Politica Nationala In Moldova Sovietica (1944 1989)docx

=== Politica nationala in Moldova sovietica (1944-1989) ===

UNIVERSITATEA DE STAT ”BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL

FACULTATEA DE FILOLOGIE ȘI ISTORIE

CATEDRA ISTORIE ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

COMANICI ION

POLITICA NAȚIONALĂ ÎN MOLDOVA SOVIETICĂ (1944-1989)

TEZĂ DE MASTER

Domeniul: Știinte umanistice

Specialitatea: Istorie

Coordonator științific:_________________

(semnătura)

Autor:______________

(semnătura)

Depusă la catedră la ”__”_______________ 2015

ADMISĂ SPRE SUSȚINERE

Șef catedră:

_____________________

”___” _______________ 2015

Cahul 2015

Cuprins

INTRODUCERE……………………………………………………………..….2

Capitolul I. Regimul comunist la putere în Basarabia
1.1.Instaurarea regimului sovietic în Basarabia(1940-1941)…………………………….5
1.2.Măsurile regimului sovietic înaintate în RSSM în domeniul politicii etnoculturale (limba,traditii,școli,universități,literatură,etc.) ……………………………9
1.3.Trăsăturile economice ale politicii naționale în Basarabia …………………………14

Capitolul II. Rezistența anticomunistă din RSSM

2.1.Organizația Națională împotriva regimului comunist ”Arcașii lui Ștefan”……20
2.2.Grupul anticomunist condus de Filimon Bodiu………………………………………….24
2.3.Organizația ”Sabia dreptății”,Organizația”Partidul Libertății”,Organizația”Armata neagră” și ” Partidul Democrat Agrar”……………..30

Capitolul III. Represiunile politice în RSSM după 1956

3.1.Acțiunile împotriva ”politicii naționale ” sovietice …………………………………..42

CONCLUZII…………………………………………………………………………………………….51

ANEXE……………………………………………………………………………………………………54

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………..64

INTRODUCERE

Importanța și actualitatea temei.Perioada 1944-1989 a fost una crucială pentru R.S.S.M.,iar populația nu a fost decît victimă în ghiarele terorii sovietice.

Regimul sovietic a fost un regim opresiv și represiv,avînd o ideologie oficială de stat,care se fixa pe un singur partid politic, ”Partidul Comunist”,condus de ”marele conducător”,prin intermediul unor comisii,care deținea monopolul asupra economiei, informației și culturii,avînd ca scop răspîndirea dictaturii sovietice și de a întemeia o lume nouă pe acest teritoriu.

Însă nu toată populația a acceptat acest regim sovietic.Unii au încercat să se opune și să creeze anumite organizații,care vor crea condițiile de rezistență armată față de acest regim.Datorită acestor persoane,teritoriul a fost salvat de dictatură și de stagnarea economiei,culturii,politicii.

Actualitatea temei este determinată de faptul că,chiar dacă imperiul sovietic s-a destrămat,este necesar să înțelegem cum a fost instalat,cum s-a manifestat și,în special,care au fost consecințele regimului sovietic,acestea continuînd să se resimtă și astăzi,și anume prin presiunea politică executantă de Moscova asupra spațiului R.S.S.M.În afară de aceste probleme trebuie de marcat și posibilitățile de opunere față de acest regim și care au fost consecințele acestor acțiuni ale populației.

Istoriografia problemei:Premisele instaurării și consecințele regimului sovietic și mișcările antisovietice au fost cercetate atît de istoricii sovietici,români de peste Prut cît și de istoricii de la Chișinău și de peste hotare.

Dacă ne referim la istoriografia sovietică putem afirma că nu a interpretat obiectiv nici procesul,nici actul formării și dezvoltării R.S.S.M.Unii istorici afirmau că prin formarea R.S.S.M s-a realizat ”politica națională sovietică”.

Însă istoriografia românească,în diverse monografii spre monografia lui A.Moraru ”Basarabia și Transnistria”, Elena Postică ”Organizații de rezistență din Basarabia postbelică (1944-1950),Ioan Popa,Luiza Popa ”Românii,Basarabia și Transnistria”, Ion Țurcanu ”Istoria românilor.Cu o privire mai largă asupra culturii române”, Igor Cașu ”Politica națională în Moldova Sovietică (1944-1989)”, ”Moldovenii sub teroare bolșevică:Sinteze elaborate în baza materialelor Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din R.M.”, Ion Șișcanu,Vitalie Văratec ”Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele lui pentru Basarabia”,evidențiază foarte bine scopul instaurării regimului sovietic și mișcările antisovietice și anume aceasta va avea rolul de a influența la unirea R.S.S.M cu România.

Gradul de cercetare:Cercetarea este elaborată în baza literaturii existente,apelînd la o serie de izvoare,monografii,sinteze,articole,etc.Dată fiind evenimentele ce s-au desfășurat de la formarea R.S.S.M și pînă la Independența Republicii Moldova,dar mai ales consecințele lor pentru populația din R.S.S.M.Problema a constituit,decenii de-a rîndul,obiectivul preocupării mai multor istorici,analiști și politicieni ai vremii.

Luînd în considerare numărul enorm de lucrări consacrate problemelor create după instaurarea regimului sovietic.Printre cele mai semnificative lucrări care au contribuit la realizarea acestei teze pot fi menționate în primul rînd lucrarea Elenei Postică ”Rezistența antisovietică în Basarabia.1945-1950”,lucrarea lui Igor Cașu ”Politica națională în Moldova sovietică”,de asemenea lucrarea lui Ion Țurcanu ” ”Istoria românilor.Cu o privire mai largă asupra culturii române”, lucrarea lui Ion Scurtu ”Istoria Basarabiei de la începuturi pînă în 1998”,etc.Deasemenea pot fi menționate lucrările prof. univ. dr. hab. Șișcanu Ion ,în ceia ce privește instaurarea regimului și consecințele acestuia pe teritoriul R.S.S.M. ,prin lucrările ”Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele lui pentru Basarabia”,”Raptul Basarabiei 1940”,Chișinău, 1993.

Acestea și alte lucrări vor fi incluse în lista bibliografică.

Scopul și obiectivele investigației:Scopul principal al acestei lucrări constă în cercetarea condițiilor istorice privind crearea și evoluția mișcărilor antisovietice și impactul lor asupra teritoriului R.S.S.M.

Obiectivele fixate în teză:

-analiza premiselor și consecințelor instaurării regimului sovietic

-elucidarea realității mișcărilor antisovietice create de persoanele ,care sunt nemulțumite de acest regim sovietic

-evidențierea persoanelor concrete care au suferit în urma acestui regim

Cadru cronologic și geografic:Din însuși formularea temei reiese că ne-am axat pe o perioadă strict delimitată.Limita cronoligcă inferioară,a tezei constituie instaurarea regimului sovietic 1940.O altă extremitate cronologică vizează cînd R.S.S.M. devine independentă, 31 august 1989.

Metoda de cercetare: Studierea acestei teme se bazează pe cercetarea materialului teoreic,documente,articole,monografii și studii speciale care au servit ca model pentru aplicarea metodelor utilizate în cercetările istorice în cunoașterea problemei în cauză.Pentru cercetare au fost utilizate și integrate principii de studii generale și specifice istorie:principiul științific,obiectivității, principiul abordării sistemice și al dialecticii ,etc. Principale metode folosite în cercetare sunt: metoda retrospectivă,metoda analizei istorice, metoda comparativ-istorică, metoda inducției și deducției, analiza și sinteza, metoda analizei critice, metoda abordării interdisciplinare,care m-au ajuat să asigur lucrării un suport metodologic consistent.

Structura tezei:Structura lucrării în cauză,respectă cerințele academice și corespunde rogorilor unui text coerent.Astfel teza conține Intrducere,trei capitole ce includ și subcapitole,Concluzie,Bibliografie și Anexe.În Capitolul I intitulat ”Regimul comunist la putere în Basarabia” sunt expuse:condițiile în care a avut loc instaurarea regimului pe aceste teritoriu,care erau modificările populației autohtone și cum a influențat acest regim asupra domeniilor sociale,econimice,culturale și politice.În Capitolul II,intitulat „Rezistența anticomunistă din R.S.S.M.” sunt analize pe larg care erau mișcările și organizațiile antisovietice,care aveau scopul de a înlătura regimul comunist și reîntoarcerea la Patria-mamă,România.În Capitolul III,intitulat ”Represiunile politice în R.S.S.M. după 1956” sunt expuse persoanele care au fost maltratați, acuzați și învinuiți pe nedrept,pentru că nu doreau să se supune regimul comunist.În Concluzii sunt expuse concluziile cu privire la problema abordată și cercetată.

I.Regimul comunist la putere în Basarabia

,,Iubiți  Basarabia, dragii  mei,  iubiți  poporul  ei  cu  sufletul deschis  adevărului  și

dreptății, iubiți  trecutul  ei  bogat în

monumente  istorice,  mai  ales  cele  bisericești,  tradițiile  și obiceiurile  lui  strămoșești – și  nu  vă  veți  înșela. Iubiți-o,

cunoasteți-o, înăltați-o – acesta  este  testament-mi adresat  voua…” 

Alexei  Mateevici

1.1 Instaurarea regimului comunist în Basarabia (1940-1941)

Conform prevederilor Protocolului adițional (alăturat) secret la Tratatul Sovieto-german de neagresiune, care a fost semnat la 23 august 1939, Uniunea Sovietică și Germania au împărțit între ele sferele de influență în Europa. Paragraful 3 al Protocolului prevedea: „În privința Europei Sud-Estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană își declară dezinteresul total politic față de aceste teritorii” . Astfel, conform pactului semnat de ministrul afacerilor externe ale Gemaniei Ioaskim Von Ribbentrop și ministrul de externe al Uniunii Sovietice V.Molotov, între 28 iunie și 3 iulie 1940, Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herța au fost răpite prin forța armelor de la România și anexate Uniunii Sovietice. Așa Basarabia, cu un teritoriu de 44,5 mii km2  cu o populație de 3 milioane și 200 mii de oameni, au fost cucerite la 28 iunie 1940 de Uniunea Sovietică.

Astfel,Basarabia,Nordul Bucovinei și ținutul Herței au devenit primele regiuni românești în care a fost instaurat regimul comunist,în primul rînd cu ocuparea Țărilor Baltice și a unor teritorii care au aparținut anterior Poloniei,în al doilea rînd prin expansiunea dominației sovietice asupra Europe Centrale și de Est după sfărșitul celui de-al doilea război mondial.

Încă din primele zile ,ocupanții sovietici au constituit anumite comisii comuniste în vederea împiedicării operațiilor de evacuare a bunurilor,a populațiilor.Ei au capturat importante cantități de muniții,armament,materiale și echipament militar;au recurs la șantaj pentru predarea unor cantități exagerat de mari de material rulant pe calea ferată.Una din consecințele principale l-a constituit dezmembrarea Basarabiei,efectuată de Moscova o dată cu dezmembrarea R.A.S.S.M, creată anterior tot de Moscova,în cadrul Ucrainei.Formarea R.S.S.Moldovenești făcea parte din politica expansionistă a regimului bolșevic,care își extindea teritoriile spre Vest.

Astfel , începea un regim de factură dictatorială, cu trăsături specifice,printre care se enumeră: scopul de subminare și subversiune a acestei entități în raport cu România și populația din Basarabia.Ca rezultat al acestei aspecte România a pierdut 3 776 309 cetățeni, dintre care 53,49% erau români, 10,34% erau ruși, 15,50% erau rutieni și ucraineni, 7,27% erau evrei, 4,91% erau bulgari,3,31% erau germani,etc. Evacuarea populației românești din aceste teritorii nu era posibilă pentru că majoritatea oamenilor care trăiau aici nu puteau să-și imagineze să trăiască viața în alt loc decît acolo unde s-au născut,în dependență de orice s-ar fi întîmplat.

Cu aît,conform surselor sovietice,în perioada de 28 iunie-decembrie 1940 s-au reîntors în Basarabia aproximativ 300 000 basarabeni care se aflau în străinătate. Puținii funcționari mărunți care au avut curajul să rămînă pe loc au fost fie deportați,fie marginalizați sau chiar exterminați. De înalți funcționari de stat nici nu putea fi vorba,tot așa ca și despre înalții ierarhi, activiști politici, culturali, profesori, jurnaliști,etc.

Regimul instaurat în Basarabia începînd cu 28 iunie 1940 era un regim care avea tendințe totalitare intenționînd să anuleze o instituție socială fundamentală a democrației–și anume garantul,proprietatea privată,și condiția sine qua non a libertății individuale-toate acestea contravenea principiilor democratice occidentale.A întreprins anumite acțiuni ,care a afectat domeniul spiritual,printre care se enumeră: asuprirea împotriva Bisericii și a slujitorilor cultelor; închiderea și demolarea locașurilor de cult; deportarea oamenilor care erau credincioși,în regiunile îndepărtate ale U.R.S.S.,care a avut loc la 1 aprilie 1951 a credincioșilor confesiunii ”Martorii lui Iehova”.

Din cauza goanei cu care au inițiat sovieticii pe acest teirotiru,n-a fost posibilă nici chiar evacuarea personalului,care făceau parte din instituțiile de stat civile și bisericești. De pe acest teritoriu s-au evacuat 487 din totalul de 1013 preoți,care erau existenți atunci în Basarabia. Pînă în luna octombrie 1940,21 000 de persoane au obținut repatrierea sau dreptul formal de a se repatria în România.

Aproape întreg efectiv al districtelor militare din Kiev și Odessa a participat la mișcarea de ”eliberare”,și anume 32 divizii de infanterie,2 divizii de infanterie motorizată,6 divizii de cavalerie,11 brigăzi de tancuri,3 brigăzi de avioane,16 regimente de artilerie grea și alte unități auxiliare,care a reprezentant un ajutor important în desfpșurarea acestei operații.Scopul acestui act a fost ”reunirea poporului moldovenesc într-un stat sovietic unic”.

Măsurile luate de sovietici în Basarabia reocupată,între care schimbarea din temelie a administrației provinciale,națiolizarea tuturor bunurilor,confiscarea proprietăților funciare mari și mijlocii,colectivizarea forțată a gospodăriilor țărănești,deportările în masă a zeci de mii de ținutului cu populație rusă sau rusificată din interiorul Imperuiului au dus la sfîrșitul anilor ‘40 și începutul anilor ‘50 la sovietizarea deplină a acestui teritoriu.

Avînd o experiență formidabilă în abordarea problemei naționale,sovieticilor nu le-a fost greu deloc să integreze Basarabia în imperiu. Complet neîncrezătoare în localnici,mai ales Basarabia era teritoriu românesc și zeci de mii de basarabeni luptaseră în armata română împotriva sovieticilor,Moscova a neglijat cu desăvîrșire ,la început,cadrele naționale.Știm că pînă în 1950 organul superior de conducere a RSS Moldovenești era biroul pentru Moldova al CC al PC din URSS,alcătuit în întregime din ruși,cu excepția a trei transnistrieni.

Situația se va schimba întrucîtva odată cu lichidarea acestui birou și transferul întregii puteri locale la CC al PC M. Schimbarea a fost încă doar de natură birocratică,fără conotații etnopolitice.

Din 1950 și pînă în 1952,funcția de prim-secretar al CC a fost deținută de L.I.Brejnev.Pe atunci,după el,cele mai importante persoane din conducerea de partid a republicii erau S.Trapeznikov, C.Cernenko, N.Șciolokov, S.Țvigun și I.I.Bodiul. Doar cel din urmă era român din Transnistria,aproape complet rusificat,ceilalți erau ruși trimiși de la Moscova.

Componența etnică a conducerii de partid și de stat a R.S.S.M. începe să se schimbe abia pe la mijlocul anilor ”60 ,pe parcursul unei scurte perioade de liberalizare a societății sovietice,care a urmat campaniei hrușcioviste de destalinizare și depășirii a aceea ce noii conducători de la Kremlin vor numi ”voluntarismul ”lui Hrușciov,pe care ei îl îndepărtaseră de la putere prin lovitura de palat din octombrie 1964.

Atunci au fost promovați basarabenii P.Lucinshi,I.Guțu. G.Eremei, E.Sobor, A.Sangheli, ș.a. În loc să încredințeze întreaga conducere a acestei gubernii doar etnicilor ruși,necunoscători ai realităților moldovenești,care,în contactele lor cu populația majoritară românească,ar fi avut nevoie la fiecare pas de consilieri și traducători,conducerea imperiului s-a convins că mult mai bine era să promoveze în cele mai multe funcții localnici,cu condiția obligatorie ca subdiviziunea locală a KGB-ului să aibă cea mai bună parte părere despre ei,ceea ce însemna,întîi de toate:origine socială sănătoasă,atitudine mai mult decît loială față de Rusia și regimul sovietic,certe predispoziții antiromânești.

Totuși neîncrederea autorităților de ocupație față de români era mare,chiar și atunci cînd securitatea îi recomanda a fi întru totul fideli regimului sovietic,de aceea erau urmăriți cu cea mai mare atenție și erau îndepărtați imediat din posturile ocupate la cea mai mică bănuială de neloialitate.

Ocuparea Basarabiei a generat o sumedenie de drame pentru poporul român.Încă din primele zile de ocupație,sovieticii au început să deporteze un număr însemnat de proprietari.În noaptea de 13/14 iunie 1941,au fost arestate și deportate 250 000 de persoane,din care majoritatea o formau femeile și copii.Tribunalele militare au condamnat la moarte 5 485 de persoane.Din cauza fricii,mulți au părăsit Basarabia,refugiindu-se în România.În timp de moldovenii erau aduși în Rusia ca să lucreze în mine,iar alții deportați în Siberia,zeci de mii de ruși și ucraineni soseau în Basarabia,ocupînd toate posturile-cheie pe linie de partid,de stat și în conducerea întreprinderilor.

Una din acțiunile directe și de mare amploare,care a grăbit rusificarea Basarabiei a fost colonizarea populației ruse și rusificate în această provincie.Din păcate,nu există o statistică adecvată,după care am putea judeca despre proporțiile reale ale acestui fenomen.Unele scrieri au susținut că în R.S.S.M. veneau anual în jur de 40 mii de ruși și rusofoni,cifră care pare să reflecte situația de fapt,dar numai pentru primii 20 de ani de ocupație postbelică,după care acest aflux va fi mai temperat.Ceea ce se cunoaște cu ceva mai multă siguranță este faptul că în primii ani după reocuparea sovietică a provinciei,aici au fost aduși mai mult oameni care făceau parte din organele de represiune și ordine și de asemenea foarte mulți care urmau să populeze întregul aparat de partid și de stat.Urmează apoi,pe măsura demobilizării din imensa armată sovietică,un mare aflux de foști militari,care de asemenea vor fi favorizați la ocuparea diferitelor demnități publice și slujbe mai mari sau mai mici.

Pentru realizarea cu succes a instaurării regimului apăru necesitatea de a crea un sistem eficient al organelor și al administrării.Temelia și forma acestui sistem erau sovietele de deputați ai poporului și comitetele lor executive.Ele imediat au început restabilirea,mai bine spus crearea organelor de putere locală.Se proceda nu pe cale electivă ci prin numire directă.De aceea nu e întîmplător faptul,că majoritatea conducătorilor din comitetele executive raionale și județele constituiau cadrele trimise din alte republici.Ele aveau o anumită experiență de muncă sovietică,însă foarte slab cunoșteau tradițiile,datinile populației,limba.

În toamna lui 1944 funcționau comitele în 80 raioane,1204 sătești și 6 executive județele.Între anii 1945-1960 se perfecționa istemul organelor de jos ale puterii,evolua componența numerică și statutul unora din ele în corespundere cu schimbările social-economice din societate.Către sfîrșitul anului 1960 funcționau deja 17 soviete orășenești,37 raiohaee,21 de orășel și 607 sătești,care aveau misiunea de a îndeplini diferite funcții din diferite domenii .

Un important component al sistemului politic sovietic îl constituiau organizațiile obștești, între care un rol deosebit îl juca partidul comunist,deoarece influența partidului se obținea nu numai prin îndeplinirea deciziilor de partid,dar și prin membrii de partid care se aflau în colective.Rîndurile partidului creșteau ,deși lent,în special în raioanele sătești.În 1950 partidul numera circa 29,5 mii de membri.Tot cu atîta din această perioadă spori și greutatea specifică a comuniștilor la sate.

O organizație de masă a fost Uniunea comunistă a tineretului(comsomolul).În primele luni ale anului 1950 în comsomol se aflau 75 de mii de oameni.Munca de educare a tineretului ,intensificarea activității de producție comsomolul le făcea sub conducerea partidului.

În sfîrșit după moartea lui Stalin și pînă la mijlocul anilor ’60,sub motivul asigurării periferiilor cu cadre calificate în toate domeniile vieții publice,guvernul sovietic a încurajat deplasarea din Rusia spre regiunile naționale a unei populații numeroase de cea mai variată extracție și ocupație,de cele mai multe ori fără studii serioase și fără profesie.Dacă examinăm rezultatele recensămîntelor din 1959 și 1979 ale populației din R.S.S.M.,observăm că,din toate grupurile etnice,cea mai înaltă rată de creștere a avut populația rusă,ceea ce tindea să reducă ponderea românilor sub 65 %,fapt urmărit cu obstinație de autorități.

Această politică a avut defecte dezastruoase asupra conștiinței sociale și a orizontului cultural al intelectualității basarabene,ca și asupra comunității românești de aici,în general.Întreaga comunitate,în frunte cu toată intelectualitatea sa,era ținută într-un ghetou spiritual și social-politic invizibil,dar nu mai puțin real,de aceea nu aveau nici o legătură cu conducerea republicii,nu avea știre de fenomenele reale care se produceau în societate,nu putea ști nimic precis în ce relație se afla cu restul imperiului și cu atît mai puțin cu lumea din afara acestuia,inclusiv cu România.

1.2.Măsurile regimului sovietic promovate în R.S.S.M. în domeniul politicii etnoculturale (limba, tradiții, școli, universități, literatură, etc.)

După ocuparea acestui teritoriu Uniunea Sovietică a întreprins un anumit șir de măsuri pentru a-și justifica din punct de vedere cultural și istoric pretenția ei asupra teritoriului cucerit; printre acestea se evidențiază:înaintarea unor simboluri-eroi,a unei limbi aparte care să controleze noua identitate moldovenească,interzicerea simbolurilor pan-românești,a ”lichidării” limbii ”moldovenești ” de cuvintele ”românisme” și de totul ce amintea despre trecutul care dovedea originea și destinul istoric al populației,ce a trăit de milenii în teritoriul cuprins între Nistru și Tisa,și nu numai în acest teritoriu.

În R.S.S.M.,politica etnoculturală a statului sovietic a avut unele aspecte specifice, precum se menționează:schimbări importante în gîndirea și mentalitatea populației,trăsătura de a fi basarabean,și nu în ultimul rînd schimbările în maniera de a înțelege identitatea etnonațională.

O politica etnoculturală,promovată de Uniunea Sovietică față de moldoveni a avut loc la mijlocul deceniului al III-lea,atunci cînd Moscova,crează R.A.S.S.M. în cadrul Ucrainei.

Deodată după ce s-a instaurat puterea sovietică, bolșevicii au încercat să convingă populația neruse că ei reprezentau căștigătorii eliberării popoarelor și că au o atitudine diferită față de ”problema națională” în comparație cu fostul regim.Regimul sovietic,încă de la început,au încurajat participarea naționalităților neruse în diverse domenii,inclusiv și în domeniul cultural.Din această cauză,regimul sovietic a întreprins procesul de promovare a cadrelor locale.

După cum am văzut din primul subcapitol, în Basarabia în primul an de ocupație sovietică, presa a continuat să apară în limba latină.De asemenea s-a prevăzut interzicerea alfabetului latin pentru vara anului 1941,iar începutul războiului a amînat implementarea acestei intenții.

Primele încercări de elaborare a conceptului de ”limbă moldovenească” cu sensul de limbă literară aparte de limba romînă ,au avut loc în anii 20 ai sec. XX în R.A.S.S.M..Ele au reprezentant o reacție a U.R.S.S. la actul Unirii Basarabiei cu România,constituind expresia cultural-lingvistică a pretențiilor teritoriale sovietice față de România.Scopul proiectului etnocultural din R.A.S.S.M era să demonstreze atît legimitatea creării acestei formațiuni,cît și a pretențiilor sovietice asupra Basarabiei.

Ocupînd Basarabia,ostașii sovietici au adus pe tancurile lor nu numai un nou regim totalitar-comunist,ci și o nouă limbă literară și un nou alfabet:limba literară ”moldovenească” cu grafie chirilică.Scopul Uniunii Sovietice a constat în respingerea categorică a identității românești moderne și impunerea unui nou tip de gîndire și mentalitate.Prin impunerea moldovenismului s-a încercat redirecționarea luptei politice dintre moldoveni și autoritățile ocupante ale imperiului și transformarea ei într-un conflict identitar dintre moldoveni și români.Deja la 23 septembrie 1940,Biroul CC al PC(b)M,a hotărît:să anuleze editarea manualelor și a altor materiale în limba moldovenească; să treacă scrierea moldovenească la alfabetul rusesc; să se editeze în timpul apropiat manualele și alte materiale didactice cu alfabetul rusesc. ( a se vedea figura nr. 1.1.1)

Discutînd ,la 28 aprilie 1941,”schimbările în ortografia limbii moldovenești”,Biroul CC al PC(b) M decide ca ”proiectul prezentat de Comisariatul Poporului pentru Învățămînt din R.S.S.M. ”Regulile ortografice de bază ale limbii moldovenești”,elaborat de Institutul Moldovenesc de Cercetări Științifice și aprobat de Institutul de Limbă și Alfabetul al Academiei de Științe din U.R.S.S.,să fie aprobat,ținînd cont de observațiile institutului”.La 16 mai 1941,Consiliul Comisarilor Poporului din R.S.S.M. adoptă hotărîrea „Cu privire la aprobarea regulilor ortografice de bază ale limbii moldovenești”.Noua ortografie ținea cot de noua realitate lingvistică ce se crease prin anexarea Basarabiei,recunoscîndu-se că ”poporul moldovenesc are o bogată moștenire literară și folclorică”.

După cum am observat,pînă la moartea lui Stalin,care se remarcă prin ”dezvoltarea limbilor naționale și reconstrucția lor în stilul comunismului”,o rusificare rapidă nu prea le-a reușit.Cu toate acestea,s-a reușit,încă înainte de dispariția lui Stalin,reabilitarea unor scriitori,care erau reprezentanți ai literaturii clasice ”moldovenești”; dintre acestea făceau parte Ion Creangă,Vasile Alecsandri și Alexei Mateevici.Tot la începutul anilor ’50 s-a luat decizia de a se construi o alee pentru clasicii literaturii ”moldovenești”,dar realizarea acesteia a durat mult.

Ca urmare,constatăm că în perioada de pînă la 1953,exista un punct de vedere comun al conducerii de vîrf de la Chișinău și a celei de la Moscova privitor la politica etnoculturală,care a fost promovată în R.S.S.M.

În 1957 au apărut la Chișinău, ”Normele ortografice și de punctuație ale limbii moldovenești”care au anulat normele lingvistice din primii ani postbelici.În linii generale, normele noi ale limbii ”moldovenești” se potriveau cu normele limbii române.În aceeași perioadă au fost publicate unele ”opere alese” care aparțineau unor clasici vestiți ai literaturii românești:Vasile Alecsandri,Alexandru Donici,Mihai Eminescu,Constantin Negruzzi,Alecu Russo,Constantin Stamati,etc. Uneori au avut loc schimbări în textele originale, în locul unor cuvinte,care erau considerate aproape de publicul basarabean s-au introdus altele,și anume regionalismele și arhaismele,etc;uneori s-a acceptat pur și simplu un text integral după edițiile,care erau publicate în România.Pe de altă parte,s-a efectuat o selecție sctrictă a scrierilor clasicilor literaturii românești,avînd ca scop eliminarea unor opere considerate potrivnice realităților regimului socialist și sovietic.

În concordanță cu evenimentele descrise mai sus,care au schimbat total situația existentă anterior, în anii ’50 a avut loc fixarea limbii ruse în republicile unionale,,precum inclusiv și în R.S.S.M..Din anul 1948,printr-un ordin al Ministrului Învățămîntului Superior al U.R.S.S. din 11 septembrie au fost introdusă învățarea obligatorie a limbii ruse în universalitățile din republicile unionale. La 19 noiembrie 1954,același minister a adoptat o nouă hotărîre în care se prevedea deciziei din 1948, probabil deoarece existau încă instituții care nu acceptau ordinele anterioare ale ministerului în cauză. De data aceasta se prezumă deschis că studenții din republicile unionale erau obligați să studieze limba rusă în locul limbilor străine.

Rusificarea s-a realizat cel mai mult prin impunerea limbii ruse ca limbă de stat,deci obligatorie mai ales pentru relația cetățeanului cu autoritățile și instituțiile publice.Fiind impusă și protejată de autoriăți,în timp ce limba națională era treptat marginalizată și în final izgonită de peste tot,limba rusă a devenit aproape o necesitate pentru români,ceea ce i-a obligat pe toți românii să o învețe,în timp ce rușii și rusofonii au fost scutiți de nevoia de a cunoaște limba română ca limbă a populației majoritare.

Și în sistemul de educație,limba rusă avea un statut privilegiat.În instituțiile de învățămînt pedagogic,au fost înființate secțiuni speciale pentru pregătirea învățătorilor și profesorilor de limba rusă din rîndul etnicilor români.În școli,aceștia erau stimulați atît la salarizare,cît și prin divizarea claselor în grupuri mai mici,pentru a asigura rezultate mai rapide și mai sigure la însușirea limbii ruse.La orele de istorie,se învăța practic numai istoria Rusiei și a URSS,deși , formal,programele de studii la această disciplină conțineau și cîteva ore pentru fiecare clasă referitoare la istoria Moldovei.

Și în prezent se consideră că anul 1953,cînd moare Stalin,simbolizează începutul unor schimbări în viața economică și politică sovietică. Această mențiune nu este exacta,în raport cu ceea ce privește unele aspecte ale politicii etnoculturale ale regimului sovietic. Conform datelor despre cazul Basarabiei,procesul de reabilitatea a clasicilor literaturii românești, în anumite limite impuse de regimul sovietic,a început înainte de anul 1953.De asemenea,s-a observat că ideea de a construi o alei a clasicilor literaturii moldovenești a fost inițaită încă în perioada stalinistă și a fost susținută de unele personalități,care mai tîrziu se vor identifica cu un anumit curent,numit ”curentul moldovenist”.

După o perioadă de răspîndire a regimului comunist,cu referire la politica culturală,la sfirșitul anilor ’50 ,din punct de vedere internațional și intern, l-au determinat pe Hrușciov să reabiliteze lozinca cu tematica naționalităților.Noua lege cu referire la învățămîntul sovietic,adoptată în 1959 a consituit una din măsurile cele mai convingătoare din acea perioadă.Această legea prevedea neobligativitatea elevilor,care învățau în școlile ruse de a învăța limba teritoiului în care ei trăiau.Limba rusă rămînea o disciplină obligatorie în școlile naționale de pe acest teritoriu.

De asemenea au fost introduse regimurile școlilor mixte,care erau menite să creeze un mediu favorabil bilingvismului,în realitate avea scopul de a învăța limba rusă.Republiciile afirmau că respectă limba rusă,da și ei la rîndul său ar trebuii să respecte limba lor.

Pînă în anul 1991,Uniunea Sovietică nu avea întocmitt în vre-un act constituțional dreptul limbii ruse ca o limbă oficială. Legea din 1959 și ponderea numerică a rușiilor și etniilor rusofone i-a asigurat limbii ruse acest statut,adică oficialitatea limbii ruse.

În perioada lui Hrușciov ,reapare acuzația de ”formalism ” și de ”abstracționism”, catacterizată prin inspirația unor autori sau artiști din regimul sovietic sau din istoria sovietică, însă formele de expresie aveau un caracter abstract.

Deși Stalin a decedat,istoria ne prezintă că Hrușciov a continuat să revigoreze anumite idei staliniste,printre care se enumeră și cea a includerii rapide a popoarelor sovietice,prin mijloace nepotrivite.

Rușii și întreaga populație rusificată a R.S.S.M.,considerată pe bună dreptate că reprezenta în această parte a imperiului națiunea dominantă,nu avea în realitate un statut foarte înalt.Este adevărat că această populație se bucura de o serie de avantaje în raport cu românii,mai cu seamă în ceea ce privește promovarea socială,fiind totodată purtătoarea limbii ruse și exponența intereselor sovietice pe acest teritoriu.Dar,sub aspect cultural,ea nu era nici pe departe în situația rușilor din marile centre administrative și culturale ale imperiului.Ei constituiau o populație specială,care beneficia de legătura directă cu valorile culturii ruse,prin intermediul limbii ruse,dar care se afla în afara procesului de creare a acestor valori.

Pe parcursul întregii perioade a aflării R.S.S.M. în componeța imperiului sovietic,în această republică nu s-a impus nici o personalitate de valoare a culturii ruse,care ar fi fost apreciată destul de înalt în U.R.S.S. și în afară U.R.S.S.,si nu a fost creată nici o operă rusească de mare nivel în literatură,muzică,arte ,științe,etc.

Realmente,intelectualitatea rusă din R.S.S.M. a avut un statut inferior,din punct de vedere cultural, chiar în raport cu intelectualitatea moldovenească,deși nici aceasta nu se putea lăuda cu performanțe de nivel european.Refuzînd aderența participativă la cultura română,ea s-a mulțumit cu statutul de simplă consumatoare a culturii ruse,create în U.R.S.S. propriu-zisă.

Astfel,rămînînd prizoniera iluziei că reprezenta în R.S.S.M. o mare cultură,populația rusă și rusificată din R.S.S.M. a rîmas de fapt condamnată să vegeteze fără perspective clare de progres în spațiul dintre cele două culturi.

Așadar,ocupația sovietică din Basarabia a generat în mediul româmilor basarabeni un deficit acut de cultură politică națională,întreținut pe de o parte prin izolarea artificială a acestora de statul român,iar pe de altă parte prin îngrădirea accesului lor la valorile spiritualității românești și ale culturii autentice,în general,dar nu în ultimul rînd prin rusificare.Nimeni nu știa mai bine decît bolșevicii cît de ”benefică” era pentru ținerea în supunere a unor popoare întregi ,mai ales într-un regim de teroare,lipsa de cultură sau falsa cultură proletaăr,internaționalistă.Este adevărat că Basarabia nu avea o propensiune mai mare decît oricare alt teritoriu românesc pentru ideile comuniste,”matricea stilistică” a spiritualității românești a fost refractară și aici la modelul social și politic comunist.

Dar în lipsa în mase a culturii solide,adevărate,a afăcut ca acest model să fie realizat relativ ușor.El însă a fost implatant împotriva voinței populare.Cu atît mai mult nu se poate vorbi despre îmbrățișarea ideilor comuniste,care,niciodată nu au putut fi percepute în mase.Deficitul de cultură a fost și cauza principală a puterniciei rusificări a moldovenilor.De fapt,în Basarabia sovietică,rusificarea și comunizarea au fost două acțiuni care au fost gîndite astfel ca să se completeze perfect una pe alta în efortul de a-i izola pe moldoveni,prin alterarea mentalității,de țară și de civilizația europeană.Văzute în perspectiva istorică,aceste eforturi au rodit rodul nedorit.

1.3.Trăsăturile economice ale politicii naționale în Basarabia

În cei peste trei ani de război,cît Basarabia s-a aflat în componența statului român,primele încercări de restructurare politică și socială a provinciei după modelul sovietic comunist au fost șterse complet și date uitării.Din a doua jumătate a anului 1944 și mai ales după terminarea războiului,acest model este repus în funcțiune.

Cu toate eforturile depuse de administrația românească din anii 1941-1944 de a reanima economia provinciei,la sfîrșitul războiului aceasta era în mare parte distrusă,ca urmare mai ales a operațiunii Iași-Chișinău,pe parcursul căreia centrul și sudul Basarabiei fuseseră supuse unui foc nimicitr al celor două grupuri de armate aflate în confruntare.În afară de pierderile umane s-au marcat și pierderi în agricultură ca urmare a mobilizării la război a majorității bărbaților apți pentru muncă,a rechizițiilor de vite,trăsuri și ale altui inventar agricol,a devastării în timpul operațiunilor militare a unor întinse suprafețe de cultură,etc.

În a doua jumătate a anilor ’40,guvernul sovietic a luat unele măsuri pentru lichidarea urmărilor războiului în economia R.S.S.M. A fost restabilită cea mai mare parte a întreprinderilor industriale,pentru care s-au adus mulți muncitori din U.R.S.S.Au reintrat în funcțiune comunicațiile și în primul rînd transportul feroviar.Deși începuse și construirea de întreprinderi noi,totuși eforturile principale erau îndreptate spre restabilirea fondului industrial de pînă la război.Distrugerile fuseseră însă prea mari,așa încît la sfîrșitul anilor ’40,industria limentară ,care era ramura principală a industriei locale,reușise să fie restabilită în proporție de doar 50 %.

Acțiunea economică cea mai importantă a sovieticilor în Basarabia de după război a constituit-o naționalizarea,adică trecerea în posesia statului a întregului patrimoniu național al provinciei,inclusiv bunurile materiale.În industrie,transporturi,comunicații,finanțe etatizarea s-a putu face foarte repede,prin simpla confiscare a tuturor acestor bunuri,Marile proprietăți funciare private au fost confiscate și transformate în sovhozuri,adică în gospodării agricole de stat,unde țăranii aveau statut de muncitori salariați.Totuși,cea mai mare parte a fondului funciar,care constituia și averea cea mai mare a provinciei,se afla în mîinile țăranilor.

Autorităților de ocupație erau hotărîte să etatizeze sectorul agrar imediat după război,dar seceta cruntă din 1945/1946 și foametea cumplită care a urmat,a determinat o amînare a comunizării gospodăriilor țărănești.După ce, în 1948,situația în agricultură devenise stabilă,autoritățile au putut impune un ritm mai alert al colectivizării.Speriați de situația dată,țăranii au acceptat mai ușor intrarea în colhozuri,așa încît în prima jumătate a acelui an numărul țăranilor colectizați au crescut de două ori.

Însă văzînd că această formă de asociere forțată în mari gospodării agricole controlate de stat îi deposeda de toate mijloacele de producție,îi transforma în argați pe prorpiile lor pămînturi și îi lipsea de surse sigure de existență,șărani s-au decis să respingă colectivzarea.Drept urmare,autoritățile de ocupație au hotărît să ia măsuri pentru a învinge revolta țărannilor.Pentru asta nu era nevoie dă fie inventat o metodă nou.Era suficient să repete experiența colectivizării gospodăriilor șărănești din Rusia sovietică,din anii 1929,cînd toți țăranii care nu doreau să se supune regimului fuseseră declarați ”chiaburi” și deportați în regiunile îndepărtate de satele lor.

Această metodă va fi practică în perioada dată întocmai ca atunci,care a avut un impact negativ asupra țăranilor și dezvoltarea agriculturii,în general a economiei.

De aceea guvernul sovietic a luat măsuri extrem de hotărîre pentru a intra în posesia acestei averi.Calea cera cunoscută și ea fusese încercată încă în primul an de ocupație sovietică a Basarabiei:colectivizarea gospodăriilor țărănești.

Urmărind repartizarea populației după sferele de activitate și locurile de trai,constatăm că industria,mediul urban și serviciile erau apanajul rușilor,pe cînd moldovenilor le era rezervată zona rurală.În industrie ,autohtonii dețineau ,în 1977,46% din locurile de muncă,iar în 1987, 48%,pe cînd în agricultură,dimpotrivă, 78% și respectiv 79%.În comparație cu ponderea lor absolută în populația republicii,ei erau reprezentați insuficient în comerț ca și în sănătate:56% și respectiv 58%.Fuga unei mari părți a intelectualității basarabene în România,în 1944,deportarea multor oamnei cu carte în zonele îndepărtate ale imperiului,precum și atenția cu totul insuficientă a autorităților sovietice față de autohtoni au făcut ca,în privința studiilor,moldovenii să fie depășiți de toate etniile din republică,cu excepția găgăuzilor.

Am văzut că la începutul deceniului șase în R.S.S.M. fuseseră realizate o serie de prefaceri social-economice,ca naționalizarea mijloacelor de producție și a tuturor bunurilor materiale de importanță publică,colectivizarea agriculturii,restabilirea ramurilor și întreprinderilor distruse de război,trecerea la dezvoltarea planificată a economiei,etc.,realizări,în care propaganda sovietică a văzut argumente veridice în favoarea victoriei socialismului pe acest teritoriu.Bineînțeles că,în realitate, nu se produsese așa ceva,ci pur și simplu economia noii republici sovietice fusese restructurată în baza modelului comunist.

În următoarele două decenii,în R.S.S.M. au avut loc un șir de schimbări care au contributi la crearea unei baze materiale relativ solide,care a avut un impact pozitiv asupra economiei acestui teritoriu,în special printr-o economie completă etatizată,centralizată;interesul minor al lucrătorilor;mijloace de producție și salariile pentru nevoile strict necesare.Creșterea economiei a fost neîndoielnică,doar că a trebuie devalorizat foarte rapid rubla,avînd ca rezultat reforma monetară din 1961.În afară de aceste schimbări,au fost reconstruite vechile fabrici de zahăr (Drocia,Dondușeni) ,de vinuri (Bălți,Bardar,Căușeni),de conservare (Tiraspol,Tighina ).Au fost fondate propria industrie constructoare de mașini-unelte și anume ”Microprovod”-Chișinău; ”Moldavkabel”-Tighina ,etc.

În total,în perioada anilor ’50-’60 au fost construite peste 100 de întreprinderi industrial,ceea ce a asigurat o creștere a volumului producției industrial de 3,6 ori în timp ce ponderea acesteia în produsul social total a atins cota de 47,5 %.

După colectivizare,evoluția agriculturii era determinată de activitatea economică a colhozurilor,care nu era la nivel înaltă,din cauzza dezinteresului din partea țăranilor,deși au trăit la țară nu au fost de a munci la pămîntul ce nu le aparțineau.Deși era această situație,asigurarea colhozurilor și sovhozurilor cu tehnică agricolă necesară au permis strîngerea de recolte relativ înalte.

Istoriografia sovietică a depus eforturi mari pentru a demonstra că populația R.S.S.M. avea un nivel înalt de viață.Însă în realiate,dacă populația urbană primeau salarii pentru necesitățile absolute ,atunci situația lucrătorilor în colhozuri era extrem de grea.Cel mai mare volum de muncă în agricultură era execut manual; volumul,caracterul și durata muncii era pur și simplu degradante;condițiile de muncă sfidau cele mai elementare cerințe ale legislației moderne.Însă erau măsurate cu așa-zisa” zi de muncă” sau ”muncă-zi” și se plăteau în natură la sfărșit de an, cînd la adunarea colhoznicilor se prezenta darea de seamă anuală,în baza căreia fiecare șăran primea cîte o pomană de la președintele de colhoz :un sac-doi de cereale,un coș de cartofi sau de sfeclă,cîțiva litri de ulei,etc.

În asemenea condiții,singura șansă de supraviețuire era lotul de pămînt de lîngă casă,de 0,5 ha, care Hrușciov îl va reduce la 0,25 ha.

Condițiile climaterice bune,sol roditor și mai ales densitatea ridicată a populației constituiau premise favorabile pentru dezvoltarea economiei.Mărfurile produse în R.S.S.M.,mai ales agricole și cele ale industriei electrotehnice aveau acces la piața foarte întinsă a U.R.S.S.

În anii ’60-’80 ,republica a avut un ritm înalt de industrializare,prin construirea termocentralei de la Cuciurgan,uzinelor de frigidere,de aparate electrice pentru menaj,de asamblare a tractoarelor,precum și o mulțime de întreprinderi ale industriei ușoare și alimentare Industrializarea rapidă era perfect motivată ,pentru că asigura dezvoltarea economie republicii prin trecerea de la o economie agrară-industrială la una industrială-agrară.Aceste schimbări,prin încadrarea brațelor de muncă în muncă a contribuit la reducerea șomajului din mediul rural,care devenea foarte vizibil în perioada încetării muncilor agricole.

Între anii 70-80 cota agriculturii cuprindea 25,3 % din productul social global și 36% din venitul național,aici activau circa 45% din populația angajată în economia națională.Faptul,că mulți truditori de la sate distinși cu decorații înalte este o mărsturie că la sate s-a format un nou tip al omului muncii,care nu numai că posedă o profesie,ci și este un cunoscător al bazelor științifice ale producției la nivelul cerințelor moderne ale progresului tehnico-științific.

Dezvoltarea industrială era însoțită de urbanizarea republicii și de dezvoltarea infrastructurii,care însă aveau un ritm mult mai lent decît acela al industrializării.La sfîrșitul deceniului opt,în R.S.S.M. existau aproap 500 de mari întreprinderi industriale,inclusiv 145 construite în anii 1961-1980,293 de sovhozuri,438 de colhozuri,310 întreprinderi și asociații intergospodărești,243 de mari organizații de construcții,95 de asociații de producție,etc.Ritmul înalt al industrializării a făcut ca volumul producției industriale să crească în anii 1961-1980 de peste 5 ori.Cel mai repede se dezvolta industria ușoară.

Fenomenul care a făcut specificul dezvoltării agriculturii în anii ’70-’80 a fost concentrarea producției în baza cooperării agroindustriale și intergospodărești,prin creșterea vitelor,care erau prea mari și prea multe.Deși se caracterizau printr-o productivitate relativ înaltă,ele nu aveau totuși nici o justificare economică,deoarece producția lor ,tot așa ca și aceea a celor mai multe grădini și livezi,mai cu seamă a acelora din lunca Nistrului,era destinată marilor orașe ale Rusiei contra unor prețuri simbolice,care nu acopereau nici cheltuielile de producției.

Economia R.S.S.M. era subordonată întru totul intereselor imperiului,ceea ce făcea motivația evoluției ei să nu fie de natură social-economică,ci de politică.Sistemul economic era dependent de regimul politic și administrativ sovietic,ceea ce permitea ca economia să nu poată supraviețui dispariției acestuia.

În afară de progres,economia R.S.S.M. a avut de suportat efectele stagnării economice a imperiului,care în anii 1980 devenise foarte amenințătoare.În anii 1985/8,venitul național al republicii ar fi crescut cu 11%,dar în realitate o astfel de creștere nu a vut loc,pentru că venitul fusese calculat în ruble care pe atunci se devalorizau foarte repede,și în al doilea rînd.o mare parte a producției industriale nu rămînea în republică decît doar pentru o figura în anuarele statistice.

Criza cuprinsese întregul sistem economic,dar mai ales situația agriculturii era de-a dreptul catastrofală.La începutul anilor ’90,în mediul rural trăiau 53% din populația republicii,iar agricultura dădea doar 26 % din produsul social global. La un număr atît de mare a populației în mediul rural ,numărul angajaților în acest sector s-a redus de 2 ori.Evident,orașul nu putea oferi locuri de muncă pentru acest număr mare de brațe de muncă,ceea ce a influențat enorm la creșterea șomajului.La sfîrșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, R.S.S.M. se afla în pragul unui mare declin economic,extrem de periculos.

Evoluția economică a R.S.S.M. a asigurat un minimum de existent populației și o anumită stabilitate socială și politică.Comunitatea românilor basarabeni s-a caracterizat întotdeauna printr-o sărăcie endemică,nu a revendicat,sub regimul sovietic,niște drepturi economice mai deosebite.Aspectul cu adevărat tragic al modului de viață al basarabenilor era faptul că trăiau într-o societate complet închisă,fără nici o perspectivă istorică,în raport cu lumea din afara U.R.S.S.,ca într-un lagăr.La acest fapt trebuie adăugată politica antinațională față de etniile neruse,care se regăsea în exploatarea economică a periferiilor, în lupta autorităților împotriva culturilor naționale,în politica de cadre ce punea în lumină neîncrederea autorităților în autohtoni,și mai ales în rusificarea nerușilor.

Întregul mecanism al statului sovietic fusese gîndit astfel ca să preîntîmpine orice nemulțumire a populației imperiului și mai ales să nu admită disensiuni de natură națională,revolte ale naționalilor împotriva administrației imperial ca exponent a velicorușilor.Anume teroarea de stat,care urmărea să anihileze oricec tendință de afirmare a voinței naționale a numeroaselor etnii și căuta să stîrpească în față orice licărare de nonconformism a cetățenilor,a constituit cauza principal ce a dat naștere la anumite manifestări de nemulțumire față de regim.

În istoria omenirii avem destule exemple ale unor evenimente tragice,acțiuni inumane,crime.Dar,studierea și analiza,în măsura posibilului,a fenomenelor,proceselor și a situației spiritual,condiționată de o serie de factori socio-economici și politico-ideologice, specifici Imperiului Sovietic,ne-au creat impresia că nici un alt fapt nu se compară cu tot ceea ce se presupune că a fost regimul communist pentru toată populația U.R.S.S.,pentru Basarabia,deoarece nici chiar însuși Imperiul Otoman nu a încercat de a deznaționaliza sau a impune religia,cultura și limba sa Țărilor Române spre deosebire de acest regim de teroare și represii,cu atît mai mult că niciodată Imperiul Otoman,nu a nimicit populația în masă.

II.Rezistența anticomunistă din RSSM

Basarabia nu a avut propriile sale trupe militare ca să fi putut opune o puternică rezistență armată la ocupația sovietică și la acțiunile criminale ale ocupanților de înfometare și de deportare în masă a populației ,precum și de îmbrîncire a țăranilor în acea originală formă a lagărelor de concentrare,care au fost colhozurile și sovhozurile.Și totuși o rezistență a existat.Ea a luat diferite forme,de la cele mai timide pînă la confruntările deschise cu arma în mînă.

Cele mai răspîndite manifestări de neacceptare a regimului sovietic au fost formele de luptă pasivă.Așa erau refuzul populației de a plăti impozite și de a participa la alegeri,refuzul țăranilor de a da ”postavka” și a intra în colhoz și mai ales fuga basarabenilor în România,cu toate măsurile extrem de severe luate de autoritățile de ocupație împotriva acestei mișcări de masă.

Dat fiind caracterul acestor forme de protesc,cei care le-au manifestat au fost aproape întotdeauna inelectualii.După ce,prin 1953,fusese lichidată rezistența deschisă a basarabenilor împotriva regimului sovietic de ocupație,a urmat o perioadă de relativă acalmie,care a ținut pînă pe la mijlocul anilor ’60 .Ea fusese condiționată de relaxarea care a urmat morții lui Stalin,ca efect al campaniei de destalinizare,declanșată de Hrușciov.

Relaxarea a fost totuși relativă,mai ales dacă avem în vedere teroarea împotriva bisericii.Îndepărtarea lui Hrușciov de la conduserea U.R.S.S.,în octombrie 1964,a reînviat regimul stalinist într-o formă mai blîndă,ceea a făcut ca atît în U.R.S.S. propriu-zisă cît și în regiunile naționale să reînceapă confruntările între autorități și luptătorii pentru libertăți democratice și naționale

Se înțelege că regimul sovietic nu era nedorit numai pentru români,ci și pentru restul populației basarabene:ruși,evrei,ucraineni,ș.a. și cuprindea toate categoriile sociale.

Forma superioară,cea mai hotărîtă,a rezistenței antisovietice a basarabenilor a constituit-o lupta împotriva ocupanților în cadrul unor formațiuni paramilitare,politice sau militar-politice. În a doua jumătate a anilor ’40 și la începutul anilor ‘50 în fosta R.S.S.M. au activat în jur de douăzeci de formațiuni de luptă antisovietice;unele erau lichide,în locul lor sau în altă parte apăreau grupări noi.Îndată după război grupurile nu erau mai mari,numărînd în medie cîte 12-15 oameni,dar după declanșarea,în vara anului 1949,a colectivizări forțate,în masă,a țăranilor,au început să apară organizații mari,unele din ele,ca ”Armata Neagră” sau ”Partidul Democrat Agrar”,avînd în jur de o sută de luptători și susținători.

În aria de inflluență a acestora intrau zeci de sate din toate zonele de atunci ale R.S.S.M.

Nu încape îndoială însă că statistica aceasta nu e nici pe departe completă,întrucît autoritățile nu aveau interesul să arate că nemulțumirea și revolta ar fi avut un caracter general;cercetările viitoare vor lărgi,desigur,cadrul fenomenului și-i vor da mult mai multă consistență.Revoltele au cuprins toate grupurile sociale mari-țărani,întîi de toate,apoi muncitori,intelectuali,mici negustori și funcționari,elevi și studenți-și etniile cele mai numeroase din fosta R.S.S.M.

Armata Neagră,Partidul Democrat Agrar (PDA) și Gruparea lui Filimon Bodiu au fost,în fond organizații țărănești,în Partidul Libertății predominau intelectualii,pe cînd în Uniunea Democratică a Libertății au fost alogenii,mai ales rușii și ucraineni.În afară de aceste organizații s-au marcat ”Arcașii lui Ștefan”,în anii 1946-1947, care era formată din tineri pedagogi și studenți de la colegele din Soroca, ”Organizația revoluționarilor din Moldova ” și ”Sabia dreptății”.În afară de acestea se mai remarcă și organizația ”Maidahonda”.Toate acestea reprezentau niște formațiuni de luptă studențești.

La sfîrșitul anilor ‘50 ,socialismul a fost răspîndit pe tot teritoriul R.S.S.M.,care a desăvîrșit procesul de afirmare a națiunii sovietice moldovenești,a etatizat absolut patrimoniul național,a colectivizat forțat țăranii,etc.

Una din acțiunile care se făcuseră remarcate în R.S.S.M. ,la mijlocul anilor ’60,a fost încercarea Uniunii Scriitorilor de a repune în discuție chestiunea alfabetului latin pentru româna care se vorbea și se scria în mediul moldovenesc din Basarabia și Transnistria.Acțiunea a fost însă înăbușită în faza incipientă.Tot atunci a existat o confruntare surdă a autorităților cu mulți intelectuali basarabeni de frunte,care dezaprobau demolările unor importante monumente istorice și de cult,ordonate de Ivan Bodiul,un mic dictator local românofob,incult și brutal.

Politica antinațională agresivă a acestuia a stîrnit nemulțumireaa multor intelectuali și studenți.Au fost chiar și unele încercări de a crea niște organizații ilegale de apărare a intereselor românilor basarabeni,între care un Front național-patriotic de eliberare (1969),despre care însă nu se cunosc multe lucruri.Mai sigure sînt protestele deschise,dar în general izolate,ale unor patrioți ca Mihai Moroșanu,Alexandru Usatiuc,Valeriu Graur,Alexandru Șoltoianu,Lilia Neagu, Gheorghe Moroziuc,Gheorghe David,Ștefan Odobescu,ș.a.O anumită informație despre mișcarea basarabeană a pătruns și în Occident,mai ales după emigrarea forțată acolo a jurnalistului Nicolae Lupan,care a relatat de mai multe ori despre aceste fapte la postul de radio ”Europa Liberă”.La 10.10.1982,acest post difuza ”Scrisoarea din închisoarea popoarelor” a lui Valeriu Graur,document care în anul următor va fi publicat la Bruxelles.

Această mișcare era îngustă ,deoarece se limita la drepturile naționale,nu cuprindea întreaga problematică a libertăților cetățenești,în timp ce mișcarea națională nu se manifestase prin acțiuni de amploare.

Rezistența din Basarabia reprezentau lupte politice și de eliberare națională,utilizînd diferite mijloace și procedee de luptă.Unele organizații își urmărea scopul după o anumită structură și reguli,altele erau formate spontan,fără o motivație politică.În continuare vom face cunoștință mai detaliat cu toate acestea organizații,evidețiînd scopul și consecințele acestor organizații,precum și influența lor asupra procesului de sovietizare a acestui teritoriu.

2.1. Organizația Națională împotriva regimului comunist ”Arcașii lui Ștefan”

Cum am menționat mai sus,rezistența anticomunistă s-a manifestat în forme diverse,cînd mai liniștite,cînd mai pronunțate.Un exemplu este organizația anticomunistă ”Arcașii lui Ștefan”,de la Soroca care a avut drept scop propagarea și păstrarea adevărului despre caracterul românesc al Basarabiei,fiind activă în anii 1946-1947. Aceasta a fost o organizație antisovietică înființată de către pedagogii Vasile Bătrînac,Victor Solovei,Nicolae Prîjină,Teodosie Guzun,Anton Romașcan și studentul Școlii pedagogice din Soroca,Nichita Brumă.(A se vedea ANEXA 2 )

Inițial această organizație aveau ca scop evadarea peste Prut,iar mai tîrziu a fost transformată într-o grupare de propagandiști antisovietici. Această organizație a fost cea mai importantă organizație,care s-a opus regimului sovietic,de pe teritoriul Basarabiei.

Scopul național al creării organizației a fost precizat de inițiatori într-un document special, elaborat pe data de 1 august 1946.Acest document prevedea următorul text:

”Avînd în vedere:

A doua cotropire a bolșevicilor pe pămînt sfînt al Basarabiei;dezlipirea fraților de același sînge,neam,limbă și credință;fărădelegile săvîrșite asupra vechilor plăieși și arcași ai lui Ștefan,care au stat zeci de veacuri stavilă la Nistru contra puhoiului slav și au apărut pămîntul dăruit de Dumnezeu,

Avînd în vedere:

Deportările în masă,distrugerea căminelor,teroarea asupra poporului…;deoarece moralul populației este foarte scăzut și bolșevicii din toate părțile caută să distrugă sîmburele românesc din Basarabia;am hotărît a înființa o organizație cu scop național…”

Această organizație era alcătuită din circa 140 de persoane,fiind împărțiți pe secții teritoriale,precum și în celule comunale,care erau active și în instituțiile de învățămînt.

Pentru a face parte din această organizație,tinerii ilegaliști depuneau un jurămînt de credință Patriei și poporului.Ei se angajau să lupte pînă la moarte împotriva comunismului și rosteau ”crezul arcașului”(care prevedea credința în Dumnezeu, ți în veșnicia neamului românesc;credința în victorie și dorința de a lupta împotriva dictaturii staliniste).

Acest crez este: ”Patria Romînă să n-o uităm! Trebuie să ne pregătim și să fim pregătiți la orice pas pentru răzbunare și pentru învingerea și distrugerea bolșevicilor,pentru eliberarea poporului și scoaterea Sfintei Cruci la lumină.”

Organizația a folosit simbolurile României regale,care aveau semnificația de lipsa dorinței membrilor de a accepta și de a se supune regimului sovietic.Arcașii lui Ștefan au fost condamnați într-un proces organizat la 11 iulie 1947,iar membrii Cînd a avut loc procesul ei au fost invinuiți de ”trădare de patrie” și ca răspuns la acuzație,Vasile Bătrînac a mărturisit că nu le place sau că urăsc puterea sovietică și că ”în România era mai bine de trăit”.

Organizația era bine structurată,fiind împărțită la nivelele inferioare în celule care aparțineau fiecare de o anumită comună.La rîndul lor.aceste celule erau subordonate unei singure secții teritoriale.În vîrful acestei piramide se afla Vasile Bătrînac,care a trașat principalele direcții și scopuri ale luptei antisovietice;a stabilit regulile de conducere și organizarea mișcării.Numărul membrilor din această organizație a crescut și atunci au început să folosească un carnet de membru pentru recunoașterea între ei.

Vasile Bătrînac (născut 1925,la Plopi) a fost un prizonier politic din Uniunea Sovietică și șeful grupului antisovietic ”Arcașii lui Ștefan”.(A vedea ANEXA 3).

El a dorit în primul rînd instigarea populației împotriva ocupanților,au pregătit unele magazii de arme și muniții;au strîns legături cu alte mișcări de rezistență din zonă;au înființat un fond comun;toții membrii au avut obligația să cotizeze o sumă lunară,ca organizația să se poată susține finaciar.Sub oblînduirea lui,această mișcare antisovietica,s-a extins asupra 30 de sate și comune,adunînd persoanele simpatizante luptei anticomuniste.

Arestarea lui Vasile Bătrînac și a lui Vasile Cvasniuc, din 23 martie 1947, precum și confiscarea documentelor în care erau prezente numele mai multor membri ai organizației au pus capăt planurilor ale ”Arcașilor”. Bătrînac a fost condamnat la 25 de ani de lagăr și deportat în Siberia.Pe parcursul următorului an au fost arestate peste 100 de persoane și judecate pentru că au participat,direct sau indirect,la acțiunile organizației ”Arcașii lui Ștefan”.Însă membrii,care au scăpat de arestări și judecăți au continuat să întreprindă unele acțiuni antisovietice în anii 1948 și în 1949.În 1953 a avut loc judecăți ai membrii,care făceau parte din alte organizații antisovietice, dintre care unii făcuseră anterior parte din această orgnizație.

2.2.Grupul anticomunist condus de Filimon Bodiu

Aproape tot ce a fost cunoscut despre lupta organizată împotriva regimului sovietic,în perioada aniilor ‘40/’50-’90 este legat de numele lui Filimon Bodiu.Datele istorice accesibile în ultima vreme și mărturiile contemporanilor a acestui fenomen,relevă realități nebănuite de istoriografie pînă acum.Fenomenul F. Bodiu a afectat foarte multă lume,dintre care unii din aceștia sunt în viață,alții sunt rude cu el sau sunt legați de această mișcare de rezistență antisovietică.

Lupta antisovietică.condusă de F. Bodiul a fost o mișcare țărănească,chiar dacă au participat și unii intelectuali și funcționari de stat.

Grupul condus de țăranul Filimon Bodiu a activat pe teritoriul Chișcăreni,Telenști,Călărași și Sîngerei ,în perioada 1945-1950.Această mișcare a fost cea mai îndelungată decît toate organizațiile antisovietice de pe teritoriul Basarabiei,datorită însușirilor personale a conducătorului și susținerea de soția lui ,Olimpiada,care a devenit un adevărat simbol al ”Moldovei antisovietice”.( A se vedea ANEXA 4)

Era perceput de oameni ca salvatorul de ciuma comunismului, mai ales că „judecase“ cu sânge rece mai mulți președinți de colhozuri și de soviete sătești.Bolșevicii însă îl considerau un „terorist“ și au avut nevoie de șase ani pentru a pune mâna pe el.

Grupul condus de Filimon Bodiu nu avea o structură definită și un statut exact,sau un anumit program care prevedea unele acțiuni,ca și în cazul altor organizații care au activat pe teritoriul R.S.S.M. Organizația practica metodele de luptă care erau specifice mediului și mentalității țărănești. F. Bodiul, la început, a practicat propaganda, adică organiza adunări cu țăranii, în casele unora dintre participanți. La aceste adunări el vorbea despre pericolul regimului sovietic și al colectivizării forțate.În baza acestei adunăris-a elaborat un document,intitulat ”Adresare către țărani”. Apoi F.Bodiul a intimidat cadrele de conducere prin intermediul unor scrisori, care cerea să nu mai jefuiască poporul,în special țăranii și să respecte credința fiecăruia.(A se vedea ANEXA 6)

Membrii grupului lui F.Bodiu,în frunte cu conducătorul mișcării,dotați cu pistoale automat și mitraliere,pistoale și grenade,au chemat basarabenii ca să se opune regimului sovietic,au intimidat slujitorii regimului și i-au pedepsit pe activiștii comuniști pentru abuzurile săvîrșite pe teritoriul R.S.S.M.

În această perioadă F.Bodiu a devenit un erou și toate faptele lui s-au răspîndit în toate regiunile R.S.S.M.Amploarea și rezonanța acțiunilor întreprinse de F.Bodiu a făcut ca numele lui să figureze în rapoartele speciale ale Ministrului de Interne al R.S.S.M.,generalul Tutușkin,adresate ministrului de Interne al U.R.S.S.,generalul Kruglov.Astfel,Într-un raport strict secret din 12 octombrie 1948 Tutușkin îl informa pe Kruglov că ”în decembrie 1947 pe teritoriul raionului Telenești s-a constituit un grup banditesc-terorist compus din 5 culaci,conduși de banditul-terorist Bodiu”,care ” a săvîrșit multe omoruri,acte teroriste și jafuri armate”.

În continuare voi descrie faptele întreprinse de F. Bodiu ,în special asupra persoanelor care simpatizau regimul sovietic.

În momentul judecării grupului,toate faptele și acțiunile întreprinse de ei nu au fost cunoscute pînă la sfărșit. În lipsa conducătorului grupului (care a fost împușcat de Comisariatul pentru Securitatea Statului – NKGB) și a altor membri,însă nu toți,cu care s-au luptat împotriva regimului și pentru dreptate, oamenii,în special organele de securitate i-au atribuit lui Filimon Bodiu multe restricții și încălcări.

Cauza stabilirii anchetei preliminare a fost acțiunile lui întreprinse pentru a pedepsi comsomoliștii și activiștii P.C.M..Acestea acțiuni au rămas în memoria locuitorilor din această zonă,care erau transmise prin intermediul graiului viu,din moși strămoși.În prezent se mai discută despre faptele întrepinse de Filimon Bodiu,precum și consecințele asupra poporului. NKGB-ul l-a caracterizat pe Filimon Bodiu ca un bărbat crud, „un terorist“, și i-a asociat nenumărate dovezi de omucidere.În timpul studierii dosarului lui Bodiu conștientizezi că lucrurile sau cuvintele spuse despre el nu sunt așa cum le-au descris sovieticii.

1.Filimon Bodiu lua carnetele de membru-comsomolist

O „simpatizare“ aparte ale lui Filimon Bodiu a avut-o față de comsomoliști.Pedepsele întreprinse de el au fost originale.Pe el îl durea și din această cauză devenea furios,în special, cînd fii sau fiicele apropiaților lui, prietenilor lui de luptă încercau să adere la organizația tineretului leninist.

Astfel, cînd a aflat că fiica cea mare a lui Ștefan Volontir a intrat în comsomol,F. Bodiu le-a cerut socoteală părinților, și explicații de ce le-a permis ei să facă așa ceva. Pentru a-l îmblînzi,soția lui Ștefan Volontir, Teodora Volontir,l-a chemat în casă să-i dea un pahar de vin. Înfuriat,Filimon Bodiu a aruncat paharul jos și a plecat. Alt cazu legat cu această familie este: soții Profir și Alexandra Suruceanu,din cauza că fiul lor a intrat în comsomol,au fost pedepsiți prin punerea lor în genunchi, iar Bodiu i-a interogat și cerea cauza intrării lui în comsomol.

În alte cazuri,comportamentul și atitudinea lui F.Bodiu era foarte violentă față de comsomoliști.De exemplu,în noaptea Învierii Domnului,în anul 1947, Filimon,însoțit de Alexandru Apparatu,a făcut o vizită Idei și Verei Dolganeva,care erau comsomoliste.Acestea nu doreau să deschidă.Ca urmare Bodiu a spart ușa lor.

– Unde țineți carnetele de comsomoliste? a întrebat Filimon.

– Nu avem carnete, a fost răspunsul. Ida a primit două palme peste față.

În urma percheziției casei,efectuată de F.Bodiu,au fost găsite carnetele de membru-comsomol ale Adei Și Verei.Filimon a luat aceste carne și a plecat de la ele..Securitatea a organizat nenumărate percheziții în satele în care acționa și se ascundea Filimon Bodiu.

Filimon Bodiu a fost recunoscut prin intermediul unor metode originale de pedepsire a activiștilor – aceasta a fost „îndoparea cu apă“.

2.El îi punea să bea apă până la epuizare

În anului 1946,F.Bodiu a găsit trei persoane-comsomoliste din satul Mândrești.Acestea erau Vera Dolganeva,Efrosinia Bivol și Maria Guzun –ele au fost supuse metodei ”îndoparea cu apa” în pîrîul din localitatea Ciulucul Mic. Bodiu le-a permis să plece atunci cînd începeau să leșene din cauza surplusului de apă.

Apa din pîrîul din satul Ciulucul Mic a fost gustată și de Ștefan Popa,din aceeași localitate. Pentru acțiunile lui a fost băgat în pîrîu și obligat să bea apă pînă la epuizare.

Un alt caz a avut loc în luna martie din anul 1947,care prevedea cazul lui Ion Vicol din satul Mîndrești,care făcea parte din rândurile comsomolului, și participa la colectarea produselor agricole de la țărani. În toamna anului 1947, Filimon Bodiu l-a capturat pe I.Vicol și l-a scos la marginea satului și impus să bea apă pînă la pierderea conștienței. Cînd i-a dat drumul,Bodiu i-a spus să nu mai participe la colectarea obligatorie a produselor.Uneori F.Bodiu se ascundea acasa la mama lui Ion Vicol. Ion,aflînd despre așa oaspete nu călca cu săptămînile pe acasă.

3.Amenința funcționarii

În toamna anului 1946, Filimon Bodiu a venit în vizită la persoana care era obligată să colecteze produselor agricole.Această persoană era Grigore Munteanu.Pentru a-l speria F.Bodiu a împușcat cu pistolul de trei ori în perete, și astfel i-a arătat ce va păți stăpînul dacă va continua să jefuiească țăranii de produse agricole. Munteanu i-a promis lui că nu va mai colecta produse agricole,iar peste un timp scurt și-a dat demisia.

Chiar dacă anchetatorul l-a învinuit pe Filimon Bodiu că anume el colecta de la populație produsele alimentare,oamenii povesteau inversul.

4.Țăranii îi aduceau de mâncare

Alexandra Suruceanu a vorbit securiștilor că a pregătit mâncare de fiecare dată cînd Filimon Bodiu îi aducea alimente,pe care le colecta de la țărani.O altă mărtusire despre F.Bodiu a fost Teodorei Volontir care a destănuit că în toamna anului 1948 F.Bodiu,împreună cu soția lui au locuit în casa ei timp de 2 săptămîni,însă ea nu le-a pregătit mîncare,deoarece ei aveau produsele lor. Acestor măsturii se alătură și Alexandra Vicol,care le-a acordat adăpost de multe ori, și a afirmat că ei plecau în timpul nopții în sat și aducea produse alimentare.

Despre faptul că Filimon Bodiu era corect în raport cu țăranii vorbește și următoarea întâmplare. În luna ianuarie 1950, F.Bodiu a avut o discuție cu Afanasie Ioniță și l-a întrebat de unde poate face rost de un iepure.Ca răspuns el a primit „La vânătorul Gavril Pânzari“.Ioniță i-a adus doi iepuri. „Nu am bani la mine să-ți plătesc, ia pistolul acesta (fără cartușe) și păstrează-l până îți voi aduce banii”-a fost răspunsul lui Ioniță la întrebarea vînătorului cu privire la achitarea pentru iepuri.Tocmai peste cinci zile,Afanasie Ioniță a luat pistolul.

5."Cu mine să vorbești doar în limba română“

În următorul caz este vorba despre Ștefan Bejenari din satul Hirișeni care a declarat că în vara anului 1949,Afanasie Ioniță l-a invitat cu scopul de a face cunoștință cu o persoană. Bejenari avea la el un urcior cu vin și în drum spre casa lui Ioniță s-a întâlnitcu acea persoană,cu care trebuia să facă cunoștință.Acesta era un bărbat înalt,avînd o mitralieră pe umăr,salutînd-ul în limba rusă și numindu-l „tovarăș”. Necunoscutul a fost însăși Filimon Bodiu,care i-a răspuns dur: „Cu mine să vorbești doar în limba română, iar mie să-mi zici «domnule» și nu «tovarăș»“.

6.„Eu nu omor oameni,doar vreau să le dau lecții“

Următorul caz este vorba despre Vasile Stăvilă. Era președintele sovietului sătesc Ciulucani, raionul Chișcăreni.În anul 1946, în ziua de 7 noiembrie și după o masă bogată în produse alimentare,această persoană, a rămas să înnopteze la un prieten pe nume Ion Bunduchi. Peste cîteva ore, cineva i-au trezit din somn și i-au ridicat din pat. El a văzut un pistol,care era orientat spre el, apoi un bărbat înalt,avînd pe umăr o armă de vânătoare.Această persoană era Filimon Bodiu.

După ce a făcut o percheziție corporală,Bodiu i-a legat mâinile și a spus: „Tot mă căutai să mă prinzi, iată că te-am prins eu. Mergi!“.

Fiind cu mîinile legate, V.Stăvilă a foat adus la Vera Prașca acasă, întrebînd-o dacă Stăvilă i-a comis vri-un lucru rău.Vera Prașca a răspuns negativ. Vera i-a servit cu un pahar de vin (Stăvilă a băut cu ajutorul lui Bodiu). După aceasta, el a fost dus, la Mihail Suruceanu, Vasile Gavriliță și la Nicolae Bucilă, pentru a afla dacă el le-au făcut vri-un lucru rău.Toți aceștia au răspuns că nu. „Atunci de ce mă cauți să mă arestezi? Eu nu omor oameni. Doar vreau să le dau lecții. Pleacă!“, a spus F.Bodiu. „Dezleagă-mă!“, l-a rugat Vasile Stăvilă. „Mergi așa“, i-a răspuns Bodiu.Stăvilă a plecat spre casă.

7.Le-a scris colhoznicilor

În anul 1950 ,la 3o iunie,membrii brigăzii nr. 2 din satul Ciulucani, au găsit o scrisoare, cînd prășeau porumbul.În această scrisoare se vorbea despre: „Degeaba lucrați dragi colhoznici, oricum nu veți primi nimic. Președinții și brigadierii nu muncesc, dar primesc un salariu bun, iar pe voi vă obligă să lucrați și chiar se comportă rău cu voi“. Această scrisoarea era scrisă de Filimon Bodiu.Brigadierul brigăzii numărului 2,Ion Veșanu a transmis în acea seară președintelui de colhoz. Ca răspuns la această acțiune, Filimon Bodiu l-a vizitat pe Veșanu,unde i-a cerut să lepeda șefia brigăzii.În caz contrar va fi spînzurat.

8.„Ai noroc că eu am o inimă bună, altfel trebuia să te împușc“

În seara zilei de 31 decembrie 1949, Filimon Bodiu l-a vizitat pe Boris Coșciug,care era directorul școlii din Hirișeni.El l-a sfătuit ca să rămînă acasă pînă a doua dimineață. După ce a plecat F.Bodiu,directorul a ieșit afară și a tras două focuri apoi s-a dus la vecin, Vasile Popa, unde i-a povestit despre vizita lui F.Bodiu.Bodiu l-a urmărit, l-a dezarmat și i-a zii „Iuda. De ce ai plecat de acasă? Ai noroc că eu am o inimă bună, altfel trebuia să te împușc“. După aceasta i-a luat arma,carnetul de comsomolist și s-a dus acasă.

Alt caz ne vorbește despre comsomolistul Vasile Gheorghiță din satul Mîndrești,care participa activ la acțiunile pentru prinderea lui F.Bodiu. În toamna anului 1947 F.Bodiu s-a întâlnit cu Gheorghiță și forțînd-ul să intre în casa lui Ștefan Chirică,spunîndu-i să nu plece de aici. Peste cîteva ore, la Chirică acasă a fost adus șeful brigăzii de ajutorare a miliției din satul Nicolae Bivol,fiind legat la mîini. Nicolae Bivol a fost lovit de F.Bodiu,apoi scos din casă.După aceasta el a plecat.

Un alt caz este vorba despre confundarea lui C.Dînga.În toamna anului 1950, F. Bodiu l-a încurcat pe Constantin Dînga cu fratele său Pavel, care făcea parte din grupul,care avea scopul de căutare și prindere a lui F.Bodiu. Persoana în cauză a fost legat la mîini cu o curea și dus acasă la mama lor – Maria Dînga.Pentru a-l identifica a fost dus la casa fratelui său. Tocmai atunci persoana confundată a fost eliberată,iar Bodiu i-a poruncit lui să se ducă acasă cîntînd.

Toate acțiunile și faptele,întreprinse de membrii mișcării,au fost fapte de autoapărare,permițind serviciilor de securitate sovietice să întocmească o listă de ”acte teroristice-banditești”,care le erau incriminate.Faima lui F.Bodiu a ajuns departe,în toată R.S.S.M.,fiind un pericol pentru regimul sovietic.La rîndul său,securitatea a instituit în fiecare sat detașamente de ajutorare a miliției,care aveau ca scopul să-l găsească și să-l urmărească.Grupul lui F.Bodiu a fost înlăturat treptat,în baza a trei etape,mai întîi fiind arestatți cîțiva din trei cei mai activi membri ai grupului:Burlacu și soții Isofie,fiind condamnați la 25 de ani de închisoare. Mai tîrziu,prin coruperea unor membri,a început lupta împotriva lui F.Bodiu.

În luna noiembrie 1950,familia lui F.Bodiu a fost încercuită de membrii organelor sovietice.Familia Bodiu a opus rezistență armată,în special F.Bodiu și Ion Bodiu,fiul lui.În timpul schimburilor de foc,aceștia doi,menționați mai sus,au decedat.Soția lui F.Bodiu a fost rănită grav și apoi peste un an a avut loc judecarea ,prin care a fost judecată și acuzată de ”trădare de patrie”,comiterea de acte teroriste îndeptate împotriva puterii sovietice”.A fost trimisă la minele din Siberia și Kazahstan.În baza hotărîrii din 29 iunie 1956 a unei comisii a judecătoriei supreme a U.R.S.S.,Olimpiada Bodiu a fost acuzată încă la 10 ani de muncă în lagărul de la Dubrovna.

Peste 15 ani de lagăr,umiliri și maltratări a revenit în Basarabia,doar că lumea s-a schimbat și toți se fereau de ea.Ea și-a găsit adăpost la sora ei,în Cîșla,raionul Telenești.(a se vedea ANEXA 5)

Despre ultimele clipe ai vieții Olimpiadei Bodiu,ne relatează istoricul Ion Țurcanu:”după cîțiva ani de suferință,femeia-martir îșă dădu obștescul sfîrșit.Dispăruse aceea care simboliza o cauză măreață și o durere profundă a romînilor basarabeni,aceea care fusese tovarășă de viață,de suferință și de luptă a lui F.Bodiu,luptătorul neînfricat pentru libertatea și bunăstarea țărănimii basarabene.Se părea că,la dispariția ei,trecea în uitare o întreagă pagină din dramatica istorie a Basarabiei.Era totuși doar o păere,nu ai mult.Această pagină de istorie începe,în sfărșit,să fie citită.”

După moartea familiei lui F.Bodiu și însăși după moartea conducătorului grupului,a urmat arestarea susșinătorilor și simpatizanților grupului.Toți au fost acuzați de ”trădare de patrie” și apoi pedepsiți. Însă în timpul executării anchetei ei au fost maltratați și amenințati că persoanele apropiate vor fi deportate,dacă nu semnau procesele-verbale sau false.Lichidarea grupului a început mai devreme.Primele arestări au avut loc în 1948,iar pentru judecarea tuturorcamarazilor au fost organizate cinci procese:cîte unul în 1948 și 1950,două în 1951 și ultimul în 1954.În total,au fost judecate 32 de persoane:una a fost condamnată la împușcare,iar altele 31 au fost trimise în gulag,pe termene de pînă la 25 de ani.

KGB-ul nu a reușit să recunoască toți membrii și simpatizanții grupului lui F.Bodiu. Printe persoanele care au contribuit la victoriile și evoluția grupului, prin acordarea unor adăposturi,oferirea unor produse alimentare.Participarea nemijlocită la operațiuni era marcată de următoarele persoane: Ecaterina Vidrașcu,Afanasie Ioniță,Grigore Roșca,Gheorghe Popa,Andrei Popa,Ștefan Chirică,Ion Bunduchi,Profir și Andrei Sucureanu,Ștefan Volontir,etc.Persoanele menționate mai sus au fost acuzate de ”trădare de patrie”,”terorism”,”contribuirea la organizațiile contra regimului sovietic,care aveau scopul de a pregăti infracțiuni contrarevoluționare.

”În anul 1956,membri grupului lui F.Bodiu au fost eliberați,pe motiv că au fost condamnați la opedeapsă prea mare sau condamnați fără motive.

Precum în alte organizații antisovietice din R.S.S.M., grupul condus de F.Bodiu s-a marcat prea slab în comparație cu regimul sovietic,iar organele reprezentative sovietice au reușit nu numai să înlăture gupul,ci și să lichideze mediul,în care se prezintă manifestarea explicită,violentă a rezistenței față de cucerirea Basarabiei de către U.R.S.S.

2.3. Organizația ”Sabia dreptății”,Organizația ”Partidul Libertății”,Organizația ”Armata neagră”,Organizația ”Partidul Democrat Agrar”.

”Sabia dreptății” a fost o organizație antisovietică de tineret înființată în primăvara anului 1949,din Bălți.Această organizație a avut ca inițiatori Ion Moraru și Vasile Țurcanu,la care a aderat și Petru Lungu,ultimii fiind elevi ai Școlii pedagogice din Bălți,la care au aderat și locuitorii din satul Drochia (Tîrnova).În afară de Bălți această organizație a activat și în următoarele teritorii:Mîndîc,Slănina,Drochia,Șuri,Chetrosu și gara Drochia în timpul epocii staliniste.

De la începutl,membrii acestei organizații reprezentau un detașament de luptă,numit ”Sabia dreptății”,în cadrul mișcării de rezistență ”Arcașii lui Ștefan cel Mare”.Organizația avea ca scop lupta împotriva sovietizării României și de apărare a identității românești în R.S.S.M.

Cu toate ca intreaga adolescenta si-a dedicat-o acestui scop si, apoi, o buna parte din viata si-a petrecut-o in Gulagul din URSS ca pedeapsa pentru activitatea sa – o perioada alaturi de cunoscutul disident anticomunist rus Aleksandr Soljenitin -, Mos Ion nu a reusit sa puna piciorul pe teritoriul Romaniei de astazi decat anul trecut. Atunci, Ion Moraru a calcat pentru prima data in Romania granitelor actuale, fiind prezent la Congresul Spiritualitatii Romanesti de la Baile Herculane.

Chiar dupa aproape doua saptamani petrecute in Basarabia – regiune in care nationalismul nu are derivatele extremiste sau xenofobe cu care termenul de “nationalism” este asociat in prezent – intensitatea cu care Mos Ion simte romaneste, importanta pe care o acorda unor idei ca “Eminescu” sau “Romania” este incredibila pentru cineva venit din Vechiul Regat.
Una din multiplele forme de activitate a acestui grup era scrierea de scrisori sfidătoare în istanțe. Cele mai multe au fost trimise pe adresa Uniunii Scriitoriilor,întrucît cele mai multe minciuni porneau de acolo,și pe adresa lui Stalin.

Printre acțiunile de protest organizate se numără și o scrisoare trimisă Consiliului de Miniștri al R.S.S.M. în care,între altele,se menționa:”Ceea ce înțelege Stalin că e slobodă e o viață de cazarmă pentru omenire.Toată țara sovietică e lagăr cu mii de rețele ghimpoase în jurul cărora străjuește moartea…”.Toate scrisorile au fost semnate cu ”Sabia dreptății”.Organizația a fost descoperită de către NKVD în 1950.

”Cercetările au durat mult și în acest răstimp am fost ținuți în subsolul din str.Livezilor nr.104,își amintea unul dintre liderii organizației,Ion Moraru.Ziua era liniște,iar noaptea începeau cercetările,însoțite de cele mai neverosimile torture.L-am avut la început ca judecător de instructive pe Popov,apoi pe Zealiu,care s-a înfuriat cînd a auzit că noi spuneam cp suntem români,iar ei sunt cotropitori.”

La interogatoriu,membrii care au fost acuzați,mărturisînd că motivul principal de aderare la această organizare a fost politica promovată de autoritățile sovietice.”Activitatea mea antisovietică,cum o numesc organele de anchetă,eu o consider activitate națională,a declarat Ion Moraru în timpul procesului de judecată.Sunt nemulțumit de faptul că în școlile de învățămînt nu studiază moldoveni.Chiar dacă sunt ,dar în numerar puțin.În 1948 eram nemulțumit de ceea ce publicau ziarele,mi-am împărtășit gîndurile lui P.Lungu,i-am promis să scriem scrisori critice anonime.”

Arestările acestei organizații au început în luna mai 1950.La 24 noiembrie 1950 au fost condamnați pentru activitățile împotriva regimului sovietic,10 membri și simpatizanți ai organizației ”Sabia dreptății”.Printre aceștia se enumeră:Eugen Guțu,Mihail Gheorghelaș,Pavel Istrati,Vasile Oleinic,Alexandru Bobeică,Ion Moraru,Petru Lungu,Vasile Țurcanu,David Leahu.Conform art. 54-10,al.1 și 2,54-3,54-11 ale Codului penal al R.S.S.Ucrainene și decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S.,Eugen Guțu,M.Gheorghelaș și P.Istrati au fost condamnați la 25 ani de detenție în lagăre de muncă forțată,suspendarea drepturilor lor pe termen de 5 ani și confiscarea averii.

Ceilalți 7 membri au fost condamnați la 10 ani de privațiune,suspendarea drepturilor lor pe un termen de 5 ani.Toate aceste persoane au fost acuzați și declarați deosebit de periculoși social și după terminarea termenului trebuiau să fie exilați pe un termen de 10 ani în regiune îndepărtate ale U.R.S.S.

Pe lîngă organizațiile antisovietice ca Grupul lui F.Bodiu,”Arcașii lui Ștefan”,”Sabia dreptății”,în anul 1949 a fost înființat ”Partidul Libertății”. Ideea de a se aduna și a nu se supune regimului sovietic le-a venit membrilor,care mai tîrziu vor forma nucleul organizației încă din anul 1946, cînd va avea loc în timpul unei întîlniri studențești un discurs al unui tînăr pe nume Nicolae,care ar fi spus ”niște adevăruri cunoscute de toată lumea,dar pe care nimeni nu îndrăznise pînă atunci să le rostească”.

Dorința de a crea o astfel de organizație a aparținut pedagogilor școlii primare din satul Băcioi și anume: Victor Andreev,Constantin Condrat,frații Ion și Nicolae Istrati.De menționat că N.Istrati nu era o persoană nouă în ce privește activitatea antisovietică.În anul 1946 el a fost arestat pentru crearea unei ”agitații antisovietice” și ca urmare a fost pedepsit cu 10 ani de închisoare,iar apoi a fost eliberat prin amnistie.În afară de acești membri,din cei mai activi au mai fost și Vladimir Bivol,Tudor Goncearencu,Andrei Sănduță.

Această organizație avea ca scop lupta pentru a recăpăta ”ce am avut mai scump –adică libertatea”.Organizația era compusă din mulți membri,care activau în diverse regiuni ale localității din fosta R.S.S.M. Documentele de arhivă ne oferă informații cu privire că organizația avea un depozit special,și anume de arme.

Această organizație aveau un regulament,care prevedea pricipalele scopuri ale organizației. Prin acest regulament se prevedea de a înlătura toate elementele nefavorabile,care și-au găsit reședință pe aceste teritoriu; de a repatria pe toți care au fost exilați în regiunile îndepărtate a U.R.S.S.;de a reîntoarce averile confiscate de regimul sovietic;de a restabili economia, industria, știința,etc din R.S.S.M.;de a restabili granițele teritoriului în cauză.

Organizația ”Partidul Libertății” a activat prin intermediul propagandei.Membrii organizației tipăreau foi volante și le răspîndeau în toată țara.De asemenea organizau întîlniri cu oameni și atrăgeau simpatizanții în grupul său,avînd grijă de aducarea lor ” în spiritul valorilor strămoșești”.

KGB-ul sovietic a început să aresteze membrii organizației ”Partidului Libertății” în luna iunie 1950. Primul membru,care a fost arestat a fost Victor Andreev.Apoi l-au arestat pe Andrei Sănduță,Ion Andreev,Vasile Vîlcu,Tudor Ciorescu,Simion Calestru,precum și alți 29 de membri ai organizației. Alți membri,precum Constantin Condrat, Ion Istrati, Vladimir Bivol, Vasile Vâlcu și Victor Andreev au fost pedepsiți la moarte prin împușcare.Ceilalți membri au fost pedepsiți la diferite termene de munci forțate în regiunile îndepărtate a U.R.S.S. sau la închisoare.

Însăși procesul de pedepsire s-a pretrecut cu ușile închise, avînd ca „dovada crimei” Regulamentul organizației și corespondența membrilor ei, apoi apar două poezii antisovietice,erau scrise de Vladimir Bivol, armele și cărtușele confiscate de KGB, precum și ziarului „Basarabia și Bucovina”,fiind considerat o „culegere fascistă”.

În actul de acuzare a membrilor organizației se preciza: ”Membrii organizației Partidului Libertății,fiind naționaliști moldo-români,care au avut o atitudine neprietenoasă față de înfrîngerea puterii sovietice în Moldova.O ură deosebită le-a trezit colectivizarea gospodăriilor țărănești și lichidarea culacilor..Toți aceștia erau profesori de școală,…și,fiind înverșunați naționaliști moldo-români,erau uniți între ei blocul Americano-englez va declanșa un răzoi împotriva Uniunii Sovietice înfrîngeri s-au exprimat în favoarea unei lupte organizate împotriva puterii sovietice…”

Una dintre cele mai cunoscute organizații antisovietice este ”Armata Neagră”,create din cauza deportărilor imediate și masive din vara anului 1949 din grupuri de rezistență ascunse prin păduri,care doreau să lichideze și să lupte împotriva regimului sovietic din raioanele Chișcăreni,Bravicea,Călărași și Cornești.Anume în acea perioadă s-a creat această organizație,calificată de autoritățile de atunci drept ”bandă teroristă antisovietică”. Majoritatea persoanelor care au aderat la această organizație erau din satele Năpădeni,Flămînzeni, Condratești și Sinești.

Organizația antisovietică ”Armata Neagră” a fost înființată de cei cărora li s-au luat țara,credința, libertatea,proprietatea și familia.În ”actul de acuzare ” din 16 noiembrie 1950,cauzele apariției acestei organizații erau explicate în felul următor:”După strămutarea în afara hotarelor Moldovei a elementelor dușmînoase ale culacilor în anul 1949,unii culaci care au reușit să evite strămutarea,au trecut în ilegalitate. În toamna anului 1949, culacul Andranovici Gavril, ascuns în pădure, a stabilit legătura cu Ion Borș, fiul unui culac represat, tras la răspundere penală în baza acestui dosar, și criminalul Gavril Bodiu, adunând în jurul lor elemente dușmănoase, criminale, au comis atacuri armate asupra satelor, jefuind magazinele și casele cetățenilor.

La sfârșitul anului 1949, această grupare banditească, la propunerea lui Gavril Andranovici, s-a autointitulat ”Armata Neagră”. Andranovici, Borș și Bodiu au luat o decizie conform căreia, membrii organizației «Armata Neagră» urmau să atragă în rândurile sale noi membri din rândul elementelor dușmănoase, ca apoi aceștia să fie înarmați și să participe la lupta împotriva organelor Puterii Sovietice. În timpul atacurilor armate asupra satelor, membrii organizației «Armata Neagră», în frunte cu Andranovici, îi băteau crunt pe activiștii din sate, impunându-i să renunțe la funcțiile lor. Urând cu înverșunare orânduirea sovietică din Moldova, Andranovici, Borș, Bodiu și membrii activi ai organizației «Armata Neagră», Daniel Bulmaga, Gheorghe Bogatu, Tudor Coșcodan și Ion Ganea, îi îndemnau pe țărani să refuze predarea obligatorie a produselor alimentare către stat, îi convingeau să nu intre în colhoz și să boicoteze orice altă acțiune a organelor Puterii Sovietice.

În urma acțiunilor de lichidare a acestei formațiuni antisovietice, întreprinse de Ministerul Securității de Stat al R.S.S.M., în timpul ciocnirilor armate au fost uciși: căpetenia bandei, Gavril Andranovici, și complicii săi, Bodiu, Bulmaga, Ion Ganea, Vasile Pleșca și Pavel Cațer. După nimicirea lui Andranovici, Bodiu, Bogatu și a altora, conducerea organizației «Armata Neagră» a fost preluată de Ion Borș, unul din fondatorii acesteia. Provenind dintr-o familie de culaci, Borș în anii 1949-`50, i-a atras în organizația «Armata Neagră» pe Ion Coșcodan, Ion Borcan, Vladimir Teodorovici și pe alții. Drept urmare, în anul 1950, organizația «Armata Neagră» număra peste 17 persoane”.

Despre motivele înființării organizației aflăm și din mărturiile care i-au fost smulse lui Ion Borș la interogatoriul din 19 octombrie 1950. Ele se referă la câteva întâlniri conspirative pe care le-a avut în vara anului 1949, în cadrul cărora s-a anunțat că, mulți dintre ei au fost înscriși în listele „chiaburilor” și că, în orice clipă ar putea fi ridicați, luându-se decizia că, până nu e târziu, e necesar să-i adune pe toți, să-i înarmeze, să plece în pădure și să înceapă lupta împotriva puterii sovietice. Se considera că, puterea sovietică nu se va menține mult timp în Moldova, colhozurile la fel. Pentru a realiza aceste deziderate, s-a decis să fie creat, pentru început, un grup combativ. S-a mers prin mai multe sate, unde s-a încercat să se ridice lumea la luptă împotriva puterii sovietice.

La începutul lunii august 1949, organele de miliție l-au reținut pe Ion Borș. După un interogatoriu de câteva zile, el a fost eliberat, propunându-i să afle și să comunice miliției locul aflării lui Cazacu, Teodorovici și Andranovici. Aceștia reușise între timp să scape de deportare și să se ascundă în pădure. Nedorind să colaboreze cu organele de miliție, Borș a hotărât să plece în pădure și să treacă în ilegalitate. Astfel, în vara anului 1949, în pădurile din raioanele Cornești, Chișcăreni, Bravicea și-a început activitatea grupul ilegal numit „Armata Neagră a morții” sau „grup al apărătorilor și răzbunătorilor poporului ofensat de către Puterea Sovietică”, după cum își spuneau înșiși membrii organizației.

Grupul era condus de către Gavril Bodiu, originar din satul Flămânzeni, Chișcăreni, care trecuse în ilegalitate după ce asasinase un agent fiscal. Inițial, din componența lui făceau parte cinci persoane: Gavril Bodiu; Gheorghe Bogatu din s. Flămânzeni, care a trecut în ilegalitate după ce s-a eschivat de la achitarea impozitelor agricole; Gavril Andranovici din s. Condrătești, Cornești – fusese inclus în lista „culacilor” pentru a fi deportat în Siberia; Vasile Pădure din ș. Condrătești, evadase de la secția de miliție, ce-l reținuse pentru port ilegal de armă; Ion Borș din s. Condrătești, Cornești, tată a trei copii minori.

În anul 1944, părintele său, Alexandru Borș, fusese arestat și condamnat fără nici o vină la 15 ani de muncă corecțională în lagărele sovietice. Mama lui – Elena Borș – trebuia să fie deportată în iulie 1949, dar reușise să se ascundă. Un unchi – Timofei Borș – fusese deportat de către sovietici în 1941, iar alt unchi a fost nevoit să se refugieze în România, în 1944.

În octombrie 1949, după arestarea unor membri și omorârea de către organele represive sovietice a lui Gavril Bodiu, grupul ilegal „Armata Neagră” și-a suspendat pentru o perioadă activitatea. Apoi, Ion Borș, împreună cu Ion Ganea din s. Condrătești, au format un nou grup ilegal, care purta aceeași denumire – „Armata Neagră”. În câteva luni el s-a transformat într-o organizație activă, mobilă, bine înarmată.

În timpul reținerii și arestării membrilor organizației, de la ei au fost confiscate 18 arme de foc, inclusiv 2 pistoale-automate, 6 carabine, 6 pistoale, 2 grenade, 2 arme de vânătoare, 2 țevi de carabină și peste 500 de cartușe de luptă. Printre membrii acestei organizații erau locuitori ai satelor Condrătești, Năpădeni, Mânzătești, Boghenii Vechi din raionul Cornești, s. Flămânzeni, raionul Chișcăreni, s. Cornova, raionul Bravicea ș.a.

Unii veniseră în organizație după ce părinții și rudele lor fuseseră deportate în Siberia, alții dezertaseră din Armata sovietică, refuzaseră să plece la lucru la întreprinderile industriale din U.R.S.S., să achite impozitele sau, în general, erau nemulțumiți de noul regim.Considerându-se oameni batjocoriți și umiliți de către puterea sovietică, membrii organizației și-au propus drept scop lupta activă împotriva regimului existent, terorizarea activiștilor de partid și sovietici, atragerea în organizație a noi membri din rândul celor nemulțumiți, înarmarea lor, desfășurarea propagandei antisovietice în rândul populației, lansarea zvonurilor despre înfrângerea U.R.S.S. într-un eventual război cu Anglia și S.U.A.

În timpul percheziției și arestării lui Ion Borș, a fost confiscat un carnet, pe ultima pagină a căruia era indicată ora difuzării în eter a emisiunilor în limbile română și rusă, transmise de posturile de radio din Anglia, Turcia, S.U.A., pe care membrii organizației le recepționau sistematic. Fiind întrebat care era scopul recepționării acestor emisiuni, Ion Borș a răspuns că, „membrii organizației doreau să cunoască care este atitudinea Angliei, S.U.A. și a altor state capitaliste față de U.R.S.S.

Membrii grupului considerau că, între Uniunea Sovietică, pe de o parte, și Anglia și S.U.A., pe de altă parte, va izbucni inevitabil un război și că în acest caz va trebui să ne ridicăm cu arma în mâini împotriva Puterii Sovietice în Moldova, contribuind astfel la înfrângerea U.R.S.S.”. În cadrul unei întruniri, ce a avut loc în vara anului 1949, membrii „Armatei Negre” au convenit că e necesar să răspândească zvonul despre un viitor război, în care Uniunea Sovietică va fi înfrântă și bolșevicii vor fi izgoniți din Moldova.

Se considera că, în așa fel se va reuși atragerea în lupta antisovietică a unei părți din populația de la sate, asigurându-și totodată un sprijin și un ajutor din partea acesteia. Membrii „Armatei Negre” urmăreau zilnic transmisiunile posturilor de radio din New York, Paris, Ankara, interesându-i în special, evenimentele internaționale, întrucât așteptau cu nerăbdare declanșarea războiului împotriva Uniunii Sovietice.

Deseori ascultau muzică românească, transmisă de Postul de Radio București. Nu-i interesau știrile difuzate de acest post, întrucât considerau că ele nu corespund adevărului, iar președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare România, Petru Groza, desfășoară o activitate în conformitate cu principiile socialismului.Acei 50 de membri activi ai „Armatei Negre”,care mai erau numiți „haiduci ai morții” (gata de a se bate cu prețul vieții împotriva regimului sovietic),au efectuat cu victorie,în perioada anilor 1949-1950,o serie de măsuri în vederea zădărnicirii colectivizării gospodăriilor țărănești și îndoctrinării comuniste a populației.

„Activitatea antisovietică atât de intensă a membrilor organizației «Armata Neagră», se spunea într-un document al K.G.B.-ului, a fost posibilă datorită faptului că, ei se aflau în ilegalitate și se ascundeau prin păduri, dînșii se bucurau de un larg sprijin și ajutor obținute în urma legăturilor strînse și numeroase,unde se aflau în diferite sate din raioanele menționate și care tăinueau sistematic membrii organizației acasă la ei,de organele Puterii Sovietice,apoi îi acordau produse alimentare, îi acordau informații despre prezența în sate a membrii organelor sovietice, iar în unele cazuri le acordau ajutor în comiterea unor infracțiuni”.

La 19 mai 1950, membrii „Armatei Negre”, Teodor Coșcodan, Gheorghe Buruiană, Ion Ganea și Sergiu Antoci, au săvârșit un atac asupra sovietului sătesc Volcineț, în timpul căruia l-au rănit pe lucrătorul Comitetului raional de partid Călărași, Bereșnev, și l-au bătut pe reprezentantul Comitetului raional de partid în s. Volcineț, Fingurt.

La 27 mai 1950, un alt grup condus de T. Coșcodan și V. Ganea, au organizat un atac armat în satul Dereneu, raionul Bravicea, răfuindu-se cu președintele colhozului „Moldova Socialistă”,Șvarțman,și directorul școlii,Raneta,devastând și magazinul cooperației de consum din sat.În timpul procesului de judecată,I. Șvarțman, membru al Partidului Comunist,a declarat: „Bandiții ne-au ordonat să ducem sacii cu marfa furată. În drum spre pădure,Ion Ganea și Teodor Coșcodan au cântat un cântec, esența căruia era următoarea: ei, bandiții, sunt eliberatorii Moldovei de sub jugul rusesc, că, în curând, vor veni americanii și vor elibera poporul moldovenesc…

Bandiții erau supărați rău pe Raneta pentru că acesta îi impune pe elevi la școală să-și scoată cruciulițele de la gât și le interzice să se roage lui Dumnezeu…”. Din depozițiile martorului Raneta, membru al Partidului Comunist, aflăm că: „Pe drum bandiții îmi spuneau că m-am vândut rușilor și că în America oamenii o duc mai bine decât în U.R.S.S. Ieșind din sat, Teodor Coșcodan și alți bandiți au început a cânta un cântec despre niște «haiduci ai morții», care au eliberat Moldova de sub «jugul rusesc». În pădure bandiții m-au impus să rostesc «Crezul» și «Tatăl nostru»… Ei i-au mai ordonat lui Șvarțman să nu-și bată joc de colhoznici și să nu-i scoată la lucru».

La 6 iunie 1950, în urma unui tir de arme a fost scoasă din funcțiune mașina Comitetului raional de partid Cornești. După aceasta Ion Borș, Ion Coșcodan, Vasile Pleșca și Hariton Celpan au devastat clădirea sovietului sătesc Hârcești, deteriorând centrala telefonică și agresându-l pe președintele colhozului „Stalinski puti”, Zmeevski N. S. La 18 iunie 1950, Teodor Coșcodan a pătruns în casa activistului Efim Ciobanu din s. Leordoaia, raionul Cornești, zădărnicind astfel adunarea țăranilor pentru crearea colhozului. Președintele colhozului, Teodor Eni, a fost bătut și amenințat cu moartea dacă nu se va dezice de activitatea propagandistică pentru organizarea colhozului.

În noaptea de 1 mai 1950, când activiștii locali se pregăteau să sărbătorească „Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii”,membrii „Armatei Negre”,T. Coșcodan,I. Ganea și T.Soroceanu au întreprins o incursiune în satul Curtoaia,raionul Cornești,pătrunzând în casa directorului școlii Ion Bulmaga,răfuindu-se cu el și cu secretarul organizației comsomoliste Ion Diaconu, care se afla acolo.La judecată, Bulmaga și Diaconu au afirmat că, „bandiții ne-au bătut din motiv că ne-am dezis de icoane și educăm copiii în spirit sovietic”, „bandiții ne-au impus să ne facem semnul crucii,întrebau unde ne sunt icoanele,au smuls de pe pereți portretele lui Lenin și Stalin,le-au rupt și le-au dat foc”.

La 21 mai 1950, membrii organizației au dezarmat trei lucrători ai miliției din s. Comova, raionul Bravicea. La 6 iulie 1950, I. Borș, T. Coșcodan, V. Pleșca, H. Celpan și V. Teodorovici l-au asasinat pe președintele sovietului sătesc Flămânzeni, Ivanov. Acestea sunt doar câteva cazuri din numeroasele acțiuni întreprinse de către organizația „Armata Neagră”. De subliniat că, nu s-a înregistrat nici un jaf sau act terorist comis împotriva cetățenilor de rând.

Ținta atacurilor organizației „Armata Neagră” erau,în exclusivitate, activiștii de partid,sovietici și comsomoliști.Au fost comise și alte răfuieli și acte teroriste, victime ale cărora au fost contabilul colhozului din s. Bursuceni,raionul Chișcăreni,Brașoveanu,președintele sovietului sătesc Bobletici,raionul Chișcăreni,Ungureanu,agenți fiscali,reprezentanții Ministerului Colectărilor, Ralenski și Bodrug, președintele sovietului sătesc Dereneu, raionul Bravicea, Roșca ș.a.

În scopul asigurării cu mijloace de existență, membrii „Armatei Negre” au executat în anii 1949-1950, mai multe furturi din magazinele cooperației de consum și din avutul activiștilor de partid și sovietici. În total, au fost comise peste 20 de jafuri, în urma cărora fiind sustrase mărfuri în valoare de cca. 100 mii rub.

Unele incursiuni (inclusiv de jaf) au fost efectuate la rugămintea țăranilor. În lunile iulie-august 1950, în rezultatul unor măsuri operative ale organelor de miliție, au fost uciși mai mulți membri ai organizației „Armata Neagră”, alții au fost arestați și acționați în judecată. Au urmat câteva procese judiciare. La 25 decembrie 1950, prin sentința Tribunalului militar regional Odessa, pronunțată în cadrul unei ședințe cu ușile închise la Chișinău, 8 conducători și membri activi ai organizației „Armata Neagră” au fost acuzați de înaltă trădare și condamnați: Ion Borș, Teodor Coșcodan, Ion Coșcodan – toți trei locuitori ai satului Condrătești, la moarte prin împușcare; Vasile Ganea din s. Condrătești, Grigore Iovu din s. Năpădeni, Mihai Jardan din s. Rădeni, Simion Alexa din s. Sinești, Gheorghe Buruiană din s. Condrătești – la 25 de ani de muncă corecțională cu pierderea drepturilor cetățenești pe termen de 5 ani și confiscarea averii.

În privința confiscării averii celor condamnați, autoritățile au întâlnit dificultăți, căci domnea sărăcia și mizeria, și nu prea aveau ce confisca. În ianuarie 1951, în cadrul unui proces judiciar, intentat de Tribunalul militar al M.A.I. al R.S.S. Moldovenești, alte 14 persoane au fost condamnate la 25 de ani privațiune de libertate, cu internare în lagărele de muncă corecțională, suspendarea drepturilor cetățenești pe termen de 5 ani și confiscarea averii.

Printre cei condamnați erau: mama lui Ion Borș, Elena Borș, și soția lui, mamă a trei copii minori; soția lui Grigore Iovu, Alexandra Iovu, mamă a doi copii minori; soții Iustin și Vera Fotescu, mamă a trei copii, din s. Condrătești, soții Nicolae și Ana Bocșa din s. Năpădeni, Ion Vâlcu și feciorii săi, Andrei și Iacob din s. Năpădeni, Măria Buruiană din s. Condrătești, mamă a trei copii, sora lui Teodor Coșcodan și mama lui Gheorghe Buruiană, Ion Mardari din ș. Năpădeni, Alexei Bodrug și Ion Foteșcu din ș. Condrătești.

Curios este faptul că, la 14 decembrie 1950, înainte de judecată și cu mult înaintea pronunțării sentinței de condamnare (din 24 ianuarie 1951), Iosif Mordoveț, ministrul M.G.B. al R.S.S.M., a dispus trimiterea condamnaților în Gulag, procesul judiciar fiind o formalitate: „ținând cont de faptul că prin caracterul crimei, aceștia trebuie supuși unei izolări speciale, după condamnare să fie trimiși, pentru ispășirea pedepsei, într-un lagăr special al M.A.I. al U.R.S.S.”.

La 22 februarie 1951, Tribunalul militar al M.A.I. al R.S.S.M., a condamnat la 25 de ani de detenție în lagărele de muncă corecțională, cu suspendarea drepturilor civice pe un termen de 5 ani și confiscarea averii, încă 18 membri și susținători ai „Armatei Negre”, locuitori ai satelor Chișcăreni și Flămânzeni, raionul Chișcăreni, Condratești și Năpădeni, raionul Cornești și Rădeni, raionul Bravicea – Feodor Herța, Mihail Onceanu, Feodor Soroceanu, Petru Malcoci, Gheorghe Verega, Trofim Popa, Ion Cargopolțev, Alexandra Malcoci, Gheorghe Bogatu, Efimia Popa, Nastas Jardan, Efim Bodrug, Teodor Antoci, Constantin Musteață, David Jeverdan, Elizaveta Jardan, Reveca Coșcodan și Axenia Popa.

Toți au fost acuzați că, au știut de existența organizației „Armata Neagră”, dar nu au anunțat organele puterii sovietice, că au acordat adăpost membrilor organizației, i-au asigurat cu produse alimentare, deși mulți dintre acești așa-ziși „complici”, nici nu auziseră de denumirea organizației și nu erau la curent cu acțiunile antisovietice ale acesteia. Pedepsele deosebit de aspre la care au fost supuși membrii și susținătorii mișcării de rezistență, urmăreau în primul rând, să înspăimânteze cât mai mult populația băștinașă, pentru a o determina să nu colaboreze cu astfel de organizații, să le denunțe cu prima ocazie și să fie mai loială autorităților.

Condamnații au fost trimiși în lagărele din Vorkuta, Karaganda, Norilsk, Mineralinâi, Stepnoi, Ozernâi, Angarsk ș.a. Revenirea acasă din lagărele siberiene, nu le-a adus prea multe bucurii foștilor condamnați. Ei au avut de înfruntat mari greutăți, fiind umiliți, desconsiderați de autoritățile locale, trăind în sărăcie. Spaima și sentimentul că sunt oameni „de categoria a doua” i-a însoțit pe parcursul deceniilor.

Multor membri și susținători ai organizației antisovietice „Armata Neagră” li s-a refuzat dreptul la reabilitare și după căderea regimului sovietic. Spre exemplu, la 25 august 1994, Judecătoria Supremă a Republicii Moldova a respins cererea depusă de Andrei Vâlcu privind reabilitarea sa și a tatălui său Ion Vâlcu. Deși acuzația de antisovietism le-a fost ridicată, li s-a păstrat acuzația de comitere a unor infracțiuni prevăzute de Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 4 iulie 1949, „Cu privire la răspunderea penală pentru delapidări ale avutului de stat și obștesc”.

”Partidul Democrat Agrar (PDA)” a fost o formațiune organizată de rezistență antisovietică în special în zonele rurale.Această organizație este considerate o formațiune de luptă organizată p principiile muncii clandestine,ce avea 25 de structure primare și un efectiv de circa o sută de țărani combatant,active la începutul anilor 1950 în satele raioanelor Chiperceni,Rezina, Răspopeni și Orhei.Inițiatorul PDA a fost Simion Zlatan,originar din stînga Nistrului,dezertor din armata sovietică,iar principalii lideri erau deja angajați în diverse forme de luptă ilegală împotriva puterii sovietice încă din primii ani de după război (1945-1946).

Documentele de anchetă din arhivele KGB consemnează clar obiectivul unirii țărănimii în vederea ”răsturnării regimului sovietic din Moldova”:”știind că o mare parte a țărănimii din Moldova este nemulțumită de orînduirea colhoznică și că în conștiința ei sunt încă extraordinary de puternice tendințele de propirietar privat,noi am hotărît,printr-o propagandă antisovietică activă,să atragem țăranii basarabeni de partea noastră.”

Unul dintre cei mai activi membri ai organizației a fost Vasile Odobescu.El s-a născut în 1916 în satul Cuizăuca,raionul chipercceni),a fost sergent într-un regiment de jandarmi din București,detașat în anii 1942-1944 la legiunea de jandarmi din Odesa,demobilizat în noiembrie 1944 la Arad și reîntors în U.R.S.S. în baza Convenției de Armistițiu.A lucrat în satul natal pînă în 1946 cînd,pentru a se sustrage de la deportare în Siberia,a intrat în ilegalitate,ascuzîndu-se pînă la arestare.PDA a fost destrămat în 1953,cel puțin 12 dintre liderii săi fiind condamnați la moarte ,iar 11 executați,prin care și Vasile Odobescu.

Un alt membru de frunte al PDA a fost medicul Simion Baranovschi,născut în 1910 într-o familie de țărani din județul Orhei.A fost arestat în iulie 1951,anchetat la înschisoarea din Chișinău,condamnat la moarte prin împușcare și executat.Soția nu fost niciodată informată despre motivele arestării și nici despre executarea sa.Dimpotrivă, toți membrii familiei (soția Eufrosina Baranovschi,învățătoare,împreună cu 4 copii) au fost arestați în august 1952 și condamnați la închisoare,prentru ca în cele din urmă să fie internați în lagărul ”Krasnîi gorodok” din Kahastan,alături de deținuți greci și ceceni.Eufrosina Baranovschi a murit tînără,în 1958,la cîțiva ani după repunerea în libertate.

Activitatea desfășurată de Comisia pentru aprecierea regimului comunist a fost un prilej important pentru persoanele care s-au opus acestui regim.Astăzi a venit timpul să le mulțumim și să ne plecăm fruntea în memoria acestor oameni,ale căror fapte și acțiunile lor întreprinse pentru a lichida și înlătura regimul sovietic sunt impresionante și foarte importante.

III. Represiunile politice în RSSM după 1956

3.1.Acțiunile împotriva ”politicii naționale ” sovietice

28 iunie 1940 a însemnat începutul unui lung calvar pentru populația Basarabiei, condamnată să suporte toate ororile regimului totalitar comunist la care a fost supusă populația R.A.S.S.M. în perioada interbelică. Chiar dacă nu se recurgea atît de frecvent, că în perioada marii epurări, la serviciile odioaselor troici speciale, regimul totalitar comunist pentru a-și atinge obiectivele diabolice, a recurs la alte metode, la fel de antiumane, cu efecte la fel de tragice.

Primul an de ocupație sovietică a Basarabiei a produs un șoc uriaș asupra populației acesteia. Din primele zile, ca urmare a practicilor reprobabile ale autorităților comuniste, s-au operat numeroase arestări, astfel încît,în cîteva săptămîni,închisorile au devenit supraaglomerate, depășindu-se de cîteva ori capacitatea celulelor de a-i adăposti pe cei condamnați la detenție.În paralel, se produc executări în serie ale unor categorii de persoane,catalogate ca „dușmani ai puterii sovietice”.

Comitetul Securutății de Stat al R.S.S.M. (vestitul KGB) urmăreau vorbele și temele discuta prin satele basarabene.Orice discuție despre colectivizarea,foametea,impozitele, deportările politica internă și externă a U.R.S.S. era considerată o critică împotriva partidului sovietic,precum și împotriva statului întreg.Persoanele care erau acuzați de aceste ”infracțiuni” erau pedepsiți prin intermediul unei judecări și trimiterea lor în gulaguri.Printre lista acestor persoane s-au marcat și persoane din R.S.S.M.De asemenea erau pedepsiți și oamenii pentru credința în Dumnezeu și respectarea datinilor creștine.În capitolul dat voi descrie cîteva exemple de maltrataare și pedepse din partea U.R.S.S.,care au fost aplicate oamenilor nevinovați.

În primul caz este vorba despre gruparea anticomunistă a clerului și enoriașilor de la biserica din Chițcanii Vechi.Valea Răutului a fost una dintre regiunile R.S.S.M.,unde a activat numeroase grupări antisovietice.Amintim aici despre grupul lui F.Bodiu,raionul Telenești și de ”Armata Neagră”,care a fost una dintre cele mai mari organizații antisovietice.O adunare antisovietică a fost prezentă și în comuna Chițcanii Vechi,raionul Telenești. Locul unde aveau loc cugetările a fost curtea bisericii din sat.Acolo se adunau enoriașii și discutau despre cele lumești,precum și despre nemulțumirile față de noul regim.

Grupul anticomunist a fost creat de preotul-paroh Serghei Zaporojan (n.1924 în Chișinău), precum și de membrii:Ion Racu (n.1901 în Chițcani) ,Gh.Balan (n.1905 în Chițcani),Pantelei Tabarcean și de acei din comisia de cenzori: Vl.Țopa,Petru Călcîi (n.1889 în Chițcani) și Vasile Guzun.(A se vedea anexa 7)

După slujbă,preotul și membrii săi mereu se adunau într-o căsuță de lîngă biserică,unde discutau despre regimul sovietic și consecințele după instaurarea lui.Consecințele se refereau cel mai mult la religie,precum:plata impozitelor,renovarea încăperilor,procurarea lumînărilor,alte servicii.În afară de aceste teme,uneori se atingeau și alte teme,printre care:relația bisericii cu puterea, impozitele,etc.

Serghei Zaporojan a fost învinuit de criticarea regimului și guvernului sovietic.El a afirmat că:”Regimul a impus impozite mari țăranilor și bisericii,ca urmare nu ar fi în stare să plătească aceste taxe,chiar dacă ar vinde toate obiectele din biserică.De asemenea, a fost învinuit pentru crearea acestui grup și sfătuirea membrilor să nu intre în colhoz,să nu lucreze în zile de sărăbtoare și duminică.Astfel,administrația statului și președintele colhozului i-a interzis să realizeze servicii religioase în timpul recoltării cerealelor.

Gh.Balan a fost acuzat pentru că nu a vrut să intre în colhoz,în martie 1951.El a declarat la interogatoriu,23 decembrie 1951 :”Eu nu mă dau în colhoz.În colhoz intră numai proștii. Nu intru în colhoz deoarece a fi proprietare individual e mai convenabil.În gospodăria individuală ceea ce obții este al tău.Acolo se lucrează mult și primești puțin.”.

Pe lîngă aceasta a fost acuzat pentru următoarele cuvinte :”Colhoznicii noștri trăiesc prost.Drept exemplu,puteți fi chiar voi,cei care lucrați din zori pînă-n noapte și oricum nu aveți nimic.Eu,fiid gospodar individual,mă descurc mult mai bine.În satele noastre nu poți cumpăra nimic.Trebuie să mergi la raion”.A susținut SUA,spunînd că ”Este cea mai puternică țară din lume și acolo se trăiește mai bine.”După ocuparea Basarabiei la 28 iunie 1940,el a declarat :”Iață au venit rușii și au să ne fure,au să ne bage în pușcării.Bine a fost pe timpul roînilor ,aveam ce mînca și se trăia mai bine”.

Petru Călcîi a fost acuzat pentru următoarele cuvinte declarate:”Puterea sovietică e rea.Ne ia toată roada și rămînem săraci.Românii nu luau pîinea,ci doar banii”.Cînd el a intrat în colhoz spunea:”Am devenit colhoznic deoarece mult timp nu mă vor accepta în calitate de individual.Însă în curînd vor avea loc mari schimbări”.La una din întîlnirile de la el de acasă,el a declarat:”De cînd gospodăria mea a fost naționalizată, o duc foarte rău,dar în curînd puterea sovietică va cădea și din nou voi trăi bine.Ne va ajuta SUA și Anglia.”

Ion Racu de asemenea a fost acuza pentru criticarea colectivizării și impozitele mari impuse țăranilor.El a declarat:”În curînd ,vor veni americanii și atunci s-a zis cu comuniștii și cu Stalin,și noi ne vom debarasa pentru totdeauna de comuniști și colhozuri”.

Ion Racu,Gh.Balan și Petru Călcîi au fost arestați la 16 decembrie 1952,iar Serghei Zaporojan la 11 februarie 1953.Ion Racu a fost interogat de 16 ori, Gh.Balan de 19 ori,iar Petru Călcîi de 16 ori.Serghei Zaporojan a fost interogat de 4 ori.Acești 4 au fost învinuiți de ”infracțiuni” și acuzați de agitație sau propagandă contrarevoluționară; pentru contribuire la organizația contrarevoluționară,avînd ca scop organizarea infracțiunilor contrarevoluționare.

Ca rezultat Serghei Zaporojan, Ion Racu,Gh.Balan și Petru Călcîi au fost condamnați la 2 de ani de gulag,confiscarea averiilor,decăderea din drepturi politice pe un termne de 5 ani,precum și de interzicerea posibilității de a trăi în R.S.S.M. Ceilalți membri ai consiliului și comisiei nu au fost trimiși în gulaguri și lipsiți de alte pedepse.

Serghei a fost internat într-un lagăr din or.Djeskazgan,Petru Călcîi în gulagul Oziornîi,iar Ion Racu la Magadan.Despre deportarea lui Gh.Balan nu se cunoaște.După moartea lui Stalin, pedeapsa acestor persoane a fost micșorată cu 10 ani.Astfel, Ion Racu a fost salvat din gulag la data de 24 mai 1956, iar Serghei Zaporojan a fost eliberat la 18 iunie 1956.Despre eliberarea lui Gh.Balan și Petru Călcîi nu se cunoaște nimic.Serghei Zaporojan, Ion Racu,Gh.Balan și Petru Călcîi au fost repuși în drepturi de către Procuratura Republicii Moldova la 15 noiembrie 1991.

Represiunea comunistă a continuat și după moartea lui Stalin.O parte din acțiunile după 1953 sunt îndreptate împotriva politicii naționale sovietice.În 1956,Zaharia Doncev,condamnat de KGB la 7 ani de închisoare pentru că s-a adresat moldovenilor să-și păstreze demnitatea națională și a vorbit în termeni pozitivi despre România.În 1966,Gheorghe Muruziuc a fost condamnat la o lună de spital psihiatric și doi ani de detenție pentru arborarea tricolorului românesc.(A se vedea ANEXA 8)

Tot în acest an ,o persoană,cu numele Mihai Moroșanu este condamnat la 2 ani de închisoare pentru ”naționalism”,cerînd de la o vînzătoare să-i vorbească în limba sa maternă, română.Aplicarea pedepselor a avut loc și asupra studenților.De exemplu,în 1971 studenta Lilia Neagu și eleva Asea Andruh au fost condamnate la 2 ani de lagăr corectare prin muncă,pentru împărțirea lumii 40 de inscripții antisovietice.În 1972,membrii Frontului Național Patriotic (Alexandru Usatiuc,Gheorghe Ghimpu,Valeriu Graur,Alexandru Șoltoianu) au fost condamnați la detenție și exilați în Siberia timp de 12 ani.Aceștia doreau unirea cu România.

Următorul caz este vorba despre o persoană cu numele de Florea Munteanu,care a incendiat urna de vot.La 3 martie 1957 a avut loc alegerile locale cu privire la alegerea deputaților sovietici sătești din R.S.S.M.,care aveau ca rezultat dezvoltarea comunismului pe acest teritoriu.(A se vedea ANEXA 8)

După alegeri,care la votare candida doar un singur partid,plus la asta o masivă spălare de creier a populației,99,9 % au obținut blocul comuniștilor.Însă cu părere de rău a avut loc un incediu a unei urne.Pentru a găsi cine este vinovatul,au fost chemați cei mai buni anchetatori și lucrători operativi ai KGB-ului.S-a constatat că fumul din urnă ieșea din cauza unei bugăți de pînză învelită într-o bucată de ziar.

Au pornit de la consultarea listelor celor care au votat de la deschiderea votării.Doi dintre comisia de alegere și-au adus aminte de o persoană care se purta straniu în timpul votării și în special în timpul introducerii buletinului în urnă.Această persoană este Munteanu Florea Petru (n. 1932,satul Călimănești,raionul Cărpieni).În urma percheziției în casa ei,au fost depistate urmele ambalajului pentru tăciune :un ziar ”Moldova Socialistă”,din care lipsea un fragment de hîrtie și alături se afla o bucată de rochie cusută cu stofă identică cu bucata găsită în urnă.Din acel moment ,doamna Munteanu este reținută și învinuită de incendierea urnei cu voturile locale.La 4 martie a fost închisă în izolatorul KGB-ului.

Doamna Munteanu a recunoscut deodată că ea a încercat să dea foc urnei,deoarece nu era de acord cu alegerile locale,cu alegerea în calitate de deputați locali a două femei.Florea Munteanu era cea care a zădărnicit alegerile la Călimănești,afectate de o acțiune antisovietică.Anchetatorii au încercat să găsească complicele,însă nici un răspuns.Conform mărturiilor sale,nimeni nu a îndrumat-o să comită această ”infracțiune”-nici rudele,vecinii,prietenii,etc.S-a trezit 3 martie dimineața și ea venit această idee.Florea a acionat singură și nu a avut alt scop decît de a arde acele două buletine primite.

La 15 martie 1957,după audierea infractoarei ,martorilor și rezultatele expertizei,Florea Munteanu a fost condamnată la 3 ani privațiune de libertate,fără decădere din drepturi.Astfel,Doamna Florea Munteanu a arătat nemulțumirea și nesupunerea față de regimul sovietic.

Gheorghe Muruziuc s-a născut la 19 noiembrie 1930 în orașul Fălești.A lucrat în Abhazia,regiunea Rostov și în 1962 revine în acasî și se anhajează la fabrica de zahăr din Alexăndreni.Observațiile văzute în Rusia,dar mai ales acele obținute acasă i-au schimbat credința în ceea ce-l înconjura.În 1965 el i-a scris o telegramă,dedicată lui Brejnev,unde scrie despre dezordinea de la fabrica unde lucrează.Cînd s-a întors de la poștă a avut o discuție serioasă cu conducătorii săi.Secretarul de la partid l-a numit dușmanul puterii comuniste. De atunci a început să-l persecute la locul de muncă.

Din ziua aceea,el a început să desfășoare diferite agitații și propagandă,susținînd că în R.S.S.M. există discriminare,băștinașii sun ignorați și limitați de drepturile lor cetețenești și de muncă,iar politica națională nu respectă interesele sau dorințele poporului moldovenesc,precum și cultura moldovenească.Scopul aceste agitației și propogandă era ca Moldova să se constituie într-un stat aparte sau să se unească cu R.S.România.După aceste acțiuni ,el a hotărît să întreprindă acțiuni concrete.Prima acțiune constă în confecționarea unui drapel tricolor românesc pe coșul fabricii,dar a fost oprit de soție.

Mărturiile lui Gheorghe Muruziuc la chestionarul din 29 iunie sunt următoarele: „Într-adevăr, eu, la 28 iunie 1966, aproximativ la ora 4 dimineață, m-am urcat pe coșul de 45 de metri al fabricii și acolo am arborat drapelul României. M-am aflat acolo până la ora 9. Toate acestea le-am întreprins conștient și chibzuit. Prin aceasta am încercat să arăt că Moldova este teritoriu al României și eu doresc ca Moldova să se unească cu România. Am demonstrat întregii lumi și conducerii dorința mea – că [Moldova] trebuie să se unească cu România. Anume pentru aceasta am ales ziua anexării Basarabiei. Ideea de a arbora drapelul mi-a venit după ce am privit la televizor o emisiune despre anexarea Basarabiei la 28 iunie. Moldova trebuie să se unească cu România, întrucât avem aceeași limbă, obiceiuri și, anterior, am fost împreună”.

    În data de 16 noiembrie 1966, Judecătoria Supremă a R.S.S.M., după 2 zile de ședință distinctă,care a avut loc la Bălți, Gheorghe Muruziuc a fost pedespit cu 2 ani de libertate,fiind controlat de un regim anumit. După judecată a fost dus în lagărul din Sverdlovsk (fostul Ivdellag) și a stat acolo 2 ani.

În continuare voi descrie despre represiunile politice după ce a murit Stalin în special despre cazul lui Kasianov (1957-1958).

Vladimir Mihailovici Kasianov, de naționalitate ucrainean, s-a născut în 1933 în satul Ocna, raionul Krasnîe Okna din regiunea Odessa.El era membru unei familii de țărani săraci.Din punct de vedere a studiilor,el a avut 6 clase, neavînd antecedente penale.A fost căsătorit și a avut un copil.După aceasta a învățat de mașinist-electrician.Cînd a fost arestat,el nu avea un loc de muncă și trăia în orașul Bender. 

Vladimir Kasianov a fost arestat de KGB-ul din orașul Tiraspol la data de 14 decembrie din 1957. El este învinuit de o crimă,care era prevăzută în articolul 54-10, punctul 1, al Codului Penal al R.S.S. U.,deoarece R.S.S.M. nu avea cod penal propriu. Conform documentelor păstrate de Serviciul de Informații și Securitate al R.M. ,documentul de reținere a lui Kasianov,de la 11 decembrie 1957,a fost scris de colonelul Kotic,a doua zi după ce l-a învinuit de săvîrșirea crimei.Kotic era reprezentantul KGB-ului al R.S.S.M. din Tiraspol.

Se remacă faptul că domnul Kasianov Vladimir s-a dus pe data de 10 decembrie anul 1957 la punctul numărul 20 de agitație,unde aveau locuri alegerile judecătorilor populari pentru orașul Bender și în fața la 4 cetățeni,a ponegrit sistemul electoral sovietic,guvernul sovietic și Partidul Comunist al U.R.S.S. Acelea 4 persoane erau martori,care a confirmat ”realizarea crimei“.

Vladimir Kasianov a fost reținut la 14 decembrie 1957 la porunca secției a KGB-ului din orașul Tiraspol din R.S.S.M.Ancheta începe în ziua aceea și va dura pînă la finele lunei ianuarie anul 1958.Uneori ședința avea loc de două ori pe zi,în special dimineața și apoi după-amiază,durînd aproximativ 3-4 ore.Întrebările erau adresate de către un anchetator și toate erau legate de crima din 10.12.1957.După cum știm conform dosarelor personale ale KGB-ului, poliția a încercat să afle unde stau rădăcinile crimei și cine l-a îndrumat să săvîrșească crima.Răspunsurile la aceste întrebări vor fi cunoscute la sfîrșitul anchetei.

Cînd s-a început ancheta,Kasianov ținea unul și același discurs,care îl repeta zi de zi,că:”Pe data de 10 decembrie s-a dus la punctul de agitație nr. 20 pentru organizarea alegerii judecătorilor populari din circumscripția sa și, în contextul acesta, a avut o discuție aprinsă cu șeful punctului, un anume Boiko”. El susține că a fost revoltat de ordinul dat de Boiko subalternilor săi de „a-i aduce“ la vot pe toți cetățenii cu viză de reședință în circumscripția respectivă. Kasianov i-a replicat că numai în statele capitaliste oamenii sunt aduși cu forța să voteze, iar în U.R.S.S. trebuie să voteze liber.

KGB-ul nu era în stare să pedepsească direct un învinuitor sau altul,ci de la început are lor ancheta și învinuirea,iar apoi însăși sentința,care era prezentată de organele speciale,ca de exemplu Curtea Supremă.Ședința a avut loc în Curtea Supremă pe data de 20-21 februarie anul 1958.La această ședință au fost ascultați 18 martori,unde declarațile lor erau deja depuse în timpul cercetării de către KGB-ul.După terminarea termenului,Kasianov a fost eliberat. 

După anul 1989,Vladimir Kasianov nu a fost numit ca victimă a condamnărilor politice,prezente pe acest teritoriu și a fost considerat,că hotărîrea din 17 august anul 1960 era de ajuns pentru învinuirea lui.

Următorul caz este despre Ion Suvac, care era nemulțumit față de puterea sovietică.Acest domn este născut pe 12 octombrie 1924.A lucrat în diverse locuri,doar numai că nu în colhozuri.În 1968 el a fost reținut pentru o ”infracțiune„ .În continuare voi da citire declarațiilor lui la interagotoriul din 26 noiembrie același an: ”Recunosc.Într-adevăr,am fost reținut de trei persoane,după ce am distru cu ajutorul unei bucăți de fier capul și degetele întemeietorului statului sovietic din parcul central din or.Fălești.” Motivul acestei fapte,după spusele lui Ion Suvac a fost regimul sovietic,declarînd că:”De-a lungul anilor am fost persecutat de lucrătorii sovietici.Și nu sunt de cord cu legile”.

Peste o zi,pe data de 26 noiembrie a fost deschis un dosar penal pentru Ion Suvac,care prevedea pînă la 3 ani de privațiune de libertate.După aceasta a fost organizată o percheziție la domiciliu,unde au fost găsite materiale antisovitetice.Acest domn a fost pedepsit prin încadrarea lui într-un spital de psihiatrie.

Următorul caz este vorba despre Alexandru Usatiuc-Bulgăr (născut la 23 februarie 1915 în comuna Ivancea, raionul Orhei, de profesie merceolog, domiciliat în Chișinău, str. Lomonosov 26 – la 7 ani lagăr de muncă silnică cu regim sever plus 5 ani deportare în Siberia),Gheorghe Ghimpu (născut la 26 iulie 1937,în satul Colonița,raionul Criuleni,doctorand la Institutul de Biofizică al Academiei de Științe a U.R.S.S.,domiciliat în Chișinău,str. Sadovaia 31 ap. 7 – la 6 ani lagăr de muncă silnică cu regim sever) ,Valeriu Graur (născut la 23 decembrie 1940, în or. Reni (sudul Basarabiei),profesor la Școala nr 22 din Chișinău,domiciliat în Chișinău,str. Cernâșevschi 4,ap. 10 – la 4 ani lagăr de muncă silnică cu regim sever),care este cel mai important și de valoare din istoria mișcării de eliberare națională și tot odată de rezistență față de regimul sovietic.Unul dintre acești trei,Alexandru Usatiuc a fondat un anumit front,intitulat Frontul Național Patriotic.

FNP anunță începutul campaniei de mobilizare a populației active a R.S.S.M,sub "Un Singur Steag". Esența acestei campanii este de a unifica și de a consolida cetățenii R.S.S.M. pentru un singur scop: Moldova – Un stat prosper;contracararea rusificării românilor din R.S.S.M.; eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei de sub regimul sovietic și unirea acestor teritorii cu România.Pentru a atrage mai mulți simpatizanți intenționa să răspîndească o scrisoare,în care se spunea :”Poporul roman în ziua de azi e dezbinat în două părți.Pe de o parte,românii din România,independentă din punct de vedere politic și economic,care înfloresc ca națiune și-și construiesc o viață cu adevărat frumoasă și ,pe de altă parte ,românii din Basarabia și Bucovina,cotropiți și subjugate de ruși și deci sunt amenintați să dispară ca popor roman prin rusificare și asimilare.Pentru a duce lupta contra colonialismului rusesc,pentru a scăpa românii din Basarabia și Bucovina de deznaționalizare,care,pentru a fi mai ușor rusificați și asimilați,sunt împărțiți de ruși în românii din R.S.S.M.,în cei din Bucovina și cei din regiunea Ismail;pentru a înfăptui marea dorință de secole a tuturor românilor de a se uni într-un singur popor și de a forma o singură țară românească-România,în Basarabia și Bucovina își reia activitatea Frontului Național Patriotic de Eliberare,care s-a întrunit la primul său Congres”.

După un an și jumătate ,în decembrie 1971, Al.Usatiuc a fost arestat,în martie 1972 au fost arestați Gh.Ghimpu și Valeriu Graur.(A se vedea ANEXA 9)

În dosarul lor au fost menționate lucuruile care au fost găsite și confiscate în timpul percheziției acestor persoane,printre ele se enumeră: mașini de dactilografiat, 9 exemplare ale raportului de la primul congres al Frontului Național Patriotic, 8 exemplare ale hotărîrii congresului,9 exemplare ale programului organizației,proiectul unei scrisori către guvernul R.S.R.,lista locuitorilor Moldovei persecutate,chipurile,de către autoritățile sovietice,5 mii de foi cu însemnări reprezentînd lucrări și studii ,scrisori cu un conținut vădit dușmănos.

Conform documentelor,membrii organizației ”Usatiuc-Ghimpu” au continuat să întrețină relații cu România.Ghimpu,la interogatoriu declară: ”În timpul cînd am făcut cunoștință cu Alexandru Usatiuc,eu,în baza condițiilor obiective,dar și în baza studierii multor izvoare istorice,am ajuns la concluzia că moldovenii din teritoriile fostei Basarabii și Bucovinei de Nord sunt în realitate români și că aceste teritorii nu trebuie să apațină Uniunii Sovietice,ci trebuie să aparțină Patriei lor-România.Român mă consider și eu ”.

El a recunoscut faptul că a participat împreună cu Al.Usatiuc,la organizarea luptei pentru ruperea de la Uniunea Sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord,și reunirii cu România.Astfel Al.Usatiuc,Gh.Ghimpu și Val.Graur au condamnat politica de rusificare.

O echipă de anchetatori ai KGB-ului moldovenesc instrumentează cazul, iar dosarul penal cu nr. 6648 însumează 11 volume, plus alte două de probe.

Așa cum era de așteptat, judecătoria Supremă a RSS Moldovenești condamnă „pentru agitație și propagandă antisovietică" membrii fondatori ai Frontului Național Patriotic la ani grei de închisoare: Alexandru Usatiuc – șapte ani, Gheorghe Ghimpu – șase ani, Valeriu Graur – patru ani.Îm plus,Al.Usatiuc a fost condamnat și la 5 ani de exil în Siberia.În același timp a fost condamnat și patriotul Alexandru Șoltoianu-la 6 ani privațiune de libertate în lagăr cu regim sever și la 5 ani de exil.

Victoriile,realizate de aceste personalități erau imense: aceste realizări au influențat asupra conștiinței noastre, ne-au arătat că în afară de nevoia omului de a se adapta la mediu,unde locuiește,și condițiile din jur,după cum au făcut mulți dintre noi,au existat și valori și idealuri.

Anexarea Basarabiei la 1940 și înglobarea ei în imperiul sovietic, formarea RSSM,  represiunile politice, toate și-au lăsat amprentă asupra istoriei acestui ținut.Secolul al XX-lea a lăsat urme adînci în sufletul fiecărui om aparte.Nu există familie care să nu fi fost atinsă,într-un fel sau altul,de impactul regimului comunist.Lupta basarabenilor împotriva ocupației și opresiunii sovietice este un fenomen foarte sensibil și important pentru fiecare dintre noi.În concluzie regimul totalitar sovietic a reprezentat de la început și pînă la sfîrșit un regim criminal și inuman,care era lipsit de orice de orice faptă legitimă.Sunt de acord întru totul cu acest punct de vedere.

CONCLUZII

            În urma cercetării,cu privire la problemele reflectate în lucrarea dată,noi putem realiza următoarele concluzii. În anul 1944 în R.S.S.M. a fost introdus,după o perioadă de trei ani,un regim totalitar comunist.Acest regim a creat un sistem strict centralizat a puterii,care totalmente era direcționat spre orașul Moscova.

            Intervalul dintre anii 1944-1953 reprezintă o perioadă culminantă în instaurarea și evoluția regimului totalitar comunist în R.S.S.M. Acest regim avea la bază violența față de populația care locuia pe acest teriotiru.În procesul instaurării regimului a fost utilizate diferite măsuri ideologice,printre care se menționează cercetarea,cu caracter propagandist,a conștiinței și mentalității populației. Conștiința și mentalitatea societății sovietice era prelucrată de un regim totalitar,cu ajutorul căreia avea loc realizarea tuturor acțiunelor,întreprinse de acest regim.Printre aceste acțiuni se evidențiază procesul de colectivizare și de adunare a banilor,care erau luați cu forța de la populație,pentru diverse nevoi ale conducerii și constituirii unei imagini concrete ale dușmanului,care făceau parte din diverse pături sociale,fiind nemulțumiți de nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Avînd scopul îndeplinirii acestor obiective recomandate, regimul totalitar sovietc din R.S.S.M. era completat mereu,în structura lui intrau noi instituții,care reglementau direct activitatea întragă a populației.

            Una din orientările importante și de bază a acestui regim totalitar era procesul de alegere a cadrelor, care avea scopul să realizeze interesele acestui regim.Acest regim era bazat în primul rînd pe neîncrederea față de populația,care trăia peste malul drept al Nistrului,din cauza că s-au aflat pentru un timp lung sub aripa administrației românești. Din această cauză,cadrele de conducere erau alese din 2 surse,care jucau un rol important:primul rol important venea din regiunile estice ale U.R.S.S.,unde se aflau oamenii fideli ai acestui regim– de obicei erau persoane de naționalitate rusă și ucraineană,ocupînd majoritatea funcțiilor cu caracter de răspundere în R.S.S.M. A doua sursă a cadrelor de conducere era reprezentată de foștii funcționari ai R.S.S.M.,.Aceștia se bucurau mai mult de simpatia și încrederea din partea acestui regim,decît din partea populației,care locuiau pe malul drept al rîului Nistru.

În afară că lista reprezentanților de pe malul drept, treptat creștea,în baza oamenilor care doreau să se implice în partid și în stat,iar la începutul anului 1960 aceștia alcătuiau o treime din întregul aparat de partid. Treptat cu procesul de pătrundere a cadrelor de specialitate de naționalitate rusă în R.S.S.M.,avea loc și procesul de migrare a locuitorilor autohtoni,cu ajutorul căreia regimul sovietic a asigurat un sistem de deznaționalizare,precum și ștergerea trecutului și culturii lor.

            Cel mai mare rol în procesul de deznaționalizare a populației băștinașe l- a jucat ideea lingvistică,întreprinsă de regimul în cauză.Sub pretextul și afirmațiilor propagandiste despre „dezvoltarea limbii naționale în R.S.S.M.” a avut loc procesul de impunere și lichidare a limbii în teritoriul propriu existent,transformată într-o limbă de nivel secundar,care a fost exclusă din răspîndire și astfel a degradat succesiv,aflîndu-se sub o presiune propagandistă a acestui regim. Ea a fost înlocuită cu limba rusă,care a devenit,pe cale neoficială,ca unica limbă de stat a R.S.S.M. Avînd tot același scop,lichidarea limbii naționale,regimul totalitar sovietic a întreprins diverse acțiuni cu caracter propagandistic,care aveau misiunea să ticseze și să modifice limba populației autohtone,impunînd în alfabetul autohton cuvinte slavone și tot odată s-o înlătureze de pămîntul cultural român.

            Regimul totalitar sovietic a provocat diferite daune și în alte domenii,care aparțineau culturii.Mulți sovietici,care erau simpatizanți ai ideii de dezrădăcinare a populației din R.S.S.M. de cultura națională,prin ștergerea oricăror amintiri din mintea fiecăruia despre originile lor la arealul românesc, au făcut totul pentru a ponegri oamenii culturali din R.S.S.M. și România.Deși în timpul conducerii lui Hrușciov ,această idee avea un caracter mai moderat,ea a rămas în fine de caracter imperial.Din această cauză și acest regim populația au realizat cîteva protestele și represiuni legitime și nelegitime împotriva acțiunelor,întreprinse de acest regim totalitar.Această politică,încă de la apariția regimului sovietic, s-a manifestat prin intermediul multor forme de întreprindere.

În ciuda faptului, că procesul de rezistență antisovietică, realizat în R.S.S.M. nu a avut un caracter de război civil,precum erau prezente în Republicile Baltice și Ucraina Vestică, oricum conștientizăm că au existat un număr imens deorganizații antisovietice bine înarmate, care aveau scopul de a se lupta împotriva regimului sovietic. Pe parcursul acestei perioade,cercetată de mine a avut loc diverse acțiuni de rezistență,care aveau diferite caractere.Unele erau de tip totalitare (adică acțiunile lor erau aplicate cu forța), altele erau pasive,realizate prin intermediul unor agitații antisovietice.În afară de acestea au avut loc și dezertări sau eschivări de la serviciul militar.De asemenea putem menționa că populația R.S.S.M. nu a dorit să se supue regimului totalitar și ca rezultat a încercat să lupte pentru eliberarea R.S.S.M. de sub administrația sovietică.

            Rezistența antisovietică era mereu prezentă în R.S.S.M.,avînd la baza sa neînțelegerile dintre populației și scopul de a întreprinde diverse măsuri împotriva regimului sovietic. Indiferent de măsurile întreprinse pe acest teritoriu de către activiștii regimului sovietic, majoritatea celor, care nu erau de acord cu ele,încercau să se revolte.Ei nu erau considerați „naționaliști” sau „chiaburi”,ci mai degrabă locuitori simpli ai unor sate și orașe.Conform documentelor din arhivă se dovedește,că orice acțiune,întreprinsă de acest regim (printre care se menționează schimbul de prețuri,abonarea la împrumuturi,etc.) a provocat o neîncredere din partea populației autohtone față de acest regim. Datoriă nedorinței de a se supune măsurilor întreprinse de regimul sovietic,numărul persoanelor care criticau direct regimul a crescut considerabil.

            Odată cu moartea lui Stalin a avut loc unele schimbări importante și esențiale în dezvoltarea și desfășurarea organelor de stat și de partid. Nichita Hrușciov a întreprins diverse măsuri,care aveau scopul de a decentraliza conducerea,de a liberaliza regimul politic,de a reduce și treptat a lichida aparatul birocratic,prezent în acest teritoriu,adică în R.S.S.M. Deși a avut loc discuții cu referire de a se lărgi drepturile organelor locale ale puterii,oricum a continuat să se păstreze pe acest teritoriu acțiunile atribuite de conducerea de la Moscova,care prin intermediul diverselor indicații birocratice,mereu fiind de tipuri contradictorie,au încercat să împiedice procesul de decentralizare și liberalizare a populației.Cea mai mare daună în procesul de liberalizare a populației a fost instabilitățile permanente ale lui N.Hrușciov.Acestea au stîrnit un haos în desfășurarea și activitatea organelor centrale și locale.

Acțiunile lui Hrușciov au creat pe acest teritoriu o atmosferă de eroare totală, oamenii nu aveau încredere în ziua de mîine,cauzînd revoltarea aparatului de partid.Lipsa de persistență în activitatea reformelor a avut consecințe negative,care erau inițiate de N.Hrușciov.Ele doar au dezechilibrat temeliile acestui sistem,și nu le-a lichidat total.

Acțiunile partidului politic,alcătuirea succesivă a scopurilor noi au creeat o atitudine de suspiciune și neîncredere în organele de partid și de stat. Organele de partid au o bținut statutul de stăpîn în R.S.S.M. și în U.R.S.S.,datorită lipsei de control din partea altor ramuri ale puterii. Prin rîndurile reprezentaților de partid se întîlneau mereu cazurile de „degradare morală”, deoarece nu puteau să primească o atitudine și apreciere corectă din partea organelor mai superioare.

Cînd Stalin era la conducere,în organele de partid persista în primul rînd o atmosferă de neîncredere unul față de altul și fuga după cîteva rezultate formale,iar în al doilea rînd o anumită critică,care veneau din partea tuturor tipuri de conducere.Cînd N.Hrușciov a fost la conducere, noțiune de critică se bloca imediat și în afară de aceasta măsură a avut loc o atmosferă de trădare reciprocă,adică se denunțau unul pe altul și un control complet.Însă a rămas neschimbată ideea de „rolul conducătorului partidului unic”.Campaniile politice,fiind o trăsătură specială a perioadei de conducere ale lui Hrușciov, erau formate din toate ramurile puterii.

Congresul al XX-lea al P.C.U.S. și dezvoltarea cultului personalității lui Stalin a avut o însemnătate importantă pentru a supune critica,care se referea întregei activități a însăși partidului sovietic.De la început,pretențiile partidului au avut o atitudine de nesiguranță în deținerea puterii nelimitate în țară;apoi oamenii aveau posibilitatea de a încerca să critice regimul politic sovietic.Această politică a avut consecințe negative atît asupra populației, cît și asupra membriilor partidului,avînd o atitudine critică,manifestată împotriva partidului și statului.Însă adevărată eliberare a avut loc abia peste un sfert de secol.

Structurile politice erau foarte simple,mai ales timpul lui N. Hrușciov și aveau o trăsătură superficială,din cauza că mașina birocratică a fost întărită de la etajele de jos ale puterii,apoi a fost schimbată,dar nu lichidată.Afirmarea opiniei publice pe scena politică a U.R.S.S. a influențat la modificarea situației politico-socială în țară.Modificarea regimului politic a fost realizată cu ajutorul procesului de birocratizare și a unei atmosfere adecvate pentru situația socială și politică a țării.Prin această modificare s-a demonstrat prezența principalei legi,care avea scopul de a dezvolta societatea: oricare societate, în baza dezvoltării ei,a parcurs o cale de la cel mai simplu nivel la cel mai complicat.După ce societatea a ajuns la punctul culminant al dezvoltării (în U.R.S.S. – este vorba despre anul 1953) s-a început un proces nou,care prevedea degradarea ireversibilă. După aceasta are loc explozia,care transformă acest tip de dezvoltare a populație în graoap istoriei (care are loc în anul 1991). Societate se trezește în fața unei noi scări a dezvoltării sale.

BIBLIOGRAFIE

BULEI Ion, Petrencu Anatol,Ioan-Aurel Pop,Ioan Scurtu,Ion Varta ”200 de ani din istoria românilor dintre Prut și Nistru 1812-2012 ” Chișinău,2012

BUNACALEA Petru,Andrei Calcea”Osândiți la nemurire” Ed. Concernul „Presa”,Chișinău, 1999

BUZATU Gheorghe ”Bătălia pentru Basarabia 1941-1944 ”,Editura:Mica Valahie,București

CAȘU Igor”Politica națională în Moldova Sovietică (1944-1989)” ,Chișinău,2000,

CIORĂNESCU George ”Basarabia,pămînt românesc”,Editura:Fundației culturale române,București,2001

CIUCEANU Radu ” Miscarea nationala de rezistenta, Sumanele Negre”,Editura:Arhivele Totalitarismului,anul II, nr.1-2,1994

CONSTANTIN I. ”Basarabia sub ocupația sovietică. De la Stalin la Gorbaciov”,Editura: FLAT LUX, București, 1994

CORDUNEANU Al. M.Adauge,V.Gologan,I.Popa”Comemorarea jertfelor rezistenței antisovietice din comuna Băcioi”,În: Ziarul Flux nr.20112 din 21 ianuarie 2011

GANGA Ioan,Gruița Victor,Vasile Toma ”Noi nu am avut tinerețe.Cronica rezistenței anticomuniste 1945-1989.Ediția a III-a” ,Editura :Grinta,Alba Iulia,2012

GĂINĂ Boris, M.Tașcă ”Deputatul în Sfatul Țării Andrei Găină-unificator de țară”,Editura: Lexon-Prim,Chișinău,2013

GHIȚIU Mihai ”Unele aspecte din mișcarea de rezistență antisovietică în Basarabia postbelică”,În:Analele Sighet 2, ”Instaurarea comunismului-între rezistență și represiune”,1995

GJITIU Mitru ”Instaurarea comunismului între rezistență și represiune.Unele aspecte din mișcarea de rezistență antisovietică în Basarabia postbelică”,Fundația Academică Civică,1995

GRAUR Valeriu ”De te voi uita,Basarabie…”

GRIBINCEA Mihai ”Basarabia în primii ani de ocupație sovietică,1944-1950”.Cluj-Napoca, Dacia,1995

NEGREI Ion,Șișcanu Ion ”Basarabia.Mărturii documentare (1812-2012) ”,Editura:Museul de Istorie,Galați,2012

MORARU Ion ”Organizația de luptă împotriva cotropitorilor ruși.” ,În:Mesagerul 22,24 septembrie,1994

PALADE Gh.,Șarov I. ”Istoria românilor.Epoca contemporană.1918-1998”,Editura:Cartdidact,Chișinău,1999

POP Ioan-Aurel ”200 de ani din istoria românilor dintre Prut și Nistru.1812-2012 ”,Editura :Litera,București,2012

POPA Ioan,Luiza Popa ”Românii,Basarabia și Transnistria”,Editura Nora,București, 2012

POSTICĂ Elena”Organizații de rezistență din Basarabia postbelică (1944-1950)”,În:Revista de istorie,Chișinău,1996 ,nr.4

POSTICĂ Elena ”Procese judiciare intentate participanților la mișcări de rezistență antisovietică din Moldova postbelică ”,Editura:Tyragetia,Vol.IV,nr.2,2010

POSTICĂ Elena ”Martiri ai rezistenței antitolitariste din Basarabia”,Editura:Tyragetia VIII, 1999

POSTICĂ Elena ”Partidul Libertății :reafirmarea ideii naționale”,În:Ziarul Țara,1-5 decembrie,1995

POSTICĂ Elena ”Rezistență anticomunistă în Basarabia. Partidul Libertății” ,În:Destin românesc, Nr.3,1996

SAHAN Eugen ” Instaurarea comunismului-între rezistenta si represiune.Aspecte din rezistenta româneasca împotriva sovietizarii” Fundatia Academica Civica, 1995

SCURTU Ion, Dumitru Almaș,Armand Goșu,Ion Pavalescu,Gh.I.Ioniță,Ion Șișcanu,Nicolae Enciu,Gh.E.Cojocaru ”Istoria Basarabiei de la începuturi pînă în 1998 ”,Editura:Semne, București,1998

ȘIȘCANU Ion ”Raptul Basarabiei 1940” ,Chișinău,1993

ȘIȘCANU Ion ”Uniunea sovietică”,România 1940

TAȘCĂ Mihai ”Grupul de rezistență antisovietică condus de Filimon Bodiu (I)” ,În:Ziarul Adevărul,16 ianuarie,2013

TAȘCĂ Mihai ”Rezistența anticomunistă la Chițcanii Vechi” ,În:Ziarul Adevărul Moldova,14 martie 2013

TAȘCĂ Mihai ”Deputatul în Sfatul Țării Andrei Găină-unificator de țară” ,Editura:Lexon-Prim,Chișinău,2013

TUDOR Ștefan ”Răzvrătriți contra regimului”,Editura:Prut international,Chișinău,2004

TUDOR Ștefan ” Organizația Națională din Basarabia „Arcașii lui Ștefan”,Editura: Basarabia 9, 1992.

ȚURCANU Ion ”Istoria românilor.Cu o privire mai largă asupra culturii române”,Editura: Istoros, Brăila,2007

ȚURCANU Ion ”Moldova antisovietică” Editura:Prut Internațional,Chișinău,2000

ȚURCANU Ion ”Vasile Odobescu,un ostaș al dezmoșteniților”,în Moldova antisovietică. 1944-1953” ,Editura Purt internațional,Chișinău,2000

ȚURCANU I., V. Boldișor, E. Postică ” Lupta antisovietică și anticomunistă a grupării lui Filimon Bodiu ” ,În: Literatura și arta 27, 6 iulie 1995.

VARTA Tatiana și Varta Ion ”Basarabia în secolul XIX,ed. a II ”,Chișinău,2001

ZUGRAVU Cezar ”O istorie a rezistentei si represiunii” Iasi, Tipo Moldova, 2002

HANNES Hofbauer,Roman Viorel ”Bucovina,Basarabia,Moldova”,Editura :Tehnică, București,1995

”Moldovenii sub teroare bolșevică ”:Sinteze elaborate în baza materialelor Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din R.M.,Chișinău,2010

”Istoria Republicii Moldova.Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre ”,Editura : Tipografia Academiei de Științe,Chișinău,1997

ЛАЗАРЕВ А.М. ”Народная тропа ”

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/represiuni-politice-dup-moartea-lui-stalin-cazul-kasianov-1957-1958 (citit: 29.04.2015)

http://mvdrp.blogspot.com/2012/07/gheorghe-muruziuc_07.html (citit: 01.05.2015)

http://www.frontpress.ro/2012/05/armata-neagra-haiducii-mortii-din-basarabia-ii.html (citit:15.04.2015)