privința mărfurilor introduse pe teritoriul vamal comunitar. Prin impunere vamală înțelegem acel complex de măsuri și operațiuni efectuate în baza legii, care au drept scop stabilirea taxelor vamale pentru tranzacțiile economice externe, îndeplinirea formalităților vamale, evaluarea mărfurilor în vamă, plata taxelor vamale. Impunerea vamală, ca și impunerea fiscală include o latură politică, prin care se stabilește cine și pentru ce plătește impozitul, și o latură tehnică, adică metodele și tehnicile prin care se măsoară obiectul impunerii și se determină cuantumul impozitului.

Impunerea vamală presupune, din punct de vedere al politicii practicate de un stat la un anumit moment, aplicarea unor principii de politică economică de încurajare a dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice și/sau extindere a relațiilor economice cu străinătatea.

Subiectul impunerii este persoana fizică sau juridică pentru care reglementările vamale și fiscale stabilesc obligativitatea de plată a drepturilor vamale (plăților vamale),

Obiectul impunerii îl constituie mărfurile, care îmbracă una din formele activității de comerț exterior, respectiv importul, exportul sau tranzitul. Stabilirea obiectului impunerii se realizează pe baza declarației vamale., care este actul juridic prin care sunt furnizate informațiile necesare realizării obligațiilor vamale. Reieșind din faptul, că administrația vamală gestionează mai multe tipuri de venituri, dintre acestea cele mai importante fiind: taxele vamale, taxa pe valoare adăugată, accizele, procedura de impunere este realizata în dependență de statutul juridic ai titularului, ce importă mărfuri.

Impunerea in cadrul dreptului vamal comunitar are loc prin stabilirea creanțelor vamale, exprimate prin drepturile vamale (plățile vamale) pentru mărfurile introduse pe teritoriul vamal comunitar în scop de a fi puse în circulație liberă. La scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal comunitar nu sunt stabilite careva plăți vamale. Impunerea la nivel comunitar are caracter protecționist, fiind îndreptat în primul rând la protecția economiei comunitare și a producătorului comunitar. Impunerea în domeniul vamal este aceeași pe tot teritoriul comunitar, indiferent de statul-membru în care se aplică. Totodată, impunerea poartă un caracter nediscriminatoriu fiind un sistem care acorda posibilitate statelor terțe, în dependență de gradul de dezvohare să aibă acces pe piața comunitară, desigur cu respectarea măsurilor tarifare și măsurilor de politică comercială.

Impunerea vamală joacă rolul cel mai important în cadrul politicii vamale, îndeplinind trei funcții principale:

funcția fiscală – taxele vamale reprezintă o sursă de venituri la bugetul de stat;

funcția protecționistă – taxele vamale percepute la import ridică artificial prețul intern al mărfurilor importate, protejând astfel producătorii interni;

funcția de negociere – statele pot negocia, într-un cadru bilateral sau multilateral concesii tarifare reciproce

Ca rezultat al impunerii vamale se formează veniturile statului, în principal sub forma impozitelor și taxelor. Impunerea vamală are următoarele caracteristici:

este obligatorie, în sensul că este efect al reglementărilor vamale, care precizează la cine se referă, în legătură cu ce se stabilește etc. Introducerea unei prevederi referitoare la impunere se poate face numai de instituțiile comunitare și nu de către statele-membre;

are titlu definitiv și nerambursabil, ceea ce înseamnă că, dacă plata impozitului/taxei a fost făcută conform reglementărilor în vigoare, contribuabilul nu o poate reclama sau redobândi în nici un fel;

este fără contraprestație, ceea ce înseamnă că în schimbul plății impozitului/taxei nu se poate pretinde un serviciu imediat, direct și echivalent.

Astfel, impunerea se prezintă ca instrument principal în realizarea politicii vamale comunitare și anume prin intermediul acestei metode are loc atât protecția producătorului cât și a produsului comunitar, precum și completarea cheltuielilor bugetare. In majoritatea statelor, anume prin intermediul acestei metode, are loc echilibrarea funcțiilor economice ale statului, respectiv are loc stoparea produsului străin, ce urmează a fi importat în țară și care ar putea aduce pagube materiale producătorului autohton în particular, cât și economiei naționale în general. In acest caz, prin stoparea produsului străin, se are în vedere nu stoparea completă, dar interdicții parțiale, în acest mod, neîncălcându-se principiul nediscriminării agenților economici. Totodată, în cadrul importului întâlnim o serie de măsuri de politică vamală, care stabilesc anumite reguli specifice de aplicare a impunerii, acestea fiind următoarele:

Instituirea prin Convenții interguvernamentale a clauzei națiunii celei mai favorizate și a regimului juridic național. Aplicarea acestor două principii de politică comercială stimulează importul, pe calea reducerii sau eliminării plăților vamale, corespunzător cu tratamentul aplicat națiunii celei mai favorizate. Pe plan intern, mărfurilor străine li se aplică același regim de impunere și taxe, care se aplică mărfurilor indigene, lucru care de asemenea stimulează exportul;

Instituirea sistemului drawback, corespunzător căruia importatorilor de materii prime și materiale li se restituie plățile vamale, atunci când demonstrează că produsele importate au fost încorporate într-un produs finit destinat exportului sau reexportului;

Practicarea sistemului „admisiune temporară” – care constă în scutirea de la achitarea plăților vamale a produselor intrate temporar pe teritoriul național: mostre, exponate, produse importate pentru încercări și demonstrații, etc.;

Importul in zone libere sau porturi libere. Produsele în cauză sunt scutite de plăți vamale câtă vreme rămân în zonele respective pentru conservare sau prelucrare.

Măsurile privind protejarea pieții comune prin intermediul mijloacelor reglementate de către dreptul vamal comunitar sunt pe larg aplicate de către Uniunea Europeană în raporturile comerciale cu alte state. La acestea se atribuie în primul rând contingentele cantitative, măsurile antidumping și compensatorii, măsurile de protejare împotriva importului producției contrafăcute, precum și standardele tehnice la care trebuie să corespundă producția importată.

Din aceste considerente operațiunile de import/ export în sensul menționat se efectuează în condițiile prezentării unor documente sau îndeplinirii unor formalități speciale:

protecția împotriva introducerii și răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale, scop în care produsele vegetale trebuie să fie însoțite la import și export de un certificat fitosanitar;

controlul respectării măsurilor de protecție a mediului; autoritățile competente pentru protecția mediului conduc procedura de reglementare și emit, după caz, avize de mediu, acorduri și autorizații, in condițiile legii, care se prezintă autorității vamale la depunerea declarației vamale de import sau export;

restricționarea sau interzicerea la utilizare a substanțelor și preparatelor chimice periculoase; în acest sens, importul/exportul se efectuează în conformitate cu prevederile acordurilor și convențiilor internaționale, în baza unui document specific eliberat de autoritățile competente;

realizarea politicii statului în domeniul controlului calității medicamentelor și a altor produse de uz uman (de ex. dispozitive medicale); operațiunile de import/export a medicamentelor și a dispozitivelor medicale se realizează pe baza unei autorizații emisă de autoritățile din domeniul sănătății.

Pentru aplicarea corectă a măsurilor de politică comercială, trebuie determinat cu exactitate poziția tarifară și țara de origine a mărfii, deoarece determinarea greșită sau intenționat greșită a acestora poate crea facilitați suplimentare sau să creeze anumite dezavantaje la promovarea mărfii pe piața CE. În acest sens, trebuie să menționăm că în practica internațională au apărut unele tendințe de schimbare intenționată a poziției tarifare și, respectiv, a țării de origine pentru ca marfa să primească un tratament mai favorabil la importul ei în CE.

Cotarea și licențierea. Cotarea poate fi definită ca o restricție cantitativă, ce stabilește volumul maxim și prețul la mărfurile admise spre import, ce se manifestă prin stabilirea unui control centralizat din partea statului asupra operațiunilor de comerț exterior prin restrângerea nomenclaturii mărfurilor în limitele cotelor cantitative sau de preț pe o perioadă de timp determinată.

Sunt cunoscute următoarele forme de cote:

cotele individuale, care prevăd repartizarea volumului total de mărfuri admise spre import între țările exportatoare

cotele tarifare, la importul mărfurilor până la un anumit volum se aplică un regim fiscal favorabil. Ceea ce depășește limitele acestui volum este impozitat, aplicându-se un regim fiscal mai puțin favorabil, ce duce uneori chiar la nerentabilitatea operațiunii de import.

cotele sezoniere care sunt aplicate pe o anumită perioadă de timp (de obicei când volumul de producție a unei mărfi pe piața interna atinge nivelul maxim)

cotele globale, se aplică în 2/3 din cazuri de aplicare a cotării.

Cotele globale determină volumul de import la o anumita categorie de marfa. într-o anumită perioadă de timp. fără a se ține cont care va țara de export.

cotele procentuale aplicate în unele cazuri, când cotele la import sunt stabilite în procente fața de volumul exportului.

Actul normativ comunitar care reglementează domeniul dat este Regulamentul (CE) nr. 520/94 al Consiliului din 7 martie 1994 privind instituirea unei proceduri comunitare de administrare a contingentelor cantitative. Respectiv, la nivel comunitar a fost stabilită o procedură de administrare a contingentelor cantitative bazată pe principiul distribuirii contingentelor cantitative bazată pe principiul distribuirii contingentelor între statele-membre, procedură care poate duce la o compartimentare a pieței comunitare.

Astfel, punerea în liberă circulație sau exportul de produse contin-gentate este condiționată de prezentarea unei licențe de import sau de export emisă de statele-membre. În ordinea dată de idei orice importator sau exportator din Comunitate, indiferent de locul unde este stabilit în Comunitate, poate depune pentru fiecare contingent sau pentru tranșele acestuia o cerere unică de licență pe lângă autoritățile competente ale unui stat-membru la alegere, redactată în limba sau limbile oficiale ale acestui stat-membru.

Administrarea contingentelor la import sau la export se bazează pe un sistem de licențe emise de către statele-membre în conformitate cu criteriile cantitative stabilite la nivel comunitar. Procedura de administrare a contingentelor garantează tuturor solicitanților condiții echitabile de acces iar documentele emise pot fi utilizate în întreaga Comunitate.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative

HOTĂRÂREA nr.8 din 28 ianuarie 2010 Cu privire la aprobarea Regulamentului privind condițiile și modul de efectuare a operațiunilor valutare. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.41-43 din 26.03.2010, art.177.

Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.8 din 28 ianuarie 2010. Regulamentul privind condițiile și modul de efectuare a operațiunilor valutare. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.41-43 din 26.03.2010, art.177, articolul 35, articolul 36.

HOTARÎREA nr. 182 din 13 iulie 2006 Cu privire la modificarea si completarea Regulamentului privind reglementarea valutara pe teritoriul Republicii Moldova. În :Monitorul oficial al Republicii Moldove nr. 112-115 din 21.07.2006, art. 398.

HOTARÎREA nr. 182 din 13 iulie 2006 Cu privire la modificarea si completarea Regulamentului privind reglementarea valutara pe teritoriul Republicii Moldova. În: :Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 112-115 din 21.07.2006, art. 398.

LEGE cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.95. În: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.56-57/624 din 12.10.1995, articolul 16, articolul 50, articolul 51, articolul 51, articolul 69.

Regulament cu privire la raportarea informației aferente balanței de plăți: În : Monitorul Oficial 77-78/139, 27.11.1997 ,11 septembrie 1997 nr.61. Capitolul I, Definiții.

Lege nr. 312 din 28.iun.2004. În: Monitorul Oficial, Partea I 582 30.iun.2004, Intrare în vigoare la 30.iul.2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, articolul 9.

Lucrări științifice

POPA, Ioan. Tranzacții internaționale. Politici, tehnici, instrumente. Editura Recif, București; 1992, pag. 34.

NEGRUȘ, Mariana. Finanțarea schimburilor internaționale, politici-tehnici, Editura Humanitas, București, 1991, pag. 53.

PĂUN, Cristian. Relații valutar-financiar internaționale, București, Editura științifică și enciclopedică, 1995, pag. 62, pag. 77.

BORȘ, Ion. Relațiile valutar-financiare internaționale ale Republicii Moldova. Chișinău: Editura ARC, 1999, pag. 41, pag. 44, pag. 46, pag. 76, pag. 131.

FLORICEL, Constantin. Relații valutar-financiare internaționale. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1996, pag. 16.

BECLEA, Lucian. Dicționar juridic pentru comercianți. București: Editura Teora, 2000, pag. 30.

ȘAGUNA, Dan. FLORESCU, Viorel. Drept financiar și fiscal. București: Editura Ecologică, 200, pag. 85.

PECICAN, Eugen. Macroeconometrie, politici economice guvernamentale și econometrice. București: Editura Economică, 1996, pag. 173.

BERDILĂ-CÂRLAN, Ana. OBOROC, Iurie. Monedă și credit. Chișinău: Editura Evrica, 2006, pag. 57.

KIRIȚESCU, Costin. Monedă. Mica Enciclopedie. Bucuresti: Editura Științifică și Enciclopedică, 1982, pag. 58.

Surse statistice și de date

http://www.24h.md/ro/news/bnm-mentine-rata-de-baza-la-nivel-de-4-5–65852/

http://unimedia.info/stiri/tendinte-dezinflationiste-in-moldova–banca-nationala-anticipeaza-o-crestere-a-preturilor-de-3-9-50402.html

http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=4020&parent=0

http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/Raport_trimestrial/Raport_anual_2012_rom.pdf

Raport anual 2010 al Băncii Naționale a Moldovei [online]. [accesat 29 martie 2011]. Disponibil: http://bnm.md/md/legislation

http://bnr.ro/Banca-Nationala-a-Romaniei-1.aspx

http://www.bnm.md/md/payment_balance_comments

http://bnm.md/md/medium_exchange_rates