Politica Monetara, Parte Integranta a Politicii Economice Si Obiectivele Acesteia

Capitolul 2. Politica monetară, parte integrantă a politicii economice și obiectivele acesteia

2.1 Politica monetară, componenta politicii economice

Politica monetară este o componentă importantă în cadrul politicii economice, cu ajutorul căreia se reglează cererea și oferta de monedă din economia națională. Obiectivul fundamental al acestei politici îl constituie stabilitatea prețurilor și menținerea inflației în limite care să permită o dezvoltare economică echilibrată. În acest scop, politica monetară se folosește de instrumente specifice cu ajutorul cărora este posibilă îndeplinirea obiectivelor finale și intermediare stabilite. Conform domnului Gheorghe Manolescu ,, Obiectivele și instrumentele politicii monetare se circumscriu finalităților strategiei economice și țintelor politicii economice, politica monetară integrându-se în mix-ul de componente ale politicii economice, adecvate nevoilor conjuncturale și structurale ale dinamicii economice, ale coordonării coerente și consistente a evoluției economiei.’’Nevoile economiei sunt exprimate prin sistemul bancar, iar cerințele statului sunt reprezentate de acțiunea Trezoreriei. Politica monetară, în desfășurarea sa, trebuie să țină cont atât de acțiunea sistemului bancar, cât și de cea a Trezoreriei, domeniul de derulare al acestei politici reprezentând un cadru larg. Aceasta presupune coordonarea eficientă între instrumentele de politică monetară și celelalte instrumente.

Tot dânsul definește politica economică ca fiind ,,ansamblul principiilor și normelor care reglementează adoptarea deciziilor autorităților publice în scopul orientării activității economice într-un sens considerat dezirabil de către o comunitate, precum și mijloacele, metodele și instrumentele folosite pentru asigurarea funcționării economiei în sensul realizării obiectivelor circumscrise orientării stabilite.’’

Politica economică este concepută, în esență, pentru a completa și corecta acțiunile pieței. La baza acestei concepții stă teoria economică. Politica economică reprezintă acțiunea puterii publice și implică stabilirea unor obiective economice ale statului care trebuiesc realizate într-o anumită perioadă de timp cu ajutorul unor tehnici și mijloace specifice. Realizarea obiectivelor sale este total dependentă de o varietate de factori financiari, naturali, comportamentali, structutrali etc. În acest sens, funcțiile statului în viața economică se pot rezuma la: alocare, stabilizare și distribuție a resurselor.

Principalul scop al politicii economice a unei națiuni este acela de a asigura o creștere durabilă și puternică, cu o distribuire echitabilă, care să permită valorificarea acestei creșteri. Această premisă pune expansiunea economică pe baza monedei care, fiind instrument al tranzacțiilor, dacă se regăsește în economie într-o cantitate redusă, va împiedica expansiunea. În situația inversă, o cantitate mare de monedă va determina inflație în condițiile unei politici monetare expansioniste.

Politica monetară funcționează ca o componentă a politicii economice, alături de politica fiscală, politica financiară, politica de producție, cea de venit etc. Ca instrument de intervenție de politică economică, politica monetară reprezintă totalitatea măsurilor luate de stat, prin Banca Națională, pentru a realiza echilibrul dintre cererea și oferta de monedă cu scopul de a asigura în permanență nevoia de lichiditate existentă în cadrul economiei. Politica monetară prezintă o flexibilitate ridicată atunci când vine vorba de adaptarea la condițiile mediului economic, spre deosebire de politica fiscală care, se modifică destul de greu la intervale mai scurte de timp.

Este important de remarcat caracterul dublu al politicii monetare și anume: cel monetar care reiese din fluctuarea volumului de emisiune monetară, oscilație urmărită de Banca Națională și cel de credit care rezultă din evoluția volumului de credite acordate agenților economici, modificare urmărită la nivelul băncilor comerciale.

2.2 Canalele de transmisie a politicii monetare în România

În practică, dintre canalele de transmisie a politicii monetare prezentate în literatura de specialitate, cele mai importante sunt: canalul ratei dobânzii, cel al cursului de schimb, canalul creditului, cel al efectelor de avuție și canalul de anticipații ale agenților economici în ce privește inflația.

Pentru a înțelege modul de funcționare al politicii monetare prin mecanismul ratelor dobânzii este important să înțelegem modul în care modificările ratelor dobânzii de pe piața interbancară afectează ratele dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru clienții acestora. În situația creșterii ratelor dobânzilor la credite, apare posibilitatea ca băncile să atragă debitori cu un profil de risc mai ridicat (selecție adversă); totodată, entitățile care contractează împrumuturi sunt stimulate să opteze pentru proiecte mai riscante (hazard moral).

Cu toate că Banca Națională este capabilă să țină sub control ratele dobânzilor pe termen scurt, în realitate economia este influențată mai ales de ratele dobânzilor pe termen mediu și lung pe care băncile comerciale le practică pentru a atrage depozite sau a acorda credite populației. Nivelul acestor rate depinde de nivelul ratei dobânzii de politică monetară și prezintă un factor decizional important în ceea ce privesc investițiile sau economisirile. Dobânzile reduse stimulează de obicei consumul și investițiile în defavoarea economisirii. În schimb, dobânzile mai ridicate încurajează economisirea descurajând pe termen scurt investițiile și consumul.

Prin controlul ratelor dobânzilor pe termen scurt, banca centrală influențează argumentul agenților economici de a deține lei comparativ cu valută și deci, cursul de schimb. De altfel, asupra cursului de schimb acționează o multitudine de factori cum ar fi factori politici, apetitul la risc al investitorilor, factori asupra cărora politica monetară are o rază de acțiune limitată sau nu îi poate controla deloc. Prețurile bunurilor interne și cele ale bunurilor tranzacționate pe piața externă sunt influențate de cursul de schimb. În cazul în care moneda națională este depreciată, un exportator va câștiga mai mult la cursul de schimb datorită diferenței de preț favorabilă. În poziția opusă, un importator va obține un câștig mai mare dacă bunurile achiziționate în valută la un cost mai mic sunt vândute pe piața internă în monedă națională atunci când aceasta este apreciată. Totodată, deprecierea monedei naționale diminuează cererea pentru credite în valută. Concomitent, cei care au deja credite în monedă străină vor suferi o reducere a venitului disponibil datorită faptului că valuta este mai scumpă. Aprecierea cursului de schimb va avea consecințe de sens opus.

Unul dintre cele mai importante canale de transmisie a politicii monetare prin care banca centrală influențează activitatea economică este canalul așteptărilor inflaționiste. Aceste așteptări se determină în cadrul procesului de formare al prețurilor la nivelul comercianților și producătorilor bunurilor de consum. Agenții economici înregistrează costuri mari pentru a ajusta prețurile la intervale de timp scurte, societățile comerciale suferind cheltuieli majorate cu promovarea produselor. Această modificare a prețurilor este fundamentată pe așteptările referitoare la inflație.

2.3 Obiectivele politicii monetare, obiective finale ale politicii economice

Obiectivele generale ale politicii economice se suprapun cu cele finale ale politicii monetare acestea fiind menținerea stabilității prețurilor, a echilibrului balanței de plăți, și în definitiv, creșterea economică. Politica economică a unei națiuni are ca obiectiv final o creștere economică viabilă și putenică, cu o repartiție justă care să permită valorificarea creșterii în cazul unei rate reduse a șomajului și a echilibrului extern. De altfel, politica monetară are ca obiectiv principal păstrarea îndelungată a stabilității prețurilor, urmărind rata inflației, creșterea economică și un nivel redus al șomajului. Politica monetară are nevoie de obiective intermediare pentru a le îndeplini pe cele finale tocmai datorită complexității acestora din urmă.

,,Autoritatea monetară acționează asupra ofertei de monedă prin instrumente de influențare a variabilelor monetare. Variabilele monetare: masa monetară, rata dobânzii, cursul de schimb sunt tocmai obiectivele intermediare ale politicii monetare.,, Obiectivele se pot afla în contradicție, aceasta presupunând că rezultatele pozitive obținute pentru îndeplinirea unui obiectiv pot avea efecte negative asupra îndeplinirii altui obiectiv.

2.3.1 Masa monetară – agent de combatere a inflației

Deoarece acțiunea directă a Băncii centrale asupra ratei inflației nu este posibilă, aceasta a găsit o metodă indirectă prin care poate acționa spre influențarea nivelului inflaționist și a activității economiei reale și anume acțiunea prin intermediul masei monetare. În acest scop, Banca Națională trebuie să aibă în vedere ținerea sub control a nivelului masei monetare pentru a exclude existența unei lichidități excedentare pe piață, lichiditate care duce la scăderea puterii de cumpărare și implicit la apariția inflației. O rată a inflației majoră este urmată în permanență de o ofertă de monedă în exces existentă pentru a acoperi nivelul prețurilor ridicate.

În economia românească există o legătură strînsă între creșterea ofertei de bani și inflație, astfel ,, controlul masei monetare reprezintă instrumentul monetar cel mai important pentru stoparea inflației. De aceea, intervențiile pentru majorarea lichidității din circuitele economice trebuie realizate cu multă prudență. ‘’

În plus,Banca Națională apreciază că stăpânirea inflației în limite prielnice poate fi realizată cel mai bine prin supravegherea agregatelor monetare.

2.3.2 Rata dobânzii – obiectiv mediator de politică monetară

Acțiunea Băncii centrale asupra nivelului ratei dobânzii urmărește operațiile pe termen scurt ce se realizează pe piața interbancară, autoritatea monetară fiind limitată în influențarea nivelului ratelor dobânzii. În cazul în care influența este exercitată totuși, băncile comerciale oferă un feed-back întârziat comparativ cu măsura aplicată de politica monetară. În economia românească, rata dobânzii ca obiectiv intermediar a avut o importanță modestă. Acesta reprezintă o opțiune riscantă întrucât, în cazul unei crize rata dobânzii crește având ca efect limitarea investițiilor și, în definitiv, a creșterii economice. ,,În orice economie dobânda reală trebuie să fie pozitivă ( nici prea mult, nici prea puțin ) și cât mai stabile cu putințâ în timp.’’

O rată real negativă va avea ca efecte reducerea depozitelor populației și ale agenților economici întrucât nu este rentabilă spre economisire. Astfel, resursele populației vor fi de preferat consumate, nemaiexistând posibilitatea redistribuirii acestora prin credit. În plus, oferta scăzută de resurse nu este capabilă să îndeplinească cererea de resurse crescută datorită dobânzii reduse. Acest decalaj între cererea mare și oferta redusă de resurse este ,, mascat’’ prin emisiune monetară.

2.3.3 Cursul de schimb – ancoră împotriva inflației

Nivelul cursului de schimb prezintă o importanță deosebită în determinarea strategiei economice deoarece efectele sale se propagă puternic în economie. Cursul valutar presupune cuantificarea monedei naționale în moneda altei țări ce prezintă o importanță notabilă pe plan internațional, stabilindu-se un raport de schimb exact față de valută.

În situația unei monede depreciate, inflația este încurajată aceasta permițând agenților economici să pară profitabili fără prea mari eforturi stopând trierea lor în funcție de eficiență. Această politică presupune facilități pe termen scurt achitate pe termen lung prin reducerea producției și a nivelului de trai.

În ipostaza inversă, o monedă apreciată presupune existența unei presiuni deflaționiste, caz în care falimentarea întreprinderilor care nu fac față acestei tensiuni este inevitabilă. Această politică este una descurajatoare și duce la încetinirea procesului de creștere economică. Putem atunci să ne întrebăm care este nivelul cursului de schimb optim din perspectiva politicii monetare? Un curs de schimb echitabil ar fi acela care să permită comparabilitatea între nivelul mediu al prețurilor cu cel al produselor similare de pe piața externă. Totodată, acesta trebuie să ofere posibilitatea agenților economici să acumuleze rezerve îndeajuns încât să investească. În realitate, evaluarea nivelului nu este deloc ușoară datorită structurii de consum diferită de cea a comerțului exterior, structură pe baza căreia se stabilește indicele prețurilor în fiecare țară.

,,De fapt, alegerea între o politică monetară de supraevaluare a monedei naționale (forte) și o politică de subevaluare a monedei naționale (slabă) nu este o alegere liberă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că depinde de structurile economice și sociale ale țării respective și specializarea sa în în comerțul internațional.’’

Stabilirea cursului de schimb valutar ca obiectiv intermediar reduce libertatea de acțiune a Băncii centrale. În plus, dacă cursul de schimb rămâne nemodificat pe intervale scurte de timp, prețurile din economie au tendința să crească. ,, Alegerea cursului de schimb ca obiectiv intermediar al B.N.R. prezintă riscuri în cazul unei crize financiare, care se reflectă prin amplificarea cererii de valută, determinând deprecierea monedei naționale și slăbind sistemul financiar. ‘’

2.3.4 Obiectivele politicii monetare în contradicție

Obiectivele intermediare ale politicii monetare se influențează reciproc. Astfel că, se identifică necesitatea unor arbitraje delicate între ele. Între nivelul masei monetare și cel al ratei dobânzii există o contradicție reprezentativă. O creștere a ratei dobânzii va avea ca efect o creștere a ofertei de bani datorită cererii speculative de monedă. În sens contrar, reducerea nivelului ratei dobânzii va determina o diminuare a masei monetare datorită scăderii cererii speculative de monedă. ,, Echilibrul masei monetare și echilibrul ratei dobânzii depind de cererea și oferta de bani. ‘’