. Politica Regionala de Dezvoltare a Romaniei
Introducere
Societatea româneasca, în general, si economia, în special, se confrunta, dupa anul 1989, cu un proces de restructurare de o amploare si complexitate crescânda,despre care s-a vorbit mult, dar s-a întreprins putin pentru întelegereaimplicatiilor multiple în planul politicilor de dezvoltare.
Abstractul "proces de restructurare" are ca puncte de plecare actiuni concrete de reprofilare, dezafectare sau creare de noi agenti economici într-o anumita zona. In acel moment, un întreg mecanism al schimbarii se declanseaza; dimensiunile acestuia merg de la economic modificarea indicatorilor agentilor economici la social calitatea vietii locuitorilor zonei fiind vizata în modul cel mai direct si de la economico-social la spatial efectele propagându-se, ca o unda, pe întreg teritoriul în care se realizau activitatile de productie conexe, în care exista infrastructura specifica si în care traieste populatia dependenta profesional si material de respectivii agenti economici.
Aceasta proiectare în spatiu a restructurarii economice conduce la aparitia unui fenomen, manifestat si în alte tari care s-au confruntat cu probleme de restructurare, si anume conturarea unor zone de declin economic (si apoi social), în care se manifesta o contradictie severa între doi factori importanti ai cresterii: forta de munca si capitalul. Consecinta imediata este cresterea somajului si scaderea nivelului de trai în zona. Astfel de zone sunt generatoare de subdezvoltare si devin potentiale surse de conflicte sociale.
Acest tip de "zone-problema" sunt însa numai cele mai recente manifestari spatiale ale unor perturbari posibile ale echilibrului teritorial în tara noastra. Ele se adauga altui tip de zone existente deja, ale caror caracteristici, exprimate în indicatori ce privesc cantitatea si calitatea fortei de munca, veniturile populatiei, infrastructura tehnica si sociala se situeaza sub media nationala. Aceste zone sunt numite, în limbajul de specialitate, zone defavorizate. Cauzele ramânerii în urma a dezvoltarii acestor zone sunt fie cvasi-permanente (factorul geografic l în cazul zonelor montane, al Deltei Dunarii), fie conjuncturale (factori economici, generând zone cu activitati neatractive l unele zone rurale din zona de câmpie, unele zone monofunctionale, sau factori politici, rezultând zone cu dezvoltare inadecvata în raport cu resursele umane si materiale sau zone periferice, sufocate de vecinatatea frontierelor închise ale tarii).
Existenta unor astfel de zone, ca cele prezentate mai sus, genereaza si întretine o stare de inegalitate teritoriala a performantelor si de inechitate în asigurarea sanselor de dezvoltare pentru fiecare zona si pentru fiecare cetatean în parte.
Dar, în Europa de azi, conceptul de baza pe care se construieste teoria dezvoltarii teritoriale este coeziunea economica si sociala a dezvoltarii. Acesta se traduce, în continutul strategiilor de amenajare a teritoriului, într-un principiu fundamental, si anume dezvoltarea economica si sociala trebuie sa se bazeze pe o structura spatiala echilibrata. Aceasta este conditia unei dezvoltari dezirabile, în care sa se asigure echilibrul între eficienta economica si justitia sociala.
Din aceasta perspectiva, se considera ca dezvoltarea inegala a teritoriilor reflecta slabiciuni economice ale ansamblului si sunt de neacceptat deoarece, la rândul lor, devin sursa de instabilitate economica si, transformându-se în piedici de dezvoltare a întregului ansamblu national si, implicit, international.
Sarcina lichidarii sau atenuarii unor astfel de dezechilibre este încredintata politicii regionale, care este expresia interventiei statului pentru restabilirea echilibrelor teritoriale, în general, si în sprijinul zonelor care necesita ajutor pentru rezolvarea problemelor lor, în particular.
Politica regională este, la origini, un mecanism financiar care realizeaza în practica principiul solidaritatii interregionale si al coeziunii economico-sociale; ea are o finalitate redistributiva, urmarind o reorientare a fluxurilor de venituri din anumite teritorii catre altele. In esenta, politica regionalăeste cea care face sa se întâlneasca, în acelasi timp si spatiu, toti cei trei factori ai dezvoltarii – resursele teritoriului, resursele umane si capitalul – care nu se regasesc totdeauna împreuna pe acelasi teritoriu.
În prezent, prin obiectivele si actiunile specifice, politica regională trebuie sa faca parte integranta din politica nationala, legitimându-si existenta în contextul si în logica politicii generale a statului, constituind un aport functional important la realizarea obiectivelor dezvoltarii nationale.
În afara unor actiuni directionate spre sprijinirea celor doua tipuri de zone aflate în dificultate (descrise mai sus), care pot periclita echilibrul general, dezvoltarea teritoriala presupune si actiuni destinate celorlalte zone fara probleme deosebite. Necesitatea unor asemenea actiuni deriva dintr-o noua conceptie asupra teritoriului, care nu mai este perceput ca un continuum, cu caracteristici uniforme; noua conceptie are ca fundament notiunea de potential propriu al fiecarei zone.
Din cele expuse pâna acum se întelege ca existenta reala a unor dezechilibre si ramâneri în urma în dezvoltarea teritoriala a tarii noastre, pe de o parte, si varietatea de relief, de resurse naturale, de potential demografic al zonelor tarii, pe de alta parte, justifica cu prisosinta necesitatea elaborarii si practicarii unei politici regionale active de catre statul român.
Acestea sunt numai considerentele de ordin intern care sustin necesitatea politicii regionale. Dar exista si un considerent de ordin extern, care impune acordarea unui interes deosebit acestei activitati. Acesta este optiunea de integrare a României în structurile europene.
Problemele dezvoltarii regionale constituie una din preocuparile prioritare ale Uniunii Europene, în prezent. In consecinta, o tara care aspira la statutul de membra a Uniunii Europene trebuie sa se integreze în spiritul si în realitatile europene, acordând o atentie deosebita pregatirii teritoriului sau pentru a corespunde exigentelor formulate de Uniune tarilor sale membre, dezvoltând o politică regională coerenta si activa.
Elemente de continut. Desi realitatile românesti ofera argumente suficiente pentru ca o politica regională sa poata fi elaborata, o serie de deficiente ale activitatii legislative si executive din perioada de dupa 1989 nu au permis afirmarea unei politici regionale coerente. Astfel, indeciziile guvernelor trecute de a formula o orientare politică clara, lipsa de substanta a strategiilor sectoriale, timiditatea cu care s-au derulat unele tentative de reforma, modicitatea resurselor necesare sustinerii unor actiuni cu efecte asupra teritoriului, nedefinitivarea cadrului legislativ au avut drept rezultat întârzierea formularii unei conceptii politice regionale închegate, sistematice, capabila sa raspunda cerintelor interne actuale.
Preocuparile sporadice pentru actiuni cu efect regional nu corespund nici exigentelor integrarii europene, conform carora dezvoltarea teritoriala trebuie sa fie unul din domeniile prioritare de preocupari, în scopul pregatirii spatiului tarii noastre pentru conditiile de competitivitate continentala.
Înca de la începutul perioadei de transformari politice si economice s-au aplicat unele masuri de politica macroeconomica al caror impact a fost si unul teritorial. Acestea au urmarit sa "curete" economia de unele activitati neprofitabile, au încercat sa ajusteze structural unele sectoare economice. Asemenea actiuni nu au fost dublate si de actiuni de stimulare a cresterii economice, astfel ca efectele au fost predominant negative în zonele vizate (a crescut numarul somerilor, au scazut veniturile populatiei).
In anii 1993-1994 a fost randul politicii de protectie sociala sa întreprinda masuri cu efecte în anumite zone, de data aceasta cu efecte pozitive. Masurile au vizat, pe de o parte, sa asigure populatiei din zonele izolate serviciile unor cadre de specialitate din diferite domenii (sanatate, învatamânt, asistenta veterinara si fito-sanitara) si, pe de alta parte, sa compenseze conditiile dificile de munca si viata ale acestor specialisti, prin acordarea unor sporuri de izolare în vederea atragerii si stabilizarii lor în zone defavorizate (zone de munte, în Delta Dunarii, în zone cu drumuri principale nemodernizate, în zone neelectrificate).
Desi aceste masuri se înscriu în categoria instrumentelor folosite de politica regionala, utilizarea lor nu s-a facut în cadrul unei conceptii strategice, ci au avut un loc izolat. Pentru conturarea unei politici regionale, este necesara nu numai realizarea de actiuni cu reflectie teritoriala, ci trebuie închegat un sistem al politicii regionale, care sa-si stabileasca propriile obiective, zone de adresabilitate, instrumente si institutii.
Obiective. În noul context al perioadei de tranzitie, când s-a urmarit cu precadere restructurarea ansamblului vietii economice si sociale si relansarea economica nu numai a unor zone, ci a întregii tari, s-a considerat prioritar obiectivul vizând stimularea potentialului si competitivitatii tuturor zonelor tarii. In acest sens, s-au lansat studii si s-au elaborat documente privind dezvoltarea strategica a teritoriului national, cuprinse în Planul de Amenajare a Teritoriului National, elaborat de Institutul Urbanproiect, sub directa coordonare a Ministerului Lucrarilor Publice si al Amenajarii Teritoriului. Principalele obiective avute în vedere au fost: dezvoltarea infrastructurii majore de transport, gestionarea durabila a resurselor de apa, conservarea patrimoniului natural si construit, realizarea unei retele de localitati echilibrate si eficiente.
Identificarea zonelor Delimitarea cadrului teritorial de actiune a politicii de amenajare a teritoriului depinde, în esenta, de obiectivele urmarite de politica regională. Astfel, obiectivul privind stimularea capacitatii competitive a teritoriilor si valorificarea potentialelor specifice nu cere, de regula, o alta structurare a teritoriului decât cea data de împartirea administrativ-teritoriala. In schimb, obiectivul politicii regionale vizând diminuarea disparitatilor regionale face necesara identificarea si delimitarea acelor zone care au nevoie sa fie sustinute în dezvoltarea lor. Limitele acestor zone defavorizate, devenite "zone asistate" sau "zone de interventie" în momentul aplicarii programelor de dezvoltare, nu coincid cu necesitate cu cele administrativ-teritoriale, ci corespund suprafetei pe care se manifesta, în mod relativ omogen, anumite fenomene. Astfel de delimitari s-au facut cu ocazia elaborarii programelor prioritare de dezvoltare a zonei Muntii Apuseni si a zonei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.
Instrumente. Obiectivele strategice ale politicii de amenajare a teritoriului sunt transpuse în practica cu ajutorul unor instrumente specifice, cum ar fi:
planuri si programe integrate de actiuni – ca strategii globale de dezvoltare – care orienteaza organele locale si agentii economici în directiile ce asigura înfaptuirea obiectivelor specifice dezvoltarii regionale;
pârghii economice, financiare, fiscale, bancare l necesare stimularii activitatii în zonele fragile, defavorizate; stimularii actiunilor pentru salvarea unor zone; limitarii dezvoltarii activitatilor în zonele aflate în pericol de degradare.
Unele dintre aceste instrumente sunt deja intrate în practica institutiilor centrale si locale din tara noastra. Intr-o prima etapa s-au elaborat lucrari care s-au încadrat în primul obiectiv al politicii regionale l organizarea/cresterea capacitatii fiecarui judet de a se adapta noilor provocari, respectiv s-au declansat lucrarile de întocmire a planurilor de amenajare a teritoriului judetean (circa 20 de judete). Au avut prioritate judetele pe teritoriul carora se manifesta probleme deosebite, din categoria: zone rurale slab dezvoltate, ramuri industriale supuse restructurarii, pozde tranzitie, când s-a urmarit cu precadere restructurarea ansamblului vietii economice si sociale si relansarea economica nu numai a unor zone, ci a întregii tari, s-a considerat prioritar obiectivul vizând stimularea potentialului si competitivitatii tuturor zonelor tarii. In acest sens, s-au lansat studii si s-au elaborat documente privind dezvoltarea strategica a teritoriului national, cuprinse în Planul de Amenajare a Teritoriului National, elaborat de Institutul Urbanproiect, sub directa coordonare a Ministerului Lucrarilor Publice si al Amenajarii Teritoriului. Principalele obiective avute în vedere au fost: dezvoltarea infrastructurii majore de transport, gestionarea durabila a resurselor de apa, conservarea patrimoniului natural si construit, realizarea unei retele de localitati echilibrate si eficiente.
Identificarea zonelor Delimitarea cadrului teritorial de actiune a politicii de amenajare a teritoriului depinde, în esenta, de obiectivele urmarite de politica regională. Astfel, obiectivul privind stimularea capacitatii competitive a teritoriilor si valorificarea potentialelor specifice nu cere, de regula, o alta structurare a teritoriului decât cea data de împartirea administrativ-teritoriala. In schimb, obiectivul politicii regionale vizând diminuarea disparitatilor regionale face necesara identificarea si delimitarea acelor zone care au nevoie sa fie sustinute în dezvoltarea lor. Limitele acestor zone defavorizate, devenite "zone asistate" sau "zone de interventie" în momentul aplicarii programelor de dezvoltare, nu coincid cu necesitate cu cele administrativ-teritoriale, ci corespund suprafetei pe care se manifesta, în mod relativ omogen, anumite fenomene. Astfel de delimitari s-au facut cu ocazia elaborarii programelor prioritare de dezvoltare a zonei Muntii Apuseni si a zonei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.
Instrumente. Obiectivele strategice ale politicii de amenajare a teritoriului sunt transpuse în practica cu ajutorul unor instrumente specifice, cum ar fi:
planuri si programe integrate de actiuni – ca strategii globale de dezvoltare – care orienteaza organele locale si agentii economici în directiile ce asigura înfaptuirea obiectivelor specifice dezvoltarii regionale;
pârghii economice, financiare, fiscale, bancare l necesare stimularii activitatii în zonele fragile, defavorizate; stimularii actiunilor pentru salvarea unor zone; limitarii dezvoltarii activitatilor în zonele aflate în pericol de degradare.
Unele dintre aceste instrumente sunt deja intrate în practica institutiilor centrale si locale din tara noastra. Intr-o prima etapa s-au elaborat lucrari care s-au încadrat în primul obiectiv al politicii regionale l organizarea/cresterea capacitatii fiecarui judet de a se adapta noilor provocari, respectiv s-au declansat lucrarile de întocmire a planurilor de amenajare a teritoriului judetean (circa 20 de judete). Au avut prioritate judetele pe teritoriul carora se manifesta probleme deosebite, din categoria: zone rurale slab dezvoltate, ramuri industriale supuse restructurarii, pozitie periferica, zone frontaliere etc.
Mare parte din aceste lucrari s-au finalizat si s-au concretizat în propuneri de amenajare a teritoriului si în programe integrate care prevad principalele obiective pe termen scurt, mediu si lung; ele vizeaza:
relansarea si dezvoltarea economica;
echiparea tehnica a teritoriului;
stoparea declinului demografic;
îmbunatatirea utilizarii resurselor de munca;
dezvoltarea retelei de localitati;
protectia, reabilitarea si conservarea mediului.
Incepând cu anul 1996 s-a trecut la adoptarea de catre Guvern a unor programe speciale de sprijin a zonelor apreciate a avea prioritate datorita gravitatii problemelor cu care se confrunta (de natura demografica, economica, ecologica). Aceste programe apeleaza la instrumente legislative, financiare, fiscale care sa faca posibile interventiile.
Obiectivele acestor programe – desi înca imperfecte si insuficient sprijinite pe intrumente financiare – vizeaza regiunile în ansamblul lor, cu toate aspectele vietii economice si sociale si intra în categoria programelor complexe de sprijinire a zonelor cu nivel scazut de dezvoltare. Aplicabilitatea lor a fost fie pe un spatiu ce coincide, teritorial, cu judetul (Botosani, Vaslui), fie pe zone ce nu coincid cu delimitarile administrative, ci cu teritoriul pe care se manifesta dificultatile (Muntii Apuseni, Delta Dunarii).
Aceste programe au meritul ca au determinat o actiune convergenta a tuturor factorilor implicati în dezvoltarea acestor zone: – pe orizontala – diversele ministere vizate; – pe verticala – organele centrale si locale.
Instituții. Realizarea obiectivelor politicii regionale impune crearea unui cadru institutional corespunzator, cu atributii si competente în dezvoltarea regională. Acesta este însa domeniul cel mai deficitar în prezent în tara noastra. Necesitatea de a pregati fiecare teritoriu pentru asimilarea de noi activitati si pentru eventuala modificare a identitatii economice impune existenta unor institutii proprii în teritoriu, responsabile cu dezvoltarea regională, care sa promoveze interesele locale si sa puna mai bine în valoare potentialitatile locale. Institutiile de la nivel local sunt elementele care au o importanta fundamentala pentru aplicarea politicii regionale. Dar politica regională are doua jaloane: exigentele locale ale dezvoltarii si optiunile nationale privind directiile de crestere economica si evolutie sociala de ansamblu.
Din 1996, România primeste asistenta pentru politici de dezvoltare regională din partea Programului PHARE, în vederea pregatirii Guvernului pentru a contribui efectiv la viitorul proces de dezvoltare regională.
Acest program cuprinde un set de actiuni pregatitoare, destinate sa asigure conditiile necesare pentru ca Guvernul sa poata introduce masuri concrete de politica regională. In acest sens, programul va juca un rol important în constientizarea factorilor responsabili în stimularea interesului general si în crearea unui cadru de dezvoltare asupra politicilor regionale. Obiectivul strategic de cea mai larga perspectiva este reducerea disparitatilor între nivelurile de dezvoltare ale judetelor României.
Cele prezentate mai sus ofera o imagine a preocuparilor actuale din România în domeniul politicii regionale, dorindu-se un argument în sustinerea afirmatiei ca în tara noastra plitica regională exista ca domeniu de interes, pentru cercetatori si pentru agentii de decizie, fara a constitui însa un domeniu sistematic organizat. Cea mai serioasa carenta este lipsa unui cadru institutional adecvat pentru punerea în aplicare – în mod coerent si convergent – a masurilor de politica regională. Toate acestea sunt o pleadorie pentru conturarea, în tara noastra, a unei politici regionale coerente, sistematic elaborata – conditie absolut necesara pentru a obtine eficienta actiunilor întreprinse.
1. Politica de dezvoltare regională în România
1.1. Premisele dezvoltării regionale în Romania
1.1.1. Istoricul dezvoltarii regionale in Romania
Politica de dezvoltare regionala reprezinta o componenta esentiala a procesului de reforma in Romania, avand drept scop principal diminuarea dezechilibrelor economice si sociale acumulate, preintampinarea aparitiei unor noi dezechilibre si sustinerea dezvoltarii generale durabile a tuturor regiunilor tarii.
Aceasta politica a fost introdusa in Romania in anul 1998. Pana la acea data, Romania nu si-a formulat in mod clar o politica de dezvoltare regionala, desi guvernele au actionat in acest sens prin diverse politici macro-economice si sectoriale. Astfel, au existat programe specifice de dezvoltare a unor zone sever dezavantajate, cum ar fi Muntii Apuseni, Delta Dunarii sau judetele Botosani, Giurgiu si Vaslui.
Odata cu inaintarea in reformele necesare tranzitiei catre o economie de piata functionala, precum si in contextul cerintelor pe care Romania trebuie sa le respecte pentru a putea adera la Uniunea Europeana, sa conturat necesitatea adoptarii de catre Romania a unei politici de dezvoltare regionala eficienta si clara, ca element nou si important al strategiei de reforma, care sa fie benefica nu numai pentru regiunile mai putin dezvoltate, ci si pentru dezvoltarea socio-economica a tarii, in general. Astfel, in perioada 1996-1998, Comisia Europeana si Guvernul Romaniei au dezvoltat programul Phare pentru politica de dezvoltare regionala care a avut ca obiective, pe de o parte, constientizarea factorilor responsabili si a publicului larg asupra dezvoltarii regionale in Romania, iar pe de alta parte, propunerea unui model de dezvoltare regionala propriu Romaniei, pe baza unei analize detaliate a situatiei existente, precum si a cadrului istoric si cultural specific.
Astfel, studiul "Carta Verde a Dezvoltarii Regionale in Romania", elaborat in anul 1997 in cadrul mentionatului program Phare, a propus un model concret de abordare a dezvoltarii regionale, conturand principiile, obiectivele, instrumentele si institutiile necesare promovarii unor politici in acest domeniu. In perioada urmatoare, 1997-1998, unitatile administrativ-teritoriale organizate la nivel judetean s-au asociat in mod voluntar, conturandu-se opt regiuni de dezvoltare propuse in studiul mentionat si infiintandu-se agentiile de dezvoltare regionale corespunzatoare.
Cadrul juridic al dezvoltarii regionale a inceput sa se formuleze si el incepand cu 1998 cand a fost adoptata Legea nr. 151/98 privind dezvoltarea regionala in Romania, lege care defineste principiile, obiectivele, competentele, instrumentele si institutiile necesare promovarii politicii in domeniu. Institutiile nationale si regionale s-au infiintat conform acestei legi, iar in perioada 1999-2000 s-a elaborat primul Plan National de Dezvoltare.
Intregul cadru institutional si legal pentru dezvoltarea politicilor regionale se afla intr-o permanenta imbunatatire, astfel incat sa se raspunda cerintelor UE si specificitatii romanesti. Evolutia si schimbarile importante din acest domeniu sunt monitorizate de Comisia Europeana si publicate, anual, in “Rapoartele periodice ale Comisiei in legatura cu progresul Romaniei pe calea integrarii”.
In decembrie 2001, Guvernul Romaniei a trimis Comisiei Europene “Documentul de pozitie” pentru
Capitolul 21 referitor la politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale, cuprinzand principalele actiuni care vor fi intreprinse in vederea integrarii, in domeniul legislativ, institutional, al programarii, parteneriatului, aditionalitatii si managementului financiar. Pe baza acestui document, Capitolul 21 a fost deschis pentru negocieri in martie 2002.
1.1.2. Capitolul 21 de negocieri cu Uniunea Europeana: Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale
Pentru a adera la Uniunea Europeana, Romania trebuie sa adopte, aplice si sa dezvolte acquis-ul comunitar. Acesta reprezinta intreaga legislatie primara si derivata, precum si ansamblul politicilor si institutiilor create pentru a asigura aplicarea, respectarea si dezvoltarea corespunzatoare si continua a acestei legislatii. Acquis-ul comunitar este grupat in 31 de capitole. Cea mai mare parte a acquis-ului comunitar trebuie preluat ca atare, numai aspecte concrete si dificile putand fi supuse negocierii. In urma negocierilor, se pot solicita perioade de tranzitie (de exemplu in vederea adaptarii economiei la cea a UE sau obtinerii unei perioade de timp necesare punerii in aplicare a anumitor dispozitii ale acquis-ului si crearii institutiilor necesare aplicarii si asigurarii respectarii acestor dispozitii) sau adaptari speciale ale acquis-ului, pentru situatia in care legislatia nationala este mai evoluata comparativ cu cea europeana. Pentru fiecare capitol de negociere, Romania trebuie sa isi pregateasca pozitia de negociere sub forma unui “document de pozitie” la care UE raspunde prin propria pozitie de negociere, cunoscuta drept “pozitie comuna” si care trebuie sa fie adoptata in unanimitate de statele membre ale UE.
In documentul de pozitie referitor la Capitolul 21, Romania declara faptul ca accepta in intregime acquis-ul comunitar in vigoare la data de 31 decembrie 2000, urmand sa ia masurile necesare pentru implementarea efectiva a acestuia pana la data aderarii. Romania nu a solicitat perioade de tranzitie sau derogari.
Infrastructura institutionala necesara implementarii acquis-ului va fi completa si functionala la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Romania si-a asumat unilateral data de 1 ianuarie 2007, ca ipoteza de lucru pentru incheierea pregatirilor de aderare la Uniunea Europeana.
Romania este pregatita sa examineze in continuare evolutia legislatiei comunitare si sa informeze sistematic Conferinta pentru Aderare sau Consiliul de Asociere cu privire la legislatia si masurile de implementare adoptate pentru aplicarea noului acquis sau, daca va fi cazul, cu privire la dificultatile care ar putea sa apara in transpunerea noului acquis.
Romania se asteapta ca, in momentul aderarii, toate regiunile sale de dezvoltare, respectiv intregul sau teritoriu sa fie eligibile pentru Obiectivul 1 al Fondurilor Structurale. Romania isi declara interesul de a participa, de la data aderarii la UE, in toate initiativele comunitare. Romania doreste sa participe, inca de la data aderarii, la politica de coeziune economica si sociala a Comunitatii si sa beneficieze de intreg sprijinul acordat prin Fondurile Structurale si Fondul de Coeziune, in conditiile aplicabile si celorlalte state membre.
Romania va asigura coerenta politicii sale de coeziune economica si sociala cu alte politici comunitare, in special in domeniile ocuparii fortei de munca, egalitatii de sanse intre femei si barbati, politicii sociale si formarii profesionale, politicii privind dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, politicii agricole comune, politicii comune a pescuitului, energiei, transportului si retelelor trans-europene, aplicarea cerintelor legate de protectia mediului inconjurator, etc.
1.2. Cadrul legislativ al dezvoltarii regionale in Romania
Cadrul legislativ al dezvoltarii regionale a fost stabilit in 1998, dupa o atenta cercetare a situatiei specifice romanesti si a celei care trebuie instalata in vederea promovarii si implementarii unei politici de dezvoltare regionala dupa modelul european. Aceasta cercetare s-a facut in cadrul Programului Phare pentru politica de dezvoltare regionala, derulat in perioada 1996 – 1998 si destinat sa ofere asistenta Guvernului Romaniei in vederea pregatirii conditiilor necesare pentru introducerea masurilor specifice de politici regionale. In cadrul acestui program au fost efectuate primele analize asupra disparitatilor regionale in Romania si s-a elaborat “Carta Verde a Dezvoltarii Regionale in Romania”, care au facilitat actiunile ulterioare de definire a cadrului legislativ si institutional.
1.2.1. Legislatia de dezvoltare regionala
Legea fundamentala a dezvoltarii regionale in Romania este Legea nr. 315/2004 care stabileste obiectivele, cadrul institutional, competentele si instrumentele specifice necesare promovarii politicii de dezvoltare regionala.
Urmatoarele obiective sunt considerate de lege ca fiind principale pentru dezvoltarea regionala:
diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea dezvoltarii echilibrate, prin recuperarea accelerata a intarzierilor in dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmare a unor conditii istorice, geografice, economice, sociale, politice, si preintampinarea producerii de noi dezechilibre;
pregatirea cadrului institutional pentru a raspunde criteriilor de integrare in structurile Uniunii Europene si de acces la fondurile structurale si la Fondul de Coeziune ale Uniunii Europene;
corelarea politicilor si activitatilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin stimularea initiativelor si prin valorificarea resurselor locale si regionale, in scopul dezvoltarii economico-sociale durabile si al dezvoltarii culturale a acestora;
stimularea cooperarii inter-regionale, interne si internationale, a celei transfrontaliere, inclusiv in cadrul euroregiunilor, precum si participarea regiunilor de dezvoltare la structurile si organizatiile europene care promoveaza dezvoltarea economica si institutionala a acestora, in scopul realizarii unor proiecte de interes comun, in conformitate cu acordurile internationale la care Romania este parte.
Cadrul legislativ actual care sustine implementarea politicii regionale mai cuprinde:
Legea nr. 189/1998 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
Legea nr. 143/1999 privind ajutoarele de stat si alte reglementari privind ajutoarele de stat;
Ordonanta Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern si controlul financiar preventiv;
Ordonanta de Urgenta nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate Romaniei de catre Comunitatea Europeana, precum si a fondurilor de cofinantare aferente acestora, aprobata prin Legea nr. 22/2000;
Ordonanta de urgenta 75/2000 privind regimul zonelor defavorizate si alte reglementari pe aceasta tema;
Ordonanta de Urgenta nr. 60/2001 privind achizitiile publice
Legea administratiei locale 215/2001
Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul.
În vederea stabilirii, pana la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, a unui cadru general adecvat, legal si institutional pentru implementarea Fondurilor Structurale si Fondului de Coeziune, a fost adoptata Hotararea 1555/2002 privind desemnarea institutiilor si organismelor responsabile cu coordonarea, implementarea si gestionarea asistentei financiare comunitare prin instrumentele structurale. Pregatirea cadrului legal pentru implementarea instrumentelor structurale se va finaliza pana la sfarsitul anului 2005.
Din momentul aderarii, regulamentele care guverneaza coordonarea instrumentelor structurale vor fi obligatorii si direct aplicabile Romaniei in aceleasi conditii ca si pentru celelalte State Membre.
Legislatia de dezvoltare regionala defineste, de asemenea, regiunile de dezvoltare regionala si structurile teritoriale pentru dezvoltare regionala: consiliile pentru dezvoltare regionala, respectiv agentiile pentru dezvoltare regionala, la nivel regional, si Consiliul National pentru Dezvoltare Regionala si Ministerul Integrării Europene, la nivel national.
Legea nr.315/28 iunie 2004 reprezintă un progres deosebit de important. În această lege sunt stabilite în mod clar obiectivele, competențele, instrumentele specifice pentru dezvoltarea regională și cadrul instituțional viabil care se aplică din 29 septembrie 2004. Principiile de bază ale legii sunt subsidiaritatea, descentralizarea și parteneriatul. În capitolul II al legii sunt prezentate regiunile de dezvoltare în concordanță cu obiectivele de coeziune economică și socială, pentru care Institutul European din România a efectuat studii de impact.
De menționat că în domeniul dezvoltării regionale functionează Agențiile pentru dezvoltare regională care sunt organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică, dar cu personalitate juridică. Directorul agenției este numit prin concurs și se eliberează din funcție de către Consiliul pentru dezvoltare regională.
Programele și cheltuielile de dezvoltare regională ale Agenției, se finanțează din Fondul pentru dezvoltare regională, care are următoarele surse:
alocații de la Fondul național pentru dezvoltare regională;
contribuții din bugetele proprii ale județelor sau ale municipiului București, după caz,
în limita sumelor aprobate, cu această destinație, prin bugetele respective;
surse financiare atrase din sectorul privat, de la bănci, investitori străni, Uniunea Europeană și de la alte organizații internaționale .
În intenția legiuitorului semnalăm rolul primordial atribuit Ministerului Integrării Europene în administrarea acestei legi, de mare actualitate, care nu se va mai modifica deoarece capitolul 21 a fost inchis.
Ministerul Integrării Europene, organ de specialitate al administrației publice centrale,aflat în subordinea Guvernului, este instituția care exercită la nivel național, atribuțiile și responsabilitatea elaborării, promovării, coordonării, gestionării, implementării și monitorizării politicilor și strategiilor de dezvoltare regională din România, precum și a programelor de coeziune economică și socială; M.I.E. asigură și secretariatul Consiliului național pentru dezvoltare regională. În anexa Legii nr. 315/ 2004 (intrată în vigoare la 29 septembrie 2004) sunt prezentate cele 8 regiuni de dezvoltare care au în medie, fiecare, cca 2,8 milioane de locuitori
Legislatia dezvoltarii regionale stabileste si modul in care este finantata realizarea obiectivelor de dezvoltare regionala. Acest cadru este completat de Memorandumul de Intelegere semnat in 1998 de Guvernul Romaniei si Comisiia Europeana privind infiintarea Fondului National de Dezvoltare Regionala si Oficiul de Plati si Contractare Phare, precum si de memorandumurile de finantare anuale care stabilesc modul de alocare a finantarii europene pentru diferitele arii geografice sau domenii.
1.2.2. Conformitatea cu acquis-ul comunitar
Procesul de armonizare a legislatiei romanesti cu reglementarile comunitare reprezinta un obiectiv esential, care se regaseste in strategia de aderare a tuturor statelor candidate la Uniunea Europeana si, in acelasi timp, o obligatie juridica ce decurge din Acordul European de Asociere Romania-Uniunea Europeana, ratificat prin Legea nr. 20/1993. Armonizarea legislatiei nationale cu acquis-ul comunitar este totodata una din conditiile care determina progresul in procesul de negocieri pentru aderare, angajamentele asumate de Romania in documentele de pozitie referindu-se in mare masura la adoptarea de acte normative de baza pentru domeniul respectiv.
Acquis-ul comunitar este organizat in 31 de capitole, dintre care Capitolul 21 se refera la "Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale". Principalele aspecte abordate in cadrul negocierilor aferente acestui capitol sunt capacitatea administrativa, capacitatea de a identifica si dezvolta portofolii de proiecte si de programare, precum si eligibilitatea regiunilor romanesti prin raport cu obiectivele Fondurilor Structurale.
Conformitatea cu acquis-ul: Fondurile Structurale sunt in prezent guvernate de o reglementare-cadru generala privitoare la Fondurile Structurale (Reglementarea Consiliului CE 1260/1999) si o serie de reglementari si decizii legate de implementare, care nu necesita transpunere in legislatia nationala. Totusi, la data aderarii, Romania va trebui sa indeplineasca urmatoarele cerinte, abordate de asemenea in cadrul negocierilor de aderare:
cadrul legislativ: desi acquis-ul cuprins in Capitolul 21 nu necesita transpunere in legislatia nationala, tarile candidate trebuie sa aiba un cadru legislativ corespunzator, care sa le permita implementarea prevederilor specifice din domeniu;
organizarea teritoriala: tarile candidate trebuie sa convina cu Comisia asupra unei clasificari NUTS pentru implementarea Fondurilor Structurale. NUTS este “Nomenclatorul de Unitati Statistice Teritorale” care claseaza regiunile Statelor Membre in functie de o serie de variabile socioeconomice (demografie, conturi nationale, somaj, forta de munca, energie, agricultura si silvicultura, transporturi si cercetare-dezvoltare);
capacitatea de programare: Romania trebuie sa fie capabila, in momentul aderarii:
sa pregateasca un plan de dezvoltare, conform cerintelor Reglementarii 1260/1999 a Consiliului (Planul National de Dezvoltare);
sa dispuna de proceduri adecvate pentru programarea multi-anuala a cheltuielilor bugetare;
sa asigure implementarea principiului parteneriatului in diferitele stadii de programare, finantare, monitorizare si evaluare a asistentei acordate prin Fondurile Structurale;
sa indeplineasca cerintele specifice de monitorizare si evaluare, in special in ce priveste evaluarea ex-ante a planului de dezvoltare.
capacitatea administrativa: trebuie definite sarcinile si responsabilitatile tuturor organismelor si institutiilor implicate in pregatirea si implementarea Fondurilor Stucturale si a Fondului de Coeziune si asigurata o coordonare inter-ministeriala eficienta;
gestiunea financiara si bugetara: trebuie indeplinite prevederile referitoare la controlul specific valabile pentru Fondurile Structurale si Fondul de Coeziune. Mai mult, Romania trebuie sa furnizeze informatii privind capacitatea sa de co-finantare si nivelul cheltuielilor publice sau echivalente aferente actiunilor structurale.
1.3. Cadrul institutional al dezvoltarii regionale in Romania
“Carta Verde a Dezvoltarii Regionale in Romania” elaborata in 1997 in cadrul Programului Phare pentru politica de dezvoltare regionala (1996 – 1998) a propus un model concret de abordare a dezvoltarii regionale in Romania, inclusiv in ceea ce priveste definirea regiunilor de dezvoltare si a institutiilor necesare promovarii unor politici in acest domeniu. Aceste propuneri au stat la baza evolutiilor ulterioare din acest domeniu, iar legea nr. 315/2004 a stabilit organisme decizionale si executive, atat la nivel regional cat si la nivel national.
1.3.1. Unitati administrative regionale
Subdivizarea unei tari in regiuni se realizeaza, in mod normal, pentru scopuri administrative sau de dezvoltare. In acest caz, scopul este de dezvoltare, prin facilitarea implementarii politicii de dezvoltare regionala la nivel teritorial, in baza modelului european fata de care judetul este o formatiune prea mica iar tara intreaga un teritoriu prea mare pentru a fi asimilata cu regiunile de dezvoltare din Statele Membre.
Ca urmare, cadrul de implementare si de evaluare a politicii de dezvoltare regionala il reprezinta regiunea de dezvoltare, constituita ca o asociere benevola de judete vecine. Asocierea s-a produs conform recomandarilor “Cartei Verzi”, in cursul anului 1998, iar structura regiunilor respecta principiile de similaritate si complementaritate in raport cu caracteristicile economice si sociale. S-au fomat, astfel, opt regiuni de dezvoltare care sunt unitati administrativ-teritoriale, fara personalitate juridica. Ele sunt considerate ca regiuni functionale (datorita infrastructurii sau sistemelor de interactiune umana) si de programare pentru implementarea politicii de dezvoltare regionala. De asemenea, constituie cadrul de culegere a datelor statistice specifice, in concordanta cu reglementarile europene.
Cele opt regiuni sunt constituite din urmatoarele judete:
Regiunea 1 Nord-Est: Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui
Regiunea 2 Sud-Est: Braila, Buzau, Constanta, Galati, Vrancea, Tulcea
Regiunea 3 Sud Muntenia: Arges, Calarasi, Dimbovita, Giurgiu, Ialomita, Prahova, Teleorman
Regiunea 4 Sud Vest: Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea
Regiunea 5 Vest: Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Timis
Regiunea 6 Nord-Vest: Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Salaj, Satu-Mare, Maramures
Regiunea 7 Centru: Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu
Regiunea 8 Bucuresti-Ilfov: Bucuresti, Ilfov
In momentul de fata, conform “Nomenclatorului de Unitati Statistice Teritorale” (NUTS) care claseaza regiunile Statelor Membre in functie de o serie de variabile socio-economice, structura teritoriala a Romaniei este asimilata dupa cum urmeaza:
Nivel NUTS I: Romania
Nivel NUTS II 8 regiuni de dezvoltare, cu o populatie medie de 2,8 milioane locuitori
Nivel NUTS III 42 judete, care reflecta structura administrativ teritoriala a Romaniei
Nivel NUTS IV nu este aplicabil, deoarece nu s-au identificat asocieri de unitati teritoriale
Nivel NUTS V 265 municipii si orase
2686 comune, cu 13092 sate, care reflecta structura administrativ teritoriala a Romaniei.
1.3.2. Structuri decizionale si administrative la nivel regional
La nivel regional, politica de dezvoltare regionala este gandita si implementata de doua tipuri de structuri infiintate ca urmare a recomandarilor lucrarii “Carta Verde a Dezvoltarii Regionale in Romania”: 8 Consilii pentru Dezvoltare Regionala si 8 Agentii de Dezvoltare Regionala.
Consiliile pentru Dezvoltare Regionala sunt structuri deliberative alcatuite din:
presedintii consiliilor judetene din regiune
un reprezentant al consiliilor locale municipale din fiecare judet al regiunii
un reprezentant al consiliilor locale orasenesti din fiecare judet al regiunii
un reprezentant al consiliilor locale comunale din fiecare judet al regiunii
Conform legii, cele mai importante atributii ale Consiliilor pentru Dezvoltare Regionala sunt urmatoarele:
coordoneaza activitatea Agentiei pentru Dezvoltare Regionala, urmareste respectarea obiectivelor politicii de dezvoltare regionala si asigura un tratament egal si corect fata de toate judetele care alcatuiesc regiunea;
analizeaza si aproba strategia de dezvoltare regionala;
analizeaza si aproba criteriile si prioritatile de selectare a proiectelor de dezvoltare regionala precum si alocarea si destinatiile resurselor provenite din Fondul pentru Dezvoltare Regionala;
analizeaza si aproba proiectele de dezvoltare regionala propuse de Agentia pentru Dezvoltare Regionala;
aproba documentatiile elaborate in vederea obtinerii statutului de ”zona defavorizata”;
analizeaza si aproba propunerile Agentiei pentru Dezvoltare Regionala pentru constituirea Fondului pentru Dezvoltare Regionala.
Din punct de vedere organizatoric, Consiliul pentru Dezvoltare Regionala este condus de un presedinte si un vicepresedinte, functii indeplinite prin rotatie pentru cate un mandat de un an de catre reprezentantii judetelor, desemnati de acestea. Presedintele si vicepresedintele trebuie sa reprezinte judete diferite.
Secretariatul Consiliului pentru Dezvoltare Regionala este asigurat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala.
Agentia de Dezvoltare Regionala este un organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publica, cu personalitate juridica, care actioneaza in domeniul specific dezvoltarii regionale. Agentiile se organizeaza si functioneaza in conditiile legii dezvoltarii regionale si ale statutului de organizare si functionare, aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regionala. Atributii principale ale agentiilor:
elaboreaza si propune Consiliului pentru Dezvoltare Regionala, spre aprobare, strategia de dezvoltare regionala, programele de dezvoltare regionala si planurile de gestionare a fondurilor;
pune in aplicare programele de dezvoltare regionala si planurile de gestionare a fondurilor, in conformitate cu hotararile adoptate de Consiliul pentru Dezvoltare Regionala, cu respectarea legislatiei in vigoare, si raspunde fata de acesta pentru realizarea lor;
identifica zonele defavorizate din cadrul regiunii de dezvoltare, impreuna cu consiliile locale sau judetene, dupa caz, si inainteaza documentatiile necesare, aprobate, in prealabil, de Consiliul pentru dezvoltare regionala, Ministerul Integrării Europene si Consiliului National pentru Dezvoltare Regionala;
asigura asistenta tehnica de specialitate, impreuna cu consiliile locale sau judetene, dupa caz, persoanelor fizice sau juridice, cu capital de stat sau privat, care investesc in zonele defavorizate;
inainteaza Ministerul Integrării Europene propuneri de finantare, din Fondul National pentru Dezvoltare Regionala, a proiectelor de dezvoltare aprobate;
actioneaza pentru atragerea de surse financiare la Fondul pentru Dezvoltare Regionala;
gestioneaza Fondul pentru Dezvoltare Regionala, in scopul realizarii obiectivelor prevazute in programele de dezvoltare regionala;
raspunde fata de Consiliul pentru dezvoltare regionala si fata de organele abilitate prin lege pentru corecta gestionare a fondurilor alocate.
Agentiile de Dezvoltare Regionala sunt amplasate in “centrele de greutate” ale celor opt regiuni:
Regiunea 1 Nord-Est: Piatra-Neamt
Regiunea 2 Sud-Est: Braila
Regiunea 3 Sud Muntenia: Calarasi
Regiunea 4 Sud Vest: Craiova
Regiunea 5 Vest: Timisoara
Regiunea 6 Nord-Vest: Cluj-Napoca
Regiunea 7 Centru: Alba-Iulia
Regiunea 8 Bucuresti-Ilfov: Bucuresti
1.3.3. Consiliul National de Dezvoltare Regionala
Consiliul National de Dezvoltare Regionala (CNDR) functioneaza la nivel national ca institutie deliberativa fara personalitate juridica, cu scopul promovarii obiectivelor de baza ale politicii de dezvoltare regionala.
CNDR are in componenta presedintii si vicepresedintii consiliilor pentru dezvoltare regionala si, la paritate cu acestia, reprezentanti ai Guvernului (administratiilor publice centrale). Presedintele CNDR este ministrul integrării europene.
CNDR are urmatoarele atributii:
aproba Strategia nationala pentru dezvoltare regionala si Programul national pentru dezvoltare regionala;
prezinta Guvernului propuneri privind constituirea Fondului National pentru Dezvoltare Regionala (FNDR);
aproba criteriile, prioritatile si modul de alocare a resurselor FNDR;
urmareste utilizarea fondurilor alocate agentiilor pentru dezvoltare regionala din FNDR;
urmareste realizarea obiectivelor dezvoltarii regionale inclusiv in cadrul activitatilor de cooperare externa a regiunilor de dezvoltare, de tip transfrontalier, interregional, la nivelul euroregiunilor;
propune Guvernului declararea si delimitarea zonelor defavorizate.
Executivul Consiliului National pentru Dezvoltare Regionala este Ministerul Integrării Europene care s-a infiintat pentru a raspunde mai eficient prioritatilor de relansare economica, de asigurare a unei cresteri economice durabile si de intarire a capacitatii institutionale, de a elabora si pune in aplicare programe si proiecte de dezvoltare regionala. MIE este un minister de sinteza, care are rolul de a elabora analize si prognoze privind dezvoltarea economiei romanesti, de a aplica strategia si programele guvernamentale, de a promova politicile de dezvoltare economica si sociala, precum si investitiile straine în Romania.
In domeniul dezvoltarii regionale si a dezvoltarii socio-economice de ansamblu, Ministerul Integrării Europene are urmatoarele atributii:
elaboreaza proiectul Planului National de Dezvoltare pe care il supune spre aprobare Guvernului
asigura coordonarea implementarii politicii nationale de dezvoltare pe ansamblul tarii, pe regiuni si zone
urmareste realizarea obiectivelor de coeziune economica si sociala, in scopul diminuarii decalajelor in
dezvoltarea regiunilor si zonelor tarii, al intaririi capacitatii competitive a fiecarei regiuni
colaboreaza cu Ministerul Afacerilor Externe in realizarea obiectivelor de cooperare externa a regiunilor de dezvoltare de tip transfrontalier, interregional sau la nivelul euroregiunilor
analizeaza si propune Consiliului National pentru Dezvoltare Regionala finantarea programelor si proiectelor de dezvoltare regionala; elaboreaza programe de sprijin al regiunilor, pentru a dobandi mijloacele necesare în vederea restructurarii economiilor regionale
elaboreaza criteriile, prioritatile si procedurile necesare in vederea finantarii programelor si proiectelor de dezvoltare regionala; elaboreaza programe de sprijin al regiunilor, pentru a dobândi mijloacele de necesare în vederea restructurarii economiilor regionale
elaboreaza criteriile, prioritatile si procedurile necesare în vederea finantarii programelor si proiectelor in domeniul sau de activitate
supune spre aprobare Guvernului programele pentru zonele economice cu
statut special – zone defavorizate, parcuri industriale, etc.
1.3.4. Cadrul institutional pentru implementarea instrumentelor structurale
Dupa aderarea la Uniunea Europeana, Romania va beneficia de Fondurile Structurale. Structura teritoriala a celor opt regiuni de dezvoltare corespunzand nivelului NUTS II se va mentine, iar implementarea fondurilor structurale se va realiza pe baza Cadrului de Sprijin Comunitar (Community Support Framework).
Acest document se va negocia cu Comisia Europeana in baza Planului national de Dezvoltare continand strategia, prioritatile de actiune planificate pentru dezvoltare la nivel national si regional, scopurile acestora specifice si resursele financiare indicative aferente.
In vederea pregatirii cadrului institutional operational pentru implementarea fondurilor structurale, la sfarsitul anului 2002, Hotararea Guvernului nr. 1555 a desemnat institutiile si organismele responsabile cu coordonarea, implementarea, precum si cu gestionarea asistentei financiare comunitare post-aderare.
Ministerul Integrării Europene ramane responsabil pentru elaborarea Planului National de Dezvoltare care va constitui baza negocierilor cu Comisia Europeana și va fi autoritatea de management al Cadrului de Sprijin Comunitar, coordonand implementarea asistentei comunitare prin fondurile structurale.
Hotararea mentionata desemneaza unitatile de management ale diferitelor programe sectoriale: dezvoltare regionala, coeziune, cercetare – dezvoltare tehnologica, politica sociala si de ocupare a fortei de munca, agricultura si dezvoltare rurala si infrastructura in domeniul transporturilor si mediului. Atributiile acestor unitati cuprind managementul financiar al fondurilor, contributii la monitorizarea si evaluarea asistentei alocate programelor, propun realocarile de fonduri, etc.
Managementul platilor din fondurile structurale va fi asigurat de Agentia Nationala de Plati din cadrul Ministerului Finantelor Publice.
Prevederile acestei Hotarari vor trebui transpuse prin masuri si actiuni concrete, precum si prin dezvoltarea adecvata a capacitatii administrative a ministerelor vizate. Ministerul Integrarii Europene coordoneaza aceasta transpunere care se va reflecta si in legislatia de organizare si functionare a respectivelor ministere.
1.3.5. Structuri consultative
Pentru elaborarea Planului National de Dezvoltare (PND – prezentat la Capitolul 4), s-a infiintat, la sfarsitul anului 2002 (Hotararea 1323), Comitetul Interinstitutional Partenerial care reprezinta cadrul larg partenerial al Consiliului National de Dezvoltare Regionala pentru elaborarea PND, avand rol consultativ. Acest Comitet formuleaza recomandari si propuneri asupra continutului PND, iar pentru a acoperi toate domeniile integrate tratate de PND, el are in componenta reprezentanti, la nivel de decizie, ai ministerelor, agentiilor pentru dezvoltare regionala, institutiilor publice centrale, institutelor de cercetare si institutiilor de invatamant superior, precum si reprezentanti ai partenerilor economici si sociali.
Intr-o formula similara, se infiinteaza, la nivel regional, comitete regionale parteneriale.
O alta institutie importanta care contribuie la elaborarea politicilor de dezvoltare regionala este Centrul de Excelenta din cadrul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi, infiintat in anul 2000. Centrul functioneaza ca un departament inter-facultati al Universitatii si actioneaza ca un element de conexiune intre mediul academic, factorii de decizie politica si mediile locale si regionale de afaceri. Centrul ofera programe academice de educatie, cercetare si consultanta, menite sa promoveze valorile europene, sa incurajeze dialogul in probleme referitoare la integrarea europeana si sa contribuie la pregatirea accesului Romaniei in Uniunea Europeana. Activitatile sale au o finalitate practica, legata de elaborarea politicilor domenii preum dezvoltarea economica regionala, urbanism, amenajare teritoriala si mediul inconjurator.
1.4. Politici de dezvoltare regionala si coeziune sociala in Romania
Ca si in Uniunea Europeana, nici in Romania nu pot sa existe, la nivelul tarii, zone cu grad de dezvoltare extrem de diferit. Disparitatile regionale in Romania au fost studiate relativ recent, iar Cartea Verde asupra Politicii de Dezvoltare Regionala prezinta rezultatele acestor cercetari. In perioada 1998-2000, au fost analizate aprofundat zonele rurale, in vederea elaborarii Planului National de Dezvoltare Rurala. Toate aceste studii au demonstrat existenta unor diferente semnificative intre nivelurile de dezvoltare economica si sociala atat intre regiuni si judete, cat si in interiorul judetelor.
Pentru reducerea acestor disparitati regionale, Romania trebuie sa elaboreze si sa puna in aplicare politici complexe care sa conduca la “coeziunea economica si sociala” dintre regiuni. Politicile de dezvoltare regionala reprezinta principalul instrument al acestor politici de coeziune, care se refera la restructurarea regionala si locala, la cresterea competitivitatii si productivitatii. In ultimii ani, Romania a facut progrese semnificative in ceea ce priveste derularea unei politici regionale si de coeziune la nivel national care sa raspunda, in acelasi timp, cerintelor Uniunii Europene de reducere si prevenire a disparitatilor regionale economice si sociale.
Conceptul national de dezvoltare regionala reprezinta un ansamblu de masuri planificate si promovate de autoritatile administratiei publice locale si centrale, in parteneriat cu diversi actori (privati, publici, voluntari), in scopul asigurarii unei cresteri economice, dinamice si durabile, prin valorificarea eficienta a potentialului regional si local, in scopul imbunatatirii conditiilor de viata. Acest concept se regaseste in Planul National de Dezvoltare (PND) care traseaza o strategie coerenta la nivel sectorial si regional, vazand domenii cum ar fi dezvoltarea intreprinderilor, piata fortei de munca, atragerea investitiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, imbunatatirea infrastructurii, calitatea mediului inconjurator, dezvoltarea rurala, sanatatea, educatia, invatamantul si cultura. Dezvoltarea rurala ocupa un loc distinct in cadrul politicilor regionale si se refera la urmatoarele aspecte:
inlaturarea sau diminuarea saraciei in zonele rurale;
echilibrarea oportunitatilor economice si a conditiilor sociale dintre mediul urban si cel rural;
stimularea initiativelor locale;
pastrarea patrimoniului spiritual si cultural.
In acelasi timp, politica de dezvoltare regionala trebuie sa se incadreze in tendintele majore existente in prezent, si anume globalizarea, favorizarea strategiilor pe termen lung, precum si stabilirea parteneriatelor in dezvoltarile pe verticala si pe orizontala.
Obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regionala sunt urmatoarele:
diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltarii echilibrate si pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare intarziata); preintampinarea producerii de noi dezechilibre;
indeplinirea criteriilor de integrare in structurile Uniunii Europene si de acces la instrumentele financiare de asistenta pentru tarile membre (fonduri structurale si de coeziune);
corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperarii interregionale, interne si internationale, care contribuie la dezvoltarea economica si care este in conformitate cu prevederile legale si cu acordurile internationale incheiate de Romania.
Principiile care stau la baza elaborarii si aplicarii politicilor de dezvoltare regionala sunt:
descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental, spre cel al comunitatilor regionale;
parteneriatul intre toti actorii implicati in domeniul dezvoltarii regionale;
planificarea – proces de utilizare a resurselor (prin programe si proiecte) in vederea atingerii unor obiective stabilite;
cofinantarea – contributia financiara a diversilor actori implicati in realizarea programelor si proiectelor de dezvoltare regionala.
Pentru implementarea politicilor de dezvoltare regionala a fost creat si este in vigoare un sistem functional
legal si institutional atat la nivel central cat si regional.
Dupa cum arata rapoartele de monitorizare ale UE si alte evaluari independente, aceste realizari in
domeniul nou pentru Romania al coeziunii economice si sociale necesita ajustari deosebit de complexe.
Dezvoltarea cadrului legal si institutional pentru politica regionala este un proces in curs de desfasurare sustinut de mai multi factori. Cel mai important este reprezentat de asistenta oferita de catre Uniunea Europeana prin instrumentele de pre-aderare PHARE, ISPA si SAPARD. De asemenea, o alta oportunitate trebuie considerata programul national de twinning (infratire) si cele opt programe regionale de twinning (infratire) planificate pentru 2002 – 2003 avand drept scop intarirea capacitatii institutionale a autoritatilor centrale si regionale prin transferul de cunostinte si experienta de la institutii similare din Uniunea Europeana. Sustinerea externa trebuie sa fie asociata cu angajamente speciale ale partii romane, la nivel central si regional, atat din punct de vedere financiar cat si al resurselor umane alocate.
1.4.1. Planul National de Dezvoltare
Planul National de Dezvoltare (PND) este un document programatic elaborat cu scopul de a atinge obiectivele de coeziune economice si sociala, respectiv de dezvoltare regionala. Acest document raspunde celor doua deziderate ale Romaniei, si anume nevoia interna de dezvoltare echilibrata a tarii si cerintele externe din perspectiva integrarii in Uniunea Europeana. In acest sens, actualul PND (2002 – 2005) asigura fundamentarea cererii Romaniei de finantare a programelor de dezvoltare din fondurile UE, constructie institutionala, adoptarea acquis–ului comunitar si realizeaza, in acelasi timp, o abordare mai cuprinzatoare, incluzand ansamblul strategiei Guvernului de atingere a obiectivelor de dezvoltare. Uniunea Europeana utilizeaza Planul pentru evaluarea si localizarea fondurilor financiare acordate Romaniei. Pentru a servi scopurilor legate de accesarea Fondurilor Structurale, dupa aderarea la UE, Planul National de Dezvoltare va trebui sa evolueze spre acelasi tip de abordare pe care o realizeaza si Statele Membre ale UE, prin intermediul Cadrului Comunitar de Sprijin (CCS), atunci cand solicita sprijin financiar.
Primele planuri de dezvoltare, realizate in 1999, au reprezentat punctele de vedere exclusive ale Agentiei Nationale pentru Dezvoltare Regionala si ale celor 8 agentii de dezvoltare regionala, ajungandu-se, in momentul de fata, la documente care includ atât strategiile regionale de dezvoltare cat si principalele strategii sectoriale in domeniul industriei, IMM-urilor, tehnologiei informatice, infrastructurii, mediului si resurselor umane si serviciilor sociale.
Planul National de Dezvoltare, ca document programatic, a cunoscut un progres continuu in ceea ce priveste respectarea principiilor de elaborare recomandate de Uniunea Europeana:
principiul programarii (procesul de organizare, luare a deciziilor si de finantare se desfasoara prin exercitii multianuale, pentru Romania de maxim 3 ani, in prezent, respectiv de 7 ani, la nivelul Uniunii Europene);
principiul parteneriatului (elaborarea si implementarea planurilor de dezvoltare se fac in parteneriat larg, iar asocierea partenerilor este asigurata de Guvern, in cadrul Comitetului Interinstitutional Partenerial);
principiul aditionalitatii (fondurile europene pentru finantarea masurilor cuprinse in planul de dezvoltare nu pot inlocui fondurile publice nationale sau echivalentul lor);
stabilirea elementelor de monitorizare si evaluare, precum si de management financiar si a procedurilor de control care asigura eficienta asistentei.
Cel mai recent PND (2004 – 2006) este un document cuprinzator, care integreaza strategiile elaborate de ministere si institutiile regionale de dezvoltare. El s-a realizat pe baza unor orientari metodologice clare, in cadrul asigurat de un larg parteneriat – ministerele implicate in administrarea diferitelor fonduri si programe, organisme de implementare, agentii de dezvoltare regionala, autoritati locale, sindicate si patronate, ONGuri sau alte institutii cu atributii in domeniul mediului, dezvoltarii rurale, combaterii saraciei, asigurarii sanselor egale tuturor cetatenilor. PND este realizat printr-o dubla abordare: atat de „sus in jos”, prin luarea in considerare a planurilor si strategiilor sectoriale elaborate la nivel national, cat si de „jos in sus”, prin utilizarea informatiilor transmise prin Planurile de Dezvoltare Regionala elaborate de Agentiile de Dezvoltare Regionala si aprobate de Consiliile pentru Dezvoltare Regionala. Ca urmare, cele mai multe dintre propunerile incluse in acest document au rezultat in urma unui dialog sistematic pe teme privind cresterea economica si coeziunea sociala purtat la nivel local, regional si central. Analizele economice si sociale efectuate la nivel sectorial si regional au condus la identificarea a 7 axe prioritare de dezvoltare, in jurul carora se vor articula, in perioada de plan, toate obiectivele, masurile, programele si proiectele care vor concura la realizarea acestor prioritati majore:
Axa 1. Dezvoltarea sectorului productiv si a serviciilor conexe, intarirea competitivitatii activitatilor economice si promovarea sectorului privat
Axa 2. Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii
Axa 3. Intarirea potentialului resurselor umane, a capacitatii fortei de munca de a se adapta la cerintele pietei si imbunatatirea calitatii serviciilor sociale
Axa 4. Sprijinirea agriculturii si a dezvoltarii rurale
Axa 5. Protejarea si imbunatatirea calitatii mediului
Axa 6. Stimularea cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologice, inovarii, comunicatiilor, tehnologiei informatiei si crearea societatii informationale
Axa 7. Imbunatatirea structurii economice a regiunilor, sprijinirea dezvoltarii regionale echilibrate si durabile
1.4.2. Planuri sectoriale, planuri judetene si regionale de dezvoltare
Planul National de Dezvoltare 2004 – 2006 este un document care integreaza strategiile sectoriale, judetene si regionale. Ministerul Dezvoltarii si Prognoza, care coordoneaza elaborarea PND, colaboreaza, in acest sens, cu alte ministere relevante fata de PND si cu agentiile de dezvoltare regionala. La randul lor, agentiile de dezvoltare regionala colaboreaza, in elaborarea planurilor de dezvoltare regionala, cu judetele, respectiv consiliile judetene, care pregatesc planurile judetene.
Aceasta abordare tine cont de faptul ca unele obiective de dezvoltare sunt concentrate asupra unuia sau mai multor sectoare economice distincte (sectoare verticale – cum ar fi: sectorul energetic, agricultura, industria prelucratoare), iar alte obiective au impact numai asupra anumitor sectoare (sectoare orizontalecum ar fi: IMM-urile, Resursele umane, Societatea informationala, Mediul). De asemenea, in stabilirea acestor obiective de dezvoltare trebuie sa se regasesca concluziile unor largi dezbateri din teritoriu, care sa permita valorificarea intregului fond de creativitate si inventivitate care se manifesta la nivelul regiunilor si judetelor.
Planuri sectoriale
Politicile sectoriale sunt propuse de ministere care tin cont, in elaborarea lor, de impactul masurilor proprii asupra celorlalte domenii la nivel sectorial si regional.
Astfel, Planul National de Dezvoltare (2004-2006) inglobeaza analizele si strategiile celor mai importante sectoare productive si servicii conexe:
agricultura;
industrie-constructii;
intreprinderi mici si mijlocii;
turism;
comert;
sectorul privat.
De asemenea, sunt cuprinse strategiile in domeniul infrastructurii, resurselor umane si serviciilor sociale, mediului inconjurator si din domeniul cercetarii si dezvoltarii tehnologice, inovarii, comunicatiilor si tehnologiei informatiei.
Aceste strategii sunt elaborate de ministerele de profil sau de grupuri interministeriale, dupa caz (ex. politicia industriala a Romaniei), fiind instrumente de promovare si sustinere a programelor prioritare din sectoarele respective, in acelasi timp urmarind si implementarea prevederilor legislatiei romanesti conforme cu acquisul comunitar. Aceste politici sunt periodic actualizate (anual, sau multianual), incluzand, prin selectie, acolo unde este cazul, propuneri de proiecte considerate prioritare de unitati economice sau sociale, din sectorul public sau privat, de agentii si institutii guvernamentale, autoritati ale administratiei publice locale, organizatii non-guvernamentale sau chiar persoane particulare sau echivalente acestora. Politicile sectoriale urmaresc si perfectionarea cadrului institutional de gestionare si monitorizare a programelor proprii si cuprind calendare de masuri si actiuni, pe termen scurt sau mediu, care sa puna in practica prevederile politicii.
Planuri regionale de dezvoltare
Planurile de Dezvoltare Regionala sunt instrumente de planificare si programare regionala care servesc drept fundament pentru stabilirea obiectivului strategic, obiectivelor operationale si prioritatilor de dezvoltare pentru cele 8 regiuni de dezvoltare ale Romaniei. Perspectivele de dezvoltare si modalitatile practice de actiune pentru atingerea obiectivelor propuse sunt stabilite in Strategiile de Dezvoltare. De asemenea, Planurile de Dezvoltare Regionala asigura justificarea necesitatii de finantare din fondurile Uniunii Europene, in diverse sectoare economice care se regasesc la nivelul regiunilor respective.
Planurile de Dezvoltare Regionale sunt elaborate de catre Agentiile de Dezvoltare Regionala, tinand cont de recomandarile concrete ale Comitetelor Regionale Parteneriale din care fac parte o serie de institutii relevante la nivel regional, precum directiile judetene de statistica, agentiile pentru protectia mediului, camerele de comert, universitatile, etc. Aceste planuri sunt corelate cu alte documente de programare elaborate la nivel de municipiu si judet.
Planurile de Dezvoltare Regionala contin analiza socio – economica a regiunii, analiza SWOT elaborata pe baza analizei socio – economice si strategia de dezvoltare regionala care prezinta directiile strategice de dezvoltare ale regiunii.
In general, Planurile urmaresc:
reducerea disparitatilor dintre judete, mediu urban – mediu rural, zone centrale, zone periferice etc;
preintampinarea aparitiei unor zone – problema;
coordonarea initiativelor de dezvoltare regionala cu prioritatile nationale si orientarile Uniunii Europene;
promovarea unor politici diferentiate conform unor particularitati zonale (zone monofunctionale – predominant agricole, miniere – aglomerari urbane, zone naturale si construite protejate, zone de granita, zone cu probleme de mediu)
Domeniile principale de referinta ale planurilor sunt intreprinderile mici si mijlocii, infrastructura locala si regionala, servicii sociale, turism, mediu, resurse umane si agricultura.
Planuri judetene
Consiliile Judetene adopta, prin lege, planuri de dezvoltare economico-sociala a judetului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor primite de la consiliile locale. De asemenea, dispun, aproba si urmaresc, in cooperare cu autoritatile administratiei publice locale comunale si orasenesti interesate, masurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestor strategii. In vederea elaborarii lor, consiliile judetene analizeaza potentialul judetului si identifica prioritatile de dezvoltare, punand accent pe implicarea sociala si promovarea colaborarii intre institutiile publice si initiativa privata. Planul se concretizeaza in programe aprobate prin hotarari ale consiliilor judetene, si pentru care se stabilesc termene, grafice de derulare, directii si persoane responsabile pentru buna derulare a acestora. Planurile sunt elaborate, in general, pentru perioade de 4 ani.
1.4.3. Colaborarea cu partenerii economici si sociali
La nivel national, colaborarea cu partenerii economici si sociali se axeaza, in momentul de fata, pe analiza primei versiuni a Planului National de Dezvoltare. Aceasta relatie este in curs de intarire, astfel incat partenerii sa fie consultati inca din fazele initiale de programare si ulterior, in etapa de implementare, prin implicarea acestora in Comitete de monitorizare create la diferite nivele. Acelasi proces de implicare a partenerilor relevanti exista si la nivel regional si local.
Parteneriatul va implica desemnarea la nivel national, regional sau local, a unei "asociatii efective a tuturor organismelor relevante, in concordanta cu practicile si legile nationale". Partenerii economici si sociali vizati astfel, sunt sindicate si patronate, ONG-uri sau alte institutii cu atributii in domeniul mediului, dezvoltarii rurale, combaterii saraciei, asigurarea sanselor egale tuturor cetatenilor.
1.4.4. Procesul de programare
Programarea, conform definitiei comunitare, este procesul de organizare, luare a deciziilor si finantare, derulat intr-un numar de etape, pentru a implementa, pe o baza multianuala, actiunea comuna a Comunitatii si a Statelor Membre in scopul atingerii obiectivelor urmatoare:
promovarea dezvoltarii si ajustarilor structurale ale regiunilor a caror dezvoltare este ramasa in urma (Fonduri Structurale – Obiectivul 1 );
sustinerea reconversiei economice si sociale a zonelor care se confrunta cu dificultati structurale (Fonduri Structurale – Obiectiul 2);
sustinerea adaptarii si modernizarii politicilor si sistemelor de educatie, instruire si ocupare a fortei de munca (Fonduri Structurale – Obiectul 3).
Programarea, care nu se refera doar la programarea financiara multianuala, este strans legata de principiul parteneriatului (cooperarea dintre toti partenerii – publici sau privati – implicati in procesul dezvoltarii regionale), de aplicarea unui sistem de monitorizare si evaluare a proiectelor componente, dar si de pregatirea Planului National de Dezvoltare (PND), ca document programatic.
Romania a elaborat primul Plan National de Dezvoltare in 1999, acoperind obiectivele complexe ale coeziunii economice si sociale pentru perioada 2000 – 2002, stabilind prioritatile strategice de dezvoltare, regionale si sectoriale, precum si sursele de finantare europeana si nationala a acestora. Acest Plan a fost realizat in special prin colaborarea cu cele opt agentii de dezvoltare regionala, punand accentul pe reducerea dezechilibrelor regionale existente. La sfarsitul anului 2001 a fost definitivat urmatorul Plan National de Dezvoltare, pe perioada 2002 – 2005, document mai cuprinzator, care integreaza strategiile elaborate de ministere si institutiile regionale de dezvoltare, de aceasta data PND axandu-se pe prevenirea aparitiei unor disparitati ca urmare a procesului de restructurare industriala. Aceasta forma complexa a PND este mai apropiata prin conceptie si continut de documentele similare elaborate de Statele Membre UE. Pe parcursul anului 2003 se va elabora PND pentru perioada 2004 – 2006, sub coordonarea Ministerului Integrării Europene.
Aceste exercitii succesive au permis experimentarea de scheme diferite legate de aplicarea principiilor care caracterizeaza procesul de programare, in special legate de rolul participantilor cheie si de procedurile utilizate. In acest sens, in anul 2002 a fost promulgat un act normativ care reglementeaza cadrul si relatiile de cooperare dintre institutiile implicate in elaborarea Planului de Dezvoltare, precum si rolul si contributiile acestora (infiintarea Comitetului Interinstitutional Partenerial). In ceea ce priveste abordarea multianuala, chiar daca planurile de dezvoltare nationale si chiar regionale acopera deja mai multi ani, bugetele nationale si locale sunt proiectate si aprobate anual, ceea ce produce dificultati in finantarea proiectelor multianuale, de amploare. In momentul de fata se fac eforturi pentru trecerea graduala la un cadru indicativ de alocare a fondurilor pe trei ani, inclusiv a celor de co-finantare a programelor europene de pre-aderare. Sistemul de monitorizare si evaluare a implementarii programelor de dezvoltare regionala este in proces de adaptare la cerintele Uniunii Europene, si anume un sistem unitar national si regional, care va integra subprogramele regionale si va asigura comunicarea intre autoritatile de management, autoritatile de plata si unitatile de implementare, atat din punct de vedere tehnic cat si financiar.
1.5. Surse de finantare pentru politicile de dezvoltare regionala in România
1.5.1. Surse financiare nationale
Instrumentele financiare nationale care concura la implementarea politicii de dezvoltare regionala provin, conform legii, din doua surse principale: Fondul National de Dezvoltare Regionala (FNDR) si Fondul de Dezvoltare Regionala (FDR).
FNDR este administrat de Ministerul Integrării Europene si reprezinta o parte distincta a bugetului acestui minister. Fondul este asigurat de la bugetul de stat, insa poate fi alimentat si de la Fondul National (organism national de trezorerie din cadrul Ministerului de Finante prin care fondurile primite de la UE sunt directionate spre beneficiarii interni), precum si din surse de finantare interna sau internationala.
La nivel regional, Fondurile de Dezvoltare Regionala (FDR) sunt fonduri administrate de Consiliile de Dezvoltare Regionala, constituite din resursele locale ale consiliilor judetene si municipale componente ale regiunii, din alocatii primite de la FNDR si din surse financiare atrase din sectorul privat, de la banci, investitori straini, etc. Agentiile de Dezvoltare Regionala sunt sustinute din aceste fonduri, in dezvoltarea unor strategii proprii si implementarea de programe regionale.
1.5.2. Fonduri de pre-aderare de la Uniunea Europeana
Romania primeste sprijin financiar in vederea introducerii si implementarii politicilor ce ii vor permite participarea, dupa aderare, la Fondurile Structurale. Acest sprijin financiar contribuie astfel la dezvoltarea capacitatii de a intelege politica structurala a UE, de a infiinta si opera structurile administrative si procedurile bugetare necesare accesului, in viitor, la Fondurile Structurale. Pe termen lung, vor fi finantate programe regionale, de dezvoltare rurala, agricola si de mediu bazate pe politici nationale de dezvoltare regionala, care sa asigure, astfel, tranzitia Romaniei catre sistemul fondurilor structurale.
Cele trei instrumente financiare prin care Uniunea Europeana ajuta Romania sa parcurga acest proces de tranzitie sunt
programele Phare (Poland Hungary Aid for Reconstruction of Economy) – Ajutorul pentru Reconstructia Economiei Poloniei si Ungariei,
SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural Development (Program Special de Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala)
ISPA (Instrument for Structural Policies for Pre-accession) – Instrument pentru Politicile Structurale de Pre-Aderare).
Phare reprezinta peste 38% din ajutorul financiar anual al Uniunii Europene pentru Romania (250 mil. euro) si urmareste sustinerea consolidarii institutiilor statului, participarea la programele Comunitare, dezvoltarea regionala si sociala, restructurarea industriala si dezvoltarea IMM. SAPARD reprezinta cca. 23% (150 mil. euro) din alocatiile anuale, fiind destinat modernizarii agriculturii si dezvoltarii zonelor rurale, in timp ce ISPA, cu cca. 250 mil. euro anual, asigura suportul pentru dezvoltarea transporturilor si sustine masurile pentru protectia mediului. La fel ca si in cazul Fondurilor Structurale de care beneficiaza tarile membre ale Uniunii Europene, asistenta financiara PHARE, ISPA si SAPARD este menita sa completeze si nu sa inlocuiasca efortul national. Conform principiului aditionalitatii, cofinantarea acestei asistente financiare se face din bugetul de stat in conformitate cu cerintele stabilite prin documentele incheiate sau convenite intre Guvernul
Romaniei si Comisia Europeana. Beneficiarii ultimi ai fondurilor europene (intreprinderi, regii autonome, autoritati locale, etc.) fac, de asemenea, eforturi pentru atragerea cofinantarilor suplimentare si din alte surse, cum ar fi bugetele proprii, institutii finaciare locale sau internationale, s.a.
Phare ramane cel mai important program si este comparat cu Fondul European pentru Dezvoltare Regionala din cadrul Fondurilor Structurale, desi are si cateva componente sociale care compenseaza lipsa unui instrument de pre-aderare similar cu Fondul Social European. SAPARD este strans legat de Fondul European de Orientare si Garantare in Agricultura, in timp ce ISPA, probabil cel mai coerent dintre instrumentele de pre-aderare, este puternic corelat cu Fondul de Coeziune.
Programul Phare
In Agenda 2000, Comisia Europeana a propus concentrarea programului Phare asupra pregatirii tarilor
candidate din Europa Centrala si de Est in vederea aderarii lor la Uniune, axand acest ajutor financiar pe
doua prioritati cruciale pentru adoptarea acquis-ului comunitar:
– intarirea capacitatii institutionale (Institution building) si
– sprijin pentru investitii.
Intarirea capacitatii institutionale consta in adaptarea si consolidarea institutiilor democratice, administratiei
publice si organismelor care au responsabilitati in introducerea si aplicarea legislatiei comunitare. Procesul de integrare nu inseamna numai apropierea legislatiei Romaniei de cea comunitara ci are ca scop si aplicarea efectiva si eficienta a acesteia. Aceasta aplicare presupune dezvoltarea unor structuri adecvate, resurse umane si competente care sa asigure gestionarea problemelor.
De asemenea, adoptarea acquis-ului comunitar presupune, deindata ce acest lucru este posibil, ca intreprinderile si marile infrastructuri sa se adapteze si sa respecte normele europene. Acest proces de adaptare cere investitii considerabile, in mod special in ceea ce priveste aplicarea reglementarilor comunitare de mediu, de siguranta nucleara, de securitate in transporturi, conditii de munca, comercializarea produselor alimentare sau controlul proceselor de fabricatie. In acest context, ajutorul comunitar pentru sprijinirea investitiilor urmareste alinierea normelor si standardelor din Romania cu cele comunitare, precum si dezvoltarea de politici regionale, sociale si rurale similare cu cele din UE.
In ceea ce priveste dezvoltarea regionala, ajutorul financiar este orientat catre diminuarea dezechilibrelor economice si sociale acumulate in timp, prevenirea aparitiei unor noi dezechilibre si sustinerea dezvoltarii generale a tuturor regiunilor tarii, precum si catre cooperarea transfrontaliera. De asemenea, programul Phare asista tara noastra in vederea introducerii si dezvoltarii procedurilor administrative si financiare necesare participarii la politicile structurale ale UE si orientarea eficienta a contributiilor financiare pentru investitii.
Dezvoltarea regionala este, in general, unul dintre programele prioritare incluse in programarea multi-anuala a fondurilor Phare, aprobat atat de Guvernul Romaniei cat si de Comisia Europeana. In ultimii doi ani (Phare 2001 si Phare 2002), el a continut doua sectiuni importante, si anume Intarirea capacitatii institutionale in coeziune economica si sociala si Investitii in coeziune economica si sociala. In ultimii doi ani, investitiile in coeziune economica si sociala au reprezentat, in medie, 32% din alocarea anuala Phare pentru Romania.
Componentele subprogramului de investitii in coeziunea economica si sociala se modifica de la an la an, in functie de evolutiile din domeniul dezvoltarii regionale, de progresele facute sau de nevoile inregistrate ca urmare a altor politici nationale. Exista, astfel, componente orientate spre rezolvarea unor probleme constante, cum ar fi “infrastructura” si care se regasesc, de la an la an, in toate programele de coeziune economica si sociala – sau punctuale, cum ar fi sprijinirea zonelor de restructurare industriala – care a determinat intreg programul de dezvoltare regionala din cadrul Phare 2000 sa se concentreze pe 11 zone tinta stabilite prin Hotararea Guvernului 399/2000.
Programul SAPARD
SAPARD este programul Uniunii Europene care finanteaza in Romania, ca si in celelalte tari candidate, reforma structurala in sectorul agricol si al dezvoltarii rurale, precum si implementarea acquis-ului comunitar referitor la Politica Agricola Comuna si a legislatiei aferente.
Obiectivele programului SAPARD sunt urmatoarele:
sa rezolve probleme specifice legate de o dezvoltare rurala pe termen lung;
sa imbunatateasca standardele de calitate ale produselor agricole, ale procesului de productie si ale marketingului acestora, scopul final fiind sa apropie aceste standarde de cele practicate in Uniunea Europeana;
sa ajute fiecare tara candidata in demersul de adoptare si implementare a acquis-ului comunitar corespunzator.
Pentru atingerea acestor obiective, programul finanteaza proiecte din patru domenii considerate, in Romania, prioritare:
imbunatatirea activitatilor de prelucrare si comercializare a produselor agricole si piscicole;
dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale;
dezvoltarea economiei rurale (investitii in firmele cu profil agricol, diversificarea economica si silvicultura);
dezvoltarea resurselor umane (imbunatatirea formarii profesionale, asistenta tehnica, inclusiv studii care
sa sprijine pregatirea si monitorizarea programului, campanii de informare si publicitate).
Programul SAPARD este in totalitate descentralizat, conferindu-se Romaniei responsabilitati depline in ceea ce priveste implementarea programului, incepand cu etapa de selectare a proiectelor si pana la efectuarea platilor, ceea ce va conduce la castigarea de experienta din partea acestora in aplicarea regulilor si procedurilor UE. Autoritate manageriala care se ocupa de implementarea programului este Agentia SAPARD.
Programul ISPA
ISPA finanteaza proiecte majore de infrastructura in domeniul transporturilor si protectiei mediului.
In sectorul transporturilor se acorda prioritate investitiilor destinate integrarii sistemului romanesc de transport in cel al Uniunii Europene, precum si in viitoarele Retele Trans Europene (Trans European Network – TEN). De asemenea, se acorda o importanta deosebita imbunatatirii legaturilor cu alte state candidate in domeniul transporturilor si imbunatatirii sistemului national de transport prin eliminarea verigilor lipsa.
In ceea ce priveste protectia mediului, se vizeaza sprijinirea Romaniei in procesul de adoptare a legislatiei comunitare. O atentie speciala se acorda apei potabile, tratarii apelor uzate si evacuarii reziduurilor menajere.
2. Fondurile Structurale
2.1. Principiul coeziunii economice si sociale
2.1.1. Baza legala si principalele obiective
Coeziunea economica si sociala este unul din principalele obiective ale Uniunii Europene. Asa cum este definita de articolul 158 al Tratatului Comunitatilor Europene, coeziunea este necesara pentru promovarea “dezvoltarii armonioase generale” a Comunitatii si cere o reducere a “disparitatilor intre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni si a lipsei de progres a regiunilor defavorizate”, inclusiv pentru zonele rurale.
Conform articolului 159, Comunitatea actioneaza prin Fondurile Structurale, Fondul de Coeziune si alte instrumente financiare, pentru sprijinirea atingerii acestor obiective generale. Sarcinile, obiectivele prioritare si organizarea Fondurilor Structurale sunt definite de Consiliu, la propunerea Comisiei Europene si cu
asentimentul Parlamentului European. Astfel, Tratatul contine prevederi pentru coordonarea politicilor economice, implementarea politicilor Comunitare, in particular a Pietei Unice, precum si pentru utilizarea Fondurilor Structurale existente (Fondul European pentru Orientare si Garantare pentru Agricultura, Sectiunea Orientare; Fondul Social European; Fondul European pentru Dezvoltare Regionala si
Instrumentul Financiar pentru Orientare in domeniul Pescuitului) si a Fondului de Coeziune.
Versiunea originala a Tratatului de la Roma – care a intrat in vigoare in anul 1958 – nu face nici o mentiune explicita despre Fonduri Structurale sau despre politici regionale comunitare. Abia dupa ce Comunitatea s-a confruntat cu prima extindere si cu crizele economice din anii ’70, in care atentia sa a fost orientata serios catre problemele regiunilor, au fost inaintate propuneri pentru dezvoltarea unei politici in acest domeniu. De atunci, Fondurile Structurale au suferit diferite reforme care au facut ca politicile regoinale sa ocupe o pozitie din ce in ce mai importanta printre activitatile Uniunii Europene, s-au formulat principii si reguli cheie care acum pregatesc Fondurile Structurale pentru Uniunea Europeane a secolului 21, inclusiv pentru extinderea catre Europa Centrala si de Est.
Daca privim inapoi in detaliu la principalii pasi catre politicile europene regionale si structurale de azi, putem vedea cum acestia au fost puternic influentati de extinderile progresive ale Uniunii catre noi State Membre.
Inceputul unei politici regionale europene poate fi identificata catre anul 1957, cand cele sase State Membre originale (Franta, Germania, Italia si Benelux) au semnat Tratatul de la Roma. La cererea Italiei, Tratatul a constatat ca exista disparitati considerabile intre nivelurile de prosperitate ale diferitelor regiuni (Articolul
130), fiind unul dintre motivele pentru infiintarea Bancii Europene de Investitii, ce ar putea fi considerata un instrument al politicii regionale.
O politica regionala larg europeana a devenit vizibila abia dupa negocierile de aderare ale Danemarcei, Irlandei si Marii Britanii, in 1973. Atat in Danemarca cat si in Irlanda, zonele rurale aveau probleme de ramanere in urma ca devoltare fata de zonele similare din alte State Membre, cele doua tari reusind sa obtina o Directiva a Zonelor Defavorizate la nivel european, care sa permita Statelor Membre sa favorizeze zonele montane, zonele depopulate sau alte zone defavorizate. O asemenea atentie asupra zonelor rurale nu era, insa, de interes pentru Marea Britanie, care incepuse sa se confrunte cu probleme de reconversie industriala in regiunile cu mine de carbuni si otelarii din centru si nord. Acest tip de probleme nu erau mult diferite de cele din regiunile carbonifere puternic industrializate din Lorena, Franta, din sudul Belgiei si din regiunea Ruhr, Germania. Toate aceste situatii au facut ca, dupa mai multe incercari, in 1975, sa se infiinteze Fondul European de Dezvoltare Regionala (ERDF). ERDF are ca scop corectarea principalelor decalaje din Comunitate, rezultate din preponderenta agriculturii, din schimbarile industriale sau somajul structural. Evident, zonele miniere puternic industrializate, ca cele din Marea Britanie, erau intre principalele regiuni tinta. Imediat dupa aderarea sa, Marea Britanie a devenit a doua beneficiara a ERDF, dupa Italia, dar la mare distanta de Franta si Germania. Promovarea inovatiei si a dezvoltarii infrastructurilor au fost
principalele obiective ale ERDF la acel moment.
Extinderea catre Grecia (1981), Portugalia si Spania (1986) a sporit substantial disparitatile regionale din Uniune. Marimea Fondului European de Dezvoltare Regionala a trebuit sa creasca considerabil, iar politica regionala a fost inclusa ca o competenta oficiala a Uniunii Europene, prin Actul Unic European. Volumul crescut al Fondurilor Structurale a facut imediat ca managementul numeroaselor proiecte individuale sa devina problematic. Aceasta situatie a incurajat pregatirea de programe, folosirea fondurilor pe baza pentru strategii specifice de dezvoltare economica regionala si a planurilor multi-anuale. In timpul anilor ‘80, urmand exemplele inovative din Marea Britanie si, in special, din Scotia, s-a trecut la realizarea de strategii si planuri de dezvoltare regionala, ca baza pentru programele Uniunii Europene din intreaga Europa.
Imediat dupa aderarea tarilor mediteraneene, in pregatirea Actului Unic European (‘proiect 1992’), dezbaterea despre cei care castiga si cei care pierd in UE s-a intensificat. Pregatirile pentru o Piata Unica Europeana care sa promoveze libera miscare a bunurilor, serviciilor, capitalului si fortei de munca, au evidentiat clar ca regiunile si grupurile mai slabe reprezinta un risc. Ca raspuns la aceaste amenintari s-a trecut la coordonarea variatelor Fonduri Structurale. Comisia Europeana a propus o reglementare cadru pentru reforma acestor Fonduri, astfel incat Fondul European de Dezvoltare Regionala (ERDF), Fondul Social European (ESF) si Sectiunea de Orientare din Fondul European de Orientare si Garantare pentru Agricultura (EAGGF) sa fie coordonate si integrate. Reglementarile, aprobate in 1988, constau intr-o perioada de operare de cinci ani (1989-1993) pentru care au fost stabilite cinci obiective generale.
Obiectivele 1, 2 si 5b au fost explicit regionale in natura lor si adresate regiunilor ramase in urma, zonelor in reconversie industriala si zonelor rurale. Cele trei Fonduri au fost combinate prin Cadrul de Sustinere Comunitara (CSF) si Programele Operationale (OP).
Cu toate acestea, Statele Membre mai sarace de la periferia Europei, in special din Sud, nu erau satisfacute de aceste eforturi sporite de redistribuire a fondurilor. Mai mult, pregatirile pentru Tratatul asupra Uniunii Europene, mai bine cunoscut ca Tratatul de la Maastricht, a deschis calea catre o uniune monetara care sa reprezinte faza urmatoare a procesului de integrare. Tarile mai bogate si localizate mai central au fost considerate ca fiind intr-o pozitie mai buna pentru a beneficia de Uniunea Monetara decat tarile mai sarace si mai periferice. Cu scopul de a echilibra rezultatul spatial al Uniunii Monetare, aceste State Membre periferice au negociat mai multi pasi catre asa numita coeziune economica si sociala. Ca rezultat, Tratatul asupra Uniunii Europene include un angajament special in acest sens, in Articolul 130a, in care se declara: “Comunitatea va avea ca obiectiv reducerea disparitatilor intre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni si a lipsei de progres a regiunilor defavorizate, inclusiv a zonelor regionale”. In acelasi timp, prin Articolul 130d, a fost infiintat un Fond de Coeziune care sa furnizeze fonduri pentru dezvoltarea economica prin proiecte de imbunatatire a transportului si mediului, permitand tuturor Statelor Membre sa ajunga in faza finala a Uniunii Economice si Monetare. Reglementarile pentru Fondurile Structurale au fost revizuite inca o data, pentru perioada de programare 1994-1999, si la fel si listele de regiuni eligibile.
La inceputul anilor ‘90, Suedia, Finlanda, Norvegia si Austria au inceput pregatirile pentru aderarea la UE. Chiar daca, in final, Norvegia a decis sa nu adere la Uniune, ea a influentat procesul de negociere. Spre deosebire de extinderile precedente, aceasta runda de extindere nu urma sa mareasca diferentele regionale in UE. Tarile nordice si-au dat seama insa ca problemele regionale si structurale ar fi continuat in interiorul natiunilor proprii, in special in ceea ce priveste regiunile mai periferice si nordice. Cum negocierile au inceput in mijlocul unei perioade de programare, tarile Nordice au inteles de asemenea ca nu va fi posibil sa schimbe sistemul in mod direct. Cu toate acestea, era posibil sa se creeze, special pentru Finlanda si Suedia, o noua masura pentru problemele specifice nordice si anume Obiectivul 6, care are ca elemente distincte populatia dispersata, asezarea periferica si ruralitatea. Bazele pentru perioada de programare a Fondurilor Structurale 2000-2006 au fost fixate la inceputul anului 1999, la Consiliul European de la Berlin, unde sefii de guverne ale Statelor Membre au incheiat acordul politic denumit “Agenda 2000”. Agenda 2000 este un program de actiune ale carui principale obiective sunt
intarirea politicilor comunitare si crearea unui nou cadru financiar pentru Uniunea Europeana pentru perioada 2000-2006, avand in vedere extinderea. Agenda 2000 se confrunta cu trei provocari ale UE:
cum sa consolideze si reformeze politicile UE luand in considerare extinderea;
cum sa negocieze extinderea si in acelasi timp sa pregateasca toate tarile candidate pentru aderare;
cum sa finanteze extinderea, pregatirile de avansare si dezvoltarea politicilor interne UE.
Comisia Europeana si-a exprimat parerea ca Fondurile Structurale ar trebui sa ramana un instrument vital pentru intarirea economiilor din regiunile sub-dezvoltate si promovarea coeziunii economice si sociale in UE, odata ce intarirea coeziunii economice si sociale in conditiile curente a facut politica regionala Europeana mai eficienta si transparenta. Conform Agendei 2000, principiile comune ale reformei Fondurilor Structurale sunt concentrarea, eficienta si simplificarea. Comisia se straduieste sa intareasca principiul parteneriatului si incearca sa se asigure ca principiul descentralizarii nu devine “re-nationalizare” mascata.
Extinderea joaca un rol mult mai important in Agenda 2000 decat in oricare din marile pachete financiare din trecut. Explicatia este clara: numarul de tari candidate si diferentele intre ele sunt mai mari decat oricand inainte, si ele toate vor primi fonduri din bugetul comun. Solidaritatea europeana va fi mai importanta decat oricand in atingerea obiectivului major de reducere a disparitatilor in nivelurile de dezvoltare vizate explicit de Articolul 130a.
2.1.2. Procesul de extindere a Uniunii Europene: provocari si oportunitati
Chiar daca Uniunea Europeana s-a extins in diferite etape incepand cu anii ‘70, viitoarea extindere catre tarile din Europa Centrala si de Est reprezinta o provocare istorica fara precedent din cauza diferentelor intre cifrele si tendintele de dezvoltare ale tarilor vest europene si cele central si est europene, unde cincizeci de ani de socialism au lasat urme tangibile si intangibile. In plus, ca niciodata inainte, UE a invitat spre aderare un grup atat de mare de tari cu sisteme sociale si economice atat de diferite: acest proces de extindere va creste substantial disparitatile in Europa largita si va cere eforturi pe termen lung pentru reducerea lor.
Fondurile Structurale infrunta principala provocare a anilor urmatori, odata ce ele reprezinta mecanismul UE de atingere a coeziunii economice si sociale in intregul teritoriu european.
Cu toate acestea, extinderea si pre-aderarea nu sunt procese simple: dupa cum a subliniat istoria Fondurilor Structurale prezentata mai sus, aderarea a noi state membre coincide intotdeauna cu ajustari si revizuiri ale regulilor Fondurilor Structurale in scopul de a se potrivi nevoilor noilor State Membre.
Astfel, dezbaterea privind viitorul politicii de coeziune se continua, implicand institutiile UE in prezentul si viitorul Statelor Membre si regiunilor.
Între diferitele subiecte dezbatute, se discuta despre masurile corecte destinate regiunilor UE15 care sunt acum eligibile sub Obiectivul 1 (cu un PIB pe locuitor sub 75% din media UE), care inca nu si-au finalizat procesul de convergenta, dar care vor deveni ne-eligibile datorita impactului statistic al mediei PIB pe locuitor – mult mai coborata cand vor fi incluse tarile candidate.
Alt subiect fierbinte priveste viitorul sustinerii coeziunii economice si sociale in afara celor mai dezavantajate regiuni, care se confrunta cu o o gama larga de provocari legate de competitivitate, sustenabilitate, restructurare economica si sociala. Chiar daca unele state au propus ca UE sa abandoneze in intregime sustinerea acestor zone si sa returneze responsabilitatile catre Statele Membre, se pare ca aceste zone vor continua, totusi, sa fie incluse in prioritatile UE, care trebuie sa isi atinga obiectivul strategic fixat de Consiliul de la Lisabona (“sa devina cea mai competitiva si dinamica economie bazata pe cunoastere din lume, capabila de crestere economica sustinuta, cu locuri de munca mai multe si mai bune si cu o mai mare coeziune sociala”). Decizia este bazata pe faptul ca multe State Membre si regiuni nu poseda aceleasi puncte tari pentru atingerea acestor obiective si ca multe provocari pot fi abordate cu succes la nivel transnational, prin promovarea cooperarii peste frontiere si intre regiuni.
Al treilea Raport privind Coeziunea, pe care Comisia il va emite pana la sfarsitul anului 2003, se va referi si va raspunde la toate acestea chestiuni, precum si la alte subiecte dezbatute in prezent.
2.2. Asistenta structurala: instrumentele de finantare
2.2.1. Fondurile Structurale
In prezent, patru Fonduri Structurale permit Uniunii Europene sa ofere asistenta financiara nerambursabila pentru a rezolva problemele structurale economice si sociale. Cele patru Fonduri Structurale nu constituie o sursa unica de finantare in cadrul bugetul Uniunii, ci fiecare fond acopera zona sa tematica specifica.
Fondul European de Dezvoltare Regionala (European Regional Development Fund – ERDF) a fost infiintat in 1975 si a devenit principalul instrument al politicii regionale a Comunitatii. Obiectivele ERDF sunt, in principal, promovarea dezvoltarii si ajustarii structurale a regiunilor a caror dezvoltare este ramasa in urma si sustinerea reconversiei economice, redezvoltarea si dezvoltarea zonelor cu probleme structurale, inclusiv regiunile industriale in declin, zonele urbane in dificultate, zonele aflate in criza, precum si zonele dependente de pescuit sau de servicii. Poate finanta proiecte de infrastructura, investitii care creeaza locuri de munca, investitii ITC, proiecte locale de dezvoltare, ajutoare pentru IMMuri, etc.
Fondul Social European (European Social Fund – ESF) a fost infiintat in 1958. In scopul de a intari coeziunea economica si sociala si de a contribui la implementarea “Strategiei europene privind ocuparea fortei de munca”, ESF are ca sarcina imbunatatirea oportunitatilor de angajare pentru someri si muncitori in Piata Unica, prin cresterea mobilitatii lor si prin facilitarea adaptarii la schimbarile industriale, in particular prin instruire vocationala si reinstruire, precum si prin sistemele de recrutare.
Sectiunea de Orientare a Fondului European de Garantare si Orientare pentru Agricultura (Guidance Section of the European Agricultural Guidance and Guarantee fund – EAGGF – Guidance), de asemenea infiintat in 1958, finanteaza masuri de dezvoltare rurala si ajutoare pentru fermieri, in special in regiuni cu intarzieri in dezvoltare. Este destinat imbunatatirii eficientei structurilor de productie, procesare si marketing al produselor agricole si forestiere si dezvoltarii potentialului local in zonele rurale. Sectiuna de Garantare a acestui fond (EAGGF – Guarantee) sustine dezvoltarea rurala in cadrul Politicii Agricole Comune in alte zone ale Uniunii.
Instrumentul Financiar de Orientare in domeniul Pescuitului (Financial Instrument for Fisheries Guidance – FIFG), infiintat in 1993, contribuie la adaptarea si modernizarea industriei pescuitului prin indepartarea capacitatilor in surplus si orientarea industriei catre sustinerea unei dezvoltari integrate a regiunilor costiere dependente puternic de pescuit. Fondul sustine actiuni avand ca scop atingerea unui echilibru sustinut intre resurse si exploatare; promovarea dezvoltarii intreprinderilor viabile economic in sectorul pescuit; imbunatatirea aprovizionarii pietei si cresterea valorii adaugate la produsele din peste si acvacultura prin procesare; revitalizarea industriilor care depind de pescuit si acvacultura. In afara de finantarea innoirii flotei
si investitiilor industriale, fondul finanteaza masurile avand ca scop cautarea de noi piete si de sectoare alternative de activitate.
Fondurile Structurale nu finanteaza proiecte individuale separate. Ele finanteaza programe de dezvoltare regionala multianuale trasate impreuna de regiuni, State Membre si Comisie, pe baza orientarii propuse de Comisie pentru intreaga Uniune Europeana.
2.2.2. Fondul de Coeziune
Fondul de Coeziune a fost creat de Tratatul de la Maastricht in 1992 pentru a furniza contributia financiara necesara proiectelor din domeniul mediului si a retelelor trans-europene de infrastructura de transport.
Fondul este rezervat Statelor Membre care au introdus “programul de convergenta” si al caror PIB pe locuitor este sub 90% din media Comunitatii. In prezent acopera Spania, Grecia, Irlanda si Portugalia. Spre deosebire de Fondurile Structurale prezentate mai sus, Fondul de Coeziune nu co-finanteaza programe, ci furnizeaza finantare directa pentru proiecte individuale, care sunt clar identificate de la inceput. Decizia de a finanta un proiect este luata de Comisie, in acord cu Statul Membru beneficiar, in timp ce proiectele sunt administrate de autoritati nationale si supervizate de un Comitet de Monitorizare.
2.3. Asistenta structurala: interventiile
2.3.1. Obiective prioritare
Pentru a facilita impactul maxim si a asigura cele mai bune rezultate posibile, 94% din finantarea structurala pentru perioada de programare 2000-2006 este concentrata pe trei obiective prioritare. Doua din acestea sunt “teritoriale”, adica bazate pe regiuni, in timp ce al treilea este orizontal si focalizat pe resurse umane.
Obiectivul 1 promoveaza dezvoltarea si ajustarea structurala a regiunilor a caror dezvoltare este ramasa in urma, prin asigurarea infrastructurii de baza care le lipseste si prin incurajarea investitiilor in activitati economice. Acest obiectiv acopera zone al caror PIB pe locuitor este sub 75% din media Comunitatii si, prin extindere, zone cu densitate a populatiei extrem se redusa. In total 22% din populatia Uniunii locuieste in cele 15 regiuni “obiectiv 1” . Asistenta pentru obiectivul 1 este disponibila din toate cele patru fonduri structurale si reprezinta aproape 70% din totalul cheltuit.
Obiectivul 2 se refera la zonele afectate de conversia economica si sociala, ale caror economii nu sunt suficient diversificate si, in particular, la zonele care sufera schimbari socio-economice in sectoarele industrial si servicii, la zonele rurale in declin, zonele urbane in dificultate si zonele in stagnare dependente de pescuit. 18% din populatia UE locuieste in zone obectiv 2. Obiectivul 2 este finantat de doua fonduri, ERDF si ESF, si primeste 11,5% din totalul lor, inclusiv fonduri pentru sustinerea tranzitiei (dedicate zonelor care nu mai sunt eligibile pentru fondurile structurale – chiar daca au fost in perioada anterioara: pentru aceste zone fondurile nu dispar dintr-o data, ele pot beneficia de o iesire treptata, datorita alocarilor speciale din cadrul fondurilor structurale pentru “faza de iesire”).
Obiectivul 3 este finantat de ESF si are o natura orizontala. Este focalizat in primul rand pe adaptarea si modernizarea politicilor nationale si ale Uniunii Europene si a sistemelor pentru angajarea fortei de munca, educatie si instruire. Este destinat sa serveasca drept cadru de referinta pentru toate operatiunile destinate resurselor umane din Statele Membre, luand in considerare capitolul privind ocuparea fortei de munca din Tratatul de la Amsterdam, noua “Strategie privind ocuparea fortei de munca” a UE, inclusiv coordonarea planurilor de ocupare a fortei de munca din Statele Membre.
Luand in considerare marea varietate de politici, practici si nevoi existente in diferitele State Membre, implementarea obiectivului 3 permite un nivel suficient de flexibilitate, iar masurile eligibile sunt destul de larg definite: masuri active impotriva somajul, promovarea includerii sociale si sanselor egale pentru barbati si femei, sporirea sanselor de angajare prin educatie pe tot parcursul vietii si sisteme de instruire, anticiparea si facilitarea de schimbari economice si sociale.
Zonele eligibile pentru finantare sub Obiectivul 3 sunt zonele neacoperite de Obiectivul 1. Bugetul Obiectivului 3 reprezinta 12,3% din Fondurile Structurale, iar impartirea pe State Membre este bazata, in principal, pe marimea populatiei eligibile, situatia ocuparii fortei de munca si severitatea anumitor dificultati, cum ar fi excluderea sociala, nivelurile de educatie si instruire, participarea femeilor in piata muncii, etc.
EAGGF Sectiunea Orientare si FIFG contribuie de asemenea la actiuni structurale in afara zonelor Obiectiv 1, in conformitate cu Reglementarea Consiliului 1999.
In afara de obiectivele prioritare, Fondurile mai contribuie la finantarea Initiativelor Comunitare si sprijina masurile inovative si de asistenta tehnica.
2.3.2. Initiative Comunitare
Initiativele Comunitare care absorb 5,35% din bugetul Fondurilor Structurale, au ca scop identificarea de solutii comune la problemele care afecteaza intreaga Uniune. Ele difera de masurile tipice Fondurilor Structurale, in sensul ca se concentreaza pe unele obiective prioritare comune direct identificate de Comisia Europeana. In linie cu angajamentul general de concentrare a resurselor, pentru perioada 2000- 2006 exista 4 astfel de obiective, fiecare finantat de un singur fond.
Interreg III este finantat de ERDF si promoveaza cooperarea peste frontiere (masura A) si transnationala (masura B) pentru stimularea dezvoltarii economice regionale si incurajarea planificarii regionale echilibrate.
O a treia masura (C) cofinanteaza, de asemenea, cooperarea interregionala intre parteneri regionali care nu impart, insa, o granita comuna dar au caracteristici socio-economice similare si sunt interesati de schimburile de experienta. Aceste proiecte trebuie sa corespunda cu obiectivele prioritare ale Fondurilor Structurale si trebuie sa fie corelate cu instrumentele de sprijin extern ale Uniunii, cum ar fi programele Phare, Meda si Tacis.
Urban II este finantat de ERDF si isi concentreaza fondurile pe strategiile inovative care vizeaza regenerarea oraselor si zonelor urbane aflate in declin.
Leader+, finantat de EAGGF Sectiunea Orientare, sprijina dezvoltarea capacitatilor actorilor locali din zonele rurale si incurajeaza introducerea de strategii integrate de dezvoltare rurala durabila.
Equal, finantat de ESF, este initiativa comunitara de cooperare transnationala pentru combaterea tuturor categoriilor de discriminare si inegalitate care reduc accesul la ocuparea locurilor de munca. Prin reunirea partenerilor publici si privati in parteneriate de dezvoltare cuprinzatoare, Equal se concentreaza pe eliminarea discriminarii bazate pe sex, saracie, origine etnica, handicapuri, varsta, orientare sexuala, religie, lipsa de calificare.
2.3.3. Actiuni Inovative
Deoarece Fondurile Structurale finanteaza in mod limitat “experimental”, actiunile inovative dau ocazia sa fie testate noi idei si abordari pentru dezvoltarea regionala sociala si economica. Bugetul acestora (reprezentand 0.5% din totalul alocarii Fondurilor Structurale) finanteaza atat intocmirea de noi strategii, cat si faze experimentale ale proiectelor. Daca stadiul initial se dovedeste satisfacator, proiectele pot apoi fi incluse in viitoarele strategii sub diferite Obiective.
Actiunile inovative ale Fondului European de Dezvoltare Regionala (ERDF) sunt laboratoare de idei pentru zone din regiuni dezavantajate, iar pentru perioada 2000-2006 ele sunt concentrate pe trei teme strategice:
economii regionale bazate pe cunoastere si inovatie tehnologica;
e-EuropeRegio: societatea informationala si dezvoltarea regionala;
identitate regionala si dezvoltare durabila.
Alte actiuni inovative sunt derulate pentru ocuparea fortei de munca si pentru instruire (finantate de ESF) si in sectorul pescuit (finantate de FIFG).
2.3.4. Instrumente de pre-aderare
In scopul de a asista tarile candidate din Europa Centrala si de Est (CEEC) in pregatirea lor pentru aderarea la Uniunea Europeana, Comisia Europeana a creat trei instrumente de pre-aderare pentru perioada de programare 2000-2006. Dupa aderarea la UE a acestor tari, fondurile de pre-adeare vor fi inlocuite de Fondurile Structurale.
Programul Phare, care a inceput in anul 1989, are ca scop dezvoltarea capacitatii institutionale, (institutii, organisme administrative si publice) in vederea asigurarii unei corecte aplicari a legislatiei UE. De asemenea, finanteaza investitii noi socio-economice, in sectoare prioritare (infrastructura, dezvoltare economica, masuri sociale).
Programul Special de Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (SAPARD), inceput in 1999, sprijina eforturile tarilor candidate de a se alatura Politicii Agricole Comune a Uniunii. El include o gama larga de masuri privind ajustarea structurilor agricole, calitatea produselor alimentare si protectia consumatorului, dezvoltarea rurala si protectia mediului.
Instrumentul Structural de Pre-Aderare (ISPA), creat in 1999, are ca scop sprijinirea a zece tari candidate din Europa centrala si de est prin finantare partiala a proiectelor referitoare la imbunatatirea protectiei mediului si infrastructurii de transport. Instrumentul furnizeaza asistenta in mod similar cu Fondul de Coeziune. In domeniul mediului, proiectele sprijinite trebuie sa ajute tarile beneficiare sa fie conforme cu legislatia UE. In domeniul transportului, proiectele de infrastructura asistate trebuie sa vizeze incurajarea utilizarii metodelor durabile de miscare a persoanelor si bunurilor si promovarea interconectarii intre retele nationale si retele trans-europene.
2.4. Proceduri de programare
2.4.1. Principii de baza ale programarii
Fondurile Structurale opereaza pe baza urmatoarelor principii-cheie:
Subsidiaritatea este un principiu de baza al functionarii UE si se traduce prin faptul ca o autoritate superioara nu trebuie si nu poate prelua activitatile unei autoritati inferioare, atat timp cat aceasta poate sa atinga scopul in mod eficient. De aceea, Fondurile Structurale nu sunt direct alocate de Comisie, principalele prioritati ale unui program de dezvoltare fiind definite de autoritati regionale/nationale in cooperare cu Comisia, iar selectia si managementul proiectelor raman in responsabilitatea exclusiva a autoritatilor nationale si regionale.
Concentrarea resurselor pe cateva obiective prioritare (Obiectivele 1, 2 si 3, plus un numar limitat de Initiative Comunitare) asigura directionarea cele mai mari parti a Fondurilor catre regiunile cu cele mai critice situatii economice si catre grupurile sociale cele mai dezavantajate.
Aditionalitatea implica faptul ca asistenta furnizata de Uniunea Europeana este complementara celei asigurate de un Stat Membru. Cu alte cuvinte, ajutorul Comunitar trebuie sa fie suplimentar si nu un substitut pentru activitatile si cheltuielile nationale existente.
Principiul Programarii implica diagnosticarea situatiei existente, formularea unei strategii multi-anuale integrate si coerente si definirea de obiective concrete care sa fie atinse.
Parteneriatul este un principiu-cheie care implica cooperare stransa intre Comisia Europeana si autoritatile corespunzatoare nationale, regionale si locale, inclusiv parteneri economici si sociali.
2.4.2. Prioritati orizontale
Programele Fondurilor Structurale sunt subiectul a doua prioritati orizontale, care trebuie sa fi incorporate in definirea si implementarea masurilor finantate de Fondurile Structurale si de Fondul de Coeziune: dezvoltarea durabila, care include conformitatea cu legislatia comunitara de protectia mediului si a naturii, si egalitatea intre barbati si femei. Incorporarea lor in toate politicile (asa numitul ‘mainstreaming’) nu este o optiune, ci o obligatie.
“Documentul tehnic nr. 3” publicat de Comisie explica cerintele oficiale legate de integrarea “sanselor egale pentru femei si barbate” in planurile si programele Fondurilor Structurale si dau indrumari asupra modului in care aceste cerinte pot fi implementate in practica.
2.4.3. Procesul de programare
Fondurile Structurale nu se aloca direct proiectelor selectate de Comisie. In timp ce prioritatile principale ale unui program de dezvoltare sunt definite in cooperare cu Comisia, selectia proiectelor si managementul lor sunt in responsabilitatea autoritatilor nationale si regionale. Aceasta mare descentralizare este una din principalele inovatii ale reglementarilor 2000-2006.
Odata ce proiectele au fost selectate, ele sunt finantate atat din fonduri nationale cat si comunitare, datorita faptului ca bugetele programelor sunt intotdeaua compuse din fonduri ale Uniunii Europene precum si din surse nationale (publice sau private).
Conform principiului aditionalitatii, finantarea UE este intotdeaua adaugata la finantarea nationale, astfel incat tara sa poata depasi limitele impuse de propria capacitate financiara. Cu toate acestea, finantarea comunitara nu poate reprezenta pentru nici o tara un mijloc de a face economii la bugetele nationale proprii.
Pentru verificarea aditionalitatii in zonele Obectiv 1, Comisia a emis un document metodologic de lucru.
Statele Membre poarta principala responsabilitate pentru dezvoltarea zonelor in dificultate. Uniunea le ajuta sa obtina mai mult si sa atinga rezultate mai bune decat ar putea daca ar actiona pe cont propriu. Aceasta este adevarata valoare adaugata a Fondurilor Structurale.
Diferitele etape, programarea in timp si cerintele pentru toti cei implicati in procesul de programare sunt fixate de Reglementarile Generale privind Fondurile Structurale, ulterior analizate si integrate in Vademecum-ul Fondurilor Structurale.
Procesul de programare urmeaza urmatorii pasi:
La inceputul fiecarei perioade de programare, Uniunea Europeana (Consiliul, la propunerea Comisiei Europene si dupa negocieri cu Parlamentul European) decide bugetul pentru Fondurile Structurale si defineste regulile de baza pentru folosirea lor. Fondurile Structurale sunt impartite pe tari si pe Obiective.
Apoi Comisia propune linii directoare tematice comune.
Urmand aceste decizii si linii directoare, fiecare Stat Membru sau regiune – cu implicarea activa a actorilor economici si sociali – identifica zonele in dificultate sau grupurile sociale vulnerabile si traseaza propunerile sale si strategiile de dezvoltare, rezumate in “Planul National de Dezvoltare” (PND)
Planurile inaintate pentru Obiectivele 1, 2 si 3 trebuie sa contina prioritati adecvate, nationale si regionale, si trebuie sa include, conform Reglementarii Consiliului 1260/1999:
O descriere, posibil cuantificata, a situatiei curente, cu detalii privind disparitatile, lipsurile si potentialul de dezvoltare al zonelor sau grupurilor tinta, precum si o descriere a principalelor rezultate obtinute in timpul perioadelor de programare anterioare, bazate pe evaluari concrete;
O descriere a unei strategii potrivite pentru atingerea obiectivelor si prioritatilor selectate, iar pentru activitatile finantate de ESF, Planul National privind Angajarea Fortei de Munca;
O indicatie asupra modului de utilizare a Fondurilor si a formei planificate a contributiei financiare (unde este cazul si a altor fonduri atrase, cum ar fi de la Banca Europeana de Investitii); cerintele pentru asistenta tehnica; demonstrarea aplicarii principiului aditionalitatii. Planul trebuie sa faca distinctia intre fondurile alocate in zone acoperite de Obectivul 1 sau 2 si zonele care primesc asistenta de tranzitie;
O inregistrare a intelegerilor facute in cursul procesului de consultare a partnerilor.
Dupa ce Planul National de Dezvoltare este finalizat, este trimis la Comisie. Comisia si Statele Membre discuta continutul PND si cele mai potrivite fonduri comunitare pentru implementarea lor.
Dupa ce ambele parti au cazut de acord asupra tuturor subiectelor, Comisia adopta planul si programele rezultate, cum ar fi Cadrul de Sprijin Comunitar (CSF) si Programele Operationale (OP). Odata finalizate, CSF si Programele de Operatiuni sunt incluse intr-un document unic prezentat spre aprobarea Comisiei. Acest documentul aprobat se numeste “Document Unic de Programare” si contine aceleasi informatii care pot fi gasite in CSF si in OP.
Fiecare CSF trebuie sa includa:
O declaratie a strategiei si a prioritatilor atat pentru interventia comunitara cat si pentru cea nationala, in care obiectivele specifice sunt cuantificate (daca este posibil) si impactul asteptat este evaluat;
O indicatie privind natura si durata Programelor Operationale;
Un plan de finantare indicativ, specificand alocarea anuala pentru fiecare fond;
Prevederi pentru implementare, inclusiv nominalizarea autoritatii de management si aranjamentele pentru implicarea partenerilor in comitetele de monitorizare;
Informatii asupra metodelor de monitorizare si evaluare si prevederi financiare;
O verificare ex-ante a aditionalitatii si transparentei fluxurilor financiare.
Programul Operational este un document aprobat de Comisie care permite implementarea CSF, prin includerea unui set consistent de prioritati cuprinzand masuri multianuale care implica unul sau mai multe fonduri. Daca Programul Operational este finantat de mai mult decat un fond, este numit “program operational integrat”.
Deci, Programul Operational trebuie sa contina:
Prioritatile programului conforme cu CSF, tintele lor specifice, posibil cuantificate, si o evaluare a impactului asteptat.
O descriere sumara a masurilor planificate pentru implementarea prioritatilor si proceduri de monitorizare si evaluare;
Un plan financiar indicativ specificand pentru fiecare prioritate si pentru fiecare an alocarea financiara avuta in vedere pentru contributia fiecarui fond, ca si suma totala a finantarii eligibile publice si private estimate pentru fiecare fond;
Prevederi pentru implementarea programului operational, cum ar fi nominalizarea autoritatii de management, descrierea aranjamentelor pentru administrarea programului, descrierea sistemului de monitorizare si evaluare, definirea procedurilor privind fluxurile financiare care asigura transparenta, descrierea masurilor de control.
Detalii ale programului, numite Programe Complement, sunt decise de autoritatile nationale sau regionale, in timp ce Comisia trebuie sa fie informata. Odata ce aceste documente au fost aprobate, programele devin operationale.
2.4.4. Procesul de implementare
Odata ce Programul Complement este aprobat, autoritatile nationale/regionale pot sa inceapa implementarea programului conform cu metodele lor de operare identificate (adica lansarea apelului de propuneri de proiecte, licitatiile…).
Dupa ce autoritatile de management au derulat faza de selectie a proiectelor in baza respectarii obiectivelor programului si a unei serii de criterii identificate in documentele de programare, ele informeaza participantii la licitatie asupra rezultatului acesteia.
Organizatiile selectate pot apoi sa isi implementeze proiectele care trebuie sa fie finalizate inainte de termenul limita stabilit in program, deoarece planificarea in timp a decontarilor din ajutorul comunitar este fixat de la inceput.
In mod regulat, autoritatile responsabile monitorizeaza progresul programelor, informeaza Comisia si dovedesc utlizarea fondurilor in cel mai bun mod posibil (adica certificarea cheltuielilor). Comisia pastreaza evidenta oferita de sistemele de audit, platind regulat sumele ramase din contributia de la Fondurile Structurale. De asemenea, pastreaza analizele dezvoltarii indicatorilor de monitorizare si studiile de evaluare.
In scopul de a indruma si asista autoritatile in administrarea Fondurilor Structurale cat si in corecta interpretare a Reglementarilor Fondurilor Structurale, Comisia Europeana – DG Region a realizat diferite documente de lucru (ex. documente de lucru privind “regula n+2”, evaluarea ex-ante si intermediara, privind rezerva de performanta, precum si managementul eficient al fondurilor structurale).
2.5. Beneficiari tinta
Experienta arata ca politica regionala poate fi de succes numai daca isi concentreaza eforturile intr-un numar limitat de zone si asupra unor grupuri sociale dezavantajate moderat de largi.
Diferitele grupuri de beneficiari identificate in cadrul Fondurilro Structurale sunt detaliate in continuare.
2.5.1. Regiuni defavorizate
Fondurile Structurale sprijina:
Regiuni a caror dezvoltare este ramasa in urma (zone Obiectiv 1): includ in principal regiuni cu un PIB pe locuitor care nu depaseste 75% din media comunitara, cu niveluri slabe de investitii, cu o rata a somajului mai inalta decat media, cu lipsa de servicii pentru populatie si afaceri, cu o slaba infrastructura de baza.
Regiuni care se confrunta cu conversii (Objectiv 2): includ zone cu patru dificultati principale: sectoare industriale sau de servicii care sunt subiect al restructurarii; disparitia activitatilor traditionale in zonele rurale; zone urbane in declin si dificultati in sectorul de pescuit.
Regiuni al caror PIB pe locuitor este sub 90% din media Comunitatii: sunt eligibile pentru sprijinul Fondului de Coeziune.
2.5.2. Zone cu dezavantaje specifice
In interiorul sau exteriorul regiunilor defavorizate, Fondurile Structurale sprijina:
Zone de granita, in care Interreg III, masura A, sprijina actiunile de cooperare cu zone transfrontaliere. Scopul este de a promova infiintarea de zone transfrontaliere cu activitate economica comuna si elaborarea de strategii comune pentru dezvoltare teritoriala.
Zone urbane in declin, care primesc asistenta regionala prin Initiativa Comunitara Urban II, pentru introducerea de strategii inovative in vederea regenerarii economice si sociale.
Zone rurale, unde Politica Agricola Comuna (CAP) finanteaza masuri de dezvoltare rurala in afara zonelor rurale eligibile sub Obiectivele 1 si 2. Acestea includ investitii in unitati agricole, in favoarea protectiei mediului inconjurator si pentru promovarea produselor locale. In plus, programul Leader + sprijina proiectele rurale inovative organizate de grupuri de populatie locala.
Zone de pescuit, unde Politica de Pescuit Comuna – finantata de FIFG – este destinata sa indrume si sa urgenteze restructurarea in acest sector. Asistenta structurala comunitara incearca sa rationalizeze si sa modernizeze pescuitul in toate zonele relevante ale Uniunii, urmarind, printre altele, imbunatatirea calitatii produselor de pescuit. Cand aceste masuri se deruleaza in regiuni a caror dezvoltare este ramasa in urma, ele sunt incorporate in programele destinate Obiectivului 1. In alte zone ele fac parte din programe separate.
2.5.3. Grupuri sociale vulnerabile
Fondurile Structurale sprijina:
Populatia care se confrunta cu dificultati pe piata muncii. Principalele grupuri sociale acoperite de Obiectivul 3 sunt tinerii si somerii pe termen lung, cei care sufera datorita excluderii sociale si muncitorii subcalificati. Aceste grupuri nu trebuie sa locuiasca in regiuni a caror dezvoltare este ramasa in urma sau in zone aflate Stat Membru, Obiectivul 3 actioneaza ca un punct de referinta pentru toate masurile privind resursele umane, incluzand si ajustarea sistemelor si structurilor de educatie, instruire si angajare.
Populatia discriminata si cu sanse inegale pe piata muncii. Unele grupuri sociale sunt in mod special slab pozitionate pe piata muncii, in principal datorita discriminarii si inegalitatilor cauzate de sex, rasa sau origine etnica, religie, handicap fizic sau mental, varsta sau orientare sexuala. Pentru combaterea excluderii, Uniunea furnizeaza suport pentru noi metode integrate propuse de parteneri publici, privati si asociati prin Initiativa Comunitara Equal.
2.5.4 Autoritati locale si regionale
Toate autoritatile locale din Uniune pot beneficia de masurile de cooperare transnationala si interregionala cofinantate de Interreg III B si C. Masura B incearca sa imbunatateasca planificarea teritoriala a zonelor intinse, in timp ce masura C promoveaza cooperarea si schimburile de experienta intre cei implicati in proiecte de dezvoltare regionala si locala. Regiunile din Statele ne-Membre, in particular in acelea care au candidat pentru aderare, sunt invitate sa participe in aceste masuri de cooperare.
2.6. Resurse bugetare
2.6.1. Fondurile Structurale si Fondul de Coeziune
În 25 martie 1999, la summitul de la Berlin, Consiliul European a agreat ca resursele disponibile pentru Fondurile Structurale, incluiv asistenta de tranzitie, Initiativele Comunitare si Actiunile Inovative, sa totalizeze 195 miliarde euro. Defalcarea, care reflecta o concentrare semnificativa pe regiunile Obiectiv 1, este dupa cum urmeaza:
Obiectiv 1: 69.7% sau 135.9 miliarde euro pentru cele mai sarace regiuni ale UE, inclusiv 4.3% pentru sprijinirea tranzitiei in regiunile care nu mai sunt eligibile pentru Obiectivul 1 conform noilor reglementari.
Obiectiv 2: 11.5% sau 22.5 miliarde euro vor fi alocate reconversiei economice si sociale a zonelor care se confrunta cu dificultati structurale (inclusiv 1.4% pentru sprijinul tranzitiei).
Obiectiv 3: 12.3% sau 24.05 miliarde euro pentru sprijinul adaptarii si modernizarii politicilor si sistemelor de educatie, instruire si angajare oriunde in afara regiunilor Obiectiv 1.
0.5% sau 1.1 miliarde euro din totalul Fondurilor Structurale este alocat Instrumentului Financiar pentru Orientare in domeniul Pescuitului (FIFG) pentru sprijinul masurilor insotitoare ale Politicii de Pescuit Comune in zone ne-acoperite de Obiectivul 1.
5.35% din angajamentele Fondurilor Structurale sunt alocate pentru Initiativele Comunitare (Interreg III, Urban II, Leader + si Equal).
0.65% din alocarile Fondurilor Structurale sunt destinate actiunilor inovative si asistentei tehnice.
In completare, 18 miliarde euro sunt alocate Fondului de Coeziune si aprox. 7 miliarde euro sunt dedicate procesului de aderare pentru tarile candidate.
Pentru fiecare din Obiective, Comisia a trasat o departajare indicativa a fondurilor pe Statele Membre.
Totalul anual primit de fiecare Stat Membru din Fondurile Structurale, in combinatie cu asistenta furnizata sub Fondul de Coeziune, nu trebuie sa depaseasca 4% din PIB-ul national.
2.6.2. Rezerva de performanta
In scopul de a imbunatati performanta programului, 4% din fiecare alocare nationala este tinuta in rezerva la inceputul perioadei de programare. Cu ocazia revizuirii de la mijlocul perioadei, Comisia, in stransa cooperare cu Statele Membre, va aloca rezerva la acele programe care au rezultate mai bune. De aceea, o
serie de indicatori cuantificabili, definiti de Statele Membre, vor fi folositi pentru a masura eficienta, managementul si implementarea financiara a tuturor programelor, masurand rezultatele la jumatatea perioadei, in functie de tintele specifice initiale. Detalii pot fi gasite in documentul metodologic de lucru “Implementarea rezervei de performanta”.
2.6.3. Rate maxime ale contributiei financiare
Criteriile de eligibilitate pentru operatii si proiecte sunt diferite, conform cu obiectivele prioritare:
Obiectivul 1: maxim 75% din costul total eligibil si, ca o regula generala, cel putin 50% din cheltuiala publica eligibila, care in cazuri exceptionale si bine justificate poate creste la 80-85% din costurile totale eligibile.
Obiectivul 2 si 3: maxim 50% din costul total eligibil si cel putin 25% din cheltuiala
publica eligibila.
In cazul investitiilor in infrastructura generatoare de venituri substantiale, contributia nu poate sa depaseasca 50% din costurile totale eligibile in Statele Membre acoperite de Fondul de Coeziune; 40% in regiunile acoperite de Obiectivul 1 si 25% in regiunile acoperite de Obiectivul 2.
In cazul investitiilor in firme, contributia nu poate depasi 35% din costurile totale eligibile in regiunile acoperite de Obiectivul 1 si 15 % in regiunile acoperite de Obiectivul 2.
Mai multe detalii privind eligibilitatea cheltuielilor pot fi gasite in Reglementarea Comisiei (EC) No 1685/2000 din 28 iulie 2000, care traseaza reguli detaliate pentru implementarea Reglementarii Consiliului (EC) No 1260/1999 in ceea ce priveste eligibilitatea cheltuielilor operatiunilor cofinantate de Fondurile Structurale.
3. Programul PHARE în România
Romania este beneficiara a programului Phare din anul 1991, in urma semnarii Acordului Cadru. Obiectivul principal al Programului Phare este de a ajuta Romania in procesul de pre-aderare, in vederea indeplinirii criteriilor de aderare. Dupa anul 1998 asistenta Uniunii Europene prin programul Phare s-a diversificat foarte mult cuprinzand toate domeniile.
3.1. Prezentare generalã
În perioada 1990–2001, România a primit prin programul Phare circa 1,7 miliarde euro. Comisia Europeanã a acordat asistentã nerambursabilã Phare în valoare de. Începând cu anul 2000, la aceste fonduri se adaugã instrumentele financiare de tip pre-structural, astfel încât asistenta nerambursabilã acordatã României în procesul de pre-aderare va depãsi suma de 660 milioane euro anual, volumul asistentei crescând astfel de cca. 6 ori comparativ cu 1997, prin intermediul celor trei instrumente financiare: Phare, ISPA si SAPARD.
Rolul programului Phare a evoluat, pe mãsura ritmului reformelor din tãrile central si est europene, având în vedere si procesul de lãrgire a Uniunii Europene. Obiectivul general al programului Phare este de a ajuta statele candidate sã se pregateascã în vederea aderãrii la Uniunea Europeanã, sprijinul concentrându-se asupra prioritãtilor care duc la îndeplinirea criteriilor de aderare de la Copenhaga, si anume:
stabilitatea institutiilor care garanteazã democratia, statul de drept, respectarea drepturilor omului si protectia minoritãtor;
existent unei economii de piatã functionale si capacitatea de a face fatã presiunii concurentiale si fortelor pietei din Uniunea Europeanã;
capacitatea de a asumare a obligatiilor de stat membru al Uniunii Europene.
De la 4,2 miliarde euro în perioada 1990-1994, bugetul Phare total alocat tãrilor beneficiare a crescut la 6,693 miliarde euro pentru perioada 1995-1999.
Din 1997, programul Phare acordã un sprijin crescut dezvoltãrii cadrului legislativ si structurilor administrative, proiectelor care promoveazã democratia si dezvoltarea societãtii civile, investitiilor în infrastructurã, inclusiv cooperãrii transfrontaliere.
În perioada 2000-2006 sprijinul Phare va fi concentrat pe douã mari prioritãti: constructia institutionalã si investitii.
Prin “constructie institutionalã” se întelege procesul de sprijinire a tãrilor candidate de a-si dezvolta structurile, strategiile, resursele umane si managementul necesare pentru dezvoltarea capacitãtii economice, sociale, administrative si de reglementare. Programul Phare sprijinã tãrile candidate pentru a dobândi capacitatea de a pune în aplicare o legislatie armonizatã cu cea a comunitãtilor europene si de a participa la politicile Uniunii Europene cum ar fi coeziunea economicã si socialã. De asemenea, Phare furnizeazã sprijin pentru îndeplinirea cerintelor pentru primul criteriu de la Copenhaga, si anume stabilitatea institutiilor care garanteazã democratia, statul de drept, respectarea drepturilor omului si protectia minoritãtilor.
Circa 30% din sprijinul Phare se alocã pentru constructie institutionalã.
A doua prioritate, “investitii”, îmbracã douã forme:
Investitii pentru dezvoltarea infrastructurii de reglementare necesarã pentru a asigura conformitatea cu legislatia comunitarã si investitii directe legate de legislatia comunitãtilor europene. Alinierea la normele si standardele Uniunii Europene presupune investitii pentru dotarea institutiilor cheie, a cãror infrastructurã sau capacitate de a monitoriza sau aplica corpul legislativ comunitar trebuie întãritã (infrastructura de reglementare); investitiile în infrastructura de reglementare se realizeazã numai pe baza unei strategii guvernamentale, sprijinitã de componenta “constructie institutionalã”;
Investitii în coeziunea economicã si socialã prin mãsuri similare celor luate în statele membre ale Uniunii Europene prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regionalã si al Fondului Social European. Aceste investitii contribuie la dezvoltarea unei economii de piatã functionale si la dezvoltarea capacitãtii de a face fatã presiunilor concurentiale si fortelor pietei din Uniunea Europeana. Investitiile în coeziunea economicã si socialã contribuie la finantarea unor mãsuri pentru îndeplinirea urmãtoarelor obiective: cresterea activitãtii sectorului productiv; dezvoltarea resurselor umane; îmbunãtãtirea infrastructurii de afaceri. Circa 70% din finantarea Phare se alocã pentru investitii. Convergenta economiilor tãrilor candidate cu economia Uniunii Europene si capacitatea de asumare a obligatiilor de stat membru presupun îmbunãtãtirea competitivitãtii si infrastructurã corespunzãtoare, adaptatã cerintelor comunitare, ceea ce implicã investitii considerabile si un anumit context institutional si de reglementare.
3.2. Implementarea programelor Phare
3.2.1. Mecanisme de coordonare si implementare
În România a fost creat pânã în prezent cadrul juridic, precum si toate structurile administrative si bugetare necesare coordonãrii si implementãrii programelor finantate de Uniunea Europeanã.
Astfel, în conformitate cu HG nr. 1075/2001 si având în vedere cerintele impuse de Comisia Europeanã privind existenta unui interlocutor unic reprezentat de Coordonatorul national al asistentei nerambursabile, Ministerul Integrãrii Europene îndeplineste acest rol în relatia cu Uniunea Europeanã în ceea ce priveste programarea fondurilor si monitorizarea programelor de asistentã financiarã nerambursabilã.
Implementarea programelor Phare îmbracã douã aspecte, si anume:
implementarea tehnicã – se realizeazã la nivelul diferitelor institutii ale administratiei românesti, ministere, agentii, comisii, institute (autoritãti de implementare), prin intermediul unor structuri specializate (Project Implementation Unit – PIU);
implementarea financiarã – se realizeazã prin intermediul agentiilor de implementare. În acest moment, în România existã patru agentii de implementare: Oficiul de Plãti si Contractare Phare (OPCP) din Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Dezvoltãrii si Prognozei, Administratia Nationalã a Drumurilor si CFR S.A.
3.2.2. Monitorizarea si evaluarea programelor
În iulie 2000 a început pregãtirea procesului de monitorizare si evaluare a programelor Phare, în conformitate cu cerintele Comisiei Europene si în concordantã cu prevederile Hotãrârii de Guvern nr. 1011/ 24 decembrie 1999, prin care s-au aprobat Memorandumul de Întelegere privind înfiintarea Oficiului de Plãti si Contractare Phare (OPCP), semnat la 16 iulie 1998, si Memorandumul de Întelegere privind înfiintarea Fondului National (în cadrul Ministerului Finantelor Publice), semnat la 20 octombrie 1998.
Monitorizarea programelor se realizeazã efectiv începând din luna septembrie 2000, prin intermediul unui Comitet Comun de Monitorizare a programelor Phare (Joint Monitoring Committee – JMC) si a 8 sub-comitete sectoriale de monitorizare (Sectorial Monitoring Sub-Committee – SMSC).
Cele 8 Sub-comitete de monitorizare sunt:
Coeziune economicã si socialã;
Întãrirea capacitãtii administrative – functia publicã si finantele publice;
Servicii financiare si piatã internã;
Mediu;
Transporturi;
Justitie, afaceri interne, controlul frontierelor;
Sectorul social, sãnãtate, educatie, culturã si minoritãti;
Agriculturã si dezvoltare ruralã.
Comitetul Comun de Monitorizare este format din reprezentanti ai Comisiei Europene si reprezentanti ai tãrii candidate (NAC – National Aid Coordinator – coodonatorul national al asistentei financiare nerambursabile, reprezentat de Ministerul Integrãrii Europene si NAO – National Authorising Officer – responsabilul national cu finantarea, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice). Comitetul are reuniuni anuale în cadrul cãrora se dezbat probleme generale privind derularea programelor Phare si se analizeazã aspecte specifice ale implementãrii unor programne (analiza unor domenii prioritare).
Sub-comitetele sectoriale de monitorizare sunt formate din reprezentanti ai Delegatiei Comisei Europene si ai tãrii candidate (NAC, NAO si PAO – Programme Authorising Officer – responsabilul cu finantarea programelor, reprezentat de conducãtorul agentiei de implementare care efectueazã plãtile în cadrul unui program). Fiecare sub-comitet are câte douã reuniuni pe an, în cadrul cãrora se analizeazã programele/proiectele din sectorul respectiv, aflate în derulare. În cadrul reuniunilor sub-comitetelor de monitorizare se analizeazã împreunã cu reprezentantii autoritãtilor de implementare stadiul implementãrii fiecãrui proiect, se fac recomandãri pentru eventuale modificãri ale fiselor de proiect, în vederea atingerii obiectivelor prevãzute.
Având în vedere cã în prezent autoritãtilor române le revine întreaga responsabilitate pentru monitorizarea programelor Phare, începând din luna aprilie 2002 reuniunile sub-comitetelor de monitorizare sunt organizate de Ministerul Integrãrii Europene în calitate de coordonator national al asistentei financiare nerambursabile. Calendarul acestor întâlniri a fost stabilit de comun acord cu Delegatia Comisiei Europene.
În paralel cu reuniunile de monitorizare se desfãsoarã si evaluarea intermediarã a proiectelor Phare, pe baza rapoartelor de monitorizare întocmite semestrial de autoritãtile de implementare, a analizelor din cadrul reuniunilor sub-comitetelor de monitorizare si a discutiilor purtate de evaluatori cu reprezentantii institutiilor implicate în programe (autoritãti si agentii de implementare, beneficiari).
Evaluarea intermediarã implicã analiza proiectelor sub aspectul managementului general, al managementului de timp si financiar, al colaborãrii dintre beneficiarii de asistentã si consultanti.
Concluziile si recomandãrile continute în rapoartele de evaluare intermediarã vizeazã eficientizarea folosirii fondurilor Phare si constituie un instrument important în procesul de monitorizare a programelor.
În prezent, functia de evaluator independent o îndeplineste Consortiul ECOTEC, selectionat de Comisia Europeanã pentru evaluarea intermediarã a programelor Phare.
Pentru programele finantate din bugetele anilor 1997 si 1998, a cãror implementare s-a încheiat, în ianuarie 2002 a început exercitiul de evaluare ex-post, care se desfãsoarã în parteneriat între Comisia Europeanã si autoritãtile beneficiare. Pentru crearea capacitãtii nationale de evaluare, în toate statele candidate va avea loc si un proces de constructie si dezvoltare institutionalã.
Evaluarea ex-post are drept scop analiza impactului economic si social al programelor (cel scontat initial si cel neprevãzut, intervenit pe parcursul implementãrii), mãsura îndeplinirii obiectivelor, beneficiile obtinute ca urmare a realizãrii lor.
Datã fiind importanta activitãtii de monitorizare si necesitatea cresterii calitãtii rapoartelor de monitorizare, Ministerul Integrãrii Europene a organizat în luna mai 2002, cu sprijinul consortiului ECOTEC, douã sesiuni de pregãtire destinate expertilor din cadrul autoritãtilor de implementare care întocmesc si verificã aceste rapoarte (28-29 si 30-31 mai). În cadrul seminariilor, un consultant al consortiului ECOTEC a prezentat într-o manierã interactivã metodologia elaborãrii rapoartelor de monitorizare, iar participantii au avut posibilitatea practicã de a construi un astfel de raport, pe baza unor date furnizate de expert. Interesul pe care autoritãtile de implementare l-au manifestat pentru pregãtirea în acest domeniu conduce la concluzia necesitãtii organizãrii în continuare a unor astfel de seminarii.
3.3. Programe Phare în perioada 1997 – 2001
Phare 1997
Alocarea Phare 1997 pentru România a fost de 100 milioane euro. Domeniile prioritare de asistentã au inclus învãtãmântul si cultura, statistica, agricultura, sistemul judiciar, administratia publicã, dezvoltarea regionalã, IMM-uri, sãnãtate, impozitare.
Phare 1998
Din alocarea pe anul 1998, România beneficiazã de asistentã nerambursabilã Phare în valoare de 158 milioane euro, distribuitã astfel: Phare national – 117 milioane euro; Facilitatea de recuperare (Pre-ins Facility) – 16 milioane euro; Facilitatea pentru infrastructura de mari dimensiuni (LSIF ”Large Scale Infrastructure Facility”) – 25 milioane euro. Principalele domenii de asistentã acordatã în cadrul programului Phare national se refera la: întãrirea democratiei si a protectiei drepturilor omului, reforma administratiei publice, sistemul vamal, finante, securizarea frontierelor, agricultura, protectia mediului, coeziunea economicã si socialã.
Phare 1999
În cadrul alocãrii pe 1999, un loc important îl ocupã programul RICOP care prevede acordarea de asistentã financiarã nerambursabilã de 100 milioane euro în vederea atenuãrii efectelor sociale ale restructurãrii si se aflã în strânsã legãturã cu implementarea acordurilor negociate cu Banca Mondialã si Fondul Monetar International.
La reuniunea din 23 noiembrie 2001, Comitetul Comun de Monitorizare a analizat dificultãtile existente la acea datã în managementul programului, legate în special de modul de colaborare între institutiile implicate, si a fãcut recomandari pentru ca la evaluarea generalã a îndeplinirii conditionalitãtilor sã se poatã demonstra progrese reale, semnificative, în privatizare si restructurare. Comisia Europeanã monitorizeazã îndeaproape programul, în vederea evaluãrii gradului de îndeplinire a conditionalitãtilor si atingere a obiectivelor stabilite, printre care acela de creare de noi locuri de muncã.
În urma negocierilor din prima parte a anului 2001 si discutiilor purtate la Bucuresti între reprezentanti ai autoritãtilor române si ai Comisiei Europene, în septembrie 2001 Comitetul de Gestiune Phare a aprobat un addendum la memorandumul de Finantare RICOP, prin care se prelungesc cu 12 luni termenele finale pentru îndeplinirea conditionalitãtilor, contractare si finalizare plãti. Aplicarea mãsurilor prevãzute în Planul de Restructurare RICOP, între care privatizarea SIDEX Galati ocupã un rol însemnat, a condus la privatizarea a 29 de societãti pânã în martie 2002. Celelalte societãti incluse în Planul de Restructurare RICOP care au ca obiectiv privatizarea se aflã în diferite stadii ale procesului de privatizare: negocieri pentru semnarea contractelor de privatizare, publicarea anunturilor de privatizare. Întreprinderile care au ca obiectiv restructurarea continuã implementarea unor programe aprobate de restructurare.
În ceea ce priveste implementarea propriu-zisã a programului, activitãtile tehnice au cunoscut o accelerare ca urmare a semnãrii addendumului la memorandumul de finantare. A avut loc eliberarea primelor transe de fonduri alocate României, iar pânã la data de 20 martie 2002 au fost contractate 44,6 milioane euro, din care 8,6 milioane euro pentru plãti compensatorii (sumã care a fost plãtitã).
În cadrul mãsurilor prevãzute prin programul RICOP, personalul din întreprinderile din planul de restructurare RICOP care au fãcut disponibilizãri a beneficiat de consiliere privind gãsirea unui nou loc de muncã. S-au organizat licitatii publice pentru proiecte de lucrãri publice, mãsuri active de ocupare a fortei de muncã, mãsuri de atenuare a impactului social al restructurãrii, s-au evaluat proiectele primite si urmeazã sã se încheie contractele de finantare a proiectelor câstigãtoare. Se va lansa o nouã cerere de ofertã pentru proiecte de mãsuri active de ocupare a fortei de muncã si mãsuri de atenuare a impactului social al restructurãrii. Pentru componenta de finantare a sectorului de întreprinderi mici si mijlocii, se aflã în curs de desfãsurare procesul de evaluare a proiectelor depuse.
Programul Phare National 1999 – partea a II-a, în valoare de 55,2 milioane euro a avut ca obiective prioritare: întãrirea democratiei, statului de drept si a drepturilor omului prin acordarea de asistentã în domeniul juridic si îmbunãtãtirea performantelor în privinta serviciilor de protectie a copilului; pregãtirea pentru integrarea pe piata internã unicã a Uniunii Europene.
Facilitatea pentru structuri de mari dimensiuni (Large Scale Infrastructure Facility – LSIF) reprezintã o finantare nerambursabilã de 14,3 milioane euro si finanteaza proiecte în domeniile protectia mediului si energie.
Facilitatea de recuperare (Pre-Ins Facility) prevede o finantare de 21 milioane euro destinate proiectelor din domeniile transporturilor, energiei si luptei împotriva coruptiei.
Programele de cooperare transfrontalierã (CBC – Cross Border Cooperation) cu Bulgaria si Ungaria sunt axate pe urmãtoarele domenii: transporturi, energie, protectia mediului si dezvoltarea regionalã. Programele sunt aplicate în zonele de frontierã cu Bulgaria si Ungaria si au un buget de 5 milioane euro fiecare.
Phare 2000
România beneficiazã prin Programul Phare 2000 de asistentã financiarã în valoare de 255,02 milioane euro, distribuitã astfel: Phare National – 215,02 Meuro; Cooperare transfrontalierã (România-Ungaria si România-Bulgaria) – 13 Meuro; Programe Comunitare – 27,6 Meuro.
Proiectele de cooperare transfrontalierã sunt implementate de Ministerul Dezvoltãrii si Prognozei.
Cea mai importantã alocare bugetarã, cuprinsã în Programul Phare National 2000, a fost distribuitã pe capitole dupã cum urmeazã:
Criterii politice – Întãrirea democratiei, statului de drept si drepturile omului – proiecte în domeniul sistemului judiciar si penitenciar, dezvoltarea societãtii civile (13 Meuro), implementate de Ministerul Justitiei, Ministerul Informatiilor Publice si Fundatia pentru Dezvoltarea Societãtii Civile;
Criterii economice – Întãrirea capacitãtii de a face fatã presiunii competitiei – proiecte în domeniul energetic, sistemului de plãti inter-bancare, piata de capital (40,90 Meuro), implementate de Ministerul Industriei si Resurselor, Banca nationalã a României, Comisia Nationalã a Valorilor Mobiliare;
Îndeplinirea obligatiilor ce decurg din preluarea acquis-ului comunitar – proiecte în domeniile politica industrialã si calitate, recunoasterea reciprocã a diplomelor, finante publice, mediu, transporturi, managementul la frontiere, lupta împotriva drogurilor, sustinerea procesului de integrare europeanã (73,12 Meuro), implementate de Ministerul Industriei si Resurselor, Ministerul Educatiei si Cercetãrii, Ministerul Finantelor Publice, Curtea de Conturi a României, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Pãdurilor, Ministerul Apelor si Protectiei Mediului, Institutul National pentru Statisticã, Ministerul Lucrãrilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Ministerul de Interne, Ministerul Integrãrii Europene;
Coeziunea economicã si socialã – proiecte de dezvoltare regionalã (88 Meuro: 75 milioane euro – investitii si 13 milioane euro – sprijin pentru implementarea Planului National de Dezvoltare), implementate de Ministerul Dezvoltãrii si Prognozei împreunã cu cele 8 agentii pentru dezvoltare regionalã.
Programul de investitii pentru dezvoltarea regionalã (Coeziunea economicã si socialã), în valoare totalã de 100 milioane euro (din care 75 milioane euro contributie Phare si 25 milioane euro co-finantare nationalã) a fost prevãzut sã se desfãsoare pe o perioadã de 4 ani (2001- 2004) si este gestionat de Ministerul Dezvoltãrii si Prognozei în colaborare cu Agentiile pentru Dezvoltare Regionalã (ADR). Programul sprijinã trei mãsuri principale prevãzute în Planul National de Dezvoltare si anume:
Dezvoltarea resurselor umane (24,65 milioane euro, din care 18 milioane euro contributia Phare si 6,65 milionae euro co-finantare nationalã) – prin acest program se finanteazã urmãtoarele tipuri de actiuni: crearea de centre de pregãtire si dezvoltarea capacitãtii manageriale, adaptarea sistemului educational la cerintele fortei de muncã, reconversie profesionalã, stimularea IMM-urilor în vederea recrutãrii si instruirii somerilor.
Prioritãtile privind dezvoltarea resurselor umane sunt:
Calificarea si recalificarea fortei de muncã pentru adaptarea acesteia la necesitãtile pietei muncii;
Mãsuri active pentru combaterea somajului;
Promovarea integrãrii sociale a grupurilor dezavantajate (persoane cu handicap, populatia roma, tineri proveniti din orfelinate, etc).
Pentru aceste prioritãti se acordã finantãri nerambursabile (grant), astfel:
Finantãri nerambursabile (grant) de maximum 50.000 euro, pentru proiecte de dimensiuni reduse; acordarea lor se va face pe bazã de competitie deschisã, organizatã la nivel regional (ADR). Beneficiarii pot fi companii private, sindicate, centre educationale, camere de comert, institutii ale administratiei si alte institutii publice, ONG-uri;
Finantãri nerambursabile (grant) de 100.000 – 300.000 euro, pentru proiecte de dimensiuni mari, cu impact regional (pentru cel putin douã judete).
Sprijin pentru întreprinderi mici si mijlocii (IMM) din sectoarele productie si servicii (24,65 milioane euro, din care 18 milioane euro contributia Phare si 6,65 milioane euro co-finantare nationalã) – se finanteazã urmãtoarele tipuri de actiuni: sprijinirea IMM pentru adoptarea de noi tehnologii, facilitarea înfiintãrii si dezvoltãrii de IMM, facilitarea accesului la finantare, pregãtire profesionalã si consultantã, în cadrul urmãtoarelor componente:
Schemã de finantãri nerambursabile pentru crearea de noi întreprinderi, pentru micro-întreprinderi si întreprinderile recent înfiintate, prin care se acordã finantãri nerambursabile (grant) pentru proiecte de investitii, în toate sectoarele, cu urmãtoarele exceptii: sectorul primar (agriculturã, energie, extractie, etc), comert, servicii financiare si asigurãri, valori mobiliare, cazinouri. Sprijinul financiar este de maximum 50.000 euro. Fiecare beneficiar trebuie sã asigure o contributie proprie de 40% din valoarea proiectului depus.
Schema de credite pentru IMM constã într-o linie de credit pe termen mediu cu o componentã nerambursabilã (tip grant) pânã la 25 % din alocarea totalã. Schema de finantare se va derula prin bãnci românesti care vor fi selectate pe criterii competitive.
Schemã de consiliere si pregãtire profesionalã pentru personalul IMM, care vizeazã îmbunãtãtirea capacitãtii manageriale, competitivitãtii si accesului la informatie; schema se va concentra pe servicii pentru sprijinirea afacerilor. Consolidarea si dezvoltarea infrastructurii locale si regionale (46,7 milioane euro, din care 35 milioane euro contributia Phare si 11,7 milioane euro co-finantare nationalã) – programul vizeazã cresterea potentialului local si regional în ceea ce priveste infrastructura de turism, dezvoltarea agroturismului si turismului ecologic, sprijin pentru infrastrucura de afaceri, protectia mediului, modernizarea retelelor de transport nationale si europene.
Activitãtile finantate sunt:
Consolidarea infrastructurii de transport (reabilitarea drumurilor nationale, îmbunãtãtirea sau crearea de drumuri de acces spre zone industriale, etc);
Consolidarea infrastructurii de afaceri (incubatoare de afaceri, parcuri industriale, etc);
Protectia mediului în zonele industriale si protectia zonelor de interes turistic.
Se acordã o finantare de minimum 2 milioane euro pentru proiecte cu impact regional care se adreseazã autoritãtilor publice (nationale sau locale) sau institutiilor de stat; se va asigura o co-finantare nationalã de minimum 25% din valoarea proiectului de investitii. Contributia Phare poate fi de maximum 5 milioane euro.
Selectia proiectelor este prevãzutã sã se realizeze de un Comitet regional de selectie (CRS) numit de Comitetul de Dezvoltare Regionalã (CDR).
Phare 2001
Alocarea Phare 2001 pentru România se ridicã la 286,69 milioane euro, distribuite astfel: Phare National 248,89 milioane euro (din care 21,44 milioane euro pentru participarea la programe si agentii comunitare); Cooperare transfrontalierã (România-Ungaria si România-Bulgaria) 13 milioane euro; Facilitatea suplimentarã de investitii 24,8 milioane euro.
Programul Phare National 2001 are ca obiectiv prioritar finantarea activitãtilor care conduc la îndeplinirea urmãtoarelor criterii de aderare:
Criterii politice – întãrirea democratiei, a statului de drept si a drepturilor omului (27 MEuro); sunt finantate proiecte pentru: protectia copilului; acces la educatie pentru grupurile dezavantajate, cu prioritate pentru romi; societatea civilã; proiectele sunt implementate de Autoritatea Nationalã pentru Protectia Copilului si Adoptii, Ministerul Educatiei si Cercetãrii, Fundatia pentru Dezvoltarea Societãtii Civile;
Criterii economice – întãrirea capacitãtii de a face fatã presiunilor concurentiale (5,6 milioane euro); sunt finantate proiecte ce vizeazã dezvoltarea managementului serviciilor publice, implementate de Ministerul Administratiei Publice;
Criterii legate de întãrirea capacitãtii administrative (18 milioane euro) – se finanteazã proiecte din domeniul administratiei publice, implementate de Ministerul Administratiei Publice, Agentia Functionarilor Publici, Avocatul Poporului, Ministerul Integrãrii Europene;
Criterii legate de adoptarea acquis-ului comunitar (67,6 milioane euro) – sunt finantate proiecte din domeniile: agriculturã, energie, transporturi, sãnãtate, protectia mediului, justitie si afaceri interne, avocatul poporului, audiovizual, statisticã, vamã, bãnci; proiectele sunt implementate de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Consiliul National al Audio-vizualului, Directia Generalã a Vãmilor, Institutul National pentru Statisticã, Banca Nationalã a României, Oficiul de Stat pentru Inventii si Mãrci, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Pãdurilor, Ministerul Industriei si Resurselor, Ministerul Lucrãrilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Ministerul Sãnãtãtii si Familiei, Ministerul Apelor si Protectiei Mediului, Ministerul de Interne;
Coeziunea economicã si socialã (109,25 milioane euro) – sunt finantate proiecte pentru:
Întãrirea capacitãtii institutionale (19,25 milioane euro) în domeniile:
servicii sociale – proiect implementat de Ministerul Muncii si Solidaritãtii Sociale;
coeziune economicã si socialã (coordonare generalã, descentralizare, pregãtirea proiectelor, sectorul de întreprinderi mici si mijlocii, formare profesionalã, turism); proiect implementat de Ministerul Dezvoltãrii si Prognozei, împreunã cu cele 8 agentii pentru dezvoltare regionalã, Ministerul pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie, Ministerul Educatiei si Cercetãrii, Ministerul Turismului;
Îmbunãtãtirea eficientei energetice la sistemele municipale de încãlzire – 5 milioane euro; proiect implementat de Ministerul Industriei si Resurselor;
Investitii – 85 milioane euro; proiectele de investitii sunt implementate de Ministerul Dezvoltãrii si Prognozei, împreunã cu cele 8 agentii pentru dezvoltare regionalã.
Investitiile în coeziunea economicã si socialã au în vedere:
Asistentã întreprinderi mici si mijlocii – se finanteazã urmãtoarele tipuri de actiuni: sprijinirea IMM pentru adoptarea de noi tehnologii, facilitarea înfiintãrii si dezvoltarii IMM, facilitarea accesului la finantare, pregãtire profesionalã si consultantã;
Modernizarea scolilor tehnice si profesionale; se vor finanta atât lucrãri de reparatii de structurã si consolidare a scolilor care prezintã avarii serioase, pentru furnizare de utilitãti, modernizarea sãlilor de clasã prin instalarea de echipament informati, pentru reabilitarea si modernizarea atelierelor profesionale, cât si achizitii de echipament pentru tehnologia informatiei si de birou, pregãtirea specificatiilor tehnice pentru echipamente speciale.
Dezvoltarea serviciilor sociale – se va acorda sprijin celor care au fost grav afectati de restructurarea industrialã si celor expusi la riscul excluderii sociale si al sãrãciei, atât în zone urbane, cât si în comunele suburbane.
Consolidarea infrastructurii regionale de transport (reabilitarea drumurilor nationale, îmbunãtãtirea sau crearea de drumuri de acces spre zone industriale etc., în mãsura în care se demonstreazã o legãturã directã cu dezvoltarea economicã, legãturã ce poate fi mãsurabilã), de afaceri si de turism (incubatoare de afaceri, parcuri industriale, hoteluri si catering, etc.) si protectia mediului (protectia zonelor industriale si a celor cu potentia economic si turistic, inclusiv proiecte de remediere pentru zone industriale contaminate);
Dezvoltarea infrastructurii de mici dimensiuni – îmbunãtãtirea infrastructurii locale pentru a creste atractivitatea zonelor urbane pentru investitori, reabilitarea mediului urban si cresterea calitãtii vietii în comunitãtile afectate de somaj ca rezultat al restructurãrii industriale; reabilitarea mostenirii istorice si culturale, pentru a îmbunãtãti atractivitatea zonelor urbane în ceea ce priveste turismul si afacerile.
În cadrul Programului National Phare 2001 este inclusã si contributia Phare referitoare la programele comunitare, în valoare de 21,44 milioane euro, si anume: participarea la programele si agentiile comunitare; sprijin pentru participantii la schemele de mobilitate din programul comunitar Socrates II. Proiectele sunt implementate de Ministerul Integrãrii Europene si Ministerul Educatiei si Cercetãrii.
Proiectele de cooperare transfrontalierã sunt implementate de Ministerul Dezvoltãrii si Prognozei.
Conditiile generale de participare la fiecare program, precum si institutiile responsabile pentru implementarea acestora sunt stipulate în Memorandumurile de Finantare Phare 2001, care au fost semnate între Ministerul Integrãrii Europene si Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti în data de 4 decembrie 2001 si urmeazã sã fie publicate în Monitorul Oficial, dupã ratificare.
3.4. Programarea fondurilor Phare
Programarea Phare este un exercitiu desfãsurat în parteneriat de cãtre Comisia Europeanã si fiecarã tarã candidatã în parte si reprezintã procesul de selectare a sectoarelor prioritare care vor primi sprijin Phare si de alocare a bugetelor pentru proiectele selectate.
Programarea Phare se bazeazã pe urmãtoarele documente programatice: Parteneriatul pentru Aderare, Programul National de Aderare, Raportul periodic al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de fiecare tarã candidatã în procesul de pregãtire a aderãrii la Uniunea Europeanã, Planul National de Dezvoltare, Programul Economic de Pre-aderare.
Parametrii exercitiului de programare Phare sunt:
Alocarea financiarã indicativã prin care se stabilesc alocãri anuale pentru finantarea sectoarelor prioritare;
Prioritãtile tãrii candidate privind reforma economicã si procesul de aderare;
Orientãrile specifice incluse în comentariile Comisiei Europene privind bugetele, concluziile Consiliului, ghidul oficial Phare si diverse documente strategice sectoriale Phare;
Constrângerile impuse de bugetul si reglementãrile care guverneazã programul Phare.
Programarea Phare 2002
Pentru anul 2002, alocarea de bazã pentru România este de circa 242 milioane euro la care se adaugã 36,5 milioane euro pentru sprijinirea unor actiuni suplimentare de întãrire a capacitãtii administrative.
Programul Phare national 2002 va avea, în general, aceeasi structurã ca si programele nationale din anii precedenti. Se vor finanta proiecte care sã asigure pregãtirea României în vederea aderãrii la Uniunea Europeanã, urmãrindu-se îndeplinirea criteriilor de aderare stabilite la Copenhaga: criterii politice, criterii economice, criterii de întãrire a capacitãtii administrative si a capacitãtii de asumare a obligatiilor de stat membru (adoptarea acquis-ului comunitar în diferite domenii, cum ar fi: agriculturã, mediu, energie, afaceri interne, justitie, sãnãtate, social, concurentã, sector bancar, asigurãri, vamã, protectia consumatorului). Se vor finanta proiecte de constructie institutionalã si investitii în coeziunea economicã si socialã.
De asemenea, se vor finanta proiecte în cadrul programelor de cooperare transfrontalierã cu Bulgaria si Ungaria, precum si participarea la programele comunitare.
Facilitatea de pregãtire a proiectelor
În contextul cresterii volumului asistentei nerambursabile în scopul pregãtirii aderãrii României la Uniunea Europeanã, în prezent se pune accentul pe perfectionarea exercitiului de programare. În acest sens, Facilitatea de Pregãtire a Proiectelor (PPF – Project preparation Facility) a fost introdusã în cadrul programãrii Phare 2000 special pentru institutiile române care pot beneficia de asistentã Phare în vederea elaborãrii unor documente fundamentate si coerente care sã stea la baza programãrii Phare.
Facilitatea poate fi utilizatã pentru finantarea unor studii si a asistentei tehnice pe termen scurt pentru douã scopuri principale:
depunerea unor fise mature de proiect în cadrul exercitiului de programare Phare. În acest sens asistenta se concentreazã asupra finalizãrii unor studii de fezabilitate, a studiilor de impact si a altor studii relevante necesare pentru elaborarea unor fise de proiect adecvate;
elaborarea termenilor de referintã. În acest sens asistenta se concentreazã asupra finalizãrii de studii, proiecte tehnice si analize.
Aceastã facilitate a fost utilizatã pentru prima oarã în vederea exercitiului de programare Phare 2001, iar în vederea programãrii Phare 2002 Ministerul Integrãrii Europene a organizat în iunie 2001 sesiuni de informare pe aceastã temã la care au fost invitati reprezentantii ai administratiei publice centrale. Ca urmare a acestor sesiuni informative s-au primit propuneri de finantãri din Facilitatea de Pregãtire a Proiectelor în vederea sprijinirii exercitiului de programare Phare 2002. De asemenea, se are în vedere utilizarea în continuare a acestei facilitãti pentru pregãtirea unor documente strategice care sã stea la baza programãrii pentru anii urmãtori.
Alocarea si programarea fondurilor Phare, precum si implementarea programelor se fac pe baza Manualului DIS (Decentralised Implementation System – Sistem descentralizat de implementare) si a Ghidului pentru Phare, ISPA si SAPARD (Practical Guide for Phare, ISPA & SAPARD).
Raportul periodic al Comisiei Europene asupra progreselor României în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare este evaluarea fãcutã de Comisia Europeanã, raport la care România va rãspunde printr-o opinie, urmînd discutii cu reprezentantii Comisiei. Etape:
Pe baza acestor documente, între care trebuie asiguratã concordanta, se va elabora primul document de programare, reprezentînd un document de lucru. Acest document este reprezentat de Fisa standard de programare Phare.
Propunerea financiarã ce va fi supusã aprobãrii Comitetului de Management Phare reprezintã cel de-al doilea document de programare, care trebuie sã fie însotit de fisele proiectelor/schemelor pentru care se solicitã finantare Phare în anul respectiv.
Pe baza acestor documente, Comisia Europeanã va lua o Decizie prin care sînt stabilite angajamentele bugetare ale Uniunii Europene.
Urmãtoarea etapã este reprezentatã de adoptarea Memorandumului Financiar, întelegere între statul beneficiar al asistentei si Comisia Europeanã, pe baza acordului cadru existent privind asistenta financiarã Phare.
Pe baza Memorandumului Financiar se încheie un Acord financiar între delegatia Fondului National din cadrul Ministerului Finantelor Publice si Agentia de Implementare.
Implementarea (licitatii de proiecte, încheierea contractelor si managementul programului) urmeazã liniile directoare înscrise în fisele de proiect. Perioada de implementare este de doi ani, începînd cu anul urmãtor celui de programare, perioadã în care trebuie angajate, pe proiecte, atât fondurile Phare disponibile, cât si co-finantarea.
La intervale regulate sînt elaborate Rapoarte de monitorizare si evaluare, pentru un an de programare Phare: în anul doi de implementare si în anul urmãtor. Informatiile incluse în aceste rapoarte vor constitui surse de date suplimentare atât pentru implementarea programului, cât si în vederea elaborãrii primelor documente de programare pentru urmãtorul ciclu de programare, respectiv fisele standard de programare Phare.
Închiderea programului si auditul final asupra Memorandumului Financiar vor avea loc, de regulã, dupã cel de-al treilea an de la anul de programare.
Tot dupã cel de-al treilea an de la anul de programare va fi efectuatã si evaluarea ex-post a Memorandumului financiar. Datele cuprinse în aceastã evaluare vor sprijini elaborarea fiselor standard de programare Phare.
4. Studiu de caz:
Proiect Phare RO-0108.03.03.303
„Pentru copiii noștri – Club de zi”
4.1. Descriere
4.1.1. Titlu: „Pentru copiii noștri – Club de zi”
4.1.2. Localizare: România, regiunea S-E, municipiul Buzău
4.1.3. Costul total al proiectului: 19.920 €, din care 17.928 € (90% din costul total al proiectului) este contribuția Ministerului Integrării Europene (Autoritatea Contractantă) și 1.992 € (10% din costul total al proiectului) este contribuția Primăria Buzău (Beneficiarul).
Pentru acoperirea cheltuielilor cu Resurse umane (1) sunt necesari 7.116 €. Aceștia se împart în:
5.996 € pentru corpul tehnic (1.1.1) și cuprind plata:
selecției grupului țintă 360 €;
Sumă ce acoperă plata asistenților sociali care efectuează anchetele sociale (4×90 € /evaluare = 360 €)
ore de consultații, consiliere, activități sportive = 1.820 €;
Sumă ce acoperă plata profesorilor, consilierilor, specialiștilor (81 săptămâni x 5 zile x 4.5 € = 1.820 €)
echipa managerială =3.456 €.
Sumă ce acoperă plata unui manager principal de proiect (18 luni x 70 € / lună = 1260 €), a unui manager tehnic (18 luni x 80 €/ lună = 1440 €) a unui responsabil cu activități extracurriculare și administrative (18 luni x 42 € = 756 €).
Ore susținute de specialiști (invitați) 18 x 20 = 360 €
630 € pentru corpul administrativ/ auxiliar (1.1.2):
secretar – informatician = 360 €
personal de serviciu = 270 €.
diurnă + cazare (1.3.1) = 250€;
Plata diurnei (10 zile x 10 € /zi = 100 €) și a cazării ( 5 x 30€/ noapte = 150 €).
participări la seminarii /conferințe (1.3.2) = 240 €
Sumă necesară pentru participarea a 2 formatori, 4 zile la seminarii de formare ( 2 x 4 x 30 € /zi = 240 €)
Pentru Transport (2) local (2.1) sunt necesari 225 €, reprezentând contravaloarea 15 călătorii x 15 € /călătorie.
Pentru echipamente și bunuri (3) sunt necesari 5.580 €
procurare de mobilier și echipamente (3.2)
Sumă necesară pentru achiziționarea a 20 scaune = 294 €, 6 mese = 286 €, a unui copiator, necesar pentru multiplicare diferitelor materiale pe suport scris – 1.200 €, a unei camere video pentru înregistrarea activităților din program, a unor activități de consiliere, a activităților sportive și din excursii – 800 €, a unui televizor — 250 €, 3 calculatoare = 2.250 €, a unei imprimante – 500 €, necesare pentru redactare materialelor, editări, alcătuirea bazei de , date, prezentări prin mijloace digitale.
Pentru Costuri birou local (4) sunt necesari 2.700 €. Aceștia se împart în:
consumabile (4.3) = 900 €
Sumă necesară pentru a achiziționa: 5 tonere copiator 5 x 40 € /toner = 200 €, 6 cartușe imprimantă 6 x 40 €/cartuș = 240 €, 20 topuri hârtie copiator 20 x 3,5 € /top = 70 6, 50 CD. x 1 € / CD. = 50 €, 100 folii transparente pentru retroproiector 100 x 0,4 € /folie = 40 6, 50 dischete, 20 bibliorafturi, hârtie scris, dosare, mape, perforatoare, capsatoare, rechizite = 300 €.
alte servicii (4.4) (telefon, fax, electricitate, gaze) 18 luni x 100 €
/lună =1800 €
Pentru Alte costuri, servicii (5) sunt necesari 1.150 €. Aceștia se împart în:
publicații (5.1) 200 €, necesari pentru promovarea proiectului la nivel local și național prin realizarea de materiale publicitare (bannere, afișe, pliante);
costuri audit (5.3) 150 € procedură impusă în proiect;
costuri evaluare (5.4) 300 €, reprezentând plata a 2 evaluatori x 150
€ /evaluare.
Costuri conferințe /seminarii (5.7) 500 €
Sumă necesară pentru organizarea unor conferințe de presă, a unui seminar de diseminare a experienței de proiect.
Pentru Proprietăți imobiliare și lucrări (6) sunt necesari 3.000 €.
Aceștia sunt utilizați pentru a recondiționa o sală de curs prin înlocuirea pardoselii, lucrări de zugrăvire = 3.000 € .
Pentru Rezerva bugetului (11) s-au prevăzut 150 €.
Pentru a acoperii eventualele modificări de prețuri ce pot apărea sau imprecizia de evaluare a unor costuri.
4.1.4. Rezumat
a) Scopul proiectului
Dezvoltarea capacității sistemului de asistență socială în România pentru a răspunde nevoilor sociale a cetățenilor, a membrilor familiilor lor, prin crearea de servicii sociale comunitare pentru grupurile vulnerabile din zonele care se confruntă cu dificultăți social-economice.
Întărirea capacității administrației locale pentru a construi parteneriate locale noi și eficiente în implementarea inițiativelor în domeniul serviciilor sociale.
b) Grupurile țintă
Grupul țintă este format din 130 elevi de la Școala cu clasele I – VIII nr. 8 Buzău. Elevii provin din familii aflate în dificultăți social-economice, care, din cauza lipsurilor materiale, sunt în pericol de abandon școlar și delicvență juvenilă.
c) Activitățile principale
Pentru elevii de la Școala cu clasele I – VIII nr. 8 Buzău se va organiza un Club de zi.
4.1.5. Obiective:
identificarea copiilor cu grad ridicat de risc;
crearea de servicii multifuncționale în sprijinul copiilor din familii foarte sărace, cu mulți copii, familii monoparentale;
prevenirea exploatării muncii copiilor;
prevenirea abandonului școlar și a instituționalizării copiilor;
recuperarea copiilor cu risc de repetenție;
ocuparea, cu activități pozitive, a timpului liber al copiilor școlari;
responsabilizarea părinților (susținătorilor legali);
monitorizarea familiilor cu probleme de integrare socială, fără suport material, cu carențe educaționale.
Aceste obiective corespund și Obiectivelor Planului Național Anti-sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale:
Obiectiv 5: Promovarea unei societăți incluzive cu un grad ridicat de coeziune
socială.
Obiectiv 7: Investiție în noua generație: asigurarea condițiilor decente de viață
pentru copii și a accesului lor la oportunitățile de dezvoltare, prin:
Eradicarea sărăciei copiilor într-o perioadă de 15 ani
Acces egal la educație: pentru copiii din mediu rural, din zonele sociale defavorizate
Obiectiv 10: Dezvoltarea capacității autorităților publice naționale, județene și
locale de identificare a problemelor sociale, de dezvoltare și implementare de
politici și programe sociale, de evaluare și monitorizare a politicilor și programelor.
Obiectiv 11: Activizarea forțelor comunitare, a inițiativelor colective și dezvoltarea
unei culturi a parteneriatului social.
4.1.6. Justificare
a) Economia localității este alcătuită din ramuri cu caracter tradițional – cum sunt agricultura, comerțul, turismul și serviciile – și ramuri industriale dezvoltate în anii '65 -70. Cele mai afectate de declinul economic și restructurarea industriala sunt industria siderurgica și metalurgica, industria chimica și industria constructoare de mașini. Șomajul generat de către restructurarea industriala înregistrează un nivel în permanenta creștere. Agricultura deține o pondere importanta în economia regiunii, 40,4% din populația ocupata a regiunii fiind ocupata în acest sector. Terenul agricol deține 65% din suprafața totală a regiunii. Sectorul privat deține cea mai mare pondere a terenului agricol și totodată produce cea mai mare parte a producției agricole (84,2% în 1997). Regiunea Sud Est se situează pe primul loc în tara în ce privește suprafața viilor pe rod. în pofida potențialului agricol ridicat, capacitatea de prelucrare a produselor agricole este scăzuta, datorita tehnologiilor învechite. Fragmentarea suprafețelor arabile în porțiuni mici este un alt obstacol în calea dezvoltării agriculturii. Potențialul economic scăzut al micilor ferme și managementul ineficient al exploatărilor agricole au determinat subdezvoltarea sectorului de prelucrare a produselor agricole. în regiune sunt reprezentate aproape, toate ramurile industriale: industria petrochimica, metalurgica, constructoare de mașini, textila și a confecțiilor, industria materialelor de construcții, industria alimentara. Regiunea se confrunta cu o serie de probleme privind protecția mediului înconjurător, atât datorita factorilor naturali, cat și celor antropici: degradarea pădurilor, poluarea marina, eroziunea plajelor, poluarea cauzata de substanțele industriale sau de pesticide și îngrășăminte chimice.
Până la retehnologizarea industrială, până la reorganizarea agriculturii pe baza principiilor economiei reale de piață, zona este confruntată cu o serie de probleme sociale: șomaj, instabilitatea locului de muncă, instabilitate familială, recrudescența unor boli (T.B.C., boli cu transmisie sexuală), alcoolism, delicventă, într-un cuvânt sărăcie. Segmentul social cel mai sensibil la această starea socială, care ar putea avea efecte pe termen lung, este reprezentat de copii. Un planning familiar aproape inexistent, problemele legate de asigurarea minimului existențial fac să nu existe preocupări cu privire la educația și instruirea copiilor ce provin din familiile sărace. în consecință cresc situațiile de abandon școlar (chiar pentru ciclul primar), de scădere a performanțelor școlare, de întrerupere a școlarității la nivelul școlii obligatorii, de exploatare a copiilor în cele mai abjecte moduri, de delicventă juvenilă.
b)Grupul țintă este alcătuit din copii, elevi și tineri. Pentru serviciu social „Club de zi" s-a alcătuit o listă, pe baza analizei întreprinse școală și în cartierele în care este situată aceasta. Lista este următoarea:
Din această grupă, pe baza anchetelor sociale întreprinse de asistenții sociali ai Direcției de Protecție a Drepturilor Copiilor Buzău, s-a definitivat grupul țintă pentru serviciul social propus. Pe timpul derulării proiectului, componenții grupului țintă se pot schimba, integrând cazuri noi care necesită ajutor specializat. Acest lucru a reieșit din experiența anterioară a Centrului de zi, când, după depășirea problemelor socio-economice ale familiei, nu a mai fost necesar ca tânărul să fie susținut, ieșind din program. Alt tânăr, care se găsea în așteptare a fost inclus în program. Beneficiarii direcți sunt cei 130 de elevi și tineri, cuprinși în programul social, familiile lor, aproximativ 400 de persoane, părinți și frați, comunitatea, 35 cadre didactice de la respectiva școală.
c) Mai mult de 50% din elevii școlilor menționate provin din familii monoparentale (divorțați, cu unul din părinți decedat sau aflat în penitenciar), sunt în îngrijirea bunicilor sau provin din familii de romi. Din contactele pe care le avem cu conducerile acestor școli, suntem informați că, în rândul acestor copii se manifestă de multe ori un comportament antisocial și infracțional, generat de „educația străzii". Cadrele didactice ale respectivelor școlii, învățători, profesori, maiștrii instructori, cu experiență educațională bogată, au fost receptivi la aceste probleme și au fost de acord cu derularea unui proiect care să vină în întimpinarea nevoilor acestui grup social. Consiliul local, conducerea școlii, sunt conștiente că în actualul context de integrare europeană, aceste modalități de sprijin acordate familiilor, ce provin din categorii
defavorizate, sunt oportune și în curs de generalizare.
d) Derularea proiectului permite elevilor din grupul țintă să-și continue normal studiile obligatorii, să obțină rezultate școlare și practici de comportament mai bune, să se integreze mai ușor în comunitate și să-și găsească un loc de muncă, va conduce la creșterea prestigiului social, la creșterea standardului de viață a familiilor acestora. Proiectul vine să satisfacă nevoia – de tip comparativ – a copiilor din familiile defavorizate, pentru a le asigura bazele pentru o educație și o susținere pertinentă.
Prezentul proiect intenționează să dezvolte cadrul instituțional pentru a oferi
servicii sociale directe în parteneriat cu școli din municipiu. Dezvoltarea serviciilor
sociale comunitare reprezintă un sistem alternativ pentru instituționalizare și o condiție pentru a respecta drepturile fiecărei persoane la educație și instruire.
f) Proiectul răspunde tuturor priorităților din Program:
de a dezvolta capacitățile sistemului de asistență socială din municipiul Buzău
pentru a răspunde nevoilor sociale ale cetățenilor, prin crearea de servicii sociale
comunitare (Centru de zi, Club de zi, Centru de consiliere) pentru grupurile
vulnerabile de copii, care provin din familii ce se confruntă cu dificultăți social-
economice;să sprijine includerea socială a copiilor aparținând familiilor din aceste grupuri;
să întărească capacitatea administrației locale pentru a construi parteneriate
locale noi și eficiente în implementarea inițiativelor în domeniul serviciilor sociale.
4.1.7. Descrierea detaliata a activităților
Dezvoltarea capacității sistemului de asistență socială s-a realizat prin înființarea în municipiul Buzău a unui Centru de zi, a unui Club de zi și a unui Centru de consiliere pentru școlari.
Activități:
Identificarea unităților școlare;
Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului, de pe lângă Consiliul Județean Buzău, a primit relativ multe cereri de asistență socială și de sprijin de la familii de pe raza de cuprindere a Școlii Generale nr. 8 și a Grupului Școlar Transporturi C.F. Buzău, școli care se găsesc în cartiere cu populație a căror venituri se plasează la limita de subzistență. Școala 8 se află în cartierul Gară a municipiului Buzău, pe strada C. Buzoianu, în vecinătatea străzilor Vulcani, Zimbrului, Simion Bărnuțiu; Grupul Școlar se află în extremitatea de est a municipiului Buzău, pe strada Horticolei, în vecinătatea străzilor Primăverii, Viilor și capătul extrem al străzii Dorobanți, străzi pe care locuiesc și mulți romi. Echipele manageriale ale celor două instituții de învățământ se implică activ în problematica serviciilor de asistență socială pentru elevi, participând la cursuri de formare și seminarii pe temă socială, a copilului aflat în dificultate, a includerii copiilor cu cerințe educaționale speciale, pentru prevenirea și eliminarea fenomenului de abandon școlar.
Alcătuirea grupului țintă;
Grupurile țintă au fost alcătuite din copii școlari, cu vârsta între 7 și 17 ani. Copiii provin din familii aflate în dificultate psiho-socio-economică, în situații școlare limită, în risc de abandon școlar și lipsiți de posibilități de supraveghere și suport din partea familiilor, din motive obiective (fără părinți, crescuți de bunici, părinți bolnavi, neștiutori de carte, familii monoparentale). Ei au fost selectați dintre cei care au depus dosare de bursă socială, pentru rechizite școlare, care au solicitat ajutorul DPDC și nu au putut fi rezolvați din cauza fondurilor limitate și insuficiente, alți copii propuși de conducerile școlilor. Se va încerca totodată și restabilirea relațiilor dintre copiii instituționalizați și familiile naturale, astfel încât aceștia să poată fi dezinstituționalizați și să revină în familii. Lista va fi finalizată în urma anchetelor efectuate de asistenții sociali ai DPDC Buzău.
Alegerea serviciilor sociale adecvate;
Pentru copii ce provin din familii care manifestă un interes scăzut față de școlarizarea, educarea și instruirea propriilor copii, pentru copii care sunt în pericol să cadă sub influența nefastă a străzii și a grupurilor de cartier, care nu au unde să-și petreacă instructiv timpul liber, Consiliul Municipal Buzău intenționează să creeze un Club de zi la Școlii Generale nr. 8 Buzău.
Definirea obiectivelor serviciilor sociale pentru Clubul de zi:
diminuarea ratei vagabondajului și a delincventei juvenile;
egalizarea șanselor de integrarea a copiilor dezavantajați social;
protecție împotriva abuzurilor, violenței sau exploatării;
petrecerea utilă a timpul liber;
trezirea și menținerea interesului copilului pentru cunoștințe și lucruri noi;
asistență socială pe lângă familiile în criză.
Activități specifice în Clubul de zi
Selectarea copiilor, prin evaluarea situației sociale și juridice a copiilor din familii aflate în dificultate; această activitate se va desfășura printr-un proces de colaborare realizat de Școala cu clasele I -VIII nr.8 și Direcția de Protecție a Drepturilor Copiilor. Școala nr.8 va recruta grupul de copii iar DPDC va efectua anchetele sociale prin asistenții sociali. în final, în deplin acord al celor doi parteneri, se va defini grupul
țintă.
Organizarea copiilor în 2 module de lucru în funcție de vârstă, nivelul primar și gimnazial.
Activități de petrecere utilă a timpului liber; sub îndrumarea unor cadre specializate, copii vor avea posibilitatea de a desfășura jocuri sportive (tenis de masă, șah, remy), de a lucra pe calculator, de a asculta muzică, de a urmări programe de televiziune, de a lectura cărți și publicații din biblioteca școlii.
Pregătirea unor evenimente și organizarea de manifestări artistice ( Ziua copilului, Ziua Națională, 1 Martie, 8 Martie);
Constituirea unui ansamblu de mandoline, pentru care școala posedă instrumente și instructor;
Întâlniri cu medici, juriști, psihologi, asistenți sociali, polițiști pentru activități de prevenire a abuzurilor, violenței, exploatării copiilor, pentru prevenirea delicventei juvenile, a consumului de alcool și droguri.
Activități de consiliere a familiei, urmărind implicarea activă a părinților și responsabilizarea lor, în îngrijirea și educarea copiilor.
Procurarea echipamentelor necesare pentru buna desfășurare a
proiectului, a materialelor și consumabilelor;
În funcție de necesitățile programului și de tranșele de alocare a fondurilor din program, se vor stabili prioritățile în procurarea echipamentelor și consumabilelor. Pentru procurare se vor strânge oferte și se vor selecta cele mai favorabile.
Amenajarea unor spații de desfășurare a activităților din proiect;
Se va amenaja o sală pentru Clubul de zi (20m2) dotat cu mobilier și echipamente adecvate – birou, 5 mese, 20 scaune, 1 televizor, 1 cameră video, 3calculatoare, 1 imprimantă, 1 copiator.
Evaluarea continuă, realizarea feed-back-ului și evaluarea finală;
Pe toată durata derulării proiectului se vor întreprinde acțiuni de evaluare a modului de implementare a proiectului, a metodelor și mijloacelor folosite în formare, a evoluției grupurilor țintă în raport de obiectivele propuse, a modului de gestionare a fondurilor financiare. La finalizarea activităților din proiect se va aplica participanților la proiect o evaluare complexă, teoretică și practică, care să ilustreze progresele realizate.
Diseminarea experienței în elaborarea, implementarea și derularea programelor de servicii sociale;
În finalul proiectului este prevăzut[ organizarea unui seminar în care să fie dezbătute probleme legate de includerea copiilor din grupuri defavorizate prin programe de servicii sociale. Se vor trimite cu cel puțin 30 de zile înainte invitații Inspectoratului Școlar Buzău, partenerilor, Autorității Contractuale, altor organisme care au preocupări în acest sens, cu rugămintea de a prezenta, alături de experiența noastră, propria experiență.
Formarea a 2 formatori în parteneriat cu Direcția de Protecție a Drepturilor
Copiilor Buzău, cu Centrul de Resurse și Informare pentru Profesiuni
Sociale (C.R.I.P.S.) – București;
Formarea bugetului; întregirea lui cu contribuția proprie; derularea activităților financiare pe etape și capitole;
Raportări periodice și finale ale modului de îndeplinire a obiectivelor
propuse în proiect.
4.1.8. Metodologia
a) Pentru a răspunde obiectivelor acestui tip de serviciu social, modul de lucru cel mai avantajos este lucrul în echipă, implicând partenerii în funcție de calitatea pe care le-o conferă statutul profesional. Gradul și momentele de implicare a fiecărui partener se stabilește de către echipa managerială, managerul tehnic și asistentul de proiect, în funcție de complexitatea etapei în derulare. Astfel, în etapa de definire a componenților grupului țintă aportul cadrelor didactice (a diriginților, a învățătorilor) va fi mai mic decât cea a asistenților sociali din cadrul D. P. D. C. în stadiu de derulare efectivă cu activități specifice vor fi implicați consilierii. Pentru activități extracurriculare, pe baza contactării de către managerul principal, vor fi solicitați (invitați) specialiști din diverse domenii (medical, juridic, sportiv, cultură). Se are în vedere și implicarea familiilor copiilor-școlari cuprinși în program și chiar a beneficiarilor direcți, pentru unele activități ce se pretează acestui mod de implementare – dezbaterile, joc de rol, studiu de caz. Stabilirea unor tematici ale dezbaterilor, a unor modalități de recreere se vor face și pe baza sugestiilor ce vin din partea beneficiarilor. Pentru aceasta, periodic, se vor aplica acestora chestionare în care va fi urmărit modul de receptare a acestui demers, cât de mult vine acesta în întâmpinarea trebuințelor lor, cât de satisfăcuți sunt, care sunt aspectele mai puțin atractive și ce propuneri au. Analiza acestor chestionare va face obiectul unora din întâlnirile de lucru ale echipei. Componenții echipei de implementare vor fi stimulați să facă observații și propuneri asupra derulării proiectului. Membrii echipei, care vor participa la etape de formare, vor prezenta și celorlalți colegi de echipă experiența acumulată, asigurându-se astfel transferul și multiplicarea.
b) Lucrul în echipă, cu un management deschis, cu o distribuire judicioasă a sarcinilor și a responsabilităților, cu un climat de încredere și deschidere este modalitatea cea mai recomandabilă în serviciile sociale, în care beneficiarii sunt oameni și mai ales copiii. Fiind vorba de un complex de acțiuni, care să ajute depășirea unei situații sociale dificile dar să și pregătească membrii comunității pentru a fi ei însuși capabili să le surmonteze și să acorde altora ajutorul lor, se pretează implicarea beneficiarilor în activitățile proiectului. Apelarea la colaborarea cu specialiști din diverse domenii acoperă domenii ale activităților cu un grad mai mare particularitate, asigurând și girul pe care îl pot da profesioniștii. Sondarea periodică a stării de spirit a beneficiarilor și culegerea de sugestii din partea lor, va permite adoptarea acelor moduri
de implementare, strategii, tactici, acțiuni care să permită atingerea obiectivelor propuse.
c) Actualul proiect continuă experiența Centrului de zi organizat și desfășurat pe perioada anului școlar 2001/ 2002 la Grupul Școlar Industrial C.F? Buzău de către Direcția de Protecție a Drepturilor Copiilor Buzău, Inspectoratul Școlar Județean Buzău și organizația F.I.C.E. România, proiect cu rezultate deosebit de bune, dar care nu a mai putut fi continuat din lipsă de fonduri. Totodată se are în vedere valorificarea competențelor și disponibilităților cadrelor didactice de la cele două instituții de învățământ, care au parcurs cursuri de formare în consiliere școlară și socială.
d) Metodele de evaluare sunt mai multe planuri: evaluare inițială, evaluări periodice ale modului de desfășurare a activităților din planul de acțiune, monitorizarea parcurgerii modulelor și evaluarea finală, care se va realiza de către o comisie din care vor face parte formatorii, reprezentanții partenerilor comunitari, managerul de proiect.
e) Conform Protocolului de parteneriat încheiat, fiecărui partener îi revin sarcini bine stipulate:
Direcția de Protecție a Drepturilor Copilului Buzău:
Participă la definitivarea grupului țintă prin specialiștii de care dispune;
Furnizează asistență tehnică și de specialitate serviciilor sociale derulate de program;
Furnizează documentație specifică serviciilor sociale (legislație, publicații de specialitate, broșuri, exemple de bună practică, etc.);
Formează, dacă este posibil, direct sau prin intermediul altor organisme, personalul necesar funcționării serviciilor sociale cuprinse în program;
Participă, cu specialiști remunerați din fondurile proiectului, la activități specializate;
Participă la evaluarea activităților din proiect;
Participă la acțiunile de diseminare a experienței proiectului;
Se preocupă, împreună cu ceilalți parteneri, de găsirea de surse de finanțare pentru continuarea activităților și după încetarea finanțării din fondurile Uniunii Europene;
Desemnează o persoană de contact pentru partenerii din proiect.
Inspectoratul Școlar Județean Buzău:
Oferă servicii de consiliere specifice;
Participă la evaluările curente și finale;
Participă la diseminarea experienței de proiect;
Furnizează documentație specifică serviciilor sociale (legislație, publicații de specialitate, broșuri, exemple de bună practică, etc.);
Școala cu clasele I-VIII nr.8 Buzău:
Desemnează managerul executiv și echipa de implementare pentru activitățile proprii din proiect;
Participă la definirea grupul țintă, prin propuneri;
Propune o persoană de contact pentru proiect;
Se implică în proiect prin stabilirea programului de activitate al Clubului de zi și a Centrului de consiliere și prin derularea lor;
Desemnează specialiști pentru dezvoltarea unor activități din program, în conformitate cu planul de acțiune;
Face propuneri asupra modului de desfășurare, organizare și evaluare a rezultatelor proiectului;
Participă la evaluările curente și finale;
Participă la diseminarea experienței de proiect;
Se preocupă, împreună cu ceilalți parteneri, de găsirea de surse de finanțare pentru continuarea activităților și după încetarea finanțării din fondurile Uniunii Europene;
f) Justificarea rolului partenerilor
Primăria Municipiului Buzău, fiind organul central al Administrației locale, este interesată de rezolvarea problemelor și nevoilor sociale ale locuitorilor, implicit ale copiilor acestora, viitorii cetățeni ai municipiului. Pe lângă o serie de alte servicii comunitare reglementate la nivel național, de cele mai multe ori cu fonduri insuficiente și adresate unor segmente înguste, Primăria caută și susține noi forme de servicii sociale, în parteneriat cu alte instituții și organizații. Odată cu preluarea patrimoniilor școlilor de către Consiliul Municipal, Primăria a identificat și nevoile populației școlare din cartierele în care sunt concentrați locuitori din categorii defavorizate. De aceea Primăria găsește oportună implicarea într-un astfel de program.
Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului, în conformitate cu prerogativele legale și cu Strategia Județului Buzău în domeniul protecției copilului în dificultate (2002-2004), își propune coordonarea corespunzătoare a tuturor factorilor cu responsabilități în domeniul protecției copilului în vederea gestionării eficiente a resurselor materiale, financiare și umane.
Inspectoratul Școlar Județean Buzău, instituție publică responsabilă cu aplicarea, la nivel local, a strategiei naționale privind organizarea și desfășurarea învățământului, este interesat să se implice în acțiuni care să conducă la realizarea obiectivelor reformei învățământului, ca toți copii să urmeze învățământul obligatoriu și să acceadă la toate celelalte forme de învățământ conform aspirațiilor și posibilităților lor intelectuale, fără discriminare de sex, religie, etnie, stare socială.
Școala cu clasele I-VIII nr. 8 este interesată să-și atingă obiectivele generale, acelea de a asigura tinerei generații o instruire și o educație ce le va permite o integrare comunitară ușoară, percepția unei scări de valori în concordanță cu aspirațiile societății actuale. De aceea este interesată să găsească noi soluții, care să vină în sprijinul activității de bază pentru atingerea idealurilor educaționale. Existența unei baze materiale acceptabile, a unor resurse umane formate și dedicate activităților sociale, a unui mediu educațional favorabil va permite derularea cu succes a unor servicii sociale adecvate cu necesitățile particulare a comunității pe care o deservește.
g) Pentru implementarea proiectului lucrează o echipă formată din:
manager principal de proiect;
manager tehnic;
asistent de proiect;
1 coordonator de programe;
1 contabil;
1 secretară;
1 informatician;
4 formatori;
1 îngrijitor.
4.1.9. Durata și planul de acțiune
Durata proiectului este de 18 luni.
4.2. Rezultate așteptate
4.2.1. Impactul estimat asupra grupurilor țintă.
În timpul derulării și în final, proiectul permite componenților grupurilor țintă să:
depășească o serie de probleme cauzate de situația socio-economică în care se găsesc;
integreze firesc copii din familii dezavantajate social;
reduce abandonul școlar, repetenția și mediocritatea;
pună în valoare calitățile, disponibilitățile și talentele unor membrii din grupurile țintă;
reducă practicile nesănătoase (a fumatului, a consumului de alcool și droguri în rândul copiilor);
reducă victimizarea copiilor cauzată de abuzul fizic sau sexual;
clarifice potențialele individuale și predispozițiile pentru o orientare optimă în cariera viitoare;
conștientizeze familiile acestora în rolul pe care trebuie să-l joace în educarea și îndrumarea propriilor copii;
întărească încrederea în conlucrarea tuturor factorilor responsabili – familie, școală, instituții abilitate și comunitate – în pregătirea pentru viață a tinerilor.
Capacitățile tehnice și manageriale ale grupurilor ținta se a îmbunătățesc prin:
obținerea de performanțe școlare;
creșterea prestigiului personal și a încrederii în sine;
conștientizarea responsabilităților personale pentru propriul viitor.
În urma desfășurării activităților din proiect, Primăria diversifica sfera serviciilor sociale oferite comunității prin alegerea segmentului celui mai vulnerabil, care este cel mai afectat de impactul social nefavorabil și care, de fapt, reprezintă partenerul social viitor – copii. Derularea proiectului sporește experiența de conlucrare cu partenerii social implicați în educație, prin antrenarea lor activă în programe sociale.
4.2.2. Rezultate
În urma derulării proiectului, pentru 130 de copii-elevi de la Școala cu clasele I-VIII nr. 8 Buzău, s-a diminuat abandonului școlar, copii având posibilitatea să-și urmeze școala normal, să capete o formare ce va crea premizele depășirii prin forțe proprii a situației dezavantajoase în care vremelnic se găsesc, creșterii încrederii în sine și în comunitate . Alte rezultate:
amenajarea unui Club de zi:
zugrăvirea spațiului;
dotarea lui cu mobilier ergonomic (birou, scaune, mese);
dotarea cu echipamente:
1 copiator;
3 calculatoare;
1 imprimantă;
1 cameră video;
1 televizor;
formarea celor 2 formatori;
sporirea experienței în elaborare, implementare și desfășurare a programelor susținute de Comunitatea Europeană și alte organisme internaționale;
dezvoltarea relațiilor interumane în comunitate.
4.2.3. Efecte multiplicatoare
Contribuția în numerar este esențială în programe de servicii sociale. Specificul acestor servicii impune direcționare unor resurse financiare către segmente ale societății, care, pentru a depășii situațiile limită în care vremelnic se găsesc, au nevoie de acestea. Furnizarea de servicii sociale de calitate, Ia timp și adecvate diminuează stările de frustrare, măresc încrederea în sine și solidaritatea socială.
Prin seminarul organizat în finalul acestui proiect, la care sunt invitați reprezentanți ai altor primării, ONG-uri, și școli din județ și regiunea Sud-est, se va împărtăși experiența dobândită în modul de alcătuire a proiectelor servicii sociale. De asemenea se vor iniția și alte acțiuni de același tip: conferințe, editări de pliante și broșuri, CD-uri, articole în mass-media și activități de consultanță.
Spațiile amenajate, echipamentele achiziționate vor fi folosite în desfășurarea activităților curente ale instituției noastre, ale unităților de învățământ.
Se vor căuta și alți parteneri sociali – Asociația Romilor Buzău, Biroul Județean pentru romi pentru a organiza și alte tipuri de servicii sociale, pentru alte grupuri țintă.
Se va utiliza experiența dobândită de formatori prin cursurile absolvite și derularea proiectului pentru a deveni, la rândul lor, furnizori de formare.
Baza materială, experiența acumulată, va fi utilizată pentru elaborarea și implementarea altor proiecte sociale sau de dezvoltare.
4.2.4. Durabilitate
a) După încetarea finanțării nerambursabile, activitățile din proiect pot continua pe baza altor surse de finanțare:
din alte programe de servicii sociale;
din fonduri locale, așa cum a mai funcționat și în anii 2001 – 2002;
din fondurile unor fundații sau organizații non-guvernamentale;
din fonduri obținute din donații.
(b) Proiectul creează o bază materială (spații amenajate și utilate, echipamente) și structuri organizatorice (echipa de implementare) care permite continuarea activității din Centrul de consiliere, pe baza unei finanțări minime, necesară asigurării cheltuielilor materiale și de personal. Planul de acțiune, metodologia există și pot oricând reluate; experiența formatorilor este un bun câștigat, aceștia putând devenii furnizori de formare pentru alți doritori de implementare a serviciilor sociale; contractele de parteneriat existente (cu școli, I.S.J., D.J.P.D.C) pot fi oricând reactualizate pentru programe de același fel sau pentru altele, încrederea reciprocă între parteneri fiind un bun câștigat.
Bibliografie selectivă
Planul National de Dezvoltare 2002-2005 (PND); http:/www.mdp.ro;
Programul Economic de Preaderare 2002 (PEP); http:/www.mdp.ro;
Programul National de Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana 2002 (PNAR); http:/www.mie.ro;
Raportul Periodic privind Progresul realizat de Romania in Procesul de Aderare (octombrie 2002);http:/www.mie.ro;
Documente oficiale de pe site-ul Comisiei Europene – Directia Generala XVI (Politica Regionala): http://europa.eu.int/comm/regional_policy/sources/docoffic/
Council Regulation (EC) No 1260/1999 laying down general provisions on the Structural Funds;
,,Vademecum for Structural Funds Plans and Programming Documents” Working Paper 1 (European Commission-DG XVI );
„Evaluation of Structural Funds interventions”- Working Paper 2 (European Commission – DG XVI ) The Ex – Ante;
„The Structural Funds and Their Coordination with the Cohesion Fund ’’- Guidelines for Programmes in the period 2000-2006 – Communication of the Commision;
Second Progress Report on Economic and Social Cohesion;
Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regionala in Romania;
Hotararea Guvernului nr. 1323/2002 privind elaborarea in parteneriat a Planului National de Dezvoltare;
Hotararea Guvernului nr. 1555/2002 privind desemnarea institutiilor siorganismelor responsabile cu coordonarea, implementarea si gestionareaasistentei financiare comunitare prin instrumentele structurale.
Legea nr. 20/1993 pentru modificarea Acordului European instituind oasociere intre România, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statelemembre ale acestora, pe de alta parte;
Hotarârea Guvernului nr. 734/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Integrarii Europene;
Programul National pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala
Legea nr.20/1993 privind ratificarea Acordului European de Asociere la Uniunea Europeana
Parteneriatul de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, revizuit
Documentele de Pozitie pentru Capitolele 7 – Agricultura si 8 – Pescuit
Acordul European instituind o asociere intre România, pe de oparte, si Comunitatile Europene si Statele Membre ale acestora, pe de alta parte, ratificat prin Legea 20/1993, publicat in MO nr.73/12.04.1993.
HG nr. 1075/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Integrarii Europene, cu modificarile si completarile ulterioare.
HG nr. 273/2001 privind coordonarea, pregatirea si organizarea negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeana, publicat in MO 120/9.03.2001.
Tratatul asupra Uniunii Europene, Jurnalul Oficial C340,10.11.1997, pag. 145-172
Tratatul stabilind Comunitatea Europeana, Jurnalul Oficial C340, 10.11.1997, pag. 173-308.
Tratatul de la Nisa
Agenda 2000 (site Uniunea Europeana).
Programul National de Aderare a României – 2002.
Raportul Comisiei Europene asupra progreselor inregistrate de România – 2002 (site MIE).
Strategia de extindere a Comisiei Europene – 2002 (site MIE).
Parteneriatul de aderare România-UE – 1999 (site MIE).
Site MIE www.mie.ro
Site Uniunea Europeana www.europa.eu.int
Site Centrul de Informare si Documentare al Comisiei Europene la Bucuresti www.infoeuropa.ro
Carta Verde “Politica de Dezvoltare Regionala in Romania” – Guvernul Romaniei si Comisia Europeana, 1997
Disparitati Regionale in Romania, 1990 – 1994, Grupul de Consultanta Ramboll, 1996
Documentele Conferintei “Politica de Dezvoltare Regionala in Romania”, 12-13 mai 1997
Programul Phare al Uniunii Europene, Centrul de Informare al Comisiei Europene in Romania, 2001
Document de pozitie al Romaniei, Capitolul 21 – Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale, Guvernul Romaniei, 2001
Planul National de dezvoltare, 2002 – 2005, Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, 2001
Strategia Nationala de Dezvoltare Economica a Romaniei pe Termen Mediu – 2001-2004, Guvernul Romaniei, 2000
Impactul Politicii de Coeziune Sociala asupra Dezvoltarii econjomico-Sociale la nivel Regional in Romania,
Studiu de impact privind pre-aderarea, Institutul European din Romania, 2002
Agenda 2000 – Opinia Comisiei asupra cererii de aderare a Romaniei, 1997
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Politica Regionala de Dezvoltare a Romaniei (ID: 132699)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.