Politica Regionala a Uniunii Europene Continut Si Evolutie

Comunicare

Politica Regionala a Uniunii Europene Continut Si Evolutie

Byadmin ianuarie 1, 2024

“Politica regională a Uniunii Europene:

Conținut și evoluție.”

Cuprins:

Introducere

1. Aspecte teoretice ale procesului de integrare

1.1 Procesul de integrare europeană din perspectivă istorică.

1.2 Tratatul de la Maastricht

1.3 Politicile Uniunii Europene (Politica Regionala)

2. Relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeana

2.1 Istoricul relațiilor dintre Moldova și Uniunea Europeana.

2.2Conceptia integrarii R.Moldova în Uniunea Europeană versus Strategia Europeană a RM.

2.3 Acordul de Parteneriat și Cooperare dintre Moldova și Uniunea Europeană

2.4 Planul de acțiuni RM-UE.

3. Avantajele, strategiile și perspectivele integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

3.1 Moldova participă la Politica Europeana de Vecinătate.

3.2 Avantajele si dezavantajele integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană

3.3 Îmbunătățirea aspectelor critice în Republica Moldova.

Concluzii.

Bibliografie

Anexe

Introducere

“Noi toți suntem locuitorii

unei patrii, Europa, dupa cum

toți suntem membrii aceleiași

familii-omenirea”

( Giuseppe Mazzini)

Am ales tema dată, pentru că, Integrarea Europeană este o temă foarte importantă si este una dintre aspectele cele mai caracteristice ale dezvoltării economice din ultimele decenii, în întrega lume și în Europa,unde și-a găsit expresie în special în Uniunea Europeană. UE a exercitat o influență directă și profundă asupra economiei statelor-membre și țarilor terțe, și de curând unul dintre cei mai des utilizați termeni în discursurile publice. Pe măsura apropierii Uniunii Europene (UE) de frontiera Republicii Moldova, domeniul integrării europene interesează tot mai mult factorii de decizie din țara noastră.

Aflată în zona de influență și de securitatea Federației Ruse, Republica Moldova a fost, de la obținerea independenței sale, departe de ideea integrării europene. Problemele curente, plus problema separatismului în raioanele de est ale țării au îndepărtat privirile decidenților politici de ideea aderării Moldovei la UE. Abia după 10 ani de independență, integrarea europeană a devenit nu doar temă de discuție, ci și prioritate a politicii interne și externe.

Semnarea la 22 februarie 2005 a Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană (PA) de către oficialii UE și cei ai Moldovei a constituit un pas important în intensificarea relațiilor dintre UE și Moldova. Adoptarea în cadrul Parlamentului țării în martie 2005 a unei declarații cu privire la instituirea unui parteneriat strategic între formațiunile parlamentare întru realizarea obiectivelor de integrare europeană a oferit o platformă internă și un angajament al instituțiilor

moldovenești de a se implica în politicile UE referitoare la vecinii săi. Integrarea europeană a R. Moldova are o puternică susținere și în interiorul societății. Potrivit Barometrului de Opinie Publică din noiembrie 2012, 68 % din cei chestionați ar fi votat în eventualitatea unui referendum pentru aderarea Moldovei la UE.

În pofida existenței unei puternice voințe atât la nivel guvernamental, cât și la nivel de societate de a accede în Uniunea Europeană, R. Moldova se bucura de prezența sa în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, iar din 28 aprilie 2014 cetățenii Republicii Moldova deja circulează fără vize în Uniunea Europeană.

Alături de apropierea politică de UE și intensificarea relațiilor bilaterale de vecinătate, R. Moldova necesită are nevoie și de o integrare informațională în cadrul UE. Existența unui vacuum informațional asupra procesului de integrare europeană a R. Moldova reduce din capacitatea de reacție a cetățeanului simplu la politicile publice elaborate de autorități în acest domeniu.

Succesul Uniunii Europene se datorează mai cu seamă modului său unic de funcționare. Uniunea Europenă nu reprezintă o federație de tipul celeia din Statele Unite ale Americii. Dar nici nu este simplă organizație de conlucrare între diferite guverne, de felul Organizației Națiunilor Unite.Țarile ce fac parte din UE (“statele membre”)rămîn în continuarea națiunii independente și suverane,însă ele “cedează de comun acord” o parte din suveranitatea lor pentru a obține o putere și o influiență mondială , imposibil de atins în mod separat.

Aspecte teoretice ale procesului de integrare.

1.1 Procesul de integrare europeană din perspectivă istorică.

Ideea unei Europe unite a fost susținută de-a lungul secolelor de împărați și intelectuali deopotrivă, dar numai după cel de-al doilea război mondial statele europene au instituționalizat forme de cooperare internațională, cu competențe în domenii specifice,cum ar fi: Organizația pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE), Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Uniunea Europei Occidentale (UEO). Aceste organizații au pus bazele unei solidarități mai strânse între statele europene, dar încă manifestau trăsăturile clasice ale unei uniuni a statelor și ale cooperării interguvernamentale.

Începutul procesului de integrare europeană – caracterizat prin trăsături originale și specifice,care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene – poate fi considerat anul 1950,când ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea câtorva state europene într-un proiect de cooperare mai strânsă, comparativ cu formele tradiționale existente la acel moment. Acest nou tip de cooperare presupunea transferul de suveranitate către o organizație cu puteri de constrângere asupra membrilor săi. Inițiativa a constat în integrarea producției de cărbune și oțel a Franței și Germaniei, în cadrul unei organizații deschise participării și altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe unite, acesta a fost primul pas către o cooperare lărgită: o integrare sectorială ce ar fi putut influența și alte sectoare economice. Aceasta era ideea declarată,însă obiectivul politic imediat îl constituia alipirea Germaniei la Europa și eliminarea rivalităților existente între Franța și Germania privind zonele strategice ale Ruhr-ului și Saar-ului.

În 1951, negocierile desfășurate între șase țări – Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda – au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin care se înființa Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Comparativ cu alte organizații internaționale existente la acel moment, principalul element de noutate îl constituia caracterul supranațional al acestei Comunități, reprezentat de transferul de competențe către o instituție responsabilă cu luarea de decizii, independent de consensul Statelor Membre .

O relansare în forță a „inițiativei europene” a avut loc în anul 1955, în cadrul conferinței de la Messina, la care miniștrii afacerilor externe ai CECO au acceptat înființarea unei uniuni economice bazată pe o piață comună și crearea unei organizații pentru energie atomică. O comisie de experți condusă de ministrul belgian al afacerilor externe, Paul–Henry Spaak, a elaborat două proiecte ce au condus la semnarea, în 1957, a celor două Tratate de la Roma – cel prin care se înființa Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Tratatul Comunității Europene pentru Energie Atomică (EURATOM).

Extinderea integrării europene

Extinderea integrării europene înseamnă extinderea geografică (sau integrarea pe orizontală) și constă în aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a desfășurat în „șase” valuri succesive de aderare, etapele integrării geografice sunt:

• Membri fondatori: 1957 – Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda;

• Prima extindere: 1973 – Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;

• A doua extindere: 1981 – Grecia;

• A treia extindere: 1986 – Portugalia, Spania;

• A patra extindere: 1996 – Austria, Finlanda, Suedia;

• A cincea extindere: 2004 – Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

A șase extindere: Bilgaria (2007), Croația (2013), România (2007)

Deci, de-a lungul timpului, tot mai multe țări au hotărît să adere. În prezent, Uniunea Europeană numără 28 de state membre.

1.2 Tratatul de la Maastricht

Știm ca Uniunea Europeană a fost fondată în baza a patru tratate:

Tratatul de Constituire a Comunității a Cărbunelui și Oțelului (ECSC), semnat la 18 aprilie 1951 la Paris ( a intarat în vigoare la 23 iulie 1952 și a expirat la 23 iulie 2002)

Tratatul de Constituire a Comunității Economice Europene (EEC), semnat la 25 martie 1957 la Roma (a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958)

Tratatul de fondare a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom), semnat la Roma concomitent cu Tratatul EEC. Ambele sunt cunoscute ca “Tratatele de la Roma”.

Tratatul Uniunii Europene (UE), a fost semnat la Maastricht la 7 februarie 1992 ( a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993).

În baza primelor trei tratate s-au format cele trei “Comunități Europene”,și anume: sistemul comun de adoptare a deciziilor în sectoarele economice importante ale țărilor membre, precum și în cele ce vizează industria cărbunelui, oțelului, forțele nucleare. Instituțiile comunitare, create pentru a administra acest sistem, au fost organizate, în 1967, într-o Comisie și un Consiliu.

Tratatul de la Maastricht a introdus, de asemenea, noi forme de cooperare între guvernele statelor membre, cum ar fi domeniul apărării, cel al afacerilor interne și judiciar. Prin completarea sistemului “comunitar” existent cu rețeaua de cooperare interguvernamentală, Tratatul de la Maastricht a creat o nouă structură bazată pe trei „piloni” politici și economici, ceea ce este, în fond, Uniunea Europeană.

PRIMUL Pilon

Dimensiunea comunitară

– Cetățenia europeană

– Libera circulație a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalului

– Politici comunitare

– Uniunea economică și monetară

AL DOILEA Pilon

Politica Externă și de Securitate Comună (PESC)

AL TREILEA Pilon

– Cooperarea în domeniul Justiției și Afacerilor Interne (JAI)

Primul pilon: Acoperă sectoarele, regulile și procedurile de decizie referitoare la CEE, CECO și Euratom.

Tratatul de la Maastricht modifică Tratatul de la Roma al CEE și creează Comunitatea Europeană, subliniind astfel caracterul său extins ce depășește marginile integrării economice. Aceste modificări sunt reprezentate de:

– continuarea extinderii rolului Parlamentului European , în special cu referire la aprobarea nominalizărilor Comisiei, la introducerea noii proceduri legislative a co-deciziei.

– continuarea extinderii gamei politicilor comune (educația și formarea profesională, rețelele trans-europene, politica industrială, dezvoltarea cooperării, protecția consumatorului) și întărirea altor politici comune deja existente (politica socială, coeziunea economică și socială, cercetarea și dezvoltarea tehnologică, politica de mediu);

– crearea cetățeniei europene: toți cetățenii Statelor Membre pot circula și se pot stabili în alte State Membre; dreptul de a alege și de a participa în alegerile municipale și pentru Parlamentului European în Statele Membre de rezidență, indiferent de naționalitate; protecție diplomatică și consulară din partea ambasadei unui alt Stat Membru pe teritoriul unui stat terț și în care Statul Membru național nu este reprezentat;

– instituirea uniunii economice și monetare: convergența politicilor economică și monetară a Statelor Membre, ceea ce a condus la adoptarea or Comisiei, la introducerea noii proceduri legislative a co-deciziei.

– continuarea extinderii gamei politicilor comune (educația și formarea profesională, rețelele trans-europene, politica industrială, dezvoltarea cooperării, protecția consumatorului) și întărirea altor politici comune deja existente (politica socială, coeziunea economică și socială, cercetarea și dezvoltarea tehnologică, politica de mediu);

– crearea cetățeniei europene: toți cetățenii Statelor Membre pot circula și se pot stabili în alte State Membre; dreptul de a alege și de a participa în alegerile municipale și pentru Parlamentului European în Statele Membre de rezidență, indiferent de naționalitate; protecție diplomatică și consulară din partea ambasadei unui alt Stat Membru pe teritoriul unui stat terț și în care Statul Membru național nu este reprezentat;

– instituirea uniunii economice și monetare: convergența politicilor economică și monetară a Statelor Membre, ceea ce a condus la adoptarea monedei comune (Euro) și la înființarea Băncii Centrale Europene (BCE).

Al doilea pilon: Odată cu instituirea celui de–al doilea pilon, cooperarea politică dintre Statele Membre este ridicată la statutul de politică comună, ceea ce înseamnă includerea ei într-un cadru instituțional specific. Astfel, prinTratatul de la Maastricht, UE are o politică comună extinsă la toate sectoarele politicii externe și de securitate și se pun bazele unei cooperări sistematice între Statele Membre.

Al treilea pilon: Cel de-al treilea pilon este constituit din cooperarea, de asemenea stabilită în afara tratatului CE, a statelor membre ale UE în domeniul justiției și cel al politicii interne. Prin intermediul unor instituții comune (Consiliu, Comisie, Parlament European, Curtea de Justiție Europeană), precum și al unui catalog extensiv de obiective, aceste părți distincte ale Uniunii sunt angrenate cel puțin parțial. Tratatul de la Maastricht stabilește și o formă sistematică de cooperare între SM, în domeniul justiției și afacerilor interne – cooperare care, până la acest moment, se desfășura pe bază de acorduri internaționale ocazionale ( un astfel de exemplu îl constituie Acordul Schengen, semnat în 1995 de numai 5 State Membre). Procesul de decizie este similar celui din domeniul PCSE (bazat pe regula unanimității). Aspectele acoperite de această politică și reglementate prin Tratatul de la Maastricht sunt: oferirea de azil politic, emigrația, lupta împotriva fraudei și dependenței de droguri, cooperarea judiciară în chestiuni civile și penale, cooperarea vamală și a poliției pentru prevenirea terorismului, alte tipuri de delicte internaționale.

1.3 Politicile Uniunii Europene (Politica Regionala).

Integrarea reprezintă un stimulator puternic al modificărilor condițiilor de creștere economică și, eliminînd o mulțime de obstacole, generează oportunități suplimentare pentru reducerea disparităților dintre țări și regiuni.In procesu de dezvoltareal complexului integrațional european adată cu extinderea liberei circulații a mărfurilor, capitalurilor și forțeloi de muncă, menținînd în același timp specializarea de bază a țărilor ăn diviziunea internațională a muncii, are loc creșterea simitudinilor structurilor economice, sincronizarea proceselor macroeconomice, convergența prețurilor produselor și serviciilor identice, extinderea oportunităților pentru concurență și import de competențe, adică are loc procesul de apropiere și fuzionare al economiilor naționale.

Creșterea gradului de coeziune a țărilor membre ale Uniunii Europene este un aspect important al integrării europene. Legea cu privire la Piața Comună, care vizează îmbunătățirea eficienței economicea întegrării Uniunii Europene, a fost obiectul multor controverse: de multe ori se încerca a se demonstra că viabilitatea acesteia (la nivel politic și social) depinde de posibilitatea de a distribui avantajele între țări și regiuni.În rezultatul acestor discuții, în Actul Unic European se declară că “în scopul promovării unei dezvoltări armonioase a ansamblului Comunității, aceasta dezvoltă și urmărește acțiuni care conduc la întărirea coeziunii sale economice și sociale”.

Problema inegalității teritoriale a dezvoltării economice și sociale a atras în mod constant atenția teoreticienilor, economiștilor și factorilor de decizie politică în legătura cu necesitatea justificării politicilor care vizează atenuarea dezechilibrelor în dezvoltarea țărilor membre ale procesului de integrare.

O atenție sporită se acordă convergenței țărilor Uniunii Europene, care a elaborat și traduce în viață o politică de coeziune îndreptată spre o apropiere a nivelelor de dezvoltare economică și socială a țărilor membre. Studiul convergenției are în vedere apropierea nivelurilor indicatorilor economici, sociali, monetari, financiari și de performanță ai țărilor, asigurarea reducerii decalajelor privind nivelul de dezvoltare, asigurarea stabilității monetare și financiare în toate țările, precum și apropierea sau compatibilizarea structurilor și mecanismelor instiuționale și administrative ale diferitelor țări.

Există trei moduri de a percepe procesul de convergență reală:

Primul mod este cel care consideră convergența reală ca pe un proces natural carese bazează exclusiv pe forțele pieței potrivit căruia cu cît piața este mai mare, mai funcțională, mai puțin distorsionată cu atît procesul de convergență este mai sigur și mai rapid.

Al doilea mod este cel care neagă procesul de convergență reală a țărilor sărace cu cele bogate,susținînd tendința de polarizare sau de adîncire a divergențelor și inegalităților dintre centru și periferie.

Al treilea mod este cel care consideră necesară realizarea convergenței reale în condițiile pieței concurențiale,însă prin aplicarea unor politici economice care să compenseze efectele negative ale inegalităților sau a divergențelor, cel puțin pînă la maturizarea sistemelor economice,pînă cînd aceste sisteme ating așa-numita masă critică pentru autosusținerea procesului de convergență reală.

Politica regională a Uniunii Europene ia amploare pe măsura includerii țărilor noi în această grupare integraționistă.Numărul țărilor membre care manifestau un interes pentru o politică regională comună s-a mărit odată cu aderarea în anii 1980 a țărilor mai puțin dezvoltate din Europa de Sud.Cu toate că,statele membre menționau necesitatea de “a consolida unitatea economiilor lor în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase prin reducerea diferențelor care există între diferitele regiuni,precum și a rămînerii în urma a regiunilor defavorizate”,pînă în anii 1970 la nivelul UE practic nu au fost întreprinse măsuri în vederea reducerii discrepanțelor teritoriale.

La Summitul de la Paris din 1972 a fost adoptată decizia de a institui Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și a fost definit conceptul de „politică regională”. Acest instrument structural a fost creat laini’iativa Marii Britanii, care la moment dispunea de tradiții bogate în elaborarea politicii regionale naționale. Pentru prima perioadă a activității FEDR (1975-1977) au fost alocate mijloace în valoare de 1.4 mld. Inițial aceste mijloace erau destinate utilizării în regiunile declarate defavorizate în cadrul politicilor regionale ale 9 țări membre ale UE pentru realizarea unor obiective (susținerea investițiilor întreprinderilor mici care contribuiau la crearea la minim 10 locuri de muncă, investiții în infrastructura acestor întreprinderi,investiții în infrastructura raioanelor montane cu specializarea agrară).

Procesul de dezvoltare regională este un complex,dar și nou pentru Republica Moldova .Este necessar ca realizarea acestei reforme importante pentru dezvoltarea social-economică a Moldova să fie fortificată de către partenerii de dezvoltare. În iulie 2010, în cadrul vizitei oficiale la Chișinău, înaltul comisar European pentru politică regională Johannes Hahn a salutat și a apreciat eforturile Guvernului Republicii Moldova în acest domeniu. El a declarat: “ politica regional a fost una dintre cheile stabilității și proprietății UE.Urmează să inițiem cu Republica Moldova dialogul privind politica regională.Aceasta va permite țării să profite de expiriență Europeană în rezolvarea unor problem dificile cum ar fi reducerea dezichilibrării regionale,cooperarea transfrontalieră.”

Declarația este documentul care stabiliște cadrul cooperării RM-UE, modalitatea în care vor fi fixate acțiunile de concretizare acesteia,urmind a fi discutată ulterior cu Comisia Europeană, în acest sens,menționez că Republica Moldova și Uniunea Europeană au probleme similare legate de dezvoltare regională dezichelibrată, dezvoltarea urbană și restructurarea rurală.

Guvernul RM și UE sunt de acord pentru stabilirea dialogului în dezvoltarea regională, în cadrul Parteneriatului Estic și a viitorului Acord de Asociere.Dialogul a promovat înțelegerea reciprocă,Cooperare bilaterală și schimbul de informații în domeniul Regional, care vor viza interesele comune ale UE și a RM în acest domniu.În octombrie 2010, în cadrul sesiunii plenare a Comitetului Regiunilor a UE a fost adoptat avizul cu privire la “punerea în aplicare a politicii europene de vecinătate și, în special,ai initiative privind Parteniriatul Estic: modernizarea, reformele și capacitatea administrativă a autorităților locale și regionale din RM”.În această se constată cu satisfacție că Guvernul RM este angajat într-un amplu proces de analizare a necesităților de modernizare și reforma a autonomiei locale și regionale.

Relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeana

2.1 Istoricul relațiilor dintre Moldova și Uniunea Europeana.

Relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană încep odată cu obținerea independenței de stat și a afirmării suveranitații pe arena internaționala.Pe atunci,Comisia Europeana avea deja o poziție față de noile state independente(CSI).Aceasta pozitie a Uniunii Europene a fost prezentată de Comisia Europeană intr-o comunicare in ianuarie 1992 la îndemnul Consiliului European. Comisia Europeană propusese ca Acordul de Cooperare și Comerț semnat cu fosta URSS să fie înlocuit cu noi acorduri. În măsura în care CSI era gata să-și asume responsabilitatea efectiva pentru diferitele aspecte ale politicilor sale, Uniunea Europeană urma să-și asume responsabilitatea pentru identificarea unor mijloace corespunzătoare pentru cooperarea cu aceste state.

Unul din elementele-cheie ale acestui proces a constat in formularea intereslor nationale ale tinarului stat pe plan extern. Definirea si realizarea politicii externe a Republicii Moldova.Spre deosebire de statele baltice, care de la bun inceput au optat clar pentru aderarea la Comunitatea Europeana(CE) si Alianța Nord-Atlantica (NATO),autoritațile de la Chișinău și-au produs dezvoltarea unor relații mutual avantajoase pe toate planurile.

In relațiile cu Comunitatea Europeană, Republica Moldova a moștenit cadrul juridic al relațiilor dintre Comunitatea Europeana (CE) si URSS-Tratat de Comerț și Cooperare care acordă URSS statutul de cea mai favorizată națiune în relațiile comerciale cu CE în schimbul angajamentului primei de a continua reformele politice și economice. În plus,în 1991 Moldova a devenit beneficiară a programului CE de Asistență Tehnică pentru Comunitatea Statelor Independente(TACIS). Includerea Moldovei in programul TACIS a fost un prim semnal al politicii diferențiate pe care Ce urma să o poarte vizavi de statele baltice (incluse într-un program de asistență conceput special pentru statele cu o perspectivă clară de aderare, PHARE- (este unul dintre cele trei instrumente de pre-aderare finanțat de către Uniunea Europeană pentru a asista țările candidate din Europa Centrală și de Est candidate la aderarea la Uniune) și RM, care aderase de curind la Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Astfel,în timp ce statele baltice și o serie de state centrale și est-europene semneaza Acorduri Europene cu CE,ale căror finalitateera aderarea acestor state la CE,Moldovei, de rind cu alte state din CSI,îi este propus un Acord de Parteneriat și Cooperar-un tratat bilateral axat mai mult pe relații economice si comerciale dintre CE și statele partenere și care nu prevedea accederea acestora la CE.

Abia după semnarea unui Acord de Parteneriat și Cooperare (APC) dintre UE și RM în 1994,autoritațile de la Chișinău incep să atragă tot mai multă atenție UE și să formuleze tot mai clar orțiunea europeană a RM. Astfel,în 1995 Parlamentul de la Chișinău a adoptat o declarație de politică externă în care califica semnarea APC drept un prim pas spre întegrarea europeană a RM. În Decembrie 1996,nou-alesul Președinte Petru Lucinschi adresează un mesaj oficial Președintelui Comisiei Europene, Jaques Santer, în care formulează dorința Moldovei de a deveni membru asociat al UE piina la 2000, deziderat reiterat într-un alt mesaj oficial al Președintelui Lucinschi in octombrie 1997.

Odată cu victoria relativă a forțelor pro-europene în alegerile parlamentare din 1998,integrarea europeană începe să devină o temă dominantă a discursului politic autohton. După criza financiară din Rusia, Alianța pentru Democrație și Reforme majoritară în Parlament, votează în 1998 o hotărîre care stipula că orientarea spre integrare europeană devine „obiectiv strategic major al țarii”. În paralel, aderarea la UE este declarată obiectivul strategic al Moldovei în Concepția Politcii Externe pentru 1998-2002 adoptată din noul Guvern.

Astfel,Comisia Europeană decide să amîne acordarea grantului de 15 mln.euro(€) pentru susținerea balanței de plăti, și amînă pentru o dată nedefinită ședință Consiliului de Cooperare Republica Moldova-Uniunea Europeană. Și mai grav este faptul că RM este omisă din concluziile Consiliului European de la Helsinki privind extinderea UE spre Est.

În anul 2001, cind Romania devenit membră OMC și a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, țara noastră a fost invitată să participe la activitățile Conferinței Europene,care este un for consultativ la nivel de miniștri ai afacerilor externe ai țarilor candidate la aderarea UE.

La 27 decembrie 2001 a fost adoptat Documentul de Strategie a țarii pentru Moldova(Country Strategy Paper) pentru perioada 2002-2006.Acest document stabileste obiectivele de cooperare ale UE cu RM,axăndu-se pe împlementarea programului de susținere a reformelor în țară.

Un alt factor important este apropierea geografica a Uniunii Europene de frontierele noastre. În 2004 au avut loc 2 evenimente deosebit de importante:

La 2 aprilie 2004, 7 state noi devin membre ale NATO (Organizația Tratatului Antlanticului de Nord),printre ele și Romania, si astfel frontiera de Vesta țarii noastre devine frontiera cu Alianța Nord Antlantică.

La 1 mai 2004, aderarea a 10 noi membri la UE face Moldova și mai aproape de spațiul UE.

Aceste procese, inițierea cărora a avut loc mai multi ani în urmă, au impus UE să elaboreze noi politici față de mai multe state, inclusiv fața de RM. În urma lansării în 2002 de către diplomația Britanică și cea Suedeză a ideii oferirii Ucrainei,Belarusiei și Moldovei. Statutuluide vecini speciali ai UE, la 11 martie 2003 este republicată Comunicarea Comisiei Europene cu titlul “Europa lărgită-vecinătatea: un nou cadrul propus pentru relațiile cu vecinii UE de la Est și Sud”. Acest document propune țarilor vecine cu UE, inclusiv Moldovei, colaborarea UE în cîteva domenii-cheie.

Programul de vecinătate al colaborării dintre Romania, statul membru al UE și RM, viitor vecin al UE,a fost semnat la mijlocul anului 2004.Tot către această perioadă practic s-a incheiat negocierea Planului de Acțiune între Republica Moldova și UE, așa cum prevedea Politica noii Vecinătăți. Această politică,denumită mai tîrziu Politică Europeană de Vecinătate (PEV),a inclus Strategia PEV,rapoartele de țară și planurile de acțiuni. Strategia PEV și Rapoartele de țară au fost publicate la 12 mai 2004,iar Planurile de Acțiune a 7 țari,inclusiv ai Moldovei:

La 9 Decembrie 2004 în pofida cadrului nou de cooperare, baza juridică a relațiilor dintre RM și UE a rămas aceiași.

Acordul de Parteneriat și Cooperare.

Astfel RM a intrat intr-o nouă fază a relațiilor cu UE. În vederea Cooperării cu succes între RM și UE în cadrul PEV, au fost luate măsuri de consolidare a cadrului instituțional al integrării Europene a Moldovei, și anume:

A fost creată Comisia Națională pentru integrarea europeană (noiembrie 2002), care la 16 septembrie 2003 a aprobat și a prezentat Comisiei Europene Concepția integrarii RM în UE.

Pe parcursul anului 2003 a fost creată Comisia parlamentară pentru integrarea europeană, Departamentul pentru integrare europeană în cadru MAE, și sub diviziuni pentru integrarea europeană în toate ministerile și departamentele din țară.

În 2004 a fost creat grupul interministerial pentru armonizarea legislativă și prin hotărirea Guvernului RM s-a deciz deschiderea misiunii diplomatice a RM pe lîngă UE.

La sfîrșitul anului 2004 Ministrul Afacerilor Externe a fost numit concomitent vice prim-ministru, pentru o cordonare mai eficientă a tuturor activităților careau tanjente cu procesul de integrare europeană a RM.

Începind cu perioada 2002, s-au început activitațile de pregătire a cadrelor în problematica UE din rindul fucționarilor de la Ministere,cafrelor universitare, reprezentanților ONG.

În acest fel,la începutul anului 2005 cînd trebuia să înceapă implementarea Planuluide acțiuni ăn Moldova au fost create condițiile suficiente pentru ca procesul de integrare Europeană să fie lansat și să ia amploare.

Date istorice

28 Noiembrie 1994-Semnarea Acordului de parteneriat și cooperare cu comunitațile europene și statele lor membre (UE).

1 Iulie1998-Intrarea în vigoare a Acordului de parteneriat și cooperare.

28 Iunie 2001-Aderarea RM la Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

22 Februarie 2005-Semnarea Planului de acțiuni UE-Republica Moldova,în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.

24 Martie 2005-Declarația Parlamentului RM cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelorde integrare europeană a țării.

19 Decembrie 2006-RM devine membră a Acordului de liber schimb din Europa Centrală (CEFTA).

10 Octombrie 2007-Semnarea Acordurilor de facilitare a regimului de vize și readmisie a persoanelor cu UE.

1 Ianuarie 2008-Întrarea în vigoarea a Acordului de facilitare a regimului de vize și readmisie a persoanelor cu UE.

21 Ianuarie 2008-Consiliul UE aprobă introducerea unor preferințe comerciale autonome pentru RM.

7 Mai 2009-Aderarea RM la Parteneriatul Estic

12 Ianuarie 2010-Prima rundă de egociere a Acordului de asociere cu UE.

17 Martie 2010-RM a devenit membră cu drepturi depline a Comunitații Energetice.

15 Iunie 2010-Lansarea dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu UE.

24 Ianuarie 2011-Comisia Europeană a prezentat RM un plan de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE.

26 Iunie 2012-Semnarea Acordului privind spațiul aerian comun între RM și UE.

19 Noiembrie 2012-Consiliul UE a luat decizia de a iniția procesul de evaluare a implementării condițiilor celei de-a II-a faze a dialogului privind liberalizarea regimului de vize.

28 Aprilie 2014 –Liberalizarea vizelor europene.

2.2 Concepția integrarii R.Moldova în Uniunea Europeană versus Strategia Europeană a RM.

Cele două documente au fost elaborate în sprijinul realizării obiectivului de integrare europeană al R.Moldova.

Strategia Europeană a Republicii Moldova a fost elaborată în conformitate cu Decretul Președintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin nr.957-III din 13.XI.2002 privind instruirea Comisiei naționale pentru integrare europeană.Același obiectiv,de elaborare a Strategiei europene a Republicii Moldova,a fost formulat în Hotărîrea Guvernului RM nr.351 din 2 aprilie 2004 despre rezultatele activității economiei naționale,executarea bugetului în anul 2003 și sarcinile autoritaților administrației publice pentru 2004.

Elaborarea documentului a început înainte de lansarea de către Comisia Europeană a consultărilor asupra Planului de Acțiuni, și a fost precedată de elaborarea Concepției integrării RM în UE.

Concepția integrării RM în UE

A fost aprobată la 16 septembrie 2003 de Comisia națională pentru integrare europeană si transmisă Uniunii Europene. În partea introductivă a Planului de Acțiuni Republica Moldova –UE se menționează faptul că UE ia act de Concepția integrarii Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Concepția constituie un mesaj politic și o confirmare a opțiunii europene a Republicii Moldova și va servi drept călăuza în activitatea de realizare a obiectivului integrarii europene,activitate în care vor fi implicate atît autoritațile centrale și locale,cît și instituțiile societații civile.

Strategia Europeană a RM.

Este un document intern cu privire la realizarea Concepției integrării RM în UE, care are drept scop pregătirea țării pentru aderarea la UE.Această strategie se bazează pe faptul că integrarea RM în UE reprezintă un interes național fundamental, precum și pe cunoașterea și acceptarea principiilor fundamentale ale UE.

Strategia desfășurată de preaderare a fost adoptată în general de Comisia Europeană pentru fiecare țară candidată,după semnarea și intrarea în vigoare a acordului de asociere la UE. Deja Republica Moldova are un astfel de acord cu UE si clar ca are dreptul să elaboreze de sine stătător Strategia.

După lansarea consultărilor asupra Planului de Acțiuni, structura Strategiei Europene a fost modificată astfel ca să fie coordonată cu cea a Planului.Perioada de implementare a Planului este de 3 ani,ceea ce înseamnă că după aceasta va fi nevoie de un nou document-un acord (de asociere sau de vecinătate), un nou plan de acțiuni sau o strategie.Indiferent de poziția ulterioară a UE, pentru RM acest nou document s-a bazat pe analiza situației în toate domeniile de cooperare-cadrul legislativ și cadrul instituțional al cooperării,problemele și prioritățile de cooperare pentru viitor.

Deci,Strategia Europeană a Republicii Moldova ar trebui să devină ulterior documentul care va concretiza modul de realizare a obiectivului de integrare a RM în UE.În această situație Planul de Acțiuni Republica Moldova- UE reprezintă, de fapt, ultima parte a Strategiei Europene –prioritațile.

2.3 Acordul de Parteneriat și Cooperare dintre Moldova și Uniunea Europeană.

Acordul de Parteneriat și Cooperare (APC) formează baza legală a relațiilor dintre Uniuniea Europeană și Moldova la moment. Acesta a fost semnat la la 28 noiembrie 1994 și a intrat în vigoare la 1 iulie 1998, pentru o perioadă de 10 ani.Acest acord cuprinde un număr larg de domenii cum ar fi: dialogul politic menit să consolideze apropierea lor,să sprijine transformările politice și economice din Republica Moldova, comerțul și investițiile,să încurajeze cooperarea bilaterală în problemele ce țin de respectarea principiilor democratice și consolidarea stabilității și securității în Europa.

În domeniul cooperării economice,APC a acordat Republicii Moldova tratamentul națiunii celei mai favorizate în ceea ce privește tarifele pentru bunuri și a introdus,concomitent,noi elemente de natură să faciliteze schimburile între Republica Moldova și UE. De exemplu, APC a consacrat principiul tranzitului liber pentru mărfuri,a liberalizat circulația pentru unele tipuri de capital și a formulat perspectiva creării Zonei de Liber Schimb între RM și UE.Părțile au convenit inclusiv asupra liberalizării progresiva a prestării serviciilor transfrontaliere, aceasta avînd ca scop dezvoltarea unui sector de servicii orientat spre piață.

Prin art.50 al APC, Republica Moldova s-a angajat să întreprindă măsurile necesare creșterii compatibilității graduale a legislației sale cu cea a Uniunii Europene,inițiind,în acest sens, o nouă componentă a cooperării, și anume, armonizarea legislației moldovenești cu cea comunitară. Astfel,consolidarea și diversificarea legăturilor economice și comerciale între RM și UE nu mai era un scop în sine,acestea devenind mai degrabă mijloace pentru a crea o largă simetrie de dezvoltare în toate domeniile de cooperare.

Totodată,APC a institualizat,pentru prima oară,relațiile de cooperare ale RM cu UE. Astfel,parteneriatul moldo-comunitar a fost erarhizat in 3 trepte:

Consiliul de Cooperare (la nivel de miniștri)

Comitetul de Cooperare (la nivel de înalți funcționari)

Comitetul Parlamentar de Cooperare (la nivel de membri ai Parlamentului European și ai Parlamentului Republicii Moldova).

Principala responsabilitate a respectivelor instituții este monitorizarea implementării Acordului Parteneriat și Cooperare, precum și a planurilor de acțiuni convenite în contextul Politicii Europene de Vecinătate și al Parteneriatului Estic.

APC nu a satisfăcut așteptările RM. În ciuda faptului că atât structura,cît și conținutul său au fost inspirate din Acordurile europene de Asociere semnate în anii 90 de UE cu statele din Europa Centrală și de Est, acest Acord nu a oferit Republicii Moldova o perspectivă clară de integrare europene. În schimb, APC a inițiat Parteneriat pe orizontală între țara noastră și UE, obiectivul final fiind încurăjarea unui nivel comparabil de dezvoltare în domeniile politic,juridic,economic,financiar și cultural,de natură să favorizeze apropierea graduală a statelor semnatare de o mai largă arie de Cooperare în Europa.

Acordul de Parteneriat și Cooperare (APC) a prezentat, de fapt, 2 handicapuri majore. În primul rînd APC nu a oferit relațiilor Republicii Moldova cu UE o finalitate clar definită în sensul integrării sale graduale în UE. În al doilea rînd, spre de Statele Baltice, țara noastră a fost circumscrisă spațiului ex-sovietic, fața de care UE nu era încă pregătită să abordeze o strategie integraționistă. În ciuda handicapurilor sale structurale, iplementarea APC a avut totiși efecte pozitive asupra Republicii Moldova și relațiilor ei cu UE. Printre realizările principale ale APC pot fi enumerate dezvoltarea unui dialog politic structurat și comtinuu cu UE, implicarea UE în promovarea reformelor interne ale RM, precum și demararea procesului de armonizare a legislației țarii noastre cu legislația Comunitară în domeniile drepturilor omului, judiciar și administrativ, economiei, comerțului, cooperării vamale, fitosanitar,securității, alimentare,transportului,educatiei…

Totuși, APC nu s-a ridicat la nivelul obiectivelor fixate. Dialogul moldo-comunitar a continuat sa acorde o atenție superficială subiectelor politice de interes major pentru RM, precum problema Transnistriană, retragerea trupelor ruse sau eventuala includere a Republicii Moldova în procesul de stabilizare și asociere din Europa de Sud-Est. Pînă la aderarea Republicii Moldova la Politica Europeană de Vecinătate (PEV), nici Cooperarea comercial- economică nu a înregistrat progrese majore. Obiectivul APC privind crearea unei zone de comerț liber între UE și Republica Moldova a aderat la OMC. Astfel, în perioada 1998-2006, volumul total al comerțului moldo-comunitar nu a depațit o treime ( ) din volumul total al Exporturilor și importurilor efectuate de țara noastră. Această situție s-a schimbat doar dupa ce Romania a aderat la UE în ianuarie 2007, cînd Comerțul RM cu UE a depașit 50 % din volumul total al operațiunilor de comerț realizate de agenții economici autohtoni.

În acete condiții, APC- acord semnat în 1994, care pune accentul pe relațiile economice și comerciale dintr UE și RM și care, important, nu recunoaste aspirațiile Europene ale RM-este un acord care în mare parte nu corespunde actualei conjucturi politice și regionale. În februarie 2005 aceasta nu a fost înlocuit, ci suplimentat prin Planul individual de Acțiuni UE-RM,care acoperă golurile din APC reeșind din realitățile actuale și acordă mai multă substanță și urgență prevederilor din APC.

2.4 Planul de Acțiuni RM-UE.

Planul de Acțiuni RM-UE a fost semnat între autoritățile moldovene și cele ale UE la 22 februarie 2005 la Bruxelles. Participarea Moldovei la PEV(Politica Europeană de Vecinătate) se înscrie în eforturile mai largi de realizare a obictivului strategic de integrare europeană a țării noastre.

Includerea Republicii Moldova în cadrul acestei politici a UE a reprezintat pe de o parte o oportunitate de apropierea de UE, iar pe de altă parte o realitate reeșită din nevoile de securitate ale UE. Beneficiile sunt de ambele părți. Participarea RM în cadrul PEV a adus următoarele beneficii-participarea la piața unică și alte politici comunitare, asistența tehnică și financiară din partea UE, posibilitatea acordării unor facilități pentru vize…

În plus, PEV a prevăzut susținerea in impulsionarea procesului de reglamentare a comflictului transnistrian, un obiectiv urmărit de autoritățile de la Chișinău de mai multă vreme.

În profida faptului că Politica de Vecinătate a UE nu promite aderarea statelor incluse în ea la UE, totuși aceasta reprezintă o oportunitate reală de a ridica nivelul socio-economică și politic din RM la cele ale UE. Acest fapt avantajează RM, oferindu-i un răgaz pentru racordarea la standardele UE, aderarea fiind instituțional imposibilă pentru Moldova.

Planul de Acțiuni UE-RM este un document politic care stabilește obiectivele strategice ale Cooperării dintre Moldova și UE. Planul a fost semnat la 22 februarie 2004 pentru un cadrul temporal de implementare de 3 ani.

Potrivit Planului “implementarea sa va contribui la îndeplinirea prevederilor Acordului de Parteneriat și Cooperare (APC) și va încuraja și susține obiectivul Moldovei vîzînd integrarea de mai departe în structurile economice și sociale-europene”, unul din obiectivele principale ale Planului de Acțiuni fiind sprijinirea de către UE a eforturilor de soluționare a conflictului transnistrian.

În Plan sunt recunoscute aspirațiile Europene ale RM și se face referință la Concepția de integrare Europeană a RM pe care Chișinăul a prezentat-o Comisiei Europene în septembrie 2003. În același timp PA stipulează că nivelul relațiilor dintre UE și RM va depinde de atașamentul RM față de valorile commune și de capacitatea acesteia de a implementa prioritățile stabilite.

Planul prevede o serie de prespective noi pentru dezvoltarea relațiilor de parteneriat dintre UE și RM.

Perspectiva de a trece de la Cooperare la integrare prin participarea RM la piața internă a UE și la politicele și programele UE.

Intensificarea Cooperării politice prin elaborarea unor mecanizme de dialog politic.

Angajamentul ferm al UE de a sprijini soluționarea conflictului transnistrian.

Convergența Legislativa,deschiderea economică, traducerea barierilor comerciale.

Asistența financiară sporită pentru realizarea acțiunilor propuse în PA.

Posibilitatea participării RM la programe culturale, educaționale, științifice, ecologice ale UE…

Sprijin pentru armoizarea legislației RM la acguis-ul comunitar (este corpul de drepturi și obligații ale statelor membre ale UE.)

Stabilirea unui dialog în domeniul vizelor și posibilitatea acordării RM a unor facilități cu privire la vize.

În vederea implimentării eficiente a PA,Guvernul Moldovei a elaborat programul Național de Implimentare a Planului de Acțiuni RM-UE (PNIPA), care stabilește măsurile necesare de a fi interprinse,instituțiile responsabile și termenele pentru realizarea acestora. PNIPA facilitează procedura de evaluare a implimentării PA.

Cu același scop, in august 2005 a fost instituite 4 Comisii interministeriale:

Comisia pentru probleme de drept și securitate (Ministerul Justiției-instituția coordonatoare)

Comisia pentru problem social-economice (Ministerul Economiei și Comerțului –instituția Coordonatoare)

Comisia pentru probleme de infrastructură (Ministerul Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor-Instituția Coordonatoare)

Comisia pentru problem cultural-umanitare( Ministerul Educației, Tineretului și Sportului-Instituția Coordonatoare)

Acordurile RM-UE privind Facilitarea eliberării vizelor și Readmisiei au întrat în vigoare la 1 ianuarie 2008, îar în iunie 2008 a fost lansat Parteneriatul de Mobilitate RM-UE. La 15 iunie 2010 a fost lansat Dialogul RM-UE în domeniul liberalizării vizelor. În ianuarie 2011, Republica Moldova a primit Planul de acțiuni privind liberalizarea vizelor, care conține două seturi de condiții, care odată implementate vor contribui la instituirea unui regim fără vize între RM și UE.

Începînd cu anul 2010, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline a Tratatului Comunității Energetice. În anul 2011 se planifică negocierea aderării RM la Spațiul Aerian European Comun. La 30 septembrie 2010 a fost semnat Protocolul privind principiile generale pentru participarea RM la programele UE, care a intrat in vigoare la 1 Mai 2011.

Avantajele, strategiile și perspectivele integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană

3.1 Moldova participă la Politica Europeana de Vecinătate.

Obiectivul politicii europene de vecinătate (PEV) constă în împărțirea, cu țările vecine, a beneficiilor care rezultă din existența UE, ceea ce contribuie la creșterea stabilității, securității și bunăstării tuturor.

În primăvara anului 2002, ministrul de externe englez, Jack Straw lansează “o inițiativă de vecinătate” a Uniunii Europene cu Ucraina, Moldova și Belarus. În primăvara 2003, Uniunea Europeana dezvoltă această inițiativă și promovează Politica Europeană de Vecinătate. Un impuls în elaborarea acestui concept l-a avut aderarea celor 10 state central și est-europene în 2004 în cadrul UE, fiind necesară o nouă pozițiea UE față de frontierele sale externe.

Conceptul de “Politică Europeană de Vecinătate” (PEV) lansat de către Parlamentul European, are un scurt, gradual și intens istoric, materializat într-un cadru programatic și acțional de politici urmărește transformarea noțiunii de graniță într-un spațiu al cooperării și al legăturilor politice, economice și sociale care să evite crearea unei falii de genul cortinei de fier.Acest concept este construit a fi o alternativa la integrareaînUE.

Pol`itica de vecinătate europeană este alăturată și distinctă de politica de lărgire a UE: totodată, aceasta politică nu poate ficonsiderată ca o etapă de “pregătire” a lărgirii, deoarece statele cărora li se adresează nu sunt vizate a fiintegrate.

Politica Europeană de Vecinătate (PEV) reprezintă o nouă abordare în cadrul relațiilor dintre Uniunea Europeană și vecinii săi, abordare c

e o depășește pe cea tradițională bazată pe cooperare. Această politică constituie un cadru de consolidare a relațiilor de vecinătate și vizează intensificarea cooperării cu statele vecine UE lărgite în vederea creării unei zone de prosperitate și bună vecinătate, a unui „cerc de prieteni” la frontierele Uniunii.

PEV propune un parteneriat cu un set de obiective ambițioase pentru statele vecine UE, bazat pe împărtășirea acelorași valori politice și economice și reformarea instituțională.

Premiza PEV se constituie în interesul comun al UE și al statelor partenere de a nu transforma granița care le separă într-o piedică în calea comerțului, schimburilor sociale și comerciale sau împotriva cooperării regionale.

Viteza și intensitatea acestui proces depinde de voința și capacitatea fiecărui stat partener de a se angaja în transpunerea agendei PEV pentru construirea și întărirea actualului cadrul de cooperare.

PEV este structurată pe patru direcții: Rusia, grupului de noi state independente occidentale (Ucraina, Moldova, Belarus), Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaidjan și Georgia) și statele din Sudul Mării Mediterane (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Siria și Tunisia).

Dimensiunea bilaterală a relațiilor externe ale UE se circumscrie următoarelor categorii de acte politico-juridice: acordul de asociere (Association Agreement) pentru statele mediteraneene, acordul de stabilitate și asociere (Stabilisation and Association Agreement) pentru statele balcanice și acordul de parteneriat și cooperare (PCA – Partnership and Cooperation Agreement) pentru statele europene partenere în cadrul PEV.

Documentele de lucru ale PEV sunt: documentele strategice, rapoartele de țară, planurile de acțiune. La o primă etapă sunt stabilite relații strânse de colaborare cu statele vecine în baza unei agende negociate de reforme, ca ulterior UE să ofere asistență pentru realizarea acestora.

Documentele strategice (Strategic Papers) stabilesc principiile, scopurile geografice,metodologiadeimplementareainstrumentelor PEV și problematica cooperării regionale. Acestea includ și programe multianuale orientative prin care se determină prioritățile de asistență și de finanțarea programelor.

Planurile de acțiune (Action Plan) stabilesc obiectivele dezvoltării relațiilor bilaterale pe termen scurt și mediu. Acestea prevăd indicații clare pentru atingerea obiectivelor de etapă asumate de către fiecare parte. Au o durată de minim trei ani și sunt subiect al prelungirii prin consens mutual. Ele pot contribui, când este posibil la promovarea cooperării regionale. Primul grup de planuri de acțiune au intrat în vigoare în prima jumătate a anului 2004. Analiza acestora demonstrează un caracter evaziv față de multe din zonele din interes major ale vecinilor, cum ar fifacilitarea accesului la vize și la piețele UE.

Aceste planuri de acțiune sunt evaluate în mod regulat prin rapoarte de monitorizare (Monitoring Report). Rapoartele de monitorizare servesc ca bază pentru luarea deciziilor următoare, chiar și pentru terminarea acordului PEV.

În Planurile de Acțiuni a urmat să fie definit un set de priorități,a căror atingerea se va solda cu o apropiere de UE. Aceste priorități acoperă mai multe domenii:

dialogul politic – include probleme cum ar fi:lupta împotriva terorismului și a proliferării armelor de distrugere în masă, rezolvarea conflictelor regionale;

politica economică și socială – a fost promovata participarea într-un număr de programe UE, precum și îmbunătățire interconexiunii și a legăturilor fizice cu UE (transport,energie etc.);

comerț – se prevede o deschidere mai mare a pieței, în concordanță cu principiile OMC și standardele UE;

justiție și afaceri interne – o mai apropiată cooperare în domenii precum: managementul frontierelor, migrația, lupta împotriva terorismului, traficul cu ființe umane, droguri și arme,crima organizată, spălarea banilor precum și criminalitatea economico-financiară.

Avantajele politicii Europene de Vecinătate

Politica europeană de vecinătate prezintă avantaje economice care pot fi considerabile. O mai mare convergență legislativă și normativă cu UE, în special în domenii importante pentru îmbunătățirea accesului pe piață, ar trebui să conducă la accelerarea investițiilor și la intensificarea ritmului de creștere economică, mai ales dacă la aceasta se adaugă un grad mai ridicat de liberalizare a comerțului, în sectorul serviciilor și al produselor agricole.
În comparație cu acordurile-cadru semnate de UE și țările vecine, PEV își asumă un rol mai important de catalizator în realizarea reformelor structurale și în aplicarea unor politici macroeconomice solide. Dar progresele concrete la acest capitol vor depinde în continuare de angajarea acestor țări în procesul de reformă.
Pentru a asigura reușita PEV, țările vecine participante vor trebui să garanteze că angajamentele asumate în cadrul acestei politici sprijină strategiile naționale de dezvoltare și corespund capacității lor instituționale și tehnice. În același timp, UE va trebui să garanteze integritatea și funcționarea concretă a pieței sale interne.

Noi perspective de parteneriat pentru Moldova în cadrul Politicii Europene de vecinătate:

Perspectiva avansării dincolo de cooperare spre un grad semnificativ de integrare,inclusiv prin accesul pe piața internă a UE și posibilitatea de a participa progresiv la aspecte cheie ale politicilor și programelor UE;

Ridicarea nivelului oportunităților și intensității cooperării politice, prin intermediul dezvoltării în continuare a mecanismelor pentru dialogul politic;

Continuarea angajamentului puternic al UE de a susține soluționarea conflictului transnistrean, utilizând instrumentele aflate la dispoziția UE și în strânsă consultare cu OSCE. UE este gată să examineze căile de a-și consolida mai departe angajamentul;

Oportunitatea pentru convergența legislației economice, deschiderea reciprocă a economiilor și reducerea continuă a barierelor din calea comerțului, ceea ce va stimula investițiile și creșterea economică;

Aprofundarea comerțului și a relațiilor economice;

În februarie 2005 Republica Moldova a semnat cu Uniunea Europeană Planul de Acțiune UE – Moldova din cadrul PEV (Action Plan), document reînnoit în 2008. Acesta prevedea:

Domeniul Prioritar 1: Susținere în dezvoltarea democratică și în buna guvernare;

Domeniul Prioritar 2: Susținere în reforma sistemului judiciar și crearea capacității administrative;

Domeniul Prioritar 3: Susținere în reducerea nivelului sărăciei și în creșterea nivelului economic.

UE a acordat o asistență consistentă țărilor cu care a cooperat și cooperează în cadrul PEV. Moldova a primit € 20 milioane în 2003-2004, € 42 milioane în 2005-2006, € 254 milioane în 2007-2010 și sunt prevăzute € 273 milioane pentru 2011-2013. Această asistență este oferită în primul rând prin Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (Anexa 1);

Astfel, în perioada 2011-2013 Moldova va beneficia de:

2011: € 70 milioane;

2012: € 90 milioane;

2013: peste € 110 milioane.

Pentru sprijinirea reformelor pe care le-a demarat Republica Moldova, inclusiv cele ce vizează organele de drept, Comisia Europeană a decis să acorde € 50 mln. numai pentru susținerea reformelor în domeniul justiției și afacerilor interne, dintre care € 10 mln. au fost alocate în anul 2012.

Paradoxul este că Republica Moldova întotdeauna are nevoie de un „frate” mai mare, fie că e vorba de Federația Rusă, fie că de Uniunea Europeană, care să identifice problemele cu care aceasta se confruntă, să-i arate soluțiile concrete și să o ajute mereu. Și, cât de mult nu am dori ca Moldova să aparțină creatorilor lumii moderne, ea se satisface cu un simplu rol de observator al tuturor proceselor ce au loc, și se complace în statutul său de dependență de vecinii săi.

După evenimentele de la 1 mai 2004 Moldova putea să devină protagonistă a unei politici europene noi: cea a „noii vecinătăți” și în condițiile în care România a devenit membru cu statut deplin al Uniunii, iar Republica Moldova are hotar direct cu Uniunea Europeană, există toate premisele ca aceste relații să treacă la un nivel calitativ cu totul nou. Întrucît în prezent Moldova a dat dovadă de stăruință în acțiuni în ceea ce privește obiectivul său numărul unu al politicii externe, și totuși, încetul cu încetul ne apropiem la “o noua viață”.

3.2 Avantajele si dezavantajele integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

De mai mulți ani Republica Moldova are drept prioritate integrarea în Uniunea Europeană.Se pare însă că integrarea europeană este percepută în majoritatea absolută a cazurilor cu posibilitatea moldovenilor deja pot circula liber, fără vize în Uniunea Europeană,dar desigur cu unele condiții.

Cred că Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană are foarte mari avantaje,dar are și dezavantaje….(Anexa 1.2)

Dezavantajele integrării RM în UE.

O problemă majoră care va duce la agravarea situației în economia națională a Republicii Moldova este competitivitatea (de fapt,lipsa acesteia) a producătorilor și a produselor autohtone față de cele europene (sub aspectul calitatea și volumul produselor).

Întrind în spațiul Uniunii Europene,cred ca vom avea anumite restricții din punct de vedere de alegere a pieților de desfacere, ceea ce va fi presupusde politica comercială comunitară a Uniunii Europene. Piețe de desfacere pentru producția autohtonă de bază sunt cît de cît ocupate de Republica Moldova,însă în Uniunea Europeană aceste piețe sunt deja,ocupate de alte țări (alți producători) mai mari, pentru care noi n-am putea să facem concurență.

Un alt dezavantaj pentru aderarea la UE este domeniul standardizării:putem afirma că în present, noi nu avem standarde europene-GOST-urile noastre autohtone sunt foarte vechi. Din aceasta rezultă că nu suntem pregătiți pentru integrare din acest punct de vedere.

Republica Moldova va trebui să cheltuiască sume enorme pentru a atinge standardele Uniunii Europene.Cea mai mare parte a acestei sume desigur,va fi platită de cetățenii și firmele din Republica Moldova. Costurile aderării, pe care moldovenii le vor suporta,sunt costuri publice (care, desigur,vor fi acoperite din buget), costuri private (ce vor fi suportate de societățile comerciale) și costuri individuale (ce vor fi plătite de fiecare cetățean moldovean,pentru reforma sistemului de pensii, pentru reconversie professional,pentru un alt standart de viață).

În afară de acestea,RM va trebui să contribuie cu multe sume de Euro la bugetul comunitar. La aceasta se adaugă cheltuielile pentru modernizarea infrastructurii și investițiile în protecția mediului. Toate acestea înseamnă ca poporul moldovenesc vor plăti impozite aproape duble.

Deasemena, eu cred că sunt și alte problem,cum ar fi:

Deprecierea monedei naționale

Distrugerea întreprinderilor autohtone

Distrugerea culturii economice și de producție din cauza standardelor Europene.

Creșterea prețurilor și tarifelor

Pierderea tradițiilor pentru producția autohtonă.

Costurile aderării RM vor fi mai mari decit în alte țări, cel mai important motiv însă situația din agricultură. Reforma structurală a agriculturii ar trebui să aibă un dublu obiectiv, ăn primul rînd, reducerea populației care își cîștigă existenșa din agricultură, în al doilea rînd, creșterea dimensiunii fermelor și, ca atare, mărirea eficienței agriculturii.

În domeniul agriculturii, nu trebuie să uităm și problema concurenței,în condițiile în care fermierii reprezintă un lobby puternic în țările occidentale. Economia Republicii Moldova fiind bazată pe ramura agriculturii are în cazul dat numai de pierdut.

Avantajul actual al costului redus al forței de muncă din Republica Moldova poate fi apreciat ca un fenomen cel bun, deoarece oferă locuri de muncă pentru mulți moldoveni și poate fi prost, deoarece aceste locuri de muncă sunt în sectoare cu valoare adauată scăzută,menținînd, așadar,salarii scăzute și un standard de viață scăzut.

Principalele dezavantaje ale aderării RM laUE sunt preponderent de natură economică. Cel mai important dezavantaj, il constitui cresterea prețurilor și scăderea nivelului de trai, apoi urmează creșterea șomajului și distrugerea agriculturii.

Dezavantajul de natură socio-politică constă în pierderea demnității naționale.

Faptul că RM are de cîștigat în urma aderării la UE nu este cert, deoarece există destule exemple ale membrilor actuale ale UE. De exemplu, indicatorii venitului/locuitor pentru Grecia,la data intrării sale (1981) cifra se situa la 77 % din media UE. Însă, în 1998, în Grecia s-a coborît la 66 % din această medie.

Avantajele integrării RM în UE.

Cred ca,un avantajva fi, o voce externă care va fi mai bine auzită și o autoritate mai mare în relațiile internaționale, Moldova va participa la toate procesele economice, politice și culturale europene și mondiale, vom avea o posibilitate mai bună să ne promovăm interesele naționale pe plan european, vom putea scăpa din arealul geopolitic al “vecinătății apropiate” a Rusiei, și desigur, vom avea o Securitate națională mai mare. Produsele Moldovei vor avea acces pe piața europeană, vor fi anulate taxele vamale, obstacolul principal în carecalea exporturilor moldovenești pe piață UE, deci, dacă aceste impozitenu vor fi, va crește foarte mult exporturile de material primă agricole, a produselor alimentare și textile, se vor intensifica fluxurile de investiții străine directe, pentru că forța de muncă este mai eftină, și desigur se vor mări salariilor.

3.3 Îmbunătățirea aspectelor critice în Republica Moldova.

Aspectele critice care trebuie îmbunătățite în Republica Moldova sunt:

Aplicarea eficiente a legislației: modul în care Planul de acțiuni a fost abordat în Republica Moldova, ca o listă de activități ce trebuie raportate, îndeplinite, fără suficientă consistență asupra felului în care acest proces trebuie să conducă la rezultate palpabile, cu siguranță trebuie schimbat din rădăcini;

Voința politică: atașamentul efectiv la normele și valorile democratice trebuie să devină regula N.1 a procesului de implementare a angajamentelor asumate de autorități, și nu doar la nivelul festivist, declarativ. Putem observa de exemplu că orientarea pro-europeană a țării și racordarea la standardele europene nu se reflectă în modalitatea de planificare și distribuire a resurselor bugetului public, și nici în relațiile tensionate pe scena politică; Există numeroase strategii anunțate de autorități fără acoperire financiară sau care absorb importante resurse publice, fără a urma logica și spiritul cursului strategic de apropiere și asimilare a standardelor europene;

Capacitatea administrativă redusă: în Republica Moldova nu există o politică convingătoare de atragere a tinerilor profesioniști, calificați la cele mai bune universități din țară și din străinătate care să devină resursa de schimbare în cadrul instituțiilor publice. Obiectivele nu au fost înțelese și asumate satisfăcător de către o bună parte din funcționarii publici angajați de ministere și alte agenții guvernamentale, stimulând nesiguranță, temeri anacronice și frustrări substanțiale, sau chiar antagonisme instituționale între diverse instituții. Adeseori, lipsa capacităților administrative este invocată drept argument însă pentru camuflarea lipsei de voință politică de stabilire și implementare a unor reforme vitale pentru societate și economie;

Persistența unor fenomene cu caracter antisocial: corupția, partizanatul politic, (importante decizii cu caracter economic și social rezultă din politici rupte din context), nu sunt consultate corespunzător cu actorii implicați ai societății civile și ai mediului privat de afaceri, politizarea unor instituții centrale pentru reducerea corupției epistemice fiind un obstacol în sine, care nu influențează pozitiv nici rezultatele, nici percepția generală a publicului.

Concluzii

Apropierea hotarului Uniunii Europene de cel al Republicii Moldova în 2014 constituie o oportunitate pentru țara noastră de a se apropia de UE la nivel economic și politic. Deși la moment, Republica Moldova nu are posibilitatea inițierii negocierilor de asociere cu UE, prioritare rămîne îndeplinirea angajamentelor preluate în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.

Implementarea cu succes a Planului de Acțiuni RM-UE ar oferi Moldovei posibilitatea consolidării relațiilor cu UE și obținerea în plus a unor avantaje în relațiile economice bilaterale. Acest fapt va da un impuls dezvoltării economice și politice a statului, disciplinînd decidenții politici în realizarea politicilor publice proeuropene. Un rol foarte important în acest proces îl are și societatea civilă care susține integrarea europeană prin diferite proiecte. Integrarea europeană a Republicii Moldova trebuie să fie un efort comun al întregii societăți.

Anexe

Anexa 1.1;

Instrumentul European de vecinătate și Parteneriat

1.2 Avantaje și dezavantaje integrării RM în UE.

De ce Republica Moldova trebuie să aleagă Uniunea Europeană?

Comerț Extern

Creșterea economică

Prețuri

Piața muncii

Venituri bugetare

Mediul de Afaceri.

Migrația

Reintegrarea țării.

Bibliografie:

Cărți:

1.Akan Malici: The Search for a Common European Foreign and Security,Policy, Basingstoke, 2013.

2.Alexander Duleba, Vladimir Bilcik, Taking Stock of the Eastern Parnership in Ucraina,Moldova,Visegrad Four, and the EU, Bratislava, 2013.

3.Claudia Ionescu, Nicolae Toderaș:Politica de dezvoltare regională,Editura Tritonic,București,2012.

4.Eduard Dragomir,Dan Nița: Curtea Europeană a Dreptului Omului.

5.Emilia Lucia Catana: Principiile bunei guvernări:Evoluții europene și studii comparative,Editura Universul Juridic,2012

6.Gisela Muller-Brandeck-Bocquet:The future of the European Foreign, Security and Defence Policy after Englargement.

7.Mariana Constantinescu,Tudor Georgiana Mandatul european de arestare:Aspecte teoretice ți practica judiciară.Editura Hamangiu, București 2011.

8.Ronen Palan,Jason Abbott: Strategiile statelor în economia politică globală, Chișinău 2011.

9. Idis “Viitorul ”Raport asupra studiului de evaluare a percepției publice privind procesul de integrare Europeană,Chișinău 2014.

10.Ian Bache, Stephen George :Politica în Uniunea Europeană.

11.Damien Helly, Post-2013 scenarios in Sudan:What role for the EU?

Lincuri:

http://eur-lex.europa.eu/

http://europa.eu/

http://www.mfa.gov.md/